Categoriile de Exercitii Artistice Si Influenta Acestora Asupra Dezvoltarii Fizice

Planul lucrării

Capitolul 1 Introducere

1.1. Importanța și actualitatea temei în literatura de specialitate……………………………………………..4

1.2. Scopul și obiectivele cercetării…………………………………………………………………………………….6

Capitolul 2 Fundamentarea științifică a lucrării

2.1. Particularitățile de creștere și dezvoltare a elevilor din învățământul primar………………………9

2.2. Caracteristicile influențării dezvoltării fizice armonioase și a educării calităților motrice

la nivelul elevelor clasei a III-a C……………………………………………………………………………….18

2.3. Trăsăturile esențiale ale execițiilor artistice și impactul acestora asupra modelării fizice

specific feminine………………………………………………………………………………………………………26

2.4. Rolul și locul categoriilor de exerciții artistice în cadrul lecțiilor de educație fizică –

accesibilitate și adaptare………………………………………………………………………………………………32

Capitolul 3 Desfășurarea experimentului

3.1. Ipoteza………………………………………………………………………………………………………………………37

3.2. Metodele de cercetare…………………………………………………………………………………………………38

3.3. Eșantionul, perioada, locul desfășurării experimentului…………………………………………………..41

3.4. Aplicarea testărilor inițiale și finale de natură somatică și motrică……………………………………47

3.5. Realizarea și aplicarea categoriilor de exercițiilor artistice …………………………………………….53

Capitolul 4 Analiza și interpretarea rezultatelor obținute

în urma realizării testărilor

4.1. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute la testele somatice………………………………………..91

4.2. Analiza și interpretarea datelor obținute la testele motrice………………………………………………..93

Concluzii și propuneri

Concluzii

Propuneri

Motto: ,,Imitația este un instrument de o importanță capitală pentru dezvoltare. Dar acest instrument nu ne este dat în starea în care poate fi folosit imediat, trebuie să-l perfecționăm, așa cum am perfecționat și celelalte funcții, cu ajutorul jocului.’’

Edouard Claparede

Capitolul 1 Introducere

Importanța și actualitatea temei

în literatura de specialitate

În contextul actual al sarcinilor pe care trebuie să le rezolve școala, educația fizică se include în programul formării personalității omului în concordanță deplină cu exigențele de azi și de mâine ale societății noastre.

Sarcina principală a școlii constă în înarmarea elevilor nu numai cu cunoștințe și deprinderi, ci și cu capacitatea de a înțelege lumea în complexitatea ei, de a se integra în ea. Una din funcțiile educației fizice poate fi definită nu numai ca dezvoltare a calităților motrice, ci și ca formare a concepției asupra sistemului motric al omului. Elevii trebuie să părăsească școala înarmați cu cunoștințe temeinice, fundamentate științific, despre volumul și formele activității fizice care îi vor ajuta în tot cursul vieții.

Formulate și integrate în programele școlare de educație fizică, cunoștințele îi vor pune pe elevi în situația ca, odată cu înțelegerea posibilităților de efectuare, să cunoască și sensul exercițiilor fizice ca sistem.

Lecția de educație fizică este eficientă nu numai atunci când rezolvă sarcini de moment în legătură cu însușirea mișcării, formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice, efectuarea exercițiilor, ci și când, în același timp, îl face pe elev să înțeleagă importanța, utilitatea și necesitatea acestora în dezvoltarea personalității sale, în activitatea generală pe care o desfășoară și o va desfășura.

Lecția de educație fizică trebuie să trezească în elev dorința practicării exercițiilor fizice.

Obiectivele și sarcinile sistemului nostru de educație fizică sunt formulate cu claritate și stabilesc că principala sarcină a educației fizice și sportului școlar este aceea de a contribui la întărirea sănătății, la creșterea capacității de muncă intelectuală și fizică, de a influiența pozitiv dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor, a-i înarma cu deprinderi motrice necesare în viață și a le forma obișnuința și convingerea de a practica zilnic exerciții fizice.

Lecțiile de educație fizică au ca mijloace de acționare în perioada școlară mică o gamă variată de execiții și jocuri. Acestea oferă cadrul optim de însușire a deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative, dar pot reprezenta și mijloace de educare a calităților motrice de bază – viteza, îndemânarea, rezistența și forța. Din multitudinea categoriilor de mijloace, distingem o serie de exerciții artistice care adaptate nivelului de vârstă școlară mică pot acționa în funcție de obiectivul urmărit cum ar fi în acest caz, dezvoltarea fizică armonioasă a elevelor.

Modernizarea permanentă a lecției de educație fizică și sport impune totodată selectarea unor categorii de exerciții artistice care adaptate la nivelul de vârstă, înțelegere și pregătire al copiilor să poată acționa pozitiv asupra anumitor calități motrice sau în alt scop.

Atractivitatea lecției este una din condițiile care se impune pentru a fi eficientă, iubită de elevi și pentru a-i activiza chiar și pe cei neîncrezători în forțele lor. Cultivăm prin acest tip de exerciții încrederea în forțele proprii, dorința de participare activă și plăcerea de a constata că mișcările corpului devin din ce în ce mai mobile, mai grațioase.

Importanța temei derivă din permanența și actualitatea ei, prin funcțiile și posibilitățile generoase pe care le oferă educația fizică în dezvoltarea și consolidarea priceperilor și deprinderilor, în dezvoltarea capacității cognitive, afective și volitive ale elevilor, în educarea personalității creatoare, în dobândirea unor modele de relații interpersonale, în formarea aptitudinilor și convingerilor.

Acestea sunt argumentele care ne-au determinat să tratăm în această lucrare tema ,,Categoriile de exerciții artistice și influența acestora asupra dezvoltării fizice armonioase a elevelor din învățământul primar.’’

Învățarea prin efort personal și în grup, prin manifestarea independenței în gândire, acțiune și exprimare, însoțită de bucurie și satisfacție prin mișcare este temeinică și generează noi interese de cunoaștere.

1.2. Scopul și obiectivele cercetării

Educația fizică și sportul cunosc în present un amplu proces de modernizare,

pentru a răspunde cu maximul de eficiență noilor sarcini în formarea personalității. În etapa actuală asistăm la un fenomen de ,, accelarare’’ al dezvoltării fizice și psihice a tinerei generații, fenomen care ne obligă la unele reconsiderări privind particularitățile vârstei de 6-10 ani.

Efortul intelectual la care este supus elevul odată cu începerea activității școlare reclamă realizarea unui echilibru rațional cu necesitatea de mișcare și redrenare care poate fi atins numai printr-o educație fizică corectă, la nivelul claselor primare.

Prin influențele pe care le exercită asupra copilului, educația fizică devine un mijloc de formare a trăsăturilor pozitive ale personalității omului de tip nou, curajul, spiritul colectiv, sentimentele de prietenie și colegialitate, de întrajutorare și inițiativă în activitate. În întrecerile sportive elevii fac eforturi de voință pentru obținerea unor rezultate cât mai bune, ceea ce le fortifică voința și le mărește capacitatea de efort, le dezvoltă spiritul de disciplină prin respectarea unor norme de joc.

Orele de educație fizică trebuie să contribuie asupra dezvoltării armonioase a organismului, să dezvolte calități fizice, cum sunt : îndemânarea, rapiditatea, precizia în execuție, rezistența la efort, precum și formarea unor deprinderi și obișnuințe de igienă personală.

Scopul principal al lucrării constă în selectarea unor categorii de exerciții artistice și identificarea influenței acestora asupra dezvoltării fizice armonioase a elevelor din învățământul primar.

Obiectivele urmărite sunt :

Studierea literaturii de specialitate cu privire la particularitățile de creștere și dezvoltare a elevilor din învățământul primar.

Cunoașterea și studierea materialelor de specialitate necesare realizării fundamentului științific al lucrării.

Selecționarea categoriilor de exerciții artistice, accesibilizarea și adaptarea la nivelul de vârstă școlară mică în vederea aplicării lor.

Realizarea testărilor de natură somatică și motrică necesare pentru evaluarea nivelului inițial, apoi final, și compararea rezultatelor obținute.

Identificarea influenței categoriilor de exerciții artistice asupra dezvoltării fizice armonioase a elevelor din învățământul primar.

Capitolul 2

Fundamentarea științifică a lucrării

Particularitățile de creștere și dezvoltare

ale elevilor din învățământul primar

,,Copilul nu este un om în miniatură, ci el constituie, dimpotrivă, un tip special. Nimic nu dovedește mai bine adevărul acestei afirmații decât fenomenele dezvoltării fizice.’’

Nimic nu dovedește mai bine adevărul acestei afirmații decât fenomenele dezvoltării fizice. Se constată că dezvoltarea fizică a copilului nu este o simplă creștere în bloc ci constă într-o succesiune de transformări fără o ordine vizibilă. Dacă măsurăm sau cântărim regulat un copil, cu ajutorul valorilor găsite putem trasa curba creșterii sale și vom constata că aceasta nu este continuă, regulată ci se produce în salturi, sunt unele perioade când creșterea este mai vizibilă, mai evidentă decât în altele.

Dacă deosebirile individuale sunt foarte mari, deosebirile constatate între fete și băieți sunt și mai mari. Creșterea fetelor, atât în înălțime cât și în greutate, are în general, aceeași înfățișare ca a băieților, dar e mai puțin accentuată și totdeauna mai precoce. Criza de creștere a staturii din perioada școlară mică care în cazul băieților are loc pe la 7 ani, apare, în cazul fetelor, pe la 6 ani sau chiar mai devreme. Criza de creștere a adolescenței începe, la fete, pe la 10-11 ani iar la băieți începe pe la 12-13 ani. ,,Cu alte cuvinte, creșterea comparată a fetelor și băieților seamănă cu o întrecere de fugă: băieții și fetele pornesc împreună, fetele însă depășite la început, o iau repede înainte, pe urmă concurenții le ajung și le întrec, dar ele îi depășesc din nou, până ce, în sfârșit, băieții înving definitiv.’’

Marile oscilații par să aibă o cauză internă, intraorganică, să depindă de ritmul procesului de creștere, dar sunt și alte oscilații, de mai mică importanță, care par că depind de cauze exterioare, cum ar fi anotimpurile. Efectul acestor oscilații se traduce printr-o ușoară ondulare a curbei de creștere pe întreg traseul ei și independent de marile zigzaguri pe care le formează.

ale elevilor din învățământul primar

,,Copilul nu este un om în miniatură, ci el constituie, dimpotrivă, un tip special. Nimic nu dovedește mai bine adevărul acestei afirmații decât fenomenele dezvoltării fizice.’’

,, Între 6-7 ani, are loc o temperare a procesului de creștere ca ulterior să se intensifice ușor, fapt evidențiat în tabelul de mai jos. La acestea se adaugă o serie de procese implicate în creștere și dezvoltare, mai pregnante la începutul perioadei . Dentiția provizorie începe să fie înlocuită cu dentiția permanentă, ceea ce creează un oarecare disconfort și modificări temporare ale vorbirii sau chiar dificultăți de alimentare.’’

Creșterea ponderală și statura

Dezvoltarea dentiției permanente este însoțită de procesul de osificație, mai intens la nivelul toracelui, al claviculelor și al coloanei vertebrale. În jurul vârstei de 7 ani, este intensă osificarea la nivelul bazinului, în special la fetițe, și procesele de calcificare la nivelul osaturii mâinii. În același timp se întăresc articulațiile și crește volumul mușchilor. Se dezvoltă musculatura fină a mâinii. Având în vedere dezvoltarea fizică în ansamblu, pozițiile incorecte pot duce la deformări și dereglări ale creșterii și dezvoltării.

Sunt semnificative și legăturile funcționale nervoase, ca și creșterea în greutate a creierului, ajungând la vârsta de 7 ani să cântărească aproximativ 1200 gr.

Cu toate acestea copilul nu este robust ca la 5 ani. Dimpotrivă, la 6 ani copilul este sensibil, dificil, instabil, obosește ușor, are indispoziții la alergii, dar se reduc bolile contagioase. Refacerea psiho-fizică este relativ rapidă și ca urmare a somnului bun.

Sporește îndemânarea și agilitatea, crește forța musculară și se accentuează caracterul ambidextru, ca apoi să se precizeze din ce în ce mai exact lateralitatea stângă sau dreaptă.

Perioada școlară mică poate fi considerată o perioadă de tranziție între copilăria mică și pubertate, tranziție în care cresc momentele de criză ale dezvoltării ce apar ca urmare a schimbărilor și tensiunilor frecvente la nivelul organismului. Aceasta creează și o serie de inabilități și instabilități motorii cu dificultățile ce le generează în însușirea unor deprinderi și în desfășurarea unor acte practice. Treptat, aceste dificultăți se reduc și ca efect al dezvoltării organismului în ansamblu, dar mai ales ca urmare a exercițiului, a antrenamentului și a creșterii capacității de control voluntar al conduitelor proiectate și exercitate. Dezvoltarea fizică corectă și armonioasă la elevii din ciclul primar prezintă anumite aspecte deosebite, acestea fiind în strânsă legătură cu particularitățile morfologice și funcționale. Dezvoltarea fizică este rezultatul, precum și acțiunea îndreptată spre creșterea corectă și armonioasă a organismului uman.

Dezvoltarea fizică presupune câteva categorii de indici:

indici somatici

indici morfologici și funcționali

indici fiziologici

Aceștia reprezintă una dintre cele mai importante componente din domeniu, având legătură directă cu un obiectiv prioritar: perfecționarea dezvoltării umane. Îmbunătățirea acestor indici prin activitățile de educație fizică și sport este posibilă, dacă se acționează sistematic.

Indici somatici – ,,Se constată o creștere a greutății, creșterea este mai puțin intensivă decât în înălțime. În același timp are loc o creștere și o dezvoltare a tuturor țesuturilor și organelor de bază ale copilului. Se produce osificarea intensivă a scheletului, creșterea masei musculare, se dezvoltă organele respirației și a circulației. Creierul crește în greutate." Sistemul articular încă mai prezintă instabilitate, întărirea lui realizându-se către vârsta de 8-9 ani. Sistemul muscular se dezvoltă mai mult iar cea mai semnificativă creștere se constată la talie și greutate corporală.

S-a constatat că indicele somatic crește de 3-4 ori mai mult decât ceilalți, iar tendința de creștere a taliei la fete este mai rapidă decât la băieți.

