CE ESTE ȘI CUM SE FACE UN REFERAT ghid despre elaborarea și redactarea unui referat, pentru studen ții de anul I Observație: deși trimiterile și… [628887]

CE ESTE ȘI CUM SE FACE UN REFERAT
ghid despre elaborarea și redactarea unui referat, pentru studen ții de anul I

Observație: deși trimiterile și exemplele
vizează direct cursul de Istoria culturii române
moderne , regulile și sugestiile generale sunt
valabile pentru orice fel de referat studen țesc,
indiferent de materia de studiu.

Material alc ătuit de
Asistent Universitar Drd.
Cârlan Ion Alexandru

Un referat este o compunere argumentativ ă, redactat ă după normele de con ținut și de stil
academice1, care indic ă măsura în care student: [anonimizat], fie oferind un r ăspuns propriu la aceast ă problemă, fie aducând argumente în plus
pentru un r ăspuns deja oferit, fie criticând r ăspunsuri deja oferite sau ap ărând un r ăspuns care a
fost criticat.

Observații:
• „compunere” nu înseamn ă (doar) descriere de natur ă sau comentariu literar sau alte genuri
hibride practicate în școala general ă sau în liceu; aduce ți-vă aminte de modul în care am
prezentat textul argumentativ la primele seminarii;
• termenul de „cercetare temeinic ă” face trimitere la dou ă lucruri: pe de o parte o explorare
bibliografic ă de o oarecare complexitate, pe de alt ă parte un efort sus ținut de gândire critic ă
asupra unei probleme – analizarea problemelor pân ă la ultimele consecin țe; în evaluarea
referatelor, accentul va fi pus în mai mare m ăsură pe al doilea considerent decât pe primul;
• „problem ă foarte punctual ă”: adică nu aborda ți într-un referat o problem ă pe care nu o pute ți
analiza și la care nu pute ți da un răspuns argumentat în opt – zece pagini; aproape la fiecare
seminar am l ăsat în suspensie astfel de „probleme punctuale”, indicând c ă ar fi teme bune de
referat; ve ți mai găsi și alte exemple în cele ce urmeaz ă.

Elemente cheie în proiectarea unui referat: 1. Identificarea unei probleme și justificarea relevan ței problemei: Dacă este problem ă,
poate fi formulat ă ca o întrebare. De ex.: „În ce măsură este relevant dac ă Dimitrie Cantemir
reușește să fie obiectiv sau nu în realizarea portretului moral al moldovenilor? Întrebarea este
relevantă pentru că, frecvent, Cantemir este acuzat de un exces de subiectivit ate în conturarea
acestui profil moral (și aici trebuie indica ți cei care aduc aceast ă acuză), iar presupozi ția
subiacent ă este că un portret subiectiv nu poate fi unul corect / adev ărat / adecvat / real etc. Ce
se întâmpl ă însă dacă presupozi ția este negat ă și plecăm de la ideea c ă adecvarea (sau
adevărul) unui portret moral trebuie evaluat ă doar conform temeiurilor prin care este sus ținută
fiecare tr ăsătură a portretului, iar atitudinea autorului fa ță de obiectul portretizat nu este
relevantă? În fond, Theodor Adorno spunea c ă „bârna din ochiul meu este cea mai bun ă
lentilă”
2. (de fapt, aici apare distinc ția clasică dintre „ sursă a cunoa șterii” și „temei al

1 Explicitarea normelor de con ținut reprezint ă de fapt miza acestui material. Cât despre normele de redactare, pe de o parte
presupun c ă toată lumea știe gramatic ă, pe de alt ă parte știu că atât la cursul de Tehnici de cercetare social ă, cât și la cel de
Imagologie, a ți discutat despre modul în care se dau referin țele. Personal, accept ambele sisteme de citare (Harvard și Oxford), atâta
vreme cât sunt folosite consecvent (adic ă este folosit doar unul pe parcursul întregii lucr ări). Pentru informa ții mult mai detaliate în
această privință, a se vedea Chelcea, Septimiu: Cum să redactăm, București, Editura Comunicare.ro, 2003.
2 Adorno, Theodor: Minima Moralia , București, Editura Univers Enciclopedic, 1997, p. 47.

