Ce este deasupra este Si dedesubt Si [611880]

Aleodor

“Ce este deasupra este Si dedesubt Si
ceea ce este Si dedesubt este Si
deasupra, pentru a sãvâr Si miracolul
unui singur lucru”.
Hermes Mercurius Trismegistus
“Cunoaste -te pe tine însuti si vei cunoaste întreg universal cu toate fortele
sale ascunse”. Aceastã formulare este înscrisã
pe frontonul templului din Delphi, rezistând timpului. Începutul de drum în cunoastere
este necesar pentru a fi cel înscris pe fronton.
Dar care este cunoasterea de sine care trebuie constientizatã?!
De unde trebuie sã înceapã cunoasterea de sine?!
Acest deziderat constituie tema prezentei lucrãri în care ne vom ajuta reciproc
sã ne cunoastem, sã descoperim ceea ce suntem si care sunt limitele noastre reale.
Este necesar ca fiecar e sã experimenteze cu sine îns usi si sã continue
cunoasterea pentru a -si depasi propria inert ie mentalã.
Pentru a cunoas te na tura înconjurãtoare, în mod obis nuit,
omul a fost educat sã -si foloseascã capacitatea de a gândi, de a
cunoaste, de a opera cu notiuni diferite, dezvoltându -si astfel mintea, gândirea si
ratiunea.
Am fost obisnuit i sã concepem Omul si Natura înconjurãtoare ca fiind entitãt i
diferite una de alta. Omul exercitându -si cunoas terea asupra obiectului cunoas terii, –
în acest caz Natura înconjura toare – a separat rat ional cele douã notiuni împreunã cu
întregul lor cont inut.
Astfel, el a ignorat mijloacele nelimitate pe care le avea la dispozitie pentru a se
cunoaste si pentru a actiona în cunostint ã de cauzã asupra obiectului cunoas terii.
Ignorând îndemnul întelepciunii he rmetice, “Cunoaste -te pe tine însuti s i vei
cunoas te întregul universul”, el a ignorat cheia care deschide cunoas terea Naturii
înconjurãtoare. Acest îndemn hermetic ne
cheamã sã considerãm Omul integrat în Natura înconjurãtoare pe de o parte, iar pe de
altã parte, Natura integratã în Om. Astfel, manifes tarea ambelor aspecte are acelas i
punct comun, ele
unindu -se în “interior”.
Din acest punct, orice proces interior, profund, intentiile s i motivele interioare vor
determina s i controla exteriorul. Atunci când omul îsi manifestã interesul fat ã de
procesul de curgere ale vietii el devine cons tient de legãturile sale cu ambientul,
devenind constient de esenta acestor legãturi. El constientizeazã cã îs i aflã originea în
trecutul omenirii, trecut înmagazinat în sin e, cons tientizeazã cã toatã istoria omului se
aflã în legãturã cu noi însine.
Fiecare dintre noi suntem rãspunzãtori pentru ceea ce am devenit, de ceea ce
suntem acum.

Cunostintele legate de natura înconjurãtoare ca si cele care privesc propriul corp
sunt primite prin intermediul simturilor.
Prin intermediul simturilor sale, omul observã prezenta unei fiinte fizice sau o
actiune a acesteia manifestatã în planul fizic, mai mult pe baza unui act reflex la o
excitatie a simturilor decât cu ajutorul judecãtii.
Lumina, sunetul, cãldura, presiunea, excitã organele de simt si în functie de
excitatiile primite din natura înconjurãtoare, în corp mai mult organe de simt “privesc” si
analizeazã însusirile emitãtorilor din lumea exterioarã.
Organele de simt ca organe periferice ale perceptiei senzoriale sunt create si
diferentiate prin intermediul mediului înconjurãtor variat – natura – care es te vesnic
schimbãtoare.
Dezvoltarea si perfectionarea organelor de simt are loc excitându -le în contact cu
natura.
Mãrirea gradului de simtire poate fi efectuatã prin exercitii orientate asupra organelor
de simt deoarece atunci când asupra organelor de sim t este orientatã atentia se percep
mai multe
senzatii care se stocheazã în creier sub formã de engrame clare si distincte.
Exercitiile orientate asupra organelor de simt constau în îndreptarea atentiei
în mod succesiv asupra fiecãrui organ de simt atunci c ând el cerceteazã natura
înconjurãtoare sau propria
naturã a corpului, acordându -se timpul necesar pentru a receptiona senzatiile si
impresiile.
Excitat iile primite de organele de simt se transmit prin nervii senzitivi la creier
sub formã de impulsuri ce s unt însot ite de o dispozit ie afectivã a creierului care
discerne dacã ne plac sau
nu ne plac. Dispozit iile acestea afective ale creierului se numesc emot ii si ele co loreazã
senzatiile, le dã viat ã, fãcându -l pe om sã participe activ la ceea ce îl înconjoar ã.
Emotia contine energii pe care creierul le transformã în sentimente si pasiuni;
emotiile plãcute determinã cresterea energiei vitale a creierului si implicit a întregului
organism.
Emotia constã într -o descãrcare de energie a centrului cerebral care a p rimit
senzatia, în perceptia acestei descãrcãri de cãtre centrul constiintei cât si din fenomene
periferice.
Efectele cerebrale ale emotiilor se manifestã printr -o
activitate mai mare a centrilor cerebrali în cazul emotiilor placate sau printr -o inhiba re, o
oprire a activitãtilor, în cazul emotiilor paralizante, inhibitoare.
Atunci când energia dintr -un centru cerebral (auditiv, visual etc) se revarsã
asupra celorlalte si le intensificã activitatea,creierul este cu un surplus energetic iar
emotia es te însotitã de plãcere.
Când descãrcarea de energie a emotiei blocheazã activitatea celorlalte centre,
atunci se manifestã o scãdere de energie cerebralã însotitã de neplãcere, de suferintã,
de disconfort.
Rezumând, putem spune cã emotia prezintã douã aspecte: un aspect senzitiv si
cu reprezentarea ei constientã si un al doilea aspect motor, de miscare manifestat prin
actul de descãrcare nervoasã fie numai la nivelul scoartei cerebrale, fie si în organele
periferice (inimã, vase, plãmâni, intestine, vezicã urinarã, mu Schi etc.).

Totalitatea cunostintelor acumulate de fiinta umanã în timpul vietii sunt în
legãturã cu unul sau altul din cele cinci simturi obisnuite: vãzul, auzul, pipãitul, gustul si
mirosul.
Fiecare informatie care face parte din cunoasterea acumulatã a fost intermediatã
într-un anume moment de cãtre unul dintre organele de simt corespunzãtoare celor
cinci simturi. Cu alte cuvinte, corectitudinea informatiilor dobândite prin intermediul
simturilor determinã corectitudinea perceptiei
noastre la nivelul corpului fizic.
Dar cât este de corectã si completã perceptia noastrã la acest nivel?!
Concluzia care rezultã si cu care specialistii în domeniu sunt de acord este cã
simturile noastre sunt limitate si finite si cã ele sunt capabile de a ne duce în eroare.
Aceastã limitare este un rezultat al prelucrãrii incomplete sau contradictorii a
simturilor la nivelul creierului. El deformeazã sau anihileazã informatiile respective doar
pentru cã acestea nu corespund unor anumite criterii.
Practic, cunoasterea lumii înconjurãtoare la nivelul fizic este determinatã de
prelucrarea informa tiilor senzoriale care se desfãs oarã în creier. Parte a acestui proces
de prelucrare este rezultatul experient ei iar informat iile rezultate nu vor fi complet noi.
Alte pãrt i ale procesulu i de prelucrare sunt evolutive s i au fost dezvoltate în
scopul supraviet uirii sau în alte scopuri pe care nu le cons tientizãm. Din acest p unct de
vedere este reclamat antrenamentul exercitãrii simt urilor si acumularea proprie de
experient ã.
Trebuie sã amintim cã cele cinci organe de simt corespunzãtoare principalelor
cinci simturi ale corpului fizic sunt reprezentate de: ochi, urechi, nas, l imbã si
tegumente.
Prin intermediul elementelor senzoriale de receptie a
simtirii, organele de simt transmit informatiile neocortexului,
care este responsabil de nivelul constientului. La acest nivel
are loc centralizarea si coordonarea simtirii primit e sub formã
de impulsuri nervoase purtãtoare de informa tii.
Organele de simt, dupã cum am mai arãtat, transformã diferite forme de energie,
cum ar fi energia caloricã, luminoasã, fizicã, de contact, sonorã, etc. în energie
nervoasã. Aceastã energie se asea mãnã energiei electrice care de altfel constituie
suportul energetic al transferului de informatie la nivelul creierului si al întregului corp
fizic.
Acest proces de transfer este biunivoc, organele de simt
îndeplinind rolul de receptori dar si de emitãtori ale informatiilor rãspuns de la creier sau
din mediu.

Numãrul senzatiilor este enorm pentru cã simturile aduc în permanentã în creier
noi senzatii. Aceste senzatii dureazã una sau douã secunde. Ele lasã în creier ur me a
cãror duratã de persistentã este în functie de intensitatea, de calitatea sau de natura
senzatiilor, de gradul de atentie cu care sunt primite si de starea de receptivitate a
creierului.
Senzatiile contin elemente de la care pornesc în acelasi ti mp informatii care
influenteazã concomitent starea evolutivã fizicã, psihicã si spiritualã.
Primele senzatii, cele pe care le primeste corpul în primele zile de la nastere,

sunt senzatii pure, iar cele care sunt simtite mai târziu desteaptã în creier senzatiile
anterioare si formeazã împreunã o nouã stare de constiintã numitã perceptie.
Perceptia reprezintã un proces psihic prin care obiectele si fenomenele din
lumea obiectivã care actioneazã simultan nemijlocit asupra organelor de simt sunt
reflectate în totalitatea însusirilor lor, ca un tot unitar; rezultatul acestei reflectãri este o
integrare a senzat iilor respective, care poartã denumirea de percept ie.
Actiunea de a percepe înseamnã a sesiza cu ajutorul simturilor si al gândirii prin
reflectare nemijlocitã.
Dacã senzatia constientã este primul element al constiintei, perceptia con stituie o
stare de constiintã superioarã întrucât ea întruneste cel putin douã senzatii: una
actualã si o alta ca urmã a alteia mai vechi si care se aflã în creier în stare potential sau
de repaus relativ.
Senzatia actualã nu rãmâne inertã, ea provoac ã o excitatie a scoartei cerebrale
care stimuleazã imaginile trecute, asemãnãtoare, de aceeasi vibratie, cu senzatia
actualã.
Perceptia este prima operatie de sintezã rezultatã prin contopirea unei senzatii
actuale cu o imagine cerebralã din trecut, ea apãrând astfel ca o combinatie a
prezentului cu trecutul.
Senzatiil e si perceptiile au ceva comun s i anume, ele ne prezintã corpurile de
fatã, reale, în functie de sistemul
centralizator propriu s i anume, creierul.
Senzatia furnizeazã informatii p rivind calitãtile sensibile ale corpurilo r iar
perceptiile determinã cons tiinta în legãturã cu
existenta corpurilor care au acele calitãti sensibile.
Procesul psihic de perceptie rezultã din asociatia unor
senzatii cu amprentele de acelasi fel al senza tiilor anterioare care se aflã depozitate în
centrele de memorie primarã. Aceastã stare de constiintã se datoreazã unei asociatii
prin asemãnare.

