CENTRUL DE STUDII Ștefan cel Mare și Sfânt RĂDĂUȚI , JUD. SUCEAVA PROIECT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENȚELOR PROFESIONALE – NIVEL 5 Calificarea… [624937]

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ
CENTRUL DE STUDII Ștefan cel Mare și Sfânt
RĂDĂUȚI , JUD. SUCEAVA

PROIECT

PENTRU CERTIFICAREA COMPETENȚELOR
PROFESIONALE – NIVEL 5
Calificarea profesională: Asistent medical de farmacie

Profesor îndrumător:
Farmacist Moroșan Adrian Gabriel
Absolvent: [anonimizat] 2019 –

Implica țiile vitaminelor în farmacoterapie

2
Cuprins

Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 3
I. VITAMINELE – BAZE FARMACOLOGICE ………………………….. ………………………….. ……. 5
1.1.Definiție ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 5
1.2.Clasificarea vitaminelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 5
II. VITAMINE HIDROSOLUBILE ………………………….. ………………………….. ………………………. 7
2.1.VITAMINELE B ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 8
2.1.1.VITAMINA B1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 9
2.1.2.VITAMINA B2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 11
2.1.3.VITAMINA B5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 13
2.1.4.VITAMINA B6 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 17
2.1.5 .VITAMINA B8 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 19
2.1.6.VITAMINA B12 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 19
2.1.7.VITAMINA B3(PP) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 25
2.1.8.ALTE VITAMINE DIN GRUPA B ………………………….. ………………………….. ………… 30
2.2.VITAMINA C ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 33
2.3.VITAMINA PP ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 39
III.VITAMINELE LIPOSOLUBILE ………………………….. ………………………….. …………………… 41
3.1.VITAMINELE A – RETINOL ………………………….. ………………………….. ………………………….. 41
3.2.VITAMINELE D – COLECALCIFEROL ………………………….. ………………………….. ………….. 46
3.3.VITAMINELE E -TOCOFEROL ………………………….. ………………………….. ………………………. 53
3.4.VITAMINELE K – FITOMENADIONA ………………………….. ………………………….. …………… 56
CAPITOLUL IV. PRODUSE FARMACEUTICE CU VITAMINE ………………………….. …… 60
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 64
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 67
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 75

3
Argument

În această lucrarea mi -am propus să sistematizez cele mai recente date din literatură de
specialitate referitoare la rolul vitaminelor pentru metabolismul intermediar, știut fiind faptul că
în afară de rolul vitaminic, aceste substanțe biologi c active mai îndeplinesc și importante funcți i
coenzimatice.
Faptul că o alimentație corectă poate contribui la evitarea și tratarea unor boli și de
asemenea la menținerea unei stări generale optime a organismului nu este ceva nou – încă de
acum 2500 de a ni, Hipocrate a atras atenția asupra acestui lucru. Din păcate, în epoca modernă,
mai ales după apariția medicamentelor chimice, oamenii parcă au uitat de rolul benefic pe care
unele medicamente îl pot juca în menținerea sănătățîi. Puțini sunt cei care au rămas consecvenți
vechiului concept, potrivit căruia hrană sănătoasă înseamnă viață lungă, lipsită de probleme
majore de sănătate.
În funcție de etapă vieții pe care o traversăm, unele dintre vitamine și minerale devin
esențiale pentru păstrarea vitalități i corpului, trebuie să treacă pe primul plan.
Numeroase proprietăți ale legumelor, fructelor și cerealelor se datorează constituenților
din care fac parte și vitaminele.
A trecut puțînă vreme de cînd, prin anul 1880, problemele alimentare erau abordate
simplist. Organismul animal era asimilat cu sobă pe care trebuie să o umpli cu lemne pentru a
obține căldură.
Dar, la sfîrșitul secolului trecut, diverși creatori au observat că administrind animalelor o
alimentație fără cele trei elemente energetice de baza, adică proteide, materii grase și zaharuri
pure, avînd sare și apă, acestea pierdeau în greutate și nu puteau să se reproducă.
A. Orain scria: „Pentru prima oară omul trebuie să admită că pentru a se alimenta, nu -i
ajunge să absoarbă substanțe inerte, care produc sau degajă energie în organism, că pentru a -și
întreține viață, trebuie să facă apel la viață și că ucigindu -și alimentele, își scurtează considerabil
existența.”
„Importantă biologică a vitaminelor”, declara Guggenheim, „constă în funcția lor de
cofermenti, care le face în stare să catalizeze procesele enzimatice ale țesuturilor vii. Viață
normală nu poate fi menținută dacă organismul viu nu primește, că factori de nutriție, vitaminele
pe care nu le poate sintetiza.”
Vitaminele se găsesc, mai mul t sau mai puțîn numeroase și în cantitate mai mare sau mai
mică în aproape toate vegetalele.

4
Se cuvine să ne convingem că pentru cine își variază cît mai mult cu putință hrană,
rezervind un loc larg cruditatilor, „problema vitaminelor”nu există în realitat e. „Alimentele
naturale sunt totdeauna perfect echilibrate pentru speță căreia îi convin”, scrie A. Orain. Cu
excepția cîtorva cazuri particulare, nu există riscuri serioase de hipervitaminoza.
Vitaminele sintetice nu se pot substitui vitaminelor naturale. Anumite afecțiuni care n -au
reacționat la doze importante de vitamine sintetice, au fost vindecate cu cantități mai mici de
vitamine naturale.
De aceea avem motive să ne temem că administrarea unor cocteiluri vitaminice provenite
din industrie – echilibra te în aparență – poate să nu ducă la urmă urmelor, decît la un
dezechilibru adăugat celui pe care doream să -l tratăm.
Terapeutică vitaminică este într -adevăr departe de a obține rezultate constante, binefaceri
constante, binefaceri scontate pe care teoreti c, am fi în drept să le sperăm.
Poate că, în unele cazuri „s -a dat greș” prin eroare de diagostic sau prin neadoptarea
dozelor prescrise. Dar nu este exclus, țînînd seama de extremă și încă imprevizibilă
complexitate biologică, că vitaminele administrate să fi avut o cu totul altă influență, poate chiar
negativă.
Prin urmare, întoarcerea la o ali mentație sănătoasă , bogată în crudități, cu o înțeleaptă
utilizare a plantelor, elemente înregistrate cu vitamine utile în proporții echilibrate, va avea toate
șansele să atenueze sau să vindece anumite maladii, majoritatea minore, dar care prin
cronicitatea lor otavesc existența.

5
I. VITAMINELE – BAZE FARMACOLOGICE

1.1.Definiț ie
Vitaminele sunt substanțe chimice cu structura diversă care deși folosite în cantit ăți foarte
mici, au un rol esențial în menținerea proceselor celulare vitale. Lipsa lor în alimentație provoacă
patologii de nutriție.Denumirea de vitamine provine de la cuvântul latin vită ceea ce înseamna
viață. Vitaminele se găsesc în cantități mici în alimentele naturale, fac parte din biocatalizatori și
sunt factori alimentari indispensabili corpului.
Pentru oameni există treisprezece vitamine, împărțite în două grupe, cele patru solubile în
grăsimi (A, D, E și K) și cele nouă solubile în apă (opt vita mine B și vitamina C). (Anexa1)
Vitaminele sunt substanțe organice necesare pentru bună funcționare a organismului.
Ele sunt introduse în organism prin intermediul alimentelor, unele fiind sintetizate și în
organism: vitamina K, vitamina D3, vitamina PP, b iotina, vitamina B6 etc.
Denumire
Vitaminele prezintă mai multe denumiri:
1) Denumirea alfabetică, folosind literele mari ale alfabetului A,B,C,D,E,K, și diferiți
indici în cadrul unui tip de vitamina: D2 – D7, Bl , B2, B6 etc;
2) Denumirea chimică care are la baza structura chimică a vitaminei: vitamina B6 –
piridoxină ( derivat de piridina), vitamina E – tocoferol (nucleu tocol) etc.;
3) Denumirea terapeutică după efectul farmacodinamic:
– vitamina A – vitamina antixeroftalmica,
– vitamina C – vitamina antisco rbutică,
– vitamina D – vitamina antirahitica,
– vitamina E – vitamina antisterilitate,
– vitamina PP – vitamina antipelagra,
– vitamina K – vitamina antihemoragica sau vitamina coagulării.

1.2.Clasificarea vitaminelor
Vitaminele au fost clasificate după sol ubilitate, în:
– vitamine liposolubile include: retinol (vitamina A), calciferolul (vitamina D),
tocoferolul (vitaminaE), filochinona (vitamina K);
– vitamine hidrosolubile includ: acidul ascorbic (vitaminaC), tianina (vitamina B),
riboflavină vitamina B2) , piridoxină (vitaminaBó), acidul nicotinic, niacina (vitamina PP),

6
ciancobalamină (vitamina Bl2), acidul folie, folacina, acidul pantotenic (vitamina B3), biotina
(vitamina H).
Există și vitaminoidele, acei factori biochimici lipsiți de funcție enzimatic ă și anume:
– vitamina P
– mezoinozitolul
– colină
– acidul pangamic
– acidul alfa -lipoic
– unii acizi grași nesaturați esențiali (vitamina F)
S-au identificat și compuși mai mult sau mai puțîn asemănători structural cu vitaminele,
capabili să diminueze ac tivitatea vitaminelor, numiți antivitamine, unii având utilități terapeutice.
Vitaminele pot fi active că atare se pot găși sub formă de provitamine (precursori
inactivi), care în organism sunt transformate în vitamine cum ar fi carotenoidele.
Cele mai mul te vitamine nu au efecte farmacodinamice distincte de cele biochimice.
Din punct de vedere al mecanismului de acțiune , vitaminele pot fi:
– cu efect nuclear: acționează influentând transcripția ADN și formarea unor
proteine cu rol biologic. Ex.: v itamina A și D;
– cu efect membranar, împiedicând acțiunea unor radicali liberi la nivelul
membranelor biologice. Ex.: vitamina E;
– cu rol în transferul unor grupări cum ar fi: -C02, -CH3, -NH2. Ex.: vitamina Bl,B6,
Bl2, biotina, acidul p antotenic, acidul folie;
– cu rol în transferul de electroni. Ex.: vitamina PP, vitamina B2, vitamina K,
vitamina C.

7
II. VITAMINE HIDROSOLUBILE

Vitaminele, alături de enzime și hormoni se găsesc în organism în cantitate mică și
contri buie la reglarea proceselor metabolice.Vitaminele sunt substanțe organice cu rol funcțional
care se găsesc în cantitate mică în alimente și sunt indispensibile pentru creșterea și dezvoltarea
normală a organismelor.Lipsa sau insuficientă vitaminelor din or ganism determina tulburări
metabolice și apariția unor boli numite avitaminoze sau hipovitaminoze, ce constituie boli
carentiale.
Vitaminele se găsesc în cantități mici în alimentele naturale,fac parte din biocatalizatori și
sunt factori alimentari indispe nsabili corpului.Ingerarea unor cantități insuficiente de vitamine
provoacă hipo – sau avitaminoze,boli care în cazuri grave se pot solda cu moartea.Microfloră
intestinală poate sintetiza unele vitamine,în cantități mici (B1, B2, PP) și altele – în cantităț i mai
mari (B6, B12, K, biotină, acid lipoic, acid folic). Administrarea abuzivă de antibiotice și
sulfanilamide provoacă disbacterioza cu consecințe de hipovitaminoze K , grupul B s.a.
Vitaminele se deosebesc între ele prin structural lor chimică uneori d estul de complicată,
făcând parte din diferite clase de substanțe organice. Denumirea de vitamine le -a fost atribuită de
chimistul polonez Cazimir Funk (1911) reflectând prezența lor indispensabilă pentru viață,dar în
același timp și presupunerea greșită a acestuia de a le consideră că pe niște substanțe bazice pe
tipul aminelor.
Vitaminele hidrosolubile sunt substanțe foarte diferite sub aspect structural. Ele sunt
solubile în apă și insolubile în solvenți organici.
Din grupul vitaminelor hidrosolubile f ac parte vitaminele “complexului B” (tiamina,
riboflavina, piridoxină, acidul nicotic, acidul folic, biotină, acidul pantotenic), acidul ascorbic și
bioflavonoidele, și vitaminele R (extrase din plante ierboase, neidentificandu -se structura
moleculară).
Vitaminelor hidrosolubile incluse în “complexul B” le sunt comune următoarele însușiri
caracteristice:
– sunt constituenți naturali existenți în drojdia de bere, cereale și ficat
– sunt factori de creștere pentru bacterii,ciuperci și mucegaiuri
– îndeplinesc rolul de activatori sub numele de cofactori enzimatici în cadrul
proceselor cu același nume
– majoritatea vitaminelor amintite se utilizează că medicamente.

8
Spre deosebire de vitaminele liposolubile care, fiind termolabile, nu pot fi stocate în
țesuturi, vitaminele hidrosolubile fiind, în general, termostabile, se acumulează cu substanțe de
rezervă.
Funcțiile vitaminelor hidrosolubile sunt în general de a asista enzimele importante
implicate în producția de energie din carbohidrați și grăsimi.Nu sunt depo zitate în organism în
cantități mari deci aportul frecvent este necesar.
Vitaminele hidrosolubile se distribuie în lichidul extracelular,depozitele din organism
sunt mici și eliminarea se face renal,cu ușurință;de aceea stările carentiale survin relative
repede.Deoarece parte din vitaminele B se găsesc în aceleași alimente,carențele implică,de multe
ori,deficitul mai multora dintre acești factori metabolici esențiali,deși simptomele pot fi
caracteristice lipsei numai a uneia.Supradozarea vitaminelor hidroso lubile nu are în
generalconsecinte toxice,cantitatea eliminate crescând o dată cu doză.Sunt instabile în prezența
căldurii și procesul de preparare al hranei afectează cantitatea de vitamine disponibile din
mâncare.
Organismul nu face, în general, rezerve cu aceste vitamine, fapt pentru care la un aport
alimentar insuficient semnele carenței apar foarte repede. Excesul acestor vitamine se elimina
prin urină. De asemenea ele se pot pierde prin transpirațîi intense și repetate.
O mare parte din vitamine într ă în constituția unor enzime, reprezentînd cofermentii
acestora.

2.1.VITAMINELE B
Termenul de vitamina B a fost folosit la începutul secolului nostru pentru a denumi
factorul carențial al bolii beri -beri ,extras din orezul nedecorticat. În prezent se știe că nu este
vorba despre o vitamina B ci despre un complex de vitamine B substanțe ce au
următoarele particularități comune:
-proveniență (drojdia de bere);
-solubilitatea în apă;
-rolul nutritional fundamental în activitatea metabolismului celular.
Vitamina B se gasestein cantități suficiente în alimentația rațională și corect preparată
.Unele vitamine B sunt sintetizate de organism. Vitaminele B participa la procesele de
oxidoreducere, la metabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor, intervin în func țiile sistemului
nervos, a unor glande endocrine .
Complexul vitaminic B cuprinde toate vitaminele din grupa B, vită – mînă H (biotină),
paraaminobenzoic (PÂBĂ), colină și inozitol. Toți acești compuși vitaminici își excercita

9
efectele biochimice și fiziol ogice în mod sinergic, într -o strînsă interdependență. Deoarece
vitaminele complexului B sunt solubile în apă, preparatele moderne cu absorbție intestinală
lentă.
Sunt preferate fiindcă asigura o concentrație sangvină constanța pentru un timp mai
îndelunga t. Este foarte puțîn cunoscut faptul că unele simptome, cum ar fi căderea și încărunțirea
permatura a părului, mătreață, deshidratarea pielii, friabilitatea unghiilor, pot fi ameliorate doar
prin asigurarea unui raport suficient de vitamine B, fără a se ut iliza șampoane sofisticate sau
crème extrem de scumpe.
Cuprind un număr mare de vitamine care se deosebesc între ele prin structura chimică și
prin activitatea lor fiziologică.
Vitaminele din complexul B se grupează datorită anumitor proprietăți comune:
– sunt solubile în apă
– se găsesc în drojdie de bere, ficat, cereale
– sunt factori stimulatori pentru microorganisme
– sunt coenzime sau activatori ai proceselor enzimatice
Din complexul B fac parte:
– vitamina B1 – Tiamina
– vitamina B2 – Riboflavina
– vitamina B6 – Piridoxină
– vitamina B8 – Adenizin fosfat
– vitamina B12 – Ciancobalomina
– vitamina B15 – Acid Pangamic
– vitamina B5 – Acid Pantotenic
– vitamina B4 – Adenină

2.1.1.VITAMINA B1
Sinonime: Tiamina, Aneurină, Betabion, bataxin
Vitamina B1 e ste numită și vitamina antiberiberica .A fost izolată în anul 1911 de Funk,
din taritele de grîu. Windaus și Wiliam îi stabilesc în anul 1931 constituția chimică. Vitamina B1
este solubilă în apă, alcool. Solubilitatea ei crește în mediu alcalin. Are un mi ros caracteristic și
obișnuită este stabilă la o temperatura, peste 100 grade C se descompune.
Absorbția și metabolismul. Vitamina B1 extrasă din alimente sau sintetizată de bacteriile
intestinale se absoarbe prin simplă difuziune la nivelul intestinului subțire. Prin resorbția
intestinală ajunge în sînge sub fo a liberă.

