Cercetare Experimentala, Privind Impactul Miniaturii Muzicale a Lui Schubert Asupra Tinerei Generatii

CUPRINSUL LUCRĂRII

ARGUMENT

I. CURENTUL MUZICAL ROMANTIC

1. 1. Caracteristici

1. 2. Reprezentanți

1. 3. Genuri muzicale, specifice Romantismului

II. FRANZ SCHUBERT, PORTRET BIOGRAFIC

2. 1. Copilăria

2. 2. Anii de studii

2. 3. Creația de început

III. CREAȚIA DE LIED ȘI MINIATURA INSTRUMENTALĂ A LUI FRANZ SCHUBERT

3. 1. Evoluția liedului

3. 2. Caracteristicile liedului Schubertian

3. 3. Creația pentru pian

IV. CERCETARE EXPERIMENTALĂ, PRIVIND IMPACTUL MINIATURII MUZICALE A LUI SCHUBERT ASUPRA TINEREI GENERAȚII

IV. 1. Tema cercetării

IV. 2. Obiectivele cercetării

IV. 3. Ipoteze de lucru

IV. 4. Organizarea și conținuturile cercetării

IV. 5. Scop și strategii didactice

IV. 6. Etapele cercetării

IV. 7. Desfășurare, analiza datelor – concluzii

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Muzica este elementul de viață, care însoțește omul în momente de cumpănă sau de fericire, în copilăria luminată de cântecul de leagăn, în adolescența rebelă cu exuberanța ritmului sau calmul romantic, în maturitatea preferând liniște și relaxare. Fiecare persoană își încredințează auzului muzica pe care o simte alături de personalitatea și valorile sale, îndrăgește și apreciază trupe, interpreți cu care rezonează și care le satisfac nevoia de exprimare a sentimentelor.

Studierea muzicii în școală este o misiune grea, mai ales în condițiile de astăzi și pentru copiii de astăzi – mediul social, cultural, familial își pun o amprentă puternică asupra opțiunilor influențându-i în mod vizibil. Copiilor le place să cânte, să asculte muzică, iubesc ritmul și adoră să împărtășească gusturile pentru un anumit gen de muzică, făcând din asta subiecte de discuții fără sfârșit. Totuși, piața muzicală contemporană este foarte bogată, tinerii primesc o educație neselectivă care urmărește, exclusiv, promovarea pe criterii comerciale fără discernământ estetic.

Puncte slabe ale educației muzicale în școală și societate

Slaba reprezentare a muzicii culte în viața socială, culturală actuală – concerte, spectacole, dezbateri, alte manifestări dedicate.

Transformarea unor genuri muzicale în moduri de viață – atitudine, vestimentație, vocabular, principii.

Mediul social la nivel restrâns sau nu, care nu oferă oportunități sau alternative, care impun prin ele însele anumite preferințe muzicale și nu numai atât.

Situații de învățare fără impact pozitiv asupra tinerilor, neglijarea respectării nevoilor de dezvoltare și manifestare ale acestora având drept rezultat o discordanță între oferta educațională și modul în care percep și dezvoltă informația copiii din ziua de azi.

Puncte forte ale educației muzicale în școală și societate

Disponibilitatea unora dintre copii de a cunoaște muzica, sub toate formele ei – genuri, istorie, manifestare artistică.

Existența unor instituții de cultură, a unor publicații care mențin treaz interesul pentru muzica de bună calitate

Utilizarea unor strategii didactice active, care să stimuleze interesul elevilor pentru muzică.

Dintr-o clasă de 30 de elevi, spre exemplu, doar 2 preferă să audieze sau să vorbească despre muzica cultă… jumătate ar fi dispuși să încerce, restul refuză sau se simt obligați să o facă și nu are niciun efect asupra lor.

În general, tinerii ascultă hip-hop, dubstep, pop, rock, manele, muzică electronică. Preferințele lor vin din cercul de prieteni, frați mai mari sau din oferta canalelor mass-media și, de obicei, sunt inițiate pe baza unor criterii întâmplătoare – aspect fizic, vestimentație, mesaj, melodie, ritmică.

CAPITOLUL I

CURENTUL MUZICAL ROMANTIC

Curentul romantic a apărut la sfârșitul sec. al XVIII-lea și început de secol XIX, moment în care Revoluția Franceză și Revoluția Industrială au determinat schimbări majore în toate segmentele vieții sociale, implicit în arte și cultură. Apare o nouă clasă sociala, burghezia, științele au parte de o evoluție rapidă, în artă se pune din ce în ce mai mult accent pe trăirile sufletești, natură și preocuparea pentru latura umană reflectată în creațiile poeților și compozitorilor. Tehnologia a reușit să aducă în scenă instrumente noi, a perfecționat instrumentele de suflat adăugându-le supape și chei iar alămurile respectă de-acum acordajul. Acestea au schimbat și perspectiva asupra orchestrei dar și asupra complexității compozițiilor astfel încât apare acum ca și concept dirijorul virtuoz… În Franța, Hector Berlioz visa la o orchestră alcătuită din 467 de instrumentiști, suplimentată cu un cor de 360 de persoane…..

Astfel, Ludwig Spohr, Carl Maria von Webwer sau Gaspare Spontini au făcut parte din generația de început a dirijorilor iar Francois Habenecka înființat Orchestra Conservatorului din Paris, conducând-o cu ajutorul unui arcuș de vioară în loc de baghetă. Apariția virtuozității instrumentale odată cu Paganini și Liszt, a generat o cerere deosebită din partea publicului fascinat de spectacolul oferit de aceștia astfel încât a fost nevoie ca în toată Europa să se construiască săli de concerte, să se înființeze orchestre cu caracter permanent sau asociații culturale .

Începutul secolului al XIX-lea aduce cu sine compozitori – instrumentiști (Weber, Mendelssohn, Chopin sau Liszt) pentru ca spre mijlocul secolului să apară interpretul executant care a deschis o nouă perspectivă asupra partiturii scrise, astfel încât viziunea compozitorului despre compoziție nu coincide întotdeauna cu modul în care este interpretată și valorificată muzical, armonic, ritmic. Compozitorii romantici au înțeles acum că simbolurile muzicale reprezintă un mod de exprimare obiectiv și inexact, având nevoie de aportul propriu degetelor, vocilor și spiritului celor ce o interpretează. Johann Paul Friedrich Richter, scriitor german, a prezentat în lucrarea sa Școala pregătitoare a esteticii, o descriere a romantismului ,,Romantismul este frumusețe fără limite – frumusețea infinită”

I. 1. CARACTERISTICI ALE ROMANTISMULUI ÎN MUZICĂ

Termenul romantic este utilizat pentru a descrie un autor, o operă, aparținând epocii romantice, o atitudine creatoare condusă de afectivitate, opusă obiectivismului clasic, sau poate fi considera un stil opus echilibrării, simetriei și clarității clasice. Astfel, Chopin este un autor romantic, iar Simfonia fantastica o lucrare romantică, aparținând aceleiași epoci, dar la fel de bine sunt romantice și madrigalele lui Monteverdi sau Cantatele tragice ale lui Bach, exercițiu de confesiune a autorului.

Istoria muzicii ne prezintă mai multe epoci romantice, caracterizate prin noutate de conținut și limbaj, prin negarea canoanelor impuse de caracteristica epocii precedente: epoca trubadurilor, a madrigaliștilor venețieni. Întâlnim și tipuri romantice: Cl. Monteverdi din școala venețiană sau Mendelssohn care este romantic în uvertura de concert, lied și formele mici. Elementele romantice apar și numai în unele etape ale vieții unor compozitori, spre exemplu: Glinka în perioada de tinerețe, Enescu în etapa configurării stilului propriu.

Pianul devine acum un instrument exploatat în toată plenitudinea calităților sale, urmându-se exemplul de virtuozitate a lui Paganini care a stimulat și inspirat instrumentiștii în atingerea performanței interpretative.

Artistul romantic manifesta o atitudine de nonconformism față de societatea vremii, dorind să o schimbe sau să o îmbunătățească. Acest dezacord provenea și din sentimentul zădărniciei tuturor lucrurilor, al melancoliei bolnăvicioase, fapt ce determina însingurarea artistului. Astfel, romantismul izvorăște nu numai din acest refuz de a accepta lumea, ci și dintr-o acțiune îndreptată împotriva artei pseudo-clasice, dominată de canoane formale stricte. Curent artistic manifestat în țările europene în veacul al XIX-lea, Romantismul s-a născut din dorința de descătușare din lanțurile sociale înrobitoare, dar și din atitudinea critică față de societatea timpului. Procesul de creație artistică, artistul romantic dezvoltă o participare subiectivă accentuată, revărsându-și căldura sufletească și vâltoarea trăirilor sufletești în noi forme artistice. Un izvor de inspirație valorificat de romantici îl reprezintă folclorul, care aduce cu el elemente autentice specifice spiritului național al popoarelor, dar și trecutul medieval sau natura deseori transformate în personaje ce poartă un dialog muzical folosindu-și frumusețea sau ineditul lor. Comparativ cu spiritele clasice echilibrate, romanticii sunt firi exuberante, care trăiesc fiecare eveniment și stare sufletească cu deosebită intensitate, manifesta nevoia de a-si comunica frământările sufletești, accentuând nuanțele tragice ale existenței umane, dar manifestă, adesea, și momente de entuziasm .

Unii compozitori romantici au dorit să-și facă cunoscut mesajul lor și prin scris, așa încât se vor afirma și ca luptători cu condeiul pe tărâm estetic: Schumann, Liszt, Wagner, Berlioz, Ceaikovski.

