Cele 3 date primordiale ale moralității : rușinea , mila și venerația Lucrare de seminar la Teologie Morală Coordonator , Pr. Asist. Dr. Georgian… [621248]

1
Universitatea București
Facultatea de Teologie Ortodoxă
“Justinian Patriarhul”

Vladimir Sergheievici Soloviov
Cele 3 date primordiale ale moralității : rușinea , mila și
venerația

Lucrare de seminar la Teologie Morală

Coordonator ,
Pr. Asist. Dr. Georgian Păunoiu
Susținător ,
Valentin Bobe
Anul III Pastorală, Grupa a II -a

București
2019

2

3
Introducere

Vladimir Sergheievici Soloviov a fost un poet și critic literar rus, precum și
un profund filosof prin excelență al istoriei și gândirii rusești, care a jucat un rol
semnificativ în dezvoltarea filosofiei și poeziei ruse la sfârșitul secolului XIX.
Totodată, a reprezentat unul dintre cele mai importante instrumente în renașterea
spirituală rusă la începutul secolului XX, numele său de Soloviov însem nând
“privighetoare ” în rusă.1
Bun prieten al lui F. M. Dostoievski, el este cel care a reușit să schimbe
direcția gândirii filosofiei ruse, punând -o în inferioritatea și sub comanda entității
superioare primordiale, fiind promotorul tradiției rusești care unește și îmbracă
filosofia, misticismul și teologia într -o sferă socială.
Mai mult profet propovăduitor al regenerării universului decât simplu filosof
și gânditor, el a afirmat că lumea fizică a fost supusă procesului de întregire a
unității prin reunir ea acesteia cu Dumnezeu, rezultatul fiind împărăția cerurilor
care domnește pe pământ. Pentru el, revelația perfectă este dată de Întruparea lui
Hristos. Își asumă condiția de veșnic pelerin, dovedindu -se detașat de aspectele
practice ale existenței.2
Remarcabilă la acest filosof este capacitatea de a -i aprecia și îmbrățișa pe
toți oamenii într -un mod egal, indiferent de virtutea pozitivă sau negativă pe care
aceștia o afișează. Soloviov a adus o noutate până și în morala creștină, afirmând
că deși acea sta separă virtuțile de vicii, nu o face totuși într -un mod condamnabil
sau izbăvitor.3 Reprezentând tipul de om desăvârșit al rugăciunii și creștin
milostiv, Paul Evdokimov considera că el a beneficiat de darul clarviziunii,
concluzionând în toată creația sa că sensul suprem al vieții pământești este
învierea.4

1 https://www.newworldencyclopedia.org/entry/Vladimir_Sergeyevich_Solovyov
2 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în Soloviov, Vladimir – Îndreptățirea Binelui , trad. de Nina Nicolaeva, Humanitas,
București, 1994, p. 7.
3 https://ziarullumina.ro/documentar/vladimir -soloviov -filosoful -iertarii -50120.html
4 http://www.napocanews.ro/20 17/05/vladimir -soloviov -filosof -rus-care-scria -la-1899 -ceea-ce-se-intampla –
astazi.html

