Cautarea Lui Harry Potter
Introducere
Această lucrare vorbește despre tema căutării în romanele lui J.K. Rowling, din seria Harry Potter. Este vorba despre o serie de șapte cărți pentru copii, dar care s-a dovedit a fi citită și de către adulți, aparținând literaturii fantasy.
Protagonistul cărților este Harry Potter, un tânăr vrăjitor, rămas orfan de la o vârstă foarte fragedă, care urmează cursurile școlii de vrăjitori, Hogwards, pentru a-l putea înfrânge pe cel care i-a omorât părinții, Voldemort. Romanele urmăresc evoluția protagonistului pe parcursul a șapte ani, din copilărie, în adolescență și în final în viața sa de adult. În ordinea apariției lor, romanele sunt: Harry Potter și Piatra Filozofală, Harry Potter și Camera Secretelor, Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, Harry Potter și Pocalul de foc, Harry Potter și Ordinul Phoenix, Harry Potter și Prințul semi-pur, Harry Potter și Talismanele morții. Fiecare roman coincide unui an școlar petrecut de Harry și prietenii lui la Hogwards.
Scopul acestei lucrări este ilustrarea temei căutării în aceste șapte romane. Pentru a atinge acest scop am luat în considerare lucrarea lui Vladimir Propp, Morphology of the Folktale; Quest in classical literature:Structuralism and database, scrisă de Paul Barrette, The hero with a thousand faces a lui Joseph Campbell precum și conceptul de monomit împreună cu stadiile pe care le conține.
Căutarea este una din temele cele mai folosite în literatură. Tot ce trebuie pentru a îndeplini termenii unei căutări în adevăratul sens al cuvântului este un erou curajos dar uman, unul sau mai multe obiecte magice dorite și un număr considerabil de personaje malefice care să îi stea acestuia împotrivă. Structura de bază într-o astfel de operă nu se schimbă, pentru că nu are nevoie de o schimbare însă, aceasta poate lua diferite forme, fiind supusă unei variante infinite de posibilități. De asemenea, ea aduce cu sine o serie de posibilități simbolice și metaforice. Căutarea poate fi o metaforă ce se referă la sensul vieții și descoperirea lui sau pentru orice alt lucru în căutarea căruia pornește omul. Pentru fiecare dintre noi, viața este atât un drum inițiatic cât și o misiune pe care dorim să o ducem până la capăt, însă pentru a ajunge unde ne dorim trebuie să depășim unele obstacole care ne ies în cale. Ori că este vorba de Voldemort sau de un examen picat, trebuie să putem trece peste tot răul din viață pentru a ne putea urma calea.
2.1. Căutarea în literatură
Căutarea este o călătorie pe care eroul o efectuează având un anumit scop de atins, scop folosit în mitologie și în literatură drept intrigă. Această temă se regăsește în folclorul fiecărei națiuni. În literatură, obiectele căutate necesită un mare efort din partea eroului, precum și depășirea multor obstacole urmate de o călătorie îndelungată. Această călătorie este pentru povestitor un bun prilej de a etala locații și culturi exotice.
Această temă este foarte des întâlnită în genuri literare precum basmul, povestirea dar și în romanele cavalerești. Structura narativă este destul de asemănătoare pentru aceste genuri, astfel elemente precum personajul erou, călătoria inițiatică și obiectele căutate sunt comune acestor tipuri.
În mod normal, scopul eroului este să obțină un obiect sau să găsească o persoană urmând apoi să se întoarcă cu ea acasă. Obiectul poate fi ceva nou ce umple un gol în viața sa, ceva ce i-a fost furat sau o persoană importantă ce are puterea de a-i schimba viața. În unele cazuri, eroul nu își dorește să se întoarcă acasă cu obiectul. Misiunea cavalerului Galahad spre exemplu, este să găsească Graalul nu să se întoarcă acasă cu el. În cazul lui Aeneas, o întoarcere acasă ar fi chiar imposibilă, avînd în vedere că el caută o nouă casă, Troia fiind pierdută.
2.2. Tema Căutării în concepția lui Paul Barrette
În termeni generali, tema căutării este o temă foarte des întâlnită în literatura clasică. Aceasta are anumite trăsături specifice cu ajutorul cărora putem încadra o opera literară in tipologia căutării. Paul Barrette, profesor la Universitatea McMaster, din Canada a scris un studiu despre acest tip de operă literară, numit Căutarea în literatura clasică: structuralismul și baza de date. După un studiu aprofundat asupra unor texte clasice, printre care si Metamorfozele lui Ovidiu, Barrette enunță o definiție a căutării ca gen literar.
Astfel, orice căutare are nevoie de un personaj care să o pornească, acesta are nevoie de cineva sau ceva foarte greu de găsit. Cum nu oricine poate procura obiectul necesar, personajul inițiator, caută persoana căreia să îi ofere misiunea sau în unele cazuri preia această căutare mistică asupra sa.
După ce această primă condiție a fost îndeplinită, eroul pornește la drum singur sau însoțit de personaje ajutătoare. Pe parcursul căutarii sale, eroul, la fel ca în basm întâlnește diferite obstacole în calea sa, pe care le depășește înainte sau după obținerea obiectului căutat. De asemenea, eroul poate fi forțat să își suspende căutarea din diverse motive, însă după rezolvarea problemelor întâlnite acesta își poate relua misiunea.
Ajuns la destinație, personajul principal caută obiectul dorit sau, în unele cazuri posesorul obiectului. Totuși, pentru a intra în posesia obiectului, acesta este de cele mai multe ori pus la încercare de către posesor iar în cazul în care nu trece peste acest test, nu primește obiectul dorit eșuând astfel misiunea. În general, căutarea se încheie în momentul în care eroul se întoarce în locul de unde a plecat cu sau fără obiectul căutat. Din punct de vedere formal, căutarea este de cele mai multe ori circulară, eroul întorcându-se la locul de unde a plecat, dar există și excepții atunci când eroul înainte de a pleca își declară intenția de a nu se mai întoarce, obiectivul căutării fiind găsirea unui nou tărâm al făgăduinței.
Mai departe, Barrette ne oferă o definiție a funcției bazată pe cea a lui Propp: Funcția este o acțiune a unei dramatis personae, sau un eveniment ce are un impact semnificativ asupra cursului acțiunii. Aceasta definiție este importantă pentru că Barrette ne oferă in lucrarea sa o listă de funcții pe baza cărora vom analiza apartenența romanelor din seria Harry Potter la tipologia căutării.
Funcțiile sunt următoarele:
Prezentarea căutarii;
Eroul acceptă căutarea;
Eroul este însoțit de personaje ajutătoare;
Plecarea;
Eroul este ajutat;
Progresul eroului este oprit;
Eroul întrerupe căutarea;
Eroul rezumă căutarea;
Eroul depășește obstacolele;
Sosirea la destinație;
Eroul întâlnește posesorul obiectului sau gasește obiectul;
2.3. Harry Potter – un erou modern
Dealungul timpului și chiar dincolo de barierele culturale, imaginea eroului reprezintă apogeul potențialului uman. Orice societate are o imagine a eroului a sa și chiar dacă aceste tipologii sunt aparent diferite, ele se definesc prin anumite aspecte ale vieții eroului, precum călătoria parcursă și rolul lor în societate.
În Eroul cu o mie de fețe, J. Campbell explică și analizează trăsăturile comune tuturor eroilor, concentrându-se asupra imaginii eroului grec din literarura clasică. Începând cu nașterea eroului, Campbell spune că “ trăsătura de erou este predestinată și nu câștigată pur și simplu”(Campbell 319). În Harry Potter și piatra filozofală, J.K. Rowling ne oferă o nouă viziune a eroului, întrupat de tânărul vrăjitor, Harry Potter. Acesta urmează îndeaproape pașii eroilor literari anteriori. Începând cu nașterea sa extraordinară, separarea de părinți, exilul din copilărie, răspunsul său la chemarea aventurii, lupta cu forțele răului și nu în ultimul rând triumful său, Harry Potter a dovedit că se poate numi un adevărat erou contemporan.
Eroul se diferențiază de ceilalți încă de la naștere, fiind sortit să fie mai bun și mai nobil decât semenii lui. Harry Potter iși dovedește statutul de ales încă din pruncie prin înfrângerea lui Voldemort, vrăjitorul malefic pe care nimeni înaintea sa nu a reușit să îl doboare. Acesta încearcă să îl ucidă pe Harry din cauza unei profeții conform căreia “niciunul dintre ei nu va trăi atâta timp cât celălalt va supraviețui”.
Prezența acestei profeții anunță deja apartenența lui Harry la grupul eroilor precedenți din literatura universală.
Circumstanțele deosebite în care se naște eroul includ nu numai o profeție, dar și moartea parinților săi urmată de materializarea unei protecții magice pe care mama sa i-o oferă murind pentru ca el să poată trăi. În încercarea sa de a-l omorâ pe Harry, Voldemort îi ucide tatăl, iar mama sa moare în momentul în care se aruncă între el și Voldemort protejându-l de blestemul care îi era adresat. În mod surprinzător gestul mamei care se sacrifică pentru fiul său, îl învăluie pe acesta într-o vrajă cu rol protector, care îl împiedică pe Voldemort să îl rănească. Astfel Voldemort este redus la stadiul de fantomă iar Harry capătă statutul de erou, fiind primul care supraviețuiește confruntării cu Voldemort.
Faptul că iubirea mamei sale este mereu prezentă în jurul său sub forma unui scut protector, întărește și clarifică statutul lui Harry de erou luptător în slujba forțelor binelui. În urma confruntării, între Harry și Voldemort rămâne o legătură care se dovedește a fi folositoare numai pentru Harry, acesta din urmă fiind capabil să îi citească gândurile adversarului său fără a fi depistat. În acest caz, eroul nu este un fiu de zei, așa cum întâlnim în modelul tradițional grec, ci chiar om, încă de la începutul romanului.
Din punct de vedere psihic, Potter întrunește binele suprem în acest roman, el își asumă rolul de erou și se sacrifică pentru binele celor din jurul său, luptând cu cel mai mare dușman al lumii în care trăiește. Acest fapt este vizibil cel mai ușor în ultimul volum, Harry Potter și Talismanele Morții, unde eroul află că singura modalitate de a-l ucide pe Voldemort este să moară el pentru că în urma primei confruntări cu acesta o parte din puterea sa a rămas în Harry. Astfel Harry își riscă viața, renunță la fericirea sa alături de Ginny și se îndepărtează de cei dragi, totul pentru un scop suprem, acela de a-i scăpa pe cei din jur de Voldemort.
Harry se distinge ca și erou în acest roman chiar și din punct de vedere fizic, având ca semn distinctiv o cicatrice pe frunte, rămasă în urma confruntării sale cu Voldemort.
