Centrul Cultural de Cartier
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII ȘI ARHITECTURĂ
DOMENIUL / PROGRAMUL DE STUDIU
ARHITECTURĂ / ARHITECTURĂ
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI
CENTRU CULTURAL
DE CARTIER
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
ARH. RADU FORTIȘ
ABSOLVENT
ROBERT FODOR
ORADEA
2014
Cuprins
Pagina
Plan de idei …………………………………………………………………………………………………………… 3
Capitolul I. Considerații introductive……………………………………………………………………… 5
I.1. Enunțarea și definirea temei …………………………………………………….5
I.2. Rolul centrului cultural de cartier …………………………………………………………. 5
I.3. Justificarea temei ……………………………………………………………….6
Capitolul II. Perspectivă istorică asupra temei …………………………………………….8
Capitolul III. Documentarea temei în arhitectura contemporană ……………………….13
III.1. Perspective teoretice și critice ……………………………………………….13
III.2. Studii de caz ………………………………………………………………….14
Capitolul IV. Documentarea temei în România …………………………………………..21
IV.1. Spațiul public în România ……………………………………………………………21
IV.2. Studii de caz …………………………………………………………………..23
Capitolul V. Documentarea temei în legătură cu proiectul propus ………………………29
V.1. Amplasament …………………………………………………………………..29
V.2. Structura urbană ………………………………………………………………31
V.3. Fondul construit ……………………………………………………………….34
V.4. Tema program …………………………………………………………………………………….35
Capitolul VI. Concluzii ……………………………………………………………………..38
Bibliografie ………………………………………………………………………………….40
PLAN DE IDEI
În elaborarea disertației am urmat o linie directoare, cu ajutorul căreia am încercat să expun modul meu de gândire și argumentele pe care le-am considerat esențiale pentru acest subiect.
Ca punct de plecare am dat definiția temei, cu scopul de a avea o bună înțelegere asupra subiectului studiat, atât morfologic cât și semantic. Având explicația concretă a temei, am considerat că este important să găsesc rolul pe care elementul studiat, Centrul Cultural de Cartier, îl are în societate, ce contribuții aduce și ce nevoi satisface. De aici se înțelege avantajul și beneficiul asupra mediului în care este construit.
Odată ce mi-am formulat clar noțiunea de Centru Cultural de Cartier, am prezentat caracterul urbanistic și social al zonei unde am propus implementarea temei. Din analiza urbanistică a zonei de studiu, cartierul Rogerius, precum și din previziunile indicatorilor demografici ai ultimului recensământ rezultă că este oportună tema aleasă precum și locația.
Având confirmarea oportunității temei în locația aleasă, am urmărit evoluția programului arhitectural de-a lungul timpului, având în vedere faptul că manifestările colective socio – culturale au avut loc încă din originile civilizației. S-a schimbat doar cadrul și s-a adaptat formula organizatorică în funcție de nevoile perioadei. Dezvoltarea subiectului este prezentă din antichitate până în perioada contemporană.
Ajungând în perioada contemporană, am studiat tendințele din arhitectura universală, analizând modul de organizare și rezolvările conceptuale și funcționale, încercând să trag concluzii despre modul în care este perceput subiectul la momentul actual. În acest demers am prezentat studii de caz considerate relevante.
După analiza temei în arhitectura universală este important modul în care a apărut și se prezintă subiectul în arhitectura românească. Prezint aici o analiză a percepției românești asupra spațiului public, precum și studii ale programelor similare existente și funcționale în societatea românească. Din această analiză aflăm și modul acestora de structurare precum și oferta lor către cetățeni.
Studiul de caz în arhitectura contemporană universală precum și arhitectura românească are rolul de a stabili argumentele și exigențele actuale care stau la baza funcționării unui Centru Cultural de Cartier contemporan.
Având studiul de funcțiune propus, a rămas de efectuat analiza modului de implementare în țesutul urban existent prin trasarea elementelor de concept, stabilirea determinanților ce guvernează compoziția și studiul gabaritelor rezultate din capacitățile minime ale spațiilor propuse. Astfel, prin documentarea temei în legătură cu proiectul propus atac aceste aspecte, ajungând astfel la tema program pe baza căreia demarează proiectul obiectului arhitectural.
Concluziile de final vin cu o justificare a conceptului și a temei în raport cu elementele fizice de amplasament cât și cu necesitățile sociale ale zonei studiate.
Capitolul I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
I.1. Enunțarea și definirea temei
Prin lucrarea de față se dorește argumentarea oportunității transformării amplasamentului ales dintr-un spațiu uzat fizic și moral într-un centru cultural modern destinat în principal locuitorilor din cartierul orădean Rogerius, precum și trasarea modului în care poate fi realizată această intervenție.
Potrivit Dex , noțiunile de „centru”, „cultural” și „cartier” pot fi definite astfel:
– centru – locul (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală),
– cultural – care aparține culturii, privitor la cultură, care ajută la răspândirea culturii,
– cartier – parte a unui oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică; locuitorii acestei părți a orașului.
Prin raportare la cele menționate mai sus, putem defini succint centrul cultural de cartier ca fiind un spațiu dedicat promovării culturii, respectiv destinat populației stabile din cartierul pe raza căruia este amplasat.
În prezent, centrele culturale de cartier sunt niște spații multifuncționale în cadrul cărora membrii comunității au posibilitatea de a se întâlni pentru diverse activități de grup, pentru organizarea de manifestări culturale, precum și pentru petrecerea timpului liber într-un mod cât mai creativ.
I.2. Rolul centrului cultural de cartier
În principal, rolul centrului cultural de cartier vizează următoarele aspecte:
– promovarea valorilor culturale și civice prin inițierea și găzduirea de evenimente sau/și programe culturale (conferințe, expoziții de artă, concerte, lansări de carte, spectacole de teatru ș.a.),
– asigurarea accesului la educația complementară prin organizarea de diverse ateliere de lucru, cursuri sau seminarii,
– sprijinirea procesului de formare și perfecționare prin cultură și artă,
– asigurarea unor diverse oportunități pentru petrecerea timpului liber.
Totodată, centrul cultural de cartier are un rol interactiv, și pe cale de consecință aduce un plus de valoare spațiului cultural local, respectiv creează punțile de legătură cu spațiul cultural național și chiar internațional.
Un astfel de centru poate avea chiar și un amplu rol economic în dezvoltarea comunității dacă se implică în diverse proiecte implementate la nivel local.
Așadar, centrul cultural de cartier ca spațiu urban de socializare are rolul de a furniza omului locul/mediul care să faciliteze și să asigure întâlnirea acestuia cu diverse activitați culturale.
I.3. Justificarea temei
Alegerea temei a fost determinată în principal de următoarele considerente:
În momentul de față, pe amplasamentul ales există o clădire pe care o apreciez ca fiind depășită moral și fizic, iar prin forma și volumetria ei aduce deservicii zonei la nivelul contextului urban prin lipsa expresivității și a calității plastice cerute de amplasament.
Planul Urbanistic General Oradea – Etapa 2 (figura 1), Concept general de dezvoltare urbană, Masterplan Oradea 2030 cuprinde printre altele un proiect de dezvoltare a centrelor de cartier în Nufărul, Ioșia Nord și Rogerius în vederea creșterii calității locuirii și pentru creșterea autonomiei funcționale a acestor cartiere față de zona centrală a orașului. Autorii Masterplanului Oradea 2030 au constatat că proiectele inițiale ale celor trei cartiere sus menționate au prevăzut alături de locuințe, dotări și servicii publice, spații verzi și zone de agrement, dar în proporție neechilibrată în raport cu necesarul dat de numărul locuințelor. Deși după 1990, acest deficit a fost compensat parțial prin apariția serviciilor comerciale private (multe dintre acestea fiind amplasate în spații cu altă destinație cum ar fi parterul clădirilor sau spațiile verzi), în continuare, în marile cartiere colective se manifestă un deficit cantitativ și calitativ la nivelul dotărilor și al spațiilor publice. Acest deficit afectează calitatea vieții și valoarea locuințelor. Mai mult, potrivit percepției colective a locuitorilor din cartiere, parcurile, piețele publice, viața publică și culturală a orașului se desfășoară exclusiv în centrul istoric, cartierele fiind destinate predominant locuirii. Prin tema propusă urmăresc tocmai
schimbarea acestei percepții, respectiv creșterea calității vieții locuitorilor din cartierul Rogerius prin crearea și deschiderea accesului la o multitudine de activități culturale.
Conform recensământului populației și al locuințelor din anul 2011, ponderea populației tinere și adulte (începând de la 14 ani) este de 75% din totalul de 21,6 milioane locuitori. Indicatorii demografici arată că procentul adulților este în continuă creștere, astfel încât, peste 50 de ani pensionarii vor reprezenta mai mult de jumătate din populația țării. În această situație se află și orașul Oradea, cu o populație de 183.123 locuitori și o denstitate de 1,858 loc/kmp. Cartierul Rogerius este cel mai mare, dar și cel mai aglomerat cartier al municipiului, găsind aici un număr mare de tineri, adulți și persoane în vârstă, care se refugiază pentru a socializa și a petrece timpul liber în parcuri când le permite temperatura exterioară. În anotimpurile reci, singurele locuri de petrecere a timpului liber în cartier pentru tineri și adulți sunt localurile: baruri, restaurante. Soluția în momentul de față este de a căuta centre comerciale și culturale din alte cartiere sau din centrul istoric /administrativ/cultural al orașului.
Acestea sunt o serie de rațiuni pentru centrul cultural propus prin prezenta lucrare, care a fost gândit ca un complex care să pună la dispoziția locuitorilor adulți din cartierul Rogerius și nu numai, diverse mijloace pentru organizarea de manifestări culturale, dar și pentru petrecerea timpului liber.
Prin urmare centrul proiectat va cuprinde următoarele spații:
– foaier cu punct de informare și zonă de socializare, meeting point,
– zonă destinată expozițiilor (pictură, sculptură, grafică, design, alte forme de arte vizuale etc.),
– bibliotecă și sală de conferință,
– sală pentru spectacole în care se pot organiza diverse evenimente (teatru, proiecții, mici manifestări muzicale, lansări de carte sau conferințe)
– anexe (spații de păstrare, pentru perioade mici de timp, a lucrărilor ce urmează a fi expuse, depozit mobilier, birouri, etc.).
În fine, ca un ultim argument pentru tema aleasă, dar nu neapărat cel din urmă, ar fi un citat din Octavian Paler „În fond, cultura este sau ar trebui sa fie o anumită formă de a iubi lumea și de a spera.”
Capitolul II
PERSPECTIVĂ ISTORICĂ ASUPRA TEMEI
Civilizația urbană modernă este o civilizație a cuvântului și dialogului, la fel ca cea antică ateniană. Acest fapt, pe de o parte, confirmă importanța acordată reuniunilor, dezbaterilor, exprimării artistice sub diverse forme, iar pe de altă parte, de-a lungul timpului, a dus la crearea spațiilor necesare organizării acestor tipuri de evenimente.
Spațiile colective, în general, iar centrele civice în mod special, au o istorie foarte îndepărtată. Necesitatea oamenilor de a se întâlni în colectivitate, în cadru construit sau nu, este aproape la fel de veche ca și cea de adăpostire. Ambianța colectivă specifică fiecărei epoci sau culturi a atras atenția specialiștilor din diferite ramuri științifice contemporane, cum ar fi psihologia urbană, sociologia, topologia, teoria arhitecturii și urbanismul, economia etc, care au formulat, în diferite studii relativ disparate, probleme care ar putea sta la baza unei posibile științe despre structura ansamblurilor publice.
