Cauzele de Intrerupere a Prescriptiei Extinctive
INTRODUCERE
Prescripția extinctivă stinge dreptul la acțiune neexercitat în limita intervalului de timp stabilit de lege și răspunde astfel cerinței de a asigura fluiditatea și securitatea juridică circuitului civil.
Dar rațiunile de ordine publică și de stabilitate socială care justifică efectul său extinctiv trebuie să țină seama de impsibilitatea obiectivă a titularului dreptului subiectiv de acționa sau, cu atât mai mult, de ieșirea acestuia din starea de pasivitate.
Întreruperea constituie modificări ale cursului prescripției extinctive care intervin pentru cauze ce sunt stabilite exclusiv și limitativ de lege.
Întreruperea" șterge" prescripția începută înainte de a se ivi împrejurarea prevăzută de lege.
Prin funcția sa mobilizatoare, prescripția extinctivă stimulează pe titularii drepturilor subiective să le valorifice în termenele stabilite de lege.
Practica demonstrează că este posibil ca în timpul curgerii prescripției să se ivească situații sau împrejurări care să impiedice pe titular să acționeze. Dacă în asemenea situații prescripția ar curge, s-ar ajunge la aplicarea efectului extinctiv al prescripției fără ca titularul dreptului să i se poată reproșa pasivitatea sau neglijența în a acționa pentru protejarea dreptului său. Pentru a preveni un asemenea neajuns legiuitorul a reglementat suspendarea cursului prescripției.
În literatura juridică s-a susținut că această instituție constituie un "mod de transformare a conținutului raportului juridic civil" s-a spus că prescripția extinctivă metamorfozează dreptul subiectiv civil și obligația civilă corelativă, "retrogradându-le" din perfecte (adică asigurate prin acțiune) în imperfecte, adică naturale, asigurate doar prin excepțiune.
În această lucrare mi-am propus să descriu noțiunea de prescripție extinctivă, domeniul prescripției extinctive, problemele speciale referitoare la domeniul prescripției extinctive, precum și o analiză a cauzelor și efectelor de întrerupere a prescripției extinctive.
Lucrarea mea este compusă din patru capitole, și un studiu de caz. Primele trei capitole reprezintă o abordare generală a prescripției extinctive, capitolul patru redă cauzele de întrerupere a prescripției extinctive, iar ultimul capitol este un studiu de caz, un exemplu al aplicării prescripției extinctive.
În primul capitol mi-am dorit să fac o mică introducere a ceea ce înseamnă de fapt prescripția extinctivă. Titlul acestui capitol este intitulat subiectiv " Prescripția extinctivă".
Pentru a oferi un răspuns celor care se întreabă ce înseamnă de fapt acest concept, cine a dat primele definiții, efectele și rolul acesteia, am împărțit acest capitol în patru părți.
Prima parte a acestui capitol, am abordat definirea, terminologia și reglementarea prescripției extinctive, definirea corectă a prescripției care este dată de art. 2500 alin. 1 din Noul cod civil, sub aspectul terminologic, prescripția extinctivă se poate folosi în două ascepțiunii, una care desemnează pe de-o parte instituția de drept civil, iar cea de a doua pe de altă parte stingerea dreptului material la acțiune, reglementările legale privitoare la prescripția extinctivă, prescripția extinctivă nu mai este reglementată ca o instituție juridică de ordine publică, prin noile dispoziții ea fiind numită de ordine privată, o nouă reglementare prin Decretul nr. 167/1958 (abrogat).
În ceea de a doua parte a primului capitol este vorba despre natura juridică a prescripției extinctive, care pentru a fi stabilită trebuie să se țină cont de împrejurarea că prescripția extinctivă este cunoscută de toate ramurile de drept, nu numai de dreptul civil, ea fiiind înfățișată ca o instituție juridică având totodată și un caracter complex.
În ceea de a treia parte a acestui capitol am analizat efectele prescripției extinctive, efectul fiind prevăzut chiar de la primul articol al Decretului nr. 167/1958 (abrogat), alineatul 1 arată că, "dreptul la acțiune avînd un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege", efectul prescripției constă în stingerea dreptului la acțiune pe care îl are orice titular de drepturi subiective civile.
În ultima parte a capitolului am arătat rolul pe care îl are prescripția extinctivă, rolul prescripției a dreptului la acțiune poate formula două cazuri, primul caz în ceea ce privește consețințele la care ar putea ajunge în cazul în care prescripția dreptului la acțiune nu ar fi reglementată, iar cel de al doilea caz, funcțiile pe care prescripția dreptului la acțiune le are de îndeplinit ca instituție juridică.
În al doilea capitol al lucrării intitulat și " Domeniul prescripției extinctive" prin care se înțelege sfera drepturilor subiective ale căror acțiuni cad sub incidența prescripției extinctive.
În prima parte a acestui capitol am făcut o analiză a domeniului prescripției extinctive în cadrul drepturilor patrimoniale. Tot aici am amintit: prescripția extinctivă și drepturile de creanță, prescripția extinctivă și drepturile reale accesorii, prescripția extinctivă și drepturile reale principale.
În partea a doua a acestui capitol am continuat cu analiza domeniului prescripției extinctive de această dată în cadrul drepturilor nepatrimoniale, cât și a principiului imprescriptibilității drepturilor nepatrimoniale.
În al treilea capitol al lucrării voi aborda "Probleme speciale referitore la domeniul prescripției extinctive" acest capitol este împărțit în unsprezece părți și am încercat să fac o scurtă analiză, acestea sunt: valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepției, acțiunea în constatare, acțiunile mixte, dualitatea în acțiuni, drepturile potestative (secundare), acțiunea în repararea prejudiciului moral, acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic civil desființat, desfăcut sau ale cărui obligații au devenit imposibil de executat, acțiunea în restituire întemeiată pe plata nedatorată și alte acțiuni în restituire, acțiunile în materie de carte funciară, prescripția extinctivă în materie succesorală, alte acțiuni în justiție.
În ultimul capitol al lucrării aduce în prim plan întreruperea prescripției extinctive, după cum este denumit și capitolul " Întreruperea prescripției extinctive" , prin întreruperea prescripției extinctive se înțelege "modificarea cursului acesteia constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerea unei alte prescripții extinctive acesta se împarte în două părți".
În prima parte am redat cauzele de întrerupere a prescripției extinctive, acestea sunt redactate în art. 2537 din Codul civil, câteva dintre ele fiind: prin act voluntar de executare sau recunoaștere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
În a doua parte a capitolului am analizat efectele de întrerupere a prescripției extinctive, întreruperea prescripției extinctive produce două efecte, primul efect fiind ștergerea prescripției extinctive începute înaintea apariției cauzei de întrerupere, iar cel de al doilea efect începerea, după întrerupere a cursului unei noi prescripții extinctive. Tot în această parte am mai amintit de reglementarea și extinderea efectelor întreruperii prescripției extinctive precum și analiza efectelor întreruperii prescripției extinctive, după cum se știe din art. 17 alineatul 1 și 2 Decretul 167/1958 (abrogat) întreruperea prescripției extinctive produce un efect anterior și unul posterior.
În ultimul capitol al lucrării am analizat un studiu de caz aplicabil pe prescripția extinctivă, denumit "Prescripția dreptului de formulă, acțiune în constatare, valabilitate antecontract de vânzare-cumpărare" acesta fiind de la tribunalul Alba-Iulia, secția I civilă, decizia nr. 200 din 10.04.2013, reclamanta SC DARK SA a chemat în judecată pe pârâții JJ, JA, PG și NM, solicitând instanței că prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 200 din 18.08.2008 de Biroul Notarial Public Marcu Valdimir, să se constate că reclamanta a dobândit de la PG, dreptul de propietate asupra terenului de 3380 mp situat în comuna Scărișoara județul Alba tarlaua 4, parcela 15/2, hotărârea urmând a ține loc de act de vânzare-cumpărare, au fost câteva termene la tribunal, iar într-un final tribunalul a respins recursul declarat de recurentă ca fiind nefondat ceea ce a obligat recurenta la 7000 lei cheltuieli de judecată către intimați, tototată fiind și irevocabil.
PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ
Definirea, terminologia și reglementarea prescripției extinctive
A. Definirea
Prescripția extinctivă poate fi definită ca fiind mijlocul de stingere a dreptului la acțiune în sens material ca urmare a neexistării lui în termenul prevăzut de lege. Unii autori au definit prescripția extinctivă ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termelul stabilit de lege.
Au mai fost date și alte definiții, cum ar fi:
mijloc de stingere a dreptului material la acțiune, prin neexercitarea acelui drept într-un anumit răstimp.
stingerea acelei componente a dreptului la acțiune care constă în posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a cere obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat datorită nesesizării organului de jurisdicție în termenul prevăzut de lege.
aceea sancțiune care constă în stingerea, în condițiile stabilite de lege, a dreptului material la acțiune neexercitat în termen.
acel mod de transformare a conținutului raportului juridic civil constând în stingerea dreptului de realizare silită a obligației civile corelative din cauza neexrcitării lui în termenul stabilit de lege.
acel mod de înlăturare a răspunderii civile constând în stingerea dreptului material la acțiune nexercitat în termenul stabilit de lege.
acea sancțiune îmdreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil sau a unei situații juridice ocrotite de lege, care, în condițiile legii nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția juridică a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune.
Pentru o definire corectă a prescripției art. 2500 alin. 1 Noul cod civil trebuie însă coroborat, în primul rând, cu prevederile art. 2506 care reglementează, în terminis, efectele împlinirii termenului de prescripție.
după împlinirea prescripției, cel obligat este îndreptățit să refuze executarea prestației.
cel care a exercitat de bună voie obligația după ce dreptul la acțiune s-a prescris nu are dreptul să ceară restutuirea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit.
Recunoașterea unui drept prescris, făcut printr-un act scris, precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescrisă sunt valabile, chiar dacă cel care l-a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție.
Ca orice termen, și termenul de prescripție extinctivă are un început (marcat de momentul la care începe să curgă prescripția extinctivă), o durată, precum și un sfârșit (marcat de momentul împlinirii prescripției extinctive).
Spre deosebire de reglementarea anterioară, termenul de prescripție extinctivă nu mai este un termen esențialmente legal, deoarece, în condițiile art. 2515 Codul civil, părțile pot reduce sau mări termenele de prescripție extinctivă prevazute de lege.
Deși, ca regulă, durata termenului de prescripție nu poate fi modificată decât prin acordul expres al părților, există totuși un caz de proroare legală a termenului de prescripie extinctivă. Astfel, potrivit art. 1394 Codul civil, în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legeaxercitarea dreptului material la acțiune.
Pentru o definire corectă a prescripției art. 2500 alin. 1 Noul cod civil trebuie însă coroborat, în primul rând, cu prevederile art. 2506 care reglementează, în terminis, efectele împlinirii termenului de prescripție.
după împlinirea prescripției, cel obligat este îndreptățit să refuze executarea prestației.
cel care a exercitat de bună voie obligația după ce dreptul la acțiune s-a prescris nu are dreptul să ceară restutuirea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit.
Recunoașterea unui drept prescris, făcut printr-un act scris, precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescrisă sunt valabile, chiar dacă cel care l-a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție.
Ca orice termen, și termenul de prescripție extinctivă are un început (marcat de momentul la care începe să curgă prescripția extinctivă), o durată, precum și un sfârșit (marcat de momentul împlinirii prescripției extinctive).
Spre deosebire de reglementarea anterioară, termenul de prescripție extinctivă nu mai este un termen esențialmente legal, deoarece, în condițiile art. 2515 Codul civil, părțile pot reduce sau mări termenele de prescripție extinctivă prevazute de lege.
Deși, ca regulă, durata termenului de prescripție nu poate fi modificată decât prin acordul expres al părților, există totuși un caz de proroare legală a termenului de prescripie extinctivă. Astfel, potrivit art. 1394 Codul civil, în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă.
Termenele de prescripție extinctivă pot fi clasificate, în funcție de izvorul lor, în termene legale și termene convencționale.
După vocația sau sfera lor de aplicare, se poate face distincție între termenul legal general de prescripție extinctivă și termenele legale speciale de prescripție extinctivă.
În raport de izvorul normativ, deosebim între termene legale de prescripție extinctivă instituite de codul civil și termene legale de prescripție extinctivă instituite de alte acte normative.
Totodată, mai trebuie reținut că, în sistemul noului cod, în limitele și condițiile prevăzute de lege, părțile pot să încheie convenții privitoare la prescripție, în special să modifice durata termenelor legale de prescripție ori regulile de funcționare a prescripției extinctive ( începutul prescripției, sunspendarea, întreruperea, calculul acesteia etc.) după cum le dictează interesele (art. 2515 alin. 3 și 4).