Pentru a fi în telese, senza tiile actuale cautã sã se asocieze cu cele similare,
anterioare. Atunci când aceastã asociere este justã se dobândesc percep tii adevãrate.
Dar se întâmplã ca asocierea sã nu fie justã si atunci devin iluzii. A sa zisele gre seli ale
simturilor sunt gre seli de interpretare ale datelor furnizate de sim turi.
Percep tiile nu sunt numai acte de sintezã ale unor senza tii actuale cu altele
anterioare ci sunt chiar si acte ra tionale. De exemplu, examinez un bulb de ceapã. Îi
observ foile de la exterior care sunt uscate, de culoare brun -roscate, îi observ tulpina
cenu sie, mugurele verde si frunzele albe, se excitã sim tul visual formându -se senza tii
vizuale. Frunzele verzi le mãnânc sim tind dulcea ta si iuteala acestora, am senza tii
gustative, îi simt mirosul obtinând senza tii olfactive.
Putem concluziona cã în fiecare percep tie este o stare de constiintã intermediarã Dupã câteva zile întâlnesc o persoanã cu care dialoghez si a
cãrui gurã emanã un miros de ceapã. Impresia olfactivã din acel
moment îmi antreneazã celelalte senzatii legate de ceapã astfel
cã imaginea totalã a cepei porneste de la senzatia olfactivã actualã
care este asemãnãtoare cu cea anterioarã.
Dacã totalul senzatiilor furnizate de ceapã le notez cu A, notez

care realizeazã unirea între imaginile trecute asemãnãtoare si impresia senzorialã
actualã. Procesul percep tiei devine astfel o stare de tranzi tie de la cunoscut la
necunoscut prin intermediul unei asemãnãr i de senza tii (vibra tii
comune).
În procesul percep tiei are loc un adevãrat ra tionament, care,
dacã nu este exprimat logic, este încheiat în mod incon stient.
Rationamentul perceptiv (bazat pe percep tii) este actul cel
mai simplu, incon stient, care se aflã la baza celorlalte func tii
psihice ale omului. El reprezintã un sim t suplimentar, favorabil
omului în adaptarea sa la mediu, în lupta pentru existen tã, în
alegerea hranei, etc.
care le -am int uit altã datã, având putin ta de a le clasifica.
Apercep tia reune ste sub o denumire colectivã toate
opera tiile de asociere, de asimilare sau de elaborare a unor date
prezente, noi, folosindu -se de date anterioare.
Stãrile de con stiintã aperceptive reprez intã un factor activ
fatã de stãrile determinate de senza tia perceputã care
reprezintã un factor pasiv, poten tial, deoarece senza tia se
modificã în func tie de ideile con tinute în con stiintã.
La rândul sãu, senza tia nouã modificã starea aperceptivã astfel
cã se realizeazã evolu tia mentalului modificându -se starea de
constiintã datoritã acumulãrilor de cuno stinte.
Tendin ta apercep tiei este de a a seza fiecare experien tã sau
informa tie nouã într -o rubricã veche, un sertar vechi. Pe mãsurã
ce timpul t rece se fixeazã rubricile în care a sezãm cuno stintele
pe care le dobândim, devenim din ce în ce mai comozi, ne
complacem
într-o stare de
inertie mentalã, ne limitãm la
obiceiuri, rutine, fiind din ce în ce mai pu tin capabili sã creãm
noi rubrici si sã asimilãm noi cuno stinte.
Dacã procesul de asimilare a noi cuno stinte este stopat atunci
noul nu mai are decât rolul de a ne provoca mirarea sau de a -l
contrazice. Nu vom sim ti nici curiozitate si nici plãcere pentru
lucrurile depãrtate de noi deoarece n u dispunem de “rubrici” în
care sã le a sezãm sau de idei fa tã de care sã le apropiem.
Prin asimilarea de cuno stinte se vor stabili legãturi între
cuno stintele noi si cele vechi reducând astfel necunoscutul la
cunoscut.
Apercep tia stimuleazã sim turile, le conferã acestora o mai
mare putere de discernãmânt cãci ele simt, discern, datoritã
continutului aperceptiv al creierului.
Dupã cum am stabilit anterior, senza tiile determinã prima
stare de con stiintã iar percep tiile pe cea de -a doua stare de
constiintã aflatã într -un strat mai profund al creierului.
Aceastã a doua stare de con stiintã este denumitã Prin intermediul percep tiilor noi recunoa stem corpurile pe

subcon stient si este responsabilã de fiin ta sufleteascã a omului
care este diferitã de corporabilitatea sa.

corpul vital corespondent
subcon stientului si cuprinde acea parte a sistemului fiin tã umanã
prin care aceasta leagã obiectele naturii înconjurãtoare de existen ta
sa, acea parte prin care simte fa tã de acestea diferite sentimente,
ca de exemplu: bucurie, durere, plãcere, neplãcer e, simpatie,
antipatie, etc.

Diversele semnale din exterior – semnale luminoase, sonore,
calorice etc. – pot influen ta toate nivelele inferioare vibra tiei
care le caracterizeazã iar conform legii de circula tie a energiilor
influen teazã si nivelul superior imediat urmãtor. În mod continuu,
constientul prime ste informa tii de la nivelul vital, informa tii care
îi determinã starea de sãnãtate si de bunã func tionare.
Analizând modul de transmitere a informa tiilor la nivelul
creierului se observã dub lul rol pe care îl are informa tia la nivelul
subcon stientului, func tie localizatã în diferite structuri cerebrale,
corticale si subcorticale, inclusiv în sistemul limbic. Dublul rol
îndeplinit de acest nivel se manifestã prin rolul de depozitar de
informa tii dar si de emi tãtor de informa tii de la nivelul superior,
cel spiritual, cãtre nivelul fizic. Acest rol dublu determinã
denumirea acestei structuri care dã formã fiin tei: corp dublu
vital.
Astfel, prin intermediul corpului dublu vital, informa tiile
continute la nivelele superioare ajung la nivelul fizic si se
manifestã la acest nivel desãvâr sind procesul de cunoa stere al
lumii materiale. Informa tiile astfel ob tinute sunt procesate de
cãtre creier care între tine circula tia fluxului informa tional de la
nivelul planului fizic cãtre corpul vital si apoi cãtre corpul spiri –
tual si invers, desfã surându -se la fiecare nivel un amplu proces
de codificare si decodificare a informa tiilor manipulate.

În fiecare moment, la nivelul creierului eteric care repre zintã
radia tia nivelului profund al creierului reprezentat mai ales de
sistemul limbic si unde î si aflã par tial sediul subcon stientul, are
loc o arhivare si selectare a informa tiilor care provin din interiorul
corpului fizic si din exteriorul acestuia.
Atunci când corpul vital este unit cu corpul fizic face ca acesta
din urmã sã perceapã senza tia. Din acest punct de vedere, corpul
vital este un corp al senza tiilor.
Corpul vital reprezintã matricea energeticã, a dezvoltãrii
si func tionãrii corpului fizic .
Materia vitalã, componentã a corpului vital reprezintã for ta
de legãturã a celulelor în procesul de formare a tesuturilor
organelor, a sistemelor s.a.m.d.
Corpul vital observat prin clarvedere apare alãturi cât si în
interiorul corpului fizic cu care coexistã si care se dezvoltã de
aceia si formã cu el.
Se observã cã materia vitalã este dispusã în cantitã ti mai
mari si este mai densã în jurul nervilor si a centrilor nervo si
favorizând transmiterea fluxului nervos de la periferia corpului
la creier cât si pe cale inversã*.
Materia vitalã este vãzutã sub formã de bule, de particule de
materie vitalã, cunoscute sub denumirea si de “prana”, aceste
particule sunt într -o permanentã mi scare reprezentând energia
cineticã a corpului vital. Distribu tia în corp a materiei vitale
este, a sa cum am arãtat, în func tie de importan ta pãr tilor
componente ale corpului nostru.
În unele pãr ti, materia vitalã este mai finã si este organizatã
sub forma un or centri de vibra tii care au o activitate mai mare
fatã de restul corpului. Circula tia în corpul fizic si la suprafa ta
lui a materiei vitale are loc prin intermediul unei re tele energetice
care este formatã din 72.000 pânã la 365.000 de canale
energetice.
Reteaua energeticã face ca materia vitalã sã ajungã la toate
organele corpului inclusiv la creier. Procesul fiziologic prin care
materia vitalã este absorbitã de corpul fizic este procesul de
respira tie.
Procesul de respira tie reprezintã pârghia de leg ãturã între
constient si subcon stient, deci între fizic si vital.
Observând corpul vital se vãd centre de vibra tie cu o activitate
diferitã de restul corpului; ace sti centri sun cunoscu ti sub
denumirea de centri energetici sau chakre. For ta vitalã, absorbi tã
în procesul respira tiei este condusã prin intermediul re telei
energetice pe un traseu anume iar prin intermediul centrilor
energetici care intrã în componen ta acestui traseu, este repartizatã
întregului corp. Modul în care for ta vitalã parcurge acest traseu
caracterizeazã circula tia energiei vitale în re teaua energeticã

proprie si une ste planul de vibra tie care manifestã vitalul cu
planul de vibra tie inferioarã (fizicul) si superior (spiritul),
determinându -le.

Rolul de transmi tãtori de materie vitalã de la un nivel
vibratoriu la altul distribuind materie vitalã în corp, este îndeplinit
de cãtre acei centri energetici numi ti chakras.
Între centrii energetici principali si organele fizice existã o
strânsã legãturã. Simptomele fizi ce se vor reflecta în blocajele
energetice si/sau disfunc tii la nivelul centrilor energetici. De
altfel, procesul este reciproc.
Lumea înconjurãtoare este perceputã prin intermediul a ceea
ce numim minte si care determinã modul particular al fiecãruia
de experimentare a realitã tii. Astfel spus, instrumentul
cunoa sterii este mintea si tot ceea ce nu este “minte” în fiin ta
umanã poate fi cunoscut prin intermediul acesteia. Dar mintea
nu este con stiinta ci este un instrument al con stiintei fiind
determinat ã de stãrile de con stiintã.
Un factor principal al con stiintei îl constituie gândirea care
caracterizeazã fiin ta umanã pânã la cele mai înalte nivele.
Gândirea poate fi definitã ca un proces cognitiv deosebit de
important în reflectarea realului care, prin intermediul
abstractizãrii si generalizãrii coordonate în ac tiuni mentale,
extrage si prelucreazã informa tii despre rela tiile determi –
native în forma conceptelor, judecã tilor, ra tionamentelor.
Gândurile sunt cele care ne formeazã via ta. Transformarea
gândirii într -un instrument puternic de cunoa stere are loc prin
simplificarea acesteia.
O gândire simplã dar de o for tã deosebitã poate sã existe doar
atunci când mintea este purã, calmã, ca re nu manifestã stres si
diverse dorin te. For ta gândului, modul în care acesta influen teazã
propriul corp sau cum poate fi direc tionat sunt subiecte detailate
în lucrarea noastrã “Influen ta distalã”.
Fiinta umanã reprezintã un ansamblu de func tii si procese
psihice senzoriale, cognitive si reglatorii aflate în interac tiune
permanentã si dispuse ierarhic, astfel cã întregul ansamblu
activeazã cu toate componentele lui în mod simultan.
Expresia activitã tii acestui ansamblu este reprezentatã de
constiintã deoarece toate func tiile si procesele psihice aflate în
interac tiune în cadrul ansamblului, participã la con stiintã.

Etimologic, cuvântul con stiintã reprezintã un raport informa tional care
este mijlocit prin cuno stinte prealabile, de care subiectul deja dispune.
Astfel spus, acest raport informa tional permite ca subiectul sã poatã reduce
fenomenul la esen tã, forma la con tinut, particularul la general lucru care se

realizeazã doar prin în telegere.
Constiinta este “o sintezã creatoare, o integrare de fenomene psihice
care prin ele însele nu sunt con stiente, iar unele nici nu devin con stiente dar
contribuie la con stiintã, sunt un suport al acesteia”. (W.Wundt)*.
Expresia activitã tii întregului ansamblu este datã de
percep tii; nu toate percep tiile devin fapte de con stiintã dar ele
alcãtuiesc un câmp senzorial înlãuntrul cãruia uneori se produc
integrãri con stiente în urma proceselor de observa tie si
experimentare. Starea de con stiintã datã de percep tii
reprezintã o stare superioarã de con stiintã; starea anterioarã
acesteia este aceea de con stiintã datã de senza tii.
Sub raport energetic, con stiinta este sus tinutã de motive, eforturi, pasiuni,
emotii.
Câmpul de con stiintã este format din suprapunerea câmpului
perceptiv cu un câmp semantic** ceea ce are ca rezultat o
cunoa stere globalã si o cunoa stere selectivã ce reprezintã anumite
focalizãri. Cuno stinta se produce în prezent, implicã prezen ta
subiectului care se confruntã cu un real, con stient fiind de pro –
pria existen tã.

