Către o nouă politică de migrație a UE – [626863]

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA ȘTIINȚE POLITICE, ADMINISTRATIVE ȘI ALE COMUNICĂRII

Administrație Publică

Linia română

Către o nouă politică de migrație a UE –
între etică și discriminare

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat]-Napoca
2020

2
Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 3
A. Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 3
B. Metodologia cercetării științifice ………………………….. ………………………….. ………………. 4
Capitolul 1. Concepte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 6
1.1 Noțiunea de etică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 6
1.2 Noțiunea de discriminare ………………………….. ………………………….. ………………………… 7
1.3 Noțiunea de migrație ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 10
Capitolul 2. Uniunea Europeană ………………………….. ………………………….. ………………….. 13
2.1. Descriere, istoric și evoluția politicilor ………………………….. ………………………….. …… 13
2.2. Principalele arii de politici publice ………………………….. ………………………….. ………… 17
Capit olul 3. Studiu de caz – Către o nouă politică de mi grație ………………………….. …… 18
3.1. Context ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 18
3.2. Optiuni și obie ctive ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 19
3.3. Actori implicați ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 21
3.4. Costuri estimate și efecte așteptate ………………………….. ………………………….. ………… 22
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 25
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 26
Documente oficiale: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 26
Surse online: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 26

3 Introducere
A. Argument
Politica Uniunii Europene în ceea ce privește migrația a apărut datorită unor fluxuri
extracomunitare din ce în ce mai mari, fapt care i -a determinat pe cei din cadrul Ununii să
elaboreze o politică în acest sens. Deoarece egalitatea și bunăstarea întregii populații sunt
doar câțiva dintre pilonii care reprezintă întregul care lua naștere acum mai bine de șase
decenii, i ntegrarea persoanelor noi ajunse pe teritoriul european și ajutorarea acestora în
integrarea societății devine o prioritate și o obligație a autorităților locale, naționale și
supranaționale.
În cadrul Strategiei 2014 – 2020, Uniunea Europeană îsși propusese să reducă vizibil
numărul migranților ilegali, să existe o securitate eficientă a frontierelor, deasemenea este de
o importanță majora e ficientizarea, sustenabilitatea și rigurozitatea sistemului european și
comun de azil și nu în ultimul rând salvarea de vieți omenești repr ezintă o altă arie de mare
însemnătate.
Prezenta cercetare are ca scop explicarea și înțelegerea modalității în care Uniunea
Europeană reacționează și încearcă să soluționeze probleme de interes general, printr -o
legislație adaptată contextului actual și luând în considerare, pe cât posibil, majoritatea
factorilor care ar putea influența într -un oarecare fel implementar ea politicilor.
După trecerea de la ordinea mondială bipolară la cea actuală, Europa a început să
experimenteze noi provocări în ceea ce privește securitatea. În plus, trecerea de la hard -power
(putere dobândită prin coerciție) la soft-power (putere dobâ ndită prin colaborare) a adus cu
sine creșterea numărului de imigranți, atât legali cât și ilegali, creștere datorată de asemenea
și global izării, a profesionalizării pieței muncii, a mișcarilor transfrontaliere, etc.
Migrația a fost și este un subiect foarte dezbătut în ultimele două decenii, iar dacă
privim mai atent fenomenul, putem observa modul de funcționare al democrațiilor liberale ,
în special în ceea ce privește gradul de deschidere la schimbare și adaptabilitate. Odată cu
intensificarea discuți ilor privind imigrația, cetățenia, azilul, în sfera politicilor Uniunii
Europene, UE s -a dedicat găsirii de instrumen te potrivite și necesa re pentru creionarea unei
politici comune în privința migrației. Dar bineînțeles că odată cu această încercare de
conturare a politicii comune, a apărut și provocarea pe care a adus -o conceptului de
suveranitate națională. Pornind de la aceste considerente , Comisia Europeană, împreună cu
celelalte organe competente ale Uniunii Europene au stabilit anumite regulamente pri vind

4 migrația, regulamente aplicabile tuturor statelor membre, și care au obiective SMART
(Specific , Măsurabil , de Atins , Realist, încadrat în Timp ). Pe parcursul acestei lucrări vom
încerca să oferim o analiză a politicii europene privind migrația, având ca punct de plecare
regulamentele Uniunii Europene privind migrația.
În cadrul acestei lucrări vom încerca să observăm modul de abordare al Uniunii
Europenelor și, implicit, al statelor member, a situației valurilor imigraționiste masive din
zonele roșii ale lumii. Vom observa, pe de o parte, cum a reacționau Uniunea Europeană la
nivel de politici , iar, pe de altă parte, care sunt rezultatele măsurilor luate de către instituțiile
comunitare .
Structura lucrării este ghidată de întrebările de cercetare la c are căutăm răspuns.
Pentru a putea înțelege mai bine subiectul, c el mai important este să știm cum se conceptele
de bază ale lucrării – etică, discriminare și migrație (capitolul 1) . Odată înțeles e concept ele,
apar curiozit ăți referitoare la Uniunea Europe ană, ce înseamnă ea, cum a evolua t și care sun
ariile de politici pe care le acoperă (capitolul 2) . Asta ne poate aduce răspunsul la următoarele
întrebări, și anume: Cum vede UE aceste valuri de migrație? Ce măsuri a luat pentru a putea
să le controleze? C are sunt rezultatele? (capitolul 3).
La baza alegerii acestei teme a stat interesul meu pentru adimnistrația publică la nivel
european . În acest mod, am reușit să mă motivez pentru a cerceta apariția și modul în care își
desfășoară activitatea aceste aceas tă entitate comunitară . Un interes de osebit am dezvoltat și
pentru situația dificilă în care au fost puse statele europene din cauza conflictelor
internaționale, în special cele din Orientul Mijlociu, care au provocat valuri întregi de
migrație către între aga Europă .

B. Metodologia cercetări i științifice
În realizarea acestei lucrări a fost necesară o documentare îndelungată privind, în
general, tema politicilor publice europene în domeniul migraționist . Înțelegerea acestora și a
modului în care a u fost ap licate la nivelul statelor membre este primordial ă. Subiectul extrem
de larg și foarte dezbatut la nivel european a îngreunat și încetinit procesul de documentare.
Reușita formării unei viziuni obiective și neutre asupra acestor acțiuni a necesitat analiza rea,
din diferite perspective, a deci ziilor luate de către UE și statele membre . Pentru a reuși
formarea viziunii, a fost necesară căutarea articolelor din presa de specialitate cu privire la
subiectul studiat și analizarea acestora, precum și parcurgerea unor cărți/capitole din cărți

5 scrise de specialiști în domeniu. Pe lângă acestea, familiarizarea cu termenii cheie ai lucrării
a fost indispensabilă, acest lucru fiind posibil prin studierea convențiilor și documentelor de
lucru din instituțiile europene, referitoare la acest subiect.
Lucrarea are la baza un complex ansamblu de surse de informare precum cărți ale
specialiștilor, referitoare la dreptul intra -comunitar, Uniunea Europeană și la noțiuni le
principale ale lucrării ; care au alternat documente le oficiale puse la dispoziție de c ătre
instituții europene precum Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul U niunii
Europene sau Parlamentul European . Toate materialele folosite au fost dezvoltate pe larg în
bibliografie.
Pentru realizarea acestei lucr ări științifice au fost folosite preponderen t metode de
cercetare calitative. Se poate observa că, pe parcursul lucrării au fost utilizate o serie de
tehnici de cercetare (căutarea informațiilor în diferite baze de date, studiul referințelor
bibliografice, selectarea și sintetizarea informațiilor di sponibile etc.), care sunt în strânsă
legătură cu procedeele (lecturarea documentelor disponibile, utilizarea motoarelor de căutare
online etc.) și cu instrumentele de investigare (baze de date, publicații online ).
Demersul analitic al lucrării este comple tat de metoda studiului de caz, cu privire la
noua politică de migrație abordată de Uniunea Europeană , și de analiza comparativă. Pe lângă
acestea, a mai fost necesară utilizarea metodelor explicative, descriptiv e și istorice, pentru a
putea dezvolta o viz iune cât mai clară, concretă și corectă asupra subiectului tezei.
Din prisma tipologiei abordărilor utilizate, putem încadra această lucrare în categoria
analizelor bazate pe abordări deductive, pornind de la dif erite concepte, modele și teorii, spre
particularizarea lor.

