Catedra Studiul Artelor, Grafică și Metodologia Instruirii Programul de studii Grafică Antoniu Alexandru ASPECTE TEMPORARE ÎN FOTOGRAFIA CONCEPTUALĂ… [310211]

[anonimizat]

„ION CREANGĂ” [anonimizat], lector superior

Chișinău – 2019

[anonimizat], absolvent: [anonimizat] „Ion Creangă” din mun. Chișinău,[anonimizat]“ ASPECTE TEMPORARE ÎN FOTOGRAFIA CONCEPTUALĂ” a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate.

[anonimizat], [anonimizat] a plagiatului:

[anonimizat] a sursei;

redarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;

rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.

Antoniu Alexandru ……………………………………..

Cuprins

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………..4

I. ORIGINEA FOTOGRAFIEI ȘI PROCESELOR FOTOGRAFICE……………………..6

1.1.Istoria și evoluția fotografiei……………………………………………………………………..6

1.3. Tehnica fotografică și tehnicile de fotografiere………………………………………….21

II.METODE APLICATE ÎN ELABORAREA UNEI FOTOGRAFII CONCEPTUALE…………………………………………………………………………………………..46

2.1 Tehnologiile moderne în fotografia conceptuală………………………………………..46

2.2 Metode de expresivitate în fotografie……………………………………………………….56

2.3 Procesul de elaborare a seriei de fotografii conceptuale………………………………65

CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………73

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………75

ANEXE ………………………………………………………………………………………………. …….76

INTRODUCERE

“Fotografia este arta de a fura timpului o firimitură de clipă”

Andreea Trifu

Actualitatea temei:

Subiectul acestei teze de licență este valoarea fotografiei conceptuale în zilele noastre. Mi-am propus să studiez subiectul dat pentru că fotografia constituie astăzi o [anonimizat], fotografia s-a afirmat cu o [anonimizat]. Acest domeniu este unul dintre cele mai utilizate medii artistice.

Scopul cercetării:

[anonimizat], mesaj ce ar fi conturat toate elementele prezente în compoziție. Astfel, [anonimizat]nte tehnice precum lumina, expunerea și alte mici trucuri ce vor imbunătăți rezultatul.

Obiectivele cercetării:

Identificarea tehnicilor de fotografiere.

Valorificarea fotografiilor conceptuale.

Realizarea unei serii de fotografii conceptuale.

Metodologia cercetării:

Cercetarea tehnicilor de fotografiere.

Abordarea utilă a metodelor de expresivitate în fotografie.

Cercetarea fotografiilor conceptuale ale altor artiști.

Nivelul de cercetare al acestei lucrări este unul de analiză teoretică, sprijinită de exemple practice. Precum și implementarea studiilor teoretice într-o serie de fotografii conceptuale.

Semnificația și valoarea aplicativă a lucrării. Consider importanța lucrării este aplicarea teoriei în elaborarea unei serii de fotografii conceptuale,ținând cont de principiile descrise în teză.

Sumarul compartimentelor a tezei de licență corespunde obiectivelor și atribuțiilor lucrării și include două capitole, concluzii și recomandări, bibliografie și anexe.

Capitolul I: Istoria și evoluția fotografiei, apariția primelor fotografii și aparatelor de fotografiat, și desigur evoluția lor pe parcursul anilor.

Tehnica și tehnicile de fotografiere.

Capitolul II: Acest capitol cuprinde în sine informația despre metodele creării unei fotografii corect din punct de vedere compozițional și în același timp exemple ale altor artiști

I. Originea fotografiei și proceselor fotografice

1.1 Istoria și evoluția fotografiei

Termenul de fotografie vine din grecescul “photos" – lumina si “graphein" – a desena.

Tehnica fotografica cuprinde diverse modalități de producere a unor imagini permanente pe suprafețe sensibile prin acțiunea fotochimica a luminii sau a unei alte forme de radiație sau prin tehnici de captare a imaginilor prin mijloace electronice.

În societatea de azi fotografia joaca un rol foarte important ca mediu informațional, ca o unealtă in domeniul științei și industriei, ca o forma de artă sau ca un hobby foarte răspândit. Este esențială în afaceri și industrie, fiind folosită în publicitate, documentare, fotojurnalism și în multe alte domenii.

Cercetările științifice, de la cercetările în spațiu la cele subatomice se bazează pe fotografie. Istoria dezvoltării fotografiei arata că în secolul XIX fotografia era domeniul câtorva profesioniști deoarece necesită aparate mari si plăci fotografice de sticlă, dar în primele decenii ale secolului XX, odată cu introducerea rolfilmului și a aparatului portabil, a captat atenția publicului larg. [15]

În ziua de azi industria oferă fotografilor amatori si profesioniști o mare varietate de aparate și accesorii.
Lumina este esențială în fotografie. Aproape toate formele de fotografie se bazează pe proprietățile unor cristale de argint, compuși chimici ai argintului și a unor halogeni (bromina, clorina sau iodina), sensibile la lumina. Aceste cristale se găsesc sub forma de emulsie (o pelicula fina gelatinoasă) care se află in filmul fotografic. [15]

Fotografia se bazează așadar pe principii fizice si chimice. Sensibilitatea la lumină a compușilor argintului este principalul principiu chimic utilizat. Principiile fizice care guvernează sunt cele ale opticii si ale fizicii luminii. Termenul generic de lumină se referă la porțiunea vizibilă din spectrul radiațiilor electromagnetice, care includ unde radio, raze gamma, raze X, infra-roșii si ultra-violete. Pentru ochi undă cea mai lungă este roșu, iar cea mai scurtă albastru.

Dezvoltarea proceselor fotografice a început cu recunoașterea faptului că anumite substanțe chimice își schimbă nuanța sau culoarea datorita expunerii la lumină. După anii 1820 a început cercetarea pentru a reuși fixarea permanentă a imaginii obținută prin expunerea la lumină. Din acei ani și până în ziua de azi oamenii de știință au rafinat și au îmbunătățit procedeele chimice si optice ale proceselor fotografice. [15]

Johann Heinrich Schultze în anul 1772 descoperă că lumina poate fi utilizată in reacțiile chimice. După aproximativ 25 ani mai târziu, pe la începutul anilor 1800 Joseph Niepce a efectuat in Franța diverse experimente cu materiale fotosensibile. Însă inventatorul fotografiei a fost fizicianul francez Nicephore Niepce (1765 – 1833), căruia i-a venit această idee in anul 1793, in Sicilia, dar se va dedica unor cercetări si experimente asiduu abia in 1814, iar in anul 1816 va obține negative pe hârtie albă sensibilizată, fără a reuși să le copieze în negativ. Va reuși acest lucru în anul 1822, cu ajutorul bitumului de Judeea, dizolvat in gaz și aplicat în strat subțire pe o placă de sticlă, peste care a așezat o gravură transparentă. După o expunere de două ore la soare, cu o soluție de ulei de lavandă și amestec de gaz a dizolvat porțiunile neimpresionate de lumina, obținând prima copie a unei gravuri pe o placă de sticlă, reprezentându-l pe Papa Pius al VII-lea, ceea ce va însemna anul nașterii fotografiei. In anul 1826 va reuși, cu ajutorul camerei obscure, să obțină prima imagine pozitiva permanentă, a unei priveliști din curtea casei sale, cu un procedeu pe care l-a denumit heliografie (desen cu ajutorul soarelui), folosind o placa de cupru cu un strat de bitum de Judeea pe care a expus-o opt ore la soare. Aceasta a fost prima fotografie din lume. Aflat la Londra, in 1827, unde fratele sau Claude era grav bolnav, Niepce va prezenta invenția sa în fața membrilor Academiei Regale de Științe (8 decembrie 1827) dar refuza sa dezvăluie secretele tehnice ale invenției sale, astfel ca procesul-verbal întocmit cu acest prilej nu va fi dat publicității. [15]

Niepce va colabora timp de 4 ani, pana la moartea sa survenita in 1933, cu Louis- Jacques Mandé Daguerre, reusind impreuna sa perfectioneze calitatea imaginilor prin folosirea unei placi de cupru argintate pe care au aplicat bitum de Judeea. Imaginea obținută au developat-o cu vapori de iod. In anul 1835, Daguerre va folosi la developare vapori de mercur, noul procedeu reducând timpul de expunere la opt ore, iar în 1837 va fixa imaginile prin spălarea plăcilor într-o soluție fierbinte de clorura de sodiu. Noul procedeu se va denumi dagherotipie si va fi impus la 7 ianuarie 1839, când marele fizician François Dominique Arago va face o comunicare la Academia de Stiinte din Paris. Anul 1839 va deveni, oficial, anul nașterii fotografiei. Din motive necunoscute, contributia lui Niepce nu va fi menționată.

În esența, dagherotipia presupune următoarele faze: o placă de cupru peste care s-a aplicat o foiță subțire de argint va fi supusă unui tratament cu vapori de iod la o lumină foarte slabă, astfel ca placa va fi acoperită cu iodura de argint, sensibilă la lumină, placa va fi introdusă într-un aparat fotografic si impresionată cu un timp de expunere de la 3 la 35 minute, obținându-se o imagine latentă care se developează cu vapori de mercur. Iodură de argint neimpresionată de lumină va fi eliminată cu clorură de sodiu fierbinte, obținându-se imaginea în pozitiv direct. Inconvenientul era că se obțineau doar unicate, deoarece nu se puteau scoate copii ca după negative, imaginea era inversată iar dimensiunile erau limitate la 16/22 cm.

În țările anglo-saxone inventatorul fotografiei este considerat William Henry Fox Talbot (1800-1877) care, în realitate, în anul 1844 a imaginat procedeul fotografic pozitiv- negativ prin folosirea unei hârtii translucide, astfel se puteau realiza copii „pozitive“ într-un număr practic nelimitat. La recomandarea astronomului și fizicianului englez John Frederich William Herschel (1792-1871) care a propus termenii; „fotografie“, „pozitiv“ si „negativ“, Talbot va înlocui clorura de argint cu bromura de argint iar imaginile obținute le va fixa cu tiosulfat de sodiu.[16]

Talbot va perfecționa procedeul de fotografiere a unui obiect in mișcare rapida cu ajutorul unei scântei electrice si tot el va folosi procedeul denumit calotipie, care constă în folosirea iodurii de argint și a developării negativelor in acid galic.

Figura 1.1 Prima fotografie “ Vedere de la fereastra din Le Gras”

Fotografia a fost realizată în anul 1826 de către Nicephore Niepce. Imaginea surprinde câteva clădiri ale unor ferme din Franța.

Figura 1.2 Prima fotografie color “ O fundă de stofă”

A fost realizată în 1861 de către fotograful englez Thomas Sutton, prin punerea în practică a unei teorii sugerate de fizicianul James Clerk Maxwell în 1855. Este fotografia unei funde din stofă în carouri. Tehnica intrată în istorie sub numele Sutton-Clerk constă în folosirea a trei filtre separate de culoare (roșu, verde, albastru) și combinarea lor într-o singură imagine.

Figura 1.3 Prima fotografie a unui eveniment „Lansarea Cape Canavarel”

Fotografii NASA au surprins lansarea Cape Canaveral în iulie 1950. Racheta era cunoscută sub numele Bumper 2. De asemenea, se pot observa mai mulți fotografi pregătiți pentru surprinderea momentului.

Figura 1.4 Prima fotografie a unei persoane “ Boulevard du Temple, Paris”

Fotografia a fost făcută de Louis Daguerre. Expunerea a durat aproximativ șapte minute, iar scopul era de a surprinde trecătorii de pe bulevard. Putem observa în partea stângă inferioară un bărbat căruia îi sunt lustruiți pantofii.

Figura 1.5 Prima fotografie digitală

Prima fotografie digitală a fost făcută în 1957, adică cu aproape 20 de ani înainte să fie inventată prima cameră digitală Kodak. Fotografia este o scanare digitală a uneia făcute inițial pe film și are o rezoluție de 176×176, cât să intre perfect în chenarul fotografiei de profil pentru Instagram.