4
Biografie

Vladimir Sergheievici Soloviov s -a născut la 16 ianuarie 1853 și s -a stins
din viață la 13 august 1900. El provenea dintr -o familie nobilă, tatăl său fiind
istoricul rus Serghei Mihailo vici Soloviov, autor al celebrului tratat de istorie a
Rusiei în 29 de volume. El a primit o educație aleasă în spirit creștin prin
intermediul bunicului său din partea tatălui, care era preot.5
Încă de la o vârstă fragedă, tânărul Vladimir îmbrățișează cu căldură
paginile Sfintei Scripturi și începe să lectureze operele Sfinților Părinți. Totuși,
trece printr -un moment greu, care îi pune credința la încercare odată cu împlinirea
vârstei de 13 ani și până la 19 ani. În această perioadă de 6 a ni se îndoiește din ce
în ce mai mult de existența unui Dumnezeu atotputernic, forțându -l astfel să caute
adevărul absolut prin orice mijloace filosofice sau doctrinare.
Gândirea filosofică a occidentalului Spinoza îi influențează dezvoltarea
conștiinței r eligioase, susținând unitatea spirituală a lumii ca realitate a lui
Dumnezeu, dovada existenței acestei divinități superioare regăsindu -se în modul
panteist natural de prezentare a lumii. Totodată, filosofia occidentală îi este
oferită prin operele unor ge rmani de renume, printre care pot fi amintiți
Schopenhauer, Ed. Von Hartmann și Hegel.6
Urmând cursurile Institutului Teologic din Moscova, Vladimir reușește să –
și aprofundeze cunoștințele de teologie, literatură și filosofie, îmbinându -le într –
un sistem u nic creștin, independent de influențele occidentale străine studiate. Tot
el este cel care s -a folosit de tradiția Sfinților Părinți în susținerea ideii de
transformare a doctrinei despre îndumnezeire într -o sinteză morală cosmologică.
El a făcut parte din susținătorii unificării bisericilor creștine, fiind atașat în
mod special de biserica occidentală, dorind totodată o teocrație în care să
conlucreze puterea țarului Rusiei cu cea a papei.7 În contextul asasinării țarului
Alexandru al II -lea la 1 martie 18 81, Vladimir i -a condamnat pe revoluționari și
a fost cel care a susținut că noul monarh trebuie să arate milă și iertare față de
oameni și să evite uciderea lor, indiferent de gravitatea păcatului săvârșit.

5 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 5.
6 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 5.
7 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 8.

5
Opera

Pe parcursul carierei sale, Soloviov tratează în lucrările sale diferite
probleme de natură filosofică, istorică și teologică. Poate fi realizată o periodizare
a scrierilor, care au fost influențate de anumite evenimente istorice: teozofică,
teocratică și teurgică.”.8
Deceniul teozofic (1873 -1883) a fost marcat de o dorință de a cunoaște
profetismul creștin slavofil, Biserica Ortodoxă fiind recunoscută drept adevărata
Biserică a lui Hristos care îi unește pe toți oamenii. Își începe demersul cu
lucrarea Procesul mitologic în vechiul păgânism și continuă cu prezentarea
licenței intitulată Criza filozofiei occidentale (contra pozitivismului) în 1874.
Urmează lucrarea de doctorat susținută în 1880, Critica principiilor abstracte , în
care Soloviov încearcă să arate legătura credinței și a gândirii de un adevăr
superior cugetării raționale. Tot în acest segment de timp publică Trei cuvântări
în memoria lui Dostoievski , apărându -i gândirea prin prietenia strânsă care l -a
legat de acest mare scriitor.
În a doua fază, perioada teocrației (1883 -1890), Soloviov nu mai consideră
vitală relația cu Biserica Ortodoxă, dată fiind separarea ei de stat, visând la o
teocrație liberă. El se concentrează asupra importanței Bisericii Catolice și a
papei. Odată cu st abilirea principiului primatului papal, Soloviov și -a construit
un proiect ecumenic prin intermediul lucrărilor Idee rusă , Sfântul Vladimir și
statul creștin , Rusia și Biserica universală . După anul 1889, interesul pentru
unirea și așezarea bisericească sl ăbește, axându -se în schimb pe filosofie.
Perioada apocaliptică (1899 -1900) pune în accentuează viziunea
gânditorului rus conform căreia răul va reuși să falsifice și să conducă principiul
pe care se fundamentează binele. Singura cale de evadare din gheare le
Antihristului este unificarea întregii lumi pentru a asigura protecția sub formă
eshatologică, dată de o luptă duhovnicească intensă (conlucrarea Bisericilor
despărțite prin schismă, precum și a statului cu Biserica, dar în mod special unirea
tuturor cr eștinilor în numele lui Hristos). Ultima lucrare, Trei dialoguri despre
război, progres și sfârșitul istoriei universale, cuprinzând și o scurtă Povestire
despre Antihrist reprezintă un testament spiritual, autorul oferind mijloacele
combaterii puterii rău lui.

8 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 9.

