Centrul Cultural

CUPRINS

Plan de idei

PARTEA I INTRODUCERE

A. Explicarea alegerii temei de disertație și relaționarea ei cu diploma și studiul din prediplomă. Evidențierea importanței subiectului disertației pentru diplomă.

B. Argument: Care este relația oraș – centru cultural în ziua de astăzi? Poate un centru cultural să canalizeze tot necesarul de spații culturale și de loisir ale orașului contemporan ?

C. Glosar de termeni și concepte

D. Metoda de lucru

PARTEA II TEORIE

Precizarea și argumentarea ipotezelor cu care operăm

A. Valențele culturale ale orașului – cauze determinante și întrupări

B. Cauzalitatea public – centru de cultură – funcțiune culturală

C. Probleme de spațialitate pentru construcții multifuncționale

PARTEA III STUDII DE CAZ

A. Motivarea alegerii exemplelor și concluziile urmărite.

B. Detalierea criteriilor de comparație.

C. Studiile de caz

1. Centrul Cultural jean-Marie Tjibaou, Noua Caledonie

2. Montrose Cultural Centre din Alberta, Canada

3. Centrul Sportiv și Recreativ Saint-Cloud, Franța

D. Comparații și concluzii

PARTEA IV CENTRUL DE CULTURĂ PENTRU TINERET, ORADEA

A. Trimitere la prediplomă, la partea sa de studiu de program

B. Explicarea alegerilor făcute în proiectul de diplomă și susținerea viziunii

PARTEA V ÎNCHEIERE

A. Premise teoretice care fundamentează diploma

B. Concluzii

C. Referințe bibliografice

Anexe

PLAN DE IDEI

Lucrarea urmărește să clarifice aspectele caracteristice unei centru de cultură. În acest sens, sunt studiate toate trăsăturile definitorii, de la apariția programului în rândul construcțiilor de cultură, până la forma pe care au luat-o și la interpretările pe care le-a primit. Pentru ca acest demers să fie unul reușit, s-a urmărit obținerea unor răspunsuri pertinente la cele mai importante întrebări legate de cele trei domenii principale: relația urbană, răspunsul la cerința de cultură și latura arhitecturală. Anumite chestiuni implică o problematică foarte amplă, putându-se materializa într-un studiu independent, dar a căror esență este relevantă și în acest caz. Domeniul fiind foarte vast, se poate considera că și răspunsurile parțiale pot fundamenta o lucare de diplomă, premisele pentru Centru Cultural și Recreativ pentru Tineret din Oradea regăsindu-se în ultimul capitol.

Ce înseamnă centru cultural în ziua de astăzi?

În România conceptul de centru cultural este de multe ori alăturat celui de casă de cultură din perioada comunistă, resimțindu-se o reținere din partea publicului. Deși asemănarea nu este doar de nume ci și de funcțiune, aceste instituții nu trebuie judecate după regimul politic. La nivel mondial, centrele de cultură sunt în plină ascensiune primind un important rol educațional și științific.

Care este publicul țintă?

În lumea modernă, puternic tehnologizată, totul se desfășoară în plină viteză, latura culturală a bagajului uman de cunoștințe fiind de multe ori neglijată. În acest sens, tineretul este cel mai afectat, constituind în același timp și cea mai importantă categorie de vârstă căreia ne putem adresa atăt din punct de vedere al capacității de învățare cât și prin raportare la viitor. Pentru o deschidere cât mai amplă din punct de vedere al calității de centralizator urban, trebuie țintită întreaga comunitate.

Care sunt valențele sociale pe care le adoptă?

Centrul cultural are în societate aceeași relevanță ca un centru universitar sau muzeal. Nu se mai poate face o diferență între acestea, scopul lor și de multe ori și funcțiunile fiind înglobate în ceea ce înseamnă centru cultural. Prin acordarea unei importanțe suficient de mari, acesta poate deveni un punct focal în oraș, generator de urbanitate și răspuns la cerințele sociale ale comunității. Rămâne de urmărit dacă efectul scontat poate fi păstrat de-a lungul timpului, sau dacă va fi depășit de progresul tehnologic ca factor esențial în dezvoltarea umană.

Poate centrul cultural să stimuleze relațiile comunității, micșorând diferențele dintre generații?

De ce să nu recunoaștem că pe măsură ce tineretul se avântă către tehnologie, generațiile mai în vârstă rămân tot mai în urmă. Comunicarea devine o problemă atât în sânul familiei cât și în comunitate, mărindu-se inevitabila distanță dintre generații. Trebuie urmărită o mediere acestei probleme atât prin înțelegere reciprocă cât și prin redescoperirea valorilor familiale și naționale. Dezicerea de trecut și de istoria patriei nu poate decât să afecteze viitorul, pentru că ce suntem, dacă nu suma generațiilor precedente?

Există o tipologie spațială specifică unui centru de cultură?

Pentru conceperea unei teme adecvate acestui program, studiul unor exemple este foarte important. Urmărirea unor cazuri palpabile, cu o vechime de implementare , relevă discrepanțele dintre previziunile din timpul proiectului și realitatea ulterioară. Se pot trage concluzii pertinente legate de efectele pe care o astfel de investiție o are în țesut și de gradul de culturalizare pe care îl obține. Se pot nota observațiile utilizatorului legate de spațialitate, utilitate, funcțtionalitate și stil arhitectural.

PARTEA I

INTRODUCERE

„Cultura este acordul tacit de a lăsa mijloacele de subzistență să dispară în urma scopului existenței.”

Existența umană, mereu sub semnul întrebării a constituit tema de dezbatere a multor filozofii, fără a putea primi un răspuns categoric. Suntem însă caracterizați de memorie și de progres, un tandem între trecut și viitor care nu poate fi evitat. Toate cunoștințele și experiențele anterioare sunt adunate sub o singură definiție: știință. Odată acceptat determinismul știință-progres, omul a urmărit promovarea acestora prin învățarea tinerilor ajungând ca din antichitate până în prezent să conceapă un program educațional complex.

Definiți de istoria noastră, ne trasăm o cultură națională, specifică fiecărui popor, împletind sentimente de patriotism și recunoștință față de strămoși cu dorința de protejare a acesteia. Istoria se scrie în fiecare zi, își pune amprenta asupra omului și a mediului său, în special a mediului construit. Transpare din fiecare casă, se ivește în fiecare loc unde memoria colectivă își găsește repere cu care să se hrănească. Nevoia omului de comemorare, de reeditare a trecutului, în intenția de a-și găsi o identitate și a se individualiza, în special în societatea contemporană, face ca acesta să prețuiacă tot mai mult valorile istoriei. Însă se poate vorbi despre o dihotomie a personalității umane, care deși construiește monumente trecutului, îl apară prin legi și îl promovează în școli, adoptă tehnologia și viteza sa, ignorând lectiile anterioare.

Din punct de vedere arhitectural vorbim despre programe precum grădinițe, școli generale, licee, colegii, universități. Dar culturalizarea nu se oprește aici ci se întinde către multe alte domenii, arta și istoria manifestându-se în muzee, biblioteci, teatre, opere și nenumărate alte săli de spectacole și expoziții. Fiind programe cu mare vechime, aceste construcții sunt martori ai istoriei și ai diferitelor curente arhitecturale și estetice, constituind de multe ori simboluri reprezentative ale orașului. Este cazul Operei Garnier din Paris, a Teatrului Royal Albert Hall din Londra, a Bibliotecii din Saint Gallen sau a Bibliotecii Medicea Laurenziana din Florența. Nici muzeele nu sunt mai prejos dar de obicei ele ocupă clădiri deja construite cu un statut arhitectural de mult confirmat, cum se întâmplă cu Muzeul Luvru în palatul cu același nume, Muzeul Orsay într-o veche gară sau Muzeul Prado de asemenea într-un palat.

Construcțiile culturale ne reprezintă, satisfăcând atât nevoile spirituale cât și pe cele estetice.

A. Explicarea alegerii temei de disertație și relaționarea ei cu diploma și studiul din prediplomă. Evidențierea importanței subiectului disertației pentru diplomă

Tema disertației reprezintă esențializarea condițiilor actuale culturale în paralel cu progesul tehnologic și evoluția arhitecturală a programelor de cultură. Lucrarea urmărește realizarea unui studiu al raportului între aspectele culturale, spațiale și funcționale pentru construcțiile de știință. Prin exemplele studiate se va înțelege modul de gândire al unei astfel de clădiri, adaptată nevoilor de secol XXI, îndeplinind rolul de susținere a prediplomei și diplomei. Aceasta din urmă, are ca temă Centrul Cultural și Recreativ pentru Tineret din Oradea, subiect ales pentru actualitatea și importanța sa pentru dezvoltarea educațională și socială a orașului.

Ținând cont de condițiile locale de relaționare individuală în cadrul comunității și de varietatea de activități recreative pentru studenții Universității Oradea, s-a constatat necesitatea îmbunătățirii acestora printr-o nouă inserție. Se impune existența unui centru cultural, capabil să facă față cerințelor de utilitate publică și să susțină orașul printr-un grad ridicat de atractivitate, devenind o prezență urbană importantă. Urmărind acest fir logic, proiectul de prediplomă are menirea de a fi un studiu de fundamentare pentru susținerea amplasamentului ales. Împreună cu disertația țintește stabilirea condițiilor urbanistice, funcționale și formale necesare atingerii scopurilor mai sus menționate. Pentru elaborarea studiului s-a urmărit punctarea celor mai importante aspecte din varietatea de centre culturale existente, marcate prin exemple, imagini, citate și scheme.

B. Argument: Care este relația oraș – centru cultural în ziua de astăzi? Poate un centru cultural să canalizeze tot necesarul de spații culturale și de loisir ale orașului contemporan ?

„Prin educație se formează un popor cu o conștiință unitară și o civilizație proprie. Mai mult ca altă dată, înțelegem cât de importantă și necesară este această sarcină pentru cei care ne vor determina viitorul. Studiul este parte al acestui drum educațional către reconstruirea spiritului uman.”

Orașele sunt o coordonată indispensabilă a vieții, pentru majoritatea dintre noi. Ele ne definesc existența, ne modelează felul de a fi din punct de vedere comportamental. Orașul poate funcționa numai prin efortul cumulativ al ideilor vizionare și eficiente, prin implicarea tuturor, de la primar, organizații civice, organizații nonguvernamentale, arhitecți, oameni de afaceri, planificatori până la omul de rând.

O gândire unitară poate determina îmbunătățirea calității unui loc și poate modifica direcția în care se îndreaptă un oraș. Orașele sunt dependente de cei care le populează, pierzându-și orice valoare prin abandon așa cum s-a întamplat cu cele părăsite în urma conflictelor armate sau și mai rău cu orașele construite și neutilizate din China din cauza lipsei locurilor de muncă. O zonă urbană crește în timp, acumulând experiență și istorie și se întinde în teritoriu atăt cât îi permit situația financiară și conexiunea la rețelele de transport. De aceea, mai importantă este relația internă și starea de confort a locuitorilor.

Instituțiile educaționale și culturale nu numai că formează personalitatea și gândirea umană dar sunt și cele mai importante spații de loisir. Prin multifuncționalitate, un centru cultural devine capabil să acomodeze un număr mare de utilizatori cu cerințe variate. Programul de funcționare poate fi extrem de flexibil, menținând astfel activitatea continuă în zonă, spațiul public pe care îl determină fiind mereu utilizat și populat. Se poate vorbi și de o chestiune de securitate și de scădere a infracționalității.

Programele culturale fiind finanțate din fonduri publice sau din parteneriate public-private, presupun evitarea unor taxe de acces, fiind astfel un spații clar destinate comunității. Se adresează tutror categoriilor sociale, fără discriminare, transformându-se într-unul dintre cele mai importante locuri ale orașului.

C. Glosar de termeni și concepte

Actori urbani o persoană sau parte interesată în dezvoltarea unei anumite zone. [Zandbelt & van den Berg, Big and Beautiful, Rotterdam]

Centru cultural o organizație, clădire sau complex și mai rău cu orașele construite și neutilizate din China din cauza lipsei locurilor de muncă. O zonă urbană crește în timp, acumulând experiență și istorie și se întinde în teritoriu atăt cât îi permit situația financiară și conexiunea la rețelele de transport. De aceea, mai importantă este relația internă și starea de confort a locuitorilor.

Instituțiile educaționale și culturale nu numai că formează personalitatea și gândirea umană dar sunt și cele mai importante spații de loisir. Prin multifuncționalitate, un centru cultural devine capabil să acomodeze un număr mare de utilizatori cu cerințe variate. Programul de funcționare poate fi extrem de flexibil, menținând astfel activitatea continuă în zonă, spațiul public pe care îl determină fiind mereu utilizat și populat. Se poate vorbi și de o chestiune de securitate și de scădere a infracționalității.

Programele culturale fiind finanțate din fonduri publice sau din parteneriate public-private, presupun evitarea unor taxe de acces, fiind astfel un spații clar destinate comunității. Se adresează tutror categoriilor sociale, fără discriminare, transformându-se într-unul dintre cele mai importante locuri ale orașului.

