Cauzele conflictului din Afganistan care în decurs de 9 ani, o lună și 9 zile a luat viața a 1,5 [624304]

Cauzele conflictului din Afganistan care în decurs de 9 ani, o lună și 9 zile a luat viața a 1,5
milioane de oameni nu se rezumă doar la secolul XX. Rădăcinile acestuia datează din secolul al
XIX-lea, di n timpul așa -numitului Marele Joc – ce face referire la decenii de rivalitate între
Imperiul Rus și Imperiul Britanic.

Marele Joc
Primul pas de pe tabla Marelui Joc. Aslanduz.
Odată cu extinderea prezenței militare și politice a Rusiei în Asia Centrală și în Caucaz, la
începutul secolului al XIX, interesele Imperiului Țarist s -au lovit de interesele britanice de a se
extinde și de a -și întări influenta în India.
Teritoriul Afganistanului a început să semene cu o zonă tampon între cele două imperii.
Stăpâni rea acestuia i -ar fi oferit un avantaj strategic câștigătorului Marelui Joc și l -ar fi făcut
vulnerabil pe cel învins.
Prima bătălie a Jocului s -a desfășurat în 1812 la Aslanduz între armata rusă și cea persană. Persia
a primit sprijinul Britaniei pentru a susține avansarea armatei sale către Caucaz pentu a recupera
Georgia și Daghestanul câștigate anterior de Rusia. Pentru a contracara acțiunile Rusiei în Asia
Centrală, în Persia au fost trimiși 350 de ofițeri britanici pentru instruirea armatei persane. Au

fost de asemenea aduse 30000 puști, 12 tunuri și material pentru fabricarea uniformelor
“sarbazilor” – luptătorii persani. *1
În ciuda faptului că ponderea forțelor a fost de 1:10 în favoarea persanilor lupta a fost câștigată
de ruși. În noaptea de 20 octombrie 1812 regimentul rus s -a apropiat tiptil de poziția inamicului
și l-a atacat pe neașteptate. În urma atacului fulger, armata persană a fost nimicită, fiind luați
prizonieri 537 de soldați, inclusiv câțiva subofițeri ai armatei regale. De asemenea au fost
capturate toate cele 12 tunuri furnizate de britanici. *2
Primul război Anglo -Afgan 1838 -1842.
În prima jumătate a secolului al XIX s -a produs extinderea teritoriului Imperiului Rus către
Caucaz și Turkestan. În aceste circumstanțe Afganistanului a devenit singura barieră între vastele
teritorii ale Turkestanului țarist și granițele Indiei Britanice. Pornind de la acest aspect idea de a
stăpâni Afganistanul sau măcar de a -l avea ca aliat a devenit obligatorie din perspectiva
strategiei de apărare a teritoriilor Indiei.
În 1837 emirul Afganistanului Dost Mohammad Khan a cerut ajutorul Rusiei pentru a îl
contracara pe Shah Shujah Durrani din dinastia rivală care, la rândul său, a încheiat înțelegerea
cu Imperiul Britanic . Temându -se de o posibilă prezență a rușilor în Afganistan, britanicii iau
decizia de a acționa preventiv și invadează Emiratul. 3*
În 1839 armata britanică din India, care includea forțele venite din Bombay și Bengal, fără
dificultate și fără a trage vreun foc de armă a intrat în Kandahar. Provocarea britanicilor consta în
adaptarea la relieful greu practicabil al Afganistanului, care necesita desfășurare de forțe
impresionante pentru aprovizionarea continuă a armatei. Așadar corpul militar indian de 20000
de baionete a fost deservit de 38000 de soldați încadrați ca personal auxiliar și de 30000 de
cămile care transportau armamentul și proviziile. În iunie 1839 armata britanică ia cu asalt
fortăreața Ghazni unde pierde doar 17 soldați în timp ce apărătorii r ămân fără 1000 ostași. 4*
În 1841 din cauza răscoalei din Kabul a fost întreruptă linia de aprovizionare între India și armata
regală. Britanicii au rămas într -o situație delicată după ce în tot teritoriul afgan au izbucnit
răscoale religioase împotrivă co tropitorilor necredincioși. Mai multe garnizoane britanice au fost
atacate și nimicite.
Amintirile legate de primul război anglo -afgan i -a făcut pe mai mulți strategi britanici să tresară
și în deceniile care au urmat atunci când era vorba de subordonarea acestui teritoriu vast, sinistru
și neprietenos.
Războiul s -a întipărit în memoria britanicilor mai ales datorită faptului că, prin încercarea de a se
retrage din Kabul în Jalalabad și ulterior în India, dintr -un convoi de 16000 persoane la destinația
finală a ajuns doar un singur om.
În 1842 Marea Britanie a fost nevoită să recunoască înfrângerea completă în încercarea sa de a
cuceri Afganistanul. *5
Al doilea război anglo -afgan 1878 -1880.

La fel ca în timpul primului război anglo -afgan britanicii au invadat Emiratul datorită orientării
acestuia către Rusia.
În anii 1878 -1879 forțele anglo -indiene conduse de Frederick Sleigh Roberts îi înving pe afgani
și cuceresc orașele, Jalalabad, Kandaha r și Kabul.
În 1879 a fost semnat tratatul de la Gandamak care stipula ca Afganistanul să devină un teritoriu
dependent de Imperiul Britanic. Activitatea emirului se subordona controlului regal. Cetățenii
britanici căpătau dreptul de libera circulație și c omerț liber în emirat. S -a tras linie telegrafică din
India până în Afganistan. Emirul afgan trebuia să creeze tuturor negustorilor britanici condițiile
necesare și să elimine toate impedimentele în tranzitul lor spre Asia Centrală. Emirul primea
anual sum a de 600000 de rupii drept recompensă. *6
În 1880 armata britanică era cât pe ce să ajungă la același rezultat precum cel al expediției din
1841, când o oștire 100000 de afgani răsculați i -au nimicit pe britanici lângă satul Maiwand.
Învinși, britanicii s -au baricadat în Kandahar și numai datorită regimentului condus de Frederick
Sleigh Roberts, care a ajuns la timp, afganii au fost împinși în Herat.
În 1880 britanicii instalează la Kabul un guvern sub protectoratul coroanei regale. Prin urmare
Afganistanu l devine provincie a Imperiului Britanic. *7
Al treilea război anglo -afgan 1919.

Cel de -al treilea război anglo -afgan a izbucnit în 1919. Cauza acestuia a fost suspendarea
Tratatului de la Gandamack, încheiat cu Marea Britanie imediat după prima fază a celui de -al
doilea război anglo -afgan. Tratatul limita suveranitatea afgană și împie dica desfășurarea
independentă a politicii sale externe. *8 Emirul Amanullah Khan, pe tot parcursul conducerii
Afganistanului a încercat să creeze legături strânse atât cu Imperiul Țarist cât și cu Rusia
Sovietică. În aprilie 1919 Amanullah Khan a promis reforme în domeniul administrației publice.
Acesta a pledat pentru anihilarea muncii forțate, tiraniei și aservirii. Afganistanul, după părerea
lui merita să fie liber, independent și să nu mai fie legat de obligațiile care îi reveneau din
Tratatului de la Gandamack. *9
Folosindu -se de masacrarea demonstrației civile de către forțele coloniale în Jallianwala Bagh,
Amanullah Khan ia decizia de a ataca India Britanică. *10
Rezultatele războiului sunt destul de controversate. Pe de o parte, victoria strategică aparține
britanicilor datorită faptului că aceștia au reușit să împingă afganii înapoi de pe teritoriul său. Pe
de altă parte de -a lungul luptelor britanicii au pierdut 1751 de soldați dintre care doar 236 au fost
uciși în lupte, 566 a u murit de holeră, 334 au fost răpuși de alte boli și accidente. Pierderile
afganilor se ridicau la 1000 de ostași *11
Tratatul de pace presupunea recuperarea controlului de către Afganistan în domeniul politicii
externe. Acest lucru de altfel a dus la dim inuarea influenței britanicilor în regiune. *12

Pe 28 februarie 1919, după declararea independenței fața de Regat, regimul bolșevic al nou
formatei RSSF Ruse, a fost primul care a recunoscut Afganistanul ca stat independent și a
încheiat relații diplomatic e cu acesta. *13
Datorită situației dificile din India, britanicii sunt nevoiți să se retragă din Emirat în același an,
ceea ce a însemnat de jure, recunoașterea independenței afgane.

