Cauzele Consumului de Droguridocx

=== Cauzele consumului de droguri ===

Cuprins

Argument ( Introducere )

CAPITOLUL I – CADRU GENERAL DE CARACTERIZARE A DOMENIULUI DROGURILOR ÎN ROMÂNIA

I.1. Scurt istoric al consumului de droguri

I.2. Legislația românească cu privire la droguri

I.3. Ce este drogul?

I.4. Termeni utilizați în domeniul drogurilor – Consum, abuz, dependență, toleranță, abstinență, sevraj.

I.5. Criterii de clasificare a drogurilor

CAPITOLUL II – TEORII ȘI MODELE

II.1. Paradigme teoretice principale cu privire la uzul și abuzul de droguri

II.1.1. Paradigma funcționalistă cu privire la consumul de droguri

II.1.2. Paradigma conflictului cu privire la abuzul de droguri

II.1.3. Paradigma interacționistă în domeniul consumului de droguri

II.2. Teorii și modele explicative ale consumului de droguri

II.2.1 Teoriile și modelele parțiale sau bazate pe puține componente

II.2.2 Teorii și modele evolutive sau bazate pe stadii

II.2.3. Teorii integrative și comprehensive

II.3. Factori determinanți ai consumului de droguri – modelul biopshihosocial

II.3.1.Factori de risc

a. Factorii de risc biologici

b. Factorii de risc sociali și de mediu

c. Factorii psihologici

II.3.2. Factori protectivi

CAPITOLUL III – CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI

III.1. Adolescența

III.2. Prietenii, grupul sau „gașca”

III.3. Familia .Codependența

III.4. Influența atitudinilor asupra problemelor legate de droguri

CAPITOLUL IV – MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE

IV.1. Abordări ale intervenției în toxicomanie

IV.2. Modalități de intervenție

IV.3. Colaborarea profesională

IV.4. Evaluarea ca intervenție

IV.5. Prevenire

IV.5.1. Tipuri de programe de prevenire

IV.5.2. Căile de control al consumului de droguri

CAPITOLUL V – EFICIENȚA CAMPANIILOR DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL ELEVILOR DE LICEU. Analiză comparativă între opiniile specialiștilor care lucrează în domeniul drogurilor și opiniile elevilor

V.1. Scopul cercetării

V.2. Obiectivele cercetării

V.3. Ipotezele cercetării

V.4. Triangularea datelor

V.5. Criterii de selecție a subiecților

V.6. Metodologie

a. Documentarea și întocmirea bibliografiei

b.Interviul semi-structurat – argumentarea utilizării

c.Chestionarul de opinie – argumentarea utilizării

d.Interpretarea rezultatelor și verificarea ipotezelor

e.Limitele cercetării

f.Concluzii cu privire la partea de micro-cercetare

Concluzii generale

Anexe

Anexa 1 – Ghid de interviu elevi

Anexa 2 – Ghid de interviu specialiști

Anexa 3 – Chestionar online cu autoadministrare

Bibliografie

Argument (Introducere)

Schimbările sociale majore din România din ultimul deceniu datorate contextului geopolitic internațional, dar și evoluției politice interne, au adus în discuție un fenomen social care s-a dovedit a fi de o amploare îngrijorătoare: consumul de droguri la tinerii de liceu.

Am ales să realizez lucrarea de licență pe această temă deoarece în societățile contemporane, consumul de droguri constituie una dintre cele mai grave probleme sociale. „În general, o problemă socială poate fi definită ca o condiție sau o situație socială, apreciată de public sau de către experți ca fiind neobișnuită sau intolerabilă, deoarece reprezintă o discrepanță sau un decalaj între realitatea prezentă și normele sau valorile comunității”.

Tânăra generație, aflată și ea în plină perioadă de tranziție, specifică adolescenței, a reacționat rapid la această problemă. Așa se face că, în numai câțiva ani, România a devenit o importantă piață de desfacere a drogurilor. Traficul, dar și consumul, încep să înregistreze valori semnificative mergând pe o pantă ascendentă și ajungând în interval de un deceniu să înregistreze proporții semnificative.Tot mai frecvent, tineri fiind, ne dorim să facem totul „altfel” pentru a fi mai șarmanți. Este de înțeles că în acest context se apelează la droguri, la alcool, la tutun, care într-adevăr pot schimba pe moment dispoziția, ne fac mai „seducători” dar puțini știu cât sunt de periculoase, cât sunt de nocive pentru organism și că ele pot exclude unele persoane din viața socială.

Percepția tinerilor despre droguri este diferită, unii le consideră ca fiind ceva normal de consumat, ceva care crează stări deosebite uitând că în mod conștient sau inconștient ele pot duce

la marginalizare, excludere din grup sau chiar din societate. Lipsa de informații, deformarea realității, tendința de evaluare dintr-un sistem considerat nedrept, reprezintă câteva din elementele de ordin social care explică extinderea considerabilă a abuzului și dependenței de drog, motive pentru care am ales să adun opinii referitoare la eficiența campaniilor de prevenire și combatere a consumului de droguri.

