Cazul ‘romilor’ în Ue

CAP.IV Cazul “romilor” în UE

4.1 Poziția „romilor” în procesul de expansiune al Uniunii Europene

Situația actuală a „romilor” nu poate fi pe deplin înțeleasă fără un scurt istoric al modului în care aceștia au fost tratați în Europa și în perioada extinderii Uniunii Europene.

La mijlocul secolului 18, au fost efectuate primele eforturi privind „romii”, prin încercarea de a-i obliga să se conformeze normelor societății civilizate. În următoarele două secole au fost efectuate mai multe acțiuni prin care „romii” au fost scoși cu forța din propriile familii și introduși în familii „non-rome”, sau plasați în instituții, pentru a-i îndepărta de tradițiile și obiceiurile ce contravin măsurilor de modernizare, și de a reuși să dizolve grupul etnic însine. Acest lucru a adus pe scena europeană conceptul de „criminalitate/discriminare” față de „romi”.

„Romii” au fost persecutați pe bază de rasă, în timpul regimului lui Hitler în Germania, 1993-1945, și în țările ocupate de naziști. De cele mai multe ori, comunitățile de „romi” au fost ucise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial , sau au fost internate în lagăre de concentrare(perioada Holocaustului).

În perioada postbelică, în Europa Centrală și de Est, s-au întreprins eforturi extinse pentru a pune capăt nomandismului în rândul „romilor”, precum și ideilor anti-sociale venite dinspre cei mai învârstă.

Situația postbelică din Europa de Vest, a fost similară cu cea mai sus enunțată. În Norvegia, Suedia și Elveția, au fost puse în practică măsuri pentru a pune capăt existenței comunității de “romi”; sterilizarea forțată atât a bărbaților cât și a femeilor; ba chiar mai mult la eliminarea copiilor din familiile de “romi” și plasarea lor în grija statului.

Perioada de după 1989, a cunoscut o epidemie intensă a sentimentului „anti-romi” în toată Europa. În est, guvernele au dat vina pe etnia „romă”, pentru provocările apărute în spațiul public, astfel că mai multe persecuții au avut loc în țări precum: Albania, Bulgaria, Germania, Ungaria, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Ucraina și Iugoslavia. Au apărut mișcări pe motive rasiale și atacuri împotriva „romilor”. În unele țări, Republica Cehă și Slovacia, creșterea dramatică a violenței pe motive rasiale împotriva „romilor”, ajunsese la niveluri alarmante, autoritățile eșuând să condamne această violență. În vest, sentimentul „anti-romi”, s-a accentuat odată cu marile fluxuri migratorii ale acestora dinspre est. Mai mult, mass-media a reușit să provoace panică publică, alimentată de titlurile „invazii țigănești”. Astfel ca autoritățile publice au luat măsuri discriminatorii pe motive rasiale, sau chiar expulzări în rândul „romilor”(individuale/colective).

Cea mai mare nenorocire pe care a suferit-o comunitatea „romilor” din Europa, a fost în 1999, cand, ca urmare a încheierii acțiunilor militare NATO în Republica Federală Iugoslavia și retragerea forțelor iugoslave din Kosovo(vezi nota de subsol), etnia albaneză a întreprins o campanie de curățare a „romilor” și a tuturor celor care erau percepuți ca fiind „țigani”. În ciuda intervențiilor ONU în Kosovo, violențele împotriva „romilor” au continuat sub formă de dizolvare a locuințelor prin atacuri cu grenade. În urma acestora, majoritatea „romilor” au fost exilați înspre Occident, creând în UE, prin sosirea lor, importante provocări privind cererile de azil și rezidență.

În fața unei istorii de discriminare și persecuție în Europa, „romii” au știut sa-și mențină identitatea distinctă.

În prezent se estimează zece milioane de „romi” pe teritoriul european. Datele demografice nu sunt exacte, deoarece mulți dintre ei, după o istorie drastică, refuză să se identifice ca fiind „romi”, iar multe guverne refuză sa îi includă ca fiind o categorie legitimă în datele pentru recesăminte. În ciuda incertitudinilor demografice, nu există îndoială, că numărul total al „romilor” în Europa, este de multe ori mai mare decât numărul total al populațiilor din multe state membre UE.

Sentimentul „anti-romi” este prezent în cele mai multe societăți europene și este extrem de mare în unele țări. În Germania, 68% din populație nu îi vrea pe „romi” ca și vecini.