cunoașterii”; nu conteaz ă motivele subiective pentru care cineva d ă credit unei idei mai degrab ă
decât alteia, sau ce sentimente are Cantemir fa ță de moldoveni, tot ceea ce conteaz ă este dacă
afirmațiile sunt sprijinite pe temeiuri suficiente);
2. Reconstruirea textului / textelor / fragmentului de text sau de texte relevante pentru
răspunsul la întrebare; asta înseamn ă un proces de selec ție la nivelul textului, de restructurare
și de explicare a ideilor, conceptelor și argumentelor din text, în m ăsura în care sunt relevante
pentru problema de la care se pleac ă; ceea ce avem pân ă aici este, în mare, prezentarea de text;
3. Ce are în plus un referat fa ță de o prezentare de text (dincolo de faptul c ă pot fi vizate
mai multe texte și că e nevoie de un aparat critic)? Dacă prezentarea de text trebuia s ă înceapă
cu identificarea mizei textului, apoi s ă reconstruiasc ă textul în raport cu acea miz ă, iar în final s ă
ajungă la niște probleme care se supun dezbaterii de seminar, referatul se diferen țiază prin aceea
că pleacă de la o problem ă (care nu e întotdeauna acela și lucru cu miza textului – de și e adevărat
că în cazul textelor de dimensiuni reduse exist ă o quasi-identitate între cele dou ă concepte),
reconstruie ște textul și încearcă să dea un r ăspuns la acea problem ă. De aceea spuneam c ă, în
ultimă instanță, un referat este o prezentare de text (sau de texte) cu r ăspunsuri la problemele pe
care prezentarea trebuie s ă le lase deschise spre dezbatere.
4. Parcurgerea unei bibliografii: s-ar putea s ă constatați că identificarea unei probleme (a unei
vulnerabilit ăți teoretice, dac ă vreți), cu propriile resurse, nu e un lucru foarte u șor de realizat. Din
fericire, pentru mai to ți autorii studia ți, există critici (de la sensul analitic al termenului – adic ă cel
care sus ține contrariul sau contradictoriul pozi ției analizate – pân ă la sensul
hermeneutic/ideologic – adic ă cel care d ă o explica ție de ce un autor are mai degrab ă un punct de
vedere decât altul, în ce m ăsură acest punct de vedere este coeren t cu, sau chiar dependent de alte
puncte de vedere sus ținute de acela și autor, sau ce ac țiune politic ă sau cultural ă poate fi
legitimată printr-un anumit punct de vedere), iar o bun ă parte din ace ști critici sunt men ționați fie
în planificarea activit ății de seminar, fie în referin țele bibliografice din cursul tip ărit. Spre
exemplu, când am discutat Junimea, am inclus în planificarea activit ății de seminar unele critici
importante, iar în bun ă măsură am reușit să le și discutăm. Ca o parantez ă, marele absent din
bibliografia pentru Junimea a fost Nicolae Manolescu și lucrarea sa, Contradic ția lui Maiorescu
– cine este interesat de problema formelor f ără fond ar trebui s ă consulte aceast ă lucrare . Mai
direct și mai succint, bibliografia ajut ă la două lucruri: d ă idei de referat atunci când suntem în
pană de inspira ție și ajută la înțelegerea (chiar în țelegeri diferite, de multe ori,) a (ale) textului
primar.
5. Nu uitați să faceți astfel încât s ă ajungeți și la un răspuns pentru problema de la care
plecați. Se poate întâmpla „s ă vă fure scrisul" și-atunci pleca ți de undeva și, din fraz ă-n frază, vă
îndepărtați din ce în ce mai mult de subiect, încât s ărmanul lector nu mai știe de unde a plecat și

unde încearc ă să ajungă autorul referatului. Deci, ave ți întotdeauna în vedere structura de
ansamblu a lucr ării voastre: de unde pleca ți și unde veți să ajungeți.
6. Fiți atenți asupra propriilor vulnerabilit ăți ale răspunsului vostru: poate ați construit un
om de paie, poate a ți simplificat excesiv, poate ave ți niște presupozi ții care nu se sus țin, poate a ți
omis niște informa ții relevante din textul primar. De a ceea, e mai mult decât recomandat s ă rugați
un coleg (mai ales dac ă-și face referatul pe o problem ă apropiată de a voastr ă) să vă citească o
variantă preliminar ă a lucrării și să o discuta ți. Vă recomand chiar s ă apelați la „serviciu contra
serviciu”. Astfel, ave ți șansa să vă îmbunătățiți referatul înainte de a lua o not ă pe el. Dac ă
așteptați să vi-l critice evaluatorul (profesorul), pute ți să-l îmbunătățiți doar după ce primiți nota.
7. Nu e recomandat s ă vă apucați să scrieți din prima referatul , după ce v-ați făcut doar o
schiță sumară, și în nici un caz nu v ă apucați să scrieți direct la calculator, decât dac ă aveți deja o
lungă practică a referatelor și aveți și un „condei” extraordinar. Cel mai indicat e s ă realizați mai
întâi o schem ă sumară, (o pagin ă) apoi o schem ă foarte detaliat ă (cca. 3 pagini), iar abia apoi
treceți la redactarea propriu-zis ă.
8. Identificarea unei probleme pertinente și relevante e pasul cel mai important în
realizarea unui referat bun – cu certitudine e o condi ție necesar ă, chiar dac ă nu și suficient ă
pentru a ob ține o notă mare. Pute ți fi originali și da dovad ă de gândire critic ă mai ales la acest
nivel: al identific ării problemelor, asump țiilor, presupozi țiilor, punctelor vulnerabile ale
demersului argumentativ dintr-un text.
Structurarea și redactarea referatului:
A. Structurarea referatului:
I. Introducerea: trebuie s ă conțină problema, explicarea relevan ței problemei prin
raportarea ei la lucrarea din care este decupat ă și la miza lucr ării respective (dac ă e cazul), o
anticipare a r ăspunsului pe care o s ă-l susțineți, o prezentare succint ă a modului (sau a pa șilor) în
care urmeaz ă să ajungeți la acest r ăspuns, o men ționare a textului primar (cel din care decupa ți
problema) și a textelor secundare (bibliografia care v-a ajutat și în ce fel anume v-a ajutat), și mai
ales care e contribu ția proprie în acest referat sau în ce const ă originalitatea lucr ării întreprinse. Ce
nu trebuie s ă apară aici (de fapt nu trebuie s ă apară nicăieri): informa ții despre autorii trata ți (că e o
figură legendară a culturii române, c ă a fost al treilea copil al lui taic ă-su, că a făcut și a dres etc).
Acest fragment introductiv (poate consta în unul sau dou ă paragrafe) ar trebui s ă aibă cam
jumătate de pagin ă, iar scopul lui ar fi s ă stârneasc ă interesul cititorului pentru lectur ă și să
anticipeze dezvoltarea referatului, pentru ca lectorul s ă poată urmări mai ușor expunerea.