Manifestările colective, inclusiv cele culturale, se desfășurau de obicei în spațiu liber, neacoperit (figurile 2, 3, 4 și 5). În cadrul localității se foloseau piețele din jurul unor construcții reprezentative unde se organizau ceremonii sau procesiuni, schimburi comerciale, spectacole, adunări pentru comunicări importante etc. În exteriorul localităților, manifestările aveau în general caracter comercial și de distracții. Practic, „formele de manifestare a vieții colective au generat în timp formele spațiale corespunzătoare”.
Modul în care condițiile locale au influențat formarea cadrului necesar organizării și desfășurării evenimentelor culturale derivă din factori geografici și climatici, din gradul de dezvoltare al civilizației unei epoci, din sensibilitatea estetică a popoarelor etc.
Raportul dintre formă, structură și funcțiune cunoaște de-a lungul timpului diverse forme de simbioză. Astfel, în Grecia Antică se preia simplitatea și rafinamentul, puritatea formală a Egiptului (influențat puternic de cultul morților), în căutarea perfecțiunii și idealului platonician, oferind arhitecturii o dimensiune umană, raportată la om ca "măsură a tuturor lucrurilor". Arhitectura nu e doar cea a puterii și a religiei, construcțiile sunt legate și de viața cetății (teatrul, agora, locuințele), iar elementele de construcție se regăsesc în toate formele arhitecturii. Perfecțiunea formelor (sfera, cercul), limita concretă a lucrurilor (forme închise, delimitate perfect cu cornișe, frontoane, coloanele de colț), formele perfecte exprimate în formule matematice sunt proporții "perfecte" extrase din proporțiile corpului uman.
Arhitectura gotică, cea mai simbolică, în special cea religioasă, servea ca element de proslăvire a transcendenței, a "retragerii din lume pe axa infinitului pozitiv". Înălțimea și zveltețea structurii, vizibile atât la exteriorul construcțiilor cât și în interioarele bisericilor, erau interpretări ale puterii divine, perfecte și inaccesibile omului de rând.
Arhitectura laică – arhitectura de fortificații – încearcă să exprime forță, putere, introvertire, adăpost printr-o arhitectură agresivă – turnuri, creneluri, ziduri, șanțuri, poduri barbacane etc..
În Renaștere, omul devine din nou măsură a tuturor lucrurilor, se reiau temele antichității romane și grecești, alături de raționalismul arhitecturii grecești și tot limbajul ordinelor. Formele geometrice elementare, simetrie, proporții, trasee regulatoare, frontoane, colonade, portice semnifică aceeași căutare a perfecțiunii preluate din tratatul de arhitectură al lui Vitruviu ("De architectura", sec. I î.Hr.), la care se adaugă cupolele (Domul din Florența, Bazilica Sfântul Petru din Roma). Structura este concepută ținându-se seamă de simetrie și ordine .
Barocul, contestatar al arhitecturii "academice" a Renașterii se caracterizează printr-o eliberare spirituală de reguli și tratate, convenții, de geometria elementară, simetria și antiteza interior-exterior a Renașterii. Prolific sub aspectul formal aduce antropomorfismul, zoomorfismul, noi forme geometrice (curbele și contracurbele, elipsele) totul cu o încărcătură semantică aproape de cea a goticului.
Eclectismul propune desprinderea totală a formei de conținut, dar cu multă încărcătură semantică. Avem în această perioadă o bogăție a formei de exprimare și a soluțiilor adoptate. Structura este subordonată formei, iar exprimarea artistică e esențială în arhitectură.
În modernism asistăm la o perioadă de scădere a semioticului în arhitectură. Se fac pași uriași în arhitectură (evoluția tehnologică, revoluția industrială), apar elemente noi în definirea spațiului arhitectural (spațiul de tranziție – articulație polifuncțională), dar se reprimă ornamentul ca purtător de semnificație. Forma sărăcește, spațiul își câștigă greu expresivitatea în lipsa ornamentului, universalizarea arhitecturii (stilul internațional) anulează identitatea și regionalitatea. E cea mai acută depersonalizare a arhitecturii. Forma se subordonează structurii și rațiunii funcționale.
În arhitectura postmodernă se identifică criza lipsei de semnificație și identitate. Apare conștientizarea nevoii de istorie, de tradiție și apartenență, nevoia de diferențe ("differences"), de ludic, de haos, de non-sequitur (non-funcționalitate). Astfel postmodernismul reabilitează ornamentul ca necesitate a unei secondarități ce trebuie abordată "dimpreună" (Noica) cu principalul, ca eveniment fără materialitate, fără funcțiune, care vorbește despre trecut și prezent și despre "telos" (scop), dar care nu poate fi perceput decât prin prisma propriei noastre experiențe (Eisenman). Ornamentul devine cod, cuanta culturală, concentrat de civilizație și informație (U.Eco). Structura în postmodernism face parte din compoziția arhitecturală, prin transformarea acesteia în semnificant, în ornament.
Dotările administrative și social – culturale, ca principale componente ale cadrului fizic creat de om, sunt consecința acțiunilor cu caracter social, material și spiritual ale populației. Acestea au rezultat fie din adaptările spațiale ale manifestărilor istorice tradiționale desfășurate în spațiile colective (adunările din piețe, schimburile comerciale din bazaruri, spectacolele în spații deschise sau închise etc.), fie din acțiunile de tip contemporan (spații comerciale diversificate, jocuri sportive, culturalizare etc.).
Din punct de vedere arhitectural, dotările și spațiile colective care facilitează contactele sociale pot fi împărțite în:
dotări și amenajări specializate în crearea contactelor sociale (cum ar fi săli de spectacole, terenuri de sport, săli de dans etc.),
dotări și amenajări specializate în facilitarea contactelor sociale spontane (restaurante, terase, piețe publice, parcuri etc.).
Clădirile pentru spectacole – teatrul, amfiteatrul și opera – au apărut ca urmare a nevoii de a creea un spațiu bine definit, cu caracteristici care îi aparțin în totalitate și în același timp capabil să îndeplinească cerințele impuse. Spațiile acestor edificii sunt structurate în așa fel încât să se subordoneze acestor nevoi. Astfel, dacă în Antichitate aveam de-a face cu semicircularitatea gradenelor pentru a facilita accesul privirii spre scenă și o acustică cât mai bună (vezi contrapagina 8), în Evul mediu, improvizațiile teatrale urmăreau să sublinieze legătura dintre actor și privitor. Atunci când se ridica o scenă deasupra nivelului de vedere sau una care să „intre” efectiv în zona privitorilor, se miza pe același efect, și anume acela de apropiere și percepție cât mai rafinată și clară a ceea ce se desfășoară pe scenă.
După apariția Operei la sfârșitul Renașterii (figurile 6 și 7) și construirea cât mai multor clădiri de Teatru în Europa de Vest, evoluția clădirilor de spectacol a cunoscut un reviriment în secolele al XVIII – lea și al XIX –lea. De asemenea, se poate observa că spre finele secolului XX reapare în atenția comunității, a arhitecților și nu în ultimul rând a oamenilor de teatru, necesitatea aducerii artei teatrale într-o „casă” modernă, mai atrăgătoare, dar și mai practică. Dintre edificiile reușite amintesc Traverse Theater din Edinburgh (1992) (figura 8), și The Derngate Theatre din Northampton (1984) (figura 9), acesta din urmă fiind de fapt un spațiu multifunțional, dedicat atât pieselor de teatru cât și spectacole de muzică, dans sau chiar evenimente sportive (de exemplu, turnee de snooker) .
Tot în categoria spațiilor destinate spectacolelor intră și cinematograful. Acesta a apărut pentru prima dată în Franța, la sfârșitul secolului al XIX –lea, prima proiecție cinematografică fiind organizată de Lumière la Paris, în 28 decembrie 1895. Aparatul cinematografic creat de frații Lumière a fost primul care răspundea într-o manieră rațională celor două funcțiuni ale cinematografului: captarea imaginilor și proiecția lor.
După anii 1970, datorită dezvoltării televiziunii prin cablu, numărul spectatorilor din cinematografe s-a redus, fapt care a determinat o redefinire a sălii de cinema. Astfel s-a mers pe construirea de multisăli – fie prin modificarea sălilor mari, deja existente, sau prin proiectarea din start a mai multor săli, dar de dimensiuni mai mici – , acestea oferind avantajul că publicul poate opta pentru vizionarea la alegere a unui gen de film dintre cele propuse (figurile 10 și 11).
Manifestările culturale nu se limitează însă doar la spectacole. Prin urmare, viața culturală a unei comunități a fost și este susținută și prin intermediul altor categorii de spații, cum ar fi cele destinate organizării de expoziții, lecturii sau educației complementare. Acestea funcționeză în clădiri special concepute pentru adăpostirea unor astfel de activități sau, așa cum se poate remarca în ultima vreme, în imobile care reunesc spații cu diverse destinații, menite să asigure cadrul necesar organizării de manifestări social – culturale cât mai variate.
Ca funcțiune, centrul cultural este un concept apărut în Franța la finele anilor 70, dar cu toate că acest tip de spațiu a jucat și joacă în continuare un rol important în viața de zi cu zi a numeroase comunități, nu prea s-a scris despre istoria și activitatea lui.
În raport de amploarea sa și de contextul urban în care este implementat, se pot distinge mai multe valențe ale conceptului de centru cultural.
Bunăoară, dacă se pornește de la o macroabordare putem distinge exemplul Parisului, care este privit ca un mare centru cultural al Europei. Capitala Franței, supranumită și Orașul luminilor, a fost și este un important centru cultural, care de-a lungul timpului a găzduit artiști de toate originile și din diverse domenii (literatură, pictură, cinematografie etc.). Actualmente, Parisul este orașul cu cel mai mare număr de situri cu caracter cultural din lume (muzee, palate, clădiri istorice etc), situri ce sunt consacrate unor mari varietăți de teme (figura 12).
Apoi, trecând la o abordare din punct de vedere a rolului și funcțiunilor clădirilor, putem distinge centrul cultural care deservește o amplă categorie socială sau o întreagă comunitate urbană. Acest tip de complex este amplasat strategic, deținând funcțiuni aparte și totodată fiind destinat valorificării unui anume patrimoniu (figura 13).
Un alt concept de centru cultural, care îl include și pe cel ce face obiectul prezentei lucrări, este rezultatul unor studii și analize sociale care au relevat nevoile unei comunități mai restrânse (figura 14).
Necesitatea înființării unor centre culturale de cartier este tot mai pregnantă în ultimi ani, această necesitate rezultând din caracteristica lor principală, și anume aceea de a fi un spațiu menit să faciliteze contactele și relațiile social – culturale, respectiv să asigure posibilități moderne de destindere și petrecere a timpului liber pentru colectivitatea din cartier. Astfel, spațiile variate și numeroase care compun centrele culturale de cartier devin locuri de întâlnire, de schimburi de idei, de promovare a valorilor culturale, dar și de petrecere a timpului liber într-un mod creativ.
Analizând din punct de vedere structural centrele culturale înființate în ultimii 40 de ani se poate observa că, de regulă, acestea cuprind spații multifuncționale destinate organizării de spectacole (teatru, concerte etc), expoziții, cursuri și ateliere în diverse domenii, proiectări de filme, biblioteci și spații de alimentație publică ca loc de intalnire ( meeting point ).