Figura 1.6 Primul autoportret

Cu mult înainte ca selfie-urile să acapareze rețelele sociale, a existat Robert Cornelius, care a anticipat această isterie. Așadar, primul autoportret din istoria fotografiei a fost realizat în 1839.

Figura 1.7 Prima fotografie din spațiu

Prima fotografie realizată în spațiu datează din anul 1946, chiar la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu câțiva ani înainte ca primul satelit, Sputnik, să ajungă în Cosmos.[16]

Figura 1.8 Primul aparat de fotografiat creat de Daguerre anul 1839

Moment de cotitură în istoria fotografiei, aceasta deschizându-și porțile și amatorilor. Societatea KODAK se ocupa de toate operațiile tehnice – developarea filmului, reîncărcarea aparatului și expedierea fotografiilor, sloganul lor fiind „Apăsați pe buton, noi ne vom ocupăm de restul” (You Press the Button, We Do the Rest).

Un model extrem de popular a fost Kodak Brownie, lansat în anul 1900. Acesta costa 1$ și a fost produs în serie. După ce realiza fotografiile, clientul trimitea aparatul la laboratoarele Eastman și primea prin poștă atât fotografiile făcute, cât și aparatul încărcat cu film. Pe o rolă Kodak se puteau face cca 100 de fotograme.

Figura 1.9 Aparatul Kodak Brownie

În anii 1900, Leica lansează primul aparat foto. Compacte, ușoare și cu un design destul de modern, aparatele Leica au devenit populare destul de repede.
Nemulțumit însă de calitatea imaginilor în formatul 18x24mm (specific cinematografiei), Oskar Barnack – inginer optician la renumita firmă Leitz – a proiectat un nou model de cameră foto, în format 24x36mm, denumit UR Acest format a devenit standard și este folosit și în zilele noastre.Leica. [17]

Figura 1.10 Oscar Barnack

Prima camera comercială prezentată publicului se numea simplu, Leica, și a fost lansată în 1925, fiind dotată cu obiectivul Elmar de 50mm f/3.5. Leica a fost vândută în peste 1000 de exemplare până la sfârșitul anului, fiind un real succes, iar din 1926, Leitz începe să comercializeze și primele aparate de mărit în format mic.
De asemenea, reușita unei fotografii fiind dependentă de lumina zilei sau de o sursă de lumină artificială, un alt pas important a fost inventarea blițului portabil cu bec de unică folosință (1929).

Figura 1.11 Prima camera comercială Leica

Anul 1929 aduce, de la Franke & Heidecke, dupa 3 ani de cercetare, primul aparat de fotografiat cu două obiective: unul pentru vizarea reflex și al doilea pentru fotografiere. Obiectivele erau situate pe o axă verticală iar camera de format 6×6 folosea rolfilm  și se numea Rolleiflex 610, fiind prima dintr-o serie lungă și celebră de camere foto.

Figura 1.12 Camera Rolleiflex

În 1934 este lansat primul aparat foto Canon. Pe vremea aceea denumirea era de fapt Kwanon și a fost primul aparat foto din Japonia cu obturator în plan focal de 35mm.  În 1936, după numeroase încercări, Canon lanseaza Hansa Canon, primul aparat foto comercial cu obturator în plan focal de 35mm, iar în 1959 și primul SLR al companiei.

În 1936, apare și primul aparat foto de la Olympus-Semi Olympus, iar după mai bine de zece ani, în 1948, va apărea primul aparat foto Nikon (Nikon I) dar și primul Fuji (Fujica Six) și Hasselblad.

Tot 1949 este anul în care apare primul aparat Polaroid destinat publicului larg. Denumit Land Camera, după numele inventatorului său, Edwin Land, acesta folosea role de film de conțineau toate ingredientele necesare pentru obținerea unei fotografii imprimate într-un timp extrem de redus. Modelele care au urmat au perfecționat ergonomia iar filmul s-a transformat în pachete de clișee individuale, cu auto-developare.
În 1956, producția de camere foto Polaroid atinge cifra de 1.000.000. [17]

Figura 1.13 Primul aparat Canon.

Figura 1.14 Primul aparat foto Olympus

Figura 1.15 Primul aparat foto Nikon

Figura 1.16 Primul Polaroid

În 1952 apare și primul aparat foto Pentax, denumit Asahiflex.
De asemenea, toți producătorii lansează noi modele, tehnica avansând permanent.

1975 este un alt an remarcabil în istoria fotografiei și a aparatelor de fotografiat , fiind momentul în care KODAK a realizat prima cameră foto care înregistra imagini alb-negru pe o casetă cu bandă magnetică.

Ideea i-a aparținut lui Steve Sasson și a fost brevetată trei ani mai târziu.  Aparatul înregistra imagini statice pe un mediu digital.Senzorul era un Fairchild CCD și necesita 23 de secunde pentru înregistrarea unei fotografii de 100×100 pixeli pe o casetă cu bandă magnetică. Aparatul cântărea aproximativ 4 kg.

Figura 1.17 Kodak 1975

Dezvoltările din domeniu încep să se țină lanț.
În 1976 Canon lansează Canon AE-1, prima cameră cu mecanism digital de măsurare a expunerii, în 1986 Kodak anunța dezvoltarea primului senzor din lume de 1 megapixeli – senzor suficient de mic pentru a funcționa într-un aparat foto portabil, iar în 1988 Fuji lansează Fuji DS-1P, prima cameră foto digitală care salva imaginile pe carduri de memorie.

Figura 1.18 Canon AE-1

Figura 1.19 Fuji DS-1P

În 1987 continuă seria de tehnlogii inovatoare, Canon lansând EOS 650, primul aparat foto SLR cu AF (autofocus), dotat cu un sistem de montură complet electronic.

În 1990 KODAK încearcă să intre pe piața DSLRurilor, prin introducerea unui senzor digital și a unui mediu de stocare pe una dintre cele mai recente camere SLR a acelor vremuri, Nikon F3. Sistemul a fost făcut public în 1991, sub denumirea DCS-100. Avea un senzor tip CCD de 1,3 megapixeli (1024×1280 px), o sensibilitate ISO 100, timpi de expunere de la 8s la 1/2000 și o memorie internă de 200MB. Putea fi folosit cu obiective Nikon și costa 13.000 $ (sursele diferă referitor la acest aspect).

În 1994 Nikon lansează primele obiective foto cu stabilizarea optică. [17]

Figura 1.20 Canon EOS 650

Figura 1.21 Nikon DCS 100

Revenind la reperele cronologice, 2004 a adus lansarea Epson R-D1, aparat foto considerat primul mirrorless și primul rangefinder. Neașteptat, majoritatea asociind Epson cu domeniul printingului, însă pe baza acestui model s-au realizat și dezvoltările ulterioare pentru alte aparate de fotografiat mirrorless.

În 2005 Canon lansează Canon EOS 5D, primul DSLR full frame la un preț mai accesibil (undeva la 3299$), aproape la jumătate față de alte modele full frame de atunci. De asemenea, dimensiunile erau considerabil mai mici, neavând grip încorporat ca alte camere profesionale.

Figura 1.22 Canon EOS 5D

În 2010 Sony și-a lansat primele aparate foto mirrorless, seria Nex, unele dintre cele mai apreciate camere foto de acest tip în prezent.

Figura 1.23 SONY Nex 5

2011 a adus și el o nouă surpriză: aparatul de fotografiat care generează imagini a căror focalizare poate fi ajustată dupa momentul apăsării pe declanșator. Pe scurt, Lytro. Noul sistem măsoară nu doar cantitatea de lumină care atinge senzorul, ci și direcția din care aceasta vine, permițând practic recompunerea ulterioară a oricărei imagini captate.[17]

Figura 1.24 Lytro

De la un domeniu al câtorva profesioniști la probabil unul dintre cele mai populare hobby-uri, fotografia joacă în societatea de astăzi un rol foarte important ca mediu informațional iar tehnica fotografică își continuă evoluția.

1.2 Tehnica fotografică și tehnicile de fotografiere

Fotografia este o reprezentare vizuală directă a unui subiect sau eveniment. Impresia făcută fotografiei este mai directă și conținutul ei mai puțin supus neînțelegerii în raport cu alte mijloace vizuale.

Astăzi fotografia este considerată universală. Cu cât este mai general mesajul unei fotografii, cu atât ea va fi mai folositoare. Fotografia este limbaj pictural. Limbajul devine folositor dacă cineva are ceva de comunicat, ceva care merită să fie spus.

Privitorul trebuie să fie o persoană pe care s-o intereseze subiectul și să-l
înțeleagă pentru a citi astfel de semne și a le interpreta într-un portret conceput
cu sensibilitate.

Pentru a reține interesul privitorului față de fotografie și a păstra locul
important al acesteia în cadrul celorlalte mijloace de comunicare,
fotoreporterii trebuie să realizeze imagini neobișnuite ale cotidianului. Căutările
permanente, novatoare, experimentele, valorificarea unor unghiuri deosebite sunt, doar câteva dintre posibilitățile care pot fi folosite pentru reținerea atenției
privitorilor.

Fotografiile se constituie în dovezi evidente și incontestabile ale faptului
că evenimentele s-au petrecut în realitate.

Autenticitatea reprezintă o calitate unică a fotografiei în
comparație cu celelalte forme de reprezentare vizuală. Aparatul foto trebuie să fi
fost “martor ocular” la fotografierea unui subiect sau a unui eveniment. O
singură fotografie este mai convingătoare decât pagini scrise.

Aparatele de fotografiat din ziua de azi există într-o gamă extrem de variată, putem să identificăm anumite elemente constitutive care se regăsesc la marea majoritate dintre ele. La prima analiza se observă corpul aparatului și obiectivul acestuia (care poate fi fix pe corp sau poate fi interschimbabil). La rândul său, corpul aparatului conține mai multe părți care ar fi: camera obscură, sistemul de obturare (cu excepția obturatoarelor centrale din interiorul obiectivelor), sistemul de vizare (mai puțin dispozitivele de vizare auxiliare cum ar fi pentaprisme detașabile), magazia pentru material fotosensibil (cu excepția magaziilor de film interschimbabile).

În spiritul celor de mai sus, se face următoarea împărțire a elementelor constituente ale aparatului de fotografiat pe peliculă: Camera obscură, obiectivul, sistemul de obturare, sistemul de vizare, magazia pentru material fotosensibil, dispozitive auxiliare și accesorii.

În prezent, gama aparatelor fotografice devine tot mai variată. Ele pot fi clasificate după diferite criterii:

După dimensiunea imaginii negative realizate pe peliculă:

– aparate fotografice pentru formate mari și foarte mari (18x24cm, 13x18cm, 9x13cm)

– aparate fotografice pentru formate medii (6×9 cm, 6x7cm, 6x6cm, 6×4,5 cm)

– aparate fotografice pentru formate înguste ( 24×36 mm sau format Leica; 24×17,5 mm)

Fig. 1.25 Aparat de fotografiat pentru format mare Linhof Kardan.

Camera lucrează cu plan filme de 9x13cm (4×5 inch). Focalizarea se face prin deplasarea pe șină a planului frontal cu obiectivul. Pentru aceasta, aparatul are un burduf extensibil. În planul din spate aveam geamul mat pentru controlul focalizării, în spatele căruia se atașează magazia cu plan-filmul.

