Catedra de Psihologie [616064]

1

Universitatea Babeș
–
Bolyai

Catedra de Psihologie

Învățământ Deschis la Distanță

ISTORIA PSIHOLOGIEI

Titular

curs

CALBAZA
–

ORMENIȘAN MIRELA

20
13
–
201
4

2

I. Informații generale

1.1.
Date de identificare a cursului

Date de contact al
e titularului de curs:

Nume:
Calbaza
–
Ormenișan Mirela

Birou: Biroul Sala 19 A

Clădirea
Pedagogica
, str.
Sindicatelor nr.
7

Telefon: 0264
–
59
8898

Fax:
0264
–
598898

E
–
mail:
[anonimizat]

Consultații:
Vineri
, 12
–
14

Date de identificare curs și con
tact tutori:

Numele cursului
–

Istoria Psihologiei

Codul cursului
–

PLR1208

Anul, Semestrul
–

anul 1, sem. 2

Tipul cursului
–

Obligatoriu, 6

credite

Pagina web a cursului
–

http://www.psychology.ro

Tutori
–

drd. Culda Gabriela Ligia, drd. Blidaru
Ligia, d
r. Vaida

Sebastian,
lect
.

u
niv
.

dr
.

Eva
Kallay, drd. Avram Julia
, lect. asoc. dr. Calbaza
–
Ormenișan Mirela

[anonimizat]

Consultatii online:
Miercuri,
20
–
22
, prin
intermediul
yahoo messenger

(ID:
istorie
tutor)

1.2.
Cunoștințe
prerechizite

Cunoștințele
dobâ
ndite prin aprofundarea discipline
i

Introducere în psihologie

spore
ște

considerabil accesibilitatea temelor pe care vi le propunem
.

1.3.
Descrierea cursului

Cursul de
Istoria psihologiei

face parte din pachetul de discipline fundamentale ale
specializării psi
hologie, nivel licență, din cadrul Facultății de Psih
ologie și Științe ale
Educației a
Universității „Babeș
–
Bolyai” din Cluj
–
Napoca. Disciplina continuă
familiarizarea studenților cu problematica psihologiei umane
din perspectivă istorică
situându
–
se într
–
o prelungire firească a cursul
ui de Introducere în psihologie.

Disciplina își propune o analiză a
curente
lor
,
școli
lor

de gândire
și reprezentaților
acestora
care

au

contribuit la instiuirea psihologiei ca știință atuonomă, precum și a
principalelelo
r ref
erințe istorice care fac t
r
i
mitere la

paradigmele actuale din

domeniul
psihologiei. C
ursul
propune investigarea
următoarele
lor

teme:
Gândirea psihologică în
antichitatea greacă;
De la antichitate la paradigmele gândirii psihologice moderne;
rolu
l

lui
W.M.
Wundt în istituirea psihologiei ca disciplină autonomă și concepția voluntaristă a

3

acestuia,
structuralismul și
fucționalismul;
Gestaltismul; Behaviorismul, P
sihanaliza,
umanismul, psihologia cognitivă
–
repere istorice

–

1.4.
Organizarea temelor în cadrul curs
ului

Cursul este structurat pe

opt

module de învățare fiecare modul focalizându
–
se
asupra uneia dintre temele menționate mai sus. Nivelul de înțelegere și, implicit, utilitatea
informațiilor pe care le regăsiți în fiecare modul vor fi sensibil optimizate

dacă, în timpul
parcurgerii suportului de curs, veți consulta sursele bibliografice recomandate de noi.

1.5. Formatul și tipul activităților implicate de curs

Așa cum am menționat in 1.4. prezentul suport de curs este structurat pe
opt

module. Parcurge
rea acestora va presupune atât întâlniri față în față (consultații), cât și
muncă individuală. Consultațiile, pentru care prezenta este facultativă, reprezintă un
sprijin direct acordat dumneavoastră din partea titularului și a tutorilor. Pe durata acestor
a
vom recurge la prezentări contrase ale informațiilor nucleare aferente fiecărui modul dar
mai cu seamă vă vom oferi, folosind mijloace auditive și vizuale explicații alternative,
răspunsuri directe la întrebările pe care ni le veți adresa. În ceea ce pri
vește activitatea
individuală, aceasta o veți gestiona dumneavoastră și se va concretiza în parcurgerea
tuturor materialelor bibliografice obligatorii, rezolvarea lucrărilor de verificare și a
proiectului de semestru.

Având
în vedere particularitățile în
vățământului la distanță dar și reglementările
interne ale CFCID al UBB, parcurgerea și promovarea acestei discipline presupune
antrenarea studenților în următoarele tipuri de activități:

a.

consultații
–

pe parcursul semestrului vor fi organizate două întâln
iri de consultații
față în față; prezența la aceste întâlniri este facultativă;

b.

consultații online

c.

realizarea unui proiect de semestru

cu o temă anunțată

cu cel puțin 30 de zile
înain
tea datei de depunere a acestuia
.

1.6
.
Materiale și instrumente necesare

pentru curs

Optimizarea
secvențelor de formare reclamă
accesul studenților la următoarele resurse:

–

calculator conectat la internet (pentru a putea accesa bazele de date si resursele
electronice suplimentare dar și pentru a putea participa la secvenț
ele de formare interactivă
on line)

4

–

imprimantă (pentru tipărirea materialelor suport, a temelor redactate, a studiilor de caz)

–

acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală „Lucian Blaga”)

–

acces la echipamente de fotocopiere

1.8.
Calendar al cursului

Pe parcursul semestrului II, în care se studiază disciplina de față, sunt programate 2
întâlniri față în față (consultații) cu toți studenții; ele sunt destinate soluționării, nemediate,
a oricăror nelămuriri de conținut. Pentr
u prima întâlnire se recomandă lectura atentă a
primelor
3

module; la cea de a doua se discută ultimele
5

module și se realizează o
secvență recapitulativă pentru pregătirea examenului final. De asemenea, în cadrul celor
două întâlniri studenții au posibil
itatea de a solicita titularului și/sau tutorilor sprijin pentru
rezolvarea proiectului de semestru, în cazul în care nu au reușit singuri.

1.9.
Politica de evaluare și notare

Evaluarea finală se va realiza pe baza unui examen scris desfășurat în sesiune
a de la finele
semestrului II. Nota finală se compune din: a. punctajul obținut l
a acest examen în
proporție de 6
0% (
6
puncte);
b
. eva
luarea proiectului de semestru 40% ( 4

puncte).

Condițiile,
simultane,

pentru
promovarea

examenulu
i la
istoria psihologie
i

sunt:

–

minim
3

puncte

la examenul scris

–

minim 5 puncte

din nota finală (punctaj reunit: proiect

ș
i

examen)

Pentru
proiect

se vor respecta cu strictețe cerințele formatorilor (titular de curs,
tutori). Orice abatere de la acestea aduce după sine penaliză
ri sau pierderea punctajului
corespunzător proiectului.

1.10.
Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:

–

Orice material elaborat de către studenți pe parcursul activităților va face dovada
or
iginalității. Studenții ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptați la
examinarea finală.

–

Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancționată prin acordarea notei
minime sau, in anumite condiții, prin exmatriculare.

–

R
ezultatele finale vor fi puse la dispoziția studenților prin afișaj electronic.

–

Contestațiile pot fi adresate în maxim 24 de ore de la afișarea rezultatelor iar soluționarea
lor nu va depăși 48 de ore de la momentul depunerii.

1.11.
Studenți cu dizabil
ități:

5

Titularul cursului si echipa de tutori își exprimă disponibilitatea, în limita
constrângerilor tehnice și de timp, de a adapta conținutul și metodele de transmitere a
informațiilor precum și modalitățile de evaluare (examen oral, examen on line etc
) în
funcție de tipul dizabilității cursantului. Altfel spus, avem în vedere, ca o prioritate,
facilitarea accesului egal al tuturor cursanților la activi
tățile didactice si de evaluare

1

REPERE INTRODUCTIVE*

I.

Abordarea istorie
i psihologiei din punctul de vedere al necesității studiului ei

Ca știință de sine
–
stătătoare, psihologia are puțin mai mult de 100 de ani, dar
domeniile studiate de psihologi au preocupat imaginația umană cu mulți ani înainte de
debutul psihologiei ca șt
iință de sine
–
stătătoare. O abordare detaliată a istoriei psihologiei
ne duce până la filosofii, teologii sau oamenii de știință ai unor perioade premergătoare.
La ei întâlnim unele dintre cele mai interesante speculații privind dereglările mintale,
sentim
entele, motivația, senzația, percepția, învățarea precum și alte domenii care vor fi
mai apoi incluse în disciplina numită psihologie. Examinarea începuturilor gândirii
psihologice în scrierile gânditorilor antici creează o premisă importantă care a îmbogă
țit
semnificativ psihologia modernă.

Vom examina probleme asociate cu studiul istoriei: “Practic la ce folosește studiul
istoriei? Ce este istoria? Poate un istoric sa ofere mai mult decât o părere personală? Există
vreun model pre
–
definit sau vreo direc
ție anume pe care trebuie să o urmeze istoria?”
Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în acest capitol. Elaborarea unor întrebări
de o asemenea profunzime despre istorie face studiul ei cu atât mai interesant.

Cei care au studiat istoria au suger
at anumite scopu
ri ale aceste discipline. Exist
ă

numeroase argumente pentru studierea istoriei psihologiei. Astfel unele dintre cele mai
importante sunt:

1.
Istoria reprezintă o cheie pentru a înțelege și descifra viitorul

Sigmund Freud (1927
–
1961) a menț
ionat in cartea „ Viitorul unei iluzii” că
“(cu
cât) știm mai puține despre trecut și prezent, cu atât mai nesigură va fi judecata noastră
despre viitor”.

Thomas Jefferson a spus că
“istoria, prin prețuirea oamenilor trecutului, ii va
ajuta pe aceștia în e
xperiența lor despre alte timpuri și civilizații
.” Ideea acestor citate este
că există un model în istorie, care interpretat corect, se poate dovedi crucial în înțelegerea
și controlarea prezentului și a viitorului. Utilitatea studiului istoriei psihologie
i este pentru
cei ce știu istoria psihologiei că ar putea de asemenea să înțeleagă mai bine tendințele și
dezvoltările actuale, precum și eventualele direcții din viitor.

2.
Istoria reprezintă o contribuție la educație
1

2

Alt scop

al istoriei este contribuția sa la o perspectivă liberală și informată. Robert I.
Watson (1966), un cunoscut istoric al psihologiei, remarca odată că istoria ajută la
depășirea “prejudecăților înguste, provinciale, de clasă, sau regionale.” Un avantaj al
istoriei este că ajută omul să se integreze și să
–
și creeze o viziune a vieții imposibilă prin
alte mijloace. Cunoașterea istoriei unei anumite discipline ușurează înțelegerea
influențelor, dezvoltărilor și relațiilor astfel încât viziunea noastră este m
ult mai completă
și sistematizată. O astfel de reușită poate fi atât de satisfăcătoare încât să nu mai fie nevoie
de vreun alt motiv pentru studiul istoriei.

3.
Istoria susține modestia

Avem un avantaj față de cei care au trăit înaintea noastră deoarece n
e putem baza
pe cunoștințele și descoperirile din trecut, putând astfel evita repetarea inutilă a greșelilor
din trecut. Ideile date de către cunoașterea trecutului au o varietate mai mare și sunt mai
bogate în conținut decât perspectivele pe care le furni
zează doar prezentul. Când studiem
istoria ne simțim adesea inferiori genialității, efortului depus sau viziunii creative pe care o
întâlnim. Istoria ne arată adesea că descoperirile noastre sunt doar o redescoperire a ceva
ce fusese știut acum o vreme s
i astfel elevii pot întalni minți care au lucrat deja pe baza
unor probleme pe care ei le credeau noi și originale….

4
. Istoria ne învață un scepticism benefic

Istoria poate tempera tendința omului de a crede în idoli. În fiecare epocă, mase de
oameni s
unt prada unor dorințe puternice, revoluții care promit mai mult decât pot oferi,
panacee, și vise utopice. Psihologia și
–
a avut și ea reprezentanți ai unor idei care spuneau
mai mult decât puteau oferi. Astfel de idei sunt frenologia, craniometria (încerc
area de a
calcula inteligența după capacitatea craniană), precum și o serie de terapii moderne. Istoria
ne învață să nu ne încredem în idei mărețe, constituindu
–
se ca unică definiție. Istoria ne
poate ajuta să ne eliberăm de ideile impuse de modă. Putem sp
era că o cunoaștere a istoriei
ne poate face mai puțin creduli.

5
. Cunoașterea istoriei influențează procesele psihice umane

Cunoașterea istoriei, ne face să privim obiectiv nu numai obiectivele noastre, ci și
propria gândire. Istoria constituie o premisă

pentru observarea erorilor celorlalți, dar ne
poate ajuta și pe noi să gândim obiectiv. Dacă ignorăm importanța istoriei, va trebui să
rezolvăm aceleași probleme din nou.

3

2. Istorie si istoriografie. Obiectiv si subiectiv
in studiul istoriei psihologiei

Cei care studiază istoria inevitabil își pun întrebări cum ar fi: Ce este istoria? Poate
fi istoria obiectivă? Există vreun model pre
–
definit sau vreo direcție anume în istorie? Ce
face istoria? Acestea și alte întrebări sunt subiectul filosofiei istorie
i și istoriografiei. Într
–
o abordare limitată, termenul istoriografie se referă pur și simplu la scrierea istoriei, dar
într
–
un sens mai larg cuprinde și întrebările filosofice privitoare la istorie și la metodologia
acesteia. Presupunând că istoria poate

fi mai bogată în sensuri dacă se pun o serie de
întrebări privind istoriografia de la bun început, vom examina câteva întrebări și aspecte
ale istoriei și ale metodologiei acesteia. Poziția pe care o abordăm față de fiecare dintre
acestea poate avea un im
pact major în modul în care privim istoria psihologiei, sau oricare
alt tip de istorie.

În accepțiunea curentă, termenul istorie se folosește cu referire la cronologia
evenimentelor care constituie materia primă pentru istorici. Termenul se referă de
aseme
nea la poveștile pe care le spunem despre trecut. Definițiile din dicționare, de regulă,
exprimă ambele înțelesuri (adică istoria ca și cronologie a evenimentelor din trecut sau
istoria ca studiu interpretativ sau poveste a trecutului). Se poate spune că i
storia are și o
componentă empirică și una explicativă. Componenta empirică se referă la informații cum
ar fi scrisori nepublicate, articole de ziar, înregistrări audio sau video, sau documente
oficiale. Componenta explicativă se referă la încercarea istor
icilor de a da un înțeles
informațiilor.

Deci cum se poate defini istoria? Să pornim de la ideea că istoria are o componentă
empirică. Adică evenimentele reale care au avut loc în trecut ajung parte a experienței
prezentului prin însemnarea acestora în scr
is. Componenta empirică poate include de
asemenea mărturii ale unor martori oculari sau experiențe personale ale unor evenimente
mai recente. Datoria istoricului este să se familiarizeze cu cât mai mult conținut cu putință.
Culegerea informațiilor poate in
clude interviuri, drumuri la arhive pentru examinarea unor
scrisori nepublicate sau altor documente, citirea unor ziare vechi ș.a.m.d. După culegerea
informațiilor, istoricul trebuie să se facă un studiu interpretativ al lor. Un astfel de studiu
include ex
aminarea contradicțiilor, partajarea informațiilor importante de cele
neimportante precum și acordarea anumitor înțelesuri unor informații. Într
–
un fel, acest
proces se aseamănă cu rezolvarea unui puzzle complicat, când știm dinainte că vor fi piese
lipsă.

4

O definiție a istoriei sugerată din cele de mai sus ar fi
: Istoria este studiul
interpretativ al evenimentelor din trecutul omului. Definiția presupune atât componente
empirice cât și explicative în munca istoricului.

Trecutul uman este menționat deoarec
e
istoria nu analizează nici trecutul geologic, și nici pe cel biologic.

Dacă istoria este studiul interpretativ al trecutului omului, se pune problema
veridicității acelei interpretări. Abraham Lincoln (1856
–
1950) spunea că “Istoria nu este
istorie dacă n
u este adevărată.” Destul de des ne întâlnim cu ipoteza indusă de bunul simț
că materialele istorice, fie ele politice, religioase, științifice sau pur și simplu marcând
evenimente sociale, sunt imagini corecte ale trecutului. Chiar și istoricul, în moment
ul în
care se angajează în realizarea unui nou proiect, poate crede că poate veni cu o nouă
poveste, mai apropiată de evenimentele cronologice decât cele ce
–
au precedat
–
o.

Problema obiectivității este una dintre cele mai importante probleme ale filosofiei

istoriei. Importanța problemei poate fi justificată prin faptul că acestui subiect i s
–
au
acordat mai multe mii de pagini în jurnale și texte istorice. Ideea ar putea fi combătută
imediat deoarece, totuși, istoricii de regulă nu fac observații empirice di
recte. Dar chiar
dacă ar face observații directe, nu există nici o garanție că acestea ar fi obiective. Istoricii
trebuie de asemenea să fie selectivi cu informațiile pe care le au la dispoziție, iar uneori nu
pot fi criterii bine
–
stabilite pentru această
selecție. În fine, istoricii sunt ființe ale
prezentului și ca atare, pot scrie istoria în lumina prezentului personal și a perspectivelor
culturale.

Totuși dosarul împotriva obiectivității nu este ușor de închis, un motiv pentru
aceasta fiind că obiectiv
itatea este un ideal râvnit. Alt motiv ar putea fi că o completă
respingere a posibilității obiectivității aduce cu sine ideea cum că orice opinie este la fel de
bună ca alta. Totuși alt motiv poate fi existența speranței că textele istorice se ridică
deas
upra climatului general al subiectivității. O astfel de calitate ar permite istoriei să
condamne, să dezaprobe, sau să spună o poveste nepopulară. Mao Tse
–
dung credea că
istoria ar trebui să fie în slujba revoluției. O poziție atât de radicală dă apă la mo
ara
dezbaterilor privind meritele și posibilitățile obiectivității, deoarece este normal să credem
că istoria nu este neapărat obligată să fie în slujba ideologiilor politice, religioase sau
filosofice. Nu există oare vreun motiv pentru care istoricii să s
e rupă de climatul general al
opiniei personale?

Înainte de a continua, ar trebui să explorăm posibilele înțelesuri ale obiectivității în
istorie. Termenul
obiectiv
s
–
ar putea referi la o corespondență între un text istoric și
evenimentele trecutului pe c
are acesta le descrie. Dacă obiectivitatea se referă la o astfel
de corespondență, atunci munca istoricului poate fi judecată ca deficientă, deoarece

5

cuvintele folosite într
–
un text istoric nu pot reda totalitatea vibrantă a experienței trăite.
Obiectivita
tea din punctul de vedere al corespondenței este deci suspectă.

Un alt posibil înțeles al obiectivității este că reprezintă o încercare de a prezenta toate
aspectele unei probleme, de a arăta o perspectivă cu care autorul nu este de acord.
Obiectivitatea,
văzută așa, este o orientare
–

o orientare este ceva de la care ne putem
aștepta de la un istoric. Este o orientare care îi aduce aminte istoricului să aibă grijă de
motivele ulterioare și să le ia în considerare atunci când sunt recunoscute
.

6

PSIHOLOGIA ÎN

PERIOADA PRE
–
ȘTIINȚIFICĂ

PREAMBUL

Putem presupune că umanitatea a fost fascinată încă de la începuturile sale de
înțelegerea unor aspecte ce țin de psihicul uman. De exemplu, reflecții teoretice despre
senzații, memorie sau vise și relațiile acestora cu

comportamentul uman pot fi regăsite în
anumite lucrări străvechi cum ar fi textele sacre vedice (sau în cultura asiriană “cartea
viselor”). Egiptenii și babilonienii au încercat să înțeleagă psihologia umană și
comportamentul în termenii unei activități g
enerate de o instanță imaterială “spirit” sau
“suflet” de obicei intim legat de respirație sau de funcționarea inimii
. Termenul grec
psyche

din care derivă termenul psihologie este, din punct de vedere etimologic legat de
cuvinte care semnifică
„
respirați
e
”

(
pneuma
) sau
„
vânt
”

(Onians, 1958, apud
John D.
Greenwood
, 2009)
.

Multe teorii străvechi (dar nu toate) care au postulat existența unor spirite
imateriale sau suflete au presupus existența unei vieți după moarte care s
–
ar putea
desfășura pe un
„
tărâm
” spiritual.
De obicei
,

credințele în spirite imateriale sunt denumite
ca fiind animiste și pot fi regăsite în multe dintre culturile așa numite primitive. O altă
perspectivă care caracterizează culturile străvechi este antropo
mo
rfismul
–

proiecția
atribut
elor umane asupra forțelor sau obiectelor naturii și/sau unor ființe supranaturale.

Drumul întortocheat al psihologiei către statutul de disciplină științifică autonomă
a început
,

ca și în cazul celorlalte științe
,

odată cu primele încercări de a oferi e
xplicații
asupra diverselor aspecte ale realității desprinse de gândirea mitico
–
religioasă.

Aceste
prime încercări s
–
au concretizat sub forma primelor teorii filosofice (filosofia
iubirea de
înțelepciune).

Iar primii filosofi au fost interesați să explice

originea, structura și procesele
care guvernează universul (kosmos
–

însemnând deopotrivă totalitatea lucrurilor precum și
ordinea, eleganța universului). Astfel pentru acești primi înțelepți, denumiți datorită
preocupării lor fundamentale cosmologi, univ
ersul era ordonat iar faptul de a
–
l contempla
era plăcut. Promovarea ideii că universul este ordonat a fost foarte importantă deoarece un
univers ordonat este în principiu explicabil.

Propriu
–
zis
,

încercarea de a înțelege lumea
folosind explicații bazate
pe principii care să fie întemeiate pe observarea universului a
însemnat debutul filosofiei, debutul demersului științific, debutul psihologiei. Gândirea
psihologică (sub umbrela acestei sintagme reunim teoriile despre psyche, teoriile despre
diverse proce
se psihologice
–
de exemplu emoția, memoria, gândirea etc) din antichitatea
greacă până în momentul înființării primului laborator de psihologie experimentală a
parcurs un drum complex. O perspectivă liniară asupra dezvoltării psihologiei, în această

7

perioa
dă pre
–
științifică (înțelegînd prin știință, știința în sensul modern al termenului) nu
poate da seama de complexitatea acestuia. Dar, pe de altă parte considerăm că restrângerea
cercetării la încercarea de a puncta elemente semnificative, care din punct d
e vedere
istoric, pot să ofere niște posibile răspunsuri la întrebarea
Cum a apărut psihologia ca
știință autonomă
? este justificată cel puțin din rațiuni pedagogice. Astfel, vom prezenta în
continuare câteva elemente care circumscriu gândirea psihologică
în perioada pre
–
științifică. Am selectat principalele orientări ordonate cronologic (concretizate prin
selecția unor teorii din perioada vizată) care ne pot oferi posibilitatea să descriem drumul
parcurs de gândirea psihologică în această etapă conform urm
ătoarei scheme:

Termeni cheie

Psyche

Cosmos

Rațiune (Nous)

Corp (+
T
ulburări
M
edicina
greacă)

Persoană
(introspecție)

Conștiință

Subiect

Psihofizic
a

Momente
cruciale

Căutarea unor
legi și
principii
explicative

Preocupare
dominantă: Ce
este cunoașterea

Descoperirea
interiorității

Promovarea
conceptului de
con
științ
ă în
țeles
prin raportare la
valorile cre
știne

Desoperirea
subiectivității.
Omul subiect
cunoscător

Cunoașterea
științifică
–

standarde;

Pozitivismul

Este posibilă o
știință despre
suflet
?
(
sens
modern
–

psihic)

Perioadă

Antichitatea
greacă

Antichitatea
greacă

Antichitatea
târzie și Evul
mediu

Evul mediul

M
odernitate

Sec. XIX

8

MODUL I

GÂNDIREA PSIHOLOGICĂ ÎN ANTICHITATEA GREACĂ

Scopul modulului:
Familiarizarea studentului cu caracteri
sticile
abordărilor
anterioare instituirii psihologiei ca știință

care au apărut în Grecia antică

Obiectivele modulului:

La finalul acestui modul cursanții trebuie:

Principalele orientări
ș
i teorii care au apărut în Grecia antică și care au influe
nțat
dezvoltarea gândirii psihologie au fost următoarele: naturalismul, formalismul, abordările
filosofice considerate clasice pentru această perioadă
–

Socrate, Platon, Aristotel
–

,
medicina și epicureismul.

I.1
Gândirea

greacă antică

naturalistă și psi
hologia

Școala din Milet
marchează în sec. al
VI
–
lea î.Hr., trecerea de la concepția
cosmogonică, antropomorfică și mistică la
reprezentări naturalist
–
logice despre cauzalitate
și cunoaștere. Milet era un oraș situat pe țărmul
Mării Egee, într
–
una din

coloniile grecești
populate de ionieni în Asia Mică. Principalii
exponenți ai acestei orientări
sunt considera
ți
Thales
(624
–
547 î.Hr.),
Anaximandru
(610
–
545 î.Hr.) și
Anaximene
(585
–
525 î.Hr.).
Aceștia au fost interesați de descoperirea unui
principiu (u
n element fundamental) al unității
naturii, respectiv
apa
(Thales)
, apeironul
–

„
infinitul”

(Anaximandru)
,
aerul

(Anaximene).


s
ă poată prezenta
principalele abordări ale psihicului uman care
au apărut în Grecia antică



s
ă diferențieze o abordare filosofică asupr
a psihicului uman de o
abordare științifică a acestuia

Cosmos
–

(gr. kόsmos)
în filosofia
greacă desemnează un univers finit și
armonios, guvernat de legi, în opoziție
cu haosul, dezordinea
.

Cosmogonie
–

kosmos

–

lume, univers;
gonos
–

origine, naștere, pr
in acest
termen sunt desemnate
povestirile
despre originea lumii, prezente în
patrimoniul tradiției orale a popoarelor
primitive și a civilizațiilor antice.

Cosmologie
kosmos

lume, univers
logos
–

cuvânt, idee, rațiune, ordine,
termen folosit la început în

cadrul
filosofiei (o diviziune a metafizicii,
sec. XVIII) devine în sec XIX, XX o
disciplină a fizicii
.

9

Concepțiile a
cestora au influențat gândirea
matematică, astronomică și ingineria.
Demersul promovat de această școală reflectă înce
rcarea de a explica universul pe baza
unor principii și procese materiale opuse explicațiilor de tip supranatural sau religios. Din
punct de vedere istoric acești gânditori marchează începutul tradiției naturaliste sau
materialiste în știință.
Elementul fu
ndamental care stă la baza tututor lucrurilor este
materia (physis). De a
ici și derivă „
eticheta”
atașată acestor gânditori „
fizicieni”.
Importanța deosebită a gândirii lui Thales rezidă în introducerea unui mod de teoretizare
care poate fi definit ca abst
ract, critic și speculativ. Se poate afirma că acest gânditor a
inițiat tradiția critică a gândirii științifice (acesta îi invita în mod deschis pe ceilalți
gânditori să critice și să
–
i îmbunătățească opera).

Anaximandru
(610
–
545 î.e.n), considerat al do
ilea mare filosof al Greciei antice ,
disipol al lui Thal
es și profesorul lui Anaximene
afirma că materia are la bază un principiu
fundamenta
l care nu poate fi perceput de „
simțuri” acesta fiind aperion
–
ul (infinitul). A
formulat o teorie despre evoluția o
mului conform căreia acesta s
–
a dezvoltat inițial în
mediul acvatic, și ulterior s
–
a modificat sub influența unei multitudini de factori naturali.
Despre concepțiile psihologice ale lui Anaximandru nu se cunosc prea multe lucruri.
Sufletul este în concepți
a acestui gânditor comupus din aer, iar viața apare prin unirea
elementelor spirituale cu cele materiale (Vernant, 1995, apud Aniței 2009).

Anaximene

a încercat să explice diferențele între proprietățile calitative (cum ar fi
de exemplu temperatura sau c
uloarea) în termenii unor proprietăți cantitative cum ar fi
densitatea anticipând fundamentele fizicii moderne. Acest gânditor considera că, la fel
cum sufletul nostru este format din aer putând și în acest fel să mențină integritatea ființei
umane, la fel

și lumea este com
pusă „
dintr
–
o singură suflare și dintr
–
un singur aer” (Ralea
și Botey 1958, apud Aniței 2009).

Heraclit din Efes

(540
–
475 î.e.n) continuă materialismul ionian,
considerând că
principiul fundamental al

tuturor lucrurilor este focul „
veș
nic viu” adăugând
acestuia
și un
principiu fundamental pe baza căruia putem explica originea tuturor lucrurilor
: principul
contrariilor sau metoda dialectică
.
Totul în lume respectă un principiu intitulat logos
(ordine necesară universală). Sufletul este u
n gen de suflare caldă, ușoară și uscată, fiind
focul sau principiul vieții. Ideea că multiplicitatea și schimbarea se regăsesc
î
n spatele
continuității și unității va fi valorificată în sens modern odată cu apariția științelor ca
discipline de sine stătăt
oare.

10

Empedocle

(c. 495
–
c. 435 î.e.n) a considerat că baza tuturor fenomenelor naturii o
consituie patru elemente materiale necreate, indestructibile și imuabile: focul, aerul, apa și
pământul.
Elementele din univers se mișcă prin acțiunea a două forțe
contradictorii iubirea
și ura (această idee este considerată o reprezentare naivă a principiului atracției și
repulsiei).

Gândirea sa a contribuit la dezvoltarea medicinei și a psihologiei.
Principiul
sănătății const
ă în echilibrul dintre cele patru eleme
nte care se regăsesc și în corpul și
sângele u
man.
Ulterior,
Hi
pocrate și Galen vor dezvolt
a această idee enunțînd teoria
„
umorilor”, care
va apărea în cadrul teoriilor

biologice

și psihologie. Empedocle explica
percepția conform următorului mecanism: corp
urile fizice emit un fel de emanații, copii
ale lor (eidola) care intră în sânge prin porii din piele. În urma interacțiunii dintre
elementele componenente ale sângelui și eidola se fomează imagini care își au sediul în
inimă.

De asemenea, Empedocle a de
zvoltat o teorie rudimentară asupra evoluției
animalelor și oamenilor conform căreia la început componentele organice ale acestora erau
combinate aleator într
–
o varietate de forme hibride (de ex.
„
multe creaturi s
–
au născut
jumătate cu caractere masculine,

jumătate feminine”) care nu au supraviețuit.
Propriu
–
zis
formele actuale s
–
au dovedit cele mai bine “adaptate” condițiilor de viață.

Atomiștii: Leucip și Democrit

Teoriile atomiștilor greci

Leucip (500
–
450 î.e.n) și
Democrit (c. 460
–
c.
370 î.e.n) repe
zintă momentul
culminant al tradiției naturaliste din gândirea antică
greacă. Aceștia considerau că realitatea este
alcătutită din atomi și vid.
Atomii erau considerați
niște particule foarte mici ca dimensiune, astfel încât nu puteau fi observate cu ochiu
l
liber. Conform concepției lui Democrit sufletul este alcătuit din a
tomi fini care se
dispersează o
dată cu moartea individului.
Asemeni lui Empedocle, Democrit explică
formarea senzațiilor și a percepțiilor p
or
nind de la ideea că elementele lumii fizice
transmit un fel de emanații (eidola) care intră în corp. Dar spre deosebire de Empedocle,
Democrit consideră că senzațiile și percepțiile apar

atunci când atomii (și nu copii

ale
lucrurilor) sunt emanați de pe suprafața lucrurilor care intră în corp prin o
rganele de simț
și nu prin pori, iar apoi ajung în creier și nu în inimă. Odată ajunse în creier, emanațiile
transmise de către obiectele lumii fizice determină formarea unor copii a acestora de care
Atomism
–

concepție potrivit căreia
toate lucrurile din natură sunt
constituite din atomi, diversitatea
acestor lucruri și trasnformările lor se

datorează configurației și mișcărilor
atomilor

11

Temă d
e reflecție nr. 2

Sistematizați toate ideile despre suflet cuprinse în această secțiune, apoi
încercați să răspundeți la următoarea întrebare
: în gândirea antică
naturalistă concepția despre suflet a rămas sau nu în sfera explicațiilor
supranaturale?

Formalism
, în sens filosofic
general se referă la orice teorie care
pune în centrul cerce
tăr
ii forma în
dauna unor laturi corelative precum
materia, scopul sau conținut
ul unei
realități

sunt responsabili atomii de foc din creier. Percepția es
te rezultatul asemănării dintre
emanațiile obiectelor și atomii din creier.
(
Hergenhahn , B. R.
, 2000)

Apare pentru prima dată diferențierea dintre calitățile primare cum ar fi mărimea,
forma și mișcarea care există independent de percepția noastră asup
ra lor și calitățile
secundare cum ar fi culo
area, mirosul și gustul care su
n
t rezultatul interacțiunii
fenomenelor cu organele noastre de simț.

Naturalismul grec a contribuit la dezvoltarea gândirii psihologice indirect. Deși nu
au fost formulate teori
i complexe și de sine stătătoare asupra psihicului uman, abordările
naturaliste au scris o primă pagină în istoria psihologiei prin deschiderea drumului către
investigațiile care țintesc înțelegerea lumii observabile fără a postula intervenții supra
–
natura
le. Din acest punct de vedere acest tip de investigații anticipează într
–
o formă
rudimentară demersul științific modern (moment crucial în dezvoltarea psihologiei ca
știință autonomă). Deosebirea fundamentală față de explicațiile științifice ulterioare est
e
natura speculativă a demersului nauralist din Grecia antică.

I.2
Formalismul grec antic și psihologia

Spre deosebire de exponenții orie
n
tării
naturaliste, gânditorii din cadrul orie
n
tărilor
formaliste, inițiate de Parmenide și Pitagora erau
m
ult mai sceptici cu privire veridicitatea
informațiilor pe care le obținem prin simțuri. Aceste
abordări folosesc ca și metode de investigație deducția logică și argumentul
,

în contrast cu
analogiile teoretice folosite cu precădere de naturaliști.
(
John D.

Greenwood
, 2009
).

Continuator al cosmologiei
„fizicienilor” din Milet,
Pitagora
substituie principiul
lui Thales, apa, cu numărul, originea tuturor lucrurilor. Toate lucrurile sunt numere,
inc
l
usiv sufletul cunoscător. Prin Pitagora, pentru prima dată se
exprimă ideea de lege
naturală abstractă ce guvernează viața și universul. De asemenea, se marchează

12

completarea interesului pentru cosmologie cu cel pentru problemele umane. Pentru
pitagoreici sediul vieții mintale se regăsește în creier.

Pitagora a for
mulat distincția dintre obiectele matematicii și logicii și cele care
aparțin lumii naturale și care fac obiectul experienței prin simțuri. Obiectele care aparțin
lumii naturale nu pot fi cunoscute cu adevărat deoarece aestea sunt obiectul creației,
distru
gerii și schimbării. Doar obiectele mat
ematicii și logicii pot fi cuno
scute cu adevărat
prin rațiune. În privința relației dintre minte și corp, Pitagora a avut o abordare dualistă
(cele două entități fiind distincte).
Sufletul este nemuritor și are capaci
tatea de a înțelege
prin rațiune lumea inteligibilă. Acesta este temporar prizonierul corpului, și din acest
motiv este supus tentațiilor și degradării (corpul fiind de natură materială este pieritor și
degradabil). Această perspectivă sufletului care
este

închis temporar în temnița trupului, și care
din acest motiv este supus decăderii morale a
influențat ulterior conceția teologică creștină.

Prin
postularea unei perspective dualiste
asupra relației suflet
–
corp se poate afirma că a

intrat în istorie o pr
oblemă perenă a psihologiei și anume realția dintre minte și corp.
Perspectiva dualistă asupra relației dintre cele două instanțe va fi reformulată ulterior în
psihologie de către promotorii teoriei paralelismului psihofizic (de ex. G. Th. Fechner)

I.3
M
edicina greacă în antichitate și psihologia

În istoria psihologiei se scrie o pagină importantă prin gândirea lui Hipocrate
deoarece este primul care operează distincția dintre tratamentul medical (și fiziologie) și
conceptualizarea filosofică, apelând la

raționament și observație.
Hipocrate din Cos
, s
–
a
născut în 460 î.Hr. în Cos, unde a primit educație medicală. Recunoscut în istoria
medicinei ca părintele acesteia, Hipocrate a continuat munca lui Empedocle și a lui
Alcmaeon pentru eliberarea practicilor

medicale de magie și sup
er
stiții.
În

temple ridicate
în onoarea lui As
clepius zeul grec al medicinei se ofereau
bazate pe ritual
uri magice, dietă,
exerciții, somn.

Însoțită de comentariile lui Galen, concepția medicală a lui Hipocrate a
constituit baza în
vățământului medical până în epoca modernă.

Prin raportare la evoluția gândirii psihologice
,
u
morismul

este considerată una
dintre concepțiile fundamentale ale lui Hipocrate
.
Starea de
sănătate depinde de

echilibrul
(proporționalitate)

dintre cele
patru u
mori: sângele, limfa, bila galbenă și bila neagră.
Starea de boală rezidă în dezechilibrul acestora, însemnând de asemenea și îndepărtarea de
legile naturale. De exemplu, amestecul sângelui cu limfa produce frigurile, excesul de bilă
Dualism
–

Concepție filosofică opusă monismului
conform căreia la baza existenței stau
două principii opuse și ireductibile:
materie
–
spirit sau corp
–
suflet sau bine
–
rău.

13

este cauza febrei. La
rândul lor, dezechilibrele sunt produse și restabilite de natură, fie ea
internă, proprie organismului, fie externă. Nu există boli divine, sau cauzate de zei.
Simptomatologia clinică a devenit o știință și Hipocrate i
–
a dedicat un tratat, în care
promovea
ză cunoscutul principiu „nu există boli, ci bolnavi”. Această formulă a avut o
mai mare rezonanță prin trimitere la temperamente care, în mod natural, sunt expresia
comportamentală a predominării uneia dintre cele patru umori: o anumită medicamentație
poat
e fi eficientă pentru un temperament și nu pentru altul. Concepția temperamentelor cu
bază umorală a fost preluată de continuatorii lui Hipocrate. După aproximativ 500 de ani,
Galen a asociat celor 4 umori cele 4 temperamente bi
n
ecunoscute astăzi și sunt t
ratate în
lucrările dedicate psihologiei personalității.

O altă contribuție importantă a lui Hipocrate în dezvoltarea psihologiei este
oferirea unor descrieri extensive (lucrarea
Arta vindecării)
asupra unor tulburări
psihologice (fobia, paranoia, depres
ia, isteria). De asemenea, pe baza studiilor sale asupra

unor leziuni la nivelul creierului și în cazul unor paralizii a stabilit mecanismul controlului
colateral al

corpului prin intermediul emis
ferelor cerebrale.

I.

4. Psihologia în gândirea filosofilor
Socrate, Platon și Aristotel

Teoriile anterioare promovate de către exponenții orientărilor naturaliste și
formaliste sunt rediscutate și abordate critic de către filosofii: Socrate, Platon și Aristotel.
În acest context sunt dezvoltate concepții despre
suflet și funcționarea unor procese
psihice (studiate din perspectiva rolului acestora în cunoaștere).