Odată ce statutul său de luptător împotriva răuluia fost clarificat, Harry trebuie să îndeplinească o altă condiție care să îi întărească apartenența la clasa eroilor din literatură. Astfel, Harry trebuie să treacă printr-o copilărie dificilă (Campbell 321-334), pe parcursul căreia statutul său de erou este fie uitat, fie ignorat, sau chiar necunoscut. Albus Dumbledore, liderul comunității de vrăjitori, decide că Harry Potter trebuie să fie crescut de rudele sale dinafara comunității, familia Dursley pentru a putea fi protejat împotriva susținătorilor lui Voldemort. Copilăria nefericită pe care Harry o trăiește alături de Vernon și Petunia Dursley și fiul lor bătăuș și răsfățat, Dudley este ceea ce Campbell numește ‘exilul copilăriei’, o lungă perioadă de obscuritate, întalnită și la eroi precum Abraham, Chandragupta și Charlemagne ( Campbell 322-327). Cât timp locuiește la familia Dursley, Harry nu știe nimic despre vrăjitori, despre puterile sale sau despre originile sale. În casa mătușii sale el este copilul adoptat fără voie, care stă în cămăruța întunecată de sub scări. Cu toate acestea, copilăria nefericită a lui Harry nu face decât să îi întărească statutul de erou de mai târziu, prin etalarea meritelor și curajului său. Numai un copil special și dotat cu un suflet mare poate să supraviețuiască într-un mediu ostil și să ajungă să fie bun la suflet, inteligent, curajos și cu un mare simț al eticii.
Astfel, înzestrat cu o virtute înnăscută, Harry evadează din casa familiei Dursley răspunzând la chemarea aventurii. După cum afirmă și Campbell în lucrarea sa, această chemare aparține de fapt destinului care îl revendică pe erou. În cazul lui Harry, emort.
Harry se distinge ca și erou în acest roman chiar și din punct de vedere fizic, având ca semn distinctiv o cicatrice pe frunte, rămasă în urma confruntării sale cu Voldemort.
Odată ce statutul său de luptător împotriva răuluia fost clarificat, Harry trebuie să îndeplinească o altă condiție care să îi întărească apartenența la clasa eroilor din literatură. Astfel, Harry trebuie să treacă printr-o copilărie dificilă (Campbell 321-334), pe parcursul căreia statutul său de erou este fie uitat, fie ignorat, sau chiar necunoscut. Albus Dumbledore, liderul comunității de vrăjitori, decide că Harry Potter trebuie să fie crescut de rudele sale dinafara comunității, familia Dursley pentru a putea fi protejat împotriva susținătorilor lui Voldemort. Copilăria nefericită pe care Harry o trăiește alături de Vernon și Petunia Dursley și fiul lor bătăuș și răsfățat, Dudley este ceea ce Campbell numește ‘exilul copilăriei’, o lungă perioadă de obscuritate, întalnită și la eroi precum Abraham, Chandragupta și Charlemagne ( Campbell 322-327). Cât timp locuiește la familia Dursley, Harry nu știe nimic despre vrăjitori, despre puterile sale sau despre originile sale. În casa mătușii sale el este copilul adoptat fără voie, care stă în cămăruța întunecată de sub scări. Cu toate acestea, copilăria nefericită a lui Harry nu face decât să îi întărească statutul de erou de mai târziu, prin etalarea meritelor și curajului său. Numai un copil special și dotat cu un suflet mare poate să supraviețuiască într-un mediu ostil și să ajungă să fie bun la suflet, inteligent, curajos și cu un mare simț al eticii.
Astfel, înzestrat cu o virtute înnăscută, Harry evadează din casa familiei Dursley răspunzând la chemarea aventurii. După cum afirmă și Campbell în lucrarea sa, această chemare aparține de fapt destinului care îl revendică pe erou. În cazul lui Harry, chemarea ia forma oportunității de a urma cursurile școlii de vrăjitori, Hogwarts. Harry primește invitația scrisă de a veni la Hogwarts de la viitorul său mentor, Hagrid care i-o înmânează personal. La venirea lui Hagrid, Harry își descoperă adevărata identitate de vrăjitor precum și existența unei lumi magice de care el aparține. În acest stadiu al existenței sale Potter lasă în urmă lumea anostă a încuiaților și intră în fantastica lume a magiei. Din punct de vedere fizic, Harry pășește pe un tărâm nou și în același timp începe o nouă etapă a vieții sale, își face prieteni, învață despre magie și se pregătește de noi aventuri.
La plecarea sa de acasa spre Hogwarts, un nou tărâm al basmului, eroul este ajutat în mod indirect de reprezentanții secreți ai supranaturalului pe care îi cunoscuse înainte de intrarea sa, prin intermediul amuletelor și a sfaturilor. În Harry Potter și Piatra Filozofală acest personaj ajutător și cu rol inițiatic este Hagrid. Acesta îl ia pe Harry din casa mătușii sale și îl inițiază în lumea vrăjitorilor atunci când îl duce pe Aleea Diagon, un loc unde lumea încuiaților se intersectează cu cea a vrăjitorilor. De asemenea, tot Hagrid este cel care îl ajută să își cumpere rechizite pentru școală și o bufniță pe care Harry o va folosi pentru a trimite mesaje la Hogwarts și tot Hagrid îi povestește lui Harry despre părinții lui.
Trecerea dintre cele două lumi, pe care studenții la Hogwarts trebuie să o experimenteze are loc în prezența lui Hagrid care îi conduce pe copii dealungul unui râu, fiind nevoiți să îl traverseze cu barca. Această scenă este foarte asemănătoare scenei traversării râului Styx de către eroii greci în coborârea lor în adâncuri. Scena este descrisă sub forma unei coborâri în adâncuri dealungul unui tunel întunecat, pâna la un port subteran. În cartea sa Campbell vorbește despre această trecere ca fiind traversarea primului prag dincolo de care vor găsi „întuneric, necunoscut și pericol” (Campbell 77). Întradevăr, Potter intra într-o lume fascinantă dar plină de amenințări, precum troli giganți, blesteme puternice, creaturi periculoase și cel mai mare dușman al său, Voldemort.
În ceea ce privește plecarea lui Potter din lumea încuiaților în lumea fantastică a supranaturalului, această plecare diferă de cea tradițională a eroului mitologic. Campbell descrie plecarea eroului ca fiind o despărțire de părinți, de protecția lor și a societății, cu toate acestea, în cazul lui Harry desparțirea de familia Dursley reprezintă chiar opusul. Acesta devine o parte foarte importantă a societății în care intră, venirea sa fiind chiar așteptată de membrii săi și primește mult mai mult din partea acestora decât a primit din partea rudelor sale. Harry câștigă iubirea unor figuri parentale precum Albus Dumbledore și doamna Weasley. La școală Harry trăiește sub stricta supraveghere a profesorilor săi dar este și liber să treacă prin cele mai grele încercări ce îi vor dovedi statutul de erou. La școală, Harry devine un membru al lumii vrăjitorilor care îl învață tot ce trebuie să știe pentru a-l putea înfrânge pe Voldemort. În societatea contemporană școala este prima formă de instruire și de inițiere a copiilor și adoescenților, poate fi considerată o etapă intermediară între siguranța oferită de casa părintească și independența vieții de adult.
Faptul că Harry este un erou modern al cărților pentru copii motivează producerea inițierii sale la Hogwarts, un loc unde se va putea pregăti pentru aventurile viitoare și pentru provocările ce vor urma.
După trecerea primului prag și intrarea la Hogwarts, Harry Potter colegii lui de an iau parte la o ceremonie de inițiere oficială pentru a se integra în cadrul studenților. Ceremonia de „sortare” este o plasare formală în cadrul societății de vrăjitori. Studenții din primul an își pun pe cap o pălărie magică iar aceasta le studiază creierul pentru a afla care grupă i se potrivește mai bine elevului având în vedere caracterul și personalitatea sa. După aceea, pălăria strigă numele casei în care elevul va intra. Cele mai importante case sunt Gryffindor, cunoscută pentru onoarea și curajul componenților săi, și Viperinii care se deosebește prin elevii săi însetați de putere, ambițioși și lipsiți de scrupule, unul ditre reprezentanții de seamă ai acestei case fiind chiar Voldemort. Aceste două case reprezintă binele și răul și sunt în mod evident rivale.
Experiența pe care Potter o trăiește cu pălăria este foarte interesantă tocmai pentru că aceasta ezită în momentul când trebuie să facă o alegere. Nu se poate hotărâ dacă să îl plaseze pe Potter la Gryffindor sau la Viperini. Acest moment este reprezentativ din punctul de vedere al eroului, Harry Potter se descoperă pe sine în acest moment, el are ocazia de a-și alege viitorul și de a alege calea pe care va putea porni în viață. El privește ca într-o oglindă la un sine al său alternativ și află că are puterea de a fi atât bun cât și rău, iar în mâinile lui stă puterea de a decide. Încercând să îl plaseze pălăria spune: „Dificil. Foarte dificil. Văd mult curaj. O minte ageră. Are talent, Dumnezeule, da- și sete de afirmare, asta e interesant…Și unde să te trimit?” (Rowling 121). Așa cum afirmă și Campbell în capitolul său despre inițiere, „eroul își descoperă și asimilează opusul (sinele său nebănuit)” (Campbell 108). Dând dovadă de o bunătate supremă, Harry o roagă pe pălărie să îl trimită în casa Cercetașilor și astfel sinele său egoist și ambițios dispare definitiv.
Una dintre primele părți ale inițierii eroului pe care o descrie Campbell este „drumul încercărilor” (Campbell 97-109). La rândul său Harry trece prin aceste încercări plasate în jurul Pietrei Filozofale, o piartă cu puteri supranaturale care îi conferă posesorului său viață veșnică dar și care este protejată de vrăji împotriva celor care vor să o fure și ascunsă în adâncurile castelului Hogwarts. Voldemort care trăiește o existență parazitică în spatele turbanului profesorului Quirrell are nevoie de această piatră pentru a supraviețui și dezvoltă numeroase tactici pentru a o obține.
Încercarea care ilustrează cel mai bine paradigma lui Campbell este coborârea lui Potter alături de Ron și Hermione, în subsolul castelului pentru a-l împiedica pe Voldemort să ia piatra. Precum spune și Campbell, „eroul își asumă responsabilitatea de a urma o călătorie periculoasă, coborând în întuneric…regăsindu-se într-un loc încărcat de figuri simbolice” (Campbell 101). Înainte să ajungă la ușa care duce spre subsol, Harry, Hermione și Ron trebuie să înfrunte un câine cu trei capete, această scenă amintindu-ne de lupta mitologică dintre Eneas și Cereber, înainte de a coborâ în lumea din adâncuri. După ce trec de câine, cei trei trebuie să treacă de vrăjile menite să împiedice orice hoț să intre pentru a fura piatra. Fiecare dintre ei își dovedește abilitățile de învingător dar în final numai Harry ajunge să se confrunte cu Voldemort.