După sistemul de vizare și punere la punct a distanței:

– aparate fotografice cu vizor independent

– aparate fotografice cu sistem de vizare directă prin obiectiv

– aparate cu sistem de vizare prin oglindă fixă (vizare paralelă)

– aparate cu sistem de vizare prin obiectiv (single-lens reflex, SLR)

– aparate cu vizare prin obiectiv independent (twin-lens reflex, TLR)

După sistemul de obturare:

– aparate fotografice cu obturator central

– aparate fotografice cu obturator cu perdea

După suportul de înregistrare a imaginii

– aparate fotografice clasice, cu peliculă fotografică

– aparate fotografice digitale (memorare imaginii în format digital pe un suport magnetic cu ajutorul celulei CCD). [4]

Fig.1.26 Aparatul de fotografiat pe format mediu Mamiya RZ 67

Fig.1.27 Aparatul foto profesional Canon EOS 3 pentru formatul îngust 24x36mm

Parte componentă a corpului aparatului foto, camera obscură este varianta perfecționată a celei cunoscute încă din secolul al XVI-lea. Ea este "cutia" interioară situată intre obiectiv și planul în care se găsește pelicula fotografică, plan în care se formează imaginea ce dorim să o "memorăm" fotografic. Dimensiunile camerei obscure sunt condiționate de dimensiunile suprafeței (cadrului de expunere) în care se formează imaginea. La începuturile fotografiei, aceste dimensiuni variau între 9x12cm și 20x30cm, nefiind standardizate. O dată cu îmbunătățirea calității materialelor fotosensibile și a dezvoltării fotografiei de masă (ultimul deceniu al secolului al XIX-lea), dimensiunile camerei obscure au scăzut și s-a pus problema standardizării formatelor fotografice. Astfel, acestea pot fi clasificate în:

– formate mari (18x24cm, 13x18cm, 10x15cm, 9x12cm)

– formate medii (6x9cm, 6x7cm, 6x6cm, 6×4,5cm)

– formate mici (24x36mm, 24x24mm, 18x24mm,…..)

Aparatele ce folosesc formate foto mari fac parte din categoria celor profesionale și sunt destinate unor domenii extrem de stricte și precise (lucrări de artă fotografică de mari dimensiuni, fotografie științifică, pentru publicitate, reproduceri foto de mare finețe). Ele au dimensiuni mari, fiind greu transportabile iar fotografierea se face de cele mai multe ori cu aparatul instalat pe un trepied. Camera obscură este, în majoritatea cazurilor, sub formă de burduf extensibil, fapt ce permite focalizarea imaginii prin modificarea dimensiunii acestuia. Materialele fotosensibile sunt sub formă de plan-filme pe diferite standarde de sensibilități și dimensiuni. [9]

Aparatele mediu format au un gabarit mai redus, sunt mai ușor de transportat, iar imaginile negative suportă măriri de bună calitate până la dimensiuni suficient de mari (100x100cm). Sunt folosite în portetistică, reportaj, fotografia de studio. Filmele fotografice pentru mediu format sunt roll-filme ambalate în hârtie pentru a fi protejate de lumină. [10]

Dintre aparatele de format mic, cele mai folosite sunt cele cele tip "Leica", de dimensiuni 24x36mm, după numele firmei germane care l-a impus pe piață. Sunt cele mai răspândite aparate foto în prezent, fiind de dimensiuni mici, ușor de transportat. Calitatea deosebită a opticii, alături de folosirea filmelor foto tot mai performanțe, fac să fie folosite atât de profesioniști (în fotojurnalism, fotografie artistică, științifică,…) cât și de marea masă a amatorilor. Filmele fotografice înguste, sunt vândute în casete metalice ce le asigură protecția la lumină și au pe margine perforații pentru a se asigura transportul lor cadru cu cadru în aparatul foto.

Camera obscură trebuie să fie perfect etanșată și să lase să pătrundă lumina doar prin obiectiv. Pentru a evita reflexiile parazite de pe pereții laterali, ea este vopsită cu o vopsea antireflex de culoare neagră.Printre alte calități ce trebuiesc îndeplinite menționăm:

– cadrul de expunere să asigure planeitatea filmului

– planul peliculei fotosensibile trebuie să fie perpendicular pe axul obiectivului, iar dacă avem o cameră obscură descentrabilă, atunci trebuie să avem un control exact al înclinării axei obiectivului față de planul filmului

– să asigure centrarea imaginii și să protejeze față de umiditate, praf, etc…

Fig. 1.28 Camera obscură la aparatul foto de mediu format 6x6cm Pentacon Six TL

Dacă în orificiul camerei obscure introducem o lentilă convergentă, calitatea imaginii proiectate pe planul opus se îmbunătățește considerabil. La aparatele foto, deoarece imaginea dată de o singură lentilă convergentă este nesatisfăcătoare, se folosesc obiectivele fotografice, care conțin grupuri de lentile convergente și divergente, grupate în diferite moduri. În acest fel, imaginea obținută are o calitate mult mai bună. [11]

Obiectivele sunt fixate pe cutia fotoaparatului prin diferite tipuri de montură (pe filet sau pe baionetă), o condiție importantă fiind aceea ca axa optică a obiectivului să fie perpendiculară pe planul peliculei fotografice.

Mărimile caracteristice ale unui obiectiv sunt distanța focală și deschiderea relativă.

Distanța focală (f) se măsoară în mm și este intervalul dintre focar și planul principal al lentilei. Ea ne dă unghiul de câmp al obiectivului (aria vizuală de cuprindere a obiectivului). Cu cât distanța focală a unui obiectiv este mai mică, cu atât unghiul său de câmp este mai mare.

Deschiderea relativă se definește ca raportul dintre distanța focală și diametrul deschiderii maxime a obiectivului. Se notează cu f: și este un număr mai mare sau egal cu 1. [6]

f: = f/D > 1

Deschiderea relativă este o măsură a luminozității obiectivului. Cu cât valoarea sa este mai apropiată de 1, cu atât obiectivul este mai luminos și putem face fotografii în situații cu lumină scăzută sau când subiectele se deplasează cu viteză mare.

Obiectivul aparatului de fotografiat controlează următoarele funcții:

Claritatea imaginii, cantitatea de lumină care impresionează pelicula foto,

unghiul de câmp, profunzimea de câmp a imaginii fotografice

Din punct de vedere constructiv, obiectivele clasice au două inele: inelul distanțelor (pentru controlul clarității imaginii) și inelul diafragmei (pentru controlul diametrului fantei de lumină care trece prin obiectiv).La obiectivele cu focală variabilă, zoom-uri, avem și inelul de modificare a distanței focale. Luminozitatea și distanța focală a obiectivului sunt inscripționate pe partea sa frontală.

Claritatea imaginii foto (mai precis a subiectului pe care dorim să focalizăm) presupune modificarea poziției obiectivului față de planul fix al peliculei foto, astfel încât acesta să coincidă cu planul imagine din figura de mai sus. La aparatele de format îngust (35mm) și la unele pe mediu format, acest lucru se realizează prin rotirea inelului distanțelor de pe obiectiv, fapt despre care vom vorbi mai târziu. Pe obiectiv există un reper, față de care se reglează atât valorile diafragmei cât și a distanței de focalizare. Controlul clarității imaginii se face prin vizorul aparatului foto.

Fig. 1.30 Inelele obiectivului de fotografiat clasic

Condițiile diferite de iluminare ale subiectelor de fotografiat impun un control riguros al cantității de lumină pentru a avea o expunere corectă. Așa cum am menționat și în capitolul introductiv, această cerință se realizează prin modificarea parametrilor obturatorului, precum și a diametrului fantei prin care trece lumina prin obiectiv.

Dozarea trecerii luminii se face cu ajutorul unui dispozitiv numit diafragmă, care e compus dintr-un sistem mobil de lamele metalice dispuse concentric în interiorul obiectivului (fig. 2.7.). Controlul diafragmei se face prin inelul diafragmei aflat tot pe obiectiv.

Fig. 1.31 Poziționarea diafragmei în obiectiv

Pe inelul diafragmei sunt inscripționate o serie de deschideri relative ale obiectivuluiSă luăm un exemplu:

f: 2; f: 2,8; f: 4; f: 5.6; f: 8; f: 11; f: 16; f: 22

Fig. 1.32 Deschiderile relative ale diafragmei

Valoarea cea mai mică (f:2) corespunde deschiderii maxime a diafragmei, iar în cazul f:22, diafragma este închisă la maximum. Trecerea de la o deschidere relativă la următoarea în ordine crescătoare (de exemplu de la f:5,6 la f:8), presupune o înjumătățire a suprafeței fantei prin care trece lumina. Aceste variații cuantificate și controlabile ale luminii ne ajută mult la corelarea cu timpul de expunere (cel de-al doilea parametru ce influențează expunerea corectă). Vom vedea că și timpii de expunere ce pot fi reglați, sunt și ei cuantificați prin același factor 2.

La aparatele mai noi, pentru a ne facilita încadrarea și efectuarea clarului în condițiie de maximă luminozitate, diafragma este menținută deschisă la maxim, pentru orice valoare aleasă pe inel, ea închizându-se la valoarea selectată doar în momentul în care apăsăm butonul de declanșare. [8]

Distanța focală și deschiderea relativă maximă (luminozitatea) obiectivului sunt inscripționate în majoritatea cazurilor pe partea frontală a obiectivului.

Zoom-urile sunt obiective speciale cu focală variabilă, fapt ce permite fotografului să aibă o mult mai mare flexibilitate în încadrarea subiectului de fotografiat, lucru foarte necesar în fotojurnalism. Domeniul de variație al distanțelor focale ale zoom-urilor este foarte larg, dacă ar fi să dăm exemple pentru formatul Leica (24x36mm): 18-35mm (zoom superangular), 70-200 (zoom teleobiectiv), 28 -135mm (zoom ce are focala minimă în zona superangularului, iar cea maximă în cea a teleobiectivului) . Odată cu modificarea focalei se schimbă și luminozitatea zoom-ului, astfel că pe obiectiv sunt inscripționate, alături de limitele de variație a distanței focale, și cele ale luminozității (de exemplu: 35-70mm / f:2,8-4).

În cazul zoom-urilor, odată realizată focalizarea, ea se păstrează pentru orice distanță focală aleasă ulterior. Pentru precizia focalizării, este de preferat ca focalizarea să se facă pentru distanța focală cea mai mare, pentru ca apoi să alegem focala dorită.

Modificarea distanței focale și focalizarea se poate face cu ajutorul unui inel separat aflat pe obiectiv (rotirea lui realizează clarul, iar glisarea, schimbarea focalei) sau prin rotirea a două inele separate, unul pentru focalizare (inelul distanțelor), celălalt pentru modificarea focalei.

Distanța minimă la care putem focaliza cu un obiectiv se numește distanță minimă de focalizare și este limitată de caracteristicile constructive ale obiectivului. În cazul fotografierii detaliilor sau a subiectelor de mici dimensiuni, este necesar să folosim obiective cu distanța minimă de focalizare mică (de regulă 10-30cm), acest regim de lucru al obiectivului corespunzând macrofotografierii. Pentru realizarea macrofotografierii se mai pot folosi inele distanțoare sau burdufuri extensibile montate între cutia aparatului foto și obiectiv. Intervalul cuprins între limita inferioară de focalizare și infinit este dat de tirajul obiectivului.

Atunci cînd am focalizat, imaginea are o claritate maximă în planul de focalizare ales. Profunzimea de câmp este zona din fața și din spatele planului de focalizare (a subiectului) în care obiectele au o claritate acceptabilă.

Profunzimea de cîmp crește odată cu închiderea diafragmei (fig.1.33), scade cu apropierea subiectului față de aparat, respectiv scade odată cu creșterea distanței focale a obiectivului (fig.1.34).

Fig. 1.33 Creșterea profunzimii de câmp odată cu închiderea diafragmei.

La deschiderea diafragmei 2,8 (intră mai multă lumină), imaginea este mai luminoasă iar profunzimea de câmp este redusă (fundalul e neclar). Închizând diafragma la 11 (intră mai puțină lumină), imaginea este mai întunecoasă și profunzimea de câmp crește (fundalul este mai clar). [3]

Fig. 1.34 Scăderea profunzimii de câmp odată cu creșterea distanței focale

Imaginea din dreapta luată cu obiectivul cu focală de 50mm, are un unghi de câmp mai mare și mai multe detalii (profunzime de câmp mai mare) decât cea din stânga, luată cu un teleobiectiv de 135mm.