Socrate
(469
–
399 î.Hr.) a marcat o reorientare hotărâtoare a gândirii filosofice
către investigarea unor calități interne ale omului, cum sunt intelec
tul, conceptul, aspirația,
simțul și reprezentarea fericirii. Metoda maieuticii (gr, “maieutike” a moși) pe care
Socrate a folosit
–
o în cadrul disucțiilor filosofice
are ca scop dezvăluirea adevărului ascuns
în sufletul interlocutorului cu ajutorul ironiei

(care eliberează sufletul de false cunoștințe)
și al dialogului.

Platon

(427
–
347
î Hr.) a fost disipolul lui Socr
ate și
a extins sfera gândirii umane
într
–
o măsură comparabilă cu ceea ce, în domeniul psihologiei a
u însemnat paradigmele
clasice.
Proble
mele
formulate de
Platon

au incitat gândirea filosofică și religioasă de
–
a
lungul veacurilor și au sugerat noi criterii de abordare și înțelegere a sufletului uman.
Gândirea psihologică a lui Platon este dispersată în numeroase lucrări și se prezintă în
te
rmeni metafizici.

14

Platon consideră că sufletul este format din trei
păr
ț
i

cu
funcții

diferite: sufletul
rațional, sufletul

afectiv (uneori este
tradus și cu temenii de curajos sau emoțional
)
ș
i
sufletul poftelor. Partea afectivă
și cea a poftelor aparțin

trupului
. Aceste dimensiuni ale
suf
letului sunt muritoare, spre de
o
s
ebire de partea
rațională

care este nemuritoare. Pentru a
ajunge la adevărata
cunoaștere omul trebuie să suprime nevoile trupului și să urmărească
scopuri raționale. Ideea că cele trei pă
rți ale sufletului sunt în conflict se va regăsi
dezvoltată ulterior în concepția lui Freud
.

Acțiunile externe asupra organelor de simț transmit
sufletului date și impresii prin
intermediul corpului. Lumea percepută este formată din copii imperfecte ale
formelor
ideilor. Acestea nu pot fi înțelese decât prin rațiune, fără intervenția imaginației și a
percepțiilor care deformează realitatea pură. În timp ce trupul prin intermediul simțurilor
aduce informații despre lumea schimbătoare care este iluzorie și
temporară, sufletul
rațional
este cel care dezvăluie lumea formelor. Platon considera că sufletul este nemuritor
și considera că se poate reîncarna.

Metafora folosită în
Fileb
este edificatoare pentru viziunea lui Platon asupra
memoriei empirice: sufletu
l este o carte în care memoria, ca un scrib, consemnează ceea
ce dictează simțurile și chiar ilustrează conținuturile cu imagini.

În privința tulburărilor mintale Platon considera că acestea sunt g
enerate de
ignoranță și de exis
tența unor forțe iraționale

și asociale care pot influența aparatul
psihoogic. Nebunia apare atunci când un suflet rațional este dominat de sufletul dorințelor.
(Aniței, 2006)

Aristotel

(384
–
322 î. Hr.) a fost discipolul lui Platon și reprezintă apogeul gândirii
filosofice a Greci
ei antice. Principiile de bază ale gândirii psihologice aristotelice se
regăsesc în lucrarea De Anima (Despre Suflet).

Valoarea istorică, ulterior validată, a științei aristotelice despre suflet, rezidă în
afirmarea
unității funcțiilor spirituale și

vit
ale:
sufletul este acea
formă
(calitate, însușire,
proprietate) a substanței (corpului) care îndeplinește trei funcții necesar
e vieții: nutritivă,
senzitivă
ș
i rațională.

Concepția despre suflet, formulată de
Aristotel
se opune concepției
dualiste (vezi Pi
tagora, Platon).

Astfel, în concepția aristotelică sufletul nu poate exista
independent de corpul material.

Fiin
ț
ele umane au

trei tipuri de suflete organizate ierarhic: sufletul nutritiv (care se
regăse
ș
te
ș
i la plante
ș
i care serve
ș
te func
ț
iilor de cre
ș
tere, auto
–
conservare prin nutriti
ț
e
ș
i reproducere), sufletul senzitiv (esen
ț
a formelor de via
ț
ă mai complexe
–

animalele care
serve
ș
te formării senza
ț
iilor, experien
ț
ierii plăcerii
ș
i a durerii, imagina
ț
iei, memoriei)
ș
i

15

sufletul rational (nous) specific

doar oamenilor care serve
ș
te func
ț
iilor cognitive (cum ar
fi abstractizarea, deliberarea
ș
i reamintirea).

Pe baza acestei structuri ierarhice a sufletului, care caracterizează fiin
ț
ele umane
Aristotel a încercat să explice func
ț
ionarea unor procese psih
ice complexe. De exemplu la
nivelul func
ț
iilor nutritive sufletul asigură organismului uman bazele pentru formarea
senza
ț
iilor care
ț
in de partea senzitivă, iar acestea, la rândul lor sunt apoi organizate în
imagini care stau la baza proceselor de gândire
(pentru Aristotel gîndirea nu poate
func
ț
iona fără imagini).
Imaginile sunt reprezentări ale substanțelor și ale proprietăților
acestora care se păstrează în memorie.

Referitor la procesele mnezice Aristotel operează distincția dintre simpla memorie
(abi
litatea de a recunoaște o imagine ca o repezentare a ceva în trecut) și reamintire
(aceasta implică căutarea activă a unor imagini păstrate în memorie)
(Greenwood J. D.,
2009)

Pentru a explica procesul reaminitrii Aristotel identifică un număr de principi
i care
vor reprezenta fundamentul unor teorii ulterioare din psihologie. Astfel, Aristotel a
observat faptul că reamintirea este facilitată de organizarea cu sens a materialului
–

acest
aspect va fi explorat în laboratorul lui Wundt spre sfârsitul secolulu
i XIX. De asemenea, a
observat că reamintirea se bazează pe relațiile de similaritate, contrast și contiguitate.
Principiul contiguității va fi explorat de către psihologia asociaționistă (sec. XVIII și XIX)
și de către psihologia behavioristă din America
în sec XX.
(
Greenwood J. D.,
2009)

În lucrarea
De somno et vigilia

Aristotel anticipează ideile moderne referitoare la
somn și vise considerând că somnul este partea existenței umane în care ființa și
organismul își recuperează forțele pierdute (Aniței, 20
09)

Modelul aristotelic de în
ț
elegere a func
ț
ionării sufletului a servit ca bază pentru
dezvoltări ulterioare din cadrul concep
ț
iilor filosofice
și psihologice
care au încercat să
răspundă la întrebări precum Cum func
ț
ionează mecanismele gândirii? Cum se

formează
ideile?

I.

5 Empirismul antichității

În anul 307, la Atena, Epicur deschide o școală de filosofie. Europa Occidentală,
începând cu Renașterea, a cunoscut și împărtășit epicureismul. Pentru epicurieni,
știința și

Temă d
e reflecție nr. 3

Comparați concepția platoniciană despre suflet cu cea aristotelică.

16

prietenia
sunt lucrurile cele

mai de preț, pentru că ne eliberează de
teama zeilor,
a
morții și
a durerii.
Meditația și practica relative la cele două valori

(știința ș
i prietenia) stau în
puterea oricui, indiferent de gradul de cultură și gen.

Epistemologia lui Epicur este axată pe
observație și pe interacțiunea unor atomi, ce
produce senzația și gândirea. Dincolo și înainte de rațiune, chiar de la naștere, sufletul
uman, ca și cel animal, cunoaște plăcerea și durerea și spontan începe s
–
o caute pe prima.
Pe această bază, în fapt, vi
scerală, apar stările emotive, izvorul continuu al vieții psihice,
trăirea binelui și virtuții. Acest determinism reprezintă superioritatea epicureismului în
evoluția gândirii psihologice: unitatea psihic
–

organism. Toate formele și produsele
cunoașterii
derivă din senzații și percepții, iar acestea au caracter reflectoriu, redând
realitatea autentică. Astfel, obiectele emană niște particule invizibile (cum este fumul sau
mirosul) ce ating și pătrund în cele cinci organe de simț; pipăitul și văzul exceleaz
ă în
certitudine. Anumite denaturări ale datelor simțurilor se datoresc amestecului judecăților
noastre relative la obiectele redate de ele. Excepția de la caracterul obiectiv al datelor
senzoriale o constituie
gustul
–

acesta nu există în lucruri, fiind o

impresie subiectivă,
deoarece un aliment poate fi plăcut pentru cineva și
dezgust
ător

pentru altcineva.

Persistența unor senzații dă
anticipația
sau
prenoțiunea
(astăzi această cogniție
este numită
reprezentare
). Funcția anticipației este formularea de j
udecăți care depășesc
experiența prezentă. Corectitudinea acestora poate fi dată tot de senzații. Combinarea
datelor senzoriale persistente se face prin asemănare și analogie. Sunt și prenoțiuni
generale, utile în procedeele raționale: noțiunea de
existenț
ă
, de
ființă ca totalitate
,
cauză
și efect
,
devenire
,
hazard
,
necesitate și libertate
,
determinism, infinit, scop
. Toate acestea
sunt la baza
opiniilor
, ce pot fi adevărate sau false, fără a avea deci evidența senzațiilor (de
aceea

le punem la îndoială și
încercăm să le verificăm prin experiență).

Memoria este păstrarea și organizarea datelor senzoriale și ale experienței. Scopul
cunoașterii de o
rice fel este realizarea liniști
i sufletești și a fericirii.

Despre
suflet
, Epicur crede că nu poate exista în
afara corpului, fiind ca un fel de
organ al acestuia. Despre
om
, a imaginat o întreagă antropogeneză: natura a făcut
nenumărate experiențe până ce a ajuns să așeze atomii într
–
o formă perfectă. Atributul
esențial al sufletului este
scopul
. Dar, pentru că s
imte și acționează, înseamnă că este o
materie, parte a corpului. Natura materială a sufletului este acceptată ca alternativă a
vidului: nu există nimic altceva decât materie și vid. Totuși, atomii sufletului, asemănători
cu ai focului, sunt ușori, deosebi
t de mobili și răspândiți în tot corpul.

(Nicola, 2004)

17

CONCLUZII

Dacă urmărim felul în carea gândirea psihologică se dezvoltă în cadrul acestora se pot
evidenția următoarele concluzii.

1.

naturalismul și formalismul
au influențat dezvoltarea psihologiei î
n mod indirect.
În primul rând, teoriile corespondente acestor orientări au contribuit la promovarea
a două perspective teoretice care vor deveni componente importante ale gândirii
științifice. Naturalismul a promovat ide
e
a că universul poate fi explicat p
e baza
proceselor și elementelor materiale care intră în componența acestuia. Formalismul
a promovat ideea că universul poate fi explicat pe baza relațiilor (legităților)
formale sau matematice. Abordarea vieții psihice în cadrul acestor orientări nu a
fos
t în mod necesar o preocupare majoră. Principiile prin care s
–
a încercat
înțelegerea universului au fost extinse la problema omului, oferindu
–
se astfel
explicații rudimentare asupra dezvoltării biologice și asupra funcționării psihice.
(
John D. Greenwood

,

2009)

2.

Odată cu abordările filosofice considerate clasice pentru această p
e
rioadă (Socrate,
Platon și Aristotel) înțelegerea omului a devenit o problemă important
ă

circumscrisă de mai multe teme de cercetare (de ex. locul acestuia în cetate,
educația, cara
cteristicile definitorii ale o
mului, cunoașterea umană etc.)

Astfel, se
pot constata cel puțin două preocupări care au influențat dezvoltarea gândirii
ps
ihologice: teorii despre suflet și

teorii despre funcționarea proceselor psihice
implicate în cunoașter
e.

3.

Medicina greacă (pe care am ales să o prezentăm prin referire la concepția lui
Hipocrate) oferă o altă perspectivă asupra omului, diferită de filosofie. Astfel, au
fost formulate teorii care și
–
au propus să explice funcționarea mecanismelor
psihice pri
n raportare la funcționarea biologic
ă
. Întrebarea cheie care
definește

acest demers a fost Ce este boala? Încercând să răspundă acestei întrebări medicina
greacă din această perioadă a oferit un material descriptiv care s
–
a dovedit
important atât pentru de
zvoltarea medicinii, cât și pentru dezvoltarea gândirii
psihologice.

4.

Epicureismul a contribuit la dezvoltarea gândirii psihologice prin evidențierea
rolului pe care îl are observarea datelor din experiență pentru înțelegerea
mecanismelor psihice.
Propriu
–
zis studiul anumitor procese psihice nu se mai
realizează pentru a oferi răspuns la întrebare
a ce este cunoașterea ci un răsp
uns la
întrebarea ce este fericirea?

18

Rezumat

Primele teoretizări asupra suflet
ului în gândire
a

antică au fost inserate în cadrul unor concepții
cosmologice
–

gândirea greacă naturalistă. Abordarea naturalistă a fost secondată de cea
formalistă.

Concepțiile despre suflet au apărut în medicină, în cadrul concepțiilor filosofice
consid
erate clasice în abordarea filosofică antică. Prima abordare propriu
–
zis empirică asupra
sufletului în antichitate a fost cea reprezentată de către Epicur

19

MODUL II

DE LA ANTICHITATE LA PARADIGMELE GÂNDIRII
PSIHOLOGICE MODERNE

Scopu
l modulului:
Familiarizarea studentului cu caracteristicile abordărilor
filosofice, științifice și psihologice au „pavat” drumul psihologiei către paradigmele
moderne ale acesteia

Obiectivele modulului:

La finalul acestui modul cursanții trebuie:

D
r
umu
l

psiholo
g
i
e
i

de la
a
nti
c
hit
a
te la p
ara
di
g
m
e
le
g
â
ndi
r
ii

psiholo
g
i
c
e
e
s
te
cel
a
l

d
e
s
c
op
er
i
r
ii

subi
ec
t
u
lui

mod
er
n.

Abia în

a
nti
c
hit
a
t
e
a t
âr
z
ie
ce
le

p
a
t
r
u

inst
a
nțe
spi
r
itu
a
le
a
r
h
a
i
c
e

sufl
e
tul
,

omul

int
e
rior
,

p
e
rso
a
na

și

c
onștiința

în
ce
p

să

c
onv
e
a
r
g
ă

în
ace
l
a
ș
i

s
e
ns.

I
a
r
a
c
e
ste

p
a
t
r
u

inst
a
nțe spi
r
itu
a
le sunt

c
onsid
era
te
f
o
r
m
e
l
e

ar
h
a
i
c
e

a
le
subi
ec
tului mod
er
n.
(
J
.
F
. M
a
tt
e
i, 1999
)
.

După mo
ar
t
e
a lui

A
r
istot
e
l

f
iloso
f
ii

a
u

în
ce
put

să
f
ie p
r
e
o
c
up
a
ți

de

a
sp
e
c
t
e
le
l
e
g
a
te de

c
onduita um
a
n
ă și

de
r
ă
spunsul

la înt
re
b
ar
e
a
C
a
r
e sunt

p
r
in
c
i
p
iile un
e
i

vi
e
ți
bun
e
?

Ast
fe
l,

a
u

a
p
ăr
ut

o

s
er
ie de o
r
i
e
nt
ă
r
i

p
rec
um

s
ce
pti
c
ismu
l
,

stoi
c
ismul,
n
e
opl
a
tonismul.

De
a
s
e
m
e
n
e
a
c
ă
ut
ar
e
a de sine

a în
ce
put

să d
e
vină o

p
re
o
c
up
a
r
e
f
und
a
m
e
nt
a
lă
c
are
,

ult
e
r
io
r
,

pe p
arc
u
r
sul

Evului

m
e
diu

va
re
g
â
ndi
tă d
i
n

p
er
sp
ec
tivă
re
li
g
io
a
s
ă

(
c
re
știnismul
)
.

II.1
D
e
so
p
er
i
r
e
a i
n
tr
os
p
e
c
ț
i
e
i
și
p
r
o
b
l
e
m
a
c
o
n
ș
t
i
i
n
ței

R
efer
itor la

d
e
z
volt
ar
e
a

psiholo
g
i
e
i

a
m

s
e
l
ec
t
a
t

în

c
ontinu
ar
e

c
on
c
e
pțiile a doi
g
â
ndito
r
i

c
ar
e
a
u

c
ont
r
i
buit

la

reconceptualizarea a

doi

t
er
m
e
ni

c
h
e
ie
c
a
r
e vor

int
r
a în
di
c
țion
ar
ul
ace
st
e
i
a
:
int
r
osp
ec
ția

și
c
onștiinț
a.

S
f
â
n
t
u
l

A
u
g
u
s
t
i
n

(
354
–
430) n
ă
s
c
ut în no
r
dul A
fr
i
c
ii înt
r
–
o

p
r
o
v
in
c
ie
r
om
a
n
ă

se

c
onv
e
r
t
e
ște

la
c
re
știnism

i
a
r

c
ar
t
e
a
sa

“
C
on
fe
siuni”

inițiază

o
nouă formă de lucrare


Să poată prezenta
principalele abordări care s
–
au derulat din
antichitate până în momentul constitu
irii psihologiei ca știin
ț
ă
autonomă



Să diferențieze
principalele „dispute” care s
–
au purtat în această
perioadă asupra diverselor teme relevante pentru consituirea
psihologiei ca știință

20

literară de factură aut
obiografică. În cadrul acesteia
sunt analizate emoțiile, percepția
asupra timpului, memoria și visele.
Investigarea

univ
e
r
sului

int
er
ior l
–
a
făc
ut

pe
S
fâ
ntul

A
u
g
ustin

să
c
onsid
er
e su
f
l
e
tul

c
a
f
iind

“
un

s
a
n
c
tu
a
r de

o

a
mplo
ar
e n
e
d
ef
init
ă”
.
Subst
a
nța

su
f
l
e
tul
ui

e
ste

n
ec
o
r
po
r
a
l
ă
,

spi
r
itu
a
lă și

a
p
r
opi
a
tă

de

subst
a
nța divin
ă.
Introspecția

(examinarea experienței in
t
erne) este considerată o cale către adevărata cunoaștere, cea a
revelației

lui
Dumnezeu.

Th
o
m
as

d
’
A
qu
i
n
o

(
12
2
7
–
1274
)
,

c
onsid
e
r
a
t

un

t
e
olog
r
e
m
a
r
ca
bi
l

v
a
lo
r
i
f
i
c
ă

în
f
olosul

t
e
olo
g
i
e
i

distin
c
ția

ar
istot
e
li
c
ă

dint
r
e

su
f
l
e
t

și

spi
r
it

(
s
a
u

sufl
e
t
v
ital

și

sufl
e
t
rațional
)
,

unul

d
e
s
er
vind

c
o
r
pul,

ce
l
ă
l
a
lt

pe

Dumn
e
z
e
u.

A
ce
sta

op
e
r
ea
z
ă

o

e
x
tind
er
e

a

s
fere
i

spi
r
itu
a
lului

și

la

s
e
n
z
a
ții

e
x
pli
câ
ndu
–
le

p
r
i
n

t
ra
ns
f
e
r
ul

de

c
o
r
pu
s
c
uli

m
a
t
er
i
a
li

de

la

obi
ec
te

la

o
r
g
a
n
e
le

d
e

simț.

D
ac
ă A
r
istot
e
l

a
v
e
a în

v
e
d
er
e în

De anima

re
l
a
ția o
r
g
a
nism

–

obi
ec
t;

T
h
om
as
d
’
Aquino o

înlo
c
ui
e
ște

c
u
ce
a

dint
r
e
„
c
onșt
i
ință

(
subi
ec
t) și

obi
ec
t
”
.

S
int
a
g
ma

„
o
r
g
a
nism

c
a
r
e

g
â
nd
e
ș
t
e
” a

f
ost

înl
o
c
uită
c
u

„
subi
ec
t

car
e

g
â
nd
e
ș
t
e”
.

P
r
obl
e
ma
c
onștiinț
e
i

a
f
ost

t
e
m
a
ti
z
a
tă din

p
e
r
sp
ec
tivă

t
e
ol
o
g
i
c
ă
:

psihi
c
ul

nu

m
a
i

d
e
s
er
v
e
a

vi
a
ța
d
e
re
l
a
ție

c
u lum
e
a

obi
ec
ti
v
ă
,
c
i
c
u divinit
a
t
ea
.

II.2

P
r
ec
u
r
so
r
i

ai

p
si
h
ologi
e
i

ș
t
ii
n
ț
i
f
i
ce
–

c
u
re
n
t
e

f
ilos
o
f
i
c
e

și

d
e
z
vo
l
t
ă
r
i

ș
t
ii
n
ț
i
f
i
ce
h
o
t
ă
r
â
t
oa
r
e

Co
n
si
d
er
a
ț
ii i
n
tr
o
du
ct
ive

(
S
c
hult
z
, D.
P
,
S
c
hul
t
z
,
S
. E.
,
2008)

S
pi
r
itul

t
i
mpului

(
Z
e
itg
e
ist)
car
e a domin
a
t

s
e
c
o
l
ul

a
l

X
V
I
I
–
l
e
a
e
ste t
e
r
e
n
ul

pe
car
e

noua

psiholo
g
i
e

(
ps
i
holo
g
ia

științi
f
i
că
)

a
v
e
a

s
ă

se

n
a
s
că
.
C
on
ce
pția

m
e
ca
ni
c
istă

e
ste
f
o
r
ța
c
ont
e
x
tu
a
lă
f
un
d
a
m
e
nt
a
lă
c
a
r
e

a
c
ar
a
c
t
er
i
z
a
t

acea
stă
p
er
io
a
d
ă
.

C
o
n
f
o
r
m

a
c
e
st
e
ia to
a
te

p
r
o
ce
s
e
le

n
a
tu
r
a
le

p
ot
f
i
d
e
t
e
r
min
a
te

m
e
ca
nic

și pot
f
i

e
x
pli
ca
te

p
r
in
l
e
g
ile

f
i
z
i
c
ii și
a
le
c
himi
e
i.

A
c
e
a
stă id
e
e își

ar
e o
r
i
g
in
e
a în

f
i
z
i
c
ă
c
a
r
e
s
–
a numit

la în
ce
put

f
iloso
f
ie n
a
tu
ra
l
ă
.

M
e
c
a
ni
c
ismul

c
a
o
r
i
e
nt
ar
e

e
ste

re
z
ult
a
tul

mun
c
ii

f
i
z
i
c
i
a
nului

G
a
lil
e
o

G
a
li
ei (
1564
–
1642)

și a

Temă d
e reflecție nr. 1

De ce credeți că e importantă schimbarea

terminologică de la suflet și/sau organism care
gândește la conștiință care gândește?

Mecanicism

21

m
a
t
e
m
a
ti
c
i
a
nului și
f
i
z
i
c
i
a
nului
I
s
aa
c

N
e
wton
(
1642
–
172
7
)
.

Î
n

a
e
a
stă
p
er
io
a
d
ă
c
u
cer
i
r
ile și

m
e
todolo
g
i
a științ
e
i

s
–
a
u

d
e
z
volt
a
t

m
â
nă în

m
â
nă
c
u

d
e
z
volt
ăr
ile t
e
hnol
o
g
i
ce
.

Ob
s
er
v
a
ția

și

e
x
p
er
im
e
nt
ar
e
a
a
u

d
e
v
e
nit

t
r
ă
s
ă
t
u
r
i

distin
c
tive
a
le științ
e
i

a
l
ă
tu
r
i

de
m
ă
su
ra
r
e
.

P
e
nt
r
u

f
i
ec
a
r
e
f
e
nom
e
n

ca
r
e
er
a
c
e
r
ce
t
a
t

se în
cerca
d
ef
ini
rea
,

d
e
s
cr
i
e
r
e
a și

m
ă
su
ra
r
ea
.

I
mpli
c
it

a
c
ea
stă

n
e
voie

imp
er
io
a
să
d
e a

m
ă
su
r
a a
f
ost
însoțită

de

inv
e
nt
are
a

a

num
er
o
a
se

a
p
a
r
a
te

de

m
ă
su
r
ă

(
b
ar
om
e
t
r
e
,

c
e
a
su
r
i

c
u

p
e
ndul
ă,
mi
rcr
om
e
t
r
e

e
t
c)
.

S
–
a

r
e
ușit

p
e
nt
r
u

p
r
ima

d
a
tă

o

m
ă
su
r
a
r
e
p
rec
i
s
ă a

timpului

i
a
r
c
onst
r
ui
re
a

c
e
a
su
r
ilor

d
e

to
a
te

m
ăr
imile

(
in
c
lusiv

ce
le

d
e

bu
z
un
ar
)

se

p
ăr
e
a

c
ă

a

d
e
v
e
nit
o p
r
io
r
it
a
t
e
.

D
a
to
r
ită

r
e
g
ul
a
r
it
ă
ții,

p
re
di
c
t
ibilit
ă
ții

și

p
rec
i
z
i
e
i
cea
sului,

o
a
m
e
nii

de

știință

și
f
iloso
f
ii

a
u

în
ce
put

să p
r
iv
ea
s
c
ă

ace
st

inst
r
um
e
nt

c
a

pe

un

mod
e
l

a
l

f
un
c
țion
ăr
ii
univ
er
sului.

Ast
fe
l,

p
e
nt
r
u

a
e
x
pli
c
a
f
u
n
c
țion
ar
e
a

univ
er
sului
a în
c
e
put

să

fie uzitată

m
e
t
af
o
r
a

cea
s
o
r
ni
c
ului.

T
re
pt
a
t
,

a
c
ea
stă p
e
r
sp
ec
t
i
vă a d
e
v
e
nit

d
e
t
e
r
ministă
(
se
cre
d
e
a
c
ă
univ
er
sul

e
ste
a
s
e
m
e
ni

u
nui

cea
s

pus

în

f
un
c
țiune

de
că
t
r
e
divinit
a
te și

ca
r
e
,

od
a
tă po
r
nit
,

f
un
c
țion
ea
z
ă

fă
r
ă int
e
r
v
e
nție
e
x
t
er
n
ă
–

c
u

a
lte

c
uvinte totul,

în

c
e
e
a

c
e

p
r
iv
e
ș
t
e
f
un
c
țion
ar
e
a

univ
e
r
sului
e
ste

p
re
st
a
bilit
)
.

O

a
l
t
ă id
e
e
f
un
d
a
m
e
nt
a
lă

c
a
r
e a domin
at

g
â
ndi
r
e
a
a
ce
st
e
i

p
er
io
a
d
e

e
ste
ace
e
a
c
ă
univ
er
sul

a
s
e
m
e
ni

unui

cea
s

po
a
te
f
i

înț
e
l
e
s

d
acă e
x
a
min
ă
m

c
ompon
e
nt
e
l
e s
a
l
e
.

Ast
fe
l,

o
a
m
e
nii

de știință
a
u

în
c
e
put

să

popul
ar
i
z
e
z
e noțiun
e
a de
re
d
u
c
ționism. De

la înț
e
l
e
g
er
e
a

univ
er
sului
f
olosind

m
e
t
af
o
r
a

unui m
eca
nism

p
r
e
c
um

c
ea
sul
,

la
înț
e
l
e
g
e
re
a

f
un
c
țion
ă
r
ii

psihi
c
ului

um
a
n

în

ac
e
ea
și

t
er
m
e
ni nu

a

f
ost

d
ecâ
t

un

p
a
s

d
e

f
ă
c
ut.

A
c
e
st

p
a
s

a

f
ost

mijlo
c
it

de

obi
ce
iul p
r
e
z
e
nt

în

a
ce
a p
er
io
a
dă

de

a

c
onst
r
ui

“
ju
căr
ii”

a
utom
a
t
e
.

D
e
și

id
ee
a

a
utom
a
t
e
lor

nu

e
r
a

nouă

(
e
x
istă m
a
nus
cr
ise

g
r
ece
ști,

a
ra
b
e
ca
r
e d
e
s
cr
iu

c
onst
r
u
c
ț
i
a
a
tuom
a
t
e
lo
r
,

s
a
u

d
e
e
x
.

C
hina
car
e

a
e
x
ce
l
a
t

în

c
onst
r
u
c
ț
ia

a
ce
sto
ra
) se
p
a
r
e
c
ă în

e
p
o
c
ă a

f
ost

c
onsid
e
r
a
tă o

in
v
e
nți
e
.

P
r
int
re ce
le

m
a
i

ce
l
e
b
r
e

m
e
c
a
n
isme

de

a
ce
st

tip,

c
onst
r
uite

la

ac
e
a

d
a
t
ă
,

e
s
t
e

câ
nt
ă
r
e
țul

cu f
l
a
utul

de

dim
e
nsiunile

unui

om

no
r
m
a
l

car
e

a

f
ost

c
onst
r
uit

în

a
șa

fe
l

î
n
câ
t

miș
căr
ile s
a
le p
r
in

c
a
r
e
a
ce
sta
s
c
o
a
te sun
e
t
e
le la

f
l
a
ut

e
r
a
u

e
x
ec
ut
a
te de o

p
a
r
te

m
eca
ni
c
ă
c
a
r
e
re
p
r
odu
c
e
a

f
id
e
l

f
i
ec
a
r
e

muș
c
hi,

li
g
a
m
e
nt

s
a
u

p
a
r
te

a

c
o
r
pului
.
I
m
a
g
in
e
a m
eca
ni
c
ă a

f
iinț
e
i

um
a
ne

a
p
ă
t
r
uns

în

lit
e
r
a
tu
r
a

s
e
c
olului

X
I
X și

î
n
ce
putul

s
ec
olului

XX
(
de

e
x
e
mplu

căr
țil
e

p
e
nt
r
u

c
opii

s
cr
ise

de

Fr
a
nk

B
a
um

și

pe

b
a
z
a

căr
o
r
a

ult
er
ior

a
a
p
ăr
ut
f
ilmul V
ră
jito
r
ul
d
in
O
z
)
.

Metafora ceasorni
cului

Reducționsim

Determinism

22

II.2.1

Co
n
tr
i
bu
ț
ia l
u
i R
e
n
é

D
e
s
c
a
r
t
e
s la a
p
a
r
i
ț
ia
p
si
h
ologi
e
i
m
o
d
er
n
e

D
e
sp
r
e

a
ce
st

g
â
nditor

se

po
a
te

af
i
r
ma

c
ă

a

in
a
u
gu
ra
t

er
a

psiholo
g
i
e
i

mod
e
r
n
e
.
Vin

să suțină
a
c
e
a
stă
a
f
i
r
m
a
ție
câ
t
e
va t
e
m
e de

r
e
fer
ință
p
e
nt
r
u

psiholo
g
i
a

mod
er
nă
p
e
car
e

D
e
s
c
ar
t
e
s l
e
–
a

t
r
a
t
a
t
(c
ont
â
nd bin
e
înț
e
l
e
s mo
d
ul în
car
e

a
ce
sta

a

f
ă
c
ut
–
o
)
.

T
e
ma 1
N
atura
c
orpului

D
e
s
c
a
r
t
e
s

a în
ce
r
ca
t

să
e
x
pli
c
e
f
un
c
țion
are
a
f
i
z
iolo
g
i
c
ă a
c
o
r
pului

în

t
er
m
e
nii
f
i
z
i
c
ii.
S
e

obs
er
vă

a
ș
a
d
a
r

in
f
lu
e
nța

spi
r
itului m
eca
ni
c
ist

a
l

e
po
c
ii

a
sup
r
a

g
â
ndi
r
ii

s
a
l
e
.

S
e
p
ar
e

c
ă pe
v
re
m
e
a
c
â
nd

lo
c
uia la
P
ar
is

e
r
a
f
a
s
c
in
a
t

de
a
utom
a
t
e
le
c
a
r
e po
p
ul
a
u

g
ră
dinile
p
ar
i
z
i
e
ne
(
a
c
țion
a
te
d
e
pompe
de
a
p
ă)
.
P
r
ob
a
b
il
c
ă
o
bs
e
r
v
â
nd
fa
ptul
c
ă
miș
c
ă
r
ile
ace
sto
r
a
sunt

g
e
n
e
r
a
te d
i
n

a
f
ar
a

lor

(
p
re
siun
e
a

a
p
e
i) i
–
a

v
e
nit

i
d
ee
a

c
ă și

în

ca
z
ul

omului pot

e
x
ista

miș
căr
i

involunt
ar
e

la niv
e
lul

c
o
r
pului.

A
cea
stă
a
bo
r
d
a
r
e

a miș
c
ă
r
ii involunt
ar
e

e
ste

c
onsid
e
r
a
tă

o
c
on
c
e
pție

timpu
r
ie

a

ref
l
e
x
ului.

T
e
ma2 Probl
e
ma int
e
ra
c
țiune

mint
e
–
c
orp.

Î
n
a
inte

de

D
e
s
car
t
e
s

a
ce
a
stă

p
r
obl
e
mă

a

fră
m
â
nt
a
t

mințile

multor

g
â
ndi
t
o
r
i

i
ar

t
e
o
r
ia
c
e
a

m
a
i popul
a
r
ă
er
a
a
c
ee
a

c
ă

int
e
rac
ți
u
n
e
a

minte
c
o
r
p
e
ste u
n
idi
rec
țion
a
lă

(
mint
e
a

po
a
te

in
f
lu
e
nța

c
o
r
pul

d
a
r

c
o
r
pul

nu

p
o
a
te

in
f
lu
e
nța

mint
ea)
.

L
e
g
ă
tu
r
a

dint
r
e
ce
le două
inst
a
nțe
er
a

g
â
ndită
a
s
e
m
e
ni

re
l
a
ți
e
i

dint
r
e un

p
ă
uș
a
r și

m
ar
ion
e
ta pe
ca
r
e o m
a
n
e
v
r
e
a
z
ă
(
p
ă
uș
a
r
f
iind

bin
e
înț
e
l
e
s

mint
ea)
.

S
p
r
e d
e
os
e
bi
r
e de în
a
int
a
șii

s
ă
i

g
â
ndito
r
ul
fra
n
c
e
z

a
f
o
r
mul
a
t

id
e
e
a
e
x
ist
e
nț
e
i

un
e
i

int
erac
țiuni

înt
r
e
ce
le două inst
a
nț
e
.

După publi
care
a

c
on
c
e
pți
e
i

s
a
l
e
,

D
e
s
c
ar
t
e
s

a
f
ost

u
r
m
a
t

de o

m
a
r
e p
a
r
te din
t
r
e
f
iloso
f
i

și o
a
m
e
ni

de

științ
ă
.

Î
n

ps
i
holo
g
ie

a
c
e
a
stă

p
r
obl
e
m
ă

se

intitul
ea
z
ă

du
a
lit
a
t
e
a

psiholo
g
i
c
o
–
f
i
z
i
că.

D
e
o
a
r
e
c
e

în

c
on
c
e
pția
s
a

spi
r
itul

er
a

c
onsid
era
t

im
a
t
er
i
a
l

o

p
r
obl
e
mă

di
f
i
c
ilă
d
e
re
z
olv
a
t

er
a
ac
e
e
a de a

g
ă
si

mod
a
lit
a
t
e
a p
r
in

car
e
ce
v
a im
a
t
er
i
a
l

c
omuni
c
ă
c
u

ce
v
a
m
a
t
er
i
a
l.

S
oluția
g
ă
sită de D
e
s
c
a
r
t
e
s
,

și

a
nume
ac
e
e
a de a
c
onsi
e
r
a
cre
i
er
ul

lo
c
ul

în

car
e
ar
e

loc

ac
e
a
stă

int
e
r
a
c
ți
u
ne
,

a

f
ost
c
on
f
i
r
m
a
tă

ult
e
r
ior

în psiholo
g
i
e
.

T
e
ma

3
Do
c
trina id
e
ilor

Mint
e
a um
a
nă p
r
odu
c
e

două tipu
r
i

de id
e
i:

în
n
ă
s
c
ute și

d
er
iv
a
te
(
dob
â
ndit
e)
.
I
d
e
ile înn
ă
s
c
u
t
e nu

sunt

obținute în

u
r
ma
a
c
țiunii

m
e
diului

e
x
t
er
n

a
sup
r
a simțu
r
ilo
r
.

Temă d
e

reflecție nr. 2

De ce credeți că analogia cosmos /om
–
mecansim (ceas) a prins atât de bine
în această perioad
ă

?

Descrieți o abordare psihologică modernă folosind termenii: determinism și
materialism
.

23

P
r
int
r
e
ace
st
e
a D
e
s
car
t
e
s

e
num
er
ă id
e
e
a de Dumn
e
z
e
u,

id
ee
a de p
erf
e
c
țiun
e
,

id
ee
a de
in
f
init.

I
d
e
ile

d
er
iv
a
te

s
u
nt

ace
l
e
a

c
ar
e

se

f
o
r
m
e
az
ă

în

u
r
ma

ac
țiunii di
rec
te

a

stimulilor
a
sup
r
a o
r
g
a
n
e
lor de simț.

A
cea
stă t
e
o
r
i
e a id
e
ilor înn
ă
s
c
ute
e
ste impo
r
t
a
ntă d
e
o
a
r
ec
e

a
sus
c
it
a
t

o
po
z
iția
f
iloso
f
ilor
e
mpi
r
iști

și

a

psiholo
g
ilor

ca
r
e

a
u

o

p
er
sp
e
c
tivă
ra
ț
ionalist
ă

a
sup
r
a

m
e
ca
nism
e
lor

ps
i
holo
g
i
c
e

impli
ca
te

în
p
r
o
ce
sul
c
uno
a
șt
e
r
ii.

II.2.2

E
m
p
i
r
i
s
m
u
l
e
n
gl
ez

F
ilo
z
o
f
ia
e
mpi
r
i
c
ă
c
on
s
id
er
ă
c
ă

obs
er
v
a
ția și

e
x
p
er
i
e
nța

sunt

m
a
i impo
r
t
a
nt
e

în

c
uno
a
șt
e
r
e
a

um
a
n
ă

d
e
c
â
t
ra
țiun
ea.

F
r
a
n
c
is

B
a
c
on
(
15
6
1
–
1626)
este

c
onsid
e
r
a
t

iniți
a
to
r
ul
e
mpi
r
ismu
lui
și
s
e
n
z
u
a
lismului

mod
er
n
.

C
uno
a
șt
e
r
e
a științi
f
i
că

devine o temă predilctă a investigațiilor sale

care s
–
au centrat
pe căutarea unei metode adecvate
.

C
e
le
m
a
i

c
unos
c
ute

af
o
r
m
ise
a
le

s
a
le sunt

u
r
m
ă
to
a
re
le
:

„
Ș
tiința
e
ste put
er
e
”
,

„
O
a
m
e
nii

nu

pot

st
ă
p
â
ni

n
a
tu
r
a
d
ecâ
t

supunu
â
nd
u
–
se l
e
g
i
lor
e
i
”
,

„A
c
uno
a
ște

c
u

a
d
e
v
ăra
t

îns
ea
mnă

a

c
uno
a
ște

p
r
in

c
a
u
z
e”
.
F
.

B
ac
on

pune

b
a
z
e
le

m
e
tod
ei
indu
c
tive
car
a
c
t
er
i
z
a
tă

p
r
i
n
f
olosi
re
a
a
n
a
li
z
e
i,
c
omp
ara
ți
e
i,

obs
er
v
a
ți
e
i și
e
x
p
er
im
e
ntului.

