Cercetare Empirica Privind Stimularea Creativitatii Elevilor Prin Metode Moderne

INTRODUCERE

Motto: „Ori de câte ori un copil pus în fața unei probleme restructurează datele problemei sau imaginează procedeul ce conduce la soluție independent de faptul că este o sarcină școlară, a vieții curente sau un test, el înfăptuiește o invenție.”

Școlaritatea reprezintă etapa de viață în care se conturează multe din structurile de profunzime ale personalității, care prin corelarea cu influențele exercitate de familie, conduce la dezvoltarea psihică deplină a elevului.

Creativitatea, fiind dimensiunea principală a personalității umane, reprezintă o caracteristică fundamentală pe baza căreia este apreciată calitativ activitatea din diferite domenii ale vieții sociale, dezvoltarea și cultivarea acesteia devenind un obiectiv important al educației moderne.

Societatea modernă aflată într-o continuă schimbare, transformare are în vedere găsirea de soluții optime pentru ca viitorii actanți pe scena socială să fie capabili să se adapteze și să se implice activ în funcționarea acesteia.Astfel, centrarea activității cadrelor didactice pe cultivarea creativității elevilor, pe descoperirea și aplicarea a noi metode, procedee și tehnici de lucru constituie o preocupare permanentă.Pentru cultivarea creativității elevilor se are în vedere potențialul creator al acestora manifestat în cadrul jocurilor și activităților independente, personale sau organizate de școală.De asemenea, prin oferirea posibilităților de exprimare liberă a elevului prin realizare de lucrări (compunere, desen), în mod firesc și spontan, se stimulează imaginația, inteligența, perspicacitatea.

Întrucât creativitatea elevului este relevată de existența unei curiozității vii pentru tot ce este nou, precedate de interogații, dispoziții și aptitudini pentru anumite domenii, este necesar ca acesta să fie în permanență încurajat și îndrumat cu tact de către adult prin stimularea și activizarea acestor calități.Acestea contribuie la formarea și autoformarea personalității creatoare.

Un factor important care facilitează creativitatea îl constituie atitudinea pozitivă a profesorului care trebuie să dețină cunoștințe de bază despre creativitate și despre posibilitățile de dezvoltare a acesteia în procesul de învățământ.Acțiunea educativă din școală are un caracter intențional, urmărind o anumită finalitate și anume formarea personalității elevului pentru integrarea lui în societate prin descoperirea adevărurilor fundamentale prin problematizare.Această educație se răsfrânge asupra tuturor laturilor personalității în funcție de particularitățile psihice ale fiecăruia.

În etapa școlarității, în mod special, profesorii vor fi observat că întreaga responsabilitate față de reușita în procesul educației elevilor poate fi formulată printr-o singură normă de acțiune: să asigure acestora condițiile necesare dezvoltării psiho-fizice și bazele trainice ale întregii formări, temelie pentru viitoarea personalitate adultă.Trebuie să aibă în vedere că faptele de azi ale școlarilor reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine, deprinderile și convingerile conturate acum formează baza modului de acțiune în viitor, iar în configurarea personalității profesorul va juca rolul de model.

CAPITOLUL I – TEORII CLASICE ALE CREATIVITĂȚII

Creativitatea reprezintă o complexă și actuală temă de reflecție a cercetărilor din domeniul educației , sub aspectul practic al necesităților societății moderne de educație în acest sens ,de aceea interesul legitim a instituțiilor specializate este în continuă creștere.Valorificarea optimă a potențialului creator implică o mare responsabilitate din partea sistemului educativ, în general, și a cadrelor didactice, în special.Acest fenomen a luat o mare amploare în ultimele decenii, pornind de la studiile științifice anterioare, ca punct de plecare, ajungându-se la o nouă abordare experimentală.

Prin studiul critic și comparativ a diverselor teorii asupra creativității, prin înregistrarea progresului de înțelegere și definire a acestui fenomen, a potențialului creativ, se ajunge la ideea unei educații creative, a formării unei personalități creatoare.

Din punct de vedere etimologic, termenul „creativitate” provine din limba latină, unde „creare” înseamnă „a zămisli” , „a făuri” , „a naște” , fiind asimilat în limbile de circulație internațională, marcând profund psihopedagogia secolului al-XX-lea.Conceptul de „creativitate” a fost inclus în vocabularul psihologic de către psihologul american Gordon Allport (în 1937) pentru a suplini termeni ca: talent, spirit inovator, dotație, inventivitate, imaginație creatoare și chiar inteligență.(D. Sălăvăstru,2004, p.97).

Prin lucrarea „Hereditary Genius” (1869), a savantului englez Francis Galton, s-a creionat prima tentativă de cercetare pe baze științifice a creativității.Cu toate acestea, în literatura de referință, anul 1950 este considerat ca fiind anul de debut al studiilor sistematice asupra creativității, fără a se ajunge la un consens în definirea conceptului.Ana Stoica (1983, Creativitatea elevilor.Posibilități de cunoaștere și educare, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.5) remarca „Conceptul de creativitate nu este clar definit […] ,deși acum două decenii cumula deja peste o sută de definiții (I. Taylor, 1959); sau poate tocmai de aceea.” De asemenea, aceeași autoare apreciază creativitatea din punctul de vedere al structurii personalității umane care, raportându-se la factorii externi, în realizarea unui produs nou „cu valoare socială, fie el concret sau abstract” duce la formarea celei mai înalte forme „de manifestare a comportamentului uman” (Stoica-Constantin, Ana, 2004, Creativitatea pentru studenți și profesori, Editura Institutul European, Iași).

În accepțiunea lui Alexandru Roșca (1981, Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, p. 16-17 ), creativitatea semnifică „un fenomen extrem de complex (sau un complex de fenomene? ) cu numeroase aspecte, fațete sau dimensiuni” (1981 , pag. 16) și un „ansamblu unitar al factorilor subiectivi și obiectivi, care duc la realizarea, de către indivizi sau grupuri, a unui produs original și de valoare”.(1981, p. 17 ).În sens restrâns, o definește „ca activitate sau proces care duce la un produs caracterizat prin noutate sau originalitate și valoare pentru societatate.( 1981, p. 17).

După Paul Popescu-Neveanu (1978, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, p. 52) „creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate”. De asemenea, acesta propune termenul de „creatologie”, subliniind că aceasta este o disciplină complexă ce se axează pe tehnicile, procesele și formele creației, fiind „știința despre creativitate.”

Alții autori, precum J. P. Guilford, definesc fenomenul creativității în raport cu rezolvarea de probleme, fiind în esență același fenomen: „este, spune el (Guilford), ceva creativ în orice rezolvare autentică de probleme, iar producția creativă se manifestă ca un mijloc în scopul rezolvării problemei.” ( Al.,Roșca, 1981, p.18).

Prin prisma diferitelor școli și curente psihologice sunt conturate diverse abordări ale creativității, ca dimensiune complexă a personalității.

Alexandru Roșca, (1981, Creativitatea generală și specifică, p. 20-25), prezintă șase teorii ale diferitelor curente, caracterizate prin „unilateralitate”, conturându-se un cadru științific pentru constituirea unei teorii unitare a creativității.

Teoria asociaționistă a creativității, prin reprezentanții săi, J. Maltzman (1960) și S. A. Mednick (1962), delimitează acest fenomem ca fiind un proces de asociație între anumite elemente, care permit apariția unor noi combinații, iar acest proces este subordonat anumitor cerințe specifice sau finalități.Ca și criteriu de evaluare, se axează pe originalitate și un grad cât mai scăzut de apropiere între elementele asociate.Mednick întocmește un mijloc de investigare a crerativității, și anume Testul de asociație îndepărtată, (Remote Association Test), care se bazează pe asociațiile prin asemănare.

Teoria configuraționistă, reprezentată de M. Wertheimer, abordează demersul creativ nu ca pe unul aleator, întâmplător, ci prin raportare permanentă la întreg, la structura internă a acestuia, iar rezolvarea și înțelegerea unei probleme are loc prin intuiție, considerată ca fiind creatoare, creativitatea fiind un produs al imaginației.Dar aceasta constă doar în exprimarea soluției, fără a fi explicată, ceea ce denotă dezavantajele sau limitele acestei teorii.

Teoria behavioristă (comportamentistă) , prin reprezentanții săi, tratează fenomenul creator prin prisma formării de legături între stimuli și răspunsuri.Astfel, modalitățile prin care sunt stimulate, recompensate manifestările creative ale copilului dețin o pondere majoră în dezvoltarea creativității (concepția condiționării instrumentale).Se pune accent pe influența recompenselor sau penalizărilor în conturarea gândirii creative a copilului în găsirea unui răspuns.

Sigmund Freud, reprezentant al conceptului psihanalitic, analizează creativitatea pornind de la teoria subliminării și apreciază că fenomenul creației poate fi generat de tensiunea cauzată de tendințele, impulsurile refulate în inconștient, tendințe ce pot lua forme deghizate, acceptate social.S. L. Kubie explică procesul creației ca rezultat al activității preconștiente și consideră că aici se produc ideile creative fără să fie limitate de conștiință.Astfel, creativitatea implică o „eliberare temporară a preconștientului atât de procesele inconștiente, cât și de cele conștiente”.( Al.,Roșca, 1981, p.23).

