,,Cele mai gustoase fructe de vară, [622356]

1

MINISTERUL E DUCAȚIEI, ȘTIINȚEI ȘI CERCETĂRII
AL REPUBLICII MOLDOVA
Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”
din municipiul Chișinău

Facultatea de Filologie
Catedra Limba și Comunicare
Specialitatea Limba și literatura română/ Limba și literatura engleză (alolingvi)

Natalia Bulgar
METODE ȘI TEHNICI DE PREDARE – ÎNVAȚARE A ADJECTIVULUI
ÎN ȘCOALĂ CU PREDARE ÎN LIMBA RUSĂ
(TREAPTĂ GIMNAZIAL Ă)

Teză de licență

Conducător Științific:
Liliana Neaga, lector

Chișinău – 2018

2
Declarația privind asumarea răspunderii
Subsemnata , Bulgar Natalia absolvent a a Facultății de Filologie a Universității
Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din mun. Chișinău, specialitatea Limba și literatura
română/ engleză (alolingvi) , declar pe propria r ăspundere că teza de licență cu tema
Metode și tehnici de predare – învâțare a adjectivului în școala cu predare în limba rusă
(treaptă gimnazială) a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată
la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau din
străinătate.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt
indicate cu re spectarea regulilor de evitare a plagiatului:
– fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând
referința precisă a sursei;
– redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința
precisă;
– rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

Numele, prenumele Semnătura
Bulgar Natalia

3
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….. …….4

I. ADJECTIVUL CA PARTE DE VORBIRE ÎN LIMBA ROMÂNĂ …………….. ……7
1.1. Noțiuni generale despre adjectiv………………………………….. ………………………. ……7
1.2. Clasificarea adjectivului…………………………………………….. ……………………….. ….13
1.3. Categoriile gramaticale ale adj ectivul ui……………………….. ……………………….. ….21
II. METODE ȘI TEHNICI DE PREDARE A ADJECTIVULUI ÎN TREAPTA
GIMNAZIALĂ …………………………………………………………………. …………………………32
2.1. Abordarea curriculară a procesului de predare/învățare a adjectivului la orele de
limba română la etapa gimnazială…………………………………………………….. …………… .32
2.2. Metode și tehnici utilizate în predarea -învățarea adjectivului în treapta
gimnazială ………………………………………………………………………………………………. …..44
CONCLUZII…………………………………………………………………………………… ………….. 64
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………….. …66
ANEXE……………………………………………………………………………………………………. …68

4
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate și gradul de studiere a ei .
Tema este actuală, deoarece ține de practicarea comunicării orale și scrise în
limba română. Subiectul propus este actual și important atât din punct de vedere
lingvistic, cât și sub aspect aplicativ, deoarece adjectivul reprezintă un fenomen
morfologic, o viziune curriculară structurată prin demersuri didactic e posibil cărora
elevii să poată învăța și să să poat ă practica ceea ce au învățat, asimilându -și o nouă
capacitate de a aplica subiectul studiat .
Comunicarea și cultivarea unei vorbiri și scrieri clare și corecte sunt principalele
sarcini ale procesului de predare -învățare a limbii române în școlile cu pr edare în limba
rusă. Studierea adjectivului prezintă un element important în atingerea scopului dat,
deoarece formează și dezvoltă competența de exprimare în limba română a gândurilor,
sentimentelor în mod logic și corect.
Studierea gramaticii în plan funcțional îi ajută pe elevi să cunoască strucrura
limbii noastre, lexicul ei bogat, varietatea de forme care le permit să -și exprime în
vorbire cele mai fine nuanțe de sens corect gramatical și să înțeleagă frumusețea limbii
române. Cercetările în domeniu demonstrează că adjectivele sunt acele cuvinte care
dau nuanță și culoare vorbirii și care o fac mai frumoasă și expresivă.
Trecând prin cele doua practici active, am observat că elevii întâlnesc dificultăți
la însușirea adjectivului. Dacă învățarea regul ilor gramaticale nu este o problemă,
utilizarea corectă a adjectivelor în comunicare dă elevilor bătăi de cap. Adjectivul, fiind
o parte de vorbire flexibilă, aduce o multitudine de forme ceea ce face dificilă
producerea corectă a mesajelor orale și scrise .
Așadar, actualitatea temei de cercetare este determinată de necesitatea unei
analize complexe și complete a naturii morfologice a adjectivului în limba romană în
scopul de a indentifica și elabora noi strategii metodologice, care vor contribui esențial
la includerea în activitățile de asimilare/structurare a cunoștințelor și capacităților,
precum și activităților de comunicare. Această cercetare prezintă interes prin actualitate
și importanță din punct de vedere aplicativ, având în vedere că formarea comp etenței
de comunicare și a competenței culturale nu se limitează la asimilarea resurselor sau,

5
mai exact, la asimilarea de cunoștințe și capacități. În procesul didactic, esențială este
și practicarea utilizării adjectivelor de diferite tipuri în contexte diverse și semnificante
și, desigur, este imporatantă formarea competențelor elevilor de utilizare a adjectivului
în comunicarea orală și scrisă prin diverse metode și tehnici.
Obiectul cercetării îl constitue aspectele metodologice de predare -învățare a
adjectivul ui ca un mijloc de cominare orală și scrisă, precum și ca partea de vorbire
inclus ă în programul curriculumului școlar.
Scopul cercetării este identificarea și prezentarea metodelor și tehnicilor eficiente
de abordare didactică a adjectivului în vederea optimizării procesului de predare –
învățare a limbii române în școlile cu instruire în limba rusă.
În vederea realizării acestui scop, ne -am propus următoarele obiective:
 Analiza literaturii de specialitate;
 Prezentarea caracteristicilor de bază ale adjectivului în limba română;
 Revizuirea și sistematizarea criteriilor de clasificare a adjectivului;
 Cercetarea și analiza suporturilor curriculare (curriculum programului șco lar clasele
V-IX (școală cu predare în limba rusă ), ghid de curriculum, manuale școlare);
 Identificarea și recomantarea metodelor și tehnicilor de predare – învățare a
adjectivului în treapta gimnazială.
Pentru realizarea obiectivelor propuse au fost uti lizate următoarele metode :
 analiza surselor pedagogice și metodice la problema de cercetare;
 analiza comparativă;
 sinteza;
 sistematizarea;
 clasificarea;
 studierea surselor curriculare
Epistimologia cercetării o constituie cele mai reprezentative și actuale studii
despre adjective și abordarea lor metodologică în școala alolingvă. Discuții asupra
problemelor menționate atestăm în lucrările academice semnate de mai mulți
cercetători, care au realizat cercetări notabile a adjectivului, în particular: Ion Coteanu,

6
Gabriela Pană Dindelegan, Mioara Avram, Gh. Constantin -Dobridor, Ion Bărbuță,
Mihaela Găitănaru, G. G. Neamțu, Alexandru Toșa ș.a.
Lucrarea este organizată în două capitole, dintre care:
Capitolul I conține concepte fundamentale și caracterist ica adjectivu uil ca partea de
vorbire în limba romană, adică formarea și clasificarea adjectivului, identificarea
gradelor de comparație a adjectivului și schimbarea formei, având în vedere valoarea
funcțională în comunicarea orală și fixarea materialului în scris.
În Capitolul II am identificat metode didactice semnificative de predare -învățare a
adjectivului, prezentând și e xplicând fiecare metoda aparte, am prezentata cele mai
importante tehnic i de predare – învătare a adjectivului în școală cu predare în limba
rusă.
Valoarea teoretico -aplicativă a lucrării constă în selectarea și structurarea
informației despre adjectiv, în identificarea și utilizarea metodelor/tehnicilor de
instruire în procesul de predare/învățare a adjectivului în șc oala cu predare în limba
rusă ( etapa gimnazială). Această cercetare poatet servi drept suport studenți lor stagiari,
cadrelor didactice în completarea cunoștințelor despre specificul predării – învățării
adjectivului.

7
I. ADJECTIVUL CA PARTE DE VORBIRE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
1.1. Noțiuni generale despre adjectiv
Clasa adjectivelor – este o clasa gramaticală, care a apărut, abia în evul mediu,
deoarece cuvintele corespunzătoare acestei categorii fuseseră incluse de către antici în
clasa numelui (denumiți mai târziu substantive) și în clasa verbului.
Denumirea de adjectiv se justifică etimologic, deoarece din latină adjectivum
înseamnă ,, care se adaugă ceva”. Termenul dat este împrumutat din limba franceză:
adjectif. Termenul a rămas în gramaticile europene ca o dovadă a predominării
criteriului sintactic funcțional în de finirea clasei pe care o reprezintă. Definiția
adjectivului se bazează însă pe conținut, adică exprimă ,, însușiri, calități”; ea a fost
cercetată ulterior, obiectându -se că și în alte categorii de cuvinte exprimă ,,însușiri” nu
numai adjectivele, de exemp lu substantivele bunătate și frumusețe.
Adjectivul, ca parte de vorbire, a fost ce rcetat de diferiți autori, care au susținut păreri
diferite despre ceea ce este adjectivul. Prin urmare, cunoscutul lingvist Gh.
Constantinescu -Dobridor în Gramatica limbii r omâne afirmă că adjectivul “este clasă
gramaticală care a apărut, ca și numeralul, abia în evul mediu, deoarece cuvintele
corespunzătoare acestei categorii fuseseră incluse de că tre antici în clasa numelui.” [6 ,
pg.64]. Corneliu Dumitriu în Tratat de grama tică a limbii române precizează că
,,adjectivele, însă, exprimând caracteristici calitative ale entităților, au ceea ce numim
prin simetrie existență dependentă, întrucât caracteristicile calitative ale entităților pot
fi concepute numai ca ,,anexe” ale en tităților. [10 , pg. 185]. Lingvistul Ion Barbuță în
Gramatica uzuală a limbii romane afirmă că ,, adjectivul este o parte de vorbire
autosemantică, flexibilă, care exp rimă însușiri ale obiectelor” [1 , pg.85]. Cunoscutul
lingvist și filolog român Alexandru Philippide în Istoria Limbii Române afirmă că ,,
Adjectivul întrebuințat substantival, adică ca subiect ori complement în propoziție, nu
ca atribut al unui substantiv, și considerat, prin urmare, în el însuși ca abstract, este de
genul neutru și se articul ează cu articolul latinesc I, întocmai ca și substantivul. În
românește însă, această întrebuințare substantivală a adjectivul e rară; asemenea
adjective sunt, de pildă: frumos, urâ t, bun, rău, drept, strâmb.”[26 , pg. 469]. Lingvistul
român și autorul unor gramatici și studii universitare de stilistică funcțională a limbii

8
române Dumitru Irimia în cartea Gramatica limbii române menționează că ,,
adjectivele introduc diferențieri în interiorul clasei de obiecte denum ite, la nivel
noțional, de substantiv; adjectivele scot substantivele din sfera generalului, din
perspectiva unei însușiri: societate – societate nedreaptă. [11, pg.83].
Maria Bonea în Instruirea programată în predarea modernă a morfologiei limbii
române în școală propune că ,, adjectivul este partea de vorbire flexibilă (care se
declină) și exprimă o calitate a unui obiect acordându -se cu substantivul determinat în
gen, număr și caz ”. [2, pg.192]. Corneliu Dimitriu în Tratat de gramatică a limbii
române afirmă că “clasa adjectivelor este o clasă unitară, deoarece cuprinde elemente
ce sunt întotdeauna părți de vorbire propriu -zise, constitui tă din cuvintele noționale ce
exprimă caracteristici ale entităților, la care există categoria gramaticală a comparației
– genul, numărul și cazul având numai formă – și care, în afară de nume predicativ,
apoziție etc, îndeplinește funcția sintactică speci fică de atribut ”. [10, pg.184]
Adjectivul se caracterizează prin mai multe aspecte:
 Din punct de vedere semantic: prin posibilitatea de a exprima însușirile sau
proprietățile caracteristice care deosebesc obiectele unele de altele în raport cu:
 forma: pătrat, rotund;
 dimensiunea: mare, mic;
 greutatea: greu, ușor;
 volumul: cilindric, cubic;
 culoarea: albastru, roșu;
 temperatura: cald, rece;
 gustul: amar, dulce;
 prețul: ieftin, scump;
 fizicul: gras, slab;
 profilul moral: corect, isteț;
 materia: lemnos, me talic;
 elementele componente: profesoral, studențesc;
 originea: ialomițean, vrâncean;

9
 posesorul acestora: (casa) părintească, (haină) militară, scris (inteligibil) etc. Semantic,
adjectivele descriu substantivele pe care le determină, ceea ce înseamnă că e le aduc o
contribuție majoră în construcția înțelesului.
Clasa adjectivelor este, așadar , o clasă cu autonomie semantică, cu sens lexical
suficient.
 Din punct de vedere lexical, termenul „ adjectiv ” înseamnă „ cuvânt folosit pentru a
descrie o însușire/calitate ”: aceasta este exact funcționalitatea adjectivelor.
 Din punct de vedere morfologic : bazându -se pe flexiune sintetică, ținând cont de
categoriile gramaticale de gen, de număr, de caz și, parțial, de determinare . Utilizează
aceleași morfeme flexionare ca și substantivul (desinențe, articole hotărâte enclitice),
acordându -se cu el în gen, număr și caz (e vorba numai de adjectivele variabile). Se
deosebește însă de substantiv prin faptul că genul are repercusiuni în flexiunea sa, e
un criteriu de flexiune, prin posibilitatea de a folosi și articolele demonstrative ca
morfeme flexionare analitice și de a accepta, în mod obișnuit, combinații sintagmatice
cu morfemele comparației mai, cel (cea) mai și foarte (la substantiv, o asemenea
posibilitate e cu totul accidentă și ea privește numai unele substantive cu conținut
calificativ). Morfologic, adjectivele explică anumite calități/caracteristici/proprietăți
ale substantivelor, sau le determină pur și simplu.
Adjectivul este deci o clasă flexibilă.
 Din punct de vedere sintactic: prin posibilitate de a contracta, în cadrul propoziției ,
anumite funcții sintactice și de a se combina , într -un context determinat, pe rând cu
câte un singur termen. Ca excepție putem me nționa că numai adjectivele pronominale
relative și cele nehotărâte cu funcție de relație se combină simultan cu doi termeni,
întocmai ca pronumele relative și pronumele nehotărâte cu funcție de relație, adverbele
relative și adverbele nehotărâte cu funcți e de relație, verbele copulative, prepozițiile,
conjuncțiile.
Sintactic , adjectivele lucrează ca atribute ale altor elemente sintactice.
Gheorghe Constantinescu – Dobridor în Gramatica limbii române precizează:
Adjectivul deci reprezintă o clasă cu autonomie funcțională și cu distribuție
unidirecțională (parțional și biderețională). [6, pg. 61].