Perioada interbelică
Moscova era interesată să slăbească cât mai mult poziția istoric puternică a Marii Britanii în
regiune, de aceea în anul 1920 își deschide ambasada la Kabul. *27
Pe 28 februarie 1921 Rusia sovietică încheie primul acord de prietenie cu emiratul afgan. La
semnarea acestuia diplomația afgană mergea pe principiul tradițional oriental: ”Dușmanul
dușmanului meu este prietenul meu”.
În conformitate cu acordul încheiat, guvernul bolșevic permitea mărfurilor provenite din
Afganistan să tranziteze liber întregul te ritoriu sovietic fără să plătească taxele vamale. De
asemenea Afganistanul primea ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 1 milion de ruble
aur, 12 avioane și 5000 de puști cu muniția adiacentă. Guvernul sovietic se angaja să deschidă la
Kabul o șco ală de piloți, să creeze o uzină pentru producerea prafului de pușcă fără fum, să
trimită în Afganistan consultanți care trebuia să ajute în chestiuni tehnice, să tragă linia
telegrafică Serhetabat – Kandahar – Kabul *14
În luna septembrie 1924 la invitația lui Amanullah Khan în Kabul sosește expediția piloților
sovietici pentru a ajuta armata afgană în lupta împotriva insurgenților religioși
Marea Britania interesată în consolidarea pozițiilor sale în Afganistan a exprim at protest fața de
incursiunea sovietică, însă emirul Amanullah Khan a ingnorat protestul și a permis în continuare
sovieticilor să formeze forțele aeriene afgane.
11 piloți și tehnicieni ruși s -au apucat imediat de treabă. În luna octombrie 1924 a fost su rvolat și
bombardat orașul Zurmat. Combustibilul și muniția aduse cu piloții din URSS s -au epuizat
repede și avioanele au rămas la sol timp de o săptămână până când un nou convoi de animalele
de tracțiune a adus din URSS materialele necesare. Pe 14 octombr ie piloții sovietici au efectuat
din nou bombardamentele, lovind de data aceasta orașele Khost și Nadri. *15
Ajutor militar a consolidat încrederea lui Amanullah Khan fața de URSS și acesta acceptă
propunerea sovieticilor de a ajuta la modernizarea forțelo r aeriene afgane. Planul presupunea
crearea a 2 detașamente aeriene de recunoaștere și a unei escadrile de vânătoare în cadrul cărora
operau 36 de aparate de zbor. Escadrila a fost pilotată exclusiv de militari sovietici. *16
În perioada interbelică URSS -ul acordă o atenție deosebită asigurării frontierelor sale de sud,
prin urmare rând pe rând propune vecinilor săi din zonă semnarea pactelor de neagresiune.
Un asemenea pact a fost încheiat cu Afganistan în anul 1926 și este considerat pun ctul culminant
al relațiilor bilaterale sovieto -afgane. *28

În 1928 Amanullah Khan se întoarce din călătorie în Europa și URSS și aduce cu el o serie de
reforme sociale și culturale printre care obligația de avea port european pentru toată populație
afgană . Aceste reforme au fost respinse de majoritatea afganilor și în țară a izbucnit răscoală
antiguvernamentală sub conducerea lui Habibullah Kalakani . Amanullah Khan a fost nevoit să
fugă în sudul Afganistanului unde a continuat lupta pentru putere. *17
URSS ia decizia de a -l ajuta pe Amanullah Khan.
În zorii zilei de 15 aprilie 1929 șase avioane ușoare sovietice echipate de mitraliere trec granița și
survolează postului de grăniceri Patta -Ghissar. Soldații afgani uitând de măsuri de precauție ies
din cazărm i să se uite la aparate de zbor. Avioanele sovietice deschid focul asupra garnizoanei.
După 10 minute din 50 de soldați afgani rămân în viață doar 2 care fug și reușesc să alerteze
avanpostul vecin Sia -Ghert aflat la 20 de kilometri. Un detașament de 100 d e săbii pornește de
îndată în ajutorul postului Patta -Ghissar însă la jumătatea drumului este secerat de rafalele de
mitralieră ale soldaților sovietici. *18
Armata roșie cucerește orașul Mazari -Sharif și începe avansul spre Kabul.
La sfârșitul lunii mai Amanullah Khan ia decizia de a înceta lupta pentru putere și împreună cu
familia se refugiază în India. Armata sovietică pierde orice acoperire diplomatică de a-și motiva
prezența în Afganistan. Pentru a nu fi acuzată de agresiune militară asupra unui stat suveran
Armata Roșie primește ordinul de a se retrage acasă. În documentele militare sovietice a fost
interzisă menționarea incursiunii în Afganistan. Mult t imp operațiunea armatei roșii din 1929 se
numea ”Lichidarea bandiților în Turkestanul de sud”. *19
Neștiutor de carte, Habibullah Kalakani, devine noul emir al Afganistanului. Cu primul său
decret se abrogă portul european, se închid toate școlile pentru f ete, reședința emirului este
curățată de toate florile care o împodobeau. *20
În anul 1930 regele Afganistanului Mohammed Nadir Shah a cerut ajutorul URSS în lupta
împotriva liderului basmacilor Ibrahim Bek care urmărea idea desprinderii teritoriilor de nord ale
Afganistanului și creării statului independent Turkestan. URSS răspunde afirmativ la cerea
regelui Mohammed Nadir Shah și la sfârșitului lunii iunie aceluiași an o brigadă de cavalerie a
armatei roșii trece râul Amu Darya. *21
Uniunea Sovietică urmărea distrugerea rezistenței mișcării basmacilor care adeseori intrau pe
teritoriul sovietic dinspre teritoriul afgan și -i jefuia satele aflate la graniță. Ibrahim Bek inițial s -a
pregătit de luptă, însă a flând despre prezența forțelor impresionante ale sovieticilor a preferat să
se retragă în munți. Expediția armatei roșii nu a întâmpinat rezistență organizată, a pătruns fără
dificultate câteva zeci de kilometri în interiorul țării vecine și a distrus toate satele basmacilor în
valea r âului Kundus. Pierderile basmacilor s -au ridicat la 839 de călăreți, expediția sovietică a
pierdut un singur soldat care s -a înecat în timpul traversării râului Amu Darya. *22
În anul 1933 Mohammed Nadir Shah este ucis în timpul vizitei la un liceu de stud entul de
orientare stângă Abdul Khaliq. Coroana Afganistanului este preluată de fiul lui Zahir Shah. În
ciuda faptului că Afganistan devine membru al Ligii Națiunilor în 1934, politica sa externa
începe să aibă din ce în ce mai puternice influențe nemțești și japoneze. Al Treilea Reich prin

mijloacele intervenției economice încearcă să consolideze prezența sa în Afganistan. Scopul
Germaniei a fost echiparea membrilor mișcării basmacilor cu armele moderne astfel încât prin
intermediul acestor să destabilizez e republicile central -asiatice ale Uniunii. Acesta politică de
prietenie a Afganistanului fața de Axă se termină odată cu începerea operațiunii Barbarossa.
Regele Zahir sub presiunea Sovieticilor și Britanicilor este nevoit să -i expulzeze pe toți cetățenii
de naționalitate germană, italiană și japoneză cu excepția unor funcționari de consulate. *23
Perioada în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
În timpul celui de al doilea război mondial relațiile sovieto -afgana au fost complicate. Privind
avansul Germaniei către Moscova la Kabul au început să se pregătească pentru înfrângerea
URSS -ul. Unele voci de la conducerea afgană au început chiar să facă p lanuri privind cucerirea
orașelor Khiva și Bukara mai ales datorita faptului că URSS își mutase majoritatea diviziilor din
Turkestan pe frontul german. Capitularea Germaniei și Japoniei în 1945 a adus noul aport în
relațiile bilaterale postbelice. *24
Perioada postbelică
Imediat după încheierea celui de -al doilea război mondial, Afganistanul s -a aflat în afară zonei
de interes a marilor puteri. Cauza a fost retragerea britanicilor din India din 1947 și lipsa de
interes a imperiului de a se băga în încurcata politică internă a Afganistanului. *25
Situația se schimbă odată cu începerea relațiilor cu nou -apărutului stat independent Pakistan.
Foarte curând apar disputele interstatale din cauza pretențiilor afgane asupra teritoriilor estice ale
Pakistanului care a fost împărțit prin linia Durand la sfârșitul secolului al XIX -lea.
Neîntârziat în anul 1950 între Afganistan și Pakistan au izbucnit câteva ciocniri transfrontaliere
care au dus la închiderea graniței comune. Până atunci majoritatea exportului afgan tr anzita
Pakistanul în drumul său spre porturile aflate pe malul oceanului Indian. Din cauza tensiunilor cu
țara vecină, Afganistanul este nevoit să -și regândească complet politica sa comercială și externă
și să direcționeze exportului către nord în Uniunea Sovietică. Aceste schimbări au adus,
bineînțeles, și la dependența crescută fața de vecinul său de nord. *26
În anii 50 situația din regiune a fost puternic influențată de perioada de ”Pactomanie” inițiată de
secretarului de stat american John Foster Dulles. Pakistanul a intrat treptat în SEATO, Tratatul
de Apărare Colectivă al Asiei de Sud -Est, semnat la Manila în septembrie anului 1954. *29
Totodată Pakistan împreună cu Iran devin membrii deplini ai tratatului CENTO (Alianța militară
interguvernamentală) cunoscut ca și pactul de la Bagdad, datorită locului în care a fost semnat de
5 state membre în anul 1955. *30 Afganistan a primit și el invitația de a deveni membru al
CENTO în conformitate cu Doctrina Truman însă a guvernul afgan a refuzat -o și a continuat
politica de neutralitate. *31
Între anii 1953 și 1963 postul de prim -ministru al regatului a fost ocupat de Muhammad Daoud
care a acordat o atenție deosebită soluționării problemei legate de Pakistan, însă nu și
îmbunătățirii relațiilor cu vecinul de la est.

