CATRE CITITOR ………………………….. ………………………….. ………….. 3 CAPITOLUL 1 CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?… [624385]

5 CUPRINS

CATRE CITITOR ………………………….. ………………………….. ………….. 3

CAPITOLUL 1
CE ESTE STIINTA ECONOMICA ? ………………………….. ………….. 11
1.1 Nevoile umane ………………………….. ………………………….. …11
1.2 Resursele si factorii de productie ………………………….. ……… 13
1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de productie
si costul de oportunitate ………………………….. ………………… 15
1.4 Obiectul stiintei econom ice. Proble mele fundamentale
ale economiei ………………………….. ………………………….. …..23

CAPITOLUL 2
UTILIZAREA G RAFICELOR ÎN ANALIZA ECONOMICA …….. 39
2.1 Graficul, instrument de analiza economica ……………………… 39
2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa în analiza economica ……. 43
2.3 Modifi carea pantei de -a lungul curbei ………………………….. ..46
2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor ………………………… 47

CAPITOLUL 3
AGEN TII ECONOMICI. CIRCUITUL ECONOMIC ……………….. 57
3.1 Agentii economici si functiile lor ………………………….. ……… 57
3.2 Operatiuni ale agentilor economici ………………………….. …..59
3.3 Circuitul economic ………………………….. ……………………….. 61

CAPITOLUL 4
CEREREA , OFER TA SI ECHILIBRUL PIETEI ……………………… 71
4.1 Cererea ………………………….. ………………………….. ………….. 72
4.2 Oferta ………………………….. ………………………….. ……………. 87
4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si ofertei ……96
4.4 Rolul preturilor în alocarea resurselor în economia de piata .102

6 CAPITOLUL 5
TEORIA ECONOMICA A CONSUMATORULUI ………………….. 115
5.1 C onstrângerea bugetara ………………………….. ………………… 116
5.2 Preferinte si utilitate ………………………….. ……………………. 122
5.3 Optimul consumatorului ………………………….. ………………. 135
5.4 Surplusul consumatorului ………………………….. ……………… 150

CAPITOLUL 6
TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI ………………….. 163
6.1 Functia de productie ………………………….. ……………………. 164
6.2 Productivitatea medie si productivitatea margi nala.
Legea randamentelor descrescatoare ………………………….. ..166
6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie tehnica ……………. 172
6.4 Randamentele de scara ………………………….. …………………. 177
6.5 Echilibrul producatorului ………………………….. ……………… 178

CAPITOLUL 7
COSTURILE DE PRODUCTIE ………………………….. ……………….. 191
7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul economic .192
7.2 Costurile de productie pe termen scurt …………………………. 194
7.3 Costurile de productie pe termen lung …………………………. 200

CAPITOLUL 8
CONCURENTA PERFECTA ………………………….. ………………….. 211
8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta …………………………. 212
8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt ……………………… 215
8.3 Echilibrul producatorului pe termen lung ……………………… 219

CAPITOLUL 9
MONOPOLUL ………………………….. ………………………….. ………….. 231
9.1 Caracteristicile monopolului ………………………….. ………….. 231
9.2 Cererea catre firma si încasarile ………………………….. ……… 233
9.3 Echilibrul producatorului ………………………….. ……………… 236
9.4 Monopolul discriminatoriu ………………………….. ……………. 239
9.5 Monopolul versus concurenta perfecta …………………………. 241

7 CAPITOLUL 10
CON CURENTA MONOPOLISTICA SI OLIGOPOLUL ………… 251
10.1 Concurenta monopolistica ………………………….. ………….. 251
10.2 Oligopolul ………………………….. ………………………….. ……255

CAPITOLUL 11
PIATA MUNCII SI SALARIUL ………………………….. ……………….. 271
11.1 Piata muncii în conditiile concurentei perfecte ……………… 272
11.2 Piata muncii în conditiile monopsonului ……………………… 281
11.3 Sindicatele si rolul lor ………………………….. ………………… 285
11.4 Piata muncii în conditiile monopolului bilateral ……………. 288

CAPITOLUL 12
EXTERNALIT ATI SI BUNURI PUBLICE ………………………….. …299
12.1 Bunurile publice, bunurile priv ate si bunurile mixte ………. 299
12.2 Esecul pietelor ………………………….. ………………………….. 304
12.3 Externalitatile ………………………….. ………………………….. .307
12.4 Internalizarea externalitatilor negative ………………………… 313

BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………… 321

11 CAPITOLUL 1

CE ESTE STIINTA ECONOMICA ?

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Ce sunt nevoile umane si resursele economice
• Conceptele de raritate si cost de oportunitate
• Ce este stiinta economica si care sunt problemele fundamental e ale
economiei
• Ce reprezinta microeconomia, macroeconomia, analiza pozitiva si
analiza normativa

Economia reprezinta mecanismul prin care este organizata
utilizarea resurselor de munca, pamânt si capital în vederea satisfacerii
nevoilor umane. Ea cons tituie un mecanism dinamic, aflat într -o continua
schimbare Fiecarei societati îi sunt proprii anumite reguli, institutii, traditii
prin care activitatea economica este organizata si condusa. Toate
societatile.se confrunta cu probleme de natura economica s imilare pe care
încearca sa le rezolve cât mai bine.

1.1 Nevoile umane

În cursul vietii lor oamenii au numeroase nevoi. Nevoile umane
apar sub forma a ceea ce oamenii considera ca fiindu -le necesar pentru
existenta. Expresia “a avea nevoie de” arata o situa tie de tensiune, un

12 sentiment de frustrare si, în consecinta, o dorinta, care rezulta dintr -un
dezechilibru.
Nevoile reprezinta o constanta a naturii umane, omul fiind
purtatorul unor trebuinte mostenite, imuabile, care pot fi determinate,
clasificate si ierarhizate. Nevoile umane sunt, în esenta, nevoi de bunuri si
servicii.
Nevoile umane sunt nevoi de baza si nevoi de de natura
psihologica. Unele bunuri si servicii sunt consumate în vederea satisfacerii
unor nevoi biologico -materiale , asigurând supravi etuirea fiintei umane.
Aici sunt incluse nevoile de hrana, adapost si îmbracaminte. Putini oameni
se multumesc doar cu satisfacerea acestor nevoi. Cei mai multi aspira la
un un nivel de trai mai ridicat care sa includa acoperirea nevoilor de
ordin psiholog ic. În cadrul acestui tip de nevoi sunt cuprinse nevoile de
educatie, de informare, de respect, de afectiune, de morala, de petrecere a
timpului liber etc.
Nevoile umane pot fi privite si din alte unghiuri. De exemplu, în
functie de existenta sau nu a re surselor necesare satisfacerii lor, nevoile
pot fi solvabile sau insolvabile . Din punct de vedere al momentului
satisfacerii lor, aceleasi nevoi pot fi prezente sau viito are.
Nevoile sunt satisfacute în ordinea urgentei lor. Nevoile de baza
sunt mai urgent e decât cele de natura psihologica. Dintre nevoile de baza,
cele mai urgente sunt nevoile de hrana.
Nevoile umane sunt în continua dezvoltare (cantitativa si
structurala) si, practic, sunt nelimitate. Caracterul lor nelimitat deriva din
repetitivitatea nev oilor de baza, cresterea continua a nevoilor de natura
psihologica si aparitia unor nevoi noi pe masura progresului economico –
social.
Nevoile umane constituie mobilul oricaror activitati socio –
economice. Economiile diferitelor state încearca sa raspunda câ t mai bine
ansamblului de nevoi umane. Nivelul de dezvoltare al unei economii
conditioneaza în mod decisiv gradul de satisfacere al nevoilor. Lumea
contemporana ofera imaginea unui spectru foarte larg al capacitatii de
acoperire a nevoilor în functie de ma sura în care reusesc sa gaseasca cele
mai adecvate raspunsuri la aspiratiile oamenilor.

13

1.2 Resursele si factorii de productie

Satisfacerea nevoilor presupune, înainte de toate, existenta
resurselor economice pentru obtinerea bunurilor si serviciilor.
Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea
nevoilor umane de bunuri si servicii. Deoarece resursele nu pot satisface
în mod direct nevoile umane, devine necesara folosirea lor în cadrul
proceselor de productie. Astfel, se obtin bunurile si serviciile utile
existentei. În aceasta calitate, resursele atrase în procesul de productie,
reprezinta factori de productie .
Productia reprezinta procesul de transformare a factorilor de
productie în bunuri si servicii. În cadrul acestui proces, facto rii de
productie reprezinta intrari (inputuri), în timp ce rezultatul constituie iesire
(outputul). De exemplu, în cazul unui combinat siderurgic minereul de fier
si energia reprezinta intrari, iar otelul va constitui iesirea acestui proces de
productie .
Exista numerosi factori de productie, fiecare dintre acestia având
o functie si un loc bine definit în cadrul oricarui sistem economic. Factorii
de productie includ natura, forta de munca, capitalul si abilitatea
întreprinzatorului .

Natura, ca fac tor de productie, reprezinta acele resurse privite ca
“daruri gratuite ale naturii” si folosite pentru producerea bunurilor si
serviciilor.
Natura include resursele de teren (suprafetele agricole si de
constructie), precum si resursele solului si subsolul ui (mineralele, resursele
forestiere, lacurile naturale, râurile si animalele salbatice etc.). În aceeasi
categorie se poate considera chiar mediul fizic în care ne aflam, cu aerul
pe care îl respiram sau apa pe care o bem.

14 Forta de munca constituie efort ul fizic si intelectual depus pentru
a produce bunuri si servicii.
Forta de munca reprezinta resursele umane, inclusiv pregatirea
profesionala. Pregatirea profesionala se refera la totalitatea cunostintelor
teoretice si practice, la deprinderile si abilit atile care asigura participantilor
la un proces economic competenta profesionala. Profesorul,
informaticianul, sportivul profesionist sau fizicianul, sunt inclusi în cadrul
acestui factor de productie datorita serviciilor prestate în domenii
specifice.

Capitalul comporta doua acceptiuni: capitalul tehnic si capitalul
banesc. Ca un al treilea factor de productie, capitalul tehnic reprezinta tot
ceea ce este produs de oameni si se afla la baza obtinerii altor bunuri sau
servicii.
Capitalul tehnic reprezin ta bunurile realizate în procese de
productie anterioare si utilizate ca intrari într -un nou proces de productie.
Bunurile de capital tehnic difera de bunurile de consum. Bunurile
de capital nu pot satisface în mod direct nevoile umane, asa cum o fac
bunurile de consum. Ele trebuie mai întâi atrase si utilizate într -un proces
productiv, iar rezultatele acestui proces pot constitui bunuri de consum.
Capitalul tehnic cuprinde, la rândul sau, doua componente :
capitalul tehnic fix si capitalul tehnic circulant .
Capitalul tehnic fix participa la mai multe procese de productie si
este încorporat treptat în rezultatul productiei. Pentru o întreprindere,
cladirile, echipamentele, masinile, utilajele, instalatiile etc. constituie
capital fix. Durata de utilizare a capitalului fix este în general ridicata, el
fiind înlocuit pe masura deprecierii sale fizice si morale. De exemplu, o
cladire în cazul unei întreprinderi este folosita pentru o perioada de 50 de
ani. În acest timp, ea este supusa unui proces de deprecier e fizica
continua, fapt ce va determina ca la sfârsitul acestei perioade sa fie
demolata. În mod asemanator, se poate rationa în cazul echipamentelor
sau instalatiilor ale caror parametri tehnico -functionali se reduc prin
trecerea timpului.

15 Spre deosebire de deprecierea fizica, cea morala este determinata
de aparitia unor echipamente noi, cu performante înalte. Achizitionarea
unui nou computer poate reprezenta o foarte buna investitie datorita
vitezei superioare de procesare a datelor. Cel putin în acest d omeniu, dupa
o perioada scurta de timp, unul sau mai multi producatori de profil anunta
lansarea pe piata a unui alt computer cu un procesor mai puternic, motiv
pentru care precedentul devine depreciat din punct de vedere moral.
Capitalul tehnic circulant participa la un singur proces de
productie, fiind încorporat imediat în produsul finit. În cadrul capitalului
circulant sunt incluse materiile prime, materialele, combustibilul, energia,
piesele de schimb si semifabricatele.

Orice afacere presupune însa si un capital banesc care sa permita
cumpararea de factori de productie si obtinerea, în final, a profitului.
Capitalul banesc reprezinta orice suma de bani care este
utilizata în scopul obtinerii de câstiguri.

Abilitatea întreprinzatorului poate fi pri vita ca abilitate
manageriala sau organizatorica si este indispensabila mentinerii si
succesului unei afaceri.
Abilitatea manageriala consta în capacitatea de organizare a
productiei, de decizie, de asumare a riscurilor si de inovare.
Întreprinzatorul are initiativa în combinarea resurselor de munca,
natura sau capital. El încearca permanent sa inoveze, adoptând tehnici de
productie si metode de comercializare mai bune sau introducând în
fabricatie noi produse. De asemenea, el cauta sa identifice piete noi, atât
de aprovizionare cât si de desfacere. Asumarea riscului nu reprezinta
decât o premisa si nu o garantie a profitului. “Rasplata” pentru
demersurile întreprinzatorului poate fi, dupa caz, câstigul sau pierderile.

1.3 Raritatea si alegerea. Curba posibilitatilor de
productie si costul de oportunitate

16 Deoarece consumul de bunuri si servicii are un caracter continuu,
producerea acestora, prin utilizarea resurselor, este permanenta. În raport
cu nevoile umane, resursele ce pot fi utilizate pentru sat isfacerea acestora
sunt limitate. Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al
resurselor în raport cu nevoile umane nelimitate.
Caracterul limitat al resurselor impune efectuarea alegerilor.
Oamenii trebuie sa aleaga între nevoile ce pot fi sati sfacute în limitele
resurselor de care dispun. Din aceasta perspectiva, resursele au utilizari
alternative. Astfel, în procesul satisfacerii nevoilor, oamenii vor selecta
anumite utilizari ale resurselor, renuntând la utilizarile alternative.
Sarcina de b aza a unei economii consta tocmai în lupta oamenilor
cu raritatea resurselor.
Raritatea si alegerea pot fi puse în evidenta cu ajutorul curbei
posibilitatilor de productie. Curba posibilitatilor de productie reprezinta un
model simplu care surprinde relat ia dintre productia de bunuri si servicii si
utilizarea resurselor disponibile pentru o anumita perioada de analiza.
Consideram aceasta perioada ca având durata unui an.
Ipotezele acestui model sunt urmatoarele:
a) cantitatea si calitatea resurselor disponib ile (munca, natura,
capital si abilitate a întreprinzatorului) sunt fixate pentru
întreaga perioada de analiza. Aceasta limiteaza dimensiunea
pâna la care nevoile pot fi satisfacute;
b) tehnologia este data si nu înregistreaza progrese în cursul
anului respe ctiv. În general, progresele în tehnologie cer mai
mult de un an. Ca urmare a acestei ipoteze, productivitatea
inputurilor nu se modifica în cursul perioadei.
c) se considera existenta si producerea a doua bunuri într -o
economie ipotetica: hrana si îmbracamin te. O asemenea
simplificare permite o reprezentare într -un spatiu
bidimensional si obtinerea unor concluzii cu caracter general.
d) unele inputuri sunt mai bine adaptate productiei unui bun decât
celuilalt.

17 Data fiind cantitatea si calitatea resurselor numai o cantitate
limitata de bunuri poate fi realizata în cadrul economiei. Curba
posibilitatilor de productie arata cantitatea maxima ce poate fi produsa
dintr-un bun în cursul unei perioade de timp cu resursele economice
disponibile , data fiind cantitatea di n bunul alternativ.
Consideram urmatoarele date posibile privind productia celor doua
bunuri la nivelul economiei:

Productia de îmbracaminte si hrana la nivelul economiei
Tabelul 1.1
Îmbracaminte (milioane unitati) Hrana (milioane unitati)
0 5,5
1 5,0
2 4,0
3 2,5
4 0

În graficul din figura 1.1 s -au reprezentat bunurile mentionate pe
cele doua axe: hrana pe ordonata si îmbracamintea pe abscisa.

Hrana
I
5,5 II
5,0 III * Z
4,0
IV
2,5

18

V

0 1 2 3 4
Îmbracaminte

Fig. 1.1 Curba posibilitatilor de productie

Presupunem, pentru început, ca decidentii politici din economie
opteaza pentru combinatia I. În acest caz, resursele sunt utilizate în
întregime pentru productia de hrana, ceea ce se materializeaza într -un
numar de 5,5 milioane unitati de hrana. În schimb, productia de
îmbracaminte este zero. Daca se doreste realizarea unei p roductii formata
din ambele bunuri atunci productia de hrana se va reduce. În conditiile
cantitatii de resurse fixate, dorinta de a produce 1 milion unitati de
îmbracaminte presupune atragerea de resurse în acest scop, ceea ce se
traduce prin reducerea cu 0,5 milioane unitati a productiei de hrana.
Continuând rationamentul, orice crestere a productiei de îmbracaminte se
însoteste de fiecare data de obtinerea unei cantitati mai mici de hrana. În
celalalt caz extrem, corespunzator ultimei combinatii din figu ra, resursele
sunt folosite în întregime pentru productia de îmbracaminte, determinând
un maxim pentru acest bun.
Punctul Z, situat în exteriorul curbei posibilitatilor de productie,
reprezinta o combinatie imposibil de realizat datorita insuficientei
resurselor. În schimb, orice combinatie situata în interiorul curbei
posibilitatilor de productie evidentiaza o productie mai mica, cel putin dintr –
un bun, datorata unei gestionari deficitare a resurselor sau unei utilizari
partiale a acestora.
Utilizarea int egrala a resurselor economice conduce la combinatii
între cele doua bunuri situate de -a lungul curbei posibilitatilor de productie.
S-a putut constata ca sporirea productiei de îmbracaminte se realizeaza în
detrimentul productiei de hrana. Cresterea contin ua cu câte 1 milion unitati
de îmbracaminte s -a realizat cu pretul reducerii unor cantitati din ce în ce

19 mai mari din productia de hrana. Astfel, trecerea de la prima combinatie la
fiecare dintre celelalte patru combinatii, notate pe grafic, s -a facut cu
sacrificiul a 0,5, 1, 1,5 si, respectiv, 2,5 milioane unitati de hrana. Costul de
oportunitate al productiei de îmbracaminte este dat de productia de hrana
la care se renunta.
Daca se noteaza cu X productia de îmbracaminte si cu Y
productia de hrana, atu nci costul de oportunitate pentru productia de
îmbracaminte este ΔY/ΔX. Costul de oportunitate pentru îmbracaminte
arata la câte unitati de hrana se renunta pentru a mari productia de
îmbracaminte cu o unitate.

Costul de oportunitate al productiei de î mbracaminte
Tabelul 1. 2

Îmbracaminte (milioane unitati) Hrana (milioane unitati)
0 –
1 0,5
2 1,0
3 1,5
4 2,5

În general, costul de oportunitate este crescator. Datele din
tabelul 1.2 confirma acest lucru. Pe masura cresterii productiei de
îmbracami nte cu câte o unitate, se renunta la o productie din ce în ce mai
mare de hrana. Evidenta empirica demonstreaza acest lucru în multe alte
cazuri, astfel ca sporirea costului de oportunitate exprima continutul unei
legi. Curba posibilitatilor de productie, care este concava înspre origine,
releva legea cresterii costului de oportunitate . Din punct de vedere
matematic, costul de oportunitate reprezinta panta curbei posibilitatilor de
productie. Cum acest cost difera pentru fiecare unitate suplimentara de
îmbracaminte, panta este diferita în functie de punctul în care ne situam pe
curba.

20 Motivatia economica a cresterii costului de oportunitate rezida în
existenta inputurilor specializate, mai productive pentru o anumita
destinatie decât pentru alta sau altele. De exemplu, în cazul de fata, pe
masura ce productia de îmbracaminte creste trebuie sacrificat din ce în ce
mai mult din resursele alocate productiei de hrana. Daca consideram
pamântul ca resursa pentru ambele bunuri, este logic ca primele suprafete
de ter en folosite în productia de îmbracaminte sa fie mai putin fertile, ceea
ce face ca pierderea în termenii productiei de hrana sa fie mai mica. Apoi,
pe masura ce productia de îmbracaminte se extinde vor fi atrase suprafete
de teren din ce în ce mai fertile, iar cantitatea de hrana sacrificata va fi
mai mare. În mod similar, se poate rationa daca vor fi considerate si alte
resurse decât pamântul.
Legea cresterii costului de oportunitate este relevanta pentru
lumea în care traim. De exemplu, o societate decid e la un anumit moment
de timp între productia de bunuri civile si productia de bunuri militare.
Resursele economice vor fi alocate în aceste scopuri. În cazul declansarii
unui razboi, costul de oportunitate al obtinerii bunurilor militare în termenii
bunur ilor civile creste pe masura ce productia primelor bunuri creste.

În cazul modelului prezentat, costul de oportunitate al unui bun
este evidentiat prin sacrificiul celuilalt bun. Resursele pot însa avea mai
multe utilizari alternative, astfel ca, în aseme nea cazuri, costul de
oportunitate al alegerii utilizarii unor resurse pentru obtinerea unui bun
reprezinta sacrificiul celei mai bune alternative de utilizare a acestor
resurse si este masurat în termenii acestei alternative.

Modificari ale curbei posibi litatilor de productie
Curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta ca
urmare a influentei unor factori precum:
a) modificarea ofertei de resurse economice;
b) ameliorarea calitativa a resurselor economice;
c) progresul tehnologic;

21 Deplasarea c urbei posibilitatilor de productie spre dreapta
demonstreaza faptul ca economia devine capabila sa produca mai multe
bunuri si servicii comparativ cu o perioada anterioara.

a) Modificarea ofertei de resurse economice
Daca singura schimbare survenita în ec onomie în cursul unei
perioade de timp consta în modificarea volumului factorilor de productie,
posibilitatile de productie se modifica si ele.
În figura 1.2 se observa cum curba posibilitatilor de productie se
deplaseaza spre dreapta, extinzând domeniul combinatiilor posibile pentru
cele doua bunuri alese de societate. Zona dintre cele doua curbe
reprezinta tocmai ansamblul acestor noi combinatii, imposibil de realizat în
situatia initiala.
Factorul cu actiunea cea mai evidenta în cresterea productiei
nationale de bunuri si servicii este capitalul. Cresterea sa sub aspect
cantitativ potenteaza actiunea factorului uman si natural. Efectul sau
consta în sporul productivitatii realizate si mai departe în cresterea
bunastarii indivizilor.
Curba posibilitatil or de productie se poate deplasa si spre stânga,
atunci când, din motive diverse, cantitatea de resurse economice se
diminueaza. De exemplu, un razboi care provoaca distrugerea unei parti
din capitalul existent, reduce multimea combinatiilor posibile de bu nuri.

Hrana
5,9
Noua
5,5 curba

Curba
initiala

22
0 4 5 Îmbracaminte

Fig. 1.2 Modificarea curbei posibilitatilor de productie
ca urmare a modif icarii volumului de resurse

b) Ameliorarea calitativa a resursurselor economice
Chiar în conditile în care cantitatea de factori de productie nu se
modifica, curba posibilitatilor de productie se poate deplasa spre dreapta
ca urmare a ameliorarii calita tii factorilor. De exemplu, îmbunatatirea
competentelor profesionale sub impactul instruirii fortei de munca sporeste
neîndoielnic outputul obtenabil cu o cantitate data de factori de productie.
Alocarea unei cantitati superioare de resurse economice form arii
capitalului uman se va regasi în viitor într -o cantitate mai mare de
productie, chiar daca mai întâi aceasta înseamna un cost ca urmare a
sacrificarii unor oportunitati prezente (a se vedea, de exemplu, costul de
oportunitate al frecventarii unui inst itut de învatamânt superior). Pierderea
în outputul curent ar putea fi mai mare sau mai mica decât câstigul viitor
dupa cum productivitatea resursei vizate este inferioara sau nu
asteptarilor.
În mod analog, se rationeaza în ceea ce priveste capitalul.
Echipamentele cu perfomante superioare se constitu ie într -o sursa de
crestere viitoare, ceea ce presupune si progres tehnologic. Grafic, efectul
acestui factor de crestere, se poate reprezenta printr -o curba a
posibilitatilor de productie asemanatoare cu ce a din figura 1.2.

c) Progresul tehnologic
Dezvoltarea si promovarea de noi tehnologii se constituie, în
conditiile limitarii resurselor, într -un factor extrem de important pentru
cresterea productiei nationale. De exemplu, o tehnologie moderna cu
caracte r industrial sporeste productivitatea muncii si, pe aceasta baza,
nivelul productiei comparativ cu o perioada anterioara.
Indiferent de domeniul vizat, dezvoltarea noilor tehnologii este
însotita de costuri, impunând alocarea alternativa a unor resurse

23 economice al caror câstig se va regasi în posibilitatile de productie
viitoare. Costurile asociate sunt astfel generate de oportunitatile
sacrificate în prezent în favoarea celor viitoare.
Este important de retinut ca progresul tehnologic realizat într -o
singura ramura are un impact favorabil si asupra altor ramuri, chiar daca
în acestea din urma tehnologia nu se amelioreaza. Pornind de la exemplul
anterior, al unei natiuni care îsi utilizeaza resursele în vederea obtinerii a
doar doua bunuri, hrana si îmb racaminte, îmbunatatirea tehnologiei în
domeniul productiei alimentare sporeste volumul resurselor posibil de
alocat pentru celalalt bun economic. În consecinta, o cantitate data din
productia de hrana poate fi însotita de o cantitate sporita din bunul
alternativ.
În figura 1.3 este redata aceasta situatie, unde curba posibilitatilor
de productie se deplaseaza spre dreapta dar îsi mentine punctul de
intersectie cu axa OX. Semnificatia acestui fapt consta în aceea ca
utilizarea integrala a resurselor pentru obtinere a celui de al doilea bun nu
modifica volumul maxim posibil de realizat din primul bun. Zona dintre cele
doua curbe semnifica si în acest caz posibilitatile suplimentare generate de
o tehnologie alimentara superioara.
În mod analog, o tara care îsi amelio reaza tehnologiile în domeniul
agricol, va obtine resurse suplimentare pentru dezvoltarea sectoarelor
secundar sau tertiar.

Hrana
5,9
Noua
5,5 curba

Curba
initiala

24

0 4
Îmbracaminte

Fig. 1.3 Modificarea curbei posibilitatilor de productie
ca urmare a progresul tehnologic într -o singura
ramura

1.4 Obiectul stiintei economice. Problemele fundamentale
ale economiei

Economia, ca stiinta, este relativ noua prin comparatie cu fizica,
chimia, logica sau matematica. Începuturile stiintei economice coincid cu
aparitia mercantilismului în secolele 16 si 17. Sintagma “economie politica”
este datorata mercantilistului francez Antoine de Montchrest ien care
publica în 1616 “Tratat de economie politica”. Ulterior, au fost folosite o
serie de denumiri alternative pentru stiinta economica, fara ca vreuna
dintre acestea sa fie acceptata în mod unanim.
Sensul originar al termenului de economie este destul de
îndepartat de semnificatia sa actuala. Conform etimologiei, economia era
privita ca administrarea gospodariei sau a casei.

În decursul timpului, economia ca stiinta a înregistrat mai multe
acceptiuni:

• stiinta a avutiei , semnificatie întâlnita la cla sici. Titlul lucrarii lui A.
Smith din 1776 “Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor
ei”, este sugestiv pentru rolul economiei din perspectiva clasicilor;
• stiinta a schimbului comercial , semnificatie atribuita economiei de
catre neoclasici ;
• stiinta a alegerilor eficace , sens cel mai apropiat de perceptia
actuala asupra economiei.

25
Resursele sunt limitate si au utilizari alternative. Oamenii au aspiratii
numeroase, iar nevoile lor ramân nelimitate. Satisfacerea acestor nevoi
presupune efectu area unor alegeri. Alegerile privesc selectarea unei
utilizari a resurselor din mai multe posibilitati de folosire a acestora.
Conform teoriei si practicii economice orice alegere presupune un câstig
întrevazut si un sacrificiu.
Cel care decide sa -si foloseasca resursele de care dispune pentru un
scop dat adopta un comportament de maximizare a efectelor în conditii de
constrângere. De exemplu, producatorul dispunând de un buget limitat va
alege cât din acesta va folosi pentru achizitionarea resurse lor de capital si
cât pentru serviciile de forta de munca, astfel încât profitul sau sa fie
maxim. În mod analog, consumatorul decide ce structura a consumului va
alege astfel încât sa obtina cea mai înalta satisfactie.

În “Eseu asupra naturii si semni ficatiei stiintei economice” L.
Robbins defineste stiinta economica drept “stiinta care studiaza
comportamentul omului ca relatie între obiectivele sale si mijloacele
limitate care au o utilizari alternative”. Acelasi înteles privind stiinta
economica îl r egasim si la alti economisti, precum P. A. Samuelson:
“modul în care decidem sa folosim resursele productive rare cu
întrebuintari alternative, pentru realizarea unui scop prevazut”.
Stiinta economica studiaza, în consecinta, modul în care oamenii
decid a supra alocarii resurselor limitate între utilizarile alternative ale
acestora în vederea satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii.

Trebuie precizat ca sarcina economistului este sa furnizeze
decidentului (omul politic, consumatorul sau p roducatorul individual) un
fundament rational si nu sa i se substituie. Nu economistul este cel care
alege. El investigheaza utilizarile alternative ale resurselor, evidentiaza
costul si efectul fiecarei alegeri, tinând seama de mai multe variabile
(pretur ile resurselor, preturile bunurilor si serviciilor, tehnologia disponibila
etc.).

26 Stinta economica raspunde la urmatoarele probleme economice
fundamentale:
– CE SI CÂT SA SE PRODUCA ? O asemenea întrebare se refera la
stabilirea bunurilor si servicii lor care sa se produca în vederea satisfacerii
nevoilor, precum si la cantitatile ce trebuie sa se produca din fiecare bun
sau serviciu. De exemplu, o natiune trebuie sa decida la un moment daca
produce bunuri civile si bunuri militare si în ce cantitati.
– CUM SA SE PRODUCA ? Raspunsul la o asemenea întrebare
vizeaza alocarea resurselor între sectoare, între întreprinderile unui sector
precum si combinatia de factori de productie pentru obtinerea bunurilor în
cadrul unei întreprinderi.
– PENTRU CI NE SA SE PRODUCA ? Aici este abordata problema
distributiei rezultatelor productiei între membrii societatii.

Stinta economica include microeconomia si macroeconomia.
Analiza economica este, în consecinta, micro si macroeconomica,
corespunzator unghiuri lor diferite de vedere sau, mai bine spus, nivelurilor
de abstractizare.

Microeconomia studiaza problemele economice din perspectiva
entitatilor individuale ale unei societati – producatori si consumatori. Ea
ofera o imagine , în detaliu a economiei .
Microeconomia interpreteaza comportamentul indivizilor
consumatori si întreprinzatori care iau decizii, se informeaza, îsi aleg
strategiile între diferite variante de actiune, comparând beneficiile si
costurile alternativelor disponibile.
Microeconomia pune un accent deosebit pe modul de formare al
preturilor si pe rolul acestora în afaceri si decizii personale. Datorita
acestei preocupari privind pretul si schimburile de bunuri si servicii
microeconomia este denumita adesea si teoria preturilor.
Analiza mic roeconomica ofera un punct de vedere util pentru
întelegerea comportamentului uman, permitând întelegerea unor probleme
sociale si politice.

27 Macroeconomia studiaza problemele economice din perspectiva
societatii în ansamblu. Economia este privita ca un în treg. Sunt analizate
performanta generala a economiei si modul cum diferite sectoare sunt
legate între ele. Probleme precum valoarea totala a productiei nationale,
capacitatea economiei de a furniza locuri de munca, modificarea puterii de
cumparare a moned ei, relatiile cu alte economii etc. intra în sfera
macroeconomiei. De asemenea, sunt abordate unele dezechilibre majore
precum inflatia si somajul, în scopul prevenirii lor. Un asemenea scop este
justificat de efectele majore asupra economiei. De exemplu, inflatia
erodeaza puterea de cumparare, creaza instabilitate economica, afecteaza
competitivitatea firmelor pe piata interna si externa, distorsioneaza
alegerile oamenilor. Totodata, macroeconomia studiaza fluctuatiile
agregate si sugereaza politici pentru atenuarea efectelor lor negative.

1.5 Metoda stiintei economice

Este un fapt binecunoscut ca functionarea economiei nu este
perfecta si nici nu place tuturor. De aceea, economistii sunt preocupati nu
numai de întelegerea modului de functionare al econom iei, ci si de
modalitatile de îmbunatatire a rezultatelor ce decurg din sarcinile de
productie si distributie a bunurilor si serviciilor.
În general, exista opinii foarte diferite privind majoritatea
problemelor ce tin de politica economica. De exemplu, o amenii se afla
adesea în dezacord în legatura cu scopurile si modalitatile de utilizare a
resurselor sau cu natura si marimea interventiei statului în economie.
Evaluarea politicilor economice presupune întelegerea corecta a
functionarii economiei înainte de realizarea unor predictii privind impactul
acestor politici asupra economiei în general.
Stiinta economica poate fi pozitiva sau normativa. Economia
pozitiva nu spune daca ceva este bun sau rau ci “ce se întâmpla
daca…..” Ca orice stiinta pozitiva ea se ocupa cu relatiile cauza – efect.
Concluziile economiei pozitive arata, în consecinta, cum functioneaza
economia si îndeplinesc rolul de instrument de cunoastere al acesteia.
Stiinta economica pozitiva se ocupa de “ceea ce este”, furnizând explicatii

28 stiintifice si obiective. Ea este “obiectiva” în acelasi sens ca oricare dintre
stiintele fizice. În fizica exista legi ale miscarii si gravitatiei. În economie
exista legea cererii si ofertei. Toate afirrmatiile pozitive explica cum se
petrec lucrurile si ce cauzeaza aceasta.
Un exemplu de afirmatie pozitiva poate fi urmatorul: daca exista
plafoane la importul de produse electronice, atunci pretul produselor video
pentru consumatorii interni creste. Un alt exemplu îl constituie defi citul
bugetului de stat a carui reducere antreneaza scaderea ratelor dobânzilor.
Putem sustine sau respinge aceste afirmatii în functie de existenta sau nu
a evidentei empirice privind modificarile în preturi, venituri, rate ale
dobânzilor ca efect direct al schimbarilor de politi ca economica.
Economia normativa se ocupa de “ceea ce ar trebui sa fie” în
cadrul economiei, aratând cum ar trebui sa functioneze aceasta.
Concluziile sale, masurile de politica economica în speta, sunt subiective si
depind de interpretarea consecintelor p oliticilor respective. Ele îndeplinesc
rolul de ghid de actiune. O afirmatie normativa contine o judecata de
valoare, stabilind un standard prin care realitatea poate fi judecata. De
exemplu, se sustine ca guvernul are datoria sa protejeze veniturile
fieca ruia din societate. Aceasta contine o judecata de valoare privind rolul
guvernului. Când economistii recomanda impozitul progresiv pe venit si
programe de securitate sociala ca un fapt “just si echitabil” atunci
recomandarile lor se bazeaza pe economia nor mativa, pe o idee sau pe o
filozofie de “justitie sociala”.
Stiinta economica normativa se sprijina pe cea pozitiva.
Cunostintele furnizate de economia pozitiva fac posibile recomandari
normative realiste si fezabile. Spre exemplu, analiza privatizarii con duce la
concluzii pozitive si normative. Concluziile pozitive se pot referi la faptul
ca eficienta întreprinderilor private tinde sa fie mai mare decât eficienta
întreprinderilor de stat. Concluziile normative pot arata ca, în vederea
cresterii eficientei economice se impune accelerarea privatizarii
întreprinderilor de stat. Un alt exemplu de concluzii pozitive si normative
pot fi desprinse din analiza somajului. Concluziile pozitive spun ca
existenta somajului face ca productia realizata sa fie mai mica de cât cea
potentiala. Concluziile normative sustin ca în vederea diminuarii diferentei

29 dintre productia realizata si cea potentiala este necesara reducerea
somajului.
Scopul stiintei economice pozitive este construirea de teorii
explicative. Daca stiinta eco nomica pozitiva si -ar propune descrierea în
detaliu a realitatii atunci nu s -ar ajunge probabil la nici -o concluzie
relevanta. De aceea, stiinta economica pozitiva opereaza cu simplificarea
realitatii prin construirea unor modele.
Modelul economic constit uie o reprezentare simplificata a unui
proces sau a unui sistem. El arata actiunea reciproca, înlantuirea si
interdependenta anumitor fenomene. În esenta, modelele retin numai acele
aspecte care sunt relevante pentru analiza respectiva.
Constructia unui model porneste de la o serie de ipoteze asupra
realitatii. Ipotezele opereaza simplificari ale realitatii. Economistul trebuie
sa stabileasca variabilele de lucru si relatiile functionale. Pe baza
rationamentului, din ipoteze se deduc concluziile. Concluzi ile teoriilor se
folosesc la obtinerea unor predictii asupra realitatii.
Relatiile stiintei economice cu realitatea apar în primul rând la
verificarea relevantei concluziilor. Spre deosebire de stiintele exacte, în
cazul stiintelor sociale experimentarea este exclusa. Din acest motiv,
economistul trebuie sa se multumeasca cu observatii asupra faptelor
petrecute concret.
Confruntarea cu faptele conduce fie la acceptarea teoriei, fie la
respingerea acesteia. În acest ultim caz, demersul de verificare a teor iei
poate continua prin completarea sau modificarea ipotezelor, pe baza
observatiilor facute.
Curba posibilitatilor de productie este, s -a vazut, un model
simplificat al raritatii si alegerii. La construirea sa, s -au utilizat mai multe
ipoteze, precum cea a existentei celor doua utilizari alternative a
resurselor. Pe baza observatiilor, s -a desprins concluzia cresterii costului
de oportunitate pe masura cresterii productiei unui bun. Legea cresterii
costului de oportunitate dobândeste o valabilitate gener ala, în ciuda
simplificarii introduse în model de ipoteza mentionata.
Ipotezele se folosesc la formularea teoriei si nu la testarea
valabilitatii acesteia. Corespunzator, analiza critica asupra teoriilor trebuie

30 îndreptata asupra realismului predictiilor rezultate din concluzii si nu asupra
realismului ipotezelor1.

– REZUMAT

• Nevoile umane sunt nevoi de bunuri si servicii.

• Resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor
umane de bunuri si servicii.

• Productia reprezinta procesul folosirii factorilor de productie în
vederea obtinerii bunurilor si serviciilor dorite

• Factorii de productie, ca intrari pentru orice proces economic, sunt
reprezentati de resursele naturale, resursele umane, capitalul si
abilitatea întreprinzatorului.

• Raritatea resurselor desemneaza caracterul limitat al acestora în
raport cu nevoile umane nelimitate. Raritatea resurselor reprezinta
problema economica fundamentala.

• Curba posibilitatilor de productie arata productia maxim posibila dintr –
un bun cce poa te fi realizata în cursul unei perioade de timp cu
resursele economice di sponibile , data fiind cantitatea din bunul
alternativ.
1 O asemenea const atare apartine lui Milton Friedman (1912 – ), laureat al Premiului Nobel
pentru economie în anul 1976, fiind justificata în lucrarea acestuia ‘Metodologia stiintei
economice pozitive’, publicata în 1952.

31
• Costul de oportunitate al alegerii utilizarii resurselor pentru un scop dat
este sacrificiul celei mai bune alternative de util izare a resurselor

• Stiinta economica studiaza modul în care oamenii decid asupra alocarii
resurselor limitate între utilizarile alternative ale acestora în vederea
satisfacerii nevoilor nelimitate ale membrilor societatii.

• Exista doua ramuri principale ale economiei, microeconomia si
macroeconomia. Microeconomia priveste economia din perspectiva
participantilor individuali. Deoarece un accent important este pus pe
rolul preturilor în afaceri si decizii personale, microeconomia este
uneori numita si teori a preturilor. Macroeconomia considera
performanta de ansamblu a economiei si modul cum diferitele
sectoare se afla în relatie unele cu altele. O atentie deosebita este
acordata întelegerii cauzelor somajului si inflatiei.

• Analiza pozitiva face predictii a ssupra impactului schimbarilor în
politica economica asupra unor aspecte observabile precum productia
si venitul. Analiza pozitiva face afirmatii de genul “daca….atunci”.
Analiza normativa evalueaza dezirabilitatea rezultatelor alternative în
concordanta cu judecati de valoare despre ce este bine sau rau.
Afirmatiile normative reprezinta un punct de vedere despre ce anume
ar trebui sa realizeze politica economica.

Ñ Termeni cheie

Resurse economice Productie Factori de productie Natura Forta de
munca Capital Capital tehnic Capital fix Capital circulant Capital banesc

32 Abilitatea întreprinzatorului Cost de oportunitate Legea cresterii costului
de oportunitate Microeconomie Macroeconomie Economie pozitiva
Economie normativa

^ Întrebari de verificar e

1. Definti nevoile umane si aratati cum pot fi clasificate acestea.
2. De ce raritatea resurselor este problema economica fundamentala?
3. Ce semnificatie are curba posibilitatilor de productie?
4. Oferiti exemple din activitatea dvs. cotidiana privind deciziile ad optate
tinând seama de costul de oportunitate.
5. Ce este stiinta economica?
6. Explicati, cu ajutorul unui exemplu, diferenta dintre factorii de
productie si resursele economice.
7. Explicati modalitatile prin care poate fi stimulat spiritul de
întreprinzator.
8. Oferiti exemple de probleme aflate în sfera de studiu a
microeconomiei si macroeconomiei.
9. Oferiti exemple de afirmatii pozitive si normative.

œ Teste grila

33 1. Mecanismul prin care resursele sunt organizate pentru a fi
folosite în vederea satisfacer ii nevoilor societatii este cunoscut
sub numele de:
a) guvern;
b) societate comerciala;
c) întreprindere publica;
d) administratie privata;
e) economie.

2. Indicati raspunsul corect privind resursele economice:
a) nu pot fi folosite simultan pentru mai multe destinatii;
b) societatea trebuie sa aleaga între destinatiile alternative de folosire a
acestora;
c) modul cum societatile aleg sa le utilizeze se rasfrânge asupra
performantei macroeconomice;
d) au un caracter dinamic;
e) toate cele de mai sus.

3. Factorii de productie reprezint a:
a) parte a capitalului tehnic;
b) parte a capitalului banesc;
c) parte a resurselor economice atrase în procesul economic;
d) numai obiect al proprietatii publice;
e) numai obiect al proprietatii private.

4. Capitalul ca factor de productie derivat reprezinta:
a) bunur ile economice care fac obiectul tranzactiilor pe piata;
b) bunurile produse si destinate producerii altor bunuri si servicii;
c) capitalul banesc investit în cursul unei perioade pentru achizitionarea
de noi echipamente;
d) sumele împrumutate de la banci pentru fin antarea proiectelor
investitionale;
e) echipamentele a caror valoare a fost recuperata de -a lungul timpului.
5. Care dintre urmatoarele resurse nu constituie factori de
productie ?:

34 a) capitalul tehnic;
b) populatia apta de munca, dar neocupata;
c) materiile prime, mat erialele si combustibilul;
d) populatia ocupata;
e) constructiile speciale ale societatilor comerciale.

6. Care dintre urmatoarele bunuri apartinând unei societati
comerciale au caracter de capital fix ?:
a) materiile prime si materialele;
b) combustibilii;
c) produsele finite;
d) calculatoarele;
e) semifabricatele achizitionate de la furnizori.

7. Conceptul de raritate a resurselor semnifica faptul ca:
a) resursele sunt disponibile în schimbul unui pret;
b) oferta de resurse este finita;
c) alegerile individuale sunt inutile;
d) import ul este inevitabil;
e) resursele sunt insuficiente în raport cu volumul si structura nevoilor.

8. Forma curbei posibilitatilor de productie reflecta:
a) legea cererii;
b) legea ofertei;
c) legea descresterii randamentelor;
d) legea cresterii costului de oportunitate;
e) scaderea costului de oportunitate.

9. Costul de oportunitate reprezinta:
a) valoarea celei mai bune alternative sacrificate de alocare a resurselor;
b) costul suplimentar pe care -l suporta producatorul atunci când mareste
productia cu o unitate;
c) valoarea resursel or folosite pentru implementarea unei decizii;
d) costul celui mai important factor de productie;
e) cheltuielile efectuate pentru realizarea unei unitati de produs.
10. Un fermier poate cultiva pe o suprafata de teren grâu si/sau
porumb. Presupunând ca resursel e de care dispune sunt folosite

35 integral, se dau urmatoarele combinatii posibile accesibile
fermierului:

Posibilitati Productia de grâu (tone) Productia de porumb (tone)
1 200 40
2 100 80
3 50 100
4 0 120
5 150 60
6 300 0
7 250 20

Costul de oportunitate pentru grâu este:
a) 4 tone de porumb;
b) 10 tone de porumb;
c) 0,4 tone de porumb;
d) 2,5 tone de porumb;
e) nu se poate determina.

11. Cresterea productiei de bunuri realizate în cursul unei
perioade de timp la nivelul unei economii nationa le ar putea fi
provocata de:
a) cresterea numarului somerilor;
b) cresterea nivelului general al preturilor;
c) schimbarea preferintelor de consum ale populatiei;
d) utilizarea unor tehnologii mai eficiente;
e) reducerea volumului de resurse disponibile.

12. Care dintre urmatoarele afirmatii exprima cel mai bine scopul
economiei ca stiinta ?
a) studiul utilizarii resurselor în vederea obtinerii de bunuri si servicii
pentru propria folosinta si pentru schimb;
b) studiul utilizarii banilor în cadrul unei economii;
c) distributia ve nitului între membrii societatii;

36 d) studiul utilizarii resurselor rare, cu întrebuintari alternative, pentru
satisfacerea nevoilor nelimitate;
e) studiul cererii de bunuri si servicii din partea menajelor.

13. Microeconomia se ocupa cu studiul:
a) agregatelor mac roeconomice;
b) populatiilor;
c) actiunilor agentilor economici individuali;
d) politicilor de combatere a somajului;
e) politicilor de combatere a inflatiei.

14. Microeconomia se ocupa cu studiul:
a) politicilor de stabilire a preturilor;
b) deciziilor întreprinzatorilor de optimizare a productiei;
c) alocarii optime a resurselor;
d) politicilor antitrust;
e) toate cele de mai sus.

15. Macroeconomia se ocupa cu studiul:
a) actiunilor economice ale populatiei unei regiuni;
b) deciziilor întreprinderilor de mari dimensiuni;
c) preturilor si productiei întreprinderilor apartinând unei ramuri
industriale;
d) comportamentul ui economiei privita ca un întreg;
e) alocarii resurselor economice la nivelul producatorului individual.

16. …………. face afirmatii despre “ce ar trebui sa fie”, în timp ce
………….face afirmatii despre “ceea ce este” bazate pe evenimente
observabile si posibil de verificat:
a) analiza pozitiva/analiza normativa;
b) analiza normativa/analiza pozitiva;
c) macroeconomia/microeconomia;
d) microeconomia/macroeconomia.

39 CAPITOLUL 2

UTILIZAREA GRAFICELOR
ÎN ANALIZA ECONOMICA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Ce este un grafic si care este rolul sau în analiza economica
• Care este semnificatia economica a conceptului de panta
• Care este natura rela tiilor dintre variabilele economice

Microeconomia si macroeconomia folosesc în mod frecvent
analiza grafica. Aceasta constituie un instrument extrem de util pentru
întelegerea relatiilor economice si desprinderea concluziilor necesare.

2.1 Graficul, i nstrument de analiza economica

Graficele utilizate în aceasta carte sunt bidimensionale
exprimând relatia functionala existenta între doua variabile. Relatia
functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei variabile sa
se modifice la crester ea sau scaderea unei alte variabile. În acest caz, se
spune ca prima variabila depinde sau este functie de cea de a doua. Este
posibila însa si folosirea unei a treia variabile, caz în care se studiaza
influenta modificarii valorii ei asupra primelor doua variabile.
Între doua variabile poate exista fie o relatie de directa
proportionalitate, fie o relatie de inversa proportionalitate . În primul
caz, ambele variabile evolueaza în acelasi sens, respectiv cresterea uneia
este însotita de cresterea celeilalte . Si invers, reducerea unei variabile
determina scaderea celeilalte variabile. De exemplu, relatia existenta

40 între pretul unitar si cantitatea oferita dintr -un produs este direct
proportionala. În schimb, relatia dintre pretul unitar si cantitatea ceruta
este invers proportionala.
Presupunem ca s -a putut determina o relatie functionala liniara
între cantitatea vânduta dintr -un bun si încasarile unui producator.
Cantitatea vânduta este reprezentata pe axa OX iar încasarile
producatorului pe axa OY. Datele se pot trece într -un tabel (tabelul 2.1)
si reprezenta grafic (figura 2.1)1. Pentru simplificare s -au considerat doar
patru niveluri ale cantitatii vândute. Se poate constata ca fiecarui nivel
dat de cantitate îi corespunde un anumit nivel al încasarilor.

Un exemplu de relatie directa între doua variabile

Tabelul 2.1
X (cantitatea vânduta) Y (încasari) Punctul pe grafic
1 2 A1
2 4 A2
3 6 A3
4 8 A4

1
Cele mai multe grafice se traseaza în cadranul 1, ceea ce semnifica
faptul ca datele din economie sunt m ai degraba pozitive decât negative. În acest
ultim caz, axele OX si OY se prelungesc la stânga si respectiv în jos fata de
origine.

41
Y

8 A 4 •

6 A 3 •

4 A 2 •

2 A 1•

0 1 2 3 4 X

Fig. 2.1 Graficul relatiei direct proportionale între doua variabile

În alte situatii, între variabilele X si Y poate exista o relatie invers
proportionala, caz în care crest erea unei variabile este însotita de
reducerea celeilalte variabile. Cresterea pretului determina reducerea
cantitatii cerute, dupa cum reducerea pretului stimuleaza cresterea
cantitatii cerute. Datele sunt sintetizate în tabelul de mai jos si
reprezentate în figura 2.2.