Analizând cele enunțate anterior, putem spune că în cazul teleobiectivelor profunzimea de cîmp este mică (în general planul de fundal fiind neclar în raport cu prim-planul), la fel și în cazul fotografierii subiectelor apropiate de aparat (în cazul special al macrofotografiei e de preferat să se fotografieze subiecte cât mai plane pentru a avea claritate în cât mai multe zone ale imaginii). În cazul obiectivelor clasice, între inelul diafragmei și cel al distanțelor avem inscripționată scala profunzimilor, care ne dă orientativ mărimea profunzimii de câmp funcție de diafragma aleasă și distanța subiectului față de aparat.

Sistemul de obturare al aparatului de fotografiat asigură trecerea controlabilă a luminii prin orificiu către pelicula fotografică. Gama de timpi de expunere s-a lărgit continuu, ajungându-se în prezent să fie construite obturatoare care dau timpi de la 1/10000sec (a zecea mia parte dintr-o secundă) până la câteva minute. La aparatele clasice, sistemul de obturare conține pârghia de armare (fig. 1.35), pinionul timpilor de expunere, butonul de declanșare, obturatorul propriu-zis, perdelele de obturare. [3]

Fig. 1.35 Pârghia de armare și butonul de declanșare la Canon AE1 și Hasselblad 501

Aparatul SLR Canon AE1 are formatul îngust și obturator focal iar Hasselblad 501 are formatul mediu 6x6cm și obturator central în obiectiv.

Obturatoarele pot fi comandate mecanic sau electronic. Prin acționarea pârghiei de armare, se asigură transportul filmului cadru cu cadru și se înmagazinează în sistemul mecanic de arcuri al obturatorului energia necesară acționării perdelelor. În cazul aparatelor foto comandate electronic, dispare pârghia de armare și, în multe cazuri, pinionul timpilor de expunere. Selectarea timpilor se face printr-un buton iar afișarea se realizează pe un ecran LCD.

Fig. 1.36 Afișarea timpului și a diafragmei (1/250s, f: 5,6) la aparatul Minolta Dynax 7

Indiferent de modul de selectare și afișaj, timpii ce pot fi selectați sunt cuantificați prin factorul 2, asemeni posibilităților de reglaj a diafragmei. Astfel, în ordinea creșterii expunerii, timpul imediat următor se obține prin dublarea precendentului. Prin convenție, timpii sub o secundă se inscripționează astfel: 30 = 1/30sec, 125 = 1/125sec. Timpii supraunitari se inscripționează normal. La unele aparate este evidențiat prin cromatică sau alte semne distinctive timpul de sincronizare cu blitz-ul (timpul minim la care blitz-ul funcționează în sincronism cu obturatorul) (fig. 2.21.).

Funcție de locul de instalare în interiorul aparatului de fotografiat, obturatoarele pot fi centrale sau focale. Obturatoarele centrale sunt situate în interiorul obiectivului, cât mai aproape de centrul optic al acestuia. Sunt folosite în special la aparatele foto de format mediu și mare, deoarece, prin dimensiunea mare a perdelelor obturatorului, este dificilă comandarea lor mecanică. Avantajele principale ale acestor tipuri de obturatoare sunt: nu introduc distorsiuni ale imaginilor obiectelor aflate în mișcare și se pot sincroniza cu blitz-ul pentru orice timp de expunere. Printre dezavantaje am putea enumera iluminarea mai puternică în centrul imaginii. [7]

Fig. 1.36 Pinionul timpilor de expunere la aparatul Pentacon Six TL

Obturatoarele focale sunt situate în planul din fața planului de focalizare, unde este situată pelicula fotografică. Ele sunt compuse dintr-un sistem de perdele metalice sau din pânză .). În cazul acestora din urmă, obturatorul conține o perdea de deschidere și una de închidere, ambele derulându-se succesiv prin fața cadrului de expunere. În momentul când apăsăm butonul de declanșare, prima perdea (de deschidere) se deplasează din fața cadrului de expunere, permițând astfel luminii să impresioneze pelicula fotografică. După scurgerea timpului de expunere selectat, a doua perdea (de închidere) se deplasează și obturează cadrul de expunere.

Fig. 1.37 Perdelele obturatoarelor focale

În imaginea de sus este reprezentat perdelele metalice ale obturatorului aparatului Minolta Dynax 7, iar în cea de jos, perdelele de pânză de la aparatul Canon AE1 Program.

Acest sistem permite controlul încadrării subiectului de fotografiat, precum și al clarității imaginii. Există mai multe tipuri de sisteme de vizare, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale:

– vizare directă prin obiectiv și geam mat

Are avantajul că pe geamul mat se vede o imagine și nu mai multe obiecte situate în spațiu. Dezavantajele principale sunt luminozitatea scăzută a imaginii, fapt care necesită folosirea „tradiționalei draperii negre”, imaginea este inversată și manipularea dificilă a casetei cu pelicula fotografică. Acest sistem este folosit la aparatele de format mare (fig. 2.23.). [9]

Fig. 1.38 Vizare directă prin geam mat

– vizare directă prin obiectiv, oglindă la 45O și geam mat (SLR – single lens reflex)

Imaginea dată de obiectiv este reflectată de oglindă și se privește pe geamul mat. Imaginea este inversată și se privește de sus în jos, situație dificilă pentru fotografierea subiectelor aflate în mișcare. Pentru rezolvarea acestui inconvenient, aparatele foto au fost dotate cu o pentaprismă. La aparatele SLR, oglinda la 45O basculează exact în momentul expunerii peliculei fotografice (fig. 2.24.).

– vizare prin obiectiv paralel, oglindă la 45O și geam mat (twin-lens reflex, TLR)

Acest tip de vizare asigură controlul sigur încadrării și al focalizării, cu excepția subiectelor aflate aproape de aparat, datorită faptului că obiectivul pentru expunere este diferit de cel de vizare. Pentru o încadrare precisă, aparatele foto profesionale au o corecție de paralaxă (fig. 1.40).

Fig. 1.39 Vizare directă prin obiectiv (SLR)

Este cea mai folostă metodă de vizarepentru aparatele de format îngust.

Fig. 1.40 Vizare prin obiectiv paralel tip TLR (twin lens reflex)

Aparate ce au folosit sistemul de vizare TLR în anii '40-'70:

Rolleiflex, Mamiya 33, Flexaret, Seagull

– vizare paralelă

Este folosită la aparatele pentru publicul larg. Singurul avantaj este acela că vizorul este luminos, însă nu putem controla claritatea imaginii. Acest tip de vizare este folosit la majoritatea aparatelor pentru amatori, unde nu sunt pretenții deosebite privind controlul focalizării. La unele aparate din generațiile mai vechi, acest sistem de vizare are atașat un telemetru pentru focalizare precisă (fig.1.41).

Fig. 1.41 Sistemul de vizare paralelă

Pentru a avea un control cât mai precis al clarității imaginilor, mai ales în cazul subiectelor slab luminate, s-au adus perfecționări continue ecranului de vizare, prin acoperirea cu inele Fresnel, microprisme sau fibre optice așezate ca un fagure pe toată suprafața (fig. 2.26.).

Fig.1.42 Ecrane de vizare pentru formatul 6x6cm

Focalizarea se poate face manual, prin rotirea inelului distanțelor până când imaginea devine clară în vizor, sau automat prin sistemul autofocus (AF), care se folosește în prezent pe scară largă. În această situație, fotograful poate selecta punctul (funcția spot AF) sau grupul de puncte (funcția average AF) unde aparatul să facă clarul, nemaiavând altceva de făcut decât o apăsare pe jumătate a butonului de declanșare.

Servomotorul inserat în obiectiv, controlat de senzorul AF, va comanda astfel rotirea acestuia până la obținerea clarului. Focalizarea automată este extrem de utilă în fotojurnalism sau în orice alt tip de fotografie cu subiecte în mișcare. Inconvenientul este acela că aparatul nu poate focaliza dacă subiectele sunt în lumină foarte slabă, ori cadrul imaginii nu conține forme cu muchii. Noile generații de sisteme autofocus au rezolvat o parte din aceste neajunsuri, câștigând și în rapiditatea focalizării.

Ecranul de vizare (viewfinder) al aparatelor din ultimele generații are pe lângă microprismele pentru controlul focalizării și alte informații, de la parametrii expunerii, până la punctele de focalizare ale sistemului AF (fig.1.43).[5]

Fig. 1.43 Structura ecranului de vizare la aparatele de ultimă generație

Pe ecran sunt vizualizate punctele de focalizare automată (AF).

Accesorii pentru fotografiere reprezintă dispozitive
utilizate pentru lărgirea posibilităților de fotografiere sau ușurarea însăși a
fotografierii.

Trepiedul sau Stativul este destinat pentru menținerea
aparatului foto într-o poziție stabilă, când se fotografiază cu timpi lungi de
expunere. Cele mai răspândite sunt trepiedele telescopice, având 3 sau
mai multe articulații. Pentru mobilitatea aparatului foto se folosesc
articulații cu capete mobile (pivotante – basculante) sau cu “nuă”.

Exponometrul servește la determinarea timpului de expunere pe
baza cantității de lumină reflectată de subiect.

Racordul flexibil sau cablul declanșator prezintă avantajul de a

nu transmite vibrațiile mâinii în timpul declanșării aparatului fixat pe
trepied.

Autodeclanșatorul permite acționarea declanșatorului cu
întârziere (un timp variabil) pentru a permite și fotografului să apară în
cadrul pe care-1 fotografiază.

Geanta protejează aparatul în timpul transportului, de șocuri și
intemperii.

Stabilirea punctului de stație, determinarea expunerii și reglarea obturatorului, a diafragmei și a distanței sunt operațiile ce trebuie respectate înainte de apăsarea declanșatorului.

O dată ales subiectul și “compusă” imaginea din punct de vedere estetic,

fotoreporterul trebuie să aleagă punctul de stație, care asigură încadrarea dorită a
subiectului.

Fotografia trebuie să arate privitorului subiectul fotografiat, cât mai
veridic și mai expresiv, iar impresia provocată privitorului trebuie să fie cât mai
apropiată de cea produsă de către subiect asupra fotoreporterului. Fotografia
trebuie să redea cât mai clar lucrul care a constituit obiectul atenției
fotoreporterului și să rezulte scopul în care a fost făcută fotografia.

Portretele trebuie să aibă o asemănare cât mai mare cu persoana
fotografiată, să redea trăsăturile caracteristice ale figurii și să exprime și
caracteml lui.

După caz, un peisaj trebuie să exprime întinderea câmpiilor, măreția
pădurilor, cerul senin.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale fotografiei este veridicitatea, expresivitatea și viața imaginii legate de capacitatea de a reda
realist și convingător esența evenimentului produs, caracterul persoanei fotografiate, armonia peisajului, particularitățile formelor arhitecturale ale clădirilor. Toate aceste însușiri – “esență, caracter, armonie, particularitate etc”, se pot exprima și sublinia în fotografie prin alegerea intimă a locului din care se face fotografierea.

Există trei elemente care condiționează alegerea unui punct de stație optim: direcția de fotografiere, distanța până la subiectul de fotografiat, înălțimea punctului de stație.

Alegerea direcției de fotografiere: atunci când se fotografiază o cladire un grup de oameni, există tentația de a așeza aparatul foto drept în fața subiectului, situându-se pe axa centrală a acestuia. Umplerea întregului câmp vizual al obiectivului numai cu materialul care interesează nemijlocit, este dictată de dorința de a acorda obiectului fotografiat locul central în imagine. O asemenea amplasare a subiectului duce la o prezentare simplistă.

