Centru DE Afaceri

CENTRU DE AFACERI

CUPRINS

Introducere

Caracteristicile centrelor de afaceri. Apariția oficiilor

Noțiunile de centru de afaceri și oficiu

Evoluția cronologică a oficiilor

Noțiuni generale și clasificarea construcțiilor civile

Tipuri de clădiri de birouri

Concluzie la capitolul 1

Bazele proiectării a centrelor de afaceri. Oficiile

Norme de proiectare a interiorului clădirilor de birouri

Amenajarea spațiilor de birouri

Spațiile comune în centrele de afaceri

Ergonomia oficiului

Concluzie la capitolul 2

Designul interior al oficiilor din incinta centrului de afaceri

Zonarea funcțională a oficiilor

Oficiul în stil urban

Amenajarea oficiului

Elemente de finisaj

Mobilierul în oficii

Corpurile de iluminat în oficiu

Decorul și cromatica în oficii

Concluzie la capitolul 3

Concluzii finale

Bibliografie

Anexe

Introducere

Centrul de afaceri este o clădire de birouri modernă sau un complex de clădiri, cu o infrastructura necesară pentru a efectua și promova activități antreprenoriale. Ca regulă spațiile de birouri din centrele de afaceri se dau în chirie. Centrele de afaceri pot face parte din diverse categorii, în dependență de componentele infrastructurii și a amplasamentului.[21]

La nivel mondial cele mai importante centre de afaceri sunt întemeiate la începutul sec. XX-lea în SUA și Marea Britanie. După un secol de existență centrele de afaceri au evoluat în trei mari direcții:

Bursele financiare și de mărfuri (bursele din Tokyo, Londra, New York – cele mai mari burse din lume);

Centrele de comerț (World Trade Center) (Anexa 2)

Centrele de expertiză, consultanță și audit (PricewaterhouseCoopers, KPMG, Ernst & Young și Deloitte Touche Tohmatsu) (Anexa 1, Fig. 1.1 – 1.4)

Actualitatea temei Se știe că, în general, clădirile de birouri, au fost din totdeauna mai puțin simpatizată de public și de arhitecți, fiind percepute ca un bastion birocratic, sec și plicticos. Astfel, teritoriul alocat birourilor, constituia o frustrare pentru societate, unde individul își pierde libertatea, iar orașului i se confiscă o suprafață valoroasă. Astăzi, există tendința, ca tocmai centrele de afaceri să alcătuiască plutonul de frunte al arhitecturii orașului (și nu clădirile de cultură, cum ar fi normal), aceasta fiind rezultatul unei noi mentalități, importată cu greu și la noi. În consecință, nu numai angajatul are beneficii din asta, ci și angajatorul, și nu în ultimul rînd – orașul.

Scopul acestei lucrări este de a crea, cu ajutorul materialului normativ și de profil selectat, un proiect de design interior al oficiilor pe un etaj dintr-un centru de afaceri, astfel încît acesta să corespundă noii mentalități. Conform acesteia ”nu există diferență între birou, locuință și loc de recreere”, peste tot trebuie să te simți bine. Un funcționar de rînd își petrece mai mult timp activ la birou decît acasă. În acest caz, e logic ca spațiul de muncă să nu difere de cel locativ. Pentru a crea acest climat favorabil designerul de interior și managementul firmei trebuie să colaboreze foarte strîns.

Sarcina lucrării este de a amenaja interiorului spațiilor de birou (oficii) în conformitate cu normele funcționale, ergonomice și estetice și care să răspundă problemelor majore ale amenajării interioare în oficii de o natură dublă:

Pe de o parte chestiunile explicite ale compartimentărilor, finisajelor, mobilierului, cablărilor etc., cuprinse sub controlul ergonomic, termo-climatic, acustic și de iluminat;

De cealaltă parte, chestiunile mai subtile ce țin de confortul estetic și psihologic al angajatului, strategia managerială, imaginea de marcă, comunicarea etc

Componența proiectului. Proiectul este compartimentat în 3 capitole fiecare capitol avînd cîte 5 paragrafe fiecare dintre acestea descriind anumite caracteristici sau criterii. Capitolul 1 este o introducere succintă în acest subiect amplu, ilustrînd tipurile de clasificări și evoluția spațiilor pentru oficii. Capitolul 2 exemplifică normative și este bazat pe legislația în vigoare. Aici sunt descrise standarde ergonomice concrete. Capitolul 3 cuprinde atît etapele de proiectare cît și o descriere mai detaliată a materialelor de finisaj, a procedeelor coloristice, a decorului, mobilierului etc., axînduse pe componentul estetic.

Materialele bibliografice selectate cuprind literatura de specialitate a autorilor de peste hotarele țării noastre, teze și autoreferate în diverse limbi, reviste și articole în format electronic.

1 Caracteristicile centrelor de afaceri. Apariția oficiilor

Noțiunea de centru de afaceri și oficiu

Conform noțiunii dată de Financial Dictionary, un centru de afaceri este o multitudine de oficii a reprezentanțelor diferitor companii, care activează în diferite domenii și împart același hol, săli de conferințe, același personal de deservire, serviicii de telecomunicație, echipamente de birou și alte bunuri și comodități. Cu alte cuvinte un centru de afaceri este o clădire de birouri în incinta căreia își au sediul mai multe companii, sau reprezentanțe ale acestora. Ca formă de business asociativă, centrele de afaceri au un important rol multiplicator în economie, reunind afaceri cu diferit potențial și perspectivă de dezvoltare, în structuri puternice, competitive și capabile să furnizeze un plus de valoare în domeniile lor de competență.

La nivel internațional construcția centrelor de afaceri este foarte dezvoltată.

În Republica Moldova, nu este atît de dezvoltată construcția centrelor de afaceri, pentru că se mai folosesc spațiile din clădirile vechi pentru sediile organizațiilor și a firmelor. Probabil pentru că prețul de chirie pentru un mp, este mult mai mare într-o clădire nouă și din cauza că ponderea cea mai importantă în economia statului o deține agricultura. Totuși în Chișinău avem următoarele centre de afaceri: Skytower, Le Roi, GPG Business Center și Global Business Center (Anexa 3, Fig. 3.1 – 3.2), acestea dau în chirie spații de oficii. Celula de bază care formează un centru de afaceri este un oficiu. Deci evoluția centrelor de afaceri, și a clădirilor de birouri în general, a început o dată cu apariția oficiului.

Arhitectura centrului de afaceri influențează considerabil succesul și durabilitatea acestuia și determină nu doar valoarea arhitecturală a centrului de afaceri, dar și cea culturală, economică și socială. Principiul expresivității artisitico-arhitecturale trebuie luat în calcul la formarea tuturor centreleor de afaceri, inclusiv cele comerciale și de dezvoltare a businessului mic. Expresivitatea arhitecturală se realizează prin concepte volumetrice, prin formarea fațadelor, a interioarelor și a elementelor de confort. Integrarea artei contemporane în structura centrului de afaceri reprezintă aproximativ 3-10% din concept, astfel creînd un mediu nou cultural și de afaceri (prin intermediul utilizării elementelor artei contemporane în crearea fațadelor, grupurilor de intrare, sistemului de amenajare, crearea blocurilor funcționale).[11]

Construcția unui centru de afaceri este influențată de factori externi ce țin de urbanism, și cei interni ce reflectă regulile de organizare a businessului și a specificului de activitate a companiei; se analizează structura funcțională și de amenajare a centrului de afaceri. Formarea unui concept general a centrelor de afacere, a structurii lor funcționale, a compoziției spațial-volumetrice, de planificare arhitecturală, a soluționărilor conceptuale și constructive, depinde de un și de factori externi și interni.

Amplasamentul centrului de afaceri depinde de mai mulți factori. Factorii externi legați de amplasarea centrelor de afaceri în structura orașului includ: amplasamentul în planul orașului; localizarea într-o zonă funcțională a orașului; amplasarea în zona de circulație rutieră a orașului; dimensiunea teritoriului; influența peisajului natural; condițiile de construcție.

Unul dintre cei mai importanți factori fiind amplasarea acestora într-o zonă asigurată cu transport pentru ca accesul la ele să nu fie impiedimentat de nimic. Centrele de afacere trebuie să fie accesibile.

Amplasarea în cadrul urbanistic limitează înălțimea centrelor de afaceri, în dependență de zona în care se află, centru orașului sau periferie.

Amenajarea centrului de afaceri. Schemele compoziționale și de planificare a centrelor de afaceri depind de plasarea liniilor interne de comunicație verticală și orizontală. Pentru o compoziție compactă cu nucleul de comunicare plasat în centru, este caracteristică amenajarea deschisă de tip open space; pentru structuri lineare cu comunicații orizontale prelungite este caracteristică amenajarea celulară închisă de grup și amenajarea combinată. În centrele de afaceri cu planuri compacte și plasarea pe lateral a comunicațiilor verticale, este larg răspîndită amenajarea combinată.

Cea mai de perspectivă amenajare este cea combinată, prezentînduse ca o etapă de evoluție a spațiilor de oficii și ca o interacțiune a două tendințe istorice – a schemelor de amenajare de tip deschis și de tip celular închis. Amenajarea combinată corespunde cerințelor companiilor moderne, cum ar fi efectuarea lucrului în echipă și în mod individual, organizarea zonelor informale, flexibilității și posibilității de a transforma spațiul intern, folosirea economică a suprafeței prin executarea cerințelor de confort.

Organizarea funcțională a centrelor de afaceri include blocuri ale zonelor de lucru, zone de comunicații, zone de exploatare, parcări, elemente de infrastructură socială. Repartizarea zonelor funcționale în încăperi depinde de legăturile funcționale și tehnologice componente în procesul de afaceri. Componența procentuală a diferitor zone și amplasarea lor, este determinată individual pentru fiecare companie în dependență de legăturile tehnologice și mărimea departamentelor.[11]

Spațiile pentru oficii (birouri) din centrul de afaceri prezintă un mediu care întrunește în sine zone cu funcții diverse: de lucru (de cercetare), de comunicare formală și informală, de meetinguri/conferințe, cu accent pe promovarea culturii, de destindere și relaxare a angajaților.

Structura și forma oficiului este influențată atît de management cît și de materialele de construcție și poate avea sau nu pereți și delimitări. Cuvîntul își are originea din latină ”officium” și este echivalent în multe limbi, în special în cele romanice. Un ”officium” nu era neapărat un loc, ci mai degrabă, și chiar deseori un ”birou” mobil, în sensul de personal uman, sau chiar noțiunea abstractă de poziție formală cum ar fi magistratura. Birocrația romană nu a fost egalată secole de-a rîndul în vest după căderea Romei, chiar revenind la analfabetism, în timp ce estul a păstrat o cultură administrativă mai sofisticată, atît sub bizanț cît și sub islamism.

Oficiile în antichitate erau adesea o parte a unui palat sau a unui templu mare. De obicei era o camera unde erau păstrate sulurile și unde lucrau scribii. Textele antice menționează lucrul scribilor, facînd aluzie la existența a astfel de ”oficii”. Aceste camere uneori sunt numite de către unii arheologi și de presă: ”librării”, pentru că sulurile sunt asociate adesea cu literatura. De fapt ele erau oficii adevărate din moment ce sulurile aveau menirea de a păstra înscrierile, tratatele și edictele și nu erau folosite pentru scrierea sau păstrarea lucrărilor lirice sau de ficțiune.[14]

Evoluția cronologică a oficiilor

Evul mediu

Mijlocul epocii medievale a dat naștere arhivei medievale care era de obicei locul unde erau scrise majoritatea scrisorilor guvernamentale și unde erau copiate legile administrative a unui regat. Încăperile arhivelor adesea aveau pereții plini de firide, construite să susțină sulurile de pergament, pentru păstrarea lor în siguranță sau pentru referințe gata, astfel acestea fiind precursoarele poliței pentru cărți. Introducerea tiparului pe parcursul perioadei renascentiste, nu a schimbat prea mult aceste oficii guvernamentale timpurii.

Ilustrațiile medievale precum picturile sau t oficii adevărate din moment ce sulurile aveau menirea de a păstra înscrierile, tratatele și edictele și nu erau folosite pentru scrierea sau păstrarea lucrărilor lirice sau de ficțiune.[14]

Evoluția cronologică a oficiilor

Evul mediu

Mijlocul epocii medievale a dat naștere arhivei medievale care era de obicei locul unde erau scrise majoritatea scrisorilor guvernamentale și unde erau copiate legile administrative a unui regat. Încăperile arhivelor adesea aveau pereții plini de firide, construite să susțină sulurile de pergament, pentru păstrarea lor în siguranță sau pentru referințe gata, astfel acestea fiind precursoarele poliței pentru cărți. Introducerea tiparului pe parcursul perioadei renascentiste, nu a schimbat prea mult aceste oficii guvernamentale timpurii.

