Cel de-al treilea membru al familiei Minovici, Ștefan, șeful secției de chimie și toxicologie a Institutului de Medicină Legală începând cu anul 1894, [302470]

INTRODUCERE

Stabilirea adevărului este o [anonimizat] a instanței în baza probelor și prin intermediul mijloacelor de proba prevăzute de legea penală.

Criminalistica este recunoscută ca fiind una dintre principalele științe ale procesului judiciar deoarece are rolul de a [anonimizat] a dovedi infracțiunea și de a [anonimizat].

Criminalistica are rol educativ în asigurarea bunei pregătiri profesionale a [anonimizat] a [anonimizat], identificarea făptuitorilor și aflarea adevărului.

[anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat] a instanței, [anonimizat].

Identificarea criminalistică reprezintă mijlocul cel mai eficient de stabilire a făptuitorului, precum și a [anonimizat], picioare, dinți, de îmbrăcăminte etc., dar și una dintre modalitățile de stabilire a victimei în cazul cadavrului necunoscut prin metode tehnice specializate.

Metodele de identificare a persoanelor și a [anonimizat] a victimelor unor infracțiuni sau accidente.

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat], fără a se reduce la aceasta. [anonimizat].

[anonimizat]. Astfel că în sfera identificării criminalistice nu intră probleme cum ar fi stabilirea vinovăției sau a [anonimizat] s-a comis fapta. [anonimizat] i se poate cere să răspundă la întrebarea dacă o persoană a comis o [anonimizat], dar poate fi întrebat dacă urmele de mâini descoperite la locul săvârșirii infracțiunii au fost sau nu create de o anumită persoană.

[anonimizat] a fost esențial în dezvoltarea științei criminalisticii, a condus la identificarea unor noi și numeroase tehnici de luptă împotriva criminalității.

[anonimizat], în anul 145 î.H. În mandat se preciza că un sclav aparținând unui deputat, a fugit din Alexandria. Acesta era descris ca având picioarele drepte, o cută în bărbie, o cicatrice deasupra buzelor, un tatuaj pe mâna dreaptă și purta o centură care conținea monede de aur. Din acest exemplu reiese importanța și rolul identificării persoanei după semnalmente și faptul că încă din antichitate oamenii au fost preocupați de găsirea unor modalități adecvate de identificare.

Literatura de specialitate accentuează importanța identificării persoanelor după voce si vorbire . În perioada 1754-1780, John Fielding, șef al “Bow-Street-Rumnere”, fiind orb, a reușit să recunoască un număr de 3000 de infractori după vocile lor. Acesta este un caz important care demonstrează cât de personală este vocea si vorbirea.

Hans Gross, judecătorul austriac, care este considerat fondatorul criminalisticii, Alphonse Bertillon, un alt pretendent la titlul de fondator al criminalisticii, Ernest Goddefroy etc. au fost preocupați să introducă noi metode și mijloace în instrumentarea cauzelor penale care să asigure un grad sporit de obiectivitate rezultatelor cercetării penale.

Oamenii de știința englezi susțin că întemeietorul criminalisticii este Sherlock Holmes, celebrul erou al lui Sir Arthur Conan Doyle, care își câștigase binemeritata faimă de pionier al criminalisticii, care avea următorul crez: ,,Ca toate celelalte științe, cea a deducției și analizei nu poate fi însușită decât cu prețul unor studii îndelungate și minuțioase; de altfel, viața este prea scurtă pentru a permite unui muritor să atingă perfecțiunea pe acest târâm. Înainte de a se îndrepta spre aspectele morale și intelectuale ale temei, care prezintă cele mai mari dificultăți, cercetătorul ar trebui să încerce rezolvarea problemelor elementare. Să învețe mai întâi să citească dintr-o privire povestea unui om, meseria sau profesiunea pe care o exercită. Oricât de pueril ar putea să pară un asemenea exercițiu, el ascute facultățile de observație și te învață ce și unde să cauți. Unghiile, mâneca hainei, pantofii, genunchii pantalonilor, proeminențele degetului gros și ale celui arătător, expresia feței, manșetele cămășii – fiecare dintre aceste elemente relevă din plin profesiunea unui om. Este aproape de neconceput ca, adunând toate aceste date, un cercetător competent să nu se edifice asupra cazului pe care îl studiază”. Sherlock Holmes a definit criminalistica ca fiind ,,o știință a stărilor de fapt în procesul penal”.

Alphonse Bertillon considera că era intuiției trebuia să fie înlocuită cu era științifică și că sistemul de identificare bazat doar pe observații era imperfect și supus multor erori. Acesta, încă de la încadrarea sa în poliție duce o luptă acerbă pentru a introduce în poliție metodă antropometrică de identificare, pe care o consideră fără cusur și introduce fotografia signaletică, executată din profil, neretușată prin care se urmărește recunoașterea unor semne particulare, clasificarea fotografică și fotografia metrică bazată pe două cifre: înălțimea dintre axa obiectivului și sol plus distanța dintre centrul obiectivului și placă. Acesta a avut un mare succes în cazul Roenigstein, demonstrând pe baza măsurătorilor, identitatea acestui infractor periculos, acuzat de uciderea unui pustnic și de profanarea mormântului unei baronese. Întocmai Hans Gross a studiat metodele de identificare ale lui Alphone Bertillon și a obținut aprobarea Ministerului de Interne al Austriei să fondeze un serviciu de identificare antropometrică la Viena.

Spre deosebire de toți ceilalți pretendenți la titlul de fondator al criminalisticii, Hans Gross a fost cel care a denumit Criminalistică, noua știință judiciară desprinsă din Medicină Legală, ca fiind un sistem unitar, autonom și pluridisciplinar. Acesta anticipează și cele trei părți mari ale Criminalisticii care s-au impus până în prezent: Criminalistica tactică, Criminalistica tehnico-științifică, Criminalistica metodologică.

Începuturile criminalisticii în România sunt strâns legate de medicina legală deoarece utilitatea rezolvării unor chestiuni legate de identificarea persoanei și a cadavrului a determinat elaborarea unor procedee specifice criminalisticii.

Cei trei frați Minovici sunt considerați fondatori ai criminalisticii românești, dar și cei mai mari criminaliști din lume după Hans Gross și Alphonse Bertillon.

Prin publicarea lucrării „Identificarea antropometrică, metoda Bertillon”, prin participarea activă la al VI-lea Congres International de antropologie criminală de la Torino din 1906, dar mai ales prin bogata cazuistică, Mina Minovici a avut o valoroasă contribuție – în ciuda limitelor metodei, datorate impreciziei măsurătorilor și modificărilor pe care le suferă în timp scheletul uman – la descoperirea infractorilor recidiviști care încercau să-și însușească o identitate falsă.

Dintre activitățile de natură criminalistică ale lui Mina Minovici se numără: lucrarea ,,Diagnosticul medico-legal al rănilor prin examenul hainelor”, broșura „Medicina legală aplicată în arta dentară”, utilizarea și perfecționarea identificării după semnalmente sau metoda portretului vorbit, studierea particularităților date de tatuaje și cicatrici, fotografierea cadavrelor și a obiectelor, cercetarea impresiunilor digitale, tehnici de relevare ale acestora, localizarea și analiza petelor de sânge, executarea mulajelor, ridicarea, ambalarea și expedierea corpurilor delicate purtătoare de urme.

Prof. Dr. Mina Minovici a efectuat experimente mai mulți ani în domeniul identificării infractorilor pe baza urmelor digitale. Acesta a obținut în anul 1900 rezultate care au impus definitiv această metodă în practică judiciară din România.

Prof. Dr. Nicolae Minovici a editat în 1904 primul tratat de medicină legală din România, în care a analizat pe larg și probleme de criminalistică, cum sunt: identificarea criminalistică, metodele fotografiei judiciare, cercetarea urmelor digitale și plantare, a urmelor de încălțăminte etc.

Cel de-al treilea membru al familiei Minovici, Ștefan, șeful secției de chimie și toxicologie a Institutului de Medicină Legală începând cu anul 1894,

poate fi socotit în materie de criminalistică drept părintele expertizei științifice a inscrisurilor.