Capitolul III
DOCUMENTAREA TEMEI ÎN ARHITECTURA CONTEMPORANĂ
III.1. Perspective teoretice și critice
Potrivit lui M. Cerasi, calitățile spațiului colectiv sunt condiționate de următorii factori:
factorul cantitativ – se referă la numărul persoanelor care frecventează spațiul colectiv, ceea ce face ca acesta să fie cu atât mai semnificativ pentru colectivitate cu cât atrage un număr mai mare de orășeni care îl solicită, îl cunosc, îl dezvoltă, fapt dovedit în decursul istoriei de influența lui asupra locuitorilor;
factorul cultural – a rezultat din atribuțiile istorice și sociale ale funcțiilor care au intrat deja în obișnuința și uzul cotidian al vieții colective;
factorul spațial și geografic – a provenit din integrarea graduală a spațiului colectiv în structura geografică și arhitecturală a teritoriului, pe de o parte prin parcursuri ce realizează relații între centralitatea spațială a orașului și teritoriul înconjurător, iar pe de altă parte prin participarea aspectelor geografice și naturale locale la ambientul urban specific, ambele caracteristici creând conexiuni care facilitează polarizarea și solicitarea colectivă.
Multifuncționalitatea spațiilor care alcătuiesc un centru cultural, inclusiv pe cel de cartier, reprezintă factorul polarizator al acestuia. Gruparea într-un spațiu limitat a unor funcțiuni diferite cu o densitate mare de activități, cu intenția de a înlesni stabilirea și aprofundarea contactelor sociale, determină obținerea polarizării.
Centrul cultural de cartier, prin activitățile variate pe care le concentrează, devine un spațiu viu în peisajul urban. Totodată, datorită multifuncționalității și complexității dotărilor, un astfel de centru va avea un rol semnificativ în formarea imaginii orașului și a cartierului în care este amplasat, în determinarea ritmului acestora.
Tendința contemporană în proiectarea și organizarea centrelor culturale de cartier trebuie să fie orientată spre dezvoltarea calităților de polarizare ale acestora.
În plan arhitectural polivalența activităților se traduce în polivalență funcțională, care poate fi realizată prin mijloace specifice modelării spațiale, și anume:
– compartimentarea spațiilor mari prin delimitarea cu ajutorul pereților mobili și transformarea radicală a spațiului din punct de vedere al proporțiilor și al posibilităților de utilizare,
– cuplarea spațiilor mici pentru formarea unor spații mai mari, în funcție de nevoi,
– convertibilitatea unor spații mari pentru mai multe activități,
– convertibilitatea temporară a destinației de bază a unor spații relativ mici, astfel încât acestea să poată fi folosite de mai mulți beneficiari, printr-o programare decalată a activităților,
– folosirea concomitentă a unor spații pentru desfășurarea a două sau mai multe activități, ceea ce implică, de regulă, alegerea unor activități asemănătoare, complementare (figura 15).
Este important ca centrul cultural de cartier să funcționeze într-un imobil deschis, accesibil și primitor întrucât acesta, pe lângă faptul că asigură un spațiu optim organizării și desfășurării evenimentelor culturale, totodată oferă comunității posibilitatea de a fi beneficiara unor diverse activități precum cursuri de muzică, arte plastice, teatru, dans, ateliere de creație pentru copii și tineret.
III.2. Studii de caz
Centrul cultural de cartier este de fapt un centru comunitar al cărui scop principal îl constituie sprijinirea procesului de formare și perfecționare prin cultură și artă.
În prezent, în întreaga lume există numeroase centre culturale. Întrucât numărul celor înființate în cartiere este realtiv mic, în cele ce urmează voi prezenta câteva centre culturale pe care le consider reprezentative din punct de vedere arhitectural Centru Național de Artă și Cultură Georges Pompidou, Paris, Franța; Centrul L’Arbrisseau, Lille, Franța; Centrul Cultural „Buen” (The Arch), Mandal, Norvegia; Centrul Cultural din Aarhus, Danemarca; Centrul Cultural Plassen din Molden, Norvegia.
Centru Național de Artă și Cultură Georges Pompidou, Paris, Franța (figurile 16 și 17)
În anul 1969, președintele de atunci al Franței, Georges Pompidou, a decis ridicarea unui important centru cultural în inima Parisului, mai exact în zona cunoscută sub denumirea de „platoul Beaubourg”. Pentru realizarea acestui centru a fost organizat un concurs internațional de proiecte, la care au participat 681 de arhitecți, din 49 de state. Juriul concursului, prezidat de arhitectul inginer Jean Prouvé, a desemnat căștigător proiectul realizat de către trei arhitecți asociați, doi italieni, Renzo Piano și Gianfranco Franchini, respectiv un englez, Richard Rogers.
Lucrările de construcție ale centrului au fost demarate în aprilie 1972, iar centrul a fost inaugurat în data de 31 ianuarie 1977 de către Valéry Giscard d'Estaing, președintele Franței din perioada 1974 – 1981.
Gândit ca o instituție culturală dedicată creației moderne și contemporane, în care artele plastice se învecinează cu cărțile, designul, muzica și cinematograful, Centru Național de Artă și Cultură Georges Pompidou găzduiește o bibliotecă publică (Bibliothèque publique d'information), Muzeul Național de Artă Modernă (Musée National d'Art Moderne), care este cel mai mare muzeu de artă modernă din Europa, Institutul de Cercetări și Coordonare Acustică/Muzicală (Institut de Recherche et Coordination Acoustique/Musique).
Proiectul în discuție reflectă cele două principii fundamentale ale programului: coexistența diferitelor activități în aceeași clădire și favorizarea întâlnirii cu publicul. Alte elemente care au stat la baza arhitecturii centrului au fost deschiderea către spațiile largi, care pot fi ușor modificate în funcție de nevoi, dar și ideea că totul trebuie să fie la vedere, o parte din schelet și elementele constructive fiind de altfel expuse în aer liber.
Bunăoară, pentru a se asigura fluența traficului și folosirea la maxim a spațiului disponibil, structura din oțel, scările, coridoarele și lifturile au fost amplasate în exteriorul clădirii. De asemenea, o parte din conducte se află în exterior, acestea fiind colorate diferit, fiecărei culori corespunzându-i o funcțiune, conform codului definit de către cei trei arhitecți. Astfel, albastrul desemnează instalația pentru circulația aerului (ventilație), galbenul rețeaua electrică, verdele circulația fluidelor (apei), iar roșul circulația personelor (scările, ascensoarele).
Conceptul de design este oferirea de cât mai mult spațiu flexibil deschis în interior. În acest scop, structura, circulația, instalațiile au fost împinse spre exterior, pe latura longitudinală. Dispoziția de bază este simplă. Partea orientată spre vest pe rue de Renard este o zonă de servicii mecanice, sufocată în conducte cu coduri de culori, ascensoare și scări de incendiu. Zona din interior este pentru artă, iar exoscheletul clădirii îi asigură structura și mentenanța.
Așadar, Centrul Național de Artă și Cultură Georges Pompidou reprezintă unul din cele mai reprezentative complexe interdisciplinare din Europa, unde se poate citi, se pot vizita expoziții de artă plastică și arhitectură industrială, se dau spectacole de teatru și cinema.
În concluzie, putem afirma că Centrul Pompidou, cu scările sale rulante exterioare, cu pereții de sticlă, cu țevile sale colorate și stâlpii din oțel masiv, este mărturia stilului high-tech în mijlocul unui Paris istoric.
Centrul L’Arbrisseau, Lille, Franța (figurile 18 și 19)
Centrul comunitar L’Arbrisseau este rezultatul ambiției Consiliului local din orașul francez Lille de a crea ceva frumos și de înaltă calitate în suburbie. Centrul a fost ridicat în partea de sud a orașului, o zonă în curs de reabilitare după mai mulți ani de declin economic și social. Marea provocare pentru acest proiect a fost aceea de a crea un centru care să întruchipeze reînnoirea, precum și un anumit spirit de comunitate.
Centrul L’Arbrisseau a fost proiectat de către firma de arhitectura Colboc Franzen & Associés, cu luarea în considerare a propunerilor venite din partea beneficiarilor proiectului. Astfel, la solicitarea localnicilor, s-au construit un acvariu și o bibliotecă, respectiv s-a plantat un copac care se dorește a fi un simbol al cartierului l'Arbrisseau (s.n. arbust în limba franceză).
Caracteristica distinctivă a proiectului o constituie deschiderea centrului pentru oameni de toate vârstele – copii, adolescenți și adulți – . Astfel, spațiul de la parter este destinat micilor prichindei (0-3 ani). Tot aici funcționează recepția și un centru mama și copilul. La etajul întâi există un centru de zi pentru copii cu vârste cuprinse între 3-6 ani, o zonă de activitate pentru copiii de 6-12 ani, precum și un colț de lectură. Al doilea etaj este destinat generațiilor mai în vârstă. Aici găsim o sală multifuncțională unde se pot organiza diverse evenimente publice și/sau private, precum și o zonă folosită în special pentru cursuri de integrare pentru adulți (cum ar fi cursuri de gătit, de informatică). În fine, la etajul al treilea sunt birourile administrative și camerele pentru personal, cu terasă orientată spre sud.
Centrul L’Arbrisseau este unic prin faptul că structura imobilului permite fiecărei grupe de vârstă să comunice direct cu cea de sub ea și cea de mai sus. Centrul de îngrijire mama și copilului este legat de centrul pentru copiii cu vârste între 3 – 12 ani printr-o grădină pe două nivele, micii prichindei având acces direct la grădină. Primul etaj, la rândul său, se conectează cu nivelul adolescenților și cu cel al adulților, prin intermediul bibliotecii pe două etaje. Etajul adolescenților și adulților oferă o varietate de activități, de la zona multifuncțională: sală de concerte sau alte evenimente, la ateliere de gătit și de cusut. O terasă acționează ca o continuare a sălii orientată spre nord. Scopul de suprapunere a diferitelor partiuri a fost de a elibera spațiu pentru o grădină în jurul părții de jos a clădirii. Un turn de beton adăpostește facilități, scări și lifturi și are rol de consolidare. Așadar, toate funcțiunile sunt unite în jurul unui atrium comun.
Scară în spirală, care se articulează în jurul exteriorului clădirii are spațiu de odihnă – terasă – la fiecare nivel, conectat la următorul prin scări. Utilizatorii pot ajunge la activitățile din afară și, de asemenea, pot urca pe acoperișul imobilului, care furnizează vederile panoramice ale cartierului L'Arbrisseau.
Nu în ultimul rând, faptul că biblioteca este dispusă pe două etaje, creează efecte spațiale și vizuale interesante, și permite amplasarea de tribune pliabile. Acest lucru încurajează utilizarea flexibilă și improvizată a spațiului, așa cum se cuvine unui centru de cartier. Este ușor de a organiza cursuri, prezenta filme sau aranja zone de lectură pe o anumită temă. Terasele pot fi transformate într-un loc de joacă pentru copii, iar zona destinată adulților poate găzdui și proiecții de film, expoziții și chiar teatru în aer liber.
Centrul a fost construit cu o amprentă mică pentru a maximiza spațiul grădinii din jur, în timp ce apa de ploaie este colectată și folosită pentru irigarea acesteia.