C
e
a m
a
i
c
unos
c
ută

lu
c
ra
r
e

a

lui

B
ac
on,

„
Novum

O
r
g
a
num
”
,
(
noul inst
r
um
e
nt

a
l minții) publi
ca
tă în 1620
e
ste o
re
pli
c
ă a
Organonului
ar
sitot
e
li
c
.
B
ac
on

a

f
ost

p
r
int
r
e

p
r
imii t
e
o
re
ti
c
i
e
ni

ca
r
e

a

evidențiat rolul
c
uno
a
șt
e
r
ii
științi
f
i
c
e:
posibilit
a
t
e
a de de

a
p
re
z
i
c
e și

c
ont
r
o
l
a
lum
e
a

n
a
tu
ra
l
ă
.

Jo
h
n
L
o
c
k
e
(
1632
–
1704)
e
ste

c
onsid
e
r
a
t
ce
l
m
a
i

impo
r
t
a
nt su
cce
sor
a
l

lui
B
ac
on.

Î
nt
re
b
ar
e
a
f
und
a
m
e
nt
a
lă
c
a
r
e
descrie

p
r
in
c
ip
a
l
e
le
p
re
o
c
up
ăr
i

a
le
a
c
e
stu
ia
este următoarea
:
C
um
c
uno
a
șt
e
m și de

unde

vine

c
uno
a
șt
e
r
ea
?

F
iloso
f
ul

e
n
g
l
e
z

c
omb
a
te

t
e
o
r
ia

id
e
ilor

în
ă
s
c
ute

af
i
r
m
â
nd
,

în

ce
l
e
b
r
a

sa

l
u
cra
r
e

„
Es
e
u

a
sup
r
a

int
e
l
ec
tului

om
e
n
e
s
c
”
,

c
ă

to
a
t
e

c
un
o
știnț
e
le

p
r
ovin

din

e
x
p
e
r
i
e
nț
ă
.

Ast
fe
l
, la n
a
șt
er
e su
f
l
e
tul

um
a
n

e
ste
c
a
o

f
o
a
ie
a
l
b
ă
d
e h
â
r
tie
(
t
a
bula
ra
s
a
)
:

„
Î
n

int
e
l
ec
t

nu

Asociaționism
–

teorie filosof
ică
și psihologică conform căreia
activitatea mental
ă

ar fi
constituită din prod
ucerea și
desfacerea legăturilor între
elementele simple, fie acestea
ultime reprezentări (și ca atare,
conținuturi psihice, senzații,
idei, emoții etc.)
Asociaționismul este p
rezent în
teoriile despre minte elaborate
de filosofii empiriști en
glezi din
secolele al XVIII
–
lea și al XIX
–
lea, se regăsește în psihologia
științifică

și în structuralism, în
anumite modele ale
memoriei
propuse de cognitivism sau de
conexionsim.

Senzualism
–

reducerea tuturor
conținuturilor și actelor

de
cunoaștere la senzație (dau, mai
précis la modificările simțirii)
.

“Judecata, reflecția, dorințele,
pasiunile etc. sunt doar senzația
însăși care se transform în mod
diferențiat” (E. B. de Condillac
Tratat despre senzații

24

e
x
i
s
tă nimic
car
e să nu

f
i

f
ost

în
a
inte în

simțu
r
i
”
.

S
cr
i
er
ile lui

J
.

L
o
c
ke
sunt importante
pentru evoluția psihologiei deorece fundamentează principiile asociaționiste ale
cunoașterii.
A
ce
ste

c
r
e
dințe se
f
o
r
m
e
a
z
ă p
r
in

în
v
ă
ț
ar
e

a
so
c
i
a
tivă

c
a
r
e

e
s
t
e
a
cc
id
e
nt
a
l
ă
.

Empi
r
iștii

e
n
g
l
e
z
i

și s
e
n
z
u
a
liștii
fra
n
ce
z
i
car
e

îi vor

u
r
ma

vor

f
i m
a
i p
r
e
o
c
up
a
ți de

p
r
in
c
ipiile

a
s
o
c
i
a
ționist
e
.

G
e
o
r
ge
Be
r
k
e
l
e
y

(
1685
–
1753)
c
unos
c
ut

m
a
i

a
l
e
s

p
e
nt
r
u

di
c
tonul:

“
e
sse

e
s
t

p
erc
ip
i
”
(
a
f
i

îns
ea
mnă

a

f
i

p
e
rc
e
put) a

ac
c
e
ntu
a
t

înt
r
–
a
t
â
t

r
olul

r
olul

e
x
p
er
i
e
nț
e
i

în

c
uno
a
șt
e
r
e
a
lu
cr
u
r
ilor
,

în
câ
t

lum
e
a

r
e
a
lă

e
ste

de

f
a
pt

lum
e
a

s
ubi
ec
tiv
ă
.

B
er
k
e
l
e
y a

a
p
li
ca
t

p
r
in
c
ipii
a
so
c
i
a
ționiste p
e
nt
r
u

a
e
x
pli
c
a
fe
lul

în

car
e o
a
m
e
nii

re
uș
e
sc să

c
un
o
a
s
c
ă

obi
ec
t
e
le din
lum
e
a
rea
l
ă
.

I
d
e
ile
c
omp
l
e
x
e se
f
o
r
m
ea
z
ă p
r
in

a
so
c
i
er
e
a id
e
ilor

simpl
e
.

V
o
m

p
re
z
e
nta în
c
ontinu
ar
e

f
e
lul

în

car
e

B
er
k
e
l
e
y

a

e
x
pl
i
ca
t

p
erce
pția

a
d
â
n
c
imii,

d
a
t

f
iind

fa
ptul

că
re
tina um
a
nă
e
s
t
e bidim
e
nsion
a
l
ă
.

Ast
fe
l,

p
e
nt
r
u

a
a
junge
la p
e
r
ce
pția
a
d
â
n
c
imii

omul
c
ombină s
e
n
z
a
țiile vi
z
u
a
le pe
car
e le obține d
e
–
a

lun
g
ul

e
x
p
er
i
e
nț
e
i

în

î
n
cer
c
a
r
e
a de a
v
e
d
e
a ob
i
ec
te

la dist
a
nțe

di
fer
ite

c
u

miș
c
ă
r
ile pe

car
e

a
ce
sta le

f
a
c
e

în

mod

fr
e
c
v
e
nt

în
în
cer
c
ar
e
a

de

a

v
e
d
e
a

o
bi
ec
t
e
le

m
a
i

de

a
p
r
o
a
p
e
.

As
t
fe
l,

p
er
c
e
pția

a
d
â
n
c
imii

nu

e
ste

o
simplă

e
x
p
er
i
e
nță

s
e
n
z
o
r
i
a
lă

c
i o
a
so
c
i
a
ție

de

id
e
i

car
e

t
re
buie

înv
ă
ț
a
t
ă
.

Abo
r
d
a
r
e
a lui

David

H
u
m
e
(
1711
–
177
6
)
,

e
s
t
e

c
o
n
si
d
er
a
t
ă

una dint
r
e
ce
le m
ai
bo
g
a
t
e
și

m
a
i

ra
di
ca
le
c
o
n
ce
pții

de
f
ilo
z
o
f
ie
e
mpi
r
i
că
.

C
e
le m
a
i

impo
r
t
a
nte lu
crăr
i

a
le lui D.
Hume

sunt:
„
T
ra
t
a
t
a
s
up
r
a

n
a
tu
r
ii um
a
n
e
”

și
„
Es
e
u
r
i p
r
ivind înț
e
l
e
g
e
r
e
a

um
a
n
ă”
.

Obiectivul fundamental asumat de Hume, în ceea ce privește tema cunoașterii
este a fost acela de a extinde la cunoașterea naturii umane metoda exper
i
mentală aplicată
de I. Newton.

„
Așa cum știința despre om este singura bază solidă pentru celela
l
te
științe
, tot astfel singura bază solidă pentru pentru știința despre om trebuie să

fie
experiența și observația”.

Cele două forme de bază ale
c
uno
a
ș
t
er
ii

su
nt
:

imp
re
sii
le
(pasiuni și imagini prezente direct în minte)

și

i
d
e
i
le (care sunt doar copii palide ale
impresiilor)
.

A
minti
re
a

unui

g
ust

la

30

de

minute

după

m
a
să

devine

id
ee
, în

ace
st

ca
z

f
iind o
a
minti
r
e
m
a
i p
a
lidă a

imp
re
si
e
i o
r
i
g
i
n
a
l
e
.

H
u
me a

a
r
ă
t
a
t
c
ă id
e
ile pot

f
i

simpl
e
,

c
a
o

sin
g
u
r
ă
n
otă
c
l
a
r
ă
,

s
a
u

c
ompl
e
x
e
,

a
șa

c
um

este de exemplu ideea de măr include
simultan mai multe impresii:

c
ul
o
are
,
g
ust,

mi
r
os

și

si
m
ț.

T
e
o
r
ia
a
s
o
c
i
a
ționistă
f
o
r
mul
a
tă de Hume se b
a
z
ea
z
ă pe u
r
m
ă
to
a
re
le t
r
e
i

l
e
g
i:
l
e
g
e
a

a
s
e
m
ă
n
ăr
ii

(
g
â
ndu
r
ile

no
a
st
r
e

t
re
c

m
a
i

ușor

de

la

o

id
e
e

a
nume

la

una

simil
ar
ă

de ex.

câ
nd

ne

g
â
ndim

la

un

p
r
i
e
t
e
n

ne

e
s
t
e

ușor

să

n
e

g
â
ndim

și

la

ce
il
a
lți

p
r
i
e
ten
i
)
,

l
e
g
e
a
c
onti
g
uit
ă
ții
(
c
â
nd
n
e

g
â
n
dim la

un obi
e
c
t
a
v
e
m t
e
ndința

să

n
e

a
mintim de

25

obi
ec
t
e
le

c
a
r
e
a
u

f
ost

e
x
p
er
i
e
nți
a
te în

a
ce
l
a
și

loc

și

timp

–

d
e
e
x
e
mplu

câ
nd

ne

g
â
ndim

la

un

c
a
dou

n
e
rea
mintim

ușor

p
er
so
a
na

car
e

ni

l
–
a

o
f
e
r
it)

și

l
e
g
e
a

ca
u
z
e
i

și

a

ef
e
c
tului

(observând succesiunea lucrurilor și/sau a evenimentelor formulăm predicții). Legea
cauze
i și a efectului este cea mai eficientă atunci când ne formăm idei despre anumite
evenimente sau lucruri.
A
cea
stă

din u
r
mă

l
e
g
e

e
s
t
e

c
onsid
e
r
a
t
ă

c
e
a

m
a
i impo
r
t
a
ntă

dint
r
e

l
e
g
ile

a
s
o
c
i
er
ii.

D.
Hume a investigat și latura emoțională a ființei umane porni
nd de la
clasificarea
e
moții
lor în două categorii fundamentale:
t
ră
i
r
i

a
f
ec
t
i
ve înt
e
m
e
i
a
te

pe

du
re
r
e

și

trăiri afective întemeiate pe

pl
ăcere
.

E
moții

p
rec
um

bu
c
u
r
i
a
,

do
r
ința

și
sp
era
nța

d
er
ivă

din

pl
ă
c
ere
,

în

timp

c
e

e
n
er
v
ar
e
a
,

disp
re
țul

și

f
r
i
c
a

d
er
i
vă di
n

du
r
er
e
.

Ja
me
s

M
ill

(
177
3
–
183
6
)

a
descris psihicul
pornind de la
elementul său de bază

s
e
n
z
a
ția

și de la principiul care o guvernează:
a
so
c
i
a
ția
.

C
e
a m
a
i

c
unos
c
ută lu
cr
a
r
e
psiholo
g
i
c
ă a lui

Mill,

„
An
a
li
z
a
fe
nom
e
nului

m
i
ntii

um
a
n
e
”
(
1829)

se remarcă pri
ntr
–
o

a
bo
r
d
ar
e m
eca
ni
cist
ă

a p
r
o
c
e
s
e
lor
m
e
nt
a
l
e
.

C
re
dinț
e
l
e
,

a
mint
i
r
ile și

e
x
p
er
i
e
nț
e
le
–

c
hi
a
r
și

s
c
opu
r
ile și

p
ref
e
r
inț
e
le
e
st
e
ti
c
e
–

t
o
a
te se
f
un
d
a
m
e
nt
e
a
z
ă pe
a
so
c
i
e
r
e s
a
u

c
ondițion
a
re
.

C
a
r
ac
t
er
ul și
a
bilit
a
t
e
a

c
o
g
nitivă

sunt
re
z
ult
a
tul unui p
r
o
ce
s
e
du
c
a
țion
a
l
a
d
e
c
v
a
t.

Aso
c
i
a
ția

e
s
t
e

un

fe
nom
e
n

g
e
n
era
l

și

to
a
tă

vi
a
ța no
a
st
r
ă psihi
c
ă po
a
te
f
i

c
onsid
era
tă
c
a un

șir de im
a
g
ini

s
a
u

de s
e
ntim
e
n
t
e
.

Aso
c
i
a
ția se p
r
odu
c
e
f
ie înt
r
e
s
e
n
z
a
ții,

f
ie înt
r
e id
e
i. O
r
din
e
a
s
in
cr
oni
c
ă a două

re
l
a
ții

simult
a
ne
e
ste o
r
din
e
a în

sp
a
țiu.

O
r
din
e
a su
cce
siv
ă
,

ra
po
r
tul

a
n
t
er
ior post
er
ior înt
r
e do
u
ă
fe
nom
e
n
e e o
r
din
e
a în

timp.

I
d
e
ile
no
a
st
r
e d
e
r
ivă din

s
e
n
z
a
ții,

iar
o
r
di
n
e
a
acestor
a

d
er
iv
ă firesc din cea a
s
e
n
z
a
ții
l
o
r
.

Tot

a
so
c
i
a
ția
e
x
pli
c
ă
f
o
r
m
ar
e
a id
e
ilor no
a
st
r
e

d
e
sp
r
e obi
ec
t
e
le

din

re
a
lit
a
t
ea
e
x
t
er
io
ară
,

f
o
r
m
a
r
e
a id
e
ilor g
e
n
e
r
a
l
e
,

a noțiunilor de

a
s
e
m
ă
n
ar
e

și

de

di
fere
nț
ă
,

d
e
a
nt
ece
d
e
nt și
c
ons
ec
v
e
nt,

c
a

și
ce
le

d
e

sp
a
țiu, timp, miș
car
e

și in
f
init.

Emoțiile și

ac
t
e
le

de

voință

sunt

supuse

și

e
l
e l
e
g
ilor
a
s
o
c
i
a
ți
e
i. Emoțiile

c
omp
l
e
x
e

p
r
ovin din
e
moții simple

pe

ca
l
e
a

a
so
c
i
a
ți
e
i.

To
a
te

s
e
n
z
a
țiile no
a
st
r
e

sunt

a
g
r
ea
bile
s
a
u d
e
z
a
g
r
ea
bil
e
,
s
a
u indi
f
ere
nt
e.
P
l
ăcer
e
a și

du
r
er
e
a sunt

ce
le do
u
ă
a
f
e
c
te p
r
imitiv
e
.

Du
r
er
e
a și

pl
ă
ce
r
e
a

p
r
oduc id
e
e
a
d
e
du
rer
e

și

pl
ăc
e
re
.

C
â
nd

i
d
ee
a unui

s
e
ntim
e
nt

de
p
l
ăce
r
e e

c
on
ce
pu
t
ă
c
a viito
are
,

fă
r
ă a

f
i
si
g
u
r
i
c
ă

v
a

a
v
e
a

lo
c
,
simțim

sp
era
nț
a
;

câ
nd
s
unt
e
m

si
g
u
r
i
c
ă

va

a
v
e
a

loc

simțim
Comentați legile care stau la baza teoriei asociaționiste a lui Hum
e din perspective unei teori
actuale din psihologie.

Temă d
e reflecție nr. 3

Comentați legile care stau la baza teoriei asociaționiste a lui Hume din
perspectiva

unei teor
i
i
actuale din psihologie.

26

bu
c
u
r
i
a
.

C
â
nd

un

s
e
ntim
e
nt

de

du
re
r
e

e

c
o
n
ce
put

c
a

viito
r
,

fă
r
ă

a

f
i

si
g
u
r
,

s
imțim

t
ea
m
a;

câ
nd

sunt
e
m

si
g
u
r
i

c
ă

se

va

p
r
odu
ce
,

simțim

t
r
ist
e
ț
ea
.

P
l
ăcer
e
a

și

du
rere
a

a
u

ca
u
z
e
im
e
di
a
te

s
a
u înd
e
p
ă
r
t
a
t
e.

An
a
li
z
a

lui
J
a
m
e
s

Mill

t
i
nde

să

a
r
a
te

c
ă

s
e
ntim
e
nt
e
le

ce
le

m
a
i

put
er
ni
c
e

nu

sunt
d
ecâ
t niște

a
g
r
e
g
a
te

f
o
r
m
a
te
p
r
in ju
x
t
a
pun
er
e
a s
a
u p
r
in
f
u
z
iun
e
a

un
o
r

s
e
ntim
e
nte simpl
e
.

C
hi
a
r un

s
e
ntim
e
nt

a
șa
d
e no
r
m
a
l

și

de

g
e
n
era
l

c
um

e
ste

d
r
a
g
o
s
t
e
a
p
ă
r
inților p
e
nt
r
u
c
opiii lor

se

e
x
pli
c
ă

în ultimă

a
n
a
li
z
ă

p
r
in p
r
o
ce
sul de

a
so
c
i
a
ți
e
.

Jo
h
n

S
t
u
a
r
t

M
ill

(
1806
–
1873)

int
r
odu
c
e în

A
n
g
lia po
z
itivismul

lui

Au
g
uste
C
omt
e
.

L
e
g
e
a
a
so
c
i
a
ți
e
i

în

c
on
ce
pț
ia sa
re
p
r
e
z
e
ntă
ce
a m
a
i

g
e
n
e
ra
lă l
e
g
e a

fe
nom
e
n
e
lor
psihi
c
e

și
e
ste

inst
r
um
e
ntul de

ce
r
ce
t
a
r
e

p
r
e
dil
ec
t

a
l psiholo
g
i
e
i.

J
.
S
t.Mill
c
onsid
er
ă

c
a

f
iind l
e
g
i
a
l
e

a
so
c
i
a
ți
e
i u
r
m
ă
to
are
l
e:

1. id
e
ile

fe
nom
e
n
e
l
o
r

a
s
e
m
ă
n
ă
to
ar
e

tind să

s
e

p
re
z
inte

împ
re
ună

în spi
r
i
t;

2.

câ
nd

do
u
ă

imp
re
sii

s
a
u

id
e
i

a
u

f
ost

p
er
c
e
pute

simult
a
n

s
a
u

în

su
cce
si
u
ne

im
e
di
a
t
ă,
una

tinde

să

a
du
c
ă

în
c
o
n
știință

pe

cea
l
a
lt
ă
.

Î
n

c
e
e
a

c
e

p
r
iv
e
ște

c
onti
g
uit
a
t
e
a

a
ce
sta

e
ste

d
e

d
ouă

fe
lu
r
i:

p
r
in

simult
a
n
e
it
a
te

și

su
cce
siune

im
e
di
a
t
ă.

S
e
n
z
a
ția
e
ste

c
onsid
era
t
ă
fe
nom
e
nul

psihic
e
l
e
m
e
nt
ar
.

J
.

S
.

Mi
l
l

c
onsid
er
a
c
ă
știința

minț
i
i

se

po
a
te

d
e
z
volta

a
st
fe
l

în
câ
t
să
a
jungă

la

p
r
e
di
c
ția

c
o
mpo
r
tm
e
nt
e
lor
um
a
n
e
.

C
ee
a
c
e îi

lips
e
ște d
e
o
ca
md
a
tă
c
a să
f
ie o

șt
i
ință
e
x
ac
tă
e
ste lipsa înț
e
l
e
g
e
r
ii
f
un
c
țion
ăr
ii

l
e
g
il
or

s
ec
u
nd
ar
e

p
r
in

ca
r
e
a
m

put
e
a d
e
t
e
r
mina

c
um

a
nume

indivi
z
ii

vor
ac
ționa

în
c
i
rc
umst
a
nțe

p
rec
is
e.

Co
n
tr
i
bu
ț
ia
e
m
p
i
r
i
s
m
u
l
u
i la i
n
s
t
i
tu
i
re
a
p
si
h
ol
o
gi
e
i
c
a ș
t
ii
n
ț
ă

Od
a
tă

c
u

f
o
r
mul
a
re
a p
r
i
n
c
ipiilor
e
mpi
r
iste mod
er
ne mulți

f
iloso
f
i

car
e
a
u

u
r
m
a
t
și
–
a
u

r
e
c
onsid
e
r
a
t

m
e
to
d
e
le de

inv
e
stig
a
ție
a
ce
s
t
e
a
d
e
v
e
nind

a
tomist
e
,

m
eca
ni
c
iste și
Temă d
e reflecție

nr. 4
Pornind de la distincția dintre teamă și tristețe din perspectiva
anticipării apariției unor evenimente viitoare se poate elabora o teorie a formării emoțiilor care
să poată fi dovedită științific? Aduceți argument în acest sens.

Temă d
e reflecție nr. 5

Care dintre abordările ulterioare din psihologie au postulat posibilitatea de a prezice
comportmanetele umane? Comparați cele două perspective identificând asemănări și deosebiri.

27

po
z
itiv
i
st
e
.

Ast
fe
l,

pe la
j
um
ă
t
a
t
e
a s
ec
olului

a
l

X
I
X
–
l
e
a
e
r
a
u

puse b
a
z
e
le t
e
o
re
ti
c
e p
e
nt
r
u
o

știință

a psi
h
i
c
ului

u
m
a
n.

De

cee
a

c
e

a
v
e
a

n
e
voie

psiholo
g
ia

p
e
nt
r
u

a

t
ra
nspune

î
n
rea
lit
a
te
a
c
e
ste p
r
in
c
ipii

t
e
o
re
ti
c
e
f
und
a
m
e
nt
a
l
e

er
a o

m
e
todă știin
ț
i
f
i
c
ă pe m
ă
su
ră:
e
x
p
er
im
e
ntul. A
ce
st

fa
pt

a
v
e
a să se
înt
â
mple

î
n
c
u
râ
nd d
a
to
r
ită
f
i
z
io
l
o
g
i
e
i

c
a
r
e

a
f
u
r
ni
z
a
t
un mod
e
l
e
x
p
er
im
e
nt
a
l m
e
nit să

d
e
a

n
a
ș
t
er
e

noii psiholo
g
ii.

De

re
ținut p
r
in
c
ipiile

f
u
n
d
a
m
e
nt
a
le

a
le

e
mpi
r
ismului:

• p
r
o
ce
s
e
l
e

s
e
n
z
o
r
i
a
le

a
u

un
r
ol p
r
im
a
r

în
c
uno
a
șt
e
r
e

•

a
n
a
li
z
a
e
x
p
er
i
e
nț
e
i

c
o
n
ști
e
nte se
rea
li
z
ea
z
ă p
r
in

d
e
s
c
ompun
ere
a
a
ce
st
e
ia

în

e
l
e
m
e
nte
s
a
le
c
onstitutiv
e
.

P
r
o
ce
s
e
le m
e
nt
a
le

c
ompl
e
x
e sunt

re
z
ul
a
tul

sint
e
z
e
i

p
r
in

a
so
c
i
a
ție a
e
l
e
m
e
nt
e
lor

simple

din
c
a
d
r
ul
c
onștiinț
e
i

•
ce
nt
r
a
re
a

p
e

p
r
o
c
e
s
e
le

c
onști
e
nte

II.2.3

P
o
z
i
t
ivis
m
u
l
–

A
u
g
uste

C
omte

(
1798
–
185
7
)

P
o
z
i
t
ivismul

e
ste

un

c
u
re
nt

f
iloso
f
ic

iniți
a
t

de

A.

C
omte

car
e

re
spinge

f
iloso
f
ia
c
a
re
p
re
z
e
nt
a
r
e t
e
o
re
ti
c
ă

g
e
n
e
ra
li
z
a
tă a lumii.

Î
n

lo
c
ul

un
e
i

vi
z
iu
n
i

uni
f
i
c
a
to
ar
e
c
ar
e
s
e

ce
nt
r
e
a
z
ă

pe

p
r
obl
e
me

i
re
z
olv
a
bile

po
z
itivism
u
l
rec
l
a
m
ă

c
e
nt
ra
r
e
a

p
e

f
a
pte

ca
r
e

sunt
obs
er
v
a
bile

în mod

ob
i
ec
tiv.
Tot
c
e
e
a

c
e

e
ste

sp
ec
ul
a
tiv,
in
fe
r
e
nți
a
l
,

m
e
t
af
i
z
ic

e
ste
re
spins

de
că
t
r
e po
z
itiv
i
sm.

A.

C
omte
c
onsid
er
a
c
ă
e
x
istă t
re
i

st
a
dii

a
le d
e
z
volt
ăr
ii

umanității
:

Stadiul teologic
–

pentru explicarea fenomenelor se recurge la mit și la supranatural

Stadiul metafizic
–

cauzele fenomenelor sunt cercetate în termenii unor entități abstracte
(
folos
irea unor explicații care apelază la

princ
ipii
, esențe cauze sau legi care nu pot fi
verificate (observate)

Stadiul științific, cel mai înalt
,

în care obiecti
ve
le majore sunt: de
scrirea fenomenelor,
predicția și controlul

acesto
ra
. A
ce
st

st
a
diu

a
l po
z
iti
v
ismului

e
ste
c
onsid
era
t

de

că
t
r
e
C
omte st
a
diul

m
a
tu
r
it
ă
ții

int
e
l
ig
e
n
ț
e
i

um
a
n
e
.

A
ce
stuia i

se pot
r
iv
e
ște m
a
x
ima
“
A ști

îns
ea
mnă a
p
re
v
e
d
e
a
p
e
nt
r
u a put
e
a
”
,

i
a
r

în

c
ons
e
ns

c
u

a
cea
s
t
a
c
uno
a
șt
e
r
e
a

po
z
itivă

e
ste

c
uno
a
șt
e
r
e
a

e
f
i
c
i
e
nt
ă.

P
r
in

p
r
omov
ar
e
a înt
â
i
e
t
ă
ț
ii

și

sup
er
io
r
it
ă
ții

c
uno
a
șt
er
ii

științi
f
i
ce
,

po
z
itivi
s
mul

a
ac
c
e
ntu
a
t

impo
r
t
a
nța pe

car
e
o
r
i
c
e dis
c
iplină
a
r

t
r
e
bui

să o

ac
o
r
d
e d
e
m
er
s
ului

știi
n
ți
f
i
c
.

Î
n
cre
d
er
e
a

în

metodele științifice

nu m
a
i

e
ste

o

opțiune

p
e
nt
r
u

o
r
i
c
e

d
e
m
er
s

c
ar
e

d
o
re
ș
t
e

să

f
ie

lu
a
t

în

s
er
ios,
c
i o n
e
c
e
sit
a
t
e.

Temă d
e reflecție nr. 6

Arătați influența pozitivismului asupra te
oriilor actuale din psihologie.

28

Pozitivismul a avut un rol important în introducerea metodei științifice în toate
disciplinele contribuind la dezvoltarea „științelor umane”, în special a sociologiei,
lingvisticii, istoriografiei și psihologiei. Pozitivismul
s
–
a dezvoltat în paralel cu afirmarea
în secolul al XIX
–
lea a fenomenului istoric al primei revoluții industriale, de care
depinde și convingerea optimistă într
–
un progres social, ca rezultat al reorganizării
tehnice și industrializării societății.

II.2.
4 Co
n
s
t
i
u
i
re
a
b
iol
o
gi
e
i
c
a
d
is
c
i
p
li
n
ă ș
t
i
i
n
ț
i
f
i
c
ă

L
a mijlo
c
ul

s
ec
olului

a
l

X
V
II
I
–
l
e
a
C
ar
l

von

L
in
n
e a p
r
opus

p
r
ima
c
l
a
si
f
i
c
ar
e a
pl
a
t
e
lor și

a
nim
a
l
e
lo
r
.

L
a

în
ce
putul

s
ec
olului

a
l

X
I
X
–
l
e
a

p
e
r
fec
țion
a
re
a

mi
cr
os
c
opului

a
p
er
mis
e
vid
e
nți
er
e
a
unor
a
s
e
m
ă
n
ă
r
i

în d
e
z
vo
l
t
are
a
e
m
b
r
ion
ar
ă a o
r
g
a
nism
e
lo
r
.
Î
n
ac
e
ea
și

p
er
io
a
d
ă
B
.

L
a
m
ar
k

impune t
er
m
e
nul

de biolo
g
i
e

definită a „știință a vieții”.

L
a
m
a
r
c
k

a
v
a
n
s
ea
z
ă ipot
e
z
a
e
voluționistă și

ce
a a în
r
udi
r
ii

tutu
r
or o
r
g
a
ni
s
e
mlor vii.

A
ce
ste două ipot
e
z
e
a
u

f
ost
c
ompl
e
t
a
te de
că
t
r
e
C
h
a
r
l
e
s

D
ar
win

(
1809
–
1882)

c
u

ipot
e
z
a
st
ră
moșului

c
omun

și

ce
a a s
e
l
ec
ți
e
i

n
a
tu
ra
l
e
.

I
mp
a
c
tul

d
ar
winismului

în

ps
i
holo
g
ie
e
ste

a
t
e
st
a
bil

c
e
l

puțin

p
r
in u
r
m
ă
to
are
l
e

câ
t
e
va

a
sp
ec
t
e

pe

c
a
r
e

le

s
e
mn
a
l
ă
m în

c
ontinu
are:

a
)

d
ef
ini
re
a

psihi
c
ului

c
a

re
z
ult
a
t

a
l

unui

p
r
o
ce

e
volutiv

n
a
tu
ra
l.

T
e
o
r
i
a
e
voluționistă b
a
z
a
tă pe id
e
a s
e
l
e
c
ți
e
i

n
a
tu
ra
l
e a
s
upus

subi
ec
tul

um
a
n

a
ce
lo
ra
și
l
e
g
i

n
a
tu
ra
l
e

ca
r
e

pot

f
i

i
d
e
nti
f
i
ca
te

și

la

ce
l
e
l
a
l
te

a
nim
a
l
e
.

P
r
in
c
ipiul

c
onti
n
uit
ă
ții

vi
e
ții

a
f
ost

unul

dint
r
e
ce
le m
a
i

c
on
t
r
o
v
er
s
a
t
e

a
sp
ec
t
e

ale acestei abordări
.

D
ar
,
insist
â
nd

pe id
ee
a
c
ont
i
nuit
ă
ții

vieții
D
ar
win

a
f
ă
c
ut

posibilă
cer
c
e
t
a
r
e
a un
o
r l
e
g
i
univ
e
r
s
a
le

c
a
r
e

să

e
x
pli
c
e

c
ompo
r
t
a
m
e
ntul.

b)

impulsion
are
a

d
e
z
volt
ăr
ii

psiholo
g
i
e
i

c
omp
a
r
a
te

p
r
in

fa
ptul

c
ă

a

în

op
e
r
a

sa

e
ste
p
re
z
e
nt
a
tă

posibilit
a
t
e
a

d
e

a

înț
e
l
e
g
e

c
ompo
r
t
a
m
e
ntul um
a
n
f
olosind
a
nim
a
l
e
le

c
)

impulsion
are
a

studiului

d
e
z
volt
ăr
ii

c
opilului.

D
ar
win

a

ținut

un

ju
r
n
a
l

în

ca
d
r
ul
căr
uia

a

c
on
s
e
mn
a
t

d
e
z
volt
are
a

p
r
imului

s
ă
u

f
iu

W
illi
a
m.

M
a
i

t
âr
z
iu

a

p
u
bli
ca
t
un

ar
ti
c
o
l

b
a
z
a
t

pe
ace
ste

obs
er
v
a
ții

intitul
a
t

„
B
io
g
r
a
phi
ca
l

S
k
e
t
c
h

of
a
n

I
n
fa
nt
’
’
(
1877
)
.

S
tudiul

c
opilul
u
i
er
a

c
onsid
e
r
a
t

o

ca
le

p
r
in

car
e

se

po
a
te

înț
e
l
e
g
e

f
e
lul

î
n
car
e

omul

a
e
volu
a
t.

D
e
z
volt
are
a omului,

în
c
ă din

mom
e
ntul

c
on
ce
pți
e
i,

r
e
f
l
ec
tă
to
a
te st
a
diile
e
voluți
e
i

(
ontog
e
n
e
z
a
r
e
p
e
tă

f
i
lo
g
e
n
e
z
a
)
(
W
.

E.

P
i
c
k
re
n,
A.
R
uth
erf
o
r
d,

2010)

29

II.2.5

F
i
z
iologia

și
p
si
h
o
f
i
z
i
c
a

F
i
z
iolo
g
i
a

a

a
vut

o

c
ont
r
ibuție

d
ec
isivă

la

t
ra
ns
f
om
a
re
a

psih
o
lo
g
i
e
i în

știință
e
x
p
er
im
e
nt
a
l
ă

prin promovarea investigațiilor menite să

identifice bazele anatomice și
neuroanatomice ale funcționării sistemului nervos. Psihofizica a continuat demersul
investigativ în sensul descoperirii
re
l
a
ți
e
i

c
ar
e
s
e st
a
bil
e
ște

înt
r
e p
r
op
r
i
e
t
ă
țile

f
i
z
i
c
e

a
le

st
i
mulilor

și
efec
tul psihol
o
g
ic

a
l
a
ce
sto
r
a

în pl
a
n s
u
bi
ec
tiv int
er
n.
Studierea raportului
dintre evenimentele fizice și psihice prin intermediul raportului dintre stimul și senzație a
evidențiat faptul că o
știință

a mi
n
ții

devine
posibil
ă
.

Î
n
ce
putu
r
ile

f
o
r
m
a
le

și

s
ist
e
m
a
ti
c
e
a
le psiho
f
i
z
i
c
ii

se

g
ă
s
e
sc

în

lu
cr
ă
r
ile

psihol
o
g
ului

g
er
m
a
n

E
r
nst

H
e
in
r
i
c
h

W
e
b
e
r

(
179
5
–
1878)

și
a
le

f
i
z
i
c
i
a
nului
–
f
ilo
z
of

Gust
a
v T.
Fec
hn
e
r

(
1801
–
1878
)
.

E
r
n
st

H
e
i
n
r
i
c
h W
e
b
e
r

(
1795
–
1878)
și
–
a
d
e
s
fă
ș
u
ra
t
c
er
c
e
t
ăr
ile în

do
m
e
niile

a
n
a
tomi
e
i,

psiholo
g
i
e
i,

f
i
z
i
c
ii

și

biolo
g
i
e
i.

Iniț
iator la experimentelor psihofizice este consemnat în
istoria psihologiei ca fiind primul cercetător care a scris o formulă

p
r
in int
er
m
e
diul
c
ă
re
i
a

se

f
ac
e

l
e
g
ă
tu
r
a

înt
r
e

l
u
m
e
a

f
i
z
i
c
ă

și

ce
a

psihol
o
g
i
că:

∆S

──=

K

S

Unde: S= cantitatea de stimul de
ja existentă

∆ S= cantitatea de stimul ce trebuie

adăugată

pentru a provoca o diferență sesizabilă

K= constantă

W
e
b
e
r a

p
ă
t
r
uns

înt
r
–
o lume
c
onsid
era
tă de

a
lții
c
a
f
iind

imp
o
sibil
ă
.
Ev
e
nim
e
nt
e
le

psiholo
g
i
c
e

pot

f
i

studi
a
te în

re
l
a
ție

c
u

v
a
lo
r
ile

m
ă
su
ra
bile

a
le

stimulilo
r
,
p
r
o
ce
s
e
l
e psihi
c
e put
â
n
d

f
i

c
u
a
nti
f
i
ca
t
e
,

f
a
pt

pe
ca
r
e

I
mm
a
nu
e
l

K
a
n
t

îl

d
ec
l
ara
se
imposibil de

rea
li
z
a
t.

Temă d
e reflecție nr. 7

Identificați și alte contribuții pe care dawninismul le
–
a adus psihologiei.

Formulă care descrie
legătura între lumea
fizică și cea psihologică

30

G
u
s
t
ave
Th
e
o
d
or F
e
chn
e
r
(
1801
–
1878)
a
f
o
st

int
ere
s
a
t

a
t
â
t

de dom
e
niul
f
ilo
z
o
f
i
e
i,

câ
t

și

de
ce
l

științi
f
i
c
.

Î
n

1860,

F
e
c
hn
e
r

publi
c
ă lu
cr
a
re
a
„
E
l
eme
n
t
e
d
e
p
si
h
o
f
i
z
i
c
ă
”
,

lu
crar
e
c
o
n
sid
era
tă de impo
r
t
a
nță m
a
jo
r
ă p
e
nt
r
u

psiholo
g
i
e
,

i
a
r în

1876,
publi
c
ă
„
Vo
r
s
c
hule d
e
r

A
e
sth
e
ti
c
” în

ca
r
e t
ra
t
ea
z
ă
a
bo
r
d
a
r
e
a
e
x
p
er
im
e
nt
a
l
ă a jud
ecă
ților
e
st
e
ti
ce
.
A
ce
ste

două

lu
c
r
ăr
i
sunt considerate
contribuții importante care au condus la
instituirea

psihol
o
g
i
e
i
c
a

științ
ă
, i
a
r

m
e
tod
e
le d
e
z
volt
a
te

de

F
e
c
hn
e
r

a
u

d
e
v
e
nit m
e
tode

f
und
a
m
e
nt
a
le

a
le

psiholo
g
i
e
i.

Î
n u
r
m
a
c
e
rce
t
ăr
ilo
r
,
Fe
c
hn
e
r a
d
e
s
c
op
e
r
it
c
ă
e
x
i
s
tă
o
re
l
a
ție
cuantificabilă

înt
r
e
stimuli

și

s
e
n
z
a
ții

a
jung
â
nd

la

c
on
c
lu
z
ia

c
ă
o
r
i
c
e
c
re
șt
e
r
e

c
onști
e
nti
z
a
tă a int
e
nsit
ă
ții
stimulului

în pl
a
n psihic

e
ste

d
e
t
er
min
a
tă

d
e

niv
e
l
ul stimul
ăr
ii din pl
a
n
f
i
z
i
c
.

T
e
st
ar
e
a l
e
g
ilor lui

W
e
b
e
r și

F
ec
h
n
e
r în

l
a
b
o
ra
t
o
are
le
d
e psihol
o
g
ie
a
l
e v
r
e
mii

a
dus

la
c
onst
r
ui
re
a

g
ra
d
a
țiilor

s
e
n
z
o
r
i
a
l
e
,

c
um

a
r

f
i

ce
a

a d
ec
i
b
e
lilor

p
e
nt
r
u

a

se în
r
e
g
ist
r
a
v
a
lo
r
ile

ton
a
lit
ă
ților

a
uditiv
e
.

