Categorii de Handicap

C U P R I N S

ARGUMENT 3

I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE HANDICAP 5

I.1. Definirea noțiunii de handicap și persoană cu handicap 5

I.2. Standardele europene în definirea handicapului 8

I.3.Modalități de abordare a problematicii persoanelor cu handicap 11

I.4 Problemele persoanelor cu handicap. Tendințe actuale privind 13

egalizarea șanselor

I.5.. Atribuțiile asistenților sociali în sistemul de protecție specială a

persoanelor cu handicap 19

II. CATEGORII DE HANDICAP 23

II.1. Deficiența mintală 23

II.1.1. Etiologia deficienței mintale 24

II.1.2.Tipologia deficiențelor mintale 27

II.2. Deficiențe senzoriale 29

II.2.1. Deficiențe de auz 30

II.2.1.1. Etiologia tulburărilor de auz 30

II.2.1.2. Surdomutitatea 31

II.2.1.3. Tipologia deficiențelor de auz 32

II.2.2. Deficiențe de vedere 33

II.2.2.1. Etiologia Tulburărilor de vedere 33

II.2.2.2.Tipologia deficiențelor de vedere 34

II.3. Deficiențe psihice și psihomotorii 36

II.3.1. Etiologia deficiențelor fizice și psihomotorii 36

II.4. Tulburările de comportament 37

II.4.1. Trăsături de personalitate 38

II.4.2. Etiologia tulburărilor de comportament 38

II.5. Deficiențele de limbaj 39

II.5.1. Etiologia tulburărilor de limbaj 39

II.6. Deficiețe multiple/asociate 40

II.6.1. Autismul 40

II.6.1.1. Etiologia autismului 40

II.6.1.2. Tipologia autismului 41

II.6.2. Surdocecitatea 41

III. DETALII PRIVIND DEFICIENȚA SENZORIALĂ. HANDICAPUL VIZUAL 43

III.1. Clasificarea tulburărrrilor de vedere 43

III.2.Afecțiuni oftalmologice întâlnite la copii 44

III.3. Caracterizarea somatică și psihologică a nevăzătorului 45

III.3.1. Particularităti fizice și psihice a deviciențelor de vedere 47

III.3.2. Integrarea școlară a copiilor cu deficiențe de vedere 49

III.4. Recuperarea deficiențelor de vedere 50

IV . REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND PERSOANELE CU HANDICAP 56

IV.1 Reglementări legislative interne 56

IV.2. Reglementări legislative internaționale 56

IV.3. Drepturile si obligațiile persoanelor cu handicap reglementate

prin legislația internă 57

IV.4. Servicii și prestații sociale acordate persoanelor

cu handicap vizual. D.G.A.S.P.C. – principalul furnizor de prestații sociale 64

V. STUDIU PRACTIC – ASISTENȚA ȘI PROTECȚIA PERSOANELOR CU DEFICIENȚE DE VEDERE ÎN CADRUL FILIALEI NEVĂZĂTORILOR 68

V.1 Identificarea temei 68

V.2. Scopul si obiectivele cercetării 69

V.3. Desfașurarea cercetării și metodele utilizate 69

V.4. Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Brăila 70

V.5. Studiul de caz I 83

V.6. Studiul de caz II 89

V.7. Concluzii 96

V.8. Propuneri 98

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Moto:

„ Să avem seninătatea de a accepta ceea ce

nu poate fi schimbat, să avem curajul de a schimba

ceea ce poate fi schimbat și înțelepciunea de a

face deosebirea între aceste două posibilități”.

(Motivation)

ARGUMENT

În jurul nostru există oameni, unii normali, alții având trăsături și comportamente care se abat de la normalitate. Aceștia din urmă sunt de multe ori ignorați, sau, și mai rău, considerați irecuperabili și inutili pentru societate, catalogați ca persoane „handicapate”. Realitatea este însă alta. Ei sunt printre noi, ai noștri și trebuie să ținem seama de prezența și potențialul lor.

Modalitatea în care se lucrează cu persoanele numite mai demult „ handicapați ” se schimbă în întreaga lume și, bineînțeles, în România. Scopurile sunt recuperarea și integrarea acestor oameni. Legislația privind Drepturile Omului cere tuturor persoanelor să li se dea ocazia să ia parte la evenimentele culturale și să aibă acces la educație, copiilor să li se garanteze dreptul la joacă.

Cum putem acționa pentru a conștientiza “societatea normală” că și aceste persoane, în ciuda handicapului, sunt la fel ca și “noi”? De ce este nevoie de atâtea acte normative, “greoaie” și “imprecise” de multe ori, când răspunsul se află în noi? Trebuie doar să-l căutăm cu mai multă atenție și sensibilitate. Acești oameni nu au nevoie de mila noastră, au nevoie de atentie, încredere și respect din partea noastră. Numai de noi depinde punerea în practică a principiului integrării și incluziunii. Din punct de vedere teoretic orice este posibil; din punct de vedere practic, se cuvine să acționăm gândindu-ne la demnitatea umană și la drepturile omului, indiferent de vârstă, sex, religie, pregătire profesională, dizabilități. Deși suntem în era democrației fundamentată de drepturile omului, mai sunt încă persoane care consideră aceste drepturi o simplă “declarație universală”. Se impune o schimbare! Primul pas trebuie făcut în sfera protecției sociale. Trebuie să conștientizăm că, pentru a ajuta un om să depășească o dificultate, o tragedie, acordarea unor ajutoare materiale sau bănești nu este suficientă, având chiar efecte perverse prin încurajarea dependenței. Realul ajutor constă în valorizarea persoanelor care se confruntă cu astfel de probleme, iar o adevarată valorizare nu se poate face decât prin colectivitate. Consider că o abordare eficientă în vederea stopării fenomenului marginalizării care afectează persoanele cu dizabilități trebuie să se axeze mai întâi asupra colectivității, majorității sau “normalității”.

Poate că pentru mulți, o persoană cu dizabilități este o povară, un pericol, dar pentru noi, cei care le suntem aproape în fiecare zi, ei sunt doar « oameni » – ca noi toți. Poate că, arătând celorlalți dragostea pentru viață a acestor oameni, ceilalți vor înțelege că și ei au nevoie să fie priviți în ochi cu încredere. Cei mai mulți participă la activitățile de recuperare cu responsabilitatea și dorința de a face zi de zi un pas în plus pe drumul care conduce la repect, încredere în sine, cooperare, socializare, concentrare, abilități, implicare, atenție, răbdare, disciplină, imaginație, integrare.

Îmi doresc ca în viitor, prin activitatea pe care o voi desfășura, să arăt celor „din afară”, neimplicați financiar sau emoțional în sfera serviciilor sociale, cărora le este la îndemână să privească ușor nepăsător acești oameni, obișnuiți înăuntrul lor, uneori fără puterea de a merge mai departe, că pot fi ajutați să participe activ la viața comunității, să-și poată conduce viața independent, în acord cu propriile dorințe.

Persoana cu dizabilități și integrarea acesteia în societate reprezintă una din marile provocări care stau în fața omenirii.

Orice politică care este promovată în acest sens, trebuie să aibă în vedere atât respectarea drepturilor persoanei cu handicap cât și corecta încadrare a ei într-o categorie de persoane cu handicap. În acest sens, cel mai important aspect este noua abordare: resursa urmează persoana.

Nu mai dorim „să plătim boala”, ci încercăm să suplinim deficiențele fizice, senzoriale sau mintale pentru a realiza egalizarea șanselor sociale.

I NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE HANDICAP

I.1 Definirea noțiunii de handicap și persoană cu handicap

„Persoanele cu handicap, sunt acele persoane cărora, datorită unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale”. Această definiție este înscrisă în Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată. Ea corespunde Constituției României și legislației internaționale în domeniul drepturilor omului, progreselor științei și a societății contemporane. Față de celelalte trei definiții existente în legislația romanească din 1992, 1999 și 2002, noua definiție părăsește complet modelul medical în favoarea perspectivei bio-psiho-sociale, cu evidențierea responsabilităților societății față de persoanele care au o dizabilitate. Această abordare a fenomenului de handicap, corespunde unor standarde rezultate dintr-un lung proces de conștientizare a demnității fiecărei persoane, egală în drepturi cu toți ceilalți.

La origine, termenul de „handicap” nu a fost un cuvânt simplu, ci a fost o sintagmă care provine din limba engleză. Era compus din trei unități semantice diferite handi in cercetării 69

V.3. Desfașurarea cercetării și metodele utilizate 69

V.4. Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Brăila 70

V.5. Studiul de caz I 83

V.6. Studiul de caz II 89

V.7. Concluzii 96

V.8. Propuneri 98

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Moto:

„ Să avem seninătatea de a accepta ceea ce

nu poate fi schimbat, să avem curajul de a schimba

ceea ce poate fi schimbat și înțelepciunea de a

face deosebirea între aceste două posibilități”.

(Motivation)

ARGUMENT

Persoana cu dizabilități și integrarea acesteia în societate reprezintă una din marile provocări care stau în fața omenirii.

Nu mai dorim „să plătim boala”, ci încercăm să suplinim deficiențele fizice, senzoriale sau mintale pentru a realiza egalizarea șanselor sociale.

I NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE HANDICAP

I.1 Definirea noțiunii de handicap și persoană cu handicap

La origine, termenul de „handicap” nu a fost un cuvânt simplu, ci a fost o sintagmă care provine din limba engleză. Era compus din trei unități semantice diferite handi in cap, adică „ mână în pălărie” se referă la domeniul sportiv, jocul Handicap” fiind un joc al hazardului ce constă din extragerea unor bilețele adunate într-o întrecere, mărind astfel șansele adversarului. Prin contractare lingvistică, consoana „n” de la „in” a dispărul, iar sintagma a devenit cuvânt de sine stătător: HANDICAP. În secolul al XVIII (1754), cuvântul handicap începe să fie aplicat la competițiile dintre doi cai, iar mai târziu (1786) și la cursele cu mai mult de doi cai. Deplasarea semantică a handicap-ului de la semnificația primară de joc al hazardului, la semnificația secundară, aplicabilă la cursele de cai, a fost posibilă întrucât în ambele situații avea loc o evaluare comparativă a „obiectelor” aflate în competiție.

Practic, handicapul atinge o persoană prin hazard și nici acea persoană, nici familia nu poartă răspunderea situației. Societatea a reținut această definiție, ceea ce este un element pozitiv, întucât în acest mod sunt absolvite de orice vină persoana cu handicap și familia ei.

În literatura de specialitate, o penetrație masivă a termenului de „handicap” se produce abia în ultimul deceniu. „Deplasarea semantică a termenului de handicap, de la semnificația originară restrânsă (aplicabilă doar curselor de cai) la semnificația actuală extinsă (aplicabilă realităților umane) a fost însoțită și de deplasarea dominantei lexicale de la egalitatea în concurență, la dezavantajul în concurență. O asemenea deplasarea pare să constituie deja un proces încheiat și ireversibil, dovadă că, prin simpla rostire a cuvântului handicap, se induce automat și ideea de nuanță defavorizantă. Ideea de dezavantaj și dificultate, pe care o semnifică termenul de handicap, nu a apărut însă, la început, decăt prin raportare la un context social”. De la semnificația sa socială, termenul de handicap este deturnat apoi spre o semnificație accentuat medicalizată, când pe prim plan nu se mai situează dezavantajul social, ci dezavantajul bio-psihic, interpretat ca o consecință a unei maladii, trecându-se apoi la maladia însăși, astfel încât în numeroase contexte, termenul de handicap este folosit ca subtitut al termenilor:boală, maladie, deficiență, tulburare somato-psihică, anormalitate.

În plan practic, handicapul se manifetă prin incapacitatea individului de a-și îndeplini funcțiile vitale: de orientare, de independență fizică, de mobilitate, de integrare socio-profesională și autonomie economică. Starea de handicap nu este o constantă uniformă, nici măcar în evoluția aceluiași individ.

Concepția tradițională privind persoana cu handicap vizează posibilitățile reduse ale acesteia de a acționa comparativ cu cele ale persoanei sănătoase. Imaginea persoanei cu handicap este dominată de aspecte legate de „ neputință ”, de absența puterii economice, profesionale, sociale, relationale, civice, afective, etc. și desemnează o diferență de abilitate, in realizarea unei acțiuni, o greutate sau o piedică.

Situația persoanelor cu handicap impune intervenția colectivității, în încercarea de a asigura condiții de viață independentă.

Conform Organizației Națiunilor Unite, „ handicapul este influențat de relația dintre persoana deficientă și mediul său”.

Consider că, prezența sau absența stării de handicap este pusă în legătură cu prezența sau absența autonomiei existențiale, pe de altă parte, absența autonomiei existențiale este atribuită unor cauze – deficiențe sau incapacități. Este trecută cu vederea sau ignorată aproape total influiența perturbatoare a factorilor de mediu. Ori, din punct de vedere a acuzelor sale, nu putem eluda impactul dintre elementele intrinseci ale individului și presiunea factorilor extrinseci ai ambianței. Pentru depășirea interpretării unilaterale a stării de handicap (În sensul că acesta s-ar datora exclusiv individului), Phillip Wood (1980) propune revenirea la semnificația proprie a noțiunii de handicap, deci la interpretarea ei ca dezavantaj intr-un lanț cauzal care pornește de la o maladie incalidantă, trece prin deficiență și incapacitate, ajungand să provoace handicapul. După Wood există patru elemente disctinte:

maladia sau traumatismul inițial, existente încă de la naștere sau dobândite;

deficiența – pierderea sau alterarea unei structuri sau a unei funcții ( leziune anatomică, tulburare psihologică) rezultând în urma unei maladii, accident sau perturbare în evoluția normală (bătrânețea ), dar și ca urmare a unor carențe psiho-afective;

incapacitatea – reducerea parțială sau totală a posibilității de a realiza o activitate motrică sau cognitivă ) sau un comportament;

handicapul – dezavantajul social, rezultat în urma unei deficiențe sau incapacități și care limitează sau împiedică îndeplinirea de către individ a unui rol așteptat de mediu.

Dezavantajele pe care le au persoanele cu diferite deficiențe generate de factori de mediu au fost caracterizate de Ph. Wood astfel: de orientare, de independență fizică, de mobilitate privind ocupațiile, de integrare socială, de independență economică, ș.a.

În accepția lui Wood, conceptul de handicap este egal cu dezavantaj. Totuși, tipurile de handicap au continuat să fie definite după categoria de deficiență: fizică, senzorială, mintală, psihică, etc.

Dezavantajele sunt urmărite pe trei planuri:

individual (limitarea autonomiei, mobilității dar și a exercitării drepturilor cetățenești, integrării sociale)

al familiei ( timpul pentru îngrijire și activități terapeutice și recuperatorii, povara economică, tulburarea raporturilor dintre membrii familiei);

în plan social ( scăderea productivității, necesitatea mobilizării de fonduri, organizarea serviciilor și altele).

I.2. Standardele europene în definirea handicapului

În domeniul promovării drepturilor omului, în documentele Organizației Națiunilor Unite, UNESCO, UNICEF, privind drepturile diferitelor categorii de persoane, sunt înscrise enunțuri prin care se exprimă determinarea, delimitarea, stabilirea cu precizie a însușirilor proprii unei noțiuni, situații, activități. Definițiile sunt rezultatul unui proces de cunoaștere, de aprofundare teoretică și de generalizare a practicii.

Cunoașterea definițiilor corecte oferă un punct solid de sprijin pentru practicieni, previne repetarea unor situații nedorite.

„Deficiențele sau incapacitățile se transformă în handicapuri atunci și numai atunci când se constituie ca predictori negativi ai sistemului statusurilor și rolurilor sociale aparținand unui anumit individ”, evidenșiază distinsul profesor și sociolog Livius Manea într-o lucrare devenită de referință, unde abordează fenomenul complex al handicapului.

Organizația Națiunilor Unite a preluat definiția Organizației Mondiale a Sănătății în „ Programul mondial de acțiune privind persoanele cu handicap” adoptat de Adunarea Generală a ONU la 3 decembrie 1982 și în toate documentele ulterioare.

În aceste documente se subliniază consecințele majore ale unei astfel de definiri a handicapului, inclusiv în protecția socială.

„Handicapul este o funcție a relației dintre persoanele cu deficiențe și mediul înconjurător. Apare atunci când acestea întâlnesc bariere culturale, fizice sau sociale, care le împiedică accesul la diferitele sisteme ale societății și care sunt disponibile altor cetățeni. Astfel încat handicapul este pierderea sau limitarea șanselor de a lua parte la viața comunității la un nivel egal cu al celorlalți”

Deficiențe precum cele intelectuale, psihice, de limbaj, ale analizatorilor, ale scheletului și ale aparatului de susținere generează incapacități privind satisfacerea nevoilor corporale, comunicarea, locomoția, utilizarea corpului în anumite sarcini și activități. Dacă societatea nu intervine, incapacitățile generează inconveniente de natură socială, dezavantaje privind independența fizică, autonomia persoanei, mobilitatea, orientarea, independența economică, integrarea socială.

Dimensiunea socială în definirea handicapului conduce la:

identificarea situațiilor mediului fizic și social care pot restrânge libertatea unui copil sau adult cu handicap (accesibilitatea în imobil, mijloace de transport în comun, în instituțiile publice, comportamente dezagreabile ale semenilor);

fundamentarea deciziei privind acordarea de prestații, accesul la un anumit tip de transfer financiar, la un număr de tip de îngrijire și la anumite mijloace tehnice sociale având drept scop eliminarea sau reducerea dezavantajelor.

Astfel, dezavantajele diverse pe care le au persoanele cu handicap trebuie să-și aibă corespondența în:

servicii de recuperare (kinetoterapie, logopedie, terapie complexă, balneologie, masaj);

sociale ( de exemplu: accesibilizarea clădirilor publice, amenajarea locuiței, a mijloacelor de transport);

educative (adaptarea școlii și a sălii din clasă, programe modulare);

profesionale ( adaptarea locului de muncă, facilități pentru angajatori);

de pregătire (treining) pentru locul de muncă, ș.a.

servicii de protezare;

Definirea handicapului drept o funcție a relației dintre persoana cu deficiență și mediu înconjurător are consecințe majore în toate politicile sociale. Aceste consecințe subliniate în primele documente OMS și O.N.U. care au definit handicapul, au fost evidențiate și aprofundate, inclusiv prin cercetări și în cadrul unor colective mari de specialiști în anii ulteriori.

Dată fiind importanța factorilor de mediu în generarea handicapului, societatea are responsabilitatea de bază în reducerea dezavantajelor pe care le are o persoană cu o anumită deficiență.

În vederea reducerii dezavantajelor, programele în sprijinul și în favoarea persoanei cu handicap se adresează nu numai persoanei ci în aceeași măsură și mediului în care trăiește.

Sunt intim corelate problematica pregătirii persoanei cu o anumită deficiență pentru a se integra într-un anumit mediu natural și socio-cultural, pentru a răspunde exigențelor societății și problematica schimbării, transformării societății pentru a-i permite integrarea firească în structurile sale educaționale, sociale, economice.

Dată fiind diversitatea individuală, unicitatea fiecărei ființe umane, varietatea afectărilor, deficiențelor pe de o parte, iar pe de altă parte varietatea mediului și contextelor în care se află o anumită persoană, a barierelor care stau în calea participării depline în viața cotidiană, handicapul are o dimensiune individuală.

Persoanele cu handicap nu constituie un grup omogen de aceea și serviciile de sprijin trebuie personalizate, individualizate. Fiecare persoană cu handicap întâlnește bariere diferite, de diferite feluri, care trebuie depășite pe căi diferite.

Consecințele unei afectări, deficiențe asupra dezvoltării și vieții persoanei respective țin în mare măsură de domeniul social. Dacă familia stimuleză de timpuriu copilul, dacă școlarizarea nu este amânată iar școlarul beneficiază și de servicii de recuperare și terapie (terapia tulburărilor de limbaj, Kinetoterapia de ex), iar mediul este prietenos și accesibil, dezavantajele date se vor reduce treptat. Pregătirea ulterioară pentru un loc de muncă ale cărui exigențe nu au nici o legatură cu prezența deficienței și integrarea cu sau fără suport într-o profesiune, întemeierea propriei familii conduce la reducerea până la dispariție a dezavantajelor cu toate că deficiența este aceeași.

Din perspectiva definirii handicapului sunt propuși și termeni semnificativi de acțiune, prevenție, recuperare și egalizare a șanselor.

În lucrarea publicată de Consiliul Europei, în urma unor dezbateri ample și a unei conferințe pe tema: „Lemploi et lăutilite de la classification internationale des handicaps: deficiences, incapacites et desavantages” , Stasburg, 1999, se stabilește importanța menținerii definirii handicapului în funcție de dezavantaje, așa cum s-a realizat de către Organizația Mondială a Sănătății cu ani în urmă. Eforturile în domeniu se cer concentrate spre extinderea listei incapacităților și dezavantajelor pentru fiecare deficiență, dată fiind marea varietate a situațiilor concrete.

Deficiența general acceptată a handicapului include în ea resurse optimizatoare, indicând asupra efortului societății de a asigura participarea persoanei cu deficiențe la viața comunității, la un nivel egal cu al celorlalți, de a ridica barierele culturale, fizice sau sociale care împiedică accesul persoanei cu deficiențe la diferitele sisteme ale societății care sunt disponibile altor cetățeni. Această definiție ia în considerare mediul, consideră deficiențele, incapacitățile și dezavantajele ca bidimensionale, marcate de interacțiunea cu mediu. Mediul este cel care hotărăște în primul rând ce efect are o deficiență sau incapacitate asupra vieții cotidiene a persoanei. S-a trecut de la o abordare medicală asupra handicapului la o concepție mai largă bazată pe drepturile omului. Se ajunge la un model complex al definirii handicapului, care înglobează criterii medicale, psihologice și sociale, se raportează la individual și ajută direct persoana, conștientizând factorii de mediu creatori de handicap, de dezavantaje asupra cărora se poate acționa.

Deficiențe precum cele intelectuale, psihice, de limbaj, ale analizatorilor, ale scheletului și ale aparatului de susținere generează incapacitate privind satisfacerea nevoilor corporale, de comunicare, locomoție, utilizarea corpului în anumite sarcini și activități. Dacă societatea nu intervine, incapacitățile generează inconveniente de natură socială, dezavantaje privind independența fizică, autonomia persoanei, mobilitatea, orientarea, independență economică, integrarea socială. Persoana cu handicap nu poate să joace toate rolurile semenilor săi și să participe ca și ceilalți la viața în societate.

Dimensiunea socială și definirea handicapului duc la:

identificarea situațiilor mediului fizic și social pot restrânge libertatea unui copil sau adult cu handicap (accesibilitatea în imobil, mijloace de transport în comun, în instituții publice, comportamente dezagreabile ale semenilor);

identificarea cerințelor educative ale copilului cu handicap, de terapie sau de recuperare ale adulților. Sunt vizate activități educative, recuparatorii și terapeutice care pot conduce la compensarea incapacităților manifestate într-o anumită direcție, la formarea autonomiei personale, la orientarea școlară și profesională spre domenii în care handicapul nu are relevanță;

fundamentarea deciziei privind acordarea de prestații, accesul la un anumit tip de transfer financiar, la un anumit tip de îngrijire și la anumite mijloace tehnice sociale.

I.3. Modalități de abordare a problematicii persoanelor cu handicap

1) Abordarea medicală – deficiența – se referă la deficitul stabilit prin metode și mijloace clinice sau paraclinice, explorări funcționale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale, deficit care poate fi de natură senzorială, mintală, motorie, comportamentală sau de limbaj.” Prin deficiență se înțelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice și desemnează stare patologică, funcțională, stabilă sau de lungă durată, ireversibilă sub acțiunea terapeutică și care afectează capacitatea de

muncă, dereglând procesul de adaptare și integrare la locul de muncă sau în comunitate a persoanei în criză. Termenul de deficiență include termeni ca: deficitul desemnează înțelesul cantitativ al deficienței, adică ceea ce lipsește pentru a completa o anumită cantitate sau întregul; defectuozitatea se referă la ceea ce determină un deficit;infirmitatea desemnează diminuarea notabilă sau absența uneia sau mai multor funcțiuni importante care necesită o protecție permanentă, fiind incurabilă, dar poate fi reeducată, compensată sau supracompensată. După datele UNESCO, infirmitatea se limitează doar la deficiența motorie; invaliditatea implică pierderea sau diminuarea temporară sau permanentă a capacității de muncă; perturbarea se referă la abaterile de la normă.

2) „Abordarea funcțională – incapacitatea – reprezintă o pierdere, o diminuare totală sau parțială a posibilităților fizice, mintale, senzoriale, etc., consecință a unei deficiențe care împiedică efectuarea normală a unor activități. Indiferent de forma de manifestare, incapacitatea conduce la modificări de adaptare, la un anumit comportament adaptiv, la performanțe funcționale care determină forme, mai mult sau mai puțin grave, de autonomie personală, profesională sau socială.” Incapacitatea reprezintă deci perturbarea capacității de îndeplinire normală a unei activități sau a unui comportament, această tulburare poate avea un caracter reversibil sau ireversibil, progresiv sau regresiv. Incapacitatea poate fi evaluată în funcție de natura deficianței care o determină, prin: probe care duc la stabilirea coeficientului de inteligență, la pierderea auzului, a coeficientului de vedere, a gradului de dezvoltare motorie; investigații de natură medicală care întregesc informațiile cu privire la gravitatea sau prognoza socioprofesională a incapacității respective; investigații sociologice care urmăresc consecințele incapacității asupra relațiilor și vieții sociale a persoanei deficiente.

3)”Abordarea socială – rezumă consecințele deficienței și incapacității cu manifestări variabile în raport cu gravitatea deficienței și cu exigențele mediului. Aceste consecințe pe plan social sunt incluse în noțiunile de handicap, respectiv inadaptare și se pot manifesta sub diverse forme: inadaptare propriu – zisă, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.” Perspectiva socială asupra invalidității consideră că numeroasele dificultăți pe care persoanele cu handicap le intâmpină sunt rezultatul mediului creat de societatea în care trăiesc persoanele respective. Societatea este cea care „favorizează” dificultățile din cauza incapacității de a crea condiții în acord cu posibilitățile și resursele pe care le au persoanele cu dizabilități. „Cei afectați de astfel de limitări sunt considerați victime colective ale unei societăți ignorante, lipsite de grijă; prin urmare intervențiile care vizează să le amelioreze situația ar trebui să se concentreze asupra societății și nu asupra individului.” . O sistematizare aproximativă a dus la următoarea clasificare a grupelor de dificultăți:

a) dificultăți de ordin general: dificultăți de deplasare și mișcare pentru cei cu deficiențe fizice; dificultăți de exprimare și comunicare pentru cei cu deficiențe senzoriale; dificultăți de adaptare la modul de viață cotidian și la rigorile vieții sociale pentru cei cu deficiențe mintale și intelectuale; dificultăți de întreținere pentru persoanele lipsite de resurse și venituri sau care au venituri mici;

b) dificultăți de ordin profesional: dificultăți legate de instruirea și pregătirea profesională a persoanelor cu diferite forme și grade de deficiență; dificultăți de plasare în locuri de muncă corespunzătoare profesiei sau absența unor locuri de muncă în condiții protejate (ateliere protejate, secții speciale de producție pentru persoane cu handicap);

c)dificultăți de ordin psihologic și social: bariere psihologice care apar între persoanele cu și fără handicap ca urmare a dificultăților întâmpinate în activitățile cotidiene, profesionale sau sociale, precum și din cauza unor prejudecăți sau a unor reprezentări deformate cu privire la posibilitățile și activitatea persoanelor cu deficiențe.

I.4. Problemele persoanelor cu handicap. Tendințe actuale privind egalizarea șanselor.

Handicapul reprezintă o sursă de stigmatizare, indiferent dacă este mintal sau fizic. Insuficiența acțiunilor profilactice primare și secundare, a acțiunilor recuperatorii, face ca fenomenul să ia amploare.

Impactul social și economic este deosebit pentru că deficienții și persoanele cu handicap consumă de trei ori mai multe prestații medicale și au un absenteeism de producție de patru ori mai mare decât al valizilor.

De asemenea, cheltuielile generate de diverse prestații bănești sau în servicii sunt deosebit de mari și în continuă creștere, odată cu perfecționarea tehnologiilor medicale și cu apariția de noi medicamente.

În țările în curs de dezvoltare, din cauza situației economice precare, nu este posibilă alocarea sumelor necesare și suficiente pentru asigurarea prestațiilor pentru persoanele cu handicap, manifestându-se nemulțumiri din partea acestora.

Pe de altă parte, aplicarea globalistică a noțiunii de handicap, în loc de al circumscrie situațiilor concrete în care acesta se manifestă, determină cheltuieli nejustificate, diminuând astfel cuantumul sau disponibilul pentru acele cheltuieli și situații pe deplin justificate. Necorelarea unor legi de securitate și protecție socială determină unele nemulțumiri din partea celorlalți membri ai sociatății sau cel puțin a unor categorii de persoane care se văd astfel frustrate.

Legislația destul de variată de la o țară la alta, lipsa unei definiri unitare a handicapului, inegalitatea prestațiilor acordate persoanelor cu handicap, mijloacele diferite de acțiune, lipsa unui sistem unitar de apreciere a handicapului, a unor criterii unitare de cuantificarea severității acestuia, sunt tot atâtea cauze de frământări și de căutare a unor reglementări cât mai apropiate de realitatea fenomenului și de posibilitățile societății.