Un exemplu de relatie invers proportionala
între doua variabile

Tabelul 2.1
X (cantitatea ceruta) Y (pretul) Punctul pe grafic
1 4 B1
2 3 B2
3 2 B3
4 1 B4

42 Y

4 •B1

3 •B2

2 • B3

1 • B4

0 1 2 3 4 X

Fig. 2.2 Graficul relatiei invers proportionale între doua variabile

În fiecare dintre graficele anterioare s -a reprezentat o singura
dreapta, deci o singura relatie fun ctionala între variabile. Adesea, este
util a avea în acelasi sistem de coordonate doua sau mai multe drepte
(sau curbe). Diagrama obtinuta este, în consecinta, multicurba,
reprezentând concomitent mai multe relatii functionale. De exemplu,
graficul cereri i si ofertei, este util pentru determinarea pretului si
cantitatii de echilibru precum si pentru furnizarea altor concluzii
importante.
În legatura cu variabilele utilizate este important de precizat ca
ele pot fi variabile discrete sau variabile continue . Variabilele discrete
sunt cele care nu pot fi divizate în unitati infinitesimale, în timp ce pentru
cele continue este posibila reprezentarea lor în fractiuni oricât de mici.
De exemplu, în cazul unui producator de echipamente industriale,
calculul cifre i de afaceri se realizeaza pentru cantitati exprimate în
numere întregi si nu în fractiuni de echipamente. Pentru un fermier,
acelasi calcul permite utilizarea variabilei cantitate de grâu vânduta
fractionata în unitati chiar infinitesimale.

43 Economistii f ac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta sau
continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia tipul de
relatie functionala posibila între variabilele economice.

2.2 Conceptul de panta si utilizarea sa în analiza economica

Conceptu l de panta este foarte util în analiza economica,
permitând desprinderea unor concluzii importante privind
comportamentul economic si relatiile dintre diferite variabile economice.
Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica
atunci când X variaza. Altfel spus, panta este data de raportul ΔY/ΔX,
termenii ΔY si ΔX semnificând cresterea sau scaderea fiecarei variabile.
Consideram o relatie functionala între doua variabile economice
între care exista o relatie direct proportionala (figura 2 .3). Se observa ca
fiecarei unitati suplimentare din variabila X îi corespunde o crestere cu
1,5 unitati din variabila Y. În consecinta, panta dreptei este ΔY/ΔX =
1,5/1 = 1,5.

44
Y
6 D
ΔY = 1,5

4,5 C
ΔX = 1
ΔY = 1,5

3 B ΔX = 1

ΔY = 1,5
1,5 A
ΔX = 1

0 1 2 3 4 X

Fig. 2.3 Panta unei drepte în conditiile unei relatii direct
proportionale între variabile

O dreapta orientata în jos are panta negativa. Cresterea variabilei
X este însotita de scaderea variabilei Y (figura 2.4). Cum ΔY este de
fiecare data -2 când ΔX = 1, rrezulta ca panta dreptei este –2/1 = -2.

45
Y
ΔX = 1
8 A
ΔY = -2

ΔX = 1
6 B
ΔY = -2

4 ΔX = 1
C
ΔY = -2
2
D

0 1 2 3 4 X

Fig. 2.4 Panta unei drepte în condit iile unei relatii inverse
între variabile

În situatia în care relatia functionala apare sub forma unei linii
drepte (precum în cazurile anterioare) panta este constanta în orice punct
al dreptei.
Cunoasterea pantei unei drepte indica relatia existenta î ntre
variabila X si variabila Y. Astfel, panta poate fi:
a) un numar pozitiv, caz în care cele doua variabile se modifica în
acelasi sens (ambele cresc sau ambele descresc);
b) un numar negativ, caz în care cele doua variabile evolueaza în
directii opuse;
c) zero, caz în care orice modificare a variabilei X nu genereaza nici -o
modificare a variabilei Y. Dreapta exprimând relatia dintre cele doua
variabile este paralela cu axa OX.

46 2.3 Modificarea pantei de -a lungul unei curbe

În exemplele anterioare s -a presupu s existenta unei relatii de tip
liniar între variabile. Exista însa frecvente cazuri când aceste relatii
directe sau inverse sunt reprezentate printr -o curba (relatia devine
curbilinie). De aceasta data, panta nu mai este aceeasi, ci se modifica de –
a lungu l curbei. Pentru a afla panta unei curbe într -un punct se calculeaza
tangenta în acel punct.
În situatia unei relatii direct proportionale între cele doua
variabile, curbele pot fi, dupa caz, convexe sau concave (figura 2.5 a si
2.5 b).

Y Y

0 X 0 X
a) b)

Fig. 2.5 Curbe convexe si concave în cazul relatiei direct
proportionale între variabile

În figura 2.5 a, panta curbei creste pe masura ce valoarea
variabilei X creste, ceea ce înseamna ca fiecare unitate suplimentara din
X este însotita de o crestere tot mai mare a variabilei Y. Curba este în
acest caz convexa. În schimb, în cazul figurii 2.5 b panta curbei
descreste, iar curba este concava.
Daca relatia dintre variabila X si variabila Y este invers
proportionala, cresterii variabilei X îi corespunde scaderea variabilei Y,
însa cu rate diferite, în functie de forma curbei.

47 În cazul unei c urbe convexe înspre origine, panta este negativa si
în scadere (figura 2.6 a). În schimb, pentru o curba concava înspre
origine, panta este tot negativa însa înregistreaza tendinta de crestere
(figura 2.6 b).

Y Y

0 X 0 X
a) b)

Fig. 2.6 Curbe convexe si concave în cazul relatiei invers
proportionale între variabile

2.4 Panta si valorile extreme ale variabilelor

În analiza economica se întâlnesc adesea situatii cân d una si
aceeasi curba poate prezenta toate cele trei tipuri de pante – pozitiva,
negativa si zero. De exemplu, curba din figura 2.7 are mai întâi o panta
pozitiva si apoi negativa, trecând printr -un punct de maxim notat cu E,
unde panta curbei este zero. Coordonatele acestui punct E dau valoarea
lui X pentru care Y are valoare maxima.

48
Y Panta zero

E

Panta Panta
pozitiva negativa
B C

A D

X

Fig. 2.7 Forma curbei la trecerea de la relatia direct
proportionala la relatia invers proportionala

Tot atât de adevarat este ca o panta de nivel zero poate însemna
si o valoare minima pentru Y, situatie în care panta este mai întâi
negativa si apoi pozitiva (figura 2.8). Coordonatele punctului F dau
valoarea lui X pentru care Y are valoare minima.

49
Y A D

Panta Panta
negativa pozitiva
B C

F

0 X

Fig. 2.8 Forma curbei la trecerea de la relatia invers
proportionala la relatia direct proportionala

Un caz interesant de curba care îsi modifica concavitatea (si panta)
odata cu trecerea de la relatia directa la una inversa este cea a ofertei
individuale de munca (figura 2.9).

50
Salariul
orar
(lei)

Curba ofert ei
individuale de munca

0 Cantitatea de
munca oferita (ore)

Fig. 2.9 Oferta individuala de munca

Cresterea salariului determina angajat ul sa lucreze mai multe
ore, cel putin pâna la un punct. Obtinerea unui salariu considerat
corespunzator si cresterea lui în continuare schimba preferintele
individuale în favoarea timpului liber. Se observa faptul ca graficul are
un caracter abstract, nef iind însotit de date concrete. El nu vizeaza decât
o relatie de ordin calitativ între variabilele economice.

51
– REZUMAT

• Relatia functionala dintre doua variabile presupune ca valoarea unei
variabile sa se modifice la cresterea sau scaderea unei a lte variabile.
În acest caz, se spune ca prima variabila depinde sau este functie de
cea de a doua.

• Între doua variabile poate exista fie o relatie direct proportionala, fie
o relatie invers proportionala. În primul caz, variabilele evolueaza în
acelasi s ens; ambele cresc sau ambele descresc. În cel de al doilea
caz, variabilele evolueaza în directii opuse; cresterea unei variabile
este însotita de descresterea celeilalte variabile.

• Variabilele utilizate pot fi discrete sau continue. Variabilele discrete
sunt cele care nu pot fi divizate în unitati infinitesimale, în timp ce
pentru cele continue este posibila reprezentarea lor în fractiuni oricât
de mici. Economistii fac adesea abstractie de tipul variabilei, discreta
sau continua, interesul lor fiind mai degraba acela de a evidentia
tipul de relatie functionala posibila între variabilele economice.

• Panta unei curbe masoara rata cu care variabila Y se modifica atunci
când X variaza. Panta este data de raportul ΔY/ΔX, termenii ΔY si
ΔX semnificând cresterea sau scaderea fiecarei variabile.

• Curbele exprimând o anumita relatie functionala între variabile pot fi
convexe sau concave. În cazul unei curbe convexe înspre origine,
panta este negativa si în scadere În schimb, pentru o curba concava
înspre origine, p anta este tot negativa însa înregistreaza tendinta de
crestere.

52 Ñ Termeni cheie

Relatie functionala Relatie direct proportionala Relatie invers
proportionala Variabila discreta Variabila continua Panta Curba
convexa Curba concava

^ Întrebari de verificare

1. Explicati natura relatiei dintre variabilele economice si, pe baza unui
exemplu, reprezentati grafic fiecare situatie.

2. Trasati pe un grafic relatia posibila între numarul de ore prestate de un
angajat si salariul obtinut de ace sta. Apreciati daca graficul se modifica
în functie de abilitatea salariatului. Justificati raspunsul.

3. Între numarul de ore de studiu si nota obtinuta la examen de catre
studenti exista o relatie evidenta. Consideram ca acest numar este limitat
la 10, iar nota probabila este cuprinsa între 1 si 10. Trasati graficul
corespunzator acestei relatii considerând alternativ numarul de ore de
studiu reprezentat pe axa OX, iar apoi pe axa OY. Justificati forma
graficului si puneti în evidenta semnificatia concep tului de panta.

4. Care este semnificatia unei linii orizontale ce intersecteaza axa OY ?
Aceeasi întrebare în cazul unei linii verticale care intersecteaza axa OX.

5. Trasati graficul corespunzator relatiei între doua variabile, în care
panta este mai întâi în scadere, iar apoi în crestere.

6. Completati tabelul urmator exprimând relatia existenta între timpul
liber si cel pentru studiu, astfel încât panta sa fie constanta. Numarul de
ore afectat celor doua destinatii este 10. Precizati ce tip de rela tie exista
între cele doua variabile si trasati graficul corespunzator.

53 Timp
pentru
studiu 10 8 7 5,5 4 1 0
Timp
liber 0 2 3 4,5 6 9 10

œ Teste grila

1. Care dintre urmatoarele afirmatii nu constituie o relatie
functionala între variabilele X si Y ?
a) X creste iar Y ramâne constant;
b) cresterea lui X determina cresterea lui Y;
c) reducerea lui X determina reducerea lui Y;
d) reducerea lui X determina cresterea lui Y.

2. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund conceptului de
panta?
a) variatia lui Y raportata la variatia lui X;
b) modificarea în timp a variabilei X;
c) modificarea în timp a variabilei Y;
d) modificarea variabilei Y ce revine la modificarea cu o unitate a
variabilei X;
e) modificarea variabilei X ce revine la modificarea cu o unitate a
variabilei Y.

3. O c urba caracterizata mai întâi printr -o relatie direct
proportionala si panta în scadere , apoi printr -o relatie invers
proportionala si panta în crestere trece:
a) printr -un punct de maxim;
b) printr -un punct de minim;
c) nu se poate preciza daca punctul este de maxi m sau de minim.

54 4. Unei relatii functionale invers proportionale îi corespunde o
panta:
a) negativa;
b) pozitiva;
c) pozitiva sau negativa, dupa caz;
d) zero.

57 CAPITOLUL 3

AGENTII ECONOMICI .
CIRCUITUL ECONOMIC

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Ce sunt agentii economici si cum se pot agrega acestia în cadrul
sectoarelor institutionale
• Care sunt operatiunile la care participa agentii ec onomici
• Ce sunt fluxurile reale si fluxurile monetare
• Ce este fluxul circular al veniturilor si cheltuielilor

Economiile de piata functioneaza prin actiunile si
interactiunile a numerosi agenti (subiecti) economici liberi, animati de
realizarea propri ilor interese. Descrierea vietii economice presupune
cunoasterea acestor agenti economici, a naturii operatiunilor economice la
care participa precum si a fluxurilor care se deruleaza în cadrul circuitului
economic.

3.1. Agentii economici si functiile lor

Actvitatea economica rezulta din operatiile efectuate de o
multitudine de unitati economice elementare: întreprinderi publice sau
private, consumatori, organisme publice etc. Descrierea circuitului

58 economic presupune înainte de toate precizarea notiunii de agent sau
unitate economica si gruparea acestora în functie de criterii diverse.
Agentul economic reprezinta o persoana sau un grup de
persoane (fizice si/sau juridice) care participa la viata economica având
functii bine determinate în cadrul acestei a.
Agentii economici pot fi priviti ca agenti economici elementari si
agenti economici agregati. Agentii economici elementari sunt entitati
primare, actionând ca subiecti de sine statatori ai vietii economice. Ei au o
contabilitate proprie, dispun de auton omie decizionala si exercita o functie
principala. Agentii economici agregati rezulta din gruparea agentilor
economici elementari pornind de la criterii diverse. De exemplu, agregarea
agentilor economici se poate realiza dupa ramura de activitate (pe tipur i de
activitati), dupa forma de organizare, dupa functiile economice îndeplinite
sau criteriul institutional.
Conform acestui ultim criteriu agentii economici se grupeaza în
mai multe sectoare institutionale dupa cum urmeaza:
_ Societati si cvasi -societat i non -financiare . Aceste unitati
economice au ca activitate principala productia de bunuri si servicii –
exclusiv serviciile financiare – destinate vânzarii: societati comerciale
private, întreprinderi publice, cooperative. Sunt cuprin si astfel toti acei
agenti economici care produc pentru piata, ofera bunuri comerciale si
obtin pe aceasta baza venituri.
_ Institutii de credit . Cea mai mare a agentilor economici
efectueaza operatiuni financiare fara ca acestea sa reprezinte activitatea
lor principala. Uni tatile economice apartinând acestui sector au însa ca
functie principala realizarea de operatiuni financiare. În acest sens, ele
mobilizeaza resursele banesti temporar disponibile si le redistribuie,
finantând astfel economia. În aceasta categorie sunt cup rinse bancile –
banca centrala si bancile c omerciale – si alte organisme financiare
specializate.
_ Institutii de asigurari. Aceste institutii asigura o plata în caz
de realizare a riscului, în schimbul primelor contractuale si a cotizatiilor
voluntare car e le sunt varsate.

59 _ Administratii publice. Acest sector cuprinde unitati care
presteaza servicii nemarfare pentru colectivitate si redistribuie veniturile.
În mod concret, exista administratii publice centrale (statul si alte
organisme ale administratiei centrale), administratii publice locale si
administratii de securitate sociala. Resursele lor provin din varsaminte
obligatorii de la alte sectoare, primite direct sau indirect.
_ Administratii private. Acestea reprezinta organisme fara
scop lucrativ care furnizeaza unor grupuri speciale de menaje servicii
marfare si nemarfare. Aici sunt incluse partidele politice, sindicatele,
asociatiile culturale. Resursele lor sunt constituite din contributiile
voluntare ale menajelor.
_ Menaje sau gospodarii. Aici sun t incluse ansamblul
persoanelor fizice aflate în calitate de consumatori si, eventual, în calitate
de producatori atunci când productia este organizata în cadrul
întreprinderilor individuale. În aceasta ultima ipostaza, menajele ofera
bunuri si servicii ma rfa nefinanciare. Veniturile obtinute, cu precadere din
plata muncii dar si din unele transferuri efectuate de alte sectoare, sunt
destinate satisfacerii nevoilor de consum. Justificarea includerii
întreprinderilor individuale în acest sector rezida în fap tul ca ele sunt
animate de o logica a bunastarii individuale.
_ Strainatatea (restul lumii sau exteriorul ). Acest sector
sintetizeaza relatiile dintre unitatile rezidente (cu centrul principal de
activitate pe teritoriul tarii de referinta) si cele nerez idente.
O asemenea grupare a agentilor economici raspunde unor cerinte
de obtinere si agregare a rezultatelor economice de la nivel inferior la nivel
macroeconomic.

3.2. Operatiuni ale agentilor economici

În vederea realizarii propriilor interese agen tii economici
desfasoara o serie de operatiuni. Acestea sunt extrem de diverse si
constituie premisa tranzactiilor economice.
Operatiunile pe care le efectueaza agentii economici se pot
structura în trei mari categorii:

60
(1) Operatiuni asupra bunurilor si serviciilor. Aceste
operatiuni privesc crearea, transformarea, circulatia si utilizarea bunurilor
si serviciilor. În mod concret, sunt incluse în aceasta categorie productia
de bunuri si servicii, consumurile intermediare, consumul final, investitiile,
exporturile, importurile, achizitiile nete de terenuri si active incorporale,
consumul de capital fix.
Bunurile si serviciile au caracter marfar si nemarfar. Cele cu
caracter marfar se schimba pe piata contra unui pret. Ele sunt oferite de
ansamblul sectoare lor institutionale. Administratiile publice si uneori cele
private ofera servicii nemarfare care nu presupun plata unei sume în
schimbul lor (de exemplu, serviciile de învatamânt sau sanatate).

(2) Operatiuni de repartitie. Aceste operatiuni se refera l a
formarea si circulatia veniturilor. Ele cuprind transferuri curente si
transferuri în capital. În cadrul operatiilor de repartitie, cea mai mare
pondere o detin transferurile curente. Ele se refera la obtinerea salariilor,
profiturilor, dobânzilor, forma rea veniturilor de transfer operate prin
administratiile publice, alte transferuri curente precum impozitele directe si
indirecte si contributiile sociale.
Transferurile în capital vizeaza, pe de o parte, sprijinirea
investitiilor prin acordarea de prime si diverse subventii, iar, pe de alta
parte, impozitele pe capital (prelevari din donatii si succesiuni în cazul
transferurilor cu titlu gratuit).
Operatiile de repartitie descriu astfel distributia veniturilor
rezultate din productie precum si redistribu irea asigurata de administratiile
publice. Impozitele percepute de stat si de colectivitatile locale fac obiectul
redistribuirii catre întreprinderi sub forma subventiilor de exploatare (sume
ce permit întreprrinderilor sa vânda la un pret inferior costuri lor de
productie) sau catre menaje. În mod analog, cotizatiile sociale sunt
redistribuite sub forma prestatiilor sociale. Institutiile financiare contribuie
la repartitia veniturilor acordând dobânzi si dividende sau beneficiind de
dobânzi si dividende. Î n acelasi timp, exista o multitudine de transferuri
de venituri între un stat si restul lumii.

61
(3) Operatiuni financiare. Operatiunile financiare se refera la
crearea si circulatia mijloacelor de plata, plasare si finantare.
Unele unitati economice di spun de resurse care exced la un
moment dat nevoile lor. Ele dispun ca urmare de capacitate de finantare.
Alte unitati au nevoie de finantare caci nevoile lor sunt mai mari decât
resursele disponibile. Aceste unitati economice, în masura în care îsi
gasesc creditori, se îndatoreaza si devin debitori. Operatiunile financiare
se afla în legatura cu fluxurile de creante si datorii existente între diferite
sectoare institutionale. Ultimele se materializeaza fie printr -un suport de
tipul biletelor de banca, mone dei metalice, titlurilor , fie în simple înscrieri în
conturi deschise la institutiile specializate.
Operatiile financiare constituie contrapartida celei mai mari parti a
operatiilor asupra bunurilor si serviciilor sau a operatiilor de repartitie
deoarece a ceste operatii presupun cel mai adesea moneda si creditul.
Operatiile financiare cuprind o prima categorie de instrumente de
plasament a caror achizitie depinde de decizia creditorului de a constitui o
rezerva de mijloc de plata însotita de alegerea între diverse plasamente –
mijloace de plata internationale, moneda, bunuri negociabile, obligatiuni si
actiuni. O alta categorie este reprezentata de acele instrumente de
finantare rezultate dintr -un acord între creditor si debitor în contrapartida
unui transf er de moneda, unei cesionari dintr -un bun sau unei prestari de
servicii. O ultima categorie de operatiuni financiare este reprezentata de
rezervele tehnice de asigurare care sunt o datorie a companiilor de
asigurare fata de asigurati.

Operatiunile agentil or economici au loc prin intermediul schimbului
pe piata. Astfel, între agentii economici au loc permanente fluxuri de
bunuri si servicii si, respectiv, fluxuri de venituri si cheltuieli.

3.3. Circuitul economic

Într-o economie de piata cea mai mare par te a tranzactiilor
economice se desfasoara prin intermediul pietei. Tranzactiile de piata

62 presupun ca oricarui transfer de bunuri si servicii sa -i corespunda o
contrapartida. Aceasta poate fi reprezentata fie de un alt bun sau serviciu ,
fie de o suma de bani echivalenta. În acest caz, se identifica doua
categorii de fluxuri economice: fluxuri reale (de bunuri si servicii ale
factorilor de productie) si fluxuri monetare (de venituri si cheltuieli). Ele
sunt de aceeasi marime însa au sens opus.

Circuitul economic reprezinta ansamblul fluxurilor reale si
monetare care evidentiaza interactiunile de natura tranzactionala dintre
agentii economice care actioneaza în cadrul economiei.
În conditiile unei simplificari extreme se poate considera ca o
economie se compune din doua mari grupe de unitati economice: grupa
întreprinderilor si grupa menajelor. Prima categorie de agenti economici
cuprinde ansamblul întreprinderilor rezidente si constituie unul dintre polii
circuitului economic. Menajele rep rezinta cel de al doilea pol al circuitului
economic.
Într-o asemenea economie simplificata nu exista stat, nici institutii
de credit si nici exteriorul.
Operatiunile descrise în schema simplificata a circuitului economic
se deruleaza numai în interiorul economiei nationale. O economie care nu
are relatii cu exteriorul este numita economie închisa. Operatiile la care
participa agentii economici sunt doar operatii de productie si de consum.
Alte operatii precum cele de economisire si investitie sunt ignora te.
Descrierea circuitului economic poate fi imaginata într -o economie
non-monetara sau într -o economie monetara.

Circuitul economic într -o economie non -monetara: fluxuri reale
În schema de mai jos sunt prezentate doar fluxurile reale – de
bunuri si serv icii si de factori de productie, care se deruleaza între cele
doua grupe de agenti economici. Menajele sunt cele ce furnizeaza factorii
de productie necesari desfasurarii proceselor de productie din cadrul
întreprinderilor. În cadrul acestor procese de pro ductie, sunt combinati
factorii de productie iar rezultatul se concretizeaza în bunuri si servicii.

63 Urmeaza un al doilea flux real, acela al trecerii bunurilor si serviciilor de
consum de la întreprinderile producatoare la menaje.
Acest circuit poate fi rezumat astfel: întreprinderile folosesc
factorii de productie furnizati de catre menaje, iar pentru aceasta le
remunereaza în natura, oferindu -le bunuri si servicii de consum.
O asemenea schema presupune ca întreaga productie de bunuri si
servicii a între prinderilor ajunge integral la menaje. În realitate, o parte din
aceasta prroductie este formata din bunuri de capital tehnic ai carei
utilizatori sunt tot întreprinderile.

Bunuri si servicii

Întreprinderi Menaje

Factori de productie

Fig. 3.1 Circuitul economic într -o economie
non-monetara: fluxuri reale

Circuitul economic într -o economie monetara: fluxuri monetare
Functionarea unei economii conform schemei precedente nu este
imposibila. Ea corespunde folos irii generalizate a trocului. Diviziunea
muncii si specializarea producatorilor a condus la extinderea considerabila
a productiei de bunuri si servicii. Schimbul bazat pe troc presupunea ca un

64 agent economic specializat sa ofere ceea ce realiza ca excedent dintr -un
bun altui agent economic care proceda analog, însa era specializat în
producerea altui bun. Existenta trocului ca modalitate de schimb impunea
existenta dublei coincidente de dorinte ceea ce este greu de imaginat într –
o economie aflata într -un pr oces continuu de dezvoltare a productiei de
bunuri. Schimburile, devenite multilaterale, cer utilizarea unui intermediar
precum moneda.
Trecerea de la o economie non -monetara la o economie monetara
are urmatoarele consecinte:
• fluxurile reale constituite d in bunuri si servicii (de consum sau
ale factorilor) sunt evaluate cu ajutorul monedei;
• fluxurile monetare însotesc fluxurile reale; ele corespund
veniturilor monetare primite de menaje în schimbul serviciilor
furnizate întreprinderilor; dupa încasarea ac estor venituri
menajele le folosesc pentru a cumpara bunuri si servicii de
consum.

Figura 3.2 prezinta aceste fluxuri monetare împrreuna cu cele
reale în cadrul unei economii monetare. Trecerea factorilor de productie în
general, inclusiv munca, de la me naje catre întreprinderi se realizeaza prin
intermediul pietei factorilor de productie. În acelasi mod se petrece si
trecerea bunurilor si serviciilor de la întreprinderi catre menaje. Fiecare
piata presupune întâlnirea si confruntarea cererii si ofertei. Rezultatul îl
constituie formarea unui pret, în schimbul caruia orice agent economic
obtine ceea ce doreste, factori de productie sau bunuri si servicii.
Aceasta schema presupune ca veniturile obtinute de menaje sunt
folosite integral pentru a cumpara bu nuri si servicii. În realitate, doar o
parte din aceste venituri sunt folosite pentru achizitionarea de bunuri si
servicii. Cealalta parte este însa economisita.

65

Bunuri si servicii Piata b. si s. Bunuri si servicii

Încasari di n vânzarea b. si s. Cheltuieli cu b. si s.

Întreprinderi Menaje

Cheltuieli Piata muncii Venituri din
cu fact. de prod. vânzarea f.d.p.( salarii)

Factori de productie Factori de productie

Fig. 3.1 Circuitul economic într -o economie
monetara: fluxuri reale si monetare

Analiza circuitului evidentiaza faptul ca cele patru fluxuri sunt
interdependente. Nu se poa te suprima fluxul de venituri monetare fara a
suprima si fluxul privind cheltuielile monetare ale acelorasi agenti
economici. În mod similar, nu se poate suprima fluxul de factori de 0 Q c 0
0 L 0
c P
S

66 productie fara a suprima si fluxul de bunuri si servicii. Interdependent a
perfecta a fluxurilor economice conduce la a spune ca acest circuit este
închis.
Schemele prezentate corespund unui circuit economic simplificat.
Acest lucru este suficient pentru a întelege modul în care bunurile de
consum si factorii de productie circ ula în economie si cum sunt dublate
fiecare de un flux monetar. Extinderea acestei scheme presupune
integrarea si celorlalti agenti economici în cadrul ei precum si a altor
operatii de genul celor de economisire si investitie.
– REZUMAT

• Agentul economi c reprezinta o persoana sau un grup de persoane
(fizice si/sau juridice) care participa la viata economica , având functii
bine determinate în cadrul acesteia.

• Agentii economici se pot grupa în functie de criterii diverse. Gruparea
lor în cadrul sectoarelo r institutionale se bazeaza pe functia principala
realizata.

• Cele sapte sectoare institutionale sunt: societati si cvasi -societati non –
financiare, institutii de credit, institutii de asigurari, administratii
publice, administratii private, menaje si strai natatea.

• Operatiunile la care participa agentii economici sunt: operatiuni asupra
bunurilor si serviciilor, operatiuni de repartitie, operatiuni financiare.

• Între agentii economici se deruleaza fluxuri reale si fluxuri monetare.
Fluxurile reale sunt flu xuri de bunuri si servicii si de factori de
productie. Fluxurile monetare sunt fluxuri de venituri si cheltuieli.

• Circuitul economic cuprinde ansamblul fluxurilor reale si monetare
corespunzatoare interactiunilor de natura tranzactionala dintre agentii
economici care actioneaza în cadrul economiei.

67

Ñ Termeni cheie

Agent economic Societati si cvasi -societati non -financiare Institutii de
credit Institutii de asigurari Administratii publice Administratii private
Menaje Strainatatea Operatiuni as upra bunurilor si serviciilor Operatiuni
de repartitie Operatiuni financiare Fluxuri reale Fluxuri monetare
Circuitul economic
^ Întrebari de verificare

1. Care sunt agentii economici dintr -o economie de piata?
2. Enumerati si caracterizati principal ele operatiuni pe care le efectueaza
agentii economici.
3. Care este semnificatia economica a fluxului circular al venitului?
4. Prezentati continutul fluxurilor monetare si reale si aratati cum se
articuleaza ele în cadrul unei economii monetare.

œ Teste grila

1. Într -o economie de piata, sunt agenti economici financiari:
a) societatile comerciale industriale;
b) menajele;
c) partidele politice;
d) bancile;
e) fundatiile

2. Sunt agenti economici non -financiari:
a) bancile;
b) institutiile financiare specializate;

68 c) menajel e;
d) bursele de valori;
e) administratiile publice.

3. În cadrul operatiunilor asupra bunurilor si servicilor sunt
cuprinse:
a) producerea bunurilor si serviciilor;
b) consumul de bunuri;
c) formarea de capital;
d) importurile si exporturile;
e) toate cele de mai sus.

4. În cadrul operatiunilor de repartitie sunt incluse:
a) remunerarea salariatilor;
b) impozitele legate de productie si de import;
c) subventiile de exploatare;
d) veniturile proprietatii si ale întreprinderii;
e) toate cele de mai sus.

6. Nu sunt operatiuni financiare:
a) realizarea de profituri;
a) emisiunea de moneda;
b) tranzactiile la bursa de valori;
c) acordarea de credite;
d) consumul de bunuri si servicii.

6. Instrumentele legate de operatiunile financiare sunt:
a) instrumentele de plata;
b) instrumentele de plasament;
c) instrumentele de finantare;
d) rezervele tehnice de finantare;
e) toate cele de mai sus.

69 7. În cadrul fluxului circular al venitului într -o economie, menajele
furnizeaza……….si primesc…………care atunci când
sunt…………….devin………..pentru întreprinderi:
a) bunuri/bani/economisite/capital;
b) bunuri/obligatiuni/folosite/încasari;
c) resurse de munca/salarii/ cheltuite/încasari;
d) venituri monetare/bunuri/consumate/capial;
e) capital/dobânzi/cheltuite/încasari.

71 CAPITOLUL 4

CEREREA, OFERTA SI ECHILIBRUL PIETEI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Cum se formeaza cererea si oferta
• Care sunt factorii care determina cererea si oferta unui bun
• Ce este elasticitatea cererii si ofertei si care s unt formele acesteia
• Cum determina cererea si oferta pretul unui bun si cantitatea
tranzactionata
• Care este rolul preturilor în alocarea resurselor rare în cadrul
economiei de piata

Într-o economie libera cea mai mare parte a bunurilor si serviciilor
ajung la consumatori prin mijlocirea pietei. Prin intermediul pietei,
cumparatorii, ca purtatori ai cererii, si vânzatorii, ca purtatori ai ofertei, se
întâlnesc si comunica în vederea schimbului de bunuri si servicii.
Analiza cererii si ofertei permite în telegerea modului de stabilire a
preturilor bunurilor si serviciilor pe diferite piete precum si a influentei
acestor preturi asupra cantitatii tranzactionate.
Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele, trebuie mai întâi
întelese conceptele de cerere si oferta1.
1 Principiile analizei cererii si ofertei, a echilibrului pietei si a formarii pretului de
echilibru se datoreaza lui Alfred Marshall (1842 -1924), economist britanic, profesor la

72
4.1 Cererea

Începem studiul asupra pietelor prin examinarea
comportamentului cumparatorilor. În acest sens, vom vedea cum pretul
determina cantitatea ceruta dintr -un bun si care sunt ceilalti factori care
determina cererea.

Cererea indivi duala si cererea pietei

Cererea reprezinta cantitatile dintr -un bun sau serviciu pe care un
consumator poate si este dispus sa le achizitioneze de pe piata la niveluri
diferite de pret, ceteris paribus.
Cererea reprezinta relatia între diferitele pretu ri posibile ale unui
bun si cantitatile din bunul respectiv care pot fi cumparate2. Ar fi fals sa
admitem, fara nici o precizare, ca cererea de autoturisme într -o tara este
de x milioane unitati. Acest numar reprezinta cantitatea posibil de
cumparat tinând seama de preturile autoturismelor, de veniturile
cumparatorilor dar si de ansamblul conditiilor economice din cursul
perioadei respective. Daca preturile ar fi mai mici, cu siguranta cantitatea
cerut a ar fi mai mare. În plus, pretul nu poate constitui sin gura explicatie a
alegerilor consumatorilor. În acest sens, se mai retin drept cauze orarul
magazinelor, amplasarea acestora, spiritul de economisire al familiilor
precum si comportamentul vânzatorilor.
Economistii utilizeaza sintagma ceteris paribus pent ru a semnifica
faptul ca toate variabilele relevante, exceptând cele studiate în acel
moment, sunt mentinute constante. Fraza în latina înseamna “toate
celelalte conditii ramân neschimbate”. De aceea, atunci când definim

Cambridge. Cea mai importanta lucrare a acestuia este ″The Principles of Economics ″,
publicata în 1890.
2 Analiza se va concentra asupra pietei bunurilor, însa concluziile desprinse au caracter
general, fiind aplicabile si pietelor resurselor economice unde se manifesta cererea
întreprinzatorilor pentru un anumit factor de pr oductie.

73 termenul de cerere doar relatia pre t-cantitate ceruta este evidentiata, alti
factori de influenta fiind considerati, în acel moment, constanti.
Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de inversa
proportionalitate între pretul unui bun (P) si cantitatea solicitata (Q) de
cumpara tori. Atunci când pretul creste, cantitatea ceruta scade. Si invers,
scaderea pretului este însotita de cresterea cantitatii cerute. În cazul de
fata, pretul apare ca o variabila independenta, iar cantitatea ceruta este
variabila dependenta. Aceasta relati e între pret si cantitatea ceruta este
valabila pentru cele mai multe bunuri din economie si, fiind atât de
raspândita, economistii o numesc legea cererii .
Un asemenea efect al modificarii pretului asupra cantitatii cerute
reprezinta o reactie asteptata deoarece:
• daca pretul bunului analizat scade, iar preturile altor bunuri ramân
constante (clauza ceteris paribus spune aceasta) oamenii vor substitui
în favoarea bunului mai ieftin;
• când pretul bunului analizat scade, iar venitul si preturile altor bunur i
ramân neschimbate, oamenii se simt mai bogati. În consecinta, ei îsi
vor folosi puterea de cumparare suplimentara pentru a achizitiona mai
multe bunuri, inclusiv din cel al carui pret s -a redus.

Relatia dintre evolutia pretului si cantitatea ceruta se poate ilustra
cu ajutorul unui tabel (tabelul 4.1), unei functii sau unui grafic (figura 4.1).

Relatia dintre pret si cantitatea ceruta

Tabelul 4.1
Pretul Cantitatea ceruta
1 9
2 8
3 7
4 6
5 5

74 Functia cererii, pentru cazul liniar, este de forma Q = a – bP, unde
a si b sunt coeficienti pozitivi. Un caz particular de functie a cererii,
corespunzator datelor din tabelul 4.1, este de forma Q = 10 – P (a este 10,
iar b este egal cu 1).

P

P2

P1

C

0 Q 2 Q 1 Q

Fig. 4.1 Curba cererii

Curba cererii constituie o reprezentare grafica a relatiei dintre
pretul unui bun si cantitatea solicitata de un cumparator. Pretul este figurat
pe axa verticala, iar cantitatea cer uta pe axa orizontala. Acest mod de
reprezentare vine de la Alfred Marshall care a privit curba cererii din
punct de vedere al vânzatorului. Vânzatorul ar putea sa se întrebe “Daca
eu produc x unitati dintr -un bun care ar fi cel mai mare pret la care pot
vinde fiecare unitate?”. Astfel, din punct de vedere al vânzatorului,
cantitatea este variabila independenta si atunci îsi gaseste locul pe abscisa,
iar pretul este variabila dependenta si este reprezentat pe ordonata.
Curba cererii este descrescatoare, ia r panta este negativa.
Aceasta este justificata de legea cererii. Daca cantitatea ceruta creste la
scaderea pretului, atunci curba care reflecta o asemenea relatie trebuie sa
fie înclinata spre în jos, de la stânga la dreapta. În general, nu exista nici
un motiv pentru ca o curba tipica a cererii sa aiba panta constanta sau

75 relatia între pret si cantitate sa fie liniara. Pentru simplificarea prezentarii,
curbele cererii sunt deseori trasate în acest mod.
Privita la nivelul unui singur cumparator, curba ant erioara
reprezinta curba cererii individuale (individ, firma). Exista probabil alti n –
1 cumparatori, fiecaruia corespunzându -i o alta curba a cererii, având un
comportament relativ specific. În mod normal, toti cumparatorii vor
reactiona prin reducerea c antitatii cerute la cresterea pretului. Si invers,
vor spori aceasta cantitate daca pretul bunului se reduce.
Pentru a analiza modul cum functioneaza pietele economistul este
interesat într -o mai mare masura sa cunoasca cererea pietei pentru un bun
decât cererea individuala. Cererea pietei rezulta din însumarea cererilor
individuale pentru un anumit bun.
În mod analog cu cazul anterior, relatia dintre evolutia pretului si
cantitatea ceruta de ansamblul cumparatorilor se poate ilustra cu ajutorul
unui ta bel, unei functii sau unui grafic.
Curba cererii pietei pentru un bun indica deci cantitatile diferite
din acel bun pe care consumatorii în ansamblul lor pot si sunt dispusi sa le
achizitioneze de pe piata la niveluri diferite de pret. Si în acest caz,
cantitatea cumparata dintr -un bun este functie descrescatoare în raport cu
pretul sau.

Exemplu : determinarea cererii pietei
Consideram o piata ipotetica unde exista doar doi consumatori.
Functiile cererii pentru fiecare consumator au urmatoarele expresii:
Q1 (P1)= 20 – P
Q2 (P2)= 10 – 2P
Deoarece o cantitate ceruta negativa nu are semnificatie
economica, prin functiile cererii individuale întelegem în cazul de fata:
Q1 (P1)= max {20 – P, 0}
Q2 (P2)= max {10 – 2P, 0 };

Cererea pietei rezulta din agregarea c ererilor individuale. Suma
celor doua cereri se prezinta ca în figura de mai jos, cu un nod pentru
P = 5.

76

P P P

Q 1(P1) Q 1(P1) + Q 2(P2)

5 Q 2(P2)

0 Q 1 0 Q 2 0 Q1 + Q2

Fig. 4.2 Curbele cererii individuale si curba cererii pietei

Factorii cererii

Curba cererii surprinde relatia dintre pret si cant itatea ceruta. Ea
cuprinde numeroase perechi pret -cantitate pentru un anumit set de
circumstante. Deci, unui singur pret îi corespunde o singura valoare pentru
cantitatea ceruta. Modificarea pretului conduce la o modificare în sens
opus a cantitatii cerute , ceea ce se traduce printr -o miscare de -a lungul
curbei cererii.
Clauza ceteris paribus presupune ca alti factori cu influenta
asupra cererii nu se modifica. În realitate, toti acesti factori nu ramân
constanti în timp, iar modificarea lor determina schi mbarea cererii.
Factorii cererii unui bun, altii decât pretul acestuia, sunt:
– preturile altor bunuri
– venitul consumatorilor
– preferintele (gusturile) consumatorilor

77 – asteptarile consumatorilor
– numarul consumatorilor
– politica guvernamentala
– factorii sezonier i

O modificare într -unul din factorii cererii, altul decât pretul bunului
analizat, va antrena deplasarea curbei într -un sens sau altul. În acest caz,
curba cererii va surprinde tot o relatie pret -cantitate , însa putin schimbata
deoarece “celelalte condit ii” s-au modificat. Daca mai mult dintr -un bun
este cerut pentru fiecare nivel de pret, atunci curba cererii se deplaseaza
spre dreapta (figura 4.3 a). Aceasta înseamna cresterea cererii. Daca mai
putin dintr -un bun este cerut pentru fiecare nivel de pret, curba cererii se
deplaseaza spre stânga (figura 4.3 b). Aceasta înseamna reducerea
cererii.

P P

C C’ C’ C

0 Q 0 Q
(a) cresterea cererii (b) reducerea cererii

Fig. 4.3 Deplasarile curbei cererii

Sa analizam în continuare fiecare dintre conditiile cererii:
a) preturile altor bunuri

78 Doua bunuri se pot afla într -o relatie de substituibilitate,
complementaritate sau neutra. Pentru doua bunuri substituibile (doua
marci de petrol, carnea de vita si carnea de pui, untul si margarina, biletele
de cinema si casetele video închiriate), modificarea pretului unu i bun va
determina modificarea în acelasi sens a cererii celuilalt bun. De exemplu,
cresterea pretului carnii de vita va face ca cererea pentru carnea de pui
sa creasca. Curba cererii de carne de pui se va deplasa spre dreapta.
În cazul bunurilor complemen tare (computerele si software -ul,
autoturismele si benzina), modificarea pretului unui bun va conduce la
modificarea în sens opus a cererii celuilalt bun. De exemplu, cresterea
pretului la benzina va conduce la reducerea cererii de autoturisme. Curba
cerer ii de autoturisme se va deplasa spre stânga.
În cazul bunurilor aflate în relatie neutra modificarea pretului unui
bun nu afecteaza cererea celuilalt bun.
Proprietatea a doua bunuri de a fi substituibile sau complementare
depinde si de atitudinea cumpara torilor fata de ele nu doar de proprietatile
bunurilor în sine. Pentru unii consumatori brânza si carnea de vita sunt
substituibile datorita aportului de proteine, în timp ce pentru altii nu sunt.
Unii consumatori consider a hamburgerii cu brânza drept bun uri
complementare, în timp ce pentru alti consumatori o asemenea relatie nu
este posibila.
Referitor la efectele schimbarilor în preturile altor bunuri, în
afirmarea legii cererii are importanta pretul unui bun relativ la pretul altor
bunuri. În timpul pe rioadelor de inflatie, nivelul mediu al tuturor preturilor
creste si distingem între preturile relative si schimbarea în preturile
nominale (numar unitati monetare platite pentru un bun). În unele situatii,
un bun poate deveni relativ mai ieftin în raport cu alte bunuri chiar daca
pretul sau a crescut, deoarece preturile altor bunuri au crescut mai
repede.
Dimensiunea pâna la care curbele cererii pentru un bun se
schimba ca raspuns la schimbarea în pretul altor bunuri depinde de gradul
în care bunurile sun t substituibile sau complementare si preturile lor
relative. De exemplu, reducerea pretului la masini creste cererea de
benzina. Invers, nu avem un efect de amploare comparabila, datorita

79 pretului foarte mic al unui litru de benzina în raport cu cel al unu i
autoturism.

b) venitul consumatorilor
În functie de marimea venitului disponibil, unele produse sunt
accesibile pentru unii consumatori în timp ce pentru altii nu sunt accesibile.
Când venitul creste, oamenii tind sa cumpere o cantitate mai mare din tr-un
bun. Astfel de bunuri se numesc bunuri normale . Curba cererii acestor
bunuri se deplaseaza spre dreapta odata cu cresterea venitului
consumatorilor. Rachetele de tenis, berea, autoturismele, biletele la teatru
sunt toate exemple de bunuri normale. Ex ista situatii în care cresterea
venitului este însotita de reducerea cantitatii achizitionate dintr -un bun.
Astfel de bunuri se numesc bunuri inferioare . Curba cererii lor se
deplaseaza spre stânga odata cu cresterea venitului consumatorilor. Un
exemplu de bun inferior ar putea fi calatoriile cu autobuzul. Pe masura ce
venitul creste devine mai probabil pentru un consumator sa -si cumpere
autoturism sau sa foloseasca taxiul, renuntând treptat la calatoria cu
mijloacele de transport în comun.
Ca si în cazuril e bunurilor substituibile sau complementare,
proprietatea unui bun de a fi normal sau inferior provine din alegerile
consumatorului si nu atât din proprietatile intrinseci ale bunurilor. Unul si
acelasi bun poate fi considerat normal sau inferior de consum atori diferiti.

c) asteptarile consumatorilor
Daca oamenii se asteapta ca pretul unui bun sa creasca relativ la
alte bunuri ei vor creste rata achizitiilor înainte ca modificarea pretului sa
se produca. Anticiparea modificarilor de politica guvernamenta la
(introducerea de noi taxe în viitor) va determina modificarea cererii în
prezent.

d) preferintele (gusturile) consumatorilor
Oamenii sunt diferiti si au preferinte diferite. De exemplu, cei
care au masini au o mica propensiune pentru transportul în co mun. Iar

80 unul si acelasi bun este sau nu dorit de consumatori chiar daca este
accesibil.
Exista schimbari care se produc rapid precum cele din domeniul
muzicii sau vestimentatiei. Alte schimbari cer mai mult timp, dar au
caracter permanent. De exemplu, gr ija pentru sanatate conduce la
reducerea consumului de tigari, cresterea consumului de peste sau de
echipamente pentru exercitii fizice. În fiecare din aceste cazuri, în
conditiile mentinerii preturilor bunurilor, cererea acestor bunuri se
schimba.
Rolul reclamei comerciale consta tocmai în intentia de a influenta
gusturile în favoarea bunului pentru care se face reclama. Publicitatea
adversa urmareste sa reduca consumul pentru un anumit bun (de exemplu,
tutun sau alcool).
Trebuie precizat, ca economistii nu-si propun sa explice gusturile
oamenilor. Acestea sunt bazate pe factori istorici si psihologici, aflati
dincolo de domeniul economiei.

e) numarul consumatorilor
Cantitatea ceruta este în functie de numarul si structura
consumatorilor. Aceste schimb ari nu sunt întotdeauna semnificative pe
termen scurt. De exemplu, cresterea natalitatii în perioada imediat
postbelica, a condus la cresterea în timp a cererii de jucarii si servicii în
crese si gradinite, apoi de locuinte si alte bunuri durabile si mai t ârziu de
servicii geriatrice.

f) factorii sezonieri
Cererea pentru unele bunuri si servicii variaza, uneori sensibil, în
cursul anului. De exemplu, cererea de înghetata creste în timpul verii, iar
cererea de umbrele în anotimpul ploios.

Toti acesti fa ctori actioneaza practic asupra cererii în acelasi timp,
astfel încât este aproape imposibil a stabili importanta lor relativa. De
exemplu, pentru studierea influentei modificarii pretului asupra cantitatii
cerute de televizoare trebuie sa izolam aceasta i nfluenta. Însa, apar
concomitent modificari si influente din partea celeorlalti factori. În

81 analizele urmatoare folosim clauza ceteris paribus pentru a putea calcula
efectul modificarii unei variabile asupra cantitatii cerute. O functie a
cererii de genul Q = a – bP este o abstractie, însa trebuie apelat la
simplificari pentru ca relatiile dintre variabile sa apara foarte clar.

Elasticitatea cererii

Cum cererea unui bun este functie de pretul acelui bun, pretul
altor bunuri sau venitul consumatorului apar e interesant de determinat ce
se întâmpla cu cantitatea ceruta în urma unei variatii determinate a
variabilelor de mai sus.
Economistii folosesc termenul de elasticitate a cererii pentru a
surprinde modificarea cantitatii cerute dintr -un bun ca efect al mo dificarii
pretului acelui bun sau altui factor de influenta, în conditiile în care ceilalti
factori ramân constanti.
Sensibilitatea unei variabile economice la modificarea alteia se
poate exprima în numeroase moduri, depinzând de unitatile de masura
alese. De exemplu, cresterea cu 100 unitati monetare a pretului unui bun
duce la reducerea cu 50 unitati de produs sau cu 1000 kg. a cantitatii
cerute de consumatori. Afirmatiile sunt echivalente, diferind doar unitatile
de masura în care este exprimata modific area cantitatii cerute. Pentru a
evita confuzia provenita din alegerile unitatilor de masura este necesara
standardizarea lor. În acest sens se recurge la exprimarea acestor
modificari în expresie procentuala.
Aprecierea elasticitatii cererii în raport c u un factor de influenta
se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate. Coeficientul
elasticitatii cererii se obtine prin raportarea modificarii relative a cantitatii
cerute la modificarea relativa a factorului de influenta.

Elasticitatea cerer ii unui bun se studiaza, de regula, în raport cu
pretul acelui bun, pretul altor bunuri aflate în relatie cu bunul considerat si
venitul consumatorilor. În fiecare din aceste cazuri actioneaza clauza
ceteris paribus.

82 Elasticitatea cererii în functie de p ret

Coeficientul elasticitatii cererii în functie de pret are urmatoarea expresie:

Ecp = Δ Q / Q 0 : ΔP / P o
unde
ΔQ si ΔP reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute si,
respectiv, ale pretului, iar Q 0 si Po reprezinta nivelurile initiale ale
cantitatii cerute si pretului.

Coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu pretul bunului sau
serviciului este negativ deoarece modificarea cantitatii cerute si
modificarea pretului au sensuri diferite3.
În functie de valorile coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu
pretul, se disting urmatoarele tipuri de cerere:
a) cerere inelastica , când -1 < E cp < 0
O modificare a pretului cu 1% este însotita de o modificare în sens opus si
mai slaba a cantitatii cerute. Pentru a ceste bunuri cresterea pretului
determina reducerea cumpararilor în mai mica masura. Bunurile
alimentare sunt cunoscute ca bunuri inelastice.

b) cerere cu elasticitate unitara , când E cp = – 1
Pretul si cantitatea ceruta evolueaza proportional, însa în sens invers. O
crestere a pretului cu 1% determina reducerea cu 1% a cantitatii cerute.

c) cerere elastica , când E cp < -1
O modificare a pretului cu 1% este însotita de o modificare în sens opus si
mai ampla a cantitatii cerute. Astfel, o modificare a pretului genereaza un
efect relativ mai mare asupra cantitatii cumparate. Un exemplu de astfel
de bunuri sunt bunurile de lux precum calatoriile cu vaporul sau hainele de
3 Coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu pretul poate fi determinat si în modul, caz
în care valorile sale devin superioare lui zero.

83 blana naturala. Aceste bunuri sunt substituite în consum odata cu
cresterea preturil or.

d) cerere perfect inelastica, când E cp = 0
Modificarea pretului nu este însotita de nici -o variatie a cantitatii cerute.

e) cerere perfect elastica , când E cp −∞
O modificare a pretului oricât de mica este însotita de o variatie in finita a
cantitatii cerute.
Ultimele doua cazuri au mai mult o valoare teoretica decât practica.

Elasticitatea cererii în functie de pretul altor bunuri (elasticitatea
încrucisata)

Coeficientul elasticitatii încrucisate are urmatoarea expresie:

Ecpij = Δ Qi / Q0i : ΔPj / Poj
unde
Δ Qi si ΔPj reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute
din bunul i si, respectiv, ale pretului bunului j, iar Q 0 si P o
reprezinta nivelurile initiale ale cantitatii cerute si pretului acelorasi
bunuri.