Acesta a propus ca autoritățile să folosească doar cerneală de culoare neagră la întocmirea actelor oficiale. Această propunere era o consecință a studiului vechimii cernelurilor și a comportamentului lor în momentul în care sunt atacate cu reactivi și a faptului că autoritățile foloseau în actele oficiale cerneală de culoare albastră și violetă, culori care se alterau foarte repede și se pretau foarte ușor la fraude.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ

Problema identificării și a identității nu este nouă, deoarece deja filozofii din antichitate au fost implicați în principiul identității (principium identitatis). Pornind de la doctrinele secolului al IV-lea î.Hr., am devenit conștienți de faptul că lucrurile (ființele) sunt identice numai cu ele însele. Astfel, în ceea ce privește un subiect sau o persoană, sunt posibile doar două răspunsuri: identice sau nu. Această regulă include atât doctrina unicității – un subiect poate fi identic numai cu el însuși – și doctrina diferenței – toate subiectele sunt diferite unul de celălalt. Teoria filozofică prezentată mai sus este valabilă și pentru științele criminalității, deoarece scopul lor este de a stabili personajul făptuitorului și circumstanțele concrete de comitere a unei infracțiuni. Ei trebuie să atingă acest obiectiv prin examinări teoretice și profesionale ale schimbărilor apărute ca urmare a infracțiunii comise.

Baza teoretică a acestui fapt este furnizată de identificarea medico-legală, bazată pe metode practice. Istoria identificării medico-legale – la fel ca și știința medico-legală – are un trecut relativ scurt, întrucât sistemul de procedură penală în materie penală predominantă până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu a cerut o descoperire profesională a crimelor săvârșite, dar a fost mulțumit de dovezile bazate pe pedeapsa celor suspectați prin tortură. Această concepție a fost schimbată după veacul iluminării, când acțiunile de urmărire penală au fost incluse în lege, drepturile persoanelor desemnate în procedura (suspectate) au fost respectate și nu în ultimul rând, de atunci rezultatele științelor naturii au fost de asemenea folosite. Acest din urmă factor a devenit punctul motivațional al științei criminalistice a epocii noastre, deoarece – în opinia unor specialiști – aplicarea unor mijloace și metode tehnologice criminale actualizate, bazate științific, poate servi drept bază pentru suspect mai autentic decât tactica criminală, care ajută la evaluarea dovezilor naturii personale. Mai mult decât atât, ancheta de la fața locului s-a limitat doar la unele obiecte (mijloace și rezultate ale crimei) și la schimbări la început, în timp ce în prezent acoperă descoperirea unor urme invizibile cu ochiul liber, ca urmare a metodelor de dezvoltare care deservesc descoperirea unor dovezi clare.

Identificarea criminalistică începe cu recunoașterea faptului că trăsăturile fizice fine ale obiectelor și semnele variază, chiar și pentru aceleași tipuri de obiecte. Dar, mai degrabă decât măsurarea acestei variabilități și evaluarea sistematică și riguroasă a gradului de reducere a grupului de obiecte care ar fi putut fi sursa probelor interogate, luând în considerare în mod sistematic și riguros calitatea și valoarea mărcii interogate, fiecare din științele medico-legale tradiționale au adoptat repede o credință în unicitate: că două obiecte nu ar putea lăsa semne distincte asemănătoare. Dacă este adevărată, această credință elimină necesitatea de a colecta date sistematice pentru a evalua variabilitatea.

1. Noțiunea de identificare criminalistică

Identificarea în criminalistică, dar și în alte științe, reprezintă o activitate prin care se caută caracteristicile comune ale ființelor, obiectelor ori fenomenelor, dar și caracteristicile ce le deosebesc pe unele de altele.

Identificarea criminalistică se bazează pe teoria potrivit căreia obiectele sunt identice numai cu ele însele, fiind individuale și irepetabile.

În literatura de specialitate se regăsesc mai multe definiții ale identificării criminalistice.

Unii autori consideră că definiția identificării criminalistice este urmatoarea: ,,identificarea criminalistică reprezintă o metodă de cunoaștere științifică a obiectelor relevante din punct de vedere al probațiunii și de creare a posibilităților descoperirii relațiilor ce leagă obiectele unele de altele.”

Există opinii conform cărora prin identificare criminalistică ,,se înțelege stabilirea obiectului care are legătură cauzală cu fapta cercetată, în scopul obținerii de probe judiciare”; alți autori consideră „identificarea criminalistică drept un proces de stabilire, cu ajutorul mijloacelor și metodelor proprii științei criminalistice, a factorului creator al urmei, pe baza caracteristicilor acestuia, constituite într-un sistem unitar și individualizat, conținute, transmise sau reflectate în urmă”.

În cazul identificării după semnalmentele exterioare, identificarea se face cu ajutorul unor metode și tehnici specializate, în cadrul unor activități de urmărire penală desfășurate potrivit unor reguli tactice specifice ascultării martorilor sau victimelor infracțiunii.

În concluzie, prin identificarea criminalistică se înțelege un proces de determinare a instrumentelor, armelor și mijloacele exploatate în timpul săvârșirii faptei ilicite, acestea prezentând importanță pentru stabilirea subiectului infracțiunii, precum și pentru precizarea datelor ce se referă la latura obiectivă a infracțiunii, a obiectului juridic, în special a locului, timpului și a modului de operare.

2. Obiectul identificării criminalistice

Literatura de specialitate a emis numeroase puncte de vedere referitoare la noțiunea de obiect al identificării criminalistice, unii autori preocupându-se cu privire la delimitarea cât mai riguroasă a obiectului identificării, iar alții, având rezerve față de această opinie, invocă imposibilitatea unei identificării riguroase din punct de vedere științific.

Tot în literatura de specialitate, unii autori disting faptul că obiectului identificării criminalistice îi sunt specifice anumite trăsături caracteristice legate cauzal de fapta ilicită cum ar fi:

– obiectul identificării criminalistice este un obiect cert, concret, atât prin natura sa cât și prin raportul cauzal cu fapta cercetată

– obiectul identificării poate fi orice persoană sau obiect, susceptibile de a fi identificate după urmele lăsate în câmpul infracțional.

În funcție de necesitățile tipice investigației criminalistice, obiectul identificării criminalistice poate fi clasificat în funcție de mai multe criterii:

a) În funcție de scopul identificării:

obiecte scop – obiecte care urmează a fi identificate, iar aceastea pot fi persoana infractorului, instrumentele folosite în săvârșirea infracțiunii sau obiecte care au lăsat o urmă în împrejurările săvârșirii faptei penale.

obiecte mijloc de identificare – obiecte care servesc la identificarea obiectelor scop

b) În funcție de ipoteza în care nu se cunoaște dinainte dacă obiectul de identificat este autorul urmelor incriminate:

obiecte de căutat – acestea atrag după sine obligativitatea probațiunii, fiind într-un raport direct cu infracțiunea, chiar dacă este sau nu vorba de autorul infracțiunii sau victimă, iar acestea pot fi urmele formate în câmpul infracțional.

– obiecte de verificat – se presupune că sunt cele căutate, dar obiectele de verificat sunt multiple, iar cel căutat este întotdeauna singur. Obiectul de verificat poate fi cel ce se presupune că a creat urmele în câmpul infracțional.

c) În funcție de criteriul fenomenului reflectării generate de acțiunea unor obiecte asupra altora:

– obiecte reflectate

– obiecte care se reflectă.

În doctrină se distinge și o altă clasificare a obiectului identificării criminalistice în funcție de rolul pe care îl joacă în procesul identificării:

– obiectul sau urma în litigiu

– obiectul sau urma de comparație.

Principiile identificării criminalistice

Procesul de identificare criminalistică este guvernat de principii ce conferă acestei activități un caracter științific indiscutabil, iar rezultatele obținute servesc și conduc, de regulă, la aflarea adevărului în procesul penal.

Principiile identificării criminalistice nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale Criminalisticii, întrucât cele din urmă au o aplicare absolută în întreaga activitate criminalistică, inclusiv în procesul de identificare.

Literatura de specialitate consideră că principiile identificării criminalistice vizează delimitarea clară și precisă a obiectelor identificării, dat fiind semnificația lor în practica criminalistică. Într-o altă opinie, principiile se referă atât la delimitarea obiectelor identificării, cât și la stabilirea caracteristicilor ce servesc la stabilirea caracteristicilor identității sau la metodologia generală de examinare.

Într-o altă opinie, îmbrățișată de cei mai mulți doctrinari, se consideră că aceste principii se adresează tuturor componentelor esențiale ale procesului de identificare criminalistică.

Sistemul de principii ale identificării criminalistice este alcătuit din:

1. Principiul identității

2. Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop al identificării și obiecte mijloc de identificare

3. Principiul stabilității relative a caracteristicilor de identificare

4. Principiul dinamicitatii caracteristicilor de identificare.

1. Principiul identității

Acest principiu se impune prin însăși natura activității de identificare circumscrisă domeniului judiciar și presupune determinarea unei persoane sau a unui obiect concret.