6 Capitolul 1. Concepte și noțiuni
1.1. Etică
Ediția din 1984 a Dictionarului explicativ al limbii române (denumită în continuare
„DEX”) definește concepul de etică drept „studiul princip iilor morale, cu legăturile lor
istorice de dezvoltare, conținutul lor de clasă și rolul lor în viața socială; totalitatea normelor
de conduită morală corespunzatoare ideologiei unei clase sau unei societăți” (DEX, 2020) .
Scopul acestui domeniu este de a descoperi și introduce principii prin care să poată fi judecat
caracterul uman și acțiunea (Oxford Encyclopedia, 1998) .
Din punct de vedere al filosofiei, etica poate fi privită ca știința binelui/răul ui (Socrates,
Platon, Cicero), a fericiri i și a virtuții (Aristotel), a plăcerii (Aristip) idealului social. Etica ,
una dintre cele mai vechi științe umane, poate fi considera tă, în sens clasic, ca fiind știința
etos, că este o știință morală (Popa, 2011, p. 4) . Kant și Hegel au numit -o „motiv practic ”
deoarece stabilește o cunoaștere obiectivă și o conștientizare a dimensiunii morale. Etica se
refera la „aranjarea ” lumii pentru a trai, o lume în care sufletul se simte ca ac asă.
Etica este o disciplin ă filosofic ă, centrată pe studierea sistemelor de valori, norme și alte
categorii morale. Astfel, putem considera etica o știință a comportamentului, moralei, un set
de prescripții concrete sau o teorie moral ă (Popa, 2011, p. 6) . Etica este „setul de reguli d e
conduit ă impărtășite de o anumit ă comunitate, reguli care se bazeaz ă pe distinc ția dintre bine
și rău, în timp ce moralitatea cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune normativ ă
univers ală” (Wunenburger, 1993, p. 113) .
Rolul eticii ca știință trebuie să fie acela de a armoniza egoismul cu altruismul,
bunăstarea individuală și socială: „ace l principiu care să armonizeze binele nostru individual
și social , din care să se combine pentru a obține o adevărată fericire, care să mențină echilibrul
dintre forțe și interese” (Leonardescu, 1999, p. 98) .
Etica este mai mult decât rezolvarea sau prevenirea potențialelor conflicte. L uând în
considerare buna g estionare a relațiilor cu ceilalți, etica propune un set de instrumente
decizionale utile pentru stabilirea strategiilor în rezolvarea conflictelor dintre grupurile care
interacționează în cadrul unei colaborări , așa -numitele codu ri etice aplicându -se în
gestionarea resurselor umane, gestionarea crizelor, comunicarea sub toate formele sale:
colaborare , relații publice, publicitate. Putem spune că gestionarea etică este, fără îndoială,
de bun augur atât pe termen mediu, cât și pe te rmen lung.

7 Conform celor mai multe sensuri, etica este fundamentul pe care se construiesc toate
relatiile noastre, inclusiv modul nostru de a interac ționa cu comunitatea careia îi aparținem .
Ea nu se referă doar la legăturile pe c are le avem cu oameni dife riți, ci și la calitatea acestor
legături. De aceea, etica nu este importantă doar în relațiile inter -personale, ci și în relațiile
inter-institușionale și, chiar și în cele dintre instituțiile comunitare și statele membre și non –
membre. Este o parte esenț ială a bazei pe ca re se construiește o societate civilizată. Este
probabil ca o entitate care nu are principii etice să eșueze mai devreme sau mai târziu.

1.2. Discriminare
Potrivit Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ,
discriminarea înseamnă „orice distincție, excludere, restricție sau preferință pe baza
criteriilor prevăzute de legislația în vigoare. Criteriile stabilite de legislația română sunt: rasa,
naționalitatea, etnia, limba, reli gia, categoria socială , orientar ea sexuală, dizabilitatea, boala
cronică necontagioasă, infecția cu HIV, apartenența la o categorie defavorizată precum și
orice alt criteriu care are ca scop sau efect restr ângerea, înlăturarea recunoa șterii, folosin ței
sau exercit ării, în condi ții de ega litate, a drepturilor omului și a libert ăților fundamentale sau
a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice
alte domenii ale vie ții publice .” (Consiliul Național pentru Combate rea Discriminării, 2010)
Astfel, putem înțelege discriminarea ca pe un tratament diferit pentru persoane sau
grupuri aflate în situații identice sau similare. Experiența de zi cu zi arată că discriminarea
nu este întotdeauna un act de voință, un act cun oscut, ci un act inconștient. De asemenea, este
un fapt concret, identificabil, care poate fi supus judecăților și sancțiunilo r legale și / sau
morale. Nu de puține ori, o persoană care discriminează o altă persoană, grup sau comunitate,
nici nu își dă sea ma că a comis un act discriminatoriu. Acea persoană poate fi convinsă că a
făcut un lucru bun. Conștientizarea pe o scară mai largă a discriminării depinde de normele
și valorile unei societăți, de tradițiile și obiceiurile acesteia, de practica socială ac tuală și, mai
ales, de educația socială care asigură specificul societății respective.
Din perspectiva modului în care se prod uce, discriminarea este directă sau indirectă.
Potrivit CNCD , „discriminarea directă este atunci când o persoană este tratată mai puțin
favorabil decât o altă persoană care se află într -o situație similară sau comparabilă , pe baza
unui criteriu pentru care este interzisă discriminarea”. Un exemplu de discriminare directă de
gen ar fi atun ci când angajatorul renunță în mod abuziv la o femeie însărcinată, deoarece
consideră că int rarea femeilor în concediu de maternitate pe o perioadă de până la 2 ani ar

8 crea un „disconfort financiar” pentru afacerea lor, trebuind să găsească o persoană
înlocuitoare până la întoarcerea ei, timp în care este necesară organizarea proceselor de
recrut are și instruire pentru acea persoană (Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării, 2010) .
„Discriminarea indirectă apare atunci când un anumit criteriu, o dispoziție, aparent
neutră, plasează într -o situație defavorizată orice persoan ă care aparține unui grup protejat,
în relație cu alte persoane. Excepție de la această regulă sunt situații le în care dispoziția,
criteriul sau practica sunt justificate în mod rezonabil de un ob iectiv legitim, iar măsurile
utilizate pentru realizarea acestuia sunt adecvate și necesare ” (Australian Human Rights
Commission, 2018) . Un exemplu de discriminare bazată pe sexe ar fi atunci când o dispoziție
sau o practică est e aplicată în mod egal femeii și bărbatului, dar această practică produce cel
mai mare impact negativ asupra femeilor.
Discriminare multiplă este orice act de discriminare care se bazează pe două sau mai
multe criterii de discriminare recunoscute legal. Un exemplu de anunț de recrutare care
conține cerințe discriminatorii, specifică sexul persoanei și, indirect, oferă o indicație a unei
limită de vârstă (Consiliul Național pentru Combaterea Discrimină rii, 2010) .
Toate aceste for me de discriminare evidențiază diferențele, excluderile sau restricțiile
dintre oameni, iar punerea lor în practică are un impact negativ asupra unei persoane, grup
sau comunit ăți.
De cele mai multe ori, p rejudecățile sunt printre cauzele principale care g enerează un
comportament discriminatoriu. Potrivit DEX, prejudecățile sunt preconcepute, adesea
eronate , iar opinii le nefavorabile sunt impuse de mediu în care trăim sau educație (DEX,
2020) . Prejudecățile limitează viziunea no astră asupra realității, ele făcând referire la un set
de atitudini negative și rigide față de un grup de oameni care sunt judecați înainte de a -i
cunoaște. Pentru a descrie prejudecățile, trebuie să luăm în considerare trei elemente care
conturează compor tamentul discriminatoriu: stereotipuri, sent imente negative și tipare
comportamentale, care sunt concepute pentru a menține o distanță socială față de un anumit
grup de oameni.
Stereotipurile sunt „un ansamblu de credințe comune despre caracteristicile
personale, trăsăturile de personalitate și comp ortamentul specific unui grup de oameni”
(DEX, 2020) . Ele sunt, de obicei , foarte simplificate și excesiv de generalizate. Stereotipurile
sunt imagini mentale standardizate , menținute de membrii unui grup despre un alt grup sau
fenomen. Aceste caracteristici percepute sunt aplicate fiecărui membru al grupului.