C. Glosar de termeni și concepte

Actori urbani o persoană sau parte interesată în dezvoltarea unei anumite zone. [Zandbelt & van den Berg, Big and Beautiful, Rotterdam]

Centru cultural o organizație, clădire sau complex care promovează arta și cultura. Poate fi un centru comunitar de cartier pentru arte, o institușie privată, sponsorizată de guvern sau condusă de artiști [The Megapolis Dictionary of Advanced Architecture, Barcelona]

Comunicare acțiunea de a transmite informații prin schimbul de idei, sentimente, intenții, atitudini, așteptări, percepții sau ordine, prin vorbire, gesturi, scris, atitudine sau prin intermediul unor tehnologii auxiliare [The Megapolis Dictionary of Advanced Architecture, Barcelona]

Cultură este o formă de viată prin care o colectivitate umană își exprimă forța creatoare. [Marin Preda]

cultura însumează valorile materiale și spirituale create de omenire după care aceasta se ghidează [The Megapolis Dictionary of Advanced Architecture, Barcelona]

Mediatecă o instituție de cele mai multe ori publică, care conservă și oferă acces la dieferite tipuri de informații media [The Megapolis Dictionary of Advanced Architecture, Barcelona]

Multifuncționalitate având sau îndeplinind mai multe funcțiuni fie în același timp și spațiu fie la momente diferite [The Megapolis Dictionary of Advanced Architecture, Barcelona]

Multimedia domeniul care se ocupă cu integrarea comandată și controlată a diferitelor tipuri de informații [The Megapolis Dictionary of Advanced Architecture, Barcelona]

Multisenzorial stimulare și implicare a mai multor simțuri pentru trăirea completă a unei anumite experiențe sau senzații [The Megapolis Dictionary of Advanced Architecture, Barcelona]

Non-place spatiul care nu poate fi definit de relatiile intre oamenii care il ocupa, istoric, si nu este preocupat de o identitate proprie; “suprafete” fara simbolistica [Marc Auge, Oblivion, Minneapolis: University of Minnesota Press ]

Spațialitate caracterul a ceva ce este spațial, ceea ce ține de dimensiuni și proporții [The Megapolis Dictionary of Advanced Architecture, Barcelona]

Strategie plan de acțiune atent conceput pentru a atinge un scop. Arta de a dezvolta și a pune în aplicare un plan. Prin acțiune alte părti sunt inspirate, seduse sau forțate să acționeze. [Zandbelt & van den Berg, Big and Beautiful, Rotterdam]

Pol de creștere teoria polilor de creștere acreditează ideea unei unități motrice (o întreprindere, un grup de întreprinderi, o ramură industrială, o combinație de industrii), propulsoare, capabilă să inducă puternice efecte de antrenare asupra unităților ce se situează în amonte sau aval, că și asupra zonelor geografice aflate sub incidența lor. [Turism și dezvoltare regională, Bazele teoretice ale economiei regionale, 2005, Constanța]

Politici de dezvoltare motorul transformărilor urbane. Proces la nivel urban și influența majora asupra evoluției unei zone. [Zandbelt & van den Berg, Big and Beautiful, Rotterdam]

Program funcțiuni care necesită spațiu, precum: birouri, locuințe, parcuri, infrastructuri portuare. Elemente proiectate și elaborate de un arhitect sau urbanist. [Zandbelt & van den Berg, Big and Beautiful, Rotterdam]

Sustenabilitate abilitatea de a menține o activitate fără a consuma cantități enorme de resurse, creând viitoare datorii neacoperite de viitoare beneficii. [Buijs, Tan, Tunas, Megacities, Exploring a Sustainable Future, Rotterdam]

D. Metoda de lucru

Pentru realizarea lucrării, metoda de lucru a inclus cercetarea unor materiale scrise, fotografice și desenate, aprofundarea terminologiei specifice, înregistrarea unor date statistice și o analiză pe teren. Aspectul cel mai important în domeniul centrelor culturale îl reprezintă raportul în continuă schimbare dintre caracteristicile culturale, funcționale și spațiale, la care se adaugă tehnologia modernă ce duce la crearea unui tip de centru cultural orientat puternic către viitor.

Lucrarea se bazează pe studiul legăturii oraș – centru cultural, punându-se accentul pe trăsăturile specifice locale imprimate în tipul de arhitectură și în programele derulate în cadrul centrelor. În acest sens au fost studiate exemplele: Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, Noua Caledonie, Montrose Cultural Centre, Alberta, Canada și Centrul Sportiv și Recreativ în Saint-Cloud, Franța, justificate prin coroborarea proiectelor de cercetare: Marc Auge, Oblivion, Cosmin Caciuc, Supra-teoretizarea arhitecturii, Ciprian Mihail, Altfel de spații, Daniela Rădulescu, Arhitectura centrelor culturale moderne, Carmen Dumitrescu, Comunicare și identitate în design, arhitectură și urbanism, Jean Baudrillard, Societatea de consum. Mituri și structuri, Jean Baudrillard, Sistemul obiectelor, Michel Foucault, Cuvintele și lucrurile. O altă serie de exemple susțin demersul cultural și întăresc concluziile cercetării: Centrul de tineret Euralille din Lille, Centrul Heydar Aliyev din Baku, Centrul de Cultură și Convenții din Luzerna, Centrul Cultural Georges Pompidou din Paris, Centrul Cultural Plassen din Molde, și multe altele incluzând săli de spectacole și galerii de artă.

In cazul de la Oradea, studiul se bazează pe cunoașterea sitului, pe analizarea întregii zone universitare și a centrului orașului și pe lectura documentelor oficiale publicate de Ministerul Culturii și Cultelor și de Primăria Municipiului Oradea. La acestea se adaugă studiul unor lucrări de referință pentru istoria orașului Oradea precum: Asociațiile culturale românești din Oradea și județul Bihor în perioada interbelică, Manifestări cultural –artistice românești din Oradea și județul Bihor în perioada interbelică, ambele aparținându-i lui Radu Românașcu.

Logica lucrării urmează o structură lineară, cu o succesiune de capitole ce urmăresc aprofundarea temei alese în toate aspectele. Disertația este planificată pornind de la ideile generale, atinge apoi conceptele operaționale, apoi studiile de caz pentru ca în final să argumenteze soluția pentru programul lucrării de diplomă. Astfel sunt definite premisele strategiei culturale pentru Centrul Cultural și Recreativ pentru Tineret din Oradea și se concluzionază etapele premergătoare intervenției.

PARTEA II

Precizarea și argumentarea ipotezelor cu care operăm.

A. Valențele culturale ale orașului – cauze determinante și întrupări

DEFINIȚIA CULTURII ȘI EXPRIMAREA EI ÎN ARHITECTURĂ

Cultura joacă un rol important în societate fiind elementul distinctiv al fiecărei populații. „Este tot ce a rămas în om atunci când el a uitat tot”. Însumează valorile materiale și spirituale create de omenire întru buna dezvoltare a societății și întru crearea unor limite morale. Noțiunea de "cultural" definește o calitate, o proprietate și descrie activități legate de cunoaștere. Cultura trebuie privită ca modul de viață al invididului și al societăților, iar arhitectura ca un mijloc de exprimare a ei. Însă, ceea ce se petrece în spațiul cultural mondial in momentul de față este dovada unei perpetue segregări a ideilor generatoare a noțiunii de cultură. Implicarea tehnologiei în transmiterea culturii către alte generații schimbă modalitatea ei de a se transpune prin arhitectură. Ceea ce rămâne este nevoia de a fi transmisă, cultura fiind unica resursă regenerabilă de pe planetă, fapt care tranzitează programul de arhitectură care servește cultura schimbând permanent forma sa de expresie. Orașele au fost încă din antichitate palimsestul umanității, arhitectura lor fiind martoră a valorilor culturale deținute de un anumit popor într-o anumită perioadă. Niciodată lecturarea unei urbe nu a fost mai prejos de suma exponatelor muzeale sau a carților de istorie, fiind dovada vie a tot ceea ce înseamnă trecut.

Un caz deosebit de utilizare a arhitecturii pentru atragerea atenției asupra culturii locale, îl constituie Centrul Heydar Aliyev din Baku. Conducerea din Azerbaijan a decis adoptarea unui decret prin care să întărească fundația civilizației sale, să promoveze valorile naționale și să unească poporul în jurul unei ideologi comune așa cum a fost ea promovată de Heydar Aliyev. În plus, implementează proiecte de dezvoltare științifică, educațională, sportivă, culturală și economică. Toate aceste vise și lupte pentru progres s-au întrupat în clădirea proiectată de Zaha Hadid, arhitect cu renume, aleasă special pentru acest fapt și pentru stilul său deosebit.

[foto 1] Centrul Heydar Alyiev, (Zaha Hadid Group)

CONCEPTUL DE CENTRU CULTURAL RELAȚIONAT CONCEPTULUI DE LOISIR

Pornind de la premisa ca putem atribui spațiului o anumită valoare prin simbolurile pe care i le atașăm, cultura, ca simbol emergent al unei societăți evoluate, poate și reușește să ofere un caracter aparte spațiului căruia i se atașează. Este cazul muzeului Orsay, unde expoziția are loc într-o fostă gară dezafectată, fapt ce însă nu este perceptil în timpul parcursului artistic. Din acest moment, caracterul spațiului trebuie să definească măsura în care cultura societății respective își pune amprenta asupra conceptelor pe care le dezvoltă. România, ca platformă de dezvoltare a unui spațiu cultural precum cel propus de această lucrare este reprezentată de o generație foarte tânără și din acest motiv și mai puțin atașată de tradiții. Putem spune deci că în acest caz aparte locul propice dezvoltării unui astfel de program de arhitectură este cerut de generația tânără și ca atare trebuie să fie la îndemână. Situl ales susține această idee și întărește întreg șirul de relații stabilite între loisir și centru cultural ca program de arhitectură.

În acest context este esențială definirea conceptul de loisir care vine de la latinescul licere și desemnează disponibilitatea, posibilitatea de a face ceea ce se dorește (" a fi permis"), a face orice după bunul plac, fără nici o altă constrângere. În evoluția sa termenul a cunoscut interpretări diferite: de la loisirul lui Socrate care semnifica autocunoașterea, la o activitate intelectuală reprezentând timpul consacrat studiului a lui Platon și până la asocierea loisirului cu modul în care ne petrecem timpul liber din perioada medievală. Importanța loisirului este vitală deci în analiza spațiului cultural întrucât acestuia îi revine sarcina reprezentării fizice a limitelor acestui tip de spațiu.

[foto 2] Muzeul Orsay, (Jean Phillip)

Loisirul este un mediu construit social creat prin accepțiunea unui număr de participanți asupra caracterului ce se impune acelui spațiu. Reluând o idee începută în capitolul anterior, referitoare la asocierea unui spațiu al cărui parametri îi cunoaștem cu un tip de spațiu pe care atunci îl experimentăm pentru prima dată, Jean Baudrillard, filozof și sociolog francez, afirma că „valoarea este termenul care corespunde noțiunii de schimb și de comparație”. Așadar raportarea la un spațiu cu referire la un altul are rolul de a da valoare acelui loc. Din acest motiv este esențială și chiar vitală cercetarea felului în care participanții percep un spațiu și asocierile cognitive ale acestora cu privire la entitatea aleasă. Desigur, rezultatul unui astfel de studiu nu poate fi în totalitate obiectiv întrucât bagajul cultural al fiecărui individ nu este cuantificabil. Putem în schimb să vorbim despre o relevanță a spațiului ales drept loisir cultural, în funcție de modalitatea în care acesta își transmite mesajul. Față de mediul fizic, mediul social este o noțiune abstractă care depinde foarte mult de structurile sociale pe care le reprezintă și felul în care acestea aleg să-și concretizeze mesajele spațiale prin cadrul construit. Conceperea spațiului necesită o acumulare treptată de experiență, fiind un atribut al educației.Valoarea este însă ceva relativ și, din acest punct de vedere, valoarea istorică și valoarea de raritate sau de unicat ale unui reper, nu constituie excepții. Ceea ce pentru unii este sau poate constitui un reper util la orientarea și reorientarea în spațiu, poate să nu aibă nici o semnificație pentru un alt individ. Baza piramidei cunoașterii este una primară, stabilită prin natura umană, însă cunoașterea culturală este vârful piramidei, iar fiecare individ parcurge etapele acestea către top în felul său propriu. Legătura dintre semnificat și semnificant este deci importantă întrucât stabilirea unei conexiuni identificabile cu același grad de valoare trebuie să fie accesibilă unui număr cât mai mare de participanți. Publicul țintă în cazul acestui program de arhitectură este generația tânără. Așadar în vederea stabilirii unei relații clare între semnificat și semnificant, obiectul de arhitectura propus trebuie să aibă "limbajul" folosit de publicul căruia i se adresează astfel încât mesajul să fie decodificat unitar de către toți participanții.

Centru cultural în accepțiunea publicului țintă este un spațiu recreațional, cu multiple valențe culturale, care transmite un mesaj puternic, emblematic și care se impune atât prin impactul pe care îl produce în cercurile sociale (ca nivel de atractivitate) cât și prin arhitectura sa. De aici identificăm un rol major al amplasamentului în decizia de proiectare, ancorarea lui în țesutul orașului, în modul de relaționare cu contextul și gradul lui de adaptabilitate la nou. Întrucât tinerii sunt atrași de spectaculos, grandios și în general de proporții, constatăm că spațiul la care se ajunge este depersonalizat într-o oarecare măsură. Devine cumva un spațiu non-loc. Un spațiu la fel de impersonal precum un aeroport. În cartea sa, Experimentul Cățelu, Florin Biciușcă folosește o paralelă interesantă cu filmul Terminalul. Relația dintre un spațiu formal, public și atât de impersonal precum un aeroport se schimbă fundamental pentru personajul principal care ajunge să îi cunoască mecanismele și să îl perceapă diferit. Acest lucru ni se întâmplă și nouă ori de câte ori ne acordăm timp perceperii unui spațiu pe îndelete. După cum spunea filozoful român Alexandru Dragomir, „pentru a percepe arhitectura, trebuie să-i dăm târcoale". Poate din acest motiv spațiile de tranzit nu sunt pe deplin apreciate și devin non-place-uri.

