CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ, ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ ṢI CU [621962]

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI CLUJ -NAPOCA

CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ, ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ ṢI CU
FRECVENȚĂ REDUSĂ

Specializarea : Asistență Socială

C.F.C.I.D Lect.univ.dr. MARIA REGIAN

NOȚIUNI DE PSIHOPATOLOGIE,
SĂNĂTATE MENTALĂ ȘI PSIHOTERAPIE

ANUL I I

Cluj-Napoca

2017

2 Universitatea ,, Babeș -Bolyai ’’ Cluj -Napoca
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Departame ntul de Asistență Socială

Lector univ. dr. Maria Regian

NOTIUNI DE PSIHOPATOLOGIE ,
SĂNĂTATE MENTALĂ ȘI PSIHOTERAPIE

Suport de cur s pentru studenții anului II

2017

3
CUPRINS

1. Introducere : Descrierea disciplinei. Scopul ș i obiectivele generale ale
cursului. Te mele abordate. Sarcinile studenț ilor. Formele de evaluare.
Bibliografie.

2. Sănătate mentală și boală psihică . Definirea te rmenilor: sănătate
mentală pozitivă, probleme de sănătatate mentală si probleme
psihologice , boli psihice vs. tulburări mentale, normalitate ș i
anormalitate. Modele explicative ale tulburarilor psihice: modelul
biomedical, modelul psihosoc ial, modelul biop sihosocial ( holist ).
Exerciț ii.

3. Probleme sociale , asistența socială și sănătatea mentală : roluri și
tendințe majore în asistența socială din domeniul sănătății mentale .
Interacțiuni reciproce între problemele sociale și sănătatea mentală.
Obiectul evaluăr ii și intervenției în asistența socială a persoanelor cu
simptomatologie psihopatologica. Exerciț ii.

4. Cele ma i frecvente tulbură ri psihice. Definire operatională și
intervenț ie psihosocială : tulbură ri de anxietate , tulburări afective ,
schizofrenia și alte tulbură ri psihotice , tulburări de personalitate,
tulbură ri de comportament alimentar, tulbură ri aparut e în copilărie și
adolescență . Exerciț ii

4 5. Reabilitarea psihosocială a persoanelor cu tulburări psihice
cronice : rețeaua și suportul social în domeniul săn ătății mentale;
serviciile de suport comunitar; stigmatizare și destigmatizare în
psihiatrie ; legislatie si politici actuale.

6. Prevenirea sindromului de epuizare și traumatizare secundară în
munca de asistența socială : repere teoretice și clarificări
conce ptuale, strategii de îngrijire a propriei persoane ( self-care) și de
a face față ( coping) . Exercitii

7. Anexe:
– 1. Clasificare a tulburărilor psihice după DSM IV,
– 2. Chestionarul lui Hamilton (evaluarea anxietăț ii),
– 3. Chestionarul lui A.T. Beck (evaluarea depresiei ),
– 4. Scala letalităț ii pentru evaluarea riscului suicidar,
– 5. Mituri legate de sinucidere ,
– 6. Examinarea statusului mental

Informații generale:
Date de contact ale coordonatorului Date de identificare disciplină
Lect. Dr. Maria Regian ( Diaco nescu ) Noțiuni de Psihopatologie ,
Sănătate Mentală și Psihoterapie
Birou: Bdul 21 Dec. 1989, nr. 128 -130 Codul AL R 2405
Telefon: 0740. 064.012 Anul II
Fax: 40.264 -42.46.74
E-mail: [anonimizat]
Consultaț ii: marti 16-18

5 Condiți onări și cunoștințe prealabile :
Participarea la cursul de Noțiuni de Psihopatologie, Sănătate Mentală și
Psihoterapie este condiționată de parcurgerea și promovarea următoarelor discipline din
anul 1: Introducere în asistența soc ială și deontologia profesiei, 2. Teorii și metode în
asistența socială, 3. Practica Profesională I și II.

1. Introducere

Descrierea disciplinei
Cunoașterea noțiunilor introductive de să nătate mentală și psihopatologi e și a
celor mai eficiente forme de intervenție psihosocială este necesară în asistența socială
pentru că ajută asistenții sociali să își înțeleagă clienții mai bine, să le evalueze
dificultățile, să discute problemele de sănătate mentală cu colegii lor (psihologi clinicieni,
psihiatrii), s ă comunice cu a lte persoane implicate (rudele și prietenii pacienț ilor,
beneficiarilor ) și să elaboreze strategii de promovare a sănătății mentale. În asistența
socială, accentul se pune pe realitatea cu care clienț ii cu simptomatologie psihopatologică
și familiile lor se confruntă î n mod curent, adică pe evaluarea nevoilor, dificultăților ș i a
resursele curente (absente și prezente) , precum ș i pe facilitarea accesului la resursele
identificate în comunitate .
Cursul Noțiunile introductive de psihopatologie, sănătate mentală și psihoterapie
tratează următoarele :
– Sănătate mentală și boală psihică, definirea termenilor
– Probleme sociale , asistența socială și sănătatea mentală
– Definire operațională și intervenție pentru cele mai frecvente tulburări psihice
– Resoc ializarea persoanelor cu tulburări psihice cronice
– Prevenirea sindromului de epuizare și traumatizare secundară în munca de
asistență socială

6 Scopul ș i obiectivele generale ale cursului
Cursul oferă noțiuni introductive cu privire la sănătatea mintală , psihopatologie și
psihoterapie precum ș i sumarizarea principalelor teorii explicative care le funda mentează
și își propune ca studenț ii:
1. să se familiarizeze cu limbajul psihiatriei și psihoterapiei , astfel să faciliteze
dialogul lor cu specialiș tii din p sihiatrie , psihologie clinică și psihoterapie,
2. să învețe să recunoască o tulburare psihică, să abordeze persoane cu diagnostic
psihiatric, să evalueze nevoile ș i resursele lor, să schițeze un plan de intervenție
3. să cunoas că drepturile lor, posibilit ățile de tratament ș i reabilitare, precum ș i
legislaț ia în vigoare .
Cursul își propune dobâ ndirea urmatoarelor competențe:
Cognitive:
 Cunoaș terea p rincipalelor teo rii explicative cu privire la sănătatea mentală,
psihopatologie , psihoigienă și psihoterapie
 Diferențierea tulbură rilor psihice dupa simptomele caracteristice acestora
 Cunoaș terea resurselor comunitar e și rolul acestora în optimizarea stării de
sănătate a persoanelor cu diagnostic psihiatric
 Cunoașterea rolurilor pe care asistenț ii social i le po t avea în activităț ile de
promovarea a sănătăț ii mentale, recuperare, reabilitare ș i resocializare
Instrumental aplicative :
 dezvoltarea abilităților de a recunoaș te o tul burare psihică
 dezvoltarea abilităț ilor de abordare a clientul ui cu tulburări psihice
 dezvoltarea capacităț ii de evaluare a principalelor nevoi, dificultăți și resurse
ale clienț ilor, persoane cu dgn. psihiatric , de a schița un plan de intervenție
Atitudinale
 formarea unei atitudini nediscriminative față de persoanele cu dgn. psihiatric1,
 conștientizarea i mportanț ei cu privire la destigmatizare ș i promovarea
drepturilor acestor persoane denumite frecvent ”bolnavi psihici”.

1 Prescurtare pentru ”diagnostic psihiatric”

7 Teme abordate:
Sănătate mentală și boală psihică ; definirea termenilor : sănătate mentală pozitivă ,
probleme de sănătate mentală, probleme psihologice , tulbură ri mentale, normalitate și
anormalitate. Mode le explicative ale tulburarilor psihice : biomedical, psihosocial,
biopsihosocial.
Probleme sociale , asistența socială și sănătatea mentală: roluri și tendințe majore
în asistența socială din domeniul sănătății mentale. Interacțiuni reciproce între problemele
sociale și sănătatea mentală. Realitatea psihosocială care face obiectul evaluării și
intervenției în asistența socială.
Definire operațională și intervenț ie pentru cele mai frecvente tulburări psihice:
tulbură rile anxioase, tulburările afective ș i de dispoziț ie, schizofrenia și alte tulbură ri
psihotice , tulburări de personalitate, tulbură ri de comportament alimentar, tulburări
apărute în copilarie și adolescență .
Resocializarea persoanelor cu tulburări psihice cronice: rețeaua și suportul social
în domeniul sănătății mentale; serviciile de suport comunitar; stigmatizare și
destigmatizar e în psihiatrie ; legislatie si politici actuale.
Prevenirea sindromului de epui zare și traumatizare secundară în munca de
asistență socială : repere teoretice și clarificări conceptuale, strategii de îngrijire a propriei
persoane ( self-care) și de a face față ( coping) .

Sarcinile studenț ilor:
 Participarea activă la activitătile și dis cuțiile de curs ș i seminar,
 Consultarea bibliografiei, lectură – cel puț in 180 pagini de lectură , 4 fișe de
lectură din cel puț in 2-4 titluri c arte/ articole; 4 -5 pg. la o fișă de lectură, din cel
puțin 45 pg. de lectură / titlu)
 Rezolvarea exerciț iilor din suportul de curs
 Elaborarea unui glosar, caiet de semiologie cu termeni din psihopatologie, grupați
pe funcții psihice ( tulburări de percepție, atenție, memorie, gândire, etc.) , 8-10
pagini. Definiția fiecărui termen, între 2 -5 rânduri. C onsultarea biblio grafiei: sala
lectură, BCU, internet; sursele sa fie credibile, cu: nume, an, editura, ISBN , de ex.
Florin Tudose (2007), Constantin Enachescu (2005), etc.

8
Formele de evaluare:
 teme de seminar: 4 0 % – 4 puncte (1 p fise, 3 p – exercitii si eseuri)
 examen scris/ grilă : 60 % – 6 puncte
*** Standard minim de performanță : 5 p
2 p la testul gril ă și 3 p la teme (1 p fișe lectură, 2 p exerciții și eseuri )
*** Bonus – 1 p: glosar de termeni din psihopatologia funcțiilor psihice

Surse bibliografice pentru reali zarea fiselor de lectura:

 Antal, I. (2010), Aspecte privind excluderea sociala si ocupationala a persoanelor cu
probleme cronice de sanatate mintala, in: Revista de Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p.
87-98
 Balaj, M. (2008), Impactul bolii psihice asup ra functionarii familiei, in: Practica asistentei
sociale centrata pe individ si familie. Studii de caz (coord. Neamtu, N.), Ed. Napoca Star,
Cluj-N., p.143 -160
 Buttler, A., Pritchard, C (1993), Asistenta Sociala si bolile mintale. Edit. Alternative,
UNICE F
 Dafinoiu, I., Vargha, J.L. (2005), Tehnici cognitiv -comportamentale, in: Psihoterapii scurte,
Editura Polirom, Iași, p. 13 -83
 Dafinoiu, I., Vargha, J.L. (2005), Terapia centrata pe obiective si solutii, in: Psihoterapii
scurte, Editura Polirom, Iași, p. P.114 -153
 Enachescu, C. (2005), Tratat de psihopatologie, Editura Tehnica 55, Bucuresti
 Dumitrascu, D.H. (2010), Consilierea comportamentelor umane suicidare, in: Revista de
Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p.197 -210
 Friedman J.R. (2010), „Cazul social” – boala, psihiatrie si dezinstitutionalizare in Romania
postsocialista, in: Revista de Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p. 99 -118
 Moldovan, A., Milasan, L., Bercea, A., Stoleru, M., Botond, Sz., Mehi, R. (2008), Proiect
comunitar al studentilor: promov area drepturilor persoanelor cu tulburari psihice, in:
Modele si recomandari pentru proiecte de interventie, coord. Roth, M., Presa Univ. Clujeana,
p.133 -158)
 Legea s ănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002
http://cnsm.org.ro/politici.html , accesat 9.01.2017

9  Legea nr. 129/2012 pentru modificarea și completarea Legii sănătății mintale și a protecției
persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 , http://cnsm.org.ro/politici.html , accesat
9.01.2017
 Roth, M. (coord.), (2008), Societatea si bolnavii psihici. Perspective privind asistarea
comun itara in psihiatrie, Presa Universitara Clujeana

Bibliografia cursului:
 American Psychiatric Association (2003), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor
mentale. Ediția a IVa rev. DSM IV TR, București, Asociația Psihiatrilor Liberi din România
 Back, J. (1995), Cognitive Therapy. Basics and Beyond, The Guilford Press, NY, London
 Bland, R.; Renouf, N.; Tullgren, A. (2015). Social Work Practice in Mental Health: An
introduction , Kindle Edition.
 Comer, R.J.(2015), Abnormal Psychology, W.H.Freeman and Company, New York
 Corcoran, J.; Walsh , J. (2006), Clinical Assessment and Diagnosis in Social Work Practice,
Oxford University Press
 Compton , R.B.; Galaway , B. (1989). Social work processes . Wadsworth Publishing
Company, Belmont, California
 Cosman, D. (2006), Compediu de Suicidologie, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj
 Diaconescu, M. (2014), Terapii individuale si interventia in criza , suport de curs IDD anul
II si III, Asistenta Sociala UBB, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Cluj
 Diaconescu , M (2014), Notiuni de psihopatologie, sanatate mintala si psihoterapie, suport
de curs IDD anul II, Asistenta Sociala UBB, Facult atea de Sociologie si Asistenta Sociala,
Cluj
 Diaconescu, M (2015), Burnout, Secondary Trauma and Compassion Fatigue, in: Revi sta
de Asistenta Sociala, anul XIV, nr. 3/2015, pp.57 -63, www.swreview.ro , accesat 14.09.2016
 Eisikovits, M. (2009 ), Notiuni de psihopatologie si sanatate mintala, suport de curs IDD
pentru anul III, Asistenta Sociala UBB, Facultatea de Sociologie si Asist enta Sociala, Cluj
 Gerdtz, J.; Gerdtz, S (2007), Disorders Usually First Diagnosed in Infancy, Childhood, or
Adolescence, in: Social Work in Mental Health. An Evidence -Based Approach, Thyer, B.A.,
Wodarski S.J. (eds.), John Wiley & Sons , Inc., Hoboken, New Jersey
 Hepworth, D.H; Rooney, R.H; Rooney, G.D; Strom -Gottfried, K (2015), Direct Social Work
Practice. Theory and Skills, 9th Edition, Brooks/ Cole, Cengage Learning
 ICD 10/ International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems
(2016), http://apps.who.int/classifications/icd10/ , accesat 14.09.2016

10  Lehtinen, V.; Ozamiz, A.; Underwood, L.; Weiss, M (2005), The Intrinsec Value of Mental
Health, in: Promoting Mental Health. WHO Press, Geneva,
http://www.w ho.int/mental_health/ eviden ce/ MH_Promotion_Book. pdf , accesat 24.09 .2016
 Myers, L. (2007), Eating Disorders, in: Social Work in Mental Health. An Evidence -Based
Approach, Thyer, B.A., Wodarski S.J. (eds.), John Wiley & Sons , Inc., Hoboken, New
Jersey
 Rovinelli H., Gitterman N. & A. (2011), Mental Health and Social Problemes. A Social
Work Perspective, Roudledge, Taylor & Francis Group, London and NY
 Saleebey, Dennis (2001), The diagnostic strengths manual? Social Work, 46.2: 183 -7
 Thornicroft, G.; Tansella, M (1999), The Mental Heal th Matrix_ A Manual to Improve
Services, Cambridge University Press,
 Tudose F., Tudose, C. (2004), Abordarea pacientului in psihiatrie. Ghid de lucrari practice,
ed. a II a revazuta si adaugita , Editura Medica, Bucuresti
 Tudose F., (2007), Psihopatologie si orientari terapeutice in psihiatrie, Editura Fundatiei
Romania de maine, Bucuresti
 Tury F., Antal I., Paszthy, B (2008), Anorexia si bulimia. Ghidul pacientului si familiei.
FarmaMedia, Targu Mures
 Dafinoiu, I., Vargha J.L. (2005), Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iasi
 Vargha J.L, Szabo K.G. (2009), Klinikai Pszichológia, 1.resz, PUC, Cluj
 WHO (2010), World Health Organization Intervention Guide for Mental, Neurological and
Substance -use Disorders in Non -specialized Health Settings – Mental Health G ap Action
Programme (mhGAP), WHO Press, Geneva, Switzerland, http://www.who.int/
mental_health/publications /mhGAP_intervention_guide/en/, accesat 14.09.2016

11 2. Sanatate mentala si boala psihica. Definirea termenilor .

Sanatatea reprezinta, con form definitiei OMS, starea completa de bine din punct
de vedere fizic, mental si social. Ea nu inseamna doar absenta bolii sau a infirmitatii.
Prin urmare, nici sanatatea mentală nu este pur si simplu lipsa tulburarii sau bolii psihice.
Sănătatea menta lă este descrisă de Ville Lehtinen (2005)2 sub două aspecte, care
face trimitere la două conceptualizări actuale :
– sănătatea mentală ca resursă (pozitivă) și
– sănătatea mentală ca problemă (problemă de funcționare psihopatologică,
respectiv ca domeniu, par te a sistemului medical: servicii medicale de psihiatrie),
ce face trimitere la așa -zisa boală psihică, tulburările psihice clasificate în DSM.
Sanatatea mentala ca resursă . Din aceasta perspectiva sanatatea mentala este
conceptualizata in termeni pozitiv i si este considerata ca o resursa. Pentru starea noastra
subiectiva de bine si pentru abilitatea noastra de a percepe, intelege si interpreta datele
din mediul in care traim, este esential : 1. sa ne adaptam la aceste date sau sa le schimbam
daca este nevo ie, 2. sa comunicam unii cu altii si sa avem parte de interactiuni sociale de
succes. Abilitatile si functiile umane sanatoase confera sens vietii, ne ajuta sa fim
membrii productivi si creativi ai societatii.
Sănă tatea mentală este definită de OMS , în 2001, în termeni pozitivi , ca o stare în
care fiecare individ:
 își poate realiza potenț ialul,
 poate face față stresului de zi cu zi,
 poate lucra ș i se poate bucura de roadele muncii sale și
 este ca pabil ca prin eforturile sale să contribuie la dezvoltarea comunităț ii din care
face parte3.
Sănătatea mentală ca problemă : probleme de sanatate mentala – boala mentala.
Din aceasta perspectiva, sanatatea mentala face trimitere la tulburari, simptome si

2Lehtinen, Ville et al (2005), The Intrinsec Value of Mental Health, in: Promoting Mental Health. WHO
Press, Geneva, Switzerland, http://www.who.int/mental_health/evidence/MH_Promotion_Book.pdf ,
accesat 24.09.2010, p. 46 -47
3 http:/ /www.who.int/mental_health/evidence/MH_Promotion_Book.pdf , accesat 24.09.2010, WHO (engl),
OMS/ Organizația Mondială a Sănătății.

12 probleme menta le (de dezvoltare, de invatare, de alimentatie, sexuale, anxioase,
depresive, psihotice, etc). In clasificarile diagnostice curente, tulburarile mentale sunt
definite in principal prin prezenta de simptome. Simptomele si problemele mentale exista
insa chia r daca nu sunt satisfacute criteriile pentru tulburarile clinice descrise in
manualele statistice de diagnostic ale tulburarilor mentale (DSM IV4, ICD 105). Aceste
conditii subclinice sunt adesea consecinta distresului temporar sau persistent si pot sa fie
si ele o povara marcanta pentru indivizi, familii si societati.
A creste si spori sanatatea mentala pozitiva constituie scopul promovarii sanatatii
mentale. Promovarea sanatatii mentale se focalizeaza in principal pe dezvoltarea de
competente, resurse si forte, si in acest fel ea contribuie la dezvoltarea personala si
sociala. A proteja indivizii de probleme de sanatate mentala constituie scopul prevenirii
imbolnavirii mentale. Prevenirea tulburarilor mentale se refera in primul rand la
tulburarile specifi ce si tinteste sa reduca incidenta6, prevalenta7 si agravarea problemelor
mentale specifice. In practica de zi cu zi, oricum, multe activitati au efecte atat de
promovare a sanatatii mentale cat si de prevenire a tulburarilor psihice.
Problemele psihologi ce, sunt probleme mentale denumite frecvent probleme de
stres, emotionale sau sufletesti. Vorbim de o problema psihologica atunci cand o
persoana se afla intr -o situatie pe care o traieste ca intolerabila, nesatisfacatoare; acuza
neputinta, disconfort si t ensiune an xioasa (Vargha, 2009). Cand persoana nu poate
rezolva problema cu res urse individuale, ea recurge la ajutorul si sprijinul prietenilor,
rudelor, la asistenta psihologica sau psihiatrica. Nu toate problemele psihologice sunt
tulburari mintale.
Tulburarile mintale sunt probleme psihologice care implica structuri psihologice
anormale de functionare si fac obiectul psihiatriei sau psihologiei clinice. Functionarea
psihologica anormala sau psihopato logica inseamna dupa Comer (2015 ) functionare
psiholo gica marcata de:
1. distres; persoana traieste situatia ca fiind neplacut a, deranjanta, cu incordare,
tensiune interioara, 2. disfunctionalitate , dizabilitare, incapacitate de munca sau

4 DSM – Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale
5 ICD – Clasificarea tulburarilor mentale si comportamental e
6 Statistic, incidenta se refera la numarul total de cazuri noi/ perioada (pe luna, pe an, etc.)
7 Prevalenta , statistic, se refera la numarul total de tulburari diagnosticate la o anumita data/ pe o perioada.

13 relationare in viata de zi cu zi, 3. periculozitate fie pentru propri a persoana, fie pentru cei
din jur prin conduite de neglijare in ingrijire, violenta, etc. sau 4. devianta , violarea
normelor sociale curente intr -o anumita societate (legale sau de functionare psihologica).
Conduitele care violeaza normele legale sunt c onsiderate in societate criminale
sau infractionale, iar cele care violeaza normele, ideile dominante despre functionarea
psihologica adecvata sunt considerate anormale. Cu toate acestea, o anumita societate
poate sa valorizeze si sa considere dezirabile a numite deviatii psihologice de la norma
statistica ca de exemplu inteligenta superioara, devotamentul extrem, altruismul fara
granite, geniul, etc. Functionarea psihopatologica , sustine Comer (2015 ) implica emotii,
ganduri, conduite psihologice anormale, a dica cele care violeaza ideile prevalente,
normele explicite sau implicite despre functionarea adecvata intr -o anumita societate,
intr-o anumita perioada. Consideratiile cu privire la normalitate si anormalitate variaza
de la o societate la alta; ceea ce intr-o societate este considerat ca fiind anormal, in alta
societate poate fi considerat ca fiind normal. Astfel, o societate care pune un pret deosebit
de mare pe competitie si asertivitate, poate accepta conduitele agresive, in timp ce o
societate care p une mare pret pe curtoazie, cooperare si pace poate considera conduitele
agresive ca fiind inacceptabile si chiar anormale. Consideratiile cu privire la normalitate
si anormalitate variaza si de la o epoca la alta; in urma cu 100 de ani, participarea femei i
in arena profesionala si politica era considerata anormala, inadecvata, bizara, aceeasi
conduita in zilele noastre este pretuita si considerata normala (Comer, 2015 ).
Tudose (2007)8 prezinta trei perspective ale normalitatii : 1. normalitatea ca
sanatate , in care sanatatea este considerata ca stare ideala, boala ca un dezechilibru la
toate nivelele organismului si boala mentala ca dezorganizare a individului in propria sa
normativitate si ca pierdere a directiei exi stentiale, 2. ca norma statistica , in ca re
normalitatea trimite la abateri cantitative si devine importanta in psihiatrie prin utilizarea
scalelor si testelor, 3. ca norma ideala, valorica , care stabileste un ideal de normalitate,
atat din punct de vedere individual, cat si social. Aceasta norma poate fi exemplificata
prin unele „tipuri ideale” pe care le descrie, le invoca si le promoveaza o anumita cultura
si care se exprima in formulari normative si prescriptive.

8 Tudose defineste boala ca o forma de exis tenta a materiei vii caracterizata prin aparitia procesului
patologic ce implica tulburarea unitatii fortelor din organism ( integritatea) si a organismului cu mediul
(integrarea ).

14
Modele ex plicative ale “bolii psihice ”.

Problemele care solicita interventii psihologice sau psi hiatrice, sustine Vargha &
Szabo (2009), se exprima prin simptome (modul in care subiectul isi traieste problema,
de ex. neputinta, disconfort, tensiune psihica anxioasa, etc) si semne (semne hard ,
manifestari obiective ale unor tulburar i, de ex. durerea de cap, modificari ale ritmului
cardiac, care pot fi masurate cu aparate de laborator, semne hard decelate prin teste
psihologice, etc., respectiv semne soft , mai putin consistente, precepute prin
subiectivitatea medicului, de ex. palpare a musculaturii pentru a vedea daca e contractata,
a vedea mersul pentru a decide daca este normal sau exista o pareza).
In medicina, semnele, adica ceea ce se poate masura, au o greutate mai mare si
problemele in care exista simptome dar nu si semne sunt mai putin luate in serios. Acesta
este cazul tulburarilor functionale, care constituie cca 40 -60% din motivele prezentarii la
medic si care se caracterizeaza prin prezenta unor simptome a caror existenta nu poate fi
obiectivata prin semne astfel incat sa f ie justificata existenta unor cauze or ganice pentru
aceste tulburari. In tulburarile psi hologice , fie cele functionale, fie cele care a companiaza
tulburarile organice , simptomele pot sa capete o pondere mai mare decat semnele si
foarte rar un psihiatru sau un psiholog clinician expediaza un pacient care are o
simptomatologie ce nu se bazeaza pe nici -un semn (Vargha & Szabo , 2009) .
Demersul ce sta la baza conceptualizarii tulburarilor psihice este explicat de mai
multe modele teoretice (Vargha & Szabo, 2009 ):
1. modelul medical (biomedical), se bazeaza pe descoperirile lui Pasteur si Koch,
si sustine ca orice afectiune , inclusiv cea psihica, are la baza un factor cauzator specific
(bacterian, virotic, infectios, toxic, traumatic), care singur este capabil s a explice un
proces maladiv si acest factor este intotdeauna unul organic, material. Acest model
teoretic postuleaza existenta unor semne obiective independente de factorii psih ici si
psihosociali si cauta evidentierea unor factori organici care sa explice geneza tulburarilor
psihice (microleziuni cerebrale, microorganisme, dezechilibre biochimice) . Valabilitatea
modelului biomedical pentru tulburarile psihice si psihosomatice a fost contestat a in
curentul antipsihiatric de Thomas Szasz, care aduce in discu tie mitul bolilor psihice si

15 sustine ca notiunea de boala psihica este un mit, o eticheta pentru o serie de
comportamente ce contravin sistemului nostru de valori, convingerilor juridice si sociale
prevalente in societate . Aceasta orientare in psihiatrie c ritica tratamentul desconsiderator
si violent fata de persoanele internate in clinicile de psihiatrie care ascund o
dezumanizare a personalului si pledeaza pentru umaniz area serviciilor de psihiatrie .
2. Modelul psihosocial. Modelul teoretic psihosocial de monstreaza natura
invatata a comportamentelor patologice, dezadaptate, deviante. Ullman si Krasmer aduc
in discutie doua ipoteze behavioriste care stau la baza modelului psihosocial: a. Orice
forma de comportament anormal este unul invatat, in masura in ca re si cel normal este
invatat, diferenta dintre aceste forme de comportament nefiind calitativa. b. Normalitatea
si anormalitatea difera in functie de sistemul de norme sociale si culturale prin care sunt
evaluate diferite forme de comportament. Acest mode l deschide perspectiva de noi forme
de terapie, psihoterapia fiind definita ca invatare, dezvatare si reinvatare.
Curentul behaviorist , integrat in terapiile cognitiv e si comportamentale, a
contestat modelul biomedical din psihiatrie prin realizarea exper imentala si rezolvarea
terapeutica a unei nevroze anxioase fobice , construirea prin invatare a unui comportament
nevrotic, mai precis reactia fobica a unui copil la vederea unui iepuras. In timp ce copilul
se juca cu un ie puras, Watson a generat un zgomot puternic (stimul neconditionat) care a
declansat la copil o reactie de teama (reactie neconditionata). Dupa cateva asocieri de
acest gen s-a ajuns la situatia in care iepurasul (stimulul conditionat) a produs copilului o
reactie de teama fobica (reactie conditionata) in absenta zgomotului care a dec lansat
initial reactia de teama . In urmatoarea faza a experimentului, prin tehnica de
desensibilizare progresiva, s -a inlaturat asocierea dintre iepuras si teama ceea ce a dus la
eliminarea reactiei fobice.
Curentul cognitiv ist se bazeaza pe o teorie a personalitatii care afirma ca felul in
care cineva gandeste determina in mare masura felul in care simte si se comporta9. In
terapia cognitiv a dezvoltat a de Aron Beck, rolul terapeutului este de a invata pacientul sa
puna sub semnul intreb arii propriile g anduri negative care apar automat si apoi s a testeze

9 Pentru aprofundarea curentului cognitivist, vezi Terapiile cognitive si co mportamentale: paradigme si
tehnici de lucru. Interventia cognitiva in asistenta sociala, limite si prudenta , in: Diaconescu Maria (2014),
Terapii individuale si interventia in criza, suport de curs IDD pentru anul II si III, Asistenta Sociala UBB,
Faculta tea de Sociologie si Asistenta Sociala, Cluj

16 credintele disfunc tionale care le determin a10. La baz a gandurilor automate negative stau
schemele cognitive depresogene si procesele cognitive cu tematic a negativ a care
transform a credin tele in predic tii care se auto implinesc11.
Termenii cheie in terapia cognitiva sunt: 1. cognitiile (ganduri automate ,
functionale si/ sau disfunc tionale ; dialog intern), 2. procese le cognitive (credin te
intermediare, atitudini, reguli, atribuiri sau presupuneri ; la acest nivel apar erorile de
procesare a informatiilor sau distorsiunile de gandire), 3. scheme le cognitive: ( credinte /
convingeri de baza / ”core beliefs” ). Cele mai frecvente distorsiuni in gandire, erori de
procesare a in formatiilor , care conduc la distorsionarea imaginii individului despre el
insusi si realitatea inconjur atoare sunt urm atoarele: suprageneralizarea, a bstrac tia
selectiv a, inferenta arbitrara, personalizarea, m aximizarea, minimizarea, s til dihotomic de
gandi re, autocomenzile imperative.
Cele mai frecvente convingeri de baza , ”core beliefs” care sustin distorsiunile in
gandire , respectiv gandurile automate negative, sunt cele de : 1. neajutorare (sunt
neajutorat/a, fara putere, fara control, sunt slab/a, vulne rabil/a, nevoias/a, sunt prins/a in
capcana, ina decvat/a, ineficient/a, incompetent/a, sunt un esec, n erespectat/a, defect/a, nu
sunt destul de bun/a, 2. a fi neiu bit/a ( sunt neiubit/a, antipatic/a, nedorit/a, neatractiv/a, nu
are grija nimeni de mine, sun t rau/ rea, nevrednic/a, diferit/a, defect/a – prin urmare altii
nu ma vor iubi, nu sunt suficient de bun/a pentru a fi iubit/a de altii, sunt obligat/a sa fiu
respins/a, abandonat/a, singur/a (Judith Beck, 1995) . Modelul cogn itiv al depresiei nu
este val abil doar pentru depresie si tulbur arile emo tionale cu intensitate clinic a, el
eviden tiaza rolul cogni tiilor si convingerilor in conditiile subclinice ale distresului
temporar/ persistent , situatii de eustres (stres pozitiv ) precum si in conditii le de sanatate.
Alte e xemple de modele psihosociale care explica sanatatea mentala si tulburarile
psihice sunt modelul psihanalitic al psihicului (Sigmund Freud) , modelul structural al
analizei tranzactionale (Eric Berne), modelul lui Erich Fromm care, ca si repreze ntantii
curentului umanist in psihologie (Abraham Ma slow, Carl Rogers, etc.)12, sustin ca

10 Beck citat de Dafino iu, p. 62
11 idem, p. 66 -67; (vezi anexele, chestionarul Hamilton pentru anxietate si Beck pentru depresie ).
12 Pentru aprofundarea curentului umanist in psihoterapie, vezi psihoterapia centr ata pe persoana, in:
Diaconescu Maria (2014), Terapii individuale si interventia in criza, suport de curs IDD pentru anul II si III
Asistenta Sociala UBB, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Cluj

17 satisfacerea nevoilor fundamental umane este principalul criteriu al sanatatii psihice.
Obiectele ce satisfac diferite nevoi umane (de a stabili contacte, de a benefic ia de un
numar optim de stimuli, de autorealizare, etc) sunt ierarhizate ceea ce confera acestor
obiecte valente particulare, dupa intensitatea nevoii si gradul de satisfacere dat de aceste
obiecte. Problemele apar atunci cand invatam o serie de valori con tradictorii. Cand omul
dispune de doua valori contradictorii, exprimandu -si preferinta fata de una si neglijand -o
pe cealalta se naste un sistem conflictual. Int rebarea este cat de toleranti putem fi fata de
aceste conflicte, pana unde putem merge cu absti nenta fata de unele nevoi pe care le
avem in numele altora la care aderam. Dezvoltarea diferitelor forme de dezechilibru
emotional rezulta fie din incapacitatea de a rezolva conflictul, fie dintr -o rezolvare
dezadaptata (Vargha & Szabo 2009 ).
Curentul psi hanalitic , integrat in terapiile analitice si dinamice de scurta durata,
localizeaza radacinile probl emelor psihice actuale in trecutul conflictual al persoanei .
Termenii cheie in gandirea psihanalitica sunt: conflict inconstient , mecanisme de aparare,
rezistenta, transfer si contratransfer . Orice conflict are 3 componente : 1). impulsuri sau
sentimente (X) ce nu pot fi acceptate si constientizate; existenta acestora in constient
genereaza 2). anxietate (A), neliniste impo triva careia individul se apara prin 3).
mecanisme defensive (D), negare, refulare, regresie , proiectie, sublimare, simptome
psihopatologice, etc. pe care le activea za pentru a diminua anxietatea (vezi triunghiul
conflicte lelor descris de Malan si Dave nloo (Dafinoiu & Vargha 2005 ).
Simptom ele diferitelor probleme psihice , sustine Vargha ((Dafinoiu & Vargha,
2005 ), sunt mecanisme de aparare puse in slujba protejarii persoanei de nelinistea ce ar
rezulta din exprimarea necontrolata a emotiilor ascunse sau chiar din simpla luare la
cunostinta a continuturilor apreciate ca fiind de neacceptate. Intrucat defensele
functioneaza si ele la modul inconstient, persoana nu are cunostinta nici de emotiile sale
ascunse, nici de functia pe care o indeplinesc simptomele care le prezinta. Avand in
vedere fa ptul ca formele pe care le imbraca functionarea mecanismelor de aparare,
respectiv simptomele, sunt la randul lor generatoare de disconfort considerabil, optiunea
pentru recurgerea la ele se face pe baza principiului preferarii raului mai mic,
consecintele acestora pentru starea de bine a persoanei fiind apreciate la nivel inconstient
ca fiind mai putin grave decat cele ce ar rezulta din manisfestarea libera a impulsurilor si

18 a sen timentelor reprim ate prin defense . Una dintre cele mai importante teze ale
psihanalizei, adoptata si de orientarile dinamice de scurta durata, sustine manifestarea
transferentiala a conflictelor dezvolta te in perioada primei copilarii in cadrul relatiilor
trecute cu parintii, la varsta adulta si in relatiile curente , inclusiv in re latia terapeutica
(Dafinoiu & Vargha, 2005 )13.
3. Modelul biopsihosocial este denumit si model integrativ, holist , pentru ca
reactualiz eaza modelul medicinei samanice (Vargha & Szabo, 2009 ). In culturile
primitive exista samani care intervin prin metode sp irituale asupra intregii game de boli,
fie organice, fie psihice. In aceste culturi, nu se face nici -o diferentiere intre bolile
somatice si cele psihi ce. Conform conceptiei samanice asupra fiintei umane, omul este
parte integranta a unui complex ordonat ( natura, lumea). Orice boala inseamna tulburarea
echilibrului intre organism si mediu datorita interventiei unor spirite malefice asupra
carora va interveni samanul. Exista o similitud ine intre abordarea samanica si medicina
integrativa, holist a14, medicina psihosomatica si curentele existentialiste din psihologie
(Rogers, Maslow, partial Allport). Holismul se refera la unitatea psihosomatica dintre om
si mediul inconjurator. In abordarea holista, distinctia dintre organic si psihic dispare.
Orice boala este in ac elasi timp organica si psihica (Vargha & Szabo, 2009 ).
Prototipurile acestei abordari se regasesc in teoria elaborata la sfarsitul anilor ‘50
de Roseman si Friedman care au descoperit o corelatie intre afectiunile coronariene si
un anumit tip de compo rtament, denumit comportament de tip A (mersul grabit, fluenta
verbala mare, permanent in criza de timp, vesnic trebuie sa faca mai multe lucruri
deodata, dorinta mare de promovare, inclinatie spre competitie, etc) . In semnalarea unei
viitoare boli cardiov asculare, tipul A de comportament este la fel de important ca si
factorul genetic, fumatul, hipertensiunea arteriala, nivelul colesterolului, trigliceridelor,
etc. Unii asociaza tipul A cu agresivitatea, mai ales autopunitiva. Modificarea tipului de
compo rtament este posibila prin interventie psihoterapeutica (Vargha & Szabo, 2009 ).