La scară internațională există o preocupare sporită a organismelor și instituțiilor de decizie față de asigurarea unor condiții și a unor șanse egale persoanelor aflate în diferite situații de handicap. Pentru a delimita un cadru general privind strategiile de acțiune în domeniul asistenței și sprijinirii persoanelor cu handicap, Organizația Națiunilor Unite a elaborat și promovat un set de reguli care să asigure persoanelor cu handicap aceleași drepturi și obligații ca și persoanele normale. Persoanele cu handicap și organizațiile acestora, precum și alte organizații sau foruri ale societății civile, împreună cu instanțele guvernamentale ale fiecărui stat, au datoria de a acționa și de a face front comun pentru înlăturarea barierelor care mai există în calea exercitării drepturilor și libertăților persoanelor cu handicap și pentru instaurarea unui climat de colaborare și parteneriat favorabil mobilizării tuturor resurselor în scopul sporirii gradului de informare a membrilor sociatății în legătură cu nevoile, potențialul și contribuția persoalor aflate în dificultate la viața comunității din care fac parte. Principalele reguli care trebuie să susțină egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap sunt:

1.” Sporirea gradului de conștientizare – fiecare stat trebuie să inițieze și să sprijine campaniile de informare în legătură cu politica și problematica persoanelor cu handicap prin programele și serviciile inițiale sau existente în fiecare comunitate, astfel încât să se încurajeze o reprezentare și o atitudine pozitivă față de imaginea persoanelor cu handicap în mediile de informare. „

2) ”Îngrijirea medicală – fiecare stat trebuie să asigure programe și servicii pentru depistarea timpurie, evaluarea și tratamentul deficiențelor, precum și programe care să asigure prevenirea și înlăturarea unor deficiențe apărute la populații sau persoane cu grad mare de risc.”

3) „Rabilitarea – fiecare stat are obligația să dezvolte programe naționale de reabilirare pentru toate categoriilor de persoane cu handicap, bazate pe principiile deplinei participări și ale egalității și care să includă o paletă largă de activități destinate formării aptitudinilor de bază, îmbunătățirii sau compensării funcțiilor afectate, consilierii persoanelor cu handicap și a familiilor acestora, dezvoltării încrederii în sine, organizării de servicii ocazionale, pentru evaluare, orientare și inserție socială.”

4)” Serviciile de sprijin – fiecare stat trebuie să asigure, dezvoltarea, producerea și furnizarea de echipamente, instrumente și dispozitive necesare susținerii persoanelor cu handicap (ca o măsură importantă în favoarea egalizării șanselor), precum și facilitarea achiziției de know-how tehnic, asigurarea sevice-ului pentru dispozitivele și echipamentele respective, facilitarea achiziției lor de către persoanele cu handicap (proteze de toate tipurile, intalații, mașini și echipamente de producție protejate, soft adaptat pentru anumite tipuri de deficiențe).

5) ”Accesibilitatea – fiecare stat trebuie să introcucă programe de acțiune pentru a favoriza accesul persoanelor cu handicap în mediul fizic înconjurător (accesul stradal, accesul în instituțiile publice și la serviciile comunitate, securitate în spații aglomerate, ect.), precum și accesul acestor persoane la informare și comunicare (sistemul Braille, servicii de înregistrare și suport magnetic, grafică adecvată și limbajul semnelor pe canalele TV de informare, rețele informatizate adaptate pentru fiecare categoriede deficiență în parte).”

6) ”Educația – fiecare stat este responsabil de asigurarea șanselor egale la educația primară, secundară, pregătire profesională sau educație superioară a copiilor, tinerilor și adulților cu handicap, de faciliatarea învățământului integrat, flexibilizarea îmbogățirea și adaptarea curricumului școlar, de pregătirea continuă a personalului didactic și de specialitate, încurajarea comunităților să folosească și să dezvolte propriile resurse pentru a asigura educația la nivel local a persoanelor cu handicap.”

7) ”Ocuparea forței de muncă – fiecare stat trebuie să elaboreze legi și regulamente care să sprijine activ integrarea persoanelor cu handicap în activități de producție printr-o varietate de măsuri cum ar fi: calificarea profesională de calitate, sisteme de rezervare sau de protejare a locurilor de muncă, împrumuturi și garanții pentru micii intreprinzători, contracte exclusive sau drepturi prioritare de producție, facilități fiscale, etc..”

8) ”Asistența în domeniul veniturilor și protecția socială – fiecare stat este responsabil pentru asigurarea protecției sociale și pentru garantarea spijinului financiar adecvat întreținerii unei persoane cu handicap. Programele de protecție socială trebuie să includă și măsuri de stimularea persoanelor cu handicap să ocupe locuri de muncă, pentru a evita dependența totală față de sprijinul financiar al statului și pentru a participa activ la viața socială și de producție a comunității, premisă a integrarii lor în societate.”

9) „ Viața de familie și integritatea personală – fiecare stat trebuie să promoveze participarea deplină a persoanelor cu handicap la viața de familie și să asigure dreptul acestora la intimitate și integritate personală, evitarea discriminărilor referitoare la relațiile sexuale, căsătorie și exercitarea rolului de părinte, în special în cazul fetelor și femeilor cu handicap.”

10) „ Cultura – fiecare stat trebuie să asigure persoanelor cu handicap posibilitatea de a-și utiliza potențialul creativ, artistic și intelectual, atât în beneficiul propriu, cât și în beneficiul comunității în care trăiesc, accesul în instituțiile de cultură (teatre, biblioteci, muzee, cinematografe, etc.).”

11) „ Activitățile recreative și sportive – fiecare stat trebuie să inițieze măsuri pentru accesul persoanelor cu handicap în locurile de petrecere a timpului liber și practicare a sporturilor (parcuri de distracție, hoteluri, arene sportive, săli de gimnastică, etc) și să pregătească personalul din aceste unități pentru relaționarea și sprijinirea persoanelor cu deficiențe în situațiile mai dificile.”

12.) „ Religia – fiecare stat va încuraja măsurile de participare egală a persoanelor cu handicap la viața religioasă a comunității din care fac parte, inclusiv accesul acestora la literatura religioasă și implicarea autorității religioase la programele de educație religioasă și de practicare a religiei de către persoanele cu handicap. ”

13) „ Informațiile și cercetarea – fiecare stat are responsabilitatea informării opiniei publicecu privire la condițiile de viață ale persoanelor cu handicap și trebuie să susțină programe de cercetare în domeniul problemelor sociale, economice și al participării la viața societății care afectează existența persoanelor cu handicap și familiile acestora. ”

14) „ Stabilirea de politici sociale, economice și planificarea programelor de intervenție – fiecare stat trebuie să inițieze și să planifice, la nivel național, politici adecvate nevoilor persoanelor cu handicap, să aloce fonduri pentru susținerea organismelor guvernamentale și non-guvernamentale care acționează în favoarea persoanelor cu handicap, să stimuleze și să sprijine programele de intervenție la nivel regional și local care vin să rezolve cerințele și problemele persoanelor aflate în dificultate. ”

15) „ Legislația – fiecare stat trebuie să asigure prin legislație drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap, condițiile ca aceste persoane să-și poată exercita toate drepturile pe bază de egalitate cu ceilalți cetățeni, posibilitatea ca organizațiile persoanelor cu handicap să se implice în dezvoltarea și ameliorarea legislației națioanle referitoare la problematica persoanelor cu cerințe speciale, dând sancțiuni corespunzătoare în cazul nerespectării principiilor nondiscriminării.”

16) „ Instruirea personalului – fiecare stat trebuie să asigure pregătirea adecvată, la toate nivelurile, a personalului implicat în planificarea și furnizarea de programe și servicii pentru persoanele cu handicap, să includă dezvoltarea competențelor și tehnologiilor moderne de acțiune în sprijinul acestora, precum și să faciliteze colaborarea cu familiile, personalul din școli și unitățile de asistență și ocrotire, cu membrii comunității, pentru a crește eficiența programelor și serviciilor adreste persoanelor cu cerințe speciale.”

17) „ Organizațiile persoanelor cu handicap – fiecare stat trebuie să recunoască drepturile organizațiilor persoanelor cu handicap de a reprezenta aceste persoane la nivel național, regional și local, rolul constructiv al acestor organizații în luarea deciziilor referitoare la problemele celor pe care îi reprezintă, participarea lor la dezvoltarea politicilor guvernamentale în domeniu.”

18) „ Cooperarea internațională între organizațiile nonguvernamentale care se ocupă de problemele persoanelor cu handicap, instituțiile de cercetare, reprezentanții programelor de acțiune în acest domeniu și cei ai grupurilor profesionale interesate de problemele persoanelor aflate în dificultate, organizațiile persoanelor cu handicap, comitetele naționale de coordonare a instituțiilor și programelor de intervenție pentru persoanele cu handicap.”

19) „ Urmărirea și evaluarea la nivel național a modului de implementare a regulilor în cadrul programelor pentru persoanele cu handicap și diseminarea informațiilor cu privire la rezultatele și eficiența acestor programe.” . În acord cu noile măsuri instituite pe plan mondial privind protecția și educația persoanelor cu handicap și în conformitate cu prevederile Constituției și ale Legii Învățământului, țara noastră a intrat într-o etapă de transformări radicale ale sistemului de educație, în spiritul egalizării șanselor, pentru copii, tineri și adulți cu deficiențe sau incapacități. Din perspectiva noilor reglementări adoptate de statul român, copiii cu cerințe educative speciale pot fi integrați fie în unități distincte de învățământ special, fie în grupe și clase speciale din unități preșcolare și școlare obișnuite.

Asistența socială a persoanelor cu nevoi speciale reprezintă o componentă fundamentală a asistenței generale acordate acestor persoane, iar din punctul de vedere al eficienței intervenției ea trebuie corelată cu intervenția psihologică, pedagogică, medicală, etc. la nivelul unei echipe interdisciplinare. Domeniul asistenței persoanelor cu cerințe special utilizează informații furnizate din medicină ( pediatrie, neuropsihiatrie, neuropatologie, neurologie infantilă, oftalmologie, oro-rini-laringologie, etc), psihologie, pedagogie, sociologie, asistență socială, științe juridice, în studiul personalității persoanelor cu diferite tipuri de deficiență (mintală, auditivă, vizuală, somatică, de conduită, de limbaj, etc.) sau a persoanelor aflate în dificultate privind integrarea și relaționarea lor cu instituțiile comunității ori semenii lor din comunitatea din care fac parte.

Persoana cu handicap întrunește un număr mare de probleme și nevoi ce ar trebui bine cunoscute și astfel căutate și căile de rezolvare.

Persoana cu handicap se confruntă în primul rând cu limitările sale morfologice și funcționale, necesitând stabilizarea procesului morbid și măsuri compensatorii pentru creșterea aptitudinilor restante; sunt limitele psihologice și de pregătire care , câteodată, sunt mai handicapante decât limitarea biologică, mai ales în condițiile evoluției tehnologice și, în sfârșit, limitări de ordin integrativ, datorită deseori innaccesibilității în condiții obișnuite, necesitând adaptări arhitecturale, corectiv-ergonomice, etc.

Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este legea care reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestotra.

I.5 Atribuțiile asistentului social în sistemul de protecție specială a persoanelor cu handicap

Fiecare profesie are o anumită funcție, o anumită misiune de îndeplinit în societate, un sens, o semnificație, responsabilități. Asistența socială mediază procesul prin care individul și sociatatea ajung la satisfacerea nevoii de autorealizare (în ipoteza că interesele individului și ale societății sunt în esență aceleași).

Asistența socială este definită ca profesie de către asociațiile profesionale ale asistenților sociali și ca parte a sistemului de protecție socială sau ca sistem de asistență socială al unei țări, reglementate de lege.

Federația Internațională a Asistenților sociali (FIAS) a adoptat în anul 2003 o definiție internațională a profesiei de asistent social „Profesia de asistent social promovează schimbarea socială, rezolvarea problemelor în contextul relațiilor umane și capacitatea și libertatea persoanei de a contribui la creșterea bunăstării generale. Grație utilizării teoriilor comportamentului uman și teoriei sistemelor sociale, asistența socială intervine la nivelul interacțiunii dintre individ și mediul în care trăiește. Principiile drepturilor omului și justiției sociale, sunt fundamentale în profesia de asistent social”.

La definiția FIAS se subliniază faptul că asistența socială abordează tranzacțiile multiple și complexe dintre individ și mediul în care acesta trăiește. Misiunea sa este de a da posibilitatea tuturor persoanelor de a se dezvolta la potențialul lor maxim, de a-și îmbunătăți viața și de a preveni eventualele disfuncții. Asistența socială se concentrează pe rezolvarea problemelor și pe schimbare. Principiile drepturilor omului și justiției sociale, sunt fundamentale în profesia de asistent social”.

Asistenții sociali sunt adevărații „agenți ai schimbării” atât la nivel societal cât și pentru persoanele, familiile sau comunitățile cu care lucrează. Asistența socială este un sistem inter-relațional de valori, teorii și practică.

Practica asistenței sociale presupune cunoașterea teoriilor dezvoltării umane și a comportamentului uman, a instituțiilor sociale, economice și cultural și a interacțiunii dintre toți acești factori.

Acțiunile de asistență socială se bazează pe respectarea drepturilor omului și pe promovarea principiului justiției sociale. Valorile asistenței sociale sunt cuprinse în Codul Etic elaborat de catre asociațiile profesionale ale asistenților sociale la nivel național și internațional.

Serviciile sociale sunt definite în dicționarul de asistență socială ( apud. Social Work Dictionary, R. Barker, 1987) ca activități ale aistenților sociali sau ale altor profesioniști, realizate cu scopul de a asista pesoanele să se autosusțină și să devină independente, de a întări relațiile familiale sau de a susține funcționarea socială a persoanelor, familiei, grupurilor sau comunităților.

În legislația română, serviciile sociale sunt definite astfel: „ ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii unor situații de dificultate, pentru prezentarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluderii sociale și promovarea incluziunii sociale” (Ordonanța nr.68/28.08.2003). Conform legislației în domeniu, serviciile de asistență socială cu caracter primar (O.U. 68/2003) au scopul de a preveni sau de a limita situațiile de dificultate care pot conduce la marginalizarea și excluderea socială. De exemplu:

servicii de consiliere, informare, sprijin și suport material pentru persoanele vulnerabile afectate de diferite categorii de probleme (sărăcie, șomaj, lipsa unei locuințe, violența domestică, handicap, ect.)

servicii de urgență pentru persoane aflate în diferite situații de dificultate (victime ale abuzului și violenței domestice, victime ale traficului de persoane, etc.)

Serviciile specializate au drept scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților persoanei de a depăși sau de a face față nevoilor sociale identificate. Serviciile de îngrijire social-medicale au drept scop menținerea autonomiei persoanei și prevenirea accentuarii oricărei forme de dependență.

În legislația română se prevede că serviciile sociale se acordă de către asistenții sociali calificați și de către alți specialiști cu responsabilități și competențe specifice domeniului de activitate.

Asistentul social este absolvent al unei instituții de învățământ superior acreditată de stat, specializarea în asistență socială, asistentul social acordă asistență persoanelor aflate în nevoie pentru îmbunătățirea capacității acestora de a face față și de a rezolva anumite probleme și identificarea resurselor de care au nevoie și facilitează relațiile și interacțiunea dintre diferite persoane sau dintre o persoană și mediul acestuia.

Practica asistentului social are ca bază un set de valori și de responsabilități etice care se regăsesc în Codul Etic al profesiei. Conform legii, asistentul social are responsabilitatea de a identifica situațiile și acuzele care afectează echilibrul psihic, economic sau moral al unei persoane, familii sau grup social și trebuie să întreprindă toate acțiunile necesare pentru remedierea situației de dificultate.

Asistenții sociali acordă servicii specializate și asistență persoanelor cu dizabilități aflate în nevoie respectând câteva principii considerate esențiale în practica asistenței sociale, de exemplu:

asistenții sociali se vor asigura de respectarea principiului egalității șanselor și nondiscriminării;

serviciile sociale se acordă în urma unor evaluări care vizează atât resursele persoanei și mediului în care acesta trăiește cât și dificultățile pe care persoana respectivă le întâmpină;

serviciile sociale sunt acordate în baza unui contract încheiat cu persoana respectivă în care se stabilesc responsabilitățile tuturor părților implicate, inclusiv ale clienților, tipul serviciilor acordate, durata serviciilor și condițiile în care aceste servicii vor fi furnizate;

serviciile sociale sunt acordate conform cu principiile parteneriatului, cu participarea și implicarea activă a clienților pe durata procesului de furnizare a serviciilor, inclusiv în faza de evaluare și planificare.

Asistentul social are un rol extrem de important în materia protecției speciale a persoanelor cu handicap, el fiind de fapt liantul care asigură legătura între sistemul administrativ și beneficiarul drepturilor, respectiv persoana cu handicap.

II. CATEGORII DE HANDICAP. ETIOLOGIE ȘI TIPOLOGII

În acest moment există următoarea clasificare a deficiențelor:

1. deficiență mintală;

2. deficiențe senzoriale

– deficiențe de auz

– deficiențe de vedere

3. deficiențe fizice și psihomotorii

4. tulburări de comportament

5. deficiențe de limbaj

6. deficiențe multiple (asociate)

II.1 Deficiența mintală

„ Prin deficiență mintală se înțelege reducerea semnificativă a capacităților intelectuale și psihice care determină o serie de dereglări ale reacțiilor și mecanismelor de adaptare a individului la condițiile în permanentă schimbare ale mediului înconjurător și la standaredele de conviețuire socială dint-un anumit areal cultural, fapt ce plasează individul într-o situație de incapacitate și inferioritate, exprimată printr-o stare de handicap în raport cu ceilalți membri ai comunității din care fac parte”. Statisticile OMS arată că deficiența mintală este întâlnită la un procent de 3-4% din populația infantilă, având diferite grade de intensitate și variate forme de manifestare clinică.

Deficiența mintală reprezintă o deficiență globală care vizează întrega personalitate a individului: structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrică, comportamental – adaptativă. Nota definitorie pentru deficiența mintală o constituie alterarea componentei de ansamblu, integritatea biofiziologică și cea psihologică fiind de fapt o formă diferențiată de organizare a personalității.

Indicatorul de dezvoltare intelectuală este reprezentat prin coeficientul de inteligență (CI) sau, în variantă englezească, intelligence quotient (IQ). Ca unitate de măsură psihologică, coeficientul de inteligență reprezintă raportul dintre vârsta mintală (VM) și vârsta cronologică (VC), exprimate in luni. Astfel spus, coeficientul de inteligență exprimă raportul dintre două performanțe: performanța reală a subiectului (VM) și performanța așteptată în funcție de vârsta sa(VC). În funcție de valoarea coeficientului de inteligență există următoarea clasificare: peste 140-inteligență extrem de ridicată;

120-140 – inteligență superioară; 110 – 119 – inteligență deasupra nivelului mediu, 90 – 109 – inteligență de nivel mediu, 80-89 – inteligență sub medie, 70-79 – inteligență de limită (intelect liminar), 50-69 – deficiență mintală ușoară (debilitate mintală); 20-49 – deficiență mintală severă sau mijlocie (imbecilitate); 0-19 – deficiență mintală profundă sau gravă (idioție).

II.1.1Etiologia deficienței mintale

Etiologia stărilor de handicap mintal se referă la problema mutațiilor genetice și a aberațiilor cromozomiale care care stau la baza unor sindroame specifice ale deficienței mintale. Factorii incriminați în etiopatogenia acestor afecțiuni sunt:

1) „ Factorii endogeni (genetici) – responsabili de apariția a peste 1.800 de endopatii metaboloce, constituie una dintre problemele majore ale medicinei și bioingineriei genetice. În această categorie pot fi incluse trei grupe majore:

a) deficiența mintală prin mecanism poligenic – în această categorie sunt incluse cazurile de deficiență mintală fără patologie asociată, determinată de dominația genelor nefavorabile inteligenței;

b) deficiența mintală cu transmitere mendeliană – cauzate de gene majore mutante apărute în urma unor tulburări ale metebolismului enzimatic sau fără un substrat biochimic;

c) deficiența mintală prin anomalii cromozomiale – anomaliiale numărului și morfologiei cromozomilor.”

2) „ Factori exogeni, al căror efect asupra apariției deficiențelor mintale depinde de tipul agentului agresiv și de intensitatea agresiunii, au o influență cu atât mai mare cu cât acționează mai de timpuriu în viața copilului ( în perioada intrauterină sau în primii trei ani de viață)” În funcție de etapa în care acționează aceste cauze asupra dezvoltării și evoluției copilului se disting mai multe categorii de factori:

a) factorii prenatali care la rândul lor pot fi clasificați în:

factorii progenetici – procese involutive la nivelul ovarului; diabet zaharat, inaniții cronice; șocuri psihice grave suportate de părinți;

factorii embriopatici acționează în primele trei luni de sarcină și pot produce o serie de tulburări ale metabolismului mamei și embrionului, nutriției și circulației placentare. Aceste efecte pot fi produse de următoarele cauze: iradieri cu raze X, substanțe radioactive, intoxicații cu diferiți compuși chimici (oxid de carbon, săruri de nichel, mercur, cobalt, plumb); consumul unor medicamente care pot acționa însă din primele zile, producând fie distrugerea omului, fie apariția unor mutații genetice și tulburări metabolice; boli infecțioase virotice ( rubeolă, rujeolă, gripă, etc.); unele boli ale mamei ( tuberculoză, febra tifoidă, avitaminoze, etc.) și traumatinsme ale gravidei; tulburări endocrine ale mamei ( diabet, tulburări tiroidiene, etc.), incompatibilitatea Rh între mamă și făt;

factorii fetopatici: intoxicații cu alcool, monoxid de carbon, plumb, mercur; carențe alimentare, avitaminoze; infecții materne, traumatisme fizice;

b) factori perinatali – intervin în timpul nașterii. Principalul indicator care oferă informații cu privire la starea clinică a nou-născutului este scorul Apgar care se apreciază la un minut, 5 minute și 10 minute după naștere. Simptomele urmărite pentru aprecierea acestui scor se referă la culoarea pielii, tonusul muscular, respirație, frecvența cardiacă, răspunsul la stimuli iar informațiile culese pentru stabilirea scorului final au și o semnificație pronostică pentru nou-născut.Principalele cauze care determină tulburari perinatale sunt:

prematuritatea noului născut – greutatea la naștere egală sau mai mică de 2,500 g, indiferent de durata sarcinii;

postmaturitatea nou-născutului – determină hipoxia cronică a fătului, cu efecte asupra structurilor nervoase superioare concretizate în sechele encefalopetice, care se manifestă prin retard mintal psihomotor, tulburări comportamentale, convulsivitate accentuată;

traumatismele obstreticale – traume mecanice prin aplicare de forceps la extragerea fătului și operația cezariană care pot produce diferite leziuni ale scoarței cerebrale; hipoxia din timpul nașterii (comperhensiunea cordonului ombilical, contracții uterine foarte slabe, fătul prea mare);

encefalopatia bilirubinică – boală hemolitică a nou-născutului, este determinată în invazia anticorpilor de la mamă la făt, prin placentă, urmată de creșterea acidozei la nivelul celulei nervoase, datorită excesului de bilirubină neconjugată cu acțiune citotoxică ce provoacă alterări funcționale și morfologice în special la nivelul nucleilor de la baza creierului;

c) factorii postnatali: boli inflamarorii cerebrale (encefalite, meningoencefalite, viroze, abcese cerebrale); boli infecțioase cu complicații cerebrale ( gripă, hepatită epicemică, scarlatină, variolă, tuse convulsivă); boli parazitare cerebrale ( chist hidatic); boli generale cu efecte degenerative la nivel cerebral ( acidoze, hipoxii, hipoglicemii, tulburari hidroelectrolitice); intoxicații acute și cronice ( cu plumb, oxid de carbon, alcool, fungicide); traumatisme cranio-cerebrale care pot produce traumatisme sau hemoragii cerebrale soldate cu manifestări neurologice sistematizate și sechele neuropsihice de grade diferite; tulburări cronice de nutriție ( mai ales în perioada 0-3 ani) – carențe prelungite de vitamine, eloctroliți, alimentație hipoproteică, disfuncții cerebrale; tulburări metabolice – în special hipoglicemiile la copil pot determina apariția unor encefalopatii manifestate prin accese convulsive, pareze, retardare intelectuală; tulburări circulatorii la nivel cerebral care pot culmina cu embolii sau leziuni cerebrale grave;

d) factorii psihosociali: natura relațiilor afective intrafamiliale, mediul și condițiile economice ale familiei, calitatea influențelor culturale și educaționale care acționează asupra copilului etc.

„Teoria psihanalitică și psihosociologică explică apariția deficienței mintale ca un efect al lipsei de afectivitate (în special din partea mamei) în primii ani de viață ai copilului, favorizând instalarea unei inhibiții accentuate, prin lipsa unor stimuli afectivi, și care pot produce o nedezvoltare structural –funcțională a scoarței din cauza suprimării aportului de stimuli la acest nivel. Cu cât aportul de stimuli exigeni în primii ani de viață este mai mare, cu atât creerul copilului va avea un grad mai ridicat de dezvoltare sau, cu cât stimularea timpurie a copilului este mai intensă, cu atât șansele de dezvoltare intelectuală optimă a copilului vor fi mai ridicate”

II.1.2. Tipologia deficiențelor mintale

Intelectul de limită definește o categorie eterogenă de forme și grade de manifestare, a căror trăsătură comună constă în fenomenul decompensării școlare la vârsta de 11-12 ani, urmată de apariția unor reacții nevrotice și comportamentale consecutive insuccesului școlar. Din punct de vedere psihopedagogic, există câteva elemente definitorii după care copii cu intelect liminar pot fi ușor identificați: răspunsurile sunt realizate într-o manieră inegală, adesea lacunară, care pot fi asemănate atât cu răspunsurile unui copil normal, cât și cu cele ale unui copil cu deficiență mintală; are nevoie de un anumit interval de timp pentru a-și mobiliza capacitățile sale intelectuale, fapt care explică realizarea în etape a unui răspuns corect cu sprijinul unor întrebări suplimentare însoțite de atitudinea deschisă a educatorului, dificultăți în însușirea scris-cititului și calculului aritmetic; alterarea structurii perceptiv motrice a spațiului – copilul nu respectă forma, mărimea, proporția, orientarea, manifestă imprecizie în înțelegerea sarcinilor școlare, nu conservă cantitățile, îi este afectată reversibilitatea gândirii; baraje ale gândirii sau lapsusuri, încetineală în gândire – copilul cu intelect liminar rezolvă sarcinile numai până la un anumit nivel de complexitate și abstarctizare; dificultăți în realizarea activităților de analiză și sinteză, comparație, abstractizare, clasificare, cu conținut semantic și simbolic; dificultăți de colaborare și de stabilire a unor relații interpersonale.

Deficiența mintală ușoară (de gradul I) se definește prin coeficientul de inteligență cuprins între 50-59, corespunzător mecanismelor operaționale ale gândirii specifice vârstei mintale de 7-9 ani. Subiecții din această categorie sunt capabili de achiziții școlare corespunzătoare vârstei lor mintale și pot ajunge la un grad de autonomie socială, însă fără posibilitatea asumării totale a responsabilității conduitelor lor, fiind incapabili să anticipeze implicațiile și urmările acestora. Persoanele care prezintă deficiență mintală ușoară constituie grupa deficienților mintali recuperabili pe plan școlar, profesional și social, educabili, adaptabili la exigențele intrucției școlare și ale vieții sociale.

Caracteristici definitorii pentru această categorie de deficienți mintali: dificultăți ale proceselor de analiză și sinteză; îngustimea câmpului perceptiv, adică perceperea clară a unui număr mai mic de elemente pe unitatea de timp, în comparație cu un individ normal; constanța percepției formei, mărimii, greutății și naturii materialului din care au confecționat un obict se realizează într-un timp foarte lent ; în planul gândirii se observă predominanța funcțiilor de achiziție comparativ cu funcțiile de elaborare;

Dezvoltarea cu întârziere a limbajului, sub toate aspectele; capacitate scăzută de organizare și coordonare a acțiunilor în conformitate cu o comandă verbală; eficiența scăzută a memoriei; lipsa de fidelitate a memoriei; imaturitatea afectivă destul de accentuată; disfuncționalitatea activității voluntare; tulburări ale psihomotricității.”

Forme clinice des întâlnite:

deficiența mintală armonică – se manifestă cu: dificultăți în activitatea de achiziție fără a fi însoțite de tulburări de natură motrice sau socială. Prognoza profesională este favorabilă, iar trăsături ca hărnicia, perseverența îi fac să fie educabili.

deficiența mintală dizarmonică – la care tulburările sunt asociate cu tulburările afective și de comportament.

Deficiența mintală severă ( de gradul II ) care din punct de vedere psihomotric este echivalentă cu vârsta mintală cuprinsă între 2 și 7 ani, corespunzător unui coeficient de inteligență între 20 și 30 IQ. Deficienții mintali din această categorie formează grupa deficienților recuperabili din punct de vedere profesional și social, parțial educabili, integrabili în societate în condiții protejate sau în condiții obișnuite în funcție de exigențele comunității.

Caracteristici definitorii : sunt capabili să achiziționeze un volum minim de cunoștințe; sunt instruibili până la un anumit punct, majoritatea ajung să-și însușească limbajul; gândirea lor este concretă, situațională, cu limitări la rezolvări de tip mecanic; atenția se caracterizează printr-un grad crescut de instabilitate, iar memoria este diminuată; din punct de vedere afectiv, prezintă un grad accentuat de imaturitate și labilitate, integrarea socială a imbecililor, sub aspectul relațiilor interpersonale, este destul de dificilă și nu lipsită de riscuri.”

