Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate [611806]
UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”
Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate
Stan ANTON
coordonator
Alexandra SARCINSCHI
Eugen SITEANU
CONFLICTELE ATIPICE
ALE SECOLULUI AL XXI -LEA
– studiu de cercetare științifică –
Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”
București, 201 5
Colectiv de autori:
Capitolul 1: dr. Alexandra SARCINSCHI
Capitolul 2: dr. Stan ANTON
Capitolul 3: dr. Eugen SITEANU
© Toate drepturile asupr a prezentei ediții sunt rezervate
Universității Naționale de Apărare „Carol I”
Lucrarea a fost discutată în ședința Consiliului Științific al CSSAS
Responsabilitatea privind conținutul revine în totalitate autor ilor
ISBN 978-606-660-220-4 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
ANTON, STAN
Conflictele atipice ale secolului al XXI -lea : studiu de cercetare
științifică / Stan Anton (coord.), Alexandra Sarcinschi, Eugen Siteanu. –
București : Editura Universității Naționale de Apărare "Carol I", 2015
Bibliogr.
ISBN 978 -606-660-220-4
I. Sarcinschi, Alexandra
II. Siteanu, Eugen
3
CUPRIN S
Introducere ………………………………………………………… ……………. 5
Capitolul 1
Teoria conflictelor ……………………………………………………………..
7
1.1. Modele de analiză a conflictului…………… ………………… 11
1.2. Evoluția caracteristicilor mediului internațional de
securitate și noi concepte în analiza de conflict………….
21
Capitolul 2
Acțiunile militare specifice conflictelor atipice ……………………
24
2. 1. Natura și fizionomia conflictelor viitoare ………………… 27
2.2. Conținutul și tipologia acțiunilor militare………………… 30
2.3. Asimetria și caracterul hibrid al acțiunilor militare și
războaielor contemporane…………………… …………………
40
Capitolul 3
Aspecte metodologice de analiză a conflictelor atipice …………
45
Concluzii ……….. ………… …….. ………………………………………………
72
Bibliografie ………………… ………………. …………………. ………………..
77
4
21st CENTURY ATYPICAL CONFLICTS
Introduction • Chapter 1. Conflict theory ◦ Conflict analysis
models ◦ The new characteristics of the international securi ty
environment and new con cepts in conflict analysis • Chapter 2.
Specific military actions in atypical conflicts ◦ Nature and
physiognomy of future conflicts ◦ Content and typology of military
actions ◦ Assymetric and hybrid features of cont emporary military
actions and wars • Cha pter 3. Methodological aspects of atypical
conflicts analysis • Conclusions • Bibliography
The paper explores the contemporary issues of conflict s,
starting with a careful analysis of existing theories and
methodologies, continuing with a portret of military actions that are
related to the present operational environment and underlying the
atypical conflict’s components and characteristic s. The scientific
approach concludes with a series of methodological aspects to be
used in identifying the main characte ristics and components of
atypical conflicts.
5
INTRODUCERE
În mediul de securitate contemporan, dominat de o
conflictualitate ce a depășit recent granițe care în trecutul
apropiat păreau intangibile, grupurile umane, comunitățile,
societă țile, națiunile în ansamblu se văd expuse unor condiții și
riscuri ce depășesc limitele paradigmei clasice a conflictelor
armate.
Deși natura și fizionomia războaielor se va schimba în
mod inevitabil în timp, caracteristica principală a acțiunii
militare este și va fi viole nța armată. Ca dovadă, conflictul
militar a evoluat , luând forme și manifestând -se în moduri care
exced abordarea convențională, fiind caracterizat de o dinamică
accelerată, extensie geografică, utilizarea de arsenal CBRN,
inducerea de m ișcări ale grupurilor de populație și fluxuri
migratorii ce pot influența stabilitatea unor regiuni din
proximitatea arealului de desfășurare a unui conflict.
Amenințările și riscurile reieșite din încleștările armate
ale ultimei decade au subliniat influe nța directă a efectelor
proceselor globalizării din domeniile economic, financiar și
socio -cultural asupra fizionomiei, tipologiei, caracterului și
posibilităților de propagare a unor conflicte.
Disputele dintre state, emergența unor actori non -statali
majori, cu capacitate de acțiune și posibilități de influențare a
unor întregi grupuri etnice sau confesionale au generat o
întreagă gamă de conflicte, cu întrebuințarea sau fără
întrebuințarea violenței armate , precum și o situa ție de
securitate complexă, am biguă și imprevizibilă.
Aceste realități și perspective obligă la analize atente,
detaliate a le fenomenului militar contemporan, sub toate
formele sale de manifestare, cu un puternic caracter asimetric,
hibrid, în care combinația convențional -neconvenționa l se
6
dovedește un răspuns cu efecte marcante în raporturile de
opoziție stabilite atât între state , dar și între actorii non -statali.
În acest context, studiul de față explorează problematica
prezentă a conflictualității, pornind de la o analiză atentă a
teoriilor și metodologiilor existente, continuând cu portretizarea
fizionomiei acțiunilor militare circumscrise mediului
operațional actual, subliniind componentele și caracteristicile
specifice conflictelor atipice. Demersul nostru este finalizat cu
prezentarea unor aspecte metodologice de analiză ce pot fi
utilizate în identificarea principalelor caracteristici și
componente ale conflictului atipic.
7
Capitolul 1.
TEORIA CONFLICTELOR
Conflictul, în sensul său cel mai cuprinzăt or, presupune
existența unui antagonism ce, în cadrul societății, se manifestă
ca „o opoziție deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase
sociale, partide, comunități, state cu interese economice,
politice, religioase, etnice, rasiale divergente sau inc ompatibile,
cu efecte disruptive asupra interacțiunii sociale”1. Conflictul
este intrinsec oricărui sistem social, iar soluționarea lui poate
conduce, în teorie, către realizarea și menținerea echilibrului
social. De asemenea, în teoria sociologică se cons ideră că, în
același timp, conflictul are efecte integratoare și dezintegratoare
asupra sistemelor sociale2. Din această definiție pot fi
identificate șase elemente în analiza unui conflict: actorii,
cauzele, formele de manifestare, natura scopurilor stabi lite de
actorii implicați, mijloacele de ducere a acțiunii, efectele asupra
societății. De notat este faptul că fiecare dintre aceste elemente
pot suporta diverse modificări , în funcție de transformările ce
au loc la nivelul societății și, mutând dezbatere a către domeniul
studiilor de securitate, ale mediului internațional de securitate.
Nu se poate concluziona cu claritate dacă mediul internațional
de securitate, prin caracteristicile sale în continuă schimbare,
determină modificarea trăsăturilor elementel or conflictului
identificate mai sus sau dacă un conflict declanșează forțe ce
transformă caracteristicile mediului internațional de securitate.
Credem, însă, că se poate vorbi despre o corespondență
biunivocă între caracteristicile elementelor conflictelo r și
caracteristicile mediului internațional de securitate.
1 Elena ZAMFIR, „Conflict” în Dicționar de sociologie , coord.: Cătălin
ZAMFIR și Lazăr VLĂSCEANU, Editura Babel, București, 1998, p. 128.
2 A se vedea funcționalismul structural corelat d e către Lewis Coser analizei
de conflict.
8
Problematica referitoare la conflict a reprezentat în
principal obiectul de studiu al filosofiei sociale și, mai apoi, al
sociologiei, deși rădăcinile analizei acesteia au fost identificate
chiar și în opera lui Tucidide. De la Niccolo Machiavelli și
Thomas Hobbes – pentru care ideile și morala sunt create în
cadrul interacțiunii sociale, nefiind anterioare acesteia, și sunt
folosite de părți într -un conflict – la Lewis Coser – care
postulează fun cțiile sociale ale conflictului pe care îl consideră
parte a relațiilor dintre oameni, nu un semn de instabilitate, ci
potențial motor al schimbării sociale și al inovării -, teoriile
referitoare la conflict au adus în dezbatere cauzele, modalitățile
de ma nifestare și efectele conflictului asupra societății. De
exemplu, marxismul a dezvoltat ideile promovate de
Machiavelli, adăugând că toate tipurile de comportament din
sfera relațiilor internaționale sunt tributare intereselor și
conflictelor de clasă. În schimb, neorealiștii consideră că nu
clasele sociale, ci statele sunt principalii actori care determină
regulile jocului și urmăresc afirmarea intereselor naționale prin
maximizarea puterii, iar instrumentele folosite sunt diplomația,
cooperarea sau confli ctul. Neoliberalii recunosc importanța
statelor, dar afirmă că există și alți actori care urmăresc
realizarea intereselor naționale prin negocierea cu diferite state,
fiind astfel accentuată dimensiunea cooperării, nu cea a
conflictului. Constructivismul o feră o perspectivă diferită
asupra conflictului, în care accentul este pus pe rolul și
importanța individului uman: dacă războiul și conflictul sunt
construite social de către individul uman și menținute prin
înțelesuri și acțiuni intersubiective, atunci a tât războiul, cât și
conflictul pot fi deconstruite și transformate prin procese și
acțiuni similare.
Oricare dintre teoriile de mai sus ar fi folosită în analiza
conflictului, acesta rămâne o dimensiune a relațiilor interumane
atât în interiorul, cât și î ntre state. Deși noțiunea de conflict are
o acoperire vastă, înțelesul său este redus adesea la două
9
dimensiuni ce sunt interrelaționate: conflict politic și conflict
armat . Cele două concepte sunt necesare înțelegerii
problematicii conflictelor atipice ale secolului al XXI -lea, după
cum se va vedea în cele ce urmează.
Conflictul politic este constituit de competiția în care
intră purtătorii relațiilor politice, mai precis de faza competiției
ce nu poate fi soluționată prin alocarea distributivă a resurs elor
politice3. Tipologia acestor conflicte aduce în prim -plan
problematica violenței politice ce poate varia în diverse grade,
de aici rezultând și tipuri distincte de conflicte:
– violență sociopolitică difuză, locală, puțin organizată
sau chiar spontană , ce implică dispute violente/rivalități între
grupuri, secte, comunități rurale sau urbane/răzmelițe spontane
sau revolte etc.;
– violența contra puterii (de jos) , ce implică ridicări în
masă/revoluții/lovituri de stat/puciuri;
– violența puterii (de sus) , ce implică despotism și
tiranie/represiune/teroare.4
De asemenea, conflictele politice pot fi clasificate în
funcție de alte criterii, precum:
– aria de manifestare: conflicte între membrii aceluiași
grup, dar purtători de relații politice diferite; conflicte în tre
grupuri și organizații politice; conflicte între organizații politice
naționale și cele internaționale; conflicte politice internaționale;
– forma de manifestare: conflicte închise (intrigi,
conspirații, sabotaj, poliție secretă, asasinat politic etc.) ș i
conflicte deschise (războaie, revoluții, răscoale etc.).5
Corelat conceptului de conflict politic este cel de conflict
armat care, conform dreptului internațional, este de două
3 Virgil MĂGUREANU, Studii de sociologie politică, Editura Albatros,
București, 1997, p. 376.
4 Idem , pp. 376 -379.
5 Idem , pp. 379 -380.
10
tipuri6: conflict armat cu caracter internațional între două țări și
conflict armat fără caracter internațional, între forțele
guvernamentale și grupările armate neguvernamentale sau doar
între astfel de grupări7. În acest sens, experții Comitetului
Internațional al Crucii Roșii afirmă că, din punct de vedere
legal, nu există nici un alt tip de conflict armat în afară de
aceste două și, chiar și în acest caz, cele două au elemente
comune, iar unul dintre tipuri poate evolua spre celălalt în
funcție de factorii care predomină la un moment dat. Aceiași
experți, analizând textele celor patru Convenții de la Geneva
din anul 1949, concluzionează că orice divergențe între două
state ce conduc la intervenția forțelor armate constituie un
conflict armat, chiar și atunci când una dintre părți neagă
existența stării de război8. De asemenea, un conflict armat
circumscris teritoriului unui singur stat poate fi catalogat ca
internațional dacă un stat străin intervine armat de partea
forțelor rebele care luptă împotriva celor guvernamentale, însă
dacă violențele se desfășoară doar între autoritățil e
guvernamentale și grupări armate organizate ale aceluiași stat
6 Conform dreptului internațional, un conflict armat este calificat ca
interna țional conform Convenției de la Haga referitoare la legile și
obiceiurile războiului terestru din 1907, Convențiilor de la Geneva din 1949
și Protocolului Adițional I la Convențiile de la Geneva, iar calificarea unui
conflict fără caracter internațional du ce la aplicabilitatea articolului 3 comun
celor patru Convenții de la Geneva și a Protocolului Adițional II. Textele
integrale ale convențiilor amintite se găsesc la URL:
http://www.crucearosie.ro/activitati/drept -umanitar -international/conventia –
de-la-geneva.html.
7 International Committee of the Red Cross (ICRC), How is the Term
“Armed Conflict” Defined in International Humanitarian Law? , Opinion
Paper, March 2008, URL:
https://www.icrc.org/eng/assets/files/other/opinion -paper -armed –
conflict.pdf.
8 F.a. , Rule of Law in Armed Conflicts Project (RULAC) , URL:
http://www.geneva -academy.ch/RULAC/qualification
_of_armed_conflict.php, accesat la 14.01.2015.
11
sau doar între astfel de grupări în interiorul unui stat, conflictul
armat este considerat a fi fără caracter internațional.
În general, majoritatea oamenilor folosesc etichetări
atunci când numesc diferite conflicte și identifică sursele
acestora. Asemenea etichetări se referă în general la
protagoniștii conflictelor cu accent asupra principalelor
diferențe dintre ei. Drept rezultat, conflictul apare ca fiind
tribal, etnic, rasial, religios sau lingvistic. Etichetările sunt
folosite pentru a categoriza și identifica mai ușor un conflict,
însă este probabil ca sublinierea unui singur factor să nu fie
suficientă. Astfel, un așa -numit conflict etnic poate avea
legătură cu inegalitățile socio -economice dintre diferite
comunități etnice sau lipsa accesului la procesul decizional în
stat.9
Indiferent despre tipul de conflict la care facem referire,
cauzele sale pot fi multiple și pot fi rezultatul corelării
disfuncțiilor din mai multe domenii ale vi eții sociale.
1.1. Modele de analiză a conflictului
Pyt S. Douma, fost cercetător al prestigiosului Institut
Olandez de Relații Internaționale Clingendael, prezintă
principalii factori cauzatori ai tranziției la starea de conflict10:
1. Factorii politico -militari : procesele implicate în
formarea statelor și a națiunilor; rolul bunei guvernări,
democrației, drepturilor omului, drepturilor minorităților; rolul
factorilor etnico -culturali; centralizarea/monopolul puterii de
stat; mecanismul de tranziție a put erii; rolul forțelor armate;
9 Pyt S. DOUMA , The Origins of Contemporary Conflict. A Comparision of
Violence in Three World Regions , Netherlands Institute of International
Relations Clingendael, 2003, p. 7. Acest model l -am prezentat anterior pe
larg în Alexandra SARCINSCHI, „Tensiuni, crize, conflicte la început de
mileniu”, în Lumea 2005. Enciclopedie politică și militară (studii strat egice
și de securitate) , coordonatori Teodor FRUNZETI și Vladimir ZODIAN,
Ed. CTEA, București, 2005, pp. 86 -98.
10 Idem , pp. 10 -11.
12
proliferarea armelor în interiorul statelor etc.
Douma observă că importanța factorilor politico –
militari în izbucnirea unui conflict violent a fost adesea
subliniată în literatura contemporană, însă analiza lor nu este
consist entă, această dimensiune fiind tratată ca un fel de
„cutie neagră”. În cele mai multe cazuri a fost folosită o
tipologie ce încerca să clasifice diversele sisteme politice pe
o scală de la regimurile represive și coercitive la cele
democratice. În alte caz uri au fost folosite categorii
nominale, precum cele din tipologia lui Michael Brown
referitoare la liderii slabi și vecinii slabi11. Cu toate acestea,
faptul că anumite categorii sunt utile pentru a caracteriza
regimurile politice, pentru o analiză profund ă a factorilor
politici pare mult mai potrivită examinarea proprietăților
sistemice ale statului și a modalităților în care elita politică
dominantă menține relațiile cu grupurile subordonate.