B. Terminologie
Sub aspectul terminologic este de reținut că expresia "prescripția extinctivă" ori, după caz, termenul de "prescripție" sunt întrebuințare de Noul cod Civil în două accepțiuni diferite complementare, și anume:
instituția de drept civil având acestă denumire adică totalitatea normelor de drept civil care reglementează stingerea dreptului la acțiune în sens material în domeniul raporturilor civile lato sensu.
esența însăși a instituției prescripției extinctive-stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul de prescripție adică exact sensul pe care l-am avut în vedere când am definit prescripția extinctivă.
Cât privește "dreptul material la acțiune", acesta este definit, într-o manieră largă cuprinzătoare, pentru prima oară în legislația română ca fiind "dreptul de a constrânge o persoană cu ajutorul forței publice să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz." (art. 2.500 alin. 2) și înglobează în conținutul său, atât dreptul la acțiune condamnatorie, adică dreptul de a obține condamnarea pâratului cât și dreptul la acțiunea executorie, adică dreptul de a obține executarea silită, deoarece ambele sale forme vizează realizarea, pe cale silită, a dreptului subiectiv material încălcat, nesocotit, ori ignorat, după caz.
C. Reglementarea
Noul cod civil reglementează prescripția extinctivă în cartea a VI “ Despre prescripția extinctivă dacăderea și calculul termenelor’’, la art. 2500-2543. Aceste texte cuprind reglementarea generală, de dept comun, a instituției, deoarece dispoziții cu caracter special există în numeroase alte texte ale codului.
În afară de acesta, mai trebuie amintit că normele privitoare la prescripția dreptului la acțiune există și în alte acte normative care, în măsura în care vor fi păstrate de legea de punere în aplicare a Noului Cod Civil, ele vor întregi reglementarea din cod, fie ca norme speciale fie ca norme complementare (în această din urmă categorie urmând să intre dispozițiile privitoare la prescripția dreptului de a obține executarea silită din viitorul Cod de procedură civilă).
În afara normelor cuprinse în cartea VI, noul cod conține și alte reguli speciale care se regăsesc în diverse materii și se referă la diferite aspecte are instituției prescripției precum:
imprescriptibilitatea unor drepturi la acțiune;
imprescriptibilitarea unor excepții;
prescribilitatea unor drepturi la acțiune având un obiect patrimonial;
termenele de prescripție;
prorogarea prescripției;
începutul prescripției;
întreruperea prescripției;
legea aplicabilă prescripției.
Normele legale privitoare la prescripția extinctivă au fost cuprinse în codul civil (cartea a III, titlul XX " Despre prescripție"), alături de cele care reglementau prescripția achizitivă (Uzucapiunea), termenul general al prescripției extinctive fiind de 30 ani.
Prescripția extinctivă a primit o nouă reglementare prin Decretul nr. 167/1958 (abrogat) care a redus termenul general de prescripție la 3 ani. În prezent însă prevederile acestui act normativ se dovedesc a fi depășite. Așa cum s-a sugerat, se impune ca reglementarea prescripției dreptului la acțiune în sens material să fie inclusă în Codul civil în timp ce prescripția dreptului la executare silită în Codul de procedură penală. De altă parte unele termene de prescripție trebuie modificate.
Alături de acest decret instituția prescripției extinctive mai este supusă și unor reglementări din Codul civil, Codul comercial, Codul Familiei, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 .
Reglementările legale privitoare la prescripția extinctivă au un caracter imperativ. Acest lucru rezultă din articolul 1 alin. 3 al Decretului nr. 167/1958 (abrogat), atunci când prevede că "Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției, este nulă" (nulitate absolută); de asemenea, art. 18 din același decret atunci când prevede că " instanța judecătorescă……../ este obligată/ ca, din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris", chiar dacă partea interesată nu invocă prescripția.
În sistemul Noului cod civil, prescrpția extinctivă, deși rămâne o instituție de interes general, prin rosturile ori funcțiile pe care le deservește totuși este și rămâne o instituție de drept privat, astfel încât beneficiul prescripției extinctive este rezervat, în principiu, doar celui direct interesat, iar părțile, în vederea soluționării mai rapide ori, după caz în condiții specifice, a unui eventual diferend, pot amenaja în anumite limite, înclusiv regulile privitoare la prescripția dreptului la acțiune, născut din raporturile lor civile.
Aceste interese preponderent private conduc spre o reglementare mult mai flexibilă, liberală, a instituției prescripției bazată pe două principii fundamentale:
necesitatea asigurării certitudinii și stabilității raporturilor juridice civile
respectarea principiului libertății contractuale în materia prescripției extinctive, cu condiția ca aceasta să nu aducă atingere ordini publice (principiul garantării dreptului de liber aces la justiție), normelor imperative și bunele moravuri.
În consecință, deși se admite, cu valoare de principiu, că " prescripția extinctivă este reglementată prin lege" (art. 2515 alin. 1), părțile care au capacitatea deplină de exercițiu, pot încheia, în mod valabil, convenții privitoare la prescripție (art. 2514 alin 3 și 4).
De asemenea, dacă în ce priveste renunțarea la prescripția care n-a început încă să curgă, este nulă, în schimb, o astfel de renunțare este valabilă dacă are ca obiecție beneficiul termenului scurs, în cazul prescripției începute și neîmplinite fie beneficiul prescripției împlinite (art. 2517.)
Cât privește invocarea și aplicarea prescripției extinctive, în acord cu art. 1841 din vechiul cod "prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge" (art. 2512 ali.1), astfel încât "organul de jurisdicție nu poate aplica prescripția din oficiu" (art. 2512 alin.1), indiferent dacă pârâtul este un simplu particular ori, după caz, statul sau însuși o unitate administrativ-teritorială.
Natura juridică a prescripției extinctive
Prescripția extinctivă este o instituție juridică cu caracter complex, fiind cunoscută de toate ramurile de drept.
Prin urmare, natura s-a juridică urmează a fi stabilită în cadrul fiecărei ramuri de drept.
Pentru o bună determinare a naturii juridice a prescripției extinctive trebuie stabilit ce reprezintă pentru dreptul civil prescripția extinctivă.
În literatura juridică s-a susținut că această instituție constituie un "mod de transformare a conținutului raportului juridic civil" s-a spus că prescripția extinctivă metamorfozează dreptul subiectiv civil și obligația civilă corelativă, "retrogradându-le" din perfecte (adică asigurate prin acțiune) în imperfecte, adică naturale, asigurate doar prin excepțiune.
În definiție rezultă că prescripția stinge dreptul la acțiune în sens material ceea ce înseamnă că, dacă subiectul activ intentează acțiune după implinirea termenului de prescripție, aceasta va fi respinsă ca prescrisă, titularul dreptului subiectiv supus prescripției extinctive nemafiind ajutat de forța de constrângere a statului.
Pentru dreptul civil, prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil, sancțiune ce urmează a fi privită diferit, după cum este vorba pe de o parte de un drept de creanță sau un drept real accesoriu, ipoteză în care prin prescripția extinctivă se stinge o componentă a dreptului la acțiune iar pe de altă parte de un drept real principal sau de un drept nepatrimonial (doar dacă legea prevede în mod expres prescriptibilitaea unui astfel de drept), ipoteza în care prescripția extinctivă stinge însuși dreptul subiectiv.
Principiile prescripției extinctive:
Potrivit Decretului nr. 167/1958 (abrogat) efectele prescripției extinctive sunt supuse următoarelor reguli:
stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii art. 1 alin. 2; așadar se aplică regula accesorium sequitur principale;
dacă un debitor este obligat la prestații subiective, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prestație deosebită (art. 12). Exemplu: dobânzi, chirii, arenzi, rente viagere etc.
Prin împlinirea (și invocare) prescripției extinctive o "transformare" ori "schimbare" juridică a dreptului subiectiv (și a obligației corelative) se produce, căci din acest moment dreptul subiectiv civil nu mai poate fi apărat pe calea ofensivă a acțiunii în justiție, ci numai pe calea defensivă a exepțiunii, atunci când subiectul pasiv și-a executat de bună voie obligația solicitând restituirea prestației facute ori pretinzând titularului dreptului subiectiv să execute o prestație corelativă; în mod corespunzător nici obligația civilă corelativă nu mai poate fi dusă la îndeplinire pe calea exercitării silite, dar este permisă și deschisă executarea s-a voluntară (art. 2.506 alin. 2).
În consecință prin obiectul și efectul său prescripția extinctivă este un veritabil mod sau mijloc de înlăturare (încetare) răspunderii civile, în sensul că după împlinirea termenului de prescripție subiectul pasiv al raportului de constrângere nu mai poate fi constrâns, prin acțiune condamnatorie sau executorie, să execute prestația datorată sau să suporte orice altă sancțiune civilă, însă acesta nu este eliberat de obligația ce îi incumbă, deoarce raportul juridic primar fiind stins, el continuă să fie ținut de obligația cei incumbă și pe care o poate executa oricând de bună voie. După cum s-a spus, în mod subiectiv, prin efectul său, prescripția extinctivă metamorfozează, transformă dreptul subiectiv civil și obligația civilă corelativă, "retrogradându-le", din perfecte (asigurate prin acțiune), în imperfecte (naturale asigurate doar prin excepțiune).
Efectul prescripției extinctive
Efectul prescripției extinctive este prevăzut chiar de la primul articol al Decretului 167/1958 (abrogat) în primul său alineat care prevede că "Dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege"
Așadar, efectul prescripției extinctive constă în stingerea dreptului la acțiune pe cate îl are orice titular de drepturi subiective civile.
Noțiunea de "drept la acțiune" are însă două sensuri diferite. Astfel prin drept la acțiune în sens material se înțelege posibilitatea pe care o are orice titular a unui drept subiectiv civil de a obține realizarea lui și executarea obligației corelative de către subiectul pasiv, cu ajutorul forței de constrângere a statului; pe de altă parte, prin drept la acțiune în sens procesual înțelegem posibilitatea oricărei persoane de a sesiza instanța de judecată în vederea realizării unui drept.
Dreptul la acține în sens procesual nu se poate stinge prin prescripție, deoarece face parte din dreptul de petiționare consacrat și garantat prin art. 21 din Constituția României; deci oricine este îndreptățit să se adreseze, oricând instanțelor de judecată, cu orice cerere.
Ceea ce se stinge prin prescripția extinctivă este doar dreptul la acțiune în sens material, adică dreptul reclamantului de a obține admiterea acțiunii și recunoașterea dreptului pretins prin ea precum și obligarea pârâtului la executarea obligației corelative pe cale silită.
Dreptul subiectiv însuși nu se stinge prin prescripție, ci supraviețuiește ca drept subiectiv, însă fără a mai fi înzestrat cu un drept la acțiune în sens material care să-i asigure realizarea. Totuși, acest drept subiectiv, a cărui acțiune s-a stins prin prescripție, nu este complet lipsit de orice ocrotire juridică.
Într-adevăr, art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 (abrogat) prevede expres că: "Debitorul care a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit". Prin urmare, deși creditorul nu mai poate obține prin justiție executarea silită a dreptului său, după ce termenul prescripției s-a împlinit și dreptul la acțiune în sens material s-a stins, totuși, el poate păstra prestația pe care debitorul său ar efectua-o de bună voie după împlinirea prestației. Justificarea rezidă în faptul că aceasta nu este o prestație nedatorată, ci este însăși executarea obligației corelative dreptului subiectiv al creditorului, drept care a suparaviețuit pierderii dreptului său material la acțiune.
Un alt argument care demonstrează că prin prescripție dreptul subiectiv nu se stinge, ci supraviețuiește, îl constituie și dispozițiile art. 19 din același decret care reglementează posibilitatea instanței judecătorești de a dispune, la cerere care chiar din oficiu, repunerea în termenul de prescripție și judecarea acțiunii introduse tardiv " în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit"; or, dacă dreptul subiectiv însuși s-ar fi stins la împlinirea termenului de prescripție, o repunere în termen nu ar fi posibilă.
Totuși, unii autori sunt de părere că prescripția extinctivă stinge atât dreptul subiectiv civil, cât și obligația corelativă, deoarece consideră că dreptul subiectiv nu poate supraviețui atâta vreme cât nu mai există posibilitatea ocrotirii lui prin forța de constrângere a statului ( I. Kessler, C. Oprișan, Prin prescripție nu se stinge oare însuși dreptul subiectiv?, J.N. nr. 4/1964, p.33)
Menționăm că în dreptul german prescripția extinctivă nu poate fi invocată din oficiu de către instanță; ea va fi luată în considerare de către judecător numai dacă se invocă fără echivoc de către cel întreptățit.
