Cauzele Decalajelor Regionale In Romania
CAUZELE DECALAJELOR REGIONALE ÎN ROMÂNIA
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1
CAUZELE DECALAJELOR REGIONALE
1.1 Problematica disparităților în creșterea economică regională. Convergență versus divergență
1.2 Modele de dezvoltare regională
1.2.1 Modelele neoclasice
1.2.1.1 Modelul neoclasic unisectorial fără progres tehnic
1.2.1.2 Modelul neoclasic unisectorial cu progress tehnic
1.2.1.3 Modelul neoclasic bisectorial
1.2.2 Modelul cauzalității cumulative
1.2.3 Modelul Solow vs. Modelul creșterii economice endogene
1.2.4 Modelele noii economii geografice
1.3 Politica de dezvoltare regională
CAPITOLUL 2
EVOLUȚIA DECALAJELOR REGIONALE DIN ROMÂNIA 15
2.1 Literatura de specialitate
2.2 Prezentarea regiunilor de dezvoltare ale României
2.1.1 Regiunea Nord – Est
2.1.2 Regiunea Sud-Est
2.1.3 Regiunea Sud – Muntenia
2.1.4 Regiunea Sud – Vest – Oltenia
2.1.5 Regiunea Vest
2.1.6 Regiunea Nord – Vest
2.1.7 Regiunea Centru
2.1.8 Regiunea București – Ilfov
2.2 Analiza statistică la nivel regional
2.2.1 Conceptul de competitivitate regională
2.2.2 Produsul intern brut pe locuitor
2.2.2.1 Decalaje de competitivitate
2.2.3 Productivitatea muncii
2.2.4 Ocuparea
2.2.4.1 Decalaje de ocupare
2.2.5 Rata șomajului
2.2.6 Exportul
2.2.7 Metoda rangurilor și a distanței relative
2.3 Convergența sigma
CAPITOLUL 3. REGIUNEA CENTRU
3.1 Prezentarea și analiza demografică a regiunii Centru
3.2 Analiza economică a regiunii Centru
3.2.1 Produsul intern brut/locuitor
3.2.2 Activități economice pe sectoare la nivel regional
3.2.2.1 Agricultura, silvicultura și pescuitul
3.2.2.2 Industria
3.2.2.3 Construcțiile
3.2.2.4 Comerțul cu ridicata și amănuntul, transport, hoteluri și alte facilități de cazare, restaurante și alte facilități alimentare, informații și comunicații
3.2.2.5 Tranzacții imobiliare, activități financiare și de asigurări, activități profesionale științifice și tehnice, activități administrative și activități de servicii suport
3.2.2.6 Administrație publică, apărare, securitate socială, educație, sănătate și activități de asistență socială, activității de reparații a articolelor de uz gospodăresc
3.3 Convergența sigma
CONCLUZII FINALE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Convergența regonală este un obiectiv cheie al procesului de coeziune și a unei dezvoltări echilibrate la nivel regional. Existența dezechilibrelor regionale întârzie îndeplinirea acestui obiectiv, fiind necesară aplicarea unor măsuri viabile și concrete ale noului context european.
Abordarea problemei disparităților la nivel regional depinde de modul în care este observată situația economică reală a fiecărei regiuni.
În această lucrare ne-am propus să realizăm o analiză a decalajelor regionale din România și totodată să identificăm cauzele acestora, dar și o cercetare mai amănunțită în interiorul regiunii Centru.
Prima parte a lucrării prezintă o istorie a economiei regionale ce a fost supusă de-a lungul timpului multor abordări, teorii și modele. În continuarea capitolului am ales descrierea următoarelor modele ce au atins aspecte importante ale evoluției istoriei regionale: modelele de dezvoltare regională neoclasice, cel al cauzalității cumulative, comparația dintre modelul Solow și cel al creșterii endogene, iar modelele noii economii geografice încheie partea teoretică a lucrării.
În partea a doua a lucrării intitulată Evoluția decalajelor regionale este analizată evoluția performanțelor economice ale regiunilor de dezvoltare din România pentru stabilirea factorilor care conduc la crearea disparităților între cele opt regiuni de dezvoltare.
Capitolul cuprinde o scurtă prezentare a regiunilor de dezvoltare și o analiză statistică la nivel regional ce studiază impactul evoluției indicatorilor asupra decalajelor dintre regiuni în perioada cuprinsă între anii 2002 și 2011. Indicatorii ce vor fi studiați în acest capitol sunt produsul intern brut pe locuitor, productivitatea muncii, rata de ocupare și rata șomajului. Pentru a observa cât mai bine discrepanțele dintre regiuni am ales analizarea decalajelor de competitivitate și de ocupare între cele opt regiuni de dezvoltare.
În finalul capitolului, pentru a testa existența procesului de convergență sau de divergență a regiunilor de dezvoltare am ales analizarea convergenței sigma la nivel regional.
În continuare, în partea a treia, am decis extinderea lucrării printr-un studiu intraregional al regiunii de dezvoltare Centru. Am ales realizarea acestui studiu pentru a putea observa dacă discrepanțele de la nivel regional se reflectă și la nivel intraregional. Studiul are ca punct de pornire prezentarea și analiza demografică a regiunii Centru, iar în completare o analiză economică ce reflectă evoluția produsului intern brut pe locuitor în județele regiunii și a contribuțiilor sectoarelor de activitate la valoarea adăugată brută regională pentru fiecare județ în parte. Încheierea capitolului este dată de testarea convergenței sigma între județele regiunii Centru.
Finalul lucrării prezintă concluziile referitoare la tema aleasă cât și la studiile realizate pe parcursul capitolelor.
CAPITOLUL 1
CAUZELE DECALAJELOR REGIONALE
Problematica disparităților în creșterea economică regională. Convergență versus divergență
Conceptul de convergență reprezintă modalitatea prin care se realizează diminuarea diferențelor dintre indicatorii economici unor țări membre ale unei zone geografice. Procesul de convergență reală se îndeplinește atunci când țările mai sărace realizează o rată creștere economică mai mare decât cea a țărilor mai bogate. În schimb, dacă decalajele dintre țări vor crește, se întregistreză un proces de divergență. În general, conceptul de convergență se determină cu ajutorul indicatorului produsul intern brut pe locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpărare.
Convergența regională este un obiectiv fundamental al coeziunii și menține echilibrul de dezvoltare între regiuni. Existența disparităților la nivel regional împiedică realizarea acestui obiectiv. Cauzele apariției disparităților regionale sunt determinate de fenomene externe cum ar fi globalizarea și integrarea sau fenomene interne: apariția polilor de creștere/dezvoltare și implicația instituțiilor locale în procesul de dezvoltare economică. Un număr mare de țări, chiar și cele dezvoltate din punct de vedere economic, se confruntă cu problema disparității regionale, dar aplicarea politicilor de dezvoltare regionale se realizează în funcție de nivelul general de dezvoltare al țării aflate în cauză.
Abordarea problemei disparităților în creșterea economică regională depinde de modul de definire al creșterii economice regionale deoarece astfel se poate observa situația reală economică a fiecărei regiuni.
Există mai multe modalități de definire a creșterii economice printre care se numără: creșterea outputului total al unei regiuni indică creșterea capacității productive a regiunii și în același timp depinde de capitalul și forța de muncă atrasă în regiunea respectivă, creșterea outputului pe o persoană ocupată indică modificările în competitivitatea regiunii și creșterea outputului pe locuitor indică schimbările în bunăstarea economică a regiunii.
Valoarea outputului unei regiuni poate fi determinată prin producția totală (brută) a regiunii respective și prin produsul intern brut sau net al acesteia.
Modele de dezvoltare regională
De-a lungul timpului, istoria economiei regionale a fost supusă multor abordări, teorii și modele care au atins aspecte importante ale evoluției acesteia. La începuturile analizelor regionale se realiza interpretarea unei singure regiuni sau a unui singur sector, dar, pe parcursul unei perioade lungi de timp, s-a observat importanța practică a domeniului și astfel, puterea interpretativă a teoriilor și modelelor regionale a crescut.
Modelele de dezvoltare regională care vor fi descrise în această lucrare sunt prezentate în schema următoare:
Schema 1: Clasificarea modelelor de dezvoltare regională
Sursa: Prelucrare autor
Modelele neoclasice
Economia neoclasică pune accentul pe determinarea prețurilor, a producției și a distribuției veniturilor în cadrul piețelo prin intermediul cererii și ofertei.
Modelele neoclasice au la bază ipotezele competiției perfecte, utilizarea completă a factorilor de producție și mobilitatea perfectă a acestora.
Abordarea macroeconomică a creșterii economice a fost dezvoltată pe baza contribuțiilor inițiale ale lui Solow (1956) și Swan (1956). Argumentele lor au fost aplicate ulterior cazului regiunilor (Armstrong (1993) și Taylor (2000), Richardson (1973) și McCann (2001). Abordarea neoclasică a creșterii regionale are două componente esențiale: problema alocării și a migrației factorilor de producție în plan regional și relația dintre factorii de producție și schimbările tehnologice.
Creșterea regională conduce la convergență în dezvoltarea economico-socială a regiunilor se realizează în modelele neoclasice care sunt axate pe rolul ofertei de factori de producție modelele neoclasice, iar modelele care au la bază abordările post-keynesiste ale cererii susțin divergența ca rezultat al creșterii regionale.
Modelele neoclasice se împart în unisectoriale (fără/cu progres tehnic) și bisectoriale. Această clasificare se observă mult mai bine în schema următoare.
Schema 2: Clasificarea modelelor neoclasice
Sursa: Prelucrare Autor
Modelul neoclasic unisectorial fără progres tehnic
În acest model, deplasarea capitalului și a forței de muncă se realizează în direcții diferite: forța de muncă migrează înspre regiunile unde salariile sunt ridicate, iar capitalul către cele cu forță de muncă ieftină.
Modelul unisectorial fără progres tehnic arată că outputul pe lucrător poate crește doar dacă creșterea capitalului depășește creșterea populației ocupate în condițiile unei economii cu concurență perfectă unde prețul factorilor de producție este flexibil, iar resursele sunt pe deplin utilizate.
Cu alte cuvinte, outputul lucrător crește când gradul de înzestrare tehnică a muncii crește. Dar, fără progres tehnic, capitalul și forța de muncă vor înregistra randamente marginale descrescătoare, iar în aceste condiții, outputul pe lucrător va avea un ritm descrescător.
În acest model, echilibrul pe termen lung se realizează atunci când înzestrarea tehnică va înregistra un nivel potențial de creștere și nu va mai fi nevoie de o creștere în plus a outputului marginal pe lucrător.
În concluzie, modelul unisectorial fără progres tehnic este incomplet datorită lipsei progresului tehnic și acest lucru generează randamente marginale descrescătoare ale de factorilor de producție și totodată un trend descrescător al outputului pe lucrător.
Modelul neoclasic unisectorial cu progress tehnic
Cu ajutorul progresului tehnic, modelul neoclasic poate deveni mai realist deoarece influența progresului tehnic urmărește creșterea gradului de calificare a foței de muncă prin creșterea productivității muncii.
Dacă forța de muncă și capitalul fix sunt factori de producție constanți, creșterea outputului va fi egală cu rata de creștere a progresului tehnic, iar dacă forța de muncă și capitalul fix au aceeași creștere și rata progresului tehnic este mai mare ca zero, outputul pe lucrător va crește.
În cazul în care modelul se aplică la nivel regional, cauzele disparităților privind creșterea regională pot fi diversificarea influenței progresului tehnic de la o regiune la alta, diferențele capitalului fix alocat în regiunile respective, dar și variația forței de muncă.
Modelul neoclasic bisectorial
Spre deosebire de modelele neoclasice unisectoriale, acestui model i se adaugă faptul că accentul se va axa pe potențialul de export al regiunilor. Din acest motiv au fost constatate două surse de îmbunătățire a creșterii outputului: cea a alocării resurselor prin deplasări intersectoriale ale capitalului și forței de muncă în interiorul unei regiuni și cea aoutputul pe lucrător poate crește doar dacă creșterea capitalului depășește creșterea populației ocupate în condițiile unei economii cu concurență perfectă unde prețul factorilor de producție este flexibil, iar resursele sunt pe deplin utilizate.
Cu alte cuvinte, outputul lucrător crește când gradul de înzestrare tehnică a muncii crește. Dar, fără progres tehnic, capitalul și forța de muncă vor înregistra randamente marginale descrescătoare, iar în aceste condiții, outputul pe lucrător va avea un ritm descrescător.
În acest model, echilibrul pe termen lung se realizează atunci când înzestrarea tehnică va înregistra un nivel potențial de creștere și nu va mai fi nevoie de o creștere în plus a outputului marginal pe lucrător.
În concluzie, modelul unisectorial fără progres tehnic este incomplet datorită lipsei progresului tehnic și acest lucru generează randamente marginale descrescătoare ale de factorilor de producție și totodată un trend descrescător al outputului pe lucrător.
Modelul neoclasic unisectorial cu progress tehnic
Cu ajutorul progresului tehnic, modelul neoclasic poate deveni mai realist deoarece influența progresului tehnic urmărește creșterea gradului de calificare a foței de muncă prin creșterea productivității muncii.
Dacă forța de muncă și capitalul fix sunt factori de producție constanți, creșterea outputului va fi egală cu rata de creștere a progresului tehnic, iar dacă forța de muncă și capitalul fix au aceeași creștere și rata progresului tehnic este mai mare ca zero, outputul pe lucrător va crește.
În cazul în care modelul se aplică la nivel regional, cauzele disparităților privind creșterea regională pot fi diversificarea influenței progresului tehnic de la o regiune la alta, diferențele capitalului fix alocat în regiunile respective, dar și variația forței de muncă.