Lupta dintre cei doi este foarte importantă din punct de vedere simbolic pentru că aceste două personaje sunt opuse unul altuia, Harry reprezentând binele și Voldemort răul, având ca scop câștigul puterii asupra vieții. Această luptă este în mod evident câștigată de Harry pentru că reprezintă puterea binelui și această carte destinată în primul rând copiilor trebuie să promoveze valori precum sinceritatea, bunătatea, dreptatea și corectitudinea. În al doilea rând, după cum afirmă și Dumbledore în finalul cărții, numai cel care își dorește piatra pentru un scop nobil, altul decât propriul interes, poate să o primească. De aceea Harry gasește piatra în buzunarul său și nu Voldemort. Astfel datorită naturii sale nobile și curajului dovedit Harry câștigă lupta cu Voldemort.
Odată ce obține Piatra Filozofală Harry leșină și este salvat de Dumbledore, figura paternală, atotputernică și atotștiutoare de care Potter are parte după plecarea de la mătușa sa. După cum afirmă Campbell, „rolul tatălui este cel de preot inițiator care îl ajută pe cel începător să își croiască drumul în lume” (Campbell 136). Rolul de „preot inițiator” pe care Dumbledore îl deține este mai mult decât evident la sfârșitul romanului „Harry Potter și Piatra Filozofală”, când Harry spune despre Dumbledore: „Cred că a vrut să îmi acorde o șansă. Cred că știe cam tot ce se întâmplă aici. Poate că știa că vom încerca și în loc să ne oprească ne-a învățat cam tot ce trebuia să știm ca să ne descurcăm”. (Rowling 302).
Pentru că Harry Potter este un copil-erou, în acest roman femeile nu au roluri de zeițe sau de nimfe care să îl ademenească în mrejele lor și nici nu observăm prezența unui „mariaj mistic” care să completeze povestea, la fel ca în alte romane (Campbell 109). De fapt, înafară de Hermione care îi este amică, toate femeile au relații de tip mamă-fiu sau profesor-elev cu Potter. În schimb, în „Harry Potter și Prințul Semipur” când atât Harry cât și prietenii lui ajung la vârsta adolescenței, începe să apară și tema iubirii în peisaj, urmând ca în ultimul volum, „Harry Potter și Talismanele Morții” Harry să fie prezentat alături de Ginny, iar Ron de Hermione.
Harry Potter este un model de comportament pentru cititorii săi care pot să se regăsească în el în numeroase feluri. Greutățile pe care Harry le înfruntă la școală, comportamentul său în relația cu prietenii săi, precum și viața sa nu foarte frumoasă înafara școlii fac din Harry un om comun. Frumusețea personajului stă chiar în faptul că oricine se poate identifica cu el.
Astfel putem spune că orice om a fost elev la viața sa și se regăsește în problemele lui Harry legate de școală și regulile ei. În ciuda aspectelor care fac din el un om normal, Harry este fără îndoială un personaj deosebit. Trăsăturile ca re îl deosebesc pe Harry de semenii săi sunt caracteristici care relevă idealurile societății noastre î ceea ce privesc așteptările pe care le avem de la copii și adolescenți.
Din punct de vedere fizic Harry Potter nu este puternic și nici măcar violent, în schimb este loial, curajos, generos, lipsit de egoism, umil și nu în ultimul rând un bun sportiv. Toate acestea se pot ilustra prin simplul fapt că motivul pentru care vrea să obțină Piatra Filozofală este împiedicarea Lordului Voldemort de a reveni la putere și distruge lumea.
Înafară de trăsăturile regăsite în persoana sa, contextul în care se află un erou ca Harry Potter întărește statutul său de erou mdern. Spre deosebire de Harry, eroii trecutului erau strâns legați de zei sau de istoriile civilizațiilor din care făceau parte. Deși urmează îndeaproape pașii făcuți de cei dinaintea sa, în calitate de erou modern, Potter există într-o lume pur fictivă și este făcut doar pentru a fi admirat și luat ca exemplu însă nu este o persoană reală care să dea dovadă de foarte multă inteligență, precum Buddha sau un salvator al creștinătății precum Isus. Harry Potter nu este un erou care vine din istoria culturii noastre sau din credințele noastre religioase, el reiese din imaginația fiecăruia, drept un copil care scapă de lumea banală și pornește într-o aventură fantastică urmându-și destinul.
În procesul de creare a copilului-erou, J.K.Rowling folosește multe dintre arhetipurile regăsite în mitologie. Aceste arhetipuri reușesc să atragă foarte mulți cititori pentru că sunt versiuni ideale ale unor momente ciclice din viața fiecărui om. Ele se referă la perioada copilăriei în care orice om trebuie să meargă la școală, urmată de adaptarea la schimbările care vin odată cu adolescența și continuând cu plecarea din casa părintească și integrarea în societate în calitate de adult.
Cititorii se pot regăsi în Harry Potter datorită trăsăturilor sale umane și a mediocrtății din punct de vedere academic, dar îl pot admira în același timp pentru curajul de care dă dovadă și pentru puterile sale magice.
3.1. Funcțiile căutării
Pentru a ilustra apartenența seriei Harry Potter la tema literară a căutării am identificat în acest capitol diferite funcții ale căutării prezente în romane, în conformitate cu lucrarea lui Paul Barrette, Căutarea în literatura clasică: structuralismul și baza de date.
Am folosit de asemenea și conceptul de monomit. Acest concept se referă la călătoria ciclică făcută de către eroul mitic standard. Conceptul lui este: un erou se aventurează dincolo de lumea obișnită într-o regiune a minunilor supranaturale; acolo se află forțele fabuloase și este câștigată o victorie decisivă; eroul vine înapoi din misterioasa sa aventură cu puterea de a face bine semenilor săi. Astfel fiecare funcție este prezentă în cele șapte cărți dar sub diferite forme
3.2. Chemarea aventurii
Prima parte a călătoriei eroului este chemarea aventurii. Această primă fază a călătoriei eroului corespunde conform operei lui J. Campbell, cu etapa numită separare. Separarea se referă la punctul culminant al vieții unei persoane, punct în care are o revelație legată de lumea în care trăiește și de sensul vieții sale.
Eroul realizează faptul că este nemulțumit de viața sa și se hotărește să urmeze un scop mai înalt. Chemarea aventurii este pasul în care eroul află despre o lume dincolo de a sa, o lume mai bună în cadrul căreia el ar putea duce o existență mult mai prolifică. La intrarea în această nouă dimensiune, eroul întălnește un personaj cu rol de ghid, care îl va ajuta să meargă mai departe. Astfel putem regăsi aceste elemente și în romanele din seria Harry Potter.
Începutul primului roman îl plasează pe Harry în lumea “încuiaților” , lumea celor care nu sunt vrăjitori. Profesorul Dumbledore, figura paternă pentru Harry îl lasă în casa mătușii sale, crezând că va fi bine îngrijit până la vârsta de unsprezece ani când va primi prima invitație la Hogwarts.
Familia Dursley îi face lui Harry copilăria nefericită și refuză să îl informeze în legătură cu adevărata sa identitate de vrăjitor. Ei sunt hotărâți să nu îi spună despre această lume și să îl crească ca pe un om simplu refuzându-i orice formă de afecțiune sau tratament uman. Cu câteva zile înaintea zilei de naștere a lui Harry, când împlinea unsprezece ani, Vernon Dursley, unchiul lui Harry observă o serie de evenimente neobișnuite ce anunță apropierea chemării aventurii: o pisică citind o hartă, străini îmbrăcați în pelerine ciudate șoptind unul altuia despre Harry, bufnițe dând târcoale cartierului, stele căzătoare.
În final Harry primește prima sa scrisoare de la Hogwarts în care este invitat să urmeze cursurile școlii de vrăjitori. Acest punct reprezintă chemarea aventurii, eroul aflând despre un nou tărâm unde viața sa ar putea fi mult mai bună. Scrisorile continuă să vină iar Vernon încearcă să îl ascundă pe Harry pentru a nu le mai primi și în cele din urmă își baricadează casa. Toate aceste încercări nu dau niciun rezultat pentru că de ziua lui Harry, Hagrid, îngrijitorul de chei de la Hogwarts vine personal să i le aducă și să îl ia cu el la școală. Acesta este personajul cu rol de ghid, care îl va îndruma pe Harry.
Harry trece printr-o serie de schimbări în primul volum, din punct de vedere structural, acestea se pot numi treceri de praguri. Diagon Alley este o oportunitate pentru erou de a savura viața de magician, însă îi dă și posibilitatea de a se îndoi de puterile sale și de a respinge chemarea aventurii. „Toți cred că am ceva special”, spune Harry. „Dar nu știu absolut nimic despre magie”. „Nu-ți fă griji Harry, vei învăța repede”, mentorul său Hagrid îl încurajează. Acest moment al îndoielii reprezintă refuzul chemării aventurii.
Eroul trece peste acest obstacol mental prin achiziționarea obiectelor magice care îi vor da puterea de a trece peste primul prag.
Totuși Harry nu ezită deloc la trecerea următorului prag, îmbarcarea în trenul de la platforma aparent inexistentă, nouă și trei sferturi. Aici, în loc de paznicul pragului, el trebuie să treacă peste momentul dificil de găsire a platformei inexistente și de îmbarcare. Harry este ajutat de un mentor temporar, doamna Weasley, o vrăjitoare care își conduce copiii la școală.
În acest caz, eroul trebuie să își asume riscul și să se arunce în necunoscut, altfel, aventura nu va putea începe cu adevărat. De asemenea, trebuie să menționăm că un erou nu aterizează întotdeauna în picioare. De aceea vrăjitoarea, văzându-l pe Harry speriat și puțin confuz îl atenționează: „E foarte important să nu-ți fie frică și să nu te oprești, că altfel o să te lovești de zid. Mai bine aleargă puțin înainte dacă ai emoții”(Rowling 93). Astfel Harry își asumă riscul și aterizează exact în fața Expresului de Hogwarts”. Călătoria cu trenul, însoțit de noii săi colegi marchează trecerea lui Harry în această lume specială.
Următoarea pas ce trebuie parcurs de către erou este numit de Campbell „intrarea în stomacul balenei”. Acesta presupune moartea eroului într-o lume și renașterea în alta. Primul chip pe care îl zărește la intrearea în noua lume este cel al mentorului său, Hagrid care este alături de el pentru a-i ghida primii ani de școală. Conform spuselur lui Campbell, „stomacul balenei” este un loc în care eroul trebuie să treacă printr-o serie de încercări (Campbell 97).
