Cauzele Si Prevenirea Abandonului Scolar. Cercetare Calitativa In Judetul Bihor
CUPRINS
Introducere………………………………………………………………………………………………………………..3
Capitolul I. Abandonul școlar – definiții, cauze și efecte……………………………………………….5
I.1. Definirea abandonului………………………………………………………………………………….5
I.2.Cauzele abandonului școlar……………………………………………………………………………7
I.3. Efectele abandonului școlar…………………………………………………………………………12
Capitolul II. Prevenirea și combaterea abandonului școlar………………………………………..15
II.1. Factorii implicați în prevenirea și combaterea abandonului școlar…………………..15
II.2. Tipurile de prevenție…………………………………………………………………………………17
II.3. Bune practici pentru prevenirea abandonului școlar………………………………………19
Capitolul III. Intervenții specifice asistenței sociale în prevenirea și combaterea abandonului școlar……………………………………………………………………………………………………23
III.1. Rolul asistentului social……………………………………………………………………………23
III.2. Consolidarea relației părinte-copil-profesor-comunitate……………………………….25
III.3 Programe și politici publice naționale derulate în școli pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar………………………………………………………………………….26
Capitolul IV. Cauzele și prevenirea abandonului școlar. Cercetare calitativă în județul Bihor……………………………………………………………………………………………………………………….32
IV.1 Obiectivele și metodologia cercetării ……………………………………………………….32
IV.2. Analiza datelor ……………………………………………………………………………………..35
IV.3. Concluzii……………………………………………………………………………………………….42
Capitolul V. Concluzii finale ……………………………………………………………………………………44
Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………….49
Anexe……………………………………………………………………………………………………………………..54
Introducere
Educația este un drept fundamental al omului, este un proces pe care acesta îl realizează pe parcursul întregii sale vieți. Lipsa ei face ca o persoană să nu dețină cunoștințele necesare pentru a se putea elibera din ,,cămașa de forță’’a sărăciei. Prin urmare, persoana în cauză va fi exclusă din societate, va avea slabe șanse în a-și găsi un loc de muncă, aflându-se în imposibilitatea de a face față cerințelor cotidiene.
Consider că educația oferită de părinți, alături de educația primită în școală are un rol major în dezvoltarea caracterului, a personalității și în special a comportamentului în societate. Cu toate astea, chiar din primii ani de școală, unii elevi se gândesc să nu mai frecventeze cursurile școlii, din motive diverse: culturale, financiare, de sănătate, astfel că numărul tinerilor care abandonează școala crește simțitor de la an la an.
Punerea în discuție a acestui subiect și dezbaterile legate de prevenirea și combaterea lui sunt necesare, datoria cadrelor didactice și a familiei fiind de a-i motiva pe elevi, de a-i îndruma să își continue studiile, lipsa educației cauzând o integrare dificilă în societate, imposibilitatea găsirii unui loc de muncă, incultură. Consider că nu trebuie acceptată indiferența față de situația copiilor care nu frecventează grădinița sau școala, ci este necesară implicarea tuturor factorilor din procesul instructiv-educativ în soluționarea acestei probleme. Educația este cheia care deschide porți în viață, dar nu poate fi obținută atât de ușor, dacă nu deținem noțiunile elementare, astfel poarta va rămâne veșnic închisă.
Mi-am ales această temă datorită faptului că sunt cadru didactic și mă confrunt cu situația de abandon școlar, în special în rândul copiilor rromi, dar și din dorința de a investiga această problemă, pentru a putea pune în aplicare, pe viitor, cele învățate sau pentru a ajuta la soluționarea unor probleme de acest fel, acolo unde va fi nevoie.
Lucrarea este structurată în cinci capitole. Primul capitol abordează definirea fenomenului de abandon școlar, cauzele și efectele acestuia. Al doilea capitol se referă la factorii implicați în prevenirea și combaterea abandonului școlar, fiind prezentate diferite metode și soluții pe care unitățile școlare le folosesc cu scopul de a preveni fenomenul de abandon școlar și de a-i determina pe tineri să înțeleagă efectele negative ale acestui fenomen și să privească educația ca pe o prioritate. În capitolul trei al lucrării am prezentat importanța asistenței sociale în prevenirea și combaterea abandonului școlar, de ce este necesară o colaborare serioasă între actorii implicați în procesul instructiv-educativ, precum și câteva programe și politici publice naționale cu efecte benefice pentru prevenirea/diminuarea abandonului școlar. Capitolul patru este dedicat unei cercetări calitative, realizate în județul Bihor. Obiectivele cercetării sunt: relevarea cauzelor fenomenului de abandon școlar; evidențierea măsurilor de prevenire a fenomenului de abandon școlar; conturarea unor propuneri de îmbunătățire a prevenirii abandonului. Lucrarea se încheie cu concluziile finale.
Capitolul I. Abandonul școlar – definiții, cauze și efecte
I.1. Definirea abandonului școlar
Fenomen social întâlnit de mai mult timp în toate sistemele de învățământ, abandonul școlar a primit mai multe definiții. Măsurarea și definirea conceptului de abandon școlar este neclară datorită faptului că diferite instituții – naționale și internaționale – operează cu definiții distincte. Există două mari categorii de definiții:
formale, concentrate asupra caracteristicilor formale – a avea sau nu o diplomă, a fi înscris sau nu într-un sistem educațional;
funcționale, concentrate asupra ,,funcționalității’’ persoanei – dacă persoana respectivă a dobândit competențe suficiente pentru a funcționa într-un anumit mediu.
Într-un studiu de cercetare socială intitulat ,,Studiul-diagnostic privind situația abandonului școlar și părăsirea timpurie a școlii în mediul rural’’ (Jurcan, 2011, p. 10), au fost identificate o serie de definiții, din punctul de vedere al instituțiilor care studiază acest fenomen. Astfel, potrivit oficiului de statistică al Uniunii Europene – EUROSTAT, ,,cel care părăsește timpuriu școala este o persoană între 18 și 24 de ani, care nu a primit o calificare la nivel secundar superior și care nu urmează nici o altă formă de educație sau training”. În definiția dată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) abandonului școlar se precizează că ,,cel care părăsește timpuriu școala este o persoană cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, care nu are o calificare la nivelul doi de educație și care nu este înscris în nici o schemă educațională’’. Din punctul de vedere al Comisiei Europene, copiii care au părăsit timpuriu școala sunt ,,cei care nu au absolvit cel de-al doilea ciclu de învățământ, cei care nu au absolvit învățământul obligatoriu sau nu au obținut certificate de calificare’’. Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) consideră că abandonul școlar presupune ,,părăsirea educației formale, fără a absolvi ciclul sau programul’’.
Și în România, părerile sunt diferite în ceea ce privește definirea fenomenului de abandon școlar. Autoarea Cristina Neamțu a definit abandonul școlar drept ,,conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început” (Neamțu, 2003, p.199)
În opinia autoarei Gheorghița Nistor definiția simplă a abandonului școlar ar fi ,,renunțarea la școală a copilului din diferite motive (individuale, familiale, instituționale, comunitare), indiferent de ciclul școlar în care se găsește” (Nistor, 2012, p.249).
Gabriela Lupșan definește copilul aflat în risc de abandon școlar ca fiind ,,acel copil a cărui dezvoltare, securitate și integritate, fizică ori morală sunt periclitate’’ (Lupșan, 2003, p.783).
Sociologul Adrian Hatos, definește abandonul școlar ca fiind ,,finalul nefericit al procesului de dezangajare școlară’’(Hatos, 2009, p.136), iar autorul Șerban Olah precizează că ,,abandonul școlar conduce la delincvență juvenilă și la un nivel scăzut de integrare pe piața muncii’’ (Olah, 2009, p.69).
Din punct de vedere economic, așa cum precizează Cristina Neamțu, abandonul școlar reprezintă ,,un indicator al eficienței sistemului școlar; cu cât indicele de abandon este mai mare, cu atât sistemul școlar respectiv este mai ineficient’’. Tinerii care abandonează nu vor mai fi reprimiți în cadrul aceleiași instituții educative și nici nu vor mai fi înscriși într-un program de școlarizare alternativ, rata de abandon școlar stabilindu-se ca raport procentual între numărul elevilor înscriși și numărul absolvenților’’(Neamțu, 2003, p.199).
Abandonul școlar este definit de Cristina Albu-Iacob, ca fiind ,,un tip de conduită, care reflectă lipsa de interes, de motivație și încredere a elevilor în educația școlară” (Albu, 2010, p.55).
Definiția oficială dată abandonului școlar este detaliată în Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, articolul 68, alin.5 ( ROFPREU, 2005, p.18), stabilindu-se că se află în situație de abandon școlar ,,elevul care nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din învățământul obligatoriu, depășind cu mai mult de 2 ani vârsta clasei respective’’.
O definiție alternativă a abandonului școlar este utilizată în rapoartele oficiale ale Ministerului Educației, astfel că, în Raportul asupra stării învățământului în anul 2009, indicatorul de abandon școlar a fost definit ca fiind ,,diferența între numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel aflat în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar’’(Raport asupra stării sistemului național de învățământ, 2009, p.66) .
Pe de altă parte, rata de părăsire timpurie a sistemului de educație reprezintă: „proporția populației în vârstă de 18-24 ani cu nivel gimnazial de educație sau care nu și-a completat studiile gimnaziale și care nu urmează nicio formă de educație și formare profesională, din totalul de vârstă de 18-24 ani’’ (Raport asupra stării sistemului național de învățământ, 2010, p.59).
Printre organizațiile internaționale preocupate de problema educației în general și, implicit de studiul abandonului școlar, se numără: Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului a Organizației Națiunilor Unite, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație Știință și Cultură (UNESCO), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și Asociația Internațională pentru Evaluarea Rezultatelor Educaționale (IEA).
Potrivit statisticii Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor din Națiunile Unite (UNICEF), în România, rata de abandon școlar este în creștere în ultimii ani, afectând, mai ales, aceste 4 categorii sociale: copiii care au crescut în medii sărace, copiii care provin din mediul rural, copiii cu dizabilități și cei de etnie romă.
În conformitate cu cifrele date publicității de către Eurostat, în anul 2012, în România, rata de abandon școlar a fost de 17,4%, în scădere față de 2011 când a fost de 17,5%, însă mult peste media de 12,8% din Uniunea Europeană. Pentru învățământul primar, rata abandonului școlar a fost de 1,4 %, pentru învățământul gimnazial de 3% , iar pentru cel liceal și profesional aproximativ de 13%.
I.2. Problematica și cauzele abandonului școlar
Una dintre problemele grave cu care se confruntă azi școala românească în contextul socioeconomic național este creșterea constantă a absenteismului și chiar a abandonului școlar, pentru că societatea și școala, ca parte a sa, nu pot oferi tuturor elevilor motivația necesară efortului susținut pe care îl presupune școlarizarea.
,,Problematica abandonului școlar este largă, având legătură directă cu sistemele educaționale, cu factorii socioeconomici, cu spațiile culturale, cu sistemele de guvernare sau opțiunile politice ale unei societăți’’ (Nistor, 2012, p.249).
Reprezentantul Unicef România, Edmond McLoughney, referindu-se la criza din educație, preciza că aceasta ține în principal de două aspecte: în primul rând de declinul calității sistemului de învățământ, iar în al doilea rând de scăderea ratei de frecvență școlară, altfel spus, abandonul școlar.
Din punct de vedere educațional, despre abandon școlar se poate vorbi la orice vârstă și în orice etapă de instruire. În oricare asemenea situație, abandonul școlar crează premisele eșecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ șansele individului de a se autorealiza în domenii de activitate legale.
Rata abandonului școlar este influențată și de calitatea educației și vieții școlare, școlile segregate, școlile publice vocaționale, cele cu clase numeroase precum și cele care se caracterizează printr-un mare accent pus pe supraveghere și testare, fiind considerate școli cu cele mai înalte rate de abandon școlar.
Familia și școala au fost și vor rămâne primele medii educogene ale copilului. Referindu-se la cauzele care coduc la declanșarea fenomenului de abandon școlar, Gheorghița Nistor afirma că ,,un rol hotărâtor în acest sens îl are climatul familial, astfel dezorganizarea vieții de familie din cauza divorțului, climatul familial conflictual și imoral, excesiv de permisiv, divergența metodelor educative și lipsa de autoritate a părinților, atitudinea rece, indiferentă sau dimpotrivă, tiranică a acestora sunt alte aspecte ce conduc spre abandonul școlar’’(Nistor, 2012, p.256).
Un studiu efectuat în 2004 de Institutul de Științe ale Educației a relevat faptul că modelele sociale de succes pe care le urmează copiii fac parte din categoriile: vedete TV, sportivi sau membrii familiei, și în mică măsură din categoria: profesori, politicieni, oameni de cultură, iar pentru a avea succes, nu contează prea mult pregătirea/educația/munca.
O influență puternică pe care o primește copilul/adolescentul în lipsa educației din familie vine din partea universului mediatic: ,,Internetul, televizorul, posturile de radio, în mare majoritate de proastă calitate, reclamele, publicitatea, promovează non-valoare. Copiii văd zilnic că învățătura, cinstea și munca temeinică nu mai sunt nici pe departe garanțiile reușitei. Așa zisele modele, considerate de tineri cu adevărat cool, îi învață că e mai bine să fii incult și șmecher decât să înveți, că școala nu folosește la nimic, important în viață este să știi cum să faci bani. Se distruge astfel un sistem de valori, în locul căruia se instalează confortabil un set de norme găunoase, o ierarhie de valori din care sunt excluse școala și educația, tinerii afundându-se iremediabil în analfabetism și incultură’’ (Gheorghiu, 2014, p.3).
Școala constituie pentru copil cea de a doua instituție socializatoare, continuând ce a început familia. În timp ce psihologii analizează efectele divorțului asupra dezvoltării copilului, asistenții sociali se referă la problemele familiilor monoparentale, la abandonul școlar și la excluziunea de la educație a copiilor proveniți din familii sărace (Nistor, 2012).
Cei mai mulți adolescenți lipsesc de la ore în semn de protest față de anumite situații apreciate de ei ca nedrepte, generate de factorii școlari (atitudinea profesorilor, discipline de învățământ cu un grad de dificultate mai ridicat, construcții școlare vechi, lipsite de mijloace de învățământ moderne, programul supraîncărcat). Există și adolescenți hiperemotivi, la care abandonul școlar survine ca o reacție la teama de eșec, de a nu-și pierde statutul sau stima de sine.
Potrivit afirmațiilor autoarei Cristina Neamțu, între cauzele principale ale abandonului școlar se regăsesc cauzele economice, socioculturale sau religioase, psihologice și pedagogice, prezentate în cele ce urmează (Neamțu, 2003, pp. 203-205):
Cauze de ordin economic. Copiii care trăiesc în familii sărace au slabe șanse pentru a parcurge traseul educațional datorită venitului familial și nivelului de viață al acesteia. Sunt familii a căror resurse financiare sunt insuficiente pentru a plăti rechizitele școlare, taxele cu transportul la școală, uniforma, etc., iar cei care totuși își permit să plătească școlaritatea copilului sunt nevoiți să reducă considerabil resursele familiei, în mod special familiile unde elevul muncește alături de părinți pentru a-și asigura traiul zilnic.
Cauze de ordin socio-cultural sau religios. Printre indicatorii care contribuie la declanșarea acestor cauze pot fi amintiți: apartenența la clasa socială, apartenența la comunitățile de tip rural/urban, apartenența etnică, rasială, sexul.
→ Grupurile dezavantajate social sunt discriminate și în cadrul școlii și pe piața muncii;
→ În mediul rural, rata abandonului școlar este mai mare, fapt datorat distanței mari domiciliu-școală, dublată de condiții inadecvate de transport, precum și lipsei de opțiuni educative;
→ Copiii proveniți din familii minoritare etnic abandonează școala într-un procent mai ridicat decât copiii care aparțin culturii/etniei majoritare. De asemenea, copiii care provin din familii asistate social sau dependente de instituții caritabile abandonează școala într-o proporție semnificativ mai mare;
→ Referitor la variabila sex, o rată semnificativ mare de abandon școlar se raportează în rândul fetelor, interesul pentru sexul opus finalizându-se cu mariaje precoce sau graviditate, fapte care atrag după sine abandonul școlar.