Modelul neoclasic bisectorial
Spre deosebire de modelele neoclasice unisectoriale, acestui model i se adaugă faptul că accentul se va axa pe potențialul de export al regiunilor. Din acest motiv au fost constatate două surse de îmbunătățire a creșterii outputului: cea a alocării resurselor prin deplasări intersectoriale ale capitalului și forței de muncă în interiorul unei regiuni și cea a alocării celor doi factori de producție prin deplasări intersectoriale între regiuni.
În modelul bisectorial este demonstrat faptul că fluxurile de forță de muncă și de capital pot fi orientate către regiuni cu salarii ridicate, iar în ceea ce privește progresul tehnic, diferențiat de structurile de ramuri ale fiecărei regiuni, poate influența în mod crescător sectorul de export al regiunilor.
Acest model presupune creșterea cererii pentru sectorul de export al regiunii, iar acest lucru este cauzat de mărirea numărului de investiții interne și a fluxurilor de capital din celelalte regiuni. De asemenea, mobilitatea forței de muncă din alte regiuni conduce la creșterea productivității muncii și implicit a outputului.
Modelul cauzalității cumulative
Teoria cauzalității cumulative circulare (Myrdal, 1957) presupune că instituțiile pieței și capitalismul sunt incapabile în a corecte dezechilibrele regionale, afirmație ce contrazice modelele neoclasice de eliminare a șocurilor.
Modelul cauzalității cumulative se opune modelelor neoclasice prin faptul că fluxurile de capital și deplasarea forței de muncă se realizează către regiunile cu schimburi comerciale mai multe, adică regiunille mai dezvoltate.
De regulă, disparitățile regionale dintre regiunile dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate se măresc datorită deplasării selective a forței de muncă, fluxurilor de capital care se realizează în regiunile mai bogate, intervențiilor guvernamentale pentru a avea o rată de creștere mai ridicată în regiunile dezvoltate și relațiilor interregionale slabe.
Conform ipotezelor lui Williamson, dacă procesul de dezvoltare națională crește se vor realiza schimbări, iar ulterior vor apărea dezeconomii în regiunile care susțin creșterea economică națională. Acest lucru va genera deplasarea capitalurilor înspre regiunile în care factorii de producție sunt mai ieftini, astfel, vor scădea decalajele celor mai slab dezvoltate regiuni.
Concluzia modelului este că în țările în care există decalajele regionale divergențava deveni convergență, iar decalajul regiunilor mai slab dezvoltate se va reduce, invers proporțional cu creșterea națională.
Modelul Solow vs. Modelul creșterii economice endogene
Spre deosebire de modelul Solow, unde funcția de producție are randamente marginale descrescătoare, funcția de producție în modelul creșterii economice endogene, are randamente marginale constante.
Ipotezele celor două modele diferă prin faptul că în modelul Solow, se presupune ipoteza randamentelor de scară constante, iar în cel de-al doilea model, ipoteza randamentelor de scară crescătoare.
Motoarele de creștere economică în modelul Solow sunt progresul tehnic exogen și creșterea ratei de economisire, iar în cel de-al doilea model, progresul tehnic endogen, construcția unor clustre de competitivitate și industriile creative.
Dacă în economia unei țări există randamente marginale descrescătoare ale factorilor, acestea nu vor elimina procesul de divergență al țării. Acest lucru se întâmplă datorită regiunilor unde tehnologia este foarte dezvoltată și regiunilor mai slab dezvoltate, care nu aduc noutate în acest domeniu al tehnologiei.
La nivelul modelului Solow, este stipulat faptul că, atunci când nu se mai înregistrează progres tehnic, creșterea economică va înceta să se mărească. Într-o economie cu concurență perfectă, inovația, nu poate exista, deoarece nu se poate fixa un preț superior costului marginal, un preț care ar răsplăti ideile inovatoare și va stimula procesul de creștere economică așa cum se întâmplă într-o economie cu concurență imperfectă.
Modelele noii economii geografice
Aceste modele au urmărit realizarea liberului schimb și stimularea mobilității factorilor de producție prin analiza rezultatelor scăderii costurilor comerciale, adică excluderea barierelor tarifare și netarifare, dar și a costurilor tranzacționale dintre regiunile mai bogate și cele mai sărace. Principalele modele ale noii economii geografice sunt cele ale lui Krugman și Venables.
Școala noii economii geografice (Krugman, 1991) ia în considerare, spre deosebire de cea neoclasică economiile de localizare și totodată piața de desfacere potențială. Acolo unde gradul de dezvoltare este mai ridicat, externalitățile vor accelera procesul de aglomerare din acea zonă. Astfel, se vor crea decalaje între regiunile unde nivelul concentrării activităților este cel mai ridicat și regiunile din care mai slab dezvoltate. Acest lucru poate fi explicat cu ajutorul schemei centru-periferie: centru – unde se regăsește localizarea activităților și periferie – unde activitățile sunt delocalizate.
Pentru a înțelege această schemă de concentrare spațială se analizează cazul unei industrii care s-ar putea localiza în cele două regiuni: centru și periferie. Regiunea centrală este una bogată, cu o piață de desfacere bine dezvoltată, salariile muncitorilor sunt ridicate, iar costurile de tranzacție sunt scăzute. În partea de periferie, o zonă săracă, cu o piață de desfacere nesemnificativă, dar cu costuri de tranzacție ridicate.
Noua economie geografică presupune reducerea costurilor de tranzacție între regiuni, iar pentru se putea îndeplini această minimizare se pornește de la ipoteza ca are loc construirea unei infrastructuri de transport cu ajutorul unui nivel mai înalt de integrare comercială între cele două piețe. Există două posibilități: dacă economiile de scară sunt semnificative, industria respectivă va alege regiunea centru și va exporta produsele către centru, iar daca economiile de scară sunt mai reduse, industria se va localiza în periferie pentru costul scăzut al salariilor.
În concluzie, în modelul Krugman, schimbarea costurilor de tranzacție conduc la influențarea concentrării activităților economice. Daca ele au un trend descendent, atunci concentrarea va avea loc în regiunea centrală, dar, apare fenomenul de congestie, lucru ce va genera creșterea costurilor de tranzacție, iar astfel concentrarea se va îndrepta înspre periferie.
Un alt model al noii economii geografice este cel al lui Venbles (1996), un model ce ia în considerare forța de muncă imobilă din punct de vedere geografic, dar mobilă sectorial. Diferențierea se realizează între firmele producătoare de bunuri intermediare și cele producătoare de bunuri de consum finale, construindu-se un proces de cauzalitate cumulativă: localizarea firmelor producătoare de bunuri finale va fi dependentă de alegerea acelor firme care produc bunuri intermediare.
Producătorii de bunuri finale au înclinarea de a se îndrepta înspre furnizori, lucru ce va crea o diferență între salariile dintre regiuni. Localizându-se în periferie, costurile de producție vor scădea, iar profiturile vor crește. Acest lucru conduce la concurența între factorii de producție ai regiunilor cu salarii mai scăzute (periferie) și exportul produselor către piețele mai mari de desfacere (centru). Astfel, se întâlnește o lipsă de stabilitate a structurii centru-periferie.
În concluzie, modelul Venables este asemănător modelului Krugman, însă diferența este că, forța de muncă este imobilă din punct de vedere geografic ceea ce presupune că există o limitare a cauzalității cumulative producătoare de aglomerări, adică, forța de atragere a dimensiunii pieței și a profiturilor nu este suficientă pentru a avea un echilibru al schemei centru-periferie în condițiile în care gradul de integrare crește.
Politica de dezvoltare regională
Politica de dezvoltare regională este importantă și totodată complexă pentru că obiectivul său este de a reduce disparitățile economice și sociale existente între regiunile europene, acționând asupra dezvoltării, creșterii economice și a sectorului IMM, transporturilor, agriculturii, dezvoltării urbane, protecției mediului, ocupării și formării profesionale, educației, egalității de gen.
Cauzele subdezvoltării și inegalității regiunilor europene sunt numeroase realizate de schimbările economice și sociale din ultimul timp dar și de depărtarea geografică. De asemenea o cauză a decalajelor regionale din cadrul noilor state membre ale Uniunii Europene, cum este și cazul României, este faptul că au fost pentru o perioadă îndelungată într-un proces economic centralizat și planificat. Acest lucru se poate observa foarte bine prin pierderile sociale suferite de fostele țări comuniste, prin mediocritatea educației, printr-o rată a șomajului ridicată dar și prin infrastructura necorespunzătoare.
Factorii de producție (capital, forță de muncă și tehnologie) sunt cei care micșorează intensitatea decalajelor de producție și a diferențelor de venit, astfel și a consumului, respectiv a nivelului de trai. Dacă factorii de producție nu sunt utilizați corect, iar mobilitatea acestora nu este continuă se realizează dezechilibrele regionale și totodată apar decalajele cronologice între regiuni.
Planificarea regională este un instrument al politicii de dezvoltare regională și are ca scop realizarea în mod direct sau indirect a unor schimbări în structura spațială și economică pentru a se asigura o bună adaptare și ajustare a nevoilor sociale, economice și culturale ale societății.
Realizarea în condiții bune a politicilor de dezvoltare regională constă în urmărirea a trei principii: descentralizare, concentrare și internaționalizare.
Descentralizarea urmărește înlăturarea birocratizării și a supraorganizării societățiilor, creșterea nivelului regional, administrarea corectă a resurselor naturale.
Concentrarea este un proces de cooperare, de participare, de punere de acord în realizarea unui echilibru între politicile teritoriale. Intervenția factorilor locali în politica teritorială presupune utilizarea concentrării.
Internaționalizarea ajută la formarea unor echilibre între statele Uniunii Europene, chiar și globale sau internaționale.
În continuarea lucrării am dorit să identific pe baza modelelor studiate și a metodei de variație dinamica și amplitudinea disparităților dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României.
CAPITOLUL 2
EVOLUȚIA DECALAJELOR REGIONALE DIN ROMÂNIA
Evoluția performanțelor economice regionale din România a fost analizată nu numai de către instituții, ci și de specialiști, pentru stabilirea și cuantificarea factorilor care ar putea conduce la reducerea disparităților dintre cele opt regiuni de dezvoltare.
Teoriile creșterii economice și studiile empirice care au fost dezvoltate la nivel național și regional identifică factorii ce au contribuit la dezvoltarea decalajelor regionale. Așadar, analiza performanțelor regionale trebuie să înceapă de la modul în care creșterea produsului intern brut pe locuitor (acceptat ca fiind cel mai important indicator al competitivității) este influențat de nivelul productivității și ocupării.
Literatura de specialitate
Cea mai bună modalitate de a observa influența celor doi factori este medota descompunerii (Cambridge Econometrics, 2003, pag. 3-35, 3-36) pentru fiecare regiune de dezvoltare (j) ce pune în evidență următoarea relație:
unde, PIBj = Produsul intern brut al regiunii j, POPj = Populația regiunii j, OCUPj = Populația ocupată a regiunii j, j = 1,2,3,…,n.
În anul 2004, Vincze, în lucrarea Regional Competitiveness in Romania, a analizat decalajele de competitivitate la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României comparativ cu media Uniunii Europene și situația Ungariei, considerată atunci opțiunea strategică pentru creșterea competitivității naționale, utilizând tot metoda descompunerii competitivității pe factori de influență.
În România, pentru evaluarea și monitorizarea performanțelor regionale, dar și pentru a stabili acțiunile ce trebuie întreprinse în noile strategii de dezvoltare, Grupul de Econonomie Aplicată (GEA), a pus în aplicare în anul 2007 o metodologie care folosește două tipuri de indicatori: factorii hard (preluați din datele statistice oficiale) și soft (obținuți prin prelucrarea răspunsurilor studiilor empirice administrate la nivel regional).
Instituțiile naționale și regionale din România au inclus obiectivul competitivității în strategiile, planurile și programele de dezvoltare (Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013, Planul Național de Dezvoltare 2007-2013, Planul Regional de Dezvoltare 2007-2013, Programe Operaționale Sectoriale).
Problema decalajelor regionale este tratată de către Comisia Europeană în strânsă legătură cu efectele politicii de coeziune: creșterea economică și ocuparea. Raportul privind coeuziunea economică și socială Investing in Europe’s Future (Fifth Report on Econmic, Social and Territorial Cohesion, 2010) prezintă o analiză complexă a situației economice, sociale și de mediu a statelor membre și a regiunilor acestora, evaluând în același timp influența politicii de coeziune.
În analiza impactului dezechilebrelor pe piața muncii asupra decalajelor regionale în contextul economic postcriză (Gina Cristina Dimian, Economie teoretică și aplicată, Volumul XIX, 2012, București, pag. 22-35), autoarea a folosit metoda descompunerii competitivității pentru fiecare regiune de dezvoltare și a ajuns la aceeași concluzie ca autorii precedenți: între regiunile din România gradul de competitivitate este redus și nivelul disparităților este ridicat.
Am considerat ca punct de pornire al analizei decalejelor regionale din România în perioada 2002-2011 metoda descompunerii competitivității utilizată de autorii amintiți anterior, iar pentru a arăta evoluția disparităților la nivel regional metodele științifice utilizate sunt reprezentate de o analiză multidimensională: statistica descriptivă, analiza corelației, indici statistici.
În lucrarea Regional disparities in employment structures and productivity in Romania (Anca Dachin, Raluca Popa, București, 2011) s-a arătat că în perioada 2000-2008, creșterea economică a fost însoțită de o oscilație a ratei de ocupare între 58-59% și de o îmbunătățire per total a productivității muncii.