Presupunând că statele sunt capabile să susțină un
nivel sufici ent al capacității instituționale pentru a preveni
colapsul, Douma afirmă că analiza trebuie să testeze un
număr de criterii, precum cele sintetizate de K. J. Holsti12,
pentru a putea evalua măsura în care puterea statului poate fi
clasificată calitativ. As tfel se poate afirma că dacă regimul
politic este înclinat să aplice mecanismele difuziunii puterii,
posibilitatea declanșării unui conflict este cu mult diminuată,
în timp ce tranziția rapidă a puterii între grupuri socio –
economice, religioase sau etnice diferite are efect contrar,
stabilitatea fiind asigurată de existența unei ierarhii
necontestate și legitime.13
11 Michael E. BROWN (ed.), The International Dimension of Internal
Conflict , MIT Press, Cambridge, 1996, p. 579 apud Pyt S. DO UMA, op. cit. ,
2003, p. 11.
12 K.J. HOLSTI, The State, War and the State of War , Cambridge University
Press, Cambridge, 1996 apud Pyt S. DOUMA, op. cit. , 2003, p. 12.
13 Pyt S. DOUMA, op. cit. , 2003, apud Alexandra SARCINSCHI, op. cit. ,
2005.
13
2. Factorii socio -economici : sărăcia sau inegalitățile
socio -economice; distribuția teritorială/etnică a creșterii
economice; angajarea forței d e muncă și remunerarea acesteia;
performanța indicatorilor umani; natura (non)discriminatorie a
politicilor socio -economice guvernamentale etc.
Analizând o serie de studii contemporane, P.S. Douma
observă că este subliniat rolul sărăciei și al inegalități lor socio –
economice, aceștia fiind principalii factori declanșatori ai
conflictelor violente, în special la nivel național. În prezent se
vorbește din ce în ce mai mult de „bătălia pentru resurse”, ca un
concept ce înglobează toți acești factori. Dinamica creșterii
economice, stagnarea sau declinul economiei naționale sunt alți
importanți factori cauzatori ai conflictului. Astfel, creșterea
nivelului de sărăcie și a inegalităților socio -economice
determină creșterea probabilității de izbucnire a unui confli ct,
iar creșterea economică o diminuează.14
3. Factorii externi : aranjamentele regionale de
securitate; asistența militară externă (inclusiv comerțul cu
armament); ajutorul financiar pentru părțile implicate;
intervențiile economice externe; programele de ajustare
structurală; condițiile impuse de către donori sau FMI părților
conflictuale etc.15
Douma afirmă că analiza factorilor externi trebuie să ia
în considerare o arie largă de probleme, precum cele enumerate
mai sus, însă ea trebui să țină seama și de activitățile politico –
militare ale celorlalți actori neimplicați direct în conflict. De
exemplu, dacă asistența militară externă (furnizarea de
armament) crește, probabilitatea de escaladare a conflictului
crește și ea sau , dacă sporește intervenția econom ică, conflictul
poate izbucni mai ușor, iar în ansamblu, pe măsură ce
aranjamentele de securitate regională devin instabile,
posibilitatea de declanșare a unui conflict se mărește.
14 Ibidem.
15 Ibidem.
14
Modelul de analiză a conflictului propus de P. S.
Douma identifică câteva f aze ale ciclului conflictual. Prima
fază este reprezentată de tensionarea conflictului , în care
părțile amenință cu folosirea forței, iar conflictul nu este
violent. Urmează faza de escaladare , în care este introdusă
violența, părțile se organizează și înc ep folosirea sistematică
a forței. În ultima fază, faza de de -escaladare , lupta este
terminată, iar conflictul poate fi încheiat cu un acord de pace
de a cărui formulare depinde succesul acțiunii. În cadrul
fiecărei faze, interacționează factori specifici, influențând
astfel cursul conflictului. Douma afirmă că, întrucât există
diferențe calitative între diverșii factori, este necesară
clasificarea lor:
– factorii declanșatori – evenimente unice care pot
declanșa un conflict, dar nu sunt nici necesare, nic i suficiente
pentru a -l explica, iar în altă fază a ciclului de evoluție a
conflictului , pot lua o formă complet diferită;
– factorii pivotali – factori unici sau configurații de
factori ce apar în majoritatea fazelor ciclului de evoluție a
conflictului. Pentru a rezolva conflictul, decidenții politici
trebuie să ia în considerare, în primul rând, acest tip de
factori;
– factorii mobilizatori – probleme sau procese în jurul
cărora sunt grupați actorii conflictului. În fiecare fază a
conflictului, mobiliza rea grupurilor implicate poate lua
forme diferite. Este importantă analiza modalității în care
sunt corelați factorii mobilizatori și cei pivotali și cum diferă
aceștia de factorii agravanți;
– factorii agravanți – factori ce pot interveni alături
de cei mob ilizatori și/sau pivotali, sporindu -le sau
reducându -le intensitatea și pot lua altă formă în fiecare
stadiu al conflictului. De exemplu, proliferarea necontrolată
a armamentului de calibru mic într -un sistem politic instabil
poate înclina balanța spre sol uțiile violente în detrimentul
15
dezbaterii politice. Factorii agravanți pot fi identificați și în
domeniul economic, politic sau cultural și sunt strâns legați
de politicile guvernamentale sau cele ale actorilor externi
implicați.16
Un alt model consacrat pe ntru analiza de conflict este
cel elaborat de Institutul pentru Analiza Conflictului
Internațional din Heidelberg. Acesta se axează pe conflictul
politic ce este definit drept „o diferență de poziție referitoare la
valorile relevante pentru o societate înt re cel puțin doi actori
implicați în mod decisiv și direct, care se desfășoară utilizând
măsuri ale conflict ului observabile și interdependente stabilite
în afara procedurilor de reglementare și care amenință funcțiile
de bază ale statului, ordinea interna țională sau au potențialul de
a o face ”17. Conform metodologiei Institutului din Heidelberg,
analiza este realizată în funcție de următoarele elemente: actorii
conflictului (individ, stat, organizație internațională, actor non –
statal), acțiuni ale actorilor conflictului (acțiuni realizate de un
actor al conflictului în contextul unui conflict politic, în afara
procedurilor și normelor stabilite, care amenință ordinea
internațională sau funcțiile -cheie ale statului), componentele
conflictului (bunuri material e și imateriale urmărite de actorii
conflictului prin măsurile conflictului, ce sunt importante
pentru existența societății ca întreg sau pentru coexistența sa cu
un anumit stat sau între state) și o caracteristică esențială,
anume intensitatea conflictulu i. Primele trei elemente ale
analizei de conflict determină această caracteristică, conform
următoarei figuri:
16 Idem , pp. 17 -18.
17 Heidelberg Institute for International Conflict Research, Conflict
Barometer 2014 , No. 23, online edition, Heidelberg, 2015, p. 8.
16
Armament Personal VictimeRefugia ți și persoane
dislocate internDistrugere
Amenin țare la adresa existen ței
Acțiuni ale actorilor conflictului Consecin țele conflictului
Intensitatea conflictuluiArmament Personal VictimeRefugia ți și persoane
dislocate internDistrugere
Amenin țare la adresa existen ței
Acțiuni ale actorilor conflictului Consecin țele conflictului
Intensitatea conflictului
Figura nr. 1: Corelații între elementele conflictului și intensitatea acestuia
conform modelului analitic al Institutului pentru Analiza C onflictului
Internațional din Heidelberg18
Fiecărui element analizat, metodologia îi stabilește
valori specifice din care rezultă o serie de categorii și de
punctaje a căror agregare determină intensitatea unui anumit
conflict. Mai departe, intensitatea co nflictului este măsurată pe
cinci niveluri ce identifică următoarele tipuri de conflicte:
dispută, criză non -violentă, criză violentă, război limitat și
război. Primele două tipuri de conflict sunt clasificate de către
experții Institutului ca non -violente , fiind de intensitate scăzută,
în timp ce ultimele trei sunt conflicte violente, de intensitate
medie și ridicată (Figura nr. 2).
18 Idem , p. 9.
17
1
2
3
4
5Dispută
Criză non-
violentă
Criză
violentă
Război
limitat
Război Conflicte non –
violente
Conflicte
violenteIntensitate
scăzută
Intensitate medie
Intensitate
ridicatăNivelul de
intensitateTerminologie Nivelul de
violen țăClasa de
intensitate
1
2
3
4
5Dispută
Criză non-
violentă
Criză
violentă
Război
limitat
Război Conflicte non –
violente
Conflicte
violenteIntensitate
scăzută
Intensitate medie
Intensitate
ridicatăNivelul de
intensitateTerminologie Nivelul de
violen țăClasa de
intensitate
Figura nr. 2: Nivelurile de intensitate, de violență și clasa de intensitate a
conflictelor conform modelului anal itic al Institutului pentru Analiza
Conflictului Internațional din Heidelberg19
Metodologia Institutului din Heidelberg, deși oferă un
model de analiză ce identifică cinci tipuri de conflicte și
nivelurile de intensitate ale acestora, nu furnizează totuși
coordonatele necesare pentru a determina tipurile de conflicte
violente a căror plajă este vastă și nici nu urmărește dezvoltările
conceptuale din domeniu. De exemplu, analiza publicată în
anul 2015, Conflict Barometer 2014 , cuantifică 424 de conflicte
politice desfășurate/în desfășurare pe mapamond, dintre care
223 de conflicte violente, 25 de războaie limitate și 21 de
războaie, însă nu oferă o analiză în profunzime a acestora care
să dezvăluie natura complexă a conflictualității contemporane.
În acest co ntext, criza/conflictul din Ucraina este catalogat ca
intensitate de gradul 3 – criză violentă și vizează teritoriul,
puterea internațională și resursele.
19 Ibidem .
18
O altă metodologie de analiză a conflictului căreia îi
corespunde o bază de date a conflictelor viol ente utilizată
frecvent în studiile de specialitate este cea a Departamentului
pentru Studiul Păcii și Conflictului al Universității din
Uppsala, Suedia. Conceptele propuse prin această
metodologie includ conflict armat, conflict interstatal, conflict
intrastatal, conflict intrastatal cu implicare externă, conflict
non-statal etc. Conflictul armat este definit ca
„incompatibilitate contestată ce vizează guvernul și/sau
teritoriul în care folosirea forțelor armate de către două părți,
dintre care cel puțin u na este guvernul unei țări, provoacă în
urma luptelor cel puțin 25 de decese într -un an
calendaristic”20. Conflictul armat este diferit, prin definiție, de
conflictul non -statal , în care niciuna dintre părțile beligerante
nu aparține guvernului21. Metodologi a invocată face distincția
între trei tipuri de conflict pe baza criteriului apartenenței
guvernamentale a părților implicate:
– conflict interstatal : „un conflict între două sau mai
multe guverne”22. Pentru ca un conflict să fie definit ca
interstatal, act orul care a anunțat primul incompatibilitatea
trebuie să fie guvernamental, iar incompatibilitatea
identificată este elementul definitoriu ce deosebește acest tip
de conflict de cel armat intrastatal cu implicare externă;
20 The Uppsala Conflict Data Program – Definitions, Conflict, armed ,
Departm ent of Peace and Conflict Research, Uppsala University, URL:
http://www.pcr.uu.se/research/ucdp/definitions/#Active, accesat la
21.01.2015.
21 The Uppsala Conflict Data Program – Definitions, Non-state conflict ,
Department of Peace and Conflict Research, Up psala University, URL:
http://www.pcr.uu.se/research/ucdp/definitions/#Active, accesat la
21.01.2015.
22 The Uppsala Conflict Data Program – Definitions, C onflict, interstate ,
Department of Peace and Conflict Research, Uppsala University, URL:
http://www.pc r.uu.se/research/ucdp/definitions/#Active, accesat la
21.01.2015.
19
– conflict intrastatal cu implicar e externă : „un conflict
armat între un guvern și un actor non -guvernamental în care
partea guvernamentală, partea adversă sau ambele părți primesc
sprijin militar din partea altor guverne care participă activ în
conflict”23;
– conflict intrastatal : „un conf lict între un actor
guvernamental și unul non -guvernamental, fără intervenția altei
țări”24.
Conform acestei metodologii, ale cărei definiții
constituie singurele elemente publice, criza/conflictul din
Ucraina este înregistrată cu patru intrări ce vizează u rmătoarele
aspecte (Figura nr. 3):
Finalizat
(27.04.2014 –
16.09.2014)Intrastatal Teritorială Ucraina: Lugansk 4Finalizat
(07.04.2014 –
16.09.2014)Intrastatal Teritorială Ucraina: Donetsk 3În desfă șurare
(16.09.2014 -)Intrastatal Teritorială Ucraina: Novorossiya 2Finalizat
(01.12.2013 –
21.02.2014)Intrastatal Guvernamentală Ucraina: guvern 1Statut Dimensiunea statalăTipul de
incompatibilitate Denumirea conflictuluiNr.
crt.
Finalizat
(27.04.2014 –
16.09.2014)Intrastatal Teritorială Ucraina: Lugansk 4Finalizat
(07.04.2014 –
16.09.2014)Intrastatal Teritorială Ucraina: Donetsk 3În desfă șurare
(16.09.2014 -)Intrastatal Teritorială Ucraina: Novorossiya 2Finalizat
(01.12.2013 –
21.02.2014)Intrastatal Guvernamentală Ucraina: guvern 1Statut Dimensiunea statalăTipul de
incompatibilitate Denumirea conflictuluiNr.
crt.
Fig. nr. 3: Analiza crizei/conflictului din Ucraina conform Departamentului
pentru Studiul Păcii și Conflictului al Universității din Uppsala, Suedia25
23 The Uppsala Conflict Data Program – Definitions, Conflict, intrastate
with foreign involvement , Department of Peace and Conflict Research,
Uppsala University, URL:
http://www.pcr.uu.se/res earch/ucdp/definitions/#Active, accesat la
21.01.2015.
24 The Uppsala Conflict Data Program – Definitions, Conflict, intrastate ,
Department of Peace and Conflict Research, Uppsala University, URL:
http://www.pcr.uu.se/research/ucdp/definitions/#Active, acce sat la
21.01.2015.
25 The Uppsala Conflict Data Program – Definitions, Ukraine , Department
of Peace and Conflict Research, Uppsala University, URL:
20
În analiza evenimentelor din Ucraina, deși metodologia
specialiștilo r suedezi include și categoria conflict intrastatal cu
implicare externă , nu este prezentă dimensiunea de intervenție
externă invocată în alte analize de conflict26. Nici metodologia
Institutului din Heidelberg nu introduce în analiză această
dimensiune, du pă cum am arătat anterior. În opinia noastră,
criza/conflictul din Ucraina ilustrează tendințe în
conflictualitatea contemporană ce fie nu s -au mai manifestat
până în prezent, fie s -au manifestat extrem de rar, constituind,
de-a lungul istoriei, elemente a le altor tipuri de conflicte.
Apreciem că în afara tipologiei prezentate anterior,
mediul operațional contemporan ne conduce către includerea în
cadrul acestei metodologii a încă unui tip de conflict, și anume
conflictul transnațional.
Conflictul transna țional nu este altceva decât un conflict
interstatal pe parcursul căruia granițele unui stat sunt încălcate,
în condițiile în care între state ca actori legitimi pe plan
internațional nu există un conflict direct. Un conflict
transnațional poate, spre exe mplu , să fie cauzat de către
propagarea unui conflict intrastatal (intern) spre țările
învecinate, o premisă favorabilă fiind existența unor grupuri de
populație de aceeași etnie sau confesiune religioasă în țările
vecine. Actuala situație din Siria este u n exemplu elocvent în
susținerea acestei teze. Irakul și Siria nu sunt considerate state
aflate într -un conflict armat direct, însă insurgența, violența
armată și acțiunile teroriste de pe teritoriul irakian s-au
propagat pe teritoriul unei țări vecine. Un alt exemplu a fost
reprezentat de problema kurdă din Turcia de la mijlocul anilor
http://www.ucdp.uu.se/gpdatabase/gpcountry.php?id=161®ionSelect=9 –
Eastern_Europe, accesat la 21.01.2015.