Pentru a nu cădea în derizoriu, un spațiu de loisir cu destinație culturală va necesita întrunirea unui set de atribute care să îi susțină cauza. Totodată, acest spațiu nu urmărește crearea unui neajuns ci satisfacerea unor nevoi. În acest caz nu este vorba de nevoi ale trupului ci mai degrabă ale spiritului. Hrana spirituală este bazată pe două concepte importante: planul perceptual (senzoriomotor) și cel reprezentațional (psihointelectual). Numai astfel putem structura reprezentarea unui spațiu.

YOUTH CENTER/CENTRU PENTRU TINERET

Centrele pentru tineret sunt locuri dedicate întâlnirilor între tineri, unde aceștia pot participa la activități sportive precum fotbal, baschet, tenis de masă, sau se pot recrea cu jocuri video, spectacole, ateliere sau chiar și activități religioase. Astfel de centre au fost concepute pentru a oferi o ocupație adolescenților și pentru a le deschide apetitul către o posibilă meserie. Mai ales în Statele Unite, statul a dus o campanie asiduă de înmulțire a acestor centre pentru a scădea rata criminalității și a consumului de droguri în rândul minorilor. De multe ori, au fost angajați supraveghetori cu pregătire în domeniul psihologiei infantile ce țin cursuri pe teme variate urmărind creșterea încrederii de sine și oferă îndrumare spirituală. Exemple semnificative în acest sens sunt The Boys and Girls Clubs of America în Statele Unite și Ambition, o rețea de peste 3500 de cluburi, grupuri și proiecte conduse de tineri voluntari. Acest tip de funcțiune are un puternic rol social în dezvoltarea personalității individuale și în crearea unei comunități mai sigure și mai unite. Adolescenților li se oferă șansa de a-și face noi prieteni și de a practica diverse activități. Participarea la ateliere de creație, evenimente caritabile și prelegeri pe teme de sănătate, umanism, cultură și științe sociale, deschide noi orizonturi în mințile fragede și răspunde la multe dintre întrebările specifice vârstei. La nivel global se poate vorbi chiar și de Centrul European de Tineret de la Strasbourg asociat Consiliului European, care a fost implementat pentru programul de educare a tinerilor pentru adaptarea la societatea actuală și la problemele ei de natură economică și socială.

Centrele culturale pentru tineret există pentru a asigura conferirea rolului potrivit în societate tinerei generații. Aceștia trebuie să-și înțeleagă poziția în procesele sociale ce se desfășoară în oraș aducându-și contribuția la viața culturală și socio politică a comunității. Este încurajată implicarea organizațiilor non guvernamentale și non profit, a grupurilor de cercetare și a diferitelor personalități cu înclinații didactice. Toți fiind grupați sub același acoperiș conclucrează la creșterea prefesionalismului inițiativelor tinerilor, oferind oportunități pentru schimbări sociale. Există programe deschise tuturor locuitorilor comunității care doresc să-și fructifice potențialul în domenii precum artă, cultură și științe sociale. Nu se pune problema unei simple injecții de cultură ci a unui flux continuu menit să satisfacă cerința de evenimente educative și estetice ale comunității. În timp, succederea acestor programe va pune în mișcare un întreg proces de ridicare a standardelor de instruire a populației, propagându-se ulterior în creșterea siguranței și libertății vieții și a deschiderii către lumea europeană și a oportunitățiilor ce-i urmează. De exemplu, în Mostar, Bosnia Herțegovina, Centrul cultural pentru tineret Abrasevic a fost prima clădire reconstruită după război la inițiativa tineretului local care se luptă cu segregarea dintre diferitele grupuri etnice și cu neîncrederea în siguranța vieții de zi cu zi. Obiectivele lor sunt de a dezvolta o societate civilă utilizând idei progresiste și abordând proiecte cu scopul de a schimba situația culturală și socio-politică existentă. Centrul nu oferă numai spațiul și mijloacele tehnologice necesare pentru derularea activităților, dar le crește eficiența, și le mărește vizibilitatea și impactul atât în Mostar cât și la nivel internațional. Oferă un exemplu motivațional, devenind modelul de urmat pentru tinerii care doresc să se implice activ în crearea unei scene culturale alternative. Activitățile cu publicul sunt menite să dezvolte relațiile cu autoritățile locale și internaționale și cresc gradul de conștientizare al cetățenilor.

Centrele culturale pentru tineret se regăsesc acolo unde se simte nevoia unui spațiu public deschis pentru demonstrații culturale și estetice de calitate. Este atât locul de producție cât și scena de prezentare a celor mai noi expresii artistice.

[foto 3] Centrul Cultural Mostar, (Vecernjakov Pekat)

B. Cauzalitatea public – centru de cultură – funcțiune culturală

ROLUL CULTURII ȘI DESCRIEREA CELOR DOUĂ PRINCIPII RECUNOSCUTE: COMUNICAREA ȘI CREATIVITATEA

Relațiile între indivizi și între individ și societate, au la bază principiul comunicării directe, al interacțiunii fizice și spirituale, neexistând altă formă nouă sau inovatoare pentru a realiza această dependență.

Comunicarea stă la baza definirii speciei noastre și este și cea mai importantă funcție în ceea ce înseamnă progres. Fără comunicare nu este posibilă relaționarea umană, interdependența atingând cote utopice. Această utopie poate fi depășită tocmai prin comunicare. În era tehnologiei ne regăsim deseori în fața unor impedimente legate de timp mai mult decât de mijloace prin care să relaționăm și să comunicăm. În proiectarea de arhitectură se poate interveni întratât încât să facă comunicarea inevitabilă. Un exemplu pe cât de amuzant, pe atât de interesant ca model de studiu este propunerea lui Steve Jobs pentru noul sediu Apple din orașul Cupertino, Statele Unite. Proiectul arhitectural a fost îndeaproape urmărit de acesta, care în virtutea menținerii comunicării între diferitele departamente ale firmei a mers până la proiectarea unei singure toalete pentru 3 etaje de clădire. Justificarea sa a fost aceea că parcurgând traseul pentru satisfacerea unor nevoi fiziologice, angajații vor zăbovi în holul principal în vederea socializării și a comunicării. În plus, întâlnirea dintre angajații din diverse departamente și comunicarea în situații întâmplătoare precum cele prilejuite de această abordarea a proiectării ar putea fi creativă. Teoriile comunicării susțin ipoteza că apariția creativității în situații nedeterminate este mai probabilă decât atunci când este programată. Iată deci că prin comunicare asigurăm dispoziții emoționale și intelectuale asemănătoare, moduri similare de a răspunde la așteptări și cerințe pentru că esența existenței în societate o reprezintă comunicarea între indivizi.

Creativitatea este capacitatea de a crea, de a produce valori. Omul, prin cele mai ascunse gânduri ale sale, fie ele creative sau distructive, a consolidat un arbore evolutiv, baza unei societăți stabile. Creativitatea este o capacitate mai complexă. Ea face posibilă obținerea de produse reale sau pur mentale, constituind un progres în planul social.

Componenta principală a creativității o constituie imaginația, dar creația de valoare reală mai presupune și o motivație, dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. De aici, invervenția arhitectului poate avea un impact asupra individului sau nu. După cum menționam anterior, omul trebuie să simtă că se conectează cumva cu spațiul în care se află. Dacă această parte a proiectării eșuează, individul se regăsește într-un non place. Odată rezolvată această problemă, arhitectului îi revine meritul de a fi creat un spațiu „mentaly challenging" ( sintagma în traducere ar deveni "provocator de imaginație").

Centrul Cultural Plassen, din Molde, Norvegia, este deosebit prin capacitatea sa de a înveseli oamenii. Primăria locală a raportat o îmbunătățire substanțială a stării de spirit a comunității, după ce oamenii au frecventat centrul. Având o formă în pantă, este asemănător unei benzi Mobius în colțuri, putând fi accesat din multiple direcții cu o varietate de trasee interioare și exterioare. Este un centru de spectacole atât la scara individului cât și la scară urbană, fiind gazda unui important festival de jazz care are loc anual nu numai în interior ci și în exterior.

[foto 4] Centrul Cultural Plassen, (Adam Mork)

Creativitatea este în mod indispensabil legată de spațiul în care procesul are loc. În antichitate, agora reprezenta spațiul public al cetățenilor în care aceștia aveau libertatea de a se exprima, iar caracterul acelui spațiu era acela de a fi contextul perfect pentru oratori.

Cum centrul cultural propune existența unor funcțiuni specifice exercitării acestor activități de comunicare și împărtășire de idei dar și de exprimare și expresie a unor forme de artă, creativitate și inovație, trebuie să luăm în considerare aceste aspecte de ordin sociologic și psiho-social ale comunicării și creativității.

Culturii îi revine ultimul, dar nu cel din urmă rolul de a media și jongla spații cu activități ce presupun muncă individuală cu cele care implică colectivitatea si socializarea. În cultura și tradiția noastră nu a intrat suficient de bine această caracteristică încă. Începând de acum, în acest plan al evoluției social-culturale, România se regăsește în faza de preluare fără o bază, iar în absența acesteia, procesul este mimetic reprodus după cel occidental. Mai specific, activitatea de team-building, este prea puțin înțeleasă de societatea noastră și chiar neglijată. Workshopurile și brainstormingurile reprezintă o inestimabilă resursă regenerabilă de creativitate și cultură. Inexistența la noi a unor spații dedicate acestor activități se resimte în toate sectoarele economice ale țării noastre. Tocmai asta își propune acest demers de proiectare. Intervenția este vădit menită să ofere tinerilor posibilitatea de a-și stimula creativitatea, de a-și spori cunoașterea, de a-și expune proiectele și nu în ultimul rând de a se relaxa într-un mediu plăcut și rezervat special scopului comunicării interumane.

TEHNOLOGIA MODERNĂ – ERA COMPUTERIZATĂ

În societatea modernă interacțiunea umană capătă noi valențe, evoluând de la simpla conversație la relații la distanță promovate prin intermediul tehnologiei. Internetul, calculatorul și restul de gadgeturi au devenit esențiale în comunicarea interumană, înlocuind ideea mai romantică de scrisori sau întâlniri prestabilite. O comparație între cele două sisteme nu-și mai are rostul, fiecare aparținând unei perioade diferite, prezentul situându-se categoric în era informatică. În acest sens, centrul cultural care țintește să promoveze comunicarea între tineri este de neconceput fără tehnologie și fără aportul său la progresul științei și al tehnicilor de predare. Aparatura nu poate lipsi dintr-o sală de curs, de recreere sau chiar de sport.

Principalul scop al tehnologiilor moderne este conexiunea la infomație, formarea de relații infinite între entități. Conectarea lor este esențială în crearea unui mediu cât mai prielnic și ușor de adaptat pentru om, în care acesta își cultivă spiritul încă de la naștere. Hrana spirituală constă în gradul de deschidere a omului către ceea ce îl înconjoară și felul în care aceasta relaționează și comunică. Cultura, ca parte intrinsecă unui spirit deschis este principalul tip de informație căruia tehnologia îi servește. Alocarea de spații dedicate unor astfel de conexiuni și comunicări schimbă natura acestui tip de informație și îl pune pe un rang superior. Este firesc să apară spații dedicate ce metamorfozează funcțiuni clasice în forme noi. Este cazul mediatecii, hibrid între bibliotecă și informația în format electronic, al muzeului virtual, cu holograme ce înlocuiesc exponatele fizice, și de ce nu al cinematografelor în detrimentul scenei de teatru. Apar astfel spații culturale pe care le înțelegem în diverse forme. Un exemplu foarte cuoscut de mediatecă este cea de la Sendai proiectată de câștigătorul premiului Pritzker, Toio Ito, care concepe unul dintre cele mai importante repere arhitecturale ale arhitecturii multifuncționale, accesibilă publicului în nenumărate feluri, cu un partiu lizibil din orice punct.

[foto 5] Mediateca din Sendai, (Toyo Ito)

Are loc astfel și o dematerializare a spațiului tradițional acceptat ca spațiu cultural prin tranformarea monumentalului depozitar de cultură într-un spațiu ce poate fi personalizat de fiecare individ în parte. Diversificarea mijloacelor de prezentare precum și mutația spațiului de consultare a informațiilor produce la nivel psihosomatic schimbări de percepție a acestor spații. Astfel locuri depozitare fizice devin locuri golite de experiența senzorială lăsând loc experienței virtuale. Se poate vorbi despre un preț pe care îl plătim în această evoluție de la tactilitatea unei cărți la abstracta vizualizare pe computer a informației, dar nu este aceeași problema cu care se confruntă omenirea în toate aspectele sale? Nu uităm oare anumite principii și valori în această lume a vitezei? Posibil, dar aceste întrebări rămân să primească un răspuns abia în deceniile ce urmează. Până atunci putem considera că orice neajuns al acestui schimb se răscumpără prin absența unei limite de accesare a informației prin tipologie și forma în care este redată. În ceea ce privește mediateca din Sendai, nu se poate vorbi despre lipsă de contact și rupere de realitate, în ciuda trecerii cărților în format electronic. Un spațiu perfect transparent și fluid, nu poate fi considerat decât ca cel mai prielnic spațiu de interconectare și de percepție multisenzorială.