Determinarea distanței de fotografiere: de a fotografia un subiect, întrebarea este care este distanța optima? Dacă distanța dintre aparat și subiect va fi mai mare, va rezulta o imagine mai mică. Cu cât vom fi mai aproape de subiect, cu atât acesta va apărea mai mare pe fotografie, diferitele detalii ocupând un loc din ce în ce mai mare, iar elementele marginale ies în afara cadrului. [13]

Încadrarea este următoarea etapă prin care fotoreporterul va putea
realiza o imagine plastică și interesantă. Acum se delimitează zona ce va rămâne
în imagine, lăsând în afară ceea ce nu prezintă interes. La încadrarea unei
imagini fotografice trebuie stabilite cu precizie limitele cadrului care să aibă o
compoziție finită. La portrete, spațiul liber se lasă în direcția de rotire a capului și a privirii. Dacă limita cadrului este în imediată apropiere a feței persoanei din protret, ea pare ca se constituie într-un obstacol în calea mișcării, eliminând dinamica fotografiei.

Dacă se fotografiază subiecte în mișcare rapidă (automobile, cicliști) limitile cadrului se așează astfel încât un spațiu liber să fie lăsat în direcția mișcării ți care să fie mult mai mare decât spațiul rămas în spatele subiectului.

Punerea la punct este operația următoare prin care, la majoritatea
aparatelor foto clasice, se reglează claritatea imaginii astfel încât să se obțină un
desen precis al tuturor detaliilor subiectului. În fotografie apare clar, în primul
rând, obiectul asupra căruia se efectuează punerea la punct. Cu cât planul de
punere la punct se găsește mai departe de punctul de stație și, deci, de obiectiv, cu atât profunzimea este mai mare și invers această profunzime scade prin micșorarea distanței dintre obiectiv și planul de punere la punct.

Profunzimea mai depinde și de distanța focală a obiectivului: cu cât
distanța focală este mai mică, cu atât profunzimea va fi mai mare și invers. În partea fotografică se întâlnesc următoarele cazuri mai răspândite și
caracteristice ale punerii la punct:determinarea și folosirea profunzimii maxime; obținerea spațiului redat cu claritate între anumite limite; punerea la punct pentru obiectul principal al imaginii; reducerea clarității imaginii în adâncime, în scopul redării caracterului spațial al ei. [13]

Lumina este deci unul din cele mai importante mijloce de expresie ale fotografiei nu numai datorita dependentei create de modul de formare al imaginii dar mai ales datorita posibilităților variate prin care intervine asupra formei și continutului acesteia. Anumite caracteristici au o influența vizibila mai mare datorita efectului mai puternic, iar altele intervin mai discret nuanțând limbajul la un nivel mai elevat: intensitatea impune gradul de iluminare, directia creaza umbrele, calitatea influenteaza modul de tranziție între lumina si umbra, temperatura de culoare modifica registrul cromatic, dimensiunea sursei afecteaza aria de luminare.

Modul de iluminare trebuie sa fie adaptat atât trăsăturilor fizice ale elementelor fotografiate cât și intenției noastre de comunicare. Altfel spus, prin lumina se pot sublinia aspectele vizibile ale elementelor fotografiate, așa încât descrierea facută să sugereze înfățisarea reala, cât și aspectele „invizibile”, acele particularități prin intermediul cărora privitorul poate înțelege conținutul imaginii și poate recompune povestea în același sens cu cel al autorului.

Modul de proiecție a spațiului tridimensional din realitate in planul bidimensional al senzorului. In fotografie adâncimea spațiului devine o problema de iluminare: o scenă uniform luminată va fi proiectata de obiectiv in planul senzorului prin puncte care au acelasi grad de strălucire, formând astfel o imagine care nu sugereza eventualele diferente de adâncime. Daca pe acea suprafață nu avem nici diferențe de culoare, punctele uniform luminate din acel cadru vor fi inregistrate sub forma unei suprafețe gri. Pe masură ce apar diferențe de iluminare încep sa se contureze elementele in fața fundalului. Daca diferentele de iluminare sunt prezente si in suprafetele elementelor, atunci incepe sa se distinga si forma acestora. Adâncimea poate fi mai departe sugerată prin diferenta de iluminare intre primul plan si fundal, prin liniile umbrelor lungi, senzatia de intindere sugerată de poziționarea elementelor mai luminate în fundal, lungimea focală, compoziție etc.

Distribuția luminii si a umbrelor genereaza, in afara adâncimii spațiului, și relieful din suprafete. Atât volumul elementelor cât și texturile suprafețelor, definite in realitate de mărimi vizibile, pot sa dispară foarte ușor într-o fotografie în care lumina nu sugereaza acele dimensiuni. Adaptarea directiei, calitatii si dimensiunii sursei de lumina pot fi determinante in crearea impresiei de forma, volum si redarea texturilor. Simplă diferența de expunere intre doua suprafete vecine, plate, poate sa sugereze orientarea diferita a acestora, dupa cum descresterea tonurilor între alb și negru poate sa redea suprafetele curbe. Lumina razantă lasa umbre si evidențiază texturile iar cea difuza „umple” toate spațiile si nivelând diferențele de iluminare. O sursa difuza, mai mare, imbraca subiectul progresiv si in zonele laterale pe cand o sursa directa, mai mica, lumineaza numai partea expusă. [20]

Gradul de diferențiere între elemente poate fi hotarat prin intensitatea contrastului creat de lumina. Trecerea dinspre părțile deschise către cele mai închise poate fi mai abruptă, contrastantă, sau graduală, prin intermediul tonurilor. Între lumina directă care crează diferențe puternice, delimitand concret zonele luminate de cele umbrite, si lumina difuza, sub influenta careia suprafetele inchise se pierd treptat catre cele mai deschise, exista o mare varietate de situatii. Adaptarea valorii contrastului este o decizie legata de modul in care dorim sa ilustrăm subiectul: lumina directa este de obicei mai „dura” si mai „taioasa” pe cand cea difuză este mai „moale” evidențiind o multitudine de tonuri. Fotografierea unui peisaj urban, modern, intr-o lumina directa, unde umbrele intunecate alterneaza cu suprafetele puternic luminate, creeaza o compozitie puternic structurata, care ne poate creea impresia unui sistem riguros, rational; fotografierea aceluiași subiect intr-o lumina difuza, laterala, si de o culoare mai calda, poate pune in evidenta volumele clădirilor si detaliile fațadelor creând o atmosferă favorabilă descrierii si aprecierii stilului arhitectonic.

In afara rolului sculptural, modelator, lumina poate fi folosită si in regia compoziției. Modul de folosire al acesteia influențează si completeaza limbajul vizual determinând în mod decisiv aspectul imaginii. Lumina atrage sau distrage atenția, repartizează masele, impune sau estompeaza perspectiva, determina intensitatea culorii sau poate sugera miscarea s.a Indiferent de genul de fotografie abordat, efectul acesteia poate fi exploatat urmand experiente calificate in timp ca instrumente formalizate: cresterea contrastului conduce la crearea un joc grafic desfasurat in planul bidimensional, atenuarea detaliilor din suprafetele fotografiate plaseaza subiectul intr-un univers mai abstract, folosirea razelor si a partilor luminate pot impune liniile de structura ale compozitiei etc. Toate aceste diferente și efecte provenite din distribuția luminii se transpun pana la urma in modul cum „explicam” privitorului unde sa priveasca, ce să vadă și cum sa perceapă. [20]

Dacă în ce priveste folosirea luminii ca instrument pentru descrierea fizica si inregistrarea scenei fotografiate sunt sintetizate solutii materializate in tipurile de iluminare, reguli de compoziție sau proceduri de folosire a mijloacelor tehnice, pentru modul cum putem transmite un mesaj aproape totul e legat de intuitie. Combinatiile intre folosirea experientei si intuitia artistica pot conduce la formarea stilului prin care putem destăinui ideea care guverneaza imaginea. O fotografie corect realizata tehnic nu inseamna nimic fara asumarea unei intentii de comunicare. Lumina sau lipsa ei, însușirile si modul de folosire al acestora pot prezenta subiectul in diverse ipostaze, îl pot caracteriza sau chiar interpreta. Aceaste posibilități de intervenție ne ajută la o redefinire a aspectelor fundamentale ale realității. Lumina ne influentează emoțional prin producerea de senzații, ne stimulează imaginația, ne comunică metaforic și este incarcată simbolistic. Orice fotografie poate deveni un univers concret care nu mai seamana cu cel fotografiat. Efectul produs de lumina poate trece astfel mai departe de impunerea formei imaginii către unul estetic al limbajului artistic. Diferența între lumina si intuneric este exemplul cel mai simplu de unde pot incepe nuanțarile figurative. Orice combinație între acestea, în proporție, intensitate si calitate conduce la formarea unui alt inteles. Folosirea unei ambianțe viu luminate în care distributța energiei degajă o atmosferă luxuriantă se poate opune simplitații si misterului dintr-un cadru obscur, hotărarea luminii directe care produce forme geometrice delimitate linear delicateții luminii difuze orientată către dezvăluirea formei si caracterului subiectului, atmosfera „calda” degajata de lumina galbena senzatiei mai „reci” produse de cea albastră. []

Fotografia digitală se bazează pe aceeași tehnologie ca și camera de filmat. În loc de film, camera digitală utilizează un senzor optic pentru a captura imaginea.

Fiecare pixel al unei imagini este generat de un fotosite aflat în senzorul aparatului. Lumina care pătrunde prin obiectiv creează o descărcare a fotodiodiei, care este tradusă în informație digital. Cu cât fotositul este mai mare, cu atât poate înregistra mai multe informații, iar imaginile vor avea mai puțin “zgomot”. Senzorii sunt fabricați din senzori CCD (dispozitive cuplate cu încărcătură) sau senzori CMOS (semiconductori complementari metalici). Există unele îmbunătățiri și avantaje grele ale camerei digitale decât camera bazată pe film. Senzorul poate produce o cantitate nelimitată de fotografii fără înlocuire. Acest lucru a redus costul de utilizare. De asemenea, tehnologiile cum ar fi autofocus-ul au ajuns la acțiune cu camerele digitale. Cantitatea de fotografii care pot fi preluate depinde doar de stocarea cardului de memorie. În partea inferioară, camera digitală costă mai mult decât camera filmului, iar costurile de întreținere sunt mult mai mari decât camera de film. [22]

Imaginile digitale pot fi produse și plecând de la imagini tradiționale, analogice, prin digitalizare. Acestea imagini analogice se împart mai întâi în numeroase elemente infime ca suprafață numite pixeli, și anume sub formă de raster grafic sau hartă de tip raster, fiecare pixel primind (având) două coordonate plane. Apoi caracteristicile de luminozitate și culoare ale fiecărui pixel, eventual împreună cu coordonatele sale (dacă acestea nu sunt implicite), sunt codificate conform mai multor sisteme, rezultatul final al acestei digitalizări fiind un șir de numere care sunt memorate cu ajutorul calculatoarelor. În mod obișnuit, imaginile digitale și pixelii lor sunt stocate în memorii de computere, sau și pe benzi magnetice video digitale. Luate ca atare, imaginile digitale și pixelii nu se pot vedea, deoarece ele sunt doar înșiruiri de numere. În mod teoretic memorarea lor ar putea fi realizată și prin simpla notare a șirului de numere pe hârtie, ceeace însă este împiedicat în practică de lungimea uriașă a șirului. Pentru a ocupa mai puțin loc în memorie, imaginile digitale pot fi stocate, sau și transmise sub forme comprimate, urmând să fie decomprimate la destinație după necesități.