În primul rând, consumul de droguri este direct legat de deteriorarea sănătății oamenilor, amplificând creșterea costurilor pentru rezolvarea acestei probleme sociale complementare, care este boala. În al doilea rând, consumul de droguri se află într-o relație strânsă cu criminaliatea și prostituția. Aceasta pentru că un consumator, dependent de droguri, va face orice pentru a-și procura doza zilnică. Pe de altă parte, vânzarea drogurilor reprezintă un veritabil „monopol” al rețelelor mafiote, motiv pentru care consumul de droguri întărește și amplifică crima organizată care este o altă problemă socială extrem de importantă. Conform cu Rădulescu, deși marea majoritate a manualelor de criminologie și sociologie a devianței consideră consumul de droguri ca o „crimă fără victime”, în sensul că nu aduce prejudicii societății, ci doar indivizilor implicați, consumul reprezintă, în realitate, un veritabil flagel care deteriorează sănătatea a milioane de oameni. De aceea consumul de droguri nu este o crimă fără victime, ci un delict care are un impact negativ asupra societății.

Totuși, ca problemă socială, nu atât consumul, cât dependența de droguri este importantă. În numeroase cazuri, consumul poate fi ocazional și nu generează obligatoriu dependență. În schimb, starea de dependentă față de anumite substanțe, utilizate pentru a produce efecte agreabile ori pentru a evita durerea și disconfortul, are multiple efecte negative din punct de vedere psihologic și fiziologic. Din punct de vedere social, consumul de droguri are efecte la fel de nocive pentru societate și pentru individ, deoarece antrenează un lung șir de consecințe negative asupra membrilor societății, și asupra resurselor de sănătate și bunăstare a acestora.

Ca orice problemă socială, consumul și abuzul de droguri are o dimensiune obiectivă și una subiectivă. Astfel, din punct de vedere obiectiv, utilizarea drogurilor constituie o amenințare serioasă pentru viața și sănătatea oamenilor. Din punct de vedere subiectiv, consumul de droguri este privit și definit de diferite categorii de public, având caracter„problematic”. Consumul de droguri este o situație definită de oameni ca fiind problematică și trebuie rezolvată într-un fel sau altul.

Deoarece am ales această temă și am aflat foarte multe informații valoroase despre cum să am o atitudine care să fie împotriva consumului, consider că fiecare tânăr are dreptul să cunoască aceste informații, să le afle măcar din campaniile de prevenire consumului, care să îi motiveze să adopte un stil de viață sănătos și să își petreacă timpul liber într-un mod cât mai util.

Lucrarea este structurată în cinci capitole în care am abordat teme diverse, pe care le-am considerat relevante în vederea atingerii obiectivelor pe care mi le-am propus.

În capitolul I am prezentat pe scurt istoricul consumului de droguri, îndreptându-mi atenția spre legislația din domeniu și spre definiții ale drogurilor, termeni utilizați în domeniul drogurilor – consum, abuz, dependență, toleranță, abstinență, sevraj, am adus în discuție criteriile de clasificare a drogurilor, tipurile de substanșe utilizate de elevii de liceu precum și asocierea lor cu alte droguri, amintind și despre tipurile de consumatori.

În capitolul II am notat teorii privitoare la consumul de droguri deoarece orice problemă are un cadru teoretic, de asemenea acestea m-au ajutat în formularea ipotezelor de lucru. Întrucât consumul de droguri acționează pe mai multe niveluri, am abordat problemele legate de droguri din perspectiva modelului bio-psiho-social, aducând în prim plan factorii individuali, sociali și psihologici care îndeamnă tinerii spre consum sau îi protejează în acest sens.

Capitolul III prezintă cauzele consumului de droguri, dintre care cele mai frecvent

întâlnite sunt anturajul, adolescența și familia.

În capitolul IV am precizat numeroasele modalități de intervenție care se pot realiza în

lupta antidrog, punând accent pe prevenirea consumului și pe rolul campaniilor

În sfârsit, capitolul V se referă la partea de micro-cercetare în care am analizat comparativ opiniile specialiștilor care lucrează în domeniul drogurilor și opiniile elevilor de liceu privitoare la eficiența campaniilor de prevenire și combatere a consumului de droguri.

Concluzionând, consumul de droguri este o reală problemă socială care afectează în

special tinerii. Dincolo de efectele pe termen scurt, drogurile au consecințe devastatoare atât asupra fizicului cât și a psihicului celor care le consumă, afectând în egală măsură și viața socială a consumatorilor. Deoarece campaniile reprezintă un pas important în lupta cu drogurile, consider că implicarea tinerilor și a familiilor lor este esențială, aceasta poate fi o modalitate eficientă de a rezolva problema cu care se confruntă elevii de liceu : consumul de droguri.