M
e
tod
e
le
c
onst
r
uite de

Fec
h
n
e
r
a
u

d
e
v
e
nit

p
ar
te int
e
g
r
a
ntă a m
e
to
d
olo
g
i
ei
psiholo
g
i
e
i

e
x
p
er
im
e
nt
a
l
e
.

H
e
r
m
a
n
n

Von

H
e
l
m
h
ol
t
z
(
1821
–
189
4
)
a

f
ost

u
nul

dint
r
e
ce
i

m
a
i

imp
o
r
t
a
nți
o
a
m
e
ni

de știință și

inv
e
nt
a
to
r
i

a
i

s
ec
olului

a
l

X
I
X
–
l
e
a

a
v
â
nd

c
ont
r
ibuții

impo
r
t
a
nte în
f
i
z
i
că
, psiholo
g
i
e
, și
f
i
z
iolo
g
i
e
.

H
e
lmholtz

a
re
spins

id
ee
a
c
ă
f
o
r
ț
e
le vit
a
le
a
le

e
n
e
r
g
i
e
i

mist
er
io
a
se in
f
lu
e
nț
ea
z
ă
p
r
o
ce
s
e
l
e
f
i
z
i
c
e
s
a
u

psihi
ce
.

El

c
onsi
d
er
a

c
ă t
o
a
te

modi
f
i
căr
ile su
r
v
e
nite în

o
r
g
a
nism

pot
f
i

e
x
pli
ca
te p
r
in

int
er
m
e
diul

l
e
g
ilor

f
i
z
i
ce
.

Studiile sale au demonstrat
c
ă

o

simplă

c
ont
r
a
c
ție a muș
c
hilor

po
a
te

g
e
n
e
r
a

o

cre
șt
e
r
e subtilă a t
e
m
p
era
tu
r
ii,

e
n
e
r
g
ia tot
a
lă

pe o

a
numi
tă p
er
io
a
dă de timp

f
iind

l
e
g
a
tă de modul

în

car
e

o
r
g
a
nismul

m
e
t
a
boli
z
eaz
ă
m
â
n
ca
r
ea.
H
e
lmholtz

c
onsid
er
a
c
ă l
e
g
e
a
c
ons
e
r
v
ăr
ii

e
n
e
r
g
i
e
i

se
a
pli
c
ă o
r
g
a
nism
e
lor
v
ii

la
fe
l

c
a
ș
i
fe
nom
e
n
e
lor

f
i
z
i
c
e și

nu

e
x
istă
a
șa
z
ise
e
n
er
g
ii

n
e
c
unos
c
ute
c
ar
e să

ac
tiv
e
z
e
o
r
g
a
nismul um
a
n.

P
siholo
g
i
a
,

în

vi
z
i
un
e
a lui

H
e
lmholtz

a
v
e
a

b
a
z
ă în

f
i
z
iolo
g
ie
ca
r
e
,

la

râ
ndul

e
i

e
r
a
f
und
a
m
e
nt
a
tă

în
f
i
z
i
c
ă

și

c
himi
e
.

CONCLUZII

A
cea
stă

p
e
r
io
a
dă

a
r

put
e
a
f
i

intitul
a
tă
e
t
a
pa

a

d
o
ua a

p
er
io
a
d
e
i

p
r
e
–
științi
f
i
c
e în

Temă d
e reflecție nr. 8

Aduceți trei argumente în favoare ideii

că psihofizica a vut un rol hotărâtor în dezvoltarea
psihologiei ca știință

31

car
e

g
â
nd
i
re
a psiholo
g
i
c
ă s
–
a d
e
z
volt
a
t.

T
e
m
e
le
i
mpo
r
t
a
nte p
e
nt
r
u

e
voluția ult
er
io
ar
ă a
psiholo
g
i
e
i
a
u
f
ost u
r
m
ă
t
o
are
l
e
:

1.
T
re
c
er
e
a

de

l
a

o

c
o
n
ce
p
ț
ie

subst
a
nți
a
listă

a

su
f
l
e
t
ului

(
în

v
ar
i
a
t
e
le

s
a
le

f
or
me

de
înț
e
l
e
g
ere
:

im
a
t
er
i
a
l,

sp
i
r
tu
a
l,

ra
țion
a
l,

f
o
r
mă

a

c
o
r
pului

e
t
c
)

la o

c
o
n
ce
pție
subi
ec
tivistă

(
p
s
y
he
c
a subi
ec
t,
e
u, p
er
so
a
nă

în s
e
nsul mod
er
n
)
.
P
e
nt
r
u
psiholo
g
ie
a
ce
st

p
a
s

a

f
ost

d
ec
isiv

d
e
o
a
r
ec
e
d
e

la înt
re
b
ăr
i

de tipul

C
e
e
ste
su
f
l
e
tu
l
?

C
e
e
ste
c
uno
a
șt
erea
?

S
e t
rec
e la
f
o
r
mu
l
are
a un
o
r noi

înt
re
b
ăr
i

p
rec
um
C
um

pot

f
i

d
e
s
c
r
ise

ș
i/
s
a
u

c
um

f
un
c
țion
ea
z
ă

p
r
o
ce
s
e
le

c
o
g
nitiv
e
?

C
e

e
ste

e
ul?
(
sin
e
l
e
,

p
er
son
a
lit
a
t
e
a
e
t
c
)
.

A
cea
stă mut
a
ție a p
e
r
mis

psiholo
g
i
e
i

s
ă
–
și

d
ef
in
ea
s
că
obi
ec
tul

de studiu

c
a
f
iind

ind
e
p
e
nd
e
nt
,

înt
r
–
o

p
r
imă
fa
z
ă
,

de
f
iloso
f
i
e
.

Apoi
,

p
r
in
c
ont
r
ibuția

m
a
jo
r
ă

a

unor

g
â
nd
ito
r
i

p
r
e
c
um

W
. J
a
m
e
s

și

W
undt psiholo
gi
a

și
–
a
d
ef
init obi
ec
tul de

studiu ind
e
p
e
nd
e
nt de

f
i
z
iolo
g
i
e
, m
e
di
c
in
ă
, biolo
g
i
e
.

2.

P
r
obl
e
ma
c
uno
a
șt
er
ii

științi
f
i
ce
.

S
u
cce
sul

ce
lo
r
l
a
lte științe a d
e
v
e
nit

t
e
mă de
ref
l
e
c
ție

p
e
nt
r
u

o

s
er
i
e

de

g
â
ndito
r
i

(
e
x
.

P
o
z
i
ti
vi
smul
)
.

A
ce
știa

a
u

p
r
o
mov
a
t
id
ee
a
c
ă
a
d
e
v
ă
r
a
ta
c
un
o
a
șt
er
e
e
ste
c
e
a științi
f
i
că
.

Ast
fe
l,

psiholo
g
i
e
i

i
–
a
re
v
e
nit
misiun
e
a de a
că
uta o

ca
le
a
d
e
c
v
a
tă p
e
nt
r
u

a dov
e
di

c
ă po
a
te să d
e
v
ină o
dis
c
iplină

științi
f
i
că
.

3. O

s
er
ie

de

f
iloso
f
i

(
d
e

e
x
.

I
.

K
a
nt)

a
u

c
on
t
e
st
a
t

psiholo
g
i
e
i

posibilit
a
t
e
a

de

a
d
e
v
e
ni

o

științ
ă
.

A
cea
stă p
r
ovo
ca
r
e a
r
odit

în

cer
c
e
t
ăr
ile psiholo
g
i
c
e din

p
e
r
io
a
da
științi
f
i
c
ă
ca
r
e s
–
a
u

c
e
n
t
ra
t

a
p
r
o
a
pe

e
x
c
lusiv

pe

dov
e
di
re
a

fa
ptului

c
ă

a
c
ea
stă
p
er
sp
ec
tivă

a
sup
r
a psiholo
g
i
e
i

nu

se

c
on
f
i
r
m
ă
d
ac
ă psi
hol
o
g
ia își

r
e
d
ef
i
n
e
ș
e
te
obi
ec
tul

de studiu

a
st
fe
l

în
câ
t

ace
s
t
a să po
a
t
ă
f
i

inv
e
sti
g
a
t

științi
f
ic
(e
x
.
b
e
h
a
vio
r
ismul w
a
tsoni
a
n
)
.

4.

T
er
m
e
ni

și

o
r
i
e
nt
ăr
i

c
h
e
ie
car
e
d
ef
in
e
sc
r
i
g
o
ar
e
a științi
f
i
că
:

d
e
t
er
minismul

și
e
mpi
r
ismul.

P
er
sp
ec
tiva

d
e
t
er
ministă
e
ste

c
e
a

car
e

p
er
mite

ce
r
ce
t
ă
to
r
ului

să

id
e
nti
f
i
c
e

re
l
a
ții

de

tip

c
a
u
z
ă
–
e
f
ec
t.

Empi
r
ismul

a

c
ont
r
ibuit

la

p
r
omov
ar
e
a

id
e
ii
c
ă o

c
un
o
a
șt
er
e

a
d
e
c
v
a
tă

e
ste
c
e
a
c
ar
e
p
er
mite o
b
s
er
v
a
r
e
a obi
e
c
tului

inv
e
sti
g
a
t.
Ș
i,

de
a
s
e
m
e
n
ea
,

imp
o
r
t
a
ntă p
e
nt
r
u

psihol
o
g
i
e
,

că
ut
a
re
a l
e
g
it
ă
ților

de tip
a
so
c
i
a
ționist

pe b
a
z
a
că
r
o
r
a pot

f
i

e
x
pli
ca
te
f
o
r
m
ar
e
a unor p
r
o
ce
se

m
e
nt
a
le
c
ompl
e
x
e.

32

Rezumat

Concepțiile asupra cunoașterii umane au condus treptat la
coneptualizarea unor termeni și metode investigative care vor
intra în vocabularul psihologiei științifice. Acest fenomen
complex a fost circumscris de apariția în ist
oria ideilor a unor
concepții care au gravitat în jurul unor teme și dezbateri majore:

1.

Cunoașterea de sine
–

prin metoda introspecției pentru a
accede la adevărata cunoaștere

2.

Conștiința omului ca subiect gânditor din perspectivă
teologică

3.

Dezvoltarea celo
rlalte științe și
a tehnologiei în secolele

XVII
–
XVIII au
evidențiat importanța și utilitatea
cunoașterii științifice. Perspectiva mecanicistă s
–
a
transferat treptat asupra înțelegerii omului și a principiilor
fundamentale pe baza cărora putem accede la cu
noaștere.

4.

Empirismul și pozitivismul au contribuit decisiv la
formularea unor criterii fundamentale care diferențiază
adevărata cunoaștere (cea științifică) de celelate forme de
înțelegere a lumii (cum ar fi de exemplu metafizica,
demersul speculativ etc)

5.

Fiziologia și psihofizica au oferit psihologiei instrumente
investigative pentru cercetarea psihicului pornind de la
fundamentele biologice și de la legități care descriu relația
dintre proprietățile fizice ale stimulilor și procesele
senzitive. Astfel, se

profilează două aspecte fundamentale
care au conferit psihologiei temeiul de a deveni știință
distinctă atât prin desprinderea de filosofie, cât și prin
autonomizarea acesteia în raport cu fiziologia:

a)

Nevoia existenței unei discipline care să lămurească c
um
cunoaște omul și nu ce este cunoașterea

b)

Nevoia constituirii unei discipline care să investigheze
relația minte
–
corp

33

P
S
IHO
L
O
G
IA ÎN

P
E
RIOADA
ȘT
IIN
Ț
I
F
ICĂ

P
R
E
A
M
B
UL

Î
n

a
cea
stă

p
e
r
io
a
dă

c
e
r
c
e
t
ăr
ile din

psiholo
g
ie

și
–
a
u

a
sum
a
t

d
e
m
e
r
sul

științi
f
i
c
.
Disput
e
le
c
a
r
e

a
u

u
r
m
a
t

nu

s
–
a
u

m
a
i

f
o
ca
li
z
a
t

pe

ră
spunsul

la înt
r
e
b
a
r
e
a
d
ac
ă

psiholo
g
i
a
po
a
te

d
e
v
e
ni știință

c
i pe

u
r
m
ă
to
are
l
e

p
r
obl
e
m
e
:

1.
car
e

e
ste

obi
e
c
tul de

studiu
a
l psiholo
g
i
e
i

2.
car
e

sunt m
e
to
d
e
le

a
d
e
c
v
a
te

inv
e
stig
a
ți
e
i psihologi
c
e

Ast
fe
l,

a
u

a
p
ă
r
ut

o
r
i
e
nt
ă
r
i

și

ș
c
oli

de

psihol
o
g
ie

ca
r
e

se

disting
p
r
in

u
r
m
ă
t
o
are
le

a
sp
e
c
t
e:
d
ef
ini
re
a obi
e
c
tului

de studiu

a
l

psih
o
lo
g
i
e
i,

p
r
omov
ar
e
a unor
a
numite m
e
tode
de inv
e
sti
g
a
ție și

p
r
in

a
su
m
are
a

unor i
d
e
i

ce
nt
r
a
le

(
a
sumpții

f
und
a
m
e
nt
a
l
e)
.

Ast
fe
l,

în

ac
e
a
stă p
e
r
io
a
dă

a
u

a
p
ă
r
ut

u
r
m
ă
to
a
r
e
le

a
b
o
r
d
ăr
i

și/s
a
u

ș
c
oli:

volunt
ar
ismul,
st
r
u
c
tu
ra
lismul,
f
un
c
țion
a
lismul,
g
e
st
a
ltismul,
b
e
h
a
vio
r
ismul, psih
a
n
a
li
z
a
, um
a
nismul,
c
o
g
nitivismul
.

MODUL III

W.

WIL
H
E
LM
M
AX
I
M
ILIAN

W
UND
T

–
VOLUNTARISMUL

Scopul modulului: Familiarizarea studentului

cu concepția psihologică și cu rolul lui W.
M. Wundt în istoria psihologiei

Obiectivele modulului:

La finalul acestui modul cursanții trebuie:

La nivel conceptual și metodologic psihologia ca disciplină științifică de sine
stătătoare a fost fund
amentată de către Weber, Fechner și Helmholtz. Dar rolul lui Wundt
este decisiv în parcurgerea unui drum dificil pe care psihologia a pornit: legalizarea și
instituirea acesteia ca știință. Wundt a avut viziunea, talentul, aptitudinile organizatorice și


Să poată argumenta statutul de figură fondatoare cu care este
co
nsemnat W. M. Wundt în istoria psihologiei



Să poată prezenta principalele angajamente teoretice ale
concepției lui W. M. Wundt

34

en
tuziasmul necesare pentru a transforma psihologia de până atunci într
–
o știință unanim
acceptată și recunoscută.

Wundt a sintetizat cercetările anterioare într
–
un program de cercetare care a fost
organizat în jurul unor idei centrale, proceduri și metode.

(Hergenha
hn
, B. R., 2000)
.

Astfel,
în
istor
ia
psihologie
i,
W
undt are statu de
figur
ă
fondatoare.

Principalele agumente
menite să susțină această idee pot fi sistematizate astfel:

a) activitatea științifică a lui Wundt a adus psihologiei nu numai un labo
rator de
psihologie experimentală ci și o revistă de specialitate (primul număr a apărut în

1881).

b)
laboratorul de psihologie de la Leipzig a devenit o adevărată școală, care prin
studenții și profesorii săi a contribuit la formarea unei comunități știi
nțifice în domeniul
psihologiei

c) Wundt și
–
a propus în mod deliberat să pună bazele unei noi științe. În prefața
primei ediții a lucrării Principii de psihologie fiziologică (1873
–
1874) exprimă în mod
explicit acest lucru.

d) Sub îndrumarea lui Wundt
laboratorul a cunoscut o
dezvoltare deosebită
devenind model pentru alte universități din lume (astfel psihologia a devenit recunoscută).

În laboratorul de la Leipzig s
–
au format o serie de cercetători care la rândul lor prin
munca depusă au devenit figu
ri importante în domeniul psihologiei. Astfel, psihiatrul Emil
Kraepelin (1856
–
1926) a avansat o teorie despre schzofrenie derivată din psihologia lui
Wundt (Aniței, 2009).

Lighter Witmer, fondatorul psihologiei clinice și
–
a obținut titlul de
doctor sub în
drumarea lui Wundt în 1893. S
–
a întors la Universitatea din Pensylvania,
unde a început să facă experimente pe teme cum ar fi perceperea durerii și învățarea
specială a copiilor cu handicap. În martie 1896, Witmer a eschis prima clinică din lume
care avea
ca și conducător un psiholog. (Aniței, 2009).

Wilhelm Maximilian Wundt (1832
–
1920) considerat „părintele”
psihologiei experimentale moderne înființează în anul 1879 la Universitatea din Leipzig
primul laborator de psihologie experimentală. Wundt s
–
a născ
ut la Neckarau în 16 august
în același an în care a murit Goethe. A crescut într
–
o atmosferă intelectuală. Familia tatălui
său includea istorici, economiști și doi președinți ai Universității Heidelberg. În familia
mamei erau medici, oameni de știință și
oficiali guvernamentali. Cu toate acestea (sau
poate tocmai din acest motiv) Wundt era timid, rezervat și temător în fața situațiilor noi.

În primul an de liceu nu avea aprieteni, avea obiceiul de a visa cu ochii deschiși,
era adesea pedepsit fizic de căt
re profesorii săi și în final a eșuat. În acea perioadă unul
dintre profesorii săi a sugerat că o carieră potrivită pentru Wundt ar fi în domneiul
Repere biografice
*

35

serviciilor poștale. În anul următor și
–
a reluat studiile în Heidelberg. După terminarea
liceului s
–
a înscris

în programul premedical la Universitatea din Tubingen. După un an s
–
a
transferat la Universitatea din Heidelberg, unde a devenit unul dintre cei mai buni studenți
din promoția sa, absolvind cu titlul summa cum laude. La 24 de ani a studiat la Berlin
c
u
Jo
hannes Muller care a vut o influență atât de puternică asupra lui Wundt încât acesta a
decis să renunțe la medicină și să urmeze o carieră în fiziologia experimentală. După un an
în care a studiat la institutul lui Muller, Wundt s
–
a reintors la Universitat
ea din Heidelberg
unde a devenit asitent în laboratorul lui Helmholtz. În

această perioadă a oferit primul său
curs de psihologie ca știință naturală și și
–
a scris prima carte Contribuții
la o teorie a
percepției senzitive

(1862). În această carte Wundt a
format pentru psihologie un plan pe
care l
–
a urmat tot restul vieții. În anul următor a publicat lucrarea Studii asupra psihologiei
umane și animale în care sunt prefigurate cele două tipuri de investigație pe care Wundt le
–
a urmat: psihologia experimental
ă și psihologia socioculturală, căreia i
–
a dedica
t

10
volume în perioada 1900
–
1920. Până în anul 1874 rămâne profesor la Heidelberg. În anul
1875 a început să predea cursuri de filosofie științifică la la Universitatea din Leipzig,
unde va rămâne timp de 4
5 de ani. Deși încă din primul an Wundt a dorit să predea
psihologie experimentală
,

universitata nu a reușit să îi ofere un spațiu adecvat. Acest fapt
se va întâmpla în anul 1879, când Wundt și
–
a denumit laboratorul Institutul de Psihologie
Experimentală.
Din punct de vedere administrativ
a
cesta a figurat în catalogul universității
abia începând cu anul

1883. Cu toate acestea Institutul a devenit imediat extre
m

de
popular iar cursurile lui Wundt au devenit cele mai audiate din universitate (uneori
numărul d
e audienți fiind mai mare de 250 de studenți)

În anul 1881 Wundt a publicat primul număr al
revistei
Studii de filosofie

dedicate psihologiei experimentale (deși dorise inițial numele de Studii de psihologie a
r
e
nunțat deoarece la acea vreme exita sub
această titulatură o revistă dedicată
spiritualismului și fenomenelor parapsihologice.

Totuși, după câțiva ani numele acestei
reviste devine
Studii de psihologie
).

Datorită popularității de care se bucura insitutul lui Wundt acesta a fost extins de

mai mu
lte ori. În 1882 de la o singură încăpere laboratorului i se alocă 9 încăperi, iar în

1897 acesta ocupa o întreagă clădire. În timpul perioadei petrecute la Leipzig Wundt a
supervizat 186 teze de doctorat (70 în filosofie, 116 în psihologie)
.

Studenții săi

au devenit
pionieri ai psihologiei experimentale în alte colțuri ale lumii. Wundt este considerat unul
dintre cei mai productivi cercetărori în istoria psihologiei. Boring estima că în perioada
1853
–
1920 acesta ascris 53785 de pagini.

36

Evident, pentru Wun
dt interesul major era munca sa, în autobiografie scriind
despre familie doar un singur paragraf. Dedicația sa pentru muncă a mers atât e departe
încât și
–
a analizat experiențele psihologice în timpul în care a fost atât de bolnav, încât
viața îi era
în
pe
ricol. (Hergenhahn , B. R., 2000).

Felul în care era organizat laboratorul de psihologie
experimental
ă

reiese din

mărturiile J. J. Van Biervliet
(1859
–
1945) care a vizitat laboratorul lui Wundt cu scopul

de a
–
și deschide propriul
laborator la Universit
atea din Ghent. Aceste mărturii au fost publicate în articolul
„
Experimental Psychology.Wundt's Institute at Leipzig
”
, Revue de L'Instruction Publique
(Superieure et Moyenne) en Belgique, XXXV, 181
–
190. (S. Nicolas, L. Ferrand, 1999)

Institutul sau se
m
i
n
arul de psihologie experimental
ă

instituit și condus de către
Wundt era compus din trei elemente: curs introductiv (teoretic și practic); cercetare;
bibliotecă.

Cursul introductiv

Cei care veneau să se formeze în psihologie
experimentală aveau pregătir
i diferite
(pe lângă studenți de la medicină și candidați la doctorat în științe mai veneau studenți de
la filosofie, drept
,

inclusiv profesori din educația primară). Scopul cursului introductiv era
acela de a preda acestui grup eterogen elementele specifi
ce activității experimentale, de a
–
i
familiariza cu aparatele folosite în laborator și de a discuta și critica varietatea de metode
întrebuințate

până la acea dată în colectarea datelor. Acest curs format din 15 sesiuni se
repeta la fiecare 6 luni. Astfel,

în fiecare semestru veneau noi studenți la seminarul de
psihologie experimentală. Dr. Külpe era cel care ținea cursul preliminar. Cursul se derula
într
–
o atmosferă informală. Profesorul avea în față aparatul căruia îi prezenta funcționarea
și utilitatea.
Pe o tablă erau
prezentate elemente matematice necesare
înțelegerii a
paratului
(dacă era cazul). Audiența era

adesea întrebată despre felul cum ar decurge un
experiment pentru a evita revenirile ulterioare.

Profesorul discuta răspunsurile, arăta punct
ele slabe și dădea apoi răspunsul corect.
Audienței i se permitea să întrerupă profesorul pentru a ridica obiecții sau pentru a cere
clarificări. Sfârșitul cursului era adesea dedicat derulării unei serii de experimente cu
aparatul
prezentat

inițial și apl
icând metoda discutată. Spre sfârșitul cursului, Dr. Külpe
propunea 2 sau 3 subiecte de cercetare originale. Studenții aveau 8 zile la dispoziție pentru
a dezvolta un design, pentru a determina aspectele tehnice, pentru a alege metoda care ar
P
r
im
u
l

l
abor
a
t
or

d
e

p
s
i
h
o
l
og
i
e

e
x
per
i
m
e
n
t
a
l
ă
–

m
ă
r
t
ur
i
i

37

putea oferi
c
el mai bun răspuns problemei.
Ultimele două sesiuni erau dedicate examinării
detaliate a răspunsurilor oferite. Această examinare avea scopul de a oferi profesorului
posibilitatea de a estima nivelul de cunoștințe pe care îl veau studenții la sfârșitul cur
sului
introductiv.

Munca de cercetare

Munca de cercetare se desășura într
–
o anexă a universității, denumit
ă Konvict.
Exista o
serie de

5
încăperi: o

antecameră; o
cameră întunecată
pe
ntru
cercetări

psihofiziologice asupra vederii; 2 camere dotate cu inst
rumente electromagnetice destinate
unor experimente variate, în special pentru înțelegerea atenției ca process psihologic. În
aceste încăperi existau dulapuri de sticlă, hărți, reproduceri ana
tomice și modele
demonstrative folosite în cadrul cursurilor; o

sală de lectură în care

era localizată
biblioteca.

Mai existau două încăperi despărițite de precedentele printr
–
un coridor. În prima
erau derulate experimente care nu necesitau electricitate, iar în cea de a doua se derulau
experimente asupra vitezei de
reacție (la stimuli vizuali și auditivi). Aici existau diverse
aparate care produceau, în codiții determinate și precise, excitări senzoriale luminoase și
auditive. Butoanele pentru răspuns ofereau subiectului posibilitatea de a înregistra, prin
intermediu
l transmisiei electrice, momentul precis în care acesta a perceput stimuli.

Izolarea subiectului era considerată esențială pentru derularea cu succes a
experimentelor. Complet izolat de experimentator, subiectul nu putea fi influențat de către
acesta și a
cționa total independent.

Fiecare din cele 7 încăperi avea un număr, iar experimentele se desfășurau într
–
una
sau două încăperi alese dinainte.

Tehnica folosită era
cea specfică cercetărilor
fiziologi
ce
.

Cu toate acestea, aparatele cele mai des folosite
nu erau exclusiv cele utilizate în
laboratorele de fiziologie. Astfel existau multe aparate gândite de către Wundt și construite
conform instrucțiunilor acestuia de către C.

Krille.

În fiecare dimineață Wundt își petecea timpul în laborator. Din timp în t
imp, vizita
grupele de studiu, întodeauna afabil și deschis asculta remarcile, examina instalațiile,
critica câte un detaliu, sugera o îmbunătățire. Cei doi asistenți ai săi Dr. Külpe și Dr.
Kirschmann îl ajutau să supervizeze cercetarea. În fiecare zi înt
e orele 14 și

19, uneori
dimineața, erau prezenți ajutând, criticând, hidând diverse
grupuri de

cercetare.

La începutul fiecărui semestru
,

studenții care participau la seminaul de psihologie
experimental
ă

participau la o întâlnire prezidată de director
ul institutului. Fiecare student
propunea, dacă dorea, un proiect de cercetare, prezentând pe scurt ideile principale pe care

38

dorea să le urmeze. După discuții
,

Wundt decidea care dintre proiectele prezentate urma să
fie realizat. Pentru fiecare proiect er
a desemnat un experimentator șef, câțiva asistenți dacă
era necesar, și unul sau mai mulți subiecți. Șeful ex
perimentator avea experiență de câteva
semestre,
cunosc
ând
tehnicile psihofiziologice. Succesul proiectului depindea în mare
măsură de el (inițiat
ivă, precizie, sagacitate, seriozitate).

Subiecții din cadrul experimentelor avea
u

de asemenea un rol important, cea mai

importantă calitate solicitată din partea acestora fiind sinceritatea.
Autorul articolului
eviden
ț
iaz
ă

cu
admira
ț
ie

sinceritatea și on
estiatea subiecților care au fost incluși în diverse
grupe de cercetare. Subietul nu era întotdeuan același. Pentru a testa o lege este adesea
necesar să se foloseasă o serie de subiecți. Astfel asistenții, studenții chiar și străini
deve
neau subiecți în e
xperimentele derulate. După consituirea grupului care participa
la
experiment erau stabilite sălile în care acesta urma să se deruleze

și orarul (care era afișat
la intrarea

în

clădire). După o perioadă de testare (se încercau aparatele și metodele de
con
semnare a datelor) începeau propriu
–
zis experimentele.
Toate rezultatele care se
obțineau pe parcursul experimentelor erau notate cu toate detaliile aferente (inclusiv toate
circu
m
stanțe
le
extrene sau interne
–

starea subiectului
–

care ar fi putut influenț
a
obiectivitatea măsurărilor realizate). Aproape întotdeauna în procesul de analizare a
rezultatelor se descopereau relații nebănuite, aspecte noi. Observațiile nu rămâneau în
acestă formă primară
,

era imperativă publicarea lor. Munca lui Wundt, a asi
s
tenț
ilor și
studenților săi era publica
tă

într
–
o revistă special dediată acestui obiectiv:
Studii de
filosofie
. În mai puțin de 10 ani au fost publicate 7 volume a câte 700 e pagini fiecare.

Biblioteca

Biblioteca de la Leipzig conținea pe lângă lucrări filos
ofice (luc
rările unor autori
de referință precum: Leibnitz, Kant, Herbart, Schopenhauer) și lucrările unor
autori
precum, Fechner, Stumpf, Ribot, Preyer, Taine, Bain, Spencer, Delboeuf, Bucola. De
asemenea existau tratate de fiziologie scrise de Hermann, W
undt, Helmholtz, tratate de
medicină etc.

Temă d
e reflecție nr. 1

Comparați modul de organizare al laboratorului de psihologie experimentală
cu standardele actuale

în do
meniu

39

Wundt și
–
a intitulat concepția sa psihologică: voluntarism
(derivat din cuvântul voință).
Vol
untarismul se referă la
capacitatea voinței de a organiza conținuturile mentale în procese superioare ale gândirii
.
Obiectivul principal al

psihologiei voluntariste este acela de a înțelege legile mentale care
guvernează dinamica conștiinței. Această perspectivă asupra psihicului uman respinge
ideea că elementele conștiinței sunt statice și că sunt conectate prin si
mpla asociere
(respinge astfel empirismul
și asocia
ționismul). Dar, pe de altă parte, o primă etapă în
cadrul investigației psihologice care să se centreze pe studierea elementelor, conținuturilor
și a structurii conștiinței este necesară (etapă în care as
ocia
ționismul era acceptat).

Mecanismul prin care a Wundt a încercat să explice dinamica conștiinței se
numește apercepție și este înțeles ca o sinteză creativă a elementelor conștiinței. În
dezvoltarea mentală dezvoltarea apercepției este un moment evolu
tiv important care
diferențiază oamenii de celealte animale, și care face posibilă dezvoltarea unor forme
culturale complexe precum limbajul, miturile și obiceiurile. Multe dintre studiile
experimentale asupra apercepției, care s
–
au desfășurat în laborator
ul de la Leipzig sunt
precursori ai cercetărilor din domeniul psihologiei cognitive axate pe studiul atenției
ș
i a
memoriei de scurtă durată. (Greenwood J. D., 2009)

Obiectul de studiu al psihologiei este experien
ța imediat
ă. Spre deosebire de
experien
ța
mediată ace
a
sta nu este contaminată de interpretarea individului (de
semnifica
ția acordat
ă de către acesta elementelor care intră în experien
ța sa conștient
ă).
Diferen
ța dintre cele dou
ă tipuri de experien
ț
ă poate fi exemplificată astfel: de exemplu
atunci

când privim un trandafir
și spunem ”Trandafirul este roșu” aceast
ă afirma
ție
reflectă faptul că interesul nostru principal este acela de a experien
ția floarea (experienț
ă
mediată)
și nu faptul c
ă percepem ceva care se nume
ște ”roșeaț
ă” (experien
ț
ă imediat
ă).
(Schultz, D. P, Schultz, S. E., 2008)

Obiectivele psihologiei sunt următoarele:

1.

analiza proceselor con
știente prin identificarea elementelor primare care stau la
baza acestora
;

2.

desoperirea felului în care aceste elemente sunt organizate
și si
ntetizate
;

3.

determinarea legilor care guvernează organizarea acestor elemente.

Vo
luntarismul

Obiectivele psihologiei

40

Structura con
științei este format
ă din senza
ții și emoții (elementele de baz
ă,
primare ale acesteia). Dar în via
ța de zi cu zi acestea nu sunt experiențiate izolat (decât
pro
babil foarte rar). Cel mai adesea multe elemente sunt experien
țiate simultan și astfel
apare percep
ția. Percepția este astfel un process pasiv care e guvernat de: stimularea fizic
ă
prezentă, structura anatomică a individului
și de experiența trecut
ă a indi
vidului. Cele trei
influen
țe interacționeaz
ă
și formeaz
ă câmpul perceptiv al persoanei, la un moment dat.
Spre deosebire de apercep
ție, percepția este un proces pasiv. Pentru a explica felul în care
senza
țiile se combin
ă pentru a se forma percep
țiile Wundt

a rămas fidel asocia
ționismului
(vezi principiile asocia
ționiste formulate în cadrul filosofiei empiriste). Pentru a explica
procese complexe cum ar fi aten
ția, gândirea și sinteza creativ
ă folosind mecanismul
apercep
ției Wundt se îndep
ărtează de asocia
ți
onsim fiind mai aproape de tradi
ția
ra
ționalist
ă (Hergenhahn , B. R., 2000)
.

Metoda introspec
ției

Descriind psihologia ca
științ
ă a experien
ței conștiente, Wundt avea nevoie de o
metodă
științific
ă prin care datele să fie culese pe baza observa
ției. Dat

fiind faptul că doar
persoana care trăie
ște propriu
–
zis experien
ța poate s
ă o observe, metoda de care are nevoie
psihologia este introspec
ția. Wundt definea introspecția ca percepție intern
ă.

De
și instropsecția a fost folosit
ă înainte (în filosofie de ex
. Sf. Augustin, în fizică
prin studiul luminii
și a sunetului, în psihofizic
ă
–

Fechner) contribu
ția lui Wundt a fost
aceea că a precizat condi
țiile și regulile care trebuie s
ă ghideze folosirea acestei metode în
psihologie. Acestea sunt:

–

observatorii tr
ebuie să fie capabili să dete
rmine momentul în care un proce
s apare
;

–

observatorii trebuie să fie într
–
o stare de pregătire sau de concentrare a aten
ției
;

–

să fie posibilă repetarea observa
ției de mai multe ori
;

–

să fie posibilă varierea condi
țiilor exp
erimentale în sensul manipulării controlate a

stimulilor. (Schultz, D. P, Schultz, S. E., 2008)
.

Teoria tridimensională a emoției*

În plus față de problema conceptelor cognitive cum ar fi senzația, percepția, ideile,
asocierile, apercepțiile, Wundt a

fost interesat și de emoții. Considera că emoțiile nu
Temă d
e reflecție nr
. 2

Comparați standardele asociate metodei de colectare a datelor pr
in
intermediul introspecției cu standardele actuale în domeniu

41

trebuie neglijate în cercetarea științifică deoarece ele sunt implicate și în alte procese
psihice cum ar fi memoria, imaginația, percepția și gândirea. Emoțiile sunt cuprinse în
cadrul proceselor psih
ice mai complexe, cum ar fi apercepția. Cu ajutorul metodei
introspecției, Wundt a identificat 3 dimensiuni fundamentale ale emoțiilor: plăcere și
durere, relaxare și încordar
e, excitare și liniște. Anumite senzații sunt rezultate ale unor
emoții specific
e. Rareori se întâmplă
ca emoțiile să fie izolate, ele se combină și formează
un tot unitar. Deci, o anu
mită senzație poate fi plăcută sau energizantă sau plăcută și
relaxantă. Sunt posibile

diferite combinări. Așa numitele emoții de bucurie sau speranță
reprezintă emoții plăcute având un anume conținut cognitiv. Frica sau mânia pot
reprezenta emoții de încordare, neplăcute care au, de asemenea, un anumit conținut
cognitiv.

Rezumat

W. M. Wundt este considerat o figură fondatoare în istoria
psihologiei. Contribuțiile sale în ceea ce privește
dezvoltarea psihologiei sunt evidențiate de munca de
cercetător în cadrul laboratorului de psihologie care a
devenit un etalon pen
tru organizarea unor stabilimente
similare în întreaga lume și de încercarea de a impune în
istoria ideilor o concepție psihologică pe care a intitulat
–
o
voluntarism.

42

MODUL IV
S
TR
U
CT
U
R
ALIS
M
UL

ȘI FUNCȚIOANLISMUL

Scopul modulului:
Familiarizarea st
udentului cu
principiile
celor două școli
structuralismul și funcționalismul

Obiectivele modulului:

La finalul acestui modul cursanții trebuie:

IV. 1
S
TR
U
CT
U
R
ALIS
M
UL

F
ond
a
to
r
ul ș
c
olii st
r
u
c
tu
r
a
liste

Edw
ar
d

B
ra
d
f
o
r
d
T
it
c
h
e
n
e
r

(
186
7
–
1927
)
, di
s
c
ipol
a
l

lui

W
undt,

a

p
r
omov
a
t psiholo
g
ia

e
x
p
er
im
e
nt
a
l
ă

științi
f
i
c
ă

în

S
t
a
t
e
le

Unit
e
.

A
ce
sta

și
–

a d
e
numit

sist
e
mul

s
ă
u

t
e
o
re
tic st
r
u
c
tu
r
a
lism

car
e
s
e
e
vid
e
nți
a
z
ă p
r
i
n

u
r
m
ă
to
are
le
a
sp
ec
t
e
:

d
ef
ini
re
a

obi
ec
t
ului

de studiu,

p
r
omov
a
r
e
a un
e
i

m
e
todol
o
g
ii

sp
e
c
i
f
i
c
e și

a

unor
t
e
me

ca
r
e

f
a
c

obi
ec
tul i
n
v
e
sti
g
a
țiilor

p
r
op
r
iu
–
z
is
e.

1. Obi
ec
tul

de

studiu
–

e
x
p
er
i
e
nța

c
onști
e
ntă

im
e
di
a
t
ă

car
e

d
e
pinde

d
e

p
e
r
so
a
na

ca
r
e
o

e
x
p
er
i
e
nți
a
z
ă
.

Ast
f
e
l,

misiun
e
a psihol
o
g
i
e
i

e
ste
a
c
e
e
a de

r
e
du
c
e

p
r
o
ce
s
e
l
e
c
onști
e
nte la

ce
le

m
a
i

simple
c
omp
on
e
nte

a
le

a
c
e
sto
ra
,

de

a

d
e
t
er
mina

l
e
g
ile
p
e
b
a
z
a

căr
o
r
a

e
l
e
m
e
nt
e
le

s
unt
a
so
c
i
a
te

și de

a

l
e
g
a

e
l
e
m
e
nt
e
le

studi
a
te

de

c
o
n
dițiile
lor psiholo
g
i
ce
.
C
onști
i
nța
ar
e la b
a
z
ă t
re
i
f
o
r
me
e
l
e
m
e
nt
a
r
e
: s
e
n
z
a
țiil
e
, im
a
g
inile
și

st
ăr
ile
a
f
e
c
tiv
e
.

S
e
n
z
a
țiile sunt

e
l
e
m
e
nt
e
le
c
a
r
e st
a
u

la
b
a
z
a
f
o
r
m
ăr
ii
p
erce
pțiilor

și

a
p
a
r

în

ca
d
r
ul

e
x
p
er
i
e
nț
e
lor

o
ca
z
ion
a
te

de

p
re
z
e
nța

unui

obi
ect
f
i
z
ic

în

m
e
diu.

I
m
a
g
inile

sunt

e
l
e
m
e
n
t
e
le

pe

b
az
a

căr
o
r
a

se

f
o
r
m
e
a
z
ă

i
d
e
ile

și
a
p
a
r în

ca
d
r
ul

p
r
o
c
e
s
e
l
or
car
e
r
ef
l
e
c
tă
e
x
p
er
i
e
nțe
car
e nu

sunt

p
re
z
e
nte la
mom
e
ntul

re
sp
ec
tiv

(c
u
m

a
r
f
i

de
e
x
e
mplu

a
m
i
nti
re
a un
e
i

e
x
p
er
i
e
nțe t
r
ec
ut
e)
.
S
t
ăr
ile

af
e
c
tive

sunt
e
l
e
m
e
nt
e
le

de

b
a
z
ă

a
le

e
moțiilo
r
.

