Centrul de Studii Strategice de Ap ărare și Securitate [602422]
UNIVERSITATEA NA ȚIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”
Centrul de Studii Strategice de Ap ărare și Securitate
dr. Alexandra SARCINSCHI
ROLUL ACTORILOR STATALI
ÎN CONFIGURAREA MEDIULUI
INTERNA ȚIONAL DE SECURITATE
Editura Universit ății Naționale de Ap ărare „Carol I”
București, 2010
2
© Toate drepturile asupra prezentei edi ții sunt rezervate
Universit ății Naționale de Ap ărare „Carol I”
• Lucrarea a fost discutat ă în ședința Consiliului Științific al CSSAS
• Responsabilitatea privind con ținutul revine în totalitate autorului
ISBN 978-973-663-830-5
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
SARCINSCHI, ALEXANDRA
Rolul actorilor stata li în configurarea mediului interna țional de
securitate / dr. Alexandra Sarcinschi. – Bucure ști : Editura Universit ății
Naționale de Ap ărare “Carol I”, 2010
ISBN 978-973-663-830-5
355.4(100)
3
CUPRINS
Argument ……………………………………………………………………….. 5
Capitolul 1 – Statul în sistemul rela țiilor interna ționale și
globalizarea……………………………………………………………………… 6
1.1. Stat și națiune în sistemul interna țional…………………… 10
1.2. Rolul statelor moderne în configurarea mediului
intențional de securitate………….. ………………………. ……………….. 12
Capitolul 2 – Statul ca generator de securitate…………………….. 19
2.1. Superputeri și mari puteri………………………………………… 20
2.2. Corela ții între performan țele interne ale statelor și
statutul și rolul lor interna țional…………………………………………. 21
Capitolul 3 – Statul ca generator de insecuritate……………………. 30
3.1. State slabe, state e șuate, state în colaps……………………… 31
3.2. Influen ța negativă a statului asupra securit ății……………. 38
3.3. Corela ții între performan țele interne ale statelor și
statutul și rolul lor interna țional………………………………………….. 45
Concluzii și propuneri …………………………………………………….. 55
Anexă – Dicționar de acronime………………………………………….. 57
4
The Role of the State Actors in Shaping the
International Security Environment
Summary
Foreword • The state in the International Relations and
the globalization ∗ State and nation in the international system
∗ The role of the modern states in shaping the international
security environment • The state as a generator of security ∗
Superpowers and Great Powers ∗ Correlations between states’
domestic performance and their international status and role •
The state as a generator of insecurity ∗ Weak states, failed
states, collapsed states ∗ State’s negative impact on security ∗
Correlations between states’ domestic performance and their
international status and role • Conclusions and proposals
Abstract
The role of the state actors in shaping the international
security environment must be an alyzed in correlation with the
general role of the national st ate in the globalized world.
Globalization does not make the na tional state to disappear, but
offers it new internal functions, a new status and a new role on
the international arena. Now, the domestic performances of the state have often repercussions on its international status and,
consequently, on its role in the security environment. That is
why we argue that a state can have one of the two following
roles: generator of security or generator of insecurity. The
middle position, a neutral one, ha s no significant meaning to
the analysis of the state actors as a shaper of the international
security environment.
5
ARGUMENT
Rolul actorilor statali în configurarea mediului
internațional de securitate nu poate fi analizat f ără o examinare
atentă a rolului general al statului na țional în
contemporaneitate, ceea ce înseamn ă că demersul științific
trebuie să ia în considerare factorii specifici și caracteristicile
actualului mediu interna țional de securitate. În acest context,
globalizarea este principala constant ă de care vom ține seama în
studiul de fa ță.
Globalizarea are semnifica ții diferite pentru diverse
categorii de persoane, indiferent de nivelul la care au loc
dezbaterile – sim ț comun sau cunoa ștere științifică. Mare parte a
experților în rela ții internaționale continu ă să defineasc ă acest
fenomen prin dimensiunea sa financiar ă și economic ă, însă
globalizarea are efecte reale și în ceea ce prive ște dimensiunile
politică, socială, culturală, ecologic ă și, evident, militar ă. Din
acest punct de vedere, statele moderne ale lumii contemporane se confrunt ă
cu provoc ări în toate aceste dimensiuni.
Așadar, studiul reprezint ă o analiz ă a provoc ărilor pe
care statul na țional le întâmpin ă în prezent în realizarea
securității proprii, dar și a securit ății internaționale. În demersul
nostru pornim de la premisa c ă statele na ționale pot constitui la
nivel interna țional atât o surs ă de securitate, cât și una de
insecuritate. Astfel, distingem dou ă categorii principale de
potențiale roluri ale statelor, anum e: generator de securitate și
generator de insecuritate. O pozi ție de mijloc, neutr ă, nu are
semnifica ții deosebite pentru analiza rolului actorilor statali în
configurarea mediului interna țional de securitate.
6
Capitolul 1
STATUL ÎN SISTEMUL RELA ȚIILOR
INTERNA ȚIONALE ȘI GLOBALIZAREA
Statul reprezint ă mai mult decât un concept cristalizat
treptat prin analize științifice și reflecții filosofice și implică un
fenomen istoric complex. El constituie cel mai des întâlnit obiect, dar și unitate de analiz ă atât în sfera rela țiilor
internaționale (RI), cât și în cea a securit ății și, implicit,
apărării. De la forma sa din Antichitate pân ă la cea modern ă din
zilele noastre, statul a de ținut în permanen ță un rol deosebit de
important în configurarea securit ății la diferite niveluri: de la
individ la grup ări de state.
În Antichitate, istoricii consemneaz ă ca primă formă a
statului monarhiile de tipul ce lei egiptene, în care puterea se
baza pe func țiile religioase ale regelui și pe controlul acestuia
asupra unei armate centralizate, dar și imperii cvasi-
birocratizate, precum cel roman, care aduceau în prim-plan organizațiile militare și juridice. În Grecia antic ă, statul era
considerat preeminent individului uman, iar concep ția de baz ă
era aceea c ă numai în cadrul statului, cet ățenii puteau ob ține
cuno
ștințele și pregătirea necesare practic ării „căii de mijloc”
(virtuții) absolut necesar ă participării la conducerea Cet ății și la
adoptarea deciziilor de interes comun1. De asemenea, se poate
vorbi despre statul sumerian, babilonian, akkadian, sirian,
persan, chinez și indian, cu tr ăsături comune ce contureaz ă
existența unui stat oriental antic, similar celui egiptean și bazat
pe legitimarea teocratic ă a puterii2.
1 Măgureanu, Virgil, Studii de sociologie politic ă, Ed. Albatros, Bucure ști,
1997, pp. 188-189.
2 Ibidem, p. 187.
7 Alți istorici consider ă că statul desemneaz ă un fenomen
recent, modern, ini țiat de Rena ștere și Reform ă. Începând cu
secolul al XIV-lea și până în al XVII-lea, statul desemna corpul
politic în general, „statele generale”, ale c ărui atribute esen țiale
erau suveranitatea, capacitatea de autodeterminare, unitatea de teritoriu și reprezentativitatea
3. De la statul modern liberal,
statul de drept, statul social și statul totalitar, aceste atribute s-
au propagat de-a lungul timpului și au fost completate, dar au
fost și grav înc ălcate (totalitarism), devenind principii ale
existenței și evoluției statului modern: principiul suveranit ății
naționale, principiul guvern ării reprezentative, principiul
separării și echilibrului dintre pute ri, principiul suprema ției
constituționale sau legale și principiul consacr ării drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului.
Tot în aceste secole, au ap ărut două noțiuni care, de și
sunt folosite adesea ca sinonime, au, totu și, semnifica ții
diferite4. Este vorba despre statul național și statul-na țiune.
Specialiștii în RI consider ă că statul na țional reprezint ă
transpunerea în contemporaneitate a statului de drept public
roman și constituie expresia juridic ă a unei comunit ăți unite ce
este conștientă de identitatea sa și care s-a organizat, pe aceast ă
bază, într-un cadru teritorial și instituțional distincte de cele ale
altor comunit ăți. Statul-na țiune este considerat a fi o form ă
modernă a statului feudal ce are drept factor generator cucerirea
teritorială a locuitorilor spa țiului respectiv. În cele ce urmeaz ă,
optăm pentru folosirea no țiunii de stat național , ce, prin
originea sa, este compatibil ă cu principiile democra ției
moderne.
Statul modern este prezent în RI de peste trei sute de
ani. Existen ța sa este dependent ă de existen ța interesului
3 Lotreanu, Nicolae, Stat, în „Dic ționar de sociologie”, coord.: C ătălin
Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Ed. Babel, Bucure ști, 1998, pp. 591-592.
4 Teichova, Alice; Matis, Herbert¸ Nation, State, and the Economy in
History , Cambridge University Press, 2003, 466 p., extras Google Books.
8național, ce, în diverse teorii ale RI, are un con ținut specific.
Astfel, în teoriile realiste, interesul na țional este reprezentat de
realizarea puterii statului, în timp ce în cele neorealiste de supraviețuirea acestuia. Cele dou ă abordări sunt similare,
deoarece supravie țuirea unui stat este condi ționată de
manifestarea unui anumit grad de putere pe scena RI. De asemenea, problematica statului constituie preocuparea de baz ă
și pentru teoriile critice, atât cele deconstructive, cât și cele
reconstructive. Criticismul deconstructiv este o form ă de critică
ce nu își stabilește propriile standard e normative, ci se
focalizeaz ă pe contradic ții, paradoxuri și aporii ale obiectului
criticat din care deduce fie caracterul imaginar al condi țiilor
studiate, fie non-identitatea practi cilor vis-a-vis de concept. De
exemplu, în cazul statului, cr iticismul deconstructiv explic ă
sistemul în sine, f ăcându-l să-și piardă coerența, consisten ța și
chiar caracterul real. În criticismul reconstructiv sau transcendental, se opereaz ă cu anumite standarde (criterii
transcendentale), pe baza c ărora un fenomen sau o practic ă pot
fi măsurate și pot fi identificate alternative la ele. Critica
reconstructiv ă a statului încearc ă să identifice gradul de
coresponden ță dintre condi țiile actuale ale existen ței sale pe
baza standardelor teoretice și propune alte forme de organizare
politică, economic ă și socială, care ar fi preferabile în condi țiile
standard asupra c ărora s-a convenit.
În ultimele cinci decenii, în cadrul dezbaterilor a
intervenit un element ce aduce o nou ă dimensiune a existen ței
statului, în special a celui na țional, anume globalizarea. De la
început globalizarea a fost privit ă ca o amenin țare la adresa
sistemului westfalian5, adică la adresa statel or suverane care
posedă monopolul for ței în teritoriile proprii recunoscute în
5 Acest termen este folosit în rela țiile interna ționale ca sinonim al „statului
modern” și face trimitere la Pacea Westfalic ă din anul 1648, ce a încheiat
Războiul de 30 de ani și a consfiin țit un nou sistem interna țional bazat pe
existența statului na țional.