Ca și actuală reglementare cuprinsă în Decretul nr. 167/1958 art. 1 alin. 2 și art. 12 (abrogat), efectul prescripției extinctive- stingerea dreptului material la acțiune – este cârmuit de două principii, și anume (art. 2.503):
odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind un drept accesoriu (art. 2.503 alin. 1).
Acest principiu este o aplicație a cunoscutului principiu de drept, accesorium sequitur principale. Prin urmare, odata cu stingerea dreptului la acțiune, privind un drept de creanță principal se stinge și dreptul la acțiune privind eventualele dobânzi, garanții reale sau personale.
în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta din prestațiile datorate ( art. 2.503 alin. 2).
Tot în aplicația efectului extinctiv al prescripției – stingerea doar a dreptului material la acțiune art. 2.505 mai prevede, în mod firesc, că " prescripția nu împiedică stingerea prin compensație (legală, dar mai ales judiciară) a creanțelor reciproce și nici exercitarea dreptului de retenție, dacă dreptul la acțiune nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenție, după caz". Soluția este pe deplin justificată, deoarece la data când putea fi opusă, pentru prima dată, compensația ori dreptul de retenție, dreptul la acțiune nu este prescris, astfel încât titularul său a socotit că nu mai e cazul să acționeze din moment ce creanțele reciproce sunt (ori trebuie considerate) stinse până la concurența cele mai mici ori, după caz, se bucură de o garanție, chiar imperfectă, care-i permite să-i asigure, pe cale de exepție, plata creanței.
În plus, în cazul retentorului, cât timp debitorul nu solicită predarea (restituirea) bunului o astfel de pasivitate poate fi asimilată recunoașterii tacite a dreptului, antrenând fie amânarea, fie întreruperea cursului prescripției (art. 2.538, alin. 2 și 3).
Principiile efectului prescripției extinctive
Efectul prescripției se bazează pe două mari principii:
odată cu stingerea dreptului la acțiune previne un drept subiectiv principal se stinge și drepul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, afară de cazul în care s-ar dispune altfel (art. 2503 alin. 1 Codul civil).
în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă se execute un sau alta dintre prescripțiile datorate
( art. 2503 alin. 2 Codul civil), cu excepția cazului în care prestațiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar ( art. 2.503 ali. 3 Codul civil).
Se poate observa că cele două principii ale prescripției extinctive, privesc efectul stingerii prin prescripție extinctivă a unui drept de creanță ( mai exact a acelei componente a dreptului la acțiune ce constă în posibilitatea creditorului de a obține condamnarea debitorului la executarea obligației corelative dreptul de creanță), deoarece primul principiu vizează un drept acesoriu, iar un asemenea drept indiferent că este de creanță sau real, poate avea ca drept principal numai un drept de creanță; de asemenea numai un drept de creanță este succeptibil de a îmbrăca forma unor prestații succesive.
Principiul prescrierii acțiunii privind un drept succesiv accesoriu odată cu prescrierea acțiunii privind un drept subiectiv principal reprezintă o aplicație a regulii accesorium sequitur principale. Așadar, adată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept (de creanță) principal se stinge și dreptul la acțiune privind eventualele dobânzi, garanții personale.
Prin excepție art. 2504 alin. 1 teza I din Codul civil prevede că prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiunea ipotecară.
Tot în același articol se fixează două limite. O primă limitare rezultă din art. 250 alin.1 teza II Codul civil potrivit căruia creditorul ipotecar va putea urmări, în condițiile legii, doar bunurile mobile și imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri. A doua limitare rezultă din art. 2504 alin. 2 Codul civil, valoarea capitalului, în sensul că dobânzile și alte accesorii ale creanței ipotecare nu mai pot fi acoperite în afara capitalului după împlinirea prescripției din valorificarea pe cale silită a bunului ipotecat.
Conform primului principiu rezultă doua consecințe importante, pe de-o parte, imprescriptibilitatea dreptului subiectiv principal are ca efect imprescriptibilitatea dreptului subiectiv accesoriu, iar pe de altă parte, stingerea prin prescripție extinctivă a dreptului la acțiune privind un drept subiectiv accesoriu nu atrage și stingerea dreptului la acțiune privind un drept subiectiv principal.
Al doilea principiu al efetului prescripției extinctive (al stingerii printr-o prescripție distinctă a dreptului la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă) se aplică dacă debitorul este ținut la prestații succesive cum ar fi chirii, amenzi, dobânzi, ratele de rentă viageră etc, indiferent de izvorul obligației afară de cazul în care prestațiile alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultă din lege sau convenție un tot unitar.
Trebuie să reținem că în aplicarea acestui principiu, trebuie să se țină cont și de incidența celuilat principiu care guvernează efectul prescripției extinctive. Așadar, atunci când se pune problema stingerii prin prescripția unui drept accesoriu având ca obiect prestații succesive, trebuie cercetat dacă nu s-a stins prin prescripție dreptul de creanță principală, deoarece prescripția dreptului principal atrage prescrierea tuturor prestațiilor succesive ce alcătuiesc obiectul dreptului de creanță accesoriu, devenind inutil să se mai verifice dacă pentru fiecare prestație a intervenit sau nu prescripția extinctivă.
Rolul prescripției extinctive
Cu privire la justificarea rolului prescripției extinctive, a dreptului la acțiune se pot formula două motivații:
Una care privește consecințele la care s-ar putea ajunge în cazul în care prescripția dreptului la acțiune nu ar fi reglementată;
Consecințele la care s-ar putea ajunge în cazul în care prescripția dreptului la acțiune nu ar fi reglementată.
Exemplu: În cazul persoanelor fizice, consecințele negative ar fi următoarele:
dificultatea administrării probelor ăn cazurile devenite litigioase cu mult timp în urmă;
nesiguranța și incertitudinea în ceea ce privește circuitul civil general;
punerea persoanelor obligate în situația de a nu-și mai achita datoriile pe care nu le aveau în vedere, datoria scurgerii unei perioade prea mari de timp.
Față de consecințele negative menționate mai sus se poate desprinde următoarea concluzie: ca numai limitarea în timp de a obține pe cale judecătorească apărarea drepturilor civile subiective încălcate sau nerecunoscute le poate înlătura.
Funcțiile pe care prescripția dreptului la acțiune le are de îndeplinit ca instituție juridică.
Stingerea prin prescripție a dreptului la acțiune constituie o sancționare a neglijenței titularului acestui drept care l-a exercitat în termenul prevăzut de lege.
Așa fiind, se poate reține ca o primă funcție a prescripției extinctive, funcția educativă și mobilizatoare, aceasta în sensul că titularii drepturilor civile încălcate sau nerecunoscute sunt nevoiți să se adreseze organelor de jurisdicție competente pentru a obține aprobarea drepturilor lor.
O ultimă funcție o reprezintă funcția sancționatoare, aceasta în sensul că odată constatată prescripția dreptului la acțiune de organul jurisdicțional competent, îl lipsește pe titularul dreptului civil încălcat sau nerecunoscut de a mai obține proteguirea judiciară necesară de care are nevoie, ceea ce reprezintă o sancțiune a neglijenței lui.
DOMENIUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE
Prin domeniul prescripției extinctive se înțelege sfera drepturilor subiective ale căror acțiuni cad sub incidența prescripției extinctive.
În concret, a determina domeniul prescripției extinctive înseamnă a stabili prin raportarea tuturor drepturilor subiective la instituția prescripției extinctive, care sunt drepturile subiective ale căror drepturi la acțiune sunt supuse prescripției extinctive și, deci, a le deosebi de drepturile subiective ale căror drepturi la acțiune nu sunt supuse prescripției extinctive.
În funcție de natura drepturilor subiective civile distingem, pe de o parte, domeniul prescripției extinctive în categoria drepturilor patrimoniale (deosebindu-se apoi domeniul prescripției extinctive în categoria drepturilor de creanță, domeniul prescripției extinctive în categoria drepturilor reale accesorii, precum și domeniul prescripției extinctive în categoria drepturilor reale principale) iar pe de altă parte, domeniul prescripției extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale.
Domeniul prescripției extinctive în cadrul drepturilor patrimoniale
Prescripția extinctivă și drepturile de creanță
În principiu, drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice licite, fapte juridice ilicite) sunt supuse prescripției extinctive
Regula aceasta rezultând din art. 2501 alin.1 Codul civil portivit căruia drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive în afară de cazul în care prin lege s-ar dispune astfel.
Din principiul potrivit căruia acțiunile personale (acțiunile în justiție prin care se solicită protecția judiciară a drepturilor de creanță) sunt supuse prescripției extinctive, pot exista și unele excepții.
Având ca exemplu art. 2237 Codul civil, drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la asigurările de viață pentru obligații de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripției.
2.1.2 Prescripția extinctivă și drepturile reale accesorii
Drepturile reale accesorii se supun prescripțiexi extinctive, în aceleași condiții ca și dreptul de creanță principal pe lângă care există art. 2501 alin.1 și art. 2503 alin.1 din Codul civil.
Potrivit art. 2504 ali. 1 Codul civil, nu trebuie trasă concluzia imprescriptibilității dreptului de ipotecă, ci doar că în privința acestuia nu se aplică principiul accesorium sequitur principale , însă dreptul de ipotecă rămânde supus prescripției extinctive (art.2051 alin.1 Codul civil) în termenul prevăzut de art. 2518 pct.1 Codul civil, deoarece el este un drept patrimonial pe care legea nu în declară în mod expres imprescriptibil.
2.1.3 Prescripția extinctivă și drepturile reale principale
Prin aplicarea art. 2501 alin. 1 Codul civil se poate observă că și drepturile reale principale sunt supuse prescripției extinctive, dacă legea nu dispune altfel.
În materie există prevederi legale care declară anumite drepturi reale ca fiind imprescripțibile extinctiv, astfel încât majoritare sunt acțiunile reale imprescriptibile extinctiv.
Astfel următoarele acțiuni reale sunt imprescriptibile extinctiv:
acțiunea în revendicare (imobiliară sau mobiliară) întemeiată pe dreptul de propietate privată, afară de cazul în care prin lege se dispune în mod expres altfel (art. 563 alin. 2 Codul civil);
acțiunea în revendicare mobiliară sau imobiliară întemeiată pe dreptul de propietate publică, indiferent că titularul dreptului de propietate publică este statul sau o unitate administrativ –teritorială (art. 136 alin. 2 din Constituțieși art. 865 alin. 3 Codul civil);
acțiunea care ca obiect stabilirea dreptului de trecere pe fondul vecinului în favoarea propietarului fondului care este lipsit de acces la calea publică ( art. 617 alin. 3 Codul civil);
acțiune de partaj adică acțiunea prin care se cere împărțirea bunurilor aflate în propietate comună ( art. 669 Codul civil)
acțiunea negatorie ( art. 564 Codul civil );
acțiunea confesatorie prin care se urmărește apărarea unui drept de superficie
( art. 696. Codul civil);
acțiunea în grănițuire;
pretiția de ereditate (art. 1130 codul civil).
În schimb următoarele acțiuni reale sunt supuse prescripției extinctive:
acțiunea în revendicare imobiliară în cazurile prevăzute de art. 572 Codul civil (avulsiunea) și de art. 520 Codul de procedură civilă (revendicarea imobilului adjudecat în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară), în ambele situații cu excepția cadrului când imobilul revendicat este propietate publică;
acțiunea în revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia art. 576 alin.1 Codul civil;
acțiunea confensatorie prin care se urmărește apărarea dreptului de uzufruct
(art.746 ali.1 lit.e Codul civil), a dreptului de uz sau de abitație (art.754 Codul.civil) și a dreptului de servitute (art.770 alin. 1 lit. f Codul civil);
acțiunea în apărarea dreptul de administrare, a dreptului de concesiune și a dreptului de folosință cu titlul gratuit (art. 870, art. 873 și art.875, raportate la art. 2051 ali. 1 Codul civil)
Domeniul prescripției extinctive în cadrul drepturilor nepatrimoniale
Principiul imprescriptibilității drepturilor nepatrimoniale
Acest principiu desemnează aceea regulă de drept potrivit căreia protecția drepturilor nepatrimoniale, pe calea acțiunii în justiție, nu este limitată în timp, putându-se obține oricând.
Principiul imprescriptibilităților drepturilor nepatrimoniale este prevăzut de art. 2502 alin. 2 pct. 1 Codul civil care admite și excepții pentru care trebuie să existe dispoziție legală expresă.
Principiul imprescriptibilităților drepturilor nepatrimoniale este justificat de caracterul perpetuu al drepturilor nepatrimoniale și de împrejurarea că astfel de drepturi sunt inseparabile de persoana fizică sau juridică.