CAPITOLUL I

I.1. Scurt istoric al consumului de droguri

În toate societățile și în toate timpurile, oamenii au consumat droguri sub diferite forme.Încă de la începutul existenței sale, omul a utulizat ierburi, rădăcini, frunze pentru calmarea durerilor”. Drogurile au fost o binefacere pentru medicină, însă ele au început să fie folosite abuziv, determinând în timp, o problemă gravă a umanității, un adevărat dezastru social. Drogurile cunoscute din vechime au devenit treptat o afacere a timpurilor moderne. Unele societăți au fost foarte permisive față de consum, altele, în special cele contemporane, au condamnat și au încercat prin diferite mijloace să combată acest fenomen. Istoria socială a drogurilor permite constatarea că un drog nu este “bun” sau “rău” prin el însuși.

Exceptând consumul de droguri ca parte a unor ceremonialuri religioase, cea mai timpurie utilizare a drogurilor a avut la bază motivații medicale și ulterior, motivații recreaționale.

În secolul al XVIII-lea, dependența de față de opiu a devenit o veritabilă amenințare pentru locuitorii Chinei, de aceea s-a impus restricții legislative asupra consumului și traficării acestei substanțe. În aceeași perioadă, opiumul a devenit, de asemenea, o amenințare pentru populația britanică și a Europei continentale.Din 1885, cocaina a început să se răspândească foarte repede, iar la începutul secolulul XX apar noi droguri și noi căi de administrare, ceea ce a condus la apariția unor noi probleme grave legate de consumul lor. Amfetaminele, au fost sintetizate pentru prima dată în 1887 și au fost introduse în folosință clinică în 1932. Preocuparea socială pentru consumul de halucinogene s-a intensificat în anii 60 când consumul unei noi substanțe, recent descoperită, cu un foarte mare potențial halucinogen, se răspândește foarte repede printre grupurile de tineri. Este vorba de LSD. Este de remercat faptul că încă de atunci, tinerii erau cea mai vulnerabilă categorie în fața consumului de substanțe. Tot în această perioadă crește consumul de cannabis și se răspândesc cazurile de abuz și dependență de amfetamine. Toate aceste substanțe nu mai sunt consumate doar în scop terapeutic, nu se mai fabrică doar în scopuri medicale , ele fiind produse și în laboratoare clandestine, ca droguri ilicite, devenind astfel un stil de viață. Războiul civil din Statele Unite, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a favorizat răspândirea consumului de droguri, în special al morfinei și al substanțelor pe bază de opiu, care au fost folosite în „tratarea” victimelor câmpurilor de luptă și a deținuților din închisori. Secolul XX-lea a adus proliferarea consumului de droguri în aprope toate zonele lumii, dependența față de aceste droguri devenind o problemă fundamentală. Statele Unite reprezintă un exemplu ilustrativ al modului în care consumul și dependența de droguri au devenit probleme sociale de mare gravitate socială, în pofida reglementărilor legislative succesive adoptate.Prin anii 1960 s-a înregistrat o creștere a toleranței societății americane față de utilizarea drogurilor și apariția unor subculturi ale utulizatorilor de droguri, asociate cu numeroase reglementări legale destinate să țină sub control problema socială a drogurilor. Deceniile următoare consemnează implicarea diverselor celebrități (în special actori și actrițe) în subcultura drogului, ca și sintetizarea unor droguri specifice precum „heroina albă de China”, „ecstasy” și „cocaina crack”.

Conform cu Rășcanu, R., „atitudinile în ceea ce privește abuzul de droguri s-au schimbat profund începând cu anii 80. În anul 1990, Adunarea Generală a Organizației Unite a decis ca perioada 1990-2000 să fie declarată „Deceniul Națiunilor Unite împotriva drogurilor” pentru a spori eforturile și cooperarea în acest sens. Un accent deosebit se pune pe educare și prevenire, bazate pe informare. Educația devine o speranță, o cale de a interveni pentru a le face cunoscut tinerilor riscurile și pericolele toxicomaniei și de a-i ajuta să decidă în cunoștință de cauză să renunțe la deprinderile lor”. Programele de prevenire, rolul bisericii, familiei, comunității, tind să încurajeze un comportament pozitiv, în special orientarea în sens pozitiv a sentimentelor și responsabilităților fiecăruia indiferent de vârstă. Pentru a fi eficace, acest tip de programe trebuie să existe la toate nivelurile societății, pentru a-și advertiza membrii asupra pericolului pe care-l reprezintă drogurile.Putem afirma că abuzul și consumul de droguri este un fenomen real și înspăimântător prin amploarea sa pentru societatea românească. Dacă una dintre libertățile câștigate dupa 1989 a fost și aceea de a opta pentru consumul de droguri, se pare că cea mai vulnerabilă categorie o reprezintă tinerii, ei sunt mai deschiși la nou, mai dispuși să încerce noi experiențe, acest fapt ducând la pariția unui nou concept: „moartea de sâmbătă seara”.