6
Gândirea

În calitatea sa de mistic al sec. XIX, ideile lui Vladimir Soloviov erau
produsul direct al experienței personale spirituale, bazate în mare parte pe
întâlnirile cu înțelepciunea divină, îndrăgită de el cu numele de Sophia. Gândirea
lui mis tică era centrată în jurul convingerii că toți oamenii posedă puteri
supranaturale în interiorul lor, care dacă sunt întrebuințate corect și împărtășite
celorlalți pot deschide un drum către crearea unei unități întregi universale.
Gândirea filosofică a lui Soloviov vine ca răspuns în contrast celei mistice.
Pentru el, filosofia nu este decât un simplu instrument în serviciul unui lucru mai
presus de cugetarea rațiunii omenești, reprezentând astfel o căutare incompletă,
dar permanent ă a adevărului. De aceea îi avertizează pe cei care doresc să urmeze
calea filosofiei că aceasta trebuie dezvăluită în urma unui proces care necesită
mult curaj și demnitate, singurele mecanisme de analiză și înțelegere fiind
experiența și observarea.9
Îmbrățișarea religiei a venit în urma meditației, intuiției și a percepției sale
unice spirituale, după cum afirmă Merezhkovsky, ideologul simbolismului
literaturii ruse.10 Percepția spirituală de la care pleca își avea rădăcina în teoria
conform căreia în int eriorul fiecărui om există un “eu superior”, care crește odată
cu ființa sa vie, înaintarea în înțelepciune sporind înțelegerea demnității și a
misiunii omului pe pământ dezvăluită prin importanța primordială a cununii
creației. Așadar, în inima individulu i se odihnește și strălucește o scânteie divină,
care-l conectează pe acesta cu forțele superioare din afara existenței pământești.
În ultimul rând, Soloviov consideră că prin dragostea sinceră afișată
celorlalte ființe, prin milostenie, altruism și bunăta te, demnitatea umană se poate
ridica la suprema unire cu Hristos ca trup ceresc comun al lumii.

9 Paul M. Allen, Russian Mystic în Soloviov, Vladimir, Lindisfarne Books, London, 2008, p. 8.
10 Judith Kornblatt; Richard Gustafson, Russian Religious Thought , ed. The University of Wisconsin Press,
Madison, Wisconsin, 1996, p. 50.

7
Datele primordiale ale moralității

Reprezentant al fenomenului transformismului în teoria științelor naturii,
Charles Darwin este cel care recunoaște specific itatea psihicului uman. El este
cel care afirmă că poate exista o deosebire esențială între cea mai sălbatică
categorie de oameni și primata organizată.
Valorificând opiniile scriitorilor care consideră că simțul moral face
diferența între om și sălbăticie, Darwin ajunge să considere că fundamentul moral
nu poate fi câștigat, ci el a fost înnăscut în ființa omului la creație. Totuși, greșește
în abordarea caracterului social al omului, înțelegându -l ca fiind același lucru cu
instinctul social al a nimalului. Așadar, morala individuală poate fi considerată un
rod târziu al dezvoltării omului pe parcursul istoriei, motivul fiind acela că
sălbaticii trecutului se foloseau de anumite virtuți numai pentru supraviețuire.
Rușinea, mila și venerația sunt ce le trei baze naturale primordiale ale
moralității, care împreună dau naștere eticii în calitatea ei de disciplină
independentă. Celelalte fenomene secundare ale moralității sunt modificări și
efecte ale celor trei. Demnitatea superioară a omului este dezvă luită de pe urma
rușinii în sensul ei absolut, diferențiindu -l astfel de lumea animală. Baza relațiilor
sociale omenești este reprezentată de milă ca unificatoare a rasei umane.
Rădăcina religiei este dată de venerație, care stabilește o moralitate structu rată pe
relația omului cu ceea ce este mai puternic și important din punct de vedere
natural decât el.
Soloviov este cel care ne arată cum fiecare dintre bazele moralității poate
fi analizată din trei părți sau văzută din perspective diferite. Așadar, cele trei pot
căpăta diverse semnificații în majoritatea situațiilor: în calitatea ei de virtute,
rușinea se poate dezvălui ca modestie, mila se împletește cu dragostea izvorâtă
din suflet și se transformă în compasiune, iar reverența este produsul pietății.
Pe parcursul vieții sale, Vladimir Soloviov a ajuns la concluzia că a
conștientiza o ordine morală perfectă este misiunea și sensul venirii omului pe
pământ. Relațiile pașnice morale conștientizate de fiecare individ în parte
reprezintă ținta raționalului, care în același timp este acceptată și încurajată de
partea spirituală, ducând la o conlucrare a ființelor într -un scop comun. Astfel,
obținerea veșniciei în împărăția lui Dumnezeu trebuie să apară ca o dorință în
sufletul omului, atingerea ei fiind capabi lă odată cu întregirea și unificarea
colectivului.11
Rușinea este proprie omului, mila aparține celorlalte animale, iar evlavia
poate fi regăsită la o anumită categorie de animale într -un context special.
Motivul primordial care diferențiază cele două categ orii (om și animal) este acela
că animalele nu pot deosebi răul de bine, neputând conștientiza sau aspira la
valoarea spirituală. Relațiile normale care reies din cele trei date primordiale sunt