13 Pentru aprofundarea transferului vezi: Dafinoi u si Vargha (2005), Psihoterapii scurte, Ed. Poliro m, Iasi
si/sau Teoria si practica psihanalitica : Concepte de baza din psihanaliza care se regasesc in asistenta
sociala, consiliere si terapia dinamica de scurta durata , in: Diaconescu Maria (2014), Terapi i individuale si
interventia in criza , suport de curs IDD pentru anul II si III Asistenta Sociala UBB, Facult. de Sociologie si
Asistenta Sociala, Cluj
14 holist, in engl. whole, adica intreg , positum (in Psihoterapia Pozitiva dezvoltata de Nossrat Pesesch kian),

19 Abordarea holista se regaseste si in psihoneuroimunologie care studiaza relatia
dintre forme ale stresului si raspunsuri ale sistemului imunitar (Vargha & Szabo, 2009) .
Datele empirice dovedesc aceasta relatie in cercetarile asupra doliului, divortului,
situatiilor de examen si alte evenimente stresogene de viata cu impact negativ sau pozitiv.
Eficienta sistemului imunitar la persoanele afectate de doliu este semnificativ cobo rata; in
perioada de doliu subiectii sunt mult mai expusi imbolnavirilor prin infectii. In situatii de
examen, in randul vaduvelor precum si in alte situatii de schimbare dramatica a
evenimentelor pozitive sau negative, imunoglobulinele secretorii de tip A si celulele NK
(natural killer), linii importante de aparare a sistemului imunitar, coboara semnificativ
ceea ce duce la expunere a ridicata la infectii (raceli, imbolnaviri ale tractului respirator,
etc.). Ceea ce conteaza foarte mult este interpretarea d ata de subiect evenimentelor
stresogene, in ce fel se percepe el vis a vis de evenimentele respective, in ce masura poate
controla desfasurarea evenimentelor. In cazul decesului, nu exista nici -o posibilitate de
interventie, din acest motiv este considerat cel mai grav eveniment stresogen. In medicina
alopata, p entru cancer nu exista remediu, tratamentul este simptomatologic, omul se
confrunta cu depresia (neputinta, neajutorarea).
Azi, susține Vargha & Szabo (2009) , jumatate din cazurile de cancer se vind eca
datorita schimbarii de atitudine. Seligman a introdus notiunea de neajutorare invatata ,
unul din principalele mecanisme prin care se dezvolta depresia , si face referire la
persoanele care de mici invata ca in situatii problematice nu au nici -o posibili tate de -a
rezolva problema respectiva, “din start orice ai face, in final tot pierzi” ( tip B de
comportament asociat cu depresia ). Psihoneuroimunologia a reusit punerea in evidenta a
mecanismului ce poate explica interventia unor factori psihici, in specia l a depresiei, in
boala canceroasa. Au fost examinati subiecti cu boala canceroasa in faza terminala
(perspectiva de viata mai mica de 1 an). Durata de supravietuire nu se poate estima cu
suficienta precizie pe baza examenelor medicale. Au depasit durata d e viata estimata mai
ales cei care: 1. prezentau o puternica motivatie pentru a trai, si 2. concepeau si chiar
vizualizau tratamentul aplicat ca o lupta activa impotriva bolii. Una din principalele
cauze pentru care prognoza cancerului este sumbra este ca subiectul se considera
dezarmat in fata bolii. Pentru copii exista jocuri pe calculator in care ei dirijeaza celulele

20 NK in lupta cu celulele canceroase15. Pacientii sunt rugati initial sa deseneze felul in care
isi reprezinta celulele canceroase si pe cele ale sistemului imunitar. Problematica in boala
canceroasa este reprezentarea celulelor canceroase; majoritatea pacientilor isi imagineaza
celulele canceroase puternice, vioaie. Pacientii primesc o alta imagine in care celulele
canceroase sunt slabe si con fuze, celulele NK sunt mari, puternice si vioie. Rezultatele
obtinute prin aceste tehnici sunt de 2 ori mai bune decat cele mai bune rezultate obtinute
in spitalele de oncologie (si asta chiar si la pacientii in faza terminala). Pentru a obtine
rezultate f oarte bune, subiectii trebuie sa fie motivati pentru a trai si sa aiba o mare
capacitate de a -si imagina cat mai viu, mai bogat acest exercit iu. Genul acesta de
interventie psihologica constituie un plus care sporeste eficienta tratamentului
medicamentos s i chirurgical (Vargha & Szabo, 2009 ).

Exercitii (a): Raspundeti la urmatoarele intrebari:
1. Ganditi -va la o persoana pe care o cunoasteti relativ bine (prieten/a, coleg/a, ruda ,
etc.) si de care stiti ca a beneficiat de asistenta psihiatrica, psihoterapeu tica sau
medicala (oncologie, cardiologie, chirurgie cardiovasculara, etc) . Descrieti ce
credeti despre aceasta persoana si cum va simtit in prezenta ei , in prezent . Ce ati
gandit si ce ati simtit in prezenta ei cand v -a relatat experienta ei cu psihiatri a/
psihoterapia / oncologia/ cardiologia, etc. ? Care credeți că este diferenta in tre
serviciile de psihiatrie, cele de psihoterapie , medicale, respectiv sociale ?
2. Dati exemple de activitati cotidiene cu valenta terapeuetica / potential benefic care
promoveaz a sanatatea mentala si previne agravarea un or probleme existentiale .
3. Vizionati online un film documentar pe teme de sanatate , de ex. mancarea –
conteaza/ food matters/ , apa are memorie /water ; gras, bolnav si aproape mort;
etc. (www.viataverdeviu.ro , www.suntsanatos.ro , ted.com , etc). Analizati
conceptele aduse in discutie, ilustrate sau sugerate in film: sanatate si boala,
normalitate si anormalitate, factori organici și psiho sociali implicati in geneza si
vindecarea bolilor (cancer, boli c ardiovasculare, depresie, etc.)

15 Natural killer/ White blood cells killing cancer cells : https://www.youtube.com/watch?v=Va1jaBGwoT8

21 3. Probleme sociale , asistența socială și sănătatea mentală

Roluri și tendințe majore în asistenț a social ă din domeniul sănătății mentale.

În munca lor de zi cu zi, asistenții sociali se vor întâlni cu multe cazuri de
tulburări mentale neindentificate și neluate în evidență, susțin Buttler si Pritchard (1993).
Sunt puțini asistenții sociali care se vor specializa în asistența socială a persoanelor cu
probleme de sănătate mentală, care au fost formal diagnosticați ca ”bolnavi mentali”,
cazuri de psihiatrie majoră. Aceștia vor lucra fie într -un spital de psihiatrie sau într -o
echipă pe domeniu, fie mai ales în domeniul asistenței sociale de după externare. Toți
asistenții sociali însă, indiferent de specialitatea lor, vor întâlni printre persoanele cu care
iau contact , persoane cu probleme sociale și mentale, de psi hopatologie minoră, adesea
chiar în faza inițială a prăbușirii lor. Cel mai frecvent asistenții sociali se vor întâlni cu
persoane care se confruntă cu probleme sufletești, simptome de distres și/ sau depresie,
care nu satisfac criteriile pentru tablourile clinice așa cum sunt descrise în manualele
statistice de diagnostic ale tulburărilor mentale (DSM IV și ICD 10).
În prezent, există trei tendințe majore în asistența socială a persoanelor cu
probleme de sănătate mentală:
1. Sănătatea mentală în asistența socială , descrisă de Jacqueline Corcoran &
Joseph Walsh (2006) si Thyer & Wodarski – eds. (2007 )16, pune accent pe dezvoltarea
competențelor asistenților sociali de a lucra cu DSM și de a interveni cu metode
psihoterapeutice, alături de psihologi, psihiatri , consilieri, asistenți medicali . Prin
implicarea asistentilor s ociali in munca cu DSM , această tendință aluneca în direcția
psihologizarii si medicalizării problemelor sociale si asistenței sociale . Psihologia clinica
favorizeaza metodele si protocoalele standard de psihodiagnostic și interventie
psihoterapeutica , bazate pe dovezi stiintifice (evidence based -practice ), model la moda si
in asistenta sociala, preluat din medicina . Ancorarea in valorile profesionale
fundamentale ale asistentei sociale , care graviteaza in jurul dreptatii social e, concept
central in asistenta sociala, contrabalanseaza riscul acestei tendinte de medicalizare sau

16 V. Social Work in M ental Health. An Evidence -Based Approach, si http://www.helpstartshere.org

22 psihologizare excesiva a misiunii si rolurilor asistenților sociali care lucrează în domeniul
sănătății.
2. Practica a sistenței sociale în sănătatea mental a, descrisă de Nina Rovinelli
(2011) și Robert Bland, (2015) , păstrează cu prioritate si cu fermitate conceptele cheie
din asistența socială în miezul demersurilor și procedurilor de asistență socială a
persoanelor cu p robleme sociale, psihologice și de sănătate mentală: evaluarea nevoilor și
a punctelor forte, evaluare ecologică și intergenerațională, dreptate socială, recuperare,
incluziune socială, etc. Această tendință contribuie în mod substanțial la consolidarea
identității și a rolurilor asistenților sociali de a interveni la interfața dintre individ/
familie și mediul social, oricât de provocatoare și dificilă este și va fi în continuare
misiunea asistenței sociale de a promova dreptatea socială în domeniul atât d e
problemati c al sănătății. Pentru a contracara eventualele riscuri de izolare sociala ale
asistentilor sociali in sistemul de sanatate, mai ales in domeniul sanatatii mentale,
asistentii sociali sun t incurajati sa se familiarizeze cel putin cu o evaluare psihopatologica
sumara17. Aceasta minima evaluare psihopatologica va permite o buna colaborare a
asistentilor sociali cu profesionistii din psihiat rie si psihologie clinica in precizarea
psihodiagnosticului si diagnosticului psihiatric . Cel mai important aspect, aceasta
tendinta promovează sănătatea mentală ca resursă , premisa ce sustine activitatile de
recuperare si reabilitare sociala, zona primara de interventie in asistenta sociala.
3. Specializarea pe o problemă socială unică , care implică atât aspecte
medicale, juridice, cât și aspecte de sănătate mentală: stigmatizarea si excluderea sociala
a persoanelor cu probleme cronice de sanatate ( demente vasculare, epilepsie, psihoze,
SIDA, etc.), marginalizarea si izolarea sociala a persoanelor varstnice, adicții (inclusiv
dependețe le de comportamente, nu numai de substanțe, de ex. de muncă, cumpărături,
sex, internet); violență, neglijare și abuz; sărăcie și șomaj; asistența copiilor orfani și
adopții; criminalitate și infracționalitate; discriminarea și oprimarea minorităților,
digitalizarea problemelor sociale (căutarea suportului social pe internet de către grupurile
marginalizate, de ex. din cauza sărăciei, dizabilităților sau a discriminării de orice fel),
migrație, catastrofe naturale (cutremure, inundații, tsunami), accidente ș i distrugeri

17 Examinarea statusului mental : functionarea psiho somatica, perceptuala, a memoriei, atentiei, afectiva
si motivationala, comportamentala, intelegeri gresite/ neintelegeri, conceptul de sine, evaluarea tulburarilor
de gandire, evaluarea tulburarilor afective, etc. (vezi anexa 6)

23 colective (incendii, catastrofe aviatice, război), etc. În genul acesta de asistență,
diferențele între grupurile profesionale și competiția agresivă între ele pentru putere și
resurse financiare (care contribuie la fragmentarea actuală a serv iciilor medicale,
psihologice, psihoterapeutice și sociale), se diminuează , chiar se estompează .

Problemele sociale – obiectul evaluării și intervenției în asistența socială.

Indiferent de ceea ce susține recomandarea inițială a unui asistent social – ar putea
fi vorba de pericolul unui abuz asupra copilului sau nevoia unei locuințe – multe cazuri
vor conține și o dimensiune psihopatologică (Buttler et al, 1993). Autorii susțin că există
o diversitate de păreri și teorii în psihiatrie și că asistenții soc iali trebuie să se concentreze
asupra unei tulburări particulare și nu asupra aspectelor de etiologie, patologie sau
farmacologie psihiatrică. Desigur, o cunoaștere a acestor aspecte ale tulburării este
evident un avantaj pentru că ajută asistenții sociali să înțeleagă mai bine clienții și
pacienții (beneficiarii serviciilor sociale), să le evalueze dificultățile, să discute aspectele
de sănătate mentală cu colegii lor (psihologi clinicieni, neuropsihiatri) și să comunice cu
alte persoane implicate (rudele, prietenii, c olegii pacienților, specialiștii di n justiție).
Totuși, este important ca accentul în asistența socială să rămână pe realitatea
psihosocială cu care persoanele cu simptomatologie psihopatologică și familiile lor se
confruntă în mod curent. Cân d vorbim de realitatea psihosocială cu care se confruntă
persoanele cu probleme mentale și de sănătate, precum și familiile lor, ne referim la:
 impactul problemelor sociale (ex. abuz și violență, lipsă adăpost, adicții și
dependențe, sărăcie, migratie, discriminare, etc) asupra sănătății mentale
(simptome de stres traumatic in cazurile de abuz/ violenta, simptome de depresie
in cazul saraciei/ adictiilor / discriminarilor , etc)
 consecințele sociale ale problemelor de sănătate mentală (stigmatizare a,
margina lizare a, excludere a socială a persoanelor cu tulburari psihice grave, de ex.
tulburari psihotice ); consecinte le sociale sunt adesea mai dureroase decât
simptomele psihopatologice, și
 interfața individ/ familie și mediul social , zona primară de evaluare și intervenție
în asistența socială: evaluarea nevoilor, dificultăților și a resursele curente

24 (prezente si absente) , facilitarea accesului la resursele identificate (atât interioare,
cât și exterioare persoanelor/ familiilor), promovarea sănătății mentale po zitive ,
abilitare/ capacitare ( empowerment ) și recuperare
În acest sens, invităm cititorii să își readucă aminte și să aibă în vedere conceptele
cheie din asistența socială cu care s -au familiarizat în primii ani de studenție: probleme
sociale, nevoi și re surse, evaluare ecologică și intergenerațională, valori fundamentale în
asistența socială, misiunea și rolurile asistenților sociali, dreptate socială, lupta impotriva
prejudecatilor si discriminarii, destigmatizare, incluziune socială, abilitare/ capacita re
(empowerment ), etc.
Clasificarea tulburărilor psihice după DSM IV, Manualul de diagnostic și
statistică a tulburărilor psihice18, la care se va face referire în această lucrare este un ghid
care orientează practica psihiatrilor și psihologilor clinicieni , nicidecum a asistenților
sociali. Cu toate acestea, axa IV din DSM IV vizează direct problemele psihosociale și
de mediu social care fac obiectul evaluării și intervenției în asistența socială; acestea sunt
probleme:
 legate de suportul primar (abuz, divo rț, separare, deces, boală în familie, etc)
 de mediu social (ex. discriminare etnică/rasială, pensionare, singurătate, etc)
 educaționale (ex. de învățare, conflicte cu colegii și profesorii, analfabetism)
 profesionale/ ocupaționale (șomaj, condiții stresan te de muncă, etc.)
 legate de condițiile de locuit (lipsă adăpost, dotarea insuficientă a locuințelor)
 economice (ex. sărăcie, datorii)
 probleme determinate de accesul la serviciile de sănătate (servicii medicale
insuficiente sau private foarte costisitoare , condiții opresive ale asigurărilor
medicale/ nedecontarea anumitor servicii medicale sau decontarea lor doar
pentru anumite persoane, fenomenul ”șpaga ”, absența transportului, etc.)
 probleme legate de încălcări ale legii (arest, detenție, acționarea în i nstanță)
 alți stresori psihosociali sau de mediu (accident, boală, violență în familie,
abuz sexual, sistem social opresiv/ violența structurală și culturală în școli și
spitale, expunerea la război și calamități naturale, etc.)

18 Axele I -V din DSM IV sun t prezentate în anexă

25 Printre criticile aduse DSM -ului și completările sugerate din perspectiva asistenței
sociale, Corcoran et al (2006, p.23 -27), punctează faptul că:
1. lipsește evaluarea resurselor, a punctelor forte (competențe, talente, abilități)
2. problemele existențiale si sociale sunt medicalizate, de ex. durerea în experiențele
de pierdere, doliul obișnuit
3. sunt favorizate generarea de profit pentru Asociația Psihiatrilor din America
(APA), precum și interesele financiare ale companiilor de asigurări (și
farmaceutice)19.
Denis Saleebey (2001) propun e o axă în plus la DSM, axa VI care explorează
punctele forte și nevoia de promovare a sănătății mentale pozitive, de dezvoltare a
resurselor umane : abilități, talente, virtuți. De exemplu, codul 300: calități personale, 301:
a fi demn de încredere, codul 302: inițiativă, codul 303: introspecție.
Programele de cercetare și intervenție în asistența socială care ar putea contribui la
prevenirea agravării consecințelor sociale în diferite condiții de sănătate mentală, precum
și la rezolvarea problemelor socia le care generează diferite probleme de sănătate mentală,
sunt di n nefericire subfinanțate și în România . Subfinanțarea serviciilor de asistenț ă
socială în sănătate și lipsa de preocupare pentru problemele sociale asociate sănătății și
sănătăți i mentale, fa ce dificilă distantarea asistenței sociale de modelul medical în
abordarea problemelor de sănătate mental ă. Accentuarea unilaterală a conceptelor de
boală, deficit, medicație și cronicitate, caracteristice pentru paradigma biomedicală, intră
în conflict cu misiunea și valorile profesionale de bază ale asistenței sociale.
Avem nevoie să înțelegem DSM în primul rând pentru a comunica cu psihiatrii și
psihologii clinicieni, însă nu avem nevoie să -l utilizăm pentru a ne ghida practica de
asistență socială în să nătatea mentală. Clasificarea, susțin Comptom & Galaway (1989),
intră în joc atunci când profesioniștii se străduiesc să evalueze sau să formuleze un
diagnostic ca și ghid pentru selectarea celor mai adecvate proceduri pentru a face față
problemei. Posibil că există un conflict inerent între nevoile științei de a ordona și
clasifica, pe de o parte și umanismul asistenței sociale, pe de alta parte. Clasificarea ar
putea avea ca și consecință, – atât în rândul psihiatrilor cât și a psihologilor și asistențilo r
sociali – raportarea față de persoane mai degrabă ca față de obiecte plasate în diverse

19 v. Dr. Luois De Brouwer (2007), Mafia Farmaceutică & Agro -Alimentară , Excalibur, București

26 categorii decât ca față de persoane individuale, unice și irepetabile. Știm că acest gen de
raportare duce la încălcarea unei valori fundamentale în asistența socială , respectul pentru
demnitatea și unicitatea individului. Această valoare, transpusă în practică, necesită
evitarea de a folosi clasificări, etichetări, generalizari în comunicarea cu oamenii și lupta
împotriva stereotipiilor și stigmatizărilor de orice fel . Procedurile de evaluare în termeni
de participare a asistentului social cât și a persoanei asistate la înțelegerea problemei ,
susțin Comptom & Galaway (1989) , precum și dezvoltarea unui plan de intervenție bazat
pe analizele interacțiunii persoana – situație așa cum este traită de beneficiarul serviciilor
de asistență socială minimizează nevoia de clasificare în asistența socială a persoanelor
cu probleme de sănătate mentală și totuși menține rigoarea stiințifică în munca cu datele
valide și fidele, precu m și căutarea conștientă a explicațiilor alternative.

Exercitii:
Revedeti conceptele cheie din asistența socială cu care v -ati familia rizat la IAS,
TPAS si MASIF20: probleme sociale, nevoi și resurse, evaluare ecologică și
intergenerațională, valori fundam entale în asistența socială, misiunea și rolurile
asistenților sociali, dreptate socială, lupta impotriva prejudecatilor si discriminarii,
destigmatizare, incluziune socială, abilitare/ capacitare ( empowerment ), etc.
Studiu de caz: Rodica PP a fost adusa l a serviciul medical de urgenta UPU de
catre sotul ei Andrei PP dupa o tentativa de suicid. Ulterior, Rodica a acceptat sa fie
internata la Psihiatrie – sectia acuti, urgente psihiatrice, unde a avut loc prima intalnire
a familiei PP cu asistentul social. R odica si Andrei s -au intalnit prima data in urma cu
15 ani, in Petrosani , unde Andrei lucra ca inginer de mine , petrol si gaze iar Rodi ca,
camerista la un hotel. Cei doi s -au simtit foarte atrasi unul de celalalt si s -au casatorit
destul de repede, cand au descoperit ca Rodica este insarcinata. Familiile celor doi au
dezaprobat silentios aceasta casatorie. Familia ei era preocupata de diferenta de etnie si
religie dintre cei doi si era suparata de mutarea lor la Targu M ures, ceea ce o indeparta
pe Rodica de ei. Familia lui Andrei, de care el s -a simtit tradat, desi nu a criticat -o
niciodata pe Rodica in mod deschis, a lasat sa se inteleaga destul de clar faptul ca nu
aproba casatoria lor si nu o v or accepta pe Rodica in familie, nu a oferit cuplului sprijin

20 Introducere in Asistenta Sociala, Teorii si Practici in AS, Metode de AS: individ si familie, etc.

27 emotional si nici ocazii de socializare. Andrei, timid, retras social, cerebral, absorbit de
munca lui, cand nu era plecat in delegatii, petrecea mult timp in studiu , lectura si creatie
de poezii. Rodica, persoana mai dinamica, plina de viata, si -a dedica t timpul si energia
pentru cresterea si educarea copilului lor Mihai, ingrijirea caminului si gradinii. Rodica,
oarecum mandra, foarte constienta de accentul ei tiganesc si lipsa de educatie formala,
si-ar fi dorit sa lege prietenii cu alte femei sau cuplu ri din vecinatate sau din comunitatea
ei religioasa. Vecinatatea era compusa din familii de romani si maghiari, cu care initial,
Rodica a incercat sa socializeze. Femeile pe care Rodica le -a invitat la cafea, lucrau sau
erau prea ocupate cu propriile activ itati pentru ca sa raspunda invitatiilor facute de
Rodica. Pe de alta parte, Andrei era prea putin interesat sa socializeze cu alte cupluri
sau sa participe la activitatile comunitatii religioase. Andrei era amabil, introvertit, din
ce in ce mai absorbit d e proprii le lui interese si mai distant emotional de Rodica si nu
realiza cat de nefericita era Rodica pe zi ce trece, cu atat mai mult cu cat ea detesta sa se
planga. O vizita la Petrosani, a intristat -o pe Rodica si mai tare, cand a realizat si mai
pregnant ca nu mai apartine de nici o lume. Pe de alta parte, Andrei realiza ca s -ar
putea apropia de propria lui familie, doar daca renunta la Rodica. A decis sa ramana
distant de familia lui. Cu timpul, de-a lungul anilor, Rodica a inceput sa fie perceputa de
vecini ca fiind „ ciudata” si la randul ei, Rodica a inceput sa se compo rte din ce in ce mai
excentric, putea fi observata facand curatenie in curte, din ce in ce mai des si pana
noaptea tarziu, devenea teribil de iritata si facea scandal daca pisicile, ca teii sau mingea
copiilor din vecini ajungeau in curte la ea. Vecinii au inceput sa foloseasca cuvinte ca
“ciudata”, “paranoica” dupa ce Rodica a acuzat -o pe una din femeile din imediata
vecinatate ca il incurajeaza pe fiul ei sa ii sparga geamul cu mingea. In dimineata in
care Rodica a avut tentativa de suicid, una din vecine a sunat la protectia animalelor
acuzand -o pe Rodica ca i -a otravit pisica si numind -o “tiganca nebuna”.

1. Realizati ecoharta pentru situatia prezenta a familiei PP. Folosind axa IV din
DSM IV, denumiti problemele psihosociale si de mediu cu care se confrunta
familia PP.
2. Identificati nevoile familiei si resursele (insuficiente/ absente) pe car e le-ar
putea accesa/ dezvolta familia PP cu sprijinul asistentului social. Schitati un

28 plan de i nterventie in felul urmator: i n functie de resursele care ar urma sa fie
accesate / dezvoltate , realizati o ecoharta in viitor, la 2 ani dupa f inalizarea
interventiei sociale.
3. Identificati punctele tari, resursele interioare si exterioare membrilor familie i/
familiei, materiale si spirituale (virtuti, calitati personale, competențe, talente,
abilități) pe care familia a putut conta pana la momentul internarii de urgenta .

4. Cele mai frecvente tulburari psihice.
Definitie operationala si interventie

Tulburarile de anxietate

In mod clasic, anxietatea este axul central a l nevrozelor care reprezinta domeniul
cel mai intins al psihopatologiei cu etiologie dominant psihogena (Tudose, 2007). Clasic,
tulburarile nevrotice erau impartite in nevroze nediferentiate (neurastenia, nevroza
depresiva, nevroza anxioasa) si nevroze dif erentiate (nevroza fobica, obsesiv -compulsiva,
stari nevrotice cu exprimare motorie si nevroza isterica). Nevroza este o categorie
nosologica pe care clasificarile moderne nu o mai accepta . In clasificarea americana a
bolilor mentale DSM III si DSM IV , se renunta la termenul de nevroza , deoarece multi
dintre psihiatri asociaza acest termen cu teoriile psihanalitice care explica etiopatogeneza
si psiho terapia nevrozelor (Tudose, 2007) .

Elementul esential in anxietatea generalizata dupa DSM IV o constituie
anxietatea si preocuparea excesiva care survin mai multe zile timp de cel putin 6 luni in
legatura cu un numar de evenimente sau activitati (de ex. performanta in munca sau
scolara, finante, protectia copiilor, randamentul profesional, reparatiile masinii, etc.).
Preocuparile pentru viata cotidiana sunt percepute ca fiind incontrolabile si sunt asociate
cu simptome somatice (oboseala excesiva, cefalee, hiperactivitate vegetativa ca de ex.
simptome gastrointestinale, cardiovasculare, etc.). Anxietatea si preo cuparea excesiva

29 sunt asociate cu 3 sau mai multe dintre urmatoarele 6 simptome in ultimele 6 luni: 1.
ingrijorare si neliniste greu de controlat sau sentimentul de stat ca pe ghimpi, 2.
fatigabilitate rapida, 3. dificultate in concentrare sau senzatie de vid mental, 4.
iritabilitate, 5. tensiune musculara sau tonus muscular crescut (cefalee, agitatie), 6.
perturbare de somn (dificultate de adormire sau de a ramane adormit sau somn nelinistit
si nesatisfacator)21.
ICD 10 pentru anxietatea generalizata, susti ne Tudose, pune in evidenta
urmatoarele conditii: pacientul sa aiba simptome primare ale anxietatii mai multe zile, cel
putin cateva saptamani in sir: temeri pentru viitoare nenorociri, sentimentul de a fi „pe
marginea prapastiei”, dificultati de concentra re, tensiune motorie, framantare permanenta,
cefalee tip tensiune, tremuraturi, incapacitate de relaxare, hiperactivitate vegetativa:
ameteli, transpiratii, tahicardie22 sau tahipnee23, disconfort epigastric, gura uscata24.
Numeroase afectiuni somatice si ut ilizarea unor medicamente pot fi insotite de
anxietate (Tudose, 2004). Anxietatea poate insoti: 1. anemia, angina pectorala, astmul,
aritmiile cardiace, bronhopneumopatia cronica obstructiva sau boala fumatorilor (BPOC),
hiperparatiroidism, hipertiroidism, hipotiroidism, hipoglicemie, simptome de menopauza,
etc. 2. consumul de alcool, amfetamine, antihipertensive, antihistaminice, cofeina,
cocaina, dopamina, efedrina, epinefrina, glucocor ticoizi, halucinogene, agenti tiroidieni,
sevraj ul dupa utilizarea de sedative hipnotice, etc.
Cele mai eficiente forme de interventie in anxietatea generalizata sunt, dupa
Comer (2015 ): 1. terapia cognitiva dupa Beck, pentru identif icarea, evaluarea si
corectarea erorilor sistematice de gandire , ale gandurilor automate, dia logului intern si
convingerilor de baza care declanseaza si intre tin raspunsurile de anxietate; 2.
antrenamentul de managment al stres ului (antrenament de relaxare, de ex. trainingul
autogen sau relaxarea musculara progresiv a, biofeedback pentru controlul simptomelor
somatice, etc.)25; 3. terapia medicamentoasa, de ex. hipnoticele si sedativele,

21 Vezi anexa 2, chestionarul Hamilton pe ntru evaluarea anxietatii
22 tahicardie (conf. dexonline.ro) accelerarea anormala a batailor inimii datorita unui efort fizic, unei
emotii, unei afectiuni cardiace, etc.
23 tahipnee (conf. dexonline.ro) accelerarea respiratiei
24 vezi anexa 2, evaluarea anxie tatii (chestionarul Hamilton)
25 pentru mai multe informatii cu privire la diferite forme de psihoterapii, vezi: Dafinoiu si Vargha (2005),
Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iași

30 anxioliticele, tranchilizantele, pentru suplimentarea deficitului de neurotransmitator
GABA, acidul gama aminobutiric as ociat cu simptomele de anxietate .