10
 Din punct de vedere logic: având un conținut noțional suficient , în virtutea căruia poate
să indicăm un sens lexical suficient și de funcții sintactice determinate.
În baza acestor afirmații am ajuns la concluzia că adjectivul este, prin urmare, o parte
de vorbire dependentă, deoarece constituie, alături de numeral , contextu l diagnostic
(diferențiator) al substantivului. El este un cuvânt secundar, destinat funcției de atribut
(în opoziție cu substantivul, care e un cuvânt primar, destinat funcțiilor de subiect și de
obiect). În categoria largă a numelui el ocupă, c a și numeralul, un loc periferic, de
satelit al substantivului.
Adjectivul constituie o sursă stabilă de îmbogățire a clasei adverbului, prin
fenomenul denumit conversiune, și a vocabularului, în general, prin derivare și
compunere.
Fondul lexical al adjectivelor, ca și cel al substantivelor, este alcătuit din trei straturi
generale:
 Stratul moștenit din limba latină;
 Stratul împrumuturilor din alte limbi.
Adjectivele stratului moștenit din limba latină, întucât adjectivele acestui strat
exprimă cele mai uzuale calități ori însușiri.
În limba latină există o serie de adjective, concepute ca fiind alcătuite fără sufixe, în
care formanțele sufixa le vechi își pierduseră capacitatea relevantă, contopindu -se într-
un tot întreg cu rădăcina. Adjectivele date au fost moștenite de către descendentele
limbii latine din Balcani, fără deosebite modificări: acrus – acru, aduncus – adânc,
caldus – cald, molli s – moale, subtilis – subțire, viridis – verde.)
Dacă pătrundem în cercetare mai adâncă apare clasificare după criteriul etimologic:
-adjective moștenite din latină și din substrat: acru, bun, dulce, frumos, negru, verde,
etc. (din latină); aprig, creț, searbăd, sterp, șut etc. (din substrat).
-adjective împrumutate din diverse limbi, în etape diferite: blajin, cârn, destoinic,
mândru, pleșuv, viteaz etc. (din vechea slavă ); beteag, gingaș, viclean etc. (din
maghiară ); fistichiu, ghiurghiuliu, ortoman, mahmur, murder etc. (din turcă ); anost,
ieftin, nostim, proaspăt, sigur etc. (din neogreacă ); bolnav (de la slavii sudici); fain

11
(de la germani ); actual, constant, dinamic, energic, fenomenal, grav, inerent etc.(din
franceză ) etc.
-adjective formate pe teren ul limbii române prin derivare, compunere și conversiune:
bunicel, buzat, cenușiu, descurcăreț, dulceag, greoi, gustos, mărișor, micuț, negricios,
obștesc, puternic, săltăreț, singuratic, stângaci; binevoitor, nemaivăzut, semifabricat,
multicolor, gri-închis; barbată, tremurândă, vestit, asemenea etc.
Valoarea stilistică a adjectivului ocupă un rol aparte în limba română .
Exprimând insușiri ale obiectelor (culori, forme, dimensiuni, calități etc.), adjectivul
este unul dintre principalele mijloace de prezentare artistică a realității prin cuvinte.
Adjectivul, ca mijloc de exprimare artistică, este folosit de obicei în descr ieri, ca atribut
al unui substantiv sau ca nume predicativ. Sensul lui poate reda variatele nuanțe ale
culorilor, calitatea și tonalitatea sunetelor, dimensiunile și chiar caracteristica (felul)
mișcărilor, când substantivul pe care îl însoțește denumește o acțiune. Dacă
substantivul este un mijloc de realizare a comparației și a metaforei, adjectivul este mai
ales epitet (care reprezintă cea mai folosită dintre figurile de stil). În cercetare științifică
putem întâlni cu această valoare fie înainte (ca inversiune poetică ), fie după substantiv:
,,Noaptea era neagră și mohorâtă , noapte de toamnă, tristă și năbușitoare.” (L.
Rebreanu); ,,Tânguiosul bucium sună. / L -ascultăm cu -atâta drag / Pe când iese dulcea
lună / Dintr -o rariște de fag.” (M. Eminescu).
Epitetul adjectival este un determinant expresiv al unui substantiv (adjectivul
putând fi atribut sau nume predicativ) sar realizarea artistică nu se datorează numai
adjectivului -epitet ci rezultă din asocierea facută de scriitor între adjectiv si un anumit
substantiv, care, în realitate, nu posedă insușirea exprimată de adjectivul respectiv. De
exemplu: în ‘nori cenușii ’ epitetul adjectival conduce la comparația (presupusa)
‘nori ca cenusa ’; in ‘Iară vântul sperios vreo creanga farmă’, epitetul ‘sperios’
realizează personificarea obiectului ‘vântul’; alteori, adjectivul -epitet conduce la
realizarea unei metafore (cu substantivul insoțit), a unei ‘hiperbole’ sau a altei figuri
de stil. ‘Noaptea era neagră și mohorâtă , noapte de toamna, tristă și năbușitoare. Nori
groși, plumburii , maturau crestele dealurilor, involburându -se in văzduh și
limpezindu -se ca niște balauri naprasnici , porniți parcă să inghită dintr -o sorbire satul.

12
Pomii din gradini dardaiau cutremurați de frig, cu niște
glasuri planga toare si ostenite .’ (L. Rebreanu – ‘Ion’). Uneori în combinații cu
verbele și substantivele, ele ajută la realizarea aliterațiilor: ,,…un tropot de copite
potop ropotitor ” (V. Alecsandri) sau la realizarea personificațiilor: ,,Ci prin flori
întrețesute, pr intre gratii luna moale, / Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale.”
(M. Eminescu); ,,Pomii din grădini dârdâiau cutremurați de frig, cu niște glasuri
plângătoare și ostenite.” (L. Rebreanu).
Adjectivele se utilizează și la exprimarea repetițiilor: ,,Sură -i sara cea de toamnă; de
pe lacuri apa sură.” (M. Eminescu) ; sau antitezelor: ,,Toate -s vechi și nouă toate.”
(M. Eminescu).
Cercetând combinarea adjectivelor cu diverse categorii de adverbe sau locuțiuni
adverbiale, care au un conținut favorabil sugerând uimirea în raport cu calități
exprimate de adjective: formidabil (de mare), uluitor (de proastă), extraordinar (de
rapidă), nemaipomenit (de corect), din cale -afară (de bună). În poziție postadjectivală,
dar în mai mică masură: ,,Era un vis mister ios și blând din cale -afară.” (M. Eminescu).
Adjectivele subliniate sunt folosite în scop stilistic. Cu ajutorul lor autorul a
realizat și a comunicat cititorului tabloul unei nopți de toamna așa cum a vazut -o cu
ochii lui de artist, în culorile ei întune cate, cu atmosfera ei apăsătoare, cu mișcarea
norilor și glasurile copacilor. În exemplele date adjectivele cu valoare de epitet au fost
epitete numai ale unui substantiv.
Un adjectiv poate fi însă, în același timp, epitet al substantivului și al verbului:
‘Dunarea se aruncă furioasă , rupând cu zgomot cele din urma stavilare ce i se mai
ridică în cale.’ (Al. Vlahuta – ‘Romania pitoreasca’).
In acest text, adjectivul ‘furioasa’ este epitet al substantivului ‘Dunarea’, cu care este
acordat – Dunarea furioasa -, si al verbului ‘se arunca’ – se arunca furioasa.
Rolul adjectivului intr -o comunicare este de a evidenția insușirea unui obiect sau
a unei ființe. Cu ajutorul adjectivului se formeaza figuri de stil care dau textului o nota

13
aparte de expresivitate. Face textul mai placut cititorului, intrând în atmosferă
frumoasă, deaorece adjectivele incluse în orice text schimbă viziunea cititorului.
Adjectivele creaiză anumite imagini despre lumea, diferite obiecte, fi ințe și etc. Rolul
adjectivului este acela de a preciza, de a înfrimuseța și nuanța exprimarea.
Făcând concluzii distingem că adjectivul este partea de vorbire care exprimă
însușiri ale obiectelor gramaticale; el este caracterizat prin flexiune după gen , număr,
caz și, parțial, după determinare, prin autonomie semantică și funcțională, prin
distribuție unidirecțională (și parțial bidirecțională) și prin suficiența noțională.
1.2. Clasificarea adjectivului
Adjectivele în limba română au fost clasificate după următoarele criterii:
 După proveniență (sens):
1) Adjectivele calificative (propriu -zise/primare/descriptive) exprimă calitățile
obiectelor, permit gradarea și dispun de sensuri proprii și de sensuri figurate: hârtie
albă, om harnic, teren nisipos, câmpie înverzită, tortă dulce, haină ieftină, soare palid,
colț pitoresc. Adjectivele categoriale caracterizează referentul, încadrându -l într -o
categorie, mai ales în limbajul științific: acetic, clorhidric, diferențial, euclidian,
sulfuric, sulfuros .
2) Adjectivele pronominale (determinative/provenite din alte părți de vorbire prin
conversiune) nu exprimă calități, ci diferite raporturi (posesive, distributive,
circumstanțiale etc.), prin care se determină conceptele exprimate de substantive:
– demonstrative: fata ac easta
– posesive: tatăl meu
– de întărire: Mircea însuși
– nehotărâte: altă viață
– negative: niciun elev
– relative: Am aflat ce notă ai luat.
– interogative: Care elev a câștigat?
3) Adjectivele adverbiale: om bine, așa oameni, triunghiuri asemenea , haine gata.
4) Adjectivele participiale: carte citită, cer întunecat, pom înflorit , tărâm necunoscut.

14
5) Adjectivele gerunziale: ape spume gânde , pădure arzândă, rană sângerândă, pasăre
murindă.
6) Adjectivele numerale: clasa a doua.
 După criteriul psihologic -empiric: adjective concrete și adjective abstracte.
Adjective concrete al căror conținut este reprezentabil în planul senzorial: aromat,
aspru, mătăsos, dulce, negru, strident etc.
Adjective abstracte al căror conținut nu este reprezentabil în planul sensorial: dornic,
inimos, iscusit, insinuant, priceput, înțelegător etc.
 După structură:
1) Simple, care au aspectul unui singur cuvânt , care sunt alcătuite dintr -un singur termen
(cele moștenite, cele împrumutate și cele obținute prin derivare sau prin conversiune):
verde, frățesc, întunecat, adânc, crud, des, roșu; excellent, mucalit, violent etc.;
nebunatic, luminat, suferind etc.
2) Comp use, care au aspectul unui grup de termeni, care sunt alcătuite din două sau mai
multe cuvinte (cele obținute prin compunere): răuvoitor, cuminte, binecrescut, galben –
închis, literar -artistic, cumsecade, multimilionar, deplin, româno -francez, social –
politi c, tehnico -științific etc. În general, acordul unora, din aceste adjective compuse
cu adjectivul determinat se face prin ultimul element component: om răuvoitor –
oameni răuvoitori , tratat româno -francez – tratate româno -franceze , condiție social –
politică – condiții social -politice etc. Altele rămân invariabile: scop anume – scopuri
anume , copil cumsecade – copii cumsecade , haină gri-bleu – haine gri-bleu etc.
Gheorghe Constantinescu – Dobridor în Gramatica limbii române propune o cercetare
a criteriilor d e flexiune a adjectivului [6, pg. 62 ]:
 După criteriul flexionar (morfologic), tradițional reformulat în 1961 de Maria
Manoliu -Manea în termeni moderni, după natura opozițiilor pe care adjectivul le
realizează în cuprinsul paradigmei: adjective variabile și adjective invariabile.
1) adjective variabile cu două sau mai multe forme flexionare în cadrul cărora se disting:
 adjective cu două terminații , având funcție de terminațiile pentru masculin și feminin
de la nominativ singular nearticulat: bun – bună, frumos – frumoasă, înalt – înaltă.

15
 adjective cu o terminație, în funcție de acord numai după număr și caz: mare, dulce,
tare, verde, iute (având desinența –e).
2) adjective invariabile, cu o singură formă, fără opoziții de gen, număr sau de caz
(neutralizate), fără acord:
 Provin din adverbe prin conversiune: așa, asemenea, anume, atare, aparte;
 Adjective cu iz arhaic (împrumuturi vechi): dihai, leoarcă, sadea, doldora;
 Provin din locuțiune adverbială: cumsecade;
 Sunt adjective neologice, terminate în –ce: atroce, ferice, feroce ;
 Adjective ce denumesc culori neologice: bleu, bej, crem, grena, gri, havan, kaki, lila,
maro, oliv, mortice, propice, rococo, șic;
 Adjective adaptate sau neadaptate : cloș, forte, pane;
 Adjectivele pronominale nehotărâte: ceva, fiece, orice, deoarece și adjectivul
interogativ -relativ ce.
O clasificare mai nouă a adjectivelor după întreagă sa flexiune propune Maria Manoliu –
Manea [6, pg. 62 ], ea le clasifică în trei grupe mari, după un criteriu care ține seama de
comportarea adjectivului în întreaga sa flexiune:
 adjective variabile cu patru forme flexionare, cele mai numeroase adjectivele
terminate în consoană la masculin singular nominativ (fără desinență): alb – alb – albi
– albe, rău – rea – răi – rele, acru – acră – acri – acre, atent – atentă – atenți – atente, iubit
– iubită – iubiți – iubite etc.
 adjective variabile cu trei forme flexionare:
– adjective cu forme distincte de masculin și feminin singular și o singură formă de
plural: românesc – românească – românești, drag – dragă – dragi, roșu – roșie – roșii,
drag – dragă – dragi;
– adjective cu forme distincte de masculin singular și plural și o singură formă de
feminin: cretaceu – cretac ee – cretacei – cretacee, silitor – silitoare – silitori – silitoare,
răbdător – răbdătoare – răbdători – răbdătoare, lălâu –lălâie – lălâi – lălâie etc.
 adjective variabile cu două forme flexionare:
– adjective cu o singură formă de singular și o singură formă de plural: dulce – dulci,
mare – mari, verde – verzi etc.

16
– adjective cu forme distincte de masculin și feminin singular și o formă de plural vechi
– veche – vechi, gălbui – gălbuie – gălbui, verzui – verzuie -verzui etc.
– adjective cu o formă pentru ma sculin și feminin singular și feminin plural și o formă
pentru masculin plural: feroce – feroci – feroce, precoce – precoci – precoce.
– adjective cu opoziții de gen și fără op oziții de număr și de caz. În această subgrupă sunt
incluse adjectivele terminate în –i semivocalic, component al diftongilor –ai, -ei, -oi:
bălai – bălaie, rotofei – rotofeie, greoi – greoaie etc.; și încă adjectivele terminate în
consoană –m: stângaci – stângace, dibaci – dibace etc. [10, pg.62].
Clasele flexionare ale adjectivului Tabelul 1.1.
ADJECTIVE VARIABILE CU PATRU FORME FLEXIONARE:
Singular
Plural
m.n. f. m. f.n.