Cauze de ordin psihologic. Aceste cauze fac referire la reacția fiecărui elev cu privire la apariția insuccesului școlar și a conflictelor cu autoritățile școlare. Cei care sunt etichetați ca fiind ,,elevi slabi’’, eșuează în încercarea lor de a-și crea o identitate pozitivă în societate, acest fapt contribuind și la reducerea stimei de sine.
Cauze de ordin pedagogic. Ele vizează calitatea vieții școlare: conținuturile să fie în raport cu trebuințele de învățare ale elevilor, metodele și stilurile didactice să fie raportate la posibilitățile elevilor, școala să fie deschisă la problemele comunității.
Din punctul de vedere al autorului Valentin Blândul, există ,,o serie de factori care conduc la situația de abandon școlar’’ (Blândul, 2010, p. 209):
● factori academici: relația ,,alterată’’ profesor – elevi, calitatea slabă a programelor educaționale, neimplicarea elevului în procesul instructiv educativ, absenteismul;
● factori sociali: incapacitatea elevului de a-și face prieteni, marginalizarea/izolarea socială, asocierea cu alți prieteni cu comportamente indezirabile;
● factori extracurriculari: insuficienta participare la activitățile organizate de școală (concursuri, cluburi, excursii, alte evenimente );
● factori ,,de perspectivă”: convingerea că valoarea diplomei/calificării obținute în școală este irelevantă și nerecompensată corespunzător.
Literatura de specialitate contemporană consemnează două perspective explicative ale abandonului școlar:
1. Concepția școlii dominante (tradiționale), care ,,plasează întreaga responsabilitate a abandonului asupra elevilor și care sugerează că decizia independentă și definitivă de a abandona școala îi aparține individului’’.
2. Cea de-a doua concepție, ,,care îi consideră pe cei care abandonează școala niște excluși, pornind de la premisa că un număr mare de elevi sunt ,,expulzați’’ din școală din cauza experiențelor traumatizante de eșec și frustrare trăite în mediul școlar, responsabilitatea pentru abandon fiind plasată la nivelul instituției școlare’’ (Neamțu, 2003, p. 200).
Potrivit unui studiu cu privire la situația abandonului școlar și părăsirea timpurie a școlii în mediul rural, în Raportul Comisiei Europene din anul 2005 au fost identificate șase tipuri de categorii de persoane care abandonează școala, având fiecare motive și nevoi specifice:
→ Pozitivii, cei care se angajează, merg să facă ucenicie sau aleg să urmeze cariere alternative;
→ Oportuniștii, cei care nu sunt hotărâți ce carieră vor urma, dar sunt în căutarea unui loc de muncă;
→ Reticenții, cei care nu găsesc nici o oportunitate după școală;
→ Circumstanțialii, care părăsesc școala din motive care nu țin de educație ci de nevoile familiei; locurile de muncă part-time îi ajută să nu părăsească școala;
→ Descurajații, cei care datorită interesului și performanței scăzute nu au avut succes la școală;
→ Alienații, cu nevoi asemănătoare cu descurajații, dar pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi este necesară inițierea unor programe locale post-școală.
Unii elevi își doresc să părăsească școala datorită experiențelor neplăcute la care au fost supuși când frecventau orele de curs, iar alții , rămân în școală, cu o motivație specifică: se dovedesc a fi atins maturitatea intelectuală și afectivă, înțelegând astfel care sunt avantajele continuării școlii și cât de importantă este investiția continuă în propria formare pentru viitor, sau poate că unele experiențe școlare pozitive, raportul dintre ele și aspectele mai puțin plăcute ale vieții școlare îi determină să continue școala (Neamțu, 2003, p.199). Alții, din dorința de a scăpa de sub tutela educațională sau familială, precum și datorită anturajului de proastă calitate sub influența căruia se află, având un psihic labil, ajung să abandoneze școala, petrecându-și o mare parte din timp cu desfășurarea unor activități cum ar fi: obținerea de obiecte, haine sau mâncare prin metode necuviincioase, furt, înșelăciune, șantaj, consumarea de droguri și alcool.
Abandonul școlar este ,,un fenomen extrem de complex, și, ca atare, cauzele care îl determină sunt multiple și acționează într-o manieră interdependentă’’(Blândul, 2010, p.211).
Există elevi care trăiesc sentimente de frustrare, datorate nivelului de sărăcie, acest lucru reflectându-se în ținuta lor vestimentară din timpul orelor de curs sau în absența pachetului zilnic. Unii dintre aceștia își vor defini prioritățile în viață în funcție de această stare de frustrare, abandonând școala. Din dorința de a avea independență financiară și aspirând către autonomie, tinerii vor părăsi școala cât mai curând posibil, pentru un serviciu permanent, cu normă întreagă și pentru a câștiga cât mai mult. Cei care aspiră la o viață independentă resping ideea unui învățământ obligatoriu extins la 10-12 ani, deoarece ei consideră că, față de idealurile și trebuințele lor imediate, educația școlară nu aduce recompensele dorite (Neamțu, 2003, pp.203-204). Elevul expus riscului de abandon școlar are câteva trăsături specifice (Neamțu, 2003, p.208) :
este incapabil să se adapteze stilului clasei tradiționale;
rezultatele sale școlare sunt sub medie;
este incapabil să își stabilească obiective profesionale;
lipsă de punctualitate și absenteism;
îi lipsește motivația, dorința și impulsul pentru realizare școlară;
provine dintr-o familie cu mari dificultăți de adaptare socială, culturală, economică, profesională;
este ostil față de adulți sau reprezentanții autorităților școlare;
are relații dificile cu diverse instituții din comunitate și încalcă frecvent legea;
nu participă la niciun fel de activitate care se desfășoară în școală ;
are probleme economice serioase care îi pun în pericol șansele de continuare a școlarizării.
I. 3. Efectele abandonului școlar
Implicațiile abandonului școlar sunt numeroase, directe sau indirecte, unele pe termen scurt, altele pe termen lung. Implicațiile directe asupra copilului, viitorul adult de mâine, constau în eșecul integrării socioprofesionale și familiale. Abandonul și eșecul școlar “generează o forță de muncă slab pregătită din cauza incompetenței profesionale a indivizilor, o slabă “ancorare” în viața socială, fapt ce generează o altă serie de fenomene anomice ca de exemplu, excluziunea și marginalizarea de la serviciile de sănătate, șomajul, creșterea delincvenței juvenile și a ratei criminalității, etc” (Nistor, 2012, p.249).
Referindu-se la efectele fenomenului de abandon școlar, autoarea Floare Chipea menționa că ,,întreruperea prematură a parcursului școlar conduce, în modul cel mai direct, la reducerea oportunităților sociale și, în cele din urmă, cu mare probabilitate, la excluziune socială’’(Chipea, 2010, p. 249).
Efectele abandonului școlar sunt prezentate de Cristina Neamțu, care arată din ce cauză acest tip de conduită este considerat destul de grav: ,,cei care abandonează nu au nici calificarea profesională indispensabilă integrării socio-economice, precum nici formația morală și civică necesară exercitării rolului de părinte și a celui de cetățean al unei comunități. Datorită faptului că nu au nicio calificare, cei care abandonează școala sunt viitori șomeri și reprezintă, pe termen mediu și lung, o sursă de dificultăți sociale și de pierderi, care depășesc investiția cerută de formarea inițială’’ (Neamțu, 2003, p.205).
Analizând implicațiile pe care le are abandonul școlar asupra celor în cauză, autoarea Cristina Albu argumentează că ,,scumpă nu este deci persoana bine educată, ci persoana insuficient educată, reciclarea unei astfel de persoane costând mult și fiind greu de realizat’’ (Albu, 2010, p.56).
Abandonul constituie o formă de agresiune pasivă împotriva școlii, indicând că elevii fug de la școală chiar cu riscul de a fi pedepsiți. Efectele acestuia sunt de natură complexă, conducând pe lângă pierderi din sistemul de cunoștințe, la tentații de comportamente delicvente, conflicte cu părinții și chiar grupul de prieteni.
Informațiile referitoare la abandonul școlar sunt preluate de la fiecare unitate de învățământ de către Inspectoratul Școlar și sunt transmise Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială, care anulează plata alocației de susținere a familiei, dacă absențele înregistrate și nemotivate de către un copil depășește numărul de 20 ( art.28, lit. d , din Legea 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată în 2012).
Dacă în trecut, părinții care nu ofereau copiilor acces la cursurile școlare nu erau sancționați pentru nerespectarea legislației, în prezent, situația se schimbă, astfel că,în conformitate cu art.380 (1) din noul Cod Penal, părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor, și care, în mod nejustificat îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Putem afirma că, abandonul școlar este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul ciclurilor finale de învățare, deoarece, societatea a cheltuit cu acea persoană o grămadă de resurse ca să ajungă la acel stadiu. Cu toate că și tânărul respectiv a fost și el nevoit să depună mai multe eforturi pentru a atinge acel nivel de educație, pentru el școala nu mai este considerată de viitor.
Abandonul școlar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, imaginea de sine a elevului în cauză se alterează, acesta își va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilități și capacități ajungând să dezvolte o teamă de eșec, cât și pe plan social, pentru că eșecul școlar permanentizat „stigmatizează”, „etichetează” și conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de comportamente deviante și infracționale (Balauru, 2012).
Indiferența față de educația școlară conduce la imprimarea unor atitudini negative. Cei care abandonează școala sunt cei care au o stimă de sine scăzută, se autodepreciază, nu se simt deloc valoroși, au tendința de a minimaliza școala și activitățile școlare. Familia poate fi grav afectată de decizia copilului de a absenta, deteriorându-se relațiile cu copilul în primul rând, apoi apărând tensiuni între părinți, iar ca efect final se poate ajunge chiar la dezorganizarea familiei.
Consecințele abandonării școlii sunt destul de complexe: generează pierderi din ,,bagajul’’ de cunoștințe, tentații spre manifestarea unor comportamente delicvente, conflicte cu grupul de prieteni, cu familia, randament social scăzut. Această atitudine negativă față de școală influențează imaginea de sine, stima de sine, tânărul care abandonează rămânând cu capacități slab dezvoltate, o pregătire lacunară, insuficientă dezvoltare a abilităților, ceea ce poate modifica nivelul de aspirații, limitând dezvoltarea completă a tânărului.
Interesul față de activitatea școlară este înlocuit de elevii aflați în această situație cu alte activități incompatibile cu școala: jocuri de noroc, jocuri pe calculator, pe internet, frecventarea ,,în gașcă’’ a barurilor, consumul de alcool și de droguri, toate acestea din dorința de a-și manifesta independența.
Dintre numeroasele implicații sociale pe care le are abandonul școlar pot fi amintite:
• creșterea numărului de tineri aflați în imposibilitatea găsirii unui loc de muncă datorită nivelului scăzut al calificării profesionale, ceea ce le îndreaptă atenția spre alte surse de câștig, cele mai multe dintre ele obținute pe căi necinsite: tâlhării, furturi, trafic de droguri, proxenetism, prostituție;
• crearea unui climat de insecuritate în mediul social, datorită implicării în fapte antisociale;
• creșterea numărului de infracțiuni din cauza faptului că uneori tinerii care abandonează școala se întorc în mediul școlar cu scopul de a se răzbuna pe cei care le-au făcut rău, în opinia lor, de cele mai multe ori căzând victime chiar elevi nevinovați ai școlii;
• integrarea dificilă în societate a acestor tineri și cu costuri multe din partea statului, care este pus în situația de a cheltui sume mari pentru programe de reabilitare social în detrimentul stimulării celor cu performanțe deosebite în diverse domenii;
În concluzie, putem afirma că neșcolarizații vor fi în imposibilitatea dobândirii unei calificări profesionale, vor găsi mai greu un loc de muncă, vor fi nevoiți să muncească ,,la negru’’, riscând astfel să fie și înșelați și exploatați, fiind slab plătiți, întemeindu-și cu greu o familie, vor depinde de ajutoare sociale, vor fi marginalizați, crescând în acest fel riscul de a deveni violenți, consumatori de droguri sau alcool, vor intra în conflict cu legea.
,,Lipsa instruirii școlare și profesionale va scădea șansele pe piața muncii și va crește riscul de excludere socială, iar efectul pe termen lung este scăderea sa sub pragul de sărăcie, transmițându-se astfel starea de sărăcie de la o generație la alta’’ (Palcea, 2010, p.77).
,,Viitorul este sumbru pentru adolescenții fără școală, subsumabili categoriei nefaste a analfabetismului funcțional. Nimic nu se compară cu știința de carte și nimic nu este mai dăunător și mai periculos decât neștiința’’ (Pracsiu, 2013).
,,Efectele abandonului școlar au consecințe pe termen lung asupra evoluției societății și creșterii economice. Copiii care au părăsit timpuriu școala sunt cetățeni mai puțin activi. Abandonul școlar are efecte și asupra procesului de inovare și creștere, deoarece aceasta se bazează pe forța de muncă competentă în întreaga economie, nu numai pe cea din sectoarele de înaltă tehnologie’’ (Gheorghiță, 2011).
Capitolul II. Prevenirea și combaterea abandonului școlar
II. 1. Factorii implicați în prevenirea și combaterea abandonului școlar
Munca de prevenire presupune cunoașterea și eliminarea cauzelor și a condițiilor care generează tulburări de comportament, la nivel microsocial (familie, școală, grup de prieteni), dar și la nivel macrosocial. Pentru aceasta, activitatea de perfecționare a cadrului didactic trebuie să includă cursuri de psihologia copilului, sociologia familiei, sociologia moralei, metode și tehnici de intervenție psihologică.
Principalii piloni de rezistență ai educației sunt școala și familia, între ei și mediul extra-familial situându-se copilul, ca obiect și subiect al educației. Colaborarea școală-familie trebuie să se axeze în mod firesc pe calitatea educației: obiective superioare, căi și mijloace superioare.
,,Prin modalitățile pe care familia le oferă copiilor, prin înțelegerea manifestărilor acestora, prin implicarea privind lărgirea orizontului lor profesional, precum și prin modelele pozitive de conviețuire socială oferite acestora se poate realiza alegerea drumului corect în viață a acestora’’ (Palaghia, Miftode, 2012, p. 45). ,,Există familii care devalorizează educația școlară și din această cauză nu reacționează la absențele copiilor, pentru că părinții înșiși nu au avut parte de rezultate de pe urma școlarizării. Lipsa de preocupare a familiilor față de absențele elevilor poate avea și cauze precum bolile cronice, alcoolismul, chiar dependența de droguri. Unii părinți sunt anxioși, imaturi, și din motive de cele mai multe ori imaginare își țin copiii acasă, crezând că astfel îi protejează’’ (Albu, 2010, p.55).
Familiile ar trebui să se implice în elaborarea unui program zilnic pentru teme, să citească împreună cu copiii, să permită folosirea televizorului cu înțelepciune, să păstreze legătura cu școala, apreciind efortul copiilor și lăudându-i atunci când este cazul.