Volumul clădirii este accentuat de zonele din aluminiu netratat și sticlă mată. Din loc în loc există deschideri pentru ferestre, care permit jocuri de lumină. Prin această placare simplă a fațadei se subliniază dorința de a standardiza părțile clădirii și de a accentua magnetismul său, iar materialele folosite (placare cu metal, sticla oglindă) și selectate în conformitate cu principiile eco-design, garantează condiții vizuale și termice optime, atât vara cât și iarna.
Bunăoară, prin pereții exteriori placați cu panouri din aluminiu și ferestrele de mare performanță s-a asigurat o bună pătrundere a luminii în interiorul clădirii și în același timp s-a reușit minimalizarea acumulării căldurii solare. Așadar, prin izolația performantă și minimizarea pierderilor de căldură s-a creat o fațadă de înaltă performanță.
Totodată, datorită unui sistem de recuperare a căldurii s-a minimalizat utilizarea instalațiilor de încălzire, iar în lunile mai calde ferestrele operabile susțin ventilația. În același timp, un sistem de panouri fotovoltaice amplasat pe acoperiș asigură o parte din consumul energetic al clădirii. Prin urmare centrul înregistrează un consum foarte redus de energie, mai puțin de jumătate din cât consumă majoritatea clădirilor de dimensiuni similare.
Centrul Cultural „Buen” (The Arch), Mandal, Norvegia (figurile 20 și 21)
Centrul Cultural „Buen” supranumit și „Arca” a fost construit în orașul norvegian Mandal, pe malul apei, fiind inaugurat în aprilie 2012.
Autorul proiectului, firma daneză de arhitectură 3XN, a reușit să conceapă un centru care se prezintă ca fiind o suprafață verde, non invazivă, perfect integrată în mediul existent. Totodată proiectul a făcut ca fosta zonă industrială în care este amplasat să devină un nou punct de atracție al orașului, eleganța și convivialitatea îmbinându-se perfect în acest edificiu.
Arhitecții de la 3XN, pe lângă proiectul centrului, au realizat și designul grafic, Master Planul zonei, precum și proiectul podului care va porni de la centrul cultural peste râu.
Noul centru cultural din Mandal a necesitat din partea proiectantului o mare atenție față de specificul orașului care se face remarcat prin casele istorice din lemn, vopsite în alb, fermecătoarele străzi înguste, râul care străbate centrul orașului, plaja și pădurea din apropiere.
Prin construirea Centrului Cultural „Buen” s-a urmărit crearea unei baze comune pentru instituțiile culturale din Mandal. Astfel, proiectul include un teatru, un cinema, o sală de concerte, o bibliotecă, o galerie și o cafenea, fiind gândit ca un spațiu capabil să ofere diverse manifestări culturale pentru toți cei 15.000 de locuitori ai orașului Mandal, indiferent de vârsta acestora.
Jan Ammundsen, partener și director de design la 3XN, explica: „Arca este o casă a poporului, așa că am proiectat o clădire care într-o mișcare elegantă și delicată centralizează viața culturală a orașului, în timp ce expresia modernă a acesteia este o mărturie a unui oraș care se dezvoltă”.
Centrul Cultural „Buen” este conceput pe două nivele, apărând ca o extensie naturală a peisajului idilic din jurul orașului Mandal, format din râu, păduri și insule mici. Expresia modernă a centrului este creată cu un profund respect față de istoria orașului și față de peisajul din jur.
Prin culoare, dimensiune și proporție Centrul Cultural „Buen” respectă caracteristicile și pitorescul caselor norvegiene din lemn, amplasate pe malul râului . Fațada clădirii este din aluminiu și sticlă, iar forma arcuită este inspirată de cele două dealuri din jurul orașului, dar și de faptul că imobilul se află pe vechiul centru industrial al orașului. De pe dealurile din jur, oamenii pot să se uite în jos pe arcada și să vadă un acoperiș verde.
Ferestrele mari, panoramice, asigură utilizarea optimă a luminii naturale și în același timp oferă vederi extraordinare în interiorul și exteriorul centrului, creându-se astfel o frumoasă legătură între cultura centrului și cea a orașului căruia îi deservește. Datorită acestor ferestre și zonelor în aer liber orientate spre sud, clădirea pare deschisă și atractivă pentru vizitatori. De altfel, conform declarațiilor directorului Centrului Cultural „Buen”, în primele două luni și jumătate de la preluarea imobilului, înainte de deschiderea oficială, s-a înregistrat un număr de 25.000 de vizitatori.
În concluzie, putem afirma că prin construirea Centrului cultural „Buen”, s-a oferit localnicilor din orașul Mandal atât un spațiu modern destinat organizării de evenimente culturale, cât și o nouă modalitate de interacțiune artistică cu suprafața apei, alta decât simpla promenadă.
Centrul Cultural din Aarhus, Danemarca (figura 22)
Aarhus, al doilea cel mai mare oraș din Danemarca după capitala Copenhaga, supranumit și capitala culturală a Danemarcei, a fost ani întregi în fruntea definirii artei și culturii daneze, fapt reflectat și în arhitectura orașului. Fluxul mare de tineri și studenți din toate țările nordice a creat o bază naturală pentru activități culturale, orașul având nenumărate cinematografe, muzee, parcuri de distracții, cafenele, cluburi și alte locuri de petrecere a timpului liber.
Proiectul Centrului Cultural din Aarhus este realizat de arhitecții de la 3XN, câștigătorii competiției organizate în vederea transformării halelor feroviare într-un centru dinamic destinat literaturii, artelor vizuale și scenografiei. Centrul se vrea a fi un nucleu plin de inspirație care să stimuleze artiștii locali și care, în același timp, să asigure interacțiunea dintre domeniul artistic, educațional și cel de afaceri .
Clădirea Centrului Cultural din Aarhus a fost proiectată ca un spațiu flexibil, cu o suprafață totală de peste 9.000 mp. Proiectul a presupus renovarea imobilului deja existent (fostele hale destinate trenurilor de marfă), dar și extinderea acestuia cu un corp nou de clădire care să cuprindă mai multe spații și săli de spectacol.
Acest proiect urmărește întărirea relației dintre om și spațiul verde cu scopul de a crea un respiro la nivel urban, dar și o deconectare culturală într-o oază de liniște. Tocmai pentru realizarea acestui scop, acoperișul clădirii noi este gândit sub forma unei terase vegetale, circulabile, creându-se astfel impresia că acesta reprezintă o extensie a spațiului verde.
Centrul Cultural Plassen din Molden, Norvegia (figura 23)
Centrul Cultural Plassen din Molden, proiectat de firma de arhitectură 3XN, reprezintă un spațiu suficient de flexibil și robust astfel încât să asigure cadrul necesar pentru o viață culturală la nivel local, dar și internațional.
Pornind de la dorința de a se utiliza cât mai optim fiecare metru pătrat, 3XN a reușit să creeze o clădire care poate funcționa în prezența a 100 de oameni care se adună la diverse evenimente (concerte, festivaluri, teatru), dar și în prezența a 100.000 de oameni. Bunăoară, deși orașul Molden are o populație de doar 25.000 de locuitori, acesta este bine cunoscut de către iubitorii jazz-ului întrucât anual, în luna iulie, aici se organizează un faimos festival internațional de jazz, eveniment la care participă cele mai mari staruri ale genului și în jur de 100.000 de pasionați de jazz.
În Plassen (în limba norvegiană însemnând pătrat sau spațiu) aproape toate suprafețele și spațiile au mai mult de o funcțiune. Jan Ammundsen de la 3XN spunea că centrul trebuie să ofere suficient spațiu pentru organizarea de festivități, atât în interior cât și deasupra și în jurul clădirii.
Astfel, scara existentă lângă clădire, împreună cu acoperișul acesteia alcătuiesc trei amfiteatre în aer liber care pot găzdui câteva mii de spectatori. În timpul zilei pe acoperiș funcționează o cafenea cu scaune în aer liber, o zonă de agrement cu vederi splendide și un spațiu de expoziție pentru galeria centrului cultural, în timp ce scara de pe partea laterală a clădirii constituie o legătură esențială între cartierele importante și cartierele mici ale orașului.
În inima centrului este amplasată sala de concerte, iar în jurul acesteia sunt distribuite alte funcțiuni: biblioteca, spațiul pentru expoziții și zonele destinate spectacolelor.
Pentru suprafețele exterioare ale clădirii s-a folosit un granit luminos ce conferă acesteia o expresie monocromă, strălucitoare și care seara este în contrast cu lumina caldă roșie ce provine din inima imobilului – sala de concerte – .
Culorile calde folosite în interiorul clădirii, împreună cu podelele din lemn masiv și abundența luminii naturale fac din Centrul Cultural Plassen un spațiu prietenos și informal, iar datorită numeroaselor intrări, clădirea devine primitoare și accesibilă tuturor.
Capitolul IV
DOCUMENTAREA TEMEI ÎN ROMÂNIA
IV.1. Spațiul public în România
De-a lungul timpului, în principal, spațiile publice din țara noastră au fost și sunt în continuare folosite pentru organizarea manifestărilor social – culturale (figura 24).
Spațiul public este, pe de o parte, un concept utilizat în arhitectură și urbanism, dar și unul înscris în sfera filosofiei și în cea a sociologiei politice. Analogia cea mai interesantă care îi surprinde adevărata sa natură este cea de câmp, termen împrumutat din fizică. Spațiul public poate fi, din această perspectivă, un câmp al interacțiunii în care se manifestă și se dezvoltă relații spațiale, socio-politice și culturale. Este, mai presus de orice, un sistem evolutiv, în permanentă actualizare.
Înțelegându-l doar ca entitate topografică cu o geometrie variabilă, spațiul public se caracterizează prin materialitate, prin formele sale determinate de statutul juridic, de modul de utilizare și de tipul activităților desfășurate. El regrupează toate locurile care aparțin domeniului public, accesibile locuitorilor, dar supuse reglementărilor. Își dezvăluie mai evident atributele, prin comparație, în cadrul binomului în care el ființează și este asociat: spațiu public – spațiu privat. Acestea se diferențiază prin modelări morfo – spațiale cu trăsături proprii, prin tipuri și forme de comunicare distincte, prin exigențe diferite, prin mod de administrare și posesie. În plus, ceea ce deosebește spațiul public de cel privat este faptul că primul aparține și este supus convențiilor sociale, mentalităților și obiceiurilor comunităților care-l utilizează. Spațiul public e un spațiu al confruntărilor culturale, al comunicării și al participării, dar între cei care-l folosesc se pot exprima atitudini și comportamente foarte variate. De asemenea, modul în care este administrat, folosit și asimilat poate să-i potențeze calitățile sau să-i dezvăluie slăbiciunile, care, de cele mai multe ori, se dovedesc nocive pentru ceilalți și pentru comunitate.
Spațiul public este și un spațiu simbolic, al memoriei și continuității vieții urbane. Imaginea pe care o colectivitate o are asupra unui spațiu exprimă modul în care este perceput și fixat în conștiința comunității. Caracterul acestuia este dependent de semnificațiile pe care le transmite utilizatorilor.
În perioada comunistă, multe dintre manifestările cultural-educative din țara noastră se desfășurau în cadrul Căminelor Culturale sau al Caselor de Cultură (figura 25).