Primul test al lui Harry este un rit de inițierece are ca scop descoperirea trăsăturilor de caracter ale lui Harry și plasarea sa alături de semenii săi, Cercetașii. Aceștia au ca trăsături de personalitate curajul, cavaleria și vitejia. La polul opus se află Viperinii, Rowling dă o definiție clară a statutului de inamic pe care Malfoy îl are atunci când este plasat în casa Viperinilor : „elevii acestei case se folosesc de orice miijloace pentru a-și atinge scopul”.
Fiecare din cele șapte cărți are o astfel de structură. În volumul doi, Harry Potter și Camera Secretelor spre exemplu paznicul de care trebuie să treacă pentru a ajunge în lumea magică este Dobby, elful de casă. Dobby nu vrea să îl lase pe Harry să se întoarcă la Hogwarts pentru că știe că i se va întâmpla ceva rău. Harry și Ron reușesc să ajungă la școală cu mașina tatălui lui Ron, astfel trecând peste această încercare și ajungând în lumea magică.
În al treilea volum, Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, Harry fuge din casa mătușii sale după ce o face pe sora unchiului său să se umfle și să explodeze pentru că i-a insultat părinții. Cu ajutorul autobuzului de noapte pentru vrăjitori aflați în primejdie, el reușește să ajungă pe celălalt tărâm.
Al patrulea volum îi prezintă pe Harry, Ron și Hermione acasă la Ron, grăbindu-se să ajungă la Cupa Mondială la Quiddich. Pentru a ajunge aici, ei trebuie să treacă printr-un portal magic, iar cel care îi inițiază pe cei trei este tatăl lui Ron, împreună cu Seamus Finnigan.
Harry Potter și Ordinul Phoenix este volumul în care Harry împreună cu Dudley sunt atacați de Dementori în lumea „încuiaților”. Harry îi alungă, scăpându-l și pe Dudley de la moarte. Totuși el primește o scrisoare de la Ministerul de Magie în care este anunțat că v-a fi exmatriculat pentru că a făcut o vrajă în prezența unui „încuiat”. Profesorul Moody împreună cu Thonks vin după el acasă la mătușa sa și îl salvează, ducându-l pe Harry acasă la nașul său, Sirius Black. Și în acest caz, cu ajutorul prietenilor Harry trece pragul spre lumea cealaltă.
În a șasea carte, Harry Potter și Prințul Semipur, Harry ajunge în lumea magiei cu ajutorul lui Dumbledore, pentru ca în ultima carte să fie ajutat de toți colegii săi de la Hogwarts, care se transformă printr-o vrajă în el pentru a nu fi atacat de Dementorii care vroiau să îl omoare.
3.3. Prezentarea căutării
Prezentarea căutării este o etapă ce face parte din inițierea eroului. După ce a scăpat din „stomacul balenei”, eroul întâlnește o serie de teste cunoscute drept „Drumul încercărilor”. În acest caz fiecare test pregătește eroul pentru atingerea scopului final. Aceste încercări prezintă eroul în trecerea sa de la copilărie spre viața de adult, acesta ajungând să aibă încredere în el și să se bazeze pe forțele proprii în lupta cu adversarii. Această călătorie reprezintă evoluția personajului de la limitele personale spre un potențial nedescoperit încă.
Această a doua funcție se referă și la prezentarea obiectului pe care eroul trebuie să îl obțină pentru a-și înfrânge dușmanul.
Scopul principal al eroului Harry Potter este înfrângerea nemesisului său, Lordul Voldemort și pentru a atinge acest ideal trebuie să urmeze un drum inițiatic în care să depășească pas cu pas fiecare obstacol ce îi iese în cale.
În fiecare din aceste șapte cărți, atât Harry Potter cât și prietenii săi dau dovadă de mult curaj, inițiativă și spirit inchizitor. Aceștia își iau asupra lor de fiecare dată misiunea de a salva școala și de a lupta împotriva lui Voldemort. Fiecare din aceste romane urmează un anumit plan, astfel încât structura lor are în comun, printre altele în partea de incipit prezentarea a câte un obiect cu proprietăți miraculoase, după cum spunea și Paul Barrette în lucrarea sa Căutarea în literatura clasică: Structuralismul și baza de date, pentru care eroul va lupta și îl va ajuta să își învingă dușmanul.
Cu toate acestea, fiecare roman din serie are câte un obiect al căutării sale, cu ajutorul căruia eroul îl învinge pe dușmanul său, Voldemort. Urmează o serie de lupte între Harry și Voldemort în urma cărora Harry câștigă, însă nu reușește să îl elimine definitiv pe Voldemort decât în ultimul roman, Harry Potter și Talismanele Morții.
Prima carte apărută din seria Harry Potter de J.K. Rowling este Harry Potter și Piatra Filozofală. Aici eroul află despre obiectul necesar înfrângerii lui Voldemort din întâmplare. El își amintește că în ziua în care își cumpărase rechizite pentru școală vizitase seiful 713, aflând ulterior că în acel seif se află Piatra Filozofală. Această piatră legendară are puterea de a transforma metalul în aur și de a produce elixirul vieții. În Padurea Întunecată află de la Firenze că piatra se află în interiorul castelului Hogwarts și Voldemort are nevoie de ea pentru a reveni la viață.
În a doua carte, Harry Potter și Camera Secretelor, obiectul căutat este Camera Secretelor. Aceast loc este prezentat ca fiind un loc misterios și necunoscut. Prima dată când aud despre ea, Harry, Hermione și Ron văd scris pe un perete cu sânge : „Camera secretelor a fost deschisă dușmani ai moștenitorului…feriți-vă!”. Cei trei își intreabă profesoara despre această cameră și află că a fost construită de către Salazar Viperin. Acesta era unul dintre fondatorii școlii și era de părere că doar cei cu sânge pur trebuie să studieze în această școală. Ceilalți pe de altă parte nu erau de acord cu el și Salazar s-a hotărât să părăsească școala. Înainte de a pleca el construiește această cameră și o sigilează menționând că doar adevăratul său moștenitor va putea să o deschidă eliberând ororile pe care le ascunde și omorând toți elevii ce nu au sângele pur.
În al treilea roman nu mai este vorba despre un obiect căutat ci despre o persoană, Sirius Black. Acesta este nașul lui Harry Potter și a fost închis în Azkaban pe nedrept sub acuzația de a fi complice la uciderea părinților lui Harry Potter. Acesta este singurul volum în care Harry nu se luptă cu Voldemort, ci cu susținătorii lui.
Harry Potter și Pocalul de Foc este romanul în care obiectul căutării este câștigarea Turnirului Vrăjitorilor, și a Pocalului de Foc.
Felul în care este prezentată această determină orice student de la Hogwarts să se ferească să participe. Încă de la început, elevii sunt avertizați că va fi o competiție grea și periculoasă la care doar cei mai experimentați și mai buni dintre ei pot să participe. În acest volum, Harry este în anul patru de studiu și conform regulamentului nu are voie să participe la Turnir, cu toate acestea cineva îi pune numele în Pocalul de Foc, vrând să îi facă rău și este nevoit să participe.
În cele din urmă, Harry se dovedește a fi printre cei mai buni și ajunge împreună cu colegul său Cedric Diggory la Pocal. La capătul labirintului Harry se întâlnește cu Voldemort care învie datorită servitorului său, Petter Pettigrew cu toate acestea îl învinge și se întoarce la turnir. Această victorie nu este tocmai fericită pentru că Cedric Diggory unul dintre participanți moare, ucis de Voldemort.
După cum am observat, majoritatea acestor cărți se mulează unei structuri anume care îi dovedește apartenența la tipologia căutării.
3.4. Eroul acceptă căutarea
Spiritul de aventură, curajul, eroismul și altruismul fac din Harry Potter un adevărat erou. Această funcție îi dovedește statutul prin faptul că Harry este în stare să renunțe la propria persoană, la propriile interese și chiar la iubire pentru a îndeplini o misiune precum salvarea lumii de Lordul Voldemort chiar cu prețul vieții.
Fie că este vorba de lupta cu trolul uriaș pentru a o salva pe Hermione, fie că e vorba despre sacrificarea propriei vieți, Harry dă dovadă de eroism și învinge orice teamă acceptând misiunea care i-a fost dată.
Această funcție este cel mai bine ilustrată în ultimul volum al seriei, Harry Potter și Talismanele Morții. Aici eroul află despre întregul plan al mentorului său, Albus Dumbledore, în același timp, Harry stie și despre profeția conform căreia „Niciunul nu poate trăi atâta timp cât celălalt supraviețuiește”. Această profeție se referă la el și Voldemort și îl implică pe Harry în mod direct în lupta împotriva vrăjitorului malefic. Ulterior află că singura modalitate de a-l ucide pe Voldemort este să moară chiar el pentru că în urma primei lupte dintre cei doi, Voldemort i-a transferat lui Harry o parte din puterile sale. Hotărârea de a-și asuma acest risc și de a accepta moartea în schimbul „binelui suprem” îi dă lui Harry statutul de erou adevărat. El acceptă misiunea cu orice risc și acest gest de altruism îi face pe toți studenții de la Hogwarts să fie de partea sa și să nu îl lase pe Voldemort să îi facă rău.
3.5. Eroul este însoțit de personaje ajutătoare
La fel ca în basm, eroul are parte de ajutor din partea unor personaje cu acest rol, personaje ce sunt de partea binelui. În cazul lui Harry Potter, personajele ajutătoare sunt în primul rând prietenii săi, Ron și Hermione, apoi Albus Dumbledore, directorul școlii și Rubeus Hagrid dar și de un personaj aparent antagonic, profesorul Severus Plesneală.
3.5.1. Ronald Bilius Weasley
Ronald Bilius Weasley este un personaj ficțional în seria Harry Potter scrisă de J.K. Rowling. El este unul dintre personajele principale ale cărții. Pentru prima dată apare în carte în Harry Potter și Piatra Filozofală (1997) drept cel mai bun prieten al lui Harry Potter și a lui Hermione Granger.Ron este fascinat de faimosul Harry Potter, pe când Harry la rândul său este fascinat de simplul vrăjitor, Ron. El este un membru al familiei Weasley, o familie cu sânge pur de vrăjitor care locuiește în „The Burrow” la periferia orașului Ottery St. Catchpole. La fel ca și Harry și Hermione, el este un membru al casei Cercetași.
Ca personaj, Ron este destul de umil, în comparație cu faimosul Harry. Această faimă a lui Harry este de multe ori motiv de ceartă între cei doi, Ron fiind dese ori gelos pe Harry. Cu toate acestea, Ron este prezent în majoritatea scenelor de acțiune alături de Harry și se dovedește a-i fi de mare ajutor.