Informațiile cu privire la droguri, la efectele lor, la profilaxia toxicomaniei sunt insuficiente și lacunare. În general, tinerii sunt ținta unui bombardament informațional masiv, în care consumul de droguri este deseori prezentat ca o alternativă indezirabilă din punct de vedere social de a face față problemelor vieții.Începând din anul 1997, în pofida faptului că utilizarea drogurilor și asocierea lor cu tendințele spre violență continuă să fie una dintre problemele sociale cele mai importante din SUA, statisticile au evidențiat un declin al acestui consum cu aproape 50%. Atât în deceniile trecute, cât și în prezent, drogurile continuă să prezinte o mare disponibilitate pentru consumatori, în primul rând datorită rafinării metodelor utilizate de dealeri. Deși se poate spune că anul 2000 reprezintă debutul unor acțiuni coordonate în domeniul monitorizării drogurilor, favorizate și de un cadru legislativ nou, totuși, până în anul 2002, România nu a avut o strategie clară și coerentă cu privire la droguri și nici instrumentele adecvate pentru recoltarea de informații precise cu privire la traficul, vânzarea și consumul de droguri.

În majoritatea țărilor lumii, drogurile au devenit o „marfă” care ajunge ușor la consumator. Spre deosebire de perioadele de început al umanității când oamenii nu aveau la îndemână decât un drog sau altul, globalizarea comerțului a făcut ca, în societățile contemporane, marea majoritate a drogurilor să devină disponibile oricărui cetățean. În același timp, perioada contemporană a făcut posibilă, prin sintetizarea ingredienților farmacologici ai unor substanțe naturale, apariția unei mari diversități de droguri, printre care cocaina, amfetaminele, barbituricele, mescalina, LSD-ul, etc. Mai ales în ultimul deceniu, au apărut diverse mișcări (subculturi) ale tinerilor asociate cu drogurile, cu uzul și abuzul de droguri. Spre deosebire de trecut, astăzi există „o nouă scenă a drogurilor, unde multe grupuri de tineri utilizează droguri în moduri noi și diferite .

Lansarea pe piață a substanțelor psihotrope este în permanent evoluție. Este evident că unele droguri s-au tranformat, existând altele noi. Pentru a evidenția produsul și a-l face mai atractiv în ochii unei clientele foarte diverse, se mijează mult pe prezentare: culoarea (asemănătoare uneori cu sucul de fructe), publicitatea (vizând un animit grup de clienți), forma (există o diferență majoră între a bea o bere de 341 ml sau una de 1.8 litri) și chiar concentrația (o bere de 4,8% alcool nu are același efect ca una de 9%). Este important ca, atât cei care consumă cât și cei care nu consumă să aibă cunoștințe solide în legătură cu substanțele disponibile pe piață. Aceste cunoștințe nu reprezintă decât un element dintr-un ansamblu ce trebuie avut în vedere atunci când vorbim despre consum. Pentru a înțelege mai bine situație, folosim formula lui Einstein:

E (efect) = S (substanță) + I (individ) + C (consum)

Astfel poate fi formulată una dintre legile fundamentale ale toxicomaniei. Pentru a cunoaște efectul unei substanțe trebuie să luăm în calcul substanța ca atare (tip, cantitate, concentrație, puritate, origine), persoana care o consumă (greutate, înălțime, stare de sănătate, sex, grad de oboseală), precum și contextul în care se consumă (la un bal al absolvenților, singur într-o cameră, ca urmare a unui conflict major). Este desigur important să știm ce substanță a fost consumată.

Istoria socială a drogurilor constituie un caz elocvent de evidențiere a schimbării, în timp și spațiu, a interpretărilor și definițiilor sociale. În acest sens, așa cum observa James Henslin, „nu natura obiecivă a utilizării drogului – adică cât de mulți oameni consumă un drog, în ce măsură și dacă un drog este sau nu dăunător – face din el o problemă socială. Mai degrabă, ca problemă socială, consumul și abuzul de droguri sunt de natură subiectivă. Ele depind de modul în care oamenii definesc problema respectivă (…) ceea ce este considerat abuz într-un anumit loc sau un anumit timp istoric poate fi privit ca fiind normal în altă zonă sau în alt timp”.

În concluzie, de-a lungul istoriei, drogurile și-au schimbat rapid modul de întrebuințare, devenind dintr-o binefacere pentru medicină, o problemă gravă a umanității, un adevărat dezastru social care afectează majoritatea populației, în deosebi tinerii.Din interviurile cu specialiștii și cu elevi a rezultat că, în ciuda faptului că are o istorie îndelungată, în ultimii ani fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor a luat o amploare foarte mare.

I.2. Legislația românească cu privire la droguri

Încă din 1999 Guvernul a adoptat un proiect de lege privind combaterea traficului și a consumului ilicit de droguri. Acest document ar veni în întâmpinarea recomandării ONU și UE privind adoptarea unei legislații speciale în domeniu, în concordanță cu un set de convenții internaționale. Proiectul adoptat de executiv cuprinde norme referitoare la reprimarea producerii și traficului ilicit de substanțe aflate sub control, la incriminarea și pedepsirea infracțiunilor privind regimul acestora.