Alături de formele tipice de imbecilitate, există și forme clinice atipice cum ar fi:

arierația autistică – o formă de insuficiență mintală severă caracterezată prin deficit intellectual pronunțat, absența comunicării, posibilități reduse de educare și instruire, capabili doar de achiziția unor automatisme;

„idioții savanți” – capabili să realizeze anumite operații aritmetice rapide cu numere formate din mai multe cifre, să recite după o singură lectură sute de versuri sau fragmente cu o structură complicată, să reproducă desene sau fragmente muzicale comparabile cu originalul sau să discrimineze cu ușurință diverse mirosuri.

Deficiența mintală profundă ( gradul III) reprezintă forma cea mai gravă de deficiență mintală și definește persoana incapabilă să se autoconducă, să se apere de eventuale pericole sau chiar să se hrănească, având o permanentă nevoie de îngrijire și supraveghere. Din punct de vedere psihomotric, deficiența mintală profundă este definită printr-un nivel mintal inferior vârstei de 2 ani și a coeficientului de inteligență sub 20 IQ. Din cauza slabei lor rezistențe la infecții și alți agenți patogeni, mortalitatea în rândul acestei categorii de deficienți este foarte mare, media lor de viață fiind de apoximativ de 19-20 ani.

Caracteristici definitorii: structură psihomotrică rudimentară evidențiată prin balansări uniforme, grimase, impulsuri motrice subite; nu pot comunica prin limbaj cu cei jur; viața afectivă este redusă la trăirea impulsurilor primare, cu crize acute de plâns, automutilare, apatie, maleabilitate.”

Din punct de vedere clinic, în raport cu gravitatea deficienței, se disting următoarele forme:

forma A (deficiență completă) – se caracterizează prin persistența reflexelor primare, având o existență pur vegetativă, afectarea cronică sau a unei părți din sistemul nervos, absența totală a comunicării, vârsta mintală de un an, tulburări neurologice grave, cu puține șanse de supraviețuire;

forma b ( deficiență incompletă) – se caracterizează prin afectarea parțială a sistemului nervos, deficiența senzorială destul de accentuată, comunicare prin cuvinte monosilabice, grave afecțiuni psihomotrice, mișcari stereotipe, vârsta mintală de 2-3 ani; cel afectat poate achiziționa un număr de acțiuni motorii elementare.

I.2 Deficiențe senzoriale

Deficiențele senzoriale sunt determinate de unele disfuncții sau tulburări la nivelul principalilor analizatori (vizual și auditiv), cu implicații majore asupra desfășurării normale a vieții de relație cu factorii de mediu, dar și a proceselor psihice ale persoanei, având o rezonanță puternică în conduita și modul de existență al acestuia. Datorită particularităților celor doi analizatori, auditiv și vizual, precum și rolul fiecăruia în structurarea proceselor psihice, este nevoie de o abordare separată a tulburărilor care pot interveni la nivelul lor. Astfel au apărut surdologia și tiflogia, cele două discipline responsabile de studierea, descrierea și cunoașterea deficiențelor de auz și respectiv, de vedere.

II.2.1. Deficiența de auz

Deficiențele de auz fac obiectul surdopsihopedagogiei, știința interdisciplinară care studiază particularitățile dezvoltării psihofizice a persoanelor cu disfuncții auditive, stabilește acuzele și consecințele pierderii auzului, mijloacele de recuperare, compensare și educare în vederea structurării personalității și integrării lor în viața socială și profesională, definește principiile și modalitățile prin care deficienții de auz pot fi integrați în sistemul școlar și profesional, activitatea relațională cu familia, factorii sociali și educaționali.

Depistarea precoce a tulburărilor auditive este o condiție fundamentală pentru evoluția ulterioară a copilului, dat fiind pericolul apariției mutității (neînsușirea limbajului ca mijloc de comunicare și instrument operațional al gândirii). Cu cât sunt mai grave disfuncțiile auditive, cu atât vor influența mai mult apariția și dezvoltarea normală a vorbirii, fapt evidențiat prin frecvența crescută a tulburărilor de vorbire la copii cu diferite grade de hipoacuzie. În plus, din cauza absenței comunicării prin limbaj, un copil surd este mai dezavantajat, sub raportul structurii operațiilor cognitive, decât un copil orb, dar în ambele cazuri se produc manifestări esențiale ale proceselor de recepție, analiză și răspuns pentru varietatea stimulilor din mediul înconjurător, iar prin intervenția proceselor de compensare se produc transformări majore în structurarea dominantelor perceptive și de prelucrare a datelor la nivel cerebral care conferă anumite particularități modului de manifestare a vieții lor psihice, atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ.

II.2.1.1. Etiologia tulburărilor de auz:

A.Pornind de la momentul apariției lor, tulburările de auz pot fi prezentate astfel:

1. în perioada prenatală: infecții virale sau bacteriene ale mamei; ingerarea de substanțe toxice, alcool sau a unor medicamente din grupul tranchilizantelor; tentative de avort prin consumul unor substanțe cum ar fi: chinina, apa-de-plumb, ergotina sau prin administrarea de antibiotice în exces; iradieri ale mamei în timpul sarcinii, incompatibilitatea Rh-ului între mamă și făt; traumatisme în timpul sarcinii;

2. în perioada neonatală: traumatisme obstreticale cu proceduri de hemoragii în urechea internă sau la nivelul scoarței cerebrale; anoxie sau asfixie albastră, urmate de insuficienta oxigenare a structurilor nervoase cerebrale; bilirubinemia sau icterul nuclear;

3.în perioada postnatală: boli infecțioase de tipul: otită, meningită, encefalită, rujeolă, febră convulsivă, oreion, etc.; traumatisme cranio-cerebrale; abuz de antibiotice și alte substanțe medicamentoase; traumatisme sonore ( acestea pot determina și unele boli profesionale); stări distrofice, intoxicații, afecțiuni vasculare, etc.

B. În funcție de localizarea la nivelul urechii se pot distinge următoarele cauze:

1. la nivelul urechii externe: absența pavilionului urechii sau malformații ale acesteia; obstrucționarea canalului auditiv extern cu dopuri de ceară sau alte corpuri străine; excrescențe osoase;

2. la nivelul urechii medii: otite, mastoide, corpuri străine; inflamarea trompei lui Eustache; leziuni sau malformații ale oscioarelor; otoscleroză; perforarea membranei timpanului, etc.;

3. la nivelul urechii interne: leziuni sau deformări ale labirintului cohlear, leziuni ale organului Corti, membranei bazilare și nervului auditiv.

II2.1.2. Surdomutitatea

Surdomutitatea este imposibilitatea însușirii vorbirii pe cale naturală auditivă, asociată cu surditatea totală sau aproape totală. Surditatea se datorează unor leziuni ale aparatului auditiv la diferite niveluri, pe când mutitatea apare ca o consecință a factorului rezultat din defectarea auzului. În surdomutitate, surditatea apare ca prim factor și este determinanta factorului secund, mutitatea. Surditatea congenitală identificată este urmată de mutitate, în timp ce surditatea dobândită condiționează mutitatea numai dacă a survenit în primii ani de la naștere, când a surprins copilul în prim proces de însușire a limbii. Pot surveni surdomuți chiar și copii care asurzesc după ce au învățat vorbirea, dacă acesta nu a fost menținută prin labiolectură.

II.2.1.3.Tipologia deficiențelor de auz

– dezvoltarea fizică generală este normală în condiții de alimentație și îngrijire corespunzătoare; dezvoltarea componentelor motrice prezintă o ușoară întârziere din cauza absenței vorbirii și stimulului emoțional afectiv

– orientarea pe bază de auz este diminuată sau chiar inexistentă, iar simțul echilibrului poate fi tulburat ca urmare a afecțiunilor de la nivelul urechii interne;

– gradul deficienței auditive diferă în funcție de cauză, tipul, locul și profunzimea leziunii componentelor structurale ale analizatorului auditiv;

– gesturile și mimica se însușesc în mod spontan în comunicarea deficientului de auz, constituindu-se treptat într-un limbaj caracteristic acestor persoane; însușirea limbajului verbal se face în mod organizat prin activitățile de demutizare, cu sprijinul specialistului audiolog și al familiei;

– dezvoltarea psihică prezintă o anumită specificitate determinată de gradul de exersare a proceselor cognitive și de particularitățile limbajului mimico-gestual, lipsit de nuanțe și de o topică simplistă, generatoare de confuzii în înțelegerea mesajului; primul sistem de semnalizare ( senzorio-perceptiv) este influențat de specificul limbajului mimico-gestual și al reprezentărilor generalizate pe baza achizițiilor senzoriale și senzorial motrice (în special vizual motrice), instrumente cu care deficientul de auz operează până la vârste înaintate, condiționând astfel caracterul concret al gândirii sale;

– gândirea surzilor nedemutizați operează în mod special cu simboluri iconice ( imagini generalizate sau reprezentări), comparativ cu surzii demutizați la vârste mici și a căror gândire folosește simboluri saturate de elemente vizuale; operațiile logice (analiza, sinteza, abstarctizarea, generalizarea, comparația) se desfășoară de obicei la un nivel intelectual scăzut și în prezența suportului intuitiv cu implicații negative asupra îmbogățirii nivelului de cunoaștere;

– funcțiile mnezice sunt aproximativ asemănătoare cu cele ale unui auzitor, cu deosebirea că memoria cognitiv-verbală se dezvoltă mai lent, în timp ce memoria vizual-motrică și cea afectivă au o dezvoltare mai bună;

– imaginația și capacitatea de a crea noi reprezentări prezintă la rândul lor evidente influențe ale dominației vizual motorii în asimilarea informațiilor, cu limite de realizare determinate de nivelul de senzorialitate și de particularitățile judecății și raționamentelor saturate de vizualitate;

– întârzierea învățării vorbirii, pierderea perioadei optime de însușire a limbajului verbal măresc decalajul în dezvoltarea psihică între elevul surd și auzitor, fapt ce afectează relațiile sale sociale, adaptarea la cerințele școlii, integrarea într-un grup profesional, determinând conduite de izolare, sentimente de inferioritate, stări depresive, lipsă de interes, descurajare, eșecuri în plan școlar și profesional.

II.2.2. Deficiența de vedere

„ Deficiența de vedere este o deficiență de tip senzorial și constă în diminuarea în grade diferite (până la pierderea totală ) a acuității vizuale. Deficiențele de vedere sunt incluse în cadrul deficiențelor senzoriale, fiind studiate prioritar de tiflopsihopedagogie”. Prin varietatea tipologică și prin consecințele asupra vieții psihice și sociale a individului, acestă categorie de deficiențe are o puternică influență asupra calității și specificității relațiilor pe care persoana deficientă le stabilește cu factorii din mediu, în condițiile afectării parțiale sau totale a aportului informațional de la nivelul analizatorului vizual, principalul furnizor de informații la nivelul structurilor cerebrale superioare.

„ Indici funcționali ai deficienței de vedere:

acuitatea vizuală – distanța la care ochiul poate percepe distinct obiecte;

câmpul vizual – spațiul pe care îl poate percepe ochiul atunci când privește fix un obiect;

sensibilitatea luminoasă – capacitatea de a diferenția diferite intensități ale luminii;

sensibilitatea de contrast – capacitatea de a distinge deosebirile de intensitate luminoasă dintre excitanții prezenți concomitent;

sensibiliatatea cromanică – capacitatea de a percepe culorile;

eficiență vizuală – capacitate de prelucrare stimulilor vizuali la nivel cental.”

II.2.2.1. Etiologia tulburărilor de vedere include o diversitate de factori de risc care, în funcție de locul și perioada în care acționează, determină forme și grade diferite de deficiențe ale analizatorului vizual:

malformații congenitale: anomalii ereditare – genopatii (mutații cromozomiale); anomalii neereditare – gametopatii (lezarea celulelor germinale înainte de fecundare), blastopatii ( leziuni produse în perioada blastogenezei – primele 15 zile după concepție), embriopatii (leziuni produse între săptămânile 2-12 de sarcină); fetopatii (leziuni în perioada fetală, incepând cu luna a IV-a de sarcină și până la naștere);

cauze care acționează perinatal sau postnatal, în diferite perioade ale existenței persoanei: boli infecțioase – infecția genococică, trahomul, conjuctivita difterică, rujeola, tuberculoza, sifilisul, infecții pe traectul nervului optic etc. intoxicații cu diferite substanțe (alcool metilic, arsenic, antibiotice, intoxicații profesionale), traumatisme, arsuri produse de accidente sau explozii, cauze diverse ( iradiații, dezlipire de retină)

alte cauze : boli neurologice (pot determina atrofii ale nervului optic, paralizii ale mușchilor globului ocular); boli ale pielii (pot afecta țesăturile dermice oculare prin ulcerații, afecțiuni ale cristalinului sau corneei); boli ale sângelui (pot provoca atrofii retiniene sau ale nervului optic, tumori); infecții microbiene sau virotice (ca de exemplu gripa – pot determina complicații la nivelul anexelor globului ocular); boli infecțioase și boli venerice (pot provoca afecțiuni mai ales la nivelul țesuturilor conjunctive sau retiniene); boli endocrine/hipersecreția tiroidiană (pot determina apariția glaucomului infantil); traumatisme ale globilor oculari în diferite circumstanțe de viață ale copiilor ( joacă, accidente in timpul diferitelor activități școlare sau extrașcolare, agresiuni fizice, etc.)

Cunoașterea etiologiei și manifestărilor clinice ale deficiențelor de vedere prezintă o mare importanță în stabilirea unui diagnostic diferențial, stabilirea unui tratament compensatoriu, profesionalizarea și integrarea socială a persoanei cu deficiență de vedere.

II.2.2.2. Tipologia deficiențelor de vedere

Deficiențele vizuale determină o serie de consecințe primare ( scăderea fluxului de informații vizuale, neclaritatea și imprecizia imaginii, dificultăți în discriminarea și fixarea imaginilor sau imposibilitatea perceperii lor) care influențează dimanica proceselor corticale și intervenția unor mecanisme fiziologice și psihice cu rol compensator al deficitului de vedere și consecințe secundare (ținută corporală defectuoasă determinată de poziționarea segmentelor corpului în funcție de posibilitatea receptării cât mai clare a imaginii pe retină – răsuciri sau înclinări ale capului și părții superioare ale trunchiului care determină atitudini cifotice asimetrice; încetinire a ritmului dezvoltării psihice, un nivel de cunoaștere scăzut în raport cu vârsta, o coordonare oculo-motorie deficitară, elemente ale unui infantilism afectiv sau dimpotrivă capacitate de memorare intenționată, concentrare deosebită a atenției);

Lipsa controlului vizual, influența mișcărilor ( mai ales în primii ani de viață) duc la întârzieri în dezvoltarea fizică generală și în evoluția motricității, experiențe negative care trezesc și întrețin teama copilului că ar putea să se împiedice, să cadă, să se lovească, apar dificultăți de echilibru, atitudini greoaie, stângace;

Reprezentările sunt adesea incomplete, parțiale, eronate, sărace în detalii, iar conținutul lor este lipsit de caracteristicile esențiale, ceea ce face ca eficiența lor în activitatea cognitivă și practică să fie foarte redusă; în cazul pierderii totale a vederii înainte de 3 ani, reprezentările vizuale sunt structurate strict pe baza experiențelor vizuale și tactil – kinestezice ale persoanei, ceea ce conduce la aprecierea eronată a formei și mărimii obiectelor, a raportului dintre obiecte și componentele lor, imposibilitatea operării cu noțiunea de culoare în maniera unei persoane normale, ect.;

În orbirea dobândită după vârsta de 2-3 ani deficientul de vedere are o experianță concretă cu elementele lumii înconjurătoare, situație în care are loc un proces de restructurare a schemei funcționale, cu participarea analizatorilor normali care au influențe compensatorii asupra activității psihice a nevăzătorului; orientarea într-un spațiu tridimensional are la bază analiza polisenzorială a informațiilor primite de la receptori multipli și diferiți;

Memoria nevăzătorului are anumite particularități, acestea oferind o serie de informații necesare orientării acestuia în spațiu – topografia locului, a reperelor tactile, auditive, constanta direcțiilor, a numărului de părți sau de scări, a numărului de stații până la coborâre (o permanentă solicitare în situații în care omul cu vedere normală nu face apel la memorie, ele constituindu-se în acțiuni stereotipe, automatizate);

Gândirea are particularități determinate de tipul orbirii (congenitală sau dobândită) și de modalitățile cunoașterii senzoriale în care este antrenată persoana deficientă; dificultățile selectării elementelor esențiale din informațiile percepute determină efectuarea greoaie a operațiilor gândirii, în special a generalizărilor și comparațiilor, fapt care ar putea ilustra un tablou clinic asemănător unui copil cu deficiențe intelectuale, însă în condițiile unor activități educative normale se pot asigura condiții de evoluție normală în plan intelectual;

Atenția necesită educare continuă impunând îndreptarea sa în direcții diferite sau concentrarea într-o direcție sau alta, după intensitatea și semnificația stimulilor percepuți;

Din punct de vedere afectiv, unii copii pot manifesta o atitudine pasivă, de neîncredere în forțele proprii, timiditate accentuată, izolare, reacții întărite atunci când copilul este scos din mediul familial, stări de anxietate, deprimare, refuz al activităților școlare, grad ridicat de agitație, violență, manifestări de negativism, atitudini de despotism față de cei mai mici ca vârstă.

II.3 Deficiențe fizice și psihomotorii

Deficiențele fizice sunt definite ca „ abateri de la normalitate, în forma și funcțiile fizice ale organismului, care tulbură creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a corpului, modifică aspectul exterior, reduc aptitudinile și puterile de adaptare la efortul fizic și diminuează capacitatea de muncă productivă a individului.” Deficiențele fizice se caracterizează prin modificări morfologice mai mult sau mai puțin accentuate, produse în forma și structura corpului și manifestate printr-o încetinire în creștere sau printr-o creștere excesivă, printr-o tulburare a dezvoltării sau o dezvoltare disproporționată, prin deviații, deformații sau alte defecte de structură, urmate sau precedate de tulburări funcționale și care slăbesc puterea și mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare, localizate la nivelul întregului corp sau numai la nivelul unor segmente ale sale. Această categorie de handicap cuprinde atât infirmii motori sau locomotori, cât și pe cei care suferă de unele boli permanente – cronice precum boli respiratorii, cardiopatiile și diabetul, ce influențează negativ capacitatea fizică a individului. Tot aici pot fi încadrate și persoanele cu afecțiuni senzoriale precum surzii și orbii. Deficienții fizici sunt normali din punct de vedere al capacităților intelectuale, dar prin situația lor de excepție și într-un mediu nefavorabil, personalitatea lor poate deveni fragilă, cu pronunțate note de frustrare și anxientate, cu conflicte și tensiuni interioare, cu dificultăți de relaționare cu cei din jur și de integrare în viața social-profesioanlă

II.3.1 Etiologia deficiențelor fizice și psihomotorii

Categoriile etiologice care determină aceste tulburări au în componența lor afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic, disfuncții metabolice sau ale sistemului endocrin, muscular și osos, alimentație necorespunzătoare – mai ales în primii ani de viață – disfuncții psihice cu rezonanță asupra expresiei motrice, carențe educaționale, afective și ale mediului social în care se dezvoltă copilul. Toate aceste cauze acționează de obicei în interrelație, fapt ce îngreunează demersul stabilirii unui diagnostic diferențial și structurarea strategiei de recuperare și reeducare a copilului.

Factorii determinanți/Declanșatori sunt cei care prin apariția și acțiunea lor determină dezvoltarea deficiențelor fizice și psihomotorii. Ei pot fi împărțiți în:

factori care acționează în perioada intrauterină: infecții ale mamei cu caracter cronic – sifilis, paludism, tuberculoză, intoxicații lente – cu alcool, medicamente, săruri radioactive, tulburări endocrine și neuropsihice ale mamei, carențe alimentare sau de vitamine, boli ale sângelui; temperatura prea joasă sau prea ridicată a mediului, umiditatea excesivă, acțiunea razelor X asupra mamei și implicit asupra fătului, traumatisme fizice ale abdomenului gravidei, condițiile neadecvate, grele, stresante de viață și de muncă ale mamei, vârsta înaintată a părinților (mai ales a mamei)

factori care acționează în timpul travaliului: eforturile excesive ale mamei, durata crescută a travaliului intervenții traumatizante care să determine congestii și hemoragii cu urmări grave pentru copil;

factori care acționează în perioada copilăriei: bolile și accidentele care produc anomalii morfologice și funcționale (mai ales la nivelul aparatului locomotor); atitudinea defectuasă a corpului copilului (necorectată de părinte sau educator) se poate permanentiza și determina deficiențe ale coloanei vertebrale (cifoze, lordoze, scolioze); tulburările de metabolism, celehormonale; leziunile prin arsuri și prin degerături; atrofiile musculare.

II.4. Tulburările de comportament

„Comportamentul este expresia exterioară a raporturilor dintre individ și mediu, a echilibrului pe care individul îl realizează în procesul dinamic de integrare în viața socială în care este obiectivat, de regulă, într-un sistem de fapte sau de acțiuni supuse unei aprecieri morale. Pe fondul interacțiunii copilului cu școala, cu familia, cu grupurile de prieteni sau de cunoștințe pot apărea comportamente adaptative sau dezadaptative, aflate în conflict cu normele sociale care cultivă un tip de comportament normal. Tulburările de comportament sau modificările de comportament sunt forme de dezechilibru psihic, ce implică tulburări în sfera emoțional volitivă, ca urmare a unei leziuni cerebrale pre- sau post-natale, a unor structuri psihice morbide, de natură sociologică.”. Aceste devieri de conduită sunt nu doar abateri de la normele stării de sănătate, ci și de la normele morale, cu daune resimțite în raporturile sociale normale. Persoana cu tulburări de comportament se deosebește de cea normală prin faptul că acest tip de conduită este oscilantă, pendulând adeseori între agresivitate, iritabilitate, tendințe necontrolate și necenzurate, lipsa stăpânirii de sine și neevidențierea autocontrolului.

II.4.1. Trăsături de personalitate specifice adolescentului/tânărului cu tulburări de comportament: modificări la nivelul structurilor morale; modificări la nivelul relațiilor afective, scăderea pragului de toleranță la frustrare, egocentrism ridicat, perturbarea sentimentelor de culpabilitate; sentimente acute de injustiție, contrarietățile eu-lui, slabă consistență și echilibru intern, alterare a relaționării cu persoanele iubite, tulburări de cunoaștere, perturbare de apărare, deformarea conceptului de libertate, dispersia intereselor și a aspirațiilor.

II.4.2. Etiologia Tulburărilor de comportament

Unele tulburări de comportament trec neobservate-neafectând nici persoana respectivă, nici relațiile ei cu cei din jur, în timp ce altele, dacă rămân, se permanentizează și se transformă în tulburări de personalitate la vârsta adultă.

Cauzele apariției tulburărilor de comportament: boli organice (schizofrenia, psihoza maniaco-depresivă, nevroze); cauze genetice:aberații cromozomiale moștenite de la părinți la copii; particularități ale mediului înconjurător/ambiant: neînțelegeri intrafamiliale, absența unuia dintre părinți, divorțul, deficiențe în atitudinea educativă, relații dificile cu mama, lipsa supravegherii parentale directe, precocitatea pubertății și sexualității, transformări demografice, calamitățile, influența normei de grup, etc.; particularități de personalitate: individul este influențabil, imatur, dezechilibrat, cu o imagine de sine neformată sau deformată, are atitudini și comportamente șocante.

Tabloul acestor tulburări comportamentale cuprinde: minciuna, instabilitatea, irascibilitatea, impulsivitatea, furtul patologic – cleptomania, fuga și vagabondajul, eșecul școlar, incendii voluntare – piromania, alcoolismul și dependența de drog, devierile sexuale, omuciderea, autopedepsirea, automutilarea, suicidul și tentativa de suicid.

II.5 Deficiențele de limbaj

„ Deficiențele de limbaj reprezintă rezultatul disfuncțiilor intervenite în recepționarea, înțelegerea, elaborarea și realizarea comunicării scrise și orale datorită unor afecțiuni de natură organică, funcțională, psihologică sau educațională care acționează asupra copilului mic în perioada apariției și dezvoltării limbajului. Datorită structurării limbajului în structurarea și desfășurarea proceselor cognitive, orice afectare a acestuia ar putea avea efecte și asupra calității operațiilor gândirii, relațiilor cu ceilalți și structurării personalității copilului.”

„ Tulburarea de limbaj cuprinde toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestările verbale tipizate, unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul reproducerii, cât și al perceperii, începând de la dereglarea componentelor cuvântului și până la imposibilitate totală de comunicare orală sau scisă.”

II.5.1. Etiologia Tulburărilor de limbaj

Cauze ale tulburărilor de limbaj

cauze care pot acționa în timpul sarcinii: carențe nutritive, incompatibilitatea Rh, diferitele intoxicații și infecții, sarcină toxică, cu vărsături și leșinuri dese, boli infecțioase ale gravidei;

cauze care pot acționa în timpul nașterii: traumatisme obstreticale, hemoragii prelungite în timpul sarcinii, nașteri prelungite care duc la asfixii și leziuni ale sistemului nervos central;

cauze care acționează post natal: organice ( traume mecanice, infecții și intoxicații cu substanțe chimice medicamentoase, alcool); funcționale ( determină tulburări ale limbajului, care privesc atât zona senzorială – receptoare, cât și pe cea motorie – efectoare); psiho-neurologice ( vizează în special indivizii care au o construcție anatomo-fiziologică cu implicații patologice); psiho-sociale ( condiții de mediu și educație, certurile, neînțelegerile dintre părinți exercită un rol inhibitor asupra dezvoltării vorbirii copilului).

II.6 Deficiențe multiple/asociate

„Polihandicapul reprezintă o asociere de două sau mai multe deficiențe la una și acceași persoană, cele două deficiențe fiind, de regulă, consecutive, una celeilalte”.

Cele mai importante și grave handicapuri sunt autismul și surdocecitatea.

II.6.1. Autismul

Provine din cuvântul grecesc „autos” care înseamnă „sine însuși”, reprezintă o închidere în sine a persoanei ducând la o desprindere a acesteia de realitate și la intensificare a vieții sale imaginative. putând apărea de foarte timpuriu, în jurul vârstei de doi ani, și fiind mai frecvent la băieți decât la fete, acest polihandicap presupune o serie de caracteristici specifice: existența unor dificultăți de limbaj sau de comunicare, a unor discontinuități în dezvoltare și învătare, a unor deficiențe perceptuale și relaționale, a unor tulburări acționale și comportamentale, disfuncționalități ale proceselor, însușirilor și funcțiilor psihice.

Copilul autist se caracterizează prin: lipsa nevoii de comunicare, limbajul acestuia având un accentuat caracter solilocvic și o structură gramaticală imatură. Sunt prezente frecvent ecolalia întârziată, verbalizările și inversarea pronumelor „ tu” în loc de „eu”, existând o discrepanță între posedarea vocabularului și abulitatea de a-l folosi ca mijloc de comunicare socială.

II.6.1.1. Etiologia autismului

Există o serie de teorii privind cauzele apariției autismului printre care:

„Teoriile psihogene – susțin interpretarea autismului ca retragere a subiectului față de tot ceea ce a fost perceput rece, ostil și pedepsitor în mediul înconjurător, cauza fiind prezentată de carențele educaționale și afective ale copilului.”

„Teoriile organo-genetice – analizează autismul ca rezultat a unor disfuncții de natură bio-chimică sau de o dezvoltare insuficientă a creerului. Potivit acestor abordări, autismul apare ca rezultat al unui defect înnăscut sau precoce achiziționat în echipamentul biologic al copilului;”

„Teoriile comportamentale – au drept origine a sindromului autist exteriorul, mediul, polihandicapul luând naștere dintr-un șir de comportamente învățate, pe fondul unor recompensări și pedepse aplicate repetitiv copilului de către adult.”

II.6.1.3. Tipologia autismului

dificultățile perceptuale: lipsa reacțiilor la stimuli foarte puternici, atracția pentru obiecte/stimuli nerelevanți pentru un copil normal;

dezvoltarea paradoxală pe diferite paliere: învață ușor să facă înmulțiri dar nu poate să numere până la zece;

tulburările acționale și comportamentale: stereotipii –gestuale sau sub forma activităților repetitive – comportamente de automutilare și de autostimulare – tactilă, kinestezică, auditivă, vizuală;

disfuncționalități manifestate la nivel afectiv-motivațional (lipsa de interes pentru contact social sau pentru trăirile celor din jur, imaturitate afectivă) și la nivel cognitiv ( anomalii în dezvoltarea aptitudinilor cognitive)

II.6.2. Surdocecitatea

Polihandicap ca și autismul, surdocecitatea este însă o deficiență multisenzorială(DMS), constând în coexistența la aceeași persoană a două sau mai multe tipuri de deficiență de ordin senzorial: de văz și de auz. Problema persoanelor cu surdocecitate este complexă. Acestea pot: „ să nu aibă capacitatea de a comunica cu mediul înconjurător, într-o manieră inteligibilă, să aibă o percepție distorsionată a mediului în care evoluează; să nu aibă capacitatea de a anticipa anumite evenimente sau rezultatele activității lor; să fie lipsite de multe dintre motivațiile extrinseci de bază, să aibă probleme medicale care să conducă la lacune serioase în dezvoltare, să fie catalogate ca retardate sau cu probleme psihice; să fie forțate să asimileze doar anumite metode de a învăța pentru a compensa multiplele lor deficiențe; să aibă dificultăți majore în stabilirea și menținerea relațiilor cu alte persoane.”