Constiinta se realizeazã prin con stientizare si produce
salturi sau efecte specifice proprii stãrilor de con stiintã.
Starea de con stiintã reprezintã un act de în telegere, de
conceptualizare. Este starea în care ne dãm seama brusc de ceva,
este o stare de claritate datã de corela tia ce apare între fenomen
si semnifica tie, imaginea se coreleazã cu no tiunea. Starea de
constiintã este rezultatul încheierii unui proces de cunoa stere.
Un proces de cunoa stere reprezintã procesul de reflectare
în con stiintã a realitã tii existente independent de subiectul
cunoscãtor.
Procesul de cunoa stere se produce treptat desfã surându -se în
mai multe etape (faze), pornind de la pã rti la întreg, de la confuz
la clar ra tionând.
Punctul de plecare al unui proces de cunoa stere este cercetarea
vietii pãmânte sti. Rezultatul acestui proces de cunoa stere
contribuie la evolu tia fiin tei umane.
Cunoa sterea pe care o avem într -un anume moment sau aceea
pe care dorim sã o ob tinem poate fi realizatã prin una din
urmãtoarele cãi: con stientizarea si învã tarea.
Calea care se referã la con stientizare presupune constatarea
anumitor aspecte existente deja în noi.
Putem sã ne cunoa stem pe noi în sine pornind de la modul de
manifestare a unor fenomene exterioare si invers. Con stientizãm
cã omul reprezintã o minunatã crea tie, cu posibilitã ti de
manifestare nebãnuite dar care, de obicei, se complace la limitãri.
Propria noastrã structurã psihicã posedã toate
cuno stintele. Este necesar ca omul sã -si reveleze sie si aceste

cuno stinte. Aceastã revelare a cuno stintelor depozitate în
profunzimile noastre are loc prin con stientizarea efectelor
derulate.
Constientizarea cuno stintelor existente în noi în sine are loc
în urma procesului de învã tare, adicã de dobândire a cuno stintelor
care se cer con stientizate.
Tot ceea ce ne face sã fim mai con stienti de ceea ce suntem
cu adevãrat, de adevãratele noastre “limite nelimitate”, se
obtine prin învã tare.
Dar transformarea nivelului de con stiintã are loc dupã
parcurgerea întregului proces de învã tare.
Procesul de învã tare are trei etape:
1) informarea;
2) stocarera de informa tii sau memorarea;
3) con stientizarea sau interiorizarea.
Faza ultimã a procesului de învã tare, con stientizarea,
presupune a descoperi în noi în sine ceea ce am aflat prin
cercetarea lumii exterioare, prin intermediul studiului individual.
Numai atunci când devine parte integrantã din fiin ta
noastrã învã tãtura nu se mai pierde.
Evolu tia noastrã este direc tionatã si acceleratã de cãtre
cunoa stere si experien tã. În situa tia în care ignorãm un aspect,
evolu tia va fi frânatã si va stagna. Mai ales în cazul învã tãturii
spirituale, cele douã aspecte trebuie sã se dezvolte simultan.
Experien ta este rezultatul trãirii directe, cu întreaga fiin tã a
unor obiective din microcosmosul nostru. Ea apare în urma
practicii.
Înteleptii recomandã ca pentru a atinge un nivel înalt de
constiintã sã tinem în permanen tã cont de urmãtorul principiu:
ceea ce cuno sti cautã sã experimentezi si ceea ce
experimentezi cautã sã cuno sti.
Orice senza tie, percep tie a unei stãri, a unui fenomen este
necesar sã fie observatã fãrã a explica prin acesta cauza primarã,
creatoare a fenomenului.
Experimentând vom cunoa ste cã limita cuno stintelor noastre
se opre ste la cauza care determinã apari tia unui efect pe care îl
cunoa stem. În acest fel chiar dacã rãmâne necunoscutã cauza
noi putem folosi efectul determinat.
Prin puterea creatoare a gândirii, prin ideile noi omul se
aflã în fa ta sa însã si si este îndreptat cãtre nivelele superioare
ale con stiintei. Ceea ce a hotãrât experien ta, ceea ce omul a
cucerit prin experien tele sale rãmâne definitiv câ stigat pentru
omenire, reprezintã baza evolu tiei sale pentru noi nivele de
constiintã. Astfel încercãrile, experien tele omenirii reprezintã
pârghii care înal tã omul si sunt baza pentru nivelul urmãtor de
evolu tie prefigurându -se noi nivele ale dezvoltãrii stiintei în

individ. Aceste nivele sunt determinate de cunoa sterea
raporturilor lucrurilor, fenomenelor, stãrilor din naturã.
Omul cunoa ste natura cu ajutorul sim turilor sale. Sim turile
transmit creierului senza tii iar creierul nu va primi decât ceea ce
este real, in forma tiile formate întemeindu -se pe raporturi reale.
Cei dintâi profesori ai omului sunt: ochii, mâinile si picioarele
sale, nasul, gura, tegumentele.
Completarea cunoa sterii datã de cãtre sim turi este realizatã
prin intermediul gândirii care percepe “acel ceva superior”.
Gândirea constituie o func tie superioarã, care poate
actiona si ca un organ de percep tie precum ochii, urechile etc.
Astfel, la fel cum culorile sunt percepute de cãtre ochi, sunetul
perceput de c ãtre urechi, tot a sa gândirea percepe idei.
Pentru cunoa sterea fenomenului telepatiei, a influen tãrii
distale, cunoa sterea nu trebuie cãutatã în afara acelora care
experimenteazã sau a celor cãrora le este adresatã aceastã
cunoa stere. Trebuie sã ne adre sãm la sursã iar aceastã sursã
este reprezentatã de fiin ta umanã.
Este necesar sã descoperim corpul Omului, imagine a
“corpului divin” capabilã a se întoarce într -o unire inexprimabilã
la modelul arhetipal din care s -a ivit.
Aceastã imagine reprezintã dimensiunea simbolicã a
corpului, a poten telor nelimitate ale acestuia.
Corpul vorbe ste, trãie ste, transmite necesitatea cre sterii
nucleului fiin tei care este cuprins în fiecare din celulele sale si
care sunt menite a -i elibera energia.
Fiecare celulã, segment, organ al corpului au un rol a cãror
functie imediatã este manifestarea.
Perturbat în privin ta acestei func tii, corpul suferã si transmite
aceastã suferin tã la nivelul organului care reprezi ntã originea
tulburãrii si ea se manifestã prin ceea ce denumim boalã.
Finalitatea existen tialã a corpului este “corpul divin”, care
reprezintã modelul sãu.
Ascultând corpul începem sã în telegem a sa numitul limbaj
de corp.
Întelepciunea hermeti cã enun tã: “Cunoa ste-te pe tine însu ti
si vei cunoa ste universul si zeii”.
Întelegând limbajul corpului vom cunoa ste limbajul prin care
se exprimã via ta, având astfel posibilitatea sã “conversãm” cu
ea, cu formele în care se manifestã.

Vizualizând creierul se observã zona delimitatã a
subcon stientului cu zone de percep tie (senzoriale) aflate în
legãturã cu organele de sim t, de unde si la care ajunge fluxul
energetic al senza tiei. Între acestea se observã alte “conglomer –
ate” – centre – între care se realizeazã legãturi cu zone profunde
ale creierului. Legãturile dintre ace sti centri si centrii de percep tie
se realizeazã în timpul stãrilor de medita tie profunde sau prin
hipnozã.
Majoritatea fibrelor nervoase care transportã informa tiile la
si de la neocortex au termina tii în zona talamusului, importantã
forma tiune nuclearã subcorticalã, func tionând si ca loc de stocare
partialã a informa tiilor subcon stierntului.
Emisfera cerebralã dreaptã conduce partea stângã a
corpului, emisfera cerebralã stângã conduce partea dreaptã a
corpului. Încruci sarea fibrelor nervoase de proiec tie are loc la
nivelul bulbului rahidian, unde fibrele ce î si au sediul în emisfera
dreaptã sunt orientate spre jumãtatea stângã a mãduvei spinãrii,
iar cele proven ite din emisfera stângã se adunã în jumãtatea
dreaptã a mãduvei.
În plan subtil, la acest nivel se încruci seazã trei mari meridiane
sau canale energetice subtile: ida, pingala si sushumna.
Aceastã zonã bulbarã de intersec tie reprezintã un centru de
transmisie care controleazã comunica tiile dintre neocortex si
corp, zonã numitã si poartã de control. Pentru în telegerea si
explicarea unor fenomene paranormale este esen tial sã fie
cunoscut acest sistem de control care are capacitatea de a
întrerupe sau d e a reorienta mesajele vehiculate între cele douã
emisfere ale creierului, mai ales transferul informa tiilor din zona
constientului spre zone mai profunde dar fenomenul poate avea
loc si invers. Aceste por ti de control ac tioneazã ca un “cenzor”
care împied icã mintea con stientã sã primeascã informa tii
“interzise” depozitate în nivelele de con stiintã mai profunde ale
creierului

Atunci când nivelul energetic informa tional de la suprafa ta
neocortexului î si gãse ste corespondent vibra tional în zone mai
profunde, informa tia circulã atât de la nivelul con stientului în
profunzime cât si spre periferia creierului.
Conexiunile nervoase realizate nu sunt permanente; ele pot
fi modificate prin medita tii adecvate si sunt formate prin

exerci tiu; în lipsa exerci tiului e le se resorb si îsi retrag
prelungirile instalându -se ceea ce numim proces de uitare.
Organele senzoriale sunt “emi tãtori” pentru excitan tii lumii
exterioare iar celulele nervoase în care se terminã nervii senzitivi
tin rolul de “receptori” pentru con stiinta care prime ste
informa tiile lor.
Când creierul prime ste noi senza tii ele sunt supuse la o
confruntare imediatã cu cele poten tiale rezultând astfel procesul
de recunoa stere sau percepere.
Pentru a se realiza asocia tia informa tiilor stocate de cãtre
creier, unele fibre nervoase leagã între ele zonele de con stiintã.
rior va fi anulatã. În acest mod se stimuleazã memoria, judecata si alte procese care
contin informa tii corespondente la nivelul
respectiv. Prin “descãrcarea” succesivã a celulelor condensatoare,
rezervele energiei de mi scare din ace sti neuroni se epuizeazã iar
organsimul resimte o stare de obosealã care va trebui recuperat ã.
La suprafa ta creierului, senza tiile si percep tiile reprezintã energii
în mi scare (cinetice). Cele de la nivele mai profunde sunt stocate
sub formã de simboluri sau energii poten tiale.

Rezultatele experien telor stiintifice au autentificat faptul cã
senza tiile nu reprezintã singura calitate a corpului eteric si cã el
posedã si diferite facultã ti psihice.
Atunci când centrii energetici ai corpului vital sunt adu si într-
o stare specialã de activitate ei induc diferite facultã ti psihice Neuronii din scoar ta cerebralã se aseamãnã cu ni ste
condensatori de energie nervoasã; ei se terminã în straturile
suprapuse ale aceluia si centru. O excita tie a celulelor la acest
nivel de suprapunere determinã un curent nervos care porne ste
din acela si centru si se transmite lan tului de neuroni din stratul
urmãtor cãruia îi mãre ste tensiunea. Cantitatea de energie
poten tialã astfel transformatã în energie de mi scare va depinde
de intensitatea excita tiei primite prin amândouã aceste cãi.
Acest fenomen de descãrcare se va produce în toate procesele
nervoase care se manifestã si dupã ce excita tia primitã din exte –

cum ar fi: claraudi tia, clarviziunea, psihometria etc. în func tie
de centrul energetic de for tã care a fost stimulat.
Clarviziunea confirmã faptul cã dacã unei fiin te i se
administreazã cloroform sau un analgezic puternic atunci corpul
eteric este for tat pentru un timp sã se despartã de corpul fizic.
Prin exerci tii speciale, corpul eteric se poate proiecta afarã
din corpul fizic. Rolul principal în realizarea acestei ac tiuni îl
are combinarea voin tei cu cunoa sterea. Cel care va practica
exerci tii în acest scop, va realiza deta sarea si va constata cã se
aflã în posesia tuturor facultã tilor sale, cu toate cã este despãr tit
temporar de corpul fizic.
Capacitatea de a auzi si de a vedea nu este concentratã în
anumite pãr ti distincte ale corpului eteric ci este prezentã
peste tot; întregul corp eteric poate sã vadã si sã audã, la fel
cum poate sã simtã cu întreaga suprafa tã corpul fizic atunci când
corpul fizic si cel eteric se întrepãtrund.
Fluxul de for te vitale transmis prin intermediul nervi lor este
obstruc tionat dacã la nivelul coloanei vertebrale, vertebrele sunt
usor deplasate. În aceastã situa tie, nervii lega ti de coloana
vertebralã sunt presa ti de vertebre iar în timp se manifestã boala
organelor de legãturã cu acei nervi.
Dacã coloan a vertebralã nu se aflã într -o stare de perfectã
asezare a vertebrelor sale atunci apare o perturba tie a func tiilor
corpurilor subtile, corpul fizic aflându -se cu aceasta în dezacord.
Acest dezacord se va manifesta si la nivelul centrilor energetici
de for tã care se aflã intim lega ti de glandele endocrine, astfel
încât fluxul informa tional la nivelul întregului sistem va fi
perturbat.
Leziunile osteopate pot perturba întregul sistem energetic –
informa tional al fiin tei umane; pânã la vindecarea lor efectu l
acestei perturbãri se manifestã pe corpul fizic prin disconfort si/
sau durere, diminuarea limitelor corpului fizic, perturbarea
activitã tii mentale, leziunile osteopate tinzând sã blocheze
ideatia*.
Vederea cu ajutorul corpului eteric este cunoscutã în literatura
ezotericã si sub denumirea vedere extraretinianã sau vedere
cu ajutorul pielii dupã cum a fost denumitã de Jules Romains**.
Ea reprezintã capacitatea de a percepe informa tiile unor
stimuli exteriori la nivelul corpului eteric, la exteriorul corpului
fizic, respectiv la nivelul pielii însã nu la nivelul organelor
senzoriale corespunzãtoare. Aceastã capacitate, care poate fi
denumitã si percep tie dermoopticã se poate antrena prin
exerci tii corespunzãtoare. Acestea se vor efectua în cuno stintã
de cauzã, pregãti ti energetic pentru a le efectua. Asta înseamnã
cã am exersat exerci tiile de percep tii tactile, am exersat feeling –
ul, am exersat sim tirea vibra tiilor de temperaturã.