Melodia și armonia

Lărgirea sferei tematice și caracterul însuflețitor al muzicii romantice elimină echilibrul clasic al mijloacelor de exprimare . Ordinea și simetria, atribuite stilului clasic, sunt înlocuite cu o variată proporționare a frazelor și cu multe asimetrii. Schimbările frecvente de măsuri, ritmica foarte variată și contrastele ritmice neașteptate dau o mai mare vitalitate sonorității. Melodia se diversifică cu linii simetrice, provenite din cântecul popular sau din dans, dar și cu desfășurări libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei. Apariția unor cromatisme și modulații, ca și formule melodice de factură instrumentală, îmbogățesc mult exprimarea muzicală, alături de abordări modale descoperite în folclor, în cântecul vechi sau în cel exotic. Armonia romantică lărgește conceptul tonalității, părăsește prezența obligatorie a celor trei funcțiuni tonale în favoarea celor secundare, care slăbesc stabilitatea tonală. Desele acorduri pe treptele secundare, modulațiile frecvente și inedite, alterațiile, armonia modală, toate conturează o mare diversitate în cadrul organizării tonale, până când armonia wagneriană va marca criza tonalității. Din acest moment de diluare tonală, în cultura muzicală se va căuta o nouă modalitate de organizare sonoră, mergându-se până la anihilarea tonalității. Foarte puțin dezvoltată în epoca romantică este polifonia, prezentă în creațiile religioase, unde limbajul muzical nu diferă mult de cel al clasicilor. Odată cu îmbogățirea armoniei, Wagner abordează procedeele polifonice, axând polifonia pe armonia cromatică. Limbajul romantic cunoaște o mare varietate coloristică prin dezvoltarea și diferențierea elementelor de dinamică și de agogică. Gama variată a diferențierilor de nuanță, cu contraste neașteptate, permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor și alte procedee demonstrează un neastâmpăr, necunoscut clasicilor. Și oferta timbrală îmbogățește mijloacele de exprimare, varietatea timbrelor orchestrei crește nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin valorificarea registrelor extreme, dar și prin multiple și variate combinări de timbruri instrumentale, care lărgesc paleta orchestrală.

În ceea ce privește arhitectonica muzicală, se manifestă o nerespectare a tiparelor clasice. Păstrând organizarea muzicală a formelor tradiționale, romanticii urmăresc frământarea lor interioară mai mult decât legile tradiționale ale muzicii astfel încât vor transforma sonata, simfonia sau concertul în poeme. De fapt, subiectivismul romantic nu era compatibil cu caracterul generalizator al formelor clasice și de aceea, în lucrările de mare amploare, compozitorii transpun în muzică marile opere literare. Ei traduc tematica acestora, generalizând și sintetizând ideile esențiale ale creațiilor literare prin folosirea mijloacelor de expresie muzicală.

Limbajul muzical romantic se îmbogățește prin tehnica de virtuozitate instrumentală. Paganini la vioară, Berlioz la orchestră, Liszt la pian vor crea noi exprimări muzicale, care vor cere abilități excepționale din partea instrumentiștilor dar și mai multă atenție ca spectator.

Atracția către îmbinarea artelor a romanticilor a dat naștere unei diversități de creații în genul operei și baletului unde se părăsesc tiparele clasice de construcție, mergându-se până la desființarea scenelor constituite din recitative, arii și ansambluri, până la dramaturgia wagneriană cu un flux muzical continuu. Opera romantică, cu o dramaturgie bazată pe elementul melodic, ajunge la expresivitate vocală puternică, părăsind treptat încercările de virtuozitate vocală, care neglijau aportul dramaturgic al orchestrei. Și în acest domeniu, marile scrieri clasice își vor găsi transpuneri muzicale. Puternicul curent romantic, care a dominat veacul al XIX-lea prin diversitatea tematică și atitudinea artiștilor, a creat un limbaj nou și a lărgit arhitectonica clasică. De asemenea, în limbajul muzical romantic se găsesc izvoarele înnoirilor ulterioare, fie ele neoclasice, impresioniste sau expresioniste, căutări stilistice generate de Europa de la finele veacului al XIX-lea.

Romantismul în muzică subliniază caracteristica epocii:

– aceea de exaltare a „eu”-lui, sentimentele care se situează deasupra rațiunii, începând cu aceasta epoca muzica fiind considerata cu adevărat o artă, alături de literatură și pictură. Este o muzică liberă, cu sonorități inedite și mari inovații ritmice… o muzică prea capricioasă, întotdeauna surprinzătoare. Se exprimă prin diverse forme dintre care amintim poemul simfonic, simfonia, liedul, concertul. Muzica instrumentală romantică permite compozitorilor să-și exprime sentimentele fără ajutorul textului sau programului.

Estetica romantică s-a afirmat prin negarea celei clasice. Romanticii ignoră tiparele clasice și se folosesc de expansiunea sentimentală exprimată prin creații încărcate de optimism și melancolie. Caracteristica epocii în muzică este melodia surprinzătoare, sunetul bogat și plin de culoare, limbajul armonic a fost îmbogățit de cromatisme, acorduri de septimă, nonă. Fără să ezite, compozitorii romantici au utilizat armonii și combinații tonale deosebite, disonanțe nepermise care creau probleme de interpretare instrumentiștilor obișnuiți cu regulile stricte ale clasicismului. Aceste schimbări au atras apariția unor tehnici noi de compoziție și interpretare pentru a face posibilă exprimarea muzicală din perspectiva romantică. Melodia era expresia stărilor de spirit, a sentimentelor contradictorii ce impuneau soluții contradictorii. Ignaz Moscheles, unul dintre cei mai buni pianiști din Europa, spune despre muzica lui Chopin ,,Gândurile mele și prin ele și degetele mele se împiedică în anumite modulații dure, neartistice, de neconceput pentru mine”. Romanticii au tratat muzica cu libertate și fantezie, nu se respecta o disciplină muzicologică și nu ezitau să facă schimbări radicale a textului sau tempoului dacă acest lucru permitea un efect bun asupra ascultătorului. E de apreciat că odată cu muzica romantică au fost trasate anumite coordonate ce au dat valoare acestui curent – spiritul național manifestat în creația lui Chopin, Liszt, sentimentalismul, modificări în operă și înlocuirea cu drama muzicală, complexitate armonică și polifonică. Chopin afirma că ,,…atunci când improviza ceva pe baza unei melodii poloneze, spionii mei de la parterul casei declară că oamenii încep să se miște în ritm de dans pe scaunele lor” în mâinile lui, pianul a devenit „…un instrument care cânta, un instrument cu un infinit evantai de nuanțe, poezie, un instrument eroic, un instrument intim” . Datorită lui Liszt, au luat naștere concertele solistice despre care el spunea ,, . . . aceste obositoare solilocvii muzicale ( nu știu ce alt nume să dau invențiilor mele) cu care mă străduiesc să satisfac exigențele locuitorilor Romei și pe care mă simt în stare să le import la Paris, atât de nestăvilită a devenit cutezanța mea. Imaginați-vă că, plictisit de război și nefiind în stare să alcătuiesc un program care să aibă sens, m-am încumetat să dau o serie de concerte de unul singur, parodiind stilul lui Ludovic al XIV- lea și spunând publicului ,,le concert c’est moi”

Eroul romantic este o ființă sensibilă, preocupată de împlinirea idealului său; romanticul este însetat de ideal, cu manifestări de apropiere sufletească în melodii străbătute de poezia dragostei și a naturii. Privită din perspectiva individuală, lumea nu mai este o întruchipare a esențelor universului, ci propriile trăiri constituie universul emoțional al lucrărilor romantice. De aici nota lirică și tendința reflexivă, izvorâte din nevoia de confesiune.

Un centru cultural de seamă al acestei perioade este Viena, un oraș cu teatre, muzee, biblioteci, instituții de învățământ, manufacturi. O pleiadă de oameni de cultură reprezentând muzica, poezia, sculptura, pictura, filosofia dezvoltau și răspândeau o bogăție spirituală de neprețuit în spațiul public vienez, în pofida restricțiilor regimului față de ideile progresiste născute de revoluția franceză din 1789. Viena a adunat ….

I. 2. REPREZENTANȚI AI ROMANTISMULUI

Începuturile romantismului muzical apar în opera beethoveniană și continuă la contemporanii săi mai tineri:Weber, Schubert, Spohr, Paganini, Rossini, Field, Boïeldieu iar în al doilea pătrar al veacului de către Herold, Bellini, Donizetti, Meyerbeer, Berlioz, Mendelssohn, Chopin, Liszt, Schumann, Verdi, Wagner. Elemente romantice se deslușesc în creația compozitorilor școlilor naționale, a neoclasicilor și în operele unor simfoniști postromantici (R. Strauss, Bruckner, Mahler) de la finele veacului.

Carl Maria von Weber (1786- 1826), compozitorul care a rămas celebru pentru creația Invitație la vals, născut într-o familie de comedieni, și-a trăit tinerețea în mediul teatral, a devenit rudă prin alianță cu Mozart datorită soției acestuia, Constance. Weber îl întâlnește pe Schubert cu ocazia creației operei Eurianthe, compune deopotrivă creații pentru pian, corn, bas, clarinet – instrumentul său preferat, compune prima operă romantică, după Fidelio a lui Beethoven: Le Freischütz, este șef de orchestră la teatrul Breslau, directorul operei din Praga, al Operei din Dresda.

Hector Berlioz (1803-1869) La 18 ani, începe studii medicale la Paris pe care le abandonează pentru a se dedica muzicii. Autor al Simfoniei fantastice și Damnațiunea lui Faust, Berlioz a fost primul compozitor dedicat baghetei dirijorale pentru care avea viziuni majestuoase, veritabil maestru al orchestrației, a îmbogățit și descoperit noi sonorități, simfonia sa a însemnat, într-un fel, începutul muzicii cu program ghidată de o idee ceea ce se va regăsi mai târziu în poemul simfonic al lui Liszt. A dezvoltat arta și tehnica dirijatului, accentuând asupra calităților pe care acesta ar trebui să le însumeze – să știe piesa pe care o dirijează, sa citească partituri, să vadă și să înțeleagă, să cunoască instrumentele. De asemenea, a fost preocupat de critica muzicală, a scris un tratat de teorie a instrumentelor și orchestrei.

Félix Mendelssohn-Bartholdy (1809-1847)

Fiu al unui bancher, s-a născut la Hamburg, a studiat literatura și s-a dedicat picturii în acuarelă, era pasionat și de muzică, la 9 ani a susținut primul său concert public la pian, la 11 ani începe să compună iar un an mai târziu Goethe îl compară cu Mozart, la 15 ani reușește să compună prima sa simfonie.