Indici morfologici și funcționali – La această vârstă marile funcțiuni se
dezvoltă concomitent cu aspectele somatice, ceea ce asigură o capacitate de
adaptare la efort din ce în ce mai bună. Frecvența cardiacă este mai ridicată decât la
adulți, iar tensiunea arterială este scăzută. Respirația este superficială, ceea ce
determină copiii ca în timpul efortului fizic să respire pe gură. În această perioadă se
dezvoltă atenția, memoria, spiritul de observație, gândirea, imaginația, simțul de
răspundere, puterea de stăpânire, voința, precum și simțul ritmului, al armoniei
mișcărilor, capacitatea de coordonare, de sincronizare a mișcărilor cu melodia, cu
mișcările ansamblului.

Indici fiziologici -,,Vârsta școlară este perioada în care se simte nevoia
unei permanente preocupări pentru formarea unei ținute corecte, care să evite
favorizarea instalării diferitelor deformări ale coloanei vertebrale, a unei ținute
estetice în timpul mersului, a unor mișcări armonioase în comportare. Folosirea
rațională a exercițiilor fizice trebuie să conducă la coordonarea respirației cu
mișcarea diferitelor părți ale corpului. Practicarea sistematică a exercițiilor fizice în
condițiile unei stricte respectări a particularităților de vârstă ale elevilor, a regimului
igienic rațional, precum și a regulilor de igienă personală și colectivă, influențează
în mod pozitiv asupra dezvoltării fizice corecte și armonioase a copiilor,
îmbunătățește sănătatea acestora, ridică la un nivel mai înalt calitățile motrice și capacitatea funcțională a organismului.’’

Deprinderi și priceperi – Motricitatea în această perioadă este debordantă, capacitatea de învățare motrică remarcabilă, dar posibilitatea de fixare a mișcărilor noi sunt reduse. Doar repetarea sistematică integrează și stabilizează structura nouă în repertoriul motric al copilului. Deprinderile motrice fundamentale se supun unui proces de consolidare-perfecționare. Consolidarea deprinderilor motrice de bază, ca latură a pregătirii fizice, în clasele ciclului primar, trebuie să pună accentul pe mărirea numărului de deprinderi motrice stăpânite de elevi. Elevii trebuie să aibă capacitatea de a executa cât mai multe deprinderi de: alergare, săritură, echilibru, ridicare și transport de greutăți, la indici superiori de corectitudine.

Datorită caracterului practic-activ, propriu organizării procesului instructiv-educativ la această disciplină, lecția de educație fizică antrenează elevul în acțiune ca participant activ, favorizând exersarea deprinderilor și obișnuințelor pe de o parte, iar pe de altă parte lărgirea senzațiilor, percepțiilor, a reprezentărilor spațiale și temporale, dezvoltarea spiritului de observație și imaginație.

Evoluția psihologică a copilului

Pe plan senzorial

Se dezvoltă sensibilitatea tactilă a mâinii, dar și cea vizuală și auditivă. Crește vederea la distanță și capacitatea de apreciere vizuală a mărimii. La 8 ani micul școlar poate să realizeze deja imaginea vizuală a mișcărilor. Acest lucru a fost confirmat și de un interesant studiu experimental, privind capacitatea de reproducere a mișcării în dans la copiii începători, studiu realizat de M. Cadopi și colaboratorii în 1995. S-a demonstrat astfel că vârsta își pune amprenta asupra acestei abilități, atât cantitativ (privind numărul de observații necesare pentru ca subiectul să învețe secvența din baletul respectiv), cât și calitativ (privind forma și acuratețea execuției).

Sub raport tactil, asistăm la o evoluție deosebită a chinesteziei mâinii prin scris, desen, lucru manual. Treptat, copilul dobândește o mai bună coordonare motrică generală, dar și mai multă finețe în mișcările degetelor.

Spiritul de observație, ca etapă superioară a percepției, face progrese, devenind acum deliberat, sistematic, analitic. La 10 ani evoluează în direcția artistică. Școlarul mic achiziționează elemente noi și în ceea ce privește percepția mărimii și greutății.

Pe plan intelectual

Memoria – la vârsta școlară mică predomină memoria mecanică (ce cunoaște momentele ei de apoteoză la 8 ani), cea involuntară și cea de scurtă durată. Odată cu intrarea în școală, copilul reține preponderent, ceea ce l-a impresionat mai mult, de unde și încărcătura afectogenă a memoriei. Din clasa a treia copilul face eforturi de a-și cultiva voluntar memoria, de a apela la repere ajutătoare pentru a o eficientiza. Treptat începe să înțeleagă și rolul obositoarelor repetiții.

Se constată un progres semnificativ și în ceea ce privește capacitatea de reproducere. Dacă inițial reproducerea era cât mai fidelă, pe măsura acumulării de cunoștințe și experiențe noi, școlarul mic este tentat să facă mici reorganizări ale cunoștințelor asimilate. În paralel crește și volumul memoriei.

Limbajul – Intrarea copilului în școală accelerează procesul asanării limbajului de anumite clișee parazitare, elemente dialectice, jargoane, pronunții deficitare sau, altfel spus, micul școlar are acces în mod organizat la limbajul cult.

Vocabularul se dublează, ajungând în finalul etapei la o zestre de 4000 – 4500 de cuvinte, din care un fond de 1500 – 1600 de unități, cu aproximație, formează vocabularul său activ.

Gândirea – Evoluția gândirii face posibilă abandonarea concepției animiste și naiv realiste despre lume, pentru a face loc unei concepții realist-naturaliste. Din perspectiva teoriei piagetiene, acum se instalează gândirea operatorie concretă. După opinia Ursulei Șchiopu, are loc o adevărată revoluție în planul cunoașterii, deoarece se realizează trecerea de la cunoașterea intuitivă, nemijlocită a realității (cu ajutorul reprezentărilor) la cea logică, mijlocită (cu noțiuni și relațiile dintre ele).

Prin urmare, la școlarul mic apare caracterul operatoriu al gândirii (adică posibilitatea de a manipula obiectele și fenomenele pe plan mental, fără a le deforma, deci păstrându-le permanența).

Imaginația – Vârsta școlară mică oferă teren fertil pentru dezvoltarea imaginației, ceea ce îi va da copilului posibilitatea să domine orice timp și spațiu. Imaginația reproductivă îi permite micului școlar să înțeleagă, mai profund, raportul dintre evenimente și fenomene. Purtat pe aripile imaginației reproductive, copilul poate călători în trecut, pentru a reconstitui fapte și evenimente petrecute demult. Incursiunile de acest gen sunt, adeseori, populate cu elemente fantastice, fabulatorii, care evocă nu numai fragilitatea experienței sale de viață, ci și capacitatea de a evada din contingent.

Pe plan reglatoriu

Atenția – Deși crește capacitatea de mobilizare voluntară a atenției, ea este încă în plină evoluție, motiv pentru care fluctuațiile ei sunt frecvente. Pe lângă fenomenele normale de neatenție fortuită, prilejuită de apariția neașteptată a unui stimul oarecare, spre care copilul se orientează, există și neatenție activă (ce se concretizează prin agitație motrică, care deranjează pe cei din jur), dar și neatenție pasivă (ce sub o mască de implicare aparentă ascunde, de fapt, deturnarea traiectului intelectiv în cu totul altă parte). Aceste cazuri de neatenție trebuie rezolvate prin cunoașterea exactă a cauzelor care le-au alimentat (biologice, psihologice, educaționale).

Voința – ,,Multe din conduitele copilului încep să se deruleze sub semnul lui ,,trebuie’’, ,,este necesar’’, ,,nu trebuie’’. Voința, ca mod de răspuns la aceste comenzi, iradiază larg în cuprinsul personalității copilului punându-și amprenta și asupra altor compartimente ale vieții psihice. Percepția devine intențională, sistematică și susținută prin efort voluntar, transformându-se în observație. Tot acum se formează memoria și atenția voluntară, capacitatea concentrării mentale voluntare, de durată mai mare în rezolvarea unor probleme de gândire.’’

Demararea unei activități este declanșată de forța autorității adultului (adică are la bază o motivație extrinsecă). Cât privește căile de soluționare a unui obiectiv, micul școlar nu este capabil să aleagă mijlocul cel mai eficient. În timpul desfășurării acțiunii, el se lasă ușor perturbat și sustras, ceea ce demonstrează caracterul încă fragil al voinței.

Afectivitatea – Intrarea în școală modifică și universul afectiv al copilului. Viața sa emoțională devine mai echilibrată. Alături de joc, activitatea de învățare declanșează numeroase stări afective pozitive și negative. Noile exigențe școlare diversifică registrul afectiv, astfel apare sentimentul datoriei. Formarea acestuia presupune îndrumarea directă, elastică din partea adultului și, în final, cristalizarea unui regim de muncă echilibrat și sănătos. Școlaritatea mică oferă teren fertil și pentru dezvoltarea sentimentelor morale, intelectuale, estetice.

,,Întrucât copilul este deosebit de permeabil la influențele ambianței, familia și școala trebuie să acționeze deliberat și consecvent pentru consolidarea trăsăturilor pozitive, cu eliminarea celor negative.’’

Personalitatea – Școala și învățarea determină modificări și în planul personalității. Se remarcă o structurare a trebuințelor, intereselor, preferințelor și apoi a aptitudinilor. Bazele personalității copilului se pun când se schițează unele trăsături mai stabile de temperament și caracter. Datorită dezvoltării gândirii logice, capacității de judecată și raționament se pun bazele concepției despre lume și viață. Ca personalitate, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentală. Datorită cerințelor morale ale școlii și ale familiei asistăm la o forjare a trăsăturilor de caracter, îndeosebi în efortul copilului de a depăși dificultățile inerente muncii școlare. În formarea trăsăturilor caracteriale, o contribuție importantă o au cărțile (prin eroii lor pozitivi) și mijloacele mass media (TV, Filme de desene animate, reviste).

,,Educația socială a caracterului este una din sarcinile fundamentale ale școlii elementare. Ea este admisă în principiu, dar este uitată în practică din cauza atenției precumpănitoare acordate însușirii cunoștințelor.’’

La această vârstă se pun bazele convingerilor morale fundamentale. Indiferent de tipul temperamental căruia îi aparține, când școlarul mic nu găsește suficientă combustie pentru a depăși greutățile obiective și subiective generate de școală, se pot profila o serie de trăsături negative de caracter: lenea, superficialitatea, minciuna, dezordinea, trăsături care reclamă eforturi educative suplimentare, deoarece retușurile și corecțiile sunt încă posibile.

Fondul suplimentar de cunoștințe dobândit la vârsta școlară mică declanșează un proces de diferențiere a aptitudinilor. Alături de cele generale (spirit de observație, inteligență) se dezvoltă și aptitudinile speciale îndeosebi în domeniul literaturii, muzicii, dar și în domeniul diferitelor ramuri sportive.

Vârsta școlarului mic, așa cum am prezentat-o, se deosebește net de etapa precedentă. Stilul de viață corespunzător acestei vârste poate fi definit prin două trăsături esentiale: pe de o parte, școlarul se instruiește, adică își însușește în mod metodic primele cunoștințe, iar pe de altă parte, trăiește și îi place să trăiască într-un grup de copii cu care se simte solidar.

2.2. Caracteristicile influențării

dezvoltării fizice armonioase și a educării calităților motrice

la nivelul elevelor clasei a III-a

,,Exercițiile fizice au apărut în procesul activităților sociale. Lupta pentru existență, dificultățile ivite în viața de zi cu zi au determinat ca în procesul de pregătire al tinerilor pentru viață accentul să cadă, în mare măsură, pe activitățile care dezvoltă forța, iscusința, rezistența, curajul și pe deprinderile corespunzătoare acestora – alergarea, aruncarea, cățărarea, lupta etc. Atât calitățile, cât și deprinderile erau perfecționate prin exerciții ale căror structuri nu erau diferențiate mult de acțiunile concrete de muncă. Acțiunile motrice respective au jucat un rol important în evoluția omului. Paralel cu perfecționarea structurii funcțiilor corpului, ele au contribuit și la perfecționarea activității sistemului nervos central – gândirea, imaginația, procesele de cunoaștere etc. – care coordonează întreaga activitate a organismului.’’

Educația fizică a școlarilor mici, în vârstă de la 6-7 ani la 10-11 ani, urmărește stimularea în continuare a creșterii și dezvoltării armonioase a corpului. Școlarii mici parcurg ultima etapă a copilăriei, în care creșterea somatică este încetinită, iar dezvoltarea funcțională se desăvârșește treptat, fiind favorizată de activitatea instructiv-educativă a școlii.

În această perioadă trebuie practicată gimnastica de bază, jocurile dinamice și unele exerciții elementare de atletism.

Prin exercițiile de gimnastică se realizează o pregătire fizică generală și o dezvoltare echilibrată a calităților motrice. Se aleg exerciții atrăgătoare prin varietatea și aplicabilitatea lor. Pot fi introduse în lecții și unele exerciții artistice simple pentru școlarii care dovedesc o îndemânare mai mare. Elevele pot fi orientate spre gimnastica ritmică, efectuând exercițiile după muzică.

,, Educația fizică trebuie să urmărească păstrarea armoniei morfologice și a echilibrului funcțional, greu încercate de transformările ce au loc în organism în această perioadă.’’

Tonusul muscular scăzut, mobilitatea mare a articulațiilor și insuficiența controlului neuromuscular îngreunează menținerea pozițiilor corecte și favorizează producerea unor atitudini deficiente sau a unor deviații și deformații ale corpului.

Dezvoltarea încetinită a aparatelor respirator și cardiovascular, digestia și nutriția capricioasă, tulburările hormonale și nervoase, labilitatea emoțională și instabilitatea psihică întrețin o stare de debilitate fizică și o rezistență scăzută a organismului la efort.

În această perioadă se adâncesc diferențele morfologice și funcționale dintre cele două sexe, și, ca atare, se impune o particularizare netă a conținutului și metodicii educației fizice.

În aceste condiții educația fizică capătă sarcini noi și trebuie să rezolva o serie de probleme dificile. Gimnastica de bază oferă cele mai potrivite exerciții cu ajutorul cărora se poate face față în mod corect creșterii și dezvoltării din această perioadă. Exercițiile analitice pot fi localizate pe regiuni și segmente și chiar pe organe și funcțiuni. Exercițiile sintetice, executate sub formă de inițiere în gimnastica artistică și acrobatică, perfecționează calitățile psiho-fizice ale executanților. Se va pune accentul pe justa dozare și gradare a efortului, pe alternarea diferitelor forme de exerciții și pe folosirea rațională a pauzelor. O grijă deosebită trebuie acordată atitudinii corpului și executării corecte a mișcărilor.