SPAȚIUL ARHITECTURAL: EXPERIENȚA MULTISENZORIALĂ

Programul hibrid rezultat din evoluția în tandem a spațiului cultural asociat valorilor tradiționale și a tehnologiei, are o caracteristică pregnantă: multifuncționalitatea. Efectul care precede acest aspect este acelea că spațiile arhitecturale definite de acest program devin intersecții conceptuale de funcții și stări de fapt. Caracterul senzorial al spațiilor unui centru cultural ne oferă mai multe paliere de analiză: sentimente, ce presupun experiențe anterioare și sunt personale, emoții, ce presupun sentimente împărtășite la nivelul grupului social și afectele pe care le definim ca prepersonale, expresii nonconștiente ale unei intensități, ale unui potențial nestructurat. Astfel, spațiul regăsit într-un centru cultural poate fi relaționat cu alte spații publice pe care le cunoaștem și având această asociere personală și individuală a lor putem identifica trăsăturile generale. Depășind primul palier, cel de-al doilea ni se descrie prin prisma a ceea ce știm din alte surse că ar trebui sa fie o un centru cultural, și în final rămâne să analizăm palierul ultim care ține strict de momentul în care parcurgem spațiul și factorii imediați care ne influențează percepția. Spre exemplu, experiența multisenzorială pe care o poate avea un individ la vizitarea mediatecii din cadrul facultății de drept din Zurich realizată în 2003 de Santiago Calatrava, ar fi conform analizei pe paliere următoarea: primul lucru cu care se poate asocia va fi o bibliotecă cu forma în plan a unui ochi de pește, iar din experiența de grup va ști să pășească în liniște, fără să facă zgomot și să să-și caută un loc la o masă, după ritualul de parcurgere a unei biblioteci. În ultimul palier de analiză va fi surprins de cantitatea de lumină din holul de intrare aflat sub luminatorul sub formă de ochi, de unde se poate constata că lemnul folosit în finisaje absoarbe ecoul și astfel în ciuda deschiderii pe mai multe niveluri, pașii de la intrare nu vor fi auziți de către cei care citesc sus la mese.

[foto 6] Biblioteca Universității din Zurich, (Antoniu Choupina)

C. Probleme de spațialitate pentru construcții multifuncționale

PERCEPȚIE A INFORMAȚIEI ȘI A SPAȚIULUI

Modul de a percepe spațiul arhitectural, modelul sau imaginea sa, reflectă o sinteză a tuturor informațiilor transmise de elementele mediului. De aceea fiecare funcțiune din cadrul programului trebuie să vină în ajutorul susținerii mesajului de plecare. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de o formă de exprimare consacrată în domeniul dorit, cu atât pășim mai mult în tărâmul experimentului. A propune un program experimental, și de avangardă precum acesta înseamnă realizarea unei cercetări ce depășește domeniul arhitecturii, intrând într-o arie a multidisciplinarității. Omul în sensul semiologic pe care Roland Barthes, sociolog francez, îl tratează este capabil să se rupă de propriul său timp, să facă abstracție de realitate și să trăiască într-o virtualitate autoproclamată dată de puterea semnificatului și de gradul de profunzime asociată obiectului pe care acesta îl întrebuințează. Tocmai din acest pas pe care îl facem în subconștient putem percepe lucruri care nu aparțin timpului nostru. Nu întâmplător am amintit anterior de Alexandru Dragomir întrucât filozofia sa este o permanentă căutare a adevărului din spatele lucrurilor, iar apartenența filozofiei la un mediu academic abstract nu este susținută de acesta care afirma că totul este profund ancorat în viața de zi cu zi. Spațiile cărora le dăm viață prin integrarea lor în cotidian nu ar trebui să fie nici simple unelte care să îndeplinească scopuri foarte precise din punct de vedere funcțional ( non-place-uri tranzitate zilnic) dar nu pot fi nici unicate, având fiecare o „personalitate" prea puternică întrucât ar creea disfuncții la nivelul percepției orașului și chiar a sinelui. Arhitectura unui spațiu investit cu o valoare culturală nu își propune nici să rezolve dileme, nici să ofere toate răspunsurile, nici să satisfacă toate gusturile literare, însă își propune să experimenteze un tip de polisemantică spațială care să invite la știință, să propună modalități de a cunoaște, să deschidă noi paradigme și să îndemne publicul să plece de acolo cu întrebări noi și cu aspirația de a găsi răspunsul la următoarea vizită. Cu alte cuvinte, un spațiu care se „dezbracă" de secrete de la prima parcurgere riscă să nu mai fie abordat a doua oară. A te orienta ușor într-un spațiu nu este totuna cu a fi un spațiu ușor de citit. Orientarea facilă într-un spațiu complex este un atu atribuit proiectării calitative, iar pentru un program de arhitectură de acest tip este un deziderat, așa cum ne arată Toyo Ito în rpoeiectele sale.

„Volumele spațiale sunt purtătoare fizice de informație.” Ele reprezintă decupaje din spațiul infinit la care avem acces. Decupajul este un procedeu folosit în vederea sintetizării esențialului și investirii unui spațiu mult prea vast și greu de cuprins în totalitatea lui cu coordonate de timp și spațiu. Spre exemplu, orașul este un decupaj dintr-o țară. Punerea în relație a orașului cu țara din care face parte îi dă și alte coordonate pe care la nivel micro nu le putem sesiza. Acest tip de organizare a informațiilor ajută la stabilirea reperelor. Ghidul unui spațiu de acest gen, la nivelul percepției psihointelectuale și senzoriomotor este bazat pe capacitatea individului de a trece peste impedimentul de a se afla în public, într-un spațiu relativ vast, cu o multitudine de modalități propuse spre petrecerea timpului liber, găsindu-și confortul psihologic al unui loc intim, propriu, propice dezlănțuirii unor procese de însușire a cantității mari de informație pusă la dispoziție. Acest tip de adaptare la spațiu presupune atribuirea unei scări de valori proprii, stabilirea unor priorități de tratare a informațiilor primite și aducerea la o proporție cunoscută a unui spațiu prea vast, prin staționarea într-un loc pentru mai mult timp și acordarea atenției cuvenite acelui decupaj din obiectul per ansamblu. Pentru ca spațiul să nu ne fie stingher trebuie să ne adaptăm lui și să îi dăm timp să ni se desfășoare prin fața ochilor. Se dorește o ieșire din spectacolul străzii care prezintă o dinamică asociată unui timp trăit în viteză și intrarea într-o stare de atemporalitate, corespunzătoare unui spațiu cultural care introduce 2 timpuri diferite de prezentul străzii: trecutul și viitorul.

CARACTERISTICILE PROGRAMULUI ARHITECTURAL ALES

Invitația la reflecție a fiecărui spațiu făcută anterior se poate concretiza prin identificarea unor funcțiuni specifice acestui program de arhitectură. Centrul cultural își propune prin complexitatea și dinamica destinațiilor de studiu să fie un mediu prietenos, calitativ din punct de vedere al informațiilor transmise, polivalent și oricând pregătit să primească noul. Relația centrului cultural cu spațiul temporal este legată de prezent cu legături tangențiale cu trecutul și viitorul manifestate în cadrul diferitelor evenimente și seminarii. Susținut de tehnologie, centrul cultural modern își propune să medieze relația individului tânăr cu informația venită de pe cele mai noi căi de comunicare. Astfel funcțiunile specifice acestui program de arhitectură vor fi:

– ateliere pentru studenții universității în campusul cărora se regăsește situl

– ateliere pentru lucru manual, pictură, sculptură, marochinarie

– sala polivalenta

– spațiu de expoziții temporare și "buzunare" cu expoziții permanente

– zone de alimentație publică ( cafenea-bar, snack-bar)

– zonă dedicată sporturilor de sală cum sunt tenisul de masă sau biliardul si sala de fitness si dans

– zonă de acces internet

Întreg complexul de factori luat în considerare în elaborarea funcțiunilor acestui program de arhitectură deservește scopul ultim, acela de a crea o serie de spații atrăgătoare care sa satisfacă nevoi reale de comunicare, cunoaștere și recreere.

Un exemplu interesant îl constituie Centrul de Cultură și Convenții din Luzerna proiectat de Jean Nouvel. Realizat într-un stil minimalist pur elvețian, reușește să epateze prin silueta impunătoare rectangulară acoperită de o copertină gigantică aprope plată, vizibilă din orice punct al orașului și în special din zonele de acces, fiind situată pe malul râului, de-a lungul șoselei și peste drum de intrarea în gară. Este prima construcție pe care o văd călătorii și este suficientă pentru a impresiona. Nu este destinată utilizatorilor de rând ci evenimentelor importante, înglobând o sală simfonică de 1900 de locuri, o alta multifuncțională de 900 de locuri, un salon de congres pentru 300 de persoane, un muzeu de 2.400 de metri pătrați și trei restaurante.

[foto 7] Centrul de Cultură și Convenții din Luzerna, (Turkana)

Valoarea spațiilor interioare ale unui astfel de program arhitectural vine din capacitatea lor de a oferi dinamism acolo unde se petrece o activitate sedentară. Spațiul în sine devine astfel scop. Parcurgerea lui se materializează înt-o lectură pe care fiecare și-o asumă în funcție de propriile nevoi. „Space narratives" este metafora folosită de Marc Auge pentru a nuanța transformarea locurilor în spații prin narațiune dar și pentru a descrie generarea locurilor prin actul crearii de simboluri. Spațiul poate fi:

a. Parcurs- forțează capacitatea omului de observație și descriere ducând la un efort care generează dezorientare temporară- pauza, mica discontinuitate între spectatorul călător și spațiul imaginat sau parcurs. Golul din discontinuitate încearcă să fie umplut de informație ne-simbolică (guide books/ jurry naratives)

b. Imaginat. Intrarea individului într-o bulă temporală în care se confundă cu personajele cărților pe care le citește iar spațiul real care îl înconjoară devine un spațiu secund, primul loc fiind luat de imaginația individului. Importanța locului secund nu este totuși inferioară, ea servind drept mediu propice dezvoltării unei astfel de fantezii. În lipsa unui spațiu calitativ din acest punct de vedere, realitatea poate să intervină în imaginat și să strice un scenariu perfect.

SPAȚIALITATE

Tendințele moderne ale arhitecturii spațiilor culturale sunt orientate spre flexibilitate, adaptabilitate, transparență, tranziție, luminozitate. Programul de arhitectură reprezentat de centrul cultural a apărut destul de recent, deci presupune anumite probleme nu foarte bine definite, fiind caracterizat prin diversitatea destinațiilor și complexitatea activităților pe care le presupune.

Printre primele centre culturale se numără și Centrul Georges Pompidou din Paris. Etichetat la vremea sa ca scandalos, ocupă în prezent un loc important în topul spațiilor publice pariziene și al preferințelor turistice. Amplasat într-o zonă centrală, în vecinătatea Halelor, a fost un proiect de mare anvergură și o pastilă greu de digerat pentru locuitori din cauza arhitecturii sale high tech, cu imaginea industrială a instalațiilor lăsate la vedere. Muzeul Național de Artă Modernă și IRCAM, un centru de cercetare muzicală și acustică, a primit peste 150 de milioane de vizitatori de la deschiderea din1977. Proiectul Lui Renzo Piano și al lui Richard Rogers continuă să schimbe vieți și să îndrume destinele a sute de tineri ce urmează acolo diferite cursuri de artă.

[foto 8] Centrul Cultural Georges Pompidou, (Courtney Traub)

Centrul cultural, prin funcțiunile pe care le exercită azi, este un instrument de transmitere a mesajului cultural către populație, de sensibilizare a sa față de valorile autentice ale lumii și artei în general.

Un răspuns la aceste caracteristici sunt pe de-o parte schemele deschise, adaptate și flexibile, iar pe de altă parte schemele la nivelul structurii configurativ-spațiale, a rezolvării volumetrice și a expresiei arhitectural-urbanistice. Prin scheme funcționale deschise putem înțelege rezolvări cu un grad mare de adaptabilitate și cu posibilități de răspuns la diverse activități cu profil dinamic. Caracteristicilor de transparență, flexibilitate, adaptabilitate, luminozitate, li se adaugă exprimarea prin mijloace tehnice specifice date de materiale și structură.

Arhitectura spațiului cultural trebuie să fie compatibilă cu spațiul înconjurător. Acest spațiu cultural este grefat pe un țestut arhitectural deja prezent. El trebuie să fie admis și nu respins din punct de vedere estetic și funcțional. Constatăm astfel că încercarea de a pune în evidență anumite tendințe generale în proiectarea spațiului cultural se lovește de o serie de dificultăți, trebuie să se supună unor restricții importante având un caracter ușor reducționist ca orice generalizare. Opțiunea de a oferi un înveliș reprezintă în parte și dorința de a trezi curiozitatea și de a stârni instinctul vizitatorului de a cerceta până în cel mai amănunțit punct. Este un tip de curiozitate perceptivă dusă de la curiozitatea tactilă și vizuală a parcurgerii unei cărți la un nivel superior al percepției arhitecturii. Tehnologia nu poate și nu are dreptul să rupă complet legătura fizică dintre om și arhitectură. Virtualitatea trebuie întrepătrunsă prin experiența senzorială de tip nou.

Arhitectura înseamnă relaționare între individ, spațiu și evenimentul susținut. Medierea realizată de arhitectură prin conceptul de centru cultural reușește să integreze sisteme multimedia pentru a răspunde nevoii de informare și oferă servicii multiple care în plus promovează spațiile sociale -de inter-relaționare umană- și culturale care să susțină și să provoace evenimentele de cultură și de învățare.

FLEXIBILITATEA PARTIULUI DE ARHITECTURĂ 

Gândirea contemporană urmărește sustenabilitatea spațiilor construite. În acest sens, o construcție trebuie să poată fi utilizată nu numai în scopul său inițial, ci să se poată adapta oricaror modificări cerute. Această varietate funcțională prelungește viața clădirii și presupune o arhitectură flexibilă care reduce uzura morală, corectează neajunsurile funcționale constatate în timp și răspunde necesităților de conjunctură. Elementele de proiectare necesare sunt: un plan flexibil pentru funcțiuni evolutive, polivalența spațiului și mobilier transformabil.