Frederic Chopin (1810-1849)

Polonez, prin origine, a rămas fidel pianului și compozițiilor cu spirit polonez-mazurca, poloneza, la 20 de ani susține un concert de rămas bun și părăsește Polonia pentru a se stabili la Viena, pleacă apoi la Paris unde își câștigă existența cu lecțiile de pian foarte bine plătite în societatea pariziană. Studiile sale dedicate pianului ,în onoarea lui Liszt, reprezintă un prilej de exploatare deplină a pianului și descoperirea unor noi valențe ale acestuia.

Generația 1810 continuă cu Robert Schumann, care studiază dreptul, este interesat de scrimă, filosofie și literatura, primește lecții de pian de la mama sa, el însuși devenind un pianist de excepție. A funcționat ca profesor de pian și compoziție la Conservatorul din Leipzig, dar boala mentală care îl urmărește ani de-a rândul îi încheie activitatea, rămânând doar critic muzica Soția sa, Clara Schumann îi supraviețuiește 40 de ani, timp în care va face cunoscută creația lui Schumann.

Franz Liszt (1811-1886), născut în Ungaria, a primit foarte devreme de la tatăl său un pian iar prima sa reprezentație publică se manifestă la vârsta de 9 ani. La 12 ani va susține un alt concert la care participă și Beethoven, din partea căruia primește aprecieri. A realizat multe turnee în Europa devenind repede favorit și cel mai admirat pentru virtuozitatea sa pianistică. El este cel care dă o formă și dezvoltă poemul simfonic, muzica sa anunța sec. XX, premisele atonalității. În călătoriile sale, ajunge și în România unde este impresionat de bogăția și frumusețea folclorului românesc compunând o Rapsodia română. Este compozitorul care, datorită formei și mărimii mâinilor sale acoperă cu măiestrie claviatura pianului, ca nimeni altul, reușind să valorifice posibilitățile oferite de instrument și reconsiderând locul pianului în interpretarea creațiilor complexe. Impresionat de Berlioz și Simfonia fantastică, adaptează partitura acesteia și o interpretează numai la pian, suplinind absența celorlalte instrumente prin virtuozitatea sa interpretativă remarcabilă.

Johannes Brahms (1833- 1897)

I. 3. GENURI MUZICALE SPECIFICE ROMANTISMULUI

Romantismul folosește aceleași forme ca și clasicismul, transformându-le și adaptându-le; de asemenea, propune noi forme precum poemul simfonic sau liedul, precum și exploatarea frumoasă și completă a pianului în piese dedicate acestuia.

Liedul reprezintă un cântec german, care este cel mai adesea acompaniat de pian, este perceput ca echivalentul melodiei franceze ce va fi compusă de Berlioz în perioada postromantică.

Inspirat de poeții epocii, Schubert a creat noi dimensiuni acestei forme, a adus ca noutate conceptul de cicluri de lieduri, punând în valoare bogăția versului despre dragoste, călătorii sau natură. Asemenea lui, Schumann și Brahms au compus lieduri iar mai târziu Hugo Wolf, Gustav Mahler și Richard Strauss.

Muzica pentru pian

Pianul devine instrumentul epocii; din ce în ce mai mulți compozitori îi dedică creații destinate interpretării în mediul privat ,familial. Cei mai mari compozitori pentru pian au fost: Chopin, Liszt, Schumann, Mendelssohn. Aceștia îmbogățesc compoziția cu noi forme ca Preludiul, Studiul, Nocturna,Valsul, Mazurca, Poloneza, Balada și Impromptu.

Genuri pentru pian

• Sonata

Este forma principală a muzicii pentru pian

Schubert a compus 23, Mendelssohn, Chopin,Schumann și Brahms 3 iar la Liszt 1.

• Preludiul

Este o formă muzicală întâlnită în introducerea unei creații instrumentale sau teatrale. Devine o compoziție independentă și fără caracteristici speciale la Chopin – 24 preludii în cele 12 tonalități majore și minore, fiind urmat de Rachmaninov și Debussy. J. S. Bach cu lucrarea sa de referință ,,Clavecinul bine temperat” (24 de preludii și fugi, în tonalități diferite) l-au inspirat pe Mendelssohn în crearea celor 12 Preludii pentru pian. Studiul a fost destinat îmbunătățirii tehnicii pianistice, dar în epoca romantică se constituie într-o creație generoasă pentru virtuozitatea interpretativă; asemenea preludiilor, sunt compuse în toate tonalitățile și grupate în culegeri de 12/ 24 de piese. Compozitorii romantici au abordat aceasta forma muzicala, cele mai celebre aparținând lui Chopin, Liszt, Schumann sau Brahms, unele pe teme de Paganini.

Balada se bazează pe un poem narativ, cu mai multe strofe; în muzică este o piesa instrumentală narativă, fără un plan bine definit. Chopin a compus 4, la fel și Brahms iar Liszt 2.

Nocturna a fost concepută ca muzică destinată a fi interpretată noaptea sau având ca inspirație noaptea; în Romantism se transforma într-o compoziție melancolică și melodioasă scurtă pentru pian. Este reprezentata de Chopin ( 21), Debussy (3), mai târziu de Gabriel Faure (13).

Scherzo, o mișcare muzicala vie și diversa în 3 timpi, a unei sonate sau simfonii. Fr. Chopin o va transforma într-o lucrare unitara pentru pian. O regăsim la Lisztnși Brahms,păstrând măsura în 3 timpi și structura în 3 părți a scherzo clasic.

Fantezia este o formă muzicală liberă, care a fost abordată ,deopotrivă, începând cu sec. 17, dar și apreciată de vulcanicii romantici; ea are la bază teme folclorice, teme originale sau preluate de la alți compozitori.

Fuga este o formă liberă, mai puțin riguroasă decât fuga clasică; o regăsim la Schumann și la Mendelssohn, într-o prezentare caracterizată de virtuozitate ăi libertate de exprimare muzicala.

Impromptu, piesa pentru pian, improvizație de forma ABA în general. Schubert a compus 8,Chopin 3, de Faure 6. Schumann și Liszt.

Piese de dans – ritmul dansurilor au constituit sursa de inspirație pentru numeroase compoziții pentru pian, astfel:

valsul – Chopin a compus 17 pentru pian solo, Brahms pentru pian la 4 mâini, Faure 4 valsuri capricii

mazurca – Chopin a compus 58, Faure și Liszt

poloneze fiind inspirate de dansul popular cu același nume, a fost făcută cunoscuta de Chopin care a compus 16, Weber și Liszt

Brahms -21 dansuri unguresti

După Beethoven, simfonia devine forma cea mai agreată căreia numeroși compozitori își dedică talentul. Compozitorii romantici nu se mai bazează pe temele muzicale, ci construiesc compoziția în jurul unei idei, eliberând emoțiile în vreme ce orchestra simfonica se îmbogățește cu noi instrumente.

Un exemplu perfect este Simfonia fantastică a lui Berlioz, compusă în 5 mișcări, unde compozitorul utilizează multe instrumente noi integrate în orchestră – piccolo, corn englez, harpa, clopote, cinel. Fiecare secvență muzicală utilizează un leitmotiv, o temă care revine sub diverse forme de-a lungul creației. Concertul, apărut și dezvoltat în Baroc și Clasicism, este foarte apreciat și de romantici ca Chopin și Liszt pentru pian, Paganini pentru vioară, compozitori ce îl utilizează pentru a evidenția virtuozitatea instrumentiștilor, specifică perioadei și manifestării muzicale romantice.

Perioada romantică aduce diverse schimbări

– în orchestră se integrează noi instrumente -piccolo, trombon, corn

– cadența nu mai este doar improvizația interpretului, ci devine parte integrantă scrisă de compozitor

– mișcările, în număr de 3, devin acum 4 la Brahms sau 6 la Liszt. . .

,, Se poate spune că romantismul muzical urmează întrucâtva celui literar, fiind însoțit de romantismul artelor plastice, cu anumite atribute de afirmare începând prioritar în muzica germană urmată de cea franceză. . . . . . . Muzica va fi considerată, după spusele esteticianului Tudor Vianu, categoria tuturor artelor, Imanuel Kant situând-o la egalitate cu pictura, iar Novalis emițând sintagma Music, Plastic und Poesie sind sinoninem ( Muzica, artele plastice și poezia sunt sinonime). ”-

CAPITOLUL II

FRANZ SCHUBERT

II.1. COPILĂRIA – Primii ani…

Franz Peter Seraph Schubert, fiul lui Franz Theodor Florian Schubert și al Elisabetei Vietz Schubert, s-a născut în Liechtenthal, o mahala a Vienei, el a fost cel de-al 12-lea copil din 14 născuți și unul dintre cei 5 care au rămas în viață. Familia Schubert era o familie obișnuită, dar cu mare dragoste de muzică – lucru care s-a reflectat evident și în educația pe care copiii familiei au primit-o…

Franz, deși a fost îndemnat de către tatăl său către cariera didactică, asemenea fraților săi, a avut doar încercări timide în acest sens când pentru câțiva ani a funcționat la școală parohială a tatălui său . Copilăria lui a fost o perioadă petrecută între îmbrățișările mamei și severitatea tatălui, jocurile copilăriei influențate de amprenta seriozității impusă în familie. La 5 ani este pregătit pentru școală și devine un elev bun, dar este cu gândul tot timpul la muzică. Tatăl său i-a oferit primele lecții de muzică, apoi este acceptat la școala de cântăreți bisericești, la Universitate unde cântă la prima vioară și are primele încercări în dirijat. La 13 ani, compune o Fantezie pentru pian ,la patru mâini, două Cvartete de coarde, o uvertură pentru trompete și cinele, dar și primul său lied, după un poem de Schucking. La 15 ani, studiază cu Salieri compoziție. Inițiat de tatăl său la vioară și fratele său Ignaz la pian, Franz Schubert a uimit prin ușurința cu care își însușea tot ce era legat de muzică și Michael Holzer cu care a studiat canto și orgă,dirijor de cor al bisericii parohiale, afirma „Când voiam să-l învăț ceva nou, îl știa deja” sau „Ăsta are armonia în degetul cel mic.”.