-a -i -e

 Bun, bun ă, bun i, bun e
 Modern, modern ă, modern i, modern e
 Luminos, luminoas ă, luminoș i, luminoas e
 Înalt, înalt ă, înalț i, înalte
Tabelul 1.2.
ADJECTIVE VARIABILE CU TREI FORME FLEXIONARE:
Singular
Plural
m.n. f. m. f.n.

-a -i
 Mic, mic ă, mic i
 Lung, lung ă, lung i

17
 Larg, larg ă, larg i Tabelul 1.3.
Singular
Plural
m.n. f. m. f.n.
-iu – ie -ii
Auriu, aurie, aurii
Argintiu, argintie, argintii

ADJECTIVE VARIABILE CU TREI FORME FLEXIONARE:
Tabelul 1.4.

Singular Sg./pl.f./pl.n
Plural
m.n.
m.
-tor, -toare -i
 Atrăgător, atrăgătoare, atrăgători
 Folositor, folositoare, folositori
 Rabdător, răbdătoare, răbdători
ADJECTIVE VARIABILE CU DOUĂ FORME FLEXIONARE: Tabelul 1.5.
Singular
Plural
m.f.n.
m.f.n.
-e
-i
 Mare, mari
 Rece, reci,

18
 Dulce, dulci
ADJECTIVE CU O FORMĂ FLEXIONARĂ: Tabelul 1.6.
Singular
Plural
m.f.n.
m.f.n.

 Maro
 Gri
 Bej
 Bordo
În general, adjectivul stă după substantivul determinat. Dar există cazuri când
adjectivul cu valori stilistice și expresive, poate sta și înaintea substativului, preluându –
i în acest caz articolul hotărât ( Albastra zare se deschide înaintea n oastră.). Cercetând
formele de vocativ care sunt de regulă identice cu cele ale nominativului ( iubită mamă,
prieten drag ), dar unele adjective folosite înaintea substantivelor masculine nume de
ființe pot avea vocativul în –e: tinere prieten, iubite coleg.
Locuțiunea adjectivală.
Este grupul unitar de cuvinte, care este sinonim cu un adjectiv și se comportă în
propoziție ca adjectivul:
 Scriitor de geniu (= genial).
 Om de nimic (= fără valoare).
 Om cu scaun la cap (= înțelept, chibzuit).
 Persoană de seamă (= importantă).
Alte exemple de locuțiuni adjectivale:
cu dare de mână – înstărit,bogat
cu noroc – norocos

19
cu minte – înțelept
cu capul în nori – aiurit, zăpăcit
 Locuțiunile adjectivale se comportă ca un adjectiv: pot fi însoțite de articolul
demonstrativ (adjectival), pot avea grade de comparație:
 Ei sunt oameni foarte de treabă.
 Omul cel cu judecată.
Analizând cercetările științifice distingem definiția: Locuțiuni adjectivale sunt
grupuri de cuvinte cu înțelesuri echivalente cu ale adjectivelor, având însă o
expresivitate mai mare decât acestea: El este om în toată puterea cuvântului.
Locuțiuni adjecti vale sunt formate din:
 substantivele precedate de prepoziții, însoțite sau nu de adjective calificative sau
determinative, legate prin conjuncții de alte substantive: om de încredere ,,serios”,
,,correct”, om de ispravă ,,capabil”, om cu sânge rece ,,calm” , contribuție de valoare
,,valoroasă”, haine de zile mari ,,alese”, om în floarea vârstei ,,tânăr”; om în toată
puterea cuvântului ,,întreg”, ,,capabil”; om în toată firea ,,matur”; o femeie numai piele
și os ,,slabă”;
 numerale: om odată și jumătate (,,serios, de încredere, corect), oameni tot unu și unu
(,,deosebiți”);
 pronume demonstrative precedate de prepoziții: o întâmplare ca aceea ,,deosebită”;
 verbe cu aspect de supin : o seară de neuitat ,,minunată”, un succes de invidiat
,,deosebit”, un lucru de căpătat ,,gratuit”, un om de neînlocuit ,,valoros” etc.
 verbe cu aspect de indicativ , precedate de adverbul relativ cum: un lucru cum trebuie
,,bun”;
 verbe cu aspect de imperativ, precedate de un substantiv în vocativ: o lucrare de
doamne -ajută ,,superficială”;
 adjective participiale provenite din locuțiuni verbale, urmate de subtantive în dativ
sau în acuzativ cu prepoziții: motivare trasă de păr ,,neargumentată”, om scos din fire
,,înfuriat”, fată scoasă din cutie ,,elegantă” etc.;

20
 adverbe precedate de prepoziții : partea de sus ,,superioară”, partea de jos
,,inferioară” ;
 interjecții cu determinări substantivale, precedate de prepoziții: o locuință ca vai de
lume ,,necorespunzătoa re”.
Pornind de la cercetarea elementelor componente ale locuțiunilor adjectivale
e direct proporțional cu vechimea și cu frecvența acestor locuțiuni: cu cât locuțiune are
o vechime și o frecvență mai mică, cu atât gradul de sudură a element elor componente
este mai scăzut, iar sensul ei mai apropiat de acela al formanților: femeie bună de gură
,,guralivă”. Unele dintre locuțiuni adjectivale în limba română sunt nu altceva decât
adjective compuse capătând o formă variabilă: cuminte (< cu + min te) și deplin (< de
+ plin), fie cu o formă invariabilă: anume (< a + nume) și cumsecade (<cum + se cade).
Dacă vom vedea diferența dintre sensul adjectivului cuminte ,,așezat”, ,,disciplinat” și
sensul locuțiunii adjectivale cu minte ,,înțelept” ne arată evoluția semantică a unor
asemenea îmbinări: ,,Eu sunt om cu minte și neguțător cinstit.” – I. Slavici.
Locuțiuni adjectivale pot fi însoțite de articole adjectivale (omul cel de valoare)
sau pot avea grade de comparație: El e omul cel mai de t reabă. Încă putem menționa
că locuțiunile adjectivale califică obiectele întocmai ca adjectivele: om de geniu
,,genial”, bătaie în lege ,,zdravană” etc. Totodată, ele pot primi categoria comparației:
,,Băgai de seamă că natura mă dăruise și cu cele mai de căpetenie talente”. (C. Hogaș).
Unele dintre locuțiuni adjectivale pot exprima, prin sensul lor originar, o idee de
superlativ absolut: o bătălie soră cu moartea ,,foarte tare”, o căldură de moarte ,,foarte
puternică”, o fată ruptă din soare ,,foarte frumo asă”, oștire câtă frunză și iarbă (câtă
pulbere și spuză) ,,foarte nemeroasă”, o lucrare de mai mare dragul ,,foarte bună” etc.
Locuțiunile adjectivale pot fi însoțite de articole demonstrative: ,, Pentru nebunia unei
femei nu se cuvine să -ți pierzi prietenii cei cu credință.” (M. Sadoveanu).
Din punct de vedere sintactic, locuțiunile adjectivale îndeplinesc aceleași funcții
ca și adjectivele:
 Nume predicativ: ,, Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea nici un vițiu”. (I. L.
Caragiale) ; Copilul acela este numai piele și os.

21
 Atribut adjectival : ,,Măria -ta, e un străin afară, / Cam trențăros – dar pare -un om de
seamă. ” (A. Vlahuță; atribut adjectival); Era un om într-o ureche.
 Element predicativ suplimentar: ,,O cred în stare de orice.”
Unele dintre locuțiuni adjectivale includ un conținut depreciativ pronunțat și de
putem menționa: om cu două fețe ,,fațarnic”, om gros de obraz ,,obraznic”, om într-o
doagă (într -o ureche), ,,aurit”, femeie lungă de limbă ,,clevetitoare”, femeie rea de
muscă , ,,ușuratică” etc .
1.3. Categoriile gramaticale ale adjectivului
Genul, numarul si cazul sunt categorii care exprimă informația gramaticală
copiată de la substantiv. Genul adjectivului are doar două valori: masculin si feminin,
acordul cu substantivele neutre facându -se prin masculin la singular și prin feminin la
plural.
Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul sau pronumele la care se
raportează:
Un fotoliu comod . O canapea comodă . Acești copii sunt inteligenți .
Se evită în general plasarea unui adjectiv la masculin plural imediat după un
substantiv feminin. Este preferabil să spunem deci:
Fetele și băieții inteligenți și nu * Băieții și fetele inteligenți .
Există tendința, în limba vorbită și uneori și în cea scrisă, de a nu mai face
acordul adjectivului cu substantivul, mai ales când acesta nu urmează imediat după
substantiv, ci la o oarecare distanță:
*Apariția lucrării despre tratamentul homeopatic scrisă de celebrul specialist ….
Aici greșeala constă în faptul că adjectivul scrisă nu se acordă în caz cu
substantivul lucrării ; corect este lucrării scrise .
Genul, numărul și cazul sunt pentru adjective categorii gramaticale formale.
Ele se explică numai prin referire la substantivele pe care le însoțesc obligatoriu și cu
care se acordă. Adjectivele substantivelor neutre presupun la singular o formă de
masculin, iar la plural una de feminin.

22
Cele trei categorii gramaticale apar simultan în forma adjectivului, fiind uneori
însoțite de alternanțe fonologice în radical: om deștept – oameni deștepți , om tânăr –
oameni tineri , haină moale – haine moi. Multe adjective nu au alternanțe
fonologice: alb – albă, bun – bună , modern – modernă , sobru – sobră , simplu – simplă .
Categoria deter minării care este prezentă și la adjective, nu este însă specifică
acestora, ci substantivelor pe care adjectivele le însoțesc. Articolul hotărât
enclitic se atașează la adjective numai când acestea precedă substantivele și nu sunt
precedate, la rândul lor , de adjective pronominale: „ bunul coleg”, dar „prietenul bun”;
„acest vecin bun”.
GENUL
Formele de masculin.
I. Adjectivele se termină la masculin în consoană dură (uneori element final al
sufixelor), în –u vocalic, în –u semivocalic și în –e vocalic: cântător, luminos, lung,
măricel, muntenesc, vestit, atent, stângaci, bănățean; integru, cretaceu, negru, argitiu,
auriu, molâu, bălai, rotofei, greoi, tehui, verde, limpede etc .
Formele de feminin.
II. Adjectivele se termină în desinențele –ă, sau –e, de exemplu: cântătoare, luminoasă,
lungă, măricică, muntenească, vestită, atentă, stângace, bănățeană, integră, neagră;
veche, cretacee, argintie, aurie, molâie, bălaie, rotofeie, greoaie, tehuie, verde, limpede
etc.
Aici putem menționa că adjectivele te rminate în –e la masculin nu-și schimbă forma
la feminin. Printre excepții putem identifica adjectivele roșu (care la feminin are o
formă de roșie), greu și rău (care la feminin au forme de grea și rea) și june (care la
feminin are o formă –ă: jună).
Există și adjectivele care au numai formă de masculin (cele formate cu sufixele –ău și
–ălău, adjective depreciative care capătă frecvent valoare substantivală): mâncău,
lingău, prostălău etc.

23
Desinențe de gen(la singular): Tabelul 1.7.
Masculin/Neutru Feminin
-u
-u
–
– -a
-e
-a
-e simplu -a/albastru -a
auriu -e/cenusie -e
bun-a/frumos -frumoasa
amarui -e/vechi -e
Observații: 1.Adjectivele terminate în E (mare, dulce) nu prezintă diferențe de gen
la singular (om mare -casa mare)
2.Adjectivele terminate la masculin in -U vocalic sau semivocalic(greu,
roșu, rău) au femininul în -EA (grea, rea) și în -IE (roșie)
3.Alternanțele vocalice frecvente la opoziția de gen
–
E/EA(intreg/intreagă)

-O/OA (prost/proastă)

-IE /IA (biet/biată)

-E/A (desert/des artă)

NUMĂR UL
Desinențe de număr:
Observații: 1.Unele adjective au forma unică pentru ambele numere:
-fie numai la feminin – cele terminate in -TOR (fata/fete silitoare)
-fie numai la masculin (pantof/pantofi vechi)
-fie la ambele genuri (copil/copii balai fata/fete balaie)
2. Alternanțe vocalice: ea/e(oltean/olteni) oa/o (moale/moi) ea/e (geman/gemeni) a/i
(tânăr/tineri),a/e (teapan/tepeni)
3. Alternanțe consonantice: s/s (sfios/sfioși) t/t (lat/lati) d/z (crud/cruzi)
c/c(sărac/săraci) st/st (trist/triști) g/g (lung/lungi)

24
CAZUL
De obicei adjectivele se conformează acelorași reguli cazuale întâlnite la
substantiv. În general, ele au o singură formă de masculin (singular sau plural) pentru
toate cazurile: un om îndrăzneț – (al, a, ai, ale) unui om îndrăzneț – om îndrăzneț!., un
pom verde – (al, a, ai, ale) unui pom verde etc. – sau două forme de feminin (singular),
una pentru cazul N. Ac. Și alta pentru G. D.: o lucrare nouă – (al, a, ai, ale) unei lucrări
noi, o câmpie verde – (al, a, ai, ale) unei câmpii verzi etc.
Ca excep ție fac parte numai adjectivele formate cu sufixul –tor, -toare, care au o
singură formă cazuală de feminin (la singular și plural): o fată muncitoare – (al, a, ai,
ale) unei fete muncitoare – fată muncitoare!, niște fete muncitoare – (al, a, ai, ale) unor
fete muncitoare – fete muncitoare! etc.
Modificări după cazuri:
Observații: Adjectivul stă dupa substantiv, sau poate să preceadă substantivul
1.Când adjectivul stă după substantiv el nu se articulează
2.Când adjectivul stă inaintea substantivului, el capâtă o semnificație
specială care îi mărește expresivitatea
3.Unele adjective au o topică fixă în raport cu substantivul. De exemplu
adjectivele pronominale stau numai în fața substantivului (oricare om) precum adj.
“biet”. Pe de altă parte adjectivele provenite din participii stau numai
după substantiv (pomul lăudat)
4.Unele adjective iși schimbă sensul în funcție de topica (are o pa rte
bună -opusa lui rea/O buna parte nu au -o parte dintr -un intreg)
5.Adjectivele invariabile au o singura forma pentru toate genurile,
numerele și cazurile. Din aceasta categorie fac parte adjectivele nume de culori (bej,
crem), adj ectivele terminate în -CE (eficace) adjectivele cuvinte vechi în limba (sadea,
gata, ditamai).