Aplicarea acestui principiu in procesul de identificare criminalistică se cere a fi respectată în mod riguros pentru evitarea unor confuzii, de natură să determine scoaterea unei persoane vinovate de sub incidența legii penale, în dauna unei persoane nevinovate. O astfel de situație ar putea exista dacă cercetarea s-ar rezuma doar la stabilirea elementelor de asemănare a persoanelor sau a obiectelor, fără cunoașterea și relevarea amănunțită a elementelor de strictă individualitate.

2. Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop și obiecte mijloc de identificare

Obiectul scop al identificării criminalistice este, în primul rând, un obiect material, care se află în legătură cauzală cu fapta ilicită și care se concretizează în diverse ipostaze cum ar fi persoana infractorului sau a victimei, obiecte care ajută la săvârșirea faptei ilicite etc.

Obiectul mijloc de identificare este reprezentat de urmele lăsate de obiectul scop, precum și de modelele de comparație, realizate in laborator cu obiecte care se presupun că au format urmele în câmpul infracțional.

Distincția între cele două obiecte, subliniată frecvent în literatura de specialitate, este absolut necesară, orice abatere de la acest principiu fiind de natură să influențeze negativ soluția pronunțata în cauza penală.

3.Principiul stabilității relative a caracteristicilor de identificare

Identificarea unei persoane sau a unui obiect se poate face doar în situația în care acesta a creat urme in câmpul infracțional, urme ce reflectă caracteristicile sale esențiale. Aceste caracteristici nu sunt, însă, suficiente ca să-l individualizeze și să-l diferențieze de celelalte obiecte asemănătoare, fiind necesar să prezinte și o anumită stabilitate.

Stabilitatea se raportează, de regulă, la intervalul de timp cuprins între momentul descoperirii urmelor și momentul efectuării examenelor comparative.

În procesul identificării, expertul criminalist va trebui să diferențieze caracteristicile schimbătoare de cele relativ stabile și, de asemenea, să determine cu precizie dacă acestea au fost influențate, în formă sau conținut, de diverși factori interni sau externi. Modificările pot interveni fie la urmă, fie la factorul creator de urmă cercetat ulterior comiterii infracțiunii, cum ar fi uzura pneurilor unui autoturism sau apariția unei cicatrice in desenul papilar.

4. Principiul dinamicității caracteristicilor de identificare

În criminalistică se impune, mai mult decât în alte științe, abordarea cercetării persoanelor și obiectelor în mișcare, în interacțiunea cauzală cu factorii care pot determina modificări sau transformări de ordin calitativ și cantitativ. „Nimic nu variază mai mult de la un individ la altul, decât culorile, formele și mărimile aparente ale fizionomiei”

Organele judiciare și experții criminaliști sunt obligați să țină seama în investigarea faptelor, de unul dintre atributele inerente materiei, respectiv mișcarea, în cuprinsul căreia intra „toate schimbările și procesele ce au loc în univers, de la simpla deplasare și până la gândire”. Realitatea obiectivă reprezintă o totalitate dinamică de sisteme materiale ale căror structuri se află în interacțiune, în continuă schimbare și transformare.

În identificarea criminalistică este indispensabilă abordarea cercetării persoanelor și obiectelor în mișcare, din punctul de vedere al schimbării trăsăturilor și proprietăților caracteristice, a interacțiunii cauzale cu factori ce pot determina modificări sau transformări calitative și cantitative. Nu trebuie pierdut din vedere că omul este într-o continuă și permanentă transformare, care se manifesta prin schimbarea – în timp și în intensitate- a trăsăturilor sale specifice.

Modificările nu au în vedere doar obiectul scop al identificării, ci și obiectele mijloc de identificare. De la data săvârșirii infracțiunii și până la momentul analizei propriu-zise, mai ales dacă acest interval este mare, intervin modificări în caracteristicile esențiale ale ființelor și obiectelor, dintre care unele sunt firești (uzura obiectelor de folosință curentă, influența factorilor meteorologici asupra urmelor, îmbătrânirea persoanei, bolile și traumatismele suferite de corpul uman, intervenții chirurgicale etc. ), iar alte modificări au la origine încercarea autorului fapte ilicite de a înlătura urmele infracțiunii, de exemplu ștergerea urmelor.

CAPITOLUL II. IDENTIFICAREA PERSOANELE DUPA SEMNALMENTELE EXTERIOARE SAU METODA PORTRETULUI VORBIT

2.1 Aspecte generale

În activitatea de soluționare a cauzelor penale sau civile, de multe ori, organele judiciare sunt puse în situația de a face toate demersurile pentru descoperirea și identificarea autorilor unor fapte ilicite, a victimelor acestora, a unor persoane sau cadavre neidentificate, pornind de la alte date decât cele oferite de examinarea criminalistică a urmelor descoperite în câmpul infracțional.

În literatura de specialitate sunt foarte multe cazuri în care cei investiți cu soluționarea unei cauze nu dețin decât datele rezultate din depoziția unui martor ocular, care a reușit să rețină fizionomia făptuitorului, respectiv aspectul exterior al feței, corpolența acestuia, anumite malformații – congenitale ori accidentale-, ticuri, obiceiuri etc.

Metoda portretului vorbit, care se bazează atât pe marea diversitate a caracteristicilor individuale ale unei persoane, cât și pe caracterul relativ constant al acesteia este legată de numele lui Alphonse Bertillon, cel despre care se spune că este părintele antropometriei. În România, metoda portretului vorbit sau a semnalmentelor descriptive a fost dezvoltată de profesorul Nicolae Minovici, autorul lucrării „Scoala antropologică pentru agenții de poliție”, publicată în 1900.

Merită citat Nicolae Minovici: „cel mai bun și chiar singurul mijloc pentru că un agent să-și întipărească în memoria sa vizuală o fotografie este de a face în scris un fel de descriere – schiță, exactă și completă. Agentul însărcinat cu o misiune atât de grea – de a urmări și de a aresta un criminal cu ajutorul unei fotografii – trebuie să fie în stare să descrie cu gura figura aceluia ce-l urmărește, de a face , într-un cuvânt, ceea ce se numește un portret vorbit”.

Posibilitățile de descriere diferă în funcție de persoană care le efectuează, precum și de utilajul tehnic ajutător destinat acestui scop. Uneori descrierea unei persoane de către un martor ocular poate fi incompletă sau chiar eronată din cauza unor împrejurări obiective sau subiective, ce împiedică o bună percepție, iar în acest caz martorul poate fi ajutat prin diverse metode și tehnici specializate.

2.2. Metoda portretului vorbit

Componentă esențială a identificării judiciare, identificarea criminalistică a persoanei după semnalmente, constituie o activitate indispensabilă a actului de justiție, având ca scop identificarea infractorilor și implicit, prevenirea actelor infracționale.

Organele de urmărire penală sunt confruntate nu de multe ori cu situații de genul celor în care, după săvârșirea unei infracțiuni, singurele date reale exploatabile în legătură cu o faptă penală și autorul acesteia sunt cele oferite de martorul ocular, care a reușit să rețină imaginea făptuitorului

Descrierea semnalmentelor unei persoane în vederea recunoașterii și identificării trebuie făcută în mod clar și sistematic pentru a elimina confuziile și erorile ce pot să apară. Aceasta se realizează prin metoda portretului vorbit care reprezintă un sistem științific de descriere și comparare a semnalmentelor unei persoane sau ale unui cadavru

Metoda portretului vorbit este o metodă de identificare criminalistică, având la baza descrierea și compararea semnalmentelor exterioare ale făptuitorului de către o altă persoană. Temeiul acestei identificări îl constituie individualizarea și relativă stabilitate a caracteristicilor somatice ale fiecărei persoane adulte, deci sunt însușiri relativ neschimbate, proprii fiecărui individ, ele fiind irepetabile.

Perceperea de către martorul ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârșește fapta ilicită, poate fi asimilată cu o urmă de memorie, ceea ce face posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit sau recunoașterea acestuia după fotografie sau dintr-un grup de persoane.

În descrierea făcută de cel care a perceput caracteristicile somatice ale infractorului sunt vizate, pe de o parte, formele statice, iar pe de altă parte formele dinamice și aprecierea formei și dimensiunilor acestora se face după un sistem cuprinzând trei gradații: mare, mijlociu, mic.

2.3. Tehnici de descriere a semnalmentelor statice si dinamice

Descrierea semnalmentelor statice

Descrierea formelor statice se referă la elementele caracteristice privind talia, constituția fizică, aspectul general al persoanei, forma capului și a feței, sexul, vârsta, eventuale infirmități etc.

Talia poate fi scundă (1.60 m), mijlocie (1.60 – 1.75m) și înaltă (peste 1,75m). La actuala medie de înălțime, dimensiunile enumerate mai sus sunt depășite, o talie înalta putând fi considerată de la 180cm în sus, în timp ce o înălțime medie se situează intre 170 cm și 180 cm.