10
Excreția vitaminei B1 se face pe rm cale renală în cantități de 50 -250 micrograme. Valori
mai mici de 40 de micrograme indică carență vitaminei B1.
Vitamina B1 intervine în procesele meta bolice de baza ale organismului, cu rol de
coenzime. Participa la procese generale de oxireducere, reglează schimburile gazoase, joacă un
rol important în funcțiile sistemului nervos central și periferic și a glandelor endocrine. De
asemenea, intervine în metabolismul apei și reglează funcțiile motorii, secretorii și de absorbție
digestivă.
Surse: în alimente de origine vegetală (cereale mai puțîn legume) și animală (carne, peste,
lapte, ouă etc). Cele mai mari cantități de vitamina B1 se găsesc în drojdia de bere, în coajă și
germenii boabelor de grîu.
Antivitamina B1 (piritiamina, neopiritiamina etc). Produc fenomene paralitice.
Particularități fizico -chimice:
Se folosește clorhidratul de tiamina sub formă de cristale mici, incolore sau pulbere
cristalină albă, cu miros caracteristic, gust slab amar, ușor solubil în apă și greu solubil în alcool.
Particularități farmacocinetice:
Tiamina se absoarbe limitat din tubul digestiv (10 -15 mg/zi), se depozitează în ficat și
este metabolizată sub influență tiaminoze i. Se elimina prin urină, lapte, fecale.
Intervine în metabolismul hidrocarbonatilor, esterul profosforic al tiaminei (tiamin
perofosfatul, TPP, cocarboxiloza) fiind grupul prostetic al carboxilazei, enzima care intervine în
degradarea acidului piruvic.
Lipsa tiaminei este urmată de creșterea acidului piruvic în sînge și urină, cu apariția de
polinevrite.
Favorizează depunerea gliorgenului în ficat și crește toleranță la glucide. Tiamina este
necesară pentru funcția normală a sistemului nervos și a aparatul ui cardiovascular. Intervine în
sinteză acetil colinei, favorizînd transmiterea influxului nervos și participa la formarea
hormonului tireotreep și la inactivarea estrogenilor din ficat.
Proprietăți farmaco -toxicologice:
Poate produce fenomene alergice, gr ețuri, vărsături, iritabilitate iar în administrarea
intravenoasă poate produce șoc.
Indicații:
– hipovitaminoza B1
– tulburări de absorbție în boli gastrointestinale
– arsuri intestinale
– hipertiroidie

11
– nevralgii
– diabet
– alcoolism
– diete restrictive
Contraindicații:
– în intoleranță sau alergie la tiamina
– vitamina B1, soluție este incompatibilă cu riboflavina
Necesarul zilnic:
– între 0 -2 luni – 200 ug
– între 2 -6 luni – 400 ug
– între 6 -12 luni – 500 ug
– între 1 -3 ani – 600 ug
– între 3 -4 ani – 700 ug
– între 4 -6 ani – 800 ug
– între 6 -8 ani – 1 mg
– între 8 -10 ani – 1,1 mg
– între 10 -18 ani – 1,3-1,5 mg
– peste 18 ani – 1,4 mg
– în sarcina – 100 ug
– în alăptare – 500 ug
Prezentare:
– cutie cu 40 comprimate a 10 mg
– fiole de 1 ml a 10 și 25 mg
– fiole de 2 l a 100 mg
Mod de administrare:
– adulți 30 -100 mg/zi oral sau intramuscular
– copii 5 -29 mg/zi

2.1.2.VITAMINA B2
Sinonime: Riboflavinum (DCI), Lactoflavinum, Bleflavin, Flavixin
Vitamina B2 se mai numește și vitamina hidrosolubilă de creștere . Este termostabilă
(rezistă și la 120 de grade C), solubilă în apă și alcool, cu solubilitate crescută în mediul alcalin.
Vitamina B2 a fost izolată pentru prima oară în anul 1933 și sintetizată de Kareer în
1935.

12
Absorbția și m etabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub formă
liberă, după care ajunge în ficat și rinichi. Nu se depozitează în organism. Eliberarea se face prin
fecale și mai puțîn prin urină. Intervine în procesele de oxireducere, în metaboli smul glucidelor,
lipidelor în funtiile sistemului nervos, a aparatului vizual și are rol antitoxic (plumb, mercur).
Surse: alimente de origine animală (lapte, ouă, ficat, creier, splina), crustacee și unele
vegetale (spanac, salată verde, roșii etc).
Vitamina B2 poate fi sintetizată de unele bacterii.
Particularități fizico -chimice: Se prezintă sub formă de pulbere cristalină galbenă, pînă la
galben portocaliu, foarte ușor solubilă în soluții alcaline, greu solubilă în apă și practic insolubilă
în alcool.
Particularități farmacocinetice: Riboflavina prezintă absorbție bună din tubul digestiv,
absorbția fiind diminuată în hepatită și ciroză.
Se depozitează puțîn în ficat și rinichi și se elimina prin urină, lapte, fecale.
Particularități biochmice și farmaco dinamice: Derivatul fosforilat este grup prostetic al
unor enzime flavoproteice. Ribovlavina intervine în procesul de creștere, de menținere a
integrității epiteliilor. De asemenea influențează absorbția lichidelor din tubul digestiv care au
acțiune hipogl icemianta la normali și diabetici și protejează celulă hepatică față de substanțele
toxice.
Proprietăți farmaco -toxicologice:
De obicei, vitamina B2 poate produce dureri la locul injectiei.
Necesarul zilnic:
– între 0 -2 luni 400 ug
– între 2 -6 luni 500 ug
– între 6 luni -2 ani 600 ug
– între 2 -3 ani 700 ug
– între 3 -4 ani 800 ug
– între 4 -6 ani 900 ug
– între 6 -10 ani 1,1-1,2 mg
– între 10 -18 ani 1,2-1,5 mg
– peste 18 ani 1,6-1,7 mg
– în sarcina 1,8 mg
– în perioada de lactatie 2 mg
Indicații:
– hipo și avitaminoza B2

13
– keratite, conjunctivite, dermatite
– eczeme, glosite, stomatite, enterocolite
– tulburări de creștere la copii
– insuficientă hepatică
Prezentare:
– fiole de 1 ml cu 5 mg fosfat de riboflavina
– fiole de 2 ml cu 5 mg f osfat de riboflavina
o Mod de administrare:
– adulți: intramuscular 5 -10 mg/zi
– copii: intramuscular 0,5 -5 mg/zi

2.1.3.VITAMINA B5
Sinonime: ACID PANTOTENIC, CĂLCÎI PANTOTHENAS (D.C.I.), PANTOTENAT
DE CALCIU
Descoperită în anul 1933 de doctorul R.J.Willi ams și denumită după cuvântul grec
“pantos” – “pretutindeni”, vitamina are o arie largă de răspândire,fiind omniprezentă în
natură.Biochimistul Williams a izolat în 1938 acest acid din ficat și l -a sintetizat ulterior în
laborator, confirmându -i structura chimică.Este demn de amintit că din 250 kg ficat Williams a
reușit să izoleze doar 3g acid pantotenic.
Vitamina B5, este dipeptidă acidului – dihidroxi – – dimetilbutiric, cu – alanina.
Este implicat în sinteză celulelor roșii, metabolismul unor ster oizi, activitatea neuronală,
producerea de anticorpi.
Este sintetizat de plante și de multe bacterii, dar este necesar să fie prezent în alimentația
vertebratelor. Puțîn timp de la descoperirea să, acidul pantotenic a fost identificat în țesuturi că
făcând parte dintr -o combinație cu masă moleculară mică, dar abia în 1948 s -a descoperit această
combinație, care a fost denumită coenzimă A (A pentru acetil).
Acidul pantotenic
Menționăm că acidul pantotenic natural este enantiomerul dextrogir, antipodul opus f iind
inactive din punct de vedere fiziologic. În cantități mai mari acest acid se află mai ales în drojdia
de bere, tărâțe de orez, lapte, ouă și ficat.
Lipsa acidului pantotenic se manifesra prin simptome variate în funcție de specia
animală.Astfel, la șo bolanii și puii de găînă din organismul cărora acest acid este absent parțial
sau total, se constată atrofia glandelor suprarenale și acromotrichie (gr. a, lipsit de + gr. khroma,
culoare + gr. thrix, par) sau leucotrichie (albirea părului), la primele ani male și respective

14
încetarea creșterii, rarierea penajului și și apariția unor dermatite specifice la ultimile. O dată cu
administarea acidului pantotenic simptomele prezentate mai sus dispar.
În cazul microorganismelor acidul pantotenic reprezintă un fact or de creștere
indispensabil.Așa se explică biosintetizarea acestui acid de către numeroase exemplare din lumea
bacteriilor.
Acidul pantotenic are rol în metabolismul celular și, împreună cu alte vitamine,
contribuie la dezvoltarea energiei provenite din g lucide,grăsimi și proteine.De asemenea,printre
proprietățile vitaminei B5 se numără următoarele:
– participa la menținerea stării de sănătate a aparatului digestiv,a ficatului și a
epiteliilor
– stimulează activitatea diferitelor glande ș i sporește producția de hormoni a
suprarenalelor
– menține starea de sănătate a nervilor,a pieleii și a glandelor
– sporește rezistență la stres și contribuie la formarea unor hormoni anticorpi
– intervine în procesele de creșter e, în prevenirea apariției dermatitelor (bolilor de
piele), în metabolismul glucidelor și în utilizarea eficientă a colinei, etc.
Vitamina B5 joacă un rol important în metabolismul energetic al celulelor (indispensabil
degradării celulelor,lipidelor și anu mitor acizi amînați și sintezei acizilor grași și colesterolului)
și participa la formarea anumitor hormoni.
Aporturile nutriționale recomandate în vitamina B5 sunt de 3 până la 8 miligrame pe zi
pentru copii,de 10 miligrame pentru adolescenți și pentru fe mei.Vitamina B5 se găsește în
majoritatea alimentelor, cele mai bogate fiind drojdia de bere,carnea (mai ales ficatul și rinichii),
ouăle, produsele lactate, legumele uscate și peștele.
Stările de carență sunt excepționale și nu se observă decât în caz de denutriție severă sau
de nutriție parenterală (prin perfuzii) exclusiv și nesuplimentata în vitamina B5.Ele se traduc
printr -o oboseală, tulburări digestive (grețuri,diaree,dureri), cutanate (căderea părului, ulcerații)
și neurologice (dureri de cap, senza ție de arsură a extremităților, etc.). Reversibile, aceste
tulburări sunt tratate prin administrare medicamentoasă de vitamina B5.
Necesarul zilnic de vitamina B5.
O alimentație normală asigura un aport zilnic de 5 -20 mg acid pantotenic, care, de altfel,
în oarecare proporție, pot fi sintetizați și de flora intestinală.Eficacitatea sanogena a acestei
vitamine sporește prin administrarea concomitentă cu vitaminele B6, B9 și C. Hipovitaminoză
pantotenică provoacă anemie, tulburări de somn, cefalee, hipoglicem ie, ulcer duodenal, greață,

15
balonări, crampe musculare, scăderea rezistenței la infecții, tulburări sanguine și dermatologice,
etc. Nu se cunosc intoxicații cu acid pantotenic.
Pentru a realiza un aport constant de vitamina B5, se recomandă să ne hrănim ec hilibrat,
consumând alimente bogate în substanțe nutritive și renunțând, pe cât posibil, la zahăr, dulciuri,
paște și cartofi prăjiți.
Pentru copii, adolescenți și personae adulte, necesarul zilnic de acid pantotenic (vitamina
B5) se situează între 5 și 10 miligrame.
Gravidele și femeile aflate în perioada de alăptare necesită până la 15 miligrame pe zi.
Pentru a acoperi necesarul de vitamina al noului născut, la care creierul și țesuturile se
află în plin proces de constituire, laptele matern conține conce ntrații foarte înalte de acid
pantotenic, mergând până la 5 miligrame pe litru.
Oamenii care se confruntă cu situații stresante ori fac mult efort fizic au nevoie de
cantități mari de acid pantotenic decât cei cu o viață calmă și un program cotidian bine s tabilit.
Conținutul de vitamina B5 al unor alimente(mg)
– ficat……………………………….. 7,70
– tărâțe de grâu……………………… 2,85
– păstrăv…………………………….. 1,82
– semințe de floarea soarelui………… 1,40
– scrumbie,macrou………………….. . 1,35
– nuci………………………………… 0,90
– cereale integrale……………………. 0,78
– gălbenuș (de la un ou)……………… 0,75
– crabi………………………………… 0,63
– vânat……………………………….. 0,57
– mușchi file…………………………. 0,40
– lapte integral……………………….. 0,31
Doză zilnică recomandată de acid pantotenic (vitamina B5) este în jur de 5 -15
mg.Drojdia conține 20 mg la 100g, gălbenușul de ou 7 mg la 100 g, tărâță 2,25 mg și varză
aproape 1 mg.
Simptomele deficitului sunt oboseală, stresul cro nic și depresia.Vitamina B5 este
necesară pentru formarea hormonilor și pentru acetilcolină utilizată de creier pentru a preveni
anumite tipuri de depresie.
Vitamina B5 ajută la depășirea mai ușoară a situațiilor stresante, combate inflamațiile în
diferite zone ale corpului, este un aliat prestios în scăparea de kilograme,fiind un remediu

16
excelent pentru curele de slăbire și în menținerea formei maxime.Totodată,ea protejează inima,
mărește capacitatea de concentrare, acțiunea vitaminei B5 previne îmbătrânir ea premature și
apariția ridurilor.
Alimentele rafinate, cum cunt orezul alb, paștele, produsele de panificație din făînă albă,
nu mai conțîn decât cantități neînsemnate de acid pantotenic. Prelucrarea termică, de pildă prin
prăjire, coacere, fierbere, etc ., distruge vitamina B5. De asemenea, prelucrarea industrială, că și
depozitarea îndelungată dăunează masiv acestei vitamine valoroase. De aceea, este indicat să
mâncăm hrană proaspătă, preparată cât mai sumar.Și acizii sub diferite forme, de exemplu oțetu l,
castraveții acri, murăturile de orice fel, condimentele iuți, muștarul iute, etc., descompun
moleculă de vitamina, în special atunci când mâncărurile se află în contact prelungit cu oțetul. La
rândul lor, substanțele puternic alcaline dăunează de asemen ea vitamine – de pildă, bicarbonatul
de sodiu.
Utilitatea vitaminei B5
Acidul pantotenic (vitamina B5) este deosebit de important pentru :
– producerea de energie, menținerea vitalității
– prevenirea inflamatiilor și rezistență la stres
– reducerea depozitelor de grăsime, valorificarea lipidelor în organism
– vivacitate intelectuală, capacitate de concentrare
– stimularea circulației locale și întreținerea nervilor din extremități
– piele sănătoasă și pa r bogat.
Vitamina B5 are rol în catabolismul glucidelor și lipidelor și, prin această, la generarea
energiei necesare proceselor fiziologice. Are un rol important în desfășurarea multor reacții
enzimatice. Favorizează menținerea structurii și funcției norm ale a pielii și stimulează pozitiv
creșterea și pig -mentarea părului. Este indispensabilă funcționarii normale a glandelor su –
prarenale.
Particularități biochimice și farmacodinamice:
Este grupul prostetic al coenzimei A, factor de acilare care intervine î n sinteză
acetilcolinei, colesterolului, fosfolipidelor, hormonilor steroizi, hemoglobinei.
Necesarul zilnic: 5 -10 mg/zi
Indicații:
– stomatite
– glosite
– colițe
– hepatite cronice

17
– dermatite
– arsuri
– injectat în doze mari, stimulează mobilitatea gastro -intestinală
Prezentare: PANTOTENAT DE CALCIU – fiole de 5 ml cu 0,5 g substanță activă
PANTENOL – comprimate a 500 mg.
Mod de administrare, posologie:
injectabil, I.M. sau I.V. – adulți: 0,5 g/zi
– copii: 0,25 -0,5 g/zi
comprimate: – adulți: 2 -4/zi
– copii: 1 -3/zi

2.1.4 .VITAMINA B6
Sinonime: PYRDOXINUM (DCI), PIRIDOXOL; BECILAN; HEXOBION
Vitamina B6 cuprinde pi ridoxină, piridoxalul și piridoxamina. În mediu alcalin și acid
sunt sensibile la lumina.
Regnul vegetal oferă o importantă sursă de vitamina B6.
Sursele de obținere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din această
grupa.
Absorbția vitami nei B6 se realizează la nivelul intestinului sub formă liberă și mai bine
combinate cu proteine. În organismul animal predomină piridoxamina. Vitamina B6 intervine în
metabolismul substanțelor organice și întră în compoziția unui mare număr de enzime cu fu ncție
de oxidoreducere. Participa la biosinteza sfingozimei cu rol în metabolismul lipidelor.
Eliminarea vitamine B6 se face în cea mai mare măsură pe cale renală și scade cu vîrstă.
Particularități fizico -chimice:
Clorhidratul de piridoxină se găsește sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină
albă, fără miros, cu gust ușor acru, ușor solubil în apă, greu solubil în alcool.
Particularități farmacocinetice:
Piridoxină și piridoxamina se absorb digestiv și sunt transformate în piridoxalfosfat,
formă activă.
Particularități biochimice și farmacodinamice:
Esterul fosforic al piridoxalului este coenzima a amino -acid-decarboxilozelor,
intervenind în metabolismul proteic. Piridoxalul intervine în hematopoeza avînd efect favorabil
în unele anemii. Este factorul de creștere pentru microorganisme, intervine în dezvoltarea
celulelor tumorale și este slab sedativ al S.N.C.