Surdocecitatea presupune lezarea celor trei canale de comunicare a individului cu mediu: văzul, auzul și canalul verbal. Persoanele cu acest polihandicap au un anumit grad de deficiență în folosirea simțurilor de distanță, un prag scăzut de tolerare a senzațiilor tactile, dificultăți și întârzieri în învățarea deprinderilor de igienă corporală, sunt frecvent frustrate și au comportamente de tip indisciplină, precum și perturbări în sfera socio-afectivă și cea cognitivă. Alte caracteristici posibile sunt: acțiunile negative și contrareacțiile, comportamentele de tip autostimulare. Recuperarea în cazul surdocecității urmărește învățarea copilului să-și folosească vederea-auzul reziduale și să-și dezvolte deprinderile motorii esențiale, modalități eficiente de comunicare, deprinderi de viață elementare. Pentru aceasta este necesar un mediu stimulativ-reacțional, și nu unul dirijat, dialogul cu copilul cu surdocecitate trebuie să se realizeze constant și cât mai adecvat cu putință.

În concluzie, handicapul se manifestă ca excepție individuală, în raport cu ceea ce este general la nivelul speciei. Manifestarea handicapului este posibilă doar prin compararea cu ceea ce pare a fi normal din punctul de vedere al frecvenței celei mai ridicate într-o colectivitate. Distincția între normal și patologic are o serie de limite – uneori, trăsăturile care diferă de cele generale pot semnifica un grad mai mare de adaptabilitate, alteori,apariția unor deficiențe poate favoriza dezvoltarea unor mecanisme compensatorii. Totodată progresul tehnologic modifică în permanență setul de trasături necesare adaptării.

III. DETALII PRIVIND DEFICIEN|A SENZORUIAL~.

HANCICAPUL VIZUAL

III.1. Clasificarea tulburărilor de vedere

„ Handicapul vizual înseamnă scăderea acuității vizuale la unul sau la ambii ochi (binocular), care are loc din perioada vieții intrauterine până la moarte.

Handicapul vizual apare, așadar, din cauza insuficientei funcționări ( sau chiar a eliminării) a analizatorului vizual”

Deficiența de vedere se poate clasifica în funcție de mai multe criterii.

„În funcție de modificările indicilor funcționali ai vederii: afecțiuni care evoluează cu scăderea acuității vizuale ( tulburările refracției oculare: miopii, hipermetropii, astigmatism), afecțiuni care evoluează cu alterări ale câmpului vizual; afecțiuni care evoluează cu tulburări ale vederii binoculare (strabismul, diplopia),; afecțiuni care evoluează cu tulburări de adaptare la întuneric și la lumină; afecțiuni care evoluează cu alterări ale sensibilității cromatice.

În funcție de indicile acuității vizuale, pot fi identificate:

ambliopie ușoară – indicele acuității vizuale cuprins între 0,2-0,3;

ambliopie medie – indicele acuității vizuale cuprins între 0,2-0,1;

ambliopie forte – indicele acității vizuale sub 0,1

cecitate relativă – cu perceperea mișcării mâinilor și a luminii;

cecitate absolută – fără perceperea luminii.

După gradul de scădere a acuității vizuale în raport cu substratul organic, ambilopiile pot fi: ambliopii organice (lezionare) – provocate de modificări organice ale analizatorului vizual; ambliopii relative – modificările organice nu justifică diminuarea funcției vizuale; ambliopii funcționale – fără modificări organice..

După gradul leziunii optice și nivelul utilizării resturilor de vedere: orbirea absolută – fără perceperea luminii; orbirea socială (practică) – resturile de vedere nu sunt suficiente pentru orientarea în spațiu; alterări ale câmpului vizual (până la 5-10 grade)

În funcție de momentul instalării tulburărilor la nivelul analizatorului vizual: deficiențe vizuale congenitale; deficiențe vizuale dobândite: la vârsta micii copilării”

Este foarte important de știut vârsta la care s-a instalat tulburarea vizuală pentru că, în funcție de această vârstă, se poate ști care este experianța vizuală a persoanei și condițiile în care această experiență poate fi explorată în acțiunile de recuperare.

În funcție de prezența sau absența reprezentărilor vizuale: orbire congenitală- fără nici o reprezentare vizuală; orbire survenită după vârsta de 3 ani – cu reprezentări vizuale.

III.2. Afecțiuni oftalmologice întâlnite la copii

miopia – razele luminoase sunt focalizate înaintea retinei datorită unor modificări ale mecanismelor de refracție la nivel ocular, fiind afectată vederea la distanță; miopul tinde să se apropie de obiect sau să apropie obiectul de ochi ca să-l poată vedea mai clar. Cu cât obiectul este mai depărtat de ochiul miop, cu atât imaginea este mai difuză.Corecția optică a acestui defect de refracție se face cu lentile divergente (-), menite să aducă înapoi imaginea pe retină.

hipermetropia – razele luminoase sunt focalizate în sferele retinei, fiind afectată vederea de aproape; Corecția optică se face cu lentile convergente (+) și prin exerciții vizuale sistematice.

astigmatismul – constă intr-o diferență de refringență a meridianelor dioptrului ocular care duce la focalizarea imaginii optice, nu într-un singur focar retinian ci în două sau mai multe focare. Astgmatismul are de obicei la bază o structură deficitară a corneei și se asociază cu o miopie înăscută. Drept urmare se produce o imagine vizuală difuză, estompată, vederea fiind scăzută atât la apropiere cât și la distanță. Astigmatismul poate fi corectat cu lentile cilindrice, care trebuie purtate cât mai de timpuriu, după 18 ani corecția fiind greu de suportat.

cataracta – boală congenitală sau dobândită, manifestată prin opacifierea parțială sau totală a cristalinului, urmată de scăderea acuității vizuale;

glaucomul – constă în tulburarea echilibrului presiunii intraoculare, urmată de dereglări ale câmpului vizual;

stabismul – tulburare a amotilității oculare prin deviația axelor vizuale ale celor doi ochi, care împiedică fuziunea imaginilor (vedere dedublată) și realizarea stereotipiei;

nistagmusul – constă în oscilații involuntare ale globilor oculari determinând dificultăți în focalizarea imaginii pe maculă, cu consecințe asupra scris-cititului sau asupra preciziei efectuării unor activități;

microftalmia – dezvoltarea dimensională insuficientă a globilor oculari care afectează vederea binoculară și perceperea clară a obiectelor, distanțelor și dispoziției spațiale a acestora;

retinopatie diabetică – o boală ereditară care se manifestă prin diplopie, incapacitate de acomodare, vedere fructuantă, tulburări de refracție, afectarea vederii cromatice, dezlipire de retină, etc,.

agnozia – constă în incapacitatea de a recunoaște obiecte uzuale, în pofida păstrării intacte a organelor de simț și a unei inteligențe normale. Agnozia vizuală sau cecitatea psihică reprezintă consecința distrugerii bilaterale a zonelor de protecție a căilor vizuale la nivelul globului occipital.”

III.3. Caracterizarea somatică și psihologică a nevăzătorului

Rolul analizatorului vizual constă și în aceea că el furnizează cea mai mare cantitate de informații care, prelucrate și interpretate la nivelul instanțelor superioare, permit ca relația dintre organism și mediu să se realizeze în condiții optime.

Vederea la om reprezintă una dintre funcțiile cele mai complexe. Complexitatea și importanța analizatorului vizual este dată de faptul că în condiții conctrete ale existenței sale, în relațiile sociale și de muncă, văzul subordonează întreaga experianță senzorială a celorlalți analizatori și o integrează într-un sistem cu predominanță vizuală.

Modalitatea analizatorului optic de a reflecta realitatea obiectivă în formă predominant simultană și globală precum și o analiză globală și succesivă a obiectelor în mișcare și unele calități reflectorii specific vizuale ca de exemplu lumina, culorile și spațiul tridimensional, fac ca acest analizator să ocupe locul central în procesul de integrare și organizare a întregii experianțe senzoriale a omului. În procesul integrării și sistematizării lor, imaginile formate prin participarea celorlalți analizatori capătă o notă comună, dominantă, și anume nota de vizualitate. Cu toată diversitatea lor, imaginile formate prin ceilalți analizatori sunt practic absorbite, se includ în dominanța reprezentărilor vizuale, fapt care poate conferi analizatorului optic denumirea de analizator al reprezentărăilor, și îndeosebi, al reprezentărilor parțiale. Caracterul dominant al analizatorului vizual în psihologia omului poate fi observat și prin aceea că, la omul cu vedere, rememorarea unor fapte și impresii trecute are loc tocmai prin intermediul imaginilor vizuale și mai puțin sau deloc prin imagini elaborate de ceilalți analizatori, mai ales dacă ele nu sunt provocate. Prin natura sa psihologică, vederea este mijlocită de tact și de pipăit, funcții care reflectă calitățile obiectelor și ale fenomenelor menijlocit, prin contactul direct cu ele. În literatura de specialitate se apreciază că 80-85% dintre informațiile prelucrate de creerul uman sunt furnizate de analizatorul vizual; totuși, lipsa vederii nu duce la o atât de mare diferență în cunoaștere între un om văzător și un nevăzător.

„ În activitatea psihică a nevazătorului, în ontogeneză, iau naștere și intră în acțiune o serie de mecanisme neuropsihice care conduc la o activitate compensatorie ce redresează sensibil diferența care i-ar putea departaja pe valizi de nevăzători. Această activitate compensatorie nu este dată, cum greșit se crede, de o activitate congenitală mult mărită a analizatorilor restanți, ci de o antrenare a acestora pe parcursul vieții, de o explorare maximă și eficientă a informațiilor furnizate de ei. Omul valid, beneficiind de o cantitate mare de informații vizuale, nu are nevoie și deci nu solicită ceilalți analizatori decât într-o măsură mai mică. Fără să punem semnul egalității între cunoașterea care beneficiază de informații vizuale și cea care nu beneficiază de acestea, putem spune totuși că nevăzătorul care beneficiază de o bună activitate compensatorie a simțurilor restante poate ajunge la rezultate care nu sunt cu nimic mai prejos decât rezultatele oamenilor valizi”.

Pe plan neuropsihiologic in funcție de natura si gradul deficienței vizuale există unele schimbări importante ale proceselor bioelectrice cerebrale; encefalograma la orbi este deosebită de cea normală prin dispariția ritmului alfa, precum și prin scăderea mărimii tuturor oscilațiilor electrice ale scoarței. Se constată o deplasare a focarului activității electrice maxime din regiunea occipitală (unde se află centrul percepției vizuale) în regiunea centrală a scoarței, unde se află centrul percepției tactil-kinestezic. Encefalograma reflectă, așadar, compensația intersistemică. Modificările dinamicii corticale la deficienții vizuali, depistate prin cercetările asupra formării reflexelor condiționate, reflectă și ele tipul de activitate adaptativă prin care se compensează lipsa sau scăderea vederii. In activitatea persoanei cu deficiență vizuală, aceasta se traduce prin ritmul mai lent de lucru și o comutare mai lentă de la un tip de acțiune la altul, nou. La declanșarea reflexelor de orientare s-a observat o inhibare a reacțiilor motorii de orientare, exprimând prudența sporită în fața situațiilor noi, teama de necunoscut inhibând mișcările, reducând mobilitatea.

III.3.1. Particularități fizice și psihice ale deficienților vizuali

Deficiența vizuală se repercutează nu numai asupra vieții psihice și asupra relațiilor sociale ale deficientului, ci poate influența, totodată, și unele aspecte morfo-funcționale ale organismului.

Defectele vizuale, considerate ca defecte primare, pot deveni la rândul lor cauze pentru o serie de alte defecte, denumite secundare, care se instalează la nivelul unui organ, sistem sau aparat, fiind modificări de natură extraoptică.

„ Ca urmare directă a cecității se apreciază schimbarea expresiei feței, care se datorează lipsei funcției expresive a ochilor. Lipsa contolului vizual asupra ținutei corpului poate duce la atitudini deficiente și la defecte fizice ale întregului corp sau ale unor segmente corporale.”

Dintre deficiențele parțiale se întâlnesc la orbi următoarele:

capul și gâtul aplecate înainte sau înclinate lateral;

umerii căzuți și aduși sau ridicați;

torace îngust;

membrele superioare și inferioare subțiri, cu reliefări musculare slab dezvoltate;

coloana vertebrală poate prezenta deviații:scolioze, cifoze, lordoze;

mișcările sunt reținute, șovăitoare, fiind limitate la strictul necesar;

mersul este rigid, nesigur, ezitant, trunchiul rămâne aproape nemișcat, iar capul îndreptat înainte, picioarele se ridică exagerat, talpa este așezată cu grijă, brațele nu se mișca simetric în mers, ci atârnă în jos.

La copiii total lipsiți de vedere, la orbii congenitali și la cei din primii ani de viață apar frecvent, încă din copilăria timpurie, matifestări motrice negative care se reflectă și devin deosebit de rezistente la corectare. Dintre acestea mai întâlnite sunt:

o serie de ticuri se manifestă la copii orbi care au resturi mici de vedere, de tipul sensibilității luminoase și constau într-un „joc” cu acest rest de vedere, copilul provocându-și senzații luminoase, mișcări rapide cu degetul sau cu obiectele luminoase înaintea ochilor;

o altă categorie de ticuri se caracterizează prin mimica feței și se manifestă prin grimase, încrețirea frunții și a buzelor sau mișcări stereotipe ale capului, trunchiului sau membrelor ( pendularea capului stânga-dreapta, frecatul mâinilor, legănatul brațelor, picioarelor sau al trunchiului).

Dezvoltarea fizică a copilului nevăzător ca și asigurarea condițiilor de formare a unor deprinderi și cunoștințe motrice sunt cu atât mai importante, cu cât acestea reprezintă condițiile de bază ale unei evoluții cât mai normale din punct de vedere psihic.

Evoluția psihicului în ontogeneză la nevăzători cunoaște diferițe, de la un individ la altul, reprezentate de particularități psihoindividuale specifice ca și în cazul indivizilor valizi, precum și unele diferențe determinate de factorii amintiți mai sus.

Absența funcționării celui mai important analizator – cel vizual – face ca celelalte procese să prezinte o serie de mecanisme specifice de manifestări.

Percepția, se prezintă la nevăzători cu un registru mult mai strâns, fapt ce va determina mari dificultăți în structurarea experienței de cunoaștere. Lipsa percepției mișcării obiectelor, a percepției spațiale, a profundului tridimensionalității obiectelor mari și foarte mari ridică probleme în calea formării ansamblului de reprezentări cu efecte negative în organizarea și manifestarea motricității. Dificultăți mari cunoaște nevăzătorul legat de reprezentarea mișcărilor. Aceasta are consecințe în formarea și însușirea deprinderilor și a cunoștințelor motrice, în însușirea experienței motrice a celor din jur și în structurarea unui experienței motrice personale.

În ceea ce privește sistematizarea și organizarea memoriei la nevăzători, s-a constat că aceasta se realizează în bune condiții și nu sunt rare cazurile de nevăzători cu memorie performanțială. Memoria este foarte bine servită de spiritul de observație activ, de limbajul bine structurat și de o atenție postvoluntară bine educată. Unele diferențe între nevăzători și văzători se manifestă privind memoria motorie, care la nevăzători are o importanță deosebită în orientarea spațială, dar nu este atât de bogată având în vedere dificultățile existente în formarea de reprezentări ale mișcarilor.

Având în vedere condițiile lor de existență, atenția la nevăzători cunoaște aproape în permanență un nivel de acționare mai ridicat decât la copiii valizi. Unele aspecte de așa-zisă rigiditate manifestate în mișcare, în orientarea spațială, sunt de fapt efecte ale unei concentrații a atenției în vederea prelucrării și utilizării maxime a informației.

Una dintre condițiile structurării armonioase a nevăzătorului o constituie activitatea permanentă și variată. Depistarea și educația, manifestarea aptitudinilor generale și speciale ale nevăzătorilor ridică gradul de complexitate al personalității. Contactul neîntrerupt cu copiii valizi de aceeași generație, ca și activitățile comune cu aceștia duc la creștere gradului de încredere în forțele proprii și la diminuarea și ștergerea complexelor de inferioritate care se pot manifesta uneori în viața nevăzătorilor.

III.3.2. Integrarea școlară a copiilor cu deficiențe de vedere

Depistarea cât mai precoce a tulburărilor morfologice sau funcționale de incapacitate cu potențial handicapant, oferă șansa nu numai de a interveni medical atunci când acest lucru este necesar ci și în orientarea copilului cu deficiențe înăscute sau dobândite în prima copilărie, către o formă de școlarizare adecvată și ulterior către o formă de profesionalizare potrivită aptitudinilor. De multe ori atunci când încercăm să realizăm integrarea profesională a unei persoane cu handicap ne lovim de nivelul insuficient de pregătire al acesteia. De aceea este necesar ca un copil cu deficiențe de vedere să fie privit la fel ca oricare copil fără a fi favorizat decât o cere gradul și specificul deficienței. Pentru siguranța copilului nevăzător, este nevoie uneri de spijinul unui ghid văzător ( de cele mai multe ori un coleg de clasă sau un prieten apropiat) care să-l ajute la cunoașterea spațiului școlii sau de utilizarea unor instrumente de feedback senzorial(tactil, auditiv) sau instrumente electonice (miniradare portabile montate pe rama unor ochelari speciali) foate utile atât în orientare cât și în instruirea pentru mobiliate și orientare.

În cadrul activităților de predare învățare în clasele unde sunt integrați elevi cu vedere slabă trebuie să se acorde o atenție deosebită unor elemente care să asigure egalizarea șanselor în educația școlară și pentru această categorie de copii. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

– așezarea elevului cât mai aproape de tablă( de preferință în primele bănci, cu privirea perpendiculară pe suprafața tablei)

– scrierea clară a notițelor pe tablă, însoțită de lectura lor simultană cu voce tare;

– acolo unde este posibil, să se utilizeze mijloacele de amplificare optică sau dactilografierea cu caractere mari;

– descrierile și instrumentele verbale să fie cât mai clare și mai ușor de auzit;

– alocarea unui timp suficient pentru sarcinile de învățare și stimularea deprinderilor de autoservire și organizare personală.

„ În cazul elevilor nezăzători, intervin o serie de particularități care afectează procesul didactic, deoarece aceștia folosesc citirea și scrierea în alfabetul Braille, au nevoie de un suport intuitiv mai bogat și mai nuanțat pentru înțelegerea celor predate, au nevoie de metode și adaptări speciale pentru prezentarea și asimilarea conținuturilor învățării, este necesară intervenția unui interpret și alocarea unui timp suplimentar de lucru. Toate aceste probleme pot fi rezolvate prin intervenția unui profesor de sprijin specializat în activitățile didactice cu elevii nevăzători și care este responsabil și de activitățile educative extrașcolare ale acestora. De asemenea, în cazul copiilor cu deficiențe de vedere, un element foarte important de valorificat în activitățile de recuperare și educare este capacitatea de compensare a pierderilor de vedere, datorită plasticității sistemului nervos central. Acest fapt permite ca un copil cu pierderi de vedere să prezinte o acuitate auditivă, tactilă, olfactivă, termică, vibratorie, proprioceptivă mai ridicate decât ale unui copil normal, procesele perceptive, cognitive și psihomotorii să prezinte anumite particularități specifice, în funcție de dominanta aferențelor senzoriale, iar posibilitățile de exprimare (de răspuns la stimulii intrinseci și extrinseci) să fie conforme cu diversitatea experiențelor aperceptive/ și cu tipul/gravitatea deficienței vizuale prezente la elevul respectiv.”

III.4. Recuperarea deficiențelor de vedere

„În recuperarea persoanelor cu ambliopie se acționează, în primul rând, asupra ocrotirii vederii restante, prin limitarea activității vizuale și evitarea condițiilor de lucru care ar putea dăuna. Conservarea vederii presupune utilizarea ei în condiții optime și de aceea un obiectiv important în recuperarea copiilor cu ambliopiei este acela de a-l învăța să-și folosească posibilitățile vizuale și de a-i dezvolta capacitatea de a percepe activ și sistematic.”

Consecințele secundare pe plan afectiv, relațional și atitudinal impun ca obiectiv de maximă importanță cultivarea încrederii copilului slab dezvoltat în sine, în posibilitatea de a învăța, de a-și cuceri un loc în viață, dar la nivel de aspirații trebuie să fie pe măsura forțelor sale; ca obiectiv se va urmări înlăturarea stărilor inhibitorii și a sentimentului de inferioritate provocate de insuccese, încrederea în sine fiind condiționată de buna integrare în colectivul de copii, de stimularea unor motivații de valoare socială.

Nu este posibilă o restabilire funcțională a modificărilor organice în acest caz și se acționează deci asupra ameliorării segmentului cortical al analizatorului, care nu este modificat sub aspect organic; ameliorarea se va face prin dezvoltarea funcțiilor vizuale superioare, prin sporirea atenției vizuale, a memoriei vizuale, a rolului gândirii, al imaginației., etc. În școlile pentru ambliopi se acționează în vederea perfecționării funcției vizuale, realizată printr-o antrenare progresivă, gradată. Recuperarea se realizează în fucție de caz pentru a stabili un echilibru rațional al mecanismelor compensatorii, făcând ca anumite mecanisme să devină dominante și frânând acțiunea altora inutile sau dăunătoare. În recuperare trebuie să se asigure o educație vizuală sistematică pentru a asigura caracterul progresiv al exercitării vederii, să se înlăture obstacolele de care copilul nu este conștient, să se prevină suprasolicitarea, dar și supraprotecția vizuală, să se împiedice și să se înlăture inhibarea activității vizuale spre care sunt predispuși unii copii ambliopi. Recuperarea nu se poate desăvârși numai prin exercitarea ei în procesul de învățământ, ci ea trebuie făcută permanent în funcție de gradul de handicap al fiecărui copil; deci, educația trebuie făcută individual.

În recuperarea nevăzătorilor trebuie să se urmărească: formarea și dezvoltarea deprinderilor de a se autoîngriji, de a percepe mediul ambiant, de a se orienta în spațiu și timp prin stimularea și dezvoltarea simțurilor existente; folosirea de repere și mijloace auxiliare, cum ar fi: număr de pași, vibrații, ritm biologic, baton, etc,; învățarea scrisului și a cititului specific – alfabetul Braille; abilitarea deficiențelor de vedere de a putea realiza o meserie adecvată deficienței existente, în vederea integrării lor sociale.

„A. Obiective recuperatorii și compensatorii: ocrotirea vederii restante; folosirea eficientă a posibilităților vizuale și scopul perceperii active și sistematice a realității; utilizarea la maximul a celorlalte afecte senzoriale pentru a completa sau înlocui vederea; prevenirea; remedierea și înlăturarea posibilelor tulburări în planul dezvoltării psiho-motrice; educarea psiho-motrică în scopul asigurării independenței și siguranței în mișcare; corectarea reprezentărilor vizuale, completarea și îmbogățirea acestora prin noi experiențe.

B. Obiective educaționale: accesul la toate gradele și formele de învățământ; pregătirea specifică, tehnică și culturală; orientarea școlară și profesională; desfășurarea de activități didactice care să consolideze și să perfecționeze mecanismele compensatorii; operaționalizarea conținuturilor educaționale prin metode și mijloace accesibile.”

Compensarea deficiențelor vizuale reprezintă o componentă a mecanismului biologic de menținere și redresare a funcțiilor vitale din organism care exprimă în cel mai înalt grad ultrasensibilitatea sistemului biologic la perturbări ale echilibrului și dinamicii sale, având la bază plasticitatea deosebită a sistemului nervos central.Forme ale compensării: regenerarea organică; vicarierea (suplinirea); restructurarea funcțională.

Factori ai compensării: gradul deficienței; cauza deficienței; consecințele pierderii vederii; particularitățile deficientului (nivel intelectual, temperament, caracter); deficiențele asociate tulburărilor de vedere.

Direcții de realizare a compensării: mobilizarea resurselor de vedere; interacțiunea analizatorilor; participarea fenomenelor mnezice; memoria senzorială; participarea proceselor superioare de cunoaștere; mobilizarea atenției; folosirea unor sisteme optice sau a unor aparate. Principiul fundamental al educării și instruirii deficiențelor de vedere este principiul intuiției, iar recupararea nu se poate desăvârși numai prin exercitarea ei în procesul de învățământ, ci ea trebuie făcută permanent în funcție de gradul de handicap al fiecărui individ în parte.

Obiective sociale (reinserție socială)

Integrarea socială este dezideratul final al oricăror demersuri de recuperare, transformarea persoanei cu handicap sau invalide din dependent social într-un factor activ, în familie și societate.

Desigur, nivelul de integrare socială depinde de restantul morfologic și funcțional, de rezultatele obținute prin aplicarea măsurilor recuperatorii pentru diminuarea incapacităților fiecărui subiect în parte, de vârstă și sex. O restitutio ad integrum este rareori posibilă, de aceea fiecare deficient trebuie educat să accepte și să se obișnuiască cu potențialul biologic pe care îl are, dar încercând să reducă în cadrul procesului de reeducare cât mai mult din incapacitățile sale. Astfel, unii și mai ales cei mai vârstnici, al căror potențial compensator este mai redus, ajung să se poată autoservi, să dobândească un grad de autonomie care să le permită o bună integrare familială și să-i degreveze pe ceilalți membri ai familiei de această grijă sau să nu le fie necesară o persoană de supraveghere și îngrijire permanentă. Cei al căror grad de recuperare a atins un nivel mai înalt, pot să se integreze și profesional, ceea ce evident ar fi idealul.

Această integrare profesională se poate face fie în condiții obișnuite, depinzând foarte mult de profesie și de nivelul de pregătire generală și profesională, de nivelul la care poate accede sau numai în anumite condiții, de adaptare a locului de muncă și de organizare și reorganizare a muncii, în condiții de muncă protejată.

Așadar, integrarea sau reintegrarea în familie și societate este scopul și finalul oricăror demersuri de recuperare, dacă aceste demersuri au pornit de la o evaluare corectă a restantului morfologic și funcțional a potențialului de compensare și dacă s-a făcut un pronostic realist asupra rezultatelor posibile. Prima condiție pentru a face o evaluare corectă a situației persoanei în cauză și a posibilităților de integrare socială, este o informare amplă și o investigație socială bună.

Investigația socială este modalitatea prin care putem dobândi date referitoare la persoana cu handicap, de la familie, de la vecini, de la locul de mună, de la unitățile sanitare ce îl au în evidență, de la diverse colectivități în care și-a desfășurat activitatea persoana în cauză. Unele din informațiile respective sunt utile pentru stabilirea uneori a unui diagnostic corect, alteori, pentru elaborarea diagnosticului funcțional sau asupra relațiilor de grup ale persoanei respective, a posibilităților de reintegrare în acel grup.

Acțiunile sociale de recuperare care urmează a fi puse în practică, privesc fie persoana cu handicap vizual fie familia acestuia. Modalitățile de acțiune socială sunt diversificate în funcție de vârsta, sexul, profesia, gradul handicapului, poziția sa în familie și relațiile interfamiliale, atitudinea sa față de profesie și colegii de profesie, față de proiectele de recuperare, motivația și implicarea sa în aceste proiecte. De pildă, pentru asigurarea integrării familiale, acțiunile sociale cu persoana cu handicap vizual au în vedere demersuri educative, psihoterapeutice și de obținere a drepturilor ce îi revin conform legislației, obținerea indemnizației de ajutor special acordat persoanelor cu handicap vizual, obținerea pensiei de invaliditate dacă are vechime în muncă sau ajutorul social pentru menținerea sau ridicarea standardului economic al familiei, eventual dacă potențialul morfologic și funcțional îi permite încadrarea într-o muncă adecvată.

Acțiunile sociale întreprinse cu familia pentru a asigura o bună integrare a persoanei cu handicap vizual în familie vizează, de asemenea, acțiuni privind regimul de viață, alimentația, educația, pentru crearea climatului afectiv favorabil acțiunilor de recuperare ( familia nu trebuie să fie nici hiperprotectivă, dar nici să-i ceară mai mult decât îi permite starea pe care o are), să-l încurajeze în schimb pentru obținerea de progrese în cadrul procesului de reeducare.

Pentru integrarea profesională, acțiunile sociale întreprinse privesc instruirea sau completarea instruirii generale și profesionale, orientarea sau reorientarea profesională, în funcție de vârstă, găsirea unui loc de muncă adecvat, adaptarea ergonomică la nevoie a locului de muncă, astfel încât să-l facă accesibil deficientului, organizarea sau reorganizarea muncii pentru cruțarea deficientului de activitățile cărora nu le poate face față, rezolvarea problemelor de transport către și de la locul de muncă, editarea suprasolicitării prin scutirea de mună în ture și urmărirea modului în care se adaptează la locul de muncă după încadrare.

Pentru integrarea în viața colectivității persoana cu handicap poate fi sprijinită de către specialiștii din cadrul serviciului specializat sau din cadrul organizațiilor pentru persoanele cu handicap, iar aceștia trebuie să-și exercite rolul de factor de informație pentru deficient ca și de propagandă în societate în favoarea deficientului, de educație civică a deficientului, organizarea activităților de timp liber, dacă se poate împreună cu familia sau în familie, după caz, organizarea de acțiuni cultural-sportive, concursuri de maiestrie profesională, etc.

Din cele enumărate mai sus rezultă clar că problema recuperării nu este problema unui specialist, nu este problema unui departament ci este problema intregii societăți, astfel încât sunt necesare măsuri conjugate la nivelul întregii colectivități, ca obligație a acesteia confirmată de lege, de preferință printr-o lege organică care să cuprindă acțiunile de profilaxie a handicapului și a invalidității, de asigurări sociale și pensii, de asistență socială și de recuperare, lege în care aspectele menționate să fie corelate ca nivel al drepturilor ca și al obligațiilor factorilor publici, comunitari și al obligațiilor pe care le au deficienții însăși de a se supune unui program de recuperare.