Gheorghița Nistor consideră că în situația copiilor care se confruntă cu probleme de adaptare și integrare socioeducațională, cu riscul abandonului școlar, școala ar trebui să intervină, „să tragă un semnal de alarmă acolo unde este cazul” iar „asistența socială, serviciile specializate oferite de consilieri sunt cele care ar trebui să ofere suport (material, prihologic) indivizilor pentru a ieși din situația de criză” (Nistor, 2012, p.245)
Măsurile necesare de tip asistențial în colaborarea școlii cu familia (Palaghia, Miftode, 2012, p.48) sunt :
organizarea de întâlniri între părinți, psihologi, pedagogi, asistenți sociali, cadre didactice pe tema educației și a importanței acesteia;
consilierea părinților și a elevilor;
un sistem de recompense eficient și motivant pentru încurajarea reușitei școlare;
oferirea unor modalități de sprijin pentru a-i ajuta pe elevii aflați în situația de risc de abandon școlar să-și fixeze scopuri în viață și să își dezvolte abilități pentru a le îndeplini;
constituirea asociațiilor de părinți cu copii aflați în situația de risc sau de abandon școlar prin care se urmărește consilierea privind cariera, târguri de locuri de muncă și orientarea părinților către cursurile de formare în calificările de pe piața forței de muncă;
sprijin financiar sub formă de rechizite și îmbrăcăminte, asigurarea transportului elevilor din mediul rural în mediul urban;
realizarea anchetelor sociale în vederea acordării asistenței sociale după caz;
simplificarea programelor școlare, creșterea numărului de ore alocat disciplinelor opționale;
utilizarea unor tehnici de predare variate, concomitent cu continuarea eforturilor pentru asigurarea unor mijloace de învățământ moderne, astfel încât învățarea să devină interesantă și să stimuleze participarea elevilor;
evitarea constituirii unor elite printre elevii clasei, evitarea etichetării și a marginalizării celor care nu aparțin elitei;
integrarea elevilor problemă în programe specializate de terapie comportamentală;
desfășurarea unor activități de consiliere individuală pentru a dezvolta la elevi autocontrolul, abilitățile de rezolvare a problemelor/conflictelor, pentru a le mări stima de sine, pentru a-i ajuta să se simtă prețuiți, acceptați și importanți;
întărirea parteneriatelor școlii cu familiile elevilor și cu întreaga comunitate locală.
Părinții trebuie implicați permanent în activitatea școlii, nu numai atunci când apar probleme.Toți au nevoie de informații de bază referitoare la copiii lor, au nevoie să știe care este scopul principal al școlii, care sunt obiectivele urmărite și politicile educaționale ale școlii, trebuie să fie la curent cu progresele făcute de copiii lor, să cunoască care este percepția școlii despre calitățile și problemele copilului. Majoritatea părinților apreciază informațiile despre copilul lor, deoarece acestea contribuie la anumite decizii ale familiei pentru viitor. Aceștia au nevoie de informații și în ceea ce privește modul cum își pot ajuta copiii acasă, în activitatea de pregătire a temelor (Vrășmaș, 2002, p. 144).
Atât Legea educației naționale (Legea nr. 1/2011) cât și Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în anul 2014, cuprind măsuri de prevenire a abandonului școlar, precum:
gratuitatea învățământului, gratuitatea manualelor, a asistenței medicale și psihologice a elevilor și copiilor din sistemul de învățământ general obligatoriu;
● asigurarea de servicii și facilități instituționale, acordarea de burse elevilor cu rezultate școlare deosebite și a unor burse de ajutor social celor proveniți din familii dezavantajate economic, reducerea costurilor de deplasare cu mijloace de transport în comun, protecția socială a copiilor și elevilor cu nevoi educative speciale prin organizarea și funcționarea de instituții adecvate, clase/grupe pentru preșcolari și elevi cu nevoi speciale.
II. 2. Tipurile de prevenție
Elevii care abandonează școala sunt cei remarcați pentru absenteism și alte dificultăți de comportament, pentru care au fost sancționați în repetate rânduri la școală.
Pentru ca sistemul educațional să își asume rolul de prevenire și de control al problemelor cu care se confruntă elevii, trebuie organizate și dezvoltate servicii sociale și de consiliere școlară (Nistor, 2012).
A preveni înseamnă a introduce măsurile necesare care să garanteze participarea tuturor elevilor la procesul instructiv-educativ, oferindu-le acestora dreptul la șanse egale.
A interveni înseamnă a îndruma și a oferi meditații acelor elevi aflați în situația de risc de abandon școlar, a consolida relațiile școală-familie, chiar din momentul semnalării primelor absențe nemotivate sau a performanțelor foarte slabe, pentru soluționarea acestor probleme. Când un elev absentează repetat de la orele de curs, avem un semnal de alarmă important din perspectiva abandonului școlar.Astfel că școala trebuie să abordeze o strategie personalizată de intervenție în diferite situații, să identifice cauzele și motivele pentru care elevul absentează atât de mult.
Prevenția poate fi, în opinia autorilor Pierre-Andre Doudin și Miriam Erkohen-Markus (apud Nistor, 2012, pp.246-247) :
primară, prin intermediul căreia se urmărește dezvoltarea unei atitudini pozitive a elevilor prin exprimarea încrederii în capacitatea lor de a reuși, prin valorizare și susținerea eforturilor.
secundară, bazată pe observarea atentă a evoluției copilului și remarcarea oricărei probleme care îi afectează echilibrul psihosocial și semnalizează abateri, rezultate școlare slabe sub capacitatea lui, conflicte, tulburări de comportament.
terțiară, care vizează sprijinul concret, acordat copiilor cu comportament deviant, prin dezvoltarea (crearea) unor mecanisme de protecție (preocupări pentru problemele lor, dezvoltarea sentimentului de apartenență la o comunitate, integrarea în activitățile de grup).
În funcție de momentul desfășurării acțiunilor de prevenire și intervenție, prevenția primară este cea care se adresează direct cauzelor generatoare, împiedicând apariția tulburărilor de comportament. Obiectivul prevenției primare este să reducă sursele stresului exercitat asupra individului, asupra mediului social și fizic, concomitent cu dezvoltarea capacității sale de a rezolva probleme și a face față stresului.
Prevenția secundară include toate măsurile luate de autoritățile școlare și guvernamentale pentru diminuarea disfuncționalităților existente în cadrul sistemului educativ, urmărind să sporească eficiența actului educaționalist, să mărească gradul de adaptare al educației școlare la mutațiile ce s-au produs în viața societății.
Prevenția terțiară nu se realizează numai de către cadrul didactic sau părinți, ci mai ales de un cadru specializat ce cooperează cu aceștia în diferite faze ale acțiunii. Acesta este psihologul școlar care îl ajută pe individ să își învingă propriul comportament, învățându-l fie să își modifice propriul comportament, fie să perceapă în mod diferit circumstanțele în care el se manifestă și să acționeze astfel asupra sa. De asemenea părinții trebuie consiliați și să colaboreze cu școala respectivă cu profesorii și consilierul școlar. Scopul colaborării este de a-i învăța pe părinți cum să observe comportamentul copilului și cum să administreze recompensele și pedepsele într-un mod eficient.
II.3. Bune practici pentru prevenirea abandonului școlar
Fenomenul de abandon școlar a fost considerat o problemă socială în România, după anii ’90, și a cunoscut o evoluție semnificativă începând cu anii 2000, fapt care a condus la necesitatea identificării unor măsuri de intervenție în prevenirea și combaterea acestui fenomen, precum și de asistare a persoanelor aflate în risc de abandon școlar.
Într-un ghid elaborat de Institutul de Științe ale Educației, în cadrul proiectului ,,Extinderea Proiectului ZEP’’, finanțat și coordonat de UNICEF, în colaborare cu Campania ,,Hai la școală’’, Ciprian Fartușnic identifică unele modalități prin care se pot obține informații cu privire la situațiile de absenteism și abandon școlar (Fartușnic, 2012, p.18):
centralizarea absențelor nemotivate;
realizarea de interviuri/discuții cu elevii care se află în situație de absenteism școlar,cu scopul de a identifica motivele pentru care absentează și totodată găsirea unor posibile soluții;
solicitarea sprijinului consilierului/psihologului școlar în alegerea programului /activi-tăților de intervenție/prevenție și aplicarea la clasele de elevi cu un absenteism ridicat;
interviuri/discuții cu părinții elevilor care înregistrează absențe nemotivate, în vederea identificării dificultăților întâmpinate și a unei mai bune cunoașteri a elevilor și a contextului lor familial;
chestionare și interviuri de grup adresate elevilor, care să vizeze identificarea unor aspecte precum: comunicarea între colegi, comunicarea elevi-profesori, disciplinele la care absentează cel mai mult și cauzele absenteismului, disciplinele care par cele mai dificile, starea de bine/rău a elevilor la școală;
realizarea unui profil al elevului în situația de risc școlar, care să evidențieze principalele probleme cu care se confruntă acesta și care îl împiedică să aibă un parcurs școlar normal/eficient.
Pentru a putea interveni cu succes în reducerea ratei de abandon școlar, autorul Valentin Blândul consideră că ar trebui luate în considerare câteva recomandări (Blândul, 2010, p.211):
atragerea elevilor în luarea unor decizii care îi afectează în mod direct;
sprijinirea dezvoltării unui parteneriat real profesor-elev;
optimizarea parteneriatului școală-familie-comunitate;
asigurarea unor servicii educaționale de calitate;
implicarea elevilor în activități cu caracter extracurricular;
dezvoltarea în școală a unor cursuri tematice, în care elevii să se poată exprima în funcție de aptitudinile și interesele personale;
promovarea unei educații incluzive;
sprijinirea elevilor cu rezultate modeste la învățătură.
Cu prilejul integrării României în Uniunea Europeană, acesteia i s-a oferit posibilitatea de a interveni pentru prevenirea și stoparea abandonului școlar, prin proiecte cofinanțate de Fondul Social European și realizate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Printre programele care au fost implementate amintim:
– ,,Vreau să termin școala și eu!’’ – prin intermediul acestui proiect inițiat de Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene din Cluj, Bihor, Satu Mare, Alba, în perioada 2010-2012, un număr de 400 de copii, aparținând grupurilor vulnerabile, au fost ajutați să nu renunțe la educație, oferindu-li-se o masă caldă în fiecare zi, sprijin în rezolvarea temelor, consiliere psihologică și psihopedagogică, meditații, desfășurarea unor activități de socializare.
– ,,Școala, șansa mea!’’, proiect implementat de Universitatea Oradea în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, în perioada 2010-2012, fiind incluși 100 de elevi din 5 localități (Avram Iancu, Bogei, Leș, Cărăsău, Șuncuiuș), în vederea desfășurării unor activități specifice pentru aprofundarea și consolidarea cunoștințelor teoretice dobândite la clasă, promovarea și îmbunătățirea abilităților sociale ale elevilor cu risc ridicat de abandon școlar. Implementarea acestui proiect a avut ca scop principal prevenirea și corectarea abandonului în acele localități unde locuiesc elevii cu risc ridicat de abandon școlar, urmărindu-se astfel, accesul acestora la o educație formală de calitate. Principalele activități desfășurate în cadrul acestui proiect au fost următoarele:
* Informarea elevilor cu privire la importanța prevenirii părăsirii timpurii a școlii, la efectele pe care abandonul școlar le are de-a lungul vieții fiecăruia dintre ei;
* Program de terapie cognitivă A și B (pentru disciplinele română, matematică, engleză, istorie) adresat acelor elevi cu risc ridicat de părăsire timpurie a școlii, elevii fiind implicați în programe educaționale desfășurate după încheierea orelor de curs obligatoriu.
Au fost relizate astfel, după orarul și planificarea calendaristică, săptămânal, de luni până joi, o serie de activități didactice, cu scopul de a-i ajuta pe elevi la aprofundarea și consolidarea cunoștințelor teoretice dobândite la clasă, efectuarea temelor de casă pentru ziua următoare.
Elevii din grupul țintă au beneficiat și de produse alimentare oferite de o firmă de catering.
* O altă etapă importantă din cadrul proiectului a constat în desfășurarea unor activități specifice pentru promovarea și îmbunătățirea abilităților sociale ale elevilor cu risc ridicat de abandon școlar. În cele 5 școli s–au implementat acțiuni de ecologizare a zonele insalubre din localitate, s-au organizat o serie de concursuri tematice de desen, jocuri și concursuri sportive, s-aoferit ajutor unor familii aflate în dificultate.
* S-au desfășurat și activități specifice educației nonformale (jocuri, spectacole, concursuri), având în vedere rolul semnificativ al acestora în dezvoltarea unei personalități armonioase a elevului care se află în risc ridicat de abandon școlar. Având loc în preajma Sărbătorilor de Iarnă, elevii din grupul țintă au fost implicați în activități cu caracter caritabil, având în acest mod posibilitatea să înțeleagă mai bine spiritul și frumusețea acestor sărbători.
Proiectul s-a finalizat cu o evaluare individuală a progresului școlar al acestor elevi, în urma căreia s-a constatat o îmbunătățire considerabilă a situației lor, existând însă și cazuri în care rezultatele elevilor au rămas constante, precum și cazuri în care unii elevi au regresat.
– ,,Alege școala!’’, proiect educațional implementat în intervalul 2009-2012 de către Patriarhia Română în parteneriat cu Fundația World Vision România, în trei regiuni de dezvoltare: București și Ilfov, Nord-Est și Sud, urmărind prevenirea și combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii precum și a delicvenței juvenile. Copiii selectați au participat gratuit la tabere de creație, cei mai buni fiind premiați.
– ,,Împreună vom reuși!’’, proiect derulat în perioada 1 martie 2011-31 octombrie 2011, proiect realizat cu sprijinul Fundației Centrul Educația 2000+, în cadrul proiectului ,,Parteneri pentru educație! Granturi pentru școli în dificultate!’’, finanțat de Fundația Soros România. Prin intermediul acestui proiect, un număr de 1600 de elevi din județele Iași și Cluj au avut parte de un program de consiliere și de remediere a lacunelor școlare, desfășurat după orele de curs ale elevilor din grupul țintă, după ce aceștia primesc o gustare la prânz, organizarea unor întâlniri regulate cu părinții copiilor predispuși la abandon școlar cu scopul conștientizării și asistării acestora în depășirea situațiilor dificile, întâlniri care au avut loc în fiecare lună. La finalul proiectului, cei implicați au beneficiat și de o bursă în valoare de 150 lei.
– ,,Să învățăm împreună!’’, proiect lansat de Fundația „Profesor Coman” implementat în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu Fundația „Sf.Dimitrie” și cu Asociația „Institutul pentru Politici Sociale” în perioada 2010-2013, urmărind menținerea în educație a 200 de elevi, cu precădere de etnie romă, din Slatina, Azuga și București. Elevii au beneficiat de activități de tip remedial la disciplinele limba română, matematică, istorie și geografie și, deși aceste materii sunt mai dificile, iar volumul de muncă este mai mare, prin metodele aplicate de cadrele didactice din școală implicate în proiect, elevii au participat cu plăcere și au recunoscut că prin intermediul acestor activități au reușit să își îmbunătățească situația școlară.
– ,,Educația pentru toți, educația este șansa ta!’’ , proiect realizat de către Inspectoratul Școlar Județean Alba, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” – Facultatea de Drept și Științe Sociale, ONG ASMEA, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Inspectoratul Școlar județean Gorj și AsociațiaPakiv România, desfășurat în perioada 01.08.2010 – 31.07.2013, având ca obiectiv creșterea numărului de elevi menținuți și reintegrați în educație prin elaborarea și aplicarea de metode și instrumente specific educației remediale în unități școlare care se confruntă cu fenomenul de părăsire timpurie a școlii. Este un proiect adresat unui număr de 1215 elevi, câte 405 din fiecare județ, elevi din clasele I-X, în situație de eșec școlar sau risc de abandon școlar și care provin din comunități defavorizate economic și cu posibilități reduse de dezvoltare personală.
Beneficiarii vor avea posibilitatea să învețe într-un alt mod, abordând metode și strategii active de învățare, inclusiv și interculturale, într-un cadru formal și non-formal tolerant și primitor, în cele 9 centre CEZAR (Centre Educaționale de Zi pentru Activități Remediale).
Toate aceste practici implementate contribuie la creșterea nivelului de educare a tinerilor, la reducerea abandonului școlar, urmărindu-se atingerea obiectivului prevăzut în strategia de dezvoltare europeană și anume, o rată de abandon școlar în Uniunea Europeană sub 10% până în 2020.