9 mod reciproc. Se consider ă că separarea dintre sfera intern ă și
cea extern ă a statelor ce, în ordinea westfalic ă, nu permitea
intervenția legitim ă a unui stat în problemele interne ale altuia,
a fost eliminat ă de către globalizare, fiind adus în discu ție chiar
și „declinul democra ției”6. În acela și timp, a fost sus ținută și
ideea conform c ăreia globalizarea, prin efectele sale, înt ărește
puterea statului, dovad ă fiind faptul c ă cele mai puternice
națiuni continu ă să fie dominante din punct de vedere politic,
economic și chiar militar în actuala ordine interna țională7. Dată
fiind existen ța concomitent ă a unor multiple niveluri și tipuri de
guvernare dezvoltate în ultimele decenii (public și privat, statal
și nonstatal, na țional și internațional), statul na țional continu ă
să își păstreze un rol însemnat în sfera guvern ării, deoarece
integrează o mare parte a formelor de guvernare și constituie o
structură în care puterea este distribuit ă de jos în sus c ătre
nivelul interna țional, dar și de sus în jos c ătre agențiile sub-
naționale. În acest sens, este semnificativ exemplul Uniunii
Europene, unde statele transfer ă putere de jos în sus, c ătre
agențiile și instituțiile europene, și de sus în jos, c ătre agențiile
regionale și sub-naționale. Statele na ționale au și în globalizare
un rol deosebit de important deoarece controleaz ă granițele
teritoriului propriu și reprezint ă, la nivel interna țional, cetățenii
care trăiesc în interiorul acestor grani țe. Scepticii globaliz ării
contrazic, îns ă, aceste afirma ții considerând c ă globalizarea a
dus la erodarea grani țelor.
6 Maus, Igeborg, From Nation-State to Global State, or the Decline of
Democracy , în „Constellations”, Volume 13, Number 4, 2006, Blackwell
Publishing Ltd., Oxford, pp. 465-484, varianta electronic ă
http://www3.interscience.wiley.com/ journal/118605649/abstract?CRETRY=
1&SRETRY=0
7 Göksel, Nilüfer Karacasulu, Globalization and the State , în „Perceptions”,
Volume 9, March-May 2004, varianta electronic ă
http://www.sam.gov.tr/perce ptions/Volume9/March-
May2004/1Nil%C3%BCferKaracasulu.pdf.
10În opinia noastr ă, nu este totu și vorba despre o
degradare a grani țelor ca limite care despart dou ă entități politice
(state, guverne sau țări), ci a frontierelor, definite din punct de
vedere imaginar și simbolic, ce delimiteaz ă sistemele de valori
comune, de identit ăți adesea aflate în opozi ție unele cu celelalte.
1.1. Stat și națiune în sistemul interna țional
Discursul științific asupra statului na țional este centrat,
în prezent, pe impactul globaliz ării asupra acestuia. Pe de o
parte, sunt voci care afirm ă că globalizarea a influen țat negativ
statul național, reducându-i func țiile și rolul, iar pe de alt ă
parte, unii anali ști afirmă că statul na țional s-a adaptat
provocărilor globaliz ării, dimensiunea sa institu țională
transformându-se, dar p ăstrându-și eficiența. Oricare ar fi
adevărul, este cert c ă statul na țional se afl ă într-o perioad ă de
transformare. În ambele cazuri, dimensiunea na țională are mai
multe șanse de a rezista globaliz ării decât cea institu țională,
constituind baza pentru aceasta din urm ă.
Națiunea reprezint ă o grupare relativ numeroas ă de
persoane, delimitat ă teritorial și politic, ai c ărei membri
manifestă loialitate fa ță de acelea și instituții și au sentimentul
că aparțin aceleia și comunit ăți8. În mod curent, na țiunea este
definită printr-un num ăr de caracteristici cum ar fi:
teritorialitatea, popula ția, independen ța și guvernarea. Fiin țarea
națiunii prin popula ție și teritoriu asigur ă un anumit grad de
coeziune în cadrul ei, precum și existența unei limbi comune
tuturor celor care sunt parte a na țiunii respective. Acestea sunt
caracteristici esen țiale pentru existen ța unei na țiuni, în timp ce
independen ța și guvernarea sunt adiacente. Existen ța unei
populații fără teritoriu nu este posibil ă, deși există voci care
consideră că populația evreiasc ă reprezint ă contraponderea
acestei afirma ții. Teritoriul nu a disp ărut niciodat ă din memoria
8 Mihăilescu, Ioan, Națiune, în „Dic ționar de sociologie”, coord.: C ătălin
Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Ed. Babel, Bucure ști, 1998, pp. 378-379.
11 colectivă a popula ției evreie ști, dovad ă fiind și eforturile
concertate pentru refacerea st atului Israel. În schimb,
independen ța nu este o caracteristic ă absolut necesar ă unei
națiuni, existând state multina ționale guvernate de o singur ă
entitate. În anumite circumstan țe, unele guverne func ționează
extrateritorial (guvernele în exil), dar aceasta nu înseamn ă că
acțiunea lor este întotdeauna suveran ă, putând exista guverne-
marionetă sau aservite unor puteri str ăine.
Construcția unei na țiuni presupune parcurgerea a cinci
stagii din analiza c ărora reies și câteva ipoteze referitoare la
cauzele sl ăbiciunii, e șecului sau, caz pu țin probabil, colapsului
unei națiuni. Acestea sunt:
1. identitatea: capacitatea unui grup de a gândi despre
sine ca apar ținând unei na țiuni. Acest lucru nu se realizeaz ă
întotdeauna u șor: există cetățeni francezi care se autoidentific ă
drept bretoni sau corsicani, cet ățeni englezi care se prezint ă ca
scoțieni, englezi sau irlandezi;
2. legitimitatea: caracterul de conformitate a puterii –
ca sursă, natură și organizare – cu ceea ce se crede preferabil
sau corespunz ător unor norme juridice, morale sau unor tradi ții
consacrate în respectiva popula ție;
3. penetrarea: capacitatea unei na țiuni de a cuprinde
toată populația și respectarea de c ătre întreaga popula ție a
guvernului na țional. Dac ă anumite zone se manifest ă
dezobedient, înseamn ă că există probleme de penetrare;
4. participarea: reprezentarea tuturor categoriilor de
populație la activitatea de guvernare. Categoriile nereprezentate
se pot manifesta dezobedient și neloial;
5. distribuirea: distribuirea avu ției naționale între toate
categoriile de popula ție. Neglijarea unor zone sau categorii de
populație provoac ă crize sociale și instabilitate politic ă.
Toate națiunile sunt confruntate cu crize în una sau în
mai multe dintre cele cinci dimensiuni. Situa ția cea mai
dramatică o prezint ă unele țări din Lumea a Treia care trebuie
12să facă față concomitent unor crize de legitimitate, identitate,
penetrare, participare și distribuire. Chiar și unele state
europene se confrunt ă cu asemenea crize (Belgia, Spania, fosta
Cehoslovacie). În fosta Iugos lavie, crizele au atins și depășit
punctul critic, încât au provocat destr ămarea statului și au
declanșat războaie între na țiunile care s-au declarat
independente.
1.2. Rolul statelor moderne în configurarea mediului
internațional de securitate
Pentru a analiza rolul statel or moderne în configurarea
mediului interna țional de securitate este necesar s ă analizăm
puterea acestora de a determina atât sfera intern ă a politicii
interne și externe, cât și sfera interna țională.
Puterea, în contextul RI, poate fi definit ă drept
capacitatea unui stat de a influen ța sau controla alte state, iar
statele care au o astfel de abil itate sunt numite puteri, puteri
zonale, puteri regionale, mari puteri, superputeri sau hiper-
puteri9. Henry Kissinger o nume ște capacitatea unei entit ăți de
a-și impune voin ța asupra alteia sau de a rezista presiunii
exercitate de alt ă entitate, Max Weber o define ște ca șansă a
unui actor politic de a- și impune voin ța sa altui actor politic, iar
Walter S. Jones drept capaci tatea unui actor interna țional de a-
și folosi resursele tangibile și intangibile în a șa fel încât s ă
influențeze rezultatele rela țiilor interna ționale spre propriul
beneficiu10. În toate aceste defini ții este vorba despre îmbinarea
dintre sfera intern ă, ce ofer ă resursele necesare ac țiunii pe
9 Băhnăreanu, Cristian, Resurse energetice, crize, conflicte , Editura Militar ă,
București, 2008, p. 38.
10 Kissinger, Henry, Problems of National Strategy. A book of Readings , ed.
V, 1971, p. 3; Weber, Max, Wirtschaft und eselschaft.Grunddriss der
Verstehen den Soziologie , Verlag Mohr, Tubingen, 1972, p. 35; Jones,
Walter S., The Logic of International Relations , Seventh Edition, Harper
Collins Publishers, 1991, p. 241, apud Cristian B ăhnăreanu, op. cit. , 2008,
pp. 38-39.
13 scena extern ă, și sfera interna țională, ce oferă spațiul necesar
jocului de interese dintre actorii implica ți. Așadar, aceste dou ă
sfere sunt interrela ționate și, de aceea, performan țele interne ale
statului se reflect ă în statutul și rolul său internațional.
Alți autori aduc în aten ție aceeași problem ă a puterii
statului, denumind-o, îns ă, capacitatea statului11. Capacitatea
statului este evocat ă pentru a face referire la competen țele sale
generale atât în spa țiul intern și interna țional, cât și în
sectoarele economice, de politici social e sau politic ă externă.
De cele mai multe ori, îns ă, pentru a focaliza analiza, se aduce
în discuție doar capacitatea statului în anumite domenii, în
special în cel al economiei industriale, cu accent pe capacitatea transformativ ă. Aceasta se refer ă la abilitatea unui stat de a se
adapta unor șocuri și presiuni externe, generând permanent noi
modalități de guvernare a procesului de evolu ție industrial ă
12.
Astfel, este generat ă bunăstarea intern ă fără de care statul nu se
poate afirma pe scena interna țională. În opinia noastr ă,
capacitatea statului constituie doar o fa țetă a puterii acestuia,
deoarece, la nivelul conceptului de putere, intervin în analiz ă
factori precum inten țiile, nevoile, valorile, interesele și
distribuția inegal ă a resurselor între indivizi, grupuri,
organizații, state etc.
Oricare ar fi punctul de vedere la care ader ăm, este
evident c ă puterea sau capacitatea st atelor trebuie comparate
pentru a putea stabili ierarh ia acestora pe scena interna țională.
Unii exper ți în relații interna ționale utilizeaz ă ierarhizarea în
funcție de puterea poten țială, ce deriv ă din mai multe surse:
geografic ă, demografic ă, economic ă, militar ă etc. Al ți
specialiști susțin că puterea are la baz ă următoarele surse:
naturale (dispunere pe glob, suprafa ță, ieșire la mare, natura
granițelor etc.), socio-psihologice (popula ție, imaginea de sine,
11 Weiss, Linda, Mitul statului lipsit de putere. Guvernarea economic ă în
era globaliz ării, Ed. Trei, Bucure ști, 2002, pp. 32-62.
12 Ibidem, p. 21.
14nivelul de socializare a politicii, organizare politic ă etc.) și
sintetice (abilitatea statului de a- și folosi resurs ele industriale,
financiare, tehnice, militare etc.). Puterea real ă, în schimb,
reprezintă exercitarea efectiv ă a coerciției și depinde, al ături de
sursele de mai sus, de voin ța populară și calitatea conducerii, de
organizarea intern ă și infrastructura statului și de strategiile
create în acest scop. Ea poate fi cuantificat ă atunci când este
efectiv folosit ă, în funcție de efectele ob ținute13.
În ultimii ani, au fost aduse în analiz ă două noi noțiuni
ce par antagonice, dar nu se exclud una pe cealalt ă, ci,
dimpotriv ă, combină mijloace diferite pentru atingerea scopului
propus. Este vorba despre puterea soft (soft power) și puterea
hard (hard power). Puterea soft se refer ă la puterea ce deriv ă în
principal din surse culturale sau imagologice, influen ța
exercitându-se mai mult prin persuasiunea sau atragerea celui mai slab c ătre un anumit model și mai puțin prin coerci ție.
Puterea hard este constituit ă mai ales din mijloacele militare și
economice ce contribuie la impunerea voin ței unui actor asupra
altui actor
14.