Cu titlu exemplicativ, menționăm că sunt imprescriptibile extinctiv, deoarece au carecter nepatrimonial:
acțiunea privind apărarea dreptului la nume sau a dreptului la pseudonim (art.254 alin. 2 și 3 Codul civil);
acțiunea în contestarea existenței împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumpția de paternitate (art. 434 Codul civil);
acțiunea în contestarea recunoașterii voluntare de maternitate sau paternitate (art. 420 Codul civil);
acțiunea în contestarea filiației atunci când filiația rezultă din certificatul de naștere fără însă a exista o folosință a stării civile conforme cu acest certificat (art. 421 Codul civil)
acțiunea în stabilirea filiației față de mamă ( art. 423 alin.4 Codul civil);
acțiunea în stabilirea paternității introdusă în timpul vieții copilului ( art. 427 alin.1 Codul civil);
acțiunea în tagada paternități introdusă de către copil ( art. 433 alin. 2 Codul civil);
acțiunea în tăgada paternității introdusă de către cel care se pretinde tată biologic (art. 432 alin. 2 teza I Codul civil);
acțiunea prin care se solicită înregistrarea tardivă a nașterii;
acțiunea se solicită desființarea modificarea sau completarea unui act de stare civilă sau a unei mențiuni de pe aceasta.
PROBLEME SPECIALE REFERITOARE LA DOMENIUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE
Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepției
Din definiția dată dreptului subiectiv civil rezultă că de esența acestuia este posibilitatea recunoscută titularului de a recurge în caz de nevoie (atunci când dreptul subiectiv este nesocotit sau încălcat) la forța coercitivă a statului.
Valorificarea (realizarea sau recunoașterea) pe cale judiciară a dreptului subiectiv civil se poate obține nu numai pe calea ofensivă a acțiunii, ci și pe calea defensivă a excepției, cu precizarea că nu trebuie să avem în vedere excepția procesuală, ci vom folosi termenul de excepție pentru a desemna anumite apărări de fond.
Valorificarea unui drept subiectiv civil pe cale de excepție presupune că titularul dreptului fiind chemat în judecată, se prevalează de acel drept pentru a obține respingerea pretenției formulate împotriva sa, fără însă a urmări să obțină obligarea adversarului din proces să execute o anumită prestație față de el. Se impune o precizare. Este vorba de o valorificare a dreptului subiectiv civil pe cale de acțiune ( iar nu pe cale de excepție) nu numai atunci când dreptul respectiv este supus judecății prin intermediul unei cereri de chemare în judecată (act de procedură prin care se declansează procesul civil), ci și atunci când dreptul subiectiv este supus judecății ( nu cu scopul de a obține doar respingerea pretenției formulate de adversar, ci și cu scopul de a obține realizarea acestui drept față de partea adversă sau față de o altă persoană care nu este încă parte în proces), printr-un act de pocedură formulat în cursul unui proces deja declanșat dar care act, ca natură juridică, reprezintă o veritabilă chemare în judecată (cum este cazul spre exemplu, al cererii reconvenționale). În alte cuvinte sub aspect procesual valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de acțiune implică fie introducerea unuei cereri de chemare în judecată, fie formularea unei cereri incidentale prin care se invocă o pretenție propie, în schimb, pentru valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de excepție este suficientă doar formularea unei intâmpinări.
Noul cod civil nu conține o dispoziție cu caracter general, care să rezolve această problemă pentru toate cazurile de valorificare a unui drept subiectiv pe cale de excepție, ci doar unele dispoziții speciale.
Există cazuri în care legea prevede, imprescriptibilitatea excepției. Asadar art. 1095 Codul civil după ce stabilește în alin. 1, prescriptibilitatea acțiunii în reducțiunea liberalităților excesive, prevede, în alin. 3, că excepția de reducțiune este imprescriptibilă extinctiv. Art. 1249 alin. 2 Codul civil dispune că nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acțiune numai în termenul de prescripție stabilit de lege însă partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare. Conform art. 369 alin. 4 Codul civil, creditorii prejudiciați prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial pot invoca oricând, pe cale de excepție, inopozabilitatea modificării sau lichidării făcute în frauda intereselor lor.
În cazurile în care nu există norme speciale referitoare la imprescriptibilitatea valorificării dreptului pe cale de excepție, apreciem că valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de excepție este supusă prescripției extinctive în aceleași condiții ca și valorificarea dreptului respectiv pe cale de acțiune. Nu trebuie însă exclusă posibilitatea de a se considera, în funcție de situațiile concrete ale speței, că prescripția extinctivă nu a început să curgă, ori nu a fost întreruptă prin recunoaștere tacită sau expresă.
Acțiunea în constatare
Acțiunea în constatarea este aceea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței doar să constate existența unui drept subiectiv al său față de pârât ori după caz inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.
Jurisprudența și doctrina corespunzătoare reglementării anterioare, au adoptat soluția imprescriptibilității acțiunii în constatare, arătându-se că această soluție decurge din imprescriptibilitatea asa-numitului drept la acțiune în sens procesual, cât și din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare, iar întrucât partea nu are la îndemână calea unei acțiuni în realizare, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a obține constatarea existenței sau inexistenței dreptului subiectiv civil oricând are interes.
3.3. Acțiunile mixte
Acțiunile mixte sunt acele acțiuni în justiție prin care reclamantul urmărește ocrotirea, în același timp a unui drept real și a unui drept de creanță ce sunt efectul aceleiași cauze, sau între care există o strânsă legătură.
Există două categorii de acțiuni mixte și anume, pe de-o parte acțiunile prin care se solicită anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau după caz revocarea unui act juridic prin care s-a constituit ori s-a transmis un drept real și pe de altă parte, acțiunile prin care se solicită executarea unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale (mai exact predarea bunului ce a format formarea acestuia) Spre exemplu, acțiunea prin care se solicită rezoluțiunea unui contract sinalacmatic translativ de propietate, fără a se solicita și restabilirea situației anterioare, nu presupune decât un singur capăt de cerere prin care se valorifică un drept izvorât din contractul respectiv, dar care în caz de admitere, are ca efect desființarea retroactivă a contractului și, deci readucerea dreptului de propietate în patrimoniul fostului vânzător chiar dacă acesta nu va dobândi și stăpânirea materială a bunului..
3.4 Dualitatea de acțiuni
Prin dualitatea de actiuni unii autori desemnează situația in care titularul dreptului subiectiv civil are la dispoziție două acțiuni pentru protecția dreptului său și anume, pe de o parte, o acțiune bazată pe un contract, deci o acțiune personală, supusă prescripției extinctive, iar, pe de altă parte, o acțiune reală, în revendicarea bunului, imprescriptibilă extinctiv.
Se poate observa că nu este vorba de același drept subiectiv protejat prin două acțiuni distincte, ci un drept de creanță izvorât din contactul de depozit, de comodat, de locațiune (dreptul la restituirea bunului) și care este apărat printr-o acțiune patrimonială și personală (descriptibilă extinctiv), precum și de un drept de proprietate asupra aceluiași bun, apărat printr-o acțiune reală (imprescriptibilă extinctiv).
Deosebirea dintre această ipoteză și acțiunile mixte prin care se solicită predarea bunului ce a format obiectul derivat al unui act juridic constitutiv și translativ de drepturi reale deci dreptul real și dreptul de creanță nu au aceeași cauză generatoare, ci izvorul dreptului real preexistă izvorului dreptului de creanță. Mai există o altă deosebire care se situează pe tărâm probatoriu, în sensul că în cazul acțiunii mixte este suficientă dovedirea actului juridic respectiv în vreme ce în cazul dualității de acțiuni, dacă a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii personale, admiterea acțiunii reale este condiționată de dovedirea dreptului de propietate.
Deosebirea dintre cele două ipoteze se manifestă și pe planul prescripției extinctive. În cazul acțiunii mixte unde este vorba nu de două acțiuni cumulative, ci de o singură acțiune, pretenția constând în predarea lucrului se fundamentează pe el însuși actul juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale, iar prescripția extinctivă se va raporta numai la dreptul real; dimpotrivă în cazul dualității de acțiuni, dacă pretenția în restituire este fundamentată pe contractul de depozit comodat, locațiune, cererea va fi respinsă ca prescrisă dacă, prin raportare la dreptul de creanță ar fi împlinit termenul de prescripție extinctivă la data exercitării acțiunii personale urmând ca deponentul, comodantul, locatorul să introducă o nouă acțiune în justiție pe un alt fundament adică o acțiune reală.
3.5 Drepturile secundare (potestative)
Prin drepturile secundare sunt desemnate acele drepturi subiective civile care ca regulă, nu dau naștere direct unui drept la acțiune, adică acele prerogative constând în puterea de a da naștere prin manifestare unilaterală de voință unui efect juridic ce afectează și interesele altei persoane precum:
dreptul de alegere în cazul unei obligații alternative;
dreptul de denunțare unilaterală a unui contract, în cazurile admise de lege;
dreptul terților de bună credință, în cazul simulației, de a opta între actul aparent și actul real;
dreptul de a ratifica o gestiune a intereselor altuia;
dreptul de opțiune al utilizatorului în contractul de leasing, ce constă în posibilitatea de a solicita achiziționarea bunului, restituirea acestuia sau prelungirea contractului de leasing;
dreptul de a revoca o ofertă fără termen, etc.
Totodată efectele prescripției extinctive se vor produce indirect, în ceea ce privește dreptul la acțiune care se naște din raportul juridic referitor la care s-a exercitat dreptul secundar.
Este bine de știut că în categoria drepturilor secundare poate fi inclus și dreptul de opțiune succesorală, însă acesta trebuie exercitat într-un anumit termen (decădere) anumite drepturi secundare se pot exercita prin intermediul unei acțiuni în justiție în justiție, ipoteză în care ar putea fi incidentă prescripția extinctivă.
3.6 Acțiunea în repararea prejudiciului moral
Chiar dacă prejudiciul este moral repararea acestuia poate fi atât nepatrimonială cât și patrimonială (compensare).
Acțiunea în repararea nepatrimonială a unui prejudiciu moral este imprescriptibilă extinctiv (art. 253 ali. 1 și art. 2502 alin. 2 pct. 2 Codul civil).
Acțiunea în repararea patrimonială a unui prejudiciu moral este supusă prescripției extinctive (art. 253 alin. 4 Codul civil) care este o acțiune în justiție prin care se valorifică un drept de creanță, deci o acțiune patrimonială și personală care atrage incidența dispozițiilor legale care guvernează prescripția extinctivă în categoria drepturilor de creanță.
3.7 Acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic civil desființat, desfăcut sau ale cărui obligații au devenit imposibil de executat
Acțiunea în nulitate (prescriptibilă sau imprescriptibilă după cum nulitatea este relativă sau absolută) nu se confundă cu acțiunea în restituirea totală sau parțială a prestațiilor executate în temeiul actului juridic care a fost desființat chiar dacă este posibilă exercitarea concomitentă a celor două acțiuni, printr-un proces în care nulitatea formează obiectul capătului de cerere principal, iar restituirea prestațiilor executate constituie obiectul unui capăt de cerere acesoriu.
Cât privește incidența prescripției extinctive asupra acțiunii în restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act juridic care ulterior a fost desființat, trebuie în primul rând să se țină seama de natura patrimonială a acestuia, iar în al doilea rând din împrejurarea că art. 2525 codul civil stabileste regula aplicabilă începutului cursului prescripției pentru dreptul la acțiunea în restituirea prestațiilor nu trebuie trasă concluzia că o asemenea acțiune este în toate cazurile supusă prescripției extinctive, ci, dimpotrivă este necesar să se ia în considerare natura dreptului patrimonial ce se urmărește a se valorifica prin intermediul unei asemenea acțiuni (drept real sau de creanță).
În cazul desființării unui act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale asupra unor bunuri individual determinate, acțiunea prin care cel care a înstrăinat sau constituit dreptul real solicită restituirea prestației sale are caracterul unei acțiuni reale devenind aplicabile regulile care guvernează domeniul prescripției extinctive în categoria drepturilor sale.
Având ca exemplu acțiunea prin care fostul vânzător solicită obligarea fostului cumpărător să îi predea lucrul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare care ulterior a fost desființat are natura juridică a unei acțiuni în revendicare, fiind, deci imprescriptibilă extinctiv.
În alte cazuri, acțiunea în restituire are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale, fiind deci o acțiune prescriptibilă extinctiv. Pentru această ipoteză, ar putea deveni însă incident art. 2538 alin. 3 Codul civil deci ar fi posibil, ca prescripția extinctivă să fie întreruptă prin recunoaștere tacită.