26 A se vedea analizele Stratfor (URL: https://www.stratfor.com/), Centrul
pentru Studii Strategice și Internaționale (URL: http://csis.org/), Fundația
Carnegie pentru Pace Internatională (URL: http://carnegieendowment.org),
RUSI (URL: www.rusi.org), Chatham House
(https://www.chathamhouse.org/) etc.
21
90. Aceasta a reprezentat un exemplu vădit de conflict
transnațional. În anul 1995 , Turcia a dislocat trupe în scopul
neutralizării rezistenței armate kurde localizate în n ordul
Irakului. În ciuda trecerii trupelor turcești a graniței cu Irakul,
Turcia nu a fost implicată în mod direct într -un conflict armat
sau de altă natură cu Irakul.
Considerăm că între variatele tipuri de conflict este
dificil de trasat o linie clară d e separație , fiind evident că un
conflict interstatal se poate transforma intr -unul trasnațional , iar
un conflict trasnațional se poate schimba într -un conflict inter –
statal. Din acest punct , introducem în analiză conceptul de
„escaladare” și „expansiune”; escaladare a poate aborda nivelul
violenței sau escaladarea în sensul creșterii numărului
participanților în conflict, constituind o escaladare verticală .
Extensia geografică a unui conflict poate fi caracterizată drept
expansiune a unui conflict sau escaladare orizontală . Aceste
form e de escaladare pot avea loc atunci când mai multe state se
implică intr -un conflict inter -statal sau în situația în care un
conflict inter -statal se transformă într -un conflict transnațional.
Actuala situație din Siria prez intă condiții și riscuri de
expansiune geografică , dar și de escaladare a violenței .
1.2. Evoluția caracteristicilor mediului internațional de
securitate și noi concepte în analiza de conflict
Corelația existentă între mediul internațional de
securitate și dezvoltările teoretice destinate analizei acestuia
este evidentă, iar afirmarea ei constituie un truism. Cu toate
acestea, este deosebit de important să urmărim evoluția în timp
a acestei corelații pentru a putea aduce la zi metodologiile de
analiză și chiar a realiza prognoze în acest sens.
Evenimentele ultimilor 15 ani au demonstrat creșterea
incidenței conflictelor în care actorii statali/non –
statali/individuali fac apel la violență pentru a -și atinge
22
scopurile politice și ideologice27, iar, dintre ac eștia, se remarcă
actorii non -statali militarizați a căror ascensiune nu are
precedent28. Condițiile pentru dezvoltarea acestor tendințe sunt
corelate dezvoltării concomitente a globalizării și tehnologiei,
ce permite și determină, pe de o parte, sporirea c onexiunilor și
interdependenței la nivel global ale ac torilor din regiuni
îndepărtate și, pe de altă parte, conduce la adâncirea simultană
a bunăstării, dar și a sărăciei , fiind create discrepanțe majore
între nivelurile de dezvoltare și de putere ale dive rselor țări.
Grupurile afectate de aceste tendințe sunt cele mai vulnerabile
în fața „prozeletismului” grupărilor teroriste, constituind
potențială bază de recrutare pentru astfel de organizații; mai
mult, țările mai puțin dezvoltate, statele slabe și cele eșuate
constituie medii favorabile pentru crearea de sanctuare pentru
grupări teroriste cu grad înalt de risc, dar și pentru violență,
războaie civile și sectare. Alte fenomene ce pot contribui la
sporirea potențialului conflictual al unei țări sau al une i regiuni
sunt: migrația ilegală; urbanizarea excesivă a populației
(aglomerări urbane caracterizate de sărăcie și frământări
sociale); proliferarea armelor de distrugere în masă; competiția
pentru resurse de apă, hrană, energie, locuire etc.; schimbarea
climei și incidența sporită a dezastrelor naturale etc.
Sintetizând, putem afirma că actualul contextul strategic
al mediului de securitate este determinat de manifestarea unor
factori precum: m enținerea unei stări de insecuritate și
incertitudine, manifes tarea unor șocuri strategice (extinderea
ISIL); apariția unor puncte de inflexiune strategică (fluxul
masiv de imigranți în spațiul european, anexarea Crimeei etc. );
prevalența unor actori non -statali în raporturile conflictuale ale
27 Steven C. WILLIAMSON, From Fourth Generation Warfare to Hybrid
War, US Army War College, Carlisle Barracks, 2009, pp. 13 -15.
28 The Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces (DCAF),
Armed Non -State Actors: Current Trands & Future Challenges, DCAF
Horizon 2015 Working Paper no. 5, Geneva, 2015.
23
acestui început de seco l; existența sau inducerea unor fluxuri
migratorii în spații geografice cu scopul destabilizării raportului
demografic regional sau local; apariția și persistența unor
regiuni neguvernabile (Nordul Africii, Orientul Mijlociu,
Regiunile estice UKR, Asia ); dezvoltarea tehnologică și accesul
nediferențiat și nediscriminatoriu la noile tehnologii . De
asemenea, se observă l egitimarea unor acțiuni de forță făcând
recurs la precedente acceptate de comunitatea internațională ,
dar și manifestarea accentuată a unei noi forme de conflict ce
conduc spre presupoziția nașterii unei noi generații de conflict
armat/acțiuni militare/război (generația a VI-a sau a VII -a?);
manifestarea accentuată a unor noi forme de conflict – conflict
neregulat sau hibrid (anexarea Crime ei, războiul de secesiune
din Ucraina de Est, ISIL în Orientul Mijlociu).
Mai mult, în domeniul militar, sunt evidente următoarele
tendințe: puterea militară constituie un agent sau vehicul al
politicii și va rămâne în continuare așa; puterea militară nu
poate fi separată de pârghiile de putere reprezentate de
diplomație și economie; tendință de renaștere a
comportamentelor de tip mare putere globală; redistribuire a
puterii militare la nivel regional și global – emergența Chinei și
Indiei; schimbări în car acterul conflictelor armate – noi metode
de ducere a acțiunilor militare (războiul hibrid); acțiunea
preventivă – o formă de abordare a provocărilor de securitate;
campania de comunicare strategică a acțiunilor militare de
generație nouă – echivalentă prim ei lovituri aeriene din cadrul
unui conflict convențional.
Toate aceste tendințe dezvoltate în mediul internațional
de securitate încep să se manifeste concomitent în anumite
regiuni, iar, în unele cazuri, pot fi chiar manipulate de anumiți
actori ai spați ului respectiv. În acest context, conflictualitatea,
și mai ales cea armată, capătă noi dimensiuni și caracteristici.
24
Capitolul 2.
ACȚIUNILE MILITARE SPECIFICE
CONFLICTELOR ATIPICE
Parte componentă a acțiunii sociale, acțiunea militară
constituie pri n ea însăși o realitate socială caracteristică
evoluției umanității în toate etapele sale.
Acțiunea militară se manifestă în raport cu
caracteristicile societății , având o dinamică proprie, dar se
subsumează celei generale a societății într -o anumită eta pă de
dezvoltare socială, sursa acesteia fiind, de regulă, o
disfuncționalitate socială a cărei natură este deosebit de
variată.29 Astfel, „scopul general al unei acțiuni militare este
de schimbare a cursului firesc al unor evenimente, ca urmare a
intervenției agentului în traiectoria acestora, fiind îndeplinit
prin obiective ce sunt exprimate în misiuni”30.
Sub impactul revoluției informaționale și ca urmare a
unor multiple determinări de natură politică, economică,
juridică sau socială, acțiunile milit are actuale de tip război și
esența acestora – confruntarea armată – vor evolua în cadrul
relațiilor inter – și intrastatale , dar și în raport cu actorii non –
statali , în tandem cu evoluția tehnologică a societății moderne
bazate pe cunoaștere și suport info rmațional extins. Dezvoltarea
tehnologiei informaționale influențează și va schimba decisiv
natura viitoarelor confruntări , astfel încât va determina apariția
unor strategii și doctrine noi, precum a altor modalități de
purtare a războiului.
29 Lt.col.drd. Stan ANTON, Lt.col.drd. Gheorghe IORDACHE, Considerații
de ordin general asupra acțiunilor militare desfășurate în mediul de
securitate actua l, Buletinul Universității Naționale de Apărare nr. 1/2007,
p. 29 .
30 Ibidem , p. 29.
25
În gama de pr ovocări și factori ce influențează caracterul
conflictelor și securitatea contemporan ă pot fi incluse:
Situația politică și strategică;
Reașezarea balanței de putere la nivel regional și
global;
Globalizarea în cascadă a economiilor și proliferarea
tehno logiilor care constituie un factor limitator de exercitare a
puterii de către state și guverne ;
Interesele organiz aționale și instit uționale – de la
interese naționale până la interese corporatiste;
Criza economică și financiară ;
Șomaj ridicat în cadrul grupei de populație
tânără /degradare economică în statele eșuate;
Existența statelor fragile sau slăbite instituțional,
oferind câmp propice și condiții de dezvoltare a organizațiilor
teroriste și de criminalitate transnațională31;
Teritorii neguvernate/ lipsa autorit ății administrative
statale ;
Probleme politic o-ideologice și diferențierile
cultural -religioase;
Lipsa accesului la asiste nță medicală și educ ație;
Proliferarea zonelor de conflict armat ;
Evoluție continuă a amenințărilor asimetrice și
hibrid e și proliferarea actori lor non -statali ;
Fluxuri masive de refugiați ;
Sărăcia, șomajul, schimbarea climatică, accesul la
resurse ;
Natura tehnologiei armamentelor ;
31Astfel, într -un discurs din 9 Oct 2007, gen. George CASEY, Șeful
Statului Major al Armatei SUA, afirma că „…statele eșuate care nu sunt în
măsură sau nu doresc men ținerea controlului asupra teritoriului propriu
pot furniza în acest fel adăpost pentru organiz ațiile teroriste cu scopul
exportului terorismului la nivel regional sau global.”
26
Influe nța experie nțelor formative ;
Cultura strategică .
Cadrul contemporan de analiză a c onflict elor ne
îndreaptă către o ecuație a conflictului în care avem
următoarele componente:
cauze esențiale;
actori;
ferestre de vulnerabilitate,
care concură la declanșarea sau izbucnirea conflictului
violent sau luptei armate.
În scopul struc turării un ui răspuns coerent la
amenințările asimetrice ale ultimilor 15 -20 de ani, statele și
organizațiile internaționale de securitate au acționat pe trei
paliere (figura nr. 4 – tripticul ADD) . Utilizarea instrumentelor
politico -diplomatice, urmate de acțiuni de stabilizare, apărare și
protecție , au creat condiți ile asisten ței pentru dezvoltare, aceste
mecanisme fiind utilizate , sub diferite forme, în Ira k și
Afganistan.
Fig. nr. 4: Convergența apărare -diplomație -dezvoltare32
32 Adaptare după Defence, Development, and Diplomacy (3D): Canadian
and US Milita ry Perspectives , US Army War College, SSI, 2006.
27
2.1. Natura și fizionomia conflictel or viitoare
A prevedea natura conflictelor viitoare și a războiului
modern este un proces caracterizat de nesiguranță și
incertitudine.
Constantele definitorii ale unui conflict armat sau războ i
nu se schimbă facil, acestea având un anume grad de stabilit ate,
legile și principiile luptei armate constituindu -se în exemplul
cel mai la îndemână. Pe lângă aceste constante , vor fi
permanent prezente tendințe care vor defini caracterul unei
anumite acțiuni militare sau conflict – remodelarea statelor
națiun e, schimbarea centrelor economice de greutate ale
planetei, proliferarea tehnologiilor informaționale în cadrul
societăților și națiunilor subdezvoltate, emergența terorismului
global, transnațional și actorilor non -statali cu valențe și
influențe regionale sa u chiar globale, migrația ilegală,
proliferarea a rmamentelor, schimbările climat ice, lipsa
accesului la resurse. Aceste tendințe de evoluție, și nu numai,
influențeaz ă direct și pe diferite paliere societatea în ansamblul
său, economia, guvernarea, indivi dul și colectivitățile,
minoritățile etc. Scopul general al acestora și ritmul
transformărilor contribuie intrinsec la transformarea naturii și
caracterului conflictelor.
Corespunzător acestor tendințe de evoluție , armatele
trebuie să se pregătească pentr u conflictele viitoare pe baza
anumitor indicații ale naturii probabile a războiului viitor. De
aceea , este necesară o echilibrare și armonizare a tendințelor
doctrinare, pe de o parte reprezentate de experiență (armatele
sunt deseori acuzate c ă se pregăt esc pentru războiul în care au
luptat ultima dată) și , pe de altă parte , de cele care proiectează
sisteme de armamente ale viitorului și noi capacit ăți de
întrebuințare a forței ( a căror tehnologie nu este pe deplin
testată sau ale căr ei costuri sunt prohib itive). O primă
presupunere sau ipoteză este că războiul/conflict ul armat în
genere va avea o „ formă” care, cel puț in parțial, va fi
28
neprevăzută sau care nu poate fi predictibilă. Ipotezele
ulterioare , pe baza cărora se pot construi „modele” ale
viitoarel or războaie sau conflicte, sunt bazate pe deducțiile și
modelele de lucru ale intențiilor, proiecțiilor și posibilităților
actuale de întrebuințare într -un război a forțelor armate care au
ca fundament experiența conflictelor recente. În consecință,
încă d in timp de pace, forțele armate trebuie să aibă o idee clară
asupra a ceea ce se poate întâmpla și cum vor fi în măsură să
contracareze acțiunile unui viitor adversar.
Ajustarea pozitivă și rapidă a metodelor de operare ale
unei armate la acțiunile advers arului se constituie într -o
condiție a eficienței acestora, în concordanță cu circumstanțele
predominante ce definesc caracterul real al acțiunilor. Acesta
reprezintă un argument suficient și convingător pentru
înțelegerea caracteristicilor conflictelor mo derne, esența în
acest demers fiind dată de studiul naturii conflictelor viitoare.
Conflictele armate din ultimii 50 -60 de ani au avut ca
suport doctrine și tehnologii care au evidențiat tendințe noi și
situații diverse de pregătire și ducere a acțiunilor, scopurile
variind într -o plajă largă, de la cele ideologice până la cele de
natură politică, economică, etnică și,uneori , chiar și religioasă.
Transformarea războiului a urmat inevitabil tendințele
de evoluție a societății omenești, tehnologiile avansate apărute
„schimbând radical mijloacele și modalitățile de acțiune
militară”.33 Noile tehnologii au potențialul de a influența sau
modifica nu numai tactica, arta operativă sau strategia militară,
dar și scopurile politice ale dezvoltării unui stat, a evoluț iei
intereselor sale și a rolului jucat pe arena mondială, cu scopul
poziționării sale pe plan internațional astfel încât să obț ină o
influență determinantă, regională sau chiar globală.
Războiul, în ansamblul activităților umane a fost și va fi
distinct. Era informațională generează schimbări și transformări
33 Col. prof. univ. dr. Lucian STĂNCILĂ, Legile și principiile luptei
armate moderne , Editura AISM, București 2000, p. 6.
29
de substanță în domeniul pregătirii și ducerii acțiunilor militare.
Toți participanții la un conflict, de la cea mai mică celulă
teroristă sau entitate non -statală, până la cele mai dezvoltate
forțe armate ale unui stat, suferă transformări datorate
elaborării și producerii de noi tehnologii, între care cele
informaționale sunt cele mai importante. Ca urmare, sunt în
curs de formare și apariție forțele armate digitizate, categorii de
forțe specializ ate în ducerea operațiilor și războiului
informațional, recunoscută fiind deja atracția politicului către
întrebuințarea metodelor și tehnicilor războiului informațional
în special când se recurge la natura ofensivă a acestuia.
Spațiul confruntărilor viito are se va diversifica ,
cuprinzând dimensiunile clasice, dar și unele noi, care aparț in
tot mai mult socialului, economicului sau factorului religios.
Spectrul conflictelor viitorului se va lărgi , fiind imperioasă
nevoia identificării și plasării în contex tul acestuia a no ilor
tipuri de acțiuni militare.