Teoria trăsăturilor și factorilor lansată de J. P. Guilford, avându-i ca predecesori pe C. Spearman și L. S. Thurstone, prezintă o concepție sistemică asupra creativității, bazată pe intelect.Prin analiză factorială, Guilford relevă trăsăturile aptitudinale primare aflate într-o mai mare corelație cu creativitatea: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, sensibilitatea față de probleme, redefinirea, elaborarea.Întrucât abordează doar factorii intelectuali ai creativității prezintă o limitare.

Reprezentanții curentului umanist (psihologie personologică sau personologie) Fromm, A. Maslow, C. Rogers se axează pe natura umanistă a omului și consideră că ființa umană își poate valorifica unicitatea prin creație, punând accent pe afirmarea respectului față de om, față de valorile sale.Umaniștii privesc creativitatea în legătură cu conceptul de autoactualizare a potențialităților specifice naturii umane, factorii de mediu influențând doar tendințele agresive și destructive.

I.1. Bazele psihologice ale creativității

Conceptul de creativitate este utilizat în relație cu următoarele aspecte fundamentale (Stoica, Ana, 1983, Creativitatea elevilor.Posibilități de cunoaștere și educare, Editura Didactică și Pedagogică, București p. 6):

Personalitatea (persoana) creatoare

Procesul creativ (creația însăși)

Produsul rezultat

Ana Stoica definește creația ca fiind „forma superioară de manifestare comportamentală a personalității creatoare, prin care produce, în etape, un bun cultural original, cu valoare predictivă pentru progresul social”.( 1983, p.25).

Creativitatea „ca formațiune complexă de personalitate” ( A.,Stoica, 1983, p.13) presupune originalitate ce se manifestă prin diferite grade de noutate.Un elev ce poate soluționa, prin efort propriu și într-o manieră proprie (nouă în raport cu ceea ce a învățat de la alții) o sarcină problemă manifestă un anume grad de creativitate.

Problematica procesului de creație din perspectiva sociologică, în viziunea lui Leon Țopa (1980, Creativitatea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, p.49), poate fi sintetizată astfel:

descrierea și analiza procesului de creație are consecințe pozitive asupra animării, stimulării și modelării actelor de creație;

potențialul creativ se regăsește la fiecare persoană în doze variate și în împrejurări de viață și activitate diverse;

afirmarea valențelor creatoare specifice fiecărui individ implică dreptul de a aspira la creație și de autodepășire a performanțelor individuale și colective;

formele și nivelurile de creativitate se află în raport de interdependență cu educația și mediul social-cultural aferente fiecărei perioade de manifestare.

Prin analizarea actului creator, Irving A. Taylor (1959) distinge cinci niveluri ale creativității (conform Cosmovici, A., 1998, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, p.147):

creativitatea expresivă caracterizată printr-o exprimare liberă și spontană a persoanei, fără ca aceasta să fie preocupată ca produsul activității sale să aibă un anume grad de utilitate sau valoare, manifestată în desenul copiilor.Acest nivel este, așadar, caracterizat prin „spontaneitatea, gradul de libertate și valoarea intrinsecă a proceselor psihice și a comportamentului, indiferent de valoarea produselor activității” (Căpâlneanu, I.,1978, Inteligență și creativitate, Editura Militară, București, p. 119);

creativitatea productivă caracterizată prin produse utile, realizate în baza folosirii unor deprinderi și priceperi care nu evidențiază pregnant personalitatea celui ce desfășoară activitatea, dar aduc un plus de eficiență sau de valoare față de produse similare.În acest context, se relevă calitatea nu doar a proceselor psihice implicate ci și produsul capătă, prin calitatea lui, o anume valoare;

creativitatea inovativă, bazată pe ingeniozitate și implicând utilizarea „inedită a unor elemente deja existente” (Căpâlneanu, I., 1978 Inteligență și creativitate, Editura Militară, București, p. 119);

creativitatea inventivă se valorifică prin invenții și descoperiri noi, în produse originale;

creativitatea emergentă presupune formularea de principii noi, care să revoluționeze un întreg domeniu al cunoașterii.

Procesul de creație, „care este aspectul psihologic, interior al activității creative” ( Al.,Roșca, , 1981, p.34) are o derulare în timp și implică existența mai multor faze.A.D. Moore (1975, Invenție, descoperire, creativitate, Editura Enciclopedică Română, București, p. 94-95) identifică ca faze ale procesului creator:

identificarea problemei ce se poate naște spontan (o observație întâmplătoare), poate fi o situație problemă mai greu de rezolvat sau o solicitare explicită de cercetat;

activarea motivației pentru rezolvarea problemei ivite și susținerea energetică pe canale afective;

efortul conștient depus, obiectivat în acțiuni dependente de natura problemei (studiu intens bibliografic, experimentare minuțioasă, confruntări de rezultate);

adaosul la raționamentul logic al inspirației și intuiției; „intuiția finală” „scânteierea de geniu” rezultat al celorlalte momente și născută, poate, aparent spontan care duce la găsirea soluției.

Totuși, cel mai cunoscut model de analiză și delimitare a fazelor procesului de creație aparține psihologului Graham Wallas, care, în 1926, sugerează existența a patru faze sau etape: a) prepararea ; b) incubația ; c) iluminarea și d) verificarea.

a) Prepararea reprezintă faza inițială, complexă și obligatorie a oricărui act de creație și presupune identificarea problemei, formularea unui obiectiv original, documentarea aprofundată asupra datelor ei, enunțarea și experimentarea unor ipoteze.De asemenea, este necesară depunerea unui efort conștient și dirijat în vederea soluționării problemei, indiferent de timpul alocat.

b) Incubația este o etapă de frământare la nivel mintal a ideilor propuse în prima fază și poate avea o întindere mai lungă sau mai scurtă, iar soluția la problemă se poate ivi „pe neașteptate”, atunci când creatorul pare să fi abandonat cercetarea.Totuși, se presupune că au loc o serie de prelucrări paralele, se stabilesc conexiuni care nu au fost efectuate anterior și se iau în considerare alte ipoteze.Toate aceste combinații de date au loc în inconștient, pe baza informațiilor adunate în faza de preparare.

c) Iluminarea,echivalentul inspirației, al intuiției (insight), se consideră a fi momentul în care soluția problemei apare pe neașteptate, brusc, iar materialul acumulat în etapele anterioare se conturează, ducând la o înțelegere clară a problemei.O condiție a acestei realizări o reprezintă distanțarea de problemă, prin orientarea atenției către altceva, uitând de problema a cărei soluție nu o găsim, pentru a favoriza apariția de idei noi. Astfel, se poate ajunge la tratarea problemei dintr-un unghi diferit, o perspectivă diferită care să ne ofere, prin cercetare conștientă, eludarea problemei.

d) Verificarea este ultimul stadiu al procesului de creație și presupune finisarea materialului obținut prin iluminare, cizelarea lui, iar durata sa poate fi foarte îndelungată.Soluția găsită trebuie testată, examinată, verificată, pentru a se elimina posibile erori care ar afecta valabilitatea și validitatea produsului.Dacă avem în vedere procesul creației în artă, succesul operei de creație depinde și de acceptul publicului și al criticilor literari, evaluarea fiind mai subiectivă, verificarea având un caracter diferit decât în știință și tehnică.

Acestui model propus de psihologul Graham Wallas i se pot aduce contestări în ceea ce privește ordinea în care se succed fazele și duratele, întrucât nu pot constitui o schemă universală care sa fie identificată în orice proces de creație.Cu toate acestea, rămâne viabil, deoarece și în alte cercetări au fost evidențiate aproximativ aceleași faze.

Produsul creației constituie un indice de valorificare a creativității și se exprimă fie în ceva material (un proiect, o invenție, un obiect de artă, un desen original, o compunere, o povestire, rezolvarea unei probleme), fie în ceva spiritual (o formulă, un principiu, o teorie).

Criteriile în funcție de care se stabilește dacă un produs poate fi considerat drept creativ sunt:

noutatea- distanța în timp a apariției produselor creative, întrucât pot exista produse noi, dar lipsite de originalitate;

unicitatea unui produs reprezintă o garanție a originalității acestuia, în special în artă;

originalitatea- raritatea, unicitatea unui produs prin raportare la scara unei comunități sau la cea individuală;

utilitatea- măsura în care produsul este folositor, adecvat, sau în care aduce îmbunătățiri prin valorificarea sa practică de către individ sau societate;

eficiența- implică caracterul economic al performanței creatoare, randamentul obținut prin valorizarea produsului creativ.

Atributele care se pot asocia conceptului de originalitate al produsului creativ sunt noutatea, imprevizibilitatea, surpriza, unicitatea, toate acestea reliefând valoarea ideii nou create care are rolul de a surprinde și de a fi conformă cu realitatea chiar dacă antrenează un grad ridicat de neobișnuit.Noutatea se referă și la capacitatea unei opere de a servi drept model unor viitoare lucrări.De asemenea, pentru validarea unui produs este necesară o apreciere socială, întrucât unele creații sunt atestate și pe urmă contestate în funcție de domeniul cunoașterii, context și de condițiile social-istorice existente în momentul apariției acesteia.( D.,Sălăvăstru, 2004, Psihologia educației, Editura Polirom, Iași).