Imaginile digitale pot fi create cu ajutorul unei multitudini de dispozitive tehnice, așa cum ar fi aparate de fotografiat digitale, aparate de filmat digitale, scanere de imagine, mașini de măsurat coordonate, radare aeriene și multe altele. Imaginile digitale mai pot fi de asemenea obținute și sintetizate (create) din diferite alte date ne-imagistice, eventual "artificiale", așa cum ar fi funcții matematice, modele bidimensionale și tridimensionale, grafică computerizată ș.a.[22]

II.Caracteristicile și calitățile în elaborarea unei fotografii conceptuale

2.1 Tehnologiile moderne în fotografia conceptuală

O fotografie conceptuală este o fotografie care se examinează: cum funcționează fotografia, cum interacționează cu spectatorul. Adesea, fotografia conceptuală funcționează în dialog cu istoria artei și în dialog cu istoria fotografiei. Subiectul artei este reflecția, dorința fotografiei de a se înțelege, adică fotografia ca artă sau fotografie ca media, cum o percepe o persoană, cum arată el și ceea ce vede, cum interacționează cu el. Uneori, o fotografie conceptuală reprezintă domeniul interdisciplinar, explorând aspecte legate de arta contemporană: viața de zi cu zi, oamenii și societatea, schimbările de mediu, migrația, globalizarea, mass-media, aflindu-se mereu în dialog cu filosofia și ideile filosofice, religia, politică[23]

Fotografiile conceptuale sunt realizate de cele mai multe ori cu scopul transmiterii unui mesaj clar, mesaj ce are a fi conturat de toate elementele prezente în compoziție. Astfel, compoziția joacă cel mai important rol, alături de celelalte elemente tehnice precum lumina, expunerea și alte mici trucuri ce vor imbunătății rezultatul. Principalele teme de discuție atunci când este vorba despre realizarea unei fotografii conceptuale sunt:

Mesajul transmis, cum să fie unul clar.

Aranjarea materialelor pentru a obține o perspectivă clară asupra ideii.

Elementele tehnice, combinarea lor (expunere, diafragmă, compensație etc.).

Post-procesarea fotografiilor.

Locul realizării fotografiei (cutie fotografică, cort fotografic, cameră specifică). [24]

Mesajul este cel mai important în realizarea unei fotografii conceptuale și trebuie prezentat cât mai clar. Pentru a realiza acest lucru trebuie ca ideea de bază să fie modelată în așa fel încât la prima vizualizare a fotografiei să se înțeleagă clar subiectul și mesajul transmis. Acest lucru, mesajul clar, este conturat de către folosirea unor obiecte/modele corespunzătoare și de respectarea normelor tehnice și combinarea acestora pentru a obține un rezultat cât mai plăcut, cât mai original.

Un alt rol important în transmiterea mesajului îl are lumina reprezentând modul de percepție a ideii, a sentimentelor transmise. O lumină slabă, concentrată doar pe subiect evidențiază concentrarea fotografiei asupra unui anumit lucru, reprezentând o singură idee și faptul că întreaga fotografie se bazează pe aceasta. O lumină slabă, o lumină obscură, asupra tuturor elementelor deschide noi perspective ale privitorului, redându-i libertatea de a alege mesajul principal și de a se concentra și asupra celorlalte idei prezente.

Titlul este și el foarte important în transmiterea mesajului, un titlu bine ales va induce privitorul din primele momente în starea care o transmite fotografia, astfel rezultatul va fi unul cu siguranță mult mai bun.

Fig. 2.1 “Absurd” ( “Nu ai fost cuminte”)

Mesajul transmis: tristețea provocată de mustrarea unui copil de către părinți

Realizare: cutia fotografică alături de 4 lumânări pentru a creea o lumină caldă, plăcută pentru a induce ideea de “familie” alături de 4 coli pentru difuzie. Diafragma închisă până la f/11 pentru a creea o zonă de focus mai mare și pentru a transpune toate personajele în cadrul acțiunii, aceasta concentrându-se în principal pe scena “familială”.

Este foarte important să te concentrezi asupra aranjamentului, el poate schimba în totalitate modul în care este privită scena ce se petrece în fotografie. Pentru a evidenția cât mai bine acțiunea petrecută în cadrul fotografiei trebuie să folosiți obiecte/ modele în așa fel încât să exprime ideea fără prea mult “machiaj” (editare etc.). Odată obținute materialele pentru realizarea fotografiei trebuie să luați în calcul importanța fiecăruia astfel încât în centrul atenției (NU FOTOGRAFIEI ! ) să fie cel mai expresiv obiect/ model. Aranjarea acestora în funcție de expresivitate ajută foarte mult în transmiterea mesajului și realizarea unei perspective clare. [24]

Partea tehnică a fotografiei poate schimba total modul în care este privită aceasta. Pentru fotografiile conceptuale în care folosiți obiecte/ modele este important să aveți grijă de toate setările ce le puteți face, pentru a obține un rezultat cât mai bun. Începem cu modul în care expunem deoarece cea mai mică greșeală schimbă rezultatul total. Pentru a transmite un mesaj trist trebuie să subexpuneți fotografia, însă nu prea mult pentru că este foarte important să se distingă unele detalii. Pentru a transmite o stare de fericire, bucurie, supraexpunerea (nu exagerată) le poate induce cu ușurință, crescând gama dinamică a fotografiei.

A doua setare importantă este diafragma, aceasta creeând zona de focus care trebuie să fie cât mai mare pentru a surprinde toate personajele prezente. De multe ori este recomandat ca aceasta să fie cât mai inchisă, zona de focus lărgindu-se considerabil. Sunt și cazuri însă în care este bine ca diafragma să fie cât mai deschisă pentru a concentra privirea asupra unui singur punct.

Lumina, alături de balansul alb (white balance) joacă cel mai important rol. Lumina poate creea sau șterge umbre, poate concentra acțiunea asupra personajului central și poate schimba în totalitate atmosfera în care se petrece totul, fie într-una rece sau într-una caldă. Este bine să adăugați un mijloc de difuzie în fața luminii pentru a creea o atmosferă placută și pentru a înlătura umbrele puternice din cadru.

Sensibilitatea ISO necesită foarte multă atenție din cauza faptului că zgomotul creeat poate reprezenta un detaliu tehnic care vă poate clasa fotografia ca fiind una slabă. Astfel, de cele mai multe ori este bine să folosiți ISO cât mai mic (100-200) dacă dispuneți de un trepied deoarece timpul de expunere va fi mai lung și zgomotul va fi foarte scăzut. (mai jos schema de lumini la “Nu ai fost cuminte”)

Fig. 2.2 Expunerea compoziției

Odată realizată fotografia, pentru a-i reda finețea necesară, post-procesarea este absolut necesară. Fie că se infiltrează fire de praf, fie ca apar unele elemente nedorite toate acestea se pot înlătura prin post-procesare. La acest pas este important să aveți grijă de micile detalii de pe obiecte deoarece la o privire mai atenta pot ieși în evidență împerfecțiunile. De aceea trebuie scoase cu atenție folosindu-vă de uneltele programelor de editate.

Odată finisată partea estetică ce ține de imperfecțiuni pentru accentuarea mesajului și a întregii idei se pot aranja nivelele de culoare (Levels) și contrastul (Curves/ Contrast) astfel încât centrul de interes să fie cel dorit, și nu întreaga fotografie. Nivelele de culoare pot transforma modul de percepție al fotografiei, transformându-i atmosfera acesteia într-una rece/caldă, schimbând total punctul de vedere și mesajul transmis.

În cazul în care fotografiați obiecte cel mai recomandat este un cort fotografic sau o cutie creeată chiar de voi, astfel umbrele realizate de sursele de lumină vor fi foarte slabe și rezultatul se va îmbunătății semnificativ. Dacă realizați fotografiile în acest mod, este necesar să fiți foarte atenți în poziționarea luminilor și a obectelor pentru a obțiune un aranjament cât mai plăcut și o combinare cât mai reușită a acestora.

Dacă fotografiați modele, sau obiecte la o scală mai mare este bine de folosit spații deschise pentru a avea loc de desfășurare și cât mai potrivite pentru a obține de la bun început un rezultat satisfăcător. În cazul realizării fotografiei în astfel de spații luminile joacă cel mai important rol și trebuie folosite cu atenție. Chit că nu sunt unele speciale, și e doar un blitz prezent, difuzia și orientarea trebuie realizate cu mare atenție. [24]

Cu toate acestea, într-o fotografie conceptuală bună ar trebui să existe o poveste, una reală, care să nu pară indiferentă și este imposibil de trecut cu vederea. Se întâmplă că complotul nu este atât de simplu și nu atât de evident. În acest caz, publicul pentru o lungă perioadă de timp este pus pe gânduri, luând în considerare fotografia, nuanțele, ce anume, fotograful a vrut să arate.

Astfel de fotografii, de regulă, evocă emoții aprinse publicului. Acesta este unul dintre obiectivele principale ale fotografiei conceptuale și poate fi realizată în moduri complet diferite. De exemplu, prezentarea lucrurilor obișnuite dintr-o perspectivă neobișnuită și cautarea soluției interesante în compoziția imaginii.

Percepția istoriei fotografiei este încă influențată de gama de culori și de iluminarea. Fotografiile luminoase evocă unele emoții, fotografii cu tonuri întunecate – altele. Acest lucru trebuie luat în seamă în procesul creării unei imagini și compoziției.

Este foarte important planificarea fiecărui element al fotografiei, începând de la focalizarea și până la orientarea imaginii. Astfel impresia imaginii va fi profundă și puternică.

Transmițând ideea sa, fotograful folosește diferite metode și dispozitive tehnice. Este important și lumina, sprijinul și postura, dacă persoana implicată în fotografiere și atmosfera însăși. Într-o astfel de fotografie este importantă esența, mesajul care poate fi analizat, gândit și care este plăcut de admirat, deci este foarte important nu numai să arătați un anumit moment al vieții, ci și să dezvăluiți nuanțele importante și detaliile care caracterizează cel mai clar acest moment

În acest caz, cei mai de succes sunt maeștrii de fotografie, care sunt capabili să creeze o imagine luminoasă, puternică, emoțională, folosind doar câteva tehnici simple și cele mai simple elemente. Ei sunt capabili să creeze o capodoperă, plasând lucrurile astfel creând o istorie întreagă.

Fotografiile conceptuale dezvoltă creativitatea privitorului, învață să vadă neobișnuit lucruri obișnuite.

Tot ceea ce fotograful transmite în fotografiile sale ar trebui să fie exprimat plăcut din punct de vedere estetic. Nu contează, este vorba de sentimente sau de un fel de imagine.

În căutarea simplității, mulți fotografi își decolorează intenționat fotografiile, simplifică, exclude toate detaliile inutile pentru a crea posibilitatea de concentrare, deoarece nimic nu ar trebui să distragă atenția de la esența fotografiei.

În fotografia conceptuală se utilizează diverse simboluri, pentru a transmite ideea, starea de spirit, emoțiile și tot ceea ce autorul fotografiei dorește să comunice spectatorului prin fotografia sa.

Cel mai adesea, în fotografii se folosește "puternic" în înțelegerea lor de caractere, adică semne, pentru a promova idei specifice care creează accente. În acest caz, semnele sunt aranjate astfel încât să nu fie în conflict între ele, ci să adâncească semnificația fotografiei și să provoace emoții mai puternice.