Coefi cientul elasticitatii încrucisate poate avea atât valori pozitive
cât si negative. Putem caracteriza, în anumite cazuri, bunurile luate doua
câte doua, dupa ce mai întâi am definit cele doua elasticitati încrucisate:

Ecpij = Δ Qi / Q0i : ΔPj / Poj Ecpji = Δ Qj / Q0j : ΔPi / Poi

84
Bunurile i si j se pot afla în una dintre situatiile urmatoare:
– bunuri substituibile, daca E cpij > 0 si Ecpji > 0 ;

– bunuri complementare, daca E cpij < 0 si Ecpji < 0 ;

– bunuri în relatie nedeterminata, daca Ecpij > 0 si Ecpji < 0 ;

Elasticitatea cererii în functie de venit

Coeficientul elasticitatii cererii în functie de venit are urmatoarea expresie:

Ecy = Δ Q / Q 0 : ΔY / Y o
unde
ΔQ si ΔY reprezinta modificarile absolute ale cantitatii cerute si,
respectiv, ale venitului, iar Q 0 si Y o reprezinta nivelurile initiale ale
cantitatii cerute si venitului.

În functie de marimea acestui coeficient avem urmatoarele cazuri:
a) bunuri normale, când E cy > 0
O crestere a venitului este însotita de cresterea cantitatii cerute.

b) bunuri inferioare, când E cy < 0
O crestere a venitului este însotita de reducerea cantitatii cerute, în timp
ce reducerea venitului determina cresterea cantitatii cerute

Trebuie precizat ca acelasi bun poate fi normal sau inferior în
functie de nivelul venitului. Aproape toate bunurile sunt normale la niveluri
suficient de joase ale venitului, dupa cum pot fi inferioare la niveluri
suficient de ridicate ale venitului.

Elasticitatea cererii si încasarile

85 Cunoasterea elasticitatii cererii în raport cu pretul bunului este
importanta pentru evolutia încasarilor vânzatorilor. Pentru un producator
volumul valoric al vânzarilor sau încasarile (I) este dat de produsul dintre
pretul bunului si cantitatea vânduta din acest b un. Daca pretul unui bun
creste, cantitatea vânduta scade, iar încasarile pot sa creasca sau sa se
reduca. Evolutia încasarilor depinde de sensibilitatea cererii la modificarea
pretului. De exemplu, daca cantitatea ceruta scade semnificativ când
pretul cre ste, încasarile scad. Iar daca cantitatea ceruta nu se diminueaza
decât foarte putin când pretul creste, încasarile cresc. Sensul de
modificare al încasarilor depinde în consecinta de elasticitatea cererii.
Se poate deduce pe baza calculelor de mai jos re latia existenta
între elasticitatea cererii în raport cu pretul si modificarea încasarilor.
Pornim de la definitia încasarilor ca produs dintre pret si cantitate:

I = P Q

Presupunând ca atât pretul cât si cantitatea se modifica si devin p
+ Δp si q + Δq, încasarile devin:

I1 = ( P + ΔP) (Q + ΔQ)
sau

I1 = PQ + P ΔQ + Q ΔP + ΔPΔQ

Calculând modificarea încasarilor ΔI, obtinem:

ΔI=PΔQ + Q ΔP + ΔP ΔQ

Pentru valori mici ale lui ΔP si ΔQ, ultimul termen poate fi neglijat,
fara sa se modifice de o maniera semn ificativa rezultatul. În aceste
conditii, putem rescrie variatia încasarilor astfel:

ΔI = P ΔQ + Q ΔP

86 Aceasta expresie arata ca modificarea încasarilor este
aproximativ egala cu suma dintre pretul initial înmultit cu variatia cantitatii
si cantitatea init iala înmultita cu variatia pretului.
Daca se urmareste determinarea ratei de modificare a încasarilor
în raport cu modificarea pretului, relatia anterioara se scrie astfel:

ΔI/ΔP = Q + P ΔQ/ΔP

Rezultatele anterioare pot fi tratate nu doar algebric ci si
geometric. Folosim în acest sens figura 4.4 Astfel, volumul valoric al
încasarilor reprezinta suprafata unui dreptunghi cu o latura reprezentând
pretul iar cealalta cantitatea. Când pretul creste, se adauga o suprafata
care este aproximativ egala cu Q ΔP, dar totodata se scade o suprafata
egala cu P ΔQ. Pentru modificari nesemnificative ale pretului si cantitatii
se obtine o noua suprafata corespunzatoare expresiei anterior
determinate.

P

P+ ΔP
Q ΔP ΔQΔP
P

PΔQ C

0 Q+ ΔQ Q Q

Fig. 4.4 Modificarea încasarilor ca urmare a modificarii pretului

87 Încasarile pot înregistra orice evolutie în func tie de coeficientul de
elasticitate. Astfel, pentru ca încasarile sa creasca este necesar ca
elasticitatea cererii în raport cu pretul sa fie mai mica decât 1 în valoare
absoluta. Atunci când elasticitatea cererii în raport cu pretul este
superioara lui 1 în valoare absoluta încasarile se reduc.
Aceste relatii pot fi deduse fara dificultate pornind de la relatia
anterioara, scrisa dupa cum urmeaza:





ΔΔ+=ΔΔ
P Q
QP1 QP I

Însa P Q
QP
ΔΔ este coeficientul de elasticitate. În consecinta relat ia
devine

+=ΔΔ
cpE1 QP I
Pentru ca elasticitatea cererii în functie de pret este negativa,
expresia se poate scrie:
−=
ΔΔ|cpE| 1 Q
P I
Aceasta formula evidentiaza modul cum reactioneaza încasarile la
modificarea preturilor, tinând seama de e lasticitatea cererii. Situatiile
posibile în aceste circumstante sunt sintetizate în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2 Elasticitatea cererii, modificarea pretului si modificarea
încasarilor

Elasticitatea cererii Modificarea pretului Modificarea încasarilor

-1 < Ecp < 0

ΔP < 0

ΔP > 0
ΔI < 0

ΔI > 0

88

Ecp = -1
ΔP < 0

ΔP > 0 ΔI = 0

ΔI = 0

Ecp < -1
ΔP < 0

ΔP > 0 ΔI > 0

ΔI < 0

Acest tablou permite întelegerea faptului ca pentru a ajunge la
acelasi rezultat, de pilda o crestere a încasarilor totale, sunt necesare doua
politici opuse de preturi pentru doua bunuri diferite. Daca elasticitatea
cererii la pret a unui bun în valoarea absoluta este mai mare decât 1,
trebuie redus pretul, iar daca elasticitatea cererii la pret a altui bun este
mai mica ca 1, atunci trebuie crescut pretul.

4.2 Oferta

Analizam în continuare cealalta parte a pietei, oferta. Vom
examina relatia dintre pre t si cantitatea oferita precum si principalii factori
care determina oferta.

Ofer ta individuala si oferta pietei

În mod analog cu cazul cererii, vom analiza mai întâi oferta unui
vânzator individual. Apoi, prin agregarea ofertelor individuale ajungem la
oferta pietei.
Oferta reprezinta cantitatile dintr -un bun sau serviciu pe care
vânzatorul poate si este dispus sa le furnizeze pe piata la niveluri diferite
de pret, ceteris paribus.
Oferta reprezinta relatia între diferitele preturi posibile ale unui
bun si cantitatile ce pot fi vândute din bunul respectiv.

89 Pe orice piata, ceteris paribus, exista o relatie de directa
proportionalitate între pret si cantitatea oferita. Daca pretul creste, atunci
cantitatea oferita creste si ea, iar daca pretul scade c antitatea oferita se
reduce. Economistii numesc aceasta relatie de cauzalitate dintre
modificarea pretului unui bun si schimbarea cantitatii oferite legea ofertei .
Relatia dintre evolutia pretului ca variabila independenta si
cantitatea ceruta ca variabila dependenta se poate ilustra cu ajutorul unui
tabel (tabelul 4.3), unei functii sau unui grafic (figura 4.5).

Relatia dintre pret si cantitate oferita

Tabelul 4.3
Pretul Cantitatea oferita
1 9
2 10
3 11
4 12
5 13

Functia ofertei, pentru cazul li niar este de forma Q = a + bP, unde
a si b sunt coeficienti. Un caz particular de functie a ofertei,
corespunzator datelor din tabelul 4.2, este de forma Q = 8 + P (a este 8,
iar b este egal cu 1).

P
O
P2

P1

90
0 Q 1 Q 2 Q

Fig. 4.5 Curba ofertei

În mod asemanator cu graficul cererii, cantitatea este masurata
pe axa orizontala iar pretul este figurat pe axa verticala.
Curba ofertei are panta p ozitiva si este crescatoare de la stânga la
dreapta. Functia si curba ofertei se supun legii ofertei. Acest lucru poate fi
înteles cu ajutorul legii descresterii randamentelor. Sa construim un
exemplu pornind de la cazul unei fabrici producatoare de bicicl ete. Daca
sunt folositi 10 lucratori, productia zilnica este de 100 biciclete. În cazul
folosirii a 20 de lucratori, productia creste la 200 biciclete. Iar daca
numarul de lucratori devine 30 productia creste cu numai 70 biciclete.
Cresterea productiei de biciclete într -un asemenea mod verifica legea
descresterii randamentelor. Unitati succesive de input, precum munca în
cazul de fata, nu produc acelasi output suplimentar. Presupunând salariul
constant, costul bicicletelor suplimentare este mai mare decât initial. Ceea
ce înseamna ca acestea vor fi produse doar daca si pretul lor de vânzare
este mai ridicat. Curba ofertei reflecta astfel cresterea costului productiei
suplimentare. În mod similar, o fabrica de mobila, cu o cantitate fixa de
masini, ar putea fi capabila sa produca mai multe scaune numai platind
muncitorii pentru orele suplimentare si folosind masinile mai mult timp.
Sau, un fermier care încearca sa creasca cantitatea de grâu pe o
suprafata data de pamânt ar putea sa o faca prin cresterea canti tatii de
îngrasaminte. Dar dincolo de un anumit punct, cantitatea suplimentara de
îngrasaminte conduce la mai putin output suplimentar.
Dint-un alt unghi de vedere, curba ofertei exprima raspunsul
producatorilor la stimulentele pietei. Când pretul unui b un creste,
producatorii au interesul de a aloca mai mult din timpul disponibil si din alte
resurse pentru cresterea productiei. Cei pentru care activitatea
respectivului bun era secundara o vor face principala; alti producatori vor
intra pentru prima data pe piata acestui bun.
Uneori este util a examina curba ofertei unui singur vânzator. De
cele mai multe ori este însa necesara cunoasterea curbei ofertei pietei. În

91 general, oferta pietei se obtine într -un mod asemanator cu deducerea
cererii pietei. Curba o fertei pietei se obtine adunând cantitatile oferite de
catre toti vânzatorii pentru fiecare nivel al pretului. Un asemenea lucru
este posibil doar daca nu exista inputuri specializate implicate în procesul
de productie. În caz contrar, trebuie realizate an umite ajustari.
Presupunem acum ca asemenea inputuri specializate nu exista. Adica
toate firmele pot sa se miste de -a lungul curbelor ofertelor individuale fara
a afecta preturile inputurilor si, deci, costurile de productie.
Curba ofertei pietei pentru u n bun arata cantitatile diferite din
acel bun pe care vânzatorii în ansamblul lor pot si sunt dispusi sa le vânda
pe piata la niveluri diferite de pret. Deoarece oferta pietei rezulta din
agregarea ofertelor individuale, în conditiile unui comportament rel ativ
asemanator al vânzatorilor, si -n acest caz cantitatea oferita este functie
crescatoare de pretul sau.

Exemplu : determinarea ofertei pietei
Consideram urmatorul exemplu de obtinere a ofertei pietei pornind
de la doi vânzatori care opereaza pe piata. D atele privind cantitatile oferite
de fiecare producator si de piata pentru fiecare nivel de pret sunt furnizate
în tabelul 4.4. Curba ofertei pietei este prezentata în figura 4.6.

Curbele ofertei individuale si curba ofertei pietei

Tabelul 4.4
Pret Cantitatea
oferita de primul
vânzator Cantitatea oferita
de cel de al doilea
vânzator Oferta pietei
4 5 6 5 + 6 = 11

92 6 7 7 7 + 7 = 14
8 9 8 9 + 8 = 17
10 11 9 11 + 9 = 20
12 13 10 13 + 10 = 23

P O2 O 1
O
10

0 9 11 20 Q

Fig. 4.6 Curba ofertei pietei

Factorii ofertei

Curba ofertei unui bun este construita în ipoteza ca singurul factor
care se modifica este pretul bunului respectiv. Ca si la cerere, efectele
unei schimbari în pretul unui bun, ceteris paribus, pot fi aratate ca o
miscare de -a lungul curbei ofertei. O sch imbare într -un alt factor al
ofertei, altul decât pretul bunului, conduce la o modificare a tuturor
cantitatilor oferite si deci la o schimbare a ofertei. Trebuie facuta distinctie
între cantitatea oferita si oferta. Oferta înseamna ansamblul punctelor
pret-cantitate oferita situate de -a lungul curbei ofertei. Astfel, fiecarui
nivel de pret îi va corespunde o singura valoare pentru cantitatea oferita.
Daca mai mult dintr -un bun este oferit pentru fiecare nivel de
pret, atunci curba ofertei se deplaseaza sp re dreapta (figura 4.7 a).
Aceasta înseamna cresterea ofertei. Daca mai putin dintr -un bun este

93 oferit pentru fiecare nivel de pret, curba ofertei se deplaseaza spre stânga
(figura 4.7 b). Aceasta înseamna reducerea cererii.

P O O’
P O’ O

0 Q 0 Q

(a) cresterea ofertei (b) reducerea ofertei

Fig. 4.7 Deplasarile curbei ofertei

În afara pretului bunului, ceilalti f actori ai ofertei unui bun sunt:
– noile descoperiri
– noile tehnologii
– preturile factorilor de productie
– oferta de inputuri
– preturile bunurilor alternative
– asteptarile vânzatorilor
– numarul vânzatorilor
– politica guvernamentala
– conditiile social -politice si nat urale.
Sa analizam în continuare succint fiecare dintre acesti factori.
a) noile descoperiri
Descoperirea de noi zacaminte de gaze naturale sau de petrol
determina cresterea ofertei acestor bunuri, ceea ce se traduce prin
deplasarea spre dreapta a curbelor of ertei acestor resurse.

94
b) noile tehnologii
Curba ofertei este trasata în conditiile unei tehnologii date. Daca
întreprinzatorii introduc tehnologii noi, mai eficiente, curba ofertei se va
deplasa spre dreapta. De exemplu, progresele înregistrate în tehnol ogia
computerelor conduc la cresterea ofertei de computere.

b) preturile factorilor de productie
Cresterea sau reducerea preturilor factorilor de productie
determina cresterea si, respectiv, reducerea costurilor de productie. În
conditiile reducerii costuri lor de productie ale unui bun devine mai
avantajos a vinde o cantitate mai mare la acelasi nivel de pret al bunului.
Ca urmare oferta bunului va creste. Si invers, o crestere de salarii sau a
preturilor materiilor prime determina cresterea costurilor de p roductie si
reducerea ofertei.

d) oferta de inputuri
O reducere a ofertei de otel va determina deplasarea spre stânga a
curbei ofertei pentru masini.

e) preturile bunurilor alternative
Modificarea preturilor altor bunuri, posibil de realizat cu aceleasi
resur se, poate modifica curba ofertei unui bun. De exemplu, daca pretul
pentru soia creste, unii fermieri vor planta mai multa soia si mai putin grâu.
Oferta de grâu va scadea în aceste conditii.

f) asteptarile vânzatorilor
Oferta unui bun depinde în mare masura de raportul dintre pretul
curent si cel viitor al bunului. Anticiparea cresterii pretului în viitor poate
determina reducerea ofertei în prezent. În acest caz, poate surveni o
crestere a investitiilor în prezent pentru a raspunde mai bine solicitarilor
pietei în viitor.

g) numarul vânzatorilor

95 Oferta poate spori ca urmare a patrunderii în ramura de noi
producatori sau se poate reduce ca urmare a parasirii ramurii de catre alti
producatori. Plecarea din ramura poate fi datorata fie falimentului, fie
mutarii ca pitalului în alte domenii unde exista o rata a profitului superioara.

h) politica guvernamentala
Modificarea impozitelor, de exemplu, este însotita de o evolutie în sens
invers a ofertei. Cresterea impozitului pe profit reduce oferta. Si invers,
reducerea i mpozitului pe profit stimuleaza producatorii sa sporeasca
oferta. În cazul în care unii producatori beneficiaza de subsidii de la
bugetul de stat, oferta poate creste, ceteris paribus.

i) conditiile social -politice si naturale
În general, activitatea economi ca se bazeaza pe anumite conditii
social -politice si juridice, iar în unele domenii precum agricultura sau
constructii si pe conditii naturale. Daca fiecare dintre aceste conditii sunt
favorabile oferta va creste.

Elasticitatea ofertei

Elasticitatea ofer tei masoara variatia cantitatii oferite
consecutiva modificarii unui factor de influenta, în conditiile în care ceilalti
factori ramân constanti. Aprecierea elasticitatii ofertei în raport cu un
factor de influenta se realizeaza cu ajutorul coeficientului de elasticitate.
Coeficientul elasticitatii ofertei se obtine prin raportarea modificarii
relative a cantitatii cerute la modificarea relativa a factorului de influenta.
Economistii anali zeaza în mod frecvent elasticitatea ofertei în
functie de pret. Coef icientul elasticitatii ofertei în raport cu pretul bunului
sau serviciului.

Acest coeficient se calculeaza dupa formula:

Eop = Δ Q / Q 0 : ΔP / P o
unde,

96
ΔQ si ΔP reprezinta modificarile absolute ale cantitatii oferite si,
respectiv, ale pretului, ia r Q0 si Po reprezinta nivelurile initiale ale
cantitatii oferite si pretului.

Deoarece modificarea pretului si a cantitatii oferite au sensuri
identice, marimea acestui coeficient este întotdeauna pozitiva.
În functie de valorile coeficientului de elasti citate a ofertei în raport cu
pretul, se disting urmatoarele tipuri de oferta:
a) oferta inelastica, când 0 < E op < 1
O modificare a pretului cu 1% este însotita de o modificare în acelasi
sens, însa mai putin ampla a a cantitatii oferite.

b) oferta cu elasticitate unitara, când E op = 1
Pretul si cantitatea oferita evolueaza proportional în acelasi sens. O
crestere a pretului cu 1% determina cresterea cu 1% a cantitatii oferite.

c) oferta elastica, când E op > 1
O modificare a pretului cu 1% e ste însotita de o modificare în acelasi
sens, însa mai ampla a cantitatii oferite.

d) oferta perfect inelastica, când E op = 0
Modificarea pretului nu este însotita de nici -o variatie a cantitatii oferite.

e) oferta perfect elastica, când E op ∞
O modificare a pretului oricât de mica este însotita de o variatie infinita a
cantitatii oferite.

În afara elasticitatii ofertei în functie de pret, economistii
examineaza si elasticitatea ofertei în functie de factorii de productie
precum si î n raport cu impozitarea.

97 4.3 Echilibrul pietei si efectele modificarilor cererii si
ofertei

Pâna acum am examinat separat cele doua parti ale pietei,
cererea si oferta. Acum le vom analiza împreuna pentru a vedea cum ele
determina cantitatea vânduta dint r-un bun si pretul acestuia.
Cererea si oferta se întâlnesc pe piata. Piata unui bun sau
serviciu reprezinta totalitatea cumparatorilor (consumatorilor) si a
vânzatorilor (producatorilor) bunului sau serviciului respectiv.
Figura 4.8 prezinta pe acelasi gr afic curbele cererii si ofertei. Se
observa ca exista un punct M unde cele doua curbe se intersecteaza.
Acest punct este numit echilibrul pietei . Pretul la care cele doua curbe
se intersecteaza se numeste pretul de echilibru (P∗), iar cantitatea
corespunza toare acestui pret este numita cantitatea de echilibru (Q∗).
Determinarea pretului depinde, pe de o parte, de tipul de piata
considerat iar, pe de alta parte, de existenta sau nu a discriminarii prin pret
(caz în care vânzatorul ofera acelasi bun la pretu ri diferite unor
cumparatori diferiti). Acum consideram piata ca fiind concurentiala. Piata
concurentiala presupune existenta unui numar mare de cumparatori si
vânzatori, nici unul dintre acestia neputând exercita vreun control asupra
pretului pietei. O as emenea ipoteza exclude si posibilitatea practicarii
discriminarii de catre un vânzator.
Termenul de “echilibru” denota o situatie de repaus în care nu
exista nici o tendinta de schimbare. La pretul de echilibru, cantitatea dintr –
un bun pe care cumparatori i pot si sunt dispusi sa o achizitioneze este
tocmai egala cu cantitatea pe care vânzatorii pot si sunt dispusi sa o
vânda. La acest pret, fiecare dintre participantii de pe piata este
satisfacut: cumparatorii au achizitionat atât cât doreau sa cumpere, ia r
vânzatorii au vândut atât cât doreau sa vânda.
În mod natural, pe o piata concurentiala, actiunile cumparatorilor
si vânzatorilor conduc pietele catre echilibrul ofertei si cererii. Pentru a
vedea acest lucru, sa consideram ce se întâmpla când pretul pi etei nu este
egal cu pretul de echilibru. Folosim pentru aceasta figura 4.8.

98

P
Exces de O
oferta
P1

M
P∗

P2
Exces de
cerere C

Q∗ Q

Fig. 4.8 Determinarea pretului si cantitatii de echilibru

Daca pretul pietei este mai mare decât cel de echilibru, sa zicem
P1, cumparatorii pot cumpara atât cât doresc la acest pret, în timp ce
vânzatorii nu pot vinde atât cât doresc. Producatorii se confrunta cu
stocuri fara vânzare. La pretul P 1 exista exces de oferta sau surplus pe
piata. Ofertantii sunt în acest caz nesatisfacuti. Ei raspund la excesul de
oferta accept ând reducerea preturilor pentru a -si creste vânzarile.
Preturile vor scadea pâna când piata ajunge la echilibru.
Daca pretul este mai mic decât cel de echilibru, sa zicem P 2 ,
atunci vânzatorii pot vinde atât cât vor la acest pret, în timp ce
cumparatorii nu pot cumpara cât doresc. Aceasta este situatia excesului
de cerere sau penuriei pe piata. Cumparatorii sunt acum nesatisfacuti. Ei
se afla în concurenta si pot fi nevoiti sa stea la coada pentru a intra în
posesia cantitatii oferite. Ofertantii pot obti ne un avantaj din penurie
crescând pretul fara a -si pierde vânzarile. Pe masura ce preturile cresc,

99 piata se îndreapta iarasi catre echilibru. Deci, în ambele cazuri, ajustarea
pretului conduce piata spre echilibrul ofertei si cererii.
Când preturile sunt deasupra sau sub P∗ piata este în
dezechilibru . Daca exista exces de oferta pretul scade, iar daca exista
exces de cerere pretul creste, atingând de fiecare data nivelul sau de
echilibru. Acest proces de ajungere la pretul de echilibru este numit
proces d e tatonare. La echilibru excesul de oferta si excesul de cerere
sunt nule.
Atingerea echilibrului are o durata de timp variabila de la o piata
la alta, depinzând de viteza de ajustare a pretului. În cele mai multe dintre
pietele libere, surplusurile si pen uriile sunt numai temporare, preturile
ajungând mai mult sau mai putin rapid la nivelul lor de echilibru. Acest
fenomen este atât de raspândit încât este numit legea cererii si ofertei .

Pâna acum am vazut cum oferta si cererea determina echilibrul
pietei, care la rândul sau determina pretul si cantitatea tranzactionata.
Pretul si cantitatea de echilibru depind de pozitia curbelor ofertei si cererii.
Atunci când una dintre aceste curbe se deplaseaza, echilibrul pe piata se
schimba. Analiza unei astfel de sc himbari se numeste statica
comparativa deoarece implica compararea vechiului echilibru cu noul
echilibru.
Când analizam cum un eveniment influenteaza piata, procedam în
trei etape. Mai întâi, trebuie constatat daca evenimentul deplaseaza curba
ofertei, c urba cererii, ori, în anumite cazuri, ambele curbe. Apoi, decidem
daca curba se deplaseaza spre dreapta sau spre stânga. În al treilea rând,
utilizam diagrama ofertei si cererii pentru a examina cum deplasarea
influenteaza pretul si cantitatea de echilibr u. Sa analizam pe rând cazul
cresterii cererii, cresterii ofertei si cresterii simultane a cererii si ofertei.

Cresterea cererii Consideram, pentru început, cazul cresterii
veniturilor consumatorilor. Pentru bunurile normale un asemenea factor
determina c resterea cererii. Exista, cu siguranta, si alte cauze ale cresterii
cererii. Pentru aceasta este suficient sa revedem factorii care determina
deplasarea în plan a curbei cererii. Cresterea cererii presupune deplasarea

100 spre dreapta a curbei cererii. În cond itiile aceleiasi curbe a ofertei, punctul
de echilibru se schimba. În figura 4.9 se observa ca atât pretul cât si
cantitatea de echilibru cresc simultan. Astfel noul punct de echilibru este
M’, pretul si cantitatea de echilibru fiind P’ si, respectiv, Q’.
În concluzie, orice modificare a factorilor ce influenteaza cererea
determina un nou echilibru al pietei. Daca cererea creste, pretul si
cantitatea de echilibru cresc. Reducerea cererii determina scaderea
pretului si cantitatii de echilibru.

P O

P’ M’

P M C’

O C

Q Q’ Q

Fig. 4.9 Efectele cresterii cererii asupra pretului
si cantitatii de echil ibru

Cresterea ofertei . În mod analog cu cazul cresterii cererii, oferta
poate creste datorita unuia sau mai multor factori. De exemplu,
introducerea unor tehnologii noi sau reducerea preturilor inputurilor fac ca
oferta unui bun sa creasca, ceea ce impli ca deplasarea curbei ofertei spre
dreapta. În figura 4.10 se observa ca o asemenea schimbare determina un
alt punct de echilibru al pietei (M’) unde pretul de echilibru se reduce iar
cantitatea de echilibru creste.
În concluzie, modificarea ofertei determi na modificarea pretului si
cantitatii de echilibru. Daca oferta creste, pretul de echilibru se reduce iar
cantitatea de echilibru creste. În schimb, daca oferta scade, pretul creste
iar cantitatea de echilibru se reduce.

101

P O O’

P M
M′

P’ C
Q Q’ Q

Fig. 4.10 Efectele cresterii ofertei asupra pretului
si cantitatii de echilibru

Modificarea simultana a cererii si ofertei . Sa consideram acum
efectul asupra pretului si cantitatii de echilibru ca urmare a cresterii
simultane a cererii si ofertei. Acest efect depinde de masura în care
cererea si oferta cresc. Pot fi identificate în acest sens trei situatii posibile:
a) cererea creste mai mult decât creste oferta (figura 4.11 a);
b) cererea creste în aceeasi ma sura cu oferta (figura 4.11 b);
c) cererea creste mai putin decât oferta (figura 4.11 c).
P O O O
P′ O ′ P P
M’ O′ O′
M C′ P M M’ P M
P M’
C C C′ P′ C C ′

0 Q Q′ Q 0 Q Q ′ Q 0 Q Q′ Q
(a) (b) (c)

Fig. 4.11 Efectele cresterii cererii si ofertei asupra pretului

102 si cantitatii de echilibru

Se poate observa ca, în toate cele trei cazuri, cantitatea de
echilibru creste, în timp ce pretul de echilibru poate înregistra orice
evolutie. Din acest motiv, fara precizarea raportului dint re marimea
modificarii cererii si ofertei, nu se poate preciza sensul de miscare al
pretului de echilibru.
Exista si alte situatii de modificare simultana a cererii si ofertei.
Prezentam în tabelul 4.5 efectele posibile asupra pretului si cantitatii de
echilibru în urma tuturor situatiilor posibile de modificare a cererii si
ofertei. În acest sens, am folosit urmatoarele notatii:
P (+) – pretul de echilibru creste
P (-) – pretul de echilibru se reduce
P (?) – nu se poate preciza daca pretul de echilibru c reste,
ramâne neschimbat sau se reduce
Q(+), Q ( -), Q (?) se refera la cantitatea de echilibru si sunt
definite similar cu cazurile anterioare

Efectele deplasarilor curbelor cererii si ofertei
asupra pretului de echilibru si cantitatii de echilibru

Tabel ul 4.5

Cererea Oferta
Creste Nu se modifica Se reduce
P (?) P (-) P(-) Creste
Q(+) Q(+) Q(?)
P(+) Nu se produce nici o
schimbare P(-) Nu se modifica
Q(+) Nu se produce nici -o
schimbare Q(-)
(+) P(+) P(?) Se reduce
Q(?) Q(-) Q(-)

103

4.4 Ro lul preturilor în alocarea resurselor într -o economie
de piata

Acest capitol constituie doar o introducere asupra modului de
functionare a pietelor. Exista suficiente dovezi care demonstreaza ca
pietele reprezinta de cele mai multe ori o buna modalitate d e organizare a
activitatii economice. Aceasta în ciuda faptului ca uneori rezultatele lor
sunt nesatisfacatoare.
În orice sistem economic, resursele sunt rare si trebuie alocate
între utilizari alternative. Economiile de piata se bazeaza în mod
fundamental pe fortele pietei, cererea si oferta, în vederea realizarii unei
alocari cât mai bune a resurselor. Într -o economie de piata, preturile celor
mai multe bunuri se stabilesc în mod liber, pornind de la jocul cererii si
ofertei. La rândul lor, preturile înde plinesc mai multe functii în cadrul
economiei. Ele au înainte de toate functia de informare a agentilor
economici privind starea unui bun pe piata. Pe baza lor, agentii economici
decid alocarea resurselor.
Preturile determina cine produce fiecare bun si cât de mult sa se
produca. Conform diviziunii muncii, într -o economie unii agenti economici
îsi desfasoara activitatea în agricultura, altii în industrie s. a. m. d. Într -o
societate libera nu exista o agentie guvernamentala care sa impuna
agentilor econo mici sa -si desfasoare activitatea într -un anumit domeniu si
sa produca o cantitate mai mare sau mai mica de bunuri în functie de
nevoile prezente sau viitoare ale societatii. Folosirea resurselor de munca
în cadrul economiei se bazeaza pe deciziile de anga jare ale
întreprinzatorilor si salariatilor. Iar asemenea decizii depind în mod decisiv
de pretul bunurilor realizate în cadrul unitatilor economice, dar si de nivelul
salariului, ca pret al resursei de munca. Preturile se ajusteaza astfel încât
sa se asig ure un numar suficient de lucratori în fiecare domeniu de

104 activitate (pretul hranei si salariile lucratorilor agricoli se ajusteaza astfel
încât sa fie suficienti oameni care au ales sa fie fermieri).
Se obtine astfel un sistem descentralizat care functio neaza bine
deoarece deciziile depind de preturi libere. Nerespectarea conditiilor de
formare ale preturilor conduce inevitabil la o alocare necorespunzatoare a
resurselor, asa cum de altfel societatile centralizate au demonstrat -o din
plin.
Daca o persoa na nu a vazut niciodata o economie de piata în
actiune, toata aceasta idee ar putea parea absurda. Economiile sunt
grupuri mari de oameni angajate în multe activitati interdependente. Ce
anume împiedica deciziile descentralizate sa se ajunga la haos? Ce an ume
coordoneaza actiunile a milioane de oameni cu calificari si dorinte diferite
? Raspunsul consta într -un singur cuvânt: preturile .

– REZUMAT

• Economistii folosesc modelul ofertei si cererii pentru a analiza pietele
concurentiale. Pe o piata concur entiala, exista numerosi cumparatori
si vânzatori, fiecare dintre ei având o foarte mica sau nici -o influenta
asupra pretului pietei.

• Cererea se refera la cantitatile dintr -un bun pe care cumparatorii au
posibilitatea si doresc sa le achizitioneze la niv eluri diferite de pret.

• Curba cererii arata modul în care cantitatea ceruta dintr -un bun
depinde de pret. Conform legii cererii, atunci când pretul unui bun
scade, cantitatea ceruta creste. Curba cererii este descrescatoare.

• Alaturi de pret, ceilalti fac tori ai cererii sunt preturile bunurilor
complementare sau substituibile, venitul consumatorilor, gusturile

105 consumatorilor, asteptarile, numarul consumatorilor, politica
guvernamentala, factorii sezonieri. Daca unul dintre acesti factori se
modifica, curba cererii se deplaseaza.

• Elasticitatea cererii surprinde modificarea cantitatii cerute ca urmare
a modificarii unui factor de influen ta, în conditiile în care ceilalti factori
ramân constanti . Elasticitatea cererii se masoara cu ajutorul
coeficientului de elasticitate a cererii. Elasticitatea cererii se studiaza
îndeosebi în raport cu pretul bunului sau serviciului respectiv, în raport
cu preturile celorlalte bunuri si servicii precum si în raport cu veniturile
consumatorilor.

• Oferta se refera la cantitati le dintr -un bun pe care vânzatorii sunt în
masura si doresc sa le înstraineze la niveluri diferite de pret.

• Curba ofertei arata modul în care cantitatea oferita dintr -un bun
depinde de pret. Conform legii ofertei, atunci când pretul unui bun
creste, canti tatea oferita creste. Curba ofertei este crescatoare.

• Alaturi de pret, ceilalti factori ai ofertei sunt noile descoperiri,
tehnologia, preturile factorilor de productie, oferta de inputuri, preturile
bunurilor alternative, asteptarile, numarul vânzatorilo r, politica
guvernamentala, conditiile social -politice si naturale. Daca unul dintre
acesti factori se modifica, curba ofertei se deplaseaza.

• Elasticitatea ofertei evidentiaza modificarea cantitatii cerute ca
urmare a modificarii unui factor de influen ta, în conditiile în care
ceilalti factori ramân constanti . Elasticitatea ofertei se masoara prin
intermediul coeficientului de elasticitate a ofertei. Elasticitatea ofertei
se studiaza îndeosebi în raport cu pretul bunului sau serviciului
respectiv, în rapor t cu preturile factorilor de productie precum si în
raport cu impozitarea.

106 • Intersectia curbelor ofertei si cererii determina echilibrul pietei. La
pretul de echilibru, cantitatea ceruta este egala cu cantitatea oferita.

• Comportamentul cumparatorilor si vânzatorilor conduce în mod natural
piata catre echilibru. Când pretul pietei este mai mare decât pretul de
echilibru, exista exces de oferta sau surplus, fapt ce determina
scaderea pretului pietei. Când pretul pietei este mai mic decât pretul
de echilibru , exista exces de cerere sau penurie, fapt ce determina
cresterea pretului pietei.

• Pentru a anliza modul cum un eveniment influenteaza pretul si
cantitatea de echilibru, folosim diagrama ofertei si cererii. Analiza se
desfasoara în trei etape. Mai întâi, trebuie constatat daca una sau
ambele curbe se deplaseaza. Apoi, se precizeaza sensul de deplasare
al curbelor, stânga sau dreapta. În al treilea rând, utilizand diagrama
ofetei si cererii se examineaza efectul deplasarii curbelor asupra
pretului si canti tatii de echilibru.

• În economiile de piata preturile sunt semnale care ghideaza deciziile
economice si deci aloca resursele rare. Pentru fiecare bun, pretul
asigura echilibrul dintre oferta si cerere. Pretul de echilibru astfel
determinat arata cât de mu lt din acel bun cumparatorii aleg sa
cumpere si cât de mult vânzatorii aleg sa produca.

Ñ Termeni cheie

Cererea Cantitate ceruta Ceteris paribus Legea cererii Curba cererii
Functia cererii Bun substituibil Bun complementar Bun normal Bun
inferior Elasticitatea cererii Oferta Cantitate oferita Legea ofertei
Curba ofertei Functia ofertei Elasticitatea ofertei Piata concurentiala

107 Echilibru Pretul de echilibru Cantitate de echilibru Exces de oferta
Exces de cerere

^ Întrebari de v erificare

1. Ce este o piata concurentiala?
2. Ce determina cantitatea ceruta dintr -un bun?
3. Ce sunt functia si curba cererii si cum sunt ele corelate ?
4. De ce curba cererii este descrescatoare ?
5. Modificarea gusturilor consumatorilor conduce la o miscare de -a
lungul curbei cererii sau la o deplasare a curbei cererii? Iar o
schimbare a pretului conduce la o miscare de -a lungul curbei cererii
sau la o deplasare a curbei cererii?
6. Ce determina cantitatea oferita dintr -un bun ?
7. Ce sunt functia si curba ofertei si cum sunt ele corelate ?
8. De ce curba ofertei este crescatoare ?
9. Modificarea tehnologiei producatorilor conduce la o miscare de -a
lungul curbei ofertei sau la o deplasare a curbei ofertei? Iar o
schimbare a pretului conduce la o miscare de -a lungul curbei ofert ei
sau la o deplasare a curbei ofertei?
10. Definiti echilibrul pietei. Precizati fortele care orienteaza piata catre
echilibru.
11. Berea si pizza sunt bunuri complementare deoarece se consuma
adesea împreuna. Ce se întâmpla cu oferta, cererea, cantitatea
oferita , cantitatea ceruta si pretul pe piata al pizzei când pretul berii
creste?
12. Descrieti rolul preturilor într -o economie de piata.

108

œ Teste grila

1. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund conceptului de cerere
?:
a) cantitatile dintr -un bun achizit ionate de un segment majoritar de clienti;
b) cantitatile dintr -un bun solicitate de ansamblul cumparatorilor;
c) cantitatile de bunuri oferite de firmele care actioneaza pe piata;
d) cantitatile dintr -un bun pe care consumatorii pot si sunt dispusi sa le
achizitio neze la niveluri diferite de pret;
e) nici una dintre alternativele de mai sus.

2. Conform legii ofertei si clauzei ceteris paribus:
a) între pret si încasarile producatorilor exista o relatie inversa;
b) pretul si cantitatea ceruta sunt invers corelate;
c) relatia d intre pret si cantitatea oferita este directa;
d) încasarile vânzatorilor si cheltuielile cumparatorilor sunt în relatie
directa;
e) orice relatie între pret si cantitatea oferita poate fi posibila.
3. Curba ofertei unui produs este afectata în mod direct de:
a) preturile factorilor de productie;
b) tehnologia folosita;
c) numarul de ofertanti;
d) impozitarea vânzarilor;
e) toate cele de mai sus.

109 4. Daca pretul unui bun creste:
a) cantitatea ceruta se reduce;
b) cantitatea ceruta creste;
c) cererea se reduce;
d) cantitatea oferita se redu ce;
e) oferta creste.

5. Cererea unui bun X înregistreaza o crestere:
a) oricând cresc veniturile consumatorilor;
b) când creste numarul consumatorilor;
c) când scade pretul unui alt bun aflat în relatie de substitutie cu bunul X;
d) când creste pretul unui alt bun af lat în relatie de complementaritate cu
bunul X;
e) când scade pretul bunului X.

6. Elasticitatea cererii pentru un bun în raport cu pretul sau este de –
0,4. O reducere a pretului cu 20% conduce la:
a) reducererea cantitatii cerute cu 5%;
b) cresterea cantit atii cerute cu 5%;
c) cresterea cantitatii cerute cu 8%;
d) reducererea cantitatii cerute cu 8%;
e) mentinerea nivelului cantitatii cerute.

7. Cererea pentru bunuri alimentare este inelastica. Care dintre
urmatoarele afirmatii este adevarata în conditiile reducerii pretului
acestor bunuri:
a) determina cresterea încasarilor producatorilor de bunuri alimentare;
b) determina reducerea încasarilor producatorilor de bunuri alimentare;
c) determina cresterea cheltuielilor cumparatorilor;
d) nu afecteaza puterea de cumparar e a consumatorilor;
e) nu are nici -un efect asupra încasarilor producatorilor de bunuri
alimentare.

110
8. Presupunem ca bunurile X si Y sunt substituibile, iar pretul
bunului X scade. În aceste conditii:
a) cantitatea ceruta din X scade, iar cererea bunului Y cre ste;
b) cantitatea ceruta din X si cererea bunului Y scad;
c) cantitatea ceruta din X creste, iar cererea bunului Y scade;
d) cantitatea ceruta din X si cererea bunului Y cresc;
e) nu se poate preciza evolutia cantitatii cerute din X sau a cererii
bunului Y.

9. Daca coeficientul elasticitatii cererii în functie de pret este în
valoare absoluta superior lui 1 atunci cererea este:
a) inelastica;
b) elastica;
c) cu elasticitate unitara;
d) perfect inelastica;
e) perfect inelastica.

10. Se considera un bun normal. Cresterea venituril or
consumatorilor are ca efect pe piata acestui bun:
a) cresterea pretului si a cantitatii de echilibru;
b) cresterea pretului si reducerea cantitatii de echilibru;
c) reducerea pretului si a cantitatii de echilibru;
d) reducerea pretului si cresterea cantitatii de ec hilibru;
e) nici-un efect.

11. Cresterea ofertei unui bun si reducerea cererii aceluiasi bun va
determina…………….pretului si………….cantitatii tranzactionate:
a) cresterea/reducerea;
b) reducerea/reducerea;
c) reducerea/efectul este nedeterminat;
d) cresterea/ cresterea;
e) mentinerea constanta/mentinerea constanta.

111
12. Cresterea semnificativa a pretului benzinei ar putea determina
…………….pretului autoturismelor si ………………….numarului
de autoturisme vândute pe piata:
a) cresterea/reducerea;
b) reducerea/reducerea;
c) reducerea/efectul est e nedeterminat;
d) cresterea/ cresterea;
e) mentinerea constanta/mentinerea constanta.

13. Care dintre consecintele urmatoare este adevarata în conditiile
unui pret mai mic decât cel de echilibru ?:
a) vânzatorii nu pot vinde cât doresc;
b) cumparatorii pot achizit iona cât doresc;
c) vânzatorii pot vinde atât cât doresc;
d) cumparatorii vor cere guvernului sa intervina pentru a creste pretul;
e) atât vânzatorii cât si cumparatorii vor renunta sa vânda sau sa
cumpere cât timp pretul nu este la nivelul de echilibru.

14. Pe piata unui bun X, cererea si oferta sunt date de urmatoarele
relatii : Q = 1000 – 150P, respectiv Q = 100 + 75 P, unde Q este
cantitatea, iar P este pretul. Daca guvernul impune un pret de 5
unitati monetare, atunci pe piata bunului X apare:
a) un deficit de 150 unitati de cantitate;
b) un deficit de 225 unitati de cantitate;
c) un surplus de 75 unitati de cantitate;
d) un surplus de 225 unitati de cantitate;
e) o diferenta de 2 unitati monetare între pretul de echilibru si pretul
impus de guvern

15. Daca pretul grâu lui este de 2000 u.m./ unitatea de cantitate,
atunci cantitatea oferita este mai mare decat cantitatea ceruta. Daca
pretul grâului este 1400 u.m./unitatea de cantitate, atunci cantitatea

112 ceruta este mai mare decat cantitatea oferita. În aceste conditii,
pretul de echilibru este:
a) 1400 u.m/unitatea de cantitate;
b) 2000 u.m./unitatea de cantitate;
c) mai mic de 1400 u.m./unitatea de cantitate;
d) între 1400 si 2000 u.m./ cantitatea de unitate;
e) mai mare decat 2000 u.m./ unitatea de cantitate.
16. Daca cererea si oferta se reduc simultan în aceeasi proportie:
a) pretul creste;
b) cantitatea tranzactionata creste;
c) pretul se reduce;
d) cantitatea tranzactionata se reduce;
e) modificarea cantitatii tranzactionate este nedeterminata.

17. Sa se calculeze coeficientul de elasticitate a o fertei în raport cu
pretul stiind ca pretul bunului a crescut de la 5000 u.m. la
10000 u.m. în cursul unei perioade, iar cantitatea oferita a crescut cu
300% în cursul aceleiasi perioade fata de un nivel initial de 4000
unitati de produs.
a) 0,5;
b) 2;
c) 4;
d) 1,5;
e) 3.

115 CAPITOLUL 5

TEORIA ECONOMICA A C ONSUMATORULUI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Care sunt constrângerile carora trebuie sa le faca fata
consumatorul
• Care este relatia dintre preferinte si utilitate
• Cum decide consumatorul asupra structurii consumului astfel
încât utilitatea sa fie maxima
• Cum influenteaza modificarile de pret si venit alegerea
consumatorului

Teoria economica a consumatorului pune în evidenta procesul
logic al deciziilor consumatorului în vederea obtinerii de avantaje maxime,
pornind de la un nivel dat al resurselor disponibile. Altfel spus,
consumatorul rational cauta maxim de utilitate sau de satisfactie în conditii
de constrângere (venit disponibil, preturi ale bunurilor si serviciilor de
consum). Volumul li mitat al resurselor impune efectuarea unor optiuni
privind utilizarea acestora. Alegerea consumatorului trebuie sa se
dovedeasca cea mai buna dintre alternativele posibile.
În prima parte a acestui capitol examinam posibilitatea de obtinere
a bunurilor, în timp ce în urmatoarele doua parti fundamentam procesul
stabilirii optimului consumatorului.

116
5.1. Constrângerea bugetara

Fiecare consumator are posibilitatea sa aleaga ce si cât sa
cumpere dintr -un ansamblu de bunuri diferite, astfel încât interesul s a fie
cât mai bine realizat. Aceasta posibilitate este restrictionata datorita, pe de
o parte, venitului limitat de care consumatorul dispune la un moment dat,
iar, pe de alta parte, de preturile bunurilor de consum. Toate aceste
marimi economice constitui e pentru modelul prezentat în continuare date
exogene.
Pentru ratiuni de simplificare se considera doar doua bunuri din
multimea celor de care se poate bucura consumatorul. Astfel, din vectorul
Z = (x 1, x2,…,xn ) reprezentând ansamblul bunurilor si can titatilor, se
retine doar vectorul X = (x 1, x2 ), denumit cos de bunuri . Totalitatea
acestora formeaza spatiul bunurilor .
Consumatorul dispune la momentul t de un venit m, presupus
cunoscut si având una sau mai multe surse de provenienta (salarii,
dividend e, dobânzi etc.). Bunurile de consum vor fi achizitionate în
schimbul unui pret, care sunt în cazul de fata p 1 si, respectiv p 2.
Sumele cheltuite pentru achizitionarea fiecarui bun vor fi pe rând
p1x1 si p2x2. Împreuna, acestea nu pot depasi bugetul dispon ibil m, astfel
încât constrângerea bugetara a consumatorului va fi p 1×1 + p2x2 < m.
Aceasta reprezinta limita superioara pe care venitul o impune
combinatiilor de bunuri si servicii pe care un individ le poate cumpara.
Inegalitatea va fi satisfacuta pentr u un ansamblu de combinatii
posibile (x 1, x2) al caror cost de achizitie se situeaza cel mult la nivelul
resurselor aflate la dispozitia cumparatorului.
Când consumul este alcatuit din n bunuri, iar vectorul preturilor
este P = (p 1, p2,…,pn), inegalitate a devine: p 1×1 + p2x2 + . . . + p nxn <
m.
Atunci când se doreste studiul consumului unui singur bun, bunul 1
de exemplu, se poate considera bunul 2 ca fiind unitatile monetare
destinate achizitionarii celorlalte n – 1 bunuri. În acest caz, p 2 devine 1,

117 deoarece pretul unei unitati monetare este 1, iar inegalitatea se rescrie:
p1x1 + x2 < m. Bunul 2 reprezinta în acest caz un bun compozit si este
invariabil exprimat în unitati monetare având ca destinatie achizitionarea
celorlalte n -1 bunuri.

Dreapta de bu get

Dreapta bugetului priveste ansamblul combinatiilor (x 1, x2) al
caror cost de achizitie este chiar m:

p1x1 + p2x2 = m

De aici se obtine x 2 ca fiind:

Desi practic cele doua relatii spun acelasi lucru, ultima sugereaza
ecuatia une i drepte care intersecteaza axele în punctele m/p 1 si m/p 2
(figura 5.1).

118
Fig. 5.1 Dreapta de buget

Punctele de intersectie cu axele semnifica utilizarea integrala a
bugetului în sens unic, pentru dobândirea unui singur bun din cele doua .
Cantitatile maxime din cele doua bunuri achizitionate sunt m/p 1 si,
respectiv, m/p 2. Panta dreptei este negativa (deoarece p 1 si p2 > 0) si
definita prin raportul p 1/p2 :

Daca bunul 1 este relativ ieftin, iar cel de al doilea bun este relativ
scump, dreapta de buget este mai înclinata deoarece renuntarea la
achizitia unei unitati din cel de al doilea bun permite achizitionarea mai
multor unitati din primul bun. Alternativ, daca bunul 2 este relativ ieftin, iar
primul bun este relativ s cump linia de buget va fi mai putin înclinata.
Reducând consumul din cel de al doilea bun cu o unitate nu se va
achizitiona sensibil mai mult din primul bun.
Fiecare din punctele aflate pe dreapta reprezinta o anumita
combinatie ( x 1, x2), care asigura che ltuirea integrala a bugetului; cele
aflate sub aceasta dreapta presupun achizitionarea unor cantitati diferite
din cele doua bunuri, însa fara epuizarea bugetului disponibil. Spre
deosebire de aceste cazuri, orice punct aflat la dreapta liniei de buget
evidentiaza combinatii inaccesibile consumatorului datorita insuficientei
venitului.
În consecinta, domeniul combinatiilor posibile dintre bunurile 1 si 2
pe care consumatorul are posibilitatea sa le dobândeasca sub
constrângere este reprezentat de triunghiul OPS.
Asa cum se poate observa si grafic, dorinta consumatorului de a
beneficia de o cantitate mai mare dintr -un bun, când bugetul sau nu sufera
nici o schimbare, se poate realiza doar cu pretul sacrificarii unei cantitati
date din celalalt bun. Din acest punct de vedere, panta dreptei de buget

119 semnifica rata la care consumatorul este dispus a substitui un bun prin
celalalt în conditiile conservarii bugetului si preturilor bunurilor.
Pentru a demonstra aceasta vom presupune cresterea consumului
din bunul 1 cu Δx1. Inevitabil, si cantitatea din cel de -al doilea bun va
suferi o modificare, notata cu Δx2, însa de semn contrar.
În consecinta, pornind de la ecuatia initiala a bugetului

p1x1 + p2x2 = m

si luând în considerare schimbarile survenite se ajunge la o noua
dreapta de buget:

p1(x1 + Δx1) + p2(x2 + Δx2) = m

Scazând prima ecuatie din cea de -a doua se obtine:

p1Δx1 + p2Δx2 = 0

De aici se deduce urmatoarea relatie:

Se constata, în consecinta, ca panta liniei de buget semnifica
tocmai substituirea bunului 2 cu 1, sau, ceea ce este acelasi lucru,
masoara costul de oportunitate al consumului unui bun prin celalalt.