II. Justificarea: în principiu, aici relua ți mai detaliat partea întâi a introducerii, justificând
motivul pentru care considera ți că problema pe care a ți abordat-o este important ă (nu mă
intereseaz ă că v-a plăcut sau că o considera ți „interesant ă" sau „simpatic ă" sau mai știu eu cum).
Puteți evalua importan ța ei în raport cu: lucrarea din care a ți izolat problema (de ex. c ă este o
problemă crucială a lucrării X, care la rândul ei e o lucrare important ă pentru cultura român ă prin
aceea că …), sau în raport cu alte lucr ări ale autorului respectiv (e o tem ă recurentă sau izolat ă în
lucrările lui Y?), sau în raport cu o problem ă fundamental ă a culturii române (de ex. modernizarea,
sau presiunea istoriei, sau imaginea românilor despre ei în șiși), sau în raport cu opiniile unui
anumit autor despre alte aspecte ale culturii române (spre exemplu, dac ă vrem să arătăm în ce
măsură este filosofia lui Lucian Blaga un moment reprezentativ al Paradoxului Român, eseul lui
Sorin Alexandrescu, de și Alexandrescu nu face trimitere la Blaga). Nici acest fragment nu ar
trebui să aibă mai mult de jum ătate de pagin ă, iar scopul lui ar fi s ă mă convinge ți că ați
abordat o problem ă reală și nu o fals ă problemă, că efortul vostru a fost canalizat într-o direc ție
de cercetare care merit ă interes.
III. Prezentarea: nu e mare lucru de spus aici în compara ție cu ceea ce am spus deja când
am vorbit despre prezentarea de text (de și, citind câteva din prezent ările pentru dosar, am putut
constata c ă bună parte din acestea nici m ăcar rezumate de text nu erau, dar ămite explica ții). Și la
acest nivel al textului pute ți fi critici. Spre exemplu: la defini ții nu încerca ți doar să le identifica ți
și să le explica ți, ci încerca ți să vedeți dacă sunt solide (dac ă nu sunt prea largi sau prea înguste,
dacă nu sunt circulare, dac ă delimiteaz ă bine obiectul definit sau nu cumva sunt vagi etc.); la
argumente vede ți dacă sunt tari sau slabe, necesare sau suficiente, corecte sau incorecte (asta
înseamnă în primul rând s ă le identifica ți premisele, concluziile, presupozi țiile etc.); la exemple
vedeți dacă sunt relevante sau nu pentru ceea ce vor s ă ilustreze, dac ă nu cumva exemplele
mascheaz ă de fapt o induc ție nepermis ă etc. Revin: prezentarea nu este o sum ă de citate din text
sau o povestire / rezumare / remixare a textului, ci este rezultatul unei în țelegeri proprii. Acest
fragment poate s ă aibă circa dou ă-trei pagini, iar scopul lui este s ă ofere unui lector neavizat
informația necesar ă pentru a putea urm ări dezvoltarea argumentului prezentat de voi ca solu ție
la problema propus ă.
IV. Argumentarea: aceasta va fi partea propriu-zis de analiză și cea mai important ă
contribuție personal ă. Aici trebuie s ă se vadă capacitatea de gândire critic ă și de susținere a unui
punct de vedere. Aici critica ți autorii pe care-i invoca ți sau argumentele prezentate, inventaria ți
soluțiile posibile care se pot da problemei, analiza ți avantajele și dezavantajele fiec ăreia (adic ă
argumente pro și contra pentru fiecare), evalua ți temeiurile care se pot aduce, analiza ți
consecințele contest ării asump țiilor sau presupozi țiilor, respinge ți contraargumentele ce vi s-ar
putea aduce sau care au fost formulate de autori consulta ți în bibliografie etc. Cu alte cuvinte, aici