Moscova a susținut cu mare entuziasm pretențiile teritoriale ale Afganistanului fața de partea
pakista neză a Pashtunistanului, pentru că acestea susținere promitea destabilizarea Pakistanului
– un aliat important al Statelor Unite.
În anul 1955 în timpul vizitei oficiale de Nikita Sergheievici Hrușciov, la Kabul se semnează
acordul de prietenie și colabo rare între URSS și Afganistan. Se acordă un credit de 100 milioane
de dolari cu condițiile extrem de avantajoase. Ajutorul economic acordat între 1954 și 1967 l -a
pus Afganistan pe locul 3 după volumul ajutoarelor primite din partea URSS după Egipt și Indi a.
*32
În a două jumătate a anilor 50 a crescut considerabil și colaborarea militară între cele două state.
URSS punea la dispoziția Afganistanului armament, consilieri militari și nu în ultimul rând făcea
pregătirea ofițerilor forțelor armate afgane. În a nii 1956 -1957 în URSS și alte state ale pactului
de la Varșovia se pregăteau 3700 viitori ofițeri afgani. *33
În domeniul politicii externe Afganistan a început să creeze relații cu statele nealiate. În politica
sa externă Afganistanul pleda pentru coabitare pașnică între state, decolonizare și pentru
dezarmare. Aceasta linie a politicii externe a fost asemănătoar e cu cea a URSS și altor socialiste
și ducea la apropiere între ele. În 1967 -1968 ponderea comerțului extern a Afganistanului cu
URSS și altor state din blocul comunist a ajuns la 47% *33
În conformitate cu acordurile sovieto -afgane privind colaborarea eco nomică, în anii 1950 -1960
au fost construite uzine la Kabul, gazoductul de la granița până la Mazar -i-Sharif, canalele de
irigare și hidrocentrala pe râul Kabul, digul Sarde în apropiere de Ghazni, portul Shere Khan pe
râul Panj. De asemenea au fost realiz ate și 2 drumuri asfaltate de mare importanță. Primul drum,
lung de 400 km făcea legătura între Kabul și Shere Khan și tăia masivul Hindukush cu tunelul
Salang lung de 2,7km. Cel de al doilea începea de la Serhetabat (URSS) și continua 680 km spre
Kandaha r. *35
În anul 1963 însă prim -ministrul Muhammed Daoud a fost demis pentru că regele Mohamme
Zahir Shah se temea de influenta lui crescută și orientăria tot mai mari către Moscova. La un an
distanță, pentru a își consolida poziția, regele adoptă o constitu ție modernă care punea bazele
separării puterilor de stat, drepturilor cetățenești și mai nou permitea apariția partidelor politice.
*36
Printre cele mai importante partide politice ale respectivei epoci puteau fi remarcate: partidul
conservator ”Poporul Afganistanului”, fundamentalistul ”Partidul Islamic” și nu în ultimul rând
pro-sovieticul Partidul Democratic al Poporului Afgan (PDPA). Cele mai bune poziții în viața
politică o avea Partidul Islamic, însă PDPA a avut să influențeze destinul Afganistanul ui în
perioada imediat următoare. *37
Încă de la începutul apariției sale Partidul Democrat a folosit marxismul ca ideologie principală
care nu putea fi compatibilă cu un stat populația căruia nu avea mai mult de 16000 de muncitori
de meserie. *38
Partidul Democrat nu reușea să atragă de partea populația rurală și la sfârșitul anilor 70 avea doar
4000 membri. Majoritatea deținătorilor a carnetelor de membru PDPA era alcătuită de

reprezentanții aproape inexistentei clase de mijloc afgane sau de stud enții radicali ai universității
de stat din Kabul. Mai mult de la începutul înființării sale în interiorul partidului s -a aprins lupta
pentru putere. *39
În luna septembrie anului 1965 Partidul Democrat participă în alegeri relativ libere în urma
cărora î n parlament ajung 4 membri PDPA inclusiv una dintre primele 4 femei -deputați din
istoria țării.
După 2 ani de înființare în anul 1967 PDPA -ul se desprinde în două fracții rivale: Khalq (Popor)
în frunte cu jurnalitul Nur Mohammad Taraki și Parcham (Steag) condusă de avocatul Babrak
Karmal. *40
Divergențele între cele două fracțiuni au pornit de la diferite viziuni asupra unor chestiuni
ideologice și politice. De asemenea membri celor două aveau se deosebea prin apartenența etnică
și socială. Fracțiunea K halq (Popor) era alcătuită în mare parte de etnici paștuni și de populația
provenită din mediu rural. Fracțiunea Parcham (Steag) avea ca membri reprezentanții populației
urbane care vorbeau în dialectul al limbii persane dari și făceau parte din clasa de m ijloc și din
cea superioară. *41
Liderul lui ”Khalq” Nur Mohammad Taraki avea păreri radicale în privința construirii
socialismului în Afganistan în timp ce liderul fracțiunii rivale ”Parcham” Babrak Karmal
considera că societatea afgana era prea înapoiată pentru a fi ghidată de studiile leninismului
legate de construirea socialismului. Babrak Karmal în discursurile sale dădea importanța
necesității accentuării cursului antiimperialist și luptei pentru eliberarea națională a poporului
afgan. Din martie 1968 până în iulie 1969 B. Karmal și acoliții săi tipărea u ziarul ”Parcham” care
a fost loială regelui Mohamme Zahir Shah. Pentru loialitate fața de rege parcham -iștii au fost
criticați constant de khalq -iști care îi numeau ”Partidul Comunist Regal”. *42
În 1969 PDPA a mai participat la alegeri parlamentare und e mandatul de deputat a primit un
singur candidat Hafizullah Amin.
Deocamdată nici una dintre fracțiunile nu putea fi considerată periculoase pentru regimul din
Kabul, însă potențialul pericol venea din interacțiunile tot mai dese ale acestora cu cercurile de
stângă ale armatei și cu Uniunea Sovietică. Existau inclusiv și bănuieli că PDPA se finanța
parțial din sursele provenite de la KGB.
Parcham -ul reușea să aibă legături mai puternice cu armată prin intermediul membrului său Mir
Akbar Khyber în timp ce funcția de legătură între Khalq și armată era exercitată de Hafizullah
Amin. *43
Perioada anilor 1970 -1980 are importanță deosebită în relațiile sovieto -afgane. În acesta perioada
de timp în Afganistan au loc câteva lovituri de stat, război civil și introducerea Contingentului
Limitat al Forțelor Armate Sovietice.
Prima lovitură de st at. Republica Afganistan.
Prima verigă a acestor evenimente a devenit lovitura de stat din 17 iulie 1973 care a decurs fără
vărsare de sânge. Muhammed Daoud, fost prim -ministru al Afganistanului care în același timp

era și verișor al regelui, neavând de al tfel dreptul la moștenirea tronului, s -a folosit de
omniprezentele critici la adresa monarhului. Regelui se reproșa tărăgănarea cu implementarea
reformei agrare pe care o cerea societatea afgană. Schimbarea politicii agrare era foarte de
necesară mai ales din cauza teribilei secete care a provocat foametea cumplită în mai multe
regiuni ale țării. *44
Ora potrivită a sosit pe 17 iulie 1973 când Daoud a făcut o lovitură de stat în Afganistan.
Folosindu -se de prilejul că regele Mohammed Zahir Shah se afla în Italia pentru tratament
medical, Muhammed Daoud în decurs de câteva ore a desfășurat o acțiune prin care a căpătat
puterea deplină în Afganistan. Nemaiavând alternative regele Mohammed Zahir Shah a fost
nevoit să răma s în exil în Italia. *45
Lovitura de stat a fost pusă la cale de ofițerii de orientare stângă ai armatei afgane, care au
efectuat pregătirea profesională în URSS. 46* Lovitura de stat a fost susținută mai ales de
Moscova care considera că Daoud odată ce se va instala la putere, va acorda atenția problemei
legate de Pakistan de care s -a ocupat și în anii 1953 -1963 în timp ce a fost prin -ministru. Pentru
URSS necesitatea destabilizării aliatului american din regiune era considerată de importanță
crescută. *47
Răsturnându -l pe regele Zahir Shah, Muhammed Daoud se proclamă președinte iar Afganistanul
devine republică pentru prima dată din istoria sa. În Afganistan este instaurat regim autoritar: se
dizolva parlamentul și curtea supremă, se interzic partidele pol itice. Partidul Național
Revoluționar creat de Muhammed Daoud devine singură formațiune politică din țară. Majoritatea
populației afgane l -a susținut pe Daoud pentru că îl considera un lider puternic care are capabil să
realizeze reformele necesare și mult așteptate în țară. În perioada imediat următoare Daoud s -a
bucurat de susținerea PDPA mai ales de ofițeri de armată ai fracțiunii Khalq care au stat în
spatele loviturii de stat. *48
Schimbarea de putere în Afganistan a provocat lupte pentru determinarea drumului de urmat
între diferite forțe politice din Afganistan. Rezultatul a fost scăderea încrederii în conducerea
centrală a statului în schimb clerul islamic a ajuns să fie priceput ca element principal în
păstrarea unificării naționale. În această sit uație Considerându -l pe Daoud singurul garant de
stabilitate în regiune, URSS -ul a intensificat ajutorul militar Afganistanului, care a ajuns la o
cifră de 100 de milioane de dolari pe an. A crescut și numărul consilierilor militari sovietici care
a cresc ut de la 1500 în 1973 până la 5000 în aprilie anului 1978. *49
La sfârșitul lunii iulie anului 1975 în urma invitație personale făcute de Muhammed Daoud, în
Afganistan sosește primul grup de consilieri militari sovietici. Înainte trimiterii sovieticii au
trecut printr -o pregătire teoretică temeinică. Importanța deosebită se acorda istoriei
Afganistanului de la timpuri vechi, informațiilor legate de structura forțelor armate și mai ales
afinităților religiei musulmane, obiceiurilor și vieții c otidiane. *50
Viața de zi cu zi a unui musulman este reglementată de regulile ”Șaria” cea ce în arabă înseamnă
”Calea curată care duce către apă”. În conformitate cu acest set de reguli și norme întreagă viața
unui musulman este împărțită la lucruri – Haram și lucruri Halal. Cuvântul ”Haram” în
traducerea din limba arabă înseamnă ”casă”, de acolo provine și cuvântul ”harem” care a intrat în