Educația fizică și sportul cunosc în prezent un amplu proces de modernizare, pentru a răspunde cu maximul de eficiență noilor sarcini în formarea personalității. În etapa actuală asistăm la un fenomen de ,,accelerație,, al dezvoltării fizice și psihice a tinerei generații, fenomen care ne obligă la unele reconsiderări privind particularitățile vârstei de 6/7-10/11 ani.

Prin influențele pe care le exercită asupra copilului, educația fizică devine un mijloc de formare a trăsăturilor pozitive ale personalității omului de tip nou, curajul, spiritul colectiv, sentimentele de prietenie și colegialitate, de întrajutorare și inițiativă în activitate. În întrecerile sportive elevii fac eforturi de voință pentru obținerea unor rezultate cât mai bune, le fortifică voința și le mărește capacitatea de efort, le dezvoltă spiritul de disciplină prin respectarea unor norme de joc.

Orele de educație fizică trebuie să contribuie asupra dezvoltării armonioase a organismului, și să dezvolte calități fizice, cum sunt: îndemânarea, rapiditatea, precizia în execuție, rezistența la efort, precum și formarea unor deprinderi și obișnuințe de igienă personală.

Calitățile motrice ,,sunt însușiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice legate atât de activitatea sa zilnică cât și de cea sportivă. Ele sunt materializate în posibilitatea organismului de a executa acțiuni motrice care pretind într-o măsură mai mică sau mai mare ; forță, rezistență, viteză sau îndemânare.’’

Perfecționarea calităților motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire fizică a micului școlar, realizată concomitent cu formarea priceperilor și deprinderilor motrice, ca rezultat al influențelor sistematice ale exercițiilor fizice.

Pentru fiecare calitate motrică sau formă de manifestare a acesteia, trebuie să

selecționăm, în raport de vârsta elevilor, numai acele metode, procedee și mijloace care s-au dovedit eficiente, optime, în funcție de modelul pe care vrem să-l realizăm. Este important ca efortul fizic să crească treptat, atingând apogeul în partea de bază a lecției (în realizarea temei) datorită solicitărilor impuse, iar revenirea să se facă mai repede sau mai lent, în funcție de nivelul de pregătire al elevilor. De regulă, se folosesc exerciții pentru dezvoltarea vitezei și îndemânării chiar în veriga de influențare selectivă a aparatului locomotor, iar exercițiile pentru forță și rezistență se realizează înainte de revenirea organismului la normal, după realizarea temelor lecției.

Ținând cont de particularitățile de vârstă anatomo-fiziologice și psihice ale elevilor, perioadele cele mai avantajoase pentru calitățile motrice sunt vârstele mici pentru viteză și îndemânare, iar cele mai mari pentru forță și rezistență.

Viteza este calitatea caracterizată prin iuțeala și rapiditatea cu care se efectuează acțiunile motrice, în structurile și combinațiile cele mai diverse. Perfecționarea vitezei prezintă interes pentru toate ramurile sportive, fiind hotărâtoare în probele de atletism, înot, patinaj, ciclism și pentru realizarea unor acțiuni tactice și tehnice specifice.

Viteza este prezentă sub trei forme de manifestare :

viteza de reacție (care se referă la intenția cu care se răspunde la semnale, durata necesară pentru angrenarea în acțiune) ;

viteza de execuție (care se referă la iuțeala cu care se execută o acțiune motrică cu structură) ;

viteza de repetiție (care se referă la frecvența cu care se repetă mișcarea).

Factorii de care depinde realizarea unei viteze mari în efectuarea mișcărilor sunt numeroși, ținând de zestrea ereditară a fiecărui individ, iar la alții fiind rezultatul influențelor obținute în urma unei pregătiri sistematice. Viteza poate depinde și de forță. Creșterea forței este favorabilă creșterii vitezei numai pâna la un punct, după care, orice sporire a forței frânează dezvoltarea vitezei prin modificarea raportului dintre masă, viteză și forță.

La clasele mici, câștigul în dezvoltarea vitezei se obține în contul vitezei de reacție și de execuție, iar la clasele mari acest câstig se înregistrează în contul vitezei de repetiție.

,,Pentru îmbunătățirea vitezei de reacție se folosesc exerciții care pretind reacții prompte la diferite semnale vizuale sau auditive, dinainte stabilite, indicate spontan sau prin surprindere. Se fot folosi cu succes jocurile de mișcare, deplasări și opriri la diferite semnale, exerciții de atenție precum și pornire în sensuri și direcții diferite, din pozițiile șezând sau culcat.’’

Pentru îmbunătățirea vitezei de execuție și de repetiție cele mai bune exerciții care se pot folosi sunt sprinturile și accelerările de diferite porțiuni. La clasele mai mici se recomandă lucrul frontal, în care învățătoarea indică ritmul de execuție al unor exerciții sau procedee tehnice prin numărătoare, accelerând treptat ritmul.

Pentru dezvoltarea vitezei sub toate formele ei de manifestare se recomandă

folosirea elementelor de întrecere care sporesc eficiența prin caracterul mobilizator al concursului și prin mărirea numărului de repetări. Se pot folosi jocurile : Tunelul, Cine-i mai iute, Turturica fără cuib, Labirintul, Cursa pe numere, Leapșa cu ghemuire, Crabii și creveții, Vânătorul și iepurii, Ștafeta simplă.

Forța reprezintă calitatea cea mai frecvent solicitată în activitatea motrică și poate fi folosită și definită drept capacitatea organismului de a învinge o rezistență prin efortul muscular sau posibilitatea motrică de a ridica, de a transporta, de a împinge, de a trage unele greutăți pe baza contracției muusculare. Forța se apreciază în kilograme și se măsoară cu ajutorul dinamometrului sau a greutăților marcate. Valoarea forței depinde de energia eliberată în unitatea de timp și se situează în medie la o putere mecanică de 12 cal/ora sau 1,5 m/s.

Creșterea forței se realizează prin modificări produse în structura mușchiului, cât și în activitatea centrilor nervoși care le coordonează activitatea.

În activitatea practică întâlnim forța sub două forme principale de manifestare: – forța generală (care se referă la forța întregului sistem muscular);

– forța specifică (ce se referă la forța anumitor grupe musculare solicitate de specificul meseriei sau diferitelor ramuri sportive).

Cele două forme ale forței trebuie dezvoltate cu precădere în cadrul lecțiilor de educație fizică, dar cu mare atenție. Nu se recomandă dezvoltarea materială a grupelor musculare, deoarece poate provoca unele tulburări în dezvoltarea coloanei vertebrale, în creștere, în reducerea mobilității și chiar a unor tulburări cardiace.

Forța și viteza se găsesc în raport invers proporțional. Pentru ca forța să aibă o influență favorabilă, ritmul de execuție trebuie să fie mediu sau mic. Între repetări să se acorde pauze, completate de exerciții de respirație și relaxare.

Se recomandă pentru dezvoltarea forței generale, exerciții special efectuate cu alte materiale decât cele specifice, care trebuie să corespundă în mare cu structura și mai ales cu durata de desfășurare a probei respective; efectuarea unor sărituri în lungime, în înălțime, și peste aparate cu îmbrăcăminte îngreunată, împingerea unor greutăți, alergare cu încălțăminte îngreunată. Se pot folosi jocurile: Voinicii, Lupta cocoșilor, Ferește picioarele, Transportul bușteanului, Vrăbiuțele săltărețe, Lanțul de sărituri, Ștafetele cu mingi medicinale.

Rezistența înseamnă capacitatea organismului de a efectua timp îndelungat o

activitate fizică, fără a scădea eficacitatea sau capacitatea de a face față oboselii, sau de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat. Rezistența este o calitate a activității oricărui cetățean, care influențează în bună măsură randamentul muncii.

Rezistența este determinată în primul rând de posibilitățile sistemului cardiovascular, respirator și a celorlalte sisteme și funcții care susțin efortul, precum și de nivelul de dezvoltare a unor calități și trăsături de voință.

Rezistența se manifestă sub două forme principale după cum sunt descrise: rezistența generală care se referă la posibilitatea organismului de a efectua eforturi de o intensitate moderată, într-un timp mai îndelungat, în activități cât mai diferite; rezistența specială ce se referă la un aspect particular al rezistenței într-o anumită profesie sau ramură sportivă (rezistența tăietorului de lemne, a proiectantului, a șoferului, a ciclistului, a jucătorului de tenis).

În clasele primare se lucrează pentru dezvoltarea rezistenței la eforturi cât mai diferite.

Rezistența se realizează pe seama raportului dintre volumul și intensitatea efortului, raport invers proporțional (pe masură ce volumul crește, intensitatea scade).

Un procedeu clasic pentru dezvoltarea rezistenței este alergarea în tempo uniform moderat, mărind treptat distanța sau timpul, scurtând pauza. Pot constitui mijloace eficiente pentru dezvoltarea rezistenței alergarea în tempo variat, jocurile dinamice sportive practicate sub formă de întrecere bilaterală, pe parcursul a 20 de minute, ștafete cu caracter aplicativ și jocuri ca: Automobilele, Sfârleaza, Lupta cocoșilor, Hai odată cu mingea, Cursa într-un picior, Cursa broscuțelor, Panglicuțele, Sări și aterizează la un punct fix.

Rezistența este o calitate perfectibilă și care se păstrează timp îndelungat în apropierea valorilor atinse.

Unitatea de măsură a rezistenței o constituie durata sau numărul de repetări a unui anumit efort cu o intensitate relativ constantă.

Îndemanarea este o calitate motrică ce presupune posibilitatea individului de a-și însuși și efectua acțiuni motrice complexe, dirijând precis și economic mișcările în timp și spațiu, cu viteza și încordarea necesară, în concordanță cu situațiile care apar pe parcursul efectuării acțiunii.

Îndemânarea condiționează și este condiționată de nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice.

Formele principale de manifestare a îndemânării în cadrul acțiunilor motrice sunt :

îndemânarea generală, ce presupune capacitatea de a efectua rațional și creator diverse acțiuni motrice ;

îndemânarea specială sau specifică ramurilor și probelor sportive, și pentru o anumită categorie de deprinderi motrice, pentru anumite segmente ale organismului.

Factorii de care depinde această calitate sunt perfectibili, de unde și concluzia că această îndemânare poate fi substanțial îmbunătățita, printr-o pregătire sistematică.

Spre deosebire de celelalte calități motrice, dezvoltarea îndemânării se poate realiza în orice moment al lecției, deoarece executarea unor exerciții pentru îndemânare nu afectează cu nimic succesiunea celorlalte și nu supune organismul elevului la un efort prea mare.

Pentru a dezvolta îndemânarea se recomandă exerciții libere cu mingea, pe banca de gimnastrică, folosind aruncarea și prinderea, alergarea, cât și jocuri și ștafete ca : Minge stai, Culesul recoltei, Mingea fuge, Cursa în saci, Cei mai iuți, Îmbracă și dezbracă cercul, Cine este cel mai îndemânatec, Vizuina lupului, Păsările călătoare, Aleargă cu mingea, Întrecere pe cartoane.

Dezvoltarea calităților motrice la elevii din ciclul primar se realizează simultan cu consolidarea deprinderilor și priceperilor motrice, cu efectuarea exercițiilor de dezvoltare fizică, precum și printr-un sistem de acționare special elaborat.

Calitățile motrice se dezvoltă în condițiile alternării unor eforturi cu intervale de odihnă corespunzătoare vârstei, prin exerciții cu pondere asupra unora sau alteia dintre ele.

În funcție de modul în care este efectuat, în același act motric, se pot exercita influențe asupra fiecăreia dintre calități. De exemplu : genuflexiunile pot servi la dezvoltarea rezistenței, în cazul în care se repetă de un număr crescut de ori, a forței, când se exersează cu încărcătură suplimentară de 3-4 kg în spate, a vitezei (de execuție) când se fac cu frecvență cât mai mare într-un timp cât mai scurt (10-15 secunde).

Pentru educația fizică școlară, dezvoltarea calităților motrice reprezinta o finalitate de primă importanță, care se realizează în cadrul procesului instructiv de educație fizică și prin activitatea independentă a elevilor și nu necesită o bază materială deosebită.

2.3. Trăsăturile esențiale ale exercițiilor artistice și impactul

lor asupra modelării fizice specific feminine

Creșterea vertiginoasă a performanțelor în toate sporturile a determinat perfecționarea continuă a metodelor și mijloacelor destinate îmbunătățirii calităților motrice, procesul analitic de dezvoltare al acestora vizând cele mai mici amănunte. În domeniul antrenamentului sportiv, în special, au fost experimentate și lansate în practică o serie de procedee pentru dezvoltarea individuală, generală sau combinată a calităților motrice, unele moderne, altele cunoscute, dar modificate corespunzător, cu scopul de a le spori eficiența.

Referitor la dezvoltarea calităților motrice în cadrul activității de educație fizică școlară există mai multe păreri și practici, unele adoptate fără a se ține seama de scopul și sarcinile acestui obiect de învățământ. Astfel, din păcate, are o largă circulație părerea potrivit căreia dezvoltarea calităților motrice se poate realiza ca urmare a unei activități obișnuite, în care accentul cade pe formarea și consolidarea deprinderilor motrice, fără a se acționa intenționat și cu mijloace specifice. Este adevărat că se poate acționa și astfel asupra dezvoltării calităților motrice, dar nivelul la care se ajunge nu corespunde necesităților actuale, și, în special, nu asigură elevelor un grad ridicat de pregătire fizică generală.

Cercetările întreprinse în domeniul dezvoltării calităților motrice demonstrează că perfecționarea lor se poate realiza numai acționând în mod special și cu mijloace adecvate. În prezent literatura de specialitate a selecționat și clasificat numeroase exerciții cu influență precisă asupra fiecărei calități motrice.

În alegerea mijloacelor și stabilirea metodicii de desfășurare a lecțiilor de educație fizică cu grupele de fete trebuie ținut cont atât de vârstă cât și de principalele caracteristici ale organismului lor.

Perioada școlară mică pune o serie de probleme în ceea ce privește alegerea exercițiilor, succesiunea lor, dozarea efortului, deoarece o greșeală în această perioadă poate fi dăunătoare sănătății.

Fetelor de vârstă școlară mică li se recomandă mai mult exerciții libere și exercițiile de gimnastică modernă, exerciții cu obiecte portative, exerciții în perechi, mai puțin cele de rezistență. Se va acorda o atenție deosebită ținutei, executându-se exerciții care tonifică musculatura spatelui, a gâtului și a centurii scapulare.

,,Fără o cântărire corectă a valorii acestor solicitări în sensul calității (intensității), cantității (volum) și complexității și fără asigurarea unei ambianțe educative adecvate, nu se pot obține rezultatele dorite; amintim că nu orice efort este capabil să declanșeze mobilizarea adecvată a organismului, orientată conform cu obiectivele urmărite.’’