Acțiunile militare specifice conflictelor atipice care , deși
sunt considerate convenționale – dacă ne raportăm la sistemele
de armamente utilizate , prin specificul desfășurării acestora
într-un cadru operaț ional mai larg decât cel clasic –, vor induce
noi dinamici atât interne , cât și externe, în conformitate cu
evoluțiile și situațiile geopolitice actuale. Acestea vor fi
potențate de manifestarea tot mai virulentă și activă a actorilor
non-statali în domen iul întrebuințării forței armate pentru
reglementarea relațiilor contradictorii dintre oponenți.
Noile amenințări apar tot mai pregnant din cadrul unor
societăți și/sau grupuri de populație care nu sunt conectate la
actualul sistem global evolutiv și devin tot mai nuanțate –
neclare, eterogene, inconsistente și în care dimensiunea
iraționalului nu poate fi apreciată. Răspunsul imediat ce se
prefigurează la aceste amenințări constă într -o realiniere și
transformare a forțelor armate sub impulsul unei noi pa radigme
a desfășurării unui conflict . În cadrul acesteia, liniile directoare
30
trebuie să fie comunicarea strategică, adaptabilitatea,
descentralizarea execuției, superioritatea decizională,
superioritatea informațională, dezintegrarea, dezorganizarea,
dislo carea și distrugerea adversarului prin întrebuințarea
mijloacelor letale și neletale, victoria politică sau înfrângerea
adversarului fiind scopul final al acțiunii militare.
Din punct de vedere militar și al aplicării violen ței
armate , putem distinge une le caracteristici specifice
conflictualității contemporane , în care constatăm : eliminare a
monopolului statelor asupra declanșării și ducerii războiului –
transformarea radicală de la 1648 până în prezent; mutație
treptată în întrebuințarea forțelor armat e post -Război Rece,
trecând de la etapa de întrebuința re mai mult ca instrumente ale
diplomației sau pentru „export de stabilitate” la o angajare în
acțiuni de luptă clasice (conflict interstatal sau alianță vs.
alianță) , deși neliniare, cu violență marca ntă la nivel tactic și
operativ ; la nivel strategic , confrunt are informațional ă și în
planul influențării de un nivel avansat ; războaiele viitorului
vor fi cele în care oponenții vor fi , în principal , actori non –
statali , ce vor desfășura acțiuni de lupt ă nelineare cu
structuri/grupuri reduse sau prin utilizarea războaielor de tip
proxy, duse prin terți, actori statali sau non -statali .
2.2. Conținutul și tipologia acțiunilor militare
Spațiul confruntării beligeranților în viitor, fiind într -o
evoluție c ontinuă, determinată , în principal de progresul
tehnologic și adaptarea și inovația doctrinară la noile condiții
induse de saltul tehnologic și informațional, va constitui o arie de
manifestare diversă a tipurilor de conflicte caracteristice societății
de tip informațional. Societatea de acest tip va dirija transformarea
confruntărilor militare , care se vor înscrie „ într-un spectru foarte
larg de acțiuni și reacții, într -un spațiu multidimensional”.34
34 Gl.prof.univ.dr. Mircea MUREȘAN, Viitorul conflictelor armate – Curs
de teoria arte i militare , Editura UNAp, București, 2005, p. 19.
31
Multidimensionalitatea spațiului de luptă al viitorului va
fi circumscrisă unui spectru mai larg decât cel clasic de
desfășurare a acțiun ilor militare , incluzând spațiul
informațional, spațiul cibernetic, spațiul cosmic, spațiul
cognitiv sau spațiul cultural -identitar, iar dinamica schimbărilor
în mediul intern ațional de securitate, corelată modului de
întrebuințare a violenței armate, va avea ca efect diversificarea
tipologiei conflictelor.
În cadrul teoriei militare , un instrument principal de
analiză în tipologizarea tipurilor acțiunii militare este și cel da t
de enunțarea conceptului de „generații ale războaielor”.
Astfel, majoritatea teoreticienilor militari recunosc
existența unor generații ale războaielor, după cum urmează:
Genera ția I: putere armată masată – bătălia de
uzură , corp la corp, denumită răz boiul erei lui Napoleon ,
reflectă tacticile și procedeele erei întrebuințării muschetelor,
tactica liniilor și coloanelor. Aceste tactici au fost elaborate, pe
de o parte, ca adaptare la evoluția tehnologică, linia de
trăgători maximizând efectul trager ii, dispozitivul de luptă
rigid – linia de trăgători, careul, coloana, fiind necesar
generării unei înalt ritm de tragere etc., iar pe de altă parte, ca
răspuns la condițiile sociale și ideile noi – de exemplu,
coloanele armatelor revoluționare francez e reflectau atât elanul
revoluției, cât și nivelul scăzut de instruire al recruților. La
nivel operativ, în cadrul generației I de războaie moderne, arta
operativă, ca un concept definit de sine -stătător, nu exista, deși
era aplicată de către comandanți , mai ales de către Napoleon.
Generația a II-a: războiul erei capacității de foc/
era puterii de foc sau era războiului de uzură (Primul Război
Mondial) caracterizată prin concentrarea puterii de foc și
utilizarea fortificațiilor, oferă avantaj asupra tac ticilor și
tehnicilor războiului de generația I -a; a luat naștere ca răspuns
la dezvoltarea tehnologică reflectată în întrebuințarea focului
indirect, țevii ghintuite, mitralierei, sârmei ghimpate etc.
32
Tactica se baza pe combinația dintre foc și mișcare, acțiunile
fiind, în general , caracterizate de linearitate; schimbarea majoră
față de generația I a fost concretizată în concentrarea focului
indirect , fără să omitem apariția și utilizarea, rudimentară ce -i
drept, din perspectiva actuală, a aviației.
Genera ția a III-a: războiul manevrier – războiul –
fulger manevrier (al Doilea Război Mondial și perioada
următoare), în care spa țiul geografic este dominat de binomul
timp – ritm, de viteză și impuls care au capacitatea de
neutralizare a tehnicilor războiul ui de genera ția a II. Rădăcinile
războiului de generația a III -a pot fi identificate în Europa
anilor 1917 -1918, ca răspuns la creșterea tot mai accentuată a
puterii de foc și diversificării sistemelor de armament. Dacă , în
cazul războaielor de generația a II -a, factorul determinant al
evoluției tacticilor a fost evoluția tehnologică, în situația
războiului de generația a III -a, forța motrice de dezvoltare a
tacticilor și artei operative a fost reprezentată de noi idei și
concepte. Bazându -se mai mult pe manevră decât pe acțiunile
de uzură, tacticile generației a III -a au fost cu adevărat primele
tactici non -lineare. Atacurile se bazau pe infiltrare, depășirea
forțelor principale ale inamicului, pătrunderea în adâncime, de
regulă adâncimea operativă și, finalmente, pe dezorganizarea și
dislocarea dispozitivelor tactice și operative , în principal , prin
realizarea învăluirilor și încercuirilor. Fundamentele artei
operative au fost marcate de o schimbare de paradigmă,
accentul în întrebuințarea forțelor f iind marcat de o translație
de la spațial la temporal, în care viteza și ritmul au devenit mai
importante decât puterea de foc și în care dislocarea forțelor
inamicului atât mentală, cât și fizică au jucat un rol mai
important decât uzura sau gradul de distrugere/neutralizare a
acestora.
Genera ția a IV-a: insurgen ța și terorismul –
războaie de mică intensitate, de durată, care pot neutraliza
tehnicile războiului de genera ția a III -a. Se constituie în
33
exemplul acțiunilor reprezentate de ceea ce s -a petre cut în
ultimii 10 -15 ani în diferite teatre de operații, caracterizate de
întrebuințarea unor structuri organizatorice reduse (celule),
care acționează independent, împotriva puterii reprezentate de
guverne, pe spații largi și pe întreaga adâncime a
dispozitivului de acțiune a adversarului, având acces la
tehnologii înalte și promovând atitudini și ideologii
conservatoare ce se opun ideii de progres, mascând în acest fel
obiectivele liderilor acestora, și anume menținerea unor stări
de anarhie, accesu l la surse de finanțare și puterea. Războiul de
generația a IV -a constituie cea mai importantă schimbare în
paradigma cunoașterii și desfășurării fenomenului război de la
Pacea de la Westphalia. Totuși, trebuie să considerăm că
punctul de pornire în ace astă schimbare de paradigmă îl
constituie preceptele războiului manevrier care deși, în mod
de-acum tradițional, este asociat cu acțiunile de luptă clasice
convenționale, apreciem că reprezintă soluția de răspuns la
provocările de securitate actuale, bin eînțeles cu adaptările de
ordin conceptual, acțional și tehnologic necesare.
Genera ția a V-a: războiul puternic asim etric, h ibrid,
nerestricționat, opus războiului limitat . Este un război de tip
non-contact dus cu muni ții și arme de precizie, UA V-uri,
tehnici cibernetice offensive ș i defensive, opera ții
informa ționale, utilizate pentru dep ășirea tehnicilor războiului
de genera ția a IV -a, influențare psihologică și propagandă pe
scară largă, tehnici de comunicare strat egică ce fac apel la
tehnologia inf ormațională de ultimă generație , prevederi ale
dreptului internațional care „sunt folosite în scopul susținerii
legitimității acțiunilor proprii și ilegitimității acțiunilor
adversarului (inamicului).”35
35 Colonel (r) prof. univ. dr. Eugen SITEANU, colonel (r.) Benoni
ANDRONIC, „Războiul hibrid”, în Univers Strategic nr. 2/2015 , București,
p. 192.
34
2.2.1. Conținutul acțiunilor militare moderne
Analiza confruntărilor armate majore ale secolului al
XX-lea și început ului de secolul al XXI-lea probează faptul
că în conținutul și fizionomia războiului s -au produs o serie de
mutații.
Conflictul armat și acțiunile militare contemporane
sunt marcate de necesitatea ripostei împotriva unei amenințări
asimetrice, hibride și/sau disimulate.
Astfel, s trategiile politice sau militare elaborate
împotriva amenințărilor hibride și acțiunilor teroriste trebuie
să aibă un caracter comprehensiv, cumulând mijloa ce și
procedee de ripostă din cele mai diverse domenii: politico –
diplomatic, militar, economic, psihologic etc. Operațiile vor
urmări distrug erea componentelor operaționale și a bazelor de
antrenament, oprirea fluxurilor financiare și neutralizarea
mijloac elor de obținere a banilor pentru desfășurarea
acțiunilor hibride, anularea efectelor informaționale și de
influență ale propagandei adversarului. Putem afirma că
răspunsul la acțiunile și amenințările hibride constituie și un
război împotriva criminalităț ii transnaționale, a droguri lor, a
traficului de persoane, migrației ilegale și a oricărei
amenințări care ar putea avea legătură cu terorismul sau cu
teroarea.
Tipic intervențiilor din Irak, Libia, Siria sau crizei
ucrainene, o transformare în caracteru l acțiunii militare rezul tă
din intervenția umanitară sau războiul cu scop limitat, cu
caracter puternic asimetric și hibrid, dus cu mijloace înalt
tehnologizate și forțe speciale . Războiul hibrid și înalt
asimetric nu mai este direcționat și dominat doar de o strategi e
militară sau politică , ci de o strategie cu caracter hibrid , în
care lupta armată nu mai este determinantă în obținerea
succesului și îndeplinirea scopurilor strategice. Beligeranții
recurg la tot arsenalul de forțe și mijloace, inclusiv CBR N.
Astfel , acțiunile armate violente desfășurate pe teritoriul Siriei
35
au demonstrat voința beligeranților de a -și atinge scopurile nu
numai prin amenințarea , dar și prin utilizarea unor asemenea
arsenale.
2.2.2. Nivelurile acțiunii militare
Acțiunile mi litare în ansamblul general al conflictelor
sunt conduse și desfășurate la diferite nivel uri, implicând
factori de decizie de la vârful conducerii politice a unui stat ,
până la nivelul grupei și soldatului care angajează nemijlocit
adversarul.
Tradițional, acțiunile militare au fost analizate în cadrul
strategiei și tacticii, însă unii teoreticieni militari au intuit
existența a încă unui nivel între cele două amintite mai sus – la
care Antoine Henry Jomini, la mijlocul secolului al XIX-lea se
referea ca fi ind „tactica mare”. La începutul secolului XX și în
special după sfârșitul Primului Război Mondial , precum și în
perioada interbelică, un nou nivel distinct, clar, fundamentat
teoretic , dar și pus în practică în mod limitat pe timpul
Războiului Civil din R usia – am numit aici arta operativă – a
apărut și s -a dezvoltat îndeosebi în cadrul școlilor de gândire
militară sovietică și germană.
În cadrul NATO , sunt acceptate patru niveluri ale
acțiunii militare care furnizează un cadru de exercitare a
comenzii și de ducere a operațiilor, acestea fiind: nivelul marii
strategii sau al strategiei politice, nivelul strategiei militare,
nivelul operativ și nivelul tactic.
Nivelul strategiei politice se referă la întrebuințarea și
punerea în aplicare a deciziei politice asociată prezervării
independenței politice și integrității teritoriale , precum și
protejării intereselor naționale ale unui stat. Marea strategie
implică utilizarea coordonată a celor trei instrumente principale
ale puterii unui stat: diplomația, puterea economică și puterea
militară, responsabilitatea în acest domenii și la acest nivel
revenind factorului politic.
36
Nivelul strategiei militare reprezintă arta întrebuințării
forțelor armate/resurselor militare pentru îndeplinirea
obiectivelor politice stra tegice. Strategia militară este elaborată și
pusă în practică de către organismul militar legal constituit al
unui stat. La acest nivel , forțele armate sunt dislocate și angajate
într-un cadru politic atotcuprinzator , sincronizate cu alte
inițiative non -militare pentru atingerea scopurilor strategice.
Nivelul operativ reprezintă nivelul acțiunilor militare în
cadrul cărora sunt planificate campaniile sau operațiile majore36,
constituind puntea de legătură dintre strategie și tactică. Nivelul
operativ realize ază acest deziderat prin stabilirea obiectivelor
operative, inițiind acțiuni și utilizând resursele la dispoziție
pentru asigurarea succesului unei campanii. La nivelul operativ,
în cadrul zonei de operații întrunite, forțele sunt dislocate și
angajate în conformitate cu strategia campaniei în scopul
atingerii obiectivelor militare strategice , combin ându -se
succesele tactice și operative pentru realizarea scopurilor
strategice.
Nivelul tactic reprezintă nivelul la care acțiunile militare
sub forma acțiunil or de luptă, acțiunilor asociate luptei și
acțiunilor specifice operațiilor de răspuns la crize (inclusiv
operațiile în sprijinul păcii) au loc, tactica reprezentând arta
întrebuințării forțelor terestre, maritime și aeriene sprijinite
logistic pentru asig urarea succesului în luptă. La nivelul tactic ,
forțele sunt angajate pentru executarea misiunilor și sarcinilor ce
le revin în scopul atingerii unor obiective tactice. Îndeplinirea cu
succes a acestor obiective va contribui , implicit , la atingerea
scopuril or și obiectivelor operative și , în final , la succesul
nivelurilor operativ și strategic.
36 În accepțiunea NATO, operația majoră se constituie într -o serie
coordonată de bătălii sau alte acțiuni militare executate simultan sau
consecutiv. Obiectivul unei operații majore este realizarea parțială a unui
obiectiv strategic/operativ, în cadrul unei anumite zone de operații sau într –
o anume perioadă de timp .
37
Nivelurile acțiunii militare pun la dispoziție un cadru
general pentru comanda și controlul operațiilor , precum și un
instrument util în analiza activităților politic o-militare, o
înțelegere atotcuprinzătoare a semnificațiilor, caracteristicilor ,
dar și a limitelor acestora , constituind un factor de succes într –
un război sau conflict armat. În același timp , asigură un mijloc
de aplicare și întrebuințare coerentă a forț ei armate în diferite
modalități și la diferite niveluri pentru atingerea scopurilor
strategice ale unui război. Este posibil, spre exemplu, să fie
adoptată o postură ofensivă la un nivel, fiind într -o situație de
defensivă la un alt nivel, condiția esenți ală fiind ca ambele să
contribuie și să fie în concordanță cu obiectivele unei campanii
sau operaț ii.