Soluția este asemănătoare și în cazul în care se solicită restituirea prestațiilor executate în temeiul unui contract sinalagmatic desființat ca urmare a rezoluțiunii, desfăcut ca urmare a rezilierii, a unui act juridic revocat ori a unui act juridic ale cărui obligații au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit sau a unui alt eveniment asimilat acestuia.
3.8 Acțiunea în restituire întemeiată pe plata nedatorată și alte acțiuni în restituire
Conform art. 2528 alin. 2 Codul civil care stabilește că regula privind începutul cursului prescripției extinctive a acțiunii în repararea pagubei cauzate print-o faptă ilicită se aplică și acțiunii în restituire întemeiată pe plata nedatorată și respinsă concluzia că aceată acțiune este prescriptibilă extinctiv în toate cazurile, și trebuie să se deosebească după cum plata a avut ca obiect un bun nefungibil (individual determinat) sau un bun fungibil (determinat generic).
Acțiunea în restituire întemeiată pe plata nedatorată are natura unei acțiuni reale atunci când plata respectivă a avut ca obiect un bun nefungibil și este deci imprescriptibilă extinctiv.
Dacă plata nedatorată a avut ca obiect bunuri fungibile acțiunea în restituire este o acțiune prin care se valorifică un drept de creanță, fiind deci supusă prescripției extinctive.
O situație asemănătoare trebuie făcută și în cazul altor acțiuni în restituire, în sensul că trebuie stabilit dacă obligația de restituire este corelativă unui drept real sau unui drept de creanță.
Acțiunea întemeiată pe gestiunea de afaceri și acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză sunt în toate cazurile supuse prescripției extinctive, deoarece prin intermediul lor se valorifică numai dreptul de creanță, în nici o situație neputând fi vorba de un drept real.
3.9 Acțiunile în materie de carte funciară
Acțiunea prin care cel care a fost îndreptățit, printr-un act juridic valabil încheiat, să înscrie un drept real în folosul său solicită radierea din cartea funciară a unui drept concurent sau după caz acordarea de rang preferențial față de înscrierea efectuată de altă persoană, în condițiile prevăzute de art. 892 alin. 2 și 3 Codul civil, se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către terț a dreptului în folosul său.
Acțiunea în prestație tabulară întemeiată pe art. 896 alin. 1 Codul civil, adică aceea acțiune prin care, în cazul când cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice, în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își execută obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară se solicită instanței judecătorești să dispună înscrierea, este prescriptibilă în condițiile legii.
Acțiunea în prestație tabulară îndreptată împotriva terțului dobânditor înscris anterior în cartea funciară, dacă actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul terțului dobânditor, iar aceasta a fost de rea credință la data încheierii actului se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către terț a dreptului în folosul său, cu excepția cazului în care dreptul la acțiune al reclamantului contra antecesorului tabular s-a prescris mai înainte (art. 897 alin. 2 Codul civil).
Cât privește acțiunea în rectificare întabulării sau înscrierii provizori, art. 909 ali.1 Codul civil, prevede că sub rezerva prescripției dreptului la acțiunea de fond, o asemenea acțiune este imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit precum și față de terțul care a dobândit cu rea credință dreptul înscris în folosul său.
În condițiile stabilite de alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, acțiunea în rectificare poate fi exercitată și împotriva terților care au dobândit cu bună-credință un drept real, numai că termenele de 5 ani și 3 ani sunt calificate în mod expres ca termene de decădere.
Referitor la îndreptarea erorilor materiale săvâșite cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea funciară altele decât cele care constituie cazuri de rectificare, art. 913 Codul civil trimite la dispozițiile art. 909-911, deci și la cele vizând imprescriptibilitatea sau, după caz decăderea.
Acțiunea prin care cel prejudiciat printr-o faptă săvârsită, chiar din culpă, în păstrarea și administrarea cărții funcțiare solicită obligarea, în solidar la plata de despăgubirii a oficiului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară de la locul situării imobilului și a persoanei răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat (dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat în tot sau în parte, prin exercitarea acțiunilor și căilor de atac prevăzute de lege) se prescrie într-un termen de un an, socotit din ziua în care cel vătămat a cunoscut faptul păgubitor, însă nu mai târziu de 3 ani de la data când s-a săvârșit fapta prin care s-a cauzat prejudiciul prescripția fiind însă suspendată prin exercitarea acțiunilor și căilor de atat prevăzute de lege prin înlăturarea efectelor faptei păgubitoare (art. 915 Codul civil).
3.10 Prescripția extinctivă în materie succesorală
Dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat în termenul stabilit de art.1103 din Codul civil, însă nu este un termen de prescripție și unul de decădere, pentru că pe de o parte se stinge dreptul respectiv iar pe de altă parte dacă este calificat ca termen de prescripție, atunci poate deveni inutilă dispoziția înscrisă în art. 1103 alin. 3 din Codul civil, și exercitarea dreptului de opțiune succesorală nu mai presupune introducerea unei acțiuni în justiție.
Dacă actul de acțiune succesorală este supus nulității, iar dacă ar fi vorba de o nulitate relativă, dreptul la acțiune în anularea acceptării sau renunțării, la moștenire se prescrie în termen de 6 luni care este calculat în caz de violență, de la încetarea acesteia și în alte cazuri atunci când titularul dreptului la acțiune a cunoscut cauza de nulitate relativă (art. 1124. din Codul civil).
Pentru ipoteza în care succesibilul a renunțat la moștenire în frauda creditorilor săi, aceștia pot cere instanței revocarea renunțării în ceea ce în privește, în termen de 3 luni de la data în care care au cunoscut renunțarea (art. 1122 alin.1 din Codul civil).
Acțiunea prin care se solicită partajul succesoral este imprescriptibilă extinctiv (art. 1143 alin.1 Codul civil), precum și aceea acțiune prin care se solicită constatatrea masei succesorale, a calității de moștenitor sau a cotelor succesorale.
Nu este supusă prescripției extinctive petiția de ereditate (art.1130 din Codul civil) adică acea acțiune în justiție în care reclamantul solicită instanței recunoașterea calității sale de moștenitor univesal sau cu titlu universal precum și la obligarea pârâtului la restituirea bunurilor succesorale pe care le deține.
Dreptul la acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată ( art. 1070 Codul civil). Cât privește dispoziția testamentară prin care moștenitorii legali au fost desmoșteniți aceasta este supusă cauzelor de nulitate prevăzută de lege, iar sub aspectul prescriptibilității, trebuie distins după cum nulitatea este relativă sau absolută. Acțiunea în constatare a nulității abolute este imprescriptibilă extinctiv, în aplicarea dreptului comun.
Reducțiunea liberalităților excesive este sau nu supusă prescripției extinctive în funcție de invocarea reducțiunii pe cale de acțiune ori pe cale de excepție. Acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive este acea acțiune prin care moștenitorii rezervatari (sau, după caz moștenitorii acestora ori cei care le înfățisează drepturile, adică cei care au dobândit de la moștenitorii rezervatari drepturi succesorale prin acte între vii precum și creditorii, moștenitorilor rezervatari) solicită reducerea legatelor și donațiilor care încalcă rezerva succesorală, astfel încât aceste liberalități să se încadreze în cotitatea disponibilă ordinară.
Dreptul la acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive se prescrie la 3 ani de când se deschide moștenirea, de la data la care moștenitorii rezervatari au piedut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților. În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curga atunci când au cunoscut existența si caracterul lor excesiv (art. 1095 alin. 1 și 2 Codul civil).
Referitor la raportul donațiilor trebuie reținut că donațiile care nu au fost scutite de raport pot fi privite ca un avans din moștenire și că potrivit art. 1152 alin. 1 și 2 din codul civil, raportul donațiilor se realizează în cazul partajului iar în consecință se poate considera că dreptul de a cere raportul donațiilor, nu se poate limita în timp (art. 2502 alin. 1 Codul civil), nefiid supus prescripției extinctive.
3.11 Alte acțiuni în justiție
În ce privește rezoluțiunea, este necesar să distingem, între rezoluțiunea judiciară, rezoluțiunea unilaterală și rezoluțiunea de plin drept.
Acțiunea prin care se solicită instanței să dispună rezoluțiunea unui contract sinalagmatic patrimonial este o acțiune patrimonială deoarece admiterea unei asemenea acțiuni are ca efect desființarea contractului respectiv și reintrarea dreptului real sau de creanță care a existat înaintea încheierii contractului, chiar dacă se cere sau nu restituirea eventualei prestații care a fost executată.
Rezoluțiunea unilaterală operează în baza declarației unilaterale de rezoluțiunea a parții interesate după cum arată art.1552 alin. 2 din Codul civil trebuie făcută în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege pentru acțiunea acesteia.
Rezoluțiunea de prim drept operează ope legis prin nexecutare, iar în acțiunea în constatarea rezoluțiunii de prim drept ca orice acțiune în constatare este imprescriptibilă extinctiv.
ÎNTRERUPEREA PRESCRIPȚIE EXTINCTIVE
Prin întreruperea prescripției extinctive se înțelege modificarea cursului acesteia constând în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începrea unei alte prescripții extinctive.
Pentru înțelegerea fundamentului întreruperii prescripției extinctive, trebuie pornit de la două premise, anume, pe de o parte, lipsa de convingere a titularului dreptului în privința temeiniciei pretenției sale, lipsa dedusă din starea sa de pasivitate, iar, pe de altă parte, prezumarea situției de fapt a celui în folosul căruia curge prescripția extinctivă ca fiind conformă cu starea de drept, bazată pe împotrivirea acestuia. Ori de câte ori aceste două permise nu se mai confirmă, în sensul că titularul dreptului subiectiv prescriptibil părăsește starea de pasivitate sau cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă abandonează atitudinea de împotrivire față de titularul dreptului, prin recunoașterea datoriei sale, înseamnă că nu se mai justifică producerea efectului prescripției extinctive.
Asemănător suspendării prescripției extinctive, în cazul începerii prescripției extinctive este necesar ca împrejurările ce constituie, potrivit legii, eventual astfel cum au fost modificate prin acordul expres al părților (art. 2515 alin. 3 Codul civil), cauze de întrerupere să intervină după ce prescripția extinctivă a început să curgă și mai înainte de împlinirea termenului de prescripție estinctivă. Totuși, recunoașterea dreptului prin act scris sau constituirea de garanții după împlinirea termenului de prescripție produce, în baza art. 2506 alin. 4 și art. 2510 alin. 1 Codul civil, același efect ca și întreruperea.
Cursul prescripției se întrerupe ca efect retroactiv (ștergând timpul deja scurs de la nașterea dreptului la acțiune și până la intervenția cauzei de întrerupere) atunci când – fie că titularul dreptului la acțiune iese din pasivitatea sa și introduce acțiunea sau cererea de executare – fie că debitorul recunoaște pretenția creditorului, înlăturând astfel orice îndoială cu privire la temeinicia pretenției sau caracterul ei litigios.
După întrerupere începe să curgă o altă prescripție având același termen, fără a se socoti perioada scursă înainte de întrerupere și având aceeași natură cu cea întreruptă. Așadar, două sunt efectele întreruperii prescripției extinctive:
ștergerea prescripției extinctive care a curs înainte de apariția cauzei de întrerupere;
începerea unei noi prescripții extinctive, după încetarea cauzei de întrerupere; după cum se exprimă art. 17 din Decretul nr. 167/1958 (abrogat), natura noii prescripții va fi aceeași cu cea întreruptă.
Cauzele de întrerupere
Cauzele de întrerupere sunt grupate în art. 16 din Decretul nr. 167/1958 (abrogat).
Este de observat că cele două cauze avute în vedere privesc atitudinea persoanei obligate (prima cauză) și atitudinea titularului dreptului încălcat sau nerecunoscut (a doua cauză).
Cauzele de întrerupere prevăzute în decret se regăsesc într-o formă modificată și completată și în dispozițiile Noului Cod civil, însă legiuitorul insituie și noi cauze privind întreruperea. Dispozițiile art. 2537 trebuie coroborate și cu prevederile art. 2515 alin. 3 care oferă posibilitatea părților să modifice cauzele legale de întrerupere în limitele și condițiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 (abrogat) prescripția se întrerupe în următoarele situații:
recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie fără de cel în favoarea căruia curge prescripția. Recunoașterea nu este supusă vreunei condiții speciale de formă, dar trebuie să rezulte în mod neîndoielnic. Ea învederează lipsa caracterului litigios al dreptului și justifică speranța creditorului în executarea benevolă a dreptului său și, deci, inutilitatea introducerii unei acțiuni pentru obținerea executării silite. Iată de ce, din momentul recunoașterii curge un nou termen la acțiune dacă, în ciuda recunoașterii dreptului, debitorul nu și-ar executa benevol obligația. În practică s-a formulat cerința ca recunoașterea să fie adresată direct creditorului, dar s-a admis că poate fi vorba și de o recunoaștere implicită. Exemplu: o cerere adresată de către debitor creditorului pentru amânarea executării obligației, excutarea parțială, plata de dobânzi etc.