Modificari ale dreptei bugetului

Dreapta bugetului a fost trasata presupunând un anumit nivel al
bugetului si o str uctura data a preturilor. Ca urmare, o modificare

120 survenita în marimea acestor variabile conduce la modificarea
combinatiilor posibile între cele doua bunuri.

a) Modificarea bugetului
Vom presupune, mai întai, ca bugetul consumatorului suporta o
crestere (m’ = m + Δm), iar preturile de cumparare ale celor doua bunuri
ramân constante.
În acest caz panta dreptei ( -p1/p2 ) ramâne aceeasi, însa linia
bugetara se va deplasa spre dreapta (figura 5.2).

Fig. 5.2 Modificarea dreptei bugetulu i ca urmare a cresterii
venitului disponibil

Noile puncte de intersectie cu axele vor fi acum m’/p 1 si m ’/p2.
În consecinta, orice relaxare a constrângerii genereaza o noua dreapta de
buget, paralela celei dintâi, asigurând si extinderea domeniului
combin atiilor posibile.
În mod similar, se va rationa în cazul invers când, din diverse
motive, venitul consumatorului se reduce.

121
b) Modificarea preturilor bunurilor
De data aceasta structura preturilor bunurilor variaza, în timp ce
bugetul ramâne constant. Dac a vom considera mai întâi ca p 1 se reduce
la p’1, iar p’ 2 ramâne nemodificat, (punctul de intersectie cu axa verticala
este acelasi – m/p 2), cantitatea posibil de achizitionat din primul bun
sporeste (punctul de intersectie cu axa orizontala devine m/p’ 1), iar
dreapta de buget se va roti spre dreapta. În mod asemanator, se va
rationa în cazul invers, atunci când pretul primului bun p 1 creste la nivelul
p1" (figura 5.3).

Fig. 5.3 Modificarea dreptei bugetului ca urmare a modificarii
pretului bunului 1

De retinut ca, în ambele cazuri cantitatile din bunul 2 se vor
modifica si ele, exceptând situatia cand consumatorul îsi foloseste integral
bugetul pentru achizitionarea sa.
Ce se întâmpla daca preturile celor doua bunuri variaza simultan?
Exceptând cazul modificarii strict proportionale a preturilor, dreapta de
buget si panta acesteia se vor modifica si deplasa într -un sens sau altul.

122 În cazul modificarii strict proportionale a preturilor si a unui venit
constant, panta dreptei de buget ram âne aceeasi. Noua linie a bugetului se
deplaseaza spre interior sau exterior cu un factor egal cu inversul cresterii
sau descresterii preturilor.

Algebric aceasta situatie se poate scrie:

kp1x1 + kp2x2 = m
p1x1 + p2x2 = m/k (k>0)

Pentru un k > 1, noua dreapta de buget se va situa la stânga celei
initiale si la dreapta pentru k < 1. De exemplu, dublarea concomitenta a
preturilor este sinonima cu înjumatatirea venitului.

c) Modificarea simultana a preturilor bunurilor si venitului
consumatorului
În aces t ultim caz noua dreapta de buget va depinde de proportia
si sensul modificarii acestor variabile. Un caz particular este acela în care
preturile si venitul variaza în acelasi sens si aceeasi proportie. Dreapta de
buget obtinuta este identica cu cea initia la.
Algebric aceasta situatie se scrie:

kp1x1 + kp2x2 = km,

de unde împartind prin k obtinem:

p1x1 + p2x2 = m,

adica ecuatia dreptei initiale.

5.2 Preferinte si utilitate

123
Utilizarea dreptei bugetului are meritul de a releva posibilitatea
limitat a de însusire a bunurilor, functie de venit si preturi, însa nu
sugereaza nimic în legatura cu optiunile consumatorului determinate de
preferintele sale. Analiza alegerii consumatorului, în sensul cel mai larg,
presupune cunoasterea bunurilor pe care acest a le poate consuma, a
circumstantelor de obtinere a lor, precum si a preferintelor sale.

Vom considera doua cosuri de bunuri de consum, definite prin
vectorul X si respectiv Y:
X = (x 1, x2)
Y = (y 1, y2)

Între acestea pot exista trei relatii posibile î n functie de dorintele
consumatorului:
(1) Cosul X=(x 1, x2) este strict preferat celui de al doilea Y =
(y1, y2), cea ce se poate scrie utilizand simbolul " >".

(x1, x2) > ( y 1, y2)

În consecinta, având posibilitatea optiunii între X si Y,
consumatorul va alege fara îndoiala pe X. Ideea preferintei se bazeaza pe
comportamentul consumatorului într -o atare situatie.
(2) Consumatorul este indiferent între cele doua cazuri de bunuri,
ceea ce utilizând simbolul
" ↔" se poate scrie:
(x1, x2) ↔ (y1, y2)

Indiferenta înseamna aceeasi satisfactie conferita consumatorului
din consumul ambelor perechi de bunuri.
(3) Daca consumatorul prefera sau este indiferent între cele
doua cosuri de bunuri, se poate spune ca prefera slab pe X lui Y, ceea ce
se poate scrie:

124
(x1, x2) ≥ (y1, y2)

Relatiile anterioare se pot combina si conduce la alte situatii
privind preferintele consumatorului.
De exemplu, daca

(x1, x2) ≥ (y1, y2)

si

(y1, y2) ≥ (x1, x2)

rezulta ca:

(x1, x2) ↔ (y1, y2).

Sau daca

(x1, x2) ≥ (y1, y2)

iar
(x1, x2) ↔ (y1, y2)

este falsa, rezulta ca :

(x1, x2) > (y 1, y2).

Axiomele teoriei consumatorului

125 Consistenta preferintelor consumatorului este asigurata de
îndeplinirea urmatoarelor trei relatii fundamentale, considerate drept
axiome ale teoriei consumatorului :
– Relatia completa: consideram vectorii X = (x 1, x2) si Y = (y 1,
y2), între care exista posibilitate de comparatie. Atunci se poate avea:

(x1, x2) ≥ (y1, y2) sau (y 1, y2) ≥ (x1, x2)

Daca ambele relatii sunt adevarate se deduce ca:

(x1, x2) ↔ (y1, y2)

Aceasta relatie implica posibilitatea clasificarii tuturor cosurilor de
bunuri posibile, excluzând astfel situatia indeciziei consumatorului.
– Relatia reflexiva:

(x1, x2) > (x1, x2)

Relatia este evidenta, deoarece orice cos de bunuri este cel putin
la fel de bun ca el însusi.
– Relatia de tranzitivitate:
daca
(x1, x2) ≥ (y1, y2) si (y 1, y2) ≥ (z1, z2)
se deduce ca:
(x1, x2) ≥ (z1, z2).
Altfel spus, daca X este cel putin la fel de bun ca Y, iar acesta
este considerat cel putin la fel de bun ca Z, atunci si X este cel putin la fel
de bun ca Z.
Aceasta ultima relatie reflecta coerenta în alegerile
consumatorului. Faptul ca preferintele nu sunt contradictorii reprezinta o
trasatura a consumatorului rational.

126 Daca una dintre aceste c onditii, relativ putin restrictive, nu este
îndeplinita vorbim de inconsistenta preferintelor. În analiza urmatoare,
excludem însa o asemenea posibilitate privind preferintele consumatorului.

Utilitatea

Termenul de utilitate nu este de data recenta. În trecut, filozofii si
economistii îl utilizau drept indicator pentru aprecierea bunastarii
individuale, nivelul sau fiind masura fericirii personale. Indivizii trebuiau în
consecinta sa actioneze în sensul maximizarii utilitatii.
Utilitatea consumului repre zinta placerea sau satisfactia obtinuta
de oameni în urma consumului unei cantitati date de bunuri si servicii.

Identificarea factorilor care determina sentimentele privind
satisfactia reprezinta îndeobste o sarcina destul de complexa, care revine
psihologilor. O parte a acestor factori sunt cuantificabili în timp ce altii nu
sunt. Economistul retine în analizele sale toti acesti factori, privilegiindu -i
pe cei cuantificabili, în timp ce pe cei necuantificabili precum cei estetici,
de dragoste, protecti e sau chiar de invidie îi presupune constanti.
O mare parte a analizei comportamentului consumatorului se
bazeaza pe clauza ceteris paribus. Astfel, se simplifica analiza deciziilor de
consum si se poate recurge la formalizarea matematica izolând factori i
economici de cei extraeconomici, fara a minimaliza însa importanta
vreunuia dintre ei.

Exista doua teorii privind posibilitatea masurarii utilitatii
consumului: teoria cardinala si teoria ordinala . Conform primei teorii,
utilitatea apare ca masurabila, consumatorul dispunând de cunostinte
exacte privind numarul de unitati de utilitate asociate consumului unei
cantitati date dintr -un bun. De exemplu, consumul unui mar furnizeaza 5
unitati de utilitate, iar al unei banane 8 unitati de utilitate. O asemenea
abordare permite efectuarea unui calcul economic riguros, ceea ce
constituie si comoditate în expunere. Astfel, cel de al doilea bun este de

127 1,6 ori mai util decât primul bun, iar consumul lor furnizeaza împreuna 13
unitati de utilitate.
Imposibilitatea m asurarii efective a utilitatii a condus la
abandonarea teoriei utilitatii cardinale si reformularea ei în termenii
preferintelor consumatorilor. În acest sens un rol deosebit l -a jucat V.
Pareto. El este cel care a sugerat si argumentat necesitatea unei as tfel de
schimbari. Spre deosebire de prima teorie, teoria utilitatii ordinale
presupune ordonarea rationala a preferintelor. Postulatul rationalitatii a
fost presupus prin enuntarea axiomelor consumatorului. Reprezentarea
preferintelor nu mai presupune ca element cheie cuantificarea utilitatii.
Consumatorul dispune acum de o masura ordinala a utilitatii permitând
clasificarea combinatiilor posibile, apelând la o functie de utilitate.
O functie de utilitate presupune asocierea unui numar diferitelor
cantitat i din bunurile consumate.

Functia de utilitate poate fi scrisa în cazul unui cos de doua bunuri
în felul urmator:

U = U(x 1, x2)

si generalizata atunci când bunurile ce intra în consum sunt
numeroase:

U = U (x 1, x2 , . . . , x n).

Putem reformula acu m relatiile posibile între cele doua cosuri de
bunuri, reprezentate prin vectorii X = (x 1, x2) si Y = (y 1, y2) :
– (x1, x2) este strict preferata lui (y 1, y2) daca si numai daca
U(x1,x2) > U(y 1,y2); se deduce astfel ca prima combinatie e ste mai utila
decât cea de a doua (fara a spune si de câte ori) si, în consecinta,
preferata strict;

128 – consumatorul este indiferent între (x 1, x2) si (y 1, y2) daca si
numai daca U (x 1, x2) = U(y 1, y2);
– preferinta sau indiferenta între cele doua cosuri de bunuri
este reflectata de relatia U(x 1, x2) ≥ U(y1, y2).
Exista însa si tipuri de preferinte, precum cele intranzitive (A > B
> C > A) care nu pot fi reprezentate prin functia de utilitate. Ar trebui ca
numerele asociate prin functia de utilitate sa respec te relatia U(A) > U(B)
> U(C) > U(A), ceea ce este imposibil. Astfel de tipuri de preferinte sunt
ignorate în continuare.

Curbele de indiferenta

O curba de indiferenta sau de izoutilitate reprezinta ansamblul
combinatiilor posibile de bunuri care furnize aza acelasi nivel de utilitate
sau de satisfactie.
Presupunând curbele de indiferenta continue (ipoteza divizibilitatii
perfecte a bunurilor), înseamna ca exista practic o infinitate de combinatii
din cele doua bunuri între care consumatorul este indiferen t odata ce i se
asigura acelasi nivel de utilitate (figura 5.4).

X 2

6 A

4 B E

3 C

F
2 D

129
U1

2 3 4 5
X1
Fig. 5.4 Curba de indiferenta

Curba U 1 este similara unei linii de contur a unei harti, aratând
diferite combinatii între cele doua bunuri corespunzatoare une i “altitudini”
identice a utilitatii. În figura de mai sus s -a reprezentat cantitatea
consumata din bunul 1 pe axa orizontala, iar cantitatea consumata din
bunul 2 pe axa verticala. O asemenea curba evidentiaza toate acele
combinatii între bunurile de mai sus care furnizeaza consumatorului
acelasi nivel de satisfactie. Astfel, consumatorul dobândeste aceeasi
satisfactie atunci când consuma 2 unitati din primul bun si 6 unitati din cel
ce al doilea bun sau 3 unitati din primul bun si 4 unitati din cel de al doilea
bun s. a m. d. Nu exista vreun motiv particular pentru care individul sa
prefere o combinatie alteia.
Punctele aflate la nord -est de U 1 promit mai multa satisfactie,
ceea ce face sa fie preferate punctelor de pe U 1. Punctul E este preferat
punctul ui C deoarece furnizeaza mai mult din ambele bunuri. Mai mult
este preferat în consecinta lui mai putin. Ipoteza tranzitivitatii asigura
faptul ca aceeasi combinatie E este preferata lui A, B, D si oricaror altor
combinatii aflate pe curba U 1.
Combinatiile din cele doua bunuri aflate sub U 1 sunt mai putin
dezirabile pentru un consumator deoarece ofera mai putina satisfactie.
Punctul F ofera mai putin din ambele bunuri comparativ cu punctul C.
Deoarece curba de indiferenta U 1 are panta negativa, atunci cân d
consumatorul este fortat sa renunte la o cantitate dintr -un bun trebuie sa
beneficieze suplimentar de o cantitate data din celalalt bun pentru a
ramâne cu acelasi nivel de satisfactie. Tipul de miscare de -a lungul curbei
U1 reprezinta acele schimburi pe care o persoana le poate face în mod
liber.

130 Forma curbelor de indiferenta poate fi convexa, concava sau
liniara (figura 5.5. a,b,c).

Fig. 5.5. Forme posibile ale curbei de indiferenta

Într-un sistem bidimensional se pot reprezenta o i nfinitate de curbe
de indiferenta, alcatuind harta curbelor de indiferenta . În figura 5.6 s -au
trasat doar trei curbe de indiferenta a caror forma este convexa. Fiecarei
curbe îi corespunde un anumit nivel de utilitate, cu atât mai mare cu cât
curbele de i ndiferenta se situeaza mai la dreapta (sau spre nord – est). Nu
exista de fapt un mod precis de a masura nivelul de utilitate asociat unei
curbe de indiferenta. Si, în mod similar nu exista o maniera de masurare a
utilitatii suplimentare care apare în urma schimbarii consumului de la
nivelul curbei U 1 la, sa zicem, curba U 2. Putem doar constata cresterea
utilitatii pe masura deplasarii pe o curba de indiferenta superioara. În cazul
de fata, curbei U 3 îi corespunde nivelul cel mai înalt de utilitate.
Este i mposibil ca doua curbe de indiferenta sa se intersecteze.
Daca acest lucru s -ar produce ar rezulta ca o combinatie între cele doua
bunuri ar conduce la niveluri diferite de utilitate (ea fiind situata deopotriva
pe cele doua curbe de indiferenta), ceea ce este practic imposibil. În
consecinta, o combinatie data între cele doua bunuri nu se poate situa
decât pe o singura curba de indiferenta.

131

Fig. 5.6 Harta curbelor de indiferenta

Tipologia bunurilor si curbele de indiferenta

Forma cu rbelor de indiferenta sugereaza gradul de substitutie
existent între bunurile reprezentate pe cele doua axe. Astfel, în general,
bunurile se pot substitui imperfect, perfect sau pot fi complementare.
Acestea nu reprezinta decât cazuri reprezentative din ma i multe posibile.

132 Fig. 5.7 Substituibilitate si complementaritate

a) Substitutie imperfecta
În acest caz, bunurile sunt reciproc substituibile, însa de maniera
imperfecta. Astfel renuntarea la cantitati egale din bunul 2 se va face cu
pretul unei cantitati suplimentare si în crestere din celalalt bun, daca se
doreste bineînteles mentinerea nivelului de utilitate.
Curba de indiferenta este în acest caz convexa (figura 5.7a). Rata
de substitutie între cele doua bunuri este în consecinta v ariabila. De
exemplu, trecerea de la A la B, presupune ca cele doua unitati din bunul 2
sa fie substituite de trei unitati din bunul 1. Renuntarea în schimb la sase
unitati din al doilea bun (trecerea la punctul C), cere compensarea prin 15
unitati suplime ntare din celalalt bun. Continuând rationamentul, se constata
ca substituirea devine din ce în ce mai dificila, reclamând cantitati în
crestere din bunul ce substituie.

b) Substitutie perfecta
Doua bunuri sunt perfect substituibile daca cantitatea dintr -un bun
necesara pentru a compensa renuntarea la o unitate din celalalt bun este
constanta. Altfel spus, substituirea se face cu o rata constanta. Curba de
indiferenta se prezinta de aceasta data sub forma de dreapta. (figura
5.7.b).
În cazul a doua bunuri c are se pot substitui în raport de 1 la 1, se
constata ca renuntarea la o cantitate oarecare dintr -un bun face necesara
suplimentarea celuilalt bun cu exact aceeasi cantitate.
Ceea ce este caracteristic bunurilor perfect substituibile este
panta constanta a curbelor de indiferenta. Rata de substitutie de 1/1 este
doar un caz particular, dreapta având în acest caz panta egala cu -1.

c) Perfecta complementaritate
A treia relatie posibila între cele doua bunuri este cea de zero
substituibilitate. Bunurile sunt perfect complementare, deoarece se
consuma împreuna în proportii fixe. Curba de indiferenta este în forma de
L (figura 5.7c). Cresterea cantitatii dintr -un singur bun, fara modificarea

133 celuilalt bun, nu modifica în nici -un sens utilitatea consumatorului. Situarea
pe o noua curba de indiferenta, reflectând un nivel superior de utilitate, se
va putea realiza doar prin cresterea concomitenta a celor doua bunuri,
respectând însa proportia initiala.
Curbele de indiferenta în cazul bunurilor perfect complementar e
sunt paralele. În celelalte doua cazuri anterioare nu -i necesar ca
paralelismul între curbele de indiferenta sa se pastreze. Ele trebuie doar sa
nu se intersecteze, deoarece în acest caz înceteaza a mai fi curbe de
indiferenta.
În general, cazurile de pe rfecta substitutie si complementaritate
între bunuri sunt putin utilizate de economisti. Cel mai interesant si
frecvent caz este cel al bunurilor imperfect substituibile în care combinatii
diferite între cele doua bunuri pot furniza acelasi nivel de satisf actie.

Utilitatea marginala

Consideram o functie de utilitate U(x 1, x2) asociata preferintelor
unui consumator. Ce se întâmpla cu utilitatea atunci când cantitatea dintr –
un bun este superioara celei initiale?
Determinarea modificarii survenite în nivelu l utilitatii se realizeaza
cu ajutorul conceptului de utilitate marginala.
Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate ce decurge din
consumul unei unitati suplimentare dintr -un bun, mentinând neschimbata
cantitatea din celalalt bun. Astfel, utilit atea marginala pentru bunul 1 este:

iar utilitatea marginala pentru bunul 2 este:

134
Din aceste doua relatii rezulta ca ΔU = U m1Δx1 si ΔU =
Um2Δx2.
Considerând functia de utilitate continua si derivabila si rationând
pe i ntervale infinitezimale (bunurile sunt infinit divizibile), utilitatea
marginala apare drept derivata partiala a functiei de utilitate:

Se admite, în general, ca utilitatile marginale sunt pozitive (în cazul
bunurilor daunatoare U’ x < 0) si descrescatoare, ceea ce matematic se
scrie:

U’x1 > 0 U"x12 < 0
U’x2 > 0 U"x22 < 0

Utilitatea marginala si rata marginala de substitutie

Rata marginala de substitutie (RMS) între doua bunuri
reprezinta cantitatea dintr -un bun necesara compensari i pierderii de
utilitate ce ar surveni prin scaderea cu o unitate a celuilalt bun. Altfel spus,
RMS exprima cantitatea suplimentara dintr -un bun necesara pentru
substituirea unei unitati din celalalt bun astfel încât nivelul de utilitate sa
ramâna constant . Daca cantitatea dintr -un bun se reduce, de exemplu
pentru primul bun cu Δx1, pentru a ramâne pe aceeasi curba de
indiferenta este necesar suplimentarea celui de al doilea bun cu o
cantitate, sa presupunem Δx2 (figura 5.8).

135

Fig. 5.8 Rata m arginala de substitutie

Daca Δx1 reprezinta o schimbare foarte mica, atunci raportul
Δx2/Δx1 masoara rata marginala de substitutie a unui bun prin celalalt. În
plus, RMS exprima panta curbei de indiferenta. În cazul de fata panta
curbei si RMS se modific a de-a lungul curbei.
Pentru masurarea RMS se poate folosi functia de utilitate.
Cunoscând relatiile dU = U’x 1dx1 si dU = U’x 2 dx2 si rationând pe
intervale infinitezimale de variatie pentru x 1 si x2 putem scrie:

5.3. Optimul consumatorulu i

S-a precizat anterior faptul ca orice consumator rational are drept
obiectiv maximizarea satisfactiei sau a utilitatii în conditii restrictive.
Acestea se refera, ne reamintim, la un nivel limitat al bugetului si la
preturile bunurilor care fac obiectul consumului. Ambele variabile sunt
considerate determinate exogen, fara posibilitatea influentarii lor din partea

136 consumatorului. Analiza optimului consumatorului se efectueaza din
perspectiva teoriei utilitatii ordinale.
Consumatorul se afla în situatia d e optim sau de echilibru atunci
când o anumita structura a consumului îi asigura maxim de utilitate în
conditii de constrângere bugetara. În acest caz, alegerea consumatorului
este considerata optima, el neavând nici un interes de a o schimba.
Determinarea pozitiei de echilibru pentru consumator se poate
face în mod grafic sau analitic. Daca prima cale prezinta avantajul de a fi
usor de înteles (reprezentare într -un spatiu bidimensional si deci alegere
între doua bunuri), cea de a doua permite generalizarea la situatiile în care
consumul este format din n bunuri.

Determinarea echilibrului consumatorului – solutia grafica

Aceasta metoda se bazeaza pe confruntarea dreptei bugetului cu
ansamblul curbelor de izoutilitate. Deoarece curbele de indiferenta pot f i
convexe, concave sau liniare, rezulta trei situatii posibile de echilibru al
consumatorului. (figura 5.9 a,b,c).
Din multimea curbelor de indiferenta am considerat un numar
redus pentru a nu încarca graficul în mod excesiv. Consumatorul trebuie
sa opteze pentru cantitati diferite din bunul 1 si 2, astfel încât sa obtina un
maxim de satisfactie.
În primul caz, al convexitatii curbelor de indiferenta determinarea
echilibrului consumatorului se poate face plecând fie dinspre coltul din
dreapta fie dinspre ce l din stânga sus. Rationând astfel se constata ca
deplasarea de -a lungul dreptei bugetului conduce la un nivel de utilitate în
crestere relevat de curbele de indiferenta situate mai la dreapta.

137

Fig. 5.9 Ec hilibrul consumatorului

138 Trecerea de la punctul A (sau A 1) la B (sau B 1) si mai apoi la
H1, are loc în conditiile substituirii bunului 2 de catre bunul 1 (sau a bunului
1 de catre bunul 2). Optimul consumatorului se afla în punctul H 1, punct
situat deopotr iva pe curba de indiferenta U 3 si pe dreapta de buget.
Acest punct coincide cu punctul de tangenta dintre linia bugetului
si curba de indiferenta. El este unic si exista în mod necesar datorita
pantei negative a liniei de buget si convexitatii curbelor de indiferenta.
Desi curbele urmatoare U 4 si U 5 pun în evidenta un nivel de utilitate
superior lui U 3, acestea nu prezinta interes pentru consumator deoarece
nu pot fi atinse în conditiile date ale venitului consumatorului.
Punctul H 1 de echilibru al consumat orului releva atât nivelul
maxim de utilitate accesibil consumatorului cât si structura optima a
consumului (coordonatele punctului H 1, adica x 1* si x2* ).
În cazul (b) si (c) echilibrul consumatorului este atins în punctul
H2 si respectiv H 3, semnificând faptul ca nivelul maxim de utilitate este
corespunzator optiunii exclusive a consumatorului pentru un singur bun.
Consumatorul este în acest caz "monomaniac", ipoteza lipsita de
realism, deoarece consumul nu este alcatuit niciodata dintr -un singur bun,
ci dintr-o varietate de bunuri.
În consecinta, nu poate fi retinuta decât ipoteza convexitatii stricte
a curbelor de indiferenta. Numai în acest caz conditia de tangenta este nu
numai necesara, dar si suficienta. În alte situatii, aceasta conditie se poate
dovedi doar necesara pentru optimalitatea alegerii consumatorului.

139

Fig. 5.10 Puncte de tangenta multiple între dreapta
bugetului si curbele de indiferenta

În figura 5.10 se observa existenta a trei puncte de tangenta între
dreap ta bugetului si curbele de indiferenta, însa numai doua pot fi retinute
ca optime, respectiv H 1 si H3. Punctul H 2 nu poate fi considerat optim,
deoarece se situeaza pe o curba de indiferenta U 2 careia îi corespunde un
nivel de utilitate mai redus.
Revenind la cazul convexitatii stricte a preferintelor, se poate
formula urmatoarea conditie de optim pentru consumator: în situatia de
echilibru, raportul dintre utilitatile marginale este egal cu raportul preturilor.

140 Punctul H 1 aflat pe cu rba de indiferenta U 3 (figura 5.9.a) asigura
egalitatea dintre rata marginala de substituire si inversul utilitatilor
marginale:

Însa acelasi punct este situat si pe dreapta bugetului, caz în care
se verifica egalitatea dintre panta drep tei si raportul preturilor bunurilor:

Din cele doua egalitati rezulta co nditia optimului consumatorului.

Aceasta egalitate exprima faptul ca la optim, ultima unitate
monetara cheltuita pentru achizitionarea bunului 1 co nduce la aceeasi
satisfactie ca ultima unitate monetara afectata bunului 2.

Determinarea echilibrului consumatorului – solutia analitica

Exista în general mai multe solutii analitice pentru determinarea
echilibrului consumatorului. Aici prezentam numai doua metode:

140 – Metoda I
Se stie ca celor mai multe preferinte li se poate asocia o functie
de utilitate. Ramânând la cazul consumului format din doua bunuri,
aceasta functie are forma generala U(x 1,×2). În acelasi timp, x 1 si x2
trebuie sa satisfaca ecuatia dreptei bug etului adica:

m = x 1 p1 + x2 p2

Din ultima expresie se obtine x 2 functie de x 1:

În aceste conditii, functia de utilitate devine U [x1, x2(x1)], iar
aceasta trebuie maximizata. Conditia de maxim este cea de anulare a
derivatei acestei f unctii compuse, adica:

– Metoda II
O alta solutie de determinare a conditiei de echilibru pentru
consumator este cea a multiplicatorului Lagrange.

141
Se defineste o functie numita Lagrangian, de forma:

L = U(x 1, x2) – λ (p1x1 + p2x2 – m)

unde λ este multiplicatorul Lagrange.
Conform teoremei lui Lagrange, combinatia optima (x 1*, x2* )
trebuie sa verifice derivatele partiale ale noii functii în raport cu x 1, x2 si
λ:

Se constata ca atunci când (x 1*, x2* ) verifica constrângerea
bugetara, Lagrangian -ul este identic cu functia de utilitate initiala U(x 1,
x2).

Din primele doua conditii rezulta ca:

Se poate demonstra ca multiplicatorul Lagrange masoara
suplimentul de satisfactie generat d e cresterea unitara a resurselor. Pentru
aceasta se deriveaza constrângerea bugetara m = x 1 p1 + x2 p2 :

142
dm = p 1d x1 + p2d x2
Cum în situatia optimului avem p1= U' x1 / λ si p2= U' x2 /λ,
rezulta:

Însa, expresia din paranteza este deriva ta functiei de utilitate
U(x1, x2) adica dU. În consecinta, dU = λdm.
Ultima expresie evidentiaza faptul ca sporul resurselor cu dm,
creste utilitatea cu λdm; si invers, reducerea resurselor cu dm conduce la
scaderea utilitatii cu λdm.
Rezultatele anterio are pot fi generalizate pentru cazul consumului
a n bunuri în care functia de utilitate este U= U(x 1, x2, . . . , x i , . . . , x n).
Constrângerea bugetara si conditia de echilibru se scriu :

m= p 1 x1 + p2 x2 + . . . , + p i xi + . . . , p n xn

iar dU= λdm.
Modificarea echilibrului consumatorului

Determinarea pozitiei de echilibru a consumatorului s -a realizat în
conditiile unui nivel stabilit al bugetului si al unor preturi date ale bunurilor.
În fapt, o modificare survenita la nivelul ven itului sau al preturilor, modifica
pozitia de echilibru conducând la un alt nivel si structura a consumului.

a) Modificarea venitului consumatorului

Constrângerea bugetara poate evolua în ambele sensuri generând
deplasarea dreptei de buget spre dreapta sau spre stânga, dupa cum
acesta sufera o relaxare sau o accentuare. Noua dreapta de buget este

143 paralela celei initiale, deoarece preturile se mentin constante. Retinând
ipoteza convexitatii stricte a preferintelor, va exista un unic punct de
tangenta într e noua dreapta a bugetului si o curba de indiferenta, definind
un nou punct de optim. Practic, fiecarui nivel al venitului îi corespunde un
punct de optim.
Curba pe care se afla punctele de optim ale consumatorului
evidentiaza evolutia consumului functie d e venit. Deoarece consumul si
venitul nu se modifica întotdeauna în aceeasi proportie, segmentele ce
unesc doua puncte consecutive de echilibru pot fi diferite.

Fig. 5.11 Curba consumului în functie de venit – cresterea
mai rapida a consum ului unui bun în raport cu
celalalt

În figura 5.11 se constata ca sporul venitului este însotit de o
crestere concomitenta a consumului celor doua bunuri, însa nu si strict
proportionala. În cazul a) consumul bunului 2 este mai amplu decât al
bunului 1 si invers în cazul b).

144

Fig. 5.12 Curba consumului în functie de venit – cresterea
proportionala a consumului celor doua bunuri

Fig. 5.13 Curba consumului în functie de venit – cresterea
consumului unui bun însotita de reducerea
consum ului celuilalt bun

Figura 5.12 evidentiaza o relatie strict proportionala între venit si
consumul celor doua bunuri. Figura urmatoare, 5.13, releva faptul ca
sporul venitului conduce la cresterea consumului doar pentru un singur bun
(bunul 2 pentru cazul a si bunul 1 pentru cazul b), consumul celuilalt bun

145 reducându -se. Este cazul bunurilor inferioare, care prin cresterea venitului
sunt substituite în consum de altele, considerate superioare. Bineînteles,
aceasta evolutie a consumului se petrece dupa un an umit nivel al venitului.

b) Modificarea structurii preturilor bunurilor

Modificarea preturilor bunurilor este de natura sa afecteze
echilibrul consumatorului. Consideram pentru simplificare, cazul
modificarii pretului unui singur bun si anume situatia re ducerii pretului
bunului 1 (p 1' < p1).
Pentru început analizam cazul a doua bunuri normale si reciproc
substituibile în consum. Cum pretul bunului 2 ca si nivelul venitului ramân
constante, noua dreapta de buget se va roti în jurul punctului de intersectie
cu axa verticala, deplasându -se catre dreapta. Noua constrângere
bugetara se caracterizeaza printr -o panta inferioara celei initiale, motiv
pentru care este mai putin abrupta.
Asa cum se observa în figura 5.14a, acestei noi drepte a bugetului
îi corespund e un nou punct de optim, notat cu H', exprimând un nivel de
utilitate superior (curba de indiferenta U 2 este situata la dreapta curbei
U1).
Figura 5.14b releva cazul invers, al cresterii pretului bunului
1 (p1’’ > p1 ) si noul punct de optim H”.
Scaderea p retului bunului 1 va genera doua tipuri de efecte:
modificarea ratei de substitutie a unui bun prin celalalt bun, pe de o parte,
si variatia puterii de cumparare a venitului, pe de alta parte (reducerea
pretului unui bun ofera posibilitatea achizitionarii unei cantitati mai mari din
acel bun). Corespunzator celor doua efecte distingem un efect de
substitutie si un efect de venit.
Aceasta descompunere a modificarii optimului consumatorului
este doar ipotetica, permitând mai buna întelegere a noii alegeri. De fapt,
consumatorul, pe baza noului pret, ia decizia de modificare a cererii sale,
într-un sens sau altul, ignorând cele doua etape.

146

Fig. 5.14 Modificarea optimului în conditiile modificarii
pretului bunului 1

Pentru început vom face ape l la figura 5.15, unde pe lânga cele
doua drepte de buget s -a trasat înca o dreapta care trece prin punctul de
optim initial fiind paralela liniei de buget finale. Aceasta dreapta prezinta
doua caracteristici si anume: este corespunzatoare structurii de pr eturi
finale, având panta p 1’/ p2, iar puterea de cumparare ramâne constanta.
Se poate calcula, fara dificultate, ajustarea venitului corespunzator dreptei
care trece prin optimul initial, acesta ramânând în noua situatie doar o
combinatie accesibila. Se s criu ecuatiile dreptelor de buget:

m' = p 1' x1 + p2 x2
m = p 1 x1 + p2 x2,

dupa care scazând cea de a doua ecuatie din prima se obtine Δm = x 1Δp.
Aceasta înseamna ca venitul trebuie modificat cu Δm, când pretul
variaza cu Δp, astfel încât puterea de cumpa rare sa se mentina constanta,
facând pe mai departe accesibila combinatia de optim initiala. De notat ca
variatia pretului impune o variatie în venit în acelasi sens.

147

Fig. 5.15 Ajustarea venitului corespunzatoare structurii
de preturi f inale si puterii de cumparare initiale

Figura 5.16 prezinta cele doua efecte, de substitutie si de venit. Se
observa noul punct de optim corespunzator dreptei paralele celei de buget
finale, notat cu H".
Trecerea de la H la H" reprezinta un efect de subst itutie,
evidentiind cum consumatorul substituie un bun prin altul atunci când
preturile se schimba, însa mentinând puterea de cumparare neschimbata.

Δ x1s = x1(p1', m' ) – x1(p1, m)
Tendinta cumparatorului este de substituire în favoarea bunului
devenit m ai ieftin.
Trecerea de la H" la H' corespunde efectului de venit, puterea de
cumparare ameliorându -se datorita reducerii pretului bunului 1. Este ca si
cum consumatorul ar deveni mai bogat, putând achizitiona mai mult din
bunul 1, raportul m/ p 1' fiind sup erior celui initial m/ p 1.

Δx1v = x1(p1', m) – x1(p1', m' )

În consecinta, desi venitul nominal ramâne constant, cel real
creste, iar consumatorul achizitioneaza mai mult din ambele bunuri,
coordonatele punctului H' fiind superioare celor corespunzatoare lui H".

148 Însumarea celor doua efecte conduce la evidentierea variatiei
cantitatii cerute, prin trecerea de la H la H'.
Δ x1 = x1(p1', m) – x1(p1, m)

Aceasta relatie este denumita ecuatia lui Slutsky , dupa numele
economistului rus Eugen Slutsky.

Fig. 5.16 Efectul de venit si efectul de substitutie

În cazul în care bunul 1 este un bun Giffen (pentru care cererea
evolueaza în acelasi sens cu pretul), graficul se prezinta ca în figura 5.17.
Descompunerea în cele doua efecte permite întele gerea acestui
paradox, cunoscut si ca "paradoxul lui Giffen" sau "efectul Giffen"; efectul
de substitutie este opus modificarii pretului si are exact acelasi efect ca în
cazul bunurilor normale, în timp ce efectul de venit este de sens contrar si
suficient de amplu pentru a contracara efectul de substitutie. În aceste
conditii, reducerea pretului bunului 1, considerat acum un bun Giffen, este
urmata de reducerea cantitatii consumate din acest bun si cresterea celei
consumate din bunul 2.

149

Fig. 5.17 Optimul consumatorului în cazul unui bun Giffen

Cazul unui bun inferior non-Giffen este prezentat în graficul din
figura 5.18. Aici efectul de venit este de asemenea negativ, însa
insuficient pentru a contracara efectul de substitutie. Cantitat ea
consumata din primul bun , ca si din cel de al doilea bun , creste.

150

Fig. 5.18 Optimul consumatorului în cazul unui bun inferior

5.4. Surplusul consumatorului

Curba cererii pentru un produs oarecare reflecta cantitatea din
acel bu n pe care un consumator poate si este dispus sa o achizitioneze la
un nivel dat al pretului. Aceeasi curba ofera în plus un raspuns la
întrebarea "Cât de mult un consumator este dispus sa plateasca pentru
dobândirea unei unitati suplimentare de bun ?" si, pe aceasta baza,
"economia" pe care acesta o realizeaza platind un pret mai mic pentru
cantitatea achizitionata. Pentru evidentierea si masurarea surplusului
consumatorului se foloseste figura 5.19.

151

Fig. 5.19 Surplusul consumatoru lui

Presupunem ca pretul pietei determinat prin confruntarea cererii si
ofertei s -a " fixat" la 40 unitati monetare pe produs. La acest nivel al
pretului cantitatea cumparata de consumator este de 10 unitati. El va plati
deci pentru întreaga cantitate cu mparata 400 unitati monetare.
Legea descresterii utilitatilor marginale afirma ca utilitatea fiecarei
unitati suplimentare scade treptat pe masura consumului continuu din acel
bun. În consecinta, pentru fiecare unitate aditionala de bun, consumatorul
rational este dispus a plati mai putin.
Din grafic se observa ca pretul maxim acceptat pentru prima
unitate este 76 unitati monetare, pentru cea de a doua 72 unitati monetare
s.a.m.d.
Cu exceptia ultimei unitati (pretul ei este de 40 unitati monetare)
toate ce lelalte sunt obtinute de consumator la un pret inferior celui la care
ar consimti. Diferenta dintre acest pret maxim acceptat de consumator
pentru fiecare unitate de bun si pretul pietei, reprezinta surplusul
consumatorului pentru fiecare unitate de bun. Însumarea acestuia
conduce la surplusul consumatorului pentru întreaga cantitate (zona

152 hasurata). Daca pretul pietei este notat cu p, numarul de unitati
achizitionate la acest pret cu n, iar pretul maxim consimtit de consuma tor
pentru fiecare unitate de produs în functie de utilitatea acesteia cu p j,
atunci surplusul consumatorului poate fi determinat prin formula:

În cazul de fata surplusul consumatorului este 180 unitati
monetare.
O marime aproximativa a surplusului consumatorului poate fi
considerata aria triunghiului cuprins între curba cererii si axa preturilor
(triunghiul ABC).
La nivelul pietei se obtine surplusul consumatorilor prin agregarea
surplusurilor individuale. El este astfel o masura a câsti gurilor globale
obtinute prin schimbul de bunuri.

Modificari în surplusul consumatorului.

În timp, surplusul consumatorului se poate modifica sub influenta
variatiei pretului bunului, dar si al altor factori.
Pastrând curba cererii neschimbata se poate a nticipa ca o
crestere de pret diminueaza surplusul consumatorului, dupa cum o
reducere de pret îl amelioreaza. Figura 5.20. evidentiaza modificarea în
surplusul consumatorului la cresterea pretului de la 40 unitati monetare la
60 unitati monetare pe unitat ea de produs.

153

Fig. 5.20 Modificarea surplusului consumatorului

Pierderea în surplusul consumatorului este aproximata prin
diferenta ariilor corespunzatoare celor doua surplusuri. Noua suprafata
este de fapt un trapez cu baza m are cantitatea initiala si cea mica
cantitatea finala. Acesta este compus la rându -i dintr -un dreptunghi (A) si
un triunghi (A’ ).
Aria dreptunghiului reflecta pierderea suportata de consumator
datorita cresterii pretului bunului X. Daca initial pentru cel e cinci unitati
consumatorul platea 200 unitati monetare (5 x 40), acum el va plati 300
unitati monetare (5 x 60). Suprafata triunghiului exprima valoarea
consumului pierdut datorita reducerii cantitatii consumate – 50 ( 5 x 20 / 2
).

154

Având în veder e însa formula initiala de calcul a surplusului
consumatorului, modificarea acestuia se poate determina cu ajutorul
urmatoarei expresii:

ΔSc = modificarea în surplusul consumatorului
pj = pretul maxim acceptat de consumator pentru
achizitionarea fiecarei unitati depinzând de utilitatea acesteia
n = numarul de unitati initial consumate din bunul X
n’ = cantitatea din bunul X consumata ulterior
p = pretul initial
p’ = pretul final

Pe baza acestui calcul modificarea surplusului con sumatorului va
fi de 140 unitati monetare (180 – 40).

− REZUMAT

• Teoria economica a consumatorului evidentiaza procesul logic al
deciziilor consumatorului în vederea obtinerii utilitatii maxime în
conditii de constrângere (venit disponibil, preturi ale bunurilor si
serviciilor de consum).

155 • Constrângerea bugetara a consumatorului reprezinta limita superioara
pe care venitul o impune combinatiilor de bunuri si servicii posibil de
achizitionat.

• Dreapta bugetului se poate modifica ca urmare a modificarii venitului
si/sau a preturilor bunurilor si serviciilor de consum.

• Utilitatea consumului reprezinta placerea sau satisfactia obtinuta de
oameni în urma consumului unei cantitati date de bunuri si servicii.

• Exista doua teorii privind posibilitatea masu rarii utilitatii consumului:
teoria cardinala si teoria ordinala. Conform primei teorii, utilitatea
apare ca masurabila, consumatorul dispunând de cunostinte exacte
privind numarul de unitati de utilitate asociate consumului unei cantitati
date dintr -un bu n. Teoria utilitatii ordinale presupune ordonarea
rationala a preferintelor. Consumatorul dispune de o masura ordinala a
utilitatii permitând clasificarea combinatiilor posibile de bunuri apelând
la o functie de utilitate.

• Curba de indiferenta sau de izou tilitate reprezinta ansamblul
combinatiilor posibile de bunuri care furnizeaza acelasi nivel de
utilitate sau de satisfactie. Ansamblul curbelor de indiferenta
formeaza harta curbelor de indiferenta. Curbele de indiferenta au
forme diferite: convexe, conca ve, liniare etc.

• Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate ce decurge din
consumul unei unitati suplimentare dintr -un bun, mentinând
neschimbata cantitatea din celalalt bun.

• Rata marginala de substitutie (RMS) între doua bunuri reprezinta
cantitatea dintr -un bun necesara compensarii pierderii de utilitate ce ar
surveni prin scaderea cu o unitate a celuilalt bun.

156 • Consumatorul se afla în situatia de optim atunci când o anumita
structura a consumului îi asigura maxim de utilitate în conditii de
constrângere bugetara.

• Consumatorul se afla în situatia de optim atunci când raporturile dintre
utilitate marginala si pret sunt egale între ele.

• Surplusul consumatorului evidentiaza "economia" pe care un
consumator o realizeaza platind un pret mai m ic pentru întreaga
cantitatea achizitionata fata de situatia unui pret diferit aferent fiecarei
unitati de bun în functie de utilitatea acesteia.

Ñ Termeni cheie

Constrângerea bugetara Dreapta bugetului Cos de bunuri Spatiul
bunurilor Preferinte U tilitate Utilitate marginala Curbe de indiferenta
Rata marginala de substitutie Echilibrul consumatorului Surplusul
consumatorului

^ Întrebari de verificare

1. Care sunt variabilele de influenta asupra dreptei bugetului si cum
actioneaza acestea?
2. Analizati axiomele teoriei consumatorului.
3. Explicati sensul utilitatii si diferenta dintre utilitatea marginala si totala.
Pe baza unui exemplu numeric explicati legea descresterii utilitatilor
marginale.
4. Ce relatie exista între rata marginala de substitutie si utilitatea
marginala?

157 5. Explicati de ce doua curbe de indiferenta nu se pot intersecta niciodata.
6. De ce optimul consumatorului se analizeaza pe baza utilizarii unei curbe
de indiferenta convexa si descrescatoare?
7. Precizati motivul pe ntru care data fiind o dreapta de buget, un punct de
intersectie cu o curba de indiferenta oarecare nu constituie un punct de
echilibru al consumatorului.
8. Analizati impactul modificarilor de preturi si venitul consumatorului
asupra alegerilor acestuia.
9. Definiti un bun Giffen si un bun inferior non -Giffen în termenii efectului
de venit si de substitutie.
10. Analizati surplusul consumatorului cu ajutorul unui exemplu.

œ Teste grila

1. Pentru a construi dreapta bugetului este necesar si suficient s a se
cunoasca:
a) pretul unui singur bun;
b) preturile celor doua bunuri;
c) preferintele consumatorului fata de aceste bunuri;
d) preturile acestor bunuri si venitul consumatorului;
e) venitul consumatorului.

2. Axiomele care stau la baza teoriei alegerilor consumatoru lui
postuleaza ca:
a) subiectivitatea este incompatibila cu rationalitatea;
b) preferintele tuturor consumatorilor sunt identice;
c) desi, preferintele indivizilor sunt diferite, ele au în comun câteva
caracteristici;
d) într-o economie nu exista loc pentru fantezie.

3. Ipoteza tranzitivitatii în alegerile consumatorului implica una
dintre urmatoarele afirmatii:

158 a) curbele de indiferenta nu se intersecteaza niciodata;
b) curbele de indiferenta trebuie sa fie non -liniare;
c) curbele de indiferenta trebuie sa aiba o panta negati va;
d) curbele de indiferenta trebuie sa fie descrescatoare.

4. Pentru un consumator rational a se situa pe o curba de
indiferenta la un nivel mai ridicat decât altul, semnifica:
a) o diminuare a satisfactiei nevoilor sale;
b) un nivel de satisfactie identic pr ecedentului, ca urmare a alegerii un
nou cos de bunuri continând mai mult dintr -un bun si mai putin din
altul;
c) un nivel inferior al satisfactiei ca urmare a alegerii unui cos de bunuri
continând mai putin din cele doua bunuri;
d) cresterea nivelului sau de sa tisfactie.

5. Pentru a construi dreapta bugetului unui consumator care alege
între doua bunuri este necesar si suficient sa se cunoasca:
a) preturile acestor bunuri si venitul consumatorului;
b) preferintele consumatorului fata de aceste bunuri;
c) preturile acest or bunuri;
d) venitul consumatorului.

6. Daca pretul unitar al bunului A este 200 unitati
monetare/unitatea de cantitate si cel al bunului B este 400 unitati
monetare/unitatea de cantitate, pentru orice nivel al venitului
panta dreptei bugetului unui consuma tor care alege între aceste
bunuri este:
a) – 2;
b) – 1 / 2;
c) + 2;
d) imposibil de determinat.

159 7. Un consumator îsi consacra venitul sau pentru a cumpara doua
bunuri A si B. Pretul unitar al bunului B este 1500 lei. Stiind ca
venitul sau îi permite sa cumpere maxim 30 unitati din bunul A sau
40 din bunul B, atunci:
a) venitul sau este 45000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A
este 1000 unitati monetare/unitatea de cantitate;
b) venitul sau este 60000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A
este 2000 unit ati monetare/unitatea de cantitate;
c) venitul sau este 45000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A
este 1500 unitati monetare/unitatea de cantitate;
d) venitul sau este 60000 unitati monetare si pretul unitar al bunului A
este 1500 unitati monetare/uni tatea de cantitate.

8. Echilibrul consumatorului rational este corect definit astfel:
a) cantitatile bunurilor care costa mai ieftin;
b) cantitatile bunurilor care îi maximizeaza satisfactia;
c) venitul care -i permite satisfacerea preferintelor;
d) cantitatile bunuri lor care -i maximizeaza satisfactia tinând cont de
constrângerea bugetului sau.

9. Un consumator alege între doua bunuri A si B si dispune de un
buget de 100000 unitati monetare. Pretul unitar al bunului A este
5000 unitati monetare/unitatea de cantitate, iar cel al bunului B este
de 10000 unitati monetare/unitatea de cantitate. În situatia de
echilibru al consumatorului, rata marginala de substituire a bunului
A prin bunul B este egala cu:
a) – 1000;
b) 2;
c) 1/2;
d) 150.

10. Un consumator rational a facut o alegere între doua bunuri de
consum curent. Daca preturile acestor bunuri si venitul se dubleaza,
atunci:
a) panta contrângerii bugetare se modifica;

160 b) preferintele fata de cele doua bunuri se modifica;
c) ansamblul sau de consum se modifica;
d) ansamblul sau de consum nu se modifica.

11. Pentru a construi curba cererii unui consumator pentru fiecare
bun, este necesar si suficient sa se cunoasca:
a) preturile bunurilor;
b) preferintele sale pentru aceste bunuri;
c) venitul sau;
d) preferintele sale pentru aceste bunuri, preturile bunuri lor si venitul sau.

12. Daca pentru un consumator, A si B sunt bunuri substituibile si
daca pretul lui A creste, atunci:
a) cantitatea ceruta din A va scade si cea ceruta din B va creste;
b) cantitatile cerute din cele doua bunuri vor creste;
c) cantitatea ceruta din A va creste si cantitatea ceruta din B se va
diminua;
d) pretul bunului B se va reduce.

13. Daca pentru un consumator A si B sunt bunuri complementare
si daca pretul bunului B creste, atunci:
a) cantitatea ceruta din A va creste si cantitatea ceruta din B s e va
diminua;
b) pretul bunului A va creste;
c) cantitatea ceruta din A se va diminua si cantitatea ceruta din B va
creste;
d) cantitatile cerute din cele doua bunuri vor scadea.

14. Ceteris paribus, o crestere a venitului consumatorului, ar putea
avea întotdeaun a drept efect:
a) cresterea ansamblului posibilitatilor de consum;
b) scaderea raportului dintre preturile bunurilor;
c) scaderea ansamblului posibilitatilor de consum;
d) cresterea raportului dintre preturile bunurilor.

161

163 CAPITOLUL 6

TEORIA ECONOMICA A PRODUCATORULUI

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Ce este functia de productie si care este utilitatea ei
• Ce sunt productivitatile medii si marginale
• Care sunt efectele posibile asupra productiei în urma modificarii
simultane a factorilor de productie
• Care este conditia necesara maximizarii profitului unui producator

Teoria producatorului are afinitati multiple cu cea a
consumatorului si, evident, deosebiri. În ambele cazuri, agentii economici
producatori si consumatori sunt considerati rationali, urmarind
maximizarea avantajelor lor sub constrâgere. În cazul consumatorului,
constrângerile tin de venitul disponibil si preturile bunurilor de consum, iar
pentru producatori de buget, preturile facto rilor de productie, clienti,
concurenti si tehnologie. Daca pentru consumator functia obiectiv consta
în maximizarea gradului sau de satisfactie sau de utilitate, producatorul
vizeaza cu precadere maximizarea profitului. În anumite circumstante,
producator ul poate urmari maximizarea cifrei de afaceri sau un obiectiv de
ordin social.
În mod asemanator cazului consumatorului, bugetul producatorului
depinde de actiunile sale anterioare. La momentul deciziei, nivelul
resurselor de care un dispune producatorul ca si preturile factorilor de
productie sunt considerate variabile exogene.