mai multe limbi indo -europene. Al doilea sens al cuvântului ”haram” înseamnă ”nu e voie”,
”interzis”. Haram după reguli le Șaria este să mănânci carnea de porc, să bei alcool, să ai relații
sexuale extraconjugale. Haram de asemenea este să întrebi un musulman, chiar și din politețe, de
sănătatea soției sale. Haram este să bârfești și să discuți pe la spate un om pentru că n umai Allah
(să fie binecuvântat numele lui) îi poate judeca pe robii săi. Haram este să ucizi un musafir fie el
și necredincios, un musulman niciodată nu își va murdări casa sa cu sânge.
Halal din arabă înseamnă ”e voie”, ”permis”. Halal este să faci cele 5 rugăciuni zilnice, să
mănânci carnea de oaie sau de berbec dacă în timpul sacrificării sale s -au rostit cuvintele de
măreția lui Allah. Halal este să tragi un glonț în spatele unui necredincios care ți -a invadat
pământul. Faptele halal sunt considerate niște trepte către o viață eternă sau către Jannat – o
grădină cerească fermecată în care vor fi întâmpinați cei care trăiau corect după legile Șaria în
timpul vieții lor pământești. *51
În ciuda străduinței Uniunii Sovietice de a își întării poziția în A fganistan, comportamentul lui
Daoud a început să se schimbe. Încetul cu încetul președintele a început să se abată de la politica
de stângă în conducerea țării. În ciuda prezenței masive a consilierilor sovietici, Afganistan
începe să se orienteze spre vec inii săi – Iran și Pakistan. *52
La mijlocul anilor 1970 Daoud recunoaște linia Durand ca varianta a graniței finale între
Afganistan și Pakistan și prin urmare pune capăt disputelor teritoriale între cele două țări vecine.
Șahul Iranul propune Afganistan ului un program de investiții și o colaborare economică extinsă.
Nu rămân în urma nici americanii. În timpul vizitei sale în Afganistan în 1976 Henry Kissinger
promite Afganistanului o susținere puternică din partea Washingtonului. *53
Muhammed Daoud încep e să fie intens criticat pentru conducerea autoritară și dictatura care este
consemnată oficial în 1977 într -o nouă constituție. În conformitate cu noua constituție cele 3
puteri: juridică, executivă și legislativă au ajuns să fie controlate de Daoud. Noul ministru de
interne Abdul Kadir Nuristani începe să pregătească planul de lichidare a formațiunilor politice
de orientare stângă, mai ales PDPA. *54
Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a început să se îngrijoreze pentru soarta PDPA și a făcut
demersuri le pentru împăcarea și unirea khalq -iștilor și parcham -iștilor. Momentul împăcării
șubrede a venit în luna iunie anului 1977. Secretarul general al PDPA fost numit Nur
Mohammad Taraki, post de secretat secund al partidului a fost ocupat de Babrak Karmal.
Celelalte funcții cheie au fost împărțite egal între Khalq și Parcham pentru a crea echilibru
politic. Imediat după reunire, PDPA, primind sprijinul ofițerilor de orientare marxistă, începe
pregătirea loviturii care a avut loc în aprilie anului 1978. *55
Revoluția din Saur. (A două lună de primăvară din calendarul persan)
Pe 17 aprilie 1978 a fost împușcat fost redactor -șef al ziarului ”Parcham” Mir Akbar Khyber. În
timpul înmormântării pe 19 aprilie au izbucnit proteste împotriva regimului președintelui Daoud
pentru că se credea că poliția secretă subordonată lui a luat pa rte la asasinarea politicianului. În
zilele următoare în jur de 15000 de persoane ies în stradă pentru a cere dreptate. Aceste proteste

pun capăt răbdării președintelui Daoud care ordonă mult pregătită arestarea membrilor PDPA.
56*
În 26 aprilie noaptea s unt arestați membri cei mai importanți ai PDPA inclusiv Babrak Karmal și
Nur Muhammed Taraki. Înainte de a fi trimis la închisoare Hafizulla Amin reușește să trimită
forțelor armate loiale PDPA documentul care ordonă începerea răscoalei militare.
Pe 27 ap rilie în jurul orei 10 pe străzile din Kabul apar primele tancuri care înconjoră palatul
prezidențial Arg. Prima salvă asupra palatului se trage la ora amiezii. Garda prezidențială de
2000 de soldați încearcă să țină piept atacanților și luptă cu vitejie. *57
Un rol important în revoluție are aviația care a trecut de partea puciștilor. Conduși de generalul
Abdullah Kadyr piloții opresc ofensiva unei divizii fidele președintelui în suburbiile Kabulului.
Apoi avioanele efectuează mai multe raiduri aeriene și lansează rachete asupra sediului
președintelui în flăcări.
Asediul fortăreței Arg durează toată noaptea. În zorii zilei de 28 aprilie palatul cade. Forțând
ușile, în clădirea întră militarii și îl ucid pe Muhammed Daoud împreună cu toată familia sa.
Seara pe radio se anunță că în țară a avut loc o revoluție populară. În aceeași zi Taraki, Karmal și
Amin sunt eliberați din închisoare.
În comparația cu 1973 nu a fost vorbă de o lovitură de stat fără vărsare de sânge. În 1978
revoluția din Saur a schimbat pu terea din Afganistan în schimbul a câteva mii de vieți. *58
Generalul Liahovski în cartea sa ”Tragedia și curajul Afganistanului” pune accentul pe faptul că
reprezentanții sovieticilor din Kabul nu știau nimic despre pregătirea loviturii de stat. După
părerea lui embrii PDPA ascundeau de partea sovietică planurile sale de răsturnarea regimului
Daoud. PDPA considera că Moscova n -ar susține aceste demersuri. De aceeași părere a fost și
profesorul Menșicov când menționa că PDPA -ul nu numai că nu a cerut spriji nul Moscovei
pentru a efectua lovitura de stat, comuniștii afgani nici măcar nu au agreat demersurile sale cu
partidul comunist al URSS. *59
În urma loviturii de stat se convoacă Consiliul Revoluționar Militar, însă cei din armată nu au
interes să rămână prea mult timp în fruntea țării și încearcă cât mai repede să scape de
răspunderea conducerii statului. Pe 30 aprilie Consiliul Revoluționar emite primul Decret prin
care puterea din Afganistan a fost transferată către administrația civilă compusă din conducerea
PDPA. În conformitate cu același decret republica Afganistan este redenumită în Republica
Democratică Afganistan (RDA), se schimbă sim bolurile statului: steagul și stemă. *60
De asemenea se adoptă și noul imn național ”Garam shah lā garam shah”, (Devine arzător,
devine mai înflăcărat). Versurile scrise de Sulaiman Layeq exprimau comparația soarelui răsare
cu revoluția populară eliberatoare contra tiranilor. a fel cum soarele devine treptat mai arzător și
începe să umple totul cu căldură, flăcările revoluției se răspândesc cu repeziciune în toată țară
eliberând poporul afgan de tirania obscură. *61
Președintele Republice Democratice Afganistan a fost ales Nur Muhammad Taraki, fotoliu de
prim -ministru a ocupat Babrak Karmal iar ministrul de externe a devenit Hafizullah Amin. *62