Întrucât procesul de creație este corelat cu personalitatea creatoare, s-au realizat numeroase cercetări în vederea acumulării cât mai multor date privind caracteristicile personalității creatoare.Astfel , este necesar ca trăsăturile caracteristice surprinse de diferiți autori să fie conforme cu realitatea ,să fie cunoscute și să reprezinte un criteriu de bază în selecția cercetătorilor și în constituirea echipelor de creativitate.Aceste caracteristici sunt reliefate în diferite faze ale procesului inovațional și participă în mod diferit la procesul de creație.Având în vedere acest ultim criteriu, trăsăturile de caracter pot fi sintetizate în trei mari grupe: trăsături ce caracterizează procesul de gândire, trăsături ce definesc atitudinea căutătorului față de acest proces și trăsături ce reliefează atitudinea lui față de alți oameni, față de cei cu care colaborează în cadrul procesului.( Cojocaru, C.,1975, Creativitate și inovație, Editura Științifică și Enciclopedică, București, p.60).

În prima grupă sunt incluse persoanele care sunt dornice să experimenteze, să analizeze, să critice, pe baza intuiției, să-și asume riscuri.Aceste trăsături au ca punct de pornire inițiativa, care este urmată de curiozitate și de atitudine critică față de lumea înconjurătoare.În conturarea actului de creație, persoana creatoare manifestă o tendință pemanentă de canalizare a efortului creator spre noi căi de cunoaștere și dă dovadă de tenacitate, perseverență dublate de optimism și de încredere în forțele proprii.În ceea ce privește relațiile dintre membrii unei echipe de creativitate, se evidențiază următoarele caracteristici: încrederea în capacitatea creativă a celorlalți, respectul față de opinia celuilalt, altruismul, spiritul de cooperare și colaborare, receptivitate, sociabilitatea. ( C., Cojocaru, 1975, p.61-62).

În timp ce unii cercetători, precum Teresa Amabile,(1997, Creativitatea ca mod de viață,Editura Știință și Tehnică) își focalizează atenția asupra unei singure trăsături și anume motivația intrisecă, percepută ca fiind factor-cheie în procesul creativ, cercetările contemporane (H. Anderson, A. Maslow) pun accent pe atitudinea creativă, considerată o caracteristică a tuturor persoanelor cu potențial atitudinal și creator înalt.Majoritatea cercetărilor scot în evidență următoarele atitudini creative:

încrederea în sine;

perseverența în cunoaștere;

curaj în asumarea riscurilor;

predispoziție spre analiză critică și experimentare;

simțul valorii;

abilitate de concentrare.

Creativitatea reprezintă rezultatul unui ansamblu complex de factori de personalitate (factori intelectuali, aptitudinali, motivaționali) prezenți la fiecare persoană, dar în grade diferite.Ulterior, în cadrul procesului educațional sunt identificate, stimulate și dezvoltate aceste trăsături de personalitate (capacitatea de a gîndi abstract, flexibilitatea gândirii sensibilitatea la probleme, spirit de observație,curiozitate), creativitatea căpătând sensul de potențial creativ care se poate educa.

I.2.Raportul între creativitate și inteligență

Prin efectuarea a numeroase cercetări asupra creativității s-a stabilit că în formarea și dezvoltarea capacităților creatoare un rol important îl joacă factorul intelectual „direct răspunzător de nivelul creativității” ( A.,Stoica,1983, p.8), inteligența „intervenind în decursul întregului proces de creație, dar cu pondere diferită între diferite etape” (Bejat, M., 1971,Talent, inteligență, creativitate, Editura Științifică, București, p.108).Fundamentarea teoretică a conceptului de „inteligență” a fost realizată de către J. P. Guilford care, prin analiză factorială, stabilește existența a cinci tipuri de operații intelectuale: cogniția, memoria, producția (gândirea) divergentă, producția (gândirea) convergentă și evaluarea.De asemenea, acesta specifică faptul că operațiile acționează asupra unui conținut reprezentat de anumite informații care ,prin prelucrare, generează un anumit produs.Aceste trei grupe ale activității intelectuale (operația, produsul și conținutul) stau la baza modelului tridimensional elaborat de Guilford.

Conținutul se referă la domeniul asupra căruia operează inteligența, în acest sens fiind reliefate patru domenii:a)figural- modul de a opera cu figuri; b)semantic-modul de a opera cu cuvinte; c)simboluri-modul de a opera cu simboluri; d)comportamental-modul de comportare în relațiile cu ceilalți, capacitatea de a cunoaște manifestările acestora, de a le preîntâmpina, și de a-i influența să acționeze conform așteptărilor.

Operația cumulează procedeul ales de o anumită persoană în abordarea unei probleme și procesele mintale utilizate în timpul aplicării procedeului.Procesele sunt următoarele (Căpâlneanu, I., 1978, Inteligență și creativitate,Editura Militară,București, p.37):

cunoașterea, vizează cunoștințele dobândite prin descoperire pe baza a ceea ce știe, sau prin conexiuni, combinări de informații stocate și acumulate;

memorarea, definește cantitatea de informații care, prin reactualizare rămân aceleași, sunt reproduse fidel;

gândirea divergentă reflectă capacitatea de a emite o gamă largă de soluții la o anumită temă din diferite perspective prin transfer și reactualizare de informații;

gândirea convergentă relevă capacitatea de a opta pentru soluția cea mai avantajoasă, dintr-o selecție de soluții;

evaluarea rezidă în modalitatea de a compara produsul unei informații noi cu informația prestabilită, pe baza unui criteriu logic prin care să se ajungă la un rezultat care să satisfacă criteriul ales.

Produsul vizează obiectul asupra căruia acționează cunoașterea și operația ,și modul în care a fost proiectată și structurată informația.Astfel, informația poate fi structurată sub formă de unități, clase, relații, sisteme, transferări, implicații.

Modelul realizat de Guilford se axează aproape în totalitate pe latura cognitivă, intelectuală a creativității prin prisma aptitudinilor, iar aspectul nonintelectual cade pe plan secundar.În plus, Guilford tratează creativitatea prezentă ca dispoziție și nu cea manifestă, autentică, produsă într-un anumit domeniu, definind-o prin raportare la performanța la teste.

Prin clasificarea aptitudinilor, având ca și criteriu conținutul, Guilford distinge patru tipuri de inteligență: concretă, simbolică, semantică și socială.(Roșca, Al.,1981,Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei, București,p. 62-63):

1.Inteligența concretă desemnează aptitudinile implicate în vehicularea informațiilor figurale, focalizarea fiind pe lucruri concrete și pe proprietățile lor.Această aptitudine o remarcăm la persoanele din domeniul ingineriei, artiști, muzicieni.

2.Inteligența simbolică este importantă pentru capacitatea de a recunoaște cuvinte, de a opera cu numere, așadar informațiile sunt prezente sub formă de semne și vizează dezvoltarea limbajului și a deprinderilor matematice.

3.Inteligența semantică permite operarea cu noțiuni verbale, având ca și conținut informația sub formă de înțelesuri atașate cuvintelor, fără de care nu ar avea loc comunicarea verbală.

4.Inteligența socială și empatia se conturează în raport cu conținutul comportamental valorificat în relațiile interumane în vederea cunoașterii atitudinilor, dorințelor, intențiilor noastre și ale celorlalți.În acestă grupă se regăsesc cadrele didactice, psihiatrii, politicieni în a căror atribuții intră contactul social cu oamenii.

În reliefarea raportului dintre inteligența generală (măsurată prin testele tradiționale de inteligență) și creativitatea manifestă, mai mulți autori și-au exprimat acordul cu privire la necesitatea existenței unui nivel minim de inteligență pentru obținerea unor performanțe creative superioare.Cu toate acestea, un coeficient de inteligență mai ridicat nu certifică prezența creativității.„Inteligența superioară nu înseamnă neapărat și creativitate.Creativitatea depinde totuși de un anumit grad de inteligență.Ea nu reprezintă un fenomen opus acesteia, ci o completare și o lărgire a conceptului actual de inteligență,”( Landau, E.,1979,Psihologia creativității, Editura Didactică și Pedagogică,București, p. 52).

Astfel, folosirea eficace a inteligenței în manieră creativă se corelează cu însușiri atitudinale, motivaționale, de interes.Prin urmare, persoanele înzestrate cu un grad de inteligență mai ridicat nu este imperios necesar să dea dovadă de creativitate, pe când cele cu un coeficient mai redus, dar care prezintă însușiri motivaționale, aptitudinale optime să fie creative.Atât inteligența cât și creativitatea se folosesc, pentru a se manifesta, de o serie de însușiri psihice comune (gândirea, flexibilitatea, fluiditatea, plasticitatea).Cu cât nivelul de solicitare a inteligenței este mai mare și activitatea acesteia este mai ieșită din comun, cu atât valoarea produsului original creat este mai mare.

I.3.Caracterizarea psihologică a persoanelor creative

Personalitatea creatoare și laturile ei intelectuale, afective, de sensibilitate, motivaționale constituie obiectul a numeroase cercetări, întrucât procesul de creație nu poate fi analizat separat de motivație și atitudini, de stilul cognitiv și de viață al persoanelor creative.O posibilă caracterizare a persoanelor creative a fost realizată de către C. W. Taylor (1964, Creativity.Progress and Potential, McGraw Hill, New York, p. 28 ,conform Al. Roșca, 1981) care le identifică ca fiind mai autonome, încrezătoare, independente în judecată, deschise la problemele considerate iraționale de către ceilalți, inventive, aventuroase, mai sensibile emoțional și mai introvertite, dar curajoase, pregătite să facă față noilor provocări.