Conținutul exercițilui, eficiența sa nu pot fi analizate în afara formei, care condiționează în bună măsură îndeplinirea obiectivelor urmărite.

Forma exercițiului se datorează totalității aspectelor externe ale exercițiului, relațiilor de timp și spațiu în care sunt încadrate mișcările care-l compun. Încercând să definim forma, reținem că este determinată de organizarea (structura) internă și externă a exercițiului, de combinare în cadrul relațiilor timp-spațiu a elementelor lui componente (poziția corpului și a segmentelor, traiectoria, forța, amplitudinea și ritmul mișcărilor etc.), de succesiunea mișcărilor.

Exercițiile artistice constituie unica grupă de exerciții specifice elevelor care pe lăngă dezvoltarea fizică generală în planuri și cu orientări caracteristice organismului fetelor, aceste exerciții urmăresc educarea simțului estetic și artistic, a ritmului, a expresivității, a ținutei și creează un climat emoțional deosebit, valorificând influențele favorabile exercitate prin îmbinarea muzicii cu mișcarea.

,,Legătura organică a mișcării cu muzica, expresivitatea mișcărilor, trăirile emoționale – caracteristici esențiale ale gimnasticii moderne – ajută la perfecționarea coordonării, la dezvoltarea sensibilității motrice, a ritmului și plasticității mișcării.’’

Exercițiile libere se folosesc pentru prelucrarea analitică a aparatului locomotor. Din această categorie fac parte:

1. Pozițiile de bază cu o anumită ținută a brațelor:

– poziția I, cu brațele jos, în fața corpului;

– poziția II, cu brațele înainte, ceva mai jos de talie;

– poziția III, cu brațele oblic înainte sus;

– poziția IV, cu brațele laterale, sub linia umerilor.

Acestea sunt pozițiile care pot fi folosite în lecțiile de educație fizică.

2. Variațiile de mers: mersul artistic se deosebește de mersul obișnuit prin oscilațiile trunchiului, modul de rulare a tălpii, vârful întins etc. Formele de marș prevăzute în programe sunt:

– pasul rulat (cu ridicare pe vârfuri la fiecare deplasare a unui picior înainte);

– pasul arcuit (cu îndoirea ușoară a genunchilor și întinderea piciorului cu ridicarea pe vârfuri);

– pasul ascuțit (pas sacadat și scurt, cu piciorul așezat pe vârf);

– pasul înalt (deplasarea piciorului înainte cu coapsa ridicată la orizontală);

– pasul lung (fandat) și pasul adăugat (cu îndoirea ușoară a genunchilor, la apropierea piciorului din spate, urmată de ridicarea pe vârfuri).

3. Variațiile de alergare folosite în gimnastica modernă au o structură proprie. Dintre formele specifice aplicabilității în cadrul exercițiilor artistice cu grupele de fete subliniem:

– alergarea rulată;

– alergarea arcuită;

– alergarea ascuțită;

– alergarea lungă;

Fiecare dintre aceste variații de alergare are o tehnică de execuție specifică, determinată de:

– frecvența și lungimea pașilor;

– modul în care piciorul ia contact cu solul;

– pozițiile și mișcările trunchiului;

– pozițiile și mișcările picioarelor, etc;

4. Pașii de dans se folosesc ca elemente de deplasare, combinându-i cu mișcări de brațe și de trunchi. Frecvent se folosesc:

– pasul de galop;

– pasul de vals;

– pasul de polcă;

5. Săriturile constituie o grupă specifică, cu un pronunțat caracter dinamic. Cele mai accesibile sărituri sunt:

săritura dreaptă (cu picioarele bine întinse);

săritura cu extensie;

săritura închisă (trunchiul aplecat înainte și piciorul din față îndoit);

săritura deschisă (trunchiul în extensie și piciorul din spate întins și bine arcuit);

săritura pas (săritura înainte de pe un picior pe altul – picioarele depărtate și bine întinse);

săritură cu lovirea coapsei (în faza de zbor, piciorul din față se îndoaie, atingând coapsa piciorului din spate, apoi se întinde din nou);

săritura lungă (fără lovirea coapsei);

săritură cu balansarea unui picior și întoarcere (mai pretențioasă);

6. Exercițiile de întindere și mobilitate sunt reprezentate în special de val (prevăzut în programe), cu diferitele lui variante:

fără sprijin;

cu sprijin;

din poziția pe genunchi etc.

val de brațe;

val de trunchi;

val de corp;

Cu excepția valului fără sprijin, celelalte forme ale valului pot fi considerate exerciții pregătitoare pentru însușirea acestuia. Caracteristicile valului sunt mobilitatea articulară, suplețea și capacitatea de a coordona contracția și relaxarea grupelor musculare.

7. Exercițiile de echilibru constituie o grupă mai dificilă, care presupune menținerea corpului (aproximativ 3 secunde) în poziții de echilibru mai complicate, prin:

– micșorarea bazei de sprijin (de exemplu stând pe un picior pe toată talpa apoi

cu ridicarea și menținerea pe vârful piciorului);

– schimbarea centrului de greutate (stând pe un picior pe toată talpa, iar piciorul

liber menținut oblic jos, înainte, lateral, înapoi);

– anumite mișcări și poziții ale brațelor, trunchiului și piciorului liber.

Deseori aceste ,,poze’’ sunt realizate după o alergare sau săritură, situație ce adaugă un plus de dificultate în menținerea echilibrului, fiind necesară învingerea inerției.

8. Întoarcerile (piruetele): cu pășire 360, cu încrucișarea picioarelor, prin săritură, executate pe ambele picioare sau pe unul. Pe ambele picioare se execută prin pași mici sau prin învăluire (prin încrucișarea picioarelor în față sau în spate).

Piruetele pe un singur picior sunt mai dificile, pretinzând un simț al echilibrului mai bine dezvoltat. Un rol însemnat în realizarea piruetelor pe un picior îl are balansul celui liber și întoarcerea spre cel de sprijin.

9. Exercițiile cu obiecte portative

Obiectele folosite în cadrul acestei grupe de exerciții – mingea, coarda, eșarfa, cercul etc. – măresc posibilitățile de perfecționare ale îndemânării, dând exercițiilor un plus de atractivitate și creând dificultăți de sincronizare a deplasării membrelor superioare pe diferite traiectorii cu mișcarea picioarelor.

Obiectele portative prevăzute în programă sunt:

a) mingea sau coarda: aruncări și prinderi, bătăi succesive cu o mână și

balansări în arc și circulare, sărituri succesive de pe un picior pe altul (coarda);

b) coarda și eșarfa: sărituri, balansări și înfășurări, în cazul corzii, și balansări și

șerpuiri, în cazul eșarfei etc;

c) panglica și cercul: cercuri, șerpuiri și spirale cu panglica, balansări, rotări,

aruncări și prinderi, în cazul cercului etc;

d) coarda și eșarfa: cercuri, sărituri, înfășurări cu coarda, balansări, opturi și

aruncări-prinderi, cu eșarfele.

Legările de elemente pretind o coordonare mai mare și pot fi realizate numai după însușirea lor izolată. În lecție se folosesc fie în veriga destinată însușirii deprinderilor motrice, fie în cea de-a doua destinată prelucrării analitice a aparatului locomotor. În ultima elementele pa baza cărora se realizează legările trebuie să fie cunoscute în totalitate sau majoritate.

Exercițiile de ansamblu nu sunt prevăzute ca cerințe în cadrul programei. Ele pot fi realizate în pregătirea specială pentru demonstrații sau întreceri sportive.

Pozițiile, mersul, alergările, pașii de dans și săriturile trebuie incluse în majoritatea lecțiilor de educație fizică a elevelor, unde se folosesc ca exerciții principale pentru realizarea sarcinilor primului și celui de-al doilea moment. Ca succesiune în predarea unora dintre elementele amintite se recomandă:

– perfecționarea pasului rulat și ascuțit;

– alergarea ascuțită și înaltă;

– pașii de polcă și pașii de vals;

– pasul înalt și arcuit;

– alergarea arcuită.

Cea mai indicată ordine în instruirea săriturilor este: săritura dreaptă, săritura închisă, săritura deschisă, săritura pas, săritura lungă și săritura cu balansarea unui picior. Exercițiile de întindere și mobilitate și exercițiile de echilibru vor fi repetate la început cu sprijin la scara fixă. Învățarea piruetelor începe cu cele pe ambele picioare, prin învăluire, apoi întoarcerile pe un picior și întoarcerile prin balansul unui picior.

Utilizarea în lecție a exercițiilor artistice sub forma jocului este forma cea mai indicată și mai atractivă pentru grupele de fete din perioada școlarității mici.

,,Datorită elementului competitiv pe care îl conțin, jocurile emulează și captivează grupul de lucru și totodată solicită intens calitățile fizice de bază, morale și de voință, formează și dezvoltă diverse deprinderi motrice.’’

2.4. Rolul și locul categoriilor de exerciții artistice

în cadrul lecțiilor de educație fizică – accesibilitate și adaptare

Exercițiile artistice sunt indicate în desfășurarea lecției de educație fizică cu grupele de fete, ele fiind foarte îndrăgite. Practicarea lor angrenează întreaga musculatură, acționează pozitiv asupra dezvoltării simțului echilibrului și orientării în spațiu, contribuie într-o mare măsură la dezvoltarea tuturor calităților motrice și îndeosebi a îndemânării, coordonării și a mobilității.

Categoriile importante de exerciții artistice prevăzute de programele de educație fizică sunt selecționate din ramura artistică a gimnasticii sportive.

Prezența acestor elemente și exerciții în lecții urmărește îndeosebi, influențarea multilaterală asupra dezvoltării și perfecționării activității motrice a elevelor și nu neapărat însușirea unor deprinderi tehnice specifice gimnasticii de concurs.

,,Exercițiile artistice ajută la perfecționarea coordonării, la dezvoltarea sensibilității motrice, a ritmului și plasticității mișcărilor și pot fi folosite în lecțiile de educație fizică mai ales în primele verigi ale lecției – organizarea colectivului și pregătirea analitică a aparatului locomotor – contribuind la realizarea sarcinilor specifice acestor momente.’’

Pot fi folosite și ca mijloace pentru formarea unor deprinderi motrice specifice gimnasticii moderne, dar fără a face din acest lucru un scop în sine ci așa cum am mai spus, ca mijloace de dezvoltare a calităților motrice – îndemânare, coordonare și mobilitate.

În fiecare lecție numărul exercițiilor ca și numărul repetărilor fiecărui exercițiu depind de vârstă și de pregătirea grupei, dar și de dificultatea mișcărilor. La grupele de vârstă școlară mică este bine să se facă pauze mai dese între exerciții, însoțite de mișcări de respirație și de relaxare.

Exercițiile artistice pot fi prezente în conținutul celui de-al doilea moment al lecției, exercitând o influență multilaterală asupra organismului și contribuind la întărirea și dezvoltarea armonioasă a aparatului locomotor.

Exercițiile care alcătuiesc această grupă au la bază mișcări analitice. Ele exercită o influență selectivă, precisă, vizând mărirea capacității de contracție, întindere și relaxare a musculaturii, întărirea și mobilitatea articulațiilor.

Fiind exerciții create, posibilitățile de modificare a structurii mișcărilor componente și implicit a influențelor morfo-funcționale pe care le exercită sunt nelimitate. Această particularitate evidențiază rolul ce le revine în cadrul lecțiilor de educație fizică, posibilitățile nelimitate de care dispune cadrul didactic ca prin intermediul lor să contribuie activ la dezvoltarea corectă și armonioasă a organismului elevelor, să le obișnuiască cu o ținută corectă și să le educe simțul mișcării.

Studiind analitic și într-o succesiune metodică o multitudine de acțiuni motrice, elementele și caracteristicile lor fundamentale: traiectoria mișcării (direcția, forma, amplitudinea), viteza (ritmul, tempoul), gradul de încordare, modalități de deplasare ale segmentelor (ridicări, îndoiri, întinderi, duceri, balansări, arcuirietc.), pozițiile din care se execută mișcările etc., elevele își însușesc o serie de noțiuni și priceperi în legătură cu structura actului motric. Pornind de la exercițiile cele mai simple, ele ajung, gradat, să le execute și pe cele mai complicate, cu un grad de complexitate mai ridicat care pretind un nivel ridicat de coordonare. Acest studiu analitic are influențe pozitive din punct de vedere morfologic (influența exercițiului putând fi orientată precis), cât și în sensul perfecționării proceselor nervoase care dirijează activitatea aparatului locomotor și principalilor analizatori motrici. El educă motricitatea generală și simțul de orientare în spațiu, ajutând elevele să-și stăpânească și să-și coordoneze mișcările corpului și ale segmentelor.

Cunoașterea influenței exercițiului este principalul criteriu în alegerea și folosirea lui potrivit scopului urmărit. Pentru a obține cu precădere influențe de ordin morfologic, exercițiile vor avea un caracter analitic pronunțat, fiind selecționate în mod expres pentru un segment, o grupă musculară, o articulație. Ele urmăresc o influență precisă – dezvoltarea supleței, mobilității, îndemânării, forței etc. Principalele elemente de gradare în cadrul influențelor morfologice sunt modificarea pozițiilor și a amplitudinii mișcărilor. Poziția asigură localizarea corectă a acțiunii (efectului), iar amplitudinea mărește efectul, în mod deosebit, în sensul mobilității și capacității de întindere.

Exercițiile artistice însoțite de fond muzical înfluențează pozitiv fizicul și psihicul, solicitând concentrarea atenției, spiritul de observație, memoria, imaginația, anumite însușiri ale voinței și creând stări afective deosebite.

Insistând permanent asupra ținutei capului, umerilor, spatelui, etc., se formează obișnuința ținutei corecte, elevele formându-și o reprezentare corectă și exactă despre ținuta corpului în general.

Acompaniamentul muzical constituie un prețios procedeu metodic folosit în instruire, la nivelul tuturor categoriilor de practicanți ai gimnasticii artistice.

,,Prezența permanentă a muzicii educă nu numai simțul muzical și estetic, dar creează și cadrul artistic necesar dezvoltării imaginației și gândirii creatoare.’’

Mijloacele folosite în realizarea pregătirii muzicale sunt:

jocurile muzicale;

temele și jocurile ritmice;

structuri de mișcări;

combinații de dans.

