Catedra Relații Internaționale, Politologie i Istorie ș [604406]

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
Universitatea Liberă Internațională din Moldova
Facultatea Rela ii Interna ionale, tiin e Politice i Jurnalism ț ț Ș ț ș
Catedra Relații Internaționale, Politologie i Istorie ș
TEZA DE MASTER
POLITICA EXTERNĂ A FEDERA IEI RUSE ÎN TIMPUL PRIMULUI Ț
MANDAT A PRE EDINTELUI VLADIMIR PUTIN Ș
Admis la susținere
Șef catedră
NFP, grad șt., titlu șt.
_________________________
”___” ________________ 2017Autorul:
Alina Belous,
Studenta anului II, MA, RI
Conducătorul
tezei
Lec. univ.
dna. Viorica îcu Ț

Chi inău, 2017ș
CUPRINS
ABREVIERI……………………………………………………………………………………………….. 4
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………… 5
1. POLITICA EXTERNĂ A FEDERA IEI RUSE – VECTORI, PRINCIPII, Ț
INSTRUMENTE ……………………………………………………………………………………….
8
1.1. Politica externă a statului: esen ă i ț ș caracteristici……………………………………………….
8
1.2. Schimbări i continuitate în politica externă rusă post-sovietică ș …………………… 16
1.3. Perioada de tranzi ie în preluarea pre edin iei de la Boris El în……………………. ț ș ț ț 24
2. MANDATUL PUTIN – O NOUA ORIENTARE ÎN POLITICA EXTERNĂ A
FEDERAȚIEI RUSE……………………………………………………………………………………………….29
2.1. Rusia lui Putin: între afirmarea statutului de mare putere i integrarea în ș
comunitatea interna ională……………………………………………………………………………. ț29
2.2. Noua Strategie de Politică Externă a Federa iei Ruse……………………………………… ț 38
2.3. Doctrina Putin: între paradigma defensivă i o politică externă ș
ofensivă…………………………………………………………………………………………………………42
3 ANALIZA POLITICII EXTERNE ÎN „ERA PUTIN”: DE LA COOPERARE I Ș
CONVERGEN Ă LA COMPETI IE GEOPOLITICĂ I REALPOLITIK Ț Ț Ș
…………………………………………………………………………………………………………………. 46
3.1. Problema securizării pe dimensiunea energetică cu Uniunea
Europeană…………………………………………………………………………………………………….46
3.2. Relațiile Federației Ruse cu Statele Unite ale Americii: între cooperare i ș
competi ie ț…………………………………………………………………………………………………….. 54
3.3. Politica externă a Rusiei fa ă de Vecinătatea Apropiată………………………………… ț 59
CONCLUZII I RECOMANDĂRI……………………………………………………………………. Ș 64
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………….. 67
ANEXE…………………………………………………………………………………………………..
2

DECLARA IA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII………………………………………… Ț
REZUMAT ÎN LIMBA STRĂINĂ………………………………………………………………………………………..
AVIZUL CONDUCĂTORULUI TEZEI DE MASTERAT…………………………………………..
AVIZUL EXTERN……………………………………………………………………………………….
ABREVIERI
3

URSS- Uniuunea Republicilor Sovietice Socialiste
ONU- Organiza ia Na iunilor Unite ț ț
NATO- Organiza ia Tratelor Atlanticului de Nord ț
CSI- Comunitatea Statelor Independente
SUA- Statele Unite ale Americii
FMI- Fondul Monetar Interna ional ț
OTV- Organiza ia Tratatelor de la Var ovia ț ș
GUAM- Organiza ia pentru Democra ie i Dezvoltare Economică ț ț ș
KGB- Comitetul Na ional de Securitate ț
RPC- Republica Populară Chineză
UE- Uniunea Europeană
CEE- Comunitatea Economică Euroasiatică
OCS- Organiza ia pentru Cooperare de la Shanghai ț
OCI- Organiza ia Cooperării Islamice ț
UNESCO- Organiza ia Na iunilor Unite pentru Educa ie, tiin ă i Cultură ț ț ț Ș ț ș
APEC- Cooperarea Economică Asia-Pacific
EURASEC- Comunitatea Economică Euroasiatică
OMC- Organiza ia Mondială a Comer ului ț ț
ABM- Tratatul Rachetelor Antibalistice
4

INTRODUCERE
De-a lungul timpului, istoria a demonstrat că statele mari duc o politică mare or legendele
politice se nasc în imperiile sau în statele ce pretind la titlul de suprema ieț. O ară este nimic fărăț
cel ce o reprezintă la nivel interna ional i fără acea personalitate ce scrie istorie prin prisma ț ș
politicii i a ac iunilor sale. Un astfel de lider a fost i Vladimir Putin pentru Federa ia Rusă, ș ț ș ț
acesta, preluînd cîrma ării, prin ac iunile sale efectuate pe e ichierul politic mondial, s-a ț ț ș
manifestat i s-a pozi ionat drept pre edinte a unuia dintre cele mai puternice state din lume. În ș ț ș
noul secol Rusia a prezentat comunită ii interna ionale un nou mod de a face politică, Rusia de ț ț
facto i-a spus cuvîntul după zece ani de la colapsul URSS. ș
Actualitatea temei investigate. Subiectul investigat se manifestă în primul rînd prin faptul
că Vladimir Putin este i în prezent pre edintele Federa iei Ruse, iar Rusia de azi este un efect al ș ș ț
pre edintelui Putin de ieri. O bună parte din ceea ce se întîmplă pe scena politică la etapa actuală,ș
reprezintă în primul rînd o continuitate a pa ilor i a politicii din trecut. Primul mandat a ș ș
reprezentat atît o serie de gre eli, precum i o modalitate de a defini statutul Federa iei Ruse pe o ș ș ț
perioadă îndelungată de timp. Astăzi este cert faptul că de la primul mandat i pînă acum, un ș
lucru la sigur a rămas neschimbat: incapacitatea Federa iei Ruse i a lui Vladimir Putin în ț ș
particular de a considera această ară drept un regent al URSS i în primul rînd implicarea Rusiei ț ș
în conflictele i în politica altor state. ș
Vladimir Putin cîștigă primul mandat în 2000, când Rusia ajunsese să depindă de împrumuturile
din Occident, terapia de șoc ca reformă economică internă se dovedise un eșec, iar Federația nu
mai era în măsură să-și apere interesele naționale; situația echivala cu o suveranitate
condiționată, ceea ce impunea o strategie pentru restabilirea deplinei suveranități. Documentul
de politică externă elaborat la sfârșitul anului 2000 avea ca obiective:
-Asigurarea integrității teritoriale a țării și obținerea unei poziții în comunitatea
internațională în consens cu interesele Federației, ca mare putere,
-Influențarea procesului de constituire a unei noi ordini mondiale, pe baza normelor de
drept internațional și a Chartei ONU,
-Crearea condițiilor externe favorabile dezvoltării economiei sale; pentru a deveni cu
adevărat suverană Rusia trebuie să fie competitivă,
-Conceptul de vecinătatea apropiată, cu scopul de a preveni apariția unor focare în
regiunile adiacente Rusiei,
-Identificarea de interese comune cu țări și uniuni de state apropiate pentru realizarea
priorităților naționale ale Rusiei,
-Apărarea cetățenilor ruși aflați în afara granițelor țării (circa 25 milioane),
-Imagine pozitivă a Federației Ruse în lume, țară foarte diferită de URSS.(rostonline.ro)
Scopul i obiectivele lucrării: ș
5

-Determinarea rolului pre edintelui Putin în ceea ce prive te politica externă a Rusiei după ș ș
plecarea lui Boris El în. ț
-Principalele realizări a pre edintelui Putin în timpul primului său mandat preziden ial. ș ț
-Identificarea problemelor de bază a Federa iei Ruse la începutul secollolui XXI i aportul ț ș
lui Vladimir Putin în vederea rezolvării acestor probleme.
-Determinarea rolului pre edintelui Putin în vederea participării statului rus la cele mai ș
importante evenimente pe plan mondial.
-Analizarea celor mai acute divergen e a Rusiei în timpul primului mandat Putin precum i ț ș
modalitatea de solu ionare a acestora. ț
Nivelul de cercetare a temei. Teza propriu zisă, constă într-o tratare extinsă și
multidimensională a subiectului politicii externe a Federa iei Rusiei în timpul primului mandat a ț
lui Vladimir Putin. Lucrarea reprezintă o încercare de a aborda principalele etape de dezvoltare
externă a statului rus la începutul secololui XXI. Dat fiind faptul că Federa ia Rusă s-a ciocnit cu ț
astfel de evenimente precum colapsul URSS i plecarea stranie de la cîrma ării a primului ș ț
pre edinte, Boris El în. Am pus un accent deosebit pe dezvoltarea ării în perioada 2000- 2004,ș ț ț
atunci cînd Putin făcea primii pa i în politica mondială i inten iile sale în acest domeniu erau ș ș ț
încă imposibil de pipăit. Probabil că pentru Federa ia Rusă aceasta a însemnat o perioadă ț
crucială, dat fiind faptul că anume în anul 2000 statul a cunoscut un lider de fier, care în viitorul
apropiat nu va pleca de la pre eden ie. ș ț
La elaborarea lucrării am utilizat mai multe documente, lucrări care redau cursul
activită ii Politicii externe a Rusiei la începutul secololui XXI. Materialele utilizate ar ț
putea fi clasificate în mai multe categorii:
-Documente, așa ca „Концепция Внешней Политики РФ 2000„ etc.
-Monografii ce descriu politica externă a Rusiei în timpul primului mandat Putin.
Cum ar fi „Юръев Дмитрий- Режим Путина. Постдемократия”, „Шевцова
Лилиа- Одинокая держава” etc.
-Articole ce redau o anumită problemă, precum i cele ce analizează cît de eficientă ș
a fost politica pre edintelui Putin în timpul primului său mandat ș
-Documente electronice unde am gasit un ir de informa ii ce prezintă o serie de ș ț
evenimente de ordin extern din acea perioadă.
Metodologia cercetării. Prezentul studiu a fost elaborat în baza însu irii unui anumit număr ș
de monografii i articole ce abordează subiectul rela iilor externe a statului rus în perioada anilor ș ț
2000. Am aplicat în primul rînd tehniza analizei i observa iei. Am analizat minu ios care sunt ș ț ț
rela iile Federa iei Ruse cu ările vecine, precum i cu statele din comunitatea mondială. Amț ț ț ș
6

investigat care sunt cele mai mari conflicte a statului rus i, în mare parte care este motivul de ș
bază a acestor conflicte. Astfel, am prezentat această lucrare cu lux de amănunte.
Importan a lucrării. țTema lucrării este una foarte actuală. În contextul schimbării
geopoliticii, Federa ia Rusă, treptat s-a transformat într-o putere dominantă pe arena politică ț
mondială. De-a lungul timpului am fost martorii unui regim dur i pe alocuri chiar totalitar. În ș
anul 2000 nu doar Federa ia Rusă a primit un nou lider, în acel an ru ii au început să scrie istorie ț ș
pentru întreaga omenire. În acest context, putem men iona ferm că Vladimir Putin nu este un ț
simplu pre edinte, unul care ar decide doar problemele i nevoile ării sale, este un lider ce a ș ș ț
mers dincolo de asta. Practic toate statele CSI au depins i unele din ele încă mai depind de ș
dolean ele i cerin ele Federa iei Ruse. Un exemplu este i Ucraina, ară în care Rusia nu putea ț ș ț ț ș ț
permite instaurarea unui regim democratic i libertin. șVziunea lui Putin în ceea ce privește
politica externă este că el ține piept hegemoniei occidentale și, împreună cu China, acționează ca
o contrapondere pentru puterea militară și politică a SUA. Fapt ce nu s-a schimbat nici pînă în
prezent. ( gindul.info)
Numele Vladimir Putin reflectă importan a la nivel mondial a unui lider politic, capabil de a ț
schimba cursul istoriei .
Prăbu irea Uniunii Sovietice a fost cel mai important eveniment de pe arena interna ională ș ț
de la sfâr itul secolului XX., Toate aceste schimbări au avut un impact enorm asupra sistemului ș
de rela ii interna ionale. În locul lumii bipolare, ce avea în spate mul i ani de confruntare între ț ț ț
două sisteme sociale a trebuit să vină o reorganizare a vie ii interna ionale, ce va reflecta un ech ț ț
În spa iul public rusesc, în elegerea realită ilor post-comuniste a fost una foarte dificilă. ț ț ț
Discu iile cu referire la priorită ile politicii externe au fost asociate atît cu evaluarea stării ț ț
rela iilor interna ionale, precum i cu ideile fundamentale cu referire la dezvoltarea statului înț ț ș
viitor [21].
Astfel, ideea de baz ă a tezei este de a scoate în eviden ă importan a personalită ii lui ț ț ț
Vladimir Putin în ceea ce prive te activitatea externă a statului Rus. ș
După cum spunea Churchill, acțiunile Rusiei sunt o „enigmă învăluită într-un mister” și cheia ar
putea fi interesul ei național.
1. POLITICA EXTERNĂ A FEDERA IEI RUSE – VECTORI, PRINCIPII, Ț
INSTRUMENTE
1.1. Politica externă a statului : esența și caracteristici
7

Politica externă prezintă o serie de caracteristici specifice.
Întrucât caracterizează interacțiunea dintre două sau mai multe state, politica externă are o
dimensiune socială extinsă pe un spațiu mult mai mare. Funcționarea politicii externe nu este
legată doar de o formă concretă de autoritate, ci și de un spectru de norme și valori
internaționale. Specificul politicii externe este condițonat de faptul că în lume există state diferite
( la ora actuală aproximativ 200) cu interesele naționale proprii fiecărui stat. Acest fapt necesită
confruntarea și găsirea de soluții comune pentru problemele de interes național, independent de
diferențele dintre acestea.
În contextul actual, devin emergente problemele globale și regionale, în special în domeniul
securității, protecției mediului, dezvoltării relațiilor economice. Apariția noilor amenințari
globale cum sunt terorismul, conflicte etnice și religioase necesită nu doar acțiuni coordonate, ci
și o anumită corectare a politicii interne a statelor. În acest fel politica externă raționalizează
politica internă, o nivelează, o aduce mai aproape de realitatea internațională, de regulile și
criteriile de funcționare a comunității internaționale.
Metoda cea mai importantă prin care se realizează politica externă este diplomația, acea
activitate oficială a autoritaților organelor de stat, a organelor specializate în promovarea și
protejarea drepturilor și intereselor statului pe plan internațional. Interesele economice externe
ale unui stat sunt efectuate prin metoda formării și extinderii de relații comerciale, economice,
tehnico-stiințifice, financiare și culturale. Aceste relații sunt mentinute atât la nivel oficial, cât și
prin intermediul organizațiilor de specialitate.
În condițiile actuale, politica externă devine o artă a negocierii, a ajungerii la consens.
Problemele importante ale politicii externe constau în: afirmarea și stabilirea principiului de co-
existentă pașnică a statelor, introducerea treptată a normelor noi de gândire politică, găsirea de
soluții pentru armonizarea intereselor a fiecărui stat [7, p. 2].
Politica externă reprezintă activitatea statului de reglementare pe arena internațională a
relațiilor sale cu alți subiecți ai politicii externe: state, partide politice și alte organizații sociale
de peste hotare, organizații mondiale și regionale internaționale. Politica externă se sprijină pe
potențialul economic, demografic, militar, tehnico-științific, cultural al statului. Îmbinarea
acestor indici determină perspectivele politicii externe a statului în unele sau altele direcții,
ierarhia priorităților în stabilirea și realizarea scopurilor politicii externe.
Situația geopolitică a statului a fost dominantă în istoria selectării de către stat a
partenerilor și dezvoltării relațiilor sale reciproce cu adversarii. Forma tradițională de realizare a
politicii externe este stabilirea relațiilor diplomatice sau reducerea nivelului acestora,
suspendarea, ruperea și chiar declararea stării de război în cazul unei acutizări a relațiilor dintre
8

state; deschiderea reprezentanțelor statului pe lângă organizațiile internaționale mondiale și
regionale sau stabilirea sa în calitatea de membru a lor; colaborarea cu partidele politice și alte
organizații sociale prietenoase din țările de peste hotare; realizarea și susținerea la diferite nivele
a contactelor episodice sau permanente cu reprezentanții statelor, partidelor și mișcărilor cu care
statul dat nu întreține relații diplomatice sau relații de prietenie, dar care, din unele sau altele
motive, este cointeresat în stabilirea dialogului cu ele. Este necesar de a men iona că în ț
structurile de stat din majoritatea statelor contemporane activează organe specializate care se
ocupă cu promovarea politicii externe și asigură controlul asupra acestei activități: ministerele
afacerilor externe (sau a relațiilor externe) și, respectiv, comisiile parlamentare pe problemele
politicii externe; ambasade și reprezentanțe, în componența cărora deseori lucrează specialiști în
problemele militare, organizatori ai sistemului persoanelor de încredere și agenților (rezidenți ai
serviciilor de informații și contrainformații), specialiști în problemele relațiilor economice
(atașați comerciali) și culturale; centre științifice și culturale peste hotare, desfă urându- i ș ș
activitatea sub controlul ambasadelor și reprezentanțelor în virtutea unor programe relativ de sine
stătătoare; misiuni oficiale și semioficiale. La determinarea sarcinilor, selecția mijloacelor și
metodelor sale de activitate, politica externă răsfrânge și reflectă situația politică internă a
statului. Ea se sprijină pe resursele statului, pe potențialul său de specialiști. Politica externă este
apreciată în contextul politicii interne a statului. Contradicțiile care însoțesc la ora actuală
dezvoltarea globală i-au obligat pe partenerii civilizați ai relațiilor internaționale să acorde o
atenție tot mai mare problemelor de restructurare a sistemului securității internaționale;
organizării măsurilor preventive de prevenire și localizare a conflictelor regionale; prevenirii
catastrofelor tehnogenice și cooperării în scopul lichidării cât mai operative a consecințelor
acestora; luptei împotriva terorismului internațional și comerțului cu substanțe narcotice;
măsurilor comune de protejare a mediului și lichidării surselor și consecințelor poluării acestuia;
acordării de ajutor țărilor din lumea a treia în lupta dusă de ele cu foamea, bolile etc. Noțiunea de
„politică externă” este aplicată pe larg în literatura științifică și s-ar părea că nu mai cere
explicații. Cu toate acestea, dacă examinăm noțiunea dată de pe pozi iile teoriei relațiilor ț
internaționale, se impune caracterizarea ei mai detaliată și mai aprofundată din punct de vedere
științific. Pentru aceasta vom situa noțiunea de „politică externă” într-un context mai larg și vom
încerca s-o raportăm la noțiunea de „politică internațională”. Greu de găsit o definiție concisă a
noțiunii de „politică internațională”, care ar include toate aspectele ei în deplină măsură, de aceia
este cazul unei examinări mai amănunțite. Nu încape îndoială că politica internațională este, întâi
de toate, politică. Reieșind din acest context, Donald Pucceala subliniază faptul că procesele și
modelele politicii intenaționale sunt asemănătoare proceselor și modelelor proprii politicii în
general. „Ca orice altă politică, politica internațională reprezintă și ea o luptă pentru putere
9

(dominație)”, – scria Hans Morgentau, conturând astfel însușirile principale ale politicii
internaționale: orientarea și legătura ei cu conceptul „puterii (dominației)”. Totuși, politica
internațională își are propriul specific – reprezentând una din speciile legăturilor reciproce dintre
subiecții relațiilor internaționale, ea se formează din acțiunile lor. Politica externă exprimă
interesele externe ale statului și asigură strategia de realizare a lor. În acest context putem
concluziona că reieșind din interesele politicii externe a statului se determină rangul și structura
instituțiilor însărcinate cu promovarea acestei politici. De exemplu, gradul de importanță al
interesului politic manifestat de către un stat față de alt stat sau față de un grup de state este de
natură să condiționeze crearea formei respective de colaborare și reprezentare: statele Europei
vestice au purces la formarea structurilor Europei unite, majorând la maximum reprezentanțele
lor în diferite structuri ale comunității (Parlamentul European, Comisia Europeană). Interesul
scăzut al unui stat față de alt stat poate genera, respectiv, o formă mică a reprezentanței
diplomatice: de exemplu, Republica Federală Germană deschisese în Berlinul de Est (fosta
RDG) nu o ambasadă, ci doar o „reprezentanță permanentă”. Scopul diplomației constă în
realizarea politicii externe cu ajutorul metodelor și mijloacelor specifice acestei activități, în
corespundere cu normele dreptului diplomatic. În dependență de cursul politicii externe a
statului, activitatea diplomatică poate să înceteze. De exemplu, în cazul ruperii relațiilor
diplomatice între două state, politica externă a statului care a inițiat această rupere folosește
situația dată pentru atingerea unor scopuri anumite, și nu pune în fața diplomației sarcini
concrete. Dreptul diplomatic ca ramură a dreptului internațional public joacă un rol instrumental,
adică contribuie la atingerea scopurilor politicii externe și propune modalități de stabilire și
susținere a relațiilor dintre state. Totodată, rolul dreptului diplomatic, sub acest aspect, nu este
identic cu rolul diplomației: în timp ce diplomația reprezintă un instrument de realizare a politicii
externe, dreptul diplomatic reprezintă voința statului și conține norme de comportament
confirmate și aplicate de comun acord; dreptul diplomatic servește scopului comun al
comunității internaționale, nu politicii unui anumit stat, și formează cadrul legislativ necesar
pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor dintre state. Diplomația și practica diplomatică sunt
strâns legate cu relațiile internaționale dintre state și procedurile internaționale. Practic, este
imposibil să-ți imaginezi aceste categorii separate una de alta. Studierea istoriei diplomației
presupune într-o anumită măsură și studierea istoriei relațiilor internaționale. Studiind și
analizând practica diplomatică a unui sau altui stat, este necesar de știut și analizat structura,
funcțiile și metodele de organizare și activitate a serviciului diplomatic al acestui stat,
modalitățile și mijloacele politicii sale externe. Altfel spus, practica diplomatică reprezintă un
gen deosebit de activitate a unor instituții anumite de stat, împuternicite să activeze în sfera
relațiilor externe, a unor funcționari publici anumiți, care activează în aceste instituții de stat.
10

Instituțiile de stat (organele de stat din sfera relațiilor externe), care funcționează în domeniul
politicii externe se împart în: a) instituții interne b) instituții externe. Instituțiile interne, la rândul
lor, se subîmpart în instituții ce reprezintă statul în toate domeniile (șeful statului, parlamentul,
guvernul, primministrul, ministerul afacerilor externe) și instituții ce reprezintă statul numai în
unul din domeniile relațiilor externe (ministerul comerțului extern, în statele în care există
asemenea ministere, ministere și instituții de stat împuternicite cu exercitarea relațiilor externe în
proporții determinate prin legislația internă). Trebuie de menționat că noțiunea de serviciu
diplomatic se aplică numai instituțiilor specializate în domeniul relațiilor externe – ministerul
afacerilor externe – și unor funcționari aparte din cadrul acestui minister (diplomaților).
Instituțiile de stat externe pot fi împărțite în două grupuri: permanente (ambasadele, misiunile
diplomatice, consulatele, reprezentanțele permanente pe lângă organizațiile internaționale și
reprezentanțele comerciale în țările în care acestea activează) și provizorii (misiuni speciale,
delegații la conferințele internaționale și alte tipuri de misiuni provizorii). Noțiunea de serviciu
diplomatic este aplicabilă numai misiunilor diplomatice (ambasade și reprezentanțe permanente
pe lângă organizațiile internaționale). Procedurile internaționale reprezintă un conglomerat de
reguli și standarde general acceptate ale comportamentului internațional. În mod tradițional,
procedurile internaționale se aplică în cadrul conferințelor internaționale la cel mai înalt nivel și
în relațiile dintre organizațiile internaționale, în cazul când normele de drept internațional nu sunt
codificate sau nu sunt elaborate suficient, în rezultatul cărui fapt partenerii relațiilor
internaționale recurg la metoda analogiei. În asemenea cazuri, am putea afirma că (regulile)
procedurile internaționale reprezintă o sursă a dreptului internațional. De exemplu, la
conferințele internaționale de la San Francisco, Dubarton-Oks, Jeneva, Viena, Helsinki și altele,
în cazul când nu era determinată procedura (regulamentul) sau ordinea diferitelor acțiuni, se
aplica formula: „conform procedurii internaționale” cu trimitere la o precedență care, în
continuare, devenea normă de conduită sau standard organizatoric la conferința respectivă.
Precum vedem, politica internațională reprezintă un fenomen complex, examinarea căruia
necesită analiza tuturor componentelor sale. O asemenea metodica a fost propusă în anii 1960 de
David Singer, unul dintre primii care a pus problema cu privire la nivelurile analizei politicii
internaționale. Divizarea analizei pe niveluri este necesară, în primul rând, pentru a înțelege mai
bine factorii care formează politica internațională și-i determină dezvoltarea. În literatura despre
teoria relațiilor internaționale există câteva variante ale unei asemenea divizări, trei dintre care le
vom prezenta mai jos. D. Singer remarcă două niveluri de analiză: 1) sistemul internațional.
Acest nivel permite, făcând abstracție de detalii, cercetarea relațiilor internaționale în totalitatea
lor și înțelegerea esenței proceselor care au o importanță globală; 2) statul. Statul, ca subiect
principal al relațiilor internaționale, este autonom în determinarea priorităților politicii sale. De
11

aceea, de pe poziția statului suveran se poate de făcut o analiză mai detaliată și mai profundă a
politicii internaționale. Modelul de mai sus reprezintă o încercare de a dezmembra în părți
componente nivelurile mai generale ale analizei. Un model mai detaliat a fost elaborat de
J.N.Rosenau. El este format deja din șase niveluri: 1) particularitățile individului care adoptă
decizii. La acest nivel se analizează, întâi de toate, trăsăturile individuale ale persoanei care
participă la procesul decizional: 2) funcția oficială a individului care adoptă decizia. Acțiunile
persoanei depind nu numai de trăsăturile sale individuale, ci și de locul pe care îl deține în
organizația sau sistemul politic pe care le reprezintă, ceia ce stabilește cadrul activității sale; 3)
structura guvernului. De structura guvernului depind împuternicirile unor politicieni, de
asemenea condițiile specifice în care ei activează (necesitatea susținerii din partea societății în
sistemul democratic și suprimării opoziției în cel autoritar): 4) caracteristicele societății. În cazul
de față, se au în vedere factorii care influențează sau condiționează deciziile guvernului. Unul
din acești factori, de exemplu, reprezintă prezența sau lipsa resurselor aflate la dispoziția
guvernului, ceia ce determină elaborarea scopurilor și a mijloacelor de atingere a lor; 5) relațiile
internaționale. Colaborarea statelor depinde de relațiile dintre ele. Un stat puternic, de exemplu,
se va comporta cu un stat slab cu totul altfel, decât cu un alt stat puternic; 6) sistemul mondial.
Structura sistemului mondial determină mediul internațional, regional și global, în care
acționează statul. Patrik Morgan a propus un model format din cinci niveluri, plasând accentele
puțin mai altfel: 1) colaborarea dintre state reprezintă, în ultimă instanță, un rezultat al deciziilor
și comportamentului indivizilor; 2) în afară de aceasta, colaborarea dintre state reprezintă un
rezultat al deciziilor și activității diferitelor grupări, cum ar fi cabinetele de miniștri, elitele,
grupările după interese, structurile birocratice; 3) politica internațională este dominată de state,
de aceea este necesară examinarea comportamentului fiecăruia dintre ele în calitate de sistem
unic; 4) statele nu acționează în singurătate, este necesar de avut în vedere grupările regionale,
alianțele, coalițiile etc.; 5) la modul general, politica internațională formează un sistem care, într-
o măsură mai mare ca alți factori, condiționează comportamentul statului. Modele de mai sus ne
demonstrează cât de complicat și multilateral este fenomenul politicii internaționale. Anume
această multilateralitate îi și obligă pe cercetători să divizeze problema pe părți componente și să
aleagă diferite unghiuri de vedere, pentru ca examinarea să cuprindă toate aspectele. Unul din
aceste unghiuri de vedere este analiza politicii internaționale de pe pozițiile statului care
acționează pe arena internațională. În cazul fiecărui model, noi putem trage o linie distinctivă
între politicile interne și cele supranaționale, evidențiind în acest mod nivelurile care au atribuție
la noțiunea de „politică externă”. Așadar, analiza politicii externe este o încercare de examinare a
politicii internaționale din perspectiva statului luat în parte, în scopul clarificării esenței acesteia
și, posibil, a prognozării dezvoltării ei de mai departe [25].
12