Noua conducere din Kabul s -a apucat imediat de tr eabă. Primul lucru a fost implementarea
programului ”pentru depășirea înapoierii economice și lichidarea relicvelor feudale din societatea
afgană”. Noua republică a început demersurile de apropiere de statele ale blocului socialist, în
primul rând de Uniun ea Sovietică. *63
URSS a fost încântată de revoluția marxistă a vecinului său din sud și era flatată de demersurile
Afganistanului de a construi propriul socialism. La fel cum s -a întâmplat și cu 5 ani în urmă, în
aprilie 1978 Uniunea Sovietica este prima țară care recunoaș te noua conducere din Afganistan.
*64
În decembrie 1978 între URSS și RDA a fost încheiat Tratatul de bună vecinătate, prietenie și
cooperare. Capitolul 4 din respectivul tratat se referea la consultarea reciprocă pentru menținerea
relațiilor de prietenie, menținerea securității și asigurării independenței și integrității teritoriale
ale ambelor țări. *65
Bazându -se pe acest capitol conducerea afgană ulterior va adresa Uniunii Sovietice solicitări de a
intervenii militar în vederea protejării realizărilor R evoluției din Saur. Solicitarea de ajutor
militar a venit în urma agravării situației economice și sociale din țară și începerii luptelor între
forțele guvernamentale și opoziție. Dar ce a provocat toate aceste evenimente? Și de ce tot ce
părea să înceapă bine s -a terminat tragic?
Cum am mai menționat anterior, primule decrete ale noului guvern au fost: redenumirea țării în
Republica Democratică Afganistan (RDA), implementarea programului de depășirea înapoierii
economice și lichidarea relicvelor feudale di n societatea afgană. Aceste măsuri la prima vedere
ar fi trebuit să răspundă nevoilor claselor sociale din populația afgană -burgheziei, negustorilor,
intelectualilor, meșteșugarilor, muncitorilor și țăranilor.
Evenimentele care au urmat au avut însă cu totul altă direcție decât se credea inițial. PDPA și
guvern au început să facă greșeli după greșeli și să desfășoară reformele la modul prea radicali
pentru nivelul de dezvoltare al societății afgane. Cu toate că reformele aveau un scop aparent
benefic pentru toate straturile sociale, nu s -a ținut cont de tradițiile formate de multe secole, rolul
și însemnătatea islamului în viața afgană, nivelul de analfabetism extrem de ridicat al majorității
populației din Afgan istan. În mediul rural, de pildă, ponderea analfabeților ajungea la 96% în
rândul femeilor și la 90% în rândul bărbaților. *66
Greșelile guvernamentale au dus la respingerea deschisă din partea societății afgane. Primele
răscoale armate la nivel local împ otrivă conducerii centrale au început să apară încă din iunie
1978. Șefii PDPA însă au ignorat aceste primele semne, considerând că pot înăbuși cu ușurință
nemulțumirea populară, folosind forță. *67
Revoluția din Kabul în contextul relațiilor internațional e.
Relațiile internaționale cu lumea a treia.
Evenimentele care au avut loc în Afganistan în anii 1978 -1980 trebuie văzute în contextul
perioadei de detenționare.

Détente este un termen care se folosește pentru a descrie perioada de relaxare a relațiilor politice
între Statele Unite și Uniunea Sovietică în anii 70. Détente în franceză, разрядка (razriadka) în
rusă, relaxation în engleză sau detensionarea în română toate acestea denumiri descriu pașii
făcuți între cele două puteri pentru a destinde relați ile tensionate între ele. Aceste încercări s -au
concretizat în semnarea unei serii de tratate precum SALT I, SALT II sau Acordurile de la
Helsinki . *68
Situația internațională a anilor 70 a fost factor decisiv care a influențat cel mai mult procesul
decizional sovietic și deciziile liderilor de la Mosc ova în timpul crizei din Afganistan.
În a două jumătate a anilor 70 Uniunea Sovietică trecea printr -o perioadă de stabilitate fără
precedent atât în perspectiva externă cât și cea internă. În timpul celui de al 25 -lea congres al
PCUS secretarul general Le onid Brejnev a avut în mare parte dreptate declarând că URSS nu a
mai avut niciodată o poziție internațională mai puternică și mai stabilă. *69
În prima jumătate a anilor 70 Uniunea sovietică finalizează reînarmarea forțelor sale armate și
ajunge la egalitatea strategică nucleară cu Statele Unite. Mai mult de atât URSS dispunea de cea
mai numerică armată terestră și a două cea mai puternică flotă militară. Această modernizare fără
precedent a forțelor armate sovietice a avut niște consecințe catastrofale asupra întregii economii
sovietice care urmau să se resimtă abia în anii 80. La începutul anilor 70 ministrul de apărare al
URSS Andrei Grecico pu tea să declare mândru că armata sa nu mai este doar forța continentală
ci a ajuns să fie puterea globală. *70
Creșterea fără precedent a mașinăriei militare sovietice făcea calea atât către dialogul de
limitarea armelor nucleare cât și realizarea acorduril or de la Helsinki. O serie de conferințe și
întâlniri au avut loc între 1973 -1975 în capitala Finlandei și la Geneva. Acestea au fost realizate
la inițiativa Uniunii Sovietice pentru a consemna oficial nemodificarea granițelor trasate în urma
celui de al D oilea Război Mondial și pentru a depăși perioada complicată a anilor 60 și pentru a
reduce nivelul de tensiune în relațiile bilaterale între URSS și SUA.
Cele 10 puncte agreate în capitala Finlandei prevedeau o îmbunătățire a relațiilor între statele
Bloc ului Comunist și cele din Occident. Acordurile prevedeau printre altele o colaborare mai
strânsă între state, nerecurgerea la folosirea forței, intangibilitatea frontierelor statelor suverane,
dialog pașnic în rezolvarea divergențelor interstatale, respect area drepturilor omului. Semnarea
acordurilor a avut loc pe 1 august 1975 și a fost încheiată între 35 de țări. Pentru Republica
Socialistă România a pus semnătura președintele țării Nicolae Ceaușescu. *71
Acest eveniment era practic o conferință de pace p entru războiul care s -a încheiat cu 3 decenii în
urmă. Pentru Moscova însă desfășurarea conferințelor și semnarea acordurilor a însemnat un
succes extraordinar care a contribuit la întărirea încrederii sovieticilor că în mâinile lor se află
cârma care infl uențează direcția de dezvoltare a întregii lumi. Tocmai de aceea în aceasta
perioada conducerea de la Kremlin a început să creadă că poate muta rivalitatea de pe linia Est –
Vest spre statele din Lumea a treia. *72

Rădăcinile pătrunderii sovietice în țările din Lumea a treia duc spre anii 20, atunci V.I. Lenin
scria că statele colonizate pot fi considerate un aliat de bază în revoluția socialistă împotriva
imperialismului. *73
Interacțiunile Uniunii Sovietice cu lumea a treia nu au fost mai puternice decât în a două
jumătate a anilor 70. În spatele acestor relații au fost câțiva factori printre care conflicte în fostele
colonii europene, nivelul global al forțelor armate sovietice și perioada de detensionare.
Conducerea URSS a început să perceapă succesele î n politica externă ca o dovadă prin care
socialismul era confirmat ca cea mai bună formă de guvernare. De aceea Kremlinul începe să
extindă influența sovietică în toate regiunile strategice ale lumii. *74
În Asia URSS putea să conteze pe sprijinul stabil a l Indiei cu ajutorul căreia a putut să
contrabalanseze regimul pro -american din Pakistan, prin urmare marina sovietică avea cea mai
puternică flotă în Oceanul Indian. Unirea Vietnamului sub steagul roșu poate fi considerată cea
mai mare realizare a regimul ui comunist care întărit influența Moscovei în întreagă Indochina.
*75
Căderea regimului Salazar, duce la pierdea coloniilor Angola și Mozambic de către Portugalia .
În Mozambic repede se instaurează regimul marxist pro -sovietic, în Angola însă începe un război
civil sângeros. Frontului Național de Eliberare a Angolei stabilește repede controlul asupra
întregii țari după ce primește ajutor militar oferit de URSS și C uba. Niciodată până atunci URSS
nu intervenea atât de puternic în Lumea a treia. *76
Tot în decursul anilor 70 URSS avea și influență puternică în regiunea din Cornul Africii.
Situația a devenit complicată în 1977 atunci când pro -sovietică Somalia a atacat pro-sovietică
Etiopia în timpul războiului pentru provincia Ogaden disputată de ambele țări. Inițial Uniunea
Sovietică sprijinea guvernele ambelor state, însă odată cu izbucnirea războiului trebuia făcută
alegerea care până la urmă a fost în favoarea Etio piei. În 1977 Somalia rupe acordul de prietenie
și colaborare cu URSS pentru susținerea Etiopiei.
La fel cum s -a întâmplat și în războiul în Angola principala forța combativă care a decis soarta
războiului a venit de peste oceanul Atlantic. În ianuarie 19 78 un corp de 18000 de soldați
cubanezi chemați la ”datoria internațională” împreună cu 2000 de militari ai Republicii Populare
a Yemenului de Sud atacă frontal armata somaleză în apropiere de Jijiga și o alungă de pe
teritoriul Etiopian. Pe 15 martie răzb oiul se termină iar Addis Abeba devine un aliat fidel al
Moscovei. *77
În istoria postbelică nu prea au existat exemple de o extindere de influență atât de semeață
precum cea exercitată de URSS în timpul perioadei de detensionare. Pe lângă Angola, Mozambic
și Etiopia Uniunea Sovietică a mai extins influența și asupra altor țări africane precum Djibouti,
Sudan, Egipt, Ciad, Algeria și Libia. Această uimitoare dar în același timp forțată politica
internațională, avea uneori puține șanse la succes. *78 Dacă fo losim expresia celebră lui I.V.
Stalin din 1930, Uniunea Sovietică anilor 70 a fost ”amețită de succese”, însă pedeapsa pentru
riscuri nejustificate și decizii premature nu a venit în Africa ci mai târziu în Afganistan unde
”socoteala de acasă nu s -a potri vit cu cea din târg”.

