Cercetare DE Marketing Privind Evaluarea Perceptei Romanilor CU Privire LA Abuzul Asupra Minorilor
=== l ===
Cuprins
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………..3
I. Percepția populației asupra abuzului minorilor în România……………………4
I.1. Scurt istoric despre problematica abuzului minorilor.Percepția populației despre abuzul asupra minorilor…………………………………………………………………..4
I.2.Formele abuzului asupra minorilor……………………………………………………………..8
I.3.Violența în familie……………………………………………………………………………………….9
I.4.Drepturile copiilor în România………………………………………………………………….12
I.5.Evoluția sistemului legislativ de protecție al copilului în România…….15
I.5.1.Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse…………………………………….17
1.5.2.Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC)………………………………………………………………………………………………………………….18
1.5.3.Direcția Protecția Copilului……………………………………………………………………20
1.6.Organizații non-guvernameltale care apăra drepturile copiilor……….21
1.6.1.Salvați Copiii România…………………………………………………………………………..21
1.6.2.Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF……………………………………………………………………………………..22
1.6.3.UNESCO……………………………………………………………………….22
I.6.4.World Vision România…………………………………………………………23
II.Cercetarea selectiva de piață…………………………………………..24
II.1.Cercetarea de marketing.Definiție…………………………………………….24
II.2.Cercetarea de marketing social-politic.Definiție și particularități……………..25
II.3. Aria și tipologia cercetărilor de marketing social-politic…………………….26
II.4. Istoricul cercetărilor de marketing social-politic………………………..……27
II.5. Cercetările calitative în marketingul social-politic…………………………..28
II.5.1. Cercetările calitative de marketing – conținut, rol, tipuri, avantaje……28
II.5.2. Interviul în profunzime………………………………………………………28
II.5.3. Reuniunea de grup………………………………………………………………29
II.6. Cercetările cantitative în marketingul social-politic…………………………30
II.6.1. Etapele desfășurării unei cercetări cantitative……………………………..30
III.Proiectarea cercetării
III.1.Identificarea problemei și definirea scopului cercetării…………………….36
III.2.Stabilirea obiectivelor………………………………………………………….36
III.3.Definirea variabilelor……………………………………………………….…37
III.4.Formularea ipotezelor……………………………………………………………….40
III.5.Precizarea colectivității cercetate…………………………………………….41
III.6.Precizarea metodei de recoltare a informațiilor…………………………….41
III.7.Stabilirea locului și perioadei în care va fi administrat chestionarul………41
III.8.Elaborarea chestionarului(vezi anexa)……………………………………….41
III.9.Stabilirea mărimii eșantionului………………………………………………41
III.10.Stabilirea schemei de eșantionare…………………………………………..41
III.11.Elaborarea grilei de corelații…………………………………………………41
III.12.Desfășurarea anchetei pilot. …………………………………………………41
III.13.Configurarea bazei de date, introducerea datelor și prelucrarea electronică a informației. …………………………………………………………………………………41
III.14.Interpretarea rezultatelor și redactarea raportului de cercetare…………42
Corelații………………………………………………………………………………54
III.15.Confirmarea sau infirmarea ipotezelor…………………………………..…55
IV.Concluzii…………………………………………………………………….…..56
Bibliografie………………………………………………………………………….59
Anexa…………………………………………………………………………………61
INTRODUCERE
Motto:„Bătaia Nu e ruptă din Rai! Bătaia frânge aripile copiilor noștri!”
(Salvați Copiii România,”Manifest împotriva violenței asupra copiilor”,București,1 iunie 2006)
Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra cuiva care se află într-o situație inferioară și fără apărare și are ca rezultat consecințe fizice și emoționale negative.
În ultimii ani există nenumărate dovezi cu privire la abuzul asupra copiilor.
Abuzul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esențiale. Efectele acestuia sunt profunde și nefaste , însoțind individul de-a lungul vieții sale.
Zilnic aproape apar în presa știri legate de agresivitatea fizică sau emoțională îndreptată către minori.
Violența asupra copilului este o problemă gravă a societății romanești, iar studiile și cercetările realizate în acest domeniu prezintă dimensiunea acestui fenomen.
Numărul copiilor abuzați, exploatați sau neglijați crește de la an la an. Doar în prima jumătate a anului trecut, potrivit Autorității de Protecție a Drepturilor Copilului, peste cinci mii de minori au fost într-o asemenea situație, cei mai mulți fiind abuzați fizic.
Prezenta lucrare conține patru capitole.În primul capitol este prezentată percepția generală a populației despre problema abuzului minorilor.Este realizat un scurt istoric,se vorbește despre violența în familie,sunt prezentate drepturile copilului și evoluția sistemului legislativ de protecție a copilului în România.De asemenea sunt prezentate principalele instituții din țara noastră care se ocupă cu protecția copilului,dar și organizațiile non-guvernamentale care apăra drepturile copilului.
Capitolul II conține partea teoretică a lucrării,mai întâi definirea cercetării de marketing în general,apoi definirea și prezentarea cercetării de marketing social-politic,particularitățile acesteia,aria și tipologia,un scurt istoric și etapele unei cercetări de marketing social-politic.
În capitolul III este prezentată proiectarea cercetării,urmărind etapele prezentate în capitolul anterior,iar în capitlol IV sunt concluziile.
I.Percepția populației asupra abuzului minorilor în România
I.1. Scurt istoric despre problematica abuzului minorilor.Percepția populației despre abuzul asupra minorilor.
Prima oară când a fost identificat ca o problemă socială "modernă", în 1960,s-a scris foarte mult despre abuzul asupra copiilor.
În Anglia, Societatea Națională pentru Prevenirea Cruzimilor asupra copiilor a produs încă de la sfârșitul anilor 60 multă literatura pe baza statisticilor de incidenta din registrele cazurilor de risc și metode de lucru cu familiile care au săvârșit abuzuri asupra copiilor.
Termenul de "abuz asupra copilului" a fost folosit pentru prima oară de Kempe, în 1962, pentru
a descrie “copilul bătut” .
Conceptul a fost extins în mod constant. În anii care au urmat, a ajuns să fie folosit pentru toate formele de rele tratamente, nu doar pentru abuzul fizic, dar și pentru formele de neglijare și abuz emoțional și sexual.
Între anii 1965 și 1985, literatura care analiza abuzurile asupra copilului s-a dezvoltat enorm, mai întâi în America și apoi și în Anglia. Schimbarea denumirilor de la copilul bătut la răniri neaccidentale, până la abuzurile actuale asupra copiilor, sugerează că descoperirile de mâine vor face ca definițiile de astăzi să fie necorespunzătoare. De exemplu, conceptul de abuz sexual a fost puțin menționat până târziu, în anii 70, dar acum constituie o preocupare majoră.
Problema abuzului asupra copilului este acum de interes internațional. În 1976, s-a fondat Societatea Internațională pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor și a Neglijării acestora, urmată în 1978 de Asociația Britanică pentru Studiul și Prevenirea Neglijării și Abuzului asupra Copiilor. Conferințele internaționale atrag acum sute de auditori și aproape tot atâtea studii și documente legate de acest fenomen.
Abuzul reprezintă o problemă socială ce trebuie definită adecvat, care necesită intervenție socială și instituții de asistență socială și de sănătate specializate, cadru juridic corespunzător pentru protecție.
Abuzul este o manifestare a violenței împotriva copilului, profitându-se de diferența de forța (fizică, psihică, economică) dintre adulți și copii, "Orice act prin care se produc vătămări corporale și expuneri la situații periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către copil constituie abuz.
Deși în Dicționarul Explicativ al Limbii Romane se face distincție între "abuz" ("întrebuințarea fără măsură a unui lucru") și "maltratarea" ("a trata pe cineva cu asprime, a-i provocă dureri fizice sau morale; a chinui; a brutaliza"),în literatura referitoare la protecția copilului cei doi termeni sunt indentici.
Se desemnează în mod curent ca fiind copil maltratat, copilul care este supus la acte de brutalitate mai mult sau mai puțin grave, fie la lipsa de îngrijire, care duce la leziuni fizice sau la tulburări ale dezvoltării. Reiese că maltratarea este orice formă voluntară de acțiune sau de omitere a unei acțiuni, cu consecințe nocive pentru copil, profitând de pe urma diferenței de putere dintre agresor și victimă.
Începând din 1990, România s-a aflat în fața unei profunde schimbări de optică în orientarea strategiilor și politicilor de protecție a copilului.Era vorba, practic, de trecerea de la un sistem de protecție centralizat, axat preponderant pe instituționalizarea cu probleme, la un sistem modern de ocrotire centrat pe respectarea drepturilor copilului, pe prevenirea abandonului, pe integrarea și reinserția lui în familie.
Principalele trăsături specifice ale contextului în care se produce abuzul și neglijența copilului n România sunt:
-Mentalitatea educativa punitiva, lipsită de empatie pentru copil, pentru nevoile și aspirațiile lui: : "trebuie să fii sever cu copilul"; "copilul trebuie obișnuit cu greutățile vieții"; "trebuie pedepsit orice interes al copilului pentru lucruri interzise"; "bătaia este ruptă din rai"; "copilul trebuie să asculte" etc. în acest context, putem avansa ideea ca abuzul și neglijarea copilului au ,o oarecare tradiție în România;
-Existența tabu-urilor, falsă pudoare care explică indiferentă, non-intervenția comunității în cazuri de abuz notorii;
– Consecințele politicii demografice represive a regimului Ceaușescu, ce a generat un număr mare de copii nedoriți, un număr mare de părinți incapabili să facă față responsabilităților parentale și a consolidat fenomenul de instituționalizare a copilului, ca patern predilect de răspuns la situațiile de criză în această privință;
– Costurile sociale ale tranziției care se traduc prin dificultăți economice pentru familii – sărăcie, șomaj, criza de locuințe, inf1ație, scăderea consumului. Aceste fenomene sunt resimțite, îndeosebi, de familiile cu mai mult de doi copii, ceea ce determină că principalul grup de risc în ceea ce privește nivelul de trăi să fie,în România de azi, copiii.
– Tranziția se traduce nu numai în dificultăți economice ci și în fenomene patologice asociate stresului social pe care îl generează: scăderea controlului social, creșterea anomiei, a criminalității, a violenței (în familie, în școli, în spațiul public). Datorită poziției lor de inferioritate, copii devin, deseori, victime ale acestei patologii sociale.
– Inexistența unui sistem eficient de protecție a copilului : serviciile medicale, educaționale, sociale, juridice acționează limitat și dispun de resurse reduse (materiale, financiare, organizatorice, umane, etc.). La aceste deficiențe se adaugă și mentalității inadecvate ale celor ce lucrează în acest domeniu.Activitatea de prevenție este ca și inexistentă.
Treptat, aria de cunoaștere a problematicii copilului s-a extins de la identificarea și tratarea efectelor- copiii străzii, abandonul, violul în rândul minorilor- la identificarea rarelor tratamente aplicate copiilor în familie și/sau instituții de ocrotire, precum și a cauzelor generatoare.
Ratificarea de către Românian în 1990 a Conveției ONU privind Drepturile Copilului impune obligația respectării și aplicării celor 54 de articole conținute de aceasta și crearea instrumentelor necesare prevenirii situațiilor ce pot determina nerespectarea acesteia.Articolele 19, 34 și 36 din Conveție prevăd obligația împotriva oricăror forme de exploatare precum și de a asigura protejarea copiilor în toate formele de abuz și neglijare.Cu lipsa informațiilor cu privire la dimensiunea fenomenului de maltratare a copilului în familiile din România a dus la reducerea măsurilor de prevenire a abuzului asupra copiilor, punând în pericol dezvoltarea îi integritatea lor fizică, intelectuală și emoțională.