Constituția fizică sau corpolența se determină după sistemul osos, muscular și țesutul adipos a persoanei și este apreciată ca fiind robustă sau solidă, mijlocie, slabă sau uscățivă. De asemenea prezintă interes și forma umerilor, lungimea gâtului, particularități ale mâinilor, ale picioarelor etc.

Aspectul general sau ținuta poate fi atletică, elegantă, sportivă, greoaie sau asociată unei profesiuni cum ar fi cele de ofițer, balerin, funcționar, marinar, intelectual, student etc.

Capul persoanei, atât în întregul său, cât și în ceea ce privește aspectul morfologic, văzut din fața și din profil, deține locul principal în descrierea portretului vorbit astfel:

Forma capului, privit din față, poate fi alungită, ovală, dreptunghiulară, triunghiulară, cu baza în sus sau în jos, pătrată, colțuroasă, romboidală (Fig. 5). Din profil, capul poate avea contur normal sau regulat, țuguiat etc. (Fig. 6). Forma capului trebuie raportată la conturul feței care poate fi triunghiular, rombic, rotund, asimetric etc. precum și la conturul profilului care poate fi, de regulă, in funcție de particularitățile zonei fronto-nazale ( profil continuu, frânt, paralel, curbat, ondulat etc., ale zonei nazo-bucale (prognatism superior sau inferior, ortognatism etc.).

Fața cuprinde trei zone: frontală, nazală și bucală. Zona frontală cuprinde regiunea dintre inserția părului și rădăcina nasului; zona nazală cuprinde regiunea dintre rădăcina nasului și baza acestuia și zona bucală include regiunea dintre baza nasului și vârful bărbiei.

Fig. 5 Tipuri de contururi ale capului

Sursa: http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Identificarea-persoanei-după-P222171451.php.

Fig. 6 Forme ale conturului capului privite din profil

Sursa: http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Identificarea-persoanei-după-P222171451.php.

În literatura de specialitate sunt luate in calcul 5 zone: fruntea, ochii, nasul, gura și bărbia sau 15 detalii caracteristice: inserția părului, fruntea, arcada sprâncenei, rădăcina nasului, dosul nasului, nara, vârful nasului, șanțul subbazal, buza superioara, buza inferioara, bărbia, osul bărbiei, sprânceana, coada sprâncenei și aripa nasului

2.4 Descrierea formelor dinamice

Descrierea acestor semnalmente, denumite în literatura de specialitate și funcționale, are menirea de a completa posibilitățile de identificare și se referă, în
special, la ținuta corpului, felul mersului, mimică, privire, diferitele forme de manifestare. De exemplu:

Mersul unei persoane poate fi normal, degajat, suplu, sportiv, greoi, ezitant, cu pași mari sau mici, săltăreț, cu alte particularități determinate de morfologia piciorului, de eventualele infirmități, precum și de starea de sănătate a individului.

Modul de manifestare, în sens larg, se înțelege, de exemplu, gestica sau vorbirea, care este în funcție de personalitatea și temperamentul individului.

Astfel, o persoană poate fi calmă, nervoasă, lentă, agitată, impulsivă, taciturnă, volubilă etc.

Însă, perceperea acestor caracteristici reclamă o perioadă mai lungă de observare.

Nu trebuie ignorat situația în care se află persoana în momentul observării, fiind cunoscute, de exemplu, diferențele de manifestare sau de comportament ale unui individ în exercitarea profesiei, în mediul familial, față de superiorii săi ori în raport cu subordonații, ori în postura-caracterizată deliteratura de specialitate-de “spectator” sau „actor”.

Deși teoretic vorbirea nu poate fi considerată o caracteristică a semnalmentelor exterioare, trebuie inclusă în conturarea “portretului vorbit” datorită particularităților de genul vorbirii normale, precipitate, bâlbâite, organizate, prolixe, precum și al timbrului, accentului.

Trecând peste prezentarea detaliată a acestor elemente, trebuie subliniată necesitatea observării acestora cu multă atenție și asta deoarece, în cazul infractorilor versați, aceștia încearcă să-și deghizeze vocea, ținuta, mersul.

Deghizarea se poate practica în momentul săvârșirii infracțiunii, fiind mult mai ușor să se modifice aspectul exterior sau unele trăsături dinamice pentru o scurtă perioadă de timp, decât să se apeleze la un deghizaj permanent, de teama de a nu fi descoperit.

În cazul „portretului vorbit", dintre semnalmentele exterioare ale unei persoane, se rețin mai ușor vârsta, sexul, înălțimea, mărimea capului, forma nasului, culoarea părului și a tenului, mersul, mimica, vocea, eventualele malformații, îndeosebi acele particularități care se abat de la normalitate.

Din punct de vedere tactic criminalistic, trebuie menționat că reușita unei identificări pe baza descrierii semnalmentelor exterioare depinde, în bună parte, de modul în care sunt ascultați martorii și de cum sunt interpretate declarațiile lor.

Ascultarea presupune din partea organului judiciar nu numai pricepere, ci și circumspecție, pentru a se obține declarații precise, obiective, referitoare la înfățișarea infractorului.

Percepția și redarea de către martor a imaginii unei persoane sunt procese ce depind de o multitudine de factori obiectivi și subiectivi (distanță, condiții de iluminare, starea timpului, fidelitatea memoriei, stările emotive), de natură se influențeze uneori decisiv obiectivitatea mărturiei.

În esență, se poate susține că în alcătuirea portretului vorbit ori a portretului robot, pe baza descrierilor făcute de persoana care a perceput individul căutat, trebuie aplicate și respectate regulile tacticii criminalistice specifice ascultării martorului ori persoanei vătămate. Domenii practice ale metodei portretului vorbit:

realizarea portretului vorbit la fața locului;

identificarea făptuitorilor prin descrierea semnalmentelor acestora de către martorii oculari sau de către alte persoane

urmărirea și identificarea infractorilor ce se sustrag urmăririi penale

Mijloace tehnice de realizare a portretului robot:

întocmirea schiței

fotorobotul;

identificarea pe bază de desen. – compoziție;

Întocmirea schiței de portret presupune calități plastice din partea criminalistului sau apelarea la un grafician, pictor etc.

Fotorobotul presupune alcătuirea unui portret, pe baza descrierilor, din fragmente fotografice. La ora actuală fotorobotul și identificarea pe bază de desen – compoziție sunt simplificate pe măsură ce se dezvoltă și se perfecționează bazele de date ale sistemelor automate și aplicațiile aferente acestora.

2.5 Descrierea semnelor particulare aflate pe corp

Cicatricele sau semnele particulare fac parte dintre elementele prețioase pentru identificarea persoanelor și cadavrelor.

Ridurile sunt apreciate în funcție de zona în care se găsesc;

Culoarea tenului, a pielii

Culoarea pielii sau particularitățile cromatice, care variază în funcție de rasă, de la alb deschis la negru, sunt și ele importante pentru alcătuirea portretului vorbit

Tatuajul

Tatuajul ocupă un loc important în suita semnelor particulare.

Erori în descrierea semnalmentelor anatomice, se pot face în cazurile în care martorul surprinde fața infractorului sub diferite unghiuri ori în diferite poziții. De exemplu, din imaginea de mai jos se observă că:

fața făptuitorul este văzută de sus, fruntea acestuia pare mai mare (fiind mai apropiată de ochiul martorului), bărbia mai mică (se află în plan îndepărtat), iar gura este aproape insesizabilă datorită nasului. Ochii, de asemenea pot fi percepuți imprecis;

fața răufăcătorului este văzută de jos, bărbia acestuia pare mai mare (fiind mai apropiată de ochiul martorului) și fruntea mai mică (se află în plan îndepărtat). În schimb, gura este vizibilă, nasul este perceput problematic iar coafura aproape lipsește din câmpul vizual.

Aceste percepții pot apărea în agresiuni fizice (lovire și alte violențe, tâlhărie, viol) prin doborârea victimei ori chiar a agresorului la pământ.

2.6 Îmbrăcămintea și obiectele portabile

Obiectele de îmbrăcăminte, ca și majoritatea lucrurilor ce intră în această largă categorie, pot să formeze urme, în primul rând, ca rezultat al contactului direct dintre îmbrăcămintea purtată de infractor ori de victima infracțiunii și o suprafață oarecare, reproducând caracteristicile țeesăturii sau materialului din care este confecționată.

În al doilea rând, aceste urme se pot constitui și sub formă de resturi materiale, desprinse sau rupte din obiectele dc îmbrăcăminte.

Urmele care reproduc particularitățile suprafeței obiectului de îmbrăcăminte sunt create prin cădere, rezemare, ștergere.

