Ce Trebuie Sa Contina Curricula de Predare Pentru Educatia Fizica Si Sport
Cuprins
Capitolul I. Aspecte privind învățământul din România și Marea Britanie
Introducere
1.1. Particularitățile învățământului din România
1.2. Particularitățile învățământului din Marea Britanie
1.3. Locul curriculei în sistemul de învățământ din România si Marea Britanie
1.4. Predarea conținutului specific în sistemul de învățământ din România si Marea Britanie
Capitolul II. Curricula de educație fizică și sport. Predarea conținutului specific în România și în școlile Cambridge
2.1. Curricula de educație fizică și sport în România
2.2. Curricula de educație fizică și sport în Marea Britanie
2.3. Predarea conținutului curriculei de educație fizică și sport în România
2.4. Predarea conținutului de educație fizică și sport în Marea Britanie
Capitolul III. Analiză comparativă a predării educației fizice și sportului în România și Marea Britanie
3.1. Scopul cercetării
3.2. Ipoteze
3.3. Metode de cercetare
3.4 Aspecte comune și aspecte definitorii ale curriculelor de educație fizică și sport din România și școlile Cambridge
3.5. Analiza comparată a modelelor de predare a educației fizice și sportului în România și școlile Cambridge
Capitolul IV. Rezultatele cercetării
4.1. Analiza și interpretarea datelor
4.2. Rezultatele studiului
Capitolul V. Concluzii
Bibliografie
Anexe
Capitolul I. ASPECTE PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL DIN ROMÂNIA ȘI MAREA BRITANIE
Introducere
Lucrarea Studiu comparativ privind conținutul curriculei de educație fizică și sport, predarea acesteia în sistemul de învățământ își propune să surprindă poziția educației fizice în strategiile educative naționale din acest moment, comparativ cu perspectiva existentă într-o țară a Uniunii Europene, Marea Britanie, precum și modul de îmbunătățire a demersului didactic la nivel național, implementând strategii eficiente în Marea Britanie.
Demersul de cercetare este unul deductiv: tema a fost contextualizată din perspectiva unei abordări generale privind curricula școlară existentă în România și Marea Britanie.
În primul rând, România ca țară europeană este printre cele mai puțin interesate membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește sprijinirea financiară a sportului. În al doilea rând, percepția românilor despre sport pare să fie una deficitară, educația fizică fiind considerată o disciplină școlară care poate lipsi din programa școlară, deși procentul de obezitate în rândurile tinerei generații tinde să crească progresiv, România devenind a treia țară europeană care se confruntă cu această problemă. În aceste condiții, sunt interesante de observat schimbările la nivel de curriculă școlară, modalitatea în care profesorii de educație fizică tind să-și îmbunătățească strategiile didactice, pentru ca disciplina predată să fie una atractivă. De cealaltă parte, și Marea Britanie se confruntă cu o problemă similară privind obezitatea, dar există un mod diferit de implementare a orelor de educație fizică și sport, pe care România l-ar putea prelua ca model.
Aspectul de noutate al lucrării îl considerăm a fi opțiunea pentru analiza activităților sportive existente în prezent în oferta curriculară, atât din perspectivă didactică cât și din perspectiva educării tinerilor pentru un stil de viață sănătos.
Argumentare
Ideea lucrării a survenit în urma unor observații personale, posibile datorită calității de cadru didactic la International School of Bucharest (ISB). Experiența activității într-un mediu de formare ce aparține unei culturi educaționale cu certe și recunoscute rezultate pe plan internațional mi-a permis reconsiderari personale referitoare la pozitia disciplinei educație fizica în curricula unitaților de învățământ, precum și referitoare la conținutul și modul de abordare al acestuia în procesul didactic specific.
Generalizarea experienței și studiul comparat propus sunt posibile în contextul colaborării cu unități de învățământ din cultura românească.
Alegerea unei țări din fostul bloc comunist din Estul Europei și o țară cu o continuitate democratică nu este hazardată: fluctuațiile politice au avut repercursiuni asupra sistemului de învățământ. În cazul României, reorganizarea procesului educațional pe baze democratice a fost îngreunată de lunga tranziție postdecembristă, chiar și în contextul actual există diferențe substanțiale față de țările vestice în ceea ce privește implementarea orelor de educație fizică și sport, cum este cazul accesării finanțării externe.
1.1. Particularitățile învățământului din România
În țara noastră, disciplina Educația fizică și sport este una din obiectele de studiu școlar considerate obligatorii, alături de studiul Limbii și Literaturii Române sau al Matematicii. Educația fizică este prezentă în curricula școlară încă din ciclul primar, fiindu-i alocate în medie două ore săptămânale atât în ciclul primar, dar și în cel gimnazial. În cazul ciclului liceal, numărul de ore este redus, fiind obligatorie o singură oră de sport pe săptămână, care poate fi suplementată prin alegerea unui opțional din aria educației fizice.
În România, Educația fizică și sportul reprezintă activități garantate de către stat, așa cum precizează textul Legii educației fizice și sportului:
„Prin educație fizică și sport se înțelege toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel. Practicarea educației fizice și sportului este un drept al persoanei, fără nicio discriminare, garantat de stat, iar autoritățile administrative, instituțiile de învățământ și instituțiile sportive au obligația de a sprijini educația fizică, sportul pentru toți și sportul de performanță și de a asigura condițiile de practicare a acestora”.
În virtutea accesului nediscriminatoriu la activități sportive, o atenție sporită este acordată persoanelor cu deficiențe fizice, senzoriale sau psihice, în cazul lor sportul fiind asociat cu o serie de proceduri medicale de recuperare sau proceduri psihologice de inserție socială.
În ceea ce privește implementarea sportului în cadrul sistemului de învățământ, disciplina care evidențiază nevoia de a practica activități sportive pentru un stil de viață armonios este denumită sugestiv educație fizică. Această disciplină este parte integrantă a pedagogie școlare și își propune o serie de obiective:
⇨informarea și formarea elevilor în domeniul educației fizice
⇨ aplicarea principiilor didactice generale și specifice disciplinei educație fizică și sport
⇨ implementarea unor metode de învățământ corespunzătoare discplinei educație fizică și sport
⇨ crearea unor raporturi adecvate între profesor și elev în cadrul activității de educație fizică și sport.
În linii mari, acestea sunt principalele obiective didactice pe care disciplina amintită și le asumă, existând posibilitatea ca în funcție de perspectiva profesorului de educație fizică și sport să fie diversificate și complementate de alte obiective particulare precum introducerea de tehnologii și strategii menite să îmbunătățească orele de educație fizică și sport precum organizarea de activități sportive colective (partide de volei, baschet, fotbal) menite să favorize interacțiunea socială dintre elevi.
Predarea conținuturilor specifice disciplinei este reglementată prin intermediul didacticii educației fizice și sportului poate fi considerată „disciplina pedagogică care studiază legile specifice instruirii și educației în domeniul educației fizice și sportului”, fiind o parte a pedagogie școlare axată pe instruirea școlară în domeniul amintit, punând în evidență asimilarea, înțelegerea și aplicarea principiilor, conținuturilor și metodelor de evaluare create în cadrul disciplinei.
În calitate de disciplină școlară existentă în ciclul primar, gimnazial, liceal și parțial în ciclul universitar, educația fizică și sportul face parte din categoria disciplinelor științifice printr-o serie de atribute:
• obiect propriu de cercetare și studiu, educația fizică și sportul fiind prezentă la toate nivelurile sistemului de învățământ, așa cum am punctat anterior. Este o disciplină obligatorie la nivel primar, gimnazial, liceal, în mediul universitar fiind inclusă în primul an de studiu în cazul facultăților cu profil diferit de cel al universităților axate pe studiul sportului
• concepte și noțiuni proprii, clasificate și acceptate de către specialiștii din domeniu
• metode de cercetare transdisciplinare, incluzând tehnici statistice, pedagogice, psihologice sau sociologice
• legități specifice activității sportive, concretizate prin principii, reguli și norme specifice
• ipoteze de cercetare, menite să îmbunătățească eficiența didacticii educației fizice și sportului
• o literatură de specialitate incluzând studii și date de specialitate
Curricula disciplinei educație fizică și sport este subsumată sferei educației generale, totodată se diferențiază prin obiective și metode de aplicare specifice. Ținând cont de această dualitate, curricula disciplinei va include aspecte legate de cele două sfere, așa cum este punctat în cea mai recentă ediție a Enciclopediei Educației Fizice și Sportului din România: „componentă a educației generale, acționând ca proces pedagogic cu implicații biologice, psihice, estetice, morale și sociale în viața individului. Se constituie ca o categorie fundamentală a sistemului de practicare a exercițiilor fizice”. O perspectivă similară este propusă și în cadrul Dicționarului de Terminologie a Educației Fizice și Sportului, educația fizică și sportul fiind „activitatea care valorifică ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice în scopul măririi, în principal a potențialului biologic al omului în concordanță cu cerințele sociale”.
Deși retorica comunistă a anexat sportul idealurilor specifice, consider necesară menționarea câtorva detalii din didactica predării sportului înainte de 1989. De exemplu, activitățile sportive erau asociate cu dezvoltare armonioasă a tineretului, obiectiv care ar trebui să fie accentuat în contextul în care România în ultimii ani se confruntă cu problema obezității în rândurile tinerilor.
Educația sportivă nu este doar un mijloc de a obține un stil de viață sănătos, ci și de a îmbunătăți relațiile interpersonale dintre grupurile de elevi, așa cum este sugerat în următorul paragraf: „Analizând sarcinile educației fizice ca parte integrantă a educației comuniste se constată că eficiența ei nu se poate obține numai prin prisma realizării sarcinilor ce vizează formarea desprinderilor specifice, dezvoltarea fizică armonioasă și întărirea sănătății. Ea trebuie trebuie să asigure prin mijloacele ce-i sunt la dispoziție o cât mai cuprinzătoare influență educativă asupra întregului colectiv de elevi”.
Educația fizică presupune întotdeauna activitate motrică, putând fi practicată în scopul realizării unor obiective educative clar delimitate. Se poate desfășura în două modalități: „ca proces instructiv-educativ bilateral și ca activitate independentă. Cea mai răspânditp modalitate la noi în România este prima. În alte țări cea mai frecventă modalitate este cea de-a doua”. Acest fragment este semnificativ pentru analiza comparativă propusă întrucât menționează modalitatea „statică” în care educația fizică este implementată în România, pe când în țări din Uniunea Europeană este privită ca o activitate care poate fi practicată și în condiții independente, stimulând dorința practicantului de a-și menține stilul de viață adoptat și de a obține performanță.
Specificul educației fizice și sportului nu constă în faptul că evidențiază o activitate motrică, ci în faptul că această activitate este coordonată, în concordanță cu o serie de obiective, pentru a obține o „valoare formativă a conținutului instruirii”.