Ilustrațiile medievale precum picturile sau tapițeriile, înfățișează adesea oamenii în oficiile lor personale manipulînd registre sau scriind pe suluri de pergament. În aceste oficii timpurii păreau sa fie amestecate toate tipurile de lucrări. Înainte de invenția tiparului și răspîndirea lui, exista o graniță fină între un oficiu personal și o librărie, din moment ce cărțile erau citite și scrise în aceeași încăpere, la același birou sau masă, deasemenea tot acolo erau întocmite și contabilitatea, și scrisorile personale și cele intime.

În decursul sec. XIII-a a apărut pentru prima dată forma cuvîntului în limba engleză, referinduse la postura ce implică taxe. Se pare că Geoffrey Chauser a folosit pentru prima dată cuvîntul în 1395 în The Canterbury Tales, pentru a desemna un loc în care erau negociate afacerile.[14]

Pe masură ce mercantilismul a devenit teoria economică dominantă a Ranașterii, negustorii își administrau afacerile în aceleași cladiri în care vindeau cu amănuntul, și care includeau spații de depozitare și spații pentru munca de birou. În sec. XV, densitatea populației în multe orașe a atins punctul în care clădirile singuratice erau folosite de către negustori pentru a-și dirija afacerile, și se dezvoltă o distincție între utilizarea comercială, religioasă, militară și guvernametală a clădirilor.

Apariția oficiului modern

Odată cu creșterea organizațiilor mari și complexe ca Royal Navy și East India Company, în sec. XVIII, apar primele spații construite special pentru oficii. The Old Admiralty (Ripley Building) a fost construită în 1726, și prezenta o clădire în formă de litera U, din cărămidă, cu 3 nivele și a fost primul edificiu pentru oficii din Marea Britanie. De rînd cu oficiile, clădirea găzduia o sală de întruniri pentru administrația companiei și apartamente pentru lorzii Ministerului Marinei. În 1770 Royal Navy a adunat multe oficii dispersate, în incinta Somerset House, primul bloc construit pentru lucrul de birou.

East India House a fost construită în 1729, pe strada Leadenhall, ca sediu central de unde își administra posesiile coloniale din India. Compania a dezvoltat o birocrație foarte complexă, care necesita mii de angajați pentru a procesa lucrul necesar cu documentele. Astfel recunoscînd beneficiile administrării centralizate, a cerut ca toți lucrătorii să semneze un registru la sosire și plecare, zilnic, la oficiul central.

Pe măsură ce revoluția industrială s-a intensificat în sec. XVII – XIX, industriile bancară, de asigurare, comercială petrolieră și cea a telecomunicațiilor (în special telegraful), au crscut dramatic în dimensiuni și complexitate. Pentru a face afaceri era necesar un numar mare de funcționari (acesta fiind în creștere), care să ordoneze, să gestioneze, să prelucreze, să îndeplinească documentele și să ducă contabilitatea, într-un spațiu specializat pentru birouri, care trebuia să adăpostească aceste activități. Majoritatea birourilor din acea perioadă, erau foarte grele, avînd dulăpioare ce se extindeau asupra spațiului de lucru de pe birou, dîndu-i aspectul unei cabine și oferindule lucrătorilor un grad de intimitate.

Prețul relativ înalt a pămîntului din partea centrală a orașelor, a condus la edificarea clădirilor multi-etajate, carea aveau limita de cca. 10 etaje, pînă cînd utilizarea fierului și a oțelului a permis construirea clădirilor mai înalte. Primul bloc ridicat pentru oficii, a fost clădirea Brunswick, construită în Liverpool în 1841. Invenția liftului de către Elisha Otis în 1852, a permis urcarea rapidă în partea superioară a clădirilor. Spre sfîrșitul sec. XIX, clădirile-oficii mai mari, aveau frecvent atriumuri mari din sticlă, pentru a permite luminii să pătrundă în complex și ca să îmbunătățească circulația aerului.[14]

Secolul XX

În 1906, Sears, Roebuck & Co au deschis serviciul poștal, și au stabilit sediul central al companiei într-o clădire din Chicago, cu o suprafață de 280.000 m2, fiind cea mai mare clădire din lume la acel moment. Studiul Time and Motions (business eficiency technique) implimentată pentru prima dată în industrie de F. W. Tylor și mai târziu aplicată în mediul de oficiu de către Frank și Lillian Gilbreth, a condus la ideea că managerii trebuie să joace un rol activ în direcționarea muncii subordonaților. Ca rezultat în 1915, Equitable Life insurance Company în New York a introdus ”Efficiency Desk” (Biroul de eficiență modernă cu o suprafață și sertare dedesubt, proiectată pentru a permite managerilor un acces vizual mai amplu către subordonații săi. Acest fapt a avut drept urmare necesitatea de a folosi o suprafață mai mare, și reîntoarcerea la spațiile deschise care au fost remarcate în clădirile care precedau revoluția industrială.[14]

Noțiuni generale și clasificarea construcțiilor civile

Construcțiile sunt lucrări legate de teren care au rolul să creeze condiții optime pentru adăpostirea și desfășurarea anumitor activități și a vieții. În funcție de rolul pe care îl au contrucțiile se împart în:

Clădiri civile

Construcții inginerești.

Construcțiile civile se divizează în următoarele subcategorii:

Clădiri de locuit

Clădiri social-culturale

Clădiri administrative

Clădiri pentru comerț

Clădiri pentru transporturi

Clădiri cu destinații speciale

Clădiri sau complexe de clădiri cu destinații multiple

După gradul de importanță construcțiile civile se împart în:

Construcții civile de importanță deosebită

Construcții civile de importanță medie

Construcții civile de importanță redusă

Oficiile făceau parte din categoria clădirilor administrative, iar astăzi după gradul de importanță fac parte din categoria clădirilor cu destinații multiple cum ar fi centrele de afaceri.

Prima clădire administrativă menționată în istorie este Broletto, apărută în sec. XV în Renașterea Timpurie, avea piața la parter și birourile la etaj. [7]

Tipuri de clădiri de birou

Există o infinitate de alcătuiri, cînd este vorba despre tipologia clădirilor de birou, deosebim o astfel de clasificare a clădirilor de birouri:

Pe criteriul amplasamentului

În centeul aglomerat al orașului

În oraș. Într-o zonă excentrică

În afara orașului.

Pe criteriul statutului clădirii

Sediu prorpiu al firmei, construit pe cheltuieli proprii (custom-designed office building), caracteristic pentru Europa.

Clădiri construite pentru închiriat – birouri ”în alb” (speculative buildings) cel mai frecvent întîlnite în S.U.A.

Pe criteriul funcțional

Clădirea de birouri, pură, izolată, care nu are activitate cu publicul. De cele mai deseori acestea sunt sedii sociale sau sedii administrative ale firmelor.

Clădirea de birouri pură, izolată, activitatea specifică a căreia presupune contactul cu publicul (de banca, cameră de comerț, burse etc.)

Clădirea de birouri cu sau fără unități proprii de producție sau cercetare.

Clădirea de birouri mixtă, care pe lînga propriile activități financiare, juridice sau administrative etc., iclude și funcții adiacente ca restaurante, magazine, galerii de artă deschise și pentru public etc.

Clădirea de birouri mixtă, care fuzionează funcțional cu hoteluri adiacente, spații comerciale, chiar teatru (New London Centre – Theatre).[1]

Pe criteriul programului de arhitectură deservit:

Conducerea politică: parlament, ambasadă, consulat, palat rezedențial;

Administrație publică: guvern, minister, primărie, poliție, tribunal, vamă.

Activități economice: centre de afaceri, sedii de firme, institute, bănci, bursa etc.

Pe criteriul relației cu trecutul și viitorul

În clădire nouă, în clădire istorică adaptată sau ambele la un loc;

În clădire nouă, cu spațiul reversibil.

Pe criteriul utilizării la maximum a tehnicii

Clădirea clasică de birouri;

Clădirea inteligentă, aceastea fiind soluția tehnică cea mai performantă în raport cu toate celelalte tipuri existente pînă acum.

Pe criteriul relației dintre clădire și organizarea interioară

Cu sîmburele vertical interior sau exterior;

Cu oficii închise sau deschise etc.

Pe criteriul morfologic

Clădirea imobil este clădirea care se supune în totalitate sau parțial infrastructurii urbane existente și contextului istoric

Clădirea de tip vilă, care este foarte legată de peisaj si este situată la periferie sau în cartiere de locuit elegante. Volumetria ei este dictată de mediul natural în care se află, și poate fi de tip pavilionar, compact sau cu aripile întinse în natură, cu sau fără atrium etc.

Construcția autonomă, indiferentă la context. Amplasată de regulă în zone ”ruinate”, și de obicei devine un reper pentru cealaltă arhitectură.

Clădirea de tip bară.

Clădirea de tip fagure – o clădire hibrid, ce poate să combine variantele anterioare.

Turnurile de birouri, sunt extrem de cunoscute. [1]

Există și alte clasificări a clădirilor de birouri, care sunt influențate de anumite criterii. De exemplu clădirile de birouri mai pot fi de clasa A, clasa B și clasa C. Acestea sunt încadrate în cutare sau cutare clasă de agenții imobiliari. În general clădirile din clasa A sunt cele mai prestigioase, cele mai confortabile și cu o locație bună, de obicei acestea fiind construite din materialele cele mai calitative și cu implimentarea celor mai noi metode de construcție. Respectiv clădirile din clasa B, sunt puțin mai vechi, dar totuși au un management de calitate. Clădirile din clasa C, sunt determinate de o arhitectură mai sobră, o tehnologie depășită și o infrastructură limitată.[12]

Concluzie la capitolul 1

Centrul de afaceri este un sistem complex format aparent din spații identitice, dar care au totuși diferite destinații. Evoluționînd de la cele mai simpliste forme, la clădiri multietajate de diferite configurații, care bucură plăcut ochiul, care emană grandoare. Se disting diverse clasificări, și acest fapt ne sugerează cît de dependentă este o clădire de birou, de mulțimea de factori care influențează prestigiul și ”calitatea” acesteia. Există o mulțime de spații pe care ar trebui să le cuprindă, spații care trebuie să ofere facilități și funcționalitate, astfel încît să se creeze o atmosferă și un mediu optimal de muncă.

Oficiul nu este o noțiune care a apărut de curînd, este o definiție care își are rădăcinile în antichitate, și care a trecut prin diverse metamorfoze, a evoluționat de la încăperi izolate pentru scribi, la clădiri întregi în care se efectuau munci de transcriere, întocmire și păstrare a decretelor regalei sau alte munci intelectuale, ajungînd să ia forma pe care o cunoaștem astăzi. Iar aspectul pe care îl au astăzi centrele de afacere, bucură din punct de vedere estetic, acestea încadrînduse în diferite clasificări și categorii. Nu doar că a evoluat arhitectura acestor clădiri, ci și conceptul de oficiu și funcționalitatea acestuia, fiind foarte prestigios să muncești în aceste ”sălașuri” unde poți întîlni cele mai stralucite minți, unde se gestionează banii, unde se nasc și se promovează idei.

Bazele proiectării a centrelor de afaceri. Oficiile

Norme de proiectare a interiorului clădirilor de birouuri

În secolul XV, s-a pus baza teoriei despre construcția și proiectarea clădirii administrative, prin intermediul arhitectului Francesco di Giorgio. Acesta spunea că cea mai potrivită formă, ar fi cea cu 3 – 4 aripi în jurul atriumului, cu o singură intrare și scări la capetele aripilor. Acest model a fosp foarte potrivit și în epoca modernă. Modelului i-a fost dat numele de Casa degli officiali, astăzi cunoscut drept office building.

Indiferent de configurația clădirii, proiectarea centrelor de afacere este un proces complex, ce necesită multă rigurozitate și cunoștințe în domeniu. Din punct de vedere arhitectural există o mulțime de normative, respectarea cărora este cheia spre edificarea unei construcții durabile și sigure pentru oamnei. Am selectat cîteva subpuncte din NCM C.01.04-2005, de care ar trebui să țină cont un designer de interior, atunci cînd are la dispoziție un spațiu deschis de tip hală, în care se poate manipula cu compartimentarea, înălțimea tavanelor etc.

Conform NCM C.01.04 – 2005 pag.5 și NCM C.01.04-2005 pag.6

4.3 Aria încăperilor de lucru pentru subdiviziunile, strucuturale, la toate tipurile de instituții și organizații se adoptă de 7.5 m2 pentru un singur lucrător considerînd aria pentru amplasarea tehnicii organizatorice.

4.7 Înâlțimea încăperilor de la pardoseală pînă la tavan nu trebuie să fie mai mică de 3m.

În oficiile mici, amplasate în clădiri de locuit, clădiri social-administrative și în birorurile uzinelor, înălțimea încăperilor poate să corespundă cu înălțimea adoptată pentru aceste clădiri.

4.8 Înălțimea minimă a coridoarelor și a holurilor se adoptă de 2,4 m, în oficiile amplasate în clădirile de locuit, și în birourile uzinale, amplasate în clădiri social-administrative de 2.2 m.