„Procesul de luare a deciziilor”
Deciziile din politica internă influien ează direct politica externă. Rela ia nu este însă ț ț
univalentă,unidirec ionlă. De pildă, regimul militar al Generalului Galtieri a mizat,pe fondul ț
crizei economice din Argentina, pe care voia să o disimuleze, pe efectele mobilizatoare na ionale ț
ale unui succes extern i a hotărît în 1982 ocuparea insulelor Malvine Falcklands. Calculul s-a ș
dovedit gre it. Efectele au fost imediate i comensurabile politic: conservatorii lui Margaret ș ș
Tacher s-au văzut întări i pe plan intern, cî tigînd i următoarele alegeri, în timp ce regimul ț ș ș
militar argentinian a fost răsturnat. Astfel, o ac iune de politică externă a avut un impact de ț
bumerang asupra politicii interne în cazul guvernului din Argentina care a ini iat conflictul: ț
sanc ionarea e ecului militar extern care nu a putut masca absen a performan elor economiceț ș ț ț
interne. Este astfel evident că deciziile de politică externă, dar i internă ale unor state afectează ș
politica internă i externă a altor state. Statele urmăresc cu aten ie evolu ia internă a altor ări ș ț ț ț
pentru a încerca să le sesizeze orientările de politică externă, în special în cazul schimbărilor de
regim sau de for e politice aflate la guvernare. ț
În cazul unor crize interna ionale, modul de luare a deciziilor în politica internă este ț
important în încercarea de precizare a comportamentului actorilor statali în rela iile ț
interna ionale. Graham Allison analizează prin mai multe lentile conceptuale, în fapt cadre de ț
referin ă teoretice care propun un sistem de în elegere a evenimentelor i cauzelor lor pe baza ț ț ș
unor premise i axiome de bază, Criza rachetelor din Cuba,din 1962. Regimul sovietic, în ciuda ș
aparen ei de monolit,chiar dacă nu permitea opozi ia din cadrul unor partide concurente, era ț ț
străbătut de grupări diverse din interiorul partidului-stat. Negocierea i compromisul trebuiau să ș
aibă loc în interiorul partidului unic. Politica externă era decisă în Politburo, iar liderul nu era
scutit de calcule pentru men inerea echilibrului între diferite frac iuni. Deciziile adoptate intern ț ț
de către actorii politici nu sunt indiferente sub aspectul valorii politice în rela iile interna ionale. ț ț
Ac iunile ării A care pot afecta ara B ar putea fi influien ate prin sus inerea unor grupări din Aț ț ț ț ț
care au viziuni apropiate sau în avantajul lui B. Încurajarea opozi iei sau sprijinul unor ț
organiza ii nonguvernamentale care au obiective congruiente cu ale altei ări, sunt în fond decît ț ț
modalită i de influien ă politica internă a unei ări, pentru a genera un rezultst favorabil pe plan ț ț ț
extern [6, p.129-233].
„Etica în politica externă. Conceptul de legitimitate”
Neorealismul în rela iile interna ionale propune un model explicativ centrat pe nivelul ț ț
sistemic ca principal instrument conceptual de în elegere a dinamicii rela iilor interna ionale. ț ț ț
Este fără îndoială un progres din anumite puncte de vedere fa ă de realismul clasic, pentru că, a a ț ș
cum recunoa te unul dintre criticii importan i ai neorealismului, Barry Buzan, în ciuda ș ț
13

reduc ionismului i defactualizării analizei, abordarea sistemică subliniază latura indivizibilă a ț ș
securită ii deoarece pune în eviden ă patternurile rela ionale i structurile generale. Aceasta ț ț ț ș
implică, în subsidiar, o concep ie filosofică ce separă realitatea politică din interiorul statului, ca ț
unitate de bază a sistemului, de cea din exteriorul său, deci, de pe scena interna ională. Cu alte ț
cuvinte, însă i natura rela iilor interstatale este considerată în mod esen ial diferită de cea a ș ț ț
rela iilor politice din interiorul statului.ț
Este un fapt concstant că uneori, în politica interna ională ignorarea normei morale este ț
pur i simplu nerentabilă. Se întîmplă astfel în cazul în care norma morală a devenit conven ieș ț
interna ională (cum este de exemplu,cazul regulii imunită ii necombatan ilor), înscriindu-se în ț ț ț
setul de reguli al unui regim de securitate. În aceste condi ii, un comportament imoral/neconform ț
este de regulă costisitor. Prin intermediul prezibilită ii pe care o introduce în sistem existen a ț ț
unui astfel de regim de securitate, statele aleg de multe ori un comportament concordant cu
norma, pentru a evita punearea în mi care a mecanismului reciprocită ii. ș ț
Acest tip de autorestrîngere comportamentală a statelor pe bază de reciprocitate, de i rareori ș
întîlnit în decursul istoriei, este posibil datorită faptului că legăturile dintre inten iile statelor i ț ș
rezultatele ac iunilor lor sunt indirecte i mediate. Progresul colii neorealiste fa ă de realismul ț ș ș ț
clasic în explicarea dinamicii interna ionale rezidă tocmai în recunoa terea interpunerii unor ț ș
factori imateriali între voin a unită ilor i evolu ia sistemului- constrîngerile structurale sau ț ț ș ț
sistemice -, ceea ce echivalează cu recunoa terea implicită a incapacită ii conceptului de putere ș ț
de a da seama, singur, de rela iile dintre state. Cum în elegerea i conformarea cu presiunile ț ț ș
sistemice sunt considerate condi ii țsine qua non ale succesului, rezultă că factorii nemateriali
despre care vorbeam trebuie să fie concepu i ca parte intengrantă a comportamentului de politică ț
externă. Chiar în lipsa unui astfel de regim, totu i ac iunile neconforme din partea unui stat, ș ț
percepute de alte state ca ilegitime, pot afecta credibilitatea statului respectiv i pot antrena, pe ș
cale de consecin ă, costuri importante pe termen lung. ț
„ Este un fapt politic că încrederea în ceea ce este drept i în ceea ce este gre it îi face pe ș ș
oameni să ac ioneze i, prin urmare, legitimitatea este o sursă de putere. Dacă actele unui stat ț ș
sunt percepute ca nelegitime, costurile unei politici vor fi foarte ridicate.”
În plus, deseori ac iunea politică întreprinsă de victimile unei încălcări a normelor morale poate ț
spori impresionant de mult acest rol de reglare a reputa iei pe care-l au normele morale i poate ț ș
face ca o normă să devină deosebit de proeminentă pentru factorii de decizie în stat. Cu alte
cuvinte, există împrejurări în care o normă ce nu face parte din jus cogens i care nu este ș
prevăzută în mod formal ca un mecanism de sanc iune devine totu i operantă i determină un ț ș ș
model comportamental constrîngător.
14

A adar, valorile morale, aparent prea nesemnificative în jocul politic pentru a- i găsiș ș
locul într-o analiză macrosistematică, se dovedesc a juca totu i un rol crucial, chiar păstrînd ș
intacte premisele realiste conform cărora ceea ce contează sunt statele i interesele lor definite în ș
termini de supravie uire i maximizare a puterii. Pentru a atinge aceste scopuri,iată,este uneori ț ș
necesar, chiar i pentru marile puteri să respecte unele valori morale, devenite conven ii ș ț
interna ionale. Normele au un rol instrumental, atît în men inerea echilibrului sistemic, cît i în ț ț ș
succesul pe termen lung al strategiilor de securitate ale statelor, inclusiv ale marilor puteri. Chiar
în condi ii de anarhie, cei puternici nu fac mereu ce vor, iar cei slabi, ce pot, a a cum sus in ț ș ț
atenienii în Dialogul Melian al lui Tucidide.
Conceptul de legitimitate trebuie să fie în mod necesar, alături de cel de putere, o
componentă a interesului na ional, pentru a conferi puterii (domina iei-hegemonia, nu arkhe) ț ț
stabilitate. În lipsa legitimită ii, percepută ca atare de alia i i statele neutre, puterea este ț ț ș
subminată de către acestea în primul moment propice contestării liderului i, prin urmare, ș
interesul na ional al acestuia definit ini ial ca proiec ie pură i dură a puterii nu poate fi ț ț ț ș
satisfăcut, se autodistruge [6,p.129].
Vom considera că trebuie reunite cinci categorii de condi ii pentru a putea considera, în cel mai ț
riguror sens, că o ac iune întreprinsă de un stat este legitimă: ț
– Condi ii legate de scopul ac iunii; ț ț
– Condi ii legate de mijloacele utilizate; ț
– Condi ii legate de consecin ele ac iunii; ț ț ț
– Condi ii legate de percep ia celorlal i actori interesa i ( deci, existen a unui relativ consens în ț ț ț ț ț
ceea ce prive te calificarea ac iunii respective) ; ș ț
– Concordan a cu normele i conven iile interna ionale, în măsura în care acestea nu sunt ț ș ț ț
contradictorii.
Cea mai importantă consecin ă a stării interna ionale de anarhie, între inută în mod ț ț ț
durabil de principiul fundamental al rela iilor dintre state, suveranitatea, este, în teoria realistă, ț
dezvoltarea conceptului de putere. Puterea statului este concepută atît ca scop, cît i ca mijloc, ș
atît ca obiectiv, cît i ca instrument. Scopul puterii statale este de a asigura supravie uirea ș ț
na ională într-un mediu ostil. În această privin ă, nimic nu este mai important decît dobîndireaț ț
puterii i nici un principiu nu este mai important decît cel numit în literatură de sorginte anglo- ș
saxonă self-helf. Fără a intra în detalii, vom considera că statul, ca entitate abstractă, este
îndreptă it să folosească violen a împotriva altor entită i similare pentru că i-a asumat, prin ț ț ț ș
15

contractul social, obliga ia de a asigura protec ia indivizilor care au renun at în favoarea sa, prin ț ț ț
acela i contract, la propriul drept de a exercita violen a atunci cînd este necesar. ș ț
A adar, sursa legitimită ii statului se regăse te, ca i sursa suveranită ii sale, în interiorulș ț ș ș ț
său, adică la nivelul individului, al drepturilor sale fundamentale i, în primul rînd, al dreptului la ș
via ă. Astfel, survine însă o problemă destul de dificil de tratat din punct de vedere al eticii: dacăț
statul are dreptul moral de a folosi for a pentru a- i apăra proprii cetă eni, atunci războiul este, ț ș ț
cel pu in teoretic, un act moral sau, mai precis, un act moralmente fundamentat. Ceea ce, evident, ț
constituie un principiu pe care nici un sistem moral care consideră via a umană o valoare ț
primordială nu-l poate accepta ca atare. Pe de altă parte, ra ionamentul suferă o contradic ie ț ț
internă, părînd a se bloca în momentul în care cercul legitimărilor se închide cu ciocnirea dintre
imperativul categoric al protejării vie ii propriilor cetă eni i acela al respectării vie ii altor ț ț ș ț
indivizi. Dreptul moral al statului de a recurge la folosirea for ei derivă din obliga ia pe care o are ț ț
acesta fa ă de proprii cetă eni. ț ț
Principiul suveranită ii, acordă statului libertatea i responsabilitatea de a întreprinde orice este ț ș
necesar pentru a servi interesele na ionale i, în ultimă instan ă, supravie uirea statului. ț ș ț ț
Moralismul este considerat, în această ordine de idei, o interferen ă inutilă i periculoasă în ț ș
urmărirea ra ională a obiectivelor mai sus amintite. Preferin ele ideologice sunt lipsite de ț ț
substan ă; ele nu sunt nici bune, nici rele. Tot ceea ce contează este ca interesul na ional să fie ț ț
servit, iar orice serve te interesul na ional al statului este considerat, prin defini ie, legitim [ 6, ș ț ț
p.136 ].
1.2. Schimbări i continuitate în politica externă rusă post-sovietică ș
Prăbu irea Uniunii Sovietice a fost cel mai important eveniment de pe arena interna ională ș ț
de la sfâr itul secolului XX., Toate aceste schimbări au avut un impact enorm asupra sistemului ș
de rela ii interna ionale. În locul lumii bipolare, ce avea în spate mul i ani de confruntare între ț ț ț
două sisteme sociale a trebuit să vină o reorganizare a vie ii interna ionale, ce va reflecta un ț ț
echilibru nou de for e i puteri. ț ș
În spa iul public rusesc, în elegerea realită ilor post-comuniste a fost una foarte dificilă. ț ț ț
Discu iile cu referire la priorită ile politicii externe au fost asociate atît cu evaluarea stării ț ț
rela iilor interna ionale, precum i cu ideile fundamentale cu referire la dezvoltarea statului înț ț ș
viitor. O perioadă îndelungată de timp, în societatea rusească domnea starea de euforie [35].
După prăbu irea Uniunii Sovietice, scopul principal al politicii externe a Rusiei era dorin a ș ț
de a face parte din "Marele Vest" i de a deveni o parte integrantă a comunită ii celor mai ș ț
civilizate ări din lume. Dar, asta nu înseamnă că Rusia era gata să- i asume un rol de ară ț ș ț
16

participantă sau de putere politică secundară, ea î i doarea să joace cel mai important rol în ș
comunitatea dată, să dirijeze această lume fără a- i pierde influien a geopolitică pe teritoriile ș ț
fostelor state ce au făcut parte din URSS (CSI). Rusia, la acel moment se baza pe falsul postulat
pacifist, ce invoca că, după sfîr itul lumii bipolare i a războiului rece, în lume, între toate ările, ș ș ț
în special între marile puteri, se va stabili egalitate. Mai mult decît atît, Rusia i SUA, precum i ș ș
alte state influiente vor stabili regulile jocului pentru restul ărilor lumii. Tendin a de a domina ț ț
probabil că a fost i mai este încă, principala caracteristică a politicii externe ruse. ș
Politicienii ru i judecau după principiul că, odată cu stabilirea unei pie e mondiale unice, ș ț
precum i a democra iei, existen a unor conflicte între cele mai puternice state din lume, este ș ț ț
imposibilă.
Iar lumea a devenit multipolară i interdependentă, în nici într-un caz unipolară, în frunte cu ș
Statele Unite ale Americii. Acestea erau iluzii false i într-o oarecare măsură dăunătoare, un fel ș
de continuare la „perestroika” lui Gorbaciov i la "noua gândire" cu privire la presupusa stabilire ș
a erei "universale" în lume.
De fapt, aceasta era o gîndire utopică. Era de-a dreptul naiv să crezi că după destrămarea
URSS, SUA, devenind puterea numărul unu în lume, benevol va refuza posibilitatea de a impune
hegemonia sa i va deveni o ară care de acum încolo se va supune. Politicienii ru i, democra i, ș ț ș ț
lipsi i de experien a lumii capitaliste, credeau ferm în această idee [27].ț ț
Astfel, după destrămarea URSS, politica externă a Rusiei a căpătat două orientări de bază:
1) Rela iile cu ările îndepărtate, aici se numără Occidentul i ările din vecinătatea de Est. ț ț ș ț
2) Rela iile cu ările din vecinătatea apropiată, foste ări membre URSS ț ț ț
Totu i prioritare erau rela iile cu Occidentul i SUA. În ultimii zece ani ai secolului trecutș ț ș
aici s-au înregistrat o serie de rezultate pozitive. În anul 1992, în timpul vizitei lui Boris El în în ț
SUA, a fost eviden iat faptul că, de acum încolo, Rusia i SUA nu se mai văd pe arena politică ț ș
mondială drept rivali,ceea ce însemna sfîr itul războiului rece. În următorul an, 1993, a fost ș
semnat un tratat dintre cele două ări, condi iile căruia prevedeau mic orarea semnificativă a ț ț ș
arsenalului nuclear [18,p. 11].
Destrămarea URSS a creat în lume o nouă strategie geopolitică. Astfel, Rusia s-a trezit în
situa ia de a îmbunătă i rela iile cu ările din vecinătatea apropiată, însă acum deja pe baza unor ț ț ț ț
noi principii. Acest proces însă s-a dovedit a fi unul complicat. În anul 1992, a început retragerea
trupelor ruse ti din regiunea Baltică, Republica Moldova, Georgia i Tadjikistan. În acest ș ș
context, au apărut o serie de conflicte militare în Transnistria, Georgia i Tadjikistan. [17, p.43] ș
17

În anii 90’, în cadrul CSI, au fost semnate peste 500 de acorduri, ce reglementează diferite păr i ț
în rela iile dintre ări: regimul de frontieră, comer , condi ii de parteneriat i multe altele. ase ț ț ț ț ș Ș
din unsprezece ări au semnat acordul privind securitatea comună. Necătînd la faptul că nu toate ț
păr ile îndeplineau condi iile tratatului, acesta a jucat un rol pozitiv în istorie. Însă, accentulț ț
principal a fost pus pe dezvoltarea proceselor de integrare. Cel mai mult la această etapă s-au
men inut Rusia i Belarusia, demonstrînd un nivel înalt de apropiere. Un loc deosebit în politicaț ș
externă a Rusiei a ocupat i încă îl mai ocupă apărarea drepturilor popula iei vorbitoare de limba ș ț
rusă, care locuiesc pe teritoriul ărilor CSI, deseori fiind discrimina i. Situa ia dată cel mai des se ț ț ț
întîlne te în ările Baltice, Moldova i Kazakstan [19, p.67]. ș ț ș
Odată cu destrămarea URSS, Federa ia Rusia a rămas să facă fa ă acestui titlu la nivel ț ț
global. Rusia a devenit a doua ară din lume din punct de vedere al poten ialului racheto-nuclear. ț ț
Însă, cu toate acestea, posibilită ile sale militare au scăzut semnificativ. ara a rămas fără alia i, ț Ț ț
atît în Europa, cît i în Asia, Africa i America Latină. Din acest considerent, Rusia a fost nevoită ș ș
să diminueze for ele armate, în primul rînd în direc ia de Vest. Să aducem un exemplu. La ț ț
mijlocul anilor 80’, raportul de armament dintre URSS i NATO era de 3:1, în folosul URSS. La ș
mijlocul anilor 90’ 1:3, iar după aderarea la NATO a Poloniei, Ungariei i Cehiei -1:4 în folosul ș
NATO. Spre finele anilor 90’ doar ările europene ce făceau parte din NATO, au depă it Rusia în ț ș
ceea ce privesc cheltuielile militare de 20 de ori. Situa ia o complica i intensitatea conflictelor ț ș
din ările membre CSI, care în anii 90’ erau deschise.ț
Totodată, în anii 1992-1995 se tensionează rela iile de comer cu ările membre CSI. Rusia ț ț ț
continua să le furnizeze resurse energetice i combustibil. Mai întîi de toate, petrol i gaze. Unul ș ș
dintre principalele obstacole în calea dezvoltării rela iilor comerciale, a fost datoria financiară ț
din partea ărilor CSI, către Rusia. La mijlocul anilor 90’ suma acesteia a trecut pragul de 6 ț
miliarde de dolari [14,p. 76-79].
În anul 1992 a fost publicată Prima Concep ie de politică externă a Federa iei Ruse i, ț ț ș
ratificată în 1993 de către pre edintele Boris El în. Aici era specificat faptul că, ideea „Noii ș ț
gîndiri politice”, formulată de către Mihail Gorbaciov, ce sugera ideea de a îmbunătă i rela iile cu ț ț
Estul, evitînd conflictele. În concep ie, este stipulat clar că, Rusia trebuie să îmbunătă ească ț ț
rela iile de egalitate cu vecinii, bazate pe apărarea valorilor i intereselor proprii. Astfel, Rusiaț ș
renun ă la rela iile cu partenerii din Est i, î i îndreaptă interesele spre noul curs extern, ce ț ț ș ș
semnifică apărarea intereselor na ionale. Printre altele, interesele ca atare nu au fost stipulate în ț
document.
Această concep ie a definit 15 vectori de bază a politicii externe, cel mai important dintre ț
ele fiind dezvoltarea statelor membre CSI, rela iile cu SUA i Europa, ările din Asia – Pacific, ț ș ț
18

controlul asupra armamentului i participarea activă în organiza iile interna ionale, în special în ș ț ț
ceea ce prive te ONU. ș
În spa iul CSI, Rusia trebuia să contruiască rela ii bazate pe o nouă regulă i conjunctură ț ț ș
politică. De i, ini ial, ările au ajuns la un consens, acesta prevedea că rela iile din fosta URSS ș ț ț ț
vor fi păstrate de către state pe arena interna ională din prezent. Tot aici, s-a decis păstrarea unui ț
control unic asupra armamentului nuclear i a păstrării unui spa iu economic comun. În anul ș ț
1993, La Minsk a fost semnată Carta CSI. Ukraina i Turkmenistan au refuzat semnarea acesteia. ș
Cel mai important rezultat ob inut datorită colaborării ărilor CSI în anii 90’, a fost rezolvarea ț ț
unui ir de probleme survenite în urma destrămării URSS. Astfel, a fost rezolvată problema ș
legată de împăr irea for elor armate i a armelor nucleare. Arsenalul sovietic de pe teritoriul ț ț ș
Belarusiei, Ukrainei i a Kazahstanului, par ial a fost lichidat iar par ial întors Federa iei Ruse. ș ț ț ț
Pe durata anilor 90’s-a reu it păstarea regimului fără vize, ceea ce era foarte important, în situa ia ș ț
în care multe familii au ajuns să fie separate din cauza interdic iilor frontierei. ț
De asemenea, odată cu destrămarea URSS, au luat amploare o serie de conflicte pe
teritoriul CSI. Implicarea Rusiei în Transnistria, Osetia de Sud, Karabahul de Munte au
complicat considerabil rela iile cu Aizerbajan, Moldova i Georgia. De aici s-au născut i ț ș ș
dificultă ile rela iilor cu Ukraina, căreia îi era frică de implicarea Rusiei în zona Crimeei ț ț
[12,p.99-100].
Cel mai important rezultat ob inut datorită colaborării ărilor CSI în anii 90’, a fost ț ț
rezolvarea unui ir de probleme survenite în urma destrămării URSS. Astfel, a fost rezolvată ș
problema legată de împăr irea for elor armate i a armelor nucleare. Arsenalul sovietic de pe ț ț ș
teritoriul Belorusiei, Ukrainei i a Kazahstanului, par ial a fost lichidat iar par ial întors ș ț ț
Federa iei Ruse. Pe durata anilor 90’s-a reu it păstarea regimului fără vize, ceea ce era foarte ț ș
important, în situa ia în care multe familii au ajuns să fie separate din cauza interdic iilor ț ț
frontierei [22,p.3].
O altă problemă este cea a rela iilor cu SUA i statele din Europa în anii 90’, care în ț ș
principiu se baza pe încercarea de colaborare comună în structurile interna ionale, create de ările ț ț
din Vest ( NATO, UE,Consiliul Europei,Grupul celor apte), situa iei privind controlul asupra Ș ț
armamentului i promovarea reformelor ruse ti. O temă aparte i destul de delicată era războiul ș ș ș
de pe teritoriul fostei Iugoslviei, precum i tendin a de a ameliora situa ia de acolo. De asemenea ș ț ț
i atmosfera din jurul statului Irak. În ciuda slăbiciunii Rusiei privind ările de vest, totu iș ț ș
prioritatea de bază în cei zece ani a fost refuzul treptat a colaborării cu vestul i, trecerea la ș
politica externă multilaterală, orientată spre colaborarea cu cei mai importan i jucători politici de ț
pe arena interna ională. Rusia a început să analizeze un posibil parteneriat cu India, China i ț ș
Japonia. Rela iile cu Japonia au reu it să evolueze de la conflictuale la colegiale. Acest fapt se ț ș
19

datorează vizitei pre edintelui Federa iei Ruse, Boris El în, în octombrie 1993 la Tokyo. Acolo a ș ț ț
fost semnată declara ia de la Tokyo, ce viza rela iile de parteneriat ruso-japoneze. Nu s-a ajuns la ț ț
un consens doar în ceea ce vizează un singur subiect, cine este în drept să de ină insulele Kurile. ț
Japonia a ob inut aceste insule ilegal, în timpul celui de-al doilea război mondial. Această ț
problemă ce rămînea încă nerezolvată, nu permitea semnarea tratatului de pace între cele două
ări. În ceea ce privesc rela iile cu Occidentul, situa ia era una cît se poate de previzibilăț ț ț
[16,p.120].
În acele timpuri, vectorul pro-occidental al politicii externe era dirijat de către ministrul
rus de extrne, Andrei Kozîrev. Anume el considera că occidentul va primi Rusia cu bra ele ț
deschise, mai mult, îi va i permite să- i joace rolul de ară lider. Pentru un asemenea rol, atît de ș ș ț
rîvnit de ru i, ace tia literalmente au invadat occidentul cu daruri de-a dreptul regale. Puterea de ș ș
la Kremlin oferea occidentului favoare după favoare, făcînd din ce în ce mai des concesiuni
geopolitice. Cum s-a stabilit mai tîrziu, toate acestea au fost înfăptuite gratuit, fără o posibilă
restituire. Aici putem adăuga i impresiile pre edintelui R.Nixon, după discu ia sa cu Andrei ș ș ț
Kozîrev, în 1993, acestuia nu-i venea a crede că Rusia post-sovietică este gata să accepte
interesele SUA i ale Occidentului, mai cu seamă că asta o demonstrau ac iunile sale, nu erau ș ț
doar vorbe în vînt. La prima cerin ă, Rusia înceta orice colaborare cu ările ce nu se împăcau cu ț ț
Occidentul (Irak, Siria, Cuba etc.), pierzînd astfel importan i parteneri i pie e de desfacere. Î i ț ș ț ș
retrăgea trupele din Germania, Polonia,Cehia, Ungaria etc. Toate astea o făcea în schimbul
promisiunilor false ale Occidentului.
Făcînd aceste favoruri, Rusia se a tepta la un puternic sprijin financiar din partea ș
Occidentului,pentru a realiza o serie de reforme la ei în ară. Un ajutor asemănăr cu cel primit de ț
Europa după război, conform planului Mar ol. ș
De asemenea, să fie primită în toate sctructurile interna ionale cele mai importante, cum ar fi ț
FMI, NATO, Grupul celor 7 i Uniunea Europeană. Despre dorin a de a adera la NATO a vorbit ș ț
însă i liderul de la Kremlin, Boris El în, precum i viceministrul Alexandru Ru coi.ș ț ș ț
De i în acea perioadă Rusia se considerea parte a Occidentului, unicul său succes a fost aderareaș
sa la Consiliul Europei în anul 1996. Dar, acest statut nu-i permitea să- i manifeste mult rîvnita ș
pozi ie de lider [27].ț
Totodată, tendin a formării unei lumi bipolare,obliga Rusia să- i îmbunătă ească rela iile ț ș ț ț
cu ările din regiunea Asia-Pacific. Mai cu seamă că aceste ări înregistrau succese semnificativeț ț
în ceea ce prive te influien a politică mondială, precum i o cre tere economică lăudabilă. ș ț ș ș
Începînd cu anul 1994, puterea de la Kremlin organiza întrevederi frecvente cu reprezentan ii ț
Japoniei, Indiei, Chinei i a Coreei de Sud. Din acest moment China devine unul dintre partenerii ș
de bază a Rusiei în ceea ce prive te comer ul extern [13,p.24]. ș ț
20