În nici o legislație stăină privitoare la recuperare nu sunt prevăzute numai drepturile ci și obligațiile persoanelor cu probleme speciale. Este necesar totodată ca și mediul ambiant și serviciile sociale să fie adaptate și pentru persoanele cu handicap vizual, ca membri ai aceleiași societăți și ne referim în special la aspectele arhitecturale și de acces, la transportul în comun, la habitat, la odihnă, la viața cultural-sportivă, etc. aceasta înseamnă în fapt „egalizarea șanselor”, prin ușurarea depășirii barierelor de aspect fizic sau psihologic.

Desigur, nu se pot realiza toate odată, ci eșalonat, în cadrul unei politici și strategii coerente, cu acțiuni pe termen scurt și lung în raport de prioritățile și de resursele materiale ale societății. Prima investiție care se cere făcută este de bunăvoință și comprehensiune a problematicii, atât de către factorii de decizie cât și de către asociațiile pentru persoanele cu handicap vizual.

Adoptarea în pripă a Legii 52/1992 privind protecția specială a persoanelor cu handicap, ca și a legii nr.57/1992 referitoare la încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, datorită lipsei de experiență și a volumului sarcinilor și a posibilităților material de a le acoperi, a gradului de educație civică a populației, a determinat și o serie de ambiguități în formulările legii, a incapacității de a acoperi drepturile stipulate, lipsa de experiență în aplicarea legii nr.57/1992 privind rezervarea locurilor de muncă pentru persoanele cu handicap, astfel încât șomajul a cuprins și absolvenții școlilor profesionale speciale, adăugând la handicapul biologic pe cel material, în condițiile aspre ale tranziției la un nou tip de economie.

Este de menționat însă, că România a fost prima țară din estul și centrul Europei care a elaborat o lege privind persoanele cu handicap, ceea ce a demonstat bunăvoința cu care societatea a tratat problema. Totodată experiența dobândită a arătat că nu este suficientă bunăvoința, ci este necesară și competența raporturilor acesteia cu restul populației.

IV . REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND PERSOANELE CU HANDICAP

IV.1 Reglementări legislative interne

În România există un cadru legislativ care reglementează situația persoanelor cu handicap: Legea nr.19 din 1 aprilie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale; Legea nr.76 din 6 februarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă; Ordonanța nr.68 din 28 august 2003 privind serviciile sociale; Ordonanța nr.86 din 19 august 2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale; Legea nr.272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului; Hotărârea nr.1175 din 29 septembrie 2005 privind aprobarea Strategiei naționale pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap in perioada 2006-2013; Legea nr.47 din 8 martie 2006 privind sistemul național de asistență socială; Legea nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; Hotărârea nr.268 din 14 martie 2007 pentru Aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; Ordinul nr.762 din 27 decembrie 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psiho-sociale pe baza cărora se stabilește gradul de handicap.

IV.2. Reglementări legislative internațioanle

Ca stat membru a U.E. România se aliniază la reglemetările legislative europene: programul mondial de Acțiune privind Persoanele cu Handicap adoptat de O.N.U. în 1982; Convenția Organizației internaționale a Muncii pentru instruirea și angajarea persoanelor cu handicap, 1983; Recomandarea Consiliului Europei (R92) pentru o politică coerentă pentru egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap, 1992; Regulile Standard privind Egalizarea }anselor pentru Persoane cu Handicap adoptate de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluția 48/1993; Carta Socială revizuită adoptată la 3 mai 1996 și ratificată de România prin Legea nr.74 din 3 mai 1999, Rezoluția Consiliului Europei nr.97/C12/01 și a reprezentanților guvernelor țărilor membre în cadrul Consiliului privind Egalizarea }anselor pentru Peroanele cu Handicap; Rezoluția Consilului Europei și a întâlnirii reprezentanților țărilor membre referitoare la crearea oportunităților egale pentru persoanele cu handicap, 20 decembrie 1996; comunicatul Comisiei U.E. nr.96/406 final referitor la crearea oportunităților egale, pentru persoanele cu handicap, 30 iulie 1996; recomandarea Consiliului European nr.98/376/EC referitoare la instituirea cardului de parcare pentru persoanele cu handicap, 4 iunie 1998; Rezoluția Consiliului European nr.1999/C186/02 referitoare la crearea oportunităților egale la angajare pentru persoanele cu handicap,17 iunie 1999; Carta drepturilor Fundamentale ale cetățenilor U.E., Art.21 și 26, 2000; Directiva Consiliului 2000/78/EC pentru stabilirea cadrului general privind tratamentul egal la angajare și în cadrul activității, 27 noiembrie 2000; Comunicatul nr.284 final „ Spre o Europă fără bariere pentru persoanele cu handicap”, 12 mai 2000; Carta Albă a guvernării europene, iulie 2001; Rezoluția Consiliului European nr.2003/C175/01 referitoare la promovarea angajării în muncă și integrarea socială a persoanelor cu handicap, 15 iulie 2003; rezoluția Consiliului European nr.2003/C134/04 referitoare la accesibilizarea infrastructurii așezămintelor culturale și la activitățile culturale pentru persoanele cu handicap, 5 mai 2003; rezoluția Consiliului european nr.2003/C39/03referitoare la „ Accesibilitatea – în vederea îmbunătățirii accesului persoanelor cu handicap la societatea bazată pe cunoaștere, 6 februarie 2003; Declarația politică a statelor membre ale Consiliului Europei privind ” îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu handicap; promovarea unei politici coerente pentru și prin participarea totală”, 7-8 mai 2003, Malaga Spania; Comunicatul nr.650 final privind „ }anse egale pentru persoanele cu handicap. Un plan de acțiune european”, 30 octombrie 2003; Carta Verde – Egalitatea și nediscriminare într-o Uniune Europeană extinsă, iunie 2004. Ca parte la Carta Socială, România are obligația de a întocmi, la intervale regulate, un raport asupra aplicării prevederilor acestui instrument internațional. La procedura de control participă: comitetul de experți independenți aleși de comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.

IV.3 Drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap vizual reglementate de legislația internă

Încadrarea într-un grad și tip de handicap se face de către Comisia pentru protecția Copilului – pentru copii cu handicap vizual și de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap – pentru adulții cu handicap vizual. În funcție de tipul de handicap ( fizic, somatic, vizual, auditiv, surdocecitate, mintal, psihic, HIV/SIDA, asiciat, boli rare) Comisia de evaluare pentru persoane Adulte cu handicap face încadrarea în grad de handicap – ușor, mediu, accentuat și grav.

Drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap vizual acordate în scopul integrării și incluziunii sociale ale acestora sunt reglementate prin legislația internă de Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată prin Ordonanța de Urgență nr.14/2007. Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, datorită unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție ce vin în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale.

Promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităților administrației publice locale unde își are reședința persoana cu handicap, și în subsidiar, respectiv complementar, autorităților publice centrale, societății civile și familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap. Astfel, autoritățile publice competente au obligația să asigure resursele financiare necesare și să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit și neîngrădit la servicii.

Persoanele cu handicap vizual aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi:

acces gratuit la evaluare și orientare profesională, indiferent de vârstă, tipul sau gradul de handicap;

acces la informare și la alegerea activității, conform dorințelor și aptitudinilor sale;

cursuri de formare profesională;

adaptare rezonabilă la locul de muncă;

consiliere prealabilă angajării și pe parcursul angajării, precum și în perioada de probă din partea unui consilier specializat în medierea muncii;

o perioadă de probă la angajare, platită, de cel puțin 45 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;

posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi, în condițiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;

scutire la plata impozitului pe salariu.

Ocrotirea sănătății – prevenire tratament, recuperare

Persoanele cu handicap beneficiază de asistență medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pentru protecția sănătății fizice și mentale a persoanelor cu handicap vizual, autoritățile publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice; să includă nevoile persoanelor cu handicap și ale familiilor acestora în toate politicile, strategiile și programele de dezvoltare regională, județeană sau locală, precum și în programele guvernamentale de ocrotirea sănătății; să creeze condiții de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructură, rețele de comunicare, a serviciilor mediacale și socio-medicale; să înființeze și să susțină centre de reabilitare specializate pe tipuri de handicap; să creeze condiții pentru asigurarea tehnologiei asistive și de acces; să dezvolte programe de prevenție a apariției handicapului; să sprijine accesul la tratamentul balnear și de recuperare; să includă și să recunoască sportul ca mijloc de recuperare, dezvoltând programe specifice.

În vederea asigurării asistenței de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap vizual au dreptul la: dispozitive medicale gratuite în ambulatoriu; servicii gratuite de cazare și masă și pentru însoțitorul copilului cu handicap vizual grav sau accentuat ori al adultului cu handicap vizual grav sau accentuat în unitățile sanitare cu paturi, sanatorii și stațiuni balneare; un bilet gratui de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare și integrare socială și a recomandării medicului de familie/specialist (numărul total al biletelor de tratament balnear gratuit se stabilește prin Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat).

Presoana care are în îngrijire, supraveghere și întreținere un coîpil cu handicap vizual beneficiază, de următoarele drepturi: concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap, sau, după caz, stimulent lunar, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2005, modificată și completată de Legea nr.7/2007 ( 800 lei cu condiția să realizeze în anul anterior nașterii copilului, timp de 12 luni, venituri profesionale impozabile); concediu și o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 450 lei, pentru copilul cu handicap vizual cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani; program de lucru redus la 4 ore pentru părintele care are în îngrijire copilul cu handicap vizual grav sau accentuat, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani; concedii medicale pentru îngrijirea copilului cu handicap care necesită internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afecțiuni intercurente, precum și pentru recuperare/reabilitare, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani; indemnizație lunară pentru creșterea copilului cu handicap vizual, în cuantum de 461 lei, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara indemnizației ce i se acordă având în vedere gradul de handicap, la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani; indemnizație lunară pentru creșterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara indemnizației ce i se acordă având în vedere gradul de handicap, pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 3 și 7 ani; indemnizație lunară pentru creșterea copilului cu handicap vizual, în cuantum de 300 lei acordată persoanei care nu îndeplinește condițiile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2005, modificată prin Legea 7/2007, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, iar pentru copilul cu vârstă cuprinsă între 3 și 7 ani un ajutor lunar în cuantum de 150 lei; alocaței lunară de plasament, acordată în condițiile legii în cuantum majorat cu 50%;

Educație și formare profesională

Persoanele cu handicap au acces liber și egal la orice formă de educație, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale ale acestora, fiindu-le asigurată educația permanentă și formarea profesională de-a lungul întregii vieți, pornind de la premisa că persoana cu handicap/reprezentant legal al acesteia constituie principalul factor de decizie în alegerea formei și tipului de școlarizare, precum și a unității de învățământ, educația persoanelor cu handicap vizual se realizează prin unități de învățământ speciale: școală specială (inclusiv cantină și, după caz, internat școlar), integrarea individuală în unități de învățământ de masă; servicii educaționale prin cadre didactice de sprijin, scolarizare la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Elevii cu handicap vizual beneficiază gratuit de masă și cazare în internatele școlare. Studenții cu handicap accentuat și grav beneficiază, la cerere, de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești.

În cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la: servicii educaționale de sprijin, dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului și gradului de handicap și utilizarea acestuia; adaptarea mobilierului la sălile de curs; manuale școlare și cursuri în format accesibil pentru elevii și studenții cu deficienții de vedere; utilizarea echipamentelor și softurilor asistive în susținerea examenelor de orice tip și nivel.

În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap în unitățile și instituțiile de învățământ, autoritățile publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice: să promoveze și să garanteze accesul la educație și formare profesională a persoanelor cu handicap; să asigure accesul la formele de educație permanentă, adaptându-se nevoilor educațioanle ale persoanelor cu handicap; să asigure accesul în unitățile și instituțiile de învățământ.

Locuință

Persoanele cu handicap vizual grav, familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în îngrijire un copil sau un adult cu handicap grav și adultul cu handicap accentuat, beneficiază de următoarele drepturi: acordarea unei camere de locuit, suplimentare față de normele minimale de locuit prevăzute de lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuițele care aparțin domeniului public sau privat al statului ori al unităților administativ-teritoriale ale acestuia; stabilirea chiriei, în condițiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de locuințe, deținute de stat sau de unitățile administrativ –teritoriale ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege.

Cultură, sport, turism

În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la cultură, sport și turism, autoritățile administrației publice locale au obligația: să sprijine participarea persoanelor cu handicap și a familiilor acestora la manifestări culturale, sportive și turistice; să organizeze în colaborare cu persoane juridice, publice ori private, manifestări și activități culturale, sportive, de petrecere a timpului liber. Adultul cu handiocap vizual grav și accentuat, copilul cu handicap vizual, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate la bilete de intare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive.

Transport

În vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap vizual, autoritățile administației publice locale trebuie: să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate, să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație, conform reglementărilor în vigoare, să realizeze, în colaborare cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

Persoanele cu handicap vizual grav și accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață și cu metroul. De această gratuitate beneficiază și următoarele persoane: însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora; însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora; asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav; asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Legitimația pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață este valabilă pe întregul teritoriu al țării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local, și este eliberată de D.G.A.S.P.C.

Persoanele cu handicap vizual grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic. De această gratuitate beneficiază și însoțitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.

Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau navele de transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic. De acest drept beneficiază și însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezența acestora.

Asistență juridică

Persoanele cu handicap beneficiază de protecție împotriva neglijării și abuzului, indiferent de locul unde acestea se află. În cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau parțială de a-și administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecție juridică sub forma curatelei sau tutelei și de asistență juridică. În cazul în care persoana cu handicap nu are rude ori persoane care să accepte tutela, instanța judecătorească va putea numi ca tutore autoritatea administației publice locale sau, după caz, persoana juridică privată care asigură protecția și îngrijirea persoanei cu handicap. Persoana cu handicap poate fi asistată în fața instanțelor judecătorești competente de: părinți, reprezentant legal, tutore, precum și organizația nonguvernamentală al cărei membru este. Judecarea cauzelor care au ca obiect obținerea de către persoanele cu handicap a drepturilor prevăzute de lege se face cu celeritate.

Facilități

Persoanele cu handicap vizual grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilități fiscale: scutire de impozit pe veniturile din salarii; scutire de la plata impozitului pe clădire și teren; scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizației de funcționare pentru activități economice și viza anuală a acestora; scutire de la plata taxei hoteliere.

Persoanele cu handicap vizual grav și accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap, pentru achiziționarea unui singur mijloc de transport și pentru adaptarea unei locuințe conform nevoilor individuale de acces, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului. Beneficiază de un astfel de credit și familia sau persoana care are în îngrijire cel puțin un copil cu handicap grav sau accentuat.

Persoanele cu handicap vizual au următoarele obligații: să se prezinte , din oficiu sau la solicitare, pentru evaluare și reevaluare, la comisiile cu competență în domeniu, să depună diligențele necesare pentru a beneficia de drepturile prevăzute de lege; să urmeze activitățile și serviciile prevăzute de planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap; să depună diligențe pentru încadrarea în muncă, în condițiile legii, în raport cu pregătirea, posibilitățile fizice și psihice, pe baza recomandărilor comisiei cu competență în domeniu; să colaboreze cu asistenții sociali și specialiști care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională și integrarea socială; să aducă la cunoștința D.G.A.S.P.C. în termen de 48 de ore orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reședință, stare materială și alte situații de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

Persoana care are în îngrijire, supraveghere și întreținere un copil sau adult cu handicap are următoarele obligații principale: să asigure creșterea și îngrijirea corespunzătoare a persoanei cu handicap; să respecte și/sau să urmeze activitățile și serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap; să însoțească persoana cu handicap, la termenul necesar sau la solicitare, pentru evaluare și reevaluare, la comisiile cu competență în domeniu; să se prezinte la solicitarea D.G.A.S.P.C.; să colaboreze cu asistenții sociali și specialiștii care au ca scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională și integrarea socială; să comunice D.G.A.S.P.C. în termen de 48 de ore de la luarea la cunoștință, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reședință, stare materială, precum și alte situații de natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.

IV.4 Servicii și prestații sociale acordate persoanelor cu handicap vizual. D.G.A.S.P.C. – principalul furnizor de prestații sociale

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila este instituția publică de interes județean, cu personalitate juridică (conform Hotărârii Consiliului Județean Brăila nr.91/10.11.2004), constituită la data de 01.01.2005 prin comasare a Direcției Generale pentru Protecția Copilului Brăila și a Serviciului Public Județean de Asistență Socială Brăila și subordonată Consiliului Județean Brăila.

În vederea atribuțiilor prevăzute de lege Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila îndeplinește în principal următoarele funcții:

a) de strategie – prin care asigură elaborarea strategiei de asitență socială, a planului de asistență socială pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și a programelor de acțiune antisărăcie, pe care le supune spre aprobare Consiliului Județean;

b) de coordonare a activităților de asistență socială și protecție a copilului la nivel județean;

c) de administare a fondurilor pe care le are la dispoziție

d) de colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiilor care au responsabilități în domeniul asistenței sociale, cu serviciile publice locale de asistență socială, precum și cu reprezentanții societății civile care desfășoară activități în domeniu;

e) de execuție prin asigurarea mijloacelor umane, materiale și financiare necesare pentru implementarea strategiilor cu privire la acțiunile antisărăcie, prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și pentru soluționarea urgențelor sociale individuale și familiale la nivelul județului;

f) de reprezentare a Consiliului Județean Brăila, pe plan intern și extern, în domeniul asistenței. Cheltuielile privind funcționarea direcției sunt asigurate prin bugetul Consiliului Județean Brăila, bugetul de stat, accesarea de proiecte cu finanțare internă și externă, donații, sponsorizări și alte surse prevăzute de lege.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului este condusă de un colegiu director, un director general și de doi directori generali adjuncți dintre care unul coordonează activitățile din domeniul protecției persoanelor adulte și cu handicap, iar celălalt coordonează activitatea de protecție a drepturilor copilului, precum și de un director economic. Colegiul director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila este compus din directorul general, directorii adjuncți, personalul de conducere din cadrul direcției, precum și trei consilieri județeni, propuși de președintele Consiliului Județean Brăila. Președintele colegiului derector este secretarul general al județului Brăila.

În ceea ce privește asistența socială a persoanei adulte cu handicap, aceasta se acordă unui număr de 9802 persoane (din care 145 sunt instituționalizate) iar în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila sunt prevăzute următoarele servicii: serviciul de informare și prestații pentru persoane cu handicap, serviciul de evaluare complexă; compex de servicii de zi pentru persoane adulte cu dizabilități (compartimentul de terapie ocupațioanală și kinetoterapie, atalier productiv „ Elpida II”, centrul de zi pentru îngrijirea și recuperarea persoanelor cu dizabilități); centrul social de găzduire temporară a tinerilor cu dizabilități; centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu handicap – Brăila; centrul de recuperare și reabilitare pentru persoane adulte cu handicap – Baldovinești; centrul de integrare prin terapie ocupațioanală – Bărăganul.

Serviciul de informare și prestații pentru persoane cu handicap este un serviciu de asistență socială cu caracter primar, funcționează ca un serviciu non-rezidențial, este destinat persoanelor cu handicap (copii și adulți), de acest serviciu beneficiind toate persoanele care sunt încadrate într-un grad de handicap prin acordarea de informații precum și acordarea prestațiilor sociale potrivit Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În cadrul compartimentului informare se realizează consilierea juridică a persoanelor cu handicap prin informarea acestora privind drepturile de care beneficiază, prestațiile și facilitățile oferite conform legislației în vigoare. În cadrul serviciului se accordă prestații sociale unui numar de 9 647 persoane cu handicap dintre care 886 sunt copii. În funcție de diagnostic sunt evidențiate 2 282 persoane adultecu handicap fizic; 1 262 persoane adulte cu handicap somatic; 190 de persoane adulte cu handicap auditiv; 2234 persoane adulte cu handicap vizual; 2089 persoane adulte cu handicap mintal; 389 persoane adulte cu handicap psihic; 231 persoane cu handicap asociat; 76 persoane adulte cu handicap hiv/sida. și 8 persoane adulte cu handicap – boli rare.

Dintr-un număr total de 2234 persoane adulte cu handicap vizual, 1210 persoane sunt încadrate în gradul grav de handicap, acestea având nevoie permanentă de un asistent personal sau de un însoțitor care să-i acorde supraveghere, asistență și îngrijire permanentă; 718 persoane sunt încadrate în gradul accentuat de handicap, 193 de persoane sunt încadrate în gradul mediu iar 113 în gradul ușor de handicap. În funcție de statutul social în cadrul serviciului de informare și prestații sunt înregistrate un numar de 45 persoane cu handicap vizual încadrate în munca, 328 persoane cu handicap fără nici un venit și un număr de 1951 persoane sunt pensionare de invaliditate, limită de vârstă sau urmaș.

În cadrul serviciului de informare și prestații pentru persoane cu handicap se acordă următoarele prestații și servicii sociale persoanelor cu handicap vizual:

buget personal complementar lunar în cuantum de 91 lei pentru persoanele cu handicap vizual – gradul grav

buget personal complemetar lunar în cuantul de 66 lei pentru persoanele cu handicap vizual – gradul accentuat

buget personal complementar lunar în cuantum de 33,5 lei pentru persoanele cu handicap vizual – gradul mediu

indemnizație lunară în cuantum de 202 lei pentru persoanele cu handicap vizual – gradul grav

indemnizație lunară în cuantum de 166 lei pentru persoanele cu handicap vizual – gradul accentuat

indemnizație lunară în cuantul de 461 lei pentru însoțitorul persoanei cu handicap vizual – gradul grav

asistent personal pentru persoana cu cu handicap vizual grav angajat al serviciilor de asistență socială teritoriale de pe raza domiciliului persoanelor cu handicap vizual – gradul grav. Salariul asistentului personal este echivalent cu salariul asistentului social debutat cu studii medii și este suportat din bugetele locale ale serviciilor de asistență socială.

transport urban gratuit cu toate mijloacele de transport în comun și cu metroul pentru persoanele cu handicap vizual – gradul grav precum și pentru asistenții personali sau însoțitorii acestora, dar și pentru persoanele cu handicap vizual – gradul accentuat.

transport interurban gratuit ( cu orice tip de tren în limita costului unui bilet la tren accelerat, clasa a-II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial) în limita a 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic pentru persoanele cu handicap vizual – gradul grav ( de această facilitate beneficiază și asistenții personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap vizual – gradul grav) și a 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic pentru persoanele cu handicap – gradul accentuat.

scutire la taxa de drum (rovinietă) pentru însoțitorii persoanelor cu handicap vizual

stabilirea chiriei la tariful minim prevăzut de lege pentru persoanele cu handicap vizual – gradul grav și accentuat pentru persoanele care dețin locuințe aflate în proprietatea Administarției Publice Locale, precum și prioritate pentru cumpărarea unei locuițe sau ocuparea unei camere în plus din locuințele deținute de Administația Publică Locală.

În concluzie, obiectivul fundamental al serviciilor și prestațiilor sociale constau în menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților individuale necesare pentru rezolvarea unor probleme sau situații dificile pe care persoana nu le poate soluționa singură și în asigurarea unui suport pentru persoanele care nu au posibilitatea să-și dezvolte propriile capacități și competențe necesare pentru desfășurarea unor activități care să favorizeze integrarea lor socială. Familia și comunitatea locală au un rol deosebit de important în recuperarea și integrarea socială a persoanelor cu handicap. Serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcției generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila are misiunea de a identifica situațiile de risc în cel mai scurt timp de la apariție astfel încât intervenția să fie benefică.

CAPITOLUL V

STUDIU PRACTIC

ASISTENȚA ȘI PROTECȚIA PERSOANELOR CU DEFICIENȚE DE VEDERE ÎN CADRUL FILIALEI NEVĂZĂTORILOR BRĂILA

Modalitatea în care se lucrează cu persoanele numite mai demult “handicapați” se schimbă în întreaga lume și, bineînțeles, în România. Scopurile sunt recuperarea și integrarea acestor oameni. Legislația privind Drepturile Omului cere tuturor persoanelor să li se dea ocazia să ia parte la evenimente culturale și să aibă acces la educație.

Motivarea abordării acestei teme este dată de faptul că în cei 15 ani de activitate profesională în cadrul Serviciului de informare și prestații pentru persoane cu handicap, am colaborat cu Filiala Nevăzătorilor din Brăila și am fost impresionată de modalitatea de adaptare a acestora la viața cotidiană. Dintr-un numar total 2234 nevăzători, în jur de 1300 de persoane au cecitate absolută fiind încadrate în gradul grav de handicap și necesitând prezența altei persoane care să o însoțească permanent, acordându-i asistență și îngrijire.

V.1. Identificarea temei

Asistența și protecția persoanelor cu handicap vizual în cadrul Filialei Brăila

identificarea în timp util a nevăzătorilor și a familiilor de nevăzători care sunt temporar în dificultate, în vederea acordării de asistență și ajutor;

asistență și sprijin acordat persoanelor nevăzătoare care sunt supuse procedeelor de reevaluare medicală având ca scop soluționarea corectă și legală a situației lor;

sprijinirea participării persoanelor nevăzătoare la manifestările culturale, educaționale, sportive și de agrement;

participarea nevăzătorilor la serviciile de reabilitare și recalificare profesională precum și sprijinirea pentru ocuparea de locuri de muncă cu condiția respectării de către angajatori a dispozițiilor legale cu privire la condițiile de muncă specifice;

procurarea de ustensile și echipamente tiflotehnice;

asigurarea unei asistențe juridice, la solicitarea persoanelor nevăzătoare;

V.2.Scopul și obiectivele cercetării

Cerceratea își propune să investigheze în municipiul Brăila, rolul recuperator al asistenței și îngrijirii acordate în Filiala Nevăzătorilor Brăila.

Obiectivele studiului sunt:

Investigarea membrilor Filialei Nevăzătorilor Brăila;

Evidențierea influenței exercitate de climatul și mediul educațional și informațional asupra reușitei integrării socio-profesionale a beneficiarilor;

Identificarea nevoilor speciale ale persoanelor cu handicap vizual și gradul lor de satisfacere în cadrul filialei

Atitudinea (gradul de satisfacție) membrilor și a familiilor acestora față de procesul de recuperare și față de posibilitatea integrării lor economice, sociale, profesinale și cultural-artistice;

V.3. Desfășurarea cercetării și metodele utilizate

Pentru realizarea obiectivelor propuse, în acest studiu am insistat asupra realizării unei cercetări calitative și a unei abordări multimetodologice, doarece, consider că, fiecare metodă delimitează doar un aspect al problematicii studiate, coplexitatea acesteia fiind probată doar în condițiile unei abordări metodologice simultane. Informațiile studiate au fost obținute din mai multe surse avându-se în vedere ipotezele și obiectivele cercetării. Am realizat convorbiri cu specialiștii și membrii filialei prin care am încercat să surprind: relația persoanei nevăzătoare cu filiala, relația familie – filială, concepția membrilor și a familiilor acestora cu privire la integrarea socio-profesională, atitudinea membrilor familiei față de nevoile speciale ale nevăzătorilor, comportamentul beneficiarilor în familie, relația lor cu aceasta și cu mediul extern. Am recurs la ascultarea activă pentru a sintetiza și structura corect mesajul primit. În realizarea studiului am utilizat atât observația calitativă cât și observația cantitativă. Observația, ca metodă principală de cercetare, oferă informații cu valoare de fapte și înlesnește cunoașterea predominant sociologică permițând accesul direct și nemijlocit la realitatea sociologică asigurând un grad mare de obiectivitate și complexitate a imaginii rezultate.Scopul observației a fost acela de a surprinde: ce este definitoriu pentru beneficiari; raportul beneficiarilor cu salariații filialei; care sunt granițele care limitează interacțiunea beneficiarilor cu mediul reintegrant din cadrul filialei și achizițiile acestora; care este comportamentul beneficiarilor în centru; gradul lor de independență/dependență; cum funcționează Filiala Nevăzătorilor Brăila și cum își desfășoară activitățile cu beneficiarii; care sunt procedurile utilizate și modul de satisfacere al nevoilor beneficiarilor; relația dintre salariații filialei cu familiile nevăzătorilor .

Analiza de documente constituie un alt instrument utilizat în acest studiu. Pentru realizarea analizei structurale a beneficiarilor de servicii din cadrul Filialei Nevăzătorilor Brăila și a analizei socio-economice, s-au cules informații din dosarele personale ale beneficiarilor: ancheta socială, cererea, documentele de identitate și stare civilă, certificatul de încadrare în grad de handicap.

V.4. Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Brăila

Descriere generală

Asociația Nevăzătorilor din România este o organizație nonguvernamentală, apolitică, cu personalitate juridică, autonomă, având caracter social-cultural, educativ, sportiv și umanitar, cu durată nedeterminată, promovând permanent principiile deplinei libertăți.

Asociația Nevăzătorilor din România funcționează în baza Ordonanței Guvernului nr.26 din 30.01.2000 cu privire la Asociații și Fundații, publicată în baza Monitorului Oficial al României nr.39/31.01.2000 modificată și completată prin Legea nr.246 din 18 iulie 2005, publicată în monitorul Oficial al României nr.656 din 25 iulie 2005 și are personalitate juridică potrivit Sentinței Civile nr.3288/27.09.1956 a fostului Tribunal Popular al Raionului << 23 August>> București și este continuatoarea organizației „ Societatea Orbilor Regina Elisabeta” întemeiată de Regina Elisabeta, așa cum rezultă din documentele privind subvenționarea acesteia de către stat, publicate în Monitorul Oficial nr.194/27.11.1909 și din Statutul aprobat prin Decretul Regal nr.3159 din 11.11.1910 publicat în Monitorul Oficial nr.180 din 14.11.1910.