9 Stereotipurile pot fi generate de cultură, de modul în care oamenii socializează, de unele
diferențe dintre grupuri (de exemplu , culturale și socio -economice), precum și de unele
prejudecăți cognitive rezultate din procesul de diferențiere foarte puternic dintre acestea
(Panaite & Codreanu Agheorghiesei, 2009, pp. 175 -176).
Sentimentele negat ive pot duce la evaluări negative ale stereotipurilor pe care o
persoană le are în raport cu un anumit grup. Tiparele comportamentale presupun evitarea
contactelor cu membrii grupului împotriva cărora există prejudecăți, prin păstrarea un ei
distanțe social e. Cele trei componente luate împreună formează o atitudine de prejudecăți.
Acești factori variază de la o situație la alta și de la o persoană la alta. Prejudecățile conduc
la distanț are socială (evitarea contactelor), care la rândul său creează spațiul n ecesar pentru
menț inerea stereotipurilor și întărirea sentimentelor negative.
Oamenii ignoră realitatea , sau interpretează greșit anumite diferențe care nu
corespund ideilor lor preconcepute, iar acest lucru este determinat de prejudecățile care, la
fel ca semin tele, sunt semănate în familie, prin insuflarea unor valori aparent inocente, dar
direcționate gre șit. De asemenea, pot fi însămânțate de cei care promovează cu bună știință
opinii eronate despre alte rase sau culturi. Prejudecățile pot fi alimentat e și de naționalism
sau de învățăturile religioase false și pot fi o consecință a mândriei necorespunzăto are.
Studiile arată că, sub influența ființei, limbajul ui și gesturil or altora, chiar și copiii de
trei ani au preferințe față de o anumită rasă. Desi gur, părinții înșiși trebuie să facă tot posibilul
pentru a fi un exemplu pentr u cei mici, fiind conștien ți că părinții sunt factorul cel mai
puternic în modelarea valorilor copiilor. Discriminarea se bazează adesea pe ignoranță, teamă
și stereotipuri. De exemplu, discriminarea religioasă este alimentată de persoanele care
trăiesc și lucrează în comunități se parate și, prin urmare, nu au posibilitatea de a interacționa
cu persoane aparținând unui alt grup.
Majoritatea oamenilor își exprimă părerile vizionâ nd problemele sociale și politice în
mass -media (T V, radio, internet, ziare etc.) și ascultând părerile politicienilor, liderilor
religioși și ale altor persoane care au o anumită influență asupra lor. Soci ologii și psihologii
sunt de părere că oamenii rea cționează negativ și dezvoltă un comportament disc riminatoriu
datorită atitudinilor subconștiente care îi determină să se protejeze de un grup specific
minoritar. Anumite cercetări au arătat că atunci când oamenii încep să se subestimeze,
prejudecățile apa r ca fundament al acestei stări negative. Acești a reușesc să -și sporească
încrederea și sentimentul de importanță judecând și respingând alte persoane care, în opinia
lor, sunt sub nivelul lor social, cultural sau educațional.

10 Toți acești factori influenț ează în mare măsură adoptare a comportamentelor
discriminatorii și manifestarea sentimentelor negative față de cei aparținând grupurilor
minoritare și are ca rezultat distanțarea socială și lipsa de com unicare între oameni.

1.3. Migrați e
Organiza ția Internațională pentru Migrație ( IOM – organism al Organiza ției
Națiunilor Unite ) consideră migrația drept o mișcare a unei persoane sau a unui grup de
persoane, fie peste o frontieră internațională, fie în interiorul unui stat (ONU, 2020) . Migrația
este o formă de mobilitate a populației și include orice fel de deplasare a populației, indiferent
de durata, scopul sau forma acesteia. În această categorie sunt incluse: migrația refugiaților,
migrația economică, precum și migrați a persoanelor c are se deplasează pentru alte scopuri
sau sub influența altor factori, cum ar fi reîntregirea familiei (Popa & Ungureanu, 2013, p.
4). Acest fenomen nu este nou pentru continentul nostru, Europa se confruntă cu el de câteva
secole. Acest tip de mobilitate internațională generează, deopotrivă, oportunități și provocări
de care Uniunea Europeană ține cont în elaborarea unei abordări comune privind migrația.
Pentru a reuși să pună în aplicare o astfel de politică , Uniunea Europ eană trebuie să
colaboreze nu doar cu statele membre, ci și cu cele extracomunitare.
Migratia reprezint ă procesul social care face referire la deplasarea oamenilor și la
relocalizarea lor geografică permanentă sau temporară , cuv ântul provine din
latinescul migratio ; -onis cu diferite sensuri pe care le -a avut de -a lungul timpului (deplasarea
în masă a unor triburi de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali,
politici sau naturali, sau sensul de deplasa re a unor anim ale pentru reproducere sau căutarea
de hrană) acest proces fiind apeciat ca fiind drept voluntar (DEX, 2020) .
A se face diferența între nuanțele termenului. Avem imigrația – care face referire la
fenomenul stabilirii într-o altă țară – și emigrația – care se referă la părăsir ea țării de origine .
Imigranții sunt cei care vin într -un anumit stat , pe când emigranții sunt cei ca re pleacă dintr –
un anumit stat.
Plecând de la datele furnizate de Biroul Internațional al Muncii, în țările dezvoltate,
majoritatea migranților se af lă în Europa și Statele Unite, de o parte și alta a Atlanticului,
ceea ce înseamnă că dupa cel de -al doilea Război Mo ndial s -a reglem entat procesul migrației
în corelare cu necesarul forței de muncă (Albu & Roșu, 1987, p. 58 ). În țările din Uniunea
Europeană, dar nu numai , există politici de integrare a migranților, prin care statul primitor

11 dorește să îi ajute să ducă o viață decentă. E xistă centre pentru aceste persoane care nu au un
acoperiș deasupra capului sau pot face cerere pentru azil (Niessen, et al., 2007, p. 12) .
Migrația este forma principală a mobilității geografice/ spaț iale a populației, aceasta
poate fi de mai multe feluri. O primă clasificare ar fi aceea în care persoanele c are doresc să
opteze pentru un proces de migra re, pot s ă-și aleagă , desigur , perioada pentru care
intenționeaz ă să realizeze acest luc ru, care poate fi temp orară , permanentă sau definitivă, care
poartă numele de migrație circulatorie , ceea ce înseamn ă că doresc a se deplasa doar pentru
o anumită perioadă de timp / pe un anumit sezon, doresc ca deplasarea să fie una permanentă,
pe o perioadă mai lungă de timp s au doresc ca șederea lor în țara de origini să fie una
definitivă (Cojocaru, 2010, pp. 38 -40).
O a doua caracteristică a migrației este aceea prin care persoanele pot sa -și aleagă
destinația unde doresc să migreze, care poate fi una în interiorul țării, între unitățile teritorial –
administrative și vom spune că este o migrație internă sau poate fi în exterior, aceasta purtând
numele de migrație internațională , prin aceasta înțelegând procesul de trecere a forței de
muncă dintr -o țară în alta, în vederea desfășurării unei activități în afara țării de origine.
Acestă mig rație inte rnațională are , la rândul ei, următoarea tipologie : migrația legală
care se realizează respectând normele juridice internaționale aflate în vigoare și migrație
ilegală , care este un fenomen greu d e evaluat, acesta realizându -se prin eludarea legi i, la
momentul actual existând foarte multe rețele prin care se fac astfel de infracțuni .
Alte tipuri de migrație internațională pot fi: migrația bazată pe etnicitate, care este
caracterizată prin puterea statului primitor de a decide cine intră și primeșt e drept de ședer e
pe teritoriul său . O altă formă este aceea postc olonială , care apare în cazul țăr ilor colonizate
ce au stabilit reguli stricte pentru imigranții din fostele colonii . Printre multele forme se
enumeră și migrația economică, care este, proba bil, una dintre cele mai întâlnite forme în
ultimele decenii și se concenterează pe țările cu acces la resurse și locuri de muncă .
Deasemenea, din punct de vedere al mobilității teritori ale, migrația exte rnă poate fi
atât intracontinentală , care se realizează în cadrul aceluiași continen t, cât și
intercontinentală , care se întâlnește în randul migranților care trec de pe un continent pe altul.
Deși prim ul tip este extrem de des întâlnit în cadrul Uniun ii Europene încă de la începuturi,
cel de -al doilea a avut o creștere exploziv ă începând cu anul 201 5, în principal din cauza
conflictelor armate din Orientul Mijlociu .