Problema abuzului și neglijării copilului în familie nu este specifică României.Este vorba despre un fenomen care apare în toate societățile, amploarea să variind în funcție de nivelul de dezvoltare, stilurile de viață ale populației, tradiții și mentalități și, mai ales, de eficienta formelor de control social.Se știe că în societățile profound afectate de sărăcie și crize sociale ca și în cele aflate în perioade de schimbări profunde și dramatice din punct de vedere al prăbușirii sistemului de norme și valori, anumite fenomene sociale, cum este și cel al abuzului și neglijării copilului, cunosc o recrudescență.Sociologii analizează această problemă în cadrul conceptului de violența familială (domestic violence, cum îi spun americanii) unde abuzul și neglijarea copilului sunt studiate împreună cu conflictele violente dintre soți, cu discriminarea vârstnicilor etc.(Se știe, de plida, ca un fenomen foarte cercetat în ultimul timp este cel al ageismului, văzut că un efect de marginalizare, neglijare și abuz al vârstnicilor, care ar afecta, conform unor studii de specialitate, 4 din 10 persoane din această categorie.).
Conform unor studii efectuate de sociologii americani în anii 1990, în cârcă un sfert dintre familii apar diferite forme de violență fizică, unele conducând chiar la ucidere.
România nu face excepție de la regulă în ceea ce privește violența familială.Este meritul mass-mediei ca, după 1990 au fost mediatizate nenumărate cazuri de neglijare a copilului, de abuz și violența în familie, astfel încât fenomenul a putut fi perceput ca o problemă socială.De altfel, pentru că o situație nedorita să devină problema socială trebuie să fie îndeplinite două condiții : pe de o parte să fie conștientizata ca atare de către mai mulți oameni și de majoritatea celor pentru care o astfel de problema este legată de domeniul lor de activitate și, pe de altă parte, să existe percepția ca o astfel de situație se poate rezolvă, în sensul că situația nedorita poate fi ameliorată.
Nu este simplu,atâta timp cât România,deși se află printre puținele tari din lume în care legislația interzice folosirea pedepselor corporale asupra copilului, specialiștii sunt de părere că mai avem de lucrat la acest capitol, întrucât o mare parte a romanilor sunt încă de părere că bătaia "e ruptă din rai" sau ’’ nu-i treaba altora, ceea ce se întâmplă în ogradă proprie ’’.
De altfel și în alte țări recunoașterea violenței familiale ca o problemă socială a necesitat mult timp.
Un studiu efectuat în Regatul Unit pentru NSPCC (Cawson, Wattam, Brooker, și Kelly,2000) a relevat faptul că tinerii adulți cu vârste cuprinse între 18-24 de ani s-au confruntat cu următoarele
forme de maltratare:
-7% au fost abuzati fizic;
-6% au dus lipsă de îngrijire fizică;
-5% nu au fost ingrijiți in mod corespunzător de către părinți până la vârsta de 10 ani;
-16% au fost abuzați fără contact sexual,împotriva voinței,până la vârsta de 13 ani;
-11% au fost agresați sexual, fără voie, până la 13 ani.
Organizația "Salvați Copiii România" a propus în 2003 introducerea unui articol de lege care să intrezica pedepsele corporale aplicate copiilor.
În urma unui lobby susținut la nivelul decidentilor politici și al parlamentului, s-a obținut interzicerea oricăror forme de abuz împotriva copilului, atât în spațiul public, la școală, cât și acasă:"Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice", se arată la punctul 2 al articolului 28 din legea citată.
Astfel, România a devenit una dintre puținele țări ce au suspendat violență împotriva copiilor.
În ciuda acestei legi, potrivit statisticilor Poliției Române, 47,2% din părinți spun că folosesc bătaia ca metoda de disciplinare a copilului, iar 84% din copii declară că sunt bătuți de părinți. De asemenea, în 75% din școli se înregistrează fenomene de violență, iar 48,1% din copiii din instituții afirmă că sunt pedepsiți prin bătaie de către personalul didactic.
Conform unui studiu realizat de UNICEF, pedepsele fizice în România dețin cea mai mare pondere în mediul rural. Astfel, 87% din părinții de la sate ce au copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, respectiv 78% din părinții ce au copii de 6-7 ani, au declarat că le aplică acestora pedepse fizice. În mediul urban, violența fizică are o pondere mai mică (52,6% la copiii între 6 și 7 ani și 50,2% la cei între 3 și 5 ani). Majoritatea părinților au afirmat că trag o palmă copilului fără să-și dea seama și nu consideră acest fapt un abuz fizic. "Chiar dacă avem o lege ce interzice bătaia și tratamentele umilitoare, ea nu e cunoscută și aplicată. Trebuie dezvoltate campanii de informare și programe de pregătire a părinților. Avem nevoie de programe susținute de educație, care să schimbe mentalitatea adulților în sensul recunoașterii copilului ca persoana cu drepturi depline", a declarat președintele organizației "Salvați Copiii", Gabriela Alexandrescu.
I.2.Formele abuzului asupra minorilor
Abuzul poate fi regăsit oriunde și oricând în istoria și în prezentul societății omenești.
Formele de rele tratamente cuprind toate aspectele personalității: cel fizic, cel psihic (emoțional), cel moral și cel sexual.
În literatura de specialitate există o diferențiere uzuala între patru tipuri de ma1tratare: abuzul fizic, abuzul emoțional, abuzul sexual, copii neglijați .
Abuzul fizic implică folosirea forței fizice asupra copilului și supunerea la munci dificile care depășesc posibilitățile acestuia având ca rezultat vătămarea integrității sale corporale. El presupune pedepse ca: așezarea în genunchi a copilului, legarea lui, lovirea, rănirea, otrăvirea, intoxicarea sau arderi produse în mod intenționat, exploatarea muncii copilului (abuz economic).
Abuzul emoțional (psihologic) este un comportament inadecvat al adultului fata de copil, cu efecte negative asupra personalității în formare a copilului. Respingerea, izolarea forțată, terorizarea, ignorarea, coruperea, exploatarea copilului reprezintă forme ale acestui tip de abuz.
Abuzul sexual constă în expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice, seducție (avansuri, mângâieri și promisiuni) sau implicarea sa în acte sexuale genitale, orale sau anale.
Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigură nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea accesului la educație.
Neglijarea pune în pericol dezvoltarea normală a copilului – dezvoltarea bio-psiho-socio-culturala. Cele mai grave forme de neglijare sunt: neglijarea hrănirii copilului, neglijarea îmbrăcămintei lui, neglijarea curățeniei și a siguranței locuinței, neglijarea supravegherii copilului, neglijarea îngrijirii sănătății lui, neglijarea educației școlare, neglijarea nevoilor sale afective și de comunicare,abandonul copilului.
Aceste categorii nu se exclud una pe alta; clasificarea făcută este una artificială deoarece, în realitate, există o împletire a diferitelor forme de abuz. Este greu de crezut că abuzul fizic nu are și consecințe psihice sau ca abuzul sexual nu este însoțit de efecte fizice sau psihice asupra copilului abuzat. Abuzul economic poate deveni fizic (dacă munca depășește capacitatea fizică a copilului), psihic (mai ales dacă munca este umilitoare), sau sexual (prostituția, pornografia).
Abuzul asupra copilului generează traume majore din punct de vedere fizic, psihic, emoțional și social. Tensiunile intrafamiliale și lipsa atașamentului între membrii familiei vor determina apariția unor sentimente ambivalente, atât față de familie, cât și fata de persoanele străine. Toate acestea conduc la izolare, agresivitatea, pierderea noțiunii de sprijin din partea familiei și a încrederii în capacitatea acesteia de a-l proteja, apatia, neintegrarea socială și compensare prin violență, delicventa și relaționare facila cu persoane dubioase, abandon școlar și chiar părăsirea domiciliului cu neintegrare socială și profesională.
I.3.Violența în familie
Violența intrafamiliala este denunțată ca fiind un efect al propagării și menținerii ideologiei patriarhale, conform căreia cel care deține puterea, are drept absolut asupra celorlalti,drept impus și mentinut prin violență.
În definirea violenței intra-familiale trebuie luate în considerare doua dimensiuni de analiză: relațiile interumane pe care ne centram și natura violenței în discuție.
Deși la nivelul relațiilor de cuplu putem vorbi atât despre violență îndreptată împotriva femeilor, cât și despre violență îndreptată împotriva bărbaților, statisticile arată că aria de manifestare a violenței împotriva bărbatului este numeric mai restrânsă.În urma cercetărilor efectuate s-a ajuns la concluzia că la nivelul relației de cuplu, victimele violenței domestice sunt, în proporție de 95%, femei. Acest fapt se datorează în parte socializării bărbatului spre violență și în parte normelor socio-culturale impregnate de concepte patriahale privind distribuția rolurilor și puterii în familie.
În afară de violența la nivelul relației de cuplu, dintre soț si soție, violența domestică mai poate produce și alte comportament agresive,cum sunt:
-abuzul copilului în familie;
-violența între frați;
-abuzul și violența asupra părinților sau membrilor vârstnici ai familiei.
În ceea ce privește natura violenței în literatura de specialitate se face distincție între violență și abuz. Oponenții criminalizării violenței intrafamiliale tind sa folosească termenul de abuz pentru a minimaliza și restrange incidentul violent la nivelul relațiilor familiale.În același timp, definițiile folosite în textele de lege tind să utilizeze termenul de violență intrafamiliala pentru a putea inscrie acest tip de comportament în rândul compartimentelor cu răspundere penala.
Abordarea eficientă și profesională a violenței intrafamiliale necesită mai departe definirea conceptelor prezentate în contextul specificului socio-cultural al spațiului românesc.
Astfel, Codul Penal Român cuprinde noțiunea de violență domestică, referindu-se la cazurile de violență în general, clasificate în rubrica "Infracțiuni contra persoanei" sau "Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății". În această categorie se includ mai multe forme de violență domestică printre care unele deosebit de grave:
– omorul calificat (art.175), pedepsit cu închisoarea de la 15 Ia 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Aceasta infracțiune se refera printre altele, la relațiile de rudenie dintre autor și victimă (de exemplu: uciderea soției de către soț sau invers a soțului de către soție).
– omorul deosebit de grav (art.176) pedepsit cu închisoare de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi;
– pruncuciderea (art. 177), pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani;
-lovirea sau alte acte de violență, cauzatoare de suferințe fizice (art.180).
Această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă, iar daca ea a determinat o vatamare care necesita ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
– vătămarea corporala (art.181). O asemenea infracțiune se referă la acte de violență care prejudiciază sănătatea victimei și care solicită, pentru vindecare, îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile. Se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
– vătămarea corporală gravă (art.182) se referă la actele de prejudiciere a sănătății victimei (infirmitate permanentă fizică ori psihică, slutire, avort, etc.) și care necesită, pentru vindecare,îngrijiri medicale de peste 60 de zile. Se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
– lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art.183), adică acele acte de violență care au avut ca urmare, dar fara intenție, moartea victimei. O asemenea infracțiune se sancționează cu închisoare de la 3 la 10 ani.
– vătămare corporala din culpă (art.184), referitoare la toate acele acte de violență care au produs, din vina agresorului, vătămări ale integrității corporale și ale sănătății victimei,în așa fel încât aceasta solicită îngrijiri medicale de peste 10 zile. Pedepsele se acorda diferențiat în funcție de numărul de zile necesar pentru îngrijirea medicală a victimei.
Violența în familie are cauze multiple.Atât spectatorii, cât și participanții la actele de violență în familie, se concentrează în special asupra părților vizibile, iar combaterea unei singure cauze se poate dovedi o strategie insuficientă.