Schubert a cântat în corul bisericii, a fost solist, și-a lăsat fantezia În voia ei experimentând interpretarea la orgă, pianul nu a mai avut secrete pentru el odată ce i-a mângâiat în voie clapele câteva luni bune, iar pentru asta s-a împrietenit cu un ucenic dintr-un atelier de piane, care îi permitea sa le folosească atâta vreme cât îi plăcea. Astfel, după o scurtă perioadă, Franz și-a anunțat fratele mai mare că nu mai are nevoie de lecțiile sale… deja, își întrecuse profesorul.

II. 2. ANII DE STUDII

Încă de la început, tatăl lui Schubert își propusese ca toți copiii săi să își depășească condiția medie, să acceadă către studii universitare, să aibă șansa unei cariere de succes. Pentru Franz, momentul care i-a deschis calea a fost în anul 1808, când în urma unui concurs prezidat de Salieri, a obținut cu succes un loc în corul capelei imperiale și o bursă de studii pentru gimnaziul municipal Stadtkonvikt. A început o perioadă destul de grea pentru el, timp în care a suportat un regim auster în internatul școlii la care fusese admis, dar studiul și muzica l-au ajutat să treacă peste aceste momente. Acum apare în viața lui ca prieten bun, Josef von Spaun, un băiat mai mare cu 9 ani decât el, care l-a remarcat și care i-a fost aproape într-un mediu care nu-i oferea prea multe bucurii, în afară de repetițiile cu orchestra școlii, unde interpreta vioara a doua . Nu a trecut multă vreme și geniul său l-a evidențiat atât printre colegii săi pe care îi ajuta predându-le în timpul liber lecții de teorie muzicală, pian, violă, violoncel dar și față de dirijorul orchestrei, Ruzicka, care i-a recunoscut meritele și nu a ezitat să-l folosească drept înlocuitorul său la pupitrul dirijoral, deși era mai mic de vârstă decât mulți dintre colegii lui de școală. Deși viața sa în această perioadă nu îi oferea prea multe satisfacții, compoziția și alte ocupații școlare, concertele susținute alături de colegii de orchestră îi dau avânt în crearea a numeroase compoziții care sunt ascultate și apreciate de cei din jurul său… citește multă poezie, experimentează genuri noi ca muzica vocală despre care nu știa aproape nimic, își pune pe hârtie notele fără prea mult efort: la Schubert, ideile vin nechemate, scrie rapid și este foarte creativ, își transforma textele în minunate partituri ce dau viață notelor muzicale asemuindu-se versurilor marilor poeți ai epocii.

II. 3. CREAȚIA DE ÎNCEPUT

,,Creația lui Schubert cunoaște trei etape cu importanță și semnificație diferite: cea a creației juvenile, foarte spontane, începând de la Simfonia a II a; maturizarea care pornește de la Quartettsatz în do minor și ajunge la Simfonia în și minor, însumând mai multe sonate și alte proiecte simfonice și pianistice; ultima etapă, începând din 1824, vădește posesia unei tehnici pe care și-o făurea cu fiecare piesă, Schubert ducând la bun sfârșit încercările cele mai vaste, mai întâi prin intermediul sonatei (10 capodopere în mai puțin de cinci ani), a duoului, trioului, cvartetului, octetului și simfoniei. ”

Cea mai veche lucrare rămasa de la Franz Schubert se pare că este o fantezie pentru pian la 4 mâini, de o bogăție și inventivitate armonică deosebită. Din următorul an, datează primele încercări de muzică vocală Plângerea Hagarei, Plângerea fetei pe versurile lui Schiller, poet preferat în peste 40 de lieduri. Singura bucurie pe care o are este aceea de a compune,primele compoziții vocale scoțând la iveală un tânăr neînțeles, melancolic altfel decât cel afectuos și comunicativ cu prietenii. Frământările sale interioare nu se vor reflecta în viața zilnică, doar în nevoia nesecată de inspirație ce-l însoțește la vârsta adolescenței, cu o atitudine serioasă, disciplinată nepotrivită vârstei sale.

Muzica îl stăpânește, creațiile se derulează neîncetat, fantezia sa este fără margini, primele lieduri ies la iveală alături de cvartete de coarde, după anul 1812, moment în care situația sa școlară are de suferit iar tatăl său îi interzice a mai intra în casa părintească . După moartea mamei sale, în același an, acesta renunță la această atitudine de interzicere a legăturii fiului său cu muzica și compoziția, înțelegând că pasiunea este mai puternică decât își imagina. Tot acum, unele dintre primele lucrări ale sale atrag atenția lui Salieri, care hotărăște să îl încredințeze lui Ruzicka pentru a-l îndruma muzical, după o scurtă perioadă acesta spune că nu are ce să-l mai învețe iar Salieri începe el însuși lecțiile cu Schubert. Tot în anul 1812, vocea sa aflată în schimbare, nu mai este potrivită pentru corul de copii al capelei imperiale, ceea ce a determinat plecarea sa din școala în anul următor – ,,Schubert Franz a croncănit pentru ultima dată la 26 iulie 1812”.

În 1813, Schubert părăsește colegiul și urmează cursurile „Seminarului pedagogic”, în scopul de a îmbrățișa profesia de învățător la Școala din Lichtenthal, alături de tatăl său. Vreme de cinci ani, va preda copiilor scris-cititul și în această perioadă scrie cele mai bune lieduri din creația sa: Margareta la torcătoare, Trandafirul, Regele ielelor, Călătorul, Păstrăvul, Fata și moartea și muzică de cameră pentru ansambluri de casă. Începe să scrie și lucrări religioase pentru formația dirijată de Holzer și corul bisericii unde o cunoaște și îndrăgește pe tânăra Theresa Grob pe care o și cere în căsătorie. Părinții Theresei l-au refuzat, socotind că viitorul său nu este cert, preferând în locul lui un cofetar cu stare materială sigură.

1818 înseamnă pentru Schubert o slujbă nouă, de profesor de muzică la curtea contelui Esterhazy în Ungaria unde face cunoștință cu muzica maghiară, folclorul maghiar . nu se acomodează cu acest mediu de viață și se reîntoarce la Viena pentru a căuta, fără succes, un nou post de profesor de muzică.

Anii 1819, 1823, 1825 îi aduc lui Schubert turnee în Austria, unde alături de baritonul Vogl susține concerte atât în spațiul public cât și în case particulare . Muzica sa aduce bucurie în sufletele ascultătorilor și primește aprecieri, compune într-un ritm infernal și participa la întâlnirile cu prietenii însuflețindu-le cu bună dispoziție și încântând cu cele mai noi creații ale sale. Schubertiadele sunt serile pline de muzica în care clapele pianului alergau viguros în neliniștea și spiritul fantezist al lui Schubert, printre discuții de artă și pahare de bere. erau seri care deschideau calea operelor sale către public, deși multe dintre ele nici nu erau editate. ,,La Schubert, cantabilitatea are întâietate asupra textului. Cantilena schubertiană, deși se desprinde cu ușurință din întregul complex al liedului, acompaniamentul atinge emoția și poezia.”

Ultimii ani ai vieții îmbogățesc literatura muzicală cu noi cicluri de lieduri – Călătorie de iarnă, Cântecul de lebădă, Cvartetul de coarde Fata și moartea, Cvintetul de coarde (cu două violoncele), Simfonia a IX-a sunt străbătute nu numai de tristețe, ci de accente tragice și de un viguros dramatism. Două evenimente i-au marcat viața în această perioadă – un elogiu neașteptat din partea lui Beethoven pentru unele lieduri și organizarea unui concert exclusiv alcătuit din muzica lui la care au participat Schubert însuși, baritonul Vogl, cântăreața Josephine Fröhlich ș. a. Rezultatul moral și material a întrecut așteptările, deși presa s-a ocupat de un alt eveniment muzical, un concert al lui Paganini la Viena, neglijând consemnarea biruinței sale.

Schubert este unul dintre compozitorii care au gustat din frumusețea clasicismului lui Beethoven, pentru a pătrunde mai ușor în intimitatea romantismului. El este cel care a făcut să răsune liedul prin grația acordurilor sale, făcandu -l emblema creației sale romantice și îmbogățindu-l muzical.

Ani care îi marchează viata

– 1808: este admis la capela curții imperiale ,datorită vocii și calității sale de a descifra

– 1813: se dedică compoziției

– 1816: se instalează în casa prietenului sau, Schober

– 1818: părăsește casa tatălui său și se angajează la curtea contelui Esterhazy,

– 1828: primul concert public la Viena, susținut exclusiv cu creațiile sale

– 1814: Margareta la vârtelniță primul mare ciclu de lieduri

– 1822: Simfonia în Si minor, Neterminata

– 1823: Frumoasa morăriță, ciclu de lieduri compus în vremea bolii sale

– 1827: Călătorie de iarnă, ciclu de lieduri

– 1828: Cvintetul pentru pian și coarde „Păstrăvul” – Messa Mi bemol major

Schubertiadele Vienei au fost seri muzicale pline de exuberanța vremurilor, pline de romantism și vibrând de farmecul partiturilor ieșite de sub pana măiastră a lui Schubert. După ore întregi de lucru, compozițiile sale aduceau bucuria în sufletele prietenilor lui – lieduri, piese la patru mâini, piese pentru pian, muzica de cameră. Considerându-se binecuvântat de Dumnezeu, Schubert își dedică întreaga viață, de altfel atât de scurtă, compoziției și bucuriei de a dărui muzica semenilor săi.

A scris în toate formele, exceptând concertul; ideile lui despre forma de sonată se îndepărtau de idealul clasic, construcția fiind lipsită de organizarea și forța lui Beethoven. Nu s-a lasat incorsetat de regulile sonatei datorită instinctului său liric, dar s-a supus cerințelor zilei; multe din simfonii, sonate și cvartete trec prin forma sonatei pana la Simfonia neterminată și marea Simfonie în do major unde a folosit genul lui aparte de forma având ca rezultat o forma de sonată desăvârșită.

Misa lui Schubert este cea mai grandioasă și impresionantă lucrare religioasă a sa, indicând ,,triple fortissimo”, misa în mi bemol fiind echivalentul coral al SIMFONIEI IN DO MAJOR.