O altă problemă importantă a politicii externe, a devenit problema cu NATO. După desfiin area ț
OTV(Organiza ia Tratatelor de la Var ovia), NATO a început să facă pa i spre est, în mod direct ț ș ș
spre frontierile ruse ti. Fiind lipsită de pîrghiile necesare de a refuza procesul, în 1994 Rusia se ș
alătură programului „Parteneriat în numele Păcii”. La parteneriatul dat au aderat i multe ări ce ș ț
anterior făceau parte din URSS. Făcînd acest pas, Rusia presupunea că va putea controla
parteneriatul militar dintre fostele ări membre ale blocului estic NATO. Însă, influien a Rusiei ț ț
asupra acestor ări scădea semnificativ, astfel, o bună parte din ele i-au manifestat dorin a de ț ș ț
adera la NATO [37].
La 24 februarie, 1994, pre edintele a emis un decret special privind consolidarea statului ș
rus (fiind men iona i vectorii de bază atît în politica internă cît i în cea externă). În urma unei ț ț ș
analize bazate pe experien a celor doi ani de guvernare, au fost enumerate priorită ile ț ț
interna ionale de bază a statului. ț
Obiectivul principal al Rusiei fiind declarat drept apărarea sigură i dură a ării. Mai mult ș ț
de jumătate din capitolul vizînd politica externă, a fost dedicat rela iilor cu noile state ț
independente din CSI, la grani ele acestora, precum i dezvoltarea lor. Aceste teritorii au fost ț ș
declarate drept zone de interes major i responsabilitate a Rusiei. Tot aici, Boris El în a vorbit ș ț
despre necesitatea creării unei structuri de securitate în parteneriat cu Rusia. El a declarat: „ Noi
suntem contra extinderii NATO fără Rusia”.
Tot aici, pentru prima dată pre edintele a vorbit despre pozi ia unicală a Rusiei pe ș ț
teritoriul euro-asiatic, ce define te legătura acesteia cu întreaga lume. Idei noi au fost auzite i ș ș
din partea lui Kozîrev, acesta i-a prezentat programa „« ș Стратегия партнерства” ce a fost
publicată în mai 1994. Acesta spunea: „ Noi nu ne ascundem greută ile i nu cerem de la ț ș
Occident să ne aplaude la fiecare cuvînt venit din partea noastră. În aceea i măsură, nici noi nu ș
suntem gata să repetăm fiecare mi care a Occidentului. El a men ionat că o politică de succes i ș ț ș
sigură dusă în parteneriat cu Kremlinul, poate fi doar aceea ce va recunoa te egalitatea i ș ș
avantajul ambelor păr i, statutul i importan a Rusiei, drept o mare putere mondială” [23,p.48- ț ș ț
52].
Izbucnirea războiului în 1994 în Republica Cecenia, a complicat rela iile ruse cu lumea ț
islamică. În nordul Caucazului din ce în ce mai frecvent activau organiza iile interna ionale de ț ț
terori ti, ce scandau cu lozinci islamice. Uniunea Europeană i SUA criticau foarte dur Rusia din ș ș
cauza încălcării drepturilor omului, în lupta contra terorismului. Aceasta a fost una din cauzele
stagnării procesului de aderare la Consiliul Europei, precum i a ratificării Acordului privind ș
colaborarea dintre Rusia i UE. Însă, rela iile cu ările islamice, cum ar fi Iran,Libia sau Siria, nu ș ț ț
au avut de suferit. Un astfel de comportament din partea ărilor sus enumerate era evident, o ț
bună parte din popula ia acestor state ducea aceea i politică contra radicalilor bă tina i. ț ș ș ș
21

Astfel, renun înd la o colaborare idolizată cîndva, avînd grave probleme economice ț
i,scoaterea for elor armate de peste hotare, în anii 90’, Rusia î i pierde statutul de super-putere.ș ț ș
Ea a păstrat doar două elemente cheie, ce-i permiteau să fie influientă la nivel global: For ele ț
strategice nucleare i statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Dar, ș
prăbu irea Blocului Estic, iar apoi i a URSS, au pus capăt ambi iilor geopolitice globale ale ș ș ț
ării.ț
Acest fapt a avut consecin e atît pozitive cît i negative. Pe de o parte, povara ambi iilor ț ș ț
nu se va mai răsfrînge negativ asupra economiei, fapt ce a generat colapsul URSS. Pe de alta,
pierderea influien ei a stîrnit nedumerire i agita ie în rîndurile societă ii, care a crescut ț ș ț ț
semnificativ în momentul în care ara nu a reu it să se integreze în rîndurile ărilor democratice. ț ș ț
Toate aceste evenimente au dus la o nouă confruntare cu Occidentul, una din manifestările
acestei ac iuni fiind criza din Kosovo i critica din ce în ce mai dură în adresa Rusiei, privind ț ș
încălcarea drepturilor omului [29].
Odată cu destrămarea URSS, a mai izbucnit o problemă gravă pe teritoriul noului stat
Ukraina. Problemă ce viza direct statul rus. Pe teritoriul Crimeei s-a început procesul de
ucranizare. Ceea ce a stîrnit un val de contradic ii în rîndurile popula iei peninsulei. O bună parte ț ț
din societate cerea anexarea teritoriului Crimeei la Federa ia Rusă. În Crimeea au apărut ț
organiza ii ce propagandau acut această idee.La alegerile pre edintelui Crimeei din anul 1994, ț ș
aceste organiza i au ob inut un succes relativ.Din teama de a pierde teritoriul, puterea din Ucraina ț ț
a luat un ir de măsuri dure, menite de a stabiliza situa ia în teritoriu. Astfel, tensiunea politică ș ț
dintre cele două ări cre tea din ce în ce mai mult. Federa ia Rusă a avut posibilitatea de a ț ș ț
influien a semnificativ situa ia politică din Crimeea, însă nu a făcut acest lucru. Prioritar pentru ț ț
puterea de la Kremlin a fost păstrarea trupelor marine ce se aflau la bazele din Sevastopol i ș
Balaklav. Astfel, Rusia i-a exprimat refuzul fa ă de anexarea teritoriului Crimeei, iar Ukraina în ș ț
acest sens i-a permis păstrarea trupelor pe teritoriile peninsulei. De i părea că situa ia s-a ș ț
rezolvat, o bună perioadă problema Crimeei a rămas a fi mărul discordiei între Rusia i Ucraina. ș
Astfel, pentru a pune capăt situa iei tensionate, conducerea celor două ări a decis să ajungă la un ț ț
consens [14,p.398-399].
La data de 28 mai 1994, au fost semnate trei acorduri ruso-ucrainene privind flota
în regiunea Mării Negre. Cele două păr i au decis folosirea comună a trupelor de pe acest ț
teritoriu. Rusia i-a păstrat dreptul de a rămîne cu flota militară pe teritoriul Crimeei. Ele aveau ș
dreptul de a se afla acolo pînă în anul 2017. La data de 31 mai 1997, după o campanie asiduă
menită să promoveze rela iile ruso-ucrainene, pre edintele Rusiei, Boris El în i pre edintele ț ș ț ș ș
Ukrainei, Leonid Kucima, au semnat la Moscova Acordul ruso-ucrainean de prietenie,
colaborare i parteneriat. Acordul a fost ratificat de către parlamentul ambelor ări abia la finele ș ț
22

anului 1998. În acord se men iona lipsa de preten ii din partea ambelor ări, inclusiv teritoriale, ț ț ț
ceea ce însemna că zona Crimeei apar ine definitiv Ucrainei. Paralel cu acest acord, au mai fost ț
semnate 18 acorduri, fiecare vizînd condi iile de aflare a flotei ruse ti pe teritoriul Crimeei. [41 ] ț ș
În anii 1995-1999, în condi iile de stabilitate relativă a statului rus, în urma depă irii ț ș
crizei i adoptarea Constitu iei în 1993, Rusia începe să realizeze eforturi considerabile în ceea ș ț
ce prive te păstrarea influien ei geopolitice în spa iul CSI. Este formulat conceptul de integrare ș ț ț
multi-viteză în cadrul CSI. În cadrul acestora sunt formate alia ii între Rusia i Belarusia, ț ș
Comunitatea Economică Euroasiatică. În acela i timp, un grup de ări din spa iul CSI se opun ș ț ț
ideilor i ini iativelor Rusiei. La insisten a Uniunii Europene i a SUA, aceste state crează blocul ș ț ț ș
GUAM (Organiza ia pentru Democra ie i Dezvoltare Economică). Dar, încercările de a stabili ț ț ș
un mod economic de cooperare durabilă nu au avut succes [6, pag. 24].
De semnarea Evgheni Primakov în 1996 ca ministru de externe, a contribuit la
schimbarea viziunii în diploma ia rusă i în politica externă, impunînd o dimensiune mai ț ș
pragmatică i strategică în urmărirea interesului na ional rusesc. Se consideră că priorită ile de ș ț ț
politică externă a lui Primakov, au servit drept catalizator pentru tranzi ia politicii externe ruse ti ț ș
de la o politică liberală, la una de tip realpolitic.
Rusia a încheiat sfârșitul de secol XX ca o putere blândă, soft power, prin ajutorul
economic oferit statelor CSI și participarea la importante misiuni ale Organizației Națiunilor
Unite. Politica externă a lui Elțân a fost dusă pentru ca lumea să recunoască puterea rusă. [24]
Un interes aparte în acei ani i-a fost acordat rela iilor sau, mai bine zis a încercării de a ț
îmbunătă i rela iile cu China. Anume cu această ară URSS se găsea în conflict, încă din anii 50’. ț ț ț
În anul 1996, odată cu ocuparea func iei de prim-ministru de către Primakov, situa ia s-a ț ț
schimbat considerabil. În aprilie aceluia i an a fost semnată Declara ia de la Shanghai, ce stipula ș ț
necesitatea de colaborare dintre Rusia, China i ările din Asia centrală, în vederea men inerii ș ț ț
securită ii în zonă. ț
În decembrie 1998, în cadrul unei vizite a ministrului Primacov în India, a fost enun ată ț
ideea creării unei lumi multipolare, propunînd proiectul „Triunghiului Strategic” Moscova- New
Delhi-Beijing. Mai mult, în acea perioadă Rusia i-a pierdut semnificativ pozi iile pe pia a din ș ț ț
India, mai cu seamă în ceea ce prive te comer ul cu arme i tehnica militară. China, beneficiind ș ț ș
de sprijinul Rusiei, i-a întărit pozi iile economice, politice, după care i pe cele militare în Asia ș ț ș
centrală.
Per ansamblu, politica externă a Rusiei în anii 90’, purta în sine amprenta trecutului său
istoric. Acest fapt a blamat-o i a afectat-o foarte mult, ajungînd să fie o ară slabă, de i nu ș ț ș
recuno tea acest lucru sub nici un pretext. Pe de o parte, încerca cu orice pre să- i steargă ș ț ș
23

trecutul imperial, pe de alta, într-un mod invizibil pentru sine i pentru al ii, pă ea sigur i ș ț ș ș
mîndru pe calea sa istorică, drept super-putere glorioasă.
În ciuda aspira iilor de redefinire a rolului Rusiei în lume, politica lui Boris El în s-a ț ț
dovedit a fi una ineficientă i inconsistentă. Astfel, consolidarea parteneriatelor cu Comunitatea ș
Europeană rămîneau esen iale, reprezentînd modalitatea sigură prin intermediul căreia Rusia se ț
putea dezvolta ca un actor economic, care în timp s-a transformat într-o putere energetică
[10,p.19-20].
1.3.Perioada de tranzi ie în preluarea pre edin iei de la Boris El în ț ș ț ț
Epoca lui Putin a început în după amiaza ultimei zile a secolului XIX-lea. Lumea a rămas
zguduită cînd pe micile ecrane a apărut Boris El în i a anun at despre demisia sa. Cu vocea ț ș ț
tremurătoare, acesta i-a cerut iertare de la poporul său pentru toate gre elile comise i, a ș ș ș
exclamat faptul că ara trebuie să intre în noul mileniu cu noi politicieni, noi fe e, noi oameni ț ț
inteligen i, energici i puternici. În acest timp, Vladimir Putin deja se pregătea să- i înregistreze ț ș ș
primul său discurs către popor.
Discursul trebuia să fie difuzat aproape de miezul nop ii. Dar, mai întîi de toate, noul lider ț
trebuia să rezolve un ir de formalită i. Pre edintele a organizat o adunare de cinci minute cu ș ț ș
cabinetul de mini tri, după care a urmat o edin ă mai îndelungată cu cei de la Consiliul de ș ș ț
Securitate. La ora ase, Putin a semnat primul său Decret Preziden ial. Acesta prevedea faptul că ș ț
familia lui Boris El în va beneficia de toate privilegiile cuvenite i nu va fi supusă judecă ii. Spre ț ș ț
final, anulînd o întîlnire pe care o avea planificată la Petersburg, acesta a plecat la aeroport,
pentru această noapte, noul lider avea planuri deosebite.
În timp ce miliarde de oameni din întreaga lume sărbătoreau sosirea unui nou mileniu,
pre edintele interimar a Federa iei Ruse, zbura cu avionul în Republica Cecenia. Însă, din cauzaș ț
condi iilor meteorologice, avionul a fost nevoit să decoleze în republica vecină, Daghestan. ț
Anume a a trebuia să vadă o lume întreagă pe proaspătul pre edinte al Rusiei- energic, cu sînge ș ș
fierbinte, un aprig luptător împotriva terorismului i, gata să intervină i să rezolve orice ș ș
problemă. El trebuia să se pozi ioneze ca un pre edinte ce este mai bun decît El în, ce a lăsat o ț ș ț
ară bolnavă i care nu i-a putut face fa ă. ț ș ț
De ce totu i Putin? De ce anume el a devenit succesorul lui El în? O fa ă atît de ș ț ț
necunoscută pînă atunci poporului rus. În ce moment s-a decis candidatura acestuia la func ia de ț
pre edinte a Federa iei Ruse?ș ș
24

În august 1999, pre edintele El în, a patra oară în jumătate de an a concediat prim- ș ț
ministrul, l-a numit în această func ie pe Vladimir Putin i l-a declarat drept succesorul său la ț ș
func ia de pre edinte, nimeni nici nu- i putea imagina că acest prim-ministru se va afla la putereț ș ș
mult mai mult decît s-au aflat El în i Gorbaciov lua i împreună. De i, în acele timpuri ț ș ț ș
popularitatea lui El în scăzuse considerabil, astfel, cele spuse de el nu au fost luate în serios ț .
Favori ii la scaunul lui El în, încă din 1996 erau cu totul alte personaje. Primarul Moscovei, Iurii ț ț
Lujcov i-a unit for ele cu fostul prim-ministru Evghenii Primakov, care în acea perioadă era cel ș ț
mai popular politician din Federa ia Rusă. Însă, această pozi ionare foarte repede s-a schimbat. ț ț
În toamna anului 1999, popularitatea i nivelul de încredere în noul prim-ministru Putin au ș
crescut semnificativ. Astfel, blocul format de el a ob inut victorie la alegerile Dumei, cu 23,3%. ț
Astfel, Primakov i Lujkov au rămas în umbra evenimentelor, dar mai cu seamă, în umbra ș
societă ii. Cînd în decembrie 1999 Boris El în a anun at despre plecarea sa i despre faptul că ț ț ț ș
atribu iile pre edintelui le va exercita prim-ministrul Putin, alegerile din 2000 aveau un caracter ț ș
tehnic, situa ia era una pe cît se poate de vizibilă, iar concuren i reali Putin nu avea. De ce Putin ț ț
a ob inut victoria în lupta pentru scaunul preziden ial? ț ț
În primul rînd, din cauza naivită ii concuren ilor săi, ce prea devreme se credeau ț ț
învingători. În rîndul al doilea, o serie de ac iuni teroriste ce au avut loc la Moscova, au pus la ț
îndoială capacitatea lui Lujkov i Primakov de a rezolva problemele de securitate. Pe cînd Putin, ș
s-a pozi ionat ca un lider ce era gata să lupte împotriva terorismului, demarînd o ac iune militară ț ț
în Republica Cecenia. De asemenea, un motiv solid a fost i cel de ordin economic. Rusia era un ș
stat total decăzut economic i, uite că brusc sunt ob inute rezultate considerabile în acest ș ț
domeniu iar veniturile oamenilor au crescut. În orice ară astfel de partide sau politicieni ob in ț ț
succes, iar societatea îi votează indiferent dacă acesta este sau nu meritul lor. Astfel, Putin s-a
aflat în locul i în momentul potrivit, oricine din fo tii prim-mini tri, salvîndu- i func ia se ș ș ș ș ț
puteau bucura de aceea i popularitate [23,p.48-52]. ș
Un factor important în victoria lui Putin l-a jucat dezinformarea societă ii. În acea ț
perioadă posturile de televiziune RTR i OPT, ce aveau acoperire na ională, duceau o campanie ș ț
electorală în sus inerea Kremlinului, pe cînd pe cei doi lideri din opozi ie, Primakov i Lujkov îi ț ț ș
sus inea doar postul de televiziune NTV, ce avea pe atunci un auditoriu foarte mic. Astfel,ț
rezultatele speciali tilor au demonstrat că în mare parte dezinformarea a fost cauza înfrîngerii lui ș
Lujkov i Primakov ș [42].
De asemenea, popularitatea lui Putin se datora supărării pe El în. Societatea rusă, dincolo ț
de faptul că l-a primit pe noul lider cu o oarecare uluin ă, ei în primul rînd l-au primit cu o ț
25

speran ă. În acele timpuri, din punct de vedere moral Rusia era distrusă, iar fostul pre edinte în ț ș
viziunea societă ii, se făcea vinovat de acest fapt. ț
Bill Clinton, care pe atunci î i încheia mandatul, a numit plecarea lui El în drept un act curajos i ș ț ș
inteligent. El a vorbit despre întîlnirile sale oficiale, care au fost 19 la număr. De asemenea,
Clinton a men ionat una dintre dintre cele mai importante afirma ii a pre edintelui El în: „ Russia ț ț ș ț
nu trebuie să se întoarcă niciodată la regimul comunist- el îl detesta”. Pre edintele american ș
considera că El în este în drept să se numească părintele democra iei ruse ti. ț ț ș
În acela i timp, Mihail Gorbaciov afirma cu voce tare că El în nu a dorit să demisioneze, că ș ț
acesta s-a opus unei asemenea întorsături a situa iei, dar practic a fost eliminat. ț
Dar ce spunea despre Putin?
Pozi iile lui Putin nu sunt atît de puternice precum par, men iona Gorbaciov. Ele parț ț
puternice pentru că interesele sale sunt necunoscute. Putin rezistă datorită misterului ce-l
înconjoară. De asemenea, venirea lui Putin a stîrnit un val de neîncredere i în rîndurile ș
intelectualită ii. Scriitorul Victor enderovici afirma: „ Cel mai grav este faptul că, poporul cu ț Ș
propriile mîini î i alege pre edintele despre care nu tie nimic- nici despre priorită ile sale ș ș ș ț
politice i nici despre programul său economic. Dar acel considerent că Putin vorbe te foarte ș ș
convingător, dovede te încă odată calificarea sa ca agent KGB, pentru care a vorbi convingător ș
este o atribu ie a profesiei sale [44]. ț
Precum am men ionat mai sus, în anul 2000 Bill Clinton î i încheia mandatul de ț ș
pre edinte al Statelor Unite. În acest sens, în iunie aceluia i an, Clinton a săvîr it ultima sa vizităș ș ș
în calitate de pre edinte, în Federa ia Rusă, la două luni de la inaugurarea lui Putin. Cei doi lideri ș ț
se întîlnise în trecut de cîteva ori, însă, ca i o bună parte din liderii din Occident, Clinton nu tia ș ș
nimic despre noul pre edinte al Rusiei, în afară de faptul că este fost agent al KGB. Liderul ș
american l-a văzut pe noul ef al Kremlinului drept un negociator încăpă înat, unde mai pui că ș ț
Putin nu mai vedea în făptura lui Clinton imaginea unui pre edinte, ci o figură ce- i duce ultimile ș ș
luni de mandat. Fiind de o statură cu mult mai mică decît Clinton, Putin compensa acest lucru cu
discursul i convingerea sa. ș
Acesta a reac ionat la critica pre edintelui american privind campania dură pe care liderul ț ș
rus o duce în Republica Cecenia, precum i a ac iunilor represive asupra postului ș ț НТВ, pe atunci
fiind unica televiziune independentă de pe teritoriul Federa iei Ruse. De asemenea, Putin i-a ț ș
exprimat indignarea profundă privind bombardarea Serbiei de către avia ia NATO în anul 1999. ț
Nenumăratele solicitări lui El în de a nu ataca Serbia, nu au fost ascultate. Din acest considerent ț
Moscova a ajuns la concluzia că, lăsînd la o parte show-ul de prietenie dintre El în i Clinton i a ț ș ș
discu iilor despre acceptarea Rusiei postcomuniste în societatea democratică civilizată, părerea ei ț
în ceea ce privesc problemele interna ionale nu erau luate în calcul. În ultima diminea ă a vizitei ț ț
26

lui Clinton, Putin a venit în adresa pre edintelui american cu amenin ări: „ ș ț Dacă SUA nu va ceda,
reac ia Rusiei va fi corespunzătoareț . ”
Clinton a ascultat cu aten ie ceea ce spune Putin, după care s-a întors la asistentul său i a ț ș
exclamat: „ Se pare că acest băiat crede că eu nu în eleg din prima. Sau el este prost sau, mă ț
consideră pe mine a a. Bine, e timpul să încheiem această vizită. Trebuie să reu esc să-l vizitez ș ș
pe prietenul meu El în ț.”
În acel moment, Clinton a plecat de la Kremlin cu inima împăcată. Însă, dezamăgirea îl a tepta la conacul ș
lui El în, Putin îl telefonase din timp i îl anun ase să fie mai dur cu Clinton. Astfel El în a declarat cu ț ș ț ț
voce tare lui Bill Clinton că Rusia nu pleca capul în fa a Americii. țAuzind aceste fraze, Clinton a afirmat:
•„Boris, democra ia face parte din sufletul tău. E ti o persoana ce crede în oameni. În interiorul ț ș
tău arde focul unui democrat i reformator veritabil. Eu nu sunt convins că toate aceste calită i le ș ț
de ine Putin. Trebuie să-i urmăre ti activitatea, să-l influien ezi. Putin are nevoie de tine, Russiaț ș ț
are nevoie de tine. Tu ai schimbat ara ta. Rusia a fost o norocoasă că te-a avut pe tine. Lumea a ț
fost norocoasă. Eu am fost un norocos că erai tu. Împreună am realizat multe lucruri bune. Asta
va rămîne în istoria omenirii. Toate astea au cerut de la tine voin ă. Foarte multe le-ai realizat ț
mult mai greu decît mine, eu tiu asta.” ș
Plecînd de la conacul lui El în, Clinton a afirmat: „ ț Cred că astăzi pentru ultima dată ne-am văzut cu
prietenul nostru Boris. Cred că o să ne lipsească mult.”
Prin această concluzie sentimentală, Clinton se referea la faptul că după părerea lui, în
timpul pre eden iei lui El în Rusia era o ară dezvoltată, era a a cum America dorea să o vadă. În ș ț ț ț ș
realitate totul arăta altfel i, Rusia nu dorea să meargă i să existe după regulile Americii. De ș ș
facto, ceea ce spunea Clinton, că El în le va lipsi- se referea la faptul că El în era un lider slab, ce ț ț
se supunea cu umilin ă. Iar Putin nicidecum nu va fi a a ț ș [19,p.75-79].
Mandatul lui Putin nu a devenit o continuare a epocii El în. La începutul anului 2000, ț
întrebarea cine este Putin? A nedumerit elita politică interna ională. Presa străină îl prezenta ca ț
pe un lider sever, misterios i suspect, avînd ca scop revitalizarea periculosului na ionalism ș ț
rusesc. Pe cînd însă i Putin, fiind total indiferent fa ă de trecutul său, a început activ să ș ț
propagandeze „Propria Diploma ie”,fapt ce-i reu ea mult mai bine decît predecesorul său, ț ș
stabilind rela ii de prietenie cu cei mai importan i actori de pe arena politică interna ională. În ț ț ț
persoana lui Vladimir Putin, liderii interna ionali au văzut un politician modern, pragmatic, ț
previzibil, care nu vine cu multe promisiuni dar,care nu este deloc modest atunci cînd vine vorba
de interesele na ionale ale Federa iei Ruse. Imaginea sa de lider modern, corespundea perfect cu ț ț
noua politică interna ională, cînd noua genera ie de pragmatici a înlocuit-o pe cea veche,de ț ț
romantici [17,p.47-49].
27