Pe plan extern, România este semnatara unor convenții și acorduri internaționale care au ca scop combaterea și prevenirea traficului ilicit de droguri. Dintre acestea pot fi menționate următoarele:

-Convenția și protocolul asupra opiumului, încheiate la Geneva în 19 februarie 1925, cu ocazia celei de-a doua Conferințe a opiumului, promulgate de România prin Decretul nr. 1578 din 5 iunie 1928;

-Convenția pentru reprimarea traficului ilicit de droguri, semnată la Geneva la 26 iunie 1936 și ratificată de România prin Decretul-lege nr. 169 din 27 mai 1938;

-Convenția Unică asupra Stupefiantelor, încheiată la New York la 30 marie 1961, amendată prin Protocolul de la Geneva din 25 marie 1972, la care România a aderat prin Decretul nr. 626/1973, publicat în „Buletinul Oficial”, partea I, nr. 213/1973;

-Convenția Națiunilor Unite din 1971 privind substanțele psihotrope;

-Convenția Națiunilor Unite din 1988 împotriva traficului ilicit de substanțe stupefiante și psihotrope. Aceste două convenții au fost ratificate prin Legea nr. 118/1992

În ceea ce privește cadrul legislativ intern, conform aceleiași surse, trebuie amintite:

-Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor și substanțelor stupefiante;

-Decretul nr. 466/1980 privind regimul substanțelor toxice;

-Ordinul Ministerului Sănătății nr. 317/1987, cu privire la lista produselor și substanțelor stupefiante aflate sub control;

-Ordonanța de urgență nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, care cuprinde prevederi speciale ale importului, exportului și transportului în interiorul tării a toxicelor, stupefiantelor și a prodselor medicamentoase;

-Ordinul Ministerului Sănătății nr. 9/1999 privind desemnarea coordonatorilor naționali ai programelor de Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate;

-Ordinul Ministerului Sănătății nr. 332/1999 privind înființarea Centrului de Informații și Documentare pentru prevenirea consumului de droguri;

-H.G. nr. 534/1999 privind înființarea Comitetului Interministerila de Luptă împotriva Drogurilor;

-Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind Combaterea Traficului și Consumului Ilicit de Droguri (devenită, ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 522/24.11.2004, Legea privind Prevenirea și combaterea Traficului și Consumului ilicit de droguri)

„Legea sancționează cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani, cultivarea, vânzarea, deținerea sau tranzitarea drogurilor de mare risc, cum ar fi heroina, LSD, cocaina și morfina. Potrivit legii, introducerea sau scoaterea din țară a acestor tipuri de droguri se pedepsește cu detenția de la 15 la 25 de ani”.Este de menționat faptul că legea nu sancționează consumul de droguri ca atare, ci numai cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru „consum propriu”. În ceea ce privește tratamentul de specialitate acordat consumatorilor și celor dependenți de droguri, Legea 522/2004, care modifică și completează Legea 143/2000, prevede includerea consumatorului de droguri în circuitul integrat de asistență de specialitate, fiind un tratament individualizat. Ca element de noutate, au fost introduse și definite noțiuni distincte de „consumator” și„consumator dependent”, fiind înlocuit astfel termentul de „toxicoman”.

I.3. Ce este drogul?

Sensul clasic al termenului drog, este considerat a fi „aceea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia”.În sensul larg al cuvântului, prin drog se înțelege orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este nociv sau incert pentru organismul uman.Dicționarul de sociologie definește drogul ca fiind orice materie primă de origine vegetală, animală sau minerală care servește la prepararea anumitor medicamente, dar și ca narcotic, stupefiant, substanță care inhibă centrii nervoși, provocând o stare de inerție psihică și fizică.

Cele mai cunoscute droguri sunt:

 de origine vegetală, cocaina (extrasă din coca), marihuana (din frunze de canabis), hașișul

(din inflorescențe și rășini de canabis), morfina și codeina (din mac);

 proveniți din compuși chimici de sinteză, de tipul alcaloizilor (heroina);

 alte substanțe neutilizate în terapeutică, de tipul halucinogenelor.

Conform cu Blume, „prin definiție, drogurile psihoactive atacă creierul, iar expunerea pe termen lung sau acută la substanțe psihoactive poate fi toxică” .Problema care apare în definirea drogurilor aduce în atenție gradul de acceptabilitate a acestora de către populație. Goode, E., subliniază că orice definiție a drogului trebuie să ia în considerare dimensiunea socială, culturală și contextuală „conceptul de drog este, în același timp, un artefact cultural, o invenție socială care se aplică la anumite tipuri de substanțe în contexte sau locații specifice. Un drog este ceva care a fost definit de anumite segmente ale societății ca fiind drog. Societatea definește ce este un drog, iar această definiție socială modelează atitudinile noastre față de clasa de substanțe astfel etichetate”.În mai multe tări, alcoolul si unele medicamente sunt considerate „droguri acceptate” și multe persoane le folosesc pentru a-și schimba dispoziția.