Specificul activității sportive în context educațional este faptul că subiectul care execută o acțiune motrică rasă și întărirea sănătății. Ea trebuie trebuie să asigure prin mijloacele ce-i sunt la dispoziție o cât mai cuprinzătoare influență educativă asupra întregului colectiv de elevi”.
Educația fizică presupune întotdeauna activitate motrică, putând fi practicată în scopul realizării unor obiective educative clar delimitate. Se poate desfășura în două modalități: „ca proces instructiv-educativ bilateral și ca activitate independentă. Cea mai răspânditp modalitate la noi în România este prima. În alte țări cea mai frecventă modalitate este cea de-a doua”. Acest fragment este semnificativ pentru analiza comparativă propusă întrucât menționează modalitatea „statică” în care educația fizică este implementată în România, pe când în țări din Uniunea Europeană este privită ca o activitate care poate fi practicată și în condiții independente, stimulând dorința practicantului de a-și menține stilul de viață adoptat și de a obține performanță.
Specificul educației fizice și sportului nu constă în faptul că evidențiază o activitate motrică, ci în faptul că această activitate este coordonată, în concordanță cu o serie de obiective, pentru a obține o „valoare formativă a conținutului instruirii”.
Specificul activității sportive în context educațional este faptul că subiectul care execută o acțiune motrică reacționează printr-o conduită complexă incluzând reacții fiziologice, verbale și/sau mentale. Educația fizică este mai mult decât efort fizic sau o suită de exerciții motrice, ea include deprinderi motrice specifice și crearea sentimentului de satisfacție, atunci când subiectul obține un anumil nivel de performanță.
1.2. Particularitățile învățământului din Marea Britanie
Învățământul din Marea Britanie a fost familiarizată cu necesitatea de implementare a activităților sportive încă din secolul XIX, fiind o caracteristică recurentă a unui mod de viață specific acestui spațiu cultural. De exemplu, încă din anii 1400, filozoful Thomas Morus susținea ideea includerii exercițiilor fizice în școală, fiind urmat de pedagogul Thomas Elyot, care a accentuat valoarea exercițiilor fizice în cazul elevilor din ciclurile primare, până la vârsta pubertății. Un alt filozof celebru, John Locke, afirma în anii 1600 că educația fizică adecvată este esențială în formarea cetățenilor statului britanic.
Un secol mai târziu, Thomas Arnold creează un sistem de exerciții fizice interactive, sub formă de competiție, pentru a stimula participarea elevilor. Pedagogul considera că o educație completă prin intermediul sportului este capabilă să dezvolte în psihicul elevilor atitudini precum independență, curaj, perseverență, spirit de echipă. În spiritul acestei concepții tradiționale despre importanța sportului, la începutul anilor 1900, educația fizică în Marea Britanie a devenit un punct forte al unui sistem de învățământ modern în care activitățile sportive au fundametat programele de studiu, care accentuau ideea creării unei stări de bine, pe plan fizic, dar și mental. După cel de-al doilea război mondial, pe necesitatea obținerii unei stări de bine, „dar și posibilitatea de autoexprimare prin practicarea organizată a exercițiilor fizice”.
Educația fizică a însemnat: educația prin fizic, educația fizicului și o educație pentru și prin mișcare, fiecare urmărind același scop comun, de a dezvolta fizicul și de a crea o stare optimă de sănătate a elevului, tânărului sau în general a individului.
Educația fizică în cazul sistemului de educație britanic nu este doar un mijloc de induce ideea unui stil de viață sănătos. Disciplina este asociată cu necesitatea de implementare a unor valori democratice precum toleranța, astfel educația fizică este considerată o disciplină școlară „inclusivă” la care participă orice elev, indiferent de caracteristicile sale etnice, rasiale sau de orice altă natură. Educația fizică prin natura sa de a antrena energia elevilor conduce spre solidificarea relațiilor interpersonale, în spiritul dialogului deschis, perspectivă necesară viitorilor cetățeni ai statului britanic.
Educația fizică nu este notată, modalitatea de evaluare fiind de fapt o evaluare sugestivă. Spre deosebire de sistemul de evaluare din România, care poate crea sentimente negative (refulare, aversiune) în cazul elevilor care nu pot obține performanță din diferite motive, profesorii din Marea Britanie trebuie doar să consemneze în ce categorie generală se încadrează performanța elevului evaluat, așa cum demonstrează tabelul de mai jos.
Tabel nr.1 Evaluarea cunoștințelor acumulate în stagiul 1 și 2 de pregătire, după Stănculescu, Laura Mihaela, 2014, p. 29.
În cazul nivelului 1, elevii imită și execută mișcări simple privind controlul și coordonarea motrică sugerată de profesor, pe când în nivelul doi aceștia deja propun sau descoperă mișcări motrice mult mai complexe. Deja din nivelul trei, elevii înțeleg strategiile complexe ale jocurilor sportive, variind tehnica și tactica lor. Începând cu nivelul patru, elevii vor dori să obțină performanță, creând propriile strategii și exerciții sportive.
1.3. Locul curriculei în sistemul de învățământ din România si Marea Britanie
Curriculum sau curricula poate fi descris succins drept un ansamblu de procese educative pe care elevul îl parcurge pe toată perioada procesului de instruire. Procesele educative nu ar putea fi concretizate, în absența unor documente de tip reglativ, care detaliază modalitatea în care va acumula cunoștințe și cum va fi evaluat pentru performanța sa școlară.
Curricula și implicit fiecare obiect de studiu sunt privite diferit în cadrul celor două țări europene. În România, curricula tinde să devină o realitate imuabilă, modificată și îmbunătățită destul de rar, în raport cu transformările sociale existente, pe când în Mare Britanie reprezentanții minsterului arondat educației sunt direct interesați să observe și să corecteze orice dezechilibru apărut.
Programa de studiu britanică pune în prim plan egalitatea dintre oameni și implicit dintre elevi. Dacă le este explicat încă de mici ce este democrația, viitorii cetățeni vor ști să o aplice, atunci când vor fi maturi. În egală msură, fiecare obiect de studiu este coordonat după același mecanism: informația pe care elevul o primește la școală trebuie să fie utilă la un anumit moment al vieții sale.
În cazul educației fizice și a sportului, profesorii încearcă să le inducă elevilor o atitudine pozitivă față de activitățile sportive, pentru a le performa și odată ce vor deveni adulți. Cetățenii, pe care se bazează statul britanic, nu sunt doar bine instruiți, democratici și deschiși către nou, sunt totodată cetățeni sănătoși, care își mențin un stil de viață echilbrat prin intermediul sportului.
Curriculumul școlar pentru educație fizică pentru învățământul românesc se axează pe dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor, dezvoltarea capacităților psiho-motrice și inducerea unui comportament social activ, necesar lucrului în echipă.
Curricula stabilește că orice programă școlară care va fi implementată în cazul disciplinei Educație Fizică trebuie să includă în mod clar și succint obiectivele cadru, obiectivele de referință și standardele curriculare de performanță. Pe baza acestui cadru general, fiecare profesor își poate trasa liniile propriul demers didactic.
În mod general, curriculumul de educație fizică se adresează cadrelor didactice (învățători, institutori, profesori de specialitate), directorilor de școli, elevilor, părinților, specialiștilor în evaluarea performanțelor elevilor, precum și autorităților locale interesate de procesul educațional.
Printre obiectivele sale esențiale se numără: menținerea stării optime de sănătate a elevilor și creșterea capacității de adaptare a acestora la factorii de mediu, extinderea deprinderilor motrice și aplicativ-utilitare, practicarea independentă a exercițiilor fizice, precum și manifestarea unui spirit de echipă în cadrul activităților sportive implementate.
1.4. Predarea conținutului specific în sistemul de învățământ din România si Marea Britanie
Similar sistemului de învățământ din România, educația fizică reprezintă și în Marea Britanie o disciplină obligatorie din programa de învățământ, la nivel primar și gimnazial. În cazul exemplului românesc, orele de educație fizică sunt obligatorii și în în ciclul liceal, situație care nu putea fi implementată în Marea Britanie, întrucât învățământul public este obligatoriu până la vârsta de 16 ani.
O altă similaritate între practicile educaționale dintre cele două state est numărul de ore atribuite, astfel în fiecare școală, se predau la nivel primar și gimnazial câte două ore de educație fizică pe săptămână, iar în liceu cel puțin o oră, care poate fi opțională, în unele școli. În context românesc, dacă respectiva clasă mai dorește o oră de educație fizică pe lângă cea existentă, poate fi obținută ca opțional.
Educația fizică poate fi predată de către cadrele didactice de specialitate sau în cazul în care școlile primare nu-și permit angajarea cu normă întreagă a unui profesor specializat, orele pot fi predate de către educatorii școlii, care trebuie să urmeze un stagiu de pregătire specifică, pentru a preîntâmpina eventualele situații de criză, precum accidentarea unui elev.
Programul de studiu pentru disciplina Educație Fizică se împarte în cele patru stagii educaționale existente, în cazul ultimului putând fi o disciplină opțională. Spre deosebire de sistemul de învățământ românesc, elevii care își aleg ca probă de examen educația fizică trebuie să o studieze două ore pe săptămână (teorie și practică) pentru a putea participa la examen, pe când în România se pune accent pe performanța practică, respectiv atingerea itemilor incluși în fișa de notare a examenului.
Orele de educație fizică au o durată de 45-60 de minute, fiecare școală stabilind cât timp se va aloca orelor respective, pe când în România ele trebuie să se încadreze în intervalul 45-50 de minute, ca oricare altă disciplină.
La nivelul Key Stage 1, corespunzător ciclului primar românesc, elevii vor folosi educația fizică drept mijloc de a cunoaște lumea prin jocuri și activități sportive pe echipe restrânse. „Procesul de predare – învățare se bazează pe observare, ascultare și experimentarea activităților motrice, prin participarea la diferite acțiuni fizice care mai târziu vor conduce la dezvoltarea mișcărilor mult mai complexe și la o bună coordonare în mișcările impuse de programa de educație fizică”. În acest stadiu, elevii pot învăța să folosească mișcări motrice libere facilitate de dans, să răspundă la stimuli urmând ritmul muzical, să învețe să arunce și să prindă o minge în diferite moduri, să exerseze balansări gimnastice, sărituri și aterizări sau să dezvolte exerciții recreative în cazul natației.
În cazul Stagiului 2 de pregătire, corespunzător ciclului gimnazial românesc, elevii sunt încurajați să fie mai activi, creativi în exercițiile lor sportive. Elevii pot să dezvolte strategii intuitive de câștigare a unei partide fotbal sau se pot autoevalua, în raport cu performanțele gimnastice ale celorlalți colegi.