25
Un mijloc sigur de control pentru ortografia cu –ii este faptul ca adjectivul
aflat după substantivul determinat nu se articuleaza enclitic niciodată. Controlul se
poate face și prin despărțirea cuvântului în silabe: copii zglo -bii ; zglo -bi-ii copii.
Observă ca la forma articulată al treilea ‘i’ (articolul) formează cu ultimul ‘i’ al formei
nearticulate o silabă în plus: -ii, care se pronunță ca în singur ‘i’.
Forme de plural în –ii sau în –iii are și adjectivul roșu (bujori roșii, roșiii bujori).
Toate celelalte adjective, când se afla după substantivul determinat, se scriu la
nominativ sau acuzativ plural cu un singur –i (copii voioși, ochi negri), pentru că
sunt nearticulate. Deci mijlocul de control pentru ortografia adjectivului cu un
singur –i este locul adjectivului după substantivul determinat, precum și observarea
faptului că adjectivul nu se termină la nominativ singular în ‘ -iu’.
Afixele de vocativ a ad jectivelor în limba română variază în raport cu genul, cu poziția
față de substantiv și cu conținutul lexical al acestor adjective. Pentru adjective la genul
masculin (sau neutre) sunt cunoscute afixe identice cu ale celorlalte cazuri: prieten
drag, onorat public, soare sfânt ; prieteni dragi – dragi copii. Afixele –e, -ule și –lor
(când adjectivul precedă substantivul): străvechiule codru, iubite prieten, inimosule
frate, măreților munți.
Pentru adjective la genul feminin există afixe identice cu cele de cazul N. Ac.( blândă
lună, scumpă soră), cu cele ale tuturor cazurilor (prietene dragi , scumpe colege, mărețe
figuri, zări albastre ) sau cu afixele de determinare de cazul N. Ac. (când adjectivul
precedă adjectivul posesiv intercalat și substantivul: draga mea copilă, dragile noastre
fete, scumpele noastre nepoate) și afixul –lor: frumoaselor câmpii!
Desinență
Modificarea desinenței după caz la adjectiv depinde de genul substantivului
determinat. Din acest punct de vedere, se disting urmatoarele două situații:
 când determina un substantiv masculin sau neutru, adjectivele au o desinența pentru
toate cazurile la singular si alta pentru toate cazurile la plural:

26
Singular Plural
N.A. un prieten bun niște prieteni buni
G.D. unui prieten bun unor prieteni buni

 când determină un substantiv feminin, adjectivele au, de obicei, două desinente de caz
la singular (una pe ntru nominativ -acuzativ și alta pentru genitiv -dativ) și o desinență
pentru toate cazurile la plural:

Singular Plural
N.A. o prietenă bună niște prietene bune
G.D. unei prietene bune unor prietene bune

3. Alternanța sunetelor marchează suplimentar distincția între cele două perechi de
cazuri – N.A. si G.D. – la adjectivele cu desinența variabil a după caz la feminin
singular:
N.A. o pisică neagra o frunza verde
G.D. unei pisici negre unei frunze verzi
4. Structura cazului vocativ la adjectiv depinde de poziția acestuia față de substantiv.
● Vocativul adjectivelor așezate după substantiv este omonim cu N.A. nearticulat: om
bun!, fată frumoasă și harnică!, oameni buni! Etc
● Vocativul adjectivelor așezate înaintea sub stantivului:
 este omonim cu forma de N.A. nearticulată: scumpa mamă!, frumoasă doamnă! dragi
parinți!, stimaț i prieteni!
 este omonim cu N.A. articulat buna mea mama!, scumpul meu baiat!, dragile mele
surori!, scumpele mamei fetițe!, bunii mei parinți!
 se formează cu ajutorul desinenței -e: iubite prietene!, stimate domn!, scumpe frate!,
sarmane om!
 se formează cu ajutorul desinenței -ule: bunule prieten!, scumpule parinte !.

27
Afixele de vocativ a adjectivelor în limba română variază în raport cu genul, cu
poziția față de substantiv și cu conținutul lexical al acestor adjective. Pentru adjective
la genul masculin (sau neutre) sunt cunoscute afixe identice cu ale celorlalte cazuri:
prieten drag, onorat public, soare sfânt ; prieteni dragi – dragi copii. Afixele –e, -ule
și –lor (când adjectivul precedă substantivul): străvechiule codru, iubite prieten,
inimosule frate, măreților munți.
Pentru adjective la genul feminin există afixe identice cu cele de cazul N.
Ac.(blândă lună, scumpă soră), cu cele ale tuturor cazurilor (prietene dragi , scumpe
colege, mărețe figuri, zări albastre ) sau cu afixele de determinare de cazul N. Ac. (când
adjectivul precedă adjectivul posesiv intercalat și substantivul: draga mea copilă,
dragile noastre fete, scumpele noastre nepoate) și afixul –lor: frumoaselor câmpii!
Formule de adresare afective la cazul vocativ, atât la genul masculin , cât și la
feminin: bunule!, iubitule!, drăguțule!, mititelule!, scumpule!, tinere! etc. – draguțo!,
iubito !, mititico !, scumpo ! etc.
Putem menționa că forma adjectivală dragă este folosită ca termen de adresare pentru
ambele genuri: dragă frate – drag ă soră.
GRADELE DE COMPARAȚIE ale adjectivelor .
Gradele de comparație sunt formele pe care le ia adjectivul pentru a arăta că o
insușire poate exista în grade diferite la două sau mai multe obiecte comparate sau chiar
la același obiect în situații diferite .
Gradele de comparație exprimă î n general raportul unui adjectiv fa ță de cev a
sau starea maximă a acestuia. De exemplu: mai cald, mai rapid, cel mai bun.
Există trei grade de comparatie ale adjectivelor:
 gradul pozitiv (sau simplu) – frumos, senin
 gradul comparativ – mai frumos, mai senin
 gradul superlativ – cel mai frumos, cel mai senin

28
GRADUL POZITIV
A) GRADUL DE COMPARAȚIE POZITIV arată însușirea obișnuită a unui
obiect, fără termen de comparație: (mare, mic, cald, rece, roșu – mașina mare,
copacul mic, ceaiul cald, apa rece, tricoul roșu).
Uneori adjectivele la gradul pozitiv pot fi însoțite de articolele: cel, cea, cei, cele.
(copacul cel mare , mașina cea mare , copacii cei mari, mașinile cele mari).
B) GRADUL COMPARATIV arată că însușirea unui obiect se află într -un grad
diferit față de aceeași însușire a altui obiect sau față de aceeași însușire a lui în situații
diferite.
Analizând cercetările putem să punem în evidență ,,caracterul relațional” al
comparației, Marina Rădulescu susține ideea că ,, dacă am ține seama numai de forma
adjectivului…, nu am putea sesiza… diferența dintre gradul pozitiv (ea are ochi al baștri)
și comparativul de agalitate (Ea are ochi albaștri ca cerul ,,ea are ochi la fel de albaștri
ca cerul”) [2, pg. 186].
Maria Manoliu apreciază că la categoria gramaticală a comparației există trei
dimensiuni (pozitivitatea, egalitatea, in cluderea), care au în vedere patru ,,membri”, și
anume: superlativul relative, indicat de morfemul cel mai cerut de dintre ;
comparativul de superioritate, indicat de morfemul mai cerut de decât; comparativul
de egalitate , indicat de morfeme de tipul tot așa de sau ø cerute de ca: pozitivul , indicat
de ø în absența termenului comparat [1, pg. 64].
GRADUL COMPARATIV are trei forme:
1) COMPARATIV DE SUPERIORITATE – un obiect are aceeași însușire într –
un grad mai mare decît alt obiect: (copac) mai înalt (decît altul); (apa) mai limpede;
(fată) mai frumoasă etc.
El are următoarea structură: adverbul mai + adjectiv.
Comparativul de superioritate poate fi utilizat în următoarele construcții: Tabelul 1.8.

decît
El este + comparativul de superioritate + ca + ea
de cum + ea

29
De ex.: Victor este mai înalt decît Sandu.

De ex.: Ion este mai bun decît (era) altădată.

2) COMPARATIV DE EGALITATE – exprimă că două obiecte au aceeași
însușire în același grad: (copac) la fel de înalt; (apă) tot așa de limpede; (fată) tot atît
de frumoasă etc. Acest grad are structura:
La fel de + adjectiv; tot așa de + adjectiv; tot atît de + adjectiv
3) COMPARATIV DE INFERIORITATE – un obiect are aceeași însușire
într-un grad mai mic decît alt obiect: (copac) mai înalt (decît altul); (apă) mai puțin
limpede; (fată) mai puțin frumoasă etc.
Acest grad are structura: mai puțin + adjectiv
C) GRADUL DE COMPARAȚIE SUPERLATIV arată că însușirea unui
obiect este la gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut.
GRADUL SUPERLATIV ARE DOUĂ FORME :
1) SUPERLATIV RELATIV arată că însușirea unui obiect este în cel mai înalt grad
(de superioritate) sau în cel mai mic grad (de inferioritate) în comparație cu a altui
obiect:
 DE SUPERIORITATE: (copacul) cel mai înalt; (apa) cea mai limpede; (fata) cea mai
frumoasă etc.
 DE INFERIORITATE: (copacul) cel mai puțin înalt; (apa) cea mai puțin limpede;
(fata) cea mai puțin frumoasă etc.
2) SUPERLATIV ABSOLUT arată gradul cel mai înalt al însușirii, fără termen de
comparație: (copac) foarte înalt; (apă) extraordinar de limpede; (fată) nemaipomenit de
frumoasă etc.
În final Maria Rădulescu arată o soluție, ea operează cu cinci valori ale
comparației: pozitivul afirmă existența însușirii fără indicarea nivelului intensității;
comparativul de egalitate arată că t ermeni comparați au calitatea la același nivel de decît circumstanțial de loc
El este + comparativul + ca + (era) sau
de superioritate de cum de timp

30
intensitate; comparativul de superioritate indică faptul că diferența de nivel a
intensității la termenii comparați este mică; superlativul absolut exprimă o diferență
mare de nivel a intensițății calității între termenii comparați; superlativul relativ relevă
nivelul maxim al intensității însușirii la primul termen în raport cu al doilea. [2, pg.
187]
MIJLOACE EXPRESIVE DE REALIZARE A SUPERLATIVULUI ABSOLUT.
 CU PREFIXELE EXTRA -; ULTRA -; STRA -; ARHI -: extraf in, străvechi, arhiplin,
ultramodern etc.
 CU ADVERBE SI LOCUTIUNI ADVERBIALE legate de adjectiv prin prepozitia
de: extraordinar (de); nemaipomenit (de); grozav (de); din cale afară (de) etc.
 PRIN EXPRESII ECHIVALENTE CU UN SUPERLATIV: supărat foc; rea de
mama focului etc.
 PRIN SUBSTANTIVIZAREA ADJECTIVULUI si repetarea lui la genitiv/
acuzativ: prostul proștilor; frumoasa frumoaselor etc.
 PRIN REPETAREA ADJECTIVULUI: (copac) înalt – înalt; (apă) adîncă – adîncă;
(fată) frumoasă – frumoasă etc.
 PRIN LUNGIREA UNEI VOCALE SAU REPETAREA UNEI CONSOANE:
maaare, galllben, rrău, roooșu etc.
ADJECTIVE FĂRĂ GRADE DE COMPARAȚIE
Exista și adjective care nu au grade de comparație, fiindcă:
a) Sunt adjective neologice provenite din:
 Comparative latinești: anterior; exterior; inferior; superior;
 Superlative din limba latina : extrem; optim; suprem; ultim;
b) Exprimă însușiri cu caracter absolut, adica însușiri care, prin natura lor, nu
permit comparația: asemenea; complet; general; mort; întreg; gigantic; perf ect;
petrolifer; unic; principal; viu; veșnic etc.

ADJECTIVUL. FUNCȚI I SINTACTICE

31
1. ATRIBUT ADJECTIVAL: Mingea roșie este a mea. Satul era copleșit de aceeași
sărăcie.” (L. Rebreanu).
2. NUME PREDICATIV: Mihai este cuminte. ,, Lumina e mai slabă și-n inimă
pătrunde.” (V. Alecsandri).
3. COMPLEMENT INDIRECT: Din albastru cerul a devenit negru.
4. COMPLEMENT CIRCUMSTANȚIAL DE TIMP: S -a imbolnavit de tână r.
5. COMPLEMENT CIRCUMSTANȚIAL DE MOD: El este mai mult scund decât î nalt.
6. COMPLEMENT CIRCUMSTANȚIAL DE CAUZĂ: De bolnav abia se ț inea pe
picioare; ,,Lupului îi scăpărău ochii… de flămând.” (Ion Creangă).
7. ELEMENT PREDICATIV SUPLIMENTAR: ,,Atunci tu prin întuneric te apropii
surâzândă…” (M. Eminescu).
8. APOZIȚIE: ,,Bătrânii, sărmanii , nu știau nimic de asta.”; ,,A ve nit acasă cu chef, adică
beat.”
Adjectivul își poate schimba valoarea gramaticală devenind:
-substantiv: Frumosul merge pe apă.
Cel frumos merge pe apă.
Un frumos ca el rar găsești.
– adverb: Tu cânți frumos.
Făcând analiza literaturii de specialitate despre adjectiv, am ajuns la concluzie
că adjectivul reprezintă un fe nomen morfologic structurat pe normele gramaticale. Am
aflat că adjectivul poate modifică formă după gen, număr și caz. Adje ctivul este
structurat complex formează patru forme flexionare și se cla sifică după anumite
criterii; încă putem preciza că are trei grade de comparație: gradul pozitiv, gradul
comparativ (de superioritate, de egalitate, de inferioritate), gradul superlati v (relativ,
absolut). Există și adjective fără grade de comparație.
În rezultat distingem că adjectivul este partea de vorbire care exprimă însușiri
ale obiectelor gramaticale; el este caracterizat prin flexiune după gen, număr, caz și,
parțial, după determinare, prin autonomie semantică și funcțională, prin distribuție
unidirecțională (și parțial bidirecțio nală) și prin suficiența noțională.