întroducerea unei cereri de chemare în instanță întrerupe și ea cursul prescripției, învederând că titularul dreptului la acțiune a ieșit din pasivitate și că prescripția și-a atins scopul ei mobilizator, iar eventualele îndoieli cu privire la temeinicia dreptului pretins vor fi spulberate pe calea soluționării judecătorești a litigiului. Efectul întreruptiv al cererii de chemare în judecată se produce " Chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță (…..) necompetentă " ( urmarea firească este aceea că instanța necompetentă își va declina competența în favoarea instanței competente potrivit legi).
Cererea de chemare în judecată are efect întreruptiv numai dacă acțiunea este admisă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă; cererea nu trebuie însă să conțină neapărat acte doveditoare ori să fie timbrată ( C.S.J., secția comercială, decizia nr. 3272/2001, Dreptul nr. 4/2003, p.195); potrivit art. 16 alin. ultim „ prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea a fost respinsă, anulată ori dacă s-a perimat, sau dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea".
orice act începător de executare întrerupe curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită în temeiul unui titlu executor, în aceleași condiții în care introducerea acțiunii întrerupe prescripția dreptului la acțiune. Deoarece executarea silită este situată în cadrul dreptului procesual civil, nu vom insista mai mult asupra ei.
Aceste cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive sunt legale, limitative, producând efecte de drept ( ope legis).
În legătură cu recunoașterea dreptului, art. 2538 alin. 1 Codul civil precizează că aceasta se poate face unilateral sau convențoinal și poate fi expresă sau tacită.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, recunoașterea este tacită atunci cînd rezultă fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția, textul de lege indicând ca acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităților, solicitarea unui termen de plată și altele de asemenea. S-a mai decis că predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare cumpărare în posesia celui ce urmează să îl cumpere echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare, recunoaștere care întrerupe prescripția, iar o nouă prescripție extinctivă nu va începe să curgă atât timp cât bunul se află în posesia celui ce urmează sa îl cumpere – Trib. Suprem, s. civ., dec nr.188/1981, în C.D. 1981, p. 65. Dacă bunul a fost predat în momentul încheierii antecontractului sau chiar mai înainte de acest moment, practic, este vorba de o amânare a începutului cursului prescripției extinctive.
În ceea ce privește art. 2538 alin. 3 Codul civil, dispune că poate invoca recunoașterea tacită și cel îndreptățit la restituirea unei prestații făcute în executarea unui act juridic ce a fost desființat pentru nulitate, rezoluțiune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului desființat, nu este pretins de aceasta din urmă pe cale de acțiune reală ori personală.
Potrivit cazurilor de întrerupere prevăzute de art. 2537 pct. 2 și 3 din Codul civil există o serie de precizări care sunt făcute de art. 2539 din Codul civil.
În cazul în care cererea este introdusă de un organ necompetent prescripția extinctivă se consideră întreruptă de la data introducerii cererii la acel organ și nu de la data la care sesizarea va ajunge la organul competent potrivit legi (de exemplu ca urmare a declinării competenței).
Prescripția extinctivă nu poate fi considerată întreruptă atunci când fiind sesizată o instanță necompetentă, aceasta nu ar urma să pronunte soluția declinării competenței, ci va respinge cererea de chemare în judecată ca nefiind de competența instanțelor române (art. 157 din legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, cu modificările și completările ulterioare). De asemenea prescripția extinctivă nu este întreruptă nici atunci cănd cererea de chemare în judecată a fost introdusă de un organ fără activitate jurisdicțională, deoarece un astfel de organ nu poate fi asimilat unei instanțe.
Prescripția nu se va întrerupe nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.
În acest caz, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este inscriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepției autorității de lucru judecat ( art. 2539 alin. 3 Codul civil).
Alin. 4 al art. 2539 din Codul civil stabilește că dispozițiile primelor trei alineate ale sale se aplică, în mod corespunzător, și atunci când prescripția a fost întreruptă prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie.
Se consideră că ambele teze ale art. 2539 alin. 2 din Codul civil nu se aplică și cererii anulate pentru vicii de formă, deoarece, dacă s-ar admite soluția contrară, partea finală a
alin. 1 al aceluiași articol ar deveni o dispoziție legală inutilă. Așadar, în cazul anulării cererii pentru vicii de formă, prescripția extinctivă se consideră întreruptă la data la care a fost introdusă acea cerere, chiar dacă nu a fost reiterată în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare.
Mai menționăm de asemenea că art. 2539 alin. 2 teza a II-a Codul civil are o redactare incompletă, întrucât, în cazul renunțării la judecată se pronunță o încheiere prin care instanța ia act procesual de dispoziție, iar în cazul perimării instanța propune o hotărâre prin care constată perimarea. Apreciem, însă și faptul că aceste ipoteze, pentru identitate de rațiune, dacă este reiterată cererea în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a luat act de renunțare la judecată sau a hotărârii prin care s-a constatat perimarea, prescripția va fi considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedată, cu condiția ca noua cerere să fie admisă.
Tot în legătură cu dispoziția legală înscrisă în art. 2539 alin. 2 teza a II-a din Codul civil, se observă că aceasta are în vedere cu precădere ipoteza când termenul de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii ar expira după împlinirea termenului de prescripție.
În cazul întreruperii prescripției extinctive prin introducerea cererii de chemare în judecată sau de arbitrare, efectele întreruperii se produc definitiv pe data rămârerii definitive a hotărârii de admitere a cererii respective.
În consecință, între data sesizării instanței și data rămânerii definitive a hotărârii, întreruperea prescripției extinctive este provizorie și condiționată, în sensul că definirea (consolidarea) efectului întreruptiv este condiționată de admiterea cererii de chemare în judecată (de arbitrare) și de rămânere definitivă a hotărârii. Însă efectul întreuptiv de prescripție al cererii de chemare în judecată (de arbitrare) va dispărea cu efect retroactiv (deci se va considera că prescripția extinctivă nu a fost întreruptă prin introducerea cererii) dacă nu se va ajunge la pronunțatea unei hotărâri definitive de admitere a cererii respective, eventual, ținând cont și de art. 2539 alin. 2 teza a II-a din Codul civil, precum și de cazul prevăzut de art. 2539 alin.3 din Codul civil, deci când va interveni prescripția dreptului de a obține executarea silită a hotărârii prin care s-a admis cererea.
În ceea ce privește cauza de întrerupere prevăzută de art. 2537 pct. 4 din Codul civil, trebuie reținut faptul că, potrivit art. 2540 din Codul civil, prescripția extinctivă este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere. Astfel fiind spus, și în cazul acesta întreruperea prescripției extinctive este provizorie și condiționată de declanșarea procesului având ca obiect protecția judiciară a dreptului prescripției în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.
Art. 2539 alin. 2 din Codul civil dispune în teza I că prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori sa perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă însă, potrivit dispoziției legale înscrise în teza a II, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cererea să fie admisă.
Prescripția nu se întrerupe în următoarele cazuri:
Dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă, cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anularea rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă. Logica acestei prevederi rezidă în faptul că în cazul în care cererea este anulată, prerimată ori respinsă fară a intra pe fond, pentru a nu deposeda reclamantul de un drept câstigat mai ales în situația în care termenul de prescripție era deja împlinit la data respingerii cererii inițiale, prin introducerea unei noi cererii în termen de 6 luni, el va beneficia ipso iure de efectul intreruptiv al cererii introductive de la instanța inițială .
Dacă hotărârea judecătorească sau arbitrară și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. În acest caz însă dacă dreptul la acțiune este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepția autorității de lucru judecat.
Efectele de întrerupere
Potrivit art. 17 din decretul nr. 167/1958 (abrogat), întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se ivi împrejurarea care e întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. În cazul când prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă.
Potrivit art. 2541 alin. 1 si 2 din Codul civil, rezultă că întreruperea cursului prescripției extinctive produce următoarele efecte:
ștergerea prescripției extinctive începe înainte de apariția cauzei de întrerupere;
începerea, după întrerupere, a cursului unei noi prescripții extinctive.
Natura noii prescripții extinctive care începe să curgă după ce a operat întreruperea se determină în raport de cauză de întrerupere a prescripției extinctive.
Dacă întreruperea s-a produs ca urmare a recunoașterii, va începe să curgă o prescripție extinctivă de același fel cu cea înlăturată ( art. 2541 alin 3 din Codul civil), deci tot o prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune.
În cazul întreruperii ca urmare a introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare (admisă prin hotărâre definitivă), noua prescripție extinctivă va avea un alt obiect, anume prescripția extinctivă a dreptului de a obține executarea silită, aceasta din urmă prescripție începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii.
Dacă întreruperea rezultă din intervenția făcută în procedura insolvenței sau a urmăririi silite, va începe să curgă o prescripție extinctivă de același fel de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanței rămase neacoperite.
În cazul în care prescripția a fost întreruptă, potrivit art. 2537 pct. 3 din Codul civil, întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare, a ordonanței de suspendare a urmării penale ori a hotărârii de suspendare a judecății sau până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale; dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripția a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanței penale prin care ar trebui să se stabilească despăgubirea (art. 2541 alin.5 din Codul civil), în ambele ipoteze începând să curgă tot o prescripție a dreptului material la acțiune, afară de ipoteza în care instanța penală a soluționat latura civilă, când noua prescripție care va începe va avea ca obiect dreptul de a obține executarea silită.
Cu privire la momentul în care se produce efectul intreruptiv se face aceeași distincție între recunoștere și cererea de chemare în judecată :
în primul caz, efectele întreruperii se produc instantaneu (în momentul cunoașterii);
în al doilea caz, efectele se produc pe data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii (la sfârșitul procesului civil);
Trebuie să reținem că întreruperea operează numai între părțile interesate, adică între titularul dreptului și autorul recunoașterii, pe de-o parte, și, sub rezerva limitelor autorității de lucru judecat, între reclamant și pârât, pe de altă parte .
Reglementarea și extinderea efectelor întreruperii prescripției extinctive
Efectele întreruperii prescripției profită celui de la care emană actul întreruptiv și nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se si spune astfel.
În situația în care prescripția a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului de către cel în folosul căruia curge, alin. 2 al aceluiași articol dispune că efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs și nu pot fi opuse decât autorului recunoașterii.
Pentru ipoteza în care obligația corelativă dreptului supus prescripției extinctive a fost garantată de un feideiușor, art. 2543 din Codul civil prevede că întreruperea prescripției împotriva debitorului principal sau contra feideiușorului produce efecte în privința amândurora.
Cât privește obligațiile individuale, indiferent dacă ar fi vorba de o individualizare activă sau pasivă, întreruperea prescripției în privința unuia dintre creditori sau debitori produce efecte și față de ceilalți. În ceea ce privesc obligațiile solidare, întreruperea prescripției în privința unuia dintre creditorii solidari profită tuturor creditorilor solidari (art. 1441 alin. 2 din Codul civil), iar întreruperea prescripției față de unul dintre debitorii solidari produce efecte și față de ceilalți codebitori (art, 1449 alin. 1 din Codul civil).
Însă, întreruperea prescripției față de un moștenitor al debitorului solidar nu produce efecte față de ceilalți codebitori decât pentru partea acelui moștenitor, chiar dacă este vorba despre o creanță ipotecară (art. 1449 alin. 2 din Codul civil).
Aceste efecte sunt reglementate în art. 17 Decretul nr. 167/1958 (abrogat) întreruperea, ștergerea prescripției începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.
În cazul în care prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare.
Analiza efectelor întreruperii prescripției extinctive
După cum rezultă din prevederile art. 17 alin. 1 și 2 din Decretul cu nr. 167/1958 (abrogat), întreruperea prescripției extinctive produce un efect anterior și un efect posterior.
Astfel, anterior datei începerii, prescripția este înlăturată astfel încât timpul scurs între momentul de început al prescripției și data cauzei de întrerupere este socotit nescurs.
Efectul posterior întreruperii constă în începerea unui nou termen de prescripție.
Dacă în cazul întreruperii prin recunoaștere efectele se produc instantaneu, în cazul întreruperii prin cererea de chemare în judecată, efectele se produc definitiv, pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de admitere a cererii, aceasta însemnâd că între data sesizării instanței și data rămânerii definitive a hotărârii operează o întrerupere prozivorie sub condiția admiterii cererii și rămânerii definitive a hotărârii.