În cadrul sistemului acțiunilor militare, acestora li se pot
asocia diferite criterii de clasificare , cum ar fi mediul/spațiul de
desfășurare a acțiuni lor și natura forțelor participante, nivelul
acțiunilor, amploarea și eșalonul la care se desfășoară acțiunile,
durata acțiunilor sau forma dominantă a acțiunilor.
În plus față de aceste elemente, pentru clasificarea
războaielor viito rului, unii teoretic ieni militari iau în calcul și
alte criterii, cum ar fi: principalele obiective care trebuie
îndeplinite; motivația politico -militară (ideologică) a
confruntărilor de natură și valoare diferită; caracterul
principalelor acțiuni militare; participanții (act orii) la război;
caracterul juridico -moral; fizionomia operațională a tipurilor de
confruntare, în toate domeniile pe care le presupune războiul37.
În funcție de criteriile enunțate anterior, acțiunile
militare și războaiele acestui început de secol , precum și cele
37 Col. (r.) prof.univ.dr. Lucian STĂNCILĂ și mr. prep. univ. drd.
Constantin POPESCU, Opinii privind tendințele și perspectivele
confruntărilor armate modern , Editura AISM, București, 2002 și
Lt.col.lect.univ.drd. Ionel BĂRBULESCU, „Războiul și lupta ar mată
Conținutul și fizionomia general ă a luptei armate ”, în Revista AFT, nr.
2/2001, URL: http://www.armyacademy.ro/reviste/2_2001/c3.html.
38
previzibile, pot fi încadrate astfel:
a) după mediul desfăș urării acțiunilor și categoria
forțelor participante : terestre, aeriene, navale , cosmice,
informaționale și cibernetice;
b) după scopul politico -militar : războaie generale;
războaie regionale ; războaie limitate; intervenții umanitare;
acțiuni în sprijinul păcii (menținere, impunere); acțiuni de
stabilitate;
c) după nivelul acț iunii militare : strategice, operative,
tactice;
d) după amploarea acțiunii militare : lupte, bătă lii,
operații, campanii;
e) după participanți: războaie interstatale; războaie
intrastatale; războaie non -statale; războaie de coaliție; războaie
de alianțe;
f) după intensitate : războaie de înaltă intensitate;
războaie de joasă intensitate;
g) fizionomia operațională : războaie clasice; războaie
asimetrice; războaie hibride; războaie compozite; războaie
regulate și războaie neregulate;
h) după caracterul acțiunilor : războaie de poziție;
războaie manevriere; războaie mixte;
i) după forma dominantă a acț iunii militare : de
apărare, ofensive, de răspuns la crize, de stabilitate;
j) după mijloacele folosite : războaie convenționale;
războaie cu întrebuințarea ADM; războaie mixte; războaie
neconvenționale; războaie informaționale; războaie cibernetice;
k) după durată : de lungă durată; de durată medie; de
scurtă durată;
l) după motivație : războaie de eliberare națională;
insurgență și contrainsurgență; războaie de secesiune; războaie
interetnice; războaie religioase ; războaie împotriva terorismului
național sau transnațional .
În conformitate cu concluziile prezentate mai sus
39
apreciem că , în raport cu c aracteristicile acțiunii militare
contemporane, se manifestă o serie de efecte cu o influență tot
mai mare aupra structurilor militare statale, după cum urmează :
Instrumentul militar/organizația militară sunt supuse
unei „Revoluții culturale” în afacerile militare ;
Dependen ța de și interac țiunea cu tehnologia în cadrul
Revoluției în Afacerile Militare sunt date de:
– armele de înaltă precizie ;
– muniția inteligentă ;
– comunica țiile și sistemele informaționale;
– nano-tehnologia, bio -tehnologia, materiale le avansate
etc.;
– evoluția doctrinară în raport cu avansul tehnologic.
Acțiunile militare specifice războiului de generația a
V-a nu sunt pe deplin structurat e, conceptualizate, însă este
evident faptul că este un pro dus al noilor tehnologii, deci al
etapei contemporane a revoluției în afacerile militare . Acest tip
de război mai poate fi încadrat în tipologia „războiul ui
nerestricționat” (războiul fără limite) sau „războiul ui hibrid”.
Se constată o tendință accentuată și manifestare
puternică a privatizării securității – statele nu mai pot gestiona
singure aspectele securitare la nivel național.
În ceea ce privește corelația dezvoltare doctrinară –
dezvoltare tehnologică, aceasta va determina schimbări
semnificative în conținutul și caracterul războaielor viitoare prin:
noi forme de luptă și acțiune militară – conflictele
armate viitoare vor include noi forme de acțiuni militare, cum ar
fi războiul informațional, prevalența atacurilor aeriene și o
creștere semnificati vă a loviturilor executate cu drone aeriene și
terestre, dezoltarea apărării antirachetă și forme din ce în ce mai
sofisticate de război electronic cu o solidă componentă
cibernetică , precum și o preponderență a luptei în și pentru
localități și centre urb ane;
dezvoltarea sistemelor de arme și alte echipamente
40
– accentul se va pune pe dezvoltarea de echipamente digitale și
inteligente cu tehnologii noi, capabilități cu rază lungă de
acțiune și lovituri de mare precizie;
organizarea structurală – tendința este spre forțele
întrunite și combinate, diversificate în termeni de capabilități,
suple, flexibile, rapid dislocabile și reduse din punct de vedere
numeric. În zona de comandă și control, vom vedea aplicarea
pe scară largă a sistemelor C4I și C4ISR, care vor deține
niveluri administrative la un nivel minim cu o eficiență
îmbunătățită în domeniul decizional și informațional;
sprijinul de luptă – va exista un accent mai mare pe
întrebuințarea mijloacelor tehnice moderne digitizate pentru a
asigura un sprij in rapid, precis, calitativ și oportun al trupelor
combatante.
2.3. Asimetria și caracterul hibrid al acțiunilor militare
și războaielor contemporane.
Caracterul complex, profund asimetric și hibrid care va
pune la încercare atât capacitatea de ripostă a statelor , dar și
abilitățile indivizilor de a face față, din punct de vedere
psihologic , complexității și violenței, sub orice formă a acesteia
– armată , fizică, vizuală etc., a fost recunoscut de către
secretarul apărării al SUA încă din 2007 : „ne putem a ștepta ca
războiul asimetric să rămână caracteristica principală a
câmpului de luptă contemporan. Aceste conflicte vor avea în
mod fundamental o natur ă politică, necesitând utilizarea tuturor
elementelor de putere na țională” . Asimetria reflectă, de
asemenea, noul mediu de securitate și nivelul actual al forțelor
armate sau, cu alte cuvinte, noul sti l de ducere a războiului în
secolul al XXI -lea, un sti l care a devenit mai complex și mult
mai dificil de definit.
Războiul asimetric constituie ansamblul acțiunilor și
abordărilor conceptual -cognitive care sunt diferite de cele ale
oponentului, desfășurat în scopul maximizării propriilor
41
avantaje și explo atării punctelor slabe ale adversarului în
care componenta psihologică joacă un rol cheie în atingerea
obiectivelor. Rezidă din întrebuințarea unor capacități pe care
oponentul nu este în măsură să le perceapă sau înțeleagă.
Include capacitățile convențio nale care se opun sau chiar sunt
superioare celor ale oponentului, sau capacitățile ce constituie
metode noi de atac, apărare, acțiune neconvențională sau o
combinație a acestora.
O schimbare radicală în sfera ducerii luptei armate este
reprezentată de apariția „strategiei hibride” , dezvoltate și
aplicate nu numai de actorii non -statali , dar și de cei statali. În
cadrul mijloacelor și căilor de aplicare a acestui tip de strategie
se pot sublinia : aplicarea pe scară largă a tehnicilor de
comunicare strat egică pentru influențarea și convingerea
opiniei publice de necesitatea războiului; cooptarea unor
„actori” principali în a susține războiul, de regulă state, as tfel
manifestându -se tipul de războaie proxy; influențarea
publicului larg prin diseminarea în medi a social ă a mesajelor
extremist -violente; recurgerea la atacuri cibernetice; dirijarea
opiniei publice internaționale pentru exercitarea de presiuni
politico -militare în vederea încetării la un moment dat a
războiului; dirijarea fluxurilor migraționis te și destabilizarea
demografică a unor regiuni; descurajarea morală a adversarilor
prin depășirea pragului violenței acceptate prin sistemul
normelor de drept internațional și legilor războiului.
Războiul hibrid repre zintă exemplul cel mai elocvent
pentru imposibilitatea delimitării clare a dimensiunii
convenționale a acțiunii m ilitare de cea neconvențională:
îmbină războiul convențional cu cel neregulat și cu războiul
cibernetic. Mai mult, războiul hibrid este o combinație între
războiul simetric și cel a simetric, în care forțele duc operații
militare convenționale împotriva forțelor și țintelor inamice și,
în același timp, încearcă să obțină controlul populației
indigene din zona de conflict, prin securizarea și stabilizarea
42
acesteia (operații de stabi lizare). Prin urmare, acțiunile
hibride vor fi un amestec simultan al tuturor formelor de război
(convențional, asimetric, terorist) și al tacticilor
corespunzătoare.38
În opinia teoreticienilor, precum și din concluziile
rezultate în urma analizei acțiunilor militare din ultimii 10 -15
ani, războiul de tip hibrid se caracterizează prin faptul că:
este un război împotriva actorilor statali și non –
statali, în care masa și „centru l de greutate” ce pot fi
lovite dispar sau sunt disipate în câmpul operațional;
este o extensie a războiu lui asimetric și de insurgență,
în care inamicul folosește toate mijloacele – tactici și
arme convenționale și neconvenționale;
sunt incluse cauze politice, religioase și sociale;
implică atacuri nediscriminatorii din partea
luptătorilo r/teroriștilor împotriva unor ținte aleatorii
(civili și personal militar), cu scop de a crea confuzie ,
panică și teamă;
sunt integrate acțiuni de influențare de tipul
campaniilor și operațiilor informaționale de nivel
strategic, prin utilizarea interne tului și televiziunii;
poate fi desfă șurat de grupări organizate sau
neorganizate;
poate fi condus de către un actor statal sau non -statal
pentru a perturba sau înfrânge superioritatea
adversarilor în vederea atingerii propriilor scopuri
strategice sau al e statelor și organizațiilor sponsor al
acțiunilor ;
face apel la utilizarea concomitentă a presiunilor
politice, economice și mediatice în scopul substituirii
38 John McCUEN, „Hybrid Wars” , Military Review, March -April 2008,
Pittsburgh, p. 108, apud. gl. lt. prof. univ. dr. Teodor FRUNZETI,
„Convențional și neconvențional în acțiunile militare”, în Impact Strategic
nr. 2/2012, p. 11.
43
operațiilor militare sau măririi efectului acestora, cu
ajutorul formațiunilor paramilitare alcăt uite din
luptători autohtoni și mercenari.39
Caracterul hibrid al acțiunilor militare desfășurate în
diferite teatre de operații contemporane mai poate fi decelat și
din următoarele aspecte:
mijloace, căi și metodele neconvenționale în atingerea
scopurilor ;
interes (politic, economic, religios etc.);
voinț ă sau disponibilitate de asumare a unor riscuri
care pentru oponent pot fi restrictive din punct de
vedere moral sau legal;
sistem de valori diferit (ex. nepăsarea în fața pierderii
de vieți omenești – „martirajul”);
flexibilitate din punct de vedere organizațional;
subminare a punctelor tari ale adversarului, exploatare
a slăbiciunilor și punctelor slabe ale acestuia ,
întrebuințând metode radical diferite față de
așteptările acestuia .
Situația act uală de securitate pune p robleme complexe
în înțelegerea mediului opera țional și recuno așterea caracterului
unui anume tip de conflict , necesitând o abordare holistică a
mediului de securitate.
Amenin țarea hibridă, compusă sau compozită constituie
o amenin țare concertată în domeniile politic, economic,
cibernetic, spa țial, conven țională sau neconvențională, regulată
sau neregulată, cu posibilitatea utilizării amenin țărilor ADM
sau CBRN etc. sau includerea de factori ai criminalită ții
organizate, transfronta liere sau transnaționale .
Concluzionând, a preciem totu și că a pariția războaielor
hibride nu constituie sfâ rșitul luptei armate tradi ționale sau
39 Colonel (r) prof. univ. dr. Eugen SITEANU, colonel (r.) Benoni
ANDRONIC, „Războiul hibrid”, în Univers Strategic , nr. 2/2015, București,
p. 191.
44
războiului conven țional , în pofida faptului că , în prezent,
caracterul conflictelor moderne/contemporane este definit prin
termeni de gen ul: hibrid, neregulat, asimetric .
Așadar, un conflict atipic poate fi definit ca o
combina ție a diferite moduri de ducere a luptei armate,
incluzând capabilită ți conven ționale, neconven ționale, for țe
regulate și neregulate, ac țiuni teroriste și acte de criminalitate
organizată, violen ță nediscriminatorie și în afara dreptului
interna țional .
45
Capitolul 3.
ASPECTE METODOLOGICE DE ANALIZĂ
A CONFLICTELOR ATIPICE
Se apreciază, în general, că situațiile con flictuale, din
punct de vedere semantic sau terminologic, acoperă o serie de
semnificații cum ar fi: luptă, coliziune, încleștare, dispută,
disensiune, neînțelegere, contradicție din motive politice,
etnice, rasiale, religioase și altele.
În ceea ce priveș te conflictul armat, „ Conflictul e o
situație în care cel puțin una din părți utilizează în mod
sistematic violența armată, cu scopul de a -și realiza interesele
sale politice și/sau alte interese ”.40
Însă, ce tipuri de conflicte le încadrăm în categoria
conflictelor atipice?
Caracteristicile definitorii ale conflictelor atipice sunt
următoarele: conflict de secesiune, insurgență, conflict
economic, politic, etnico -religios, hibrid, neregulat, compozit,
imagologic, psihologic, informațional, asimetric, argum entare
„legalistă” a agresiunii, abordare holistică pe planuri multiple
(cibernetic, politic, economic, financiar, social, cultural,
mediatic etc.), amalgamarea elementelor celor două forme de
conflict armat (convențional și neconvențional) sau de
confrunt are militară și nonmilitară (inclusiv în domeniul
cognitiv și al moralului) prin suprapunerea și simultaneitatea
acțiunilor tactice, operațiilor și strategiilor, acțiunilor militare
desfășurate de forțe paramilitare, speciale și convenționale,
inclusiv a c elor indirecte, prin terți. La acestea se mai pot
adăuga propaganda ostilă, influențarea agendei mass -media și
subminarea autorității liderilor politico -militari, accentuarea
40 Radoslav IVANCIK, Pavel NECAS, „Theoretical and methodological
views of definition of conflicts”, în Security and Defence Quarterly ,
Warsaw, 2013, p. 23.
46
neîncrederii în capacitatea de luptă a forțelor armate prin război
informațional și amenințarea compusă sau compozită,
amenințarea concertată (în domeniile politic, economic,
cibernetic, spațial), convențională sau neregulată, cu caracter de
amenințare ADM sau CBRN etc. sau includerea de factori ai
criminalității organizate sau transfr ontaliere.
Războiul hibrid speculează diviziunile politice, sociale,
religioase și interetnice, potențialul mișcărilor insurgente
(pentru autonomie sau independență) și afectează integritatea și
suveranitatea statelor41 și reprezintă „o combinație sofistica tă
de război convențional tradițional și de operații informaționale,
în primul rând de dezinformare”42.
Așadar, conflictele atipice reprezintă o combinație a
diferitelor moduri de ducere a luptei armate, incluzând
capacități convenționale, neconvenționale, forțe regulate și
neregulate, acțiuni teroriste și acte de criminalitate organizată,
violență nediscriminatorie și în afara dreptului internațional,
simetrice și asimetrice, potențată de acțiunea strategică
informațională a unor manifestări conflictuale d e natură
diferită militară și nonmilitară .