Există anumiți factori de risc ai apariției violenței intra-familiale, întâlniți foarte frecvent în astfel de situații:
• statut educațional scăzut;
• status ocupațional scăzut (lipsa unui loc de muncă);
• dificultăți materiale, financiare, venituri reduse;
• existența unor abuzuri în copilăria agresorului;
• martor la violență în familia de origine;
• stimă de sine scăzută;
• unele norme religioase;
• consumul cronic de alcool sau substanțe nocive (droguri);
• prezența copiilor în familie;
• dependența materială a soției de soț;
• toleranța femeii față de violență;
• tradiția care favorizează poziția bărbatului;
• insuficienta informare a femeii-victimă cu privire la existența alternativelor și a posibilităților de sprijin.
I.4.Drepturile copiilor în România
Copiii trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului, la care suntem toți îndreptățiți încă din momentul nașterii. Drepturile omului înseamnă să îi tratezi pe ceilalți așa cum ți-ar plăcea ție să fii tratat, și anume cu demnitate, respect, egalitate și dreptate, și se aplică fără deosebire de cetățenie, naționalitate, rasa, etnie, limba, sex, orientare sexuală, abilitați sau orice alt statut. Pe de altă parte, copiii diferă de adulți. Ei sunt vulnerabili, trebuie să se joace, sunt în proces de dezvoltare și au nevoie de oarecare autonomie. De aceea ei au nevoie de drepturi proprii, cu caracter special.
Drepturile copilului pot fi grupate în trei categorii:
1. drepturile de protecție – se referă la protecția împotriva oricărei forme de abuz fizic său emoțional, precum și împotriva oricărei forme de exploatare;
Copiii au dreptul să fie protejați împotriva:
oricăror forme de violență, abuz, rele tratamente sau neglijență (art. 85)
transferului ilicit în străinătate și a nereturnării (art. 99)
exploatării economice (art. 87)
exploatării sexuale și a violenței sexuale (art. 99)
folosirii ilicite de stupefiante și substanțe psihotrope (art. 88)
răpirii și traficării în orice scop și sub orice formă (art. 99)
pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante (art. 28 și 90)
lipsirii, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identității sale sau de unele dintre acestea (art.8.5)
Copilul este înregistrat imediat după naștere și are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și, dacă este posibil, de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia (art.8.2).
Se acordă protecție specială:
copiilor refugiați (art. 72)
copiilor cu dizabilități (art. 46)
copiilor aparținând unei minorități naționale, etnice, religioase sau lingvistice (art. 27)
copiilor aflați în zone de conflict armat (art. 76.)
copiilor neînsoțiți de părinți sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane (art.19)
copiilor care au săvârșit o faptă penala și nu răspund penal (art.80)
În relația cu părinții, copiii au dreptul:
de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijiți și educați de aceștia (art. 8.2 și art. 30)
de a nu fi separați de părinți împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege (art. 33)
la protecție alternativa (art. 39)
de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament (art. 14)
2. drepturile de dezvoltare – se referă la disponibilitatea și accesul la toate tipurile de servicii de bază, precum educația și serviciile de îngrijire medicală
Statul trebuie să ajute părinții în această sarcină prin furnizarea unor facilitați precum școli, spitale ș.a.m.d.
Copiii au dreptul de a primi o educație care să le permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității lor (art. 47).
Copiii au dreptul să crească alături de părinții lor (art. 30). Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor (art.31).
Copiii au dreptul de a se bucură de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept (art. 43).
Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trăi care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală și socială (art. 44).
Copiii au dreptul de a beneficia de asistență socială
3. drepturile de participare – se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile care îl privesc.
Copiii au dreptul :
să-și exprime liber opinia asupra oricărei probleme care îi privește (art. 24);
să fie ascultați în toate procedurile care îi privesc (art. 24);
dreptul de a fi ascultat îi conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprimă opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește. (art. 24.3).
la libertatea de exprimare (art. 23);
la libertatea de gândire, de conștiință și de religie (art. 25);
la libera asociere în structuri formale și informale, precum și libertatea de întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege (art. 26);
la protejarea imaginii lor publice și a vieții lor intime, private și familiale (art. 22);
să depună singuri plângeri referitoare la încălcarea drepturilor lor fundamentale (art. 29, alin. 1);
Copilul aparținând unei minorități naționale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viața culturală proprie, la declararea apartenenței sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum și dreptul de a folosi limbă proprie în comun cu alți membri ai comunității din care face parte (art. 27.1);
la împlinirea vârstei de 14 ani, copilul poate cere încuviințarea instanței judecătorești de a-și schimbă felul învățăturii și al pregătirii profesionale (art. 47.3);
să conteste modalitățile și rezultatele evaluării și de a se adresa în acest sens conducerii unității de învățământ, în condițiile legii (art. 48.3).
I.5.Evoluția sistemului legislativ de protecție al copilului în România
Prima lege românească în domeniul protecției copilului a fost adoptată în 1970.Scopul legii era să protejeze anumite grupuri de copii, în special copiii cu nevoi de îngrijire în afara familiei. Principala formă de protecție pentru acești copii era plasarea în instituții. Totuși, instituțiile au devenit suprapopulate în timpul regimului comunist, ca urmare a politicii guvernului de creștere cu orice preț a populației, prin interzicerea avortului și a altor metode convenționale de planificare familială.
După căderea comunismului, efectele teribile ale acestei politici au șocat lumea. Jurnaliștilor străini li s-a permis să viziteze casele de copii și căminele-spital pentru copii cu handicap. S-au publicat numeroase articole și s-au difuzat filme documentare în multe țări; deși imaginea României a avut de suferit, partea pozitivă a lucrurilor a fost ca acești copii au câștigat compasiunea oamenilor din toată lumea, care au început să trimită ajutoare umanitare sub formă de hrană, îmbrăcăminte și jucării către instituțiile care stârniseră o impresie atât de profundă. Cu toate acestea, marile organizații umanitare au conștientizat în timp că, în cazul copiilor din România, este nevoie de o schimbare fundamentală. Reprezentante ale unor organizații precum UNICEF, USAID, World Vision, Holt, Terre des Hommes au fost create în România și, în colaborare cu autoritățile publice locale și centrale, au desfășurat programe de formare a personalului, programe de restructurare pentru unele instituții, precum și de creare de noi tipuri de servicii în anumite județe-pilot.
Prima Strategie Guvernamentală în domeniul drepturilor copilului, aprobată în 1997, a vizat perioada 1997-2000 și a marcat începutul reformei sistemului de protecție a copilului în România. La acea vreme, s-au luat primele măsuri pentru reformarea cadrului legislativ, pentru descentralizarea activităților de protecție a copilului, restructurarea și diversificarea instituțiilor de protecție a copilului, dezvoltarea alternativelor de tip familial pentru protecția de tip rezidențial, precum și pentru prevenirea abandonului copiilor.
Efectul imediat al adoptării noii legislații a fost înființarea, în toate județele țării și în cele șase sectoare ale municipiului București, a comisiilor pentru protecția copilului și a serviciilor publice specializate pentru protecția copilului (denumite Direcții pentru protecția copilului).
Descentralizarea activităților de protecție a copilului nu s-a limitat la înființarea comisiilor și a serviciilor publice specializate subordonate consiliilor județene sau consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București. Instituțiile de protecție a copilului, cu diferite subordonări ierarhice la nivel central, au fost și ele transferate în subordinea consiliilor județene sau a consiliilor sectoarelor municipiului București, fiind incluse în structura serviciilor publice specializate.
După procesul de descentralizare, instituțiile de tip vechi de protecție a copilului au fost restructurate. În același timp, au fost create alternative de tip familial pentru protecția de tip rezidențial a copilului, precum și servicii de prevenire a abandonului copiilor. Instituțiile clasice de mare capacitate (între 100 și 400 de locuri) au fost restructurate, în încercarea de a le reduce capacitatea și de a le modula, pentru a-i oferi mai mult spațiu fiecărui copil în parte, într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. Însă, după ce s-a conștientizat ca acest demers nu era de ajuns pentru reintegrarea acestor copii în viața comunității, a început procesul de închidere a instituțiilor de tip vechi.
Peste 250 de instituții de tip vechi de protecție a copilului au fost deja închise, acordându-se prioritate închiderii instituțiilor mari, cu peste 100 de locuri, a fostelor „leagăne” pentru copii cu vârsta sub 3 ani și a căminelor spital pentru copii cu handicap. Soluțiile identificate și dezvoltate pentru închiderea instituțiilor de tip vechi au constat în: reintegrarea copilului în familia naturală, protecția copilului prin alternative de tip familial (rude, alte familii/persoane, asistenți maternali profesioniști), precum și protecția copilului în case sau apartamente de tip familial. Astfel, la sfârșitul anului 2006, existau aproximativ 600 de servicii alternative funcționale, inclusiv centre maternale, centre de zi, servicii de asistenta și sprijin pentru tinerii provenind din centrele de plasament, centre de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, servicii de prevenire a abandonului în perioada prenatală, centre de zi și centre de recuperare pentru copii cu dizabilități, servicii pentru copiii străzii, consiliere și sprijin pentru copiii victime ale abuzului, maltratării, neglijării sau ale violenței în familie.
Analiza datelor statistice referitoare la protecția copilului arată că, între 2000 și 2006, numărul copiilor din centrele de plasament a scăzut la jumătate (de la 57 181 la 27 188), în vreme ce numărul copiilor plasați la asistenți maternali a crescut de mai mult de 3 ori (de la 5 157 la 19 368).
Graficul următor ilustrează evoluția numărului de copii protejați în centre de plasament și în familii substitutive în perioada 1997–2006
În ceea ce privește serviciile de protecție specială pentru copiii separați de părinți, la sfârșitul anului 2006 existau 1 140 de centre de plasament publice și 405 de centre private. Dintre centrele publice sunt 467 apartamente, 361 de case de tip familial, 132 de instituții modulare și 180 de instituții de tip clasic.
I.5.1.Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse
Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, având rol de sinteză și de coordonare a aplicării strategiei și politicilor Guvernului în domeniile: muncii, familiei, egalității de șanse, protecției sociale.
Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse are următoarele agenții în subordonare:
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale
Inspecția Muncii
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC)
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap
Agenția Națională pentru Protecția Familiei
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între femei și bărbați (ANES
1.5.2. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC)
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005, în baza prevederilor Legii 275/2004 și a Hotărârii de Guvern nr. 1432/2004, cu modificările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a pachetului legislativ privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin reorganizarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție.
ANPDC funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Instituția dispune de 81 de posturi normate, din care 50 ocupate. În structura instituției intră: Corpul de control, Compartimentul audit, Compartimentul presa, Direcția de monitorizare, Serviciul Licențiere, Direcția economică, Compartimentul resurse umane, Biroul achiziții publice, Compartimentul relații cu publicul, Serviciul afaceri europene și relații internaționale, Direcția politici, strategii, Biroul Programe, Serviciul juridic și contencios. ANPDC este condusă de un secretar de stat, ajutat în activitatea sa de un subsecretar de stat și un secretar general.
ANPDC asigură respectarea, pe teritoriul României, a drepturilor copilului prin intervenția, în condițiile legii, în procedurile administrative și judiciare privind respectarea și
promovarea drepturilor copilului.
Autoritatea nu are structuri subordonate în teritoriu. Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului funcționează în subordinea consiliilor județene, respectiv ale consiliilor locale ale municipiului București. Conform Hotărârii Guvernului României nr.1432/2004, Autoritatea îndeplinește atribuții în următoarele domenii principale:
protecția și promovarea drepturilor copilului
prevenirea separării copilului de părinți și protecția specială a copilului separat temporar sau definitiv de părinți.