18
Proprietăți farmaco -toxicologice:
Piridoxină poate produce fenomene de nevrită senzorială, somnolență, mișcarea nivelului
plasmatic al a cidului folic sau poate provoca somnolență.
Necesarul zilnic:
– între 0 -2 luni…….200 ug
– între 2 -6 luni……..300ug
– între 6 -12 luni ……400 ug
– între 1 -2 ani …….. 500 ug
– între 2 -3 ani ………600 ug
– între 3 -4 ani ……….700 ug
– între 4 -6 ani ……….900 ug
– între 6-10 ani ……..1 -1,2 mg
– între 10 -18 ani ……1,4 -1,8 mg
– peste 18 ani ………..2 mg
– în sarcina……. …….2,5 mg
– în alăptare ………….2,5 mg
Indicații:
– în pelagră, asociată cu vitamina Pp, tiamina, riboflavina
– tulburări cutanate și ale mucoaselor
– anemii
– boală de iradiere
Contraindicații:
– neoplasm
– gripă
– infecții
– alergie la piridoxină
Prezentare:
– flacon cu 20 comprimate a 0,25 grame
– fiole de 5 ml cu 0,25 g
Mod de administrare, posologie: oral, I.M. sau I.V.
– adulți: oral: 0,25 -0,50 g/zi
– injectabil: 0,15 -0,25 g/zi, zilnic sau la 2 zile
– copii: 0,1 -0,25 (0,20) g/zi în funcție de vîrstă

19

2.1.5.VITAMINA B8
Vitamina B8 sau (biotina, vitamina H sau vitamina I) este parte din vitaminele solubile în
apă, care nu sunt depozitate în corp și trebu ie luate regulat din alimente sau suplimente. Biotina
nu este sensibilă la temperaturi ridicate, totuși, este sensibilă la alcalii și acizi.
Vitamina B8 sau biotina participă la metabolismul proteinei și la sinteza acizilor grași și
glucozei. Este folosită pentru tratarea dermatitei seboreice (în special la nou născuți) și alopecia
și acnee, datorită abilității de a conserva integritatea pielii și a foliculilor părului.
Alimente bogate în vitamina B8 : Vitamina B8 sau biotina este prezentă în multe
alimente, în special în lapte, brânză, ficat, albușul oului, alune, legume, fungi și drojdie.
Cerința zilnică de vitamina B8 sau biotină se află între 15 și 100 mg per zi. La persoana
care practică sport la un nivel semi -profesional și necesită multă energie și sin teze accelerate de
proteine, cerința poate fi dublă.
Deficiența de vitamina B8. Pe lângă faptul că se găsește în multe alimente, vitamina B8
sau biotina este produsă în cantități mari de flora intestinală, astfel că lipsa de vitamina B8 poate
cauza complic ații. Aceste complicații pot să apară ca rezultat al consumului excesiv de albușuri
de ou negătite care sunt antagoniștii biotinei. Simptomele deficienței de vitamina B8 includ
oboseala, greața, depresia și schimbarea pielii.
Ingerarea excesivă de vitamina B8. Nu există efecte secundare toxice din ingerarea
excesivă de vitamina B8.

2.1.6.VITAMINA B12
Sinonime: CYANOCOBALAMINUM (D.C.I.), COBIONE, DAVITA -MON B12,
RUBIVITAN
Este indispensabilă pentru viață omului și a animalelor. Este unul dintre cei mai
puternici factori antianemici cunoscuți, prezentând o oarecare analogie structurală cu
hemoglobină.
Vitamina B12 este compusă din substanțe cristalizate, de culoare roșie, solubile în
apă și alcool, stabile în aer și în mediu acid. Are o structura deosebit de complexă, conțînând
4,5% cobalt și radicalul cian, de unde și denumirea de ciancobalamină. Sunt semirele la
acțiunea oxidantilor, bazelor și acizilor puternici. Rezistă la 120 de grade C, timp de 20
minute. Vitamina B12 are formulă moleculară C68H90N14O14 Pco și masă moleculară
1490±140. Vitamina este hidrosolubilă și joacă un rol în măturarea globulelor roșii plecând

20
de la celulele -mama și în sinteză unor acizi grași și anumitor acizi amînați. SINONIM:
cianocobalamină.
Denumirea de cianocobamida derivă di n structura să moleculară întrucât conține
gruparea cian( -C≡N), un atom de Co și grupări amidice. Se mai numește (pe lângă
cianocobalamină și cianocobamida) antianemică, vitamina antipernicioasa, corinoida, factor
antipernicios, factor anemic extrinsec, fa ctorul proteinelor la animale etc. .
Denumirea de corinoida provine de la inelul porfirinic modificat din moleculă să
numit inel corinic.
Vitamina B12 se găsește mai puțîn în regnul vegetal și mai mult în alimentele de
origine animală (ficat, splină, crei er, mușchi). Principala sursă de vitamina B12 este sinteză
microbiană.
Biogeneză vitaminei B12 are loc sub acțiunea a numeroase bacterii din sol și a
bacteriilor intestinale, mai ales din colon.
Absorbția și metabolismul. Absorbția vitaminei B12 se realize ază la nivelu mucoasei
intestinale, în prezența unui factor intrisec produs de mucoasa gastrică și cu care alcătuiesc
factorul antipernicios depozitat în ficat.
Vitamina B12 absorbită și reținută la nivelul intestinului pierd proprietatea de a
difuza, reco nstituind prima faza a absorbției intestinale. Factorul intrisec are rol de protecție
în absorbția intestinală prin formarea unor compuși de inactivare a vitaminelor B12. Factorul
intrisec activ fixează pînă la 264 de micrograme vitamina B12 \mg.
Vitamina a re rol în hematopoeză și mai ales în eritropoeza. De asemenea are o
importantă deosebită în ce privește creșterea, hematopoeză și funcționarea celulei nervoase.
Cea mai importantă acțiune a acestei vitamine este anemia pernicioasă de tip
Biernner, unde int ervin modificări ale trombocitelor sau chiar leziuni degenerative nervoase.
Carență vitaminică afectează țesuturile în care se produc multiplicari celulare rapide.
Sunt afectate: măduva hematoformatoare (apare anemia megaloblastica), mucoasa
bucală (glosit ă Hunter), mucoasa tubului digestiv, bolnavii prezentând inapetență, senzație de
balonare, vărsături, diaree. Cea mai bună sursă este ficatul, dar și peștele, ouăle, laptele și
derivatele lactate.
Necesități și surse:
Aporturile nutriționale recomandate, m inime și ușor de acoperit printr -o alimentație
echilibrată, sunt de 1 până la 2 micrograme pe zi pentru copii, de 3 micrograme pentru
adolescenți sau pentru adulți, de 4 micrograme pentru femeile gravide sau care
alăptează. Vitamina B12 se găsește în toat e produsele animale îndeosebi în ficat. Ea este

21
relativ stabilă la căldură și la aer dar mai sensibilă la lamină și la radiatiie ultraviolete precum
și la acizi și baze.
Metabolism și carență:
Absorbția intestinală a vitaminei B 12 are loc în ultima part e a intestinului subțire. Ea
nu este posibilă decât în prezența unei glicoproteine secretate de stomac, denumită factor
intrinsec. Carență în vitamina B12, care nu este rară în țările industrializate, poate rezultă
deci fie, în mod excepțional, prin aport uri alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie
dintr -o gastrectomie (ablație a stomacului) sau dintr -o o boală responsabilă de o anomalie a
secretiei de factor intrinsec, precum boală lui Biermer; această carență poate, să mai provină
dintr -o anomalie , dintr -o ablație a prrtiunii terminate a intestinului subțire și, în mod
excepțional, dintr -o infecție cronică a intestinului subțire. În sfârșit, o carență în vitamina B
12 nu este deloc rară la persoanele în vârstă. Ficatul, care stochează vitamina B 12 , poate
disimula o insuficientă de aport sau o tulburare a absorbției timp de 3 sau 4 ani. În
continuare, apar primele semne ale carenței: oboseală generală, pierdere a apetitului,
tulburări hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (senzație de arsură
cutanata, nevrită optică inflamație a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a stării de
spirit, depresie) și mucoase (limba depapilata).
HIPERVITAMINOZĂ se manifestă prin apariția unor stări alergice și prin hiperglobulie.
Utilizare ter apeutică:
Vitamina B12, administrată în injecții intramusculare, este indicată în carență
corespunzătoare. Ea este utilizată, de asemenea, în doze mari că analgezic. Injecțiile
intravenoase cu unul dintre derivății ei, hidroxocobalamina, sunt practicate în caz de
intoxicație cu cianură. Administrarea medicamentoasă de vitamina B 12 este contraindicată
în rare cazuri (anumite cancere, îndeosebi).
Particularități fizico -chimice:
Vitamina B12 are structura porfirică, asemănătoare pigmentului eritrocitar și
clorofilei, dar conține cobalt (4%). A fost obținută cristalizată, are culoare roșu -închis și este
solubilă în apă, cu reacție neutră.
Vitamina B12 se găsește în toate organele, mai ales în ficat, stomac, rinichi, creier și
mușchi. A fost obținută inițial din ficat de bovină ( 25 mg dintr -o tonă de ficat), iar în prezent
se obține din culturile de Streptomyces griseus, că un subprodus la fabricarea streptomicinei.
Soluția apoasă are Ph=4 -4,5.
Particularități farmaco -cinetice:

22
Pentru absorbitia este necesară pr ezența așa numitului factor intrinsec secretat de
mucoasa gastrică, de structura probabil mucoproteica.
Ciancobalamină, numită și factor intrinsec, s -ar absorbi numai sub formă unui
complex cu factorul intrinsec.
La omul normal se absoarbe în intestinul su bțire 70 -90% din ciancobalamină.
Absorbția este favoizata de Ph -ul alcalin. În intestinul gros absorbția este mai redusă, deși
baeriile saprofite sintetizează vitamina.
Administrarea orală a vitaminei B12 nu are efect în anemii, cînd mucoasa gastrică
este atrofiată sau cînd există leziuni intestinale importante. Vitamina din alimente nu este
distrusă în tubul digestiv, anemicii excretind zilnic cantități de ciancobalamină egale cu
oamenii normali (50 -250 ug).
Ciancobalamină este absorbită total și rapid du pă administrarea subcutanată sau
intramusculară. Este depozitată în ficat, se elimina renal, sub formă nemodificată, prin
filtrare glomerulala( 0,2 ug).
Particularități biochimice și farmacodinamice:
Ciancobalamină este indispensabilă procesului de măturar e a eritrocitelor. Lipsa ei
duce la hiperplazia megaloblastica a măduvei oaselor, datorită opririi evoluției maturării
hematiilor.
Intervine în sinteză nucleoproteidelor, fiind necesară pentru transformarea timinei în
timidina, substanță care întră în str uctura acizilor nucleici.
Ciancobalamină intervine și în transformarea acidului folic în acid fotenic și prin
această contribuie la metilarea uracilului, cu formarea timinei. Are acțiune neurotropă, fiind
esențială în procesele de care depind integritatea funcțională a fibrelor mielinice.
Vitamina B12 are acțiune lipotropă și intervine în metabolismul proteic, prin
favorizarea grupărilor metil labile, necesare sintezei metioninei din hemocisteina și
transformării glicolului în serină. Are rol în menținerea grupărilor sulfhidrice în formă
redusă, necesară pentru funcționarea unor enzime.
Este cunoscută că un factor esențial pentru creștere și nutriție,pentru unele
microorganisme și pentru organisme superioare. De asemenea contribuie la troficitatea
mucoasei digestive, lipsa ei producind glosită și gastrită atrofică.
Carență vitaminei B12 poate avea drept cauze tulburări de aport, de absorbție, de
utilizare și de creșterea nevoilor și pierderilor. Deficitul de vitamina B12 prin lipsa de aport
se manifestă la persoanele cu dietă vegetariană severă, absorbția este diminuată la bolnavii cu

23
insuficientă a formării factorului intrinsec datorată unor suferințe gastrice ( gastrite toxice,
neoplasm gastric, gastrită atrofică, iritarea stomacului) și gastrectomie.
Abso rbția insuficientă a vitaminei B12 din intestin se întîlnește în inflamații,
disbacterioze intestinale, tumori, insuficientă pancreatică. Se cunosc situații cu consum
crescut de vitamina B12, de exemplu la bolnavii paralizați de diohzllobathrium latum.
Semnele de hipovitaminoză B12 la om constau în tulburări ale hematopoezei, ale
integrității fibrelor nervoase mielinice și ale celulelor epiteliale din tubul digestiv.
Indicații:
Ciancobalamină este indicată în anemii megaloblastice, unde are acțiune majoră.
Efectele hematologice sunt primele car apar și anume, se observă la nivelul măduvei, după
cîteva ore de la injectare. După 2 -3 zile se restabilește hematopoeză normaloblastica.
Reticulocitele apar în sînge periferic în zilele 5 -12. În 4 -8 săptămîni eritroc itele circulante
ajung la nivelul normal. Concomitent se realizează valori normale pentru leucocite și
trombocite.
În formele obișnuite de anemie megaloblastica, după prima săptămînă de tratament se
obțîn ameliorări evidente. Dispar tulburările digestive, inclusiv cele localizate pe mucoasa
linguala, diminua astenia, anorexia. Se obține vindecarea clinică în cîteva săptămîni.
Nu sunt influențate atrofia mucoasei gastrice, aclorhidria histaminorefractara,
capacitatea stomacului de a sintetiza factorul intrin sec. Rezultatele sunt mai slabe dacă
bolnavul are concomitent o infecție, uremie sau primește cloramfenicol.
Tratamentul de substituție cu B12 trebuie continuat toată viață.
Efectele ciancobalaminei sunt mai slabe în anemia megaloblastica din cursul sarcin ii
sau a copilăriei.
Se obțîn rezultate parțiale în anemia datorată batricefalozei și în sindroamele de
absorbție intestinală.
Datorită acțiunii neurope, vitamina B12 produce efecte favorabile asupra tulburărilor
nervoase din timpul anemiei megaloblastice.
La bolnavii cu complicații ale S.N., ameliorarea se obține mai lent, însă nu se mai
înregistrează avansarea leziunilor. Cu cît tulburările neurologice au apărut mai recent față de
aplicarea tratamentului cu vitamina B12, cu atît se obțîn rezultate mai bun e.
Ciancobalamină ar avea unele efecte și în afecțiuni cu ar fi:
– neuropatii (polinevrită alcoolică și diabetică, tulburările sensibilității profunde din
scleroză în plăgi)
– hepatită cronică și ciroză

24
– nevralgii de trigemen
– anorexie
– întîrziere în creștere
– sterilitate
– unele psihoze, senilitate
Nu există dovezi certe de eficacitate în multe cazuri dintre diagnosticurile menționate.
Contraindicații:
– alergie la ciancobalamină
– bolnavi de astmă
– poliglobulii
– neoplasm
Reacții adverse: ciancobalamină poate produce reacții alergice: urticarie și chiar șoc
anafilactic.
Prezentare:
ROMTRAT – fiole de 2 ml soluție injectabilă de extract de ficat avînd 20 ug
ciancobalamină;
– fiole de 1 ml cu 50 ug sau 100 ug;
VITAMINA B12 – fiole de 2 ml cu extract de ficat avînd 200 ug
ciancobalamină;

NEOHEPAR – fiole de 5 ml cu extract de ficat avînd 50 ug –
ciancobalamină;
Mod de administrare, posologie:
Calea de administrare obișnuită este injectabilă I.M. sau S.C., calea orală nefiind
recomandată în anemia megaloblastica, deoarece nu este posibilă absorbția. Această cale
poate fi folosită la vegetarieni, lipsiți de aportul vitaminei B12 prin carne. La aceștia doză
zilnică este de 1 ug.
Doză de vitamina B12 este diferită în funcție de intensitatea anemiei megaloblastice,
existența unei infec ții sau a tulburărilor neurologice. Inițial, la formele medii, necomplicate
se administrează zilnic 1 ug timp de 10 zile. În formele complicate se administrează 30 ug/zi,
timp de 5 -10 zile.
Tratamentul de întreținere se face cu doză de 30 -100ug o dată pe l una.

25
În cazurile grave de anemie megaloblastica cu tromboalopenie, hemoragii, infecții,
tulburări neurologice intense, tratamentul se face în prima zi 100 ug vitamina B12 I.M. și 5
mg acid folic, oral, zilnic.
La copii se administrează 1 -10 ug/zi.
În afecț iuni neurologice și hepatice cronice se injectează 1 mg/zi sau la 2 -3 zile, iar în
nevrite 1000 ug/zi.
Incompatibilități în soluție:
Vitamina B12 este incompatibilă în soluții cu acidid ascorbic, clorpromazima, soluții
alcaline și reductoare, vitamina K so luție apoasă.