Tratamentul “romilor”, atât în UE cât și dincolo de frontierele sale actuale, a devenit un test pentru societatea umană. Este astăzi cea mai presantă politică privind problemele legate de drepturile sociale și umane cu care se confruntă Uniunea.

Deși extinderea UE a adus noi măsuri de modernizare a “romilor”, situația acestora în noile state membre, rămâne încă un motiv de îngrijorare, dat de dovada rasismului și discriminării privind ocuparea forței de muncă, educația și acordarea asistenței medicale; alături de acțiuni violente împotriva acestora.

Totuși, aderarea la Uniune prevede ca statele membre “să fie o democrație stabile, respectând drepturile umane, statul de drept și protecția minorităților”; iar nerespectarea criteriilor ar pune extindere UE într-un pericol cu costuri politice majore.

Mai târziu, extinderea UE, a poziționat problemele legate de “romi”, pe o scară cu prioritate mult mai mare, interceptând multe rezolvări la nivel politic.

Totodată, eforturile de a aduce la același nivel uniunea politică și economică, au fost însoțite de măsuri tot mai stricte(în statele membre UE) cu privire la modul în care sunt tratați migranții, drepturile acestora și a refugiaților, vizate fiind în special comunitățile de „romi”. Mai exact, statele membre, au interpretat ideea acestor măsuri, iar crearea lor, de către acestea, au avut un impact particular asupra comunităților de „romi”:

-Politicile și practica rasial-discriminatorii la frontiere(Marea Britanie);

-Expulzările colective de către guvernele Belgiei și Italiei;

-Erodarea protecției refugiaților.

Cele mai sus enunțate au fost găsite de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind încălcări a Drepturilor Omului și a protecției privind minoritățile.

Amploarea problemelor cu care se confruntă comunitatea de „romi”, atât în Europa cât și în UE, a condus-o pe cea din urmă să elaboreze și să adopte o directivă privind integrarea „romilor” în societățile europene.

4.2 Incluziunea socială a „romilor”

Termenul de incluziune socială a fost elaborat în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale ale UE și prezentat în Raportul Comun privind Incluziunea Socială (2003) al Comisiei Europene ca fiind „un proces care asigură faptul că cei expuși riscului de sărăcie și excluziune socială obțin oportunitățile și resursele necesare pentru a participa pe deplin la viața economică, socială și culturală și a se bucura de un standard de viață și bunăstare, considerat normal în societatea în care trăiesc. Se asigură o participare sporită la luarea deciziilor care le afectează viața și accesul la drepturile lor fundamentale.

Incluziunea socială a fost mult timp o parte cheie a politicilor Uniunii Europene. Scopul major al politicii UE în acest domeniu este de a reduce în mod substanțial numărul de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziunii sociale, creând astfel o societate mai incluzivă. Cu toate acestea, sărăcia și excluziunea socială nu pot fi măsurate prin statistici. Ca urmare s-au dezvoltat o serie de indicatori care sunt relevanți în analiza incluziunii sociale: rata de risc a sărăciei, pondereaa persoanelor cu o intensitate a muncii foarte scăzută,accesul la educație și formare, accesul la serviciile sanitare sau furnizarea de locuințe. Acești indicatori reprezintă un element essential în cadrul metodei de monitorizare a progreselor înregistrate de statele membre UE, în lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale.

Strategia Europa 2020 pentru o nouă traiectorie de creștere-inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii- nu lasă loc pentru marginalizarea economică și socială. Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială, este una dintre inițiativele emblematice ale Strategiei Europa 2020, adoptată în 2010. Obiectivele platformei sunt:

-asigură coeziunea economică, socială și teritorială;

-garantează respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor afectate de sărăcie și excluziune socială;

-sprijină și ajută oamenii să se integreze în comunitățile în care trăiesc, să poată beneficia de formare profesională, să își găsească locuri de muncă și să beneficieze de serviciile sociale.

Unul dintre obiectivele principale stabilite pentru a măsura progresul obiectivelor Strategiei Europa 2020 este Acela ca UE-27 să aibă mai puțin de 20 de milioane de personae expuse riscului de sărăcie sau excluziunii sociale.