Tulburare a de panica si atacurile de panica. DSM IV descrie 3 tipuri de
atacuri de panica , fiecare tip de atac fiind definit printr -un set diferit de relatii intre
debutul atacului si prezenta sau absenta declansatorilor situationali care pot include
semnale exter ne (ex. un individ cu claustrofobie are un atac in timp ce se afla intr -un
ascensor oprit intre statii) sau semnale interne (ex. cognitii catastrofale referitoare la
consecintele palpitatiilor cardiace). 1. In atacurile inopinate (nesemnalizate), atacul es te
perceput ca survenind spontan, „din senin”, individul nu asociaza debutul cu un
declansator situational intern sau extern. 2. Atacurile circumscrise situational
(semnalizate) sunt cele care survin aproape invariabil la expunerea sau la anticiparea
expun erii la un semnal sau declansator situational (de ex. o persoana cu fobie sociala are
un atac de panica la participarea sau la ideea ca va trebui sa vorbeasca la o intrunire
publica). 3. Atacurile de panica predispuse situational sunt similare cu cele circ umscrise
situational dar nu sunt asociate invariabil cu semnale si nu intervin necesarmente imediat
dupa expunere (de ex. apare doar uneori cand conduce sau doar dupa ce a condus o
jumatate de ora). Atacurile repetate de panica inopinate devin cu timpul ci rcumscrise sau
predispuse situational, desi atacurile inopinate pot persista.
Panica implica atacuri de panica repetate si inopinate, perioade scurte de frica sau
teroare intensa, acompaniate de cel putin 4 din 13 simptome somatice sau psihice de
anxietate . Atacul de panica apare si dispare brusc, este inopinat, adica nu este predictibil ,
„apare din senin”; atinge culmea in cel mult 10 minute . Simptomele psihice ale atacurilor
de panica descrise in DSM IV sunt: frica/ teroare, teama de moarte, teama de a nu
innebuni , teama de a nu avea un atac de cord sau o criza epileptica, teama de a nu -si
pierde controlul , sentimente de derealizare26, depersonalizare27, parestezii28 in

26 derealizare , sentimentul ca lumea externa este stranie sau ireala (DSM I V); subiectul pierde senzatia de
familiaritate pe care obiectele lumii reale ne -o dau in mod normal; este o tulburare a constiintei realitatii
obiectuale in absenta unor tulburari perceptive (Tudose, 2004, p. 48)
27 depersonalizare, tulburare disociativa de scrisa de DSM IV, caracterizata prin sentimentul persistent sau
recurent de a fi detasat, instrainat de sine, de propriile procese mentale sau de propriul corp, ca si cum
subiectul ar fi un observator extern al propriilor procese mentale sau al propriului corp, sentimentul ca
viseaza; testarea realitatii este mentinuta intacta, subiectul realizeaza ca este numai o senzatie, ca el nu este
un robot (DSM IV); tulburare a constiintei propriei persoane, alterare a sentimentului propriului Eu

31 extremitatile membrelor . Simptomele somatice descrise de DSM IV pentru atacul de
panica sunt: palpitatiile / tahicardia , durere sau disconfort precordial, dispnee29 sau
senzatie de strangulare/ inec, dureri de cap/ ameteala sau vertij , senzatie de „valuri de
rece si cald” / transpiratie si frisoane, greata sau disconfort abdominal . Daca aceste ata curi
apar intr -o situatie specifica, cum ar fi intr -un autobuz sau intr -o multime, pacientii pot
ulterior sa evite situatia respectiva (reactie fobica) . In mod similar, atacuri de panica
frecvente si imprevizibile pot produce teama de a nu fi singur sau de a merge in locuri
publice (reactie de agorafobie) . Un atac de panica este adesea urmat de o teama
persistenta de a avea un alt atac. Pentru un diagnostic cert de tulburare de panica, trebuie
sa aiba loc mai multe atacuri de panica severe intr -o perioda de aprox. o luna : in
circumstante in care nu exista un pericol obiectiv, atacurile de panica sa nu poata fi
datorate unor situatii cunoscute sau previzibile, intre atacuri trebuie sa existe intervale
libere de simptome anxioase (desi anxietatea anticipatorie este obisnuita).
Cele mai eficiente forme de interventie in tulburarile de panica sunt, dupa
Comer (2015 ): terapia cognitiva si terapia medicamentoasa (unele anxio litice,
antidepresive) . Obiectul interventiei cognitive este gandirea catastrofic a, distors ionata
care exacerbeaza simptomele prezente in ti mpul atacurilor de panica. Gandirea
catastrofica se refera la convingerea ca in timpul atacurilor inopinate sau la expunerea la
stimulul fobic (in cazurile atacurilor de panica circumscrise situational) persoana care
sufera de panica va muri, va colapsa, va pierde control ul, va avea un atac de cord sau o
criza epileptica.

resimtita ca o nesi guranta anxiogena fata de propria persoana si identitate „ca si cum” acestea ar fi in
pericol iminent de disparitie. Pastrand constiinta personalitatii lor anterioare unii bolnavi traiesc dureros
modificarea Eului, instrainarea fata de el. Transformarea ac estuia poate imbraca numeroase aspecte clinice:
sentiment de vid interior, nesiguranta si indecizie in actiune, sentiment de inautenticitate a trairilor,
amintirilor, ideilor, devalorizarea personalitatii, afectivitatea este modificata, sentimentele deveni nd terne si
imobile, nelinistea domina paleta afectiva, viata pare a se desfasura in gol, cu incetinitorul, bolnavul parand
a fi un spectacol dramatic pentru sine insusi; alterarea sentimentului de corporalitate/ desomatizare,
derealizare. Se intalneste in : surmenaj, halucinatii fiziologice care pot sa apara la adormire/ trezire, conditii
psihopatologice (atacurile de panica, stresul acut si posttraumatic, sindromul burnout de epuizare/
neurastenie, stari depresive, bufeuri delirante, tulb. obsesiv -fobica, tulb. de personalitate obsesiv –
compulsiva, debutul psihozelor)/ (Tudose, 2004, p. 49)
28 parestezie (conf.dexonline.ro), senzatie de furnicatura, amorteala, intepatura, de arsura sau rece in
absenta oricarui excitant
29 dispnee (conf.dexonline.ro) greutate i n respiratie, scurtare a respiratiei

32 Tulburarile anxioase fobice se refera la un grup de simptome cauzate de obiecte
sau situatii care provoaca frica (de locuri, spatiu, conta cte inter umane, de animale, de
boli, etc); fobia este frica intensa cu caracter irational recunoscut ca atare si care nu poate
fi controlat volitiv, frica declansata de un obiect sau o situatie care nu au prin e le insele
un caracter periculos (Tudose, 2004 ). Fobiile sunt proiectii ale anxietatii care pot invada
oricare din obiectele si situatiile realitatii de care experienta individuala se leaga int -un
mod oarecare. Astfel, dupa Mallet mentionat de Tudose, relicvele fricilor din prima
copilarie sunt fobiil e de animale mari, iar cele din a doua copilarie – de animale mici si
insecte. Daca in cazul anxietatii, teama nu are obiect, in fobie ea capata caracter specific
(forma, nume, localizare). Dupa Tudose (2004), simptomele incluse in fobie sunt: a.
Victima s imte brusc o panica , o teroare persistenta s i fara cauza, intr-o situatie care nu
prezinta peric ol, b. Persoana recunoaste ca t eama depase ste limi tele normale si este
resimtita ca o amenintare in fata unui pericol, c. Reactia fobica este automata,
necontro labila, persistent a, d. Apar reactii fizice (vegetative) de insot ire: palitatii
cardiace, respirati e superficiala, tremor, transpiratii, etc., e. Persoana fuge de te ama unor
obiecte sau situatii si precautia de a le evita poate altera procesul de munca, re latiile
sociale si necesita o consultatie psihiatrica, f. Contemplarea perspectivei de a intra intr -o
situatie fobica genereaza de obicei anxietate anti cipatori e. Categoriile de fobie definesc
cauza reactiei si modul de evitare. Fobia se poate dezvolta dup a un atac de panica.
Alteori, pacientii cu fobie nu au avut niciodata un atac de panica. DSM I V descrie
agorafobia, fobia/ anxietatea sociala si fobiile simple sau specifice (Tudose, 2004, 2007) .
Agorafobia se de fineste, conform DSM IV, prin teama in lega tura cu faptul de a
se afla in locuri sau in situatii din care scaparea poate fi dificila (jenanta), sau in care nu
este accesibil ajutorul in eventualitatea unui atac de panica ori a unor simptome similare
panicii (de ex. frica de a nu avea un atac subit de ameteala ori un atac de diaree).
Anxietatea duce de regula la evitare a unei diversitati de sit uatii care pot include : a fi
singur in afara casei, sau a fi singur acasa, a te afla in multime, a calatori cu automobilul,
autobuzul sau avionul ori a te afla pe un pod sau intr -un ascensor. Unii indivizi sunt
capabili sa se expuna ei insisi situatiilor temute, dar indura aceste experiente cu o teama
considerabila. Adesea individul este mai capabil sa se confrunte cu situatia temuta cand
este insotit de un com panion. Desi DSM IV descrie si agorafobia fara istoric de panica,

33 majoritatea agoraf obiilor apar dupa atacuri repetate de panica „sp ontane” , inopinate. De
aceea pacientii se tem de un nou atac de panica in mod anticipativ si evi ta sa mai m earga
in locuri sa u situatii unde ei stiu ca a aparut un atac de panica. Persoanele cu agorafobie
pot dezvolta si depresie, ob oseala, tensiune, alcoolism, ob sesii (Tudose, 2004) .
Fobia sociala sau anxietate sociala se caract erizeaza prin frica excesiva de a fi
umilit sau j enat in diverse situatii sociale cum ar fi: vorbitul in public, vorbitul la telefon,
urinatul in toaletele publice (asa numita vezica rusinoasa), mersul la o intalnire, mancatul
in locuri publice. Mecanismele de aparitie ale fobiilor sociale sunt comune cu cele ale
anxietatii si fobiilor in general, sustine Tudose (2004). Fobiile sociale apar dupa modelul
raspunsului conditionat: un stimul nociv sau neplacut (remarca unei alte persoane,
privirile celor din jur, interpretate de cele mai multe ori eronat) se asociaza cu o situatie
neutra (prezenta intr-un anumit cadru social). I n mod clasic, pentru dezvoltarea refl exului
conditionat este necesar a repetarea asocierii descrise. Interesant, remarca Tudose, ca la
mecanismu l de producere a fobiilor apare faptul ca stimulul neplacut nu e ste necesar sa
fie repetat. Simptomul fobic apare uneori timp de mai multi ani fara ca asocierea cu
evenimentu l neplacut sa fie intarita.
Fobia simpla se refera la teama produsa de prezenta anumitor obiecte sau situatii
specifice care provoaca teroare; teama de zbor, spatii inchise, de locuri la inaltime, de
animale, administrarea unei injectii, vederea sangelui, de bo li, moarte , furtuna, etc.
Teama poate fi prod usa si de anticiparea unui obiect sau situatii specifice. Expunerea la
stimulul fobic provoaca aproape in mod constant un raspuns anxios imediat care poate
lua forma unui atac de panica circumscris situational. La copii, anxietatea poate fi
exprimata prin exclamatii, stupefactie sau agatare de ceva. Obiec tul sau situatia fobica
este evitata sau suportata cu un distres marcat iar frica aparuta este recun oscuta de individ
ca excesiva, nejustificata, inadecvata si produce o afectare semnificativa a vietii
(interfereaza cu rutina normala a persoanei, cu activitatea ei profesionala s au scolara ori
cu activitatile si relatiile sociale) .
Cele mai eficiente forme de interventie , dupa Comer (2015 ), in tulburarile
fobice , sunt: terapiile de inspiratie behaviorista sau comportamentale, de ex.
desensibilizarea sistematica, terapia prin expu nere la stimulii evitati, manag ementul
anxietatii, antrenament ul asertivitatii pentru terapia fobiilor sociale.

34
Tulburarea obsesiv compulsiva se caracterizeaza prin obsesii sau compulsii
recurente (repetate) care sunt recunoscute ca fiind excesive sau ir ationale, cauzeaza
disperare, sunt consumatoare de timp (ia mai mult de o ora pe zi) sau interfereaza cu
rutina normala a persoanei, cu functionarea profesionala sau scolara ori cu activitatile sau
relatiile sociale uzuale. Daca mai este prezenta o alta tu lburare pe axa I, continutul
obsesiilor sau compulsiilor nu se restrange la aceasta. Perturbarea nu se datoreaza
efectelor fiziologice directe ale unei substante (de ex. drog, medicament) ori ale unei
conditii medicale generale.
DSM IV defineste obsesiile ca ganduri, impulsuri, imagini persistente si recurente
care sunt experientate, la un moment dat in cursul tulburarii, ca intruz ive si inadecvate si
care cauzeaza o anxietate sau detresa considerabila30. Gandurile, impulsurile sau
imaginile obsesive nu sun t pur si simplu preocupari excesive in legatura cu probleme
reale de viata. Persoana incearca sa ignore sau sa suprime astfel de ganduri, impulsuri sau
imagini, ori sa le neutralizeze cu alte ganduri sau actiuni. Persoana recunoaste ca
obsesiile sunt un pr odus al propriei minti (nu impuse din afara ca in insertia de ganduri).
Exemple de teme obsesive ( dupa Tudose, 2004) sunt: teama morbida de contaminare (de
microbi, murdarie, HIV/ SIDA, boli infectioase, etc), ordine si simetrie (lucrurile trebuie
sa fie p erfect aliniate sau aranjate intr -un anumit mod), imagini cu continut agresiv,
terifiant (ranirea membrilor familiei, sinuciderea, uciderea altor persoane), imagini cu
teme sexuale, obsesii pe teme religioase, morale (scrupule).
Compulsiile sunt comportame nte repetitive (de ex. spalatul pe maini, ordonatul,
verificatul) sau acte mentale (de ex. acte de rugaciune, de calculat, repetarea de cuvinte in
gand) pe care persoana se simte constransa sa le efectueze ca raspuns la o obsesie, ori
conform unor reguli c are trebuie sa fie aplicate in mod rigid. Alte exemple de compulsii
(dupa Tudose, 2004) sunt: verificarea si reverificarea exagerata, colectarea unor lucruri
inutile in ideea ca vor fi candva necesare, ordonarea unor obiecte in mod repetat sau
executarea u nui anumit gest intr -un anunit fel pana cand se obtine senzatia de „asa cum
trebuie”, perfectionism (ex. copiii care se simt obligati sa stearga si sa isi rescrie tema

30 detresa, conform Dexonline.ro, inseamna stare sufleteasca a cuiva care se simte parasit in nenorocire,
disperare, nenorocire, stare critica

35 pana cand paginile caietului se rup sau care lucreaza pana tarziu din dorinta de a face
totul perfect) , ritualuri de repe tare (ex. persoane care se simt obligate sa citeasca de la
coada la cap dupa ce au citit normal pentru a impiedica ceva ingrozitor sa se intample sau
care se simt obligate sa intre intr -un anumit mod pe usa de un anumit num ar de ori , etc. )
Comportamentele sau actele mentale sunt destinate sa previna sau sa reduca anxietatea
sau detresa, ori sa previna un eveniment sau o s ituatie temuta oarecare. Insa a ceste
comportamente sau acte mentale, ori nu sunt conectate in mod realist cu ceea ce sunt
destinate sa neutralizeze sau sa previna, ori sunt clar excesive.
Cele mai eficiente forme de interventie , dupa Comer (2015 ), in tulburarile
obsesiv compulsive , sunt: logoterapia dup a Victor Frankl prin interventia paradoxala31
tehnici co gnitiv comportamentale precum stoparea gandurilor impreuna cu terap ia
medicamentoasa (antidepresiva ). Tudose (2004) mentioneaza in plus anxioliticile si
psihochirurgia, metoda radicala de tratament care consta in distrugerea chirurgicala de cai
nervoase la nivelul creierului. Este utilizata extrem de rar in prezent, sustine autorul, doar
in acele cazuri care sunt extrem de severe si care nu raspund deloc la nici o alta forma de
tratament. Interventia cognitiva in tulburarile obsesiv compulsive porneste de l a premisa
ca interpretarea gresita a intru ziunilor este ceea ce duce la dezvoltarea obsesiilor .
Interpretarea eronata a intruziunilor se reflecta in importanta si nevoia excesiva de a
controla gandurile, supraestimarea cu privire la probabilitatea si sever itatea
periculozitatii, responsa bilizarea proprie excesiva cu privire la prejudiciere a altora si
nevoia de certitudine si perfectionsim. Van Woppen et al (2007 )32 considera ca 80 -90%
dintre oameni se confrunta cu ganduri intruzive si ca acest fenomen este no rmal. Aceste
intruziuni sunt foarte asemanatoare in continut cu obsesiile din tulburarea obsesiv
compulsiva. Comportamentele compulsive si ritualurile , gandurile si actiunile de evitare
sunt cele care impiedica persoana de a testa, de a verifica interpreta rile eronate ale
intruziunilor si de a renunta la ele.

Criteriile de diagnostic pentru stresul posttraumatic , conform DSM IV, sunt: A.
persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in care ambele dintre cele care urmeaza

31 eficienta mai ales in simptomele compulsive, combina expunerea in vivo cu p revenirea/ blocarea
raspunsurilor/ actelor compulsive
32 Social Work in Mental Health (2007), p.388 -389

36 sunt prezente: 1. persoana a exp erientat, a fost martora ori a fost confruntata cu un
eveniment sau evenimente care au implicat moartea efectiva, amenintarea cu moartea ori
o vatamare serioasa sau o periclitare a integritatii corporale proprii ori a altora33, 2.
raspunsul persoanei a impl icat o frica intensa, neputinta sau oroare (la copii, aceasta
poate fi exprimata, in schimb, printr -un comportament dezorganizat sau agitat). B.
Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent intr-unul (sau mai multe) din
urmatoarele moduri: 1. amint iri detresante recurente si intrusive ale evenimentului,
incluziv imagini, ganduri sau perceptii (la copii, poate surveni un joc repetitiv in care sunt
exprimate teme sau aspecte ale traumei); 2. vise detresante recurente ale evenimentului
(la copii pot ex ista vise terifiante fara un continut recogniscibil); 3. actiune si simtire, ca
si cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent; include sentimentul retrairii experientei,
iluzii, halucinatii si episoade disociative de flashback, inclusiv cele care survin la
desteptarea din somn sau cand este intoxicat (la copiii mici poate surveni reconstituirea
traumei specifice); 4. detresa psihologica intensa la expunerea la stimuli interni sau
externi care simbolizeaza sau seamana cu un aspect a l evenimentului traumat ic; 5.
reactivitate fiziologica la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizeaza sau
seamana cu un aspect al evenimentului traumatic. C. Evitarea persistenta a stimulilor
asociati cu trauma si paralizia reactivitatii generale (care nu era prez enta inaintea
traumei) dupa cum este indicat de trei sau mai multe dintre urmatoarele: 1. eforturi de a
evita gandurile, sentimentele sau conversatiile asociate cu trauma, 2. eforturi de a evita
activitati, locuri sau persoane care desteapta amintiri ale t raumei, 3. incapacitatea de a
evoca un aspect important al traumei, 4. diminuarea marcata a interesului sau participarii
la activitati semnificative, 5. sentiment de detasare sau de instrainare de altii, 6. gama
restransa a afectului (de ex. este incapabil sa aiba sentimente de amor), 7. sentimentul de
ingustare a viitorului (de ex. nu spera sa -si faca cariera, sa se casatoreasca, sa aiba copii

33 Situatie de criza, de tip – stres traumatic. Vezi si Clasificarea si exemplificarea situatiilor de criza: 1. o
experienta interna a schimbarii sau a dis tresului in plan emotional, de ex: moartea neasteptata a cuiva drag,
pierderea slujbei, sarcina nedorita. 2. un eveniment social, in care un eveniment dezastruos perturba unele
functii esentiale ale institutiilor sociale existente, de ex: cutremur, inund atii, bombardamente teroriste,
uragan, accident de avion, etc. 3. practic orice eveniment suparator poate evoca o criza: dificultati in
familie si interpersonale, probleme financiare, boala fizica, accidente, tranzitia spre pensionare, etc
(Roberts, 2005) / Diaconescu Maria (2014), Terapii individuale si interventia in criza, suport de curs IDD
pentru anul II si III Asistenta Sociala UBB, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Cluj

37 ori o durata de viata normala). D. Simptome persistente de excitatie crescute (care nu erau
prezente inainte de tr auma) dupa cum este indicat de doua sau mai multe dintre
urmatoarele: 1. dificultate in adormire sau in a ramane adormit, 2. iritabilitate sau accese
coleroase, 3. dificultate in concentrare, 4. hipervigilenta, 5. raspuns exagerat de tresarire.
E. Durata p erturbarii (simptomele de la criteriile B,C si D) este de mai mult de o luna. F.
Perturbarea cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social,
profesional sau in alte domenii importante de functionare. De specificat daca este Acut :
daca durata simptomelor este mai putin de 3 luni, sau Cronic: daca durata simptomelor
este de 3 luni sau mai mult. De specificat daca este cu debut tardiv: daca debutul
simptomelor survine la cel putin 6 luni dupa stresor.
Stresul acut . Elementul esenti al il constituie aparitia anxietatii caracteristice, a
simptomelor disociative si a altor simptome care survin in decurs de o luna dupa
expunerea la un stresor traumatic extrem (stresori similari celor implicati in stresul
postraumatic)34. Fie in timp ce ex perienteaza evenimentul traumatic ori dupa eveniment,
ca raspuns la evenimentul traumatic, individul are cel putin trei dintre urmatoarele
simptome disociative : sentimentul subiectiv de insensibilitate, de detasare sau de absenta
a reactivitatii emotionale , adesea le este dificil sau imposibil de a experienta placerea in
activitatile placute anterior; se simt detasati de corpurile lor, traiesc lumea ca ireala sau ca
asemanatoare visului; o reducere a constiintei ambiantei (de ex. „a fi stupefiat”),
derealiz are, depersonalizare sau amnezie disociativa (incapacitate de a evoca un aspect
important al traumei). In plus, este prezent cel putin un simptom din fiecare grupa de
simptome cerute pentru stresul posttraumatic. Perturbarea dureaza timp de cel putin 2 zil e
si nu persista dincolo de 4 saptamani dupa evenimentul traumatic ; daca simptomele
persista mai mult de patru saptamani, poate fi aplicat diagnosticul de stres posttraumatic.
Persoana in situatie de criza , de tip stres traumatic, poate sa manifeste incoer enta,
dezorganizare, agitatie, calm, retragere/ izolare, apatie, practic oricare din simptomele
descrise in DSM IV la stres acut si tulburare de adaptare cu dispozitie depresiva/ cu
anxietate/ cu perturbare de conduita, etc. Daca simptomele de stres acut p ersista mai
mult de 4 saptamani, se ia in considerare diagnosticul de stres posttraumatic. Pentru

34 tensiunea este atat de severa incat persoana se simte confuza, co plesita, neajutorata, furioasa sau simte
deprimare acuta (competentele normale de adaptare nu sunt angajate sau nu functioneaza).

38 indivizii care au un stresor extrem dar care prezinta un pattern simptomatologic care nu
satisface criteriile pentru stresul acut, trebuie luat in considerare un diagnostic de
tulburare acuta sau cronica de adaptare. Tulburarea de adaptare se refera la aparitia de
simptome emotionale sau comportamentale ca raspuns la (un) stresor(i) identificabil(i),
survine in decurs de 3 luni de la debutul stresului si trebui e sa se rezolve in decurs de 6
luni de la terminarea stresului. Simptomele tulburarii de adaptare sunt in exces fata de
ceea ce ar fi de asteptat de la expunerea la stresor, deteriorarea in functionarea sociala sau
profesionala/ scoala este semnificativa s i aceste simptome pot persista mai mult de 6 luni
daca apar ca raspuns la un stresor cronic (ex. o conditie medicala cronica si incapacitanta)
ori la un stre sor cu consecinte persistente (ex. dificultati afective, financiare sau juridice
in legatura cu un divort) . Acest diagnostic nu se pune daca simptomele reprezinta doliul .
Comer (2015 ) propune ca interventie in stresul posttraumatic : tehnicile
cognit iv comportamentale (e xpunerea la st imulii evitati, imersia, exercitiile de flooding –
exercitii de imageri e asociate cu exercitii de relaxare ), grupuri de suport sau terapia
centrata pe exprimarea sentimentelor. Interventia in criza in stres ul acut, cat de curand
posibil dupa expunerea la evenimentul traumatic, previne cronicizarea stresului acut si
transforma rea acestuia in tulburare de adaptare sau stres prosttraumatic 35.

Tulburarile afective

Tulburarile afective se mai numesc tulburari de dispozitie si sunt impartite, dupa
DSM IV, in: 1. tulburari depresive (depresia unipolara), 2. tulburari bipolare si 3 .
tulburari afective (a. datorate unei conditii medicale generale si b. indusa de o substanta ).
Tulburarile depresive (adica, tulburarea depresiva majora, tulburarea distimica si
tulburarea depresiva fara alta specificatie) se disting de tulburarile bipola re prin faptul ca
in istoric ul celor depresive nu exista nici un episod maniacal, mix t sau hipomaniacal36.
Tulburarile bipolare (bipolara I, bipolara II, ciclotimia si bipolara fara alta specificatie)
implica prezenta (sau un istoric) de episoade maniacale, mixte sau hipom aniacale,

35 Vezi Diaconescu Maria (2014), Terapii individuale si interventia in criza, suport de curs IDD pentru anul
II si III Asistent a Sociala UBB, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Cluj
36 Celebritati care au suferit de tulburari depresive: Schopenhauer (filosof), Chopin (compozitor), Honore
de Balzac (scriitor), Marilyn Monroe (actrita)/ Comer, 1992

39 acompaniate de prezenta (sau un istoric) de episoade depresive majore37 (mai putin
ciclotimi a in care episodul depr esiv si cel maniacal nu sunt de intensitate psihotica) .
Episoadele depresive majore , respectiv episoadele maniacale (dureaza cel putin 2
saptamani/ episod) , sunt suficient de severe pentru a cauza o deteriorare semnificativa in
domeniul social sau profesional ori pentru a necesita spitalizare, in plus aceste episoade
prezente si elemente psihotice (halucinatii, idei del irante, persoana bolnava isi pierde
total sau partial simtul realitatii, nu isi da seama ca este bolnava, nu are constiinta
tulburarii psihice de care sufera). Un episod mixt apare timp de cel putin o saptamana, in
care aproape in fiecare zi sunt satisfacu te criteriile atat pentru episodul maniacal, cat si
pentru episodul depresiv major. Episoadele depresive care nu satisfac criteriile pentru un
episod depre siv major si episoadele hipomaniacale care nu satisfac criteriile pentru u n
episod maniacal – sunt categorii diagnostice din care lipsesc deteriorarile si elementele
psihotice anterior mentionate. Un episod hipomaniacal dureaza cel pu tin 4 zile , timp in
care sunt prezente cel putin 3 simptome hipomaniacale .
Tulburarea depresiva majora se caracterizeaza p rintr-unul sau mai multe episoade
depresive majore (adica, cel putin 2 saptamani de dipozitie depresiva sau pierdere a
interesului , acompaniata de cel putin 5 simptome suplimentare de depresie).
Tulburarea distimica se caracterizeaza prin cel putin 2 ani d e dispozitie depresiva
mai multe zile DA decat NU, acompaniata de simptome depresive care nu satisfac
criteriile pentru un episod depresiv major.
Tulburarea bipolara I se caracterizeaza printr -unul sau mai multe episoade
maniacale sau episoade mixte, acomp aniate de regula de episoade depresive majore.
Tulburarea bipolara I I se caracterizeaza printr -unul sau mai multe episoade
depresive majore acompaniate de cel putin un episod hipomaniacal.
Tulburarea ciclotimica se caracterizeaza prin cel putin 2 ani de numeroase
perioade de simptome hipomaniacale care nu satisfac criteriile pentru un episod maniacal
si numeroase perioade de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod
depresiv major.

37 Celebritati care au s uferit de tulburari bipolare (depresive cu alternanta de manie): Saul (regele Israelului
in sec. 11 i.H.), Abraham Lincoln (presedinte), Virginia Wolf (scriitoare), Th. Roosevelt (presedinte),
Winston Churchill (prim ministru), Ernest Hemingway (scriitor), Robert Schuman (compozitor), James
Joyce (scriitor)/ Comer, 1992

40
Depresia.
Simptomele de depresie , descrise de Com er (2015 ), sunt: 1. simptome e motionale
(sentimentul de mizerie/ de gol / a te simti “mizerabil”, “gol”, “umilit ”, de pierdere a
simtului umorului, anxietate, furie sau agitatie, de pierdere a iubirii/ afectiunii fata de
prieteni si rude), 2. simptome motiv ationale (pierder ea dorintei de a participa la
activitatile obisnuite, pierder ea/ absenta initiativei, spontaneitatii/ pot simti ca se forteaza
sa mearga la munca, sa converseze cu prietenii, sa se hraneasca sau sa faca sex), Beck
descrie aceasta stare ca paralizie a vointei: nu vreau sa fac nimic, vreau doar sa stau
singur si sa fiu lasat in pace). Suicidul reprezinta ultima evadare din activitate si
presiunile vietii. Multe persoane depresive devin indiferente fata de viata si vor sa moara,
unii chiar inc earca sa isi ia viata. 3. simptome comportamentale (activitatile scad, petrec
mult timp din zi in pat si pentru perioade lungi de timp, se misca incet, par fara energie,
vorbe sc in ritm foarte lent, contactul vizual este foarte rar / unele persoane isi pot masca
depresia zambind si aratand fericiti tot timpul , ex. Marilyn Monroe; anumite indicii/
semne faciale si comportamentale permit diferentierea fericirii autentice de depresia
mascata insa invatam sa le ignoram nedorind povara de a cunoaste adevarul), 4. simptome
cognitive (perceptia de sine n egativa, se considera inadecvate, nedorite , inferio are, poate
chiar rele , se percep pe sine ca persoane neatractive sau chiar repulsive , apare
autoblamare a pentru orice eveniment negativ chiar si pe ntru lucruri fara legatura cu ele ,
rar se crediteaza pentru realizarile pozitive, apar vinovatia si critica de sine, perspec tiva
negativa asupra viitorului si neajutorare a cu risc pentru d ezvoltarea unei gandiri
suicidar e, confuzie, incapacitatea de a-si aduce aminte lucrur i, atentia lor este usor de
distras, apare incapacitatea de a rezolva pana si cele mai mici probleme si aceste
dificultati sunt adesea mai degraba imaginate decat reale, 5. simptome somatice , dureri de
cap, indigestie, constipatie, ameteala, senzatii nepla cute in piept si durere generalizata,
tulburari de somn si de apetit, oboseala constanta, somn excesiv sau in min us cu treziri
frecvente noaptea (vezi si anexa 3, chestionarul Beck pentru evaluarea depresiei)
Uneori apar fenomene mai grave cum ar fi haluci natiile sau ide ile delirante, in
aceste cazuri vorbim de de presie de intensitate psihotica care reprezinta o urgenta
psihiatrica, asistentul social trebuind sa intervina im ediat , sustine Eisikovits (2009) ,

41 pentru a interna clientul deoarece exista riscul s inuciderii. In literatura clasica de
specialitate , depresi a cu simptome reduse se mai numeste ‘ nevroza depresiva ’38; in aceste
cazuri, pacientul constientizeaza simptomele si nu pierde contactu l cu realitatea, asa cum
se inta mpla in cazul depresiei de inten sitate psihotica. De multe ori, nevrozele depresive
apar in urma unor situatii stres ante de viata ( ex. deces, despartire, co ncediere), numele
curent fiind ‘depresie reactiva’ . Interventia in cazul depresiei39 este medicatia si terapia
cognitiva (Eisikovits , 2009) . (v. mode lul psihosocial al bolii psihice, curentul cognitivist)

Mania
Dispozitia maniacala cu simptome emotionale de euforie, motivationale de
entuziasm, comportamentale de hiperactivitate si cognitive de optimism , sustine Comer
(2015 ) aproape int otdeauna sugereaza posibilitatea unei tulburari bipolare , fie de
intensitate psihotica (psihoza maniaco -depresiva), fie de intensitate clinica moderata
(ciclotimia) . DSM IV descrie urmatoarele simptome pentru episodul maniacal si
hipomaniacal : 1. stima de sine exagerata sau grandoare, 2. scaderea necesitatii de somn
(de ex. se simte refacut dupa numai trei ore de somn ), 3. mai locvace decat in mod uzual
sau se simte presat sa vorbeasca continuu, 4. fuga de idei sau experienta subiectiva ca
gandurile sunt ac celerate, 5. distra ctibilitate (atentia prea usor de atras de stimuli externi
fara importanta sau irelevanti), 6. cresterea activitatii orientate spre un scop (fie in
societate, la serviciu sau la scoala, ori din pun ct de vedere sexual) sau agitat ie
psihom otorie, 7. implicare excesiva in activitati placute care au un inalt potential de
consecinte nedorite (ex. angajarea in cumparaturi excesive, indiscretii sexuale ori
investitii nesabuite in afaceri)
In cazurile grave, pot sa apara idei delirante de gra ndoare sustinute sau nu de
halucinatii. Din cauza ca acesti pacienti nu au consti inta bolii si pentru ca starea lor se
poate transforma usor in ceea ce se numeste "furie mani acala" (extrem de periculoasa),
acesti pacienti su nt considerati urgente psihiatrice s i trebuie internati in spital imediat,

38 In DSM III si DSM IV este denumita tulburare distimica daca simptomele de depresie dureaza cel putin
2 ani sau tulburare depresiva (disforica premenstruala, minora cu episoade de simptome depresive cu o
durata de cel putin 2 saptamani si cu mai putin de cinci itemi ceruti pentru tulburarea depresiva majora,
scurta recurenta cu episoade care dureaza de la 2 zile pana la 2 saptamani cel putin odata pe luna timp de
12 luni, postpsihotica a sch izofreniei, etc.)
39 vezi modelul psihosocial al bolilor psihice si curentul cognitivist

42 chiar cu ajutorul Politiei. Interventia in manie. Mania in faza acuta se tr ateaza strict
medicamentos, in perioadele de remisiune poate fi utila psihoterapia (Eisikovits, 2009) .