Acum, elevii descoperă și înțeleg ce strategii să folosească pentru a reuși să câștige un joc sau pentru a aplica regulile și de asemenea, pentru a se autoevalua în comparație cu ceilalți colegi și pentru a recunoaște și sărbători succesul obținut, în urma celor învățate.
Pe parcursul Stagiului 2 de pregătire, disciplina Educație fizică de diversifică cuprinzând atletism, orientare turistică sau alte activități, care pot fi deopotrivă recreative și sportive, precum meciurile de fotbal în aer liber și nu într-o sală de sport.
Dansurile sportive vor fi diversificate, incluzând elemente ritmice din alte culturi, pentru a lărgi orizontul de cunoaștere al elevilor, dar și pentru a le testa capacitatea de adaptabilitate. Jocurile sportive pe teren vor include cricket, rugby, baschet sau hochei, considerate ca dezvoltând abilitățile motrice ale elevilor, într-o măsură mai mare decât jocurile sportive din primul ciclu educațional.
Capitolul II. CURRICULA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT. PREDAREA CONȚINUTULUI SPECIFIC ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN ȘCOLIE CAMBRIDGE
2.1. Curricula în România
Lecția de educație fizică și sport este un demers creativ al fiecărui profesor, corelat cu obiectivele generale incluse în curricula școlară. O lecție de educație fizică și sport este eficientă, dacă profesorul corelează obiectivele asumate cu profilul elevilor săi: „este necesar ca profesorul să cunoască care sunt elementele de ordin educativ ce pot fi influențate prin lecție, care sunt mijloacele cele mai eficiente, potrivit vârstei elevilor și în ce moment din lecție pot fi ele programate”.
Adecvarea la profilul elevilor este o conținue esențială a procesului didactic, fiind menționată și de Adrian Dragnea și colaboratorii în următorul paragraf: „educația fizică este un proces deliberat construit și dirijat, în vederea perfecționării dezvoltării fizice, a capacității motrice în concordanță cu particularitățile de vârstă, sex, cu cerințele de integrare socială a tinerilor”.
În predarea educației fizice, sunt invocate o serie de obiective, specifice ficărui nivel de învățământ, dar și etape de vârstă în ceea ce privește profilul elevilor. Astfel, obiectivele ia în calcul efectele motrice, psihomotrice și sociomotrice, pe care activitățile sportive le produc asupra elevilor.
După gradul de generalitate, obiectivele sunt:
generale, care evidențiează esența educației fizice, prin dimensiunile comune ale subsistemelor acesteia, precum menținerea unei stări optime de sănătate, dezvoltarea armonioasă, formarea unor deprinderi și priceperi motrice;
specifice, care reprezintă o particularizare a obiectivelor generate la nivelul subsistemelor educației fizice, precum prevenirea instalării sau corectarea deficiențelor de postură cauzate de sedentarism, formarea obișnuinței de a practica exerciții fizice în mod constant și independent;
intermediare, care acționează la nivelul ciclurilor de învățământ , anilor de studii;
operaționale, care vizează comportamentele imediate , observabile în timp scurt, ce pot fi urmărite, măsurate, adică acțiunile pe care subiectul trebuie să le realizeze în timpul unei activități , lecții, ședințe.
Pot fi adăugate și o serie de obiective particulare, în funcție de configurația clasei, precum obiective de dezvoltare structural-funcțională a organismului, care vizează armonia indicilor somatici, menținerea unui tonus muscular optim sau combaterea excesului ponderal. Aceste obiective pot fi aprofundate, în funcție de interesul elevilor, spre obținerea rezistenței cardiovasculare, supleței și mobilității trupului, creșterea vitezei de reacție în cazul unor deprinderi motrice sau îmbunătățirea capacității de efort. Nu în ultimul rând, pot fi adăugate în predarea lecțiilor de educație fizică și sport obiective cognitive, precum stimularea memoriei topografice, capacitatea de anticipare, demonstrând că activitățile sportive nu înseamnă doar eforturi motrice, ci și stimularea cogniției.
În acest moment, în România, educația fizică se prezintă sub forma a câtorva activități, care pot fi interdependente, pentru a stimula cât mai mult implicarea elevilor și performanța acestora, fie motrică sau cognitivă:
activități cuprinse în planul cadru de învățământ respectiv lecția de educație fizică obligatorie în școală și prin lecția de educație fizică, în regim opțional –curriculum, la decizia școlii;
activități extracurriculare, aplicate în regimul zilei de școală: gimnastica de înviorare, gimnastica zilnică și compensatorie, de exemplu într-o pauză organizată;
activități de tipul lecții extracurriculare cum ar fi: lecția de activități sportive necompetiționale (turism, jocuri, serbări, demonstrații, gimnastica de întreținere, gimnastica aerobică) și activități sportive pentru toți, cum ar fi: campionate, crosuri sau concursuri școlare;
activități sportive de performanță care se desfășoară în unitățile de profil sportiv, cluburi sportive școlare și alte organizații sportive.
2.2. Curricula în Marea Britanie
Există puncte similare între modul de a preda educație fizică și sport în cele două țări, dar și deosebiri esențiale, pe care le voi puncta în cadrul acestei lucrări. O primă similaritate privește accesul neîngrădit la învățământ al copiilor din Marea Britanie, indiferent de naționalitate, etnie, categorie socială sau orice alt criteriu discriminatoriu. Spre deosebire de programele de învățământ din România, cele britanice tinde să accentueze rolul evaluării constante și oferirea unui feedback permanent elevului, pentru ca acesta să poată evolua, indiferent de background său cognitiv sau cultural.
O altă deosebire între cele două sisteme de învățământ constă în influența activă a persoanelor din exteriorul școlii, care pot oferi un feedback obiectiv profesorilor și managerilor școlari. „În Marea Britanie, programa de studiu oferă profesorilor, cât și elevilor, părinților, gardienilor dar și altor oameni din societate care participă direct sau indirect la procesul de învățare-predare, cunoștințele necesare și esențiale de o valoare inedită despre tot ce anume va învăța elevul în școală. În acest fel sprijinul acordat elevului nu apare doar din partea educatorilor, profesorilor și altor cadre didactice, părinților ci și din partea comunității în care trăiește tânărul și căreia de fapt îi aparține. Prin acest efort conjugat, elevii din Marea Britanie sunt încurajați constant să comunice cu profesorii lor și să obțină performanță printr-un dialog deschis.
Programa de învățământ în Marea Britanie, prezentată în Secțiunea 351 din „Act of Education”, din 1996, are ca principal scop dezvoltarea individului din punct de vedere spiritual, moral, cultural, mental. Odată ce elevul își perfecționa cunoștințele și aptitudinile motrice, poate fi considerat viitorul cetățean al statului, care își va motiva deciziile ulterioare prin responsabilitate. Actul amintit impune Secretariatului General de Stat, autorităților locale, partidelor de la guvernare, dar și directorilor școlilor să aleagă calea optimă în educația și școlarizarea tinerilor în conformitate cu legea, pentru ca aceștia să beneficieze de programe școlare complete.
Spre deosebire de sistemul de învățământ românesc, în Marea Britanie există o autonomie pronunțată în ceea ce privește implementarea disciplinelor de studiu. Fiecare școală britanică are libertatea de a modifica și adapta programa școlară de studiu, cu condiția ca obiectivele menționate să rămână constante. Autonomia este condiționată de fluxul forței de muncă și a resurselor materiale existente în fiecare școală, dar și de fi zona geografică în care este situată școala. De exemplu, Marea Britanie este împărțită în patru regiuni tradiționale și anume Scoția, Țara Galilor, Anglia și Irlanda de Nord. „Fiecare regiune adoptă o programă școlară unică dar și-o adaptează în funcție de așezarea geografică, de aparteneța fiecărui popor bazându-se pe aceleași principii și respectând aceleași obiective educaționale. S-a constatat că sistemul educațional prosperă doar atunci când este adaptat la cererile și nevoile timpului, dar și a societății în care individul trăiește și de aceea modificarea programei școlare reprezintă o cerință obligatorie în învățământul de masă din Marea Britanie”.
Curricula în Marea Britanie este puternic influențată de realitatea socială a respectivului stat, de exemplu un obiectiv al implementării orelor de educație fizică este de a conștientiza pe elevi cu privire la pericolul reprezentat de consumul substanțelor interzise, alcool sau tutun. În cazul României, aceste riscuri sunt expuse tangențial, deși profesorul de educație fizică, alături de medicul unității școlare, ar fi cel mai în măsură să le explice elevilor cum va fi afectat organismul lor. Așadar atenția profesorilor britanici se concentrează pe acumularea de cunoștințe solide despre nutriție, abuzul de substanțe nocive sau sănătatea sexuală, pe lângă cunoștințele specifice domeniului de studiu, întrucât elevii trebuie să fie pregătiți pentru orice situație reală.
În cazul predării educației fizice, rolul profesorilor nu este de a monitoriza formal și constant performanța elevilor, ci de a înregistra într-o formă familiară progresul lor, care va „măsura efectiv prin cât de bine aceștia pot aplica cunoștințele esențiale trăirii unei vieți sănătoase, prin întemeierea unor relații adecvate la nivel de grup social dar și prin abordări ale planificării vieții personale, a evaluării riscului și a luarii deciziilor”.
Profesorii sunt încurajați în Marea Britanie să implementează metode de predare interactive, totodată să poarte un dialog deschis cu elevii săi, pentru a sesiza efectele negative sau pozitive pe care o acțiune didactică le-ar putea avea. De cealaltă parte, profesorii români nu le este formal interzis să își construiască demersurile didactice în jurul unor metode de predare interactive, dar slaba dotare a sălilor de sport, precum și receptivitatea redusă a elevilor, îi determină pe profesori să își orienteze lecțiile după un scenariu repetitiv, incluzând o suită de exerciții tipice.
În Marea Britanie, elevii și profesorii se implică intens în activități extracurriculare, precum drumeții, crossuri, competiții umanitare, care invită la activitate sportivă în afara unității școlare, pe când în România aceste activități, deși ar putea atrage interesul elevilor, nu pot fi susținute din lipsa resurselor financiare existente.
2.3. Predarea în România
Educația fizică și sportul în context contemporan trebuie privită ca o disciplină integratoare, un mod de viață. Printr-o corectă implementare a disciplinei, elevii sunt susceptibili să-și construiască o relație echilibrată cu mediul în care trăiesc, întrucât „educația fizică se adresează, simultan, corpului și psihicului, deoarece persoana se deplasează, gândește, simte, se exprimă. Ea este, de fapt, o educație prin mișcare”.
În cazul României, educația „prin mișcare” debutează din timpul clasei I, socotită prima treaptă a ciclului primar, conform programei Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, elaborate de către Consiliul Național pentru Curriculum, Programă și aprobată prin Ordinul Ministrului Educatiei, nr. 4686 / 05.08.2003.