Pentru a analiza disparitățile la nivelul ratei de ocupare și a productivității dintre regiunile de dezvoltare ale României am ales interpretarea variației acestor indicatori prezentați în lucrarea menționată anterior, și, totodată, a decalajelor de ocupare față de regiunea București-Ilfov întâlnite în celelalte regiuni.
Daniela Antonescu, în lucrarea sa, Identifying Regional Economic Disparities and Convergence in Romania (2012) a utilizat metode bazate pe dispersia variației pentru a identifica amplitudinea diferențelor performanțelor regiunilor din România. Autoarea a folosit pentru a realiza analiza disparităților un sistem specific de indicatori: indicatori absoluți, relativi și medii. Este subliniat în lucrare faptul că existența dezechilibrelor nu fac altceva decât să întârzie îndeplinirea obiectivului de convergență a regiunilor.
Pentru a obține o imagine satisfăcătoare a evoluției decalajelor de competitivitate a regiunii București-Ilfov față de celelalte șapte regiuni, am ales să utilizez un sistem de indicatori asemănători cu cei prezentați în lucrarea autoarei Daniela Antonescu conform schemei 3.
Indicatorii selectați pentru evaluarea performanțelor regionale și a evoluției disparităților dintre regiunile de dezvoltare sunt: produsul intern brut pe locuitor, rata de ocupare, productivitatea muncii și rata șomajului.
Schema 3: Grupe de indicatori
Sursa: Prelucrare autor
Într-o altă lucrare, Regional analysis of the real eargnings in Romania (Amalia Cristescu, Maria Delia Vasilescu, Larisa Stanila, Mădălina Ecaterina Popescu, București, 2013), s-a realizat prezentarea analizei factorilor ce influențează nivelul veniturilor brute reale județene în ceea ce privește coeziunea economică și socială. Analiza statistică a fost realizată fără a pune în calcul regiunea București-Ilfov deoarece în această zonă câștigurile sunt cele mai ridicate din țară, cu mult peste cele din celelalte șapte regiuni. Rezultatele obținute arată că începând cu anul 2000, veniturile brute reale au crescut cel puțin de șapte ori în regiunile analizate.
În lucrarea sa, European Union strategy and foreign direct investments impact on Romania’s regional development (2013,) Roxana Mihaela Sîrbu a analizat impactul strategiilor Uniunii și a fondurilor străine directe asupra evoluției disparităților dintre regiunile României în perioada 2002-2013. Autoarea a ajuns la concluzia că rata șomajului a scăzut datorită accesării de fonduri europene pentru crearea de noi locuri de muncă în regiunile analizate.
Prezentarea regiunilor de dezvoltare ale României
Regiunile de dezvoltare ale României sunt opt subdiviziuni regionale, fără a avea personalitate juridică, înființate în anul 1998 pentru a coordona procesul de dezvoltare regională.
Figura 1 – Harta regiunilor de dezvoltare ale României
Sursa: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
Regiunea Nord – Est
Regiunea Nord – Est este cea mai întinsă regiune de dezvoltare a României ca și suprafață, dar și pentru că are cel mai mare număr de locuitori, aproximativ 14,6% din populația țării. Are în componența sa județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Relefiul regiunii este unul bogat, cu zone de deal și câmpie, lucru ce favorizează dezvoltarea unor culturi agricole de mari dimensiuni. Suprafața mai restrânsă a zonei de munte este favorabilă pentru turism. Pe lângă sectorul agricol, există și alte sectoare productive: industria, prelucrarea lemnului și construcțiile.
Valoarea produsului intern brut a regiunii a fost de 640240 milioane lei, situându-se astfel la un nivel mediu între regiunile de dezvoltare. Conform datelor din Anuarul Statistic al României, în structura PIB, cea mai mare pondere este deținută de sectorul serviciilor, cu 49%, urmată de cel al industriei și construcțiilor – 30,1 % și agricultura înregistrând o pondere de 10%.
Populația ocupată civilă a reprezentat 50,8% din totalul pe țară, conform Balanței Forței de Muncă. Din punct de vedere al participării la principalele activități economice, este dominantă populația ocupată din sectorul agriculturii, silviculturii și pescuitului (41,5%), urmată apoi de cea din sectorul serviciilor (36,6%) și al construcțiilor (22,2%).
Rata șomajului înregistrată în Regiunea Nord – Est a fost de 6,6% în luna decembrie a anului 2013. Gradul de pregătire profesională al regiunii este înalt datorită existenței a trei centre universitare, ceea ce contribuie la crearea unui nivel de educație adecvat al forței de muncă.
Regiunea Sud-Est
Regiunea Sud – Est a României este situată în mare parte în zona Dobrogei și în sudul Moldovei, fiind a doua ca mărime din cele opt regiuni, ocupând aproximativ 15% din suprafața țării. Populația regiunii este diversificată din punct de vedere etnic, lingvistic și religios. Județele component ale regiunii sunt județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea.
Din cauza așezării geografice și a discontinuității în teritoriu sunt prezente disparități între activitățile industriale din Brăila, Galați, Constanța, Năvodari, zona litoralului, Delta Dunării și cele cu specific agricol și viticol.
Valoarea Produsului intern brut a regiunii a fost de 640240 milioane lei în anul 2012, conform Comisiei Națională de Prognoză, fiind a cincea regiune clasată din acest punct de vedere. Contribuția sectoarelor de activitate la realizarea Produsului intern brut al regiunii a fost condusă de sectorul serviciilor cu o pondere de 44,5%, urmat de sectorul construcțiilor și al industriei cu o pondere de 35% și de sectorul agricol cu 10,06%.
Populația ocupată civilă în anul 2013 a fost de 54,6 %, iar ponderea acesteia în principalele activități economice este următoarea: sectorul servicii 39,9%, agricultură 33,7%, sectorul industriei și al construcțiilor 26,4%.
La sfârșitul anului 2013, rata șomajului înregistrată în Regiunea Sud – Est a fost de 6,7%, conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Regiunea Sud – Muntenia
Regiunea Sud – Muntenia este formată din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman și acoperă 14,54% din suprafața României, populația totală fiind de 3136,4 mii de locuitori.
Această regiune conține toate formele de relief, un avantaj pentru politica de dezvoltare regională. În centrul regiunii se află capitala țării București, componentă a Regiunii București-Ilfov, fapt ce favorizează creșterea gradului de competitivitate.
Principalele sectoare economice ale regiunii sunt:
Producția de utilaj petrolier și chimic;
Producția de produse petro-chimice;
Productia de automobile Dacia-Renault;
Producția agricolă vegetală;
Turismul montan și balnear.
Valoarea Produsului intern brut al Regiunii a fost de 64024 milioane lei, iar ponderea cea mai mare în realizarea acestuia o are sectorul serviciilor, cu 41,1%, iar la o distanță de doar 0,8 puncte procentuale se află sectorul construcțiilor și al industriei. Agricultura, însă, contribuie cu un procent relativ mic pentru o zonă întinsă de teren arabil, de doar 8,9%.
Populația ocupată civilă a regiunii a reprezentat un procent de 56,9% în anul 2013, iar participarea acesteia la principalele activități economice a înregistrat un număr ridicat de lucrători în agricultură, silvicultură și pescuit (37,4%), iar în sectorul serviciilor și în cel al construcțiilor și al industriei, 35,1%, respective 27,5%.
Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în Regiunea Sud-Muntenia s-a înregistrat o rată a șomajului de 7,5%.
Regiunea Sud – Vest – Oltenia
Regiunea Sud-Vest este mărginită la nord de Munții Carpați, iar în sud de fluviul Dunărea și are o suprafață întinsă egală cu 12,25% din suprafața României. În componența sa se află județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea. Cadrul natural este diversificat, relieful fiind structurat în trepte descrescătoare. Regiunea beneficiază de un potential turistic diversificat și de o varietate a domeniilor industriale.
Valoarea Produsului intern brut al Regiunii Sud-Vest în anul 2012 a fost de 47341 milioane lei, înregistrând cea mai mică valoare dintre cele opt regiuni. Cea mai mare pondere în contribuția produsului intern brut al regiunii o are sectorul serviciilor cu 43,4%, urmat de cel al industriei și construcțiilor la o diferență de 6,1 puncte procentuale. Regiunea Olteniei are 1 milion de hectare destinate agriculturii, însă acest sector contribuie cu doar 9,4% la PIB.
Conform Balanței Forței de Muncă, populația ocupată civilă a regiunii reprezenta 59% la începutul anului 2013. Din punctul de vedere al participării la principalele activități economice, cea mai mare pondere a fost cea din sectorul agriculturii, silviculturii și a pescuitului cu un procent de 40,3%, urmat de cea a serviciilor, industriei și construcțiilor cu, 34,5%, respective 25,2%, iar rata șomajului înregistrată în luna decembrie a anului 2013 a fost de 8,6%.
Regiunea Vest
Situată în partea de vest a României, Regiunea Vest, este alcătuită din punct de vedere administrativ-teritorial din patru județe: Arad, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș. Suprafața sa ocupă 15,4% din totalul țării, iar populația regiunii este egală cu 8,95% din întreg, fiind singura regiune care înregistrează un număr de locuitori mai mic decât 2 milioane. Climatul regiunii favorizează o exploatare agricolă eficientă, astfel este existent interesul investitorilor pentru terenurile agricole de înaltă calitate.
Conform Comisiei Naționale de Prognoză, în anul 2012, valoarea Produsului intern brut a fost de 59632,1 milioane lei. Cea mai mare pondere în PIB o are sectorul serviciilor cu 46,1%, fiind urmat de cel al industriei și construcțiilor (37,3%), iar cea mai mică pondere se înregistrează în agricultură: 6,6%.
Populația activă civilă în luna ianuarie a anului 2013 a reprezentat 65,9%, iar rata șomajului a fost de 4%. Participarea la principalele activități economice a fost predominantă în sectorul serviciilor cu 41,4% față de cel al industriei și construcțiilor sau al agriculturii, silviculturii și pescuitului, cu 33,6%, respectiv 25%.
Regiunea Nord – Vest
Regiunea Nord – Vest sau Transilvania de Nord, este una dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României și este formată din următoarele județe: Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Este o regiune cosmopolită, cu o populație de peste 2 milioane de locuitori. Suprafața sa este egală cu 14,32% din totalul suprafeței României.
După Regiunea București Ilfov, Regiunea Nord – Vest este cea mai atractivă economic datorită pieței muncii dezvoltate, prezenței investițiilor străine, a concurenței pe piață, dar și din cauza intrărilor de tehnologii moderne.
Valoarea Produsul intern brut în anul 2012 a fost de 62274,1 milioane lei.
Conform Anuarului Statistic, seriviciile au rolul cel mai important în contribuția la Produsul intern brut cu o pondere de 47,2%, fiind urmate de industrie și construcții cu 35,4%, iar cea mai mica pondere este cea a agriculturii cu doar 4,1%.
Populația ocupată civilă a Regiunii Nord – Vest a fost de 66,7% în anul 2013, iar cea mai mare valoare în participarea la principalele activități economice o constituie cea a serviciilor – 39,2%, fiind urmată îndeaproape de sectorul agriculturii, silviculturii și a pescuitului – 31,8 %, iar ultima clasată fiind ponderea construcțiilor și a industriei cu 31,8%.
În Regiunea Nord – Vest, la finele anului 2013, rata șomajului a fost de 4,1%, fiind înregistrați 51,3 mii de șomeri.
Regiunea Centru
Regiunea Centru este situată în interiorul axei de curbură a Munților Carpați și este o regiune cu tradiție turistică. Reprezintă 14,3% din suprafața României, fiind a cincea regiune ca mărime, și are în componența sa județele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, populația regiunii fiind de aproximativ 2300 mii de locuitori. Relieful zonei a permis crearea unei agriculture variate, iar principalele ramuri economice intreprinse în această regiune sunt industria lemnului, cea alimentară, industria chimică și a medicamentelor.
Conform Comisiei Naționale de Prognoză, valoarea Produsului intern brut a regiunii a fost de 72266 milioane de locuitori în anul 2012. Ponderea serviciilor este de 44,3% din PIB, iar cea a construcțiilor și industriei este de 38,7%. Cea mai mica pondere este înregistrată de agricultură cu doar 7% din PIB-ul regional.
Populația ocupată civilă reprezenta 62,6% din totalul resurselor de muncă ale regiunii, iar cea mai mare valoare a populației ocupate este deținută de sectorul serviciilor: 42,6%, fiind urmat de cel al construcțiilor și industriei (33,2%). Populația ocupată în agricultură este de 24,2%, mai mică decât media națională.
La sfârșitul anului 2013, rata șomajului înregistrată în Regiunea Centru a fost de 6,3%, conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Regiunea București – Ilfov
Regiunea București – Ilfov este compusă din județul Ilfov și Municipiul București, fiind cea mai mică regiune ca întindere administrativ-teritorială. Populația acestei regiuni reprezintă 9% din totalul populației pe țară, fiind distribuită într-un mod invers proportional cu dimensiunea teritorială a zonei.
Mediul economic este atractiv pentru investițiile directe deoarece în această regiune forța de muncă este calificată, iar sistemul de comunicații și tehnologia este mai dezvoltată decât în restul regiunilor ale țării.
Valoarea Produsului intern brut în anul 2012 a fost de 147101,6 milioane lei, cea mai mare valoare dintre cele opt regiuni. Este regiunea în care serviciile oferă cele mai importante locuri de muncă și constituie cea mai mare pondere la contribuția PIB regional, de 60,4%, fiind urmat de sectorul industriei și al construcțiilor, de 26%. Datorită mediului urban foarte bine dezvoltat, ponderea agriculturii este sub 1%, conform Anuarului Statistic.
