Centrale Autonome DE Încălzire

CUPRINS

INTRODUCERE 4

1. CENTRALE AUTONOME DE ÎNCĂLZIRE 5

1.1. Centrale autonome de încălzire cu camere de ardere închise/deschise 5

1.2. Centrale autonome de încălzire cu cameră de ardere închisă și deschisă cu boilere de productivitatea înaltă a sistemului de alimentare cu apă caldă 16

1.3. Сentrale autonome de încălzire cu condensare 18

1.4. Conectarea centralelor autonome de încălzire 22

2. BAZA LEGISLATIVĂ NAȚIONALĂ ÎN DOMENIUL UTILIZĂRII CENTRALELOR AUTONOME DE ÎNCĂLZIRE ȘI FURNIZĂRII GAZELOR NATURALE 25

2.1. Baza legislativă națională cu privire la prestarea și furnizarea gazelor naturale 25

2.2. Baza legislativă și normativă în domeniul utilizării centralelor autonome de încălzire 31

3. TRANZITAREA, FURNIZAREA ȘI DISTRIBUȚIA GAZELOR NATURALE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA 44

3.1. Sistemul de conducte de gaze a orașelor și localităților 44

3.2. Sistemul de alimentare cu gaze în Republica Moldova 46

4. COMPOZIȚIA ȘI PROCESUL DE ARDERE A GAZELOR NATURALE 51

4.1. Compoziția gazelor naturale 51

4.2. Procesul de ardere a gazelor naturale 54

4.3. Specificul gazelor naturale 57

4.4. Umiditatea și cristalo-hidrații gazelor 58

5. EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI A CENTRALELOR AUTONOME DE ÎNCĂLZIRE 60

5.1. Date preliminare 60

5.2. Estimarea impactului de mediu a unei centrale autonome de încălzire 61

5.3. Estimarea impactului de mediu al centralelor autonome de încălzire în or. Chișinău 66

CONCLUZII 77

BIBLIOGRAFIE 79

ANEXA 1. Forma de prezentare a certificatului de conformitate 81

ANEXA 2. Schema de tranzitare a gazelor pe teritoriul Republicii Moldova 84

Capitolul I

Echilibru și analiza financiară

Noțiuni generale privind echilibrul financiar

Echilibrul financiar privit ca parte componentă a echilibrului economic are o formă distinctă de exprimare datorită existenței obiectivelor finanțelor, a manifestării funcției banilor, instituțiilor financiare, bancare în perioada tranzacției de la economia de piață. La nivelul întreprinderilor acest echilibru se sprijină pe relațiile economice caracteristice economiei de piață, care prin forme, metode și tehnici specifice participă la formarea și repartizarea fondurilor bănești la dispoziția agenților economici în scopul realizării procesului economic. Fiecare agent economic în funcție de profilul și genul de activitate își proiectează propriul echilibru financiar, ținînd cont de veniturile și cheltuielile sale. Veniturile au drept sursă incasările din vînzările producției, din executarea lucrărilor și prestarea serviciilor, din comercializarea producției prin propria rețea de desfacere. Cheltuielile sunt ocazionate de procurarea materiei prime și materialelor, de realizarea produselor, de vinderea serviciilor prin propria rețea la care se adaugă și cheltuielile de circulație.

În condițiile desfășurării activității agentului economic pe baza principiilor eficienței și a rentabilității între venituri și cheltuieli se constituie o diferență, alcătuită din profit, TVA și alte forme de venit net. În același timp pe seama profitului, a amortizării, a creditelor și a altor sume, întreprinderea își constituie o serie de fonduri privind dezvoltarea, creșterea producției, cercetarea, acoperirea unor nevoi sociale, culturale, sportive, ș.a.

Eficiența și rentabilitatea ca trăsături definitorii ale economiei și autonomiei financiare angajează agentul economic în direcția realizării unor premise din activitatea economică desfășurată mai mari decît cheltuielile. Diferența respectivă este beneficiul care poate fi utilizat pentru dezvoltarea proprie, cointeresarea agentului economic.

În același timp echilibrul financiar solicită întreprinderii să-și desfășoare activitatea la un asemenea nivel încît să permită echilibrul dintre necesarul de fonduri pentru producere, dezvoltare, cercetare și resurse financiare de dezvoltare. Privind esența și amplitudinea echilibrului financiar este important de reținut că aceasta nu se circumscrie numai la activitatea de producere sau de comercializare, ci se referă și la gestiunea economică a tuturor activităților întreprinderii.