11 https://www.iep.utm.edu/solovyov/

8
stăpânirea lumii materiale, solidaritatea și toleranța cu cel elalte creaturi și
supunerea interioară sau exterioară la un principiu superior.
În urma conștientizării pretențiilor datelor primordiale ies la iveală
raporturile existențiale susținătoare de viață ale omului. Virtuți și ramuri sociale
și spirituale ale m oralei, acestea se prezintă ca îndrumătoare pe calea cea dreaptă
pe care trebuie să se așeze omul, împrăștiind pornirile necontrolabile și viciile.
Însă, pe parcursul vieții pământești, ele nu sunt singurele care se manifestă,
ci omul se poate lovi de inte rvenția rațiunii pătimașe însetată de controlul total al
ființei, care urmărește eliminarea calităților sferei morale, înlocuindu -le cu
propriile principii strict necesare unei supraviețuiri comode supusă plăcerilor și
nu dezvoltării sau evoluției spiritua le.12
Relațiile interumane, relațiile cu natura materială și spirituală, precum și
relația corectă a omului cu un Dumnezeu atotbun și atotștiutor sunt sprijinite de
cele trei fundamente primordiale ale moralei, evlavia (venerația), mila
(compasiunea) și rușinea și pot fi organizate în mod colectiv în trei forme. Așadar,
Biserica poate fi văzută ca o evlavie organizată colectiv, capul său fiind Hristos,
iar statul este o compasiune sau milă colectivă.
Deși legătura dintre moralitate și legalitate induce ideea unui stat actual
creștin, asta nu înseamnă că în timpurile precreștine statul nu dispunea de un
fundament moral fără intervenția Bisericii. Păgânul cunoaște legea morală “ scrisă
în inima lui ” (expresie care îi aparține Sfântului Pavel13, fiind în strânsă legătură
cu expresia “ legea morală în interior ” a lui Kant), iar statul păgân îndeplinește
două funcții: păstrarea unui fundament social de bază pentru continuarea
existenței umane și îmbunătățirea condiției umanității.14

12 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 84.
13 Romani 2, 15.
14 https://www.iep.utm.edu/solovyov/