Asociația Nevăzătorilor din România funcționează după următoarele principii:

principiul unității naționale – este singura organizație care reprezintă interesele nevăzătorilor la nivelul întregii țări, fiind recunoscută atât de autoritățile publice române cât și de organizațiile internaționale ale nevăzătorilor;

principiul legalității – intreaga activitate se desfășoară atât la nivel central cât și la nivelul filialelor în conformitate cu prevederile Asociației și ale statutelor acestora;

principiul autonomiei funcționale – conform acestui principiu, filialele cu personalitate juridică dobândesc dreptul și capacitatea efectivă de a gestiona interesele acesteia în limitele legii și ale competențelor prevăzute de statutul și regulamentul de aplicare;

principiul descentralizării unor competențe – conform acestui principiu, filialele județene dobândesc dreptul de a deține anumite atribuții și servicii specifice Asociației Nevăzătorilor din România;

Asociația Nevăzătorilor din România realizează în folosul membrilor săi, servicii sociale având:

scop umanitar prin care persoanele cu handicap de vedere își pot exprima dezideratele fiind sprijiniți în realizarea drepturilor cetățenești generale și specifice

scop educativ prin sprijinul și dezvoltarea unităților școlare, a centrelor de pregătire culturală, școlară și profesională

scop social, Asociația Nevăzătorilor din România sintetizează toate problemele sociale cu care se confruntă pe de o parte, persoanele cu deficiențe de vedere în încercarea de a trăi normal și de a se integra firesc în societate, iar pe de altă parte comandamentele, normele morale și cerințele legale interne și europene la care trebuie să răspundă societatea, în ansamblul ei, pentru ca nevăzătorii să se bucure de șanse egale și să participe, pe măsura potențialului uman pe care îl au, la dezvoltarea societății;

scop economic prin care se folosesc toate mijloacele permise de lege pentru a contribui la sporirea fondurilor financiare proprii destinate programelor sociale și umanitare, dar și să-i sprijine pe membrii săi în acțiunile individuale de ocupare a unor locuri de muncă potrivit pregătirii și calităților fiecăruia;

scop de reglementare reprezentare și promovare fiind sintetizate toate normele legale, cu necesitățile de viață care apar în diferite etape, elaborând proiecte de acte normative pe care le promovează. Asociația Nevăzătorilor din România este singura organizație care reprezintă pe membrii săi în raport cu autoritățile, cu celelalte organizații nonguvernamentale, cu agenții economici, cu unitățile culturale de învățământ, atât în țară cât și în străinătate;

Filiala Nevăzătorilor din Brăila este o parte componentă a Asosciației Nevăzătorilor din România care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile statutului, având personalitate juridică. Spațiul este pus la dispoziție de către Asociația Nevăzătorilor din România, amenajarea și dotarea fiind realizate prin finanțare proprie.

Filiala Nevăzătorilor din Brăila are rolul:

de a identifica persoanele nevăzătoare aflate în situații de risc,

de a preveni marginalizarea și excluderea socială,

de integrarea/reintegrarea socio-profesională a persoanelor nevăzătoare,

de a acorda spijin și asistență pentru prevenirea situațiilor ce pun în pericol securitatea persoanelor cu handicap vizual.

Totodată scopul urmărit este acela de de a proteja persoanele cu nevoi speciale, pe de o parte, menținându-le în familie și oferindu-le îngrijire, consiliere, terapie ocupațională, și pe de altă parte, de a sprijini și responsabiliza familia să se implice în procesul de socializare și integrare socială, cu șanse egale a persoanelor cu handicap vizual. Membri ai Filialei Nevăzătorilor din Băila pot fi toate persoanele cu handicap vizual încadrate într-un grad de handicap prin actul medical legal recunoscut în țara noastră și anume Certificatul de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Brăila sau Comisia Superioară de Evaluare București.

Membrii înscriși ai filialei beneficiază de satisfacerea următoarelor nevoi specifice: socializare, crearea unor abilități cu rol compensator astfel încât persoanele nevăzătoare să poată desfășura o activitate cât mai independentă, aparteneță la un grup social, integrarea în comunitate, comunicarea cu semenii, legarea unor prietenii și împărtășirea trăirilor.

Filiala Nezăzătorilor din Brăila are înscriși un număr de 1 500 de membri dintre care un numar de 200 beneficiază în mod regulat de serviciile oferite. Filiala oferă asistență terapeutică, îngrijire și recuperare prin terapii ocupaționale pe perioadă nedeterminată pentru membrii filialei. Terapia ocupațională prin componentele sale contribuie la creșterea adaptării individului la societate, se ocupă în primul rând de asigurarea funcționării optime a individului în mediul său de existență. Prin activitățile de terapie ocupațională se urmărește formarea unor deprinderi adaptative care să-i permită persoanei să-și satisfacă nevoile personale și să răspundă cerințelor mediului. În cadrul centrului se desfășoară următoarele activități: ergoterapie, meloterapie, terapie cognitivă. În Filiala Nevăzătorilor din Brăila sunt amenajate 6 săli pentru desfășurarea activităților specifice: sălă pentru ergoterapie ( modelaje/împletituri/colaje); sală pentru terapie cognitivă ( în care se desfășoară activități stimulative lectură și meloterapie); sală pentru accesibilizarea nevoilor persoanelor nevăzătoare; sală pentru informare și asistență socială; sală pentru consiliere psihologică precum și o sală de informatică cu 6 calculatoare ce au instalate programe speciale pentru nevăzători, numit Jaws, care printr-o voce sintetică traduce toate comenzile date aparatului.

Terapie cognitivă – în cadrul activităților de terapie cognitivă sunt organizate activități de consolidare, sistematizare, completare a informațiilor, abilităților, deprinderilor. Beneficiarilor le este oferită o paletă variată de activități de dezvoltare a atenției, activități pentru educarea psihomotricității și de orientare, de formare a raționamentului. Activitățile de meloterapie contribuie la diminuarea tensiunilor intrapsihice, la îmbunătățirea cooperării în interiorul grupului precum și la ameliorarea muncii în echipă a beneficirilor.

Colaje/modelaje/impletituri – se desfășoară activități de expresie grafică și plastică, urmărindu-se educarea voinței, a atenției voluntare, dezvoltarea sensibilității și gustului estetic. În cadrul modulului de colaje/modelaje/împletituri prin activitățile desfășurate se urmărește dezvoltarea capacității de a aprecia frumosul, formarea și dezvoltarea priceperilor și deprinderilor specifice, consolidarea cunoștințelor, educarea voinței, a atenției și a spiritului de ordine.

Descrierea serviciilor furnizate

Serviciul de asistență socială

În cadrul serviciului de asistență socială se realizează evaluarea completă a situației socio-economice a solicitanților de servicii, și a familiilor acestora, se întocmește raportul de anchetă socială pentru fiecare beneficiar, se întocmește dosarul pentru fiecare solicitant de servicii sociale, se organizează și se actualizează baza de date. Personalul de specialitate din cadrul serviciului de asitență socială prezintă situația constată și propune măsuri pentru elaborarea planului personalizat de intervenție și acompaniere, în aria sa de competențe. De asemenea în cadrul acestui serviciu, se desfășoară activități de informare și consiliere a persoanelor aflate în dificultate, se mediază legătura cu familia și se acordă suport acesteia; se acordă spijin persoanelor nevăzătoare în întocmirea și depunerea dosarelor pentru obținerea drepturilor ce li se cuvin conform legii; se monitorizează evoluția beneficiarilor asistați, se întocmesc semestrial evaluări ale beneficiarilor. Pentru a evidenția numărul persoanelor cu handicap vizual din județul Brăila am efectuat o cercetare în cadrul Serviciului de informare și prestații pentru persoane cu handicap – Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Cercetarea s-a efectuat la data de 30.04.2009 .

Tabel nr. 1 Clasificarea persoanelor cu handicap vizual după gradul de handicap

Sursa:Evidențele serviciului de informare și prestații pentru persoane cu handicap

Tabel nr.2 Clasificarea persoanelor cu handicap după gradul de handicap și statutul social

Sursa:Evidențele serviciului de informare și prestații pentru persoane cu handicap

În urma coroborării informațiilor culese am constatat că cu cât crește informarea și conștientizarea comunității – a angajaților în ceea ce privește acordarea egalității de șanse de nediscriminarea pe piața muncii a persoanelor cu handicap vizual cu atât crește calitatea serviciilor de integrare socială și profesională oferite acestora prin accesibilizarea mediului fizic și a locului de muncă în companiile private.

Servicii privind accesibilizarea nevoilor persoanelor nevăzătoare – specialiștii din cadrul acestui serviciu sunt preocupați cu procurarea de ustensile și echipamente tiflotehnice care să vină în sprijinul persoanelor nevăzătoare, ușurându-le viața. Este vorba despre achiziționarea de cântare electonice de baie și de bucătărie, cântare pentru bolnavii care țin o dietă strictă, detectoare de culori și ceasuri de mâna performante, table de șah, CD-uri care conțin romane, lupe electonice, termometre, tensiometre, mașini de scris, etc. Toate aceste ustensile și aparate oferă diverse informații verbale conform destinațiilor pe care le au. De exemplu, detectorul de culori îndreptat spre un obiect va transmite cu ajutorul vocii sintetice, în câteva secunde, culoarea acestuia. În acest mod nevăzătorii por să-si asorteze hainele, alegând culoarea potrivită. De asemenea, cu ajutorul cântarelor electronice de bucătărie, care prin vocea sintetică transmite informații cu privire la greutate, persoanele nevăzătoare pot să-și respecte diata strictă impusă în cazul unui tratament ( diabetul). În urma unei colaborări cu banca Națională a României s-a realizat în folosul nevăzătorilor, etaloane din plastic, marcate în Braille, pentru recunoașterea bancnotelor. Dispozitivele sunt ușor de folosit, apoximativ de dimensiunea unei cartele telefonice, fiind formate din două bucăți de plastic suprapuse, unite printr-o balama, pe una dintre ele existând, de o parte și de alta cifre scrise în Braille. Ele se folosesc prin introducerea bancnotei între cele două bucăți de plastic, dispozitivul se închide, iar o parte de bancnotă care rămâne afară se îndoaie peste fața marcată cu cifre braille a dispozitivului. Valoarea bancnotei este indicată de numărul scris în braille în exterior, pe bucata de plastic, în dreptul căreia aceasta ajunge. De asemenea, accesibilitatea telefoanelor mobile pentru persoanele nevăzătoare, în funcție de abilitățile acestora. Aceste telefoane au instalate un program de sinteză vocală în limba română, cu care pot fi accesate toate meniurile telefonului.

Toate aceste ustensile și aparaturi tiflotehnice sunt puse gratuit la dispoziția persoanelor nevăzătoare în cadrul acestui serviciu, prin filială, sunt special concepute pentru aceștia, venind în sprijinul lor prin faptul că nu se crează dependență de o altă persoană văzătoare care să o sprijine și să o informeze.

În concluzie, așa cum se întâmplă în orice societate civilizată, politicile de accesibilizare a mediului informațional tind să se impună și la noi, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, ca necesități pentru structurile de interes public.

Serviciul de consiliere psihologică

În cadrul serviciului de consiliere psihologică a persoanelor cu deficiențe de vedere precum și a familiilor acestora se desfășoară activități de informare și consiliere pentru familiile persoanelor cu dizabilități beneficiare ale filialei în scopul integrării și reintegrării acestora în societate. Activitatea de informare și consilire familială are ca obiectiv atenuarea factorilor de risc care conduc la marginalizarea și excluderea socială a persoanelor cu handicap vizual din viața comunității. Acest serviciu oferă sprijin familiei în asigurarea persoanei cu dizabilități a unei vieți depline și decente, respectându-se demnitatea acesteia, favorizând autonomia și facilitând participarea activă la viața comunității. Activitățile oferite în cadrul acestui serviciu presupun: oferirea de informații și consilire privind îngrijirea și dezvoltarea psihologică a persoanei cu dizabilități; oferirea de informații și consilire privind practicile și procedeele de stimulare în recuperarea corespunzătoare nevoilor fiecărei persoane cu dizabilități, favorizarea rolului suportiv al familiei, încurajând aplicarea directă și activă în stimularea și recuperarea persoanei cu nevoi speciale; consiliere psihologică pentru favoriarea unui comportament adaptativ, auto-suportiv. Prin facilitarea accesului persoanei cu dizabilități la informații din diverse domenii de activitate se vizează integrarea socio-profesională a acestora. Psihologul din cadrul serviciului de consiliere psihologică întocmește lunar planificarea activității de consiliere în care este consemnată data programării pentru consilire, beneficiarul, obiectivele urmărite și observațiile din timpul ședinței de consilire. De asemenea, în cadrul acestui serviciu, se acordă sprijin și suport psihologic familiei care are un în îngrijire un minor cu dizabilități în vederea depășirii situațiilor de criză.

Servicii de socializare – asigură fiecărui beneficiar, cu acordul și participarea sa la activități de socializare în vederea dezvoltării autonomiei sociale.

În funcție de nevoile generale și individuale ale beneficiarilor activitățile de socializare desfășurate de personalul specializat sunt: consiliere psiho-socială; activități instructiv educative și de relaxare ( șah, table, participare la activități culturale, lectură în incinta camerei de lectură).

Consilierea psiho-socială este efectuată de către personal specializat și se desfășoară individual sau în grup, în camera cu destianție specifică, folosindu-se tehnici de intervenție specifice – socioterapie, consilire și suport în ceea ce privește formarea autonomiei personale și sociale, de prevenire și combatere a manifestărilor de inadaptare socială și de cunoaștere a modului de manifestare a comportamentului în diferite situații.

În activitățile de terapie de expresie și ocupațională, beneficiarii sunt coordonați de către instructori de educație; activitățile de grup stimulează capacitățile creatoare, dezvoltă unele deprinderi practice și de lucru în echipă și pozitivează relațiile de comunicare interpersonală.

Activitățile de relaxare – în special, participări la diferite activități culturale ( teatru, formații artistice) formează și dezvoltă abilități care pot facilita echilibrul și maturitatea psihosocială a beneficiarilor, prin cunoașterea normelor de comportare civilizată, cunoașterea mediului social și dezvoltarea sentimentului de apartenență la un grup social.

O altă metodă de socializare o reprezintă sala de informatică dotată cu 6 calculatoare performante, avand intalat programul Jaws care printr-o voce sintetică traduce toate comenzile date computerului. La inceput folosirea computerului de către o persoană cu deficiențe de vedere părea un miracol, iar acum cu ajutorul tehnologiei, persoanele nevăzătoare pot folosi diverse aplicații cum ar fi: Microsoft Word editare texte, cu Winamp –ul se ascultă muzică, cu Nero se indcripționează CD-uri. De asemenea toate computerele sunt conectate la Internet având astfel posibilitatea de a relaționa cu alte persoane fiind un mijloc de comunicare, uneori fundamental. Folosindu-se de programul vocii electronice, un nevăzător poate citi orice informație, uneori mai repede decât o poate face o persoană văzătoare.

Activitățile de socializare asigură beneficiarilor menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale, îmbunătățirea abilităților cognitive existente și acumularea de noi informații precum și dezvoltarea abilităților de relaționare intergrup și intergenerațională.

Personalul filialei asigură beneficiarilor desfășurarea activităților într-un cadru de securitate și confort afectiv – pentru menținerea echilibrului psihic și îi încurajează și sprijină să manifeste inițiativă în ceea ce privește activitățile de socializare.

Serviciul de integrare/reintegrare, inserție socială

În baza unui program individual de recuperare, Filiala Nevăzătorilor din Brăila asigură activități de recuperare în funcție de nevoile generale și individuale ale beneficiarilor. Programul fiecărui beneficiar cuprinde: activități de formare-dezvoltare a abilităților de autoservire, îngrijire personală și autogospodărire, în perspectiva integrării/reintegrării în comunitate a acestuia.Filiala asigură pe lângă activitățile de recuperare și activități de integrare comunitară și socială prin activități de informare, asistență socială, pregătire pentru viața independentă, îndrumare vocațională ( sprijin pentru angajare) socializare și petrecerea timpului liber. Personalul de specialitate al filialei informează și consultă familiile beneficiarilor în luarea deciziilor în legătură cu beneficiarii, asigurând consiliere și sprijin psihologic atât persoanelor cu deficiențe de vedere cât și familiilor acestora în vederea integrării/reintegrării sociale. Unul din obiectivele declarate ale fondatorilor asociațiilor pentru nevăzători a fost reducerea decalajului dintre persoana cu handicap vizual și cea considerată normală. În cadrul filialei se urmărește eliminarea fenomenelor de discriminare privind refuzul angajaților de a crea locuri de muncă pentru persoanele cu handicap vizual. Chiar și în profesiunile puține pentru care mai sunt pregătiți nevăzători, aceștia nu-și mai găsesc loc de muncă. Angajatorii, indiferent de forma de proprietate refuză angajarea nevăzătorilor, chiar și acolo unde ar fi posibil, înlocuidu-i cu persoane fără handicap (chiar dacă acestea nu sunt pregătite corespunzător) sau refuză să creeze locuri de muncă, motivând lipsa condițiilor necesare. La cele menționate, se adaugă lipsa unor programe reale pentru adaptarea locurilor de muncă, sau pentru finanțarea de către stat a cheltuielilor necesare adaptării acestor locuri de muncă.De asemenea, în cadrul serviciilor din filială, persoanele nevăzătoare sunt indrumate și susținute pentru a duce o viață personală autonomă. Nevăzătorii sunt, în marea lor majoritate, supuși presiunilor familiei sau altor persoane care se prefac că le oferă sprijin, sustrăgându-le astfel subvențiile pe care le primesc pentru compensarea deficienței lor. Această stare de lucruri este favorizată și chiar amplificată ca răspândire de lipsa oricăror programe prin care adultul nevăzător ar putea duce o viață independentă. Fără a beneficia de nici un sprijin din partea autorităților, filiala nevăzătorilor reușește să deruleze programe, care să ofere șanse egale pentru peroanele cu deficiențe de vedere.

Serviciul de terapie ocupațională

Terapia ocupațională prin componentele sale contribuie la creșterea adaptării individului la societate, se ocupă în primul rând de asigurarea funcționării optime a individului în mediul său de existență. Prin activitățile de terapie ocupațională se urmărește formarea unor deprinderi adaptative care să-i permită persoanei să-și satisfacă nevoile personale și să răspundă cerințelor mediului. În achiziția și consolidarea deprinderilor de autoservire, de comunicare, se utilizează terapia ocupațională, în cadrul centrului desfășurându-se următoarele activități: ergoterapie, meloterapie, terapie cognitivă. În cadrul filialei sunt amenajate 4 săli pentru desfășurarea activităților specifice: sala pentru ergoterapie, sala pentru terapie cognitivă, sala pentru activități culturale/literare și sala pentru informatică. În cazul modului de modelaje/colaje, în baza unei planificări se desfășoară activități de lipire, decupare și modelaj din diferite materiale ușor de modelat (plastelină, chit). În cadrul activităților de terapie cognitivă sunt organiate activități de consolidare, sistematizare, completare a informațiilor, abilităților, deprinderilor.

Categoria de persoane beneficiare

Sunt beneficiare ale acestui serviciu persoanele cu handicap vizual. Pot deveni membri ai filialei toți cei care sunt încadrați într-un grad de handicap vizual, au domiciliul pe raza județului Brăila, și care se află la un moment dat într-o situație de risc. Filiala are o capacitate optimă de 60 locuri, pe perioadă nelimitată, numărul de persoane cu deficit de vedere care apelează la serviciile filialei , pe parcursul unui an, este de maxim 350.Admiterea în cadrul filialei se face de către președintele filialei, în baza unei adeziuni semnată de beneficiari, a actelor medicale doveditoare încadrării în categoria nevăzătorilor și a actelor de stare civilă care dovedesc că solicitantul are domiciliu în raza de activitate a filialei

Modalitatea de selectare a beneficiarior

Selecția beneficiarilor se face din trei surse: prima sursă o constituie evidența existentă la Serviciul de informare și prestații pentru persoane cu handicap, respectându-se criteriile de eligibilitate; a doua sursă o constituie Comisia de Evaluare Medicală a Persoanelor Adulte cu Handicap; iar cea de-a treia sursă pentru selecția beneficiarilor este adresarea directă a acestora către Filiala Nevăzătorilor din Brăila.

Modalități de implicare a beneficiarilor în activitățile desfășurate:

obligativitatea beneficiarilor de a fi prezenți la activitățile derulate în cadrul filialei pentru îngrijire, reintegrare, inserție socială, după programul stabilit în planul personalizat de intervenție și acompaniere;

participarea acestora la acțiunile stabilite în planul personalizat de intervenție și acompaniere

colaborarea beneficiarilor cu membrii echipei pluridisciplinare în scopul îndeplinirii planului personalizat de intervenție și acompaniere;

participarea familiei beneficiarilor la ședințele de consiliere organizate de specialiștii filialei

Activitatea Filialei pentru Nevăzători Brăila se desfășoară prin respectarea principiilor referitoare la respectarea drepturilor omului, pentru a asigura autodeterminarea și libera alegere, precum și dreptul la opțiune, recurge la consultarea beneficiarului și a familiei sale și la implicarea acestora în faza de elaborare a planului personalizat de intervenție cât și în faza de realizare a lui (de implementare). Acest lucru asigură o participare crescută a beneficiarilor și cresc șansele de reintegrare și de răspuns ale instituției publice, atât pe măsura nevoilor celor asistați cât și în interesul lor.

Modalități de contol periodic al calității serviciului

Președintele filialei și conducerea Asociației Nevăzătorilor din România realizează controlul operativ curent și controlul periodic pe bază tematică asigurându-se de îmbunătățirea continuă a activităților desfășurate.

Modalitățile periodice de control a gradului de satisfacție a beneficiarilor

Pentru a măsura satisfacția beneficiarilor cu privire la condițiile de furnizare a serviciilor sociale și a facilităților oferite, în cadrul filialei se recurge la trei proceduri de măsurare:

observația directă – presupunând observarea zilnică de către personalul filianei nevăzătorilor, fiecare în aria sa de competențe, a reacțiilor pozitive sau negative a beneficiarilor și a familiilor față de serviciile oferite;

discuții cu beneficiarii – cu ajutorul întrebărilor se urmărește evaluarea nivelului de satisfacție al acestora față de serviciile oferite. Convorbirile se desfășoară mai puțin formal, având caracterul unei discuții obișnuite fără a da impresia că este vorba despre in interviu. Aceste discuții sunt purtate de către angajații filialei, fiecare în domeniul său de activitate, cu scopul îmbunătățirii calității serviciilor;

evalulări ale familiilor ( sondaje de opinie) – se realizează verbal în cadrul unor dialoguri sau în scris prin chestionar. Caracterul formal este mai puternic aici, recurgându-se la dialoguri zilnice cu membrii familiei sau însoțitorii nevăzătorilor – în cazul celor care vin zilnic la centru sau în cadrul ședințelor de consiliere psihologică. De asemenea, anual, beneficiarii, familiile acestora sau reprezentanții legali completează un chestionar de evaluare a calității serviciilor, rezultatele acestora stând la baza corectării eventualelor „erori” în asigurarea serviciilor, precum și pentru îmbunătățirea serviciilor oferite;

Resursele umane utilizate pentru realizarea serviciilor oferite în cadrul filialei pentru nevăzători

Analiza structurală a beneficiarilor de servicii comunitare din cadrul Filialei nevăzătorilor

În cadrul Filialei Nevăzătorilor din Brăila sunt înscriși un număr de 1 200 membri care beneficiază de serviciile specializate ale filialei. Pentru realizarea investigației am folosit ca metodă analiza documentelor. Documentele analizate sunt: ancheta socială, certificatul de încadrare în grad de handicap, evaluările peridice din dosarul personal al fiecărui beneficiar.

Dintre cei 1 200 de nevăzători, 697 sunt de sex feminin iar 503 sunt de sex masculin adică, beneficiari de sex feminin sunt în pondere de 58%, comparativ cu cei de sex masculin care sunt în pondere de 42%. De asemenea, în cadrul filialei nevăzătorilor sunt înscriși doar 148 de persoane care locuiesc în mediul rural, în proporție de 12%, ponderea o reprezintă mediul urban, 1052 de persoane, adică 88%. Cea mai mare parte din membrii înscriși sunt din mediul urban deoarece persoanele din mediul rural care frecventezează filiala suportă cheltuieli suplimentare privind transportul.

În funcție de vâstă, structura membrilor filialei este următoarea:

Repartiția beneficiarilor după gradul de handicap în baza Certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de Evaluare Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți este următoarea:

După cum se constată, predominant este handicapul grav, beneficiarii având permanent nevoie de asistență și îngrijire din partea altei persoane. Persoanele cu handicap accentuat și mediu sunt într-o proporție mult mai mică;

Funcție de statutul social al persoanelor nevăzătoare înscrise în filială, structura este următoarea:

Datorita deficienței de vedere, foarte puține persoane au putut să se angajeze și mai ales să păstreze un loc de muncă, aceasta și datorită faptului că nu există în Brăila unități protejate unde persoanele cu deficiențe de vedere ar putea să lucreze.

V.5 STUDIU DE CAZ I

B.V. în vârstă de 31 ani, s-a prezentat împreună cu mama sa la sediul Filialei pentru nevăzători și solicită informare, consiliere și ajutor în vederea depășirii situației de criză în care se află, din cauza lipsei vederii și a faptului că își dorește un loc de muncă adecvat, conform pregătirii profesionale. De asemenea, bugetul familiei ar crește și ar putea să asigure copilului pe care îl are în îngrijire un trai decent.

I. Date despre beneficiar

În vederea evaluării în primă fază a situației, asistentul social a solicitat documente cu privire la starea de sănătate, studii, acte de identitate.

În urma studierii documentelor din dosar ( copii după certificatul de naștere, cartea de identitate, după actele de studii, referatul în care este menționat diagnosticul de la medicului specialist oftalmolog, bilete de ieșire din spital, scrisoare medicală emisă de către medicul de familie), reiese faptul că B.V. este născută la data de 03.05.1978, în Brăila, a fost căsătorită cu C.M., iar in urma acestei relații a rezultat un fiu C.A. in vârstă de 6 ani care locuiește împreună cu mama sa; este diagnosticată cu „ Sechele Uveita, Leucom Cornean Total “

B.V. a urmat cursurile unui liceu cu profil uman, până la vârsta de 17 ani, când în urma unei infecții O.R.L. inadecvat tratată, aceasta s-a localizat la ochi, fiind diagnosticată cu uveită totală – o inflamație a uveei, tunică vascularizată a globului ocular care hrănește ochiul, este o afectiune destul de frecventă care în proportie de 20% din cazuri duce la orbire. A intrerupt cursurile liceale datorită multiplelor intervenții chirurgicale care s-au soldat cu esec, fiind obligată să își continue studiile la }coala Specială pentru nevăzători „Regina Elisabeta” din Bucuresti, având ca specializare „masaj”.

B.V. este de etnie română, vorbește limba română și este de religie creștin-ortodoxă. De altfel religia a reprezentat și reprezintă o parte importantă în educația ei, familia respectând și frecventând biserica.

Date despre membri ai familiei

S.E., mama s-a născută la data de 18.17.1943 în Brăila, este pensionară limită de vârstă, are grijă de fiica sa. Tatăl, S.V., este decedat de doi ani. Au împreună o singură fiică, pe B.V. Aceasta a fost căsătorită cu C.M. din căsătorie a rezultat fiul C.A. În urma divortului, fiul C.A. a fost încredințat spre creștere și educare mamei B.V.

Istoricul Social

Climatul familial este bun, caracterizat de echilibru, afecțiune, cooperare. Până la decesul tatălui, ambii părinți s-au preocupat de îngrijirea fiicei lor, fiind angrenați în ceea ce privește viața de zi cu zi a acesteia precum și a nepotului lor. După decesul tatalui toată sarcina apasă pe umerii mamei, care este marcată de suferința fiicei sale, de dificultățile financiare prin care trec, datorită condițiilor de viață destul de grele. S-a căsătorit in anul 2000 iar după nașterea fiului C.A în anul 2003 soțul părăsește domiciliul, invocând neputința de a face față atât prblemelor de sănătate ale soției cât și îngrijirii copilului. Datorită deficienței de vedere B.V. nu a fost încadrată în muncă, singurul venit fiind alocația de intreținere a fiului său în sumă de 200 lei, la care se adaugă pensia pentru limită de vârstă a bunicii materne în sumă de 850 lei. Este un venit insuficient pentru nevoile modeste ale familiei ( tratamentul lunar pentru B.V. este in sumă de 200 lei ,cheltuielile de intreținere ale casei se ridică la 150 lei pe timp de vară iar iarna depășesc 450 lei, alimentația adultilor este sărăcăcioasă punându-se accent pe alimentația copilului).

Locuiește împreună cu mama și fiul său într-o lucuință proprietatea personală a părinților având 4 camere plus dependințe, racordate la rețeaua de gaze și curent electric. Locuința este bine mobilată și întreținută, fiind dotată cu toate utilitățile necesare unui trai decent. Camerele sunt aerisite, nu prezintă igrasie, lenjeria este foarte curată și bine întreținută. Există deprivare în sfera îmbrăcăminții, care este curată dar este insuficientă pentru cele patru anotimpuri.

De asemenea există deprivare recreațională – nu au plecat în concediu s-au rezumat doar la excursii ocazionale, predominând cele cu caracter religios.

B.V. este în evidența medicului specialist oftalmolog și lunar este nevoită să suporte costul foarte mare al medicamentelor prescrise deoarece nu are calitatea de asigurat prin Casa de Asigurări de Sănătate, neavând nici un venit.