Tabel 1. Populație expusă riscului de sărăcie sau de excluziune socială, 2007-12

Statisticile privind piața muncii sunt în centrul multor politici ale UE. Rata de ocupare a forței de muncă este considerate a fi un indicator cheie pentru scopurile analitice atunci când se studiază progresele din cadrul piețelor muncii. Ele pot fi de asemenea folosite pentru a studia o serie de aspect sociale și comportamentele legate de situația ocupării forței de muncă a unei persoane; cum ar fi integrarea socială a minorităților. Strategia Europeană de ocupare a forței de muncă(EES), a fost lansată în cadrul Summit-ului de la Luxemburg(1995) și restructurată în 2005, încurajează îndeplinirea până în 2020 a trei obiective principale:

-75% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 20-64 să fie active pe piața muncii;

-rata abandonului școlar să scadă sub 10%; 40% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-34 ani să fi finalizat studii superioare;

-să se ajungă sub 20 milioane persoane care se confruntă cu riscul sărăciei și excluziunea socială.

Tabel 2. Rata de ocupare a forței de muncă pe grupe de sex, vârstă 15-64

Tabel 3. Persoane angajate part-time, vârsta 15-64

Politicile privind piața muncii pot influența evoluția nivelului de șomaj. Rata șomajului este un indicator important atât în dimensiunea economică, cât și în cea socială. Din punct de vedere economic, șomajul poate fi privit ca o capacitate de muncă neutilizată, prezentând o presiune asupra cheltuielilor guvernamentale cu privire la acțiunile întreprinse în domeniul social.

Globalizarea și progresul tehnologic au un effect tot mai mare asupra vieții de zi cu zi, iar cererea pentru diferite tipuri de competențe și de muncă, evoluează într-un ritm rapid. În timp ce întreprinderile încearcă să-și îmbunătățească productivitatea și să devină mai competitive și inovatoare; ar putea foarte bine să-și extindă ofertele pentru noi locuri de muncă, pentru cei care se află în căutare; să devină mai flexibile.

În contextul Strategiei Europene de ocupare a forței de muncă(EES), există o serie de măsuri care sunt concepute pentru a ajuta și încuraja oamenii să-și păstreze locurile de muncă sau să gasească locuri noi. Cu toate acestea, criza economică actuală, a inversat o mare parte din progresele realizate în Europa, începând cu anul 2000. De aceea a fost abordată O agenda pentru noi competențe și locuri de muncă și proiectul Tineretul în mișscare care vor avea subiect principal rata șomajului prin intermediul unor politici și propuneri ce vor viza instituțiile educaționale și de formare profesională, și nu în ultimul rând care vizează îmbunătățirea ratei de intrare a tinerilor pe piața muncii.

Tabel 4. Rata șomajului, UE-28

Locuințe decente, la un preț accesibil,, într-un mediu sigur, este o nevoie fundamental. Asigurarea acestei nevoi este, încă, o provocare semnificativă în mai multe țări europene, și care poate atenua sărăcia și excluziunea socială.

UE nu are responsabilități specific în ceea ce privește asistența imobiliară. Mai degrabă, această responsabilitate revine guvernelor naționale, care ar trebui să dezvolte politici proprii privind asistența imobiliară. Cu toate acestea, multe state membre UE se confruntă cu provocări similar, spre exemplu, cum să își reînoiască stocurile de locuințe, cum să își planifice și să combată expansiunea urbană, modul de promovare a dezvoltării durabile, cum să ajute tinerii și grupurile dezavantajate să intre pe piața imobiliară. Ca atare, locuințele sociale, persoanele fără adăpost, integrarea; joacă un rol important în cadrul agendei privind politica socială.

Carta drepturilor fundamentale prevede faptul că, pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și imobiliară, astfel încât să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente.

În acest context, reuniunea Consiliului European de la Nisa, din anul 2000, a ajuns la un accord asupra unui set de obiective comune pentru strategia UE pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale; inclusive două obiective legate de asistența imobiliară, mai exact, să pună în aplicare politici care vizează accesul tuturor la o locuință decentă, precum și servicii de bază necesare pentru a trăi într-un mod normal în raport cu circumstanțele locale(electricitate, apă, încălzire), și să pună în aplicare politici care încearcă să prevină criza, care poate duce la situații de excluziune socială.