32
II. METODE ȘI TEHNICI DE PREDARE -ÎNVĂȚARE A
ADJECTIVULUI ÎN TREAPTA GIMNAZIALĂ
2.1. Abordarea curriculară a procesului de predare/învățare a adjectivului la
orele de limba română la etapa gimnazială
 Analiza curriculu mului pentru învățământul gimnazial (clasele V -IX) pentru
instituțiile de învățământ preuniversitar cu limba rusă de instruire, programa
școlară pentru limba română.
Termenul de curriculum poate fi definit ca ansamblu de acțiuni planificate
pentru a suscita instrucția, incluzând definirea obiectivelor învățământului,
conținuturile, metodele (inclusiv cele vizând evaluarea), materialele (incluzând și
manualele școlare) și dispozitivele d e formare a cadrelor didactice.
În sens restrâns, termen ul desemnează strict conținuturile învățământului (sau
doar obiectivarea acestora în documente de tipul planului de învățământ, programei
școlare, manualelor școlare, auxiliarelor etc.), în timp ce accepțiunea largă trimite la
un întreg program de acțiuni educaționale, cu toate componentel e și conexiunile dintre
acestea [9, pg. 101].
Structura Curriculumului gimnazial pentru școală rusă ilustrează preocuparea
generală pentru descentralizare și adaptare a demersului educațional la nevoile,
aptitudinile și aspirațiile diferitelor categorii de elevi, dar și opțiunile comunității
pentru o orientare sau alta în procesul de învățământ.
Curriculumul școlar este un domeniu față de care așteptările actorilor
educaționali și ale societății, în ansamblu, s -au intens ificat și diversificat în ultimii ani:
-Elevii doresc ca acest curriculum să le ofere oportunități pentru realizarea la
maximum a potențialului personal, spațiu sigur pentru exprimarea propriilor puncte de
vedere și idei, pentru îmbogățirea experiențelor necesare în vederea dezvoltării
personale și profesionale.
-Părinții așteaptă ca școala, prin curriculumul pe care li se oferă copiilor, să
asigure acestora o educație de calitate, necesară pentru inserția socială și/sau
profesională.

33
-Profesorii caută, în curriculumul școlar, repere clare și sprijinul pentru
organizarea unei activități didactice de calitate, eficiente, flexibile și, în același timp,
atractive pentru ei și utile pentru elevi. Comunitățile doresc o reprezentare autentică în
școală, respect iv în curriculum, în termeni de promovare a propriei identități
comunitare și de susținere a nevoilor locale.
-Societatea, în ansamblu, așteaptă ca sistemul de învățământ, prin curriculumul
pe care îl oferă, să se pregătească tineri capabili de integrarea activă pe piața muncii și
mizează pe contribuția acestora la dezvoltarea societății.
Componentele curriculumului gimnazial pentru școală rusă sunt reprezentate de:
planul -cadru de învățământ, programa școlară și manualele școlare.
Programa școlară este o componentă a Curriculumului gimnazial pentru școală
rusă, iar elaborarea sa este orientată în principal de principiul centrării pe elev, prin
rolul reglator asociat obiectivelor, respectiv competențelor. Aceasta descrie oferta
educațională a unei discipli ne de învățământ pentru un parcurs școlar determinat.
Structura programelor școlare ilustrează preocuparea pentru unitatea și interacțiunea
componentelor curriculumului.
 Obiectivele cadru; se caracterizează printr -un nivel înalt de generalitate și
complexi tate, vizând formarea unor capacități și atitudini generate de specificul
disciplinei; sunt urmărite de -a lungul mai multor ani de studiu.
 Obiectivele de referință vizează progresul în formarea de capacități și achiziția de
cunoștințe cu elevii. etc. speci fice unei discipline de învățământ, pe parcursul unui an
de studiu. Exemplele de activități de învățare propun modalități de organizare și de
realizare a demersului didactic
Cele două categorii de obiective definite anterior au fost delim itate în
contextul reformei curriculare românești și nu se substituie nici finalităților
educaționale cu caracter mai general (scopurile și obiectivele pe cicluri curriculare),
nici obiectivelor operaționale, ca expresie a intenționalității didactice într -o lecție.
 Conținuturile reprezintă mijloace prin care se urmărește atingerea obiectivelor cadru și
a obiectivelor de referință propuse.

34
 Standardele curriculare de performanță, la sfârșitul cicl ului gimnazial reprezintă criterii
de evaluare a calității procesului de învățare și sunt prezentate sub forma unor enunțuri
sintetice care vizează nivelul de atingere a obiectivelor fiecărei discipline de către elevi.
Ele reprezintă fundamentul pentru ela borarea descriptorilor de performanță a criteriilor
de notare (în învățământul secundar).
Ținând cont de scopul si importanța studierii limbii si literaturii române în
ciclul gimnazial, curriculum -ul de limba și literatura roamana se bazează pe modelul
comunicativ -funcțional, care presupune dezvoltarea integrată a capacităților de
exprimare și receptare orală, respectiv de exprimare a mesajului scris și de receptare a
mesajului scris și de exprimare scrisă. Dezvoltarea capacităților de comunicare se
realizează prin familiarizarea elevilor cu diverse situații de comunicare scrisă și orală,
cu texte literare și nonliterare adecvate specificului vârstei elevilor.
Curriculumul pentru învățământul gimnazial (clasele V – IX) ajută cadrului
didactic:
 să proiecteze lecții de diferite tipuri;
 să cunoască foarte bine nevoile de comunicare ale elevilor săi, stilurile lor de
învățare, precum și gradul de stăpânire a competențelor de comunicare în limba
română;
 să se cunoască faptul că nivelul de competență al elevilor pe fiecare dintre domeniile
urmărite (înțelegerea mesajelor orale și scrise, comunicarea monologată și dialogată,
producerea mesajelor scrise) poate să difere;
 să realizeze combinare și diversificare a metodelor și tehnicilor de învățare, care să
ofere oportunități egale de învățare în cunoașterea limbii pentru toți elevii;
 să elaboreze obiectivele lecției, care urmează să realizeze;
 să cunoască metode alternative de evaluare.
Analizând Curriculum pentru învățământul gimnazial (clasele V -IX) , am
constatat:
 Repartizarea temelor cu predarea adjectivului în clasele V -IX.
 ÎN CLASA A V -a

35
UNITATEA 4. Copilul și natura, subiectul ,, Toamna. Semnele toamnei ”
Adjectivul. Forme flexionare ale adjectivului.
UNITATEA 5. Copilul și arta, cultura, subiectul : Ce-i mai scump și ce -i mai rău pe
lume?” Adjectivul. Gradul Comparativ și la subiectul. Doi frați. (poveste populară)
Adjectivul. Gradul Superlativ.
 ÎN CLASA A VI -a
UNITATEA 2. Copilul în familie , subiectul: Cele patru piersici. Gradul comparativ
al adjectivelor .
 ÎN CLASA A VII -ea
UNITATEA 2. Copilul în societate , subiectul ,,Exemplul Iuliei Hașdeu – model
modern sau depășit? Adjectivul. Adjective cu patru ter minații. Adjective invariabile.
 ÎN CLASA A VIII -a
UNITATEA 2. Adolescentul și societatea , subiectul ,,Alexandru” text literar.
Adjectivul. Flexiunea adjectivelor , subiectul ,,Despre prietenie” de Alexandru
Paleologu . Adjectivul. Gradele de comparație ale adjectivelor.
 ÎN CLASA A IX -a
UNITATEA 2. ADOLESCENTUL ȘI SOCIETATEA , subiectul ,, Cel mai
interesant om pe care l -am întâlnit. Adjectivul . Forme flexionare . Gradele de
comparaț ie ale adjectivului.
Materia lingvistica (obligatorie) conform curriculumului educațional anume la
studierea adjectivului: Adjectivul. Acordul adjectivului cu substantivul în gen, număr
și caz. Utilizarea gradelor de comparație. Topica.
Făcând analiza curriculumului pentru învățământul gimnazial (clasele V -IX) am
ajuns la concluzi i că:
 În școala rusă adjectivul se învăță începând de la clasa a V -a cu introducer ea
modicarii formei adjectivului după cele IV forme flexionare, III forme felxionare și II
forme flexionare.
 În clasa a VI-a deja se introduce în programă școlară studierea gradului comparativ al
adjectivelor.

36
 În clasa a VII -a se introduce studierea adjectivului cu patru terminații, adică cu patru
forme flexionare , tema care este reluată din clasa a VI -a pentru repetarea și fixarea
cunoștințelor. În continuare programa școlară include studierea adjectivelor
invariabile.
 În clasa a VII I-a este reluată tema studierea formelor flexionare ale adjectivului tema
de baza care a fost introdusă din clasa a VI, apoi reluată și în clasa a VII .
 În clasa a IX -a curriculum ne oferă studierea tem ei Adjectivul. Forme flexionare .
Gradele de comparație ale adjectivului.
Făcând concluzi e la analiza temelor referitor la predarea adjectivului din
curriculum pentru învățământul gimnazial, put em să afirmăm că studierea temelor de
baza sunt ,, Forme flexionare” și ,,Gradele de comparație ale adjectivului”.
 Analiza Manualelor școlare clasele V -IX
Manualul școlar rămâne cel mai important instrument de lucru pentru elevi, deși
funcționează și ca un liant obiectiv între profesori și elevi. Manualul școlar reprezintă
un document curricular oficial de politică educaționalăcare asigură concretizarea
programei școlare într-o formă care vizează prezentareacunoștințelor și capacităților
într-un mod sistematic, prin diferite unități didactice, operaționalizabile, în special, din
perspectiva elevului/studentului: capitole, subcapitole, grupuri de lecții/cursuri,
seminarii, secvențe de învățare. [15, pg. 24]
Manualul scolar are urmatoarele funcții pedagogice :
 funcția de informare, realizată prin mijioace didactice și grafice specifice;
 funcția de formare a cunostințelor si capacități lor vizate de obiectivele instructiv -educative;
 funcția de antrenare a capacităților cognitive, afective, psiho -motrice, sau a disponibilităț ilor
aptitudinale;
 funcția de autoinstruire, ce evidenț iaza mecanismele de conexiune inversă, internă existente la
nivelul acțiunilor didactice promovate prin intermediul programei, respectiv tehnicile de
autoevaluare.
Pentru profesor, manualul reprezintă un instrument didactic cu rol de ghid, de

37
orientare a activității didactice, respectiv de selectare a conținuturilor științifice
valorificabile în vederea atingerii finalităților urmărite; la îndemâna profesorului stau
și alte surse de informare: alte manuale alternative, cărți, tratate, Internet etc.
Pentru elevi, manualul constituie un instrument de lucru important, cu ajutorul
căruia ei se informeazăși se formează; un manual bun nu este doar un depozitar de
informații, ci și prilej dedezvoltare a gândirii, a capacităților și dispozițiilor
intele ctuale, voliționale, morale,estetice.
Analizând manualele șolare , am identificat unitățile în cadrul cărora are loc
predarea -învățarea adjectivului și tipurile de activități propuse la această temă.
 CLASA A V -a
UNITATEA 4. Copilul și natura, subiectul ,, Toamna. Semnele toamnei.”
Adjectivul. Forme flexionare ale adjectivului.
În cadrul studierii acestui subiect putem identifica exerciții și activități propuse din
manualul școlar pentru clasa a V -a:
1. Exerciți i de selectarea adjectivelor propuse și alcătuirea propozițiilor cu adjectivele
date.
2. Exerciți i de identificarea formei corecte a adjectivului dat în paranteze, completând
correct propoziția.
3. Exerciți i de selectare a formei corecte a adj ectivului, pentru a continua co rect
propozițiile. [3, pg.40]
4. Exerciți i de identificarea antonimelor adjectivelor date.
5. Exerciți ide compunere și scriere (4 propoziții) la tema ,, Toamna în Moldova”,
folosind cât mai multe adjective. [3, pg.41]
6. Exercițiul de compunere a unei povestiri cu titlul: «Vesela verde cîmpie acu -i tristă»,
folosind tabelul „Adjectivul” și imaginea. [3, pg.43]
7. Exerciți i de alcătuire a îmbinărilor de cuvinte, apoi propoziții. [3, pg.44]
8. Exerciți i de completarea propozițiilor, folosind adjective adecvate din paran teze.
9. Exerciți i de descrierea unei păsari , folosind adjective. [3, pg.45]

38
UNITATEA 5. Copilul și arta, cultura, subiectul ,,Ce -i mai scump și ce -i mai rău pe
lume?” Adjectivul. Gradul Comparativ și la subiectul ,,Doi frați” (poveste populară)
Adjectivul. Gradul Superlativ.
1. Exerciți i de transcriere a adjectivelor la gradul superlativ din textul studiat la lecție și
alcătuirea propozițiilor cu adjectivele date.
2. Exerciți i de citire și scriere , apoi traducerea expresiilor evidențiate . De alcătuit
propoziții c u expresiile date.
3. De descris un frate/ o soră, un verișor/ o verișoară etc. în plan comparative, folosind
adjective la diferite grade de comparație. [3, pg.54]
 CLASA A VI -a
UNITATEA 2. Copilul în familie , subiectul ,,Cele patru piersici. Gradul comparativ
al adjectivelor.
1. Exerciți i de selectarea și numirea calităților celui de -al patrulea fecior (conform
textului), argumentând opinia personală.
2. Exerciți i de caracterizare în plan comparativ, cu ceilalți frați ai săi, utilizând
adjective la diferite grade de com parație.
3. Exerciți i de redactare a autoportretul ui în plan comparativ cu cel al fratelui , surorii,
prietenului etc., utilizând și adjective la gradul superlativ. [4, pg.38]
4. Exerciți i de scriere adjectivelor care pot det ermina substantivele date după model.
5. Exerciți i de scriere la gradul comparativ sau superlativ îmbinările de cuvinte obținute,
formând două propoziții cu unele dintre ele.
6. Exerciți i de completare enunțurilor cu adjectivele potrivite date în tabel din partea
stîngă.
7. Exerciți i de citire substantivelor , formând de la ele adjective și scriidu -le la diferite
grade de comparație, apoi de alcătuire 3–4 propoziții cu unele adjective.
8. Exerciți i de căutare în text adjectivelor la gradul superlativ și includere în alte context
proprii. [4, pg.40]
 Exerciți i de prezentare a altor forme de superlativ pentru adjectivul frumoasă, în
baza versurilor lui Mihai Eminescu. [4, pg.41]
 ÎN CLASA A VII -a

39
UNITATEA 2. Copilul în societate , subiectul ,, Exemplul Iuliei Hașdeu – model
modern sau depășit? Adjectivul. Adjective cu patru terminații. Adjective invariabile.
1. Exercițiul de citire a îmbinărilor de cuvinte cu adjective, pronunțând corect sunetele
[d], [t], [n], apoi alcâtuind propoziții cu îmbinările evidențiate.
2. Exercițiul de alcătuire a îmbinăril or de cuvinte cu adjective după model, apoi
alcătuirea propozițiilor proprii. [17, pg.62]
3. Exercițiul de citire a enunțurilor din text care conțin adjective evidențiate.
4. Exercițiul de transcriere din text a îmbinărilor de cuvinte: substantive + adjectiv și
scrierea îmbinărilor date la genul și numărul opus după model.
5. Exercițiul de identificare a adjectivelor potrivite pentru substantivele date și
alcătuirea enunțurilor cu unele îmbinări de cuvinte. [17, pg.66]
6. Exercițiul de alegere corectă a adjectivului po trivit pentru propozițiile date.
7. Exercițiul de completare a propozițiilor cu adjective necesare.
8. Exercițiul de alcătuire a enunțurilor în baza schemei, scriind forma corectă a
adjectivelor.
9. Exercițiul de alcătuire a propozițiilor în baza schemei date. [17, pg.67]
 ÎN CLASA A VIII -a
UNITATEA 2. Adolescentul și societatea , subiectul ,, Alexandru” text literar.
Adjectivul. Flexiunea adjectivelor , subiectul ,,Despre prietenie” de Alexandru
Paleologu . Adjectivul. Gradele de comparație ale adjectivelor.
1. Exercițiul de enumare a 5 substantive care pot forma îmbinări cu adjective le date.
2. Exercițiul de alegere a formei necesare a adjectivului dintre paranteze și enunțarea
propozițiilor la forma corectă.
3. Exercițiul de realizare acordului dintre substantive le propuse și un adjectiv.
4. Exercițiul de descriere oral ă a portretului unui prieten ideal/al unei prietene ideale,
utilizând cât mai multe adjective.
5. Exercițiul pentru lucru în perechi, de completare algoritmului dat cu două -trei
elemente necesare pentru creionarea portretului unui om ideal. [23, pg.65]
6. Exercițiul de identificarea adjectivelor cu două, trei, patru forme flexionare din un
fragment de text.