Flexibilitatea planului este dată de gândirea rațională a punctelor fixe (structură, circulații verticale și instalații), grupate pentru a ocupa cât mai puțin din spațiul util. Se gândesc detalii cât mai simple și mai eficiente de fixare a componentelor de compartimentare, mobile sau fixe, astfel încât să formeze o tramă modulară ușor alterabilă. Polivalența este direct rezultată din flexibilitate, presupunând utilizarea unui spațiu vast pentru mai multe activități. Convertibilitatea spațiilor cu o activitate de baza și extinderea spațiilor mari se face prin modificări de compartimentare. Mobilierul este cel care umple spațiile și le da un sens stabilind fluxurile. Transformabilitatea sa presupune posibilitatea de a modifica aceste spații pentru a răspunde funcțiunilor cerute: o sală de așteptare se poate transforma într-un spațiu expozițional prin repoziționarea băncilor și introducerea unor panouri de expunere.

Sustenabilitate înseamnă și confort psihologic pentru utilizatori. Acesta poate fi atins prin grija pe care arhitectul o acordă ambianței vizuale și existențiale. Relația cu cadrul natural, cu cel construit și relațiile interumane sunt exploatate pentru a crea spații relaxante și ușor lizibile. Ansamblul trebuie gândit din perspectiva umană la care contribuie condițiile de iluminare naturală și artificială, condițiile acustice și atmosferice, urmărind să interacționeze cu simțurile călătorilor. Trebuie urmarită gruparea echipamentelor și mobilierului pentru a crea spații de mișcare cât mai ample, direcționate prin semne, indicatoare și semnale.

,,În algoritmul călător-centru cultural, obiectul de arhitectură trebuie să aibă rolul de interfață, mult mai mult decât funcția primară de adăpost a diversității de manifestări, activități sau stări.’’ Direcția în care este dusă clădirea de cultură este cea de prezență activă în care utilizatorii își pot alege modul de accesare a funcțiunilor prin acțiuni diferențiate, totul cu minimum de restricționări și maximum de opțiuni și oportunități. ,,Devine un hiper – loc, care corelează și sincronizează, modelând și procesând cu maximă flexibilitate interdisciplinară toate cerințele și previziunile proiectate în tema-progam.’’

[schema 1] Organizări spațiale flexibile cu integrarea elementelor funcționale (partea hașurată) și a punctelor fixe ( partea poșată), (George Stăncioiu)

[schema 2] Variante de dispunere a mobilierului, fluxuri și puncte de interes (George Stăncioiu)

[schema 3] Dispuneri variabile cu pereți reconfigurabili (George Stăncioiu)

PARTEA III

A. Motivarea alegerii exemplelor și concluziile urmărite

Pentru o analiză cât mai precisă au fost alese studii de caz cu o mare relevanță pentru proiectul de la Oradea. S-a urmărit asemănarea anumitor condiții definitorii ale contextului și proiectului de ansamblu. În primul rând, toate construcțiile detaliate în paginile ce urmează au avut în spate motivarea culturală și educațională care la inițiativa conducerii locale s-a materializat în centre culturale cu puternic impact local. Scopul este mereu același, și anume de a sublinia aspectele culturii locale, de o îmbogăți și de a se asigura de propagarea ei în timp și spațiu. Toate exemplele se desfășoară pe situri cu diferite semnificații, care nu pot fi ignorate, fiind mereu de o relevanță deosebită, atât prin legătura cu contextul actual cât și cu mesajele trecutului și cu posibilitățile ce le aduce viitorului. Poziționarea este de obicei direct corelată de alegerea publicului țintă și de tipul de arhitectură folosit, care după cum se va vedea diferă de la caz la caz. Funcțiunile deși aparțin aceleiași arii de preocupare sunt diverse și vor arăta cum specificul locului determină direcția de orientare a multifunționalității cladirii. Spațialitatea aleasă și arhitectura determinată de spiritul local vor fi de asemenea aspecte importante de urmărit la fel ca tehnologiile de sustenabilitate implementate. Așadar, concluziile urmărite sunt de natură să releve aspectele pozitive ale proiectelor, neajunsurile lor și efectele pe care le-au avut asupra comunității. De asemenea, este urmărit raportul dintre elementele urbanistice sociale și tehnologice, pentru a putea determina cea mai bună variantă pentru Centru Cultural și Recreativ pentru Tineret din Oradea.

B. Detalierea criteriilor de comparație

Criteriile de comparație au fost alese pentru a cuprinde o varietate cât mai largă de aspecte utilizabile în analiza studiilor de caz. Întâi, se poate vorbi de o împărțire în trei mari categorii: aspecte culturale, aspecte spațiale și aspecte funcționale pentru a separa problematicile discutate în capitolul anterior. Fiecare criteriu are rolul de a puncta o chestiune care fie determină amplasarea și publicul țintă, fie dimensiunea și tipologia, fie funcțiunea și tipul de utilizare. Se poate vorbi despre factori decizionali și cerinșe impuse proiectului, cărora li se răspunde prin dotările specifice. Comparația finală a tuturor aceste aspecte va inspira premisele pentru Cultural și Recreativ pentru Tineret din Oradea, alegându-se varianta optimă pentru condițiile locale.

C. Studiile de caz

CENTRUL CULTURAL JEAN-MARIE TJIBAOU, NOUA CALEDONIA

Situat în Peninsula Tinu, în apropierea capitalei Noii Cledonii, Noumea, Centrul Cultural Jean-Marie Tjibao celebrează cultura vernaculară locală a populației indigene Kanak. Proiectat de arhitectul italian Renzo Piano, centrul s-a deschis în 1998 și a luat numele liderului mișcării pentru independență Jean-Marie Tjibaou, în viziunea căruia centrul ar fi fost un tribut adus moștenirii lingvistice și artistice Kanak.

Piano a îmbinat tradițiile constructive locale cu resursele arhitecturii moderne, realizând un complex axial de 250 de metri pe coama peninsulei. Acesta conține 10 mari pavilioane conice de diferite dimensiuni inspirate din designul colibelor conducătorilor triburilor, fiind controversat din cauza naturii sale monumentale. Amenajarea peisageră are aceeași inspirație locală, reușind să confere întregului ansamblu imaginea autentică dorită pentru recunoașterea identității naționale a unui popor aflat sub dominația franceză. Conform dorinței lui Jean-Marie Tjibaou, centrul a devenit un loc de promovare a limbii și istoriei arheologice Kanak, a artelor tradiționale, încurajează interacțiunea între religii, și desfășoară activități de cercetare.

[foto 9] Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, (Amil Malaki)

8.550 de metri pătrați au fost incorporați în proiect pentru a realiza legătura dintre peisaj și construcții. Propunerea pentru centrul de arte trebuia să reflecte faptul că populația fusese mutată din habitatul lor natural format din munți și văi, de aceea s-a avut în vedere realizarea unei clădiri unice care după cum spunea Piano, ,,trebuia să fie un simbol, care să le reprezinte cultura în fața străinilor care la rândul lor vor transmite această amintire nepoților lor’’. Un alt aspect al construcțiilor tradiționale Kanak este perenitatea lor, populația locuind în cabane temporare realizate din materiale locale care trebuiau schimbate des din cauza climatului subtropical. Se folosea o rama de lemn așezată pe pământ și acoperită cu paie. Forma varia de la insulă la insulă, de obicei rotunde în plan și conice în elevație, erau grupate de-a lungul unei alei care avea în capăt coliba căpeteniei, iar copacii de asemenea aliniați umbreau aleea. Această dispunere a construcțiilor a fost preluată și de Renzo Piano pentru ansamblul centrului cultural. S-au implementat și idee peisagere care au creat diferite spații vegetale în jurul fiecarui corp de clădire. Această modalitate de a introduce clădirea prin peisaj, trebuind să fie parcurse trei sferturi din distanță pe jos, a fost pe placul indigenilor, plăcut impresionați la inaugurare.

[foto 10] Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, (Renzo Piano)

Cele 10 unități sunt grupate în trei formațiuni cu câte o construcție înaltă de 28 de metri în fiecare reprezentând tradiționala mare colibă a conducătorului. Axa principală a centrului cultural constă în multiple treceri acoperite, spații verzi, săli exterioare și grădini legate de pavilioane și de mai micile clădiri de birouri. Acest unic ansamblu cultural a fost realizat din lemn iroko, fiind sustenabil în folosirea de zi cu zi. Dispunerea în plan profită de vânturile predominante din est și sunt orientate pentru a controla aportul solar de lumină și căldură. Partea exterioară curbată a colibelor este în contact direct cu vântul puternic dinspre Pacific, în timp ce partea mai joasă este orientată către o lagună. Aleile ce unesc clădirile sunt acoperite pentru a oferi trecătorilor cât mai mult confort și protecție de temperaturile ce se mențin în jur de 28 de grade Celsius. Zonele laterale nu sunt închise de pèreți care ar împiedica circulația aerului, dar acolo unde sunt expuse direct soarelui au fost instalate parasolare. Peisajul plantat indigen este format din pini din Insulele Norfolk, înalți cât unitățile, combinați cu arbori mia scunzi în jurul birourilor.

Materialele folosite pentru domurile conice constau în lemn lamelar și lemn natural, beton, aluminiu, panouri de sticlă, coral, scoarță de copac și oțel. Lemnul iroko a fost adus din Africa deoarece este durabil și rezistent la atacurile insectelor, mucegaiului și ciupercilor. Partea exterioară a domurilor a primit un aspect arhaic în timp ce interiorul are un spașiu rectangular pentru expoziții, toate incorporând tehnologie modernă. În designul circular al învelișului, proporția înălțime-diametru a fost redusă, oferind mai mult spațiu și o mai bună circulație a aerului. Exteriorul este format din coaste gigantice din lemn iroko cu prinderi metalice ce funcționeză ca instalații de control climatic.

[foto 11] Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, (Fanny Schertzer)

Această structură de elemnete verticale și orizontale a fost concepută în așa manieră încât să pară țesute, sub acoperișul de plăci de aluminiu ruginite. În anotimpul musonilor, colibele rezistă văntului puternic datorită sistemului special de obloane instalat care își schimbă unghiul paletelor în funcție de intensitatea vântului.

Cele trei sate sunt organizate în mod diferit oferind un parcurs variat vizitatorilor. În primul sat, se pune accentul pe expunere, chiar la intrare fiind expoziția permanentă, unde se oferă explicații generale despre cultura Kanak. Apoi urmează tema istoriei comunității și a mediului natural. În continuare sunt zone pentru expoziții temporare și un auditoriu scufundat pentru 400 de spectatori. Există și un teatru în aer liber în care au loc manifestări culturale. Al doilea complex este folosit pentru birouri pentru istorici, arheologi, cercetători și curatori ai expozițiilor și pentru personalul administrativ. Ultimul sat, situat ceva mai departe de zonele de vizitare, are studiouri și ateliere dedicate activităților creative cum sunt dansul, pictura, sculptura și muzica. Există de asemenea, și o școală pentru copii, unde pot învăța formele artei locale.

Printre expoziții se numără creații ale artiștilor locali, care simbolizează legătura dintre grupurile etnice din Pacific în ceea ce privește tradițiile, cultura orală și ritualurile ce le guvernează viața. Se mai pot viziona obiecte Kanak datând încă din secolul al 18-lea împrumutate de la diferite muzee franceze și o expoziție ce înfățișează spiritul Oceaniei de la apariția lumii încoace. La toate acestea se adaugă pavilioanele temporare și două ateliere pentru artiști. Acestea au un aspect neterminat, folosit pentru a arăta faptul că lumea Kanak este încă în proces de dezvoltare, după cum susținea Jean-Marie Tjibaou. Complexul include Departamentul de Arte Vizuale și Expoziții menit să promoveze crearea de artă plastic conteporană în stil Kanak.

[foto 12] Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, (Fanny Schertzer)

MONTROSE CULTURAL CENTRE / TEEPLE ARCHITECTS, ALBERTA, CANADA

Această clădire de 20.000 mp este noul punct de atracție civic al cartierului Montrose din orașul canadian Grand Prairie din Alberta. Proiectată de Teeple Architects, construcșia adăpostește o bibliotecă, o galerie de artă, spații pentru evenimente, săli de conferințe, ateliere și o cafenea. Cele două niveluri sunt interconectate atăt visual cât și printr-o scară spectaculoasă. Spațiile publice, incluzând o sală dedicată comunității, multiple galerii, camere de lucru și biroul de acces al bibliotecii ocupă nivelul de jos, în timp ce funcțiunile mai liniștite și cu un grad mai mare de securitate, cum sunt biblioteca pentru copii, sălile de lectură și birourile administrative, sunt situate la al doilea nivel, având deschidere către multe din spațiile cu înălțime dublă de dedesupt.

Amplasamentul este cel care dă centrului forma sa puternic contextuală. Aceasta este o referire abstracta la cerul întins, condițiile dramatice de iluminare, câmpurile de iarbă și la nuanțele peisajului înconjurător, specific Preeriei. Captarea frumuseții luminii nordice de preerie a fost atât la propriu cât și la figurat aspectul central în designul clădirii. Pereții cortină și ferestrele pe toată înălțimea nivelului scaldă interiorul în lumină natural de-a lungul întregului an. Sticla colorată și texturată introduce în interior paleta de culori a preeriei, menținând însă imagini diferite între interior și exterior.

Grinzi joase și colorate traversează axa est-vest, obținând un spațiu jucăuș și la scară intimă pentru aripa dedicată copiilor. Grinzile canalizează strategic lumina, conducând-o în profunzimea clădirii și oferă protecție la căldura soarelui de vară. În plus, parasolare colorate generează o țesătură neregulată de forme, umbre și culori, amintind de texturatul peisaj agrigol din Alberta.