La rîndul său resursele financiare ce se prevăd a fi utilizate pentru acoperirea necesarului de fonduri sunt:

rezultatele activității desfășurate;

resursele atrase;

creditele bancare, comerciale, finanțări de la buget.

Echilibrul financiar prezintă aspecte complexe, iar previziunea financiară urmărește constituirea lui în formă funcțională. Echilibrul financiar ține seama de structura și repartizarea fondurilor pe fiecare dintre elementele structurii de producere precum și pentru asigurarea unui nivel optim dintre fiecare categorie de resurse și total.[http://conspecte.com/Finantele-Intreprinderii/previziunea-si-echilibru-financiar-la-intreprindere.html].

Echilibru financiar exprimă egalitatea și corelațiile dintre necesarul de resurse financiare și posibilitățile de colectare a acestor resurse . [ Bătrâncea M., Raportarea și analiza financiară a entității economice, Editura Risoprint, ClujNapoca, anul 2010].

Deasemenea presupune, și un sistem de proporționalități și relații dinamice între diverse necesități și posibilități ale entității economice, implicînd o alocare și utilizare a capitalurilor care să permită remunerarea la nivelul și în timpul angajat al investitorilor financiari, desfășurarea unei activități fluente și asigurarea creșterilor strategice prevăzute.

Asigurarea echilibrului financiar reprezintă o condiție de bază pentru desfășurarea unei activități profitabile, iar realizarea acestuia se poate obține prin reglarea dezechilibrelor care se manifestă în activitatea curentă a entității. Echilibrul economico- financiar se arealizează atunci cînd se recuperează integral mijloacele consumate, respectiv cînd veniturile sunt egale cu costurile. Menținerea echilibrului financiar reprezintă un obiectiv permanent al politicii financiare, ce poate fi considerat ca realizat atunci cînd exercițiul financiar se încheie cu o trezorerie pozitivă.

Realizarea echilibrului financiar al unei entități economice este influențată de resursele economice pe care acestea le controlează, de structura financiară, lichiditatea și solvabilitatea, precum și de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea. În acest sens, infornațiile despre resursele economice controlate de entitate și posibilitatea sa de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa capacitatea entității de a genera numerar sau echivalente ale numerarului în viitor.

Obiectul analizei echilibrului financiar este de a urmări, pe de o parte, corelarea utilizărilor cu sursele financiare din punct de vedere al duratei, și pe de altă parte, asigurarea plăților pe seama încasărilor.[Lala-Popa si Miculeac,Analiza economico-financiară, Editura Mirton,Timișoara 2015, pag.423].

Informațiile despre lichiditate( disponibilitățile de numerar în viitorul apropiat , după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade) și solvabilitatea (disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai lungă de timp care urmează să onoreze angajamentele financiare scadente) sunt utile pentru a anticipa capacitatea entității economice de a-și onora în termenii specificați angajamentul

financiar scadent.

Abordarea echilibrului financiar se face prin următoarele tipuri de analiză:

analiza statică- pe baza studiului bilanțului contabil;

analiza dinamică – pa baza studiului fluxurilor financiare.

Pentru realizarea analizei statice a echilibrului financiar vom utilize ratele de lichiditate și solvabilitate. Astfel avem următoarele caracteristici pentru lichiditate:

Abilitatea unui activ de a fi transformat în bani rapid și cu o pierdere minimă de valoare. Această definiție este cunoscută și ca lichiditate externă atunci cînd este analizată o entitate economică și se referă la posibilitatea investitorului de a transforma în bani plasamentul în acțiuni la entitatea respectivă.

Abilitatea unei entități de a-și onora la scadență obligațiile de plată asumate pe seama activelor curente. [http:/ /www.academia.edu /7486863/Analiza_pozi%C5%A3iei _financiare _Analiza_pozi%C5%A3iei_financiare].

Lichiditatea patrimonială se caracterizează prin capacitatea entității economice de a-și onora la termen, cu mijloacele bănești de care dispune, obligațiile scadente pe termen scurt, comparînd activele circulante mai mici de un an cu datoriile pe termen scurt mai mici de un an.

Lichiditatea generală se calculează ca raport între activele curente și datoriile curente.