Conform lui Leon Țopa (1980, Creativitatea, Editura Științifică și Enciclopedică, București), C. W. Taylor (1964) „a stabilit un itinerar metodologic” pentru recunoașterea aptitudinilor și talentelor și pentru predicția creativității care presupune identificarea următorilor factori, cu ajutorul testelor și a altor procedee:

a)natura persoanei creative- stabilirea calităților intelectuale creative, nivelul cunoștințelor acumulate, acordând un rol important și originalității nonverbale, memoriei, gândirii convergente;

b)caracteristicile motivaționale concretizate în dorința de descoperire, natura și structura motivațiilor pentru creativitate;

c)indicatorii de grup care relevă existența unui raport între mediul din care provine persoana și prezența creativității;

d)ansamblul caracteristicilor de personalitate considerat a fi unul unitar;

e)implicațiile mediului social-cultural al societății în conturarea personalității.

În urma înterprinderii mai multor studii asupra caracteristicilor motivațional-atitudinale ale personalității creative, s-au sesizat următoarele trăsături:

spirit de aventură;

perseverență;

înclinație spre cercetare;

spirit de lider;

disciplină și capacitate de ordonare a propriei activități;

motivație intrinsecă;

centrare pe sarcină realizată în manieră independentă;

competitivitate crescută;

atracția pentru diferite domenii de cunoaștere care au un punct comun;

valorizarea originalității și creativității;

neconvenționalitate în comportament. ( D. Sălăvăstru, 2004, Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, p.105).

Prin corelarea mai multor studii referitoare la persoanele creative, se constată că cel mai dezbătut punct de vedere este reprezentat de înaltul nivel de motivare al acestora, considerat aspect –cheie în performanța creativă.Alte trăsături asupra căreia se insistă sunt perseverența și încrederea în propriile capacități, dând dovadă de putere de caracter.

Alți factori care se disting în obținerea performanței creative sunt reliefați de Teresa Amabile (1997) și compun un „model componențial al creativității” și anume deprinderile specifice domeniului, abilități creative și deprinderi de lucru, motivație intrinsecă.( D.,Sălăvăstru, 2004, p.106).

Este relevantă acumularea și însușirea anumitor cunoștințe și deprinderi într-un anumit domeniu pe baza cărora, prin educație și experimentare, se dezvoltă talentul, înclinațiile pentru un anumit sector de activitate.

Trăsăturile de personalitate reliefează modurile diferite de utilizare a deprinderilor specifice fiecărei persoane în domeniul aferent precum și caracteristicile silului cognitiv și ale celui de lucru.Aceste caracteristici sunt integrate de abilitățile creative și presupun orientarea efortului și concentrarea atenției spre realizarea muncii creative prin renunțarea la ideile neproductive.Stilul cognitiv implică extinderea sferei de căutare a soluțiilor, a posibilelor relații între idei diverse, emiterea lor fără a le evalua pe loc, precizia memoriei și percepție inedită.

Motivația intrinsecă reprezintă un tip de motivație care poate fi utilizată cel mai eficient în stimularea creativității copiilor, deoarece realizarea activității este percepută ca fiind interesantă, plăcută, provocatoare prin ea însăși, generatoare de bucurie și satisfacție.

CAPITOLUL II – MODUL DE MANIFESTARE A CREATIVITĂȚII

II.2.Gândirea divergentă

Descoperirea marilor invenții, progresul tehnic și științific se datorează inteligenței persoanelor implicate în diverse sectoare de activitate, creșterea producțieie și a culturii fiind condiționate în special de capacitatea creativă.Stadiul actual de dezvoltare pune accent pe cultivarea și stimularea gândirii creative a elevilor, pe dezvoltarea potențialului creativ care, odată valorificat, va asigura progresul social.

În relația elev-proces de învățământ, se subliniază necesitatea cunoașterii nivelului de dezvoltare intelectuală al fiecărui elev în parte prin folosirea unor metode adecvate pentru valorificarea la maximum a aptitudinilor și capacităților creatoare prin procesul invățării.

Dintre factorii intelectuali angajați în actul creației, gândirea, cu factorul ei general-inteligența și imaginația sunt cei mai reprezentativi, întrucât dețin un rol important în integrarea celorlalți factori cognitivi-operaționali ai creativității. (Stoica, M., 1995, Pedagogie școlară, Editura Gheorghe Cârțu-Alexandru, p. 40-41).

Imaginația, în perspectiva lui Andrei Cosmovici (1998, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, p.148), este considerată ca fiind funcția esențială a procesului de creație originală, întrucât orice proces creator include noi combinări, noi sinteze în planul ideilor, a imaginilor și pe plan afectiv.Ideile sunt corelate diferit în funcție de trăirea interioară a fiecărei persoane, imaginația fiind un proces psihic al cărui rezultat este obținerea unor reacții, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.

Ca și componentă importantă a creativității, însușirile prin care se exprimă pot fi apreciate drept principalele caracteristici ale creativității.Acestea sunt reprezentate de:

-fluiditatea- producerea de idei sau imagini numeroase într-un timp scurt;

-plasticitatea- deschiderea spre viziuni noi de abordare a problemelor atunci când procedeul vechi nu mai este satisfăcător;

-originalitatea- simbolul inovației, a descoperirii de idei, soluții revoluționare, garantează valoarea rezultatului activității creative.

Memoria deține, de asemenea, un rol important în structura creativității, întrucât „exercițiul”, „volumul experienței„ și varietatea cunoștințelor acumulate influențează actul creator.

Creativitatea unei persoane mai este influențată și de nivelul gândirii, inteligența sa.Inteligența, definită ca și aptitudine generală care participă la constituirea capacităților și la adaptarea cognitivă în situații noi a persoanei, reliefează importanța posibilităților de gândire în această capacitate complexă.Stabilirea raporturilor și verificarea valabilității soluțiilor puse la dispoziție de imaginație sunt atribute ale gândirii.

În urma aplicării unor teste de inteligență și de creativitate, s-a stabilit existența unui raport între inteligență și imaginația creatoare.Astfel, creația nu necesită doar inteligență, ci și aspecte motivaționale, caracteriale, iar gândirea, a cărei funcție este rezolvarea de probleme, presupune un efort minim de imaginație.

Studiile efectuate de psihologul american, J. P. Guilford (1954), remarcă posibilitatea de a distinge două tipuri de inteligență: gândirea convergentă (găsirea unei singure soluții) și gândirea divergentă (prezentarea mai multor soluții).

În accepțiunea sa, gândirea divergentă vizează generarea de noi informații pe baza celor anterioare, accentuându-se prezența unei diversității cantitative a soluțiilor provenite de la aceeași sursă.Această trăsătură cognitivă este considerată ca fiind cea mai importantă dimensiune a creativității.Psihologul american a întocmit baterii de teste care sunt predestinate măsurării comportamentului creativ, axate pe gândirea divergentă.Acesta identifică șase factori ai gândirii divergente apreciați cu ajutorul bateriilor de teste

( D.,Sălăvăstru, 2004, Psihologia educației, Editura Polirom, Iași):

fluența are ca și sferă de aplicabilitate producerea rapidă și cu ușurință de cuvinte, idei, asociații, propoziții sau expresii, iar inventarierea răspunsurilor constituie indicele de fluiditate;

flexibilitatea constă în capacitatea adaptare și restructurare a cursului gândirii pentru soluționarea variată a problemelor, de efectuare a celor mai neobișnuite transferuri; totalitatea posibilităților de includere a răspunsurilor în categorii diferite reprezintă indicele de flexibilitate;

originalitatea se exprimă prin elaborarea de idei noi, de soluții ingenioase, neobișnuite, neconvenționale, prodigioase, astfel indicele este relevat de raritatea statistică a răspunsului;

elaborarea constituie demersul de a planifica o activitate, ținând cont de cât mai multe detalii, de a intui rezultatul final, de a iniția și finaliza procesul creativ; indicele de elaborare este dat de totalitatea detaliilor care completează și nuanțează răspunsul;

sensibilitatea la probleme se manifestă în curiozitate științifică și atitudine interogativă în demersul de sesizare a fenomenelor neobișnuite, de a găsi cu rapiditate relațiile de dependență cauzală sau funcțională, contradicțiile și inadvertențele;

redefinirea sau restructurarea este caracterizată prin renunțarea la forma uzuală de definire sau de folosire a unui obiect, oferindu-i o nouă utilizare sau interpretare.

E. P. Torrance mai adaugă alți doi factori, pe lângă cei stabiliți de predecesorul său J.P. Guilford, și anume rezistența la închidere prematură și capacitatea de abstractizare semantică.Primul factor face referire la măsura în care persoana este capabilă să se distanțeze de prelucrarea informațiilor doar pe bază de percepții.Al doilea factor exprimă „abilitatea de interpretare abstract-verbală a figuralului” ( D.,Sălăvăstru, 2004, p. 104) prin acordarea unui sens cât mai absract unui conținut.

Cercetătorii din domeniu au ajuns la concluzia că, pe lângă factorii intelectuali implicați în actul creativ, o importanță la fel de semnificativă este acordată și factorilor nonintelectuali precum motivația, afectivitatea, atitudinile creative, întrucât fenomenul complex al creativității include atât analiză, cât și sinteză, imagine și cuvânt, cogniție și afectivitate.