Capitolul III. Intervenții specifice asistenței sociale în prevenirea și combaterea abandonului școlar
III.1. Rolul asistentului social
Apariția asistenței sociale în școli a fost o necesitate și a devenit evidentă după al Doilea Război Mondial, în strânsă corelație cu evoluția societății și a accesului la educație: democratizarea procesului educativ, extinderea drepturilor civice și asupra copilului și promovarea lor, creșterea rolului educației în dezvoltarea socioeconomică modernă (Nistor, 2012, p.244).
Beneficiarii asistenței sociale din școală sunt elevii, familiile acestora, personalul didactic și auxiliar al școlii, precum și unii dintre membrii comunității. Nelson (1990) definește asistența socială din școală ca având cinci dimensiuni importante:
furnizarea de servicii pentru elevi și familiile acestora
furnizarea de servicii pentru personalul educativ
furnizarea de servicii pentru personalul noneducativ al școlii
furnizarea de servicii pentru comunitate
realizarea unor sarcini administrative și profesionale specifice (apud Nistor, 2012, p.247)
Asistentul social școlar face parte din consiliul de conducere al școlii, având următoarele sarcini administrative: contribuie la elaborarea politicii școlare, gestionează relațiile din interiorul școlii, dar și relațiile școală-comunitate, mobilizează și gestionează resursele necesare realizării programului educativ, sesizează oportunitățile de dezvoltare a serviciilor oferite de școală. El are posibilitatea să influențeze în bine adaptarea școlară a elevilor, stimulând prieteniile între elevi și creând oportunități în vederea dezvoltării relațiilor sociale informale dintre ei. Totodată, asistentul social școlar asistă familiile elevilor în utilizarea resurselor existente în comunitate, oferind informații părinților despre organizațiile specializate în protecția drepturilor, despre asociațiile caritabile, serviciile medicale.
,,Asistența socială din școală are ca obiectiv identificarea piedicilor din procesul de învățare și înlăturarea acestora în măsura posibilităților, precum și accesul liber la învățarea școlară. În școală, asistentul social are obligația să vegheze asupra respectării drepturilor și obligațiilor elevilor din școală, precum și a prevenirii oricărei forme de abuz, să ajute copiii și adolescenții să comunice dificultățile care îi împiedică să aibă performanțe școlare’’(Palaghia, Miftode, 2012, pp.59-61).
În lucrarea sa ,,Asistența socială în școală’’, Cristina Neamțu prezintă câteva dintre sarcinile cu caracter informativ ale asistentului social: informarea profesorilor în legătură cu caracteristicile socioculturale ale cartierului de proveniență al elevului și în legătură cu influențele culturale asupra vieții acestuia, evaluarea la intervale prestabilite a progresului unor elevi împreună cu alți profesori, cu psihologul școlar și stabilirea măsurilor ce se impun a fi luate (Neamțu, 2003).
,,Asistentul social dezvoltă o relație de prietenie cu elevii, oferindu-le acestora suport educațional, îndrumându-i și motivându-i spre readaptarea școlară. Pe părinți îi susține pentru a-și îmbunătăți practicile educative, îi stimulează să participe la viața școlară, îi încurajează să își dezvolte abilitățile de rezolvare a conflictelor pe care le pot avea, fie cu copiii, fie cu cadrele didactice’’(Palaghia, Miftode, 2012, p.63).
Obiectivul general al asistenței sociale în școală îl reprezintă identificarea obstacolelor în procesul educațional și îndepărtarea acestora. Astfel, inițial, asistentul școlar trebuie să identifice și să analizeze obiectiv cauzele care determină rezultatele școlare slabe, adaptarea școlară dificilă ori inadaptarea (Nistor, 2012).
Consilierea părinților poate fi individuală sau de grup și urmărește obiective precum: susținerea lor în scopul înțelegerii adecvate a trebuințelor copiilor lor, stimularea participării părinților la viața școlară, dezvoltarea abilităților de rezolvare a conflictelor (cu profesorii, cu copii), oferirea de sprijin pentru a dezvolta modalități eficiente de a face față stresului, fără a revărsa emoțiile negative asupra relației cu copilul. Ea va respecta aceleași exigențe ca și în cazul consilierii elevilor, adică stabilirea relației de încredere și identificarea trebuințelor părinților. Pentru a obține eficiență în consilierea cu părinții, asistentul social din școală trebuie să înțeleagă mai întâi atitudinea acestora, în funcție de situația particulară în care se află copilul, părinții putând dezvolta sentimente de vină, culpabilitate față de eșecul copilului sau pot avea reacții agresive, de blamare a profesorilor și a școlii sau pot deveni foarte anxioși în legătură cu viitorul copilului. Astfel, asistentul școlar trebuie să asculte ,,povestea’’ părinților, să nu îi dezaprobe, ci să pună accent pe cooperare, în vederea găsirii unei soluții, reușita consilierii părinților depinzând de felul cum empatizează asistentului social, de dorința lui de a înțelege anumite temeri ale părinților, de climatul destins care asigură încrederea părinților, întărindu-le convingerea că problema poate fi rezolvată (Neamțu, 2003, p.841).
III. 2. Consolidarea relației părinte-copil-profesor-comunitate
La educarea copilului contribuie ca instituții bine determinate ale societății, familia, școala, comunitatea, fiecare dintre acestea având un rol important în momentele diferite ale creșterii, dezvoltării și devenirii ființei umane.
Școala, singura instituție care își propune organizat și planificat să sprijine dezvoltarea elevului prin procesele de instrucție și educație, concentrate în procesul de învățământ, ,,transmite modele și valori elevilor prin intermediul funcției de socializare, realizând astfel relații multiple cu mediul social, cultural, economic’’(Palaghia, Miftode, 2012, p.45). Întrucât părinții sunt direct interesați de progresele copiilor lor, este necesară cooptarea lor într-un ,,parteneriat școală-comunitate’’(Agabrian, Milea, 2005), prin intermediul acestui parteneriat putând fi alese, prin acord comun, cele mai bune oferte educaționale pentru elev: ,,El presupune o unitate de cerințe, opțiuni, decizii și acțiuni educative între factorii educaționali’’ (Vrășmaș, 2008 p. 19).
Menținerea legăturii școală-familie a reprezentat o funcție tradițională a asistentului social școlar. Asistentul școlar își poate realiza această funcție vizitând părinții, pentru a le stimula interesul față de viața școlară a copilului.
Efectele benefice ale implicării părinților în relația cu școala au evidențiat o corelație puternică între reușita școlară și participarea părinților la viața școlară. Atitudinea părinților față de școală joacă un rol important în procesul instructiv – educativ.
Rolul acordat de reprezentanții școlii părinților a condus la lansarea conceptului de parteneriat școală-familie, ,,parteneriat care presupune că părinții și profesorii trebuie să învețe unii de la alții să aleagă împreună alternativele educaționale cele mai potrivite pentru copil, ceea ce echivalează cu împărțirea responsabilității între cei doi parteneri pentru evoluția copilului’’(Neamțu, 2003, p. 840).
Participarea părinților la parteneriatul cu școala se poate realiza prin: discuția profesor-părinte, implicarea părinților în ateliere cu tematică variată, corespondența școlară, iar asistentul școlar va identifica cu părinții cele mai potrivite contexte și forme de activitate, astfel încât părintele să sesizeze valoarea contribuției sale la ameliorarea funcționării educației școlare: ,,Familia este un factor determinant pe întregul parcurs al evoluției individului prin valorile, credințele, normele, practicile existente în spațiul cotiadian al căminului. Familiile care răspund cu responsabilitate cerințelor și exigențelor școlii, implicându-se în activitățile școlare determină și rezultate foarte bune în activitatea școlară a copiilor’’ (Georgevici, 2010, p.204).
Relația școală-comunitate se poate concretiza din punct de vedere cultural și asistențial prin inițierea unor manifestări prin intermediul cărora elevii să poată dovedi ceea ce pot ei face pentru comunitate: ateliere de creație, expoziții, implicarea în acțiuni comunitare (ecologizarea parcurilor), campanii umanitare, activități de voluntariat. Totodată și membrii comunității pot fi implicați în activitățile desfășurate de elevi, contribuind la organizarea și sponsorizarea unor evenimente, participarea la campanii de ajutorare și susținere a elevilor care înregistrează performanțe școlare, dar care nu au posibilități materiale în familie (Palaghia, Miftode, 2012, p.48).
Implicarea autorităților locale în procesul educațional și asistențial este foarte necesară, putându-se realiza prin acordarea de fonduri pentru investiții sau reparații, atât familiilor nevoiașe, cât și școlilor, colaborarea în vederea derulării unor proiecte pentru diminuarea riscurilor de abandon școlar, asigurarea resurselor materiale pentru desfășurarea activității didactice.
Gheorghița Nistor consideră că „democratizarea procesului de învățământ nu presupune educație mai multă pentru mai mulți copii, ci participarea la luarea deciziilor a unui număr cât mai mare de oameni, atât la nivel administrativ cât și la nivel educativ, pentru o mai bună gestionare a problemelor școlii”, asistentul social facilitând participarea elevilor și părinților la gestionarea fondurilor, la activitățile derulate în școală, la propunerea unor regulamente (Nistor, 2012, p.248).
III. 3. Programe și politici publice naționale derulate în școli pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar
În conformitate cu recomandările Consiliului European, o strategie completă pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii ar trebui să combine măsuri de prevenire, intervenție și compensare și să se concentreze, mai ales, pe intervenții la nivelul școlilor și al elevilor.
Astfel, potrivit Strategiei privind reducerea părăsirii timpurii a școlii (2015, p.7), politicile de prevenire au rolul de a reduce riscul de părăsire timpurie a școlii înainte de debutul problemei, asigurând copiilor o bază solidă, timpurie, cu scopul de a le dezvolta potențialul și de a înlesni procesul de integrare în mediul școlar. Instrumentele politicilor de prevenire includ (Anexă Strategie privind reducerea părăsirii timpurii a școlii, 2015, pp.2-3):
• Un sistem de educație timpurie de bună calitate, benefic pentru toți copiii, relevant, în special pentru cei care provin din medii defavorizate, inclusiv emigranții și romii. Facilitățile trebuie să fie de calitate, accesibile din punct de vedere financiar, să aibă un personal adecvat și să fie accesibile familiilor care provin din medii defavorizate.
• Diversificarea ofertei educaționale, prin extinderea oportunităților de educație și pregătire profesională, dincolo de vârsta la care se termină învățământul obligatoriu, care poate influența comportamentul tinerilor și al familiilor acestora și poate duce la rate mai mari de finalizare a ciclului secundar superior.
• Promovarea unor politici active de desegregare și acordarea unui sprijin suplimentar școlilor din zonele defavorizate, sau care au un număr mare de elevi care vin din medii defavorizate, din punct de vedere social și economic, le vor ajuta pe acestea să își diversifice componența socială și să își diversifice oferta educațională.
• Sublinierea valorii diversității lingvistice și sprijinirea acelor copii care au o altă limbă maternă, în vederea îmbunătățirii cunoștințelor de limbă necesare procesului de învățare, fie că este vorba despre altă limbă sau de limba lor maternă, precum și acordarea de sprijin cadrelor didactice în vederea predării unor grupe de elevi cu grade diverse de competență lingvistică.
• Implicarea mai intensă a părinților, prin intensificarea colaborării părinților cu școala și prin crearea de parteneriate între școli și părinți, ceea ce poate contribui la o mai bună motivare a elevilor.
• Sporirea flexibilității și a permeabilității traseelor educaționale, prin alternarea orelor de învățare cu cele de practică pentru a oferi sprijin elevilor cu performanțe mai scăzute, cu scopul de a preîntâmpina repetarea anului școlar.
• Consolidarea rutelor de formare profesională și sporirea atractivității și flexibilității acestora oferă alternative credibile elevilor care sunt mai expuși fenomenului de părăsire timpurie a școlii.
Politicile de intervenție potrivit Strategiei pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii (2015, pp.3-4) vizează toate nivelurile educaționale, începând cu educația timpurie și finalizând cu educația secundară, având drept scop reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii prin îmbunătățirea calității educației și formării profesionale la nivelul instituțiilor de învățământ, reacționând la primele semnele de avertizare, furnizând sprijin acelor elevi sau acelor grupuri care se află în situație de risc de părăsire timpurie a școlii.
La nivelul școlii sau al instituției de învățământ politicile de intervenție includ:
• Transformarea școlilor în comunități de învățare care să se bazeze pe o imagine de dezvoltare instituțională comună tuturor beneficiarilor, prin utilizarea experienței și cunoștințelor tuturor acestora, prin crearea unui mediu confortabil, care să inspire și să încurajeze libertatea de gândire, motivându-i astfel pe tineri să își continue educația și instruirea.
• Perfectarea unor sisteme care să identifice primele semne de risc, oferind în acest fel posibilitatea de a fi luate măsuri prompte înainte ca problemele să se manifeste și înainte ca elevii să înceapă să se distanțeze de școală, să lipsească sau să o abandoneze.
• O strânsă legătură cu părinții și cu alte organizații relevante din afara școlii, cum ar fi: serviciile comunitare din zonă, care reprezintă emigranții sau minoritățile, asociațiile sportive și culturale, angajatorii sau organizațiile societății civile, facilitând astfel găsirea unor soluții pentru sprijinirea elevilor din grupele de risc prin apelarea la sprijin din exterior, la psihologi, asistenți sociali, servicii comunitare sau asociații culturale. Acest lucru poate fi facilitat de mediatorii din comunitatea respectivă, capabili să susțină comunicarea cu părinții și copiii din aceste grupe de risc și să reducă gradul de neîncredere al acestora în școală.
• Susținerea și sprijinirea continuă a eforturilor depuse de cadre didactice în munca lor cu elevii din grupele de risc. Cursurile de pedagogie, precum și cursurile ulterioare de perfecționare pentru cadre didactice și pentru personalul administrativ din cadrul școlii sunt menite să îi ajute pe aceștia să abordeze corect problema diversității la clasă și să îi susțină pe elevii provenind din medii defavorizate socio-economic, conducând la rezolvarea eventualelor situații dificile care pot să apară în procesul de predare.
Politicile de intervenție la nivel individual au scopul de a asigura un set de mecanisme, care pot fi adaptate în funcție de nevoile fiecăruia dintre elevii care riscă să părăsească școala prematur, concentrându-se pe dezvoltarea personală în vederea creării unui sistem de rezistență la factorii de risc și în vederea depășirii dificultăților de natură socială, cognitivă sau emoțională cu care se pot confrunta elevii din grupul de risc. Acestea pot include:
• Mentoratul – care îi ajută pe elevi să depășească dificultățile de învățare, sociale sau personale, elevii primind asistență direcționată din partea corpului didactic, membrilor comunității sau chiar a colegilor lor.
• Adaptarea predării în funcție de nevoile elevilor, printr-o consolidare a abordărilor individuale de învățare și prin acordarea de sprijin elevilor din grupele de risc ceea ce îi ajută pe aceștia să se adapteze cerințelor educației formale și să depășească obstacolele create de sistemul de educație și formare și, în acest fel, contribuie la preîntâmpinarea repetării anului școlar.
• Consolidarea unui sistem de îndrumare și consiliere -care acordă elevilor sprijin în alegerea carierei potrivite, în procesul de tranziție de la un nivel educațional la altul sau din sistemul educațional în sistemul de angajat, reducându-se în acest fel riscul unor decizii proaste, bazate pe așteptări false sau pe informații insuficiente, tinerii fiind ajutați să ia decizii care să corespundă ambițiilor, intereselor și talentelor lor.
• Asigurarea accesului la sprijin financiar pentru acei tineri a căror situație economică e posibil să aibă drept rezultat părăsirea timpurie a școlii. Acolo unde se consideră potrivit, astfel de sprijin poate fi acordat în baza unor condiții sau poate fi în strânsă relație cu măsurile suport din asistența socială.