Prim-ministrul britaniei, Tony Blair a fost primul dintre liderii din Occident ce a venit în
Rusia pentru o vizită cu Vladimir Putin, în perioada cînd noul pre edinte abia urma să se afirme ș
în această postură. Debutul spectaculos la summit-urile „Grupului celor apte” i a Uniunii Ș ș
Europene, au consolidat i mai mult prestigiul interna ional a noului ef de stat. ș ț ș
După ce Occidentul a început să se convingă că diploma ia i politica externă a noului pre edinte ț ș ș
rus sunt previzibile i pozitive, liderul de la Kremlin a fost nevoit să- i consolideze pozi iile pe ș ș ț
arena interna ională, realizînd un ir de reforme i o cre tere economică semnificativă ț ș ș ș [43].
Concluzii la capitolul 1
Poporul rus a petrecut secolul XX cu un sentiment de amărăciune, mîndrie i speran ă. ș ț
Multe ări în această perioadă au trecut prin turbulen e severe, revolu ii i războaie. Dar nici o ț ț ț ș
ară din lume nu a cunoscut în acest mileniu schimbări atît de drastice, dureroase i radicale,ț ș
precum a cunoscut Rusia. Aproape toate cele mai importante evenimente a secolului XX au fost
strîns legate de Federa ia Rusă. Rusia a pă it într-un mileniu nou, cu un lider nou. Apri ia ț ș ț
acestuia pe arena politică de la Kremlin a fost una total nea teptată, dar i mai nea tepată a fost ș ș ș
popularitatea de care acesta se bucura într-o perioadă scurtă de timp. Istoria a demonstrat că
anume un astfel de lider era a teptat i cerut de poporul rus. Acesta a preluat pre eden ia în ș ș ș ț
timpul cînd situa ia în ară era una catastrofală. Părea imposibil de a dezvolta un stat, ce era ț ț
obosit de încercările secolului XX. Rusia întotdeauna a avut nevoie de un erou, anume acesta i ș
este cel mai mare neajuns al acestui popor. Astfel, venind la un nou început de mileniu, după un
pre edinte în care societatea demult î i pierduse încrederea, se dezamăgise, de asemenea dinș ș
cauza a teptărilor i idolizării prea mari… Putin a preluat acest rol de erou. Cît de eficient îl va ș ș
interpreta?
2. MANDATUL PUTIN – O NOUA ORIENTARE ÎN POLITICA EXTERNĂ A
FEDERAȚIEI RUSE
28

2.1. Rusia lui Putin: între afirmarea statutului de mare putere i integrarea în comunitatea ș
interna ională ț
Venirea la putere a lui Vladimir Putin, a însemnat începutul unei noi etape în dezvoltarea
sistemului,pe care a început să-l construiască El în. ț
Putin a devenit stabilizatorul acestui sistem, consolidîndu-i nucleul, puterea personalistă i ș
controlul asupra proprietă ii birocratice. La etapa ini ială, Putin spera la un parteneriat cu ț ț
Occidentul, posibil chiar planifica o posibilă integrare a Rusiei în structurile acestuia, privindu-l
ca pe un catalizator al modernizării. Fiind un novice în politică, acesta căuta influien ă i contact ț ș
cu Occidentul.
În luna martie a anului 2000, într-un interviul realizat de David Frost, un celebru jurnalist
britanic, răspunzînd la întrebarea cum prive te o posibilă aderare a Rusiei la NATO, Putin a ș
răspuns: „ De ce nu? Voi invita i-ne… ”. Acest răspuns putea fi interpretat drept o glumă. Însă, în ț
el se ascundea o întrebare adresată Occidentului.
În toamna lui 2000 noul lider a mers într-o vizită oficială la Berlin, unde a inut un discurs în fa a ț ț
Bundestag-ului, fiind apreciat la cel mai înalt nivel. Putin a îndemnat Germania să deschidă o
nouă filă în ceea ce privesc rela iile dintre Rusia i Europa. ț ș
Tot atunci, Putin l-a telefonat pe Secretarul General al NATO, Lordul Robertson i, după cum ș
povesteau colegii acestuia, liderul de la Kremlin a spus: „ Veni i, avem despre ce discutaț ”.
El a sugerat o revigorare a rela iilor Rusia-NATO. Îngrijorat de cele auzite, Robertson a venit la ț
Moscova, iar colegii săi au considerat că s-a început o nouă epocă în istoria rela iilor ț
interna ionale. ț
Principalele probleme de nivel extern cu care s-a confruntat Rusia la răscrucea mileniului
doi i trei, au fost slăbiciunea statului, dubiile partenerilor externi în ceea ce prive te echilibrulș ș
statului la nivel intern i ac iunile imprevizibile a pre edintelui Federa iei Ruse. Datoria externă ș ț ș ț
foarte mare i, implicit lipsa banilor au fost principalii factori ce au determinat atitudinea ș
comunită ii interna ionale fa ă de Rusia. La 1 ianuarie 2000 datoria externă a Rusiei se ridica la ț ț ț
60% din PIB (132,8 miliarde de dolari), în timp ce datoria externă totală – 177,7 miliarde de
dolari.
După alegerea lui Putin drept pre edinte, pozi iile creditan ilor s-au schimbat. Diminuarea ș ț ț
riscului separatismului în Federa ia Rusă , au desenat o situa ie previzibilă a ării în ochii ț ț ț
partenerilor externi. În acest context, Rusia încerca să ajungă la un acord privind revizuirea
datoriei externe [19,p.78-80].
Clubul parizian a fost de acord să amîne plă ile curente în valoare de 8 miliarde de dolari. ț
De asemenea, s-a ajuns la un acord i cu cei de la clubul londonez, în vederea restructurării ș
datoriei în valoare de 29 miliarde de dolari.
29

În anul 2006 Rusia a achitat toate datoriile clubului de creditori de la Paris.
În perioada 2000-2006 una dintre priorită ile de bază a conducerii s-a axat pe solu ionarea ț ț
problemei datoriilor. Din anul 1997 i pînă în 2006 Rusia a înregistrat datorii în valoare de 40 ș
miliarde de dolari. De men ionat este faptul că în mare parte banii nu au fost restitui i. ț ț
O colaborare fructuoasă se înregistrează de asemenea între Rusia i China. La 16 iulie 2001, a ș
fost semnat Tratatul de bună vecinătate, prietenie și cooperare între Federația Rusă și Republica
Populară Chineză (tratatul a fost semnat de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și
Președintele RPC, Jiang Jeming, la Moscova), care stabilește principiile de bază ale relațiilor
sino-ruse și identifică ariile majore de cooperare bilaterală.
Relațiile bilaterale dintre acești doi actori geopolitici au cunoscut o dezvoltare vertiginoasă în
perioada post-sovietică. Totuși, scoaterea din ordinea de zi a Acordului între URSS și RPC
privind frontiera de stat sino-sovietică pe partea sa estică, pentru o perioadă nedeterminată de
timp, a teritoriilor considerate disputate de pe fluviul Amur (insula Tarabarov, Bolishoy
Ussuriysk și Bolishoy de pe fluviul Argun), a constituit pe toată această perioadă o barieră pentru
desfășurarea la nivelul scontat a relațiilor sino-ruse. Afilierea statală a insulelor de pe fluviul
Amur a fost nedeterminată mai mult de 40 ani. China a continuat să considere aceste insule
teritorii disputate. Astfel, în vederea soluționării definitive a disputelor teritoriale și de frontieră,
la 14 octombrie 2004, Federația Rusă și China au convenit să semneze Acordul adițional privind
frontiera de stat sino-rusă, care prevedea transmiterea către China a 337 kilometri pătrați
(insula Tarabarov, jumătate din insula Bolishoy Ussuriysk de pe fluviul Amur și o parte a
insulei Bolishoy de pe fluviul Argun). Prin acest acord, a fost încheiat procesul de stabilire și
delimitare legală a întregii frontiere sino-ruse, pe o lungime de 4300 de kilometri. În
conformitate cu acordul interguvernamental, insula Tarabarov a devenit Inlundao și insula
Bolishoy Ussuriysk a fost împărțită în două părți: partea de vest detașată sub jurisdicția Chinei
numită Heysyatszydao, iar partea de est este atribuită Federației Ruse. Acordul a pus capăt
disputei teritoriale existente între Federația Rusă și China, iar problemei de frontieră, moștenită
istoric de cele două țări, i-a fost găsită soluția. Transmiterea oficială a insulelor a avut loc abia la
1 decembrie 2009, când a avut loc ceremonia oficială de transmitere a notelor de consemnare a
finalizării demarcării frontierei sino-ruse pe toată lungimea sa. În anul 2009, părțile participante
la Acordul din 2004, au declarat că acesta constituie un exemplu de soluționare neconflictuală a
disputelor de frontieră pentru comunitatea internațională [29].
Președintele Vladimir Putin a recunoscut soluționarea disputei transfrontaliere cu China,
care datează încă din anul 1960, ca fiind una din cele mai importante realizări ale politicii
externe ale Federației Ruse față de China. Importanța acordului a fost menționată și de
guvernatorul Regiunii Chita, Geniatulin R., care a susținut că reticența în chestiunile privind
30

teritoriile disputate poate fi o piedică în relațiile bilaterale, iar eliminarea pretențiilor teritoriale
va servi drept bază solidă pentru cooperarea ulterioară.
Se spune că vectorul politicii externe ruse în anii 90’ a fost elaborat în termen de trei zile-
27, 28 i 29 mai 2002. La data de 27, la Sankt Petersburg a avut loc întîlnirea între Rusia i SUA ș ș
desfă urată la cel mai înalt nivel. După care, Summitul Rusia-NATO organizat la Roma. În cele ș
din urmă, în ultima zi, La Moscova a avut loc întîlnirea Federa ia Rusă-Uniunea Europeană. ț
În aceste trei zile au fost luate cele mai principiale decizii: a fost semnat Tratatul de Reducere a
Armamentului Ofensiv Strategic START. A fost creat Consiliul Rusia-NATO în formatul
douăzeci i ob inerea unui parteneriat strategic cu Uniunea Europeană. ș ț
Noul vector al politicii externe Vladimir Putin l-a formulat astfel: „ Pentru prima dată după mai
multe decenii, poate chiar secole noi nu ne certăm nici cu lumea întreagă, nici cu ări aparte.” ț
În octombrie 1999 Federa ia Rusă a prezentat la Bruxelles un document, Strategia ț
rusească pe termen mediu pentru dezvoltarea relațiilor dintre Federația Rusă și Uniunea
Europeană (2000 – 2010), sub forma unui răspuns la Strategia Comună a UE. În ciuda
obiectivelor propuse, Strategia Uuniunii nu a fost percepută cu ochi buni de elita de la Kremlin.
Mai mul i deciden i politici, inclusiv Vladimir Putin, au considerat că acest document a fost ț ț
elaborat în mod unilateral, lăsând de înțeles că statele membre UE și-au propus prin această
strategie sprijinirea Rusiei ca un obiectiv de politică externă, și nu ca un partener egal, motiv
pentru care Rusia a inut să reitereze autonomia Rusiei ca o mare putere, parte a unei lumi ț
multipolare i a unui sistem de securitate pan-European colectiv. ș
Acest document a fost completat de Conceptul Național de Securitate adoptat în ianuarie
2000, de Conceptul de Politică Externă din iunie, acela i an, dar i de un alt document ș ș
semioficial, însă extrem de important, Manifestul lui Putin „Russia at the Turn of the
Millennium" din decembrie 1999. În aceste documente, principalul mesaj transmis a făcut
referire la nemulțumirea elitelor rusești cu privire la rezultatele apropierii dintre Rusia și
partenerii occidentali, în perioada anilor 1994 – 2000. De i Rusia con tientiza necesitatea ș ș
implementării reformelor politice și economice după modelul occidental, a insistat asupra
men inerii propriei suveranități și a dreptului de a alege cea mai bună combinație de reforme,ț
precum și a modului în care să le implementeze după propriile nevoi. În plus, în Strategia pe
Termen Mediu, Moscova men ionează că nu î i dore te să devină un membru al Uniunii, dar, ț ș ș
totu i, este necesar să îmbunătă ească eficacitatea i calitatea cooperării cu UE. ș ț ș
Drept consecin ă a adoptării unei gândiri realiste în politica externă a Rusiei, abordarea în ț
rela ia cu Uniunea Europeană s-a schimbat. Astfel, Rusia a solicitat să fie tratată de UE ca unț
partener egal, pentru care prezervarea și consolidarea suveranității statale, asigurarea intereselor
na ionale i respingerea interven iilor de la Bruxelles în afacerile sale suverane, reprezintă ni teț ș ț ș
31

condi ii pentru buna lor cooperare, chiar dacă aceste lucruri s-ar contrazice cu termenii stabili i în ț ț
APC în 1997. Din considerentele expuse mai sus, s-a ajuns la concluzia că Strategia pe Termen
Mediu a simbolizat prima încercare a Rusiei în formularea unei politici consolidate în raport cu
Uniunea Europeană, schimbare ce a contribuit la dezvoltarea unei rela ii bazate mai mult pe ț
interese materiale, i mai pu in pe norme și valori, după logica de interacțiune transformativă. ș ț
Cele patru spa ii comune ț
În cadrul summit-ului de la Paris, din octombrie 2000, președintele Comisiei Europene,
Romano Prodi a sugerat crearea a unui Spațiu Economic European Comun împreună cu
Federa ia Rusă. ț
Inițiativa a fost foarte bine primită în rândurile elitei rusești, precum și de către președintele
Putin. Acest proiect a fost considerat o victorie a Rusiei în planul relației cu UE. Datorită faptului
că prioritatea comună era de a crea o Europă stabilă i unită, decidenții de la Bruxelles au urmărit ș
prin această inițiativă să operaționalizeze obligațiile Rusiei de a-și armoniza legislația conform
acquis-ul comunitar. Trei ani mai târziu, această propunere a fost oficializată la Summit-ul
UERusia de la Sankt Petersburg, unde s-a convenit crearea a Patru Spa ii Comune între UE i ț ș
Rusia.
Cele Patru Spa ii Comune reprezintă un proiect pe termen lung i se referă la câteva ț ș
domenii de cooperare între cei doi actori, având menirea de a contribui la armonizarea i ș
consolidarea rela iilor reciproc benefice. Prin intermediul spa iului comun al economiei i ț ț ș
mediului s-a propus dezvoltarea unei pie e mai deschise i mai integrate între UE i Rusia, cu ț ș ș
posibilitatea de a spori investi iile europene în economia rusească.Spa iul comun al libertă ii, ț ț ț
securită ii i justi iei va aborda chestiuni ce in de abolirea regimului de viză pentru cetă enii ru i, ț ș ț ț ț ș
dar i de combaterea criminalită ii organizate, a traficului de droguri i a terorismului, în timp ceș ț ș
în cadrul spa iului comun al securită ii externe, UE i Rusia au decis să coopereze în rela iile ț ț ș ț
interna ionale i în managementul conflictelor, pentru a asigura pacea i stabilitatea pe continent. ț ș ș
În cadrul celui de-al patrulea spa iu comun, pentru cercetare i educa ie, cei doi parteneri i-au ț ș ț ș
propus facilitarea accesului cetă enilor ru i, studen i i cercetători la programele educa ionale din ț ș ț ș ț
Uniunea Europeană. După doi ani de negocieri, la Summit-ul de la Moscova, din mai 2005, UE
i Rusia au semnat foile de parcurs pentru cele Patru Spații Comune. Totodată, pentru a dezvoltaș
o colaborare eficientă i transparentă, începând din 2007 au fost elaborate anual rapoarte de ș
progres pentru cele Patru Spații Comune [26,p.4-6].
Rusia participă activ în activitatea organiza iilor interna ionale, cum ar fi Comunitatea ț ț
Economică Eurasiatică. În octombrie 2000 la Astana a fost înfiin ată EURASEC, aceasta avea ț
scopul de a dezvolta abordările comune de integrare în economia interna ională, precum i ț ș
32

crearea uniunii vamale i un singur spa iu economic între statele membre. Printre fondatorii ș ț
uniunii se numără: Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan. ările observatoare fiind Ț
Ucraina, Moldova i Armenia. ș
De asemenea, o colaborare prosperă s-a înregistrat i în cadrul Organiza iei pentru ș ț
Cooperare de la Shanghai, ce include Rusia, China, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan i ș
Uzbekistan. Organiza ia a fost fondată la data de 15 iunie 2000 pe baza clubului neformal de ț
lideri a ărilor asiatice i Rusia „Shanghai Five”. Ini ial sarcinile Organiza iei de Cooperare de la ț ș ț ț
Shanghai, se rezumau în domeniul ac iunilor comune ce prevăd reducerea terorismului, ț
separatismului i extremismului în Asia Centrală. Acesta este documentul ce indică scopurile i ș ș
principiile organiza iei, structura i activită ile principale. De asemenea, organiza ia avea ț ș ț ț
orientări economice semnificative. În septembrie 2003, efii guvernelor membre OCS au semnat ș
un program de comer multilateral i cooperare economică, proiectat pentru 20 de ani. ț ș
Un obiectiv pe termen lung prevedea crearea unei zone de liber schimb în OCS, iar pe termen
scurt – să intensifice procesul de creare a condi iilor favorabile pentru comer i investi ii. ț ț ș ț
Limbile oficiale de convorbire fiind rusa i chineza [37]. ș
Totodată, se înregistrează un progress în ceea ce privesc rela iile Rusiei cu India. Una ț
dintre componentele cele mai importante a rela iilor bilaterale fiind cea tehnico-militară. India ț
este unul dintre cei mai mari importatori de arme ruse ti. Un eveniment important în acest sens ș
este considerat schimbul de experien ă militară din apele Oceanului Indian, organizat între ț
Marina rusă i cea indiană. Tendin e pozitive s-au înregistrat i în ceea ce privesc rela iile ș ț ș ț
comerciale bilaterale de cooperarea economică: implimentarea unui proiect de propor ii vizînd ț
produc ia de petrol ( Proiectul Sahalin-1), construc ia centralei „Kudankulam” în sudul Indiei i ț ț ș
exploararea de hidrocarburi în regiunea Golfului Bengal. Sunt studiate noi oportunită i de ț
extindere a coperării avantajoase, bazată pe dezvoltarea domeniilor de tiin ă i industrie, precum ș ț ș
i utilizarea datoriei indiene pentru investi ii în proiecte comune [23,p.50].ș ț
În anii 2001-2002 rela iile ruso-afgane au căpătat un aspect pozitiv. Dat fiind faptul că, în ț
anul 1996, cînd la putere au venit talibanii, Rusia a preferat să cîntărească bine acest eveniment
i nu s-a grăbit cu recunoa terea acestora. Pozi ia oficială a autorită ilor ruse era bazată peș ș ț ț
principiul neutralită ii, păr ile conflictuale ar fi trebuit să rezolve conflictul fără interven ii din ț ț ț
exterior. Însă, tergiversarea rezolvării conflictului crea o amenin are reală pentru securitatea ț
frontierelor sudice ale CSI i, afecta în mod direct interesele ruse ti. Sub conducerea talibanilor, ș ș
Afganistanul a devenit centrul interna ional al terorismului. Pentru Rusia, rela iile cu Afganistan ț ț
se agravase i din cauza faptului că talibanii au încercat să stabilească rela ii diplomatice cu ș ț
Republica Cecenia. În decembrie 2001, după căderea regimului taliban, Rusia a stabilit rela ii ț
diplomatice cu noua conducere a Afganistanului i a participat activ la opera iunea interna ională ș ț ț
33

sub egida ONU, pentru a oferi asisten ă umanitară popula iei ării i a dezvolta economia ț ț ț ș
distrusă. În august 2002 au fost restabilite rela iile de comer între Rusia i Afganistan. În 2003, ț ț ș
Rusia i-a continuat activitatea în procesul de men inere a păcii în Afganistan, liber de terorism i ș ț ș
droguri, dezvoltînd sfera comer ului, rela iile economice, tehnico- tiin ifice i culturale [39]. ț ț ș ț ș
După ani de concuren ă i de antipatie reciprocă s-a înregistrat un progres în ceea ce ț ș
privesc rela iile economice i politice dintre Rusia i Arabia Saudită. Două ări lider în produc ia ț ș ș ț ț
petrolului, care în trecut nu au avut nici un contact, au început o cooperare energetică reală.
Rusia i Arabia Saudită au optat împreună în favoarea pre urilor stabile la petrol i sunt dispu i ș ț ș ș
să coopereze pe deplin pentru a atinge acest obiectiv. Deja în 2000, pentru prima oară de pe
timpul URSS, exportul de petrol din Rusia a început să crească. Companiile petroliere din Rusia
au început să ac ioneze cu fermitate, în mod deschis i conform normelor adoptate de pia a ț ș ț
petrolieră mondială.
În august 2003, în timpul unei vizite oficiale în Malaezia,Pre edintele Vladimir Putin a ș
anun at dolean a Rusiei de a fi prezentată în cadrul Organiza ie Cooperării Islamice. Organiza ia ț ț ț ț
include 57 de ări, fiind o analogie a ONU pentru lumea islamică: are o re ea largă de institu ii ț ț ț
asociate, inclusiv Banca Islamică de Dezvoltare, analogia Băncii Mondiale, precum i propriile ș
asocia ii, analogia UNESCO. Aderarea Federa iei Ruse la OCI, fie doar în calitate de observator, ț ț
a coincis datorită faptului că pozi iile acesteia privind problemele interna ionale majore au ț ț
coincis cu cele ale statelor membre. Acest lucru se referă, în special, la necesitatea de a combate
terorismul interna ional, stabilindu-se rolul central al ONU în solu ionarea problemelor ț ț
interna ionale i regionale presante. Pozi ii identice de asemenea s-au manifestat i în ceea ce ț ș ț ș
prive te criza din Irak. Aderarea Rusiei la OCI – principala organiza ie din lumea musulmană – îi ș ț
va permite să extindă legăturile cu statele islamice [15,p.16-20].
Pătrunderea activă a Rusiei în regiunea Asia-Pacific, una dintre cele mai dezvoltate
regiuni ale lumii, în conformitate cu planurile guvernului rus, trebuia să fie un catalizator în
vederea dezvoltării economiei ării, în special în regiunea estică. Însă, declara ia pre edintelui ț ț ș
privind politica externă multivectorială, ce presupune egalitatea între zonele vestice i estice nu ș
oferea ac iuni reale în domeniul economic, în special, punerea în aplicare a strategiei de ț
dezvoltare a Siberiei i a Orientul Îndepărtat. Sistemul juridic învechit, sistemul fiscal de ș
neîn eles pentru partenerii străini precum i lipsa garan iei de securitate i de încredere din parteaț ș ț ș
partenerilor străini, a fost principalul obstacol în dezvoltarea cooperării economice.
La finele anului 2003, problemele prioritare a politicii externe mondiale au rămas
neschimbate: Evenimentele din Irak i Strategia SUA în Orientul Mijlociu, Situa ia din Orientul ș ț
Îndepărtat i în Nord- Estul Asiei, starea rela iilor transatlantice i rela iile Rusiei cu cei mai ș ț ș ț
importan i actori interna ionali. Evenimentele tragice din 2004, în Spania, Rusia i alte ări indică ț ț ș ț
34