2.

D
a
t
e
le

d
e
sp
r
e

e
x
p
er
i
e
nța

c
onști
e
ntă

a
u

f
ost

obținute

în

sp
ec
i
a
l

p
r
in m
e
toda
int
r
osp
ec
ți
e
i

c
onsid
era
t
ă
metod
ă
științi
f
i
c
ă
de co
l
ectare a datelor
d
e
o
arec
e
c
ondițiile de d
e
s
f
ă
șu
r
ar
e

a
ace
st
e
ia

vi
z
a
u:

obs
er
v
a
ți
a
,
e
x
p
er
im
e
ntul

și

m
ă
su
ra
r
e
a



Să poată prezenta rolul structuralismului și a funcționalismului în
istoria psihologiei



Să compare concepția structuralistă cu cea funcționalistă

43

(c
on
f
o
r
m

mo
d
e
lului wundti
a
n
)
1

3. T
e
m
e
le

inv
e
stig
a
te

c
u

p
recă
d
e
r
e

a
u

f
ost

e
l
e
m
e
nt
e
le

c
onstitutive

a
le

c
on
ș
tiinț
e
i

(
s
e
n
z
a
țiil
e
,

af
e
c
tivit
a
t
ea
,

im
a
g
inil
e)
,

a

f
ost

de

a
s
e
m
e
n
e
a

inv
e
stig
a
tă p
r
o
bl
e
ma
a
t
e
nți
e
i.

P
siholo
g
ia st
r
u
c
t
u
ra
lă în

c
on
c
e
pția lui

Ti
t
c
h
e
n
e
r

e
ste știință pu
ră
.

Ast
fe
l,
a

e
x
c
lus

din

ar
ia

t
e
m
a
ti
c
ă

a

a
ce
st
e
i
a

dom
e
niul

a
pli
ca
tiv

(c
onsid
e
r
a

c
ă

m
e
ni
r
e
a
psiholo
g
i
e
i

nu

e
r
a

ac
e
e
a

de a

ref
o
r
ma so
c
i
e
t
a
t
e
a

s
a
u

de

a vind
e
c
a tulb
u
răr
ile
m
e
nt
a
l
e)
.
(
D.
P
.
S
c
hult
z
,
S
. E.
S
c
hult
z
, 2008)

Ed
w
a
r
d

B
r
a
d
f
o
r
d

T
i
tche
n
e
r

(
1867
–
192
7
)

N
ă
s
c
ut

în

C
hi
c
h
e
st
er
,

A
n
g
li
a
,

înt
r
–
o

f
a
milie
c
u

p
u
țini

b
a
ni

(
d
a
r

c
u

d
e
s
ce
nd
e
n
ț
ă
int
e
l
ec
tu
a
lă imp
re
sion
a
n
t
ă
)
.

T
it
c
h
e
n
e
r

s
–
a
f
olosit

d
e
ca
p
ac
it
ă
țile s
a
l
e int
e
l
e
c
tu
a
le p
e
nt
r
u

a
ob
ține

div
er
se

bu
r
s
e
. A
studi
a
t

și

la

O
x
f
o
r
d

u
nde

a

a
vut

posibilit
a
t
e
a

să

c
e
r
ce
t
e
z
e
f
iloso
f
ia

și s
ă

a
c
tiv
e
z
e

c
a

a
sist
e
nt de

c
er
c
e
t
a
r
e

în

f
i
z
iolo
g
i
e
. A

câ
șt
i
g
a
t num
e
r
o
a
se

p
re
mii
aca
d
e
mic
e

și

c
u
no
șt
e
a
m
a
i

multe limbi

(
l
a
tin
a
,

g
rea
c
a
,

fra
n
ce
z
a
și

it
a
li
a
n
a
)
.

P
e v
re
m
ea
câ
nd

e
r
a la

O
x
f
o
r
d

a
î
n
ce
put

să

f
ie int
e
r
e
s
a
t

de psiholo
g
ia

lui

W
undt,

d
e
și

ace
st
e
ntu
z
i
a
sm

nu

er
a

împ
ăr
t
ă
șit

de

ce
il
a
l
ți

c
ol
e
g
i

din

univ
er
sit
a
t
e
.

Ș
i
–
a

c
onti
n
u
a
t

cer
c
e
t
ăr
i
l
e
la
L
e
ip
z
i
g
sub sup
er
vi
z
are
a lui
W
undt,

ob
țin
â
nd în
a
nul 1892 d
o
c
to
r
a
tul.
Î
n

a
c
ea
p
er
io
a
dă

a

d
e
v
e
nit

a
p
r
o
p
i
a
t

de

W
undt

și

fa
milia

a
ce
stui
a
.

După

f
in
a
li
z
are
a

do
c
to
ra
tului
s
–
a înto
r
s

în

A
n
g
lia un
d
e a

în
c
e
rca
t

să
p
r
omov
ez
e psiholo
g
ia

e
x
p
er
im
e
nt
a
l
ă
.

D
a
t

f
iind
fa
ptul

c
ă

la O
x
f
o
r
d

a
c
ea
s
tă initi
a
tivă nu

a

f
ost

înt
â
m
pin
a
tă
c
u

e
ntu
z
i
a
sm

a pl
e
ca
t

în

S
t
a
t
e
le Unite la Univ
e
r
sit
a
t
e
a

din

C
o
r
n
e
ll.

A

ră
m
a
s

a
i
c
i

p
â
nă la

v
âr
sta

de

60

de

a
ni

câ
nd

a mu
r
it d
a
to
r
ită

un
e
i tumo
r
i
ce
r
e
b
ra
l
e.

Î
n

p
e
r
io
a
da 1893
–

1900

Tit
c
h
e
n
e
r
și
–
a
f
o
r
m
a
t

l
a
b
o
r
a
to
r
ul,

a
c
ondus

cer
c
e
t
ăr
i

și

a
publi
ca
t

div
er
se

studii.

Î
n

c
ondu
c
er
e
a lu
c
răr
ilor

e
l
a
bo
r
a
te de

că
t
r
e stu
d
e
n
ții

s
ă
i

și
–
a
e
x
erc
it
a
t

a
uto
r
it
a
t
e
a p
r
in

s
e
l
ec
t
a
r
e
a lu
c
r
ăr
ilor

ca
r
e
c
o
r
e
spund
e
a
u

p
r
o
p
r
iilor int
ere
s
e
d
e
cer
c
e
t
a
r
e
.

Ast
f
e
l

m
a
jo
r
i
t
a
t
e
a dint
r
e lu
c
r
ăr
ile

a
c
e
s
to
r
a
a
u

pu
r
t
a
t

a
mp
re
nta

c
on
ce
p
ți
e
i

lui
Tit
c
h
e
n
er
. A t
r
a
dus în
e
n
g
l
e
z
ă

m
a
i multe

lu
c
r
ăr
i
a
l
e

lui
W
undt.

Î
n

1904

un

g
r
up

intitul
a
t

„
E
x
p
er
im
e
nt
a
li
șt
i
i

l
u
i Tit
c
h
e
n
e
r
”

a
u

în
ce
put

să

se
întî
l
n
ea
s
c
ă
r
e
g
ul
a
t

p
e
nt
r
u

a
–
și

c
omp
a
r
a
c
er
c
e
t
ă
r
il
e
.

Tit
c
h
e
n
e
r domina
s
e
siunile p
r
in
a
l
e
g
e
r
e
a t
e
m
e
l
o
r
și

a
i
nvit
a
țilo
r
.

Una dint
r
e
r
e
gulile
ace
stui

g
r
up

e
r
a
f
a
p
tul

c
ă
fe
m
e
ile nu

1
1

F
F
o
o
l
l
o
o
s
s
i
i
r
r
e
e
a
a

a
a
c
c
e
e
s
s
t
t
e
e
i
i

m
m
e
e
t
t
o
o
d
d
e
e

e
e
r
r
a
a

m
m
a
a
i
i

c
c
o
o
m
m
p
p
l
l
i
i
c
c
a
a
t
t
ă
ă

d
d
e
e
c
c
â
â
t
t

l
l
a
a

W
W
u
u
n
n
d
d
t
t
.
.

S
S
u
u
b
b
i
i
e
e
c
c
ț
ț
i
i
i
i

î
î
n
n

c
c
a
a
z
z
u
u
l
l

l
l
u
u
i
i

W
W
u
u
n
n
d
d
t
t

t
t
r
r
e
e
b
b
u
u
i
i
a
a
u
u

s
s
ă
ă

r
r
a
a
p
p
o
o
r
r
t
t
e
e
z
z
e
e

m
m
o
o
m
m
e
e
n
n
t
t
u
u
l
l

a
a
p
p
a
a
r
r
i
i
ț
ț
i
i
e
e
i
i

u
u
n
n
e
e
i
i

e
e
x
x
p
p
e
e
r
r
i
i
e
e
n
n
ț
ț
e
e

p
p
r
r
i
i
n
n

r
r
a
a
p
p
o
o
r
r
t
t
a
a
r
r
e
e

l
l
a
a

u
u
n
n

o
o
b
b
i
i
e
e
c
c
t
t

e
e
x
x
t
t
e
e
r
r
n
n

s
s
a
a
u
u

e
e
v
v
e
e
n
n
i
i
m
m
e
e
n
n
t
t
.
.

S
S
u
u
b
b
i
i
e
e
c
c
ț
ț
i
i
i
i
,
,

î
î
n
n

c
c
a
a
z
z
u
u
l
l

l
l
u
u
i
i

T
T
i
i
t
t
c
c
h
h
e
e
n
n
e
e
r
r

t
t
r
r
e
e
b
b
u
u
i
i
a
a
u
u

s
s
ă
ă

i
i
d
d
e
e
n
n
t
t
i
i
f
f
i
i
c
c
e
e

e
e
l
l
e
e
m
m
e
e
n
n
t
t
e
e
l
l
e
e

p
p
r
r
i
i
m
m
a
a
r
r
e
e

c
c
a
a
r
r
e
e

a
a
l
l
c
c
ă
ă
t
t
u
u
i
i
a
a
u
u

e
e
x
x
p
p
e
e
r
r
i
i
e
e
n
n
ț
ț
a
a
.
.

A
A
s
s
t
t
f
f
e
e
l
l
,
,

s
s
u
u
b
b
i
i
e
e
c
c
ț
ț
i
i
i
i

e
e
r
r
a
a
u
u

a
a
n
n
t
t
r
r
e
e
n
n
a
a
ț
ț
i
i

s
s
ă
ă

e
e
v
v
i
i
t
t
e
e

r
r
a
a
p
p
o
o
r
r
t
t
a
a
r
r
e
e
a
a

s
s
e
e
m
m
n
n
i
i
f
f
i
i
c
c
a
a
ț
ț
i
i
e
e
i
i

u
u
n
n
u
u
i
i

s
s
t
t
i
i
m
m
u
u
l
l

(
(
p
p
e
e
n
n
t
t
r
r
u
u

a
a

e
e
v
v
i
i
t
t
a
a

e
e
r
r
o
o
a
a
r
r
e
e
a
a

s
s
t
t
i
i
m
m
u
u
l
l
u
u
l
l
u
u
i
i
,
,

d
d
e
e

e
e
x
x
e
e
m
m
p
p
l
l
u
u

d
d
a
a
c
c
ă
ă

s
s
t
t
i
i
m
m
u
u
l
l
u
u
l
l

e
e
r
r
a
a

u
u
n
n

m
m
ă
ă
r
r

a
a
c
c
e
e
s
s
t
t
a
a

n
n
u
u

t
t
r
r
e
e
b
b
u
u
i
i
a
a

s
s
ă
ă

f
f
i
i
e
e

r
r
a
a
p
p
o
o
r
r
t
t
a
a
t
t

d
d
e
e
c
c
â
â
t
t

d
d
e
e
s
s
c
c
r
r
i
i
p
p
t
t
i
i
v
v
,
,

a
a
d
d
i
i
c
c
ă
ă

p
p
e
e

b
b
a
a
z
z
a
a

s
s
e
e
n
n
z
z
a
a
ț
ț
i
i
i
i
l
l
o
o
r
r

o
o
c
c
a
a
z
z
i
i
o
o
n
n
a
a
t
t
e
e

d
d
e
e

f
f
o
o
r
r
m
m
ă
ă
,
,

m
m
ă
ă
r
r
i
i
m
m
e
e
,
,

c
c
u
u
l
l
o
o
a
a
r
r
e
e

e
e
t
t
c
c
.
.

)
)

(
(
H
H
e
e
r
r
g
g
e
e
n
n
h
h
a
a
h
h
n
n

,
,

B
B
.
.

R
R
.
.
,
,

2
2
0
0
0
0
0
0
)
)

Repere biografice

44

era
u

a
dmise la înt
r
uni
r
i.

(
C
on
f
o
r
m

lui

B
o
r
ing

fe
m
e
ile nu

era
u

a
dmise

d
e
o
ar
e
c
e la
ace
ste

înt
r
uni
r
i se

f
uma

i
a
r

fe
m
e
ile

e
r
a
u
c
onsid
e
r
a
te

p
re
a

„
p
u
r
e
”

p
e
nt
r
u

a
c
e
st obi
ce
i)
.

C
u

to
a
te
c
ă

Tit
c
h
e
n
e
r

a
c
ontinu
a
t

s
ă
e
x
c
ludă
fe
m
e
ile de
l
a înt
r
uni
r
ile
e
x
p
er
im
e
nt
a
li
știlor a
ac
c
e
pt
a
t

fe
m
e
ile în

studiile

do
c
to
ra
le
(
fa
pt

c
e nu

e
r
a posibil

la
H
ar
v
a
r
d
și
C
olumbi
a)
.

Î
n

1929 la

doi
a
ni după

mo
ar
t
e
a

lui Tit
c
h
e
n
e
r

E
x
p
e
r
im
e
n
t
a
li
știi s
–

a
u

r
e
o
r
g
a
ni
z
a
t

în
f
iin
ț
â
nd

S
o
c
i
e
t
y of

E
x
p
er
im
e
nt
a
l

P
s
y
c
hol
o
g
ists

c
ar
e

e
ste

ac
tivă

și

în
z
il
e
le

no
a
st
re
.
(
S
c
hult
z
, D.
P
,
S
c
hult
z
,

S
. E.
,
2008)

*
Ș
tiinț
a
,

c
on
f
o
r
m

p
ărer
ii

lui

T
i
t
c
hn
er
,

ar
e la b
a
z
ă

e
x
p
er
i
e
nț
a
.

Făr
ă
e
x
p
er
i
e
nță nu
e
x
istă

c
uno
a
șt
ere
.

Ș
tiința
ca
ută

p
er
m
a
n
e
nt

ră
spu
n
su
r
i

la

t
re
i

înt
re
b
ăr
i:

ce
,

c
u
m și

c
â
nd
?
P
r
ima p
r
obl
e
mă a psiholo
g
i
e
i

a
f
ost

să id
e
nti
f
i
c
e
e
l
e
m
e
nt
e
le

f
un
d
a
m
e
nt
a
le
a
l
e

e
x
p
er
i
e
nț
e
i,

la

fe
l

c
um

p
r
ima

s
arc
ină

a

științ
e
lor

e
x
ac
te

a

f
ost

id
e
nti
f
i
car
e
a

e
l
e
m
e
nt
e
le

b
a
z
a
l
e
.

C
e
a

d
e
–
a

d
oua

s
arc
ină

e
ste

s
ă

d
e
s
cr
ie

mod
a
lit
ă
țile

p
r
in

c
a
r
e

s
e

c
ombină

ace
l
e

e
l
e
m
e
nt
e.

M
e
todolo
g
ia

psihol
o
g
i
c
ă

în vi
z
iun
e
a

lui Tit
c
h
e
n
er
,

nu
a
r

t
re
bui să

f
ie

di
f
er
i
t
ă

fa
ț
ă
de

m
e
tod
e
le

utili
z
a
te de

ce
l
e
l
a
lte

științ
e
.

To
a
te

ce
r
ce
t
ă
r
ile

în
ce
p

c
u

obs
er
v
ar
e
a
fe
nom
e
n
e
lor

c
onsid
era
t
e obi
ec
t

de

studiu

p
e
nt
r
u

o
a
numită științ
ă
.

P
e
nt
r
u

c
a

o
obs
er
v
a
ție
s
ă
f
ie

științi
f
i
că
,

e
ste

impo
r
t
a
nt

c
a
a
cea
sta

să p
o
a
tă
f
i

i
z
ol
a
t
ă
,

v
ar
i
a
tă și
re
p
e
t
a
t
ă
.

De

e
x
e
mplu,

st
i
mul
are
a unui

a
numit

bl
o
c
r
e
ce
ptor

situ
a
t

pe limbă

c
u

o

a
numită subst
a
nț
ă
,

po
a
te
p
r
odu
c
e

un

ră
spuns

s
p
ec
i
f
i
c
.

P
o
a
te
c
ă subi
ec
tul

d
e
c
l
a
r
ă

c
ă a

simțit

un
g
ust

dul
c
e
.

S
ă

p
re
supu
n
e
m

c
ă

r
ece
pt
o
r
ul

po
a
te

f
i

i
z
ol
a
t,

subst
a
nța po
a
te

f
i

v
a
r
i
a
tă

și
ră
spunsul

po
a
te

f
i

i
z
ol
a
t i
a
r

stimul
u
l

po
a
te

f
i

r
e
p
e
t
a
t.

Obs
er
v
a
ți
a
,

în

ac
e
st

ca
z
,

e
ste

o v
a
r
i
a
ntă

a int
r
osp
e
c
ți
e
i,

d
a
r în

vi
z
iun
e
a lui

Tit
ce
h
n
er
,

nu

t
r
e
buie
c
a

ac
e
a
sta

să
f
ie
v
ă
z
ută
c
a

f
iind tot
a
l di
fer
ită

d
e

int
r
osp
ec
ți
e.

De

v
r
e
me

c
e

m
e
toda

l
u
i

Tit
c
h
e
n
e
r

s
e

limita

la

int
r
osp
ec
ți
e
,

s
–
a
r

put
e
a

cre
d
e
fa
ptul

c
ă

psiholo
g
ia

în

v
i
z
iun
e
a

lui,

a
v
e
a

un

s
p
ec
t
r
u

limit
a
t.

I
nt
r
os
p
ec
ția

a

f
ost

a
c
u
z
a
tă
c
ă
a
ra
tă în

mod

sup
e
rf
i
c
i
a
l

e
l
e
m
e
nt
e
l
e minții

i
n
dividu
a
le și

c
ă sunt
e
m

p
r
inși

înt
r
–
un
a
nume solipsism.

Tit
c
h
e
n
e
r

c
unoșt
e
a

a
c
ea
stă
p
r
obl
e
mă și

a î
n
ce
r
ca
t

s
ă div
er
si
f
i
c
e
m
e
tod
e
le

f
olosite

în studiul
fe
nom
e
n
e
lor

psi
hi
ce
.

Tit
c
h
e
n
e
r

c
onsid
e
r
a
c
ă
p
siholo
g
ii

t
re
buie
s
ă
r
ea
l
i
z
e
z
e num
er
o
a
se

a
n
a
l
o
g
i
i
.

D
e
și
noi

a
v
e
m

acce
s

di
r
e
c
t

do
a
r la
e
x
p
er
i
e
nța no
a
st
ră
,

un

a
nume tip

de
c
ompo
r
t
a
m
e
nt
(e
x
p
re
sia

de

fr
i
c
ă
)

la

a
ltă

p
er
so
a
nă

se

p
o
a
te

int
er
pr
e
ta

în b
a
z
a

p
r
op
r
i
e
i n
o
a
st
r
e

e
x
p
er
i
e
n
ț
e
c
u

ace
l

c
ompo
r
t
a
m
e
nt.

Vi
z
iun
e
a sa
a
sup
r
a sp
ec
t
r
ului

psiholo
g
i
e
i,

er
a
a
t
un
c
i

mult

m
a
i
l
ar
gă d
e
câ
t

c
e

a
r

put
e
a

d
er
iva dint
r
–
o

d
ef
iniție a

sa a psihol
o
g
i
e
i

c
a
e
x
p
er
i
e
nță um
a
n
ă
d
e
p
e
nd
e
ntă de

e
x
p
er
i
e
nț
e
le individului.

Î
n

timp

c
e sist
e
mul

lui

T
i
t
c
hn
e
r

e
volu
a
,

e
l

a
d
e
v
e
nit
c
onști
e
nt de

impo
r
t
a
nța

studiului di
fer
it
e
lor

tipu
r
i de

c
onștiinț
e
.

Tit
c
h
e
n
e
r

c
onsid
e
r
a p
r
o
c
e
s
e
le m
e
nt
a
le d
re
pt

„
fe
r
e
st
re
”
a
le minții.

Î
n

p
r
imul

râ
nd,

45

Tit
c
h
e
n
e
r

a d
o
r
it

să

id
e
n
t
i
f
i
c
e

e
l
e
m
e
nt
e
le

c
a
r
e

st
ă
t
ea
u

la

b
a
z
a

f
i
e
c
ăr
ui

simț

în

p
ar
t
e
.

D
e
și

studiul simțu
r
ilor

a

o
c
up
a
t un loc

c
e
nt
ra
l în sist
e
mul lui Tit
c
hn
er
,
e
l și
–
a

înd
re
pt
a
t
a
t
e
nț
i
a
și
însp
r
e
a
lte do
u
ă p
r
o
ce
s
e
:

im
a
g
inile și

t
ră
i
r
ile

afec
tiv
e
.

S
e
n
z
a
țiile
a
u

f
ost

p
r
ivite
c
a
e
l
e
m
e
nte
a
le
p
er
c
e
pți
e
i,

în

v
re
me
c
e im
a
g
inile
a
u

f
ost

p
r
ivite
c
a
e
l
e
m
e
nte
a
le id
e
ilo
r
,
a
minti
r
ilor

și
g
â
ndu
r
ilo
r
.

A
fec
t
e
l
e

a
u
f
ost t
r
a
t
a
te

c
a

p
r
o
ce
se

e
l
e
m
e
nt
a
r
e

a
l
e

e
moțiilo
r
.

P
e l
â
ngă
c
l
a
si
f
i
c
ar
e
a și

id
e
nti
f
i
ca
r
e
a
e
l
e
m
e
nt
e
lor

c
onstitutive simpl
e
,

Tit
c
hn
er
,
c
onsid
er
a

c
ă e
n
ece
s
a
r
c
a psiholo
g
ul

să d
e
s
c
op
e
r
e
a
t
r
ibut
e
le p
r
o
ce
s
e
lor

e
l
e
m
e
nt
are
.

De
e
x
e
mplu,
e
l

re
m
arca
se
c
ă to
a
te s
e
n
z
a
țiile
a
u

ce
l

p
uțin

p
a
t
r
u

a
t
r
ibut
e
:

ca
lit
a
t
e
,

int
e
nsit
a
t
e,
c
l
ar
it
a
t
e
,

d
u
ra
t
ă
.

C
a
lit
a
t
e
a
e
ste

c
e
a

m
a
i

impo
r
t
a
n
tă p
r
op
r
i
e
t
a
te

a s
e
n
z
a
țiilo
r
–

s
a
lit
a
t
e
a
,
dul
cea
ț
a
,

r
oș
e
a
ț
a
,

e
t
c
.

I
n
t
e
nsit
a
t
e
a

se

re
f
e
r
ă

în

m
o
d

simplu

la

fa
ptul

c
ă

s
e
n
z
a
ția

e
x
i
stă

cu

o

a
nume
ca
ntit
a
te și

put
ere
.

C
l
ar
it
a
t
e
a se
r
e
fe
r
ă la
g
r
a
dul

de distin
g
e
r
e s
a
u

t
ra
nsp
a
r
e
nță a
un
e
i

s
e
n
z
a
ții.

Du
ra
ta se

ref
e
r
ă d
e
s
i
g
ur la un

a
t
r
ibut

t
e
mpo
ra
l.

Tit
c
hn
e
r de

a
s
e
m
e
n
e
a a
c
onsid
era
t
c
ă

a
ce
stor

p
a
t
r
u
a
t
r
i
bute

li se

pot
a
so
c
ia

și im
a
g
ini.

S
ist
e
mul

lui

Tit
c
h
e
n
e
r pun
e
a
a
c
c
e
ntul

pe impo
r
t
a
n
ța
e
x
p
er
im
e
nt
e
lor de

l
a
b
o
ra
tor
și

pe o

m
e
todolo
g
ie
r
i
gu
r
o
a
s
ă
.

C
u
r
su
r
ile

a
v
ea
u

întotd
ea
una o

b
a
z
ă p
r
ac
ti
că
.

Î
n

mod
no
r
m
a
l,

e
l

fă
c
e
a

o

d
e
m
o
nst
ra
ție de

l
a
bo
ra
t
o
r
a
d
u
câ
nd

întotd
ea
u
n
a

e
l
e
m
e
n
te de nou
t
a
t
e.
L
e

f
ăc
e
a stud
e
nților

o

s
c
u
r
tă

p
re
z
e
nt
a
r
e

a

e
x
p
er
im
e
ntului

și

le spun
e
a

ca
r
e

erau
m
a
t
er
i
a
l
e
le n
e
ce
s
a
r
e p
e
n
t
r
u

ace
st
a
.

Î
n

c
ontinu
a
r
e

d
e
s
cr
ia p
r
o
ce
d
u
r
a pe
ca
r
e
a
v
ea
u

să o
utili
z
e
z
e
.

Tit
c
hn
e
r a
f
ost

int
ere
s
a
t

de p
r
obl
e
ma
a
t
e
nți
e
i.

A

făc
ut

distin
c
ția înt
r
e
a
t
e
nția
volunt
ar
ă și

involunt
a
r
ă
.

A

numit

a
t
e
nția inv
o
lunt
ar
ă p
r
im
a
r
ă și

p
e
c
e
a volunt
a
r
ă
s
ec
und
a
r
ă
. Amb
e
le

re
p
r
ez
intă

tipu
r
i de

c
onștiința

î
n st
a
dii di
fer
ite

de

d
e
z
volt
are
.

At
e
nția p
r
im
ar
ă
c
on
f
o
r
m

lui

T
i
t
c
h
e
n
e
r
(
1915)
e
s
t
e
„
o

a
t
e
nți
e pe
car
e o

o
fer
im
n
ec
ondițion
a
t

și

nu

o

p
u
t
e
m

op
r
i”

(
p
a
g 26
8
)
.

Es
t
e

d
e
c
l
a
nș
a
tă

de

stimuli

p
ut
er
ni
c
i,

noi,
spont
a
ni d
ec
i
a
t
r
ibutul int
e
nsit
ă
ții
e
ste

su
f
i
c
i
e
nt p
e
nt
r
u a

o
ac
tiv
a
.

At
e
nția s
ec
und
a
r
ă p
re
s
u
pune
c
on
ce
nt
r
ar
e
a
a
sup
r
a unui

obi
ec
t

car
e nu

a
r

a
t
r
a
g
e
a
t
e
nția în

mod

no
r
m
a
l.

Ast
fe
l

e
l

c
onsid
e
r
a

c
a
„a
t
e
nția s
ec
un
d
ar
ă

e
ste

a
t
e
nția în

c
ondiții
di
f
i
c
il
e
,

în

fa
ț
a
c
o
n
c
u
r
e
nțilo
r
,

a
t
e
nție
f
ă
r
ă dist
r
a
g
e
re
”

(
p
a
g

272
)
.

D
ec
i,

a
t
e
n
ția s
ec
und
a
r
ă
se
a
so
c
i
a
z
ă

c
u

un

g
r
a
d

mult

m
a
i

m
ar
e de d
e
z
v
olt
are
.

C
opilul

e
ste
ca
p
a
bil

de
a
t
e
nție
involunt
ar
ă

în mod
c
u
re
n
t, d
a
r

nu și de

c
e
a

volunt
ară
.

Tit
c
h
e
n
e
r

c
onsid
er
a

c
ă
î
n
a
inte de
c
er
c
e
t
a
r
e
a lui

H
er
m
a
nn

Ebbi
n
g
h
a
us,

studiul
e
x
p
er
im
e
nt
a
l

a
sup
r
a

a
s
o
c
i
er
ilor a

f
ost

c
on
f
und
a
t

d
a
to
r
ită unor int
er
p
re
t
ăr
i

er
on
a
te
d
a
te
a
nt
er
io
r
.

Î
n

vi
z
iun
e
a

lu
i Tit
c
hn
er
,

do
a
r

simpla

a
n
a
li
z
ă

a

a
so
c
i
er
ilor

fă
r
ă

a

înț
e
l
e
ge

înt
r
e
g
p
r
o
ce
sul

e
ste n
e
r
e
l
e
v
a
nt
ă
.

De
a
s
e
m
e
n
e
a
e
l

a
a
r
g
u
m
e
nt
a
t

c
ă și

c
unoștința
n
o
a
st
r
ă în

ace
st
dom
e
niu

e
ste

lim
i
t
a
tă

p
â
nă

la

mom
e
ntul

în
car
e

va

f
i

posibilă

cerce
t
a
r
e
a

f
i
z
iolo
g
i
e
i

46

a
so
c
i
er
ilo
r
.

C
e
a m
a
i

dis
c
ut
a
tă

t
e
o
r
ie

a
sup
r
a
n
a
tu
r
ii

e
moțiilor în

v
re
m
e
a lui

Tit
c
h
e
n
e
r

e
r
a una
p
ara
do
x
a
lă

p
r
omov
a
tă

de

W
i
l
li
a
m

J
a
m
e
s

(
1884)

și

susținută

de
C
ar
l

L
a
n
g
e

(
1884
)
.
S
ub
d
e
numi
re
a
d
e t
e
o
r
i
a
J
a
m
e
s
–
L
a
n
g
e

a

e
moți
e
i,

e
r
a vo
r
ba

d
e
sp
r
e d
e
p
e
nd
e
nța
e
moți
e
i

de
sist
e
mu
l

v
a
somoto
r
.

C
on
f
o
r
m

a
c
e
st
e
i

t
e
o
r
ii

noi

simțim

e
moții

c
um

a
r
f
i

fr
i
ca
,

m
â
ni
a
,
d
r
a
g
ost
e
a

d
a
to
r
ită

unor

fe
nom
e
n
e
c
e se

p
e
t
r
e
c

în

o
r
g
a
nismul

nost
r
u

(c
ont
r
a
c
ții
mus
c
ul
are
,

a
d
r
e
n
a
lin
ă
,

p
uls

cre
s
c
ut,

e
t
c
.

ca
r
e

se

int
er
pun

înt
r
e

un

p
r
o
ce
s

mint
a
l

și
a
ltul.
F
o
losind

un

e
x
e
mplu

d
a
t

și

de
J
a
m
e
s,

v
e
d
e
m

un

u
r
s,

f
u
g
im

și

ne

e

fr
i
că
.

E
x
p
er
im
e
nt
a
r
e
a
e
moți
e
i

e
ste

p
r
odusul

f
u
g
ii

și

a

multipl
e
lor

e
v
e
n
im
e
nte

ca
r
e

o

ac
omp
a
n
i
a
z
ă
.

S
pun
em

d
e
sp
r
e

a
cea
s
t
ă

t
e
o
r
ie

c
ă

e
ste

p
ara
do
x
a
lă

d
e
o
a
re
c
e

c
ont
ra
z
i
c
e

id
e
e
a

lo
g
i
c
ă

c
um

c
ă

v
e
d
em
u
r
sul, ne

e

fr
i
c
ă

și
a
bia

d
upă

a
c
ea
sta

f
u
g
im.

Tit
c
h
e
n
e
r

c
onsid
e
r
a

c
ă

în

a
numite

ca
z
u
r
i,

ins
t
in
c
t
e
le

sunt

în mod

a
utom
a
t
l
e
g
a
te
de
af
e
c
t
e
,

po
z
iție pe
car
e

J
a
m
e
s

a
acce
pt
a
t
–
o.

As
e
m
e
n
e
a
a
f
ec
te
a
p
a
r în

c
o
n
diții

de m
e
d
i
u
car
e

se

pot

a
so
c
ia

și

c
u

st
ăr
i

o
r
g
a
ni
ce
.

A
f
ec
t
e
le

se

pot

a
so
c
ia

și

c
u

a
m
inti
r
i s
a
u

im
a
g
ini.
D
ec
i,

c
on
f
o
r
m

lui

Tit
c
h
n
er
,

p
r
od
u
ce
r
e
a

e
moți
e
i

p
o
a
te
a
v
e
a

m
a
i multe

ca
u
z
e
.

Tit
c
h
e
n
er
(
1915)

spun
e
a

c
ă

s
e
ntim
e
ntul

„
re
p
re
z
intă

ultimul

niv
e
l

a
l

d
e
z
volt
ăr
ii

min
t
a
le

din

pun
c
t
de

v
e
d
e
r
e

af
e
c
tiv,

la

fe
l

c
um

g
â
ndi
r
e
a

re
p
re
z
intă

niv
e
lul

ce
l

m
a
i

în
a
lt

de d
e
z
volt
ar
e

a
le
z
on
e
i

s
e
n
z
a
ți
i
lor

și im
a
g
in
a
ți
e
i”

(
p
a
g 499
)
.

Un

s
e
ntim
e
nt

e
ste

mult m
a
i

c
o
mpl
e
x

d
ecâ
t

o
e
moți
e
;

in
c
lude dis
cr
imin
are
,

o

dim
e
nsiune

cr
it
i
că
,

p
r
e
mise di
fer
it
e
,

e
t
c
.

De
e
x
e
mplu,
d
ac
ă

p
a
t
r
iotismul

se

nu
m
e
ște

s
e
ntim
e
nt,

in
c
lude

e
moții

d
a
r

și t
e
nsiuni.
C
ar
e

e
ste

re
l
a
ția
dint
r
e loi
a
lit
a
te
fa
ță de

st
a
t,

n
a
țiune și

um
a
nit
a
t
e
?

C
e
re
p
re
z
intă un

simbo
l
?

D
ec
i,
s
e
ntim
e
ntul impli
c
ă

e
moții d
a
r

e
ste

o m
a
ni
fe
s
t
ar
e

m
a
i
c
ompli
ca
tă

a

dim
e
n
s
iunii
afec
tiv
e
.

Tit
c
h
e
n
e
r a id
e
nti
f
i
c
a
t

t
re
i

p
r
o
ce
se psihi
c
e
e
l
e
m
e
nt
are
:

s
e
n
z
a
ți
a
,

im
a
g
in
a
ția și
afec
tivit
a
t
e
a
.

A
fec
tivit
a
t
e
a

er
a

iniți
a
l

p
r
ivită

c
a

f
i
i
nd

c
ompusă

din

e
moț
i
i.
P
e

m
ă
su
r
ă

ce
t
e
o
r
ia

lui

Tit
c
hn
e
r

se

d
e
z
volt
ă
,

re
l
a
ția

dint
r
e

afec
t

și

e
moție

d
e
vine

din
c
e

în

c
e

m
ai
p
r
obl
e
m
a
ti
c
ă
.

Î
n

ultimii

a
ni

Tit
c
hn
e
r

s
–
a

d
e
p
ă
r
t
a
t

de
c
o
n
ce
ptul

e
l
e
m
e
nt
e
lor

și

g
â
nd
e
a în
t
er
m
e
ni

de

e
x
p
er
i
e
nță și

dim
e
nsiun
e
.

I
m
a
g
inil
e
,

s
e
n
z
a
țiil
e
,

e
moțiile nu

sunt

ultim
e
le
dim
e
nsiuni

a
le
e
x
p
er
i
e
nț
e
i

c
i

do
a
r
e
l
e
m
e
nte
a
bst
r
ac
te
c
ar
e
s
e pot

g
ă
si

do
a
r p
r
in

dis
ec
ție
s
a
u dis
cr
imin
are.

D
e
și

sist
e
mul

s
ă
u

o
r
i
g
i
n
a
l

nu

r
e
z
ist
a
t,

a
titudin
e
a

sa

științi
f
i
c
ă

r
i
g
u
r
o
a
să

a

f
ost
re
m
a
r
ca
tă
d
e psihol
o
g
i.

Este de

a
s
e
m
e
n
e
a

f
o
a
r
te int
ere
s
a
nt

fa
ptul

c
ă
î
n

ultimii

a
ni
Tit
c
hn
e
r

în
c
e
puse

să înț
e
l
e
a
g
ă in
d
e
p
e
nd
e
n
ț
a psi
h
olo
g
i
e
i

d
e
f
i
z
iolo
g
i
e
.

A
c
ea
sta
s
e po
a
t
e
să

f
i

d
e
t
er
min
a
t

și

a
lți

ps
i
holo
g
i

să

a
ibă

în
c
r
e
d
e
r
e

în

noua

dis
c
iplin
ă
,

psiho
l
o
g
i
a
.

*
(
Ani
ț
e
i,2006)

47

Co
n
tr
i
bu
ț
ia s
tr
u
ct
u
r
alis
m
u
l
ui

D
e
și nu a

sup
ra
v
i
e
țuit
c
a

ș
c
o
a
lă

st
r
u
c
tu
r
a
lismul a

in
f
lu
e
nț
a
t d
e
z
volt
are
a

ps
i
holo
g
i
e
i
p
r
in

u
r
m
ă
to
are
l
e

a
sp
e
c
t
e:

1. a

o
fer
it un mod
e
l t
e
o
r
e
tic

p
r
in
ca
r
e

psiholo
g
ia

își
p
o
a
te

ar
ti
c
ula

științi
f
ic

ob
i
ec
tul de

studiu

2. id
ee
a

de

a

c
ons
e
m
n
a

p
r
in

ra
po
ar
t
e

v
er
b
a
le

e
x
p
er
i
e
nț
e
le

t
ră
ite

de

subi
e
c
ții p
ar
ti
c
ip
a
nți
la

e
x
p
r
im
e
nte

a

f
ost d
e
z
volt
a
tă

și ult
er
ior

f
olosi
tă

în multe

dom
e
nii
a
pli
ca
tive

a
le
psiholo
g
i
e
i

3. a

sus
c
it
a
t
c
ont
r
ov
e
r
se

și

opo
z
iți
i
;
cr
iti
c
ile

a
duse

a
ce
st
e
i o
r
i
e
nt
ă
r
i s
–
a
u
c
o
n
c
re
ti
z
a
t în

noi
c
u
re
nte

f
a
pt
c
e

a

c
on
t
r
ibuit la

d
e
z
volt
are
a

psiholo
g
i
e
i

IV.2
FUNCȚIONALISMUL

G
â
ndito
r
ii

a
so
c
i
a
ți

o
r
i
e
nt
ăr
ii

f
un
c
țion
a
liste

nu

a
u

int
e
nțion
a
t

să

d
e
z
volte

o
nouă ș
c
o
a
lă psiholo
g
i
c
ă
.