Muzica lui Schubert este predominant melancolică, cu mișcări lente, modulații specific schubertiene. Interpretarea sonatelor lui cerea virtuozitate, crea dificultăți de execuție, cerea efort din partea publicului și a instrumentistului .

Melodia schubertiană a oferit un număr extraordinar de idei melodice de neuitat, cu un deosebit simț al modulației; melodiile lui se ancorează într-o tonalitate pentru a se refugia apoi în alta cu libertate, subliniind acordul pentru a exprima o situație sau un cuvânt, legând schimbările de tonalitate cu mișcări de agogică și dinamică bogate și neașteptate, cu impact asupra ascultătorului. Schubert era un maestru al imprevizibilului, muzica lui freamătă de idei ,este enormă ca amplitudine, trece printr-o succesiune rapidă de tonalități neînrudite. muzica sa nu se poate lipsi de elementul surpriză, ca element de originalitate.

CAPITOLUL III

CREAȚIA DE LIED ȘI MINIATURA INSTRUMENTALĂ
A LUI FRANZ SCHUBERT

III.1. EVOLUȚIA LIEDULUI

În prima jumătate a secolului al XVI-lea, instaurarea protestantismului și reforma lui Luther au determinat o nouă etapă în evoluția muzicii religioase ,dar și apariția unor melodii accesibile pentru participanții la slujbele religioase . Aceasta a făcut ca muzica populară germană să fie prezentă sub forma liedului în cadrul bisericii, la vremea aceea cu accentuat caracter improvizatoric fără o preocupare deosebită pentru structură și formă. De asemenea, în această perioadă își face simțită prezența o influență a cântecului popular francez care adaugă o simetrie a frazelor muzicale. Liedul se manifestă și se dezvoltă în Germania de nord și centrală, compozitorii timpului influențându-l prin creațiile lor bazate pe simplitate și elemente populare specifice.

Apariția operei, muzica instrumentală transpusă pentru voce slăbesc interesul pentru creația de lied pentru o perioadă, se manifestă o formă a liedului în care legătura dintre text și melodie nu ocupă locul cuvenit, melodicitatea este dedicată exclusiv părții vocale iar linia melodică simplă, forma scurtă și concisă, caracterul strofic, duioșia sunt puțin îmbinate cu textul poetic pentru transmiterea emoției artistice.

Preocuparea compozitorilor pentru folosirea cântecului popular ca esență a creațiilor vocale a încurajat creația poetică, astfel încât alegerea textelor a căpătat importanță în apariția unor lieduri care să respecte caracteristicile acestei forme – linia melodică simplă, bazată pe stilul popular, forme de mici dimensiuni, texte poetice valoroase.

Johann Abraham Peter Schulz, care a fost considerat unul dintre maeștrii liedului, a compus în 1782 colecția ,,Lieduri în stil popular” ce s-a bucurat de mare succes în nordul Germaniei, Johann Friedrich Reichardt a înțeles rolul pianului în crearea unei imagini artistice unitare prin îngemănarea armonioasă a melodiei și acompaniamentului cu textul liric, aceasta reprezentând un pas înainte în evoluția liedului.

Johann Rudolph Zumsteeg a contribuit la îmbogățirea genului de baladă prin recitative de o înaltă expresivitate, el fiind cel care a deschis calea spre dezvoltarea acestui gen. Schubert a fost influențat de creația acestuia, atât în folosirea recitativelor cât și în exprimarea muzicală descriptivă de mare expresivitate.

Celebri compozitori ai clasicismului s-au aplecat asupra acestui gen – Haydn a compus mai mult lieduri instrumentale, Mozart care a scris mai puțin și cu mai puțină atenție pentru text, Beethoven cu piese vocale tratând vocea asemenea unui instrument. Ciclul „Către iubita îndepărtată”, compus în 1816 a constituit un pas către liedul romantic al lui Schubert. În Viena, muzica vocală și-a făcut simțită prezența prin creațiile unor compozitori ca Joseph Anton Steffan din Boemia, Holzer, Karl Friberth, Leopold Hoffman, Ruprecht cu inspirația versurilor poeților talentați ai vremii Goethe, Schiller, Burger, Herder – liedurile lor fiind melodioase și plăcute,cu acompaniament destul de dezvoltat. Acestora li se adaugă cântecele cu o lirica aparte, aparținând singspielurilor compozitorilor Michael Umlauf, Karl Ditters, Johann Schenk,Wenzel Muller.

Liedul (provine din germană – lied = cântec, pronunție lid) este o compoziție muzicală vocală, acompaniată de obicei de un instrument (pian), care are la bază un text poetic liric.

La începutul sec. al XIX -lea, liedul devine gen al muzicii culte și se dezvoltă având ca sursă cântecul popular vechi( madrigalul, frottola, vilanella),romanțele străbătând un proces de evoluție în conținut, în explorarea liniei vocale și instrumentale.

Franz Schubert, Karl Maria von Weber, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, Joseph Haydn au compus lieduri căutând inspirație în lirica poeților vremii. Creația de lied are reprezentanți și în rândul compozitorilor români – Alfred Alessandrescu, Eusebie Mandicevschi, Gheorghe Dumitrescu, Nicolae Brânzeu, Sigismund Toduță, Nicolae Coman, Gheorghe Dima.

Liedul poate fi cunoscut în două moduri: ca formă (în structura unor dansuri, arii, mișcări lente din sonate, concerte, simfonii) și ca gen (lied polifonic, lied clasic, lied romantic, lied modern), între acestea fiind o strânsă legătură și influență vizibilă. Liedul, de regulă, are o construcție strofică ce se bazează pe repetiție, variație sau contrast. Ca formă, poate fi monopartit până la multipartit, iar ca gen va corespunde unei anumite perioade din istoria muzicii (liedul polifonic sec. XV–XVI, liedul continuu sec. XVII – XVIII, liedul clasic sec. XVIII–XIX, liedul romantic sec. XIX, liedul modern sec. XX). Conștientizând rolul dominant al armoniei în delimitarea segmentelor componente ale întregului macro-arhitectural, compozitorii clasici sunt cei cărora le revine meritul de a fi pus bazele genului și tuturor formelor de lied cultivat. Dar cei care vor afirma și dezvolta până la apogeu genul și forma de lied vor fi romanticii. În clasicism liedul ca formă va cunoaște structuri complexe și variate, fiind prezent atât în muzica vocală cât și în cea instrumentală.

Liedul cult s-a născut la sfârșitul secolului XVIII-lea, din cântecele și romanțele vechi și din cantecul popular Wolfgang. A. Mozart și Ludwig van Beethoven au adus o contribuție importanta la dezvoltarea liedului.

III. 2. LIEDUL LUI SCHUBERT

„Da, aceasta este o poezie bună, ea inspiră cuiva imediat ceva inteligent- melodiile curg și aceasta este o adevărată bucurie. La o poezie proastă, nu merge nimic, te chinui cu ea și nu iese decât un lucru sec”.

Cu Schubert, liedul începe o nouă viață. El simte importanța îngemănării perfecte dintre melodie și poezie pentru a obține efectul emoției și sensibilității unei idei muzicale.

„Cântărețul Michael Vogl, prieten și principal interpret al lui Schubert, spunea că liedurile sale erau fructul unei revelații divine, produse într-o stare de clarviziune muzicală. O dovedesc și cele două mari cicluri „Frumoasa morăriță” și „Călătorie de iarnă”.

Vorbind despre modul de abordare al acestui gen muzical de către Schubert, liedul său poate fi clasificat în – lied prelucrat și lied strofic.

În liedul prelucrat, Schubert compune muzica urmărind îndeaproape textul poetic, piesele nu prezintă o organizare simetrică sau regulată iar melodia diferă de la un episod la altul, unele melodii revin doar pentru a sublinia continuitatea conținutului sau ideii muzicale. Aici el folosește recitativul melodic, după modelul baladelor lui Zumsteeg.

Liedul strofic, cu o apropiere mai accentuată de cântecul popular, este alcătuit din melodii ce se repetă la fiecare strofă, acestea fiind egale ca întindere.

„E uimitoare măiestria cu care a reușit Schubert să creeze lieduri strofice impregnate de parfumul modelului popular datorită simplității, prospețimii și gingășiei lor poetice. Limpezimea cristalină și linia firească a invenției melodice, perfecțiunea facturii și bogăția de nuanțe, adâncimea simțirii și sinceritatea spontană a expresiei, toate ne fac să ne gândim la frumusețea simplă a cântecului popular, șlefuit de-a lungul vremurilor și adus la o înaltă treaptă artistică.”

Schubert compune lieduri foarte scurte, fără împărțire strofică, nu mai puțin valoroase din punct de vedere muzical (,,Peste toate culmile e liniște” pe versuri de Goethe), lucrări bipartite conținând două melodii diferite sau o melodie și un recitativ melodic, cu episoade contrastante (Moartea și fata, versuri Claudius, Salutul duhurilor după Goethe, Primăvara la pârâu pe versurile lui Schobeer).

Forma clasică a liedului (ABA) constituită dintr-o melodie principală și o a doua – contrastantă – idee melodică dezvoltată în partea de mijloc completează curgerea lirică a textului în curgerea lină a muzicii. (Veste de iubire, Oprire pe texte de Rellstab sau La râu după o poezie de Mayrhofer).

Mai numeroase sunt lucrările vocale cu formă strofică variată, în care se manifestă schimbări de la o strofă la alta sau numai în anumite momente, având drept scop crearea atmosferei emoționale, nuanțe de conținut, reliefări de imagini. În aceste lieduri, fie melodia, fie acompaniamentul suportă unele modificări determinate de necesitatea evidențierii unor aspecte noi aduse de text sau marcarea unor momente de intensitate emoțională deosebită. (Cântecul moșneagului pe versuri de Ruckert, Păstrăvul pe textul lui Schubart, Tu ești liniștea – Ruckert). Spre deosebire de ceilalți compozitori care au creat liedul, Schubert reunește însușirile specifice ale acestuia creând o unitară manifestare artistică acordând deopotrivă importanță melodiei și textului, formei și conținutului, vocii și instrumentului ce-l acompaniază toate în demersul de a transmite emoție și sensibilitate. Acompaniamentul nu este tratat ca și un susținător al vocii, el vine să completeze imaginea cu o sonoritate și un limbaj propriu foarte sugestiv și chiar preia ideea melodică de bază în plan instrumental. Ex. În liedul „Încotro”, pianul execută la mâna dreaptă o succesiune neîntreruptă de grupuri de șaisprezecimi, sugerând murmurul repede al pârâului iar în bas o construcție melodică și ritmică sinuoasă pentru a exprima cursul lin al apei.