vă construiți pledoaria. Acest fragment trebuie s ă fie partea cea mai consistent ă a lucrării, cca.
4-5 pagini, iar scopul lui, foarte direct spus, este s ă-l facă pe lector s ă vă dea dreptate pe baza
argumentelor pe care le prezenta ți. Să nu vă fie frică de posibilitatea c ă o să susțineți altceva
decât ce crede evaluatorul referatului și că acest fapt o s ă aibă consecin țe asupra notei – opinia
personală a evaluatorului despre problema în chestiune chiar nu conteaz ă, tot ce intereseaz ă
este cât de bine e construit cazul; într-un referat nu exist ă răspunsuri corecte sau incorecte, ci
doar răspunsuri bine sus ținute, prost sus ținute sau deloc sus ținute. Atenție însă că există
posibilitatea de a gre și la alt nivel: exist ă interpret ări legitime și interpret ări nelegitime ale unui
punct de vedere, adic ă interpretări susținute sau nu de text. Acest gen de erori țin mai degrab ă de
partea de prezentare, dar consecin țele lor apar în partea de argumentare – o gre șeală la nivelul
interpretării duce foarte u șor la un răspuns prost sus ținut, chiar la perle.
V. Concluziile: O cerință generală vizând sec țiunea de concluzii, în normele de redactare
academic ă, este aceea ca în aceast ă secțiune să se aducă ceva nou fa ță de ceea ce s-a spus pân ă
atunci. Aici se sintetizeaz ă, într-o manier ă mai detaliat ă totuși decât în introducere, r ăspunsul la
problema de la care a ți plecat (uneori se practic ă chiar o recapitulare a întregului demers, mai ales
pentru lucr ările mai ample) și se exploateaz ă consecin țele răspunsului dat (în asta poate consta
caracterul de noutate al sec țiunii de concluzii) : aruncă el o nouă lumină asupra unei probleme ( și
care e aceast ă lumină)? deschide drumuri spre o nou ă direcție de cercetare a unui autor sau a unei
problematici generale? confirm ă sau infirm ă unele puncte de vedere exprimate pân ă acum cu
privire la un autor sau o problem ă? oferă o explica ție unor lucruri care pân ă atunci nu și-au găsit
explicația sau nici m ăcar nu au fost problematizate? Tot în acest fragment final al referatului
(dezirabil, îns ă, la începutul acestui fragment) î și poate găsi locul „autocritica” – adic ă reliefarea
neajunsurilor, limitelor, riscurilor analizei întreprinse pe parcursul referatului, eviden țierea unor
presupozi ții sau asump ții cu care autorul referatulu i a operat pe parcursul lucr ării. Acest fragment
final trebuie s ă aibă cam o pagin ă (2-3 paragrafe), iar scopul lui este s ă întipărească în
memoria lectorului solu ția pe care a dat-o autorul referatului la problemele abordate și să
exploateze consecin țele acestei solu ții (după cum spuneam, în ultim ă instanță î n a s t a c o n s t ă
ceea ce poate s ă aducă în plus concluzia fa ță de ceea ce s-a spus anterior).

Câteva observa ții despre aceast ă modalitate de structurare:
1. veți vedea în anul doi la cursul de retoric ă faptul că această structură reprezint ă de fapt un
model simplificat al schemei clasice de redactare a oric ărui discurs;
2. în consecin ță, puteți aplica cu încredere structura asta pentru referate la orice disciplin ă, nu
doar la ICRM. Spre exemplu, la Imagologie, la sec țiunea de argumentare veți avea de stabilit și
cuantificat indicatorii de imagine lor; la Tehnici de cercetare social ă o să susțineți ipoteza de

cercetare prin mijloace specifice domeniului etc.
3. este adev ărat că prezentarea și argumentarea pot fi constituite din secven țe intercalate; de ex.
prezint un punct de vedere, apoi îl evaluez, prezint alt punct de vedere, apoi îl evaluez … etc., iar
în final fac o sintez ă a punctelor de vedere pentru a scoate în eviden ță similarități și diferențe. De
aceea, se poate chiar ca ponderea cantitativ ă a celor dou ă secțiuni ale referatului s ă fie inversat ă,
sau ca cele dou ă secțiuni să fie unificate într-una singur ă;
4. insist să respectați această modalitate de structurare m ăcar în spiritul ei dac ă nu și în litera ei,
pentru că astfel referatul va avea unitate compozi țională.
5. introduce ți în referat titluri pentru fiecare sec țiune. Astfel, va fi mai u șor de urm ărit
structura referatului. Dar nu spune ți pur și simplu Introducere sau Concluzii . Încercați să găsiți
niște titluri care s ă fie și atractive, dar s ă și dea seama de con ținutul sec țiunii respective (De ex.
dacă dau titlul Introducere primei sec țiuni, nici nu ob țin un titlu atractiv, nici nu dau seama de
conținutul sec țiunii, pentru c ă titlul acesta face trimitere doar la rolul pe care îl are acea sec țiune
în economia referatului, dar nu spune nimic despre con ținutul propriu-zis al introducerii. Dar,
dacă dau titlul Solidaritatea Junimii este doar una aparent ă, atunci lectorul î și dă seama care este
punctul de plecare al referatului – și anume c ă disensiunile din cadrul Junimii, de și inaparente, s-
ar putea s ă fie semnificative într-o anumit ă perspectiv ă). Însă, faptul că aveți titluri pentru fiecare
secțiune nu înseamn ă că trebuie să aveți și cuprins: cuprinsul de obicei se pune fie pentru lucr ări
de minim 25 de pagini, fie pentru lucr ări de dimensiuni mai reduse (10 – 15 pagini), dar cu o
structură foarte complex ă.
6. atenție foarte mare la ceea ce am scris cu bold italic la sfârșitul fiecărui element al structurii
referatului. A scri e un referat înseamn ă a scrie cu un scop. Iar în acele fraze aveți precizate
scopurile fiec ărei secțiuni. Dac ă îndeplini ți aceste scopuri și, dacă prin referatul prezentat
actualizați și definiția propus ă chiar la începutul acestor pagini, atunci v ă veți atinge scopul cel
mare, care este s ă luați zece – acesta este echivalentul unui refera t bine realizat, care la rândul lui
înseamnă că ați știut să delimitați o problem ă și să o analiza ți temeinic, ceea ce în general se
urmărește prin acest tip de teme în via ța universitar ă, și ceea ce, ve ți admite, e o abilitate util ă în
numeroase contexte, nu obligatoriu școlare.
B. Redactarea referatului:
1. Este obligatoriu ca referatul s ă fie tehnoredactat. Referatul trebuie s ă aibă 8-10 pagini,
tehnoredactate cu fonturi Times New Roman, la l ½ rânduri, pe formatul A4, cu margini de 2 cm, exceptând stânga, unde sunt 2,5 cm (exact cum este redactat acest document). Pentru cei care nu
știu, caracteristicile fontului se stabilesc din bara de op țiuni – meniul Format, submeniul Font,
iar caracteristicile paginii se stabilesc din bara de op țiuni – meniul File, submeniul Page Setup.