Diversitatea acestor concepte nu exclude, îns ă,
problematica rolului efectiv al statului modern în RI și în
configurarea mediului interna țional de securitate. Este vorba
despre așa-numita putere interna țională15 a statului, ce nu
trebuie confundat ă nici cu no țiunea de putere a st atului, nici cu
cea de capacitate a statului. Conform lui John M. Hobson,
puterea interna țională a unui stat reprezint ă capacitatea acestuia
de a implementa politica extern ă și de a configura sfera
internațională independent de cerin țele structurilor
internaționale sau de interesele actorilor nonstatali
13 Băhnăreanu, Cristian, op. cit. , 2008, p. 39.
14 Idem.
15 Hobson, John M., The State and International Relations , Cambridge
University Press, 2000, p. 7, extras Google Books.
15 internaționali16. În mod similar, puterea intern ă reprezint ă
capacitatea statului de a determina politicile și de a configura
sfera intern ă independent de constrânge rile structurale interne
sau de interesele actorilor nonstatali17. Toate aceste no țiuni pot
fi plasate de-a lungul unui continuum, de la puterea internațională scăzută la cea moderat ă și până la puterea
ridicată a statelor, în corela ție cu puterea intern ă (Figura nr. 1).
Putere intern ă scăzută
Statele se conformeaz ă
cerințelor actorilor și
structurilor nonstatalePutere intern ă ridicată
Statele sunt autonome în
fața cerințelor actorilor și
structurilor nonstatale
Putere interna țională ridicată
Statele de țin puterea de a determina politicile și
de a configura sistemul interna țional
independent de constrângerile interna ționale, de
a gestiona competi ția interstatal ă/anarhia
Putere interna țională moderat ă
Statele de țin puterea de a determina politicile
și de a configura sistemul interna țional
independent de constrângerile interna ționale,
dar nu pot gestiona competi ția interstatal ă
Putere interna țională scăzută
Statele nu de țin puterea de a determina politicile
și de a configura sistemul interna țional
independent de constrângerile interna ționale.
Statele se conformeaz ă pasiv structurii
internaționalePuterea
internațională
a statului
Scăzută Ridicată
Puterea intern ă
a statuluiRidicată Scăzută Putere intern ă scăzută
Statele se conformeaz ă
cerințelor actorilor și
structurilor nonstatalePutere intern ă ridicată
Statele sunt autonome în
fața cerințelor actorilor și
structurilor nonstatale
Putere interna țională ridicată
Statele de țin puterea de a determina politicile și
de a configura sistemul interna țional
independent de constrângerile interna ționale, de
a gestiona competi ția interstatal ă/anarhia
Putere interna țională moderat ă
Statele de țin puterea de a determina politicile
și de a configura sistemul interna țional
independent de constrângerile interna ționale,
dar nu pot gestiona competi ția interstatal ă
Putere interna țională scăzută
Statele nu de țin puterea de a determina politicile
și de a configura sistemul interna țional
independent de constrângerile interna ționale.
Statele se conformeaz ă pasiv structurii
internaționalePuterea
internațională
a statului
Scăzută Ridicată
Puterea intern ă
a statuluiRidicată Scăzută
Figura nr. 1: Statul în sistemul rela țiilor interna ționale18
Conform schemei lui H obson, puterea interna țională
ridicată a statului se refer ă la capacitatea acestuia sau a
complexului stat-societate de a rezista logicii competi ției
interstatale și constrângerilor structurilor interna ționale.
16 Idem.
17 Ibidem, p. 5.
18 Ibidem, p. 6.
16Aceasta îi permite statului s ă configureze și să reconstituie
sistemul interna țional și să creeze o lume pa șnică, caracterizat ă
de cooperare. Liberalismul este una dintre teoriile care îi conferă statului o astfel de putere, afirmând c ă, dacă statele se
conformeaz ă nevoilor sociale individua le interne, atunci ele
sunt capabile s ă creeze o astfel de lume pa șnică.
Instituționalismul liberal consider ă că statele au suficient ă
putere pentru a reconfigura sistemul interna țional, rezolvând
problema ac țiunii colective și creând o lume bazat ă pe
cooperare. De asemenea, puterea interna țională ridicată este un
atribut al statului și în teoriile constructiviste și realiste
19.
La celălalt capăt al continuumului se afl ă teoriile
internațional-sistemice (neorealism, teoria sistemelor sociale)
ce neagă posibilitatea ca statele s ă dețină puterea de a modela
sistemul interna țional. În acest caz, conflictul statal reprezint ă
un rezultat inevitabil al structurii politice interna ționale.
În centrul figurii de mai sus sunt plasate teoriile care
afirmă că statul poate configura și determina sistemul
internațional în concordan ță cu nivelul puterii interne. Pentru
adepții teoriilor marxiste, statele, prin conformarea la nevoile
economice interne dominante, creeaz ă un sistem interna țional
caracterizat de conflict. Astfel, un sistem interna țional pașnic
nu este realizabil din cauza imposibilit ății ca statul s ă
reconcilieze lupta intern ă de clas ă. În aceea și manier ă,
postmoderni știi afirmă că statele, prin procesul de legitimare
internă, creează o lume conflictual ă. Aici, probabilitatea
construită social a existen ței unei amenin țări din partea altui
actor transform ă conflictul interstatal în ceva nu doar inevitabil,
ci chiar într-o condi ție pentru existen ța și „reproducerea” acelui
stat20.
Chiar dac ă primele dou ă clase de teorii contrazic ideea
că există o legătură între evolu ția și puterea intern ă a statului,
19 Ibidem, pp. 7-8.
20 Ibidem, p. 8.
17 pe de o parte, și evoluția și puterea pe scena interna țională a
aceluiași stat, pe de alt ă parte, consider ăm că, într-o lume
globalizat ă, starea intern ă a statului are, în cele mai multe
cazuri, repercusiuni asupra rolului și statutului acestuia la nivel
internațional.
În cele ce urmeaz ă vom încerca s ă demonstr ăm această
ultimă afirmație printr-o analiz ă atentă a performan țelor interne
și externe ale statelor, pe car e le vom ierarhiza în func ție de
„Indexul statelor e șuate” elaborat de c ătre exper ții Fondului
pentru Pace21 și de indicatorii guvern ării, elabora ți de către
specialiștii Băncii Mondiale22. Totuși, câteva preciz ări sunt
absolut necesare.
O astfel de analiz ă trebuie s ă țină seama, pe lâng ă
situația internă a statului, de cele dou ă dimensiuni ale prezen ței
acestuia pe scena interna țională, anume statutul și rolul.
Statutul interna țional reprezint ă poziția pe care acel stat o ocup ă
în sistemul interna țional determinat ă de apartenen ța sa la
diverse institu ții și organiza ții interna ționale și de puterea sa
internațională, incluzând aici toate dimensiunile specifice
(economic ă, politică, militară, umană, cultural ă, tehnico-
21 Optăm pentru aceast ă ierarhizare deoarece „Indexul statelor e șuate„
constituie una dintre cele mai pertinente analize a vulnerabilit ății statelor
suverane la colaps sau conflict. Fond ul pentru Pace propune 12 indicatori
pentru analiza e șecului unui stat: presiuni demografice; mi șcări masive de
refugiați sau persoane dislocate intern, ce creeaz ă urgențe umanitare
complexe; mo șteniri ale unor grup ări ce doreau r ăzbunare sau paranoia de
grup; emigrare masiv ă a clasei medii și a elitelor profesionale; dezvoltare
inegală în cadrul diverselor grupuri sociale; declin economic sever;
criminalizarea și/sau pierderea legitimit ății statului; deteriorarea progresiv ă
a serviciilor publice; suspendarea sau aplicarea arbitrar ă a statului de drept și
nerespectarea drepturilor omului; aparat de securitate ce opereaz ă ca stat în
stat; crearea elitelor divizate; interven ția altor state sau actori politici externi.
22 Kaufmann, Daniel; Aart Kraay; Massimo Mastruzzi, Governance Matters
VII: Aggregate and Individual Governance Indicators 1996-2008 , The
Development Research Group Macroeconomics and Growth Team & World
Bank Institute Global Governance Program, 2009.
18informațională etc). Rolul interna țional este constituit de
modelul de comportament asociat unui statut și presupune
punerea în act a drepturilor și îndatoririlor prev ăzute de acesta
din urmă.
În aceast ă analiză, vom porni de la studierea rela ției
dintre performan țele interne ale statelor și statutul de ținut pe
scena interna țională, pentru ca, mai departe, s ă verificăm
premisa de la care am pornit în acest demers, anume c ă există o
corelație evident ă între performan țele interne ale actorilor
statali și rolul lor în configurarea mediului interna țional de
securitate. Astfel, în capitolele urm ătoare vom analiza cele
două categorii principale de roluri ale statelor pe scena
internațională – generator de securitate , respectiv generator de
insecuritate – ce constituie premisele demersului nostru.
19
Capitolul 2
STATUL CA GENERATOR DE SECURITATE
În ciuda tuturor dezbaterilor despre prezentul și viitorul
actorilor statali în lumea globalizat ă, consider ăm că statele rămân
cei mai legitimi actori ai sistemului interna țional, iar existen ța
unor forme de asociere a aces tora nu fac altceva decât s ă
sublinieze rolul important pe care îl de țin în configurarea mediului
internațional de securitate. În mod ideal, statele lumii ar trebui s ă
se comporte ca generatori de securitate deoare ce riscurile,
pericolele și amenințările la adresa lor și a întregii lumi devin din
ce în ce mai complexe. Dup ă douăzeci de ani de la sfâr șitul
Războiului Rece, în mediul interna țional de securitate continu ă să
se dezvolte factori perturbatori greu de prev ăzut: de la valul de
conflicte inter- și intrastatale din anii ’9 0, la proliferarea armelor
de distrugere în mas ă, a crimei organizate și terorismului
internațional, amplificarea migra ției ilegale, cre șterea num ărului
statelor e șuate, nerespectarea dreptu rilor omului, schimbarea
climei și, recent, apari ția crizei economico-financiare cu impact
global. Ace ști factori sunt mult mai dificil de identificat și
contracarat decât tipul de amenin țare politico-militar ă existent în
timpul R
ăzboiului Rece. Din acest motiv, atât statele, cât și
organizațiile interna ționale de securitate au demarat un proces de
reevaluare și reformulare a politicilor și strategiilor de securitate,
astfel încât s ă poată contracara noile tipuri de riscuri, pericole și
amenințări la adresa securit ății.
În cele ce urmeaz ă, ne vom opri asupra actorilor statali
care, prin statutul lor pe scena interna țională, joacă un rol
important ca generatori de secu ritate. Demersul nostru va fi
focalizat pe identificarea acel or state care, prin politici și strategii
adecvate, încearc ă să creeze echilibru în me diul de securitate.
202.1. Superputeri și mari puteri
În teoria RI se opereaz ă cu câteva concepte ce definesc
statutul celor mai importan ți actori statali pe scena
internațională, precum superputeri, mari puteri, țări dezvoltate,
țări avansate, țări industrializate etc. Un ele dintre acestea sunt
ambigue, iar altele sunt sinonime, îns ă toate încearc ă să
ilustreze gradul de importan ță pe care statele respective îl au în
sistemul interna țional.
Superputerea reprezint ă un stat care de ține o pozi ție
principală în sistemul interna țional, are capacitatea de a
influența evenimentele și își poate proiecta puterea oriunde în
lume în func ție de interesele proprii. În prezent, se discut ă
concomitent despre existen ța unei lumi multipolar ă, ce a urmat
bipolarismului R ăzboiului Rece, despre o lume unipolar ă, în
care SUA sunt unica superputere, dar și despre o lume în care
SUA înregistreaz ă un declin al puterii, în timp ce restul țărilor
se îndreapt ă spre un nivel similar al dezvolt ării economice și
tehnologice23. Criza economic ă a accentuat ideea conform
căreia omenirea se îndreapt ă spre o nou ă ordine mondial ă, însă
structura acesteia nu este precizat ă cu acurate țe, pe baze
științifice.