[foto 13] Centrul Cultural Montrose, (Shay Gil)

S-a urmărit ca fațada sudică să fie citită ca un gest liniar expresiv asemeni ierburilor de preerie bătute de vânt ce îmbrățișează orizontul. Calitățile de transformare ale materialelor și ansamblurilor folosite, cum sunt placajul de zinc, carămizile aparente și sticla exterioară colorată, creează condiții de lumină și umbră cu diferențe dramatice între diferitele perioade ale zilei sau ale anului.

Având 40% din anvelopantă vitrată, clădirea are certificare LEED, reușind să atingă echilibrul între captarea luminii în adâncul clădirii, reducând nevoia de iluminare artificială și de încălzire, și menținerea unei temperaturi potrivite pe timpul verii, împiedicând supraîncălzirea. Pereții bine izolați termic ascund sisteme de încălzire și răcire și asigură ventilația naturală. Au fost utilizate în întregime materiale locale, precum lemnul de brad, aluminiul, sticla și betonul armat prefabricat. Atent amplasată în raport cu noua clădire a primăriei, Centrul Cultural Montrose încadrează și definește un nou spațiu verde public, care marchează marginea zonei centrale a cartierului.

[foto 14] Centrul Cultural Montrose, (Shay Gil)

Galeria de artă deține cea mai mare colecție publică de artă din regiune și este a doua ca dimensiune din Alberta. Pe lângă funcțiunea de expunere, personalul lucrează spre prezervarea, încurajarea și explorarea lumii artei pentru a o aduce cât mai aproape de inima publicului local. Oferă intrare gratuită, tururi, programme și activități pentru toate vârstele. Galeria prezintă în medie un număr de 12 expoziții pe an și primește peste 10,000 de vizitatori anual. Biblioteca Publică Grand Prairie din cadrul centrului cultural este echicapă cu tehnologie de ultimă oră și oferă o atmosferă liniștită iubitorilor de carte. Desfășurată pe două niveluri găzduiește o gamă largă de servicii și dotări moderne. Este centrul științei și educației din comunitate și principala sursă de informații sigure. Este deschisă tuturor rezinților, în orice anotimp al vieții s-ar afla.

Orașul a cunoscut o creștere semnificativă a populației, iar Centrul Cultural Montrose este cheia construirii unui centru civic coerent. Se urmărește animarea zonei centrale, deservirea unei comunități în creștere, aducerea la un loc a populației și oferirea unei ancore pentru programul cultural al întregului oraș. Deja clădirea joacă un rol de succes în transformarea și dezvoltarea locală. Încă de la deschiderea din iunie 2009, centrul a devenit locul preferat pentru întâlniri publice, evenimente, spectacole de artă și manifestații culturale. Această clădire din centrul orașului a devenit inima orașului.

[foto 15 și 16] Centrul Cultural Montrose, (Shay Gil)

CENTRU SPORTIV ȘI RECREATIV ÎN SAINT-CLOUD, FRANȚA

Nonconformistă și îndrăzneață, această clădire nu duce lipsă de încredere în sine. La capătul unui bulevard bordat de case în stilul tradițional parizian, cu trepte la intrare și arbori simpli, se află ,,o constrcție cu înfățișare ciudată, impunătoare și totuși copilăresc de simplă, mai mult cubistă decât în formă de cub, în mod decisiv atrăgătoare, evocând amintirea unei jucării pentru copii.’’

O clădire atrăgătoare, totemică care pare a fi fost concepută pentru celebrări festive și oameni tineri, care s-ar putea regăsi în Rotterdam mai degrabă decât în cartierele burgheze din Saint Cloud, deși este la numai 300 de metri de Villa Dall’Ava a celor de la OMA. Veselă și originală, contrastează puternic cu zona de dezvoltare urbană în care se află, în spatele unui bloc nou de apartamente și în vecinătatea unor birouri și unei creșe Haussmaniene. În față are o școală primară din anii `30 cu care empatizează, extinzând metafora balconului-curte și preluând anumite elemente ale acceselor, ale culorii cărămizilor și are curții de intrare. Față de creșa din anii `70 afișează o anumită afinitate, mai ales în ceea ce privește formele ei, însă le preia într-un mod mult mai dinamic.

[foto 17] Centrul Sportiv și Recreativ din Saint-Cloud, (Stefan Lucas)

Își datorează existența Consiliului Local Saint-Cloud, care o numește fie ,,mic castel ciudat”, fie „munte cubist”, și care prin această mișcare de imagine a obșinut o instituție modernă care a revitalizat atmosfera orașului și a deschis-o către o gândire arhitecturală pozitivă și contemporană.

Cerințele de temă au fost dificile deoarece se cerea găzduirea a două programme autonome pe o parcela de dimensiuni mici. Astfel, arhitecții au ales să extrudeze suprafața disponibilă până la înălțimea maximă și apoi să o perforeze, asemenea unui canion care aduce o cantitate masivă de lumină naturală pană în adâncul stâncii. Au suprapus cele doua programme, fără însă a le separa, prin crearea de legături vizuale între diferitele zone de activități pe toate fațadele și în toate spațiile. S-a mizat pe relația de alăturare și de simț prin apropiere, prin care utilizatorii din cele două arii se simt și se văd în toate direcțiile și se pot regăsi prin fluiditatea și claritatea partiului de arhitectură care face foarte simplă parcurgerea întregului spațiu. Totuși, autonomia funcțională și administrativă a celor doua programe a fost respectată conform cerințelor, fiind prevăzute intrări separate și orare de operare diferite.

[foto 18] Centrul Sportiv și Recreativ din Saint-Cloud, (Stefan Lucas)

Designul folosește culorile într-un mod deschis și asertiv, cu o paletă foarte bogată, variind de la roșu la verde, trecând prin galben, roz și portocaliu. Aceste culori acoperă fațada în linii late, în timp ce la interior se repetă sistematic, dând senzația de parcurgere a unui graffiti supradimensionat. Vopselele nu au doar rol estetic ci formează un cod de localizare din exterior a spațiilor interioare, facilitând orientarea copiilor. Sala de sport este o invitație deschisă pentru pasionații de escaladă, care au aici ocazia de a se cățăra pe cel mai impresionant perete din Franța.

Dincolo de pura funcționalitate a activităților identificate în proiect, arhitecții au sperat ca utilizatorii să-și aducă contribuția prin imaginație și inventivitate. De aceea toate coridoarele, rampele de acces și trecerile sunt ample și spațioase, de până la trei ori mai mari ca în mod normal, putând fi oricând utilizate pentru lucrări practice sau expoziții. Rampa care duce la zonele de joacă exterioare a fost proiectată în aceeași manieră, lățimea considerabilă oferind loc suplimentar și asigură continuitatea fizică și vizuală dintre zonele interioare și exterioare ale CEntrului de Recreere. Poate fi folosită pentru activități variind de simpla alergare în sus și-n jos până la a deveni un teatru exterior restrâns. Fără trepte și cu o balustradă de 1,8 metri înălțime, este o zona protejată și privată unde copii se pot juca singuri în deplină siguranță.

[foto 19] Centrul Sportiv și Recreativ din Saint-Cloud, (Stefan Lucas)

Clădirea este îngrămpdire verticală de activități: sală de sport, perete de escaladă, centru de recreere, spații exterioare, înfășurate într-o panglică de beton care le oferă unitate. Betonul armat a fost alegerea naturală pentru că subliniază aspectul sculptural al volumului și pentru că oferă rezistența necesară pentru suprapunerea de încăperi mari peste sala de sport și asigură izolarea fonică dintre cele două componente ale proiectului. S-au folosit mai ales panouri de rezistență din beton prefabricat și beton armat turnat care au intrat în contrast cu suprafețele colorate ale panourilor laminate. Fațada principală este realizată din vitraj colorat cu un gradient de la roșu la verde, în timp ce restul fațadelor deși tot colorate sunt mai omogene.

Arhitecții au avut în vedere și aspectele de mediu, golurile din acoperiș și fațadele din sticlă aducând aport maxim de lumină naturală, limitând consumul de energie electrică. De asemenea betonul prefabricat a fost preferat și pentru procesul de turnare mai puțin risipitor și inexact. Sticla colorată oferă protecție solară pe timp de vară, iar apa este încălzită prin panouri solare.

[foto 20 și 21] Centrul Sportiv și Recreativ din Saint-Cloud, (Stefan Lucas)

D. Comparații și concluzii

Înregistrând datele celor trei studii de caz, se poate concluziona faptul că programul cultural s-a extins dincolo de clasicele muzee, biblioteci și săli de spectacole, deschizându-și porțile către o mai tânăra generație a centrelor de cultură. Se observă motivarea științifică și naționalistă din spatele acestui program, cazul din Oceania fiind cel mai relevant în acest sens. Acolo nu este vorba doar despre educarea populației ci despre amprentarea unei civilizații în pericol de dispariție care a luptat pentru drepturile sale și care speră ca prin acest efort constructiv să atragă atenția asupra sa asigurându-și o existență cât mai lungă. Celelalte două cazuri sunt mai concentrate pe nivelul local, țintind un nivel de cultură mai general dar în același timp promovându-și valorile regionale.

Amplasamentul este mereu ales cu atenție. De la o peninsulă cu proprietăți geografice potrivite și o istorie marcantă, până la centrul orașului cu intenția de marcare a acestuia și de polarizare a activităților culturale. Nici exemplul de la Saint-Cloud nu este mai prejos, Centrul Sportiv și Recreativ fiind situat între mai multe instituții educaționale, într-o zonă rezidențială frecventată de copii. În funcție de importanșa locală care i se acordă și de motivarea administrativă din spatele investiției, locul devine un factor esențial.

Din punct de vedere funcțional, se poate vedea că epoca modernă impune multifuncționalitatea centrelor culturale, înglobând într-una sau mai multe clădiri o varietate de programe. În mare acestea sunt aceleași, cu mici variațiuni de la caz la caz. Nu se mai poate discuta doar despre spații expoziționale sau ateliere de lucru, ci trebuie să avem în vedere și săli de spectacole sau conferințe sau prelegeri, biblioteci mai mult sau mai puțin mecanizate, devenite mediateci, săli de joacă și de sport, cafenele și nu în ultimul rând zone exterioare pentru activități recreative sau doar de trecere cu directă legătură cu spațiile interioare.

Această caracteristică de multifuncționalitate nu se reflectă doar în numărul de programe ci are directe consecințe asupra spațialității clădirii. Partiul este adaptabil, putând acomoda variate utilizări în funcție de necesități, reducând suprafața totală necesară în cazul în care fiecare ativitate ar avea un spațiu prestabilit fix. În același timp, spațiile de trecere trebuie amplu dimensionate pentru a putea oricând să primească un număr mare de utilizatori. Compoziția trebuie să fie clară, cu un parcurs intuitiv și lesne de înțeles.

Toate aceste cerințe se reflectă în arhitectură, conducând la volumetrii ample proiectate pentru utilizare intensă. De asemenea, în design se citesc influențele locale, fie de tip cultural cum este cazul în Noua Caledonie prin pavilionare de inspirație Kanak, fie de tip climatic și geografic cum se întamplă pentru celelalte două exemple, unde iluminarea respectiv umbrirea și încălzirea sunt urmărite cu atenție. Materialele folosite sunt specifice zonei, integrându-se în peisajul urban și natural, urmărind uneori s- epateze cum se întamplă la Saint-Cloud.

Vorbind despre materiale, ajungem la capitolul sustenabilitate care are un rol foarte important în proiectarea actuală. Niciunii dintre arhitecți nu ignoră problemele de mediu ci le găsesc soluții sub diferite forme. Iluminatul natural este mereu exploatat prin deschideri mari vitrate, umbrirea realizându-se prin diferite dispozitive aplicate pe fațade, evitând supraîncălzirea și consumul energetic pentru răcire. Materialele locale reduc costul de transport iar prefabricarea pe cel de producție.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat publicul țintă care nu este mereu același. În primele două studii de caz există activități potrivite tuturor vârstelor, în timp ce ultimul este dedicat copiilor și tinerilor. Această deschidere variată arată gradul de importanță în oraș, un centru pentru toată lumea având capacitatea de a deveni punct de atracție și de dezvoltare locală.

PARTEA IV

A. Trimitere la prediplomă, la partea sa de studiu de program

După cum am menționat în prima parte a disertației, proiectul de diplomă constă în propunerea unui Centru Cultural și Recreativ pentru Tineret în Oradea. Disertația are rolul de a susține și de a aduce argumentele necesare dezvoltarii studiului de prodiplomă pentru reorganizarea terenului viran din vecinătatea Universității Oradea și pentru introducerea funcțiunii dorite. În acest sens, toată analiza realizată în părțile anterioare ale lucrării, se va reflecta în concluzii pertinente pentru programul clădirii de cultură și educație.

CONTEXT LOCAL

Zona centrală a orașului Oradea are o încărcătură aparte sub aspectul valorii istorice, urbanistic arhitecturală și culturală, cuprinzând un nucleu de așezări, monumente de arhitectură și urbanism dar și vestigii arheologice.

Situl propus se găsește în partea de sud a orașului fiind delimitată la nord de parcul Nicolae Bălcescu și la sud de cimitirul Rulikovski, aproape de centrul orașului și în legătură directă prin artera Avram Iancu.

[schema 4] Amplasament la nivel local

Dupa 1900, în Oradea s-a pus problema lărgirii spațiilor destinate locuirii. Parcelele de pe laturile Străzii Armatei Române erau un mic cartier pe o tramă stradală regulată, fiind la acea vreme la marginea orașului. Limitele parcelării din 1910 au fost Strada Armatei Române – Starda Bacăului – Strada Alexandru Vaida Voievod – Strada Coziei, fiind create 32 de parcele și ridicate mai multe tipuri de imobile cu destinația de locuire. Majoritatea construcțiilor care se regăsesc în prezent pe aceste parcele sunt cele realizate între anii 1910-1911. Tot aici este situată și Universitatea Oradea – fosta școală de jandarmi, proiecată de arhitectul Vago Jozsef, edificată între 1911-1913, pe strada Universității între canalul pârâului Peta și Cimitirul Municipal.