Tabel 4. Suprapopulare, Rata populației în prag de sărăcie

Sistemele de sănătate sunt organizate și finanțate în diferite moduri în UE, dar majoritatea europenilor consideră că, accesul universal la asistența medicală, cu un cost accesibil pentru toate persoanele fizice și pentru societate, este o nevoie fundamentale. Rezultatele din domeniul sănătății sunt foarte diferite pe teritoriul UE, în raport cu locul unde trăiesc oamenii, etnia, sexul și statutul socio-economic al acestora. UE promovează coordonarea politicilor naționale de sănătate printr-o metodă deschisă care pune accent deosebit pe calitatea, durabilitatea și accesul la asistența medicală. Accesul la acest system, introducerea progresului tehnologic, alegerea mai atentă a pacienților este tot mai mult considerate ca fiind împotriva contextului de viabilitate financiară.

În februarie 2013, Comisia Europeană a adoptat o comunicare intitulată Către investiții sociale pentru creștere și coeziune. În ceea ce privește sănătatea, comunicarea subliniază diferențele din statele membre UE privind accesibilitatea și calitatea asistenței medicale, subliniind necesitatea unor reforme ale sitemului de sănătate, cu scopul de a asigura accesul la asistența medicală de înaltă calitate și de a utiliza efficient resursele publice. Totodată, investițiile în sănătate, pornind de la o vârstă fragedă, permite oamenilor să rămână mai mult timp active, să beneficieze de un system de sănătate mai bun, ridică productivitatea forței de muncă și reduce presiunile financiare asupra sistemului de sănătate.

Incluziunea romilor este una dintre cele mai stringente probleme sociale în Europa. Cu toate că responsabilitatea pentru incluziunea socială și economică a romilor, revine autorităților publice, este totodată și un proces dual, care presupune o schimbare în mentalitatea majorității, dar și în mentalitatea membrilor comunităților de romi.

Comunitatea romă este considerate ca fiind cel mai mare grup minoritar din Europa, estimându-se un număr al lor între 10-12 milioane de persoane. Obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020, asigură îmbunătățirea procesului de integrare și incluziune a romilor în societate. Măsurile propuse urmăresc să evidențieze lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale, creșterea ocupării forței de muncă și reducerea ratei de abandon școlar.

Romii sunt afectați în mod disproporționat de exluziunea socială, de prejudecîți și discriminare. Comunitățile de romi au făcut parte, de secole, din societățile europene. În ultimele două decenii, este evident că situația romilor a stagnat sau chiar s-a deteriorat. Mulți romi se află în șomaj, au venituri mici, le este redusă speranța de viață prin condițiile precare de supraviețuire. Excluderea lor în proporții tot mai mari, reprezintă o instabilitate socio-economică.

Una dintre problemele romilor, este sărăcia extremă, cea care i-a determinat să se instaleze la periferiile unor orașe europene, cei mai mulți câștigându-și existența prestând muncă la negru, cântând pe străzi, în localuri, în metrouri; unii din furt și tâlhărie. S-au operat arestări, condamnări și returnări forțate, fapte semnalate de presa străină.

Cauzele generatoare ale acestor acte reprobabile sunt: sărăcia, analfabetismul, școlarizarea precară, gradul ridicat de neocupare a forței de muncă. Asupra lor s-a acționat încă din anii ’70 ai secolului trecut, printr-o politică de asimilare(uneri forțată). Mulți etnici romi au părăsit șatrele și au locuit în blocuri și în case naționalizate, au intrat în conduceri administrative și de partid, au fost obligați să facă armata, sa-și dea copiii la școală. Nu s-au rezolvat toate problemele sociale ale etniei rome; mulți au rămas în stadiu nomad, în mediul social al neamurilor tradiționale, neștiutori de carte, la niveluri extreme de sărăcie.

Politicile care urmăresc incluziunea romilor, respectă drepturile fundamentale UE: dreputile omului, nediscriminarea și egalitatea în șanse, dezvoltarea economică. Politicile de incluziune a romilor sunt integrate în domenii precum educația, ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, furnizarea de locuințe, sănătate și securitate. Scopul acestor politici este de a asigura romilor acces efectiv la egalitatea în șanse în societățile statelor membre UE.

Punerea în practică a acestor politici, este modernizarea prin emancipare, ce presupune schimbări benefice în interiorul comunităților de romi, păstrarea identitară. Totuși, modernizarea prin emancipare, nu este posibilă fără schimbarea unor mentalități ce contravin standardelor civilizației moderne, mentalități legate de păstrarea unor ocupații, unor legi de viață comunitară și familială, unor tradiții de locuire. Modernizarea este posibilă fie prin dezvoltarea din interior a comunităților, fie prin asimilare forțată, realizată prin căsătorii mixte. Acestea sunt alternative la marginalizare, automarginalizare, izolare, discriminare.