Marile puteri sunt statele care au capacitatea de a- și
exercita influen ța la scar ă globală. Puterea acestora î și are
sursele și se manifest ă în toate domeniile vie ții sociale, în
special în domeniul economic, militar, diplomatic și cultural. În
mod formal, statutul acestor ma ri puteri este recunoscut prin
participarea la institu ții și organiza ții interna ționale, precum
Consiliul de Securitate al ONU. Acest Consiliu ar e, în prezent, cinci
23 A se vedea teoriile lui Samuel P. Huntington ( The Lonely Superpower , în
„Foreig Affairs”, March/April 1999,
http://www.univercidade.edu/uc/curso s/graduacao/ri/pdf/textosesp/ForeignA
ffairsTheLonely.pdf), Edward A. Kolodziej și Roger E. Kanet ( From
Superpower to Besieged Global Power: Restoring World Order after the
Failure of the Bush Doctrine , University of Georgia Press, 2008, extras
Google Book).
21 membri permanen ți, cu drept de veto – China, Fran ța, Rusia,
Marea Britanie și SUA -, îns ă, dintre țările lumii, Germania și
Japonia sunt și ele recunoscute ca mari puteri.
În demersul nostru opt ăm pentru aceast ă ultimă
clasificare deoarece calitatea de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU reprezint ă cea mai important ă
recunoaștere a statutului interna țional al unui stat.
2.2. Corela ții între performan țele interne ale statelor
și statutul și rolul lor interna țional
Analiza corela ției dintre performan țele interne ale
statelor și statutul și rolul lor interna țional va fi axat ă pe
clasificarea de mai sus a marilo r puteri, dar vor fi luate în
considerare și alte state, ca Germania și Japonia, precum și
primele cinci state cu cele mai bu ne scoruri în „Indexul statelor
eșuate”
24, analizând principalii indicatori economici, sociali și
militari ce definesc performan țele interne ale statelor respective.
Astfel, ne vom opri asupra urm ătorilor indicatori care reflect ă cel
mai bine performan țele interne ale statelor: suprafa ța țării,
numărul popula ției, cheltuielile pentru educa ție, produsul intern
brut, rata șomajului, consumul intern de electricitate, consumul
intern de petrol, consumul intern de gaze naturale, rezerva de
valută și aur, valoarea datoriei externe, investi țiile străine în țară,
investițiile peste hotare, num ărul de linii telefonice în folosin ță,
numărul de telefoane mobile în folosin ță, numărul utilizatorilor
de Internet, num ărul aeroporturilor, lungimea total ă a căilor
ferate, a șoselelor, cheltuielile militare, efectivele armate,
capabilitățile nucleare. Al ături de ace ști indicatori, vom enumera
și principalele institu ții și organiza ții internaționale la care sunt
parte actorii statali analiza ți (Figura nr. 2).
24 The Fund for Peace, Failed States Index 2009 ,
http://www.fund forpeace.org/web/index.php?op tion=com_content&task=vie
w&id=391&Itemid=549
23
24
25 Din figura de mai sus se observ ă că statutul
internațional al actorilor statali analiza ți se coreleaz ă cu
indicatori cu valori peste medie ai performan țelor interne ale
respectivelor state, dar și cu o pozi ție spre partea final ă a
„Indexului statelor e șuate” (semnific ă faptul că acele state nu
îndeplinesc criteriil e necesare pentru a fi considerate e șuate).
Excepții sunt China și Rusia care, de și se află în prima jum ătate
a Indexului, sunt considerate mari puteri și sunt membri în
Consiliul de Securitate al ONU în special datorit ă puterii
militare semnificative pe care o de țin.
Statutul interna țional important se reflect ă și în rolul pe
care statele analizate îl de țin pe scena interna țională. În cele ce
urmează, vom demonstra aceast ă afirmație prin prezentarea
unei statistici referitoare la participarea statelor de mai sus la operațiile de pace sub egida ONU, NATO, UE, OSCE și în
coaliții internaționale (Figura nr. 3), dar și a unei statistici cu
prezența militară a acelora și state în alte teritorii (Figura nr. 4),
în perioada 2008-2009.
26
27
28
29 Stat Teritorii în care sunt desf ășurate trupe Total
China – 0
Elveția – 0
Finlanda – 0
Franța Djibouti, Guiana Francez ă, Polinezia Francez ă, Indiile de Vest,
Gabon, Germania, Martinica, Noua Caledonie, Senegal, Emiratele
Arabe Unite 10
Germania Fran ța, Italia, Polonia, SUA 4
Irlanda – 0
Japonia Kuweit 1
Marea
Britanie Insulele Ascension, Atlanticul de Nord, Atlanticul de Sud, Belgia,
Belize, Teritoriile Britanice din Oceanul Indian, Brunei, Canada,
Cipru, Insulele Falkland, German ia, Gibraltar, Kenya, Kuweit,
Nepal, Olanda, Oman, Qatar, SUA 19
Norvegia – 0
Rusia Armenia, Belarus, Georgia, Kazakhstan, Kirghizstan, Republica
Moldova/Transnistria, Siria, Tadjikistan, Ucraina 9
SUA Antigua și Barbuda, Oceanul Atlantic; Australia, Bahrain, Belgia,
Teritoriile Britanice din Oceanul Indian, Canada, Columbia, Cuba,
Djibouti, Ecuador, El Salvador, Germania, Grecia, Groenlanda,
Guam, Honduras, Israel, Italia, Japonia, Republica Coreea, Kuweit, Insulele Marshall, Marea Mediteran ă, Olanda, Antilele Olandeze,
Norvegia, Oceanul Pacific, Portugalia, Qatar, Arabia Saudit ă,
Singapore, Spania, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie 36
Suedia – 0
Figura nr. 4: Desf ășurări de trupe ale marilor puteri pe teritoriul
altor țări (2008-2009)
Sursă: The International Institute for Strategic Studies, The Military Balance
2009 , Routledge, Abingdon, UK, January 2009
Corelând rezultatele analizei anterioare cu ace ști doi
indicatori, putem demonstra existen ța unei leg ături puternice
între performan țele interne ale actorilor st atali, pe de o parte, și
statutul și rolul lor interna țional, pe de alt ă parte. Se observ ă că
SUA, Marea Britanie și Franța, care de țin o poziție de putere în
sistemul RI, sunt și cei mai activi contributori la securitatea
lumii, dar și statele cu cele mai consistente desf ășurări de forțe
pe teritoriile altor țări.
În acest context, putem afirma c ă un nivel ridicat al
performan țelor interne ale unui stat îi poate asigura un statut
internațional importat, de mare putere, dar și un rol complex de
generator de securitate.
30
Capitolul 3
STATUL CA GENERATOR DE INSECURITATE
Capacitatea actorilor statali de a genera securitate este,
în prezent, strâns legat ă de măsura în care ace știa reușesc să
eficientizeze procesul de furn izare a bunurilor publice la nivel
intern, ce depinde în mare m ăsură de tipurile de interese
naționale specifice statului resp ectiv. Un punct de plecare ar
putea fi constituirea unei tipologii a intereselor unui stat modern, democratic, pe baza domeniilor în care acestea se manifestă: interese economico-ecologice (bun ăstarea
economic ă și/sau ecologic ă pe termen lung a popula ției) sau
interesele politice și/sau de securitate (maximizarea capacit ății
respectivului stat de a r ăspunde rapid și eficient la orice
provocare sau amenin țare viitoare)
25. Eșecul în realizarea
acestor interese duce invariabil la sc ăderea performan țelor
interne și externe. Statele cu astfel de probleme pot fi: state
slabe, state care e șuează și state care colapseaz ă. De aici deriv ă
o terminologie vast ă, care, de multe ori, este redundant ă: state
fragile, state e șuate, state periculoase, state în deconstruc ție26,
state colapsate etc.
25 Sanders, David, Relațiile interna ționale: neorealism și neoliberalim , în
„Manual de știință politică”, coord.: Robert E. Goodin și Hans-Dieter
Klingemann, Ed. Polirom, Ia și, 2005, pp. 375-389.
26 Conceptul de „stat în deconstruc ție” nu se refer ă strict la
deconstructivismul anilor ’60-’80 prom ovat de Jaques Derrida, ci face
trimitere la noile r ăzboaie ce aproape genereaz ă procesul invers prin care
statele moderne au fost construite (sc ăderea veniturilor, cre șterea corup ției,
privatizarea securit ății și a violen ței, scăderea legitimit ății etc.). A se vedea
Farrar, J.J., Back to the Future: Predicting the International Sytem , în “The
Brown Journal of World Affairs”, Summer/Fall 1999, Volume VI, Issue 2,
pp. 239-250.
31 3.1. State slabe, state e șuate, state în colaps
Statele slabe sunt definite drept acele state care nu au
capacitatea de a furniza sau nu doresc s ă furnizeze unele dintre
bunurile politice fundamentale asociate statalit ății: securitate
fizică, instituții politice legitime, management economic și
bunăstare social ă27. Ele au devenit un subiect la mod ă în RI
începând cu a doua parte a anil or ’90, fiind privite ca o
epidemie a sistemului interna țional, ale c ărei simptome, n ăscute
prin combinarea unei largi variet ăți de factori, l ăsate netratate,
ar putea contribui la propagarea instabilit ății în regiuni vaste ale
lumii. Cel mai des vehiculat scenariu era cel în care violen țele
dintr-un stat slab ar lua amploare afectând și statele vecine, iar
comunitatea interna țională ar fi nevoit ă să intervină28. Acest
scenariu a devenit realitate în cazul destr ămării Iugoslaviei și în
cel al interven țiilor militare în Orientul Apropiat.
Problema sl ăbiciunii statului nu este doar una de
capacitate, ci și de voin ță. Distingând între aceste dou ă
elemente, pot fi identificate patru tipuri de state:
1. state cu performan țe relativ bune: Senegal,
Honduras;
2. state slabe din punct de vedere al capacit ății, dar au
voința de a furniza bunurile politice fundamentale:
Mozambic, Timorul de Est;
3. state care au mijloace, dar nu au voin ță, fiind
corupte sau represive: Burma, Zimbabwe;
4. state care nu au nici capacitatea, nici voin ța de a
realiza func țiile de baz ă ale statalit ății: Haiti,
Sudan29.
27 Patrick, Stewart, Weak States and Global Threats: Fact or Fiction? , în
„The Washington Quarterly”, No. 29:2, Spring 2006, pp. 27-53.
28 Closson, Stacy R., The Nexus of the Weak St ate and International
Security: It All Depends on the Location of Sovereignty , Paper presented at
the British International Studies Association, 2006 Annual Conference,
University of Cork, Ireland, p. 2.
29 Patrick, Stewart, op. cit , 2006, p. 29.
32În compara ție cu alte țări în curs de dezvoltare, exist ă
posibilitatea ca statele slabe s ă fie mai grav afectate de
creșterea lent ă sau nulă a economiei și să fie foarte departe de
atingerea Scopurilor de Dezvoltare ale Mileniului, stabilite de
ONU în anul 2000 cu orizont 2015. În cele mai multe cazuri, cetățenii acestor state slabe sunt s ăraci și subdezvolta ți, suferă
de boli cronice și au o speran ță de viață scăzută, sunt priva ți de
accesul la educa ție și servicii de s ănătate fundamentale, sunt
victime ale discrimin ării de gen și nu au acces la tehnologia
modernă.
Cauzele sl ăbiciunii difer ă de la stat la stat. Este evident
că sărăcia erodeaz ă capacitatea statului prin degradarea
capitalului uman, împiedicarea dezvolt ării institu țiilor și
piețelor eficiente, crearea unui mediu favorabil guvern ării
corupte, alimentarea conflictelor. De și sărăcia accentueaz ă
slăbiciunea statului, sl ăbiciunea este o consecin ță și a
deficitului altor capacit ăți: lipsa de legitimitate politic ă, lipsa de
competen ță în guvernarea economic ă și în asigurarea serviciilor
esențiale către popula ție, dar și prin absen ța securit ății
evidențiată prin prezen ța conflictului și a instabilit ății. Fiecare
dintre aceste probleme de cap acitate poate, la rândul ei, s ă
exacerbeze s ărăcia (Figura nr. 5)30.