Efectele întreruperii prescripției extinctive se produc deplin drept ( ope legis), organul de jurisdicție urmând să constate doar producerea lor.
STUDIU DE CAZ – JURISPRUDENȚA COMENTATĂ
PRESCRIPȚIA DREPTULUI DE FORMULĂ ACȚIUNE ÎN CONSTATARE VALABILITATE ANTECONTRACT DE
VÂNZARE-CUMPĂRARE
Antecontractul (promisiunea de contract) este acordul convenit de părți prin care promitentul se angajează față de beneficiar să încheie cu acesta în termenul stabilit, un contract al cărui elemente sunt stabilite prin acest acord.
Așadar, prin antecontractul de vânzare-cumpărare se stabilește obiectul vânzării, prețul bunului a cărui propietate se va transmite termenul la care se va încheia tranzacția precum și alte clauze considerate de părți a fi de esența contractului pe care il vor încheia în viitor.
TRIBUNALUL ALBA-IULIA – SECȚIA I CIVILĂ, DECIZIA NR. 220 din 10.04.2013
Constată prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba-Iulia la data de 12.07.2007, sub nr. 351/2010, reclamanta SC. DARK SA Alba a chemat în judecată pe pârâții JJ, JA, PG, și NM solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 200 din 18.08. 2004 de Biroul Notarial Public Marcu Vladimir, dintre PG și JJ, JA pentru cauza ilicită, falsă și imorală și să se constate că reclamanta a dobândit de la PG dreptul de propietate asupra terenului de 3380 mp, situat în comuna Scărișoara, jud Alba, tarlaua 4, parcela 15/2, hotărârea urmând a ține loc de act de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la 07.07.2008 au început negocieri între reclamanta și PG pentru vânzarea-cumpărarea terenului indicat sens în care a fost încheiată o chitanță de mână semnată de asociații reclamantei IV, IN și de pârâtul JJ, prețul fiind achitat în mai multe tranșe ultima fiind din, 04.02.1997 terenul fiind luat în posesie.
În anul 2004 fără acordul reclamantei, asociatul JJ, a început demersurile în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare și pretinzând că acționează în numele societății s-a prezentat la notar cu numita PG, cu care a încheiat, în nume personal contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 200/ 18.08.2004 de Biroul Notarial Public Marcu Vladimir, în fals și în frauda drepturilor reclamantei.
La termenul din 17.11.2008 pârâtul JJ, a formulat întâmpinarea, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, având în vedere că cei doi asociați pârâtul și numitul IN, au hotărât să cumpere ca și persoane fizice două terenuri limitrofe, pârâtul de la PG și numitul IN, de la NN, având în vedere sumele cu care achitaseră firma, sens în care s-a și încheiat contractul autentic.
La termenul din 07.04.2010 instanța de fond a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului JJ testimonială cu doi martori, iar la termenul din 15.11. 2010 pentru pârâții aceleași probe, iar termenul din 22.02.2012 a încuviințat suplimentarea probelor cu expertiza în specialitate topografie, pentru reclamantă.
La termenul din 07.11.2012 pârâții, JJ, JA, au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și admiterea excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 200/ 18.08.204 autentificat de Biroul Notarial Public Marcu Vladimir.
Prin sentința civilă nr. 1440 din 15.11.2012 Judecătoria Alba-Iulia a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, a admis excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 200/ 18.08.2004 autentificat de Biroul Notarial Public Marcu Vladimir, a respins acțiunea, formulată de reclamanta SC. DARK SA. Alba-Iulia în contradictoriu cu pârâții JJ, JA, DG, NM, cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, ca prescrisă și cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 200/ 18.08.2004 autentificat de Biroul Notarial Public Marcu Vladimir, ca lipsită de interes.
De asemenea, a obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată de 9500 lei, către pârâți.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut că prescripția reprezintă o sancțiune pentru titularul dreptului subiectiv și constă în stingerea dreptului de realizare silită a obligației civile corelative ca urmare a neexercitării lui în termenul stabilit de lege.
Antecontractul, de vânzare-cumpărare a unui imobil, este o promisiune bilaterală de a contracta; în caz de neexecutare a obligației asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură, a obligației de a face, se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripție prevăzut de art.3 din Decretul nr. 167/1958 (abrogat).
Termenul prescripției curge din momentul încheierii contractului, însă atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui, cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art.16 lit.a din Decret.
Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, (abrogat)" dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege", adică înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului subiectiv (art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 abrogat). Astfel, în termeiul textului de lege citat, "în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să se curgă de la data nașterii raportului de drept". Justificarea acestei reguli este impusă de însăți finalitatea prescripției extinctive, constând în stimularea titularilor drepturilor subiective de a-și valorifica drepturile lor într-un termen cât mai scurt, pentru asigurarea certitudinii și stabilității circuitului civil.
Așadar, pentru a opera prescripția extinctivă este necesară întrunirea a două condiții, respectiv inacțiunea prelungită a titularului dreptului material pe întreaga durată a termenului de prescripție și invocarea prescripției împlinite de cel îndreptățit.
Întrucât în speță, este vorba de o acțiune personală întemeiată pe drept de creanță pur și simplu, fără să se fi stipulat vreun termen sau condiție în care obligația ar urma să se execute și neexistând un alt termen special de prescripție aplicabil, înseamnă că este pe deplin incident termenul general de 3 ani.
Instanța de fond a reținut că, în cauză, reclamanta nu a dovedit intervenirea vreunei cauze de întrerupere (art.16 din decretul nr.167/1958 abrogat) sau de suspendare (art.13, 14 din decretul nr. 165/1958 abrogat) care să zădărnicească acțiunea prescripției extinctive, din probele administrate în cauza instanței de fond reținând că între părțile antecontractului de vânzare-cumpărare, chitanțele de mână au fost întocmite între 24.06.1996 și 17.01.1997, deși reclamanta a pretins că a intrat în posesia terenului în cauză acest fapt nu a fost dovedit, astfel din declarația martorului ME instanța de fond a reținut că din 2004 pârâtul JJ, a cumpărat terenul în cauză de atunci încercând să-l cultive. Nici unul din martorii reclamantei ne susținând că reclamanta a intrat în posesia și folosința terenului.
Mai mult decât atât pârâtul JJ figurează din 2004 cu terenul întabulat și înscris la administrația financiară.
Se arată că din raportul de expertiză topografică IS, rezultă că terenul situat în intravilanul comunei Scărișoara, județul Alba, tarlaua 4, parcela 15/2 categoria arabil, asa cum rezultă din titlul de propietate și din contractul de vânzare cumpărare nr. 200/ 18.08.2004 autentificat de Biroul Notarial Public, Marcu Vladimir, terenul pe care pârâtul a și încercat să-l cultive, însă reclamanta nu a înteprins nici un demers în vederea ocupării și folosirii terenului acesta fiind străbătut doar de o cale de acces probabil folosită de SC. DA.
Pentru toate aceste considerente având în vedere și data formulării prezentei acțiuni respectiv 12.07.2007 .și data nașterii dreptului la acțiune 1996 instanța de fond a apreciat întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, și a respins cererea, ca fiind prescrisă.
Excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contactului de vânzare-cumpărare nr. 200/18.08.2004 autentificat de Biroul Notarial Public Marcu Vladimir ca fost admisă.
Instanța defond a reținut că prin înțeles se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în miscare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.
Interesul poate fi: material cum ar fi obținerea unei sume de bani, predarea unui bun, invocarea dobândirii dreptului de propietate, situații care ambele în cazul admiterii acestui capăt de cerere și repunerii în situația anterioară, nu se vor întruni în persoana reclamantei, având în vedere admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Condiția interesului trebuie îndeplinită nu numai la punerea în mișcare a acțiunii prin introducerea cerere de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii, cum ar fi apărările, exercitarea căilor de atac, executarea silită.
Interesul trebuie să îndeplinească unele cerințe:
să fie legitim;
să fie personal și direct;
să fie născut și actual.
Din analiza acestui capăt de cerere asa cum a fost formulat și motivat și cu finalitatea la care se tinde în cazul admiterii acestuia, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței interesului actual în promovarea acestei acțiuni.
În aceste condiții, instanța de fond a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contactului de vânzare-cumpărare nr.200/ 18.08.2004 autentificat de Biroul Notarial Public Marcu Vladimir și pe cale de consecință la respins ca lipsit de interes.
În baza art. 247 Codul de procedură civilă a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 9500 lei constând în onorariu de avocat, către pârâți JJ, JA.
Împotriva sentinței civile nr. 1440/ 15.11.2012 pronunțată de judecătoria Alba-Iulia a declarat recurs pârâta SC. DARK SA criticând-o ca nelegală și neîntemeiată fiind afectată de nulitățile prevăzute de art. 309 punctul 9 Codul de procedură civilă prin care, în temeiul art. 312 alin. 5 Codul de procedură civil solicitând admiterea recursului, casarea hotărâtrii recurate, respingerea excepțiilor privind prescrierea dreptului material la acțiune și cea privind excepția lipsei de interes și trimiterea cauzei sprea rejudecare judecătoriei Alba Iulia pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
În motivarea recursului, recurenta-reclamanta a arătat că în mod greșit instanța de fond a analizat mai întâi excepția invocată de către intimații-pârâți, privind al doilea capăt de cerere în loc să soluționeze pe fond mai întâi primul capăt de cerere, având ca obiecte constatare nulitatea absolută, contract de vânzare-cumpărare.
Precizează recurenta că al doilea capăt de cerere nu poate fi pus în discuție decât după soluționarea definitivă și irevocabilă a primului capăt de cerere, deoarece numai în situația desființării contractului autentic de vânzare-cumpărare, încheiat între pârâții JJ, JA și PG se poate analiza al doilea capăt de cerere privind constatarea vânzării-cumpărării dintre societatea pârâtă și PG, prin terenul ce face obiectul prezentului litigiu.
Recurenta-reclamantă arată că prin probele administrate pe fondul cauzei, a făcut dovada că între SC DARK SA s-a încheiat la data de 24.06.1996, un antecontract de vânzare -cumpărare prind terenul situat în intravilanul comunei Scărișoara sat Prelucă în suprafață de 3380mp.
Deoarece vânzătoarei nu i se eliberase titlul de propietare la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, nu a putut perfecta contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică, la acestă convenție de vânzare-cumpărare participând și JJ care în aceea perioadă avea calitatea de administrator al societății semnând în numele acesteia toate actele premergătoare.
Se menționează că în anul 2004 JJ fără să aducă la cunostință societății că documentația este finalizată a încheiat în nume propiu actul de vânzare-cumpărare, PG având credința că tranzacționează cu societatea.
De asemenea se arată că instanța de fond analizând mai întâi excepția prescrierii dreptului la acțiune privind al doilea capăt de cerere, a inversat ordinea soluționării capetelor de cerere; al doilea fiind subsidiar primul capăt de cerere.
Față de cel de al doilea motiv de critică a hotărârii recurate, recurenta arată că privește modul defectos în care instanța de fond a soluționat prima excepție invocată de către intimații-pârâți privind prescrierea dreptului material la acțiune referitor la al doilea capăt de cerere al acțiunii introductive, prin care solicită instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, critică care are în vedere următoarele aspecte.
Totodată se precizează că instanța de fond a făcut o aplicare vădit eronată a dispozițiilor legale în materia prescripției extinctive, considerând nejustificat că termenul de prescripție privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, ar începe să curgă în speță, potrivit art. 7 alin. 2 din decretul nr. 167/1958 (abrogat), de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Ori dreptul acestora la acțiune s-a născut ulterior, mai exact la momentul la care se putea încheia actul în forma autentică, data fiind cea arătată chiar de către cei ce au invocat excepția în cuprinsul întâmpinării ca fiind în cursul anului 2004
Astfel, termenul de prescripție nu a curs împotriva sa de vreme ce în cursul anului 2004 , intimatul-pârât JJ, în calitatea sa de acționar și administrator al său, a încheiat actul în formă autentică în nume personal și nu în numele societății pe care o administra asa cum era prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare.
Pentru toate acete considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinței civilă nr. 1440 15.11.2012, respingerea excepției privind prescrierea dreptului material la acțiune și cea privind excepția lipsei de interes și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Alba Iulia pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
În drept, recurenta-reclamantă si-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 312 alin. 5 raportat la art. 304 punctul 9 și 3041 Codul de procedură civil.
Intimații pârâți JJ, JA au formulat întâmpinare potrivit dispoziției art. 308 alin. 2 Codul de procedutră civilă prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Primindu-se cauza pe rolul Tribunalului Alba, cauza a fost înregistrată sub numărul 12400 /250-2007.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu conform dispoziției art. 3041 Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că rscursul este nefondat pentru considerente ce se vor expune în continuare.