În conformitate cu Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii (2015, p.4), politicile de compensare au scopul de a ajuta să se reintegreze, într-un program de educație, acele persoane care au părăsit prematur sistemul de educație, oferindu-le acestora căile adecvate prin care să poată reintra în programul de educație și formare profesională și să dobândească acele calificări pe care nu le-au obținut. Politicile de compensare includ:
• Programe de reintegrare școlară „a doua șansă”, care oferă medii de învățare, menite să răspundă nevoilor specifice ale tinerilor care au părăsit prematur sistemul de educație, să recunoască și să identifice cunoștințele existente și să le susțină demersul. Acest tip de program trebuie să fie accesibil și gratuit, diferit de cel școlar, caracterizat adesea de grupuri mici de studiu, de predare personalizată, adaptată vârstei cursanților, inovativă, precum și de trasee educaționale flexibile.
• Asigurarea unor diferite căi de reintegrare în sistemul de educație și formare profesională consacrat. Cursurile de tranziție, cu un accent deosebit pe îndrumare, pot fi de un real folos în depășirea momentului anterior de eșec și în revenirea persoanei în sistemul educațional consacrat.
• Recunoașterea și validarea cunoștințelor deja asimilate, inclusiv a competențelor dobândite prin intermediul unei învățări non-formale, în afara metodelor consacrate, acest lucru sporind încrederea în sine și imaginea de sine a tinerilor, facilitând reintegrarea acestora în sistemul de educație.
În România, părăsirea timpurie a școlii predomină mai ales în rândul anumitor grupuri aflate în situație de risc: tineri din comunitățile rurale, tineri care provin din familii cu venituri modeste, romi și alte minorități și elevi care au repetat cel puțin un an sau care au abandonat școala. Părăsirea timpurie a școlii este o problemă întâlnită mai ales în mediul rural. La nivelul învățământului secundar, rata de abandon a fost de 1,5 ori mai mare în școlile din mediul rural comparative cu mediul urban. Elevii săraci rămân în urma celor mai înstăriți, accesul lor la învățământul secundar superior și post-secundar fiind limitat. Elevii de etnie romă sunt în situație de risc din cauza condițiilor precare de trai și a sărăciei, fetele de etnie romă, aflându-se într-o situație mai gravă din cauza tradițiilor culturale. Elevii cu cerințe educaționale speciale și elevii din alte minorități sunt, și ei, în situație specială de risc de părăsire timpurie a școlii. Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECS), există 5.191 de elevi cu certificare pentru învățământul special care nu primesc sprijin educațional individualizat, cel mai probabil din cauza numărului insuficient de cadre didactice de sprijin, și 1.137 de elevi care beneficiază de servicii educaționale la domiciliu.
Ratele de repetenție, unul dintre cei mai importanți predictori ai părăsirii timpurii a școlii sunt mari în România, mai ales în rândul băieților și al elevilor din mediul rural din școlile din învățământul secundar inferior (Strategie privind părăsirea timpurie a școlii, 2015, p.6).
Între anii 1990-1995, a fost introdusă la nivel național o soluție în vederea reducerii ratei de abandon școlar, aceasta constând în oferirea unei alocații de stat doar pentru tinerii care frecventează învățământul obligatoriu.
Cu scopul de a încuraja frecventarea școlii și finalizarea studiilor, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) contribuie cu sume importante pentru dotarea laboratoarelor, pentru înființarea și utilarea cabinetelor cu aparatură modernă, pentru construirea sălilor de educație fizică și sport, pentru toți elevii.
Totodată s-au realizat programe care să asigure pachetul necesar pentru perioada desfășurării orelor în sălile de curs, program numit ,,Cornul și laptele’’ (reglementat prin H.G. nr. 932/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I – IV din învățămîntul de stat), o necesitate pentru familiile nevoiașe, care nu puteau asigura copiilor lor acest pachet zilnic.
Au fost implementate și alte proiecte care să contribuie favorabil la soluționarea acestei probleme grave a abandonului școlar: ajutoare în bani pentru achiziționarea unui calculator personal pentru elevii din familiile cu un venit modest, programul numit ,,Achiziție calculatoare elevi’’ (reglementat prin Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare); burse acordate acelor elevi cu rezultate deosebite pe parcursul anului școlar prin programul ,,Bani de liceu’’ (reglementat prin H.G. nr. 1488/2004); punerea la dipoziție a mijloacelor de transport, care să le ușureze elevilor parcurgerea distanței mari casă – școală și invers; oferirea de manuale și rechizite școlare gratuite.
Dintre metodele posibile de intervenție în rezolvarea diminuării abandonului școlar cele mai eficiente ar fi:
implicarea părinților în activitățile școlare ale elevului;
introducerea unor metode mai atractive și mai interactive, care să îmbunătățească metodele de predare;
crearea programului ,,After school’’, de care să poată beneficia elevii care nu au sprijin din partea părinților lor în efectuarea temelor de casă și petrecerea timpului liber cu aceștia;
implicarea elevului în cauză, în activitățile de grup, menite să le contureze o personalitate responsabilă și independentă și care să le stimuleze abilitățile sociale, cognitive și emoționale;
asigurarea materialelor didactice adecvate în școli;
realizarea meditațiilor gratuite pentru elevii cu dificultăți la materiile de bază;
implicarea cadrelor didactice în cursuri și traininguri pentru îmbunătățirea metodelor de predare – învățare, precum și a atitudinii față de elevi.
Capitolul IV. Cauzele și prevenirea abandonului școlar.
Cercetare calitativă în județul Bihor
IV.1. Obiectivele și metodologia cercetării
Această parte a lucrării cuprinde o cercetare calitativă referitoare la prevenirea abandonului școlar, desfășurată în perioada 13 aprilie 2015 – 30 aprilie 2015, în județul Bihor.
Scopul cercetării constă în cunoașterea percepției (părinților și cadrelor didactice) asupra fenomenului de abandon școlar și îmbunătățirea măsurilor de prevenire a abandonului școlar.
Obiectivele cercetării sunt:
1. Relevarea cauzelor fenomenului de abandon școlar;
Evidențierea măsurilor de prevenire a fenomenului de abandon școlar;
Conturarea unor propuneri de îmbunătățire a prevenirii abandonului prin creșterea gradului de implicare a familiei și a comunității locale;
Pentru realizarea cercetării am utilizat ca și metodă de cercetare interviul. Prin interviu înțelegem ,,acea metodă de cercetare calitativă de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane’’ (Chelcea, 2004, p.297). Se bazează pe comunicare verbală și pe obținerea unor informații verbale, presupune folosirea unui ghid de interviu structurat, nestructurat sau semistructurat, cu posibilități de manevrare, aplicat indivizilor.
Analizând caracteristicile interviului folosit în cercetarea calitativă, Agabrian (2004, p.70) precizează că: „nu se utilizează întrebări închise, cercetătorul nu are o atitudine formală (neutră, rațională, distantă sau chiar rece), el răspunde la întrebările puse de participanți, permite emoțiilor și sentimentelor proprii să se manifeste în timpul cercetării. Este vorba de stabilirea unei relații de la „om la om” cu scopul de a înțelege și mai puțin de a explica”.
În vederea desfășurării cercetării am ales să folosesc interviul semistructurat, care presupune un ghid de interviu, dar permite intervievatorului să devieze de la plan ca să pună întrebări specifice.
Potrivit precizărilor făcute de Chelcea (Chelcea, 2004, p.301) interviul prezintă atât avantaje cât și dezavantaje. Ca avantaje sunt enumerate:
flexibilitatea, posibilitatea de a obține răspunsuri specifice la fiecare întrebare;
rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de obținerea răspunsurilor și de la persoanele care nu știu să citească și să scrie, ca și de la persoanele care se simt mai protejate când vorbesc decât când scriu;
observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporește cantitatea și calitatea informațiilor;
asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecințe pozitive asupra acurateței răspunsurilor;
asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenția altora;
asigurarea răspunsului la toate întrebările și furnizarea de informații în vederea testării ipotezelor cercetării;
menționarea datei și locului convorbirii, fapt ce asigură comparabilitatea informațiilor;
utilizarea unor formulare, a unor chestionare sau ghiduri de interviu mai amănunțite, cu mai multe întrebări, de o mai mare subtilitate, în vederea studierii unor probleme mai complexe.
Ca orice tehnică de cercetare, interviul are o serie de dezavantaje și limite intrinseci. Bailey (apud Chelcea, 2004, pp. 153-154) le enumeră pe următoarele:
• cost ridicat, atât pentru orele de intervievare, cât și pentru al celorlalte etape și momente ale proiectării și realizării cercetărilor pe bază de interviu;
• timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eșantion, pentru obținerea acordului și desfășurarea convorbirii, uneori fiind necesare mai multe vizite la aceeași adresă;
• erorile datorate operatorilor de interviu în ceea ce privește punerea întrebărilor și înregistrarea răspunsurilor, „efectul de operator“;
• imposibilitatea consultării unor documente în vederea formulării unor răspunsuri precise;
• inconveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă, indiferent de dispoziția lor psihică, de starea de oboseală etc.
• lipsa de standardizare în formularea întrebărilor, ceea ce limitează comparabilitatea informațiilor;
• dificultăți în accesul la cei care sunt incluși în eșantion.
Universul cercetării cuprinde 15 părinți și 20 cadre didactice. Instituțiile școlare în cadrul cărora s-a desfășurat cercetarea sunt în număr de trei, localizate în județul Bihor. Școlile cuprinse în cercetare sunt situate atât în mediul urban cât și in mediul rural, cuprinzând elevi din învățământul preuniversitar (primar, gimnazial, liceal).
Comunitățile unde acestea funcționează sunt diferite:
→ una dintre școli funcționează într-o comunitate teritorială întinsă, având o unitate coordonatoare și alte școli arondate acesteia (5 școli)
→ o altă școală funcționează într-o comunitate teritorială compactă, un sat comună
→ cea de-a treia școală funcționează în mediul urban
Astfel, în perioada 13 aprilie 2015 – 30 aprilie 2015, am intervievat 15 părinți și 20 cadre didactice (educatori, învățători, profesori/diriginți). Numărul interviurilor a luat în considerare nivelul saturației teoretice.
Ghidul de interviu utilizat în intervievarea părinților și prezentat în Anexă cuprinde întrebări referitoare la: situația materială a familiei; implicarea părinților în activitatea școlară a tinerilor; relația părinte-copil; timpul petrecut împreună; cauzele care îi determină pe unii tineri să lipsească de la școală, pe unii chiar să abandoneze școala; posibile soluții de prevenire/diminuare a abandonului școlar; colaborarea școlii cu familia; importanța școlii pentru reușita în viață a copiilor lor.
În ceea ce privește ghidul de interviu utilizat în intervievarea directorilor de școli și a cadrelor didactice, prezentat în Anexă, întrebările adresate se referă la: problemele principale cu care se confruntă unitatea școlară; situația materială a elevilor; nivelul de educație al familiei; relația părinte-copil, profesor-elev; colaborarea familiei cu școala; implicarea comunității locale în sprijinirea școlii și a elevilor aflați în dificultate; cazurile de abandon existente în unitatea școlară; motivele pentru care tinerii abandonează școala; implicarea cadrelor didactice în programe destinate elevilor aflați în dificultate; posibile soluții de prevenire și diminuare a fenomenului de abandon școlar.
Pe parcursul discuțiilor am urmărit să identific factorii care favorizează o participare școlară pozitivă și evitarea abandonului școlar, așa cum sunt percepuți de cei doi actori importanți ai actului educațional: părinții și cadrele didactice.
IV. 2. Analiza datelor
În ceea ce privește interviurile realizate cu directorii și cadrele didactice ale unităților școlare cuprinse în cercetare, precum și cu părinții tinerilor înscriși în aceste unități, voi prezenta în cele urmează o analiză a răspunsurilor primite din partea acestora, cu privire la problemele cu care se confruntă școala de azi, la absenteism și abandon școlar, cauzele care declanșează aceste fenomene, soluții/bune practici care să diminueze/stopeze aceste probleme.
Comunitățile în care sunt situate școlile supuse cercetării sunt multietnice (populația predominantă este de etnie română, dar există și maghiari, slovaci și romi). În cadrul celor trei școli frecventează și elevi cu cerințe educative speciale. Absenteismul și abandonul școlar sunt întâlnite atât în rural cât și în urban. În ceea ce privește învățământul primar și gimnazial, în rural, situația nu este deloc îmbucurătoare, deoarece numărul copiilor se reduce de la an la an, ceea ce duce la necesitatea comasării claselor: ,,Chiar dacă în învățământul primar clasele s-au comasat în urmă cu mulți ani, totuși în gimnazial, până în urmă cu vreo 3-4 ani existau câte două clase (de la clasa a – V- a până la a – VIII – a). Acum abia avem una din fiecare’’ (interviu 1-director –școala generală-rural).
Cu toate că școlile din comunitățile cuprinse în studiu au beneficiat de anumite investiții, cum ar fi dotări cu laboratoare, acces la internet, reparații, școlile din mediul rural duc lipsa unui teren de joacă pentru cei mici, a unei săli de sport, deci, de un sprijin mai mare venit din partea administrațiilor locale. La nivelul școlilor se resimte nevoia dezvoltării de servicii de asistență socială specifice.
În general, cadrele didactice din cadrul unităților școlare incluse în cercetare au studii superioare, manifestă dorință de implicare în procesul de perfecționare și formare continuă, iar gradele didactice sunt obținute corespunzător vechimii fiecăruia. Școlile sunt implicate în diverse proiecte educaționale, cum ar fi: ,,Viața’’, proiect pentu promovarea unui stil de viață sănătos prin alimentație și activitate fizică, ,,Micul șahist’’, proiect ce urmărește cultivarea interesului pentru șah, etc., acest lucru demonstrând reala preocupare a cadrelor didactice pentru educația elevilor înscriși în unitatea lor școlară.
Solicitate să răspundă ce înțeleg prin fenomenul de abandon școlar, patru dintre cadrele didactice consideră că abandonul școlar este un fenomen grav cu care se confruntă sistemul de învățământ: ,,Fenomenul a evoluat treptat în rândul tinerilor din unitatea noastră școlară. La început, unii au copiat exemplul colegilor lor mai mari, apoi au încercat și ei pe propria piele, fenomenul căpătând în acest fel amploare’’ (interviu 2-director-rural); ,,Precizez că la nivelul instituției noastre se poate vorbi de existența unor forme difuze de abandon, caracterizată printr-o frecvență ocazională la cursuri, nu toate cazurile posibile de abandon sunt înregistrate, deoarece mulți tineri frecventează sporadic cursurile, dar nu abandonează definitiv’’ (interviu 3-director-rural). Unii profesori definesc abandonul școlar drept ,,încetarea elevului de a mai frecventa orele pe parcursul unui semestru, respectiv a unui an școlar’’(interviu 4- profesor urban) , în timp ce alții consideră că abandonul înseamnă ,,părăsirea școlii înainte de absolvirea anului școlar sau a ciclului gimnazial’’ (interviu 5-profesor rural). Una dintre doamnele învățătoare spunea că ,,se află în abandon școlar elevul de vârstă școlară care nu este înscris la școală sau care nu este prezent la nici o oră de curs, deși este înscris’’(interviu 5- învățătoare-rural).
Din răspunsurile primite cu referire la cazurile de abandon școlar, reiese că atât în rural cât și în urban cadrele didactice se confruntă cu acest fenomen. Doar una din cele două școli situate în mediul rural se confruntă cu cazuri de abandon școlar, cealaltă neavând probleme în acest sens de cel puțin zece ani.