Pentru pregătirea muzicală Sabina Macovei recomandă respectarea următoa-

relor ,,reguli metodice’’:

1. Sarcinile de lucru să servească obiectivelor, să fie precise și concise.

2. Atât forma și conținutul acompaniamentului muzical, cât și mișcările propuse să

fie adecvate particularităților de vârstă si de pregătire ale executantelor.

3. Repertoriul motric să fie variat, cuprinzând o paletă largă de genuri muzicale.

4. Acompaniamentul muzical să corespundă caracteristicilor fiecărei verigi a lecției

în care este utilizat și să fie în concordanță cu mijloacele folosite.

Contribuția deosebit de valoroasă pe care muzica o are asupra mișcărilor jus-

tifică extinderea folosirii ei în tot mai multe forme de practicare ale exercițiilor fizice. Muzica reprezintă un excelent mijloc de ridicare a stării emoționale, de creare a unei atmosfere plăcute de lucru și aceasta influențează mult progresul celor care exersează, alungând senzația de oboseală.

Folosirea muzicii și a exercițiilor de gimnastică artistică în lecțiile de educație fizică ceează o excitabilitate optimă, benefică în procesul de instruire. Muzica provoacă emoții plăcute și îmbogățește viața interioară a elevelor de orice vârstă. Acompaniamentul muzical contribuie la educarea muzicală a elevelor, dezvoltă în același timp urechea muzicală și gustul pentru această formă de manifestare, care este poate tot atât de veche ca și omul și spre care se îndreaptă mereu fiecare dintre noi.

Muzica, subliniază Ileana Sima, ,,prin excitabilitatea optimă pe care o creează, prin creșterea receptivității și perceptibilității analizatorului auditiv, prin stimularea marilor funcțiuni ale organismului (respirație și circulație), constituie un procedeu metodic important de realizare și perfecționare a unei motricități, bazată pe o înaltă coordonare neuro-musculară.’’ Muzica ușurează formarea corectă și rapidă a deprinderilor motrice mai complexe.

În lecțiile de educație fizică, în lucrul cu grupele de fete, este un mare câștig dacă se lucrează și cu muzică înregistrată. Condiția este ca înregistrarea să fie făcută pentru mișcare și nu un fond muzical care în unele situații poate chiar deranja.

Muzica și mișcarea trebuie să fie într-o deplină armonie și pentru aceasta este indicat ca învățătoarea, cadrul didactic (educatoare, învățătoare, profesor), să selecționeze din bucățile muzicale, cu pricepere, ceea ce-i este de folos.

Melodia este unul din cele trei elemente esențiale ale muzicii: ritm, melodie, armonie. Melodia are influența cea mai mare asupra tuturor oamenilor. O melodie care ne place, ne stimulează fantezia creatoare, ne trezește sentimente deosebite și putem s-o reținem și s-o reproducem cu ușurință. Acest fapt este foarte important pentru executarea exercițiilor artistice. Fredonând melodia de acompaniament a exercițiului, gimnastica artistică poate realiza oriunde și oricând un antrenament ideo- motor care este foarte necesar în dezvoltarea memoriei motrice.

Capitolul 3

Desfășurarea experimentului

3.1. Ipoteza

Lucrarea pleacă de la premisa că exercițiile artistice ar putea influența dezvoltarea armonioasă a elevelor clasei a III a.

În acest sens, s-a acționat cu mai multe categorii de exerciții artistice: sărituri, valuri, arcuiri, balansări, pași de dans specifici, așa cum se găsesc descrise la paginile 53 – 77.

De asemenea, la paginile 78 și 90 sunt realizate planificările conform cărora s-au aplicat categoriile de exerciții respective și complexul de exerciții cu cercul.

Obiectivele urmărite sunt :

Studierea literaturii de specialitate cu privire la particularitățile de creștere și dezvoltare a elevilor din învățământul primar.

Cunoașterea și studierea materialelor de specialitate necesare realizării fundamentului științific al lucrării.

Selecționarea categoriilor de exerciții artistice, accesibilizarea și adaptarea la nivelul de vârstă școlară mică în vederea aplicării lor.

Realizarea testărilor de natură somatică și motrică necesare pentru evaluarea nivelului inițial, apoi final, și compararea rezultatelor obținute.

Identificarea influenței categoriilor de exerciții artistice asupra dezvoltării fizice armonioase a elevelor din învățământul primar.(clasa a III-a)

3.2. Metode de cercetare

În vederea culegerii datelor, prelucrării și interpretării lor, precum și în vederea cunoașterii modului în care exercițiile artistice sunt abordate teoretic și metodologic, am folosit următoarele metode de cercetare:

a) Metoda studiului bibliografic;

b) Metoda observației;

c) Metoda experimentului;

d) Metoda măsurătorilor;

e) Metoda înregistrării și întabelării rezultatelor;

f) Metoda statistico-matematică;

g) Metoda grafică.

a) Metoda studiului bibliografic

Această metodă este indispensabilă pentru orice cercetare datorită exploziei informaționale care se manifestă pregnant. Acest fapt determină perisabilitatea crescută a informațiilor în toate domeniile de activitate – deci și în domeniul nostru.

Am avut în vedere faptul că nici o cercetare nu se poate dispensa de documentarea corespunzătoare, de aceea informarea și documentarea am realizat-o printr-un fond de cărți, manuale, cursuri, reviste, programa școlară, care au constituit baza fundamentului științifico-teoretic al lucrării.

Deci, studiul bibliografic a fost utilizat în scopul documentării temeinice. Lecturarea bibliografiei de specialitate a fost însoțită de conspecte, notițe și interpretări personale.

Materialele studite au fost clasificate în funcție de înteresul și ponderea pe care o au în întocmirea lucrării, pe capitole și subcapitole.

Pentru a efectua cercetarea, am considerat că este necesar să subliniem bibliografia în legătură cu teoria și metodica educației fizice și sportului, precum și diverse alte capitole din alte materiale ce se refereau strict la problematica prezentei lucrări.

Studiul bibliografic a necesitat o muncă intensă, de lungă durată, ordonată și rațională.

b) Metoda observației

Metoda observației am folosit-o pentru că este cea mai veche metodă de investigație și pentru că fiind perfecționată, sistematizată, înzestrată cu metode și mijloace tehnice de înregistrare și sortare a datelor, observația va rămâne totdeauna o metodă de constatare pe care se fac cel mai ușor descrieri și se pot despride imediat concluzii.

Observația a constituit și în cazul cercetării întreprise de noi, momentul inițial al cercetării, fiind în același timp un mod de cunoaștere efectivă a dinamicii fenomenului supus cercetării, sub toate formele sale, în toate variantele sale.

,,Observația reprezintă contemplarea intenționată a unui obiect, fenomen, document sau proces. În observație sunt angajate, cu pondere diferită, atât procesele senzoriale ale cunoașterii, cât și cele logice. În domeniul nostru de activitate principalul subiect de observație este omul în mișcare’’.

Observația pedagogică, ca metodă de cercetare, presupune urmărirea conștientă, pe baza unui plan bine structurat a procesului didactic, a influențelor exercitate asupra copiilor și asupra comportamentului acestora. Am utilizat această metodă în mod sistematic, ținând cont de condițiile unei bune observații:

– precizarea clară a obiectivelor observației în baza cărora s-au stabilit și elaborat strategia de desfășurare;

– desfășurarea observației în condiții normale în ansamblul actelor motrice și acțiunilor motrice, acestea oferind posibilităti de comparare a rezultatelor cu alte date înregistrate în aceleași condiții;

– stabilirea și pregătirea instrumentelor observației: materiale de lucru, tabele, fișe pentru consemnarea celor observate.

c) Metoda experimentului

,,Experimentul sau metoda experimentării constă în efectuarea de experimente pentru a controla sau a verifica valoarea unei idei experimentale. Claude Bernard definea experiența drept o observație provocată cu scopul de a efectua un control.’’

Și în cazul metodei experimentului am ținut cont de faptul că efectuarea unei cercetări se realizează pentru a controla sau verifica valoarea de adevăr sau fals a unei idei experimentale; că experimentul presupune o stare activă a subiecților, implică o activitate metodologică de verificare a ipotezei; este o activitate complexă, cu caracter premeditat, baza unui raționament logic, care urmărește producerea unui fenomen în condițiile dorite de cercetător, care provoacă, organizează, interpretează, înțelege, presupune ipoteze, corectări.

De asemenea experimentul verifică o relație presupusă, dată în ipoteză, dintre două fenomene, prin provocarea și controlul acestora de către experimentator, și acest aspect presupune o gândire anticipată despre relațiile dintre fenomenele supuse observației, după ce au fost provocate.

Experimentul a avut următoarea succesiune:

stabilirea temei propriu-zise;

precizarea scopului experimentului;

emiterea ipotezei;

enumerarea obiectivelor și sarcinilor experimentului, a fazelor și acțiunilor

experimentale;

alegarea eșantioanelor (experimental și de control);

stabilirea testelor și tehnicilor de înregistrare a rezultatelor;

stabilirea metodologiei de aplicare a exercițiilor artistice;

urmărirea influențelor exercitate de practicarea exercițiilor artistice;

formularea concluziilor și a propunerilor pentru îmbunătățirea activității;

d) Metoda măsurătorilor (a testelor)

Pentru a cerceta influența exercițiilor artistice asupra dezvoltării armonioase și a formării unei ținute estetice a corpului am cules date privitoare la anumiți indici somatici, folosind măsurătorile antropometrice (talie, greutate, elasticitate toracică).

Această metodă a măsurătorilor a fost aplicată în testarea inițială, dar și în cea finală, iar rezultatele au fost întabelate și comparate. Examenul antropometric este o metodă de apreciere a creșterii și dezvoltării fizice.

Metoda măsurătorilor prezintă avantajul exprimării în cifre a rezultatelor, fapt care conferă un plus de obiectivitate și exactitate.

e) Metoda înregistrării și întabelării rezultatelor

Această metodă s-a folosit pentru a obține indici obiectivi cu privire la eficiența exercițiilor utilizate în cadrul instruirii și testării. Este o metodă auxiliară indirectă. Este o modalitate de măsurare, modelare și cuantificare matematică a unor rezultate. Ea este materializată printr-o serie de tehnici statistice: întocmirea tabelului de rezultate (inițiale și finale), medii aritmetice, coeficientul de variabilitate. Pe parcursul experimentului am calculat valorile medii prin realizarea mediei aritmetice pe probe inițiale și finale.

f) Metoda statistico-matematică

,,Ramura matematicii, devenită ea însăși știință și metodă, statistica s-a dezvoltat în mod deosebit din necesitățile științelor sociale de a explica natura determinismului probabilist. Ca metodă, statistica depinde de studiul fenomenelor de masă, conexiuni și corelații, semnificații ale rezultatelor obținute asupra unor eșantioane, ca și anticiparea evoluției unor parametri ai acestora. La baza prelucrării datelor brute, empirice stă teoria matematică a probabilităților.

Ca metodă de prelucrare și interpretare a datelor recoltate în cercetare, statistica a devenit indispensabilă oricărui cercetător sau specialist.’’

În cazul de față, procedeele statistico-matematice au permis descrierea și caracterizarea, pe baza diferitelor date recoltate. În același timp, aceste date au favorizat extragerea din șirurile date a aspectelor esențiale.

Metoda statistico-matematică ne-a asigurat astfel aprecierea dezvoltării prin raportare la valorile medii de referință. Utilizarea acestei metode a necesitat parcurgerea a trei etape:

colectarea datelor brute și întabelarea lor;

prelucrarea și analiza datelor culese;

interpretarea datelor.

Astfel, prin procedeele sale, statistica s-a utilizat pentru a calcula mai mulți indicatori reprezentativi într-o asemenea cercetare : media aritmetică (dintre parametrii tendinței centrale), și dintre parametrii dispersiei: amplitudinea, abaterea medie, abaterea standard, coeficientul de variabilitate.

Media aritmetică (X) alături de alți doi parametri, modulul și mediana, fac parte din indicatorii tendinței centrale. ,,Este indicatorul statistic cel mai des utilizat în interpretarea datelor recoltate și care se ia în considerare în toate calculele ultarioare.

De asemenea, oferă cea mai precisă măsură a tendinței centrale, supusă la trei genuri de influențe, exercitate de: valorile extreme maxime, valori extreme minime și valorile cu frecvența cea mai mare. Formula de calcul cea mai simplă este:

În continuare au fost utilizați parametrii dispersiei, care reprezintă gradul de împrăștiere (de distribuție) a rezultatelor și care oferă posibilitatea efectuării unor observații în două direcții:

– aprecierea obiectivă a măsurării sau a gradului de distribuție a datelor;

– valorificarea mediei aritmetice.’’

Ca urmare, a fost necesar să se asocieze cei doi parametri.

Cei mai utilizați indicatori ai dispersiei sunt: amplitudinea(W), abaterea medie

(Am), abaterea standard (S) și coeficientul de variabilitate (Cv).

Amplitudinea (W) se calculează după formula:

W = Xmax – Xmin

unde: Xmax = valoarea cea mai mare;

Xmin = valoarea cea mai mică;

Pentru a aprecia două șiruri de date ale aceleiași probe, se calculează amplitudinea și se compară rezultatele. Desigur șirul de date care are amplitudinea mai mică este mai omogen, datele fiind grupate.

Abaterea medie (Am) apreciază cu cât se abat de la valoarea centrală diferențele valorilor individuale.

Abaterea medie se calculează după formula:

unde : = valoarea individuală a rezultatului;

= media aritmetică;

= numărul de cazuri.

Abaterea standard este indicatorul cel mai des utilizat în practica cercetării și se calculează după formula:

Are întotdeauna semnul și reprezintă standardul cu care se poate abate de la media aritmetică fiecare dintre valorile individuale. Cu cât variabilitatea (dispersia) este mai redusă, cu atât valoarea centrală este mai reprezentativă.

Coeficientul de variabilitate () reprezintă exprimarea în procente a câtului dintre abaterea tip și media aritmetică. Reprezintă o măsură a gradului de omogenitate: valoarea acestuia este invers proporțională cu omogenitatea.

Coeficientul de variabilitate se calculează după formula:

Statistica recomandă pentru interpretare următoarele trepte de apreciere:

0 – 10% omogenitate mare;

10 – 20% omogenitate medie;

peste 20% lipsă de omogenitate.

Valorile coeficienților de variabilitate pot fi influențati de unii factori ca:

numărul de cazuri

plaja de distribuție a rezultatelor.

g) Metoda grafică

Această metodă presupune o reprezentare grafică ce trebuie să respecte ansamblul de principii ce sunt stabilite pentru vizualizare și pentru a prezenta sugestiv și elocvent datele sau indicatorii statistici. Am folosit această metodă cu scopul de a compara și analiza rezultatele obșinute în urma ivestigației.