2.1.7 .VITAMINA B3(PP)
Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic și amidă acidului nicotinic cu proprietăți
aproape identice precum și o serie de derivăți ai acidului nicotinic.
Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 ato mi de carbon și un atom
de azot. Acidul nicotinic și amidă nicotinică sunt substanțe cristaline, incolore, solubile în
apă, alcool, termostabile.
Absorbția și metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde pătrund în
sînge. Se elimina prin ur ină, fecale, transpirație.
Organismul nostru poate produce niacinamida din triptofan, un aminoacid aflat în
alimentele de origine animală, dar acesta poate asigura doar o parte din necesarul de care
avem nevoie.Organismul nostru poate transformă de asemene a niacina în niacinamida.
Vitamina B3 se comportă că o coenzimă în multe dintre funcțiile biochimice,cu
precădere în cele care necesită menținerea sănătății pielii și funcțiile specifice tractului
gastrointestinal și ale sistemului nervos.Această substanță nutritivă este de asemenea
implicată și în alte procese importante, precum metabolismul lipidelor (grăsimilor).
Vitamina B3 participa în metabolismul proteic ,lipidic, glucidic, mineral, normalizand
funcția suprarenalelor.Ea atenuează riscul apariției uno r tulburări cardiovasculare,diminuand
colesterolul dăunător(LDL), crescând nivelul celui benefic (HDL) și scăzând nivelul
trigliceridelor din sânge. De asemenea, moderează tensiunea arterială, ameliorează circulația
sângelui – participa la metabolizarea pr oteinelor, glucidelor și lipidelor, protejează împotriva
arterosclerozei, migrenei, ametelilor, previne apariția diareei. Este indispensabilă funcționarii
normale a aparatului digestiv, a sistemului nervos, menținerii integrității tegumentelor și
mucoaselo r, precum și sintezei normale a unor hormoni (testosteron,estrogeni,insulină).
Ameliorează durerile ulceroase și combate halenă (mirosul neplăcut al gurii).

26
Vitamina B3 este stabilă la lumina, la căldură și rezistență la oxidare, doză zilnică
recomandată f iind de 20 mg.
Carență vitaminei B3, descrisă sub termenul de pelagră, rezultă fie prin aporturi
alimentare insuficiente, fie prin interacțiuni medicamentoase (unele antituberculoase și
antiparkinsoniene).
Acid ni cotinic, Nicotinamidă
Insuficientă de vitamina B3 provoacă dereglări la nivelul sistemului nervos,al pielii.
Principalele surse alimentare bogate în vitamina B3 sunt : drojdiile alimentare și de
bere,tărâțele de cereale, leguminoasele, ficatul, carnea, peș tele, morcovul, conopidă,
tomatele, pâinea integrală, curmalele, smochinele, arahidele, piersicile, avocado, migdalele,
nuci, ciupercile proaspete, ouăle.Luarea de doze mari de acid nicotic permite reducerea
eficace a nivelului sangvin de colesterol.
Vitam ina B3 constituie un factor important în hrănire, participând activ la
metabolismul proteinelor,glucidelor și lipidelor, deci la metabolismul general al
organismului.
De asemena, niacina este esențială pentru corp deoarece:
– este un factor antipe lagros de prima importantă
– are acțiune vasodilatatoare la nivelul pielii
– servește la bună funcționare a sistemului nervos central
– stimulează secreția gastrică
– mărește glicemia și scade nivelul colesterolului
– menține sănătatea pielii, a limbii și a țesuturilor digestive
– favorizează circulația cerebrală și coronariană
– scade tensiunea arterială
– stimulează secreția gastrică și eliminarea bilei
– înlesnește asimilare a fierului , etc.
Vitamina B3 este indicată în pelagră, herpes, acnee, prurit, tulburări circulatorii
periferice, degeraturi, afte, inflamații bucale, enterocolită, diferite psihoze, stări depresive, în
diaree, hipertensiune arterială și ateroscleroza, res pirație dificilă, alcoolism, stres, insomnii,
artrită, indigestii, cefalee, amețeli, iritabilitate, senzație de rău general , etc.Previne și vindecă
pelagră, caracterizată prin tabloul simptotic a celor trei “D” (demență, diaree, dermatită). De
asemenea, i nfluențează sistemul nervos și activitatea unor glande cu secreție intrena. Este
binecunoscută și că acțiunea vasodilatatoare a vitaminei B3.
Rolul și caracteristică vitaminei B3

27
Vitamina B3 se găsește în carnea de vită, de porc, în peste, lactate și brânz eturi, grâu
integral, cartofi, porumb și produse din porumb, ouă, broccoli, roșii și morcovi.Totuși există
forme ale vitaminei B3 care nu șanț absorbabile.Deoarece vitamina B3 se pierde prin gătirea
în apă a alimentelor care o conțîn, este recomandabilă gă tirea lor în abur sau la cuptor,
amestecându -se legumele pentru ase păstra cât mai mult din conținutul vitaminic.Drojdia de
bere este un mare furnizor de vitamina B3. Ea conține nu numai multă vitamina B3 și B2, dar
și alte vitamine ale complexului B, prec um și oligoelementul crom, într -o combinație
adecvată, capabilă să asigure un nivel echilibrat al zahărului în sânge. Zahărul în sânge,
respective glucoză, contituie principala sursă de energie a organismului și singură formă de
carbohidrat acceptată de ne uronii creierului nostru.
Cândva vitamina B3 a fost numită și “vitamina antipelagroasa”,deoarece era folosită
la tratarea populației bolnave de pelagră din țările unde alimentația se baza în principal pe
porumb, știut fiind că porumbul conține cantități in fime de vitamina B3, într -o formă
asimilabilă de către organismul uman. Rapiditatea cu care niacina poate elimina neplăcerile
și vindecă bolile este uimitoare – comparabile doar cu rezultatele fulgerătoare obținute priin
administrarea vitaminei C.
Niacina mai are o funcție deosebit de însemnată în cadrul metabolismului nostrum :
ea reduce nivelul colesterolului.Un studiu efectuat în SUA a pus în evidență faptul că simplă
administrare a niacinei, fără un alt tratament, poate scădea valoarea colesterolului cu 22% și
nivelul trigliceridelor cu 52%.De asemenea, vitamina B3 dilată vasele de sânge, înlăturând
tulburările de circulație la persoanele cu vasele sanguine îngustate.Datorită acestei acțiuni de
dilatare a vaselor, niacina poate fi de ajutor și celor ce s uferă de migrene.
Necesarul zilnic de vitamina B3
Corpul nu -și poate face reserve de niacina.Surplusul este eliminate prin urină.De
aceea, trebuie să ne asigurăm în permanentă un aport îndestulător.
– copiii și adolescenții – între 5 și 12 miligra me
– adulții – circa 6,6 miligrame pentru 1000 de kilocalorii consumate
– femeile – 13 până la 15 miligrame
– bărbații – între 15 și 20 miligrame
Cei ce prestează o muncă grea, femeile gravide și mamele care alăptează ar trebui s ă
suplimenteze cu câteva milligrame cantitățile indicate mai sus.
Niacina și nicotinamidă sunt disponibile într -o gama largă de suplimente.
Administrarea în doze mari de acid nicotic poate permite reducerea eficace a nivelului

28
sangvin de colesterol; totuși , ea este în general prost suportată. Trebuie, deci, luate precauții,
mai ales în caz de insuficență renală, ulcer gastroduodenal sau diabet.
Conținutul de vitamina B3 al unor alimente(mg)
– drojdia de bere, 100 grame …………… 35,6
– arahide, o ceasca …………………… … 24,2
– ficat, 100 grame ………………………. 12,2
– ton, 100 grame ………………………… 10,3
– pasare, 100 grame …………………….. 9,6
– piersici uscate, 1 ceasca ………………. 8,2
– inima, 100 grame ……………………… 7,4
– somon, 100 grame ……………………. 6,8
– cereale integrale, 1 ceasca ……………. 5,2
– cotlet de mile, 1 bucata ……………….. 5,1
– migdale, 1 ceasca ……………………… 4,7
– mazare verde, 1 ceasca ………………… 3,8
– cotlet de porc, 1 bucata ………………… 3,6
– boabe de soia, 100 grame ……………… 2,9
Functii si utilizari ale vitaminei B3
Boli cardiovasculare
Datorita rolului sau i n metabolismul lipidelor,numeroase utilizari terapeutice ale niacinei
(nu ale niacinamidei) sunt prescrise in tratamentul nivelului crescut al colesterolului.Un numar
impresionant de lucrari evidentiaza efectul niacinei in reducerea nivelului colesterolulu i
“bun”.De exemplu, intr -unul dintre studii, difuzia extinsa a niacinei a fost comparata cu efectul
gemfibrozilului, niacina fiind considerata mult mai eficienta – in cresterea nivelului
colesterolului HDL si a apolipoproteinei A -1 – decat tratamenetul med icamentos.Intr -un alt
studiu, cercetatorii au administrat pacientilor simvastatin impreuna cu niacina obtinand rezultate
remarcabile – aproape 70% mai putine decese, atacuri de cord, palpitatii si spitalizari pentru boli
cardiovasculare in toata perioada d e trei ani a experimentului.
Vitamina B3 mai are si alte functii in cadrul sistemlui cardiovascular, in forma de niacina
este un vasodilatator – un agent menit sa relaxeze si sa largeasca vasele sanguine. Astfel, niacina
este de asemenea, utilizata in trat amentul diferitelor probleme circulatorii.
Sistemul nervos. Unele dintre simptomele de inceput ale carentei niacinice include
irascibilitatea, nelinistile, depresia, slabiciunea si pierderea memorei – toate acestea fiind
disfunctionalitati ale sistemlui ne rvos. Aceste simptome pot fi urmate de lipsa orientarii,

29
confuzie si isterie. Datorita importantei acestuia in sistemul nervos, multi specialisti utilizeaza
niacina si/sau niacinamida separate sau in combinatie cu alte medicamente in tratamentul
afectiunil or mentale ca anxietatea, nervozitatea, depresia si chiar schizofrenia.
Probleme menstruale. Doua studii despre utilizarea niacinei releva crampe menstruale la
aproape 90% dintre subiecti. In ambele lucrari, subiectilor cu varste cuprinse intre 14 -44 de a ni
le-au fost administrate 100 mg de niacina de doua ori pe zi, aceasta doza fiind majorata la doua
pana la trei ore in timpul crampelor. Intar -unul dintre studii au fost adaugate 60 mg de rutin si
300 mg de vitamina C, acestea amplificand efectul niacinei . Eficacitatea terapiei a durat cateva
luni chiar si dupa ce a fost interupt. Femeile care au raspuns cel mai bine la tratament au
inregistrat un ciclu normal, in timp ce celelalte nu.Cercetatorii sugereaza ca acest fapt poate arata
ca lipsa raspunsului la tratament indica necesitatea maririi dozei.
Cancer. Numeroase studii reliefeaza ca niacinamida este eficienta impotriva mai multor
tipuri de substante cancerigene.Astfel, aceasta substanta nutritive poate fi utila in prevenirea
catorva forme de cancer. De ficienta severa de niacina constituie un factor major in dezvoltarea
pelagrei – boala caracterizata prin cei trei D : dermatita,diaree si dementa. Pentru prevenirea
acestui simptom al deficientei, RDI pentru vitamina B3 este de 20 mg pentru femei si barba ti.
Simptomele evidente de carenta a vitaminei B3 se manifesta in general in randul
persoanelor alcoolice si in cazul celor malnutrite. Carenta de niacina este de asemenea aproape
comuna in randul persoanelor care au o dieta bazata in special pe porumb, da torita faptului ca
niacina din porumb este neabsorbabila.Necesarul de vitamina B3 poate fi mai mare in randul
persoanelor cu cancer, persoanelor carora li se administreaza isoniazid si care l -au folosit in
tratamentul tuberculozei, femeilor care iau contra ceptive orale si persoanelor cu deficiente
proteice.
Toxicitate si efecte adverse
Nu se cunosc efecte toxice ale acestei vitamine in doze de pana la 2 g (2000 mg). In cazul
persoanelor cu disfunctionalitati la nivelul ficatului, terapia cu niacina necesita monotorizarea
foarte atenta a unui medic, deoarece pot aparea tulburari ale functiei hepatice. In cazul
persoanelor sanatoase, singurul efect advers al suplimentarii niacinice este o usoara purpura
temporara, poate si o oarecare stare de neliniste. Totusi , administarea niacinei dupa o masa sau
dupa o aspirina poate duce la disparitia sau prevenirea inroselii fara a pierde efectele benefice.
Este nevoie de prudenta in cazul administrarii niacinei SR cu actiune in timp, deoarece
administrarea dozelor crescut e, chiar si sub monotorizare de specialitate, poate creea toxicitate
hepatica.Noile forme, precum inositolul -hexancianat (IHN), par cea mai sigura varianta.
Utilitatea vitaminei B3

30
– Niacina (vitamina B3) este deosebit de importanta pentru :
– respiratie celu lara
– energie celulara
– metabolismul carbohidratilor, lipidelor si proteinelor
– metabolismul cerebral
– starea de spirit
– somn
– activitatea inimii
– controlul colesterolului
– muschi
– tesutul conjunctiv
– functionarea tubului digestiv.

2.1.8 .ALTE VITAMINE DIN GRUPA B
Vitamina B4 (adenina) are funcții și indicații terapeutice, mai puțîn cunoscute. Ea alături
de alte vitamine B, intervine în funcțiile sistemului nervos cît și cele ale sistemului
hematopoietic.
Carență vitaminei B4 modifică echilibrul leucocitar, prin pro ducerea leucopeniei și
granulopeniei.
Administrarea sulfamidelor și a antibioticelor crește consumul de vitamina B4. Ea are un
rol important în metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, în funcțiile
suprarenalelorsi a proceselor creșterii.
Surse: alimente din regnul animal și vegetal. Cea mai importantă sursă este drojdia de
bere.
Sintetizarea vitaminei B4 de către flora bacteriană intestinală este redusă la om.
Absorbția vitaminei B4 se realizează la nivelul intestinului subțire. În sînge, c oncentrația
cea mai mare de vitamina B4, este în hematii.
Eliminarea vitaminei se face prin urină, fecale, transpirație.
Vitamina B7 este componentă a unor enzime care contribuie la metabo -lismul
proteinelor, glucidelor și lipidelor. Ameliorează durerile m usculare consecutive oboselii și
contribuie la menținerea integrității pielii. Împiedică încărunțirea și căderea părului, fiind
utilizată cu rezultate bune și prevenirea alopeciei(cheliei). Sportivii necesită cantități mari din
această vitamina. Avidina di n oul crud întîrzie absorbția acestei vitamine.

31
Vitamina B8 este sintetizată și în organism, dar în cantități insuficiente.Împreună cu
inozitolul (ambele substanțe sunt componente ale lecitinei) favorizează legarea acizilor grași
liberi, prevenind steatoză hepatică, im -piedică depunerea colesterolului pe pereții arteriali.
Contribuie la eliminarea substanțelor toxice și a metabolitilor inutili acumulați în organism.
Lipsa colinei duce la perturbarea activității cerebrale și la scăderea capacității de memora re. Se
mai numește și biotina sau vitamina H; o substanță hidrosolubilă, care nu este distrusă la căldură
sau umiditate, dar lumina, alcalinitatea și oxigenul o afectează. Alimentele (proaspete, de
preferință) și flora intestinală furnizează dozele necesar e organismului. Vitamina B8 sau H este
indispensabilă persoanelor cu unghii fragile și casante.
Doză zilnică recomandată: 0,3 mg (300 mcg).
Copiii au nevoie de o cantitate de 50 –90 mcg/zi.
Surse
Carnea proaspătă, legumele și fr uctele crude (neprelucrate termic sau conservate) sunt
necesare pentru aportul zilnic de biotina, că și drojdia de bere, organele de vită, laptele,
produsele lactate, gălbenușul de ou, conopidă, cerealele integrale, porumbul, melasa, nucile.
Roluri și cara cteristici
– ajută la degradarea acizilor grași, glucozei, aminoacizilor;
– intervine în sinteză acizilor grași și a proteinelor;
– are capacitatea de a produce hidratii de carbon din molecule, reintregind rezervele
organismului;
– stimulează creșterea părului și întârzie căderea acestuia;
– împiedică încărunțirea prematură;
– calmează durerile musculare.
Vitamina B9 favorizează creșterea părului și previne aterosceloza. Împreună cu colină
participa la b iosinteză fosfolipidelor, componente esenti -ale ale membranei celulei nervoase. Că
urmare, este absolut indispensabilă transmiterii influxului nervos și, deci, activității cerebrale.
Are și un efect calmant pronunțat.
Vitamina B10 contribuie la metabolismu l fierului și la formarea hematiil -lor(globulele
roșii). Favorizează sinteză acidului folic și absorbția acidului pantotetic. Lipsa vitaminei B10
duce la încărunțirea și apariția eczemelor.
Vitamina B10 are un rol important în sinteză proteinelor, în metab olismul glucidelor și
acizilor grași, precum și în formarea globulelor roșii. Contribuie la dezvoltarea fizică, la
creșterea poftei de mîncare și a greutății cor -porale. Din acesate motive, este utilă în profilaxia și
tratamentul anemiei. Se găsește în fic at și în preparatele din ficat. Vitamina B12 își aduce apor –