12 Migrația internațională a forței de muncă în Europa este un sub iect foarte important
și deasemenea, baza multor dezbateri ale cercetătorilor, guv ernelor și ale celor din sectorul
privat , care recunosc nevoia unei piețe globale a unei muncii eficiente. Aceștiea au în vedere
dezechilibrele existente între cerere și ofertă de forța de muncă pentru viitorii ani, pre cizând
existența unei intersificări pe fon dul îmbătrânirii demografice și declinul populației în țările
dezvoltate, în paralel cu o creștere în cadrul țărilor în curs de dezvoltare (Cojocaru, 2010, p.
250).
Cu toate că migranții , în cele mai multe cazuri , aleg să plece din cauz a condițiilor
grele de viață din propria țară, gândindu -se că în țările dezvoltate vor avea un nivel de trai
mai ridicat , carieră sau viaț ă de familie, există și posibilitatea schimbarii tuturor acestor idei ,
prin care ei pot lua decizia de a reveni în țara de ori gine. Acestă decizie poate avea la baz ă
mai mulți factori, cum ar fi: degenerarea unui război în ț ara aleasă ca destinație, factori de
ordin politic, economic sau schimbări în viața personal ă, cum ar fi apariția unor boli sau un
deces în familie. D ecizia de revenire în țară are la baza planuri multiple . Cei care vor să
revină, sig uri sau mai puțin siguri de acest lucru, au anumite aspirații la reîntoarcere , cu
privirea la realizarea personală , prin începerea unei af aceri, contruirea une i case,
achiziționarea unei mașini, întemeierea unei familii sau alte lucruri în ordinea priorităț ilor
fiecărui individ.
Astfe l, putem afirma c ă migrația apare, de cele mai multe ori, când o persoană sau un
grup de persoa ne se află î n situații dificile , fie ele provocate de conjucnturi politice, conflicte
interne sau un nivel scăzut de trai . În interiorul Uniu nii Europene, acest fenomen este cu două
tăișuri : pe de o parte, aduce forță de muncă ieftină în țările d ezvoltate – și, totodată, salarii
competitive pentru muncitori – iar, pe de alt ă parte, prin valurile masive persoane venite din
afara granițelor comunitare , a fost creată o ambiență de disconfort în rândul statelor membre ,
care au reacționat diferile la recoman dările instituțiilor europene .

13 Capitolul 2. Uniunea Europeană
2.1. Istoric și descriere
Uniunea Europeană a luat naștere datori tă ideilor briliante ale părinți lor fondatori , din
care putem să îi amintim pe K onrad Adenauer , Rober t Schuman, J ean Monnet, Nicole
Fontaine sau Simone Veil. Crearea acestei entități c ontinenta le avea ca scop principal oprirea
numer oaselor conflicte sângeroase duse între țări vecine care, dacă ar colabora, ar putea crește
împreună. Aceste co nflicte au c ulminat cu cel de -al Doilea Război Mondial. Pentru a -i
„înfr ăți” pe marii rivali istorici – francezi și nemții – s-a gândit un mecanism de colabor are.
Primul pas spre o uniune de state a fost realizat pr in Decla rația Schuman , rostită de ministrul
de externe francez la data de 9 mai 1950 – dată devenită ulterior Ziua Europei. Ideea lui
Robert Schuman de a crea o Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a devenit piatra
de temelie a Uniunii Europene. (Uniunea Europeană, 2020)
Următorul pas spre comunitatea europeană de astăzi a u fost Tratatele de la Roma din
1957 , care a u pus bazele Co munității Ec onomice Europene ( CEE sau „piața co mună” cum
este cunoscută și astăzi) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM) .
Această comunitate a reprezentat modelul de colaborare economică între primele state
membre : Franța, Germania, Belgia, Olanda, Luxembur g, Italia. În anul 196, La Bruxelles, se
semn ează Tratatul de Fuziune. Acesta prevedea simplificarea cadrului institușional și crearea
unei Comisii unice și a unui sing ur C onsiliu pentru toate cele trei c omunită ți (Uniunea
Europeană, 2019) . Creșterea economică a c omunității a determinat și alte state să se alăture,
realizându -se câteva valuri de aderare până în prezent , cel mai mare fiind în 2004, c ând un
număr de 10 state au ade rat la Comunitățile Europene . România, a lături de vecin ul de la sud,
Bulgaria, a aderat la Uniunea E uropeană în anul 2007 (Uniunea Europeană, 2020) .
În 1992, prin faimosul Tratat de la Maastricht cele trei comunități se unesc sub
denumirea de Uniunea Europeană. Mai urmează tratatul de la Amsterdam în 1997, care
consolidează tratatele UE și CEE și crește nivelul transparenței instituționale. Tratatul de la
Nisa din 2001 aduce cu sine rede finirea sistemului de vot în cadrul Consiliului Uniunii
Europene, iar Tratatul de la Lisabona din 2007 introduce initiativa cetățenească, crează un
nou serviciu diplomatic al Uniunii și precizează ce atribuții revin Uniunii Europene, statelor
membre și care sunt comune între acestea (Uniunea Europeană, 2019) .
Instituțiile Uniunii Europene sunt caracterizate prin câteva aspecte definitorii precum
faptul că sunt irevocabil interdependente: oricât de mult ar concura între ele , sunt con damnate
să reușească sau să eșueze împreună sau prin supunerea la îndoială a funcționa lității lor,

14 capacitatea de a îndeplini funcțiile centrale ale Uniunii Europene – de a oferi un leadership,
de a administra politici și de a integra interese (în primul rând naționale) – este subiectul
tuturor dubiilor, mai ales după revenirea la 27 (după ieșirea Regatului Uni t), sau prin
necesitatea de a fi cunoscute , înțelegerea guvernării colective în Europa cer ând examinarea
atentă a modului în care instituțiile Uniunii Europene funcționează și interacționează (Păun,
2007, p. 72) .
Scopul cu care au fost create Instituțiile europene este acela de a administra relațiile
dintre statele membre. Cel mai important scop al instituțiilor Uniuni i – de a administra
enorma interdependență ce leagă statele europene între ele – a dat naștere cererii față de ceea
ce poate fi numit „guvernare colectivă” în cadrul procesului de guvernanță europeană (Păun,
2007, p. 73) .
Diverse instrumente au fost create ca mijloace de acțiune în această sferă: acțiunea
comună, poziția comună și convenția. În ciuda progreselor semnificative, au fost exprimate
și critici cu privire la toate acțiunile întrepr inse în cadrul cooperării în ace st domeniu. S -a
căzut de acord asupra nevoii de fi introduse prevederi mai eficiente în scopul întăririi
structurilor de cooperare și încorporarea în cadrul legislativ comunitar a domeniilor
mentionate mai sus ce sunt legate de controlul persoanelor (azil, imigrare și trecerea
granițelor externe).
In Uniunea Europeană există șase instituții și peste 20 de agenții și organisme.
Parlamentu l European este organul legislativ, care reprezintă cetățenii , fiind singura institu ție
ai cărei demnitari sunt aleși prin vot direct . Președintele actual este italianul Davi d-Maria
Sassoli. Parlamentul, împreună cu Consiliul Uniunii E uropene colaborează în pr ocesul de co –
decizie , în c adrul Uniunii Europene.
Consiliul Uniunii Europene (cunoscut și sub denumirea de Consiliul de Miniștri)
reprezintă guvernele statelor membre prin miniștrii de resort convocați la întâlnirile lor, pe
diferite domenii. Această instituție de diferențiază de celelalte printr -o președinție rotativă a
statelor membre , la fiecare șase luni. În momentul actual, Croația deține această poziție .
Români a a deținut Președinția C onsiliului în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 (Uniunea
Europeană, 2020) .
Comisia Europ eană este formată din 27 de comisari, câte unul din fiecare stat
membru, care au în grijă un portofoliul pe câte unul dintre domeniile cheie ale UE. Este și
organul executiv a l Uniunii , fiind independent ă din pu nct de vedere politic. Comisia este