Atenție, șapte pagini și jumătate nu înseamn ă încă opt pagini, la fel cum zece pagini și o jumătate
nu mai înseamn ă zece pagini. De asemenea, insist s ă folosiți diacritice ( ă â î ș ț ), care se pot
instala, de la Windows 98 încoace, destul de u șor din: Start / Settings / Control Panel / Keyboard
/ Input Locales. S-ar putea ca aceste restric ții foarte stricte s ă vi se par ă absurde, dar astea sunt
standardele de redactare academic ă, pe care le ve ți folosi pân ă la lucrarea de licen ță inclusiv, și
poate și după aceea, dac ă o să urmați masterate sau doctorate. E bine s ă vă obișnuiți de la început
cu o modalitate de redactare corect ă și cu respectarea rigorilor domeniului.
2. În plus fa ță de cele 8-10 pagini care vor constitui propriu-zis con ținutul referatului, trebuie s ă
mai aveți o pagin ă de titlu, pe care trece ți numele referatului, numele autorului și grupa, și o
pagină cu bibliografia. De aici decurge c ă titlul nu îl mai scrie ți încă o dată pe prima pagin ă a
referatului, ci începe ți referatul de la primul rând de sus. Adic ă exact cum este redactat acest
document3. Cât despre bibliografie, dincolo de norm ele de citare, sunt câteva lucruri de
subliniat: a) în referatul pentru ICRM trebuie s ă aveți minim patru titluri în bibliografie (cu tot
cu textul de baz ă de la care pleca ți); b) se trec în bibliografie doar lucr ările care au fost
menționate explicit pe parcursul referatului; c) când se citeaz ă un autor, se citeaz ă ceva ce este
specific lui. Spre exemplu, dac ă spun Titu Maiorescu consider ă că „forma f ără fond e
stricăcioasă” , citatul nu e foarte specific decât prin exprimare; nu doar Titu Maiorescu prive ște
lucrurile astfel; dar dac ă spun Titu Maiorescu este primul care sus ține că „forma f ără fond e
stricăcioasă” și aduce argumente puternice pentru aceast ă teză, atunci citarea este specific ă (cu
condiția ca autorul s ă expună pe parcursul referatului care sunt acele argumente). Aceast ă ultimă
cerință are în vedere, de fapt, evitarea unui tip de fraud ă intelectual ă: eu pot s ă construiesc o
bibliografie foarte stufoas ă citând câte o fraz ă foarte general ă din fiecare autor. Astfel, dau
impresia c ă referatul meu are o baz ă teoretică solidă, pe când el nu are a șa ceva, tocmai pentru c ă
citatelor le lipse ște specificitatea.
3. Redactați textul în paragrafe, dup ă principiul un paragraf / o idee. În principiu, structura
paragrafului este: 1. fraza care exprim ă ideea; 2. elaborarea / definirea termenilor (dac ă e cazul);
3. furnizarea de temeiuri / exemple / explica ții; 4. indicarea relevan ței temeiurilor / exemplelor /
explicațiilor pentru ideea paragrafului (eventual delimitarea fa ță de posibile inferen țe
nelegitimate ale audien ței, menționarea leg ăturilor cu ideile sus ținute anterior sau care vor fi
susținute ulterior);
4. Un referat este un text argumentativ, deci încerca ți să faceți transparent ă structura
argumentativ ă a acestuia prin marcator i sintactici ai premiselor și ai concluziilor (bunii no ștri
prieteni deci, așadar, prin urmare și marii lor du șmani din acest motiv, pentru c ă, cu toate c ă …)

3 Singura abatere a acestui document fa ță de restric țiile formale pentru cursul de ICRM este c ă depășește cu o pagin ă numărul de
pagini propus.