Agenția Națională pentru Protecția Familiei este o instituție publică cu personalitate juridică, ce funcționează în subordinea Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
În subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei funcționează:
– Centrul Pilot de Asistenta și Protecție a Victimelor Violenței în Familie;
– Centrul de Informare și Consultanta pentru Familie
Organizare teritoriala
Agenția are în coordonare metodologica, la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, un compartiment cu atribuții privind combaterea violenței în familie înființat în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială județene. La nivel local, în fiecare instituție deconcentrată din județ cu responsabilități în prevenirea și combaterea violenței în familie au fost desemnate persoane cu atribuții privind violența în familie care colaborează pentru soluționarea cazurilor de violență în familie.
Modul concret de conlucrare în prevenirea și monitorizarea cazurilor de violență în familie (în conformitate cu Ordinul comun nr. 384/2004) se stabilește prin protocoalele de colaborare încheiate la nivel județean, respectiv al municipiului București intre:
Inspectoratele de Poliție Județene, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București;
– Comandamentele Județene de Jandarmi, respectiv Comandamentul de Jandarmi al Municipiului București;
– Autoritățile de Sănătate Publică județene, respectiv Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului București;
– Compartimentele cu atribuții în combaterea violenței în familie din cadrul Direcțiilor de Muncă și Protecție Socială județene, respectiv a Municipiului București;
– Unitățile pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Acest protocol de colaborare poate fi lărgit prin includerea și a altor instituții de la nivel local, cum ar fi:
– Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor;
– Inspectoratul Școlar Județean;
– Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului;
– ONG-uri active în domeniu;
– alte instituții interesate de problematica violenței în familie.
Urmare a semnării acestor protocoale la nivel județean, începând cu anul 2004, ANPF primește rapoarte trimestriale privind situația lunară a fenomenului la nivel local.
Atribuțiile Agenției
Conform art. 9 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, agenția are următoarele atribuții:
a) elaborarea, fundamentarea și aplicarea strategiei și a programelor în domeniul îngrijirii și protecției victimelor violenței în familie;
b) controlarea aplicării reglementarilor din domeniul propriu, precum și al activității unităților care își desfășoară activitatea sub autoritatea sa;
c) finanțarea sau, după caz, cofinanțarea programelor specifice în domeniul apărării și consolidării familiei, precum și a îngrijirii și protecției victimelor violenței în familie;
d) înființarea de adăposturi și de linii telefonice de urgență pentru victimele violenței în familie;
e) instruirea, autorizarea și coordonarea activității profesionale a asistenților familiali;
f) organizarea de cursuri de cunoaștere a formelor de violență în familie;
g) efectuarea de studii și cercetări, elaborarea de strategii, prognoze, realizarea și publicarea de materiale științifice și promoționale specifice;
h) realizarea bazei de date pentru gestionarea situațiilor de violență în familie;
i) implicarea și sprijinirea inițiativelor partenerilor sociali în rezolvarea problemei violenței în familie;
j) înființarea de centre de recuperare pentru victimele violenței în familie;
k) înființarea de centre de asistenta destinate agresorilor.
1.5.3.Direcția Protecția Copilului
Direcția Protecția Copilului are atribuții centrate pe implementarea strategiei locale privind sistemul de protecție a copilului, în conformitate cu legislația internă și internațională aplicabila și urmărind obiectivele strategiei guvernamentale în domeniu.
Scopul activității Direcției Protecția Copilului se axează pe intervenția specializata și dezvoltarea serviciilor adecvate pentru acordarea de asistenta și protecție copilului aflat în dificultate și familiei acestuia, prin toate formele și mijloacele prevăzute de lege în acest sens.
Atribuții :
identificã copiii aflați în dificultate sau cu handicap de pe teritoriul sectorului 6 și propune stabilirea mãsurilor de protecție corespunzătoare.
identificã și realizeazã un plan de intervenție privind copiii ce au domiciliul în sectorul 6 și sunt instituționalizați în sectoarele capitalei și în țarã;
supravegheazã familiile și persoanele care au primit în plasament copii, pe toată durata acestei mãsuri.
identificã copiii care au comis fapte antisociale și pregătește stabilirea mãsurilor de protecție corespunzătoare pentru aceștia, atunci când este necesar; asigură asistenta de specialitate și servicii de consiliere psiho-socialã pentru copilul cu tulburãri de comportament, cu comportament deviant sau predelincvent, precum și pentru copiii fãrã adãpost.
supravegheazã activitatea asistenților maternali profesioniști, evoluția copiilor aflați în plasament la aceștia.
identificã, instrumenteazã și intervine în cazurile copiilor expuși riscului semnificativ de abuz și/sau neglijarea în mediul familial, asigurã servicii de consiliere psiho-socialã.
evalueazã starea de sănătate și situația școlara a copiilor care necesitã încadrarea într-un grad de handicap, eliberând totodatã și certificatul de orientare școlara și profesionalã și pe cel de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap.
elaboreazã statistici, sinteze și materiale informative cu privire la situația copiilor aflați în dificultate sau cu handicapdinsectorul 6;
intervine în cazul copiiloraflați însituații de risc ridicat pentru care se impune luarea unor mãsuri de protecție de urgențã.
analizeazã situația copiilor adoptabili de pe raza sectorului 6 și identificã familii potrivite să adopte acești copii, sprijinã familiile care doresc sã adopte și monitorizeazã procesul de adopție pânã la fnalizare.
1.6.Organizații non-guvernameltale care apăra drepturile copiilor
1.6.1.Salvați Copiii România este o mișcare democratica națională, neimplicata politic său religios, bazată pe activitatea voluntară a membrilor săi. A fost înființată în anul 1990 și are în prezent filiale în 14 județe, peste 6000 de membri și beneficiază de activitatea voluntară a peste 800 de persoane, în majoritate tineri.Salvați Copiii România este un membru activ al Alianței Internaționale Salvați Copiii – o mișcare internațională care susține drepturile copilului, precum și al unor importante organisme și rețele naționale și internaționale.Viziunea lor este o lume în care toate drepturile copilului sunt respectate.Salvați Copiii România acționează pentru respectarea drepturilor copilului și pentru modificarea politicilor și a legislației în beneficiul copiilor prin organizarea campaniilor de sensibilizare a opiniei publice și sprijină copiii aflați în dificultate.Salvați Copiii România acționează conform valorilor fundamentale stipulate în Declarația Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Omului și în Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului,bazându-se pe urmatoarele principii:
Copiii si adulții au drepturi egale;
Copiii au drepturi speciale:
Toți copiii au dreptul la viață și la dezvoltare:
Nici un copil nu trebuie discriminat;
Toți copiii au dreptul să fie ascultați;
Interesul copilului trebuie să primeze
1.6.2.Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a fost creat de către Ansmablul General al Națiunilor Unite în 1946. În 1953, numele său a fost scurtat în Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite, dar mai este încă cunoscut sub acronomimul său popular. Cu sediul în New York, UNICEF oferă asistență umanitară și pentru dezvoltare copiilor și mamelor lor în țările în curs de dezvoltare. O agenția fondată prin voluntariat, UNICEF supraviețuiește prin fonduri guvernamentale și donații private. UNICEF a primit în 1965 Premiul Nobel pentru Pace.
UNICEF România și-a început activitatea în 1991. De atunci, colaboreaza cu o gamă largă de parteneri, printre care se numără și guvernul, organizații neguvernamentale, copii și adolescenți, alte agenții ale Națiunilor Unite și donatori. În România, ei promoveaza drepturile copilului și susțin sănătatea și nutriția copilului, educația de calitate și protecția copiilor împotriva violenței, neglijării, exploatării și a HIV/SIDA.
UNICEF este recunoscut la nivel global pentru proiectele sale dedicate copiilor. marginalizați. În România, UNICEF a dezvoltat mai multe programe pilot și a introdus o serie de concepte novatoare care au rezultat în sporirea bunăstării copiilor români.În România, UNICEF a colaborat deja cu reprezentanți ai sectorului privat, dar și cu persoane fizice, pentru a dezvolta proiecte în favoarea copiilor cu dizabilități, dar și în cazul unor situații de urgență, cum ar fi inundațiile din primăvarea anului 2006.
1.6.3.UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, conform denumirii originale din engleză, United Nations Education, Science and Culture Organization) a fost fondată la 16 noiembrie 1945. Își are sediul în Paris, Franța, dar are și 73 de suboficii active în diverse țări ale lumii.
Constituția adoptată în Conferința de la Londra din noiembrie 1945 și aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franța, Republica Dominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, Statele Unite ale Americii, Cehoslovacia, Brazilia, Liban și Grecia).
UNESCO are 191 de state membre (octombrie 2003) și 6 state asociate. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956.
Scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, după Carta Națiunilor Unite.
Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menține o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare și salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.
Organizația apară de asemenea drepturile copiilor,realizând diferite programe pentru ajutarea acestora.
1.6.4.World Vision Romania este o organizație creștină, care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy. Organizația este concentrată asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății.
II.Cercetarea selectiva de piață
II.1.Cercetarea de marketing.Definiție.
Cercetările de marketing îndeplinesc un rol esențial în sistemul de marketing deoarece ele asigură informațiile necesare funcționării sale. Pe baza lor se cunosc caracteristicile și oportunitățile pieței și se pot rezolva problemele cu care se confruntă agenții economici.
Cercetările de marketing sunt indispensabile procesului fundamentării științifice a deciziilor, ele reducând aspectele de incertitudine în privința comportamentului de marketing al agenților economici.
Cercetările de marketing oferă informații despre consumatorii individuali sau orgaziționali, despre atitudinile, opiniile și comportamentele lor, precum și despre starea și evoluția mediul de marketing, informații absolut necesare conceperii și realizării planurilor și strategiilor de marketing.
Așa cum se definește de către Asociația Americană de Marketing, Cercetarea de marketing este funcția care leagă cumpărătorul, consumatorul și publicul larg cu specialistul de marketing prin intermediul informațiilor – informații prin care se identifică și se definesc oportunitățile și problemele, se generează, clarifică și evaluează acțiunile de marketing, se monitorizează performanțele de marketing și se asigură înțelegerea marketingului ca un proces. Cercetările de marketing stabilesc informațiile cerute de investigarea aspectelor legate de problema cercetată; stabilesc metodele de obținere a informațiilor; dirijează și asigură realizarea procesului de colectare a datelor, analizează rezultatele, comunică rezultatele obținute și implicațiile lor.
În esență, o cercetare de marketing reprezintă un proces sistematic și obiectiv, generator de informații necesare adoptării deciziilor de marketing. El presupune culegerea, investigarea și analiza informațiilor legate de marketingul bunurilor, serviciilor, organizațiilor, oamenilor, locurilor și ideilor.
Problematica cercetărilor de marketing este deosebit de amplă deoarece ea poate avea în vedere oricare aspect al multiplelor activități de marketing și a mediului de marketing. Spre exemplu, cercetarea de marketing poate avea în vedere, distinct sau simultan, componentele mixului de marketing, precum și factorii de micromediu – în primul rând, cercetarea pieței și cercetarea concurentei – factorii de macromediu și factorii de mediu supranațional. Cercetarea de marketing mai poate avea în vedere și analiza rezultatelor sau performantelor obținute de către întreprindere.
II.2. Cercetarea de marketing social-politic.Definiție și particularități:
Pornind de la o simplă definiție data cercetărilor de marketing în general și particilarizand aceasta definiție la domeniul social-politic cercetarea de marketing social-politic este activitatea formala și sistematică, prin intermediul căreia, cu ajutorul unor concepte, metode și tehnici științifice de investigare, se realizează specificarea, măsurarea, culegerea, analiza și interpretarea informațiilor de marketing destinate organizației sociale sau politice, în vederea cunoașterii mediului în care activează, identificării oportunităților și riscurilor, determinării variantelor optime ale acțiunilor de marketing social-politic și comensurării efectelor acestora.