15 văzută ca un gardian al tratatelor , asigurându -se că prevederile acestora sunt respectate atât
în cadrul instituțiilor, cât și în statele membre. Poate elabora propuneri de noi ac te legislative
și asigura punerea în aplicare a deciziil or Parlamentului European și a Consiliului UE .
Actualul președinte al instituției este Ursula von der Leyen (Uniunea Europeană, 2020) .
Aces te prime trei ins ituții sunt implicate în procesul decizional al Uniunii Europene,
elaborând și adoptând legislația c omunitară.
Pe lângă acestea, mai există încă trei instituții de o vit ală importanță pen tru buna
dezvoltare a Uniunii. Consiliul European este instituți a la ale cărei discuții iau parte șefii de
stat sau de guvern ale statelor din Uni unea Europeană. Principalul obiectiv este acela de a
defini direcția politică generală și prioritățile Uniunii. Președintele acestei instituții este fo stul
premier belgian, Cha rles Michel (Uniunea Europeană, 2020) . Mergân d mai departe, avem
Curtea de Jus tiție – care garantează resprectarea dreptului european – și Curtea de Conturi –
care are control asupra modului de finanțare a activităților Uniu nii (Europeană, 2020) .
Alături de ace ste instituții, există numeroase organisme cu sedii în diferite state
europene, care se ocupă de arii specifice abordate de comunitatea europeană . Putem aminti
aici Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiții , Comitet ul European al
Regiunilor, Agenția pentr u Siguranța Alimentar ă, Serviciul European de Acțiune Ext ernă etc.
Dacă Tratatul de la Maastricht stabilea cei trei piloni ai Uniunii Europene, Tratatul de
la Amsterdam reprezintă etapa în care inițiativele de cooperare la nivel european au deveni t
subiect al legislației comunitare, ce include politicile privind acordarea vizelor, condițiile de
eliberare a permisului de rezidență pentru imigranți, azilul, etc. Anumite sectoare au fost
circumscrise cadrului legislativ comunitar, în timp ce noi domen ii și metode au luat naștere.
Spațiul Schengen , creat în afara cadrului jur idic al Uniunii Europene la inițiativa unor
state membre care au dorit să avanseze mai mult în ce privește libera circulație a persoanelor,
a fost în cele din urmă inclus în Tratat ele UE și CE.
Justiția și Afacerile Interne reprezintă cel de -al treilea p ilon al Uniunii Europene,
alături de Comunitățile Europene și de Politica Externă și de Securitate Comună (realizată
prin Serviciul European de Acțiune Exte rnă, condus de un vice președinte al Comisiei
Europene) . Scopul acestei cooperări a fost acela de a pune în practică principiul l iberei
circulații a persoanelor. Cooperarea a inclus:
• politica acord ării de azil;
• regulile aplicate în cazul trecerii grani țelor externe ale statelor membre;

16 • politica în domeniul migra ției;
• combaterea traficului de droguri;
• combaterea fraudei interna ționale;
• cooperare judiciar ă în cauze de drept comun și penal;
• cooperare în domeniul vamal;
• cooperare poli țieneasc ă.
Ulterior, Tratatul de la Amsterdam a reorganizat cooperarea în domeniile justiției și
afacerilor interne, stabilind ca obiectiv creare a unui spațiu al liberei circulații, securității și
justiției (Preduț, 2016) .
Efectele instituțiilor UE se fac simțite atât prin felul în care reușesc să modeleze
procesul politicilor, cât și prin modul de influențare a deciziilor care pe termen lung
contribuie la configurarea pro cesului de integrare europeană.
Pornind de la premisa potrivit căreia instituțiile interacționează între ele prin
schimburi ce implică competiție și cooperare, noul instituționalism se concentrează pe
analizarea structurii relațiilor și pe formularea logic ilor de acțiune din cadrul instituțiilor
încercând să explice astfel apariția și modalitatea de funcționare a acestora. Între anii ’80 -’90
au apărut trei tipologii noi de instituționalisme ce defineau diferit instituțiile și influența
acestora în studiul p oliticii (Wallace, et al., 2011, p. 18) :
• Instituționalismul alegerii raționale – instituțiile politice sunt concepute cu scopul
minimizării costurilor de tranzacție asociate elaborării politicilor publice.
• Instituționalismul sociologic și cel constructivist – ia în calcul atât normele formale,
cât și cele informale în procesul de definire al instituțiilor, atrăgând atenția asupra
importanței pe care ambele tipuri de norme o au în modelarea identităților și
preferințelor actorilor implicați.
• Instituționalismul istoric – subliniază efectele instituțiilor pe termen lung asupra
comportamentului actorilor inițiatori.
În cadrul Uniunii este bine-cunoscut și fenomenul de euroscepticism . Printre
principalele prebleme invocat e de cei care critică Uniunea se află p roblema deficitului
democratic în Uniunea Europeană este una extrem de complexă , incluzând deficite de
repreze ntare, transparență, legitimitate și răspundere. Prima perspectivă asupra deficitului
democratic în UE este cea instituțională ce propune reforma instituțională (modalitățile de
împărțire a puterii de decizie) drept soluție pentru problemele democrației Un iunii Europene.

17 Aceasta subliniază lipsa transparenței în procesul de luare a deciziilor la nivelul UE,
importanța pe care o au funcționarii numiți în cadrul Comisiei Europene si a celor aleși în
mod indirect în Consiliul de Miniștri, competențele încă red use ale Parlamentului European
și subminarea reglementărilor naționale (Wallace, et al., 2011, p. 32) .
Așadar, Uniunea Europeană numără astăzi 27 de state, după ce la 31 ianuarie 2020 ,
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de No rd a devenit primul stat din istorie care a optat
să păr ăsească Uniunea Europeană, î n urma unui referendum intern . Acest eveniment a
contribuit la creșterea nivelului de euroscepticism, întrucât au apăru t opinii conform că rora
Uniunea nu poate să satisfacă în întregi me nevoile statelor membre. Pe de altă parte, statele
membre continuă să vină cu propuneri de îmbunătățire legislativă la ni vel comunitar, pentru
a dezvolta tot mai mult Uniunea Europeană și bunul mers al colaborării dintre state.

2.2. Politica UE în domeniul migrației
Printre politicile c u cel mai mare impact social în Uniunea Europeană se află politica
de mi grație . Baza legală a politic ii în domeniul migrației se află în Tratatul privind
Funcțion area Uniunii Europene (TFUE), articolele 79 și 80. Uniunea Europeană posedă
compen țe în acest dome niu. Aceasta poate stabili condiții de intrare /ședere a cetățenilor din
afara grani țelor sal e, pe teritoriul statelor membre. Cu t oate acestea, fiecare stat membru are
competența de a seta pro priile limite ale numărului de persoane provenite din afara spașiului
comunitar, pen tru a căuta un loc de muncă pe teritoru l lor (Parlamentul European, 2019) .
Pentru ca state le membre să reușască o integrare cât mai eficientă a imigranților,
Uniunea Europeană oferă diferite stimulente care vin în sprijinul lor. Această decizi e de a
oferi st imulente statelor membre a fost luată tocmai pentru a reduce gradul de imigrație
clandestină/ilegală . În această idee, Tratatul de la Lisa bona punea p unea pe mas ă princip iul
solida rității și distribuirea echitabilă a răspunderii. Uniunea a încercat mereu să găsească un
echilibru în ceea ce privește drepturile și obligațiile celor care vin din state terțe și se stabilesc
pe teritoriul Uniunii, comparabil cu cel al cetățenilor europeni.

18

Capitolul 3. Studiu de caz – Către o nouă politică de migrație
3.1. Context
În contextul unei globalizări accentuate, intensificare flu xurilor migratorii este
inevitabilă. UE propune o politică europeană globală menită să facă față acestor provocări.
La nivelul UE există deja un cadru legislativ, referitor la migrație. Politica europeană se
construiește pe tradițiile euro pene privind azil ul și migrația, având în vedere atât respectarea
drepturilor omului și aspectele umanitare, cât și beneficiile Uniunii Europene, ale migranților
și țărilor de origine ale acestora (Popa & Ungureanu, 2013, p. 13 ).
În pofida legislației deja existente în domeniu, care reglementează măsurile care
trebuie luate în scopul unei migrări legale în interiorul Uniunii Europene, sistemul european
se dovedește a fi încă vulnerabil, în ceea ce privește oprirea imigrării ilegale.
Așadar , statele membre trebuie să desfășoare o colaborare mai strânsă, pentru a putea
adopta o poziție comună în privința combaterii imigrării ilegale și pentru a lua măsuri
potrivite, care să asigure cele mai bune condiții de integrare în socie tate imigranților legali.
Migrația către continentul european nu reprezintă neapărat o problemă, ci trebuie
privită, mai degrabă, ca o oportunitate. Aceasta are diferite cauze: unii vin să studieze sau să
participe la cercetări, alții își caută de lucru sa u li se alătură m embrilor de familie care
locuiesc deja în UE. Declanșarea simultană a unor crize globale, naturale sau provocate, a
determinat numeroase persoane să -și părăsească țara de origine.