Situl se află într-o zonă cu funcțiuni multiple, locuire, industrie și în special comerț și servicii. La toate acestea se adaugă zonele speciale de folosintă care inlud: clădiri de cult, instituții educaționale, de justiție și de sănătate, cale ferată și gară cu terminale de transport.

Câteva din motivele alegerii sitului:

-funcțiunea predominant întâlnită în zona este cea a dotărilor socio-culturale

-amplasamentul în zona campusului universitar care este un loc favorabil în raport cu funcțiunea propusă, devenind elementul său generator

– în prezent situl aflat în proprietatea statului este neîntrebuințat deși are o suprafață generoasă

– prezența apei în apropierea terenului este un alt punct în plus prin posibilitatea amenajării de activități acvatice.

ANALIZA ARIEI DE STUDIU

Funcțional

Zona amplasată în partea de sud a orașului, în legătură directă cu centrul, este marcată prin existența câtorva repere importante: parcul Nicolae Bălcescu, Grădina Zoologică, Liceul Sportiv, noul sediu al Muzeului Orașului, Muzeul Militar, Complexul Universitar – fosta Școală de jandarmi precum și Cimitirul Rulikowsky. Se constată astfel prezența unor zone speciale de folosință care implică cultura, educația, loisirul, toate punctate cu dotări administrative: Oficiul de Cadastru, Inspecția Muncii etc. Pe lângă acestea se regăsește și locuirea, atât unifamilială cât și colectivă, extinsă dinspre zona centrală. Însă funcțiunea de bază a acestei zone o reprezintă învățământul, pol ce se află în continuă dezvoltare și revalorificare.

[schema 5] Analiza circulațiilor

Circulații

Din punct de vedere al circulației, zona este afectată de traficul concentrat pe artera ce-o străbate de la nord la sud (ce conduce atât spre centru cât și spre centura orașului) și anume de traseul spre Universitate (mai jos aflându-se și Cimitirul Municipal și cartierul Europa). Numărul de locuri de parcare este unul mulțumitor în condițiile actuale având în vedere că întreaga arteră este prevăzută pe margini cu o bandă specială pentru parcare. Majoritatea incintelor de pe această stradă dețin locuri disponibile în curți. Astfel, circulația auto se face relativ greoi și reprezintă un factor de stres și poluare pentru aria de studiu, parcările influențând totodată și aglomerarea traficului, fapt ce duce la încetinirea circulației. Traseul pietonal se polarizează de asemenea pe strada Armatei Romane, în mod fluent dar mai apoi suferă din cauza existenței punctelor de conflict la intersecții și treceri pietonale.

Starea și estetica clădirilor

Din punct de vedere stilistic, construcțiile sunt fie eclectice, fie cu elemente ale stilului secession, fie clădiri astilistice lipsite de ornamente. Majoritatea au fost înâlțate în periaoda 1910-1913. Campusul universitar se încadrează în arhitectura secession de expresie geometrică. Fațadele sunt lipsite de orice decorație și netede, raportul plin-gol și jocul volumelor fiind cele care dau valoare estetică. În afara acestui cadru, în parcul din jur se găsesc alte clădiri, tratate sub forma unor vile de inspirașie rustică. Ca stare actuală a construcțiilor, acestea sunt stăpânite de amprenta timpului ce degradează încet zona, dar se iau deja măsuri pentru restaurarea și reabilitarea lor. Strada Armatei Române cuprinde clădiri cu un regim de înălțime specific clădirilor vechi tip vile de locuit cu mai multe apartamente, case individuale cu parter și imobile colective cu un singur etaj. Înălțimea predominantă este cea a clădirilor cuprinsă între 10 și 15 metri, regăsite atât de-a lungul străzii Armatei Române cât și în campusul Universitar.

SPAȚII VERZI ȘI ALINIAMENT STRADAL

În ceea ce privește spațiile verzi, acestea domină zona indiferent de natura lor, fiind: publice, semipublice, private, amenajate sau neamenajate. La nord se regăsește Parcul Nicolae Bălcescu, iar fiecare incintă a ansamblurilor din jur sunt prevăzute în parte cu zone verzi. Nici arterele stradale nu au fost neglijate, fiind plantate cu arori, arbuști și flori. Un plus de valoare este dat zonei de vecinătatea pârâului Peta care este înconjurat de o vegetație tropicală deosebita, unică în regiune. Vilele din zonă ce adăpostesc funcțiunile de locuire și servicii, sunt aduse la aliniament dând un sentiment de ordine și disciplină. În schimb, campusul universitar nu este constrâns de limitele impuse de parcelele din cadrul urban. Arhitectul le-a desfășurat liber, creând un complex format din mai multe pavilioane cu funcțiunea unitară de educație.

[schema 6] Analiza spațiilor verzi

B. Explicarea alegerilor făcute în proiectul de diplomă și susținerea viziunii

Citând din „Strategia culturală Oradea”, publicată pe site-ul Primăriei Oradea, se poate observa o tendină de dezvoltare pe plan educațional și științific,întărită prin concluziile obținute dinr-o analiză SWOT. Orașul beneficiază de puncte forte cum ar fi: diversitate culturală, patrimoniu cultural material și împământenirea unor evenimente ce se organizează aici an de an cu invitați străini și răsunet internațional. Au fost identificate și oportunități precum: poziționarea geostrategică în raport cu axele culturale continentale, integrarea europeană care deschide granițele pentru artiști și care aduce finanțare externă ce suplimentează bugetul local șă existența unei dense rețele educaționale la nivel preuniversitar și universitar.

Misiunea stabilită de către primărie este „transformarea vieții culturale a municipiului Oradea, prin conlucrarea factorilor decizionali de la nivel politic și administrativ cu operatorii culturali și cei ai domeniilor sinergetice, într-o activă și calitativă experiență, care să satisfacă nevoile culturale ale comunității, să-i conserve diversitatea și să-I asigure coeziunea socială.”

Printre proiectele de diversificare a ofertei culturale locale se poate număra și proiectul pentru Centrul Cultural și Recreativ pentru Tineret. Acesta are ca public țintă generația tânără și în special studenții Universității, factor decizional în alegerea sitului, situație asemănătoare celei de la Saint-Cloud. Într-o viziune realistă centrul se poate bucura de minimum 3.000 de utilizatori cu vârste între 5 și 25 de ani. Accesibilitatea nu ridică o problemă după cum am menționat în analiza anterioară, racordarea la rețeaua stradală realizându-se ușor printr-o bandă de decelerare și o alee de acces. Nici locurile de parcare, acestea fiind asigurate la fața locului. Legătura cu centrul orașului este facilă acesta aflându-se la doar cateva minute de mers, devenind o alternativă pentru zona istorică așa cum se resimte în cazul Montreuse. Funcțiunile vor fi variate și adaptabile, printre ele numărându-se spații de expunere, ateliere de lucru, zone de joacă (biliard, tenis de masă, jocuri electronice), zone de sport (fitness, dans și aerobic), o sală mare multifuncțională și o cafenea, la fel ca pentru toate studiile de caz.

Arhitectura va fi inspirată atât din specificul local cât și din curentele moderne internaționale, urmărind să ofere o volumetrie spectaculoasă cu ținta de a deveni punct major de atracție în oraș. Zonele interioare vor fi bine corelate cu cele exterioare devenite locuri de joacă sau de relaxare. Planimetria va ține cont de caracterul multifuncțional, urmărind principiile arhitecturii participative pentru maxima flexibilitate și adaptabilitate a fiecărei zone. Se încearcă adoptarea unei linii sustenabile pentru a da un exemplu de implementare al acestui concept. În acest sens se pot folosi materiale locale, obținute cu grad minim de poluare, iluminare naturală abundentă, sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, limitarea consumului de energie și utilizarea panourilor fotovoltaice și solare, după cum ne-au învățat exmplele studiate.

Finanțarea se va face prin fonduri locale și europene, investite de către administrația publică. De asemenea conducerea va fi tot publică, profesorii, supraveghetorii și invitații putându-se înscrie pe bază de voluntariat. Varietatea funcțională va permite un orar deschis oricărei perioade din zi pentru a menține activitatea continuă și zona publică populată.

[schema 7 și 8] Randări

PARTEA V

A. Premise ce fundamentează diploma

La o scară asemănătoare cu intervențiile din Canada și Franța și ceva mai mică decât în Noua Caledonie, proiectul de la Oradea urmărește aceleași principii de dezvoltare prin cultură, de menținere și promovare a tradițiilor locale, țintind în special tânăra generație, mai susceptibilă la modelarea spirituală. Statutul economic al orașului românesc nu este sub cel al vecinelor sale, bucurandu-se de aceeași susținere din partea statului și nu în ultimul rând de beneficiile statutului de țară europenă.

Parcursul de cercetare al disertației, are rolul de a conduce la formularea premiselor de fundamentare a lucrărilor de prediplomă, respectiv de diplomă. Răspunsurile la întrebările puse în primul capitol, s-au cristalizat de-a lungul studiului, concretizându-se în ideile ce stau la baza proiectului pentru Centrul Cultural și Recreativ pentru Tineret din Oradea.

Printre acestea se numără dezvoltarea dialogului și cooperării locale prin intermediul Centrului Cultural. Tinerii deși comunică prin internediul aparaturii electronice, nu au parte de suficiente ore de contact direct pentru a-și întări latura socială. Telefonul și computerul nu pot suplini absența unei persoane reale, de aceea acest spațiu trebuie să aducă la un loc oameni cu aceleași pasiuni și hobbyuri care pot fi urmărite în grupuri mai mari, mărindu-le capacitatea de lucru în echipă, relevând posibili lideri și direcții de urmat în viață. Aici se pot forma prietenii pe viață și se poate studia caracterul uman încă de la o vârstă fragedă, pentru că așa cum spunea Aristotel, omul este un animal social.

O altă premisă este cea a stimulării ofertei culturale din Oradea. Precum suntem obișnuiți cu progresul și noul, la fel trebuie să primim și informații noi, sub forma unor manifestări culturale diferite, mereu îmbunătățite. Un suflu proaspăt va duce la păstrarea, dezvoltarea și promovarea diversității culturale și artistice atât locale cât și internaționale. Aducerea de invitați străini va constitui mereu o provocare pentru mințile tinere confruntate cu un mod de gândire diferit. Cel mai bun mod de a-ți îmbogăți bagajul de cunoștințe a fost mereu dialogul care obligă mintea să caute răspunsuri și să facă conexiuni logice.

De asemenea, se dorește creșterea participării comunității locale la viața culturală. Ce alt mod mai simplu de a ajunge în casele oamenilor, decât prin tinerii lor, purtători de cuvânt și deschizători de drumuri. Studenții universității sunt la vârsta la care încep să se desprindă de familie, cuvântul lor având greutate, fiind capabili să ducă mai departe mesajul cultural. Activitățile desfățurate în cadrul atelierelor și al conferințelor poate avea o tematică profund locală pentru asigurarea menținerii identității locale.

Și nu în ultimul rând, este vorba despre mărirea vizibilității culturale locale. Un astfel de centru poate atrage tinerii din localitățile învecinate iar prin rezultatele obținute și prin evenimentele desfășurate poate obține recunoaștere de mare amploare.

B. Concluzii

Orașul caracterizat printre altele de istoria populației sale, este cel mai important loc cultural, sursă a tradițiilor și izvor al trecutului. Lupta continuă de afirmare a caracterului local este ușor lizibilă în edificiile umane, care păstrează mereu amintirea unui fragment din conștiința generală, important la un anumit moment dat.

Centrul cultural ca fragment din lista de programe de cultură și educație este un exponent important al orașului îmbinând trecutul cu viitorul prin prelucrarea unor minți tinere și deschise. Deși istoria sa este cu mult mai tânără decât a suratelor sale: teatrul, muzeul, opera și chiar cinematograful, centrul cultural trece printr-o perioadă de înflorire, fiind unul dintre programele culturale cele mai îndrăgite de administrațiile locale. Acest succes se datorează mai ales caracterului multifuncțional pe care îl prezintă. Arhitecții dau dovadă de multă imaginație în suprapunerea spațiilor și în inventarea de diferite tehnologii pentru transformarea lor rapidă. Spațialitatea lor este mereu contestată, mereu având nevoie de extinderi și de modificări. Cât despre aspect, acesta tinde să încline mai ales în două direcții, cea de ispirație pur tradițională și cea modernă, avangardistă, prelucrată pentru obținerea unui efect vizual imediat.

Nu trebuie ignorată nici experiența multisenzorială caracteristică acestor spații. Simpla parcurgere și observare vizuală nu mai sunt accesibile. Omul este transpus într-o lume în care are nevoie de toate simțurile pentru a putea întelege pe deplin calitatea spațiului și a lecției culturale.

Propunerea pentru Centrul Cultural și Recreativ pentru Tineret din Oradea, încearcă să fie cât mai clară și să răspundă la cât mai multe probleme, având o viziune generală îndreptată către dezvoltarea campusului universitar și a centrelor educaționale. Toate formulele arhitecturale folosite sunt inspirate din exemplele studiate fiind deja testate și evaluate. Dimensionarea, gabaritarea și tipologiile de spații sunt conform standardelor impuse de norme pentru a asigura buna desfășurare a activităților și siguranța utilizatorilor. Întrebarea rămâne însă: va reuși centrul cultural să echilibreze lupta dintre trecut și viitor într-un mod propice pentru cultura locală?