5. Cele două proprietăți cruciale ale unui text sunt coeren ța (unitatea semantic ă) și coeziunea
(unitatea sintactic ă); încerca ți ca cele dou ă proprietăți să se regăsească și în referatul vostru.
Coerența se obține prin: folosirea cuvintelor în accep țiunea corect ă, folosirea aceleia și accepțiuni
pentru termenii tehnici (spre exemplu, „minor” și „major” înseamn ă lucruri diferite la Blaga și
Cioran; când vorbi ți despre unul din ace ști autori, nu folosi ți termenii lui cu accep țiunea
celuilalt), evitarea abuzului de deictice (el, acesta, atunci, acolo etc.). Coeziunea se ob ține prin:
topica clar ă a frazei, structurarea clar ă a paragrafelor, folosirea unor elemente de leg ătură la nivel
transfrastic (de ex. pe de o parte … pe de alt ă parte, în primul rând, în al doilea rând, în al
treilea rând etc. ) rezumări ale secțiunii anterioare atunci când se trece la o nou ă secțiune (de ex.
Am văzut până acum care este problema asupra c ăreia atrage aten ția autorul X. Vom vedea în
cele ce urmeaz ă ce soluție propune el ). Coeren ța și coeziunea dau textului aspectul unui tot
organic, bine închegat.
6. Consider c ă este o idee proast ă ca un referat s ă se termine cu un citat dintr-un autor celebru
sau mai pu țin celebru. Logic vorbind, în încheierea referatului trebuie s ă fie concluzia voastr ă,
pentru că referatul este al vostru, iar în final sintetiza ți tocmai propriul demers, nu pe al altuia.
Deci un citat dintr-un autor nu- și are rostul în finalul referatului, oricât de apoteotic ar fi efectul
retoric.
7. Dacă tot vorbim de citate: nu argumenta ți cu citate, ci doar ilustra ți cu citate. A da un citat nu
vă scutește de la sarcina de a explica sau de a argumenta.
8. Calitățile fundamentale ale stilului sunt: concizia, claritatea, proprietatea (adic ă folosirea
corectă a termenilor) și adecvarea (adic ă adaptarea stilului la situa ția de comunicare); încerca ți ca
aceste caracteristici ale stilului s ă se regăsească și în referatul propriu: adecvare înseamn ă aici un
limbaj nu extrem de riguros științific, dar totu și la nivel academic. Asta nu înseamn ă că trebuie să
renunțați la a fi voi în șivă în scriitur ă și să vă ascundeți în spatele cli șeelor, pre țiozității,
obscurității, stilului doct sau bombastic. Pentru c ă, spune Aristotel, ceea ce poate fi spus poate fi
spus clar și inteligibil. Iar dac ă scriitura voastr ă are și o notă personală, este chiar grozav.
9. Atenție la tehnoredactare. Cum am pus eu virgulele și celelalte semne de punctua ție în acest
material tehnoredactat? Înainte sau dup ă pauzele dintre cuvinte? Le-am pus întotdeauna imediat
după cuvânt, iar abia dup ă semnul de punctua ție se bate pauza. De asemenea, v ă rog atenție –
într-adevăr, mare aten ție – la diferen ța dintre cratim ă și liniuța de desp ărțire. Diferen ța e vizibil ă
chiar un rând mai sus!

Cum putem fi originali într-un referat: iată ce spune o specialist ă britanică în probleme de
redactare academic ă despre cum po ți să fii original într-un research paper4 (așa se numesc în
engleză referatele de seme stru – sau le mai g ăsiți sub eticheta term paper):
1. Susținând în tez ă ceva ce nu s-a mai sus ținut până acum (asta înseamn ă, pentru ICRM, s ă
parcurgeți destul de mult ă bibliografie ca s ă fiți siguri că chiar nu s-a mai sus ținut până acum
ceea ce vre ți să susțineți);
2. Realizând o cercetare empiric ă ce nu a mai fost realizat ă până acum (nu este cazul s ă facem
cercetări empirice la ICRM);
3. Realizând o sintez ă între lucruri care pân ă la acel moment nu au fost puse la un loc (aici e o
sugestie realmente util ă: ar fi vizate aici orice paralele în tre autori despre care am fi tenta ți să
credem c ă nu au mare lucru în comun, cu precizarea c ă trebuie argumentat ă relevanța sau
potențialul demersului întreprins – cu ce este iluminant ă această sinteză?);
4. Dând o nou ă interpretare ideilor altuia (aceea și problem ă – asigura ți-vă că este cu adev ărat
nouă);
5. Realizând o cercetare în țara ta, care nu s-a mai realizat decât în alte țări (nu este cazul la
ICRM);
6. Punând la lucru o tehnic ă existentă într-un domeniu în care nu a mai fost folosit ă (spre
exemplu, încerca ți să identifica ți matricea stilistic ă româneasc ă în stilul polemic al lui Titu
Maiorescu, dar nu cred c ă se poate ajunge prea departe);
7. Parcurgând mai multe discipline de studiu, prin mai multe metodologii (cred totu și că e cam
mult pentru anul I, nu?);
8. Abordând probleme care nu au mai fost abordate în disciplina în care lucrezi (iar ăși, cam greu
de făcut așa ceva dup ă doar un semestru de studiere a culturii române moderne);
9. Supunând test ării o cunoa ștere existent ă într-o manier ă care nu s-a mai practicat pân ă acum
(ar fi o idee aici, în sensul c ă puteți încerca s ă sprijiniți ideile unui autor aducând alte argumente
decât cele pe care le invoc ă el);
10. Furnizând comunit ății științifice o informa ție nouă (ar fi de mirare s ă descoperim noi vreun
text inedit de-al lui Blaga sau, mai mult, Eminescu);
11. Expunând foarte bine ideile altcuiva (adev ărul e că o prezentare de text foarte bun ă face
aproape cât un referat – originalitatea ar consta aici în selectarea și restructurarea informa ției;
gândiți-vă, spre exemplu, c ă nu e cel mai u șor lucru din lume s ă sintetizezi filosofia lui Hegel în
cinci pagini);
12. Continuând o cercetare original ă într-o nou ă direcție (cred că și asta e cam mult pentru anul I);