La acest nivel de debut, profesorii își propun ca obiectiv dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor, dezvoltarea capacităților psiho-motrice, precum și educarea unui comportament favorabil activităților de echipă. În linii mari, în ciclul primar, elevii studiază elemente din gimnastică, atletism și jocuri, precum pozițiile corecte ale coloanei vertebrale, practicarea unor jocuri dinamice sau deprinderi specifice precum alergarea de rezistență, aruncarea mingii de oină de pe loc.
În timpul claselor III și IV, aceste deprinderi sunt perfecționate și completate de exersarea de exerciții motrice conținând trei-patru deprinderi și organizarea mai multor exerciții colective, precum meciurile de fotbal sau handbal.
Programa clasei a V-a este cvasi-similară cu cea a clasei a IV-a, pentru a asigura o tranziție ușoară de la ciclul primar la cel gimnazial. Cu fiecare nou nivel, programa impune diversificarea exercițiilor destinate elevilor, astfel în ceea ce privește gimnastica elevii vor interacționa cu toate aparatele existente în sala de gimnastică, pe lângă exercițiile la sol, cu care au fost obișnuiți. De asemenea, în cazul exercițiilor pe teren, baremul de notare va crește succesiv pentru probele cu care au fost familiarizați, precum săritura în lungime.
2.4. Predarea în Marea Britanie
Învățământul în Marea Britanie se bazează pe un act valabil încă din 1992, National Curriculum, conform căruia toți școlarii din cadrul instituțiilor publice sunt obligații să urmeze studiile până la vârsta de 16 ani, trecând prin patru stagii evolutive:
– Stagiul 1 (anii 1 și 2): până la vârsta de 7 ani;
– Stagiul 2 (anii 3, 4, 5 și 6): de la 7 ani până la vârsta de 11 ani;
– Stagiul 3 (anii 7, 8 și 9): de la 11 ani până la vârsta de 14 ani;
– Stagiul 4 (anii 10 și 11 urmează stagii diverse pentru studii academice și pentru diplome vocaționale sau profesionale): de la 14 ani până la vârsta de 16 ani.
Ca în cazul României, cele mai importante discipline de studiu incluse în planul național de învățământ sunt limba maternă, engleza, matematica și științele naturii precum chimia sau fizica. Pe lângă educație fizică, planul național include și posibilitatea studierii tehnologiei informației și comunicării, istoriei și geografiei, limbilor străine sau artelor.
Spre deosebire de planul național din România, care tinde să favorizeze conținuturile teoretice în detrimentul creativității și implementării practice a noțiunilor asimilate, „programa de studiu din Marea Britanie are ca scop principal dezvoltarea imaginației, creativității elevilor și se bazează pe tehnica și experiența profesorilor de a găsi calea optimă de a tranfera cunoștințele necesare și de a capta interesul elevilor prin elemente din programa de învățământ. Cadrele didactice sunt încurajate să dezvolte strategii care să impulsioneze elevii în a comunica mai mult și a performan, indiferent de obiectul de studiu ales.
În Marea Britanie se insistă foarte mult pe diferențierea elevilor și programarea lecțiilor, ținând cont de profilul elevilor reuniți într-o clasă, pentru a răspunde mai bine cerințelor lor și a evita situația în care aceștia devin nemulțumiți sau apatici față de conținutul educațional.
Capitolul III. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A PREDĂRII EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI ÎN ROMÂNIA ȘI MAREA BRITANIE
3.1. Aspecte comune și aspecte definitorii ale curriculelor de educație fizică și sport din România si școlile Cambridge
Așa cum am punctat în capitolele anterioare, există similarități, dar și deosebiri esențiale în ceea ce privește predarea orelor de educație fizică și sport între programele școlare existente în cele două țări europene analizaate. Deosebirile, dar și asemănările pot fi recunoscute la nivelul structurii curriculare, a enunțării obiectivelor cadru, precum și a implementării acestora prin intermediul strategiilor didactice folosite de fiecare profesor sau persoană desemnată de a preda această disciplină.
Cele două țări analizate sunt state europene, cu o lungă tradiție în implementarea educației fizice în sistemul de învățământ național, precum și o tradiție sportivă impresionantă. Există o serie de similarități, precum numărul de ore obligatorii acordate educației fizice, vârsta elevilor cărora se adresează, dar deosebirile mult mai numeroase conduc spre două perspective diferite de a înțelege și a susține orele de educație fizică și sport. De exemplu, în cazul Marii Britanii școlile sunt încurajate să atragă interesul elevilor prin metode de predare interactive, includerea de activități extracurriculare, dar și accesarea de finanțare externă pentru a oferi elevilor săli de sport și obiecte de cea mai bună calitate.
În spațiul public britanic există dezbateri constante privind necesitatea alocării mai mult ore de sport în cadrul sistemului de învățământ, pentru a păstra un nivel optim de sănătate al populație, pe când în România, dacă există astfel de dezbateri, ele rămân la nivelul declarativ. În cazul Marii Britanii, sportul este privit ca o responsabilitate a autorităților locale, fiecare stabilind în ce măsură va sprijini crearea de strategii publice menite să încurajeze deopotrivă elevii și adulții la activități sportive cât mai frecvente.
O altă deosebire între cele două state este faptul că responsabilitatea pentru implementarea politicilor sportive, inclusiv a implementării didactice a orelor de educație fizică și sport este împărțită între diferite autorități centrale (Departamentul Național al Culturii, Departamentul Național pentru Educație sau Departamentul Național pentru Protecția Mediului și Dezvoltare Durabilă) și locale, care conlucrează pentru a furniza populației servicii de calitate. Politicile publice legate de sport sunt de regulă susținute de forța politică conservatoare din Marea Britanie (Tory), sprijinul fostului prim-ministru Margaret Thatcher pentru modernizarea sistemului de învățământ și implicit a predării orelor de educație fizică și sport este însemnat. Sportul a fost privită ca unul din pilonii necesari renașterii națiunii britanice. Indiferent de perspectiva regimului politic, în UK sportul a fost considerat întotdeauna un subiect public important, autoritățile centrale fiind interesate să investească resurse financiare în dezvoltarea sportului, implicându-se în mod constant în adaptarea curriculei școlare la evoluția societății britanice. De exemplu, dacă fondurile guvernamentale nu sunt suficiente pentru a întreține procesul educațional sau pentru a înnoi echipamentul și obiectele necesare predării educației fizice și sportul, școlile pot să obțină finanțare externă, companiile și donatorii individuali fiind încurajați să investească o parte din profitul lor în politici publice menite să asigure o dezvoltare durabilă a statului. În cazul României, această strategie publică este încă puțin cunoscută și implementată, putând fi o soluție viabilă pentru modernizarea sălilor de sport.
Evaluarea propusă în cele două state este un punct cheie în succesul sau insuccesul unor lecții de educație fizică. În România sistemul de notare a performanțelor sportive poate fi un impediment în receptarea pozitivă a orelor de educație fizică și sport, spre deosebire de sistemul democratic al școlilor britanice, unde este apreciată dorința elevilor de a face mișcare, pentru a obține și perpetua un stil de viață sănătos, pe când notarea propriu-zisă trece în plan secund.
3.2. Analiză comparată a modelelor de predare a educației fizice și sportului în România și școlile Cambridge
Orice analiză comparată trebuie să fie caracterizată prin obiectivitate, așadar prezenta analiză va încerca pe cât posibil să suprindă imparțial asemănările și deosebirile existente între sistemul de predare a educației fizice și sport în cele două state europene. Voi include în analiza comparată detaliile furnizate de programele școlare cercetate pentru ciclul primar în România, stagiul 2 în Marea Britanie.
Potrivit principiilor democratice existente în fiecare stat democratic, educația și implicit activitățile sportive trebuie să se adreseze fără discrimare oricărui elev înscris la cursurile unei școli de stat sau private. Această recomandare legislativă este cu atât mai importantă, cu cât prin sport sunt corectate sau ameliorate o serie de afecțiuni precum obezitatea sau postura incorectă a elevilor ca rezultat al obișnuinței de a sta prea mult timp la calculator.
O deosebire fundamentală între cele două țări este că în Marea Britanie fiecare profesor, indiferent de materia pe care o predă, recomandă elevilor să încerce să facă mai multă mișcare în timpul liber, chiar dacă nu practică un sport anume, fiind încurajată mișcarea de orice natură, inclusiv mersul pe jos până la hypermarket, pentru a preîntâmpina tendința spre obezitate a elevilor britanici. Dacă în Marea Britanie există un efort conjugat de a ajuta elevilor supraponderali sau cu tendință spre obezitate, în România acest obiectiv de importanță publică, nu doar didactivă, este susținut în linii mari doar de profesorul de educație fizică și sport, care prin efort personal, reușeșc să îi determine pe elevi să transforme în proiecte creative orele de sport, dar și activitățile din timpul liber, astfel încât dezvoltarea lor să fie una armonioasă și sănătoasă.
O altă deosebire legată de criteriul enunț al accesului liber la educație fizică și sport este legată de perceperea și ajutorarea elevilor cu anumite deficiențe motrice sau afective. Similar cu practica din Marea Britanie, există un interes pentru a veni în sprijinul elevilor cu nevoi speciale, programa de educație fizică și sport este adaptată nevoilor acestor elevi, devenind „educație fizică specială”, menite să asigure recuperarea fizică, motrică și afectivă a acestora. În învățământul românesc, copiii cu dizabilități fizice sau psihice sunt integrați într-o unitate clasciă de învățământ numai dacă dovedesc că nu au nevoie de ajutor din partea adulților, pentru a-și desfășura activitatea la ore. Spre deosebire de practica românească, care poate fi considerată într-o oarecare măsură discriminatorie, întrucât limitează accesul copiilor care nu au o deficiență pronunțată pentru a fi integrați în școli speciale, în practica britanică profesorii sunt ajutați de persoane specializate, denumite „asistenți de clasă”, care știu cum să interacționeze cu acești copiii și cum să reducă clivajul dintre a fi normal și a avea deficiențe de orice natură.
Ambele programe școlare din cele două state analizate presupun că accesul elevilor la educație fizică și sport se va face indiferent de categoria socială, profesorul fiind garantul acceptării nediscriminatorie a elevilor din familii bogate sau mai sărace, dar în cazul României putem observa că factorul material exercită o influență restrictivă asupra elevilor cu o situație financiară precară, aceștia simțindu-se umiliți să participe la orele de sport cu un echipament vechi sau încălțăminte uzată. O deschidere mai pronunțată spre sponsorizarea externă ar putea atenua aceste motivații negative de a nu participa la toate orele de sport, companiile din comunitate putând oferi echipamente și accesorii sub formă de donație.