Recurenta reclamantă a solicitat anularea contaractului de vânzare-cumpărare nr. 200 18.08.2004 pentru cauză falsă, ilicită și imorală, și să se constate că a dobândit de la PG dreptul de propietate asupra terenului în suprafață de 3380 mp situat în comuna Scărișoara județul Alba, hotărârea urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Intimații pârâți, JJ, JA au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere referitor la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpârare, excepție admisă de instanța de fond prin hotărârea criticată.
Dispozițiile art. 3 din decretul 167/1958 (abrogat) privind prescripția extinctivă prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani, data de la care curge acest termen fiind de la data când se naște dreptul la acțiune, anume data plății bunului.
În cauza de față recurenta reclamantă a făcut dovada faptului că a intervenit vreo cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului.
Tototdată recurenta reclamantă nu a făcut dovada faptului că a intrat în posesia terenului, ci dinpotrivă terenul a fost cumpărat din anul 2004 de către intimatul pârât JJ acesta de atunci a început să-l cultive.
Același pârât figurează din anul 2004 cu terenul întabulat și înscris la administrația financiară, asa fiind, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Critica recurentei reclamante în sensul că în mod greșit instanța de fond a analizat excepția invocată de intimații pârâți JJ, JA priviind prescripția dreptului la acțiune a capătului de cerere prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în loc să analizeze mai întâi capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare deoarece numai în situația desființării contractului de vânzare-cumpărare dintre intimații pârâți JJ, JA, PG se poate analiza al doilea capăt de cerere, este nejustificată având în vedere în primul rând că a fost soluționată excepția prescripției invocată de intimații pârâți care facea de prisos cercetarea fondului.
Instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor atunci când acestea sunt invocate.
Pe cale de întâmpinare, intimații pârâți JJ, JA au invocat prescripția dreptului la acțiune ca și excepție iar nu ca apărare de fond.
Dispozițiile art. 137 codul de procedură civilă prevăd că se va pronunța asupra excepțiilor de procedură și celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cerecetarea în fond a pricinii.
Rezultă din analiza acestui text de lege că instanța de fond a soluționat în mod corect capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare prin admiterea excepției prescripției și ulterior capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei reclamante în sensul că instanța de fond a inversat ordinea soluționării capetelor de cerere, întrcât nu există un capăt principal de cerere și unul subsidiar, ambele capete de cerere trebui soluționate concomitent.
Susțimerea recurentei reclamante în sensul că termenul de prescripție nu a curs împotriva sa de vreme ce intimatul pârât JJ, a încheiat actul în nume personal și nu în numele societății pe care o administra este nejustificată având în vedere faptul că chitanțele de mână au fost întocmite la data de 24.06.1996 între recurenta reclamantă și 17.01.1997 fără ca recurenta reclamantă să intre în posesia terenului astfel că la data de 24.06.1996 și până la momentul introducerii acțiunii 12.07.2007 au trecut mai mult de 3 ani, excepția prescripției fiind admisă în mod corect de instanța de fond.
Câd privește excepția lipsei de interes, Tribunalul constată că a fost admisă în mod corect de instanța de fond, având în vedcere faptul că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.
Recurenta reclamantă nu justifică interesul în promovarea cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 200/18.08.2004 în condițiile în care cererea sa de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a fost respinsă ca prescrisă condiția interesului urmând a fi îndeplinită pe tot parcursul procesului și nu doar la data introducerii acțiunii.
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.
Interesul trebuie să fie născut și actul deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.
Interesul trebuie să fie personal și direct în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
Interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat, ori cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.
Așa cum a menționat anterior, în condițile în care a fost admisă excepția prescripției capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, recurenta nu are interes în promovarea cererii referitoare la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 200/18.08.2004.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta reclamantă ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Codul de procedură civilă.
În baza dispozițiilor art. 274 Codul de procedură civilă va obliga recurenta la 7000 lei cheltuieli de judecată către intimații, JJ, JA reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depusă la dosar.
Pentru aceste motive în numele legi decide:
respige recursul ca nefondat;
obligă recurenta la 7000 lei, cheltuieli de judecată către intimați;
irevocabilă;
pronunțată în sedință publică azi 14.03.2013
Concluzie
Referitor la jurisprudența prezentată mai sus Prescripția dreptului de formulă acțiune în constatare valabilitate antecontract de vânzare-cumpărare, Decizia Civilă nr. 220 Ședința publică din data 10.04.2014 voi realiza un scurt rezumat a acesteia.
Reclamanta a solicitat Judecătoriei Alba-Iulia anularea contractului de vânzare cumpărare nr.200/ 18.08.2004 pentru cauză falsă, imorală și ilicită și să se constate că a dobândit de la asa numitul PG dreptul de propietate asupra terenului situat în comuna Scărișoara județul Alba, în suprafață de 3380 mp, hotărârea în cauză ce va fi dată urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Recurenta nu a făcut dovada faptului că a intrat în posesia terenului, ci terenul a fost cumpărat în anul 2004, an în care terenul apare înscris și întabulat la administrația financiară, de către intimatul pârât JJ.
Astfel instanța de fond a apreciat că se impune admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea hotărârii care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Recurenta reclamantă se arată nemulțumită de analiza instanței de fond, referitoare la excepțiea invocată de intimați pârâții, în loc să analizeze mai întâi capătul de cerere privind constatarea nulități absolutea contractului de vânzare-cumpărare deoarece numai în situația desființări contractului dintre acestia se poate analiza al doilea capăt de cerere.
Instanța de fond a soluționat în mod corect capătul de cerere, întrucât nu există un capăt principal de cerere și unul subsidiarși ambele capete trebuie soluționate concomitent.
În baza considerentelor arătate, tribunalul va respinge recursul , declarat de recurenta reclamantă ca nefondat și va obliga recurenta la 7000 lei cheltuieli de judecată.
CONCLUZII
Termenul de prescripție extinctivă reprezintă intervalul de timp stabilit de lege, înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material sub sancțiunea pierderii acelui drept.
Termenul de prescripție, începe așadar să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune pe care tinde să îl stirngă. El este întotdeauna prevăzut de lege, părțile nu pot nici să prelungească, nici să scurteze termenul de prescripție extinctivă prin manifestarea lor de voință.
Prescripția extinctivă, denumită și liberatorie, reprezintă o instituție de o importanță covârșitoare în toate ramurile dreptului, necesare oricărui sistem juridic, reprezentând o modalitate efecientă de asigurare a stabilități și securității în raporturile juridice menite să asigure înlăturarea incertitudini din circuitul civil.
Ca orice termen, și termenul de prescripție extinctivă are un început (acel moment când începe să curgă prescripția extinctivă), o durată de timp, precum și un sfârșit (momentul împlinirii prescripției extinctive).
Durata termenelor de prescripție extinctivă depinde de natura dreptului prescriptibil.
Termenul general de prescripție extinctivă este în prezent de 3 ani.
Cauzele de întrerupere a prescripției extinctive au următoarele caractere:
legale- acestea fiind stabilite de lege
limitative- de strictă interpretare și aplicare
produc efecte de drept- asa încât instanța nu mai constată producerea lor.
Totodată prescripția extinctivă se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie (făcută de cel în folosul căruia curge prescripția), prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de un organ de arbitraj necompetent.
Cu privire la momentul în care se produce efectul intreruptiv se face aceeași distincție între recunoașterea și cererea de chemare în judecată în primul caz, efectele întreruperii se produc instantaneu (în momentul recunoașterii), în al doilea caz efectele se produc pe data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii ( la sfârșitul procesului civil).
La final trebuie să reținem că întreruperea prescripției extinctive operează numai cu părțile interesate adică între titularul dreptului și autorul recunoașteri, pe de altă parte, și, sub rezerva limitelor autorității de lucru judecat între reclamant și pârât pe de altă parte.
Închei această lucrare parafrazându-i pe marii ilustri dascăli ai școlii românești de drept civil C.Hamangiu, I,Rosetti Bălăneșcu și Al. Baicoianu "Dreptul este o stiință pentru studentul care îl invață, pentru profesorul care îl explică, pentru legiutorul care trebuie mai întâi să cunoască nevoile sociale și principiile juridice înaite de a concretiza propiile sale principii în legi, și chiar pentru judecătorul sau avocatul care nu-și poate îndeplini misiunea decât dacă posedă cunoașterea regulilor juridice și a principiilor conținute în legi!
BIBLIOGRAFIE
A. Hilsendar, Despre noua reglementare a prescripției extinctive, în Legalitatea populară nr.8/1958.
A. Cojocaru, Drept civil. Parte generală, Ed. Lumina Lex, bucurești, 2000.
Cantacuzino,M.B., Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Românească S.A., București, 1921.
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălăneșcu, Al. Băicoianu, tratat de drept civil român, vol.I,Ed. All, colecția Restitutio, București, 1995.
Chelaru E., Dreptul Civil. Parte Generală, Ed.All Beck, bucurești, 2003.
Cosmovici, P.M, Dreptul civil. Introducere în dreptul civil, Ed. All, București, 1995.
Dogaru, I., Cercel, S., Drept civil. Perte generală, Ed. C.H. Beck, București.
E. Chelaru, Drept civil. Parte generală, Ed. All Beck, București, 2003.
Gh. Beleiu, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. ediția A VI-a revăzută și adăugită, Ed. Șansa S.R.L.,București.
G. Boroi, Drept civil. Parte generală., Ed.All, București, 1998.
G.Boroi, C.A.Anghelescu, Curs de drept civil. Parte generală, Ed. Hamangiu, București, 2011.
G.Boroi, C.A.Anghelescu, Curs de drept civil. Parte generală, ed. a2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2012.
G.Boroi, L.Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2012.
G. Boroi, Drept civil. Parte Generală. Persoanele, Ed. All Beck, București, 2001.
G.Boroi, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, vol.I, Ed. All Beck, București, 2001.
J. Mateias, P.M. Cosmovici, Prescripția extinctivă, Ed. Stiințifică, București, 1962.
M. Nicolae, Prescripția extinctivă, Ed. Rosetti, București, 2004.
M.Nicolae, Prescripția extinctivă, în C.Toader, R.Popesacu,M.Nicolae, B. Dumitrache, Drept civil român. Curs selectiv pentru licență, ed. III, prevăzută și adăugită, Ed. Press Mihaela Bururești, 1998.
M. Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Ed. Universul juridic, București, 2010.
Ovidiu Ungureanu, Drept civil Introducere ( Curs Uiversitar), Ed. C.H. Beck, București.
Ovidiu Ungureanu, Drept civil Introducere (Curs Uiversitar), Ed. C.H. Beck, București.
Tr. Ionașcu, E. Brasch, ș.a, Tratate de drept civil, Vol I Ed. Academiei, 1967.
V.M. Ciobanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, Ed. Național, București, 1996.
*** Dicționar de drept civil și Proceduri civile, Ed. C.H. Beck, București, 2009.
***A se vedea Noul Cod civil
***A se vedea Codul civil ( Legea nr.287/2009 în vigoare de la 01.10.2011)
***A se vedea Legea nr. 31/1990
***A se vedea Legea nr. 10/2001
***A se vedea Decretul nr.16/1958 (decret- abrogat) În vigoare de la 21.04.1958 până la 01.10.2011 fiind abrogat prin legea 71/2011 și înlocuit de Codul civil(r1) din 2009
***A se vedea și C.A. București.s.a III-aciv., dec. Nr. 1317/1996, în C.P.J.C 1993-1998, în care se sublineazăcă demersurile ulterioare împlinirii termenuluide prescripție nu pot avea valoarea unor acte întreruptive.
***A se vedea și trib. București, s.a IV-a civ., dec.nr. 188?1994, în C.P.J. 1993-1997,
***A se vedea și C.A. București, s. a III-a civ., dec. Nr. 820/1995, în C.P.J.C. 1993-1998,
( în speță, cererea a fost adresată Guvernului).
***A se vedea Constituția României
*** A se vedea Codul de procedură civilă
***A se vedea în acest sens proiectul Codului civil, www. Just.ro
***http://legestart.ro/ce-trebuie-sa-cunoastem-referitor-la-un-antecontract-de-vanzare-cumparare/
***http://portal.just.ro/105/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=239
***http://www.studentie.ro/cursuri/drept-civil/curs-drept-civil-regulile-speciale-de-interpretare-a-contractelor-ob_i47_c1037_55190.html
***http://jog.sapientia.ro/data/tudomanyos/Periodikak/scientia-iuris/2011-1/4-burian.pdf
***http://legeaz.net/dictionar-juridic/prescriptie-extinctiva-ncc
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cauzele de Intrerupere a Prescriptiei Extinctive (ID: 126677)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.