4. Murray, Rowena: How to write a thesis , Berkshire & New York, Open University Press, 2002, p. 52.

Și atunci, în ce poate consta contribu ția personal ă a unui student de anul I, dac ă majoritatea
sugestiilor autoarei britanice au fost luate în derizoriu?5 După cum am spus și mai sus, principala
contribuție personal ă va consta în delimitarea problemei; în rest, m ă intereseaz ă mai mult gândirea
critică și potențialul de originalitate al acesteia. Am mai f ăcut câteva sugestii despre cum po ți fi
original într-un referat în materialul despre frauda intelectual ă, vă rog să le revede ți. În continuare,
iată câteva posibile teme de referat:
1. Prin ce se aseam ănă și prin ce se diferen țiază perspectivele lui Maiorescu și Eminescu asupra
istoriei românilor? Func ționează apelul la istorie, la cei doi autori, într-un mod ideologic?
2. De ce vârstele culturii, în concep ția lui Blaga, trebuie s ă fie exact dou ă (copilărie și maturitate),
de ce nu pot s ă fie trei sau patru? Oare nu cumva în spatele acestei categoriz ări se ascunde o
judecată de valoare, de și la nivel manifest Blaga contest ă așa ceva?
… și sunt convins c ă puteți găsi multe alte întreb ări mai interesante. Știți prea bine c ă se
spune că jumătate din r ăspuns se g ăsește în întrebare. Asta înseamn ă că dacă plecați de la o
întrebare interesant ă, sunt destul de mari șansele ca r ăspunsul s ă fie la fel de interesant, și astfel
întregul referat s ă fie original. În plus, v ă sugerez ca atunci când alege ți tema referatului și
formulați problema, s ă dați credit în primul rând afinit ăților (autori sau idei care v-au pl ăcut). În
schimb, când construi ți argumentarea, acelora și afinități să le dați cât mai pu țin credit, și să fiți cât
mai critici cu putin ță cu autorii respectivi sau cu ideile respective.

Înainte de concluzii, s ă revenim pu țin la chestiunea men ționată la început: la ce fel de
probleme se poate r ăspunde satisf ăcător în cele opt–zece pagini ale unui referat de semestru? Mai
ales că am văzut cât este de important ă în economia referatului problema de la care se pleac ă. Pe
de o parte, e clar c ă dacă problema este prea larg ă, răspunsul nu poate fi decâ t superficial, ceea ce
nu e bine. Pe de alt ă parte, e la fel de clar c ă există probleme care nu merit ă o dezvoltare pe opt–
zece pagini, decât cel mult ca un exerci țiu analitic. Exist ă și aparente probleme (sau false
probleme), exist ă și probleme nesemnificative. Tocmai de aceea unul din scopurile introducerii
este de a evalua relevan ța și pertinen ța problemei de la care se pleac ă. Spre exemplu, se tot discut ă
astăzi dacă Eminescu este sau nu este xenofob și antisemit în publicistica sa. Dincolo de r ăspunsul
afirmativ sau negativ la aceast ă întrebare, ar trebui chestionat nivelul presupozi țiilor: cu ce este
relevantă această discuție? Este r ăspunsul la aceast ă întrebare relevant pentru nivelul teoretic al
perspectivei propuse de Eminescu ? Sau poate este relevant pentru nivelul ideologic (ce ac țiune
politică se poate legitima prin apel la ideile lui Eminescu)? Sau este vorba de o relevan ță derivată
din discu țiile contemporane asupra topicii sensibile a holocaustului? Dac ă numai r ăspunsul la

5 Ca o observa ție colateral ă, adevărul este că autoarea men ționată mai sus este interesat ă în lucrarea respectiv ă mai ales de lucr ări
de masterat sau de doctorat, de și ea pretinde c ă cele douãsprezece sugestii despre cum poți fi original într-o lucrare se aplică la orice
nivel.