o cre tere considerabilă a amenin ării terorismului. La ini iativa Federa iei Ruse a fost adoptată ș ț ț ț
rezolu ia ONU privind terorismul. Rusia este un partener serios pe arena interna ională, care ț ț
declară în mod deschis interesele sale na ionale i caută să le ină piept. Evident, Rusia avea ț ș ț
multe lucruri de oferit partenerilor săi în domeniul antiterorismului. Acestea includ capabilități
de informații, influență politică în regiuni importante ale lumii și experiența în privința prevenirii
atacurilor teroriste și a gestionării urmărilor acestora. La rândul său, NATO oferă o gamă
impresionantă de potențiale răspunsuri politico-militare în cazul situațiilor de criză. În plus, spre
deosebire de alte structuri inter-guvernamentale, Alianța poate asigura confidențialitatea
informațiilor, care are o importanță deosebită în lupta împotriva terorismului.
Semnificația politică a Consiliului NATO-Rusia a devenit evidentă pentru Moscova după
tragedia de la școala din Beslan din septembrie 2004, în care au fost uciși 344 de civili, dintre
care 186 de copii. Consiliul NATO-Rusia a fost primul organism internațional care a adoptat o
declarație hotărâtă și ne-echivocă de condamnare a acestui eveniment drept o crimă și o
amenințare directă împotriva securității comune, valorilor împărtășite și a drepturilor
fundamentale și libertăților omului. De asemenea a confirmat hotărârea sa de a-și intensifica
eforturile pentru combaterea terorismului. Totodată, a fost apreciată în mod deosebit solidaritatea
demonstrată de alți membri NRC, precum și declarațiile de sprijin ale secretarului general
NATO. Cooperarea în vederea elaborării unei analize privind amenințările teroriste a demonstrat
că, în pofida diferențelor de abordare, NATO și Rusia împărtășesc multe puncte de vedere
privind natura amenințărilor teroriste și căile de a le aborda. Având în vederea existența acestei
provocări, activitatea NATO-Rusia în acest domeniu trebuie să devină variată, cât și multi-
dimensională [12,p.99-101].
Rusia în G8
Forumul G8 este alcătuit din primele șapte țări capitaliste industrializate din lume: Statele
Unite, Canada, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia și Japonia, la care se adaugă Rusia.
Grupul celor Opt (G8) reprezintă un forum internațional al statelor dezvoltate din punct de
vedere economic, tehnologic și militar. Deși cuprind împreună aproximativ 14% din populația
lumii, cele opt superputeri însumează 60% din Produsul Intern Brut (PIB) la nivel mondial și
totalizează aproximativ 72% din cheltuielile militare din lume. De asemenea, patru din cei opt
membri ai grupului, adică Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, dețin peste
95% din armamentul nuclear al lumii. Potrivit analiștilor, acest forum reprezintă practic o
întâlnire anuală a reprezentanților celor mai puternice state ale lumii, unde se discută probleme
economice, sociale, tehnologice și militare.
Primii pa i spre stabilirea rela iilor dintre Rusia i "G7" i formarea treptată ulterioară a ș ț ș ș
"Grupului celor Opt" au avut loc la Munchen (1992) i Tokyo (1993), în cadrul reuniunii a ș
35

pre edintelui rus cu liderii celor mai importante na iuni industriale în cadrul summiturilor anuale,ș ț
"Grupul celor apte ". Cooperarea Rusiei cu partenerii săi au atins un nou nivel, ca urmare a Ș
"summitul na iunilor industrializate" din Lyon (iunie-1996). In anul 2002, la summit-ul din ț
Kananaskis (Canada), liderii de "G8", a declarat că "Rusia i-a demonstrat poten ialul său ca ș ț
actor important în abordarea problemelor globale." Aici putem afirma cert meritul lui Vladimir
Putin. Fiind una dintre cele mai importante realizări în timpul primului său mandat preziden ial. ț
La summit-ul de la Evian din iunie 2003, Rusia a participat pentru prima oară la pregătirea
tuturor documentelor financiare i economice ale summit-ului. Federa ia Rusă participă la ș ț
finan area Fondului Global pentru combaterea SIDA, tuberculozei i malariei. În perioada 2002- ț ș
2006 contribu ia sa a fost de 20 de milioane $. Debutul Rusiei în Grupul celor Opt în calitate de ț
pre edinte în 2006, a reprezentat o provocare serioasă pentru ară i comunitatea de afaceri aș ț ș
acesteia. În 100 de localită i din 44 de regiuni, teritorii i republici a fost realizat un sondaj cu ț ș
privire la pre eden ia Rusiei în G8. Majoritatea ru ilor (71%) consideră că acest fapt este ș ț ș
important pentru ară , chiar prezen a sa în "Grupul celor Opt", i doar 11% – cred că nu este ț ț ș
important pentru Rusia. În acela i timp, o opinia unanimă a statului rus în această privire nu s-a ș
înregistrat: 40% dintre responden i cred că este un membru cu drepturi depline al "Grupului celor ț
Opt", 35% – că joacă un rol secundar. Succesul primei pre edin ia "G8” a fost declarată ca ș ț
prioritate de bază a politicii externe a statului. Problemele prioritare în timpul pre edin iei Rusiei ș ț
în "Grupul celor Opt" au fost securitatea energetică interna ională, combaterea bolilor infec ioase ț ț
i educa ia [34].ș ț
Rolul Federa iei Ruse în „G8” cre tea pe an ce trece, pînă în 2014, după anexarea ț ș
Crimeei, cînd liderii celor apte state nu s-au prezentat la summit-ul ce urma să fie organizat la ș
Soci. Astfel, excluzînd Rusia din lista celor mai influiente state din lume.
Cele mai importante evenimente i acte semnate de Vladimir Putin în timpul primului ș
mandat preziden ial: ț
Anul 2000:
La 21 iunie, pentru prima dată în calitate de pre edinte al Rusiei, Vladimir Putin a ș
participat la o reuniune a Consiliului efilor de stat CSI. Putin a activat în calitate de pre edinte ș ș
al Consiliului efilor de stat în 2000-2003 i apoi 2004-2006. ș ș
21-23 iulie Pre edintele Federa iei Ruse a participat la summit-ul „G8“ din Okinawa ș ț
6-8 septembrie la New York, la sediul ONU, Vladimir Putin a participat la Summit-ul
Mileniului – o reuniune a efilor de stat i de guvern din 185 de ări – membre ale ONU. La 7 ș ș ț
septembrie a avut loc reuniunea Summit-ului Consiliului de Securitate al ONU. Pe parcursul
36

existen ei Na iunilor Unite au existat doar trei astfel de întâlniri – în 1992, 2000 i 2005. Putin în ț ț ș
calitate de pre edinte al Rusiei au participat la ultimele două. ș
14-15 noiembrie la Brunei, pentru prima dată, pre edintele rus Vladimir Putin a participat ș
la summit-ul APEC. În cei 8 ani, eful statului rus a fost implicat în cele apte reuniuni ale ș ș
Summit-ului APEC, în octombrie 2002, el a anulat o excursie planificată în Mexic pentru un
summit în legătură cu atacul terorist de pe Dubrovka din Moscova.
Vladimir Putin a semnat o lege federală privind ratificarea Tratatului de prietenie, bună
vecinătate i cooperare între Rusia i Coreea de Nord, semnat la Phenian, 09 februarie 2000. ș ș
Anul 2001:
23-24 martie, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene în cadrul reuniunii sale la cel
mai înalt nivel din Stockholm, a participat pre edintele Vladimir Putin,un ef de stat care nu este ș ș
membru al UE.
11-14 aprilie la Moscova, la ini iativa lui Putin, a avut loc Conferin a interna ională ț ț ț
privind prevenirea militarizării spa iului cosmic „spa iul cosmic fără arme. – o arenă de ț ț
cooperare pa nică în secolul douăzeci i unu“. ș ș
31 mai, Vladimir Putin a participat la prima reuniune a Consiliului Interstatal EURASEC.
16 iunie la Ljubljana, Slovenia, a avut loc prima întâlnire personală a pre edintelui rus cu ș
pre edintele american George W. Bush. Cei doi lideri s-au intalnit de 27 de ori în opt ani.ș
13-15 noiembrie, prima vizită oficială a pre edintelui rus, Vladimir Putin, în Statele Unite ș
ale Americii.
Anul 2002:
23-24 aprilie A gabat a găzduit primul summit al celor cinci state riverane la Marea ș
Caspică – Rusia, Azerbaidjan, Iran, Kazahstan i Turkmenistan cu privire la statutul Mării ș
Caspice.
24 mai la Moscova pre edin ii SUA i Rusiei, Vladimir Putin i George Buch au semnat o ș ț ș ș
declara ie comună cu privire la noile rela ii strategice dintre Rusia i Statele Unite i Tratatul ț ț ș ș
privind Strategia ofensivă.
26-27 iunie la Kananaskis, Canada, pre edintele rus a participat la summit-ul „G8“, unde ș
a fost anun at că Rusia în 2006, va prezida reuniunea liderilor celor 8 ări. ț ț
7 noiembrie, Uniunea Europeană a acordat Rusiei statutul de ară cu economie de pia ă. ț ț
Anul 2003:
1-3 iunie la Evian, Fran a, pre edintele rus a participat la Summit-ul, „G8“. ț ș
25 septembrie Pre edintele rus, Vladimir Putin, participă la sesiunea a 58-a a Adunării Generale ș
a ONU.
37

La 23 octombrie,a avut loc deschiderea bazei aeriene din Kant, Kârgâzstan, prima unitate
militară rusă post-sovietică într-o ară străină. ț
Anul 2004:
08-10 iunie la Sealand, statul american Georgia, pre edintele rus a participat la summit-ul de ș
„G8“.
La 18 octombrie a avut loc la Summit-ul „Organiza iei de Cooperare din Asia Centrală“. ț
În timpul summit-ului, pre edintele Vladimir Putin a semnat un protocol privind aderarea Rusiei ș
la structura dată.
O caracteristică importantă a mandatului Putin, este probabil că, dorin a de dominare, de ț
putere i de promovare a statului rus drept prima putere mondială [36]. ș
2.2. Noua Strategie de Politică Externă a Federației Ruse
Evolu ia rela iilor interna ionale la începutul secolului XXI, precum i consolidarea ț ț ț ș
statutului Rusiei, au necesitat o schimbare a vectorului politic în ceea ce privesc rela iile cu ț
vecinii i partenerii săi. ș
Astfel, la 10 ianuarie 2000 a fost aprobat Decretul Preziden ial vizînd Noua Strategie de Politică ț
Externă a Federa iei Ruse. țPrintre priorită ile de bază se numără: ț
-Formarea unui sistem multipolar de rela ii interna ionale ț ț
-Opozi ie puternică fa ă de încercările de a minimaliza rolul Consiliului de Securitate ț ț
al ONU în ceea ce privesc problemele globale.
-Men inerea unui echilibru rezonabil între obiectivele i oportunită ile sale de realizareț ș ț
a acestora, rezolvarea sarcinilor de politică externă propor ional cu semnifica ia lor ț ț
reală pentru interesele na ionale ale Rusiei. ț
-Promovarea i dezvoltarea economiei na ionale, ce, în contextul globalizării este ș ț
imposibilă fără integrarea pe scară largă a Rusiei în sistemul economic global.
-Formarea unei percep ii pozitive a Rusiei în lume. ț
-Apărarea drepturilor i intereselor cetă enilor i compatrio ilor ru i de peste hotare. ș ț ș ț ș
-Construirea unui sistem de rela ii interna ionale, bazat pe parteneriat i alian ă. [38] ț ț ș ț
Principala caracteristică distinctivă a politicii externe ruse la începutul secolului XXI. este
caracterul multivectorial i echilibru în ceea ce privesc ac iunile sale la nivel extern. ș ț
Priorită ile de bază au fost declarate: pragmatismul, previzibilitatea i definirea clară a ț ș
intereselor na ionale i interna ionale în sfera economică. ț ș ț
38

Vladimir Putin foarte crîncen promova ideea, precum că, un instrument al stabilită ii este ț
construc ia unei puteri verticale. Ideea stabilită ii a devenit virală în textele oficiale din anii ț ț
2000-2004. „ Scopul nostru cel mai important este asigurarea strategică a stabilită ii în lume ț”.
Priorită ile Federa iei Ruse în rezolvarea problemelor globale: ț ț
-Stabilirea unei noi ordini mondiale
Rusia este interesată într-un sistem stabil de rela ii interna ionale, bazat pe principii de ț ț
egalitate, respect i cooperarea reciprocă i avantajoasă între ări, sprijinindu-se pe normele ș ș ț
dreptului interna ional. Acest sistem este conceput pentru a asigura securitatea i egalitatea ț ș
pentru fiecare membru al comunită ii mondiale, în domeniul politic, militar, economic, ț
informa ional i umanitar. ț ș
Instrumentul de bază- Diploma ia multilaterală. În acest sens, Federa ia Rusă sprijină rolul ONU ț ț
la nivel mondial.
-Statutul de drept în rela iile interna ionale ț ț
Men inerea i consolidarea statului de drept interna ional, este una din direc iile prioritareț ș ț ț
ale activită ii Federa iei Ruse pe arena interna ională. Statul de drept asigură o cooperare pa nică ț ț ț ș
i fructuoasă a statelor în ceea ce prive te păstrarea echilibrului în situa iile cînd apar conflicte deș ș ț
interese, precum i asigurarea intereselor comunită ii mondiale în ansamblu. ș ț
De asemenea, Rusia este dispusă să contribuie la codificarea i dezvoltarea progresivă a ș
dreptului interna ional, în special sub egida ONU. ț
-Consolidarea securită ii interna ionale ț ț
Rusia sus ine în mod constant diminuarea rolului factorului de for ă în rela iile ț ț ț
interna ionale, intensificînd rolul stabilită ii strategice i regionale. Astfel, Federa ia Rusă ț ț ș ț
respectă strict obliga iile sale interna ionale în ceea ce prive te neproliferarea armelor de ț ț ș
distrugere în masă, precum i controlul acestora, ia măsuri de consolidare a încrederii în ș
domeniul militar; participă la elaborarea i semnarea de noi acorduri în aceste domenii, în ș
conformitate cu interesele sale na ionale, pe baza egalită ii i indivizibilită ii principiilor de ț ț ș ț
securitate.
Optează pentru interzicerea armamentului în spa iul cosmic, pentru crearea unei structuri ț
de securitate comună, în cazul unei amenin ări rachete. Se arată împotriva unor ac iuni ț ț
unilaterale, în ceea ce prive te domeniul de securitate strategică. Acestea fiind considerate drept ș
pa i ce duc la destabilizarea situa iei la nivel interna ional.ș ț ț
Se acordă o aten ie deosebită asigurării securită ii informa ionale interna ionale ca element ț ț ț ț
important al consolidării stabilită ii strategice; De asemenea, sus ine eforturile interna ionale de ț ț ț
combatere a traficului ilicit de arme; Participă la cooperarea interna ională privind reglementarea ț
proceselor de migra ie i asigurarea drepturilor cetă enilor migran i; ț ș ț ț
39

-Cooperarea economică i ecologică interna ională ș ț
Cu un tempou destul de rapid în ceea ce prive te dezvoltarea economică la nivel intern, ș
Federa ia Rusă vine cu o contribu ie considerabilă în vederea stabilizării economiei mondiale. ț ț
Astfel, Rusia inten ioneaza să participe activ în domeniul dat, acest fapt îl demonstrează aderarea ț
sa la Organiza ia Mondială a Comer ului i la Organiza ia pentru Cooperare i Dezvoltare ț ț ș ț ș
Economică. Prioritatea principală a politicii Federa iei Ruse în domeniul rela iilor economice ț ț
interna ionale este promovarea i dezvoltarea economiei na ionale în condi iile globalizării prin ț ș ț ț
asigurarea pozi iei egale ale ării i a pozi iei bussinesului rusesc în sistemul economic mondial. ț ț ș ț
În domeniul ecologic, Federa ia Rusă sprijină extinderea cooperării interna ionale în scopul de a ț ț
asigura securitatea mediului i combaterea schimbărilor climatice asupra planetei, prin utilizarea ș
celor mai noi tehnologii de economisire a energiei, în interesul întregii comunită i interna ionale. ț ț
În acest sens Rusia duce o politică dură, avînd un scop bine definit, privind dezvoltarea asisten ei ț
interna ionale, atît multilaterale cît i bilaterale. De asemenea, sus ine cooperarea interna ională a ț ș ț ț
sănătă ii, sub egida Organiza iei Mondiale a Sănătă ii [2]. ț ț ț
-Cooperarea umanitară interna ională i drepturile omului ț ș
Vizînd acest segment, Federa ia Rusă i-a trasat următoarele obiective: ț ș
-Asigurarea respectării drepturilor i a libertă ilor fundamentale ale omului din ș ț
întreaga lume, prin intermediul unui dialog interna ional constructiv, bazîndu-se pe ț
Declara ia Universală a Drepturilor Omului; ț
-Apărarea drepturilor i intereselor cetă enilor i compatrio ilor ru i care locuiesc în ș ț ș ț ș
străinătate. Astfel, datorită diasporei ruse, are loc promovarea culturii i limbii ruse la ș
nivel interna ional; ț
-Promovarea limbii ruse ca parte integrantă a culturii mondiale, precum i instrument ș
de comunicare la nivel interna ional; ț
-Evitarea manifestărilor neo-fasciste, a oricărei forme de discriminare rasială,
na ionalismului agresiv, antisemitismului i xenofobiei, a încearcărei de a rescrieț ș
istoria;
-Extinderea în baza particularită ilor de mai sus a acordurilor interna ionale în ț ț
domeniul drepturilor omului.
-Suportul informa ional vizînd activită ile de politică externă ț ț
În cadrul diploma iei publice, Rusia depune eforturi considerabile pentru recunoa terea sa ț ș
drept partener de încredere pe arena mondială. Prin intermediul propriilor mijloace de informare,
influien ează opinia publică interna ională, consolidează rolul mass-mediei ruse în spa iul ț ț ț
informa ional mondial precum i, participă activ la cooperarea interna ională în domeniul ț ș ț
informa ional i ia măsurile necesare în vederea securită ii spa iului informa ional. ț ș ț ț ț
40

Bazele conceptuale ale politicii externe a statului rus reflectă stadiul contemporan în dezvoltarea
rela iilor interna ionale. Noua Concep ie a politicii externe ruse i principalele sale direc ii,ț ț ț ș ț
definite de către pre edintele Federa iei Ruse, abordează o nouă alienare a principalelor puteri ș ț
mondiale, optează pentru noi tehnici de rezolvare a problemelor vizînd politica externă a statului
rus, precum i a problemelor interna ionale în ansamblu [38]. ș ț
Noua strategie definea clar aportul i participarea activă a Rusiei pe arena politică ș
interna ională. ț
În acest sens, s-a observat o îmbunătă ire a rela iilor Rusiei cu UE, în special privind politica ț ț
europeană în domeniul securită ii i apărării. Rela iile s-au îmbunătă it vizibil după summit-ul de ț ș ț ț
la Paris din octombrie 2000. La summit-ul de la Kopenghaga s-a ajuns la un compromis privind
problema ora ului Kaliningrad. Astfel, Federa ia Rusă renun ă la interpretarea pur geopolitică a ș ț ț
acestei probleme, în favoarea unui dialog mai extins i mai productiv cu Uniunea Europeană. ș
După cum am men ionat i anterior, un vector important în ceea ce prive te noua strategie a ț ș ș
politicii externe se regăse te în rela iile Rusiei cu NATO. Un exemplu semnificativ în acest sens ș ț
este acordul Rusiei pentru a doua rundă de extindere NATO, unde au fost incluse i ările Baltice. ș ț
De i nu era de acord în vederea aderării ărilor Baltice, Putin a men ionat că este o alegereș ț ț
suverană a fiecărui stat în parte, din acest motiv nu va crea piedice în această privin ă. După criza ț
din Kosovo, un dialog integru cu NATO a avut loc în februarie 2000.
Prima reuniune a Consiliului în formatul „douăzeci“, cu participarea Rusiei i a celor 19 state ș
membre NATO a avut loc la Moscova, în mai 2003.
Pentru Rusia, NATO este un element cheie al politicii externe mondiale. Platforma ONU
îi permite Federa iei Ruse să se prezinte pe arena interna ională drept o putere majoră, care plus ț ț
la toate de ine dreptul de veto în Consiliul de Securitate. ț
Este clar vizibil că, noua strategie de politică externă prevede o îmbunătă ire a rela iilor ț ț
Federa iei Ruse cu cele mai importante structuri i puteri de pe arena politică mondială. Rusia, ț ș
căutînd să- i afirme statutul de lider, are nevoie mai întîi de toate să- i rezolve problemele ș ș
interne, mo tenite de la guvernarea precedentă, iar acest lucru nu este posibil fără aportul extern. ș
Astfel, noua concep ie de politică externă din anul 2000, reflectă o nouă etapă în procesul de ț
formare a unei noi identită i interna ionale a Rusiei. În acest sens, putem identifica o serie de ț ț
caracteristici ale imaginii externe a Federa iei Ruse pe baza strategiei de politică externă: ț
-Rusia- cea mai mare putere euroasiatică, urmărind interese vitale atît în perimetrul
grani elor sale, cît i în regiunile îndepărtate ale lumii; ț ș
-Rusia renun ă la ambi iile mesianice, specifice URSS, politica sa externă este una ț ț
independentă, reală, palpabilă, previzibilă, pragmatică i constructivă. Este orientată ș
spre căutarea unui consens, fără a crea conflicte;
41

-Fiind o putere mondială, Rusia are propria pozi ie vizînd cele mai importante ț
probleme de ordin mondial, în conformitate cu obiectivele securită ii na ionale i a ț ț ș
principiilor juridice interna ionale, fiind gata să- i apere interesele prin orice mijloace ț ș
posibile;
-În Strategia de Politică Externă, Rusia î i păstrează „ Mîina liberă”, fără a se angaja în ș
alian e rigide; ț
„Cursul asiatic în politica externă a Rusiei”
Aici, o importan ă majoră este acordată în primul rînd dezvoltării regiunilor din Siberia i ț ș
Orientul Îndepărtat. Se iau măsuri privind sporirea cooperării politice i economice cu ările din ș ț
Asia. O deosebită importan ă se acordă rela iilor dintre Rusia, China i India. ț ț ș
O prioritate importantă în noua strategie, sunt ările CSI. Accentul se bazează pe rela ii de ț ț
prietenie, în dependen ă de gradul de pregătire a statelor să joace după regulile Rusiei. Este ț
men ionată o colaborare pe diferite nivele, o integrare la un diferit interval de timp, în vedereaț
creării unei structuri comune i stabile CSI. Prioritate acordîndu-se creării uniunii vamale i a ș ș
unui sistem de securitate colectiv.
Astfel, constatăm că au existat trei aspecte cheie ce nu au permis crearea unui spa iu ț
comun stabil pe teritoriul CSI: 1) Incapacitatea statelor CSI de a se integra rapid; 2) Diferen a ț
nivelurilor de dezvoltare economică; 3) Existen a unor regimuri politice mo tenite din URSS [2]. ț ș
Un exemplu în acest sens este Revolu ia Portocalie din Ukraina. ț
Foarte mul i exper i din acele timpuri au numit concep ia dată drept cea mai realistă din toate ț ț ț
concep iile de pînă atunci. De asemenea, o bună parte din politologi men ionau faptul că ț ț
Doctrina Putin a venit să o înlocuiască pe cea a lui Primacov. Însă, cei mai mul i dintre ei erau ț
con tien i de faptul că, per ansamblu este o continuare a Doctrinei lui Primacov, cu miciș ț
modificări.
2.3. Doctrina Putin: între paradigma defensivă i o politică externă ofensivă ș
Doctrina Putin sau, Doctrina Militară este considerat drept unul dintre principalele acte
privind securitatea Federa iei Ruse, aceasta prezintă un set de opinii i strategii privind gradul de ț ș
pregătire a armatei precum i a tehnicii de apărare în cazul unui eventual conflict. ș
Doctrina militară este un act semnat în perioada de tranzi ie, perioada de formare a ț
statalită ii democratice i a unei economii mixte, determinînd o transformare a organizării ț ș
militare a statului precum i a sistemului de rela ii interna ionale per ansamblu ș ț ț
Cele mai importante sfere vizînd securitatea Federa iei Ruse sunt: ț
42

Astfel, au fost stabili i următorii factori de risc la nivel extern: ț
-Preten ii teritoriale în adresa Federa iei Ruse ț ț
-Interven ia externă în via a politică internă a statului rus ț ț
-Încercări de a ignora interesele Federa iei Ruse în vederea rezolvării problemelor de ț
securitate interna ională, minimalizînd rolul acesteia pe arena politică interna ională. ț ț
-Existen a în apropiererea grani elor sale a statelor pe teritoriul cărora are loc un ț ț
conflict armat.
-Extinderea blocurilor militare i a alian elor, în detrimentul securită ii militare a ș ț ț
Federa iei Ruse; ț
-Introducerea trupelor străine pe teritoriile adiacente Federa iei Ruse, astfel încîlcînd ț
prevederile Cartei ONU.
-Terorismul interna ional. ț
-discriminarea i suprimarea drepturilor, libertă ilor i intereselor legale ale cetă enilor ș ț ș ț
ru i afla i în străinătate.ș ț
-Ac iunile tehnico- informa ionale ce aduc un prejudiciu statului rus.ț ț
-Crearea, dotarea i instruirea pe teritoriile altor state a grupărilor armate, cu scopul de ș
a le transfera pentru opera iunile de pe teritoriul Federa iei Ruse i a alia ilor săi; ț ț ș ț
-Atacurile armate (provocări) la bazele militare ale Federa iei Ruse situate în ț
străinătate.
„Amenin ări la adresa securită ii Federa iei Ruse în regiunea de nord a ării:” ț ț ț ț
•Problemele nerezolvate cu Norvegia, vizînd grani ele Platformei Continentale, precum i ț ș
cele ce in de zona de interes economic. ț
•Retragerea treptată de la neutralitatea tradi ională a Finlandei i Suediei. ț ș
•Cercetarea pe scară largă a SUA, sub masca de cercetare tiin ifică a bazinului arctic. ș ț
Principalele obiective ale securită ii militare – sunt prevenirea, izolarea i neutralizarea ț ș
amenin ărilor militare în adresa Federa iei Ruse [1]. ț ț
Vorbind de eventuala posibilitate a unui război, doctrina militară men ionează necesitatea ț
for elor armate de a fi pregătite de un eventual conflict, precum i participarea în acesta exclusivț ș
pentru a preveni agresiunea, a proteja integritatea i inviolabilitatea teritoriului său. ș
De asemenea, se subliniază faptul că, în func ie de mijloacele utilizate în război (conflict armat) ț
este permisă folosirea armelor nucleare, precum i a altor arme de distrugere în masă. ș
Pentru a atinge importante obiective militare i politice, cu participarea a două sau mai ș
multe ări, este permisă utilizarea atît a armamentului simplu cît i a celui nuclear. ț ș
Principalele sarcini ale for elor armate ale Federa iei Ruse în vederea asigurării securită ii ț ț ț
militare, sunt men ionate în doctrina militară pentru: ț
-Perioada pa nică ș
-Pentru a reflecta agresiune pe scară largă
43