32
tul și la menținerea funcționarii normale a sistemului nervos, ameliorează irascibilitatea și
contribuie la îmbunătățirea capacității de concentrare,de memorare și de păstrare a echilibrului
psihi c.
Vitamina B13 are structura chimică asemănătoare acidului azotic, constituie un principiu
component al complexului B, cu rol în stimularea creșterii puilor, porcilor.
Vitamina B14 este extrasă din urină umană, are rol în hematopoeza.
Vitamina B15 (aci dul panganic) se găsește în alimente de origine animală.
Intervine în procesele enzimatice și, în cantitate de 2 mg \zi acoperă nevoile organismului.
După ani de cercetări, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950, o nouă vitamina pe care a
denumit -o B17 – cunoscută și sub numele de amigdalina (sau laetrile).
Se face din ce în ce mai auzită opinia conform căreia cancerul ar fi o boală cauzată de o
deficiența nutrițională. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxina misterioasă, ci pur
și simplu despre absența unei substanțe pe care omul modern a eliminat -o din dietă să: vitamina
B17.
Samburii de caise sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17. În general,
semințele fructelor (mai puțîn citricele) conțîn această substanță care le c onferă un gust amărui,
specific.
Vitamina B PHOSPATE
Sinonime: RIBOFLAVIN, FOSFAT
Prezentare:
– fiole a 2 ml soluție apoasă injectabilă, conțînînd fosfat de sodiu 10 mg – cutie cu 5
bucăți
Acțiune terapeutică:
– acționează că factor vitaminic cu funcție de sistem oxido -reducator
– acționează substitutiv în stările de deficit de riboflavină
Indicații:
– carențe speciale și ale complexului B
– anemie
– hemeralopie
– conjunctivita
– tulburări de creștere
– crampe musculare
– stomatită
– seboree

33
– unele migrene
Mod de administrare:
injecții I.V. 1 fiolă zilnic
Reacții adverse:
– dureri la locul injecției

II.2.VITAMINA C
Sinonime: ACIDUM ASCORBICUM (D.C.I.), CANTAN, CEBION, CAROSCOR BIS,
REDOXON, VITASCORBOL
Este acidul ascorbic, sau vitamina anti -scorbutică. Are o importantă capitală pentru
organism, intervenind în procesele de oxido -reducere. Are rol anti -infecțios, tonifiant, participa
la detoxifierea organismului și la folosirea r ezervelor de fier, protejează vitaminele A și E,
economisește vitaminele din complexul B.
Vitamina este sensibilă la temperaturi ridicate, la acțiunea oxigenului și a luminii.
Vitamina C catalizează formarea și menținerea colagenului (component de baza al
substanței fundamentale intercelulare). În lipsa vitaminei C, substanță colagenica dintre celulele
endoteliului capilarelor se degradează și apar hemoragii la nivelul gingiilor, mușchilor,
tegumentelor, etc.
Că urmare a pierderilor de sânge și a diminuării absorbției fierului apare anemia întâlnită
în scorbut.
Gingiile sângerează ușor, spontan sau la traumatisme minime, dintîi devin mobili și cad.
Mineralizarea scheletului este alterată, fracturile se vindecă mai greu, cicatrizarea plăgilor se face
mai greu sau defectuos. Scade capacitatea de apărare a organismului față de infecții, putând
apare mai des, de exemplu, gripă sau tuberculoză pulmonară.
Vitamina C mărește rezistență organismului față de efectul toxic al unor medicamente
sau substanțe chimice din mediul ambiant (plumb, mercur, benzen, etc.).
Efortul muscular, frigul și febra măresc consumul și necesarul de vitamina C. S -a
demonstrat că 10 miligrame zilnic reprezintă aportul necesar pentru prevenirea scorbutului. Rația
zilnică este estimată însă, p entru un adult normal, la cca. 30 miligrame. Fiind hidrosolubila și
ușor oxidabilă, vitamina C se poate pierde ușor în timpul păstrării și preparării alimentelor.
Produsele animale, cerealele, produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C. Singură
sursă n aturală este constituită de legumele și fructele proaspete. În Zonele cu climă temperată sau
rece, unde producția de fructe este sezonieră, există riscul apariției hipovitaminozelor în perioada
de iarnă -primăvară, când se recomandă un aport medicamentos de vitamina C.

34
Exemple de vegetale (100 grame) ce conțîn vitamina C (miligrame):
– pătrunjelul 200
– napul 140
– ardeiul 120
– varză 120
– mărarul 100
– lămâia 065
– portocală 060
– conopidă 060
– spanacul 050
Vitamina C a fost descoperită de c ătre savantul maghiar Albert. El a fost primul care a
reușit să extragă din ardei vitamina C și pentru această descoperire a fost distins cu Premiul
Nobel. Astăzi se pot procura ușor și în țară noastră produsele cu vitamina C obținute din surse
naturale.
Deficitul de vitamina C conduce la apariția scorbutului. Acidul asorbic administrat în
mod susținut simulează sistemul imunitar și crește rezistență organismului fati de bolile infecto –
contagioase. Participa la activarea multor sisteme enzimatice și are un rol umportant în respirația
celulară. Accelerează vindecarea rănilor, regenerarea țesuturilor, participa la sinteză fibrelor de
colagen, a cartilajelor și oaselor, precum și la sinteză hormonilor corticosuprarenalieni. Are efect
antistres, facilitea -za ab sorbția fierului și împreună cu acidul folic și vitamina B12 stimulează
măturarea globulelor roșii. Scade colesterolul sangvin și protejează organismul față de
substanțele cancerigene. Crește și menține randamen -tul fizic. În timpul suprasolicitarilor fizi ce
crește necesarul de vitamina C și din această cauza se recomandă sportivilor un consum crescut
înainte de competiții. La fel că majoritatea vitaminelor, vitamina C se descompune ușor și este
sensibilă la lumina, căldură și vapori de apă. La depozita -rea vitaminei C trebuie să avem în
vedere toate acestea.
Preparatele moderne de vitamina C conțîn și bioflavonoide. Aceste substanțe sunt
denumite uneori vitamina P, însă nu sunt vitamine propriu -zise. Bioflavonoidele favorizează
absorbția vitaminei C, fiind preferată, astfel, adminitrarea lor concomitena.
Organismul uman nu este capabil să siontetizeze bioflavonoide și, din acest motiv,
acestea sunt furnizate organismului doar prin aport alimentar. Această grupa de substanțe este
fregvent utilizată în acciden tele sportive, deoarece reduce durerea, atenuează efectele loviturilor,
are efect hemostatic și ameliorează simptomatologia hipocal -cemiei. Împreună cu vitamina C,

35
bioflavonoidele mențîn integritatea structurii interne a capilarelor. Participa la sinteză a cizilor
biliari, scad colesterolemia și, prin efectul reducător, previn formarea cataractei.
În preparatele de vitamina C din extracte naturale, acidul ascorbic se găsește sub formă
de poliascorbat, care are un efect prelungit față de de cel al acidului as corbic simplu obținut pe
cale sintetică.
Particularități fizico -chimice:
Vitamina C se prezint sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină albă.
Este ușor solubilă în apă, solubilă în alcool și practic insolubilă în uleiuri grase. Soluția
apoasă are PH=5,5 -7.
Particularități farmaco -cinetice: acidul ascorbic se absoarbe bine prin tubul digestiv la
persoanele sănătoase, absorbția fiind diminuată la cei cu hipoaciditate sau cu tranzit intestinal
accelerat.
Concentrația sanguină fiziologică este de 0 ,7-1 mg/100 ml în leucocite și plachete,
concentrația fiind mai mare decît în hematii și ser.
Se găsește în concentrații mari în corticosuprarenală, corp galben, placentă și în
concentrații mici în mușchi, țesut conjunctiv și adipos.
Vitamina C nu este de pozitată în organism, fiind necesar un aport exogen continuu. Prin
administrare în doze mari, crește concentrația sanguină pînă la pragul renal, cantitățile
suplimentare eliminindu -se prin urină.
Particularități biochimice și farmacodinamice:
În organism f ormează împreună cu acidul dehidroascorbic, un sistem redox, responsabil
de proprietățile vitaminice.
Acidul ascorbic intervine că transportor de hidrogen în oxido -reducerile biologice și în
respirația celulară, în menținerea sub formă redusă a grupărilor SH enzimatice, în formarea și
menținerea substanței fundamentale a țesutului conjunctiv, a substanței proteice din os și a
substanței intracelulare din peretele capilarelor, scăzînd permeabilitatea și crescînd rezistență
acestora.
Vitamina C favorizează ab sorbția fierului din tubul digestiv și stimulează formarea
hemoglobinei, intervenind în transformarea acidului folinic, favorizează depunerea calciului în
oase contribuind a consolidarea fracturilor.
Vitamina C intervine în metabolismul normal al tirozinei și fenil alaninei, în
metabolismul glucidic, stimulează formarea corticosteroizilor. Administrarea ACTH -ului
diminua acidul ascorbic din suprarenale.

36
Acidul ascorbic crește capacitatea de apărare a organismului față de infecții prin
accentuarea activități i fagocitare a leucocitelor și stimularea proceselor imunologice, are acțiune
antialergică.
Dozele mai mari de 500 mg cresc de 3 -10 ori concentrația sanguină a
tetraciclinelor administrate concomitent.
Necesarul zilnic:
– copii pînă la 1 an 35 mg
– între 1 -12 ani 40 mg
– între 12 -14 ani 45 mg
– între 14 -18 ani 55 mg
– peste 18 ani 60 mg
– în sarcina și lactatie 60 mg
Indicații:
– profilaxia și tratamentul scorbutului;
– surmenaj, astenie de primăvară;
– profilaxia răcelii comune și a gripei;
– infecții, plăgi, arsuri;
– diateze hemorag ice prin diminuarea rezistenței capilarelor;
– osteoporoză;
– gingivite;
– sarcina;
Reacții adverse: Uneori poate produce diaree, iar injectarea rapidă I.V. poate produce
amețeli, chiar lipotimie.
Contraindicații:
– litiază renală;
– stări de supraîncărcare cu fier,
– poate favoriza precipitarea sulfamidelor în urină;
Prezentare:
– flacon cu 40 comprimate a 50 mg
– flacon cu 20 comprimate a 200 mg
– tub cu 20 comprimate eferves cente a 500 mg
– fiole de 2 și 5 ml cu 200 și respectiv 500 mg acid ascorbic
Mod de administrare: oral, I.M. și I.V.
adulți 0,1-1 g/zi

37
copii 0,05-1,30 g/zi, în funcție de vîrstă
Incompat ibilități în soluție:
· Vitamina C prezintă incompatibilități în soluție cu:

– soluții alcaline oxidante
– soluții de săruri și minerale grele
– adrenalină
– aminofilina
– cloramfenicol
– hemi suscinat
– ciancobalamină
– dextran
– estrogenii conjugați
– fitomenadiona
– noradrenaina
– penicilină G
– sulfamide
– vitamina K în soluție apoasă

· Vitamina C+B complex pre zintă incompatibilități cu:

– aminofilina
– bicarbonat de sodiu
– cefalatina
– ciancobalamină
– cloramfenicol hemisuscinat
– eritromicină lactobrionat
– fenitoina
– hidrocortizon hem isuscinat
– hidroxizina
– nitrofurantoina

38
– penicilină G
– prometazină
– promazina
– tetraciclină
– sulfizoxazol
– vancomicină

Vitamina C se prezintă în fiole incolore de 1, 2, 5 ml conțînînd o soluție apoasă de acid
ascorbic în concentrație de 10% și fiole de 5 ml în concentrație de 5%.
Vitamina P (vitamina C2; bioflavonoide citrice)
Vitamina P hidrosolubila acționează concomitent și strâns legat de vitamina C (acțiune
sinergică), as igurându -i acesteia o perfectă absorbție și utilizare și împiedicându -i distrugerea
prin oxidare. Vitamina P e puternic antioxidantă și, de asemenea, are rol important în fenomenele
hemoragice, în hemoragii scorbutice, hemoragii ale capilarelor și ale visc erelor, în edeme,
pleurezii, ascite, hemoragii retiniene, afecțiuni ale venelor, artrite ale membrelor, inferioare,
răceală, artrită, ate -roscleroza, hipertensiune arterială, varice, eczeme și arsuri, sângerarea
gingiilor, hemoragii la nou -născuți etc.
Această vitamina intervine în mod esențial în procesele energetice ale țesuturilor și în
menținerea permeabilității vaselor capilare, de unde și denumirea de factor de permeabilitate
capilară. Asociată cu vitamina C, are un deosebit rol antiinfecțios. Vitamin a P contribuie la
întărirea pereților vaselor capilare și la creșterea elasticității și rezistenței acestora, precum și a
țesutului conjunctiv. Are, de asemenea, un rol benefic și prin ameliorarea hemoragiilor provocate
de diferite cauze. În plus, protejea ză organismul de efectele secundare ale razelor X, intervine în
prevenirea contractării gripei, influențează pozitiv creșterea procentului de calciu în sânge. Se
apreciază că sensibilitatea acestei vitamine la diferiți factori este asemănătoare cu cea a vi taminei
C.
Carența de vitamina P se evidențiată îndeosebi prin spargerea vaselor capilare (fragilitate
capilară), se poate trata consumind suc de lămâie, ceai de măceșe, diferite fructe și legume
proaspete, precum și suplimente naturiste cu conținut concen trat de extracte de plante sau direct
de vitamina P.
Necesarul zilnic de vitamina P este de 10 -20 mg, pentru fiecare 500 mg vitamina C fiind
necesare minimum 100 mg complex C.

39
II.3.VITAMINA PP
Sinonime: NICOTINAIDUM (D.C.I.), NIACINAMID, NICOTIS AUREAMID ,
BENICOT, NICOBION
Particularități fizico -chimice:
Vitamina Pp este amînă acidului pirinic -3 carboxilic. Se găsește sub formă de cristale sau
pulbere cristalină albă sau alb -gălbui, ușor solubil în apă și alcool.
Se folosește și acidul nicotinic care este convertit în organism la NAD și NADI, ambele
implicate în reacții de transfer electronic în lanțul respirator.
Particularități farmacodinamice:
Este un grup prostetic pentru codehidroze, enzime, care intervin în metabolismul
glucidelor și lipidelor. Acțio nează trofic la nivelul sistemului nervos și tubului digestiv.
Proprietăți farmaco -toxicologice:
Vitamina Pp produce vasodilatatie automată în jumătatea superioară a corpului, cu
senzație de căldură și prurit. Mai poate produce grețuri, erupții și favorize ază steatoză hepatică la
doze mari, timp îndelungat.
Necesarul zilnic:
– pînă la 2 luni 7mg
– între 6 luni și 3 ani 8 mg
– între 3 -4 ani 9 mg
– între 4 -6 ani 11 mg
– între 6 -10 ani 13-15 mg
– între 10 -18 ani 17-20 mg
– peste 18 ani 18 mg
– în sarcina 15 mg
– în lactatie 20 mg
Indicații.
– tulburări cutanate și mucoase
– stări de hiperlipoproteinemie
– enterocolite
– boală de iradiere
– pelagră
– unele migrene
Contraindica ții, precauții:
– sindrom hemoragic

40
– tromboflebita
– ateroscleroza
– primele 3 luni de sarcina
Prezentare:
vitamina Pp: -flacon cu 40 comprimate a 0,1 grame acid nicotinic
– fiole de 1 și 2 ml cu 30, respectiv 100 mg acid nicotinic
acid nicotinic – comprimate a 100 mg
Mod de administrare:
– oral ( după mese în 2 -3 prize), I.M. sau I.V. lent
– adulți: 6 -100 mg/zi
– copii: 25 -100 mg/zi
Vitamina Pp se prezintă în fiole incol ore de 1 ml conțînînd o soluție apoasă de
nicotinanida în concentrație de 3% și fiole de 2 ml în concentrație de 5%.

41
III.VITAMINELE LIPOSOLUBILE

Această grupă cuprinde vitaminele A, D, E, și K .
Vitaminele A și D se comportă ca și hormonii, acționând rec eptorii specifici intracelulari.
Caracteristica cinetică constă în reținera în organism timp îndelungat, cu formarea de depozite
însemnate mai ales în ficat.
Vitaminele liposolubile sunt absorbite de la nivelul intestinului subțire odată cu grăsimile
alime ntare, ceea ce explică de ce malabsorbția lipidelor ( cum se întâmplă în diferite boli ca:
fibroza abistică, boala Croh n, colita ulcerativă) se asociază cu scăderea absorbției pentru aceste
vitamine.
În organismul uman vitaminele liposolubile sunt stocate în principal la nivel hepatic și la
nivelul țesutului adipos. Cu excepția vitaminei K, vitaminele liposolubile mai lent decât cele
hidrosolubile, iar vitaminele A și D se pot acumula și pot avea un efect toxic pentru organismul
uman.