Lg = Activele circulante / Datoriile circulante (1.1)

Lichiditatea generală este cel mai utilizat mod de apreciere a lichidității, și respectiv nivelul acestei rate trenuie s-a fie mai mare ca 1.

Conform recomandărilor diferitelor instituții de credit, lichiditatea generală se apreciază favorabil, doar în cazul cînd aceasta ânregistrează valori între 1,8 și 2.

Lichiditatea curentă se calculează prin scăderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente și împărțirea diferenței astfel obținute la datoriile curente.

Lc= (Active curente- Stocuri)/ Datorii Curente (1.2)

Acest raport s-e consider ca un test de determinare a capacității entității economice de a-și onora obligațiile pe termen scurt, a cărei valoare trebuie s-a fie cuprinsă între 0,8 și 1.

Lichiditatea imediată reflect capacitatea întreprinderii de a rambursa rapid datoriile exigibile imediat, reeșind din disponibilitățile existente la momentul achitării. Pentru a aprecia corect această rată trebuie de luat în considerație condițiile de desfășurare a activității entității economice,precum și de corelația dintre termenii de plată a obligațiilo și cele de încasare a creanțelor. Nivelul acestei rate care poate fi considerat optim se încadrează între valorile 0,2 și 0,3 și reflect o administrare la un nivel înalt al entității anune privită din prisma financiară a acesteia.

Un alt indicator prin intermediul căruia se apreciază echilibrul întreprinderii este solvabilitatea, care la rîndul ei exprimă capacitatea entității de a face față scadențelor reeșind doar din sursele proprii.

Solvabilitatea general (Sg) se determină ca raportul dintre activele totale și datoriile totale.

Sg= Active totale / Datorii totale (1.3)

Solvabilitatea patrimonială (Sp) care mai este numită și rata autonomiei financiare, se calculează ca raport între capitalul propriu și capitalul total:

Sp= Capital propriu / Capiatal total (1.4)

Fiecare dintre indicatorii reflectați mai sus sunt ca un instrument prin intermediul căruia determinăm –capacitatea de plată a entității ecomonice, care exprimă situația mijloacelor bănești disponibile la moment sau pe o perioadă scurtă de timp ( de ordine cuprinsă între 15 -30 zile), în raport cu obligațiile de plată exigibile în același interval de timp. Pentru a exprima capacitatea de plată putem utiliza atît mărimi absolute cît și relative. Astfel, în mărimi absolute, capacitatea de plată (Cp) reese din compararea disponibilităților bănești (lichide și potențiale Db), cu obligațiile curente ale firmei (Ob), adică:

Cp = Db -Ob (1.5)

Menționăm că pentru asigurarea solvabilității este necesar ca relația s-ă fie respectată:

Db > Ob (1.6)

Pentru a face față nevoilor financiare pe termen scurt, entitatea economică trebuie s-ă dispună de resurse financiare, respective resurse de trezorerie:

T = Disponibilități – Datorii financiare curente (1.7)

Pentru asigurarea echilibrului financiar și menținerea lichidității entității economice, se impune o corelare a termenilor de plată a obligațiilor cu cele de încasare a creanțelor, precum și întreprinderea unor măsuri managerial, tehnice, economice și financiare corespunzătoare, care s-ă asigure un circuit normal al capitalurilor. Dar pentru a trata echilibrul financiar pe baza fluxurilor de trezorerie este necesar de a înțelege și preciza noțiunea de flux, care are următoarea abordare : mișcarea sau transferul unei cantități de bunuri sau monedă în timpul unei perioade anumite de timp. [https://ro.wikibooks.org/wiki/Moned%C4%83._Credit._B%C4%83nci/Func%C8%9Biile_%C8%99i_formele_banilor]

Analiza financiară abordează studiul acestor mișcări într-un mod respectiv. Astfel, dintre fluxurile economice ale unui agent economic doar fluxurile financiare, exprimate în unități monetare sunt luate în considerare.

Aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii constituie obiectivul oricărei analize financiare, indiferent de categoria utilizatorilor cărora este destinată. El se sprijină pe relații economice specific economiei de piață care prin forme, metode și tehnici specific participă la formarea și repartizarea fondurilor bănești la nivel microeconomic, în scopul realizării proceselor de aprovizionare, producție și desfacere. La nivelul fiecărui agent economic există un echilibru financiar propriu ca parte componentă a echilibrului financiar total.