Exerci tii pentru percep tia dermicã a culorilor

Se confec tioneazã, din hârtie sau carton, pãtrate având diferite
culori. Pentru început recomandãm un exerci tiu cu trei culori:
alb, ro su si negru. Fazele de lucru ale exerci tiului sunt:
• se a seazã alãturi pãtratul alb si negru.
Cu ochii închi si, palmele mâinilor relaxate; începem cu
antrenamentul unei mâini, apoi al celeilalte mâini si continuãm
cu antrenamentul celor douã mâini simultan;
• se ridicã mâna la aproximativ zece centimetri deasupra unuia
dintre pãtrate si se men tine circa trei -patru minute observând
zenza tiile resim tite, dupã care se va muta mâna direct deasupra
celuilalt pãtrat; se observã din nou senza tiile. De obicei, deasupra
culorii albe se simte rãcoare iar deasupra culorii negre se simte
o usoarã cãldurã, dar nu este o regulã. Se vor memora senza tiile
pentru a putea fi u sor recunoscute: cu ochii închi si, relaxa ti, se
vor re tine si fixa în memorie aceste senza tii;
• se repetã si se exerseazã cu recunoa sterea celor douã senza tii
diferite pentru cele douã culori;
• dupã ce am învã tat sã deosebim fãrã gre seli douã culori
vom exersa adãugând exerci tiului o a treia culoare, de exemplu
culoarea ro sie;
• dupã ce am învã tat sã deosebim fãrã gre seli cele trei culori,
vom exersa adãugând o altã culoare s.a.m.d.

Exerci tiu pentru vederea câmpului eteric
Se va executa într -o camerã în clar -obscur si începem
exerci tiul cu vederea etericului mâinilor.
• se freacã mâinile una de alta, apoi se distan teazã si se apropie
palmele pânã când “ceva” pr inde contur si începe sã se simtã
între cele douã palme. Aten tia este concentratã asupra
exerci tiului;
• se a seazã mâna dreaptã (stânga) la aproximativ cincizeci,
saizeci de centimetri depãrtare de ochi în fa ta unei foi de hârtie
albã, a unui perete zugrãvit cu alb etc;
• corpul este relaxat, se percepe spa tiul dintre degetele
rãsfirate, fãrã a privi albul foii si fãrã concentrare mentalã;
• în spa tiul observat precum si în jurul degetelor se vede un
contur de consisten ta cetei, de culoare alb -gri sau apare un fel
de zonã de reverbera tie asemãnãtoare cu o suprafa tã
tremurãtoare, transparentã, formatã din aerul cald de deasupra
unui foc, de deasupra asfaltului încins de pe sosea sau de la

suprafa ta unui câmp ars de soare si care dogore ste;
• observând amândouã mâinile pe acela si fundal deschis la
culoare le vom apropia încet una de alta cu vârfurile degetelor
asezate unele în prelungirea celorlalte;
• se depãrteazã u sor degetele pânã ajunge la o distan tã de
aproximativ trei-patru centimetri unele fa tã de altele;
• observãm degetele, spa tiul dintre ele si spa tiul care le une ste.
• observãm în
acest spa tiu si
în jurul
degetelor o
ceatã albastrã;
• miscãm o mânã în sus si cealaltã în jos si vom observa cum
“ceata” se întinde pânã ajunge sã “se mute” la degetul opus cel
mai apropiat.
Se repetã exerci tiul.

Exerci tiu pentru observarea câmpului
eteric care înconjoarã un obiect sau o fiin tã vie

a) • Se concentreazã privirea pe vârful unui copac ce se
profileazã p e fondul unui cer albastru;
• men tinând privirea se zãre ste un halou de jur -împrejurul
acestuia;
• se va observa, de asemenea o vibra tie, un dans al
particulelor energetice, extrem de fine, din interiorul acestui
halou.
b) • Exerci tiul se poate efectua si observând o plantã de
apartament, a sezând -o în lumina soarelui si privind atent la ceea
ce se observã în jurul ei;
• apropiind u sor mâna de plantã vom sim ti vagi furnicãturi
în vârful degetelor; furnicãturile reprezintã efectul energetic
asupra plantelor datorat interac tiunii câmpului plantei cu propriul
nostru sistem energetic.
c) Un alt exerci tiu pentru vederea câmpului eteric îl putem
efectua observând o plantã proaspãt tãiat ã.
• se observã planta la lumina soarelui; de jur -împrejurul
acesteia se vede un înveli s energetic de culoare albastrã;
corpurilor neanimate.

• dupã circa zece minute de când a fost tãiatã, culoarea
înveli sului energetic se schimbã treptat cãtre culoarea maron
pentru a de veni în final de culoarea sângelui.
Exerci tiile se pot continua observând emana tia energeticã a

Clarviziunea

Dublul eteric reprezintã interfa ta care permite ca omul sã
emitã dar si sã recep tioneze semnale informa tionake fiind în
permanentã comunicare cu mediul sãu de via tã; el reprezintã o
zonã de transformare a energiei poten tiale de repaus relativ în
energie cineticã (de mi scare) si invers. Energiile vehiculate sunt
purtãtoare de informa tii complexe.
Dupã cum vederea corp ului fizic este datã de ochii fizici, tot
asa clarvederea etericã este datã de ochii eterici. Sesizarea oricãrei
realitã ti energetice, indiferent de cantitatea informa tionalã
componentã, se face prin intermediul unei energii de acela si nivel
vibra tional.
Dezvoltarea receptorilor vitali si realizarea fluxului vibra tional
la si de la creierul fizic constituie dezvoltarea sim turilor subtile
care pot dubla sim turile fizice. La nivelul corpului vital în zona
receptorilor eterici se formeazã “por ti” care per mit transferul si
transformarea energiilor poten tiale, respectiv a celor de mi scare.
Vederea etericã permite vederea acestor por ti care permit
energiilor informa tionale din nivelele superioare sã antreneze
energiile aflate în repaus relativ în zona rec eptorilor subtili.
Fluxul energetic informa tional de la acest nivel transcede nivele
inferioare si se manifestã la nivelul fizic prin sim turi care
dubleazã sim turile obi snuite. Nivelul de percepere a acestor
simturi se extinde prin sim tirea nivelului eteric sau a altor nivele
superioare.
Un corp vital bine dezvoltat, o circula tie energeticã liberã la
nivelul acestui plan vibra tional determinã un fizic rezistent care
permite manifestarea facultã tilor psihice subtile la nivelul
acestuia.
Atunci când facultatea vizualã a corpului eteric ac tioneazã
prin corpul fizic ca rezultat al unor excita tii si conexiuni speciale
se manifestã ceea ce numim – clarviziune.

Fenomenul de clarviziune se manifestã dincolo de limitele
spatiale ale câmpului si orizontului vizual.
Clarviziunea propriu -zisã este clarviziunea care se
manifestã fãrã decalaj temporal între momentul de desfã surare
al unui anume fenomen si cel al achizi tiei de informa tie privitoare
la acel fenomen. Clarviziunea cu decalaj tempo ral în trecut sau
viitor este denumitã retrocogni tie si respectiv precogni tie.

Exerci tii pentru dezvoltarea clarviziunii

Toate exerci tiile care se referã la corpul eteric reprezintã etape
în dobândirea clarviziunii. Important este sã con stientizãm
schema conexiunilor care sunt necesare a se realiza pentru
dobândirea acestei percep tii subtile, sã ne dezvoltãm aten tia si
sã perseverãm.
Etapele unui astfel de exerci tiu pot fi schi tate dupã cum
urmeazã:
Etapa I • A sezat, relaxat, bustul este vertical, bra tele relaxate,
palmele cu fa ta în sus;
• închidem pumnul stâng si dirijãm aten tia spre mâna dreaptã;
• respira tia este con stientizatã, fãrã efort, cu suflu prelungit
si con stientizãm senza tiile percepute în palma dreaptã;
• difere ntiem senza tiile care apar la inspir de cele de la expir
• treptat vom putea vedea în interiorul corpului fizic.

sau apnee inspir sau expir; durata de execu tie este de
cincisprezece sau sasesprezece cicluri respiratorii;
• se închide pumnul drept si se îndreaptã aten tia asupra
senza tiilor din palma stângã si se procedeazã la fel;
• se îndreaptã aten tia asupra degetelor de la cele douã mâini
simultan timp de cincisprezece sau sasesprezece cicluri
respiratorii.
Etapa II • Se plaseazã degetul arãtãtor al mâinii drepte la
rãdãcina nasului si îl privim fix t imp de circa zece -cincisprezece
cicluri respiratorii;
• se îndepãrteazã u sor degetul de nas iar privirea convergentã
în strabism urmãre ste mi scarea lentã de îndepãrtare fixând în
continuare unghia degetului mare;
• clarviziunea se va manifesta pentru început prin dispari tia
totalã a obiectelor cuprinse în câmpul vizual;
• se va percepe un câmp de cunoa stere mult mai sensibil si
mult mai calm.
Etapa III • Dupã zile de antrenament sus tinut, încet, încet,
începem sã percepem aurele corpurilor, prana;

Bibliografie
Aivanhov, Mikhaël Omraam – “Connais -toi, toi -mëme”
Editions Prosveta, 1988
Bergson, Henry – Energia spiritualã, Editura Antet, 1994.
Bernard, E. – Utilizarea raționalã a efectelor terapiei
emoționale, Editura Plenum Press, 1991
Brennan, Barbara Ann – Hands of light, Bantan Books,
1987.
Celan, Eugen – Telepatia, Editura Teora, 1993.
Doina -Elena & Aliodor Manolea – Energet ica subtilã a
ființei umane, Editura Aldomar, 1997.
Doina -Elena & Aliodor Manolea – Influența Distalã – Teoria
și practica vindecãrii la distanțã, Ed. Aldomar Extrasenzorial,
1997.
Doina -Elena & Aliodor Manolea – Manual pentru
dezvoltarea magnetismului propriu – Tehnici și metode
practice
de vindecare folosind biomagnetismul – Editura Aldomar
Extrasenzorial, 1997.
Doina -Elena & Aliodor Manolea – Feeling – Manual pentru
lucru energetic cu palmele, Editura Aldomar Extrasenzorial,
1998.
Doina -Elena & Aliodor Manolea – Paradiagnoza – Manual
pentru diagnosticare energeticã folosind radiestezia – Editura
Aldomar Extrasenzorial, 1998.
Doina -Elena & Aliodor Manolea – Aura energeticã – Manual
pentru vederea și decodificarea aurei ființei umane – Editura
Aldomar Extrasenzorial, 1998.
Franklin Jonathan – Mintea și revelațiile în noua erã,
Editura
Contact Internațional, 1993.
Friedenreich, Carl -Albert – Gândirea vie ca forțã creatoare,

Editura Aldomar, București 1996.

Steiner

Aici însă, putem găsi din aceste explicații numai atât cât se poate spune în public. Ele sunt
indicații scoase dintr -o învățătură cu mult mai adâncă, cu mult mai intimă. În instrucția ocultă se
urmează o cale de învățare bine determinată. Anumite practici servesc pentru a duce sufletul omenesc
în comunicare conștientă cu lumea spirituală. Aceste practici se raportează la cele ce vor fi comunicate
în continuare cam așa cum se raportează învățământul dintr -o școală superioară, cu un program riguros,
la instrucția primită ocazional, într -o școală pregătitoare. Totuși, perseverarea stăruitoare și serioasă a
ceea ce găsim indicat aici poate duce la adevărata disciplină spirituală. Firește, încercările nerăbdătoare,
lipsite de seriozitate și perseverență, nu pot duce la absolut nimic.
Treptele pe care le indică tradiția amintită sunt următoarele trei: 1. Pregătirea; 2. Iluminarea; 3.
Inițierea. Nu este deloc necesar ca aceste trei trepte să se succeadă în așa fel încât să fie parcursă
prima treaptă în întregime , înainte de a o începe pe a doua și, pe aceasta, înainte de a o începe pe
a treia. Cu privire la anumite lucruri putem fi deja părtași ai iluminării și chiar ai inițierii, în timp
ce, privitor la altele, ne aflăm încă la pregătire. Cu toate acestea v a trebui să stăruim un anumit
timp în pregătire, înainte de a putea începe, într -adevăr, o iluminare. Și, cel puțin în unele
privințe, trebuie să fim părtași iluminării, pentru a putea ajunge la pragul inițierii. În expunerea
de față, cele trei trepte treb uie să urmeze una după alta, pentru simplificare.