Totuși, cercetarea de marketing social-politic se individualizează în raport cu cercetarea de marketing clasic prin câteva aspecte particulare:
În primul rând,mass-media și opinia publică manifeste un interes sporit fata de rezultatele acestor cercetări.
Dacă în cazul firmelor,majoritatea cercetărilor de marketing sunt „de uz intern”,publicul larg nefiind decât beneficiarul acțiunilor de marketing pe care responsabilii firmelor le decid pe baza acestor cercetări,în cazul unei cercetări privind incidenta consumului de droguri în rândul liceenilor, a cunoștințelor populației privind căile de transmitere a SIDA sau a percepției vis-a-vis de problema abuzului minorilor,ca în cazul cercetării de față,rezultatele sunt preluate și amplu comentate de către mass media,ceea ce influențează în diferite sensuri însuși comportamentul anumitor anumitor categorii de populație.
În al doilea rând,se constată o reticență mare din partea subiecților cercetați în a oferi informațiile solicitate.
Cercetaților de marketing social-politic vizează,adesea,subiecte tabu pentru omul obișnuit:comportament sexual,sănătate,opinii politice etc.
Dacă în general o persoană nu are nimic împotriva să-și exprime opinia cu privire la diferite mărci de mașini de spălat sau televizoare,există o anumită reținere în a răspunde la întrebări vizând mijloacele contraceptive folosite,obiceiurile privind igiena persoanala sau opinia politica.
Din acest motiv,este necesară utilizarea pe scară largă a tehnicilor calitative de cercetare(în special,interviu în profunzime),precum și acordarea unor atenții deosebite formulării întrebărilor utilizate în cercetările cantitative.
În al treilea rând,în cazul sondajelor preelectorale,există posibilitatea de a verifica rapid corectitudinea rezultatelor obținute și,implicit,,a metodologiei utilizate.
De regulă,în marketingul clasic,între momentul efectuării unei cercetări și momentul în care se poate aprecia eficacitatea acesteia trece o perioadă destl de lungă de timp,timp în care condițiile de mediu se pot schimba,ceea ce face aproape imposibilă o verificare exactă a corectitudinii rezultatelor obținute.
În cazul alegerilor,regulile jocului sunt clare,data desfășurării scrutinului reprzentand „momentul adevărului” prin diferite sondaje preelectorale efectuate .
În acest context,de-a lungul timpului,alegerile s–au constituit în momente de referință nu doar în plan politic,ci și în cel al evoluției metodelor de sondare a opiniei publice ,fiind o ocazie importantă pentru institutele specializate în a-și valida eficienta demersurulor utilizate.
De altfel,rezultatele obținute cu ocazia ultimelor sondaje preelectorale reprezintă „cartea de vizită” cu care aceste institute se prezintă în fata firmelor care intenționează să le încredințeze efectuarea unor cercetări de marketing clasic.
II.3. Aria și tipologia cercetărilor de marketing social-politic
Aria de aplicare a cercetărilor de marketing social-politic sunt utilizate cu preponderenta în :
studiul comportamentului grupurilor-țintă.
studiul mediului extern de marketing al organizației.
studiul imaginii organizației și, mai ales, în marketingul electoral, a candidatului în rândul grupurilor-țintă vizate.
verificarea eficientei acțiunilor de marketing social-politic desfășurate de către organizație.
Cercetările de marketing social-politic pot fi grupate în mai multe tipuri de cercetări,în funcție de anumite criterii.
Ca și în marketingul clasic,în funcție de obiectivul urmărit,cercetările de marketing social-politic pot fi:exploratorii,instrumentale,descriptive,explicative sau predictive
Alta clasificare folosește drept criteriu posibilitatea generalizării rezultatelor obținute pot fi:
cercetări calitative-care se desfășoară pe grupuri mici de persoane,de regulă nereprezentative ca structură,iar rezultatele obținute nu pot fi extrapolate la întreaga colectivitate; sunt utile pentru formularea unor ipoteze ce vor fi validate printr-o cercetare cantitativă;
cercetări cantitative,cunoscute și sub numele de anchete selective sau sondaje de opinie, care se desfășoară pe eșantioane de mari dimensiuni,reprezentative,rezultatele putând fi generalizate.
În funcție de beneficiarul cercetării, din perspectiva unei organizații sociale sau politice se disting:
cercetări neutre;
cercetări proprii.
II.4. Istoricul cercetărilor de marketing social-politic
Cercetările efectuate cu ocazia alegerilor din 1936 au dovedit că principala calitate a unui eșantion nu rezidă în mărimea acestuia, ci în reprezentativitatea să. Eșecul usturător al celor de la Literary Digest a avut două cauze principale:
lipsa de reprezentativitate a eșantionului folosit
rată extrem de ridicate a non-răspunsurilor (78%),
În 1948 însă, atât Gallup, cât și alte institute specializate, au anticipat o victorie a guvernatorului New York-ului, republicanul Thomas Dewey, asupra președintelui în exercițiu, democratul Harry Truman. În realitate, Truman a rămas președinte, obținând peste 24,1 milioane de voturi, fata de cele mai puțin de 22 de milioane obținute de contracandidatul sau republican.
Printre cauzele acestui insucces se numără:
efectuarea ultimelor sondaje preelectorale cu circa o lună înainte de alegeri
numărul mare de respondenți indeciși reliefat de sondaje
utilizarea unor cote inadecvate, bazate pe datele ultimului recensământ efectuat la vremea respectivă în S.U.A., dar care data din 1940.
Tot din perioada interbelică datează și primele preocupări europene în privința studiilor de opinie. Astfel, ca dovadă a interesului de care începuseră să se bucure sondajele de opinie, în anul 1938 au apărut, în Franța și în Marea Britanie, primele institute de cercetare a opiniei publice.
Dacă rădăcinile cercetărilor de marketing electoral se regăsesc în perioada interbelică, “anii de aur” ai acestor cercetări pot fi considerați anii ’70. Argumentele pentru o astfel de afirmație rezidă în următoarele elemente:
în această perioadă a avut loc o adevărată “explozie” a numărului de institute în țările dezvoltate
s-a perfecționat metodologia de organizare și conducere a cercetărilor cantitative
utilizarea pe scară largă a calculatoarelor electronice a îmbunătățit posibilitățile de analiza rapidă și aprofundată a informațiilor obținute;
s-a trecut la efectuarea unor cercetări selective bazate pe ipoteze identificate în prealabil prin intermediul cercetărilor calitative etc.
II.5. Cercetările calitative în marketingul social-politic
II.5.1. Cercetările calitative de marketing – conținut, rol, tipuri, avantaje
Avantajele cercetărilor calitative, în raport cu cercetările cantitative:
răspunsuri mai profunde;
obținerea unor idei noi și interesante;
rezultatele sunt valabile o perioadă mai îndelungată;
durata și costurile cercetării sunt mai reduse.
II.5.2. Interviul în profunzime
În cazul interviului în profunzime, este vorba despre o discuție individuală, având o durată, de regulă, de circa o oră – o oră și jumătate, înregistrată pe banda magnetică, prin utilizarea unui reportofon.
Se lucrează cu grupuri restrânse (30-50 de persoane), a căror structura socio-demografică trebuie să fie reprezentativă pentru populația studiată.
Anchetatorii sunt specialiști în psihologie, fiind necesar să aibă și cunoștințe solide de marketing.
Reguli de desfășurare a unui interviu în profunzime:
nu este indicat să li se precizeze în prealabil respondenților tema care va fi abordata în cursul interviului.
non-directivitate asupra fondului problemei.
recentrajul permanent asupra elementului trăit.
neutralitatea binevoitoare a anchetatorului.
formularea întrebărilor utilizând principiul pâlniei.
utilizarea tehnicii oglinzii.
II.5.3. Reuniunea de grup
Reuniunea de grup reprezintă, de asemenea, o discuție liberă, purtată, de această dată, cu un grup de persoane special invitate în acest scop. Discuția poate să dureze 2-5 ore, fiind înregistrată atât audio, cât și video, pentru a se identifică persoana care ia cuvântul și pentru a se urmări reacțiile diferitelor persoane atunci când sunt exprimate anumite opinii.
Modalitatea de alcătuire a grupului de lucru distinge între reuniunea de grup clasică și diverse variante ale acesteia, cum sunt metoda focus group-urilor, metoda mini-grupurilor sau metoda grupului nominal.
În cazul reuniunii de grup clasice, grupul de lucru este alcătuit din 8-12 persoane, care trebuie să fie omogene în raport cu subiectul cercetat, dar diversificate din punct de vedere socio-demografic și/sau comportamental, pentru a ține cont de eterogenitatea colectivității generale.
Focus group-ul se deosebește de reuniunea de grup, în principal, prin caracterul mult mai omogen din punct de vedere comportamental și chiar socio-demografic al participanților la discuție. Datorită acestui aspect, pentru evidențierea tuturor laturilor problemei studiate, este necesar să se apeleze nu la un singur grup, ci la mai multe. De regulă, numărul acestora este de 3-6, fiecare fiind alcătuit din 8-12 persoane, asemănătoare dintr-un anumit punct de vedere. Trebuie subliniat faptul că metoda focus group-urilor s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, fiind astăzi cea mai utilizată metoda de cercetare de marketing.
Metoda mini-grupurilor constă în convocarea mai multor grupuri a câte 3-5 persoane, care, de regulă, participă la derularea anumitor teste de marketing sau la aplicarea unor tehnici de creativitate specifice.
Avantajele care au făcut din focus group cea mai importantă metoda de cercetări de marketing :
Spontaneitate
Subiectivitate
Stimulare
Viteza
Simplitate
Structura
Specializare
Selectivitate
Confidențialitate
Cost redus
Pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a unui focus group, este necesară folosirea unor facilitați specifice:
spațiu de primire și o mică sală de așteptare;
sala (săli) de conferințe – cu până la 12 locuri, adesea confortabile și neconvenționale;
săli de observare – adesea separate de sala de conferințe printr-o „one-way window”, care includ aparatura de înregistrare audio-video, având 8-10 locuri în semiîntuneric;
birouri administrative;
toalete;
săli pentru echipamentul de înregistrare.
II.6. Cercetările cantitative în marketingul social-politic
II.6.1. Etapele desfășurării unei cercetări cantitative
a.Identificarea problemei de rezolvat. Este foarte important ca,de la bun început,să se fie clar anume se va studia.Trebuie identificată clar problema de marketing cu care se confruntă organizația,precum și felul în care cercetarea poate contribui la rezolvarea acesteia.
b.Stabilirea obiectivelor cercetării. Acoperirea lacunelor de informare reprezintă scopul general al cercetării.Acesta trebuie concretizat în obiective ale cercetării,exprimate schematic,precis,detaliat,clar și de o manieră operațională.
c.Definirea variabilelor ce vor fi utilizate. În chestionar vor fi utilizate anumite concepte,al căror conținut poate să nu fie bine înțeles de către toți participanții la cercetare(beneficiar,cercetător,operator de interviu etc.) fiind necesară definirea conceptuala și mai ales,definirea operațională,a acestora).Aceste concepte se referă atât la aspecte de conținut,legate de obiectivele cercetării,cât și la aspecte de identificare,legate de caracteristicile socio-demografice sau comportamentale ale colectivității studiate.
d. Formularea ipotezelor cercetării. Ipoteză este un posibil răspuns la o problemă vizata de cercetare.Principalele surse utilizate în formularea ipotezelor sunt:
-teoria unor discipline precum psihologia,sociologia,marketingul sau economia politica;
-experienta manageriala a cercetătorului sau a beneficiarului cercetării;
-cercetari calitative,cu caracter exploratoriu,desfășurate anterior.
e.Precizarea colectivității cercetate.,respectiv a celor trei componenete ale acesteia:
-colectivitatea generală=totalitatea componentelor care vor constitui baza de eșantionare și asupra cărora se vor gerelaiza rezultatele cercetării
-unitatea de observare=o componentă a colectivității generale,despre care se culeg informații
-unitatea de sondaj=persoana de la care se culeg informațiile.
f.Precizarea metodei de recoltare a informațiilor. Principalul instrument utilizat în cercetările cantitative de marketing este chestionarul.Acesta poate fi:
-administrat prin operatori de interviu.Este cea mai costisitoare,dar și cea mai bună modalitate de recoltare a informațiilor datorită acurateței completării chestionarelor și a numărului redus de non-raspunsuri.