Unul dintre artiștii a căror lucrari fac parte din categoria fotografiilor conceptuale

Este Gabriel Isak, ce implică scene surrealiste și melancolice, unde invită privitorul să interacționeze cu lumea interioară a figurilor solitare care simbolizează propriile noastre stări inconștiente. Folosește fotografia ca mijloc de a desena și picta imagini suprarealiste, minime și grafice în estetica sa, bogate în simbolism și emoție, concentrându-se pe teme inspirate din psihologia umană, visurile și romantismul, precum și propriile experiențe, prin depresie. Activitatea lui Isak este o meditație senină și melancolică, care înfruntă haosul vieții și se transformă într-o călătorie introspectivă care pune la îndoială profunzimile existenței. Obiectivul artei lui Gabriel Isak este să strălucească o lumină asupra experiențelor ființei și a stărilor de spirit pe care aceștia le aduce. Subiecții săi sunt anonimi, întemnițați în monocrom, astfel că privitorul se poate imagina ca subiect, reflectând înapoi experiențele proprii și călătoria în viață. [25]

Fig. 2.3 “In a dream” Gabriel Isak

Fig. 2.4 “Illumination in the Dark” Gabriel Isak

Fotograful renumit Kenneth Josephson începând cu anii 1960, el "a susținut fotografia ca un obiect" făcut, "nu luat, de către un artist care urmărește o idee. Folosind tehnici inovatoare (mai ales atunci), cum ar fi plasarea imaginilor în imagini și includerea propriului corp în fotografii, Josephson a creat un corp de lucru uimitor de contemporan, plin de idei care stimulează ideile generației digitale despre natura văzului, a "realității, "A aspirațiilor umane și despre ceea ce înseamnă a fi un om care să respecte lumea". [26]

Fig. 2.5 Kenneth Josephson, Chicago, 1964

Fig. 2.6 Kenneth Josephson, New York State, 1970

Un alt artist ar fi Laura Makabresku, ce surprinde fotografii încântătoare inspirate din basme. În fiecare imagine de vis, Makabresku își prezintă atât abilitățile tehnice, cât și fascinația cu fantezia, culminând cu un corp captivant "plin de simboluri mistice".

Ea a fost inițial influențată de povestirile fraților Grimm, mai apoi își găsește inspirația în catolicism. Făcând o înfruntare fantastică asupra narațiunilor tradiționale biblice, ea este capabilă să exploreze și să-și exprime creativ propriile convingeri spirituale. Această abordare se materializează în fotografii captivante care se dublează ca "vrăji vizuale create pentru a diviza bestialitatea din omenire și visele din groază".

Stilul ei sa dezvoltat de-a lungul timpului. Ea a început cu imagini foarte întunecate și sumbre, inspirată mai ales prin basmele lui Andersen și frații Grimm. Odată cu trecerea anilor personalitatea ei a evoluat, imaginile deveneau mai fine și minimaliste.

Atât estetica, cât și subiectul fotografiilor sale corespund puternic experiențelor sale personale. [27]

Fig. 2.7 “ The blue bead” Laura Makrabesku

Fig.2.8 “Lilent light” Laura Makrabesku

Fig. 2.9 “Wintersleep” Laura Makrabesku

2.2 Metode de expresivitate în fotografie

Toate invențiile tehnice cu privire la aparate de fotografiat, obiective și softul necesar pentru procesarea imaginilor, face sa uiți că fotografie este un drum infinit către complexitate. Capturile digitale deține nelimitate cantități de informații, tehnici, posibilități de control și caracteristici care sunt necesare. Mânuirea aparatului de fotografiat este partea operațională a fotografierii și dexterității opțiunilor de control ale aparatului de fotografiat.

În mod elementare, familiriatatea decurge din practică, astfel încât mânuirea și operarea aparatului de fotografiat devine o a doua natură. Aparatul de fotografiat, ca orice instrument al unui profesionist, devine o extensie a mâinii. În timpul fotografierii, este vorba de găsirea unui subiect și a unei compoziții care impun un tratament specific și apoi de expunerea potrivită.

Încadrarea imaginii are tendința naturală de a se diviza în diferite zone. Divizarea este creată de existența unor zone de culoare, ton și textură diferite care sunt separate de linii bine definite. Deoarece este vorba de fotografie și nu de pictură, lucrezi cu ceea ce îți oferă fiecare scenă în parte, astfel încât diviziunea este o chestiune de recunoaștere a diviziunilor potențiale și de ajustare a perspectivei, unghiului, distanței focale și așa mai departe, pentru a face ca acestea să se potrivească aranjamentului satisfăcător. [1]

Cât de clar și evident este acest lucru depinde de cât de clare sunt liniile sau zonele, și cea mai simplă și mai frecventă dintre acestea este linia orizontului. Este echivalentul divizării poziționării unui singur subiect. Într-adevăr, divizarea cadrului și plasarea subiectelor în cadru sunt legate în mod intim. Unul realizează un contrast între un punct și o zonă, cealaltă între diferite zone. De asemenea, „liniile” de diviziune ale cadrului pot fi mai mult decât distincte. Poziționarea unui singur subiect sugerează în mod automat o diviziune implicită a cadrului între orizontal și vertical.

Ca și în cazul poziționării, o abordare utilă este gândirea zonelor divizate ca aflate în interacțiune dinamică unele cu altele. A le plasa în contrast, cea mai mare în contrast cu cea mică, face ca lucrurile să fie active – sau dinamice. Diviziunile cele mai comune, deși nu sunt singurele, sunt orizontale și verticale. Linia orizontului, dacă o incluzi în fotografie, creează o diviziune orizontală simplă. Un copac pe fundal va adăuga imaginii o divizare verticală. Din punct de vedere perceptiv, ochiul poate să urmărească doar puține diviziuni în același timp, dacă sunt mai multe, rezultatul este văzut ca un model, iar sensul zonelor distincte este pierdut.

Ca și în cazul poziționării dinamice, proporțiile diviziunii ca fiind creatoare de relații contrastante între zone. Împărțirea în două a cadrului echivalează cu plasarea unui subiect chiar în centru. Efectul este formal și simetric și sugerează că diferențele pe oricare dintre părțile liniei de diviziune, fie că este vorba de culoare, ton, conținut sau orice altceva, nu se pot exprima singure.O diviziune asimetrică puternică, cu o linie aproape de una dintre margini, este extremă și trebuie justificată. Diviziuni mai echilibrate sunt undeva între o treime/două treimi și 40%/60%. Secțiunea de Aur, cea mai cunoscută diviziune „armonioasă” în artă, care succede perceptiv prin conținerea unui procentaj de satisfacție internă (mai mic pentru zonele mai mari, la fel ca zona mai mare față de întregul cadru), este de aproximativ 1,6:1. [1]

Dar poate vrei să eviți armonia, caz în care trebuie să alegi o diviziune extremă.

Fig. 2.10 “Diviziune dinamică”

Două sculpturi mici aranjate într-o locație găsită, ușa ruginită a unui spațiu industrial. Încădrarea folosește diviziunile dreptunghiulare ale ușii, dar prin localizarea sculpturilor la nivelul de jos și într-o singură parte, dă un sentiment de greutate mai accentuat.(fig.2.10)

Nu este sub nicio formă un principiu universal, deoarece „simplu” poate fi cu ușurință plictisitor.

Aceasta deoarece lumea aflată în fața aparatului de fotografiat este de obicei un spațiu în dezordine, și cum compoziția constă în principal în realizarea unei oarecare organizări a acestui haos vizual, curățarea cadrului imaginii funcționează în mod previzibil de cele mai multe ori.

Una dintre acestea este legea simplității, confrom căreia minții îi plac explicațiile vizuale simple. Aranjamente simple, cadre simple, linii simple și așa mai departe. Și, probabil, este mult de explicat în ceea ce privește atractivitatea minimalismului.

În compunerea unei fotografii, simplificarea se bazează foarte mult pe alegerea unui punct de perspectivă și a unei lungimi focale care elimină biții nedoriți. Și, bineînțeles, trebuie să fii în măsură să vezi întâi cu ochii minții un aranjament simplu. [1]

Fig. 2.11 „Simplitatea”

Minimală încât abia poate fi identificată drept o casă, această intrare austeră și severă este decorată cu o singură sofa sub formă a două buze prelungite. Încadrarea ce include ușa de sus și balconul accentuează acest lucru, și stabilește că acesta este un interior real.(fig.2.11)

Scala este unul din lucrurile cu care te poți juca, o modalitate de a crește varietatea vizuală și de a extinde acoperirea subiectului. La capătul inferior al scalei, uneori mai puțin este mai mult, însemnând că un detaliu poate include esențialul subiectului. Tipic în ceea ce privește detaliile este că acestea sunt deseori ignorate și, de obicei, treaba fotografului este să îndrepte atenția privitorului către ceva sau către un mod de a vedea ceva la care nu s-a gândit, caz în care detaliile pot fi de mare succes în fotografie. Aceasta este lumea observației de aproape, surprinzând aspecte la care alții nu s-au gândit sau cărora nu le-au acordat atenția cuvenită.

Fig. 2.12 „Esența în detaliu”

Un fel de măști, clar, dar care au nevoie de o explicație. Aici, este vorba de măștile pe care și le pun bolnavii de cancer care urmează un tratament cu laser- iar pentru fotograf, o modalitate de ilustrare a procedurilor în mod indirect.(fig.2.12)

Puterea cu care formele apar într-o imagine depinde de cât de contrastante (în principal, din punct de vedere al tonului sau al culorii) sunt cu amplasarea lor. Bineînțeles, subiectele au o formă, dar formele ce prezintă cel mai mare interes grafic într-o imagine sunt cele care sunt mai puțin evidente. Formele sugerate,

conturate subtil, sunt unele dintre cele mai utile; acestea ajută la ordonarea unei imagini într-o formă recognoscibilă și permit ochiului satisfacția descoperirii lor printr-un efort vizual minim.

Deși poate părea că există o infinitate de forme, doar trei sunt de bază: dreptunghi, triunghi și cerc. Celelalte, de la trapezoide la elipse, sunt variații ale acestora Fiecare dintre ele este conectată intim, atât din punct de vedere grafic, cât și expresiv, cu liniile care o formează. Dreptunghiurile sunt produsele unor linii orizontale și verticale, triunghiurile sunt construite din diagonale, iar cercurile din curbe. în timp ce valoarea principală a designului liniilor este să conducă ochiul, formele organizează elementele imaginii. Acestea pot cuprinde, pot separa subiectele în grupuri, sau pot exclude. Iar organizarea este inima compoziției.

Fig 2.13 “Organizarea formelor”

Curbele pentru împărțirea spațiilor, împreună cu culorile puternice, realizează o diviziune eficientă a cadrului și cuprind silueta parțială a bărbatului. (fig. 2.13)

Ritmurile sunt importante, în parte deoarece unele
poziții sunt mai interesante sau „dau mai bine” decât
altele, și parțial deoarece o anumită poziție poate
spune ceva despre subiect și despre ce face acesta.
De exemplu, dacă subiectul este o persoană care
merge, atunci imaginea va comunica ceva diferit
dacă figura este într-o parte mergând în cadru,
sau într-o altă parte, în timp ce iese din cadru. [1]

Un subiect singur aflat pe un fundal simplu
este cea mai facilă situație și cea mai primară.

Ținând cont de faptul că aproape toate
scenele sunt mai complexe și că fiecare element
adițional sau complicație adaugă straturi de relații
grafice, este un mod util de a aborda această
problemă, dar nu este o indicație, deoarece
orice formulă devine în scurt timp plictisitoare.

Gândiți-vă la un anumit subiect care se află
cu fundalul său într-o relație grafică. Aceasta înainte
de a lua în considerare ce este subiectul (poate
o persoană) și ce face el (de exemplu, se mișcă).
Dimensiunea contează, ca întotdeauna,
dar să presupunem că subiectul nu este nici foarte
mic, dar nici nu umple tot spațiul. Exemplele oferite
aici sunt sugestive. Pentru a simplifica lucrurile,
există o serie de locuri unde subiectul poate
fi plasat, din centru până la margine. Centrul
sugerează precizie, rigiditate, simetrie și interacțiune minimă cu mediul.

La capăt sau în colț, efectul tinde să fie extrem,
cu un grad ridicat de asimetrie și impunând un motiv
care să explice izolarea. Sigur că există un motiv,
dar dacă nu, acesta va părea mai degrabă
a fi unul pervers, diferit numai de dragul
de a fi diferit. Dar subiectul interacționează
în mare măsură cu mediul, care domină imaginea.