II.3. Educarea creativității la clasele primare

Creativitatea constituie una dintre componentele formative principale ale sistemului educațional.Obiectivul fundamental al procesului de învățământ reiese din dinamica acțiunii de formare, educare a unor capacități cognitive menite să contribuie la progresul vieții sociale, care nu ține neapărat să formeze mari creatori ale căror produse să fie absolut originale, cât mai degrabă să ducă la inovare.(Matei, N.,C.,1982, Editura Didactică și Pedagogică, București, p.17).

Școala își focusează atenția nu asupra produsului ca valoare socială, ci asupra rezolvării problemelor într-un mod inedit, iar soluțiile să aibă capacitatea de a produce o stare de surpriză și trăire afectivă intensă, conducând la exprimarea dorinței de a găsi și alte soluții mai elevate.La nivelul elevilor din ciclul primar, orice rezolvare a unei chestiuni problematice constituie în același timp o manifestare a gândirii creative.

Noutatea sau originalitatea soluțiilor găsite, a ideilor emise este principala caracteristică a gândirii creative a elevilor.Nu se poate vorbi în ciclul primar de existența unei creativități deosebite a gândirii școlarului, ci mai degrabă despre conturarea unor premise pentru dezvoltarea ulterioară a acesteia.

Profesorul trebuie să aibă în vedere ca elevul să devină factor activ în procesul de învățare, să devină coautor, alături de cadrul didactic, al propriei lui formări.Rolul cadrului didactic este de a-l îndruma pe elev în încercarea de însușire a sensurilor multiple ale lucrurilor, să surprindă relațiile dintre fenomene, să încorporeze datele cunoscute în experiența proprie, să învețe cum să aplice și să valorifice cunoștințele dobândite în activitatea practică.

Cadrul didactic, care se focusează pe educarea creativității, își concentrează atenția pe aspectul productiv mai întâi, menit să-l formeze pe elev, astfel încât să depășească reproducerea materiei, în favoarea prelucrării și redimensionării ei în structuri inedite și cât mai personale.Învățarea creativă nu trebuie și nu poate să înlăture preocupările pentru educarea memoriei, deoarece, fără aceste instrumente intelectuale, gândirea și imaginația creatoare nu ar dispune de material de prelucrare.( N. ,C., Matei, 1982, p.20).

Prin învățarea creativă, fiecare copil trebuie să devină participant activ, independent sau în grup la redescoperirea adevărurilor despre lucruri și fenomene, să-și pună întrebări, întrucât interogațiile întrețin interesul pentru cunoaștere și corespund spiritului de curiozitate a copilului.

O importanță deosebită are exersarea creativității prin activități adecvate, relativ libere, în care elevii sunt solicitați să descopere sau să imagineze soluții și căi multiple de rezolvare a unei chestiuni problematice, aprecierea fiind realizată în funcție de gradul de originalitate, fluență, flexibilitate, efort de elaborare și alte criterii.

Nicolae Constantin Matei (1982, p. 20) consideră că dezvoltarea la elevi a capacităților aptitudinale creatoare nu se poate realiza prin abordarea în exclusivitate a metodelor și procedeelor ce țin de didactica tradițională.Este necesar folosirea unor metode și procedee moderne în vederea formării unor deprinderi de învățare prin cercetare-descoperire și efort intelectual propriu.

Potențialul creator de care dispun toți copii nu trebuie lăsat să evolueze întâmplător, ci necesită stimulare.Activitatea de instruire și învățare oferă un teren vast pentru cultivarea la elevi a capacităților creatoare, dar așa cum arăta Alexandru Roșca (1972, p. 45) „în funcție de felul în care este organizat și orientat procesul de învățământ poate duce la dezvoltarea gândirii creatoare, după cum poate duce și la formarea unei gândiri șablon.”

În perspectiva stimulării creativității elevilor, cadrul didactic trebuie să acorde atenție și modului cum se realizează evaluarea, astfel accentul trebuie pus pe obiectivele de ordin formativ, mai intens decât pe cele de ordin informativ.

Dorina Sălăvăstru (2004, p. 84) arăta că astfel notarea nu nu va mai avea în ochii elevilor un caracter coercitiv și punitiv pentru că, așa cum se știe, tensiunea și frustrarea care însoțesc de obicei actul de evaluare nu pot fi decât dăunătoare exprimării creativității elevilor.

În vederea educării și valorificării tuturor posibilităților creative ale elevilor din clasele primare, a performanțelor școlare este necesară crearea unor condiții favorabile dintre care amintim:

preocuparea pentru dezvoltarea proceselor intelectuale ale elevilor, în mod progresiv, de la spiritul de observație până la cele mai complexe capacități ale gândirii și imaginației creatoare;

stimularea atitudinilor de ordin caracterial care conduc la integrarea intereselor, atitudinilor și aptitudinilor creatoare ale persoanei;

utilizarea de strategii didactice menite să activeze întregul potențial creator al elevilor (jocul didactic, brainstormingul, metoda ciorchinelui, metoda cubului, cvintetul metoda pălăriilor gânditoare, eseul de cinci minute, jocul de rol)

atitudinea creativă în proiectarea învățării bazată pe restructurarea metodologiei;

crearea unei atmosfere permisive în clasă, care să îi elibereze pe elevi de tensiuni și teamă, prin favorizarea comunicării, consultării și colaborării.În acest sens, N. C. Matei arăta că, și „copiii cu tendințe spre pasivitate, neobișnuiți cu efortul intelectual, intră treptat în procesul muncii intelectuale și prind gustul rezolvării problemelor școlare, își eliberează, de asemenea, treptat, energiile latente psihice, prind dorințe de autoafirmare.”(1982, Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, p. 18);

adoptarea unei atitudini deschise față de de manifestările creative ale elevilor, acceptarea ideilor ieșite din comun specifice vârstei.Stoica Ana (1983, p.74) afirma că „la această vârstă a extirpa fantezia în interesul logicului înseamnă a trasa prea ferm o linie între intelect și imaginație, conducând copilul spre ideea că imaginația este inutilă.”

În concluzie, se poate afirma că educarea creativității presupune stimularea comportamentului creativ la elevi, crearea de situații în care aptitudinile și abilitățile au prilejul să se manifeste prin dozarea efortului intelectual în funcție de vârstă și rezistența la efort a fiecăruia.Copilul trebuie dirijat pe tot parcursul identificării de soluții la sarcinile date prin optimizarea capacităților sale creatoare pe calea unor influențe educative.În acest sens, responsabilitatea profesorului crește semnificativ, întrucât trebuie să fie atent la formulări pentru ca fiecare elev să priceapă informația transmisă, să-i stimuleze pe cei timizi și reținuți, să încurajeze formele de spontaneitate transpuse prin fantezia efervescentă, creând o atmosferă calmă și un climat de securitate psihică.

CAPITOLUL III. CERCETARE EMPIRICĂ PRIVIND STIMULAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR PRIN METODE MODERNE

III.1. OBIECTIVELE ȘI IPOTEZA CERCETĂRII

Scopul cercetării

Eficientizarea învățării prin utilizarea metodelor activ-participative care duc la stimularea creativității îi formează educatului o gândire flexibilă, divergentă și fluentă, solicitând o implicare activă, și deplină, psihică și fizică, individuală și colectivă în procesul educațional.

Obiectivele cercetării

Demersul aplicativ are în vedere următoarele obiective:

aplicarea unor metode și tehnici de stabilire obiectivă a nivelului de pregătire a elevilor din ciclul primar;

determinarea gradului general de pregătire a elevilor implicați în cercetare la disciplina Limba și literatura română;

înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevi la testul inițial, formativ și cel final;

implementarea tehnicilor și a metodelor interactive cu scopul de a dezvolta creativitatea elevilor și de a analiza eficiența lor;

stimularea creativității elevilor printr-o strategie didactică permisivă;

sintetizarea rezultatelor cercetării și emiterea concluziilor.

Ipoteza cercetării

Dacă în cadrul lecțiilor de Limba și literatura română, se vor utiliza metode și tehnici de stimulare a creativității individuale și de grup, creând o atmosferă cât mai plăcută și permisivă, acestea vor conduce la:

dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului activ al elevilor;

eficientizarea exprimării orale și scrise prin implicarea acestora în discuții libere, deschise, creative;

dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare: gândirea, memoria, imaginația;

găsirea unor soluții originale și creative pentru o sarcină dată;

dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter și formarea unei personalității independente și creatoare.

III.2.VARIABILELE CERCETĂRII

Variabila independentă: Aplicarea sistematică a metodelor moderne interactive pentru stimularea creativității: brainstormingul, ciorchinele, metoda cubului, metoda Philips 6-6, metoda pălăriilor gânditoare, diagrama Venn- Euler, explozia stelară, cvintetul, jurnalul dublu, eseul de cinci minute, jocul didactic și a unor tehnici de stimulare a creativității.

Variabila dependentă: formarea unor capacități de dezvoltare a creativității;

– performanțe atitudinale și comportamentale;

– însușirea de deprinderi sociale și culturale;

– nivelul de antrenare a elevilor în timpul lecției;

– abilitatea de utilizare a metodelor interactive ca instrumente în procesul instructiv-educativ de predare-învățare-evaluare.

III.3. COORDONATELE MAJORE ALE CERCETĂRII

Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni, între 20 septembrie 2014 și 20 februarie 2015.