Lățimea minimă a coridoarelor se adoptă de 1,2 m pentru lungimea lor de 10 m; de 1,5 m pentru lungimea de peste 10 m, și de 2.4 în cazul utilizării lor în calitate de culuare sau încăperi de așteptare pentru vizitatori.

4.9 Lățimea minimă a blocurilor sanitare se adoptă de 0,9 m, adîncimea minimă de 1,2 m cu deschiderea ușii în exterior și de 1,5 m cu deschiderea ușii în interiorul blocului.

5.3.11 Ușile caselor scării, care duc în coridoarele comune, ușile din holurile ascensorului și tamburele-ecluze trebuie să aibă dispozitive pentru autoînchidere etanșarea cercevelelor și nu trebuie să aibă dispozitive de închidere cu cheie.[5]

5.3.13 Pereții despărțitori culisanți din materiale de grupa II-C4 trebuie să fie protejați pe ambele părți cu materiale de grupa C0, care asigură limita de rezistență la foc REI 30.

6.3 Înălțimea barierelor de protecție în locurile cu variații periculoase de înălțime trebuie să fie suficientă pentru a se exclude căderea.

Înălțimea minimă a barierelor de protecție ale scărilor, balcoanelor, teraselor se adoptă de 0,9 m.

6.8 Pentru pretecția confidențialității convorbirilor, se prevede placarea cu material fonoabsorbant a pereților și ușilor birourilor și a încăperilor, determinate în sarcina de proiectare, și instalarea ușilor duble.[5]

Elemente de proiectare a interiorului clădirilor administrative

Conform NCM C.01.04 – 2005 pag.5 și NCM C.01.04-2005 pag.6

Condițiile pentru încăperi

Încăperile în clădirile instituțiilor se încadreză în următoarele grupe funcționale:

Birouri pentru personalul de conducere;

Încăperi de lucru pentru subdiviziunile structurale ale instituțiilor și organizațiilor;

Încăperi pentru ședințe sau săli de conferințe;

Încăperi cu destinație tehnico-informativă (biblioteci, birouri de proiectare, arhive, încăperi pentru tehnica de calcul);

Grupa încăperilor la intrare (vestibul, vestiar, biroul de permise, încăperea pentru paznici);

Încăperile pentru deservirea socială (încăperi pentru alimentația publică, asistența medicală, grupurile tehnico-sanitare, încăperile sociale pentru personalul de exploatare, încăperile pentru sport și întreținerea sănătății, etc.);

Încăperi pentru întreținerea tehnică a clădirii (ateliere de reparații, magazii cu diferite destinații);

Încăperi pentru echipamentul tehnic (camere pentru ventilatoare, panouri de distribuție etc.). [5]

Pentru a construi un centru de faceri, trebuie urmate și respectate cu rigurozitate anumite norme de proiectare a construcțiilor administrative. Există mai multe normative elaborate de diverși autori, care au studiat în amănunt acest subiect, și cu toate că acestea pot varia puțin, dar în esență rămîn cam aceleași norme.

În pofida acelei gîndiri normative, astăzi este actuală o abordare mai creativă, mixtă și flexibilă. Soluțiile liberale și democratice sunt o solicitare continuare.

S-au produs scimbări majore, care determină gîndirea arhitecturală:

A apărut imobilul inteligent;

Dezvoltarea domeniului informațional, a adus la eliminarea a cantității imense de hîrtie, care necesita stocarea;

Locul de muncă s-a redefinit, și presupune o interpenetrare a spațiilor, hoatrelor și activităților;

Implimentarea informaticii și a spațiilor de grupuri, a avut ca efect creșterea locului de muncă de la acei 8 m2 la 14 m2 , apoi în anii `90 – `95 la 20 m2 și pot ajunge azi pînă la 28 m2/angajat.

Holul central nu mai e un simplu loc de primire și distribuție, ci este gîndit să facă legătură cu o curte interioară (patio), un atrium sau o stradă interioară;

Sunt prezente sălile de conferințe diversificate, și aule echipate cu multimedia;

Se prevăd spații pentru copiatoare, imprimante, plotere, servere etc.;

”anexele sociale” au primit o nouă redefinire, cantina tradițională a fost înlocuită cu diverse dotări, de la automate trecînd la cafenele, fast-food-uri pînă la restaurante; acestora li se pot adăuga săli de sport, saune, piscine etc.;

Se pune accent pe spațiile cu vocație culturală cum ar fi galeriile de artă, sălile de expoziție, bibliotecile etc.

Prezența vegetației și a artei în întreaga clădire;

Se prevăd spații de lucru concentrat;

În multe locuri a fost introdus un nou sistem numit hostelling. Acest sistem presupune un număr limitat de birorui individualizate, aproximativ 2/3 din totalul funcționarilor cu muncă diversificată, care participă la conferințe, meetinguri în alte locuri, efectuează deplasări pentru audit. Acești angajați anunță dimineața recepția, dacă vor avea nevoie de un loc de birou, și dacă da, anunță și intervalul de timp în care vor fi prezenți la birou, iar recepționera care gestionează ocuparea birourilor, îi rezervă un loc pentru timpul anunțat. Astfel se face economie de spațiu și de buget.[1]

Amenajarea spațiilor de birouri (oficii)

Cei care au revoluționat, gîndirea arhitecturală, în ceea ce privește organizarea spațiilor de birouri, au fost grupul Quickborner din Germania, la începutul anilor 60. Ei afirmau că un climat și o tamosferă particularizată a unui birou individual, sau a unui loc de lucru pentru o echipă va contribui la succesul firmei. În anii 70, primul care a materializat această concepție a fost Hermann Hetzberger. Însă minusul acestei idei de gîndire liberală, a fost faptul că s-a axat prea mult pe interior, astfel încît volumetria exterioară se prezenta ca și la majoritatea clădirilor de acest fel, ca o fortăreață.

Designul de interior face eforturi să țină pasul cu dezvoltarea biroticii și a micro informatice. Designirii trebuie să găsească soluții pentru cele cîteva tipuri de organizare a spațiilor de birouri:

Organizarea celulară închisă este compustă din încăperi single și încăperi de 2-4 persoane, înșiruite pe un coridor care în final conduce la conducerea firmei. Această schemă poate constitui însuși iconul unei cariere. Organizarea spațială se potrivește managementului de tip erarhic, tradițional în Europa. De altfel, conform mentalității derivate din acest tip de management, este si soluția preferată de funcționari, petru că scapă de supravegherea permanentă a șefului. Structura arhitecturală este la fel de rigidă ca și cea organizatională, cum e și firesc, ținînd cont că arhitectura, managementul și atitudinea angajatului se determină reciproc.

Birourile individuale rămîn în continuare propice pentru activități de conducere și management, care pretind condiții de confidețialitate, maximă concentrare, primire și recepție. Dar pînă și persoanele din conducere mai renunță la aceste locații, findcă izolarea le multiplică deplasările și convorbirile telefonice, îndetrimentul comunicării informale și a lucrului dinamic.

Camerele pot fi mai mici sau mai mari, dar de obicei nu primesc mai mult de cinci persoane. Aceste organizări i se potrivesc clădirile cu adincimi mici, de pînă la 12 m și coridor la mijloc. O cameră este în totalitate dependentă de sevicii de alimentare proprii. Această formă de organizare se găsește mai fregvent în Franța.

Organizarea închisă de grup(Fig.1.1) e alcătuită din încăperi închise, petru grupuri de 5-15 persoane care lucrează împreună. Se spune, de fapt, că pragul psihologic se oprește la numarul de 12 persoane. Spațiile sunt de mărime medie, și se potrivesc la clădiri cu adîncimi de 15-20 m. E o formă de organizare încă favorită în Germania. [4]

Fig.1.1 Organizare închisă de grup

Organizarea celulară deschisă este soluția specifică spațiului scandinav. Ea presupune un numar de alveole deschise, de obicei petru o persoană, despărțite între ele de mobilier înalt, de depozitare sau panouri amovibile. Alveolele sunt deschise pe o latură catre spațiul comun, de circulație și comunicare.

Spațiul deschis de birouri (Fig. 1.2)este tipul american consacrat de organizare a muncii de birou. Este adecvat unei munci reletiv repetitive și unei diviziui destul de stricte a muncii, de asemenea petru circulația hîrtiilor și pentru ificient control. Necesită un tratament acustic elaborat, altminteri zgomotul de fond devine stînjenitor. În America acolo unde open space office a făcut carieră, unui birou îi este rezervată o suprafață cam de 15-25 mp/om. În Europa, poate și pentru că nu, își putea permite mai mult de 10-12 mp/om, dar și din motive psihologice și de tradiție, această organizare nu a fost chiar îndrăgită. Ea e resimțită în general ca rece și inconfortabilă, ca o hală de fabrică. O celebră fotografie din 1906, cu interiorul clădirii Larkin, a lui Wright, înfățișînd spațiul central de la partier cu dactelografele la dispoziția șefelor din dreapta și stînga, vorbește despre condițiile de muncă psihologice de necrezut. De altfel, Frank Lloyd Wright este și inventatorul unui scăunel cu trei picioare destiat dactelografelor, în care intențiile lui ergonomice urmăreau ca omul de pe scaun să se dezichilibreze de îndată ce abandonează poziția corectă recomandată la dactelografiere.

În general, trama la aceste clădiri este rectilinie, potrivită pentru spații mari și adînci. De obicei mobilierul e așezat după o geometrie rigidă, fără subdiviziuni. În concluzie, realitatea este că toate aceste modalități de organizare acreditatae de o lungă experiență sunt valabile, cu condiția să fie adaaptate mentalităților și psihologiii generale a comunității, tipuli de activitate și formei de management. În final, globalizarea face ca birourile din toată lumea să adopte toate tipurile de birouri și chiar combinații între ele, raportate doar la cultura firmei.

Fig.1.2 Birou deschis ”Open space”

Biroul peisager (Fig. 1.3), formula probabil cea mai elegantă, avantajoasă și răspîndită, este un spațiu tridimensional, continuu, de natură, capabil să creeze o atmosferă de lucru alternativă. A fost un triumf al gîndirii.[1]

Fig. 1.3 Birou peisager

Se poate zice că cea mai bună amenajare este cea care i se potrivește clientului, în dependență de natura activității firmei se selectează cea mai bună rezolvare a spațiului, pentru a obține un randament maxim al muncii, și pentru a evita irosirea de spațiu și bani.

Spațiile comune în centrele de afaceri

Scopul principal a unui mediu de oficiu este de a susține angajații săi, în efectuarea muncii lor – preferabil la costuri minime și satisfacție maximă. Luînd în calcul că diferiți oameni vor execută diferite activități și însărcinări, nu este atît de ușor să selectezi spațiile potrivite pentru oficii. Pentru a facilita procesul lucrativ și de luare a deciziilor la locul de muncă, design-ul oficiilor include următoarea divizare a spațiului:

zona recepției;

zona de lucru;

zona pentru reuniuni/ întîlniri;

zona auxiliară.

Recepția este de trei tipuri:

recepția mare de la parterul clădirii (Anexa 4, Fig. 4.1);

recepția de etaj, care de altfel poate fi și o carte de vizită a firmei cu sediul la acel etaj;

recepția de marfă.[15]

Spațiile de lucru

Spațiile de lucru într-un oficiu sunt de obicei folosite pentru activități convenționale ca scrisul, cititul și lucrul cu computerul. Sunt 9 tipuri universale de spațiu de lucru, fiecare sprijinind diverse activități.

Oficiu deschis sau OPEN OFFICE – un spațiu de lucru deschis pentru mai mult de 10 persoane, potrivit pentru activități care cer comunicare frecventă sau activități de rutină care necesită o concentrare relativ mică.

Spațiu pentru echipă sau TEAM SPACE – un spațiu semi-închis potrivit pentru un număr de persoane de la 2 până 8 care necesită comunicare internă frecventă și un nivel mediu de concentrare.

Boxa (cubicula) sau CUBICLE – un spațiu de lucru semi-închis pentru o singură persoană, potrivit pentru activități care necesită concentrare și interacțiune medie.

Birou personal sau PRIVATE OFFICE – un spațiu de lucru închis pentru o singură persoană, corespunzător pentru activități care sunt confidențiale, și care cer multă concentrare și includ multe întalniri mici.

Birou comun sau SHARED OFFICE – include un spațiu pentru 2 sau 3 persoane, adecvat pentru lucru semi-concentrat și lucru de colaborare în grupuri mici.

Camera pentru echipă sau TEAM ROOM – un spațiu închis pentru 4 – 10 persoane, potrivit pentru lucrul în echipă, care ar putea fi confidențial și necesită adesea comunicare internă.

Cabina de studiu sau STUDY BOOTH – spațiu de lucru închis, pentru o persoană, potrivit pentru activități pe termen scurt care cer concentrare sau confidențialitate.