Fiecare oraș și sat avea propriul Cămin cultural. Inițial, acest așezământ a reprezentat în principal un spațiu dedicat culturii materiale. Astfel, Căminul Cultural a fost vârful de lance al unui tip de propagandă culturală puternic axată pe problemele de zi cu zi, cum ar fi cele de natură medicală sau igienă, dar și cele care presupuneau de cele mai multe ori aptitudini practice, tehnice de rezolvare a problemelor. Cu toate acestea, Căminul Cultural nu era gândit ca un spațiu exclusivist, cu circuit închis sau având legătură doar cu munca. Treptat, acesta a devenit un centru în care se organizau variate activități recreaționale și sociale, precum sărbători sătești, proiecții de filme sau oficierea de căsătorii.
Așa cum am arătat mai sus, alături de Căminele Culturale, au funcționat și funcționează în continuare Casele de Cultură. Acestea se diferențiază de Căminele Culturale printr-un statut cultural mai înalt, fiind destinate organizării de manifestări culturale mai ample și importante.
Din punct de vedere arhitectural se pot distinge mai multe deosebiri între cele două tipuri de așezăminte culturale. Bunăoară, imobilul în care funcționează o Casă de Cultură este mult mai mare și impunător, pereții fiind adesea împodobiți cu mozaicuri sau picturi murale care înfățișează diverse scene eroice, ca într-o celebrare permanentă a victoriilor și triumfurilor României. În schimb, Căminul Cultural, dintotdeauna, a funcționat într-o clădire ușor de întreținut, cu aspect modest și neutru.
Din păcate, după anul 1990 s-a trecut de la etatizarea totală a spațiului la o privatizare aproape nelimitată a acestuia. Jumătate de secol spațiul public a fost monopolizat de partidul-stat, fiind un spațiu ideologic, mai mult de reprezentare publică a puterii decât de întâlnire publică a locuitorilor. După căderea comunismului, o bună parte a spațiului public a fost „eliberată” de stăpânirea statului, fiind dat în seama privatului, și astfel din nou a eșuat întâlnirea sa cu publicul.
Privatizarea spațiului public nu se deosebește în efectele negative de etatizarea spațiului decât prin diversitate: acolo unde comunismul uniformiza, capitalismul diversifică; acolo unde dictatura partidului instituia o ordine concentraționară, inițiativa privată face să apară un libertinaj haotic. De asemenea, din nefericiere, în ultima vreme, s-a constatat că spațiul public este creionat în perspective tot mai sumbre. În analizele cercetătorilor, dar și în percepția publicului, confirmată prin interviuri și anchete sociologice, spațiul public se dovedește a fi alienant, extenuant, străin și anomic. Alterarea progresivă a calităților sale poate conduce, în final, la inhibarea manifestării atașamentului și afecțiunii, la instalarea apatiei și dezinteresului față de ceilalți. În acest scenariu, descris de S. Millgram, consecințele sunt dintre cele mai nefaste, conducând la ignorarea, filtrarea și blocarea interacțiunilor sociale.
Totuși, în cazul fericit în care zona de suprapunere între spațiul public și cel privat este identificată, configurată și modelată în formele specifice spațiului intermediar, putem afirma că spațiile de tranziție astfel determinate garantează existența atât a spațiilor publice, cât și a celor private, fără a le altera calitățile. Generatoare de sociabilitate comunitară, acolo unde ele există, spațiile de tranziție se caracterizează prin accesibilitate controlată, mod de folosire mixt și administrare, de regulă, privată.
Din punct de vedere legal, în prezent, activitatea instituțiilor culturale din țara noastră este reglementată de Ordonanța de urgență nr. 118 din 2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit articolului 2 aliniat 1 din actul normativ sus amintit „așezămintele culturale sunt persoane juridice de drept public sau privat, indiferent de forma de organizare și finanțare, care desfășoară activități în domeniul cultural, de informare și de educație permanentă, reprezentând servicii culturale de utilitate publică, cu rol în asigurarea coeziunii sociale și a accesului la informație”. Aliniatul 2 al aceluiași articol statuează că „așezămintele culturale pot fi: căminele culturale, casele de cultură, universitățile populare, școlile populare de arte și meserii, centrele culturale, formațiile sau ansamblurile profesioniste pentru promovarea culturii tradiționale, centre zonale pentru educația adulților, centrele pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale și alte asemenea”.
În concluzie, cu tot haosul specific societății românești de după revoluția din 1989, se poate remarca o dezvoltare a centrelor culturale urbane. Astfel, în multe orașe din țară s-au înființat centre dedicate promovării valorilor culturale naționale, dar nu numai. Cu titlu de exemplu menționez Centrul Cultural European din București, Centrul Cultural pentru Unesco „Nicolae Bălcescu” din București, Centrul Cultural și de evenimente Turbohalle din București, Centrul Cultural Italian din Cluj – Napoca, Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș și Centrul Cultural German din Sibiu.
IV.2. Studii de caz
Întrucât în România, abia în utimii ani s-a conștientizat necesitatea deschiderii unor centre culturale la nivel de cartier, în cele ce urmează voi prezenta trei centre pe care le
consider reprezentative. De asemenea, voi face și o scurtă prezentare a Casei de Cultură din Oradea, care reprezintă una dintre cele mai importante instituții culturale ale orașului.
Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, București (figura 26)
Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” este o instituție publică de cultură, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și alocații de la bugetul local, care funcționează sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 4 București.
Clădirea care găzduiește Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”este realizată într-un autentic stil neoromânesc. Specifice acestui curent sunt elementele decorative, inspirate din arhitectura tradițională și aspectul masiv al construcțiilor. Interesant este faptul că deși vorbim despre o clădire voluminoasă, monumentalitatea și aerul impunător, nu sunt o caracteristică specifică.
Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” desfășoară activități de promovare și implementare a Convențiilor UNESCO ratificate de Statul Român, cât și activități locale, regionale și internaționale. Totodată, acest centru inițiază și desfășoară proiecte și programe culturale în domeniul educației permanente și al culturii tradiționale, urmărind:
– elaborarea unor proiecte atractive și utile de educație permanentă,
– conservarea și transmiterea valorilor morale, artistice și tehnice ale comunității pe raza căreia funcționează, precum și ale patrimoniului cultural național și universal,
– păstrarea și cultivarea specificului zonal sau local,
– stimularea creativității și talentului,
– revitalizarea și promovarea meseriilor și îndeletnicirilor specifice zonei în raza căreia funcționează, cât și suținerea celor care le practică,
– cultivarea valorilor și autenticității creației populare contemporane și artei interpretative neprofesioniste, în toate genurile – muzică, coregrafie, teatru etc.,
– dezvoltarea schimburilor culturale pe plan județean, național și internațional.
În vederea realizării obiectivelor sus menționate și a activităților specifice, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” colaborează cu diverse instituții de cultură, organizații nonguvernamentale, persoane juridice și fizice. De asemenea, activitatea Centrului este susținută prin colaborări cu artiști profesioniști sau neprofesioniști, cu fundații și instituții de învățământ.
Activitatea cultural – artistică a Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” constă în: stagiune de teatru pentru copii și adulți; spectacole-lectură; spectacole de divertisment; lansări de carte; expoziții; organizarea de conferințe, ateliere, seminarii; organizarea de cluburi sau cercuri artistice; participări în festivaluri de teatru; implicare în proiectele culturale propuse de alte instituții culturale, fundații sau organizații; înscrierea spectacolelor la diferite festivaluri din țară sau străinătate; întâlniri între artiștii consacrați și tineri, în cadrul unor seri de poezie; sprijinirea companiilor independente de teatru.
În concluzie, putem afirma că Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” are impact asupra a două mari categorii de participanți la viața culturală și anume:
artiștii (prin motivarea tinerilor artiști; prin numărul ridicat de spectacole realizate de aceștia, fapt care stimulează și competiția; prin întâlnirea și contopirea mai multor ramuri artistice),
publicul (prin apropierea publicului larg față de fenomenul cultural ca urmare a diversității manifestărilor organizate).
Centrul Cultural și de Evenimente Turbohalle, București (figura 27)
Centrul Cultural și de Evenimente Turbohalle este situat în cartierul Militari din București, fiind inaugurat în 17 martie 2012.
Centrul a luat naștere prin conversia fostei uzine comuniste Turbomecanica. Acesta beneficiză de un spațiu polivalent de aproximativ 5000 mp constituit din 5 hale alăturate, plus spații administrative și conexe.
Între pereții halei recondițonate din Militari există un spațiu astfel compartimentat și dotat, încât să răspundă celor mai înalte pretenții din partea organizatorilor de evenimente. Un concept flexibil, conturat și destul de permisiv încât să se cameleonizeze pe orice identitate.
Turbohalle a fost conceput ca un spațiu multifuncțional, capabil să gazduiască mai multe tipuri de evenimente și anume:
1. Evenimente publice
– concerte live (pentru un număr de 3.000 – 5.000 de spectatori),
– petreceri bazate pe DJ-seturi (4.000 – 6.000 de spectatori),
– kick-off events – lansarea unor campanii și/sau produse noi pe piață,
– promotion events – derularea unor campanii pentru produse/servicii deja existente pe piață.
2. Evenimente coporate
– get-toghether events ale diferitelor companii prezente pe piața românească,
3. Evenimente de informare
– conferințe, congrese, simpozioane,
– târguri, expoziții.
Evenimentele găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente Turbohalle pot fi organizate atât in house, cât și de agenții ori companii independente.
Pe lângă servicii de închiriere spații, centrul oferă celor interesați suport în organizarea diverselor evenimente prin prestarea unor servicii adiționale precum cele de închiriere de instalație sunet, videoproiectoare, închiriere standuri pentru târguri și expoziții, servicii de producție eveniment, servicii de promovare și publicitate eveniment ș.a. .
Centrul de cultură „Brătianu”, Ștefănești, județ Argeș (figura 28)
Centrul de Cultură „Brătianu” a fost înființat la 1 ianuarie 1993 în orașul Ștefănești, județul Argeș, fiind ridicat pe temeliile Conacului Florica, numit astfel în amintirea primei fiice a lui Ion C. Brătianu. Conacul este unul dintre cele mai frumoase domenii boierești din țara noastră, păstrat foarte bine până în zilele noastre. În acest conac s-a născut și a trăit cea mai însemnată familie de oameni politici români, care a dat țării trei prim-miniștri.
Dintre clădirile gospodăriei Brătianu aflate pe domeniul de la Ștefănești se mai păstrează doar clădirile Stațiunii de cercetări zootehnice, clădirea cramei și a uzinei electrice și clădirea de la Grădinari, de lângă biserică, biserica și casa (Vila Florica). Aceste clădiri, construite în stil arhitectonic neoromânesc, datează din perioada anilor 1905-1912 și sunt opera arhitectului Petre Antonescu.
După ultima renovare, structura interioară a Conacului se prezintă astfel:
– la parter: accesul se face prin două holuri, unul principal (în față) și altul de serviciu (în spate); acestea încadrează biblioteca și scara ce duce la etajul întâi; pe partea dreaptă a conacului se află un salon, odaia turcească, sufrageria și un oficiu, iar pe stânga un studiou, dormitorul de musafiri, dormitorul lui Ion C. Brătianu (păstrat nemodificat), cămara, sufrageria de personal, trei băi, o toaletă, o farmacie și un WC;
– etajul întâi cuprinde o mare terasă acoperită (cu stâlpi sculptați), o terasă deschisă, două dormitoare, trei băi, o toaletă, un WC, camera de lucru, camera menajerei și biblioteca;
– etajul al doilea, care nu era prevăzut în planul inițial, a fost construit în anul 1925 și cuprinde o terasă acoperită, camera războaielor de țesut, camera pentru cărți, camera de studiu a lui Ionel Brătianu, camera de rechizite, scara și podul mare.