In Harry Potter și Piatra Filozofală, Ron joacă un rol esențial în salvarea pietrei. Datorită strategiei sale incredibile de șah, Harry și Hermione reușesc să treacă în siguranță de piesele de mărime umană vrăjite. În timpul jocului, Ron își sacrifică piesa de joc și datorită loviturii primite este doborât și își pierde cunoștința. Pentru această dovadă de curaj și vitejie di partea lui Ron, Cercetașii primesc cincizeci de puncte și reușesc să câștige Cupa Caselor.
În Harry Potter și Camera Secretelor, Ron și Harry reușesc să găsească intrarea în cameră și să o salveze pe Ginny, care fusese răpită și sechestrată înăuntru.
În Harry Potter și Ordinul Phoenix,Ron este numit prefect, spre surprinderea lui și a celor din jur. El primește o scrisoare de felicitare de la fratele său Percy în care este sfătuit să slăbească legăturile cu Harry și să se împrietenească mai mult cu profesoara Umbridge, noua profesoară de „Apărare împotriva Artelor Întunecate”. Scrisoarea îl înfurie pe Ron și își arată devotamentul față de Harry în mod fățiș atunci când toți îl acuză de a fi mințit în legătură cu întoarcerea lui Voldemort, mai mult se folosește de noua sa funcție pentru a-i aduce la tăcere.
În punctul culminant al romanului Ron se luptă cu susținătorii lui Voldemort alături de Hermione, Luna, Ginny, Neville Longbottom și Harry la Departamentul de mistere. Se rănește în timpul luptei dar se recuperează până la finalul romanului.
În Harry Potter și Talismanele Morții, Ron acceptă să meargă cu Hermione și Harry în misiunea de a găsi și distruge talismanele lui Voldemort. Îngrijorat că Ministerul, acum condus de Voldemort va afla că este cu Harry Potter, Ron îl îmbracă pe gigantul familiei în pijamalele lui și le spune tuturor că este bolnav la pat cu o boală contagioasă, astfel asigurându-se că nimeni nu se v a apropia de el. Ron se deghizează în Reginald Cattermole în încercarea lor de a găsi talismanul medalion care se află în posesia lui Dolores Umbridge.
Harry decide că cineva trebuie să poarte medalionul tot timpul peentru a nu se pierde sau a nu fi furat. Ron este foarte afectat de medalion în comparație cu Harry și Hermione. El ajunge să cedeze nervos datorită lipsei unui plan concret și îi părăsește pe cei doi. Dezamăgiți de plecarea sa, Harry și Hermione refuză să vorbească despre Ron până la un moment dat când rostind numele lui îl fac să apară instantaneu lângă ei. Cauza acestei apariții misterioase este chiar Deluminatorul pe care Ron îl moștenise de la Dumbledore. Ron îl salvează pe Harry de la înec atunci când Harry înceracă să recupereze sabia lui Godric Cercetaș dintr-un lac înghețat. Harry îl iartă pe Ron instantaneu și pentru fapta sa îi oferă sabia pentru a distruge medalionul Viperinilor. Ron este din nou afectat de puterile medalionului însă reușește să îl distrugă și își revine când Harry îi spune că el și Hermione sunt doar amici.Totuși, Hermione refuză să îl ierte pe Ron fiind foarte afectată de plecarea sa.
Cei trei sunt capturați în final și Hermione este torturată de Belatrix Lestrange prin blestemul Cruciatus pentru a afla mai multe informații despre planul lor. La vederea suferinței lui Hermione, Ron intră în panică și se luptă din răsputeri să se elibereze, în ciuda insistențelor lui Harry de a se calma și de a găsi un plan mai bun. În cele din urmă cei trei se întorc la Hogwarts sperând să găsească ultimul talisman pe care îl văzuse Harry în viziunea sa. După ce au pierdut sabia Cercetașilor în favoarea lui Griphook, Ron reușește să deschidă Camera Secretelor iar Hermione distruge talismanul din cupa Helgăi Puferin. În cele din urmă, Ron ia parte la lupta împotriva lui Voldemort și își vede fratele ucis, după care i se alătură lui Neville Longbottom împotriva lui Fenrir Greyback.
3.5.2. Hermione Granger
Cel de al doilea personaj ajutător din seria Harry Potter este Hermione Granger. Unul dintre personajele principale ale cărții, Hermione apare pentru prima dată în serie în Harry Potter și Piatra Filozofală drept o elevă din primul an în drumul său spre școala de magie. Pe parcursul acțiunii ea se împrietenește cu Harry și deseori îl ajută în misiunea sa.
Hermione dă dovadă de mult curaj, înțelepciune, și cunoștințe extrem de vaste în materie de școală. J.K. Rowling afirmă că Hermione seamănă foarte mult cu ea când era elevă datorită nesiguranței și fricii de eșec. Hermione este o vrăjitoare a cărei părinți sunt „încuiați”. Ea face parte din casa Cercetașilor, la fel ca Ron și Harry. Spre deosebire de colegii săi, Hermione este foarte studioasă, inteligentă și consecventă.
Rowling spune despre personajul său că se simte ciudată în comparație cu colegii săi și încearcă să compenseze prin efortul intelectual, etalând o falsă încredere în sine ce irită multă lume din jurul său. Cea mai importantă trăsătură de caracter a personajului Hermione este istețimea ei, Hermione învață foarte mult și are o gândire extrem de logică. Cu toate acestea Hermione nu se descurcă destul de bine în situații de stres, așa cum putem vedea în Harry Potter și Piatra Filozofală când stă puțin pe gânduri până sa-și amintească ce poate folosi împotriva plantei care îi atacă. Chiar și așa, Hermione i-a fost de mare ajutor lui Harry de foarte multe ori. În ultimul volum, reușește să se gândească foarte repede la un loc unde să apară, de asemenea este idea ei să îl arate pe Harry susținătorilor lui Voldemort pentru a nu-l răni pe Xenophilius Lovegood.
3.5.3. Albus Dumbledore
Un alt personaj foarte important în aceste romane este Albus Percival Wulfric Brian Dumbledore. În majoritatea cărților, Albus este directorul școlii de magie, Hogwarts. El este conducătorul și fondatorul Ordinului Phoenix, o organizație dedicată luptei împotriva lui Voldemort.
Autoarea britanică afirmă că în procesul de creație al acestui personaj, o sursă foarte importantă de inspirație a fost Alfred Dunn, directorul școlii primare St. Michael, ale cărei cursuri le-a frecventat. Albus este un personaj cu rol atât ajutător cât și inițiatic. El îl ajută pe Harry dealungul romanelor, atât direct sfătuindu-l cum să acționeze și învățându-l despre magie, cât și indirect oferindu-i diverse indicii folositoare în misiunea sa și ghidându-l către victoria împotriva lui Voldemort. Dumbledore se bazează în mare parte pe instinctul de învingător pe care îl posedă Potter cât și pe curajul și altruismul de care dă dovadă. Întreaga acțiune a romanelor pare un plan bine organizat de către Dumbledore, care știe întotdeauna ce să îl învețe pe tânărul vrăjitor în așa fel încât să își învingă dușmanul.
Dealungul mai multor interviuri, J.K. Rowling spune despre Albus Dumbledore că s-a născut în 1881, fiu al lui Percival și al Kendrei Dumbledore. Personajul menționează în carte despre fratele său Aberforth și în ultimul volum ne este relatat că Aberforth este cu trei ani mai mic decât Dumbledore.
Pentru prima dată în seria Harry Potter autoarea scrie despre sora lui Dumbledore, Ariana, care la vârsta de șase ani a devenit bolnavă mintal în urma unui atac al încuiaților care o văzuseră folosindu-se de magie. Nu este menționat în carte cum a fost atacată Ariana dar Percival a fost trimis în Azkaban pentru că i-a prins și i-a blestemat pe „încuiați”. Trauma suferită în urma atacului a determinat-o pe Ariana să se teamă să mai folosească magia. Kendra se hotărește să se mute cu familia într-un sat mai îndepărtat pentru a nu fi nevoită să o interneze pe Ariana într-un spital și pentru a-i feri pe cei din jur de magia necontrolată a fiicei sale.
Când era student la Hogwarts, Albus era în casa Cercetașilor și era considerat cel mai bun elev, câștigând toate premiile puse în joc de școală.
În ultimul volum aflăm că Ariana, într-o criză își omoară mama din greșeală și cei doi frați ai săi rămân să aibă grijă de ea. Datorită absenței părinților, Dumbledore decide să preia controlul asupra familiei. Era forțat să rămână acasă cu sora sa, în timp ce fratele său trebuia să își continue educația la Hogwarts.
Albus recunoaște mai târziu că se simțea închis în casă și că își pierdea timpul având grijă de sora sa Ariana. Aberforth știa ce simte Albus și se oferise să rămână el acasă cu Ariana, însă Albus refuză spunând că este de datoria lui ca frate mai mare să aibă grijă de familie. Nu mult timp după, Gellert Grindelwald ajunge în oraș pentru a sta cu mătușa sa Bathilda Bangshot. Albus și Grindelwald ajung să se împrietenească și împreună visau la o lume unde vrăjitorii sunt la putere și nu încuiații sau cei născuți din încuiați, toate acestea pentru „binele suprem”. De asemenea cei doi visau să unească Talismanele Morții.
Totuși urmează ca Dumbledore să îi dezvăluie lui Harry că avea câteva rețineri în legătură cu Grindelwald. Chiar și așa cei doi aveau o viziune comună conform căreia chiar dacă trebuie să sacrifice unele persoane în drumul lor va fii pentru „binele suprem” iar răsplata va venii de o mie de ori mai mare. Acest scenariu nu avea să se împlinească pentru că Albus, fratele său și Grindelwald ajung să se certe și să se dueleze ajungându-se din greșeală la moartea Arianei. Datorită acestui incident Albus se simte vinovat tot restul vieții neștiind niciodată sigur dacă fusese blestemul lui sau a altui vrăjitor cel care i-a ucis sora. Aberforth devine foarte furios în timpul înmormântării Arianei și îi rupe lui Albus nasul, dându-i imaginea pe care o are în carte. Ca urmare a greșelii făcute, Dumbledore decide că nu se poate descurca într-o poziție înaltă și de aceea rrefuză de nenumărate ori postul de Ministru al Magiei. El se întoarce la Hogwarts ca profesor de Transfigurare și ajută la recrutarea studenților pentru această școală.
Dumbledore îl înfrânge pe Grindelwald în cele din urmă și în urma duelului reușește să îi ia Bagheta Veche devenind stăpânul ei. Această baghetă este ultimul talisman și rămâne în posesia lui Dumbledore până în ziua când moare.