30 Brainard, Lael; Derek Chollet (Eds.), Too Poor for Peace? Global
Poverty, Conflict, and Security in the 21st Century , The Brookings
Institution, Washington, 2007, p. 34.
33
Decalaj de
securitate/conflictGuvernare economic ă
slabă
Sărăcie
Decalaj de legitimitate/
proastă guvernareDecalaj de performan ță/
nevoi umane nesatisf ăcuteDecalaj de
securitate/conflictGuvernare economic ă
slabă
Sărăcie
Decalaj de legitimitate/
proastă guvernareDecalaj de performan ță/
nevoi umane nesatisf ăcute
Figura nr. 5 : Deficitul de capacitate a statulu i31
Experții Institutului Brookings clasific ă statele slabe în
patru categorii:
1. autocrații;
2. țări conflictuale;
3. țări în tranzi ție de la conflict la autocra ție;
4. democrații fragile, tinere, care par a fi pe drumul
către securitate și dezvoltare sus ținută
32.
Această clasificare ia în calcul și evoluția/involuția
unui stat dintr-o categorie în alta, îns ă multe dintre statele lumii
se află între aceste categorii. În Figura nr. 6 sunt reprezentate
grafic diferen țele dintre statele slabe, sursele acestora, precum
și direcțiile în care pot evolua pân ă în stadiu de stat capabil,
adică de stat care nu mai îndepline ște criteriile prin care este
definit ca slab.
31 Ibidem, p. 35.
32 Idem.
34Scăzut(ă) ÎnaltăÎnalt
Angajament
pentru
guvernare
eficientă
StabilitatePostconflict, postautocra ție
(Nigeria, Rwanda, Liberia)Democra ție fragilă
(Senegal, Mali,
Bangladesh)
Conflict puternic, stat e șuat
(Irak, Somalia, Sudan)Autocrație, stat represiv
(Zimbabwe, Burma,
Uzbekistan, Coreea de
Nord)ScopState capabile
(Brazilia, Polonia, România)
Scăzut(ă) ÎnaltăÎnalt
Angajament
pentru
guvernare
eficientă
StabilitatePostconflict, postautocra ție
(Nigeria, Rwanda, Liberia)Democra ție fragilă
(Senegal, Mali,
Bangladesh)
Conflict puternic, stat e șuat
(Irak, Somalia, Sudan)Autocrație, stat represiv
(Zimbabwe, Burma,
Uzbekistan, Coreea de
Nord)ScopState capabile
(Brazilia, Polonia, România)
Figura nr. 6: Diferen țe semnificative între statele slabe33
Se observ ă că tipologia statelor slabe propus ă de
experții Institutului Brookings include și celelalte categorii de
state – eșuate și colapsate –, ce sunt considerate de c ătre alți
autori etape distincte ale involu ției unui stat.
În viziunea B ăncii Mondiale, statele slabe sunt
denumite state fragile , inițial țări sub presiune cu venituri mici
(LICUS – Low-income Countries under Stress). Acestea sunt
caracterizate prin politici, institu ții și guvernare slabe și sunt
clasificate pe baza a dou ă criterii economice: venitul pe cap de
locuitor, conform standardelor Asocia ției pentru Dezvoltare
Internațională, și gradul de performan ță, conform rating-ului
CPIA (Country Policy and Institutional Assessment)34.
Conform acestor criterii, se poate vorbi despre:
33 Brainard, Lael, op. cit. , 2006, p. 37.
34 Rating-ul CPIA evalueaz ă calitatea cadrului politic și instituțional al unei
țări, la un moment dat. „Calitatea” se refer ă la cât de important este acest
35 – state fragile „în esen ță”: Angola, Burundi,
Cambodgia, Congo, Republica Democrat ă Congo,
Eritreea, Kosovo (teritoriu), Sudan;
– state fragile „sever”: Afganistan, Republica
Centrafrican ă;
– state „marginale”: Liberia, Myanmar, Somalia,
Zimbabwe.
În ceea ce prive ște eșecul, acesta este înregistrat atunci
când statul respectiv nu poate fu rniza decât o cantitate foarte
limitată de bunuri politice esen țiale. Aceste state î și pierd
treptat rolul de generatori principali de bunuri politice în favoarea unor actori nonstatali sau chiar a unor „lorzi ai
războiului”. Astfel, un stat e șuat este o form ă de organizare
politică lipsită de conținut care nu este capabil ă sau nu dore ște
să își îndeplineasc ă obligațiile fundamentale ce-i revin ca stat
național în lumea contemporan ă. Într-un asemenea stat,
instituțiile sunt defectuoase , dezbaterea democratic ă este
absentă, juridicul este derivat din executiv și nu independent,
cetățenii știu că nu se pot baza pe sistemul judiciar, birocra ția
și-a pierdut sim țul responsabilit ății profesionale și este un
factor al oprim ării cetăț
enilor. Robert Rotberg identific ă și alte
caracteristici ale statului e șuat:
cadru în reducerea s ărăciei, creșterea sus ținută și folosirea eficient ă a
fondurilor pentru asisten ță. Banca Mondial ă folosește în aceste evalu ări
patru seturi de criterii: management economic (management macroeconomic, politic ă fiscală, politică de creditare), politici structurale
(comerț, sector financiar, mediu regulator pentru afaceri), politici de
includere/echitate social ă (egalitate de gen, folosire echitabil ă a resurselor
publice, creare de resurse umane, protec ție socială și drept la munc ă, politici
și instituții pentru sustenabilitate ecologic ă) și management al sectorului
public și instituții (drepturi de proprietate și guvernare bazat ă pe norme,
calitate a managementului bugetar și financiar, mobilizarea eficient ă a
veniturilor, calitatea administra ției publice, transparen ță și corupție în
sectorul public).
36- distrugerea infrastructurii: linii telefonice și
transport ineficiente, rezerve de ap ă potabilă secătuite,
întreruperi în furnizarea curentului electric, facilit ăți
educaționale și medicale degradate;
– creșterea analfabetismului;
– mărirea ratei mortalit ății infantile;
– creșterea sărăciei;
– adâncirea pr ăpăstiei dintre boga ți și săraci;
– extinderea corup ției;
– imposibilitatea de a proiecta puterea în afara
limitelor capitalei administrative și de a controla periferiile
naționale;
– mărirea ratei criminalit ății;
– creșterea nivelului de insecuritate35.
Problema statelor e șuate rămâne, totu și, cea a politicilor
eficiente pe termen lung. Lipsa lor favorizeaz ă apariția
conflictelor. Conform lui Rotberg, în statul e șuat se
înregistreaz ă un grad ridicat de tensiune intern ă, conflict
profund și contestarea puterii de c ătre diverse fac țiuni, iar
forțele militare guvernamentale sunt puse fa ță în față cu grupări
înarmate conduse de unul sau mai mul ți pretenden ți la putere36.
Aceste state favorizeaz ă instabilitatea regional ă, un exemplu
fiind patrulaterul conflictual Si erra Leone – Liberia – Guineea –
Coasta de Filde ș. În acest sens, comunitatea interna țională pune
problema analizei cost-b eneficiu, considerând c ă este mult mai
avantajoas ă prevenirea e șecului unui stat decât interven ția post
conflict. Totu și, situații precum cele din Af ganistan sau Irak
demonstreaz ă că este deosebit de dificil s ă eviți eșecul, chiar și
pentru o organiza ție de anvergura Na țiunilor Unite.
35 Rotberg, Robert I., Nation-State Failure: A Recurring Phenomenon? , NIC
2020 Project, 2003, pp. 3-4.
36 Rotberg, Robert I. (ed.), When States Fail: Causes and Consequences ,
Princeton University Press, 2003, p. 5.
37 În analiza sistemului interna țional se opereaz ă și cu
conceptul de colaps al statului și cu trei premise de baz ă. Prima
se referă la prăbușirea institu țională. William Zartman define ște
colapsul statului drept o situa ție în care structura, autoritatea
(puterea legitim ă), legea și ordinea politic ă au fost distruse și
trebuie să fie reconstruite într-o form ă veche sau nou ă37. Dacă
luăm în considerare aceast ă definiție, colapsul statului
reprezintă, în primul rând, colapsul guvernului. În acest caz,
atât cauza, cât și remediul sunt legate mai degrab ă de structurile
socio-politice decât de stat în sine, iar interven ția post-colaps
este esențială. Cea de-a doua premis ă pe care se construie ște
teoria referitoare la colapsul statului este aceea c ă prăbușirea
instituțională este, în general, legat ă de prăbușirea societ ății,
aspecte adesea privite ca dou ă fețe ale aceleia și monede38.
Motivul principal este acela c ă, într-o societate slab ă, există o
instabilitate general ă ce alimenteaz ă lipsurile institu ționale și
slăbește structurile guvernamentale . Este vorba aici despre
existența unei fracturi în principiile bunei guvern ări. Astfel,
organizarea și alocarea bunurilor pol itice devin victimele
„lorzilor r ăzboiului” și liderilor de grup ări mafiote, care,
adesea, fac apel la elementele etnice ca surs ă de identitate și
control, în absen ța unui contract social care s ă lege cetățenii de
stat. Cea de-a treia premis ă este existen ța unei leg ături evidente
între colapsul unui stat și conflictul armat. Țări precum Somalia
și Republica Democrat ă Congo sunt adesea descrise ca exemple
extreme ale luptei hobbes-iene a tuturor împotriva tuturor39. În
aceste cazuri, agen ții statali na ționali sunt incapabili s ă
recâștige monopolul asupra mijloacelor for ței, iar bun ăstarea și
37 Zartman, William, Collapsed States: The Disintegration and Restoration
of Legitimate Authority , Boulder, Lynne Rienner, 1995, apud Raeymaekers,
Timothy, Collapse or Order? Questioning State Collapse in Africa ,
Households in Conflict Network Working Paper 10, Brighton, 2005, p. 4.
38 Idem.
39 Raeymaekers, Timothy, op. cit. , 2005, p. 5.
38securitatea sunt fragmentate gradual între un anumit num ăr de
părți conflictuale care încep s ă acționeze pe cont propriu.
Rezultatul imediat const ă adesea în cre șterea în amploare a
violenței armate și în pierderea spa țiului economic și politic în
favoarea actorilor nonstatali (rebeli, militan ți etc.) care se nasc
din lipsa de autoritate provocat ă de guvernul colapsat. Ace ști
actori, în c ăutarea de avantaje economice și în absen ța unui
cadru care s ă reglementeze via ța în societate, dezvolt ă o serie
de alianțe lucrative afiliate unor juc ători externi (sindicate
transnaționale ale crimei, armate ale statelor vecine), ce
furnizează resursele necesare continu ării conflictului.
În viziunea lui Robert Dorff, expert în securitate
internațională la Institutul de Studii Strategice din SUA,
slăbirea statului, e șecul statului și colapsul statului sunt p ărți ale
unui continuum în care un anumit stadiu al e șecului conduce
automat la altul. În timp ce diferen ța dintre aceste st adii este, în
principal, una de grad, punctul lor comun este acela c ă toate au
origine comun ă, anume pr ăbușirea general ă a corpusului de
reguli formale și informale ce guverneaz ă o societate, înso țită
de dispari ția autorit ății formale sau a sursei sale40. În opinia
noastră, nu numai originea este comun ă, ci și multe dintre
caracteristicile fiec ărei categorii de state, dup ă cum vom ar ăta
în cele ce urmeaz ă prin focalizarea analizei pe dimensiunea
instituțională a statului, îns ă fără a o ignora pe cea na țională.