”Hol de lucru” sau WORK LOUNGE – spațiu de lucru similar cu un loc de odihnă pentru 2-6 persone, corespunzător pentru activități pe termen scurt care cer colaborare și/sau interacțiune spontană. (Anexa 5, Fig 5.1)

Touch Down – un spațiu deschis pentru un singur om, corespunzător activităților de scurtă durată care necesită puțină concentrație și intercțiune scăzută.

Spațiile pentru ședințe/întruniri

Spațiile pentru întâlniri în oficii sunt de obicei folosite în procese interactive, fie acestea conversații rapide sau brainstorming-uri intensive. Sunt 6 tipuri comune de spații pentru întruniri, fiecare susținînd diferite activități.

Sala mică pentru ședințe sau Small Meeting Room – un spațiu pentru întîlniri, pentru 2-4 oameni, potrivit pentru interacțiuni oficiale cât și neofociale.[14]

Sala mare pentru ședințe sau Large Meeting Room – încăpere de întruniri pentru 5-12 persoane, corespunzător pentru interacțiuni formale. (Anexa 5, Fig. 5.2)

Spațiu mic pentru întîlniri sau Small Meeting Space – un spațiu deschis sau semi-deschis pentru 2-4 persoane, potrivit pentru interacțiuni neoficiale, scurte.

Spațiu mare pentru întîlniri sau Large Meeting Space – spațiu deschis sau semi-deschis pentru 5-12 persoane, corespunzător pentru interacțiuni informale de scurtă durată.

Brainstorm room – un spațiu închis pentru 5-12 oameni potrivit pentru sesiuni de brainstorm-ing și ateliere.

Punctul de întîlniri sau Meeting Point – un punct de îtîlnire deschis, pentru 2-4 persoane potrivit pentru ad-hoc-uri și ședințe neoficiale.

Spațiile auxiliare

Spațiile auxiliare într-un oficiu sunt de obicei folosite pentru activități secundare cum ar fi depozitarea, perfectarea documentelor sau luarea unei pauze. Există 12 tipuri generale de spații auxiliare, fiecare sprijinind diferite activități.

Arhiva – un loc deschis sau închis pentru depozitarea documentelor utilizate frecvent.

Depozitul – o încapere deschisă sau închisă pentru păstrarea rechizitelor de birou folosite de obicei.

Zona de imprimare și copiere – un spațiu auxiliar deschis sau închis cu utilaje ce facilitează imprimarea, scanarea și copierea.

Poșta – un loc semi-închis unde angajații pot ridica sau expedia corespondența lor personală.

Cafiteria – un spațiu deschis sau închis unde oamenii pot lua o cafea, ceai sau alte bauturi și gustări.

Zona de odihnă – un spațiu semi-deschis sau închis unde angajații se pot recrea de la activitățile lor.

Vestiarul – un loc deschis sau semi-deschis în care angajații își pot depozita lucrurile personale.

Camera pentru fumători – un spațiu închis unde angajații pot fuma.

Bbiblioteca – o încapere închisă sau semi-deschisă unde se pot citi cărți, reviste și ziare.

Sala de jocuri – un spațiu închis unde angajații pot juca diverse jocuri (de exemplu: jocuri video, piscină, darts)

Sala de așteptare – un spațiu închis sau semi-închis, unde vizitatorii sunt primiți și își pot aștepta programarea.(Anexa 4, Fig. 4.2) [14]

Zona de circulație – spațiul care este necesar pentru a te deplasa pe toate holurile și coridoarele care unesc diferite încăperi.

Ergonomia oficiului

Ergonomia este știința care ne dă răspunsuri fondate di punct de vedere științific, la întrebări cum ar fi:

Ce formă și ce dimensiune trebuie să aibă mibila și celelalte obiecte din interior?

Cum și la ce distanță trebuie aranjate obiectele din interior, astfel încît omul să se simtă confortabil și să poată executa diferite activități (să lucreze, să mănînce, să doarmă, să gătească)?

Într-un proiect de design interior, principiile ergonomice se reflectă cu preponderență în planul mobilat, dar ca să-l putem întocmi corect, mai întîi de toate trebuie să studiem și să analizăm specificul activităților pe care le fac clienții zi de zi. Acest lucru este necesar pentru a înțelege care locuri sunt mai solicitate, care mai puțin, iar în baza acestor date se face calculul parametrilor necesari pentru a crea un spațiu optimal. Pentru aceasta ne vine în ajutor o asemenea disciplină ca antropometria, care se ocupă de studierea dimensiunilor ale corpului uman și a părților lui. Pentru proiectare se folosesc datele medii, dar e necesar să înțelegem că nu toți oamenii se vor încadra în limita acestor cifre, din cauza înălțimii sau a volumului pe care îl au, acest fapt determină dacă este nevoie sau nu să facem măsurări adăugătoare sau nu. Puțin mai jos voi aduce date exacte.[3]

Ergonomia locului de muncă.

Locului de muncă i se atribuie acea parte din suprafața în care omul preponderent efectuează anuminte însărcinări și în care își petrece o mare parte din timpul de lucru.

Locul de muncă – este cea mai mică unitate integră de producție, în componența căreia intră trei elemente de bază: obiectul, mijlocul și subiectul activității, muncii.

Locul de muncă include atît mijloace de bază cît și mijloace intermediare: administrația, mijloacele de vizualizare a informației și utilaje auxiliare.

Specificul organizării locului de lucru, depinde de caracterul activităților pe care trebuie să le efectueze angajatul.[3]

Doar cu entuziasmul poți să avansezi destul de mult, dar să menții un randament și eficiență înaltă de muncă de la o zi la alta, stînd într-un fotoliu/scaun incomod, e destul de problematic. Angajații oficiilor obosesc nu din motivul că își petrec o mare parte din timp la locul de muncă, ci din cauza obiectelor de interior selectate incorect, neținînduse cont de fiziologia umană.

Ergonomia oficiului este mai întăi de toate, un spațiu corect organizat, un interior bine gîndit și o mobilă confortabilă. Este combinația dintre entuziasmul de lucru și a atmosfera luminoasă și pozitivă, care stimulează durabilitatea firească a tonusului angajaților, un aport considerabil a aptitudinelor de lucru și o abordare artistică a lucrului. De asta depinde dezvoltarea firmei și înflorirea economică. Cu atît mai mult, dacă acest rezultat poate fi atins cu ajutorul unor modoficari nesențiale în alegerea și amenajarea mobilierului. Desigur eforturile depuse pentru a crea un asemenea interior, sunt considerabile, dar și investițiile în acest domeniu se răscumpără însutit.

Pentru a crea un birou cu adevărat confortabil pentru fiecare angajat, este necesar să se țină cont de detaliile cele mai mici, începînd cu culoarea pereților și finisînd cu temperatura aerului. La cromatica interiorului mă voi referi mai detaliat în capitolul III, dar ce este important de reținut că aceasta influențează foarte mult starea de spirit a lucrătorilor. E necesar să fie planificată o utilizare optimală a ustensilelor, accesoriilor și a mobilierulu de oficiu confortabil etc. Experții în elaborarea spațiului ergonomic susțin că o mică modificare, ca ridicarea unor pereți despărțitori care împart spațiul în anumite zone, este capabilă să mărească pructivitatea muncii. Nu în ultimul rînd contează amplasarea meselor, eficacitatea luminii, înălțimea mobilei, suprafața anumitor încăperi separate.

Temperatura aerului are și ea o importanță majoră. Profesorul de ergonomie, Alan Hedge, de la Universitatea din Cornell, a studiat condițiile de lucru în nouă birouri, din clădirea companiei Insurance Office of America din orașul Orlando. Senzorii înregistrau la fiecare 15 minute schimbările de temperatură în încăperi, iar cercetătorii înregistrau viteza cu care tapau angajații și numărul de greșeli pe care le făceau în acest timp. S-a constat un lucru foarte interesant, la temperatura de 250 C, procentajul greșelilor făcute constituia 10%, însă cum temperatura scădea pînă la 200 C, viteza de tapare scădea de două ori , iar procentul de greșeli făcute se ridica la 25%. Deci atît temperatura cît și umiditatea aerului în oficiu, influențează considerabil asupra randamentului de lucru a angajaților. În concluzie se poate spune, că fără un sistem calitativ de climatizare, nu putem să ne așteptăm la o productivitate constantă din partea angajaților. Un flux continuu de aer proaspăt și curat, un regim termic confortabil pe parcursul întregului an, nu sunt doar niște nunțe neimportante, ci condiții indispensabile.[18]

Din ”Neufert. Manualul arhitectului. Elemente de proiectare și costrucție” am selectat cîteva norme de proiectare și dimensionare a interiorului și a mobilierului din interior. Spațiul mediu necesar după Dr. Rosenkranz:

Pentru un angajat este de 4 – 6 metri pătrați.

Spațiul mediu ncesar după ”locul de muncă colectiv pentru simplificarea administrației”:

pentru un angajat este de 7-12 mp.

Necesarul de loc după Arbeitsstatten-Verordnung (reglementări privind locul de muncă):

spațiul de lucru este minim 8 mp suprafață de bază;

suprafața liberă de mișcare pentru fiecare angajat 1,5 mp, dar minim 1 m lățime.

După cercetările americane (Con. Life Ins.) suprafețele de bază inclusiv suprafețele de utilizre a mijloacelor de lucru auxiliare (suprafața de bază + zona înconjurătoare de 50 cm = suprafața de utilizare a mijloacelor auxiliare) sînt:

angajat la birou – 4,46 m2;

secretară – 6,70 m2;

șef de secție – 9,30 m2;

director – 13,40 m2;

al doilea vicepreședinte – 18,54 m2;

primul vicepreședinte – 27,89 m2.

Din necesarul de spațiu pentru locul pe scaun și în picioare rezultă distanțele minime între mesele individuale sunt de 1m în cazul în care lucrătorii stau cu spatele unul la celălalt, și de min 75cm în cazul în care mesele sunt dispuse în șir (ca la școală), iqar în cazul meselor în formă de U, distanța minimă poate fi și de 55 cm, la aceste distanțe se mai adaugă minim 5 cm în cazul în care mesele sunt amplasate în imediata apropiere a peretelui. La ferestre trebuie să existe un spațiu față de rîndul caloriferelor care la o lățime de 55 cm poate servi și ca spațiu de trecere.

Cum am spus și mai sus, atunci cînd este vorba despre amenajarea locului de lucru, prima regulă pe care trebuie s-o reținem este că, cele mai des utilizate mijloace de lucru trbuie să fie amplasate în zonele preferențiale ale cîmpului vizual.

În aspectul ce ține de mobilier, poziția corectă de lucru este definită: brațul superior și antebrațul la un unghi de 90o, coapsa și gamba la un unghi de 90o. Pentru a permite o poziție corectă de lucru persoanelor cu dimensiuni diferite ale corpului, e necesar ca dimensiunile scaunelor și a birourilor să fie reglabile. Există două posibilități identice din punct de vedere ergonomic:

locul de lucru de tip 1, biroul cu înălțimea variabilă 60 – 78 cm și scaunul cu înălțimea variabilă de 42 – 54 cm;

loc de lucru de tipul 2 și de tipul 3 cu înălțimea fixă de 72 cm, scaunul cu înălțimea variabilă 42 – 50 cm, și suport pentru picioare cu înălțimea variabilă 0 – 15 cm. Se meenționează că se va acorda o atenție aparte asigurării unei libertăți suficiente ale picioarelor.[2]

Toate obiectele ce dotează zona restrînsă de lucru (tăblia mesei etc.)trebuie să aibă un grad de reflexie de 20 – 50%. Intensitatea iluminării între 300 și 500 lucși. Sursele de lumină nu trebuie să orbească. Corpurile de tip bandă trebuie montate paralel cu ferestrele. Suprafețele înconjurătoare, nelucioase, din îcăpere, este recomandat să aibă următoarele grade de reflexie: tavan cca. 70%, pereți cca. 50%, pereții mobili cca. 20 – 50%.

Direcția privirii spre monitor, trebuie să fie paralelă cu aliniamentul ferestrelor și cu corpurile de iluminat, este de preferință ca monitorul să fie plasat între ele, pe cît este de posibil.

O atenție aparte trebuie acordată condițiilor climaterice și de zgomot. În condițiileîn care într-un oficiu există multe aparate, apare mai degrabă senzația de balast ce se cere răcit, decît a unei nevoi de căldură.[2]

Deci iată cîteva date minime de reper, care ne ajută să proiectăm un plan mobilat:

distanța dintre mobilă și perete sau perete și mobilă – 70 cm;

adîncimea unui scaun este 45 cm;

înălțimea unui scaun – 40 cm;

înălțimea măsuței de cafea – 45 cm;

distanța necesară per persoană pentru luarea mesei este de 50 cm în lățime și 30 cm în adîncime;

adîncimea dulapurilor – 40 cm;

lățimea ușii dintre spațiile sociale este de 80 cm, iar dintre spațiile auxiliare (grup tehnico-sanitar, debara, depozit) este de 60 cm;

distanța necesară pentru odihnă în poziție șezînd, pentru un singur om este de 48 cm în adîncime și 50 cm în lățime;

distanța dintre canapele și/sau fotolii orientate cu fața unul spre celălalt – 110 cm;

locul pentru picioare în poziție șezînd – 40 cm.