Centrul de Cultură „Brătianu” inițiază și desfășoară proiecte culturale în domeniul educației permanente și a culturii tradiționale, urmărind printre altele elaborarea unor programe atractive și utile de educație permanentă; conservarea și transmiterea valorilor morale, artistice și tehnice ale comunității pe raza căreia funcționează, precum și ale patrimoniului cultural național și universal; păstrarea și cultivarea specificului local; stimularea creativității și talentului; cultivarea valorilor și autenticității creației populare contemporane și artei interpretative neprofesioniste în domeniul muzicii, coregrafiei, teatrului; dezvoltarea schimburilor culturale pe plan județean, național și internațional.
În subsidiar, Centrul desfășoară activități de alimentație publică și cazare, precum și de vânzare a produselor de promovare, în cadrul programului de vizitare.
Principalele atribuții ale centrului sunt următoarele:
– educarea științifică și artistică a publicului prin programe specifice;
– sprijinirea tinerilor cercetători și artiști valoroși în afirmarea lor;
– elaborarea și editarea de studii, publicații și materiale documentare;
– colaborarea cu Ministerul Educației, cu fundații, instituții de învățământ din țară și străinătate în vederea cunoașterii și afirmării valorilor culturii și civilizației românești.
În concluzie, fosta reședință și gospodărie a familiei Brătianu de la Ștefănești nu reprezintă doar un monument istoric, ci și un spațiu dedicat promovării culturii.
Casa de Cultură a Sindicatelor, Oradea, județ Bihor (figura 29)
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea a fost înființată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 396/22 februarie 1968, din fondurile sindicatelor. Instituția face parte din Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR) al cărei membru fondator este alături de celelalte 50 de Case de Cultură ale Sindicatelor din țară.
Clădirea a fost construită în anul 1972, după proiectul arhitectului Regman Ioan. Aceasta încorporează o sală de spectacole cu capacitatea de 800 locuri, o sală de studio cu capacitatea de 200 locuri, precum și o serie de încăperi ce pot fi folosite pentru variate activități. Din holul central al clădirii se ajunge la cele două săli amintite mai sus, iar prin coridorul lateral la celelalte încăperi. Tot prin holul central se realizează accesul la partea de etaj destinată în prezent petrecerii timpului liber (biliard, snooker, ping – pong).
Fațada principală a clădirii, cel mai reprezentativ element al acesteia, este decorată cu scene figurale de viziune simbolistică, realizate cu mozaic de ceramică.
Prin activitățile desfășurate, Casa de Cultură Sindicatelor din Oradea urmărește, în principal, realizarea următoarelor obiective:
– oferirea de produse și servicii culturale diverse pentru satisfacerea nevoilor culturale comunitare, în scopul creșterii gradului de acces și de participare a locuitorilor orașului Oradea la viața culturală;
– conservarea, cercetarea, protejarea, transmiterea, promovarea și punerea în valoare a culturii tradiționale și a patrimoniului cultural imaterial;
– educația permanentă și formarea profesională continuă de interes comunitar în afara sistemelor formale de educație.
În scopul realizării obiectivelor amintite anterior, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea organizează și desfășoră activități de tipul:
– evenimentelor culturale cu rol educativ și/sau de divertisment: festivaluri, concursuri, târguri, seminarii și altele asemenea;
– susținerii expozițiilor temporare sau permanente;
– organizării de cursuri de educație civică, de educație permanentă și formare profesională continuă.
Pentru realizarea activităților specifice, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea colaborează cu instituții publice, persoane juridice și fizice, diverse organizații.
Așadar, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea este un spațiu multifuncțional în cadrul căruia membrii comunității au posibilitatea de a se întâlni pentru diverse activități de grup, pentru organizarea de manifestări culturale, precum și pentru petrecerea timpului liber într-un mod cât mai creativ.
Capitolul V
DOCUMENTAREA TEMEI ÎN LEGĂTURĂ CU PROIECTUL PROPUS
V.1. Amplasament (figura 30)
Reședință a județului Bihor, Oradea este azi un puternic centru de deservire social–economică, cu funcțiuni complexe, una din porțile de intrare în țară dinspre vest. Localitatea datează după primele documente scrise încă din veacul al XII – lea, cu toate că există documente arheologice care vorbesc despre comunități stabilite pe aceste meleguri încă din epoca pietrei șlefuite. În timp, orașul s-a dezvoltat în jurul Cetății, care la început a fost mănăstire cu o biserică gotică, care suferind nenumărate distrugeri și refaceri, ajunge să devină o cetate bastională puternică, cu șanțuri adânci în care curgea apa caldă din pârâul Peța (sec. al XVI-lea).
Terenul studiat se găsește în zona de Vest a municipiului Oradea, la intersecția a două trasee majore rutiere și pietonale: bulevardul Dacia și strada Transilvaniei.
Suprafața studiată de teren este de 7.000 mp și în prezent este ocupată de o construcție cu regim de înălțime parter cu funcțiune de comerț, servicii și alimentație publică.
Funcțiunea inițială a clădirii, în preajma anilor 1970, a fost de centru comercial de cartier. Prin poziția ei strategică pentru cartierul Rogerius, a fost gândită atât pentru rezidenții cartierului cât și pentru armata de constructori care populau șantierele din cartier și de pe șoseaua Borșului, în prezent magistrala E 60.
Amplasamentul, prin poziția sa privilegiată, permite acces pietonal facil din oricare punct al cartierului Rogerius, deși poate fi accesat la fel de simplu și auto și cu ajutorul mijloacelor de transport în comun: tramvai, autobus.
Clădirea existentă apreciez că este depășită din punct de vedere fizic, iar prin forma și volumetria ei aduce deservicii zonei la nivelul contextului urban prin lipsa expresivității și a calității plastice cerute de amplasament.
Conform Atlasului Zonal al Municipiului Oradea, zona este dedicată cu preponderență funcțiunilor de tipul: servicii, magazine, birouri de interes orășenesc și locuințe. Se urmărește în mod special continuitatea frontului de vânzare cu magazine generale și clădiri cu funcțiuni mixte. Coeficientul de utilizare al terenului propus este de 4, iar Procentul de ocupare a terenului 40%. Înălțimea admisă la stradă este de 18 – 25 m, după care se realizează prima retragere.
Terenul are front la trei străzi dintre care două de importanță majoră. Pe ambele străzi fronturile sunt populate cu clădiri cu regim de înălțime între P + 4 și P + 9, imobile de locuințe colective cu sau fără parter comercial. În imediata vecinătate a terenului studiat nu există fronturi continue pe lungimi mai mari de 100,00 ml, astfel că zona este aerisită și ritmată, alternând fațadele clădirilor cu spațiile verzi dintre acestea.
Accesul la teren se face direct din străzile adiacente:
bulevard Dacia – magistrală de interes național
strada Transilvaniei – arteră de interes orășenesc
strada Iza – legătură de interes local, de cartier.
Pe bulevardul Dacia, în sectorul delimitat de strada Transilvaniei și bulevardul Decebal, se află funcțiuni comerciale, servicii și spații destinate alimentației publice, astfel că se constată o direcție majoră de flux pietonal din zona de vest a cartierului Rogerius, zonă cu o mare densitate de imobile de locuințe colective. Astfel, amplasamentul studiat, prin poziția sa, are o importanță strategică fiindcă nu e necesară captarea sau devierea circulațiilor pietonale pentru a fi pus în valoare. Acesta este un pol de interes intrinsec.
Orientarea terenului :
la S-V : bulevard Dacia
la V : strada Transilvaniei
la N-E : strada Iza.
Vecinătățile terenului sunt străzi pe trei din laturi și spatiu verde aferent imobilelor de locuit colective pe a patra latură, frontul bulevardului Dacia. Imobilele cele mai apropiate sunt clădiri de locuințe colective amplasate la 14,65 m în direcția N-E și 27,30 m în direcția S-E (figura 31).
Articularea bulevardului Dacia la punctul de intersecție cu strada Transilvaniei permite crearea unui capăt de perspectivă unic, vizibil perfect de la intrarea în zona urbană rezidențială a orașului, de la intersecția cu șoseaua de centură a orașului. Acest privilegiu aduce o răspundere mare, asemenea „porții cetății”, atât totem reprezentativ al cartierului cât și formator de opinie pentru turistul și pasagerul tranzitar al urbei. Totodată, putem afirma că terenul reprezintă capăt de perspectivă și dinspre strada Transilvaniei.
Importanța amplasamentului mai rezultă din lipsa unui element reprezentativ pentru această intersecție în sens giratoriu, unde spațiul se degajă după o traversare monotonă a secvenței cadențate de bariere vizuale, masivi gri și impersonali ce creează impresia de traversare a unui tunel.
V.2. Structura urbană
Prin bunăvoința doamnei arhitect Viorica Zărnescu, șef al Institutului de proiectare din Oradea între anii 1970 – 1985, am aflat următoarele:
Cartierul din zona de Vest a municipiului Oradea s-a născut și a crescut într-un ritm vertiginos odată cu dezvoltarea marii platforme industriale din zona Industrială de Vest, fiind urmarea directă a fulminantei și neașteptatei apariții a acestei zone industriale moderne și fără precedent în Oradea.
Obișnuiți cu mici întreprinderi meșteșugărești, orădenii au fost pe bună dreptate surprinși și uluiți de ceea ce se petrecea în partea vestică a orașului, unde o necunoscută șosea a Borșului din trecut, frecventată de câteva ateleje, s-a transformat peste noapte întâi într-un dute-vino de vehicule de transport grele de trailere purtând instalații gigantice. Se năștea zona industrială capabilă să ocupe forța de muncă a numeroși muncitori de înaltă calificare. În primul rând pentru ei și familiile lor a început, în vecinătatea zonei, construcția unei întinse zone rezidențiale complexe.
Dacă zona industrială de vest este cartea de vizită a țării pentru cei ce intră în țară, atestând nivelul industrial al acesteia, atunci pe bună dreptate zona rezidențială din partea vestică a orașului reprezintă cartea de vizită în domeniul locuinței, grijii pentru odihnă, recreere, activitatea de educare, îngrijirea și distracția locuitorilor zonei. E păcat că cel care trece prin zona de vest nu are ocazia să ia contact decât cu marea arteră centrală, cu arhitectura ei și cu generozitatea spațiilor comerciale. Cu toate acestea, cartierul din zona de Vest a municipiului Oradea a reușit să evite una dintre capcanele orașelor care se construiesc repede, și anume aceea de a deveni „oraș-dormitor”. Datorită faptului că a fost concepută și terminată în mod complex, Zona de Vest nu a devenit oraș dormitor, aspect sesizat mai mult de locuitorii zonei, și mai puțin de cei aflați în trecere prin cartier (figura 32).
Întrucât realizarea zonei a deviat mult în timp, deși ritmul anul de realizare era de peste 2.000 de apartamente anual, pe teren se poate urmări specificul și uzanța fiecărei perioade, se poate observa pe viu evoluția structurilor de construcție, apariția panourilor mari, dispariția unor tipuri de apartamente care s-au dovedit necorespunzătoare în timp. Totodată se poate urmări tendința de creștere în înălține, dar și anumite dispoziții în plan ale blocurilor: realizarea unei frumoase și variate desfășurări spre oglinda Crișului Repede cu generoase zone verzi. Se mai pot surprinde căutările plastice și arhitecturale realizate prin folosirea inspirată a cărămizilor aparente.