În ceea ce privește elaborarea programei școlare în ambele state, observăm necesitatea conceperii unui conținut variat, care urmează să fie expus elevilor și aplicat în cadrul orelor de educație fizică și sport, pe tot parcursul unității de timp selectate, care ia forma unui an școlar. O programă școlară eficientă în educație fizică și sport trebuie să respecte principiul sistematizării și continuității în învățare. Astfel informația care va fi predată elevilor trebuie să fie grupată și ordonată, în așa măsură încât să respecte logica internă a disciplinei. Pentru o asimilare corectă a informației, noul material trebuie predat, pornind de la cunoștințele însușite anterior, iar elevii să fie angrenați constant în „procesul instructiv-educativ” al predării. Asigurarea continuității procesului de predare-învățare este completat de necesitatea stabilirii unor criterii transparente de evaluare în mod transparent a elevilor.
Dacă în cazul predării educației fizice și sportului în Marea Britanie se acordă calificative, care nu influențează în mod decisiv cuantificarea performanței școlare, în România notele obținute la această disciplină sunt luate în calcul la stabilirea mediei generale pe acel an școlar, întocmai ca materii precum Limba și Literatura Română sau Matematica. Această practică poate conduce în cazul elevilor cu rezultate slabe la această disciplină la eludarea orelor de sport prin obținerea de scutiri medicale, care atestă că nu sunt apți pentru a se prezenta la aceste ore. În cazul implementării unui sistem similar celui britanic, această tendință ar fi minimalizată, chiar și elevii care nu pot întruni performanța cerută de baremele alocate fiecărei probe sportive, ar frecventa orele de sport din dorința de a se menține într-o formă bună. Din păcate, spre deosebire de tendința sistemului de învățământ din Marea Britanie care ia în calcul părerile părinților, ONG-urilor și autorităților locale, această situație, deși a fost semnalată Ministerului Educației de câțiva ani, este eludată.
Sistemul de învățământ din Marea Britanie se axează strict pe nevoilor elevilor de împlinire și auto-depășire, pe când sistemul de învățământ din România pare să fie tributar unor norme didactice, care nu-și mai găsesc corespondentul complet în realitatea școlilor și liceelor. Exceptând cazurile elevilor care nu pot îndeplini baremele alocate probelor școlare, profesorul fiind nevoit să găsească o soluție adecvată pentru notarea acelui elev, evaluarea activității elevilor se realizează „în funcție de originalitatea și semnificația rezultatului” obținut, fiind oferit feedback pozitiv atât pentru rezultatele foarte bune, dar și pentru cele care necesită îmbunătățiri.
Ca orice document legislativ, programa școlară trebuie să fie supusă dezbaterii, adnotată privind modificările cerute de anumite grupuri sociale și implementată de instituția publică avizată să realizeze acest lucru. În cazul României, orice programă de studiu este supusă dezbaterii, aprobată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, prin Consiliul Național pentru Curriculum, și revizuită ulterior, dacă se impun modificări survenite în urma aplicării acesteia. În prezent programa de studiu destinată disciplinei Educație fizică și sport a fost aprobată și implementată în școli prin Ordin al Ministrului Educației nr. 4686/05.08.2003. De cealaltă parte, în Marea Britanie programa de studiu după care se ghidează profesorii de educație fizică și sport este inclusă în Secțiunea 351 din Act of education din 1996, așadar este un document longeviv, care nu a necesitat schimbări substanțiale de-a lungul timpului. Este implementată atât de autorități centrale, dar și locale, fiind deschis oricând sugestiilor menite să îmbunătățească predarea educației fizice și sportului în Marea Britanie.
În esență, Programa Națională de studiu în Educație Fizică și Sport stabilește standardele elementare de implementare a disciplinei în unitățile școlare de stat sau private, precum și nivelul optim de acumulare a cunoștințelor asimilate de elevi, evaluarea acestora, precum și modalități de a asigura progresul pe tot parcursul ciclului de școlarizare. În mod similar, Programa Națională Britanică de studiu în ceea ce privește educația fizică și sportul stabilește aceleași coordonate pentru implementarea, evaluarea și îmbunătățirii procesului didactic. Ca orice document care reglementează o anumită activitate, orice programă școlară, indiferent de țara în care se aplică include o serie de elemente constante precum denumirea clară a autorității care emite acel document, modul în care se va implementa și/sau modifica, audiența căreia i se adresează, precum și valabilitatea acestuia, pentru a fi coerent și explicativ persoanelor interesate de conținutul acestuia.
Deși este stipulat faptul că programa școlară la Educație Fizică și Sport se va adapta în funcție de factorii interni și externi regăsiți la nivelul fiecărei unități școlare, de regulă doar școlile particulare realizează acest lucru, unitățile școlare de stat o preiau ca atare. Teoretic, programa școlară ar trebui să se adapteze în funcție de factor interni ai mediului didactic precum managemenul școlii, performanțele cadrelor didactice sau resursele existente, pe când factorii externi pot orienta procesul didactic într-o oarecare măsură, în această categorie fiind incluse localizarea geografică a școlii sau tradițiile culturale, care îi pot împiedica pe unii elevi să participe la orele de sport.
De cealaltă parte, în Marea Britanie autonomia fiecărei unități școlare își spune cuvântul în implementarea orelor de educație fizice și sport. Practic, fiecare unitate școlară, fie de stat sau particulară, are libertatea de a modifica programa școlară de studiu, în scopul adaptării sale la contextul educațional existent. Singura condiție pe care autoritățile centrale o cer este respectarea obiectivelor cadru, pentru a asigura o coerență inerentă procesului didactic. Managementul fiecărei unități școlare, resursele disponibile, performanțele cadrelor didactice, precum și fondul cultural existent determină o anumită configurație a procesului didactic, existând deosebiri semnificative între cele patru regiuni istorice ale statului britanic, Anglia, Scoția,Țara Galilor și Irlanda de Nord.
În România, în zonele în care trăiesc minorități, managerii școlilor pot introduce predarea în limba maternă, dar această strategie este de regulă aplicată în cazul materiilor de examen, cum este cazul matematicii sau istoriei, pe când educația fizică și sport este predată în limba română, dacă nu există un profesor disponibil să predea în limba maternă. În ceea ce privește implementarea limbii materne în predare în sistemul educațională britanic, orice materie poate fi predată în limba irlandeză sau galeză, managementul școlii investind resurse importante în angajarea de personal calificat pentru acest obiectiv, așadar educația fizică poate fi predată oricând într-o limbă maternă, dacă părinții își exprimă această dorință.
În mod similar, în cele două state analizate activitățile sportive în sistemul de educație încep încă de la primele nivele educative, cum este cazul grădiniței, fiind adecvate vârstei elevilor, îndeosebi sub forma de jocuri interactive. În ceea ce privește obligativitatea unui copil de a merge la grădiniță, perspectiva diferă. În România, grădinița devine obligatorie pentru copiii de maxim 6 ani, această vârstă fiind considerată etapa premergătoare intrării în ciclul primar, așadar o minimă pregătire și socializare este necesară, pentru ca acel elev să realizeze tranziția școlară mai ușor. Începând cu anul școlar 2012-2013 s-a introdus clasa “0” (grupa pregătitoare) în care elevii care au împlinit vârsta de 6 ani poate să fie inclus în această grupă pregătitoare sau poate accede la vârsta de 7 ani în ciclul primar, dar varianta grupei pregătitoare este preferată pentru a obișnui elevul cu mediul școlar. De cealaltă parte, în Marea Britanie toți copiii, indiferent de opțiunea părinților, sunt integrați în sistemul de învățământ britanic de la vârsta de 5 ani. Grupa mare din grădiniță și grupa pregătitoare sunt asimilate ciclului primar, pentru a facilita adaptarea elevilor la noul context educațional.
La nivel statistic, sistemul educațional obligatoriu din România este structurat pe trei cicluri evolutive: școala primară, cu clasele I-IV (vârsta 7-11 ani); școala gimnazială, cu clasele V-VIII (vârstă 11-13 ani), ciclul liceal, cu clasele IX- X (vârsta 14-16 ani). O dată ce elevul a împlinit 16 ani, poate decide dacă va continua sau nu să studieze. De cealaltă parte, sistemul educațional britanic este și el împărțit în patru cicluri evolutive, dar periodizarea este diferită, după cum urmează: stagiul 1 (Key Stage 1), cuprinzând anul I și II (vârsta 5-7 ani); stagiul 2 (Key Stage 2) cuprinzând anul III, IV,V, VI (vârsta 7-11 ani); stagiul 3 (Key Stage 3) cuprinzând anul VII, VIII, IX (vârsta 11-14 ani); atagiul 4 (Key Stage 4) cuprinzând anul X, XI (vârsta 14-16 ani). În mod similar, nivelul obligatoriu de educație este finalizat la vârsta de 16 ani, dar în Marea Britanie școlarizare începe de la vârsta de 5 ani, spre deosebire de situația din România. Educația fizică și sport este o materie obligatorie începând cu clasa I, o situație similară atât în România, cât și în Marea Britanie.
În afara orelor obligatorii de educație fizică și sport, există și posibilitatea ca managementul școlii să introducă în cadrul predării cotidiene disciplina opțională “Educație pentru Sănătate”, aprobată în variantă modulară, cu Ordin al Ministrului, nr. 4496/11.08.2004 de către Ministerul Educației și Cercetării prin intermediul Consiliul Național pentru Curriculum. Disciplina opțională poate completa numărul obligatoriu de ore existent, fiind compatibililă cu programele generale de școlarizare, începând cu clasa I până la nivelul clasei a XII-a. În ceea ce privește implementarea disciplinei educație fizică și sport în context britanic, materia este privită ca o modalitate de a obținte un stil de viață sănătos, bunăstare și echilibru interior, spre deosebire de perspectiva românească. De exemplu, în Scoția, disciplina se află în “Aria Curriculară Sănătate și Bunăstare” (Health & Wellbeing), fiind asociată cu necesitatea de a obține un nivel optim al unui stil de viață sănătos.
Spre deosebire de alte discipline predate în sistemul educațional românesc, predarea educației fizice și a sportului este însoțită de normele de protecție și siguranță, întrucât elevii vor interacționa cu aparate și obiecte, care ar putea să îi rănească, dacă nu sunt coordonați eficient. În egală măsură, o serie de exerciții fizice necesită îndrumarea unui profesor, pentru a evita ușoarele accidentări sau incidente grave. Pe lângă recomandările generale ale Ministerului Educației privind predarea în limba română sau maternă, inserarea unui număr obligatoriu de ore de studiu, autoritatea de resort a stabilit că predarea acestei discipline trebuie să fie coordonată în funcție de particularitățile vârstei subiecților elevilor, necesitatea de a le asigura un climat sigur de desfășurare a activităților sportive, precum și de necesitatea ca prin orele de educație fizică să fie favorizată incluziunea socială în rândul elevilor.