3.3. Eșantionul, perioada, locul desfășurării experimentului

Eșantionul experimental este format din 9 eleve în vârstă de 9 ani.

Clasa aIII-a C

Eșantionul de control este format tot din 9 eleve cu vârste cuprinse între

8 ani și 9 ani .

Clasa aIII-a A

Perioada

Studiul experimental s-a desfășurat pe o perioadă de 8 luni pe parcursul anului școlar 2007 – 2008, începând cu 20 septembrie, s-a lucrat efectiv în 27 de săptămâni (17 săptămâni semestrul I și 10 săptămâni semestrul II), s-a însumat un număr de 54 de ore de educație fizică. În luna septembrie am intrat în contact cu elevele din grupa experimentală. Perioada cuprinsă între 17 septembrie și 21 septembrie 2007 a fost o perioadă de acomodare, în care am purtat discuții cu fetițele și le-am prezentat scopul prezenței mele la orele de educație fizică. În săptămâna a 2-a de activitate (24-28 septembrie 2007), respectiv în zilele de 26 și 27 septembrie 2007, s-au efectuat testările inițiale. Testările finale s-au realizat în perioada 28 aprilie – 2 mai 2008.

Locul desfășurării experimentului

Cercetarea bazată pe experiment s-a desfășurat la Școala cu clasele I – VIII Nr. 1, Valu lui Traian. Eșantionul experimental: clasa a III –a C, eșantionul de control: clasa a III-a A.

3.4. Aplicarea testărilor inițiale și finale

de natură somatică și motrică

Testele somatice cuprind măsurători ce vizează:

Înălțimea

Bustul

Greutatea

Elasticitatea toracică

1. Înălțimea

Măsurarea înălțimii s-a realizat cu ajutorul metrului medical de perete, eleva supusă măsurării a avut o poziție: stând cu spatele drept lipit de peretele cu metrul, călcâiele apropiate,capul drept cu privirea îndreptată spre înainte. Pe creștetul capului am așezat o linie. Datele au fost înregistrate în centimetri.

2. Bustul

Am măsurat lungimea bustului, este distanța între baza gâtului până în dreptul orificiului ombilical, cu ajutorul unui centimetru. De asemeni valorile au fost înregistrate în centimetri.

3. Greutatea

Greutatea este un indicator al creșterii calitative a corpului. Greutatea trebuie raportată la sex, vârstă, înălțime și la starea de nutriție.

Greutatea ,,este un factor care se modifică destul de repede, putând să scadă sau să crească sub influența unor factori ca: alimentația, efortul fizic, tulburări metabolice.’’

Măsurarea grutății s-a realizat cu un cântar medical, iar rezultatele s-au înregistrat în kilograme.

4. Elasticitatea toracică

Măsurarea elasticității toracice a constat în măsurarea grosimii toracice tot cu centimetrul așezat deasupra bustului, pe inspirație cu menținerea aerului în abnee și o expirație totală. Diferența dintre cele două valori obținute, înregistrate tot în centimetri, reprezintă elasticitatea toracică.

Testele motrice sunt:

Săritura dreaptă

Valul de brațe

Elemente de echilibru

S-au aplicat 3 teste motrice astfel:

– 2 teste pentru evaluarea nivelului de însușire a tehnicii de execuție a elementelor artistice și anume: testul ,,Săritura dreaptă” și testul ,,Valul de brațe”, iar cel de-al treilea test, pentru evaluarea echilibrului, testul ,,Elemente de echilibru”.

Descrierea testelor motrice:

1. Testul – Săritura dreaptă

A constat în executarea pe rând a 3 sărituri drepte, sărituri specific artistice care s-au notat conform punctajului de mai jos.

Sunt considerate corecte execuțiile efectuate cu articulațiile pefect întinse.

Punctajul acordat a fost astfel: – 5 puncte pentru execuție corectă din prima

încercare;

– 3 puncte pentru execuție corectă din a doua

încercare;

– 2 puncte pentru execuție corectă din a treia

încercare;

– 0 puncte pentru nereușită;

2. Testul: Valul de brațe

Valurile sunt mișcări ondulatorii ale brațelor, trunchiului sau ale întregului corp, care constau din îndoiri și extinderi succesive ale articulațiilor ce intră în acțiune. Executarea lor necesită multă suplețe.(vezi figura 1)

,,Se efectuează pe direcțiile principale și intermediare cu ambele brațe simultan sau alternativ, precum și cu un singur braț. Mișcarea are o notă pregnantă de feminitate.’’

Figura 1

Pentru testerea motrică inițială ne-am oprit la valul de brațe.

S-a executat valul de brațe de 3 ori, fiind apreciate ca execuții corecte, acele exerciții în care coatele au fost susținute rotunjite pe parcursul mișcării de ridicare și coborâre a brațelor.

Punctajul se acordă ca și în cazul testării săriturii drepte:

5 puncte pentru execuție corectă din prima încercare;

3 puncte pentru execuție corectă din a doua încercare;

2 puncte pentru execuție corectă din a treia încercare;

0 puncte pentru nereușită;

3. Elemente de echilibru

,,Sunt structuri caracterizate prin menținerea segmentelor corpului în poziții variate, înalte sau joase, precum și treceri dintr-o poziție în alta, pe o suprafață de sprijin redusă.’’

În testarea echilibrului am optat pentru execuția pe loc poziția stând pe vârfuri, cu brațele ridicate în sus, palmele orientate spre interior.

Este considerat corect stândul pe vârfuri cu picioarele întinse și apropiate, abdomenul tras și spatele drept, contactul cu solul realizându-se prin intermediul pingelei.

Punctajul se acordă astfel:

10 puncte pentru menținerea în echilibru timp de 20 secunde;

8 puncte pentru menținerea în echilibru 18 secunde;

7 puncte pentru menținerea în echilibru 16 secunde;

6 puncte pentru menținerea în echilibru 14 secunde;

5 puncte pentru menținerea în echilibru 12 secunde;

4 puncte pentru menținerea în echilibru 10 secunde;

0 puncte pentru menținerea în echilibru mai puțin de 10 secunde.

Figura 2

Figura 3

Figura 4

3.5. Realizarea și aplicarea categoriilor de exerciții artistice

Categoriile de exerciții artistice 1-7 de la pagina 30-31 s-au aplicat pe parcursul semestrului I, însumând un număr de 34 de ore, iar în cel de-al doilea semestru, elevele au învățat și consolidat un ansamblu de exerciții artistice cu cercul, derulate pe un fond muzical adecvat mișcărilor.

Semestrul I

1. Arcuiri cod A

a) Arcuiri de brațe cod A1

Se execută din diverse poziții: înainte, lateral, sus și jos.

Mișcarea de arcuire a brațelor se caracterizează prin forță și încordare. Brațele trebuie îndoite strict în linia și planul poziției inițiale, fără să devieze nici cu antebrațul, nici cu mâna. Îndoirea din toate articulațiile se face cu încordare, ca și cum ar întâmpina o rezistență, însoțind mișcarea cu o ușoară aplecare a capului înainte. Întinderea din toate articulațiile se execută puternic, cu accent, capul sus.(fig.1)

Dozare: Stănd cu brațele înainte: 1-2 – îndoirea brațelor;

3 – întinderea brațelor;

4 – revenire.

Figura 1

Mișcări de arcuire a brațelor sus și jos.(fig.2 )

Figura 2

Arcuiri de brațe din stând cu brațele lateral: îndoirea brațelor cu coatele apropiate de trunchi, mâinile la umăr, degetele strânse în pumn cu deschiderea în jos. Urmează întinderea brațelor și reluarea mișcării. Se poate executa și cu brațele înainte.(fig.3)

Figura 3

Din stând cu brațele înainte: ridicări și coborâri de brațe cu mișcarea întârziată a mâinii. Aceeași mișcare cu brațele lateral.

b) Arcuiri de picioare cod A2

Pasul arcuit se execută în mers sau alergare.

Pas înainte cu trecere de pe vârfuri pe călcâie și îndoirea ambilor genunchi, urmată de întinderea lor cu ridicare pe vârf și ducerea piciorului din spate înainte. Mersul arcuit și alergarea arcuită se caracterizează printr-o pronunțată oscilație pe verticală, brațele însoțind deplasarea cu un balans alternativ înainte și înapoi.

2. Valurile cod V

Sunt mișcări complexe, ondulatorii, specifice gimnasticii feminine. Ca niște unde de valuri, de unde le vine și numele, aceste elemente constau în îndoiri și întinderi succesive din articulațiile brațelor, trunchiului sau întregului corp.

a) Valurile de brațe cod V1

Reclamă o foarte bună suplețe a mâini, care se realizează prin exerciții speciale cum sunt:

Apăsarea reciprocă a palmelor apropiate în față, cu coatele lateral și antebrațele la orizontală (fig.4a ).

Figura 4

Același exercițiu cu degetele palmelor în jos (fig.4b ).

Deschiderea și închiderea pumnului cu extensia forțată a degetelor (fig.5)

Figura 5

Deschiderea pumnului prin întinderea succesivă a articulațiilor.

După aceste exerciții pregătitoare se poate trece la executarea efectivă a valurilor de brațe.

Coatele rotunjite conduc mișcarea, brațele pot rămâne în poziție fixă sau se pot deplasa ridicându-se și coborând (fig.6)

Figura 6

b) Valul de trunchi cod V2

Din stând cu spatele rotunjit și capul aplecat înainte, se împinge pieptul înainte, urmat de ridicarea capului printr-o mișcare sinuoasă.

Poziția cea mai potrivită pentru învățarea valului de trunchi este pe genunchi de unde se execută o serie de exerciții speciale, astfel:

Din stând pe genunchi cu sprijin pe brațe la timpul 1 extensie (fig.7 a) și la timpul 2 rotunjirea spatelui (fig.7b). Mișcarea începe din regiunea lombară.

Figura 7

Din aceeași poziție se efectuează extensia spatelui cu ducerea brațelor înainte până la atigerea solului cu pieptul, coapsele rămân nemișcate (fig.8)

Figura 8

Pe genunchi, așezat pe călcâie, mâinile țin gleznele: împingerea coapselor și a șoldurilor înainte și în sus, apoi a trunchiului, capul în extensie. Revenire pe călcâie cu trunchiul înainte și spatele rotunjit (fig.9).

Figura 9

Mișcarea este ca un val, datorită rotunjirii trunchiului care se realizează prin angrenarea treptată a fiecărei vertebre de la cea mai de jos până la cea mai de sus. Acest exercițiu este foarte important pentru învățarea corectă a valurilor de trunchi.

Figura 10

Indicații metodice

Valurile sunt elemente cu o structură tehnică complexă care necesită o bună mobilitate în special la nivelul coloanei vertebrale, bazinului și gleznelor, alături de un grad înalt de coordonare neuro-musculară și de capacitatea de relaxare. Datorită acestor caracteristici învățarea are carcter algoritmic, lucrându-se în prima etapă pentru calitățile psiho-motrice, apoi folosindu-se exercițiile pregătitoare necesare și în final se învață tehnica elementului propus.

Învățarea începe cu valul de trunchi din poziția pe genunchi. În toate situațiile se vor folosi poziții cât mai stabile privind menținerea echilibrului corpului sau se va lucra cu sprijin la bara fixă.

Învățarea se va realiza în tempo lent, în măsura ¾ în ritm de vals.

3. Balansări cod B

Balansările iau naștere dintr-o contracție asemănătoare impulsului și transmiterea ei din inerție în restul segmentului sau a întregului corp. Pot fi executate pe segmente: brațe, picioare, trunchi și cu întreg corpul.

a) Balansul de brațe cod B1

Poate fi în formă de arc de cerc, în formă de cerc, și în formă de opt.

Balansul în arc de cerc se aseamănă cu o pendulare a unui braț sau a ambelor brațe, cu și fără impuls inițial, simultan sau succesiv, simetric sau asimetric, în plan sagital, frontal și orizontal.

Figura 11

Balansul în cerc este asemănător rotărilor de brațe, executat în planuri diferite.

Figura 12

Balansul în formă de opt descrie două cercuri legate, din care rezultă cifra opt, de dimensiuni variate. Axa cifrei poate fi situată vertical sau orizontal.(fig.13)

Figura 13

b) Balansul de picioare cod B2

Balansările înainte, înapoi și lateral, sunt mișcări de pendulare executate în arc de cerc cu amplitudini diferite și din poziții diverse.(fig.14)

Figura 14

Balansul în cerc se execută cu un picior, din poziția stând, sau cu ambele picioare din poziția așezat.(fig15, 16)

Figura 15

Figura 16

c) Balansul de trunchi cod B3

Balansul de trunchi se execută cu trunchiul relaxat finalizânduse într-o poziție controlată, înainte, lateral, circular sau în opt.(fig.17a și b)

Figura 17

Indicatii metodice

Executarea balansurilor cu amplitudine reclamă o bună mobilitate articulară și elasticitate musculară, mai ales în cazul picioarelor și a trunchiului. În acest scop se vor folosi exerciții cu arcuiri și stretching. La început se va lucra din poziții care oferă o mai mare stabilitate.

Balansările se învață după însușirea mișcărilor conduse și educarea relaxării. Pentru balansul de picioare se folosește bare fixă.

Inițial vor fi predate ca teme de lecții, apoi vor fi introduse în structurile folosite la încălzire sau în complexele de dezvoltare fizică armonioasă specific feminine.

4. Elemente de echilibru cod E

Exercițiile de echilibru constau din anumite poziții ale corpului și ale segmentelor acestuia, menținute pe o suprafață de sprijin redusă: pe vârfuri, pe un picior sau pe vârful unui picior.

a) Echilibru pe un picior cod E1

Piciorul ridicat și menținut înainte, lateral.

Figura 18

Piciorul liber ridicat și ușor îndoit înainte la unghi obtuz. Brațele ridicate, întinse în lateral, ușor arcuite spre spate.(fig.19 )

Figura 19

Piciorul liber întins și ridicat spre înapoi.(fig.19 )

Piciorul liber îndoit înainte, cu vârful la genunchiul celui de bază (fig.20a) sau piciorul liber îndoit, lateral, vârful la genunchiul celui de bază.(fig.20b)

Figura 20

(a) (b)

Dacă în unele poziții de echilibru trunchiul coboară la orizontală, pozițiile sunt similare cu cumpăna din gimnastica acrobatică. Fiind un element cu un grad de dificultate mult mai ridicat se poate alege doar varianta simplă, cu piciorul întins spre în spate, trunchiul la orizontală, brațele întinse spre în față și capul menținut la ninelul brațelor.