ultima întrebare este afirmativ, atunci aceste discu ții chiar sunt relevante pentru cazul Eminescu,
sau comitem ceea ce Tzvetan Todorov nume ște un „abuz al memoriei” ?6 S-ar părea că, în acest
caz, discutarea relevan ței problemei e mai interesant ă decât răspunsul în sine la problem ă. Dar e
chestionabil dac ă un răspuns argumentat la aceast ă întrebare, și întemeiat pe o bibliografie, ar
încăpea în limitele inerente unui referat de semestru.
Așa că mare aten ție la acest aspect – eventual întreba ți-mă dacă aveți dubii. Spre exemplu:
Problema formelor f ără fond în cultura român ă e o temă de doctorat, Relevanța deosebirilor de
nuanță între junimi ști cu privire la teoria formelor f ără fond ar fi o bun ă temă de licență, dar
Asemănări și deosebiri între Maiorescu și Eminescu în privin ța raportării la istorie în cadrul
Teoriei formelor f ără fond este o tem ă suficient de limitat ă pentru a- și găsi un răspuns satisf ăcător
într-un referat de semestru.
În loc de concluzii: despre referat, pl ecând de la etimologia termenului
Etimologic, termenul referat nu are nimic în comun cu a se referi, a face trimitere la , ci
înseamnă a parcurge un traseu care a mai fost parcurs de cineva. Altfel spus, înseamn ă a lua
urma cuiva, a reconstrui drumul parcurs de cineva. Diferența dintre accep țiunea propus ă în
definiția de la începutul acestui material și accepțiunea etimologic ă pare a fi ca de la cer la p ământ.
Totuși, cred c ă această metaforă a cunoa șterii ca un drum reparcurs este iluminant ă: prin
reparcurgerea unui itinerar realizat ini țial de altcineva devii con știent de dificult ățile traseului și
de provoc ările pe care le-a înfruntat cel care a parcurs ini țial drumul. Po ți să îți pui întrebarea de ce
la un moment dat autorul a preferat sa o ia la stânga mai degrab ă decât la dreapta. A fost o alegere
cumpănită, una arbitrar ă, sau nici m ăcar nu și-a dat seama c ă putea să procedeze și altfel? În plus,
o astfel de reparcurgere este un bun antrenament pentru drumurile ce urmeaz ă să le parcurge ți pe
cont propriu. Adic ă e un fel de ucenicie, de înv ățare tacită de la un „bun meseria ș”. Și în acest
moment cred c ă legătura dintre cele dou ă definiții începe s ă se contureze: refacerea unui parcurs e
o sarcină care presupune temeinicie și consecven ță în a urm ări scopul. În cazul unui referat
studențesc este vorba de temeinicie și consecven ță în gândirea critic ă.
În momentul în care a ți terminat de redactat referatul, mai citi ți o dată aceste pagini și bifați
în dreptul fiec ărei sugestii dac ă se regăsește sau nu în propria lucrare. Aceast ă reluare reprezint ă
atât un exerci țiu de a sesiza minusurile lucr ării proprii cât și o modalitate facil ă de a o perfec ționa.
Spor la treab ă, și pentru orice fel de întreb ări, contacta ți-mă.

6 Todorov, Tzvetan: Abuzurile memoriei , Timișoara, Editura Amarcord, 1999. În aceast ă lucrare Todorov analizeaz ă modul în care
sunt supralicitate ni ște teme traumatizan te ale secolului XX și consecin țele nefaste pe care aceast ă supralicitare le-ar avea pentru
memoria colectiv ă. (rostul acestei explica ții din notă este pe de o parte s ă vă incite să citiți această mică, dar foarte important ă carte
a secolului XX, pe de alt ă parte să mă salveze de suspiciunea de citat nespecific!) Personal, consider c ă ideile lui To dorov pot fi
extrapolate și pentru cazul Eminescu.

Bibliografie7

1. Adorno, Theodor: Minima Moralia , București, Editura Univers Enciclopedic, 1997;
2. Chelcea, Septimiu: Cum să redactăm, București, Editura Comunicare.ro, 2003;
3. Murray, Rowena : How to write a thesis , Berkshire & New York, Open University Press, 2002;
4. Todorov, Tzvetan: Abuzurile memoriei , Timișoara, Editura Amarcord, 1999.

7 Observație: adevărul este că această bibliografie este dat ă mai mult ca pretext sau ca ilustrare. Oricât am încercat s ă
o aduc din condei, singurele referin țe legitime din bibliografie sunt cele la titlurile 2 și 3. Restul sunt doar pretexte
pentru a da o form ă cât mai apropiat ă de ceea ce trebuie s ă faceți. Dar e discutabil dac ă trimiterile la Adorno și
Todorov trec de propriile mele exigen țe față de citate – am spus, aceste trimiteri trebuie privite aici ca având un rol pur
formal (de și conceptul de abuz al memoriei ține în continuare, cred, pentru multe din discu țiile actuale asupra lui
Eminescu – doar c ă nu-și are rostul în acest material o discutare a acestei chestiuni).