19 Imigrarea în Uniunea Europeană aduce de multe ori beneficii nu doar pentru
persoanele care se stabilesc aici, ci și pentru societățile care îi primesc, deoarece pot ocupa
posturile vacante, de la cele care necesită un nivel ridicat de specializare și pentru care nu
există forță de muncă suficient de calificată în UE, până la cele pe care cetățenii europeni nu
mai sunt dispuși să le ocupe (Comisia Europeană, 2014) .
Putem profita de avantajele imigrării doar dacă imigranții se integrează în țările care
îi primesc. Desigur, acesta este un proces care se de sfășoară în ambele sensuri. Imigranții
trebuie să respecte regulile și valorile societății care îi primește, iar aceasta trebuie să le ofere
toate oportunitățile de care au nevoie pentru a participa la viața comunității. Imigranții treb uie
să aibă posibili tatea de a învăța limba țării gazdă, de a studia și de a munci, bucurându -se de
toate drepturile care le revin cetățenilor UE.
Unul dintre aspectele negative ale imigrării este faptul că uneori nu se respectă
regulile. Există persoane c are intră legal în U E, pe baza unei vize de scurtă ședere și nu mai
pleacă după expirarea acesteia. Altele intră și rămân în UE ilegal, uneori chiar împotriva
voinței lor.
Unele părți pot fi afectate de migrație, atât în sens pozitiv, cât și în sens negati v. Pe
de o parte, pi ața muncii poate câștiga forță de muncă suplimentară, dacă imigranții au pătruns
în mod legal în interiorul granițelor UE. Sectorul cultural beneficiază de crearea unui mediu
multi -etnic, care poate duce la dezvoltarea sa. Pe de altă pa rte, în gazul imigră rii ilegale, sunt
afectate atât sectorul financiar și piața internă, deoarece se dezvoltă munca „la negru”, iar
piața muncii „la negru” atrage numeroși imigranți ilegali; cât și autoritățile publice, care
trebuie să combată acest fenome n negativ; și societ atea.
Într-o Uniune formată din 28 de state membre, în care nu mai există frontiere interne
și se circulă liber, imigrarea nu poate fi gestionată de o singură țară. Este esențial ca statele
UE să colaboreze pentru a ține sub control ace st fenomen (Comisia Europeană, 2014) .

3.2. Optiuni și obiective
Opțiunile de politică alese pentru a avea un control mai eficient asupra migrației și
pentru combaterea imigrației ilegale în cadrul Uniunii Europene, au luat în calcul un schimb
perm anent de informații între statele membre și limitarea circulației secundare, care
presupune descurajarea mișcării refugiaților sau migranților la granița altor state dinn
regiune, fără a informa statele vecine (Comisia Europeană, 2015) .

20 Alte opțiuni fac referire la sprijinirea refugiaților și oferirea unui adăpost și condiții
de odihnă, gestionarea comună a fluxurilor migratorii, cae necesită o colaborare strânsă cu
agențiile UE, pentru a pune în aplicare câ t mai rapid acest sch imb de informații. Se mai iau
în considerare și creșterea efortului de gestiune a granițelor, combaterea contrabandei și a
traficului de orice fel, înștiințarea migranților și a refugiaților despre drepturile și obligațiile
pe care le au, prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare disponibile (Comisia
Europeană, 2015) .
La data de 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat Agenda Europeană pentru
Migrație, stabilind o abordare cuprinzătoare pentru îmbunătățirea gestionări i migrației sub
toate aspectele sale (Comisia Europeană, 2015) .
Migrația se află în momentul de față pe lista de priorități a agendei politice a Uniunii
Europene. Există necesitatea unei politici coerente și cuprinzătoare a UE în domeniul
migrației. În comunicările sale, Comisia a prezentat deja o serie de propuneri de politică și
de măsuri operaționale în materie de migrație, mobilitate, integrare și protecție internațională.
Astfel, Comisia Europeană, la data de 13 mai 2015, a prezentat Agenda Europeană pentru
Migrație, unde stabilește patru mari obiective privind ge stionarea cât mai bună a migrației
(Comisia Europeană, 2015) .
În primul rând, Comisia urmărește reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară.
În acest sens are în vedere un plan de acțiune pentru a intensifica anchete le și urmărirea
penală a rețelelor infracționale de traficanți, pentru a împiedica funcționarea acestora, a aduce
infractorii în fața justiției și a le confisca av erea. Totodată, se urmăresc parteneriate mai
strânse cu țările terțe în domeniul introducerii clandestine de migranți și al returnării; o
implicare mai pronunțată a delegațiilor UE în ceea ce privește principalele rute de migrație
și consolidarea rolului FRONTEX în ceea ce privește operațiunile de returnare a migrantilor
ilegali.
În al doilea rân d, salvarea de vieți și securizarea frontierelor externe este foarte importantă.
În acest context se are în vedere o propunere revizuită privind frontierele inteli gente, inițiative
de finanțare pentru consolidarea capacității țărilor din nordul Africii de a interveni și a salva
viețile migranților aflați în situații dificile, reflecție pe tema instituirii unui sistem european
de polițiști de frontieră și nu în ultim ul rând un rol crescut pentru FRONTEX.
Următorul obiectiv reprezintă instituirea unei politic i solide în domeniul azilului. În acest
sens sunt foarte importante: punerea în aplicare integrală a sistemului european comun de

21 azil, prin intermediul unui nou m ecanism de monitorizare; evaluarea sistemului de la Dublin
până la jumătatea anului 2016, în vederea revizuirii; inițiative decisive de combatere a
folosirii nelegitime a sistemului de azil; reflectie pe tema instituirii unui proces decizional
unic în mate rie de azil care să garanteze egalitatea de tratament a solicitanților de azil în
întreaga Eu ropă.
Cel din urmă obietiv se referă la o nouă politică în domeniul migrației legale. Acest lucru s –
ar putea realiza printr -o serie de măsuri precum: revizuirea Di rectivei privind Cartea
Albastră; crearea unei platforme specifice de colaborare cu statele m embre, cu întreprinderile
și cu sindicatele în ceea ce privește migrația economică; transferuri de fonduri mai ieftine,
mai rapide și mai sigure; maximizarea benef iciilor aduse de politica de dezvoltare pentru
țările de origine ale migranților.

3.3. Actori implicați
Problematica migrației implică o serie de actori, atât la nivel internațional și comunitar, cât
și la nivel național. Astfel, rolurile cele mai pregnan te le revine Comisiei Europene,
Parlamentului European și Consiliului.
Declarația Consiliului European din 23 aprilie 2015 și Rezoluția Parlamentului European
care i -a urmat peste câteva zile au ilustrat consensul în privința necesității luării unor măsuri
rapide pentru a salva vieți și în privința intensificării acțiunilor UE. Această reacție rapi dă
trebuie să reprezinte și tiparul răspunsului UE la crizele viitoare, indiferent de partea
frontierei externe comună care ar fi supusă unor presiuni, de la est la vest și de la nord la sud.
În acest sens, a fost adoptată o Agendă Europeană privind Migraț ia, printr -o Comunicare a
Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social european și
Comitetul regiunilor, la data de 13 mai 2015 (Comisia Europeană, 2015, p. 4) .
Conform articolului 78 din Tratatului privind funcționarea Uniunii europene (versiune
consolidată), Uniunea dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al protecției
subsidiare ș i al protecției temporare, cu scopul de a oferi un statut corespunzător oricărui
resortisant dintr -o țară terță care are nevoie de protecție internațională și de a asigura
respectarea principiului nereturnării, astfel, Parlamentul European și Consiliul, ho tărând în
conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuril e referitoare la un sistem
european comun de azil (TFUE, 2012) .