,,Orașul și mediul urban reprezintă cea mai importantă și per total cea mai de succes încercare a omului de a reface lumea în care trăiește într-un mod cât mai apropiat de dorințele inimii sale. Însă, dacă orașul este lumea creată de om, este de aici înainte lumea în care este condamnat să trăiască. Așadar, indirect și fără conștiința clară a sarcinii sale, în construirea orașului, omul s-a reconstruit pe sine.’’

C. Referințe bibliografice

Cărți:

1. Auge, Marc, Oblivion, Minneapolis: University of Minnesota Press, 2004.

2. Baudrillard, Jean, Societatea de consum. Mituri și structuri, Bucuresti, Comunicare, 2005.

3. Baudrillard, Jean, Sistemul obiectelor, Cluj, Echinox, 1996.

4. Biciușcă, Florin, Centrul lumii locuite, București, Paideia, 2000.

5. Buijs, S., Tan, W., Tunas, D., Megacities, Exploring a Sustainable Future, Rotterdam: 010 Publishers, 2010

6. Caciuc, Cosmin, Supra-teoretizarea arhitecturii, București, Paideia, 2007.

7. Dumitrescu, Carmen, Comunicare si identitate in design, arhitectura si urbanism, Bucuresti, ed Universitara “Ion Mincu”, 2008.

8. Foucault, Michel, Cuvintele și lucrurile, București, Univers, 1996.

9. Jodidio, Philip, Piano, Koln: Taschen, 2012.

10. Kenedy, Liam, The Visual Culture of the Urban Regeneration, New York, Routledge Taylor & Francis Group, 2007.

11. Mihail, Ciprian, Altfel de spatii, Bucuresti, Paideia, 2001.

12. Radulescu, Daniela, Arhitectura centrelor culturale moderne, Bucuresti, ed Tehnica, 1996.

13. Romînașu, Radu, Asociațiile culturale românești din Oradea și județul Bihor în perioada interbelică, Oradea, Editura universității din Oradea, 2008.

14. Romînașu, Radu, Manifestări cultural –artistice românești din Oradea și județul Bihor în perioada interbelică, Editura universității din Oradea, 2009.

15. Rosselli, Paolo, Santiago Calatrava, Madrid, Tikal Arquitectum, 2011.

16. Triscu, Aurelian, Spații urbane pietonale, București, Edictura Tehnică, 1985.

Articole :

Colectia Arhitext 2003-2011, texte de Bogdan Ghiu, Sabin Bors si Dana Vais

Bergamini, A – „Heydar Aliyev Center”, în Ottagono, nr. 280, 2013, pag. 57-60.

Saiury, A. – „Convention & cultural Center in Lucerne”, în A+U, nr. 511, 2012, pag. 150

Simpson, C. – „Plassen Cultural Center”, în Detail, nr 42, 2012, pag.702-710.

Alte documente :

1. Strategia culturală Oradea

Webografie:

1. www.urbanity.es/foro/edificios-en-general-inter, consultat la 01.08.2014

2. www.architecture.myninjaplease.com, consultat la 02.08.2014

3. www.coulon-architecte.fr, consultat la 05.08.2014

4. www.wurm-wurm.de/dedi/projekt01/media/PDF/Zeitungsartikel, consultat la 05.08.2014

5. www.en.wikipedia.org/wiki/Jean-Marie_Tjibaou_Cultural_Centre, consultat la 07.08.2014

6. www.cityofgp.com, consultat la 03.08.2014

7. www.archdaily.com/121337/montrose-cultural-centre-teeple-architects, consultat la 01.08.2014

8. www.archdaily.com/36552/sports-and-leisure-center-in-saint-cloud-koz-architectes, consultat la 06.08.2014

9. www.oradea.ro, consultat la 10.08.2014

10. www.coe.int/t/dg4/youth/eyc/strasbourg_EN.asp, consultat la 12.08.2014

11.www.youthnetworks.eu/ShowOrganisation.aspx, consultat la 12.08.2014

ANEXE

LISTA IMAGINILOR

1. Zaha Hadid Group – Centrul Heydar Aliyev, 2014 (http://www.heydaraliyevcenter.az/#9_ Photo ).

2. Phillip, J. – Muzeul Orsay, 2003 (http://www.tvl.ro/paris/obiective-turistice/muzeul-dorsay.html)

3. Vecernjakov Pekat – Centrul Cultural Mostar, 2013 (http://www.sutra.ba/novost/82882)

4. Mork A. – Centrul Cultural Plassen, 2014 (http://www.archdaily.com/279891/plassen-cultural-center-3xn-architects/).

5. Ito, T – Mediateca din Sendai, 2013 (http://www.archdaily.com/118627/ad-classics-sendai-mediatheque-toyo-ito/)

6. Choupina, A – Biblioteca Universității din Zurich, 2010 (https://www.flickr.com/photos/6731)

7. Turkana – Centrul de Cultură și Convenții din Luzerna, 2014 (http://www.docudharma.com/ diary/14858/lucerne-photo-essay).

8. Traub, C. – Centrul Cultural Georges Pompidou, 2010 (http://www.archdaily.com/64028/ad-classics-centre-georges-pompidou-renzo-piano-richard-rogers/).

9. Malaki, A. – Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, 2005 (http://www.stylereport.ro/design/ renzo-piano-si-simbolul-poporului-kanak-centrul-jean-marie-tjibaou).

10. Piano, R – Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, 1993 (http://www. Fondazionerenzopiano. org/project/85/jean-marie-tjibaou-cultural-center/drawings/page/3/)

11. Schertzer, F. – Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, 2013 (http://archnew.com/2013/09/24/ jean-marie-tjibaou-cultural-center-by-renzo-piano/)

12. Schertzer, F. – Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, 2013 (http://archnew.com/2013/09/24/ jean-marie-tjibaou-cultural-center-by-renzo-piano/)

13-16. Gil, S. – Centrul Cultural Montrose, 2011 (http://www.archdaily.com/121337/montrose-cultural-centre-teeple-architects/).

17-21. Lucas, S. – Centrul Sportiv și Recreativ din Saint-Cloud, 2009 (http://www.archdaily.com/ 36552/sports-and-leisure-center-in-saint-cloud-koz-architectes/).

LISTA SCHEMELOR

1. Stăncioiu, G. – Organizări spațiale flexibile cu integrarea elementelor funcționale, Gara – tendințe și posibilități de aplicare a programului de arhitectură, București: Editura Universitară: Ion Mincu, 2012, pag. 20

2. Stăncioiu, G. – Variante de dispunere a mobilierului, fluxuri și puncte de interes, Gara – tendințe și posibilități de aplicare a programului de arhitectură, București: Editura Universitară: Ion Mincu, 2012, pag. 18

3. Stăncioiu, G. – Dispuneri variabile cu pereți reconfigurabili, Gara – tendințe și posibilități de aplicare a programului de arhitectură, București: Editura Universitară: Ion Mincu, 2012, pag. 33

4. Autor – Amplasament la nivel local

5. Autor – Analiza circulațiilor

6. Autor – Analiza spațiilor verzi

7-8. Autor – Randare

Referințe bibliografice

Cărți:

1. Auge, Marc, Oblivion, Minneapolis: University of Minnesota Press, 2004.

2. Baudrillard, Jean, Societatea de consum. Mituri și structuri, Bucuresti, Comunicare, 2005.

3. Baudrillard, Jean, Sistemul obiectelor, Cluj, Echinox, 1996.

4. Biciușcă, Florin, Centrul lumii locuite, București, Paideia, 2000.

5. Buijs, S., Tan, W., Tunas, D., Megacities, Exploring a Sustainable Future, Rotterdam: 010 Publishers, 2010

6. Caciuc, Cosmin, Supra-teoretizarea arhitecturii, București, Paideia, 2007.

7. Dumitrescu, Carmen, Comunicare si identitate in design, arhitectura si urbanism, Bucuresti, ed Universitara “Ion Mincu”, 2008.

8. Foucault, Michel, Cuvintele și lucrurile, București, Univers, 1996.

9. Jodidio, Philip, Piano, Koln: Taschen, 2012.

10. Kenedy, Liam, The Visual Culture of the Urban Regeneration, New York, Routledge Taylor & Francis Group, 2007.

11. Mihail, Ciprian, Altfel de spatii, Bucuresti, Paideia, 2001.

12. Radulescu, Daniela, Arhitectura centrelor culturale moderne, Bucuresti, ed Tehnica, 1996.

13. Romînașu, Radu, Asociațiile culturale românești din Oradea și județul Bihor în perioada interbelică, Oradea, Editura universității din Oradea, 2008.

14. Romînașu, Radu, Manifestări cultural –artistice românești din Oradea și județul Bihor în perioada interbelică, Editura universității din Oradea, 2009.

15. Rosselli, Paolo, Santiago Calatrava, Madrid, Tikal Arquitectum, 2011.

16. Triscu, Aurelian, Spații urbane pietonale, București, Edictura Tehnică, 1985.

Articole :

Colectia Arhitext 2003-2011, texte de Bogdan Ghiu, Sabin Bors si Dana Vais

Bergamini, A – „Heydar Aliyev Center”, în Ottagono, nr. 280, 2013, pag. 57-60.

Saiury, A. – „Convention & cultural Center in Lucerne”, în A+U, nr. 511, 2012, pag. 150

Simpson, C. – „Plassen Cultural Center”, în Detail, nr 42, 2012, pag.702-710.

Alte documente :

1. Strategia culturală Oradea

Webografie:

1. www.urbanity.es/foro/edificios-en-general-inter, consultat la 01.08.2014

2. www.architecture.myninjaplease.com, consultat la 02.08.2014

3. www.coulon-architecte.fr, consultat la 05.08.2014

4. www.wurm-wurm.de/dedi/projekt01/media/PDF/Zeitungsartikel, consultat la 05.08.2014

5. www.en.wikipedia.org/wiki/Jean-Marie_Tjibaou_Cultural_Centre, consultat la 07.08.2014

6. www.cityofgp.com, consultat la 03.08.2014

7. www.archdaily.com/121337/montrose-cultural-centre-teeple-architects, consultat la 01.08.2014

8. www.archdaily.com/36552/sports-and-leisure-center-in-saint-cloud-koz-architectes, consultat la 06.08.2014

9. www.oradea.ro, consultat la 10.08.2014

10. www.coe.int/t/dg4/youth/eyc/strasbourg_EN.asp, consultat la 12.08.2014

11.www.youthnetworks.eu/ShowOrganisation.aspx, consultat la 12.08.2014

ANEXE

LISTA IMAGINILOR

1. Zaha Hadid Group – Centrul Heydar Aliyev, 2014 (http://www.heydaraliyevcenter.az/#9_ Photo ).

2. Phillip, J. – Muzeul Orsay, 2003 (http://www.tvl.ro/paris/obiective-turistice/muzeul-dorsay.html)

3. Vecernjakov Pekat – Centrul Cultural Mostar, 2013 (http://www.sutra.ba/novost/82882)

4. Mork A. – Centrul Cultural Plassen, 2014 (http://www.archdaily.com/279891/plassen-cultural-center-3xn-architects/).

5. Ito, T – Mediateca din Sendai, 2013 (http://www.archdaily.com/118627/ad-classics-sendai-mediatheque-toyo-ito/)

6. Choupina, A – Biblioteca Universității din Zurich, 2010 (https://www.flickr.com/photos/6731)

7. Turkana – Centrul de Cultură și Convenții din Luzerna, 2014 (http://www.docudharma.com/ diary/14858/lucerne-photo-essay).

8. Traub, C. – Centrul Cultural Georges Pompidou, 2010 (http://www.archdaily.com/64028/ad-classics-centre-georges-pompidou-renzo-piano-richard-rogers/).

9. Malaki, A. – Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, 2005 (http://www.stylereport.ro/design/ renzo-piano-si-simbolul-poporului-kanak-centrul-jean-marie-tjibaou).

10. Piano, R – Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, 1993 (http://www. Fondazionerenzopiano. org/project/85/jean-marie-tjibaou-cultural-center/drawings/page/3/)

11. Schertzer, F. – Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, 2013 (http://archnew.com/2013/09/24/ jean-marie-tjibaou-cultural-center-by-renzo-piano/)

12. Schertzer, F. – Centrul Cultural Jean-Marie Tjibaou, 2013 (http://archnew.com/2013/09/24/ jean-marie-tjibaou-cultural-center-by-renzo-piano/)

13-16. Gil, S. – Centrul Cultural Montrose, 2011 (http://www.archdaily.com/121337/montrose-cultural-centre-teeple-architects/).

17-21. Lucas, S. – Centrul Sportiv și Recreativ din Saint-Cloud, 2009 (http://www.archdaily.com/ 36552/sports-and-leisure-center-in-saint-cloud-koz-architectes/).

LISTA SCHEMELOR

1. Stăncioiu, G. – Organizări spațiale flexibile cu integrarea elementelor funcționale, Gara – tendințe și posibilități de aplicare a programului de arhitectură, București: Editura Universitară: Ion Mincu, 2012, pag. 20

2. Stăncioiu, G. – Variante de dispunere a mobilierului, fluxuri și puncte de interes, Gara – tendințe și posibilități de aplicare a programului de arhitectură, București: Editura Universitară: Ion Mincu, 2012, pag. 18

3. Stăncioiu, G. – Dispuneri variabile cu pereți reconfigurabili, Gara – tendințe și posibilități de aplicare a programului de arhitectură, București: Editura Universitară: Ion Mincu, 2012, pag. 33

4. Autor – Amplasament la nivel local

5. Autor – Analiza circulațiilor

6. Autor – Analiza spațiilor verzi

7-8. Autor – Randare