Cauzele abandonului școlar
Atât din punctul de vedere al directorilor de școli și al cadrelor didactice, cât și din perspectiva părinților, cauzele generatoare de abandon școlar sunt legate de problemele familiale, indiferent de natura acestora. Respondenții s-au referit la: lipsa de educație sau educația precară a părinților, lipsa de implicare a acestora în educația copilului, familii cu mulți copii, familii dezorganizate, familii monoparentale, cu venituri reduse, părinți fără loc de muncă ori plecați la muncă în străinătate, implicarea copilului în activități din gospodărie și munci agricole dar și la programa școlară foarte încărcată, relațiile copilului cu colegii și cadrele didactice, lipsa de interes a acestuia față de școală.
,,Elevii care au abandonat sau sunt în prag de abandon, provin din familii dezorganizate, părinții acestora nu au mai mult de 8 clase, nu se implică în educația copiilor lor, nu sunt conștienți de riscurile la care sunt expuși aceștia când renunță la școală. Așa și cu elevul M. (clasa a – VI – a -rural), de etnie română, tatăl său a părăsit familia, mama fiind nevoită să se descurce singură cu treburile din gospodărie și cu îngrijirea lui și a celorlalți 3 frați mai mici. Trăiau doar din alocațiile copiilor, din ajutorul social sau din mila unora dintre vecini, nu aveau alte rude sau prieteni. Și la școală, colegii l-au ajutat când au putut și cum au putut fiecare’’ (interviu 6- diriginte-rural).
Sărăcia, este un factor care contribuie într-o foarte mare măsură la declanșarea fenomenului de abandon școlar, mai ales în mediul rural, datorită unei situații economice precare în care se află familia celui cu risc de abandon: ,,Familia elevei E., din clasa a – VIII – a, (de etnie română-rural), a fost nevoită să renunțe la școlarizarea acesteia, din cauza unor serioase lipsuri materiale (tatăl disponibilizat de la locul de muncă, mama stătea acasă pentru îngrijirea celui mai mic dintre cei 3 frați). Nu erau în măsură să îi asigure rechizitele și îmbrăcămintea necesare pentru școală, nici pachețelul zilnic’’ (interviu 7- diriginta-rural).
Există situații când părinții pleacă să lucreze în străinătate, iar copiii sunt lăsați în grija vecinilor, a rudelor, a prietenilor: ,,Datorită plecării părinților în străinătate, I. și P., doi frați, clasa a – VIII – a, respectiv a – IX – a, amândoi înscriși la unitatea noastră școlară, au abandonat școala, în urmă cu 2 ani, deoarece bunica din partea tatălui, în grija căruia au rămas cei 2 și mezinul familiei, nu putea să îi supravegheze și să îi ajute în activitatea lor școlară, motiv pentru care cei 2 veneau la școală fără teme, nu învățau, au ajuns să fie corigenți la mai multe materii. Măcar dacă s-ar fi prezentat la corigențe, dar nu…… neavând sprijin, îndrumare, au abandonat’’(interviu 8 – diriginte-urban).
În unele cazuri, datorită mentalității unor părinți care nu sunt conștienți de importanța educației și care pun pe primul plan munca, cea care aduce venit familiei, tinerii ajung să absenteze foarte mult datorită faptului că sunt obligați să muncească pentru a ajuta la întreținerea membrilor familiei: ,, Sunt părinți care nu văd școala ca pe ceva bun și necesar în viață. Își trimit copiii să muncească ca să aibă ce pune pe masă, sau îi obligă să stea acasă ca să îngrijească de cei mici’’ (interviu 9- învățătoare-rural); ,,Cei care nu vor să–și lase copiii la școală, ca să învețe să poată trece clasa, se uită cu neîncredere la noi, când îi solicităm la ședințele cu părinții’’( interviu 10- învățător-urban); ,, Eu nu îi spui să renunțe la școală, dar mă-ntreb dacă are vreun rost să facă atâta școală, că tăt fără de servici rămâne. Iacă, fata vecinului are și facultatea gata de 2 ani și tăt n-are servici’’ (interviu 1-părinte-rural).
Tinerii din mediul rural sunt dezavantajați în comparație cu cei din mediul urban, fiind nevoiți să lucreze la muncile agricole (vara), să dea o mână de ajutor la treburile din gospodărie, abia apoi să învețe și să-și facă temele. Părinții acestora consideră că acest lucru îi ajută la însușirea unor abilități practice, necesare pentru momentul când ei vor fi nevoiți să își câștige pâinea, să trăiască din muncile agricole: ,,La oraș, copilu’ vine și se pune în fața calculatorului, acolo nu trăbă să muncească, are timp tătă zîulica să învețe, nu trăbă să îngrijască de grădină, de vacă sau alte cele….’’ (interviu 2-părinte-rural).
Lipsa sprijinului în cadrul familiei îi determină pe unii adolescenți să nu realizeze care ar fi beneficiile educației, se lasă influențați de ceea ce văd în jurul lor: ,,Unii dintre ei văzându-i pe cei din anturajul lor că se descurcă mult mai bine chiar dacă au doar 4 clase, au bani în buzunar mai mulți decât au cei care sunt cu facultate, cu diplome, nu mai sunt deloc interesați de ceea ce le poate oferi școala’’ (interviu 3- părinte-urban).
Din partea unor adolescenți există o lipsă totală a interesului pentru școală, nu doresc să-și mai continue studiile deoarece găsesc mai interesante alte activități cum ar fi navigarea pe internet, jocurile pe calculator, frecventarea unor locuri mai puțin permise vârstei lor, școala ocupând un loc secund pe lista lor de priorități: ,,Stau pe calculator cât e ziua de lungă, uită de teme, de responsabilitățile școlare, de testele de a doua zi la școală, mai bine pierd timpul prin locuri dubioase, care lasă de dorit. Părinții nu îi supraveghează, nu le verifică orarul, nimic, nici măcar nu îi întreabă ce au făcut la școală în ziua respectivă’’ (interviu 11-diriginte-urban); ,,Unii renunță la studii datorită faptului că nimeni nu le mai garantează găsirea unui loc de muncă chiar dacă au obținut o diplomă, fie ea de bacalaureat sau de licență’’ (interviu 4-părinte-urban).
Sunt elevi care, datorită programei școlare foarte încărcată, nu reușesc să asimileze bagajul de cunoștințe predat, astfel performanța școlară este în scădere, aceștia se simt frustrați, au sentimente de inferioritate față de propria persoană, ajungând de cele mai multe ori, în special dacă nu au sprijinul necesar, să abandoneze școala: ,,Programa e prea încărcată, îmi tot repetă fata mea, nu mai face față, nu mai poate, sunt prea multe de învățat, teme de scris, zice că nu mai are timp pentru nimic altceva’’ (interviu 5-părinte-urban). Și cadrele didactice susțin că programa este încărcată, fapt care duce la imposibilitatea insistării pe aprofundarea unor cunoștințe mai dificile, mai greu de înțeles, elevii nefăcând față ritmului de lucru: ,,Acasă, părintele nu este în măsură să îi explice copilului lucrurile neînțelese sau mai puțin înțelese, copilul rămânând în urmă cu învățarea, ceea ce va duce la acumularea de note slabe, nefrecventarea orelor respective, în cele din urmă situația finalizându-se chiar cu abandon din partea celor în cauză’’( interviu 6-părinte-rural).
Chiar dacă sunt și unii părinți care nu acordă importanța cuvenită școlii și care nu se implică aproape deloc în activitatea școlară a copiilor lor, majoritatea părinților intervievați recunosc adevărata valoare a școlii, sunt conștienți de necesitatea acesteia pentru reușita în viață a copiilor lor: ,,Aș vrea să învețe, să aibă un serviciu, că mintea îi merge, să învețe că altă treabă n-are, iar eu cât pot și știu îl ajut întotdeauna’’(interviu 7-părinte-rural); ,,Dacă vrei să reușești ceva în viață, trebuie să ai multă ambiție, dăruire, să fii perseverent în ceea ce îți propui să faci, nu trebuie să renunți așa de ușor, oricât de greu pare totul la început’’ (interviu 8-părinte-urban); ,,Fără de școală e foarte greu. Știu, că eu nu am făcut destulă școală, și vreu ca el să-nvețe carte, că fără de școală nu ai nici măcar atenție de la cei din jur’’ (interviu 9-părinte-rural);
În rândul tinerilor de etnie romă, părăsirea timpurie a școlii este un fenomen binecunoscut, nu se acordă importanță aproape deloc școlii, prioritară pentru ei fiind întemeierea unei familii încă de la vârste fragede: ,,Am avut două cazuri de abandon, în rândul tinerilor romi, anul trecut, 2 fete ( clasa a – VII – a, respectiv a – VIII – a) au abandonat școala fiindcă s-au măritat. Așa e tradiția la ei, se căsătoresc devreme’’ (interviu 12-diriginte-urban).
Un diriginte din mediul rural a menționat cazul unui elev din clasa a -V – a, elev cu cerințe speciale, care a fost retras din unitatea școlară, datorită faptului că nu a reușit să se integreze în noul colectiv, era jignit tot timpul de colegii săi: ,,Până în clasa a –IV- a a reușit să facă față, era foarte atașat de învățătoare, primea ajutor și din partea profesorului de sprijin, apoi au apărut problemele, cu noul colectiv, cu noii profesori, cerințele prea mari pentru nivelul său intelectual’’(interviu 13- diriginte-rural).
Referitor la importanța pe care mulți părinți ar trebui să o acorde educației primită în școală, directorul uneia dintre școlile din mediul rural a remarcat: ,,Un exemplu demn de urmat pentru cei care doresc cu adevărat să participe la activitățile educative desfășurate în școală, este cazul celor 2 frați, Anca și Ionel, (clasa a – IV- a, respectiv a – VI – a), doi copii dintr-un cătun cu 50 de persoane din județul Bihor. Cei doi frați frecventează cursurile uneia dintre școlile din rural, implicate în cercetare, dar pentru a ajunge la timp la ore sunt nevoiți să se trezească cu noaptea-n cap și să pornească singuri la drum, microbuzul școlar neputând să îi ia de acasă pentru că nu există drum chiar până în sat. Astfel, ei străbat 6 km prin pădure, ca să ajungă la drumul principal, unde îi așteaptă microbuzul. Iarna e mai greu din cauza zăpezii mari. În plus sunt mistreți peste tot, poate chiar și lupi’’ (interviu 14-director-rural).
Integrarea elevilor în clasa a – V – a și mai ales în clasa a – IX – a se realizează cu mare dificultate în multe cazuri, pe de o parte datorită discriminării pe baza mediului de proveniență, iar pe de altă parte din cauza stării materiale a familiei din care provine cel în cauză: ,, Astfel, cel în cauză, pentru a nu fi stigmatizat de colegii săi preferă să renunțe la colectivul respectiv, absentând o perioadă de la școală, absenteism care se poate încheia chiar cu abandon școlar, dacă elevul respectiv nu reușește să se adapteze’’(interviu 10-părinte-urban).
Participarea tinerilor la procesul instructiv-educativ este influențată foarte mult și de calitatea relațiilor pe care acești tineri le au cu profesorii lor, apropiindu-i sau îndepărtându-i de instituția școlară, în funcție de caz: ,,Sunt profesori care nu îi plac fiului meu, predau și-atât, apoi pleacă, nu vorbesc nimic cu ei, decât despre lecții. Cred că cei care abia încep gimnaziul își doresc să poată comunica cu noii profesori așa cum comunicau cu doamna lor. E mai greu, e o nouă etapă în viața lor, până se obișnuiesc’’(interviu11-părinte-rural).
Referitor la participarea părinților la ședințele organizate de școală, majoritatea cadrelor didactice mărturisesc că aceștia se prezintă într-un număr destul de redus: ,,Părinții își fac simțită prezența la ședințe în număr destul de mic, cei care vin aproape de fiecare dată când sunt solicitați, sunt părinții elevilor buni, părinți care se implică în toate activitățile întreprinse în școală, își sprijină copiii cum pot și cum știu ei mai bine’’(interviu 15-învățător-urban); ,,Ceilalți părinți nu prea vin datorită problemelor care se repetă din partea copiilor lor: absenteism, violență, note mici, corigențe, repetenție și din cauza cărora unii se simt stânjeniți’’(interviu 16-diriginte-urban); ,,Se implică părintele care, atunci când a fost și el elev, a simțit ceva pentru școală, a avut respect pentru dascălul său, dar, sunt din păcate puțini de acest gen’’ (interviu 17-învățător-rural).
Măsuri de prevenire a fenomenului de abandon școlar și propuneri de îmbunătățire
Din discuțiile referitoare la metodele utilizate de cadrele didactice în vederea prevenirii/stopării fenomenului de absenteism și abandon școlar, am constatat că acestea diferă de la o școală la alta, în funcție de posibilitățile fiecăreia și de specificul problemei. Astfel, cadrele didactice intervievate au menționat: monitorizarea frecvenței elevilor, utilizarea unor metode de predare atractive, activități extracurriculare variate, popularizarea elevilor cu cele mai puține absențe, implicarea părinților în diverse activități
,,Deoarece am considerat că absenteismul este principala cauză a abandonului școlar, la nivel de școală au fost inițiate o serie de măsuri concrete în vederea prevenirii și diminuării absenteismului: monitorizarea frecvenței elevilor de către fiecare învățător/diriginte, săptămânal, prin graficul de monitorizare, centralizat apoi de responsabilul la nivel de școală și prezentat lunar conducerii școlii; ieșirea din școală pe parcursul orelor doar pe baza unor bilete de învoire, semnate de diriginte; folosirea unor metode de predare-învățare cât mai atractive; diversificarea activităților extracurriculare; popularizarea elevilor cu cele mai puține absențe; colaborarea cu poliția unității locale’’ (interviu 18-director-rural).
Aplicând metode diverse, cadrele didactice și părinții menționează că au constatat o creștere a interesului elevilor pentru școală:
,,Pentru creșterea interesului pentru școală, la finalul săptămânii, pentru cei care au fost cuminți și au făcut toate temele pregătesc abțibilduri cu un desen animat îndrăgit de ei’’ (interviu 19-învățătoare-rural); ,,Eu le cer să citească suplimentar, iar apoi să completeze fișe, la 10 fișe completate le pun un FB la limba română’’ (interviu 20-învățătoare-urban).
,,Dorind o implicare mai mare a familiei în activitățile formativ-educative, dar și pentru a sublinia importanța școlii, se organizează cu părinții ședințe, lectorate, vizite la domiciliu, serbări școlare, activități artistice. Deasemenea, o dată pe săptămână, părinții sunt invitați, în cadrul orelor de dirigenție, cu acordul directorului de școală, la activități cu suport educațional și consiliere pentru părinți’’(interviu 12-părinte- urban).
,,Pentru a preveni absenteismul și abandonul școlar, părinții trebuie să mențină o legătură strânsă cu școala, să conștientizeze necesitatea frecventării acesteia de către copilul lor. În cadrul școlii se desfășoară un program de pregătire remedială pentru elevii aflați în dificultate, în special pentru elevii corigenți’’( interviu 13-părinte-rural).
În ceea ce privește opinia părinților intervievați, aceștia consideră că cele mai potrivite măsuri de prevenire a abandonului sunt (interviu 14 –părinte urban):
→ întărirea legăturilor afective dintre elevi și profesori, lucru care se poate realiza printr-o continuă comunicare între cadrele didactice și elevi;
→ promovarea școlii ca un mediu atractiv, dezvoltând astfel un sentiment de apartenență;
→ sensibilizarea și responsabilizarea cadrelor didactice cu privire la problemele elevilor, în acest sens ei asumându-și rolul de exemplu pentru elevii lor, atitudinea lor contribuind la prevenirea unor probleme legate de integrare;
→ monitorizarea absențelor elevilor și o analiză a felului în care acesta absentează de la școală, în acest mod putându-se afla la ce materie chiulește elevul, dacă chiulește la primele ore ale dimineții, dacă fuge de la școală la ultimele ore, profesorii urmând să informeze apoi părinții elevului și să încerce împreună să afle de ce copilul lor lipsește de la școală în felul în care o face;
→ implicarea părinților în activități educaționale.