A
c
e
știa
a
u

în
ce
put

să își

e
x
p
r
ime p
o
z
iția p
r
ot
e
st
â
nd

împot
r
iva
re
st
r
i
c
țiilor

și

limit
ăr
ilor impuse

psiholo
g
i
e
i

p
r
in

c
on
ce
pția

lui

W
undt

a
sup
r
a

a
c
e
st
e
ia

și
împot
r
iva

st
r
u
c
tu
ra
lismulu
i.
Î
n

timp,
f
un
c
țion
a
lismul
a

dob
â
ndit
multe
din
car
a
c
t
er
isti
c
ile

un
e
i

ș
c
o
l
i

psiholo
g
i
ce
,

d
e
și

nu

a
ce
sta

a

f
ost

s
c
opul

iniți
a
l.

Î
n

c
a
d
r
ul
ace
st
e
i

ș
c
oli

a
u

f
ost

int
e
g
r
a
te
c
on
c
e
pțiile m
a
i

m
ultor psiholo
g
i

car
e
a
u

î
mp
ăr
t
ă
șit

un obi
ec
tiv
c
omun:
studi
er
e
a

f
un
c
ț
iilor

c
onștiinț
e
i.

C
ara
c
t
e
risti
c
ile

psiholo
g
i
e
i fun
c
ționaliste

(
K
e
ll
e
r

1973,
a
pud H
e
r
g
e
nh
a
hn,

B
.
R
., 2000)

1.

f
un
c
țion
a
liștii

se o
p
un

cer
c
e
t
ăr
ii

e
l
e
m
e
nt
e
lor

c
onștiinț
e
i

p
r
omov
a
tă de
st
r
u
c
tu
ra
lism pe

c
a
r
e

o
c
onsid
er
ă

st
er
ilă
;

2.

obi
ec
tivul

f
und
a
m
e
nt
a
l

a
l

ce
r
ce
t
ă
r
ilor

din

c
a
d
r
ul

psiholo
g
i
e
i

f
un
c
ți
o
n
a
liste
e
ste

înț
e
l
e
g
er
e
a

f
un
c
țion
ăr
ii
minții și

nu

d
e
s
cr
i
e
r
e
a st
a
ti
c
ă

a
e
l
e
m
e
nt
e
lor s
a
le
c
onstitutiv
e
.
P
r
o
ce
s
e
le

m
e
nt
a
le

a
u
f
u
n
c
ția

de

a

a
d
a
pta

o
r
g
a
nismul la

c
ondițiile

din m
e
diu
;

3.

f
un
c
țion
a
liștii

c
onsid
era
u

c
ă

psihol
o
g
ia t
re
bu
i
e

să
f
ie și

o

știință p
rac
ti
c
ă nu
do
a
r t
e
o
re
ti
că
;

și
–
a
u

p
r
o
pus

să
a
pli
c
e
re
z
ult
a
t
e
le obținute p
e
nt
r
u

a
î
mb
u
n
ă
t
ă
ții

vi
a
ța
p
er
son
a
l
ă
,

e
du
ca
ția

indu
s
t
r
ia

e
t
c
.

4.

f
un
c
țion
a
liștii

a
u

p
r
o
pus

c
a și

t
e
me de
cer
c
e
t
ar
e psiholo
g
i
că
:

a
nim
a
l
e
l
e
,

c
opi
i

și
tulbu
răr
ile m
e
nt
a
l
e
.

D
i
n

pun
c
t

de v
e
d
er
e
m
e
todolo
g
ic
a
u

e
x
tins

ins
t
r
um
e
nt
e
le
d
e
Temă de reflecție nr. 1

Arătați impotanța principiilor asociaționiste pentru abordarea
structuralistă a lui
Tit
c
h
e
n
e
r
și pentru concepția voluntaristă a lui
Wundt.

48

cer
c
e
t
a
r
e

f
olosind de

e
x
e
mplu t
e
st
e
le

m
e
nt
a
le
;

5.

D
a
t

f
iind

fa
ptul

c
ă o
r
g
a
nismul

se
c
ompo
r
tă
d
i
fer
it

în

ace
l
a
și

m
e
diu

p
e m
ă
su
r
ă
c
e
n
e
voile
a
ce
stuia
s
e s
c
h
i
mbă n
e
voile și

motiv
a
ția t
re
buie

inv
e
st
i
g
a
te

p
e
n
t
r
u

a înț
e
l
e
g
e
c
ompo
r
t
a
m
e
ntul
;

6.

Obi
ec
tul psiholo
g
i
e
i

in
c
lude

a
t
â
t

p
r
o
ce
s
e
l
e

m
e
nt
a
l
e
,
câ
t

și

c
o
mpo
r
t
a
m
e
ntul;

int
r
osp
ec
ția

e
ste

o m
e
to
d
ă

v
a
lidă

p
r
int
r
e

a
lte

m
e
t
o
de
;

7.

F
un
c
țion
a
liștii

a
u

f
ost

int
ere
s
a
ți

m
a
i

d
e
g
r
a
bă

de

ce
e
a

c
e

f
a
c
e

c
a

o
r
g
a
ni
s
m
e
le

să

di
f
e
r
e

un
e
le

de

a
lt
e
le

d
e
c
â
t de

c
ee
a

c
e

le

f
a
c
e

simil
ar
e
;

8.

Toți

f
un
c
țion
a
liștii

a
u

f
ost

in
f
lu
e
nț
a
ți

f
ie di
rec
t,

f
ie indi
rec
t

de
W
illi
a
m

J
a
m
e
s,

c
a
r
e la
râ
ndul s
ă
u a

f
ost in
f
lu
e
nț
a
t de

t
e
o
r
ia

e
voluționistă

d
ar
winistă
.

F
un
c
ț
ion
a
lismul va

f
i p
r
ez
e
nt
a
t în
c
ontinu
ar
e

c
on
f
o
r
m u
r
m
ă
to
are
i st
r
u
c
tu
r
i:

A.

R
olul lui

W
,

J
a
m
e
s în
c
on
f
i
g
u
r
ar
e
a

p
e
r
sp
ec
tiv
e
i
f
un
c
țion
a
liste

–

p
rec
u
r
s
o
r

B.

F
ond
a
to
r
ii

f
un
c
țion
a
lismului
Ș
c
o
a
la de la
C
hi
ca
g
o
și ș
c
o
a
l
a din

ca
d
r
ul

Univ
er
sit
ă
ții
C
olumbia

C.

Alte

t
e
o
r
ii
ca
r
e

r
e
f
l
ec
tă

î
n di
fer
ite

v
ar
i
a
nte

p
er
s
p
e
c
tiva

f
un
c
țion
a
listă

3.1 Rol
u
l l
u
i W. Ja
m
e
s în

c
o
n
f
i
g
u
r
a
re
a
p
er
s
p
e
c
t
iv
e
i
f
un
c
ț
io
n
a
l
is
te
*

William J
a
me
s

(
1842
–
1
910)

a

p
o
r
nit

de

l
a

s
e
n
s
ibilit
a
t
e
a

sa

f
a
ță

d
e

o
a
m
e
ni

și
p
r
obl
e
m
e
le lo
r
.

C
ee
a
c
e a
re
z
ult
a
t

a
f
ost

o

f
il
o
z
o
f
ie v
a
lidă do
a
r în

a
p
are
n
ț
ă
,

o

f
ilo
z
o
f
ie
uni
c
ă p
r
in

d
e
s
c
hid
e
r
e
a
f
a
ță de

s
c
himb
a
r
e și

p
r
in

do
r
ința de

a

e
x
p
er
im
e
nta

noi

m
e
tod
e.
A
cea
sta

e
r
a o

f
ilo
z
o
f
ie

bine int
e
g
ra
tă în

sp
e
c
i
f
i
c
ul

g
â
ndi
r
ii

a
m
er
i
ca
ne

n
ef
iind

ni
c
i
p
e
simist
ă
, ni
c
i optimistă

c
i în

m
ar
e

m
ă
su
r
ă

p
r
a
c
ti
c
ă
.

J
a
m
e
s

a d
ef
init

psiho
l
o
g
ia
c
a știința vi
e
ții

p
sihi
ce
.

Aș
a
d
ar
,

p
e
nt
r
u

J
a
m
e
s,
psiholo
g
ia
e
r
a studiul

p
r
o
ce
s
e
lor m
e
n
t
a
l
e
,

d
a
r

a
s
e
m
e
n
e
a
p
r
o
ce
s
e int
r
oduc

psiholo
g
ul

în
dim
e
nsiuni

b
e
h
a
vio
ra
l
e
,

psiholo
g
i
c
e și

c
ultu
ra
l
e
.

J
a
m
e
s

cre
d
e
a
c
ă o

m
a
r
e

p
ar
te

a vi
e
ții
om
e
n
e
ști

e
ste int
e
li
g
ibilă

do
a
r

în

t
er
m
e
ni

de
a
n
a
li
z
ă a obi
ce
iu
r
ilor

c
a
r
e
a
u

f
ost

dob
â
ndite
p
r
in

înv
ă
ț
ar
e și

e
du
ca
ți
e
.

A

pus

acce
ntul

pe b
a
z
a
f
i
z
iolo
g
i
c
a a obi
ce
iu
r
ilor p
r
in
e
vid
e
nți
er
e
a
f
a
ptului

c
a

stimul
are
a p
a
r
e
s
ă
u
r
m
ez
e
ca
l
e
a
r
e
z
ist
e
nț
e
i

minime a
ț
e
sutului
viu.

M
a
jo
r
it
a
t
e
a dint
r
e

noi

t
ră
i
e
sc u
r
m
ă
r
ind

tip
ar
e în

dom
e
niul

v
e
s
t
im
e
nt
a
ți
e
i,

a
l
mod
a
lit
ă
ților

de

s
a
lut,

s
c
opul

de

a

obține

și

a d
e
s
fă
șu
r
a

o

slujb
ă
.

J
a
m
e
s

susțin
e
a

c
ă
psiholo
g
ii

a
b
a
ndon
e
a
z
ă m
e
toda
e
mpi
r
i
c
a
a
tu
n
c
i

c
â
nd

în
ce
a
rc
ă să
dis
e
c
e v
i
a
ța psihi
c
ă în
simple

s
e
n
z
a
ții.

Motivul
ace
st
e
i

c
ont
r
o
v
er
se

e
ste

ace
la

c
ă

în

e
x
p
er
i
e
nța

no
a
st
r
ă

no
r
m
a
lă
nu
a
v
e
m

s
e
n
z
a
ții simpl
e
.

Altă

c
a
r
a
c
t
er
isti
c
a

a

f
lu
x
ului
g
â
nd
i
r
ii
e
ste

a
c
e
e
a

c
ă

g
â
nd
u
r
ile

se
af
lă înt
r
–
o

c
ontinuă s
c
h
i
mb
are
.

E
r
a

c
onvins

c
ă s
t
ar
e
a

no
a
st
r
ă

m
e
nt
a
lă
s
e
a
f
lă întotd
ea
u
n
a

49

în

d
e
s
fă
șu
ra
r
e p
r
in

u
r
m
ar
e o

st
ar
e
ac
t
u
a
lă nu

e
ste id
e
nti
c
ă
c
u

p
re
c
e
d
e
nt
a
.

A t
re
ia
car
a
c
t
er
isti
c
ă

a

g
â
ndi
r
ii

um
a
ne

e
ste

ac
e
e
a

c
ă

t
r
a
nsmite

un

înț
e
l
e
s,

c
u

a
lte

c
uvinte

e
s
t
e
c
o
g
nitiv
a
.

T
e
r
m
e
nul

“c
o
g
nitiv” d
er
ivă din

l
a
t
in
e
s
c
ul

“c
o
g
nos
c
e
re”
,

c
ar
e

îns
ea
mnă a
c
uno
a
ște

s
a
u

a

lua

la

c
unoștiinț
ă
.

C
on
f
o
r
m

l
u
i
J
a
m
e
s,

s
e
l
ec
tivit
a
t
ea
,

d
is
cr
imin
are
a
,
a
l
e
g
e
r
e
a

și

int
ere
s
e
le
s
c
himb
ă
to
ar
e

sunt

în

s
t
are
a

lor
n
a
tu
ra
l
a
.

J
a
m
e
s

cre
d
e
a

c
a
s
e
l
ec
tivit
a
t
e
a

e
ste
b
a
z
a
ta pe

n
a
tu
r
a și

ca
r
ac
t
e
r
isti
c
ile stimulului,

e
st
e
t
i
c
a și

v
a
lo
r
i
l
e
p
er
son
a
l
e.

P
e
nt
r
u

J
a
m
e
s,

t
e
r
m
e
nul

“
sin
e
”
re
p
r
e
z
inta tot
a
lit
a
t
e
a lu
cr
u
r
ilor
c
a
r
e ne
a
p
a
r
tin:
p
r
i
e
t
e
ni,
c
opii,

ca
s
a
,

h
a
i
n
e
,
a
nim
a
le

de

ca
s
a
,
r
e
put
a
ti
e
, m
e
mo
r
i
e
,

p
e
r
ce
pti
e
,

și o st
r
u
c
tu
r
a
f
i
z
i
ca
. A id
e
nti
f
i
ca
t t
re
i
c
onsti
tu
e
nti
a
i
e
ului:
e
ul
m
a
t
er
i
a
l,
e
ul so
c
i
a
l, și
e
ul
s
pi
r
itu
a
l.

J
a
m
e
s
c
onsid
er
a

c
ă

e
x
ist
a
u
a
numite

t
e
nsiuni și
r
i
v
a
lit
ă
ți de

obs
e
r
v
a
t în

râ
n
d
ul
e
u
–

r
ilor

de

a
s
e
m
e
n
e
a

e
x
ist
a
u

t
e
nsiuni

și

în

ra
dul

e
u
–
r
ilor

pot
e
nți
a
le

s
a
u

a
l

e
u
–
r
ilor

id
ea
l
e.

J
a
m
e
s

a

d
e
monst
ra
t

c
a

r
e
sp
ec
tul

fa
ta

de

sine

e
ste

o

f
un
c
ție

a

r
a
po
r
tului

di
n
t
r
e

su
c
ce
sul

și
do
r
inț
e
le

no
a
st
r
e

du
p
ă

c
u
m u
r
m
ea
z
ă:

S
u
cces

R
e
sp
ec
tul
fa
ta

d
e

sin
e=
_

P
re
t
e
nții

J
a
m
e
s

a
e
vid
e
nți
a
t

fa
ptul

c
ă
ce
le m
a
i

m
ar
i

di
f
i
c
ul
t
ă
ți

sunt

d
e
p
ă
șite p
r
in

a
just
area
a
șt
e
pt
ăr
ilor

la

un

niv
e
l m
a
i

s
că
z
ut.

Ne

si
m
țim

u
n
e
o
r
i

ușu
ra
ți

a
tun
c
i

câ
nd

spun
e
m

c
ă

nu
t
re
buie să

f
im

c
e
i

m
a
i

b
u
ni

înt
r
–
o

a
numită

ac
tivit
a
te s
a
u

a
tun
c
i

c
â
nd

rea
li
z
ă
m

c
ă

put
em
pur

și

simplu

să
re
nunț
ă
m

la o

a
numită
ac
tivit
a
t
e
.

J
a
m
e
s

a
a
t
ra
s

a
t
e
nția

sp
r
e di
f
e
r
ite
a
șt
e
pt
ăr
i

a
so
c
i
a
t
e
c
u

di
f
e
r
ite
e
u
r
i.

Eul

m
a
t
er
i
a
l

își

po
a
te g
ă
si

mulțumi
re
a în

bo
g
ă
ți
e
,

e
ul
so
c
i
a
l

o

po
a
te
g
ă
si

în

r
ec
uno
a
șt
e
re
,

i
a
r
e
ul

spi
r
itu
a
l

își

po
a
te
g
ă
si

rec
u
no
a
șt
er
e
a în
pu
r
it
a
t
e
a

s
a
u sup
e
r
io
r
it
a
t
e

mo
ra
l
ă
.

J
a
m
e
s

a u
r
m
ăr
it

de
a
s
e
m
e
n
e
a și

ca
r
ac
t
er
ul

s
c
h
im
b
ă
tor
a
l

instin
c
t
e
lo
r
.

S
p
r
e
e
x
e
mplu,
instin
c
tul

de a u
r
m
ăr
i

s
c
a
de după

o

p
e
r
io
a
dă
s
c
u
r
t
ă
,

d
a
r

cr
iti
c
ă

de timp.

El

cre
d
e
a

că
p
r
in
c
ipiul

s
c
himb
ăr
ii

e
s
t
e impo
r
t
a
nt

în

vi
a
ța

a
n
i
m
a
l
e
lor

și

a
o
a
m
e
nilo
r
.

Un

instin
c
t

e
ste
util

do
a
r p
e
nt
r
u

a s
c
u
r
ta

p
er
io
a
d
a
.

J
a
m
e
s

v
e
d
e
a instin
c
t
e
le
c
a
f
iind

f
o
a
r
te impo
r
t
a
nte în
d
e
z
volt
are
a timpu
r
ie și

m
a
i

puțin

impo
r
t
a
nte în

d
e
z
volt
are
a t
âr
z
i
e
.

C
onsid
er
a instin
c
tive
c
ompo
r
t
a
m
e
nt
e
le

p
rec
um

suptul, mus
ca
tul, st
râ
nsul, pl
â
nsul, imit
a
tul
ș
i
a
numite

t
e
m
er
i.

Av
â
nd

în

v
e
d
er
e studiul

m
e
mo
r
i
e
i,

J
a
m
e
s

a în
c
e
put

p
r
in

a
e
vid
e
nția dis
t
in
c
ția
înt
r
e

m
e
mo
r
ia

p
r
im
a
r
ă

și

m
e
mo
r
ia

s
ec
un
d
ară
.
M
e
mo
r
ia

p
r
im
ară
,

c
on
f
o
r
m
l
ui
J
a
m
e
s,
e
ste
m
e
mo
r
ia t
r
e
c
utului

im
e
di
a
t,

s
a
u

m
e
mo
r
ia

e
v
e
n
i
m
e
nt
e
lor
c
a
r
e

a
u

t
r
ec
ut

de
c
u
r
â
nd

în

50

c
onștiinț
a
.

C
onsid
er
a

c
ă

e
x
istă

o st
râ
nsă

l
e
g
ă
tu
r
ă

înt
r
e

m
e
mo
r
ia

p
r
im
ar
ă

și

im
a
g
inile
întip
ăr
ite în

m
e
mo
r
ie d
u
pă
c
ont
ac
t

–

un

subi
ec
t

de int
ere
s

c
onsid
era
bil

în

cerce
t
ar
e
a
p
erce
ptiv
ă
.

M
e
m
o
r
ia

s
e
c
und
ară
,

p
e
nt
r
u

J
a
m
e
s,

e
r
a

m
e
mo
r
ia

c
o
re
spun
z
ă
t
o
are
.

A

d
ef
init
–

o
c
a

f
iind
c
uno
a
șt
e
r
e
a

e
v
e
nim
e
nt
e
lor

a
nt
e
r
io
a
r
e

ca
r
e

nu

fa
c

p
ar
t
e

c
u
re
ntă

d
i
n g
â
ndi
r
e

s
a
u
a
t
e
nți
e
.

J
a
m
e
s

susțin
e
a

c
ă
e
x
er
s
a
r
e
a

m
e
mo
r
i
e
i

pr
e
supune do
u
ă lu
cr
u
r
i:

în

p
r
imul

râ
nd,
re
țin
er
e
a unui

ob
i
ec
t,

și

în

a
l

doil
e
a

râ
n
d,

d
e
monst
rar
e
a
r
e
țin
er
ii

p
r
in

a
minti
re
,
re
p
r
odu
c
er
e

s
a
u
e
v
o
ca
r
e.

S
ub

c
ondu
ce
r
e
a

lui

J
a
m
e
s,

g
ra
niț
e
le

m
e
todolo
g
i
c
e

și

c
o
n
ce
ptu
a
le

a
le

ps
i
holo
g
i
e
i

s
–
au e
x
tins
f
o
ar
te

mult.

B.

F
o
nd
a
t
o
r
ii

f
un
c
ț
io
n
a
l
i
s
m
u
l
u
i

Ș
c
oala

d
e

la

C
h
i
c
ago

și

ș
c
oala

d
in

c
a
d
r
u
l

U
n
iv
er
si
t
ă
ț
ii Col
u
m
b
ia

Ș
c
oala de

la
Ch
i
c
ago

R
e
p
re
z
e
nt
a
n
ții

ace
st
e
i

ș
c
oli

sunt

c
onsi
d
era
ți

J
ohn D
e
w
e
y

(
1859
–
1
952
)

și

J
a
m
e
s

R
owl
a
nd

Ang
e
ll
(
1869
–
1949)
.

L
u
c
ra
r
e
a
„
T
h
e
R
ef
l
e
x

A
r
c
C
on
ce
pt

in

P
s
y
c
h
o
lo
g
y
” publi
ca
tă de
c
ă
t
r
e
J
o
hn
D
e
w
e
y în

1896
e
ste
c
onsid
era
tă
c
a
r
e
p
r
ez
e
nt
â
nd

în
ce
putul

f
o
r
m
a
l
a
l
ș
c
olii
f
un
c
țion
a
list
e
.

P
r
in
c
ip
a
l
e
le
id
e
i

c
a
r
e

r
ef
l
e
c
tă
c
on
ce
p
ția

ace
stui g
â
nditor sunt u
r
m
ă
to
are
l
e:

a
)

to
a
te

c
ompo
r
t
a
m
e
nt
e
l
e

t
r
e
buie

g
â
ndite

în

t
er
m
e
ni

f
un
c
țion
a
li
ști,

a
di
c
ă

r
o
l
ul

lor

f
iind
ace
la

d
e

a

a
dp
t
a

o
r
g
a
nism
a
l la

m
e
diu;

b)

ce
l m
a
i impo
r
t
a
nt
a
sp
ec
t

car
e

d
ef
in
e
ște

c
ompo
r
t
a
m
e
ntul
e
ste

s
c
opul
;

c
)

s
c
himb
are
a

s
o
c
i
a
lă

e
ste

i
n
e
vit
a
bilă

d
a
r

po
a
te

f
i

in
f
lu
e
n
ț
a
tă

d
a
c
ă

se

st
a
bil
e
ș
te

un
pl
a
n de
ac
țiune
a
d
ec
v
a
t
.
P
o
r
nind
de
la
acea
stă

id
e
e a
d
e
z
volt
a
t o

t
e
o
r
ie

a
e
du
ca
ți
e
i

c
onsid
e
r
a
tă

p
r
o
g
r
e
sist
ă
.

P
r
in
c
ipiul

f
und
a
m
e
nt
a
l

ca
r
e di
rec
ți
o
n
ea
z
ă
ac
țiun
e
a

e
du
ca
tivă

e
ste
c
e
nt
ra
r
e
a pe

e
l
e
v.

D
e
a
s
e
m
e
n
e
a a

p
r
omov
a
t

id
e
a înv
ă
ț
ăr
ii p
r
in

ac
țiun
e
.

S
c
opul

e
d
u
ca
ți
e
i

nu

e
ste

ac
hi
z
i
țion
are
a

p
a
sivă

d
e

c
uno
șt
i
n
țe

ci

p
r
e
g
ă
ti
r
e
a

e
l
e
vului p
e
nt
r
u
a
d
a
pt
a
r
e
a

la

m
e
diul so
c
i
a
l.

J
a
m
e
s

R
owl
a
nd

An
g
e
ll

(
1869
–
1949
)

a

c
ontopit

p
r
in
c
ipiil
e

f
un
c
țion
a
liste

î
n
t
r
–
o

ș
c
o
a
lă

de

g
â
ndi
r
e
. A
c
e
sta

a

d
e
s
cr
is

ce
le

t
re
i t
e
m
e

m
a
jo
r
e

a
le

psiholo
g
i
e
i
f
un
c
țion
a
list
e
:

1.
P
siholo
g
ia

f
un
c
țion
a
listă

e
ste

psiholo
g
ia

op
e
ra
țiilor

m
e
nt
a
le

în

o
p
o
z
i
ție

c
u st
r
u
c
tu
ra
lismul

ca
r
e

e
s
te
psiholo
g
ia

e
l
e
m
e
n
t
e
lor m
e
nt
a
l
e
.

S
c
opul

p
siholo
g
i
e
i
f
un
c
țion
a
lsite
e
ste
ace
la

de a d
e
s
c
op
er
i

c
um

op
er
e
a
z
ă p
r
o
ce
s
e
le m
e
nt
a
l
e
,

r
ez
ult
a
nt
e
le
Teme majore ale
funcționlismului

51

lor

și
c
ondi
țiile

în
car
e

s
u
r
vin.

2.
P
siholo
g
ia
f
u
n
c
țion
a
listă
e
ste

psihol
o
g
ia
f
und
a
m
e
nt
a
l
e
lor
a
sp
e
c
t
e

utile
a
l
e
c
on
științ
e
i.

Ast
fe
l

c
on
știința
e
ste v
ă
z
ută din

p
er
sp
ec
tiva spi
r
itului

utilit
ar
ist

car
e
m
e
di
a
z
ă înt
r
e n
e
voile

o
r
g
a
nismului

și

cer
in
ț
e
l
e m
e
diului.

S
t
r
u
c
tu
r
ile
și

f
un
c
țiile
o
r
g
a
nismului

e
x
istă d
e
o
are
c
e
a
ce
st
e
a p
e
r
mit

a
d
a
pt
are
a

a
c
e
stuia la m
e
diu

și

a
st
fe
l

îi
a
si
g
u
r
ă sup
r
a
vi
e
țui
r
e
a
.

D
in

mom
e
nt

c
e

c
o
n
știința a sup
ra
vi
e
țuit

îns
e
a
mnă

c
ă
e
s
t
e utilă
o
r
g
a
nismului,
ace
l
a
și lu
c
r
u
f
iind v
a
l
a
bil p
e
nt
r
u j
u
d
eca
tă

și voinț
ă.

3.

P
siholo
g
ia

f
un
c
țion
a
listă
e
ste

psiholo
g
ia

re
l
a
țiilor

psiho
f
i
z
i
c
e
(
mint
e
–
or
g
a
nism)

și

se
p
re
o
c
upă

de in
v
e
stig
ar
e
a

tutu
r
or

re
l
a
țiilor

ca
r
e

e
x
istă înt
r
e o
r
g
a
nism

și

m
e
diu.

R
e
l
a
ția
dint
r
e minte
și

c
o
r
p

nu

e
ste g
â
ndită din

p
er
s
p
ec
t
i
vă du
a
list
ă
,

c
i

int
e
r
ac
țio
n
istă
(ace
s
t
ea
c
omuni
c
ă

și
a
p
a
r
țin
ace
l
u
i
a
și
r
e
g
ist
r
u de

e
x
ist
e
n
ț
ă
)
.

Ș
c
oala
d
in

c
a
d
r
u
l
U
n
iv
er
si
t
ă
ț
ii Col
u
m
b
ia

Ro
b
er
t

S
e
ssio
n
s

Wo
o
d
w
o
rt
h

(
1
869
–
1962
)
*

e
ste

p
r
ivit

în mod

n
o
r
m
a
l

c
a

un
f
un
c
țion
a
list.

El

a

p
ref
e
r
a
t

să

se

c
onsid
e
r
e

un

p
s
iholog
e
x
p
er
im
e
nt
a
list

car
e

c
a
ută

să
înț
e
l
e
a
g
ă
r
e
l
a
țiile
e
f
ec
t
–
c
a
u
z
ă dint
r
e
e
x
p
er
i
e
nță

și

c
ompo
r
t
a
m
e
nt.

C
ont
r
ibuțiile publi
ca
te
a
le lui

W
oodwo
r
th

a
duse

psiholo
g
i
e
i

a
u

f
ost

st
a
bi
l
ite la 200

de

lu
cr
ă
r
i

și

10

căr
ți.

D
e
și

a
a
dus
c
ont
r
ibuții subst
a
nți
a
le

în multe

dom
e
nii, t
re
i dint
r
e

ace
s
t
e
a

sunt de

r
e
m
arca
t.

C
on
ce
ptul

de motiv
a
ție la
W
oodwo
r
th

s
–
a
e
x
tins

și

în

t
ărâ
mul

in
c
onști
e
ntului
a
st
fe
l

c
ă
e
l l
–
a
a
nti
c
ip
a
t

pe
Fre
ud

în id
ee
a

c
ă vis
e
le sunt

re
z
ult
a
t
ul do
r
inț
e
lor
p
er
s
e
v
e
re
nte

(
t
e
o
r
ia

sa

se

b
a
z
a

de

f
und
a
m
e
n
t
e

m
a
i

l
ar
g
i

d
e
câ
t

c
e
le

a
l
e

lui

Fre
ud
)
.
Aș
a
d
ar
,

do
r
ința

din

sp
a
t
e
le

unui

vis,

c
on
f
o
r
m

lui
W
oodwo
r
th,

nu

t
re
buie

s
ă

f
ie

s
e
x
u
a
l
a
;
m
a
i

d
e
g
ra
bă

t
r
e
buie

să

f
ie

b
a
z
a
tă

pe

o

n
e
voie

um
a
na

put
er
ni
c
ă

p
r
e
c
u
m

n
e
voia

de

a
obține
ce
v
a
,

de

rec
un
o
a
șt
erea
,

d
e s
ec
u
r
it
a
t
e
,

s.
a
.m
.
d.

W
oodwo
r
th

și
–
a d
e
numit

a
bo
r
d
ar
e
a
c
a
“
psihol
o
g
ie din
a
mi
c
a”
.

T
e
r
m
e
nul

“
din
a
mi
c
” se
r
e
fe
r
ă la impo
r
t
a
nța înț
e
l
e
g
er
ii
ca
u
z
e
lor
c
ompo
r
t
a
m
e
ntu
l
ui.

W
oodwo
r
th

a p
re
su
p
us

c
ă
ace
ste
ca
u
z
e nu

sunt

întotd
ea
una
re
du
c
tibile la o

simpla

f
o
r
mula stimul
–
ră
spuns

(
S
–

R
)
.

El

sublinia posibilit
a
t
e
a de a
înlo
c
ui
ca
u
z
a
lit
a
t
e
a

S
–
R

c
u
re
l
a
ți
a
: stimul
–

o
r
g
a
n
ism
–

ră
spuns
(
S

–

O
–

R
).

O a

t
r
e
ia

c
on
t
r
ibuție

pe

c
ar
e

W
oodwo
r
th

a

a
du
s
–
o

psiho
lo
g
i
e
i a

f
ost
r
e
a
li
z
a
tă

p
r
in
int
er
m
e
diul

căr
ților
s
a
l
e
.

L
u
cr
a
re
a

sa int
r
od
u
c
tiva intitul
a
ta
“
P
siholo
g
i
a”
,

publi
ca
t
a
iniți
a
l

în

1921,

a

f
ost

f
o
ar
te

f
olosito
ar
e

p
e
nt
r
u

în
c
e
put,

d
a
r

lu
c
r
a
r
e
a

sa

ca
r
e

a

a
vut

ce
a
m
a
i

m
ar
e in
f
lu
e
nță
a
s
u
p
r
a psiholo
g
i
e
i

a
c
a
d
e
m
i
c
e a
f
ost

“
P
siholo
g
ia

e
x
p
er
im
e
nt
a
l
ă”
publi
ca
t

p
e
nt
r
u

p
r
ima o
a
r
a în

1938.

Timp

de m
a
i

bine de două d
ece
nii

ac
ea
sta a s
e
r
vit
d
re
pt

o

su
r
s
ă st
a
nd
a
r
d

de

re
f
er
ință
p
e
nt
r
u

stud
e
nț
i
i

ca
r
e

se

p
r
e
g
ă
t
ea
u

p
e
n
t
r
u

a
bsolvi
r
e
a
univ
er
sit
ă
ții și nu num
a
i.

52

C.

Al
t
e

te
o
r
i
i
c
a
r
e

re
f
l
ect
ă

în

d
i
f
er
i
t
e

va
r
ia
n
t
e

p
er
s
p
ect
iva
f
un
c
ț
io
n
alis
t
ă*

H
u
go

M
un
s
ter
b
er
g

(
1
8
63
–
1916
)

s
–
a

re
m
a
rca
t

p
r
in

studiul

p
r
obl
e
m
e
lor

l
e
g
a
te

de psiholo
g
ia j
udi
c
i
ară
,

cr
imin
a
listi
că
,

psiholo
g
ie

ec
onomi
c
ă și

o
r
g
a
ni
z
a
țion
a
l
ă
.

C
ar
t
ea
lui

Munst
er
b
er
g

“
I
n

bo
x
a m
ar
to
r
ilo
r
”
(
1908)

e
ste
c
l
a
si
c
ă în

psiholo
g
ia
c
r
imin
a
listi
că
.
A
cea
sta

e
x
plo
rea
z
ă

p
r
obl
e
me

l
e
g
a
te
d
e subi
ec
te p
r
ec
um m
ăr
tu
r
iil
e
, m
e
tode

de
int
er
og
are
,

s
u
g
e
s
tibilit
a
t
e
a m
a
r
to
r
ilor în

t
r
ibu
n
a
l

și

d
e
t
ec
t
a
r
e
a min
c
iun
i
i.

Î
n

p
r
ivința
ultimului

subi
ec
t,

Muns
t
er
b
e
r
g
e
r
a

c
onști
e
nt

de

r
e
l
a
ția

dint
r
e

stimul
are
a

f
i
z
iolo
g
i
c
ă

și
p
r
o
ce
s
e
l
e
e
moțion
a
l
e
.

El

cre
d
e
a
c
a p
r
o
c
e
s
e
le
a
s
o
c
i
a
te
c
u

spun
e
r
e
a un
e
i

min
c
iuni

pot

f
i
d
e
t
ec
t
a
t
e p
r
in

m
ă
su
r
ă
to
r
i

f
i
z
iolo
g
i
c
e

p
rec
um
re
spi
ra
ția și

p
re
siu
n
e
a

a
r
t
er
i
a
l
ă.

Munst
er
b
e
r
g
c
re
d
e
a

de

a
s
e
m
e
n
e
a

c
ă

v
a

sosi

și

z
iua

în

car
e

e
x
p
er
ții

psiholo
g
i

vor

f
i
c
h
e
m
a
ți

să

d
e
pună

m
ă
r
tu
r
i
e
,

p
r
e
c
um

c
himiștii,

f
i
z
i
c
i
e
nii

și

a
lți

e
x
p
er
ți.

De

a
s
e
m
e
n
e
a
,

e
l
a

a
nti
c
ip
a
t

posibilit
a
t
e
a

c
ă

va

e
x
ista

un l
a
bo
ra
tor

psiholo
g
ic

ca
r
e

să

f
un
c
țion
e
z
e

do
a
r

pe
p
r
obl
e
me

ju
r
idi
ce
.

L
u
c
ra
r
e
a

lui

Munst
er
b
e
r
g

“
P
sihot
era
pi
a
”
(
190
9
)

c
up
r
inde

o

dis
c
uție
d
e
sp
r
e
ca
u
z
e
le

tulbu
r
ă
r
ilor

e
m
o
țion
a
l
e
,

împ
re
ună

c
u

o

v
ar
i
e
t
a
te

d
e

st
r
a
t
e
g
ii

de

t
ra
t
a
m
e
n
t

și
ca
z
u
r
i

d
a
t
e
.

Î
n

st
ra
t
e
g
iile

de

t
ra
t
a
m
e
nt,

Munst
e
r
b
e
r
g

e
r
a

împot
r
iva

un
e
i

a
bo
r
d
ăr
i

st
r
i
c
t
sist
e
m
a
ti
c
e
f
iind

de p
ăr
e
r
e
c
ă t
e
ra
p
e
utul

t
re
buie

să
a
so
c
i
e
z
e t
ra
t
a
m
e
ntul

la n
e
voile și
a
bilit
ă
țile sp
ec
i
a
le
a
l
e p
a
c
i
e
ntului.

D
e
și

hipno
z
a a

ju
ca
t

un

r
ol

impo
r
t
a
n
t

în

a
bo
r
d
a
re
a
s
a
,
er
a

de

ac
o
r
d și
c
u
a
lte

t
e
h
ni
c
i.

S
t
a
n
l
e
y

Hall

(
1844
–
1924)
a

e
x
plo
ra
t

f
i
ec
a
r
e
z
o
nă și

re
l
a
ție

um
a
n
ă
:

g
e
n
e
ti
ca,
c
opil
ăr
i
a
,
a
dol
e
s
ce
n
ț
a
,

f
a
mili
a
,

e
du
ca
ți
a
, și

fe
n
om
e
nul

re
l
i
g
ios.

H
a
ll

n
u

a

u
r
m
a
t un
sist
e
m

st
r
i
c
t

psiholo
g
ic

c
u

d
ef
iniții

c
l
a
r
e și

re
ț
e
te m
e
todolo
g
i
c
e
r
i
g
id
e
.

L
u
c
răr
ile

s
a
le
publi
ca
te și

p
r
o
g
ra
mul

e
x
p
er
im
e
nt
a
l

pe
c
a
r
e l
–
a susținut

a
v
ea
u

o

ca
lit
a
te t
e
m
a
ti
c
ă
d
e
os
e
bit
ă
.

Dis
c
ut
â
n
d

d
e
sp
r
e l
a
bo
r
a
to
r
ul

e
x
p
er
i
m
e
nt
a
l

a
l

lui

H
a
ll

s
–
a

c
onst
a
t
a
t

c
ă
p
r
in
c
ip
a
l
e
le subi
ec
t
e inv
e
sti
g
a
te

e
r
a
u
:

v
e
d
e
r
e
a bino
c
ul
a
r
ă
,

p
e
rce
p
ț
ia timpului,
c
oo
r
don
a
r
e
a

ac
țiunilor dint
r
e
ce
le do
u
ă jum
ă
t
ă
ți

a
le
c
o
r
pului

și

re
l
a
ția

dint
r
e
a
t
e
nț
i
a
psiholo
g
i
c
ă

și miș
ca
r
e
a

mus
c
ul
ară.

Vi
z
iun
e
a

lui

H
a
ll

p
e
nt
r
u

psiholo
g
ia

e
x
p
er
im
e
nt
a
l
ă

a

c
opilului

a

f
ost

p
re
z
e
nt
a
tă

înt
r
–
o

re
v
istă

c
unos
c
ută

p
r
int
r
–
un

ar
ti
c
ol

intitul
a
t

“
Un

institut

a
l

c
opiilo
r
”

(
v
e
z
i

H
a
l
l
,

1910
)
.

Î
n

ar
ti
c
ol,

se susțin
ea
u

ca
mp
a
nii

p
e
nt
r
u

instituți
i
le
car
e
rea
li
z
a
u

studii

e
x
tinse
d
e
sp
r
e

c
opii.

C
e
r
ce
t
ăr
ile

lui

H
a
ll

d
e
s
p
r
e

c
opii

a
u

ac
o
p
er
it

num
er
o
a
se

subi
ec
t
e
.

El

a
d
e
pus un
ef
o
r
t m
a
siv și
s
usținut p
e
nt
r
u a

înț
e
l
e
ge

mint
e
a

și
c
ompo
r
t
a
m
e
ntul
c
opilului.

53

Ja
me
s

M
c
K
ee
n

Ca
t
t
e
l
l

(
1860
–
1944)

e
ste

una

dint
r
e

ce
le

m
a
i

c
olo
r
a
te și
c
ont
r
ov
er
s
a
t
e
f
i
g
u
r
i

din

i
sto
r
ia psiholo
g
i
e
i.