1.2. Modalități de realizare a echilibrului financiar

În cadrul întreprinderii se pot recurge la mai multe modalități de realizare a echilibrului financiar, și aceste modalități pot fi:

1. Nevoile de fond de rulment sunt finanțate în întregime de resursele stabile (FR pozitiv) sau parțial din resurse stabile și resurse ciclice, a căror valoare totală permite degajarea unei trezorerii pozitive. Acest echilibru trebuie s-ă fie structural pentru a putea fi considerat stabil, astfel spus, el trebuie s-ă se mențină pe mai mulți ani.

2. Resursele stabile și ciclice finanțează parțial nevoile de fond de rulment, diferența fiind acoperită din credite de trezorerie. Dar, nevoie de fond de rulment constituie o nevoie permanent care este finanțată în acest caz, din resurse care vor obține un character stabil, structural, dacă întreprinderea nu reușește să-și reconstituie fondul de rulment (FR) și/sau să-și limiteze nevoia de fond de rulment (NFR). Situația nu devine riscantă decît atunci cîn proporția împrumuturilor bancare atinge niveluri care nu pot fi acceptate (ex. 30%). Această situație poate fi viabilă dacă întreprinderea continuă s-ă beneficieze de resurse de trezorerie de la partenerii săi financiari.

3. Creditele bancare curente, dar și resursele în fondul de rulment, finanțează o parte din activele fixe, nevoile din fondul de rulment și disponibilitățile. Este vorba aici de o situație cu mari riscuri financiare, datorită dependenței totale a întreprinderii față de bănci. Situația finanțării integrale a nevoilor de fond de rulment din credite de trezorerie este critic, dacă nu are caracter ocazional, și impune reconstituirea structurii financiare (restructurarea fondului de rulment, diminuarea pe cît posibil al fondului de rulment).

4. Resursele induse de ciclul exploatării se adaugă surplusului de resurse permanente (FR pozitiv) pentru a finanța nevoile ciclice și a degaja un important excedent de lichidități. Acest tip de echilibru se înregistrează foarte rar la o întreprindere industrial, echilibru în care ea degajă resurse de fond de rulment (RFR). Totuși se poate întîmpla ca o întreprindere industrial să degaje resurse de fond de rulment în afara exploatării (RFRE) net superioare necesarurilor de fond de rulment, ceea ce poate explica originea RFR-urilor. O firmă de distribuție degajă structural RFRE importante, deoarece ea dispune de necesaruri scăzute și reduse importante. Plasarea disponibilului se poate face în valori imobilizate, etc.

5.Resursele permanente nu sunt suficiente pentru a finanța totalitatea imobilizărilor, acestea din urmă fiind finanțate prin resurse de fond de rulment degajate de întreprindere și de credite bancare curente. O întreprindere industrial deține o autonomie totală deoarece acum depinde de finanțarea imobilizărilor sale nu numai de clienți și de furnizori, dar și de bănci. Un asemenea echilibru poate fi considerat drept precar datorită riscurilor financiare foarte mari pe care le prezintă. Mai multe situații pun întreprinderea într-o situație delicată: instabilitatea resurselor fondului de rulment care nu asigură

cu certitudine finanțarea activelor fixe, pierderea încrederii de către bănci, care pot în orice moment s-ă înceteze acordarea de credite bancare, cît și pierderea controlului întreprinderii datorită dependenței sale crescută față de terți și față de sistemul bancar.

Realizarea echilibrului financiar ridică problema alegerii strategiei de finanțare a nevoii de fond de rulment: finanțarea integral cu fonduri de permanente (care presupun o lipsă de flexibilitate), sau parțială și în completarea cu resurse de scurtă durată. Se poate afirma că există o parte stabilă (structurală) a nevoii de fond de rulment care trebuie, în principiu, să fie finanțată din fondurilor permanente și o parte aleatoare (conjuncturală) care poate fi finanțată de capitalurilor provizorii (credite bancare curente). Strategia optimă de finanțare va fi cea care asigură cel mai scăzut cost al procurării capitalurilor. [https://ru.scribd.com/doc/79069632/Echilibrul-Financiar-Al-Firmei].

Prin determinarea echilibrului financiar pe baza bilanțului funcșional se are în vedere stabilirea corelațiilor între nevoile de finanțare a întreprinderii și resursele întreprinderii astfel în cît să se asigure continuitatea activității, realizînd o imagine mult mai clară a modului de funcționare din punct de vedere economic.