40
7. Exercițiul de explicare, în trei -patru enunțuri, de ce unele adjective au o singură
formă.
8. Exercițiul de conturare, în 8 -10 enunțuri, modelul unei lecții ideale de limba română,
utilizând cel puțin zece adjective. [23, pg.66]
9. Exercițiul de analizarea tabelului ,,Gradele de comparație”, propunând și exemple
proprii de enunțuri, după model.
10. Exercițiul de p ovestire după algoritmul dat despre prietenul său/prietena sa, utilizând
neapărat adjective la diferite grade de comparație. [23, pg.65]
 ÎN CLASA A IX -a
UNITATEA 2. ADOLESCENTUL ȘI SOCIETATEA , subiectul ,, Cel mai
interesant om pe care l -am întâlnit. Adjectivul. Forme flexionare . Gradele de
comparație ale adjectivului.
1. Exercițiul de alcătuirea propozițiilor î n baza imaginilor indicate și de includere într -un
text coerent unele dintre adjective la diferite grade de comparație.
2. Exercițiul de selectare a djectivelor din text și punerea adjectivelor selectate la gradul
superlativ.
3. Exercițiul scrierea perechilor de adjective -sinonime pentru adjectivele indicate,
alcătuind enunțuri.
4. Exercițiul de repetare, anume numirea adjectivelor indicate care nu au grade de
comparativ. [5, pg.38]
5. Exercițiul de completarea comparațiilor indicate, folosindu -le pentru caracterizarea
prietenului/ prietenei.
6. Exercițiul de continuare comparațiilor, completând modelul dat.
7. Exercițiul de formare a adjective lor de la substantivele: admirație, mă rinimie, cinste,
blîndețe, recunoștință .
8. Exercițiul de completarea schemei recomandate cu adjectivele potrivite, facând
portretul unui om interesant pe care l -ați intâlnit.
9. Exercițiul de descriere chipului lui Eminescu, folosind adjective la gradul comparativ
și superlativ.

41
10. Exercițiul de acordul adjectivelor di ntre paranteze cu substantivele, punând adjectivele
la gradele de comparație adecvate contextului recomandat.
11. Exercițiul de selectare adjectivelor în coloane diferite, conform gradelor de
comparație, alcatuind 1 -2 propoziț ii.
12. Exercițiul de continuare șirului informațiilor indicate, utilizâ nd corect formele
superlativului.
13. Exercițiul de descrierea celui mai interesant om pe care l -ați întâ lnit care v-a devenit
și un priet en bun , folosind adjective la diferite grade de comparaț ie.
14. Exercițiul de identificare printr -o săgeată adjectivul care se potrivește după forma
cu substantivul din stâ nga.
15. Exercițiul de acordare corect ă a substantivul ui cu adjectivul dintre paranteze. [5,
pg.39]
Analizând toate exercițiile pentru predarea adjectivului recomandate din manualele
școlare am ajuns la concluzie că manualel e școlare ne oferă exerciții, metode eficiente,
dar, totuși, insuficiente pentru o însușire mai bună a temelor unde se studiază adjectival.
 Analiza ghidului de implementare a curriculumului modernizat pentru instituțiile cu
limba rusă de instruire.
Ghidului de implementare a curriculumului modernizat de gimnaziu orientează în
mod expres demersul didact ic spre formarea de competențe.
Disciplina Limba și literatura română are un rol deosebit de important în
formarea personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilități necesare, pentru
a le asigura accesul postșcolar la învățarea pe toată durata vieții, integrarea activă într –
o societate bazată pe cunoaștere, pe îndeplinirea obligațiunilor profesionale în limba
română.
Varianta actuală prezintă o inovație de curriculum prin plasarea listei a competențelor –
cheie și discrim inarea lor în raport cu specificul disciplinei. Acestea urmează să
demonstreze cum anume contribuie Limba și literatura română la dezvoltarea
personalității elevului – prin formarea culturii comunicării, a culturii literar -artistice,
depășind limitele stri cte ale ariei curriculare și participînd, deopotrivă cu alte materii,

42
la ceea ce își propune să formeze liceul – competențele de muncă intelectuală, stilul
intelectual personal.
Tipuri de e xerciții și activițăți reco mandate pentru predare -învățare a adjectivului
conform ghidului de curriculum:
1. Exercițiul Repetiția inge nioasă care reprezintă o activitate care urmărește dezvoltarea
competențelor elevilor de a aplica unitățile lexicale noi, de a caracteriza personajele
literare. Exercițiul de formularea enunțuri lor în care, prin repetarea unor cuvinte, să
pună accent pe o însușire sau acțiune. [27, pg.48 ]
2. Acțivitatea de descriere și argumentare se realizează prezintând imagini cu diferite
flori, apoi elevii aleg o floare și explică de ce au ales -o, descriind floarea: petale roșii,
tulpina groasă, miros plăcut, frunze lungi/late… [27, pg.57]
3. Exercițiul de descrierea unui personaj din textul studiat . De exemplu: Copiii erau
prietenoși, cuminți, drăgălași,… [27, pg.58]
4. Exercițiul de descoperirea culorilor priviind imaginea, apoi alcătuind propoziții.
[27, pg.61]
5. Activitatea didactică de descrierea Părților corpului, Portretul fizic.
Exercițiul de s criere denumirilor părților capului, formând îmbinări de cuvinte, apoi
cu o îmbinare de cuvinte de alcătuit o propoziție.
6. Activitatea de realizarea portretul ui mamei , folosind adjectivele după cerințe
indicate.
7. Exercițiul de alcătuirea comparații lor, după model. [27, pg.62]
8. Activitatea de evaluare sumativă , clasa a V-a. Exercițiul de citirea atent ă a textul ui și
sublinierea adjectivelor care arată trăsăturile fetei moșneagului. [27, pg.78]
9. Exercițiul de găsirea din text sinonimel or pentru cuvintele indicate .
10. Activitatea de dictare cu teme gram aticale , clasa a V -a. Exercițiul de găsirea din text
antonimelor cuvintelor indicate , alcătuind un enunț cu o pereche de antonime.
11. Exercițiul de formarea 3-4 îmbinări lor de cuvinte pentru cuvântul toamnă (folosind
cât mai multe adjective), apoi alcătuind un enunț cu o îmbinare de cuvinte formată.
[27, pg.79]

43
12. Activitate de evaluare inițială la limba română, clasa a V -a. Exercițiul de completare ,
răspunzând la întrebarea dintre parantaze. Model: Eu sunt un băiat politicos/o fată
politicoasă, eu vorbesc … (cum?)
13. Exercițiul de găsirea antonime lor pentru cuvintele propuse .
14. Exercițiul de identificarea sinonimelor pentru adjective recomandate. [27, pg.82]
16. Exercițiul de prezentare, în plan comparativ , portretul fizic și moral al personajelor
din opera lui C. Negruzzi ,,Alexandru Lăpușneanul” (câte 4 îmbinări de cuvinte) . [27,
pg.83]
În concluzie vrem să afirmăm că analizând ghidul de curriculum putem distinge o
serie de metode și tehnici la predarea adjectivului care sunt , din punct de vedere
aplicativ , efeciente pentru formarea competenț elor de comunicare (audiere , vorbire ,
lectură , scriere ). Exercițiile recomandate , din ghidul de curriculum , sunt utile pentru
profesor să rezolv e problemele priv ind procesul de predare -învățare a adjectivului și să
includă unele activități în proiectul didactic el aborat.
Analizând sursele curriculare, putem concluziona:
Elevii fac cunoștință cu adjectivul încă din clasele primare, dar ca materie
lingvistică încep să studieze în clasa a V -a, anume gradul comparativ și superlativ al
adjectivului. Autorii manualelor oferă de cele mai multe ori activități de tipul:
 Alcătuirea îmbină rilor de cuvinte și propozițiilor utilizând adjective la diferite grade
de comparație.
 Identificarea formei corecte a adjectivului conform contextului dat.
 Selectarea sinonimelor/antonimelor a adjectivelor.
 Descrierea portretului fizic și moral al personaj ului din text sau descrierea obiectului
din imagini , utilizând adjective potrivite în comunicare.
Conform programei școlare procesul de predare -învățare a adjectivului este
structurat după etape începând de la clasa a V -ea până clasa a IX -a prin repetare,
sistem atizare a materialului de bază contribuie la fixarea cunoștințelor despre
adjectiv.

44
Analizând trei suporturi curriculare (curriculum programului școlar clasele V -IX
(școală cu predare în limba rusă), ghid de curriculum, manuale școlare) am ajuns la
concluzi a că suporturi le curriculare sunt utile și importante în realizarea procesului de
predare -învățare, deorece ne oferă exerciții , metode , tehnici utile și captivante, care
contribuie la dezvoltarea competenței de comunicarea orală și scrisă utilizân d
adjectivul.
2.2 Metode și tehnici utilizate în predarea adjectivului în treapta gimnazială
În cadrul studierii limbii române se solicită exprimarea gândului într -o altă limbă.
Dezvoltarea vorbirii coerente include formarea deprinderilor de vorbire dialogată și
monologată. Există diverse metode și tehnici de predare -învățare a gramaticii, care
ulterior dezvolt ă competența de comunicare.
Metoda didactică
Termenul metodă provine, din limba greacă (metha = ,,către”, ,,spre”, și odos =
,,cale”, ,,drum”), limba în care desemna așadar orientarea către un drum sau orientarea
în spațiu, într -un sens larg. Filosoful francez Rene Descartes a modernizat sensul
învechit al cuvântul ui, conferindu -i un sens gnoseologic.
După cum arată etimologia termenului, metodele de învățământ reprezintă căile,
modalitățile, procedeele, tehnicile și mijloacele adecvate pentru desfășurarea
procesului instructiv -educativ. [15, pg.65].
Ioan Cerghit consideră că metodele de învățământ se referă atât la condițiile
specifice în care intervenția precisă, specifică (de predare) a profesorului este
îndreptată spre obținerea unei schimbări (numai delimitate) în formația elevului, cât și
la efortul elevului de a se integra procesului de învățământ, asimilând cunoștințe și
formându -și deprinderi practice sau intelectuale. [15, pg. 65]
Metodele didactice conțin următoarele funcții:
– funcția cognitivă: prin care oricărui elev, i se deschide un drum spre aflarea
adevărului, înțelegerea științei și tehnicii, de cercetare a culturii și a omului;

45
– funcția formativ -educativă: elevii din punct de vedere psihic și fizic sunt determinați
să-și creieze noi deprinderi intelectuale, structuri culturale, atitudini noi, sent imente,
capacități, comportamente;
– funcția instrumentală: metoda reprezintă un instrument de execuție, fiind un
mijlocitor spre atingerea obiectivelor educative;
– funcția normativă: metoda indică, faptul, cum trebuie de utilizat procedeele educative,
cum trebuie de predat, și cum de învățat, astfel încît în final să existe un randament al
învățării cît mai mare. [12, 11.05.18 ].
În literatura de specialitate există mai multe clasificări ale metodelor didactice,
punându -se la bază diferite criterii .
Prezentăm o clasificare a metodelor didactice care ar trebui precedată de o
sistematizare cât mai logică a acestora, deși taxonomiile propuse au suscitat și suscită
încă o serie întreagă de controverse între pedagogi. Aceștia au propus de fapt criteriile
variate de clasificare, rezultând, în consecință, clasificări diferite. Se pot distinge, spre
exemplu:
 După criteriul istoric:
– metode vechi, tradiționale (expunerea, conversația, exercițiul);
– metode noi, modern e (IAC, pălăriile gânditoare, Frisco, mozaic ul).
 După criteriul gradului de aplicabilitate:
– metode generale , care se pot aplica în cele mai multe dintre disciplinile de învățământ
(expunerea, conversația, exercițiul, jocul);
– metode particulare, specifice unor discipline (horoscopul, scaunul auto rului ar fi
specifice studiului literaturii).
 După criteriul organizării activității didactice:
– metode de activitate individuală (libere – lucrul cu manualul, lectura silențioasă; sub
îndrumarea profesorului – observația dirijată, exercițiul);

46
– metode de activitate în perechi/diade (profesor -elev: conversația, expunerea cu
oponent);
– metode de activitate în echipe/microgrupuri: grupuri care desfășoară aceeași
activitate; grupuri care desfășoară activități diferite;
– metode de activitate în grupuri mar i (dezbaterea academică);
– metode de activitate cu clasa întreagă (colective): unilaterale sau bilaterale.
 După criteriul funcției fundamentale:
– metode de învățare -predare : de transmitere/asimilare de cunoștințe (expunerea,
mozaicul); de formare de pri ceperi și deprinderi (exercițiul, share pair circles -schimbă
perechea); de consolare (exercițiul, gândiți -lucrați în perechi -comunicați, Frisco);
– metode de evaluare (portofoliul, eseul de cinci minute, turul galeriei, tehnica 3 -2-1).
 După criteriul supor tului purtător de informații:
– metode verbale: expositive (expunerea), interrogative (conversația, interviul);
– metode intuitive (observația, metoda termenilor predictivi);
– metode bazate pe acțiuni (exercițiul, demonstrația, colajul, turul galeriei).
 După tipului de învățare:
– metode ale învățării prin receptare (expunerea);
– metode ale învățării prin descoperire (problematizarea);
– metode ale învățării prin creație (brainstormingul, 6/3/5).
 După criteriul subiectului pe care este centrată metoda:
– metode centrate pe activitatea profesorului (prelegerea, explicația, demonstrația);
– metode centrate pe activitatea elevului (exercițiul, lucrul cu manualul, mozaicul).
 După criteriul tipului de relație profesor -elev:
– metode obiective, autoritare (con versația, euristică, brainstormingul, dezbaterea,
Frisco).
– metode liberale, permisive (conversația euristică, brainstormingul, dezbaterea,
Frisco).