3.2. Influen ța negativ ă a statului asupra securit ății
Slăbiciunea, e șecul sau colapsul statului sunt stabilite în
funcție de trei elemente interrela ționate, cuprinzând standarde
occidentale de dezvoltare: guvernarea, economia și securitatea.
Guvernarea este, în acela și timp, cauz ă și consecin ță a
eșecului în sfera economic ă și a insecurit ății. Francis Fukuyama
40 Dorff, Robert, Democratization and Failed States: The Challenge of
Ungovernability , în „Parameters”, Summer 1996, pp. 17-31, apud
Raeymaekers, Timothy, op. cit. , 2005, p. 5.
39 afirma că lipsa capacit ății statului în țările sărace a ajuns s ă
bântuie lumea dezvoltat ă după sfârșitul Războiului Rece, în anii
’90, colapsul sau sl ăbiciunea unor state provocând deja dezastre
umanitare majore în Somalia, Haiti, Cambodgia, Bosnia și
Herțegovina, Kosovo41 etc. Momentul 11 septembrie 2001 și
evenimentele ulterioare au demonstrat c ă situația din statele
slabe trebuie s ă preocupe întreaga comunitate interna țională, ca
provocare de importan ță strategică.
Fukuyama porne ște de la premisa c ă în secolul XX,
politica a fost masiv influen țată de controversele privitoare la
dimensiunile și puterile adecvate pentru state42. Corelând-o cu
afirmația analistului conform c ăreia reducerea dimensiunilor
sectorului de stat a fost tema dominant ă a politicii mai ales în
ceea ce prive ște „sectoarele de stat atotcuprinz ătoare ale lumii
comuniste”43, dar și cu cele mai noi tendin țe interven ționiste ce
se manifest ă în economia mondial ă, suntem îndrept ățiți să ne
întrebăm dacă nu cumva acest discurs în favoarea reducerii
rolului statului în via ța socială, deși menit să introducă o nouă
ordine mondial ă, a fost sortit e șecului deoarece, în cele mai
multe cazuri, problema reducerii pon derii statului a surclasat-o
pe cea a reconstruc ției lui. Fukuyama remarc ă faptul că reforma
de liberalizare a e șuat în anumite țări, absen ța cadrului
instituțional adecvat d ăunându-le mai mult decât le-ar fi d ăunat
lipsa reformei.
Modelul de analiz ă a statului pro pus de politologul
american se bazeaz ă pe distinc ția între anvergura activit ăților
statului și forța puterii statului44. Primul element se refer ă la
diferitele func țiuni și scopuri asumate de guverne, în timp ce,
cel de-al doilea reflect ă posibilitatea statului de a planifica și
41 Fukuyama, Francis, Construcția statelor. Ordinea mondial ă în secolul
XXI, Ed. Antet, Bucure ști, 2004, p. 6.
42 Ibidem, p. 10.
43 Ibidem, p. 12.
44 Ibidem, p. 14.
40executa politici și de a aplica legile corect și transparent.
Preluând func țiile statului din Raportu l de Dezvoltare Mondial ă
din 1997 al B ăncii Mondiale, Fukuyama construie ște o matrice
a statalității (Figura nr. 7), în care axa X reprezint ă gama
funcțiilor statului, iar axa Y for ța instituțiilor statului.
Cadranul
ICadranul
II
Cadranul
IIICadranul
IV
Sierra LeoneBraziliaTurciaURSSSUAFranța
Japonia
Gama func țiilor statuluiForța instituțiilor statuluiCadranul
ICadranul
II
Cadranul
IIICadranul
IV
Sierra LeoneBraziliaTurciaURSSSUAFranța
Japonia
Cadranul
ICadranul
II
Cadranul
IIICadranul
IVCadranul
ICadranul
II
Cadranul
IIICadranul
IV
Sierra LeoneBraziliaTurciaURSSSUAFranța
Japonia
Gama func țiilor statuluiForța instituțiilor statului
Figura nr. 7: Matricea statalit ății 45
Gama func țiilor statului cuprinde, conform Raportului
Băncii Mondiale, trei tipuri de func ții generale:
– funcții minimale (plasate începând de la punctul de
origine al axei X): ofer irea bunurilor publice pure;
apărare, lege și ordine; drepturi de proprietate;
management macroeconomic; s ănătate public ă;
ameliorarea echit ății; protejarea s ăracilor;
– funcții intermediare: abordarea elementelor externe;
învățământ; protec ția mediului; reglementarea
45 Ibidem, pp. 19-20.
41 monopolurilor; asigur ări, reglement ări financiare;
asigurări sociale;
– funcții activiste (plasate departe de originea axei X):
politică industrial ă, redistribuirea avu ției.
Pe axa Y este plasat ă forța instituțiilor statului, ce
reprezintă capacitatea:
– de a formula și îndeplini politici;
– de a concepe și aplica legi;
– de a administra eficient și cu un minimum de
birocrație;
– de a controla mita, corup ția și traficul de influen ță;
– de a men ține un înalt nivel de transparen ță și
responsabilitate în institu țiile guvernului;
– de a aplica legile46.
Observăm că definiția dată de către Fukuyama for ței
instituționale a statului este similar ă cu cea a conceptului de
bună guvernare , introdus în strategiile de securitate na țională
de la începutul anilor ’90, asupra c ăruia vom reveni.
Matricea propus ă de politologul american este împ ărțită
în patru cadrane, reflectând atât ni velul de dezvoltare a statului,
cât și o proiec ție asupra dezvolt ării sale economice. Astfel, dac ă
un stat se deplaseaz ă prea mult spre originea axei și nu reușește
să realizeze func țiile minime, cum ar fi protec ția dreptului de
proprietate, va avea probleme în dezvoltarea sa economic ă. Un
asemenea caz este Sierra Leone, aflat ă pe locul 215, din cele
227 de state analizate de exper ții CIA, în ceea ce prive ște
produsul intern brut pe cap de locuitor47. Sierra Leone
reprezintă tipul de stat fragil, spriji nit în dezvoltarea sa de for țe
militare și civile interna ționale (în special ONU și Marea
Britanie). Cei aproape 12 ani de r ăzboi civil (1991-2002) au
46 Ibidem, pp. 15-16.
47 CIA – The World Factbook 2010, Country Comparisons:- GDP – per
capita (PPP) , https://www.cia.gov/library /publications/the-world-
factbook/rankorder/2004rank.html.
42lăsat urme adânci în dezvoltarea capacit ății instituționale a
statului, guvernul fiind aproape în întregime dependent de donațiile organiza țiilor interna ționale pentru a furniza
populației serviciile de baz ă, în ciuda unei dezvolt ări
surprinzătoare a sectoarelor agricol și minier.
În ceea ce prive ște plasarea unui stat cât mai departe de
originea axelor, put em vorbi despre dou ă cazuri, anume SUA,
Franța și Japonia sau Brazilia și Turcia. SUA, afirm ă
politologul, au un stat mai pu țin extensiv decât Fran ța,
neîncercând s ă administreze tranzi țiile sectoriale prin alocarea
de credite precum Japonia. În acela și timp, nici nu au pompat
mari procente din PIB c ătre sectoarele de stat și nu au
coordonat industrii na ționalizate, precum Brazilia și Turcia.
Deși la momentul public ării cărții lui Fukuyama nu
exista îndoial ă că analiza sa era acurat ă, situația din momentul
de față conduce la reanalizarea plas ării acestor state în matricea
statalității, deoarece criza economic ă mondial ă a determinat
statele să recapitalizeze sau s ă naț
ionalizeze par țial sau total
anumite b ănci și să configureze și să aplice planuri ample de
asistență financiar ă pentru diverse societ ăți private. Acesta este
și cazul SUA, ac țiunile statului determin ând replasarea sa mai
aproape de originea axei X a gamei func țiilor.
Reorientarea statelor spre un nou tip de politici în
funcție de contextul economico-financiar și social impus de
criza mondial ă aduce în discu ție problema guvern ării. Conform
specialiștilor Băncii Mondiale, guvern area este definit ă ca
tradiții și instituții prin care este exercitat ă autoritatea într-o
țară48. Aceasta include: procesul prin care guvernele sunt alese,
monitorizate și înlocuite; capa citatea guvernului de a formula și
implementa eficient politici; respectul cet ățenilor și al statului
48 Kaufmann, Daniel; Aart Kraay; Massimo Mastruzzi, Governance Matters
VII: Aggregate and Individual Governance Indicators 1996-2008 , The
Development Research Group Macroeconomics and Growth Team & World
Bank Institute Global Governance Program, 2009.
43 pentru institu țiile care guverneaz ă integrarea economic ă și
socială dintre ei. Banca Mondial ă a stabilit șase dimensiuni ale
guvernării, ce corespund acestei defini ții:
1. vizibilitate și responsabilitate – m ăsoară respectarea
drepturilor politice, civile și umane;
2. stabilitate politic ă și absența violenței – măsoară
posibilitatea declan șării unor manifest ări violente,
inclusiv terorism și schimbări în guvernare;
3. eficiența guvern ării – m ăsoară competen ța
administra ției și calitatea serviciilor publice;
4. calitatea procesului normativ – m ăsoară incidența
politicilor de pia ță neprietenoase;
5. domnia legii – m ăsoară nivelul respect ării legii, dar
și posibilitatea declan șării unor ac țiuni
violente/criminale;
6. controlul corup ției – măsoară exercițiul public al
puterii în scopuri privat e, inclusiv mita și corupția la
nivel înalt.
Metodologia de analiz ă a Băncii Mondiale permite
evaluarea calit ății guvern ării unei țări atât în timp, cât și în
comparație cu alte țări. Din analiza datelor existente reiese
faptul că trei dintre cele mai uzitate premise în studiul
sistemului interna țional sunt în șelătoare:
1. „Guvernarea nu poate fi m ăsurată, cel puțin nu cu
instrumente precise” – analizele B ăncii Mondiale dovedesc
faptul că guvernarea poate fi m ăsurată prin indicatori
transparen ți, ce iau în calcul gradul de imprecizie al datelor.
2. „Țările industrializate sunt bine guvernate, în timp
ce țările în curs de dezvoltare sunt afectate de proasta
guvernare” – de fapt, datele puse la dispozi ție dovedesc c ă un
număr de economii emergente, cum ar fi Slovenia, Chile,
Botswana, Estonia, Uruguay, Costa Rica, Republica Ceh ă,
Lituania și Letonia, au scoruri mai mari pentru indicatorii
44„domnia legii” și „controlul corup ției” decât țări industrializate,
precum Grecia și Italia.
3. „Progresul semnificativ în îmbun ătățirea guvern ării
și în controlul corup ției nu pot fi înregistrate în timp scurt” –
capacitatea de a m ăsura și monitoriza progresul dimensiunilor-
cheie ale guvern ării a permis reformatorilor guvernamentali și
societății civile s ă forțeze aplicarea unor m ăsuri destinate
îmbunătățirii calității guvernării în multe țări. În perioada 1998-
2008, cel pu țin o treime din cele peste 200 de țări analizate au
înregistrat modific ări semnificative la cel pu țin unul dintre
indicatorii urm ăriți. Chiar și pe o perioad ă mult mai scurt ă,
2002-2008, una din zece țări a obținut progrese în ceea ce
privește guvernarea.
La polul opus al evolu ției indicatorilor guvern ării se află
Somalia, unde, în perioada 1998-2008, din cei șase indicatori,
cinci s-au agravat: stabilitatea politic ă și absența violenței,
eficiența guvernării, calitatea procesului normativ, domnia legii
și controlul corup ției (Figura nr. 8).