În funcție de natura obiectului primitor de urme, acestea se pot prezenta sub forma urmelor statice sau dinamice, de suprafață ori de adâncime, de stratificare, vizibile, înmajoritatea cazurilor și, uneori, în stare latentă.

Utilitate pentru cercetările criminalistice prezintă, de regulă, numai urmele staticce îndeosebi cele de adâncime, formate pe suprafețe cu un grad corespunzător de plasticitate (pământ moale, argilă, zăpadă, chit, vopsea proaspătă ș.a.).

Urmele latente se formează numai în cazul în care obiectul de îmbrăcăminte impregnat cu o substanță capabilă să fie reținută de suprafața primitoare de urmă, întâlnindu-se mai frecvent la urmele de mănuși ori ale obiectelor pătate (murdare) cu lubrifianți, vopsele, alte produse organice etc.

Urmele de îmbrăcăminte se pot găsi și pe corpul uman, ca rezultat al unei presiuni foarte puternice, al strivirii, căderii de la înălțime mare, al exploziilor, situație în care particularitățile obiectului de îmbrăcăminte se imprimă pe pielea victimei.

Valoarea de identificare a urmelor de îmbrăcăminte este relativ redusă, de regulă ea servind numai la determinarea de grup. Cu toate acestea, în practică se întâlnesc și cazuri de indentificare a obiectului nu atât din cauza caracteristicilor materialului din care este confecționat, cât din cauza uzurii specifice, a modului de efectuare a cusăturilor, a particularităților prezentate de diverse accesorii ale îmbrăcămintei (nasturi, fermoare, catarame etc.).

Cercetarea la fața locului. La fața locului, cercetarea urmelor obiectelor de
îmbrăcăminte se efectuează potrivit metodologiei descoperirii, fixării, ridicării și interpretării oricăreia dintre urmele ce reproduc forma exterioară a obiectelor.

De pildă, în măsura în care se impune revelarea lor, aceasta se realizează prin mijloace specifice revelării urmelor latente de mâini. In cazul urmelor de adâncime se efectuează mulaje.

Fixarea se face prin descrierea în procesul-verbal și prin fotografiere. În cazul urmelor de adâncime este recomandabil să se procedeze la efectuarea de mulaje cu materiale capabile să redea cele mai mici detalii ale țesăturii, dar numai după executarea fotografiilor, în care vor fi puse în evidență, prin iluminare adecvată, detaliile caracteristice. în aceste cazuri, fotografia de detaliu va fi efectuată cu aparatul dispus în plan, deasupra urmei și cu iluminare laterală.

Din interpretarea urmelor descoperite, organul de cercetare sau de urmărire penală poate desprinde date cu privire la: drumul parcurs de autor, anumite activități desfășurate la fața locului, raportul de poziție dintre victimă și agresor, ori față de alte obiecte principale, tipul ae îmbrăcăminte, sexul, talia persoanei care purta îmbrăcămintea etc.

Expertiza urmelor obiectelor de îmbrăcăminte.

Expertiza urmelor obiectelor de îmbrăcăminte poate oferi diverse răspunsuri în legătură cu tipul și natura materialului din care este confecționată îmbrăcămintea, ori dacă acesta este specific unor uniforme (militare, școlare, feroviare etc.) și, bineînțeles, cu anumite particularități capabile să individualizeze obiectul de îmbrăcăminte sau să restrângă sfera obiectelor cercetate și, de aici, a persoanelor care au purtat îmbrăcămintea.

Dacă expertul dispune de modelele de comparație, sau de însuși obiectul presupus a fi creat urmele, în funcție de particularitățile materialului, el poate stabili, deseori cu certitudine, identitatea obiectului creator de urme.

Cu atât mai mult este posibilă această identificare, cu cât la fața locului au fost descoperite și părți ori fragmente din țesătură. în această ultimă împrejurare, ne vom afla în fața identificării realizate prin procedeul stabilirii întregului după părțile sale componente.

CAPITOLUL III. METODE TEHNICE CRIMINALISTICE FOLOSITE IN IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPA SEMNALMENTELE EXTERIOARE

3.1 Portretul schițat

Portretul schițat, sau schița de portret, reprezintă o metodă menită să înlăture cel puțin în parte, neajunsurile determinate de modul în care o persoană apreciază scrie semnalmentele exterioare.

Sunt împrejurări în care persoana de identificat a fost percepută în condiții aparent bune, însă fie din cauza momentului îndepărtat în care se face ascultarea, fie posibilităților reduse de desseriere de către martor – determinate mai ales de gradul de instruire și inteligență, de vârstă, de profesiune etc. – este aproape imposibil să se realizeze un portret vorbit utilizabil la indentificare. Or, neajunsul menționat poate fi, în parte, înlăturat prin priceperea și imaginația specialistului care realizează schița de portret.

Metoda ca atare constă în schițarea unui portret, după descrierea martorului sau a victimei de către un desenator cu calități plastice foarte bune. Deși dă rezultate notabile, procedeul se aplică mai rar în practică, din cauza numărului insuficient de desenatori de care dispun organele de cercetare penală.

3.2 Fotorobotul

Este o metodă de identificare cu ajutorul unui colaj fotografic de elemente faciale preluate din fotografii ale semnalmentelor unor persoane diferite.

Din punct de vedere tehnic, albumul destinat identificării este alcătuit dintr-un set de fotografii executate în condiții similare de încadrare și mărime, astfel încât cele trei zone ale feței (frontală, nazală și bucală) să se suprapună perfect. În unele albume, fotografiile sunt secționate în cinci zone, ceea ce lărgește gama posibilităților de alcătuire a portretului robot.

Fotografiile sunt secționate de-a lungul acestor zone, ceea ce permite martorului să selecteze și să combine zonele faciale pe care le consideră apropiate cel mai mult de imaginea percepută. În final, imaginea obținută se retușează și apoi se refotografiază.

3.3 Indenti-Kit-ul

Se numără printre mijloacele tehnice folosite frecvent în practica organelor de cercetare penală. La dispoziția martorului, ori victimei, este pus un album ce conține zeci de variante ale elementelor faciale. Fiecare element facial din album este reprodus separat pe o peliculă transparentă purtând același număr de cod.

Persoana care alcătuiește acest portret robot alege, din album, o anumită variantă caracteristică fiecărui element facial, după care se scot peliculele corespondente acesteia, care sunt așezate, prin suprapunere, pe un suport special, cu geam mat, iluminat de jos.

Se obține astfel o compoziție grafică, având o formă alcătuită din cifrele de cod ale fiecărui element facial, necesară pentru transmiterea către alte unități de cercetare și urmărire penală.

Portretul robot astfel obținut poate fi retușat, în varianta sa finală, inclusiv completat cu diverse elemente, ce existau pe capul ori figura persoanei atunci când a fost observată. Pentru aceasta, pe lângă caracteristicile morfologice ale figurii umane, în trusa „Identi-kit-ului" sau „Photo-identi-kit-ului", respectiv în album și pe fișe, se mai găsesc o serie de elemente accesorii, cum sunt mustățile, bărbile, ochelarii, diverse modele de pălării etc.

3.4 Mimicompozitorul

(MIMIC) se apropie, întrucâtva, de metoda Identi-kit-ului. desigur mai perfecționată. Dispozitivul are forma unei cutii prevăzute cu un ecran. Pe ecran sunt proiectate succesiv elementele faciale înregistrate pe filme de 36mm. în aparat se găsesc 6 filme pe care se află înregistrate variante ale elementelor faciale. Deplasarea filmului este dirijată de la un panou de comandă. După compunerea imaginii pe ecran, aceasta poate fi fotografiată rapid cu un aparat de tip Polaroid.

3.5 Sintetizorul fotografic

Are la bază aceleași principii de compunere a imaginii.

Într- un timp foarte scurt se realizează un montaj cu ajutorul a patru dispozitive ce proiectează pe un ecran câte o zonă a feței. Variantele de elemente faciale sunt selecționate din fotografii obișnuite, ceea ce conferă compoziției un grad sporit de autenticitate. Practic, procedeul se apropie de metoda fotorobotului, într-o variantă mai perfecționată, care pennite compunere; de figuri din elemente faciale naturale.

3.6 Portretul robot computerizat

Prezentare generală

Din cele mai vechi timpuri s-a impus nevoia diferențierii unui om de altul, folosindu-se în acest scop deosebirile care-i individualizau și anume: aspectul exterior al feței, corpolența, existența unor malformații congenitale sau accidentale, anumite ticuri sau obiceiuri.

Ca definiție, portretul robot este metoda de identificare criminalistică având la bază descrierea martorului și compararea trăsăturilor exterioare ale făptuitorului.