III.3.1.Eșantionul de participanți

Cercetarea a folosit două grupe independente formate din copii ai clasei a-III-a:

Eșantionul experimental – clasa a-III-a A, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”,Fărcașa, format din 17 elevi din care 11 băieți și 6 fete;

Eșantionul de control – clasa a-III-a B, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Fărcașa, format din 21 elevi din care 10 băieți și 11 fete.

Eșantionul de conținut

Aria curriculară: Limbă și comunicare

Disciplina: Limba și literatura română, clasa a-III-a

Unitatea de învățare: „Țara”

III.3.2. Metodologia cercetării

Metodele didactice pe care le-am aplicat au fost atent alese, astfel încât să corespundă principalelor cerințe ale unei investigații pentru evitarea eventualelor erori de investigare și prelucrare a materialului faptic.Pentru demonstrarea ipotezei de la care am pornit, am folosit un sistem metodologic compus din:

Metoda anchetei;

Metoda autoobservației;

Metoda observației sistematice;

Metoda analizei produselor activității;

Metoda experimentului psihopedagogic /didactic, colectiv, de durată medie, desfășurate în trei etape: preexperimentală, experimentală, postexperimentală.

Instrumente de cercetare

Instrumentele folosite în etapa de cercetare pentru colectarea de informații cu privire la personalitatea elevilor, nivelul de cunoștințe și competențe ale acestora, potențialul creator și gradul de implicare al acestora în procesul instructiv-educativ sunt următoarele:

testele pedagogice de cunoștințe

fișele de lucru

chestionarul.

Instrumentele aplicate au fost adoptate în funcție de nivelul clasei, particularitățile elevilor și a obiectivelor care au fost urmărite.

III.4.ETAPELE EXPERIMENTULUI

III.4.1.Etapa preexperimentală/ constatativă

Această etapă a fost aplicată la începutul cercetării, având ca scop stabilirea nivelului de creativitate al copiilor care compun eșantionul experimental și cel de control.

Itemii cuprinși în testul aplicat claselor de elevi au avut rolul de a evidenția capacitatea de exprimare fluentă prin idei originale și imaginația creatoare a acestora.

Nume: …………………………… Data: 25.09.2014

…………………………….. Clasa………………………….

Test inițial

1.Alcătuiți câte o propoziție cu opusul cuvintelor:scund , începe , tace . (1 p.)

a) ……………………………………………………………………………………………………………………………….

b) ……………………………………………………………………………………………………………………………….

c) ………………………………………………………………………………………………………………………………..

2. Completează versurile date, folosind cuvinte potrivite pentru a putea afla răspunsul la ghicitoare. (1 p.)

„Are foi și nu e ……………………………….

Îți vorbește și nu-i om ,

Dă exemple , sfaturi …………………………

Celor ce vor să le-asculte!

……………………………………………………….

3. Înlocuiește cuvântul subliniat din propoziția dată, cu un cuvânt asemănător ca sens. (1p.)

Pe chipul copiilor se citea fericirea.

………………………………………………………………………………………………………………………………..

4. Alcătuiți propoziții în care cuvintele bancă și zebră să aibă înțelesuri diferite. (1 p.)

Bancă

……………………………………………………………………………………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………………………..

Zebră

……………………………………………………………………………………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………………………..

5. Scrie mai pe scurt cuvintele subliniate : (1p.)

Ana și- a adus aminte de zâmbetul bunicii.

Ana și- a ……………….. de zâmbetul bunicii.

Ursul a fost tras pe sfoară de vulpea șireată.

Ursul a fost …………………….. de vulpea șireată.

6. Realizează un scurt text , pornind de la întrebarea : „De ce toamna este numită anotimpul bogăției? ” Dă un titlu potrivit. (4 p. )

Aprecierea compunerilor se va face după următoarele criterii:

Scrierea titlului compunerii 0,25p

Așezarea corectă a textului în pagină 0,25p

Respectarea alineatelor corespunzătoare celor trei părți 0,25p

Prezentarea acțiunilor într-o ordine firească 1p

Folosirea celor trei expresii frumoase impuse prin cerințe 1p

Scrisul citeț 0,25p

Scrierea corectă a cuvintelor 1p

Convertirea punctajului în calificative:

9 puncte: Foarte bine

7 puncte: Bine

5 puncte: Suficient

În urma interpretării rezultatelor și a informațiilor obținute prin aplicarea acestui test de cunoștințe, din analizarea portofoliilor care conțin fișele de lucru ale elevilor și în urma discuțiilor purtate cu doamnele învățătoare care predau la cele două clase incluse în etapa de cercetare, nu s-a realizat o mare diferență între cele două eșantioane. Această constatare reiese și din diagramele următoare.

Distribuția calificativelor

III.4.2.Etapa experimentală/ experimentului formativ

A doua etapă a investigației presupune aplicarea metodelor și a tehnicilor de stimulare a creativității, punându-se un accent deosebit pe învățarea interactivă la eșantionul experimental.Pentru eșantionul de control, s-a optat pentru un mod de lucru clasic, nefiind influențat de variabila independentă.Aceste două moduri diferite de abordare a activităților desfășurate la clasă joacă un rol important în evidențierea gradului de implicare a elevilor în soluționarea sarcinilor date.

S-a recurs la utilizarea fiecărei metode în parte, într-un mod cât mai eficient, clar și concis, astfel încât elevul să fie capabil să le înțeleagă și să le aplice și în alte situații, atunci când experiența de învățare o cere.De asemenea, este necesară crearea unei atmosfere cât mai propice pentru dezvoltarea creativității prin eliminarea factorilor perturbatori care ar putea duce la ineficiența acestui mod de lucru.

Tot în această etapă am desfășurat activități didactice sub formă de jocuri pentru dezvoltarea creativității, a fluidității, a originalității, a capacității de sinteză, dar și pentru îmbogățirea vocabularului.

III.4.2.1. METODE ȘI TEHNICI DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII

1.Brainstorming-ul: „furtună în creier”

Această metodă este una dintre cele mai răspândite și cunoscute metode în stimularea creativității.Din punct de vedere etimologic, termenul „brainstorming” provine din limba engleză și este constituit din cuvintele „brain”-creier și „storm”-furtună, la care se adaugă desinența „-ing” specifică limbii engleze, ceea ce s-ar traduce prin expresia „furtună în creier”, sau prin efervescență, aflux de idei, o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei.

Expresia „cantitatea generează calitatea” constituie un principiu al acestei metode activ-participative de grup.Conform acestui principiu, pentu a se ajunge la idei viabile și inedite este nevoie de o productivitate creativă cât mai mare.( Osborn,1959).

Această metodă, prin utilizarea și aplicarea ei la clasele I-IV, poate educa și capacitatea creatoare a elevilor, prin generarea unei situații-problemă care permite elevilor să propună cât mai multe forme de rezolvare.Totuși, sunt excluse orice forme de critică sau de discuție și nu sunt permise observațiile negative și să aibă îndoieli asupra valabilității ideilor propuse, pentru a nu periclita imaginația creatoare a grupului.Întrucât se pune accent pe imaginația total liberă, se acceptă orice idee, oricât de absurdă sau imposibilă ar părea, fiind încurajate asociațiile neobișnuite de idei, combinările soluțiilor celorlalți participanți.Pornindu-se de la o idee, se pot genera altele, prin asocieri și asemănări ieșite din comun.

Metoda interactivă de grup, braistorming-ul, are ca și reguli:

Nu criticați ideile celorlalți!

Dați frâu liber imaginației!

Produceți o cantitate cât mai mare de idei!

Preluați ideile celorlalți și le îmbunătățiți!

Esența acestei metode constă în separarea intenționată a actului imaginației de gândirea critică, obiectivă, rațională.De aici și-a dobândit denumirea de „evaluare amânată” (sau suspendarea evaluării).

În cadrul primei ore, la lecția „Din viața dacilor” de Alexandru Vlahuță, captarea atenției elevilor s-a realizat prin metoda brainstorming-ului.Elevii au avut ca sarcină didactică să noteze cât mai multe idei cu privire la cuvântul „țară”.

2.Ciorchinele este o tehnică care le dezvoltă la elevi gândirea liberă asupra unei teme și totodată o modalitate de realizare a unor conexiuni între ideile noi și cele dobândite anterior, și o metodă antrenantă.Se poate realiza atât individual, cât și în perechi sau în grup.

Etape:

1)Metoda ciorchinelui pornește de la scrierea unui cuvânt sau a unei propoziții-nucleu (pe caiet, pe tablă, pe hârtie flipchart în mijloc).

2)Scrierea unor cuvinte sau sintagme care să aibă legătură cu tema pusă în discuție

3)Stabilirea de conexiuni între idei

4)Emiterea cât mai multor idei într-un anumit interval de timp.

Pe parcursul aplicării acestei metode, am observat că elevii colaborează, negociază, comunică și cooperează în vederea îndeplinirii sarcinii.Se poate utiliza atât în cadrul orelor de literatură cât și de gramatică.Astfel, am apelat la această metodă la începutul unității de învățare „Tradiții și obiceiuri” și la sistematizarea ortogramelor ia/ i-a din cadrul lecției de gramatică.

3.Metoda cubului înfățișează o metodă modernă, interactivă prin care se urmărește valorificarea unui subiect din mai multe perspective.( Cerghit, I. 2006, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași).