Integrarea generează tensiuni, nemulțumiri, revolte, refuzuri active sau mascate și presupune, obligatoriu, renunțarea la unele obiceiuri și tradiții ce contravin standardelor civilizației moderne, cu atât mai mult cu cât în comunitatea etnică sunt romi axați pe tradiție. Fără îndoială, integrarea socială a polulației de etnie romă, este necesară pentru a ridica standardul de viață al etniei, pentru a acorda șanse egale de progres și prosperitate membrilor ei și implicit de a reduce indicatorii de sărăcie, aceștia fiind factori ai excluziunii sociale. Integrarea este posibilă datorită deschiderii politicilor internaționale și naționale, datorită aspirațiilor și dorințelor unei părți însemnate a comunității, elitei, în special.

Pe plan național, tradiția organizării social-politice din perioada interbelică, fiind blocată de regimul comunist în mod programat, a suferit o politică de asimilare și integrare, uneori forțată, a romilor. După 1989, romii au fost recunoscuți ca minoritate etnică egală în drepturi cu celelalte minorități și cu populația majoritară, în temeiul cărora își pot exprima și afirma identitatea. Unii etnici și-au construit locuințe, proprietăți personale, palate. Au garantată libertatea practicării meseriilor în ateliere proprii, pot participa la târguri ale meșteșugarilor. S-au organizat și se organizează tărguri ale locurilor de muncă, speciale pentru romi. S-au facilitat și se facilitează modalități de exprimare cultural-artistică prin editarea cărților, prin organizarea spectacolelor, festivalurilor. S-au derulat și se derulează programe de educație sanitară, de planning familial, programe de vaccinare, de dispensarizare a femeilor însărcinate, programe de consiliere a femeilor.

Pentru reducerea efectelor sărăciei, s-au derulat și se derulează politici de securitate și asistență socială: se acordă ajutoare sociale, indemnizații la naștere, alocații pentru copii, servicii de ocrotire a copiilor aflați în dificultate, servicii medicale gratuite, mese gratuite prin cantine sociale, rechizite și manuale gratuite. Pentru reducerea șomajului, se organizează periodic burse(târguri ale locurilor de muncă, cursuri de calificare și recalificare, servicii de mediere a angajărilor, servicii de creditare a afacerilor).

În România, pentru prevenirea și combaterea discriminării, s-au înființat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Coordonarea programelor naționale pentru susținerea intereselor etniei rome se face prin Agenția Națională pentru Romi. Cu toate oportunitățile și facilitățile create, performanțele obținute nu au fost la nivelul așteptărilor. De aceea, societatea românească, prin instituțiile guvernamentale, non-guvernamentale, trebuie să desfășoare în continuare programe constante pentru ameliorarea situației romilor și incluziunea lor socială. Astfel că s-a creat Planul Național Antisărăcie. Obiectivele-direcții ale acestuia stabilesc reperele de acțiune pentru o societate incluzivă a întregii comunități românești, a majorității și a minorităților. Etnicii romi sunt în ansamblul lor o categorie cu risc social social de sărăcie extremă cauzată de:

-lipsa actelor de identitate, ce îi exclude de la exercitarea drepturilor;

-deficitul sever de educație, ce-i împiedică să beneficieze de oportunități de viață civilizată;

-deficitul de calificare profesională, ce nu le permite să se integreze în viața economică a societății;

-accesul redus la îngrijiri medicale și la servicii de planning familial, ce le afectează calitatea vieții, nivelul de sănătate, determinând nașteri nedorite și moarte infantilă;

-condiții precare de locuire ce le afectează sănătatea;

-criminalitatea ridicată generată de sărăcie și de marginalizarea socială ce le afectează imaginea de sine și imaginea lor în lume.

Punerea în aplicare a acestui plan, nu este posibilă fără o politică economică de dezvoltare eficientă. Obiectivele sale strategice vizează categoriile cu risc social:

-eliminarea sărăciei extreme;

-eliminarea situațiilor de excluziune socială(excludere, marginalizare) și promovarea incluziunii(integrării) sociale;

-asigurarea condițiilor decente pentru copii;

-combaterea discriminării și reabilitarea imaginii publice a romilor.