Sinuciderea
Notiunea de suicid tinde s a fie inlocuit a cu cea de conduita suicidara care include:
suicidul reusit, tentativele suicidare, ideile de sinucidere, sindromul presuicidar
(restrangerea constiintei si afectivitatii si inclinatia catre fantasmele suicidului), suicidul
disimulat (o acop erire a actului suicidar sub aspectul unui accident), parasuicidul ( gesturi
de autovatamare care nu vizeaza decesul : automutila rile, refuzul alimentar sau al
tratamentului, intoxicatia cu medicamente/ substante chimice, conduit ele de risc /
sinucideri croni ce – alcoolismul si toxicomania – ele asemanandu -se cu comportamentul
suicidar prin caracterul simbolic, prin tendintele la autodistrugere ,) (Tudose, 2007).
Etimologia cuva ntului vine de la "sui"=sine si "ucidere"= a omori. O.M.S. sustine
ca circa o jumat ate de milion de oameni se sinucid anual, mai ales la populatiile nordice
si la unguri. Femeile comit mai multe tentative de sinucidere, in timp ce l a barbati este
mai frecvent inta lnit suicidul reusit. In sinucidere se descriu doua faze: 1. Suicidatia,
adica ideile de sinucidere; 2. Suicidactia, adica trecerea la actul propriu -zis. Deoarece
persoana care a avut tentative de suicid in trecut poate repeta acest ac t, asistentul social
care face interviul va fi atent sa puna intrebari relevante in acest sens. Cauzele cele mai
cunoscute ale suicidului su nt: depresia, abuzul de toxice, schi zofrenia, evenimentele
majore negative de viata cum ar fi: pierderile, decesele sau trasaturi de personalitate
precum rezistenta redusa la frustrare, impulsivitatea, agresivit atea. Pentru asistentul
social, ideatia suicidara reprezin ta nevoia interventiei in criza pentru care asistentul
social trebuie sa fie special pregatit. Daca nu e ste special pregatit, atunci va recurge la
profesionisti i sau institutii le care pot manageria acest gen de situatie (Eisikovits, 2009) .
Edwin Schneidman defineste suicidul ca o moarte intentionata, ca o moarte
autoprovocata in ca re o persoana face eforturi constiente, directe s i intentionate de -a isi
pune capat viet ii (Comer, 2015 ). Multe persoane cu intent ii suicidare devin frecvent
preocupate in plan cognitiv cu problemele lor, isi contabilizeaza pierderile suferite,
dezvolta un sentiment al lipsei de speranță si percep su icidul ca singura soluție la
dificultatiile lor . Gandirea lor este dominata de convingere a pesimista ca circumstantele

43 lor prezente, problemele si dispozitia negativa nu se vor schimba . Cei care se jo aca cu
ideatia suicidara pot deasemenea sa dezvolte un stil dihotomic de a gandi , o gandire de
tip alb -negru care nu permite nici -o alta nuanta (o amenii si lucrurile sunt bune sau rele,
minunate sau oribile, incantatoare sau intolerabile ). Cel mai mare pe ricol in gandir ea
polarizata este impactul asupra modului de a te judeca pe tine insuti. Ai putea crede ca
daca nu esti perfect sau genial, atunci trebui e sa fi un ratat sau un imbecil . Unii clinicieni
(Comer, 2015 ) sunt de parere ca sentimentul lipsei de speranta este singurul s i cel mai
puternic indicator al intent iei suicidare, asadar acorda o atentie speciala in cauta rea
semne lor care indica lipsa de speranta atunci cand evalueaza riscul suicidar .
Lipsa de speranță este indicata de raspun surile Adevara t la urmatoarele afirmatii:
1. as putea abandona pentru ca nu exista nimic ce as putea eu sa fac ca lucrurile sa se
imbunatateasca pentru mine , 2. nu -mi pot imagina ce va fi cu viata mea peste 10 ani , 3.
viitorul meu pare intunecat, 4. nu ma pot relaxa si nu am motive sa cred ca va fi altfel in
viitor , 5. tot ceea ce vad in viitor sunt mai degraba lucrurile neplacute decat placute , 6. nu
astept sa obtin ceea ce vreau cu adevarat , 7. lucrurile nu vor merge i n felul in care imi
doresc eu , 8. eu niciodata nu v oi obtine ceea ce vreau ca urmare este prostesc sa mai
vreau ceva , 9. este foarte p utin probabil ca voi obtine vreo satisfactie reala in viitor , 10.
viitorul mi se pare vag si incert, si de raspuns urile Fals la urmatoarele afirmatii: 1.
privesc spre viitor cu speranta si entuziasm , 2. cand lucrurile merg prost ma ajuta sa stiu
ca ele nu vor ramane la fel asa pentru totdeauna , 3. am suficient timp sa realizez ceea ce
imi doresc foarte mult sa fac, 4. in viitor ma astept sa am succces in ceea ce ma preocupa
cel mai mult , 5. sunt in mod particular norocos si ma astept sa obtin lucrurile bune in
viata intr -o masura mult mare decat cei mai multi oameni , 6. experientele mele trecute m –
au pregatit pentru viitorul meu, 7. cand privesc sp re viitor ma astept sa fiu mu lt mai
fericit decat sunt acum , 8. am mare incredere in viitor , 9. astept sa mi se intample lucruri
bune mai degraba decat rele (chestionarul lipsei de sperant a Beck, Weissman, Lester et
al., 1974 / Comer, 2015 )
Perspectiva biologica pledeaza pentru functi onarea anormala a sistemului
neurotransmitatorilor la persoanele suicidare . Mania, ca si depresia, in tulburarile
bipolare, este asociata cu un nivel scazut de serotonina, in plus mania cu un nivel crescut
de norepinefrina si depresia cu un nivel scazut de norepinefrina ( compusi de tipul

44 adrenalinei ce tin de clasa catecolaminelor). Nivelul scazut de serotonina, acompaniat de
un nivel scazut sau normal de norepinefrina duce la depresie, respectiv nivelul scazut de
serotonina acompaniat de nivel crescut de n orepinefrina duce la manie. Studii recente au
pus in evidenta faptul ca nivelul scazut de serotonina poate determina , chiar in absenta
tulburarilor depresive, dezvoltarea unor sentimente puternice de ostilitate, agresivitate,
iritabilitate, nervozitate si ca persoane le cu nivel scazut de serotonina pot sa constituie un
pericol pentru sine sau pentru altii. Studiile au pus in evidenta un nivel scazut de
serotonina si la pacienti suicidari cu tulburari de personalitate, tulburari schizofrenice,
tulburari de a nxietate, nu numai la cei cu tulburari depresive (Comer, 2015 )
Perspectiva socioculturala (Durkheim) . Cu cat o persoana este mai bine ancorata
in societate (familie, comunitate religioasa, munca, etc.) cu atat riscul suicidar este mai
scazut. Cu cat pers oanele s unt mai izolate social sau implicate in relatii slabe cu mediul
social, cu atat riscul suicidar este mai mare. Aceasta perspectiva , cat si faptul ca asistentul
social poate recurge la utilizarea ecohartii in evaluare si interventie (ecoharta pentru
prezent, trecut si viitor ) pledeaza pentru rolul asistentului social in evaluare riscului
suicidar si depistarea pr ecoce a tentativelor de suicid .
Durkheim defineste trei tipuri de suicid pe baza relatiei pe care individul o are cu
societatea: 1. suicidul egoist, comis de persoane asupra carora societatea are un control
slab sau inexistent, care nu sunt integrate in societate si nu sunt preocupate de normele si
regulile societatii, de regula aceste persoane sunt izolate, alienate si nonreligioase, 2.
suici dul altruist, comis de persoane care, in contrast, sunt foarte bine integrate in
structurile societatii si care comit actul suicidar pentru bunastarea societatii , de ex. pilotii
japonezi kamikaze care isi sacrifica viata in timpul atacului aerian, calugari i si
calugaritele budiste care au protestat impotriva razboiului din Vietnam dandu -si foc, 3.
suicidul anomic, comis de persoane care traiesc in medii sociale care esueaza in a oferi
structuri sociale stabile (familii, comunitati religioase, etc.) care sa sprijine viata si sa dea
sens vietii. Spre deosebire de suicidul egoist, care este actul unei persoane care respinge
structurile societatii, suicidul anomic este actul unei persoane dezamagite de o societate
inadecvata, adesea este in dezintegrare (Comer, 2015 )

45 Interventia in criza cu persoanele suicidare (Comer, 2015 ).
Dupa tentativa de suicid , nevoia prima ra a victimelor care s-au ales cu probleme
medicale este ingrijirea medicala. Procesul psiho terapeutic poate incepe de indata ce s-a
realizat o stab ilizare din punct de vedere medical. Terapia se realizeaza de regula dupa
externare . Scopul terapiei este de a sprijini clientii pentru a obt ine o stare mentala
nonsuicidara si de a dezvolta modalitati mai constructive de a face fata la stres si de a
rezol va probleme le.
Centrele de prevenire a suicidului definesc persoanele suicidare ca persone in
situatii de criza, adica , in stres puternic, incapabile de a face fata, care se simt amenintate
sau ranite si care interpreteaza situatia lor ca fiind de neschim bat. Aceste centre incear ca
sa ajute persoanele suicidare sa perceapa lucrurile cu mai multa acuratete, sa ia decizii
mai bune, sa actioneze intr -un mod mai co nstructiv si sa depaseasca situatia de criza.
Deoarece crizele se pot intampla la orice ora din z i si din noapte, aceste centre pot sa
ofere servicii telefonice 24 din 24 de ore si primesc clientii fara programare, in regim de
urgenta. Apelantii, c ei care suna , iau legatura cu un consili er, de regula un
paraprofesionist fara o instruire profesionala a nterioara care lucreaza insa, sub
supravegherea unui profesionist din domeniul sanatatii mentale. In timpul contactului
initial , consilierul are u rmatoarele sarcini (Comer, 2015 ):
1. Stabilirea unei relatii pozitive ; ascultare, intelegere empatica fara judeca rea clientilor
pentru construi rea unei relati i de incredere care sa faciliteze interventiile ulterioare .
2. Intelege rea si clarificarea problemei ; consilierii incearc a sa inteleaga intreaga sfera
de actiune a situatiei d e criza cu care se confrunta apelantul , apoi ajuta persoana sa
perceapa criza in termeni clari si constructivi. In particular , consilierii ajuta apelantii
sa identifice problemele centrale si natura trecatoare a crizei prin care trec si sa
recunoasca alt ernativele la actiunea suicidara .
3. Evaluar ea riscului suicidar ; unele persoane sunt intr -o criz a mai mare decat altele si
mai aproape de a comite un suicid. Strategia pe care consilierul o alege, va depinde
de gradul riscului suicidar , prin urmare evaluarea riscului suicidar – cu cat mai mare
acuratete – a devenit o preocupare majora pe ntru clinicieni si cercetatori. Asistenta in
criza la centrul de prevenire a suicidului Los Angeles utilizeaz a o scala a letalitatii
pentru a es tima riscul suicidar. A cest instrument i i ajuta pe consilier i sa det ermine

46 gradul de stres, caracteristici relevante de personalitate, cat de detailat este planul de
suicid, severitatea simptomelor, resursele de ad aptare care sunt la indemana celui
care a apelat telefonic centrul . Consilierii (‚crisis workers ’) pot p rin urmar e evalua
daca apelantii ar trebui internati pentru propria lor siguranta, recomanda ti pentru
terapie sau angaja ti in alte cai de actiune40
4. Evalu area si mobilizarea resurselor apelantului ; cu toate ca se percep pe sine far a
eficienta si neajutorati, persoan ele cu tentativa de suici d au de regula unele
capacitati , puncte tari si resurse , inclusiv resurse precum rude si prieteni. Este sarcina
consilierulu i de a recunoaste, indica sau puncta si reactiva aceste resurse.
5. Formularea unui plan ; consilierul impreuna cu apelantul formuleaza un plan de
actiune. In esenta , ei negociaza si cad de acord asupra unei modalitati de a iesi din
criza, asupra unei alternative constructive la actiunea suicidara. Cu toate ca ambii
participa in formularea planului, consilierului poate sa isi asume un rol de conducere,
un rol mai activ si directiv, oferind sugestii , poate chiar favoriza nd o relatie de
dependenta (temporar a). Daca apelantii se afla in mijlocul unei tentative de s uicid,
consilierii vor incerca sa stabileasca locatia a pelantilor si sa trimita ajutor medical
imediat. Cele mai multe planuri de actiune includ o serie de sesiuni de consiliere,
fellow -up, pentru urmatoarele zile sau saptamani, fie in persoana – fata in fata, fie
prin telefo n. Consilierii negociaza de regula cu apelantii un contract, un pact de „non
suicid”41 care se refera la pro misiunea de a nu recurge la suicid sau cel putin
promisiunea de a restabili contactul daca apelantul are din noi idei suicidare. Dincolo
de acest aspect, fiecare plan necesita de regul a ca apelantul sa faca anumite
schimbari si sa ia anumite masuri in viata sa personala. Membrii familiei si prietenii
sunt de regula implicati in acest plan.
Cu toate ca pentru unele persoane suicidare interventia in criza pare sa fie un tratament
suficien t, conform studiilor, pentru 60% dintre ei este necesara terap ia de lunga durata .
Aceste a sunt cazuri in care criz a suicidara deriva din probleme cronice de adaptare si
existentiale care sunt cel mai bine abordate intr -o terapie de lunga durata. Daca centr ul de

40 vezi anexa , scala centrului de prevenire a suicidului Los Angeles
41 pact de non agresiune fata de sine

47 interventie in criza nu ofera acest gen de terapie, consilierul va recomanda acestor
persoane terapia de care ele au nevoie (Comer, 2015 ).

Schizofrenia si alte tulburari psihotice

Schizofrenia, tulburarea schizofreniforma, schizoafectiva, delirant a, psihotica
scurta, psihotica indusa, psihotica datorata unei conditii medicale generale si cea indusa
de o substanta au in comun un aspect proeminent: simptomele psihotice . Definitia ingusta
a termenului de psihotic include: idei delirante sau halucinati i proeminente, cu halucinatii
care survi n fara ca natura lor patologic a sa fie recunoscuta . Definitia mai larga include si
alte simptome pozitive ale schizofreniei (ex. dezorganizarea limbajului, comportament
flagrant dezorganizat sau catatonic) . Simptomel e pozitive se refera la exces, distorsionare
a functiilor normale (idei delirante, halucinatii, dezorganizare a limbajului, comportament
catatonic sau flagrant dezorganizat) . Simptomele negative se refera la diminuarea sau
pierderea functiilor normale: res trangere in gama si intensitatea expresiei emotionale –
aplatizarea afectiva, in fluenta si productivitatea gandirii si limbajului – alogia, in
initierea unei activitati orientate spre scop – avolitie.

Schizofrenia. Simptome pozitive si negative.
Schizof renia este o tulburare mentala ce presupune pentru cel putin o luna
existenta unei faze active de boala (criteriul A): existenta a 2 sau mai multe dintre
urmatoarele simptome pozitive (idei delirante, halucinatii, limbaj dezorganizat,
comportament catatoni c sau flagrant dezorganizat ) si simptome negative (aplatizare
afectiva, alogie sau avolitie). Daca ideile delirante sunt bizare sau daca sunt prezente
halucinatii auditive, un singur simptom este suficient pentru a satisface criteriul A pentru
schizofrenie . Simptomele si semn ele caracteristice de la criteriul A sunt asociate cu
disfunctii in sfera relatiilor interpersonale, munca sau educatie sau autoingrijire (criteriul
B). Semnele continue de tulburare dureaza cel putin 6 luni (criteriul C). Se exclud
tulburarea schizoafectiva, tulburarile a fective, patologia somatica si efectele datorate unei
substante sau drog (criteriile D si E)

48 Ideile delirante sunt convingeri eronate ce implica de regula o interpretare falsa a
perceptii lor si experientelor , sunt idei in dezacord evident cu realitatea dar in a caror
realitate persoana crede, persoana este impen etrabil a la argumentele logice . Temele
prezente in continutul lor sunt: de persecutie – cele mai frecvente (persoana crede ca este
urmarita, inselata, spionata , etc.), de referinta (persoana crede ca anumite gesturi,
comentarii, pasaje din carti , ii sunt adresate in mod special), somatice, religioase, de
grandoare. Ideile delirante sunt considerate bizare daca sunt clar implauzibile si
incomprehensibile, nu deriva din experientele de viata cotidiana, de ex. convingerea unei
persoane cum ca un strain i -a indepartat organele si i le -a inlo cuit cu organele altcuiva
fara a lasa vreo plaga sau cicatrice, convingerea unei persoane ca i -au fost sustrase
gandurile de o fort a exterioara, ca gandurile unui strain au fost introduse in mintea sa.
Halucinatiile sunt perceptii fara obiect care pot surveni in orice mod senzorial
(pot fi auditiv e, vizual e, olfactiv e, gustativ e, tactil e) dar halucinatiile auditive sunt de
departe cel e mai frecvente si mai caracteristice pentru schizofrenie. Halucinatiile sunt
patologice cand lipseste constiinta sau critica cu privire la natura lor patologica .
Dezorganizarea gandirii si limbajului . Persoana poate „aluneca” de la un subiect
la altul (” deraierea” sau ‚relaxarea asociatiilor”); raspunsurile la intrebari pot fi doar
indirect in legatura cu acestea sau complet fara nici -o legatura („tangentialitate”); mai rar,
limbajul poate fi dezorganizat asa de sever ca devine aproape incomprehensibil
(„incoerenta” „salata de cuvinte”) .
Comportament ul flagrant dezorganizat se poate manifesta intr -o varietate de
moduri . Pot fi notate probleme in orice fel de comportament orientat spre scop, acestea
ducand la dificultati in indeplinirea activitatilor vieti i cotidiene, cum ar fi prepararea
mancarii sau mentinerea igienei. Persoana poate parea a fi extrem de dezordonata, se
poate imbraca intr -o maniera insolita (de ex. imbraca mai multe paltoane, poarta esarfe si
manusi intr -o zi calduroasa) ori poate manifes ta un comportament sexual clar inadecvat
(de ex. se masturbeaza in public) sau agitatie nedeclansata de ceva si imprevizibila (de
ex. strigate sau injuraturi) .
Compor tamente motorii catatonic e include o reducere marcata a reactivitatii la
ambianta, uneori atingand gradul extrem de inconstienta completa (stupor catatonic),
mentinera unei posturi rigide si rezistenta la eforturile de a fi mobilizat (rigiditate

49 catatonica), rezistenta activa la instructiuni ori la tentativele de a fi mobilizat (neg ativism
catatonic), luarea unor posturi inadecvate sau bizare (postura catatonica) ori activitate
motorie excesiva, fara scop si fara stimul declansator (excitatie catatonica) .
Aplatizare a afectiva este extrem de frecventa si este caracterizata prin faptul ca
facies ul persoanei pare a fi imobil si indiferent, cu contact vi zual redus si reducerea
limbajului corporal. Desi o persoana cu aplatizare afectiva poate zambi si deveni mai
calda ocazional, gama expresivitatii sale emotionale este evident diminuata cea mai mare
parte a timpului. Poate fi util sa se observe interactiunea persoanei cu egalii pentru a
stabili daca aplatizarea afectiva este suficient de persistenta pentru a satisface criteriul.
Alogia (saracirea limbajului) se manifesta prin raspunsuri scurte, lacon ice, seci.
Individul cu alogie pare a avea o diminuare a stocului de idei, care se reflecta in scaderea
fluentei si productivitatii limbajului. Aceasta trebuie distinsa de refuzul de a vorbi,
judecata clinica necesitand observarea in timp si in diverse sit uatii.
Avoliti a se caracterizeaza prin incapacitatea de a initia si persevera in activitati
orientate spre un scop. Persoana poate sta asezata lungi perioade de timp si manifesta
putin interes in a participa la munca sau la activitati sociale.

Subt ipuri le de schizofrenie . Elemente esentiale, criterii si prognostic.
Tipul paranoid. 1. prezenta de idei delirante sau de halucinatii auditive
proeminente in contextul unei prezervari relative a function arii cognitive si a afectului.
Temele ideilor delirante (p ersecutie, grandoare, mixte, gelozie, religiozitate, somatizare)
sunt organizate in jurul unei teme coerente. Halucinatiile sunt de regula in raport cu
continutul temei delirante. 2. nu sunt proeminente: limbajul dezorganizat,
comportamtentul catatonic sau dezorganizat, afectul plat sau inadecvat. Prognostic: bun,
in ceea ce priveste functia profesionala si capacitatea de a duce o viata independenta; fara
deteriorari la testarile neuropsihologice, cognitive.
Tipul dezorganizat (istoric, in alte sisteme de clasificare, acest tip se numea
hebefrenic ) 1. Oricare din ur matoarele sunt prezente: limbaj/ comportament dezorganizat,
afect plat sau inadecvat. 2. nu sunt satisfacute criteriile pentru tipul catatonic. Observatie:
ideile delirante sau halucinatiile, dac a sunt prezente, nu sunt organizate intr -o tema

50 coerenta, sunt fragmentare. Prognostic: prezinta deteriorarea performantei la diverse teste
neuropsihologice si cognitive.
Tipul catatonic. Tabloul clinic trebuie sa satisfaca mai intai complet criteriile
pentru schizofrenie si sa nu fie explicat mai bine de o alta etiologie (indus de o substanta,
de ex. parkinson indus de neuroleptice, sau cauzat de o conditie medicala generala sau
aparand in cursul unui episod maniacal sau depresiv major). Catatonia se refe ra la
perturbarea psihomotorie marcat a de ex: imobilitate motorie (prin catalepsie , stupor),
rigiditate catatonica, negativism catatonic, postura catatonica, excitatie catatonica (vezi
mai sus, la catatonie) , mutism, e colalie (repetarea patologica, asemene a unui papagal si
evident fara sens, a unui cuvant sau expresii abia pronuntate de alta persoana) sau
ecopraxie (imitatia repetitiva a miscarilor altei persoane). Exista risc de autovatamare sau
vatamarea celorlalti in cursul stuporului sau excitatie i catatonice severe, exista riscuri
potentiale pentru subnutrire, epuizare, febra, leziuni autoprovocate.
Tipul nediferential. Sunt prezente simptome care satisfac criteriul A dar nu sunt
satisfacute criteriile pentru tipurile paranoid, dezorganizat, catatonic.
Tipul rezidual reprezinta o tranzitie intre un episod pe deplin dezvoltat si
remisiune completa sau poate fi prezent continuu timp de multi ani cu sau fara exacerbari
acute. Prin urmare, a cest tip apare cand a existat deja cel putin un episod de schizof renie,
dar tabloul clinic actual nu prezinta simptome psihotice pozitive proeminente (ex. idei
delirante, halucinatii, etc.). Exista prob a continuitatii perturbarii ind icate de prezenta de
simptome negativ e ori 2 sau mai multe simptome A prezente intr -o forma atenuata (ex.
convingeri bizare, experiente perceptive insolite) .

Alte tulburari psihotice.
Tulburarea schizofreniforma, cu exceptia duratei sale (perturbarea dureaza de la 1
la 6 luni) si abse nta cerintei ca sa existe un declin in functionare, este caracterizata printr –
o prezentare simptomatologica echivalenta cu cea a schizofreniei.
Tulburarea schizoafectiva este o perturbare in care un episod afectiv si simptome
caracteristice fazei active a schizofreniei apar impreuna si sunt precedate sau sun t urmate
de cel putin 2 saptamani de idei delirante sau halucinatii, fara simptome afective notabile.

51 Tulburarea deliranta este caracterizata prin cel putin 1 luna de idei delirante
nonbizare, fara alte simptome caracteristice fazei active a schizofreniei (tip erotoman, de
grandoare, de gelozie, de persecutie, mixt – cand nu predomina nici -o tema deliranta) .
Tulburarea psihotica scurta este o perturbare psihotica care dureaza mai mult de o
singura zi si care se remite pana intr -o luna.
Tulburarea psihotica indusa (impartasita) este caracterizata prin prezenta unei
idei delirante la un individ influentat de cineva care are un delir existent de mai mult
timp, cu continut similar.
Tulburarea psihotica datorata un ei conditii medicale generale, simptomele
psihoti ce sunt considerate a fi consecinta fiziologica a unei conditii medicale generale
(maladii cerebrovasculare: dementa Alzheimer/ dementa vasculara, epilepsie de lob
temporal, cancer, conditii endocrine – hiper/ hipotiroidism, hiper/ hipoparatiroidism, etc.)
Tulburarea indusa de o substanta , simptomele psihotice sunt considerate a fi
consecinta fiziologica directa a unui abuz de drog, medicament sau expunerii la un toxic.

Comuni carea double bind in schizofrenie42.
Echipa lui Bateson, scoala de la Palo Alto, a abordat fenomenul comunicarii
schizofrenice dintr -un perspectiva radical diferita de acele ipoteze care priveau
schizofrenia in primul rân d ca pe o tulburare intrapsihica (tulburare de gandire,
functionare slaba a eu -lui, inundarea sau scufundarea consti intei, etc.) ce afecteaza in
mod secundar relatiile pacientului cu alti oameni si eventual relatiile acestora cu
pacientul. Bateson et al. au inversat abordarea s i s-au intrebat ce secventa a experientei
interpersonale ar induce comportamente ce ar justif ica diagnosticul de schizofrenie .
In situatii de e xpunere a copiilor la mesaje discrepante, contradictorii, lipsite de
congruenta, copii i nici nu pot parasi situatia pentru a nu -i supara pe parinti, nici nu -i pot
confrunta pe parinti, orice fac nu este co rect. Copii i care se afla prinsi in astfel de
contradictii pot reactiona prin dezvoltarea de simptome de schizofrenie. Adultii, spre
deosebire de copii, pot iesi din confuzia generata de mesajele incongruente prin evitarea
persoanelor care emit astfel de m esaje sau prin confruntarea lor. Copiii care sunt expusi
in mod repetat la situatii de double bind pot dezvolta o strategie speciala de a face fata la

42 teoria dublei legaturi enuntata de scoala de la Palo Alto (Ba teson et al)/ Comer,2015

52 aceste situatii, iar unele din aceste strategii pot duce la dezvoltarea de simptome de
schizofrenie. Exem ple de astfel de strategii sunt: 1. ignora mesajele verbale si raspunde
doar la mesajele nonverbale (metacomunicare). Aceasta strategie implica o permanenta
suspiciune cu privire la ceea ce o persoana spune, cautare a adevaratei semnificatii,
cautare de in dicii in gesturile si tonul vocal al persoanei (persoanele care raspund la
situatii incongruente in acest fel pot manifesta simptome paranoide de schizofreni e), 2.
raspunde in exclusivitate la mesajele verbale , interpretandu -le ad literam. Aceste
persoane nu vor invata sa aprecieze subtilitatile comunicarii (persoanele care raspund la
situatii incongruente in acest fel pot manifesta simptome schizofrenice de tip
dezorganizat), 3. ignora complet mesajele . Neauzind mesajele, persoanele nu vor mai fi
confuzate , devin din ce in ce mai rupte de lumea externa, izolate (persoanele care raspund
la situatii incongruente in acest fel pot manifesta simptome catatonice de schizofrenice) .
Aceasta teorie este foarte asemanatoare cu cea care a emis ipot eza mamei
schizofre nigene – mame hiper protectoare si care isi resping in acelasi timp copilul, mame
reci si dominante care par ca se sacrifica pentru altii insa de fapt isi folosesc copii pentru
gratificarea propriil or nevoi . Mamele deopotriva protective si care resping gene reaza
confuzie la copii si creeaza premisele pentru fu nctionarea schizofrenica. Alte studii
infirma aceas ta ipoteza si sustin ca marea majoritate a persoanelor cu schizofrenie au
mame care sunt timide, retrase, cu anxietate, suspicioase si cu incoerenta i n timp ce
mamele cu stil asa -zis schizofrenic nu au copii cu schizofrenie.
Alte teorii sustin ca in familiile in care mama si tatal se afla in conflict deschis si
fiecare cauta sa castige de partea sa copilul sau loialitatea lui, copilul se afla prins, tr as in
2 directii diferite si orice incercare de a -i face pe plac unuia duce la respingere din partea
celuilalt, riscul fiind retragerea copilului in simptome de schizofrenie care il ajuta sa ia
distanta de dinamica disfunctionala a interact iunilor d in fami lie si de conflictele generate
de conflictele si luptele dintre parinti.

Interventii psihosociale in schizofrenie
Boala fiind cronica, cu deficit functional (mai ales social) destul de insemnat,
tratamentul este medicamentos, consilierea si psihoterapi a fiind utile in perioadele de
remisiune (perioadel e dintre crizele acute) cand, sustine Eisikovits (2009), este posibila

53 transmiterea de informatii despre boala , despre nevoile specifice precum si despre
handicapurile clientului cu schizofren ie. Este bine ca aceste lucruri sa fie discutate si cu
familia, explicand ca pacientul este sta njenit in relatiile interumane tocmai de catre boala
sa, fiindu -i greu sa -si coordoneze propriile sentimente si reactii; din aceasta cauza pot sa
apara handicapurile sociale, de ex. clientul este inapt sa mearga cu autobuzul, sa ocupe
un loc de munca, etc. Nu este vorba de rea vointa, ci de boala. O alta sarcina importanta
este faza cand asistentul social ajuta clientul sa reia legaturile cu ceilalti, cu societatea .
Il incura jam sa se ‘ avante’ in mediul social, sa reia legaturile cu perso anele din reteaua lui
sociala, dar il sprijinim din ‘umbra’ discu tind cu el toate problemele inta mpinate.
Autonomia clientului schizofren se obtine greu dupa un puseu acut de boala, pasii
trebuind sa fie marunti. Principalul scop al consilierii este sa invatam persoana cu
schizofrenie sa traiasca cu boala sa (lucru valabil pentru orice boala cronica, psihica sau
organica). Acest lucru inseamna sa cladim un nou concept si stil de viata, in care sa fie
inclusa si boala. Un alt scop al consilierii este recunoasterea situatiilor de viata ca
declansatori posibili ai unor puseuri acute si prevenirea lor , fie prin evitare, fie printr -o
medicatie adecvata. Pacientul trebuie prevenit sincer asupra ca pacitatii lui reduse de
prelucrare a informatiei, de aceea locul lui de munca ar trebui sa fie ordonat, chiar
uniform, fara galagie, pentru a preveni suprasolicitarea si recaderea in boala acuta.
Asadar, schizofrenia este o boala cronica, fiecare puseu acu t (cu halucinatii si delir)
contribuind la scaderea substantiala a functiilor cognitive; de aceea, intre puseurile acute,
consilierea si monitorizarea lui de catre asistentul social este foarte importanta
(Eisikovits, 2009)43.
Chiar daca nu exista dimensi uni disfunctionale ale familiei care sa contribuie la
debutul schizofreniei, pacientii cu schizofrenie aflati in remisie , sustine Comer (2015 )
sunt afectati intr -o mare masura de comportamentul si reactiile membrilor familiei cu
care locuiesc (parinti, fra ti, sot/ sotie, copii). De ex. pacientii cu schizofrenie care
locuiesc cu rude care prezinta un nivel ridicat de solicitare si expresivitate emotionala se
confrunta adesea cu o rata de cadere mai mare decat pacientii care se intorc din spital in
familii cu rude mai reci, distante emotional . Pe de alta parte, membrii familiei sunt si ei
afectati de o ruda cu schizofrenie cu care locuiesc, pentru multi dintre ei fiind

43 Vezi: Reabilitarea psihosociala a persoanelor cu tulburari psihice cronice

54 tulburatoare intr -o mare masura izolarea, retragerea sociala a rudei c u schizofrenie care
interactioneaza minimal cu altii, executa sarcinile foarte incet sau arata interes scazut sau
dezinteres pentru orice, tulburator este si comportamentul social care ii pune in
incurcatura, fiind jenati de semnele de neliniste, posturile ciudate, ca vorbeste singur, etc.
Profesionistii in domeniul sanatatii mentale ( psihiatri , asistenti sociali, psihologi,
terapeuti de familie , etc.) pot asista persoanele cu schizofrenie sa faca fata la presiunile
vietii de familie, incurajandu -i sa isi foloseasca cu mai multa eficienta resursele existente
in familie si sa evite interactiunile problematice cu membrii familiei. Ei pot asista si pe
ceilalti membri ai familiei prin antrenarea abilitatilor de comunicare , rezolvarea de
conflicte, sugestii practice, educatie despre s chizofrenie44. Profesionistii incearca sa ajute
membrii familiei sa devina mai realisti in asteptarile lor, mai toleranti fata de conduitele
deviante, mai putin blamatori sau autoblamatori si confuzi, incurajandu -i sa incerce noi
structuri, modele interacti onale de comunicare. Aceste abordari ale familiei au sansa de a
reduce tensiunile in relatiile de familie si rata recaderilor. In plus, membrii apropiati se
pot organiza in grupuri de suport , impreuna cu membrii altor familii care se afla in
situatii simil are, pentru a impartasi gandurile, sentimentele lor si sprijin reciproc (Comer,
2015 ).

Tulburarile de personalitate

Tulburarile de personalitate sunt un ansamblu caracteristic si persistent de
trasaturi cognitive, afective si relationale ilustrate pr intr-un comportament ce deviaza
clar si invalidant de la expectatiile fata de persoana respectiva si de la normele grupului
social (Eisikovits, 2009) . Tulburarile de personalitate pot fi greu incadrate ca boala
deoarece ele nu se conformeaza m odelului medi cal al bolii, ocupa nd o zona ‘gri’ , intre
patologic si normal. Unii autori considera aceste tulburari ca reprezentante miniaturale
ale bolii psihice. Diagnosticul de ‘ tulburare de personal itate’ poate fi pus doar dupa va rsta
de l8 ani, aceleasi probleme numindu -se inainte de l8 ani, ‘tulburari de conduita’ .

44 psihoeducatia familiei : informatii despre schizofrenie cu privire la principiile tratamentului
medicamentos, efectele secundare ale medicatiei, informat ii despre stres si vulnerabilitate, posibilitati de
tratament, aspecte juridice, posibilitatea de autor reciproc/ “self -help” in grupuri de sustinere, recunoasterea
timpurie a semnelor de recadere.