Una dintre misiunile lui Dumbledore ca profesor la Hogwarts era să îl găsească pe tânărul vrăjitor Tom Riddle și să îl aducă la școală pentru a studia magia. Deși era impresionat de puterile extraordinare ale băiatului, plăcerea acestuia de a cauza durere celor din jur îl determina pe Dumbledore să fie foarte suspicios în privința sa. Ani mai târziu, Riddle încearcă să câștige un post de profesor la Hogwarts însă Dumbledore reușește să îl convingă pe directorul de atunci că nu ar fi o alegere potrivită. Văzând acestea, Tom se răzvrătește împotriva lor și își schimbă numele în Voldemort devenind dușmanul lor. Dumbledore ia asupra sa sarcina de a se lupta cu Voldemort, și de aceea formează Ordinul Phoenix. În timp ce puterea lui Voldemort creștea tot mai mult, Ordinul Phoenix lupta împotriva susținătorilor săi. În timpul luptei, Ordinul a avut parte de pierderi imense, printre care și părinții lui Harry, James și Lilly Potter. Înainte de uciderea soților Potter, Dumbledore le-a cerut celor doi Pelerina Invizibilității bănuind că este unul dintre legendarele Talismane ale Morții. La moartea celor doi, Albus păstrează pelerina și se hotărăște să o dea mai departe fiului lor Harry.
În capitolul care deschide primul roman, Dumbledore ajunge pe Privet Drive la numărul patru, în Surrey pentru a-l lăsa pe Harry în grija mătușii sale. Albus știa că Harry va fi în siguranță pentru că va fi protejat de vraja mamei sale cauzată de sacrificiul din iubire. El știe că Voldemort nu îl poate atinge atâta timp cât această vrajă îl înconjoară. Dumbledore îl lasă pe Harry in pragul ușii cu o scrisoare în care le explică soților Dursley situația. Când ajunge la Hogwarts, Dumbledore îi spune lui Harry despre secretul oglinzii dorinței. Uitându-se în ea, Harry se vede alături de familia sa pentru că oglinda îi arată cea mai mare dorință a sa. Crezând că îi arată viitorul, Harry stă lângă oglindă și își privește părinții fericit, Dumbledore îi spune că nu e bine să te afunzi în vise și să uiți să trăiești, de aceea va muta oglinda din acel loc.
În Harry Potter și Pocalul de Foc, Dumbledore prezintă Turneul Vrăjitorilor și are rol de arbitru în cadrul concursului. La auzul numelui lui Harry ieșind din Pocalul de Foc nu se enervează, ci mai degrabă rămâne calm și îl întreabă pe Harry dacă și-a introdus numele în pocal sau a pus pe altcineva să facă asta în locul lui. Harry îi răspunde că nu iar Dumbledore devine suspicios. Până la finalul cărții cea mai mare temere a lui Dumbledore devine realitate și Harry se întoarce cu cadavrul prietenului său Cedric Diggory în brațe. Moody, profesorul de Apărare Împotriva Artelor Întunecate, îl ia pe Harry cu el în birou iar Dumbledore devine imediat suspicios în legătură cu intențile sale și îi urmărește împreună cu profesoara Mc Gonagall și profesorul Snape, pentru a-l salva pe Harry și a-l interoga pe Moody. După aceea, Dumbledore ascultă povestirea lui Harry în legătură cu cele întâmplate cu Voldemort.
În Harry Potter și Ordinul Phoenix, Dumbledore este demis din fucția de Președinte al Confederației Vrăjitorilor și aproape că îi este luat titlul de Ordinul lui Merlin, datorită discursurilor sale în legătură cu întoarcerea lui Voldemort. În același timp, Ministerul Magiei face tot ce poate pentru a-i face pe el și pe Harry Potter să pară mincinoși, în special prin intermediul ziarului Profetul Zilnic. La începutul cărții Dumbledore îl înfurie pe Fudge când apare la audierea lui Harry cu un martor ocular, Arabella Figg pentru a se asigura că Harry nu va fi exmatriculat. Deși Harry se simte încurajat de acțiunile lui Dumbledore în favoarea sa, nu trece mult timp până să devină chiar furiospe director pentru că acesta refuză să vorbească cu el sau să îl privească.
În următorul an la Hogwarts vine o nouă profesoară, Dolores Umbridge, trimisă de minister și prin intermediul căreia ministerul poate mult mai ușor să conducă școala. Aceasta instaurează o serie de reguli absurde pentru a se asigura că elevii împreună cu Dumbledore nu formează o armată care să atace ministerul. Harry împreună cu colegii săi sunt obligați să formeze o armată pentru a se apăra de Voldemort, din moment ce Dolores nu mai permite precticarea vrăjilor în interiorul școlii considerând că este prea periculos pentru elevi.
Când ministerul descoperă Armata lui Dumbledore condusă de Harry intenționează să îi exmatriculeze pe cei care fac parte din ea. Cu toate acestea, Dumbledore ia vina asupra sa, preferând să fie demis din funcția de director decât să fie elevii exmatriculați.
Rowling nu ne mai spune nimik despre Dumbledore în acest volum până ce ajunge în Departamentul Misterelor pentru a ajuta Ordinul Phoenix să lupte împotriva lui Voldemort. El reușește în cele din urmă să îi prindă pe aliații lui Voldemort și să îi lege cu o vrajă anti-dispariție pentru a se asigura că nu vor scăpa. După aceea îl salvează pe Harry de la blestemul Avada Kedavra pe care i l-a indus Voldemort și se duelează cu Lordul Întunecat. După ce Voldemort dispare, Dumbledore îi spune lui Fudge ce s-a întâmplat și este reinstituit ca director al școlii primindu-și toate distincțiile înapoi. Spre sfârșitul cărții, Dumbledore îi explică lui Harry că Voldemort l-a ales pe el ca egal al său și unul dintre ei doi va trebui să moară pentru ca celălalt să trăiască.
În Harry Potter și Prințul Semi-Pur, Dumbledore îl ia pe Harry de acasă de la mătușa sa pentru a-l ajuta să-l convingă pe Slughorn să vină să predea la Hogwarts. Harry observă că mâna reaptă a directorului este slăbită și neagră. În timpul școlii, Dumbledore se întâlnește cu Harry în biroul său pentru a-l învăța despre Voldemort și trecutul său, care după spusele lui Dumbledore sunt de o importanță deosebită. Pe parcursul lecțiilor cei doi vizitează amintirile unor persoane care au intrat în contact cu Voldemort, amintiri care pot oferi informații preșioase în legătură cu viața lui Voldemort. Harry învață despre Lordul Întunecat că a creat șase amulete pentru a rămâne nemuritor și toate acestea trebuie distruse înainte ca Harry să încerce să o distrugă pe ultima care se află în corpul lui Voldemort. De asemenea, Harry încearcă să îl avertizeze pe Dumbledore în legătură cu un alt elev, Draco Malfoy care lucrează pentru Voldemort. Acesta refuză să ia măsuri împotriva lui Draco, spunându-i lui Harry că știe mai bine decât el ce se întâmplă în jurul său.
Până la finalul cărții a șasea, Dumbledore împreună cu Harry se duc la peștera unde Dumbledore crede că se află una din amulete. În peșteră Dumbledore bea un lichid din sticluța amuletei și începe să zbiere și să se zbată, părând că îndură chinuri groaznice, fizice și psihice. După ce inferi încearcă să îl tragă pe Harry în apa înghețată, Dumbledore își revine dintr-o data și aruncă un lasou de foc în jurul lor.
3.5.4. Severus Snape
Un personaj foarte interesant al seriei Harry Potter este Severus Snape. În primul volum al seriei, profesorul Snape este unul dintre principalii antagoniști ai eroului. Pe măsură ce seria progresează motivația lui Severus devine mult mai complexă și J.K.Rowling nu ne dezvăluie cui îi este de fapt loial până spre finalul ultimei cărți, Harry Potter și Talismanele Morții. Snape apare în toate cele șapte cărți ale seriei.
Pe parcursul romanelor, portretul lui Snape evoluează de la cel al unui profesor malefic și nedrept, care îl pedepsește mereu pe Harry și pe prietenii lui în favoarea celor din casa sa, Viperinii, la cel al unui personaj de o incredibilă complexitate și ambiguitate morală.
Rowling nu a lăsat prea multe de înteles în ceea ce îl privește pe Snape comparativ cu alte personaje, ea ne dezvăluie cui îi este Snape loial cu adevărat abia în ultima carte, Harry Potter și Talismanele Morții. Totuși autoarea face numeroase aluzii la adresa personajului, sugerându-ne faptul că trebuie să fim foarte atenți la acest personaj. Atitudinea secretoasă și revelarea gradată a caracterului personajului, face din Snape un personaj greu de îndrăgit dar avem de a face și cu un fel de ambiguitate care îngreunează luarea unei hotărâri în ceea ce îl privește. E trist, și singuratic și fascinează prin faptul că ar putea fi personajul negativ. Totuși, uimește prin unele lucruri pe care le face și ne dăm seama ca cititori că nu este chiar așa de rău cum pare.
După terminarea cărților, J.K.Rowling spune despre Snape că este unul dintre personajele ei preferate și că este foarte mulțumită de felul cum a ieșit și în special de contrastul dintre el și Dumbledore. Ea spune că a știut dintotdeauna ce fel de personaj avea să fie Snape și că trebuia să construiască firul narativ în așa fel încât să dea indicii cititorilor despre soarta sa. În final se explică motivul pentru care Snape se poartă ostentativ cu Harry și acesta din urmă îl iartă știind că este de partea binelui.
În primul volum, Snape este prezentat ca fiind un profesor malițios ce îi poartă pică lui Harry. Din acest motiv, Harry și prietenii săi ajung să creadă că Snape vrea să fure Piarta Filozofală și vrea să îl facă pe Harry să cadă de pe mătură în timpul jocului. Abia în punctul culminant alacțiunii, Harry și prietenii lui află despre nevinovăția lui Plesneală care încerca să îl ajute știind că profesorul Quirrel este adevăratul vinovat.
În Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, ne este prezentată mai pe larg legătura dintre Severus și tatăl lui Harry, James Potter. Când erau colegi la Hogwarts, James l-a păcălit pe Severus făcându-l să intre într-o peșteră în care Lupin era transformat în vârcolac, astfel punându-i viața în primejdie lui Snape. Acesta este unul dintre motivele pentru care Snape nu îl place pe Harry, el crede că este la fel ca tatăl lui.
Rolul lui Severus în Harry Potter și Pocalul de foc nu este foarte diferit de restul romanelor. La aflarea veștii că Harry va participa la Turneul Vrăjitorilor Snape devine și mai răutăcios decât de obicei. Mai târziu, Harry intră din greșeală în biroul lui Dumbledore și vede niște amintiri în globul său, amintiri în care apare și Snape. El află de aici că Severus fusese la rândul său un Devorator al Morții însă renunțase înainte ca Voldemort să îi atace pe părinții lui Harry și devenise spion pentru Dumbledore. Directorul îl asigură pe Harry că profesorul Snape este de partea lor, însă refuză să îi dea vreo dovadă, menționând că „această problemă este între el și Snape”.