Definirea termenului de drog impune de la început delimitarea a două concepte: droguri ilegale și droguri legale. „Un drog ilegal este o substanță chimică, naturală sau sintetică, care spre deosebire de medicamente, acționează asupra creierului, producând stări euforice, tulburări psihice, halucinații, reacții paranoice, etc”. Drogurile legale cuprind alcoolul, cofeina, tutunul, substanțe etnobotanice precum și cea mai mare parte a medicamentelor. Conform cu Griffith, E., drogurile, legale sau ilegale, sunt folosite de mulți oameni fără ca sănătatea acestora să fie câtuși de puțin afectată într-un mod negativ. Drogurile pot fi însă periculoase, iar influența lor nefastă asupra sănătății, bunăstării și productivității oamenilor din toată lumea este în prezent înfiorătoare, și continuă să se amplifice.Abraham, P., aduce în atenție că multitudinea contextelor în care problematica drogurilor este analizată, face dificilă definirea termenului de drog și necesitatea includerii în defininirea termenului a reglementărilor legislative privind substanțele interzise, făcându-se astfel diferențierea între drogurile legale și cele ilegale.Dacă ignorăm deosebirea dintre droguri legale și ilegale, cea mai dimplă definiție a drogului se referă la un set de substanțe cu anumite proprietăți chimice și efecte biologice. O asemenea definiție pune accentul pe caracteristicile intrinseci ale drogurilor, detașate de definițiile lor sociale.

O altă definiție consideră că un drog este „orice substanță care produce sau creează schimbări psihologice și/sau fiziologice în corp”. O asemenea definiție, observa Erich Goode, este prea largă, aplicându-se la o mulțime de substanțe, medicamente, băuturi sau alimente. Problema principală în definirea unui drog nu o constituie proprietățile sale „imanente”, ci acceptabilitatea sau inacceptabilitatea sa. Unele droguri sunt acceptate din punct de vede social, în timp ce altele nu sunt acceptate. Conform cu Griffith, E., “un drog psihotrop este orice substanță care, consumată de un om, va da naștere unui titlu pe prima pagină a unui ziar”.Un criteriu și mai specific în definirea naturii drogurilor îl reprezintă impactul lor asupra sănătății oamenilor. Unele droguri sunt extrem de periculoase pentru sănătate. Alcoolul, de exemplu, pare mult mai periculos decât îl indica acceptabilitatea socială. Referindu-se la modul în care oamenii percep efectele drogurilor, Goode, E., diferențiază trei direcții principale:

 poziția absolutistă, conform căreia toate drogurile (atât cele legale, cât și cele ilegale) au efecte dăunătoare, indiferent de contextul în care se consumă și de caracteristicile consumatorilor;

 poziția moderată, conform căreia drogurile legale, dacă sunt consumate în mod adecvat, au chiar efecte pozitive, în schimb drogurile ilegale au efecte negative asupra organismului, folosirea acestora fiind echivalentă cu abuzul de droguri;

 poziția legalistă conform căreia drogurile legale, așa cum sunt medicamentele, nu sunt considerate droguri, și legea trebuie să fie cea care stabilește ce este un drog.

Unii autori au mers și mai departe în definirea drogurilor în funcție de efectele lor, evidențiind faptul că drogurile aflate în stare naturală sunt sigure, în timp ce acelea artificiale, adică create sau sintetizate chimic în laboratore, sunt periculoase.Nu există o definiție comună a drogurilor, ci o multitudine de definiții care au la bază în special criterii de ordin psihologic și social în detrimentul celor de ordin medical. „Există multe modalități de definire a problemelor legate de droguri, dar în cele din urmă persoana în cauză trebuie să decidă dacă are sau nu o astfel de problemă. Din perspectivă istorică, în definirea problemelor legate de droguri au fost utilizate două abordări diferite. Prima are în vedere cantitatea de droguri consumate de o anumită persoană și intervalul de timp, sau ceea ce unii cercetători și terapeuți numesc niveluri și patternuri ale consumului. A doua abordare a definirii unei probleme legate de droguri vizează analiza consecințelor utilizării drogurilor”.

I.4. Termeni utilizați în domeniul drogurilor – Consum, abuz, dependență, toleranță, abstinență, sevraj.

Conform cu Edwards Griffith, expresia „consum de droguri” are o semnificație evidentă și este lipsită de judecăți morale: consumul este consum, iar termenul presupune administrarea atât într-o manieră aprobată de societate, cât și în una dezaprobată. Limita dincolo de care utilizarea devine consum excesiv este una cât se poate de subiectivă.

„Consumul excesiv” este termenul preferat în Marea Britanie când comportamentul este, din perspectiva autorităților, problematic, în vreme ce în America, în asemenea situații, se folosește cu precădere termenul mai peiorativ de „abuz”. „Consumul în scop recreativ” implică un consum inofensiv și ocazional, în cadrul unui stil de viață libertin.Consumul de droguri poate prezenta riscuri în privința multor aspecte ale vieții: amenințarea poate fi la adresa sănătății fizice sau psihice, a activității educaționale sau sociale, a consumatorului sau a siguranței și bunăstării celor din preajma sa. Prejudiciul poate fi considerabil sau nesemnificativ, poate surveni brusc sau în timp. Riscul nu este cert. Pericolele pe care le prezintă drogurile nu ar trebui exagerate, însă, în același timp, ele nu ar trebui nici minimalizate sau negate.