55 Termenul echivalent este cel de ‘psihopatie’ (care nu trebuie confundat cu cel de
‘psihoza’ !). Psihopatia sau tulburarea de personalitate este o structura dizarmonica de
personalitate, adica intel igenta si functiile cognitive su nt normal dezvoltate, in schimb
afectivitatea si vointa au ramas la un nivel infantil ; acest fapt conduce la nev oi si dorinte
infantile si deci la o adaptare deficitara, problematica, la lumea adultilor.
Simptomatologie: auto control deficitar, in sensul ca desi ratiunea este normala pentru
varsta adulta, persoana se supune dorintelor si impulsurilor primare ca un copil; egoist,
orientare spre obtinerea cu orice pret a placerilor proprii, totala nereceptivitate la critica,
imposibi litatea de a invata din greselile proprii sau din experienta altora (ceea ce il face
greu adaptabil, viata lui fiind un lung sir de incercari si erori); incapacitatea de a iubi si de
a se darui cu adevarat; impulsivitate si agresivitate; atractie spre drog uri si alcool; viata
sexuala neregulata, uneori perversiuni. Debutul este greu decelabil in timp. Cauz ele pot fi
ereditare (anomalii cromozomiale, disfunctia cerebrala minima, etc), psihologic e
(privarea de afectiune la o va rsta mica, mai ales prin separar ea de mama) si sociale ,
despre care vom discuta in continuare. Relatiile dizarmonice dintre parinti, mai ales cele
marcate de violenta si abuz de droguri, boala psihica a unuia dintre parinti, dimensiunea
mare a familiei fac ca modelele prezentate copilul ui in procesul de maturizare sa fie
inadecvate unei functionari sociale normale. Tipul de educatie prea lax, prea restrictiv sau
contradictoriu din familie, precum si banda de ca rtier formata din delincventi su nt matrici
ideale pentru struc turarea dizarmo nica a personalitatii. Evolutia tulburarilor de
personalitate este spre permanentizare, uneori cu episoade paroxistice determinate de
dificultatile de viata. (Eisikovits, 2009) .
Tulburarea de personali tate este definita, in DSM IV, ca un pattern stabil i n cursul
timpului, pattern durabil de experienta interna si de comportament care deviaza
considerabil de la expectatiile culturii individului , care: A. se manifesta in cel putin 2 din
urmatoarele domenii: cunoastere, afectivitate, functionare interpersonal a, control al
impulsului; B. este inflexibil si extins in majoritatea situatiilor sociale si personale ale
individului; C. duce la deteriorare semnificativa in domeniul social, profesional sau alte
domenii de functionare; D. are debut ul in adolescenta sau precoce in perioada adulta; E.
nu poate fi explicat mai bine ca o consecinta a altei tulburari mentale; F. nu se datoreaza
consecintelor fizice ale unei substante sau ale unei conditii medicale generale.

56 Cele mai cunoscute tulburari de personali tate, dupa DSM IV, sunt:
– grupa A (apar adesea ca bizari, excentrici sau detasati) : tulburarea paranoida – cea mai
frecventa (pattern de neincredere si suspiciune, intentiile altora fiind interpretate ca
reauvoitoare ), tulburarea schizoida (detasare de relatiile s ociale si o gama restransa de
expresie emotionala) si schizotipala (de disconfort acut in relatiile intime, de distorsiuni
cognitive si perceptuale, gandire magica, credinte stranii, excentricitati de comportament)
– grupa B (apar adesea ca teatrali, cu gr andiozitate , exibitionism, instabilitate emotionala
cu fluctuatii de dispozitie, ezitari interpersonale) : tulburarea antisociala (pattern de
desconsiderare si de violare a drepturilor altora ), borderline (de instabilitate in relatiile
personale, imaginea d e sine si afecte, impulsivitate manifestata prin cheltuieli abuzive,
joc patologic, abuz de substanta, mancat excesiv, relatii sexuale dezorganizate, etc ),
histrionica (de emotionalitate excesiva si de cautare a atentiei) si narcisi ca (de grandoare,
necesi tate de admiratie si lipsa de empatie)
– grupa C (apar adesea ca anxiosi si fricosi): tulburarea dependenta (pattern de
comportament submisiv si de aderenta in legatura cu necesitatea excesiva de a fi protejat
de cineva) , obsesiv -compulsiva, (preocupare cu privire la ordine, perfectionism si
control) , evitanta (inhibitie sociala, sentimente de insuficienta si hipersensibilitate la
evaluare negativa, teama de a nu fi critica t sau umilit in public , teama de dezaprobare,
respingere) pasiv -agresiva .

Interven tie in tulburarile de personalitate .
Tratamentul poate fi medicamento s, mai ales in episoadele acute. Acesti pacienti
sunt cei mai dificili in psihote rapie, prin lipsa de motivatie pentru schimbare , prin
sentimentele puternice dar inconstante, prin lipsa de empa tie45. Socioterapia , prin
grupurile de intrajutorare , s-a dovedit pa na la urma a fi cea mai ef icienta metoda de
psihoterapie (Eisikovits, 2009 ).
Tudose (2007) sustine ca pacientii cu tulburari de personalitate solicita interventie
terapeutica doar atunci cand apar complicatii psihiatrice sau medicale, neexistand un alt
fel de motivatie pentru tratament.

45 Sunt egosintonici , in acord cu comportamentele lor (spre deosebire de egodistonie , – dezacord…)

57 Tulburarile de alimentatie46
Statisticile arata ca tulburarile de alimentat ie afe cteaza in primul rand femeile
tinere, cu varsta intre 18 -35 ani, i ntr-un procent de 1 -4%, sustine Tury et al . In deceniile
trecute ne -am intalnit mai degrabă cu anorexia, i n zilele noastre bulimi a este de trei ori
mai frecventa . Din totalul imbolnavirilor ba rbatii se regasesc doar i ntr-un procent de 2 –
10%. O alta caracteristica este faptul ca apar mai frecvent la persoane cu un statu t social
mediu sau ridicat. Multi specialisti au aratat insa ca treptat aces te diferente sociale dispar,
iar tulburarile de alimentatie devin din ce in ce mai frecvente in tarile mai put in
dezvoltate, i n randul barbatilor, varstnicilor si persoanelor cu un statut socio -economic
mai sca zut. Tulburarile de alimentat ie sunt bolile fetel or, femeilor tinere: anorexia
incepe in general intre 13 – 20 ani, iar bulimia cu 2-3 ani mai tarziu.
Anorexia. Criterii le de diagnostic conform DSM IV R sunt urmatoarele: A.
Refuzul de a mentine greutatea corporala la sau deasupra unei greutat i norma le minime
pentru varsta si inaltimea sa ( de ex. scadere ponderala si mentinerea unei greutat i
corporale la mai putin de 85% din cea as teptata ; incapacitatea de a lua in greutate plusul
sperat in cursul perioadei de crestere, ducand la o greutate corporala de mai p utin de 85%
din cea sperata . B. Teama obsesiva a subiectului ca se va ingrasa, desi are mult sub
greutatea normala . C. Tulburari ale imaginii si formei corporale datorate importantei
acestora in autoapreciere sau negarea gravitatii sta rii subponderale actuale. D. La femeile
la care s -a instalat ciclul menstrual, aparit ia amenoreei, adica absent a ciclului pe o
perioada de cel put in trei lun i (amenoreea est e diagnosticata numai in cazul in care
femeia are menstra doar in urma administra rii de hormoni est rogeni.). De specificat
tipul : tip restrictiv , in cursul episod ului actual de anorexie nervoasa persoana nu s -a
angajat regulat intr -un comportament de ma ncat compulsiv sau purgativ ( adica varsa turi
autoprovocate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme.) ; tip de ma ncat compulsiv/
purga tiv : in cursul episodului actual d e anorexie persoana se angajeaza in mod repetat
intr-un comportament de ma ncat compulsiv sau purgativ .
Pentru masurarea pierderii in greutate se foloseste indicele de masa corporala (in
prescurtare englezeasca BMI , de la body ma ss index). Aceasta se calculeaza impart ind
greutatea ( in kilograme) la patratul inalt imii ( in metri) . La femei valo area normala a

46 Tury F., Antal I., Paszthy, B (2008), DSM IV

58 acestuia se situe ază in intervalul 18.5 – 25, iar la barbat i valorile sunt mai mari, intervalul
care indica o greutat e normala fiind i ntre 20 -25. Vorbim despre sla bire anorexica atunci
cand indicele de masa corporala este mai mic de 17.5. Pentru o fa ta cu o ina ltime de 170
m si o greutate de 40 kg, valoarea indicelui de masa corporala se va calcula in felul
urma tor: BMI = 40/1,702 = 13,84 [kg/m2]. In practica, de cele mult e ori, ne inta lnim c u
formele subclinice ale tulburarilor de alimenta tie, in cazul ca rora un ul sau doua criterii de
diagnostic nu sunt satisfa cute (de cele m ai multe ori cel legat de amenor ee). Criteriile
anorexiei cand debutul este la inceputul adolescent ei, sunt : 1. Pierdere evidenta in
greutate (evitarea mancatului, voma , activitate fizica i n exces, utilizarea laxativelor) , 2.
Distorsionarea percept iei imaginii corporale , 3. Preocupari excesive privind silueta și
greutatea corporală
Bulimia. In cazul bulimiei , greutatea corporala este de obicei normala, insa
tulburarea po ate sa apara in orice stare nutritionala. Mai precis, daca simptomel e bulimiei
apar in intervalele greutat ii corporale caracteristice anorexiei, vorbim despr e anorexie,
subtipul bulimic . Criteriile de diagnostic conform DSM IV R sunt urmatoarele: A.
Episoa de recurente de consum alimentar caracterizat prin : 1. ma ncatul intr-o anumita
perioada de timp ( de exemplu i n decursul unei peri oade de doua ore) a unei cantitati de
hrana mult mai mare deca t aceea p e care ar ma nca-o alte persoane in aceeasi perioada de
timp si in condit ii similare; 2. sentimentul lipsei de control asupra episoadelor de
alimentare excesiva (subiectul simte ca nu se poate opri din mancat si/sau nu poate
controla ce si cat mananca). B. Comportament compens ator inadecvat recurent menit sa
previna cresterea i n greutate: voma provocata, utilizare excesiva de laxative, diuretice sau
alte medicamente pentru slabit; regim alimentar, exercitii fizice i n exces. C. Mancatul
compulsiv s i comportame ntele compensatorii se manifesta, in medie, cel putin de doua
ori pe saptamana, pe o perioada de minimum trei luni. D. Preocupari privind forma s i
greutatea corporală. E. Tulburarea nu apare in mod exclusiv i n cursul episoadelor de
anorexie nervoasa .
Bulimia are două subtipuri: tipul de nonpurgare , in cursul episoad elor curente de
bulimie nervoasa persoana a utilizat alte com portamente compensatorii cum ar fi repausul
alimentar periodic sau exercit iile excesive, dar nu s -a angajat in mod regulat in varsaturi
autoinduse sau i n abuzul de laxative, diuretice sau clisme; tipul de purgare

59 (autocurat are): aceasta se caracterizează prin autoprovocarea de vărsături și alte metode
de „autocurățare”. Se mai vorbeste despre o forma apropiata bulimiei, tulburarea de
mancat compulsiv , care nu este caracterizata de comportamentele compensatorii
caracteristice bulim iei, ci doar de aparit ia uno r episoade recurente de consum compulsiv
de alimente. Aces ti bolnavi de obicei sunt supraponderali. O forma de bulimie cu un
prognostic mai nefavorabil este bulimia multimpulsiv a. In aceasta situat ie controlul
impulsurilor, em otiilor este dificil pentru bolnav, iar acest lucru poate sa aiba diferite
consecint e: clep tomania (furturi compulsive), consumul de alcool si droguri, dezinhibit ie
sexuală, ten tative de automutilare s i de suicid.
Cele mai eficiente forme de interventie in cazul tulburarilor de alimentatie ,
sustine Myers (2001), sunt: terapia cognitiv comportamentala si psihoterapia
interpersonala atat in anorexie cat si in bulimie , terapia de familie mai ales in cazurile de
anorexie la adolescenti in care prezenta si cooperarea parintilor devine foarte importanta ,
terapia comportament ala pentru scadere ponderala si controlul greutatii in obezitate,
interventie si educatie nutritionala, autoajutorarea (self help) s i educatia psihosociala ,
grupuri le de suport, terapia medicamentoasa (medicatie antipsihotica in anorexie, pentru
reducerea gandirii obsesive, compulsivitatii si anxietatii; medicatia antidepresiva cand
persoanele cu bulim ie/ obezitate sunt vulnerabile la sau prezinta simptome depresive )

Tulburarile psihice diagnosticate in copilarie si adolescenta47
Intre tulburarile „copilariei” si „perioadei adulte” nu exista vreo distinctie clara.
Desi cei mai multi adulti cu probleme psihic e, de intensitate clinica sau subclinica, se
prezinta pentru atentie clinica in copilarie sau adolescenta, uneori tulburarile nu sunt
diagnosticate pana in perioada adulta. Multe tulburari descrise in alte sectiuni din DSM
debuteaza adesea in cursul copila riei sau adolescentei (ex. tulbur arile de anxietate,
distimice, psihotice, de personalitate, de alimentatie, etc.). Adultii pot fi, de asemenea,
diagnosticati cu tulburari incluse in aceasta sectiune a tulburarilor diagnosticate de regula
pentru prima data in perioada de sugar, in copilarie sau adolescenta, daca tabloul lor
clinic satisface criteriile de diagnostic relevante (ex. balbism, pica). De asemenea, daca
un adult a prezentat in copilarie simptome care au sati sfacut complet criteriile pentru o

47 Conform DSM IV, si cateva criterii (doar A, doar B sau A si B)

60 tulbu rare iar acum prezinta doar o forma atenuata sau reziduala, se specifica in remisiune
partiala . Pentru cele mai multe tulburari descrise in DSM IV este prevazut un singur set
de criterii care se aplica copiilor, adolescentilor si adultilor. Variatiile in p rezentarea unei
tulburari, atribuibile unui stadiu de dezvoltare a individului, sunt descrise intr -o sectiune
intitulata elemente specifice culturii, varstei si sexului .
In aceasta sectiune din DSM IV sunt incluse: retardarea mentala cu functionare
intele ctuala semnificativ sub medie/ QI 70 sau sub, debut inainte de 18 ani si deficite in
functionarea adaptativa; tulburari de invatare cu functionare scolara substantial sub cea
asteptata, de ex. dislexia (tulburarea de citit), discalculia (tulburarea de calc ul), disgrafia
(tulburarea expresiei grafice); tulburarea aptitudinilor motorii care include tulburarea
de dezvoltare a coordo narii; tulburarile de comunicare caracterizate prin dificultati in
vorbire sau limbaj, inclusiv tulburarea de l imbaj expresiv si/s au receptiv, bal bismul, etc.;
tulburari de dezvoltare caracterizate prin deficite severe si deteriorare pervasiva in
multiple domenii ale dezvoltarii. Acestea includ deteriorarea in interactiunea sociala
reciproca, deteriorarea in comunicare si prezenta de comportamente, preocupari si
activitati stereotipe (tulburarea autista, tulburarea dezintegrativa a copilariei, tulburarea
Aspe rger, etc.); deficitul de atentie si tulburarile de comportament disruptiv cu
referire la tulburarea hiperactivita te/ deficit de atentie si tulburarile de conduita;
tulburari alimentare ale perioadei de sugar si micii cop ilarii; ticurile; tulburar ile de
eliminare (enurezis, encomprezis), anxietate de separare, etc. In continuare prezentam
rezumativ cateva dintre aceste tulburari.
Balbismul se refera la o perturbare in fluenta normala si in timpul de structurare a
vorbirii si se caracterizeaza prin repetitii frecvente sau prelungiri ale sunetelor, silabelor
sau cuvin telor, cuvinte intrerupte de ex. pauze in interiorul unui cuvant, su bstituiri de
cuvinte cu scopul de a evita cuvintele problematice, etc. Perturbarea fluentei interfereaza
cu performanta scolara sau profesionala ori cu comunicarea sociala . Balbismul este
adesea absent in cursul lecturii orale, al cantatului ori al vorbit ului cu obiecte inanimate
sau cu animale favorite.
Tulburarea autista se caracterizeaza prin prezenta unei dezvoltari / functionari/
intarzieri anormale sau a deteriorarii , inainte de varsta de 3 ani, in: 1. interactiunea
sociala recip roca (in uzul comporta mentelor nonverbale cum ar fi privitul in fata,

61 expresia faciala, posturile corpului si gesturile pentru r eglarea interactiunii soci ale;
capacitatea de a p romova relatii cu egalii; cautarea de a impartas i bucuria, interesele sau
realizarile cu alti oameni; reciprocitate emotionala sau sociala, etc.) , 2. in limbaj , asa cum
este utilizat in comunicare a sociala (intarziere sau lipsa totala a dezvoltarii limbajului
vorbit fara compensarea in sfera nonverbala , gestica sau mimica; la indivizii cu limbaj
adecvat, deteriorarea semnificativa in capacitatea de a initia sau sustine o conversatie cu
altii; uz repetitiv si stereotip de limbaj ori un limbaj vag; lipsa unui joc spontan si variat
„de-a…” ori a unui joc imitativ social corespunzator nivelului de dezvoltare ), 3. si in
repertoriu l de activitati si interese (preocupare restransa la unul sau mai multe patternuri
stereotipe de interese, care este anormala fie ca intensitate, fie ca focalizare; aderenta
inflexibila evidenta de anumite rutine sau ritualuri nonfunc tionale; manierisme motorii
stereotipe si repetitive, de ex. fluturatul sau rasucitul egetelor sau mainilor, preocupare
persistenta pentru parti ale obiectelor)
Tulburarea de hiperactivitate/ deficit de atentie se refera la un pattern
persistent de inatent ie si, sau de hiperactivitate – impulsivitate, care este mai frecvent si
mai sever decat este observat de regula la indivizii cu un nivel comparabil de dezvoltare.
Unele simptome, care cauzeaza deteriorarea semnificativa clinic in functionarea sociala,
scolara sau profesionala, au fost prezente inainte de varsta de 7 ani. Criterii: A. 1 sau /si 2.
1. sase (sau mai multe ) din 9 simptome de inatentie au persistat cel putin 6 luni intr -un
grad car e este dezadaptativ si discrepant in raport cu nivelul de dezvolt are (incapabil
adesea de a da atentie detaliilor, in sustiner ea atentiei asupra sarcinilor de joc, de a asculta
cand i se vorbeste direct, de a -si termina temele pentru acasa/ sarcinile casnice/ obligatiile
la locul de munca; dificultati de organizare a sa rcinilor si activitatilor; are aversiune sau
evita sarcinile care necesita efort mental sustinut; pierde lucruri necesare pentru diverse
sarcini/ activitati; usor de distras de stimuli irelevanti; uituc referitor la activitatile
cotidiene). 2. sase (sau ma i multe) din 9 simptome de hiperactivitate – impulsivitate au
persistat cel putin 6 luni intr -un grad care este dezadaptativ si discrepant in raport cu
nivelul de dezvoltare (hiperactivitat e: adesea: se joaca cu mainile sau cu picioarele sau se
foieste pe loc, isi lasa locul in clasa sau in alte situatii in care este de dorit sa ramana
asezat, alearga in jur sau se catara excesiv de mult in situatii in care acest lucru este
inadecvat, are dificultati in a se juca sau in a se angaja in activitati distractive in liniste,

62 este in continua miscare sau actioneaza ca si cum ar fi impins de un motor, adesea
vorbeste excesiv de mult; impulsivitate , adesea: tranteste raspunsuri inainte ca intrebarile
sa fi fost complet formulate, are dificultati in a -si astepta randu l, intrerupe sau deranjeaza
pe altii, de ex. intervine in conversatiile sau jocurile altora).
Tulburarea de conduita se refera la un pattern persiste nt si repetitiv de
comportamente in care drepturile fundamentale ale altora ori normele sau regulile social e
majore corespunzatoare varstei sunt violate. Aceste comportamente se incadreaza in patru
grupe principale: 1. conduita agresiva care cauzeaza sau ameninta cu vatamarea fizica alti
oameni sau animale, 2. conduita nonagresiva care cauzeaza pierderea sau pr ejudicierea
proprietatii, 3. fruda sau furt , si 4. violari serioase ale regulilor (minte frecvent sau face
promisiuni spre a obtine bunuri sau favoruri, vine acasa noaptea tarziu, fuge de acasa,
chiuleste de la sc oala, etc.) . Trei sau mai multe comportamen te caracteristice trebuie sa fi
fost prezente in timpul ultimelor 12 luni cu cel putin un comportament prezent in ultimele
6 luni. Perturbarea in comportament cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in
functionarea sociala, scolara sau profesionala. Tu lburarea de conduita poate fi
diagnosticata la indivizii in etate de peste 18 ani dar numai daca nu sunt satisfacute
criteriile pentru tulburarea de personalitate antisociala.
Opozitionismul provocator se refera la un pattern de comportamen t negativist,
ostil, provocator care dureaza cel puti n 6 luni; in aceasta perioada sunt p rezente patru sau
mai multe dintre urmatoarele: adesea copilul/ adolescentul isi pierde cumpatul, adesea se
cearta cu adultii, adesea sfideaza sau refuza in mod activ sa se conformeze cererilor sau
regulil or adultilo r, adesea enerveaza in mod deliberat pe altii, adesea blameaza pe altii
pentru propriile sale erori sau purtare rea, adesea este susceptibil ori usor de enervat de
catre altii, adesea este plin de resent imente, ranchiunos s i vindicativ. Comportamentul de
opozitie in mica copilarie sau adolescenta este un element tipic de dezvoltare, poate fi
datorat procesului normal de individuatie normala daca nu cauzeaza o deteriorare
semnificativ a clinic in functionarea sociala, scolara si profesionala.
Tulburarile alimentare in perioada de sugar si mica copilarie (pica,
ruminatia48, tulburarea de alimentare specifica acestei varste). Pica se refera la mancatul

48 remestecarea repetata a alimentelor partial digerate in stomac, care apoi fie este eliminata din gu ra, fie
reinghitita

63 persistent de substante nonnutritive o perioada de cel putin o luna, este inad ecvat
nivelului de dezvoltare si nu este o parte a unei practici sanctionate cultural. Sugarii si
copiii mici mananca de regula vopsea, plastic, sfoara, par sau imbracaminte. Copiii mari
pot manca excremente de animale, nisip, insecte, etc. Adolescentii sa u adultii pot manca
argila sau lut. Tulburarea de alimentare in perioada de sugar sau mica copilarie se
refera la i ncapacitatea persistenta de a manca adecvat asociata cu incapacitatea
semnificativa de a lua in greutate ori cu pierdere a ponderala semnifica tiva in decurs de
cel putin o luna. Perturbarea nu se datoreaza unei conditii gastrointestinale sau altei
conditii medicale asociate (de ex. reflux esofagian).
Ticurile. Ticurile vocale sau/si motorii unice sau multiple (vocalizari sau miscari
motorii ste reotipe, bruste, rapide, recurente, nonritmice) survin de mai multe ori pe zi,
aproape zilnic. Ticurile motorii simple , de ex.: clipitul, incretirea nasului, scuturarea
capului, ridicatul din umeri, grimasele faciale, dureaza mai putin de cateva sute de
milisecunde. Ticurile motorii complexe , de ex. gesturi manuale, saritul, atinsul, mersul cu
pasi de dans, mirosirea repetata a unui obiect, ghemuitul, mersul inapoi, etc., au o durata
mai mare, cateva sec sau chiar mai mult. Cele tranzitorii survin cel putin patru saptamani,
nu mai mult de 12 luni consecutiv. Ticurile vocale si cele motorii cronice survin aproape
in fiecare zi sau intermitent o perioada de mai mult de un an iar in cursul ace stei perioade
nu a existat nici -o perioada fara ticuri mai lunga de t rei luni consecutiv. Diagnostic
diferential: t ulburarea nu se datoreaza unor stimulente sau unor mal adii somatice (boala
Huntigton, encefalita postvirala , etc). Ticurile vocale simple sunt sunete fara sens (de ex.
dresul vocii, fornaitul, inspiratul si exp iratul fortat pe nas, suieratul) . Ticurile vocale
complexe se refera la pronuntarea brusca a unui singur cuvant sau fraze, blocarea vorbirii,
modificarea brusca si fara sens ale inaltimii vocii, volumului, etc.
Encoprezis se refera la eliminarea repetata d e fecale in locuri inadecvate (de ex.
in pantaloni ori pe jos), fie ca este involuntar sau intentionat. Incontinenta de fecale nu se
datoreaza exclusiv efectului fiziologic direct al unei substante (de ex. laxativ). Varsta la
care apare tulburarea sau nive lul de dezvoltare echivalent este de cel putin 4 ani.
Enurezi s se refera la e misiunea repetata de urina in pat sau in pantaloni (fie
involuntar, fie intentionat). Incontinenta urinara nu se datoreaza exclusiv efectului
fiziologic direct al unei substante ( de ex. diuretic) ori unei conditii medicale generale (ex.

64 diabet, spina bifida, epilepsie). Varsta la care apare tulburarea sau nivelul de dezvoltare
echivalent este de cel putin 5 ani.
Anxietatea de separare se refera la anxietatea excesiva in legatura cu separarea
de casa sau de persoanele de care copilul este atasat (de regula parintii) . Cand sunt
separati de ei, copii sau adolescentii cu aceasta tulburare sunt adesea preocupati de teama
de a nu fi pierduti si de a nu se mai intalni niciodata cu parintii , teama ca parintii lor sau
ei insisi se vor imbolnavi/ vor suferi un accident.
Mutismul selectiv se refera la incapacitatea considerabila de a vorbi in anumite
situatii sociale (in care exista expectatia de a vorbi, de ex. la scoala) in dispretul faptulu i
ca insul vorbeste in alte situatii. Perturbarea interfereaza cu performanta educationala sau
profesionala ori cu comunicarea sociala.
Tulburarea reactiva de atasament in perioada de sugar sau mica copilarie.
Incepe inainte de 5 ani si se manifesta fie pr in 1. incapacitate persistenta de a initia sau a
raspunde intr -o maniera adecvata evolutiv la cele mai multe interactiuni sociale
manifestata prin raspunsuri excesiv de inhibate, hipervigilenta sau extrem de ambivalente
si contradictorii (copilul poate ras punde infirmierelor printr -o mixtura de apropiere,
evitare, rezistenta la consolare ori poate manifesta o vigilenta rece), fie prin 2. atasamente
difuze manifestate prin sociabilitate indiscriminativa cu incapacitate marcata de a
manifesta atasamente selec tive adecvate (ex. familiaritate excesiva cu rudele straine sau
lipsa de selectivitate in alegerea persoanelor de atasament)
Tulburarea de miscare stereotipa se refera la comportamentul motor stereotip,
aparent d irectionat si nonfunctional (ex. strangerea/ flutura tul mainilor, leganarea
corpului, lovitul cu capul, apucarea obiectelor cu gura, muscaturile autoprovocate,
piscarea tegumentelor sau a orificiilor corpului, lovir ea propriului corp . Comportamentul
interfereaza considerabil cu activitatile normale si poate duce la vatamari corporale
autoprovoca te. Diferentierea acestor miscari de ticurile simple (de ex. clipitul) este relativ
simpla, in schimb diferentierea lor de ticurile motorii complexe poate fi foarte dificila
datorita similitudinii in ceea ce p riveste intentionalitatea, ritmicitatea, directionarea.

Interventii psihosociale49.

49 Gerdtz, J. , Gerdtz, S (2007), Disorders Usually First Diagnosed in Infancy, Childhood, or Adolescence

65 Este foarte important ca parintii si asistentii sociali sa fie extrem de precauti si sa
verifice validitatea si eficienta interventiilor larg popularizate pe internet. Asistent ii
sociali au un rol important in explorarea in literatura stiintifica de specialitate a dovezilor
care probeaza eficienta cu privire la diferite int erventii si tratament in cazul tulburarilor
psihice , precum si in discutarea acestor probe cu alti pro fesionisti.
In autism , de pilda, sunt doua tipuri de tratament care pana in prezent si-au
dovedit eficienta prin cercetari stiintifice : 1. interventia comportamentalist a, de ex.
analiza comportamentala aplicata50, antrenarea cat se poate de intens a (ex. 40 ore/
saptamana) si progresiva , adica intr-o anumita ordine, a deprinderilor (ex. de a sta pe
scaun, de a urmari instructiuni le, de a asculta , etc.) intr-o faza cat mai timpurie, imediat
dupa depistarea primelor simptome de autism, precum si antrenarea par intilor ca ei sa
continue munca de terapi e in mentin erea si consolida rea rezultatelor obtinute , ceea ce
abiliteaza copilul intr-o faza ulterioara pentru a invata deprinderi mult mai avansate51, si
2. tratamentul psihofarmacologic (adica medicamentos).
Asistentii sociali au un rol important in a asista familia pentru a accesa resursele
comunitatii, ca de ex. grupurile de suport, terapia sistemica de familie, programele de
interventie precoce, programele educationale pentru parinti, programele speciale de
educatie pentru copii cu autism, etc.
In deficitul de atentie cu/ fara hiperactivitate (ADHD) cea mai efici enta forma de
interventie s -a dovedit a fi tratamentul multimodal care include : 1. medicatia
psihostimulenta , in combinatie cu 2. educarea copilului si a parintilor cu privire la
diagnostic si tratament, 3. interventii comportamentaliste . Cele mai eficient e interventi i
de educatie psihosociala s-au dovedit a fi : 1. educatia parentala in grup pentru
dezvoltarea deprinderilor de managment comportamental, a tat a propriilor
comportamente in rap ort cu copilul cat si a simptomelor de ADHD (ex. time -out/ timp de
liniste ca intarire pozitiva a comportamentelor dezirabile, laudarea comportamentelor
dezirabile, sistematizarea zilnica a recompenselor si a consecinte lor nedorite, etc) . 2.
educatia profesorilor pentru dezvoltarea deprinderilor de managment al simp tomelor la
scoala, in clasa; interventii in clasa pentru prevenirea simptomelor de ADHD.

50 Applied behavior analysis (ABA)
51 Early intensiv behavioral intervention (EIBI)

66 In tulburarile de conduita si opozitionism provocator , cele mai efic iente forme de
interventie s -au dovedit a fi cele care se bazeaza pe abordarea ecologica a conduitelor
antisociale , care tintesc preventia agravarii acestor conduite si care focaliz eaza
interactiunile dintre parinti si copii ( antrenarea parintilor, terapi e de familie) si in grup
(terapii cognitiv comportamentale de grup : exercitii si jocuri de rol pentru gestionare a
furiei, dezvoltarea asertivitatii, deprinderilor de rezolvare de probleme, etc. ).

Exercitii:
Cititi 2 roman e sau vizionati 2 filme care ilus treaza simptomele unor tulburari
psihice / ecranizeaza suferintele unei persoane / mai multor persoane cu diagnostic
psihiatric precum si atitudinea celor din jur fata de aceasta persoana / aceste persoane (de
ex. Vanatorul de cerbi 1978 regizat de Michael Ci mino, Vertigo 1958 regizat de Alfred
Hichcock, Mai bine nu se poate 1997 regizat de James L. Brooks , Veronica hotareste sa
moara 2009 regizat de Emily Young, O minte sclipitoare 2001 regizat de Ron Howard,
Zbor deasupra unui cuib de cuci 1975 regizat de Mi los Forman, Rain Man 1988 regizat
de Barry Lavinson, Solistul, etc).
Bazandu -va pe cunostintele si deprinderile acumulate pana in prezent (la IAS,
TPAS, MASIF, etc) , folosindu -va de notele de curs si sursele bibliografice indicate
pentr u realizarea fiselo r de lectura , realizati 2 compozitii (cate 2-3 pagini , fiecare ) in care :
1. descrieti simptomele identificate,
2. evaluati nevoile persoanei / persoanelor in suferinta, dificultatile / problemele cu
care se confrunta in mod curent (utilizați piramida nevoilor lui Maslow, evaluarea
ecologică Hartman invatata in anii I si II, la IAS, TPAS și MASIF si axa IV din DSM IV )
3. schitati un plan ipotetic de interventie pentru un caz ipotetic similar, pornind de
la interventiile psihosociale, de inspirație psihoterape utică, sugerate și ilustrate în film .
4. descrieti resursele pe care persoanele in suferinta le-a accesat de curand ,
resurse le si sprijin ul actual pe care ele pot conta și care susțin intervențiile cu valență
terapeutică ilustrat e de film (cele mai multe intervenții ilustrate în film sunt personale și
utilizează strategii profesionale de inspirație psihoterapeutic ă)

67 OBS: respectarea standardelor de re dactare a unui text academic se punctează (ex.
specificarea corectă a autorilor in text, bibliografiei, structura unui text academic, v.
sacri.ro/_/files/rtf/ eseuarg.rtf ).

5.Reabilitarea psihosociala a persoanelor
cu tulburari psihice cronice

Reteaua si suportul social in psihopatologie52
Pentru prima data in 1986, O.M.S. a cons iderat sistemul de suport social o
problema prioritara a politicii sanitare generale in Europa. In acest context, se discuta
mult despre problema "coping -ului" si a "abilitatilor sociale de rezolvare de probleme" ca
si problema co -participarii pacientilor la proiectele de preventie, terapie si reabilitare. O
alta problema discutata aici este cea a retelei sociale53, definita ca un set complex de
interrelatii umane constante, directe ori indirecte, pe care le stabileste indiv idul cu un
grup social. Reteaua s ociala54 variaza in functie de ciclurile vietii individului, de
contextul social -istoric si cultural, de clasa sociala, de zona urbana sau rurala, de
evenimente le de viata, etc. Reteaua sociala se clasifica in primara (familia), secundara
(colegii de munca) si tertiara (biserica, clubul, etc.). Studiul retelei sociale se face din mai
multe puncte de vedere: structura, intensitat ea legaturilor, schimbarile ei, numarul
persoanelor, caracteristicile demografice, frecventa comunicarilor, felul legaturilor –
asim etrice, unilaterale sau reciproce, felul contactelor – de rudenie, profesionale, etc.,
persoana cu rolul principal in retea, etc.
In psihopatologie este importanta studierea retelei sociale deoarece, inca din anii
1980, cercetatorii au constatat diferent e intre retelele sociale ale persoanelor sanatoase si
bolnave, fapt ce intretine boala. Astfel, in general la bolnavii psihici retele le sunt mai
mici cantitativ deca t la persoanele normale. La nevrotici scade marimea, densitatea si

52 Marta Eisikovits (2009)
53 Revedeti conceptele ev aluarii ecologice invatate la MASIF anul 2: ecoharta, relatiile individului/ familiei
cu mediul social, legaturi puternice, slabe, conflictuale, absente, focalizare pe nevoi si resurse, etc.