1. Pregătirea
Pregătirea constă într -o cultivare bine determinată a vieții de simțire și de gândire. Prin această
cultivare, corpul sufletesc și corpul spiritual sunt înzestrate cu organe de simț superioar e și
organe de acțiune superioare, la fel cum forțele naturii, pornind de la materia vie primară
nediferențiată, au înzestrat corpul fizic cu organe.
Începutul trebuie făcut îndreptându -ne atenția sufletului spre anumite fenomene din lumea care
ne înconjoa ră. Astfel de fenomene sunt, pe de o parte, viața de încolțire, creștere și dezvoltare,
iar pe de altă parte toate fenomenele ce țin de ofilire, veștejire și pieire. Oriunde își îndreaptă
omul privirea, astfel de fenomene există concomitent și pretutindeni ele trezesc în om, în mod
natural, sentimente și gânduri. Dar, în condiții obișnuite, omul nu se dăruiește îndeajuns acestor

sentimente și gânduri. Căci el aleargă mult prea repede de la o impresie la alta. Discipolului i se
cere să -și îndrepte intens și cu totul conștient atenția spre aceste realități. Acolo unde percepe
înflorire, dezvoltare de un anumit tip, el trebuie să elimine toate celelalte din sufletul său și,
pentru un timp scurt, să se dăruiască numai acestei singure impresii. El se va convinge în curând
că un sentiment care mai înainte, într -un asemenea caz, doar se furișa în sufletul său, acum se
intensifică, ia o formă puternică și energică. Va trebui apoi să lase această formă de simțire să
stăruie liniștit în el. În acest timp, el trebuie să devină absolut liniștit în interiorul său. Trebuie să
se izoleze de restul lumii exterioare și să asculte numai ceea ce spune sufletul său despre faptul
înfloririi și al dezvoltării.
Să nu se creadă însă că ajungem departe dacă ne tocim cumva simțurile față de lume. Mai întâi
să privim lucrurile cât mai viu, cât mai exact cu putință. Abia apoi să ne dăruim sentimentelor
trezite la viață în suflet și gândurilor care se ivesc. Important este să ne îndreptăm atenția, în
deplin echilibru lăuntric, asupra ambel or. Dacă găsim liniștea necesară și ne dăruim celor ce se
ivesc în suflet, atunci, după un timp corespunzător, vom trăi următoarele: vom vedea urcând în
interiorul nostru sentimente și gânduri noi, pe care înainte nu le -am cunoscut. Cu cât ne vom
îndrepta mai des atenția în acest fel spre ceva ce crește, ce înflorește și se dezvoltă și apoi,
alternativ, spre ceva ce se veștejește și piere, cu atât mai vii vor deveni aceste sentimente. Și din
sentimentele și gândurile care se nasc astfel se plăsmuiesc organe le clarvederii, la fel cum se
plăsmuiesc, prin forțele naturii, din substanță vie, ochii și urechile corpului fizic. O formă de
sentiment foarte precisă se leagă de creștere și devenire; o alta, de veștejire și pieire. Însă numai
atunci când cultivarea ace stor sentimente se face în modul descris. Este posibil să descriem cu
oarecare aproximație cum sunt aceste sentimente. O imagine deplină a lor și -o poate crea singur
oricine, parcurgând aceste trăiri interioare. Cine și -a îndreptat adeseori atenția spre fe nomenul
devenirii, al prosperării, al înfloririi, acela va simți ceva pe departe asemănător cu sentimentul
pe care îl avem în fața unui răsărit de soare. Iar din fenomenul veștejirii, al pieirii, va rezulta o
trăire care se poate compara, în același fel, c u urcarea înceată a lunii deasupra orizontului. Aceste
sentimente sunt două forțe care, cultivate corespunzător și dezvoltate din ce în ce mai viu, duc la
cele mai importante efecte spirituale. Celui ce se dăruiește mereu, intenționat și metodic acestor
sentimente, i se deschide o lume nouă. Lumea sufletească, așa numitul plan astral, începe să -și
arate zorile. Creșterea și pieirea nu mai rămân pentru el fenomene care îi dau impresii nedefinite,
ca mai înainte. Dimpotrivă, ele se ordonează acum în linii și figuri spirituale, despre care mai
înainte nu bănuise nimic. Aceste linii și figuri au forme diferite pentru fenomene diferite. O
floare care înflorește evocă în fața sufletului său o linie cu totul precisă; tot așa, un animal în
creștere sau un pom pe cal e de a pieri. Lumea sufletească (planul astral) se lărgește încet în fața
lui. Aceste linii și figuri nu au în ele nimic arbitrar. Doi discipoli oculți care se găsesc pe treapta
de dezvoltare corespunzătoare vor vedea întotdeauna, la același fenomen, acele ași linii și figuri.
După cum doi oameni care văd corect vor vedea că o masă rotundă este rotundă, iar nu unul o va
vedea rotundă și celălalt pătrată, tot astfel, în fața a două suflete, la privirea unei flori care
înflorește, va apărea aceeași figură spir ituală. După cum formele vegetale și animale sunt
descrise în știința naturală obișnuită, tot astfel și cunoscătorul științei secrete descrie sau
desenează formele spirituale ale fenomenelor creșterii și pieirii după specii și familii.
Când discipolul a p rogresat atât de mult încât poate vedea formele spirituale ale fenomenelor ce
se înfățișează și fizic ochilor săi exteriori, atunci el nu este prea departe de treapta pe care ajunge

să vadă lucruri care nu au o existență fizică, deci care trebuie să rămână absolut ascunse (oculte)
pentru cel ce nu a primit nici o îndrumare în știința secretă.
Trebuie să accentuăm că nu este bine ca cercetătorul ocult să se piardă în speculații căutând
semnificația lucrurilor. Printr -o astfel de muncă rațională el se abate d e la drumul cel drept. El
trebuie să privească lumea sensibilă vioi, cu o înțelegere sănătoasă, cu o putere de observație
ascuțită și apoi să se dăruiască sentimentelor sale. Să nu încerce să determine cu rațiunea lui
speculativă semnificația lucrurilor, c i să le lase pe ele să -i reveleze aceasta 2.
2. Să remarcăm că simțul artistic , dublat de o fire tăcută, adâncită în sine, constituie cea mai bună
condiție preliminară pentru dezvoltarea facultăților spirituale. Acest simț străbate suprafața
lucrurilor și aju nge astfel până la tainele acestora.
Un alt aspect important este acela care, în știința ocultă, se numește orientarea în lumile
superioare. La ea ajungem dacă ne pătrundem cu totul de conștiența că sentimentele și gândurile
sunt fapte adevărate , ca și mes ele și scaunele în lumea fizic -sensibilă. În lumea sufletească și în
lumea gândurilor, sentimentele și gândurile acționează unele asupra altora, tot așa cum o fac
lucrurile sensibile în lumea fizică. Câtă vreme cineva nu este puternic pătruns de această
conștiență, nu va crede că un gând anapoda pe care îl nutrește poate acționa tot atât de pustiitor
asupra altor gânduri care animă spațiul gândurilor, pe cât de pustiitor acționează un proiectil tras
la întâmplare asupra obiectelor fizice pe care le întâlneș te. Un asemenea om nu -și va îngădui
niciodată să întreprindă o acțiune fizic vizibilă pe care o consideră fără sens. Dar nu se va da în
lături să nutrească gânduri sau sentimente greșite. Căci acestea i se par inofensive pentru restul
lumii. În știința ocu ltă însă putem progresa numai dacă dăm gândurilor și sentimentelor aceeași
atenție pe care o dăm pașilor noștri în lumea fizică. Atunci când cineva vede un perete nu
încearcă să treacă de -a dreptul prin el, ci își îndreaptă pașii spre ușă. El se conduce, d eci, după
legile lumii fizice. – Asemenea legi există și în lumea sentimentelor și a gândurilor. Aici însă ele
nu se pot impune din afară omului. Ele trebuie să izvorască din însăși viața sufletului său. La
aceasta ajungem dacă ne interzicem întotdeauna să nutrim sentimente și gânduri greșite. Toate
gândurile incoerente și arbitrare, orice joc al fanteziei, toate sentimentele care trec întâmplător
prin suflet trebuie să ni le interzicem în acest timp. Făcând aceasta nu devenim săraci în
sentimente. Dimpotri vă, în curând vom afla că abia atunci devenim bogați în sentimente, creatori
în adevărata fantezie, când ne orânduim interiorul în acest fel. În locul măruntelor desfătări
sentimentale și al asociațiilor întâmplătoare de gânduri, apar sentimente importante și gânduri
fecunde. Aceste sentimente și gânduri îl conduc pe om la orientare în lumea spirituală. El ajunge
în raporturi juste cu lucrurile lumii spirituale. Ajunge la un rezultat foarte precis. După cum, ca
om fizic, își găsește drumul printre lucrurile fizice, tot așa calea sa îl duce acum printre
fenomenele de creștere și pieire , pe care a învățat să le cunoască pe drumul indicat mai sus. El
urmărește, pe de o parte, tot ce este creștere și dezvoltare, iar pe de altă parte, tot ce este veștejire
și pie ire, așa cum este necesar acest lucru pentru propășirea lui și a lumii.
O altă cultivare căreia trebuie să i se dedice discipolul ocult este aceea a lumii sunetelor . Să
facem deosebirea între sunetul provocat de obiectele așa -zise fără viață (un corp care cade, un
clopot sau un instrument muzical) și acela care provine de la ființe vii (un animal sau un om).
Cel ce aude un clopot, percepe sunetul și leagă de el un sentiment plăcut; cine aude strigătul unui
animal, în afară de acest sentiment, simte în sunet și manifestarea unei trăiri lăuntrice a

animalului, plăcere sau durere. Discipolul ocult va trebui să se oprească la această ultimă
categorie de sunete. El trebuie să -și îndrepte întreaga sa atenție spre faptul că sunetul îi vestește
ceva ce se găsește în afara sufletului său. Și el trebuie să se adâncească în acest element străin.
Trebuie să -și unească intens sentimentul cu durerea sau plăcerea ce i se împărtășesc prin sunet.
Trebuie să treacă cu vederea ceea ce este sunetul pentru el , faptul că îi este p lăcut sau neplăcut,
agreabil sau dezagreabil; sufletul său trebuie să se umple numai cu ceea ce se petrece în ființa de
la care vine sunetul. Cine face asemenea exerciții în mod sistematic și susținut va dobândi
facultatea de a se contopi, așa -zicând, cu f iința de la care vine sunetul. Unui om cu sensibilitate
muzicală, îi va fi mai ușoară o astfel de cultivare a vieții sale sufletești față de un altul căruia îi
lipsește această sensibilitate. Cu toate acestea, nimeni să nu creadă că simțul muzical înlocuie ște
această cultivare. Ca discipol ocult, omul trebuie să învețe să simtă în acest fel întreaga natură . –
Și prin aceasta se sădește în lumea simțirii și gândirii sale o predispoziție nouă. Prin sunetele ei,
întreaga natură începe să șoptească taine omului . Ceea ce mai înainte era doar sunet neînțeles
pentru sufletul său, devine acum graiul plin de înțeles al naturii . Și acolo unde, mai înainte, în
așa-numita lume lipsită de viață, nu auzea decât sunete, acum deslușește un nou grai al sufletului.
Continuând această cultivare a sentimentelor sale, el își va da seama curând că poate auzi lucruri
despre care mai înainte nu bănuise nimic. Începe să audă cu sufletul .
Pentru a ajunge la culmea ce poate fi atinsă pe acest tărâm, trebuie să se mai adauge apoi încă
ceva. – Deosebit de important pentru dezvoltarea discipolului spiritual este felul cum îi ascultă
pe ceilalți oameni când vorbesc. El trebuie să se obișnuiască să facă acest lucru în așa fel încât în
timpul ascultării interiorul său să tacă cu desăvârșire. Când cineva exprimă o părere și altul
ascultă, în lăuntrul acestuia din urmă, în general, se naște aprobare sau dezaprobare. Mulți
oameni se vor și simți îndemnați să -și manifeste numaidecât părerea lor aprobatoare și mai ales
cea dezaprobatoare. Discipol ul ocult trebuie să reducă la tăcere orice aprobare și dezaprobare de
acest fel. Important aici nu este ca el să -și schimbe brusc în așa fel modul de viață, încât să caute
tot timpul să ajungă la o asemenea tăcere lăuntrică absolută. Începutul va trebui să -l facă în
anumite cazuri pe care și le va alege premeditat. Apoi încet, încet și treptat, acest fel cu totul nou
de a asculta se va strecura ca de la sine în obișnuințele sale. – În cercetarea spirituală asemenea
exerciții se practică metodic. Exersând, d iscipolii se simt obligați să asculte în anumite momente
părerile cele mai contradictorii și să reducă la tăcere totală orice aprobare și, mai ales, orice
judecată dezaprobatoare. Este vorba aici ca, în acest timp, să se reducă la tăcere nu numai
judecățil e îndreptățite din punct de vedere rațional, ci și toate sentimentele de dezaprobare, de
repulsie sau chiar de aprobare. În mod deosebit discipolul trebuie să se examineze mereu, cu
grijă, ca asemenea sentimente, chiar dacă nu se găsesc la suprafață, să nu existe nici în forul cel
mai intim al sufletului său. Trebuie să asculte, de pildă, spusele oamenilor care îi sunt mult
inferiori într -o oarecare privință și trebuie să înăbușe în acest timp orice sentiment de „a -toate –
știutor“ sau orice sentiment de supe rioritate. – Este folositor pentru oricine să asculte în acest fel
copiii. Chiar și omul cel mai înțelept poate învăța nespus de mult de la copii. – Astfel, omul
ajunge să asculte cuvintele altora cu totul dezinteresat , excluzând total propria sa persoană,
părerea și felul său de a simți. Dacă el se exersează să asculte fără să critice chiar și atunci când
se expun păreri cu totul contradictorii, când în fața lui se desfășoară lucrurile cele mai „absurde“,
atunci, treptat -treptat, învață să se contopească p e deplin cu ființa altuia, să pătrundă cu totul în
aceasta. Prin cuvintele pe care le ascultă el aude în sufletul celuilalt. Numai prin continuă
exersare de acest fel devine sunetul mijlocul just pentru perceperea sufletului și a spiritului.
Negreșit, aici este necesară cea mai severă autodisciplină. Ea duce însă la un țel înalt. Dacă