9
I. Rușinea

Indiferent de natura căzută sau prea evoluată în care omul se regăsește,
acesta posedă un anumit simț lipsit de orice trebuință socială, neîntâlnit la
animale, cunoscut sub denumirea de pudoare. Omul este ființa care se rușinează
și socotește de la începutul nașterii sale universale actul fiziologic ca fiind
rușinos, ascunzându -l și conștientizându -l ca pe un mijloc de a -și satisfa ce propria
pornire, totodată fiind necesar în perpetuarea speciei.
De pudoare este legată dorința de a -și ascunde goliciunea: “ Și a strigat
Domnul Dumnezeu pe Adam și i -a zis: Adame, unde ești? Răspuns -a acesta: Am
auzit glasul Tău în rai și m -am temut, că ci sunt gol și m -am ascuns ”15, stimulând
astfel invenția veșmântului.
Omul care se simte rușinat de pornirile sale sălbatice dovedește că este
superior celorlalte ființe, conștientizând apartenența existenței sale la lumea
spirituală și depășind barierele n aturalului. În momentul căderii în păcat, natura
inferioară neliniștită a fost înfricoșată de glasul Domnului, dând naștere rușinii de
propria bestialitate. Atitudinea rușinoasă îl poate feri pe om de excesele
entuziasmului pătimaș al organismului său.
Unicitatea acestui act moral îi oferă o importanță aparte, recunoscută până
și de Darwin, care deși încerca să susțină religiozitatea câinilor, acesta nu a
încercat căutarea pudorii la animale. Totuși, neputând tranșa o teorie care privește
existența rușinii în regnul animal, naturaliștii încearcă contestarea acesteia la
ființa umană. Aceștia susțin că popoarele primitive erau lipsite de rușine,
invocând motive religioase (cum ar fi băștinașii insulelor Andaman care umblă
goi).16 Trebuie însă r eținut faptul că lipsa unui sentiment de rușine duce la
eliminarea convingerilor religioase, iar rușinea popoarelor sălbatice indică o
diferență în relațiile externe dezvoltate prin educație, cultură și adaptare, nu un
sentiment de sine stăpânitor, teoria neavând astfel temeiuri vitale.
Așadar, simțul pudorii este provocat de propria dezvăluire, instinctul de
autoconservare căpătând astfel o semnificație aparte, care protejează demnitatea
de ființă supremă a omului. Viața materială organică prin manifestările sal e
amintește că omul nu trebuie să se considere pe sine ca fiind o unealtă folosită
numai în realizarea scopurilor vitale. Refuzul rușinii dovedește că spiritualitatea
omului nu este lăsată să se manifeste, că o astfel de persoană se complace într -o
stare d e animalitate. Izolată fiind, pudoarea poate implica o dorință de aprobare
din partea celuilalt pentru a oferi confort rațiunii omenești.

15 Facere 3, 9 -10.
16 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 71

10
II. Mila

A doua bază primordială a moralității naturii umane, mila sau compasiunea
exprimă relația de solidaritate ș i bunătate a omului cu ceilalți indivizi. Acest
sentiment apare atât la om, cât și la animal. Mila este reprezentată în ambele
cazuri cel mai bine de arătarea iubirii. Această simplă rădăcină facilitează
continuarea și dezvoltarea tuturor relațiilor intern e și externe dintre ființe.17
Prin acest sentiment, suferința unui om se poate transforma în durerea
celuilalt, permițând solidarității să intervină în relații, având puterea de a -l ridica
la un nivel superior pe scara spirituală atunci când este invocat. D eși consacrată
ca sentiment moral comun ființelor vii, în viziunea lui Darwin, mila poate fi
extinsă numai membrilor aceleiași societăți (spre exemplu, familia). Simpatia
(mila) este primul sentiment înnăscut în cadrul unei familii, din care izvorăște
dragostea părintească. Acest sentiment reprezintă esența individual -psihologică a
raportului etic.18
Într-un sens profund creștin, prin milă este recunoscută importanța
adevărului celuilalt, este împărtășită dragostea împărătească, eliminând orice
diferențe și impuse de personalitatea omenească empirică, reușind totodată
descoperirea propriei demnități în forma ei de semnificație absolută pentru a
putea trăi nu numai în noi înșine, ci și în ceilalți.19
Mila este strâns legată de rugăciune și post din punct de vedere creștin, în
acestea trei constând religia particulară. Prin milă intervine factorul social, care îi
amintește omului că trebuie să trăiască în pace într -o comunitate. Lumea există
prin unirea voluntară a tuturor și a toate. Facerea de bine reprezentată prin milă îi
unește pe oameni în Hristos, îi ajută să alcătuiască un lanț al iubirii în creație.20
În calitatea sa de dată primordială a moralității, mila a fost cel mai bine
reprezentată chiar de cel care a inclus -o în această categorie, Vlad imir împărțind
hainele săracilor, așadar, el reușea să: “ Unindu -se moral în rugăciunea adevărată
cu Dumnezeu, omul nu se unește cu El doar prin sine însuși, ci îi unește cu El și
pe ceilalți; el devine un inel de legătură între Dumnezeu și creație, între l umea
divină și cea naturală .”21

17 Vladimir, Soloviov, The Justification of the Good , An Essay on Moral Philosophy , trad. de Nathalie
Duddington , ed. Constable & Company LTD, Londra, 1918, pp. 32 -34.
18 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 77.
19 https://www.goodreads.com/work/quotes/576902
20 Vladimir Soloviov, Fundamentele Spirituale ale vieții , trad. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Mănăstirea Sf. Ioan
Botezătorul, Alba Iulia, 1994, pp. 4 -6.
21 https://ziarullumina.ro/documentar/vladimir -soloviov -filosoful -iertarii -50120.html