Temeiul acestei identificări îl constituie individualizarea și relativa stabilitate a caracteristicilor somatice ale fiecărei persoane adulte. Deci, sunt însușiri sau semnalmente relativ neschimbătoare, proprii fiecărui individ, ele fiind nerepetabile.

Dificultățile inerente întâlnite în practică, de identificare pe baza metodei portretului vorbit, ori prin intermediul procedeelor tehnice de tipul fotorobotului,
identi-kit-ului, au condus la căutarea unor noi modalități de realizare a portretului robot.

Pentru aceasta, specialiștii au recurs la tehnica de calcul electronic, care se dovedește a fi foarte utilă în practică.

Principalul avantaj al utilizării computerului în identificarea după semnalmente exterioare constă nu numai în exploatarea mai eficientă a datelor furnizate de martor (chiar în ciuda unui mod de exprimare imprecis al acestuia), ci și în utilizarea altor date, stocate în fișierele criminalistice (respectiv în memoria calculatorului), privitoare la persoane care au săvârșit infracțiuni, ori care sunt suspecte, dispărute sau date în urmărire.

În esență, deși realizarea portretului robot computerizat are drept punct de plecare informațiile furnizate de martor sau victimă privitoare la elementele faciale caracteristice, aceasta va fi efectuată și pe baza altor date deținute de organele judiciare, lucru imposibil în ipoteza alcătuirii unui portret robot clasic.

A devenit astfel posibilă exploatarea fotografiilor infractorilor, ori a persoanelor dispărute sau neidentificate, imaginea electronică obținându-se atât din elemente faciale grafice, cât și din elemente preluate din fotograme diferite, „retușate" de către calculator

Tehnicile de calcul, deja devenite clasice, sunt completate cu sisteme de procesare a imaginilor, respectiv de fotografia digitală. Aceste tehnici de calcul permit alcătuirea de portrete robot ale adulților, îndeosebi pe baza unor fotografii efectuate la perioade diferite de timp.

În alcătuirea portretului vorbit pe baza descrierilor făcute de persoana care a perceput individul căutat, trebuie aplicate și respectate regulile tacticii criminalistice specifice ascultării martorului ori persoanei vătămate.

Sistemul de recunoaștere facială codifică, compară și regăsește în baza de date persoane după date antropometrice.

În prezent, specialiștii români utilizează o generație nouă de soft pentru realizarea portretului robot instalat pe stațiile de lucru ale Sistemului de recunoaștere facială.

Situațiile în care este necesară efectuarea portretului robot

Întocmirea portretului robot, în vederea identificării unei persoane, se impune în următoarele situații:

în toate cazurile în care, în urma comiterii unei infracțiuni ori alte fapte antisociale, victima ori un martor ocular a avut contact vizual cu făptuitorul;

când este necesară identificarea unor persoane participante la săvârșirea faptei, în calitate de martori oculari, victime sau complici și care au cunoștință despre împrejurările comiterii acesteia;

pentru reproducerea/reconstituirea fizionomiei suspectului surprins în imagini, ori în videofilmări de camere de supraveghere, înainte, în timpul, ori după comiterea unei fapte penale;

pentru depistarea și identificarea persoanelor dispărute.

Fig. 3 Portret robot întocmit în creion (stânga), la descrierea unui martor de sex feminin, în vârstă de 42 de ani. Dreapta – suspectul, fotografiat ulterior, a fost identificat operativ, schița având un rol important în recunoașterea faptei de către acesta.

“Părintele” portretului robot computerizat este Fotorobotul, o metodă care constă dintr-o compoziție fotografică formată din mai multe zone ale feței, hiate din fotografiile unor persoane diferite.

Metoda a fost inițiată de comisarul francez Pierre Chabot în 1952, într-o formă mai primitivă, constând în prezentarea mai multor fotografii, din care martorii indicau pe acelea care ar avea asemănări cu înfățișarea infractorului.

După mai multe succese, Chabot își perfecționează metoda, iar după 1965 formează o compoziție facială din trei zone, fiecare, având câteva zeci de variante.

Cele trei zone au următoarea compoziție: zona frunții și a părului, cuprinzând aici și conturul superior al capului, zona ochilor și a nasului și zona gurii și a bărbiei.

Au fost fotografiate sute de persoane, la aceeași scară și aceeași poziție a capului. După sexul persoanei și conturul feței, aceste fotografii au fost grupate în 2-3 grupe.

În cadrul fiecărei grupe, fotografiile au fost tăiate în trei fâșii, urmând delimitările celor trei zone.

Aceste fotografii se lipesc pe planurile alunecătoare și paralele ale unui dispozitiv cu care se vor putea executa nenumărate combinații de structuri faciale, după indicațiile pe care le vor da martorii care au văzut persoana căutată. în practică, fotorobotul a dat rezultate modeste, îndeosebi din cauza unor dificultăți tehnice de realizare, de aceea nu se poate vorbi de o generalizare efectivă a acestei metode.

De-a lungul vremii metoda portretului vorbit a cunoscut o serie de îmbunătățiri și se aplică cu rezultate bune în activitatea de urmărire și identificare a persoanelor si cadavrelor.

Potrivit definițeiei date de Mina Minovici, portretul vorbit este ”fotografia descriptivă a individului, o imagine care ne redă toate particularitățile individuale, cu ajutorul cărora, cu mai mare sau mai mică înlesnire, să putem deosebi dintr-un grup mai mult sau mai puțin numeros, persoana căutată, vie sau moartă”

În realizarea portretului robot se parcurg mai multe etape.

Pe baza descrierilor făcute de persoana care a perceput fizionomia individului căutat, respectând regulile tacticii criminalistice specifice ascultării martorului ori persoanei vătămate, se selectează din bara de comenzi opțiunea fișier nou și se trece la alcătuirea portretului robot.

Astfel, în prima etapă se completează câmpurile referitoare la sexul și rasa persoanei, apoi se vor completa descriptorii referitori la fiecare element facial în parte.

În a doua etapă, după editarea imaginii portretului se vor face modificări de detaliu.

Dacă persoana care face descrierea fizionomiei individului căutat nu a putut reține decât unul din elementele faciale (nasul proeminent etc.), pentru a nu o influența în descriere, portretul robot se va realiza începând cu o simplă schiță.

Aceasta se selectează la începerea unui nou portret robot prin selectarea butonului “Folosirea minimului de elemente faciale”.

În continuare se pornește în alcătuirea portretului robot începând cu elementul facial memorat cel mai bine de persoana care face descrierea. Ulterior se adaugă și celelalte elemente faciale.

Softul permite dimensionarea, poziționarea (sus-jos, stânga-dreapta), rotirea, fiecărui element facial în parte precum și a accesoriilor și articolelor de vestimentație.

Descrierea semnalmentelor (metoda portretului vorbit) are în vedere caracteristicile întregului corp, accentul fiind pus pe particularitățile anatomice ale feței.

Astfel, se vor descriere volumul, forma, poziția și culoarea părților observate, fiecare element fiind apreciat nu în funcție de un anumit sistem metric ci în raport cu alte elemente anatomice care alcătuiesc ansamblul descris.

Posibilitățile de descriere diferă în funcție de persoana care le efectuează, precum și de utilajul tehnic ajutător utilizat, destinat acestui scop.

Perceperea de către un martor ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârșește fapta penală, poate fi asimilată, Într-o accepțiune foarte largă cu o urmă de memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi "urma ideală", aceasta având un evident caracter nematerial, specific proceselor psihologice de la nivelul scoarței cerebrale.

Fig. 3.1. Portret robot – imagine demonstrativ-sugestivâ, întocmit în creion (stânga), la descrierea unui “martor” de sex masculin, în vârstă de 34 de ani Dreapta – “suspectul”, fotografiat ulterior.

În situația când portretul robot nu se potrivește cu fotografiile din lista de suspecți, rezultatul comparării și portretul robot ce va fi tipărit sub formă de poster urmărit, se vor trimite formațiunii care instrumentează cazul și totodată se va solicita ștergerea înregistrării portretului din baza de date, indicând ID-ul și numele sub care a fost înregistrat.

Imagini demonstrativ-sugestive – portret robot întocmit în creion (stânga), la descrierea unui “martor” de sex masculin, în vârstă de 28 de ani. Dreapta – “suspectul”, fotografiat ulterior.

Potretul robot ca probă

Trebuie reținut faptul că portretul robot nu constituie probă în cadrul unui proces penal, dat fiind subiectivismul regăsit în relatarea și procesul activ de reactualizare a informațiilor memorate de martor, dar putem afirma că este o piesă însemnată din probatoriu.

Utilizarea acestuia se regăsește în faza de cercetare, scurtând timpul de investigații, identificând autorul chiar din primele verificări.