În ceea ce privește numele cartierului, merită menționat că acesta are o poveste interesantă. Cu mai bine de 750 de ani în urmă, în vremea când cavalerii armatelor medievale puneau stăpânire pe cetățile rivale din teritoriul vechii Europe, undeva în teritoriile estice ale Regatului Maghiar, un bun observator al timpului său, canonicul Rogerius, trăia unul dintre cele mai importante momente din istoria cetății Oradea: asediul și cucerirea cetății de către tătari, în anul 1241. Despre acest personaj foarte bine pregătit din punct de vedere intelectual, izvoarele istorice confirmă că a fost contemporan evenimentelor din perioada Marii Invazii Tătare din anii 1241 – 1242, pe care le-a descris în celebra lucrare Carmen Miserabilae (Câtec de jale). Rogerius, pe numele său adevărat Rogero di Puglia, se naște în localitatea Torre Magiore din provincia Puglia (Italia), undeva între anii 1201-1205. Se pregătește încă din copilărie pentru cariera clericală, astfel că, la terminarea studiilor sale, pe care le-a desăvârșit la Roma, îl găsim ca și preot-capelan în slujba cardinalului Giacomo Pecorari (1170 – 1244). Începând cu anul 1232, când Episcopul Pecorari a fost numit de Papa Grigore al IX-lea (1227-1241) în funcția de legat diplomatic în Ungaria, tânărul preot l-a însoțit pe acesta în călătoriile sale. Între timp, Rogerius este numit în funcția ecleziastică de arhidiacon al Episcopiei romano-catolice din Oradea, sfârșitul anului 1241 prinzându-l tocmai în cetatea episcopului orădean. Este unul din puținii supraviețuitori ai atacului dat de oastea tătarilor asupra cetății Oradea, scăpând cu viață numai datorită ingeniozității sale, refugiindu-se pentru scurtă vreme într-o pădure din apropierea Oradiei, și apoi, în localitatea Tămașda.
Conform consemnărilor lui Emmanuel Engel artist, critic și fost director al Teatrului Regina Maria din Oradea – fostul Teatru de Stat -, numele de Rogerius aparținea unei străzi aflată la marginea orașului, în anii 60, de unde se propunea construirea noului cartier. Atunci în spațiul actualului cartier se întindea un imens teren folosit de o comunitate de bulgari ca grădini de zarzavaturi. Așadar, cartierului a fost botezat după numele unei străzi care a fost punctul de pornire al zonei.
Din relatările inginerului Cun Iosif, director al Trustului de Construcții Industriale și al Trustului de Construcții Civile Bihor, în perioada 1960 – 1985, am mai aflat următoarele informații cu privire la cartierul Rogerius (figura 33):
„Primele blocuri care au fost construite în cartier, în 1963, au fost blocuri cu 4 etaje, în imediata vecinatate a zonei industriale, lângă Criș. Deoarece se știa conturul final al zonei urbane, șantierele construiau în zonele periferice, venind înspre centrul cartierului. Erau blocuri de organizare de șantier, pentru muncitorii aduși aici. Tot pe atunci s-a construit complexul comercial de pe strada Aluminei, amplasat între primele blocuri construite, cu rol în comerț și alimentația publică. În perioada aceea s-au deschis șantierele de la Alumina (1963), CET –ul (1964), Fabrica de zahăr (1965), Fabrica de mobilă (1965) și silozurile Ioșia (1966). Aceste patru șantiere mari s-au desfășurat aproape concomitent.
În acea perioadă s-au adus sute de muncitori în zonă. Aceștia lucrau atât la cele 5 șantiere mari mai sus amintite, cât și la blocurile care urmau să îi găzduiască. Apartamentele terminate erau atribuite la stadiul nefinisat, cu un mobilier minim, tip campanie: paturi de fier și echipamente sanitare. Primii locatari ai cartierului au fost constructorii acestuia și pe urmă muncitorii de la zona industrială a orașului, de pe șoseaua Borșului. Erau clădiri dedicate diferitelor bresle: constructori, drumari, lucrători la Alumina, la CET, etc.
Astfel, în această primă etapă s-a construit între Criș și actualul bulevard Dacia. După încheierea acestei etape, s-au dislocat din efectivele de muncitori pentru șantierele din cartierul orădean Nufărul, respectiv stațiunea Băile Felix. Prin 1982 au început șantierele în zona bulevardului Dacia. Într-o primă fază, bulevardul Dacia a fost proiectat cu câte o bandă de circulație pe sens. Pe parcursul șantierului soluția s-a schimbat, din o bandă în 2 benzi / sens. Primele blocuri pe linia bulevardului au fost blocurile cu regim de înălțime P+9, pătrate în plan, inițial tot ca organizare de șantier. În momentul de față, aceste blocuri sunt în frontul 2 al bulevardului, deși au fost proiectate ca fiind frontul întâi. Mai târziu, din dorința de a construi cât mai multe locuințe în perimetrul stabilit al orașului, s-a construit și rândul întâi actual, ca front la bulevardul Dacia. Se construia foarte mult. Dacă prin anii 1977 obiectivul era de 1.800 de apartamente pe an, în perioada anilor 1985 – 1987 s-a ajuns la 5.500 de apartamente pe an. Înainte de 1989 se pregătea o strategie prin care Trustul de Construcții Civile să ajungă la 10.000 aparamente pe an prin amenajarea unei hale de producție a modulelor spațiale prefabricate pentru apartamente. Câteva apartamente au și beneficiat de această tehnologie, prin montarea unității de baie, cu dotările aferente, cu macaraua direct în apartament.
De la bulevardul Dacia la calea ferată, clădirile au fost construite mai târziu, după 1980. Principalele obiective acolo au fost strada Transilvaniei, zona piața Magnoliei, bulevardul Ștefan cel Mare. Construcțiile principale, blocurile de la stradă, erau construite cu atenție la detalii, pe când blocurile din spate, cu regim de înălțime P+4, erau construite din panouri prefabricate , într-o săptămână”.
Astfel, în prezent, Rogerius a devenit un cartier rezidențial cu o mare densitate de construcții, preponderent clădiri de locuințe colective. Prin modul său de structurare, se observă existența unui cvartal central, delimitat de către bulevardul Dacia, strada Transilvaniei, strada Corneliu Coposu și strada Olimpiadei, unde se găsesc marea parte a serviciilor de cartier incluzând piața agroalimentară, parc pentru copii, magazine alimentare de cartier, spații comerciale, servicii, chiar și servicii medicale reprezentate de către spitalul privat Pelican și spitalul clinic municipal „dr. Gavril Curteanu”. Rețeaua de străzi și bulevarde care deservește cartierul creează accesul dintre cvartalele de imobile de locuit și cele patru străzi mai sus menționate.
Cea mai importantă arteră de circulație este bulevardul Dacia, care face și legătura cu intrarea în oraș și străbate cartierul în direcția centrului istoric și administrativ al orașului.
Caracterul preponderent al cartierului fiind rezidențialul, reprezentat prin imobile de locuit colective, cu sau fără spații comerciale la parter / mezanin, iar perioada de construire fiind 1960 – 1985, stilul arhitectural este greoi, sobru impersonal, în mare parte lipsit de ornament și de expresivitate. Fațadele blocurilor în marea lor majoritate sunt strict funcționale, anvelope constructive în care au fost operate golurile minime necesare asigurării luminii și aerisirii directe.
Regimul de înălțime rezultă din ideologia vremii vis-a-vis de imaginea promovată a societății: la bulevarde și la străzile majore sunt construcții cu regim de înălțime de P+7 – P+9, construite cu materiale de construcții și finisaje de calitate, pe când în spatele acestora, de-a lungul străduțelor din cartier sunt amplasate construcțiile din plăci prefabricate din beton, lipsite de compoziție arhitecturală și concept, cu regim de înălțime P+4.
Adiacent terenului studiat, observăm o situație izvorâtă din importanța bulevardului Dacia și anume o cadență și un joc al raportului plin gol în frontul nordic al bulevardului, pe când în latura de Sud, la intrarea în oraș, se desfășoară un joc al fronturilor clădirilor amplasate la bulevard, prin retrageri succesive și spații verzi ample rezultate din această așezare. Zona aceasta este supranumită de localnici, din acest motiv, „ la zig-zaguri ”.
V.3. Fondul construit (figura 34)
Starea de fapt prezintă un cartier aglomerat, mobilat cu construcții de o arhitectură rudimentară, pur funcțională și constructivă. Aici nu se găsesc monumente istorice, arhitecturale, toate clădirile fiind construite în șantierele dintre anii 1960 – 1985, pe un teren lipsit de construcții, folosit de comunitatea de bulgari pentru culturi agricole.
Începand cu anii 1990, multe dintre spațiile libere rămase neconstruite între blocurile regimului socialist au fost folosite pentru edificarea unor clădiri cu o largă paletă de funcțiuni: magazine alimentare gen Profi, Carfour, etc., lăcașe de cult, spații de producție și spații de vânzare. De asemenea, există extinderi ale unor spații comerciale situate la parterul blocurilor pe spațiile verzi aferente. Aceste atitudini au dus la accentuarea senzației de densitate a spațiului urban.
Complementar acestor probleme există situația fără rezolvare până în prezent a spațiilor de parcare auto în cartier. Inexistența sau numărul insuficient al spațiilor de parcare la nivel de cartier duce la distrugerea spațiilor verzi și la ocuparea circulațiilor pietonale și a spațiilor de joacă pentru copii.
V.4. Tema program
Obiectul propus prin lucrare este Centru cultural de cartier. Amplasamentul propus prin formă și relaționare cu circulațiile și cu imobilele învecinate indică un mod de abordare a volumului arhitectural. Prin preluarea frontului bulevardului Dacia și străzii Transilvaniei se deduce poziția și limita de implantare. Relația sitului cu clădirile de locuințe colective aflate la Nord este una sensibilă, deoarece fațadele clădirilor respective sunt orientate spre amplasamentul studiat, la o distanță de 12,00 ml.
De asemenea una din ideile guvernante ale temei este relația exterior – interor, deoarece situl este o zonă intens circulată pietonal care facilitează accesul la funcțiunile propuse prin tema program.
Forma, volumetria și finisajele vin să sprijine conceptul de clădire dedicată funcțiunii, dar cu personalitate și expresivitate puternică. Compoziția estetică a clădirilor a fost explorată în numeroase feluri de-a lungul istoriei. În secolul al XX-lea, Modernismul folosea transparența pentru a reuși reprezentarea directă a elementelor arhitecturale ce compun spațiul, alcătuiesc structura de rezistență și definesc programul. Dar istoria mai recentă a produs demodarea conceptului de transparență folosită la modul literal, generând o discuție cu privire la modul de exprimare al clădirilor. Postmodernismul a folosit decorul, iar Deconstructivismul geometria colajelor, ca stiluri în loc de transparență. Însă, stilul nu se poate adapta ușor schimbărilor culturale.