În ceea ce privește predarea educației fizice și sportului în Marea Britanie, programele școlare dedicate materiei sunt supuse cerințelor Legii Educației (Act of Education) din 1996, secțiunea 353b, care prevede respectarea a patru cerințe esențială pentru o implementare corectă și obținerea de rezultate școlare optime: utilizarea unui limbaj comun; folosirea computerului ca mijloc de comunicare; respectarea normelelor de sănătate și de siguranță; precum și necesitatea ca fiecare oră de educație fizică și sport trebuie să stimuleze incluziunea socială a tuturor elevilor.
Similar situației din România, autoritățile britanice sunt interesate să stimuleze fenomene sociale pozitive în rândurile elevilor precum comunicarea interpersonală și toleranța, precum și asigurarea unui nivel optim de siguranță, pentru a evita incidentele minore sau grave care s-ar putea întâmpla în cadrul unei ore de educație fizcă, dar programele școlare din Marea Britanie sunt orientate spre o altă direcție, perfecționarea sistemului de predare în cazul educației fizice și sportului. Chiar dacă este considerată de către români ca fiind o activitate care nu are nicio legătură cu tehnologia, profesorii din Marea Britanie sunt de altă parte. Folosindu-se de calculatoare și de alte instrumente didactice precum videoproiectoare, profesorii britanici stimulează interesul elevilor prin vizionarea de exerciții, meciuri celebre, cerându-le de exemplu să descrie care cred că a fost tactica de joc folosită de către sportivi. Aceste fragmente de informație auxiliară familiarizează elevii cu ideea lecției propuse, solicitându-le atenția pentru a participa activ în desfășurarea demersului didactic. Din păcate, în România introducerea comunicării asistate de calculator este rar întâlnită în cazul orelor de sport, deși profesorii ar putea exploata avantajele oferite de acest instrument.
Probabil cea mai sesizabilă deosebire între implementarea educație fizice în România față de Marea Britanie constă în obiectivele asumate de fiecare sistem educațional. Astfel, în Educația fizică în învățământul primar și gimnazial se axează pe întărirea stării de sănătate a copiilor, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea capacității psihomotrice și educarea unor trăsături de comportament social. De cealaltă parte, în același ciclu educațional, stagiul I și II de pregătire, asimilate ciclului primar românesc, educația fizică vizează dezvoltarea imaginației și creativității elevului. Pentru a obține acest obiectiv, profesorii sunt încurajați de managementul școlii să aleagă metode interactive de predare, pentru a stimula interesul elevilor și a-i menține interesați pentru o perioadă lungă de timp de respectiva disciplină.
Educația fizică în Marea Britanie, așa cum am menționat anterior, este mai mult decât o disciplină școlară care necesită un sistem de notare, este privită ca o misiune socială de interes public. Pe lângă dezvoltarea creativității și menținerea unui stil de viață armonios, educația fizivă și sportul are și rolul de a dezvolta elevilor încrederea în sine. Sportul creează sentimentul că orice luptă este un succes pentru cel care rămâne o cursă, iar o înfrângere nu este decât un nou început. Exercițiile fizice învățate la școală sunt instrumente de consolidare a sănătății pe tot parcursul vieții, datorită complexității lor. De asemenea prin educație fizică și sport, elevii sunt încurajați să lucreze în echipă, o valoare socială care le va fi de folos pe piața muncii, totodată în cadrul echipei elevul va învăța să aprecieze ideile altora, să le susțină sau să arate care sunt slăbiciunile lor, precum să și autoevalueze în raport cu performanța celorlați elevi.
Profesorii britanici pot folosi metode interactive precum jocul în echipă oricând simt nevoia că aceasta va îmbunătăți calitatea actului didactic. Oricare ar fi metoda de predare aleasă, profesorul va trebui să monitorizeze atent evoluția fiecărui elev, să fie atent la fiecare manifestare verbală sau nonverbală, pentru a concluziona asupra eficienței sau ineficienței metodei de predare alese. Spre deosebire de practica românească, profesorii britanici nu sunt obligați să participe anual la cursuri de perfecționare sau de formare din afara școlii, pe când cele organizate de școala unde predau sau școli din aceeași comunitate sunt recomandate, această alegere fiind una personală și de regulă susținută prin eforturi financiare proprii. În România, există o practică didactică denumită „Cercul”, în care în fiecare semestru cadrele didactice încearcă să-și îmbunătățească demersul didactic, prin consultarea altor profesori.
În România, ca și în Marea Britanie, educația fizică este o disciplină de studiu obligatorie, fiindu-i 2 ore pe săptămână sau 3 ore de studiu în cazul opționalelor. Din păcate, la nivelul liceului, obligativitatea este restrânsă la o oră pe săptămână, deși elevii la pubertate au nevoie la fel de mare de mișcare precum cei în creștere. Există cazuri, când liceele românești au renunțat definitiv la minima oră de educație fizică, pentru a face loc unor materii considerate mai importante precum matematică sau limba engleză. Pe lângă orele obligatorii, școlile britanice încearcă să antreneze elevii în activități extracurriculare săptămânal, pentru a stimula necesitatea unui stil de viață sănătos încă de la vârste fragede. Majoritatea liceenilor britanici sunt înscriși în cluburi sportive sau asociații de profil, așadar ora obligatorie de la școală este completată prin activități sportive performate în timpul liber.
Programa de studiu la Educație fizică conține elemente de gimnastică, atletism, jocuri sportive precum fotbal sau handbal. Resursele puse la dispoziția profesorilor sunt influențate de interesul elevilor, dar și de disponibilitatea financiară a unității școlare respective. În Marea Britanie, resursele financiare nu sunt o problemă recurentă, acestea completându-și veniturile din sponsorizări și donații, așadar natația, atletismul, jocurile de fotbal, handbal, basket sua chiar rugby sunt încurajate și susținute logistic de managementul unității școlare.
O altă deosebire fundamentală între sistemul de predare românesc și cel britanic este programul de studiu diferit. În România școlile generale, dar și o parte din licee încep cursurile la 8:00 până la 14:00 sau mai devrem, în funcție de numărul orelor opționale sau a altor activități didactice. De cealaltă parte, programul școlilor din Marea Britanie începe la 08:40, pentru a preîntâmpina întârzierile legate de circulația mijloacelor de transport și se termină de regulă l a 15:15, continându-se după caz cu activități extracuriculare.
În linii mari, caracteristicile prezentate anterior sunt similaritățile și deosebirile fundamentale, care disting de modalitatea de predare a educației fizice într-o țară din Estul Europei față de un stat din Vestul Europei. Specificarea moștenirii culturale nu este hazardată în această afirmație, întrucât țările din fostul bloc comunist au cunoscut un regres al activităților sportive în timpul regimurilor autoritare sau imediat după prăbușirea lor, pe când în Vest predarea orelor de educație fizică a fost constantă și permanent îmbunătățită, pentru a oferi elevilor și părinților servicii profesioniste.
Capitolul IV. Cercetare comparativă a predării educației fizice în România și Marea Britanie
4.1. Scopul lucrării
Lucrarea de față și-a propus să evidențieze printr-o analiză comparată care sunt asemănările și deosebirile de perspectivă didactică în predarea orelor de educație fizică și sport în România și Marea Britanie. Totodată, intenționăm să evidențiem în ce măsură există abordări educaționale specifice sistemului de invățământ din Marea Britanie care pot fi implementate în sistemul românesc, în predarea educației fizice în mod special, pentru creșterea eficienței activităților propuse.
Faptul că în Marea Britanie educația fizică este privită mai mult ca decât un obiect de studiu, dar ca o pregătire socială pentru adultul de mai târziu, m-a determinat să încerc să găsesc o profesoară de sport din România care a imigrat în acea țară și a început să predea acolo același obiect de studiu, dar pe alte coordonate. Prin intermediul experienței sale personale am putut să compar veridicitatea datelor oferite de literatura de specialitate, dar în egală măsură să adun în discuție noi detalii care pot duce subiectul tezei spre cercetări ulterioare.
4.2. Ipoteze
Deși aparțin unor spații culturale diferite, sistemele educaționale din România și din Marea britanie prezintă elemente comune în privința curriculei de specialitate pentru Educație fizică.. Importante pentru intenția noastră de a eficientiza activitatea didactică în educație fizică, sunt aspectele care diferențiază cele două exemple, precum și modul particular de predare a conținuturilor specifice.
Evidențierea aspectelor comune și a celor particulare fiecărui sistem poate conduce la sintetizarea modalităților de abordare a disciplinei Educație fizică, ce pot fi implementate în sistemul românesc în vederea creșterii eficienței activităților didactice desfășurate la diferite niveluri de instruire.
4.3. Metode de cercetare
În realizarea lucrării am apelat la următoarele metode de cercetare: studiul bibliografic, observația și interviul.
Prin intermediul studiului bibliografic m-am documentat asupra activității profesionale și didactice a celor două persoane intervievate, pentru a surprinde cât mai bine personalitatea lor, valențele didactice, precum și pentru a evita situații neplăcute în care intervievatul ar fi sesizat că persoana care îi solicită un interviu nu cunoaște detalii esențiale legate de activitatea sa.
Prin intermediul observației, am încercat să obțin informații calitative legate de personalitatea intervievatului, precum și de manifestarea sa comportamentală din acel moment.
Interviul a fost ales ca metodă de cercetare, întrucât este o metodă calitativă, ușor de gestionat și analizat, totodată susceptibilă de a releva detalii care prin metode de cercetare cantitative ar fi omise. Interviul va fi completat în cercetările ulterioare cu un chestionar de opinie dedicat unui număr de elevi din România și Marea Britanie, privind gradul lor de satisfacție legat de desfășurarea orelor de educație fizică și sport. O altă metodă de cercetare care s-ar dovedi utilă subiectului este observația participativă la o oră de sport din România, dar întrucât posibilitatea de a observa același item în Marea Britanie este redusă, această metodă de cercetare ar fi una trunchiată.
Întrebările folosite sunt prezentate în ghidul de interviu. M-am axat pe întrebări generale, la care să poată răspundp deopotrivă profesorii din România, dar și cei care au imigrat în Marea Britanie, vizând experiența lor personală și viziunea lor privind îmbunătățirea didacticii educației fizice. În cazul profesorului de educație fizică din România, interviul s-a realizat în urma unei scurte întrevederi înainte de începerea unei ore de educație fizică la unitatea școlară unde activează, pe când în cazul profesorului din Marea Britanie interviul s-a desfășurat prin intermediul unei aplicații de mesagerie video și vocală. Persoanele care au răspuns invitației mele au fost asistent univ. dr. Monica Gulap, membră a Departamentului de Educație Fizică și Sport a Universității București, precum și Lenuța Chirilă, profesor asociat la Central Liverpool School.