Evident această listă nu este nici pe departe completă. Ergonomia spațiului interior este o disciplină destul de meticuloasă. Pentru a face cunoțință mai amplă cu acest domeniu este necesar să studiem o mulțime de cărți și articole.

În concluzie pot zice că, cele mai neînsemnate lucruri de fapt sunt foarte importante în proiectarea unui interior și mai ales a unui birou, sau chiar a unei clădiri de birouri, în care activează un număr mare de angajați, și unde trebuie să ținem cont de particularitățile activităților fiecăruia dintre ei. Ergonomia este o parte componentă de importanță majoră, atunci cînd tindem să obținem confort maxim.[8]

Concluzie la capitolul 2

Viața oamenilor în mare parte constă din timpul liber pe care îl au și îl pot petrece la propria alegere, pe care îl pot controla și gestiona după propria dorință, și timpul de la serviciu, în care cei mai mulți oameni depind de un sistem, de anumite condiții și de alți oameni. Dacă în mod tradițional ceea ce-i stimulează pe oameni să meargă la serviciu este salariul, și eventual nevoia de a socializa, în ziua de azi se dorește o motivație superioară a angajaților, implicînd și aspectul psihologic. Angajații nu trebuie să se simtă ca niște obiecte care ajută la funcționarea lanțului de producție. De aceea managementul contemporan implică în acest scop umanizarea locului de muncă.

Confortul fizic fizic, cît și cel psihologic al lucrătorului de rînd este pus pe locul întîi. Deși în spatele acestei schimbări, nu stă decît un interes capitalist al angajatorului, de a utiliza la maxim potențialul angajaților, totuși acest interes nu este decît în folosul angajaților.

În acest capitol se pune un accent major pe importanța dimensiunilor ergonomice în vederea proiectării și planificării unui spațiu care să corespundă cerințelor internaționale. Deducem clar că un oficiu trebuie să fie nu doar funcțional, dar și ergonomic. Este foarte important acest aspect pentru un proiect reușit. În opinia mea anume designul unui oficiu este fuziunea perfectă, între știință și artă, este depășirea barierelor trasate de cultură, mentalitate și materialism.

3. Designul interior al oficiilor din incinta centrului de afaceri

Zonarea funcțională a oficiilor

Interiorul contemporan este orientat în primul rînd spre a oferi confort de lucru angajaților. Managerul își petrece o mare parte din timp stînd așezat, nu va putea lucra efectiv, dacă masa și fotoliu nu corespund particularităților sale antropometrice. Același lucru se referă la polițile cu documente, dulăpioare etc. Astăzi există o mulțime de modalități care ne permit să creem un disign cu adevarat inovativ pentru fiecare loc de lucru, deoarece mobila de birou se modifică ușor, construcțiile modulare ne permit să obținem cu cheltuieli minime efecte maxime. Locul de muncă dese ori se extinde pe verticală: masa se transformă în rafturi cu ajutorul părților mobile, dulapurile înguste pot avea rolul de pereți despărțitori mobili. Dar pentru a crea un oficiu cu adevărat stilat și ultra modern, nu este suficient să avem la îndemînă doar mobilier contemporan. Este necesar să selectăm fiecare detaliu începînd cu culoarea, materialele pentru pardoseală și terminînd cu accesoriile și birotică. Încă la etapa de proiectare apare problema zonării spațiului, luînd în cosiderare condițiile de muncă a fiecărui anganjat, căile principale de circulație ale personalului, particularitățile de interacțiune cu clienții ș.a.m.d.

Psihologii au demonstrat că oficiile spațioase cedează considerabil în comparație cu birourile mici și confortabile. Capacitatea de lucru într-un spațiu limitat crește, iar senzația de siguranță ajută la concentrare. Prezența unui spațiu personal este necesar nu doar viața pesonală, acesta fiind un component necesar petru activitatea de succes în orce domeniu. O zonare reușită a oficiului care ia în considerație necesitățiile fiecarui angajat este cheia catre o productivitate maximă a întregului colectiv. De aceia combinarea acestor două sarcini: asigurarea confortului fiecărui individ și posibilitatea de lucru în echipă, este scopul principal al proiectanților. O variantă destul de acceptabilă și reușită pentru majoritatea încăperilor sunt ”pereții” dipărțitori mobili. Experementînd cu înălțimea și forma lor putem obține rezultare optimale în intervale scurte de timp. Sunt calculate și suprafețiile minime pentru fiecare zonă, de exemplu zona recepției nu poate avea mai puțin de 10 mp, dar trebuie să ținem cont și de numarul de vizitatori care se află în același timp în încăpere. Dacă nu aveam posibilitatea de a asigura metrajul necesar putem improviza o recepție sub formă de tejghea, la intrarea în oficiu.

Zona de conferință se poate combina cu biroul directorului, dar în acest caz e de dorit să împărțim încăperea în două zone (măcar vizual): în zona informală și zona oficială.[18]

Pentru birourile mangerilor este suficientă o suprafață de 10-12 mp. În caz că spațiul este divizat în copartemente individale, se atrage atenția nu doar la suprafața minimă necesară pentru fiecare angajat, dar și la necesitatea de izolare fonică și vizuală.

La zonarea unui birou ne pot ajuta foarte mult compartimentările. Compartimentările dintr-un oficiu de tip open space, pot fi variate: staționare, mobile, închise, integrale și de natură pur formală, servind drept decor sau ca un element adjuvant al interiorului. Acestea se selectează în dependență de circumstanțe, preferințe și particularitățile de lucru al cutare sau cutare colectiv. Frecvent, factorul decisiv, îl are hotărîrea managerului sau interiorul deja existent. Dar cum am spus, un oficiu open space, nu este întotdeauna cea mai optimală soluție. De aceea o popularitate mai mare, totuși, o deține tipul combinat al spațiului. Optimal este să avem un hol spațios, birouri separate pentru administrație, cîteva săli de conferințe, și să amplasăm angajații în spații mai mici, dar comode pentru executarea lucrului.[8]

În capitolu II am descris detaliat fiecare încăpere dintr-un oficiu, acum însă ma voi referi concret la proiectul meu. La etajul selectat de mine vor fi următoarele zone: zona recepției + lobby, zona auxiliară, care va consta din vestiar și depozit, zona sanitară, zona oficiilor, zona administrativă, zona de odihnă și zona de circulare.

Oficiul în stil urban

Oficiul contemporan se deosebește destul de mult de birourile sovietice. Conducătorii tineri se străduie să ievite coridoarele înguste și păreții plictisitori, preferînd spații deschise, luminoase, pline de aer. Chiar și avînd la dispoziție o suprafață mică, este posibil să priectăm un oficiu care stîrnește emoții pozitive și în aceleși timp își păstrează tenta de afaceri.

Planificarea interiorului unui oficiu începe cu: un plan mobilat bine gîndit și rezolvări optimale de culoare și lumină. Majoritatea oficiilor noi reprezintă încăperi spațioase, divizate pe zone cu ajutorul pereților dispărțitori mobili. Acestă metodă de organizre a spațiului nu doar economisește suprafața, dar și lărgește posibilitatea de a coordona lucrul fiecărui manager, scurtează timpul de transmiterea informației, și reprezintă un început democratic în conducere. Este potrivit pentru un colectiv tînăr și activ, și derecționat în luarea rapidă de decizii și implimentarea lor în viață. Cum am menționat anterior așa modalitate de oformare a spațiului se numește open space și este foarte popular atît în America cît și în Europa. Desigur, modalitățile de proectarea interiorului diferă, dar esența rămîne aceiași. De exemplu oficiul american este mult mai practic, în el lipsesc obiectele ne necesare și se respectă foarte strict stilul ales. Oficiile țărilor Europene tot au diferențele lor, care transmit cum nu se poate mai bine mentalitatea națiunii. Francezii preferă interiorul eclectic, care îmbină contemporanul și confortul timpurilor trecute. Dar, ca și italienii aleg compartimentări ușoare și culori aprinse. Nemții se ivedențiază prin pragmatism. Oficiile lor sunt întruchiparea interiorului strict contemporan. Pedantismul și detalierea bine gîndită, sunt deluate cu vegetația plantelor de cameră. Oficiul englez se deosebește prin austeritate și eleganță. Aici își vor găsi loc întotdeauna o bibliotecă bună, tablouri și accesorii plăcute.[15]

Ce reprezintă stilul urban? Stilul urban în interior se distinge prin matriale netradiționale și design caracteristic, care iclude deseori obiecte care sunt de obicei utilizate mai mult într-un sens industrial. Stilul urban vede folosirea metalului galvanizat, a suprafețelor nefinisate, a grinzilor expuse, a pardoselilor din beton și a fațadelor din metal, ca o modalitatea de a crea un aspect modern și boem, distinct. Deseori obiecte întîmplătoare, nefuncționale (în termeni domestici), sunt incluse în interioarele urbane, pentru a crea o atmosferă industrială sau ”de afară”. În interioarele în stil urban, mai luxoase, oricum, aspectul e mult mai sofisticat, moale și strlucitor, cu fixări executate la comandă, cu finisaje sofisticate și soluții inteligente de rezolvare a spațiilor mici, cum ar fi planul deschis ce permite crearea de camere multifuncționale. Aceasta se referă la funcția centrală a interioarelor urbane, de a crea uneori un spațiu într-un mod diferit șu surprinzător. Combinările dintre spațiul de lucru și de locuit, a devenit ceva tradițional în zonele industriale și în centrele orașelor, acestea referinduse de cele mai dese ori la apartamentele-studio. Depozitele renovate se pot caracteriza printr-o pardosea din beton pentru lucrări de artă de proporție, și un balcon utilazat ca spațiu de locuit. Clădiri industriale convetite în clădiri înalte de locuit, apartamente de elită și clădiri cu o destinație mixată, sunt o alte inovații pentru spațiile de locuit urbane, și decît să lupte împotriva acestor caracteristici industriale, stilul urban le îmbrățișează.

Ca o recapitulare, punctez cîteva dintre caracteristicile de bază a stilului Urban în interior:

Folosirea materialelor industriale;

Expunerea elementelor de structură a clădirii;

Obiecte unice și nefuncționale din punct de vedere domestic;

Obiective de creare planurilor deschise (open-spaces);

Întîlnit frecvent în clădirile transformate.[22]

De ce am ales acest stil? Din punctul meu de vedere stilul urban este echilibrul perfect și armonios, între culoare, textură, formă, epoci și clase, permițîndu-ne să folosim lucruri neconvenționale într-un loc convențional. Stilul urban crează o atmosferă plăcută, nonconformistă, dar în acelașoi timp luxoasă. Poate fi ușor redecorat, pentru că spațiile deschise, pe care le-am menționat ca fiin d o caracteristică a acestui stil, ne permit să ne jucăm cu amplasarea mobilierului. De asemeni putem utiliza obiecte reciclate, sau care au avut cîndva o destinație cu totul și cu totul diferită.

Un oficiu proiectat în stilul urban, arată inedit și este un nivel, o viziune nouă pentru țara noastră, deși în occident este folosit pe larg. Părerea mea, fiind subiectivă, este că stilul urban este și un mod econom, rapid și ecologic de a proiecta un interior, pentru că sunt necesare mai puține materiale de finisaj, nu există stricta necesitate de a ascunde ”parțile inestetice” ale construcției, ci dimpotrivă, acestea sunt considerate un semn distinct, ca decor se pot utiliza diferite obiecte vechi și neobișnuite pentru un interior.

3.3 Amenajarea oficiului

1. Elemente de finisaj

Lucrările de finisaj au un rol constructiv, funcțional, decorativ și egienico-sanitar și se execută, în general, după ce întreaga clădire (fundații, pereți) și acoperișul au fost terminate. Finisajele cuprind lucrări de pardoseli, tencuieli, placaje, zugrăveli, vopsitorii, tapete, tîmplărie.

Pardoseala este elementul care delimitează clădirea la partea inferioară sau se aplică pe partea superioră a planșeilor. Pardoseala poate avea o structură diferită în cadru aceleiași clădiri, în funcție de scopul tehnologic pe care aceasta trebuie să îl îndeplinească și se deosebesc principalele tipuri:

Suprafețe destinate circulației utilajelor, oamenilor și animalelor;

Suprafețe care acoperă canalele pentru diverse instalații;

Suprafețe de dipozitare.

Astăzi există o gamă variată de pardoseli executate din diferite materiale atît sintetice cît și naturale dintre care am ales pardoselilecare se potrivesc spațiilor de birouri. În continuare voi descrie proprietățiile cîtorva ditre acestea. [19]

Parchetul este un mozaic de formă geometrică, din bucăți mici de lemn, de diferite forme prelucrate și tăiate sub un unghi diferit.

Parchetul laminat este de regulă format din patru straturi: oxid de eluminiu, rumeguș din lemn presat, melamină și folia de protecție.