11
III. Venerația

Ultima bază morală a naturii umane, reverența sau evlavia exprimă relația
omului cu o forță superioară, constituind în cele mai multe cazuri rădăcina
psihologică a religiei.
În primă fază, acest sentiment poate fi văzut ca singurul mijloc de a oferi
un respect unei entități superioare. Venerația (evlavia, pietatea, reverența) pentru
entitatea supremă stă la baza principiilor religioase ale vieții pământești. Dorința
de a adora o anumită forță este prezentă inclusiv în lumea celorlalte viețuitoare,
însă fără a fi conștientizată.22
Rădăcina principiului moral al venerației are trei surse principale de
alimentare: (1) sentimentul poate fi dezvoltat pe linia dragostei și admirației, care
contribuie la d ivinizarea acelei persoane sau entități care beneficiază de această
cinste; (2) supunerea desăvârșită imprimată în mintea săvârșitorului în urma
conștientizării fricii de a nu greși și dezamăgi sau în urma primirii unui ajutor de
necuprins în limitele rați onalului (care poate duce la dependența totală); (3)
arătarea evlaviei pentru a profita în plan personal.
După cum omul îi respectă și uneori îi venerează pe cei care îl ajută să se
ridice din situații primejdioase, tot așa și animalele arată o oarecare re cunoștință
celor care le dovedesc că pot avea încredere sau grijă de ele: câinele hrănit nu -și
va uita stăpânul care l -a salvat, cum nici păsările înghețate nu vor uita mâinile
calde ale omului care le -au îngrijit pe timpul iernii.23
Pe plan creștin, venera ția este cel mai bine reprezentată prin intermediul
rugăciunii. Omul, aspirând la ajutorul dumnezeiesc, se roagă și venerația
divinitatea superioară, sperând la ascultarea cererilor sale. Totuși, această
venerație nu trebuie conștientizată ca fiind o simpl ă teorie de recunoaștere a
puterii divine, ci ea trebuie să fie însoțită obligatoriu de sinceritate, întreaga ființă
a omului trebuie să -și simtă și să -și înalțe propriile gânduri la ceruri.

22 Ion Ianoși – Cuvânt înainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 78.
23 Ion Ianoși – Cuvânt în ainte în V. Soloviov – Îndreptățirea Binelui … p. 79.

12
Concluzii

To be continued…

13
Bibliografie

I. Cărți :

1. ALLEN, Paul, Russian Mystic în Soloviov, Vladimir, ed. Lindisfarne
Books, London, 2008
2. IANOȘI, Ion – Autori și Opere , Cultura rusă , ed. EuroPress Group,
București, 2012
3. IANOȘI, Ion – Cuvânt înainte în Soloviov, Vladimir – Îndreptățirea
Binelui , traducere de Nina Nicolaeva, ed. Humanitas, București, 1994
4. KORNBLATT Judith; GUSTAFSON Richard, Russian Religious
Thought , ed. The University of Wisconsin Press, Madison, Wisconsin,
1996
5. SOLOVIOV, Vladimir, Fundamentele Spirituale ale vieții , trad. Ioan Ică
jr., ed. Deisis, Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Alba Iulia, 1994
6. SOLOVIOV, Vladimir, The Justification of the Good , An Essay on Moral
Philosophy , traducere din rusă de Nathalie Duddington, ed. Constable &
Company LTD, Londra, 1918

II. Articole Online :

1. https://ziarullumina.ro/documentar/vladimir -soloviov -filosoful -iertarii –
50120.html (accesat la 23.10.2019)
2. https://www.goodreads.com/work/quotes/576902 (accesat la 25.10.2019)
3. https://www.newworldencyclopedia.org/entry/Vladimir_Sergeyevich_Sol
ovyov (accesat la 26.10.2019)
4. http://www.napocanews.ro/2017/05/vladimir -soloviov -filosof -rus-care-
scria -la-1899 -ceea-ce-se-intampla -astazi.html (accesat la 26.10.2019)
5. https://www.iep.utm.edu/solovyov/ (accesat la 27.10.2019)