Abuzul de droguri : În ceea ce privește drogurile asociate cu abuzul, clasificarea D.S.M. IV-TR, elaborată de Asociația Psihiatrilor Liberi din România, le diferențiază în următoarele categorii: alcool, sedative, amfetamine, cocaină, cofeină, canabis, halucinogene, inhalante, nicotina, opioidele, fencyclidina, alte droguri”.

De-a lungul timpului, OMS a dat mai multe formulǎri termenului de toxicomanie, arǎtând dificultatea de a gǎsi o definiție unicǎ aplicabilǎ la abuzul de droguri. Termenii utilizați pentru a descrie tulburările induse de uzul de substanțe psihoactive au fost revizuiți în mod repetat. Organizația Mondială a Sănătății definește toxicomania ca fiind „pierderea libertății de a se abține de la toxic”. Ea se caracterizează prin patru stări definitorii :

 dependența psihică – necesitatea de ordin psihologic de a folosi un anumit drog;

 toleranța – diminuarea progresivă a efectului la repetarea administrării rezultând necesitatea creșterii dozei pentru a se obține efectul scontat;

 dependența fizică – constă în necesitatea de a continua folosirea substanței respective pentru a evita tulburările, uneori grave, ce apar la întreruperea administrării și sunt cunoscute sub denumirea de „sindrom de abstinență” sau „sevraj”;

 psihotoxicitatea – se manifestă prin tulburări de comportament, uneori cu caracter psihotic. Acestea apar în condițiile folosirii îndelungate și abuzive de doze mari de produse stupefiante (cocaină, amfetamine).

Evoluția tulburărilor psihice din toxicomanii tinde la o profundă degradare a personalității, individual ajungând o veritabilă epavă fizică și socială. Toxicomania induce un număr mare de comportamente delicvente sau alte tulburări psihopatologice. În literatura de specialitate, abuzul de droguri este definit ca fiind: „consumul unor droguri inacceptabile (ilegale) și folosirea excesivă sau inadecvată a unor droguri acceptate (legale), în așa fel încât pot produce prejudicii fizice, psihice sau sociale”. Potrivit definiției formulate de catre Organizația Mondialǎ a Sǎnǎtǎții, „folosirea excesivǎ, continuǎ sau sporadicǎ, incompatibilǎ sau fǎrǎ legǎturǎ cu practica medicalǎ” este consideratǎ drept consum sau abuz. Drogurile pot fi folosite de indivizi în mod:

 excepțional, constituind în sine operațiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai multe ori un drog, fără a continua această practică;

 ocazional, folosire a drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge până la dependență fizică și psihică;

 episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;

 sistematic, folosirea drogurilor caracterizată de apariția și instalarea dependenței.

Deosebirea dintre consumul și abuzul de droguri este dificil de descris sau de interpretat mai ales de către public. Experții sunt cei care fac această deosebire, pe baza contactului pe care îl au cu cei care abuzează de droguri, cu serviciile medicale și cu autoritățile de control social. Majoritatea definițiilor date abuzului de droguri folosesc drept criteriu prejudiciile aduse organismului de către droguri. În acest sens, o definiție complementară cu cea menționată deja se referă la „efectele dăunătoare asupra vieții consumatorului și vieților celorlalți din anturajul său, efecte care sunt un rezultat al consumului drogului”. O altă definiție bazată exclusiv pe criteriul medical al abuzului de droguri îl consideră ca fiind reprezentat fie de „consumul excesiv persistent sau sporadic în dezacord cu sau nelegat de practica medicală acceptabilă”.

Dependență, toleranță, abstinență, sevraj : Cǎutând acel element comun, care sǎ caracterizeze întrutotul abuzul de droguri, comitetul de experți ai OMS a stabilit cǎ acest „element" comun este tocmai starea de dependențǎ, fizicǎ sau psihicǎ (ori chiar fizicǎ și psihicǎ în mod concomitent), recomandând specialiștilor înlocuirea termenilor de „toxicomanie" și „obișnuințǎ" cu acela de „dependențǎ" și indicând drogul care a generat aceastǎ stare, ca de exemplu dependența de tip morfinic, cocainic, amfetaminic, barbituric, existând tot atâtea tipuri de dependențǎ cât și droguri. Conform unor opinii, formula de lucru a dependenței presupune trei concepte principale: dorința irezistibilă, consumul excesiv și invocarea oricărei activități. Dependența este o formă de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic a substanțelor dependogene, dăunătoare atât individului, cât și societății, fără a avea bază o motivație medical, spre deosebire de farmacodependentele clasice, legitime, care sunt, prin originea lor, totdeauna terapeutice sau paramedicele.În principal, la dependență se poate ajunge prin trei căi: în primul rând prin administrarea „drogurilor” (opiacee și barbiturice) prescrise de medici, o a doua cale rezidă în posibilitatea procurării legale, fără rețetă, iar a treia cale este autoadministraea de droguri ce pot fi obținute din surse ilicite („droguri de stradă”).