-Pentru conflictele armate interne
-Pentru opera iunile de men inere i restaurare a păcii ț ț ș
Atât pe timp de pace, cît i în timp de război sunt efectuate pregătiri pentru apărare ș
teritorială i civilă a ării. Federa ia Rusă întotdeauna a acordat o aten ie privilegiată domeniului ș ț ț ț
militar, acest lucru fiind eviden iat în mod deosebit odată cu venirea la putere a pre edintelui ț ș
Vladimir Putin.
Aceste ac iuni se datorează în mod aparte rolului asumat de Rusia după destrămarea ț
URSS. Aceasta l-a preluat, fiind nevoită să- i demonstreze influien a i importan a la nivel ș ț ș ț
mondial. Astfel, un punct forte al statului rus dintotdeauna a fost cel militar, iar Putin a întărit i ș
mai mult această latură a ării [38]. ț
De i ini ial Rusia se pozi iona drept un jucător pa nic, treptat aceasta î i scotea înș ț ț ș ș
eviden ă calită ile de agresor. Pînă la etapa actuală, cea mai bună apărare pentru Federa ia Rusă ț ț ț
rămîne a fi cea de a ataca. De asemenea, Rusia a demonstrat că cel mai important lucru este
propria securitate, ob inută prin orice mijloace. Fapt ce vedem i în doctrina militară din 2000. ț ș
Doctrina militară îndepline te 3 func ii de bază: normativă, organiza ională i informativă. ș ț ț ș
Prima func ie (normativă) se caracterizează prin faptul că, direc iile de bază poartă un caracter ț ț
normativ de reglementare. Func ia dată este de natură internă, dat fiind faptul că, baza acesteia se ț
referă la gradul de pregătire a statului în domeniul apărării.
A doua func ie (cea organiza ională) are la bază ideea precum că, func ionarea doctrinei ț ț ț
militare depinde în totalitate de centralizarea atît a puterii de stat cît i a celei militare. Func ia ș ț
dată este atît de ordin intern cît i de cel extern. ș
A treia func ie (informativă) reprezintă scopul de a informa popula ia privind caracteristicile de ț ț
bază a doctrinei. În primul rînd ceea ce ine de principiile i direc iile prioritare, precum i ț ș ț ș
obiectivele vizînd protejarea intereselor i a securită ii na ionale. ș ț ț
În vederea asigurării securită ii militare a Federa iei Ruse au fost stabilite următoarele obiective: ț ț
-Prevenirea, localizarea i neutralizarea amenin ărilor armate în contextul construirii ș ț
unui stat democratic;
-Păstrarea statutului de putere nucleară, în vederea prevenirii agresiunii;
-Colaborarea militară cu Republica Belorusia;
De asemenea, în doctrină este men ionat faptul că, pentru asigurarea securită ii militare un rol ț ț
important îl are:
-Func ionarea sistemului de pregătire de mobilizare a autorită ilor publice, precum i a ț ț ș
organiza iilor i întreprinderilor cu misiuni de mobilizare; ț ș
-Optimizarea i dezvoltarea aptitudinilor de mobilizare; ș
44

-Crearea, acumularea, păstrarea i reînnoirea resurselor materiale în rezervele de ș
mobilizare i de stat; ș
-Conservarea i dezvoltarea resurselor economice necesare pentru func ionarea stabilă ș ț
i capacitatea de supravie uire a popula iei în timp de război.ș ț ț
Astfel, doctrina militară constatează faptul că riscul unui eventual atac armat contra
Federa iei Ruse scade semnificativ. Acest fapt se datorează men inerii unui înalt poten ial militar ț ț ț
pe arena interna ională, în deosebi în ceea ce prive te arsenalul nuclear. De asemenea, doctrina ț ș
subliniază faptul că, pentru asigurarea i protejarea securită ii na ionale este necesar o alocare ș ț ț
consistentă de resurse financiare i materiale. Doctrina militară a demonstrat i a subliniat ș ș
importan a domeniului militar pentru statul rus, interes ce s-a păstrat pînă în prezent. Federa ia ț ț
Rusă, anual alocă sume enorme în domeniul apărării, fiind pregătită atît să fie atacată, cît i să ș
atace [38].
Concluzii la capitolul 2
După destrămarea URSS, Federa ia Rusă nu a învă at să devină un simplu stat de pe ț ț
arena politică interna ională. Aceasta i-a asumat sau cel pu in a încercat să- i asume rolul URSS ț ș ț ș
în lume. Odată venit la putere, Vladimir Putin de fapt i-a păstrat Rusiei acest statut, dat fiind
faptul că încercările sale de a integra statul în cele mai importante structuri interna ionale, de cele ț
mai multe ori dădeau gre din cauza superiorită ii Rusiei. Dorin a de a domina jocul, ci nu de a ș ț ț
juca. Astfel, la un moment dat, Rusia s-a pomenit a fi în postura de pericol mondial, un pericol
ce este rezultatul unei politici infantile i imature, generată de dorin a de manifestare a liderului. ș ț
3. ANALIZA POLITICII EXTERNE ÎN „ERA PUTIN”: DE LA COOPERARE I Ș
CONVERGEN Ă LA COMPETI IE GEOPOLITICĂ I REALPOLITIK Ț Ț Ș
3.1. Problema securizării pe dimensiunea energetică cu Uniunea Europeană
Una dintre principalele arme prin intermediul căreia Federa ia Rusă s-a impus pe arena ț
politicii interna ionale o reprezintă politica energetică. ț
45

Energia a fost i încă rămîne a fi subiectul cheie în ceea ce privesc rela iile dintre UE i Federa ia ș ț ș ț
Rusă. ara se plasează pe locul doi în lume în ceea ce prive te comer ul cu gaze naturale i, pe Ț ș ț ș
locul doi pe exporturile de petrol.
O colaborare între Federa ia Rusă i UE, vizînd subiectul energetic a început în anul ț ș
2000, la summit-ul de la Paris. Anume atunci Uniunea Europeană a încercat să impună Rusiei un
ir de condi ii, printre care se includeau reformarea monopolului în domeniul resurselor naturale,ș ț
îmbunătă irea eficien ei energetice i îmbunătă irea climatului pentru investi iile privitate. De ț ț ș ț ț
asemenea, UE încerca să familiarizeze statul rus în ceea ce prive te Politica Europeană de ș
Vecinătate, fapt ce nu a fost primit în lumină pozitivă la Kremlin.
În cadrul dialogului au fost prezentate un ir de priorită i: ș ț
-Asigurarea aprovizionării energetice pe termen lung
-Cre terea eficien ei energeticeș ț
-Asigurarea pachetului de investi ii pe termen lung ț
-Deschiderea pie elor energetice ț
-Diversificarea exportului i importului de energie ș
-Consolidarea bazei tehnologice a sectorului energetic
-Îmbunătă irea cadrului legal de producere i transportare a energiei ț ș
-Securitatea fizică a re elelor de transport ț
-Reducerea impactului crizei financiare asupra sectorului energetic
În anul 2000, în urma summit-ului din Finlanda, a fost luată hotărîrea de a intensifica
dialogul energetic între Rusia i UE. Astfel, au fost create patru grupuri de exper i, atît din UE cît ș ț
i din Federa ia Rusă, ce se ocupau de analiza intereselor comune în domeniul energetic a celorș ț
două puteri. În urma investiga iei, în anul 2001 a fost prezentat primul raport comun [30]. ț
În cadrul colaborării energetice, ările au acordat o aten ie deosebită proiectelor energetice de ț ț
interes comun. Aici se includ următoarele proiecte: Gazoductul Nord- European; Integrarea
conductelor de petrol Drujba i Adria; Modernizarea gazoductului Yamal- Europa; ș
Proiectul gazoductului Nord- European a fost elaborat în anul 2002. Esen a acestuia ț
constă în stabilirea unei conducte pe teritoriul Sank Petersburgului i a Mării Baltice, cu scopul ș
de a furniza gaze naturale în Marea Britanie i Germania. ș
Proiectul prevede construc ia de gazoducte maritime, în vederea livrării de gaze naturale în ț
Finlanda i Suedia. Costul construc iei este estimat la 6 miliarde de dolari. Construc ia dată a ș ț ț
permis furnizarea gazelor naturale pe teritoriul Uniunii Europene, oferind o modalitate
alternativă de a livra gaze naturale pentru a ocoli Belarusia i Ucraina. În calea lui nu există state ș
de tranzit.
46

Proiectul Yamal-Europa a fost îndreptat spre cre terea exportului gazului rusesc către ș
Europa. Acesta presupunea construc ia gazoductelor a regiunilor de nord, Tiumeni, către ț
Germania, prin teritoriul Belarusiei i a Poloniei. Însă, au fost expuse un ir de îndoieli vizînd ș ș
partea financiară a proiectului. Costul transportului depă ea suma de 60% din totalul pre ului la ș ț
gaze. Alternativa a vizat utilizarea gazoductelor Drujba i Andria [21,p.76-79]. ș
În cadrul dialogului energetic, păr ile acordă o deosebită aten ie următoarelor aspecte: ț ț
-Analiza posibilită ilor de furnizare a resurselor energetice pe întreg teritoriul Europei, ț
cu condi ia de a găsi solu ii concrete în ceea ce prive te siguran a furnizării, accesul ț ț ș ț
egal la sistemul de transport i pie ele de desfacere, precum i men inerea sistemului ș ț ș ț
de contracte pe termen lung drept bază a finan ării energetice; ț
-O analiză complexă a barierelor în ceea ce prive te domeniul comercial, administrativ ș
i de investi ii, precum i găsirea modalită ilor de rezolvare a acestora. De asemenea,ș ț ș ț
realizarea noilor oportunită i în vederea optimizării procesului de liberalizare a ț
pie elor energetice din UE i Rusia.ț ș
-Realizarea unui portofoliu comun de proiecte inter-regionale, în domeniul producerii,
distribu iei i transportării de petrol, gaze i electricitate, ce ar stimula investi iile ț ș ș ț
europene în Federa ia Rusă i viceversa. ț ș
Strategia Energetică a Federa iei Ruse pînă în anul 2020, acordă o deosebită importan ă ț ț
politicii externe în domeniul dezvoltării „ Complexului Energetic i de Combustibil al Rusiei”. În ș
actul oficial este men ionat faptul că, politica energetică externă este menită să asigure un regim ț
nedescriminatoriu în ceea ce prive te sectorul comer ulului energetic interna ional, luînd în ș ț ț
considerare aderarea Rusiei la OMC (Organiza ia Mondială a Comer ului) [8,p.13-16]. ț ț
Astfel, o orientare nouă în politica externă a ării, devine punerea în aplicare a unei diploma ii ț ț
multilaterale, protejînd în acest sens interesele companiilor energetice peste hotarele ării. ț
De asemenea, un dialog activ cu Uniunea Europeană i SUA, alte state i organiza ii ș ș ț
interna ionale. ț
De remarcat faptul că dintre to i partenerii Federa iei Ruse, în cadrul negocierilor privind ț ț
aderarea la OMC (Organiza ia Mondială a Comer ului), cel mai mare sprijin acordat în domeniul ț ț
gazelor naturale, a venit din partea Uniunii Europene.
Partea europeană a impus a a numitul „ultimatumul lui Pascal Lama”, în cazul în care ș
Rusia nu îndepline te condi iile acestuia, UE nu- i dădea acordul privind aderarea la UE. ș ț ș
De fapt, din punct de vedere politic, acest pas a fost o bună tactică din partea Uniunii Europene.
Făcîndu-i Rusiei un favor în domeniul dat, UE se a tepta în schimb la cedări din partea ș
Federa iei Ruse în alte probleme, în deosebi în ceea ce prive te domeniul financiar. ț ș
47

În urma unor negocieri dificile cu delega ia UE, s-a ajuns la un consens privind abrogarea unor ț
puncte din „ Ultimatumul lui Lama”. Astfel, la data de 24 mai 2004 a fost semnat protocolul
privind încheierea negocierilor de aderare a Federa iei Ruse la OMC. De men ionat faptul că în ț ț
rezultatul negocierilor, păr ile au ajuns la un compromis vizînd mai multe aspecte a domeniului ț
energetic. Unul din ele este liberalizarea pre urilor pe pia a internă. Uniunea Europeană a rămas ț ț
mul umită de decizia Federa iei Ruse de a stabiliza pre urile la resursele energetice, înț ț ț
conformitate cu cerin ele i situa ia pie ei. ț ș ț ț
Putem declara ferm că colaborarea energetică cu Uniunea Europeană a ocupat o pozi ie ț
de bază în domeniul dat. Pentru Federa ia Rusă, aceasta a fost principala sursă de ob inere a ț ț
valutei sigure i stabile. Livrările de gaze din Federa ia Rusă satisfăceau 20% din necesită ile ș ț ț
consumatorilor UE, iar 16% a celor petroliere. De asemenea, în UE ajung 53% din exporturile de
petrol a Rusiei i 62% din exporturile de gaze naturale. Mai mult, Rusia asigură furnizarea a 50% ș
de resurse energetice a ărilor din Europa Centrală i de Est, noilor state membre a Uniunii ț ș
Europene [5,p.4-8].
Crizele din ultimii ani au arătat că rezervele de resurse energetice sunt extrem de limitate.
Astfel, principalele amenin ări vizînd politica de securitate energetică a Uniunii Europene sunt: ț
-Lipsa rezervelor de resurse energetice i a instala iilor de producere a combustibilului ș ț
-Lipsa unei planificări eficiente a echilibrului energetic
-Protec ia excesivă a Uniunii Europene a mecanismelor de reglementare a pie ei; ț ț
-Instabilitatea a regiunilor musulmane producătoare de petrol, precum i incapacitatea ș
acestora de a compensa această instabilitate, din cauza conflictelor dintre ări. ț
-Politica Ecologică Europeană, orientată spre interzicerea utilizării energiei nucleare.
Asigurarea securită ii energecite necesită eforturi comune a comunită ii interna ionale. ț ț ț
Astfel, Rusia a prezentat „Doctrina securită ii energetice”, ce reprezintă protec ia popula iei, a ț ț ț
statului, a economiei i a riscurilor privind deficitul de resurse energetice. Un rol important în ș
acest sens îi revine accesului financiar la aceste resurse. Din punct de vedere al exper ilor, ț
riscurile securită ii energetice depind în mare măsură de factorul fizic, economic, social i cel ț ș
ecologic [28].
Factorul fizic reprezintă riscul de epuizare a rezervelor de combustibil, precum i ș
posibilitatea unor eventuale crize i conflicte politice, ce la rîndul său duc la instabilitatea ș
furnizării de resurse energetice într-un anumit stat.
Riscurile economice, desigur că în primul rînd depind de instabilitatea pre urilor pe pia a ț ț
mondială, fapt ce prezintă amenin ări economice i sociale privind bunăstarea ărilor ț ș ț
importatoare. Riscurile ecologice, la rîndul său reprezintă probabilitatea accidentelor la centralele
nucleare, infectînd astfel zonele petroliere.
48

Colaborarea în domeniul energetic între Rusia i UE este divizată în două blocuri: ș
Primul- este considerat comer ul cu petrol i gaze naturale în vizorul tuturor. Anume acesta ț ș
provoacă temerile Uniunii Europene privind dependen a fa ă de Federa ia Rusă. Aici însă ne ț ț ț
ciocnim cu un ir de contradic ii, bazate pe încercările Bruxellului de a introduce în Rusia ș ț
legisla ia privind liberalizarea pie elor. Astfel, prin aceste ac iuni, Uniunea Europeană încerca să ț ț ț
impună Rusiei propriile valori i concepte geopolitice. Moscova însă, vedea aceste rela ii ș ț
comerciale doar din punct de vedere al bussines-ului, pentru ea aspectul cel mai important viza
redistribuirea echivalentă a venitului, nu tipul de organizare a pie ei. ț
Al doilea bloc reprezintă energia verde. Tehnologie pentru a îmbunătă i eficien a energetică, ț ț
energia electrică i economiile de căldură, precum i utilizarea surselor de energie regenerabile. ș ș
Departe de vizorul public, acest proiect se dezvoltă mult mai dinamic decît comer ul cu ț
hidrocarburi. Diferen ele de priorită i ale partenerilor, desigur că există: Uniunea Europeană este ț ț
cointeresată în ceea ce prive te energia regenerabilă, menită să diminuieze din depende a ș ț
furnizărilor externe. Pe cînd Federa ia Rusă optează mai mult pentru eficien a energetică. ț ț
Cu toate astea, diferen ele expuse nu influien ează colaborarea în domeniul energiei verzi, mai ț ț
mult, sfera dată este stimulată atît din punct de vedere financiar cît i organiza ional. Mai cu ș ț
seamă că aici s-au regăsit similitudini în ceea ce prive te legisla ia ambelor păr i. Astfel, pe de o ș ț ț
parte Rusia este în permanentă concuren ă cu UE, pe alta însă, colaborarea îi aduce beneficii ț
considerabile în diverse domenii [33].
Începând din 2001 economia rusească a suportat un ir de schimbări. Acest lucru s-a ș
datorat, în bună parte, exporturilor rentabile de petrol i gaze naturale pe pie ele europene, care ș ț
au adus Federa iei Ruse 50% din totalul venitului încasat de stat.. În plus, profitul ob inut din ț ț
comercializarea resurselor energetice a ajutat Kremlinul să- i reducă dependența financiară de ș
occident, astfel, consolidîndu- i libertatea de manrvrare a regulilor de joc în spatial vestic. ș
Ministrul Evghenii Primakov, întotdeauna vedea colaborarea cu alte puteri drept o amenin are i ț ș
un act de agresiune n adresa statului rus. Vladimir Putin însă, la această idee mai adăuga i cea ș
de noi oportunită i i perspective. Astfel, pentru Kremlin, Uniunea Europeană rămînea a fi ț ș
considerată drept o prioritate de politică externă. În acest sens, UE a devenit principalul partener
comercial al Rusiei, fiind al treilea partener pentru Uniunea Europeană, precum i principalul ș
furnizor de resurse energetice.
Principiile relațiilor energetice dintre UE și Rusia au fost caracterizate în felul următor:
„ Rusia caută modalități de asigurare a solicitărilor energetice prezentate de piața UE. Uniunea
Europeană este un consumator stabil i depinde direct de resursele energetice ale Federa iei ș ț
Ruse. Interdependen a este mai mult decît clară.” ț
49

Un al doilea aspect al rela iilor ar fi dorin a Rusiei de a domina mai mult pia a energetică a ț ț ț
Uniunii Europene. De exemplu, mai multe contracte de furnizare a gazelor pe termen lung,
integrarea rețelelor de electricitate și piața liberă pentru energie electrică și materiale nucleare.
De fapt, din punct de vedere al intereselor Federa iei Ruse, această orientare este caracteristică în ț
totalitate puterii de la Kremlin. După destrămarea URSS, Rusia a încercat i încă mai încearcă să ș
se impună drept putere lider în toate domeniile posibile. Astfel, în acest caz avînd prioritatea de a
de ine o ni ă enormă de resurse energetice [34].ț ș
Conform Strategiei Energetice pînă în anul 2020, producerea de petrol în partea
europeană a Federa iei Ruse ar trebui să ajungă la 90-100 milioane de tone. De asemenea, în ț
condi ii favorabile vor fi create noi centre ale industriei petroliere în Siberia de Est i Yakutia, ț ș
Insula Sahalin din Marea Barents i Marea Caspică. Avînd în vedere importan a bilaterală a ș ț
coperării energetice dintre Rusia i UE, cele mai importante aspecte a acestei colaborări au fost ș
subliniate în Cartea Verde privind strategia europeană pentru energie:
-Securitatea energetică a UE i rolul strategic al Rusiei în asigurarea energiei UE ș
Uniunea Europeană este vizibil preocupată de problema aprovizionării stabile a energiei pe
teritoriul statelor UE. Obiectivul UE în acest sens este de a ajunge la un consens cu Federa ia ț
Rusă privind o serie de angajamente realiste i reciproce. Mai mult, UE caută să realizeze măsuri ș
concrete privind îmbunătă irea sistemului investi ional precum i accelerarea ini iativelor ț ț ș ț
Federa iei Ruse, sus inute de UE, în domeniul energetic. Tot aici, încă odată s-a accentuat ț ț
dependen a celor 2 puteri una de alta. Rusia fiind un furnizor pe care nu-l po i înlocui atît de ț ț
u or, UE la rîndul său, o bună pia ă de desfacere. Astfel, se specifica faptul că această cooperareș ț
va dura încă mul i ani. ț
-Politica de promovare a investi iilor în sectorul energetic ț
Unul dintre cele mai importante aspecte pentru UE, este faptul că Federa ia Rusă are nevoie ț
de un ir de reforme economice în domeniul energetic. Prin intermediul programului de ș
cooperare, UE este pregătită să sprijine Rusia în acest sens, cum ar fi de exemplu, politica de
economisire a energiei, protejarea investi iilor, accesul la infrastructura energeică, reglementarea ț
sectorială, reformarea monopolului i reforma tarifelor. De asemenea, conform calculelor, s-a ș
constatat necesitatea unor investi ii în sumă de 450- 600 miliarde euro. Din suma dată, ț
aproximativ 150 miliarde sunt necesari pînă în anul 2010. De la Federa ia Rusă se cere mai multă ț
transparen ă în domeniul afacerilor i atragerea investi iilor. ț ș ț
-Asigurarea unui tranzit mai favorabil
Asigurarea unui tranzit mai favorabil al resurselor energetice, în vederea stabilirii unui set de
norme interna ionale comune privind tranzitul energetic. Astfel, diminuînd un eventual risc ț
politic în ceea ce privesc proiectele legate de gaz i petrol, ce necesită furnizare pe teritoriul ș
50

Uniunii Europene. Aceasta la rîndul său va conduce la siguran a tranzitului energetic pe pia a ț ț
din în curs de dezvoltare din Euroasia, cre terea atractivită ii investi ionale a proiectelor pentru ș ț ț
extrac ia i transportul resurselor energetice precum i cre terea competitivită ii în rîndul ț ș ș ș ț
consumatorilor.
-Dezvoltarea noilor forme de rela ii de lungă durată în domeniul aprovizionării ț
energetice
Noi metode i forme de comer – tranzac ii pe termen scurt, contracte de scurtă durată i ș ț ț ș
tranzac iile electronice au dreptul de a exista i de a fi puse în aplicare. Putem afirma cert că ț ș
metodele date contribuie la dezvoltarea infrastructurii regionale. În acela i timp, tranzac iile de ș ț
scurtă durată se consideră doar o suprastructură, pe cînd fundamentul i baza rela iilor ș ț
interna ionale o constituie totu i contractele i acordurile de lungă durată. ț ș ș
Deja s-a ajuns la un acord cu Comisia Europeană privind condi iile de încheiere a contractelor. ț
Astfel, odată cu încheierea noilor contracte privind exportul gazelor ruse ti spre statele membre ș
UE, va fi luată în considera ie legisla ia UE privind concuren a pie elor i a furnizorilor. ț ț ț ț ș
-Posibilitatea de colaborare pe termen lung pe pie ele de desfacere a UE ț
Pie ele europene de resurse energetice suportă o serie de reforme, numite de liberalizare.ț
Pînă atunci, în ările precum Fran a i Italia domina monopolul na ional, iar în Germania exista o ț ț ș ț
legisla ie strictă, unde pozi iile de bază erau ocupate de cîteva companii na ionale de importan ă ț ț ț ț
majoră în ară. ț
O astfel de structură a industriei gazelor naturale se datorează faptului că dezvoltarea sa
în ultimii 30 de ani a avut loc necondi ionat cu participarea directă a statului. Gazul parvenit din ț
sursele externe era furnizat strict prin acorduri interguvernamentale.
Directiva Uniunii Europene, vizează crearea i liberalizarea în acela i timp a pie ei unice ș ș ț
europene. Astfel, procesul dat este destinat să influien eze procesul de furnizare a energiei în ț
următoarele decenii. Regula anterioară, ce inea de rela iile dintre producător i consumator, se ț ț ș
baza pe ideea că producătorul, avînd un garant de vînzări pe termen lung, putea conta oricînd pe
randamentul investi iilor. Exista riscul financiar al furnizorului, dat fiind faptul că pre urile la gaz ț ț
erau direct legate de cele la petrol, fapt ce nu permitea determinarea unei prognoze a
evenimentelor. Acum însă, companiile de gaz trec printr-o perioadă dificilă de adaptare, fiind
redus considerabil numărul de intermediari.
-Cooperarea privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Eforturile comunită ii interna ionale de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, deschid noi ț ț
oportunită i de conservare a energiei i utilizarea ra ională a resurselor energetice. Astfel, ț ș ț
interdependen a dintre UE i Rusia privind sectorul energetic, poartă în sine un caracter de lungă ț ș
durată, de asemenea contribuie la un parteneriat strategic i avantajos, construit pe principii de ș
51