-autoadministrat.Constă în completarea chestionarului de către respondent,în prezența sau în absența operatorului de interviu.Riscurile de a avea răspunsuri necompletatate sau completate greșit este mai mare.De aceea metoda se justifică în cazul ueni eșantionări de grup,când operatorul de interviu poate să asiste,simultan,mai mulți respondenți,sau atunci când completarea chestionarului este condiționată de încercarea pe o perioadă mai lungă de timp a unui produs oferit de cercetător.
-trimis prin poștă.Este cea mai ieftină,dar și mai nesigură modalitate de culegere a informațiilor,datorită ratei mări a nonraspunsurilor și,mai ales,a prezumției că există diferențe semnificative între cei care răspund și cei care nu răspund la chestionarul primit.Diminuarea procentului e non-raspunsuri necesită un număr mare de reveniri,ceea ce crește costurile,și,ami ales,durata clegrii informațiilor.
-completata prin telefon.Este o metodă modernă,rapidă și relativ ieftină de culegere a informațiilor,relativ larg utilizată în țările dezvoltate ,mai ales în varianta computerizată(metoda CATI-Computer-Assisted Telephone Interview)
-completat prin internet.trimiterea și primirea de e-mail a chestionarelor este metodă care câștigă tot mai mult teren,anunțându-se că principala modalitate de culegere a datelor în viitor.
g.Stabilirea locului și perioadei în care va fi administrat chestionarul.În cazul în care se optează pentru administrarea chestionarului prin operatori de interviu,în privința locului unde va fi administrat chestionarul,există mai multe posibilități:
-pe strada
-in magazine
-la domiciliul respondentului
-la biroul respondentului.
În privința perioadei în care chestionarul va fi administrat se pune problema stabilirii perioadei din zi în care va avea loc recoltarea informațiilor.
h.Elaborarea chestionarului.Este una dintre cele mai importante probleme,neputând există o cercetare mai buan decât chestionarul care a stat la baza să.Întrebările trebuie să fie clare,concise,preferabil cu variante de răspuns oferite(întrebări închise),redactate într-un limbaj simplu și accesibil.Întrebările pot fi clasificate după mai multe criterii.În funcție de scopul întrebărilor,acestea pot fi:
-intrebari de calificare(care urmăresc eliminare apersoanelor ce nu aparțin colectivității generale)
-intrebari de conținut(care vizează obiectivele cercetării);
-intrebari de identificare(care se referă la caracteristicile unității de observare).
Întrebările de calificare se pun la începutul chestionarului,în timp ce întrebările de identificare se adresează la sfârșitul acestuia,pentru a nu da naștere la supiciuni.
Principalele reguli ce trebuiesc respectate în formularea întrebărilor într-un chestionar sunt următoarele:
-intrebarile trebuie să fie scurte,simple și clare;
-pe cât posibil,trebuie evitată identificarea beneficiarului cercetării de către respondent;
-ordinea întrebărilor trebuie să fie logică;
-întrebările trebuiesc formulate cât mai neutru posibil;
-nu trebuie adresate decât întrebările necesare;
-trebuie evitate întrebările la care respondentul nu poate sau nu vrea să răspundă;
-trebuie evitate întrebările tedentioase(care sugerează răspunsul) sau cele care abordează problema cu caracter prea personal.
Chestionarul poate conține
1. Scala dihotomica este o scală nominală, fiind aplicabilă variabilelor care nu au decât doua variante. . Exemple: da/nu, bărbați/femei,mediul urban/mediul rural.
2. Scala trihotomica este utilizată în cazul în care dihotomia da/nu admite și o poziție neutră „nu știu”, sau când variabilele sunt aduse la trei stări: vârsta 18-30 ani, 30-50 ani și peste 50
3. Scala polihotomică operează cu un număr multiplu de variante.
4. Diferențiala semantica este exprimata printr-o scală cu 3, 5 sau 7 trepte, plasate între perechi de adjective. Exemplu: Foarte favorabil, favorabil, satisfăcător, nefavorabil, foarte nefavorabil. Acestor variante li se asociază cifrele 5, 4, 3, 2 și 1 pentru a prelucra datele și a trage concluziile.
5. Scala Likert măsoară aprecierile cu privire la o informație. Exemplu: „Produsul X este are gust bun.” Fata de acestă afirmație, consumatorii pot alege ca variante: acord total, acord, indiferent, dezacord și dezacord total. Pentru a prelucra informațiile se acordă celor cinci trepte valori numerice +2, +1, 0, -1, -2.
6. Scală de ordonare asigură plasarea într-o anumită ordine a obiectelor studiate. Exemplu: plasarea pe locurile I, II sau III a trei mărci de autoturisme, în funcție de performanțe. Locului I i se acordă 3 puncte, locului II 2 puncte, iar locului III 3 puncte.
7. Scala comparațiilor perechi se realizează prin compararea variantelor luate două câte două.
8. Scala cu suma constantă se realizează prin repartizarea a 100 de puncte intre mai multe mărci ale unui produs.
9. Scala combinată rezultă prin aplicarea succesiva a scalei de ordonare și diferențialei semantice.
i.Determinarea mărimii eșantionului. În determinarea mărimii eșantionului trebuie să se țină seama de restricții de ordin statistic și de restricții de ordin organizatoric.
Restricțiile de ordin statistic se găsesc în formula utilizată pentru calculul mărimii eșantionului:
n=t2p(1-p)/Δ2ω
În situația în care mărimea eșantionului reprezintă mai mult de 10 % din colectivitatea generală,se procedează la o reducere a dimensiunilor eșantionului,folosind formulă:
n=nN/(N+n-1)
j.Stabilirea schemei de eșantionare
Este decisivă pentru asigurarea reprezentativității eșantionului.Există mai multe posibilități,cele mai utilizate fiind:
1.Eșantionarea prin metoda cotelor. Se realizează prin crearea nealeatoare a unor esantionane care respectă întocmai strctura colectivității generale,în privința câtorva criterii prestabilite.
2.Eșantionarea simpla aleatoare.Teoretic este cea mai bună metodă de eșantionare,dar se utilizează numai când există o listă a colectivității generale,ceea ce nu se întâmplă decât rareori.
3.Eșantionarea sistematica aleatoare.Se realizează prin stabilirea unui așa numit pas mecanic,rezultat din raportarea mărimii colectivității generale la mărimea eșantionului.
4.Eșantionarea stratificata.Cuprinde doua faze. În prima fază, colectivitatea generală este împărțită în mai multe straturi omogene,din care,în faza a doua,se extrage unnumar prestabilit d componente.
5.Eșantionarea de grup.Se bazează pe diovizarea colectivității generale în mai multe grupuri neomogene.Apoi,se extrag(e) în mod aleator unul sau mai multe grupuri,ale căror componente sunt cuprinse în eșantion în totalitate.
6.Eșantionarea multistadiala.Este o variantă a eșantionării stratificate,numărul de faze fiind,însă,mai mare,corespunzător numărului de criterii prestabilite.
k.Elaborarea grilei de corelații.,care permite identificarea corelațiilor posibile și importante dintre două întrebări din chestionar,corelați ce vor fi prelucrate ulterior.De regulă,corelații importante sunt cele dintre o întrebare de conținut și una de identificare,fără a exclude posibilitatea existenței unor corelații importante și între două întrebări de conținut.
l.Selectarea și instruirea operatorilor de interviu.
m.Desfășurarea anchetei pilot.Este o cercetare instrumentală,realizată pe un număr restrâns de subiecți (20-50),care își propune să valideze chestionarul.
n.Multiplicarea chestionarelor și a materialelor anexe și expedierea lor în teritoriu.De la sediul central al institutului care desfășoară cercetarea vor pleca spre reprezentanții din teritoriu următoarele materiale:
-chestionarele
-contractele de colaborare ce se vor încheia cu operatorii de interviu
-instructiuni de completare a chestionarului;
-legitimatii pentru operatorii de interviu;
-liste ale gospodăriilor incluse în eșantion;
-scrisori de recondare și solicitare de sprijin adresate autorităților locale;
-monstre ,schte,desene ale produsului cercetat.
o.Administrarea chestionarului. Un aspect important în această etapă îl constituie verificarea completării efective a chestionarului de către operatorii de interviu,în condițiile stabilite.precum și acordarea unei asistente corespunzătoare operatorilor.
p.Verificarea corectitudinii completării chestionarelor și codificarea întrebărilor deschise. O verificare temeinică a chestionarelor permite:
-evidentierea erorilor sistematice ale operatorilor de interviu
-evidentierea omisiunilor accidentale;
-evidentierea unor grupări improbabile,cum ar fi:
-proportie neobișnuită de nonraspunsuri
-raspunsuri ilogice
-mai multe răspunsuri identice;
-chestionare prea meticulos completate
r.Configurarea bazei de date, introducerea datelor și prelucrarea electronica a informației. Prelucrarea datelor are în devere realizarea urmaoarelor operațiuni:
-configurarea bazei de date;
-introducerea înregistrărilor în baza de date;
-curatarea bazei de date;
-utilizarea unor programe specializate pentru prelucrarea datelor și obținerea rezultatelor în forma dorită.
s.Interpretarea rezultatelor și redactarea raportului de cercetare. După prelucrarea electronica a informațiilor,este necesară analiza și interpretarea acestora de către cercetător.Raportul poate să fie prezent în forma orala sau în varianta multimedia.
III.Proiectarea cercetării
III.1.Identificarea problemei și definirea scopului cercetării
Elaborarea unui program cu scopul de a informa populația în legătură cu fenomenul de abuz asupra minorilor. Scopul acestei cercetări îl reprezintă evaluarea percepției locuitorilor județului Argeș asupra problemei abuzului minorilor,cât de bine cunosc problema și prevederile legislative în domeniu,dar și atitudinea și implicarea lor privind maltratarea minorilor.
III.2.Stabilirea obiectivelor
Cercetarea își propune:
determinarea celor mai întâlnite forme de abuz
determinarea mediilor în care abuzul este cel mai frecvent
percepția adulților referitaore la dictonul”bătaia este ruptă din rai”
determinarea gradului de implicare a populației în semnalarea, către autoritățile competente, a actelor de violenta sau rele tratamente aplicate copiilor, de care au cunoștință.
Determinarea gradului de implicare a populație în funcție de:
-sex
-varsta
-venit
Determinarea gradului de implicare a profesioniștilor după domenii/ocupații:
-domeniu IT&C;
– învățământ;
-domeniul medical/asistenta socială;
– profesiuni liberale și afaceri proprii;
-domeniu financiar;
-comerț și servicii;
– regii/administrații de stat;
-domeniul agricol sau industrial;
-elev/student;.