Figura 21

b) Elemente de echilibru din poziții joase cod E2

Din categoria elementelor de echilibru executate din poziții joase alegem variantele prezentate în figura 22 .

Figura 22

Sprijinul se realizează pe un genunchi, celălalt picior fiind întins înainte, lateral sau înapoi, cu trunchiul la verticală cau în cambre, brațele întinse lateral.

Indicatii metodice

În exercițiile desprinse din ramura gimnasticii artistice echilibrul este mult solicitat în efectuarea majorității elementelor. Fetițele care sunt selectate pentru a practica acest gen de exerciții trebuie să aibe un bun simț al echilibrului, componentă de bază a calității îndemânare.

În învățarea elementelor de echilibru se va avea în vedere creșterea treptată a gradului de dificultate a exercițiilor folosite, în scopul dezvoltării și perfecționării simțului echilibrului.

Se folosesc următoarele procedee:

Ușurarea menținerii echilibrului prin folosirea scării fixe care este ținută inițial cu ambele mâini, apoi cu o mână până la desprinderea totală;

Coborârea sau ridicarea centrului de greutate față de suprafața de sprijin. În poziția stând, îndoirea genunchilor favorizează stabilitatea, în chimb în aceeași poziție, ridicarea pe vârfurile picioarelor îngrunează stabilitatea;

Introducerea unor poziții neobișnuite cum ar fi îndoiri, extensii etc.;

Micșorarea suprafeței de sprijin a corpului, prin apropierea picioarelor, ridicării pe vârfuri, sprijin pe un singur picior, ridicare pe vârful acestui picior;

Deplasarea centrului de greutate în raport cu întregul corp sau cu segmentele lui;

Treceri dintr-o poziție în alta. Se realizează prin micșorarea bazei de susținere – exemplu: ridicare pe vârfuri sau pe vârful unui singur picior;

Deplasarea bazei de susținere – exemplu: pășire pe vârful unui picior, celălalt întins în poziții variate;

Alternarea echilibrului dinamic (piruiete, sărituri) cu mențineri în poziții de sprijin variat.

Menținerea echilibrului solicită musculatura de postură, la numeroase elemente se adaugă și forța de susținere. La vârsta școlarității mici exercițiile de echilibru sunt mai puține ca număr și bine adaptate la particularitățile vârstei lor.

5. Săriturile cod S

a) Săritura dreaptă cod Sd

Se caracterizează prin poziția întinsă (dreaptă) a corpului în momentul zborului (de unde îi vine și numele). Picioarele sunt întinse și apropiate, aterizarea se face pe locul unde s-a efectuat impulsia (bătaia).

După desprinderea de pe ambele picioare, corpul se înalță pe verticală complet întins. Se poate executa cu diferite poziții sau mișcări ale brațelor, simetrice sau asimetrice și cu întoarceri de diferite grade.(fig.23)

Figura 23

b) Săritura închisă cod Sî

Se execută cu îndoirea unui picior înainte, spatele rotunjit, bărbia în piept, capul între brațe, într-o atitudine închisă, de unde îi vine și numele.(fig.24)

Figura 24

c) Săritura deschisă cod Sd

În timpul zborului corpul este în atitudine deschisă, de unde îi vine și numele.( fig.25) Se poate executa și cu întoarcere ca în figura 26 și cu balansul piciorului liber la cap ca în figura 27.

Figura 25

Figura 26

Figura 27

d) Săritura cu extensie cod Se

Săritura simplă cod Se1, cu trunchiul în extensie (săritura cambre) (fig 28), se poate executa și cu întoarcere.

Figura 28

Săritura cu extensie și depărtarea picioarelor lateral (fig. 29) cod Se2.

Figura 29

Săritura cu extensie și îndoirea unui picior înapoi (fig.30) cod Se3

Figura 30

6. Pașii de dans cod Pd

a) Pas de galop cod Pdg

Se execută lateral, înainte și înapoi.

Pentru galopul lateral se face un pas lateral spre dreapta (sau stânga) cu piciorul, genunchii ușor îndoiți, impuls și desprindere cu picioarele apropiate în aer. Se aterizează pe piciorul alăturat.

La pasul de galop înainte se respectă aceeași tehnică numai că în timpul zborului piciorul din urmă se apropie de cel de impulsie.

Pasul de galop înapoi se execută ca și cel de dinainte, cu deosebirea că deplasarea se face înapoi, iar aterizarea pe piciorul dinainte.

Învățarea începe cu pasul de galop lateral, insistându-se asupra poziției picioarelor în timpul zborului (întinse și apropiate).

La pasul de galop înainte și înapoi se va insista asupra ,,suprapunerii’’ vârfurilor în aer, piciorul care se alătură să nu-l depășească pe cel de bază.

Piesele mizicale folosite au caracter avântat, sunt bine ritmate și marcate, în măsura de 2/4.

Figura 31

b) Pași de polcă cod Pdp

Se execută înainte, înapoi și lateral.

Pasul de polcă înainte începe cu o mică săltare executată cu un picior întins înainte și ridicat la . În continuare urmează un pas schimbat terminat din nou cu săltare și ridicarea celuilalt picior înainte. Pasul are caracter vioi, jucăuș, piesa muzicală folosită ca fond muzical este polcă, măsura 2/4.

Se învață separat pasul schimbat apoi săltarea care la început se execută pe ,,și’’, apoi se numără. În muzică ,,și’’ din comandă se înlocuiește cu auftakt.

Figura 32

c) Pasul de vals cod Pv

Se execută înainte, înapoi și lateral.

Pasul de vals înainte începe cu un pas mare înainte cu ușor plie, urmat de alți doi pași mici pe vârfuri cu deplasare în aceeași direcție.

Măsura muzicală este de ¾, valoarea fiecărui pas fiind de o măsură întreagă.

În metodica învățării se folosesc o serie de exerciții pregătitoare, care, pe lângă învățarea tehnicii urmăresc precizarea accentului de pe primul timp al mișcării.

În grup se numără cu glas tare 1-2-3, marcând primul timp (care este accentuat) printr-o bătaie de palme;

Același exercițiu din mers;

Se înlocuiește bătaia din palme efectuată pe timpul unu, cu ușoară îndoire a genunchilor;

Se leagă pasul cu genunchiul îndoit cu cei doi pași executați pe vârfuri;

Se execută pasul de vals cu brațele lateral și deplasare înainte.

Pasul de vals înapoi are aceeași tehnică, însă direcția este schimbată.

Pe scurt, pasul de vals constă dintr-o înlănțuire de trei pași după cum urmează: un pas lung alunecat și ușor fandat pe toată talpa, apoi doi pași mici pe vârf cu întinderea genunchilor.

7. Întoarceri cod Î

Sunt schimbări de direcție realizate prin mișcări de rotație ale corpului în axa longitudinală care nu depășesc . Se folosesc în exerciții pentru schimbarea direcției și ca elemente de legătură. Se pot executa pe ambele picioare, pe un picior, pe genunchi, pe șezută. Neavând o tehnică dificilă sunt foarte accesibile și se învață cu ușurință de către majoritatea școlarilor.

a) Întoarcerea prin pași succesivi cod Î1

Se execută pe loc căte o întoarcere de , pe fiecare pas spre dreapta sau spre stânga, pe vârfuri, cu brațele în direcția opusă învârtirii și genunchii ușor îndoiți ca în figura 33.

Figura 33

b) Întoarceri prin învăluire cod Î2

Din stând, pregătirea se realizează prin ducerea unui picior vârf sprijinit lateral, brațele lateral: pas încrucișat înaintea sau înapoia piciorului de bază, odată cu coborârea brațelor și ușoară îndoire a genunchilor – întoarcere (sau ) pe vârful ambelor picioare cu ducerea brațelor prin încrucișare înainte-sus. Întoarcerea se termină cu genunchii întinși ca în figura 34.

Poziția inițială: stând pe piciorul stâng, piciorul drept lateral cu vârful sprijinit pe sol, laba biciorului răsucită în afară, brațele lateral.

1. încrucișarea piciorului drept spre stângul, ușoară genuflexiune a piciorului de bază, cu coborârea brațelor înainte jos (coroană jos), privirea spre palme.

2. întoarcere spre stânga pe vârfurile picioarelor, cu întinderea genunchilor, concomitent cu ducerea brațelor în coroană-sus prin încrucișare.

3-4. revenire în poziția inițială, coborând brațele prin lateral, cu ducerea piciorului în aceeași parte, sprijinit pe vârf. Capul și privirea urmăresc brațul drept până ajunge în poziția inițială.(fig.34)

Figura 34

c) Întoarceri de pe un genunchi pe celălalt cod Î3

Din poziția stând pe un genunchi, celălalt picior îndoit înainte: întoarcere spre piciorul dinapoi și revenire în poziția de plecare schimbând poziția picioarelor. Brațele pot avea poziții diferite ca în figura 35.

Figura 35

Planificarea activităților semestrul I

Semestrul II

Ansamblu de exerciții artistice cu cercul

Datorită particularităților de construcție, cercul permite o gamă largă de mișcări, unele dintre acestea cu o tehnică pretențioasă, care reclamă din partea executantelor o îndemânare și o coordonare dezvoltată, alături de o foarte bună mocilitate, în special în articulația pumnului.

Cercurile folosite sunt confecționate din material plastic, cu diametrul de 70 centimetri și o greutate de circa 300 grame, colorate în diverse culori.

Punctele de reper ale cercului sunt prezentate în figura 36, astfel:

Figura 36

marginea din exterior

marginea din interior

arcul de sus

arcul de jos

arcul apropiat

arcul depărtat

diametrul (imaginar) orizontal

diametrul (imaginar) vertical

Pozițiile cercului

În raport cu suprafața de reazem (mâini, altă parte a corpului, sol) sunt:

susținut

atârnat

sprijinit

În aceste poziții el se poate găsi în diferite planuri ale corpului:

sagital

orizontal

frontal

poate fi situat pe direcții principale, intermediare sau oblice ale brațelor, într-o singură mână sau în ambele mâini;

Apucările cercului

Apucarea cercului se pote efectua cu o singură mână sau cu ambele mâini; apucat din exterior sau din interior; de arcul apropiat sau arcul depărtat; de arcul de sus sau de arcul de jos; cu mâinile apropiate sau cu mâinile depărtate; cu palmele orientate în sus, în jos, înainte, înapoi, înăuntru, în afară, mixt sau cruciș.

În descrierea pozițiilor cu cercul se pot omite termenii: ,,susținut’’, deoarece această poziție este frecventă și se subînțelege; ,,plan’’ și ,,mână’’.

Exemplu: cercul (susținut) sus în (mâna) dreapta (în plan) sagital. Deci, termenii din paranteză se pot omite.

1. Exerciții de susținere a cercului cod S

a) Cu o mână pe direcțiile principale, cu brațele simetrice sau asimetrice cod S1 (vezi figura 37)

Stând cu brațele înainte, cercul în dreapta sagital, apucat cu policele în sus.

Stând cu brațele lateral, cercul în stânga orizontal, cu palma în sus.

Stând cu cercul sus în stânga frontal, apucat cu palma înainte, brațul ușor îndoit, brațul drept lateral.

Stând cu cercul jos în dreapta sagital, brațul stâng înainte-sus.

Figura 37

1 2 3 4

b) Cu o mână pe direcțiile intermediare, cu brațele asimetrice cod S2 (fig.38)

Stând cu cercul înainte-sus în dreapta orizontal, apucat cu palma în jos.

Stând cu cercul lateral-sus în stânga frontal, înapoia brațului, apucat de arcul depărtat cu palma înainte, brațul stâng lateral.

Stând cu cercul lateral jos, cu stănga apucat cu palma în sus.

Figura 38

1 2 3

c) Cu ambele mâini, cu brațele simetrice cod S3 (fig. 39)

Stând cu cercul înainte frontal, apucat cu ambele mâini din exterior.

Stând cu cercul înainte sagital, apucat din exterior cu dreapta de jos, cu stânga de sus.

Stând cu cercul orizontal în jurul corpului, apucat din exterior.

Stând cu cercul sus orizontal, apucat din exterior cu dreapta înapoi, stânga înainte.

Figura 39

1 2 3 4

d) Cu ambele mâini, cu brațele asimetrice cod S4 (fig.40)

Stând ușor aplecat cu cercul orizontal înainte, apucat cu stânga de arcul depărtat, cu dreapta de cel apropiat.

Fandat lateral pe piciorul stâng, cercul la stânga frontal, apucat din exterior cu stânga de sus, cu dreapta de jos.

Stând cu cercul în stănga lateral-sus, apucat din exterior cu stânga de arcul de sus, cu dreapta de arcul de jos; brațul îndoit.

Stând cu cercul înainte-sus, apucat mixt de arcul de jos, brațele încrucișate, cu stânga deasupra.

Figura 40

1 2 3 4

2. Exerciții cu cercul atârnat și sprijinit

a) Exerciții cu cercul atârnat cod Ca (fig.41)

Stând cu cercul înainte în dreapta, atârnat sagital apucat cu palma în jos.

Fandat înainte pe dreptul, cercul atârnat sagital pe umărul stâng, brațele

rotunjite sus.

b) Exerciții cu cercul sprijinit cod Cs (fig.41)

3. Stând cu cercul înainte, sprijinit sagital pe palma dreaptă, brațul stâng

înapoi-sus.

4. Arabesc pe piciorul stâng, cercul sprijinit sagital pe brațul și umărul drept,

brațul stâng lateral.

5. Stând cu brațele lateral, cercul în jurul corpului sprijinit pe șoldul drept,

apucat cu stânga de jos.

Figura 41

1 2 3 4 5

3. Exerciții de mânuire a cercului cod M

Procedeele de mânuire a cercului sunt:

balansuri – mișcări ale cercului în prelungirea brațului, cu traiectorie în formă de arc, cerc și opt;

rotări;

învârtiri;

rulări (mișcări circulare proprii obiectului);

aruncări și prinderi;

treceri peste sau prin cerc;

1. Balansul în arc cod B

Balansul în arc este o mișcare care în funcție de mărimea razei pe care o descrie cercul în aer poate fi:

arc mare – realizat din articulația umărului

arc mijlociu – realizat din articulația cotului

arc mic – realizat din articulația pumnului

Se execută în diverse planuri. În timpul balansului cercul poate fi situat în același plan cu mișcarea sau transversal, respectiv perpenducular pe direcția mișcării.

a) Exerciții de balans cu cercul în același plan cu mișcarea cod B1

1. Arc mare frontal

2. Arc mijlociu frontal

3. Arc mic sagital (fig.42 1,2,3)

Figura 42

1 2 3

b) Exerciții de arc cu cercul transversal cod B2

Arc mare frontal cu cercul transversal.