164

6.1. Functia de productie

Productia reprezinta procesul de utilizare si combinare al
factorilor de productie în vederea obtinerii de bunuri si servicii utile.
Volumul si cal itatea factorilor de productie, precum si tehnologia
influenteaza nivelul productiei totale. Factorii de productie constituie
inputurile oricarui proces de productie.
Una din constrângerile de care producatorul trebuie sa tina seama
este cea de natura tehn ologica. O tehnologie data permite numai un
ansamblu de combinatii ale factorilor de productie, care asigura realizarea
unui anumit volum de productie. Daca notam cu x un factor de productie
si cu Q outputul, aria tuturor combinatiilor posibile tehnologic, denumita si
set de productie , va fi cea cuprinsa între curba productiei (a carei forma
poate fi oarecare) si abscisa (figura 6.1).

Fig. 6.1 Setul de productie

Tinând seama de insuficienta resurselor si caracterul lor costisitor
se imp une a retine numai acele combinatii ale factorilor de productie,
tehnologic posibile, care conduc la un volum maxim de productie. În acest
caz, alegerile producatorului având drept criteriu maximizarea productiei,

165 se vor limita la examinarea punctelor însc rise pe curba productiei. Functia
care descrie aceasta curba se numeste functie de productie.
Functia de productie exprima relatia dintre cantitatea maxima ce
poate fi produsa dintr -un bun si cantitatile din factorii de productie
necesari pentru realizarea sa. Ea corespunde unui nivel dat al tehnologiei.
Desigur, factorii implicati în orice combinatie sunt numerosi. Din ratiuni
de simplificare a prezentarii vom privilegia situatia utilizarii a doar doi
factori de productie în cantitatile x 1 si x 2. Iar func tia de productie în
formularea sa generala devine Q = f (x 1, x2).
În mod traditional, acesti factori sunt considerati munca (L) si
capitalul (K), iar functia devine f (L, K). Pentru usurinta prezentarii
consideram ca L si K privesc acelasi tip de munca si acelasi tip de capital.
În alte modele, mai complexe, aceasta presupunere poate fi relaxata.
Functia de productie este menita sa ofere cel mai bun raspuns
privind combinarea factorilor de productie. Ea ar putea reprezenta, de
exemplu, productia unei firme industriale posibil de realizat cu o cantitate
mai mare de munca si mai putin de capital (astfel de tehnologii se numesc
munca intensive) sau mai mult capital si mai putina munca (tehnologii
capital intensive). Precizarea functiei de productie este destul de dificila,
presupunând calcule sofisticate si o cunoastere amanuntita a tehnologiei
folosite. Oricum, ea este o expresie matematica a fenomenului tehnic.
Exemplele urmatoare prezinta c âteva functii de productie
ipotetice:

unde a si b reprezinta parametri pozitivi.

166 6.2 Productivitatea medie si productivitatea marginala.
Legea randamentelor descrescatoare

Consideram o functie de productie în forma sa generala
Q = f (L,K). Ce se întâmpla cu productia totala, daca un factor de
produ ctie, sa presupunem munca, se modifica cu o cantitate, chiar foarte
mica, iar capitalul ramâne constant? Probabil se va modifica. În acest caz,
modificarea productiei se datoreaza în exclusivitate primului factor, ceea
ce se scrie:

Aceast a este expresia produsului sau productivitatii fizice
marginale a muncii. Daca se rationeaza pe intervale infinitezimale se
constata ca produsul marginal este de fapt derivata partiala a functiei de
productie în raport cu factorul considerat:

În mod similar, se rationeaza în cazul variatiei celui de al doilea
factor, capitalul:

Productivitatea marginala (produsul marginal) a unui factor
de productie reprezinta sporul de productie datorat cresterii cu o unitate a
unui fac tor în conditiile în care celalalt (sau ceilalti) factor de productie
ramâne constant. Alternativ, se poate folosi expresia randamente
factoriale pentru productivitate marginala.
Productivitatea marginala este similara conceptului de utilitate
marginala di n teoria consumatorului. Spre deosebire de imposibilitatea
cuantificarii utilitatii decurgând din consumul unei unitati suplimentare
dintr-un bun, productivitatea marginala poate fi masurata fara dificultate în
unitati fizice de produs (tone, m 3, bucati et c.).

167 Productivitatea (fizica) medie (produsul mediu) a unui factor
de productie exprima cantitatea de bunuri obtinute pe unitatea de factor de
productie:

În cazul acestui tip de productivitate, productia este vazuta ca
rezultat exclusiv al unui singur factor de productie. Modificarea
productivitatii unui factor de productie, ar trebui analizata însa cu
precautie, fiind în fapt posibil ca sporul acestuia sa se datoreze altui factor
de productie si nu celui în cauza.
În continuare, prezent am un exemplu de calcul al productivitatii
medii si marginale. Procesul de productie se realizeaza prin combinarea
celor doi factori de productie, munca si capital (numar echipamente).
Factorul în raport cu care se va calcula produsul mediu si marginal est e
munca, iar volumul capitalului va fi mentinut constant (K 0 = 5
echipamente).

Determinarea productivitatii medii si marginale
Tabelul 6.1

Capital
(K0)
Munca
(L)
Productia
totala
(Q) Productivitatea
marginala a
muncii
(PmL ) Productivitatea
medie a muncii

(PML )
5 0 0 – –
5 1 800 800 800
5 2 2000 1200 1000
5 3 4640 2640 1546,66
5 4 6200 1560 1550
5 5 7500 1300 1500
5 6 8400 900 1400
5 7 8750 350 1250
5 8 8750 0 1093,75

168 Graficele corespunzatoare productiei totale si productivitatii medii
si marginale sunt prezentate în figura 6.2 si 6.3.
Se constata (figura 6.2) într -o prima faza ca sporul factorului
variabil, munca în cazul de fata, determina cresterea mai ampla a
productiei (curba productiei este convexa), dupa care productia continua
sa creasca însa variatiile ei sunt din ce în ce mai mici (curba devine
concava) pentru ca apoi sa stagneze. În cazul cresterilor unitare ale
factorului munca productivitatea fizica marginala exprima aportul fiecarui
muncitor suplimentar la cresterea productie i totale.
Referitor la ultimul grafic se constata:
a) produsul fizic marginal creste mai întâi, atinge un maxim în
punctul b, dupa care începe sa scada. Punctul b coincide cu cel de
schimbare a concavitatii curbei productiei totale. Atât timp cât produsul
marginal se situeaza deasupra celui mediu (fiecare muncitor suplimentar
are un aport superior mediei), ultimul va creste.
b) punctul c reprezinta punctul de maxim pentru produsul mediu,
prin care trece si curba produsului marginal.
c) dincolo de punctul c , produsul marginal devine inferior celui
mediu,
determinând si scaderea acestuia.

169

Fig. 6.2 Curba productiei totale

Fig. 6.3 Curbele productivitatii medii si marginale

Legea randamentelor descrescatoare

170 Devine interesant de determinat cum variaza productia
atunci când un factor de productie, considerat variabil, creste în mod
continuu, ceilalti factori nemodificându -se. Raspunsul este dependent de
ramura sau sectorul de activitate precum si de tipul de combinatie
productiva sau de tehnologia disponibila. În general, se poate admite ca
productia ar putea creste cu o rata constanta sau în scadere.
Economistii retin a doua ipoteza ca fiind cea mai probabila, ceea
ce i -a condus la enuntarea asa -numitei legi a randamentelor
descre scatoare (desi unii o accepta doar ca pe o ipoteza si nu ca lege).
Conform acesteia, în conditiile unei tehnologii date, produsul marginal al
fiecarei unitati suplimentare din factorul de productie variabil va scadea
progresiv, cantitatea din ceilalti fact ori utilizati fiind constanta. Altfel spus,
cresterea productiei este din ce în ce mai lenta, atunci când un factor de
productie sporeste. Aceasta evolutie se poate produce dintru început sau
dupa un anumit nivel al factorului variabil (asa cum apare în ex emplul
precedent). Oricum, mai devreme sau mai târziu, produsul marginal va
scadea si va antrena în aceasta miscare si produsul mediu (vezi figura
6.3).
Revenind la exemplul anterior se constata ca începând cu al
patrulea muncitor, productia creste cu cant itati în scadere, ajungându -se
ca aportul ultimului muncitor la productia totala sa fie practic nul. Nu este
exclus ca în cazul cresterii personalului peste acest nivel, productia chiar
sa scada, iar produsul marginal sa devina în consecinta negativ.
Aceas ta constituie chiar o situatie reala pentru unele întreprinderi,
în special din tarile slab dezvoltate, care la nivelul capitalului de care
dispun sunt supradimensionate cu personal. Reducerea numarului
angajatilor ar conduce la pastrarea nivelului de prod uctie sau chiar
paradoxal, însa numai aparent, la cresterea acestuia.
Un exemplu de functie de productie pentru care ipoteza
randamentelor factoriale descrescatoare nu se verifica este cea liniara de
tipul:
Q = a L + b K
Pentru aceasta functie productivit atile marginale si medii sunt:

171 PmL = f'L = a; PmK = f' K = b;

În figura 6.4 se observa ca productivitatea medie scade tot timpul,
iar cea marginala ramâne constanta si este egala cu coeficientul
corespunzator factorului de productie.
Acest exemplu, desi lipsit de realism, demonstreaza faptul ca
ipoteza randamentelor descrescatoare se poate valida empiric,
neconstituind o lege în sensul propriu al cuvântului.
Asa cum s -a precizat anterior, productivitatea marginala
reprezint a variatia productiei raportata la variatia factorului considerat,
ceea ce din punct de vedere matematic apare ca derivata partiala a
functiei de productie. Daca admitem legea randamentelor descrescatoare
si variatia factorului de productie într -un interva l ce asigura cresterea
productiei, tot matematic aceasta s -ar putea scrie în cazul functiei
considerate:
f'L > 0 f" L < 0
f'K > 0 f" K < 0
Si legea randamentelor descrescatoare are corespondent în teoria
consumatorului si anume legea descresterii utilitatilor marginale.

172 Fig. 6.4 Randamente factoriale constante

Analiza întreprinsa pâna acum, desi furnizeaza concluzii
importante, este oarecum restrictiva. Ea presupune cazul variatiei unui
singur factor de productie în timp ce un alt factor este mentinut constant.
Aceasta este de fapt o analiza pe termen scurt. Pe termen scurt, vor
exista întotdeauna factori de productie a caror cantitate nu se modifica.
De exemplu, sporirea productiei unei firme pentru a raspunde unei cereri
mai m ari a pietei, poate impune si cresterea numarului de echipamente.
Aceasta cere cel putin timp. În consecinta, din punct de vedere tehnic, pe
termen scurt, unica alternativa consta în modificarea celorlalti factori de
productie precum munca si cantitatea de capital circulant. Modificarea
cantitatii de capital fix se înscrie într -un orizont de timp mai îndelungat, caz
în care limitele productiei se extind însa considerabil.
Termenul scurt sau lung nu sunt si nu pot fi definiti în termeni
calendaristici decât în cazuri cu totul particulare. Natura produsului si
domeniul de activitate au în acest sens o influenta decisiva. În continuare,
presupunem cazul variatiei simultane a factorilor de productie considerati.

6.3 Izocuante si rata marginala de substitutie te hnica

Analiza grafica a modului de combinare a inputurilor pentru
obtinerea unui volum dat de productie se poate realiza cu ajutorul curbelor
de izoprodus sau izocuantelor.
Presupunem aceeasi functie de productie bifactoriala
Q = f (L,K). Se considera în plus perfecta divizibilitate a factorilor de
productie. În conditiile în care functia de productie este continua si
derivabila, va exista o infinitate de combinatii, deci de solutii (L, K),
permitând obtinerea unui volum dat de productie. Figura 6.5 prezin ta
izocuanta corespunzatoare volumului de productie Q 1 = 200, obtinuta cu
ajutorul unor cantitati diferite de munca si capital.

173

Fig. 6.5 Reprezentarea grafica a izocuantei

O izocuanta reprezinta ansamblul combinatiilor de factori de
product ie care asigura obtinerea aceluiasi volum de productie.
Firma careia îi asociem aceasta functie de productie (expresia
matematica nu ne este necesara în acest stadiu), are deci posibilitatea
optiunii între mai multe metode de productie. De exemplu, volumul de
productie Q 1 se poate obtine fie prin utilizarea unei cantitati mai mari de
capital si mai putina munca (combinatia I), fie mai multa munca si mai
putin capital (combinatiile II si III).
Cu o tehnologie data, firma poate obtine niveluri diferite de
productie, iar fiecarui nivel îi va corespunde o izocuanta. În consecinta,
într-un grafic se pot reprezenta o infinitate de izocuante, alcatuind harta
izocuantelor (figura 6.6).

174

Fig. 6.6 Harta izocuantelor

Cu cât sunt mai îndepartate de o rigine, cu atât izocuantele releva
niveluri de productie mai mari.
Este exclusa intersectia a doua izocuante. În figura 6.7 sunt
prezentate doua izocuante care conduc la niveluri de productie diferite Q 1
si Q 2 si unde Q 1>Q2. Punctul de intersectie H, cores punde unei
combinatii de factori de productie care ar asigura obtinerea fie a
productiei Q 1, fie Q 2, ceea ce este evident fals.

175

Fig. 6.7 Imposibilitatea intersectiei izocuantelor

În cazul de fata s -a prezentat doar un tip de izocuanta
descrescatoare, cea convexa. Se pot întâlni însa si izocuante concave sau
liniare (figura 6.8).

Fig. 6.8 Izocuante descrescatoare

De asemenea, daca nu exista posibilitatea substituirii factorilor de
productie, acestia putându -se combina doar într-o anumita proportie,
atunci izocuanta unor factori complementari se prezinta conform figurii

176 6.9. Chiar daca s -ar dispune de o cantitate mai mare dintr -un factor de
productie, outputul nu poate creste, decât daca si factorul complementar
creste cores punzator. De exemplu, atunci când cantitatea din factorul al
doilea devine K**, productia se mentine la nivelul Q 1, ceea ce se traduce
printr -o subutilizare a celui de al doilea factor.
În teoria consumatorului conceptului de izocuanta îi corespunde
curba de indiferenta.
Panta izocuantei ofera o informatie tehnica utila privind substitutia
între factorii de productie pentru un nivel de productie dat.

Fig. 6.9 Izocuant a în cazul complementaritatii stricte

Rata marginala de substitutie (RMS) masoara rata cu care o
firma va substitui un factor de productie prin altul astfel încât volumul de
productie sa ramâna constant. Altfel spus, RMS reprezinta cantitatea cu
care treb uie suplimentat un factor de productie când celalalt se reduce,
astfel ca productia sa nu se schimbe.
Figura 6.10 prezinta grafic o curba de izoprodus si optiunea initiala
a firmei de combinare a celor doi factori, H 1. Daca din motive
independente sau depe ndente de ea, cantitatea de munca se reduce cu
ΔL, iar firma doreste mentinerea constanta a outputului se observa ca
solutia consta în cresterea capitalului, iar proportia combinarii factorilor de
productie va fi cea corespunzatoare punctului H 2.

177 Raportul ΔK/ΔL este denumit rata marginala de substitutie sau
rata tehnica de substitutie a muncii prin capital.

Fig. 6.10 Rata marginala de substitutie

Dimensiunea RMS va depinde nu numai de volumul productiei, ci
si de cantitatea utilizata d e cei doi factori, deci de punctul cu aceste
coordonate situat pe harta izocuantelor.
În cazul izocuantelor convexe sau concave valoarea RMS este
variabila. Exceptie face doar izocuanta reprezentata printr -o dreapta unde
RMS este constanta.
RMS este egala cu inversul productivitatilor marginale. Pentru a
demonstra aceasta se scrie diferentiala totala a functiei de productie:

Cum de -a lungul izocuantei dQ = 0, rezulta ca:

178

6.4 Randamentele de scara

Cazul randamentel or factoriale priveste evolutia productiei la
modificarea unui singur factor de productie. Din acest motiv în exemplul
prezentat în tabelul 6.1 nivelul înzestrarii cu capital a fost mentinut
constant, modificându -se doar cantitatea de munca.
Este însa posi bil pentru o firma, dar pe termen lung, variatia
simultana a tuturor factorilor de productie. Drept consecinta, volumul
productiei va suferi si el modificari. Vom examina în continuare efectul
modificarii proportionale a factorilor de productie asupra cant itatii produse
de firma. Acesta este cazul randamentelor de scara .
Pornim de la o functie de productie Q = f (K, L) si presupunem
cresterea cu acelasi factor m (m > 1) ambii factori de productie.
Evolutia productiei poate fi diferita, situatiile ivite fiin d
urmatoarele:

a) f (mL, mK) > m f (L, K)
b) f (mL, mK) = m f (L, K)
c) f (mL, mK) < m f (L, K)

În primul caz productia va creste într -o proportie superioara
cresterii factorilor de productie, randamentele de scara fiind crescatoare.
Aceasta este sinonim cu o crestere de eficienta sau economii de scara.
Costurile unitare vor scadea, concomitent cu cresterea productiei.
Un exemplu pentru acest tip de randamente îl constituie
conductele petroliere. Cresterea diametrului lor se face cu pretul sporirii
proportional e a cantitatii de factori de productie însa cantitatea de titei
transportata creste mai mult decît proportional.
Urmatoarea situatie este cea a randamentelor constante. Eficienta
nu sufera nici o ameliorare prin cresterea în aceeasi proportie a outputului
si cantitatii factorilor de productie.

179 În ultimul caz randamentele de scara sunt descrescatoare. Se
produc pierderi de eficienta, iar economiile de scara sunt negative
(dezeconomii de scara)1.
De retinut ca una si aceeasi tehnologie poate permite, desigur nu
simultan, toate tipurile de randamente de scara. Sporirea continua a
productiei ar putea asigura, dincolo de un anumit nivel al productiei,
trecerea de la randamentele de scara crescatoare la cele descrescatoare.
Totodata, o tehnologie data permite coex istenta randamentelor de
scara constante si a celor factoriale descrescatoare. Singura deosebire
rezida în cei n -1 factori, variabili în primul caz si constanti în cel de al
doilea.

6.5 Echilibrul producatorului

Constrângerea bugetara a dreptei izocostu rilor

În decizia sa de productie, firma nu tine seama numai de
constrângerile tehnice, ci si de cele financiare. Presupunem ca firma
dispune de un buget limitat (B), iar preturile de achizitie ale factorilor
munca si capital sunt P L si respectiv P K.
Const rângerea bugetara este data de ecuatia:

B = P L L + P K K.

1 Determinarea tipului de randamente de scara se poate realiza apelând la proprietatea de
omogenitate a unei functii:
O functie Q = f (x 1, x2, . . . , x n) este omogena de gradul t daca:
f (mx 1, mx2, . . ., mx n) = m t f (x1, x2, . . ., x n) pentru orice m > 1.
Discutia se va face dupa valorile lui t:
a) t > 1, randamentele sunt crescatoare;
b) t = 1, randamentele sunt constante;
c) t < 1, randamentele sunt descrescatoare.

180 Din expresia de mai sus se poate deduce cantitatea de capital în
functie de celelalte variabile:

Aceasta este ecuatia unei drepte de panta negativa ( – PL/PK),
numita dreapta de b uget sau a izocostului . Ea evidentiaza ansamblul
combinatiilor posibile de factori de productie, pe care firma poate sa -i
achizitioneze cheltuind integral bugetul.

Fig. 6.11 Dreapta bugetului producatorului

Alegerea optima a producato rului

Alegerea unei metode în cadrul analizei productiei înseamna
alegerea celei mai bune combinari a factorilor de productie pentru
producerea unui bun, tinând seama de constrângeri.
Fiind data functia de productie Q = f (L,K), alegerea celei mai
bune co mbinatii a factorilor presupune cautarea cantitatilor K * si L* care
sa fie utilizate pentru a produce o cantitate dintr -un bun Q 0 cu costuri cât
mai mici; sau, determinarea combinatiei optime pentru a produce cea mai

181
mare cantitate dintr -un bun, data fii nd constrângerea bugetara:

Min C = P L L + P K L pentru Q 0 = f (L, K)
sau

Max Q = f (L, K) pentru C 0 = PL L + P K K
Aceste doua expresii, minimizarea costului sub constrângerea
bugetara sau maximizarea cantitatii sub constrângerea costului, sunt
similare obiectivului de maximizare a profitului. Se considera ca
producatorul nu influenteaza prin actiunea sa pretul bunului realizat sI nici
pe cel al inputurilor folosite.
În figura 6.12 este trasata izocuanta de nivel Q 0 care se confrunta
cu harta dreptelor d e izocost.

Fig. 6.12 Minimizarea costului pentru un nivel dat de productie

Daca prima dreapta de buget C 1 reflecta cu consum de factori
insuficient atingerii obiectivului, cea de a treia presupune un cost prea
ridicat. Combinatia optim a va fi cea definita de punctul de tangenta între o
dreapta de izocost si izocuanta de nivel Q 0.

182 Punctul de optim se afla deci simultan pe dreapta de buget C 2 si
pe izocuanta Q 0.
Având în vedere ca dreapta bugetului are panta dK/dL = –
PL/PK, iar panta izo cuantei este data de RMS (valoarea sa este de fapt
opusul valorii acestei pante), egala la rândul sau cu inversul
productivitatilor marginale (dK/ dL = – PmL /PmK), obtinem conditia de
optim:

La optim rata marginala de substitutie este eg ala cu raportul
preturilor factorilor.
Acesta conditie se poate deduce si pe cale analitica construind o
functie de tip Lagrange:

L = P L L + P K K + λ[Q0 – f (L, K) ].

Conditiile de prim ordin presupun anularea derivatelor partiale în
raport cu cele trei v ariabile:

183
iar prin împartirea primelor doua ecuatii obtinem:

La acelasi rezultat se ajunge presupunând ca producatorul are
drept obiectiv maximizarea productiei, cunoscut fiind nivelul resurselor de
care dispune . În figura 6.13 s -a trasat dreapta de buget C 0 si un numar de
izocuante.

Fig. 6.13 Maximizarea productiei pentru un cost dat

Se observa ca exista niveluri de productie accesibile si niveluri
inaccesibile.Pentru ultimele, nivelul resurs elor se dovedeste insuficient.
Productia maxima, posibil de obtinut cu resursele date, corespunde
izocuantei tangenta la dreapta bugetului, respectiv Q 2. Acest punct ofera
nu doar informatia privind nivelul maxim al productiei, ci si combinatia
optima de f actori de productie (L*,K*).

184

Functia Lagrange asociata acestui caz este:

L = f ( L , K ) + λ (C0 – PL L – PK K)

Reluând rationamentul anterior se obtine aceeasi conditie de
optim.
Profitul întreprinzatorului este functie de nivelul productiei s i de ce l
al resurselor folosite:

π = P f ( L , K ) – (PL L – PK K).

Maximizarea sa presupune anularea derivatelor partiale în raport
cu L si K:

¶p
¶
L0=
si
¶p
¶
K=0.

În urma efectuarii operatiilor se obtine: pP p 0 mL L− = si
pP p 0 mK K− = . Aceasta conduce la conditia de echilibru anterioara.

Calea de expansiune

Harta izocuantelor si ansamblul curbelor de izocost permit
determinarea costului total minim pentru niveluri diferite ale productiei. În
timp, nive lul resurselor producatorului se poate ameliora sau din contra
înrautati. Ca urmare, dreapta de buget se va deplasa spre dreapta sau
spre stânga (preturile factorilor sunt presupuse constante).

185 Pentru fiecare nivel al constrângerii bugetare se poate deter mina
un punct de optim. Linia care uneste aceste puncte reprezinta calea de
expansiune a firmei si reflecta cresterea cantitatilor din factorii de
productie utilizati pe masura sporirii productiei.
Calea de expansiune poate fi sau nu o dreapta. În primul c az,
prezentat în figura 6.14a, cresterea cantitatilor din cei doi factori este
proportionala cu cresterea productiei. În cel de al doilea caz, prezentat în
figurile 6.1 4.b si c, un factor poate creste mai repede decât celalalt sau
chiar sa scada pe masura cresterii productiei.

Fig. 6.14 Calea de expansiune

– REZU MAT

• Productia totala este influentata de volumul si calitatea factorilor de
productie. O tehnologie data permite numai un ansamblu de combinatii
ale factorilor de productie, care asigura realizarea unui anumit volum
de productie. a)Cresterea proportionala a
factorilor de productie
utilizati b) Cresterea mai rapida a
factorului capital în
raport cu factorul
munca c) Descresterea cantitatii
de munca

186
• Functia de productie des crie relatia dintre cantitatea maxima ce poate
fi produsa dintr -un bun si cantitatile din factorii de productie necesari
pentru realizarea sa.

• Productivitatea marginala a unui factor de productie reprezinta sporul
de productie datorat cresterii cu o unita te a unui factor în conditiile în
care ceilalti factori de productie ramân constanti.

• Productivitatea medie a unui factor de productie exprima cantitatea de
bunuri obtinute pe unitatea de factor de productie.

• Legea randamentelor descrescatoare se refera la reducerea, în
conditiile unei tehnologii date, a productivitatii marginale în conditiile în
care cantitatile din ceilalti factori utilizati sunt constante.

• Izocuanta reprezinta ansamblul combinatiilor de factori de productie
care permite obtinerea ace luiasi volum de productie. Cu o tehnologie
data, producatorul poate obtine niveluri diferite de productie. Fiecarui
nivel îi corespunde o izocuanta. Ansamblul izocuantelor repezinta
harta izocuantelor.

• Rata marginala de substitutie (RMS) masoara rata cu c are o firma va
substitui un factor de productie prin altul astfel încât volumul de
productie sa ramâna constant.

• Randamentele de scara surprind efectul asupra productiei în urma
modificarii simultane si proportionale a factorilor de productie.
Randamentel e de scara sunt crescatoare, descrescatoare si
constante.

• Constrângerea bugetara a producatorului presupune ca suma
cheltuielilor aferente achizitionarii de factori de productie sa fie cel
mult egala cu bugetul de care acesta dispune.

187
• Producatorul, al ca rui obiectiv îl reprezinta maximizarea profitului, va
folosi factorii de productie astfel încât rapoartele dintre productivitatea
marginala a factorilor de productie si pretul factorilor sa fie egale între
ele.

• Pentru fiecare nivel al constrângerii bugeta re se poate determina un
punct de optim. Linia care uneste aceste puncte reprezinta calea de
expansiune a firmei si reflecta cresterea cantitatilor din factorii de
productie utilizati pe masura sporirii productiei.

Ñ Termeni cheie

Functia de productie Legea randamentelor descrescatoare
Productivitatea marginala Productivitatea medie Izocuante Rata
marginala de substitutie tehnica Randamentele de scara Echilibrul
producatorului Constrângerea bugetara Calea de expansiune

^ Întrebari de ver ificare

1. Precizati distinctia între termenul scurt si termenul lung, pornind
de la un exemplu concret.
2. Analizati comparativ randamentele factoriale si randamentele
de scara.
3. Explicati continutul legii randamentelor descrescânde.
4. Un producator n u va accepta niciodata sa produca atunci când
produsul marginal este negativ. Argumentati aceasta decizie.
5. Analizati procesul combinarii unei suprafete date de pamânt cu
un numar variabil de lucratori agricoli.

188

œ Teste grila

1. Raportul dintre c resterea productiei si cresterea cu o unitate a
unui factor de productie, în conditiile în care ceilalti factori ramân
nemodificati reprezinta:
a) productia totala;
b) productivitatea marginala;
c) productivitatea medie globala;
d) productivitatea medie fa ctoriala;
e) randamente de scara.

2. Care din urm atoarele afirmatii sunt corecte?
a) functia de productie pune în evidenta relatiile dintre factorii de
productie;
b) functia de productie descrie relatia dintre cantitatea produsa dintr -un
bun si cantitatea dintr -un factor de productie folosit la producerea
acesteia;
c) functia de productie descrie relatia dintre cantitatea maxima produsa
dintr-un bun si cantitatile utilizate din factori de productie diferiti necesari
realizarii sale;
d) functia de productie este o expresie matematicaa fenomenelor tehnice.

3. Care din urmatoarele afirmatii su nt corecte?
a) R M S este constanta în cazul izocuantelor convexe;
b) R M S este crescatoare în cazul izocuantelor concave;
c) R M S este crescatoare în cazul izocuantel or liniare;
d) R M S este descrescatoare în cazul izocuantelor convexe;

189 e) R M S este crescatoare în cazul izocuantelor convexe.

4. Izocuantele descrescatoare pot fi:
a) convexe;
b) concave;
c) liniare;
d) toate cele de mai sus.

5. Rata marginala de subs tituire între factorii de productie exprima:
a) modificarea volumului productiei la cresterea cu o unitate a unui factor
de productie;
b) modificarea unui factor de productie, atunci când un altul se diminueaza
cu o unitate, volumul productiei mentinându -se constant;
c) productivitatea marginala a factorului substituit raportata la
productivitatea marginala a factorului de substituire;
d) productivitatea marginala a factorului de substituire raportata la
productivitatea marginala a factorului substituit.

6. Daca toti factorii de productie dintr -o combinatie productiva
sporesc cu 100%, iar productia înregistreaza o crestere cu 125%,
atunci:
a) randamentele de scara sunt descrescatoare;
b) randamentele de scara sunt crescatoare;
c) randamentele de scara sunt constante;
d) productivitatile marginale cresc;
e) productivitatile marginale cresc.

7. Se da urmatoarea functie de productie:
Q = ax 1 a x 2b ?x3 g? , a > 0
Sa se determine tipul de randamente de scara în functie de valorile
lui a, b si g.

191 CAPITOLUL 7

COSTURILE DE PRODUCTIE

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Care este semnificatia economica a costurilor
• Care sunt costurile pe termen scurt
• În ce consta analiza pe termen lung a costurilor

Orice producator are ob iective si se supune anumitor
constrângeri. Teoria traditionala a firmei presupune ca principalul obiectiv
al acesteia îl constituie maximizarea profitului sau, altfel spus, interesul
întreprinzatorului de a câstiga cât mai multi bani. Realizarea unui
asem enea obiectiv este dependenta de o serie de constrângeri. Acestea
privesc, în primul rând, costul de productie (imaginea constrângerilor
tehnologice si a pietelor factorilor de productie), bugetul de care dispune
producatorul, iar apoi cererea consumatoril or vizând produsele sale.
La baza obtinerii unui bun stau resursele. Acestea sunt limitate,
imprimând acelasi caracter si bunurilor economice produse. Din acest
motiv bunurile economice, ca si resursele, se achizitioneaza în schimbul
unui pret.
Decizia de a produce un bun economic presupune renuntarea la
utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, într -un scop alternativ. De
aceea toate costurile sunt de fapt costuri de oportunitate . Acestea
reprezinta costul unei actiuni în termenii sacrificiului presu pus de
realizarea sa sau al oportunitatilor la care se renunta. Ele constituie o

192 restrictie fundamentala a capacitatii întreprinzatorului de a -si maximiza
profitul.

7.1 Costurile explicite, costurile implicite si profitul
economic

Orice producator este interesat în cunoasterea nivelului costului de
productie. Acest nivel reprezinta o informatie esentiala în efectuarea
calculelor de eficienta si, mai departe, a deciziilor producatorului.
Masurarea costurilor nu se dovedeste simpla, în primul rând
datorita conotatiei lor multiple. În general, aceasta se poate realiza în sens
contabil sau în sens economic. Criteriul avut în vedere îl reprezinta sursa
factorilor de productie antrenati în activitatea economica, daca ei provin
din afara întreprinderii, fiind fu rnizati de terti, sau din interiorul acesteia.
Din acest punct de vedere, distingem costurile explicite si costuri implicite.
Determinarea contabila retine doar costurile explicite, în timp ce cea
economica si pe cele implicite.
Costurile explicite reprezi nta platile efectuate de producator
pentru achizitionarea sau închirierea factorilor de productie proveniti din
exteriorul firmei. Acestea vor include salariile platite angajatilor (muncitori
si manageri, altii decât proprietarii întreprinderii), platile p entru cumpararea
materiilor prime, pentru serviciile de transport sau financiare, comisioane,
inclusiv amortizarea capitalului fix propriu. Costurile de oportunitate sunt în
acest caz situate chiar la nivelul acestor plati.
Factorii de productie atrasi di n interiorul întreprinderii sunt si ei
evaluati, în sens economic, în termenii costului de oportunitate. Acestea
sunt costurile implicite . Acesti factori de productie sunt aceiasi cu cei
proveniti din afara întreprinderii cu singura deosebire ca folosirea lor nu
are caracter oneros, nefiind necesare plati în baza unor contracte
încheiate între proprietari si alti posesori de factori de productie. Astfel de
costuri privesc munca proprietarului, cladirile proprii sau capitalul banesc
adus în afacere de întrep rinzator. În fiecare din aceste cazuri exista, în
general, alternative ale utilizarii lor. De exemplu, proprietarul ar putea

193 desfasura o activitate în folosul altcuiva, primind în schimb un salariu
pentru munca prestata; cladirile ar putea fi închiriate ge nerând renta;
capitalul banesc ar putea fi dat cu împrumut sau depus la o banca, ceea ce
ar aduce dobânda. Evaluarea acestor factori în termenii costului de
oportunitate se face luând în considerare cea mai buna alternativa, deci
acolo unde se obtine o val oare maxima pentru randamentul lor daca s -ar
utiliza în afara întreprinderii si nu în activitatea curenta. Aceste costuri nu
apar surprinse în costurile contabile, dar aceasta nu face costurile mai mici
decât cele reale.
Distinctia între costurile implicit e si cele explicite este importanta
si pentru întelegerea conceptului de profit. În general, profitul reprezinta
excedentul încasarilor asupra costurilor. Daca se rationeaza în termeni
contabili, profitul contabil va fi diferenta dintre încasarile totale s i costurile
explicite. În sens economic, profitul economic se obtine scazând si
costurile implicite. Din acest motiv profitul economic este inferior celui
contabil (figura 7.1).

Fig. 7.1 Costul de productie si profitul

194

Prezentam în con tnuare un exemplu de determinare a costului si
profitului, în cazul unei întreprinderi.

Încasarile totale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 500.000
u.m.

Costul explicit
Salarii. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . ………… . . . . . . . .
200.000 u.m.
Materiale. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . ………… .
..75.000 u.m.
Rente. . . .. . . . .. . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .
………….25.000 u.m.
Profitul contabil .. . . .. . . . . . . . . . . . . . . .
…………200.000 u.m.

Costul implicit
Salariile proprietarilor.. . . . . . . . . . . . . . . . . .
………50.000 u.m.
Dobânda la capital. . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
………..25.000 u.m.
Profit economic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..125.00 0
u.m.

Se observa ca profitul economic exista, însa este inferior celui
contabil. În anumite situatii el poate fi negativ, chiar daca profitul contabil
este pozitiv.

7.2 Costurile de productie pe termen scurt

Pe termen scurt costurile pot fi fixe, var iabile, medii si marginale.

195 Costurile fixe (C F) sau costurile de regie se refera la factorii de
productie oferiti în cantitate fixa în cursul unei perioade, modificarea lor
cerând un timp mai mult sau mai putin îndelungat, în functie de specificul
activita tii. Aceste costuri sunt independente de volumul productiei, fiind
pozitive chiar daca întreprinderea nu produce nimic (cu conditia însa ca ea
sa fie în functiune). În costurile fixe sunt cuprinse amortizarea
echipamentelor de productie si cladirilor, dobâ nzile platite la credite,
asigurarile, rentele, salariile managerilor, cheltuielile generale ale
întreprinderii, impozitul pe teren si alte taxe care nu depind de cantitatea
produsa etc. Grafic, costurile fixe sunt reprezentate de o dreapta paralela
axei p roductiei (figura 7.2).

Fig. 7.2 Costul fix

Costurile variabile (C V) sunt dependente de volumul productiei,
modificându -se în acelasi timp si sens cu acesta. Spre deosebire de
costurile fixe, cele variabile pot fi evitate sau diminuate pe ter men scurt.
În costurile variabile sunt cuprinse cheltuielile cu materiile prime,
materialele si combustibilul, energia necesara functionarii echipamentelor,
salariile platite muncitorilor etc. Când afacerile sunt în dificultate aceste
costuri pot scadea ca ci producatorul poate disponibiliza lucratori, opri
unele echipamente sau consuma mai putine materii prime. Situatia se
inverseaza atunci când afacerile se învioreaza.
Unele din aceste elemente de cost se modifica strict proportional
în raport cu producti a, în timp ce altele nu. Forma curbei costurilor

196 variabile este determinata prin actiunea legii randamentelor
descrescatoare. Într -o prima faza, productivitatile marginale au tendinta de
crestere. Productia va creste din acest motiv mai amplu decât consumu l
factorilor variabili, iar curba costurilor variabile va fi mai întâi concava.
Când însa cresterea productiei se reduce, iar randamentele factoriale
marcheaza tendinta de scadere confirmând legea descresterii
randamentelor, costurile variabile încep sa cr easca progresiv mai mult
decât productia. Curba costurilor devine astfel convexa. Cum o productie
zero nu ocazioneaza nici un consum de factori variabili, punctul de plecare
al curbei îl reprezinta originea (figura 7.3).

Fig. 7.3 Costu l variabil

Costul total (C T) se refera la consumul tuturor factorilor de
productie utilizati într -o perioada data. El reprezinta suma costurilor fixe si
a costurilor variabile, motiv pentru care costurile totale, ca si cele variabile,
sunt dependente de n ivelul productiei.

CT = CF + CV

Grafic aceasta curba o reproduce pe cea a costurilor variabile,
fiind însa deplasata în sus cu o marime egala cu cea a costului fix (figura
7.4).

197

Fig. 7.4 Costul total

Costul total depinde nu doar de v olumul productiei, ci si de
preturile de achizitie ale factorilor de productie. Curbele costului îsi vor
modifica pozitia la orice schimbare survenita în preturile inputurilor.
Cunoasterea costului total este importanta însa costurile medii
reprezinta o in formatie suplimentara, utila în analiza pe termen scurt a
productiei.
Costul fix mediu ( CFM ) reprezinta costul fix pe unitatea de
produs:

CFM = CF / Q

Curba costului fix mediu este permanent descrescatoare în raport
cu productia având ca asimptote cele d oua axe (figura 7.5).

Fig. 7.5 Costul fix mediu

198 Costul variabil mediu ( CVM ) este costul variabil pe unitatea de
bun economic produsa:

CVM = CV / Q

Evolutia sa deriva din evolutia productivitatii medii. Pe masura ce
productivitatea med ie creste, costurile variabile medii se reduc atingând
punctul de minim corespunzator nivelului maxim al productivitatii medii.
Dincolo de acest punct, productivitatea medie începe sa scada ceea ce
determina cresterea costului variabil mediu (figura 7.6).

Fig. 7.6 Costul variabil mediu

Costul total mediu ( CTM ) reprezinta costul fiecarei unitati de
produs. El este suma costului fix mediu si a celui variabil mediu:

CTM = CT / Q
CTM = CFM + CVM

Curba sa are o evolutie asemanatoare cele i a costului variabil
mediu, cu deosebirea ca este deplasata mai sus si la dreapta fata de
aceasta din urma, datorita costului fix mediu (figura 7.7).

199

Fig. 7.7 Costul total mediu

Se observa ca sporirea productiei conduce la apropierea c elor
doua curbe, ca urmare a reducerii sensibile a costului fix mediu.
Costul marginal (C m) reprezinta costul producerii unei unitati
suplimentare. Se calculeaza prin raportarea variatiei costului total (sau a
costului variabil) la variatia productiei:

Cm = ΔCT / ΔQ Cm = ΔCV / ΔQ

Forma curbei costului marginal se poate deduce plecând de la
aceeasi lege a randamentelor descrescatoare. Productivitatea marginala în
crestere reduce costul unitatilor suplimentare, ceea ce determina costul
marginal sa se redu ca. Ulterior, când productivitatea marginala se reduce,
costul fiecarei unitati suplimentare este în crestere.
Curba costului marginal va intersecta în punctul de minim atât
curba costului variabil mediu cât si pe cea a costului mediu (figura 7.8).
Cât tim p noile unitati de productie vor costa mai putin decât media,
productia lor va determina reducerea costului mediu (dar si a costului
variabil mediu). Si invers, atunci când costul marginal depaseste costul
mediu.

200

Fig. 7.8 Costul margina l si costul mediu

7.3 Costurile de productie pe termen lung

A. Costul mediu pe termen lung
Pe termen lung distinctia între inputurile fixe si variabile dispare,
toti factorii devenind variabili. Productia unei firme poate spori nu numai
prin cresterea cantitatii de munca sau de capital circulant, ci si pe seama
construirii unor noi unitati de pr oductie sau sporirii volumului
echipamentelor. Toate costurile vor fi în consecinta variabile, iar legea
descresterii productivitatilor marginale îsi pierde actualitatea.
Pe termen lung, toti factorii de productie pot creste sau nu strict
proportional. Vom retine pentru analiza prezenta doar primul caz.
Ajustarile în cantitatile tuturor inputurilor în aceste conditii semnifica
modificari în scara productiei.
Randamentele de scara pot fi crescatoare, descrescatoare sau
constante. În prima situatie randamentu l utilizarii factorilor creste si
concomitent costul mediu pe termen lung (C TMTL) se reduce (figura
7.9a). Aceasta este situatia economiilor de scara, avuta în vedere de

201 întreprinzatori atunci când extind scara productiei. Sursele economiilor de
scara pot fi de natura tehnica sau financiara. O productie mai mare
permite utilizarea unor tehnologii eficiente, de mare randament, utilizarea
mai buna a personalului, dar si conditii de creditare avantajoase,
respectarea termenelor de livrare si chiar reduceri de pret în cazul
achizitionîrii unor cantitati mari de factori de productie.
Dincolo de un anumit nivel de productie, dezeconomiile de scara
devin predominante, iar costul mediu pe termen lung va creste în
consecinta (figura 7.9c). Cauzele rezida în dificulta ti de ordin administrativ
si probleme de comunicare în cadrul firmei.
Între randamentele de scara crescatoare si cele descrescatoare
poate exista o zona în care modificarea scarii productiei nu afecteaza
costul mediu. Randamentele de scara sunt în acest ca z constante (figura
7.9b).

Fig. 7.9 Situatii alternative pentru costul mediu pe termen lung

Costul mediu pe termen lung este ca si cel pe termen scurt o
curba în U, datorita efectului randamentelor de scara (figura 7.10).

202

Fig. 7.10 Costul mediu pe termen lung

Se constata ca pentru o productie inferioara lui Q 1, efectul
economiilor de scara este predominant, în timp ce o productie superioara
lui Q 2 genereaza dezeconomii de scara. În cele mai multe reprezentari al e
costului mediu pe termen lung, zona intermediara lipseste. Studiile
empirice demonstreaza existenta ei, costurile medii modificându -se
nesemnificativ la cresterea productiei.

B. Relatia între costul mediu pe termen scurt si costul mediu pe
termen lung
Construirea curbei costului pe termen lung se va realiza
considerând întrunite urmatoarele conditii:
– preturile factorilor de productie sunt date;
– tehnologia si calitatea factorilor nu sufera ameliorari în timp;
– în obtinerea oricarui nivel de producti e întreprinzatorul opteaza
pentru o combinatie corespunzatoare minimului costului mediu. Altfel spus,
fiecare punct de pe curba costului mediu pe termen lung va respecta
regula egalitatii între productivitatile marginale divizate prin preturile
factorilor.
Consideram cazul unui producator care dispune de un echipament
de productie si este confruntat cu un cost mediu pe termen scurt dat

203 (CTMTS 1). Anticipând o crestere a cererii pietei, întreprinzatorul decide
sa se extinda, achizitionând un echipament nou, s imilar primului. În mod
normal, aceasta investitie se însoteste de economii de scara într -o prima
faza. Fiecare echipament în plus va conduce la costuri medii pe termen
scurt inferioare.
Cum fiecare curba a costului mediu pe termen scurt corespunde
unui nu mar dat de echipamente, extinderea treptata va conduce la o
succesiune de curbe ale costului mediu (figura 7.11).

Fig. 7.11 Succesiune a costurilor medii pe termen scurt

Exista întotdeauna un nivel dat al echipamentelor permin tând
obtinerea unei productii în conditii de eficienta. Practic, este posibil a

204 produce acelasi output cu un numar mai mare sau mai mic de
echipamente, însa aceasta decizie are implicatii asupra costurilor. De
exemplu, o productie Q 1 este realizata la cel mai mic cost utilizând doar
un echipament. Utilizarea a doua echipamente pentru aceeasi productie ar
creste costul mediu. Achizitionarea celui de al doilea echipament se
justifica doar daca se doreste realizarea unei productii superioare, de
exemplu Q 2.
Din aceasta succesiune de curbe ale costului mediu pe termen
scurt se poate construi curba costului mediu pe termen lung (C TMTL).
Aceasta curba, denumita si "curba înfasuratoare", se observa în figura
7.12, este tangenta curbelor costului mediu pe termen sc urt.

Fig. 7.12 Costul mediu pe termen lung

205
– REZUMAT

• Decizia de a produce un bun economic presupune renuntarea la
utilizarea resurselor, indiferent de tipul lor, într -un scop alternativ. De
aceea toate costurile sunt costuri de oportunitate.

• Costurile pot fi privite din perspectiva economica sau contabila.
Conform primului punct de vedere costurile cuprind costurile explicite
si costurile implicite. Costurile contabile retin numai costurile explicite.
Distinctia dintre cost urile explicite si cele implicite este determinata
de sursa provenientei factorilor de productie: din exteriorul
întreprinderii si, respectiv din interiorul acesteia.

• Distinctia între costurile implicite si cele explicite este importanta si
pentru întel egerea conceptului de profit. Daca se rationeaza în termeni
contabili, profitul contabil va fi diferenta dintre încasarile totale si
costurile explicite. În sens economic, profitul economic se obtine
scazând si costurile implicite. Din acest motiv profitul economic este
inferior celui contabil.
• Pe termen scurt costurile pot fi fixe, variabile, medii si marginale.

• Costurile fixe cuprind consumurile de factori de productie care nu se
modifica atunci când productia variaza.

• Costurile variabile cuprind consu murile de factori de productie care se
modifica în acelasi timp si sens cu modificarea productiei.

• Costul total se refera la consumul tuturor factorilor de productie
utilizati într -o perioada data. El reprezinta suma costurilor fixe si a
costurilor varia bile.

• Costul fix mediu reprezinta costul fix pe unitatea de produs.

206
• Costul variabil mediu este costul variabil pe unitatea de bun economic
produsa.

• Costul total mediu reprezinta costul fiecarei unitati de produs. El este
suma costului fix mediu si a c elui variabil mediu.

• Costul marginal reprezinta costul producerii unei unitati suplimentare.

• Pe termen lung distinctia între inputurile fixe si variabile dispare, toti
factorii de productie devenind variabili. Toate costurile sunt în
consecinta variabil e.

• Randamentele de scara determina evolutia costului mediu pe termen
lung. Costul mediu pe termen lung se obtine pornind de la costurile
medii pe termen scurt. Curba costului mediu pe termen lung sau
"curba înfasuratoare", este tangenta curbelor costului mediu pe termen
scurt.

Ñ Termeni cheie

Costurile explicite Costurile implicite Profitul contabil Profitul economic
Costurile fixe Costurile variabile Costul total Costul fix mediu Costul
variabil mediu Costul total mediu Costul marginal Cost ul mediu pe
termen lung Curba “înfasuratoare”

^ Întrebari de verificare

207 1. Analizati corelativ costul de oportunitate, costul explicit, implicit
si profitul.
2. Justificati decizia unui întreprinzator de a ramâne în activitate
chiar daca profitul ec onomic nu exista.
3. Ce evolutie înregistreaza costurile unui producator atunci când
dinamica costurilor variabile este superioara dinamicii productiei ?
4. Curbele costului mediu pe termen lung si scurt au aceeasi
forma. Justificati aceasta afirmatie.
5. Explicati cum influenteaza modificarea salariului costul variabil
mediu si costul marginal asociat utilizarii factorului munca.
6. Care sunt sursele economiilor de scara? Dar ale dezeconomiilor
de scara? Precizati aceste surse pornind de la un caz concret .

œ Teste grila

1. Dobânda platita de un producator bancii în contul unui credit
reprezinta:
a) cost explicit;
b) cost implicit;
c) cost variabil;
d) cost de oportunitate.

2. Când legea randamentelor descrescatoare este valabila:
a) costul variabil creste, î nsa din ce în ce mai rapid;
b) costul variabil se mentine constant;

208 c) cresterea costului variabil se face cu o rata descrescatoare;
d) costul variabil scade.

3. Costul…………..este dependent de volumul productiei realizate:
a) implicit;
b) marginal;
c) variabil;
d) fix.

4. Costul marginal reprezinta:
a) variatia costului total;
b) modificarea costului variabil raportata la modificarea productiei;
c) raportul dintre variatia costului total si cea a productiei;
d) modificarea costului variabil ca urmare a cresterii productiei cu o
unitate;
e) sporul productiei ca urmare a cresterii cheltuielilor.

5. Selectati din lista urmatoare factorii ce influenteaza oferta firmei:
a) randamentul capitalului;
b) pretul inputurilor variabili;
c) numarul de firme existente pe piata;
d) tehnologia;
e) productivitatea firmelor concurente.
Probleme
1. Încasarile obtinute de un întreprinzator în urma productiei
vândute se situeaza la nivelul de 800.000 unitati monetare. Salariile platite
muncitorilor si managerilor sunt de 500.000 unitati monetare, dobânzile la
capitalul împrumutat reprezinta 125.000 unitati monetare, iar chiria pentru
spatiul folosit este 75.000 unitati monetare. Întreprinzatorul lucreaza în
propria sa firma. Daca ar decide sa ofere serviciile de munca altcuiva,
salariul cel mai mare pe care l -ar obtine a r fi de 60.000 unitati monetare.
Capitalul banesc adus în afacere de întreprinzator ar aduce o dobânda
anuala de 15.000 unitati monetare, daca ar fi depus la banca.
a. Sa se determine profitul întreprinzatorului în sens contabil si în
sens economic.

209 b. Sa se analizeze aceeasi situatie în cazul în care încasarile
întreprinzatorului scad mai întâi la 775.000 unitati monetare, iar apoi la
750.000 unitati monetare. Analizati deciziile posibile ale întreprinzatorului
în aceste ultime doua situatii.