Ș
i
–
a
c
r
oit

d
r
umul

sp
r
e
ce
l
e
b
r
i
t
a
te în

a
c
ea
stă
dis
c
iplină pe o

r
ută
n
e
o
bișnuit
ă
.

P
r
o
g
r
a
mul

s
ă
u

de
c
er
c
e
t
ar
e

a

e
șu
a
t,

și

c
omp
ara
tiv

cu a
lții,

a publi
ca
t

un

num
ă
r
re
l
a
tiv

mic de

lu
c
r
ăr
i.

Ș
i
–
a
câ
șt
i
g
a
t

l
o
c
ul

în

is
t
o
r
ie în

p
r
imul
râ
nd

p
r
in

a
bilit
ă
țile
e
dito
r
i
a
le și

a
dminist
ra
ti
v
e
ca
r
e
a
v
e
a
u

impo
r
t
a
nte

c
ons
ec
in
ț
e b
e
n
ef
i
c
e
p
e
nt
r
u

psihologie și

șt
i
inț
a
.

P
e d
ea
sup
ra
,

p
r
in

ef
o
r
tu
r
ile s
a
le
e
dito
r
i
a
l
e
,

mun
c
a
e
x
p
er
im
e
nt
a
lă și

e
dito
r
i
a
lă a psiholo
g
ilor

a
f
ost

a
dusă în

ce
nt
r
ul

a
t
e
nți
e
i

o
a
m
e
nilor

de
știință

și publi
c
ului.

P
r
o
g
r
a
m
e
le
de

c
e
rce
t
a
r
e

a
le
lui

C
a
tt
e
ll
la
Univ
er
sit
ă
țile

C
olu
m
bia
și

P
e
nn
s
y
lv
a
nia se

c
on
ce
n
t
ra
u

m
a
i

a
l
e
s

p
e

d
ez
vo
l
t
a
re
a

“
te
s
t
e
lor

me
n
t
al
e
”
,

t
er
m
e
n

p
e

car
e l
e
–
a
c
on
c
e
put

în

1
890.

în

v
re
m
e
a lui

C
a
t
t
e
ll

e
x
i
s
t
a
u

m
ar
i

sp
era
nțe
c
a
a
bilit
ă
țile m
e
nt
a
le să po
a
tă
f
i

m
ă
su
ra
te și

a
st
fe
l

a
s
e
m
e
n
e
a m
ă
su
răr
i

a
r put
e
a
a
v
e
a
c
ons
ec
in
ț
e b
e
n
ef
i
c
e p
e
nt
r
u

ș
c
oli

și

p
e
nt
r
u

indust
r
i
e
.

C
a
tt
e
ll,

u
r
m
â
ndu
–
l

pe G
a
lton,

a m
ă
su
rat a
s
e
m
e
n
e
a

v
ar
i
a
bile

c
a
:

timpul

de

reac
ți
e
,

timpu
r
i de

reac
ție

c
ompl
e
x
e
,

ac
u
it
a
t
e
a

vi
z
u
a
l
a, ac
uit
a
t
e
a

a
uditiv
ă
,
f
o
r
ța

d
e

a
pu
c
are
,
și
a
lt
e
le

a
s
e
m
ă
n
ă
to
ar
e.

M
a
i

t
âr
z
iu,

B
i
n
e
t

,

f
olosind

un

s
e
t

di
f
er
it

d
e p
r
o
b
e
,

a

putut

e
l
a
b
o
r
a

t
e
ste

c
u

ef
i
c
i
e
n
ț
ă p
re
di
c
tiv
ă
.

D
e
și

p
r
o
g
ra
m
ul

de
cer
c
e
t
a
r
e
a
l

lui

C
a
tt
e
ll

a
e
șu
a
t,

e
l

a st
a
bilit

și

a
d
e
z
volt
at
l
a
bo
ra
to
a
r
e la Univ
er
si
t
a
t
e
a
P
e
nn
s
y
l
v
a
nia și

C
olumbi
a
.

De
a
s
e
m
e
n
e
a
,

la
C
olumbia a
a
jut
a
t la

p
r
omov
a
r
e
a

un
u
ia

dint
r
e

ce
le

m
a
i
ac
tive

p
r
og
ra
me

d
e

do
c
to
ra
t în

psiholo
g
i
e.

Î
n

1894,

C
a
tt
e
ll

și
–
a î
n
c
e
put

car
i
e
r
a
c
a
e
dito
r
,

a

f
ost

o

car
i
e
r
a
c
a
r
e s
–
a întins

pe
du
ra
ta

a

jum
ă
t
a
te

d
e

s
e
c
ol.

P
ubli
ca
ția

“
Ș
tiinț
a
”

er
a

p
r
ivită

în

mod

tip
i
c

c
a

f
iind

una
dint
r
e
ce
le

m
a
i impo
r
t
a
nte p
er
iodi
c
e
c
ar
e
f
u
r
ni
z
a
u

in
f
o
r
m
a
ții d
e
sp
r
e

cer
c
e
t
ăr
ile
o
a
m
e
nilor de

știință din

multe dom
e
nii,

in
c
lusiv

f
i
z
i
că
,

c
himi
e
,

biol
o
g
i
e
,

g
e
ol
o
g
ie

și
psiholo
g
i
e
.

Al
f
re
d
B
i
n
e
t

(
1857
–
1
9
11
)
, nu

e
s
t
e
a
s
o
c
i
a
t
c
u ni
c
i

un

sist
e
m

psi
h
olo
g
ic
domin
a
nt,

d
a
r în

bio
g
raf
i
a sa s
cr
isă de
W
olf
(
19
7
3
)
,

acea
s
t
a a
af
i
r
m
a
t

c
ă
“
e
l

er
a de
fa
pt
tot
a
l

c
u
cer
it

de t
er
minolo
g
ia și

p
er
sp
e
c
tive
f
un
c
ț
ion
a
list
ă
,

de p
re
o
c
up
ăr
i

î
n

l
e
g
ă
tu
r
ă
c
u
n
a
tu
r
a
c
onștiinț
e
i,

și

de n
e
voia studiilor
c
omp
ar
a
tive și

e
volu
tiv
e
”
(
p.

4
)
.

C
a psiholog
e
x
p
er
im
e
nt
a
l,

B
in
e
t

a
v
e
a

int
ere
se

în

f
o
ar
te

multe

dom
e
nii.

P
e

l
â
n
g
ă

studiul

int
e
li
g
e
nț
e
i,
a
r
e
a
li
z
a
t

num
er
o
a
se stu
d
ii

pe t
e
me p
r
e
c
um:

hipno
z
a
,

a
t
e
nți
a
,

c
r
ea
tivit
a
t
ea
,

g
r
af
ol
o
g
ia și
m
ăr
tu
r
ia

m
ar
to
r
ilor

o
c
ul
a
r
i.

După

multe

în
cercăr
i

și

g
re
ș
e
li,

B
in
e
t

a

în
c
e
r
c
a
t

o

a
bo
r
d
ar
e
a

m
ă
su
răr
ii

int
e
lig
e
nț
e
i

c
ar
e

s
–
a

d
e
p
ar
t
a
j
a
t

de

ce
l
e

a
nt
er
io
a
r
e

a
le

lui

G
a
l
t
on

și

C
a
tt
e
l
l
.

54

C
on
f
o
r
m

lui

W
olf

(
197
3
)
,

B
i
n
e
t

a

rea
li
z
a
t

c
a

a
r

f
i

posibil

să

d
e
s
c
o
p
er
e

d
i
fere
nțe

m
a
i
mult

în

ca
d
r
ul

p
r
o
ce
s
e
lor

sup
er
io
a
r
e

d
e
câ
t

în

ca
d
r
ul

ce
lor

e
l
e
m
e
nt
a
r
e
.

A
ș
a
d
ar
,

în

loc
s
ă
studi
e
z
e

timpul

s
i
mplu de

r
e
ac
ți
e
,

B
in
e
t

a

în
ce
put

să

v
er
i
f
i
c
e

m
e
mo
r
i
a

num
ere
lo
r
,
a
bilit
a
t
e
a de a

re
z
olva p
r
obl
e
me
c
on
c
e
ptu
a
le s
a
u

s
p
a
ți
a
l
e
,

și

t
e
st
e
le p
r
oi
e
c
tive
c
u

d
e
s
e
n
e.
B
in
e
t

a

a
du
n
a
t

de

a
s
e
m
e
n
e
a

d
a
te n
o
r
m
a
tive
d
e
s
p
r
e tipu
r
i

de

p
r
obl
e
m
e

pe
c
ar
e

c
opii
re
p
re
z
e
nt
a
tivi

p
e
nt
r
u

a
n
u
mite v
âr
ste
a
r put
e
a să le

re
z
olv
e
.

Î
nt
r
–
un

f
in
a
l

r
e
z
ult
a
tul

a
f
ost
pe

m
ă
su
r
a

a
ș
t
e
pt
ăr
ilo
r
: p
r
imul t
e
st utili
z
a
bil de

in
t
e
li
g
e
n
t
a
, publi
ca
t

în 1905

și
re
vi
z
uit în

1908,

a
poi

din

nou

în

1
911.

S
ca
l
e
le
B
in
e
t

–

S
imon,

d
e
și

la în
ce
put

i
g
no
ra
te s
a
u

c
hi
a
r
r
idi
c
uli
z
a
te în

Fra
nț
a
,

a
u

f
ost

ra
pid

t
ra
duse în

a
lte limbi

și

a
u

f
ost

p
r
iv
i
te
c
a o

rea
li
z
a
r
e
m
a
jo
ra.

Apoi,

după

re
ușita

vi
c
t
o
r
io
a
să

pe

c
ontin
e
ntul

e
u
r
op
ea
n

L
e
wis

T
er
m
a
n

(
1
877

–

1956)

a

obținut

d
re
ptul

d
e

a

publi
c
a

p
r
ima

v
er
si
u
ne

a
m
er
i
c
a
nă

a

t
e
stului

B
in
e
t

–

S
imon

p
e
nt
r
u
suma
tot
a
la de
un dol
ar
.

T
er
m
a
n

a
t
ra
dus t
e
stul,

a
făc
ut
a
d
a
pt
ăr
i și l
–
a st
a
nd
ar
di
z
a
t

pe un

g
r
up

m
ar
e
d
e
c
opii

a
m
er
i
c
a
ni.

P
r
ima
a
d
a
pt
a
r
e

a t
e
stu
l
ui

lui

B
in
e
t
–

S
imon

a

d
e

că
t
r
e

T
er
m
a
n

a

f
ost

publi
ca
tă

în

19
1
6

și

a

f
ost

nu
m
ită

S
ca
la de

I
n
t
e
lig
e
nță
S
t
a
n
f
o
r
d

–

B
i
n
e
t.

Num
e
le d
a
t

t
e
stului

s
–
a
b
a
z
a
t

p
ar
ți
a
l

pe l
e
g
ă
tu
r
a
l
ui

T
er
m
a
n

c
u Univ
er
sit
a
t
e
a

S
t
a
n
f
o
r
d.

E
diții

ult
er
io
ar
e

a
le

t
e
stul
u
i

S
t
a
n
f
o
r
d

–

B
in
e
t

a
u

f
ost

publi
ca
te

în

193
7

și

1960. Alt
er
n
a
tive

a
le

t
e
stului

S
t
a
n
f
o
r
d

–

B
in
e
t

a
u

a
p
ăr
ut

ra
pid

și

a
v
ea
u

d
e
s
e
o
r
i
t
ră
s
ă
tu
r
i s
a
u

c
onv
e
ni
e
n
ț
e

sp
ec
i
a
l
e
.
S
p
r
e

e
x
e
mplu, în p
r
imul
ră
z
boi mondi
a
l, un t
e
st b
a
z
a
t
pe

h
âr
tie

și

cre
ion

d
e
sti
n
a
t

un
e
i

t
e
st
ăr
i

de

g
r
up

și

c
unos
c
ut

sub

num
e
le

de

A
r
m
y

Alpha

a
f
ost

rea
li
z
a
t

de
că
t
r
e
R
ob
er
t

M.

Y
er
k
e
s

și

a
so
c
i
a
ții

s
ă
i

c
a mod
a
lit
a
te de a
ac
op
er
i

sume
m
ar
i
a
le

s
er
v
i
c
iului
P
er
son
a
l.

D
e
și

f
u
n
c
țion
a
lismul

a
a
jut
a
t

la

c
r
e
a
re
a

unui

c
lim
a
t

f
a
vo
ra
bil

d
e
z
volt
ăr
ii
psiholo
g
i
e
i
a
pli
ca
t
e
,
e
ste

o
er
o
a
r
e

să

s
e

f
a
c
ă

o l
e
g
ă
tu
r
ă

f
o
ar
te

put
er
ni
c
ă

înt
r
e

d
e
z
volt
are
a
int
ere
s
e
lor

a
pli
ca
bilit
ă
ții

c
u

o

a
nume
ș
c
o
a
lă

p
siholo
g
i
că
.

Od
a
tă

c
u

p
a
sul

f
ă
c
ut

de
psiholo
g
ie în

s
ec
olul

X
X

vom

a
sista

la

a
v
â
n
t
ul

lu
a
t

de

a
c
ea
sta

a
t
â
t

în

ce
r
ce
t
a
r
e
a
e
x
p
er
im
e
nt
a
l
a
, în dom
e
niul psihot
era
pi
e
i d
a
r

și a

p
siholo
g
i
e
i o
r
g
a
ni
z
a
țion
a
l
e
.

C
r
i
t
i
c
i a
du
se

ș
c
olii
f
u
n
c
ț
io
n
alis
te
*

F
un
c
țion
a
lismul

nu

a p
e
r
sist
a
t

c
a o

ș
c
o
a
l
ă

s
a
u

un

sist
e
m

o
r
g
a
ni
z
a
t

de

g
â
n
d
i
re
,

ci
p
r
in

v
a
lo
r
ile

și

vi
z
iunile s
a
le

ca
r
e

a
u

f
ost

p
re
l
u
a
te

de

c
ă
t
r
e

ș
c
olile

ult
e
r
io
are
.

E
x
ista
u

num
er
o
a
se

cr
i
ti
c
i

l
e
g
itime
a
duse

f
un
c
țion
a
lismului.

Una dint
r
e
c
e
le m
a
i

c
omune
cr
iti
c
i
e
ste
ac
e
e
a
c
ă

p
ar
e
v
a
g
.

Î
nt
r
–
a
d
e
v
ăr
,

stud
e
nt
u
l

obișnuit

po
a
te să
c
i
t
ea
s
c
ă
d
e
sp
r
e
f
un
c
țion
a
lism

și

a
poi

s
ă

înt
â
ln
ea
s
c
ă di
f
i
c
ult
ă
ți

î
n

a

e
x
p
r
ima d
e
sp
r
e
c
e

e
ste vo
r
b
a în
ac
e
a
sta ș
c
o
a
l
a
.

P
r
obl
e
m
a
a
r put
e
a
f
i

ac
e
e
a
c
a

stud
e
ntul

se
af
la p
re
a
a
p
r
o
a
pe de

55

f
un
c
țion
a
lism
c
a

să

po
a
tă

f
i
ca
p
a
bil să

îl p
r
iv
e
a
s
c
ă

în
a
ns
a
mblu.

Î
nt
r
–
un
s
e
ns

rea
l, o

m
ar
e
p
ar
te din

psiholo
g
ia
c
a
r
e s
–
a
e
vid
e
nți
a
t

în

s
ec
olul

XX po
a
te
f
i

p
r
i
vita
c
a
f
iind
f
un
c
țion
a
list
ă
.

O

a
lta
cr
iti
c
a
a
dusă

f
u
n
c
țion
a
lismului

e
ste
ac
e
e
a
c
ă
e
ste
s
e
l
ec
tiv

și

d
e
s
e
o
r
i
in
c
onsist
e
nt

s
a
u

c
hi
a
r

in
c
o
ere
nt.

Este

a
d
e
v
ă
r
a
t

c
a

f
un
c
țion
a
lismul

nu

se
rea
li
z
ea
z
ă

în
ca
d
r
ul

unui

sist
e
m

de g
â
ndi
r
e î
n
g
ust

și

r
i
g
id.

Lib
er
t
a
t
e
a

ca
r
e
re
z
ulta și

a
mbi
g
uit
ă
țile
in
e
vi
t
a
bile

pot
c
onstitui
s
u
r
se

a
le

un
o
r

fr
ust
r
ăr
i.
Ex
e
mpl
e
le

sunt
a
bund
e
nt
e
, d
a
r

a
m put
e
a
e
vid
e
nția id
e
e
a p
r
in
c
i
p
a
la înto
rcâ
nd
u
–
ne la

a
b
o
r
d
ar
e
a
f
u
n
c
țion
a
listă a

lib
er
t
ă
ții

și
d
e
t
er
minismului.

Mulți
p
siholo
g
i

a
u

lu
a
t

po
z
i
ții

li
mp
e
z
i

și lipsite

de

a
mbi
g
uit
a
te

f
a
ță

de
ac
e
a
stă

p
r
obl
e
m
ă
.

J
a
m
e
s

cre
d
e
a

c
u

put
e
r
e

int
r
–
o

f
o
r
ma

limit
a
ta

a

lib
er
ului

ar
bit
r
u,

d
a
r

s
–

a

g
â
ndit

c
a

se

c
uvi
n
e

c
ă

o
a
m
e
nii

de

știință

să

n
ece
site

op
era
ția

l
e
g
itimit
ă
ț
i
i

în

ar
iile

de

inv
e
sti
g
a
r
e.

F
un
c
țion
a
lismul

a
f
ost

d
e
a
s
e
m
e
n
e
a

cr
iti
ca
t

p
e
nt
r
u

i
g
no
r
ar
e
a unor p
r
ob
l
e
me de
b
a
z
a și

a
x
are
a

e
x
c
lusiv

pe
a
pli
ca
ții.

Este

a
d
e
v
ă
r
a
t

c
ă

f
un
c
țion
a
liștii

era
u

int
ere
s
a
ți

de
a
pli
ca
ții

d
a
r
v
a
lo
r
i
f
i
ca
u

de
a
s
e
m
e
n
e
a și

studiile

de b
a
z
ă
.

C
e
e
a
c
e
e
i

r
e
s
pin
g
e
a
u

e
r
a o
psiholo
g
ie b
a
z
a
ta

e
x
c
lusiv

pe t
e
o
r
i
e
.

A
cce
ntul

er
a

pus

de

e
i

pe

d
e
s
c
o
p
er
i
r
e
a unor

fa
p
t
e
(
știința de b
a
z
a
)

si

pe

înț
e
l
e
g
er
e
a a

di
f
e
re
nț
e
i

pe
c
ar
e

fa
pt
e
l
e o

rea
li
z
ea
z
ă
(
știința
a
pli
ca
t
a)
.

Unii

psiholo
g
i

a
u

lu
c
r
a
t

în

t
ra
diția științ
e
i

de b
a
z
a în

timp

c
e

a
lții

era
u

lib
er
i

sa
e
x
p
er
im
e
nt
e
z
e

p
r
obl
e
m
e
le

vi
e
ții

de

z
i
c
u

z
i. în

u
r
ma

rea
li
z
ăr
ilor

lui

W
i
l
li
a
m
J
a
m
e
s,

G.
S
t
a
nl
e
y
H
a
ll,

și

f
un
c
țion
a
liștilor

din

C
h
i
ca
g
o

și

C
olumbi
a
,

a

e
x
ist
a
t

o

e
x
pl
o
z
ie

vi
r
tu
a
la

a
int
ere
sului p
e
nt
r
u psiholo
g
ia

a
pli
ca
t
a
.

Co
n
tr
i
bu
ț
ii ale

f
u
n
c
ț
io
n
alis
m
u
l
u
i

Opo
z
i
ția vi
g
u
r
o
a
să a

f
u
n
c
țion
a
lis
mului

fa
ț
ă de st
r
u
c
tu
ra
lism

a
a
vut

un

imp
ac
t

m
a
jor
a
sup
r
a d
e
z
volt
ăr
ii

psiho
l
o
g
i
e
i

în

S
t
a
t
e
le Unit
e
.

Mut
ar
e
a

p
e
r
sp
ec
tiv
e
i

psiholo
g
i
e
i

de
la st
r
u
c
tu
r
ă

la

f
u
n
c
ție

a

a
vut u
r
m
ă
to
are
l
e

c
ons
e
c
in
ț
e
:

1.

d
e
z
volt
are
a
c
er
c
e
t
ăr
ilor

a
sup
r
a

c
ompo
r
t
a
m
e
nt
u
lui

a
nim
a
l

(
imp
ac
t

în
d
e
z
volt
are
a psiholo
g
i
e
i

c
omp
ara
t
e
,

psihol
o
g
i
e
i

a
nim
a
le
și

a
ș
ea
z
ă
f
un
c
țion
a
lismul
c
a

p
r
e
c
u
r
sor

a
l b
e
h
a
vio
r
ismului)
;

2. în
c
o
r
po
ra
r
e
a în
psiholo
g
ie a studiilor
a
su
pr
a
c
opiilor
și
a
sup
r
a

t
ulbu
răr
ilor
;

3. suplim
e
nt
are
a

m
e
tod
e
l
o
r

de

inv
e
sti
g
a
ție

(
p
e

l
â
ngă

int
r
osp
ec
ție

au
p
r
omov
a
t

ce
r
ce
t
ă
r
i

f
i
z
iolo
g
i
ce
,

t
e
st
ar
e
a m
e
nt
a
l
ă
,

d
e
s
cr
i
e
r
e
a obi
e
c
tivă a
c
ompo
r
t
a
m
e
ntului)
;

4. p
r
omov
ar
e
a

id
ee
i de

a
pli
ca
bilit
a
te

p
r
a
c
ti
c
ă

a

d
e
m
e
r
sului psiholo
g
ic
.

Î
n

psihol
o
g
ia

a
m
er
i
c
a
n
ă
,

în
ce
p
â
nd

c
u

a
nul

1930

visto
r
ia

f
un
c
ți
on
a
listă

a
sup
r
a

56

st
r
u
c
tu
ra
lismului

și

vol
u
nt
ar
ismului

a

f
ost

c
ompl
e
t
ă
.

(
S
c
hult
z
,

D.

P
,

S
c
hult
z
,

S
.

E.
,

2008)

Tema de reflecție nr. 3

Identificați principii funcționaliste în behaviorism

Rezumat

Primele școli de psihologie
structuralismul și funcționalismul
au centra
t cercetările psihologice în jurul dezbaterii care
vizează specificul eminamente structural sau funcțional al
conștiinței.

Nici structuralismul nici funcționalismul nu au persitat ca
școli. Principiile funcționaliste au influențat concepțiile mai
multor ps
ihologi care s
–
au declarat mai mult sau mai puțin
adepți ai acestei orientări. De asemenea

v
a
lo
r
ile

funcționalismului
a
u

f
ost

p
re
l
u
a
te

de

c
ă
t
r
e

ș
c
olile

ult
e
r
io
are

Disputa celor două orientări a contribuit la redefinirea
obiectului de studiu al psihologiei.

57

MODUL
V

GESTALTISMUL

Obiectivele modulului:

Familiarizarea studentului cu caracteristicile principiile
fundamentale care desc
riu școala gestaltistă

La finalul acestui modul cursanții trebuie:

Gestalt (în germană) înseamnă structură, formă, configurație.

Ideea fundamentală care particularizează gestaltismul
printre celelalte curente psihologice este faptul că fenomenele,
p
rocesele psihice sunt structuri, configurații care nu se reduc la o
simplă asociație a elementelor componente. Termenul a fost
introdus prima dată de
Christian von Ehrenfels
(
1859
–

1932) sub forma de

“gestaltqualität,”

–

calitatea de întreg sau calități
ale formei
–

prin care autorul desemna un nou element al
conștiinței prin care a încercat să explice următorul fenomen:
structura unei percepții poate
rămâne nemodificată chiar atunci când senzațiile corespunzătoare variază. De exemplu o
figură se compune

din linii și puncte, o melodie se compune din sunete și este percepută ca
fiind aceeași indiferent dacă este cântată la diverse instrumente muzicale sau dacă este
transpusă în tonalități diferite.

Obiectul psihologiei

din perspectivă gestaltistă este st
udiul experienței imediate a
întregului organism. Spre deosebire de behaviorism, gestaltiștii și
–
au centrat analizele pe
s
tudierea percepției considerată

din perspectiva condițiil
or situației prezente și a
ante
cedentului.

Structură

Confirurație

formă



Să explice principiile fundamentale pe care se sprijină orientarea
gestaltistă



Să poată compara tipul învățării de tip insight cu alte tipuri

de
învățare studiate anterior
–

la alte discipine
–



Să prezinte principalii reprezentați ai școlii gestaltiste



Să prezinte principalele influențe exercitate de
–
a lungul istoriei
care au influențat gândirea gestaltistă



Să explice legea Pragnanz

58

Apariția curentului gestalitst es
te un fenomen complex la care au contribuit mai mulți
factori.

V.1
Specificul socio
–
cultural
–

background
–
ul

Reprezentanții gestaltismului pot fi caracterizați în conformitate cu obiectivul lor
fundamental preluat din mentalitatea științifică germană cu
noscut sub numele
Bildungsburger
. Perspectiva Bildungsburger s
–
a dezvoltat în contextul intelectual german ca
rezultat al tendinței de a moderniza Prusia și apoi Germania prin efortul Împăratului German
care a debutat la începutul secolului al XIX
–
lea. Un
aspect esențial al acestei modernizări era
crearea unei elite intelectuale care, în mediul universitar, să promoveze un ideal al cunoașterii
bazat pe principiile unei educații umaniste (Bildung).

Credința în rolul major al elitei intelectuale germane se
înrădăcinează în Romantism și
idealismul kantian conform cărora valoarea cea mai de preț a unei societăți este comunitatea
și idealul de unitate. Acest ideal era amenințat de efectele industrializării asupra societății.
Acestă poziție a fost afirmată și de

perspectiva gestalitstă care se opunea viziunii
reducționiste asupra societății și ființei umane (mecanicismul,
darwinismul social). În consonanță cu alte orientări culturale care
au apărut în spațiul cultural german, gestaltismul a promovat o
perspectivă

holistă în explicarea naturii minții umane considerată ca parte integrantă a
culturii. Psihologia Gestaltistă nu a fost doar o perspectivă teoretică ci o formă de rezistență a
valorilor Bildungsburger împotriva schimbărilor sociale. (D. Jones, J. Elcock,
2001).

Gestaltismul marchează o reacție

împotriva
asocianismului.
Astfel, simpla asociere
mecanică nu era considerată un principiu explicativ pentru formarea gândirii logice și pentru
organizarea psihicului omenesc.

V
.2

Fondatorii gestaltismul
ui

M. Werheimer, V. Köhler și K. Koffka sunt considerați fondatorii gestaltismului
experimental. Termenul gestalt nu mai este folosit cu scopul de a desemna un nou element al
conștiinței ci propriu
–
zis natura organizată a experienței conștiente. În istori
a psihologiei anul
1912 este considerat ca fiind debutul gestaltismul experimental, odată cu publicarea
cercetărilor lui
Max Wertheimer (1880
–
1943)
asupra percepției mișcării aparente, așa
numitul fenomen phi (miscare aparentă).

M.
Wertheimer a studiat a
cest fenomen la universitatea din Frankfurt folosind un
tahitoscop (dispozitiv care permite aprinderea și stingerea unor lumini la intervale de timp
holism

59

care pot fi măsurate cu precizie). La aprinderea succesivă a două spoturi luminoase s
–
au
constatat următoar
ele:

a) dacă timpul scurs între cele două apariții luminoase este de cel puțin 200
milisecunde observatorul le percepe ca fiind două spoturi luminoase distincte care se sting și
se aprind succesiv
;

b) dacă timpul scurs între cele două apariții luminoase
este foarte scurt 30 milisecunde
sau mai puțin observatorul le percepe ca fiind două spoturi luminoase distincte care se sting și
se aprind simultan
;

c) dacă timpul scurs între cele două apariții luminoase este de aporx. 60 milisecunde
observatorul percep
e un singur spot luminos care se mișcă

;

Întrebarea este cum anume se poate explica acest fenomen.
Max Wertheimer nu s
–
a
mulțumit cu explicațiile care erau în consonanță cu curentele psihologice prezente la acea
vreme. De exemplu Wundt explica acest feno
men pe baza mișcării oculare de la un stimul la
altul care este folosit și în perceperea mișcării reale. Astfel, în cazul mișcării aparente
senzația de mișcare nu este prezentă în senzația care o cauzează. Ceea ce se întâmplă de fapt
este o sinteză creativ
ă care se realizează pe baza învățării. Pentru a demostra că explicația
fenomenului phi pe baza învățării nu este plauzibilă M. Wertheimer a folosit următorul
experiment:

Folosind un tahitoscop au fost aprinse trei lumini conform diagramei de mai jos.
Toa
te imaginile care vor fi prezentante în continuare fac parte din lucrarea

:B. R.
Hergenhahn:
Introduction to the History of Psychology

Wadsworth Publishing Co., 2000, p.
409

:

Lumina din centru a fost aprinsă, iar la scurt timp luminile din stânga resp
ectiv
dreapta au fost aprinse simultan. Observatorul vedea cum lumina din centru aluneca simultan
în stânga, respectiv dreapta. Dat fiind faptul că ochii nu se pot mișca simultan în două direcții
opuse, explicarea acestui fenomen pe baza senzațiilor pe car
e mușchii globilor oculari le pot
realiza este exclusă.

60

Pentru a explica acest fenomen Gestaltiștii au introdus conceptul de izomorfism
psihofizic care este o consecință a aplicării în psihologie a ideii de câmp de forțe elaborat de
fizica cuantică. Astfe
l, creierul conține câmpuri structurate de forțe electrochimice care există
înaintea formării senzațiilor. Intrarea datelor senzoriale în acest câmp de forțe determină
schimbări atât la nivelul senzației cât și la nivelul câmpurilor de forțe cerebrale. Cee
a ce
experențiem conștient este tocmai rezultatul acestei interacțiuni. Întregul (câmpurile
electrochimice din creier) există înaintea părților și acest întreg conferă identitate sau
semnificație părților (datelor senzoriale).

Izomorfismul psihofizic a fo
st explicat de către Kohler după cum urmează:

Ordinea experențiată în spațiu este întotdeauna structural identică cu o ordine funcțională a
proceselor cerebrale (
Köhler, 1969, apud B. R. Hergenhahn:
Introduction to the History of
Psychology

Wadsworth
Publi
shing Co., 2000, p. p. 410
)
.

Cuvântul izomorfism provine din greacă și în componența sa intră două cuvinte iso
(simiar) morphic (formă). Patternurile activității cerebrale sunt structural identice cu
patternurile experienței conștiente. Similaritatea stru
cturală între cele două domenii a fost
explicată prin metafora hărții. Astfel dacă de exemplu experiența conștientă ar fi comparată
cu un teritoriu geografic, la nivel cerebral aceasta se regăsește sub forma unei hărți a
teritoriului respectiv.

V
.3

Consec
ințele izomorfismului psihofizic

Acceptarea principiului izomorfismului psihofizic a avut ca și consecințe respingerea
ipotezei invarianței și formularea prevalenței întregului asupra părților
.

Opoziția față de ipoteza invarianței

Folosind conceptul de i
zomorfism, gestalitștii s
–
au opus ipotezei invarianței conform
căreia între stimulii din mediu și anumite senzații există o corespondență de tip unu la unu.
Atenție:
această corespondență de unu la unu nu înseamnă că senzațiile reflectă acurat
stimulul pre
zent fizic (se acceptă ideea existenței unor diferențe între ceea ce apare ca stimul
în mediul fizic și senzația pe care o determină). Conform ipotezei invarianței datele fizice
determină senzații individuale iar aceste senzații rămân izolate până în momen
tul în care una
sau multe legi ale asocierii sau în cazul lui Wundt prin intervenția intenționalității le
grupează.
Această ipoteză a fost acceptată de majoritatea empiriștilor englezi și francezi și, de
asemenea, a fost piatra de temelie a structuralismul
ui instituit de Ti
t
chener.
Structuraliștii
urmând ideile formulate de empiriști considerau că evenimentele mentale sunt reflecții pasive
ale unor evenimente specifice din mediu. Respingând ipoteza invarianței gestaltiștii au

61

formulat o nouă perspectivă asu
pra activității cerebrale. Astfel creierul nu mai este considerat
ca fiind un receptor pasiv a informației senzoriale ci o configurație dinamică de câmpuri de
forțe care interacționează cu datele senzoriale.

Prevalența întregului asupra părților

Activita
tea cerebrală organizată domină precepțiile noastre. Din acest motiv întregul este mai
important decât părțile sale:

Acestă reformulare implică o reorientare radicală: natura părților este determinată
de întreg și nu invers; astfel analizele trebuie să ur
meze același drum de la întreg la părți.
Analiza părților nu trebuie realizată prin analiza elementelor ca apoi să se încerce
sintetizarea lor într
–
un întreg ci, studiul, trebuie să pornească de la întreg pentru a identifica
apoi părțile sale inerente. Păr
țile întregului nu sunt neutre sau inerte, ci sunt în relații de
interdependență structurală.

(Michael Wetheimer 1987, apud B. R. Hergenhahn:
Introduction to the History of Psychology

Wadsworth Publishing Co., 2000, p. 411)

Legea Pragnanz

Pragnanz se ref
eră la esența sau ultimul înțeles al experienței. Conform celor
prezentate anterior, informația senzorială poate să fie fragmentată sau incompletă dar, prin
interacțiunea cu câmpurile de forță din creier se transformă într
–
o experiență cognitivă
completă ș
i organizată. Conform legii Pragnanz toate experiențele cognitive tind să fie pe atât
de simetrice, organizate, simple și regulate pe cât permite patternul activității cerbrale la un
moment dat. Confrom lui Kohler ceea ce guvernează activitatea cerebrală n
u sunt programe
genetice ci o dinamică invariantă care se regăsește în toate sistemele fizice.

Legile organizării perceptive

În decursul anilor psihologii gestalitiști au identificat peste 100 de configurații care
ordonează informația vizuală.
Dintre ace
stea amintim Relația figură
–
fond, Principiul
continuității, Principiul proximității.

Realitate obiectivă
–
subiectivă

Distincția între cele două tipuri de realități este prezentă în curentul gestalist și a fost
explicată de Kohler prin introducerea a două
concepte: mediul geografic care descrie mediul
fizic și mediul comportamental care reprezintă interpretarea noastră subiectivă a celui fizic.

62

Această distincție a fost introdusă pentru a scoate în evidență faptul că realitatea noastră
subiectivă ne guverne
ază acțiunile mai mult decât evenimentele fizice.

Explicarea gestaltistă a învățării

Din perspectivă gestaltistă, explicarea mecanismelor învățării are la bază trei principii
fundamentale:

1.

conform legii Prägnanz activitatea
cerebrală tinde în mod na
tur
al spre armonie și
echilibru;

2.

existența unei probleme distruge armonia și echilibrul instaurând o stare de
dezechilibru care va persista până la rezolvarea problemei în cauză
;

3. Dat fiind faptul că starea de dezechilibru este nenaturală ea crează o

tensiune care
motiveză organismul să întreprindă tot ce îi stă în putință pentru a rezolva problema

Organismul rezolvă problemele în două etape:

a) scanează din punct de vedere perceptiv mediul

b) prin metoda cognitivă a încercării și a erorii încear
că să ajungă la soluționarea problemei

Spre deosebire de perspectiva behavioristă acest procedeu nu presupune căutarea
soluției în mod accidental (încercări repetate care datorită consecințelor asupra
comportamentului conduc într
–
un final la rezolvarea pr
oblemei).

Carateristicile învățării de tip insight:

1. trecerea de la etapa inițială (pre
–
rezolvare)
–

la rezolvarea problemei este bruscă și
completă

2. performanța obținută este ferită de erori

3. soluția este reținută pe o perioadă mai mare de timp

4.
principiul care a condus la rezolvarea problemei poate fi aplicat la alte probleme
similare
–

transpoziția

Deși Gestaltimsul nu a supraviețuit ca și școală de sine stătătoare noua psihologie a
formei a deschis perspective care au condus la abordarea și a
ltor teritorii ale vieții psihice. De

Temă d
e reflecție nr. 1

Explicați procesul învățării din perspectivă behavioristă și gestalitstă evidențiind posibile
asemenări și deosebiri

63

exemplu teoria câmpului formulată
Kurt Lewin

(1890
–
1947);
Karl Duncker (1903
–
1940)
fixitatea funcțională

Solomon Asch

(1907
–
1996) cercetări asupra gândirii productive.

De
asemenea, psihologia cognitivă modernă a reeval
uat contribuția gestaltismului, în special
asupra învățării și memoriei.
(W. Viney, 1993).

Rezumat

În ceea ce privește apari
ția perspectivei gestaltise în psihologie au existat mai mulți facori care
și
–
au adus contribuția (
Perspectiva Bildungsburger
, revolta împotriva
atomismului psihologic
impus de structuralism și
de modelele asociaționiste din empirism. Observarea fenomenulu
i phi
și conceptul de izomorfism. Legea Pragnanz. Regândirea relației dintre relaitatea obiectivă și
cea subiectivă; învățarea de tip insight.

64

MODUL VI

BEHAVIORISMUL

–
REPERE ISTORICE
–

Scopul modulului:
Familiarizarea studentului cu caracteristicile abordărilor
filosofice, științifice și psiholog
ice
care au contribuit la apariția behaviorismului

Obiectivele modulului:

La finalul acestui modul cursanții trebuie:

5

.

Behaviorismul
–

psihologia comportamentului
,
denumirea sub care a devenit cunoscută
concepția lui Watson, a contribuit semnific
ativ la dezvoltarea psihologiei în prima jumătate a
secolului XX.

În 1913 Watson publică celebrul său articol „Psihologia văzută de un
behaviorist”, un adevărat manifest al acestei orientări.

5.1
Antecedente ale abordării behavioriste
2
:

Behaviorismul a f
ost precedat de orientarea metodologică reprezentată de reflexologia
rusă și de conexionismul lui Thorndike.

Psihologia obiectivă (psihologia care instistă să studieze doar apectele care pot fi
direct măsurabile) a fost dezvoltată în Rusia înainte de apar
iția behaviorismului. De
asemenea, în psihologia funcționalistă au apărut câteva idei care sunt foarte aproape de
poziția lui Watson. Spre deosebire de stucturaliști, care considerau ca singură metodă de
investigație în psihologie introspecția iar obiectiv
ul cercetărilor ca fiind studierea conținutului
și proceselor conștiinței, funcționaliștii au acceptat pe lângă introspecționism și studiul
comportamentului. De asemenea abordarea funcționalistă a deschis psihologiei calea
aplicațiilor practice.