În „Margareta la vârtelniță” se imită sfârâitul vârtelniței printr-o broderie pianistică, iar „Craiul ielelor” surprinde șuieratul vântului printr-un motiv scurt repetat la bas, ascendent pe câteva note pentru ca, apoi, să revină treptat la punctul de plecare.

„Schubert a acordat o atenție crescândă părții instrumentale a liedurilor sale, făcând ca aceasta să completeze, să adâncească și să amplifice imaginea muzicală cu acele trăsături ce nu-și găseau locul în expunerea vocală a melodiei…”

III. 3. CREAȚIA PENTRU PIAN

„Tot în domeniul literaturii pianistice,importante sunt Impromptuurile(1827) și Momentele muzicale (1828, ce cuprind o melodie simplă,cantabilă, ce se detașează de contextul pianistic prin vocalizarea lor (Impromptu op. 142 nr. 3) sau prin ambianța dansantă a divertismentului (Moment muzical op. 94 nr. 3).

Legătura strânsă cu literatura a determinat și apariția unor noi forme și genuri, corespunzătoare programatismului muzical (Berlioz și Liszt), dar și o altă viziune de compoziție în privința miniaturii vocale și instrumentale în creațiile lui Schubert, Schumann, Chopin, Liszt. Literatura pianistică cuprinde piese accesibile, compuse în special pentru a fi interpretate în cercuri restrânse fiind diferite de creațiile destinate sălilor de concert. Chiar dacă a avut o viață scurtă, Franz Schubert a compus impresionant de multe creații în genuri ca – lied, simfonie, uvertură, cvartet, sonată, missă, piese corale și lucrări pentru teatrul muzical. Schubert este creatorul impromptu-ului ca gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate reprezentând un moment de încercare pentru orice instrumentist.

Cu aproape 700 de lieduri, pe versuri de Müller, Goethe, Schiller, Heine, Mayrhofer și Rellstab, cuprinzând cele doua cicluri: „Frumoasa morăriță” și „Călătorie de iarnă”;9 simfonii (între care celebra “Simfonie nr. 8 – Neterminata”),“Serenada” și “Ave Maria”,22 de cvartete, un octet și celebrul cvintet „Păstrăvul”;22 de sonate pentru pian;8 impromptu-uri;50 de duete pentru pian (miniaturi);40 de lucrari religioase (între care doua misse);80 de piese corale;18 lucrări pentru teatru muzical, Franz Schubert este un reprezentant de seamă al romantismului inovator, însuflețitor și plin de sensibilitate muzicală.

Miniatura instrumentală a apărut în perioada barocului, fiind o piesă destinată clavecinului, cu profil instrumental, având calitatea accesibilității datorată micilor dimensiuni și mesajului pe care îl transmite prin text(în miniatura vocală) sau cu ajutorul imaginilor sonore create cu ajutorul instrumentelor și partiturii construită specific. A fost abordată de Mozart, Beethoven, Schubert, Chopin, Liszt, Brahms evoluând sub influența muzicii populare și creând o oportunitate atât ascultătorilor iubitori de muzică, precum și instrumentiștilor începători sau deopotrivă celor virtuozi, care își demonstrau aptitudinile interpretative. O bună perioadă de timp, Schubert a fost considerat creatorul miniaturii pentru pian, deși acest gen a apărut la Couperin și Rameau, Scarlatti dar chiar și la Beethoven purtând denumirea de ,,Bagatele” iar la Field „Nocturne”. Ceea ce a determinat o asemenea poziție a lui Schubert a fost modul în care a compus și tratat miniatura, simplu cu mijloace de exprimare puține dar, în același timp, îmbinate armonios pentru a crea imagini bogate și intens emoționale. O lucrare cunoscută pentru pian este Fantezia în do major, opus15 „Fantezia Călătorul”, în care se folosește de motive melodice ale liedului său cu același nume compus pe versurile lui G. Schmidt și de un citat ,,Soarele îmi pare atât de rece aici”. Fantezia aduce un suflu nou în evoluția muzicii romantice pe calea programatismului”. În Momentele muzicale și în improvizații, Schubert se folosește de elemente de virtuozitate și spontaneitate pentru a descrie în imagini sonore strălucitoare propriile frământări sufletești.

Schubert a scris literatură pianistică la 4 mâini( duete pianistice), marșurile fiind preferatele publicului „Marșul copiilor”, „Marșul militar” (în Re major) „Marș eroic”. Miniatura pianistică apare în creația sa către sfârșitul vieții creatorul genului Impromptu aducând din nou unicitatea sa în construcție muzicală, cantabilitate, virtuozitate prin Momente muzicale, Impromptu, Fantezia Pribeagul, lucrări ce sunt adesea asociate formulelor de dans(vals, marș, ecossaise). Schubertiadele au găzduit atât liedurile interpretate de celebrul Vogl cât și o parte din cele 250 de valsuri pentru pian într-un oraș în care acest gen muzical era în inimile vienezilor și sub pana compozitorilor. Schubert compune lucrări ce și-au câștigat popularitate prin ineditul exploatării muzicale și ritmice, arta de a se folosi de sonoritatea instrumentului dar și bogăția armonică.

„Muzica lui Schubert este întotdeauna intensă, chiar dureros de melodică, fiind încărcată de un fel de melancolie care nu poate fi descrisă decât . . . ei, bine – schubertiană! Sunt valsurile simple, directe, pentru pian. Sunt triourile pentru două piane, dintre care cel mai cunoscut este acela în și bemol. Mișcarea lentă din trioul în și bemol conține un minunat exemplu al magicei modulații schubertiene. Muzica merge cuminte în și bemol și printr-o răsucire ajunge la îndepărtatul mi major. Schubert are nevoie de exact un sfert de măsură ca să ajungă acolo și în clipa aceea ai impresia că se deschide cerul.”

Deși creația lui Schubert era destinată saloanelor și întâlnirilor cu prietenii, departe de cerințele compozițiilor pentru sălile de concerte, opera sa pianistică prezintă 22 de sonate. Compuse începând de la 18 ani și culminând cu ultimele luni de viață, acestea au suferit mai tot timpul comparația cu sonatele beethoveniene ignorând aplecarea lui Schubert către un joc al modulațiilor pentru o călătorie muzicală nuanțată și expresivă. ,,Astfel, multe din simfoniile lui timpurii, sonatele și cvartetele trec automat prin „mistica” formei de sonată. Ulterior, în Simfonia neterminată și în marea Simfonie în do major, a reușit să unească conținutul cu genul lui aparte de formă, iar rezultatul l-a constituit o formă de sonată la fel de desăvârșită, în felul ei, cum a fost aceea a lui Beethoven.”

În 1815 și 1816 încearcă primele sonate, dar abia mai târziu va cristaliza forma respectând cerințele legate de construcția melodică, echilibrul de mișcare și tonalitate ca și unitatea sau contrastul, repetarea unei celule ritmice sugestive. Sonatele schubertiene au devenit populare destul de târziu, partiturile acestora solicitând virtuozitatea instrumentiștilor și efort din partea publicului cele preferate fiind „Fantezia Drumețul” și „Momente muzicale”.

Compuse pentru a încânta micul public al schubertiadelor, miniaturile pentru pian aduc o fărâmă din frumusețea și originalitatea dansurilor ce se constituie acum într-un mijloc de exprimare a simțămintelor, valsul vienez stând la baza multor creații – Valsuri, Valsurile nobile și sentimentale op. 33,op. 18, Sonata op. 120 în La major pentru pian sunt armonios îmbogățite cu ritmuri dansante și lirism.

Compozițiile pentru pian ale lui Schubert determină o preocupare specială pentru muzică alături de tehnica instrumentală și introduce în genul de sonată un grad de dificultate interpretativă și dimensiuni ample, neobișnuite până acum. Sonata opus 143 aduce în prim plan procedeul unisonului tematic și melodic, asemenea creației populare din care se inspiră, Sonata în re major, opus 53 scrisă în anul 1825 cu o dezvoltare mai mare și caracteristica detaliilor ritmice devenite elemente principale, unitatea ritmică a părților folosită în crearea atmosferei muzicale, Sonata în la minor, opus 42 cu implicarea varietății de nuanțe și exploatarea variațiilor pentru a da expresivitate. În 1826 compune Sonata cu fantezie în sol major, opus 78 cu teme extrase din același motiv melodic, chiar dacă părțile sunt contrastante sau distincte însoțite de un ritm de vals ce dă impresia de legănare din vechile dansuri vieneze. Sonatele de maturitate se caracterizează prin mai multă cantabilitate, armonii bogate bănuite în contrastele neobișnuite aduse de modulații și sporirea dificultății de execuție.

CAPITOLUL IV

CERCETARE EXPERIMENTALĂ, PRIVIND IMPACTUL MINIATURII MUZICALE A LUI SCHUBERT ASUPRA TINEREI GENERAȚII

IV. 1. TEMA DE CERCETARE

Franz Schubert, în universul muzical al tinerei generații – impactul audițiilor (miniaturii instrumentale și vocale) asupra perspectivei privind muzica cultă.

Prezentarea problemei de cercetare

Scopul acestui demers vizează îmbogățirea experienței culturale, formarea gustului pentru muzica cultă și conștientizarea reacției față de genuri muzicale neexplorate sau ignorate. Organizarea lecțiilor și utilizarea unor metode active au ajutat elevii să descopere, să cerceteze și să înțeleagă frumusețea exprimării vocale – instrumentale, prin audierea lucrărilor lui Franz Schubert, accesibile vârstei și nivelului lor de dezvoltare.