Parchetul multistratificat este compus în exclusivitate din lemn. De obicei fiind triplustratificat, avînd două straturi de esență din brad și stratul superior fiind din stejar, fag etc.[20]

Mocheta pentru trafic intens

Aceasta se comercializează sub formă de rolă sau dale; avînd în compoziție polipropilenă, poliamidă, lînă sau amestic; de asemenea din punct de vedere estetic acesta poate fi tunsă, buclată, velurată. În funcție de cerințele tehnice aceasta poate fi antistatică, ignifugată, rezistentă la raze ultra violete, fono absorbantă, lavabilă. Destinația mochetei de trafic intens sunt spațiile comerciale, centrele de afaceri, birouri, cinematografe, hoteluri, bănci, restaurante, săli de conferință.

Mocheta personalizată

Prin mocheta personalizată înțelegem crearea și imprimarea unei sigle logo sau a unui model.

Mocheta utilizată pentru procedeul de personalizare este rezistentă la trafic intens, antistatică, ignifugată și este pretabilă la încălzirea prin pardoseală.

Pardoseala PVC

Covorul PVC este o pardoseală caldă, modernă, cu design deosebit și cu o calitate superioară pardoseilor clasice. Este rezistent la intemperii, substanțe chimice, greu inflamabil, poate fi tratat antibacterial și fungic. Utilizat în general în spații industriale, școli, grădinițe, spitale, cabinete medicale, mijloace de trasport, birouri, bucătării, săli de fitnes. În funcție de caracteristici și proprietăți se împarte în două categorii principale: omogen și eterogen. Principala diferență o dă numărul de straturi: covoarele PVC omogene sunt produse într-un singur strat, iar covoarele PVC eterogene sunt multistrat. Covoarele PVC eterogene au un grad mai ridicat de rezistență datorită armaturii de fibră de sticlă care intră în structura materialului în timpul procesului de fabricație, acest lucru oferind o stabilitate demensională cît și o flexibilitate ridicată. De asemenea covoarele PVC din această categorie pot avea un strat suport din spumă poliuretanică care oferă un grad ridicat de confort fonic și termic.

Pardoseala supraînălțată

Pardoseala supraînălțată (flotantă) este potrivită atunci cînd avem necesitatea de a masca diverse instalații sau cabluri, fiind pritre puținele sisteme ce permit accesul la acestea oricînd este nevoie. Fiind un sistem modern și eficient, este recomandată pentru centrele comerciale, săli de sport, teatre, săli de conferință, spitale, centre medicale, hoteluri, depozite, showroom-uri etc. Această pardosea se montează pe baza unui schelet metalic placat cu panouri de lemn, acoperite cu pardoseală PVC, mochetă sau parchet.

Pardoseala epoxidică

Rășinile epoxidice sunt materiale polimerice, bicomponente, care la început se află în stare lichidă, apoi în baza unei reacții chimice acelor două componente, se transformă într-un material solid. Pentru acoperirea/vopsirea pardoselilor solicitate la trafic ușor mediu, greu sau foarte greu: în hale de producție industrială, farmacii, spitale, ateliere, depozite, garaje, parcări, spații comerciale sau expoziționale, aeroporturi, săli de sport, piscine, birouri, magazine etc. Este interzisă: lovirea cu corpuri dure, zgîrierea cu corpuri ascuțite, deplasarea utilajelor care au rotile din metal, spălarea din abundență și repetată cu solvenți organici tari, spălarea sau contactul prelungit cu acizi și baze puternice, contactul direct cu flacăra, curățarea cu jet de aburi.[20]

Pentru proiectul meu am ales pardoseala din parchet pentru amenajarea oficiilor și pardoseala epoxidică pentru hol și recepție. Lemnul oferă un plus de căldură și de confort, ceea ce face ca încăperea să fie mai ospitalieră, iar pardoseala epoxidică este mai rezistentă la uzură.

Tencuieli

Tencuielele sunt elemente de finisaj care se aplica pe suprafața brută a pereților, tavanelor sau altor elemente de construcții, avînd rol estetic, igienic și de protecție împotriva agenților exteriori (intemperii, radiații, etc.) sau interiori (apă și vapori de apă), a gazelor, a focului și a altor agenți și acțiuni chimice și mecanice din mediul ambiant.

Condiții tehnice pentru tencuieli:

Condițiile tehnice impun tencuielelor anumite proprietăți legate de domeniul de aplicare, de cerințe de expluatoare etc., și sunt:

Condiții capitale legate de durabilitate, determină menținerea în timp a caracteristicilor fizice, chimice și mecanice ale tencuielelor, avînd învedere condițiile mediul ambiant;

Condițile mecanice – se referă la legătura cu stratul suport și fisurile care pot apărea;

Condiții fizice și igienice de exploatre;

Condiții de ordin arhitectural – estetic;

Condiții economico – organizatorice.

Zugrăveli și vopsitorii

Lucrările de finisaj prin care se aplică pe suprafața elementelor de construcție un strat subțire dintr-o suspensie de pigmenți în apă se numesc zugrăveli. Dacă stratul este alcătuit dintr-o suspensie de ulei sau emulsie, lucrările de finisaj se numesc vopsitorii. Zugrăvelile și vopsitoriile se execută în scopul menținerii stratului suport în condiții de igienă, protejării hidrofuge, ignifuge și anticorozive cît și pentru a crea un aspect decorativ, ele se execută manual sau mecanizat. Văruitul sau spoitul cu var este cea mai simplă zugrăveală și se execută cu lapte de var stins. Zugrăvelile simple cu compoziții pe bază de ulei (pentru a adera mai bine la tencuială) se întrebuințează numai la înterior, pe suprafețe și locuri uscate. Tavanele se execută cu praf de caulin sau alb de zinc. [19]

Pentru finisarea dar și decorul pereților, în afară de tencuieli mai putem apela și la tapete.

Tapetul decorativ are o gamă variată de texturi și culori, oferă o imagine unitară și dinamică a încăperii, mai mult, o personalizează și îi conferă intimitate, deosebind-o de restul încăperilor, acesta fiind un finisaj cu un impact vizual, puternic. Poate fi utilizat pe toți pereții camerei, dar poate arăta la fel de spectaculos chiar dacă este aplicată pe un singur perete, sau pentru evidențierea unei nișe.

Fototapetul personalizat este o alternativă pentru amenajările interioare, în diferite incinte, datorită calității și a rafinamentului acestuia.

Tavanul este un element important în cadrul oricărei clădiri, atît prin utilitate cît și prin aspect. Ca utilitate, tavanul trebuie să susțină corpurile de iluminat și să ofere spațiul necesar pentru elementele sistemului de ventilare, care la rîndul său contribuie la formarea microclimatului propice. Pe de altă parte tavanul trebuie să fie perfect din punct de vedere optic. Acest efect se obține prin intermediul unei finisări de calitate și a iluminării corespunzătoare. Tavanul poate fi un element de design în spațiul interior, sau poate pune în valoare elementele de interes arhitecturale sau estetic.[19]

Plafoane suspendate

Plafoanele suspendate cu structura metalicã de susținere se utilizeazã pentru a reduce înãlțimea liberã a încãperilor sau pentru a ascunde instalațiile montate în golul rãmas. În plus, prin combinarea plafoanelor suspendate cu materiale fonoizolante din fibre se pot obține urmãtoarele îmbunãtãțiri suplimentare :

reducerea costului de încãlzire prin îmbunãtãțirea izolației termice;

îmbunãtãțirea izolației fonice a planșeului existent cu valori de pânã la 8 dB;

scãderea nivelului fonic și reglarea ecoului prin panouri de rigips cu goluri și șlițuri;

creșterea rezistențeu la foc a construcției.

În structura plafonului pot fi integrate fãrã probleme și accesorii existente pe piațã sisteme de iluminat, de ventilație sau de încãlzire.

Plafoane din plãci de ipsos

Gama de tavane din plãci de ipsos au toate calitãțile cerute de arhitectura de interior a unui plafon modern :

pot fi demontate cu rapiditate ;

au greutate redusã ;

sunt rezistente la foc ;

rãspund tuturor condițiilor ecologice ;

au calitãți termoizilante, fonoizolante și fonoabsorbante ;

au un aspect foarte plãcut.

Aaceste tipuri de tavane au o gamã largã de modele cu multiple posibilitãți de combinare și decorare datorate atât dimensiunilor diferite ale plãcilor (60×60 ; 120×60), cât și diferitele tipuri de grile de suspendare pe care pot fi montate (15 mm, 24 mm, aparent, semiaparent sau ascuns).

Plãcile pe plafoane sunt realizate dintr-un amestec ale cãrui principale componente sunt:

gipsul : un produs mineral natural 100%, inert, bun regulator higrometric și incombustibil;

perlitul : rocã de origine vulcanicã, ușoarã și cu foarte bunã capacitate izolatoare, care împreunã cu gipsul, face ca produsul sã fie inert chimic și incombustibil;

fibra de sticlã : introdusã sub forma unei țesãturi constituind armãtura placilor de ipsos pentru sporirea rezistenței la întindere și încovoiere.

Capacitatea de absorbție și rezistența la umezealã

Tavanul ușor din ipsos are o rezistențã la umezealã de 30 zile la 39oC și la o umiditate relativã de 95%. El se poate monta oricând fãrã a aștepta sã se usuce construcția. Proprietãțile și compoziția produselor le fac un excellent regulator de umiditate, menținând un echilibru în atmosferã. Umiditatea mediului nu influențeazã consistența plãcilor, dimensiunea, planeitatea acestora rãmânând neschimbate.

Rezistența la foc

Materialele din care sunt alcãtuite plafoanele îndeplinesc condițiile de rezistențã la foc, fiind neinflamabile, nu produc flacãrã, fum sau gaze toxice. În urma încercãrilor efectuate dupã s-au obținut urmãtoarele rezultate :

15 minute – împotriva focului;

30 minute – barierã împotriva flãcãrilor;

2 ore – rezistențã la foc.

Fonoabsorbția

Plãcile de ipsos fonoabsorbante au un grad înalt de fonoabsorbție fãcând spațiile mai confortabile, limitând pãtrunderea zgomotelor din exterior.

Reflexia luminii

Tavanele ușoare din ipsos oferã atât modele cu un înalt grad de reflexie (Apollo, Capri, Micro) ideale pentru birouri, muzee, spitale cât și pentru modelele care sunt neutre din punct de vedere akl distribuției luminii și care reacționeazã perfect în zonele unde controlul luminii este dorit (Open, Trainer, Moon).[]

Plafoanele suspendate cu structura de susținere din metal

Pentru montarea plafoanelor false este necesar panotajul – panourile de construcție de format cu grosimea de 12,5 mm.

Fixarea panourilor

Se realizeazã cu șuruburi rapide RIGIPS de 25 mm.

Structura de susținere

Este profilul de plafon RIGIPS CD ca profil de bazã și portant.

Prinderea sistemelor de suspendare de planșee masive. Mai întâi se traseazã pe pereții adiacenți înãlțimea plafonului suspendat, dupã care se traseazã poziția sistemelor de suspendare care se prind de planșeul existent cu dibluri și șuruburi.

Prelucrarea rosturilor

Prelucrarea rosturilor reprezintã lucrarea finalã care încununeazã tehnologia de montaj a sistemelor RIGIPS. Aceastã operațiune are un rol important și influențeazã în mare mãsurã calitatea esteticã a lucrului fãcut. Cu sistemul de rosturi VARIO conceput de RIGIPS, rosturile pot fi prelucrate cu sau fãrã bara de protecție.

Sistemul de rosturi VARIO fãrã bandã de protecție

Rosturile se umplu cu pasta VARIO. Dupã 30 minute, surplusul de pastã se îndepãrteazã și se efectueazã chituirea planã cu pasta VARIO sau pasta de finisare VARIO. Dacã este necesar, rosturile astfel finisate se pot șlefui.

Sistemul de rosturi VARIO cu bandã de protecție

Rosturile se umplu cu chit de șpaclu VARIO. Benzile de protecție RIGIPS din fibrã de sticlã se îngroapã complet în chitul proaspãt și fãrã a mai adãuga chit se netezesc rosturile. Dupã terminarea timpului de prizã (30 minute) se executã corecțiile. Dupã aceastã operație, dacã este necesar, rosturile pot fi șlefuite.

Un tavan extensibil este un sistem format din două componente de bază: profilul care se instalează pe perimetrul tavanului și membrana extensibilă, care se întinde și se clipsează în profil. Tavanul extensibil este confecționat dintr-o membrană fină de PVC, care se întinde pe cadre de orice forme, astefel încît se adaptează oricărui design. Membrana fină din PVC este un material deosebit de fin, dar în același timp foarte puternic și durabil. Aceste tip de tavan are mai multe avantaje:

non-toxic;

rezistent la mucegai;

anti-static;

se montează rapid, fără a se murdări încăperea în care se montează.[]

Mobilierul în oficiu

Istoria mobilierului este una vastă în care putem urmări de-a lungul secolelor, evoluția acestuia de la cele mai primitive forme la construcții complicate și ingenioase. Astăzi avem la dispoziție o gamă largă de mobilier, la prețuri variate și de calitate variată.