47
 După criteriul gradului de activizare a elevilor:
– metode pasive (expunerea, demonstrația);
– metode active (conversația, Frisco, pălăriile gânditoare, dezbaterea). [11, pg.66]
Cercetând multe surse materiale evidențiem cea mai cunoscută dintre taxonomiile
metodelor de învățământ propuse în pedagogia românească le aparține lui Ioan Cerghit
și Ioan Neacșu. Preluând o serie de observații ale lui J. Piaget și W. Okon, aceștia
selectează trei criterii de clasificare – experiența socioistorică, cea individuală și cea
obținută prin acțiune practică – în funcție de care diferențiază trei tipuri de metode:
I. Meto de de transmitere și însușire a cunoștințelor:
1. Metode de comunicare orală:
– expositive (afirmative): expunerea cu variantele ei: povestirea, expunerea cu
opponent, prelegerea -dezbatere;
– interogative (conversative sau dialogite): conversația;
– metoda discuțiilor și a dezbaterilor cu variantele ei : Philips 6 -6 și brainstormingul;
– metoda problematizării (instruirea prin problematizare).
2. Metode de comunicare bazate pe limbajul intern:
– reflecția personală.
3. Metode de comunicare scrisă:
– lectura explicativă;
– învățarea după textul scris al cărții.
II. Metode de explorare a realității (bazate pe contactul direct sau indirect cu realitatea):
1.Metode de explorare nemijlocită (directă) a realității:
– observație sistematică și independentă;
– experi mentul;
– descopeirea;

48
– ancheta;
– problematizarea în contextul cercetării directe;
– învățarea prin cercetarea documentelor și vestigiilor istorice.
2.Metode de explorare mijlocită (indirectă) a realității:
– metode demonstrative (intuitive): demonstrația pe bază simbolică, grafică, prin
imagini, scheme…;
– problematizarea în contextul cercetării indirecte;
– metode de modelare (model devices).
III. Metode bazate pe acțiune (operaționale sau practice):
1.Metode bazate pe acțiune reală:
– exercițiul – algoritmic, euristic;
– lucrările practice – cu caracter reproductiv, demonstrativ, problematizat;
– proiectele tematice – reproductive, problematizat -creative;
– studiul de caz;
– proiectul sau tema de cercetare.
2. Metode bazate pe acțiune simul ată:
– jocurile didactice;
– jocurile de simulare;
– lectura pe roluri;
– învățarea prin dramatizare;
– învățarea pe simulatoare. [15, pg.67]
O clasificarea a metodelor de învatamânt , relevante pentru cercetarea noasrtă,
este realizata de I. Nicola :

49
-metode și procedee expozitiv -euristice: povestirea, descoperirea, demonstrația,
modelarea, observațiile independente, munca cu manualul și alte carți, lucrările
experimentale, lucrările practice și aplicative, lucrul în grup;
– metode și procedee algoritmi ce: algoritmizarea, instruirea programată, exercițiul;
– metode și procedee evaluativ -stimulative: observarea și aprecierea verbală,
chestionarea orală, lucrările scrise, testele docimologice, verificarea prin lucrări
practice, examenele, scările de apreci ere, verificarea cu ajutorul mașinilor. [22, pg.
101].
Pedagogi recunoscuți apreciază însă că singurul criteriu care permite alegerea
corectă a uneia sau alteia dintre metodele de învățământ ar trebui să fie cel de natură
pragmatică: nu ar trebui să conteze decât natura obiectivelor pedagogice concrete pe
care le urmărește educatorul într -un anumit moment al instruirii. Profesorul nici nu are
nevoie de o clasificare a metodelor, ci de un inventar cât mai bogat de metode și
procedee didactice din care să fie capabil să le aleagă pe cele adecvate pentru a -și
realiza obiectivele pedagogice preconizate. [15, pg.69].
Transformările prin care a trecut procesul de învățare, mai ales în ultimele
decenii, au pus problema elaborării și apoi utilizării unor noi metode de predare și
învățare școlară. În înv ățământul românesc a devenit o necesitate promovarea
metodelor moderne de instruire care au capacitatea de a stimula participarea activă și
deplină, fizică și psihică, individuală și colectivă a elevilor în procesul învățării. Elevii
trebuie să fie învățaț i să gândească critic, creativ, constructiv, eficient.
Dacă o metodă didactică reprezintă o sursă sigură de organizare și desfășurare a
procesului de predare -învățare, și se împreunează cu alte componente ale educației,
tehnica didactică presupune "îmbinarea mai multor procedee didactice ca soluție
practica însotita de mijloace pentru realizarea activitatilor didactice".Termenul este
destul de rar utilizat sau primeste semnif icatii mai largi [16 , pg. 124].
În continuare propunem tehnici și metode eficient e de predare -învățare a
adjectivului , care pot fi folosite cu scopul de a însuși și utiliza corect în comunicarea

50
orală și scrisă acest ă parte de vorbire , dezvoltând elevilor alolingvi competența de
comunicare în limba româ nă.
Metode și tehnici didactice pentru clasa a V -a
 Metoda didactică de descrierea verbală
 Poate fi folosită l a predarea s ubiectului: Adjectivul. For me flexionare ale adjectivelor.
Descrierea verbală sau scrisă a unui obiect este o modalitate de particularizare a unui
individ, obiect, fenomen, prin prezentarea însușirilor neesențiale mai pregnante, pe
fondul însușirilor generale, esențiale ale clasei din care face parte.
Poate fi utilizată la etapa de evocare – captarea ate nției:
Sarcina 1. Priviți imagini le de la tablă, caracterizați persoana data, utilizând cât
maimulte adjective.

Sarcina 2. Alcătuiți propoziții cu două dintre adjective la alegere.
 Metoda Graficul T
 Se poate de utilizat la predarea subiectul ui Ce-i mai scump și ce -i mai rău pe lume?”
Adjectivul. Gradul comparativ al adjectivelor .
Metoda dată poate fi utilizată la etapa de reflecție – fixarea cunoștințelor:
Sarcina 1. Notați schema d esenată de la tablă în caiete și caracterizați personajele
principale: împăratul, bucătarul (din textul studiat) conform schemei date, utilizând
cât mai multe adjective la gradul comparativ.

51
Personajul: Bucătar.

TRĂSĂTURI POZITIVE
TRĂSĂTURI NEGATIVE
bun viclean
înțelegător neascultător

 Tehnica Văd/Aud/Simt
 La predarea subiectului: Toamna. Semnele toamnei. Adjectivul. For me flexionare ale
adjectivelor.
Poate fi utilizată la etapa de evocare – captarea atenției:
Sarcina 1. Priviți imaginea de la tablă și comletați tabelul următor scriind în rubrica:
Văd –Ce este reprezentat pe imagine?
Aud – Ce au ziți privind imaginea ?
Simt – Cum vă simțiț i, când priviți această imagine ?

52

VĂD
AUD
SIMT
Un peisaj de toamnă
Cântec ul,
sunetul,
zgomotul etc.
Bucuros
ferici t
liber
vesel, etc.

 Tehnica fotolimbajului
Profesorul face o scurtă prezentare de fotografii, imagini la temă și elevii le
comentează, accentuând ce imagini le -au plăcut mai mult, ce impresii/emoții transmit
imaginile, care este mesajul f otografiei preferate.
 La predarea subiectului: Toamna. Semnele toamnei. Adjectivul. For me flexionare ale
adjectivelor.
Poate fi utilizată la etapa de evocare – captarea atenției:
Sarcina 1. Priviți , la tablă sunt niște imagini, descrieți fiecare imagine folosind cât
mai multe adjective vari abile cu patru forme flexionare, la numărul singular și plural.
Model: n. s. Aceasta este o frunză galbenă .
n.pl. Niște frunz e galbene.

Bancă de adjective necesare: veștej it, dulce, gustos, mărunt, limpede, verde, albastru,
mare, roșu, galben, înalt, auriu, frumos, minunat.

53
Convorbirile după imagini aduc o contribuție însemnată la fixarea și precizarea
cunștințelor copiilor, în activizarea vocabularului și în formarea unei exprimări orale
corecte și coerente. Are loc descrierea imaginii: verbal sau în scris.
 Metoda didactică Diagrama V ENN
Metoda “Diagrama VENN” este format ă din dou ă cercuri care se suprapun
parțial.În intersec ția celor doua cercuri se grupeaz ă asem ănările, iar spa țiile r ămase
libere din cercuri se noteaz ă deosebiriile dintre dou ă aspecte, idei, concepte. Elevii pot
lucra individual, în perechi sau în echipe, înv ătând prin colaborare. Diagrama se poate
completa în grup, iar la final se expun lucr ările pe pere ții clasei. Grupele de elevi vor
analiza diagramele, vor face observa ții, complet ări la adresa celor lalte lucr ări. Aceast ă
metod ă contribuie la dezvoltarea capacit ății de sintez ă, la dezvoltarea gândirii critice,
la dezvoltarea spiritului de cooperare și colaborare.
 Putem utiliza la predarea subiectului: Doi frați” (poveste populară) Adjectivul. Gradul
Superlativ.
Metoda p oate fi folosită la etapa lecției de realizare a sensului – reactualizare a
cunoștințelor :
Sarcina 1. Caracterizați ce i doi frați din textul studiat, completând schemă cu cele
două cercuri a le diagramei V enn.
În primul cerc descrieți trăsăturile morale ale primul ui frate,î În al doilea cerc cel
de-al dilea frate.

Trăsăturile morale ale
primului dintre frați
……………………………….
……………………………….
……………………………… Trăsăturile morale ale
celui de -al doilea frate
……………………………..
……………………………..
……………………………..

54
 Metoda didactica descriere a verbală .
 La predarea subiectului: Toamna. Semnele toamnei. Adjectivul. For me flexionare ale
adjectivelor.
Poate fi utilizată la etapa de evocare – captarea atenției:
Sarcina 1. Priviți atent imaginea de la tablă și descrieți peisajul de toamnă , folosind
cât mai multe adjective (la toate formele flexionare).

 Metoda didactică PĂIANJEN
Exercițiul de repetare (recapitulare a materialului învățat )
 La predarea subiectului ,,Ce -i mai scump și ce -i mai rău pe lume?” Adjectivul. Gradul
comparativ al adjectivelor.”
Poate fi folosit la etapa de reflecție – fixar e a cunoștințelor.
Completați schemă dată, utilizând adjective din lexicul studiat la lecție.
mai interesant
mai curios
mai amabilă

mai așteptată mai gingașă mai bună
Adjectivele la gradul
comparativ

55
 Jocul didactic CROSSWORD
 La predarea subiectului: Toamna. Semnele toamnei. Adjectivul. For me
flexionare ale adjectivelor
Jocul respectiv poate fi utilizat la etapa de evocare – captarea atenției.
Sarcina. Priviți , la tablă sunt puse niște litere, alcătuiți cu fiecare literă cât mai multe
adjective și ghiciți cuvântul scris pe vertical ă. Cum credeți despre ce noi vom vorbi
la lecția de astăzi?
Model:
A – ATRĂGĂTOR, ARAMIU, ALB.

M A B I L
R A G

A L N I C
L E G A N T

U R A J O S
A L E N T A T

U B I T
I C L E A N

 Jocul didactic DESCOPERIREA LITERELOR LIPSĂ – pungă cu adjective
noi
 La predarea subiectului ,,Doi frați” (poveste populară) Adjectivul. Gradul Superlativ.
Poate fi utilizat la etapa de realizare a sensului – de fixare a cunoștințelor
Sarcina 1. Alegeți un card colorat din pungă și ghiciți adjectiv ul, completând
cuvântul cu litere necesare. A
D
J
E
C
T
I
V

56
Sarcina 2. Alcătuiți o îmbinare de cuvinte cu acest adjectiv, apoi o propoziție.
.

 Metode și tehnici didactice pentru clasa a VI -a
 Metoda didactică ACROSTIH
 La predarea subiectul ui ,,Cele patru piersici. Gradul comparativ al adjectivelor. ”
Metoda dată poate fi folosită la etapa de evocare – captarea atenției (introducerea în
tema nouă).
Sarcina 1. Continuați modelul dat la tablă, alcătuind o poezie în forma de acrostih
începând cu literele principale și utilizând cât mai multe adjective.
Model:
ACROSTIH
A venit toamna frumoasă
Dar ce s -a întâmplat?
Jurnalul naturii eu explorez
E foarte gingaș și minunat
C…. ……. …… ……. …….
T….. ……. …… …… …….
I……. ……. ….. ……. ……
V…… ……. …… …… ……

57
 Metoda CVINTETUL
 La predarea subiectul ui ,,Cele patru piersici. Gradul comparativ al adjectivelor.
Metoda dată poate fi folosită la etapa de reactualizare cunoștințelor – consolidarea
cunoștințelor.
Această metodă este totodată un instrument de evaluare a înțelegerii și de
exprimare a creativității elevilor. Înainte de a cere elevilor să alcătuiască o astfel de
poezie, am oferit un model, iar la primele utilizări ale metodei, am prezentat elevilor
chiar și câte un exemplu pentru cuvintele de pe fiecare rând .
O piersică Natura
Dulce, gustoasă Îmbelșugată, bogată
Crescând, adunând, mâncând Renăscând, râzând, aducând
Are gustul blând și superb Reprezintă peizajul frumos și minunat
Vara. Primăvara.

 Metoda didactică de descrierea verbală
 La predarea subiectul ui Cele patru piersici. Gradul comparativ al adjectivelor
 Poate fi folosită la etapa reactualizarea cunoștințelor – fixarea cunoștințelor
Fișă de lucru №1.
1. Descrie substantivele utilizând adjectivele potrivite din vocabularul nou studiat la
lecție :

2. Scrieți o compunere din 5 enunțuri la tema: ,,Cele mai gustoase fructe de vară”,
folosind adjective la gradul comparativ.