Etapele metodei:

Confecționarea unui cub pe a cărui fețe sunt inscripționate cele șase sarcini de lucru: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ;

Anunțarea temei și explicarea sarcinilor de lucru;

Împărțirea clasei de elevi în șase echipe și alegerea liderului fiecărei echipe;

Rezolvarea de către elevi a sarcinilor de lucru și expunerea lor de către lider cu eventualele clarificări și completări.

La sfârșitul acestei secvențe, profesorului îi revine rolul de a încorpora cele șase puncte de vedere într-o expunere succintă și aplicarea unei probe de verificare a gradului de înțelegere și însușire a conținutului.

Am inclus această metodă în cadrul lecției „La săniuș” de Ion Agârbiceanu, iar elevii au avut ca sarcini de lucru:

DESCRIE – primele zile de iarnă;

ASOCIAZĂ – substantivul cu adjectivul potrivit;

ANALIZEAZĂ – comportamentul celor doi copii;

COMPARĂ – anotimpul iarna cu un alt anotimp, precizând trei asemănări și trei deosebiri;

APLICĂ – alcătuiește enunțuri cu expresii din text;

ARGUMENTEAZĂ – de ce iarna este anotimpul preferat al copiilor.

4.Metoda Philips 6-6 este o metodă care are rolul de a dezvolta creativitatea, în care cei șase participanți au la dispoziție doar șase minute pentru rezolvarea sarcinii.

Obiectivul principal al acestei metode o constituie formularea mai multor idei într-un timp limitat.

Descrierea metodei:

împărțirea în grupuri de câte 6 și alegerea unui lider;

transmiterea temei și a sarcinii de lucru pentru fiecare grup;

colectarea răspunsurilor elaborate;

discuția colectivă.

Avantajele acestei metode le reprezintă implicarea activă a membrilor în soluționarea problemelor, dezvoltarea capacității de argumentare și de exprimare a opiniei, luând în considerare și părerile celorlalți.

După studierea textului „Revedere” de Mihai Eminescu, elevii au fost solicitați să aducă cât mai multe argumente cu privire la modul de adresare al poetului față de codru.

5.Metoda pălăriilor gânditoare ( „Thinking hats”) constituie o tehnică interactivă de stimulare a creativității prin care participanții în funcție de culoarea pălăriei trebuie să joace un rol prin care își exprimă liber gândirea.

Beneficiile acestei metode sunt multiple, deoarece, pe lângă stimularea creativității, se dezvoltă gândirea critică.Totodată, antrenează toate forțele psihice de cunoaștere, permițându-i elevului să aplice mai multe tipuri de gândire în luarea deciziilor, eliminând conflictul dintre participanții grupului.

Această metodă presupune ca după împărțirea efectivului de elevi în 6 grupe, cadrul didactic să descrie fiecare pălărie în parte și să le comunice sarcina didactică specifică fiecărei pălării, oferind explicațiile necesare.

Pălăria albă: – INFORMEAZĂ

generează informații clare și concise, într-un mod obiectiv, relatând cu exactitate datele;

rămâne neutră indiferent de intervenția colegilor, păstrându-și gândirea obiectivă:

Pălăria roșie – SPUNE CE SIMȚI DESPRE…

cei care intră intră în posesia acestei pălării au posibilitatea de a-și exprima liber sentimentele și să dea frâu liber imaginației;

abordează problema într-un mod sincer, fără să se gândească la consecințe, solicitând și părerea celorlalți participanți urmată de o justificare;

presupune exteriorizarea emoțiilor și sentimentelor (care pot fi contrastante) ca parte integrantă a gândirii intuitive.

Pălăria neagră – IDENTIFICĂ GREȘELILE

este pălăria avertisment care oferă o perspectivă a gândirii negative, pesimiste, încercând să scoată în evidență eventualele erori, greșeli sau riscuri ce pot apărea în demersul soluționării situațiilor date;

în concluzie, această pălărie nu exprimă sentimente negative sau pozitive, ci doar evidențiază elementele negative într-un mod obiectiv.

Pălăria galbenă – ADUCE BENEFICII

această pălărie implică gândirea pozitivă constructivă și realistă, întrucât culoarea galbenă simbolizează optimismul;

nu emite idei noi sau soluții, doar oferă sugestii sau propuneri clare și concrete, căutând beneficii care nu sunt vizibile de la început, decât în urma depunerii unui efort psihic mai mare.

Pălăria verde – GENEREAZĂ IDEILE NOI

pornind de la culoarea verde care exprimă renașterea, această pălărie este reprezentanta gândirii creative și laterale, întrucât presupune căutarea de alternative;

solicită un efort de creație în vederea descoperirii de noi concepte, percepții, variante care prin selecție, combinare sau adăugare conduc la soluționarea optimă a problemei.

Pălăria albastră – CLARIFICĂ

dintre toate pălăriile, cea albastră are rolul de a conduce și de a supraveghea îndeaproape întreaga activitate, ținând cont și de sugestiile celorlalte pălării;

cunoaște rolul fiecărei pălării,intervenind doar atunci când este nevoie sau în rezolvarea eventualelor conflicte.

Metoda „Pălăriilor gânditoare”- lecția „Judecata vulpii” de Petre Ispirescu:

1.Pălăria albă informează: prezintă pe scurt conținutul textului studiat

2.Pălăria galbenă: oferă un alt final

3.Pălăria neagră: Ce părere aveți despre atitudinea șarpelui?

4.Pălăria verde: Găsește alte modalități prin care omul ar fi putut să scape de pericolul reprezentat de șarpe.

5.Pălăria roșie: Ce credeți despre judecata vulpii?

6.Pălăria albastră: Identifică morala ce se poate desprinde din acest text.

6.Diagrama Venn-Euler reprezintă o metodă grafică care constă în sistematizarea unor cunoștințe sau restructurarea ideilor extrase dintr-un text și formează elevilor capacitatea de a compara două evenimente, noțiuni, personalități, evidențiind asemănări, deosebiri și elemente comune.

Etape: – se poate lucra atât în perechi cât și individual

-se realizează cele două cercuri, completându-se cu asemănări și deosebiri, iar la intersecție elementele comune.

Pentru a face o comparație între cele două personaje fata babei și fata moșneagului din povestea „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă, am recurs la folosirea metodei diagramei Venn.

Avantajele utilizării diagramei Venn:

1.-stimulează gândirea critică și analitică;

2.-elevii sunt antrenați în cunoașterea directă a realității, implicând funcțiile superioare ale gândirii;

3.-sunt solicitați să formuleze reflecții, observații, constatări și să se implice activ;

4.-dezvoltă capacitatea de sintetizare, asociere, analogie.

7.Explozia stelară ( Starbursting) face parte din categoria metodelor de stimulare a creativității și reprezintă o modalitate de relaxare a elevilor, care se realizează prin intermediul întrebărilor.Această metodă are ca scop formularea a cât mai multor întrebări și realizarea cât mai multor conexiuni între idei.

Etape: – se expune tema și se confecționează steluțele necesare formulării întrebărilor de tipul: CE?, CINE?, UNDE?, DE CE ?, CÂND?

-împărțiți pe grupe, elevii trebuie să coopereze în vederea elaborării a cât mai multor idei;

-comunicarea ideilor se face de către liderul grupului;

-la sfârșit se fac aprecieri asupra muncii în echipă, dar și asupra modului în care liderul a coordonat munca din echipă și modul de transmitere a ideilor.

Am aplicat această metodă la lecția „Codrul Ghicanilor” de Alexandru Vlahuță, elevii fiind nevoiți să elaboreze cât mai multe întrebări pe baza textului, plecând de la cuvântul de bază scris pe steluță: codru.

UNDE? CÂND

CINE? CE?

DE CE?

8.Cvintetul este o metodă interactivă agreată de elevi care constă în compunerea a cinci versuri.Primul vers este alcătuit dintr-un singur cuvâny care denumește subiectul propus, căruia i se atribuie două însușiri ce formează al doilea vers.Se continuă cu trei cuvinte care exprimă acțiunea (verbe la gerunziu), urmate de patru cuvinte care redau sentimentele elevului față de subiect.Ultimul vers este format dintr-un cuvânt care concentrează o caracteristică esențială a subiectului.

Scopul acestei metode este de a evalua capacitatea de sintetizare a cunoștințelor sau a informațiilor și modul de exprimare a gândurilor, ideilor, sentimentelor personale asupra unui subiect cu ajutorul cuvântului.

Această metodă se poate utiliza, având ca subiect cuvântul „IARNA” pentru a realiza feedback-ul ideilor, sentimentelor și convingerilor elevilor.

9.Jurnalul dublu ilustrează o metodă care presupune analizarea textelor literare prin care elevii demonstrează capacitatea de a corela noile informații cu experiența dobândită prin manifestarea curiozității. Această metodă are ca scop să dezvolte elevilor capacitatea să de a învăța să mediteze asupra mesajului sau conținutului informațional al unui text și să încurajeze exprimarea liberă a ideilor proprii.

După prezentarea noului conținut, elevii sunt rugați să formeze două coloane și să-și aleagă un fragment.În prima coloană sunt solicitați să noteze pasajul ales din text, iar în cea de-a doua să-și motiveze alegerea făcută.În sprijinul elevilor, cadrul didactic poate interveni cu întrebări suplimentare, ajutându-i să-și exprime critic opinia.

Pentru stimularea gândirii critice a elevilor, am utilizat metoda „Jurnalul dublu” la povestea populară „Dreptatea lui Țepeș”.