4.4. Descrierea cercetării
Interviul cu Lenuța Chirilă, fosta profesoară de educație fizică și sport din România, actualmente cadru didactic angajat pe o poziție similară în Marea Britanie, a fost realizat pe data de 24.06.2014, o zi pe care a ales-o intervievata în funcție de programul său. În cazul Lenuței Galup, interviul a avut loc prin intermediul unei aplicații de comunicare video, Skype.
Monica Galup a răspuns întrebărilor mele pe data de 27.06.2014, fiind o scurtă întrevedere înainte ca aceasta să intre la orele sale. Monica Galup este profesor universitar actualmente, dar a activat aproape un deceniu în învățământul preuniversitar, așadar experiența sa didactică este una completă.
Am mizat pe formularea unor întrebări scurte, care să faciliteze dialogul deschis cu intervievatele. Prima întrebare (De cât timp predați educație fizică și sport?), a fost una introductivă, menită să le determine pe intervievate să descrie care a fost sau este experiența lor didactică în ceea ce privește predarea disciplinei Educație fizică și sport.
Cea de-a doua întrebare (Care au fost cele mai mari reușite în calitate de profesor?), dar și cea de-a treia întrebare (Dar eșecuri?) au vizat expunerea performanței didactice a celor două intervievate, incluzând deopotrivă succesele, dar și nereușitele din activitatea de cadru didactic care Educație fizică.
Cea de-a patra întrebare (Considerați că există deosebiri în ceea ce privește predarea educației fizice în România față de alte țări europene?) s-a axat pe tema lucrării, determinându-le pe intervievate să-ș expună părerile asupra didacticii educației fizice în România, comparativ cu alte țări europene, pe baza observațiilor personale.
Ultima întrebare (Ce recomandări și sugestii aveți pentru o mai bună implementare a acestui obiect de studiu?) a vizat obținerea de răspunsuri de la cele două intervievate, menite să îmbunătățească cel puțin la nivel micro (prin exemplul personal) predarea educației fizice în România.
Pe baza răspunsurilor primite la întrebările propuse, am încercat să demonstrez dacă există deosebiri de perspectivă în ceea ce privește predarea educației fizice în România și Marea Britanie. M-a interesat în mod special experiența profesoarei imigrante, dar și răspunsurile oferite de profesoara care a decis să rămână în țară au fost sugestive, permițându-mi să compar cele două perspective educaționale.
Monica Gulap a fost șase ani profesoară la unul dintre cele mai prestigioase colegii bucureștene, Colegiul Național Iulia Hasdeu, înainte de a accede în învățământul universitar. A predat ore de educație fizică, în care a încercat să stârnească interesul elevilor pentru baschet și tenisul de masă, pe când în calitate de asistent universitar predă tenis de masă și gimnastică aerobică. Deși schimbarea dintre cele două stagii evolutive ar putea fi considerată o reușită, profesorul Monica Gulap consideră că educația fizică trebuie predată cu pasiune, indiferent de ciclul educațional căreia i se adresează: „Nu pot spune unde m-am simțit mai bine sau unde am excelat, cert este că atât la Colegiul Național Iulia Hasdeu, cât și la Universitatea din București încerc să obțin performanță alături de copiii mei. Spun copiii, și nu elevi sau studenți, pentru că dincolo de rigorile didacticii predării, îi simt aproape, cu fiecare dorință de a se autodepăși și fiecare succes obținut”. În ceea ce privește eșecurile resimțite de a lungul carierei de profesor, Monica Gulap mărturisește următoarele: „La nivel micro, cred că am suferit ca om și ca profesor, nereușind să conving o elevă cu o scutire medicală fictivă să renunțe la aceasta pentru a face sport. Am încercat să o conving prin forța exemplului meu personal, prin exemplul colegilor săi, dar această fată și-a sacrificat dezvoltarea armonioasă, de frica notelor mici. Într-adevăr, acest caz a ridicat o problemă serioasă, pe care o consider un eșesc macro: transformarea notelor la disciplina educație fizică și sport în calificative, pentru a evita astfel de situații. Personal, prefer să notez prin sistemul calificativelor decât să închei medii care pot să dezavantaje un elev nu foarte bun la această disciplină, dar care poate fi încurajat să facă mai mult pentru sănătatea sa, odată ce încorsetarea notelor a dispărut. Din acest punct de vedere, apreciez statele în care educația fizică este punctată sub această ipostază”.
În ceea ce privește diferențele existente între practica educațională a educației fizice în România față de alte țări europene, Monica Gulap punctează: „Din câte am observat în decursul schimburilor de experință, alte state europene precum Franța, Germania sau Regatul Unit al Marii Britanii se axează pe valoarea socială a sportului, nu pe valoarea sa de instrument didactic ce trebuie cuantificat și notificat. Nu neg că este important să avem un curriculum bine stabilit, dar consider că profesorii de sport din România se axează prea mult pe litera sa și uită să îndeplinească rolul de intermediar între comunitate și elev, întrucât profesorul de sport a fost de-a lungul istoriei un intermediar istoric, de pildă în cazul performanțelor sportive grecești. Ceea ce vreau să expun este că nu trebuie să privim educația fizică drept un fenomen static, pur didactic, dar ca pe o pregătire socială pentru desăvârșirea adultului de mâine. De exemplu, le-am sugerat tot timpul elevilor și studenților mei că sportul înseamnă împărtășirea gândurilor, speranțelor, planurilor de atac sau de apărare, așadar trebuie să comunice în echipă, să respecte părerera celuilalt, să-și exprime părerea personală, fără a jigni pe nimeni, să aibă răbdare și încredere că munca va fi răsplătită. Ca profesor, cred că sportul este o cizelare a spiritului de toleranță, comunicare și planificare a viitorului adult, așadar investiția profesorului de educație fizică trebuie să depășească nivelul rigid de examinare a elevilor”. În ceea ce privește recomandările și sugestiile oferite, profesorul Monica Gulap a anticipat ultima întrebare, inserându-și gândurile prin intermediul răspunsurilor oferite la celelalte întrebări. Profesorul aminitit consideră în linii mari că educația fizică în România trebuie să fie predată prin metode interactive, să fie reformată ca perspectivă de evaluare, dar și să fie sprijinită financiar mai mult de către autoritățile centrale și locale.
Cea de-a doua profesoară intervievată a fost Lenuța Chirilă, vicecampioană națională la altletism, profesor de educație fizică, antrenor de atletism în România, sport manager și profesor educație fizică în Marea Britanie. A imigrat în 2005 în Marea Britanie în căutarea unei vieți mai bune, având diferite joburi diferite de pregătirea profesională, până a fost acceptată ca profesor de educație fizică în Liverpool: „Deși părăsești România convinsă că îți vor fi recunoscute meritele sportive și academice, realitatea este diferită: hârtiile tale, chiar dacă sunt traduse corespunzător, nu sunt acceptate de autoritățile britanice, întrucât sunt preferați cei care se dezvoltă sub ochii lor. Așadar am lăsat deoparte visele mele legate de echivalarea într-un fel sau altul a experienței și m-am înscris la un curs de sport manager, timp de trei ani am obținut o serie de avize și am participat la testările aferente persoanelor care vor să predea în învățământul britanic. În România am predat timp de trei ani la un liceu provincial, în Regatul Unit al Marii Britanii sunt la început de drum, fiind primul meu an ca profesor de educație fizică”.
Reușitele obținute ca profesor au fost evidențiat de Lenuța Chirilă ca fiind asociate cu experiența din Marea Britanie: „În România există prejudecata că toată lumea este capabilă de sport de performanță, întrucât au existat sportivi care au devenit celebri. Realitatea este departe: elevii români tind să devină tot mai delăsători în ceea ce privește orele de sport, considerate inutile sau prilej bun pentru a lipsi de la școală. Aici, în Anglia, sportul este privit altfel: este ca o necesitate socială, mai ales că majoritatea copiilor au probleme cu greutatea, așadar vrând-nevrând vin la orele de sport și se implică constant în activitățile sportive. Nu doar ei sunt interesați de sport, și părinții lor. De exemplu, mama unui băiat supraponderal de 14 ani mă întreabă în fiecare săptămână pe mail dacă fiul ei a fost suficient de activ la orele de sport. Observând atâta implicare din partea managerului școlii, a elevilor și a părinților, este imposibil să nu te implici trup și suflet în predarea orelor de educație fizică. Uneori nici nu simțim când au trecut cele 50 de minute alocate mișcării, dar sentimentul de satisfacție poate fi prelungit prin activități extracurriculare, de regulă suportate integral de conducerea școlii, care în România erau destul de greu de organizat”. Lenuța Chirilă a preferat să nu vorbească despre eșecurile didactice, motivând că acestea sunt legate de experiența din România și că este orientată spre obținerea performanție în Marea Britanie.
În ceea ce privește deosebirile existente între sistemul educațional din România și cel din Marea Britanie, la nivelul predării educației fizice, răspunsul profesoarei Lenuța Chirilă a fost unul tranșant: „I-aș invita pe oficialii de la Ministerul Educației să efectueze un schimb de experiență cu orice școală din Anglia înainte să redacteze orice document care să ghideze activitatea didactică, întrucât dermersurile lor sunt rupte de realitate. Sportul la nivel de comunitate nu are nevoie de bareme, acestea sunt valabile pentru sportul de performanță, trebuie implementat doar ca plăcerea de a face mișcare, de a se simți bine după un joc, de a socializa cu alți elevi. Aici nu se dau note pentru performanța elevilor, ci calificative care sunt destul de permisive, în așa măsură încât fiecare elev să se simtă stimulat și să-și dorească să facă mai multă mișcare, atât de benefică pentru sănătatea sa, nu pentru satisfacția unor oficiali distanți. Această tendință de a vedea sportul ca pe un bun al întregii societăți, precum și aproprierea dintre elev și profesor mă determină să nu îmi doresc să mai predau această disciplină în România, unde didactica specifică a rămas împietrită în tipare vechi”.
Recomandările și sugestiile profesorului Lenuța Chirilă vizează o mai mare deschidere a autorităților centrale către procesul didactic concrent: „Nu poți oferi sugestii și recomandări, dacă nu ai o analiză coerentă a situației. De exemplu, în liceul în care predam în România nu se mai organizaseră ședințe cu părinți, cu autoritățile locale de ani buni, ideea de petiționare a Ministerului Educației era exclusă din start. Cred că orele de educație fizică din România se vor îmbunătăți substanțial, dacă profesorii, managerii și părinții elevilor vor conștientiza că există probleme serioase și numai un efor susținut le vor face vizibile. Fie că este vorba de apatia elevilor sau resursele financiare insuficiente pentru a dota sălile de sport, toate persoanele implicate într-un fel sau altul în procesul didactic trebuie să expună aceste probleme în mod public. Nu este o rușine să ceri construcția unei săli de sport, trebuie să știi cum să o ceri, în acest sens primele mele lecții de profesor în Regatul Unit al Marii Britanii au fost de redactare a documentelor necesare comunicării cu echipa managerială a școlii”.