Severus își dovedește de fapt loialitatea față de Dumbledore prin faptul că se întoarce la Devoratorii Morții și spionează pentru el, dar în același timp câștigându-și încrederea lui Voldemort prin faptul că se prefăcea că îl spionează de fapt pe Dumbledore. Pe parcursul cărții, Snape este numit pentru a-l învăța pe Harry cum să lupte împotriva viziunilor care îl leagă de Voldemort pentru a nu mai fi afectat de acesta. Lecțiile dintre cei doi devin destul de dificile și Plesneală nu reușește să îl învețe pe Harry mare lucru, în special datorită faptului că există multă ostilitate între cei doi. Cu permisiunea lui Snape, Harry folosește o vrajă împotriva sa și din greșeală, intrând în mintea lui vede o amintire în care James Potter și Sirius Black îl rănesc pe Severus, iar Severus o jignește pe Lilly Evans, mama lui Harry.
Spre finalul romanului, Dolores Umbridge îl prinde pe Harry și îl chestionează în legătură cu Dumbledore, văzând că acesta refuză să colaboreze, îi spune lui Snape să îi aducă un ser care îl va forța să spună adevărul. Snape afirmă că nu mai are acea poțiune pentru că ea o folosise pe toată în încercarea sa de a-i chestiona pe ceilalți elevi. Ne este revelat mai târziu că Snape îi dăduse de fapt un ser fals și aflăm că acesta încearcă să îl ajute pe Harry.
În Harry Potter și Prințul Semi-pur, Belatrix Lestrange și Narcissa Malfoy îl vizitează pe Snape . Fiul Narcissei, Draco Malfoy primește o sarcină dificilă de la Voldemort și Narcissa îl determină pe Snape să facă un jurământ conform căruia îl va proteja pe Draco și îl va ajuta să ducă la capăt misiunea ce i-a fost dată. Snape le spune celor două că el lucrează pentru Voldemort de când acesta s-a întors și că a stat lângă Dumbledore doar pentru a nu fi trimis în Azkaban.
La începutul semestrului, Dumbledore anunță că Snape va preda de acum înainte Apărare Împotriva Artelor Întunecate, în locul profesorului Slughorn. Acesta din urmă îi dă lui Harry o carte veche de Poțiuni, inscripționată: „Această carte este proprietatea Prințului Semi-Pur”, în care Harry găsește o serie de vrăji necunoscute și devine cel mai bun la Poțiuni. Din această carte învață o vrajă pe care o folosește împotriva lui Draco Malfoy într-o ceartă și îi cauzează răni grave pe fata si pe piept. Snape vine ăn ajutorul lui Draco și îl ăntreabă pe Harry în legătură cu vraja făcută. Harry refuză să colaboreze iar Snape folosește o vrajă pentru a intra înmintea lui și vede care este sursa cunoștințelor sale. Harry refuză să predea manualul, iar Snape îl pune în detenție în timpul jocului.
Întorcându-se la Hogwarts după ce caută unul dintre talismane, Harry și Dumbledore ajung în Turnul de Astronomie. Slăbit de potiunea protectoare a lui Voldemort, Dumbledore îl roagă pe Harry să îl cheme pe Snape. Înainte ca Harry să plece, Draco Malfoy ajunge în turn intenționând să ducă la bun sfârșit misiunea încredințată de Voldemort, uciderea lui Dumbledore. Totuși nu poate să o facă, fiind întrerupt de venirea Devoratorilor Morții și de Snape care îl ucide pe Dumbledore cu mâna sa. Furios Harry este nevoit să asiste paralizat de Dumbledore la moartea acestuia fără a putea face ceva. După ce își revine îi urmărește pe Devoratorii Morții afară din castel. Cu foarte mare ușurință, Snape blochează încercările lui Harry de a-i ataca folosind magia, în același timp subliniindu-i greșelile făcute, însă refuzând să îl atace. În timpul confruntării, Snape îi dezvăluie lui Harry faptul că el este Prințul Semi-Pur, fiu al încuiatului, Tobias Severus și al vrăjitoarei, Eileen Prince. Snape reușește să scape de Harry ieșind din castel și dispărând. Întreaga poveste ce stă în spatele relației dintre Dumbledore și Snape nu ne este redată decât în ultima carte a seriei.
În Harry Potter și talismanele Morții, Severus îl lovește pe George Weasley în ureche făcându-l să o piardă definitiv, însă descoperim mai încolo că de fapt Severus vroia să-l nimerească pe unul dintre Devoratorii Morții. Aceștia preiau școala și îl numesc pe Snape director. Acesta intenționează de fapt să preia acest post pentru a proteja elevii și ai ține în siguranță. În cursul acțiunii, Harry și Ron sunt conduși spre sabia Cercetașilor de către Snape cu ajutorul unei vrăji. Mai târziu el află că Snape a facut asta la ordinul lui Dumbledore.
Ultima dovadă a loialității lui Snape față de Dumbledore o are Harry în momentul în care, gata să moară, Snape îi dăruiește lui Harry memoria lui pentru a afla tot adevărul.
Astfel Harry află că Dumbledore era afectat de un blestem ce însoțea inelul pe care și l-a pus pe deget, inelul lui Peverell, unul dintre talismanele lui Voldemort. Acest blestem îl afectase pe Dumbledore cu un an în urmă și nu mai avea mult de trăit oricum, chiar dacă poțiunile facute de Snape îi întârziau efectul. Dumbledore alege să îi spună lui Snape să îl omoare chiar el pentru a nu-i distruge sufletul lui Draco, știind că misiunea lui era să îl omoare. Cu toate că Severus nu era de acord cu planul, el acceptă dorința lui Dumbledore. Memoria lui Snape îi oferă lui Harry destule informații despre maniera în care să îl omoare pe Voldemort.
3.5.5. Rubeus Hagrid
Rubeus Hagrid este un personaj cu rol inițiatic în seria Harry Potter, el este un mentor pentru Harry, și un personaj cu rol ajutător. Hagrid este pe jumătate gigant iar în școală începând cu cel de al treilea an, devine profesor la materia „Grijă de animale magice”. Pe parcursul cărții ni se dezvăluie că Hagrid este unul dintre membrii Ordinului Phoenix. Conform spuselor autoarei, J. K. Rowling, numele personajului vine de la un cuvânt în engleza veche „hagridden” care se referă la o noapte cu coșmaruri, în special în urma unei mahmureli. Se știe că Hagrid mai bea din când în când. Din această cauză, fără să își dea seama, în primul volum îi spune lui Voldemort cum să îl calmeze pe Fluffy, câinele cu trei capete punând în pericol siguranța Pietrei Filozofale.
După cum aflăm în Harry Potter și Camera Secretelor, Hagrid a fost student la Hogwarts în același timp cu Tom Marvolo Riddle, vrăjitorul ce mai târziu avea să devină Lordul Voldemort. În conformitate cu Cronologia seriei Harry Potter, primul an pentru Hagrid a fost anul școlar 1940-1941. Rowling a afirmat într-un interviu că Hagrid a aparținut casei Cercetașilor. Când a intrat în posesia acromantulei a fost exmatriculat de la Hogwarts pentru că se spunea că animalul său de companie este „monstrul Viperinilor”. După ce a fost exmatriculat, Ministerul Magiei i-a rupt lui Hagrid bagheta de stejar, interzicându-i să mai folosească magia. Cu toate acestea, Hagrid păstrează bucățele din baghetă într-o umbrelă roz și o folosește din când în când pentru vrăji minore. Dumbledore reușește să îl convingă să rămână la Hogwarts ca și Purtător de Chei și portar. O parte din munca sa include și traversarea celor din primul an în bărci dealungul lacului la prima lor sosire la Hogwarts.
În primul volum, Hagrid trebuie să transporte Piatra Filozofală de la bancă la școală și să îl pună pe Fluffy să o păzească. Dumbledore îi dă și misiunea de a-l găsi pe Harry, a-l ajuta să vină în lumea magică și să își găsească rechizitele pentru școală. Din acest moment, Hagrid rămâne unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Harry. El încearcă să aibă grijă de el și să îl protejeze ca pe copilul său, știind că Harry și-a pierdut părinții. La rândul său, Harry vede în Hagrid unul dintre cei mai importanți oameni din viața sa. Mai târziu Hagrid se împrietenește și cu Ron și Hermione. Cei trei studenți descoperă frecvent lucruri despre Dumbledore și despre Hogwarts de la Hagrid pentru că avea obiceiul să scape informații fără să își dea seama.
În Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, Hagrid are voie să folosească magia, nevinovăția sa fiind dovedită în volumul anterior și devine profesor de „Grijă de animale magice”.
În Harry Potter și Pocalul de foc, aflăm că Hagrid provine din părinți destul de diferiți, mama sa, giganta Fridwulfa îl părăsise pe tatăl său vrăjitor când Hagrid era mic. Cum giganții au o reputație foarte proastă de bătăuși și aliați ai lui Voldemort, Hagrid ține secret acest lucru oferindu-le oamenilor posibilitatea de a-și închipui alte motive pentru care el este atât de înalt.
Un rol foarte important îl are Hagrid în ultimul volum. El face parte din Ordinul Phoenix și este însărcinat cu misiunea de a-l transporta pe Harry din casa familiei Dursley la Burrow care era protejată de magie. Hagrid îl transportă pe Harry pe motocicleta zburătoare moștenită de la Sirius Black însă planul eșuează când sunt surprinși de trimișii lui Voldemort. Cei doi ajung cu greu la Burrow pentru că au fost atacați de Voldemort în persoană. Hagrid apare alături de Harry în scena finală când Harry se preface că este mort pentru a-l lua prin surprindere pe Voldemort iar Hagrid îl duce pe brațe spre Hogwarts. Conform spuselor autoarei, Hagrid nu a fost niciodată în pericol de „moarte” pentru că avusese de la început în minte scena finală în care uriașul Hagrid îl duce în brațe pe Harry la ieșirea din Padurea Întunecată.
Înafară de acestea trei, eroul are parte de ajutorul multor altor personaje ce sunt de partea binelui. Printre aceștia se numără colegii săi de școală, Fred și George Weasley, Ginny Weasley, Neville Longbottom, Luna Lovegood; profesorii de la Hogwarts, profesoara Mc Gonagall, profesoara Sprout, profesorul Slughorn, părinții lui Ron, domnul și doamna Weasley, Cedric Diggory, Hannah Abbot, Lavander Brown, Susan Bones, Cho Chang, Michael Corner, Seamus Finnigan, Lee Jordan, Ernie Macmillan, Parvati Patil, Dean Thomas și alți membri ai Armatei lui Dumbledore.