Manifestarea conflictelor atipice este supusă prezenței și
acțiunii unor factori destabilizatori, de natură diferită, cum ar fi:
politici, diplomatici, juridici, economici, culturali, sociali,
educaționali, milita ri, organizatorici, informaționali, cibernetici,
morali (educație și comportament), fizico -tehnologici etc.
41 Viorel BUȚA, Valentin VASILE, „Considerații cu privire la perspectiva
NATO asupra războiului h ibrid”, în Revista de Științe Militare , nr. 1/2015,
p. 38.
42 Ian TRAYNOR, “Ukraine crisis: NATO plans east European bases to
counter Russia. NATO chief announces move in response to Ukraine crisis
and says alliance is dealing with a new Russian military ap proach”, The
Guardian , Wednesday, August 27, 2014,
http://www.theguardian.com/world/ 2014/aug/26/nato -east-european -bases –
counter -russian -threat.
47
Având în analiză factorii favorizanți declanșării unor conflicte
atipice menționați mai sus, se pot evidenția etapele conflictelor:
1) prima este pr emergătoare conflictului în sine,
reprezentând etapa pregătitoare pentru destabilizarea statului
țintă prin respectivii factori destabilizatori;
2) declanșarea crizei pe o multitudine de planuri și
domenii;
3) desfășurarea conflictului (militar, nonmilitar și
combinat);
4) „înghețarea” conflictului (după care se poate trece
direct la etapa a 6 -a);
5) poate urma sau nu redeschiderea conflictului și
reluarea etapelor amintite și chiar generalizarea acestuia ;
6) soluționarea conflictului.
În opinia unor autori din domeniul securității, etapele
fiecărui eveniment nedorit43 sunt următoarele: 1) pericolul
producerii; 2) declanșare; 3) desfășurare; 4) acțiuni ostile; 5)
efecte negative.
Evoluția procesului unei acțiuni ostile (politice,
economice, diplomatice, milit are etc.) din sfera conflictelor
atipice, de la existența vulnerabilităților și până la comiterea
atacului (politic, economic, diplomatic, militar etc.), ar putea
avea următorul algoritm:
43 Gheorghe ILIE, Risc și securitate – articole, comunicări și prelegeri –
vol. I, Editura UTI Press, București , 2015, p. 35.
48
Fig. nr. 5: Reprezentarea schematică a algoritmului procesului unei acțiuni
a conflictelor atipice44
Din figura nr. 5 decurg următoarele etape ale procesului
acțiunii conflictelor atipice: vulnerabilitatea; amenințarea;
44 Ordeanu V., Dumitrescu G., Popescu D., Vulnerabilități, amenințări și
riscuri teroriste , în Revista de Științe Militare, nr. 4/2014, p. 94, figura 5 –
Algoritmul acțional terorist; figura a fost însă modificată și adaptată la
conflictele a tipice. Da Da
Da Da Da Nu Amenințarea
Existența intenției
Existența capabilității
Situația favorizantă
Acțiun ea (atacul)
Efectele (consecințele) asupra unor
organizații, etnii, infrastructuri etc. Vulnerabilități ale unei organizații,
etnii, infrastructuri etc.
Nu
Nu
Nu
Nu
49
intenția; capabilitatea; situația favorizantă; acțiunea ostilă
(atacul); e fectele (consecințele) imediate și viitoare.
În funcție de nivelul de amenințări/riscuri (iminent,
înalt, mediu, scăzut, neglijabil) se pot lua deciziile de
informare, prevenire și ripostă. Această grilă, însă, se poate
adapta ușor și la amenințări/riscuri legate de conflictele atipice.
Fig. nr. 6a: Riscurile reprezintă intersecția dintre mulțimea
vulnerabilităților și cea a amenințărilor
Având în vedere că V ∩A=R (unde A=amenin țări,
V=vulnerabilități, R=riscuri) rezultă că există următorul „lanț al
slăbi ciunilor”:
Fig. nr. 6b: „Lanțul slăbiciunilor” în orice atac la securitatea națională
Corespunzător nivel urilor de risc din tabelul nr. 1, se
pot accepta și nivelurile de alertă a forțelor de ripostă
(siguranță/securitate) ca în tabelul nr. 2.
Nivelul de risc Nivelul de alertă
a forțelor de securitate
Neglijabil Scăzut
Scăzut Precaut
Mediu Moderat
Înalt Ridicat
iminent Critic
Tabelul nr. 1: Nivel uri de risc și de alertă Vulnerabilități ∩ Amenin țări → Riscuri → Atac → Efecte (consecin țe)
50
La alegerea nivelului de alertă a forțelor de ripo stă
(siguranță/securitate) se pot folosi doi indicatori:
1) informațiile culese și prelucrate care dezvăluie
anumite evoluții de evenimente ce indică vulnerabilități /
factori de risc / amenințări / stări de pericol / iminența unui atac
(armat sau nonarmat pe teritoriul național);
2) manifestările recente explicite de orice natură ale
unei entități care participă la generarea unui conflict atipic sau
care are intenția de a realiza un atac pe teritoriul național al
unui stat.
În scopul evaluării nivelului am enințărilor în scenariul
terorist, Departamentul Apărării al SUA întrebuințează un
sistem analitic de determinare a nivelului amenințării bazat pe
cinci nivel uri45.
Nivel
de risc Există
teroriști? Capacitate
de acțiune Istoric
terorist Intenție Cunoaștere
țintă
1 Iminent + + +/- +/- +
0,8-
0,9 Înalt + + + + –
0,5-
0,7 Mediu + + + +/- –
0,2-
0,4 Scăzut + + +/- – –
0-
0,1 Neglijabil +/- +/- – – –
Tabelul nr. 2: Grilă de evaluare a amenințărilor/riscurilor
Notă: + factor prezent; – factor absent;
+/- proba bil că factorul nu a fost identificat.
În ceea ce privește determinarea vulnerabilităților,
țintelor sau obiectivelor (militare sau civile), conform
instrucțiunilor TC 19 -16 (Countering Terrorism on US Army
Installations/1970), se poate estima vulnerabili tatea utilizând o
45 Ordeanu V., Dumitrescu G., Popescu D., Vulnerabilități, amenințări și
riscuri teroriste , Revista de Științe Militare, nr. 4/2014, p. 90.
51
scală de 100 puncte. Acest sistem sau metodologie americană –
Installation Vulnerability Determining System (IVDS) –
cuprinde 11 elemente cuantificabile46. Cele 11 scoruri
(punctaje) parțiale se vor aduna și va rezulta un punctaj total
care va indica nivelul de vulnerabilitate generală a țintei
(obiectivului) prin comparație cu scala din tabelul nr. 3.
Punctaj
total Vulnerabilitate Nivel de
vulnerabilitate
0-10 Foarte scăzută 0-0,1
11-30 Scăzută 0,11-0,3
31-60 Medie 0,31-0,6
61-80 Ridicată 0,61-0,8
81-100 Foarte ridicată 0,81-1
Tabelul nr. 3: Estimarea vulnerabilității generale a țintei (obiectivului)47
Având ca punct de plecare conținutul grilei de evaluare
a amenințărilor/riscurilor (tabelul nr. 1), în mod similar cu
estimarea vulne rabilităților generale ale țintei (tabelul nr. 3)
putem elabora estimarea valorilor nivelului amenințărilor
(tabelul nr. 4), după cum urmează:
Nivel de
amenințare Punctaj
total Nivel de
amenințare
Iminent 81-100 0,81-1
Înalt 61-80 0,61-0,80
Mediu 31-60 0,31-0,60
Scăzut 11-30 0,11-0,30
Neglijent 0-10 0-0,10
Tabelul nr. 4: Estimarea valorilor nivelului amenințărilor
În mod asemănător, se pot determina și valorile
(nivelele) de amenințare, care ne dau posibilitatea să le
înmulțim cu nivel urile de vulner abilitate sau să utilizăm tabelul
nr. 5 pentru a determina valorile riscurilor. Acestea mai pot fi
46 Ordeanu V., Dumitrescu G., Popescu D., op. cit. , p. 92.
47 Ibidem.
52
calculate prin modelele și/sau metodele descrise de analistul de
securitate dr. ing. Gheorghe Ilie în lucrarea „Risc și
securitate ”48. Autorul prezintă modelu l în cascadă (ASIS) și
etapele desfășurării acestui model, determinarea valorilor
riscurilor folosind conceptul de amenințare, vulnerabilitate și
risc, metoda sensitivității pentru determinarea riscului și
metoda FISHBORNE.
În opinia noastră, algoritmul pr ocesului acțiunilor
conflictelor atipice este mai complex decât cel prezentat în
figura nr. 5 (reprezentarea schematică a algoritmului procesului
unei acțiuni a conflictelor atipice) și este ilustrat în figura nr. 7,
în care apar , în plus , o serie de bucle de feed -back după fiecare
din cele nouă elemente (amenințare, vulnerabilitate, risc,
intenție, capabilitate, situație favorizantă, decizie, acțiune/atac,
efect/consecință).
NIVEL DE AMENINȚARE (A) 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0,1 0 0,01 0,02 0,03 0,04 0,05 0,06 0,07 0,08 0,09 0,1
0,2 0 0,02 0,04 0,06 0,08 0,10 0,12 0,14 0,16 0,18 0,2
0,3 0 0,03 0,06 0,09 0,12 0,15 0,18 0,21 0,24 0,27 0,3
0,4 0 0,04 0,08 0,12 0,16 0,20 0,24 0,28 0,32 0,36 0,4
0,5 0 0,05 0,10 0,15 0,20 0,25 0,30 0,35 0,40 0,45 0,5
0,6 0 0,06 0,12 0,18 0,24 0,30 0,36 0,42 0,48 0,54 0,6
0,7 0 0,07 0,14 0,21 0,28 0,35 0,42 ,049 0,56 0,63 0,7
0,8 0 0,08 0,16 0,24 0,32 0,40 0,48 0,56 0,64 0,72 0,8
0,9 0 0,09 0,18 0,27 0,36 0,45 0,54 0,63 0,72 0,81 0,9 VULNERABILITĂ ȚI
1 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1
Tabelul nr. 5: Valoarea riscurilor în funcție de nivelul amenințărilor
și cel al vulnerabilităților
În figura nr. 7, la fiecare etapă, pe ieșirea P începe câte o
buclă de feed -back, care se închide înapoi la existența
48 Gheorghe Ilie, Risc și securitate, vol. 1, Editura UTI Press, București,
2015, pp. 51 -70; 82 -88; 170 -185 și 197 -216.
53
amenințării. Dacă la vulnerabilitate nu poate fi decât o singură
buclă, în continuare, de exemplu, de la Risc bucla se poate
închide la vulnerabilitate sau la amenințări. De fiecare dată
când se mai adaugă o etapă mai ap are încă o buclă în plus,
astfel încât la etapa „Acțiune (atac)” apar un număr de șapte
bucle de feed -back.
Figura nr. 7: Algoritmul procesului acțiunii conflictelor atipice
Notă: P – posibil(itatea) (există) .
P P P P P P P P
Da Da
Da Da Da Nu Amenințare
Vulnerabilitate
Risc
Intenția
Capabilitate Nu
Nu
Nu
Nu
Situație
Decizia
Acțiune (atac)
Efect Da
Da
Da Nu
Nu
Nu
Nu
54
Din figura nr. 7 rezultă următoarele etape ale procesului
acțiunii conflictelor atipice: existența amenințărilor; existența
vulnerabilităților; existența riscurilor; existența intenției;
existența capabilității; situația favorizantă; luarea deciziei de
acțiune; producer ea atacului; efectul (consecința). Pe lângă
aceste etape, mai există și posibilitatea repetării ciclice a unor
etape așa cum rezultă din figura menționată.
Dacă algoritmul din figura nr. 7 îl prezentăm simbolic
printr -un dreptunghi, atunci procesul tuturor acțiunilor
conflictelor atipice se poate sistematiza în câteva tipare, de
exemplu, în paralel, în serie și o mulțime de combinații:
Din figura nr. 9 rezultă că acțiunile se desfășoară
succesiv (în cascadă). În schimb, în figura nr. 8, acțiunile sunt
simultane. În figura nr. 10 sunt reprezentate acțiuni în paralel,
care au un efect intermediar, urmate de unele acțiuni în serie.
Figura nr. 9: Acțiuni
în serie și efectul lor …
Efect final
…
Efect final
Figura nr. 8: Acțiuni paralele
și efectul acestora
…
Efect inte rmediar
Figura nr. 10: Acțiuni
paralele și în serie Efect final
55
Evident că numărul de combinații nu se oprește la figura
nr. 11, ci poate continua deoarece depinde de acțiunile concrete
și imprevizibile ale inamicului/adversarului/agresorului.
În figurile nr. 8 și nr. 9 sunt reprezentate grafic doar
efectele finale însă, în realitate, după fiecare acțiune se produce
și un efect (așa cum rezultă din figura nr. 7). Rezultă că și în
celelalte figuri (nr. 10 și nr. 11) există efecte care nu au mai fost
reprezentate după fiecare dreptunghi. În plus, în figura nr. 10
mai apare un efect intermediar ca urmare a însumării tuturor
efectelor rez ultate din acțiunile desfășurate simultan (în
paralel). Figura nr. 11: Acțiuni combinate
(o mulțime de acțiuni în serie se desfășoară simultan) …
Efect final … ………………………….
………………………….
………………………….
56
În conflictele și războaiele moderne nu se mai distruge
complet inamicul ca în trecut, uneori nu se mai urmărește
cucerirea de teritorii sau epuizarea resurselor adversarului. În
schimb, se acționeaz ă pentru a crea efecte prin care să se
afecteze capacitatea de reacție a inamicului/adversarului (prin
aplicarea unor instrumente ale puterii naționale), iar prin
cumularea efectelor se îmbină obiectivele strategice (și
operaționale) cu cele tactice. În ră zboiul de astăzi operează nu
numai actori statali, ci și cei non -statali în rețelele complexe și
flexibile, în sisteme tradiționale. Împotriva acestor rețele sunt
necesare acțiuni complexe și întrunite, inter -intituționale și
multinaționale în scopul respi ngerii amenințărilor și pericolelor;
este nevoie de unitate de efort pentru ca operațiile întrunite să
se desfășoare cu succes.49
Efectele specifice acțiunilor militare sunt de două feluri:
efecte de proces și cele conceptuale. Cei care conduc războiul și
operațiile întrunite au nevoie de cuantificarea efectelor în
operații (conflict) pentru a planifica operații. Efectele se pot
cuantifica prin evaluare pe dimensiunea măsurii eficienței sau
pe cea a măsurii performanței. De asemenea, efectele mai pot fi
cuantificate și prin analiză (a efectelor în operații bazate pe
obiective sau pe efecte)50.
În epoca lui Sun Tzu , printre acțiunile războaielor erau
și blocade, asedii, acțiuni de înșelare, de subversiune, dar și
altele care nu țineau de confruntarea armată, ci evitau această
confruntare directă. Așadar, atât atunci, cât și acum, succesul
într-un conflict armat se poate evalua din punct de vedere al
rezultatelor obținute și nu a l distrugerilor, deoarece distrugerea
inamicului/adversarului reprezintă doar o soluț ie (o ultimă
posibilitate) a unei finalități strategice și nu un scop în sine51.
49 Eugen BĂDĂLAN , Mircea SAVU , Vasile BOGDAN , Cuantificarea
efectelor în operații , Editura BREN, București, 2011, pp. 7 -8.
50 Ibidem , p. 8.
51 Ibidem , p. 11.
57
În orice conflict, practicile bazate pe efecte au un impact
puternic la nivelele strategic și operațional, căci pe baza
analizei efectelor se pot optimiza activitățile militare pe trei
domenii: angajarea optimă a capabilităților; simplificarea
acțională; sinergia acțiunilor militare și nonmilitare. Prin
specularea efectelor , se obțin finalități scontate în mod integrat,
coordonat și sincronizat. Evaluarea, monitorizarea și anali za
efectelor (atât celor produse de inamic/adversar, cât și a celor
provocate de acțiunile proprii) sunt în responsabilitatea
comandamentelor strategice și operaționale, dar și a
decidenților politici.52 Pentru a transpune în realitate
succesiunea efectelor dorite , este necesară cooperarea și
armonizarea continuă între structurile comandamentelor de
toate categoriile și nivelele.