Odată ce martorul este de acord cu rezultatul obținut prin participarea nemijlocită la interviu, asumându-și totodată responsabilitatea veracității descrierii tăcute, punându-și semnătura pe schița finală, este de înțeles că aceasta va putea fi folosită în investigarea cazului, contribuind în cele din urmă într-o anumită măsură la identificarea și tragerea la răspundere a făptașului.

În cazul în care, autorul este identificat prin alte metode, altele decât compoziția, contribuția portretului robot realizat în cauză va putea fi interpretată ca un accept, o atestare ori confirmare a unui “martor tăcut”, întărindu-ne convingerea că suspectul reținut este cel descris de interlocutor, dat fiind asemănarea evidentă dintre acesta și schiță.

Trebuie menționată importanța activității de realizare a unui portret robot în Statele Unite ale Americii, unde artiștii criminaliști sunt deseori chemați în instanță pentru a-și argumenta și susține rezultatul, prezentându-și modul de lucru și etapele parcurse în elaborarea acestuia.

Practic, în Statele Unite ale Americii, “prezentarea cazului în instanță” constituie a patra ramură a artei criminalistice, ca disciplină.

Printre avantajele utilizării portretului robot se numără:

ajută la excluderea sau adăugarea de persoane din/în cercul de suspecți;

reduce timpul și munca de investigații;

asistă la identificarea și recunoașterea făptuitorului;

poate interveni cu noi informații despre autor și împrejurările comiterii faptei;

Portretul robot poate fi realizat pe baza unor mijloace tehnice: întocmirea schiței de portret și/sau fotorobotul, identificarea pe bază de compoziție (procedeu cu mai multe variante, și anume: identikitul, mimcompozitul, portretul robot computerizat).

La ora actuală, fotorobotul și identificarea pe bază de compoziție sunt "simplificate", pe măsură ce se dezvoltă și se perfecționează bazele de date ale sistemelor automate și aplicațiile aferente acestora.

Sistemul de recunoaștere facială

Perceperea de către victimă sau martorul ocular a imaginii persoanei infractorului, în momentul în care acesta săvârșește fapta penală, poate fi asimilată, într-o accepțiune foarte largă, cu o urmă de memorie, respectiv cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideală”, aceasta având un evident caracter material, specific proceselor psiho-:lziologice de la nivelul scoarței cerebrale.

Devine astfel posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor, ori recunoașterea sa după fotografie sau dintr-un grup de persoane.

Bineînțeles că cele percepute de martor sau victimă sunt redate, sub aspect procedural, în forma declarațiilor, pe baza cărora se va recurge la o metodologie adecvata, de identificare sau de recunoaștere, potrivit regulilor tacticii criminalistice.

Sistemul de recunoaștere facială înlocuiește cu succes clasoarele clasice cu fotografii de semnalmente, folosite pentru identificarea persoanelor, prin prelucrarea și stocarea la nivel național a fotografiilor și a datelor de stare civilă ale persoanelor în stare de arest sau libertate, ca urmare a comiterii de infracțiuni prin diverse moduri de operare.

Fotografia este digitalizată în limbaj pentru computer, procesată și stocată într-o bancă de date.

Sistemul de recunoaștere facială este destinat activităților judiciare, fiind integrat la nivel național și are în componență un server de date central ăla care sunt conectate prin inelul de comunicații stațiile de lucru.

Sistemul are capacitatea de a stoca date și fotografii de identificare ale persoanelor, fotografia de semnalmente din față este obligatorie pentru recunoașterea facială;

O persoană poate fi căutată și regăsită în baza de date după următoarele elemente:

datele de stare civilă;

semnalmente;

semne particulare;

după imagini – fotografii digitale (aparat foto digital, video-casetă) sau pe suport de hârtie (prin scanare) cu ajutorul algoritmului de recunoaștere facială;

după portretul robot realizat cu aplicația E-FIT;

cicatrici, tatuaje sau deficiențe psiho-motorii;

faptă și mod de operare sau alt atribut care există ca pick-list.

De asemenea sistemul are o instalare și întreținerea ușoară, captează imagini cu înaltă rezoluție iar datele stocate au diferite nivele de securitate.

Sistemul utilizează un altgoritm de căutare facială (LFA) care este independent de culoare, asta înseamnă că, la căutare nu ia în calcul culoarea fotografiei sau culoarea pielii.

Din punct de vedere al rasei nu ia în calcul structura feței deoaece aceasta este universală indiferent de rasă. Are o plajă largă în privința sursei de preluare a imaginilor, acestea putându-se face prin folosirea unui scanner, a unei camere foto sau video etc.

În privința vârstei, faceprint-ul rămâne neschimbat odată cu trecerea timpului. Machiajele, părul facial, ochelarii sau iluminarea etc. nu împietează asupra identificării persoanelor.

Posibilitățile sistemului de recunoaștere facială sunt următoarele:

Listarea de rapoarte despre persoanele înregistrate cu fotografii și date de interes operativ;

Acces pe rețea;

Acces la distanță pentru furnizorii sistemului în vederea intervenției cât mai rapide pentru înlăturarea eventualelor probleme apărute la sistem;

Obținerea facilă de diferite rapoarte ;

Softul personalizat în limba română;

Permite importul de imagini digitale

Softul pentru portret robot suportă format JPEG, TIFF, GIF și BMP.

Posibilitatea editării imaginii: scalare, decupare, strălucire, contrast etc.

Permite una sau mai multe căutări în baza de date, rezultatul acestei căutări este o listă de candidați, afișată în ordinea

Filtre de căutare care permit reducerea timpului de căutare

Sistemul de recunoaștere facială este destinat să funcționeze ca o bază de date centrală, pentru a stoca fotografii, semnalmente, semne particulare și date de identificare ale unor categorii de persoane, în vederea stabilirii pe baza acestora a identității persoanelor cu ajutorul algoritmului de căutare facială, prin măsurarea punctelor nodale cum ar fi:

Distanța între ochi;

Lățimea nasului;

Adâncimea orbitelor;

Oasele feței;

Linia maxilarului;

Bărbia.

Stațiile de lucru ale sistemului au instalat și softul E-FIT destinat realizării de portret robot pe baza datelor declarate de o terță persoană (victimă, martor etc.) în scopul căutării și stabilirii identității făptuitorilor, prin compararea portretului realizat cu fotografiile persoanelor înregistrate anterior în baza de date.

Baza de date cuprinde evidența înregistrărilor sub formă de imagini digitale ale feței, semnalmente anatomice, semne particulare, cicatrici, tatuaje, date de stare civilă și antropometrice, preluate de la anumite categorii de persoane.

La fotografierea persoanelor se utilizează aparatură digitală, respectând următoarele criterii:

fotografia trebuie să fie efectuată cu bază mică a aparatului, linia bazei să fie linia umerilor;

rezoluția minimă SQ2 Normal (1024×768);

zoom optic maxim (3x);

distanța față de subiect aproximativ 1,20 m;

se vor folosi surse de iluminare artificială, pe cât posibil fără utilizarea blitz-ului;

pentru situațiile când fotografiile persoanelor provin din alte surse (clasoare clasice sau baze de date), dacă îndeplinesc condițiile de comparare cerute de soft-ul sistemului, acestea pot fi preluate cu ajutorul scanner-ului, la rezoluția de 600 dpi (în funcție de mărimea fotografiei originale, rezoluția scanării să fie de aproximativ 1024×768);

Introducerea fotografiilor în baza de date a sistemului se poate realiza astfel:

de pe camerele foto digitale (recomandat) în format JPEG;

prin scanarea fotografiilor clasice, cu condiția ca acestea să îndeplinească criteriile de calitate cerute de sistem;

În categoria mijloacelor, metodelor tehnico-științifice și procedeelor tactice folosite în criminalistică pentru efectuarea expertizelor și constatărilor tehnico-științifice în scopul identificării persoanelor cercetate penal este inclusă și metoda identificării persoanei după fotografie și prim-planul filmului judiciar.

În practica criminalistică din țară cât și în cea din străinătate se folosesc atât metodele clasice ale criminalisticii (continuitatea liniară, îmbucșarea, suprapunerea), cât și metode noi, elaborate sau adaptate ca urmare a introducerii în cercetările criminalistice a celor mai noi descoperiri științifice.

Elementele generale folosite în acest gen de expertiză sunt de fapt trăsături anatomice (statice) care se pot observa pe fotografia persoanei, cum fi: sexul, vârsta, rasa, forma capului și a feței, zonele feței, forma, dimensiunile, amplasarea și culoarea elementelor componente ale feței, precum și îmbrăcămintea și starea ei.

Aceste elemente îl ajută pe expert la prima examinare, pentru excluderea unora dintre fotografii reprezentând persoane diferite din punct de vedere anatomic și reținerea altora cu anatomie asemănătoare, în vederea trecerii la etapa următoare.