68 interconectarea, membrii familiei ramanand principalele persoane din retea. In psihoze,
mai ales la schizofreni, reteaua este redusa cantitativ dramatic, cu o densitate a legaturilor
mult diminuata. Cu cat reteaua sociala este mai mica si mai putin densa, cu atat riscul
recaderil or in boala este mai mare; tocmai de aceea exista institutii post -spitalicesti, de
ex. clubul terapeutic 'Estuar" in Cluj, care incearca mentinerea retelei sociale in limite
normale.
Suportul social se desprinde din reteaua sociala, fiind constituit din persoanele cu
care clientul intretine relatii continue si intime, cu care realizeaza "tranzactii psihice",
care raspund unor nevoi psihosociale proprii, care asigura sprijin continuu sau in situatii
de criza. Suportul este subsumat retelei, el nu se refera la aspecte cantitative si
indeplineste anumite functii. Principalele functii ale suportului social su nt: a. Functia
instrumentala , adica sprijin pentru rezolvarea problemelor practice, concrete; b. Functia
psihologica (afectiva): prezenta unui confid ent in care clientul sa aiba incredere, de care
sa se simta sprijinit si incurajat, aceasta constituind o nevoie specific umana.
Tranzactiile din suport cuprind schimbari ale un or parametri intrapsihici cum su nt:
dispozitia afectiva, atitudinea, cognitii le legate de diferite evenimente. Strategiile de
coping o bisnuite in aceste tranzactii su nt relaxarea, negarea, obisnuirea cu evenimentul
respectiv, adica o adaptare interioara cognitiva si/sau emotionala. Suportul social este un
"tampon" intre client si s ituatia de criza, uneori el poate deveni insa o sursa de stres, de
ex. critica familiei apropo de un schizofren constituie un stres ce poate determina
recaderea in boala, sau, in cazul unui depresiv, "incurajarea" de genul "trebuie sa ai
vointa, de fapt totul e in capul tau" contribuie la adancirea starii de depresie. In asemenea
cazuri, membrii suportului social ar trebui instruiti de profesionisti.
Uneori, exista diferente intre reteaua sociala prezentata de subiect si realitatea
obiectiva. De ex., d epresivul sau schizofrenul pot da opinii deformate de chiar starea lor
de boala, de aceea, pe langa intervievarea clientului, se recomanda intervievarea cel putin
a unui membru al suportului social. O mentiune merita facuta , faptul ca exista persoane
care din punct de vedere tipologic, temperamental au o nevoie crescuta de contacte
sociale, de ex. extrovertul. De aceea, reteaua si suport ul social trebuie apreciate tina nd
seama de tipologia persoanei concrete, a nevoilor, reprezentarilor si cerintelor sale de
relationare sociala.

69 In psihopatologie, suportul social este important deci in aparitia bolii psihice, in
protectia fata de recaderile in boala psihica sau in evolutia cazului in general. Serviciile
sociale ar trebui sa cunoasca bine suportul si retea ua sociala a fiecarui pacient , printr –
un studiu individual aprofundat al fiecarui caz in parte, gasind aici "partenerii" viabili de
dialog, posibilitatea ca acestia sa monitorizeze cazul din "interior", serviciul social
beneficiind vizibil de aceasta degr evare de sarcini. Bineinteles, pentru a face acest lucru,
anumiti profesionisti (psihologi, asistenti sociali) ar trebui instruiti special.

Serviciile de suport comunitar55
Aceste serv icii s -au nascut intre anii 1950 -1960 , concomitent cu aparitia
medicati ei psihotrope, apta sa controleze simptomele pozitive ale bolii psihice, permitind
astfel pacientilor sa traiasca inafara zidurilor spitalului de psihiatrie. A inceput ceea ce se
numeste "dezinstitutionalizarea", adica 'eliberarea" pacientilor psihici d in spitale, aparind
in mod firesc nevoia unui sistem de suport comunitar care sa vina in sprijinul nevoilor
acestui segment populational (anii 1970). Acest sistem trebuie sa cuprinda un sir intreg de
servicii, institutii si posibilitati oferite persoanelo r cu probleme psihice, pentru a -i face sa
functioneze la nivel optim in societate. Sistemul indeplineste 10 functii in scopul
indeplinirii nevoilor persoanelor cu boli psihice cronice:
1. Identificarea clientilor cu nevoi speciale, informarea lor asupra serv iciilor oferite.
2. Asistenta nevoilor umane de baza: hrana, imbracaminte, siguranta personala,
asistenta medicala generala.
3. Asistenta asistentei de sanatate mintala: accesul la tratamentele psihiatrice si
psihologice, monitorizarea tratamentului medicamentos .
4. Asistenta in criza: linii "fierbinti", functionind 24 ore din 24 si care ofera inclusiv
optiuni pentru spitalizari sau aranjamente de scurta dura ta pentru a locui
altundeva deca t acasa.
5. Servicii psihosociale si vocation ale: grupuri pentru instruirea in deprinderi
sociale, pentru dezvoltarea intereselor si activitatilor de timp liber ; gasirea unor
posibilitati de angajare adecvata.
6. Servicii ce asigura locuinte.

55 Marta Eisikovits (2009)

70 7. Servicii pentru consultanta si educatie: suport educational, asistenta si consultanta
pentru fam ilie, prieteni, angajatori .
8. Sisteme naturale de suport: grupul de intrajutorare, biserica, clubul, vecinii
9. Protectia drepturilor clientului: stabilirea unor proceduri de plangere in cazul unor
prejudicii si/sau protectia clientilor in interiorul si inafara institutiilor.
10. Case -management: facilitarea contactului doar cu o persoana sau echipa care sa
ajute clientul in luarea deciziilor.
Oricare dintre verigile acestei retele sistemice trebuie sa accentueze dezvoltarea
potentialelor de crestere, dezvoltare, a utonomie ale clientilor, adica sa accentueze
autodeterminarea clientului, individualizarea serviciilor, optimizarea ajutorului mutual si
al autoajutorarii clientilor.
Scopurile acestor servicii sunt la trei nivele: national, local si la nivelul
clientului56. La nivel national se formuleaza legislatia, politicile de sanatate mintala si
principalele structuri. La nivel local , scopurile serviciilor de sanatate mintala sunt:
furnizarea de servicii de sanatate mintala care sa acopere nevoile intregii populatii;
colaborarea cu alte organizatii locale; coordonarea programelor de interventie preventiva.
La nivelul clientului , scopul primar al serviciului este: reducerea suferintei acestuia si a
suferintei familiei acestuia, precum si re stabilirea competentei socia le. Elementele cheie
pentru furnizarea de interventii clinice eficace la nivelul pacientului sun t: * alegerea celei
mai eficace metode, * considerarea pacientului ca partener in tratament, * folosirea
familiei pacientului ca resursa, * recunoasterea intre gii game de nevoi a fiecarui pacient,
* adoptarea unei abordari longitudinale, * promptitudinea in oferirea si retragerea
interventiilor.
Informarea pacientului si ulterior negocierea tratamentului cu acesta consuma
timp, dar creste complianta la tratame nt si deci, scade numarul recaderilor in boala. In ce
priveste familia ca resursa in terapie , vom enumera mai intai cele mai frecvente
preocupari ale familiei pacientului psihic: a. Ce se va intimpla cu pacientul cand persoana
din familie care o ingrijest e direct va muri? b. Griji in legatura cu comportamentul
suicidar sau agresiv al pacientului, c. Preocupare in legatura cu hiperactivitatea
pacientului, d. Nevoia de informatii in legatura cu implicatiile genetice (de transmitere

56 Dupa Thornicroft si Tansella (1999) , citat de Marta Eisikovits (2009)

71 genetica) ale bolilor mint ale; e. Dorinta de a sti evenimentele din viata timpurie care ar fi
putut constitui cauze ale bolii actuale, f. Consultatii in legatura cu drepturile la beneficii
de protectie sociala.
In legatura cu toate aceste lucruri, asistentul social poate si trebui e sa furnizeze
informatii clientului bolnav mintal, familiei acestuia, membrilor echipei terapeutice
(medic, psiholog, asistenta medicala) sau altor organizatii si agentii care se ocupa de
acelasi pacient, de ex. tribunalul, spitalul de medicina interna, s coala sau universitatea,
etc. Bineinteles, acest fapt se petrece diferentiat, luandu -se in considerare deontologia
profesionala (mai ales aspectele legate de confidentialitate), etica personala si grija de a
nu rani prin informatia data. Recomandam (in mas ura posibilitatilor), formarea
asistentilor sociali in terapia de familie.
Vom expune ca exemplu un model larg raspa ndit in SUA (peste 2000 de agentii),
numit "Modelul reabilitarii psihiatrice sau psihosociale" si care, ca alte asemenea
sisteme, dispune de o definitie, un scop, o filosofie de lucru, un anumit tip de populatie –
tinta, anumite etape ale interventiei si evaluarii, desfasurate in anumite tipuri de agentii.
Ca definitie, reabilitarea psihosociala este o abordare terapeutica in tratamentul
bolna vilor mintal ce incurajeaza fiecare pacient sa -si dezvolte pe deplin capacitatile
restante prin procedee de invatare si import situation al. Filosofia acestui model consta in
opt concepte interrelationale57:
1. Incurajarea individului bolnav psihic de a -si dezvolta pe deplin capacitatile
restante. In acest sens, fiecare interventie este individuala, specifica fiecarui pacient in
parte,
2. Se reliefeaza importanta factorilor de mediu, in doua sensuri: fie capacitatea de
adaptare a clientului la mediu, fie transformarea mediului in sensul nevoilor clientului; ne
referim aici la mediul fizic si social,
3. Exploatarea capacitatilor restante ale clientului,
4. Restabilirea sperantei la persoanele ce au suferit diminuari marcate ale
respectului fata de sine di n cauza bolii. De aici rezulta clar orientarea eminamente
pozitiva a reabilitarii psihosociale.

57 Dupa Liebermann ( 1988), citat de Marta Eisikovits (2009)

72 5. Optimismul fata de potentialul vocational al clientilor. Ne referim aici la rolul
benefic al muncii, care are cinci avantaje clare: asigura independenta fin anciara,
structurarea spatiului si timpului, largirea contactelor sociale, asigurarea unui rol in
societate ce asigura implicarea si activismul clientului;
6. Preocupare pentru timpul liber al clientilor,
7. Implicarea activa a clientilor in programul pe rsonal de reabilitare, acesta fiind
construit pe valorile, experienta, sentimentele, ideile si scopurile pac ientilor,
8. Continuitatea ingrijirii in diverse institutii, de ex. in spital daca este cazul.
Scopul acestui model este "inarmarea" individului cu abilitati si cunostinte,
pentru ca acesta sa elimine sau sa compenseze deficitele functionale, barierele
interpersonale cauzate de incapacitate, sa -si refaca deprinderile de a trai independent, de a
se resocializa si de a -si conduce efectiv independen t viata. Populatia tinta este
caracterizata de trei criterii: diagnostic, durata bolii psihice si nivelul invaliditatii. Astfel,
ca diagnostic , acest program se ocupa de schizofrenie, tulburarea maniaco -depresiva si
tulburarile severe de personalitate. Durata bolii trebuie sa fie de boala cronica, cu mai
mult de cinci spitalizari, iar dizabilitatea sa conste in alterarea clara a functionalitatii
sociale, cauzate de boala psihica respectiva.
Etapele parcurse su nt de evaluare (definirea ariilor specifice de functionare
afectate de boala in viata cotidiana, in socializare sau in aria cognitiva) si interventie
(activitati zilnice reale, pentru a reface sau a invata deprinderile necesare care sa
compenseze deficitele functionale). Limbajul utilizat este destinat sa scoata pacientul din
rolul sau de pacient, astfel se foloseste tutuirea cu personalul agentiei, nu se foloseste
termenul de 'bolnav" ci de "membru" , "asociat" sau "beneficiar" (ca de exemplu, la
Estuar ); in general, intregul limbaj folosit in aceste a gentii este nonmedical.
Serviciile oferite de acest model cuprind 4 arii:
1. Servicii social e recreationale ce utilizeaza resursele comunitatii, de ex. salile de
sport, cinematografele, etc.
2. Servicii vocationale: evaluare vocationala, posibilitati prevocatio nale, slujbe de
proba, etc.
3. Servicii rezidentiale: de la apartamentele supervizate pa na la camine de zi sau de
noapte.

73 4. Servicii educationale, programe academice pentru acei clienti care doresc sa -si
continue studiile. Astfel, se ofera posibilitatea ca cei care doresc , sa-si continue
studiile scolare sau universitare (deoarece mai ales schizofrenia apare in tinerete,
implicind uneori intreruperea acestora), ori sa opteze pentru studii legate de roluri
sociale (gatit, etc.), de medicatie, psihoigiena, etc.
Mentionam ca reabilitarea psihosociala poate fi realizata atat prin activitati ce au
loc in comunitatea reala (de ex. ore de sport in salile de sport ale unui liceu, inchiriate in
acest scop de catre agentie), cat si in cadrul institutiilor psihiatrice si in familie. Mai
specificam ca munca si educatia oferite nu sunt un scop in sine, dupa cum a invata sa
inoti nu este scopul hidroterapiei. O persoana cu schizofrenie nu invata sa gateasca
neaparat deoarece vrea sa se angajeze ca bucatareasa, ci pentru ca ac easta activitate
contracareaza deficitele fu nctionale datorate bolii, cum su nt lentoarea motorie si ideativa,
apatia, izolarea sociala, intelegerea si comunicarea. Astfel, ea invata sa urmeze niste
directive (retete), sa ceara clarificari daca nu intelege, sa execute si sa finalizeze sarcina,
sa se raporteze la altii controla ndu-si comportamentul bizar, adica invata sa -si
stapa neasca si sa -si monitorizeze simptomele bolii intr -o situatie reala, normala. Mai
important chiar, prin finalizarea activitatii, ii creste stima de sine, increderea in propriile
forte, se combate neajutorarea si depresia care survin inevitabil prin constientizarea
gravitatii bolii.

Stigmatizare si destigma tizare in psihiatrie58
Toate tulburarile psihice afecteaza gandirea, sentimente le si comportamentul in
grade diferite de intensitate si cu o evolutie diferita de la un caz la altul; astfel, orice
pacient poate avea dificultati in atingerea unui potential normal de adaptare in societate,
ca individ si ca membru al comunitatii. OMS con sidera ca cele trei categorii majore de
afectiuni psihic e ce provoaca cele mai grave dizabilitati la grupa de varsta dintre 15 si 44
de ani su nt: depresia majora unipolara, tulburarea afectiva bipolara si schizofrenia59. O
persoana cu diz abilitate sufera de o boala ce produce semne si simptome ce ii afecteaza
randamentul personal pe plan fizic, ps ihic si social. Consecintele su nt pierderea

58 Marta Eisikovits (2009)
59 Dupa Murray, (1996), citat de Marta Eisikovits (2009)

74 capacitatii de a avea o viata normala, probleme la locul de munca, pierderi financiare,
decadere sociala, imposibilitate a recreerii si petrecerii timpului liber in mod placut.
Definitia cea mai concisa a stigmatizarii este etichetarea sau semnul care indica o
insusire sau o particularitate jenanta, reprobabila a unui individ in grupul populational din
care face parte. Stigmatizarea este un proces social, care poate fi controlat sau macar
estompat prin vointa societatii. Psihologic, o persoana stigmatizata este "altfel", diferita
de ceilalti, fapt vazut in mod negativ de restul membrilor societatii. Cu acest fapt se poate
lupta doar prin toleranta, care este o achizitie conditionata social si atinsa cu dificultate.
Pe parcursul istoriei, toate bolile grave s -au asociat cu un anumit grad de stigmatizare, in
functie de mentalitatile existente la acea data. Pentru a fi stigmati zate, bolile respective
trebuiau sa puna in pericol viata persoanei sau sa -i afecteze aspectul fizic si estetic sau sa
nu ii mai permita sa munceasca. Ciuma, lepra, bolile cu transmitere sexuala, cancerul au
fost si sunt inca stigmatizate.
Tulburarile psi hice au o particularitate care contribuie la accentuarea si
perpetuarea stigmatizarii. Spre deosebire de bolile somatice, tulburarile psihice afecteaza
aspectele fundamentale ce caracterizeaza omul. Ele sunt dificil de inteles, starnind
nedumerire, animozi tate si frica. Este mai usor de inteles si de suportat cand un om
slabeste si moare de un cancer, fata de faptul ca un om care isi pierde memoria, nu mai
stie sa vorbeasca sau are halucinatii. Necunoasterea cauzalitatii este un alt factor ce
contribuie la stigmatizarea bolii psihice. O tulburare psihica nu poate fi evitata printr -un
anumit regim de viata, o anumita alimentatie, nu are legatura cu prosperitatea persoanei,
in consecinta nimeni nu este imun, oricine poate sa se imbolnaveasca psihic oricind, ce ea
ce produce frica. Odata cu evolutia terapiei medicamentoase, frica de boala psihica pare
sa inceapa sa scada.
Un alt factor care contribuie la stigmatizare sunt prejudecatile, transmise
intergenerational. Cele mai frecvente prejudecati in cazul bolii p sihice sunt: tulburarile
psihice sunt incurabile, ele sunt determinate de lipsa afectiunii parintesti, ele sunt
contagioase, pot fi create de demoni sau spirite malefice; boln avii psihici su nt retardati
mintal, trebuie sa fie tinuti inchisi si izolati, ei nu pot lua decizii in legatura cu
tratamentul bolii lor, sunt predispusi spre violenta si nu pot sa lucreze.

75 Cel mai sever impact in stigmatizare il are asocierea (in viziunea populara) intre
tulburarile psihice si violenta (sau macar comportamentul impre vizibil). Datele stiintifice
nu sustin acest fapt, persoanele cu tulburari psihice necomitand mai multe fapte de
violenta decat restul populatiei. Factorii de risc pentru violenta sunt ata t pentru populatia
generala cat si pentru bolnavii psihici: sexul ma sculin, decaderea sociala, un istoric de
comportament violent, consumul de alcool si droguri. Singurii factori de risc proprii
bolnavului psihic sunt delirul de persecutie si comportamentul halucinator, dar acestea
sunt rapid observate de anturaj si bolna vul aj unge repede la spital. Cercetarile medico –
sociale60 ajung la concluzia ca perceptia publica ce asociaza boala psihica cu violenta se
datoreaza reportajelor din mass media si filmelor care urmaresc prezentarea aspectelor
iesite din comun, precum si uti lizarea frecventa si inadecvata , peiorativa a termenilor de
"psihotic", " psihopat", "oli gofren", etc. Consecintele stig matizarii su nt complexe, ele
referindu -se la finantarea scazuta a serviciilor de psihiatrie, pierderea locului de munca,
izolarea social a, impactul negativ asupra familiei.
Atenuarea stigmatizarii poate fi obtinuta doar prin metode complexe, cu actiune
simultana si efecte sinergice. Un real sprijin va veni in momentul in care se vor cunoaste
cu exactitate cauzele bolii psihice, caci ipote zele sociale ce blameaza societatea nu fac
decat sa mareasca ostilitatea si stigmatizarea. De asemenea, imbunatatirea metodelor
terapeutice va scadea stigmatizarea, astfel, odata cu aparitia tratamentului antidepresiv
modern, stigmatizarea depresiei recure nte a scazut semnificativ.
Modificarea atitudinii familiei este foarte importanta pentru reducerea
stigmatizarii. Asistarea familiei de catre asistentul social, prin discutarea deschisa a
problemei, fara retinere si jena contribuie la scaderea stigmei. F amiliile pot fi antrenate in
actiuni directe (seminarii, campanii de informare,etc.), sau de formare a unor grupuri de
intrajutorare, ca sa inteleaga natura problemelor psih ice si sa inteleaga ca nu ele su nt
vinovate de aparitia lor.
Campaniile educational e la nivel local sau regional, initiate de asistentii sociali
au efecte benefice de destigmatizare a persoanelor cu boli psihice. Prin acestea, interesul
membrilor co munitatii si cunostintele lor su nt sporite, conducand la contacte sociale
active cu pacien tii. Informarea populatiei poate fi realizata pr in materiale scrise, video ,

60 Dupa Monahan (1996), citat de Marta Eisikovits (2009)

76 discutii si intalniri directe organizate cu anumite ocazii, etc. S -au constatat chiar relatii
sociale robuste, prietenii solide gratie acestor programe. Implicarea mass media duce la o
audienta sporita si la focalizarea grupurilor tinta. Mentionam ca o campanie educationala
nu trebuie facuta fara o informare completa asupra prejudecatilor, convingerilor
religioase, miturilor si folclorului populatiei tinta. In general, aceasta camp anie se
realizeaza prin incurajarea atitudinilor pozitive si re pudierea celor negative, produca nd
identificarea treptata a membrilor comunitatii cu personajele si astfel, modela ndu-se
comportamentul printr -un proces de invatare sociala (Rogers, l995).
Reducerea discriminarii si a stigmatizarii persoanelor cu tulburari psihice implica
sustinerea prin initiative legislative, canalizate pentru sustinerea intereselor pacientilor, a
protectiei acestora. In Romania, aceste act iuni sunt de abia la inceput. Pa na in anul
200261, de soarta pacientilor psihici se ocupau doar doua articole din Codul Penal si
anume: artico lul 313, care prevedea tratamentul obligatoriu si articolul 314 care prevedea
tratamentul si internarea obligatorie in spitale psihiatrice de mare sec uritate pentru acei
bolnavi psihic i care au comis infractiuni din cauza tulburarii mintale. Internarea
obligatorie era realizata dupa o expertiza medi co-legala psihiatrica care decidea daca
pacientul avea sau nu discernamant in momentul comiterii infracti unii. Aceste spitale
exista si azi (dupa cum exista in toata lumea), pacientii internati aici fiind supusi unei
evaluari psihiatrice din sase in sase luni sau din an in an, in functie de spital si de fapta
comisa.

Legislatie si politici actuale62
In 20 12 apare Legea nr. 129 pentru modificarea si completarea Legii sanatatii
mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice nr. 487/ 200263, care aduce un plus
de claritate cu privire la termenii cu care se lucreaza in prezent in Romania, in sistemul
de asistenta a persoanelor cu tulburari psihice :
a) prin persoana cu tulburari psihice se întelege persoana cu dezechilibru psihic
sau insuficient dezvoltata psihic ori dependenta de substante psihoactive, ale

61 In anul 2002 apare lege a nr. 487, numita "Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari
psihice", publ. in Monitorul Oficial nr. 589 din 8 august 2002, v. www.cnsm.org.ro , accesat in 19.02.2017
62 Centrul National de Sanat ate Mintala si Lupta Antidrog, Politici si Legislatie, cnsm.org.ro , 19.02.2017

77 carei manifestari se încadreaza în criteriile de diagnostic în vigoare pentru
practica psihiatrica;
b) prin persoana cu tulburari psihice grave se întelege persoana cu tulburari
psihice care nu este în stare sa înteleaga semnificatia si consecintele
comportamentului sau, astfel încât necesita ajutor p sihiatric imediat;
c) prin pacient se întelege persoana cu tulburari psihice aflata în îngrijirea unui
serviciu medical;
d) prin echipa terapeutica se întelege grupul de profesionisti care asigura
asistenta medico -psihiatrica a pacientilor aflati în spital izare continua sau
discontinua si cuprinde: psihiatru, specialist medicina interna sau medicina de
familie, psiholog, asistent medical specializat, asistent social , ergoterapeut si
personal paramedical;
e) prin personal paramedical , altul decât cel prevazu t în Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare,
se întelege un membru component al echipei terapeutice, altul decât medicul sau
asistentul medical specializat;
f) prin servicii complementare se înte lege serviciile care asigura îngrijiri de
sanatate mintala si psihiatrice, precum: consiliere psihologica, orientare
profesionala, psihoterapie si alte proceduri medico -psihosociale;
g) prin servicii comunitare se întelege serviciile care permit îngrijirea pacientului
în mediul sau firesc de viata;
h) prin capacitate psihica se întelege atributul starii psihice de a fi compatibila,
la un moment dat, cu exercitarea drepturilor si libertatilor;
i) prin handicap psihic se întelege incapacitatea persoanei cu tu lburari psihice de
a face fata vietii în societate, situatia decurgând direct din prezenta tulburarii
psihice;
j) prin consimtamânt se întelege acordul persoanei cu tulburari psihice, daca
aceasta nu are discernamântul afectat, sau al reprezentantului lega l ori
conventional, dupa caz, cu privire la procedurile de internare, diagnostic si
tratament; acesta trebuie sa fie liber de orice constrângere si precedat de o
informare completa, într -un limbaj accesibil, din care sa rezulte avantajele,

78 dezavantajele si alternativele procedurilor respective, si sa fie reconfirmat în
continuare ori de câte ori este nevoie sau la initiativa persoanei în cauza;
k) prin discernamânt se întelege componenta capacitatii psihice, care se refera la
o fapta anume si din care decur ge posibilitatea persoanei respective de a aprecia
continutul si consecintele acestei fapte;
l) prin periculozitate sociala se întelege atributul unei stari psihice sau al unui
comportament ce implica riscul unei vatamari fizice pentru sine ori pentru alte
persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante;
m) prin reprezentant legal se întelege persoana desemnata, conform legislatiei în
vigoare, pentru a reprezenta interesele unei persoane cu tulburari psihice;
n) prin reprezentant conventional se întelege persoana care accepta sa asiste sau
sa reprezinte interesele unei persoane cu t ulburari psihice, cf. art. 45 alin. (1);
o)prin internare voluntara se întelege internarea la cererea sau cu
consimtamântul pacientului;
p) prin internare nevolunta ra se întelege internarea împotriva vointei sau fara
consimtamântul pacientului;
q) prin contentionare se întelege restrictionarea libertatii de miscare a unei
persoane, prin folosirea unor mijloace adecvate pentru a preveni miscarea libera
a unuia dintre brate, a ambelor brate, a unei gambe sau a ambelor gambe ori
pentru a -l imobiliza total pe pacient, prin mijloace specifice protejate, care nu
produc vatamari corporale.

Desi legea 129/ 2012 prevede ca in termen de 60 zile, Ministerul Sanatatii sa
actuali zeze Normele de aplicare a Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor
cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, aprobate prin Ordinul
ministrului sănătății nr. 372/2006, normele de aplicare inca nu au fost actualizate.
Ministrul s anatatii, interimar, din mai 2016, emite un ordin foarte scurt in 18
mai 2016, care precizeaza ca unitatile sanitare care efectueaza internari nevoluntare
trebuie sa dispuna de camera de garda si de conditii de spitalizare in conformitate cu
art. 25 din le gea 486/ 2002, republicata. Articolul 25 face referire la conditiile pentru
asigurarea calitatii ingrijirilor in serviciile de sanatate mintala. Acest ordin care

79 focalizeaza in exclusivitate internar ea nevoluntara – o problema atat de delicata si
dilematic a -, recunoaste implicit faptul ca asigurarea calitatii ingrijirilor in serviciile
de sanatate mintala ramane in continuare problematica , un scop de atins.

6. Prevenirea sindromului de epuizare și traumatizare
secundară în munca de asistența socială64

Sindromul de epuizare apare de regulă la persoanele cu un grad ridicat de
entuziasm în eforturile de -i ajuta pe alții, în profesiile de asistență socială, psihologică,
medicală, psihoterapeutică, educațională, juridică, etc. Termenii consacrați în literatura de
specialitate pentru sindromul de epuizare în relațiile de ajutor sunt: burnout ( Maslach &
Jackson, 1981; Leiter & Maslach, 2005) & compassion fatigue ( Figley, 2002; Mathieu,
2012) . Epuizarea în relațiile de ajutor se manifestă prin: oboseală cronică fi zică și
emoțională, epuizarea resurselor empatice și a compasiunii, plictiseală, cinism, scăderea
entuziasmului, simptome temporare de distres și depresie care nu satisfac criteriile pentru
tablourile clinice așa cum sunt descrise în manualele statistice d e diagnostic ale
tulburărilor mentale (DSM IV, ICD 10).
Cunoașterea și însușirea aplicativă a noțiunilor de bază din domeniul sănătății și
igienei mentale , psihoterapie și consiliere, contribuie la o evaluare mai corectă și o
intervenție mai eficientă în practica de asistență socială. Psihoterapia centrată pe persoană
contribuie cu conceptele de empatie, acceptare necondiționată, congruență în relația
terapeutică. Psihanaliza contribuie cu conceptele de transfer, contratransfer și mecanisme
de apărare ale eului. Terapiile cognitive și comportamentale contribuie cu conceptele de
identificare și testare a distorsiunilor cognitive, restructurare cognitivă, centrarea pe
soluții și centrarea pe sarcini, antrenament de relaxare, desensibilizare sistematică,
antrenament asertiv, etc. Terapiile sistemice de familie contribuie cu noțiunile de

64 Diaconescu, M (2015), Burnout, Secondary Trauma and Compassion Fatigue, in: Revista
de Asistenta Sociala, anul XIV, nr. 3/2015, pp.57 -63, www.swreview.ro , accesat 14.09.2016 (in limba
romana: manuscris in curs de publicare, la editura Polirom, sub coordonarea prof. Florin Lazar)

80 ipotetizare circulară vs. liniară pentru explicarea rolurilor, regulilor, interacțiunilor
disfuncționale și a cercurilor vicioase ale comunicării în relațiile de familie65.
Conc eptele de lucru din domeniul sănătății și igienei mentale utilizate în practica
de asistență socială sunt necesare și utile atât pentru înțelegerea și sprijinul persoanelor
care solicită ajutor serviciilor sociale cât și în scop de autocunoaștere. Este imp ortant ca
profesioniștii angajați în relațiile de ajutor să își cunoască abilitățile, atitudinile, limitele,
precum și potențialul personal și profesional de dezvoltare, mai ales atunci când ei se
confruntă cu:
1. solicitarea de -a rezolva rapid un volum f oarte mare de cazuri,
2. expunerea prelungită la suferințele emoționale ale beneficiarilor cu care
lucrează,
3. un mediu organizațional și de lucru prea puțin suportiv sau un mediu toxic,
dominat de cinism, critici și aprecieri negative excesive, competi ție agresivă pentru
accesul la resurse.
Autocunoașterea contribuie atât la eficientizarea intervențiilor în asistența socială
cât și la prevenirea sau cel puțin limitarea sindromului de epuizare.
Pe lângă creșterea numărului de asistenți sociali calificaț i, cu studii superioare și
nou angajați în domeniul asistenței sociale, Lazăr Florin propune asigurarea de
supervizare profesională, nu numai în sensul de control administrativ dar și în sensul de
adoptare a unor măsuri de sprijinire a celor care lucrează acum în sistem pentru a putea
oferi servicii de calitate, pentru a face față mai bine situațiilor de stres și epuizare
profesională (Lazăr, 2015, p. 36).
Trecerea în revistă a literaturii de specialitate am început -o prin analiza lucrărilor
academice relev ante publicate în ultimii 9 ani, în perioada 2006 – 2015, în revistele de
specialitate indexate în baza de date Web of Knowledge, ProQuest și Scopus, baze de
date puse la dispoziția mediului academic prin www. anelisplus. ro. Criteriile de selectare
a lucr ărilor academice au fost: social work, burnout , compassion fatigue, trauma.
Din analiza mai multor rezumate și articole cu text integral care se ocupă de
burnout în diferite profesii, am observat că focalizarea pe burnout și MBI (Maslach

65 Aceste noțiuni sunt abordate la cursurile universitare care focalizează: relația de asistență socială și
specificul comunicării în asistența socială , ele sunt aprofundate ulterior la cursurile focalizate pe sănătate
mentală, terapii, consiliere și intervenția în criză

81 Burnout Inventory) este preferată mai ales în psihologia muncii și sănătății, medicină,
asistența psihologică și medicală, bussines și educație, precum și în studiile comparative
dintre diferite țări și profesii, în care este inclusă și profesia de asistență socială. Studii le
comparative inspectate vizează, fără o analiză conceptuală elaborată, diferențe statistic
semnificative pe axele factori de risc, strategii de coping și consecințe: epuizare
emoțională, depersonalizare, diminuarea satisfacției profesionale.
Pentru Româ nia, am găsit 2 studii care operează cu termenul de burnout
(Maslach) în care este inclusă profesia de asistență socială, pe axele: factori de risc și
soluții (Marc & Oșvat, 2013), respectiv consecințe, simptome și profesii: asistenți sociali,
personal med ical, psihologi și educatori ( Runcan, 2013).
Pentru asistența socială, am găsit 38 articole relevante ce operează cu termenii:
compassion fatigue, burnout, secondary trauma, social workers. În cele ce urmează vom
rezuma studiile recente care abordează aces te concepte și vom aduce în discuție câteva
repere terminologice, repere de bună practică și direcții de cercetare și intervenție pentru
viitor.

Repere teoretice și clarificări conceptuale
Sindromul burnout se referă la stresul profesional cronic, în cond iții de muncă
intensă și prelungită, în rândul profesioniștilor pasionați de munca lor. Acest fenomen
este pregnant mai ales în relațiile de ajutor, în profesiile și serviciile socioumane
(medicale, educaționale, de asistență socială, psihoterapuetică, man ageriale, juridică,
spirituală, etc) și se manifestă prin reacții de epuizare fizică și emoțională, insatisfacție
personală și profesională. Cel mai utilizat test pentru determinarea nivelului de stres este
scala evenimentelor de viață, Holmes & Rahe66.

Exercițiu: Reflectați la evenimentele importante care au apărut în viața dvs în
ultimele 6 luni (apoi din ultimele 12 luni, respectiv 24 luni) și la impactul emoțional și
mental pe care acestea le -au avut asupra dvs. Selectați din lista evenimentelor de viaț ă
de mai jos, pe cele care au apărut în viața dvs în ultimele 6 luni (apoi 12, respectiv 24

66 https://www.mindtools.com/pages/article/newTCS_82.htm , http://isma.org.uk/about -stress , accesate
12.05.2016

82 luni). Indicați incidența, adică frecvența cu care s -a întâmplat fiecare eveniment în
perioada de referința (ex. o dată, de 2 ori, 3 ori în ultimele 24 luni, etc). Atribuiți o notă
cuprinsă între 0 -100 impactului subiectiv pe care fiecare din aceste evenimente de viață
le-a avut asupra dvs.