Dependența de lungă durată este asociată în general cu o reducere în comportamentele direcționate spre un scop (mersul la școală), chiar când persoana nu mai ia substanțe de o perioadă lungă de timp. Aceasta este acompaniată adesea de depresie, anxietate, iritabilitate și deficite ușoare în activitatea cognitivă: dificultăți în concentrarea atenției, etc. În ceea ce privește dependența fizică, Gaudet. E., afirmă că: atunci când este obișnuit să primească regulat o anume substanță, coprul dezvoltă un anumit echilibru asociat cu prezența

acelei substanțe în organism. Atunci câns această substanță lipsește se creează un dezechilibru fizic.

I.5. Criterii de clasificare a drogurilor

Un sistem de clasificare caută să ordoneze vasta diversitate a substanțelor chimice care acționează asupra unui organ cu atât de multe capacități cum este creierul uman. Acest lucru presupune inevitabil anumite aproximări. Dincolo de acest sistem de clasificare cu fundament științific, este bine ca uneori să facem un pas în spate și să recunoaștem cu uimire că substanțele chimice pot, în moduri dintre cele mai extraordinare și mai variate, să se joace cu felul în care percepem realitatea din jurul nostru și trăirile interioare.

Clasificarea și tipologia drogurilor se realizează pe diverse criterii, în funcție de domeniul în care este abordată problema. Cea mai frecvent utilizată clasificare este cea care definește drogul din punct de vedere al acceptabilității sociale, existând astfel droguri legale și droguri ilegale.

În literatura de specialitate și în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind:

 după efectul produs asupra sistemului nervos central,

 după originea lor,

 după regimul juridic al substanțelor

 sau după dependența generată.

După cum spuneam, un criteriu are în vedere efectele pe care drogul îl produce asupra individului la nivel comportamental. Conform acestui criteriu există șapte categorii de substanțe: antidepresive, sedative (depresive), anxiolitice, neuroleptice (antipsihotice și tranchilizante majore), stimulente, narcotice – analgezice (analgezice euforizante), halucinogene (psihedelice).

În legătură cu acest criteriu, Griffith consideră utilă pentru cei care studiază drogurile următoarea clasificare: sedativele (alcool, pastilele sub formă de barbiturice sau de tranchilizante slabe, gazele anestezice și alte substanțe volatile), stimulentele (cocaina, amfetamina și cofeina), opiacee (opiul), halucinogene (mescalina și LSD-ul) și drogurile cu acțiuni multiple (canabisul – sadativ și halucinogen; nicotina – sedativ și stimulent; Ecstasy – stimulent și halucinogen).

Acest criteriu este utilizat în practică de organismele ONU, preluat și de Organizația Internațională de Poliție Criminală – Interpol. În conformitate cu acest criteriu, drogurile se clasifică astfel :

 substanțe stimulente sau psihoanaleptice – sunt substanțe care accelerează activitatea sistemului nervos central. Din această categorie fac parte: frunzele arbustului de coca, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele și psihostimulenții.

substanțe depresoare sau psiholeptice – sunt substanțe care încetinesc activitatea sistemului nervos central, în general ele având efecte analgezice și sedative. Principalele substanțe care fac parte din această categorie sunt: opiul și derivații săi (morfina și heroina), medicamente pe bază de opiu sau derivați ai acestuia, morfinice de sinteză, barbiturice, tranchilizante și hipnoticele.

substanțe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice – sunt substanțe care perturbă activitatea sistemului nervos central și provoacă alterări ale percepției temporal și spațiale. În fapt, ele „deformează senzațiile și percepțiile celui care le utilizează”. În această categorie sunt cuprinse canabisul, LSD – ul, mescalina și altele.

O altă clasificare a drogurilor este realizată în funcție de originea produsului:

droguri naturale – sunt cele obținute direct din plante sau arbuști: opiul și opiaceele, canabisul și rășina acestuia, khat-ul, frunzele de coca și derivații săi și alte plante cu principii halucinogene.

droguri de semisinteză – sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanță naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina, L.S.D.).

droguri de sinteză (sintetice) – sunt elaborate în întregime prin sinteze chimice: metadona, mescalina, LSD, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substanțe psihotrope obținute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluși și „solvenții volatili și alte produse cu proprietăți asemănătoare drogurilor”. Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradițională, fiind totodată larg răspândite și ușor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependență psihică și uneori fizică, producând și fenomenul de toleranță.

În funcție de regimul juridic al substanțelor, acestea se împart în două categorii:

substanțe a căror fabricare și administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele) – sunt folosite în tratamente medicale;

substanțe total interzise (L.S.D., heroină, ecstasy, cocaină).

Un alt criteriu important de clasificare îl constituie dependența generată (clasificare de ordin medical). În funcție de aceasta, drogurile se împart în trei categorii:

 droguri ce creează dependență fizică;

 droguri ce creează dependență psihică;

 droguri ce creează dependență mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai

multe stupefiante.

În funcție de modul de administrare (de consum), drogurile pot fi clasificate în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra și sub forma de supozitoare.