Populația ocupată civilă reprezintă 80,3% din resursele de muncă ale regiunii, iar cea mai pondere a populației ocupate se regăsește în sectorul serviciilor cu 70,9%, iar cea din industrie și construcții se află la o distanță foarte mare, spre deosebire de celelalte regiuni, de 26%. În agricultură, populația ocupată are o valoare mică, de doar 3,1%.
Rata șomajului înregistrată în luna decembrie a anului 2013 (2%) a fost cea mai mica la nivel național, cu doar 25,3 mii de șomeri.
Analiza statistică la nivel regional
Conceptul de competitivitate regională
Conceptul de competitivitate regională este utilizat frecvent în analiza socio-economică regională, dar încă este considerat a fi o noțiune ambiguă, deoarece nu există o definiție unanim acceptată la nivelul literaturii de specialitate.
În conformitate cu definiția Oficiului de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat), competitivitatea reprezintă posibilitatea unei întreprinderi, ramuri economice, a unei regiuni sau a unui ansamblu supranațional de a genera într-un mod trainic și în condiții de concurență, un grad al veniturilor și al ocupării factorilor relativ ridicat.
De asemenea, competitivitatea poate fi o modalitate de creștere a nivelului de trai al unei națiuni și în același timp de a păstra nivelul șomajului involuntar scăzut.
Pentru a defini competitivitatea unei regiuni trebuie să se ia în calcul aspectele definitorii ale stadiului de dezvoltare regională. Există două modalități prin care competitivitatea poate fi măsurată cu ajutorul indicatorilor:
Schema 4: Indicatorii de măsurare ai competitivității
Sursa: Prelucrare autor
Din cauza faptului că nu există o definiție concretă a competitivității, nu există nici o modalitate de calcul a acesteia. În general, aceasta se măsoară cu ajutorul relației dintre produsul intern brut, productivitatea muncii, populația ocupată în vârstă de muncă și rata de ocupare.
Astfel am analizat evoluția indicatorilor în regiunile de dezvoltare utilizând metoda descompunerii.
Produsul intern brut pe locuitor
Produsul intern brut este un indicator macroeconomic, iar rolul său este de a determina suma valorilor tuturor mărfurilor și serviciilor de pe piață, din toate ramurile economiei, destinate consumului final, în interiorul unei țări într-o perioadă de un an. Produsul intern brut se poate calcula la nivel national, regional sau local.
În perioada analizată România a înregistrat o creștere remarcabilă a produsului intern brut pe locuitor: de la 6000 euro/locuitor în anul 2002 la 12200 euro/locuitor în 2011.
Privind datele furnizate în Tabelul 1, se poate observa cu ușurință decalajul între regiunea București-Ilfov și restul regiunilor, singura regiune care a obținut în fiecare dintre anii analizați o valoare mai mare de 200% peste cea înregistrată la nivel național. Dintre celelalte regiuni, doar regiunea Vest a depășit media națională din punct de vedere al produsului intern brut/locuitor în perioada anilor analizați. Regiunea care a avut cel mai scăzut nivel al acestui indicator în toată perioada dintre anii 2002 și 2011 este Nord-Est.
Între anii 2002 și 2008 nivelul produsului intern brut pe locuitor a urmat un trend ascendent în toate regiunile de dezvoltare ale României. Cea mai ridicată creștere, de 21,76% a fost înregistrată în anul 2008 în regiunea ce include capitala.
Criza economică a generat o scădere a nivelului PIB-ului/locuitor în toate cele opt regiuni de dezvoltare, însă doar pentru un an, după care acesta și-a revenit, înregistrând valori mai ridicate decât în 2008, exceptând regiunea București-Ilfov care a avut un nivel al PIB-ului pe locuitor mai mic cu 4,46%. În anul 2011, creșteri au fost înregistrate relativ în toate regiunile (în Nord-Est, nivelul PIB-ului/locuitor a fost constant), iar în București-Ilfov s-a realizat un nivel record al PIB-ului/locuitor: 30700 euro/locuitor, adică de 251,63% ori mai ridicat decât media națională.
Raportat la media națională (Tabel 2), indicatorul PIB/locuitor arată că disparitățile de dezvoltare dintre cele opt regiuni de dezvoltare continuă să se accentueze, mai ales între regiunea București-Ilfov și restul regiunilor. Regiunea București Ilfov, în perioada anilor analizați a înregistrat o pondere de două ori media națională.
În anul 2002, regiunea cea mai slab dezvoltată, regiunea Nord-Est a înregistrat un nivel al PIB/locuitor cu aproximativ 30 puncte procentuale mai mic decât media natională, iar regiunea Sud cu aproape 20 puncte procentuale.
În anul 2008, disparitățile au ajuns mult mai ridicate, doar două regiuni de dezvoltare au reușit să depășească media națională: regiunea București-Ilfov cu 148,72 puncte procentuale și regiunea Vest cu 9,01 puncte procentuale.
După anul 2008, nivelul PIB-ului/locuitor a început să crească treptat în cele două regiuni, iar în restul regiunilor a scăzut treptat, dar discrepanțele dintre regiuni au rămas neschimbate, raportat la media națională.
Tabel 1: Produsul intern brut/locuitor în perioada 2002-2011
– Euro la paritatea puterii de cumpărare/locuitor –
Sursa: Eurostat
Tabel 2: Produsul intern brut/locuitor față de media națională (România=100)
-%-
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Tabelul 1
Comparativ cu media europeană (Tabelul 3), se observă, în continuare, disparitățile regionale între regiunea București-Ilfov și celelalte șapte regiuni de dezvoltare.
Cea mai mare pondere față de media europeană a fost înregistrată în anul 2011 în regiunea București-Ilfov de 251,64%, în timp ce restul regiunilor regiunilor au avut un nivel al PIB-ului/locuitor mai mic decât media europeană, exceptând regiunea Vest care a avut o pondere mai mare cu aproximativ 10 puncte procentuale.
În toată perioada analizată, s-a păstrat această discrepanță între regiunile de dezvoltare ale României, cea mai slab dezvoltată regiune, cea de Nord-Est a avut cea mai mică pondere, de 21% față de media europeană în anul 2002, pondere ce a crescut cu rate foarte mici, cel mai ridicat nivel înregistrându-se în anii 2009 și 2010 de 30%.
Tabel 3: Produsul intern brut/locuitor față de media europeană (UE28=100)
%
Sursa: Eurostat
Decalaje de competitivitate
Față de regiunea București-Ilfov, decalajele de competitivitate s-au păstrat ca fiind ridicate și în anul 2011 (Tabel 9). Toate regiunile înregistrează un nivel al produsului intern brut/locuitor mai mic decât regiunea care include capitala.
Regiunile Vest, Centru și Nord-Vest, mai competitive decât cele din sudul și estul țării au avut un nivel al produsului intern brut/locuitor mai mic cu aproximativ 40% decât cel al regiunii București-Ilfov.
Decalajul de competitivitate al celei mai puțin competitivă regiune, regiunea Nord-Est, este de 76,55%, următoarea regiune clasată fiind regiunea Sud-Vest cu 69,71%.
Comparația în timp a rezultatelor regiunilor de dezvoltare ale României arată faptul că există în continuare un trend al creșterii acestor disparități cauzat de ritmul foarte rapid de avansare al regiunii București-Ilfov față de celelalte regiuni care au un ritm mult mai lent.
Tabel 9: Decalaje de competitivitate față de regiunea București-Ilfov în anii 2002 și 2011
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor Eurostat
Dacă am exclude regiunea București-Ilfov, discrepanțele dintre regiuni se păstrează. Acest lucru este dovedit de graficul box plot (Grafic 1) al produsului intern brut/locuitor.
Din punct de vedere al produsului intern brut/locuitor, decalajele dintre regiuni au fost ridicate în anii analizați, într-o continuă creștere. Din datele prezentate se observă o diferență între partea vestică a țării (Macroregiunea 1), care este mult mai dezvoltată, și, partea estică (Macroregiunea 2), care întârzie în procesul de dezvoltare. Același fapt este dat și de nivelul produsului intern brut pe locuitor la nivel național, care este mai mare doar față de regiunile din estul și sudul țării.
Situația dualității nu este unică în țara noastră ci o caracteristică a țărilor din Europa Centrală. Fenomenul este întâlnit și în Ungaria, Slovacia și Austria, fiecare dintre ele având din punct de vedere al dezvoltării un „gap” al așezării geografice.
Graficul 1: Box plot pentru PIB/locuitor
Sursa: Calcule proprii pe baza Eurostat
Productivitatea muncii
O explicație a disparităților regionale din punct de vedere al produsului intern brut/locuitor poate fi interpretată cu ajutorul productivității muncii. Am ales ilustrarea productivității muncii comparativ cu media națională pentru a observa mai bine dezvoltarea acestui indicator în cele opt regiuni. (Tabel 4)
Conform datelor furnizate de eurostat, productivitatea muncii reală în România a scăzut considerabil în perioada 2002-2013. În anul 2002 comparativ cu anul 2001, aceasta a crescut cu 17%,, după care a urmat un declin brusc în 2003 de aproximativ 11%, trend descendent (o ușoară revenire în 2004 de 5% față de 2003) continuat până în prezent. În anul 2013, productivitatea reală a muncii a crescut cu 3,7% față de anul 2012 când s-a înregistrat o pondere negativă (0,8%) în comparație cu anul 2011.
Tabel 4 Productivitatea muncii comparativ cu media națională (RO=100)
%
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Anuarele Statistice
Așadar, se constată că în perioada 2002-2008, trei din cele opt regiuni (București-Ilfov, Vest și Centru) au înregistrat valori ale productivității muncii peste media națională. Regiunea București-Ilfov a obținut ponderi de peste 200% față de media națională înainte de declanșarea crizei economice. Regiunea s-a distanțat de restul regiunilor care nu au depășit ponderea de 120% comparativ cu media națională în același interval de timp. Cel mai scăzut nivel al productivității s-a regăsit în Nord-Est, regiune care nu a depășit nivelul de 69% față de media națională obținut în 2002, an după care a urmat un trend descendent al ponderilor productivității până în anul 2009.
Criza economică a generat în anul 2009 diminuarea nivelului productivității muncii comparativ cu media națională în regiunile care au obținut în perioada 2002-2008 valori peste media națională. Spre deosebire de acestea, regiunile Nord-Est, Sud, Sud-Vest, Nord-Vest și Sud-Est au înregistrat creșteri ale ponderilor productivității muncii față de media națională, regiunea Sud apropiindu-se de media națională la doar 8 puncte procentuale. Regiunea București-Ilfov continuă să fie regiunea care deține nivelul cel mai ridicat: 188,16%.
După anul 2009, exceptând regiunile Nord-Est, Nord-Vest și Centru, nivelul productivității muncii a crescut, iar regiunile Sud și Vest au obținut ponderi peste media națională, dar la o distanță de aproximativ 80 de puncte procentuale față de regiunea București-Ilfov.
Ocuparea
Un alt factor al măsurării competitivității este ocuparea populației.
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă se calculează cu ajutorul următoarei formule: , unde: OCUPj = populația ocupată a regiunii j,POPj = Populația totală a regiunii, j = 1,2,3,…,n
În perioada de tranziție de la economia socialistă la cea deschisă, de piață, piața muncii di România a fost puternic influențată de modificări eonomice și sociale. Acestea au accelerat trendurile negative, printre care și declinul ratei de ocupare.
Astfel, conform datelor din Tabelul 5, rata de ocupare în regiunile din România a scăzut relativ în toată perioada analizată, excepție făcând regiunea București-Ilfov.
În perioada 2002-2008, cea mai scăzută rată de ocupare a fost înregistrată în regiunile Nord-Est și Sud-Est. În restul regiunilor, ratele de ocupare au crescut, iar regiunea București-Ilfov a avut cel mai ridicat nivel al ocupării: 77,40 în 2008. La polul opus se află regiunea Nord-Est cu 49,60%.
După declanșarea crizei, nivelul ratei de ocupare a crescut în regiunile codașe anterior (Nord-Est, Sud, Sud-Est și Sud-Vest) și a scăzut în celelalte patru regiuni. În regiunea București-Ilfov s-a înregistrat o diminuare de 4 puncte procentuale, iar în regiunile Vest, Nord-Vest și Centru o medie de 3 puncte procentuale.
În anul 2010, rata de ocupare a crescut în toate regiunile, excepție făcând Vest, Nord-Vest și Centru, care au înregistrat ușoare scăderi ale nivelului ocupării. Regiunea Nord-Est a continuat să aibă un nivel creasut al ratei de ocupare (mai mare cu aproximativ 14 puncte procentuale față de anul 2009) și s-a aflat la o distanță de doar 2,30 puncte procentuale față de București-Ilfov, care a crescut cu 9,4 puncte procentuale. Creșteri substanțiale s-au înregistrat și în regiunile Sud-Est, Sud și Sud-Vest, regiuni care au înregistrat rate de ocupare apropiate cuprinse între de 59,20% și 61%.
Anul 2011 a înregistrat o creștere a ratei de ocupare în relativ toate regiunile, iar în anul 2012, diferențele între ratele de ocupare sunt mici, cea mai mare pondere înregistrându-se în București-Ilfov de 65,28% și în Nord-Est de 64,46%. În ambii ani, cel mai mic nivel al ratei de ocupare a fost în regiunea Centru de aproximativ 52%.