Pe plan internațional, interesele etniei rome sunt susținute de de asociații, cea mai importantă fiind Uniunea Internațională a Romilor. Această asociație a obținut din 1979, un statut de observator pe langă Comisia ONU pentru Probleme Sociale și Economice. Această uniune a fost creată pentru a fi reprezentarea politică a tuturor romilor din lume și de a acționa în interesul superior al acestora. Pentru a le dezvolta tradițiile culturale, obiceiurile și limba, să coopereze în rezolvarea problemelor economice, sociale, culturale, educaționale și umanitare ale romilor în fiecare dintre țările individuale în care trăiesc. Uniunea Internațională a Romilor, constată în ultima perioadă o agravare a problemelor cu care se confruntă minoritatea romă din Europa, în primul rând din cauza creșterii amplorii fenomenelor de discriminare la adresa acestora. De aceea trebuie să facă apel la toate statele membre ale Uniunii Europene să își asume responsabilitățile și să trateze problemele romilor într-un mod cât mai serios și sustenabil.

În centrul agendei Tratatului de la Lisabona, a fost aprobat obiectivul modernizarea modelului social european prin investiții în oameni și prin construirea unui statut social activ. Acesta include acțiuni în direcții precum:

-Educație și formare pentru un trai mai bun într-o societate a cunoașterii;

-Mai multe și mai bune joburi pentru Europa: dezvoltarea unei politici active privind ocuparea forței de muncă;

-Modernizarea sistemului de protecție socială;

-Promovarea incluziunii sociale.

Consiliul European de la Lisabona a stabilit un număr de obiective realizabile până în 2010, în ceea ce privește educația și formarea profesională; legate în special de realizarea unei societăți bazate pe cunoaștere și pe creșterea ratei de ocupare a forței de muncă. Acestea sunt obiective ambițioase cu privire la impactul politicilor educaționale asupra grupurilor etnice minoritare, în special asupra romilor. Deși unele state membre monitorizează rezultatele educaționale din rândul din rândul grupurilor etnice, aceste realizări nu sunt la fel de comune și pentru romi. Acest lucru se datorează segregării romilor și incapacitatea statelor de a include copiii romi ăn școli.

Concluziile acestui Consiliu au evidențiat faptul că numărul de persoane care trăiesc în pragul de sărăcie și sub acest prag, alături de excluziunea socială, este o problemă innacceptabilă și tocmai de aceea este nevoie de implementarea unor politici pentru combaterea excluziunii sociale, ce trebuie să se bazeze pe un parteneriat între Planurile Naționale de Acțiune și o Comisie de cooperare în acest domeniu.

Totodată, s-au elaborat și câteva dispoziții:

-promovarea unei mai bune înțelegeri a excluziunii sociale pe baza unor indicatori bine stabiliți;

-să se susțină promovarea incluziunii în piețele forței de muncă, a statelor membre; educației și formării profesionale;

-să se dezvolte acțiuni prioritare adresate unor grupuri țintă(grupuri minoritare, copii, oameni învârstă sau cu handicap).

În 2004, Comisia Europeană a lansat mai multe propuneri privind acțiuni naționale de conștientizare asupra incluziunii sociale, destinate în special organizațiilor cu un interes activ în promovarea aplicăriiplanurilor naționale împotriva sărăciei și a excluziunii sociale.

Un obstacol serios, o problemă des întâlnită, în calea exercitării drepturilor funamentale pe care le au romii în întreaga Europă, precum și accesul acestora la serviciile sociale, îl reprezintă lipsa documentelor, precum certificatele de naștere, de căsătorie, permise de ședere sau chiar documente de identificare. Acest lucru a condus la severe probleme în accesarea serviciilor sociale și în unele cazuri a condus chiar la apatridie. Totodată, romii sunt foarte reticienți cu privire la recunoașterea etniei în fața autorităților publice sau se auto-declară ca fiind membri ai altor grupuri etnice. Mai mult, unele țări nu acceptă ca aceștia să se auto-declare ca fiind minorități pe teritoriul lor, deoarece consideră că pun în pericol naționalismul țării.

Într-un context al migrației internaționale, persoanele fără documente pot fi în imposibilitatea de a-și procura un pașaport sau o viză valabilă. Totodată, se află în imposibilitatea de ase identifica, de a dovedi că sunt cetățeni al unui stat membru și îi împiedică să se stabilească legal într-un stat UE. Alături de lipsa documentelor, se află și alți factori(calificările profesionale și educaționale mici, discriminarea rasială, antipatia, neîncrederea față de romi) care le limitează accesul la bunurile și serviciile din întreaga Europă.