Relatii in familie

B.V. provine dintr-o familie legal constituită, părinți clinic sănătoși, fără antecedente heredocolaterale semnificative, ambii cu Rh pozitiv. A fost un copil dorit de ambii părinți, educat după posibilitățile părinților, sprijinit când a intervenit boala , indrumat spre a-și continua studiile și a urmat cursurile unei școli cu specific pentru deficienții de vedere pentru a avea o calificare. B.V. apreciază eforturile făcute de părinți pentru îngrijirea sa și mai ales pentru sprijinul dat în perioada divorțului său, rămânând singura să crească un copil nou-născut. Greutățile intâmpinate au fost un liant pentru această familie; copilul C.A. nu-și cunoaște tatăl, își iubește foarte mult bunica și mama iar aceasta compensează lipsa celuilalt părinte prin multă dragoste și afectiune.

Relații in comunitate

B.V. după terminarea școlii speciale a incercat să-și găsească un loc de muncă adecvat deficienței sale. Lipsa unui loc de muncă a determinat-o pe B.V. să se retragă în sine, să nu mai comunice cu nimeni, să-și piardă încrederea în propriile forțe, ocupându-se doar de creșterea și îngrijirea fiului ei. O legătură puternică în cadrul cumunității o au cu biserica pe care o frecventează regulat. Vecinii confirmă faptul că este o familie responsabilă, serioasă, sociabilă, care caută să nu deranjeze niciodată pe nimeni și care se preocupă în mod constant de problemele lor.

II. Planificarea intervenției

Fisa de evaluare initiala

B.V. este persoana cu deficiențe vizuale de la vârsta de 17 ani, fără a fi incadrată într-un grad de handicap, având diagnosticul Sechele uveita.Leucom cornean total cu pierdere a vederii. Necesită în permanentă existența unui insoțitor deoarece nu poate distinge decât umbre, se descurcă doar într-un spațiu cunoscut. La îndrumarea mamei și din dorința de a-și găsi un loc de muncă solicită sprijin Filialei Nevăzătorilor din Brăila, creindu-se astfel relații de socializare atât cu personalul filialei cât și cu alte persoane cu deficiențe de vedere.

Fisa de evaluare a situației economice

Datorită faptului că veniturile sunt mici, datoriile sunt mari, sunt multe nevoi urgente, ca de exemplu, cheltuieli pentru medicamente, alimentație și vitamine pentru copil, și de asemenea, pregătirea pentru școală a copilului, bugetul este insuficient. Familia cheltuiește puțini bani pentru îmbrăcăminte, igienă și articole de menaj, făcând vara economii pentru perioada de iarnă , eliminând posibilitățile de relaxare și recreere.

Familia este afectată de marginalizarea si excluderea socială a lui B.V. în primul rând, a condițiilor de viață și a veniturilor insuficiente.

Plan individualizat de servicii

Urmare a celor constatate se are în vedere informarea doamnei B.V. cu privire la încadrarea sa într-un grad de handicap, evaluarea în cadrul comisiei medicale pentru persoanele adulte cu handicap și obținerea certificatului de persoană cu handicap implicit a drepturilor conform legislației în vigoare, consiliere psihologică privind depășirea situațiilor de criză și inserția socio-profesională prin găsirea unui loc de muncă.

Obiective :

încadrarea într-un grad de handicap

informarea cu privire la drepturile și obligațiile persoanei cu handicap

identificarea unui loc de muncă;

creșterea gradului de integrare în comunitate;

consolidarea relațiilor interpersonale;

asigurarea suportului psihologic pentru persoana cu deficiențe precum și pentru familie;

Etapele atingerii obiectivelor :

– înregistrarea la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți în vederea obținerii certificatului de încadrare în grad de handicap;

– înregistrarea la Serviciul de informare și prestații pentru persoane cu handicap în vederea acordării indemnizației lunare pentru persoana cu handicap precum și a indemnizației pentru însoțitorul acesteia;

– înregistrarea la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, în vederea identificării și ocupării unui loc de muncă adecvat deficienței de vedere ;

– includerea într-un program de consiliere psihologică în vederea consilierii cu scopul

diminuării tulburărilor afective și prevenirii acestora precum și încurajarea relațiilor interpersonale.

III. Implementarea planului de intervenție

B.V. a fost evaluată în cadrul Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap și încadrată în gradul grav de handicap cu mențiunea că necesită îngrijire din partea altei persoane, a fost înscrisă în evidența Serviciului de informare și prestații pentru persoane cu handicap de unde beneficiază de urmăroarele drepturi: indemnizație lunară în cuantum de 202 lei, buget personal complementar lunar pentru plata facturilor de utilitați în sumă de 91 lei, indemnizație pentru însoțitor în sumă de 461 lei, gratuitate la transportul urban și interurban atât pentru persoana cu handicap cât și pentru însotitorul acesteia. Odata cu obținerea certificatului de persoană cu handicap a căpătat calitatea de asigurat in evidenta Casei de Asigurări de Sănătate.

B.V. a fost inclusă în programul de consiliere psihologică din cadrul Filialei Nevăzătorilor Brăila cu scopul diminuărilor tulburărilor afective și prevenirii accentuării acestora. De asemenea, prin serviciul de insertie/reinserție socio-profesională și în colaborare cu Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională ,doamna B.V. a fost încadrată într-un loc de muncă adecvat deficienței sale, care să îi permită să-și valorifice potențialul profesional și intelectual.

IV. Monitorizarea

Intervenția s-a desfășurat în mai multe etape:

B.V. a beneficiat de consiliere psihologică în cadrul serviciului de consiliere psihologică cu scopul diminuărilor tulburărilor afective și prevenirii accentuării acestora.

B.V. a beneficiat de informare in cadrul Filialei Nevazatorilor din Braila.

Aici primește informații cu privire la existența și utilizarea aparaturiilor tiflotehnice ( scrierea Braille, termometrul electric, aparatul de depistare a culorilor, ceas special ) .Tot aici i s-a pus la dispoziție biblioteca cuprinzând 100 de volume scrise in Braille precum si accesibilitătile la viața culturală a filialei, stabilind relații de prietenie cu membrii filialei. In cadrul serviciului de informatică, dotat cu 6 calculatoare echipate cu programul SWEF- sintetizare voce, cu acces la internet.

A beneficiat de serviciile de inserție/reinserție socio-profesională în colaborare cu Agenția Județeană pentru Ocupare și Formare Profesională Brăila.

V. Evaluarea finală a cazului

Din punct de vedere al familiei, situația financiară a familiei s-a îmbunătățit simțitor prin faptul că B.V.. a fost angajată ca masor cu contract de munca la S.C.FLORA S.A – complexul balneoclimateric Lacu Sărat, beneficiază de asigurare medicală și medicamente gratuite lunar.

Din punct de vedere al asistenței sociale cazul este rezolvat.

Din punct de vedere al filialei persoana cu handicap și familia acestuia beneficiază de facilitățile prevăzute de lege iar cazul este în continuare monitorizat în vederea socializarii și păstrării a relațiilor interpersonale.

VI Concluzii

In urma evaluării finale s-a constatat că toate obiectivele au fost indeplinite, doamna B.V., în calitatate de membră a Filialei Nevăzătorilor din Brăila , beneficiază de toate serviciile oferite, creindu-se astfel reintegrarea sa socială, reintegrarea profesională, evitându-se astfel marginalizarea si excluderea socială. Familia are siguranța și independența financiară.

V.6. STUDIU DE CAZ II

E.D. în vârstă de 35 ani, s-a prezentat împreuna cu soția sa E.M. la sediul Filialei pentru nevăzători și solicită informare, consiliere și ajutor în vederea depășirii situației de criză în care se află având doi copii cu handicap vizual, de 7 și respectiv 9 ani, dorind informații privind școlarizarea acestora.

I. Date despre beneficiar

În vederea evaluării în primă fază a situației, asistentul social a solicitat documente cu privire la starea de sănătate, certificatul de încadrare în grad de handicap, acte de identitate.

Se studiază documentele din dosarele copiilor: copii după certificatele de naștere, cărțile de identitate ale părinților,certificatele de încadrare în grad de handicap eliberate de Comisia pentru protecția Copilului Brăila, referatul în care este menționat diagnosticul de la medicul specialist oftalmolog, bilete de ieșire din spital, scrisoare medicală emisă de către medicul de familie.

Pentru copilul E.D. reiese faptul că, este născută la data de 12.10.2000, în Brăila, locuiește împreună cu părinții, sora sa mai mică și bunicii paterni; este diagnosticată cu „ O.D.Anoftalmie – Operată Retino-Blastom“. Este protezată la ochiul drept. Datorită faptului că este organ pereche s-au descoperit mici tumorete și la ochiul stâng, având acuitatea vizuală scăzută la 1/12, ceea ce înseamnă că percepe imaginile la 4 metri. Datorită afecțiunilor de vedere nu a putut absolvi clasa I –a iar în prezent nu frecventează cursurile nici unei școli, neadaptându-se la cerințele unei școli normale.

Pentru copilul E.L. reiese faptul că este născută la data de 05.08.2002, în Brăila, locuiește împreună cu familia extinsă; este diagnosticată cu „Cataractă congenitală ochiul drept” fiind în evidența medicului specialist oftalmolog din anul 2008 când părinții au observat că în timpul jocului, E.L. se lovea foarte des. Nu a mers la grădiniță niciodată iar părinții sunt îngrijorați, conștienți că nici fetița cea mică nu va putea face față cerințelor unei școli normale.

Întreaga familie este de etnie română, vorbește limba română și este de religie creștin-ortodoxă. Familia respectă tradițiile și frecventează biserica la sărbători.

Date despre membri ai familiei

E.D. tatăl s-a născut la data de 23.01.1974, în Brăila, este salariat la S.C.Aventin S.R.L. în funcția de șofer; mama, E.M. s-a născut la data de 24.06.1976, salariată la S.C. Braiconf S.A. croitoreasă, se ocupă de întreaga gospodărie precum și de îngrijirea celor două fetițe; bunicul patern E.P. în vârstă de 62 ani, este pensionar limită de vârstă iar bunica paternă, E.F, în vârstă de 60 ani este de asemenea pensionară limită de vârstă. Ambii bunici paterni ajută familia tânără. Bunicii materni locuiesc în mediul rural în alt județ, vizitele fiind foarte rare.

Istoricul Social

Climatul familial este bun, caracterizat de echilibru, afecțiune, înțelegere. Ambii părinți se preocupă de îngrijirea fiicelor, în timpul în care aceștia sunt la serviciu, fetele sunt îngrijite și supravegheate de bunici, angrenați în ceea ce privește viața de zi cu zi a acestora. Copilele, în mare parte datorită bolilor lor, sunt foarte atașate de familie, nefiind despărțite niciodată. Părinții sunt îngrijorați în ceea ce privește educația copiilor care nu s-au adaptat cerințelor școlii normale, sunt conștienți că trebuie să urmeze cursurile unei școli speciale, în Brăila necunoscând existența unei asemenea școli, fiind foarte îngrijorați că fetele vor fi nevoite să plece din mediul familial. Familia extinsă locuiește într-o locuință proprietatea personală a bunicilor paterni având 5 camere plus dependințe, racordate la rețeaua de gaze și curent electric. Locuința este bine mobilată și întreținută, fiind dotată cu toate utilitățile necesare unui trai decent ( televizor, mașină de spălat automată, aragaz, frigider). Camerele sunt aerisite, nu prezintă igrasie, lenjeria este foarte curată și bine întreținută. Nu există deprivare în sfera îmbrăcăminții care este curată și modestă suficientă pentru cele patru anotimpuri.

De asemenea există deprivare recreațională – nu au plecat în concediu s-au rezumat doar la excursii ocazionale, datorită bolii fetițelor care necesită foarte multă supraveghere, acestea descurcându-de foarte greu în locuri necunoscute.

E.D și E.L. sunt în evidența medicului specialist oftalmolog, lunar urmează tratament medicamentos și periodic merg la control la Spitalul „ Marie Curie” pentru a verifica evoluția în timp a bolii.

Relatii in familie

Copii provin dintr-o familie legal constituită, părinții clinic sănătoși, fără antecedente heredocolaterale semnificative, ambii cu Rh pozitiv. Au fost copii doriți de ambii părinți, educați în familie după posibilitățile parinților, sprijiniți și îngrijiți când a intervenit boala. Faptul că nu au frecventat grădinița, nu știu și nu pot să se joace cu copiii normali, a influențat relațiile cu alți copii, neexistând comunicarea specifică vârstei lor. Copiii sunt apropiați de toți membrii familiei, în special de bunici cu care petrec cel mai mult timp. Bunicii paterni nu sunt de acord cu plecarea fetițelor la școală în altă localitate, considerând că se va produce o rupere mult prea timpurie de mediul familial. Pe de altă parte, părinții sunt conștienți că fără educație specială copii nu vor avea o calificare care să le asigure pe viitor independența socială și financiară.

Relații in comunitate

Vecinii au un sentiment de milă și compasiune atât pentru familie cât și pentru fetițe, observând faptul că acestea sunt respinse la joacă de ceilalți copii, văzându-le plângând de multe ori. Părinții cunosc acest aspect , fiind un motiv în plus pentru creșterea și educarea lor printre copiii nevăzători. Vecinii confirmă faptul că este o familie unită, responsabilă, serioasă, nu foarte sociabilă, care caută să nu deranjeze niciodată pe nimeni și care se preocupă în mod constant de problemele lor.

II. Planificarea intervenției

Fisa de evaluare initiala

În urma studierii cazului asistentul social a constatat faptul că ambele fetițe au deficiente vizuale, doar E.D. fiind încadrată în gradul accentuat de handicap, conform diagnosticului „O.D.Anoftalmie – Operată Retino-Blastom“. La îndrumarea medicului specialist și fetița E.L. trebuie să se prezinte la Comisia pentru Protecția Copilului pentru încadrarea în grad de handicap. De asemenea, pentru a putea fi școlarizate în învățământul special trebuie să obțină un certificat de orientare școlară emis tot de Comisia pentru Protecția Copilului.

Fișa de evaluare a situației economice

Veniturile familiei sunt următoarele: tatăl E.D. salariat la S.C.Aventin S.A, are un salariu de 900 lei, mama confecționeră la S.C.Braiconf cu un salariu de 850 lei la care se adaugă, ocazional, bonuri valorice. Fetita E.D. beneficiază de alocație majorată cu 100% în cuantum de 84 lei, și buget personal complementar lunar în sumă de 68 lei iar fetița E.L. beneficiază de alocație simplă în cuantum de 42 lei. La aceste venituri se adaugă pensiile bunicilor în sumă de 750 lei respectiv 620 lei. Familia cheltuiește puțini bani pentru îmbrăcăminte, igienă și articole de menaj, facand vara economii pentru perioada de iarna , eliminând posibilitățile de relaxare și recreere. Datorita deficiențelor de vedere ale celor două fete, o parte substanțială din venit este alocată tratamentului și drumurilor periodice făcute la spital în București. Bugetul întregii familii este suficient și echilibrat, acoperind în primul rând nevoile copiilor, nevoile celorlalți membri ai familiei fiind modeste, gestionarea banilor fiind apanajul mamei E.M.

Plan individualizat de servicii

Urmare a celor constatate se are în vederea informarea părinților copiilor cu privire la încadrarea într-un grad de handicap a fiicei E.L., orientarea școlară a celor două fetițe în Comisia pentru protecția Copilului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, implicit a drepturilor conform legislatiei in vigoare, informare cu privire la școlile speciale pentru deficienți de vedere din țară, consiliere psihologică atât pentru părinți cât și pentru copii privind depăsirea situației de criză și integrarea școlară și socială a micuțelor.

Obiective :

încadrarea într-un grad de handicap pentru copilul E.L.

orientarea școlară a celor doi copii;

informarea cu privire la drepturile și obligațiile copiilor cu handicap;

informare privind orientarea școlară și opțiunile profesionale;

creșterea gradului de integrare în comunitate;

consolidarea relațiilor interpersonale;

asigurarea suportului psihologic pentru familie și copii;

Etapele atingerii obiectivelor :

inregistrarea la secretariatul Comisiei pentru Protecția Copilului și evaluarea în vederea obtinerii certificatului de incadrare in grad de handicap pentru E.L.;

inregistrarea la secretariatul Comisiei pentru Protecția Copilului și Evaluarea în vederea obținerii a certificatelor de orientare școlară pentru ambii copii;

înregistrarea la serviciul de informare si prestatii pentru persoane cu handicap in vederea acordarii bugetului personal complementar pentru copilul E.L.;

înregistrarea dosarului pentru alocație majorată 100% la serviciul alocații din cadrul Agenției Județene pentru prestații Sociale, pentru copilul E.L.

includerea într-un program de consiliere psihologica în vederea consilierii cu scopul diminuării tulburărilor afective și prevenirii acestora precum și incurajarea relatiilor interpersonale pentru toți membrii familiei;

informarea părinților cu privire la școlile speciale pentru deficienți de vedere

III. Implementarea planului de intervenție

E.L. a fost evaluată în cadrul Comisiei pentru protecția Copilului a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, încadrată in gradul accentuat de handicap și inscrisă în evidenta Serviciului de informare și prestații pentru persoane cu handicap de unde beneficiază de urmăroarele drepturi: buget personal complementar lunar pentru plata facturilor de utilitați în sumă de 68 lei, gratuitate la transportul urban și interurban atât pentru copiii cu handicap cât și pentru insotițorul acestora. Ambii copii au fost orientați către învățământul special în regim de intern.

Familia a fost inclusă în programul de consiliere psihologică din cadrul Filialei Nevăzătorilor Brăila cu scopul diminuărilor tulburărilor afective și prevenirii accentuării acestora, a prevenirii marginalizării și excluderii sociale a copiilor. De asemenea, prin serviciul de socializare părinții sunt încurajați să își aducă copii la activitățile culturale ale filialei, dezvoltându-se relațiile de colaborare în cadrul unui grup precum și dezvoltarea abilităților practice personale. Activitățile de socializare asigură fetițelor menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale, îmbunătățirea abilităților cognitive existente și acumularea de noi informații precum și dezvoltarea abilităților de relaționare intergrup și intergenerațională. Tot aici fetițele desfășoară activități de expresie grafică și plastică, urmărindu-se educarea voinței, a atenției voluntare, dezvoltarea sensibilității și gustului estetic. În cadrul modulului de colaje/modelaje/împletituri prin activitățile desfășurate se urmărește dezvoltarea capacității de a aprecia frumosul, formarea și dezvoltarea priceperilor și deprinderilor specifice, consolidarea cunoștințelor, educarea voinței, a atenției și a spiritului de ordine.

IV. Monitorizarea

Intervenția s-a desfășurat în mai multe etape:

familia a beneficiat de consiliere psihologică în cadrul serviciului de consiliere psihologică cu scopul diminuărilor tulburărilor afective și prevenirii accentuării acestora.

Familia B.V. a beneficiat de informare in cadrul Filialei Nevăzătorilor din Brăila. Aici părinții au fost informați cu privire la serviciile oferite de cele două școli speciale apropiate județului nostru, Centrul Scolar pentru deficienți de vedere „Regina Elisabeta” București și Complexul de Servicii pentru Copilul cu deficiențe de vedere Buzău pentru înscrierea celor două fetițe în următorul an școlar.

în cadrul serviciului de socializare fetițele primesc informații cu privire la existența și utilizarea aparaturiilor tiflotehnice, li s-au pus la dispozitie CD – uri cu lecturi și muzică adecvate vârstei lor și accesibilitățile la viață culturală a filialei, stabilind relații de prietenie cu membrii filialei.

V. Evaluarea finală a cazului

Din punct de vedere al familiei, părinții au fost îndrumați pentru orientarea școlară a copiilor, și consiliați în vederea depășirii situațiilor de criz

Din punct de vedere al asistenței sociale cazul este rezolvat.

VI. Concluzii

In urma evaluării finale s-a constatat că toate obiectivele au fost indeplinite, părinții au fost îndrumați pentru orientarea școlară a copiilor, copiii beneficiază de toate serviciile oferite în cadrul Filialei Nevăzătorilor din Braila, s-a relizat integrarea școlară a copiilor evitându-se astfel marginalizarea si excluderea sociala. Familia are siguranța că educația copiilor va fi potrivită deficienței lor, asigurându-li-se calificare profesională și deci independență financiară pe viitor.

V.7 CONCLUZII

Evitarea izolării familiei este posibilă datorită numeroaselor asociații șI fundații care își aduc suportul pentru susținerea psihologică a persoanelor cu deficiențe de vedere și se luptă pentru a fi cunoscute evitându-se astfel marginalizarea șI excluderea socio-profesională. Grație lor, familiile ce trăiesc aceeași rutină zilnică pot să-și împărtășească neliniștile și să se ajute reciproc. A fi în contact cu alte familii care trăiesc același lucru permite să elimine sentimentul de excluziune, să nu se mai simtă descumpăniți, să compare situația proprie cu cazuri uneori mai grave și să relativizeze, deci să comunice.

Orice individ trebuie să aibă sentimental aparteneței la un grup social, așadar nu poate exista în afara unei experiențe de grup. Nașterea, creșterea, educația, asigurarea traiului zilnic, locul de muncă etc. sunt doar câteva etape prin care trece omul în decursul vieții sale. Însă, pentru ca individul (copil, adult, vârstnic) să poată trăi într-un mediu social, trebuie să respecte unele norme și reguli importante pentru societate. Aceste reguli după care se ghidează individul în viața socială au și caracter social, motiv pentru care sociologia pune accent pe socializare.
Socializarea nu este un proces mărginit și temporar, pentru că orice individ participă vrând-nevrând la viața socială și trebuie să se adapteze permanent schimbărilor care apar în societate, fiind tot timpul supus unor cerințe și provocări sociale.

Persoanele cu dizabilități de vedere trebuiesc considerate ca făcând parte din societate, sunt semenii noștri. Nu putem să-i ascundem, nu au nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permițându-le să trăiască alături de ceilalți oameni, ca parte integrantă a aceleiași comunității.

Pentru a socializa o persoană cu dizabilități de vedere este important:
– Să beneficieze de intervenție individuală;

– Să participe la activitățile de grup.

Teoretic, fiecare persoană are șanse egale la educație. Practic, un număr semnificativ de persoane cu deficiențe de vedere rămân în afara sistemului educațional, cu timpul vor fi marginalizați de către societate, nemaiputând fi nicicând socializați.
Relația dintre normalizare și integrare este una complexă. Un punct de vedere des invocat este acela că dacă normalizarea reprezintă scopul general, integrarea , în diversele ei forme, niveluri sau moduri, constituie mijlocul de atingere al normalizării. Și asta se face prin integrarea în muncă a persoanelor cu handicap, prin responsabilizarea acestora. Pentru beneficiari, munca și locul lor de muncă reprezintă mai mult decât doar un loc în care îndeplinesc o activitate sau contribuie la producerea unui produs. Munca înseamnă mai ales dezvoltare de aptitudini și abilități, sentiment de împlinire, un loc de interacțiune socială unde își fac prieteni și dau un sens propriei vieți.

Pentru tinerii calificați în domenii care nu sunt de actualitate pe piața locurilor de muncă, un rol important îl au programele de educație și formare profesională continuă. În acest scop, este necesară stabilirea unor contacte și parteneriate cu ONG-urile acreditate în acest domeniu și Agențiile Județene pentru Ocupare și Formare Profesională în vederea includerii lor în programele lor de reinserție profesională; angajarea prin intermediul agenției implicând responsabilizarea și sensibilizarea angajatorilor în privința drepturilor tinerilor cu deficiențe de vedere încadrați în muncă.

Dar calificarea tinerilor și a persoanelor cu dizabilități de vedere ar trebui să se realizeze ținând cont de tendințele de evoluție de pe piața muncii și de aptitudinile și dorințele exprimate ale celor vizați. Impunerea din afară a profesiei unui tânăr poate atrage după sine, în momentul încadrării în muncă, frustrări și epuizări profesionale, eșec în adaptarea la cerințele postului.

Pe de altă parte, aptitudinile celor în cauză legate de o profesie sau alta constituie o cerință de bază în asigurarea succesului profesional și conturarea unei cariere.

Identificarea unui loc de muncă potrivit pentru persoanele cu dizabilități de vedere este un proces dificil. Accesarea serviciilor oferite de Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă poate fi extrem de utilă în soluționarea necesității de integrare/reintegrare profesională a acestora.

În ceea ce privește angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități de vedere, situația este foarte dificilă în România.

„Dacă susținerea socială a persoanelor cu handicap a crescut în mod substanțial, s-a produs un regres în ceea ce privește oportunitățile de participare la activități economice a acestei populații. Stimulentele legale și programele pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități au avut rezultate modeste” până la apariția la sfârșitul lunii Decembrie 2006, a Legii nr. 448, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Au fost luate măsuri de încurajare a societăților să angajeze persoane cu handicap, iar rezultatele sunt satisfăcătoare.

V.8. PROPUNERI

Anul 2004 a marcat, după mai bine de 10 ani de așteptare, deschiderea cu posibilități reale către o reformă structurată a sistemului serviciilor de asistență socială din țara noastră, bazată pe o filozofie multisectorială și interdepartamentală. Vorbim despre o nouă abordare a problemelor sociale, precum și a politicilor sociale în sfera protectției și asistenței sociale pentru sporirea șanselor și creșterea eficienței în sprijinirea persoanelor în dificultate.

Legea asistenței sociale are la bază o nouă filozofie care se centrează pe sprijinul direct al familiei și comunității, plasând serviciile de ajutor social în proximitatea nevoilor beneficiarului. Se realizează astfel armonizarea eforturilor umane, a resurselor financiare și instituționale la nivel local, sub coordonarea și responsabilitatea unui singur organism guvernamental.

Furnizarea unui support specializat persoanelor sau grupurilor care traversează perioade de criză;

Dezvoltarea capacităților proprii de refacere, recuperare și reintegrare a celor aflați în dificultate;

Oferirea suportului pentru evitarea marginalizării/excluziunii sociale;

Implicarea mai activă a comunității locale în identificarea situațiilor de risc, excluziune și marginalizare socială, intervenția imediată și colaborarea cu toate instituțiile publice sau private care pot oferi în astfel de cazuri măsuri de protecție;

înființarea la nivelul județului/municipiului Brăila a unui centru de consiliere, informare și sprijin pentru persoanele cu handicap și familiile acestora prin intermediul căruia să li se acorde asistență juridică, consiliere și informare cu privire la drepturi, obligații, servicii sociale de care pot beneficia, sprijin în demersurile legate de obținerea drepturilor legale, în ocupare, formare, orientare și reorientare professionale;

Desfășurarea de campanii de conștientizare și sensibilizare a opiniei publice pentru a combate prejudecățile existente vis a vis de persoanele cu deficiențe, promovarea imaginii pozitive a acestora și receptivitatea drepturilor acestora;

Realizarea unui dialog constant cu ONG-urile persoanelor cu deficiențe de vedere existente și dezvoltarea parteneriatului public-privat în scopul promovării, protecției acestor persoane defavorizate.

BIBLIOGRAFIE

ALBU, Adriana, ALBU, Constantin, Asistența psihopedagogică și medicală a copilului deficient fizic, Editura Polirom, 2000.

Avramescu, Delicia, Monica, Defectologie și Logopedie, București, Editura Fundației România de Mâine, 2006

BĂNDILĂ, Aurelia, RUSU, Constantin, Handicap și readaptare, dicționar selectiv, Editura Pro Humanitate, București, 1998.

BOCANCEA, Cristian, NEAMțU, George, Elemente de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 1999.

CREțU, Virginia, „Definiția handicapului din perspectiva drepturilor omului și a științei contemporane” în Rolul asistentului social în sistemul de protecție a persoanelor cu handicap, București, 2003, p. 59-73

GHERGU|, Alois, NEAM|U Cristina, Psihopedagogie specială, Ghid Practic pentru Învățământul deschis la distanță, Iași, Editura Polirom, 2000

GHERGU| Alois, Psihopedagogia Persoanelor cu Cerințe Speciale, Iași, Editura Polirom, 2001

MANEA, Livius, Protecția socială a persoanelor cu handicap, Casa de editură și presă ȘANSA s.r.l., București, 2000.

MĂRGINEAN, Ioan, Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iași, 2000

NEAM|U, Cristina, GHERGU|, Alois, Psihopedagogie Specială, Editura Polirom, Iași, 2000

NEAMțU, George, Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003,

PA}A, Florin, PA}A Luminița, Mihaela, Asistența Socială în România, Iași, Editura Polirom, 2004

PĂUNESCU, Constantin, Copilul deficient – cunoașterea și educarea lui, Editura Știință pentru toți, 1983.

POP, Luana, Miruna, Politici Sociale, Elemente de teorie, analiză și evaluare a politicilor sociale, București, Editura Economică, 2005

POPESCU, Gabriela, PLEȘA, Ovidiu, coord., Handicap, readaptare, integrare, Editura Pro Humanitate, București, 1998,

RĂȘCANU, Ruxandra, Psihologie medicală și asistența socială, Societatea “Știință & Tehnică”, București, 1996.

RUSU, Constantin, Deficiență, Incapacitate, Handicap, Ghid fundamental pentru protecție, educație specială, readaptarea și integrarea socio-profesională a persoanelor în dificultate, București, Editura Pro Humanitate, 1997

STOENESCU, Constantin, TEODORESCU, Liviu, MIHĂESCU, Ovidiu, Sistemul de protecție specială a persoanelor cu handicap din România, Editura All Beck, 2003.