egalitate i paritate a intereselor. Cartea Verde reprezintă cheia rela iilor subiectului energetic ș ț
dintre Federa ia Rusă i UE. De asemenea, a fost specificat faptul că din momentul încheierii ț ș
acordului, cele două păr i i-au îndeplinit cu stricte e toate obliga iunile privind furnizarea ț ș ț ț
resurselor energetice, pe baza contractelor de lungă durată [34].
De asemenea, principiul de bază utilizat în cooperarea energetică a Rusiei cu ările UE, a ț
devenit schimbul de active. Potrivit căruia „Gazprom“ are capacitatea de a identifica
consumatorii finali de gaze i să aibă acces la activele energetice în Europa, în schimbul ș
permisiunii companiilor străine să investească în dezvoltarea i produc ia petrolieră din Rusia. ș ț
Un rol important în ceea ce prive te politica energetică a „Gazprom” în acea perioadă, a jucat ș
lipsa unei strategii a UE privind Federa ia Rusă. De exemplu, Germania, Fran a i Italia au fost ț ț ș
mult mai predispuse spre colaborarea cu Rusia decît restul ărilor UE, ceea ce permitea ț
Gazprom-ului să- i promoveze propriile interese pe pia a energetică europeană. Astfel, o ș ț
deosebită importan ă în acea perioadă o aveau rela iile Rusiei cu Germania, fiind unul dintre cei ț ț
mai importan i parteneri în domeniul cooperării energetice [43]. ț
O provocare majoră în dialogul energetic Rusia – UE o constituie cerin a Uniunii ț
Europene, a ratificării de către Rusia a Tratatului privind Carta Energiei. La 17 decembrie 1991,
la Haga a fost semnată Carta Energetică Europeană. Aceasta a fost elaborată ca un mecanism de
colaborare energetică între ările Europei de Est i Vest. Rusia a semnat, dar nu i a ratificat ț ș ș
acordul, astfel, este participant temporar în cazul de fa ă. ț
Prevederile acordului se axează pe cinci domenii principale: protejarea i promovarea ș
investi iilor energetice străine; comer ul liber a materialelor energetice; libertatea tranzitului ț ț
energetic prin intermediul conductelor i a re elelor; diminuarea efectelor adverse a ciclului ș ț
energetic asupra mediului ambiant; mecanisme de solu ionare a litigiilor dintre state sau între ț
investitor i stat; ș
Per ansamblu, Federa ia Rusă consideră Tratatul privind Carta Energiei ca un instrument ț
important pentru cooperarea energetică interna ională i î i reiterează inten iile de a continua ț ș ș ț
participarea sa la toate procesele privind problemele energiei, comer ului, a investi iilor i a ț ț ș
eficien ei energetice. Ratificarea tratatului ar putea crea condi ii favorabile pentru exportul de ț ț
energie din Rusia, însă con ine mecanismele slabe pentru solu ionarea litigiilor, există întrebări ț ț
cu privire la problema taxelor vamale, dar cel mai important- divergen e referitor la tranzitul de ț
gaze naturale.
Tratativele privind problema dată se duc deja de mult timp, însă, a a i nu s-a ajuns la un ș ș
compromis. Tratatul obligă acordarea acelora i privilegii atît producătorilor străini cît i proprii, ș ș
în special accesul liber la conductele de gaz a Rusiei. Astfel, Federa ia Rusă a permis ca ț
investitorii străini să posede o oarecare pondere în ceea ce prive te dezvoltarea tehnologiei de ș
52

producere i ob inere a resurselor energetice. Însă, Uniunea Europeană cere de la Rusia accesul ș ț
total la conductele sale, în schimb la aceasta ea îi oferă Gazpromului accesul liber la pie ele sale ț
interne. Rusia la rîndul său refuză să- i liberalizeze conductele, ceea ce de fapt este o prevedere a ș
tratatului.
Ratificarea tratatului va slăbi considerabil pozi iile Rusiei, în deosebi pe cele a ț
Gazpromului pe pia a din UE. Aceasta ar însemna în primul rînd accesul statelor din Asia ț
centrală la conductele ruse ti, la tarifele interne. Din acest considerent Rusia refuză ratificarea ș
tratatului, cel pu in în cazul în care acesta nu va fi supus modificării. ț
Pe de altă parte, chiar dacă Federa ia Rusă î i men ine ferm pozi iile privind subiectul dat, UE ț ș ț ț
este în continuare interesată în cre terea rolului Rusiei ca furnizor principal de resurse energetice. ș
Astfel, Strategia Rusiei privind dezvoltarea sectorului energetic prevede în primul rînd cre terea ș
produc iei de petrol i gaze, instalarea noilor conducte atît pe propriul teritoriu cît i pe teritoriul ț ș ș
Uniunii Europene, inclusiv Scandinavia i Peninsula Iberică. De asemenea, construirea ș
terminalelor petroliere maritime. Conform prognozelor, exportul de gaz rusesc către Europa ar
putea cre te pînă la 167 miliarde de metri cubi pînă în anul 2001, pînă la 270 miliarde de metri ș
cubi pînă în anul 2010, iar exportul de resurse energetice per ansamblu, de la 510 milioane tone
în 2000, pînă la 630 milioane în 2010. Cre terea produc iei i a exportului este prevăzută i în ș ț ș ș
următoarele decenii [8,p.20-25].
Un obiectiv important în ceea ce prive te dialogul politic Rusia- UE, reprezintă „ foaia de ș
parcurs” pentru un spa iu comun european. ț
În acest sens, distingem o serie de bariere ce împiedică crearea unui spa iu comun UE-Rusia ț
privind subiectul resurselor energetice:
-Lipsa unei strategii comune în vederea cooperării energetice între Rusia i UE. ș
În ceea ce prive te cooperarea energetică a celor două puteri, pînă la etapa actuală nu există o ș
claritate în ceea ce privesc interesele comune. Rusia urmăre te cre terea investi iilor i ob inerea ș ș ț ș ț
unui venit cît mai mare, chiar i atunci cînd vine vorba de realizarea i elaborarea proiectelor ș ș
comune. Pe cînd UE, după cum am mai men ionat, urmăre te promovarea valorilor europene în ț ș
spa iul rusesc, fapt ce nu-i reu e te. Politica energetică întotdeauna a fost văzută de către ărileț ș ș ț
membre UE ca o parte a sistemului de securitate na ională. De asemenea, pozi iile multor ări ț ț ț
privind dialogul cu Rusia, se disting substan ial. De exemplu, Germania, Fran a i Italia optează ț ț ș
pentru un dialog intens cu Federa ia Rusă, pe cînd Polonia i Lituania din contra, încearcă să nu ț ș
depindă atît de mult de resursele energetice ale Federa iei Ruse. ț
-Încercarea de a politiza dialogul energetic a unor ări membre UE ț
Un rol important în procesul dat îl joacă un ir de ări din Europa de Est, care au început ș ț
să impună condi ii în vederea dezvoltării dialogului energetic. ț
53

Astfel de ac iuni provoacă Kremlinul la măsuri reciproce, în primul rînd de neîncredere ț
fa ă de partenerul său. Practica de politizare i de securizare este o barieră în vederea creării unuiț ș
complex energetic comun UE- Rusia. Aceasta încurajează ambele păr i să joace după regula ț
cî tigului nul. Această tendin ă subminează grav din credibilitatea ambelor păr i.ș ț ț
Politizarea dialogului energetic, poate duce la declan area crizei energetice chiar pe teritoriul ș
Uniunii Europene.
-Problema transportului de resurse energetice din Rusia către UE
Rusia este de inătoarea unor rezerve suficiente de gaze naturale, însă, distribu ia acestora ț ț
nu este echilibrată. Mai mult, 90% de rezervele naturale se află în Siberia de Vest. Astfel, se cere
o reconstruc ie substan ială a instala iilor de transportare a resurselor energetice. Proiecte ț ț ț
prioritare în acest domeniu sunt: construc ia conductei „Nord- Stream”, între Rusia i Germania ț ș
pe Marea Baltică; Gazoductul anterior men ionat Yamal-Europa; conducta stockman în Marea ț
Barents [12,p.100-101].
Astfel, dacă e să facem o retrospectivă a evenimentelor, dinamica pre urilor la resursele ț
energetice din anul 2000, au oferit Rusiei o oportunitate istorică de a se impune pe arena politică
interna ională, precum i de a ob ine un bun venit din acest domeniu. De asemenea, un factor ț ș ț
important în subiectul dat îl reprezintă dependen a Uniunii Europene fa ă de gazul rusesc. Rusia ț ț
a demonstrat în primul rînd că este predispusă spre colaborare, însă, atît în domeniul energetic cît
i în oricare altul, prioritar pentru ea rămîne a fi securitatea na ională.ș ț
3.2.Relațiile Federației Ruse cu Statele Unite ale Americii: între cooperare i competi ie ș ț
De-a lungul istoriei, mai cu seamă după colapsul URSS, rela iile ruso-americane au ț
suferit o relativă schimbare, dat fiind faptul că într-un nou mileniu, cu un lider nou, Federa ia ț
Rusă i-a declarat clar pozi iile pe arena politică interna ională. Un lucru era cert, Rusia nu era ș ț ț
pregătită pentru un rol secundar pe arena mondial ă, aceasta pretindea să facă fa ă i să reprezinte ț ș
în continuare Uniunea Sovietică. Principalul rival în această tendin ă sigur că este SUA, de i, din ț ș
mai multe puncte de vedere i abordări este clar că cele două puteri, atît la nivel teoretic, cît i ș ș
practic nu pot concura, fapt pe care Rusia refuză să-l accepte pînă la etapa actuală. Dacă e să
facem o retrospectivă a istoriei, vedem bine că de fapt Federa ia Rusă este cea care concurează ț
cu Statele Unite, or SUA este sigură în pozi iile de inute i nu are nevoie să- i demonstreze ț ț ș ș
suprema ia. Atît din punct de vedere economic, militar i demografic, SUA este cu mult înaintea ț ș
Federa iei Ruse, situa ie ce elementar nu se poate modifica. ț ț
54

Rela iile dintre cele două puteri au preluat un aspect negativ mai cu seamă dupăț
evenimentele de la finele anului 1999 i începutul anului 2000. După ac iunile Rusiei în Cecenia ș ț
i aplicarea for ei de către NATO în Iugoslavia. Anume aici interesele dar mai cu seamă viziunileș ț
celor două state s-au separat. Puterea de la Kremlin condamna ac iunile SUA i NATO în ț ș
Iugoslavia, iar SUA nu accepta războiul din Cecenia. În acest sens, nici una dintre păr i nu a dorit ț
să primească sau cel pu in să asculte argumentele celuilalt. Este o dovadă clară că, fiind două ț
for e ce pretind la statutul de ări lider, nicidecum nu vor accepta o altfel de politică decît ceaț ț
proprie [19,p.68-70].
Odată venit la putere, în anul 2000, Vladimir Putin din start a stabilit rela ii tensionate cu ț
SUA. Mai mult, noul an a devenit i pentru SUA unul deosebit, dat fiind faptul că pre eden ia a ș ș ț
fost preluată de un lider cu noi viziuni i valori în ceea ce prive te vectorul politic interna ional. ș ș ț
Noua administra ie i-a declarat din start pozi iile fa ă de Federa ia Rusă, îndeosebi în ceea ce ț ș ț ț ț
prive te securitatea SUA. Astfel, tendin ele Federa iei Ruse rămîn a fi o dilemă. Pe de o parte, ș ț ț
ara î i păstrează pozi iile sale în ceea ce prive te domeniul nuclear, iar pe de alta, se află într-oț ș ț ș
profundă criză social-economică.
O colaborare în sensul direct al cuvîntului a început după actul terorist de la data de 11
septembrie 2001. Anume atunci interesele celor două puteri s-au intercalat pentru prima dată,
astfel, SUA i Federa ia Rusă au decis să- i unească for ele în vederea luptei contra terorismului. ș ț ș ț
Interesul celor două ări a fost redirec ionat spre Afganistan, dat fiind faptul că regimul taliban ț ț
prezenta un pericol real pentru ambele state. Astfel, divergen ele ce au durat zeci de ani, pe o ț
perioadă de timp s-au clasat pe locul doi. În momentul în care SUA a sim it nevoia unui sprijin în ț
vederea combaterii terorismului interna ional, Rusia a fost un partener primordial în acest sens. ț
La prima întîlnire comună a pre edintelui V. Putin i George. W. Bush. din noiembrie 2001, ș ș
pentru prima dată, cele două puteri au declarat că împărtă esc valori ideologice comune, precum ș
i devotament fa ă de democra ie i o economia de pia ă. ș ț ț ș ț
Însă, îmbunătă irea rela iilor se baza doar pe vizitele celor doi efi de stat i pe măsurile ț ț ș ș
reale realizate în vederea combaterii terorismului. La nivelul politicii externe cele două puteri nu
i-au schimbat nicidecum pozi iile i ideologiile. În asemenea caz putem declara cert că rela iileș ț ș ț
de prietenie dintre SUA i Federa ia Rusă purtau doar un caracter de fa adă, avînd nevoie de o ș ț ț
bază solidă internă. Mai mult, Statele Unite optau pentru izolarea politică a Federa iei Ruse i ț ș
mai cu seamă a minimalizării rolului decizional a acesteia în lume [48].
De asemenea, to i a teptau să vadă Rusia pe pozi ii slabe, nicidecum drept o putere ț ș ț
dominantă ce concurează cu SUA. Astfel, anul 2001 a generat un ir de decizii conflictuale ș
vizînd cele două puteri. Primul pas este retragerea SUA din ABM ( Tratatul rachetelor
55

antibalistice), semnat în anul 1972 de către pre edintele Richard Nixon i Leonid Brejnev, ș ș
precum i decizia de a crea propriul sistem na ional de apărare. ș ț
În luna februarie aceluia i an a fost arestat agentul FBI Robert Hanssen, învinuit de ș
spionaj în favoarea Rusiei. În urma acestui incident au fost expulza i peste 50 de diploma i, dar, ț ț
cea mai gravă consecin ă o prezenta implimentarea unui regim de vize mult mai riguros. ț
În iunie 2001, pre edintele Bush a declarat despre necesitatea extinderii NATO „de la Marea ș
Baltică la Marea Neagră. Astfel, în luna noiembrie 2002, la summit-ul de la Praga, Bulgaria,
Slovacia, Slovenia i România au primit propunerea de a face parte din noul bloc. În acesc caz, ș
administra ia pre edintelui Buch nu a mizat pe sprijinul Federa iei Ruse. Mai mult, pentru prima ț ș ț
dată în istorie membre NATO au devenit ări foste membre URSS. Rusia a primit negativ acest ț
fapt, ceea ce a dus la o destabilizare mai profundă a rela iilor celor două puteri. ț
Un capitol aparte îl reprezintă „ Freedom Agenda”( Programa libertă ii) ini iată de SUA, unde se ț ț
propaga următoarea idee: „ cea mai bună metodă de a ob ine pacea în lume, este acea de a ț
răspîndi conceptul de libertate peste tot. ” Astfel politica SUA în această privin ă are ca scop ț
dezvoltarea democra iei i a conceptului de democra ie în fiece stat i cultură. Acest program ț ș ț ș
reprezintă o revenire la ideile i conceptele liberale a pre edintelui Clinton, care men iona: ș ș ț
Democra ia nu luptă cu democra ia. Iar SUA are reponsabilitatea de a propaga conceptual de ț ț
democra ie în lume. În acest context, pre edintele Bush men iona faptul că, noul proces de ț ș ț
extindere a NTO reprezintă un puternic instrument pentru programul libertă ii. De asemenea ț
pre edintele a declarat că Rusia în acest caz este văzută ca o ară ce nu a îndreptă it a teptările.ș ț ț ș
Doctrina libertă ii mai era considerată drept o nouă formă a realismului, ceea ce desigur Rusia ț
nu accepta. Mai mult, pentru Kremlin aceata însemna o adevărată blasfemie, mai cu seamă în
contextul în care Rusia î i manifesta interesele. În acest sens, subiectul dat a reprezentat de ș
asemenea un catalizator al rela iilor negative dintre SUA i Federa ia Rusă. ț ș ț
„Războiul din Irak”
Un important eveniment ce a zguduit societatea international îl reprezintă războiul din
Irak. Acesta a izbucnit în urma actului terorist de la 11 septembrie 2001 în SUA. Sigur că acest
conflict semnifică modalitatea prin care SUA a încercat să resolve problema sau, de ce nu, chiar
să se răzbune. Aspectul ce vizează subiectul nostru, este separarea opiniilor în privin a data, de ț
către Federa ia Rusă i conducerea de la Casa Albă. Era evident că SUA nu accepta nici sfaturi i ț ș ș
cu atît mai mult ordine în ceea ce prive te Irakul, Rusia la rîndul său insista asupra rezolvării ș
pa nice a conflictului, în acest sens au apărut din nou neîn elegeri i divergen e între cele douăș ț ș ț
puteri. Un aspect important al problemei l-a constituit i încredera SUA în ajutorul Rusiei. Cei de ș
la Casa Albă credeau ferm că după 11 septembrie Rusia îi va sus ine cert în vederea începerii ț
unui conflict armat. Kremlinul însă, î i vedea de interesele sale, în primul rind de contractele pe ș
56

care le avea cu Irakul la capitolul gaze natural. De asemenea, Casa Albă nu agrea rela iile Rusiei ț
cu Irak, Iran i Koreea de Nord, trei ări, care după opinia SUA reprezentau un pericol pentru ș ț
pacea i ordinea mondială. Federa ia Rusă însă, urmărea un interes economic în aceste regiuni, ș ț
fapt ce nu-i permitea să înceteze colaborarea.
De i Putin era de acord cu faptul că, o lume fără Sadam Hussein este mai bună, el eraș
categoric împotriva războiului, criticînd dur America la fiecare ocazie posibilă.
Cu toate astea, Rusia nu era pregătită să piardă un astfel de partener ca Statele Unite ale
Americii. Astfel, la cîteva zile de la începerea războiului Putin a venit cu un apel telefonic la
Casa Albă, men ionînd faptul că, evenimentele date vor avea consecin e negative pentru SUA. ț ț
Era probabil o manieră de a sugera faptul că, de i v-am criticat noi mai rămînem parteneri, o ș
modalitate destul de ageră i subtilă [11,p.117-125]. ș
După, au urmat un ir de evenimente ce au contribuit la ameliorarea rela iilor între cei doi ș ț
parteneri. În primul rînd, SUA a sugerat Rusiei modalitatea de evacuare a personalului
ambasadei sale aflată la Bagdad, ac iune aprobată i văzută cu ochi buni de către Coondolezza ț ș
Rice. Aceasta men iona faptul că, Rusia ar trebui iertată, iar Fran a i Germania pedepsite. Mai ț ț ș
mult, după terminarea războiului aceasta a mers la Moscova, unde a avut o întrevedere
productivă cu Vladimir Putin. În urma acestei întrevederi Rusia a ob inut beneficii majore, pe de ț
o parte i-a consolidat rela iile cu SUA, pe de alta i-a realizat interesele în Irak. Liderul de la ș ț ș
Kremlin a cerut SUA un singur lucru: atunci cînd vor începe procesul de restabilire a Irakului, să
ină cont de interesele sale economice în regiunea dată. Astfel, din acest moment rela iile dintreț ț
cele două păr i au căpătat un nou sens, asemănător cu cel de după tragedia din 11 septembrie ț
2011. Altfel spus, de colaborare i prietenie, poate i de concuren ă. Însă, în scurt timp Rusia ș ș ț
demonstrează încă odată faptul că nu se ine de cuvînt, ceea ce din nou pune în pericol rela ia i ț ț ș
a a ubredă dintre Casa Albă i Kremlin [32,p.44-45].ș ș ș
„Revolu ia portocalie.” ț
Anii 2003-2004 au marcat comunitatea mondială printr-o serie de revolu ii, numite ț
colorate. Astfel, problema cea mai importantă o constituia rolul SUA în ceea ce privesc aceste
revolu ii, mai bine spus sus inerea lor de către America. De această dată spa iul post-sovietic s-a ț ț ț
transformat într-o adevărată arenă de luptă între SUA i Federa ia Rusă. ș ț
Kremlinul încă nu se obi nuise cu lipsa URSS i, considera statele membre CSI drept teritoriu ș ș
propriu. SUA însă, opta pentru libertatea acestor state i libera alegere de către acestea a ș
vectorului său politic. Este evident că Federa ia Rusă nu acceptă atît de u or acest lucru, mai cu ț ș
seamă cînd vine vorba de o idee propagată de către SUA [47].
57

Ukraina a reprezentat problema politică majoră dintre Moscova i Washington în timpul ș
pre eden iei lui Bush. Din puctul de vedere al Rusiei, Ukraina era o miză foarte mare, chiar maiș ț
mare decît Georgia de exemplu. Mai mult, 80% din gazul rusesc era furnizat către Europa prin
intermediul Ukrainei. De asemenea, flota maritimă rusă se afla în Crimeea, iar o bună parte din
popula ia ării o constituiau persoanele de etnie rusă. Din aceste motive, pentru Federa ia Rusă ț ț ț
pierderea Ukrainei însemna o adevărată tragedie,o bună parte din popula ia rusă încă nu se ț
obi nuise cu ideea că Ukraina este un stat separat i independent [4,p.5].ș ș
Încă de pe timpurile pre edintelui Clinton, Casa Albă depunea eforturi considerabile în vederea ș
consolidării independen ii i suveranită ii statului ucrainean. În scurt timp Ukraina a devenit a ț ș ț
treia ară la nivel global în ceea ce prive te ajutorul acordat de SUA. De asemenea, o influien ă ț ș ț
majoră s-a atestat i în cadrul alegerilor preziden iale din Ukraina. SUA i Rusia optau pentru ș ț ș
candida i diferi i, evident. În contextul dat, Victor Ianucovici era candidatul Moscovei, iar Victor ț ț
Iu cenco reprezenta candidatul din partea SUA. ș
Din acest moment Moscova a ini iat o politică de manipulare proactivă în vederea ț
sus inerii candidatului Ianucovici. Au fost realizate o serie de concesii politice i economice,ț ș
menite să convingă poporul ucrainean în ceea ce prive te importan a colaborării cu Federa ia ș ț ț
Rusă. De asemenea, liderul de la Kremlin nu rata ocaziile de a vorbi despre candidatul
Ianucovici la întîlnirile oficiale în comunitatea interna ională. Deducem clar că în acea epocă ț
Rusia a utilizat toate mijloacele posibile i disponibile pentru asigurarea rezultatului rîvnit la ș
alegerile din Ukraina. Observăm aici i un joc murdar din partea Federa iei Ruse, Kremlinul a ș ț
organizat o serie de întrevederi secrete cu unuii reprezentan i ai opozi iei, pentru a investiga la ce ț ț
se pot a tepta din partea adversarului. Este cert faptul că, Rusia nu acceptă ideea unui eventual ș
e ec, precum nu acceptă nici pozi ie secundară atît la nivel mondial cît i regional. Ukraina înș ț ș
acest sens reprezenta una dintre cele mai importante regiuni pentru Kremlin, iar posibilitatea
unui regim de suveranitate indigna Federa ia Rusă [31.p.4-5]. ț
Statele Unite ale Americii optau însă pentru transparen a electorală, ceea ce de-a dreptul ț
reprezenta un proces dificil, practic imposibil în condi iile în care se implica Rusia. Casa Albă în ț
colaborare cu ONG-urile din Uniunea Europeană încercau să informeze popula ia din Ukraina, ț
propagînd no iuni precum ar fi monitorizarea procesului electoral i numărarea paralelă a ț ș
voturilor, no iuni neauzite pînă atunci de către cetă enii ucraineni. Dacă e să analizăm, ne ț ț
ciocnim cu Rusia ce tinde cu orice pre i mijloace să ob ină victoria lui Ianucovici la alegeri, ț ș ț
indiferent de metodele aplicate i, pe de altă parte SUA, care lupta pentru un proces electoral ș
transparent i pentru libertatea politică a Ukrainei. Vedem două state ce aplică mijloace total ș
diferite.
58

Astfel, cu pu in timp înainte de scrutinul electoral ne amintim bine de otrăvirea lui Victor ț
Iu cenco. Fa a desfigurată a acestuia a devenit un simbol, aceasta demonstra cît de mare esteș ț
miza i tactica agresivă aplicată în această luptă de puteri. Prin urmare, în prima rundă a ș
scrutinului nu a fost ales ales pre edintele, iar în intervalul dintre cele două runde Vladimir Putin ș
personal s-a ocupat de agita ia electorală în favoarea lui Ianucovici. Adep ii lui Iu cenco în acest ț ț ș
timp organizau manifesta ii în stradă. În cele din urmă învingător a fost desemnat Victor ț
Ianucovici, ceea ce a stîrnit furia opozi iei i nu în ultimul rînd a societă ii civile. Astfel, în Pia a ț ș ț ț
din Maidan au ie it peste un milion de oameni optînd pentru suveranitate i pentru un al treilea ș ș
scrutin electoral. În momentul cheie, cînd societatea civilă a început să aplice for a, SUA a ț
intervenit. Casa Albă a venit cu un mesaj clar, în care se men iona că nu este de acord cu ț
rezultatele alegerilor preziden iale i nu în ultimul rînd că se îndoie te de transparen a i ț ș ș ț ș
veridicitatea acestui scrutin. Mai mult, în timpul revolu iei SUA de nenumărate ori î i manifesta ț ș
temerile privind un eventual atac armat de către Rusia în Ukraina.
Protestele cre teau, iar în cele din urmă Curtea Supremă a declarat alegerile din Ucraina ș
nevalabile. Deja în scrutinul următor cî tigător a fost declarat Victor Iu cenco. Pentru Vladimir ș ș
Putin Revolu ia Portocalie a fost una total nea teptată, care poate chiar l-a luat prin surprindere, ț ș
dat fiind faptul că prea a mizat pe propaganda sa electorală pe teritoriul Ucrainei. Astfel, strategia
electorală rusă a e uat [40]. ș
Astfel, Federa ia Rusă a demonstrat odată în plus că nu agrează să fie pozi ionată pe un ț ț
loc secundar, mai mult, de fiecare dată, scopul scuză mijloacele.
3.3. Politica externă a Rusiei fa ă de Vecinătatea Apropiată ț
După colapsul URSS, dup ă cum am men ionat i anterior, Rusiei îi venea greu să se ț ș
adapteze la noul său statut în comunitatea interna ională. Cel mai dificil era probabil că ț
acceptarea independen ei statelor ce făceau parte anterior din URSS. Chiar i după zece ani, cu ț ș
un lider nou, Federa ia Rusă nu a încetat să- i asume rolul de stat lider i să- i realizeze ț ș ș ș
interesele pe teritoriile acestor ări. Cel mai greu le-a venit statelor mici, care încă nu se ineau ț ț
bine pe picioare după destrămarea URSS i, care eventual nu rezistau fără un ajutor din exterior. ș
Astfel, în subcapitolul dat vom analiza rela iile Federa iei Ruse cu statele din vecinătatea ț ț
apropiată. Belarusia, Georgia i Ucraina. ș
„Belorusia”
După colapsul URSS rela iile Rusiei cu Belarusia au căpătat un aspect de colaborare i ț ș
prietenie. Însă, odată cu venirea la putere a pre edintelui Vladimir Putin aceste rela ii se răcesc ș ț
59

semnificativ. Obiectivul major în dezvoltarea cooperării bilaterale l-a constituit consolidarea
uniunii Rusia- Belarusia drept una dintre cele mai puternice for e suverane. Fapt ce nu s-a ț
realizat însă. Chiar dacă au fost semnate un ir de acte i acorduri dintre păr i, pa i i realizări ș ș ț ș ș
reale nu s-au efectuat. Foarte mul i factori obiectivi au împiedicat o colaborare productivă între ț
ări: slăbiciunea economică a Belarusiei, cursul politic anti-occidental a lui Luka enco,ț ș
încălcarea drepturilor i libertă ilor cetă enilor în statul belarus i, cel mai important scopul ș ț ț ș
Belarusiei de a utiliza Federa ia Rusă drept un donator economic. Toate astea au produs un ț
sentiment de indignare la Kremlin. La un moment dat rela iile s-au tensionat atît de mult, încît ț
cei doi lideri nu mai tiau dacă merită să colaborare în continuare. În anul 2003 Belarusia renun ă ș ț
la ideea unei monede comune cu Federa ia Rusă i aplică o pozi ie dură fa ă situa ia „Gazprom” ț ș ț ț ț
i „Beltransgaz”. Astfel, deja la începutul lui 2004 „Gazprom” opre te furnizarea gazului cătreș ș
Belarusia, din cauza lipsei unui contract unde s-ar stipula achizi ionarea gazului după pre urile ț ț
noi, cu mult mai mari [39].
Pe de altă parte, în mod activ se dezvoltă comer ul bilateral i rela iile economice. În ț ș ț
2004, volumul schimburilor comerciale a ajuns la 17,6 miliarde de dolari SUA .. (cre tere ș
41,1%). Ponderea Belarusiei în comer ul exterior al Rusiei este de aproximativ 6%, iar cifra de ț
afaceri a comer ului exterior Rusia- Belarus -58%. ț
Un aspect important al integrării este punerea în aplicare a 40 de programe i proiecte ș
interna ionale în domenii precum economia, mediul, apărarea i dezvoltarea socială. Din punct ț ș
de vedere politic Federa ia Rusă i-a realizat interesele pe teritoriul Belarusiei cum nu se poate ț ș
mai bine, mă refer aici la situa ia din 2004, referitor la furnizarea gazului. Vedem bine că datorită ț
resurselor energetice Rusia se manifestă drept o putere dominantă, fapt ce-i permite stabilirea
unui set propriu de regului i condi ii [19,p.74]. ș ț
„Georgia”
Optînd pentru suveranitatea i integritatea teritorială a Georgiei, Rusia continua să joace ș
rolul său de mediator în conflictul dintre Georgia i Osetia. Astfel, pacificatorii ru i din cadrul ș ș
CSI au misiunea de a garanta stabilitatea în Osetia de Sud la cel mai înalt nivel. O etapă crucială
în rela iile ruso-georgiene reprezintă refuzul Georgiei de a sus ine Federa ia Rusă în lupta contra ț ț ț
terorismului din Cecenia. În anul 2003 în Georgia a avut loc „Revolu ia de catifea”, un schimb ț
de putere fără vărsare de sînge i fără violen ă. În acest sens, Federa ia Rusă urma să ș ț ț
îndeplinească două obiective de bază: pe de o parte să evite colapsul unui stat, iar pe de alta să
men ină rela iile de prietenie cu Osetia de Sud.ț ț
60