Arc mijlociu orizontal cu cercul transversal.

Arc mic frontal cu cercul transvarsal.

Arc mic sagital cu cercul transversal. (fig.43)

Figura 43

1 2

3 4

2. Rotări

Rotarea este o mișcare specifică cercului și se poate executa liber sau cu

apucare. Ținând cont de vârsta și experiența redusă a elevelor în lucrul cu cercul alegem varianta de rotare cu apucare.

a) Exerciții de rotare cu apucare sau volan cod R

Cercul se rotește în jurul centrului său imaginar, fiind condus de mâini.

Volan cu ambele mâini în plan sagital sau frontal (fig.44 a)

Volan cu o mână frontal în față (fig.44 b)

Volan în jurul corpului (fig.44 c)

Volan în spirală în jurul corpului, de sus în jos sau de jos în sus (fig.44 d)

Figura 44

a b c d

3. Învârtiri

Învârtirea reprezintă o rotație a cercului în jurul unuia dintre diametrele sale

și se execută pe sol și în aer.

a) Învârtirea pe sol fără eliberarea cercului cod Î1 (fig.45)

Acest element se efectuează printr-o manevrare continuă cu degetele.

Figura 45

b) Învârtirea în aer fără eliberarea cercului cod Î2 (fig.46)

Acest element se poate raliza cu o mână sau cu ambele mâini, în diferite planuri.

Figura 46

4. Treceri peste și prin cerc

Trecerea reprezintă o traversare peste sau prin cerc cu diferiți pași sau sărituri, care se pote executa în timbul balansului transversal al cercului, al învârtirii sau al rulării.

Am optat petru o variantă mult simplificată, adaptată nivelului de pregâtire al elevelor din grupă.

a) Trecerea prin cerc prin săltare sau cu pășire cod T

Trecere prin cerc cu pășire, pornind din lateral de la stânga la dreata

Trecere prin cerc cu pășire, pornind din lateral de la dreapta la stânga

Trecere prin cerc cu săltare pornind dinainte-înapoi.

Trecere prin cerc cu săltare pornind din înapoi-inainte.

Figura 47

Indicatii metodice

Înstruirea începe cu priza cercului care se realizează cu ambele mâini sau cu o mână, așa cum am prezentet în exercițiile de mai sus. Cercurile folosite cu grupele de fetițe pot avea dimensiuni mai mici decât cele folosite de obicei în concurs și care au o dimensiune standard, pentru a ușura acționarea acestui obiect destul de dificil pentru începătoare.

Se recomandă pentru început învățarea pozițiilor și prizelor la cerc pentru a continua mai târziu cu mânuirea prin balansare, rotare, învârtire etc.

Se vor face combinații de elemente sub formă de jocuri cu acompaniament muzical folosind acțiunile predate.

Am exclus elementele cu rulări și lansări din învățare, pentru acest nivel de vârstă, rămânând pentru o perioadă viitoare când elevele vor stăpâni pe deplin tehnica lucrului cu cercul.

Elevele își vor însuși balansările, rotările, învârtirile și trecerile prin cerc, ținându-se cont de complexitatea acțiunilor din cadrul fiecărei grupe.

Planificarea activităților semestrul II

Capitolul 4

Analiza și interpreterea datelor

obținute în urma realizării testărilor

4.1. Analiza și interpretarea datelor obținute la testele somatice

Dobândirea unor indici superiori morfologici, somatici și funcționali, ai organismului asigură dezvoltarea fizică armonioasă și echilibrată. Datele obținute în urma experimentului, scot în evidență eficiența folosirii exercițiilor artistice și influența lor, mai pregnant asupra motricității elevelor. Prelucrarea datelor experimentale prin procedee statistice, conduce la confirmarea ipotezei, la stabilirea adevărului științific.

După efectuarea testării inițiale și finale privind dezvoltarea fizică și dezvoltarea motrică am trecut la înregistrarea datelor obținute în tabele, respectiv:

– tabelul 1 – rezultatele testelelor somatice inițiale și finale – grupa

de experiment;

tabelul 2 – rezultatele testelelor somatice inițiale și finale – grupa

de control;

tabelul 5 – rezultatele testelor motrice inițiale și finale – grupa de

experiment

tabelul 6 – rezultatele testelor motrice inițiale și finale – grupa de

control.

Teste somatice

Grupa de experiment – clasa aIII-a C

Școala cu clasele I – VIII Nr. 1 Valu lui Traian

Tabelul 1

Teste somatice

Grupa de control – clasa a III-a A

Școala cu clasele I – VIII Nr.1 Valu lui Traian

Tabelul 2

Datele obținute în urma testării inițiale ne indică eșantioane aproximativ asemănătoare din punct de vedere motric, dar din punct de vedere fizic diferențele înregistrate sunt cauzate de valorile a 4 dintre subiecți care pot fi caracterizate a fi cu tendințe de supraponderalitate și influențează mult rezultatele grupei de control. Pentru ceilalți indici, respectiv înălțime, bust și perimetrul toracic, mediile aritmetice sunt reprezentative pentru șirurile de date, iar coeficientul de variabilitate ne arată că eșantioanele sunt omogene.

Tabelul 3 – Dinamica valorilor de la testarea inițială către testarea finală

Grupa de experiment

Tabelul 4 – dinamica valorilor de la testarea inițială către testarea finală

Grupa de control

Înălțimea, indicator determinat genetic, dar care poate fi influențat de practicarea planificată a exercițiilor fizice în general, dar a exercițiilor artistice în particular în cazul cercetării de față, adaptată nivelului de vârstă și prin strategii de lucru adecvate, ne indică o creștere cu 2.6 cm pentru grupul de experiment și o creștere de 1,77 cm pentru grupul de control.

Greutatea, indicator determinat genetic, dar care poate fi influențat în mică măsură de practicarea exercițiilor artistice, ne indică o creștere de la testarea inițială către cea finală cu 1,6 kg pentru eșantionul de experiment și de 0,33 pentru eșantionul martor.

Mediile aritmetice se înscriu în normalitate comparativ cu datele din literatura de specialitate, ceea ce ne permite să apreciem că eșantioanele sunt normal dezvoltate pentru această vârstă. Remarcăm totuși la eșantionul martor că valoarea mediei este puternic influențată de 4 valori (55kg, 53 kg, 44kg și 40kg), subiecții putând fi caracterizați ca supraponderali.

Din analiza datelor (tabelul nr.5 și tabelul nr.6), reiese că ambele eșantioane sunt omogene, omogenitatea tinzând să crească spre testarea finală la eșantionul de experiment.

Perimetru toracic

Pentru acest indicator s-au înregistrat trei parametri: inspirație, expirație și elasticitate toracică. Acest parametru poate fi puternic influențat de practicarea exercițiilor fizice.

Se remarcă o omogenitate medie, creșterile pentru elasticitatea toracică fiind de 0.40 cm pentru eșantionul de experiment și de 0,11 cm pentru eșantionul martor.

Reprezentarea comparativă a rezultatelor obținute la cele două testări, la ambele grupe – pentru indicatorul somatic înălțime.

Reprezentarea comparativă a rezultatelor obținute la cele două testări, la ambele grupe – pentru indicatorul somatic bust.

Reprezentarea comparativă a rezultatelor obținute la cele două testări, la ambele grupe – pentru indicatorul somatic greutate.

Reprezentarea comparativă a rezultatelor obținute la cele două testări, la ambele grupe – pentru indicatorul somatic perimetrul toracic.

Reprezentarea comparativă a datelor, cu ajutorul histogramelor ne ajută să vizualizăm mai ușor diferențele, atât între testarea inițială și cea finală în interiorul grupei, fie ea de experiment sau de control, dar și între cele două grupe.

Raportând datele obținute la particularitățile de vârstă de 8 – 10 ani, putem aprecia că subiecții participanți la experiment se încadrează la nivelul baremelor normale de dezvoltare.

În procesul instructiv-educativ din școală, pe perioada desfășurării experimentului, am acordat o atenție deosebită dezvoltării fizice și armonioase și posturii (ținutei corecte a corpului), deoarece în această perioadă se înregistrează o mulțime de modificări la nivelul organismului, iar o postură defectuoasă, în special a fetelor în această perioadă de creștere, duce la deficiențe de ținută, dar și de sănătate care să le afecteze viața socială, încrederea. Frumusețea interioară, sufletească, plusată de o frumusețe fizică este cel mai frumos dar.

4.2. Analiza și interpretarea datelor obținute la testele motrice

Teste motrice

Grupa de experiment – clasa aIII-a C

Școala cu clasele I – VIII Nr. 1 Valu lui Traian

Tabelul 5

Teste motrice

Grupa de control – clasa a III-a A

Școala cu clasele I – VIII Nr.1 Valu lui Traian

Tabelul 6

Pentru dezvoltarea motrică s-au avut în vedere teste care să demonstreze influența utilizării unei serii de exerciții artistice, pentru dezvoltarea fizică armonioasă și corectă a elevelor de clsa a III -a.

S-au aplicat cele 3 teste motrice astfel:

1. Testul pentru evaluarea nivelului de însușire a tehnicii de execuție:

săritura dreaptă

valul de brațe

2. Testul pentru evaluarea echilibrului:

elemente de echilibru

Testele pentru evaluarea nivelului de însușire a tehnicii de execuție

Se constată o creștere pentru grupa de experiment de 1,77 puncte acumulate în urma testului pentru săritura dreaptă și de 2,67 puncte pentru testul val de brațe, comparativ cu grupa de control unde creșterea este de 0,67 puncte pentru săritura dreaptă și de o,55 puncte pentru valul de brațe.

Testul pentru evaluarea echilibrului

Din datele înregistrate în urma aplicării testului inițial și final la ambele grupe, se observă o creștere de 2,66 puncte pentru grupa de experiment și de doar 1,45 puncte pentru grupa de control.

Diferențele nu sunt foarte mari, dar se constată o creștere mai mare la grupa de experiment.

Comparând punctajele totale obținute pentru cele două teste constatăm că este o creștere de 8,89 puncte între testarea inițială și cea finală în cadrul grupei de experiment și o creștere de doar 2,67 puncte între testarea inițială și cea finală în cadrul grupei de control.

Tabelul 7 Dinamica valorilor de la testarea motrică inițială către cea finală:

Grupa de experiment

Tabelul 8 Dinamica valorilor de la testarea motrică inițială către cea finală:

Grupa de control

Tabelul 9 Punctaj total obținut la cele două testări – valori comparative între

grupa de experiment și grupa de control

Reprezentarea grafică a punctajului total obținut de cele două grupe, la testele motrice, arată astfel:

Se poate constata că deși la testarea inițială cele două grupe se aflau aproximativ la același nivel de dezvoltare motrică, totuși la testarea finală grupa de experiment a avut un punctaj total de 20,89 puncte cu 6,22 puncte mai mare decât punctajul grupei de control.

Concluzii și propuneri

Din punct de vedere biologic, dezvoltarea copiilor de vârstă școlară mică se realizează neuniform, marcând perioade de creștere mai rapidă și perioade de creștere mai lentă.

Statura elevilor prezintă o evoluție ascendentă neuniformă, marcând salturile cele mai ridicate, aproximativ în clasa a III a. La fete, acest nivel de creștere apare mai devreme, începând din clasa a doua și se realizează în general, prin creșterea membrelor inferioare. Greutatea prezintă și ea o evoluție ascendentă, neuniformă, înregistrând cele mai ridicate creșteri în clasa a treia. Oasele se dezvoltă mult mai rapid decât țesutul muscular, având în structura lor o apreciabilă cantitate de țesut cartilaginos, fapt care determină slaba rezistență a acestora la solicitări mari, intense și chiar deformarea lor dacă intervin factori favorizanți în acest sens. Osatura bazinului, fiind incomplet sudată, poate suferi influențe negative, ceea ce impune respectarea anumitor cerințe privind efortul fizic, în special la fete. Datorită unor eventuale carențe în depunerea sărurilor de calciu în oase, a pozițiilor asimetrice din timpul șederii în bancă, a purtării greșite a greutaților în mâini, la această vârstă pot apărea cifozele, lordozele, spatele rotund etc, favorizate și de faptul că la vârsta de șase ani fibrele musculare sunt slab dezvoltate, iar țesutul muscular este bogat în apă; musculatura extensoare, de asemenea, se prezintă mai puțin dezvoltată în comparație cu cea flexoare, de unde și intenția copilului de a sta într-o poziție usor cifotică.

Sistemul articular se întărește, mai ales către vârsta de 8-9 ani, însa nu suficient, prezentând aspecte de instabilitate. Sistemul muscular se dezvoltă, ajungând la 27,2% din greutatea întregului corp, musculatura membrelor fiind mai slab dezvoltată decât cea a trunchiului.

Se constată că marile funcțiuni se dezvoltă concomitent cu aspectele somatice, organismul dovedind o capacitate de adaptare la efort din ce în ce mai bunâ.

Perimetrul toracic marchează creșteri continue de la an la an, atât la băieți cât și la fete, elasticitatea toracelui prezentând valori mai ridicate la fete.

Fiecare an aduce modificări atât calitative cât și cantitative. Deci, procesul creșterii nu se desfășoară în linie dreaptă, uniform – regulat – ascendent, ci are un ritm mai lent de dezvoltare și altul mai rapid.

Având în vedere că la această vârstă jocul ocupa înca un rol și un loc important în cadrul preocupărilor copilului, învățătorul trebuie să se preocupe de utilizarea în continuare a acestuia ca mijloc de bază a educației fizice școlare.

Pe lângă rolul lor în dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic, exercițiile artistice selectate trebuie să contribuie la dezvoltarea caracterului analitic al perceptiei, la dirijarea voită a observației și atenției, la dezvoltarea memoriei motrice.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Categoriile de Exercitii Artistice Si Influenta Acestora Asupra Dezvoltarii Fizice (ID: 166675)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Categoriile de Exercitii Artistice Si Influenta Acestora Asupra Dezvoltarii Fizice

Copyright Notice

Stadionul, Manifestare a Sportului

Abordari Kinetoterapeutice In Incontinenta Urinara DE Efort

. Pregatirea Organismului Baschetbalistului Pentru Effort

Dezvoltarea Fizica Armonioasa

Orientari Si Tendinte On Pregatirea Copiilor Pentru Orientarea In Jocul de Fotbal

Pregatirea Unei Echipe Reprezentative de Liceu de Handbal Baieti

Copyright Notice

Similar Posts