Tabel 5 Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă
-%-
Sursa: Anii 2002-2011: Calcule proprii pe baza datelor din Anuarele Statisice ale României
Anul 2012 – Estimări CNP pe baza datelor statistice la nivel national
Decalaje de ocupare
Datorită creșterii ratei de ocupare după anul 2008, decalaje regionale față de regiunea București-Ilfov, nu au mai fost atât de ridicate în anul 2011. (Tabel 10)
Astfel, regiunea cea mai puțin competitivă din acest punct de vedere a fost Nord-Est, cu un nivel al ratei ocupării mai mic cu doar 1,55 față de cel înregistrat în regiunea București-Ilfov.
Cele mai ridicate disparități s-au regăsit în Centru și Sud, regiuni în care s-au înregistrat niveluri ale ratei de ocupare mai mici cu 19,17%, respectiv de 14,53% comparativ cu București-Ilfov.
Pentru toate celelate patru regiuni analizate decalajele privind rata de ocupare față de regiunea care include capitala, au fost cuprinse între 1,55% și 9,74%.
Se observă faptul că decalajele regionale au crescut foarte mult în regiunile Centru și Sud foarte mult în anul 2011 comparativ cu anul 2002 când au avut un decalaj de 4,26%, respectiv 4,61%, în timp ce regiunea Nord-Est, care a avut cel mai mare decalaj de competitivitate, a înregistrat un decalaj de ocupare mai scăzut cu 5,01 puncte procentuale în 2011 față de anul 2002.
Tabel 10 Decalaje de ocupare față de regiunea București-Ilfov în anii 2002 și 2011
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor Eurostat
Rata șomajului
Rata șomajului se calculează cu ajutorul următoarei formule: , unde, SBIMj = numărul șomerilor definiți conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii din regiunea j, POP = populația totală a regiunii j, j = 1,2,3,…,n, x = grupe de vârstă
Apariția și creșterea ratei șomajului are o mulțime de cauze. O primă cauza ar fi o creștere economică condiționată de o productivitate a muncii ridicată nu poate crea noi locuri de muncă pentru a acoperi în totalitate oferta de muncă. Criza economică este o altă cauză a creșterii ratei șomajului deoarece este caracterizată prin stagnarea sau declinul activităților economice, lucru ce provoacă restructurări de personal sau stoparea activităților unor organizații. Astfel, numărul persoanelor angajate scade și crește rata șomajului.
Pentru a observa cât mai bine diferențele privind rata șomajului între regiuni am ales împărțirea datelor pe următoarele grupe de vârstă: mai mare de 15 ani (Tabelul 6) și cuprinse între 20 și 64 ani (Tabelul 7) în perioada 2002-2012.
În cea ce privește rata șomajului pe grupe de vârstă mai mare de 15 ani, în perioada 2002-2008, regiunile Sud-Est și Sud au înregistrat cele mai ridicate niveluri ale ratei șomajului, mult mai mari decât media națională. În aceeași perioadă, cel mai scăzut nivel al ratei șomajului s-a înregistrat în Nord-Est și București-Ilfov. După declanșarea crizei, rata șomajului a urmat un trend ascendet în următorii doi ani, cele mai ridicate valori fiind în regiunea Centru (aproximativ 10%), iar cel mai scăzut nivel în București-lfov, de 4% în 2009 și 4,6% în 2010
În anul 2011, rata șomajului a crescut în toate regiunile de dezvoltare, cel mai mic nivel înregistrându-se în Nord-Est (4,8%). Anul 2012 a fost caracterizat printr-o diminuare a ratei șomajului relativ în toate regiunile, excepție făcând regiunea Sud-Est în care rata șomajului a crescut cu o rată foarte mică comparativ cu anul precedent (0,1 puncte procentuale), înregistrând cea mai ridicată rată a șomajului dintre toate regiunile în acel an: 10,2%.
În perioada 2002-2008, rata șomajului pe grupe de vârstă cuprinse între 20 și 64 ani în România a avut mici fluctuații, cuprinzându-se între 62,8% și 64,8%.
Înainte de declanșarea crizei economice, rata șomajului a fost cea mai ridicată predominant în regiunile Nord-Est (în anii 2003,2004,2005) și București-Ilfov (în anii 2006,2007,2008), înregistrând valori de peste 68%, recordul fiind în Nord-Est, în 2004, de 70%. Cel mai mic nivel al ratei șomajului în aceeași perioadă s-a regăsit predominant în regiunile Centru și Sud-Est cu valori curinse între 4,1% și 5,8%. Comparând anul 2002 cu anul 2008, putem observa faptul că rata șomajului a scăzut în toate regiunile exceptând regiunile Sud, București-Ilfov și Vest . Cea mai mare creștere a fost în București-Ilfov de aproximativ 7 puncte procentuale.
Perioada 2009-2012 a fost caracterizată printr-o ușoare creștere a ratei șomajului în regiunile Nord-Est și Nord-Vest, în timp ce restul regiunilor au urmat un trend descendent. După declanșarea crizei, regiunea București-Ilfov a înregistrat cele mai ridicate rate ale șomajului: 68,1% în 2009 68% în 2010, iar la polul opus în același timp se aflau regiunile Sud și Centru, cu o rată a șomajului de 59,9%, respectiv 57,9%. În următorii doi ani, regiunea Centru a continuat să obțină cele mai scăzute niveluri ale ratei șomajului: 56,5% și 57,5%, iar în Nord-Est, regiunea cu cele mai ridicate ate ale șomajului, s-au înregistrat ponderi de peste 68% atât în anul 2011 cât și în anul 2012.
Conform datelor din Tabelele 6 și 7, rata șomajului este mult mai ridicată pentru grupele de vârstă cuprinse între 20 și 64 de ani, însă și populația ocupată a aceleiași categorii de vârstă este mult mai mare decât cea mai mare de 15 ani.
Tabel 6 Rata șomajului pe grupe de vârstă mai mare de 15 ani
%
Sursa: Eurostat
Tabel 7 Rata șomajului pe grupe de vârstă cuprinse între 20 și 64 de ani
%
Sursa: Eurostat
Declinul ratei șomajului după anul 2002 poate fi explicat de numeroasele pensionări ale populației ocupate, de migrația persoanelor apte de muncă în străinătate, de munca la negru, dar și de faptul că mulți dintre șomerii pe termen lung nu sunt înregistrați la Inspectoratul Teritorial de Muncă. De asemenea, rata ridicată a șomajului este dată și de locurile de muncă insuficiente pentru oferta de muncă disponibilă. În plus, după ce România a aderat la Uniunea Europeană în a anul 2007, țara a plănuit să creeze noi locuri de muncă cu ajutorul fondurilor structurale ce au condus la scăderea ratei șomajului.
Exportul
Nivelul exporturilor sau indicatori ca valoarea exporturilor/locuitor și valoarea exporturilor raportată la produsul intern brut arată gradul de deschidere al unei economii.
Acele economii care au o deschidere spre exterior au un grad mai mare de vulnerabilitate, spre deosebire de economiile închise. Capacitatea economiei unei țări sau a unei regiuni de a produce mărfuri în condiții de concurență poate fi calculată cu ajutorul următorilor indicatori: exportul/locuitor sau dinamica exporturilor.
În perioada 2002-2007, excepție făcând un singur an, importurile din România au avut o creștere mai mare decât exporturie, lucru ce induce o creștere a deficitului balanței comerciale și o contribuție negativă la creșterea reală a produsului intern brut. Această tendință s-a inversat în anul 2008, s-a amplificat în 2009 și s-a menținut pentru următorii doi ani.
Regiunea care a înregistrat cea mai mare contribuție a exporturilor la produsul intern brut în anul 2005 a fost regiunea Vest, cu o pondere de 41,2%, iar în anul 2009 a fost regiunea Sud, cu 33,1%, iar cu cea mai scăzută pondere în ambii ani analizați a fost regiunea Nord-Est de 11,2% în 2005 și de 10,2% în 2009.
Se observă diferența între regiunile Vest și Sud și restul regiunililor privind contribuția exporturilor la produsul intern brut. Datorită faptului că aceste două regiuni, din punct de vedere al așezării geografice, au o deschidere înspre partea vestică a Europei și au reușit să preia din tendințele pozitive manifestate pe piețele internationale, dar și din spiritul european: toleranță, descentralizare și competiție.
Tabel 8: Contribuția exporturilor la Produsul intern brut în perioada 2005-2009 (%)
Sursa: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
Cu o valoare a exporturilor de 6083 milioane euro (Tabel 8), regiunea București-Ilfov a înregistrat cea mai ridicată valoare a exporturilor în anul 2009. Cea mai slab dezvoltată regiune din punct de vedere al valorii exporturilor a fost regiunea Nord-Est cu 1241 milioane euro.
Din punct de vedere al indicatorului export/locuitor, în anul 2009, în regiunea București-Ilfov, a fost de 2690 euro/locuitor, iar la polul opus se află regiunea Nord-Est cu 334 euro/locuitor.
Tabel 8: Valoarea totală a exporturilor și valoarea exporturilor/locuitor la nivel regional în anul 2009
Sursa: Calculele proprii pe baza datelor INS
Metoda rangurilor și a distanței relative
Prin aplicarea metodei sumei rangurilor, s-a obținut următoarea ierarhizare în funcție de numărul unităților active a regiunilor: pe primele locuri se plasează regiunile București –Ilfov, Nord-Vest și regiunea Sud-Est cu cele mai multe unități active, iar pe ultimul loc se află regiunea Sud- Vest Oltenia.
Valoarea coeficientului Spearman se calculează cu ajutorul următoare formule:
Datele calculate în acest caz sunt egale cu 0,2381.
Astfel, metoda distanței relative ne arată ierarhizarea regiunilor de dezvoltare după cum urmează: București-Ilfov, Nord-Vest, Sud-Est, Centru, Nord-Est, Sud, Vest și Sud-Vest.
Tabel 11 Corelația neparametrică. Coeficientul Spearman pentru anul 2011
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor Eurostat și INS
Convergența sigma
Acest indicator a fost pentru prima dată realizat de către Sala-i-Martin pentru a testa gradul de convergență dintre diferite economii. Conceptul a fost descris de economist astfel: „un grup de țări converg în sensul convergenței Sigma dacă dispersia în ceea ce privește nivelui PIB-ului pe locuitor se reduce în timp”.
Pentru a putea măsura convergența sigma se calculează coeficientul de variație teritorială – raport între abaterea standard a variabilei analizate și nivelul mediu al variabilei. Dacă, în timp, coeficientul de variație teritorială scade, atunci există convergență sigma.
Coeficientul de variație în anul t se calculează ca raport între abaterea standard a PIB-ului pe locuitor din regiunile de dezvoltare () și PIB-ul pe locuitor mediu ():
Realizarea procesului de convergență dintre regiuni sau dintre județele acestora va fi dată de reducerea coeficientului de variație sigma pe un orizont de timp t: < . În schimb, dacă se întâlnește o creștere a coeficientului : > , atunci se va înregistra un proces de divergență.
Pentru a analiza convergenței sigma dintre regiunile și județele din România am ales ca perioade de referință anii 2002-2007 și 2008-2011. Am ales aceste perioade pentru a vedea diferența dintre coeficientul de variație teritoriale din perioada ante aderare și post aderare ale României.
Datele prezentate în Graficul 2 au fost calculate cu ajutorul următoarelor formule:
= = V = *100
Graficul 2: Evoluția convergenței sigma
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Tabelul 1
În perioada ante aderare a României la Uniunea Europeană, nivelul PIB-ului pe locuitor a crescut în toate regiunile de dezvoltare în anul 2007 față de anul 2002. Pentru a analiza coeficientul de variație teritorială am ales anul 2002 ca fiind , iar anul 2007 . Conform calculelor obținute, : > (47,10 > 39,94), rezultând un proces de divergență între regiunile din România. Acest lucru arată faptul că în România a existat o tendință de divergență sigma a PIB-ului/locuitor înainte de aderare.
După aderare, în anul 2009, nivelul PIB-ului pe locuitor a scăzut în toate regiunile de dezvoltare, iar în anii următori a urmat un trend crescător cu rate de creștere mai mici. Pentru a putea observa existența convergenței sau a divergenței, am ales anul 2008 ca fiind , iar anul 2011 . Calculele privind variația interregională a PIB-ului/locuitor în perioada 2008-2011 arată o tendință de divergență > (54,36 > 53,24). Acest lucru este explicabil din perspectiva următorilor factori ce au putut influența negativ procesul de convergență: impactul crizei economice asupra României și efectele post aderare. Costurile de acomodare au contribuit la creșterea decalajelor interregionale din cauza capacității de adaptare diferite a regiunilor la contextul pieței unice al Uniunii, dar și la strictețea comunitară.
Comparând cele două unități de timp, înainte și după aderare, se poate observa faptul că regiunile de dezvoltare ale României au fost într-un proces de divergență în ambele perioade.
Gradul de divergență al celor opt regiuni de dezvoltare a crescut considerabil în perioada 2002-2011, coeficientul de variație fiind în anul 2008 de 53,24, cu 13,3 puncte procentuale mai mare decât în anul 2002, crescând în anul 2011 la 54,36 %. Acest lucru arată faptul că, înainte de aderare, decalajele între regiuni nu erau atât de accentuate ca în anul 2008, însă, după aderare, regiunea București-Ilfov s-a distanțat considerabil față de restul regiunilor din punct de vedere al produsului intern brut pe locuitor, provocând astfel divergența regională. Celelalte șapte regiuni au un grad de dezvoltare mai lent, iar acest impediment nu le lasă să țină pasul cu regiunea București-Ilfov .