Mobilierul dintr-un oficiu trebuie să corespundă normelor ergonomice, pentru a oferi confort maxim angajaților. Careva dintre acestea le-am specificat în capitolul anterior.

Chiar și cel mai mic spațiu de lucru poate fi optimizat din contul alegerii corecte a mobilierului.

Forma și dimensiunile mesei de birou, un scaun confortabil care permite schimbarea poziției cu ușurință, polițe și sertare petru documente, totul necesită un calcul amănuțit și argumentat din punc de vedere ergonomic. Sarcina premordială a ergonomiei este minimizarea incomodităților și predominarea confortului. De aceia fiecare unitate de mobilier, în primul rînd, se analizează anume sub acest aspect. Este puțin cunoscut faptul, că organismul nostru suferă aflînduse într-o poziție statică chiar și într-un interval scurt de timp. Statul pe scaun mai mult de 15 min este nociv, mai ales dacă acest scaun neconfortabil. Un fotoliu de lucru ergonomic trebuie să aibă următorii parametrii, în primul rînd el trebuie să aibă tetieră și suport pentru miîni, care scot încordarea musculară a mușchilor spatelui. Într-al doilea rînd, spătarul trebuie să fie ferm, iar toată construcția trebuie să fie elaborată într-așa un mod, ca să susțină uniform greutatea corpului pe toată suprafața de contact cu șezutul. [8]

Fig.3.1”Scaun ergonomic de birou”

Să trecem la masă. Cea mai ergonomică se consideră masa de lucru de colț de formă curbelinie. Suprafața blatului de lucru a unei mese confortabile trebuie să fie nu mai puțin de un metru patrat.Înălțimea de la pardoseală pînă la blatul de lucru trebuie să fie de 74 cm conform recomandărilor normelor Europene. În ceia ce ține de diferite suporturi pentru păstrarea hîrtiilor, cea mai bună soluție sunt tumbele mobile pe rotile sau polițele. În genere necesarul pentru lucrul de zi cu zi trebuie să se afle la o întindere de mînă, acest lucru fiind menționat și mai sus.[18]

Se întîmplă că unii designeri selectează mobilierul axînduse doar pe criteriul estetic, și poate că în amenajarea unei camere de zi e absolut normal, dar nu și atunci cînd este vorba despre amenajarea unui oficiu. Cum am menționat anterior, mobilierul dintr-un oficiu are mare influență asupra productivității muncii și de ce nu asupra sănătății angajatului de rînd. În acest caz designerul trebuie să aleagă soluția optimală car îmbină funcționalitatea cu esteticul.

Însă putem să facem abstracție de rigori, atunci cînd ajungem la amenajarea recepției (și aici fac referință la zona de așteptare propriuzisă), la zona informală din oficiul directorului/managerului, la zona de odihnă. În aceste cazuri ne putem permite mai liber un joc de culoare și stil. Este evident că orice încăpere dintr-un oficiu n-am amenaja-o, confortul pe care ni-l oferă mobila, stă în capul mesei.

Pentru a mă inspira în alegerea mobilei, am vizitat, virtual desigur, expoziția de mobilă Vitra Orgatec 2010. Vitra este o companie de producere a mobilei, cu sediul în Elveția. Este producătorul de mobilă a multor designeri cu renume mondial, acesta fiind un atu important, deoarece mobila produsă de Vitra nu se limitează doar la viziunea unui singur designer.

Corpurile de iluminat în oficiu

Se cunoaște ce efecte benefice are lumina asupra sănătății umane, dar și ce efecte nocive poate avea aceasta dacă este în exces sau dimpotrivă, e prea puțină lumină. Suprailuminarea poate cauza probleme de sănătate ca durerile de cap, surmenajul, anxietatea, stresul, și frica de spații deschise, pe cînd iluminarea insuficientă poate provoca astenia de sezon. Am spus mai sus că un angajat obișnuit își petrece o mare parte a timpului la serviciu, și cînd este vorba de oficiu, nu e suficientă doar o atmosferă plăcută și mai puțin convențională, ci e necesară și o iluminare calitativă. Cea mai bună lumină pentru ochiul uman este cea de zi. Specialiștii sunt convinși, că aceasta este ”cea mai sănătoasă”. Anume de lumina solară depinde dispoziția noastră, starea de spirit și de sănătate și activitatea intelectuală. De aceea una dintre cele mai importante obiective în proiectarea și crearea unui spațiu de oficiu, este de a asigura iluminarea naturală a încăperilor.[16]

La această însărcinare, e bine să ținem cont și să ne conducem de faptul că adîncimea încăperilor separate, nu trebuie să fie mai mare de 6 m. În al doilea rînd, divizările dintre locurile de muncă, trebuie să fie maximal de transparente și ușoare. Edificările masive, scad considerabil iluminarea. E bine de știu că becurile incandescente sunt depășite, o mare popularitate avînd becurile LED, acestea producînd mai multă lumină fiind și mai econome, și continuînd să fie îmbunătățite. Deasemeni LED-urile diminuează încordarea de pe cornee, și preîntîmpină surmenajul sistemului nervos. Astăzi exitsă o tendință de proteja mediul înconjurător, de aceea se caută resurse ecologice și metode alternative în diverse domenii ale vieții, domeniul energetic nefiind o excepție. Companiile mari, dar și cele mai mici, cu sedii multietajate, și cu zeci de oficii în gestiunea sa, tind să economisească la factura pentru curentul electric, dar această economisire să nu fie în detrimentul productivității muncii angajaților. S-ar putea rezolva problema prin proiectarea geamurilor mai mari, dar atunci există posibilitatea că spațiul interior se poate supraîncălzi și va fi necesară o ventilare mai intensă a încăperii, ceea ce va conduce din nou spre un consum excesiv de curent electric. Deci în fața arhitecților și a designer-ilor de interior se pune o sarcină complicată.[10]

În cazul centrului de afaceri pe care l-am ales pentru proiectul meu, fațadele sunt finisate cu sticlă, și voi presupune că arhitectul a prevăzut unghiul de instalare al geamurilor astfel încît lumina solară care pătrunde în interior să nu supraîncălzească încăperea, dar și ca razele ultraviolete să nu dăuneze ochiului. În ceea ce privește iluminatul artificial, soluția cea mai optimă este folosirea sistemelor de iluminare compuse, care îmbină iluminarea directă și dispersată.[6]

Există o teorie întreagă pentru un iluminat bun în interior, dar nu în ultimul rînd sunt importante și corpurile de iluminat de calitate. În alegerea acestora, m-am ghidat de catalogul Philips Professional Led Lighting Catalogue 2012, care vine cu careva sugestii pentru fiecare zonă și/sau spațiu de lucru dintr-un oficiu.

Decorul și cromatica în oficii

Paleta coloristică care o alegem pentru oficiu poate avea un impact dramatic asupra clienților și vizitatorilor. Aceste efecte se petrec la nivel subconștient, creînd fie o percepție bună sau rea despre afacere. Culorile pe care le folosim într-un oficiu trebuie să varieze în concordanță cu tipul de afacere gestionată în acel oficiu. Imaginea clientului tău, este proiectată și judecată în momentul în care se deschide ușa. Alegerea corectă a culorilor din oficiu poate asigura o imagine pozitivă.

Afacerile serioase cum ar fi cea bancară, afcerile juridice și cele de analiză financiară dese ori folosesc culori naturale, cum ar fi creme și bej, combinate cu finisaje din lemn pentru a crea un aspect rafinat și definit, dar aceste culori pot da de asemeni impresia de plictisitor și monoton. Culoarea bleu de notă onestitate, loialitate, înțelepciune, conservativism, securitate și confidență, acestea definind-o ca o culoare potrivită pentru aceste tipuri de afaceri. Verdele este calmant, sugerează securitate, prosperitate și bani, iar verdele întunecat este folosit dese ori de corporații mari pentru a indica bunăstarea și prestigiul. Accesorizînd oficiul cu niște pete de colori complementare, oranj cu bleu sau roșu cu verde, vom echilibra efectul acestor culori.

Puterea culorilor: albastru întunecat, verde întunecat și bordo trasmit un mesaj de control, responsabilitate și confidență clienților acestor corporații mai serioase.

Nu toate afcerile vor beneficia utilizînd culori care sunt bune pentru afacerile corporative. În alte oficii este necesar să studiezi gradul de seriozitate a afacerii și să alegi culori potrivite. În general cu cît mai deschise sunt culorile cu atît mai puțin serioasă este afacerea. Este important să alegi culorile care corespund vîrstei clienților, a patrimoniului cultural a sexului și tipului de business pe care îl promovezi.

Culoarea zonei de recepție

Această zonă este de obicei este primul punct de interacțiune a clienților oficiului, de aceia este important să creăm o impresie favorabilă. Clientul trebuie să se simtă bine venit cînd intră pentru prima dată în oficiu, deci un oranj moale așa ca persicul ar crea un sentiment pozitiv și binevoitor, în timp ce un galben moale ar fi energizant și fericit. Dacă deciziile sunt luate în zona recepției un turcoaz moale va asista în luarea de decizii.

Spațiile comune de birou

În spațiile comune de birouri trebuie să înțelegem mesajele ce le transmit culorile pe care le alegim ca să obținem efectul dorit. Albastru și verdele ar păstra o atmosferă calmă, dar prea mult din aceste culori și productivitatea personalului ar putea scădea. Adăugînd o cantitate mică de roșu, oranj sau galben undeva în spațiu va spori fluxul de energie și va mări productivitatea. Prea mult roșu ar putea provoca agresivitate și furie, prea mult oranj sau persic va crea o atmosferă ce predispune la discuții și socializare, în timp ce prea mult galben ar putea crea anxietate și stres.

Sălile de lectură și de traininguri

Turcoaz este culoarea creativității și a comunicărilor în masă, de la tonuri deschise pînă la cele medii, este potrivit pentru pereții din sălile de training. Acestă culoare ajută la calmarea nervilor/emoțiilor acelor care vorbesc în public și este o culoare bună pentru redare. Niște accente galbene în fața participanților la training, sau pe perete, sau în spatele tăblii, îi va ajuta să rețină informația de la training.[13]

Este cunoscut faptul că culorile deschise vizual maresc spațiul, iar culorile închise îl micșorează, pentru un plus de confort nu este suficient să avem doar mobielier confortabil pentru fiecare angajat, este important ca gama coloristică să fie aleasă corect, să scadă stresul emoțional, să ridice capacitatea de lucru și să contribuie la concentrare. Există o regulă că culorile aprinse și intense folosote în cantitate mare irită și obosesc. Printre ele destul de agresivă se consideră culoarea roșie. Culorile violet și albastru au efect depresiv. Oranjul aprins și rozov plictisesc ochiul destul de repede și la un moment dat încep să deranjeze. E de dorit ca culoarea pereților să fie neutră și sucient de deschisă. Atît gama rece cît și gama caldă sunt o soluție reușită. Gama caldă tonizează și cresc capacitatea lucrativă, iar gama rece ajută la concentrare.

Nuanțele de gri și bej crează o atmosferă de lucru destul de liniștită și ajută la mobilizare angajaților, dar necesită cîteva accente mai aprinse. Fară petele de culoare contrastante încăperea ar arăta prea plictisitoare și monotonă.

Culoarea galbenă are efect benefic asupra activității intelectuale, oferind o senzație de ușurință, claritatea a gîndirii, și ămbunătățește dispoziția.

Bleu ajută la concentrare și liniștește. Sa observat că în oficiile pereții cărora sunt vopsiți în bleu, conflictele sunt un fenomen foarte rar.

Desigur asupra alegerii culorilor influențează nu doar caracteristicile psihologice ale influienței anumitor tonalități asupra dispoziției omului, dar și alți factori. De exemplu amplasarea ferestrelor în încăperele orientate spre sud după tradiție se folosesc tonuri reci, iar în cele orientate spre nord – tonuri calde. Dar orce regulă are și excepții, dacă reieșim din configurația spațiului putem îmbina cu succes atît culori calde cît și culori reci.[18]

Drept elemente decorative putem foloi cele mai variate motive și obiecte. De exemplu cele mai accesibile sunt plantele de cameră, pe lîngă faptul că acestea îprospătează aspectul încăperii, acestea mai și funcția de a purifica aerul, astfel putem îmbina utilul cu plăcutul. Nemaivorbind de faptul, că există o mulțime de specii, de forme, culori și dimensiuni diferite. Și să nu uităm de ghiveciul în care sunt plantate, acesta la rîndul său poate fi foarte spectaculos.

Acvariile sunt de asemeni, un element de decor deosebit. Dimensiunile acvariilor variază, și acestea pot fi montate în pardosea sau pereți (Fig. 3.2) , oferind o priveliște absolut spectaculoasă. Desigur acestea sunt mai greu de întreținut și deservirea, cît și achiziționarea lor nu este foarte accesibilă din punct de vedere financiar. Dar pe lîngă faptul că sunt foarte frumoase, acvariile au și efect calmant asupra sistemului nervos.