-șomer;
-pensionar;
-casnic.
percepția publică în Județul Argeș a noțiunii de abuz asupra minorilor în funcție de:
-sex
-vârstă
-venit
Percepția publică în Județul Argeș a noțiunii de “tratamente umilitoare asupra copilului” după domenii/ocupații:
-domeniu IT&C;
– învățământ;
-domeniul medical/asistenta socială;
– profesiuni liberale și afaceri proprii;
-domeniu financiar;
-comerț și servicii;
– regii/administrații de stat;
-domeniul agricol sau industrial;
-elev/student;.
-șomer;
-pensionar;
-casnic.
determinarea măsurii în care abuzul are consecințe asupa minorilor;
evaluarea nevoii de informare a publicului larg și a celorlalte persoane implicate direct din județul Argeș, despre legislația și programele referitoare la protecția copilului; principalele surse dorite de populație prin care să se difuzeze informația
III.3.Definirea variabilelor
III.4.Formularea ipotezelor
Românii consideră bătaia o medoda de disciplinare a copiilor;
În școli este prezent fenomenul de violență,48,1% dintre copii declară că sunt pedepsiți astfel de către cadrele didactice;
În mediul rural se ingregistreaza cel mai mult abuzul asupra copiilor; Conform unui studiu realizat de UNICEF, pedepsele fizice în România dețin cea mai mare pondere în mediul rural În mediul urban, violența fizică are o pondere mai mică (52,6% la copiii între 6 și 7 ani și 50,2% la cei între 3 și 5 ani);
Principalele cauze ale abuzului asupra minorilor sunt :consumul de alcool și substanțe nocive si nivelul de trai scazut.
Majoritatea romanilor nu cunosc prevederile legale care interzic tratamentele abuzive asupra copiilor;
Românii își doresc să fie informați despre legislația în domeniu prin televiziune,internet;
Cea mai răspândită formă de abuz este abuzul fizic;
Populația este puțin implicată în semnalarea autorităților în caz de abuz asupra minorilor.
III.5.Precizarea colectivității cercetate
Cercetarea a fost realizata pe un numar de 100 de persoane,cu varsta de peste 18 ani.
III.6.Precizarea metodei de recoltare a informațiilor
Se va realiza autoadministrat,prin completarea chestionarului de catre respondent in prezenta operatorului de interviu
III.7.Stabilirea locului și perioadei în care va fi administrat chestionarul
Cercetarea s-a realizat la nivelul județului Argeș,in 15 localități, în perioada 1 – 8 aprilie 2010. Cercetarea a avut loc pe strada, in magazine și la domiciliul respondentului.
III.8.Elaborarea chestionarului(vezi anexa)
III.9.Stabilirea mărimii esantionului
Sondajul de opinie în rîndul populației s-a realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel judetean cu un volum al eșantionului de 100 persoane
III.10.Stabilirea schemei de eșantionare
S-a ales eșantionarea simplă aleatorie.
III.11.Elaborarea grilei de corelații
S-a realizat între o întrebare de conținut și una de identificare:
– întrebarea 3 (Unde credeți că abuzul este cel mai intalnit?)- întrebarea 14 (Sexul dumneavoastra este:)
-întrebarea 4 (Semnalați autoritățile în cazul existenței posibilității de abuz asupra minorilor?)- întrebarea 14 (Sexul dumneavoastra este:)
-întrebarea 5 (Considerați că bătaia e rupta din rai?)-întrebarea 14( Sexul dumneavoastra este:)
– întrebarea 5(Considerați că bătaia e rupta din rai?)- întrebărea 15 (Ocupația dumneavoastra este:)
– întrebarea 5(Considerați că bătaia e rupta din rai?)-întrebarea 13(Vârsta dumneavoastra este:)
– întrebarea 5(Considerați că bătaia e rupta din rai?)-întrebarea 13(Vârsta dumneavoastra este:)
-întrebarea 5(Considerați că bătaia e rupta din rai?)-întrebarea 11(Aveti copii?)
-întrebarea 8(Există în legislația românească prevederi care interzic pedeasa fizică și tratamentul umilitor asupra copilului?)- întrebarea 15(Ocupația dv.:)
III.12.Desfășurarea anchetei pilot.
S-a realizat pe un număr de 25 de persoane.
III.13.Configurarea bazei de date, introducerea datelor și prelucrarea electronică a informației.
Prelucrarea datelor s-a realizat cu programul SPSS.
III.14.Interpretarea rezultatelor și redactarea raportului de cercetare.
Majoritatea persoanelor intervievate sunt adulți cu vârstă cuprinsă între 18 și 25 de ani,din mediul urban,de sex feminin,cu venit sub 700 de Ron,care au copii.
La întrebările 2,3,4,5,11,15 și 18 s-a folosit scala dihotomica.
1)La prima întrebare,majoritatea respondentilor(36,77%) consideră că abuzul asupra minorilor se traduce îndeosebi prin abuz fizic.Abuzul sexual este al doilea că frecvența în opinia respondetilor romanii,aceștia înțelegând așadar,prin abuz asupra minorilor,agresiunea fizică aplicată acestora.La acesta întrebare s-a folosit scala polihotomica(Graficul 1)
Graficul 1
2)La cea de-a doua întrebare,cea despre cunoașterea de cazuri de abuz aupra copilului în România,respondentii au bifat varianta afirmativa,ei fiind astfel conștienți de existența acestei probleme în România(Graficul 2)
Graficul 2
3)Întrebarea 3 folosește o scală polihotomică,adică cei intervievați pot alege mai multe variante de răspuns.Întrebarea încearcă să descopere unde este,în opinia participanților la sondaj,cel mai des întâlnit abuzul asupra minorilor.Majoritatea consideră familia cel mai răspândit mediu în care are loc abuzul asupra copiilor(Graficul 3)
Graficul 3
4)La întrebarea 4,întrebați dacă semnalează autoritățile în cazul existenței posibilității de abuz asupra copiilor,majoritatea celor chestionați au răspuns cu „Da”(54%).Totuși scorul este destul de strâns,46 % răspunzând negativ la întrebare.Nepasasarea în ceea ce privește astfel de situații este încă destul de mare.(Graficul 4)
Graficul 4
5)Întrebarea 5 dorește să dezvăluie actualitatea dictonului „bătaia este ruptă din rai”.Mulți dintre romani au răspuns negativ la acesta întrebare(75%),însă mai există un procent care încă mai consideră bătaia cel puțin benefica(25%).(Graficul 5)
Graficul 5
6)Întrebarea 6 este constituită pe baza Scalei lui Likert,dorind să se observe principalele cauze care determină abuzul asupra minorilor.A reieșit astfel ca si cauza principala consumul cronic de alcool sau substanțe nocive,o alta problema destul de mare cu care se confruntă societatea noastră.Ea e urmată de nivelul de trai al populației,acesta fiind destul de scazut in tara noastră.
7)Mediul unde este apare cel mai frecvent abuzul,conform cu răspunsurile la întrebarea 7,este cel rural.54% dintre respondenți au considerant acest lucru.(Graficul 6)
Graficul 6
8)Întrebarea 8 folosește scala trihotomica.A fost astfel introdusă ca varianta de răspuns,pe lângă dihotomia da/nu și varinat e”nu știu”.Peste jumătate (52%) dintre respondenți, nu știu nimic despre prevederile care intrezic pedeapsa fizică și tratamentul umilitor asupra copilului în România,43% cunosc legislația în domeniu sau cel puțin au auzit despre ea,iar un număr destul de mic,5%,consideră că nu există legislația în acest sens.Dezinformarea în acest domeniu este așadar,foarte mare.(Graficul 7)
Graficul 7
9)Întrebați dacă este necesară informarea publicului cu privire la legislația în domeniu,89% dintre cei chestionati au raspuns pozitiv,ceea ce arată un interes destul de mare de informare a acestora.(Graficul 8)
Graficul 8
10)La întrebarea 10,cei intervievați au considerat ca televiziunea este cel mai bun mediu de transmitere a informațiilor despre legislația în domeniu protecției copilului(57,46%),urmat de campanii de informare în școli(17,91%) și de internet(8,96%),aria acestuia din urmă răspândindu-se din ce în ce mai mult.(Graficul 9)
Graficul 9
Numărul persoanelor intervievate,după sex, arată un procent de 48% bărbați și 52% femei.(Graficul 10)
Graficul 10
Din categoriile de vârstă,cei mai mulți sunt tineri cu vârstă cuprinsă între 18 și 26 de ani(35%),urmați de categoria de vârsta 27-36(26%),37-46(15%),peste 46 de ani(24%).(Graficul 11)
Graficul 11
Din punct de vedere al stării civile,numărul persoanelor căsătorite este egal cu cel al persoanelor necăsătorite(un procent de 37%),urmate de un procent de 17% persoane divorțate și 7% persoane văduve.(Graficul 12)
Graficul 12
Dintre cei intervievați,41% sunt părinți,iar 59%,nu au copii.(Graficul 13).
Graficul 13
Dacă analizăm după ocupațiile persoanelor intervievate(categoriile socio-profesionale),cel mai mare procent este îl dețin cadrele didactice(domeniul învățământului,15%),urmat de domeniul comerț și servicii(13%),în egală măsură cu pensionarii(13%)Din domeniul juridic au fost intervievate persoane în procent de 12%,la egalitate cu elevii sau studenții(12%).Șomerii dețin un procent de 9%(destul de mare,având în vedere situația economică actuala),urmați de angajații în domeniul financiar(7%),în domeniul IT(5%),în domeniul medical(4%).Un procent egal îl au profesiunile liberale,regiile și administrațiile de stat și persoanele casnice. 1% aparține domeniului agricol.(Graficul 14)
Graficul 14
Din punct de vedere financiar,majoritatea sunt persoane cu un venit mic(minim pe economie sau chiar mai puțin)-35%,29% sunt persoane ce se încadrează în categaria 701-1500 RON,22% aparțin categoriei de venituri 1501-2500 RON,iar un procent ceva mai mic,de 14% aparține persoanelor ce dețin un venit de peste 2500 RON(Graficul 15)
Graficul 15
Din persoanele intervievate,69% trăiesc în mediul urban,și 31 % în mediul rural(Graficul 16)
Graficul 16
Corelații
Conform tabelelor de corelații din SPSS,au rezultat următoarele:
În ceea ce privește sexul respondentilor,se observă că femeile au o mai mare sensibilitatein astfel d cazuri,69,23% dintre acestea nefiind de acord cu pedepsele fizice asupra copiilor.În schimb, 47,91% dintre bărbați, sunt de acord ca „bătaia e ruptă din rai”.
De asemenea se observă o implicare mai mare în semnalarea cazurilor de abuzare a minorilor la femei,40,38% dintre acestea declarând că anunță autoritățile în caz de abuz asupra copiilor,pe când numai 28,08%dintre reprezentații sexului masculin intervievați au răspuns pozitiv la acesta întrebare.
În ceea ce privește mediul principal în care este prezent abuzul,ambele sexe consideră că în familie este cel mai des întâlnit.
Din studiu a reieșit ca în special pensionarii, în marea lor majoritate,sunt de acord cu pedepsele fizice aplicate copiilor(69,23%).Această categorie socio-profesională aparține ca și încadrare de vârsta persoanelor peste 46 de ani.
Majoritatea persoanelor tinere(18-26 de ani),în schimb, au răspuns negativ la întrebare”Considerați ca bătaia este ruptă din rai?”
Un procent semnificativ(75,61%) din persoanele care au copii nu sunt de acord cu pedepsele fizice.
În ceea ce privește cunosterea legislației în domeniu,se observă că în general persoanele care lucrează în domeniu(domeniu legislativ,12%),dar și persoanele cu studii superioare:cadrele didactice(10%),persoanele care lucrează în domeniu financiar(2%) cunosc prevederile legale ce interzic pedeapsa fizică și tratametul umilitor asupra copilului.