Concluzia capitolului este generată de hipertrofia generală a regiunii București-Ilfov, devansată semnificativ de celelalte șapte regiuni, atât prin numărul locuitor, cât și prin gradul de absorbție al gradului de dezvoltare al resurselor. În plus, regiunea reprezintă principalul contribuabil la venitul național și deține puterea decizională în soarta economică a celorlalte regiuni.
La nivel regional, decalajele intraregionale sunt mai pronunțate deoarece zonele rurale și orașele mai mici sunt semnificativ departe din punct de vedere al gradului de dezvoltare de orașele mari.
O disparitate regională, reflectată în indexul competitivității este direct corelată cu valoarea produsului intern brut pe locuitor la nivel regional, rezultând aceeași anarhie ca la nivel național: zonele rurale devin și mai rurale (puțin dezvoltate), iar zonele cu un grad ridicat de urbanizare dețin o putere economică ridicată la nivelul respectivei regiuni.
Pentru a analiza disparitățile intraregionale, am ales cercetarea în cadrul regiunii Centru din punct de vedere al produsului intern brut pe locuitor și a contribuțiilor sectoarelor de activitate la valoarea adăugată brută a regiunii. De asemenea, pentru o viziune mai amplă a existenței sau inexistenței convergenței în regiune, am ales identificarea coeficientului de variație din interiorul județelor.
CAPITOLUL 3. REGIUNEA CENTRU
Prezentarea și analiza demografică a regiunii Centru
Regiunea Centru este situată într-o zonă centrală a României, în interiorul Munților Carpați, ocupând 14,3% din teritoriul României, reprezentând poziția a cincea între cele opt regiuni de dezvoltare ca suprafață. Este formată din șase județe: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu (Figura 2).
Conform recensământului din martie 2002, populația regiunii era de peste 2,5 miloane de locuitori, adică 11,6 %
din totalul populației României.
Tabel 12: Populația totală în perioada 2002-2012
(mii locuitori)
Sursa: Eurostat
Populația regiunii centrale a scăzut treptat în perioada prezentată în Tabelul 12, înregistrând o valoare de 2360,58 mii locuitori la sfârșitul anului 2012, cu aproximativ 190 mii de persoane mai puțin. Această scădere se datorează evoluției descendente a ratei natalității la nivel regional dar și creșterii ratei mortalității.
Primele două județe care dețin cele mai mari ponderi în totalul populației regiunii sunt județele Brașov și Mureș. În anul 2012 au înregistrat ponderi de 23,27%, respectiv 23,30% din totalul populației. Următorul județ clasat este Sibiu, cu o pondere de 16,88%, iar cu cel mai redus număr de locuitori este județul Covasna, cu doar 209,71 mii de locuitori. Restul de aproximativ 30% din totalul populației este deținut de județele Alba și Harghita.
Cauzele reducerii numărului populației înregistrat în județele centrale sunt scăderea populației tinere (0-14 ani) și creșterea populației din grupa de vârstă peste 60 de ani, evoluție care arată procesul de îmbătrânire demografică a regiunii.
Analiza economică a regiunii Centru
Produsul intern brut/locuitor
Tabel 13: Produsul intern brut/locuitor în perioada 2002-2011
(Euro PCS)
Sursa: Eurostat
Nivelul produsului intern brut pe locuitor în regiunea Centru a crescut în perioada analizată, înregistrând o pondere de 93,44% față de media națională și 45% față de cea europeană în anul 2011.
Rata de creștere a PIB-ului/locuitor a creat disparități la nivelul intraregional între județele Alba, Brașov, Sibiu și județele Covasna, Harghita și Mureș. Primele trei județe au înregistrat în anul 2011 ponderi peste media regională: 102,63%, 123,68% și 116,66%, iar județele Covasna, Harhita și Mureș au înregistrat un nivel al PIB-ului pe locuitor mai mic cu aproximativ 20% comparativ cu media regională.
Analizând comparativ anul 2002 cu anul 2011, decalajele de competitivitate au fost realizate față de județul Brașov, datele fiind prezentate în tabelul următor:
Tabel 14: Decalaje de competitivitate față de județul Brașov
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Tabelul 13
Gradul de competitivitate ridicat față de județul Brașov se regăsește în judetețele Harghita și Covasna. Acesta a crescut în anul 2011 în comparație cu anul 2002, înregistrând un decalaj de 36,17% în ambele județe față de 24,05%, respectiv 34,17%. Județul Mureș, cotat ca fiind următorul din punct de vedere al nivelului de disparitate față de județul Brașov a avut în anul 2011 un decalaj de 35,46%, mai mare cu 10,15 puncte procentuale față de anul 2002. Județul Alba a înregistrat un grad ridicat de competitivitate în anul 2002, de 34,17%, dar acesta a scăzut în anul 2011 cu 17,15 puncte procentuale comparativ cu județul Brașov. Cel mai competitiv județ este județul Sibiu care a obținut un decalaj de doar 5,67% în anul 2011, mai mic cu aproximativ 9 puncte procentuale față de anul de bază.
Activități economice pe sectoare la nivel regional
Structura economică pe sectoare de activitae joacă un rol important în dinamica evoluției decalajelor la nivelul național pentru că influențează gradul veniturilor și distribuția regiunilor și a județelor unei țări, nu doar în mod direct, prin structura ocupării forței de muncă, a salariilor sectoriale și a efectului de multiplicare, ci și în mod indirect prin structura gospodăriilor.
Multe studii empirice au arătat că zonele cu industrie prelucrătoare durabilă și cu un grad înalt al ocupării forței de muncă în sectorul serviciilor se bucură de un nivel al bunăstării ridicat și o rată scăzută a sărăciei față de zonele în care agricultura sau mineritul și în care sunt predominante ratele de ocupare fluctuante.
Din perspectiva creșterii globalizării, a dificultății revenirii din criza economică și din persistența decalajelor de dezvoltare, scopul politicii de coeziune a membrilor Uniunii Europene este de a lua în considerare următoarele aspecte: utilizarea optimă a capitalului uman la nivel regional și local și a resurselor naturale pentru a spori standardul de viață a tututor cetățenilor și pentru a extermina dezechilibrele de dezvoltare.
Luând în considerare lucrurile prezentate anterior, capitolul se concentrează pe analiza evoluției valorii adăugate brute în regiunea Centru și în județele sale, folosind ca instrumente diferiți coeficienți structurali în încercarea de a identifica tiparele de convergență sau divergență intraregionale.
Perioada analizată este 2002-2011 și conține studiul a următoarelor șase sectoare de activitate ce au fost luate în considerare pentru a arăta evoluția valorii adăugate brute:
Schema 5: Sectoare de activitate
Sursa: Prelucrare autor
Valoarea adăugată brută (VAB) reprezintă soldul contului de producție și se măsoară ca fiind diferența dintre valoarea bunuriloor și serviciilor obținute la nivel național, regional sau local și consumul intermediar.
Valoarea adăugată brută a înregistrat un trend ascendent în toate județele regiunii în perioada 2002-2011 (Tabel 15). În perioada 2005-2008, nivelul valorii adăugate brute a avut o creștere rapidă, fiind urmată de un ușor declin în anul 2009, de 1762,3 milioane euro, datorat crizei economice (2008-2010). În anul 2010 a avut loc o mică revenire, crescând cu 389,8 milioane euro, valoare de aproximativ 4,5 ori mai scăzută decât cea din perioada de declin.
Similarități ale dinamicii valorii adăugate brute a fost observată și în județele regiunii centrale: o creștere spontană în intervalul de timp 2005-2008, urmată de o perioadă de decădere (2009) și o ușoară revenire în anul 2010. Județul în care valoarea adăugată brută a scăzut cel mai mult este Mureșul cu 428 milioane euro, spre deosebire de Covasna, unde s-a micșorat cu doar 123,1 milioane euro. În anul 2011, valoarea adăugată brută a fost în creștere (cu rate foarte mici) doar în județele Covasna, Hargita, Mureș și Sibiu, iar în Alba și Brașov s-au înregistrat diminuări de aproximativ 30, respectiv 11 milioane euro. Cea mai ridicată pondere a valorii adăugate brute în totalul regional s-a înâlnit în județul Sibiu (19,75%).
Tabel 15: Valoarea adăugată brută înregistrată în regiunea Centru în perioada 2002-2011
(Milioane euro)
Sursa: Eurostat
Agricultura, silvicultura și pescuitul
Regiunea Centru este o regiune în care agricultura se dezvoltă în cea mai mare parte a teritoriului, inclusiv în zonele montane. Suprafața agricolă reprezintă 55,5% din totalul suprafeței regionale și 13% din cel național. Cele mai mari ponderi ale suprafeței agricole se întâlnesc în județele Mureș și Harghita (61,1% și 59,7% din totalul regiunii), iar cea mai redusă se înregistrează în județul Covasna (50,2%) datorită vegetației forestiere ce acoperă județul în proporție de aproximativ 40%. Chiar dacă regiunea Centru are o pondere ridicată a suprafețelor agricole, populația ocupată în acest sector este formată din persoane care nu au o pregătire calificată adecvată și căora le lipsesc cunoștințele de bază în domeniul organizării afacerilor.
Din punct de vedere al silviculturii, pădurile reprezintă una dintre cele mai esențiale bogății ale regiunii. Vegetația forestieră acoperă aproximativ 36% din suprafața regiunii și reprezintă principala resursă economică a locuitorilor din zonele montane. De asemenea, pădurile, pe lângă funcția economică, ajută și la o bună păstrare a mediului curat și sănătos contribuind la menținerea echilibrului ecologic. Interesul acordat exploatării raționale a vegetației forestiere va permite dezvoltarea durabilă a regiunii centrale și păstrarea unui mediu ecologic pentru generațiile următoare.
Tabel 15: Contribuția sectorului agriculturii, silviculturii și a pescuitului la formarea valorii adăugate brute regionale în perioada 2002-2011
(Milioane euro)
Sursa: Eurostat
Contribuția agriculturii, silviculturii și a pescuitului a înregistrat o creștere regională și intraregională în perioada ante criză (2005-2008), diferențele între județe fiind nesemnificative, doar Mureșul distanțându-se de celelalte cinci județe cu o medie de aproximativ 130 milioane euro în anul 2008. Acest luru se datorează faptului că în județul Mureș predomină sectoarele agricole în proporție de 61,1%. În anul 2008, cea mai importantă contribuție a sectorului la valoarea adăugată brută regională a fost înregistrată în județele Mureș și Alba de 27,59%, respectiv 18,5%, iar județul cu cea mai mică pondere (12,41%) la formarea valorii adăugate brute regionale este Sibiul, fiind urmat la o distanță de doar 0,27 puncte procentuale de Covasna.
Criza economică a afectat și sectorul agriculturii, silviculturii și a pescuitului, generând diminuări ale contribuțiilor sectorului la VABR în anul 2009. Contribuția județului Mureș, a rămas ca fiind cea mai mare, însă aceasta a scăzut față de 2008 la 24,04%. Restul regiunilor au avut o contribuție al sectorului agriculturii, silviculturii și a pescuitului la formarea valorii adăugate brute regională în medie de 15,20%.
În anul 2008, contribuțiile județelor au scăzut dar cu rate foarte mici, iar în anul 2011, ponderile sectorului în VABR au crescut, majoritar se află tot în Mureș cu 23,24 %, următorul clasat fiind Alba cu o pondere de 18,45%, iar restul județelor înregistrând valori cuprinse între 11,26% și 17,24%.
Industria
Profilul industrial al regiunii este format din industriile constructoare de mașini, prelucrarea metalelor, chimică, farmaceutică, a materialelor de construcții, a lemnului, industria extractivă, textilă și alimentară.
Județele cu tradiții industriale sunt Brașov și Sibiu deoarece, iar în restul regiunii o importantă influență pentru dezvoltarea industriilor, în special cea chimică, o au resursele de gaze naturale și sare. În anul 2008, regiunea Centru a contribuit la obținerea de 50,2% din volumul de gaze naturale extrase la nivelul României și 26,3% din totalul producției naturale de îngrășăminte chimice. Industria de prelucrare a lemnului este predominantă în Covasna datorită vegetației forestiere ce acoperă aproape întregul județ și, în anul 2008, din regiunea centrală s-au obținut 43,6% din producția totală a României de cherestea și 9,8% din cea de mobilier.
Contribuțiile sectorului industriei al județelor la VABR sunt prezentate în Tabelul 16 și prezintă următoarele aspecte: în perioada 2002-2008, ponderea contribuțiilor sectorului industriei a crescut în toate dintre cele șase județe. Brașovul este județul care și-a conservat cea mai importantă pondere a sectorului în VABR în fiecare an. Contribuția record a fost înregistrată în anul 2007, de 27,27%. Restul județelor au avut contribuții sub aproximativ 20% în perioada 2002-2008. Cu cea mai mică pondere este județul Covasna, înregistrând valori nesemnificative în comparație cu celelalte cinci regiuni în fiecare dintre anii analizați și a contribuit la formarea VABR cu doar 7,02% în anul 2008 – cea mai mare contribuție a sa înainte de declanșarea crizei.
În intervalul de timp al crizei economice (2008-2010), contribuțiile sectorului industriei a scăzut în toate județele regiunii în anul 2009, însă, în 2010 s-a realizat o creștere ușoară a ponderilor, cea mai ridicată fiind tot în Brașov, cu 23,98, urmată îndeaproape de Sibiu, la doar 1,54 puncte procentuale diferență. Județul Covasna continuă să aibă cea mai mică pondere, de doar 6,72%, iar celelalte trei județe au contribuit cu aproximativ 40% la formarea VABR.