3.6. Plecarea
Aceastei funcții a căutării îi corespunde fie plecarea în Pădurea Întunecată pe urmele lui Voldemort alături de Hagrid în primul roman, sau pe urmele păianjenilor ce duc la Aragog, păianjenul uriaș care le mărturisește nevinovăția lui Hagrid, în al doilea. De fiecare dată, plecarea reprezintă părăsirea teritoriului sigur și lipsit de orice pericol, în căutarea rezolvării unui mister. În acest stadiu, eroul însoțit de prietenii săi, Hermione și Ron, își riscă viața cu scopul de a o salva pe a celor din jurul său.
În prima carte plecarea este reprezentată de asumarea misiunii de găsire a pietrei și de coborârea în subsolul castelului.
Această etapă este regăsită și în aldoilea volum sub forma plecării în Padurea Întunecată pentru a vorbi cu Aragog.
Fie că este vorba de plecarea în labirintul din Turnirul Vrăjitorilor regăsită în Harry Potter și Pocalul de Foc sau de plecarea în căutarea Talismanelor, Harry Potter și prietenii săi își asumă riscul oricărei căutări și pleacă în misiune pentru „binele suprem”.
3.7. Eroul este ajutat
Precum am văzut și în subcapitolul despre personajele ajutătoare, eroul primește ajutorul acestora pentru a trece de numeroase încercări cu bine.
În mitologie, un personaj foarte important, personaj reprezentând figura paternă, este responsabil de ghidarea eroului ealungul călătoriei. Această reprezentare sugerează nevoia fiecăruia de a se elibera de copilărie și a pătrunde în categoria adulților. Modelul parental poate fi descris drept binevoitor, un personaj care îi va preda eroului toate cunoștințele acumulate, cu scopul de a fi urmat de către acesta. În cazul lui Harry Potter, un astfel de personaj este directorul școlii de magie Hogwarts, Albus Dumbledore.
Fie că este vorba despre profesorii de la Hogwarts care îl învață în fiecare zi cum trebuie să se lupte împotriva lui Voldemort și a Devoratorilor Morții, fie că este vorba de prietenii lui apropiaț, Harry găsește mulți aliați în jurul său care luptă pentru aceeași cauză ca și el.
3.8. Progresul eroului este oprit
Acest subcapitol se referă la momentele în care eroul întâlnește obstacole în calea sa și se îndoiește în legătură cu continuarea călătoriei.
În primul volum acest moment coincide cu noaptea în care Harry și Hermione îl ajută pe Hagrid, să scape de un pui dragon crescut cam măricel, cei doi sunt descoperiți pe coridoare (ceea ce este interzis noaptea), fiind pârâți de Draco, iar Neville este de asemenea prins în timp ce încearcă să-i găsească pe cei doi colegi ai săi și să-i avertizeze; pentru asta toți patru (adică și Draco) sunt pedepsiți să-l ajute pe Hagrid.
În al doilea volum eroul oprește progresul în momentul în care toți spun că el ar putea fi moștenitorul lui Salazar și autorul crimelor. Eroul se îndoiește de puterile sale și întrerupe căutarea.
În al treilea volum, Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, momentul dezarmant pentru Harry este aflarea că prizonierul este nimeni altul decât nașul său și că acesta i-a trădat părinții.
Al patrulea volum, prezintă acest moment ca fiind a doua probă a Turnirului, pe care Harry reușește cu greu să o descopere.
Oprirea progresului este în al cincilea volum reprezentată de descoperirea armatei lui Dumbledore de către Dolores Umbridge.
După cum am observat fiecare volum are o astfel de etapă peste care protagonistul însoțit de personajele ajutătoare reușește să treacă.
3.9. Eroul întrerupe călătoria
În primul volum, această etapă coincide cu seara de Crăciun, când Harry primelște cadou de la un necunoscut o pelerină invizibilă, despre care se spunea în biletul care o însoțea că fusese a tatălui lui Harry.
Harry o folosește ca să caute neobservat în secțiunea interzisă a bibliotecii informații despre Nicholas Flamel, dar cartea pe care o nimerește îl dă de gol. În timp ce încearcă să se întoarcă spre dormitoarele cercetașilor, Harry se ferește de Filch, îngrijitorul, (care fusese alertat de zgomotele de mai devreme) și de Plesneală (pe care îl informase Filch). Ascunzându-se iar într-o încăpere apropiată, Harry dă peste Oglinda Erised (joc de cuvinte, care ar putea fi în limba română Ețnirod), în care își vede părinții. Însă când încearcă să îi arate și lui Ron, oglinda îi arată acestuia că este Șef de Serie și că a câștigat Cupa Caselor și Cupa Hogwarts la Vâjhăț.
3.10. Eroul depășește obstacolele
În prima carte această etapă se referă la faptul că cei trei află că Hagrid i-a spus unui străin cum poți să-l anihilezi pe Fluffy: trebuie să-i pui muzică. Cei trei se hotărăsc să intre în camera unde l-au întâlnit pe Fluffy. Ei descoperă că altcineva a intrat deja înaintea lor, dar trebuie să se confrunte și cu alte măsuri de siguranță puse de Dumbledore și de ceilalți profesori.
Ultima piedică o reprezintă un joc de șah cu piese de mărime umană. Ron reușește să învingă, însă doar sacrificându-se pe sine. Hermione rămâne să-i anunțe pe profesori, iar Harry continuă. Însă nu-l găsește pe profesorul Snape înăuntru, ci pe profesorul Quirell, în fața Oglinzii Erised, neștiind ce să facă. Acesta are atașat pe spatele capului său pe Voldemort, care încearcă să-l folosească pe Harry ca să pună mâna pe Piatra Filozofală. Dar planul nu reușește, și Piatra rămâne la Harry. Quirell încearcă să ia Piatra cu forța, dar se arde când îl atinge pe Harry.
În a doua carte această funcție este ilustrată prin faptul că micul magician reușește să deschidă Camera Secretelor folosind limba șerpilor și găsește sălașul basiliscului, unde îl întâlnește pe Riddle și pe sora mai mică a lui Ron, Ginny. Află că riddle folosise jurnalul și prin intermediul lui pe Ginny, astfel încât să revină la formă umană, el fiind în realitate Lordul Cap-de-Mort, acel vrăjitor de care toți se tem. Harry încearcă să se lupte cu basiliscul dar fiind abia în anul doi nu reușește să îl înfrângă.
3.11. Sosirea la destinație și intrarea în posesia obiectului
În această ultimă funcție, transformarea eroului este completă, aceasta poate reprezenta recunoașterea de către erou a esenței vieții și a cuceririi celui din urmă ideal. Această etapă este numită „Apogeul eroului” și poate fi atinsă prin înfrângerea unui dușman sau prin achiziționarea unor puteri sau obiecte supranaturale. Cea mai importantă astfel de achiziție este cea de generozitate, de capabilitate de iubire. Eroul învață în această etapă să fie altruist, să fie generos și să lupte pentru cei din jur care sunt mai slabi decât el.
În primul volum, acest moment coincide cu confruntarea finală dintre Voldemort și Harry după ce Harry a trecut de obstacole și intră în posesia pietrei. Eroul ia acest obiect supranatural care i-ar putea oferii numeroase avantaje printre care viața veșnică, nu pentru el ci pentru binele suprem, pentru a-l împiedica pe Voldemort să intre în posesia pietrei și să revină la putere distrugând tot în jurul său. Acesta este un gest lipsit de egoism, care dovedește apogeul eroului, transformarea sa totală într-o persoană superioară din punct de vedere moral.
În volumul doi, Harry sosește în Camera secretelor, aceasta fiind destinația dorită și o salvează pe Ginny. Gestul altruist al eroului este aici cel de riscare a propriei vieți pentru a o salva pe Ginny.
În Harry Potter și Prizonierul din Azkaban, Harry reușește să reabiliteze numele nașului său, Sirius Black, care scăpase din Azkaban și se credea că el este un criminal periculos care l-a ajutat pe Voldemort să îi ucidă părinții. Împreună, Harry, Ron și Hermione se aliază cu Sirius și cu Lupin pentru a prinde adevăratul criminal, pe Peter Pettigrew și a-l trimite în Azkaban.
Volumul patru se încheie cu câștigarea Pocalului și cu înfrângerea lui Voldemort.
În ultimul volum, Harry Potter și Talismanele Morții, are loc o luptă între bine și rău, în care spre finalul cărții, Harry reușește să își ducă la bun sfărșit misiune o dată și pentru totdeauna, el îl omoară pe Voldemort și reușește să facă rost și de obiectele magice, Talismanele Morții. Astfel cu acest ultim volum, căutarea lui Harry ia sfărșit, și ca în toate volumele de acest fel eroul poate să își continue viața liniștit.
Această etapă cuprinde de asemenea și „trecerea pragului de intoarcere”, aici putem vorbi despre nevoia de o altă forță supranaturală care să rezolve criza finală. Firul narativ completează ciclul călătoriei eroului. Astfel, este destinul său să plece de pe tărâmul mistic pe care l-a descoperit și să se întoarcă la viața sa de dinainte cu trofeul obținut. În mod simbolic prin intermediul acestei aventuri eroul își pierde viața sau conștiința de sine, însă prin intermediul grației divine el revine. Acest lucru se întâmplă și în Harry Potter când în urma luptei dintre el și Voldemort pentru Piatra Filozofală, Harry leșină și Albus Dumbledore îl duce la spital și eroul își revine și se întoarce victorios în rândul colegilor săi.
4. Concluzii
Rezultatul acestei călătorii a eroului și a întoarcerii sale este în plan fictiv informarea celorlalți în legătură cu cele descoperite. Astfel Harry la spune tuturor ce a pățit și întâlnește în calea sa atât persoane care îl cred precum Ron și Hermione cât și sceptici, precum familia Dursley.
Prin această lucrare am încercat să demonstrez apartenența romanelor din seria Harry Potter la tema căutării, o temă foarte des întâlnită în literatura universală. Astfel, am observat că J.K.Rowling a creat o serie de romane ce întrunesc toate trăsăturile caracteristice prozei fantastice. Harry Potter este un adevărat erou modern, iar întâmplările peste care el trece sunt caracteristice acestui gen literar.
Referințe:
The Uses of enchantment,Bettelheim, Bruno. New York: Vintage, 1977
Harry Potter – A Return to the Romantic Hero. Harry Potter’s World: Multidisciplinary Critical Perspectives, Nikolajeva, Maria. Ed. Heilman, Elizabeth E. New York: Taylor & Francis Books, Inc., 2003
The hero with a thousand faces.Campbell, Joseph.Princeton : University of Princeton Press. 1949.
De pe internet:
Morphology of the Folktale ,Propp Vladimir:
www. units.muohio. edu/technologyandhumanities/propp.htm
The Quest in classical literature: Structuralism and database, Barrette, Paul:
http://www.humanities.mcmaster.ca/~barrette/ach_1999.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cautarea Lui Harry Potter (ID: 153700)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.