Fig.3.2 Acvariu incastrabil

Panourile și coloanele cu bule de aer, sau cu jet de apă, de tipul efectului de cascadă, pot fi de diferite dimensiuni și culori. Aceste vor reda o notă aparte de individualitate, și la fel ca și acvariile au un efect terapeutic. Mai ales în spațiul de birou, unde munca poate fi deseori foarte solicitantă și stresantă, aceste sunt chiar binevenite.

Fig. 3.3 Panou cu bule de aer

Desenele cu efect 3D pot da viață încăperilor. Aceste pot fi aplicate pe perete, tavan sau pardoseală, creînd efectul unei alte dimensiuni. O iluzie optică care ne transpune în altă realitate.

Cele mai comune decorațiuni sunt tablourile, sculpturile, fotografiile, vazele de diferite forme, dimensiuni și aparținînd diferitor curente.

În general unele susrse de informații spun că în decorul oficiilor, nu se folosesc accesorii în exces, deoarece necătînd la faptul că tindem să cream o atmosferă cît mai familiară și informală, totuși spațiul pentru oficii este valorificat prin alte mijloace.

Concluzie la capitolul 3

În ziua de azi, interiorul unui oficiu tinde să ajungă la statul de ”operă de arta”, după părerea mea. Vedem atîtea exemple, în occident desigur, de oficii absolut spectauloase, după stilul, tematica și decorul abordat. Confortul psihologic al angajatului stă la baza proiectării. Se depune efort maxim pentru a crea o atmosferă lucrativă stimulatoare, se ia în calcul și destinderea fizică a angajaților.

În principiu etapele proiectării unui oficiu nu se deosebesc de proiectarea oricărui alt interior, doar că sarcina designerului e cu totul diferită, de a proiecta nu doar un interior funcțional, ergonomic, dar și estetic, confortabil și în același moment să fie clar că este un spațiu unde oamenii efectueaza anumite activități intelectuale. Există o multitudine de repere după care trebuie să ne conducem pentru a reuși să proiectăm un spațiu de birou cu adevărat estetic. Toate punctele enumărate în capitolul trei, sunt în egală măsură importante. Putem avea un oficiu ergonomic cu o cromatică nepotrivită și invers, nu are niciu-un sens dacă culorile sunt potrivite și combinate corect, dacă ergonomia lipsește cu desăvîrșire. Pot spune că fiecare element al proiectării este important și indispensabil pentru a obține un rezultat desăvîrșit. Un oficiu trebuie să combine armonios soluțiile practice cu cele estetice, adică elementele de finisaj, nu sunt doar niște materiale care maschează ceva inestetic, ci trebuie să aibă anumite proprietăți, necesare și utile în spațiul de birou. Culorile nu sunt alese la întîmplare, doar ca să obținem un efect de ”neobișnuit”, acestea au o legătură directă cu volumetria spațiului, cu tipul activității și vîrsta medie a angajaților. Lumina nu este un simplu bec atîrnat la întîmplare, doar pentru că se privește frumos, acesta trebuie amplasat unde este necesar ochiului. Mobilierul este foarte important și nu poate fi nicidecum selectat după criteriul ”a fost proiectat de designerul X, care e foarte renumit”, acesta trebuie sa fie ergonomic. Stilul, decorul, absolut totul trebuie să coexiste în echilibru, de aceea am descris mai multe tipuri de finisaje, chiar incluzînd și momente tehnice de fixare sau asamblare, pentru că toate astea mă ajută sa-mi creez o imagine mai clară despre alegerea pe care trebuie s-o fac.

Concluzii finale

Un centru de afaceri nu este altceva decît o clădire de birouri, care reprezintă un organizm arhitectural complex, care trebuie să corespundă unui număr mare de cerințe, avînd și un statut deosebit, luînd configurații din cele mai neobișnuite, cîndva imperceptibile. Cum este cotat și cît de prestigioas este un centru de afaceri, depinde de utilizarea tehnicilor și a materialelor folosite la construcția acestuia, de locul în care se află, de încadrarea în arhitectura specifică acelui loc, de siguranța clădirii. Așa cum a evoluat clădirea de birorouri din punct de vedere arhitectural așa a mers înainte și din punct de vedere al designului de interior. Aceste două ramuri ale artei de fapt mergînd într-un pas, și dacă arhitectura unei clădiri este fața și scheletul ei, atunci designul de interior este personalitatea clădirii, desigur păstrînd același ritm, folosind același modul, repetînd aceleași motive. Această tendință are menirea de a aduce într-o armonie perfectă exteriroul și interiorul.

Un oficiu poate avea diferite dimensiuni, dar cerințele rămîn aceleași și pentru suprafețe extinse și pentru minimul necesar unui lucrător. Din experiența mea pot zice că atunci cînd proiectezi un oficiu, trebuie să ai la îndemînă nu doar imaginația și simțul estetic, dar și manualul de ergonomie și în completare și normativele de proiectare. Deasemeni trebuie să ai răbdarea de a explora piața și de a căuta soluția cea mai bună cînd vine vorba de materialele folosite la finisare. Mobilierul și alegerea lui, devine de asemeni ceva care provoacă, mai ales în situația cînd ești limitat din punct de vedere a bugetului. Proiectul meu este unul concept, deci am putut să-mi imaginez și să-mi punctez orice destinație a oficiului, cu un buget nelimitat și am putut să fac abstracție de doleanțele clientului, ceea ce este mult mai ușor în comparație cu un proiect real, în care lucrezi cu oameni reali. Studiind diferite surse am aflat multe lucruri noi, despre cum se amenajează un interior de oficiu astfel încît să cuprindă criteriul: funcțional, ergonomic și estetic. Toate etapele proiectării sunt într-un fel sau altul dificile, pentru că uneori se deviază foarte mult de la conceptul inițial, dar asta nu e decît un exercițiu de gîndire care pune noi limite ce se cer depășite.

Un centru de afaceri, și în particular spațiile de birouri (oficii) mi se pare mult mai matematice și mai ”calculate” decît alte construcții, atît din punct de vedere arhitectural, cît și din punct de vedere al designului de interior. Se proiectează multe spații pe care trebuie să le unești între ele cu un concept unic, iar conceptul cum am descris mai cu seamă în capitolul trei, are multe componente, culoare, decor, funcționalitate, ergonomie, stil, lumină.

Oficiul este locul unde mulți oameni își petrec o parte uriașă din timp, de aceea scopul principal, în proiectarea unui asemenea spațiu, eu îl văd ca fiind infiltrarea confortului la cote maxime, combinat cu tehnologii moderne, ceva ce să ducă la distrugerea șablonului de oficiu de acum 50 de ani, care din păcate încă mai persistă și acum în Republica Moldova.

Am ales această temă pentru proiect, deoarece mi se pare ca ceva care cere mai multe resurse pentru a fi realizată, pentru că în societatea noastră oficiul va fi descris la fel de 90% dinte oameni, în mare parte ca o masă de birou, un computer, un scaun de la care te doare spatele spre sfîrșitul zilei, o groaza de hîrtii, rechizite de birou și culori pale. Fiind foarte inspirată de modelul european și cel american cred că am reușit să contrazic multe din opiniile sceptice și să creez un tipaj interior care va deveni treptat, în viitorul apropiat, tot mai frecvent întîlnit și în țara noastră.

CĂRȚI

Anca Sandu Tomașevschi, ”Clădiri de birouri” 2006

2. Peter Neufert, Cornelius Neufert, Ludwig Neff, Corinna Franken, ”Neufert. Manualul arhitectului” ediția a 37-a

3. O. С. Шлиль ”Основы эргономики в дизайне среды”, 2010

.

Alte surse

4. Guideline ”Office Acommodation Workspace and Fitout Standards”, 2012

5. Normativ în construcții. Clădiri civile. Norme de proiectare NCM C.01.04-2005

6. Philips Professional LED Lighting Catalogue, 2012

AUTOREFERATE, TEZE

7. ”Clasificarea construcțiilor” 2012

8. Ionel Enache ”Organizarea ergonomică a muncii de birou”

9. ”Teoria și metodologia designului”

10. Secrieru V. ”Iluminatul”, Universitatea Tehnică din Moldova

11. ”Aрхитектура многофункциональных бизнес-центров”, Санкт-Петерсбург, 2013

REFERINȚE LA DOCUMENTE ELECTRONICE

12. http://www.bomacanada.ca/docs/building_classification14ang.pdf

13. http://www.empower-yourself-with-color-psychology.com/office-colors.html

14. http://en.wikipedia.org/wiki/Office

15. http://en.wikipedia.org/wiki/Office_space_planning

16. http://en.wikipedia.org/wiki/Over-illumination

18. http://nikan-stroy.ru/spravochniki/ergonomika-ofisa/

19. http://ro.wikipedia.org/wiki/Construc%C8%9Bii

20. http://www.infopardoseli.ro/products/view/comercializam-si-montam-toate-tipurile-de-pardoseli-calde

21. http://www.kr-pro.ru/arenda/business_center_infrastructure/

22.http://www.onlinedesignteacher.com/interior_design/interior_design_styles.html#.VVmBnvntmkp

ANEXE

LA PROIECTUL DE LICENȚĂ

CENTRUL DE AFACERI

Anexa 1

Fig. 1.3 Ernst & Young, World square, Sydney

Fig. 1.1 PwC in Cairo, Egypt

Fig. 1.2 Deloitte building, Bedapest

Fig. 1.4 KPMG, European Headquarters

Anexa 2

Fig. 2.1 World Trade Center, New York

Anexa 3

Fig. 3.1 Global Business Center, Chișinău

Fig. 3.2. Skytower, Chișinău

Anexa 4

Fig. 4.1 Recepție. Microsoft Headquarters in Vienna designed by Innocad

Fig. 4.2 Lobby. Microsoft Headquarters in Vienna designed by Innocad

Anexa 5

Fig. 5.1 Work lounge. Microsoft’s Building 4 în Redmond Campus

Fig. 5.2 Sala de conferințe. Microsoft’s Building 4 în Redmond Campus

CĂRȚI

Anca Sandu Tomașevschi, ”Clădiri de birouri” 2006

2. Peter Neufert, Cornelius Neufert, Ludwig Neff, Corinna Franken, ”Neufert. Manualul arhitectului” ediția a 37-a

3. O. С. Шлиль ”Основы эргономики в дизайне среды”, 2010

.

Alte surse

4. Guideline ”Office Acommodation Workspace and Fitout Standards”, 2012

5. Normativ în construcții. Clădiri civile. Norme de proiectare NCM C.01.04-2005

6. Philips Professional LED Lighting Catalogue, 2012

AUTOREFERATE, TEZE

7. ”Clasificarea construcțiilor” 2012

8. Ionel Enache ”Organizarea ergonomică a muncii de birou”

9. ”Teoria și metodologia designului”

10. Secrieru V. ”Iluminatul”, Universitatea Tehnică din Moldova

11. ”Aрхитектура многофункциональных бизнес-центров”, Санкт-Петерсбург, 2013

REFERINȚE LA DOCUMENTE ELECTRONICE

12. http://www.bomacanada.ca/docs/building_classification14ang.pdf

13. http://www.empower-yourself-with-color-psychology.com/office-colors.html

14. http://en.wikipedia.org/wiki/Office

15. http://en.wikipedia.org/wiki/Office_space_planning

16. http://en.wikipedia.org/wiki/Over-illumination

18. http://nikan-stroy.ru/spravochniki/ergonomika-ofisa/

19. http://ro.wikipedia.org/wiki/Construc%C8%9Bii

20. http://www.infopardoseli.ro/products/view/comercializam-si-montam-toate-tipurile-de-pardoseli-calde

21. http://www.kr-pro.ru/arenda/business_center_infrastructure/

22.http://www.onlinedesignteacher.com/interior_design/interior_design_styles.html#.VVmBnvntmkp

ANEXE

LA PROIECTUL DE LICENȚĂ

CENTRUL DE AFACERI

Anexa 1

Fig. 1.3 Ernst & Young, World square, Sydney

Fig. 1.1 PwC in Cairo, Egypt

Fig. 1.2 Deloitte building, Bedapest

Fig. 1.4 KPMG, European Headquarters

Anexa 2

Fig. 2.1 World Trade Center, New York

Anexa 3

Fig. 3.1 Global Business Center, Chișinău

Fig. 3.2. Skytower, Chișinău

Anexa 4

Fig. 4.1 Recepție. Microsoft Headquarters in Vienna designed by Innocad

Fig. 4.2 Lobby. Microsoft Headquarters in Vienna designed by Innocad

Anexa 5

Fig. 5.1 Work lounge. Microsoft’s Building 4 în Redmond Campus

Fig. 5.2 Sala de conferințe. Microsoft’s Building 4 în Redmond Campus