4.5 Rezultatele studiului
Rezultatele înregistrate confirmă particularităților descrise în literatura de specialitate, dar în același timp relevă caracterisiticile, pe care numai experiența personală a celor două persoane intervievate le pot evidenția.
În linii mari, atât sistemul educațional din România, cât și cel din Marea Britanie încearcă să ofere soluții viabile pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor, venind în sprijinul societății de a oferi o educație aptă pentru cerințele de mai târziu. Pe lângă susținerea unui stil de viață sănătos, educația fizică creionează premisele unui spirit tolerant și susceptibil de a lucra în echipă, valori sociale apreciate în orice comunitate.
Sportul uniformizează diferențele sociale și predispune elevul spre atitudini pozitive precum necesitatea de autodepășire, autoevaluarea critică în raport cu performanța coechipierilor. Educația sportivă este necesară nu doar majorității elevilor, ci și copiilor cu nevoi speciale, fiind un mijloc de destindere și îmbunătățire a performanțelor fizice și psihice.
În Marea Britanie orele de educație fizică sunt complementate substanțial de activități extracurriculare, pe când în România, aceste activități sunt limitate, în detrimentul antrenării elevilor în tot mai multe activități didactice benefice atât pentru ei, dar și pentru comunitate. De regulă activitățile extracurriculare sunt sprijinite prin intermediul sponsorizărilor și donațiilor, o realitate curentă în spațiul britanic, pe când în România finanțarea externă este greu de obținut în condițiile legislative actuale, putând fi o soluție viabilă în viitor. Integrarea elevilor în cluburi sportive sau asociații sportive este percepută în România ca pe o cheltuială importantă, astfel cei mai mulți elevi din considerente financiare, evită această opțiune de activitate extracurriculară. De cealaltă parte, în Marea Britanie aceste activități extracurriculare sunt încurajate, costurile raportate la nivelul de trai fiind minime. Prin intermediul acestor activități educaționale, elevii își dezvoltă spiritul de echipă, devenind mai sociabil și mai deschis către valorile sociale promovate de mediul școlar și comunitate.
Concluzii
Am ales tema de cercetare prezentată, întrucât compararea modalității în care este predată Educația fizică în România, comparativ cu una din țările Uniunii Europene este una de interes general, nu doar didactic. Educația fizică este o disciplină școlară, cu o misiune socială particulară, acea de a menține un nivel optim al unui stil de viață sănătos.
În mod similar, atât în România cât și în Marea Britanie, educație fizică este considerată un obiect de studiu obligatoriu în ciclul primar și gimnazial, îi este alocată un număr constant de ore, care poate fi completat prin opționale specifice. De exemplu, în cadrul ciclului primar și a celui gimnazial, în cele două țări analizate, educația fizică este prezentă în curricula școlară cu un număr de două ore în fiecare săptămână. Diferența semnificativă apare o dată cu ciclul liceal, în România numărul de ore dedicate educației fizice este redus, rămânând obligatorie o singură oră, pe când în Marea Britanie, proporția inițială se menține, ceea ce sugerează interesul crescut al statului britanic ca elevii până în 16 ani să fie constant în centrul activităților sportive, pentru a-și menține o stare optimă de sănătate.
Ambele curricule au în oferta pentru cele două cicluri activități sportive cât mai diverse, precum gimnastică, atletism sau jocuri de fotbal, baschet, handbal sau volei.
Ceea ce deosebește semnificativ didactica predării Educației fizice în România față de Marea Britanie este accentul pus pe interactivitate. Orele de educație fizică din Marea Britanie sunt caracterizate prin jocuri și activități sportive menite să îi determine constant pe elevi să interacționeze, să-și depășească limitele. Obiectivul unei ore de educație fizică în Marea Britanie nu este notarea, deși profesorul trebuie să acorde calificative, ci să-l impulsioneze pe elev să practice o activitate sportivă pentru că îi creează o stare de satisfacție, de împlinire. De cealaltă parte, predarea educației fizice în România pare să fie încă tributară unor metode de evaluare rigide, iar comunicarea dintre elev și profesor este deseori minimală.
Consider că lucrarea propusă poate fi continută prin aplicarea unei chestionar de opinie menit să pună în evidență „vocea” elevilor, nu doar a cadrelor didactice, în acest sens voi obține o imagine completă a proceselor educaționale din cadrul celor două state analizate.
Anexe
A. Predarea educației fizice în România (http://www.gsp.ro/gsp-special/ideile-gazetei/cum-vede-un-doctor-sportiv-ideea-suplimentarii-orelor-de-educatie-fizica-nu-vreau-ca-sportul-scolar-sa-insemne-2-2-5-395310.html)
B. Predarea educație fizice în Marea Britanie (http://www.theguardian.com/education/2014/feb/06/david-cameron-guarantee-school-sport-funding)
C. Ghid de interviu
1. De cât timp predați educație fizică și sport?
2. Care au fost cele mai mari reușite în calitate de profesor?
3. Dar eșecuri?
4. Considerați că există deosebiri în ceea ce privește predarea educației fizice în România față de alte țări europene?
5. Ce recomandări și sugestii aveți pentru o mai bună implementare a acestui obiect de studiu?
Bibliografie:
Cârstea, Gheorghe, 2000, Teoria și metodica educației fizice și sportului. Pentru examenele de definitivat și gradul didactic II, Editura AN-DA, București.
Dragnea, Adrian; Bota, Aura; Stănescu, Monica; Teodorescu, Sivia; Șerbănoiu, Sorin; Tudor, Virgil, Lecția de Educație Fizică. Metode și mijloace, Editura Sport Turism, București.
Houlihan, Barrie, 2002, Sport, Policy and Politics: A Comparative Analysis, Routledge, London.
Oprișan, Virginia, 2001, Marketing și comunicare în sport, Editura Uranus, București.
Pope, S. W., Nauright, John, 2012, Routledge Companion to Sports History, Routledge, London.
Rață, Gloria, Metodica Educației Fizice și Sportului. Curs studii de licență, Editura Alma Mater, Bacău.
Scarlat, Eugen, 1981, Lecția de Educație Fizică. Metode și mijloace, Editura Sport Turism, București.
Stănculescu, Laura Mihaela, 2014, Extracurricular Sport Activities – Opportunities for Psychological, Physical and Social Integration of 10 to 12 Year Old Students, teză de doctorat, București.
Stănescu, Monica; Stoicescu, Marius, 2013, Culegere de programe de educație fizică, Editura Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, București.
Sheth, Hela; Babiak, Kathy M., 2010, Beyond the Game: Perceptions and Practices of Corporate Social Responsibility in the Professional Sport Industry, in Journal of Business Ethics, vol. 91, no. 3.
Șerbănoiu, Sorin; Virgil, Tudor, 2007, Teoria și metodica educației fizice și sportului, ANEFS, București.
Wheaton, Belinda, 2004, Lifestyle Sport Consumption, Identity and Difference, Routledge, London.
http://www.edu.ro/index.php/articles/curriculum, accesat pe 26.06.2014
http://www.gsp.ro/gsp-special/ideile-gazetei/cum-vede-un-doctor-sportiv-ideea-suplimentarii-orelor-de-educatie-fizica-nu-vreau-ca-sportul-scolar-sa-insemne-2-2-5-395310.html, accesat pe 26.06.2014.
http://www.theguardian.com/education/2014/feb/06/david-cameron-guarantee-school-sport-funding, accesat pe 26.06.2014.
Bibliografie:
Cârstea, Gheorghe, 2000, Teoria și metodica educației fizice și sportului. Pentru examenele de definitivat și gradul didactic II, Editura AN-DA, București.
Dragnea, Adrian; Bota, Aura; Stănescu, Monica; Teodorescu, Sivia; Șerbănoiu, Sorin; Tudor, Virgil, Lecția de Educație Fizică. Metode și mijloace, Editura Sport Turism, București.
Houlihan, Barrie, 2002, Sport, Policy and Politics: A Comparative Analysis, Routledge, London.
Oprișan, Virginia, 2001, Marketing și comunicare în sport, Editura Uranus, București.
Pope, S. W., Nauright, John, 2012, Routledge Companion to Sports History, Routledge, London.
Rață, Gloria, Metodica Educației Fizice și Sportului. Curs studii de licență, Editura Alma Mater, Bacău.
Scarlat, Eugen, 1981, Lecția de Educație Fizică. Metode și mijloace, Editura Sport Turism, București.
Stănculescu, Laura Mihaela, 2014, Extracurricular Sport Activities – Opportunities for Psychological, Physical and Social Integration of 10 to 12 Year Old Students, teză de doctorat, București.
Stănescu, Monica; Stoicescu, Marius, 2013, Culegere de programe de educație fizică, Editura Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, București.
Sheth, Hela; Babiak, Kathy M., 2010, Beyond the Game: Perceptions and Practices of Corporate Social Responsibility in the Professional Sport Industry, in Journal of Business Ethics, vol. 91, no. 3.
Șerbănoiu, Sorin; Virgil, Tudor, 2007, Teoria și metodica educației fizice și sportului, ANEFS, București.
Wheaton, Belinda, 2004, Lifestyle Sport Consumption, Identity and Difference, Routledge, London.
http://www.edu.ro/index.php/articles/curriculum, accesat pe 26.06.2014
http://www.gsp.ro/gsp-special/ideile-gazetei/cum-vede-un-doctor-sportiv-ideea-suplimentarii-orelor-de-educatie-fizica-nu-vreau-ca-sportul-scolar-sa-insemne-2-2-5-395310.html, accesat pe 26.06.2014.
http://www.theguardian.com/education/2014/feb/06/david-cameron-guarantee-school-sport-funding, accesat pe 26.06.2014.
Anexe
A. Predarea educației fizice în România (http://www.gsp.ro/gsp-special/ideile-gazetei/cum-vede-un-doctor-sportiv-ideea-suplimentarii-orelor-de-educatie-fizica-nu-vreau-ca-sportul-scolar-sa-insemne-2-2-5-395310.html)
B. Predarea educație fizice în Marea Britanie (http://www.theguardian.com/education/2014/feb/06/david-cameron-guarantee-school-sport-funding)
C. Ghid de interviu
1. De cât timp predați educație fizică și sport?
2. Care au fost cele mai mari reușite în calitate de profesor?
3. Dar eșecuri?
4. Considerați că există deosebiri în ceea ce privește predarea educației fizice în România față de alte țări europene?
5. Ce recomandări și sugestii aveți pentru o mai bună implementare a acestui obiect de studiu?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ce Trebuie Sa Contina Curricula de Predare Pentru Educatia Fizica Si Sport (ID: 158855)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.