-3,5-3-2,5-2-1,5-1-0,50
1998 2008
Vizibilitate și responsab ilitate
Stabilitate politic ă și absența
violenței
Eficiența guvernării
Calitatea procesului normativ
Domnia legii
Controlul corup ției
Figura nr. 8: Schimb ări semnificative în estim ările referitoare la
indicatorii guvern ării între anii 1998 și 2008, Somalia
45 Din anul 1991, Somalia este cons iderat un stat fragil, în
termenii B ăncii Mondiale, sau tipic e șuat49. Aici, încerc ările de
a crea cadrul necesar unei tranzi ții a eșuat de fiecare dat ă.
Guvernul Federal de Tranzi ție, creat în anul 2004, nu a reu șit să
creeze un guvern real și funcțional, iar fostul lider al regiunii
semiautonome Puntland, Abdillahi Yusuf, a marginalizat o mare parte din popula ție și a exacerbat diviziunile existente în
societate. Interven ția organiza țiilor interna ționale, în special a
ONU, nu a reu șit să rezolve problemele cu care se confrunt ă
țara african ă.
Este evident ă relația dintre guvernare și economie, dar
nu în sensul premiselor contestate de datele B ăncii Mondiale.
Statele cu o guvernare slab ă, în cele mai multe cazuri, nu
reușesc să întruneasc ă precondi țiile pentru aplicarea modelelor
standard de dezvoltare economic ă. În general, acest tip de state
sunt caracterizate de un grad ridicat de violen ță internă ce face
și mai dificil ă ajutorarea lor. Cele mai grave situa ții se
înregistreaz ă în statele e șuate, unde eroziunea capacit ății
statului a atins cote înalte , perspectivele economice sunt
negative, iar posibilitatea apari ției unui conflict violent este
foarte mare.
3.3. Corela ții între performan țele interne ale statelor
și statutul și rolul lor interna țional
Urmărind pașii analizei realizate în cazul actorilor
statali cu rol de generator de securitate, ne vom opri asupra
poziției în „Indexul statelor e șuate” și asupra indicatorilor
performan țelor interne pentru statel e considerate a face parte
din cele trei categorii enun țate anterior în acest capitol (state
slabe, state e șuate și state în colaps).
49 Collier, Paul; V.L. Elliott; Havard Hegre; Anke Hoeffler; Marta Reynal-
Querol; Nicolas Sambanis, Breaking the Conflict Trap: Civil War and
Development Policy , World Bank and Oxford University Press, Washington,
2003.
46În statisticile Fondului pent ru Pace, Somalia se afl ă pe
primul loc la cinci din cei doisprezece indicatori propu și,
obținând valoare maxim ă50. Este urmat ă de Zimbabwe, Sudan,
Ciad și Rep. Democrat ă Congo, care au scoruri slabe și în ceea
ce privește indicatorii guvern ării (Figurile nr. 9 și nr. 10).
02468 1 0 1 2Presiuni demograficeMișcări masive de refugia ți sau persoane dislocate
intern, ce creeaz ă urgențe umanitare complexeMoșteniri ale unor grup ări ce doreau r ăzbunare
sau paranoia de grupEmigrare masiv ă a clasei medii și a elitelor
profesionaleDezvoltare inegal ă în cadrul diverselor grupuri
socialeDeclin economic severPierderea legitimit ății de către statDeteriorarea progresiv ă a serviciilor publiceSuspendarea sau aplicarea arbitrar ă a statului de
drept și nerespectarea drepturilor omuluiAparat de securitate ce opereaz ă ca stat în statCrearea elitelor divizateIntervenția altor state sau actori politici externi
Somalia Zimbabwe Sudan Ciad RD Congo Norvegia
Figura nr. 9: Statele cu cele mai mari valori ale indicatorilor în „Indexul statelor
eșuate”, în compara ție cu Norvegia, care a ob ținut cele mai mici valori, 200851
50 În „Indexul statelor e șuate”, valorile mari semnific ă faptul c ă statul
respectiv are caracteristicile unui stat e șuat, în timp ce valorile mici,
apropiate de 0, semnific ă absența acestor caracteristici.
51 Conform datelor puse la dispozi ție de către Fondul pentru Pace, edi ția
electronic ă 2009, http://www.fundforpeace. org/web/index.php?option=
47
-4 -3 -2 -1 0 1 2 3Vizibilitate și
responsabilitateStabilitate politic ă și
absența violențeiEficiența guvernăriiCalitatea procesului
normativDomnia legiiControlul corup ției
Somalia Zimbabwe Sudan Ciad RD Congo Norvegia
Figura nr. 10: Statele cu cele mai mi ci valori ale indicatorilor guvern ării,
în compara ție cu Norvegia, una dintre țările care au ob ținut cele mai mari
valori, 200852
De altfel, aceste cinci state înregistreaz ă valori sc ăzute
și în cazul indicatorilor performan ței interne, prezenta ți în
Capitolul 2 (Figura nr. 2). Aceast ă stare se reflect ă și în statutul
și rolul lor interna țional (Figura nr. 11).
com_content&Task =vie w&id=99&Itemid=140.
.
52 Conform datelor puse la dispozi ție de către Banca Mondial ă, în baza de
date Governence Matters 2009. Worldwide Governance Indicators, 1996-
2008 .
48
49
50Slăbiciunea, e șecul sau colapsul statelor analizate,
nefiind doar o problem ă națională, ci și una a întregii lumi
(dovadă este interven ția actorilor interna ționali în toate cele
cinci țări – Figura nr. 12), se poate afirma c ă acești actori statali
dețin pe scena interna țională rolul de generator de insecuritate.
În cazul Zimbabwe, interven ția nu a fost militar ă, în
timp ce, în celelalte patru țări, atât ONU, cât și NATO și UE au
intervenit cu opera ții de pace sau cu sprijin pentru alte
organizații, precum Uniunea African ă (UA).
Stat ONU NATO UE
Somalia UNSOM I (1992-
1993)
UNSOM II (1993-
1995) Sprijin pentru
misiunea UA
– AMISOM
(2007-2009) EUNAVFOR
(2008-prezent)
Sudan UNMIS (2005 –
prezent)
UNAMID (2007-
prezent) Sprijin pentru
misiunea UA
– AMIS
(2005-2007) Sprijin pentru
misiunea UA –
AMIS (2005-2007)
Ciad MINURCAT
(2007-prezent)
UNASOG (1994) – EUFOR
TCHAD/RCA
(2008-2009)
R.D.
Congo MONUC (1999 –
prezent) – ARTEMIS (2003)
EUPOL Kinshasa
(2005-2007)
EUSEC RD Congo
(2005-prezent)
EUFOR RD Congo
(2006)
EUPOL RD Congo
(2007-prezent)
Figura nr. 12: Opera ții de pace ale ONU, NATO și UE
în state fragile sau e șuate
Așadar, întrucât e șecul unui stat poate constitui o surs ă
de insecuritate pentru o regiune și, extrapolând, pentru cea mai
mare parte a globului, organiza țiile interna ționale au fost
preocupate de dezvoltarea unor mijloace și instrumente care s ă
51 refacă statul respectiv, adresându-se domeniilor în care acesta a
dat greș.
Intervențiile de acest tip au evoluat de la ac țiunile din
timpul Războiului Rece, când trupele ONU erau desf ășurate
pentru a separa combatan ții, demilitariza anumite zone și
monitoriza acordurile de încet are a focului, la refacerea
societăților divizate, dezarmarea p ărților în conflict,
demobilizarea fo știlor combatan ți, organizarea alegerilor,
instalarea unor guverne reprezentative, promovarea reformelor democratice și a creșterii economice. Unele dintre aceste
operații au reprezentat un real suc ces, în ciuda dezbaterilor
aprinse pe care le-au n ăscut, interven țiile militare dovedindu-se
a fi cele mai eficiente mijloace de prevenire a e șecului unor
state și de întoarcere a societ ăților respective la conflict. În
literatura american ă, aceste opera ții se numesc opera ții de
construcție a națiunii ( nation-building operations ) și implică
folosirea for ței militare ca parte a unui efort mai larg de
promovare a reformelor economice și politice, ce are drept
obiectiv tranzi ția unei societ ăți dintr-o stare conflictual ă într-
una de pace intern ă și de relații bune cu vecinii s ăi
53. Obiectivul
principal al unei opera ții de construc ție a națiunii nu este de a
transforma o societate s ăracă într-una bogat ă sau o autocra ție
într-o democra ție, ci de a aduce pacea în societ ățile
conflictuale. Este evident c ă reformele politice și dezvoltarea
economic ă sunt esen țiale pentru atingerea acestui obiectiv, îns ă
este nevoie de un cadru mai cuprinz ător. Astfel, opera țiile de
acest tip se adreseaz ă nevoilor de baz ă ale unui stat, de a c ăror
satisfacere depinde e șecul sau succesul st atului respectiv în
perioada imediat urm ătoare. Conform speciali știlor de la
RAND, este necesar ca o opera ție de construc ție a națiunii să
fie centrat ă pe următoarele sarcini:
53 Dobbins, James; Seth G. JoneS; Keith Crane; Beth Cole Degrasse, The
Beginner’s Guide to Nation-Building , RAND Corporation, Santa Monica,
2007, p. xvii.
52- securitate: opera ții de pace, impunerea legii, domnia
legii, reforma sectorului de securitate;
– ajutor umanitar: întoarcerea refugia ților și răspunsul
la eventuala declan șare a unei epidemii, furnizarea de
adăpost;
– guvernare: reluarea furniz ării de servicii publice și
refacerea administra ției publice;
– stabilizare economic ă: stabilizarea monedei na ționale,
instituirea unui cadru de reglementare a relu ării
schimburilor comerciale na ționale și internaționale;
– democratizare: construirea partidelor politice, a presei
libere, a societ ății civile, a ca drului legal și
constituțional pentru alegeri libere;
– dezvoltare: favorizarea cre șterii economice, reducerea
sărăciei, îmbun ătățirea infrastructurii54.
Dacă acestea sunt m ăsurile luate de comunitatea
internațională pentru refacerea unui st at ce a trecut printr-un
conflict armat, atunci care sunt m ăsurile ce vor fi luate în cazul
unui eșec „pașnic” al acestuia? Nu es te absolut necesar ca
eșecul statului s ă conducă la declan șarea unor conflicte violente
ce necesit ă interven ție militar ă. În acest caz, organiza țiile
internaționale au la dispozi ție o serie de instrumente, precum
sancțiunile și embargourile, prin care pot determina o
schimbare de atitudine a guvernan ților care nu au voin ța de a
furniza bunurile politice, sau fondurile de ajutorare umanitar ă
multilateral ă, atunci când guvernan ții nu au capacitatea de a
furniza acela și tip de bunuri.
În ansamblu, atât prevenirea situa țiilor de e șec sau
colaps ce pot duce la declan șarea unui conflict armat, cât și
stabilizarea post-conflict, pot fi proiectate în func ție de trei
elemente:
– cauzele fragilit ății/eșecului/colapsului statului în
termeni de consecin țe umanitare ale e șecului în dezvoltare și, la
54 Ibidem, p. xxiii.
53 nivel guvernamental, în term eni de probleme induse de c ătre
șocurile economice externe statelor care nu au nici capacitatea
instituțională, nici voin ța de a se adapta schimb ărilor din
mediul interna țional;
– obligația statului de a func ționa dacă problemele
umane și vulnerabilit ățile sistemice au fost reduse;
– sarcinile celor care gestioneaz ă tranziția de la o
anumită ordine politic ă și socială la alta (implementarea
reformelor economice, democratizarea, tranzi ția de la război la
pace etc.)55.
Identificarea și corijarea elementelor problematice nu
este posibil ă fără a identifica scopul efectiv al statului, dincolo
de diversele teorii vehi culate în vasta literatur ă de specialitate.