facem aceste exerciții împreună cu cele indicate privitor la sunetele din natură, în suflet se
dezvoltă un nou simț al auzului. El va putea percepe manifestări din lumea spiri tuală care nu -și
găsesc expresia în sunetele exterioare, perceptibile cu urechea fizică. Se trezește perceperea
„cuvântului interior“.
Discipolului ocult i se revelează treptat adevăruri din lumea spirituală. El aude cum i se vorbește
în mod spiritual 3. – Toate adevărurile superioare se dobândesc printr -o asemenea „ascultare
lăuntrică“. Iar ceea ce putem auzi din gura unui adevărat cercetător ocult, el a aflat pe această
cale. – Cu acestea nu vrem să spunem că ar fi inutil să ne ocupăm cu scrierile de ști ință ocultă
înainte de a putea percepe noi înșine, în acest fel, „graiul lăuntric“. Dimpotrivă, citirea unor
asemenea scrieri, ascultarea învățăturilor cercetătorului spiritual sunt, chiar ele, mijloace pentru a
ajunge la propria cunoaștere. Fiecare propoz iție din știința secretă, pe care omul o aude, este în
stare să -l îndrepte într -acolo unde trebuie să ajungă pentru ca sufletul să facă progrese reale.
Tuturor exercițiilor descrise trebuie să li se alăture un studiu temeinic al adevărurilor pe care
cercet ătorii oculți le împărtășesc lumii. În orice disciplină ocultă studiul acesta face parte din
pregătire. Și cel ce ar vrea să aplice toate celelalte mijloace nu ar ajunge la nici un rezultat dacă
nu ar asimila învățăturile cercetătorilor oculți. Căci aceste învățături, fiind luate din „cuvântul
interior“, viu, din „ascultarea vie“, ele însele au viață spirituală. Ele nu sunt simple cuvinte. Ele
sunt forțe vii. Și în timp ce urmărești cuvintele unui cunoscător în cele oculte, în timp ce citești o
carte care î și are originea într -o adevărată experiență lăuntrică, în sufletul tău acționează forțe
care te fac clarvăzător , tot așa cum forțele naturii ți -au plăsmuit ochii și urechile din substanțe
vii.
3. Numai celui care, prin ascultare impersonală, ajunge să poată recepta cu adevărat din lăuntru,
liniștit, fără manifestarea vreunei păreri personale sau a vreunui sentiment personal, numai
aceluia îi pot vorbi ființele superioare despre care se vorbește în știința secretă. Câtă vreme
celor auzite le opune încă vreo părere, vreun sentiment, ființele lumii spirituale tac.

2. Iluminarea
Iluminarea pornește de la procese foarte simple. Și aici este vorba de dezvoltarea anumitor
sentimente și gânduri care dormitează în fiecare om și care trebuie trezite. Numai pe cel care reia
cu răbdare deplină, riguros și stăruitor procesele simple, îl vor putea conduce acestea la
perceperea fenomenelor interioare de lumină. Începutul se face prin observarea, într -un anumit
fel, a diferitelor lucruri din natură, ca de pildă o piatră transparentă și frumos modelată (un
cristal), o plantă și un animal. Să încercăm mai întâi să ne îndreptăm întreaga atenție asupra unei
comparații dintre piatră și animal, în modul următor. Gândurile pe care le indicăm aici trebuie să
treacă prin suflet însoțite de sentimente puternice. Și nici un alt gând, nici un alt sentiment nu e
îngăduit să se amestece și să tulbure observarea foarte atentă. Ne vom spune: „Piatra are o formă;
și animalul are o formă. Piatra stă nemișcată pe locul ei. Animalul își schimbă locul. Instinctul
(pofta) este ceea ce -l determină pe animal să -și schimbe locul. Acestor instincte le slujește și
forma animalului. Organele sale, mădularele sale, sunt adecvate acestor instincte. Forma pietrei
nu este plăsmuită după pofte, ci prin forță lipsită de poftă“ 4. Dacă ne adâncim intens în aceste
gânduri și în același timp observăm cu atenție încordată piatra și animalul, a tunci se ivesc în
sufletul nostru două moduri de a simți total diferite. Din piatră se revarsă în sufletul nostru unul

din aceste două genuri de sentimente, iar din animal, celălalt. Probabil că aceasta nu ne va reuși
de la început, dar, încetul cu încetul , prin exersare cu adevărat răbdătoare, cele două sentimente
se vor ivi. Trebuie numai să exersăm mereu, mereu. La început, sentimentele vor fi prezente doar
atât timp cât durează contemplarea; mai târziu, ele vor continua să acționeze și după aceea. Și, î n
cele din urmă, vor deveni ceva ce se păstrează viu în suflet. Ajunge atunci ca omul să -și
amintească doar de ele și cele două sentimente se vor ivi întotdeauna, chiar fără contemplarea
vreunui obiect exterior. – Din aceste sentimente și din gândurile car e se leagă de ele se
plăsmuiesc organele clarvederii . – Dacă în contemplare cuprindem și planta, vom observa că
sentimentul care pornește de la ea, în ce privește natura și intensitatea lui, stă la mijloc, între
sentimentul care se revarsă din piatră și ac ela care se revarsă din animal. Organele care se
formează pe această cale sunt ochii spirituali . Învățăm treptat să vedem cu ei culori sufletești și
spirituale. Cât timp ne -am însușit numai cele descrise în capitolul „Pregătirea“, lumea spirituală,
cu lini ile și figurile ei, rămâne întunecată; prin iluminare, ea se luminează. – Și aici trebuie să
remarcăm că expresiile „întunecoasă“ și „luminoasă“, ca și celelalte expresii folosite, nu exprimă
decât aproximativ lucrurile la care ne referim. Folosind însă li mbajul obișnuit nu putem face
altfel. Acest limbaj este creat pentru a exprima numai realități fizice. – Știința ocultă numește
„albastru“ sau „albastru -roșu“ ceea ce, pentru organul clarvăzător, emană dinspre piatră; ceea ce
este perceput dinspre animal, este resimțit ca „roșu“ sau „roșu -galben“. De fapt, culorile care se
văd aici sunt de „natură spirituală“. Culoarea ce emană din plantă este „verde“ care, încet -încet,
trece într -un roșu -roz deschis, eterat. Planta este acea ființă din natură care, în lumi le superioare,
se aseamănă într -o anumită privință cu constituția ei din lumea fizică. Nu la fel stau lucrurile cu
piatra și cu animalul. – Acum, trebuie să ne dăm seama că prin culorile amintite mai sus nu am
indicat decât nuanțele principale ale regnului mineral, vegetal și animal. În realitate, sunt
prezente toate nuanțele intermediare posibile. Fiecare piatră, fiecare plantă, fiecare animal își are
nuanța sa cu totul precisă. La acestea se adaugă ființele lumilor superioare, care nu se întrupează
niciod ată fizic, cu culorile lor adeseori splendide, alteori îngrozitoare. De fapt, în aceste lumi
superioare bogăția de culori este nemăsurat mai mare decât în lumea fizică.
4. Faptul pe care -l avem în vedere aici, întrucât se referă la observarea cristalelor, a f ost denaturat
în diferite feluri de către aceia care au auzit despre ele numai în chip exterior (exoteric) și, din
această greșită interpretare, s -au născut practici, ca de pildă „văzutul în cristal“ etc. Astfel de
practici se întemeiază pe interpretări gr eșite. Ele au fost descrise în numeroase cărți. Însă ele nu
constituie niciodată obiectul adevăratei discipline oculte (esoterice).
După ce omul și -a însușit facultatea de a vedea cu „ochii spirituali“, mai curând sau mai târziu va
întâlni ființe superioa re, în parte mai profunde decât omul, care nu pășesc niciodată în realitatea
fizică.
Dacă omul a ajuns până la cele arătate aici, îi stau deschise drumurile spre multe lucruri. Dar nu
sfătuim pe nimeni să meargă mai departe, fără a lua în considerație cu m ultă băgare de seamă
comunicările cercetătorului spiritual. Și cu privire la cele spuse până acum, este cel mai bine să
urmăm îndrumările unei călăuze competente. De altfel, dacă omul are puterea și perseverența să
ajungă la ceea ce corespunde treptelor el ementare ale iluminării, de care am vorbit, va căuta și va
afla negreșit și călăuza cea adevărată.
O anumită precauție este neapărat necesară, și cel ce nu vrea să țină seama de ea mai bine să
renunțe la orice pas în știința ocultă. Este necesar ca omul ca re devine discipol ocult să nu piardă

nimic din calitățile lui de om nobil, bun și receptiv față de toate realitățile fizice. Dimpotrivă, de
la intrarea în disciplina spirituală, forța sa morală, puritatea sa lăuntrică și facultatea sa de
observare trebuie să crească continuu. Amintim un singur amănunt: în decursul exercițiilor
elementare de iluminare, discipolul spiritual trebuie să aibă grijă ca simpatia sa pentru lumea
oamenilor și a animalelor, simțul său pentru frumusețea naturii, să crească necontenit . Dacă nu
are această grijă, prin asemenea exerciții, acest sentiment și acest simț se tocesc din ce în ce mai
mult. Inima i s -ar împietri, simțirea i s -ar toci. Și aceasta l -ar duce la rezultate periculoase.
Felul cum se dezvoltă iluminarea când, în sensu l exercițiilor de mai sus, ne ridicăm de la piatră,
plantă și animal până la om, și felul în care, după iluminare, va avea loc cândva, neapărat, unirea
sufletului cu lumea spirituală, ducând la inițiere, despre acestea vom vorbi, în limitele posibile, în
capitolele următoare.
Drumul spre știința ocultă este căutat în vremea noastră de mulți oameni. Acest drum se caută în
multe feluri; se încearcă multe procedee periculoase, chiar condamnabile. De aceea, oamenii care
cred că știu ceva adevărat despre aceste lucruri, trebuie să dea posibilitate altora să facă
cunoștință cu anumite parți ale disciplinei oculte. Aici redăm numai atât cât corespunde acestei
posibilități. Este necesar să se cunoască ceva din adevăr pentru ca eroarea să nu provoace mari
pagube. Cin e nu forțează lucrurile nu va suferi nici un prejudiciu urmând căile descrise aici.
Trebuie să avem în vedere un singur lucru: nu îi este îngăduit nimănui să întrebuințeze pentru
aceste exerciții mai mult timp și mai multă energie decât îi stau la dispoziț ie, în funcție de
profesiunea sa și de îndatoririle sale obișnuite. Nimeni nu trebuie să modifice dintr -o dată ceva în
condițiile exterioare ale vieții sale, ca urmare a pășirii pe calea cunoașterii oculte. Dacă vrem
rezultate reale, trebuie să avem răbdar e; după câteva minute de exerciții trebuie să te poți opri și,
în liniște, să -ți vezi de munca ta de toate zilele. Și nimic din gândurile privitoare la exerciții nu
trebuie să se amestece în munca de toate zilele. Cine nu a învățat să aștepte în cel mai în alt și mai
bun înțeles al cuvântului, nu este apt să fie discipol ocult și niciodată nu va ajunge la rezultate
însemnate.