Canalul d comunicare preferat pentru transmiterea de informații a fost televiziunea.
III.15.Confirmarea sau infirmarea ipotezelor
IV.Concluzii
Într-o societate în care majoritatea oamenilor nu-și urmăresc decât propriile interese și câștiguri, într-o societate în care violența de orice tip este considerată ca ceva normal și uneori chiar necesar, copilul nu-și găsește locul ce ar trebui să-l ocupe, atât în familie, cât și în societate.
Agresivitatea de orice tip îndreptată asupra copiilor reprezintă una din problemele sociale cu care se confruntă societatea contemporană.
Copiii trebuie respectați și recunoscuți ca și cetățeni, la fel ca adulții. Ei au drepturi fundamentale, atât ca ființe omenești, cât și ca cetățeni ai unui stat: dreptul la o viață particulară, dreptul la intimitate, dreptul la o dezvoltare normală. Pe lângă acestea, copiii au nevoi speciale și au dreptul ca acestea să fie îndeplinite(dreptul la protecție,libertate).
Problema abuzului îndreptat asupra minorilor este de ordin internațional.Ea a fost sesizata mai întâi de state precum SUA,Anglia,luând astfel naștere diverse societăți care militau împotriva abuzului asupra copiilor.
În România,astfel de societăți,dar și legislația în domeniu și,cel mai important,viziunea asupra problemei de față,au luat naștere începând cu 1990,adică după căderea regimului comunist.
Astfel,în țara noastră au apărut diverse agenții(Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) și s-au promulgat legi care să apare copilul și drepturile acestuia.
La nivel de societate însă,în viața de zi cu zi,abuzul încă mai reprezintă o problemă majoră.
Prin cercetarea de față se dorește,înainte de toate,să fie tras un semnal de alarmă.Abuzul de orice gen îndreptat împotriva copiilor este realmente o problemă ce nu poate fi neglijată.
Rezultatele cercetării arată ca în România,oamenii au devenit întradevăr tot mai conștienți de importanta problematicii copilului în dificultate, dar sunt încă la un nivel redus în ceea ce privește cunoștințe și căile de acțiune din acest domeniu.
Cetățenii au nevoie de informare cu privire la problema copiilor aflați în dificultate.
Mai puțin de jumătate din populația adultă a României știe că există în legislația româneasca prevederi care să interzică pedeapsa fizică și tratamentul umilitor asupra copilului(43%),dintre care doar 16% sunt informați corect cu privire la legislația în domeniu,iar majoritatea acestora fac parte din persoane cu studii în domeniu.
Apoi,dezinteresul populației rămâne încă destul de mare.Responsabilitatea populației față de cazurile cunoscute de copii supuși unor rele tratamente, măsurata prin gradul de implicare al populației în sesizarea autorităților competente,a atins un procent de 54%,ceva mai mare decat in anii precedenți(“Doar 13% din populația investigată care avea cunoștință de cazuri de copii supuși unor rele tratamente au sesizat o instituție abilitată în rezolvarea unor astfel de cazuri”-Raport de cercetare Salvați Copiii România,”Studiu privind nivelul de cunoaștere al legislației în domeniul protecției copilului în rândul populației și al specialiștilor”, Iunie 2007).Rămâne un procent semnificativ(46%) de persoane neimplicate în astfel de cazuri.
Din păcate familia reprezintă încă principalul mediul în care se întâlnește abuzul asupa minorilor. Violența în familie apare din motive diverse(alcool,sărăcia care este în creștere) și are repercursiuni grave și asupra copilului. Tensiunile intrafamiliale și lipsa atașamentului între membrii familiei vor determina apariția unor sentimente ambivalente, atât față de familie, cât și fata de persoanele străine.
Toate acestea conduc la izolare, agresivitatea, pierderea noțiunii de sprijin din partea familiei și a încrederii în capacitatea acesteia de a-l proteja, apatia, neintegrarea socială și compensare prin violență, delicventa și relaționare facila cu persoane dubioase, abandon școlar și chiar părăsirea domiciliului cu neintegrare socială și profesională.
Abuzul împotriva copiilor este privit în general ca un fenomen legat de mediul familial, de persoanele din familia nucleară sau mai largă menită să îngrijească minorii.48,65% dintre cei intervievați au considerat familia cel mai întâlnit mediu în care are loc abuzul asupra minorilor.
Cea mai întâlnită formă de abuz asupra copilului o reprezintă abuzul fizic,indiferent de mediu social din care acesta provine.
Copii malatratați fizic sunt extrem de mulți,iar din păcate cifrele statistice nu arată nici pe departe realitatea.
Cel mai rău e că există o categorie de oameni care incă mai consideră bătaia benefică.25% din cei intervievați în cercetarea de față fac parte din acesat categorie.Cei mai mulți dintre cei care sunt de acord cu pedeapsa fizică sunt persoane care,conform vârstei lor(peste 40 de ani),s-au născut și au trăit o bună parte din viața lor într-un regim în care bătaia chiar era ruptă din rai.Mentalitatea acelor oameni este cel mai dificil de schimbat.
O altă formă de abuz care prinde teren tot mai mult este neglijarea fizică.Acesta a fost încadrate în categoria tratamentelor umilitoare de 17,49% din populație.Este o formă de abuz care,din păcate,se dezvoltă din ce în ce mai mult,și,la ora actuală,cea mai des întâlnit exemplu îl regăsim în cazul părinților plecați în afara granițelor țării la muncă,abandonându-și practic copiii.
Recomandări:
Cercetarea a pus în evidență necesitatea stringenta a unor acțiuni de informare a populației pe domeniul protecției copilului în ceea ce privește legislația, programele și acțiunile derulate pentru respectarea și promovarea drepturilor copilului
De asemenea populația trebuie informată și cu privire la modalitățile de acțiune atunci când apar cazuri de abuz asupra copiilor.
Există câteva organizații ce se ocupă tocmai cu protejarea copilului.
1.Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului
http://www.copii.ro/
Bulevardul G-ral Gheorghe Magheru nr. 7, Sector 1, București, telefon 021. 315. 36.33,021. 315. 36.30, 021.310.07.89
Societatea asigură respectarea drepturilor copilului și poate interveni pentru a protej un copil,atât cât îi permite legea.
2.Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Funcționează în subordinea consiliilor locale ale fiecărui județ și a munipiului București și asigură asistenta și sprijin copiilor, familiilor, tutror persoanelor abuzate, marginalizate sau cu dizabilități. Are în echipa asistenți sociale, psihologi și medici. Atunci când un caz de posibilă maltratare este semnalat, Direcția Generală va trimite un asistent social pe teren pentru a investiga cazul, urmând și alte investigații pe parcurs, dacă este nevoie.
3.TelefonulCopilului
www.telefonulcopilului.ro
Este o organizație neguvernamentală înființată în cadrul programelor Phare finanțare de Uniunea Europeană.Numărul unic de asistență este 116111.
4. Poliția Romană
http://www.politiaromana.ro
Polițiștii pot prelua astfel de cazuri sau le pot înainta Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Bibliografie
Popescu,Marian;Popescu Emilia;Popescu Daniela-Elena:”Marketing general” ,Editura Universității Lucian Blaga,Sibiu,2009
Stevens,Robert E.:Wrenn,Bruce;Ruddick,Morris E.;Sherwood,Philip K.-„The marketing Research Guide”,The Haworth Press,New York,London
Burns,Alvin C.;Bush,Ronald F.-„Maketing Research”,Third Edition,Prentice Hall,Upper Saddle River,New Jersey,2000
Ion,Raluca Andreea,. „Studii de caz și lucrări aplicative” ,Editura ASE,București,2005
Aaker,David A.;Kumar,V.;Day,George S.-Marketing Research”,Seventh Edition,John Wiley&Sons,Inc,,New York,ChiChester etc.2001,p.252-254
Floresc,C.-„Marketing”,Editura Marketer,București,1992
DEX, București,1996
http://articole.famouswhy.ro/protecția_familiei_și_a_copilului
Fundația “Salvați Copiii”,www.savethechildren.net.
http://www.realitatea.net/
www.findnews.ro
timefornews.ro
http://www.afla.ro.
”Abuzul asupra copiilor confirmă eșecul părinților”Evenimentul zilei Luni, 14 Iunie 2010, Oana Crăciun
,”Manifest împotriva violenței asupra copiilor”, Salvați Copiii România,București,1 iunie 2006)
,”Studiu privind nivelul de cunoaștere al legislației în domeniul protecției copilului în rândul populației și al specialiștilor”- Raport de cercetare,campania “Violenta naște violență, Salvați Copiii România, Iunie 2007)
Legea 272/2004,privind protecția și promovarea drepturilor copilului, articolele 28 și 90
Codul Penal Roman ,1997
http://tl.politiaromana.ro
http://www.mmuncii.ro/ro
http://www.anpfdc.ro
www.unicef.org/romania/ro
23)www.worldvision.ro
24)www.wikipedia.org
Chestionarul
1.Ce înțelegeți dvs. prin abuz asupa minorilor?
a. abuz fizic
b. abuz emoțional
c.neglijarea fizică
d.abuz sexual
2.Aveți cunostință de existența unor cazuri de abuz asupra minorilor ?
a.Da
b.Nu
3. Unde credeți că abuzul este cel mai intalnit?
a.familie
b.scoala
c.strada
d.instituii de ocotire
4.Semnalați autoritățile în cazul existenței posibilității de abuz asupra minorilor?
a.Da
b.Nu
5.Considerați că bătaia e rupta din rai?
a.Da
b.Nu
6.Care considerați ca sunt cauzele abuzului asupra minorilor?
7.În ce mediu considerați că este mai frecvent abuzul?
a.Urban
b.Rural
8.Există în legislația românească prevederi care interzic pedeasa fizică și tratamentul umilitor asupra copilului?
a.Da.Detalii
b.Nu
c.Nu știu
9.Este necesară informarea publicului larg cu privire la legislația din domeniul protecției copilului, programele și acțiunile inițiate și desfășurate de instituțiile publice abilitate sau organizațiile neguvernamentale cu activități specializate pe protecția copilului?
a.Da
b.Nu
10.Daca considerați că este necesară informarea publicului, prin ce mediu ați vrea sa fie transmise aceste informații?
a.Televiziune
b.Campanii de informare în școli
c.Radio
dPresa scrisă
e.Campanii de informare în localități
f.Pliante și afișe
g. Internet
11.Aveți copii?
a.Da
b.Nu
12.Starea matrimonială
a.Căsătorit(ă)
b.Necăsătorit(ă)
c.Divorțat(ă)
d.Vaduv(ă)
13.Ce vârstă aveți?
a.18-26
b.27-36
c.37-46
d.47-60
14.Sexul dumneavoastra este:
a.masculin
b.feminin
15.Ocupația dv.:
a.elev sau student;
b.domeniu IT&C;
c.invățământ;
d.domeniul medical/asistență socială;
e.profesiuni liberale și afaceri proprii;
f.domeniu financiar;
g.comerț și servicii;
h.regii/administrații de stat;
i.domeniul agricol sau industrial;
j.casnic;
k.șomer;
l.pensionar.
16.Venitul dumneavoastră este:
a.sub 700 Ron
b.700-1500 RON
c.1500-2500 RON
d.peste 2500 RON
17.Mediul de rezidență al dumneavoastră este:
a.Rural
b.Urban
Vă mulțumim!
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetare DE Marketing Privind Evaluarea Perceptei Romanilor CU Privire LA Abuzul Asupra Minorilor (ID: 134801)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.