}TEFAN, Mircea, Psihopedagogie Specială – Deficiența de Vedere, București, Editura Pro Humanitate, 2000

Organizația Mondială a Sănătății Geneva, Clasificarea Internațională a funcționalității, dizabilității și sănătății, lucrare editată cu sprijinul Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap, a Reprezentanței UNICEF în România, 2001

Revista Litera noastră, Asociația Nevăzătorilor din România, nr.1/2007, Editura Ministerului Culturii și Cultelor, prin Administrația Fondului Cultural Național Tipărită la Omegaprints

Revista Litera noastră, Asociația Nevăzătorilor din România, nr.3/2007, Editura Ministerului Culturii și Cultelor, prin Administrația Fondului Cultural Național Tipărită la Omegaprints

Revista Litera noastră, Asociația Nevăzătorilor din România, nr.4/2007, Editura Ministerului Culturii și Cultelor, prin Administrația Fondului Cultural Național Tipărită la Omegaprints

Revista Litera noastră, Asociația Nevăzătorilor din România, nr.1/2008, Editura Ministerului Culturii și Cultelor, prin Administrația Fondului Cultural Național Tipărită la Omegaprints

Legea nr.19/01.04.2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

Legea nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale

Legea nr. 448/06.12.2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Anexa1

Proceduri utilizate în cadrul Filiale Nevăzătorilor din Brăila

Procedura de admitere in cadrul filialei

Procedura de evaluare

Procedura de ieșire

Procedura de reclamații

1. Procedura de admitere

Filiala Nevăzătorilor din Brăila deține următoarea procedură cu privire la admiterea în cadrul său:

Actele necesare

Persoana care dorește poate fi admisă în cadrul filialei în baza unui dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente: cererea tip pentru solicitarea de servicii adresată conducerii filialei, copie după buletin/carte de identitate/certificat de naștere, copie după certificatul de încadrare în grad de handicap, copie după programul individual de recuperare, adaptare și integrare socială, adeverință medicală de la medicul de familie din care să reiasă ca persoana cu handicap este de aptă medical pentru a activa în colectivitate.

Criterii de eligibilitate

Pentru a deveni membru al filialei solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să fie persoană cu deficiență de vedere încadrată în gradul grav, accentuat sau mediu, să dețină certificat de încadrare în grad de handicap, să aibă deficiență de vedere, să aibă domiciliul pe raza județului Brăila

Includerea în programul de servicii al filialei se face în urma acceptului președintelui filialei, în baza dispoziției de acordare a serviciilor se intocmește planul personalizat de intervenție.

Procedura de evaluare

Filiala Nevăzătorilor din Brăila efectuează evaluarea inițială a fiecărui membru care include: istoricul apariției handicapului, date despre autonomia personală și starea fizică, modalități de comunicare, locomoție, mobilitate generală (când există asociere cu handicap locomotor) medicație curentă, sănătate mintală ( asociere cu handicap mental), preocupări de timp liber, nevoi culturale și spirituale, siguranță personală, riscuri, potențial de recuperare, comportament în raport cu ceilalți, relația cu familia și alte contacte sociale, dependență de alcool, droguri, tutun. În baza evaluării inițiale, filiala stabilește serviciile de care vor beneficia, de asemenea, evaluarea va ține cont de programul de reabilitare, readaptare și reintegrare socio-profesională, emis de comisia de evaluare medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți. Filiala efectuează reevaluarea beneficiarilor semestrial sau ori de câte ori apar modificări ale stării psiho-fizice precum și la ieșirea beneficiarului din centru. Evaluarea și reevaluarea beneficiarilor se realizează de către o echipă pluridisciplinară formată din asistentul social și psihologul filialei, cu participarea președintelui de filială. Filiala deține o fișă de evaluare individuală în care sunt înregistrate datele privind evaluarea inițială și reevaluările; toate aceste date sunt păstrate în regim de confidențialitate, conform legii, doar beneficiarul și reprezentantul său legal având acces la ele.

3.Procedura de ieșire

Încă de la primirea beneficiarilor în filială, aceștia cât și familiile lor/reprezentanții legali trebuie să conștientizeze faptul că oferirea de servicii se poate face doar pe durata valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap precum și pe durata mutației pe raza județului Brăila (dacă este cazul). În cazul în care persoana cu deficiențe de vedere dorește plecarea definitivă din filială, din motive personale, echipa pluridisciplinară acționează în vederea pregătirii elementelor care vor favoriza continuarea activităților în cadrul familiei și a comunității din care face parte. După ieșirea din filială situația persoanelor cu handicap vizual va fi monitorizată pe o perioadă de cel puțin o lună de zile.

Procedura de efectuare a reclamațiilor

Persoana cu handicap, un membru al familiei sau reprezentantul său legal, se pot adresa filialei, reclamând o situație sau o nemulțumire,fie în cadrul audienței la președintele filialei fie formulând o reclamație în scris. Aceasta se va înregistra în registrul de corespondență al filialei și repartizată spre soluționare, reclamantul primind răspuns în termenul prevăzut de lege ( 30 de zile de la data înregistrării, conform Ordonanței nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor). Beneficiarii filialei se pot adresa Autorității Naționale pentru persoane cu Handicap București sau Asociației Nevăzătorilor din România care vor înregistra reclamația și vor dispune modalitatea de soluționare a acesteia, urmând ca reclamantul să primească un răspuns scris în termenele prevăzute de lege. Orice beneficiar al filialei/familia acestuia se poate adresa de asemenea atât Mimisterului Muncii Familiei și Egalității de }anse cât și Președinției României.

Anexa 2

Nr. …………./…………

ANCHETĂ SOCIALĂ

Anexa 3

Fișa pentru evaluare initială

Filiala Nevăzătorilor din Brăila

Autonomia personală și starea fizică,

Greutate și regim alimentar,

Văz, auz, comunicare (limbaj),

Locomoție,

Mobilitate generală,

Continențe,

Medicație curentă,

Sănătate mentală și cogniție,

Preocupări,

Hobby-uri,

Nevoi educaționale – culturale

– religioase

Siguranță personală

Riscuri

Relația cu familia

Alte contacte sociale

Dependență – droguri

– alcool

– tutun

Data intocmirii fișei :

Întocmit,

Anexa 4

FIȘĂ EVALUARE

INSTRUCTOR DE EDUCAțIE

A. PERSOANA EVALUATĂ:

Nume …………………………………..Prenume:.……..…………………….….Vârstă…………

Diagnostic:…………………………………………………………………………………………

Statut social:………………………………………………………………………………………

Studii:………………………………………………………………………………………………

Pregătire profesională:……………………………………………………………………………

Probleme comportamentale:………………………………………………………………………..

Preocupări zilnice:………………………………………………………………………………….

Activități preferate:…………………………………………………………………………………

Preocupări din domeniile:

– Educație plastică și art terapie:……………………………………………………………

– Meloterapie: – activă………………………………. –pasivă…………………………….

– Configurarea vieții spirituale:………………………………………………………………

– Integrare și abilitate casnică:……………………………………………………………

– Sport ( activități recreative):………………………………………………………………

Recomandări:………………………………………………………………………………………

DATA

………………….

Instructor de educație,

Anexa 5

FIȘĂ EVALUARE PSIHOPEDAGOG

A. PERSOANA EVALUATĂ:

Nume :………………………………..Prenume:.……..…………………….….Vârstă…………

Diagnostic:…………………………………………………………………………………………

Statut social:………………………………………………………………………………………

Abilități de autonomie personală:…………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………………………

Abilități de comunicare:…………………………………………………………………………….

Integrare socială:……………………………………………………………………………………

Nivelul educațional:………………………………………………………………………………

Evaluare vocațională:………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………

Recomandări:……………………………………………………………………………………….

DATA

…………………

Psihopedagog,

Anexa 6

FIȘĂ EVALUARE PSIHOLOGICĂ

A. PERSOANA EVALUATĂ:

Nume …………………………………..Prenume:.……..…………………….….Vârstă…………

Diagnostic:…………………………………………………………………………………………

B. EVALUAREA STATUSULUI FUNCțIONAL :

1. Se poate ocupa singur/a de igiena corporală DA , NU , Partial

2. Are capacitate de a se îmbrăca/dezbrăca singur/a DA , NU , Partial

3. Are posibilitatea de a pregăti, servi și hrăni singur/a DA , NU , Partial

4. Poate desfășura activități menajere DA , NU , Partial

5. Se poate deplasa în interior/exterior singur/a DA , NU , Partial

6. Are posibilitatea de a se conforma recomandărilor medicale DA , NU , Partial

C. EVALUAREA STATUSULUI SENZORIAL ȘI PSIHOAFECTIV:

1. Acuitate vizuală………………………………………………………………………….

2. Acuitate auditivă…………………………………………………………………………

3. Deficiență de vorbire……………………………………………………………………..

4. Orientare…………………………………………………………………………………

5. Memorie………………………………………………………………………………….

6. Judecată…………………………………………………………………………………..

7. Coerență………………………………………………………………………………….

8.Comportament…………………………………………………………………………….

9. Tulburari afective…………………………………………………………………………

D. RECOMANDĂRI PSIHOLOGICE:

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

DATA

……………………………. Psiholog,

Anexa 7

FIȘĂ EVALUARE SOCIALĂ

A. PERSOANA EVALUATĂ:

Nume :………………………………..Prenume:.……..…………………….….Vârstă…………

Diagnostic:…………………………………………………………………………………………

Statut social:……………………………………………………………………………………….

Studii:………………………………………………………………………………………………

Pregătire profesională:……………………………………………………………………………

B. REPREZENTANT LEGAL:

Numele………………………..Prenumele…………………….. Adresa………………………………………………………………………………………………

Caliatea: Sot/Sotie î ș, Fiu/Fiica î ș, Ruda î ș, Alte persoane î ș

C. EVALUARE SOCIALĂ :

Casa , Apartament , Proprietate DA , NU , Alte situatii………………………………

Se compune din: Camere , Bucatarie , Baie , Wc situat in: interior , exterior

Incalzire: Fara , Centrala , Cu lemne/carbuni , Gaze , Combustibil lichid

Apa curenta: DA , NU , Rece , Calda , Alte situații…………………………………

Condiții de locuit: Luminozitate adecvată / neadecvată

Locuința este prevăzută cu: Aragaz , Mașină de gătit , Frigider , Masina de spalat

Radio / Televizor Aspirator

Concluzii privind riscul ambiental……………………………………………………..

D. EVALUAREA SITUATIEI ECONOMICE:

Venit lunar propriu reprezentat de :

Pensie asigurari sociale de stat……………………

Pensie pentru agricultori………………………….

Pensie I.O.V.R……………………………………

Indemnizatie persoana cu handicap………………

Alte venituri………………………………………

Venitul global

E. REțEA DE FAMILIE :

1. Trăiește singur/a , Data………………

2. Cu sot/sotie , Data……………….

3. Cu copii , Data……………….

4. Cu alte rude , Data……………….

5. Cu alte persoane , Data……………….

Este ajutat de familie : DA , NU

Cu bani , Cu mancare , Activitati menaj

Relatiile de familie sunt: Bune , Cu probleme , Fara relatii

Exista risc de neglijare: DA , NU , Abuz: DA NU

Daca da, specificati…………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

F. RETEA DE PRIETENI, VECINI :

1. Are relatii cu prietenii/vecinii: DA , NU

2. Relatiile sunt permanente: DA , NU

3. Este ajutat/a pentru: Cumparaturi , Menaj , Deplasare in exterior

G. NEVOILE IDENTIFICATE:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… H. RECOMANDARI:

DATA

………………………………. Asistent social,

Anexa 8

CERERE TIP

Domnule Președinte ,

Subsemnatul(a)………………………………………………………………………………………………………… domiciliat(a) in …………………………………..str…………………………………………………………………………,

nr…………bl…………………..,sc……….,et………….,ap………..,sector/judet ………………………………………,

posesor al actului de identitate seria …………, nr. …………..CNP……………………………… solicit să-mi aprobați înscrierea în Aociația Nevăzătorilor din România – Filiala Brăila pentru a beneficia de serviciile oferite în cadrul filialei .

Data Semnatura,

Nr.Telefon:

Anexez la prezenta cerere urmatoarele documente:

prezenta cerere completata;

copie documentele de identitate;

documente medicale: -referat stare prezenta de la medicul specialist;

-scrisoare medicala-tip de la medicul de familie;

– certificatul de încadreare în grad de handicap.

Anexa 9

FISA POSTULUI

Președinte

Denumirea instituției : Filiala Nevăzătorilor din Brăila

Denumirea postului: Președinte filială

Nivelul postului: de conducere

Funcția:

Numele și prenumele

Punctaj acordat pentru îndeplinirea fiecărui criteriu din fișa postului total:

Atribuțiile și răspunderile ce-i revin angajatului:

conduce coordonează, îndrumă și controlează întreaga activitate a filialei, luînd măsurile necesare pentru buna funcționare a cesteia;

reprezintă filiala în relațiile cu organismele administrației publice locale, agenți economici, persoane fizice și persoane juridice române și străine.

Prezidează ședințele Consiliului Filialei, ale Biroului Executiv și cele organizate cu salariații filialei, informează asupra problemelor apărute și asupra modului de rezolvare a hotărârilor adoptate anterior.

Organizează, îndrumă și controlează activitatea grupelor, ia măsuri pentru instruirea organismelor de conducere și se preocupă de costituirea de noi grupe;

Efectuează deplasări în teritoriul filialei de câte ori situația impune;

Asigură o permanentă legătură cu conducerile unităților în care sunt angajați nevăzători și contribuie la rezolvarea problemelor specifice muncii;

Asigură întocmirea planurilor de activitate, precum și a rapoartelor Consiliului filialei și ale Biroului Executiv

Participă la întocmirea bugetelor de venituri și cheltuieli și urmărește realizarea acestora, precum și eficiența și legalitatea cheltuielilor;

La propunerea contabilului, aprobă componența comisiei de inventariere și casare la nivelul filialei;

Asigură organizarea și defășurarea acțiunilor culturale – educative, artistice și sportive;

Stabilește sarcinile concrete ale salariaților în funcție de aptitudinile și competența acestora și necesitățile curente ale activității filialei, emițând deciziile corespunzătoare;

Face propuneri conducerii asociației privind încadrarea, promovarea, recompensarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă pentru salariații filialei;

Asigură prelucrarea legislației în vigoare privind nevăzătorii și a actelor normative interne ale asociației cu salariații și organismele colective de conducere ale filialei în vederea cunoașterii și aplicării corespunzătoare a acestora;

Impreună cu secretarul executiv sau contabilul, semnează corespondența, contracte sau convenții.

Face parte de drept din comisia socială a filialei pentru aplicarea Legii 448/2006;

Asigură îndeplinirea hotărârilor luate de organismele ierarhice superioare

În situații deosebite, stabilește și alte sarcini salariaților, care nu sunt cuprinse în fișele de post.

Anexa 10

FIȘA POSTULUI

Secretar executiv

A.Denumirea instituției : Filiala Nevăzătorilor din Brăila

B. Denumirea postului: Secretar executiv

C.Nivelul postului: de execuție

D. Funcția:

Numele și prenumele

Punctaj acordat pentru îndeplinirea fiecărui criteriu din fișa postului total:

Atribuțiile și răspunderile ce-i revin angajatului:

Exercită calitatea de ordonator de credite al filialei și are drept de semnătură în bancă, având toate obligețiile și răspunderile ce decur din această calitate;

Sprijină permanent președintele în conducerea, îndrumarea și controlul întregii activități a filialei;

Exercită controlul periodic și inopinant al gestiunilor bunurilor și valorilor filialei;

Împreună cu președintele sau singur, când este împuternicit de acesta, reprezintă filial în raporturile cu administrația publică locală, agenți economici, persoane fizice sau juridice române sau stăine;

În lipsa președintelui, asigură activitatea currentă a filialei

Partcicipă, cu vot consultativ, la ședințele Biroului Executiv și ale Consiliului filialei și întocmește procesele verbale ale acestora;

Asigură întocmirea planurilor, rapoartelor de activitate și a situațiilor statistice pe baza datelor furnizate de referenții de resort;

Participă la întocmirea cugetelor și urmărește realizarea acestora, precum și eficiența și legalitatea cheltuielilor;

Păstrează registrul unic de control;

La propunerea comisiei de inventariere, aprobă împreună cu președintele, casarea și declasarea bunurilor de inventardin patrimonial filialei, potrivit normelor legale în vigoare și a précisărilor Consiliului Central;

Semnează alături de președintele filialei propunerile către conducerea asocialției pentru încadrarea, promovarea, recompensarea, modificarea sau încetarea contactului de muncă pentru salariații filialei;

Prezintă președintelui corespondența, o repartizează conform indicațiilor acestuia șI urmărește rezolvarea în termen;

Semnează alături de președinte corespondența, contracte sau convenții;

Vizează zilnic condica de prezență la serviciu a personalului și lunar foaia colectivă de prezență;

Împreună cu președintele, asigură prelucrarea legislației în vigoare privind nevăzătorii și a actelor normative interne ale asocialției cu salariații filialei, în vederea cunoașterii și aplicării corespunzătoare a acestora;

Urmărește apariția actelor normative ale administrației publice locale, precum și cele pe linie de stat, și împreună cu președintele, asigură prelucrarea celor care au tangentță cu problematica nevăzătorilor sau a instituției;

Anexa 11

FIȘA POSTULUI

Contabil

A.Denumirea instituției : Filiala Nevăzătorilor din Brăila

B. Denumirea postului: contabil

C.Nivelul postului: de execuție

D. Funcția:

Numele și prenumele

Punctaj acordat pentru îndeplinirea fiecărui criteriu din fișa postului total:

Atribuțiile și răspunderile ce-i revin angajatului:

Exercită sarcinile și atribuțiile privind activitatea contabilă și efectuează lucrările corespunzătoare activității economic-financiare ale filialei, inclusiv asigurarea integrității patrimoniului și respectarea disciplinei financiare;

Vizează, obligatoriu, în prealabil, actele prin care filiala este angajată patrimonial de către președinte și secretarul executiv;

Sub îndrumarea președintelui filialei și cu colaborarea referenților, întocmește proiectele bugetelor unității; după aprobare, urmărește și asigură îndeplinirea acestora conform structurii;

Păstrează și pune la dispoziția salariaților filialei condica de prezență la serviciu și întocmește foia colectivă de prezență;

|ine evidența efectuării concediilor de odihnă și a recuperărilor pentru timpul lucrat peste program;

Îndeplinește întocmai prevederile statului de funcțiuni al filialei și asigură înscrierea corectă și exactă a datelor din statele de plată;

Exercită controlul financiar preventiv conform dispozițiilor legale în vigoare și normelor interne ale filialei;

Verifică actele de cheltuieli și întocmește documentele de încasări și plți cu numerar, prin decontare bancară (virament), preia extrasele de cont de la bancă, confruntă soldurile din acestea cu evidențele filialei și intervine pentru rectificarea erorilor constatate;

Organizează și conduce evidența contabilă sintetică și analitică, întocmind inclusiv notele contabile pe care le înregistrează în conturile corespunzătoare și analizează permanent soldurile acestora;

Urmărește lichidarea în termen a debitelor și creditelor; efecuează în termen plățile ce decurg din contractele filialei pentru prestări de servicii;

Îndeplinește atribuțiile de casier mandatar al filialei efecuând lucrările aferente conform dispozițiilor legale în vigoare;

Întocmește bilanțurile și dările de seamă trimestriale și anuale în condițiile și la termenele stabilite prin actele normative și comunicările Consiliului Central;

Asigură păstrarea altor valori: mărci poștale, tichete de transport local, extrase de cont nominale pentru garanții gestionari, precum și formulare cu regim special;

Face parte din comisia de inventariere precum și din comisia de casare-declasare a bunurilor filialei;

Verifică lunar evidența încasării cotizațiilor, precum și a contribuțiilor pentru cazarea în dormitoarele commune(unde este cazul);

Păstrează arhiva filialei;

Anexa 12

FIȘA POSTULUI

Asistent Social

A.Denumirea instituției : Filiala Nevăzătorilor din Brăila

B. Denumirea postului: asistent social

C.Nivelul postului: de execuție

D. Funcția:

Numele și prenumele

Punctaj acordat pentru îndeplinirea fiecărui criteriu din fișa postului total:

Atribuțiile și răspunderile ce-i revin angajatului:

Acționează nemijlocit, sub conducerea președintelui filialei pentru depistarea, identificarea, luarea în evidență și înscrierea nevăzătorilor ca membri ai filialei;

Sprijină și îndrumă activitatea grupelor și ia măsuri pentru organizarea de noi grupe;

Întocmește, reactualizează și păstrează evidențele pentru:

Membrii pe judete, inclusiv păstrarea dosarelor acestora

Grupe

Carnetele de nevăzător

Încasarea cotizațiilor pe bază de chitanță

Nevăzătorii internați în unitățile de asistență socială

Spijină nevăzătorii în întocmirea dosarelor în vederea școlarizării, calificării și recalificării profesionale, urmărind obținerea aprobărilor necesare și prezentarea nevăzătorilor la școlile la care au fost repartizați;

|ine evidența cererilor nevăzătorilor, întocmește referate și prezintă propuneri cu privire la modul de soluționare a acestora; vizitează nevăzătorii la domiciliu în vederea cunoașterii situației lor familiale și reactualizează anchetele sociale;

Efectuează anchete sociale și întocmește referate privitoare la angajarea persoanelor care acordă îngrijire, supraveghere și ajutor permanent nevăzătorilor, păstrând și evidența acestora;

Gestionează bunurile de la sediul filialei (mijloace fixe, obiecte de inventar)

Gestionează și eliberează nevăzătorilor materiale tiflotehnice;

La indicația președintelui filialei, însoțește nevăzătorii pentru obținerea drepturilor acordate prin actele normative în vigoare, precum și, în măsura posibilităților, rezolvarea unor probleme de ordin familial- gospodăresc ale acestora;

Informează prin forme, metode pe care le socotește adecvate, organismele locale ale administrației publice, agenții economici, alte persoane fizice și juridice, române sau străine, precum și mass-mediadespre existența, preocupările, realizările și problemele asociației, respestiv ale filialei, solicitând sprijin sub forme apreciate de comun acord ca necesare (sau oferite) și posibile;

Anexa 13

FIȘA POSTULUI

Psiholog

A.Denumirea instituției : Filiala Nevăzătorilor din Brăila

B. Denumirea postului: psiholog

C.Nivelul postului: de execuție

D. Funcția:

Numele și prenumele

Punctaj acordat pentru îndeplinirea fiecărui criteriu din fișa postului total:

Atribuțiile și răspunderile ce-i revin angajatului:

Elaborează instrumentele de lucru specific pentru persoanele cu dizabilități de vedere și le utilizează în lucru cu beneficiarul

Evaluează și consiliază psihologic beneficiarii filialei;

Prezintă situația constatată și propune măsuri pentru elaborarea planului personalizat de interveneție și acompaniere, în aria sa de competențe;

întocmește planul individual de consiliere psihologică și asigură aplicarea acestuia

Consiliază membrii familiei persoanei cu dizabilități de vedere asistată;

întocmește semestrial evaluări ale beneficiarilor asupra evoluției în cadrul filialei dar și a evoluției în familie;

Sensibilizează opinia publică și o informează cu privire la problematica socială a deficienților de vedere;

Colaborează cu asistentul social pentru organizarea și actualizarea bazei de date

Colaborează cu alte instituții și organizații în vederea realizării planului de evaluare psihologică

În exercitarea atribuțiilor respectă principiile etice specific statutului de psiholog

Asigură confidențialitatea relației cu beneficiarul, în raport cu alte persoane straine filialei

În relația cu nevăzătorul respectă pricipiile care stau la baza activității filialei

Îndeplinește orice altă sarcină repartizată de președintele filialei;

Anexa 14

FIȘA POSTULUI

Referent cultural

A.Denumirea instituției : Filiala Nevăzătorilor din Brăila

B. Denumirea postului: contabil

C.Nivelul postului: de execuție

D. Funcția:

Numele și prenumele

Punctaj acordat pentru îndeplinirea fiecărui criteriu din fișa postului total:

Atribuțiile și răspunderile ce-i revin angajatului:

Organizează activitatea de club, precum și diferitele activități cultural-educative cu nevăzătorii (cercuri de lectură, aducație moral cetățenească, seri literare, reuniuni, jocuri distractive)

Întocmește sau asigură prin colaborare materialele necesare pentru desfășurarea diferitelor forme de activitate în cadrul cluburilor

Organizează funcționarea bibliotecii și a fonotecii, îndeplinind și funcția de bibliotecar, ținând evidențele prevăzute de actele normative pentru această funcție;

Asigură în teriroriul filialei circulația fondului de carte existent în bibliotecă;

Organizează și răspunde de activitatea formațiilor artistice de amatori (orchestre, soliști vocali, instrumentiști) pe care le însoțește în toate deplasările

Asigură pentru concursurile locale prevăzute în planul de activitateal filialei meterialele necesare și modul de desfășurare al acestora

Organizează activitatea sportivă din cadrul filialei, urmărind atragerea unui număr cât mai mare de nevăzători, după caz, asistă la antrenamente și îi însoțește în competiții;

Întocmește calendarul sportiv al filialei, urmărește realizarea lui și răspunde la buna desfășurare a acțiunilor;

Asigură împreună cu președintele efectuarea controlului medical periodic al tuturor sportivilor care participă la competiții și răspunde la încadrarea pe categorii în funcție de restantul vizual;

Asigură în termenele stabilite desfășurarea fazelor intermediare cuprinse în calendarul sportiv

Gestionează echipanetul și accesoriile pentru activitatea culturală și sportivă

Întocmește și păstrează evidențele corespunzătoare pentru activitățile pe care le desfășoară, prezentând rapoarte, dări de seamă și situații statistice;

Anexa 15

FIȘA POSTULUI

Instructor de educație

A.Denumirea instituției : Filiala Nevăzătorilor din Brăila

B. Denumirea postului: instructor de educație

C.Nivelul postului: de execuție

D. Funcția:

Numele și prenumele

Punctaj acordat pentru îndeplinirea fiecărui criteriu din fișa postului total:

Atribuțiile și răspunderile ce-i revin angajatului:

Colaborează la elaborarea planului personalizat de intervenție și acompaniere, făcând propuneri în aria sa de competențe;

Suprazeghează nevăzătorii pe toată durata prezenței acestora în filială;

Acordă sprijin persoanelor nevăzătoare atunci când acestea îl solicită;

Informează persoanele cu deficiențe de vedere cât și familiiile acestora cu privire la drepturiloe lor;

Orientează persoanele nevăzătoare către asistentul social și/sau psiholog atunci când este cazul;

Asigură supraveghere și participare activă pentru desfășurarea activităților de ergoterapie, butaforie, meloterapie și activități stimulative

Prezintă beneficiarilor reguli de protecție și se asigură că acestea au fost însușite

Elaborează programul de educație și de acompaniere și îl aplică;

Acordă asistență persoanei nevăzătoare pentru ca aceasta să-și consolideze deprinderile de viață independentă, colaborând și cu familia (utilizarea materialelor tiflotehnice);

Întocmește rapoarte cu privire la evoluția beneficiarilor pe care le prezintă psihologului și asistentului social pentru informare;

Se obligă să asigure relația de confidențialitate cu beneficiarul, în raport cu alte persoane străine filialei;

În relația cu nevăzătorii respectă principiile care stau la baza activității filialei;

Îndeplinește orice alte sarcini repartizate de către președintele filialei;

Anexa 16

FIȘA POSTULUI

Îngrijitor- personal administrativ

A.Denumirea instituției : Filiala Nevăzătorilor din Brăila

B. Denumirea postului: contabil

C.Nivelul postului: de execuție

D. Funcția:

Numele și prenumele

Punctaj acordat pentru îndeplinirea fiecărui criteriu din fișa postului total:

Atribuțiile și răspunderile ce-i revin angajatului:

Efecuează curățenia la sediul filialei, la club, asigurând încălzirea acestora în cazurile și condițiile stabilite de conducerea filialei, respectând normele igienico-sanitare;

Execută munca de curier, inclusiv predarea și ridicarea de la unitățile poștale a corespondenței, coletelor, borderourilor, etc;

Ajută la achiziționarea și transportul materialelor gospodărești și de birou și a coletelor la și de la filială;

Însoțește nevăzătorii pentru rezolvarea unor probleme personale;

Execută orice altă sarcină repartizată de președintele filialei;

Anexa 17. Repartiția persoanelor cu deficiențe de vedere dupa sex

Anexa 18. Repartitia persoanlor nevazatoare dupa domiciliu

Anexa 19. Repartiția nevăzătorilor după gradul de handicap

Anexa 20. Repartiția nevăzătorilor gradul grav

Anexa 21. Repartiția nevăzătorilor după statutul social

Anexa 22. Repartiția beneficiarilor pe vârste

Anexa 23. Repartiția beneficiarilor după nivelul de școlarizare

Anexa 24

Anexa 25 Biblioteca cu volume de carti scrise in Braille

Anexa 26 Pikt

Anexa 27 Tabla de sah

Anexa 28 Ceas de cameră

Anexa 29 Ceas de mână

Anexa 30 Cântar de bucătărie

Anexa 31

Anexa 32

Anexa 33

Anexa 34

Anexa 35

Anexa 36

Anexa 37

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Categorii de Handicap (ID: 164224)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Copyright Notice

Cercetare Privind Sezvoltarea Socio Emotionala a Elevilor cu Tulburari de Limbaj

Psihologia Reclamei. Afisul In Campania Xyz

Povestea Terapeutica, Instrument In Dezvoltarea Inteligentei Emotionale a Copilului

Rezilienta

Fenomenul de Tip Bullying (intimidare) Factori Explicativi Si Modalitati de Preventie In Mediul Scolar

Consumul de Droguri In Randul Scolar Si Universitar

Copyright Notice

Similar Posts