22 Totodată, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) nr. 1052/2013
din 2 2 octombrie 2013 de instituire a Sistemului european de supraveghere a f rontierelor
(EUROSUR), acest lucru fiind necesar pentru consolidarea schimbului de informații și a
cooperării operaționale între autoritățile naționale ale statelor membre, precum și c u Agenția
Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontiere le Externe ale statelor
membre ale Uniunii Europene (Parlamentul European și Consiliul, 2013) . FRONTEX
coordonează cooperarea operațională între statele me mbre în domeniul gestionării
frontierelor externe; asistă statele membre la formarea agențiilor de protecție a frontierelor
naționale, inclusiv pentru stabilirea de norme comune de formare; asistă statele membre în
situații care necesită sprijin tehnic și operațional sporite la frontierele externe; furnizează
statelor membre s prijinul necesar pentru organizarea de operațiuni de returnare comune
(Frontex, 2019) . FRONTEX lucrează în strânsă legătură cu alți parteneri ai Comunități i și ai
UE responsabili de securitatea frontierelor externe, cum ar fi EUROPOL, CEPOL, OLAF,
cooperarea vamală și cooperarea în materie de controale fitosanitare și veterinare, în scopul
de a promova coerența generală (Frontex, 2 019).
Găsirea de soluții la problemele legate de imigrație depinde de relațiile cu țările terțe, ceea ce
presupune o cooperare mai bună și stabilirea unei legături mai puternice între politica externă
și internă a UE. Abordarea globală a UE în materie de migrație oferă cadrul general pentru
politica externă a Uniunii în dom eniul migrației și azilului. Aceasta definește modul în care
se desfășoară dialogul politic și cooperarea dintre UE și țările terțe, pe baza unor priorități
clar definite și integrate î n cadrul politic general, inclusiv în ceea ce privește cooperarea
pentr u dezvoltare (Comisia Europeană, 2014, p. 6) .

3.4. Costuri estimate și efecte așteptate
Bugetul pentru 2014 -2020 alocată pentru acestei politici este d e 3,137,42 milioane de euro,
pentru a promova gestionarea eficientă a fluxurilor de migrație, precum și consolidarea și
dezvoltarea unei abordări comune în domeniu. Acest fond este pentru a sprijini inițiativele
derulate atât la nivel european, cât și naț ional, cum sunt campaniile de informare pentru a
promova migrația legal ă, orientare civică și cursuri de limbă (Comisia Europeană, 2014, p.
7).
Prin politica migrației se dorește o relocare a 20,000 de persoane care să fie transferate către
Europa cu un buget de 50 de milioane de euro. Alte fonduri de urgență în valoare de 60 de

23 milioane de euro au fost alocate unor țări din prima linie. Pentru programele regionale de
dezvoltare și protecție în valoare de 30 de milioane euro au fost alocate Africii de Nord și
Cornului Africii în 2015/201 6 (Comisia Europeană, 2015) .
Fondul de returnare european a furnizat un ajutor în valoare de 676 milioane euro, finanțări
pentru operațiuni comune, sau repatrierea v oluntară ori forțată, cât și pentru informarea
imigranților ileg ali, a drepturilor lor și a obligațiilor privind statutul lor de ilegalitate (Comisia
Europeană, 2014, p. 8) .
In ultima perioada se vorbește despre o introduce re temporară a controalelor interne, până
când spațiul Schengen va avea un cadru de noi directive mult mai eficient, după ce s -a
confruntat cu o situație de risc majoră la finalul anului trecut privind migranții și refugiații.
Conform estimărilor reintrod ucerea deplină a controalelor la frontierele interne care erau
eliminate prin spațiul Schengen va genera costuri de aproximativ 5 -18 miliarde euro, pe an,
care ar fi echivalent a 0,5 -0,13% din PIB. Această problemă nu este doar că va genera costuri,
ci să faptul că va avea un impact asupra întregii economii a Uniunii Europene. Reintroducerea
controalelor ar genera costuri suplimentare pentru unele țări, iar pentru 1,7 milioane de
lucrători transfontalieri, aceste schimbări ar însemna pierderea timpului val orând de la 1,3
pâna la 5,2 miliarde euro. Pe langă toate aceste costuri vor intra și cele privind administrația
care vor fi între 0,6 și 5,8 miliarde euro ca urmare a necesității personalului controalelor la
frontieră (Comisia E uropeană, 2016) .
Potrivit rapoartelor făcute de către Comisie, discuțiile cu privire la asistența pentru preaderare
a Turciei și liberalizarea regimului de vize sunt domenii de interes pentru ambele părți, prin
cadrul Instrumentului de Preaderare.
Prin Intermediul Facilității pentru refugiați din Turcia, asistența U E deja prevazută în Turcia
pentru a sprijini sirienii și gazda turcă este completată. 350 milioane de euro au fost alocate
crizei refugiașilor din bugetul UE, din care 71 milioane au fost pent ru „ajutor umanitar prin
intermediul orgaizațiilor umanitare” (Comisia Europeană, 2016, p. 9) .
Prin programul de asistența de preaderare (IPA) 18 milioane de euro au fost aprobate în mai
2015 pentru a aborda nevoile cu pri vire la securitatea educațională și a produselor alimentare
a refugiaților sirieni din Turcia, aprobat de Consiliul Fondului Funciar al UE, toate acestea
fiind cu acorduri semnate în semptembrie 2015 de către UNICEF și PAM.

24 135 milioane de euro au fost alo cati la sfârșitul anului 2015 din IPA 2012 pentru proiecte în
Turcia, incluzându -se și 25 milioane euro din fondul riscului de dezangajare a Turciei, plus
alte 15 milioane euro din IPA 2013 și 2015 (Comisia Europeană, 2016) .
Se dorește o stabilitate permanentă în cadrul Uniunii Europene și o bună guvernare a
frontierelor externe, cât și celor interne, de aceea idea reconstrucției spațiului Schengen
trebuie revizuită în vederea obținerii a cât mai multe beneficii prin eliminarea barierelor
interne.
Prin cadrul sistemului d e azil căruia i se acordă o serie de îmbunătățiri și o importanță sporită
și prin eliminarea barierelor interne, la sfârșitul anului 2016 se dorește să se ajungă ca
frontierele externe să devină mult mai eficien te și să existe o reducere semnificativă a
fluxurilor de persoane străine prin colaborarea cu Turcia.
Imigranția aduce beneficii nu doar persoanelor care doresc să -ți schimbe locația, ci și
societăților acestora deoarece posturile vacante pentru cetățeni n ecalificați sau locuri de
muncă pentru care c etățenii propriilor țări nu sunt doritori, vor fi ocupate.
Persoanele noi apărute pe piața forței de muncă vor ajuta la o creștere a PIB -ului țării
respective, iar capacitatea de investiții, prin sporirea unor a faceri, achiziții sau diverse alte
acțiuni ar putea fi doar căteva din acțiunile care ar genera un beneficiu țării primitoare (Popa
& Ungureanu, 2013, p. 8) .
Migrația ajută domeniul financiar/ economic fiindcă scade săracia prin fonduri trimise din
diasporă. Deasemnea este influențată și piața forței de muncă pentru că dacă nu ar există
migrație, populația activă a Uniunii Europene ar scădea cu 11% sau 33 de milioane de
persoane ceea ce reprezintă mai mult de o zecime din ce i care contribuie la taxe și impozite.
Procen tul lucrătorilor tineri cu vârstă cuprinsă între 20 și 30 de ani s -ar reduce cu 25%, iar
cel al personalor în vârstă ar crește cu 29 %, aici incluzându -se persoane cuprinse între 60 și
70 de ani. Deci implicit e ste înfluențat și sistemul social, deoarece „ rata de dependență a
vârsnicilor, adică numărul personelor vârsnice peste 65 de ai, raportat la populația activă ar
crește de la 28% la 44%” (Comisia Europeană, 2014, p. 3) .
Efectele secundare se pot observa atât din țara plecării, în care scade forța de muncă și
populația activă comparată cu beneficiul adus țării primitoare prin forța de muncă și evitarea
îmbătrânirii populației și a scăderii demografice.
Sistemul educaționa l va fi deasemenea influențat fiind că persoanele migrante vor dori să
participe la proiecte pentru a -și dezvolta aptitudinile și competențele lor, cât și educația prin

25 înscrierea la universități sau școli pe diferite domenii, promovând astfel competitivit atea
pentru a putea ajunge și ei pe poziții de conducere în cadrul țării primitoare (Comisia
Europeană, 2014, p. 3) .
Dar pe lângă toate aspectele pozitive există și efecte negative, fiindcă nu toate personale care
migrează intră prin cel mai legal mod posibil pe teritoriul altei țări, sau chiar dacă intră printr –
o viză temporară, unii aleg să rămână pe o perioadă nedeterminată sau sunt influențați de
anumite circumstanțe să rămână pe teritoriul țării respective și astfel se dezv oltă o piată
neagră a forței de muncă și autoritățile din regiunile respective sunt afectate întrucât sunt
obligate să combată acest fenomen. Totodată va fi afecatată securitatea și siguranța
cetățenilor proprii prin acțiunile ilicite ale acestor migra nți (Comisia Europeană, 2014, p. 4) .