3.1.VITAMINELE A – RETINOL
Vitamina A a fost prima vitamină liposolubilă identificată în anul1913. Această denumire
reunește retinoizii preformați, dar și formele precursoare, provitamina A – carotenoizii.
Vitamina A se prezintă ca un lichid uleios sau amestec de lichid uleio s și cristale, de
culoare galbenă până la galben -portocalie cu miros caracteristic și gust caracteristic.Solubilă în
alcool absolut, practic insolubilă în apă, miscibilă cu cloroform, eter și uleiuri grase. Se conservă
în recipiente bine închise, ferit de lumină, la Separanda. Retinoizii preformați reprezintă un
termen colectiv pentru retinol, retinal și acid retinoic, toate aceste forme fiind biologic active.
Carotenoizii provitamina A includ betacarotenul și alții, substanțe care se transformă în retinoiz i
cu diferite grade de eficiență.Retinoizii sunt sensibili la căldură, lumină și oxidare în
aer.Betacarotenii sunt relativ mai stabili.Retinoizii sunt transformați în retinol la nivelul
intestinului și transportați împreună cu grăsimile alimentare la nivel ul ficatului, unde se
depozitează. O proteină specială – proteina care leagă retinolul (RBP) – este responsabilă de
transportul vitaminei A de la nivelul ficatului la țesuturi.
Carotenoizii sunt absorbiți intacti, cu o rată de absorbție mult mai mică fată d e retinol.
Dintre toti carotenoizii, betacarotenul are cel mai mare potențial de tip vitamina A. Alimentele
aduc în organism vitamina A sub formă de esteri ai retinolului și beta -caroten. Esterii retinolului
suferă o hidroliză înainte de absorbție.

42
Retino lul se absoarbe activ din tubul digestiv.Carotenoidele sunt absorbite prin difuziune
pasivă, absorbția fiind incompletă. Pentru absorbția vitaminei A este necesară prezența:
1)sărurilor biliare;
2)lipozei pancreatice;
3)proteinelor și grăsimilor alimentar e.
Din preparatele cu vitamina A miscibile cu apa, aceasta se absoarbe mai bine decât din
preparatele de tip soluție uleioasă.
DISTRIBUȚIA
Vitamina A este stocată în principal în celulele din ficat și doar o mică parte în rinichi,
plămâni, suprarenale, ret ină și grăsimi.
Vitamina A trece mai greu placenta și poate să apară în laptele matern.
ELIMINARE
Vitamina A se elimină prin urină și fecale.
FARMACODINAMIC. ROLURILE VITAMINEI A
Toate cele trei forme ale vitaminei A, retinolul, retinalul, acidul retinoic sunt active.
Forma activă de vitamina A are trei roluri de bază, respectiv în: vedere, creștere și
dezvoltare a țesuturilor și imunitate.
 Vederea
Vitamina A are un rol foarte important:
-în vederea nocturnă și în perceperea culorilor;
-creșterea și dezvo ltarea țesuturilor;
-este implicată în diferențierea celulară normală – un proces prin care celulele
embrionate se transformă în celule mature cu funcții de înaltă specificitate.
De asemenea, susține procesul de reproducere la ambele sexe dar și creșterea osoasă.
 Imunitatea
Vitamina A are un rol esențial în unele infecții, cum ar fi pojarul sau diareea, boli a căror
evoluție este ameliorată de aportul de vitamine A și respectiv, agravată de hipovitaminoza A.
S-a sugerat faptul că betacarotenii și alți carot enoizi (fitochimici) pot avea rol antioxidant
prin neutralizarea radicalilor liberi.
Radicalii liberi sunt molecule instabiale care lezează ADN -ul celular determinând
suferința celulei și crescând riscul de boli cronice.
Betacarotenii au fost de asemenea, asociați cu reducerea riscului de cancer pulmonar.
Lutheina și zeaxantina, carotenoizii galbeni din porumb și legumele verzi, pot reduce
riscul de degenerescență musculară și de cataractă de vârstă.

43
Licopenele, pigmenții carotenoizi roșii din tomate, pot a juta la reducerea riscului de
cancer de prostată, boli cardiovasculare și arsuri solare cutanate.
VITAMINA A:
-este necesară pentru formarea pigmenților fotosensibili în retină și prevenirea nictalopiei
(hemeralopiei);
-este necesară pentru creșterea și di ferențierea celulelor epiteliale, contribuind la reglarea
troficității mucoaselor și tegumentelor;
-are proprietăți anticanceroase, favorizând transformarea celulelor maligne în celule normale
și inhibând creșterea tumorilor;
-este implicată în procesele i mune și -n apărarea antimicrobiană, stimulând formarea de
anticorpi;
-este necesară pentru creșterea oaselor și țesuturilor moi;
-este necesară pentru reproducere și dezvoltarea embrională;
-intervine în metabolismul steroizilor și sinteza colesterolului;
-influențează funcția tiroidei și glandelor sexuale;
-este cofactor în sinteza mucopolizaharidelor, în activarea sulfatului, în dehidrogenarea
hidroxisteroizilor și -n funcția enzimelor microzomale.
Surse de vitamina A: Organismul nu sintetizează vitamina A , dar poate trans forma
provitaminele în vitamina A.
Vitamina A provine din alimente, atât ca atare, cât și sub formă de pro vitamine.
Conțin vitamina A sau carotenoide:
– produse animale cum ar fi: ficatul, laptele integral, untul, brânza, ouăle, peștele ș i
uleiul din ficat de pește;
– produse vegetale cum ar f i: fructele, roșiile, morcovii.
FARMACOTERAPIE
Carența vitaminei A poate fi datorată:
– unor diete dezechilibrate (aport insuficient);
– malabsorbției (absorbție redusă);
– afecțiunilor biliare și hep atice (tulburărilor de absorbție și depozitare în ficat);
– bolilor renale (eliminare crescută)
– hipertiroidiei (conversia carotenoidelor deficitare)
– deficitul proteic (diminuă cantitatea de proteine transportoare);
– diabetului (conversia carotenoidelo r deficitară)
Manifestările clinice ale carenței sunt:

44
– tulburări de vedere nocturnă (hemeralopie),
– uscăciunea pielii și mucoaselor;
– hiperkeratoză;
– întârzierea creșterii și dezvoltării cu tulburări de osificare;
– scăderea rezistentei la infecții.
DEFICITUL D E VITAMINA A
Deficitul de aport de vitamina A poate fi o primă cauză de cecitate pentru copiii din
întreaga lume.
Nou născuții și prematurii, adulții cu venituri foarte scăzute din mediul urban, persoanele
alcoolice sau cei cu boli hepatice și bolnavii cu sindrom de malabsorbție a lipidelor reprezintă
populația cu risc de hipovitaminoză A.
Unul dintre primele simptome ale deficitului de vitamina A este scăderea acuității
vizuale, până la orbirea la întuneric.Aceasta este o suferință reversibilă, dar dacă ră mâne
netratată poate determina orbirea permanentă.
O altă afecțiune care poate fi condiționată de deficitul de vitamina A este xeroftalmia
(exprimată clinic prin uscarea corneei și a membranelor oculare, datorate lipsei de producție a
mucusului, ceea ce l asă ochiul vulnerabil la infecțiile bacteriene).
Deficitul de vitamina A poate fi cauză de hiperkeratoză, o afecțiune în care foliculii piloși
se impregnează cu keratina, devenind proeminenți și conferind tegumentului un aspect aspru,
rugos, uscat.
În țări le dezvoltate, severitatea unora dintre bolile infecțioase (cum ar fi pojarul) este
corelată cu gradul de deficit de vitamina A.
Administrarea de vitamina A se consideră a fi răspunzătoare de scăderea ratei de
mortalitate prin aceste boli.
Vârsta medie a p opulației țintă pentru administrare suplimentară de vitamină A este de la
naștere până la aproximativ 7 ani.
Cea mai viabilă soluție de a preveni hipovitaminoza A este reprezentată de consumul pe
termen lung de alimente bogate în vitamina A.
INDICAȚII
Vitamina A se indică în:
– prevenirea și tratarea stării de hipovitaminoză;
– afecțiuni muco -cutanate cum ar fi: dermatoze, xeroftalmie, conjuctivite;
– infecții și inflamații ale căilor respiratorii superioare;
– tulburări digestive cronice;

45
– hipertiroidie;
– la copii p rezintă întârzieri de creștere.
FARMACOTOXICOLOGIE
Hipervitaminoza A poate fi determinată de administrarea pe termen lung de suplimente
de vitamina A sau de dozele foarte mari administrate.
Aportul excesiv de vitamina A este teratogen, fiind răspunzător de apariția unor defecte
congenitale cum sunt: Palatoschizis, anomalii congenitale de cord, malfunctii cerebrale.
Aportul excesiv acut în perioada de sarcină poate determin avorturi spontane. Femeile
însărcinate trebuie să evite suplimentele prenatale cu con ținut bogat de retinal, ca și medicația
bogată în retinoizi (accutane, retinA)
Consumul prelungit și excesiv de alimente bogate în vitamina A poate duce la
hipercarotenemie – condiție care asociază carotenodermia (colorația portocalie a tegumentului) și
nivele sangvine crescute ale caroteni lor (de obicei nu este nocivă).
REACȚII ADVERSE
Reacțiile adverse la vitamina A sunt doză dependente și apar la mari.
Manifestările clinice ale hipervitaminozei A sunt:
– SNC – oboseală, iritabilitate, cefalee;
– Aparat dige stiv – anorexie, greață, vomă;
– La nivelul pielii și mucoaselor – piele uscată, pierderea părului, uscăciunea gurii, nasului;
– La nivelul oaselor – îngroșarea oaselor lungi, încetinirea creșterii;
– Sânge – anemie aplastică, leucopenie;
– Hepatic – stare icteric ă, hepatomegalie, creșterea enzimelor hepatice;
– La nivelul ocular – tulburări de vedere;
– Efecte teratogene – excesul de vitamină în timpul sarcinii poate produce malformații la fat.
PRODUSE FARMACEUTICE CE CONȚIN VITAMINA A
– Vitamina A: caps, moi 50.000 u.i .ct x 24 Pa 1,45
– Vitamina A Forte : caps, moi 50.000 u.i. ctx 30 Pa 3,18
– SicovitA:
– draj. 10.000 u.i. Fl.x 50 Pa 1,03
– sol. inj.300.000 ul/ml. Fiola 1 ml Ct x 5 Pa 1,77 Admin, oral. Adulți 2 -4 draj./zi.
– Vitamina A:
– sol. orală în picături cu 30.000 u.i./ml. F lacon 10 ml Pa 1,40 Admin, oral. Adulți 50 –
100 pic./zi. Sugari 2 -40 pic în 1 -3 prize. Copii 2 -15 ani 10 -60 pic în 2 reprize.
– Sicovit A:

46
– fiole 1 ml cu 300.000 u.i./ml et x 5; 10 Pa 1,77; 3,09 Admin. adulți inj. i.m. o fiolă
– Vitamina A
– caps.gelatin. 50.000 u .i. et x 30. Pa 3,41 Admin.orală. Adulți 1 capsulă/zi.
– Vitamina A și D în combinații
– Vitamina A+D2: vit.A 2750 u.i.; vit.D 550 u.i. Caps.gelat. Ct. x 30 . Admin.oral.
Adulți 2 -4 caps./zi.
Combinații de vitamine
– Eurovita A+E; FORTE
– Acetat retinol 2500 u.i.; Acetat tocoferol 50/150 mg. Capsule moi ct. x 30. Admin. 1 -2
caps./zi. 8) Mixavit
– Vit. A; Vit. D; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. B6; Vit. Bl2; Vit. C; Nicotinamida. Sirop, flacon x 120
ml.
–
3.2.VITAMIN ELE D – COLE CALCIFEROL
In secolul al 17 -lea deficitul de vitamina D era atât de frecvent la copiii din Marea
Britanie, încât afecțiunea era cunoscută ca „ boala copiilor englezi".
La mijlocul secolului al 18 -lea, uleiul de ficat de cod a devenit foarte obișnuit pentru
tratamentul acestei boli.
Elmer McCollum și colaborator ii au descoperit în 1925 că substanța antirahitică din
ficatul de cod este vitamina D.
Vitamina D (calciferolii), numită și vitamina antirahitică, este o vitamină liposolubilă.
Vitamina D se prezintă sub formă de cristale incolore sau pulbere cristalină al bă, fară
miros și fară gust. La aer și la lumină se descompune.
Solubilă în cloroform, eter, uleiuri grase, practic insolubil în apă.
Se conservă în recipiente bine închise, ferite de lumină, la rece, la Separanda.
În grupul vitaminei D sunt incluse 6 vita mine, de la D2 la D7. Cei mai importanți
compuși din grupul calciferolilor sunt:
– ergocalciferol (D2)
– colecalciferol (D3)
– calcifediol – metabolit activ
– calcitriol – metabolit activ
– alfacalcidol
– un analog sintetic al vitaminei D, dihidrotahisterol.
SURSE DE VITAMINA D

47
Colecalciferolul (vitamina D3) are origine endogenă și exogenă.
El este sintetizat la nivelul pielii plecând de la 7 dehidro -colesterol (provitamina D3) care
este convertit în vitamină D3 sub influența razelor U.V.
Ergosterolul, provitamina D2, preluat din alimente este transformat în ergocalciferol și
apoi în colecalciferol.
Vitamina D se găsește în: ficat, pește gras, unt, lapte, brânză, gălbenuș de ou, dar și
expunerea la soare minim 15 min., câteva zile pe săptămână.
Deoarece vitamina D este relativ stabilă în alimente, multe țări au recurs la fortifierea
formulelor și produselor de lapte cu vitamina D pentru a preveni rahitismul.
Expunerea la lumină a laptelui fortifiat cu vitamina D poate duce la pierderea de cantități
semnificative din acea stă natură.
Vitamina D este absorbită în partea superioară a intestinului subțire, odată cu grăsimile
din alimente și trasportată la ficat. La nivel cutanat, radiațiile ultraviolete transformă un derivat
de colesterol în colecalciferol, care trece în circu lație și care este transportat și el către ficat.
La nivel hepatic, vitamina D este transformată în calcidiol, o formă inactivă care circulă
în sânge. Rinichii preiau calcidiolul și îl transformă într -o formă activă de vitamina D – calcitriol.
Persoanele c u insuficientă renală cronică au nivele foarte mici de calcitriol și trebuie să
primească un supliment de vitamina D de rutină.
FARMACOCI NETICĂ
ABSORBȚIA. Vitamina D administrată oral se absoarbe rapid din intestinul subțire,
necesitând prezența bilei. Faț ă de vitamina D2, vitamina D3 se absoarbe complet și mai rapid.
Absorbția scade în:
– afecțiuni biliare și hepatice
– sindrom de malabsorbtie
Vitamina se absoarbe bine și după administrarea intramusculară.
DISTRIBUȚIA. După absorbție ea este transportată la fi cat. In sânge ea circulă legată de
o proteină specifică. Ea poate fi stocată în țesutul adipos și ficat timp îndelungat.
METABOLIZAREA. Are loc la nivelul ficatului și rinichilor, unde se formează o serie
de metaboliti activi.
ELIMINAREA. Vitamina D se eli mină prin fecale prin intermediul bilei și o mică
cantitate este excretată în urină.
FARMACODINAMICA. ROLURILE VITAMINEI D
Vitamina D este implicată în homeostazia calciului și fosfaților prin influențarea:
– absorbției

48
– mobilizării din oase
– eliminării renale a acestora
Cea mai cunoscută funcție a vitaminei D este aceea de a regla nivelele serice de calciu și
fosfor.
Vitamina D crește absorbția acestor minerale de la nivelul tractului gastrointestinal. In
combinație cu parathormonul, vitamina D favorizează rea bsorbția calciului la nivel renal și
mobilizarea lui din oase.
Vitamina D controlează nivelul seric, dar și pe cel intracelular, al calciului, dacă aportul
alimentar nu este optim.
Calcitriolul influențează creșterea celulelor normale și a anumitor celule canceroase.
Aportul adecvat de vitamina D s -a apreciat că ar reduce riscul de cancer la sân, colon sau
prostată.
Implicarea calciului în contracția musculară, inclusiv a miocardului, deficitul de vitamină
D putând fi incriminat prin hipocalcemie, în anumi te tulburări de contractilitate miocardică.
Nivelul seric scăzut de calciu și fosfat aduce la eliberarea hormonului paratiroidian din
glandele paratiroidiene, hormon ce crește activitatea enzimatică la nivel renal și favorizează
conversia vitaminei D în fo rmele sale a ctive, respectiv în calcitriol.
-La nivel intestinal
Vitamina D (calcitriolul) stimulează absorbția calciului și fosfatului, favorizând sinteza
unor proteine.
-La nivel renal
Vitamina D activă (calcifediolul) crește retenția din urină a calciul ui și fosfatului prin
creșterea reabsorbției acestora la ni velul tubilor renali proximali.
-La nivel osos
Calcifediolul și calcitriolul participă la mineralizarea normală a oaselor. Când valorile
calcemiei scad, la nivelul osos are loc o stimulare a reabso rbției osoase.
Când există un deficit de calciu în oase, sub acțiunea vitaminei D crește calcemia și are
loc depunerea calciului în oase.
-La nivelul paratiroidelor
La nivelul paratiroidelor, calcitriolul inhibă sinteza parathormonului într -un mod indirect
crește calcemia și inhibă expresia unei gene responsabilă de sinteza sa.
Calcitriolul intervine în diferențierea și maturarea mononuclearelor, keratinocitelor și
producerea de limfokine, el putând de asemenea inhiba anumite proliferări celulare.