3. Controlul gândurilor și al sentimentelor
Dacă cineva urmează căile spre știința ocultă în modul descris în capitolul precedent, nu trebuie
să neglijeze ca, în tot timpul muncii, să se fortifice printr -un gând mereu activ. El trebuie să aibă
continuu în vedere că, după un timp, va fi făcut progrese foarte importante, fără ca acestea să i se
arate sub forma în care, probabil, se aștept a. Cine nu se gândește la aceasta va pierde ușor
perseverența și, în scurtă vreme, va renunța la orice încercare. Forțele și facultățile care trebuie
dezvoltate sunt foarte gingașe la început. Și natura lor este cu totul alta decât aceea a lucrurilor
despr e care omul își formase mai înainte reprezentări. El era obișnuit să se ocupe numai de
lumea fizică. Lumea spirituală și sufletească se sustrăgeau privirilor sale și chiar noțiunilor sale.
De aceea să nu ne mirăm că acum, când se dezvoltă în el energii spi rituale și sufletești, nu le
sesizează numaidecât. – Acest fapt ascunde în sine posibilitatea unei rătăciri pentru acela care
urmează calea ocultă fără să țină seamă de experiențele adunate de cercetători încercați.
Cercetătorul ocult cunoaște progresele p e care le face discipolul cu mult înainte ca acesta să
devină conștient de ele. El știe cum se formează delicații ochi spirituali, înainte ca discipolul să

poată lua cunoștință de ei. Și o mare parte din îndrumările acestui cercetător ocult constă tocmai
din exprimarea acelor lucruri care fac ca discipolul să nu -și piardă încrederea, răbdarea și
perseverența, înainte de a ajunge el însuși să -și cunoască progresele realizate. Învățătorul
spiritual nu poate da discipolului său nimic ce nu există deja – în mod ascuns – în discipol. El
poate doar să -l îndrume întru dezvoltarea capacităților latente. Însă ceea ce el comunică din
experiența sa va fi un sprijin pentru acela care vrea să răzbească din întuneric la lumină.
Mulți părăsesc calea disciplinei oculte la s curt timp după ce au pășit pe ea fiindcă nu observă
îndată progresele făcute. Dar chiar când apar primele trăiri superioare, perceptibile pentru
discipol, el le consideră adesea iluzii, fiindcă își formase cu totul alte reprezentări despre ceea ce
ar trebu i să trăiască. El își pierde curajul fie pentru că va considera primele experiențe ca lipsite
de valoare, fie că îi vor părea atât de neînsemnate încât nu crede că îl vor putea duce într -un timp
previzibil la rezultate deosebite. Curajul și încrederea în s ine sunt două făclii care nu trebuie să
se stingă niciodată pe drumul către știința secretă. Cine nu este în stare și nu are răbdare să reia
mereu un exercițiu, care în aparență n -a reușit de nenumărate ori, acela nu poate ajunge departe.
Cu mult înainte d e a ne da seama clar de progresele realizate apare un sentiment vag că ne aflăm
pe calea cea bună. Să îngrijim și să cultivăm acest sentiment. Căci el poate deveni o călăuză
sigură. Înainte de toate trebuie eliminată cu desăvârșire credința că procedeele p rin care se
ajunge la cunoștințe superioare ar trebui să fie stranii, misterioase. Trebuie să ne dăm seama că
se pornește de la sentimentele și gândurile cu care omul trăiește continuu, numai că acestor
sentimente și gânduri trebuie să li se dea o altă dir ecție decât cea obișnuită. De la început, fiecare
să-și spună: în propria mea lume de sentimente și gânduri sunt ascunse cele mai înalte taine;
numai că până acum nu le -am observat. În fond, totul se întemeiază pe faptul că omul poartă cu
sine continuu tru pul, sufletul și spiritul, dar că, în adevăratul înțeles al cuvântului, nu este
conștient decât de trupul său, nu și de sufletul și de spiritul său. Discipolul ocult devine conștient
de sufletul și de spiritul său așa cum omul obișnuit este conștient de tr upul său.
De aceea este esențial să ne îndrumăm sentimentele și gândurile în direcția justă. Atunci
dezvoltăm perceperea pentru ceea ce este invizibil în viața obișnuită. Aici vom da una din căile
prin care se arată cum se face aceasta. Și acesta este un l ucru simplu, ca aproape toate câte le -am
spus până aici. El duce însă la efectele cele mai mari dacă este practicat cu perseverență și dacă
omul izbutește să i se dăruiască în dispoziția intimă necesară.
Să așezăm în fața noastră sămânța unei plante. Esenț ialul este ca în fața acestui obiect
neînsemnat să dezvoltăm intens în noi gânduri juste și, prin aceste gânduri, să trezim anumite
sentimente. Să ne devină clar mai întâi ceea ce vedem de fapt cu ochii. Să ne descriem nouă
înșine forma, culoarea și toate celelalte însușiri ale seminței. Apoi să reflectăm după cum
urmează. Din această sămânță, pusă în pământ, va lua ființă o plantă complexă. Să ne imaginăm
această plantă. Să o construim în fantezie. Și apoi să ne gândim: planta pe care mi -o imaginez
acum în fantezia mea va fi scoasă mai târziu într -adevăr din sămânță de către forțele pământului
și ale luminii. Dacă aș avea în fața mea un obiect artificial care să imite perfect sămânța, și pe
care ochiul meu să nu -l poată cu nimic deosebi de o sămânță adevăra tă, nici o forță a pământului
sau a luminii nu ar fi în stare să scoată din el o plantă. Cine își limpezește bine acest gând, cine îl
trăiește intim, va putea dezvolta și următorul gând, împreună cu sentimentul corespunzător . El își
va zice: în sămânță zac e în mod ascuns – ca forță a întregii plante – ceea ce va crește mai târziu

din ea. În imitația artificială nu zace această forță. Cu toate acestea, pentru ochii mei ambele sunt
la fel. Așadar, sămânța reală cuprinde ceva invizibil , care în imitație nu exi stă. Asupra acestui
invizibil să ne îndreptăm acum sentimentul și gândurile 5. Să ne reprezentăm că acest invizibil se
va transforma mai târziu în planta vizibilă pe care o voi avea în fața mea în formă și culoare. Să
stăruim în gândul: invizibilul va deve ni vizibil . Dacă nu aș putea gândi , nu mi s -ar putea prevesti
încă de pe acum ceea ce abia mai târziu va fi vizibil.
5. Cine ar obiecta că un examen microscopic minuțios deosebește imitația de sămânța adevărată,
acela nu dovedește decât că nu a înțeles despre ce este vorba aici. Căci nu e vorba de ceea ce
propriu -zis avem înaintea noastră ca obiect fizic, ci ca, în legătură cu el, să dezvoltăm în noi forțe
sufletești spirituale.
E de înțeles că unii oameni vor considera toate acestea drept iluzii. Mulți vor zi ce: „La ce -mi
folosesc asemenea vedenii, asemenea fantasme?“ Și unii se vor poticni și nu vor continua calea.
Dar tocmai aceasta este important: să nu confundăm, în aceste momente grele ale evoluției
omenești, fantezia cu realitatea spirituală. Și, mai dep arte, să avem curajul de a răzbi înainte, să
nu ne înfricoșăm, să nu ne descurajăm. Pe de altă parte însă, trebuie neapărat să accentuăm că
este necesar să cultivăm neîncetat simțul sănătos care deosebește realitatea de iluzie. În tot
timpul acestor exerci ții nu este îngăduit ca omul să -și piardă stăpânirea de sine deplin conștientă .
Cu siguranța cu care gândește asupra lucrurilor și fenomenelor din viața de toate zilele, trebuie să
gândească și aici. Ar fi rău dacă ar cădea în visare. El trebuie să fie în orice moment cu mintea
clară, ca să nu zicem: lucidă. Și s -ar face cea mai mare greșeală dacă, prin asemenea exerciții,
omul și -ar pierde echilibrul și dacă el ar fi împiedicat să judece asupra lucrurilor vieții de toate
zilele tot atât de sănătos și clar ca mai înainte. Discipolul ocult trebuie să se examineze mereu
dacă nu și -a pierdut cumva echilibrul, dacă a rămas același în mijlocul condițiilor de viață în care
trăiește. Liniște lăuntrică desăvârșită, simț sigur pentru toate, iată însușirile pe care tr ebuie să le
păstreze. În orice caz, trebuie să fie atent să nu se abandoneze visării și să nu se dedea la tot felul
de exerciții posibile. Direcțiile gândurilor expuse aici sunt practicate și verificate din timpuri
străvechi în școlile oculte. Și aici comu nicăm numai astfel de exerciții. Cine ar vrea să practice
alte exerciții, pe care le -ar forma el însuși sau despre care a auzit ori a citit pe ici, pe colo, se
expune rătăcirii și, curând, se va pomeni în pragul fantasticului nemărginit.
Un alt exercițiu, care se alătură celor descrise, este următorul: să ne așezăm în fața unei plante
deplin dezvoltate. Apoi să ne umplem cu gândul că va veni timpul când planta va pieri. Nimic
din ceea ce văd acum nu va mai exista. Această plantă însă va fi dezvoltat până at unci în sine,
semințe care vor deveni noi plante. Observ din nou că în ceea ce văd există ceva ascuns, ceva ce
nu văd. Mă umplu cu totul de gândul: această plantă, cu culorile ei, nu va mai exista în viitor.
Însă ideea că ea face semințe, mă învață că plan ta nu va dispărea în neant. Ceea ce o ferește de
dispariție, pot vedea acum cu ochii tot atât de puțin pe cât de puțin văzusem odinioară planta
înlăuntrul seminței. Așadar există în ea ceva ce nu pot vedea cu ochii . Dacă las să trăiască acest
gând în mine , și dacă se leagă de el sentimentul corespunzător, atunci, după un anumit timp, în
sufletul meu se dezvoltă din nou o putere, care devine o nouă vedere . Din plantă crește iarăși
ceva ca un fel de formă -flacără spirituală. Aceasta, natural, este proporționa l mai mare decât cea
descrisă mai sus. Flacăra poate fi simțită albastru -verzui spre mijloc și roșu -gălbui la margini.
Trebuie să accentuăm în mod categoric că ceea ce numim aici „culoare“ nu se vede în felul cum
văd ochii fizici culorile, ci, prin percepț ie spirituală simțim ceva asemănător ca atunci când avem

impresia fizică a unei culori. A percepe spiritual „albastrul“ înseamnă a sesiza sau a simți ceva
asemănător cu ceea ce simțim când privirea ochiului fizic este îndreptată asupra culorii
„albastre“. Acest lucru trebuie să -l aibă în vedere cel care vrea într -adevăr să se ridice treptat la
percepții spirituale. În caz contrar, el așteaptă să găsească în cele spirituale numai o repetare a
celor fizice. Aceasta l -ar duce la cea mai amară rătăcire.
Cine a ajuns până acolo încât să vadă spiritual astfel de lucruri, a câștigat mult. Căci lucrurile nu
i se revelează numai în existența lor prezentă, ci și în apariția și pieirea lor. El începe să vadă
pretutindeni spiritul, despre care ochii fizici nu pot ști ni mic. Și prin aceasta a făcut primii pași
spre a ajunge treptat, prin propria contemplare, dincolo de misterul nașterii și al morții . Pentru
simțurile exterioare, o ființă apare odată cu nașterea și dispare la moarte. Lucrurile ni se
înfățișează astfel numa i fiindcă aceste simțuri nu percep spiritul ascuns al ființelor. Pentru spirit,
nașterea și moartea sunt numai transformări, după cum ieșirea florii din boboc este o
transformare care se desfășoară în fața ochilor fizici. Dacă însă vrem să cunoaștem acest mister
prin proprie contemplare, atunci trebuie să trezim mai întâi în noi, în felul arătat, simțul spiritual
corespunzător.
Pentru a înlătura numaidecât încă o obiecție, pe care ar putea -o face unii oameni care au unele
experiențe sufletești (psihice), vo m spune următoarele: nu contestăm că există căi mai scurte și
mai simple, că unii oameni cunosc fenomenul nașterii și al morții din proprie contemplare, fără
să fi trecut mai întâi prin toate câte le -am descris aici. Există într -adevăr oameni înzestrați cu
predispoziții psihice deosebite care, pentru a se dezvolta, n -au nevoie decât de un mic imbold.
Aceștia constituie însă excepții. În schimb, drumul indicat aici este mai general și mai sigur.
Unele cunoștințe de chimie pot fi dobândite și pe o cale specia lă; dar dacă vrem să devenim
chimiști, este necesar să parcurgem drumul general și sigur.
O eroare cu urmări grave ar rezulta dacă cineva ar vrea să creadă că poate, pentru a ajunge mai
comod la țel, doar să -și reprezinte grăuntele de sămânță sau planta în discuție, să rămână doar în
fantezie. Cine face așa poate ajunge, probabil, la țel, totuși nu atât de sigur ca în modul arătat.
Vederea la care se ajunge va fi, în cele mai multe cazuri, doar o iluzie a fanteziei. În cazul ei
trebuie mai întâi să așteptăm ca ea să se transforme în vedere spirituală. Fiindcă aici nu este
vorba ca eu să -mi creez arbitrar viziuni, ci esențial este ca realitatea să le creeze în mine .
Adevărul trebuie să izvorască din adâncurile propriului meu suflet; dar nu eul meu obișnuit ar e
dreptul să fie vrăjitorul care vrea să scoată, prin ademeniri, adevărul, ci acele ființe, a căror
realitate spirituală vreau eu să o privesc, ele trebuie să -mi evoce adevărul.
Dacă prin astfel de exerciții omul a găsit în sine primele începuturi ale cont emplării spirituale,
atunci poate să se ridice la observarea omului însuși. Întâi vor trebui alese aspecte simple ale
vieții omenești. – Dar înainte de a începe aceasta este necesar să lucrăm în mod deosebit de
serios la deplina purificare a caracterului n ostru moral. Trebuie să îndepărtăm orice gând de a
aplica în folos personal ceva din cunoașterea dobândită astfel. Trebuie să fim hotărâți să nu
utilizăm niciodată asupra semenilor noștri în sens rău o putere pe care, poate, o vom dobândi. De
aceea trebuie ca fiecare din cei ce caută să pătrundă, prin proprie contemplare, misterele ființei
omenești, să urmeze regula de aur a adevăratei științe oculte. Iar adevărata regulă de aur este:
când cauți să faci un pas înainte în cunoașterea adevărurilor oculte, să faci în același timp trei