Concluzii
Migrația reprezintă una din cele zece priorități politice ale actualei Comisii. Agenda
europeană privind migrația , adoptată la 13 mai 2015, elaborează inițiative specifice vi zând
o mai bună gestionare a migrației sub toate aspectele sale. Agenda europeană privind
migrația menționează că fenomenul trebuie gestionat printr -o abordare complexă. Pe baza
acestor considere nte, și luând în calcul situația actuală, Comisia, în strânsă legătură cu
celelalte instituții europene si cu statele membre depun toate eforturile pentru a implementa
cu succes măsurile politicii sus menționate și pentru a combate cauzele migrației, resta bilind
echilibrul.

26

Bibliografie
Documente oficiale:
1. Parlamentul European și Consiliul, Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 din 22
octombrie 2013 de instituire a Sistemului european de supraveghere a frontierelor
(EUROSUR).
2. Politica comună a Uniunii privind azilul, imigrația, vizele și controalele la frontierele
externe are drept temei titlul V (Spațiul de libertate, securitate și justiție) din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). http://eur -lex.europa.e u/legal –
content/RO/TXT/?uri=CELEX:12012E078 , accesat la data de 19 martie 2016.
Surse online :
3. Av. Predut, Marius Catalin , Justiție și afaceri interne – Drept Comunitar ,
http://www.euroavocatura.ro/dictionar/493 /Justitie_si_afaceri_interne , accesat la
data de 19 martie 2016.

27 4. Comisia Europeană, Agenda europeană privind migrația 2015 – patru piloni pentru
o mai bună g estionare a migrației , http://ec.europa.eu/dgs/home -affairs/what -we-
do/policies/europ ean-agenda -migration/background –
information/docs/summary_european_agenda_on_migration_ro.pdf , accesat la data
de 20 martie 2016.
5. Comisia Europeană , Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu,
Comitetul economic și social european și Comit etul regiunilor – o Agendă Europeană
privind Migrația, Bruxelles: 13 mai 2015, p. 4 , http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52015DC0240&fro m=EN , accesat la data de 19
martie 2016.
6. Comisia Europeană, EU-Turkey Joint Action Plan. Third implementation report, 4
martie 2016, p.9, http://ec.europa.eu/dgs/home -affairs/what -we-
do/policies/europe an-agenda -migration/proposal -implementation –
package/docs/implementation_report_20160304_eu –
turkey_joint_actio n_plan_en.pdf , accesat la data de 20 martie 2016.
7. Comisia Europeană, Înapoi la Schengen: Comisia propune o foaie de parcurs care
jalonează revenirea la un sistem Schengen pe deplin operational, Bruxelles: 4 martie
2016, http://europa.eu/rapid/press -releas e_IP-16-585_ro.htm , accesat la data de 19
martie 2016.
8. Comisia Europeană, Meeting on the Western Balkans Migration Route: Leaders
Agree on 17 -point plan of action , Bruxelles, 25 Octombri e 2015,
http://europa.eu/rapid/press -release_IP -15-5904_en.htm , accesat la data de 20 martie
2016.
9. Comisia Europeană, Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Migrație și azil ,
Bruxell es, Manuscris actualizat în noiembrie 2014, p.3,
http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/migration_ro.pdf , accesat la data de 19 martie
2016.
10. http://europa.eu/about –
eu/agencies/regulatory_agencies_bodies/policy_agencies/frontex/index_ro.htm ,
accesat la data de 19 martie 2016.
11. Mădălina Popa și Dragoș Ungureanu, Politica de migra ție a Uniunii Europene:
implicații pentru piața muncii , Bucuresti: Eur ope Direct, 2013, p. 4,

28 http://europedirectbucuresti.ier.ro/wp -content/uplo ads/Brosura -ED-Politica -de-
migratie -a-UE.pdf , accesat la data de 19 martie 2016.
12. Uniunea Europeană, Justiție și afaceri interne ,
http://beta.ier.ro/documente/formare/Justitie_si _afaceri.pdf , accesat la data de 19
martie 2016.
2.6 Instrumente
Având în vedere asigurarea unui cadru eficace pentru gestionarera problemei migrației și
azilului la nivelul UE s -au adoptat diverse instru mente juridice.

Instrumente juridice în ceea ce p rivește migrația:
• Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic
și social european și Comitetul regiunilor – o Agendă Europeană privind Migrația,
Bruxelles, 13.5.2015 COM(2015) 240 final.
• Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Co nsiliului din 19 februarie 2004.
• Directiva 2008/115/CE din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile
comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe
aflați în situație de ședere ilegală, JO L 348, 24.12.2008, p. 98 -107.
• Directiva 2002/90/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2002 de definire a facilitării
intrării, tranzitului și șederii neautorizate.
• Regulamentul (CE) nr. 37 7/2004 al Consiliului din 19 februarie 2004 privind
crearea unei rețele de ofițeri de legă tură în materie de imigrație.
• Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire
a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Op erative la Frontierele Externe
ale statelor membre ale Uniunii Europene.
• Directiva 2008/11 5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie
2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru
returnarea resortis anților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.
• Directiva 2009/50/CE a Consili ului din 25 mai 2009 privind condițiile de intrare și
de ședere a resortisanților din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt
calificate.

29 • Directiva 20 09/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009
de stabilire a standa rdelor minime privind sancțiunile și măsurile la adresa
angajatorilor de resortisanți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală.
• Regulamentul (CE) nr. 810/2 009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13
iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize).
• Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26
iunie 2013 privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea amprentelor
digitale în scopul aplicării eficiente a Regulamentu lui (UE) nr. 604/2013 de stabilire
a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de
examinarea unei cereri de protecție inte rnațională prezentate într -unul dintre statele
membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid și privind
cererile autorităților de aplicare a legii din statele membre și a Europol de comparare
a datelor Eurodac în scopul asigurăr ii respectării aplicării legii și de modificare a
Regulamentului (UE) nr. 1077/2011 de instituire a Age nției europene pentru
gestionarea operațională a sistemelor informatice la scară largă, în spațiul de
libertate, securitate și justiție.
• Comunicare a Com isiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic
și social și Comitetul regiunilor, Abord area globală în materie de migrație și
mobilitate, COM/2011/0743 final .
• Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic
și social european și Comitetul regiunilor, Maximizarea impactului migrației asupra
dezvoltării Contribu ția UE la dialogul la nivel înalt al Organizației Națiunilor Unite
și etapele următoare către consolidarea corelației dintre dezvoltare și migrație,
COM/ 2013/0292 final.
• Propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind condițiile
de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, schimb
de elevi, formare profesională remunerată și neremunerată, ser vicii de voluntariat
și muncă, COM/2013/0151 final – 2013/0081.
• Propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind serviciile
de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE,
2013/36/UE și 2009/110/CE și de abrogare a Directivei 2007/64/CE.

30 • Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a
vizei de circuit și de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului
Schengen și a Regulamentelor (CE) nr. 562/2006 și (CE) n r. 767/2008.
• Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Codul
de vize al Uniunii (Codul de vize), COM/2014/0164 final – 2014/0094.
• Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13
iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) se aplică
de la 5 aprilie 2010.
Instrum ente juridice în ceea ce privește politica de azil:
• Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a
criteriilor și me canismelor de derminare a statului membru responsabil de
examinarea unei cereri de azil prezentate într -unul dintre statele membre de către un
resorizant al unei țări terțe ( Regulamentul Dublin).
• Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consili ului din 26 iunie 2013
privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale.
• Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din
22 octombrie 2013 de instituire a Sistemului european de supraveghere a frontierelor
(EUROSUR).
• Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26
iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru
responsabil de examinarea unei cereri de protecție internaționa lă prezentate într -unul
dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către u n apatrid.