49
Dihidrota histerolul mobilizează calciul din oase și crește calcemia, având acțiune rapidă
și de scurtă durată față de calciferol.
FARMACOTERAPIE
Hipovitaminoza D poate să apară: -prin lipsa: sau insuficiența expunerii la soare;
-prin aportul insuficient de alimente ;
-la persoanele cu malabsorbție;
-la cei cu afecțiuni hepatice și biliare ce pot afecta absorbția vitaminei;
-la persoanele cu acidoză hipocloremică și insuficiență renală cronică, datorită inhibării
calcitriolului;
-la femei însărcinate și -n perioada de alăptare;
-la prematuri și -n perioadele de creștere;
-la cei cu toleranță (rezistență) la vitamina D, datorată probabil unei deficiențe genetice;
-la persoanele ce folosesc timp îndelungat medicația anticonvulsivantă (fenobarbital,
fenitoină), care prin e fectul inductor enzimatic afectează metabolismul vitaminei;
-la cei ce folosesc doze mari de glucocorticoizi;
Rahitismul se exprimă clinic prin deformări ale sistemului osos,începând de la nivelul
craniului – bose frontale, craniotabes – și continuând cu ș anțul submamar Harrison, mătăniile
costale, deformări ale cartilajelor de creștere, tibie incurbată, acestea corectându -se dacă se
administrează în timp util un supliment de vitamina D.
Aceste semne sunt întâlnite și la pacienții cu sindrom de malabsorbție a lipidelor.
La adulți, deficitul de vitamina D este responsabil de osteomalacie sau „oase moi",
crescând riscul de fracturi de șold sau cu altă localizare.
Deficitul de vitamina D contribuie de asemenea la osteoporoză.
INDICAȚII
Vitamina D este folosită în prevenirea și tratamentul stărilor carențiale (hipovitaminozei)
D.Ea se indică în:
– rahitism
– osteomalacie
– osteoporoză
– hipocalcemie
– hipoparatiroidie
– tuberculoză cutanată
Suplimentul de vitamină D la vârstnici reduce riscul de fracturi osteopor otice.
Nou-născuții prezintă depozite de vitamină D care durează aproximativ 6 luni.

50
Laptele de mamă conține relativ puțină vitamină D liposolubilă, dar este bogat într -un
derivat hidrosolubil (sulfat de vitamina D) ceea ce asigură un aport suficient de vi tamină D
pentru sugarii alimentați la sân.
Se recomandă pentru țările cu climat temperat, o expunere bună la lumina solară și un
aport suplimentar de vitamina D sub controlul medicului pediatru.
Adulții și mai ales vârstnicii prezintă risc de deficit de vi tamina D din mai multa motive:
tegumentul, ficatul și rinichii își pierd capacitatea de a sintetiza și activa vitamina D odată cu
înaintarea în vârstă, iar adulții consumă puțin lapte sau deloc.
Persoanele în vârstă se aventurează tot mai rar în afara case i, și dacă o fac nu se expun
prea mult la soare sau se protejează cu creme cu ecran solar, ceea ce contribuie la scăderea
sintezei cutanate de vitamina D.
Cremele cu ecran solar cu factor de protecție 8 sau mai mare, împiedică sinteza vitaminei
D. Expunere a la soare nu determină intoxicații cu vitamina D, iar pentru mulți dintre noi
expunerea feței, mâinilor și a brațelor în zilele de vară, timp de 15 min., 5 -6 zile/săptămînă
furnizează suficientă vitamină D.
Persoanele cu pielea închisă la culoare au nevoi e de o perioadă de expunere la soare mai
lungă, deoarece melanina (un pigment cutanat) funcționează ca un ecran de protecție solară.
Recomandările dietetice susțin că nu este necesar un supliment de vitamina D la adulți,
dacă se respectă regulile de expune re la soare.
Totuși pentru persoanele care nu se aventurează în afara casei sau care locuiesc într -un
climat nordic ori predominant înnorat, este nevoie de o atenție suplimentară privind sursele
naturale de vitamina D, eventual de un supliment medicamentos .
Plantele sunt sărace în vitamina D, astfel că un regim strict vegetarian impune acoperirea
necesarului prin expunere prelungită la soare, alimente fortificate ori suplimentate de vitamina
D.
Se folosesc:
– calcidolul, calcifediolul, calcitriolul la renali în osteodistrofie renală;
– ergocalciferolul, colecalciferolul, dihidrotahisterolul la renali și cei cu hipoparatiroidism.
Calcipotriolul un analog al calcitrioluluise , se folosește local în forme ușoare și medii de
psoriasis.
FARMACOTOXICOLOGIE
Administrare a în cantități mari a vitaminei D poate duce la fenomene de hipervitaminoză,
cu hipercalcemie și hipercalciurie, însoțite de calcefieri ale țesuturilor moi de la nivelul inimii,
rinichilor, vaselor de sânge, plămânilor, ochilor.

51
Manifestările ce apar sunt:
– digestive: greață, vomă, anorexie, diaree și constipație;
– renale:poliurie, proteinurie, calculi renali;
– cardio -vasculare: hipertensiune arterială, calcifierea arterelor aritmii;
– oase, mușchi: dureri musculare, întârzieri de creștere la copil, oste oporoză;
– nervoase : astenie, cefalee;
– la fat: stenoză aortică, cu suprimarea activității paratiroidiene.
Tratamentul acestei hipervitaminoze constă în oprirea vitaminei D, diminuarea calciului,
aport de lichide, eventual glococorticoizi.
TOXICITATE
Efectele toxice ale vitaminei D apar când se administreză excesiv suplimente
medicamentoase.
Exemplu: administrarea a mai mult de 2 picături de vigantol/zi la sugar, combinarea
vigantolului cu preparate de tip polivitamine, care conțin ele însele o cantitate suficientă de
vitamina D sau administrarea concomitentă de vigantoli și vitamina D injectabil i.m. cu atât mai
periculoase cu cât sunt administrate pe o perioadă mai mare de timp.
Excesul de vitamina D crește nivelul seric al calciului, urmat de precipitar ea calciului în
țesuturile moi și formarea de calcuri renali unde calciul se concentreză într -un efort al
organismului de a -1 excretă.
ADMINISTRARE
Necesarul zilnic recomandat de vitamina D este:
-copii până un an: 0,0075 -0,010mg; copil 1 – 10 ani: 0,010 mg; bărbați: 0,005 – 0,010 mg;
femei însărcinate: 0, 010 mg.
Ergociferolul se administrează:
– profilactic la gravide și femei ce alăptează: 1000 -5000 u.i./zi;
– curativ la gravide și femei ce alăptează:600000 u.i./zi la 4 -6 săptămâni;
– pentru profilaxia rahit ismului la sugar: 400 -1000 u.i./zi;
– pentru tratamentul rahitismului: 400000 -600000 u.i. oral, injectabil într -o priză sau 5000 –
15000 u.i./zi în 2 -3 reprize, timp de 3 -6 săptămâni asociat cu calciu.
Colecalciferolul se administrează:
– profilactic în rahitism : 200000 -400000 u.i. la 6 luni;
– curativ în rahitism 200000 u.i. pe săptămână, 2 săptămâni;
– curativ în osteomalacie: 200000 u.i. la 2 săptpmâni pentru 3 luni.

52
Dihidrotahisterolul se administrează oral, 0,5 -1 mg/zi. Alfacalcidolul se adm. între
0,00025 -0,001 mg/zi (0,25 -1 ng/zi) la adult și 0,00005 -0,0001 mg/kg/zi (50 -100 ng/kg/zi) la
copil. Calcitriolul se adm.0,00025 -0,0001 mg/zi (0,25 -1 ng/zi).

PRODUSE FARMACEUTICE CE CONȚIN VITAMINA D
Ulei de pește cu vit.D: – ulei de pește 300 mg
– vitamina D2 200 u.i. (5 mg) -capsule moi ct. x 30
Vitamina A+D2 (Biofam): – vit.A 2750 u.i.
– vit.D 550 u.i.
– capule gelat. Ct.x30
ERGOCALCIFEROL
– Sicovit D2 (sicomed) Fiolă inj. de 1 ml cu 400.000 u.i.; 600.000 u.i. (15mg), ct x 5
DIHIDROTAHISTEROL
– A.T. 10 (Mern, Germania) . Pic. Oral e, sol. 1 mg/ml. Flacon 15 ml.
TACHISTIN (CHAUVIN ANKERPHARM, GERMANIA) Pic.orale, sol. 1 mg/ml. FI.
20 ml.
– Sol.buv. 1 mg/ml. Flacon 20 ml.
ALFACALCIDOLUM
– Alpha D3 (Teva, România)
– caps.moi 0,25 meg ct x 50
– caps.moi 0.50 meg ctx30
– caps.moi 1 meg ctx30
CALCI TRIOLUM
– Osteo D (Teva, Israel)
– RocaItrol(Roche, România)
COLECALCIFEROLUM
Vigantol Oii ( Germania)
-sol.orală în picături 1 ml/30 pic. Conține 0,5 mg.colecalciferol, coresp.la 20.000 u.i.
vit.D3, FI. 10 ml.
VIGANTQLETTEN – 500 – 1000 (Merck. Germania)
– compr .cu 0,0125/0,250 mg colecalciferol, coresp.la 500/1000 u.i. vit.D3, F1.30
ml.
VITAMINA D3 (BIOFARM)
– pic.orale, sol. 0,45 mg/ml. FI. 10 ml.

53
SICOVIT D3 (SICOMED SA) ZENTIVA
– fiole 1 ml cu 200.000 u.i. colecalciferol în sol.apoasă inj. Ct. x 5f -fiole de 2 ml cu
600.000 u.i. colecalciferol în sol.inj. -fiolă buvabilă 600.000 u.i./ml
PARICALCITOLUM
ZEMPLAR (Abbott labs.ltd.,Spania) -sol.inj. 5 ng/ml. Fiolă 1 ml, 2 ml et x 5

COMBINAȚII
FLUOR.VIGANTOLETTEN. 500,100
– vit. D3 500 u.i.
– florură de sodiu 0,55 ng(0,25mg ) -vit.D3 1000 u.i.
– florură de sodiu 0,55 mg (0,25 ng), compr. x 30.

3.3.VITAMIN ELE E-TOCOFEROL
Sub numele de vitamina E este desemnată familia tocoferolilor, cel mai activ fiind alfa
tocoferolul.
Este o vitamină liposolubilă, numită și vitamina antister ilitate, stabilă la lumină și căldură
în absența oxigenului, dar care se oxidează în prezența oxigenului.(vezi anexa 2, fig.4.)
Legătura între deficitul de vitamina E și infertilitate la șoareci a fost descoperită prima
dată în 1922 de către Herbert Evans și Katarine Scott Bishop.
Denumirea chimică a vitaminei E – tocoferal – derivă din toco – legat de nașterea unui
copil.
Vitamina E se prezintă ca un lichid uleios, vâscos, limpede, galben – verzui, fară miros,
fotosensibil.
Ușor solubil în acetonă, alcool absolut, cloloform, uleiuri grase, practie insolubil în apă.
Se conservă în recipienți bine închiși feriți de lumină.
Vitamina E acoperă o familie cu 8 componente, apărute pe cale naturală: patru tecoferoli
și patru tecotrienoli, dintre care alfa – tecofero lul este singurul cu activitate de tip vitamina E la
nivelul organismului uman.
Vitamina E este foarte susceptibilă, de a fi distrusă de oxigen, metale, lumină. Prin
urmare, depozitarea și conservarea pe termen lung al alimentelor este urmată de scăderea
cantității de vitamina E, la fel și prepararea termică prin prăjire în grăsime animală.
Ca la orice vitamină liposolubilă, absorbția vitaminei E necesită o bună absorbție a
grăsimilor alimentare.

54
Vitamina E este depozitată în principal, în țesutul gras și n umai în mică parte în țesutul
muscular. De altfel, mai poate fi găsită și în membranele celulare.

SURSE DE VITAMINA E
Vitamina e o găsim în următoarele produse:
– uleiuri de origine vegetală (ulei de soia);
– legume cu frunze verzi;
– cereale integrale;
– ficat, carne;
– unt, lapte;
– ouă;
– grăsimi animale.
FARMACOCINETICĂ
Absorbția. Vitamina E se absoarbe la nivel intestinal incomplet (intre 2 -40 %), având
nevoie pentru absorbție de prezența sărurilor biliare. Ea intră în circulație și ajunge la ficat.
Distribuția. Transportul în sânge se face cu ajutorul lipoproteinelor. Se distribuie larg în
organism, țesuturile cu concentrație ridicată de vitamina E fiind țesutul adipos, ficatul, anumite
glande endocrine și trombocitele.
Metabolizarea. Vitamina E este puțin sau deloc metabolizată în organism, suferind
procese de oxidare și conjugare.
Eliminarea. Se elimină prin intermediul bilei în fecale, o mică parte eliminându -se și
urinar ca și glucuronoconjugați.
FARMACODINAMICA. ROLURILE VITAMINEI E
Vitamina E în deplinește mai multe roluri în organism:
– are efect antioxidant în vitro și în vivo;
– este implicată în metabolismul acizilor nucleici;
– intervine în metabolismul seleniului;
– intervine în activitatea glandelor sexuale;
– are un rol în intergritatea morfo -funcți onală a mușchilor;
– are activitate antiagregantă plachetară;
– intervine în funcția imună unde crește imunitatea mediată celular la vârstnici.
Vitamina E este un bun antioxidant și unul dintre principalele mecanisme de apărare a
organismului împotriva leziuni lor oxidative provocate de radicalii liberi.
Activitatea ei este crescută de alți antioxidanți, cum sunt vitamina C și seleniu.

55
Vitamina E întrerupe lanțul reacților determinate de radicalii liberi prin oxidarea acestora,
protejând astfel membrana celulară de atacul radicalilor liberi.
Oamenii de știință au stabilit implicarea stresului oxidativ în dezvoltarea cancerului,
artritei cataractei, bolilor de cord și în procesul de îmbătrânire însuși.
Nu s -a dovedit încă dacă suplimentarea cu megadoze de vitamina E oferă protecție
împotriva bolilor de cord și a cancerului mai mare decât cea obținută prin dietă și schimbarea
stilului de viață.
– Prevenirea aterosclerozei și de aici prevenirea accidentelor vasculare cerebrale de origine
ateromatoasă, scăderea riscului de afecțiuni coronariene;
– Prevenirea cancerelor (în principal cancer de prostată la fumători).
Carența de vitamină E care se poate instala în cadrul sindromului de malbsorbție lipidică
nu prezintă simptome specifice, putând apare:
– tulburări neurologice;
– tulburări musculare;
– fragilitate eritrocitară și anemie hemolitică la prematuri;
– scăderea activității suprarenalelor și hipofizei;
– creșterea riscului aterosclerotic.
DEFICITUL DE VITAMINA E
Datorită unei largi răspândiri a utilizării uleiurilor vegetale, de ficitul de vitamina E este
destul de rar. Majoritatea deficitelor apar la persoanele cu sindroame de malbsorbție.
Adulții fumători cu diete foarte sărace în grăsimi au risc de a prezenta deficit de vitamina
E. Prematurii sunt susceptibili în mod particular la anemie hemolitică (determinată de distrugerea
eritrocitelor) din cauza deficitului de vitamina E; ei sunt născuți cu depozite mici de vitamina E,
care sunt depășite de creșterea rapidă, și nu absorb eficient vitamina E din tubul digestiv.
Pentru a pre veni acest tip de anemie pentru prematuri au fost concepute formule speciale
de lapte îmbogățit cu vitamina E sau se recomandă administrarea de suplimente de vitamina E.
INDICAȚII.
Vitamina E este indicată pentru prevenirea și tratarea stărilor carențiale la:
– cei cu malbsorbție intestinală; -femeile însărcinate și cele care alăptează;
– la prematurii hrăniți artificial, la cei cu fibroplazie retroleticulară cărora li s -au administrat
cantități mari de oxigen;
– la vârstnici cu tulburări de circulație periferică . mai poate fi indicată în: -avort habitual;
sterilitate; distrofii musculare; hepatită cronică; dermatoze.
FARMACOTOXICOLOGIE

56
Dozele mari și tratamentele îndelungate pot produce tulburări genitale cum ar fi: –
oligospermie, ozospermie involuția ovarelor,tul burări ale menstruatiei.
Pot apărea hemoragii, dureri de cap, oboseală, greață, tulburări de vedere.Dozele mari de
vitamina E interferează cu acțiunea vitaminei K sau care primesc tratament cu warfarină ori
aspirină prezintă risc de megadoze de vitamina E.
FARMACOGRAFIE
Necesarul zilnic recomandat pentru vitamina e este:
– copii până la un an: 3 -4 mg;
– copii între 1 -10 ani: 6 -7 mg; -bărbați: 10 mg;
– femei: 8 mg;
– femei gravide: 10 mg; -femei care alăptează: 10 -12 mg.
PREPARATE CU VITAMINA E
– EURO VITA E: caps.m oi 100 mg; 400 mg; ct x 30;
– SICOVIT E: caps. 100 mg; fiole 1 ml/30 mg/ml; ct x 5;
– VITAMINA E: caps.gelatin. 100 mg -400 mg; ct x 30;
– VITAMINA E FORTE: caps.gelatin. 100 mg; ct x 30;
– VITAMINA E: capsule moi 200 mg, 400 mg. FI. X 30.
COMBINAȚII DE VITAMINE
Acetat retinol 2500 u.i.; acetat tocoferol 50/150 mg caps.moi; ct x 30. Administrare: 1 -2
caps./zi.