10.Eseul de cinci minute reprezintă o metodă care se aplică la sfârșitul orei pentru sintetizarea de către elevi a informațiilor despre o anumită temă, oferindu-i profesorului o imagine clară asupra nivelului de însușire a cunoștințelor acumulate pe parcursul lecției.

Se are în vedere realizarea unui mic eseu în care elevii să prezinte ceea ce au reținut, formulând totodată și o întrebare legată de temă.

Prin această metodă se urmărește stimularea învățării active și conștiente, exprimarea personalității elevilor și oferă feed-back-ul lecției.După verificarea conținutului eseurilor, în funcție de rezultatele obținute, cadrul didactic își va proiecta activitatea din următoarea oră.

Tot în etapa experimentului formativ, pe lângă metodele interactive de grup, am folosit și jocul didactic ca modalitate de dezvoltare a vocabularului elevilor, a imaginației creatoare și a gândirii logice.În învățământul primar, jocul didactic, prin caracterul său atractiv, creează motivația învățării, atitudinea pozitivă față de muncă, spiritul de răspundere, preluarea inițiativei, implicarea activă și spiritul competitiv.Jocul didactic are rol de a forma trăsături de caracter, răbdare, corectitutdine și respect pentru coechipier.

Ca parte integrantă în structura lecțieie, are menirea de a capta atenția elevilor, de a-i antrena în însușirea de cunoștințe și dezvoltare a deprinderilor, prin caracterul său dinamic, de a oferi relaxare, fără a conștientiza efortul intelectual și fizic.

III.4.2.2.Tipuri de jocuri utilizate în dezvoltarea creativității

Din categoria jocurilor didactice de dezvoltare și stimulare a gândirii face parte și jocul „Ghicește cine ești?” .

Scop: realizarea unui dialog între cei doi participanți prin care se cer informații sau indicii pentru a identifica personajul scris pe spatele fiecărui elev.Astfel, se apreciază și se dezvoltă capacitatea de a formula întrebări pe o anumită temă, de a realiza conexiuni între informații în vederea identificării răspunsului într-un timp cât mai scurt.

Alte exemple de jocuri incluse în această categorie sunt: „Spune unde stă”,„Găsește perechea!”, Ce poți spune despre…”, Ghicește la ce m-am gândit”, „Găsește cuvântul potrivit”.

Jocurile didactice pentru dezvoltarea imaginației creatoare, a fluidității, flexibilității și originalității vizează formarea deprinderilor de exprimare corectă, expresivă și îmbogățirea și activizarea vocabularului elevilor.

Un exemplu în acest sens îl constituie jocul „Ce putem face cu ajutorul a două cuvinte”:

Sarcină didactică: crearea unei povești, pornind de la două cuvinte date.Elevii notează pe bilețele un cuvânt ,acestea se amestecă și se extrag două bilețele care vor forma cuvintele-cheie.Pentru început, se formează propoziții care să conțină cele două cuvinte.Pornind de la propozițiile formate, se creează o scurtă povestire care să reflecte imaginația creatoare a elevului în identificarea unui element de legătură între cele două noțiuni.

Elevii care dau de dovadă de fantezie, de o imaginație bogată, de originalitate în gândire, vor fi solicitați să transpună elementele poveștii și în desen.Învățătorul urmărește îndeaproape întreaga activitate creatoare, intervenind unde este necesar prin acordarea de explicații suplimentare.

Un loc important îl ocupă și jocurile de rol sau jocurile dramatice care au ca obietiv primordial modul de interacțiune a elevilor în comunicare, de participare activă în comunicare.De asemenea, aceste jocuri vizează educarea elevilor, formarea și dezvoltarea voinței, ajută elevii în exercițiile de mișcare pentru o dezvoltare fizică și psihică, dezvoltă capacitatea de a improviza în anumite situații, îi ajută în vorbire ți exprimare. Au rol corector în pronunție și intonație, învățându-i să respire corect în timpul vorbirii.

Antrenarea elevilor în jocurile de rol se datorează faptului că acestea le oferă posibilitatea să se transpună în personajele preferate din textul ”Peste cincizeci de ani” de Ion Luca Caragiale prin realizarea de dialoguri între personaje.

Pe întregul parcurs al experimentului formativ, elevii au dat dovadă de implicare activă și conștientă, de curiozitate, manifestând deschidere spre inovație, fiind atrași de modul de desfășurare al activităților, fapt ce indică o ușoară creștere a rezultatelor obținute de elevi la evaluarea formativă în comparație cu rezultatele obținute la pretest.

Am remarcat un progres considerabil în ceea privește modul de relaționare și colaborare a elevilor în dau dovadă de spirit de echipă, manifestând interes și deschidere față de activitățile didactice care le oferă posibilitatea de a se exprima liber, fiind lipsiți de constrângeri și de riscul de a fi criticați.

III.4.3.Etapa experimentală/ finală

Etapa experimentală a cercetării a constat în administrarea unei probe de evaluare finală, identică pentru cele două clase: experimentală și de control.

Nume: ………………………………….. Data: 12.02.2015

………………………………….. Clasa:………………..

Test final

Scrie câte un verb pentru fiecare literă din cuvântul „ copil ”. (2 p.)

Exemplu : C – citește

O – ……………………………………

P – …………………………………….

I – ……………………………………..

L – ……………………………………..

Realizează corespondența specifică fiecărei litere ce alcătuiește cuvântul „ copil ”. (2p. )

Identifică în textul dat perechile formate dintr- un substantiv și un adjectiv pe care trece- le apoi la numărul plural. Alcătuiește propoziții cu ele. (2 p.)

Micul ghiocel

A ieșit și el

Din zăpada rece

Ce nu vrea să plece.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Găsește cinci cuvinte care citite de la stânga la dreapta și invers, reprezintă același cuvânt. (2 p.)

………………………………………………

Găsește rime pentru cuvintele: gândul , luminos , cățel , pădure , pitici , mare. (3 p.)

Scrie lângă cuvintele date, acțiuni făcute de om. (2 p.)

Exemplu: Pădurea doarme.

Soarele …………………………. .

Natura ………………………….. .

Animalele ………………………. .

Florile …………………………….. .

Transformați- vă în personajele voastre preferate din povești și în câteva rânduri descrieți-vă înfățișarea și puterile voastre. (7 p.)

………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………….

Aprecierea compunerilor se va face după următoarele criterii:

Așezarea corectă a textului în pagină 0,50p

Respectarea alineatelor corespunzătoare celor trei părți 0,50p

Originalitate 3p

Prezentarea acțiunilor într-o ordine firească 0,50p

Folosirea a trei expresii frumoase 0,50p

Scrisul citeț 1p

Scrierea corectă a cuvintelor 1p

Convertirea punctajului în calificative:

18 – 20 puncte: Foarte bine

15 – 18 puncte: Bine

10 -15 puncte: Suficient

Compararea rezultatelor obținute la testul final

Distribuția calificativelor

BIBLIOGRAFIE

Amabile, T. , (1997), Creativitatea ca mod de viațã, București, Editura Științã și Tehnicã

Bejat,M., (1971), Talent, inteligență, creativitate, București, Editura Științifică

Bocoș, M. (2007), Teoria și practica cercetãrii pedagogice, Cluj Napoca, Editura Casa Cãrții de Științã

Breben, S.; Gongea, E.; Ruiu, G.; Fulga, M. (2007), Metode interactive de grup- ghid metodic, Editura Arves

Cãpâlneanu, I., (1978), Inteligențã și Creativitate, București, Editura Militarã

Cerghit, I. (2006), Metode de învãțãmânt, Iași, Editura Polirom

Cojocaru C. (1975), Creativitatea și inovație, București, Editura Științificã și Enciclopedicã

Cosmovici, A.; Iacob, L.(1998), Psihologie școlarã, Iași, Editura Polirom

Landau, E. (1979), Psihologia creativitãții, București, Editura Didacticã și Pedagogicã

Matei, N.,C.,(1982), Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ.Clasele I-IV,București, Editura Didactică și Pedagogică

Moore, A. D.(1975), Invenție, descoperire, creativitate, București, Editura Enciclopedicã Românã

Pamfil, A. (2009), Limba și literatura românã în școala primarã, Pitești, Editura Paralela 45

Popescu-Neveanu, P., (1978), Dicționar de psihologie, București, Editura Albatros

Potolea, D; Neacșu, I., Iucu, R., B.,Pânișoarã Ion-Ovidiu (2008), Pregãtirea psihopedagogicã, Iași, Editura Polirom

Roco, M., (2004), Creativitate și inteligențã emoționalã, Iași, Editura Polirom

Roșca, Al. (1972), Creativitatea, București, Editura Enciclopedicã Românã

Roșca, Al. (1981), Creativitatea generalã și specificã, Editura Academiei Republicii Socialiste România

Sãlãvãstru, D. (2004), Psihologia educației, Iași, Editura Polirom

Stoica, A. (1983), Creativitatea elevilor. Posibilitãți de cunoaștere și educare, București, Editura Didacticã și Pedagogicã

Stoica-Constantin, A.(2004), Creativitatea pentru studenți și profesori, Iași, Editura Institutul European

Stoica, M.(1995), Pedagogie școlarã, Editura Gheorghe Cârțu-Alexandru

Țopa, L., (1980), Creativitatea, București, Editura Științifică și pedagogică