În ziua de azi, noile condiționări ne provoacă la reevaluarea acestor instrumente cu care construim expresia clădirilor. Astfel de exemple de noi situații și condiționări includ: supermagazine, centre comerciale, complexuri cinematografice, biblioteci și muzee. Acestea nu necesită nici un fel de relaționare între interior și exterior. Tehnologia contemporană și nevoia de ermetizare și climatizare controlată a spațiilor duce la creșterea spațiilor tehnice, depozitelor, etc., mărind în final întreaga clădire. În plus, rolul arhitectului tinde să devină numai proiectarea cojii exterioare a clădirii, lăsând interiorul designerilor specializați.
În toate aceste cazuri, arhitectul trebuie în consecință să ofere clădirii o expresie ce este independentă de interior, dar aduce valoare în cadrul țesăturii urbane.
Poziția față de punctele cardinale generează fațade luminoase și calde spre bulevardul Dacia și fațade umbroase și răcoroase spre strada dinspre nordul sitului, strada Iza.
Din punct de vedere al facilităților propuse, clădirea va dispune de următoarele categorii de servicii, cu spații aferente:
Zonă primire / foaier
Sala de spectacol
Bibliotecă
Meeting point cu cafenea
Săli de creație / studiu / întâlniri / jocuri
Zonă expo
Spații tehnice și administrative.
Regimul de înălțime propus este de P + 1, unde nivelul parter este zona de primire, de preluare și distribuție a vizitatorului.
Structura de rezistență a clădirii este alcătuită din cadre beton armat, cu fundații independente, cu închideri exterioare din stratificație izolantă cu finisaj interior în funcție de încăpere și material dur – metal pentru exterior. Pereții exteriori sunt ventilați și montați pe profile metalice care sprijină pe structura de bază. Zonele vitrate vor fi rezolvate prin structuri de ferme metalice vizibile pe care se vor amplasa elementele de susținere a panourilor vitrate.
Circulațiile pe orizontală satisfac cerințele de siguranță în exploatare și exigențele de sănătate și protecție a utilizatorului. Toate spațiile sunt accesibile tuturor categoriilor de vizitatori, atât vârstnici cât și în cărucior, cu deficiențe locomotorii. Dimensionarea spațiilor și a căilor de evacuare respectă cerințele normelor de prevenire și stingere a incendiilor.
Circulațiile pe verticală sunt poziționate în locuri strategice, pentru o distribuție facilă la toate funcțiunile proiectate. Aceste circulații sunt gândite sub forma unor pachete, care se repetă la toate cotele și conțin atât casa scării, lifturile, cât și spațiile necesare grupurilor sanitare, cu spații pentru întreținere și spații dedicate persoanelor cu dizabilități locomotorii și mamei cu copilul.
Înălțimile libere sunt diferite, în functie de destinația spațiului: spațiul destinat circulațiilor are înălțimea de maxim 3,50 m, însă sala polivalentă și meeting point-ul au înălțime variabilă, depășind 5,00 m, în funcție de forma și poziția elementului structural care îl definesc.
Detalierea funcțională :
Nivel parter
Foaier de primire, o având suprafață de aproximativ 200 mp, cu casă de bilete pentru oricare dintre evenimentele ce au loc în clădire; de aici se face accesul în toate spațiile destinate publicului. La nevoie, accesul prin clădirea propusă poate fi restricționat sau redus, în funcție de necesități, folosind acest spațiu tampon.
Sala de spectacole (teatru clasic), cu o capacitate de 250 locuri, cu anexele aferente: cabine actori, garderobă, vestiar, depozit, spații tehnice.
Sala mică sau de teatru experimental.
Meeting point: loc de întâlnire pentru locuitorii cartierului, conceput ca un spațiu liber, în legătură cu exteriorul, cu zone destinate alimentației publice, servirii de cafea și băuturi.
Nivelul etaj I
Bibliotecă cu o capacitate de 32.000 de volume.
Sală de conferințe modulabilă.
Subsol
Sală de cinema.
Depozite.
Spații tehnice.
Adăpost ALA.
La întocmirea schemei funcționale menționate mai sus m-am folosit de exemplul prezentat de arh. dr. Cosma Jurov în lucrarea „Centre civice”, capitolul Dimensiunile urbanistice ale câmpului topologic (figura nr. 35), respectiv de formula de contopire a spațiului. Într-un ansamblu de obiecte arhitecturale, ca de exemplu spațiile componente ale unui ansamblu civic, analiza se va face de la faptul că el reprezintă o totalitate de moduli spațiali, fiecare având ambientul său interior, dar totodată fiecare din aceste obiecte au la rândul lor o prelungire spațială, în sensul spațiului de relații în sfera psihologică și cea sociologică.
Clădirea propusă urmează să deservească o populație de circa 20.000 de locuitori, pe o rază de 2,25 kmp, spațiile componente fiind dimensionate și rezolvate funcțional în conformitate cu calculele prezentate în lucrarea „Urbanismul în România”, redactată sub coordonarea prof. emerit dr. arh Cezar Lăzărescu, capitolul 5.3 Probleme specifice (figura nr. 36), respectiv în concordanță cu normele legislative românești și îndrumarele de proiectare: Gheorghe Vais – Programe de arhitectură – și Ernst Neufert – Manualul arhitectului – .
Capitolul VI
CONCLUZII
Centrul cultural facilitează accesul populației la cultură și la evenimente socio-culturale prin cumularea într-un loc a unor funcțiuni diferite precum și a unei palete largi de activități. Acest aspect înlesnește aprofundarea contactelor sociale și creează medii propice desfășurării diverselor acte de artă și creație. Polivalența, flexibilitatea și dimanismul spațiilor va avea un rol decisiv în succesul centrului cultural, deoarece un imobil primitor și accesibil va crea oportunități infinite de organizare de evenimente și activități. Acest gen de spații lipsesc în totalitate din cartierul Rogerius, astfel că facilitățile propuse prin temă vin în rezolvarea unor probleme de migrații spre spații similare amplasate în alte cartiere ale orașului. Este o soluție care aduce un plus de valoare și cultură în centrul comunității și va avea un rol definitoriu în viața socială și ritmul cartierului. De asemenea, am arătat că eșantionul căruia i se adresează acest centru reprezintă mare pondere din populația cartierului Rogerius, adică populația tânără și adultă (începând de la 14 ani), asupra cărora va avea rol polarizator și care are nevoie de aceste spații. Având în vedere că procentul de 75%, reprezentat de tineri și adulți este în creștere, conform raportărilor demografice, putem concluziona că centrul cultural de cartier va avea un rol fundamental în comunitate.
Soluția adoptată vine în întâmpinarea nevoii de revitalizare a structurii urbane existente prin metamorfoză conceptuală, compozițională și funcțională. Amplasamentul ales are o importanță majoră însă în prezent este ocupat de un edificiu uzat moral și fizic, care aduce deservicii atât aspectului ansamblului construit cât și circulațiilor auto și pietonale. Scopul pentru care clădirea existentă a fost construită, și anume pentru a satisface nevoia unui cartier cu servicii și alimentație publică nu mai există. În momentul construirii clădirii existente s-a optat pentru o suprafață mare ocupată la sol în scopul unui acces facil la serviciile de aici, nemaiexistând spații similare în zonă. Viteza cu care se lucra pe șantiere în anii 1960 – 1970, a justificat în acel moment construirea în mare viteză a unui complex cu rațiuni pur funcționale. Mulțimea de oameni care lucrau pe șantiere aveau nevoie de acest spațiu. În prezent, în Rogerius găsim servicii de cartier în alte spații publice construite ulterior în mod corespunzător (zona dintre parcul Copiilor și P-ța Magnoliei). Așadar, spațiul studiat, aflat la intersecția a două artere majore din Oradea, întrunește acum condițiile unui nou studiu.
Volumetria clădirii de la amplasamentul studiat este una pur funcțională, caracteristică perioadei în care s-a construit. Pe lângă acest aspect, modificările executate punctual pe diverse zone ale complexului au eliminat orice coerență din aspectul clădirii. Conceptul propus vine cu o rezolvare contemporană, care să ofere un plus de valoare zonei și să creeze legături între spațiile pe care le articulează (str. Transilvaniei, bdul Dacia). Conform tendințelor contemporane, centrele culturale au volumetrii inedite și atractive, asigurând o legătură clară a spațiului construit cu cel liber. Întrepătrunderea spațiilor închise cu exteriorul vine în completarea dinamicii și flexibilității centrului cultural contemporan. Din punct de vedere conceptual, volumul propus trebuie să răspundă determinanților locului, prin relația fronturilor, a regimurilor de înălțime, a cadenței volumelor și a materialelor. Izvorât din esența și etimologia locului, volumul propus va fi influențat de personalitatea și istoricul cartierului pe care îl reprezintă, deoarece populația cartierului, publicul țintă și beneficiarii finali ai edificiului trebuie să îl simtă ca aparținând locului și reprezentându-l.
Bibliografie
– cărți:
Appleton, Ian – Buildings for the performing arts, A design and development guide, Second edition, Architectural Press, 2008
Colectiv de autori, conducătorii lucrării acad. Coteanu, Ion; dr. Seche, Luiza; dr. Seche, Mircea; Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers enciclopedic, București, 1998
Jurov, Cosma, Centre civice, Editura Tehnică, București, 1979
Colectiv de autori, coordonatorul lucrării prof. emerit dr. arh. Lăzărescu, Cezar; Urbanismul în România, Editura Tehnică, București, 1977
Moussavi, Farshid, The Function of Ornament, Editura Actar, New Jersey, 2006
Neufert, Ernst, Manualul arhitectului, Editura Alutus, București, 2004
Péter I., Zoltán, Secole de arhitectură orădeană, Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2003
Colectiv de autori (Georges, Poisson; Magi, Giovanna; Bianucci, Rita; Bressonneau, Hubert; Georges d´Hoste, Jean), Art and History of Paris and Versailles, Editura Casa Editrice Bonechi, Florența, 2002
Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Editura U.T. Press, Cluj-Napoca, 2008
– articole din reviste
Buică, Viorica, „Spațiul public în orașele din România”, Revista Igloo – habitat & arhitectură, nr. 50/2006
– site-uri internet:
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/dezbatere-publica-pe-tema-conceptului-general-de-dezvoltare-urbana-masterplanul-oradea-2030
http://m.stiri.tvr.ro/article/29025
http://www.centrepompidou.fr/fr/Le-centre-pompidou
http://europaconcorsi.com/projects/175385–L-Arbrisseau-
http://inhabitat.com/l%E2%80%99arbrisseau-neighborhood-center-is-a-multi-faceted-space-for-all-ages/social-centre-arbrisseau-lille-2011-2/
http://www.archdaily.com/232586/the-arch-cultural-center-3xn/
http://www.aasarchitecture.com/2013/02/Cultural-Centre-Buen-3XN.html
http://www.archdaily.com/40144/3xn-wins-cultural-project-in-aarhus/
http://arhitectura-1906.ro/2012/12/argument-la-tema-spatiul-public/
http://centrulculturalnb.ro/?page_id=2
http://www.turbohalle.ro
http://www.primariapitesti.ro
http://culturabratianu.ro/
http://www.istorielocala.ro
– alte surse:
Inginer Cun Iosif, director al Trustului de Construcții Industriale și al Trustului de Construcții Civile Bihor, în perioada 1960 – 1985, convorbire privată, purtată în data de 01.08.2013
Arhitect Zărnescu, Viorica, șef al Institutului de Proiectare din Oradea, în perioada anilor 1970 – 1985, Note scrise despre zona de vest a municipiului Oradea, nepublicate
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Centrul Cultural de Cartier (ID: 111341)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.