pași înainte în desăvârșirea în bine a caracterului tău. – Cine urmează această regulă poate face
exerciții de genul celui care va fi descris acum.
Să ne reprezentăm un om pe care l -am observat odată cum poftea un anume lucru. Să ne
îndreptăm atenția asupra poftei . Cel mai bine este să evocăm în amintire momentul în care pofta
era cea mai vie, și în care era destul de nesigur dacă omul va primi sau nu lucrul dorit. Apoi să ne
dăruim cu totul reprezentării pe care am evocat -o astfel în amintire. Să creăm în sufletul nostru
liniștea interioară cea mai mare cu putință. Încercăm, atât de mult cât este posibil, să fim orbi și
surzi la toate cele ce se petrec în jur. Să avem îndeosebi grijă ca prin reprezentarea iscată să
trezim în suf let un sentiment . Să lăsăm acest sentiment să se ridice în noi ca un nor care se înalță
la orizontul senin. Firește că, de obicei, observarea va fi întreruptă, deoarece pe omul spre care
ne îndreptăm atenția nu l -am observat un timp îndeajuns de lung în st area sufletească descrisă.
Vom efectua probabil sute și sute de încercări neizbutite. Dar nu ne este îngăduit să ne pierdem
răbdarea. După multe încercări vom ajunge să trăim în sufletul nostru un sentiment care
corespunde stării sufletești a omului pe car e l-am observat. După un timp vom observa că prin
acest sentiment se trezește în propriul suflet o forță, care se transformă în contemplare spirituală
a stării sufletești a celuilalt. În câmpul vizual va apărea o imagine pe care o simțim ca ceva
luminos. Ș i această imagine care luminează spiritual este așa numita încorporare astrală a stării
sufletești de poftă pe care am observat -o. Și această imagine resimțită poate fi descrisă, la rândul
său, ca fiind asemănătoare flăcării. În mijloc va fi roșie -gălbuie, iar pe margini va fi resimțită ca
albastru -roșcată sau lila. – E foarte important să ne comportăm delicat cu astfel de contemplări
spirituale. Facem cel mai bun lucru dacă la început nu vorbim nimănui despre acestea, ci numai,
eventual, învățătorului nost ru, dacă avem unul. Căci dacă încercăm să descriem o astfel de
apariție prin cuvinte stângace, de cele mai multe ori ne vom lăsa în voia unor mari amăgiri.
Utilizăm cuvinte obișnuite care însă nu sunt destinate pentru asemenea lucruri și, de aceea, sunt
prea dure și greoaie pentru ele. Urmarea este că prin propriile încercări de a îmbrăca în cuvinte
trăirile suntem ispitiți să amestecăm în contemplările adevărate tot felul de năluciri ale fanteziei.
Din nou o regulă importantă pentru discipolul ocult: înțel ege să taci asupra viziunilor tale
spirituale. Da, taci chiar și în fața ta însuți. Nu încerca să îmbraci în cuvinte sau să deslușești cu
rațiunea neîndemânatică ceea ce vezi în spirit. Dăruiește -te fără prejudecăți contemplării tale
spirituale și nu o tul bura prin prea multă reflecție asupra ei. Căci trebuie să ai în vedere că, la
început, reflecția ta nu e câtuși de puțin pe măsura contemplării tale. Această reflecție ți -ai
câștigat -o în viața ta de până acum, limitată doar la lumea fizic -senzorială, iar ceea ce tu
dobândești acum se ridică deasupra acesteia. Nu încerca deci să aplici criteriul celor vechi la cele
noi, superioare. Numai cine are o anumită statornicie în observarea experiențelor lăuntrice,
numai acela poate vorbi despre ele, așa încât să -i stimuleze pe semenii săi prin astfel de discuții.
Exercițiului descris i s -ar putea alătura unul, în completare. Se va observa, în același fel, cum un
om a avut parte de satisfacerea vreunei dorințe, de împlinirea unei speranțe. Dacă se folosesc
pentru ace asta aceleași reguli și precauții care au fost date pentru celălalt caz, vom ajunge și aici
la o contemplare spirituală. Vom remarca o formațiune spirituală cu aspect de flacără, al cărei
centru este simțit ca galben, și care e percepută ca având o margine verzuie.
Printr -o astfel de observare a semenilor omul poate ușor cădea într -o greșeală morală. El poate
deveni un om lipsit de iubire. Trebuie să ne străduim prin toate mijloacele posibile ca acest lucru
să nu se întâmple. Dacă facem astfel de observații , atunci va trebui neapărat să ne situăm la

nivelul la care avem certitudinea deplină că gândurile sunt lucruri reale. Nu trebuie să ne mai
permitem să gândim despre semenii noștri astfel încât gândurile să nu fie compatibile cu cel mai
înalt respect față de demnitatea și libertatea umană. Gândul că un om ar putea fi pentru noi numai
un obiect de observație nu trebuie să ne cuprindă nici o clipă. Mână în mână cu orice observare
ocultă asupra naturii umane trebuie să meargă autoeducarea de a aprecia neîngrăd it deplina
valoare personală a fiecărui om și de a privi ca pe ceva sfânt, inviolabil de către noi – chiar și în
gânduri și sentimente – ceea ce trăiește în om. În fața a tot ce este omenesc trebuie să ne cuprindă
un sentiment de sacră sfială, chiar și atu nci când îl gândim ca amintire.
Deocamdată am arătat numai prin două exemple cum se poate ajunge la iluminare cu privire la
natura omenească. Prin acesta a putut fi arătat cel puțin drumul care trebuie parcurs. Cine găsește
liniștea interioară și calmul in terior necesare pentru asemenea observații, va trece printr -o mare
transformare sufletească. Această transformare va merge curând atât de departe încât îmbogățirea
lăuntrică a ființei sale îi va da siguranță și calm chiar și în comportarea sa exterioară. I ar această
comportare exterioară transformată se va răsfrânge, la rândul ei, asupra sufletului său. Așa se va
ajuta el pe sine mai departe. El va găsi mijloace și căi pentru a descoperi tot mai multe din natura
umană ascunsă simțurilor exterioare; și va de veni astfel matur să arunce o privire în raporturile
misterioase dintre natura umană și toate cele ce se află în cosmos. – Iar pe acest drum, omul se
apropie tot mai mult de momentul când poate efectua primii pași în inițiere . Înainte însă de a
putea face acești pași, mai este necesar încă ceva. Este vorba despre un lucru de a cărui
necesitate discipolul spiritual va fi, poate, cel mai puțin convins deocamdată. Mai târziu se va
convinge însă.
Ceea ce trebuie să aducă în mod special cu sine candidatul la ini țiere sunt curajul și neînfricarea ,
dezvoltate într -un anume sens. Discipolul ocult trebuie să caute tocmai ocaziile în care se
dezvoltă aceste virtuți. În disciplina ocultă ele trebuie dezvoltate absolut sistematic. Dar viața
însăși este , în această privință, o bună disciplină spirituală; poate chiar cea mai bună. Discipolul
ocult trebuie să privească în față cu calm un pericol, să vrea să biruiască greutățile fără șovăire;
astfel de fapte trebuie el să poată îndeplini. În cazul unui peri col, de pildă, el trebuie să trezească
în sine sentimentul: teama nu -mi ajută în nici o privință; nici nu e îngăduit să o am; trebuie să mă
gândesc numai la ceea ce este de făcut. El trebuie să ajungă atât de departe încât, în situații în
care altădată era fricos, „teama“ și „pierderea curajului“, cel puțin în simțirea sa cea mai intimă,
să-i fie lucruri imposibile. Prin autoeducație în această direcție, omul dezvoltă în sine forțe foarte
precise, care îi vor fi necesare când va trebui să primească inițiere a în tainele superioare. Așa
cum omul fizic are nevoie de energie nervoasă pentru a se folosi de simțurile fizice, la fel și omul
sufletesc are nevoie de acea forță care se dezvoltă numai în naturile curajoase și lipsite de frică. –
Cel ce pătrunde până la tainele superioare vede lucruri care rămân ascunse omului de rând
datorită iluziilor simțurilor. Căci dacă simțurile fizice nu ne permit să vedem adevărurile
superioare, tocmai prin aceasta ele sunt și binefăcătoarele omului. Simțurile îi ascund lucruri
care, câtă vreme este nepregătit, l -ar copleși, el neputând suporta să le privească. Discipolul ocult
trebuie să fie în stare să suporte această privire. El pierde anumite puncte de sprijin din lumea
exterioară pe care le datora faptului că era pradă iluzie i. Este ca și cum am atrage cuiva atenția
asupra unui pericol, care îl pândea de multă vreme, dar despre care nu știa nimic. Înainte nu avea
nici o teamă; acum însă, după ce a aflat de pericol, îl cuprinde teama, deși pericolul nu a devenit
mai mare prin f aptul că a aflat de existența lui.

Forțele lumii sunt distructive și constructive: destinul ființelor exterioare este nașterea și pieirea.
Inițiatul trebuie să privească în acțiunea acestor forțe, în mersul acestui destin. Vălul, care
acoperea ochii spirit ului în viața obișnuită, trebuie să fie îndepărtat. Dar omul însuși este
întrețesut cu aceste forțe, cu acest destin. În propria sa natură există forțe distructive și
constructive. Și pe cât de dezvăluite se arată inițiatului celelalte lucruri, tot atât de dezvăluit i se
arată și propriul său suflet. În fața unei asemenea cunoașteri de sine, discipolul ocult nu trebuie
să-și piardă forța. Și ea numai atunci nu -i va lipsi, când el aduce cu sine un surplus de forțe. În
acest scop discipolul trebuie să învețe să-și păstreze liniștea și siguranța lăuntrică în situațiile
grele ale vieții; el trebuie să cultive o mare încredere în puterile bune ale existenței. Va trebui să
se aștepte la faptul că anumite motive de acțiune, care l -au condus până acum, nu -l vor mai
conduce. Va trebui să înțeleagă că până acum a făcut și a gândit unele lucruri numai fiindcă era
neștiutor. Astfel de motive, care îl determinaseră până acum, vor disărea. Multe lucruri le -a făcut
din vanitate; își va da seama cât de nespus de lipsită de v aloare este orice vanitate pentru inițiat.
Unele lucruri le -a făcut din lăcomie; își va da seama cât de distrugătoare este lăcomia. Va trebui
să dezvolte cu totul alte motive de acțiune și gândire. Și tocmai în acest scop sunt necesare
curajul și neînfrica rea.
Este vorba, mai cu seamă, să cultivăm acest curaj și această neînfricare în forul cel mai intim al
gândirii noastre. Discipolul ocult trebuie să învețe să nu se descurajeze în fața unei nereușite. El trebuie
să fie în stare să reflecteze: „vreau să ui t că acest lucru iarăși nu mi -a izbutit; voi încerca din nou, ca și
cum nu s -ar fi întâmplat nimic“. Luptând astfel, ajunge la convingerea că izvorul energiilor din lume, din
care poate scoate putere, este nesecat. El tinde mereu spre cele spirituale, care îl vor înălța și îl vor
susține ori de câte ori firea sa pământească se va dovedi slabă și lipsită de putere. Trebuie să fie capabil
să trăiască cu fața îndreptată spre viitor și să nu se lase tulburat în această strădanie de nici o experiență
a trecutulu i. – Dacă omul a cucerit până la un anumit grad însușirile descrise, el este matur să afle
numele adevărate ale lucrurilor, nume care dau cheia științei superioare. Căci inițierea constă în a învăța
să numim lucrurile lumii cu numele pe care îl au în spiri tul Creatorilor lor divini. În aceste nume ale lor se
află tainele lucrurilor. De aceea, inițiații vorbesc o altă limbă decât neinițiații, fiindcă primii folosesc
denumirea ființelor prin care aceste lucruri au fost făcute. – Atât cât se poate vorbi despre inițierea
însăși, o vom face în capitolul următor.

Bibliografie
Rudolf Steiner
CUM SE DOBÂNDESC CUNOȘTINȚE
DESPRE LUMILE SUPERIOARE?

EDITURII TRIADE, Cluj -Napoca 2004