2. În cursu l unei perioade productia unei firme înregistreaza o
crestere de trei ori. Concomitent, costurile totale cresc cu 300%. Precizati
ce evolutie înregistrea za costurile medii.

3. Productia corespunzatoare maximizarii profitului în cazul unui
producator este de 10.000 unitati monetare. Costurile totale sunt în acest
caz 320.000 unitati monetare, iar costul marginal este de 40. unitati
monetare.
a. Sa se dermine profitul pe unitatea de produs;
b. Analizati decizia producatorului atunci când pretul este mai întâ i
superior lui 40 unitati monetare, iar apoi inferior lui 32 unitati monetare.

211 CAPITOLUL 8

CONCUREN TA PERFECTA

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Care sunt ipotezele sub care functioneaza o pia ta cu concurenta
perfecta
• Care este conditia de maximizare a profitului unui producator în
conditiile termenului scurt
• Care este conditia de echilibru a unui producator în conditiile
termenului lung

Economistii au construit doua modele fundamentale prin care sunt
evidentiate diferite aspecte ale functionarii pietelor. Primul model este cel
al concurentei perfecte , iar cel de al doilea este cel al monopolului. Ele
sunt considerate ultrasimplificari ale realitatilor pietei, deoarece ipotezele
pe care se bizuie nu reflecta conditiile concrete ale pietei.
Concurenta perfecta reprezinta o sintagma frecvent utilizata î n
analizele economistilor. Acest concept este foarte vechi si a fost folosit
(fara mentiunea ca atare de concurenta perfecta) de Adam Smith în
“Avutia natiunilor”. Mai târziu, Francis Y. Edgeworth a încercat primul, în
cartea sa Mathematical Psychics (1881 ), o definire sistematica si
riguroasa a concurentei perfecte. Ulterior, conceptul a dobândit o
prezentare completa în cartea lui Frank Knight “Risk, uncertainty and
profit ” (1921).

212 Piata cu concurenta perfecta reprezinta un model ideal, întâlnit
doar în teorie, fara corespondent în realitatea economiilor contemporane.
Studiul acestui model permite compararea diferitelor tipuri de
concurenta cu concurenta perfecta, comuna în analizele economistilor
neoclasici pâna la începutul secolului actual. Relevanta, din acest punct de
vedere, este consideratia lui Leon Walras care, în “Elemente de economie
pura” (1874), afirma: “Vom presupune întotdeauna o piata perfect
organizata sub raportul concurentei, asa cum, în domeniul mecanicii,
masinile sunt studiate întâi fara frecare”.

8.1 Ipotezele pietei cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta presupune întrunirea concomitenta a
mai multor conditii. Pornind de aici pot fi întelese modalitatile de
determinare ale pretului si cantitatii de echilibru precum si conditiile de
stabilitate ale pretului.
Ipotezele pietei cu concurenta perfecta sunt urmatoarele:

a) Atomicitatea
Pe piata exista un numar foarte mare de agenti economici care
participa la cererea si oferta unui bun. Fiecare dintre acestia are o
dimensiune neglijabila în raport cu piata si, ca urmare, un rol
nesemnificativ privind influenta asupra variabilelor pret sau cantitate
tranzactionata.
În aceste conditii, de concurenta purificata de orice element de
monopol, pretul se stabileste strict prin interactiunea cererii cu oferta.
Producatorul dintr -o piata cu concurenta perfecta nu poate influenta
nivelul pretului prin decizii si actiuni individuale. Un astfel de pret se
impune fiecarui producator individual. Acesta manifesta un comportament
de “pri ce-taker” sau de “prenneur de prix”, existând astfel o suveranitate
a pietei (figura 8.1).
Singura variabila pe care un producator are puterea de a o
influenta este cea a cantitatii individual oferite, ca parte microscopica a
cantitatii oferite de ansambl ul pietei. Iar decizia acestuia de a o modifica,

213 ca si decizia consumatorului de a schimba cantitatea ceruta, nu vor afecta
cantitatea totala oferita sau ceruta pe piata . Daca un producator paraseste
ramura, miscarea spre stânga a curbei ofertei este atât de slaba încât
pretul ramâne neschimbat. În mod similar, cresterea outputului unui
producator nu cauzeaza mutarea curbei ofertei spre dreapta. Numai
modificarea la nivelul ofertei unui numar important de producatori ar putea
deplasa curba ofertei. Oricum, atât ofertele cât si cererile vor fi
satisfacute în întregime, cu conditia exprimarii lor la pretul pietei.
Concurenta între firme este impersonala. Preturile de vânzare si
cantitatile vândute sunt determinate ca sume ale comportamentelor
individuale.
Obiectivul producatorului participant pe aceasta piata îl reprezinta
maximizarea profitului, iar cel al consumatorului maximizarea satisfactiei.

P P

O

C
0 Q 0 q
Ramura Producatorul individual

Fig. 8.1 Echilibrul pietei cu concurenta perfecta

b) Omogenitatea produsului
Toti producatorii care opereaza pe o piata cu concurenta perfecta
realizeaza un produs omogen, prezentând caracteristici absolut identice,
lipsite de d iferente reale sau imaginare. Conditiile de acces sunt aceleasi,
nu exista publicitate si nici o diferentiere a produselor. În aceste conditii,
produsele apar ca echivalente si substituibile, consumatorului fiindu -i
indiferent de unde le achizitioneaza. Fi delitatea unui consumator apare

214 doar la diferentierea produselor, fiind deci suficienta modificarea unei
caracteristici intrinseci sau extrinseci. Cum acest fapt nu se petrece,
consumatorului îi va fi indiferent de unde cumpara.

c) Libera intrare si iesi re în /din ramura
Producatorii au dreptul de a se manifesta liber pe piata. Astfel, nu
exista nici -o bariera juridica sau institutionala la intrarea/iesirea unor
producatori în/dintr -o ramura. În conditiile contemporane, accesul într -un
domeniu este restr ictionat de îndeplinirea unor conditii precum atestate
(diplome) care sa dovedeasca pregatirea profesionala a întreprizatorului,
un nivel minim al capitalului social, diferite autorizatii de functionare
obtinute de la institutiile abilitate etc. Concurenta perfecta exclude prin
ipoteza asemenea bariere.
În ciuda absentei acestor impedimente manifestarea unui
producator pe piata nu poate fi rezultatul unei actiuni simpliste. În esenta,
deciziile producatorului vor fi conditionate de obtinerea profiturilor, cu
unele diferentieri în functie de caracterul analizei, pe termen scurt sau
lung. Oricum, intrarea , ca si iesirea în/din ramura , se poate produce doar
pe termen lung si nu pe termen scurt.

d) Perfecta transparenta a pietei
Vânzatorii si cumparatorii p oseda în mod natural toate informatiile
privind calitatea, natura si pretul produsului, ceea ce înseamna acces liber
la informatie. Ei sunt permanent si deplin informati, ceea ce înseamna ca
pe piata exista certitudine.
În aceste conditii, orice produs poa te fi înstrainat doar la un singur
pret, indiferent de dorintele individuale ale producatorilor sau
consumatorilor. Pentru a demonstra aceasta este suficient sa presupunem
situatia inversa, adica încercarea unui producator de a -si vinde produsele
la doua p returi. Consumatorii cunosc acest lucru si în plus faptul ca
produsele sunt identice. În acelasi timp, aceiasi consumatori sunt dispusi a
cheltui cât mai putin pentru a obtine acelasi produs. În consecinta,
tentativa de a vinde un produs la un pret mai ri dicat decât cel determinat
de piata este sortita esecului, iar pretul va fi unic.

215
e) Perfecta mobilitate a factorilor de productie
Factorii de productie, având mobilitate perfecta, se orienteaza
întotdeauna catre cele mai bune utilizari, adica catre domen iile unde
recompensa pentru folosirea lor este maxima. Astfel, lucratorii se vor
îndrepta catre angajatorii care ofera salariile cele mai ridicate, iar capitalul
acolo unde randamentul utilizarii lor este cel mai înalt. În acelasi timp,
întreprinzatorii vo r gasi fara dificultate factorii de productie pe care -i
doresc, cu conditia sa consimta la plata serviciului lor la nivelul impus de
piata. Cei care nu vor accepta pretul pietei pentru factorii de productie vor
fi în imposibilitatea obtinerii acestora. Ca urmare, acest nivel de pret este
unic la un moment dat.

Concurenta va fi considerata perfecta atât timp cât cele cinci
conditii vor fi îndeplinite concomitent. Neîndeplinirea cel putin a uneia
dintre ele va schimba caracterul concurentei din perfecta î n imperfecta.

8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt

Obiectivul producatorului care opereaza pe o piata cu concurenta
perfecta este acela de maximizare a profitului.
Fiecare producator preia pretul pietei, rezultat din interactiunea
cererii cu o ferta totala. Pretul reprezinta astfel o variabila exogena pentru
producatori, dar si pentru consumatori. Profitul producatorului individual
depinde de productia acestuia, singura variabila aflata la latitudinea
producatorului.
În figura 8.2 este prezenta ta situatia unui producator aflat pe o
piata cu concurenta perfecta.

216

P, CTM C m

CTM

P A M B

0 qA qM qB
q

Fig. 8.2 Echilibrul producatorului pe termen scurt

Pretul impus de piata este P, astfel ca fiecare unitate de bun
oferita va fi vânduta la acest pret. Suma obtinuta din vânzarea întregii
cantitati oferite reprezinta încasarea totala (IT).
IT = P q
Încasarea medie (IM) reprezinta suma obtin uta din vânzarea
fiecarei unitati de bun si este egala cu pretul de vânzare.

IM = IT / q = P

Încasarea marginala (Im) reprezinta sporul de încasare datorat
vânzarii unei unitati suplimentare de bun. Încasarea marginala poate fi
privita si drept derivata întâi a încasarii totale.
Im = Δ IT / Δq = I’ T

217
În conditiile concurentei perfecte, încasarea marginala este
permanent egala cu pretul de piata al bunului.

Im = P

Costul total mediu este o curba în U si este intersectat în punctul
sau de minim de c urba costului marginal. Profitul producatorului este
diferenta dintre încasarile totale si costul total. Sa privim evolutia profitului
în functie de nivelurile posibile de productie.
Daca productia este situata la un nivel inferior lui q A sau superior
lui qB, profitul total este negativ deoarece pretul este de fiecare data mai
mic decât costul mediu. Atunci când pretul este egal costului total mediu
profitul este zero În schimb, profitul devine pozitiv pentru un nivel al
productiei aflat între q A si qB. Nivelul optim al productiei este q M. Atât
timp cât pretul (sau încasarea marginala) este superior costului marginal,
producatorul va avea interes sa creasca productia. Astfel, profitul va
creste de fiecare data cu diferenta dintre cele doua variabile sau, al tfel
spus, cu profitul marginal. Dincolo de nivelul q M, costul marginal excede
pretul ceea ce va provoca pierderi marginale si reducerea profitului total.
Conditia necesara maximizarii profitului este în consecinta:

P = C m

Profitul, s -a precizat, reprez inta diferenta dintre încasarea totala si
costul total:

π = IT – CT

Conditia necesara pentru maximizarea profitului consta în
anularea derivatei acesteia în raport cu productia:

dπ / dq = dI T /dq – dCT /dq = P – Cm

218 Conditia suficienta pentru maximiza rea profitului o reprezinta
semnul negativ al derivatei de ordinul doi al profitului:

unde q* reprezinta nivelul optim al productiei.

În figura 8.3 este prezentata decizia de productie a firmei pe
termen scurt. Pretul pietei, determinat exogen, este p*, iar curba cererii la
firma este paralela la abscisa trecând prin p*. Productia optima (q*)
corespunde punctului de intersectie dintre dreapta pretului si cea a costului
marginal. Daca pretul creste la p** atunci si productia creste la q** . Cum
pentru fiecare nivel al productiei pretul este superior costului mediu,
profiturile sunt strict pozitive. Daca pretul ar fi inferior costului mediu,
ceea ce se întâmpla pentru p***, firma ar pierde cu fiecare unitate
vânduta. Pe termen scurt, capaci tatea de productie este constanta iar
producatorul nu poate iesi de pe piata. Din acest motiv, costul fix se
înregistreaza chiar si atunci când productia înceteaza.

Fig. 8.3 Curba ofertei firmei pe termen scurt

219 Desi firma înregistreaza pier deri, cea mai buna decizie o
reprezinta continuarea productiei. Pentru o productie corespunzatoare
egalitatii dintre pret si costul marginal încasarile permit acoperirea
costurilor variabile si a unei parti din costurile fixe. Pierderile sunt în acest
caz mai mici comparativ cu cazul încetarii productiei.
În schimb, daca pretul ar deveni inferior lui P 1 firma ar putea
decide încetarea productiei. Daca totusi ar continua sa produca pierderile
ar depasi costurile fixe. Productia vânduta la acest pret nu acop era
costurile variabile, pierderile adaugându -se costurilor fixe. Reducând
productia la zero, firma ar putea suporta doar costurile fixe si evita pe cele
variabile.
În concluzie, firma decide sa produca pentru un nivel al pretului
superior costului variabi l mediu minim. Si înceteaza sa mai produca daca
pretul este inferior costului variabil mediu.
Curba ofertei firmei pe termen scurt arata cât de mult ar putea
aceasta produce pentru niveluri diferite de pret. Pentru o firma care
urmareste maxim de profit si care preia pretul pietei ca dat, aceasta curba
este data de segmentul curbei costului marginal, cu panta pozitiva, aflat
deasupra punctului de minim al costului variabil mediu

8.3. Echilibrul producatorului pe termen lung

Pe termen lung flexibilitatea firmelor de a intra sau parasi piata
este evidenta. Producatorul individual care îsi propune maximizarea
profitului si care este un price -taker va opta pentru un nivel de productie
pentru care pretul este egal cu costul marginal pe termen lung.
Perspectiv a profiturilor econom ice reprezinta un stimulent pentru
intrarea în ramura de noi firme (sau dezvoltarea productiei celor vechi),
dupa cum absenta acestora va determina iesirea din ramura a altor firme.
Costurile intrarii sau iesirii din ramura sunt presupuse nule.
Cresterea numarului ofertantilor si, pe aceasta baza, a ofertei
totale va determina deplasarea spre dreapta a curbei ofertei pietei si,
odata cu aceasta, reducerea pretului. Intrarea noilor firme se va produce

220 pâna când profiturile economice vor fi nule. Aceasta sit uatie corespunde
punctului de minim al curbei costului mediu total pe termen lung.
La acelasi rezultat se poate ajunge si daca procesul se desfasoara
în sens invers. Daca pretul pietei conduce la pierderi (pretul este inferior
costului mediu) unele firme vor da faliment sau vor fi constrânse sa
paraseasca piata. Astfel, curba ofertei se va deplasa spre stânga,
determinând cresterea pretului. Iesirea firmelor de pe piata se va produce
concomitent cu reducerea pierderilor, pâna când pretul va fi egal cu
minimul costului mediu.
Profitul maxim pentru fiecare producator (costul marginal egal cu
pretul) si profiturile economice zero sunt cele doua conditii ale echilibrului
pe termen lung.
Echilibrul pe termen lung va fi realizat atunci când nu mai exista
nici un motiv pentru firme de a intra sau iesi pe/de pe piata sau de a -si
extinde sau restrânge productia.
Sa urmarim procesul ajustarilor de pret si cantitate pentru
atingerea echilibrului pe termen lung.
Consideram pentru simplificarea prezentarii ca toate firmele sunt
identice si produc în aceleasi conditii. Vom rationa pe cazul unei firme
"reprezentative".
Mentinând analiza în termenii echilibrului partial, intrarea sau
iesirea firmelor pe/de pe piata nu va afecta pretul factorilor de productie si
prin ac easta curbele costului firmelor.
În figura 8.4 se observa ca echilibrul initial (pe termen scurt)
corespunde unui pret P 1, impus tuturor participantilor pe piata si unei
cantitati Q 1, ca suma a cantitatilor individuale oferite de cele n 1 firme
aflate pe p iata.
Cum curbele costurilor sunt identice, fiecare firma va produce o
cantitate egala, pentru care pretul pietei este egal cu costul marginal pe
termen scurt:

q1 = Q1 / n1

221 Deoarece pretul pietei este superior costului mediu, fiecare firma
va obtine profituri pozitive. Noi firme vor fi atrase în ramura de aceasta
perspectiva, producând un bun omogen în aceleasi conditii de cost. Oferta
initiala va spori de la Q 1 la Q 2, iar pretul pietei se va reduce la P 2.
Cantitatea oferita la acest pret de catre fi ecare firma va fi mai mica decât
în primul caz:

q2 = Q2 / n2 , iar q 2 < q1

Daca si acest nivel de pret va permite obtinerea profiturilor
economice, incitatia la patrunderea în ramura pentru alte firme se va
pastra. Accesul fiind liber, intrarea în ramur a va asigura în final o oferta
suficient de mare pentru ca preturile reducându -se, profiturile economice
sa se anuleze. Acest lucru se petrece când dreapta pretului va fi tangenta
costului mediu în punctul de minim al acestuia. Cum prin acest punct trece
si curba costului marginal, este întrunita si a doua conditie a echilibrului pe
termen lung, profiturile fiind maxime pentru fiecare producator dat fiind
pretul pietei. Oferta individuala va fi în cazul de fata q m, iar pretul pietei
Pm.

Fig. 8.4 Echilibrul pe termen lung în conditiile identitatii
curbelor costului

222

– REZUMAT

• Piata cu concurenta perfecta reprezinta un caz ideal, fara a fi întâlnita
ca atare în practica. Ipotezele pe care se fundamenteaza sunt:
atomicitatea cererii si of ertei, omogenitatea bunului, transparenta
perfecta, libera intrare si iesire pe/de pe piata si perfecta mobilitate a
factorilor de productie.

• Criteriul de comportament al producatorului în stabilirea productiei
este maximizarea profitului total. Acest cri teriu este echivalent cu
cerinta ca productia sa includa toate unitatile de cantitate al caror
profit marginal este pozitiv. Daca profitul ultimei unitati de cantitate
este strict poitiv, atunci profitul total creste iar producatorul este
interesat sa spor easca productia. Daca însa profitul ultimei unitati de
cantitate este negativ atunci unitatea respectiva de cantitate reduce
profitul total iar producatorul decide scaderea productiei.

• Comportamentul producatorului în stabilirea productiei este determinat
de regula P = Cm.

• Pe termen scurt, capacitatea de productie este constanta iar
producatorul nu poate iesi de pe piata atunci când înregistreaza
pierderi. Ca urmare, costul fix exista chi ar si atunci când productia
înceteaza. Productia continua pe termen scurt daca încasarile acopera
costul variabil. Daca încasarile nu acopera costul variabil atunci
pierderile sunt mai mari decât costul fix iar productia înceteaza pe
termen scurt. Producatorul decide sa produca numai atunci când
pretul depaseste costul va riabil mediu

• Pe termen scurt, un producator aflat pe o piata cu concurenta
perfecta poate obtine supraprofituri.

223 • Curba ofertei pe termen scurt este data de curba costului marginal
aflata deasupra costului variabil mediu minim.

• Pe termen lung, capacitate a de productie este variabila iar
producatorul poate iesi de pe piata. Productia continua numai daca
încasarile acopera costul total. Conditia de echilibru este P = Cm =
CTM

• Pe termen lung, producatorul nu mai obtine supraprofituri. Singurele
profituri o btinute sunt cele normale.

Ñ Termeni cheie

Concurenta perfecta Încasarea totala Încasarea medie Încasarea
marginala

^ Întrebari de verificare

1. Precizati conditiile necesare pentru manifestarea unei competitii
economice eficiente.
2. Identifi cati avantajele concurentei într -o economie de piata libera.
3. Care sunt caracteristicile pietei cu concurenta perfecta ?
4. Încercati identificarea unei piete apropiate tipului de concurenta
perfecta.

224 5. Cum va fi afectata curba ofertei pietei pe termen scurt si pretul de
echilibru în urma a cresterii salariilor ?
6. Ce întelegeti prin echilibrul pe termen lung si care sunt conditiile sale?
7. Ce consecinte pe termen lung apreciati ca are cresterea numarului de
ofertanti? Dar cresterea cererii?

œ Teste grila

1. Care dintre urmatoarele afirmatii corespund pietei cu concurenta
perfecta ?:
a) numerosi vânzatori;
b) partea de piata care revine fiecarui vânzator este foarte mica;
c) absenta oricaror bariere juridice sau institutionale privind accesul pe
piata a noilor producatori ;
d) informatia circula liber, fiind oricând si oricui disponibila;
e) toate cele de mai sus.
2. Aratati conditia care nu este necesara pentru a defini o piata
perfect concurentiala:
a) multi cumparatori;
b) multi vânzatori;
c) multa publicitate;
d) omogenitatea produselor;
e) libera circulatie a informatiei.

3. Care dintre urmatoarele afirmatii constituie o consecinta a
ipotezei atomicitatii ofertei pe piata cu concurenta perfecta?:
a) modificarile la nivelul productiei unei firme afecteaza încasarile
celorlalti producatori;
b) modificarile la nivelul productiei unei firme modifica oferta pietei;
c) modificarile în nivelul productiei unei firme nu afecteaza semnificativ
încasarile acesteia;
d) firma nu poate vinde oricât doreste chiar daca respecta pretul pietei;

225 e) schimbarea productiei ind ividuale nu are nici o influenta asupra
pretului pietei.

4. Pentru o piata caracterizata prin concurenta perfecta pretul unui
bun X practicat de firmele care actioneaza pe piata este la un
moment dat:
a) identic;
b) dependent de costurile individuale de produc tie;
c) determinat prin actiunea asociatiilor patronale;
d) determinat prin actiunea sindicatelor din ramura respectiva;
e) influentat prin actiunea guvernului.

5. Care dintre urmatoarele argumente justifica existenta unui
singur pret pentru un singur produs pe pi ata cu concurenta perfecta
?:
a) omogenitatea produsului, rationalitatea cumparatorului si atomicitatea
cererii si ofertei;
b) omogenitatea produsului, rationalitatea cumparatorului si transparenta
perfecta a pietei;
c) omogenitatea produsului, mobilitatea perfect a a factorilor de productie
si transparenta perfecta a pietei;
d) omogenitatea produsului, mobilitatea perfecta a factorilor de productie
si accesul liber pe piata;
e) atomicitatea cererii si ofertei, accesul liber pe piata si transparenta
perfecta a pietei;

6. Într -o democratie cu economie de piata, concurenta:
a) este decisa de parlament;
b) provoaca falimente succesive;
c) este protejata prin legislatie;
d) exclude orice masura legislativa;
e) este eliminata.

7. Daca piata unui bun este concurentiala si în situatie de echi libru,
atunci:

226 a) toti cumparatorii vor face presiuni de scadere a pretului;
b) toti cumparatorii vor face presiuni de crestere a pretului;
c) ofertantii vor face presiuni de scadere a pretului;
d) ofertantii vor face presiuni de crestere a pretului;
e) nici un agent eco nomic nu va face presiuni asupra pretului.

8. În care dintre situatiile de mai jos un producator decide sa nu mai
continue productia:
a) când obtine profit normal;
b) când obtine supraprofit;
c) când nu obtine profit normal;
d) în oricare dintre situatiile de mai sus ;
e) nu se poate preciza conditia care determina o asemenea decizie.

9. În cazul în care pretul pietei excede costul marginal si costul
variabil mediu, un producator al carui obiectiv îl reprezinta
maximizarea profitului, va decide:
a) sa-si reduca productia;
b) sa-si sporeasca productia;
c) sa mentina constant nivelul productiei, însa sa modifice pretul de
vânzare;
d) sa creasca concomitent pretul si productia.
10. Atunci când pretul pietei, egal cu costul marginal al firmei, se
situeaza între costul sau variabil mediu si total mediu, cea mai buna
decizie pentru producator este:
a) sa înceteze sa mai produca si sa paraseasca piata;
b) sa creasca productia si pretul;
c) sa-si reduca productia;
d) sa mentina productia.

11. Ceteris paribus, productia oferita de o firma, va …… dac a factori
precum pretul inputurilor variabile vor ……… :
a) creste/creste;
b) creste/scadea;
c) scade/scadea;

227 d) scadea/creste.

12. Într -o ramura perfect concurentiala, curba ofertei unei firme
este data de:
a) curba costului marginal;
b) segmentul curbei costului mar ginal aflat desupra minimului costului
variabil mediu;
c) curba ofertei pietei;
d) curba costului mediu total;
e) curba costului fix.

13. Identificati raspunsul corect:
a) pe termen scurt în cazul concurentei perfecte pot exista supraprofituri;
b) pe termen lung în cazu l concurentei perfecte nu pot exista
supraprofituri;
c) pe termen lung în cazul concurentei perfecte singurele profituri
obtinute sunt cele normale;
d) pe termen scurt în cazul concurentei perfecte o firma nu poate nici
intra si nici iesi pe/de pe piata;
e) toate c ele de mai sus.

14. Pierderea înregistrata de o firma, aflata în functiune, atunci când
productia este nula este egala cu:
a) costurile marginale;
b) costurile variabile;
c) costurile fixe;
d) costurile medii;
e) zero.

15. Existenta profiturilor economice, în cazul une i ramuri perfect
concurentiale determina:
a) intrarea de noi firme în ramura, cresterea ofertei si reducerea pretului
pietei;
b) iesirea unor firme din ramura, reducerea ofertei si cresterea pretului;
c) intrarea unor firme noi în ramura, cresterea ofertei si a pr etului pietei;

228 d) numarul firmelor în ramura ramâne constant ca, de altfel, si oferta si
pretul pietei.

16. Conditia de echilibru pe termen scurt pentru un producator aflat
în conditii de concurenta perfecta este:
a) încasarea medie superioara celei marginale;
b) pretul egal cu costul marginal;
c) pretul egal cu costul mediu;
d) pretul egal cu costul fix;
e) oricare dintre variantele de mai sus.

17. Pe termen lung, profiturile economice sunt:
a) negative;
b) pozitive;
c) zero.

18. Un producator dintr -o piata de concurenta perfect a înregistreaza
un nivel al costului variabil mediu de 5 unitati monetare/unitatea de
produs si un nivel al costului total mediu de 10 unitati
monetare/unitatea de produs, la un nivel al productiei de 1.500
unitati de produs. Costul marginal corespunzator acestei productii
este de 8 unitati monetare/unitatea de produs si egaleaza pretul. În
aceste conditii, decizia optima a producatorului va fi pe termen scurt:
a) oprirea productiei;
b) cresterea, mai mult decât dubla a productiei;
c) cresterea într -o propo rtie redusa a productiei;
d) mentinerea a productiei;
e) cresterea pretului.

Probleme
1. Încasarile unei firme aflata în conditii de concurenta perfecta se
situeaza la nivelul de 8000 unitati monetare. Cunoscând ca acestor
încasari le corespunde un profi t maxim si un cost marginal de 8
unitati monetare, sa se determine productia realizata de firma.

229
2. Se cunosc urmatoarele date privind activitatea unui producator
dintr -o piata cu concurenta perfecta:
Productia: 1000 unitati de cantitate;
Încasarea tota la: 3000 unitati monetare;
Costul fix: 1500 unitati de cantitate;
Costul variabil: 8000 unitati de cantitate;
Costul variabil mediu: 3,5 unitati monetare/unitatea de cantitate;
Costul marginal: 3 unitati monetare/unitatea de cantitate.
Sa se arate ce deciz ie ia producatorul în ceea ce priveste productia.

3. Se cunosc urmatoarele date privind activitatea unui producator
dintr -o piata cu concurenta perfecta:
Pretul productiei: 10 unitati monetare/unitatea de cantitate;
Productia: 10000 unitati de cantitate;
Costul total: 80000 unitati monetare;
Costul total mediu este minim;
Sa se arate ce decizie ia producatorul în ceea ce priveste productia.

231 CAPITOLUL 9

MONOPOLUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Care sunt trasaturile principale ale monopolului
• Care sunt obiectivele monopolului
• În ce consta discriminarea prin pret practicata de monopol
• Care sunt deosebirile esential e între concurenta perfecta si monopol

Monopolul reprezinta alternativa extrema la concurenta perfecta.
Spre deosebire de cazul concurentei perfecte unde oferta provine de la un
numar foarte mare de producatori, la monopol exista un singur ofertant
pentru un bun sau serviciu. În virtutea acestui fapt, monopolistul dispune
de posibilitatea controlului asupra pretului de vânzare.

9.1 Caracteristicile monopolului

Un producator se afla în situatie de monopol daca se constituie în
unicul ofertant al unu i produs omogen, având control asupra ramurii
respective. Fiind singurul producator si vânzator, monopolul nu suporta
rigorile confruntarii cu alti producatori ai aceluiasi bun. În consecinta,
concurenta nu exista decât prin intermediul bunurilor substitui bile.
Accesul pe o piata cu structura de monopol este dificil, iar în
anumite cazuri, chiar imposibil, datorita restrictiilor la intrare care pot fi
legale sau de alta natura. Atunci, când o întreprindere este protejata legal

232 de concurenta, monopolul este de tip închis. O astfel de situatie se
întâlneste de regula în domeniul serviciilor postale si de telecomunicatii,
furnizarii de energie electrica sau gaze. Tot legal sunt protejate patentele,
brevetele si drepturile de copiere.
În alte cazuri nu exista o protectie speciala în fata concurentei,
monopolul fiind deschis. Firmele se pot afla în situatie de monopol cel putin
un timp, existând însa riscul patrunderii altor firme în domeniu. Daca pe
termen scurt acest lucru este putin probabil, pe termen lung n ici o firma nu
este la adapost de concurenta interna sau externa. Orice deschidere la
comertul international, eliminarea chiar si partiala a restrictiilor tarifare sau
netarifare, este de natura sa genereze concurenta, modificând situatia de
monopol.
Firmele se protejeaza apelând la bariere precum secretul de
productie, tehnologie specifica, control asupra materiilor prime cheie etc.
Clasificarea monopolului în închis sau deschis este uneori
discutabila. De exemplu, în functie de orizontul de timp una si aceeasi
firma se poate afla în ambele situatii. Protectia patentului situeaza pe
termen scurt firma în prima situatie, în timp ce pe termen lung firma
devine monopol deschis. Este de presupus ca pe un interval de timp mai
lung si alte firme devin capabile sa ofere un produs cu performante
asemanatoare celui initial.
Avantajele care decurg din realizarea si utilizarea unei inovatii
justifica cresterea accentuata a cheltuielilor pentru cercetare – dezvoltare.
Existenta monopolului nu înseamna dominatia abso luta asupra
pietei. Pe de o parte, monopolurile întâlnite în practica nu sunt si nu pot fi
considerate pure. Conditia esentiala acestui tip de monopol, alaturi de
unicitatea vânzatorului si atomicitatea cererii, consta în absenta oricaror
substitute apropi ate pentru bunul realizat. În realitate, orice bun are
substitute. Pe de alta parte, legea cererii functioneaza si în cazul
monopolului. Cresterea pretului este însotita inevitabil de reducerea
achizitiilor cumparatorilor.

233

9.2 Cererea catre firma si încasarile

Firma aflata în pozitie de unic producator si vânzator poate
controla piata în sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de
vânzare.
Curba cererii pietei este identica cu curba cererii la firma, spre
deosebire de cazul concuren tei perfecte unde acestea sunt distincte
(figura 9.1).

a) Cazul concurentei perfecte (ansamblul ramurii si firma) ; b) Cazul
monopolului.

Fig. 9.1 Cererea în conditii de concurenta perfecta si de monopol

Abilitatea monopolistului cons ta în a selecta cuplul pret – cantitate
din mai multe alternative posibile care sa corespunda obiectivului propus.
Se presupune ca el cunoaste integral caracteristicile curbei cererii fie din
studii econometrice, fie prin intuitie.
Daca în cazul concurent ei perfecte fiecare producator preia pretul
pietei (producatorul individual este price -taker), în cazul monopolului
acesta este cel care stabileste pretul. Productia poate fi vânduta, în functie
de circumstante la acelasi pret sau la preturi diferite. În c ontinuare, vom
considera ca monopolistul vinde întreaga productie la un pret unic. Cazul
discriminarii prin pret va fi tratat ulterior.

234
În tabelul 9.1 se prezinta relatia existenta între cantitate, pret,
încasare totala si marginala pornindu -se de la o f unctie a cererii de tip
liniar:
Q = 10 – P
Optiunea producatorului pentru un nivel dat al pretului influenteaza
cantitatea ceruta si, în consecinta, încasarile producatorului. Încasarea
totala (I T) reprezinta produsul dintre pret si cantitatea realizata si vânduta:
IT = P Q = ( 10 – Q ) Q

Încasarea marginala (I m) reprezinta sporul de încasare obtinut
prin cresterea cu o unitate a vânzarilor:
QIT
ΔΔ=Im sau pentru intervalele infinitesimale
Q QQ IdQdI
TT2 10]') 10[( Im'
−= −===

Cererea, încasarea totala si încasarea marginala
în cazul monopolului
Tabelul 9.1
Cantitate
(1) Pret
(2) Încasarea totala
(3) Încasarea marginala
(4)
1 9 9 9
2 8 16 7
3 7 21 5
4 6 24 3
5 5 25 1
6 4 24 -1
7 3 21 -3
8 2 16 -5
9 1 9 -7

235 10 0 0 -9
Încasarea medie (I M) este încasarea obtinuta pe fiecare unitate
de produs vânduta:
Q PQP
QIIQ T
M−==== 10

Curba încasarii medii este identica cu curba cererii.
În figura 9.2 sunt reprezentate curbele încasarii totale, medii si
marginale.

236 Fig. 9.2 Curbele încasarii totale, medii si marginale

Se observa ca încasarea marginala este inferioara încasarii medii.
Atât timp cât curba cererii este liniara si descrescatoare încasarea
marginala va intersecta abscisa la jumatatea distantei fata de punctul de
inters ectie al încasarii medii. Aceasta regula nu este valabila daca functia
cererii este de alta natura decât liniara.
Curba încasarii totale este o parabola având maximul pentru o
productie de 5 unitati. Elasticitatea curbei cererii este cea care îi imprima
o evolutie ascendenta la început, iar apoi descendenta. În prima faza,
cererea fiind elastica, procentul modificarii în cantitatea ceruta este
superior celui al pretului, iar încasarea totala va creste. Când elasticitatea
devine unitara, încasarea totala at inge un maxim, dupa care, când cererea
este inelastica, orice crestere a cantitatii diminueaza încasarea totala.

9.3 Echilibrul producatorului

Ipoteza cea mai frecventa privind obiectivul monopolistului este
aceea de maximizare a profitului, adica a di ferentei dintre încasarea totala
si costul total de productie:

πT = IT – CT → max.

Termenul din dreapta surprinde în fapt constrângerile monopolului,
cererea pietei, pe de o parte, si costul productiei, pe de alta parte.
Din punct de vedere matemat ic, profitul este maxim atunci când
derivata profitului în raport cu productia se anuleaza:
0dQdC
dQdI
dQd T T= −=π

Deoarece

237 CmdQdCsi ImdQdI T T= =
conditia de maximizare a profitului devine:
Im = Cm
Aceasta conditie seamana cu cea de la concurenta per fecta, cu
singura deosebire ca în cazul monopolului încasarea marginala nu mai este
egala cu pretul, ci inferioara acestuia. Monopolistul cunoaste ca orice
unitate suplimentara oferita va reduce pretul, acesta fiind aplicabil si
unitatilor anterior produse .
Maximizarea profitului este reprezentata grafic în figura 9.3.
Productia corespunzatoare profitului maxim este Q *, ceea ce constituie
nivelul de echilibru, deoarece producatorul nu este interesat în a -l modifica
decât daca eventual cererea si /sau cond itiile de productie se modifica.
Un nivel de productie inferior lui Q * tenteaza monopolistul sa -l
schimbe deoarece profiturile marginale sunt pozitive (I m > C m), iar
profitul total va creste concomitent cu cresterea productiei. În schimb,
decizia de crest ere a productiei dincolo de Q * conduce la profituri
marginale negative (I m < Cm) si deci la o reducere a profitului total.
Pretul la care va fi vândut produsul este cel corespunzator
productiei Q * si este aflat pe curba cererii. La acest nivel, pretul est e
superior costului mediu. Profitul total este reprezentat de suprafata
hasurata a dreptunghiului P *EAC si este egal cu produsul dintre profitul
mediu (P – CTM) si productia realizata (Q *).

238 Fig. 9.3 Maximizarea profitului în cazul monopolului
Monopolis tul obtine nu numai profituri normale, ci si supraprofituri.
Acest lucru exercita o atractie pentru noi firme de a patrunde în ramura.
Daca monopolul este deschis, firma dezvolta o strategie de contracarare a
noilor veniti, iar în caz de insucces îsi poate pierde pozitia de monopol.
În anumite circumstante, monopolistul poate urmari si alte
obiective decât cel de maximizare a profitului.
Maximizarea cifrei de afaceri . Intrarea de noi producatori în
ramura conduce la împartirea pietei si la diminuarea profit ului
monopolistului. Ca urmare, monopolistul încearca sa -si maximizeze cifra
de afaceri, preferând profituri imediate mai mici, riscând chiar pierderi
(pretul devine inferior costului mediu), pentru a -si proteja situatia de unic
producator.
Gestiunea în st are de echilibru . Cresterea productiei dincolo de
un anumit nivel poate fi însotita de pierderi. Monopolistul, interesat sa -si
conserve pozitia privilegiata pe piata, este totodata preocupat de
preîntâmpinarea pierderilor. Astfel, el sacrifica, cel putin t emporar,
obiectivul de maximizare a profitului în favoarea celui de crestere a
vînzarilor, asociat cu profit nul. Un asemenea tip de gestiune face ca în
cazul întreprinderii administrata de puterea publica sa nu apara pierderi ,
care altfel ar fi suportate de catre contribuabili.
Tarifarea la nivelul costului marginal . Gestiunea în stare de
echilibru elimina supraprofiturile precum si pierderile, însa poate fi însotita
de o administrare deficitara a resurselor. Cantitatea corespunzatoare
acestui obiectiv es te data de intersectia încasarii medii si costului marginal.
Din punct de vedere financiar pot apare pierderi care, în cazul
monopolurilor publice, sunt suportate de contribuabili. Însa, din punct de
vedere economic, stabilirea pretului la nivelul costului marginal asigura o
alocare eficienta a resurselor.

239

9.4 Monopolul discriminatoriu

Discriminarea prin pret apare atunci când preturile la care sunt
vândute produsele sunt diferite, fara a fi însa justificate prin diferente de
cost.
Unele monopol uri sunt constrânse sa vânda întreaga cantitate la
un pret unic. Altele, pot beneficia de posibilitatea practicarii unor preturi
diferite pentru aceeasi cantitate. Astfel, reducerea de pret generata de
vânzarea unei unitati suplimentare nu se aplica întreg ii cantitati vândute, ci
doar ultimei unitati. Din acest motiv discriminarea este tentanta.
Posibilitatea ei rezida în doua conditii ese ntiale. Prima se refera la
imposibilitatea revinderii produsului de catre cumparatori. Cea de -a doua
priveste posibilitatea gruparii consumatorilor în categorii dinstincte în
functie de elasticitatea cererii lor.
Consumatorii cu elasticitate a cererii în functie de pret ridicata vor
reactiona mult mai evident la o crestere de preturi, diminuându -si sensibil
achizitiile. De aceea, preturile pretinse acestora sunt în general mai
scazute. Consumatorii a caror elasticitate a cererii în functie de pret este
mai slaba pot fi tratati cu preturi mai ridicate.
Vom analiza în continuare cazul unui monopolist care vinde pe
doua piete separate, practicând discriminare prin pret (figura 9.4 ).
Pentru simplificarea prezentarii consideram costul marginal
constant indife rent de nivelul productiei, (aceleasi concluzii vor fi obtinute
chiar în conditiile cresterii costului marginal) si functia cererii de tip liniar.

240

Fig. 9.4 Modelul discriminarii prin pret

Obiectivul monopolului de a obtine m axim de profit, conduce la o
productie supusa vânzarii de Q 1* pe prima piata si Q 2* pe cea de a doua
piata. Se observa în figura ca cererea este mai putin elastica pe prima
piata, motiv pentru care pretul practicat pe aceasta piata (P 1) este
superior celui practicat pe cea de a doua piata (P 2).
Matematic, profitul obtinut de monopolist este diferenta dintre
încasarea totala si costul total. Însa, încasarea totala reprezinta suma
încasarilor obtinute pe fiecare piata, iar costul total este cel ocazionat de
producerea întregii cantitati vândute.

π ( Q1 , Q2 ) = I1 ( Q1 ) + I 2 ( Q2 ) – C T ( Q 1 + Q2 )

241

Conditiile de prim ordin pentru maximizarea profitului constau în
anularea derivatelor partiale în raport cu Q 1 si Q2:

Conditia de ma ximizare a profitului este:

Im1 = Im2 = Cm.

Desigur, modelul se poate generaliza în cazul a n piete separate.
Monopolistul va alege cantitatea (sau pretul) pe fiecare din piete astfel
încât încasarea marginala sa fie egala cu costul marginal.

9.5 Mono polul versus concurenta perfecta

S-a afirmat ca monopolul si concurenta perfecta sunt doua situatii
extreme. Încercând o comparatie între situatiile de echilibru, proprii
fiecarei structuri de piata (presupunem acelasi obiectiv pentru firme si
anume maxi mizarea profitului), economistii evidentiaza urmatoarele
diferente:
– pretul de monopol excede pretul rezultat în conditii de
concurenta, în timp ce productia este mai mica în primul caz decât în al
doilea;
– pretul stabilit de monopolist depaseste cost ul marginal, ultimul
fiind egal la echilibru cu încasarea marginala. În conditiile concurentei
perfecte, cele trei marimi sunt egale între ele;
– monopolului îi sunt proprii supraprofituri durabile (pretul este
superior costului mediu), în timp ce în cazu l concurentei, chiar daca

242 acestea apar, sunt efemere. Libera intrare în conditiile concurentei
perfecte, permite cresterea ofertei si reducerea pretului pietei pâna acolo
unde supraprofiturile dispar.
Din perspectiva consumatorilor, situatia de monopol e ste
indezirabila. Acestia achizitioneaza mai putine bunuri, platind pentru
fiecare un pret mai ridicat. Controlul monopolului asupra pretului asigura
de fapt o redistribuire a venitului de la consumatori catre monopolisti.
Dupa alti autori, monopolul se d ovedeste capabil a genera într -o
masura mai mare inovatii comparativ cu cazul concurentei.

– REZUMAT

• Un producator se afla în situatie de monopol daca se constituie în
unicul ofertant al unui produs omogen, având control asupra ramurii
respective.

• Firma aflata în pozitie de unic producator si vânzator poate controla
piata în sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului de vânzare.

• În cazul monopolului, curba cererii pietei este identica cu curba cererii
la firma.

• Încasarea marginala reprezi nta sporul de încasare obtinut prin
cresterea cu o unitate a vânzarilor. Încasarea marginala este
inferioara încasarii medii.

• Ipoteza cea mai frecventa privind obiectivul monopolistului este aceea
de maximizare a profitului. Monopolistul poate avea obiec tive
alternative, precum realizarea unei cifre de afaceri maxime, gestiunea
în situatie de echilibru sau gestiunea în conditii de pret egal cu costul
marginal.

243 • Conditia de maximizare a profitului consta în egalitatea dintre
încasarea marginala si costul marginal. Atât timp cât încasarea
marginala este superioara costului marginal monopolistul decide
marirea productiei. Atunci când încasarea marginala este inferioara
costului marginal monopolistul decide scaderea productiei.

• Discriminarea prin pret apar e atunci când preturile la care sunt
vândute produsele sunt diferite, fara a fi însa justificate prin diferente
de cost. Monopolistul va alege cantitatea pe fiecare din piete astfel
încât încasarea marginala sa fie egala cu costul marginal.

• Prin comparati e cu concurenta perfecta profitul si pretul practicat în
conditii de monopol sunt mai ridicate. În schimb, productia este mai
redusa. Monopolului îi sunt proprii supraprofituri durabile, în timp ce în
cazul concurentei, chiar daca acestea apar, sunt efemer e.

Ñ Termeni cheie

Monopol Monopol deschis Monopol închis Cererea la firma Gestiunea
în stare de echilibru Monopol discriminatoriu

^ Întrebari de verificare

1. Ce întelegeti prin pozitia de monopol a unui producator? Oferiti un
exemplu de firm a aflata în situatie de monopol din economia noastra.

2. Care este conditia de maximizare a profitului pentru monopolist?
Comparati conditia de maximizare a profitului în conditii de monopol cu
cea proprie concurentei perfecte.

244
3. Ce întelegeti prin monopolul discriminatoriu? Care sunt conditiile
sale de manifestare si care este motivul pentru care un monopolist
practica discriminarea prin pret ?

4. Se considera afirmatia urmatoare: "Diferenta între un monopolist
si o firma aflata în conditii de concurenta perfec ta consta în aceea ca
monopolistul poate cere orice pret doreste, în timp ce în al doilea caz
trebuie sa se preia pretul pietei ca dat". În ce sens este adevarat ca
"monopolistul poate cere orice pret doreste ?"

œ Teste grila

1. Pe o piata de monopol :
a) nu exista concurenta;
b) concurenta poate exista doar prin intermediul produselor substituibile;
c) gradul de satisfacere al nevoilor consumatorilor este mai redus
comparativ cu situatiile de concurenta monopolistica sau oligopol;
d) unicitatea producatorului nu conduce la dominatia absoluta asupra
pietei;
e) toate cele de mai sus.

2. Care dintre urmatoarele caracteristici poate fi asociata pietei de
monopol?:
a) deschiderea la comertul international poate modifica situatia de
monopol;
b) se poate practica discriminarea;
c) accesul pe o astfel de piata este foarte greu, uneori chiar imposibil;
d) profiturile producatorului sunt cele mai ridicate comparativ cu cazul
altor piete;
e) toate cele de mai sus.

245 3. Când cererea pietei este inelastica, încasarea totala a
monopolistului are urmatoarea evolutie:
a) creste odata cu cresterea productiei;
b) scade pe masura ce productia creste;
c) ramâne neschimbata, indiferent de evolutia productiei;
d) informatia furnizata este insuficienta pentru a oferi un raspuns precis.

4. Când productia creste si cer erea pietei este……., încasarea totala
scade, iar cea marginala devine negativa, în timp ce atunci când
productia creste si cererea este …….., încasarea totala creste, iar cea
marginala este pozitiva, însa în scadere:
a) elastica, inelastica;
b) inelastic a, elastica;
c) elastica, cu elasticitate unitara;
d) cu elasticitate unitara inelastica.

5. Încasarea marginala este egala cu pretul în cazul…….. si mai mica
decât pretul atunci când firma se afla în situatie de……..:
a) monopolului, concurenta perfecta;
b) monopolului, oligopol;
c) oligopolului, concurenta perfecta;
d) concurentei perfecte, monopol.

6. Conditia maximizarii profitului în cazul monopolistului este:
a) pretul egal cu costul marginal;
b) încasarea marginala egala cu pretul;
c) costul marginal egal cu încasarea marginala;
d) costul mediu egal cu pretul.

7. Care dintre urmatoarele afirmatii este adevarata în conditii de
monopol al carui obiectiv îl reprezinta maximizarea profitului?:
a) monopolistul obtine supraprofituri;
b) pretul excede costul mediu;
c) încasarea medie de paseste costul marginal;
d) încasarea marginala este inferioara celei medii;

246 e) toate cele de mai sus.

8. Productia unei ramuri aflata în situatie de monopol este
comparativ cu o aceeasi ramura, însa caracterizata prin concurenta
perfecta…….., în timp ce pr etul de vânzare este………în primul caz
decât în al doilea:
a) egala, mai mare;
b) mai mare, mai mic;
c) mai mica, mai mare;
d) nu se poate realiza comparatia nici în ceea ce priveste productia si nici
în cazul pretului de vânzare.

Probleme

1. Se cunoaste, în c azul unui monopolist, functia cererii pentru
marfa X ca fiind Q = 2200 – 20P, iar cea a costului total C T = 0,5Q 2
+ 5000.
Se cere:
a) sa se determine nivelul de productie si pretul de vânzare pentru care
firma A, aflata în situatie de monopol, îsi maximize aza profitul;
b) sa se determine profitul mediu si total;
c) aratati efectul asupra productiei optime si profitului în cazul cresterii
costurilor fixe cu 5 %.

2. Firma A, aflata în situatie de monopol, decide sa se foloseasca de
posibilitatea discriminari i prin pret. Ea vinde o parte din productie pe
piata interna, iar o alta parte pe piata externa, la preturi diferite.
Functiile cererii, corespunzatoare fiecarei piete sunt:
Q1 = 1150 – 10P1 si Q2 = 1050 – 10P2
Functia costului este data de relat ia: CT = 0,5Q 2 + 5000.
Se cere:

247 a) sa se determine cantitatile vândute pe fiecare din aceste piete, precum
si preturile practicate, stiind ca obiectivul monopolistului ramâne acela
de maximizare a profitului;
b) calculati profitul total obtinut prin discri minare si comparati -l cu cel
realizat în cazul vinderii întregii productii la un pret unic.

3. Cererea pietei, în conditii de monopol este Q = 81 – P. Functia de
cost a monopolului este de tipul CT = 3Q 2 + Q + 40.
Se cere:
a) Sa se determine pretul, c antitatea si profitul monopolistului, al carui
obiectiv îl reprezinta obtinerea unui profit maxim;
b) sa se compare datele obtinute la punctul a), cu cele care rezulta în
cazul în care firma actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta.

4. Un producator a flat în situatie de monopol poate produce la un
cost mediu (CTM) si cost marginal (Cm) constant, CTM = Cm = 5.
Cererea pietei este de forma Q = 53 – P, unde Q si P sunt productia
si, respectiv pretul. Se cere:
a) sa se determine combinatia pret – cantitate ca re maximizeaza profitul
precum si nivelul acestuia;
b) care va fi nivelul pretului, cantitatii si profitului daca acest producator
opereaza pe o piata cu concurenta perfecta

251 CAPITOLUL 10

CONCUREN TA MONOPOLISTICA
SI OLIGOPOLUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Care sunt trasaturile esentiale ale pietelor cu structura monopolistica
si de oligopol
• Care sunt conditiile de maximizare a profitului produca torului în
conditiile celor doua tipuri de piata
• Care sunt principalele situatii de oligopol

În lumea reala concurenta este departe de a fi perfecta, iar
monopolul, desi exista, nu constituie regula. Studiul lor permite întelegerea,
fie si numai part iala, a fortelor care influenteaza preturile pe piata si
cantitatile oferite.
Între aceste doua situatii extreme se întâlnesc cazuri intermediare
precum concurenta monopolistica si oligopolul.