Anul 2011 a înregistrat contribuții record din toată perioada analizată în toate dintre cele șase județe. Brașovul și Sibiul au continuat să obțină cele mai ridicate ponderi: 26,03%, respectiv 21,79%, fiind urmate îndeaproape de Mureș cu o contribuție de 18,99%. Județele Alba și Harghita au contribuit la formarea valorii adăugate a regiunii cu 16,30% și 10,38%, iar ultimul clasat este Covasna cu doar 6,49%.
Tabel 16: Contribuția sectorului industriei la formarea valorii adăugate brute în regiunea Centru în perioada 2002-2011
(Milioane euro)
Sursa: Eurostat
Construcțiile
Industria construcțiilor reprezintă un sector deosebit de dinamic și reprezintă un procent important în produsul intern brut al unei țări, procent ce diferă de la o regiune la alta.
Sectorul construcțiilor în regiunea Centru a avut în anul 2011 cea mai mică valoare adăugată brută regională de 1046,4 milioane euro (Tabelul 17), după cel al agriculturii, silviculturii și pescuitului. Cele mai importante centre de construcție se întâlnesc în Brașov (Condmag SA), Sibiu (Sinecon SA) și Mureș (Constrascom Bența SA, Citadin Prest SA). În aceste județe predomină lucrările de construcții, materiale de construcții și instalații.
În perioada ante criză, activitatea de construcții a cunoscut un avânt deosebit ca urmare a creșterii cererii de locuințe, a veniturilor populației și a investițiilor implementate în regiunea Centru. Acest lucru a generat o creștere rapidă a ponderii sectorului construcții în toate județele regiunii.
Cea mai importantă pondere a sectorului construcții în toți anii analizați se regăsește în Brașov, recordul fiind înregistrat în anul 2008, de 16,97%. După județul Brașov, cea mai mare contribuție o au Sibiul și Mureșul cu 21,60%, respectiv 16,97%. Celelate trei județe nu au un sector al construcțiilor dezvoltat ceea ce provoacă disparități economice la nivel regonal.
În anul 2009, datorită declanșării crizei economice, BOOM-ul economic s-a prăbușit, ceea ce a generat un trend descendent al contribuțiilor construcțiilor la VABR în toate județele regiunii Centru. Acestea au scăzut considerabil, înregistrând o diminuare totală de 193,7 milioane euro. În anul 2010 a urmat o ușoară creștere a contribuțiilor, excepție făcând Covasna, a cărui contribuție a scăzut cu 10 milioane euro, continuată în 2011 de o scădere cu 226,9 milioane euro mai mică față de anul precedent. Această diminuare se datorează tendinței investitorilor de a investi în renovarea și modernizarea locuințelor, decât în locuințe noi.
Stoparea declinului și relansarea activității de construcții trebuie să fie sprijinită de un climat investițional corect și de promovarea unei legislații stabile care să susțină investițiile în acest domeniu prin creșterea gradului de absorbție a fondurilor structural comunitare în regiunea Centru. Pentru favorizarea investițiilor, un factor important ar fi reluarea creditării și acordarea unei importanțe mai ridicate creditelor bancare.
De asemenea, trebuiesc îmbunătățite calitatea lucrărilor de contrucții și a concurenței cinstite printr-un cadru legal care să impună certificarea capabilităților tehnice și de personal pentru intreprinderile din sectorul construcțiilor.
Tabel 17: Contribuția sectorului construcții la formarea valorii adăugate brute a regiunii Centru în perioada 2002-2011
(Milioane euro)
Sursa: Eurostat
Comerțul cu ridicata și amănuntul, transport, hoteluri și alte facilități de cazare, restaurante și alte facilități alimentare, informații și comunicații
Sectorul serviciilor în regiunea Centru are o contribuție importantă la formarea PIB-ului regional și a avut o dezvoltare semnificativă în perioada analizată: de la 1093 milioane euro în anul 2002 a crescut la 1794,7 milioane euro în 2011 (Tabel 18). Principalele domenii de activitate din sectorul serviciilor al regiunii sunt: transporturile, hotelurile și restaurantele și telecomunicațiile.
Valoarea contribuțiilor sectorului serviciilor a avut un trend ascendent destul de stabil în intervalul 2002-2008 în toate județele regiunii, cea mai mare pondere (34,42%) a fost înregistrată în anul 2008, în Brașov, județ care s-a menținut în fiecare dintre anii analizați la o distanță aproape dublă față de restul județelor.
Criza economică declanșată în anul 2008, a generat un declin semnificativ al contribuției sectorului servicii la VABR în toate dintre cele șase județe, exceptând județul Covasna care a înregistrat o creștere de 6,4 milioane euro în anul 2011. Această creștere a fost semnificativă deoarcere declinul valorii adăugate brute a sectorului serviciilor a continuat inclusiv și în ultimul an analizat (2011), când, nivelurile contribuțiilor au fost asemănătoare între județele Alba și Harghita (11,02%, respectiv 10%), Mureș și Sibiu (19,55%, respectiv 16,97%). Chiar dacă se afla într-o perioadă de decădere, nivelul contribuțiilor sectorului servicii la formarea valorii adăugate brute în județul Brașov s-au menținut peste nivelul celorlalte județe cu o pondere de peste 30%.
Tabel 18 Contribuția sectorului serviciilor la formarea valorii adăugate brute în regiunea Centru în perioada 2002-2011
(Milioane euro)
Sursa: Eurostat
În anul 2011, activitățile de informații și comunicare au avut o pondere de 22,93% în totalul contribuțiilor sectorului, iar județul Brașov, s-a supraclasat celorlalte cinci județe înregistrând cea mai ridicată pondere a contribuțiilor: 54,09%. Această diferență între contribuțiile județelor s-a menținut pe toată perioada analizată, Brașovul neînregistrând pierderi după criza economică în ceea ce privește contribuțiile activităților de informații și comunicare la formarea valorii adăugate brute a regiunii (Graficul 3).
Graficul 3: Evoluția contribuțiilor activităților de informații și comunicare în regiunea Centru în perioada 2002-2011
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Anexa 2
Tranzacții imobiliare, activități financiare și de asigurări, activități profesionale științifice și tehnice, activități administrative și activități de servicii suport
Sistemul bancar reprezintă o parte importantă a sectorului, instituțiile financiar-bancare fiind direct implicate în susținerea procesului de restructurare rapidă și în mod eficient a economiei regionale. Prezența unui număr relativ ridicat al instituțiilor financiar-bancare la nivelul regiunii Centru reprezintă un punct de plecare pentru difersificare și creșterea gradului calității serviciilor oferite de către acestea, contribuind în același timp la încurajarea dezvoltării economiei regionale.
Contribuția totală a sectorului a avut creștere rapidă începând cu anul 2002 (668 milioane euro) până în anul 2008 (1754,3 milioane euro), urmând ca în anul 2009 să scadă cu 237,2 milioane euro. În următorii doi ani, contribuțiile au crescut semnificativ cu aproximativ 500 milioane euro, înregistrând o valoare mai mare decânt în anul 2008. (Tabelul 19)
Comparând perioada ante și post criză, contribuțiile sectorului din județele regiunii Centru în valoarea adăugată brută regională au fost ridicate în special în anii 2010-2011 în județele Alba, Brașov și Sibiu. Chiar dacă valoarea adăugată brută a sectorului a crescut în perioada analizată, au existat și contribuții reduse a acestui sector în VABR în județele Mureș, Covasna și Harghita ce au urmat un trend descendent după declanșarea crizei economice în anul 2008.
Cea mai ridicată pondere (39,67%) se înregistrează în Brașov în anul 2010, iar nivelul contribuțiilor sectorului din județele Alba și Sibiu sunt relativ apropiate: 17,12%, respectiv 19,01%. Contribuțiile celorlalte trei județe au scăzut în total în anul 2011 față de anul 2008 cu aproximativ 70 milioane euro, diminuare ce nu a împiedicat creșterea valorii adăugate brute a sectorului cu 264,3 milioane euro în aceleași perioade de timp deoarece creșterea valorilor contribuțiilor județelor fruntașe au acoperit diminuările valorilor contribuțiilor celorlalte trei județe.
Tabel 19: Contribuția sectorului Tranzacții imobiliare, activități financiare și de asigurări, activități profesionale științifice și tehnice, activități administrative și activități de servicii suport la formarea valorii adăugate brute în regiunea Centru în perioada 2002-2011
(Milioane euro)
Sursa: Eurostat
Administrație publică, apărare, securitate socială, educație, sănătate și activități de asistență socială, activității de reparații a articolelor de uz gospodăresc
Contribuția totală a acestui sector a urmat un trend ascendent în perioada ante criză atingând în anul 2008 o valoare de 1966 milioane euro, mai mare de 3,22 ori față de anul de bază (2002). Nivelurile creșterilor contribuțiilor au fost asemănătoare în toate județele regiunii, iar cea mai mare pondere a fost înregistrată în Brașov în anul 2008, de 24,23%. În anul 2009, valorile contribuțiilor au scăzut, dar în proporții mici, urmând ca în următorii doi ani, acestea sa aibă o ușoară creștere: au fost înregistrate ponderi mai ridicate în județele Brașov, Mureș și Sibiu (peste 20%) datorită centrelor educaționale și importanței acordate activităților administrative și securității sociale.
Aceste diferențe ale contribuțiilor se datorează dinamicii fenomenului de urbanizare din ultima decadă ce a atras o creștere a gradului de dezvoltare a județelor Brașov, Mureș și Sibiu. De asemenea, accesul la învățământul superior, dar și posibiliatea de a beneficia de o infrastructură mai dezvoltată facilitează dezvoltarea activităților de sănătate în aceste trei județe, au generat o creștere a contribuției sectorului în valoarea adăugată brută a regiunii față de restul județelor.
Tabel 20: Contribuția sectorului Administrație publică, apărare, securitate socială, educație, sănătate și activități de asistență socială, activității de reparații a articolelor de uz gospodăresc în formarea valorii adăugate brute în regiunea Centru în perioada 2002-2011
(Milioane euro)
Sursa: Eurostat
Convergența sigma
Pentru a observa existența sau inexistența convergenței la nivel regional, am ales testarea convergenței sigma în regiunea Centru. Pentru a analiza convergența sigma dintre județele regiunii am luat în considerare următoarele perioade de referință: 2002-2008 și 2009-2012, pentru a observa dacă declanșarea crizei economice a generat schimbări în procesul de convergență al județelor.
În Graficul 4 este prezentată evoluția coeficientului de variație din interiorul regiunii, calculat ca raport între abaterea standard a produsului intern brut pe locuitor și nivelul mediu al acestuia. Dacă, în perioada analizată, coeficientul a scăzut, atunci, este demonstrată convergența sigma.
Graficul 4: Evoluția coeficientului de variație în regiunea Centru, în perioada 2002-2012
Sursa: Calcule pe baza datelor din Anexa 3
Pe baza datelor prezentate în graficul anterior, am observat faptul că în perioada 2002-2008, coeficientul de variație a crescut de la 31,22% la 31,72%, adică > și rezultă că a avut loc un proces de divergență sigma al județelor din regiunea Centru.
După declanșarea crizei, coeficientul de variație a crescut cu 0,05 puncte procentuale, urmând acest trend inclusiv și în anul 2011 cand a atins cea mai ridicată valoare din perioada analizată: 31,94%. În ciuda acestui trend ascendent, coeficientul de variație s-a diminuat în anul 2012 față de anul precedent cu 0,43 puncte procentuale. Astfel, în perioada post criză, coeficientul de variație din anul 2009 este mai mare decât cel din 2012: 31,77% > 31,51, adică < . Acest lucru arată faptul că pe orizontul de timp 2009-2012, perioada post criză, a existat convergență sigma între județele regiunii Centru.
Dacă am fi analizat ca t0 anul 2002 și ca t0+1 anul 2012, nu ar fi existat convergență sigma, deoarece coeficientul de variație din anul 2012 este cu 0,29 puncte procentuale.
Concluzia capitolului este că disparitățile de la nivel regional se reflectă și la nivel intraregional: județele cu un grad de urbanizare mai ridicat: Brașov, Mureș și Sibiu creează un devans general față de restul județelor, mai mici și mai puțin dezvoltate.
CONCLUZII FINALE
România întâlnește o problemă serioasă referitoare la disparitățile dintre regiunile mai bogate și cele mai sărace, fapt ce împiedică dezvoltarea economică și socială armonioasă a țării.
Regiunile din România s-au confruntat în totalitate în orizontul de timp analizat (2002-2011) cu problema competitivității reduse. Performanțele economice slabe sunt cauzate de o nealocare optimă a resurselor umane, astfel productivitatea muncii și ocuparea din toate regiunile, excepție făcând regiunea București-Ilfov, au niveluri scăzute comparativ cu media europeană. În urma analizelor efectuate la nivel regional, cea mai puțin competitivă este regiunea Nord-Est, ca urmare a productivității reduse și a gradului ridicat de forță de muncă necalificată.
Hipertrofia regiunii București-Ilfov, susținută de cel mai mare număr de investiții străine și de un nivel ridicat al calificării forței de muncă, a creat decalaje de competitivitate considerabile față de celelalte regiuni. Analiza disparităților la nivel regional a arătat faptul că regiunile mai competitive sunt cele din vestul și centrul țării, regiuni care sunt mai apropiate de piața Europei de Vest. Acest devans al regiunii București-Ilfov este datorat faptului că include capitala și astfel, este principala atracție pentru forța de muncă tânără și cu un nivel al educației înalt, în căutare de venituri ridicate.
Decalajele la nivel regional sunt reflectate și la nivel intraregional: județele Brașov, Sibiu și Mureș, cu un grad al urbanizării ridicat, devansează prin nivelul produsului intern brut pe locuitor și prin contribuțiile pe sectoare la valoarea adăugată brută a regiunii celelalte trei județe, mai mici și mai puțin dezvoltate: Alba, Covasna și Harghita.