Sfârșitul perioadei de detensionare.
În iunie 1979 la Viena are loc semnarea festivă a acordului SALT II ( Tratative asupra reducerii
armamentelor strategice) de Leonid Brejnev și Jimmy Carter, însă șansele de ratificarea lui nu
păreau să apară. În afară de politică aventuristă sovietică fața de țările din Lumea a treia,
conducerea americană a fost de asemenea alarmată și de depistarea contingentului militar
sovietic în Cuba în luna august aceluiași an.
După descoperirea militarilor, Brejnev declara că nu este vorba despre o brigadă de infanterie
mecanizată ci de un ”centru de instruire” format de consilierii ar matei sovietice. După obținerea
garanțiilor că prezența sovieticilor în apropierea granițelor americane are un caracter mai mult
simbolic decât militar, președintele Carter decide să nu se complice și să lase acest ”centrul de
instruire” balta. Conducerea sovietică însă percepe cedarea neașteptată a americanilor ca pe o
victorie semnificativă care revanșează rezultatul rușinos a lui Hrușciov în timpul crizei rachetelor
din Cuba. Atunci când în decembrie anul 1979 membri cercului restrâns al biroului politic al
PCUS hotărește să intervină militar în Afganistan, decizia are la bază premisa că dacă Statele
Unite au «înghițit» o brigad ă sovietică aflată la doi pași de granițele lor, cu atât mai mult vor
închide ochii și acum la int ervenția într-o țără aflată undeva în Asia Centrală. *79
Nu s -a luat însă în calcul că situația regională și poziția americană în Caraibe și în Orientul
Mijlociu era diferită. Cuba în mare parte a fost înconjurată de aliații Statelor Unite și o mică
brigadă mecanizată nu prezenta o schimbare importantă în echili brul militar pe scena
internațională. În schimb prezența sovietică în Afganistan i -a îngrijorat pe americani care în 1979
au început să piardă poziția strategic ă în regiune. Mai mult de atât eventualul succes al Uniunii
Sovietice în Afganistan putea avea e fectul domino și asupra altor țări din zonă mai ales celor
aflate în golful Persic.
La sfârșitul anilor 70, URSS nu mai considera politica de detensionare o prioritate căreia trebuia
să mai acorde atenție. Președintele Jimmy Carter a închis ochii la brigada sovietică din Cuba
pentru a nu complica lucrurile, însă reacția de îngrijorare a opiniei publice americane a influențat
senatul care nu mai ratifica tratatului SALT II.
Pe 12 decembrie 1979 NATO decide plasarea rachetelor balistice de rază medie Pershing ca
reacția la instalarea rachetelor SS -20 de către Uniunea Sovietică. Tot pe 12 decembrie birou
politic al PCUS are în agendă discuțiile privind folosirea forțelor armate în rezolvarea crizei
afgane. Rachetele americane apărute din senin joacă și ele un rol important în decizia de invada
Afganistanul. În luna decembrie 1979 ambele superputeri au intrat într -o nouă fază a confruntării
în cadrul războiului rece prin intervenția sovietică în Afganist an. Aceasta a fost rezultatul
guvernării haotice și deciziilor premature ale PDPA în 1978 -1979. *80
Reacțiile internaționale la revoluția saură.
Pentru Uniunea Sovietică revoluția saură prezenta rezultatul predictibil al politicilor sale externe
față de Af ganistan, care însă trebuia să se întâmple ceva mai târziu. *81
Partidul comunist al Uniunii Sovietice sprijinea PDPA încă de la apariția sa din 1965 iar pentru
ajutorul acordat aștepta acum în schimb anumite beneficii. URSS nu a fost complet mulțumită cu

ritmul alert al restructurării socialiste care se desfășura în A fganistan, dar comuniștii afgani nu
aveau de gând să se subordoneze întrutotul voinței Moscovei. După părerea URSS vecinul din
sud avea nevoie de mai mult timp pentru trecerea mai lină la socialism întrucât populația locală a
fost prea înapoiată și puțin e ducată pentru o asemenea schimbare. O nemulțumire și mai mare a
comitetului politic o reprezenta Hafizullah Amin care era acuzat de începerea epurării politice și
sociale și inițierea reformelor radicale care au dus la revoltele populare în mai multe provi ncii
afgane. *82
După semnarea Tratatulul de bună vecinătate, prietenie și cooperare, conducerea Uniunii
Sovietice considera că Afganistanul va deveni o piesă principală în mecanismul de destabilizare
a statelor vecine Pakistan și Iran. În opinia sovietici lor, conducerea din Islamabad trebuia să fie
prima slăbită prin presiunile Afganistanului îndreptate către teritoriilor disputate și prin
acordarea sprijinul Kabulului minorității paștune în lupta lor împotriva guvernului. În loc să
destabilizeze țările în jur, Afganistanul însuși a devenit instabil mai ales prin pătrunderea
influențelor răspândite de revoluția islamică din Iran. *83
În anul 1979 s -a intensificat exodul refugiaților afgani în Pakistan, unde cu sprijinul autorităților
locale a început pregăt irea mujahedinilor care din ce în ce mai des au început să facă incursiuni
în regiunile afgane aflate la graniță. Nemulțumită de ce se întâmplă în țara vecină după revoluția
saură, conducerea din Islamabad lua în calcul chiar și intervenția militară pe ter itoriul statului
vecin, însă prezența masivă a consilierilor sovietici în Afganistan a făcut Pakistanul să renunțe la
aceste planuri. *84
În cazul Iranului situația însă a fost complet diferită. În anul 1979 în mai multe regiuni ale țării
izbucnesc protestele studenților în urma cărora la putere se instalează regimul conservativ al lui
Ruhollah Khomeini. Întorcându -se din exil unde a stat 15 ani, Ruhollah Khomeini îl alung ă mai
întâi pe Șah, apoi întoarce spatele țărilor -partenere din Vest, respingând ideile capitalismului, și
declară oficial calea islamului un viitor model de dezvoltare a țării. Salutând revoluția din Iran
URSS totuși urmărește cu îngrijorare evoluția răsp ândirii radicalismului islamic în regiune
temându -se ca influențele sale să ajungă în republicile sovietice central -asiatice. *85
Pentru americani desfășurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu însemna pericolul pierderii
pozițiilor din regiune. Pierder ea neașteptată a Iranului care în întreaga perioadă postbelică a fost
principalul aliat al Statelor Unite în regiune, instalarea comuniștilor la Kabul a fost ultima
picătură care a umplut paharul. După pierderea Iranului, Departamentul de Stat a tras o con cluzie
că trebuie cu orice preț să mențină prezența americană în Afganistan. În această perioadă pe
scena politică al statelor Unite devine din ce în ce mai auzită vocea lui Zbigniew Brzezinski care
ocupă poziția consilierului prezidențial în politica pent ru securitatea națională.
În mare secret Zbigniew Brzezinski prezintă președintelui Carter detaliile operațiunii ”Cyclon”.
Scopul acesteia a fost sprijinirea mujahedinilor care să lupte împotrivă regimului PDPA din
Afganistan. Pe 3 iulie 1979 Jimmy Carter semnează ordinul prezidențial care declanșează
finanțarea opoziției anticomuniste din Afganistan. *86 Acest lucru arată că Operațiunea
”Cyclon” nu a fost replică la invadarea Afganistanului de către sovietici, pentru că a fost inițiată
cu jumătate de an în aintea invaziei.