Fragilitatea sau sl ăbiciunea statului, e șecul sau colapsul s ău
sunt măsuri ale ceea ce nu face sau nu poate face statul în
relație cu așteptările noastre. Unele dintre aceste a șteptări sunt
normative, iar altele practice, iar eficien ța actului guvern ării
depinde de realizarea efectiv ă funcțiilor și scopurilor sale, dar și
de corelarea realiz ării unui anumit scop cu institu ția potrivit ă.
Statele au avut întotdeauna ca principale func ții unele externe,
anume ap ărarea teritoriului propriu , definirea unei comunit ăți
politice diferit ă de altele, capacitatea de interac ționa la nivel
internațional, adic ă de a se defini ca entitate distinct ă în
sistemul interna țional. Pe m ăsură ce mediul interna țional se
modifică, trebuie s ă fie reformate și instituțiile însărcinate cu
realizarea acestor func ții. Unii exper ți în relații internaționale
afirmă că, în acest context, statele sunt considerate fragile,
eșuate sau colapsate dac ă nu mai reu șesc să satisfacă așteptările
marilor actori interna ționali, stata li sau nonstatali56. Se dorește
55 Doornbos, Martin; Woodward, Susan; Roque, Silvia, Failing States or
Failed States? The Role of Development Models: Collected Works , Working
Paper No. 19, Fundacion Para Las Relaciones Internationales Y El Dialogo
Exterior, 2006, p. 17.
56 Ibidem, p. 19.
54ca statul, ca membru responsabil al comunit ății internaționale, să fie
capabil și doritor s ă implementeze normele interna ționale, precum
drepturile omului, protec ția refugia ților, controlul grani țelor,
regimurile de control al armelor și cele de neproliferare, precum și
alte obliga ții ce decurg din participarea la organiza ții internaționale
de tipul ONU sau OMC. Chiar și imperativele alegerilor libere și
domniei legii sau ale cre șterii economice și reducerii s ărăciei sunt
externe statului, cons tituind un set de a șteptări internaționale. Ideea
statului responsabil la nivel interna țional este sus ținută cu ardoare,
dar, în acela și timp, și contestat ă atunci când se discut ă despre
operațiile post-conflict. Contestatarii s ăi consider ă că există trei
motive principale ce determin ă, pe termen scurt, cre șterea gradului
de fragilitate și instabilitate al statului în care se desf ășoară
intervenția post-conflict:
– supraîncărcarea: setul de a șteptări este mult prea vast,
iar toate studiile asupra cauzelor istorice ale revolu țiilor arată către
un stat supraînc ărcat în rela ție cu capacitatea sa de a- și îndeplini
obligațiile;
– pierderea legitimit ății: chiar și o succint ă analiză a
setului de a șteptări demonstreaz ă că este mult prea dificil de
îndeplinit în statele ai c ăror lideri politici se afl ă în conflict unul cu
celălalt, riscând s ă piardă sprijinul interna țional, dar și pe cel intern;
– lupta politic ă: multe dintre aceste a șteptări de refer ă la
sau presupun schimb ări instituționale, dar institu țiile, prin defini ție,
reprezintă mijloace de distribuie a puterii și privilegiilor. De aceea,
reformarea lor va conduce la instabilitate politic ă sau chiar la
violențe civile și armate57.
În consecin ță, putem afirma c ă un nivel sc ăzut al
performan țelor interne ale unui stat nu îi asigur ă un statut
internațional important în sens de generator de securitate, ci,
dimpotrivă, îl transform ă într-un generator de insecuritate, o
amenințare la adresa securit ății la toate nivelurile sale de
manifestare.
57 Ibidem, p. 20.
55
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
• Globalizarea, în ciuda marii variet ăți de defini ții ce
îi sunt atribuite, reprezint ă cea mai important ă constantă de care
trebuie să ținem seama în analiza rolu lui actorilor statali în
configurarea mediului interna țional de securitate.
• Globalizarea nu duce la dispari ția statului na țional,
ci îi confer ă, pe de o parte, noi func ții în plan intern, și, pe de
altă parte, un nou statut și un nou rol pe scena interna țională.
• În lumea globalizat ă, performan țele interne ale unui
stat au, în cele mai multe cazuri , repercusiuni asupra statutului
internațional pe care acesta îl de ține și, evident, asupra rolului
său în lume. Din acest punct de vedere, un stat poate de ține
unul dintre cele dou ă categorii principale de roluri
internaționale: generator de securitate sau generator de
insecuritate. Este evident c ă poate exista și o poziție de mijloc,
însă ea este nesemnificativ ă în raport cu configurarea mediului
internațional de securitate.
• Analiza corela ției dintre performan țele interne ale
statului și statutul și rolul său interna țional trebuie s ă ia în
considerare cel pu țin un set minim de indicatori: pozi ția în
„Indexul statelor e șuate”, statutul în Consiliul de Securitate al
ONU, suprafa ța țării, numărul popula ției, cheltuielile pentru
educație, produsul intern brut, rata șomajului, consumul intern
de electricitate, consum ul intern de petrol, consumul intern de
gaze naturale, rezerva de valut ă și aur, valoarea datoriei
externe, investi țiile străine în țară, investițiile peste hotare,
numărul de linii telefonice în folosin ță, numărul de telefoane
mobile în folosin ță, numărul utilizatorilor de Internet, al
aeroporturilor, lungimea total ă a căilor ferate și a șoselelor,
cheltuielile militare, efectivele armate, capabilit ățile nucleare,
56participarea la institu ții și organiza ții interna ționale,
participarea la opera ții de pace, prezen ța militară a acestor state
în alte teritorii.
• Statutul interna țional important, de mare putere, al
actorilor statali se coreleaz ă cu indicatori ai performan țelor
interne cu valori peste medie, dar și cu un rol activ de generator
de securitate la nivel interna țional.
• În cazul statelor slabe, e șuate sau în colaps, care
înregistreaz ă valori sub medie ale indicatorilor performan țelor
interne, identific ăm un statut inferior pe scena interna țională,
acela de pericol sau chiar amenin țare la adresa securit ății.
Aceste state de țin rolul de generator de insecuritate.
• Este necesar ă aprofundarea rela țiilor dintre
dimensiunea intern ă și cea extern ă a existen ței actorilor statali,
cu accent pe rolul pe care ace știa îl dețin în configurarea
mediului interna țional de securitate.
57
Anexă
DICȚIONAR DE ACRONIME
1. Institu ții și organiza ții interna ționale:
AIEA – Agen ția Interna țională pentru Energie
Atomică
APEC – Organiza ția pentru Cooperare Economic ă
Asia-Pacific
ASEAN – Asocia ția Națiunilor din Sud-Estul Asiei
BSEC – Organiza ția pentru Cooperare Economic ă la
Marea Neagr ă
CE Comisia European ă
CS – Consiliul de Securitate al ONU CSI – Comunitatea Statelor Independente FMI – Fondul Monetar Interna țional
G-5 – Grupul celor 5 cele mai puternice economii
(SUA, Germania, Japonia, Fran ța și Marea
Britanie)
G-7 – Grupul celor 7 na țiuni industrializate (SUA,
Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea
Britanie, Canada)
G-8 – Grupul celor 8 na țiuni industrializate (G-7 +
Rusia)
G-9 – Grupul celor 9 state europene (Austria,
Belgia, Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Ungaria, România, Serbia, Suedia)
G-10 – Grupul celor 10 (+1) na țiuni industrializate
(G-7 + Belgia, Olanda, Suedia + Elve ția)
58
G-20 – Grupul celor 20 de mini ștri de finan țe și
guvernatori ai B ăncilor Centrale (Argentina,
Australia, Brazilia, Canada, China, Fran ța,
Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudit ă, Africa de
Sud, Republica Coreean ă, Turcia, Marea
Britanie, SUA, Uniunea European ă)
G-77 – Grupul celor 77 de na țiuni în curs de
dezvoltare membre ale ONU (în prezent, sa- extins la 130 de țări membre)
NATO – Organiza ția Tratatului Atla nticului de Nord
OECD – Organiza ția pentru Cooperare Economic ă și
Dezvoltare
OIM – Organiza ția Interna țională a Muncii
OMC – Organiza ția Mondial ă a Comerțului
OMS – Organiza ția Mondial ă a Sănătății
ONU – Organiza ția Națiunilor Unite
OSCE – Organiza ția pentru Securitate și Cooperare
în Europa
PfP – Parteneriatul pentru Pace SCO – Organiza ția pentru Cooperare de la
Shanghai
UE – Uniunea European ă
UA – Uniunea African ă
59
2. Opera ții și misiuni interna ționale sub egida ONU,
NATO, UE, OSCE și în coaliții interna ționale:
Boali – Opera ție militară franceză în
Republica Centrafrican ă
Epervier – Opera ție militară franceză în Ciad
EUFOR Althea – For ța UE în Bosnia și Herțegovina
EUFOR Chad – For ța UE în Ciad și Republica
Centrafrican ă
EUJUST LEX – Misiunea Integrat ă în Irak pe
problemele statului de drept
EULEX Kosovo – Misiunea UE în Kosovo pe
problemele statului de drept
EUMM – Misiunea UE de Monitorizare în
Georgia
EUPM – Misiunea Poli țienească a UE în
Bosnia și Herțegovina
EUPOL Afghanistan – Misiunea Poli țienească a UE în
Afganistan
EUPOL COPPS – Misiunea Poli țienească a UE în
Teritoriile Palestiniene
EUSEC RD Congo – Misiunea UE Consultativ ă și de
Asistență pentru Reforma de
Securitate în R.D. Congo
IMATT – Echipa Militar ă Internațională
pentru Asisten ță în Sierra Leone
ISAF – For ț
a Internațională de Asisten ță
pe Probleme de Securitate, Afganistan
KFOR – For ța NATO în Kosovo
Licorne – Opera ție militară franceză în
Coasta de Filde ș
MFO – For ța Multina țională și de
60Observatori în Egipt
MINURCAT – Misiunea ONU în Republica
Centrafrican ă și Ciad
MINURSO – Misiunea ONU pentru Referendum
în Sahara de Vest
NNSC – Comisia Na țiunilor Neutre pentru
Supravegherea Rela țiilor dintre
Coreea de Nord și Coreea de Sud
NTM-I – Misiunea NATO de Instruire în
Irak
OMIK – Misiunea OSCE în Kosovo UNAMA – Misiunea ONU de Asisten ță în
Afganistan
UNAMI – Misiunea ONU de Asisten ță în Irak
UNDOF – For ța ONU de Observare a
Dezarmării în Siria
UNFICYP – For ța de Pace a ONU în Cipru
UNMEE – Misiunea ONU în Etiopia și
Eritreea
UNMIK – Misiunea ONU pentru
Administrarea Interimar ă a Kosovo
UNMIN – Misiunea ONU în Nepal UNMIT – Misiunea Integrat ă a ONU în
Timorul de Est
UNOMIG – Misiunea de Observare ONU în
Georgia
UNTSO – Organiza ția ONU pentru
Supravegherea Armisti țiului în
R.D. Congo
61
62
Redactor: Cristina BOGZEANU
Tehnoredactor: Marioara PETRE-B ĂJENARU
Bun de tipar: 29.04.2010
Hârtie: A4 Format: A5 Coli tipar: 3,875 Coli editur ă: 1,937
Lucrarea con ține 62 pagini
Tipografia Universit ății Naționale de Ap ărare „Carol I”
CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE AP ĂRARE ȘI SECURITATE
Șoseaua Pandurilor, nr. 68-72, sector 5, Bucure ști
Telefon: 021.319.56.49, Fax: 021.319.55.93
E-mail: cssas@unap.ro, Adres ă web: http://cssas.unap.ro
162/773/2010 C. 295/2010 EDITURA UNIVERSIT ĂȚII NAȚIONALE DE AP ĂRARE „CAROL I”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Centrul de Studii Strategice de Ap ărare și Securitate [602422] (ID: 602422)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.