Aceste elemente sunt cunoscute și sub denumirea de semne particulare sau trăsături statice speciale și individualizează persoana prin natura, forma, culoarea, dimensiunea și poziționarea acestora.

Elementele individuale întâlnite frecvent sunt: cicatricele, petele, negii, alunițele, ridurile, tatuajele, precum și particularitățile unor elemente componente ale feței (deviație de sept, dimensiuni, forme, distanțe exagerate, asimetria elementelor perechi etc.).

Din cele expuse mai sus nu trebuie concluzionat că identificarea persoanei este posibilă numai atunci când ea prezintă semne particulare, deoarece aceasta se poate face și numai prin examinarea comparativă a elementelor generale care, luate în totalitate sub aspectul formei, dimensiunilor, plasamentului și raportului dintre ele, individualizează persoana.

Însă, identificarea este mult ușurată atunci când pe cele două fotografii supuse comparării se pot evidenția și elemente particulare.

Mai jos două fotografii care aparțin aceleiași persoane și care au fost realizate la un interval de 5 ani, respectiv anul 1999 (stânga) și anul 2004 (dreapta).

După cum se poate remarca sunt evidente transformările fizionomice care au avut loc în procesul maturizării, precum și diferențele rezultate din schimbarea pieptănăturii și apariția pilozității faciale, însă cele mai importante neconcordanțe care pot conduce la îngreunarea identificării cu ajutorul Sistemului de recunoaștere facială rămân cele privitoare la modul de executare a preluării imaginilor.

Iată câteva reguli de bază ce trebuie respectate:

la preluarea imaginii se încadrează numai fața subiectului;

subiectul trebuie să privească spre cameră;

poziția capului trebuie să fie dreaptă;

nu se folosește blitz-ul pentru a nu produce umbre;

fotografia se realizează în plan vertical (portret).

În cele două fotografii sunt evidențiate alunițele, ca semne particulare, lobul urechii drepte, conturul maxilarului inferiior (mandibula) și distanțele dintre ochi, respectiv oasele zigomatice trasate cu săgeți și linii întrerupte, de culoare roșie).

Se observă și alte caracteristici de asemănare cum ar fi: forma și culoarea ochilor, forma vârfului nasului, a nărilor, forma și culoarea sprâncenelor, forma buzelor (șanțul naso-labial, comisurile gurii), forma bărbiei etc.

În concluzie, căutarea în baza de date a Sistemului de recunoaștere facială se finalizează prin aducerea unor fotografii ale unor persoane care prezintă asemănări cu cea a cărei imagine a fost codificată, operatorul fiind cel care stabilește identificarea.

Identificarea se materializează printr-un raport de expertiză de portret, în care vor fi examinate comparativ atât imaginea în litigiu a persoanei cu identitate necunoscută cât și imaginea modelului de comparație a persoanei cu identitate cunoscută, prin confruntare, stabilirea continuității liniare, folosirea caroiajului, măsurarea valorilor unghiulare sau proiecția punctelor comune, procedee ce vor fi apro-rundate în cadrul modulului privind expertizele criminalistice clasice.

Recunoașterea persoanelor după fotografie se va proceda la așezarea fotografiei celui vizat pentru indentificare într-un grup de 4 fotografii excutate în aceleași condiții tehnice și reprezentând indivizi cu caracteristici de identificare asemănătoare. Pe spatele fiecărei fotografii vor fi menționate datele de indentificare ale persoanelor din imagine. Întreaga operație se va defășura numai în prezența martorilor asistenți.

În continuare martorul va fi introdus în încăpere și invitat să procedeze la recunoașterea persoanei după fotografie, în dreptul fiecărei fotografii fiind un număr.

Fotografierea semnalmentelor

Fotografia semnalmentelor se constituie ca un ansamblu de procedee fotografice destinate înregistrării imaginii persoanelor care au săvârșit infracțiuni, precum și a cadavrelor necunoscute, în vederea identificării lor ulterioare.

Aceleași procedee se aplică, în limite apropiate, și fotografiilor destinate actelor de identitate (buletine, pașapoarte etc.). Totodată, ea servește la realizarea unor fotografii de urmărire, având drept scop surprinderea pe peliculă a unor acte cu caracter infracțional, fotografii executate numai în condițiile prevăzute de lege.

Fotografia de indentificare a persoanelor

Fotografierea de identificare a persoanelor- în special a celor care au săvârșit infracțiuni – este folosită de serviciile specializate ale poliției încă din secolul trecut.

Acest procedeu face parte dintre metodele importante de identificare a recidiviștilor, alături de identificarea dactiloscópica.

Printre principalii săi promotori a fost francezul A.Bertillon, care a stabilit regulile de bază ale acestui gen de fotografie judiciară operativă.

Sub raport tehnic, fotografierea constă în așezarea persoanei pe un scaun rotativ, special construit, care să asigure celui fotografiat o poziție fixă. Pentru aceasta, planșeta scaunului are o formă adecvată. Spătarul este prelungit și are un suport de susținere a capului. în prezent mai sunt aplicate și alte procedee, care nu fac necesară folosirea scaunului.

Se execută două fotografii bust: una din față și alta din profilul drept. Nu se exclude însă nici executarea unei fotografii din semiprofil, în unele țări acest lucra fiind aplicat în mod curent. În ipoteza existenței unor semne sau forme anatomice particulare, este indicată și executarea de fotografii ale profilului stâng sau ale ținutei întregului corp.

Persoana este fotografiată cu capul descoperit, pieptănată și bărbierită, fără ochelari, cu urechea dreaptă descoperită. Privirea va fi îndreptată înainte. În ipoteza existenței unor cicatrice care s-ar observa mai greu în fotografie, locul respectiv se freacă ușor pentru a se determina congestionarea tegumentului în zona cicatrizată. Preferabil este, totuși, să se execute o fotografie și în radiații infraroșii, capabilă să surprindă detalii din piele până la o adâncime de 2-3mm .

Perfecționările tehnicii fotografice au permis generalizarea introducerii de aparate special destinate fotografierii semnalmentelor. Se execută, astfel, fotografii simultane din față și profil, urmate de o developare rapidă. Totodată, nu numai pentru diverse documente de legitimare, ci și pentru fixarea semnalmentelor, a început să se practice fotografia color.

Fotografia se execută la scara 1/7. Pentru aceasta, plăcuța cu data și numărul de ordine având o lungime de 28cm, se atașează la nivelul pieptului persoanei. La obținerea pozitivului imaginea se mărește până când placa atinge lungimea de 4cm, deci 1/7 din mărimea naturală. Iluminarea celui fotografiat se face frontal, cu o lampă de 200W și cu două surse laterale de 250W.

Instalațiile modeme de fotografiere a semnalmentelor dispun de o aparatură specia'l confecționată. Există, astfel, cabine tip „robot" cu două aparate ce fotografiază simultan fața și profilul sau sistem cu oglinzi dispuse sub un unghi de 45° care determină fixarea pe un rar clișeu a imaginii feței, semiprofilului și profilului.

Fotografia de urmărire

Fotografia de urmărire, de supraveghere sau de filaj, cum mai este denumită, constă în înregistrarea prin fotografiere, filmare, inclusiv înregistrarea videomagnetică, în condițiile prevăzute de lege, a unor activități cu caracter infracțional, a contactelor dintre participanții la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, inclusiv cu subiectul pasiv al infracțiunii (cum ar fi, de exemplu, persoana șantajată), în vederea probării acestor activități.

Aparatul fotografic este de format mic, silențios, ușor de manevrat și de mascat în diferite obiecte de uz comun. Pornind de la faptul că fotografia de urmărire se execută rapid, fără posibilitatea de reglare a clarității și de fixare a timpului de expunere, aparatura este concepută într-o manieră care să înlăture aceste neajunsuri. Spre pildă, obiectivul aparatului, pe lângă o bună luminozitate, are o claritate mare în profunzime. Armarea se face pentru un număr mai mare de fotografieri.

Desigur, fotografia se execută fără știrea persoanei urmărite. Pentru aceasta, tehnica și procedeele de înregistrare vor fi întrucâtva diferite de celelalte categorii de fotografii judiciare de tip operativ.

Frecvent, de un mare ajutor în fotografia de urmărire sunt radiațiile infraroșii, care servesc nu numai la efectuarea de fotografii în întuneric, ci și în condiții meteorologice deosebite cum ar fi ceața.

Pe lângă obiectivele obișnuite sau a teleobiectivelor, aparatele de fotografiat mai pot fi dotate cu amplificatoare electronooptice, care măresc intensitatea fluxului luminos de câteva sutre de ori.