Rang Eveniment de viață Valoare
Medie* Rang Eveniment de viață Valoare
Medie*
1 Decesul soției/ soțului 100 22 Schimbări în r esponsabilitățile de
la locul de muncă 29
2 Divorț 73 23 Părăsirea domiciliului de către
unul din copii 29
3 Separare conjugală 65 24 Probleme de natură juridică 29
4 Comunicarea termenului de detenție 63 25 Dificultăți în propria realizare 28
5 Decesu l unui membru de familie apropiat 63 26 Debutul sau încetarea activității
profesionale a soției/ soțului 26
6 Îmbolnăvire sau accidentare 53 27 Începerea și terminarea școlii 26
7 Căsătoria 51 28 Schimbări în condițiile de viață 25
8 Desfacerea contract ului de muncă 47 29 Revizuirea unor obiceiuri
(renunțarea la fumat) 24
9 Reluarea vieții conjugale 45 30 Diferende cu șeful 23
10 Pensionarea 45 31 Schimbări în orele sau condițiile
de muncă 20
11 Schimbări în starea de sănătate din familie 44 32 Schimb area domiciliului 20
12 Constatarea gravidității 40 33 Schimbarea școlii 20
13 Tulburări sexuale 39 34 Schimbări în petrecerea timpului
liber 19
14 Nașterea unui copil 39 35 Modificări în activitățile sociale 18
15 Refacerea situației financiare 39 36 Împrumutul unei sume medii de
bani 17
16 Schimbări în veniturile familiei 38 36 Schimbarea orelor de somn 18
17 Decesul unui prieten apropiat 37 38 Schimbări în numărul membrilor
de familie 15
18 Modificări importante la locul de muncă 36 39 Schimbarea orelor de masă 15
19 Diferende familiale 36 40 Vacanță, concediu 13
20 Pierderea unei sume foarte mari de bani 31 41 Sărbătorile de iarnă, paște 12
21 Împrumutarea unei sume foarte mari de bani 30 42 Violări nesemnificative ale legilor 11
Adaptat după Holmes și Rahe (Derevenco et al, 1992, p.53 -54), * valoare medie atribuită de Holmes & Rahe67. OBS68

67 Scorul global mai mare de 300 sugerează un stres major și risc de îmbolnăvire.
68 OBS: pot fi adăugate și alte evenimente critice, relevante pentru profesioniști/ pacienți/ beneficiari

83
Studiile menționate de Derevenco et al (1992) pun în evidență faptul că impactul
subiectiv atribuit/ scorul alocat de subiect este mult mai important decât valoarea medie
atribuită în urma cercetărilor, de Holmes & Rahe, în urmă cu aproape jumătate de secol.
Interpretarea subiectivă a evenimentelor critice de către pacienți a permis diferențierea
într-o măsură mai mare a pacienților cu infarct miocardic. Even imentele aflate în afara
controlului persoanelor sunt mult mai stresante decât cele controlabile. În plus,
dezirabilitatea evenimentelor și abilitatea persoanei de a face față evenimentelor modifică
semnificativ impactul subiectiv și riscul de îmbolnăvire. Se estimează că intervalul de
timp care s -a scurs de la evenimente la apariția primelor semne de patologie somatică
și/sau psihosomatică este cuprins, în general, între 6 -18 luni. Unele studii au găsit o
relație între evenimentele de viață și boală pe o p erioadă de 5 ani, iar între evenimente și
depresie pe o perioadă de 3 săptămâni (Derevenco et al, 1992, p.53).
Cele mai frecvente reacții somatice la stresul cronic69, sunt: dureri de cap,
amețeală, transpirație abundentă, paloare sau crize de roșeală, usca rea gurii; tensiune
musculară dureroasă, pumni încleștați, umeri înțepeniți, scrâșnirea din dinți; vedere
neclară, valuri de frig sau căldură, senzație de slăbiciune sau leșin, furnicături; palpitații
la inimă, dureri în piept, suspine, senzație de sufocar e, gâfâială; deranjamente gastro –
intestinale (balonare, durere, vomă, diaree, constipație); creșterea sau scăderea poftei de
mâncare/ apetitului sexual; dificultăți în sfera vieții sexuale, urinare frecventă, etc.
Cele mai frecvente reacții psihologice la stresul cronic70, sunt:
1. emoționale: treceri de la o dispoziție la alta cu incapacitate de relaxare și
oboseală, ostilitate, furie, neliniște, groază/ teamă anicipată, reacții de panică, izbucniri în
plâns, apatie, lipsa de speranță, depresie, etc.,
2. Cognitive: dificultăți de concentrare și memorare, visare cu ochii deschiși,
gânduri plictisitoare/ în ceață sau obsesive/ intrusive, erori în procesarea informațiilor,
dezorganizarea gândirii, etc.,
3. Comportamentale:

69 adaptat după DSM IV, scala de anxietate Hamilton și Simptomele stresului – Evaluare ș i planuri de
acțiune, material elaborat de Estuar, Fundație cu activitate în domeniul sănătății mintale
70 idem

84 – vigilență crescută – se sperie u șor, insomnie sau vise chinuite și treziri repetate în timpul
nopții, vorbire rapidă, impulsul de a se mișca, de a umbla tot timpul;
– vigilență scazută – lipsa dorinței de a acționa, lipsa interesului social, retragerea în sine;
– evadare : consum excesi v sau dependența de fumat/ alcool/ droguri/ cafea/ zahăr/
grăsimi/ jocuri/ sex/ internet), etc.

Maslach, Christina și Jackson, Susan E. (1981) descriu burnout p e axele71:
Extenuare emoțională : epuizarea din cauza muncii, epuizarea la sfârșitul zilei,
obose ala dis -de-dimineața, epuizarea din cauza muncii cu oamenii, frustrarea/ enervarea
legată de locul actual de muncă, munca intensă la locul actual de muncă, prea multe
tensiuni în munca directă cu oamenii, sentimentul de a fi la capătul răbdării/ puterilor.
Realizare personală : ușurința în efortul de a înțelege sentimentele beneficiarilor,
capacitatea de a face față cu succes la problemele lor, convingerea că munca proprie
influențează pozitiv viața altora, senzația de a fi plin de energie, calitatea de a cr ea cu
ușurința o atmosferă placută și liniștită cu beneficiarii72, sentimentul de bucurie și
stimulare care se degajă în munca cu oamenii, sentimentul că au fost realizate multe
lucruri importante în locul actual de muncă, capacitatea de a face față cu calm la
problemele emoționale.
Implicare emoțională : în multe privințe profesionistul simte ca și beneficiarii
lui/ei, se simte implicat/ă personal în problemele beneficiarilor, se simte inconfortabil cu
privire la modul în care i -a tratat pe unii beneficiari.
Depersonalizare : sentimentul profesionistului că tratează impersonal unele
persoane, ca și cum ar fi niște obiecte; că de când lucrează în locul actual de muncă a
devenit insensibil/ă sau împietrită; teama că acest loc de muncă ar putea sa îl/o facă să
devină înăsprit/ă, impietrit/ă, sentimentul de dezinteres cu privire la ceea ce se întâmplă
cu adevărat cu unii dintre beneficiarii lui/ ei, sentimentul că este blamat/ă de beneficiari
pentru unele din problemele lor.

71 Pentru autoevaluare, introduceți pe google burnout -self-test, de exemplu:
http://connectability.ca/Garage/wp -content/uploads/presentations/mindfulness/Burnout -self-test.pdf , sau
http://www.headington -institute.org/files/ test_how -stressed -are-you_edited_00549.pdf , accesate în 10 mai
2016
72 Notă: benficiarii la locul de muncă p ot fi pacienți/clienți (beneficiari direcți) și colegi ( indirecți)

85 Depersonalizarea se poate manifesta atât ca atitudine negativă, dură/ insensibilă,
ironică, cinică față de sine, semeni și lume, la capătul blând al unui continuum (așa cum
este descrisă această dimensiune mai sus, în termenii propuși de Maslach & Jackson), cât
și ca alienare extremă de sine, co nform DSM IV, care definește depersonalizarea la
capătul dur al acestui continuum73. DSM IV descrie depersonalizarea ca o tulburare
disociativă caracterizată prin sentimentul de a fi detașat, înstrăinat de sine, de propriile
procese mentale sau de propriul corp, ca și cum persoana ar fi un observator extern al
propriilor procese mentale sau al propriului corp, sentimentul că visează. Testarea
realității este menținută intactă, persoana realizează că este numai o senzație, că nu este
un robot. Tulburarea conș tiinței propriei persoane, alterarea sentimentului propriului Eu
este resimțită ca o nesiguranță anxiogenă față de propria persoana și identitate „ca și
cum” aceasta ar fi în pericol iminent de dispariție. Păstrând conștiința personalității lor
anterioare, unii bolnavi trăiesc dureros modificarea Eului, înstrăinarea față de el.
Transformarea acestuia poate îmbraca numeroase aspecte clinice: sentiment de vid
interior, nesiguranța și indecizia în acțiune, sentiment de inautenticitate a trăirilor,
amintirilor, ideilor, devalorizarea personalității, afectivitatea este modificată,
sentimentele devenind terne și imobile, neliniștea domină paleta afectivă, viața pare a se
desfășura în gol, cu încetinitorul, bolnavul părând a fi un spectacol dramatic pentru sine
însuși (Tudose, 2004, p.49). Se întâlnește în: surmenaj74, halucinații fiziologice care pot
să apară la adormire/ trezire și condiții psihopatologice (atacuri de panica, stres acut si
posttraumatic, sindrom burnout de epuizare/ neurastenie , stari depresive , bufeuri
delirante, tulburări obsesiv -fobice, tulburări de personalitate obsesiv -compulsivă, debutul
psihozelor)75.
Prezentăm mai jos descrierea unui chestionar în scop de autoevaluare, cu
precizarea că autoevaluarea semestrială/ anuală și compararea scorurilo r (de la un
semestru la altul/ de la un an la altul), sunt mult mai relevante în scop de cercetare și
gestionare a stresului profesional decât un scor individual, izolat de context, chiar dacă
acest scor ar putea fi raportat la media/ abaterea standard și scorurile unui eșantion

73 Alienarea de sine afectează inevitabil atitudinea față de semeni și lume
74 Pentru ilustrarea simptomelor de depersonalizare recomandăm filmul Numb /N-am chef de nimic /
Hudson Milban
75 Tudose, 2004, p. 49

86 reprezentiv pentru o anumită populație. Luând în considerare aceste precizări,
chestionarul de mai jos poate fi utilizat în scopuri de cercetare, prevenție și intervenție.

Exercițiu: Vă rugăm citiți cu atenție afirmațiile de mai jo s și evaluați fiecare
afirmație pe scala frecvenței (F) și pe scala intensității (I) arătând cât de mult vi se
potrivește (pentru ultimele 6 luni/ 12 luni/ 24 luni). Evaluați fiecare afirmație pe scala F,
apoi evaluați aceeași afirmație pe scala I luând î n considerare, acolo unde este cazul,
evaluarea deja facută pentru afirmația respectivă pe scala F.
Frecvență/ (F) Intensitate/ (I)
0 – niciodată 0 – foarte ușor, aproape inobservabil
1 – de cateva ori pe an/ de puține ori 1 – ușor
2 – lunar 2 – moderat
3 – de cateva ori pe lună 3 – mediu
4 – săptămânal 4 – destul de puternic
5 – de cateva ori pe săptămână 5 – puternic
6 – zilnic 6 – foarte puternic

F I
1. Mă simt epuizat/ă emoțional din cauza muncii mele
2. La sfârșitul zilei mă simt praf de obosit/ă
3. Dimineața când mă trezesc și dau față cu o nouă zi de muncă ma simt obosit/ă
4. Pot să înțeleg cu ușurință ce simt pacienții/ clienții și colegii mei față de situații/ lucruri
5. Simt că tratez unele persoane impersonal, ca si cum ar fi niște obiecte
6. Mă împovărează faptul că lucrez toată ziua cu oameni
7. Fac față cu succes la problemele pacienților/ clienților și colegilor mei
8. Mi se pare că munca mea a devenit o rutină și asta ma face sa simt plictiseala/ apatie
9. Simt că prin munca mea influențez pozitiv viața altora
10. De când lucrez aici am devenit mult mai insensibil/ă fața de oameni
11. Mi-e teamă că acest loc de muncă mă face să devin emoțional împietrit/ă
12. Mă simt foarte energic/ă
13. Simt că locul meu de muncă mă enervează
14. Simt că lucrez prea mult la acest loc de muncă
15. Nu mă interesează prea mult ce se întâmplă cu unii dintre pacienții/clienții și colegii mei
16. Pentru mine munca directă cu oamenii înseamnă prea multe te nsiuni
17. Creez cu ușurintă o atmosferă liniștită și plăcută cu pacienții/clienții și colegii mei
18. Munca îndeaproape cu oamenii mă bucură și mă stimulează
19. Am realizat multe lucruri importante în acest loc de muncă
20. Simt că sunt la c apătul puterilor

87 21. În munca mea simt că fac față la problemele emoționale cu calm
22. Simt că pacienții si colegii mei dau vina pe mine pentru unele dintre problemele lor
Adaptat după Maslach & Jackson (1981) și Lazányi Kornélia Rozália (2009)

O definiție relativ recentă descrie burnout ca cel mai mare pericol ocupațional al
secolului XXI, ca o pierdere a dimensiunii umane în mediul de muncă, în termeni sociali
și organizaționali, pe axa următorilor factori de risc (Michael L. Leiter, Christina
Maslach, 2005):
1. volum de muncă (extenuare dis de dimineața, disponibilitate excesivă, presiunea/
gestionarea timpului ca o continuă provocare, prea multe sarcini alocate);
2. control (limitarea sau subminarea controlului cu privire la ce și cum facem, se
referă la faptul că avem prea puține de zis/ nu avem nici -un cuvânt de zis în ceea
ce se întâmplă la locul de muncă): probleme de micromanagement – indicații și
verificări la fiecare pas, în fiecare moment (autonomie redusă la locul de muncă),
management inef icient, echipe ineficiente;
3. răsplată (salarizare/ recompense insuficiente, absența recunoașterii realizărilor/
meritelor, muncă lipsită de satisfacții);
4. comunitatea (viața socială la locul de muncă este plină de stres și conflicte: colegi
puși pe ceartă și bârfă, șefi plin de aroganță, subordonați revoltați, clienți dificili):
dezbinare, comunicare slabă (lipsa căldurii, empatiei, a sprijinului reciproc și
solidarității), alienare și lipsă de unitate;
5. corectitudine, probleme de dreptate la locul de muncă (d eciziile cu privire la
planificare, sarcini și promovare sunt arbitrare și secrete, procedurile de
disciplinare sunt neclare, domnește favoritismul și nedreptatea): lipsă de respect,
discriminare, favoritism;
6. valori/ gradul de potrivire a standardelor etic e (valorile fundamentale ale
organizației fie nu se împletesc prea bine cu cele personale, fie sunt irelevante sau
chiar intrusive și ofensive la adresa demnității și integrității persoanelor angajate):
lipsa onestității, valori organizaționale distructive , lipsa de sens. Lipsa de potrivire
a valorilor, între cele personale și cele organizaționale se manifestă prin epuizare,
cinism, ineficiență profesională, dilema etică/ conflict de valori între siguranța
locului de muncă și integritate.

88
Fenomenul burnout a fost studiat intensiv în întreaga lume în ultimele decenii,
stresul traumatic secundar (STS) este însă un termen mai puțin familiar în asistența
socială. Studii relativ recente din Coreea ( Yoon, 2011) arată că, dintre asistenții sociali
care lucrează cu victimele violen ței, cei care lucrează în protecția copilului prezintă
scoruri mai înalte pe scala simptomelor de stres traumatic decât cei care lucrează în
protecția adulților.
Stresul este privit în general ca o reacție la experiențe negative (distress). Așa cum
se po ate observa din inspectarea scalei Holmes & Rahe prezentată deja mai sus, stresul
poate rezulta și de pe urma experiențelor pozitive (eustres), de ex. schimbarea dorită a
domiciliului/ locului de muncă, căsătoria, etc.
Stresul traumatic, situație de criză de tip traumatic, este o formă de stres acut care
rezultă în urma unui incident traumatic sau eveniment dezastruos ce perturbă unele
funcții esențiale individuale sau/ și ale instituțiilor sociale existente (accidente de avion/
automobil, violență interpe rsonală, războaie, atacuri teroriste, inundații, cutremur, etc).
Conform DSM IV, persoana poate fi expusă unui incident traumatic direct sau indirect.
Dacă persoana a fost martoră, fără să fi fost expusă direct evenimentului sau
evenimentelor care au impli cat moartea efectivă, amenințarea cu moartea ori vătămarea
serioasă sau periclitarea integrității corporale a semenilor, atunci vorbim de stres
traumatic secundar (STS), respectiv traumatizare secundară (TS). Aparținătorii care
așteaptă verdictul medicilo r în sălile de așteptare ale unităților de primire ale urgențelor,
medicii din serviciile de ambulanță, pompierii, polițiștii și asistenții sociali care lucrează
în serviciile de urgență sunt profund afectați prin expunerea indirectă la evenimentul
traumat ic. Stresul posttraumatic (SPT) reprezintă stresul traumatic acut care persistă în
urma unui eveniment traumatic. Doar când SPT se acumulează până la nivelul la care
produce simptomele descrise în DSM IV, mai ales nivel ridicat de disfuncție zilnică,
poate fi aplicat termenul de tulburare de stress posttraumatic (TSPT). Deși nu există
statistici, susține Rothschild Babette (2013), se poate presupune că există un număr
semnificativ de supraviețuitori ai traumelor care au SPT, sunt trecuți cu vederea, nu s -au
recuperat după traumele lor și care însă nu au debilitatea caracteristică pentru TSPT
(Rothschild, 2013, p. 30). Nivelul de perturbare tipic pentru SPT este, de ex. evitarea

89 bărbaților (sau femeilor) în poziție de putere de către bărbați (sau femei) care au fost
abuzați sexual/ fizic de către tații lor (sau mamele lor/ alte persoane de referință din
copilărie), fără ca funcționarea normală în restul vieții acestor bărbați să fie afectată.
Traumatizarea secundară (TS) sau indirectă, vicarious traumatization , este un
termen care a fost introdus de McCann și Pearlman în 1990 și dezvoltat de Pearlman și
Saakvitne în 1995 (Bride et al, 2007, 155) pentru a descrie transformarea profund
negativă în cognițiile și convingerile fundamentale despre lume ale profesioni știlor atunci
când se angajează empatic în mod repetat cu clienții care relatează experiențe traumatice.
Cu excepția faptului că expunerea repetată la experiența traumatică este indirectă și
rezultă din eforturile de a ajuta sau dorința de a ajuta o persoa nă care suferă sau este
traumatizată, susține Bride et al (2007), stresul traumatic secundar (STS) este aproape
identic cu tulburarea de stres posttraumatic (TSPT) sau cu simptomele asociate TSPT.
Conform DSM IV, câteva dintre aceste simptome sunt: imagini intruzive, evitarea
persistentă a stimulilor/ persoanelor/ activităților asociate cu trauma, hiperexcitabilitate,
depersonalizare / derealizare76/ amnezie disociativă, funcționare socială și profesională
deficitară, etc. Pentru a descrie fenomenele de stres traumatic secundar (STS), Figley a
introdus un termen mai prietenos, eroziunea compasiunii (engl. compassion fatigue)
(Bride et al, 2007).
La prima vedere, eroziunea compasiunii (EC) este similară cu sindromul de
epuizare (SE) . Ambele au în comun epuizar ea emoțională și fizică profundă pe care o pot
dezvolta asistenții sociali și alți profesioniști în relațiile de ajutor, precum și persoanele
care îngrijesc alte persoane în decursul vieții lor, chiar dacă ocupația lor nu este
profesionalizată (ex. părinți biologici sau adoptivi, copii care îngrijesc de frații sau
părinții lor traumatizați, parteneri de viață, prieteni, etc) . Este vorba de o eroziune
progresivă a empatiei, compasiunii și speranței atât pentru alții , cât și pentru noi înșine
(Bride, 2007; St amm, 2010; Mathieu , 2012).
Eroziunea c ompasiunii a fost descrisă ca fiind "costul de îngrijire "; cei care suferă
de eroziunea compasiunii încep să vadă schimbări profund negative în viețile lor
personale și profesionale : ar putea deveni abătuți și foarte înverșunați la locul de muncă ;

76 Derealizare – sentimentul că lumea externă este stranie sau ireală , se pierde senzaț ia de familiaritate pe
care obiectele lumii reale ne -o dau î n mod normal; este o tulburare a conștiinței realității obiectuale în
absența unor tulbură ri perceptive (Tudose, 2004, p.49)

90 ar putea contribui la un mediu de lucru toxic (critici, aprecieri negative); ar putea fi
predispuși la erori clinice ; ar putea încălca limitele pacientului ( sau clientului/ colegilor)
și pierde atitudinea respectuoasă față d e ei; ar putea deveni irascibili cu cei dragi și ar
putea simți în mod constant vinovație la solicitările repetate ale celor dragi privind timpul
privat , etc ( Bride, 2007; Stamm, 2010; Mathieu , 2012).
Deși are multe aspecte în comun cu epuizarea descrisă d e Maslach, eroziunea
compasiunii (compassion fatigue) , susține Mathieu (2012, p.8 -14), nu este identică cu
epuizarea (burnout) :
“Burnout este un termen care a fost utilizat pe scară largă pentru a descrie
epuizarea fizică și emoțională pe care profesioniș tii o pot experimenta atunci când au o
satisfacție profesională redusă și se simt neputincioși și copleșiți la locul de muncă. Mulți
profesioniști angajați în relații de ajutor, prezintă , de asemenea, un risc crescut de
burnout, epuizare , din cauză că lucrează în medii de lucru dificile cu volum mare de
muncă, salarii mici, control redus asupra programului de lucru, solicitări nerealiste,
managment deficitar și supervizare inexistentă sau ineficientă , acest lucru se poate
întâmpla însă în o rice ocupație profesională. Burnout ne poate face mai vulnerabili la
eroziunea compasiunii (EC), adică la stresul traumatic secundar (STS) sau
traumatizarea scundară (TS); un mediu de lucru non-suportiv poate crea un teren fertil
pentru cinism și surmenaj . Cu toate acestea, epuizarea în sine poate fi destul de ușor
rezolvată : schimbarea locului de muncă poate oferi alinarea imediată cuiva care suferă
de burnout . Acest lucru nu este valabil însă pentru epuizarea compasiunii (EC), stresul
traumatic secundar ( STS) sau traumatizarea secundară (TS)”.
Mathieu (2012) susține că TS este rezultatul mai multor evenimente de STS în
timp ce Beth Stamm (2010) consideră că eroziunea compasiunii/ compassion fatigue
rezultă din efectul cumulat de epuizare/ burnout și de stres traumatic secundar/
secondary trauma .
Pentru un plus de claritate cu privire la asemănările și diferențele dintre
conceptele discutate, cititorii pot explora, critic și în profunzime, conceptele implicate în
scalele burnout BMI, compassion fatigue CF77 și criteriile DSM IV -R78 pentru stresul

77 http://www.proqol.org/uploads/ProQOL_5_English_Self -Score_3 -2012.pdf , acc. 28.05.2015
78 DSM V este în curs de traducere în limba română

91 posttraumatic, dincolo de lipsa de acord cu privire la terminologie care există la ora
actuală între experții în traumatologie, sănătate și igienă mentală.
Cu toate că cele două concepte ( epuizare și traumatizare sec undară ) definesc în
prezent fenomene diferite, după cum susține Mathieu și după cum am văzut deja mai sus,
totuși, sunt mult mai multe similarități decât diferențe între definiția actuală a
traumatizării secundare79 și descrierea epuizării profesionale în t ermenii folosiți în urmă
cu 35 -46 ani de Maslach & Jackson. Între timp, studiul fenomenului burnout s -a extins și
a migrat de la ocupații și servicii socioumane, în care a fost inițial observat în urmă cu 3 –
4 decenii, la ocupații și servicii în care munca cu oamenii este mai puțin relevantă (ex.
transport, afaceri, IT). Și cei care lucrează în afaceri, pe tractor/ camion/ avion/ computer,
riscă să se epuizeze din cauza muncii lor, nu numai cei care lucrează zilnic, ore în șir, cu
oamenii (Wilmar B. Schaufel i, Michael P. Leiter, Christina Maslach, 2009, p. 206). Cheia
în munca cu oamenii este empatia, respectiv compasiunea (a simți și acționa cu profundă
empatie față de semeni). De aici rezultă diferența majoră între epuizarea în munca cu
oamenii și epuizare a în munca cu mașini, tractoare sau computere. Atât definiția burnout
din 1981 (Maslach & Jackson), cât și definiția actuală a traumatizării secundare (Stamm,
2010; Mathieu, 2012) conține aspecte legate de empatie/ depersonalizare sau eroziunea
compasiunii , aspecte care sunt irelevante în munca cu mașini, computere sau alte
tehnologii, oricât de avansate ar fi ele.
Cele mai pregnante dezechilibre care contribuie la generarea și menținerea
fenomenului de epuizare/ burnout în lumea contemporană a muncii, după Schaufeli et al
(2009, p.210), sunt: 1. discrepanțele la locul de muncă între pretenții/ solicitări/ cerințe pe
de-o parte și resurse pe de altă parte; 2. conflictele între valori (între cele personale și
organizaționale, între valorile organizaționale de clarate și cele în acțiune).
Spre deosebire de SUA care utilizează DSM IV (editat și reeditat în strânsă
corelație cu interesele financiare ale companiilor de asigurare), în țările UE, care se
ghidează după criteriile ICD -10, burnout este recunoscut și de finit ca o problemă
medicală. În studiile realizate de Schaufeli et al (2009, p. 213) burnout corelează puternic
cu simptome de neurastenie asociate locului de muncă, cu simptome puternice de distres,
tulburări somatice și performanțe reduse la locul de mu ncă. Olanda și Suedia sunt

79 sau daca folosim termenul mai prietenos sugerat de Figley, eroziunea compasiunii

92 singurele țări ale UE în care persoanele care suferă de burnout beneficiază de atenție
medicală: concediu medical, tratament medical și asistență psihoterapeutică (Schaufeli et
al, 2009, p. 213)

Strategii de îngrijire a proprie i persoane ( self-care) și de a face față ( coping)
Construirea unei baze solide pentru practica asistenței sociale necesită crearea
unui cadru conceptual și practic pentru îngrijirea propriei persoane, self-care, în rândul
practicienilor, supervizorilor, st udenților și profesorilor (Lee și Miller, 2013). Cei mai
mulți absolvenți de asistență socială, chiar dacă nu vor lucra în centre de intervenție în
criză specializate pe problematica violenței și sănătății mentale, se vor întâlni frecvent cu
persoane care prezintă simptome de stres traumatic, de adaptare sau de conduită, adicții,
simptome de stres cronic și de depresie ca răspuns la diferite evenimente traumatice de
viață. Pe lângă cunoașterea teoretică și antrenarea deprinderilor specifice de lucru este
important ca, mai ales atunci când lucrează cu persoane traumatizate, stude nții să învețe
să aibă grijă de propria lor persoană. În acest scop devine necesar ca ei să afle, susține
Agllias (2012) despre reacțiile adverse de epuizare și de stres traumatic sec undar , cu care
se pot confrunta ca practicieni și să se pregătească din timp pentru a le face față, mai ales
dacă au suferit de pe urma violenței și s -au confruntat deja în copilărie cu simptome de
stres traumatic primar sau secundar
Shannon et al (2014) explorează practica de îngrijire a propriei persoane, self-
care, în rândul studenților din domeniul asistenței sociale, în cadrul cursurilor avansate de
terapia traumei. Studenții intervievați relatează că în practica lor de self-care unele
strategii au fu ncționat mult mai eficient și că a fost important să exploreze în prealabil
mai multe strategii înainte de a alege ca practici curente pe cele mai potrivite pentru ei.
Dintre acestea, enumerăm: strategii fizice sau comportamentale (alergare, dans, yoga,
excursii în munți, diverse sporturi, exerciții simple de relaxare și respirație profundă
învățate în cadrul atelierelor de lucru); strategii relaționare (exprimarea trăirilor în
relațiile cu prietenii, colegii, partenerii, supervizorii, mentorii sau terapeu ții, petrecerea
timpului cu animale de companie precum și activități realizate împreună cu cei dragi:
gătit, servirea mesei, exerciții, etc); strategii cognitive (distragerea deliberată a atenției:

93 film, muzică, navigarea pe internet, evitarea expunerii la traumă înafara timpului de
lucru, evitarea lecturii despre traumă în condiții de suprasolicitare, limitarea expunerii la
detalii privind experiențele traumatice, limitarea timpului de lucru cu trauma, rugaciuni
zilnice, jurnal de lucru/ consemnarea în scr is a experienței ca strategie de procesare a
gândurilor, focalizarea pe punctele tari ale clienților, etc. Dificultățile în practica de
îngrijire a propriei persoane relatate de studenții intervievați au fost: program stresant de
școală, lipsa timpului, li psa motivației și a sprijinului reciproc pentru acest gen de
practică, grad prea ridicat de dificultate a unor strategii de relaxare, etc (Shannon et al,
2014, p.444 -445)
Datorită faptul că 30% dintre studenți, conform studiilor citate de Shannon et al
(2014, p.450), au fost expuși traumelor înainte de începerea facultății iar efectul stresului
traumatic secundar este cumulativ în timp, este important, susține Shannon, ca
dezvoltarea practicilor de îngrijire a propriei persoane să înceapă ca o formă de
socializare profesională încă din timpul facultății, înainte ca ei să se angajează în practica
profesiei de asistență socială.
Cele mai recomandate strategii pentru a face față reacțiilor adverse de epuizare și
stres traumatic secundar sunt: antrenarea abilită ților de a fi deplin prezent în corp și de
reducere a stresului (exerciții simple și sistematice de relaxare progresivă, yoga, qigong,
taichi, etc); de comunicare empatică, de debriefing pentru verbalizarea și procesarea
experienței de stres traumatic secu ndar și sprijinul social reciproc în sesiunile de
intervizare ; programe de mentorat pentru sprijin social oferit noilor veniți în profesia de
asistență socială ( Mathieu , 2012; Babin et al, 2012).
Supervizarea consilierilor care sunt motivați de propriile experiențe de
traumatizare primară prin violență sexulă și/ sau domestică, să lucreze cu trauma, este
important să faciliteze atât procesarea traumei personale, a reacțiilor de transfer și
contratransfer în relațiile curente și profesionale, cât și procesu l de învățare, creștere și
dezvoltare în relația de ajutor cu beneficiarii cu care lucrează ( Gibbons et al, 2010 ;
Jenkins et al, 2011). Cei care relatează că au învățat din relația de ajutor raportează mai
puține simptome de epuizare și traumatizare secund ară (Jenkins et al, 2011).

94 Majoritatea studiilor explorate sunt de acord asupra factorilor de risc, implicit
asupra remediilor, în ceea ce privește sindromul de epuizare: volumul mare de muncă,
presiunea/ managmentul timpului, climatul conflictual de mun că, dilemele etice/ morale,
discrepanțele între aspirațiile profesionale și contextul structural/ organizațional/
legislativ, etc. Sindromul de epuizare este deja o problemă socială cronică recunoscută în
societățile de consum care valorizează competiția a gresivă pentru accesul la resurse și
devalorizează strategiile terapeutice și de dezvoltare holistă care pun accent pe stil de
viață sănătos, respect profund față de natură, recunoașterea potențialului terapeutic al
resurselor spirituale, timp și relații d e calitate în viața de familie și de comunitate, etc.
Pe de altă parte, traumatizarea secundară în rândul asistenților sociali angajați în
munca de îngrijire a semenilor este puțin cunoscută, minimalizată sau nerecunoscută ca
problemă socială și prin urma re nu beneficiază de accesul la resursele necesare pentru
prevenire, remediere și formare profesională specifică și de durată.
Prin urmare, propunem urmatoarele direcții de cercetare și intervenție:
1. validarea conceptuală și predictivă a scalelor Maslach B urnout Inventory și
Compassion Fatigue în rândul asistenților sociali, mai ales în rândul celor care
lucrează în mod curent cu situațiile de criză și trauma: unitățile de primire ale
urgențelor, violența domestică și violența în familie, oncologie pediatri că,
îngrijirea în fază terminală, oamenii străzii fără adăpost temporar pe timp de
iarnă, etc.
2. antrenarea abilităților
– de relaxare și meditație pentru reducerea stresului,
– conștientizarea corporală și maturizarea conștiinței de sine pentru a fi deplin
prezent și autentic în relațiile interpersonale;
– de identificare și testare a propriilor cogniții și mituri anxiogene sau depresogene;
– de comunicare empatică și asertivă între egali, peer counseling, în scop de igienă
mentală, pentru a face față și contrib ui la întâlnirile debriefing de intervizare,
atunci când asistenții sociali se confruntă cu reacții de transfer și contratransfer și

95 nu dispun de timpul și banii necesari pentru formarea psihoterapeutică
postuniversitară și supervizarea clasică80.
Aceste i ntervenții, inițiate înainte de terminarea facultății, ca o formă de
socializare profesională în cadrul unor seminarii facultative, pot fi urmate de secvențe de
cercetare, pentru explorarea efectelor imediate și de durată a programelor de antrenare a
abilităților necesare pentru a face față simptomelor de epuizare și traumatizare secundară.