Zona intermediară, fie că este dreapta, stânga,
sus sau jos este în general mult mai rezonabilă
și utilă, dar implică multe linii fine ale relației. Dacă
muți subiectul din centru (translatând perspectiva),
se realizează un contrast cu fundalul, mai mare,
dar mai amorf, care traversează încadrarea.

Aceasta se întâmplă atunci când plasarea devine
mai degrabă dinamică decât statică. Dacă vrei
echilibru, o poziție ce aproximează Proporția de Aur
va fi suficientă. Mai multă tensiune, o relație mai puțin clarificată,
plasarea spre interior sau spre exterior
va fi de ajutor. [1]

Fig.2.14 „Poziționarea dinamică”

Plasarea farului destul de excentric reîntărește relația acestuia cu marea. Contrastul de culoare, dimensiune și cel între impresia de putere și cea de slăbiciune este puternic și explică funcția farului (fig.2.14)

Diagonalele dau dinamism imaginii, activează cadrul și, de asemenea, în mod semnificativ, sugerează mișcarea de-a lungul lor.

În cazul aparatului de fotografiat, majoritatea diagonalelor sunt generate de așezare și de perspectivă. Liniile orizontale și verticale ale clădirilor, străzilor și ale altor obiecte făcute de mâna omului converg atunci când sunt surprinse în unghi. Cu cât mai puternic este unghiul și distanța focală mai scurtă, cu atât convergența este mai mare și, deci, cu atât mișcarea diagonalelor este mai puternică. în fotografia de arhitectură, fotografii lucrează de obicei la lungimi pentru a corecta acest efect firesc al opticii obiectivelor, deoarece, în viața reală, ochii noștri tind să compenseze atunci când privim. Pentru o mai mare dinamică a compoziției, urmăriți diagonalele. Acestea pot fi chiar exagerate, prin lărgirea zoomului sau înclinând aparatul.

Liniile curbe au același potențial de mișcare, direcție și sens general de acțiune ca al diagonalelor. Sunt, însă, mai line, creând un sentiment al curgerii. Sunt și mai dificil de identificat, deoarece nu pot fi create pur și simplu la fel ca diagonalele, prin folosirea unui obiectiv superangular și cu o vedere dintr-un unghi de forță. [1]

Fiind rare, sunt cu atât mai interesante și împreună cu celelalte elemente grafice de bază – puncte, linii și forme – lucrează foarte bine într-o fotografie atunci când nu sunt în mod evident artificiale.

Perspectivele oblice ale unghiurilor drepte creează zigzaguri, un efect de galon al diagonalelor multiple. Unghiurile sunt unite, astfel încât se păstrează impresia de mișcare de-a lungul diagonalei, dar cu o convulsie dură. Ajută întotdeuna să deschizi linii distincte ca acestea cu alte elemente, in acest caz două siluete aflate în vârfuri convergente. (fig.2.15)

Fig. 2.15 “Mișcarea diagonalelor”

Într-o imagine, ritmul este echivalentul cadenței din muzică. Implică model și repetiție, dar este mai mult decât atât, are un sentiment al direcției și al ciclului. În imagine ochiul găsește un fel de satisfacție în ritmicitatea cu care parcurge scena. Ca și în cazul altor linii și forme, acest lucru nu trebuie folosit în exces, fiind mai degrabă rezultatul demersului unui fotograf care a găsit oportunitatea, nu care a planificat-o.

Fig. 2.16 “Ritmul”

O altă formă de repetiție, designul vioi creat de fata care curăță aceste umbrele thailandeze de hârtie, în curtea unui atelier. În cazul fotografului cheia succesului este umplerea cadrului cu modelul repetitiv, așa încât ochiul să creadă că aceasta se repetă la infinit. (fig.2.16) [1]

2.3 Procesul de elaborare seriei de fotografii conceptuale

Fotografiile conceptuale sunt realizate de cele mai multe ori cu scopul transmiterii unui mesaj clar, mesaj ce are a fi conturat de toate elementele prezente în compoziție. În fotografia conceptuală se utilizează diverse simboluri, pentru a transmite ideea, starea de spirit, emoțiile și tot ceea ce autorul fotografiei dorește să comunice spectatorului prin fotografia sa.

Reprezentarea simbolică se bazează, în general, pe o convenție care se cere cunoscută pentru a înțelege simbolul. De exemplu, un critic de artă nu poate analiza o pictură dacă nu cunoaște semnificația culorilor cât si a altor elemente care intra in compozitie. Există însă și simboluri, mai cu seamă în artă, cu un conținut evocativ intrinsec, simboluri care pot exprima, prin asociație de idei, un ansamblu întreg de gânduri sau de sentimente, o stare de spirit. În știință, însă, se înțelege prin simbol o literă sau un semn grafic special alcătuit, folosit pentru a desemna ceva independent de el. Aceste simboluri sunt indispensabile în alcătuirea unui limbaj formalizat sau, în cazul utilizării unor formule, pentru a reda structura unui enunț, exemplul cel mai elocvent fiind logica formală, matematica în ansamblu, chimia, fizica, biologia etc.

Societatea contemporană, mai mult ca oricând în istorie, face un continuu travaliu de simbolizare, adică de exprimare a ideilor în limbaj simbolic, sau de traducere a limbajului obișnuit, natural, în limbaj simbolic. Procesul de construire a unor limbaje simbolice este însoțit metodologic, nu numai de construirea de semne, ci și de formularea unor principii, a unor criterii și reguli operaționale care au angajat practic, într-o formă sau alta, toate științele și artele.

În lucrarea elaborată este folosit simbolul sticlei ce are semnificația de echilibrare a lucrurilor și acționează ca un memento pentru a finaliza sarcinile care ar putea fi uitate. Cele mai multe fotografii conceptuale sunt create folosind tehnici de fotografiere etapizate. Fotografiile se bazează pe o combinație de concept, simbol și culoare.

Culoarea joacă un rol major în fotografia conceptuală. Ea provoacă emoții și reacții la nivelul subconștientului, ceea ce afectează atitudinea noastră față de obiectele din imagine. Vă prezentăm atenția asupra culorilor și asociațiilor pozitive și negative corespunzătoare.

Roșu: Culoare dominantă, ochii se vor opri mai întâi de el. Asociații pozitive: dragoste, pasiune, căldură, curaj, finalizare

Galben: culoarea care dă viață; culoarea soarelui Asociații pozitive: bucurie, încântare, optimism, prosperitate, aur, bogăție, faimă, faimă, putere, nobilitate

Albastru: culoarea calmului, cosmosului, infinitului Asociații pozitive: relaxare, credință, onestitate, evadare, spațiu, securitate, univers, univers, printre stele, apă albastră

Verde: Culoarea naturii și a vieții Asociații pozitive: sănătate, creștere, fertilitate, primăvară, renaștere, reînnoire, echanimitate, mod sigur, bani, tineret, lipsă de experiență

Pe lângă culori, anumite obiecte și concepte pentru noi sunt simboluri speciale pe care le asociăm instantaneu cu alte obiecte și concepte.

CONCLUZII

Scopul acestei lucrări este de a analiza și a explora importanța fotografiei conceptuale și nu numai, dar și crearea unei serii de fotografii conceptuale, purtând în sine un mesaj concret. Fotografia constituie astăzi o realitate culturală, estetică și economică cu implicații diverse în viața oamenilor. În scurta sa istorie, fotografia s-a afirmat cu o deosebită forță în ceea ce privește vocația sa populară, devenind un fenomen de masă. Trăim într-o lume a imaginilor, invenția tiparului a potentat gândirea abstractă plasând cunoașterea deasupra spectacolului și comunicării, mass-media contemporană a impus puterea imaginii, a sensibilului și a concretului. Imaginile ne dau informații, mesaje despre situații și evenimente, iar acelea dintre ele care capătă o valabilitate generală, devin simboluri. Valoarea lor informativă devine dependentă de timp. Din acest punct de vedere fotografia, chiar de la începuturile ei, a înregistrat cultura, istoria și prezența fizică a omului mai bine decât orice alta formă de artă.

Câștigându-și locul în familia artelor vizuale, fotografia se întâlnește pe simezele muzeelor și galeriilor, alături de pictură, sculptură, și alte medii specifice artei contemporane. În acest domeniu, fotografia este unul dintre cele mai utilizate medii artistice (de la documentarea unor diferite manifestări artistice – instalații, performance, happening – până la proiecte de artă conceptuală).

În urma efectuării etapei practice a tezei de licență, s-a constatat faptul că realizarea fotografiilor conceptuale e nevoie de ținut cont de un șir de criterii importante precum ar fi: Aranjarea materialelor pentru a obține o perspectivă clară asupra ideii, elementele tehnice, combinarea lor (expunere, diafragmă, compensație etc.), post-procesare fotografiilor, locul realizării fotografiilor și nu în ultimul rând mesajul și ideea pe care va transmite aceste imagini privitorului.

S-ar putea de zis ca mesajul este cel mai important în realizarea unei fotografii conceptuale și trebuie prezentat cât mai clar. Pentru a realiza acest lucru trebuie ca ideea de bază să fie modelată în așa fel încât la prima vizualizare a fotografiei să se înțeleagă clar subiectul și mesajul transmis. Acest lucru, mesajul clar, este conturat de către folosirea unor obiecte/modele corespunzătoare și de respectarea normelor tehnice și combinarea acestora pentru a obține un rezultat cât mai plăcut, cât mai original.

La fel și compoziția alături de celelalte elemente tehnice precum lumina, expunerea și alte mici trucuri ce vor imbunătății rezultatul.

Lucrarea a cuprins mai multe subiecte privind procesului de fotografiere si realizare fotografiei conceptuale precum ar fi capitolul I ce cuprinde în sine evoluția și istoria fotografiei, și tehnicile de fotografiere. Capitolul II conține în sine informația despre tehnologiile moderne în fotografie conceptuală și metode de expresivitate în fotografie, aici vor fi menționați creatorii ai fotografiilor conceptuale și desigur procesul realizării lor. Ce a ajutat la procesul creării propriei lucrări.

BIBLIOGRAFIE

101 Ponturi în fotografie digitală, Michael Freeman, Editura DO-minor 2008

Bistrițeanu, Dan – Filtre fotografice, București, 1989

Boicescu, Șerban – Fotografia la mică distanță și macrofotografia, București, 1969

Göpel, Norbert – Developarea, București, 1978

Greenberg, Steven – Fotografia digitală, București, 2004

Iarovici, Eugen – Fotografia și lumea de azi, București, 1989

Karbo, Michael – Camerele digitale de la A la Z, București, 2003

Manfrotto – Catalog trepiede profesionale, 2004

Negrea, Ioan – Lecția de fotografie,București, 1984

Newhall, Beaumont – History of Photography, New York, 1994

Pogany, Iuliu – Fotografia de la teorie la practică, București, 1987

Sheppard, Rob – Fotografia digitală, ghid practic, 2004

Lucian Tudose și Gabriel Sandu, Tehnica și Arta fotografică, București 1962

Varga, Mihai și Mihail, Iosif -Fotografia, tehnologie și creativitate, București, 1986

http://www.rasfoiesc.com/hobby/fotografie/Scurt-istoric-privind-aparitia49.php

Aparatul de fotografiat: repere cronologice

https://www.academia.edu/35368301/Bazele_Fotografiei_si_Operatoriei.doc

https://docgo.net/doc-detail.html?utm_source=tehnica-si-arta-fotografica-pdf

https://www.nikonisti.ro/articole/importanta-luminii-in-fotografie-petrisor-iordan/566

https://ro.sawakinome.com/articles/photography-life-style/difference-between-photography-and-digital-photography.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Imagine_digitală

http://www.alexeynikishin.ru/articles/conceptualnaya-fotografya.html

Ghid de fotografie : Conceptual

https://www.gabrielisak.com

http://lenscratch.com/2016/05/kenneth-josephson-the-light-of-coincidence/