Cele mai sus enunțate, au îngreunat exercițiile de colectare a datelor, în contextul Deceniului de Incluziune a Romilor. Un argument major în favoarea colectării datelor etnice, îl reprezintă faptul că fără această colectare, factorii de decizie sunt lipsiți de putere în vederea proiectării și monitorizării măsurilor aplicate pentru a opri discriminarea.

Inițiativele politice de incluziune a romilor trebuie să țină cont de circumstanțele și nevoile femeilor de etnie romă. Acestea se confruntă cu discriminări multiple, probleme la accesul asistenței medicale și sprijin pentru copii, dar de asemenea și cu violență domestică și exploatare.

Totuși, multe femei(rome) nu își permit financiar să plătească serviciile din maternități, privind îngrijirea nou-născuților, așa că de multe ori fug din spitale cu aceștia înainte de a primi un certificat de naștere pentru copil. De multe ori, din cauza sărăciei multe nașteri se fac acasă. După o perioadă scurtă de timp, le este imposibil să obțină certificate de naștere din cauza amenzilor și a costurilor administrative. O persoană fără un certificat de naștere va fi în imposibilitatea de a accesa cărți de identitate personală, documente privind asigurarea de sănătate, pașapoarte, sau alte documente. Va fi în imposibilitatea de a se înscrie la școală, de a vea acces la asistența medicală, sau de a accesa asistența socială la care are drepturi. Astfel de persoane nu au nicio existență administrativă.

În domeniul politicii de incluziune socială, doar Finlanda, Grecia, Irlanda, Portugalia și Spania, au introdus comunitatea de romi ca și grup țintă în Planurile Naționale de Acțiune. În țări precum Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Olanda, Suedia și Marea Britanie; prin rapoartele înaintate Uniunii Europene se evidențiază faptul că romii au nevoie de politici menite să susțină incluziunea socială a acestora și eliminarea practicilor discriminatorii. Răspunsul acestor țări a fost unul de nepăsare, ba mai mult nu au introdus ca și grup țintă comunitatea de romi în Planurile Naționale. Mai mult, acest tratament nu este pe deplin acoperit de interzicerea tratamentului discriminatoriu pe motive de rasă sau origine etnică.

Există de asemenea, probleme în mai multe țări legate de statutul fundamental al persoanelor; unii romi nu au reușit să-și obțină cetățenia în mai multe state membre, deoarece acestea au operat regimuri de neautorizare rezidențială, având ca și efect excluderea socială a romilor.

Ocuparea forței de muncă, a fost mereu cheia în eradicarea sărăciei și în includerea socială. Însă practicile naționale și ale Uniunii Europene privind acestea, nu au avut un impact pe scară largă, dovezi fiind creșterea ratei șomajului în rândul romilor. Astfel că s-a creat strategia UE de ocupare a forței de muncă, care a devenit principalul pilon pentru realizarea obiectivelor legate de ocuparea forței de muncă. Strategia prevede o multitudine de măsuri cu privire la eliminarea problemelor legate de sex, în șansele de ocupare a forței de muncă. Totuși, nu acordă o prea mare atenție problemelor legate de rasă și origine etnică în acest domeniu, în ciuda dovezilor că există discriminare rasială și etnică pe piața forței de muncă, în special asupra comunităților de romi.

Luând în considerare problemele enunțate, UE a încercat să găsească soluții. Astfel că, Fondul Social European(FSE) împreună cu statele membre UE, au finanțat pentru perioada 2000-2006 Inițiativa Comunității EQUAL. Aceasta din urmă s-a concentrat pe sprijinirea proiectelor inovatoare, transnaționale, menite să combată discriminarea și dezavantajele pe piața forței de muncă, comunitățile rome aflându-se printre beneficiari.

Sistemul imobiliar nu este un domeniu foarte vizat de către politicile UE, de aceea este finanțat în cadrul Fondului de Dezvoltare Regională(FEDR). Totuși, directivele UE subliniază un lucru important, privind interzicerea rasismului, discriminării, diferențelor rasiale sau etnice în cadrul sistemului imobiliar. În toată Europa, romii trăiesc în cartiere slab dezvoltate, sub nivelul normal, decent de trai, de multe ori asemănate cu „ghetourile”, nu le sunt puse la dispoziție servicii corespunzătoare, se confruntă cu multe boli și cu multe amenințări privind evacuările sau expulzările.