Bibliografie

 American Psychiatric Association (2003) , Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor
mentale. Ediția a IVa revizuită DSM IV TR, București , Asociația Psihiatrilor Liberi din România
 Agllias, Kylie (2012), Keeping Safe: Teaching Undergraduate Social Work Students about
Interpersonal Violence. In: Journal of Social Work Practice, Vol. 26, 259-274
 Babin, Elizabeth A., Palazzolo, Kellie E., Rivera, Kendra Dyanne (2012), Communication Skills,
Social Support, and Burnout among Advocates in a Domestic Violence Agency. In: Journal of
Applied Communication Research , Vol. 40, 147 -166
 Bride, Brian E., Radey, Melissa, Figley, Charles (2007), Measuring Compassion Fa tigue. In:
Clinical Social Work, 35, 155-163
 Derevenco, Petru; Anghel, Ion, Băban, Adriana. (1992), Stresul în sănătate și boală, Editura
Dacia, Cluj
 Estuar, Fundație cu activitate în domeniul sănătății mintale, Simptomele stresului. Evaluare și
planuri de acțiune (material produs în cadrul proiectului: Sănătate mintală pentru creșterea
performanței în muncă, finanțat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos)
 Gibbons, Sarah, David Murphy & Stephen Joseph, (2010 ), Countertransference and positive
growth in socia l workers. In: Journal of Social W ork Practice: Psychotherapeutic Approaches in
Health, Welfare and the Community , 25:1, 17 -30
 The ICD -10 Classification of Mental and Behavioural Disorders. Clinical descriptions and
diagnostic guidelines (1992), Geneva, Wo rld Health Organization,
http://www.who.int/classifications/icd/en/bluebook.pdf , accesat 10.10.2016

80 Salariile actuale foarte mici ale asistenților sociali și costurile uneori foarte mari de formare
psihoterapeutică în România diminuează accesul asistenților sociali la for mări postuniversitare care să
faciliteze dezvoltarea lor personală și profesională. Cei care pot acoperi totuși un timp aceste costuri se află
antrenați î n cercul vicios cu care se confruntă deja unele din școlile actuale de psihoterapie: practicarea
unor prețuri foarte mari și goana pentru a recupera investițiile costisitoare de formare și pentru a supraviețui
ceea ce riscă să saboteze până la urmă chiar scopul și misiunea asistenței psihoterapeutice. In acest fel, cei
care au nevoie de asistență socială ș i îngrijire psihoterapeutică , riscă să rămân ă în continuare excluși sau în
afara sistemului de îngrijire.

96  Jenkins, Sharon R. , Mitchell, Jessica L., Baird, Stephanie, Whitfield, Sarah Roby, Me yer, Heather
Lynn (2011), The Counselor's Trauma as Counseling Motivation: Vulnerability or Stress
Inoculation? In: Journal of Interpersonal Violence , vol. 26, 2392 -2412
 Lazăr, Florin (2015), Profilul asistenților sociali din România, Editura de Vest, Ti mișoara,
http://www.cnasr.ro/cnasr -111-0-ro-Publicatii , accesat în 27.05.2015
 Lazányi Kornélia Rozália (2009) , Az érzelmi munkát befolyásoló tényezȍk. Érzelmi munka az
onkológiában , Budapesti CO RVINUS Egyetem (teză de doctorat)
 Lee, Jacquelyn J.; Miller, Shari E. (2013), A Self -Care Framework for Social Workers: Building a
Strong Foundation for Practice . În: Families in Society. The Journal of Contemporary Social
Work, Vol. 94, 96-103
 Michael L. Leiter, Christina Mas lach ( 2005 ), Banishing Burnout. Six Strategy for Improving Your
Relationship with Work, John Wiley & Sons Inc.
 Marc, Cristiana, Oșvat Claudia (2013), Stress and Burnout among Social Workers. In: Revista de
Asistență Socială , no. 3, 12 1-130
 Maslach, Christina, Jackson, Susan E. (1981), The measurement of experienced burnout. In:
Journal of Occupational Behaviour, vol. 2, 99 -113
 McCormack, Nancy, Cotter, Catherine (2013), Managing Burnout in the Workplace. A guide for
information profess ionals, Chandos Publishing, Oxford UK
 Mathieu , Françoise (2012 ), The Compassion Fatigue Workbook. Creative Tools for Transforming
Compassion Fatigue and Vicarious Traumatization, Routledge Taylor & Francis Group, N.Y &
London, Kindle Edition
 Rothschild, Ba bette (2013), Corpul își amintește. Psihofiziologia și tratamentul traumei. Editura
Herald, București (trad. Ramona Elena Anghel)
 Runcan, Patricia Luciana (2013), Aspects of Burnout among Professionals. In: Revista de
Asistență Socială , no. 3, 111 -119
 Shan non, Patricia J., Becher Emily, McCleary , Crook -Lyon, Rachel E. (2014), Developing Self –
Care Practices in a Trauma Treatment Course. In: Journal of Social Work Education, 50:3, 440 –
453
 Wilmar B. Schaufeli, Michael P. Leiter, Christina Maslach, (2009) , Burn out: 35 years of research
and practice, Career Development International, vol. 14 No.3, 204 -220, Emerald Group
Publishing Limited, http://www.emeraldinsight.com/doi/full/ 10.1108/ 13620430910966406 ,
accesat 17.05.2016
 Stamm, Beth H. (2010), The Concise ProQOL Manual. Pocatello, ID: ProQOL.org.,
http://www.proqol.org/uploads/ProQOL_Concise_2ndEd_12 -2010.pdf , acces 7.06.2015
 Tudose, Florin (2004), Abordarea pacientului în psihiatrie. Ghid de lucră ri practice, ed. a II a
revazută și adaugită , Editura Medica, București

97  Yoon, Hyemee (2011), Influences of Role Conflict, Workload, Secondary Traumatic Stress and
Self-efficacy on Burnout of Social Wor kers Working with Trauma Survivors. In: Journal of the
Korean Society of Child Welfare , Vol. 36, 289 -322

ANEXE

Anexa 1 : Clasificarea tulburarilor psihice dupa DSM IV.

DSM IV este un sistem de clasificare propus de Asociatia Americana de
Psihiatrie. Unul din meritele acestui sistem de clasificare consta in faptul ca propune
formularea diagnosticului pe 5 axe . Sistemul multiaxial al diagnosticului consta in :
– Axa 1 – diagnosticul tulburarilor clinice
– Axa 2 – tulburarile de personalitate si retardarile mentale
– Axa 3 – conditiile medicale generale
– Axa 4 – stresori psihosociali si de mediu – se acorda un punctaj pe o scara ordinala de
la 1 la 5 (punctajul creste proportional cu nivelul de stresori), pe baza evaluarii
urmatoarelor aspecte: probleme legate de grupul de suport primar , legate de mediul
social , probleme educationale , probleme profesionale (ocupationale) , probleme legate
de conditiile de locuit , probleme economice , probleme determinate de accesul la
serviciile de sanatate , probleme legate de in calcari ale legii , alte probleme
psihosociale si de mediu
– Axa 5 – scorul GAF (Global Assessment of Functioning) reprezinta o cuantificare a
modului in care simptomele tulburarii psihice afecteaza nivelul global de functionare
al pacientului – scorul GAF se exprima in intervale de 10 puncte, intre cele doua
extreme:
– GAF = 100 – 91 – lipsa oricaror simptome, cu functionare normala
– GAF = 10 – 1 – pericol cre scut si persistent de a cauza injurii lui sau altora;
incapacitate persistenta de mentinere a unei igie ne personale minime; acte
suicidare cu intentie si expectanta clara de a muri
Categoriile diagnostice cuprinse in DSM IV pe axa 1 , schematic :

98 1. tulburarile diagnosticate de regula pentru prima oara in perioada de sugar,
copilarie sau adolescenta: retardarea mentala, tulburarea autista,
hiperactivitatea cu deficit de atentie, tulburari de comportament, etc
2. delirium , dementa (dementa in boala Alzheimer, din boala Parkinson, din
cadrul infectiei HIV, dementa posttraumatica , etc. ), tulburarile de memorie
si alte tulburari cognitive
3. tulburari mentale datorate unei conditii medicale generale
4. tulburari induse de consumul de substante psihoactive: alcool (d ependenta
la alcool , abuzul de alcool , tulburari induse de alcool : intoxicatia
alcoolica , starea de sevraj la al cool, deliriumul din intoxicatia alcoolica ,
stare de sevraj cu delirium , dementa indusa de alcool , tulburare amnestica
indusa de alcool , tulburare psihotica indusa de alcool – deliranta si/ sau
halucinatorie , tulburare afectiva indusa de alcool , tulburare anxioasa
indusa de alcool , disfunctie sexuala indusa de alcool , tulburari de somn
induse de alcool ); tulburari in relatie cu consumul de amfetamine , cofeina ,
cannabis , cocaina , halucinogene , substante inhalante , nicotina , opioide ,
sedative, hipnotice sau a nxiolitice , mai multe substante psihoactive , etc.
5. schizofrenia si alte tulburari psihotice: s chizofrenia (paranoida ,
dezorganizata , catatonica , nediferentiata , reziduala ), t ulburarea
schizofreniforma , tulburarea schizoafectiva , tulburare deliranta , tulbur are
psihotica acuta , tulburare psihotica indusa , tulburare psihotica determinata
de o conditie medicala generala (deliranta , halucinatorie )
6. tulburari afective: t ulburari depresive , tulburarea depresiva majora ,
tulburarea distimica , tulburarea bipolara (tip I, tip II , tulburarea
ciclotimica )
7. tulburari anxioase: anxietate generalizata , panica cu/ fara agorafobie ,
agorafobie fara istorie de panica , fobie specifica , fobie sociala , tulburare
obsesiv -compulsiva , stresul posttraumatic, stresul acut, tulburare anxi oasa
datorata unei conditii medicale, tulburare anxioasa indusa de o substanta
8. tulburari somatoforme: de somatizare , de somatizare nediferentiata , de
conversie , tulburare dureroasa , hipocondrie , tulburare dismorfica

99 9. tulburari factice: t ulburari factice cu simptome predominant psihologice ,
cu simptome predominant fizice (somatice) , cu simptome psihologice si
fizice
10. tulburari disociative
11. tulburari sexuale (d isfunctii sexuale : tulburari ale dorintei sexuale , ale
excitarii sexuale , tulburari orgasmice , tulbura ri sexuale dureroase ,
dispareunia (nedeterminata de o conditie medicala generala) , vaginismul
(nedeterminat de o conditie medicala generala) , parafiliile si tulburari ale
identitatii sexuale
12. tulburari de alimentatie: a norexia nervosa , bulimia nervosa
13. tulbu rarile de somn: t ulburare de somn primara , dissomnii , insomnie
primara , hipersomnie primara , narcolepsia , tulburari de respiratie in timpul
somnului , tulburari ale ritmului circadian , parasomnii , cosmaruri , teroare
in timpul somnului (pavor nocturn) , somna mbulism , tulburari de somn in
relatie cu alte tulburari mentale, insomnie in r elatie cu alte tulburari
mentale, hipersomnie in relatie cu alte tulburari mentale , alte tulburari de
somn , tulburari de somn determinate de o conditie medicala generala ,
tulbura ri de somn induse de substante psihoactive
14. tulburari ale controlului impulsului neclasificate in alta parte: t ulburare
exploziva intermitenta , cleptomania , piromania , jocul de noroc patologic ,
tricotilomania
15. tulburari de adaptare: depresiva , anxioasa , mixta depresiv anxioasa , cu
tulburari de conduita , mixta cu tulburari de conduita si emotionale
16. alte conditii care se pot afla in centrul atentiei: f actori psihologici care
afecteaza conditia medicala , tulburari motorii induse de medicatie
(parkinsonism indus de neuroleptice , sindromul neuroleptic malign ,
distonia acuta indusa de neuroleptice , akatisia acuta indusa de
neuroleptice , diskinezia tardiva indusa de neuroleptice , tremor postural
indus de medicatie , tulburare motorie indusa medicamentos nespecificata
in alta parte

100 Categoriile diagnostice cuprinse in DSM IV pe axa 2: 1. tulburarea de
personalitate paranoida, 2. tulburarea de personalitate schizoida, 3. tulburarea de
personalitate schizotipala, 4. tulburarea de personalitate antisociala, 5. tulburarea d e
personalitate borderline, 6. tulburarea de personalitate histrionica, 7. tulburarea de
personalitate narcisistica , 8. tulburarea de personalitate evitanta, 9. tulburarea de
personalitate dependenta, 10. tulburarea de personalitate obsesiv compulsiva, 11 .
tulburarea de personalitate FAS, 12. retardarea mentala
Categoriile diagnos tice cuprinse in DSM IV pe axa 3 : maladii infectioase,
neoplasme, maladii endocrine, de nutritie si metabolice si tulburari imunologic, maladii
ale sistemului nervos si ale organe lor de simt, etc

Anexa 2 : Chestionarul lui Hamilton (instrument in evaluarea anxietatii )81

(14 itemi) – 14 aspecte urm arite de examinator, completate de c atre examinator
acord and din punct de vedere al fiec arui aspect un punctaj intre 0 -4.
Semnifica tia acestor valori:
– 0 : absen ta simptomului.
– 1 : prezen ta ei intr-o masura redus a.
– 2 : intensificarea moderat a a simptomului.
– 3 : prezen ta accentuat a a simptomului.
– 4 : simpt om prezent intr-o intensificare grav a.

Scala cuprinde dou a subsc ale:
A) Anxietate psihic a.
B) Anxietate somatic a.

Anxietate psihica
I. Primul simptom: dispozi tie anxioas a manifestat a prin: nelini ste, preg atire pentru
ce poate fi mai r au, groaz a (team a anticipat a) si sensibilitate crescut a in sensul de
recep tionare crescut a fata de stimuli.

81 Vargha (1993), manuscris

101 II. Al doile a simptom: senza tie de incordate, fatigabilitate, incapacitatea de a se
relexa, labilitate afectiv a, tremurul, incapacitatea de a se men tine intr-un loc
(impulsul de a se mi sca, de a umbla tot timpul).
III. Al treilea simptom: teama (de intuneric, de str aini, d e singur atate, de animalele
mari, de circula tie, de mul time, etc).
IV. Al patrulea simptom: insomnia (dificultate la adormire, treziri frecvente, somn
insuficient urmat de oboseal a la trezire); visele chinuite (co smarurile).
V. Al cincilea simptom: functia intele ctual a (dificultate de concentrare, memorie
slaba).
VI. Al saselea simptom: stari depresive (pierderea interesului), lipsa sentimentului de
bucurie , depresia, oscila tiile dispozi tiilor in timpul zilei si insomnia dup a trezire
in cursul nop tii.

Anxietate somat ica
I. Simptome somatice generale musculare: durerea muscular a, senza tia de rupere
muscular a, ridigitate muscular a, scrasnirea din din ti.
II. Simptome somatice generale senzoriale: vedere neclar a, valuri de c aldura, frig ce
invadeaz a corpul, senza tie de sl abire, furnic aturi.
III. Simptome cardiovasculare: tahicardie, palpita tie, dureri in piept, senza tii
pulsative in vasele sanguine, senza tii de le sin, etc.
IV. Simptome respiratorii: apasare in piept, suspine, senza tie de asfixiere, g afaiala.
V. Simptome gastro -intestinale: dureri inainte sau dup a masa, balonare, vom a,
greata, dificult ati la inghitire, dureri abdominale, diaree, pierderea greut atii,
constipa tie.
VI. Simptome genito -urinare: mictiune frecvent a, amenoreea, frigiditatea, ejacularea
precoce (“sex contra cronometru”), impoten ta.
VII. Simptome SNV: uscarea gurii, paloarea, crize de ro seala, ame teala, transpira tie
abundent a, cefalee, ridicarea pilozit atii.
VIII. Comportamentul pacientului pe perioada examinarii (semne) :

102 – nelini stea m ainilor, atingerea pumnilor, tremurul m ainilor, incordarea frun tii, expresia
incord ata a fetei, respira tie sacadat a sau paloarea fe tei, inghitirea frecventa a salivei,
tahicardia de repaos.
– reflexe vii, tremur, dilatarea pupilei, exoftalmie, transpira tie abundent a (acestea pe
parcursul examin arii, nu cele relatate de pacien ti).

Anexa 3 : Chestionarul lui A.T. Beck (inventar pentru evaluarea depresiei)82

A. Dispozitie
– Nu ma simt trist /a (0)
– Uneori ma simt trist /a si abatut /a (1)
– Sunt trist /a si abatut /a tot timpul si nu pot sa -mi revin (2)
– Tristetea si neferi cirea mea au devenit apasatoare, penibile (3)
– Sunt asa de trist /a sau nefericit /a incat nu mai pot suporta (4)
B. Pesimism
– Nu sunt pesimist /a sau descurajat /a in mod deosebit in legatura cu viitorul.
– Ma simt descurajat /a in legatura cu viitorul.
– Simt ca nu vo i scapa niciodata de necazurile mele.
– Simt ca viitorul este fara speranta si lucrurile nu pot fi imbunatatite.
C. Sentimentul ratarii
– Nu ma simt ca un ratat /o ratata .
– Simt ca m -am ratat (ca nu m -am realizat, ca n -am reusit in viata), mai mult decat
media.
– Simt ca in viata am realizat foarte putin, care este lipsit de valoare sau care nu
inseamna nimic.
– Cand imi privesc retrospectiv viata nu pot sa vad decat un sir de nereusite.
– Simt ca m -am ratat complet ca persoana (parinte, sot, …)
D. Lipsa de satisfactie
– Nu sunt nemultumit /a in mod deosebit.
– Sunt plictisit /a in cea mai mare parte a timpului.

82 Vargha (1993), manuscris

103 – Lucrurile nu ma bucura asa cum ma bucurau inainte.
– Nu ma satisface nimic (nimic nu imi mai produce bucurie)
– Sunt nemultumit /a de orice.
E. Sentimentul de vinovatie
– Nu ma sim t vinovat /a in mod deosebit.
– Ma consider un om rau nevrednic o buna parte din timp.
– Ma simt destul de vinovat /a.
– Acum ma consider un om rau sau nevrednic practic tot timpul.
– Ma simt ca si cum as fi un om foarte rau sau ca un om de nimic.
F. Ideea pedepsei
– Nu am sentimentul ca voi fi pedepsit /a.
– Simt ca ceva rau mi se poate intampla.
– Simt ca sunt sau ca voi fi pedepsit /a.
– Simt ca sunt vrednic /a de pedeapsa.
– Doresc sa fiu pedepsit /a.
G. Nemultumire in raport cu propria persoana
– Nu ma simt deceptionat /a de mine ins umi.
– Sunt deceptionat /a de mine insumi.
– Numai tin la propria mea persoana.
– Sunt dezgustat /a de mine insumi.
– Ma urasc.
H. Autoacuzari
– Nu consider ca sunt mai rau /rea decat altii.
– Sunt foarte critic /a cu mine insumi pentru slabiciunile si greselile mele.
– Ma bl amez ori de cate ori lucrurile ies rau.
– Consider ca am foarte multe sa -mi reprosez.
I. Dorinte de autopedepsire
– Nu am nici un fel de intentii rele in legatura cu persoana mea.
– Am intentii rele in legatura cu persoana mea, dar nu le pun in aplicate.
– Cred ca ar fi fost mai bine daca as fi murit.
– Am intentia de a sfarsi cu viata (de a ma sinucide).

104 – Pana la urma tot ma voi omori (daca voi putea).
J. Crize de plans
– Nu plang mai mult ca de obicei.
– Plang mai mult decat obisnuiam.
– Acum plang tot timpul. Nu ma mai pot st apani.
– Inainte puteam sa plang, dar acum nu mai pot deloc, chiar daca vreau.
K. Iritabilitate
– Nu sunt mai suparacios /suparacioasa (irascibil /a) decat am fost vreodata.
– Ma supar sau ma enervez mai usor decat de obicei.
– Sunt plin de nervi tot timpul.
– Nu ma mai enervez deloc pentru lucruri care altadata ma scoteau din sarite.
L. Retragere sociala
– Nu mi -am pierdut interesul pentru oameni.
– Sunt mai putin interesat /a de oameni decat inainte.
– Mi-am pierdut increderea/interesul pentru oameni si tin mai putin la ei.
– Mi-am pierdut complet interesul pentru oameni si nu -mi mai pasa deloc de ei.
M. Indecizie
– Iau hotarari la fel de usor ca si alta data.
– Sunt mai putin sigur /a pe mine si caut sa evit sa iau hotarari.
– Nu mai pot sa iau hotarari fara ajutor.
– Nu ma mai pot hotari del oc.
N. Imaginea corporala
– Nu gasesc ca arat mai rau ca de obicei.
– Imi fac griji din pricina faptului ca par mai batran /a si neatragator /neatragatoare .
– Simt ca infatisarea mea se schimba permanent si asta ma face sa fiu neatragator /
neatragatoare .
– Am impresia ca sunt urat /a si ca trezesc repulsie cand sunt privit.
O. Inhibitia activitatii
– Pot sa lucrez la fel de bine ca si inainte.
– Trebuie sa depun un efort suplimentar pentru a ma apuca de ceva.
– Nu mai muncesc la fel de bine precum obisnuiam.

105 – Trebuie sa fac multe eforturi pentru a realiza ceva.
– Nu mai pot sa muncesc deloc.
P. Tulburari de somn
– Pot sa dorm la fel de bine ca de obicei.
– Dimineata ma trezesc mai obosit ca de obicei.
– Ma trezesc cu 1 –2 ore mai devreme decat de obicei si imi vine greu sa readorm.
– Ma trezesc devreme in fiecare zi, nu pot sa dorm mai mult de 5 ore.
Q. Fatigabilitate
– Nu obosesc mai repede ca de obicei.
– Obosesc mai usor ca de obicei.
– Orice fac ma oboseste.
– Sunt prea obosit /a ca sa mai pot face ceva.
R. Scaderea apetitului
– Pofta mea de mancare nu este m ai scazuta ca de obicei.
– Pofta mea de mancare nu mai este la fel de buna ca altadata/de obicei.
– Pofta mea de mancare este mult mai scazuta acum.
– Nu mai am deloc pofta de mancare.
S. Pierdere in greutate
– Nu am slabit in ultima vreme.
– Am slabit mai mult de 2 kg .
– Am slabit mai mult de 5 kg.
– Am slabit mai mult de 7 kg.
T. Preocupari somatice
– Sanatatea mea nu ma preocupa mai mult ca de obicei.
– Sunt preocupat /a de durerile sau deranjamentele de stomac, constipatie sau senzatii
neplacute in corpul meu.
– Sunt asa de preo cupat /a de sanatatea mea somatica incat nu ma mai pot ga ndi la
altceva
– Sunt complet absorbit /a de ceea ce simt.
U. Scaderea libidoului
– Nu am remarcat vreo schimbare recenta a interesului meu pentru probleme sexuale.

106 – Sunt mai putin interesat /a de sex ca de obi cei.
– Acum sunt prea putin interesat /a de probleme sexuale.
– Mi-am pierdut complet interesul pentru sex

Anexa 4: Scala letalitatii pentru evaluarea riscului suicidar

elaborat de Centrul de prevenire a suicidului Los Angeles (Comer, 1992)

evaluare : 1 2 3 4 5 6 17 8 9 ( 1 – Risc suicidar minim), ( 9 – Risc suicidar maxim)

Varsta
si sex
(1-9) Masculin peste 50 (7 -9)
35- 49 ( 4 -6)
15-34 (1 -3)

Feminin peste 50 (5 -7)
35- 49 ( 3 -5)
15-34 (1 -3)

Simptome
(1-9)  Depresie severa: tulburari de somn, anorexie, pierderi in greutate,
retragerea sociala, deznadejde, pierd erea interesului, apatie (7 -9)
 Sentimentul lipsei de speranta, neajutorare, epuiza re (7-9)
 Delir, halucinatii, pierderea contactului, dezorientare (6 -8)
 Jocuri de noroc comp ulsive (6 -8)
 Dezorganizare, confuzie, haos (5 -7)
 Alcoolism, dependenta de droguri, homosexualitate (4 -7)
 Agitat ie, tensiune, anxietate (4 -6)
 Sentimente de vinovatie, de rusine, stanjeneala (4 -6)
 Sentimente de furie, suparare, ostilitate, razbunare (4 -6)
 Control impulsiv scazut, capacitate scazuta de decizie (4 -6)

107  Altele (descrie):
Stres
(1-9)  Pierderea unei persoane iubite prin moarte, divort sau separare (5 -9)
 Pierderea locului de munca, bani, prestigiu, statut social (4 -8)
 Imbolnavire, boala grava, interventie chirurgicala, accident –
pierderea unui membru (brat, picior) (3 -7)
 Amenintarea cu urmarirea penala, implicare penala, expunere (4 -6)
 Schimbari in viata, me diu, locative (4 -6)
 Succes, promovare, cresterea responsabilitatilor (2 -5)
 Fara stres semnificativ (1 -3)
 Altele (descrie):
 Acut versus cronic (1 -9)
 Debutul unor simptome specifice in mod brusc, vizibil, ascutit (1 -9)
 Izbucnire recurenta de simpome similare (4-9)
 Fara schimbari recente semnificative (1 -4)
 Altele (descrie):
Plan
suicidar
(1-9)  Letalitatea mijloacelor propuse – foc de arma, prin cadere de la etaj,
spanzurare, inec, cutit, pastile, otravire, aspirina (1 -9)
 Detalii specifice si claritate in or ganizarea planului (1 -9)
 Specificitate in planificarea timpului (1 -9)
 Plan bizar (1 -9)
 Evaluarea tentativelor de suicid anterioare (1 -9)
 Fara nici -un plan (1 -3)
 Altele (descrie):
Resurse
(1-9)  Fara surse de suport (familie, prieteni, agentii, angajare in munca)
(7-9)
 Familie si prieteni disponibili fara dorinta de a ajuta (4 -7)
 Probleme financiare (4 -7)
 Ajutor profesional, agentie sau terapeut disponibil (2 -4)
 Familie si/ sau prieteni dornici sa ajute (1 -3)
 Istoria vietii – stabila (1 -3)

108  Medic sau preot d isponibil (1 -3)
 Angajat (1 -3)
 Fara probleme financiare (1 -3)
 Altele (descrie):
Comporta
mente
suicidare
anterioare
(1-7)  Una sau mai multe tentative cu letalitate ridicata (6 -7)
 Una sau mai multe tentative cu letalitate scazuta (4 -5)
 Istorie de amenintari si depresii repetate (3 -5)
 Fara istorie suicidara sau depresiva anterioara (1 -3)
 Altele (descrie):
Status
medical
(1-7)  Boala debilitanta cronica (5 -7)
 Tipar de esec in terapia anterioara (4 -6)
 Multe experiente de esec repetat cu medici (4 -6)
 Boala ps ihosomatica, de ex. astm, ulcer, hipocondrie (1 -3)
 Fara probleme medicale (1 -2)
 Altele (descrie):
Aspecte de
comuni
care
(1-7)  Comunicare deteriorata cu respingerea eforturilor de restabilire atat
de catre pacient cat si de altii (5 -7)
 Comunicarile prezi nta scop internalizat, de ex. declaratia de
vinovatie, sentimente al lipsei de importanta, blamare, rusine (2 -4)
 Comunicarile directionate fata de lume si oameni in general (3 -5)
 Comunicarile directionate fata de una sau mai multe persoane
specifice (1 -3)
 Altele (descrie):
Reactii ale
persoane
lor de
referinta
(1-7)  Atitudine defensiva, paranoida, de respingere, de pedepsire (5 -7)
 Negarea nevoi de ajutor, pentru sine sau pentru pacient (5 -7)
 Fara sentimente de preocupare fata de pacient; nu intelege pacie ntul
(4-6)
 Nehotarare, sentimente de neajutorare (3 -5)
 Alternanta intre sentimente de furie si respingere si sentimente de
responsabilitate si dorinta de a ajuta (2 -4)

109  Simpatie si preocupare plus recunoasterea nevoii de ajutor (1 -3)
 Altele (descrie):

Anexa 5. Mituri legate de sinucidere83

„Cei ce spun c a vor sa se sinucida, nu se sinucid ”. In realitate, in saptama nile
precedente gestului fatal, majorit atea persoanelor ce se sinucid isi comunica, în diverse
maniere, intent iile.
„Daca o persoana vrea sa se sinucida, nu o poti i mpiedica ”. Riscul decesului prin
suicid poate fi redus daca recunoastem semnele de alarma s i ofe rim sprijin persoanelor
aflate in criza ce se ga ndesc la sinucidere.
„Persoanele suicidare sunt complet decise sa se sinucida ”. Majorit atea
persoanelor suicidare oscileaza, pana i n ultimu l moment, intre dorinta de a trai si cea de
a-si curma viața (ambivalenta ).
„Cei ce au tentative de sinucidere i n antecedente nu se sinucid”. Riscul de deces
prin sinucidere este de 10 0 de ori mai mare la cei ce au incercat sa se sinucida i n trecut –
4 din 10 persoane d ecedate prin sinucidere au mai incercat sa se sinucida .
„Daca vorbesti despre sinucidere, o i ncurajezi” . Dacă oferim persoanei ce se
gandeste sa se sinucida posibilitatea de a vorbi despre t rairile si gandurile sale, ii oferim
si posibilitatea de a -si intelege altfel situatia s i de a co nstientiza existent a alternativelor.
„In realitate, doar persoanele bolnave psihic se sinucid ”. Sentimentele de
disperare si pierdere a sperantei – pe care ori ce persoana le poate trai la un moment dat in
viata – sunt cei mai puternici indicatori ai suicidului.
„O spalatura stomacala le va da o lectie celor ce au inghitit pastile ca sa se
sinucida ”. Orice tentativa de sinucidere trebuie luata in serios, iar reac tiile celor din jur
sunt cruciale in recuperarea persoanei care a incercat sa se sinucida .
„Persoana suicidara ramane suicidara toata viat a”. Persoanele suicidare sunt
suicidare pentru o perioada limitata de timp, iar dura ta acesteia scade prin interventi e de
specialitate s i suport adecvat.

83 Compediu de suicidologie/ Doina Cosman (2006)

110 „Sinuciderea este o us urare nu doar pentru cel ce se si nucide, ci s i pentru cei din
jur”. Sinuciderea este o modalitate gresită de solutionare a problemelor si generează o
reactie de doliu si sentimente de vinovatie rud elor s i prietenilor.

Anexa 6: Examinarea statusului mental

Acest examen este destinat să capteze și să descrie starea mentală a clientului.
Terminologia dezvoltată în munca cu acest instrument faciliteaza în mare măsură
comunicarea între profesionisti, atat in scopuri clinice cat si de cercetare. Unele
caracteristici ale examenului statusului mental sunt asociate cu condiții speciale, cum ar
fi: intoxicarea, demența, depresia sau psihoza. Examenul statusului mental este format de
obicei din următoarele e lemente:

Aspect
Cum arata clientul și cum se comportă?
Vârsta indicată , felul de a se imbraca , mișcări psihomotorii, ticuri, expresii faciale

Testarea realitatii
Capacitatea de judecata, decizie, comportamente periculoase, impulsive

Introspectie
• În c e măsură înțelege clientul problema lui/ ei
• Cum descrie clientul problema

Vorbire
Volum: in soapta, nu pot fi auzit ,
Rata vorbirii: rapid, lent
Cantitativ : sărăcia/ bogatia vorbirii

Emoții
Starea de spirit: modul în care clientul se simte de cele mai multe ori

111 • anxios, deprimat, copleșit, speriat, tensionat, neliniștit, eutimic, euforic
Afect: modul în care clientul se simte în acest moment
• Variabilitatea (labil)
• Intensitate (tocit, plat)

Gândire
Continut: Ce crede clientul despre
• Delir: convin geri ireale, denaturare
Delir de grandoare: putere neobișnuită sau exagerată
Delir de persecuție: credința ireala că cineva urmareste clientul
Delir de control: altcineva controleaza gândurile sau acțiunile clientului
Delir somati c: preocupări fizice ireal e
• Alte probleme de gândire
Obsesii: gânduri inexorabile, nedorite
Compulsii: comportamente repetate, de multe ori legate de o obsesie
Fobiile: gânduri obsesive care trezesc temeri intense
Gândire de radiodifuziune: convingerea că alții pot citi mintea cl ientului
Idei de referință: evenimente nesemnificative sau independente,
care au un sens secret pentru client
• Ideație homicidală: dorința sau intenția de a răni pe alții
• Ideație suicidara: variază de la gândul, dorința, la intenția sau planul de a mur i
• Procesul: cum gandeste clientul
Circumstantialitate: lipsa directiei, de scopuri
Perseverație: frază repetată, subiect repetat
Asociații slăbite: se misca între subiecte fără legatura intre ele
Tangentialitate: abia vorbeste despre subiect
Fuga de idei : vorbire rapidă, neconectata

Percepții senzoriale
Iluzii
• Perceperea gresita a evenimentelor senzoriale normale

112 Halucinații
• Perceptii fara obicet, e xperiența unuia dintre simțuri: halucinatii olfactive (miros),
auditive (auz), vizuale (vedere), gustat ive (gust), tactile (tactil)

Capacități mentale
Orientare: orientare spre 1. timp, 2. persoană, 3. loc, și 4. situatie
Intelect general: inteligență medie sau scăzută
Memorie: de lunga durata (președinți din trecut), recenta (ceea ce a mâncat clientul ier i,
pentru micul dejun) și imediata (amintiți -vă trei teme)
Concentrare: Distragerea în timpul interviului , numaratul inapoi din 3 in 3

Atitudinea față de intervievator
Modul in care clientul se comportă fata de intervievator: suspicios, arogant, cooperant ,
frică, rezervat, de divertisment, capacitatea de a avea încredere și de a se deschide ,
apropiat

Exemplu de Mini Raport de Status Mental
Dl Sz. se prezinta neras, slab, cu părul nepieptănat, pare mai în vârstă decât vârsta lui
declarata. Nu se observa mi șcări anormale ale corpului sau ticuri . Dl. Sz. este alert și
orientat, Continutul si procesul gândirii lui par normale (deși nu au fost adresate întrebări
specifice pentru a aborda iluzii, halucinații, sau intelectul). El isi descrie starea ca
eutimica și afectul lui pare securizat/ in siguranta. În timp ce este interogativ cu privire la
notitele clinicianului, el ofera doar raspunsuri scurte, Dl. Sz. este cooperant. Judecata lui
este afectată, așa cu m se vede din faptul ca se urca la volan în stare de ebr ietate si nu este
angajat in muncă. Introspectia dl ui. Sz. pare limitata, el a venit pentru evaluare ca să isi
liniștească soția și nu vede băutul lui la fel de greu sau problematic. El neagă gânduri sau
planuri de sinucidere sau omucidere.

Adaptat dupa Hepworth si Larsen (2015)

113

114

115

116