În concluzie, succesul într -un conflict armat se poate
comensura prin evaluarea și analiza finalităților obținute, iar
evaluarea, analiza, măsurarea și comensurarea efectelor
obținute sunt esențiale în desfășurarea operației sau conflictului
(războiului). În acțiunile militare și nonmilitare e ste nevoie de
multă eficiență pentru a ajunge la finalitatea scontată, iar
procesul de anali ză trebuie să se desfășoare atent și constructiv
pentru a evalua realist eficiența tuturor acțiunilor. Trebuie, deci,
comensurat precis nivelul de realizare a finalității fiecărei
operații și bineînțeles a conflictului (războiului).
Planificarea operației se poate face pe baza unor
obiective distincte sau pe baza concentrării pe rezultate (pe
efecte).
Cuantificarea înseamnă estimarea valorilor unei mărimi
fizice sau impunerea unor condiții pentru o mărime fizică astfel
încât aceasta să ia valori discontinui (discrete).
Obiectivul reprezintă scopul sau ținta unei acțiuni, iar
efectul este fenomenul care rezultă dintr -o cauză anume, adică
urmarea sau consecința acțiunii. Și în antichitate se urmărea
52 Idem .
58
combinarea acțiunilor (formelor de putere) care să -l oblige p e
adversar să renunțe la scopurile sale. Sun Tzu era de părerea că
forța trebuia utilizată în ultimă instanță (ca ultimă alternativă)
pentru că inamicul se putea înfrânge și fără luptă. Și Carl von
Clausewitz a recunoscut necesitatea „folosirii tuturor
elementelor puterii” (nu numai forța armată)53 în scopul
obținerii rezultatelor planificate. El considera că aliații
inamicului trebuiau dezbinați și atunci se măreau șansele de
victorie fără a fi necesară înfrângerea armatei adversarului, mai
ales dacă se atr ăgeau noi aliați de partea forțelor proprii.
Astăzi, prin operațiile bazate pe efecte , unii autori54
înțeleg „seturi de acțiuni coordonate, direcționate în scopul
modelării/transformării într -un mod favorabil a
comportamentului prietenilor, inamicilor și ne utrilor pe timp de
pace, în situații de criză și la război și atingerii unei stări de
finalitate”. Prin sintagma seturi de acțiuni se înțeleg atât acțiuni
militare, cât și nonmilitare. Deci acțiunile pot fi distructive și
non-distructive, care încep pe tim p de pace și se continuă pe
timp de criză și apoi de conflict (război).
Acest set de acțiuni trebuie bine coordonate (global) și
desfășurate în mai multe domenii (politic, economic,
diplomatic, militar etc.), prin folosirea forțelor speciale, a
propagandei , atacurilor cibernetice și a presiunilor diplomatice
pentru a urmări atât comportamentul adversarului, aliaților
(partenerilor), dar și al neutrilor. Starea de finalitate presupune
modelarea/transformarea comportamentului tuturor acestora în
termeni polit ici, economici, diplomatici, sociali, culturali și
militari.55
De exemplu, î n operația Desert Storm , prin lovituri
aeriene , au fost lovite obiective de pe întreaga adâncime a
teatrului de operații timp de trei zile, iar în operația Iraqi
53 Ibidem , p. 15 .
54 Ibidem , p. 16.
55 Ibidem , p. 17.
59
Freedom au fost mit uiți unii comandanți irakieni cu mari sume
de dolari, ceea ce a redus capacitatea de luptă a unor mari
unități de elită, realizând îndeplinirea misiunii sau cu pierderi
minime.56 Acestea au fost efecte strict militare, dar există și
efecte de proces (efect simplu, complex, cumulativ, în cascadă,
efecte fizice și comportamentale)57. În ceea ce privește efectele
conceptuale , facem câteva precizări: efectele istorice și
comportamentale din cauza coerciției psihice ori fizice sunt
greu de estimat și evaluat și , de aceea , în trecut operațiile
militare s -au focalizat pe efectele fizice , care erau mai lesne de
cuantificat. În efectele comportamentale este dificilă stabilirea
exactă a relației cauză -efect, a efectului etc. În consecință,
conexiunea acțiune -rezultate -cauze necesită o abordare prin
prisma probabilităților (nu a efectelor)58.
Evaluarea efectelor se face în mai multe cicluri sau
procese de evaluare (prin obiective distincte). În operația Iraqi
Freedom, în virtutea metodologiei de planificare, planul a
conți nut opt obiective care au condus la realizarea unor
finalități (figura nr. 12).
56 Ibidem, pp. 17 -18.
57 Ibidem, pp. 18 -28.
58 Ibidem, pp. 29 -30.
60
Strategia s -a bazat pe însumarea elementelor puterii
naționale ale SUA (politică, militară, economică, diplomatică
etc.), focaliza te pe distrugerea sau anihilarea tuturor
elementelor potențialului (capacității) irakian(ene).
Dacă s -ar fi ales numai una sau două componente ale
puterii naționale (ale SUA) , s-ar fi redus drastic succesul
(sinergia) sau rezultatul însumării efectelor în timpul operației
din Irak, ceea ce ar fi dat posibilitatea inamicului (Irakului) să
riposteze mai puternic (figura nr. 13).
OBIECTIVE
OPERAȚIONALE
Prăbușirea regimului
Eliminarea armelor CBRN
Capturarea și îndepărtarea
teroriștilor
Obținerea datel or despre
teroriști și CBRN
Securizarea câmpurilor
petroliere
Asigurarea sprijinului
umanitar
Crearea condițiilor pentru
un guvern reprezentativ
Asigurarea integrității
teritoriale FINALITĂȚI
Schimbarea regimului
Eliminarea CBRN
Capturarea teroriștilor
Figura nr. 12: Structurarea obiectivelor în Operația Iraqi F reedom
61
Măsura eficienței acțiunii reprezintă un criteriu de
evaluare a modificării comportamentului sis temului ori a
capabilităților acțiunilor desfășurate59, mai precis „un indicator
al stării sistemului”60. Ea e ste elaborată pe timpul fundamentării
obiectivului politic (strategic), obiectivelor militare (și
nonmilitare) și efectelor și trebuie să asigure că „parametrul
evaluat e ste cuantificabil cu exactitate”61.
Setul de măsuri pentru evaluarea eficienței conține
elemente minime de definire și structurare (descrierea unui
element de sistem, unei relații de interes) și a modului în care
elementul poate influe nța modificările (inclusiv îmbunătățirile
planificate), măsura în care efectul e măsurabil și măsura
privind specificul posibil (se măsoară numai ceea ce trebuie
cuantificat).
59 Development of NATO’s Effects/Based Approach to Operations: Bi -Sc
Discussion Note , Annex A.
60 Eugen BĂDĂLAN , Mircea SAVU , Vasile BOGDAN , op.cit., p. 90.
61 Ibidem , p. 90. Finalitate
strategică Dimensiunea
națională ( proprie )
Politică
Militară
Economică
Diplomatică
Informațională Dimensiunea
inamică (adversă)
Politică
Militară
Economică
Diplomatică
Informațională
Figura nr. 13: Însumarea elementelor puterii naționale în operații
62
Condiții pentru setul de măsuri destinat evalu ării
eficienței: să fie cuantificabil, adică fie cantitativ (ca număr,
procent etc.), fie calitativ (atitudini, percepții etc.), să evite
subiectivismul, să cuprindă clasificarea în privința unui anumit
efect în funcție de importanța sa pentru evaluare. Măs ura
eficienței comensurează eficiența efortului (resurse utilizate),
asigurând modalitatea pentru măsurarea rezultatelor. Fiecare
curs de măsură a eficienței include un punct de referință.
Măsura performanței poate fi definită ca fiind un criteriu
de evalu are a acțiunilor proprii. Fiecare măsură de evaluare a
performanței cuprinde următorul set de condiții: sprijinirea mai
multor acțiuni; descrierea elementelor ori relațiilor sistemului
pentru a determina dacă au fost îndeplinite acțiunile alocate;
punctul de plecare al schimbării, la elementele sistemului, poate
fi modificat pe timpul operației.
Sunt mai multe metode pentru prezentarea performanței.
Astfel, măsura poate fi situată: 1) deasupra punctului de pornire
(succes); 2) între succes și insucces; 3) s ub punctul de pornire
(insucces), ceea ce se poate transforma în note sau calificative
(FOARTE BINE, SATISFĂCĂTOR și NESATISFĂCĂTOR),
sau mai simplu în SUCCES sau INSUCCES.
Măsura acțiunilor psihologice și a celo rlalte acțiuni ale
adversarului este dată de : OBIECTIVE
– politico -militare
– strategice
– militare
– civile
– economice etc.
EVALUARE
– strategică
– operațională
– tactică. CRITERII
DE
EVALUARE
Figura nr. 1 4: Măsura eficienței
63
– cât la % din etnicii respectivi au fost influențați pentru
separatism;
– cât la % nu au fost influențați pentru separatism;
sau
– câți (nr.) au fost influențați;
– câți (nr.) s -au înarmat;
sau
– cât la % din teritoriul țării va fi ocupat de separatiști ;
sau
– câți km2 din teritoriul țării va fi ocupat de separatiști;
sau
– din câte părți vom fi atacați? = 1, 2 sau 3 (cercetare
istorică)
sau
– câte obiective economice sunt (vor fi) ale inamicului/
adversarului
sau
– cât la % din obiectivele economice sun t (vor fi) ale
inamicului/adversarului
sau
– câte bănci sunt (vor fi) ale inamicului/adversarului
sau
– cât la % din bănci sunt (vor fi) ale
inamicului/adversarului
sau
– câți miniștri (senatori, deputați etc.) sau demnitari fac
politica inamicului/ advers arului
sau
– câte state din UE sunt de partea inamicului/
adversarului și care sunt acestea.
În toate operațiile aferente conflictelor atipice, în special
cele hibride, sunt implicate și organizațiile civile (organizațiile
internaționale, regionale și guve rnamentale – ONU, OSCE, UE,
64
Crucea Roșie, Semiluna Roșie -, precum și organizațiile non –
guvernamentale).
În metodologia cuantificării efectelor prin analiză se
pornește de la conexiunea acțiunilor militare cu cele
nonmilitare, deoarece toate acțiunile cont ribuie la realizarea
scopurilor politico -militare (figura nr. 1 5).
Scopul fiecărei misiuni înseamnă îndeplinirea efectului
urmărit (planificat) și explică motivul pentru care trebuie
realizată misiunea. Efectul (rezultatul) d iferă de scopul misiunii
și descrie condiția de succes (figura nr. 1 6).
Obiective
militare
Obiective
nonmilitare Obiectiv
strategic Obiectiv
politico –
militar
Figura nr. 1 5: Conexiunea acțiunilor militare cu cele non -militare
pentru realizarea obiectivelor politico -militare
ELEMENTE CONȚINUT
misiunea
scopul
metoda
efectul definirea acțiunii
de ce?
cine execută
cum execută
Figura nr. 1 6: Elementele (și conținutul) unei operații
65
Prin operația pe obiective se pune în aplicare ecuația:
Sarcina/misiunea + scop + metode + alți factori =
efectul dorit (finalitate)62
În continuare, prezentăm alte scheme explica tive, de
interes pentru problematica abordată în studiul nostru:
62 Eugen BĂDĂLAN , Mircea SAVU , Vasile BOGDAN , op. cit., p. 106. Figura nr. 1 7: Acțiunile și efectele care produc starea de finalitate LEGĂTURA INTERD EPENDENTĂ DINTRE ACȚIUNI,
OBIECTIVE ȘI STAREA DE FINALITATE STAREA DE FINALITATE
OBIECTIVE Acțiuni ale statului inamic
(adversar)
Acțiuni ale statului agresat
Acțiuni ale ONU
Acțiuni ale OSCE
Acțiuni ale UE
Acțiuni ale NATO
Acțiuni ale altor state
Acțiuni ale OG
Acțiuni ale ONG
Acțiuni ale altor forțe
(organizații) E1
E2
E3
E4
E5
E6
E7
E8
E9
E10
66
Acți-
uni Efecte CAUZE
Acțiuni
militare
și
nonmi –
litare Crearea
inamicului a
sentimentului
(percepției) că
e inutil să mai
lupte
Acțiuni a le
inamicului/adver –
sarului (militare
și nonmilitare) Crearea forțelor
proprii a
sentimentului
(percepției) că e
inutil să mai
opună rezistență
Figura nr. 1 8: Acțiuni (proprii sau ale
inamicului/adversarului) și crearea de efecte
67
Pentru cuantificarea efectelor (letale și nonletale), acestea
se monitorizează din punct de vedere militar, dar și non militar.
Figura nr. 20: Cuantificarea lovirii țintelor63
63 Figură adaptată după Eugen BĂDĂLAN , Mircea SAVU , Vasile
BOGDAN , op. cit. , p. 62.
EFECTE
realiz ate
nerea lizate Identificarea
țintelor
(problemelor)
Încheierea
acțiunii
Analiza
țintelor Reexaminarea
țintelor și re –
luarea acțiunii Cerințele
cuantificării
efectelor
Continuitatea
Sinergia
Raportarea la alte
sisteme Posibilitatea
valorificării Caracterul
științific
Figura nr. 1 9: Cerințele cuantificării efectelor
68
Identificarea țintelor se face prin efortul mai multor
experți în domeniile politic, juridic, geospațial, afaceri publice,
PSYOPS, INFO OPS etc.
O parte din țintele atacurilor militare vor fi obiectivele
militare (unitățile și marile unități, avioanele de vânătoare,
avioanele de bombardament, submarinele, depozitele de muniții
etc.). Ex emple de obiective cu dublă utilizare: podurile,
sistemele electrice, combustibilii, nodurile de comunicații etc.
În urma măsurării dimensiunilor culturii naționale64
pentru SUA și Rusia s -au obținut următoarele scoruri:
64 Cătălin DINU , „Dialogul intercultural dintre SUA și Rusia în contextul
conflictului din Ucrai na”, Revista de Științe Militare nr. 2(39)/2015, p. 116. Categorii de mijloace
(politice, economice,
diplomatice, militare,
informaționale)
Obiective
militare
Obiective
cu dublă
utilizare
Obiective
civile
Figura nr. 21. Categorii de ținte
69
Măsura (%) Nr.
crt. Indicatori Rusia SUA
1. Distanța față de putere 93 40
2. Individualism/Colectivism 39 91
3. Masculinitate/feminitate 36 62
4. Evitarea incertitudinii 95 46
5. Gândirea pe termen
lung/scurt 81 26
6. Indulgență/reținere 20 68
Tabelul nr. 6: Indicatori ai cultu rii naționale
Există două medii paralele în care trăim: mediul social
(viața reală) și mediul digital (realitatea virtuală). Spațiul
cibernetic se poate aborda în trei feluri: spațiul cibernetic
gibsonian, realitatea virtuală și ciberspațiul barlovian.65 Spațiul
cibernetic are 5 caracteristici de bază: 1) existența unei
platforme hardware și software flexibile și deschise; 2)
existența a 4 niveluri componente (infrastructura fizică, nivelul
logic, nivelul informațional și nivelul uman); 3) dependența de
acțiunea și interacțiunea umană; 4) evoluția pe baza modelelor
comportamentale umane; 5) existența unui grad ridicat de
securitate.
Securitatea cibernetică e ste starea de normalitate din
mediul de rețea ca efect al aplicării măsurilor tehnice de
protecție și unor politici de securitate proactive care asigură
confidențialitatea, disponibilitatea, integritatea și autenticitatea
datelor și informațiilor din mediu și accesul continuu și sigur la
serviciile rețelei.66
În prezent, un virus ori o secvență distructivă de cod
poate avea efecte devastatoare pentru zeci de milioane de
persoane67, iar soluțiile de securitate (de protecție) au costuri
65 Gheorghe BOARU , Benedictos IORGA , „Cultura de securitate -prima
linie a apărării cibernetice ”, Revista de Științe Militare , nr. 2(39)/2015, p.