58
 Metoda didactică CÂMPUL ASOCIATIV
 La predarea subiectul: Cele patru piersici. Gradul comparativ al adjectivelor
Poate fi folosită la reactualizarea cunoștințelor – consolidarea cunoștințelor despre
adjectiv, gradul comparativ și superlativ al adjectivelor.
Sarcina 1. Descrieți un personaj din textul studiat, folosind cât mai multe adjective la
gradul comparativ și superlativ , comparându -l cu părinții sau rudele voas tre.

 Joc didactic de cuvinte CUTIA CU ADJECTIVE NOI
 La predarea subiectul Cele patru piersici. Gradul comparativ al adjectivelor
Poate fi folosită la reactualizarea cunoștințelor – fixarea cunoștințelor la studierea
cuvintelor noi din vocabularul lecției.
Sarcina. Alegeți un card colorat cu un adjectiv din cutie, apoi alcătuiți 2 propoziții
cu adjectivul dat la gradul comparativ.

Tatăl celor
patru feciori
mai
viclean Mai isteț
decât tatăl
meu
roditor copt fraged
lacom magic gustos

59
Exerciții, metode și tehnici didactice pentru Clasa a VII -a
 Metoda Graficul T
 La predarea subiectului : Exemplul Iuliei Hașdeu – model modern sau depășit?
Adjectivul. Adjective cu patru terminații. Adjective invariabile.
Metoda dată poate fi utilizată la etapa de reflecție – reactualizarea cunoștințelor, în baza
celor studiate.
Sarcina 1. Făceți caraterizare trăsăturilor morale ale Iuliei Hașdeu, complețând
graficul dat cu adjective potrivite.
Personajul: Iulia Hașdeu.
TRĂSĂTURI POZITIVE TRĂSĂTURI NEGATIVE
bună la inimă ––––
deșteaptă ––––

 Tehnica didactică COPACUL IDEILOR
 La predarea subiectului ,, Exemplul Iuliei Hașdeu – model modern sau depășit?
Adjectivul. Adjective cu patru terminații. Adjective invariabile.
Tehnica respectivă poate fi utilizată la sfârșitul lectiei ca o evaluare a cunoștințelor
obținute în cadrul lecției.
Tehnica numită ,,copacul ideilor” presupune munca în grup. Este o metodă grafică în
care cuvântul cheie este scris într -un dreptunghi la baza paginii, în partea centrală.
De la ace st dreptunghi se ramifică asemenea crengilor unui copac toate
cunoștințele evocate. Foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la altul
al grupului și fiecare elev are posibilitatea să citească ce au scris colegii săi.
Această form ă de activitate în grup este avantajoasă , deoarece le propune
elevilor o nouă formă de organizare și sistematizare a cunoștințelor.
Clasa se împarte în trei grupe. Profesorul distribuie fișe de lucru.
Sarcina 1. Priviți atent schemă în formă de ,, copa c”. Utilizând cunoștințele voastre
tot ce știți despre adectiv, completați schemă cu definiții și exemple.

60

Exerciții cu metode și tehnici didactice pentru Clasa a VIII -a
 Tehnica ȘTIU -VREAU SĂ ȘTIU -AM ÎNVĂȚAT
 La predarea subiectul ,,Despre prietenie” de Alexandru Paleologu . Adjectivul.
Gradele de comparație ale adjectivelor
Tehnica respectivă poate fi utilizată la sfârșitul lectiei ca o evaluare a cunoștințelor
obținute în cadrul lecției.
A
D
J
E
C
T
I
V FORME
FLEXIONARE GRADELE DE
COMPARA ȚIE DENUMEȘTE

61
Tehnica Știu/Vreau să știu/Am aflat – este o tehnică ce urmăre ște conștientizarea
elevilor în legătură cu propria lor activitate de cunoaștere , respective stimularea
abilităț ilor metacognitive și a gândirii critice.
Modalități de realizare.
*Se cere elevilor să inventarieze ideile pe care consideră că le dețin cu privire la
subiectul, sau tema investigației ce va urma; aceste idei vor fi notate într -o rubrică a
unui tabel – „ȘTIU”;
*Ei vor nota apoi ideile despre care au îndoiel i, sau ceea ce ar dori să știe in
legătura cu tema respectivă; aceste idei sunt grupate în rubrica „VREAU SĂ ȘTIU”;
*Cadrul didactic va propune apoi studierea unui text, realizarea unei investigații
și fixarea unor cunoștințe referitoare la acel su biect, selectate de cadrul didactic;
elevii își însușesc noile cunoștințe și își inventariază noile idei asimilate pe care le
notează în rubrica „AM ÎNVĂȚAT”;

ȘTIU VREAU SĂ ȘTIU AM ÎNVĂȚAT
…………………………………
…………………………………
………………………………… ………………………………
………………………………
……………………………… ……………………………………
…………………………………….
…………………………………….

 Tehnica JURNALISTUL
 La predarea subiectul ,,Despre prietenie” de Alexandru Paleologu . Adjectivul.
Gradele de comparație ale adjectivelor
Tehnica respectivă poate fi utilizată la sfârșitul lectiei ca o evaluare a cunoștințelor
obținute în cadrul lecției.

62
JURNALISTUL – tehnică de totalizare a lecției. La sfîrșitul lecției un elev
intră în rol de jurnalist și chestionează elevii, având în mână un microfon:
 Ce ți -a plăcut/nu ți -a plăcut astăzi la lecție?
 Cum te -ai simțit astăzi la lecție?
 Ce ai aflat nou despre adjectiv ?
 Ce concluzii ți -ai făcut despre temă?
 Spune un aspect pozitiv/negativ de la lecția de azi.
 Ce părere ai despre adjectiv ?
 Unde poți să utilizezi adjective?
 Metoda didactică PIRAMIDĂ
 Poate fi integrată la începutul unei activități pentru reactualizarea cunoștințelor,
sau în vederea realizării feed -back -ului, ca variantă de desfășurare a unui joc
didactic – fixarea cunoștințelor la studierea formelor flexionare ale adj ectivului.
 La predarea subiectului ,, Alexandru” text literar. Adjectivul. Flexiunea adjectivelor
 Sarcina 1. Completați piramida cu adjective selectate din text conform cerinței.
 Sarcina 2. Selectați din lista propusă adjective con form cerinței și completați
piramida.

1. Scrieți un adjectivul variabil cu o formă flexionară
2. Scrieți adjectivele variabile cu două forme flexionare
3. Scrieți adjectivele variabile cu trei forme flexionare bej
verde …

lung …
…

galben … … …

63
4. Scrieți adjectivele variabile cu patru forme flexionare
Lista cu adjective: simplu, curajos, egală, diferit, infinit, iscusit, apreciat, supus,
cunoscut, interesant, cumsecade, cuminte, drag, ideal, frumos, bun, bej, gri, tare,
vitejesc, violent, bordo, greu.
Exerciții, metode și tehnici didactice pentru Clasa a IX
 Tehnică Cinquain
 Tehnica respectivă poate fi utilizată la etapa realizarea sensului – reactualizarea
cunoștințelor.
 La predarea subiectului ,, Cel mai interesant om pe care l -am întâlnit. Adjectivul.
Forme flexionare . Gradele de comparație ale adjectivului.
Cinquain este o tehnică de elaborare a textului propriu, inspirat dint -un subiect luat în
discuție. Este recomandabilă pentru etapa reflecției , când studentul își va exprima într –
o formă netradițională opinia -generalizare, și rezidă în scrierea unei poezii de cinci
rânduri.
Sarcina 1 . Scrieți o poezie la tema ,,Cel mai interesant prieten pe care l -am cunoscut”,
folosind adjectivele studiate la lecție.
Exemplu: Predarea
Com plexă , grea.
Provoaca, inviorează, răsplă tește
Legând noul de știut,
Educând.
Sarcina 2. Scrieți o compunere din 5 -7 propoziții la tema ,,Cel mai interesant om pe
care l -am întâlnit”, folosind adjective la gradul pozitiv, comparativ, superlativ.

64
CONCLUZII
Putem înțelege și vorbi corect o limbă numai dacă stăpânim atât cuvintele acestei
limbi, cât și regulile care guvernează folosirea lor în propoziții. Gramatica este
compartimentul lingvisticii care se ocupă cu studierea sistemului de reguli ale unei
limbi. Predarea fenomenelor gram aticale, până nu demult, se realiza prin abordarea
tradițională a lor, la momentul actual gramatica se studiază în plan funcțional,
utlizându -se metode și tehnici eficiente ce contribuie la formarea/dezvoltarea
competenței de comunicare.
Pentru învățarea l imbii române ca limbă a doua este necesar formarea
competențelor gramaticale, care fac parte din cele lingvistice, și presupun cunoașterea
regulilor gramaticale a limbii și capacitatea de a le utiliza, iar aceasta asigură
dezvoltarea competenței communicat ive în limba română.
Realizând cercetarea respectivă despre metode și tehnici de predare -învîțare a
adjectiv ului, am ajuns la concluzia că adjectivul reprezintă un fenomen morfologic care
poate fi studiat și înțeles atât din punct de vedere lingvist ic cât și sub aspect aplicativ,
scopul lucrării noastre la teza de licență a fost identificarea și prezentarea metodelor
și tehnicilor eficiciente de predare -învățare a adjectivului în vederea optimizării
procesului de predare -învățare a limbii române în școlile cu instruire în limba rusă,
realizâ nd acest scop am identificat mai multe metode și tehinici, utile și eficiente
pentru predarea adjectiv ului în școală , ciclul gimnazial , pentru a dezvolta compe tența
de com unicare orală și scrisă. Pe parcursul lucrării noastre am realizat urmatoarele
obiective :
 am analizat surse a le literaturii de specialitate în vederea sistematizarii noțiunilor
generale despre adjectiv ;
 am analizat curriculumul, ghidul de curriculum și manualele școlare și am identifica t
subiectele și exercițiile pentru predarea adjectivului. Putem afirma că aceste surse
curriculare prezintă o serie de metode și tehnici, dar insuficiente , după părerea noastră,
pentru predarea -învățarea adjectuvului în etapa gimnazială;
 am analizat surse didactice și am identificat metode și tehnici eficiente de predare –
învățare a adjectivului în școala cu predare în limba rusă;

65
 am prezentat metode, tehnici , exerciții eficien te pentru predare -învățare a adjectivului
în clasele V -IX, în vederea optimizării procesului de predare -învățare a limbii române
în școlile cu instruire în limba rusă.
 am vizat importanța formarii capacităț ii de utilizare a vocab ularului bogat în adjective ,
cultivarea și dezvoltarea vorbirii corecte și logice utilizând adjective .

66
Bibliografie :
1. Barbuță I., Constantinovici E. Gramatica uzuală a limbii romane. Chișinău: ed. Litera ,
2001.
2. Bonea M., Instruirea programată în predarea modernă a morfologiei limbii române în
școală. Editura FEED BALK , 2011.
3. Cazacu T., Manualul la limba și literatura română pentru elevii clasei a V -a a școlii cu
predare în limba rusă. Chișinău: Editura Lumina, 2016
4. Cazacu T., Iordăchescu I., Guza L., Manualul la limba și literatura română pentru elevii
clasei a VI -a a școlii cu predare în limba rusă. Chișinău: Editura Lumina, 2016
5. Cazacu T., Maevschi I., Stahi G., Manualul la limba și literatura română pentru elevii
claselor a IX-a din școlile cu instruire în limba rusă. Chișinău: Editura ARC, 2016
6. Constantinescu -Dobridor Gh., Gramatica limbii române . București: Editura Didactică
și Pedagogică, 2001.
7. Cerghit I., Metode de învățământ. București: Editura Didactica și Pedagogică, 1997.
8. Cristea G., Pedagogie generală . București: Editura Didactica și Pedagogică, 2002.
9. Cucoș C., Pedagogie. Iași: Editura POLIROM, 1996.
10. Dumitriu C., Tratat de gramatică a limbii române . Morfologia. București: Editura
Institutul European , 2000 .
11. Dumitru I., Gramatica limbii române. Iași: Editura Polirom, 1997.
12. Goia V., Didactica limbii și literaturii române. București: Editura DACIA, 2002.
13. Goia V., Drăgotoiu I, Metodica predării limbii și literaturii române . Cluj-Napoca:
Editura Dacia, 1995.
14. Graur Al., Gramatica azi . București: Editura Academiei, 1973.
15. Ilie E., Didactica limbii și literaturii române. București: Editura Polirom, 2014.
16. Ionescu M., Strategii de activizare a elevilor în procesul didactic. Cluj -Napoca:
Editura Presa Universitară, 1980.
17. Iordăchescu I., Roșcovanu V., Manualul la limba și literatura română pentru elevii
clasei a VII -a a școlii cu predare în limba rusă. Chișinău: Editura Cartier, 2006
18. Jinga I., Istrate E., Manual de pedagogie. București: Editura ALL, 2001.

67
19. Neacșu I., Metode și tehnici de învățare eficientă. București: Editura Militară, 1990.
20. Neacșu I., Tratat de pedagogie școlară. București: Editura Aramis, 2000.
21. Nicola I., Pedagogie. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1994.
22. Nicola I., Tratat de pedagogie școlară. București: Editura Didactica și Pedagogica
Regia Autonoma, 1996.
23. Nicolaescu -Onofrei L., Onofrei D., Gherman Al., Manualul la limba și literatura
română pentru elevii clasei a VIII -a a școlii cu predare în limba rusă. Chișinău: Editura
Cartier, 2006.
24. Pamfil A., Limba și literatura română în gimnaziu – Structuri didactice deschise.
Editura Paralela, 2003.
25. Parfene C., Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Iași: Editura
Polirom, 2008.
26. Philippide Al., Istoria Limbii Române . Iași: Ediție critică de G. Ivănescu, Carmen –
Gabriela Pamfil și Luminița Botoșineanu, Polirom , 2011 .
27. Popovici A., Cern ei M., Ghid de implementare a curriculumului modernizat pentru
instituțiile cu limba rusă de instruire (clasele I – IX) la limba și literatura română.
Chișinău: Consiliul Național pentru Curriculum, 2011 .
28. Secrieru M., Didactica limbii române. Iași: Editura Sedcom Libris, 2006.
29. Soare H., Soare Gh., Gramatica didactică a limbii române . Editura CARMINIS, 2010 .
30. Stoica M., Psihopedagogia personalității. 1996.

Resurse electronice:
[accesat 11 mai 2018]; Available from URL:
http://www.educativ.info/licee/metod1.html