În interviul acordat revistei franceze ” Le Nouvel Observateur ” în 1998 Zbigniew Brzezinski
amintește: ”Noi nu îi împingeam pe rușii să se amestece, însă am mărit proba bilitatea că ei o
vor face… Operațiunea secretă a fost o idee excelentă. Rezultatul ei a fost ademenirea Uniunii
Sovietice în ambuscada afgană… În ziua în care Uniunea Sovietică oficial a traversat granița i –
am scris președintelui Carter: Acum avem șan sa să dăm Uniunii Sovietice propriul Război din
Vietnam”. Cu alte cuvinte scopul inițiativei al Statelor Unite a fost să înrăutățească situația atât
de mul încât intervenția militară sovietică să fie inevitabilă. Cea ce au și reușit. *87
Critici aduse operațiunii ”Cyclon”
Guvernul america a fost criticat pentru că a permis Pakistanului să -l susțină financiar pe liderului
teroriștilor afgani Gulbuddin Hekmatyar. *88 Acesta este acuzat pentru uciderea populației civile
și bombardarea Kabulului în urma căruia au fost omorâți 2000 oameni. Despre Gulbuddin
Hekmatyar se spunea că acesta a fost prieten cu Osama bin Laden, fondatorul organizației
teroriste Al -Qaeda, care în timpul războiului cu URSS era responsabil pentru programul de ajutor
destinat arabilor -voluntari. *89
Jurnalistul rus Adam Dolnic în articolul său ”Teroristul numărul 1” apărut la cotidianul
Nezavisimaia Gazeta imediat după atentatele din 11 septembrie 2011 consideră că ar exista
dovezi privind colaborarea între Osama bin Laden și reprezentanții Statelor Unite în cadrul
programului de ajutor acordat mujahedinilor afgani. În cei 10 ani de război în Afganistan au
luptat în jur de 35000 de musulmani proveniți din 43 țări islamice. Mulți dintre aceștia ulterior au
îngroșat rândurile organizației teroriste Al -Qaeda. *90
Guvernul Statelor Unite însă întotdeauna a afirmat că finanțarea a fost îndreptată numai către
insurgenții local afgani și a respins vehement că vreo parte a finanțării a fost folosită de Osama
bin Laden. Jason Berk, expert britanic în domeniul extremismului islamic scria că finanțarea
ajungea numai la Gulbuddin Hekmatyar, iar viitorul fondator al organizației Al -Qaeda Osama
bin Laden a fost atunci doar o figură neînsemnată. Grupul lui de luptători nu depășea o duzină de
oameni. *91
Afganistanul în 1978 -1979
Reformele comuniștilor afgani.
Între anii 1978 -1979 guvernul PDPA a înfruntat o serie de evenimente care i -au amenințat
existența. Au avut loc numeroasele răscoale care izbucneau brusc și se răspândeau cu repeziciune
peste diferite straturi ale populației locale. În armata regimentele întregi se revoltau, soldații
dezertau și se alăturau grupărilor paramilitare de mujahedini. Nici partidul nu se putea lăuda cu
unitate, în cadrul PDPA aveau loc certuri, intrigi, denunțuri si lingușire. Cu toate că și aceste
probleme îi puteau înlătura de la putere, odată instalați comuniștii s -au apucat deîndată de
reforme economice și sociale. Pe 9 mai 1979 PDPA anunțate liniile și sarcinile principale ale
programului revoluționar de guvernare.
Acest program avea 9 puncte de bază, printre care: reforma agrară, egalitatea între femei și
bărbați, reforma armatei, întărirea prezența statului în economie, asigurarea asistenței medicale

gratuite, lichidarea analfabetismului și inființarea educației obligatorii, introducerea cont rolului
de prețuri la nivel de stat. *92
Reforma agrară trebuia să devină elementul de bază în strategia comunistă. Odată implementată
reforma agrară avea să atragă de partea partidului comunist majoritatea
locuitorilor țării și prin urmare să asigure spr ijinul popular necesar noului regim. Prin decretul
numărul 6 din 12 iunie 1978 se ștergeau datoriile țăranilor fața de proprietarii pământului. Astfel
aproape 11 milioane de agricultori au scăpat de plata datoriilor. *93
În octombrie 1978 începe deposedar ea proprietarilor de terenuri și împărțirea pământului între
țărani cu terenurile cultivabile mic sau între cei fără pământ. *94 De la sine înțeles aceste acțiuni
au adus la nemulțumirea proprietarilor mari care dintr -o dată au rămas fără avere. Pentru
pămâ nturile confiscate nu se plăteau despăgubiri chiar și ofițerilor din cadrul armatei. Acest
lucru i -a făcut pe mulți militari să devină mai sensibil fața de propaganda antiguvernamentală.
Prin urmare numărul personalului militar în mai formațiuni ale forțel or armate afgane a scăzut în
1979 de 3 -4 ori, iar numărul ofițerilor s -a redus de aproape 10 ori. *95
Dacă nemulțumirea proprietarilor de pământ era așteptată, situația țăranilor deveniți proprietari
peste noapte nu era nici ea tocmai roz. Intabularea tere nurilor a însemnat pentru mai mulți țărani
cheltuieli mari și mai multe familiile sărace nu îndurau să cheltuiască ultimii bani pe niște hârtii.
Mai mult de atât reforma agrară presupunea crearea unui registru agricol central în care sătenii,
prin plata u nor taxe, au fost obligați să înregistreze și parcelele de pământ aflate deja în posesia
lor.
Adese ori se întâmpla ca țăranii să primească bucățile de pământ extrem de mici sau în zone în
care agricultura nu putea fi practicată . Uneori terenurile au fost transferate celor care nu aveau
nici ustensilele necesare cultivării lor. În mai multe regiuni cei care refuzau să accepte pământul
era amenințați cu represalii și pușcărie și acuzați de sabotarea programului de guvernare
revoluționar. *96
Toate acestea au dus la respingerea restructurării socialiste de mare parte a țărănimii și a redus
baza socială a revoluției saure . S-a intensificat exodul populației afgane în regiunile de graniță
ale Pakistanului, Iranului și Chinei care a ajuns la 7 milioane de oameni. De toate aceste lucruri
s-au folosit opozanții revoluției saure care au început războiul nedeclarat guvernului co munist
din Afganistan. Mai mulți dintre cei care și -au părăsit casele au fost instruiți în bazele de
pregătire militară și s -au întors în cadrul detașamentelor de mujahedini. Mai mulți tineri au
studiat bazele fundamentalismului islamic și ulterior au pus bazele mișcării ”Taliban” cea ce în
traducerea din limba puștu înseamnă ”Studenți religioși”. *97

Bibliografie:
1. Kuznetsov O. The Treaty of Gulistan: 200 years after (the Russo -Persian war of 1804 —1813 and the Treaty of
Gulistan in the context of its 200th anniversary) // The Caucasus & Globalization. — Lulea: CA&CC Press® AB,
2013. — Vol. 7, no. 3 —4. — P. 141 —156. — ISSN 1819 -7353 .
2. Monteith W. Kars and Erzeroum — L.: Printed by Spottiswoode & Co., 1856. — 360 p
3. В. М. Массон История Афганистана: В 2 -х т. Т. 2. Афганистан в новое время / АН СССР. ИНА. —
М.: Наука, 1965 —552 с.: ил., карт. — Библиогр.: с. 479 —498.
4. Perry, James Arrogant Armies , Edison: CastleBooks, 2005 p. 113.
5. http://www.warandpeace.ru/ru/analysis/view/1700/
6. Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. Vol I Editura (1905): Вяхирь, с. 179 —180
СПб.,
7. A. Forbes, «The afghan wars, 1839 -42 and 1878 -80», Лонд., 1891
8. Angelo Rasanayagam, Afghanistan: A Modern History (London: Tauris, 2003): pag 7-13.
9. Cotidianul NewStatesman din 17 iulie 2006 Sidebotham, Herbert . The Third Afghan War .
10. Barthorp, Michael. Afghan Wars and the North -West Frontier 1839 –1947 London : Cassell, 2002 pp.
150–151
11. Cotidianul NewStatesman din 17 iulie 2006 Sidebotham, Herbert . The Third Afghan War .
12. Cotidianul NewStatesman din 17 iulie 2006 Sidebotham, Herbert . The Third Afghan War .
13. David Gibbs, „Does the USSR have a Grand Strategy? Reinterpreting the Invasion of
Afghanistan,” Journal of Peace Research 24 (1987): 366 -367.
14. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 132.
15. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 132.
16. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 132.
17. 100 великих монархов/ К. В. Рыжов — М.: Вече, 2008. — 480 с.
18. Г.С.АГАБЕКОВ ПРИЛОЖЕНИЕ К ЖУРНАЛУ 'ОТЕЧЕСТВЕННЫЕ АРХИВЫ'. ВЫПУСК 1. МОСКВА – 1992
АССОЦИАЦИЯ "КНИГА • ПРОСВЕЩЕНИЕ • МИЛОСЕРДИЕ" Глава XXV. Сталинская авантюра войны
(http://lib.ru/MEMUARY/AGABEKOW/ch_za_rabotoj.txt_with -big-pictures.html#27)
19. Аптекарь Павел. Специальны е операции Красной Армии в Афганистане в 20 -е годы // Центрально -Азиатский
Толстый Журнал / Гл. ред. М. Е. Озмитель ( http://www.rkka.ru/oper/afg/afg.htm)
20. Все монархи мира. Мусульманский Восток. XV —XX вв. — М.: Вече, 2004. — 544 с.
21. «Авиапанорама» : журнал. — М., 2011. — № 6.
22. Ляховский А. А. Трагедия и доблесть Афгана / «Эксмо», 2009. Pag. 67
23. Anfelo Rasanayagam, Afghanistan: A Modern History, editura I.B.Tauris 2005, pag 22-26.
24. Тихонов Ю. Афганская война Третьего рейха. НКВД против А бвера / Тихонов Ю. – М.: 2003,
С. 86, 104, 216 -217, 226.