132.
66 Ibidem , p. 134.
67 Ibidem , p. 136.
70
mari și foarte mari. Singura posibilitate de apărare împotriva
atacurilor cibernetice este schimbarea mentalității actuale a
utilizatorilor asupra culturii de securitate cibernetice.68
În SUA , se aprecia că 100 de teroriști (atentatori) activi la
aproximativ 250 milioane de cetățeni ar depăși capacitatea de
ripostă a poliției și serviciilor secrete.69 Rezultă că pentru țara
noastră dacă 10 teroriști ar acționa pe cont propriu în acțiuni
sinucigașe în 10 locuri diferite, simultan, ar depăși capacitatea
de ripostă a poliției și serviciilor secrete naționale.
Prin similitudine, graficul din figura nr. 22 se poate
modifica și adapta la acțiunile conflictelor atipice, în care
numărul de teroriști se înlocuiește cu numărul de „omuleți
verzi” (de genul celor utilizați în războiul hibrid din Ucraina)
sau de mercenari care pot să apară instantaneu, simultan , într-o
mulțime de locuri dispersate pe suprafețe relativ mari.
68 Ibidem , p. 1 41.
69 V. ORDEANU , G. DUMITRESCU , D. POPESCU , „Vulnerabilități,
amenințări și riscuri teroriste ”, Revista de Științe Militare , nr. 4/2014, p. 89. 100 200 300 400 500 600
200
100 Număr
teroriști
Figura nr. 22: Estimarea capacității de apărare contrateroristă
la nivel național în funcție de numărul de locuitori/cetățeni Milioane
locuitori/
cetățeni
71
Așadar, fără pretenția de a oferi o metodologie completă
de a investigare a conflictelor atipice, abordarea de față prezintă
o serie de elemente de la care poate fi inițiată o analiză de
conflict. Scopul său este de a sprijini o mai bună înțelegere a
caracteristicilor conflictelor contemporane și de a oferi indicii
pentru identificarea celor viitoare , astfel încât să poată fi
realizată adaptarea rapidă a metodelor, ta cticilor, tehnicilor și
proceduri lor de operare ale armatei la amenințarea ieșită din
tiparele de până acum ale unui actor statal sau non-statal.
100 200 300 400 500 600 Milioane
locuitori/
cetățeni
200
100 Număr de
„omuleți verzi”
Figura nr. 23: Estimarea capacității de ripostă împotriva
„omuleților verzi” în funcție de numărul de locuitori/cetățeni
72
CONCLUZII
Caracterul conflictului va urma o tendință de evoluție
continuă: tehnologia oferă noi c ăi și mijloace, lumea tot mai
globalizată prezintă amenințări și provocări inedite, iar
desfășurarea conflictelor este influențată direct de normele
interna ționale și sociale. Cu toate acestea, natura conflictului va
rămâne neschimbată, constituind o activ itate umană unică și
impredictibilă , cu determinări politice, economice, culturale și
civilizaționale, sociale, tehnologice , precum și militare.
Conflictul poate fi un agent al politicii, dar, odată
declanșa t, poate modela politica. Viitoarele forme ale
conflict ualității de natură militară vor constitui manifestări
violente ale conflictelor din interiorul sistemelor sociale, în
special în sfera politic ă, economic ă și social ă. Principala
caracteristică a acestora este interdependența, în sensul că ele
sunt t ot mai mult condiționate de relațiile existente în interiorul
sfere lor amintite .
Spre deosebire de natura conflictului, fizionomia
conflictelor este în permanentă schimbare, factorii care o
caracterizează incluzând noi situații de insecuritate politico –
economic ă și strategic ă, o altă concepție și o mai mare
intensitate, o altă percepție și reprezentare a adversarului în
spații operaționale de desfășurare a conflictelor , dar și de
lărgirea gamei de manifestare a acțiunii militare , fiind
fundamental dependent ă de mediul operațional strategic.
Mediul operațional strategic al viitorului este preconizat
a fi caracterizat de o dinamică extremă , indusă de factori interni
și, mai ales, externi . El va fi disputat în sensul obținerii
inițiativei și exercitării contr olului asupra spațiilor și domeniilor
de interes, având componente opozabile, forțele participante
fiind preponderent întrunite, inte rconectate în plan tehnologic,
acțional și conceptual.
73
În conflictele viitorului, adversarii vor induce diverse
provocări l a adresa abilității și capacității operaționale a forțelor
adversarului de a -și îndeplini obiectivele, concretizate în
amenințări hibride (care combină amenințări convenționale,
neregulate și asimetrice), simultan, în timp și spațiu.
Globalizarea cr ește probabilitatea de conflict cu
implicarea actorilor non -statali și a statelor eșuate. Conflictul
inter-statal nu va dispărea, dar caracterul său este deja în
schimbare. Tactici asimetrice, cum ar fi cele ce aparțin
domeniilor economic sau cibernetic ș i acțiuni proxy , în locul
unei confruntări militare directe , vor juca un rol tot mai mare
pentru a surclasa avantajele militare oferite de capacitățile
militare convenționale. Ca rezultat, diferen țele dintre conflictul
inter-statal și conflictele neregulate se v or reduce seminificativ.
Gama de amenințări se va extinde, de la ADM la cele
aparținând spațiului cibernetic sau rezultat al dezvoltării unor
sisteme novatoare de arme și permanentizării unor amenințări
neregulate, acțiuni asimetrice sau teroriste. Se va u rmări, de
asemenea, promovarea unei asimetrii statale, ce va rezulta din
utilizarea combinată a unor capabilități de război cibernetic,
programe și sisteme anti -satelit sau antirachetă, potențate de
amenințarea nucleară. Inciden ța violenței intra -statale, cu actori
statali, state proxy/terți sau actori non -statali va rămâne o temă
continuă de analiză.
Pentru a -și atinge scopurile, adversarii dintr -un conflict
(actori statali, state proxy/terți sau actori non -statali) vor
desfășura activități care să aibă ca rezultat o percepție cât mai
redusă și indistinctă a acțiunii lor în mediul de confruntare,
conflictul urmărind continuu influențarea participanților (și mai
ales a populației), activitate ce va fi coordonată de o manieră
centralizată și executată local s au descentralizat.
Menținerea sprijinului opiniei publice va fi esențială în
asigurarea succesului operațiilor militare, condițiile minime de
îndeplinit în acest sens fiind legitimitatea acțiunilor și
74
asigurarea protecției forțelor. Între obiectivele viza te de
adversari se vor regăsi atât liniile electronice de comunicații ,
cât și liniile de comunicații fizice.
Creșterea și proliferarea sistemelor de comunica ții și
celor de înaltă tehnologie va cr ește capacitatea adversarilor de a
influen ța nu numai forțe le dislocate în teatrele de operații, dar și
societatea în ansamblul său. Prin urmare, operațiile
informaționale vor contribui decisiv la obținerea succesului atât
în operație , cât și la asigurarea sprijinului opiniei publice pentru
acțiunile în care forțe le armate sunt angajate.
Conflictele atipice ale viitorului ar putea implica o serie
de participanți trans -naționali, de stat, de grup și la nivel
individual, care se vor concentra și vor opera atât la nivel
global , cât și la nivel regional sau local. În unele conflicte, este
probabil să constatăm, concomitent, violență inter -comunitară,
terorism, insurgență, criminalitate generalizată și dezordine
publică pe scară largă.
Tacticile, tehnicile, procedurile , precum și tehnologiile
vor continua să conveargă , pe măsură ce adversarii se
adaptează rapid pentru a beneficia de avantaj și influență,
inclusiv prin mijloace economice, financiare, juridice sau
diplomatice.
Adversarii, manifestând un pregnant caracter adaptiv al
acțiunilor lor, vor încerca să manipul eze reciproc mass -media și
sistemele politice spre obținerea de avantaje, în special în plan
strategic, ajustându -și permanent tacticile, tehnicile și
procedurile. Ei vor încerca, de asemenea, să se disperseze într –
un câmp de luptă ce în ce mai complex, in clusiv în rândul
populației, unde se vor concentra eforturile pentru a domina
medi ul operațional. „Terenul uman”, cu trăsăturile sale
distinctive asociate – lingvistice, ideologic e, tribale, sectare și
etnice –, va rămâne extrem de complex.
Conflictul va r ămâne , ca și până acum , un spațiu al
fricțiunii și incertitudinii, fiind un mozaic de adversari,
75
amenințări și răspunsuri la acestea. Angajarea într -un potențial
conflict va schimba fundamental modul de întrebuințare și
paradigmele acționale, conceptuale sau de altă natură , în baza
cărora forțele armate se pregătesc în prezent, și care nu pot fi
controlate deplin sau cel puțin anticipate. Aplicarea principiilor
adaptabilității și flexibilității reprezintă căi de menținere a
capacității operaționale a forțe lor.
În cadrul războaielor și conflictelor atipice ,
simultaneitatea acțiunilor cu caracter militar și nonmilitar ,
combinația mijloacelor convenționale și neconvenționale ,
exploatarea eficientă a domeniului cognitiv și moralului vor
constitui direcții de a cțiune și linii de efort pentru toate
categoriil e de beligeranți. Nu în cele din urmă, operațiile
militare desfășurate în spațiul Orientului Mijlociu, Afganistan
sau Africa, au demonstrat dominanța lup tei în ș i pentru
localită ți, utilizarea de armament mod ern și a opera țiilor
informa ționale extinse.
Acțiunea militară va fi supusă procesului de comprimare
a nivelurilor ac țiunii militare cu efect direct în accelerarea
tempo -ului în conducerea războiului – suprapunerea și
simultaneitatea ac țiunii strategice, operative și tactice .
În gama acțiunilor neconvenționale se va urmări
exploatarea opozițiilor de ordin cultural și etnico -religios, dar și
în plan economic, precum și confruntările militare indirecte,
prin terți, manifestare a războaielor proxy .
Spațiul informațional va fi dominat de operații
informaționale agresive desfășurate de beligeranți cu
influențarea publicului larg prin intermediul mass -media și
media sociale, având ca obiectiv pierderea încrederii în liderii
politico -militar i și în forțele armat e.
În ceea ce privește organismul militar și capabilitatea
acestuia de a face fa ță conflictelor atipice (inclusiv unui război
hibrid) , apreciem că aceasta trebuie să fie „O
CAPABILITATE” și nu „CAPABILITATEA” principală a
76
Armatei României , iar comandan ții și liderii trebuie să fie
instrui ți și educa ți în exercitarea ini țiativei și desf ășurarea
descentralizată a misiunilor în condi ții complexe de
incertitudine și ambiguitate, deziderat central al eficacită ții în
condi țiile războaielor atipice .
Ajustarea rap idă a metdelor, tacticilor, tehnicilor și
procedurilor de operare ale unei armate la acțiunile adversarului
se constituie într -o condiție a eficienței acestora, în concordanță
cu circumstanțele predominante ce definesc caracterul real al
acțiunilor. Aceast a reprezintă un argument suficient și
convingător pentru înțelegerea caracteristilor conflictelor
moderne, esența în acest demers fiind dată de studiul naturii
conflictelor viitoare.
77
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
F.A., Rule of Law in Armed Conflicts Project (RULAC) ,
URL: http://www.geneva -academy.ch/RULAC/qualification.
ANTON , Stan; IORDACHE , Gheorghe, Considerații de
ordin general asupra acțiunilor militare desfășurate în mediul
de securitate actual, Buletinul Universității Naționale de
Apărare nr. 1/2007.
BĂDĂLAN , Eugen ; SAVU , Mircea; BOGDAN , Vasile,
Cuantificarea efectelor în operații, Editura BREN, București,
2011.
BOARU , Ghe orghe; IORGA , Benedictos , „Cultura de
securitate -prima linie a apărării cibernetice ”, Revista de Științe
Militare , nr. 2(39)/2015.
BUȚ A, Viorel ; VASILE , Valentin, „Considerații cu
privire la perspectiva NATO asupra războiului hibrid ”, Revista
de Științe Militare , nr. 1/2015.
DINU , Cătălin , „Dialogul intercultural dintre SUA și
Rusia în contextul conflictului din Ucra ina”, Revista de Științe
Militare nr. 2(39)/2015.
DOUMA, Pyt S. , The Origins of Contemporary
Conflict. A Comparision of Violence in Three World Regions ,
Netherlands Institute of International Relations Clingendael.
FRUNZETI, Teodor, „Convențional și neconv ențional
în acțiunile militare”, în Impact Strategic nr. 2/2012.
FRUNZETI, Teodor; ZODIAN, Vladimir (coord.),
Lumea 2005. Enciclopedie politică și militară (studii strategice
și de securitate) , Ed. CTEA, București, 2005.
ILIE Ghe., Risc și securitate – articole, comunicări și
prelegeri – vol. I , Editura UTI Press, București, 2015.
IVANCIK Radoslav , NECAS Pavel, Theoretical and
methodological views of definition of conflicts, Security and
defence quarterly, Warsaw, 2013.
78
MĂGUREANU, Virgil, Studii de sociolog ie politică,
Editura Albatros, București, 1997.
MUREȘAN, Mircea, Viitorul conflictelor armate – Curs
de teoria artei militare , Editura UNAp, București, 2005.
ORDEANU V., DUMITRESCU G., POPESCU D.,
„Vulnerabilități, amenințări și riscuri teroriste” , Revist a de
Științe Militare , nr. 4/2014.
PRZYBELSKI, Tom R., Hybrid War: The Gap in the
Range of Military Operations , US Naval War College, 2011.
SITEANU, Eugen; ANDRONIC, Benoni, „Războiul
hibrid”, în Univers Strategic nr. 2/2015.
STĂNCILĂ, Lucian, Legile și p rincipiile luptei armate
moderne , Editura AISM, București 2000.
STĂNCILĂ, Lucian; POPESCU, Constantin, Opinii
privind tendințele și perspectivele confruntărilor armate
modern , Editura AISM, București, 2002.
TRAYNOR Ian, “Ukraine crisis: NATO plans east
European bases to counter Russia. NATO chief announces
move in response to Ukraine crisis and says alliance is dealing
with a new Russian military approach” , The Guardian ,
Wednesday, August 27, 2014.
WILLIAMSON, Steven C., From Fourth Generation
Warfare to Hybrid War , US Army War College, Carlisle
Barracks, 2009.
ZAMFIR, Cătălin; VLĂSCEANU, Lazăr (coord.),
Dicționar de sociologie , Editura Babel, București, 1998.
International Committee of the Red Cross (ICRC), How
is the Term “Armed Conflict” Defined in Inte rnational
Humanitarian Law? , Opinion Paper, March 2008, URL:
https://www.icrc.org/eng/assets/files/other/opinion -paper –
armed -conflict.pdf.
Heidelberg Institute for International Conflict Research,
Conflict Barometer 2014 , No. 23, online edition, Heidelberg ,
2015.
79
The Uppsala Conflict Data Program, Definitions ,
Department of Peace and Conflict Research, Uppsala
University.
The Geneva Centre for the Democratic Control of
Armed Forces (DCAF), Armed Non -State Actors: Current
Trands & Future Challenges, DCAF Hor izon 2015 Working
Paper no. 5, Geneva, 2015.
The Centre for East European Policy Studies, The War
in Ukraine: Lessons for Europe, University of Latvia Press
Riga, 2015.
RAND Arroyo Center, Military Capabilities for Hybrid
War: Insights from the Israel Defe nse Forces in Lebanon and
Gaza, RAND, 2010
80
EDITURA UNIVERSITĂȚII NAȚIONALE DE APĂRARE „CAROL I ”
Redactor: Daniela RĂPAN
Coperta: Elena PLE ȘANU
Lucrarea conține 80 de pagini.
Universitatea N ațională de Apărare „Carol I”
Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate
Șoseaua Panduri, nr. 68 -72, sector 5, București
Tel.: +41.021.319.56.49
Fax: +41.021.319.57.80
E-mail: cssas@unap.ro, Website: http://cssas.unap.ro
1244 /2015 C.281/2015
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate [611806] (ID: 611806)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.