Astfel, odată cu venirea la putere a liderului Mihail Saakașvili, cooperarea bilaterală
suferă o serie de schimbări negative. Pre edintele Putin era încă indignat de schimbul de putere, ș
dar mai cu seamă de sus inerea Revolu iei Trandafirilor de către Saakașvili. ț ț
Din acest motiv în acele timpuri situa ia politică i economică a preluat un aspect negativ ț ș
considerabil. Moscova a impus un ir de sanc iuni la Tbilisi, iar situa ia din regiunile conflictuale ș ț ț
se tensionase major. Autorită ile republicii declarase ferm că Rusia a aplicat un val de agresiuni ț
nemotivate, iar scopul acesteia ar fi anexarea unor teritorii din Georgia. Politica Rusiei fa ă de ț
Georgia se bazează în mare măsură pe utilizarea efectului de presiune. Dacă e să elaborăm o
analiză a comportamentului statului rus de-a lungul anilor, pbservăm bine că strategia presiunii i ș
a statului supărat este primul pas realizat de Rusia în cazul în care lucrurile nu merg după
regulile sale. De asemenea, Rusia i Georgia erau privi i drept adversari duri ce nu ajung ș ț
nicidecum la compromisuri. Astfel, cele două ări foarte des se confruntau cu riscuri comune, ț
însă, lipsa unui dialog constructiv împiedică prevenirea lor [19,p.75-76].
În anii 2004 de asemenea Rusia a impus un embargo la vinurile georgiene, decizia lui
Putin fiind numită de Saakașvili drept una cinică i nu în ultimul rînd o răfuire politică. Tot aici, ș
Saakașvili a men ionat că pre ul pentru rela iile politice constructive este prea mare i Georgia nu ț ț ț ș
este dispusă pentru astfel de sacrificii. Rusia cerea clar Georgiei să renun e la teritoriile Abhaziei ț
i a Osetiei de Sud. În acest sens, Georgia se prepara de o înrăută ire a rela iilor economice cuș ț ț
Federa ia Rusă, în deosebi în ceea ce prive te rela iile comerciale [49]. ț ș ț
Aici Rusia î i manifestă încă odată autoritatea i rolul său pe arena politică mondială. ș ș
„Ucraina”
Precum am men ionat i mai sus, Ucraina întotdeauna a constituit prioritatea numărul ț ș
unu a Rusiei. Dincolo de faptul că statul ucrainean prezintă un parteneriat strategic, Rusia nu
poate renun a la amprentele istorice ce o leagă de Ucraina. ț
Principalul succes al rela iilor ruso-ucrainene a fost dezvoltarea cooperării reciproce avantajoase, ț
în vederea stabilirii unui parteneriat strategic. Ucraina este unul dintre principalii parteneri
comerciali ai Rusiei, ce se situează pe locul patru, după Germania, Belarus i Italia. O deosebită ș
importan ă în ceea ce prive te cooperarea economică dintre cele două ări reprezintă acordul ț ș ț
semnat de cei doi lideri, la data de 7 octombrie 2002, actul prevedea dezvoltarea cooperării
strategice a industriei gazelor naturale, precum i crearea unui consor iu ce va gestiona ș ț
furnizarea gazului.
Dacă e să vorbim de parteneriat prioritar, atunci este necesar de men ionat faptul că, ț
Ucraina prezintă pentru Rusia drumul spre Europa. Anume prin gazoductul din Ukraina Rusia
furnizează 80% de gaze naturale în Uniunea Europeană. Astfel, pierderea unui astfel de aliat
61

costă prea scump pentru Federa ia Rusă. De-a lungul timpului Ucraina încerca prin diverse ț
forme să- i manifeste suveranitatea i, cel mai important să nu depindă atît de mult de Kremlin, ș ș
fapt ce Rusia desigur că nu admitea. Într-o oarecare măsură Federa ia Rusă considera Ucraina o ț
parte din propriul stat, fără a ine cont de independen a acesteia. ț ț
Odată cu venirea la putere a liderului Victor Iu cenco, rela iile celor doi parteneri se schimbă ș ț
radical. Ucraina i-a afirmat clar i deschis vectorul i pozi ia sa pro-europeană, mai mult, ș ș ș ț
aceasta i-a manifestat interesul de aderare la NATO. Astfel, începînd cu anul 2004 pozi ia Rusie ș ț
fa ă de Ucraina la fel se schimbă radical. De acum înainte Ucraina este privită ca orice altă ară,ț ț
fără a prezenta un parteneriat strategic de importan ă majoră [19,p.76-78]. ț
Dacă e să facem o retrospectivă a rela iilor ruso-ucrainene, observăm clar faptul că, ț
Federa ia Rusă acceptă independen a i suveranitatea Ucrainei doar la nivel formal, ac iunile i ț ț ș ț ș
comportamentul său denotă însă contrariul. Rusia nicidecum nu poate accepta o posibilă
integrare a Ucrainei în Uniunea Europeană sau NATO. De aceea, de fiecare dată, o face pe
copilul indignat, ceea ce înseamnă impunerea unui ir de interdic ii i embargouri. ș ț ș
Amprenta istorică dar, cel mai important, colapsul URSS nu a permis Rusiei să se
adapteze la noul său statut pe arena mondială, dar mai cu seamă, aceasta nu se putea obi nui cu ș
statutut ărilor vecine, una dintre aceste ări fiind i Ucraina. Încotro a dus acest comportament ț ț ș
am văzut în 2014, precum am mai spus Rusia nu acceptă să fie refuzată, mai cu seamă cînd vine
vorba de un stat precum este Ucraina [3,p.11-12].
Concluzii la capitolul 3
Odată cu destrămarea URSS, Federa ia Rusă a încercat prin diferite modalită i să se ț ț
afirme pe e antionul politic mondial drept o for ă de importan ă majoră, deloc mai prejos decît ș ț ț
SUA sau Uniunea Europeană. Astfel, pe de o parte aceasta î i manifesta suprema ia prin mijloace ș ț
i ac iuni drastice, iar pe de alta Kremlinul opta pentru rela ii de colaborare i prietenie cu SUAș ț ț ș
i Uniunea Europeană. În urma analizei i documentării am observat că Federa ia Rusă i SUAș ș ț ș
practic întotdeauna i-au separat opiniile în ceea ce privesc cele mai importante probleme i ș ș
evenimente de ordin interna ional. Pentru Federa ia Rusă, SUA întotdeauna a reprezentat un ț ț
pericol, atît din punct de vedere militar, cît i economic, de asemenea rivalul numărul unu în ceea ș
ce prive te suprema ia mondială. ș ț
Un alt aspect al analizei îl constituie politica energetică a Federa iei Ruse. De-a lungul ț
timpului resursele energetice au constituit i încă mai constituie arma de bază a puterii de la ș
Kremlin. Astfel, în ceea ce prive te Uniunea Europeană, statul rus i-a trasat din start obiectivele ș ș
i s-a pozi ionat drept o putere dispusă spre colaborare, elaborînd împreună cu UE o serie deș ț
proiecte vizînd securitatea energetică, care au adus beneficii ambelor păr i. ț
62

Dacă e să vorbim despre vecinătatea apropiată, este cert un lucru: Federa ia Rusă este o ț
ară instabilă din punct de vedere sentimental i în primul rînd o ară ce se adaptează greuț ș ț
schimbărilor politice pe scena mondială. Putem spune că odată cu venirea la putere a liderului
Vladimir Putin, Rusia a început din nou să joace rolul URSS, jucînd un rol important în procesul
decizional intern al ărilor membre CSI. De asemenea, Federa ia Rusă a generat un o serie de ț ț
conflicte în state precum Georgia, Republica Moldova sau Ucraina. De i o bună parte din ele ș
poartă rădăcini încă din 1990, la începutul secololui 21 aceste conflicte au izbucnit cu for e noi. ț
Majoritatea statelor vecine reprezentau pentru Kremlin un anumit beneficiu, cel mai mare fiind
pozi ionat în Ucraina. Astfel, Rusia a dat dovadă de un comportament rebel i într-o oarecareț ș
măsură imatur, din cauza dorin ei sale de a- i manifesta suprema ia la nivel mondială. ț ș ț
63

CONCLUZII GENERALE I RECOMANDARI Ș
În urma analizei efectuate pot declara cert că odată venit la putere, Vladimir Putin s-a
pozi ionat drept un lider dispus spre colaborare cu comunitatea interna ională i, cel maiț ț ș
important, acesta se pozi ionase drept un lider cu inten ii pa nice, asta dacă omitem campania sa ț ț ș
împotriva combaterii terorismului. De facto, lumea l-a cunoscut pe Vladimir Putin anume prin
intermediul acestei campanii. Acesta s-a manifestat drept un pre edinte ce declară război ș
terori tilor din întreaga lume, fiind astfel pipăit în primul rînd de către comunitatea rusă. ș
De men ionat faptul că Vladimir Putin a preluat o Rusie doborîtă, atît din punct de vedere ț
economic, cît i militar. Anume aceasta a fost mo tenirea lui El în, un stat la pămînt, un stat ce ș ș ț
necesită un lider nou, cu viziuni i principii noi, moderne i actuale. Vladimir Putin a reprezentat ș ș
pentru poporul rus o gură de aer proaspăt, noi speran e i noi posibilită i. ț ș ț
Primul său mandat a însemnat o etapă nouă în via a politică externă a Federa iei Ruse, în ț ț
primul său mandat preziden ial, Vladimir Putin a definit clar pozi iile Kremlinului pe arena ț ț
mondială i a încercat să-i confere Rusiei statutul de suprema ie. De asemenea, liderul rus ș ț
încerca să-i confere ării rolul de continuitate a URSS, ceea ce era din start o gre eală majoră. ț ș
Din acest motiv Federa ia Rusă nu se putea adapta la noua ordine politică mondială, iar mai ț
presus de toate nu se putea adapta la rolul său secundar, de i nu recuno tea acest lucru. ș ș
Vladimir Putin a reu it să scoată în eviden ă resursele energetice a Rusiei, mai mult, acestea au ș ț
devenit colacul de salvare a ării, dat fiind faptul că 80% din capitalul statului venea din venitul ț
ob inut de furnizare a gazului pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, resursele naturale auț
reprezentat i un instrument de manipulare în vederea ob inerii scopurilor propuse. ș ț
Odată cu venirea la putere a pre edintelui Putin, Federa ia Rusă i-a structurat politica ș ț ș
externă pe cinci vectori de bază, doi dintre ei fiind Uniunea Europeană i Statele Unite ale ș
Americii, care de altfel s-au eviden iat cel mai puternic în primii ani ai secololui XXI. Ceilal i ț ț
vectori fiind Vecinătatea Apropiată, Asia, Orientul Îndepărtat i China. Dacă în perioada lui Boris ș
El în Rusia i America erau în rela ii de prietenie sau, mai bine zis Kremlinul se supunea într-oț ș ț
oarecare măsură părerilor i cererilor Americii, atunci Vladimir Putin a dat clar de în eles ce ș ț
reprezintă Rusia în lume i că de acum încolo regulile de joc se cam schimbă. ș
De asemenea, Vladimir Putin a consolidat puterea decizională a Federa iei Ruse vizînd cele mai ț
importante probleme interna ionale, a consolidat importan a statului rus în sine. În momentul în ț ț
care SUA s-a confruntat cu tragedia de la 11 septembrie 2001, Federa ia Rusă a reprezentat ț
partenerul de bază în vederea luptei împotriva terorismului. Astfel, Rusia a demonstrat că în
situa ii extreme divergen ele dintre ări se clasează pe locul doi. ț ț ț
64

Un important merit a pre edintelui Putin îl reprezintă aderarea Rusiei la „G8”. Este o ș
reu ită colosală, ce scoate în eviden ă în primul rînd munca pre edintelui i capacitatea acestuiaș ț ș ș
de a demonstra abil importan a Federa iei Ruse pe scena politică interna ională. „G8” a însemnat ț ț ț
un progres nea teptat pentru societatea rusă, Vladimir Putin a demonstrat atît poporului rus, cît i ș ș
opiniei publice interna ionale care este adevărata fa ă a Kremlinului. După o perioadă de ț ț
supunere, de umbră i pasivitate, în sfîr it ara s-a afirmat. ș ș ț
Dincolo de afirmare, mandatul Putin a reprezentat i o serie de evenimente i viziuni ș ș
negative. Chiar dacă ini ial liderul se pozi ionează drept un pre edinte pa nic, cu timpul acesta î i ț ț ș ș ș
scoate la iveală i latura sa negativă. Un aspect al acestei laturi o reprezintă tendin a de a controla ș ț
i a domina statele membre CSI, foste membre URSS. Dacă e să vorbim despre Ucraina deș
exemplu, atunci putem afirma cu certitudine incapacitatea Rusiei de a oferi acestei ări libertatea ț
de a alege propriul vector politic. Probabil că una dintre cele mai acute probleme a Federa iei ț
Ruse, care există i la etapa actuală, este dorin a de a controla totul. Rusia nicidecum nu putea ș ț
accepta un viitor pro-european pentru Ucraina, în acest sens i s-au întîmplat o serie de ș
evenimente negative în campania electorală de la Kiev, pe care le-am expus în lucrarea propriu-
zisă.
De asemenea, dacă tot vorbim despre momente negative, Rusia era privită la nivel
mondial drept o amenin are la adresa democra iei, cel pu in SUA întotdeauna au privit Federa ia ț ț ț ț
Rusă din acest unghi. Kremlinul reprezintă o dezamăgire în ceea ce prive te promovarea i ș ș
acceptarea principiilor democratice, o dovadă a acestui fapt este indignarea lui Vladimir Putin
fa ă de „Freedom Agenda” a SUA, program menit să aducă democra ia în fiecare casă i cel maiț ț ș
important în fiecare stat de pe glob, acolo unde se optează pentru astfel de valori. Din păcate, la
acest capitol ru ii au demonstrat doar opusul, mai mult, un soi de nemul umire i revoltare. ș ț ș
De-a lungul primului mandat, Putin a comasat percep ia de colaborare cu cea de ț
suprema ie. De fiecare dată cînd Rusia avea nevoie de un partener, aceasta pe de o parte stabilea ț
rela ii de prietenie în vederea realizării intereselor comune, iar pe de alta dădea clar de în elesț ț
despre rolul i pozi ia sa pe arena interna ională sau, cel pu in despre rolul la care ea aspiră. Dacă ș ț ț ț
e să rezumăm evenimentele, vedem bine că nici Statele Unite ale Americii nu prezentau un
obstacol pentru Kremlin i chiar însă i pentru Vladimir Putin, atunci cînd era necesară o ș ș
expunere în vederea unei anumite probleme de ordin mondial, iar de cele mai multe ori părerile
celor două state precum am mai spus, se diferen iau considerabil. Astfel, treptat, Federa ia Rusă ț ț
s-a pomenit în situa ia de a fi evitată de către comunitatea mondială. Dincolo de a fi un lider ce ț
i-a scos ara din impasul mo tenit de El în, Putin a transformat Rusia în una dintre cele maiș ț ș ț
periculoase state de pe glob. Am enun at mai sus atît aspectele pozitive cît i pe cele negative a ț ș
primului mandat Putin. Personalitatea acestuia a schimbat cursul istoriei Rusiei, a devenit unul
65

dintre politicienii legendă a epocii noastre, s-a impus pe arena politică mondială încă din primele
zile a mandatului său. A definit conceptul de politică interna ională prin prisma viziunilor i ț ș
abordărilor proprii, un lider care pe de o parte s-a afirmat drept un politician remarcabil, iar pe de
alta, a conferit ării sale un statut nu tocmai pozitiv la nivel mondial. Putin în primul rînd a ț
însemnat schimbare, un nou mileniu i o etapă nouă pentru o ară doborîtă, atît din punct de ș ț
vedere fizic, cît i moral. ș
Recomandări
-Adaptarea la noile condi ii a ordinii mondiale, focusarea pe propriile probleme ț
interne i stabilirea unei limite în ceea ce prive te interven ia în politica altui stat. ș ș ț
-Determinarea unor pozi ii clare în ceea ce prive te vectorul politic al Rusiei. ț ș
-Depunerea unui efort considerabil în vederea acceptării i propagării valorilor i a ș ș
principiilor democratice, alături de marile puteri mondiale.
-Lupta cu amprentele URSS, stabilirea unor obiective clare, unde Federa ia Rusă ar fi ț
un stat independentent i modern or Rusia depinde în totalitate de trecut i rolul său ș ș
istoric din perioada Uniunii Sovietice.
-Încercarea de a demonstra atît la nivel teoretic, precum i practic faptul că statul rus ș
nu prezintă un pericol mondial. Prin pa i i ac iuni reale. ș ș ț
-Stabilirea unor rela ii sănătoase din punct de vedere politic cu Statele Unite ale ț
Americii. Perceperea i acceptarea a incapacită ii sale de a concura cu un lider ș ț
mondial.
-Utilizarea utilă, convenabilă i eficientă a resurselor naturale or acestea prezintă una ș
dintre armele de bază a Federa iei Ruse. ț
-Modernizarea i maturizarea politică a statului rus. ș
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
66

1.Военная доктрина Российской Федерации 2000 год
2.Концепция внешней политики Российской Федерации 2000 год
Autoreferate, teze de doctorat
3.Вардомск Л.Б – Россия и Украина: вопросы социально-экономического развития в
контексте взаимных отношений: Научный доклад. Москва. Институт Экономики 2013. 11-
12 p.
4.Сильвестров Николай- Исследовательская работа по истории на тему: «Российско-
американские отношения в XXI веке: в поисках алгоритма взаимодействия». Санкт-
Петербург 2013. 5-11 p.
Monografii, culegeri (materiale ale simpozioanelor, conferințelor)
5.Энергетический диалог Россия-ЕС- Обобщающий доклад. г. Брюсселью ноябрь
2010 pag. 4-8
Cărți, volume
6.Motoc Iulia- Manual de analiză a politicii externe. Ia i. Polirom, 2010. 129-233 p. ș
7.Istoria Rusiei 2000-2006 2 p.
8.А.Д. Хайтун- Россия-ЕС: Проблемы взаимодействия в энэргетической сфере.
Москва 2015 13-25 p.
9.Алексей Фененко- Российско-американские отношения в сфере нераспространения
ядерного оружия 118-127 p.
10.Ангус Роксборо- Железный Путин. Альпина Бизнес Букс. Москва 2012. 19-20 p.
11.Анджела Стенд- Почему Россия и Америка не слышат друг друга. Москва 2015 117-
125 p.
12.Барсенков А. С- История международных отношений и внешней политике. 99-101
p.
13.Беспалов. С. В- Политика России на постсоветском пространстве: основные этапы
и современное состояние. 24 p.
14.Богатуров А. Д- История международных отношений 1945-2008. Аспект Пресс.
Москва. 2010. 398-399 p.
67

15.Дорофеев Владислав. Соловъёв Александр. Башкирова Валерия. Россия 2000-х.
Путин и другие. 16-20 p.
16.Иванов Игорь- Внешняя политика России в эпоху глобализации. Москва. ОЛМА-
ПРЕСС 2002. 120, 126 p.
17.Ильина О.А- Россия и мир во второй половине XX- Начале XXI веков. Волгоград
2013. 43-50 p.
18.Моховиков Ю.А- Геополитическое положение и внешняя политика России в 90-е гг.
11-16 p.
19.Короткевич В.И- История современной России 1991-2003. Издательство С.-
Петербургского университета 2004. 67-80 p.
20.Юръев Дмитрий- Режим Путина. Постдемократия. Издателъство Европа. Москва
2005. 112-114 p.
21.Радионов К- Политическая экономия. 76-79 p.
22.Зенъкович Николай- Первый год Путина. «Выпьем после победы». «Издательство
«Яуза-пресс», 2016. 3 p.
23.Шевцова Лилиа- Одинокая держава. Москва РОССПЭН 2010. 48-52 p.
Contribuții (articole în reviste științifice, culegeri)
24.Alexandru Cristian- Rusia i Uniunea Europeană- O dilemă geopolitică i geostrategică. ș ș
Buletinul Universită ii Na ionale de Apărare „Carol I”. ț ț
25.Burian Alexandru- Metodele i nivelurile analizei politicii externe. Revista ș
moldovenească de Drept interna ional i Rela ii interna ionale. Articol. ț ș ț ț
26.Strîmbovschi Sabina- Analiza politicii Externe a Rusiei. coala Na ională de studii Ș ț
Politice i Administrative, Bucure ti. 4-6 p. ș ș
27.Бакланов Вячяслав- Российская внешняя политика в 90-е годы XX века.Территория
Историка.
28.Вальде Т- Договор к Энергетической хартии и его роль в мировой энергетике.
Нефть, Газ и Право, 3’2009.
29.Канарш Г.Ю- Россия при Путине. Знание. Понимание. Умение No. 4
68

30.Харламова В.Н – ВНЕШНЯЯ ЭНЕРГЕТИЧЕСКАЯ ПОЛИТИКА РОССИИ (НА
ПРИМЕРЕ ЭНЕРГОДИАЛОГА РФ — ЕС). Вестник СПбГУ. Сер. 5. 2006. Вып. 4
31.Торкунов Анатолий – ОТ «ХОЛОДНОЙ ВОЙНЫ» К «КОАЛИЦИИ ПОБЕДЫ» 4-5
p.
32.Чимирис Е.С.- Перспективы взаимоотношений России и США: отголоски
«холодной войны» или «перезагрузка» 44-45 p.
Documente electronice
33. http://www.bibliofond.ru/34.
Acesat la data de 07.04.2017
34.http://www.globalaffairs.ru/number/n_6826
Accesat la data de 07.04.2017
35. www. history.wikireading.ru
Accesat la data de 9.04.2017
36. https://www.newsru.com/
Accesat la data de 11.04.2017
37. http://old.prosv.ru/ebook/
Accesat la data de 15.03.2017
38. http://kremlin.ru/acts/news/785
Accesat la data de 21.03.2017
39. http://uchebnik-online.com/131/1762.html
Accesat la data de 03.04.2017
40. http://knowledge.allbest.ru/international/2c0a65625a3bd69a5d43a89421306c37_0.html
Accesat la data de 15.04.2017
41. www.coolib.com
Accesat la data de 20.04.2017
42. www.rus.sky.com
69

Accesat la data de 22.04.2017
43. www.historick.ru
Accesat la data de 24.04.2017
44. http://geopolitics.ro/putin-si-politica-externa-a-rusiei/
Accesat la data de 24.04.2017
45.http://www.perspektivy.info/book/rossijsko
Accesat la data de 28.04.2017
46. amerikanskije_otnoshenija_v_konce_pervoj_dekady_xxi_veka_2010-11-10.htm
Accesat la data de 05.05.2017
47. https://abc.vvsu.ru/books/vnesh_polit_usa/page0006.asp
Accesat la data de 05.05.2017
48. http://cyberleninka.ru/article/n/energeticheskaya-politika-ssha-v-nachale-xxi-veka-novye-
perspektivy
Accesat la data de 06.05.2017
49. http://iratta.com/sevos/2343-rossija-gruzija-xxi-vek.html
Accesat la data 08.05.2017
50. http://freebooks.site/uchebnik-mejdunarodnie-otnosheniya/rossiysko-ukrainskie-
otnosheniya20437.html
Accesat la data de 18.05.2017
70