Am încercat în ultimii ani să identific modalitățile de lucru cele mai potrivite și eficiente în privința realizării unei culturi muzicale la copii, de orice vârstă și corespunzător vârstei. Luând în considerare condițiile actuale de vehiculare a informației, lărgirea factorilor care contribuie la educația tinerilor, impactul exploziv al mijloacelor mass-media, consider că rolul școlii ar trebui reconsiderat și programele școlare reevaluate, noile generații de copii au stiluri de învățare diferite, reacționează mai bine și mai relaxat la activități care să-i responsabilizeze și să le întărească încrederea în forțele proprii.

IV. 2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Conform curriculum pentru educație muzicală la nivel liceal, o abordare mai nouă a învățării muzicii urmărește

ponderea sporită a contactului nemijlocit al elevilor cu muzica;

modalitatea de abordare a audiției muzicale;

importanța acordată în continuare studiului instrumentelor muzicale accesibile;

modalitatea de abordare a notației muzicale;

valorificarea la nivel superior a valențelor formative ale muzicii;

abordarea interdisciplinară în studiul muzicii.

Competențe generale

Corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical receptate

Exprimarea prin și despre muzică, valorificând dimensiunile afectivă, creativă și estetică ale propriei personalități

Valori și atitudini

Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

Gândirea critică și autonomă dobândită prin receptarea și interpretarea creațiilor muzicale

Atitudinea reflexivă asupra valorii muzicii în viața individului și a societății

Semnificarea lumii prin arta muzicală

Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice, ca alternative la manifestările de tip kitch

Competențe specifice

Corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical receptate

Exprimarea prin și despre muzică, valorificând dimensiunile afectivă, creativă și estetică ale propriei personalități

Propunerile orientative stabilite de programă, în privința audiției și a repertoriului vocal, fac parte din segmente ale muzicii care sunt puțin cunoscute sau total necunoscute tinerei generații, acest lucru atrage după sine reacția de respingere, plictiseală și neacceptare din partea copiilor. Ei vor să cânte, dar nu au aceleași preferințe, ei vor să asculte, dar nu ceea ce li se propune. Audiția ca și repertoriul vocal la clasă reprezintă o piatră de încercare pentru profesor, discrepanța dintre muzica pe care tinerii o ascultă în timpul liber și muzica propusă de orele de educație muzicală determină o situație de „acceptare că trebuie” ceea ce n-ar trebui să se întâmple în cazul acestei discipline… se întâmpla, însă, ca utilizarea unor metode didactice active să trezească interesul și să-i implice în realizarea unor – proiecte tematice pe diverse teme muzicale, lucrări colective, postere, exerciții de prezentare liberă, discuții pe teme de interes .

IV. 3. IPOTEZE DE LUCRU

Cum este privită muzica de către adolescenți

I-am întrebat deseori pe elevi dacă le place muzica, răspuns: Da!

I-am întrebat ce rol cred ei că are muzica, răspuns: o metodă de relaxare spune Ana, un refugiu de la problemele vieții, spune Teodora, mi-a influențat stilul vestimentar, spune Ana Maria, muzica e cel mai bun prieten al meu, spune Alexandra…

I-am întrebat dacă sunt mulțumiți de muzica ce le este oferită de mass-media, răspuns: nu! da!

Părerile sunt diferite, funcție de mediul în care trăiesc, obișnuințele muzicale… unii dintre ei, ascultă posturile de radio, urmăresc posturile TV de profil, cei care iubesc muzica rock, dubstep, rap, edm (electronic dance music) nu sunt satisfăcuți de ceea ce primesc prin mass media, cei mai mulți ascultă muzică străină considerând că piața muzicală românească este invadată de kitch-uri și manele, că multe genuri au degenerat semănând din ce în ce cu acestea.

Muzica și impactul asupra personalității?

„…rappul «a reușit» sa-mi construiască un caracter solid, bazat pe imunitate sentimentală față de toate ramurile sociale privilegiate și pe masiva dezvoltare a simțului civic față de «tovarășii de drum»” spune X…. Răzvan crede că „muzica poate schimba o persoană din bine în rău și invers”. Paula – „ascult aproape toate genurile rock. . . voi rămâne veșnic loială muzicii rock”

Deși nu recunosc sau nu realizează, tinerii sunt influențați de ceea ce ascultă, își expun ideile pe care le promovează mai bine sau mai rău anumite genuri, afirmă că nu le pasă de ce părere au alții dar nu încetează să-și susțină preferințele muzicale. Comportamentul și vestimentația îi trădează adesea, vocabularul specific, replici sau fragmente de melodie devenite emblematice le însoțesc pașii permanent.

Cât este influență și cât propria decizie

Categoric, o bună parte dintre ascultători sunt influențați de cei din jur în privința formării gusturilor muzicale, adesea muzica cu care crești în casă rămâne în inima ta. . . . la fel, dorința de a face parte dintr-un anume grup va decide pentru tine cum să te porți, îmbraci, ce să asculți. . . . caracterul și propriile valori sau principii de viață cântăresc mult în ceea ce privește alegerea vocației, hobby- urilor, idealului de viață. . . o altă categorie este cea a celor care afirmă că au descoperit că le place un anumit gen de muzică în momente deosebite ale vieții lor, că au fost atrași de interpret, de melodie, de timbrul vocii, de atitudine, câteodată și de mesajul pe care îl primesc prin text sau cântec în întregul său.

Ne place muzica clasică

Din sute de elevi, numai câțiva au recunoscut că au ascultat vreodată o piesă clasică, cor, soliști de muzică clasică. .

Oana spune „muzica clasică mi se pare interesantă, altceva decât melodiile din ziua de azi în care sunt promovate doar teme superficiale. Aceasta nu e promovată, astfel tinerii se rezumă la ce aud la. . . „, Alin „muzica ce nu-mi place este cea populară și cea clasică… pe care, oricum, sunt nevoit s-o ascult la școală” „…urăsc muzica clasică”

Primele audiții au fost cu muzică corală, colinde, fragmente din creații clasice… apoi, având în vedere situația, am propus fragmente video din muzica veche și apoi din viața unor compozitori, am căutat evoluții inedite care să le trezească interesul, am propus coruri (video) cu mișcare și alte elemente atractive, le-am interpretat eu însămi fragmente de muzică corală sau clasică, i-am solicitat să-și exprime prin cuvinte starea indusă de audițiile de cântece religioase, operă, miniaturi instrumentale, simfonii. . . . . liniște, relaxare, frumos, pace, romantic, românesc, profunzime.

Pornind de la aceste considerații, abordarea variată a conținuturilor programei, utilizarea unor metode atractive și strategii didactice potrivite vor determina stimularea interesului pentru muzica cultă și, în special, pentru miniatura muzicală reconsiderând locul și rolul acesteia în viața tinerilor, formarea unor valori și atitudini pozitive.

IV. 4. ORGANIZARE ȘI CONȚINUTURI PROIECT

Locul de desfășurare Colegiul Național Nicolae Titulescu Pucioasa

Perioada de cercetare An școlar 2014- 2015, sem. al II-lea

Eșantionul de participanți

– eșantion experimental – clasa a X-a B

– eșantion de control – clasa a X-a A

Cele doua colective de elevi au parcurs, anterior, aceeași materie și au nivel de dezvoltare corespunzătoare vârstei și conform curriculum propus pentru disciplina Educație muzicală.

Conținuturi propuse

Mi-am organizat prezentarea acestei epoci muzicale în așa fel încât să utilizez strategii variate și eficiente pentru a atrage și menține interesul elevilor ,dar și în vederea creării unor situații noi de învățare, care să determine o participare activă a acestora la:

comentarii pe tema lecțiilor predate și a aspectelor inedite identificate de fiecare

lecturarea unor însemnări, considerații asupra compozitorilor și muzicii romantice

prezentarea PPT a datelor referitoare la viața, activitatea și creația lui Schubert

vizionarea unor fragmente video din viața și creația lui Schumann, Chopin

audiții – miniaturi instrumentale, muzica pentru pian, liedul

În urma audițiilor, vizionărilor, prezentării mele elevii și-au format o idee privitoare la caracteristicile acestei epoci muzicale, și-au exprimat interesul pentru miniaturile instrumentale și uimirea în fața virtuozității instrumentiștilor.

Inițierea proiectului tematic

In vederea realizării unui proiect colectiv Franz Schubert, s-a procedat la:

crearea unor grupe de lucru

stabilirea, la alegerea fiecărei grupe, a temei miniproiectului

studiu individual, consemnarea unor date despre – copilăria, studiile, creația,viața și liedul lui Schubert

realizarea unei prezentări a datelor culese și organizate de fiecare grupă și afișarea acestora

prezentarea lucrărilor și alcătuirea proiectului pe clasă

reacții privind activitatea proiectului

alegerea unor creații pentru activitatea de audiție.

Muzica mea preferată – experiment

Deși în semestrul al doilea, am propus elevilor de clasa a 9 a să realizeze un proiect în care să-și prezinte genul – interpretul-trupa care reprezintă opțiunea lor muzicală în acest moment. A fost cea mai bine primită propunere iar participarea peste așteptări. Le-am specificat faptul că vor trebui să-și susțină în fața clasei proiectul, să vorbească liber, să argumenteze alegerea, să ne facă să înțelegem de ce au ales așa. A fost un bun prilej de a mă convinge că tinerii din ziua de astăzi pot face lucruri, dar nu știu asta. . . că pot fi responsabili, dar nu li se dă prea des ocazia… că își pot susține opiniile, sunt capabili să identifice resurse pentru a realiza un demers bine conturat. Am avut surprize plăcute și faptul că am dat importanță intereselor lor muzicale i-a determinat să aibă o altă atitudine față de ora de muzică, să fie deschiși și bine intenționați, să-și dorească o manifestare activă și disponibilitate pentru ceea ce le propun, deci e vorba despre atitudine. Elevii au depus un efort voit, au prins momentul de a-și expune în plen preocupările, de a-și argumenta alegerile și proiectele lor au fost pline de informații, creativitate, documentate, coerent prezentate.

Experiment – Impactul muzicii lui Schubert asupra tinerilor

La clasa a X a, odată cu studierea curentului romantic, am înțeles că drumul către muzica clasică nu e pavat cu consonanțe nicidecum. . . indiferent cât te străduiești în ora de muzică nu se poate dezvolta cultura muzicală cu rezultate răsunătoare, nu. E prea puțin și prea rar, dar se poate realiza o introspecție prin muzica cultă, o înțelegere a evoluției muzicii, o conștientizare a faptului că muzica este o artă complexă și cere multă muncă, studiu și atenție.