În condițiile economiei din prezent este recomandabil să se ia în considerare faptul că trebuie să existe un echilibru între măsurile de protecție a bugetului și măsurile de stimulare a mobilității și flexibilității pieței muncii și eliminarea disfuncționalitățile întâlnite pe această piață, în special rata șomajului. Mobilitatea și flexibilitatea pieței muncii este influențată semnificativ de nivelul salariilor, ce reprezintă baza standardului de viață al persoanelor angajate. Astfel, regiunea București-Ilfov, prin nivelul ridiat al salariilor, creează o discrepanță față de nivelul mai scăzut al salariilor din celelalte regiuni, fapt ce se reflectă în mobilitatea și flexibilitatea pieței muncii și deci, în evoluția ratei șomajului. De asemenea, persoanele sunt încurajate de nivelul ridicat al salariile în regiunea capitalei, lucru ce generează o creștere a ratei de ocupare în regiunea București-Ilfov și o diminuarea a acesteia în restul regiunilor, rezultând un decalaj de ocupare între acestea.
Disparitățile regionale afectează procesul de migrație al populației pentru că oamenii preferă locuri de muncă mai bine plătite, însă decalajele regionale ar putea avea următoarele avantaje: acestea reprezintă un avantaj pentru regiunile aflate în apropierea regiunii București-Ilfov și un avantaj pentru trăsăturile culturale ale regiunile și pentru păstrarea tradițiilor existente în regiunile de dezvoltare.
Având în vedere aceste considerente, posibilitățile de ameliorare a decalajelor dintre regiunile de dezvoltare și în același timp de creștere a competitivității regionale pot fi conturate în jurul următoarelor acțiuni:
Soluționarea problemelor demografice (natalitatea scăzută, mortalitatea infantilă, migrația) pentru a asigura în viitor a resurselor de muncă ce ar fi necesare pentru compensarea fenomenului evidențiat de îmbătrânire demografică.
Valorificarea eficientă a forței de muncă disponibilă prin realizarea unor investiții în procesul educațional, de formare continuă, calificare și recalificare, dar și prin dezvoltarea culturii antreprenoriale în sectorul agriculturii.
Utilizarea eficientă a capitalului uman pentru a putea dezvolta activități creatoare de valoare adăugată prin retehnologizarea sectoarelor cu activiăți generatoare de valoare adăugată pentru un ritm mai alert de creștere.
Absorbția de fonduri europene pentru crearea de noi locuri de muncă și pentru creșterea nivelului calificării populației.
BIBLIOGRAFIE
Andreev, S.A., (2009), The unbearable lightness of membership: Bulgaria and Romania after the 2007 EU accesion, Communist and Post-Communist Studies 42 (2009) 375-393
Andreica, M.E., Cristescu, A. and Pirciog, S., (2011), Simulation scenarios of employment on the Romanian Labour Market”, Proceedings of the 2nd International Conference on AppliedInformatics and Computing Theory (AICT), 260-264.
The National Forecast Commission, (2013), Projection of the main territorial economic and social indicators until 2016 (in Romanian), Comisia Națională de prognoză
Antonescu, D., (2012), Identifying regional economic disparities and convergence in Romania, Journal of Knowledge Management, Economics and Information Technology, Vol. II, Issue 2 April 2012
Antonescu, D., Noile perspective teoretice ale dezvoltării economice la nivel regional, material din cadrul proiectului "Cercetarea științifică economică, suport al bunăstării și dezvoltării umane în context european" (2007-2013), București, pag. 1-25,
Camagni, R., Capello, R., (2013), Regional Competitiveness and Territorial Capital: A Conceptual Approach and Empirical Evidence from the European Union, Regional Studies, 47:9, 1383-1402.
Chilian, M.N., (2012), Evolution of Regional and Sub-Regional Disparities in Romania – A Sectoral Shift-Share Analysis, Romanian Journal of Economic Forecasting 1, 187-204.
Dobrescu, E., (2011), Sectoral Structure and Economic Growth, Romanian Journal of Economic Forecasting 3, 5-36.
Chisăgiu, L., (2012), Orientation, structure, dynamics in international goods trade of Romania. Export Net Contribution to the Real Growth of GDP, Procedia Economics and Finance 3 (2012) 1069-1074
Constantin, D.L., (2010), Economie regională, Teorii, modele, politici, Editura ASE, București
Critescu, A, Vasilescu M.D., Stanila, L., Popescu, M.E., (2013) Regional analysis of the real earnings in Romania, Romanian Journal of Regional Science, Vol. 7 No.2, Winter 2013
Dachin, A., Popa, R., (2011) Regional disparities in employment structures and productivity in Romania, Romanian Journal of Regional Science, Vol. 5 No2., Winter 2011
Dinu, M., Socol, C., Marinaș, M., (2005), Mecanisme de convergență și coeziune, Editura Economică, București,
Elsner, B., (2013), Emigration and wages: The EU enlargement experiment, Journal of International Economics, Vol. 91, Issue 1, 154-163.
Goschin, Z., (2014), Regional determinants of average wage in Romania, Procedia Economics and Finance 8 (2014) 362-369
Graaf, T., van Oort, F.G., Florax, R.J.G.M., (2011), Regional Population-Employment Dynamics across Different Sectors of the Economy, Tinbergen Institute Discussion Paper, Erasmus University Rotterdam, the University of Amsterdam and VU University Amsterdam, the Netherlands, TI 2011-129/3.
Ileanu, V.B., Isaic-Maniu, A., Herțeliu, C., (2009)Intellectual capital components as causes of regional disparities. A case study in Romania, Romanian Journal of Regional Science, Vol. 3 No.2, Winter 2009
Ionescu, C., Nicolae Toderaș (2007), Politica de dezvoltare regională, Editura Tritonic,București,
Iordan, M., Chilian M.N., (2014), The sectoral structures in Romania, its regions and the EU countries – key features of economic and social cohesion, Procedia Economics and Finance 8 (2014) 397-406
López-Rodríguez, J., Faiña, A., Cosmin-Gabriel, B., (2011), Economic Remoteness and Wage Disparities in Romania. Tijdschrift voor sociale geografie, Vol. 102, Issue 5, 594–606,
Nistor, P., (2012), FDI and regional disparities growth in Romania, Procedia Economics and Finance 3 (2012) 740-745
Ronald, L. Martin, (2003), A study on the Factors of Regional Competitiveness, Cambridge Econometrics,
Sala, I.M. (1995), ” The Classical approach to convergence analysis” Economic Working Paper 117
Sîrbu, R.M., (2014), European Union strategy and foreign investments impact on Romania’s regional development, Procedia Social and Behaviour Sciences 124 (2014) 442-450
Surd, V., Kassai, I., Giurgiu, L., (2011), Romania disparities in regional development, Procedia Social and Behaviour Sciences 19 (2011) 21-30
WEBGRAFIE
*** Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, www.anofm.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, www.adrbi.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, www.adrcentru.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, www.adrnordest.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, www.nord-vest.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, www.adrse.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, www.adrmuntenia.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest, www.adroltenia.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, www.adrvest.ro
*** Balanța Fortei de Muncă, http://www.emplonet.ro/wp-content/uploads/2012/03/Balanta-fortei-de-munca.pdf
*** Comisia Națională de Prognoză, www.cnp.ro
*** European Commission, Eurostat, www.ec.europa.eu
*** Institutul Național de Statistică, www.insse.ro
*** Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, www.mdrap.ro
*** Recensământul Populației din anul 2011, www.recensământromania.ro
*** Romanian Jounal of Regional Statistics www.rrsa.ro
*** Science Direct, www.sciencedirect.com
ANEXE
ANEXA 1
Calculul convergenței Sigma între regiunile din România
ANEXA 2
Contribuția sectorului activităților de informații și comunicare la valoarea adăugată brută în regiunea Centru în perioada 2002-2011
Sursa: Eurostat
ANEXA 3
Calculul convergenței sigma între județele regiunii Centru
Sursa: Calcule realizate de autor pe baza datelor din Tabelul 13
BIBLIOGRAFIE
Andreev, S.A., (2009), The unbearable lightness of membership: Bulgaria and Romania after the 2007 EU accesion, Communist and Post-Communist Studies 42 (2009) 375-393
Andreica, M.E., Cristescu, A. and Pirciog, S., (2011), Simulation scenarios of employment on the Romanian Labour Market”, Proceedings of the 2nd International Conference on AppliedInformatics and Computing Theory (AICT), 260-264.
The National Forecast Commission, (2013), Projection of the main territorial economic and social indicators until 2016 (in Romanian), Comisia Națională de prognoză
Antonescu, D., (2012), Identifying regional economic disparities and convergence in Romania, Journal of Knowledge Management, Economics and Information Technology, Vol. II, Issue 2 April 2012
Antonescu, D., Noile perspective teoretice ale dezvoltării economice la nivel regional, material din cadrul proiectului "Cercetarea științifică economică, suport al bunăstării și dezvoltării umane în context european" (2007-2013), București, pag. 1-25,
Camagni, R., Capello, R., (2013), Regional Competitiveness and Territorial Capital: A Conceptual Approach and Empirical Evidence from the European Union, Regional Studies, 47:9, 1383-1402.
Chilian, M.N., (2012), Evolution of Regional and Sub-Regional Disparities in Romania – A Sectoral Shift-Share Analysis, Romanian Journal of Economic Forecasting 1, 187-204.
Dobrescu, E., (2011), Sectoral Structure and Economic Growth, Romanian Journal of Economic Forecasting 3, 5-36.
Chisăgiu, L., (2012), Orientation, structure, dynamics in international goods trade of Romania. Export Net Contribution to the Real Growth of GDP, Procedia Economics and Finance 3 (2012) 1069-1074
Constantin, D.L., (2010), Economie regională, Teorii, modele, politici, Editura ASE, București
Critescu, A, Vasilescu M.D., Stanila, L., Popescu, M.E., (2013) Regional analysis of the real earnings in Romania, Romanian Journal of Regional Science, Vol. 7 No.2, Winter 2013
Dachin, A., Popa, R., (2011) Regional disparities in employment structures and productivity in Romania, Romanian Journal of Regional Science, Vol. 5 No2., Winter 2011
Dinu, M., Socol, C., Marinaș, M., (2005), Mecanisme de convergență și coeziune, Editura Economică, București,
Elsner, B., (2013), Emigration and wages: The EU enlargement experiment, Journal of International Economics, Vol. 91, Issue 1, 154-163.
Goschin, Z., (2014), Regional determinants of average wage in Romania, Procedia Economics and Finance 8 (2014) 362-369
Graaf, T., van Oort, F.G., Florax, R.J.G.M., (2011), Regional Population-Employment Dynamics across Different Sectors of the Economy, Tinbergen Institute Discussion Paper, Erasmus University Rotterdam, the University of Amsterdam and VU University Amsterdam, the Netherlands, TI 2011-129/3.
Ileanu, V.B., Isaic-Maniu, A., Herțeliu, C., (2009)Intellectual capital components as causes of regional disparities. A case study in Romania, Romanian Journal of Regional Science, Vol. 3 No.2, Winter 2009
Ionescu, C., Nicolae Toderaș (2007), Politica de dezvoltare regională, Editura Tritonic,București,
Iordan, M., Chilian M.N., (2014), The sectoral structures in Romania, its regions and the EU countries – key features of economic and social cohesion, Procedia Economics and Finance 8 (2014) 397-406
López-Rodríguez, J., Faiña, A., Cosmin-Gabriel, B., (2011), Economic Remoteness and Wage Disparities in Romania. Tijdschrift voor sociale geografie, Vol. 102, Issue 5, 594–606,
Nistor, P., (2012), FDI and regional disparities growth in Romania, Procedia Economics and Finance 3 (2012) 740-745
Ronald, L. Martin, (2003), A study on the Factors of Regional Competitiveness, Cambridge Econometrics,
Sala, I.M. (1995), ” The Classical approach to convergence analysis” Economic Working Paper 117
Sîrbu, R.M., (2014), European Union strategy and foreign investments impact on Romania’s regional development, Procedia Social and Behaviour Sciences 124 (2014) 442-450
Surd, V., Kassai, I., Giurgiu, L., (2011), Romania disparities in regional development, Procedia Social and Behaviour Sciences 19 (2011) 21-30
WEBGRAFIE
*** Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, www.anofm.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, www.adrbi.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, www.adrcentru.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, www.adrnordest.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, www.nord-vest.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, www.adrse.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, www.adrmuntenia.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest, www.adroltenia.ro
*** Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, www.adrvest.ro
*** Balanța Fortei de Muncă, http://www.emplonet.ro/wp-content/uploads/2012/03/Balanta-fortei-de-munca.pdf
*** Comisia Națională de Prognoză, www.cnp.ro
*** European Commission, Eurostat, www.ec.europa.eu
*** Institutul Național de Statistică, www.insse.ro
*** Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, www.mdrap.ro
*** Recensământul Populației din anul 2011, www.recensământromania.ro
*** Romanian Jounal of Regional Statistics www.rrsa.ro
*** Science Direct, www.sciencedirect.com
ANEXE
ANEXA 1
Calculul convergenței Sigma între regiunile din România
ANEXA 2
Contribuția sectorului activităților de informații și comunicare la valoarea adăugată brută în regiunea Centru în perioada 2002-2011
Sursa: Eurostat
ANEXA 3
Calculul convergenței sigma între județele regiunii Centru
Sursa: Calcule realizate de autor pe baza datelor din Tabelul 13
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cauzele Decalajelor Regionale In Romania (ID: 111289)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.