10.1 Concurenta monopolistica

Caracteristicile pietei cu co ncurenta monopolistica
Concurenta monopolistica, reprezinta o structura a pietei, care
prezinta afinitati cu concurenta perfecta, evident însa si deosebiri.
Concurenta monopolistica exista atunci când oferta pietei
provine de la un numar mare de firme, al e caror produse, desi similare,

252 sunt diferentiate. Acest tip de concurenta se întâlneste în mod frecvent în
domeniul vânzarilor cu amanuntul, al industriei textile, al încaltamintei, al
produselor cosmetice, restaurantelor, statiilor service etc.
Numarul mare de ofertanti confirma ipoteza atomicitatii întâlnite la
concurenta perfecta. Fiecare producator satisface o parte mica, însa nu
microscopica, din cererea pietei. Se apreciaza, în mod obisnuit, ca
segmentul de piata ce revine unei firme este de cel put in 1% si cel mult
10%, tendinta fiind în general de apropiere de limita inferioara.
Produsul oferit de o firma este similar celor realizate de celelalte
firme, substituibil în consecinta, însa nu în mod perfect. Fiecare producator
se distinge de ceilalti printr -o serie de caracteristici intrinseci sau
extrinseci imprimate produsului sau serviciului sau.
Daca, în cazul concurentei perfecte, consumatorului îi este
indiferent de unde cumpara produsul, aici sentimentul fidelitatii devine
evident. În conditiil e unui pret egal, acesta va prefera un producator
anume datorita de exemplu, localizarii, calitatii produselor sau unor
avantaje oferite dupa vânzarea produsului. Se releva astfel o trasatura
esentiala a concurentei contemporane – concurenta prin produse. Desi
variabilele traditionale ale concurentei, pretul si cantitatea, continua sa fie
avute în vedere, ele si -au redus însa importanta.
Numarul mare de firme ce actioneaza pe aceasta piata si
proportia redusa în vânzarile totale reduce interdependenta din tre deciziile
firmelor. Optiunile unei firme izolate vizând pretul sau cantitatea oferita
spre vânzare nu au efect sensibil asupra concurentilor, însa deciziile
acestora afecteaza situatia unei firme.
O alta trasatura a concurentei monopolistice o reprezi nta accesul
relativ liber într-o ramura data, trasatura ce o apropie mai mult de
concurenta perfecta decât de monopol. Accesul nu poate fi la fel de liber
ca în cazul concurentei, cel putin datorita dificultatilor în construirea unei
reputatii pe piata. Firmele existente anterior sunt departe de a fi anonime,
având segmentul lor de clientela, relativ fidel. Noua firma trebuie sa -si
asigure o imagine favorabila pe piata ceea ce reprezinta o bariera în calea
patrunderii si apoi a mentinerii pe piata.
Pe o as tfel de piata blocajele în calea concurentei, de genul
cooperarii sau întelegerii secrete dintre firme (asa cum se întâmpla în

253 cazul oligopolului) sunt excluse. Firmele nu -si vor împarti piata, nu vor fixa
nivelul preturilor pentru a -si creste profiturile si nici nu pot preveni
patrunderea în ramura a noilor producatori.
Pietele cu concurenta monopolistica sunt din acest motiv puternic
contestabile.

Maximizarea profitului in conditiile concurentei monopolistice
Firma aflata pe o astfel de piata este mai degraba un price –
searcher decât un price -taker. Diferentierea produselor o apropie de cazul
monopolului, conferindu -i o anumita putere de control asupra pretului sau.
Acest pret nu poate fi însa sensibil diferit de cel al concurentilor, fara a
exista riscu l reducerii semnificative a cantitatii vândute.
Curba cererii are panta negativa si aceasta datorita diferentierii
produselor. Firma poate creste putin pretul, fara a -si pierde în totalitate
clientela.
Cererea la firma nu mai este perfect elastica ca în cazul
concurentei perfecte. Este însa mai elastica decât în situatia monopolului,
datorita substitutiei puternice a produsului firmei în cauza cu produse
similare.
Productia corespunzatoare maximizarii profitului se obtine analog
cazului monopolului, fii nd determinata de intersectia curbei costului
marginal (C m) si a încasarii marginale (I m). Profitul total obtinut de firma
este reprezentat de zona hasurata (figura 10.1a), fiind produsul dintre
profitul unitar (pretul P * minus costul total mediu CTM) si productia
optima (Q *).

254

a) Termen scurt b) Termen lung

Fig. 10.1 Echilibrul firmei în condiiile concurentei monopolistice,
pe termen scurt si pe termen lung

Aceasta reprezinta o analiza pe termen scurt, când firmele obtin
nu numai profituri normale, ci si economice (pretul depaseste costul total
mediu).
Sansa obtinerii unor astfel de profituri, însotite de accesul relativ
simplu în ramura (piata este contestabila), genereaza o astfel de reactie
pentru firme noi. Cele deja existente sunt stimulate sa se dezvolte.
Intrarea de noi firme în ramura are doua consecinte majore. În
primul rând, curba cererii la firmele existente se va deplasa spre stânga
datorita cresterii si diversificarii ofertei (produse noi care substituie pe cele
existente). În al doilea rând, firmele care -si vad astfel diminuata puterea
lor pe piata vor face eforturi pentru a -si recâstiga pozitiile pierdute.
Publicitatea intensa, îmbunatatirea produselor oferite sunt menite sa
recâstige consumatorii. În acela si timp, aceste demersuri vor creste
costurile, motiv pentru care curba costului total mediu se va deplasa spre
dreapta. Ajustarile vor continua pâna acolo unde profiturile economice
dispar, singurele obtinute fiind cele normale (figura 10.1b).

255 Conditia d e maximizare a profitului ramâne aceeasi – egalitatea
dintre încasarea marginala si costul marginal. În plus, pe termen lung
pretul este egal cu costul mediu.
Echilibrul pe termen lung nu conduce la un cost mediu minim.
Daca intrarea noilor firme va cont inua si dupa acest punct, vor apare
pierderi, iar unele firme vor fi constrânse sa se retraga.
Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu
concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai înalt de satisfactie
pentru consumator. Pretul si mai ales posibilitatea alegerii între produse
diferentiate sustin optiunea pentru aceasta piata.

10.2 Oligopolul

Caracteristicile pietei cu concurenta de oligopol
O alta situatie intermediara între concurenta perfecta si monopol o
reprezinta oligopo lul. O ramura se caracterizeaza prin concurenta de
oligopol daca un numar mic de producatori domina productia si vânzarea
unui produs.
Produsul oferit de cele câteva firme poate fi omogen, ca în cazul
petrolului sau otelului, sau diferentiat, precum avioa nele, autoturismele,
tigaretele, berea sau calculatoarele.
Pietele cu structura oligopolista prezinta un grad înalt de
concentrare. De regula, trei sau patru dintre producatori detin mai mult de
jumatate din piata.
În afara numarului mic de concurenti, c aracteristicile
fundamentale ale oligopolului sunt interdependenta si incertitudinea. Cum
fiecare firma detine o parte semnificativa a ofertei totale, actiunile sale au
o influenta majora asupra celorlalte. Daca în cazul concurentei perfecte
deciziile oric arui producator nu influenteaza în nici un fel situatia celorlalti
(la monopol aceasta problema este irelevanta ), aici o firma poate practica
în functie de circumstante si aspiratii un pret diferit de cel al pietei. Însa,
prin aceasta afecteaza oferta si pretul pe piata si implicit profitul oricarei
alte firme concurente. Aceasta poate declansa actiuni de adaptare si,
uneori, de represiune ale concurentilor motiv pentru care un producator

256 individual trebuie sa analizeze consecintele propriilor decizii si p rin prisma
efectului asupra celorlalti. Reactiile concurentilor constituie un element
determinant în alegerile oricarui conducator de firma.
Se cunosc cazuri când dorinta de ameliorare a situatiei
economico -financiare a unei firme a avut efect de bumerang , aducând -o
într-o situatie mai delicata comparativ cu cea initiala sau chiar la faliment.
De exemplu, o firma care decide sa creasca productia si/sau sa -si reduca
pretul va cunoaste cel putin pe termen scurt o evolutie favorabila. Însa
presiunea exercitat a asupra pretului poate asigura profituri mai mici sau
nule altor firme. Devine posibila în consecinta o actiune concertata vizând
excluderea de pe piata a firmei în cauza sau alte masuri represive.
În concluzie, actiunile unui producator au efect asupra
concurentilor, dupa cum si deciziile acestora afecteaza pe fiecare în parte.
Patrunderea pe o piata cu structura oligopolista este daca nu
imposibila, cel putin dificila. Oligopolul se protejeaza prin bariere similare
monopolului. Avantajele tehnologice c ombinate cu o productie de scara
mare, asigura firmelor costuri unitare reduse si o puternica flexibilitate a
pretului în functie de circumstante. Firmele mici coopereaza sau
fuzioneaza cu cele mari.
Oligopolul reprezinta cea mai raspândita forma de piata în tarile
cu economie capitalista.

Principalele situatii de oligopol
Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore:
• de confruntare (deschisa sau nu)
sau
• de cooperare (întelegere)

Prima situatie, caracteristica oligopolului necooperant, se rezuma
la împartirea pietei si maximizarea profitului individual. Atât pe termen
scurt cât si pe termen lung, oligopolistul urmareste sa -si conserve partea
sa de piata si, eventual, sa si -o extinda. Confruntarea se poate desfasura
fie prin preturi (caz ma i putin frecvent), fie prin diferentierea produselor.
Razboiul preturilor consta dintr -un sir de reduceri alternative si continue

257 ale acestora de catre firmele rivale. Se poate ajunge astfel chiar la
disparitia profiturilor economice, singurele profituri r ealizate fiind cele
normale. În alte situatii, efectele unui astfel de razboi pot fi însa
dezastruoase pentru firme.
Diferentierea produselor reprezinta o alta consecinta a rivalitatii
oligopoliste si o alternativa la concurenta prin preturi. Ea se dezvo lta cu
atât mai mult cu cât limitarea concurentei prin preturi este mai accentuata
si respectata cu mai multa strictete. Pretul va fi în aceasta situatie doar
un argument, nu însa cel forte.
Atunci când însa firmele îsi dau seama ca profiturile lor depin d de
actiunea lor conjugata, iar confruntarea este defavorabila fiecareia, ele
apar dispuse la cooperare. În consecinta, producatorii vor stabili împreuna
pretul si outputul individual si total, împart piata si iau si alte decizii de
afaceri împreuna.
Cooperarea se poate finaliza în acorduri explicite sau implicite
(tacite).

a) Cazul firmei dominante

Aceasta situatie reprezinta o varianta a întelegerii tacite. Pe unele
piete oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid în
materie d e pret. Aceasta reprezinta firma barometru sau leader .
Ea manifesta o abilitate sporita în alegerea momentului propice
pentru a introduce schimbari în pret. În acest fel, ea îsi asuma
responsabilitatea stabilirii pretului prin adaugarea la costul mediu a unei
sume reprezentând profitul. Celelalte firme manifesta încredere în
judecatile firmei leader privind situatia pietei si vor adopta acelasi pret de
vânzare.
Pe de alta parte, aceasta atitudine, de acceptare si preluare a
pretului unei firme dominante, apare justificata atunci când celelalte firme
sunt de dimensiuni mici. A încerca sa vinzi la pret inferior reprezinta o
tentativa extrem de riscanta. Pe termen scurt, vânzarile pot creste, însa pe
termen lung se poate declansa un razboi al preturilor care poate scoate din
afaceri firma mai mica.

258 Firma aflata în pozitie dominanta poate fi sau nu cea mai
importanta din domeniul respectiv. Uneori, nu cifra de afaceri prezinta
importanta ci costurile unitare de productie; alteori, nici acestea nu sunt
suficie nte.
Un exemplu de situatie oligopolista de acest tip îl constituie
sectorul bancar unde o banca principala adopta o anumita rata a dobânzii
considerata de referinta pentru celelalte banci. Banca principala se
comporta precum o firma barometru. Decizia sa de modificare a ratei
dobânzii este considerata oportuna si însusita de celelalte banci.
Situatia descrisa mai sus este însa instabila pentru ca nu se
bazeaza pe situatia de echilibru a firmei ci pe:
– consensul general al firmelor care accepta situatia un ei firme
barometru,
si pe
– acceptarea de catre aceeasi firma a riscului pierderii
vânzarilor, daca vreodata decizia sa se dovedeste gresita.
De aceea rolul de firma leader poate fi îndeplinit alternativ de una
sau alta dintre firme, iar uneori de câteva în mod simultan.

b) Cazul întelegerii secrete

În anumite circumstante, câteva firme mari se angajeaza
într-o întelegere tacita, retinându -se de la competitie, împartindu -si piata si
stabilind un nivel ridicat de pret, avantajos pentru fiecare.
Ca si în cazul anterior, firmele, stapâne pe propria productie, si -o
vor ajusta astfel încât sa obtina un profit maxim. În plus, fiecare dispune
de o zona de piata garantata si inviolabila, stabilita pe baza unor criterii
diver se, precum cele geografice. În acest fel, acordul, atât timp cât este
respectat, se dovedeste eficient producatorilor participanti. Ruptura sa
genereaza masuri represive soldate cu pierderi mai mari sau mai mici, cu
excluderea unora de pe piata, mentinerea altora sau chiar cu o revizuire a
vechiului acord.

c) Cazul cartelului

259
Un tip de acord explicit îl constituie cartelul. Cartelul reprezinta
un grup de firme independente, care produc bunuri similare si actioneaza
împreuna pentru a creste pretul si a r estrictiona outputul individual.
Spre deosebire de cazurile anterioare independenta firmelor este
mai slaba, odata ce ele trebuie sa respecte deciziile unui organism comun
de conducere. Aceste decizii sunt însa adoptate cu asentimentul firmelor
participan te, tinându -se seama de interesele fiecaruia.
Odata constituit cartelul, acesta actioneaza si se manifesta
asemanator monopolului. Oferta este mai redusa, iar pretul rezultat este
superior cazului când firmele s -ar afla în concurenta perfecta.
Firmele ac tioneaza în sensul maximizarii profiturilor însumate si nu
al celor individuale. Dupa ce este obtinut, acest profit va fi împartit pe
baza unor criterii echitabile între participanti precum cota de productie sau
costurile realizarii productiei.
Consideram în continuare cazul în care 10 firme, apartinând unei
ramuri date, se constituie într -un cartel. Pentru simplificarea prezentarii,
curbele costului le consideram identice. Profitul total reprezinta diferenta
dintre încasarile si costurile totale, iar aces ta trebuie maximizat:

unde
π – profitul total
p – pretul de piata, care este functie de cantitatea totala
produsa
Q – cantitatea totala produsa, suma a cantitatilor
individuale:

CTi – costurile individuale, dep endente de cantitatile
individuale produse (q i ).

260
În continuare vom face apel la figura 10.2 În conditii de
concurenta perfecta pretul unitar de vânzare este p *, determinat pe baza
conditiei p = C m = min CTM (figura 10.2b). Cantitatea produsa, data fiin d
identitatea curbelor costurilor medii este si ea aceeasi si egala cu q *, iar
cantitatea oferita de pieta este Q = 10q *. La acest pret toate firmele
realizeaza profituri normale, eliminându -se supraprofiturile.
Daca însa firmele se constituie într -un car tel, conditia de
maximizare a profiturilor este aceeasi ca la monopol, adica încasarea
marginala trebuie sa fie egala cu costul marginal. Curba costului marginal
se obtine prin aditionarea curbelor costurilor marginale individuale.
Se observa în figura 10 .2 ca noul pret va fi p ** (p** > p*), iar
cantitatea produsa de fiecare firma q ** (q** < q*). Aceasta reprezinta
cota de productie a fiecarui membru al cartelului.
Daca acestia vor fi dispusi la reducerea productiei atunci
cresterea pretului este asigurat a. Profiturile vor fi maxime, atunci când
costul marginal al fiecarui producator (egale între ele) vor fi egale cu
încasarea marginala.

a) Ramura b) Firma

261 Fig. 10.2 Pretul de piata si cota de productie în conditiile cartelului

La pretul p ** fiecare producator câstiga profit, iar profiturile
însumate vor fi maxime. Productia ramurii va fi Q*. Dincolo de acest
punct, încasarea marginala a ramurii va fi depasita de costul marginal, iar
profitul total începe sa scada.
Orice crestere a productiei, chiar daca amelioreaza profitul unei
firme, exercita o presiune în jos asupra pretului. Daca toate firmele sunt
dispuse la respectarea acordului, urmarindu -se maximizarea profiturilor
însumate, atunci nici una dintre ale nu consimte la creste rea productiei
proprii.
Prin pretul practicat si avantajele conferite producatorilor
cartelurile sunt benefice mai degraba producatorilor decât consumatorilor.
Din fericire pentru ultimii, constituirea si mai ales functionarea pe termen
lung a cartelurilo r este foarte dificila.
Pe de o parte sunt necesare bariere la intrare. Preturile mai
ridicate si posibilitatea însusirii unor supraprofituri actioneaza ca un
magnet pentru alti producatori. Intrarea de noi firme pe piata conduce fie
la cresterea ofertei totale si reducerea pretului pietei fie, daca se doreste
mentinerea pretului, la scaderea cotei de productie. Si într -un caz si în
celalalt profiturile individuale se reduc. De aceea firmele fondatoare
trebuie sa adopte o strategie comuna împotriva noilor veniti, al carei
succes nu este garantat a priori.
Pe de alta parte, fiecare firma având o structura proprie a
costurilor si profiturilor este tentata sa triseze. Conditiile de productie sunt
în mod evident diferite, iar unele firme vor dispune de un avan taj de cost.
Curbele costului mediu si marginal se situeaza sub cel al celorlalte firme
din cartel. Tocmai acestea vor fi în primul rând tentate sa triseze, slabind
astfel coeziunea în cadrul cartelului.
Ramânând astfel la cazul anterior în care structura costurilor este
identica, sa analizam consecintele deciziei unei firme de a -si mari
productia.

262 Premisele de la care porneste aceasta firma este ca productia sa
suplimentara nu va modifica pretul si, pe de alta parte, ca celelalte firme
îsi vor respecta c ota lor de productie.
Aceasta firma tinde sa -si creasca productia pâna acolo unde
costul sau marginal va fi egal cu pretul de piata (C mi = p**). Astfel, ea îsi
maximizeaza propriul profit trisând. În figura 10.2b profitul suplimentar
este reprezentat de z ona hasurata.
În general, se accepta ca o firma poate sa -si depaseasca cota de
productie fara a determina o reducere apreciabila a pretului. Daca toate
firmele ar trisa majorându -si cota, atingând nivelul q ***, productia totala
ar marca o crestere conside rabila pâna la nivelul Q **, iar pretul s -ar
reduce drastic. Rezulta un surplus de productie în raport cu cea presupusa
de pretul anterior (p **). Cantitatea ceruta ar creste, iar cea oferita s -ar
reduce pâna când acest surplus este eliminat. În acest conte xt, pretul
poate reveni chiar la nivelul initial, p *, egal cu minimul costului mediu.
Cartelul poate supravietui, însa sunt frecvente situatiile în care acestea se
destrama, în ciuda masurilor punitive pentru cei care triseaza.

Studiu de caz: OPEC si pia ta mondiala a petrolului

Un exemplu de cartel, la nivel international, îl constituie
Organizatia tarilor exportatoare de petrol (OPEC).
OPEC a luat nastere în 1960, în urma întâlnirii de la Bagdad dintre
reprezentantii a cinci tari: Iran, Irak, Kuwei t, Arabia Saudita si Venezuela.
Ulterior, în 1973 au aderat alte opt tari si anume: Qatar, Indonezia, Libia,
Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador si Gabon. Aceste tari
controleaza aproximativ trei patrimi din rezervele mondiale de petrol. Tot
OPEC se afla la originea “socurilor petroliere”, sintagma care
desemneaza cele doua majorari masive ale pretului petrolului din 1973 si
1981.
Ca orice cartel, OPEC -ul încearca sa creasca pretul titeiului
printr -o politica comuna de reducere a cantitatii pro duse. Fiecarei tari îi
revine o cota din productia totala a cartelului. Mentinerea unui pret ridicat

263 al petrolului este împiedicata de tentatia fiecarui membru de a -si majora
productia si a obtine astfel mai mult profit. Membrii cartelului agreeaza
adesea reducerea productiei însa frecvent încalca acordul.
Succesul cel mai mare înregistrat de OPEC a fost în perioada
1973-1985. Pretul petrolului a evoluat de la 2,64$/baril în 1972 la
11,17$/baril în 1974 si la 35,10$/baril în 1981. Însa, la începutul anilor ’80,
conflictul declansat între membrii cartelului a determinat scaderea
sensibila a pretului la numai 12,52$/baril (1986).

– REZUMAT

• Concurenta monopolistica si oligopolul constituie cazuri intermediare
între concurenta perfecta si monopol.

• Concu renta monopolistica reprezinta o structura a pietei în care oferta
provine de la un numar mare de firme, ale caror produse, desi
similare, sunt diferentiate.

• Pe termen scurt, firmele obtin nu numai profituri normale, ci si
economice. Productia ce asigura maximizarea profitului corespunde
intersectiei dintre curba costului marginal si cea a încasarii marginale.

• Pe termen lung, intrarea pe piata a noi producatori, face ca pretul sa
fie egal cu costul mediu. Conditia de maximizare a profitului ramâne
aceea si si anume egalitatea dintre încasarea marginala si costul
marginal. În plus, pe termen lung pretul este egal cu costul total
mediu.

• Piata cu concurenta monopolistica reprezinta tipul de piata cu
concurenta imperfecta care asigura gradul cel mai înalt d e satisfactie
pentu consumator.

264 • O ramura se caracterizeaza prin concurenta de oligopol daca un
numar mic de producatori domina productia si vânzarea unui produs.

• În afara numarului mic de concurenti, caracteristicile fundamentale
ale oligopolului sunt in terdependenta deciziilor poducatorilor si
incertitudinea.

• Pe o piata de tip oligopolist domina doua tendinte majore: de
confruntare (deschisa sau nu) sau de cooperare (întelegere).
Cooperarea se poate finaliza în acorduri explicite sau implicite (tacite) .
• Cazul firmei dominante (barometru) reprezinta o varianta a întelegerii
tacite. Pe unele piete oligopoliste exista o firma cap de serie care
serveste drept ghid în materie de pret. Ea manifesta o abilitate sporita
în alegerea momentului propice pentru a introduce schimbari în pret.

• Cazul întelegerii secrete presupune întelegerea între câteva firme mari
care se retin de la competitie, împartindu -si piata si stabilind un nivel
ridicat de pret, avantajos pentru fiecare.

• Cartelul reprezinta un grup de firm e independente, care produc bunuri
similare si actioneaza împreuna pentru a creste pretul si a restrictiona
outputul individual.

Ñ Termeni cheie

Concurenta monopolistica Oligopolul Razboiul preturilor Firma dominanta
Întelegere secreta Cartel

265 ^ Întrebari de verificare

1. Analizati comparativ concurenta perfecta si concurenta monopolistica.
2. Care sunt principalele situatii de oligopol?
3. Explicati cauzele care împiedica functionarea pe termen lung a
cartelurilor. Oferiti un exemplu în ace st sens.
4. Analizati comportamentul firmelor si consecintele po sibile ale
declansarii unui razboi al preturilor pe o piata cu structura de oligopol.
5. În ce sens ar putea afecta reclama pretul produsului si profitul firmei în
conditii de concurenta monop olistica?

œ Teste grila

1. Selectati din urmatoarea lista, trasaturile concurentei
monopolistice:
a) diferentierea produselor;
b) numar mare de firme;
c) acces relativ usor la intrarea în ramura;
d) concurenta prin produse;
e) deciziile unei firme nu afecteaza situati a celorlalte firme.

2. Identificati din lista urmatoare o caracteristica care nu poate fi
asociata concurentei monopolistice:
a) numar mare de vânzatori si cumparatori;
b) fiecarui vânzator îi revine un segment de piata de dimensiuni reduse;
c) bunurile sunt subs tituibile, nu însa perfect;
d) nu se recurge la întelegeri secrete între vânzatori cu privire la pret si
cantitatea individual produsa;
e) accesul pe piata pentru noii producatori este imposibil.

266 3. Concurenta monopolistica reprezinta o varianta intermediara
între concurenta perfecta si monopol. Prin trasaturile sale ea se
situeaza mai aproape de …….. decât de………. :
a) monopol, concurenta perfecta;
b) concurenta perfecta, monopol;
c) este asemanatoare si diferita în aceeasi masura de ambele variante
extreme.

4. Oligopolul se deosebeste de alte forme de piata prin:
a) dimensiunea pietei;
b) dimensiunea medie a ofertantilor;
c) caracteristici speciale ale produselor oferite;
d) numarul ofertantilor;
e) natura produsului;

5. Piata cu structura de oligopol difera de cea cu con curenta perfecta
prin cel putin urmatoarele caracteristici:
a) numarul firmelor pe piata;
b) accesul la informatie;
c) posibilitatea întelegerii între firme;
d) nivelul ridicat de independenta în luarea deciziilor privind cantitatea
oferita si alegerea preturilor de v ânzare.
e) bariere de intrare în ramura.

6. Presupunem doua întreprinderi care produc bunuri perfect
substituibile si furnizeaza întreaga productie pe piata. Declansarea
unui razboi al preturilor presupune:
a) competitia prin preturi si diferentierea produselo r;
b) anticiparea cu certitudine a câstigatorului;
c) pierderi pe termen lung pentru ambele întreprinderi;
d) interventia statului ca arbitru al unei asemenea situatii;
e) reducerea succesiva a preturilor de catre cei doi rivali în vederea
câstigarii suprematiei pe pi ata.

267 7. Riscurile ce decurg dintr -un eventual razboi al preturilor
determina firmele dintr -o ramura cu structura oligopolista sa prefere
varianta întelegerii. Acel acord prin care outputul este restrictionat,
piata împartita, iar pretul practicat de firme acelasi, reprezinta:
a) monopol pur;
b) firma barometru;
c) cartel.

8. Selectati din lista de mai jos, conditiile necesare constituirii si
functionarii cartelurilor:
a) bariere la intrare;
b) acord privind nivelul total al productiei;
c) acceptarea de catre firmele partic ipante a unei cote din productia
totala, determinata dupa anumite criterii economice;
d) acordul privind cota de productie pentru fiecare firma se justifica doar
pe termen scurt, iar pe termen lung poate fi evitat;
e) abilitatea de a conduce si mentine acest aco rd.
9. Pretul pietei în cazul oligopolului este comparativ cu cel al pietei
cu concurenta perfecta sau cel de pe o piata monopolistica:
a) mai mare;
b) mai mic;
c) egal;
d) nu se poate realiza o astfel de comparatie.

10. Principalele diferente între oligopol si concu renta monopolistica
constau în:
a) intrarea de noi firme în ramura;
b) natura produsului;
c) dimensiunea firmelor;
d) numarul firmelor;
e) efectul actiunilor unei firme asupra concurentilor.

271 CAPITOLUL 11

PIATA MUNCII SI SALARIUL

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Cum functioneaza piata muncii în conditii de concurenta perfecta
• Cum functioneaza piata muncii în conditii de monopson
• Care sunt obiectivele sindicatelor
• Cum functioneaza piata muncii în conditii de monopol bilateral

Orice activitate economica presupune folosirea factorului munca. Într –
o economie de piata acest factor de productie se obtine prin intermediul
pietei muncii.
Piata muncii consta în întâlnir ea si confruntarea dintre cererea si
oferta de munca. Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de
munca si sunt dispusi sa angajeze lucratori în conditii salariale. Acestia
ofera în schimb locuri de munca. Purtatorii ofertei de munca sunt
posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca în aceleasi
conditii salariale.
Desi comporta unele afinitati cu celelalte piete, inclusiv cu cea a
bunurilor si serviciilor, piata muncii se distinge de acestea prin multiple
aspecte. Deoarece implica o amenii, munca nu are întru totul
caracteristicile unei marfi. Politicile adecvate pietei muncii difera de cele
corespunzatoare pietei bunurilor si serviciilor sau altor piete.
Echipamentele pot fi folosite de întreprinzatori cu ritmuri diferite
mergând ch iar pâna la uzura lor prematura. Înlocuirea lor nu presupune

272 mentiuni speciale ale politicii guvernamentale. În schimb, tratamentul
aplicat de întreprinzatori salariatilor nu se poate supune acelorasi reguli.
Statul, în speta executivul, au dreptul si chia r obligatia acordarii unei
protectii speciale angajatilor.
Functionarea pietei muncii este dependenta de alte institutii
sociale, restrictii ale mediului economic, mentalitati si comportamente ale
agentilor economici.
Piata muncii ca piata a celui mai i mportant factor de productie se
afla în legatura directa cu celelalte piete. Ea recepteaza semnalele de pe
fiecare piata si îsi formuleaza propriile exigente fata de acestea. Echilibrul
pietei muncii conditioneaza echilibrul celorlalte piete.
Vom analiza în continuare piata muncii si modul determinarii
salariului în conditiile concurentei perfecte, iar apoi al concurentei
imperfecte.

11.1 Piata muncii în conditiile concurentei
perfecte

Studiul pietei muncii în aceasta situatie are mai mult o important a
teoretica, cunoscut fiind faptul ca acest tip de piata nu are practic
corespondent în realitate. Importanta sa consta mai ales în crearea unui
cadru referential necesar abordarii tipului imperfect de piata a muncii.
Analiza pietei muncii perfect concur entiala presupune îndeplinirea
concomitenta a cel putin urmatoarelor conditii:
(1) Existenta unui numar suficient de mare de cumparatori de
servicii de forta de munca, dar si de ofertanti de astfel de servicii. Fiecare
participant pe piata muncii are o pu tere neglijabila în raport cu ansamblul
pietei în determinarea salariului (fiecare participant pe piata muncii este un
"wage -taker" asa cum pe piata bunurilor exista "price -taker").
(2) Munca este omogena. Posesorii de forta de munca sunt la fel
de califi cati, lucreaza în aceleasi conditii si au în consecinta aceeasi
productivitate.

273 (3) Mobilitatea perfecta a muncii. Nu exista nici un fel de restrictii
institutionale sau legislative în circulatia fortei de munca între diferite
activitati.

Cererea de mu nca

Cererea de munca poate fi privita atât la nivelul firmei cât si la
nivelul pietei. Vom rationa pentru început pe exemplul unei firme
reprezentative al carei obiectiv îl constituie maximizarea profitului.
Tehnologia o consideram data ceea ce înseamna ca analiza se va efectua
pe termen scurt.
În conditiile date de productie cu cât mai multa forta de munca
este angajata cu atât productia firmei este mai mare. Consideram ca
expresia productiei este data de o functie de productie bifactoriala f(L, K),
unde K reprezinta capitalul iar L munca (exprimata în numar de lucratori
sau numar de ore).
Conceptul care sta la baza cererii de munca îl reprezinta produsul
fizic marginal al resursei. Produsul fizic marginal al muncii surprinde
aportul fiecarui lucrator suplimentar la productia firmei:

PmL = f (L+ ΔL, K) – f (L, K)
unde
PmL – produsul fizic marginal al muncii
f (L+ ΔL,K) – productia realizata cu K unitati de capital si
o cantitate superioara de munca L+ ΔL
f (L,K) – productia obtinuta în conditi ile initiale cu K
unitati de capital si L unitati de munca.

Fiecare lucrator suplimentar contribuie, cel putin pâna la un
anumit punct, la cresterea productiei. Aceasta contributie scade pe
masura angajarilor suplimentare, chiar daca într -o prima faza a r putea
marca o tendinta ascendenta. Aceasta evolutie confirma legea

274 randamentelor descrescatoare. Este evident ca o crestere excesiva a
utilizarii fortei de munca, conduce în ultima instanta la valori chiar negative
ale productivitatii marginale a muncii. Deoarece producatorul este
considerat rational aceste valori sunt ignorate.
Daca productia va spori în urma cresterii cu o unitate de munca
cu produsul fizic marginal, încasarile firmei vor creste cu valoarea

productiei fizice marginale (VPFM):

VPFM = P x P mL

unde P reprezinta pretul de vânzare al produsului.
Evolutia valorii produsului fizic marginal respecta dinamica
produsului fizic marginal.
De obicei, conceptul de valoare a produsului marginal este asociat
pietei concurenta perfecta unde firm ele se confrunta cu o cerere perfect
elastica. Ele preiau pretul pietei fara a -l putea influenta chiar daca
productia lor variaza considerabil. În cazul firmelor aflate pe o piata cu
concurenta perfec ta, confruntate cu o cerere descrescatoare se foloseste
un concept similar valorii produsului marginal si anume încasarea
marginala pe seama mâinii de lucru (VMM) egala cu produsul dintre
încasarea marginala (I m) si produsul fizic marginal:

VMM = I m x PmL
Încasarea marginala reprezinta suplimentul de înc asare obtinut în
urma vânzarii unei unitati suplimentare de produs. Cum încasarea
marginala este egala cu pretul în conditii de concurenta perfecta,
conceptul de încasare marginala pe seama mâinii de lucru poate fi folosit
pentru orice tip de piata.
O fir ma care îsi propune maximizarea profitului va trebui sa
dimensioneze cantitatea utilizata dintr -o resursa, inclusiv de munca, pâna
acolo unde pretul resursei egaleaza valoarea produsului marginal.
Decizia optima pentru firma în cazul resursei munca se va baza
pe comparatia dintre încasarea marginala a muncii si costul marginal

275 ocazionat de plata unei unitati suplimentare de munca reprezentata de
salariu (W). Acest salariu este cel nominal, exprimat în termeni monetari.
Atât timp cât valoarea produsului m arginal este superioara
salariului, întreprinzatorul va decide utilizarea unitatii suplimentare de
munca. Pe masura ce se realizeaza angajari suplimentare, valoarea
produsului marginal are tendinta ferma de scadere. Când sporul de profit
devine nul, ceea c e se petrece atunci când valoarea produsului marginal
egaleaza salariul, întreprinzatorul va stopa angajarea. Dincolo de acest
punct profitul sau se va diminua. În consecinta, la echilibru, cantitatii de
munca utilizate îi corespunde egalitatea:

VPFM = W.

Rescriind aceasta egalitate pentru cazul concurentei perfecte
avem:

P x P mL = W sau

PmL = W/ P
unde W/ P reprezinta salariul real.
În mod echivalent, firma va angaja forta de munca pâna acolo
unde produsul fizic marginal va fi egal cu salariul real.
Salariul real reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul
preturilor. El este o expresie a puterii de cumparare a salariului platit de
întreprinzator, masurata în termenii bunurilor si serviciilor posibile de
achizitionat de pe piata.
Curba ce rerii de munca a firmei este data de curba valorii
produsului marginal, care marcheaza tendinta de scadere pe masura
cresterii cantitatii de munca utilizate.
Pentru exemplificarea determinarii cererii de munca vom face
apel la datele cuprinse în tabelul 1 si la figura 11.1 a,b,c.
Angajarea unui lucrator suplimentar se soldeaza cu o crestere din
ce în ce mai lenta a productiei, dar si a încasarilor firmei (figura 11.1 a si
b). Salariul este constant, indiferent de nivelul angajarii, fiind determinat de

276 piata prin interactiunea dintre cererea si oferta totala de munca. Ultimul
lucrator angajat în conditii de rentabilitate este cel de al patrulea. Daca
întreprinzatorul s -ar opri înaintea acestui punct el ar sacrifica în mod
nejustificat profit. Daca, în schim b, ar opta si pentru angajarea celui de -al
cincilea lucrator, el si -ar vedea profiturile diminuate cu diferenta dintre
valoarea produsului marginal (500) si costul marginal al muncii (1000),
considerând ca firma ar face fata doar costurilor salariale.

Echilibrul dintre valoarea produsului marginal
si costul marginal al muncii
Tabelul 11.1

Numar de
lucratori Productia
realizata
(unitati de
produs)
Produsul
fizic
marginal
Pret
unitar Valoarea
produsului
marginal
(5=3×4)
Costul
marginal
al muncii
1 2 3 4 5 6
0 0 – 50 – –
1 50 50 50 2500 1000
2 90 40 50 2000 1000
3 120 30 50 1500 1000
4 140 20 50 1000 1000
5 150 10 50 500 1000

277

Fig. 11.1 Cererea de munca si nivelul angajarii

Cererea de munca a pietei reprezinta însumarea volumului
solicitat de forta de munca, de toti cei care fac angajari pe piata
respectiva, pentru un nivel dat al salariilor.
Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta
concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si p rodusul fizic
marginal. Vom analiza pe rând fiecare din acesti factori presupunând de
fiecare data pe celalalt constant.
a) Daca pretul produsului va spori, curba valorii produsului
marginal se va deplasa spre dreapta si odata cu acesta si curba cererii d e
munca. În cazul exemplului anterior daca pretul produsului se dubleaza
firma poate angaja si pe cel de al cincilea muncitor. Invers, scaderea
pretului va reduce cererea de munca.
Cererea de munca reprezinta o cerere derivata. Munca este
astfel solicita ta datorita utilitatii ei pentru producerea altor bunuri si servicii
si nu ca munca în sine.
Într-o situatie similara se afla si cererea celorlalti factori de
productie.
b) Cel de al doilea factor de influenta asupra cererii de munca
este produsul fizic marginal. În mod normal, cel putin pe termen lung,

278 acesta marcheaza o tendinta ascendenta datorita ameliorarii cantitative si
calitative a factorilor de productie: educarea si instruirea fortei de munca,
cresterea cantitatii de capital, îmbunatatirea tehno logiei.
Perfectionarea tehnologiei poate determina variatia în ambele
sensuri a cererii de munca. Într -adevar pe termen scurt aceasta se poate
traduce printr -o eventuala reducere a cererii de munca însa pe termen
lung cererea de munca înregistreaza o cres tere.
Ameliorarea tehnologiei se însoteste, de regula, si de cresterea
gradului de instruire si calificare a fortei de munca.

Oferta de munca

Oferta de munca reprezinta cealalta jumatate a pietei muncii.
Similar ofertei de produse, oferta de munca reprezinta relatia direct
proportionala între pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita.
Aceasta înseamna ca sporul salariului se însoteste de cresterea ofertei de
munca. Si reciproc, daca salariul scade, oferta de munca se reduce în
consecinta.
Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si
la nivelul pietei. Vom aborda oferta de munca începând cu primul nivel al
sau, cel individual. În acest caz relatia salariu – oferta de munca comporta
un aspect particular.

A. Ofer ta individuala de munca
Studiul ofertei individuale presupune apelul la teoria alegerilor
consumatorului individual. Consumatorul dispune de un "buget" de timp,
posibil de alocat între doua "bunuri": timp liber si timp pentru munca.
Timpul liber este nec esar pentru odihna, relaxare sau pentru orice
alta activitate efectuata în afara celei care este remunerata. Cresterea
timpului liber reduce timpul alocat muncii. Acesta din urma conduce la
obtinerea unui salariu care la rându -i se poate converti în bunuri si servicii.
Cresterea salariului determinata de cresterea timpului pentru munca,
sporeste cantitatea de bunuri si servicii ce se poate achizitiona de pe piata.
În schimb, timpul liber se reduce. Daca, din contra, acesta creste se

279 renunta la o cantitate a nume de bunuri si servicii, cu atât mai mare cu cât
salariul (orar) este mai mare. Costul de oportunitate al timpului liber îl
reprezinta în consecinta, sacrificiul consumului de bunuri si servicii.
Pe masura cresterii salariului, decizia de alocare a tim pului între
cel pentru munca si cel liber este afectata în doua moduri:
– Efectul de substitutie: cresterea salariului, creste costul de
oportunitate al timpului liber, ceea ce reprezinta un stimulent pentru
consumatorul rational de a "cumpara" mai putin timp liber. Astfel individul
va substitui prin munca timpul liber, când pretul celui din urma creste.
– Efectul de venit : acesta tinde sa reduca numarul de ore lucrate.
Când salariul creste si deci si venitul, considerând preturile bunurilor si
serviciilo r neschimbate, veniturile reale sporesc. Indivizii tind sa consume
mai mult din bunurile normale si mai putin din cele inferioare. Timpul liber
este un bun normal.
În functie de predominanta unuia sau altuia dintre efecte, curba
ofertei individuale poate avea o alura normala sau anormala. Efectul de
substitutie determina cresterea ofertei pe masura ce salariul creste. Curba
ofertei individuale este în acest caz pozitiv înclinata. Se apreciaza ca acest
efect predomina pentru niveluri joase ale salariului. Î n schimb, efectul de
venit conduce la reducerea cantitatii de munca oferite când salariul creste.
De data aceasta panta curbei ofertei individuale devine negativa. În mod
normal, efectul de venit succede celui de substitutie. Când însa cele doua
efecte se compenseaza reciproc, având o contributie aproximativ egala,
curba ofertei de munca devine verticala sau perfect inelastica. În graficul
din figura 11.2 aceasta zona intermediara se situeaza între cele doua
efecte.

280
Fig. 11.2 Curba ofertei individuale de munca

B. Curba ofertei pietei .
Desi curbele ofertei individuale pot avea cel putin pentru un
anumit nivel al salariilor o înclinatie negativa, curba ofertei pietei pentru un
tip dat de munca este mai degraba pozitiv înclinata pe tot intervalul.
Explica tia este simpla. Un nivel ridicat al salariului pentru care orice
individ se comporta conform demonstratiei anterioare, este de natura a
atrage în ramura respectiva lucratori din celelalte domenii de activitate,
tentati de perspectiva unui salariu superior . Din acest motiv curbele ofertei
pietei sunt normale, indiferent de forma curbelor individuale de munca pe
care se bazeaza.
Pozitia curbei ofertei este determinata de numarul celor care
doresc si sunt capabili sa -si ofere serviciile de forta de munca pen tru
fiecare nivel al salariului.

Iar acest numar va depinde la rându -i de trei factori:
a) numarul celor calificati;
b) beneficii non -salariale proprii activitatii efectuate precum
satisfactia muncii, climatul de munca, statutul dobândit, securitatea l ocului
de munca etc.;
c) salariul si alte beneficii non -salariale în activitati alternative.

281 O schimbare în salariul obtinut de lucrator va determina o miscare
de-a lungul curbei ofertei de munca, în timp ce modificarile survenite în
ceilalti factori vor deplasa în plan curba ofertei.

Echilibrul pietei muncii cu concurenta perfecta

Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se
determina în mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de
intersectie dintre curba cererii s i ofertei de munca determina concomitent
salariul de echilibru (W *) si ocuparea de echilibru (N *) asa cum se poate
observa în figura 11.3. Acest nivel al salariului se impune fiecarui
participant de pe piata muncii. Daca salariul se situeaza sub nivelul ce lui
de echilibru, de exemplu la W 1, cererea de munca excede oferta de
munca. În aceasta situatie, exista penurie de forta de munca. Firmele
incapabile sa gaseasca forta de munca de care au nevoie vor fi dispuse la
cresterea salariului, ceea ce va conduce s alariul spre nivelul sau de
echilibru.
Daca în schimb, salariul se situeaza la un nivel superior celui de
echilibru de exemplu la W 2, oferta de munca depaseste cererea de
munca. Apare un surplus de forta de munca în raport cu cererea de
munca, situatie de dezechilibru a pietei muncii cunoscuta sub numele de
somaj.
Aceasta situatie este mult mai frecvent întâlnita comparativ cu
cea a penuriei de forta de munca. Unii oameni se vor afla în cautare de
lucru iar în cazul în care nu vor gasi locuri de munca di sponibile vor
accepta un salariu mai redus. Aceasta va exercita o presiune în jos a
salariului pâna la atingerea nivelului sau de echilibru.
În concluzie, pe o piata perfect concurentiala, surplusul temporar
de forta de munca determina reducerea salariulu i, în timp ce criza
determina cresterea acestuia.
De fiecare data prin ajustari repetate se ajunge la echilibru.
Modificarile cererii si ofertei de munca la nivelul pietei vor
determina schimbari ale salariului si ocup arii în mod similar variatiilor
cererii si ofertei pe piata bunurilor.

282

Fig. 11.3 Echilibrul pe piata muncii în conditiile concurentei perfecte

11.2 Piata muncii în conditiile monopsonului

În realitate, piata muncii este departe de a fi perfecta. Firmele pot
dispune de putere pe piata si, în virtutea acestui fapt, ele pot influenta sau
chiar determina pretul muncii. Aceasta se poate produce în cazul
existentei pe piata a unui singur cumparator de forta de munca sau doar a
câtiva, care controleaza piata muncii la nivelul unei zone sau pentru o
ocupatie data, sau când lucratorii au perceptii diferite privind firmele care
ofera locuri de munca în legatura cu aspecte non -salariale ale angajarii
(proximitate, climatul de munca etc.).
Oricum patronii nu pot angaja un numar ne limitat de lucratori la un
salariu constant. Din acest motiv, curba ofertei de munca cu care se
confrunta nu mai este orizontala ca în cazul concurentei perfecte.
Dorinta de a angaja un numar sporit de lucratori se traduce prin
cresterea salariului, ceea ce înseamna ca oferta de munca are panta
pozitiva. Curba ofertei exprim a salariul ce trebuie platit pentru a utiliza o
cantitate data de munca. Salariul astfel platit reprezinta costul mediu de
utilizare al muncii.

283 Daca piata muncii este dominata de un si ngur cumparator de forta
de munca atunci piata muncii este de tip monopson . Existenta unui numar
limitat de cumparatori confera aceleiasi piete caracter de oligopson , în
timp ce un numar mare de cumparatori diferentiati asigura concurenta
monopsonica . Totu si se obisnuieste a considera piata ca având caracter
de monopson atunci când cumparatorii de forta de munca au latitudinea
determinarii nivelului salariului. Ofertantii de munca ramân, în aceasta
situatie, în pozitie de perfect competitori acceptând un ni vel dat al
salariului.
Ca si în cazul monopolului pe piata bunurilor, patronul determina
cuplul pret -cantitate situat pe curba ofertei de munca.
În decizia de optimizare a angajarii este important de precizat ca
monopsonistul poate practica sau nu discri minarea în materie de salarii.
Prima situatie presupune plata unor salarii diferite lucratorilor ce presteaza
o munca similara. Vom considera însa, în continuare, cazul cel mai simplu,
în care salariile sunt identice pentru activitati identice.
De aici si din forma curbei ofertei de munca, decurge ca
angajarea unui lucrator suplimentar determina un salariu, si deci un cost
marginal pentru monopson, mai mare, salariu care se aplica nu doar
unitatii marginale de munca, ci si tuturor unitatilor de munca anter ioare.
Costul marginal al resursei de munca, ocazionat de angajarea unui
salariat suplimentar reprezinta salariul platit acestuia plus cresterea globala
a salariilor care trebuie platita de întreprinzator tuturor celorlalti angajati
anterior.
În figura 11.4 sunt reprezentate curbele costului marginal al
resurselor de munca si a ofertei de munca. Se observa ca au acelasi punct
de plecare, situat pe ordonata la anumita distanta de origine. Nimeni nu ar
dori sa se angajeze pentru un salariu inferior lui W 1. Costul marginal al
resursei de munca excede pentru orice nivel al angajarii pretul aceleiasi
resurse. Din acest motiv curba costului marginal se situeaza pe întreg
intervalul deasupra curbei ofertei de munca, cu exceptia punctului de start.
Situatia este similara celei întâlnite în cazul relatiei dintre cererea
adresata monopolistului si curba încasarii marginale. Încasarea marginala
este inferioara pretului deoarece pentru a vinde mai mult trebuie redus

284 pretul, iar acesta se aplica tuturor unitati lor de produs vândute si nu doar
celei marginale.

Fig. 11.4 Costul marginal al resursei de munca si oferta de
munca în conditiile monopsonului

Echilibrul monopsonului

În figura 11.5 sunt reprezentate atât curba costului marginal al
resurse i, a ofertei dar si a cererii de munca. Curba cererii de munca este
data, asa cum s -a vazut, de evolutia încasarii marginale pe seama mâinii
de lucru sau altfel spus de contributia fiecarui angajat suplimentar la
valoarea productiei.
Daca monopsonul urmar este maxim de profit, el va utiliza o
cantitate de munca pentru care costul marginal al resursei egaleaza
încasarea marginala adus de ultima unitate de munca folosita. Acest lucru
se petrece pentru un nivel de ocupare egal cu N *. Salariul de echilibru
corespunzator acestui nivel se afla pe curba ofertei si este W *.
Se observa ca, în conditii de echilibru, pe o piata caracterizata prin
unic cumparator de forta de munca, salariul este inferior atât costului
ocazionat de folosirea unei unitati suplimentare câ t si încasarii marginale
aferente ultimei unitati de munca. Dincolo de acest nivel optim al

285 angajarii, cresterea cantitatii de munca ar determina un cost superior
încasarii aduse de unitatea suplimentara, ultima aflata în scadere asa cum
indica curba cere rii de munca. Reducerea profitului devine în acest caz
evidenta. De aceea nici un întreprinzator nu doreste depasirea acestui
nivel al ocuparii decât daca obiectivul sau ar fi altul decât maximizarea
profitului (de exemplu, o cifra de afaceri mai mare).
Salariul de echilibru se observa din figura, este inferior si salariului
W2 care ar rezulta pe o piata perfect concurentiala. Este evident ca, în
aceasta ultima situatie, la nivelul W * al salariului unii lucratori nu ar dori sa
se angajeze. Daca acest lucru se petrece la nivel de ramura, acesti
lucratori (N 2 – N*) vor parasi ramura considerata neatractiva orientându –
se spre alte ramuri cu un salariu superior. Se produce o pierdere de
eficienta comparativ cu cazul concurentei perfecte si care ar putea fi
partiala daca cel putin o parte din lucratori ar gasi locuri de munca în alte
domenii.
În realitate, piata muncii se afla putin în situatie de monopson pur.
Mai degraba, exista câtiva cumparatori, fiecare având o anumita latitudine
în determinarea salariului. Exista, din acest motiv interdependenta între
firme în fixarea salariului. Cu cât influenta fiecarei firme în determinarea
salariului este mai redusa, cu atât salariul se va situa mai aproape de cel în
conditii de concurenta perfecta, adica de W 2. Este po sibila si o alta
situatie, cea a întelegerii între cele câteva firme astfel încât salariul tinde
spre nivelul propriu monopsonului, W *.

286

Fig. 11.5 Determinarea salariului în conditiile monopsonului

11.3 Sindicatele si rolul lor

Pe piata muncii nevoia de organizare este resimtita de ambele
parti ale acesteia. Sansele de succes în confruntarea celor doua forte
sporesc în cazul în care interesele sunt exprimate si promovate colectiv.
Ratiunea constituirii lucratorilor în sindicate consta în atingerea
unor obiective dintre care mai importante sunt:
• conditii de lucru mai bune
• securitatea locurilor de munca
• cresterea salariilor.