Studierea compozitorilor romantici, specificul acestui curent plin de neliniște, exuberanță și imprevizibil a fost un prilej de a-i apropia ,încă o dată, de muzica pe care o ascultă doar la școala. Au fost câteva ore de cunoaștere a romantismului, de identificare a caracteristicilor, de prezentare a compozitorilor anilor 1800, de suscitare a interesului pentru aprofundarea muzicii romantice prin audiții de lieduri, nocturne, miniaturi pianistice evidențiate de interpreți sau de accesibilitatea muzicii lor, de secvențe video cu impact asupra auditoriului, prin exemplificări de alegere a muzicii preferate într-un secol în care concertele și muzica cultă făceau obiectul preocupării oamenilor, indiferent de statut sau nivel social.

IV. 5. SCOPUL PROIECTULUI – CE ȘTIM DESPRE SCHUBERT.
STRATEGII DIDACTICE

cultivarea interesului pentru muzica cultă

dezvoltarea multilaterală și armonioasă a elevului, sub influența echilibrată a educației artistice

dezvoltarea deprinderii de a asculta conștient, precum și a capacității de a înțelege mesajul muzical din creații vocale și instrumentale de muzică cultă

dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii și dezvoltarea gustului estetic al elevilor

Audiția – punct de plecare în formarea gustului pentru muzică

Audiții folosite în clasă

AVE MARIA

SERENADA

MARȘ MILITAR

PĂSTRĂVUL -VOCAL ȘI INSTRUMENTAL

DANS GERMAN ÎN REM

MOMENT MUZICAL

FANTEZIE PENTRU PIAN LA 4 MÂINI IN FA MINOR

Condiții: creațiile să fie valoroase din punct de vedere al realizării artistice; să se adreseze intereselor afective ale elevilor; să fie interpretate cât mai expresiv; să se facă prezentarea, în prealabil, a conținutului de idei exprimat prin versuri și muzică. Accesibilitatea se referă la respectarea atât a capacității de concentrare în timp a elevilor cât și la alegerea gradatǎ a lucrărilor, de la interpretări vocale spre cele vocal – instrumentale, de la creații de scurtă durată la compoziții mai ample.

Pentru maximum de randament al audiției, am respectat etapele realizǎrii acesteia:

asigurarea unui spațiu și ambient corespunzǎtor audiției, cu materialele specifice;

audierea propriu-zisǎ;

reaudierea piesei (dacǎ se impune acest lucru).

Metode didactice

experimentul didactic

metoda observației

metoda proiectelor

lucrul în grup

expunerea

schimb de opinii

În aceastǎ etapǎ, cele mai utilizate metode sunt explicația și conversația, care trebuie să fie cât mai poetice, pentru a crea starea emoțională necesarǎ contactului nemijlocit cu muzica. Familiarizarea elevilor cu datele specifice creației muzicale am realizat-o eficient prin intermediul lecturilor muzicale ( integral sau fragmente), prezentând conținuturi specifice istoriei muzicii, formelor și genurilor muzicale, într-un limbaj accesibil elevilor.

Aceste date constituie achiziții importante pentru elevii interesați de cunoaștere prin elemente suplimentare privind înțelegerea corectă a unor lucrări celebre.

În afara metodelor didactice tradiționale, am propus metoda proiectului, experimentul, învățarea prin cooperare, lucrul în grup, expunerea., metode care au atras după sine o participare activă și eficientă a elevilor.

Variabilele cercetării

variabila independentă – utilizarea și îmbinarea metodelor didactice tradiționale cu cele activ-participative

variabile dependente – motivarea și implicarea elevilor în descoperirea muzicii culte, formularea și respectarea opiniilor despre acest gen, încrederea în forțele proprii în scopul realizării proiectelor, folosirea argumentelor în alegerea și susținerea unor materiale realizate în grup sau individual, formarea unei atitudini pozitive față de creația Schubertiană audiată.

Resurse umane și materiale

clasa a X-a B și A

profesor de muzică

laptop, casetofon, CD uri cu muzică clasică, cărți despre Schubert, carton, markere, lipici, hârtie colorată, foarfece, calculator, Internet

IV. 6. ETAPELE CERCETĂRII

Etapa preexperimentală

– am propus celor două clase realizarea unui comentariu privind muzica pe care o ascultă, opinia despre muzica cultă și impactul muzicii contemporane asupra generației lor.

Etapa experimentală

Clasa experimentală a avut parte de

audiții, vizionare PPT cu informații despre Schubert, citate din Viețile marilor compozitori de Harold Schonberg și Schubert de Dan Spătaru,

în timpul audițiilor au notat și afișat impresii proprii,

le-am pus la dispoziție imagini și extrase din cărți privind viața și creația lui Schubert,

le-am împărtășit aprecierile mele legate de preferința pentru acest compozitor, le-am propus să realizeze miniproiecte pe grupuri de lucru în vederea obținerii unui proiect comun, pe clasă.

fiecare grup de lucru și-a ales o temă pentru care au studiat individual și pe grupuri mici, au cooperat în organizarea proiectului, au audiat, au cercetat surse de informare diverse în scopul culegerii de date pe care le-au expus creativ pe coli mari de hârtie.

Clasa de control a primit informații și audi’ii, în condiții de predare obișnuite, au fost evaluați printr-un test de cunoștințe, au audiat și au exprimat opinii.

IV. 7. DESFĂȘURAREA PROIECTULUI

Elevii au realizat materialul după studierea resurselor informaționale potrivite temei propuse, organizarea datelor pe care le-au cules, folosirea imaginilor, desenelor sau aplicațiilor ilustrând elemente muzicale, portrete, alte imagini specifice și demonstrative pentru tema abordată. Fiecare grupă a expus informațiile despre Franz Schubert, viața și creația sa pe un poster de carton care îl prezenta creativ și foarte eficient structurat ca text sau reprezentare schematică. Posterele au fost însoțite de elemente atașate confecționate cu migală, creativitate și foarte sugestive – o vioară din carton, un suport de notițe în formă de vioară miniaturală.

Discursul susținut de unul sau doi reprezentanți ai grupelor a fost foarte angajant, deosebit de bogat, coerent și expus în mod liber. Posterele au fost afișate și prezentate ,pe rând, în fața clasei făcându-se legătura între aspectele vieții lui Schubert și au alcătuit un întreg tematic, cu multă responsabilitate, creativitate și documentare obiectivă. Prezentarea proiectului tematic „Ce știm despre Schubert” a constituit un prilej de experimentare a cunoașterii, de provocare competitivă, de conlucrare și de susținere în plen a rezultatelor muncii în echipă, a fost de asemenea și un motiv de satisfacție a muncii împlinite. A fost și o nouă ocazie de a aprecia creația de pian a lui Schubert, de a recunoaște lucrări reprezentative – Ave Maria, Păstrăvul ( lied și cvintet instrumental), Serenada pe care le-au audiat în prealabil.

CONCLUZII

Clasa experimentală a fost monitorizată atent și stimulată să:

depună eforturi pentru a audia acasă creația lui Schubert

cerceteze și să identifice surse bine documentate

selecteze informații, funcție de tema pe care și-au ales-o (copilăria, creația, anii de școală…)

organizeze materialul cules în mod creativ și să-și pregătească un discurs de susținere a proiectului

să argumenteze alegerea temei de grup

să se folosească de ceea ce au aflat în clasă pentru a-și exprima opinia despre impactul cunoașterii vieții și creației lui Schubert asupra lor și atitudinii față de muzică.

Urmare a utilizării metodei proiectelor, expunerii, dezbaterii, rețeaua de discuții, studiul aprofundat s-au constatat următoarele aspecte

elevii C. E. au dobândit deprinderi de a înțelege și audia cu mai multă ușurință muzica cultă

elevii C. E. sunt mai interesați în ceea ce privește desfășurarea orei de muzică

elevii C. E. au disponibilitate în a-și îmbogăți cunoștințele și deprinderile muzicale

elevii C. E. apreciază diferit creațiile muzicale culte și pot realiza o paralelă între genurile muzicale

elevii C. E. dau dovadă de mai multă responsabilitate în ceea ce privește studiul în clasă sau acasă și sunt interesați și de alte subiecte propuse.

modalitatea de abordare a lecțiilor a creat o schimbare în stilul de învățare al elevilor, determinând implicare

elevii și-au dezvăluit aptitudini și trăsături de personalitate pe care nu le-au folosit până acum.

– „On est tous un peu Schubert. Sa musique est universelle, il parle à l'intime. C'est ce qui fait que ceux qui l'écoutent ont l'impression qu'il s'adresse à eux seuls. Les dernières années de Schubert ont été particulièrement prolixes en chef-d'œuvre, sa caractéristique est d'avoir fait de la mort une compagne qui est presque réconfortante. Il a appris à accepter la mort", raconte David Fray.

„…Suntem cu toții puțin Schubert. Muzica sa este universală, el vorbește. Este ceea ce face ca cei ce îl ascultă să aibă impresia că se adresează numai lor. Ultimii ani ai lui Schubert au fost, în mod special, prelungiți ca chef d’oeuvre, caracteristica sa este de a face din moarte o companie aproape plăcută. A învățat să accepte moartea…” David Fray

David Fray, un tânăr pianist francez și-a consacrat activitatea sa pianistică lui Bach și lui Schubert.

http://www.francetvinfo.fr/culture/musique/david-fray-schubert-a-fait-de-la-mort-une-compagne-reconfortante_877617. html

BIBLIOGRAFIE

Constantinescu, Grigore, Boga, Irina, O călătorie prin istoria muzicii, Edit. Didactică și Pedagogică, 2008

Munteanu, Gabriela Educație Muzicală, Sinteze și corelații multidisciplinare, Edit. Almarom, 2001

Spătaru, Dan, Schubert, Edit., an…

Schonberg, Harold C., Viețile marilor compozitori, Edit. Lider, 1997

Site-uri web

Franz Schubert