Referitor la sugestiile de îmbunătățire a prevenirii abandonului școlar, respondenții s-au referit la următoarele (interviu 15-părinte rural):
→ identificarea din timp a elevilor cu risc de abandon școlar, un astfel de copil având nevoie de atenție și încurajare, diriginții discutând cu acești elevi despre cauzele problemelor lor, urmând să anunțe ulterior și celelalte cadre didactice despre problema respectivă;
→ vizite la domiciliul elevilor care prezintă dificultăți la școală;
→ îndrumarea individuală diferențiată în funcție de dificultățile pe care le întâmpină unii elevi: dificultăți familiale și personale, rezultate școlare slabe, absenteism;
→ introducerea programelor de tip ,,A doua șansă’’, pentru o participare școlară benefică, prin intermediul acestui program oferindu-li-se copiilor după finalizarea cursurilor, servicii de îngrijire, asistență psihopedagogică, programe educative, activități recreative, sprijin în rezolvarea temelor pentru acasă;
→ crearea de condiții favorabile învățării, atât acasă cât și la școală.
IV. 3. Concluzii
Principalele probleme cu care se confruntă unitățile școlare cuprinse în cercetare sunt violența între elevi, absenteismul și abandonul școlar, implicarea într-un număr destul de redus a părinților în activitățile desfășurate în școală, precum și la ședințele cu părinții. Răspunsurile primite din partea cadrelor didactice relevă faptul că nu toate unitățile școlare folosesc aceiași indicatori în stabilirea cazurilor de abandon școlar.
Se spune că este greu să crești un copil, dar și mai greu este să îl educi. Familiile trăiesc astăzi o realitate diferită față de cea a generațiilor anterioare, părinții și copiii își petrec foarte puțin timp împreună, motiv pentru care tinerii întâmpină dificultăți în parcurgerea procesului instructiv-educativ.
În urma studiului efectuat pe tema abandonului școlar, am constatat că, atunci când părinții devin parteneri în educația copiilor lor, indiferent de mediul cultural sau economic al familiei, se simt rezultate în performanța elevilor, se asigură o mai bună frecventare a școlii, o reducere a abandonului școlar și o scădere a fenomenului delicvenței. Cei mai mulți părinți își trimit copiii la școală fără să le explice înainte care este utilitatea acesteia, de ce trebuie să învețe. Neînțelegând care este rolul școlii în viața lor, unii tineri vor considera că studiile nu le sunt necesare, motiv pentru care nu se vor strădui să le finalizeze. Este foarte important ca părintele să-și facă timp pentru a observa îndeaproape comportamentul și planurile de viitor ale copilului său, să îl motiveze, oferindu-i modele pozitive, astfel încât acesta să înțeleagă rostul școlii, faptul că școala dezvoltă aptitudinile intelectuale care îl vor ajuta pe viitor să își aleagă meseria potrivită.
Unii adolescenți resping ideea continuării studiilor și datorită faptului că nimeni nu le mai garantează găsirea unui loc de muncă chiar dacă au o diplomă.
În ceea ce privește populația de etnie romă, se constată că tradiția pare să aibă în continuare un rol important în comparație cu școala, mai ales în rândul fetelor, care se căsătoresc devreme, văzând în căsătorie șansa de a compensa neajunsurile financiare. Doar o mică parte dintre cei care frecventează școala reușesc să finalizeze abia clasele primare, cel mult clasa a – VI – a.
Nivelul ridicat al sărăciei, în special în mediul rural, lipsa educației părinților, influența negativă a anturajului, plecarea părinților în străinătate, căsătoria timpurie, dificultatea de a face față programei, influența unor modele negative din mass media, lipsa comunicării dintre părinți și cadrele didactice, constituie principalii factorii care declanșează abandonul școlar.
Educația timpurie și anii preșcolarității au o contribuție importantă în reducerea abandonului școlar, în sensul că tinerii implicați în astfel de programe manifestă o participare și o performanță școlară crescută pe parcursul întregului proces de învățare. Aceștia se vor integra cu succes pe piața muncii și își vor îndruma la rândul lor copiii în spiritul unei educații decente, fundamentală pentru un trai prielnic.
Consider că o bună implicare a părinților și a cadrelor didactice în motivarea tinerilor spre studiu, precum și crearea condițiilor favorabile învățării, atât acasă, cât și în școală, răsplătirea eforturilor intelectuale prin diplome, medalii sau resurse materiale, pot avea o considerabilă contribuție în ceea ce privește prevenirea cazurilor de abandon școlar.
Cadrele didactice trebuie să dea dovadă de sensibilitate, dragoste pentru copii, capacitate de anticipare și cunoaștere a acestora, empatie și echilibru afectiv. Este necesar ca acestea să acorde atenție problemelor elevilor, să le clarifice, nu să le treacă cu vederea, pentru a contribui pozitiv la propria lor formare.
Pentru asigurarea participării școlare a elevilor, combaterea absenteismului și abandonului școlar, precum și pentru obținerea de performanțe cât mai bune în activitatea de învățare, cooperarea școală-familie-comunitate este foarte importantă. Trebuie abordat un stil empatic de comunicare între aceste părți, părinții trebuie să perceapă școala ca pe o instiutție primitoare și accesibilă, nu ca pe un loc unde sunt tolerați ocazional. Doar prin eforturile comune ale tuturor factorilor implicați în educarea tinerilor se poate ajunge la ridicarea calității comportamentelor acestora, la o participare favorabilă la procesul educativ.
Cu tact și măiestrie pedagogică, oferindu-le modele pozitive, sancționându-i mai puțin prin note pentru abateri disciplinare, folosind mai des încurajarea și lauda, cadrele didactice vor reuși să creeze o relație afectivă pozitivă, care va contribui la scăderea numărului de absențe nemotivate din cataloagele școlare și implicit la reducerea fenomenului de absenteism și abandon școlar. O societate mai bună se formează printr-o educație mai bună, să nu uităm și să nu rămânem indiferenți.
Capitolul V. Concluzii finale
Definirea abandonului școlar este dificilă datorită faptului că modalitățile în care cadrele didactice prezintă acest fenomen sunt foarte diferite, unii înțelegând prin acest fenomen actul părăsirii școlii înainte de absolvirea unui an școlar sau a ciclului gimnazial, alții considerând că un elev se află în risc de abandon școlar când încetează să mai frecventeze cursurile în timpul unui semestru. Există un real dezacord cu privire la definiția abandonului școlar, școlile măsurând diferit acest fenomen, iar remedierea acestei situații este destul de grea. Din aceste considerente sunt de părere că este necesară stabilirea unui cadru universal de definire a acestui fenomen, care să reflecte realitatea din instituțiile școlare românești, precum și situațiile de manifestare a acestuia de la o regiune la alta și în cele din urmă să se realizeze demersurile de intervenție.
Este greu de înțeles că într-un stat membru al Uniunii Europene există copii care nu se pot bucura de o educație la care au dreptul conform legii, datorită sărăciei, tradițiilor comunității, familiilor disfuncționale și uneori lipsite ele însele de educație, presiunii de a obține bani, migrației, căsătoriilor și nașterilor încă de la vârste fragede.
Comparativ cu anii anteriori, în prezent, lipsa de comunicare între părinți și copii, plecarea părinților în străinătate, absența sprijinului emoțional sau social, problemele economice, timpul redus petrecut de părinți alături de copii au contribuit, în cazul multor copii, la declanșarea unor probleme emoționale.
Acestor factori li se alătură riscul abuzului de droguri, alcool, tutun, supraîncărcarea programei școlare, anxietatea față de examene, metode educaționale ineficiente, toate acestea constituind un stres real pentru tineri, care, de cele mai multe ori evită confruntarea cu aceste probleme, chiulind, lipsind de la școală, motiv pentru care este necesară prevenirea absenteismului, fenomen care a devenit o problemă socială, un semn tardiv al problemelor, un comportament ce reflectă lipsa de încredere față de școală, motivație și interes scăzut pentru educație.
S-a dovedit că proverbul clasic ,,Ai carte, ai parte!’’ nu mai este atât de convingător, demonstrând chiar faptul că cel care are o educație aleasă, nu are în cele mai multe cazuri și succes social, dovadă făcând acele persoane care au carențe educaționale, dar care au reușit să aibă o situație materială bună, câștigând și un anumit statut social, toate acestea determi-nându-l pe adolescent să abandoneze școala.
Pentru a pune bazele unui sistem educativ funcțional este necesar să se ia în vedere formarea tuturor tinerilor, într-o manieră adaptată posibilităților dar și intereselor acestora. Indiferent de posibilitățile lor materiale și intelectuale, de mediul din care provin sau de etnia fiecăruia, toți acești tineri trebuie să aibă șanse egale la educație.
Consider că nefrecventarea grădiniței este un factor care determină într-o foarte mare măsură abandonul școlar, cei care au experimentat grădinița implicându-se mult mai ușor în viața școlii și prin urmare, riscul de abandon pe parcursul ciclurilor următoare fiind mai redus.
Informațiile prezentate în partea teoretică a lucrării, preluate din literatura de specialitate, au fost confirmate și suplimentate de datele obținute în urma cercetării calitative. Astfel, principalele cauze ale abandonului școlar sunt: sărăcia, modelul educațional oferit de părinți, încrederea scăzută în educație cu accent mai mare în mediul rural, apartenența la o familie dezorganizată, mariajul timpuriu, în special în rândul fetelor de etnie romă, participarea elevilor la întreținerea familiei sau la îngrijirea fraților mai mici, influența negativă a anturajului, plecarea părinților în străinătate, lipsa comunicării copil-părinte, părinte-cadru didactic, dificultăți în a face față programei școlare, mentalitatea părinților care nu conștientizează importanța educației.
Consecințele abandonării școlii sunt vizibile atât asupra grupului țintă și a comunității, cât și a societății din care fac parte cei în cauză. Dintre efectele asupra grupului țintă cele mai des întâlnite sunt lipsa deprinderii unei meserii, lipsa unui vocabular adecvat, nerecunoașterea unor norme, reguli, regulamente de comportare, dobândirea unor trăsături negative de caracter (ură, agresivitate, indisciplină), adaptare dificilă în societate, tendință de izolare, sentiment de marginalizare, discriminare, tendință de adeziune la grupuri infracționale.
Efectele asupra comunității constau în: marginalizarea întregii comunități, nivel de trai scăzut al membrilor comunității, nerecunoașterea comunității datorită lipsei valorilor.
La nivelul societății, efectele sunt reflectate în conflictele dintre membrii comunității și societate, conflictele între membrii comunității și instituțiile societății, stigmatizarea comunității.
Unii părinți reușesc să imprime în mintea copilului lor, chiar din primii ani de școală o teamă și o dezorientare profunde, prin utilizarea unor replici ,,Vine școala, abia aștept să scap de tine!’’ sau ,, Vezi tu ce o să pățești când începe școala!’’, astfel că, de mic școlar, în mintea elevului se instalează o stare de repulsie față de școală.
Datoria părintelui este de a strecura în mintea copilului său dragoste pentru cadrele didactice și pentru mediul școlar, curiozitate pentru activitățile desfășurate în cadrul școlii, pasiune pentru ceea ce trebuie să realizeze în cadrul tuturor activităților impuse în școală.
Prin urmare, consider că este necesară în primul rând educația părinților prin intermediul unor cursuri de educație: educația pentru viața de familie, educația pentru cunoașterea importanței atitudinii lui pentru rezultate școlare bune din partea copilului său.
Pentru o reușită în ceea ce privește prevenirea abandonului școlar este important ca părinții și cadrele didactice să se implice constant și cu seriozitate în atragerea și menținerea adolescentului spre studiu, conștientizarea importanței educației în viață, răsplătirea eforturilor depuse de fiecare adolescent aflat în situație de abandon școlar prin diplome, recompense, medalii.
Cu cât copiii vor fi mai bine sprijiniți de părinți, cu atitudini pozitive față de școală, cu atât mai bine aceștia vor obține performanțe mari. Nu toți copiii asimilează informațiile într-un ritm alert, unii sunt mai lenți în învățare, motiv pentru care consider că fiecare profesor trebuie să cunoască fiecare elev în parte, să aibă răbdare acordându-i atenția cuvenită și să lucreze acolo unde observă anumite ,,lipsuri’’, să insiste pentru a stimula interesul elevului pentru învățătură. Atitudinea cadrului didactic este foarte importantă pentru îmbunătățirea frecvenței școlare, astfel trebuie respectat cu strictețe regulamentul privind sancțiunile elevilor pentru absențe nemotivate, fiind necesară o colaborare mai strânsă școală –familie.
Elevii neatenți, gălăgioși, nu trebuie dați afară de la ore pentru a nu deranja lecția, e nevoie de disciplină, de oferirea unor modele pozitive din clasă, din grupul școlar sau din grupul de joacă.
Pentru consolidarea relației școală-familie și pentru o mai mare încredere a părinților în eficacitatea școlii, aceasta ar putea oferi familiilor diverse servicii: centre de consiliere, centre pentru supravegherea elevilor la temele de casă, vizite în diverse locuri (excursii, teatru, spectacole).
În situația în care unii elevi nu reușesc să învingă insuccesele școlare, aceștia se revoltă, se resemnează sau renunță, încercând să-și dovedească că pot reuși în unele lucruri, aceste fapte finalizându-se de cele mai multe ori cu insdisciplina sau evitarea anumitor ore de curs, ba chiar abandonând școala, manifestând un dezinteres total, o atitudine negativă pentru
școală.
Dacă înainte școala avea ca scop principal integrarea elevului, azi, în majoritatea cazurilor, ea nu mai reușește să-i formeze tânărului absolvent acele competențe atât de necesare pentru a-l pregăti pentru viața de adult. Dar, dacă între școală-familie-comunitate va exista o bună colaborare, tinerii vor putea beneficia de acel suport care să le ofere succes atât în viață, cât și la școală, acest parteneriat îmbunătățind prezența lor la școală, relația familie-școală, precum și sprijinul din partea comunității, de care școala are foarte mare nevoie.
Strategia actuală privind reducerea riscului părăsirii timpurii a școlii cuprinde politici de prevenire, intervenție și compensare menite să îmbunătățească calitatea educației, să dezvolte potențialul tinerilor aflați în cauză, să înlesnească integrarea acestora în mediul școlar și să îi ajute să se reintegreze în programe de educație și formare profesională pentru a dobândi calificările pe care nu le-au obținut anterior.
Într-o lume supusă unei permanente schimbări, unor competiții de orice fel, atât cadrele didactice, părinții, comunitățile locale, cât și guvernele și statele naționale, contribuie prin diverse acțiuni și mijloace, la îmbunătățirea educației, cu scopul de a-i ajuta pe tineri să se dezvolte. Astfel, consider că, acțiunile concrete pe care acestea le pot realiza, cu scopul de a-i ajuta pe tineri să învețe sunt:
asigurarea un loc liniștit pentru studiu, fără telefon mobil, TV sau radio, elaborarea unui program zilnic de efectuare a temelor, părinții fiind disponibili pentru a răspunde întrebărilor tinerilor, încurajându-le eforturile și discutând cu aceștia despre cele ce și-au însușit;
lecturarea alături de copil, acesta fiind îndrumat să frecventeze biblioteca, să aleagă cărțile potrivite pentru lecturat;
o bună comunicare, bazată pe încredere reciprocă, părinții reușind astfel să cunoască prietenii apropiați ai copiilor lor, locurile în care își petrec timpul liber;
manifestarea interesului permanent al părinților pentru ceea ce se întâmplă la școală, implicare în rezolvarea problemelor școlii;
participarea alături de copil și implicarea în activitățile educative din școală precum și în cele extrașcolare, oferind ajutor de fiecare dată când este nevoie, astfel încât și copiii învață să fie mai puternici, mai valoroși, mai încrezători în forțele proprii, valorizând mai mult școala, conștientizând tot mai bine necesitatea acesteia în viața lor, ca viitori adulți.