25. Bruce Amstutz, Afghanistan: The First Five Years of Soviet Occupation (Washington: National
Defense University, 1986): 18 -21.
26. JOURNAL ARTICLE Soviet -Afghan Relations from Cooperation to Occupation. Alam Payind
International Journal of Middle East Studies Vol. 21, No. 1 (Feb., 1989) pagini 107-128.
27. Alam Payind, „Soviet -Afghan Relations from Cooperation to Occupation,” International Journal
of Middle East Studies 21 Vol. 21, Nr. 1 (1989): 107-128.
28. M. S. Noorzoy, „Long -Term Economic Relations between Afghanistan and the Soviet Union: An
Interpretative Study,” International Journal of Middle East Studies nr. 17 (1985): 151 -173.
29. Michael Leifer: Selected Works on Southeast Asia , Editura Instit ute of Southeast Asian Studies.
Singapore 2005
30. Hadley, Guy. CENTO: The Forgotten Alliance ISIO Monographs, University of Sussex, UK 1979, pag 2
31. Az Hilali: The Soviet penetration into Afghanistan and the Marxist Coup pag 689-701.
32. Journal Article Long -Term Economic Relations between Afghanistan and the Soviet Union: An
Interpretive Study. M. S. Noorzoy International Journal of Middle East Studies Vol. 17, No. 2 (May,
1985), pp. 15 1-173
33. Gerard Chaliand, Report from Afghanistan (New York: Penguin Books, 1981): pag 26 -30.
34. Большая советская энциклопедия. М., 1970. Т.2. С. 426
35. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 142.
36. Willem Vogelsang, The afghans. 2008, Wiley -Blackwell, pag. 275-283.
37. Alam Payind, „Soviet -Afghan Relations from Cooperation to Occupation,” International Journal
of Middle East Studies 21 Vol. 21, Nr. 1 (1989): 107 -128.
38. Jan Marek, Istoria Afganistanului, editura Lidové noviny 2006, 229-245
39. Gibbs David Does the USSR Have a 'Grand Strategy'? Reinterpreting the Invasion of Afghanistan.
Articol publicat pe 1 decembrie 1987, pag 365
40. Gibbs David Does the USSR Have a 'Grand Strategy'? Reinterpreting the Invasion of Afghanistan.
Articol publicat pe 1 decembrie 1987, pag 365
41. Meredith L. Runion. The History of Afghanistan editura Greenwood Publishing Group, 2007 pag 103
42. Meredith L. Runion. ”The History of Afghanistan ” Greenwood press, London, 2007, pag 100
43. Stephen Tanner. Afghanistan: A Military History from Alexander the Great to the War against
the Taliban pag 288 -317. Published July 10th 2003 by Da Capo Press

44. J. Bruce Amstutz . Afghanistan: The First Five Years of Soviet Occu pation, DIANE Publishing, 1994, p 19 -30
45. Anthony Arnold, Afghanistan: The Soviet Invasion in Perspective (Stanford: Hoover Institution Press,
1985), 55 -62.
46. Paul Robinson, „Soviet Development Theory and Economic and Technical Assistance to
Afghanistan, 1954 -1991,” The Historian (2010): 599 -610.
47. Gerard Chaliand, Report from Afghanistan (New York: Penguin Books, 1981): pag. 599 -610
48. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 145
49. Брудерер Г. Афганская война / editura Posev, Moscova, 2001, С. 43
50. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 145
51. https://islam -today.ru/veroucenie/veroubezdenie/raj -u-musulman/
52. Alam Payind, „Soviet -Afghan Relations from Cooperation to Occupatio n,” International Journal
of Middle East Studies 21 Vol. 21, Nr. 1 (1989) pag 107 -128.
53. Александр Ляховский, Трагедия и доблесть Афгана (Jaroslavl: ЭКСМО, 2009), 14 -20.

54. Angelo Rasanayagam, Afghanistan: A Modern History (London: Tauris, 2003): pag 59 -67
55. Ляхо вский А. А. Трагедия и доблесть Афгана / «Эксмо», 2009 pag 14 -20
56. Willem Vogelsang, The afghans. 2008, Wiley -Blackwell, pag. 275-283.
57. Александр Ляховский, Трагедия и доблесть Афгана (Jaroslavl: ЭКСМО, 2009), 15 -20
58. Anthony Arnold, Afghanistan: The Soviet In vasion in Perspective (Stanford: Hoover Institution Press,
1985) 55 -96
59. http://axisglobe -ru.com/safety/68
60. Az Hilali: The Soviet penetration into Afghanistan and the Marxist Coup pag 709 -713
61. Imnul național al Afganistanului 1978 -1992 ”Garam shah lā garam shah”.
62. Hassan Kakar, Afghanistan: The Soviet Invasion and the Afghan Response, 1979 -1982, (Berkeley:
University of California Press, 1995): 10 -15.
63. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, pag 149
64. Gerard Chaliand, Report from Afghanistan (New York: Penguin Books, 1981): pag 31 -34
65. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, pag 150
66. Hamid Wahed Alikuzai. From A ryana -Khorasan to Afghanistan: Afghanistan History P. 318. Ed. Trafford 2011
67. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 152
68. Hunt, Michael (2004). The World Transformed: 1945 to the Present . New York, NY:
Oxford University Press. p. 313
69. Joseph Nogee a Robert Donaldson, Soviet Foreign Policy since World War II (Londra: Pergamon
Press, 1984), 275 -290.
70. Marian Kamil Dziewanowski, Russia in the Twentieth Century (Londýn: Prentice Hall, 1997), 330 –
350
71. Acordurile de la H elsinki 1 august 1975.
72. Joseph Nogee a Robert Donaldson, The Foreign Policy of Russia: Changing Systems, Enduring
Interests (Londra: M. E. Sharpe, 2009), 77 -81.
73. В.И. Ленин: Империализм, как высшая стадия капитализма, editura Ленанд , 2017, pag. 96
74. Dmitry Kostantinovich Simes, „The Death of Détente?”, The MIT Press (1980): 3 -25
75. Caroline Kennedy -Pipe, Russia and the World: 1917 -1991 (Londra: Arnold, 1998), 146 -168
76. Joseph Nogee a Robert Donaldson, Soviet Foreign Policy since World War II (Londra: Pergamon
Press, 1984), 275 -290.
77. Gebru Tareke The Ethiopia -Somalia War, Article in The International Journal of African Historical Studies ,
2000
78. Joseph Nogee a Robert Donaldson, The Foreign Policy of Russia: Changing Systems, Enduring
Interests (Londýn: M. E. Sharpe, 2009), 80 -98
79. Coleman F., The Decline and Fall of the Soviet Empire. (New York St. Martin’s Griffin, 1996), 206 -213.
80. Ibid
81. Yegor Yevsikov, „Soviet Intelligence in Afghanistan: The Only Efficient Tool of the Politburo,”
Baltic Security Review 2009: 4 1-44
82. David Gibbs, „Does the USSR have a Grand Strategy? Reinterpreting the Invasion of
Afghanistan,” Journal of Peace Research 24 (1987): 365-379.
83. Gerard Chaliand, Report from Afghanistan (New York: Penguin Books, 1981): pag 35 -41.
84. Ляховский А. А. Трагедия и доблесть Афгана / «Эксмо», 2009 pag 70 -76
85. Joseph Nogee a Robert Donaldson, Soviet Foreign Policy since World War II (Londra: Pergamon
Press, 1984), 275 -290.
86. Bergen Peter, Holy War Inc. , Free Press, 14 noiembrie 2001, p.68

87. Zbigniew Brzezinski, Interview in Le Nouvel Observateur, Le Nouvele Observateur, 15 ianuarie 1998.
88. Bergen, Peter, Holy War Inc. , Free Press, (2001), p.67
89. Henry S. Bradsher, Afghan Communism and Soviet Interventions, Oxford University Press, 1999, p.185
90. Дольник А. Террорист номер один // Независимая газета , 21 сентября 2001.
91. Burke J. Al-Qaeda: Casting a Shadow of Terror . — Tauris , 2003. — 292 p.
92. Jan Marek, Istoria Afganistanului, Nakladatelství Lidové noviny 2006, 239-265
93. В. Г. Коргун. История Афганистана. XX век. Крафт, 2004. pag 405 -406
94. Gilles Dorronsoro, Revolution Unending: Afghanistan, 1979 to the Present, University Press, 2005): 85-92.
95. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 155.
96. Окороков А. Секретные войны Советского Союза / Окороков А. – М.: «Яуза», 2008, С. 156.
97. Ю.И Ганковский История Афганистана с древнейших времен до наших дней, aditu ra Литература по
тербованию, Moscova, 1999, pag 296

Fluturași de propagandă: https://psyfactor.org/lib/propaganda -afghanistan.htm
Presa sovietică în timpul războiului din Afganistan
https://www.academia.edu/6185048/%D0%A1%D0%BE%D0%B2%D0%B5%D1%82%D1%81%D0%BA%D
0%B0%D1%8F_%D0%B6%D1%83%D1%80%D0%BD%D0%B0%D0%BB%D0%B8%D1%81%D1%82%D0%B8
%D0%BA%D0%B0_%D0%B2_%D0%BF%D0%B5%D1%80%D0%B8%D0%BE%D0%B4_%D0%B2%D0%BE%D
0%B9%D0%BD%D1%8B_%D0%B2_%D0%90%D1%84% D0%B3%D0%B0%D0%BD%D0%B8%D1%81%D1%8
2%D0%B0%D0%BD%D0%B5_1979_ -_1989_
Fluturași de propagandă antisovietică cu explicații http://infosplanet.info/plakaty -i-
listovki/v oennye/afganskaja -propaganda/
http://propagandahistory.ru/1311/Antisovetskie -plakaty -modzhakhedov -vremyen -voyny -v-Afganistane –
1979-1989 -g-/