Discriminarea rasială și etnică în accesarea asistenței medicale, este în mod explicit interzisă în Directiva UE privind rasismul. Directoratul General European pentru Sănătate și Protecția Consumatorului finanțează un modest program de acțiune în domeniul sănătății publice. Sărăcia și nivelurile de locuire foarte scăzute din rândul romilor, aliate cu discriminările persistente din domeniul serviciilor de sănătate, au condus la niveluri ridicate de boli(tuberculoza, hepatita etc) și la reducerea speranței de viață a acestora. Pentru a răspunde acestor provocări, UE a elaborate strategia pentru sănătate Împreună pentru Sănătate. care s-a aplicat în perioada 2008-2013. Oferă un cadru coherent pentru mai multe acțiuni de sănătate. Scopul acesteia este de a avea un document care să cuprindă atât provocările din domeniul sănătății, cât și modul de abordare a acestora.

Actorii statali ar trebui să continue să conceapă și să pună în aplicare un program global și coherent de emancipare, modernizare și integrare a romilor, în societatea civilizată, un program în mai multe direcții:

Sprijinirea menținerii și exprimării identității entice a romilor prin limbă, cultură populară, meșteșuguri;

Încurajarea sedentărizării populației nomade;

Asigurarea accesului la serviciile de sănătate și ameliorarea stării de sănătate, accesul la serviciile de planning familial;

Creșterea gradului de participare școlară și prevenirea abandonului și absenteismului școlar;

Schimbarea mentalității privind activitatea școlară și pregătirea profesională;

Sprijinirea creșterii numărului de intelectuali în toate domeniile;

Creșterea numărului de mediatori sociali în învățământ și în domeniul sanitar;

Modernizarea în interiorul comunității de romi, antrenând înțelepții comunității pentru a lupta cu tradițiile defavorizatoare modernizării;

Continuarea campaniilor de reducere a analfabetismului, abandonului, absenteismului școlar;

Desfășurarea unor campanii eficiente de educație sanitară la nivelul grupurilor mari de romi;

Completarea evidențelor populației prin eliberarea certificatelor de naștere, a buletinelor de identitate;

Aplicarea consecventă a politicilor sociale de reducere a sărăciei extreme, cauza principal a excluziunii sociale;

Ameliorarea condițiilor de locuit;

Emanciparea social-economică prin pregătirea profesională, și ocuparea locurilor de muncă;

Combaterea oricăror forme de discriminare a romilor;

Reabilitarea imaginii de sine și a imaginii publice a populației de etnie romă.

Aceste direcții se regăsesc în recomandările generale ale Consiliului European de la Nisa, 2000. Obiectivele-direcții stabilite la Nisa sunt:

Prevenirea riscului de excluziune;

Ajutorarea celor nevoiași;

Mobilizarea tuturor instituțiilor relevante;

Comunitatea romilor ar trebui să:

Să fie mult mai deschisă proiectelor de emancipare și modernizare, să răspundă solicitărilor, să colaboreze, să se implice în susținerea celor ce aspiră să-și depășească condiția defavorizatoare;

Să-și păstreze și să-și cultive tradițiile ce nu le prejudiciază integrarea;

Să-și promoveze valorile culturale pentru a contribui la tezaurul multicultural european și internațional;

Să desfășoare campanii de propagandă în favoarea eliberării de prizonieratul tradițiilor ce le împiedică emanciparea și modernizarea, să renunțe la stereotipurile atitudinale ce contravin măsurilor de ameliorare a situației romilor;

Să-și convingă etnicii să-și schimbe mentalitățile legate de școală, profesie, viață socială, să convingă părinții să-și dea copiii la școală, să obțină calificări pentru a face față solicitărilor de pe piața muncii, să se alieze autorităților pentru combaterea abandonului și absenteismului școlar;

Să desfășoare campanii de convingere pentru integrarea în viața economică, pentru a contribui la bunăstarea proprie și la afirmarea pe piața muncii;

Să se implice mai mult etnicii bogați în politica de securitate și asistență socială prin acțiuni filantropice majore de ajutorare a săracilor, vârstnicilor, persoanelor cu handicap, copiilor orfani, să se solidarizeze cu nevoile lor.

Cert este că fără conlucrarea, colaborarea, cooporarea autorităților publice și a celor implicați în derularea programelor, cu liderii formali și informali ai romilor, cu elita lor intelectuală; nu se pot obține rezultate pozitive privind modernizarea și ridicarea standardului lor de viață; nu este posibil procesul complicat al integrării lor în societatea civilizată.

4.3 Cazul “romilor” în Marea Britanie