Este important și necesar să conștientizăm rolul esențial pe care îl are educația în viața fiecăruia dintre noi, pentru că educația este cea care ne învață să fim puternici, dinamici, valoroși, formând cetățeni echilibrați, responsabili, motivați spre acțiune și schimbare, așa cum afirma și Nicolae Iorga ,,Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societății’’.
Consider că este esențial să dăm dovadă de multă răbdare, maleabilitate în relația cu copiii, să ne străduim să-i ascultăm de fiecare dată când aceștia simt nevoia unui sprijin, a comunicării, să ne păstrăm calmul, să nu îi jignim, să nu îi maltratăm. Pentru a oferi copilului nostru mai multă siguranță, mai multă încredere în forțele proprii trebuie să știm să îl acceptăm așa cum este el, să învățăm să-l ascultăm, să ne facem timp pentru a discuta cu el despre tot ceea ce el își dorește, să ne petrecem cât mai mult timp alături de copilul nostru, realizând împreună diverse activități.
Să nu uităm totodată că, abandonul școlar nu este doar o problemă a individului aflat în această situație, ci este și o problemă socială, în sensul că rezultatele sale pot afecta pe termen lung întreaga societate. O dată pierdută legătura elevului cu școala, acestuia îi va fi greu să revină la îndatoririle anterioare, astfel că, prevenția abandonului școlar trebuie realizată la primele semne, luându-se apoi măsuri chiar de la primele absențe repetate, discuții cu elevii în cauză și cu părinții acestora, cu scopul de a-l readuce pe calea frecventării cursurilor.
Un rol important în prevenirea abandonului școlar îl are asistentul social, care prin prisma meseriei sale poate înțelege și sprijini cel mai bine atât tinerii în cauză, cât și familiile acestora. Sarcinile pe care acesta le poate îndeplini sunt: de a identifica din timp tinerii cu risc de abandon școlar, de a-i sprijini pe cei care au probleme în adaptarea școlară, de a consilia individual sau în grup atât elevii cât și părinții acestora, de a media conflictele elev-profesor, părinte-profesor, de a identifica atât resursele școlare cât și cele ale comunității, necesare educației școlare.
BIBLIOGRAFIE
CĂRȚI ȘI ARTICOLE
Agabrian, Mircea & Milea, Vlad (2005): Parteneriate școală-familie-comunitate, Editura Institutul European, Iași.
Albu, Iacob, Cristina; Scutaru, Laura & Hogea, Ana-Maria (2010): “Strategii de cunoaștere și intervenție psihopedagogică”, în Sas C.(coord.), Educație și schimbare socială, Editura Universității din Oradea, Oradea.
Blândul, Valentin, Cosmin (2010): “Abandonul școlar-soluție extremă a elevului aflat în dificultate”, în Sas C. (coord.), Educație și schimbare socială, Editura Universității din Oradea, Oradea.
Blândul, Valentin, Cosmin (2010): “Aspecte contemporane privind prevenirea și corectarea abandonului școlar în rândul elevilor din învățământul preuniversitar bihorean”, în cadrul proiectului ,,Școala, șansa mea!’’, disponibil pe http://www.proiecte-structurale.ro/22-Prevenirea-parasirii-scolii/Scoala-sansa-mea–pID3050.html, consultat la data de 23.04.2015.
Chelcea, Septimiu (2004): Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro, București.
Chipea, Floare (2010): „Abandonul școlar în județul Bihor-Dimensiuni, surse, implicații”, în Dezvoltare socială teritorială- Premise conceptuale și date empirice, Editura Universității din Oradea, Oradea.
Fartușnic, Ciprian (coord.), Apostu, Otilia, Balica, Magda, Florian, Bogdan, Horga, Irina, Jigău, Mihaela, Voinea, Lucia (2012): Ghid de lucru pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, Editura Vanemode, București, disponibil pe http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Ghid-de-lucru-pentru-prevenirea-si-combaterea-abandonului-scolar-ghid-pentru-directori-de-scoli-2012.pdf,consultat la data de 08.02.2015.
Lupșan, Gabriela, (2003): “Instituții juridice în domeniul protejării și promovării drepturilor copilului”, în Neamțu G. (coord.) Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași.
Neamțu, Cristina (2003): Devianța școlară-ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iași.
Neamțu, Cristina (2011): „ Asistența socială în școală”, în Neamțu George (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași.
Nistor, Gheorghița (2012): „Asistența socială și consilierea în școală” în Dumitrașcu, Hanibal (coord.), Consilierea în asistența socială, Editura Polirom, Iași.
Vrășmaș, Ecaterina, Adina (2002): Consilierea și educația părinților, Editura Aramis, București.
STUDII ȘI RAPOARTE
*** Comisia Europeană (2011): Propunere de recomandare a Consiliului privind politicile de reducere a părăsirii timpurii a școlii, Bruxelles, disponibil pe http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52011PC0019&from=RO, consultat la data de 27.01.2015
*** Raport asupra stării sistemului național de învățământ (2009) , disponibil pe https://www.google.ro/search?client=opera&q=raport+asupra+starii+sistemului+national+de+invatamant+2009&sourceid=opera&ie=UTF-8&oe=UTF-8, consultat la data de 17.03.2015.
*** Raport asupra stării sistemului național de învățământ (2010), disponibil pe http://www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=12866, consultat la data de 17.03.2015.
*** Raportul final al Comisiei Europene asupra părăsirii timpurii a școlii (2005), pp.68.118,https://www.google.ro/search?client=opera&q=rofrpreu1&sourceid=opera&ie=UTF8&oe=UTF-8#q=rofpreu1&spell=1, consultat la data de 17.03.2015.
Balauru, Mihaela (2012): “Identificarea factorilor care contribuie la abandonul școlar”, în Revista Orizont Didactic, disponibil pe http://orizontdidactic.net/2012/07/page/2/, consultat la data de 25.04.2015.
Gheorghiță, Ion (2011): Proporțiile abandonului școlar și consecințele lui, disponibil pe http://mergilascoala.ro/proportiile-abandonului-scolar-si-consecintele-lui/, consultat la data de 10.04.2015.
Gheorghiu, Marcela (2014): „O problemă socială de maximă gravitate. Noile generații tot mai departe de școală”, în Revista Tribuna Învățământului, nr.1251, disponibil pe http://www.tribunainvatamantului.ro/o-problema-sociala-de-maxima-gravitate-noilegeneratii tot-mai-departe-de-scoala/, consultat la data de 10.04.2015.
Hatos, Adrian (2009): „Riscul abandonului școlar la adolescenții din școlile urbane: Între constrângeri structurale și climat organizațional” în Anuarul Institutului de Istorie ,,George Barițiu’’, nr.VII, Seria Humanistica, Cluj-Napoca, disponibil pe http://www.humanistica.ro/ engleza/index.htm, consultat la data de 17.03.2015.
Jurcan, Daniel, Mihail (2011): Studiu-Diagnostic privind situația abandonului școlar și părăsirea timpurie a școlii în mediul rural, disponibil pe http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Parte%20de%20CarteRaport%20de%20Cercetare.pdf, consultat la data de 01.04.2015.
Olah, Șerban (2009): ”Abandonul școlar în județul Bihor. O abordare calitativă”, în Revista Universitară de Sociologie, nr.1, Craiova, disponibil pe http://www.socioumane.ro/index.php/sociologie-asisten-social/sociologie asistentasociala/364erban-olah, consultat la data de 16.04.2015.
Palaghia, Carmen, Miftode, Vasile (2012): “Implicații ale parteneriatului dintre școală și comunitate în formarea responsabilității la elevi”, în Revista de Economie Socială, vol.II, nr.3., disponibil pe http://profitpentruoameni.ro/wp-content/uploads/2013/05/02-implications-of-the-school-community-partnership-in-shaping-pupils-responsibility.pdf, consultat la data de 12.02.2015.
Palcea, Adina, Laura (2010): “Abandonul școlar-cauze și modalități de prevenire”, în Revista Didactica, nr.21, disponibil pe http://www.didactic.ro/revista/-didactica-revista-de-specialitate-pentru-cadrele-didactice , consultat la data de 07.05.2015.
Pracsiu, Teodor (2013): “Un stigmat bumerang: abandonul școlar”, în Revista Tribuna Învățământului, disponibil pe http://www.tribunainvatamantului.ro/un-stigmat-bumerang-abandonul-scolar/, consultat la data de 07.05.2015.
Proiecte cofinanțate de Fondul Social European și realizate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Vreau să termin școala și eu!”, disponibil pe https://www.google.ro/search?client=opera&q=http%3A%2F%2F vreau+sa+termin+scoala+ si+eu&sourceid=opera&ie=UTF-8&oe=UTF-8, consultat la data de 06.03.2015.
Proiecte cofinanțate de Fondul Social European și realizate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Școala, șansa mea!”, disponibil pe http://www.proiecte-structurale.ro/22-Prevenirea-parasirii-scolii/Scoala-sansa-mea–pID3050.html, consultat la data de 06.03.2015.
Proiecte cofinanțate de Fondul Social European și realizate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Alege școala!”, disponibil pe http://www.fonduriue.ro/posdru/images/doc/prezentare_4_alege_scoala.pdf, consultat la data de 06.03.2015.
Proiecte cofinanțate de Fondul Social European și realizate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Împreună vom reuși!”, disponibil pe http://scoalamastacan.ro/proiectul-qimpreuna-vom-reusiq.html, consultat la data de 09.03.2015.
Proiecte cofinanțate de Fondul Social European și realizate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Să învățăm împreună!”, disponibil pe http://politicisociale.ro/lansare-proiect-sa-invatam-impreuna, consultat la data de 09.03.2015.
Proiecte cofinanțate de Fondul Social European și realizate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Educația pentru toți, educația este șansa ta!”, disponibil pe http://www.educatiesansata.ro, consultat la data de 09.03.2015.
Vrășmaș, Ecaterina, Adina (2008): ”Dimensiuni și particularități care definesc parteneriatul educațional”, p. 19, în Revista Didactica Pro, nr. 2, disponibil pe http://www.prodidactica.md/revista/Revista_48.pdf, consultat la data de 22.02.2015.
LEGISLAȚIE
1. ***Legea 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată în 2012 în Monitorul Oficial, Partea I nr. 785 din 22 noiembrie 2012.
2. ***Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial nr.557 din 23 iunie 2004, republicată în 2014.
3. ***Hotărârea Guvernului nr. 932 /2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I – IV din învățământul de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 652 din 2 septembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare.
4. *** Legea nr. 269/2004 pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, publicată în Monitorul Oficial nr.794 din 27 august 2004 cu modificările și completările ulterioare.
5. *** Hotărârea Guvernului nr.1488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumu- lui sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială "Bani de liceu" publicată în Monitorul Oficial nr.860 din 21 septembrie.
6. ***Codul Penal al Romaniei (Legea nr. 286/2009), publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24/07/2009.
7. Ministerul Educației și Cercetării, Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, 2005, modf. 2011.
8. ***Legea educației naționale nr 1/2011, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
9. ***Hotărârea de Guvern nr. 417/ 2015 care aprobă Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii- disponibil pe http://www.edu.ro/index.php/articles/23192 consultat la data de 08.06.2015.
ANEXE
GHID DE INTERVIU- PĂRINȚI
1.Care este imaginea școlii de azi în viziunea dvs.?
2. Considerați că este importantă școala pentru reușita în viață?
3.Credeți că fiul/fiica dvs acordă importanța cuvenită școlii?
4.Vă considerați un părinte preocupat de implicarea și evoluția școlară a fiului/fiicei dvs. ?
5.Situația materială a familiei dvs.vă permite să îi asigurați copilului cele necesare pentru participarea școlară?
6. Cum descrieți relația cu copilul dvs.?
7.Cum vă petreceți timpul alături de copil?
8. Cine îl sprijină pe copil în realizarea sarcinilor primite pentru acasă?
9. Cât de des vizitați școala și care sunt motivele pentru care o vizitați?
10. Ce fel de relație aveți cu cadrele didactice?
11.Cum se comportă acestea cu elevii și cu părinții acestora?
12.Ce înțelegeți prin abandon școlar?
13.Care credeți că sunt motivele/cauzele pentru care unii elevi absentează de la școală?
14.Cum considerați dvs.că ar trebui ajutați/îndrumați/stimulați cei în cauză pentru a frecventa școala?
15.Care credeți că ar fi soluțiile necesare/posibile pentru prevenirea/diminuarea fenomenului de abandon școlar la nivelul școlii din comunitatea dvs?
GHID DE INTERVIU – CADRE DIDACTICE
Care este numărul de elevi înscriși la clasa la al cărui învățător/diriginte sunteți?
Cum caracterizați situația familială a elevilor?
Ce puteți spune despre implicarea părinților în activitatea școlară?
Ce fel de relație există între elevi și familiile acestora?
Care este situația economico-socială a acestor familii? Cu ce probleme se confruntă acestea?
Cât de des vizitează părinții tinerilor școala și care sunt motivele vizitei lor?
Care sunt probleme majore cu care vă confruntați la clasă?
Considerați că există în clasa dvs. elevi în situația de abandon școlar? Precizați numărul și specificul acestora.
Care credeți că sunt motivele care determină apariția fenomenului de abandon școlar?
Comparativ cu anii anteriori, numărul elevilor aflați în situația de abandon școlar a crescut sau nu?
Ce credeți că i-ar stimula pe tineri să frecventeze școala?
12. Care este relația profesor/elev?
13. Prezentați care credeți dvs. că sunt cauzele pentru care tinerii părăsesc sistemul educațional așa de timpuriu?
14. Cum se implică comunitatea locală în sprijinirea școlii și a elevilor?
15. Care credeți că ar fi soluțiile necesare/posibile pentru prevenirea/diminuarea
fenomenului de abandon școlar?
GHID DE INTERVIU – DIRECTORI
1.Ce ne puteți spune despre unitatea de învățământ pe care o conduceți (istoric, dotările materiale: bibliotecă, laboratoare, internet, săli de sport) ?
2. Care sunt principalele probleme cu care se confruntă aceasta?
3. Descrieți câteva proiecte sau programe în care este implicată școala pe care o conduceți.
4. Vă rog să descrieți corpul profesoral din această instituție (calificare, experiență didactică).
5. Prezentați pe scurt ce considerați dvs că este abandonul școlar! V-ați confruntat cu situații de abandon școlar? (vă rog să precizați nr. aproximativ de cazuri și tipul de abandon: abandon temporar sau definitiv)
6. Cum a evoluat fenomenul?
7. Care credeți că sunt motivele pentru care elevii abandonează școala?
8. Cât de des contactează părinții cadrele didactice și conducerea școlii pentru a se informa de situația școlară a copiilor lor?
9. Cum ați descrie relația dintre conducerea școlii, cadrele didactice și părinți?
10. După părerea dumneavoastră, ce ar trebui să facă părinții pentru a preveni abandonul școlar?
11. Ce s-ar putea face pentru o comunicare mai bună cu părinții?
12. În școala dumneavoastră există programe pentru integrarea în sistemul de educație a copiilor care nu au fost niciodată cuprinși în sistemul de învățământ obligatoriu? (Școala de vară, A doua șansă,etc.) Detaliați.
13. Există programe/politici de sprijin a elevilor aflați în dificultate (modalități de sprijin material și pedagogic)? Descrieți-le pe scurt.
14. Dar programe/ proiecte destinate prevenirii și stopării abandonului școlar?
15. Cine au fost actorii care s-au implicat în implementarea și derularea acestor programe?
16. Ce rezultate au fost obținute în urma acestor programe/politici?
17. Există și alte modalități prin care unitatea dumneavoastră încearcă să prevină și să reducă fenomenul de abandon școlar la nivel local?
18. Ce credeți dumneavoastră că se poate face pentru prevenirea și stoparea abandonului școlar?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cauzele Si Prevenirea Abandonului Scolar. Cercetare Calitativa In Judetul Bihor (ID: 111294)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.