3.4.VITAMIN ELE K – FITOMENADIONA
În anul 1929 cercetătorul danez Henrik Dam, a fost primul care a remarcat că vitamina K
joacă un rol important în formarea cheagului sangvin și a denumit -o vitamina K, de la
Koagulation.
Vitamina K se prezintă ca un lichid vâscos, limpede, galben, aproape fară miros. Ușor
solubil în cloroform și eter, puțin solubil în alcool, practic insolubil în apă.
Se conservă în recipient e închise ferit de lumină.
Vitamina K cuprinde o familie de compuși cunoscuți sub numele de
chinone.Filochinonele reprezintă forma cea mai activ biologic.(vezi anexa 2, fig.6)
Menachinonele sunt secretate de bacteriile colonice și absorbite, reprezentând
aproximativ 10% din nevoile totale de vitamina k. Absorbția de vitamina k este dependentă de
rația normală de grăsimi alimentare.
Vitamina K este depozitată în ficat.

57
În grupul vitaminei K intră mai mulți compuși care au în comun nucleul 1,4 –
naftochinonic .Doza terapeutică în administrarea orală la adulți este de 50 -200 mg/zi.
Administrarea se poate face și parenteral, intramuscular, 1 -2 mg/kg/zi.
Astfel au fost descrise: -vitamina K1 sau fitomenadiona, filochinona; -vitamina K 2 sau
menachinona, farnochino na; -vitamina K3 sau menadiona;
Aceste trei vitamine sunt liposolubile, primele două naturale, ultima de sinteză.
Se folosesc și formele hidrosolubile ale vitaminei K1 și K3, phytomenadioni natrii
diphosphas, respectiv menadionii natri bisulfis. De la mena dionă s -au obținut alte vitamine K
sintetice, hidrosolubile K4 -K7, K4 menadiolul, K5 -K7 compuși cu grupări aminice.
SURSE DE VITAMINA K
Vitamina K1 este prezentă în produsele vegetale cum ar fi:
– frunze verzi (spanac)
– tomatele
– stigmatele de porumb
– uleiurile vegetale
Vitamina K2 o găsim în produse animale cum ar fi carnea și peștele dar este sintetizată și
de flora intestinală la om.
FARMACOCINETICĂ
Absorbție. Vitamina K naturală, liposolubilă, se absoarbe din intestinal, având nevoie de
prezența săr urilor biliare.
Distribuție. În ficat o parte este depozitată (ficatul fiind cel mai bogat în vitamină), o
parte este oxidată la produși inactivi.
Metabolizare. Metabolizarea se face rapid, rezultând glucuronoconjugați polari, ușor de
eliminat.
Eliminare. Eliminare vitaminei K și metaboliților săi se face în principal prin fecale, o
proporție mică excretându -se și în urină.
FARMACODINAMIE
Vitamina K este implicată în coagularea sângelui, intervenind în formarea unor factori ai
coagulării – factorii II,VII, IX, X, cât și a unor factori anticoagulanți – proteina C și S. Aceștia
sunt proteine specifice sintetizate în ficat plecând de la precursorii inactivi printr -un proces la
care participă vitamina K.
Produșii rezultați din carboxilarea dependentă de vitamina K intervin și în procesul
mineralizării osoase cum este cazul osteocalcinei produsă de osteoblaste.

58
Pentru a -și exercita efectul, vitamina K are nevoie de celule hepatice sănătoase,
funcționale care să sintetizeze precursorii factorilor coagulanți.
FARMAC OTERAPIE
Deși organismul uman sintetizează vitamina K, carențe ale acestei vitamine pot fi
întâlnite în anumite situații:
– la nou -născut, datorită florei intestinale insuficient dezvoltată, aportului redus de
vitamină prin laptele matern și trecerii reduse a vitaminei prin placentă;
– după administrarea orală timp îndelungat a unor antibiotice și chimioterapice cu spectrul
larg care pot distruge flora sau profită (sulfamide, tetracicline);
– la cei care primesc timp îndelungat alimentație parentală;
– cantitate re dusă de bilă în intestin (icter mecanic, fistulă biliară);
– sindrom de malabsorbție;
– afecțiuni hepatice în care nu se pot forma prefactorii coagulării (hepatită, ciroză,
insuficiență hepattică severă);
Carența se manifestă prin sângerări de tip: echimoze, epistaxis, hemoragie digestivă,
hematurie, sângerări post -operatorii, rar hemoptizie și hemoragii cerebrale.
Reducerea nivelelor plastmatice ale vitaminei K determină o scădere a densității osoase și
un risc crescut de fracturi.
INDICAȚII
Tratamentul cu vi tamina K se indică în:
– carențele vitaminei din cauzele prezentate mai sus;
– supradozarea anticoagulantelor orale , care sunt antivitamine K;
– diateze hemoragice;
– hipoprotombinemii ce pot apărea în tratamentele cu salicilati;
– supradozarea vitaminei A, care po ate inhiba formarea vitaminei K de flora intestinală.
Vitamina K nu este eficace în hemofilie (deficit de factor VIII, IX), purpură (tulburări de
hemostază, leziuni vasculare, deficiențe ale trombocitelor), scorbut (carență de vitamina C),
anemie aplestică (afect area măduvei hematoformatoare).
FARMACOTOXICOLOGIE
Suplimentele de vitamina K1 și K2 sunt bine tolerate. Doze de 90 mg/zi, 24 de săptămâni
pot produce reacții alergice și discomfort gastric.
Administrarea vitaminei K1 poate determina alterarea senza ției gustului, înroșirea feței,
transpirație, bronhospasm, hipotensiune, tahicardie. De aceea administrarea i.v. trebuie să se facă
lent.

59
Administrrarea manodionei se evită la nou -născuți prematuri și sugari fiindcă poate da
anemie hemolitică, hiperbilirub inemie, favorizând icterul nuclear.
Dozele mari de vitamina K pot reduce efectul medicației anticoagulante (ex. Warfarina).
Persoanele care primesc tratament cu aceste produse trebuie să -și controleze aportul zilnic de
vitamina K. Suplimentele de vitamina A și D pot prezenta un risc pentru statusul vitaminei K.
Vitamina A interferează cu absorbția vitaminei K, iar doze mari de vitamina E scad
nivelul seric al vitaminei D și pot fi responsabile de sângerări.
Toxicitatea datorată unui aport alimentar foarte m are este improbabilă deoarece,
organismul elimină vitamina K mult mai rapid decât pe alta vitamine liposolubile.
FARMACOGRAFIE
Necesarul zilnic recomandat de vitamina K este:
– copii până la un an: 0,005 -0^)1 mg;
– copii între 1 -10 ani: 0,015 -0,03 mg;
– bărbați: 0^045 -0,08 mg;
– femei'^045 -0,065 mg;
– femei gravide: 0,0(p mg;
– femei care alăptează: 0,065 mg.
FITOMENADIONA se administrează oral și parental. La adulți 5 -10
mg/zi i.v. în hemoragii obișnuite. În caz de supradozare a anticoagulantelor
orale se administreză 20-100 mg/zi. Se fac determinări ale timpului de protrombină.
Pentru nou -născuți se administreză 1 mg/kg i.m. într -o administrare și se repetă la 2 –
3zile.
Pentru copii mai mari, 1 -15 ani, se administrează 5 -10 mg/zi i.m., 3 zile sau 10
mg/săptămână.
MENAD IONA se administrează oral evitându -se la nou – născuți prematuri și sugari.
Produse farmaceutice ce conțin vitamina k
-Fitomenadionă (Terapia) – soluție injectabilă 10 mg/ml. Fiolă 1 ml.ct x 5.

60
CAPITOLUL I V. PRODUSE FARMACEUTICE CU VITAMINE

Suplimen tarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se
adaugă vitamine în plus față de ce conțin inițial în timpul procesului de fabricație. Una din
problemele suplimentării cu vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod sem nificativ
apetitul. În ziua de astăzi, obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o
poate crea sau accentua. Există oameni care au devenit obezi din cauza suplimentării cu vitamine
în copilărie sau adolescență.

PICOVIT FORTE

Vitamina A; Vitamina D3; Vitamina Bl; Vitamina B2;
Vitamina B6; Vitamina B12; Nicotinamidă; Pantotenat de calciu;
Acid folie; Vitamina C; Calciu; Fosfor.
Brajeuri.Ctx30.

KIDDIPHARMA TON

1 ml sirop conține: Calciu sub formă de glicerofosfat de
calciu; Fos for; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. B6; Vit. D3; Vit. E; Vit.
PP; Dexpantenol Flacon 100 ml; 200 ml.
Adm.: – copii 1 -5 ani: 7,5 ml (1 -1,2 linguriță pe zi)
– copii peste 5 ani, adolescenți, adulți: 15 ml (3
lingurițe) pe zi.

DUOVIT
Drajeu roșu:
Vitamina A; Vit. C ; Vit. B6; Vit. Bl; Vit. Bl2; Vit. D3; Nicotinamidă; Ca
pantot; Vit. B2; Acid folie. Drajeu albastru:Magneziu; Calciu; Fosfor;
Fier; Zinc; Cupru; Mangan; Molibden. Adm. Adulți și copii peste 10 ani,
un drajeu roșu și unul albastru pe zi.

61
MULTIBIONTA PLUS M INERAL

Vit. A; Colecalciferol; Vit. Bl; Vit. E; Vit.
B2; Vit. B6; Vit. Bl2; Acid folie; Nicotinamida;
Pantotenat de calciu; Acid ascorbic; Fumarat
feros; Fier pulv.; Oxid de cupru; Sulfat de
mangan; Zinc oxid. Drajeuri. Ct x 30.

SUPRADYN

Vitamin a A; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. B6; Vit. Bl2; Biotina;
Nicotinamida; Calciu pant.; Vit. C; Vit. E; Calciu; Fier; Magneziu;
Mangan; Cupru; Molibdat sodic..
Coprimat efervescent. Ct. x 10. Adm. Oral. Adulți l/zi. Copii
î/2-1/zi.

TRIOVIT
Betacaroten; Tocofero l acetat; Acid ascorbit; Seleniu. Capsule. Ct. x 30.
Adm. 1 -2 caps./zi, după masă. Serii de 2 luni, 2 -3 serii/an.

MIXA VIT
Sirop, 5 ml conținând: Vit. A 5000 u.L; Vit. D 500 u.i.; Vit. Bl 5 mg; Vit. B2 2 mg; Vit.
B6 6 mg; Vit. B12 6 mg; Nicotinamida 20 m g; Vit. C 50 mg.
Flacon 120 ml.

SANA -SOL

62
Sol. Internă, 10 ml.conținând: Vit. A, Vit. D3; Vit. E 10 mg; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. PP;
Vit. B6; Vit. Bl2; Acid pantotenic; Vitamina C. Flacon 500 ml.

MULȚI SIS V
Vit. A; Vit. D2; Vit. C; Vit. B2; Vit. B12; Aci d folie; Vit. Bl; Vit. B6; Nicotinamida;
Pantotenat de calciu; Draj. Ct. x 40.

CENTRUM JUNIOR
Vit. A; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. 6; Vit. Bl2; Acid folie; Biotina; Vit. PP; Acid Pantotenic;
Vit. C; Vit. D3; Vit. E; Vit. Kl; Calciu; Crom; Cupru; Iod; Fe; Mg; M n; Mb; Fosfor; Zn; Seleniu.
Compr.mast. FI. X 30.

ELEVIT PRONA TAL
Vit. A; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. PP; Vit. B5; Biotina; Ac.folic; Vit. B12; Vit. C; Vit. D3; Vit.
E; Calciu; Fier; Magneziu; Mangan; Cupru; Fosfor; Zinc.
Compr.film. ct. x 30.
CENTRUM SIL VE R
Vit. A; Betacaroten; Vit. E; Vit. C; Acid folie; Vit. Bl, Vit. B2; Nicotinamida; Vit. B6;
Vit. Bl2; Vit. D3; Biotina; Acid pantotenic; Calciu; Fosfor; Iod; Fumarat Feros; Magneziu;
Cupru; Zinc; Mangan; Potasiu; Clor; Crom; Molibden; Seleniu; Nichel; Stan iu; Siliciu; Vanadiu.
Compr.film. Ct. x250; x 60; x 100.

GINSAVIT
Extr.Ginseng; Vit. A; Vit. D3; Vit. E; Vit. Bl; Vit. B2; Vit. B6; Vit. Bl2; Acid folie;
Calciu pantot.; Nicotinamida; Vit. C; Inositol; Colină bitart; Cupru (sulfat); Zinc (sulfat);
Mangan (sulfat); Magneziu (sulfat); Potasiu (sulfat); Fier (fumarat); Calciu (hidrox); Fosfor
(fosfat). Ct. x 24 capsule.
Indicații. Stări de epuizare, slăbiciune, scăderea capacității de concentrare, pt. Creșterea
tonusului psihic. Adm. 1 -2 cps./zi.

CENTRUM D E LA A LA ZINC
Vit. A; Vit. E; Vit. C; Acid folie; Vit. Bl; Vit. B2; Nicotinamida; Vit. B6; Vit. Bl2; Vit.
D; Boitina; Acid pantotenic; Calciu; Fosfor; Iod; Fumarat feros; Magneziu; Cupru; Zinc;

63
Mangan; Potasiu; Clor; Crom; Molibden; Seleniu; Vit. Kl; Nich el; Staniu; Siliciu; Vanadiu;.
Compr.film. Ct. x 30; x 100.

64
Concluzii

Din cele prezentate anterior rezultă că vitaminele au o mare importantă deoarece ajută la
vindecarea unor afecțiuni acute sau cronice. Că urmare a perfecționării mijloacelor terapeu tice
și a diferitelor metode pentru asigurarea și supravegherea unor anumite doze, în prezent sunt
evitate în marea majoritate accidentele.
Scopul acestei lucrări a fost de a prezența terapia cu vitamine în lumina concepțiilor
etico -patogenice și a achiziț iilor recente.
Pentru a avea un organism sănătos, omul trebuie în primul rînd să -ți furnizeze vitaminele
necesare. Această grupa de medicamente este una dintre cele mai importante pentru desfășurarea
funcțiilor organismului, motiv pentru care am ales studi erea acestei grupe de medicamente. Pe
parcursul elaborării acestei lucrări s -a constatat că vitaminele sunt folosite în aproape toate
afecțiunile, cu efect direct sau indirect, în doze mai mari sau mai mici. Un lucru important este
acela că ele se obțîn pe cale industrială, dar multe sunt asimilate din fructe și legume, deși sunt
naturale.
Trebuie acordată o importantă deosebită vitaminelor, cu atît mai mult cu cît cercetările
continuă și se vor descoperi noi vitamine cărora trebuie să se documenteze person alul
farmaceutic.
Studiul datelor din literatură de specialitate referitoare la rolul vitaminelor pentru
organismul uman și animal și implicarea acestora în derularea normală a diferitelor procese
biochimice și fiziologice ne permite formularea următoarelo r concluzii generale:
1. Vitaminele sunt compuși organici sintetizați de plante și microorganisme dar care nu
se sintetizează în organismul uman și al majorității mamiferelor. Ele sunt absolut indispensabile
desfășurării normale a tuturor proceselor biochi mice și fiziologice ce au loc în organismele
mamiferelor.
2. Din punct de vedere structural, vitaminele alcătuiesc o clasa de compuși naturali
extrem de heterogenă, singurul criteriu logic de clasificare fiind cel al solubilitatii lor în solvenți
organici și grăsimi (vitamine liposolubile) și respectiv în apă (vitamine hidrosolubile).
3. Vitaminele liposolubile au capacitatea de a se stoca în organismul animal în diferite
organe atunci cînd aportul nutritiv îl depășește în anumite momente pe cel zilnic nece sar, aceste
rezerve putînd fi utilizate atunci cînd, din diverse motive, organismul nu primește prin hrană
cantitățile necesare.

65
4. Spre deosebire de vitaminele liposolubile, cele hidrosolubile nu au capacitatea de a se
acumula în organism, excesul fiind e liminat. Din această cauza organismul uman și cel animal au
nevoie de un aport zilnic al acestor vitamine.
5. În afară de rolul pur vitaminic, vitaminele hidrosolubile mai îndeplinesc în organism și
importante funcții coenzimatice, jucînd deci un rol esenț ial în toate căile metabolice.
6. Prin rolul lor coenzimatic, vitaminele hidrosolubile sunt implicate în toate procesele
metabolice ale glucidelor, lipidelor, proteinelor și ale celorlalte biomolecule. Din această cauza,
hipovitaminozele și avitaminozele c auzate de aportul scăzut sau absența din alimente a
vitaminelor hidrosolubile sunt însoțite de serioase perturbări metabolice.

66

67
Anexe
Anexa 1

68

Anexa 2. Produse farmaceutice fabricate în România

69

70

71

72

73

74

75

Bibliografie

– *** Agenda Me dicala 2009 – Editia de buzunar
– Valeriu Rusu – Dictionar medical, editia a III -a, revizuita si adaugita
– Denisa Mihele – Biochimie clinica – editia a II -a
– Viorel Medvetki – Enciclopedia vitaminelor si a substantelor minerale; Editura:
Vladimed; 2002
– Shari Liberman – Biblia vitaminelor; Editura Paralela 45; 2006