A. Conditii de lucru mai bune
Atingerea obiectivului major al fiecarei firme de maximizare a
profitulu i se afla sub influenta determinanta a costurilor de productie. Cu
cât acestea sunt mai mari cu atât perspectiva unui profit superior si a unei
pozitii mai bune pe piata devine mai evidenta.
În rândul factorilor care determina cresterea costurilor de
productie se numara si cei care tin de ameliorarea conditiilor de munca.
Îmbunatatirea conditiilor de munca este însa costisitoare. Firmele care
decid acest lucru pot obtine profituri mai mari, însa nu este exclusa nici

287 situatia inversa în care costurile ocazi onate de îmbunatatirea conditiilor de
munca sa nu fie însotite de efectele asteptate, iar ca urmare profiturile
diminuate.
Cresterea gradului de sindicalizare la nivel de firma si chiar
economie nationala exercita o presiune crescânda asupra firmelor în
vederea efectuarii acestor cheltuieli. Firmele în care nu exista sindicat nu
sunt supuse unei asemenea presiuni, putând avea avantaj pe piata în cazul
neefectuarii acestor cheltuieli.
Daca în schimb exista o legislatie privind adoptarea unor
standarde ale conditiilor de munca, obligatia efectuarii cheltuielilor pentru
conditii de munca mai bune devine generala.

B. Securitatea locurilor de munca
Nesiguranta si stresul pot fi efectele necunoasterii precise a
perioadei în care o persoana este angajata. Acest e efecte se pot amplifica
în cazul persoanelor fara loc de munca pentru care perioada de cautare a
unui loc de munca se poate prelungi.
Sindicatele încearca sa asigure un grad cât mai înalt de securitate
a locului de munca atât prin negocieri cu patronul cât si prin adoptarea
unei legislatii în acest sens.
Un mijloc eficient de crestere a securitatii locurilor de munca îl
reprezinta cresterea sumelor pentru preântâmpinarea si reducerea
somajului. Între somaj si siguranta locului de munca relatia este inve rs
proportionala. Cu cât somajul este mai redus atât creste securitatea
locurilor de munca.

C. Cresterea salariilor
Constituirea lucratorilor în sindicate asigura sanse mai mari si în
ce priveste obtinerea unor salarii mai mari. Este cunoscut faptul ca
membrii de sindicat au în general salarii mai mari comparativ cu salariatii
ce nu apartin unui sindicat. În plus, firmele sindicalizate sunt capabile sa
angajeze muncitori cu o productivitate superioara si cu un salariu în
consecinta mai ridicat.

288 Pentru o btinerea unor salarii sporite sindicatele pot apela la
mijloace diverse precum cresterea cererii de munca, reducerea ofertei de
munca sau negocierea salariilor.
Sindicatele pot determina cresterea cererii pentru produsele
realizate prin reclama sau prin limitarea importurilor (masuri
protectioniste) sau stimularea exporturilor. Influenta sindicatului în acest
sens este însa limitata, motiv pentru care eficienta recurgerii la acest
mijloc este redusa.
Cel de al doilea mijloc de obtinere a unor salarii mai mari, se
dovedeste mai eficient, mai ales în cazul sindicatelor ai caror membri
dispun de o înalta calificare si se supun disciplinei sindicale. El consta în
limitarea accesului în cadrul ramurii sau domeniilor pe care îl reprezinta
sindicatul. Astfel mem brii de sindicat vor obtine venituri salariale sporite,
desi aceasta poate avea drept consecinta cresterea preturilor produselor si
serviciilor realizate de acestia.
Cea de a treia cale de crestere a salariilor este si cea mai
utilizata. Sindicatele pot n egocia cu patronii (îi presupunem deocamdata
perfect competitori pe piata muncii) si sub amenintarea utilizarii unor
mijloace de protest legale, de exemplu greva, pot obtine un salariu
superior, celui de pe piata libera. Nivelul salariului va depinde atât de
capacitatea sindicatelor de a -si impune punctul de vedere, dar, de
asemenea, si de puterea firmelor de a rezista acestei presiuni si de
abilitatea lor de a plati salarii mai mari. Daca firmele actioneaza pe o piata
cu concurenta perfecta sau monopolisti ca sindicatele pot creste salariile
însa cu pretul ocuparii. Aceste firme obtin doar profit normal, iar prin
sporirea salariilor unele vor parasi piata, iar ocuparea va scade. Productia
ramurii se va reduce, în timp ce pretul bunurilor realizate va creste. Pe
aceasta baza firmele care ramân pe piata vor putea plati salariile impuse
de sindicate. Figura 11.6 ilustreaza aceste efecte.
În conditii de piata a muncii caracterizata prin concurenta
perfecta, nivelul de echilibru al salariului va fi fixat la W 1, iar ocuparea la
N1. Existenta sindicatului face ca posesorii de forta de munca sa se afle
în pozitie de monopol si, în virtutea acestui fapt, sa forteze cresterea
salariului spre nivelul W 2. Reactia întreprinzatorilor este prompta

289 ocuparea scazând la N 2. La nivelul W 2 al salariului, numarul celor doritori
a se angaja creste la N 3. Va exista un surplus de forta de munca pentru
acest nivel al salariului (N 3- N2 ) în raport cu cererea de munca si care se
vor afla în cautare de locuri de munca. Ei se vor îndrept a spre alte ramuri
si posibil vor gasi un loc de munca. Din acest motiv pierderea de productie
pe ansamblul economiei datorita reducerii ocuparii în ramura în cauza, va
fi diminuata.

Fig. 11.6 Monopolul sindicatului confruntat cu produca tori
aflati în concurenta perfecta

Având în vedere reducerea nivelului ocuparii, succesul sindicatului
în cresterea salariilor apare astfel discutabila. În plus, acest rezultat (de
crestere a salariilor) va depinde si de modul în care va fi preântâmpinat a
oferta de munca pentru un salariu inferior celui impus de sindicat.
Situatia prezentata anterior este valabila în conditiile în care
productivitatea muncii nu întregistreaza vreun progres. Daca, în schimb,
randamentul factorul uman va spori, un salariu mai mare nu va impune în
mod necesar reducerea ocuparii.

11.4 Piata muncii în conditiile monopolului bilateral

290 Monopolul bilateral corespunde cazului când monopolul
sindicatului se confrunta cu patronul aflat în situatie de monopson. Salariul
si nivelul angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua
parti. Monopsonul va avea intentia sa mentina salariul la un nivel cât mai
redus, concret cât mai aproape de nivelul care îi este propriu, în timp ce
sindicatul urmareste atingerea unui nivel c ât mai ridicat care sa mentina
sau chiar sa amelioreze ocuparea. De aici se poate deduce ca salariul se
va situa între doua limite. Cea inferioara corespunde salariului stabilit de
monopson în absenta sindicatului, iar cea superioara acelui nivel care ar
determina ireversibil iesirea de pe piata a firmei.
Sa analizam aceasta confruntare si efectele ei cu ajutorul figurii
11.7. Presupunem în prima instanta absenta sindicatului. Echilibrul
monopsonului corespunde egalitatii dintre costul marginal al muncii s i
încasarea marginala pe seama mâinii de lucru. Profitul monopsonistului va
fi maxim când numarul de angajati va corespunde punctului N 1 de pe
abscisa platiti cu salariul mediu W 1.
Daca lucratorii se constituie într -un sindicat salariul urmeaza a se
stabili pe baza negocierii cu managementul. Odata stabilit acest salariu,
reciproc agreat, orice reducere în forta de munca nu -l va afecta. În caz
contrar, patronul va fi confruntat cu o posibila greva, adica cu o oferta
nula si deci cu pierderi de productie si profit.

Fig. 11.7 Monopolul bilateral

291

În schimb, cresterea numarului de angajati nu va obliga patronul
sa creasca salariul atâta timp cât acesta ramâne superior celui determinat
pe piata libera. Dincolo de acest punct însa, cresterea ocuparii se însoteste
de cresterea salariului.
În consecinta, pentru un salariu stabilit pe baza de negociere,
curba ofertei de munca va fi orizontala pâna la punctul unde întâlneste
curba ofertei initiale, pentru ca dupa acest punct sa urmeze evolutia
acesteia din urma.
Presupunem salariul determinat pe baza de negociere la nivelul
W2. Costul marginal al muncii pentru un nivel de ocupare de maxim N 3
va fi constant si egal cu W 2. Daca firma doreste angajarea unui numar de
lucratori superior lui N 3, salar iul pe care va trebui sa -l plateasca va depasi
nivelul negociat. Nivelul de ocupare optim pentru firma la salariul W 2 este
N1.
Sindicatul a reusit astfel ca pentru acelasi nivel de ocupare sa
obtina un salariu mai mare. El ar putea constrânge managementul sa
accepte chiar un salariu dincolo de W 2 însa nu mai mare decât acel nivel
care ar scoate firma din afaceri si ar reduce ocuparea la zero.

– REZUMAT

• Piata muncii consta în întâlnirea si confruntarea dintre cererea si
oferta de munca.

• Cererea de munca emana de la cei care au nevoie de munca si sunt
dispusi sa angajeze lucratori în conditii salariale. Acestia ofera în
schimb locuri de munca. Oferta de munca este reprezentata de
posesorii de forta de munca, dornici sa ocupe un loc de munca în
acele asi conditii salariale.

292
• Produsul fizic marginal al muncii surprinde aportul fiecarui lucrator
suplimentar la productia firmei. Evolutia produsului fizic marginal al
muncii confirma legea randamentelor descrescatoare.

• Încasarea marginala pe seama mâinii de lucru este egala cu produsul
dintre încasarea marginala si produsul fizic marginal al muncii.

• Decizia optima pentru firma în cazul resursei munca se va baza pe
comparatia dintre încasarea marginala a muncii si costul marginal
ocazionat de angajarea un ui lucrator suplimentar.

• Salariul nominal este exprimat în termeni monetari. Salariul real
reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o
expresie a puterii de cumparare a salariului platit de întreprinzator,
masurata în termenii bunurilor si serviciilor posibile de achizitionat de
pe piata.

• Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta
concomitenta sau separata a doi factori: pretul produsului si produsul
fizic marginal.

• Oferta de munca reprezinta reprezi nta relatia direct proportionala între
pretul muncii (salariul) si cantitatea de munca oferita.

• Oferta de munca poate fi privita la nivelul lucratorului individual si la
nivelul pietei. Studiul ofertei individuale releva efectul de substitutie si
efectul de venit. Curba ofertei pietei rezulta din agregarea ofertelor
individuale

• Pe o piata perfect concurentiala, salariul, ca pret al muncii, se
determina în mod similar preturilor bunurilor si serviciilor. Punctul de
intersectie dintre curba cererii si ofe rtei de munca determina
concomitent salariul de echilibru si ocuparea de echilibru.

293
• Daca piata muncii este dominata de un singur cumparator de forta de
munca atunci piata muncii este de tip monopson. Existenta unui numar
limitat de cumparatori confera ac eleiasi piete caracter de oligopson.

• Monopolul bilateral corespunde cazului când monopolul sindicatului se
confrunta cu patronul aflat în situatie de monopson. Salariul si nivelul
angajarilor va depinde de raportul de putere dintre cele doua parti.
• Lucra torii se constituie în sindicate în vederea atingerii unor obiective
dintre care mai importante sunt: conditii de lucru mai bune, securitatea
locurilor de munca, cresterea salariilor.

Ñ Termeni cheie

Piata muncii Cererea de munca Produsul fizic mar ginal al muncii
Încasarea marginala pe seama mâinii de lucru Salariu nominal Salariu
real Oferta de munca Oferta individuala de munca Efect de substitutie
Efect de venit Costul marginal al muncii Sindicat Monopson Monopol
bilateral

^ Întreba ri de verificare

1. Precizati caracteristicile unei piete a muncii perfect organizate sub
aspectul concurentei.
2. Identificati si analizati factorii care determina modificarea curbei
cererii de munca la nivelul firmei.
3. Explicati de ce curba costului marginal a l muncii în conditiile
concurentei perfecte este orizontala.

294 4. Curbele ofertei de munca la nivelul pietei sunt normale. Justificati si
oferiti un exemplu în acest sens.
5. Considerând ca salariul platit de o firma se situeaza la nivelul de 500
unitati monetare. Care trebuie sa fie valoarea produsului marginal al
unui lucrator pentru ca acesta sa fie angajat?
6. Explicati efectul de venit si de substitutie în cazul ofertei individuale de
munca.
7. Costul marginal al muncii este superior salariului mediu platit de
mono psonist. Justificati aceasta situatie pe baza unui exemplu.
8. Ce efect are asupra salariului si ocuparii actiunea lucratorilor
constituiti într -un sindicat la nivelul ramurii?
9. Prezentati obiectivele urmarite în general de sindicate.
10. Comparati piata munc ii cu concurenta perfecta cu cea caracterizata
prin monopson din punct de vedere al salariului si nivelului de
ocupare.

œ Teste grila

1. Daca piata muncii se caracterizeaza prin concurenta perfecta,
costul marginal al muncii este egal cu:
a) pretul muncii ;
b) costul total al muncii;
c) valoarea produsului marginal.

2. Daca cererea privind bunurile realizate cu ajutorul factorul munca
va scadea atunci:
a) creste oferta de munca;
b) cererea de munca va spori;
c) cererea de munca se va reduce;
d) se va reduce oferta de munca.

295 3. În cazul pietei muncii cu concurenta perfecta daca valoarea
produsului marginal al muncii excede costul marginal al muncii
atunci firma va …………., si invers, daca valoarea produsului
marginal este inferioara costului marginal al muncii firma va ….:
a) reduce angajarea; creste angajarea;
b) mentine nivelul actual al angajarii;
c) reduce angajarea si într -un caz si în celalalt;
d) va creste angajarea; va reduce angajarea.

4. Daca capitalul si munca sunt resurse substituibile în productie,
reducerea pretu lui la bunurile capital vor determina:
a) reducerea cererii de munca;
b) cresterea cererii de munca;
c) cresterea ofertei de munca;
d) reducerea ofertei de munca.

5. Ameliorarile în tehnologie conduc la cresterea produsului
marginal al muncii. Aceasta are drept conse cinta pe piata muncii:
a) reducerea ofertei de munca;
b) reducerea cererii de munca;
c) cresterea ofertei de munca;
d) cresterea cererii de munca.

6. Identificati din lista urmatoare avantajele non -salariale ale unei
activitati:
a) oportunitati de avansare;
b) siguranta l ocului de munca;
c) relatii amicale în cadrul colectivului de munca;
d) orar flexibil;
e) salarii mai mari;
f) satisfactia muncii.

296 7. Daca la nivelul ramurii exista o singura firma care cumpara
întreaga forta de munca atunci aceasta reprezinta:
a) oligopol;
b) monopol;
c) monopson;
d) oligopson.

8. Salariul platit de monopsonist este fata de încasarea marginala pe
seama mâinii de lucru:
a) mai mic;
b) mai mare;
c) egal.

9. Daca pe piata muncii exista un singur cumparator si un singur
vânzator de forta de munca, atunci avem:
a) monopson;
b) monopol;
c) monopol bilateral.

10. Daca în conditii de monopol bilateral, sindicatele determina………
salariului, ocuparea va ………., iar salariul se va apropia de ………:
a) cresterea, creste, încasarea marginala pe seama mâinii de lucru;
b) cresterea, cr este, costul marginal al muncii;
c) scaderea, creste, valoarea produsului marginal.

Probleme

1. Se cunosc urmatoarele date privind activtatea unei firme care
actioneaza pe o piata a muncii caracterizata prin concurenta perfecta:
Numar
de muncitori Produc tia
totala Produsul fizic
marginal Valoarea produsului
marginal
0 0 – –

297 1 15
2 27
3 37
4 46
5 54
6 61
7 65

Se cere:
a) sa se completeze tabelul cunoscând ca pretul de vâzare unitar este de
70 u.m.
b) sa se determine grafic nivelul o ptim al angajarilor, stiind ca salariul platit
de firma este de 490 u.m.
c) ce consecinta va avea asupra numarului de salariati cresterea salariului
la 570 u.m.? Dar o reducere a acestuia la 250 u.m.?

2. Se cunosc urmatoarele date pentru o firma aflata î n situatie de
monopson pe piata muncii:

Numar
lucratori Salariul Costul total
al muncii Costul
marginal
al muncii Încasarea
marginala pe
seama mâinii
de lucru
1 200 200 – –
2 210 420 220 300
3 215 310
4 220 300
5 225 290
6 230 275
7 235 265
8 240 255

298 Sa se completeze tabelul si sa se determine numarul de salariati
pe care firma îl va angaja în conditiile în care obiectivul sau îl constituie
maximizarea profitului.

299 CAPITOLUL 12

EXTERNALITATI SI BUNURI PUBLICE

Dupa ce veti studia acest capitol veti putea întelege:

• Natura bunurilor publice
• Legaturile si diferentele dintre bunurile publice si cele private
• Natura si cauzele externalitatilor
• Unele solutii pentru r ezolvarea externalitatilor negative

Mecanismul pietei nu asigura în orice conditii alocarea eficienta a
resurselor. Aceasta situatie, numita esec al pietelor, justifica interventia
guvernelor pe diferite piete. Prin interventii corectoare, acestea îsi propun
asigurarea variabilelor pret si cantitate la niveluri eficiente din punct de
vedere social.

12.1 Bunurile publice, bunurile private si bunurile mixte

Un bun public reprezinta acel bun sau serviciu care poate fi
utilizat simultan de mai multe per soane, fara ca prin consumul uneia sa se
reduca consumul celorlalte persoane. Altfel spus, un bun public este oferit
într-o cantitate identica mai multor consumatori.
De exemplu, filmul vizionat într -o sala de cinema, transportul
public, reteaua rutiera s au cursul de economie din amfiteatru constituie
bunuri publice. Cursul de economie poate fi audiat de mai multi studenti
simultan, fiecare beneficiind în aceeasi masura de acest serviciu. Si totusi,

300 de acest serviciu, ca si de celelalte mentionate, se poat e benficia în mod
egal doar în masura în care nu exista o cerere care sa depaseasca
capacitatea de satisfacere la un moment dat. Astfel, numarul spectatorilor
dintr-o sala de cinema sau studentilor din amfiteatru poate depasi numarul
locurilor disponibile. Se ajunge în consecinta la situatia în care consumul
unor utilizatori sa se faca în detrimentul celorlalti.
Din acest motiv trebuie distins în cadrul bunurilor publice o
categorie speciala reprezentata de bunurile publice pure.
Un bun public pur reprezi nta acel bun sau serviciu pentru care
nici un agent economic privat nu poate exclude utilizatorii care nu sunt
dispusi sa plateasca.
Serviciul de aparare al unei tari este oferit în aceeasi cantitate
tuturor locuitorilor acelei tari. Beneficiul unei perso ane de pe urma acestui
serviciu nu reduce câtusi de putin nici cantitatea si nici beneficiul aceluiasi
serviciu pentru ceilalti cetateni. Toti cetatenii unei tari beneficiaza în
aceeasi masura de un asemenea serviciu, indiferent daca se declara de
acord sa u nu cu sistemul de aparare existent sau daca platesc sau nu
acest serviciu. Faptul ca în urma consumului unui bun sau serviciu de
catre o persoana nu se provoaca nici o modificare a cantitatii disponibile
pentru celelalte persoane corespunde caracteristic ii de non-rivalitate a
bunurilor publice. Iar faptul ca nimeni nu poate fi exclus de la a beneficia
de un bun sau serviciu reprezinta caracteristica de non-excluziune a
bunurilor publice.
Cinematograful nu constituie decît un bun public, nu însa si un bun
public pur. Proprietarul salii de cinema este în masura sa constrânga la
plata serviciului sau, permitând accesul în sala doar pentru spectatorii
platitori. În schimb, în cazul serviciilor publice precum apararea nationala,
politia, sau justitia un produc ator privat nu poate constrânge la plata
acestor servicii. Odata furnizat un serviciu public de natura celor de mai
sus, beneficiul utilizarii sale se extinde atât asupra celor care îsi manifesta
disponibilitatea de a -l plati cât si asupra celor care nu do resc sa suporte
plata serviciului. Din acest motiv, întreprinderile particulare nu vor furniza
acele servicii publice pentru care nu exista disponibilitatea beneficiarilor la
plata lor. Doar statul are puterea sa constrânga cetatenii la plata acestor

301 servicii publice prin intermediul impozitelor si, în consecinta, el devine
producatorul acestor servicii. În acest caz, statul realizeaza o alocare a
resurselor dupa principii diferite de alocarea resurselor pe criterii de piata.
Piata concurentiala este, în m od evident, ineficienta în cazul productiei
bunurilor publice pure.
Notam cu Y cantitatea totala dintr -un bun public pur si cu Y A si
YB, cantitatea consumata de un individ A si, respectiv B. Suma cantitatilor
consumate de catre cei doi indivizi se situeaz a la nivelul cantitatii totale:
Y =Y A + YB
Aceasta egalitate arata ca nu exista nici un cost suplimentar în a
oferi o cantitate data dintr -un bun public pur unor persoane suplimentare,
desi producerea unei unitati în plus din acel bun implica un cost
suplimentar.
Din punct de vedere al obiectivului de maximizare a bunastarii
sociale, un bun public cu cost marginal zero al ofertei pentru un individ
suplimentar ar trebui sa fie disponibil în mod gratuit pentru toti (figura
12.1).

Pret,
cost C

K
C m

Cantitate
C

302 Fig. 12.1 Determinarea cantitatii care maximizeaza
bunastarea în cazul unui bun public pur

Acest cost marginal al ofertei pentru un individ suplimentar est e
indicat pe grafic prin linia punctata care coincide cu axa orizontala si
intersecteaza curba cererii CC în punctul K.
Presupunem ca în fapt conditiile marginale ale optimalitatii Pareto
sunt satisfacute pentru restul economiei, iar bunastarea sociala es te
maximizata în sens paretian prin producerea a K unitati din bunul public;
adica, oferta din bunul public este egala cu consumul sau pentru un pret
zero. Deoarece aici exista un cost pozitiv al producerii unui bun public,
aceasta ridica problema practica a finantarii productiei sale prin impozite
sau împrumuturi.

Un bun privat reprezinta acel bun sau serviciu al carui consum
de catre o persoana conduce la reducerea ofertei pentru alte persoane.
Bunurile private, spre deosebire de cele publice, sunt cara cterizate
prin rivalitate si excluziune. De exemplu, cu cât mai multa pâine este
consumata de catre o persoana cu atât mai putina pâine ramâne
disponibila pentru alte persoane. Sau, cu cât mai mult petrol este consumat
de o generatie cu atât mai putin petr ol ramâne disponibil pentru generatiile
viitoare. Consumul unei unitati dintr -un bun privat de catre o persoana
exclude posibilitatea consumarii aceleiasi unitati de bun de catre o alta
persoana.
Presupunem Z ca fiind oferta totala dintr -un bun privat pur. Iar Z A
si ZB, cantitatea consumata de un individ A si, respectiv B. Suma
cantitatilor consumate de catre cei doi indivizi este egala cu cantitatea
totala:

Z =Z A + ZB

Costul marginal al ofertei unui bun privat pentru o persoana
suplimentara, spre deosebi re de cel al unui bun public, va fi pozitiv si
eventual va creste pe masura ce tot mai multe unitati din acel bun sunt
produse.

303
Un bun mixt reprezinta acel bun sau serviciu care are un
continut atât de bun privat cât si de bun public.
În viata reala, ex ista putine bunuri publice sau private pure. Un
bun public poate avea un anumit continut de bun privat. De exemplu, un
automobilist care traverseaza un pod la o ora de vârf, afecteaza oferta
pentru alti automobilisti care urmaresc acelasi lucru, contribuin d la
aglomerarea circulatiei si la posibile întârzieri. Costul marginal al ofertei
este zero pentru niveluri reduse de utilizare a podului de catre
automobilisti. Însa, costul marginal devine pozitiv atunci când numarul
celor ce doresc sa traverseze podul ui devine ridicat.
În mod similar, un bun privat poate avea un anumit continut de
bun public. De exemplu, vizionarea unei emisiuni la televizorul personal, de
fapt un bun privat, are un anumit continut de bun public pentru ceilalti
vecini si prieteni invit ati sa priveasca aceeasi emisiune.
Astfel de observatii ale situatiilor reale arata caracterul mai
degraba mixt al bunurilor, în timp ce bunurile private pure sau cele publice
reprezinta doar cazuri extreme ale acestor situatii.

Tabelul 12.1 rezuma legatu rile care apar între bunurile publice si
cele private. Pe baza combinarilor dintre caracteristicile de excluziune si
rivalitate pot fi identificate patru cazuri.

Legaturile posibile între bunurile publice si bunurile private

Tabelul 12.1

Excluziune Non -excluziune

Rivalitate Cazul 1 Cazul 2

Non -rivalitate Cazul 3 Cazul 4

304 Cazul 1. Rivalitate – Excluziune
Acest caz es te carateristic unui bun privat pur. De exemplu,
consumul unui bun alimentar de catre un individ A reduce în mod necesar
oferta sa pentru un alt individ B. Atunci când A plateste pentru
achizitionarea acestui bun, el dobândeste dreptul de la a exclude indi vidul
B de la consumul bunului în cauza.
Cazul 2. Rivalitate – Non -excluziune
Acest caz ilustreaza situatia unui bun privat cu un anumit continut
de bun public. Consideram cazul unui apicultor si al unui horticultor.
Apicultorul este incapabil sa selectez e care flori vor fi polenizate de albine,
iar horticultorul care albine vor culege nectarul pentru miere (non –
excluziune în ambele cazuri). Odata ce roiul de albine este antrenat în
polenizarea pepinierei de flori exista rivalitate deoarece nu se poate rea liza
polenizarea unei alte pepiniere.

Cazul 3. Non -rivalitate – Excluziune
Aceasta situatie corespunde cazului furnizarii unui bun public cu
un anumit continut de bun privat si al furnizarii unui bun privat cu un
anumit continut de bun public. Conside ram cazul unui stadion cu o
capacitate de 50000 de locuri. Pâna la aceasta capacitate, vizionarea
meciului de fotbal se caracterizeaza prin non -rivalitate. Accesul pe stadion
este însa conditionata de plata biletului de intrare. O alta situatie
corespunde cazului unui bun furnizat de guvern precum serviciile de
sanatate. Exista non -rivalitate pâna la capacitatea sistemul de sanatate de
a raspunde solicitarilor si excluziune deoarece guvernul poate identifica
consumatorii acestui serviciu si alege pe cei ca re vor beneficia de el.

Cazul 4. Non -rivalitate – Non -excluziune
Acest caz corespunde doar bunurilor publice pure, prezentate mai
sus.

12.2 Esecul pietelor

305 Unul dintre motivele interventiei guvernului în economie îl
reprezinta esecul pietei. Esecul pi etei consta în incapacitatea unei piete
nereglementate de a dobândi eficienta alocativa în anumite conditii.
Eficienta alocativa se petrece atunci când resursele productive ale
unei tari, munca, pamântul si capitalul, sunt utilizate eficient, astfel încât
nici una dintre ele nu este irosita. În conditiile eficientei alocative resursele
sunt utilizate într -un asemenea mod încât nivelul bunastarii sociale este cel
mai ridicat. Oricare alt mod de alocare al resurselor provoaca un nivel mai
redus al bunastarii sociale.
În general, exista mai multe motive pentru care o economie nu
dobândeste eficienta alocativa.

Ineficienta producatorilor
Eficienta alocativa nu se poate realiza atunci când producatorii nu
reusesc sa produca la nivelul costului minim posibil. Î n aceasta situatie,
producatorii utilizeaza mai multe resurse decât sunt necesare, astfel ca
unele resurse sunt irosite. Totusi, aceasta problema poate fi de importanta
redusa în sensul de esec al pietelor deoarece toti producatorii, al caror
obiectiv îl r eprezinta maximizarea profitului, vor cauta sa fie eficienti din
punct de vedere economic.

Monopolurile
Monopolurile sunt mai putin eficiente decat concurenta. Ele
împiedica obtinerea anumitor câstiguri obtinute în urma schimbului. Spre
deosebire de cazul concurentei, monopolurile restrictioneaza cantitatea
oferita pentru a beneficia de un pret mai ridicat si de supraprofit. Surplusul
consumatorului este mai redus decât în cazul concurentei. O parte din
pierderea la nivelul surplusului consumatorului revin e monopolurilor. Însa,
cealalta parte nu se mai regaseste în câstigul monopolurilor deoarece este
irosita ca urmare a unei productii inferioare comparativ cu cazul
concurentei.
În consecinta, în cazul pietelor caracterizate prin prezenta
monopolurilor se constata ineficienta alocativa, pierderea fiind datorata
reducerilor în surplusul consumatorului si producatorului ca urmare a unei
productii situate sub nivelul eficient social. Producatorii si consumatorii nu

306 ajung în conditii de monopol la un acord priv ind repartitia câstigului social,
rezultat în urma cresterii productiei.

Bunurile publice
Producerea si furnizarea bunurilor publice pure de catre
administratii reclama o anumita alocare a resurselor care nu respecta
principii de piata, conducând la situa tia de esec al pietei.

Produse care creaza beneficii externe sau costuri externe
De obicei, un bun produs sau consumat nu afecteaza pe nimeni cu
exceptia producatorului sau consumatorului sau. Uneori însa sunt afectati
si alti producatori si consumatori . De exemplu, productia de petrol într -o
rafinarie poate provoca probleme de mediu si disconfort pentru locuitorii
zonei. Sau, ascultarea unei emisiuni la radio poate deranja pe alti oameni
prin zgomotul produs.

Imperfectiunea informatiei
Din pacate, con sumatorii care cauta sa -si maximizeze utilitatea ar
putea esua daca nu sunt pe deplin informati cu privire la natura si efectele
produselor existente pe piata. Daca ei au o informare incompleta sau
imperfecta, deciziile lor de achizitie ar putea sa nu -i conduca catre nivelul
de utilitate posibil în conditiile unei informatii complete si perfecte. Unele
din problemele legate de informarea incompleta ar putea fi reduse cu
ajutorul revistelor adresate consumatorilor care compara diferite produse.
În acelasi se ns, al oferirii informatiilor necesare se pot implica si
guvernele. Acestea pot adopta legi privind marcarea produselor care
respecta standardele de calitate, interzicerea reclamei înselatoare sau
obligativitatea mentiunii avertismentelor pentru produsele daunatoare
sanatatii (de exemplu, avertismentele de pe pachetele de tigari).

În toate cazurile de esec al pietei, piata nereglementata este
ineficienta din punct de vedere alocativ. O asemenea afirmatie nu trebuie
privita ca având caracter normativ. Preze nta sau absenta risipei este un
aspect care tine de economia pozitiva. Este o afirmatie despre ceea ce
este. Predictia privind actiunea guvernului de a elimina sau nu risipa este

307 de asemenea o afirmatie pozitiva. Afirmatia ca guvernul ar trebui sau nu
sa actioneze pentru eliminarea risipei este normativa. Analizarea situatiilor
de esec al pietei presupune concentrarea pe aspectele de ordin pozitiv.
Producatorii depind de alti producatori si consumatori în
încercarile lor de maximizare a profiturilor. Compo rtamentul lor poate fi
greu descris ca fiind complet privat. Consumatorii depind de alti
consumatori si producatori în încercarea lor de a -si maximiza utilitatea si
deci nici comportamentul lor nu este în întregime privat.
Aceasta interdependenta dintre c omportamentul cvonsumatorilor
si producatorilor prezinta un interes major atunci când se analizeaza
externalitatile.

12.3 Externalitatile

Externalitatile reprezinta beneficiile sau pierderile care revin
unei terte parti ca rezultat al unor actiuni initia te de producatori sau
consumatori, fara a exista vreo compensatie pentru acestea.
Deoarece costurile sau beneficiile sunt asociate unei terte parti si
nu vânzatorului sau cumparatorului ele nu sunt reflectate în preturile pietei.
Un exemplu de externalita te este poluarea. Consideram de
exemplu cazul unei întreprinderi chimice care deverseaza reziduuri toxice
în bazinul unui râu, provocând pagube însemnate pentru utilizatorii acestei
resurse. Pe de o parte, poate fi distrusa flora si fauna apei ceea ce
determina pierderi pentru pescari. Pe de alta parte, poluarea apei poate
împiedica alimentarea cu apa a unei localitati sau desfasurarea unor
activitati de agrement. Pentru pierderea suferita, locuitorii din zona si
turistii nu beneficiaza de nici o despagubir e din partea poluatorului.
Externalitatile pot fi generate nu numai de o activitate de
productie, cum a fost cazul de mai sus, dar si prin consum.
Dupa Buchanan o externalitate de consum poate fi explicata în
contextul unei economii de doua bunuri si dou a persoane. Utilizam
urmatoarea relatie functionala:

UA = f (a 1, a2, a3, …….a n; b)
unde:

308 UA – utilitatea totala a individului A
a1, a2, a3, …….a n – activitatile de la 1 – n aflate sub controlul
direct al individului A
b – activitatea individului B.

Expresia de mai sus evidentiaza faptul ca utilitatea individului A
nu depinde doar de propriile actiuni, ci si de cele ale individului B. De
exemplu, linistea unei persoane depinde de aceasta dar si de activitatile
vecinilor.
Trebuie remarcat ca numai int erdependenta nu este suficienta
pentru a constitui o externalitate. Mai este necesar de precizat ca o
externalitate se produce în contextul în care nu se acorda sau nu se
primeste nici o plata în contul câstigurilor sau piederilor provocate.
În mod simila r, o externalitate de productie poate fi definita prin
urmatoarea relatie functionala:

PC = f (c 1, c2, c3, …….c n; d)
unde:
PC – profiturile producatorului C
c1, c2, c3, …….c n – activitatile de la 1 – n aflate sub controlul
direct al producatorului C
b – activitatea producatorului D.

Deci o externalitate de productie exista în conditiile
interdependentei dintre activitatile producatorilor asociata cu absenta
oricarei forme de pret sau compensatie în contul pierderilor sau
beneficiilor realizate.

Externalitatile pot fi pozitive sau negative. În primul caz, exista
beneficii ce revin unei terte parti (beneficii externe) în urma unei activitati
de productie sau consum. În schimb, externalitatile negative corespund
situatiilor în care activitatile de p roductie sau consum genereaza costuri
unei terte parti (costuri externe).
Clasificarea externalitatilor în pozitive sau negative este relativa.
Una si aceeasi externalitate poate fi simultan pozitiva si negativa.

309 Poluarea generata prin activitatea de produ ctie a întreprinderii chimice din
exemplul de mai sus este negativa. Însa, cresterea nivelului de angajare a
fortei de munca reprezinta de fapt o externalitate pozitiva.
Externalitatile constituie un caz de esec al pietelor deoarece, în
absenta unei acti uni corective, concurenta libera genereaza niveluri de
productie sau consum ineficiente social. Indiferent de natura
externalitatilor, beneficiile sau costurile sociale nu coincid cu beneficiile
sau costurile private.

Externalitati pozitive
Unele activi tati de productie sau de consum provoaca beneficii
externe. Campania de vaccinare, declansata de autoritatile sanitare,
constituie un exemplu de externalitate pozitiva. În urma acestei campanii,
apar beneficii nu numai pentru persoanele vaccinate, dar si p entru ceilalti
membri ai societatii , datorita preveni rii epidemiilor. Un alt exemplu de
externalitate pozitiva îl constituie educatia. Cresterea numarului celor care
se bucura de educatie determina câstiguri nu numai pentru beneficiarii
directi, dar si pen tru ceilalti membri ai societatii.
Guvernul poate stimula productia si consumul bunurilor si
serviciilor aflate la originea externalitatilor pozitive recurgând la o serie de
instrumente, precum acordarea de subventii. Analizam în continuare cazul
educatie i ca externalitate pozitiva. Figura 12.2 arata cum subventionarea
educatiei creste consumul acestui serviciu permitând obtinerea eficientei
alocative.

Pret, cost,
beneficiu C Punct de eficienta
alocativa C m

C m1 Punct de
echilibru concurential

P0
BmS

P1

310 C = B mP

0 Q0 Q 1 Cantitate

Fig. 12.2 Nive lul productiei eficiente în conditiile beneficiilor externe
Presupunem ca nu exista nici o diferenta între costul marginal
privat si costul marginal social, iar curba costului marginal (C m), se
observa pe grafic, este o dreapta pozitiv înclinata. Curba cer erii pentru
educatie CC arata care este cantitatea ceruta pentru educatie pentru
fiecare nivel de pret când oamenii sunt liberi sa aleaga, suportând costurile
educatiei. Ea masoara în acelasi timp si beneficiul marginal privat (B mP).
În conditii de libera concurenta pe piata educatiei echilibrul se realizeaza
pentru o cantitate Q 0 si un pret P 0.
Prin luarea în calcul a beneficiului extern, adica beneficiul obtinut
de alte persoane decât cele care consuma serviciul educatie, se ajunge la
un anumit nivel al beneficiului marginal social (B mS). Ca urmare, beneficiul
marginal social este superior beneficiului marginal privat. Eficienta
alocativa se realizeaza pentru o productie Q 1, atunci când beneficul
marginal social este egal cu costul marginal C m1. Guvernul poate asigura
ca nivelul Q 1, eficient social, sa fie produs subventionând institutiile private
cu profil educational, ceea ce ar determina un pret P 1 pentru aceeasi
cantitate Q 1. Sau, guvernul poate face acelasi lucru subventionând
propriile institutii car e ofera educatie. Subventia acordata corespunde
diferentei dintre C m1 si pretul P 1. Astfel, guvernul poate încuraja oamenii
sa recurga la un nivel mai ridicat al educatiei pentru care beneficul
marginal social este egal cu costul marginal.

Externalitati n egative
Doua sunt costurile externe carora li s -a acordat în ultimul timp o
atentie deosebita. Primul este cel al folosirii clorofluorocarburilor, folosite
pe scara larga în industrie. Cei mai multi specialisti sunt convinsi de
efectul daunator pe care clo rofluorocarburile îl provoaca asupra stratului
de ozon. Exista estimari dupa care reducerea nivelului de ozon cu 1%

311 provoaca cresterea cu 2% a cazurilor de cancer de piele. În acelasi timp,
diminuarea ozonului este o cauza posibila a bolilor de cataracta.
A doua externalitate este legata de arderea combustibililor fosili
care conduce la cresterea emanatiilor de dioxid de carbon si alte gaze în
atmosfera. Aceste emanatii se afla la originea efectului de sera. Gazele
acumulate în straturile inferioare ale at mosferei permit trecerea razelor
solare, însa nu si disiparea în sens invers a excesului de caldura. Efectul
de sera ar putea provoca topirea ghetarilor, cresterea nivelului marilor si
inundarea zonelor joase de litoral.
Lumea este în prezent din ce în ce mai îngrijorata de efectele
poluarii, cu atât mai mult cu cât nu au fost înregistrate succese deosebite
în atenuarea fenomenului. Aceasta reclama o crestere sensibila a
implicarii guvernelor în combaterea poluarii si identificarea nivelului optim
de reduc ere a poluarii care va rezulta în conditiile eficientei alocative.
Pentru a raspunde la aceasta ultima întrebare reluam exemplul
unei fabrici de produse chimice care deverseaza reziduuri toxice într -un
râu. Presupunem în acelasi timp existenta unui numar mare de fabrici
producatoare ale acelorasi produse chimice situate, din ratiuni de
apropiere de sursa de materii prime, de -a lungul cursului râului. În aceste
conditii situatia descrisa corespunde concurentei perfecte. Ilustram situatia
din aceasta ramura cu ajutorul figurii 12.3.

Pret, cost,
beneficiu C Punct de eficienta C mS
alocativa

P 1 Punct de
echilibru concurential

P0 O = C mP

C = B m
O

312
0 Q1 Q 0 Cantitate

Fig. 12.3 Nivelul productiei eficiente în conditiile costurilor externe

Curba notata cu CC reprezinta curba cererii pentru produsele
chimice si arata cantitatile cerute din aceste produse pentru nivelur i
diferite de pret. În acelasi timp, aceasta curba arata si beneficiul marginal
(Bm) pentru consumatori în urma consumului produselor chimice. Curba
notata cu OO reprezinta curba ofertei de produse chimice. Intersectia
dintre curbele cererii si ofertei con duce la echilibrul concurential, unde
cantitatea produsa este Q 0 iar pretul este P 0. Se stie ca în conditii de
concurenta perfecta curba ofertei firmei este data de curba costului
marginal. S -a notat cu C mP costul marginal privat, adica costul marginal al
producatorilor de produse chimice.
Daca nu exista costuri externe nivelul eficient al productiei este
Q0 ceea ce corespunde eficientei alocative. La acest nivel de productie,
beneficiul marginal al consumatorilor de pe urma ultimei unitati de produse
chimice este egal cu costul marginal al realizarii acestei ultime unitati.
Daca se considera deversarile reziduurilor toxice în apa râului atunci
poluarea provocata determina pagube pentru diversi beneficiari, precum
pescarii sau turistii. Costul total al real izarii produselor chimice creste în
acest caz prin includerea costurilor externe. Costul marginal social (C mS)
este reprezentat printr -o dreapta situata deasupra costului marginal privat.
Costul marginal social rezulta din costul marginal al producerii bun ului
împreuna cu costul marginal impus ca externalitate negativa asupra
celorlalti. Diferenta dintre costul marginal social si costul marginal privat
reprezinta costul extern suplimentar determinat de cresterea cu o unitate a
productiei.
Nivelul eficient al productiei devine în aceste conditii Q 1. La acest
nivel, beneficiul marginal al consumatorilor de pe urma ultimei unitati de
produse chimice este egal cu costul marginal social al acestei ultime
unitati. Reducerea cu câte o unitate a a productiei de la Q0 la Q1 face ca
pierderea din beneficiul consumatorilor, masurat prin ordonata curbei

313 cererii, sa fie mai mica decât reducerea costului total, masurat prin
ordonata costului marginal social. La productia Q 1, nivelul poluarii este cel
eficient sau optim.
Analiza de mai sus releva înca un aspect important. Atunci când
se tine seama de costurile externe pretul bunului produs prin activitatea
poluanta creste. Ignorarea externalitatii face ca în cele din urma
consumatorii bunului produs sa fie subventionat i de catre cei care suporta
în fapt costurile poluarii.
În vederea reducerii productiei la nivelul sau social eficient se
poate recurge la instituirea unor controale riguroase asupra nivelurilor
poluarii, la stabilirea si întarirea drepturilor de proprieta te privata sau la
internalizarea externalitatilor negative.

12.4 Internalizarea externalitatilor negative

Internalizarea externalitatilor negative consta în încorporarea
costurilor externe în preturile pietei. Astfel, costul marginal privat creste
pâna l a nivelul costului marginal social, fapt care obliga producatorii sa tina
seama de costurile externe ale activitatilor lor.
Pentru rezolvarea externalitatilor au fost sugerate în timp mai
multe solutii.

Solutia Pigou . A.C. Pigou a sugerat crearea unui s istem de
impozite, pentru agentii economici care provoaca externalitati negative, si
subventii, pentru agentii economici care genereaza externalitati pozitive .

Solutia Coase . R. Coase a propus atribuirea drepturilor de
proprietate pentru internalizarea e xternalitatilor. În conditiile unui numar
redus de agenti economici afectati de externalitate si a definirii cu claritate
a drepturilor de proprietate, agentii economici adopta masuri concrete de
internalizare a efectelor externe.

Negocierea constituie o metoda de rezolvare a externalitatilor
negative în cazul grupurilor mici de agenti economici. Presupunem

314 existenta unui singur producator poluator si a unui singur agent economic
care sufera efectele poluarii. Obiectivul producatorului poluator îl
reprezin ta maximizarea profitului. Consideram ca acestui producator i se
permite poluarea mediului în anumite limite. Daca agentul economic
afectat le considera nesatisfacatoare atunci el poate negocia reducerea
nivelului de poluare. Daca în schimb exista precizar ea dreptului la un
mediu necontaminat, atunci poate oferi agentului economic afectat o
anumita compensatie. Cele doua variante în care se poate finaliza
negocierea sunt determinate în mare masura de existenta drepturilor de
proprietate.
Solutia negocie rii este în general corespunzatoare atunci când
numarul celor implicati este redus. În caz contrar, costurile tranzactionale
pot fi suficient de mari si pot excede beneficiile negocierii.

Atunci când o firma impune costuri externe altei firme, o solutie
posibila pentru internalizarea externalitatilor poate fi fuziunea celor doua
firme într -una singura. Consideram cazul a doua firme A si B, aflate pe o
piata perfect concurentiala. Firma A impune costuri externe firmei B.
Costul marginal social excede costul marginal privat (figura 12.4).

Pret, cost,
beneficiu C mS
C mP

C C

0 Q1 Q Cantitate

315 Fig. 12.4 Solutia fuziunii pentru internalizarea externalitatilor

Curba cererii pentru produsul firmei A este CC. Înainte de
fuziune, firma A produce Q, ignorând costurile externe impuse f irmei B.
Dupa fuziune, managementul firmei decide reducerea nivelului de output
la Q1, ceea ce reprezinta cantitatea optima din punct de vedere social. În
noile conditii, costul extern impus firmei B a devenit cost privat al firmei
rezultate în urma fuziun ii. Acest cost trebuie luat în calcul atunci când
obiectivul ramâne cel de maximizare a profitului.

Impunerea prin legislatie a unor standarde minime de
protejare a mediului. Rezolvarea externalitatilor presupune un ansamblu
de reguli si reglementari. De exemplu, proprietarii de întreprinderi pot fi
obligati prin lege sa creasca înaltimea cosurilor de evacuare a gazelor arse
sau sa instaleze anumite dispozitive pentru atenuarea zgomotului. În mod
asemanator, producatorii de automobile pot fi obligati la in stalarea unor
sisteme de reducere a noxelor. Iar companiilor aeronautice li se poate
cere ca zborurile sa depaseasca o altitudine minima deasupra zonelor
rezidentiale.
Aceste metode vizeaza adoptarea unor standarde de calitate a
mediului dezirabile. Imple mentarea acestor standarde ridica unele
probleme legate de evaluarea costurilor si beneficiilor care decurg în
urma instituirii masurilor de control a poluarii. De asemenea, exista
dificultati în estimarea pagubelor provocate prin poluarea mediului.

− REZUMAT

• Un bun public reprezinta acel bun sau serviciu care poate fi utilizat
simultan de mai multe persoane, fara ca prin consumul uneia sa se
reduca consumul celorlalte persoane.

316 • Un bun public pur reprezinta acel bun sau serviciu pentru care nici u n
agent economic privat nu poate exclude utilizatorii care nu sunt dispusi
sa plateasca. Un bun public pur se caracterizeaza prin non -rivalitate si
non-excluziune .

• Un bun privat reprezinta acel bun sau serviciu al carui consum de
catre o persoana conduce la reducerea ofertei pentru alte persoane.

• Un bun mixt reprezinta acel bun sau serviciu care are un continut atât
de bun privat cât si de bun public.

• Esecul pietei consta în incapacitatea unei piete nereglementate de a
dobândi eficienta alocativa în a numite conditii.

• Cauzele posibile pentru care o economie nu dobândeste eficienta
alocativa sunt datorate ineficientei producatorilor, monopolurilor,
bunurilor publice, externalitatilor si imperfectiunii informatiei.

• Externalitatile reprezinta beneficiil e sau pierderile care revin unei terte
parti ca rezultat al unor actiuni initiate de producatori sau consumatori,
fara a exista vreo compensatie pentru acestea. Deoarece costurile
sau beneficiile sunt asociate unei terte parti si nu vânzatorului sau
cumpa ratorului ele nu sunt reflectate în preturile pietei.

• În vederea reducerii productiei la nivelul sau social eficient se poate
recurge la instituirea unor controale riguroase asupra nivelurilor
poluarii, la stabilirea si întarirea drepturilor de proprietat e privata sau la
internalizarea externalitatilor negative.

• Internalizarea externalitatilor negative consta în încorporarea
costurilor externe în preturile pietei. Pentru rezolvarea externalitatilor
sunt posibile mai multe solutii: solutia Pigou, solutia C oase si

317 impunerea prin legislatie a unor standarde minime de protectie a
mediului.

Ñ Termeni cheie

Bun public pur Bun privat Bun mixt Non -rivalitate Non -excluziune
Esecul pietelor Externalitate Externalitate pozitiva Externalitate negativa
Internalizarea externalitatilor negative
^ Întrebari de verificare

1. Ce se întelege prin esecul pietelor ?
2. Care sunt cauzele esecului pietelor care determina interventia
guvernului ?
3. Ce se întelege prin notiunea de bun public ? Oferiti exemple de bunuri
public e.
4. Ce se întelege prin notiunea de externalitate ? Oferiti exemple de
externalitati pozitive si externalitati negative.
5. Descrieti metodele cunoscute utilizate de guvern pentru tratarea
externalitatilor.

œ Teste grila

1. Bunurile publice pure se caract erizeaza prin:
a) rivalitate;
b) non-rivalitate;
c) excluziune;
d) non-excluziune;
e) toate cele de mai sus.

318
2. Esecul pietelor este determinat de:
a) ineficienta producatorilor
b) monopoluri;
c) bunurile publice;
d) imperfectiunea informatiei;
e) toate cele de mai sus.

3. Un cost a sociat productiei sau consumului care nu este reflectat
în preturile pietei este cunoscut ca:
a) externalitate pozitiva;
b) beneficiu extern;
c) externalitate negativa;
d) cost extern;
e) c si d.

4. Un beneficiu asociat productiei sau consumului care nu este
reflectat în preturile pietei este cunoscut ca:
a) externalitate pozitiva;
b) bun public;
c) bun privat;
d) externalitate negativa;
e) cost extern.

5. Care dintre urmatoarele elemente trebuie adaugate beneficiului
marginal pentru a obtine beneficiul marginal social ?:
a) costul mar ginal;
b) pretul;
c) costul marginal social;
d) beneficiul extern marginal.

6. Suma dintre costul marginal privat si costul marginal extern
reprezinta:
a) costul total;
b) costul variabil;

319 c) costul marginal social;
d) beneficiul marginal social;
e) costul de oportunitate.

7. Existenta externalitatilor negative conduce la o productie ……….si
un pret……..decât cel dezirabil din punct de vedere social:
a) mai mare, mai ridicat;
b) mai redusa, mai ridicat;
c) mai mare, mai redus;
d) mai mica, mai redus:
e) mai mare, mai mare.

8. Guvernul poate co recta externalitatile negative
utilizând…………..ceea ce conduce la o productie……. si la un
pret……:
a) subventii acordate producatorilor, mai mare, mai redus;
b) subventii acordate producatorilor, mai mica, mai ridicat;
c) subventii acordate consumatorilor, mai mica, mai redus;
d) impozite, mai mica, mai ridicat;
e) impozite, mai mare, mai ridicat.