2
2

R
R
e
e
f
f
l
l
e
e
x
x
o
o
l
l
o
o
g
g
i
i
a
a

r
r
u
u
s
s
ă
ă

ș
ș
i
i

c
c
o
o
n
n
e
e
x
x
i
i
o
o
n
n
i
i
s
s
m
m
u
u
l
l

p
p
o
o
t
t

f
f
i
i

d
d
e
e
n
n
u
u
m
m
i
i
t
t
e
e

o
o
r
r
i
i
e
e
n
n
t
t
ă
ă
r
r
i
i

p
p
s
s
i
i
h
h
o
o
l
l
i
i
g
g
c
c
e
e

p
p
r
r
e
e
–
–
b
b
e
e
h
h
a
a
v
v
i
i
o
o
r
r
i
i
s
s
t
t
e
e

(
(
d
d
a
a
c
c
ă
ă

s
s
e
e

i
i
a
a

î
î
n
n

c
c
o
o
n
n
s
s
i
i
d
d
e
e
r
r
a
a
r
r
e
e

b
b
e
e
h
h
a
a
v
v
i
i
o
o
r
r
i
i
s
s
m
m
u
u
l
l

c
c
l
l
a
a
s
s
i
i
c
c

w
w
a
a
t
t
s
s
o
o
n
n
i
i
a
a
n
n

c
c
a
a

p
p
u
u
n
n
c
c
t
t

d
d
e
e

r
r
e
e
p
p
e
e
r
r
,
,

c
c
a
a
r
r
e
e

d
d
u
u
p
p
ă
ă

1
1
9
9
3
3
0
0

v
v
a
a

f
f
i
i

î
î
n
n
l
l
o
o
c
c
u
u
i
i
t
t

d
d
e
e

n
n
e
e
o
o
–
–
b
b
e
e
h
h
a
a
v
v
i
i
o
o
r
r
i
i
s
s
m
m

(
(
K
K
.
.

B
B
.
.

M
M
a
a
d
d
s
s
e
e
n
n
,
,

1
1
9
9
8
8
8
8
)
)



Să poată prezenta principalele abordări care au avut un rol în
apariția behaviorismului



Să poată prezenta princ
ipalele aspecte istorice și /sau biografice
relevante pentru
abordarea behavioristă

65

5
.1.
1. P
sihologia obiectivă din Rusia

Fondatorul psihologiei obiective este considerat Ivan M. Sechenov. Și
–
a făcut studiile
sale în domeniul psihologiei sub îndrumarea lui Jonannes Müller, Emil DuBois
–
Reymoond și
Hermann von Helmoltz. Sechenov a încercat să exp
lice toate fenomenele psihice pe baza
asociaționismului și materialismului, fiind astfel evidentă influența pozitivismului care
caracteriza poziția psihologilor din Berlin. Sechenov argumenta vehement împotriva ideii că
gândurile cauzează comportamentele,
în viziunea sa, de fapt stimularea externă este cea care
determină comportamentul:

De vreme ce sucesiunea a două acte este de obicei privită ca indicație a relației lor
cauzale…. gândul este în general privit ca și cauză a acțiunii. Atunci când influenț
a externă,
adică stimulul senzorial rămâne necunoscut
–

ceea ce se întâmplă foarte des
–

gândul este
acceptat ca și cauză inițială a acțiunii. Dacă luăm în considerare și natura subiectivă a
gândului, în care oamenii cred cu putere, veți realiza cât de mu
lt cred oamenii în vocea
conștiinței de sine când afirmă asemenea lucruri. Dar, de fapt, acestă poziție nu este corectă:
cauza inițială a oricărei acțiuni este întotdeauna legată de stimularea senzorială externă,
deoarece fără asta gândirea este de neconce
put. (Sechenov, 1863/1965, pp. 88
–
89, apud
Herghahn, B
.
R
.
,
2
000)

Sechenov nu a negat existența sau importanța conștiinței dar s
–
a străduit să o explice
în termenii relației care există între procesele psihologice și evenimentele externe. Pentru
Sechenov a
tât overt behavior (comportament deschis, extern) cât și covert behavior
(procesele mentale) sunt reflexive în sensul că ambele sunt legate de stimularea externă. De
asemenea, ambele rezultă din procesele fiziologice ale creierului.

a)
Inhibiția

Pornind
de la cercetările lui Eduard Weber, care a decoperit că stimularea nervului
vagal

conduce la inhibarea bătăilor inimii Sechenov a realizat experimente care au condus la
demonstrarea faptului că anumiți centrii cerebrali atu
n
ci când sunt stimulați determină

inhibarea comportamentului reflexiv. Această descoperire este importantă deoarece a condus
la găsirea unei explicații științifice la următoarea întrebare: De ce există adesea o discrepanță
între intensitatea stimulului și intensitatea răspunsului care îi
urmează. Pe baza acestor
descoperiri Sechenov și
–
a continuat cercetările în direcția explicării tuturor
comportamentelor, inclusiv a celor umane, ca fiind reflexive. Reflex, în concepția lui
Sechenov, este orice mișcare musculară care este precedată de un
eveniment care o precede.

b)
Psihologia trebuie studiată folosind metodele fiziologiei

66

Psihologia va deveni o știință pozitivă. Doar fiziologia poate înfăptui acest lucru deoarece
doar acesta poate fi cheia analizei științifice a fenomenelor psihice (pp. 3
50
–
351, apud.

Herghahn, B
.
R
.
,
2
000
)

Cercetările lui Sechenov au influențat noile generații de fiziologi care și
–
au continuat munca
ghidându
–
se după cele trei idei fundamentale pe care acesta le
–
a formulat:

1.

studiul inhibiției este centrul cercetărilor

2.

feno
menele psihologice pot fi studiate obiectiv folosind metodele fiziologiei

3.

comportamentul este reflexiv

5
.1.
2. Ivan Petrovitch Pavlov (1849
–
1936) descoperirea reflexului condiționat

Contribuția lui Pavlov la psihologie este importantă din perspectiva subl
inierii rolului
activității nervoase a creierului ca suport al vieții psihice. Calitatea sa de precursor al
behaviorismului este evidențiată de cercetările sale în domeniul elaborării reflexelor
condiționate prin care a demonstrat posibilitatea modificării

unui comportament într
–
o
manieră obiectivă.

5
.1.3
E.L.Thorndike

(1874
–
1949) este considerat ca un predecesor important al
behaviorismului. A obținut doctoratul la Universitatea Columbia, New York, 1898, și a lucrat
la acestă universitate până în 1941;
a fost președinte al Asociației Americane de Psihologie
(A.P.A.) în 1912. Teza sa de doctorat a fost publicată sub titlul „
Inteligența

animală
”,
reunind studii clasice în psihologia învățării și reprezentând fundamentele unei noi teorii a
învățării:
conex
ionism
.

Conexionismul lui Thorndike este și el influențat de concepția asociaționistă. Baza
învățării este conexiunea între impresia asupra simțurilor și impulsul spre acțiune. Aceasta
este o legătură sau o conexiune esențială în procesul dezvoltării depri
nderilor. Modelul
conexionist se află la baza modelului psihologic S
–
R (stimul
–
reacție). Schema procesului
învățării elaborată de către Thorndike este și astăzi menționată în cărțile de specialitate și nici
o teorie supra învățării nu
–
și poate permite să
ignore modelul său experimental. (E. Hilgard,
G. Bower, 1974). Thorndike a dezvoltat legea efectului prin descoperirea fenomenului de
propagare a efectului.

Fondatorul mișcării beha
vioriste
–

B.Watson (1878
–
1958)*

B.

Watson
a urmat studiile la Universit
atea Furman, apoi și
–
a luat doctoratul la
Universitatea din Chicago, unde au debutat și cercetările sale și unde a fost n
umit ca asistent
de laborator.
În 1908 a fost numit la catedra de psihologie a Universității John Hopkins fiind

67

privit ca unul dintre c
ei mai promițători tineri psihologi din Statele Unite. Domeniul central al
cercetărilor sale era comportamentul animal.

La începutul secolului al XX
–
lea în Statele Unite cunosc o dezvoltare excepțională
cercetările de psihologie animală. De altfel cercetă
rile și metodologia lui Thorndike au fost
extrem de apreciate de către Watson. Acesta va aplica în psihologia umană metodele
obiectivă utilizate în psihologia animală fiind preocupat să evidențieze o psihologie riguroasă
a faptelor. O altă sursă a concepți
ilor lui Watson este pragmatismul american. Cuvântul
pragmatism își are originea în cuvântul grecesc „pragma”(acțiune). Pragmatismul american
își are originea în lucrările filozofului Ch. Peirce. Pragmatiștii considerau cunoașterea ca o
funcțiune practică,

ca un instrument de acțiune. Ideile sunt ipoteze de acțiune care ne
călăuzesc spre adevăr. Psihologia trebuie să urmărească pentru ce este nevoie de acele
cunoștințe. Întemeietorul pragmatismului în psihologie, W. James arăta că aceasta este o
metodă care

permite rezolvarea controverselor metafizice interpretând fiecare concepție
potrivi
t consecințelor sale practice.
Marele psiholog american pune astfel problema: dacă o
anumită teorie ar fi mai adevărată decât alta ce deosebire ar rezulta pentru om? Dacă n
ici o
deosebire practică nu poate fi observată se va socoti că ambele alternative se reduc la același
lucru și că orice discuție este inutilă (în M. Ralea, C. Botez, 1958).

Având aceste premise, în 1913 Watson publică celebrul său articol „Psihologia văzu
tă
de un behaviorist”, un adevărat manifest al noii orientări.

În timpul primului război mondial Watson a fost înrolat în armată și s
–
a ocupat de
selecția psihologică a piloților pentru avioanele de luptă; a încercat să elaboreze un proiect de
cercetare a
supra hipoxiei la piloți, dar a intrat în conflict cu șefii lui și a fost trimis pe câmpul
de luptă. Armata i
–
a lăsat un gust amar și s
–
a întors la viața civilă după război. Opiniile sale
asupra armatei erau foarte dure, arătând că nu a văzut niciodată atâ
ta incompetența, atâta
extravaganță și un asemenea grup de oameni aroganți și inferiori.

Întors la Universitatea John Hopkins, Watson întreține o legătură cu o studentă fiică a
unei distinse familii din Baltimore. Evenimentul a luat amploare, au fost publ
icate copii după
scrisorile de dragoste dintre cei doi iar Universitatea s
–
a văzut obligată să îi ceară să
demisioneze, în 1920. În 1921 divorțează de prima soție și la vârsta de 40 de ani se
căsătorește cu Rosalie, studenta care a declanșat demisia lui. A

urmat o perioadă de dificultăți
sociale, financiare fiind un om obișnuit să trăiască în mediul universitar. Dar strălucita sa
inteligență și simțul său pragmatic l
–
au ajutat. S
–
a angajat pe un post temporar la o firmă
ocupându
–
se cu studiul pieței de vânz
are a cizmelor de cauciuc. După un an de muncă aprecia
că este la fel de încântător să urmărească cota de vânzări a unui produs nou la fel cum era să

68

urmărească cota de învățare la animale sau la oameni (în W. Viney, 1993). Watson a devenit
vicepreședinte
le companiei și a ajuns rapid un om bogat, având contribuții importante pentru
psihologia publicității și afacerilor.

Principalele contribuții ale lui Watson în domeniul psihologiei au făcut din el cea mai
importantă figură din istoria gândirii psihologi
ce în timpul primei jumătăți al sec. al XX
–
lea.
Sunt contribuții legate de cercetările experimentale în domeniul psihologiei comparative, ale
învățării și condiționării emoționale la copii. Lucrările sale în domeniul publicității au
contribuit la recunoașt
erea publică a psihologiei.

B
.Wa
t
son

și
p
u
b
li
c
i
t
a
te
a
(
J
ohn
B
.
W
a
tson
a
t
J
.

W
a
lt
e
r

Thompson: The

L
e
g
itim
a
tion of

"
S
c
i
e
n
ce
"

in Adv
er
tisi
n
g
,

P
e
g
g
y

J
. K
re
sh
e
l,
J
ou
r
n
a
l o/Adv
er
tising

Volume

19, Numb
e
r

2, 1990,
P
a
g
e
s 4
9
–
59)

Î
n

a
nul

1903,

W
a
tson

a ob
ținut

do
c
to
ra
tul

la Univ
er
sit
a
t
e
a din

C
hi
c
a
g
o

u
nde a
ră
m
a
s

p
â
nă în

a
nul

19
0
8,

a
n

în

c
a
r
e

a
d
e
v
e
nit

p
r
o
fe
s
o
r
d
e psiholo
g
i
e

și

di
rec
t
o
r
ul l
a
bo
ra
to
r
ului

de
psihol
o
g
ie
d
e la Univ
e
r
sit
a
t
e
a
J
ohns

Hopkins.

Ai
c
i

a d
e
v
e
nit

e
ditor
a
l
re
vist
e
lor

Ps
y
c
hologi
c
al

R
ev
i
e
w

(
1908)

ș
i

J
ourn
a
l

of

Animal

B
e
ha
v
ior

(
1
911
)
.

Î
n

a
nul

1915

a
f
ost

a
l
e
s

P
re
ș
e
d
inte A
P
A.

L
a Univ
er
si
t
a
t
e
a din

C
olumbia a
ținut

o

s
er
ie de p
re
l
e
g
e
r
i
(
1912
–
191
3
)

car
e

a
u

f
ost publi
c
a
te

în
Ps
y
c
hologi
c
al R
ev
i
e
w
c
u titlul
"
P
s
y
c
hol
og
y
a
s

a

B
e
h
a
v
i
o
r
ist

Vi
e
ws

I
t"
(
W
a
tson

1913
)
,

ca
r
e

i
–
a
u

a
dus

tilul

de

”f
on
d
a
tor
a
l

b
e
h
a
vio
r
ismului
”
.

Wa
tson

c
onsid
er
a
c
ă
re
s
p
ons
a
bile p
e
nt
r
u

e
ș
ec
ul

psiholo
g
i
e
i

ca
științ
ă
e
x
p
er
im
e
nt
a
lă s
u
nt

u
r
m
ă
to
are
le două

a
s
p
ec
t
e
:

a
l
e
g
er
e
a unui

obi
ec
t

de studiu n
ec
o
re
spun
z
ă
tor

și m
e
to
d
e
le

ar
h
a
i
c
e

d
e

inv
e
stig
a
ți
e
.

Ast
fe
l
e
l s
c
r
ia

u
r
m
ă
to
a
re
l
e
:

”
P
e
nt
r
u

a

f
i

o

știi
n
ț
ă
,

p
siholo
g
ia

t
re
buie

să

util
e
z
e
z
e

ace
l
a
și

m
a
t
er
i
a
l

c
a

și

ce
l
e
l
a
lte
științ
e
.

Ad
e
v
ăr
u
r
ile s
a
l
e
t
re
buie să p
o
a
tă
f
i

v
er
i
f
i
c
a
te de o
r
i
c
e
c
e
r
c
e
t
ă
tor

din

o
r
i
c
e p
a
r
te a
lumii.

M
e
tod
e
le

s
a
le

t
re
buie

să

f
ie

m
e
tode

a
le

științ
e
i

în

g
e
n
e
r
a
l”

(
W
a
tson

1926,

p.

724
)
.

Ast
fe
l

W
a
tson

cer
e
a

a
t
â
t

a
b
a
ndon
a
re
a

m
e
tod
e
lor

int
r
osp
ec
tiv
e
,

câ
t

și

r
e
d
e
f
ini
rea
obi
ec
tului de studiu
a
l psiholo
g
i
e
i.
B
e
h
a
vio
r
i
smul, s
cr
ia
W
a
tosn
a
t
â
t
în

studi
i
le univ
er
sit
are
,

c
â
t

și

în

ce
le

d
e
stin
a
te

publi
c
ului

l
ar
g

”
e
ste

studiul

a

cee
a

c
e

o
a
m
e
nii

fa
c
!”
Ținta

f
in
a
lă

a

ef
o
r
tului
c
ont
r
ov
er
s
a
t
a
l lui
W
a
tson

er
a
a
ce
e
a de a
r
e
d
ef
ini obi
ec
tivul

f
und
a
m
e
nt
a
l

a
l

psiholo
g
i
e
i,

car
e

d
e

a
i
c
i

în
a
inte

nu

a
r

m
a
i

t
re
bui

să

f
ie

ce
nt
r
a
t pe

d
e
s
cr
i
er
e

și

în
ț
e
l
e
g
e
r
e
,

c
i

pe

p
r
e
di
c
ție

și

c
on
t
r
ol.

S
pi
r
itul

e
po
c
ii

(
Z
e
i
t
g
e
ist)

în

car
e

a t
ră
it

W
a
tson

er
a

po
z
itivismul

și

p
ra
g
m
a
tismul,

și

W
a
tson

c
onsid
er
a

c
ă

psiholo
g
ia

a
r put
e
a

f
i

rec
uno
s
c
ută

c
a

științ
ă

d
ac
ă

a
r

a
v
e
a

un

dom
e
niu

de

a
pli
c
a
ți
e
.

Î
n

fe
lul

a
ce
s
t
a b
e
h
a
vio
r
ismul

p
r
omov
a
t

de

W
a
tson

er
a

o

psiholo
g
ie

p
rac
ti
că
.

”
D
a
c
ă

psiholo
g
ia

va

u
r
ma
ca
l
e
a

pe

c
ar
e

o

s
u
g
e
r
e
z
,

a
tun
c
i

69

p
r
o
fe
so
r
ul,

m
e
di
c
ul,

jus
r
istul

și

o
mul

de

afacer
i

a
r

put
e
a

f
olosi d
a
t
e
le

no
a
st
r
e

în
m
od
p
rac
ti
c”
.

(
W
a
tson 1913, p. 168
)
.

B
e
h
a
vi
o
r
ismul,

în

f
o
r
ma p
r
omov
a
tă
d
e
Wa
tson

s
e pot
r
iv
e
a

c
u

v
i
z
iun
e
a p
r
og
re
sistă a

c
ont
r
olului

so
c
i
a
l.

A
c
e
a
stă p
er
s
p
e
c
tivă se b
a
z
a pe u
r
m
ă
t
o
a
re
le
a
ump
ții:
cre
din
ța în

m
a
l
ea
bilit
a
t
e
a

omului,

cre
din
ța
c
ă
re
l
e
l
e
c
u

ca
r
e se
c
on
fr
untă l
u
m
e
a se
af
lă în m
e
diu,

i
a
r

c
u

a
juto
r
ul

științ
e
i

omul

po
a
te să

c
onst
r
ui
a
s
c
ă
și

s
ă
–
și

r
ec
onst
r
ui
a
s
c
ă lum
e
a

în
car
e

t
ră
i
e
ște

(
B
u
r
n
h
a
m

1960,

1968;

Ho
f
st
a
dt
e
r

1955;

M
c
M
a
hon

1972;

Mow
r
y 1958; Noble 1958;

W
i
e
be
1967,

1968
)
.

Ast
fe
l,

p
r
int
r
–
o

sin
g
u
r
ă p
r
opo
z
i
ție
W
a
tson

a
re
d
ef
init psiholo
g
ia o
f
e
r
indu
–
i

r
i
go
ar
e m
e
todol
o
g
i
că
,

po
z
itivism

e
mpi
r
ic
și

un

s
c
op

int
er
v
e
n
ția so
c
i
a
l
ă
,

s
a
u

f
olosind

c
uvint
e
le s
a
le
”
modi
f
i
car
e

c
ompo
r
t
a
m
e
nt
a
l
ă”
.

A
ce
a
stă t
e
o
r
ie a p
re
di
c
ți
e
i

și

c
ont
r
olului

se

pot
r
iv
e
a

de

a
s
e
m
e
n
e
a

c
u

int
ere
s
e
le

c
omunit
ă
ții

m
e
diului

de

afa
c
er
i.

I
ni
ți
a
l,

m
e
diul

de
af
a
c
e
r
i

a
f
ost

int
ere
s
a
t

să
f
olos
ea
s
c
ă
știința p
e
nt
r
u

a

cre
ște
p
r
odu
c
tivit
a
t
ea
.

C
u

to
a
te

ace
st
ea
,

în

mom
e
ntul

în
car
e

a
u

în
ce
put

să

a
p
ar
ă

di
f
i
c
ult
ă
ți

în
c
oo
r
don
a
r
e
a

p
r
odu
c
ți
e
i

c
u

v
â
n
z
ar
e
a
,

a
s
p
ec
t

pe

car
e

B
e
n
i
g
e
r

(
1986)

l
–
a

d
ef
init

c
a

și

”cr
i
z
ă

în

c
ont
r
olul

cerer
i
i”

m
e
diul

de

afac
er
i

a

f
ost

f
o
r
ț
a
t

s
ă
–
și

re
di
rec
țion
e
z
e

ef
o
r
tu
r
ile

sp
r
e

a

e
f
i
c
i
e
nti
z
a

p
ar
t
e
a

c
onsumului

din

ec
u
a
ția

e
c
onomi
că
.

Ast
fe
l,

științ
e
i

i

se

cer
e
a

să

o
fer
e posibilit
a
t
e
a de

a
c
ont
r
ola înt
r
–
un

a
nume
fe
l

”fac
to
r
ul

um
a
n
” din

ca
d
r
ul

p
r
o
ce
sului de
dist
r
ibu
ți
e
.

Î
n

a
c
e
st

m
e
diu,

indust
r
ia publi
c
it
a
r
ă
,

în
c
u
ra
j
a
tă de

re
z
ult
a
t
e
le obi
ținute în timpul
p
r
op
a
g
a
nd
e
i din

timpul
P
r
imului
R
ă
z
b
oi Mondi
a
l
er
a

n
e
r
ă
b
d
ă
to
ar
e

s
ă
–
și d
e
monst
re
z
e
n
e
c
e
sit
a
t
e
a

în

m
e
diul

de
a
f
ac
e
r
i.

R
ec
l
a
ma
e
r
a

c
onsid
era
t
ă
”
i
n
g
in
er
ie

a
c
onsmului”

i
a
r

ce
i

c
e

a
c
tiv
a
u în publi
c
it
a
te

era
u

c
o
nsid
era
ți
”
i
n
g
in
er
i
a
i
c
o
n
sumului
”
.

F
olosi
re
a t
e
r
m
e
nului

in
g
in
er
i
e
e
r
a înt
r
–
un

a
n
u
me
fe
l

st
ra
t
e
g
i
că
.

P
r
o
f
e
sia de in
g
in
e
r

s
–
a

d
e
z
volt
a
t

la
s
fâr
șitul

s
ec
olului

a
l

X
I
X
–
l
e
a
și

d
e
v
e
nise

” p
r
i
n
c
ip
a
lul
a
g
e
nt

al
t
ra
nsmit
er
ii

d
e
s
c
op
er
i
r
il
o
r

științi
f
i
c
e

că
t
r
e

indust
r
i
e
”

(
R
a
e

1979,

p.

253;

s
e
e

a
lso

Noble

1977
)
.

F
olosi
r
e
a m
e
t
a
f
o
r
e
i

in
g
in
e
r p
e
nt
r
u

a
c
e
st

dom
e
niu

a
l

publi
c
it
ă
ții

a

c
ont
r
ibuit

la p
r
omov
ar
e
a
id
e
ii

c
ă pu
b
li
c
it
a
t
e
a
a
r
e
n
e
voie
d
e
ș
tiin
ț
ă p
e
nt
r
u

a

f
i

ef
i
c
i
e
n
t
ă
.

Din

a
ce
s
t pun
c
t

de v
e
d
e
re
,

nu

e
ste

su
r
p
r
in
z
ă
tor
fa
ptul

c
ă
a
tun
c
i

câ
nd

W
a
tson

a
f
o
s
t

e
x
c
lus

din univ
er
sit
a
te

(
1920) a

f
o
st
p
r
imit

c
a

aca
s
ă

la

a
g
e
n
ția

J
.
W
a
lt
e
r

Thompson.
A
cea
s
t
ă
a
g
e
n
ție a
d
e
but
a
t

în

18
6
4

sub

d
e
numi
re
a
Ca
r
lton

a
nd

S
mith.

S
ub

c
ondu
cere
a

lui

of

J
.
W
a
lt
e
r

Thompson

și

a
p
o
i

p
r
in

ef
o
r
tu
r
ile

lui

S
t
a
n
l
e
y
B
.

R
e
sor

a

a
juns

în

a
nul

1920

una dint
r
e

ce
le

m
a
i m
a
r
i
a
g
e
n
ții de

publi
c
it
a
te

din lu
m
e
.

C
on
ce
p
ția

lui

S
t
a
nl
e
y
B
.

R
e
sor

ref
l
ec
ta

p
r
e
o
c
u
p
ăr
i

în

di
rec
ția

științi
f
i
c
i
t
ă
ții,

a
ef
i
c
i
e
n
ț
e
i,
c
ont
r
olului,

p
r
og
re
sului
și p
r
o
f
e
sio
n
a
lis
mului.

(
Ho
f
st
a
dt
e
r

1
955;

Mow
r
y

1958;

70

Qu
a
ndt

1970;

W
i
e
be

1967,

1968
)
.
I
d
e
e
a

ce
nt
ra
l
ă

p
r
in

c
ar
e

p
o
a
t
e

f
i

d
e
s
c
r
isă
ace
a
stă
c
o
n
ce
p
ție

e
r
a

c
r
e
din
ța în

e
x
ist
e
n
ța unor

l
e
g
i

ca
r
e

g
u
v
er
n
e
a
z
ă
c
o
mpo
r
t
a
m
e
ntul um
a
n

ca
r
e
a
r

put
e
a

f
i

d
e
s
c
op
er
ite
p
e
c
a
le
științi
f
i
că
.

Î
n

mom
e
ntul

în

c
a
r
e

W
a
tson

a
a
juns la

ac
e
a
stă

c
omp
a
n
i
e
, b
e
h
a
vio
r
ismul
și
r
i
g
o
a
r
e
a

m
e
todolo
g
i
c
ă

a
u
f
ost bine

p
r
imit
e
.

C
ont
r
olul

c
ompo
r
t
a
m
e
ntului

c
onsum
a
to
r
ului

p
ă
r
e
a să

f
ie o

e
x
t
e
nsie lo
g
i
c
ă a
c
on
ce
p
ți
e
i

lui

W
a
tson.

(
…)

Aspi
ra
țiile

lui

R
e
sor

l
e
g
a
te

d
e

r
olul

pe

car
e

W
a
tson

l
–
ar
put
e
a
a
v
e
a în

c
omp
a
nie

era
u

ar
ti
c
ul
a
te

pe
m
a
i

m
ulte dim
e
nsiuni.

L
a
c
e
l

m
a
i

p
r
a
g
m
a
tic niv
e
l

er
a

c
l
a
r

fa
ptul

c
ă
R
e
sor
c
onsi
d
er
a

c
ă

W
a
tson

va

c
oo
r
dona

a
c
tivit
ă
ți
l
e de

c
e
r
c
e
t
a
r
e
a
le
c
omp
a
ni
e
i.

D
e
a
s
e
m
e
n
e
a
a
ce
sta
c
onsid
e
r
a

c
ă

p
r
in

ac
tivit
a
t
e
a de

ce
r
ce
t
ar
e din

c
a
d
r
ul
c
omp
a
ni
e
i

W
a
tson

a
r

p
ut
e
a

d
e
s
c
o
p
er
i

a
ce
le

l
e
gi

a
le

c
ompo
r
t
a
m
e
ntului

um
a
n

ca
r
e

ar
put
e
a
”
g
hida
a
c
tivit
a
t
e
a

de in
f
lu
e
n
ț
ar
e

a min
ții

publi
ce”
.

L
a pu
țin

timp

după
c
e a

f
ost
a
n
g
a
j
a
t

de
că
t
r
e
c
omp
a
n
i
e
,

W
a
tson

e
x
p
r
ima
a
spi
ra
ț
ii

simil
ar
e
c
u

ce
le
f
o
r
mu
l
a
te de
R
e
so
r
.
Î
nt
r
–
o

s
cr
is
o
ar
e

că
t
r
e
Be
r
t
ra
nd

R
uss
e
ll

a
c
e
sta s
cr
i
a
c
ă du
p
ă
c
e a
s
că
p
a
t

d
e

sti
g
m
a
tul

de a
f
i

un

aca
d
e
mi
c
i
a
n

sp
e
r
ă

c
ă va
r
e
u
și

să
f
olos
e
a
s
c
ă

c
uno
știnț
e
le s
a
le de psi
h
olo
g
ie p
e
nt
r
u
re
z
olv
are
a

unor

p
r
obl
e
me p
r
a
c
ti
ce
,

c
on
e
c
t
a
te

dom
e
niilor pi
e
ț
e
i,

v
â
n
ză
r
ii,

re
z
ist
e
n
ț
e
i publi
c
e

e
t
c.

Î
n

ca
d
r
ul

c
omp
a
ni
e
i
W
a
tson a u
r
m
a
t un t
r
a
ining
ca
r
e in
c
lud
e
a
:
v
â
n
z
area

p
r
odusului

Yub
a
n

(ca
f
e
a
)

mi
c
ilor

c
om
erc
i
a
n
ți

și

a
n
g
r
osi
știlo
r
;

p
ar
ti
c
ip
a
re
a

la

div
er
se

inv
e
sti
g
a
ții

în

dom
e
niul

p
r
odus
e
lor

f
ar
m
a
ce
uti
c
e

și

f
un
c
țion
a
r

la

f
i
r
m
a

M
a
c
y
.

A
i
c
i,

la
ac
e
a
stă
f
i
r
m
ă
,

W
a
tson

p
r
e
tind
e
a
c
ă

a înv
ă
ț
a
t

să p
r
iv
ea
s
c
ă
c
u
r
ba
v
â
n
z
ăr
ilor unui

nou p
r
odus

la
fe
l

c
um

p
r
i
v
e
a
c
u
r
ba în
v
ă
ț
ăr
ii

la
a
n
i
m
a
le
și

o
a
m
e
ni

(
W
a
tson

1936,

p.280
)
.
P
ar
ti
c
ip
ar
e
a

lui

W
a
tson

în

p
r
og
ra
mul

de

f
o
r
m
a
r
e

s
–
a

d
e
s
fă
șu
r
a
t

c
o
n
f
o
r
m

u
r
m
ă
to
are
l
o
r obi
ec
tiv
e
:

ob
țin
ere
a de

c
omp
e
t
e
n
țe în

dom
e
niul

v
â
n
z
ăr
ii

și

ob
ț
in
ere
a

c
uno
știnț
e
lor n
ece
s
a
r
e

p
e
nt
r
u

a

a
v
e
a

o

p
er
s
p
ec
tivă

a
sup
r
a

p
r
obl
e
m
e
lor

d
e

a
fa
c
er
i,

m
ar
k
e
ti
n
g
și m
a
n
a
g
e
m
e
nt.

D
e
sp
r
e

a
c
ea
stă
e
x
p
er
i
e
n
ț
ă

W
a
tson

m
ăr
tu
r
is
e
a

c
ă l
–
a
a
jut
a
t

să în
ț
e
l
e
a
gă
c
ompo
r
t
a
m
e
ntul
c
onsu
m
a
to
r
ului.

P
r
int
r
e
ac
tivit
ă
țile d
e
s
fă
ș
u
ra
te în

ca
d
r
ul

c
omp
a
ni
e
i

W
a
tson

a
v
e
a
și

misiun
e
a de

a
ține

dis
c
u
r
su
r
i.

Unul

di
n
t
r
e

biog
raf
ii

s
ă
i

s
cr
ia

d
e
sp
r
e

W
a
tson

c
ă

e
r
a

un

bun

vo
r
bito
r
,
făc
e
a

o

bună

imp
re
si
e
,

er
a

f
r
umos,

pl
ăc
ut

și

îi

p
l
ăc
e
a

să

f
ie

în

ce
nt
r
ul

a
t
e
n
ți
e
i”

(
L
a
r
son1979,

p.

3
)
.

C
e
l

m
a
i

a
d
e
s
ea
,

în

dis
c
u
r
s
u
r
ile s
a
l
e
,

W
a
tson

făce
r
a
r
e
fer
i
r
e

la
a
pli
ca
țiile
psiholo
g
i
e
i

b
e
h
a
vio
r
iste în

publi
c
it
a
t
e
,

v
â
n
z
ăr
i

și

î
n

ar
ta de a
c
onvi
n
g
e
.

De

e
x
e
mplu

înt
r
–

o

c
uv
â
nt
ar
e

i
ntitul
a
tă

"
I
n
f
lu
e
n
c
i
n
g the

Mind

of

A
noth
er
”

W
a
tson

a

p
re
z
e
nt
a
t

c
hi
a
r

de

la
în
ce
putul

ace
st
e
ia

l
e
g
ă
tu
r
a

c
a
r
e

e
x
istă

înt
r
e

publi
c
it
a
t
e
,

psiholo
g
ie

și

c
ont
r
olul

so
c
i
a
l:

”
C
hi
a
r

din

mom
e
ntul în
car
e

ș
a
r
p
e
le

din

g
ră
dina

Ed
e
nului

a

in
f
lu
e
n
ț
a
t
–
o

pe

Eva

și

a
poi Eva

l
–
a

c
onvins

pe A
d
a
m,

lum
e
a a în
c
e
r
c
a
t

să

g
ă
s
ea
s
c
ă
c
ă
i

și

s
c
opu
r
i

p
e
nt
r
u

a in
f
lu
e
n
ța

71

c
ompo
r
t
a
m
e
ntul um
a
n.

Î
n publi
c
it
a
te

numim
ace
s
t p
r
o
ce
s: v
â
n
z
ar
e
”(
W
a
ts
o
n 1935
a)
.

De
a
s
e
m
e
n
e
a
W
a
tson

c
onsid
er
a
c
ă p
r
e
di
c
ția și

c
ont
r
olul

sunt

b
a
z
e
le o
r
i
că
r
ei
științ
e
.

Î
n
c
ă d
in

p
e
r
io
a
da

în

car
e
W
a
tson

mun
ce
a
î
n

l
a
bo
ra
tor
a
c
e
sta a
a
juns

la
c
on
c
lu
z
ia
c
ă la
n
a
șt
er
e

c
opiii

pos
e
dă do
a
r t
r
e
i

tipu
r
i

de
r
e
a
c
ții:

fr
i
ca
,

iubi
r
e
a
și

f
u
r
i
a
.

Din
c
olo

de
ace
ste

re
a
c
ții

so
c
i
e
t
a
t
e
a

e
ste
re
spons
a
bilă
d
e to
a
te
ce
l
e
l
a
lte tipu
r
i

de

c
o
mpo
r
t
a
m
e
nt
e.
P
e
nt
r
u

publi
c
it
a
te
acea
stă

id
e
e
er
a impo
r
t
a
ntă d
e
o
a
rec
e
c
ond
u
c
e
a la
c
on
c
lu
z
ia
c
ă
ce
e
a
ce
p
r
odu
c
e

o

r
e
a
c
ție la

un

sin
g
ur

individ

e
ste
v
a
l
a
bil

și

p
e
nt
r
u

ce
il
a
l
ți:

”
la

u
r
ma
u
r
m
e
i
fac
to
r
ul

e
mo
țion
a
l

e
ste
ce
l

c
a
re
,

în

vi
e
țile no
a
st
re
,

inhibă s
a
u

d
ec
l
a
n
ș
ea
z
ă
c
om
po
r
tm
ae
ntul

so
c
i
a
l

d
e
e
x
e
mplu

a
tun
c
i

câ
nd

c
u
mp
ără
m

o

ar
m
ă
,

o

s
a
bie

s
a
u

un

f
i
e
r

d
e plug

–

și iubi
rea
,
f
r
i
c
a

și

f
u
r
ia

sunt la

fe
l în

I
t
a
li
a
,

Etiopia

sua

C
a
n
a
d
a
”

(
Wa
tson 1935
a)
.

C
u

to
a
te
ace
st
e
a
e
x
istă m
a
i

mul
ți

cerce
t
ă
to
r
i

ca
r
e
a
u

în
c
er
c
a
t

să d
e
mo
n
st
re
z
e
fa
p
tul

c
ă

W
a
tson

a

a
vut

su
cce
s

în

a
c
tivit
a
t
e
a

sa

din

ca
d
r
ul

c
omp
a
ni
e
i

nu

a
t
â
t

d
a
t
o
r
ită
p
r
in
c
ipiilor

b
e
h
a
vio
r
iste

(a
pli
ca
te în

publi
c
it
a
t
e
)

c
â
t

fa
ptului

c
ă

a
f
ost

f
o
a
r
t
e
a
mbi
țios

și
p
er
s
e
v
e
re
nt.
(
R
ob
a
c
k 1
9
37
)
.

Î
n

s
c
himb,

se p
a
r
e

c
ă

ac
tivit
a
t
e
a sa

în

dom
e
n
iul

publi
c
it
ă
ții

a
c
ont
r
ibuit

la
înd
e
plini
re
a unui

obi
ec
tiv

m
a
jor

pe
c
a
r
e
W
a
tson

și

l
–
a p
r
opus:

l
e
g
itim
a
r
e
a

psiholo
g
i
e
i

c
a
științ
ă

a
pli
ca
t
ă
.
S
u
cce
sul

s
ă
u

la

f
i
r
ma

J
.

W
a
lt
e
r

Thompson

a

d
e
monst
ra
t

pot
e
n
ți
a
lul

pe
car
e

psihol
o
g
ia

îl

po
a
te

a
v
e
a

în

p
r
a
c
ti
că
.

D
e

e
x
e
m
plu

W
in
k
l
e
r

și

B
r
omb
e
r
g

(
1939,

p.306)

s
cr
i
a
u

u
r
m
ă
to
a
r
e
l
e
:

”
D
r
.

W
a
tson

a do
v
e
dit

un

lu
cr
u

pe

ca
r
e nim
e
n
i

nu

îl

po
a
te
c
ont
e
st
a
:

b
e
h
a
vio
r
ismul po
a
te
f
a
c
e

b
a
ni
”
.
P
o
z
i
ț
ia

lui
W
a
tson

î
n
c
omp
a
nie
(
vi
ce
p
r
e
s
e
dinte în

a
nul

1924) i
–
a o
fer
it

posibilit
a
t
e
a de
a
–
și

r
ă
s
p
â
ndi

t
e
o
r
ia

refer
ito
a
r
e la psiholo
g
ie
c
a
științ
ă
a
pl
i
ca
tă în

râ
ndul

o
a
m
e
nilor

de
f
a
c
er
i

și

a

publi
c
ului

int
ere
s
a
t

d
e publi
c
it
a
t
e
.

C
hi
a
r d
ac
ă
și

în
a
inte de a
f
i

a
n
g
a
j
a
t

la

c
omp
a
ni
e
,

W
a
tson

publ
i
c
a
ar
ti
c
ole în
re
viste

din

af
a
r
a

m
e
diu
l
ui

aca
d
e
mi
c
,

s
e

p
a
r
e

c
ă

pe

p
er
io
a
d
a

ac
tivit
ă
ții

s
a
le

în

ace
st m
e
diu

publi
c
it
a
r

nu
m
ăr
ul

a
r
ti
c
ol
e
lor
d
e

p
opul
ar
i
z
ar
e a
c
re
s
c
ut
c
onsid
e
r
a
bil.

Ast
fe
l

a

d
e
v
e
nit

rec
uno
s
c
ut

p
e
nt
r
u

ef
o
r
tul

s
ă
u

de

a

e
vid
e
n
ția impli
ca
țiile

t
e
o
r
i
e
i
b
e
h
a
vio
r
iste în

vi
a
ța de

z
i

c
u

z
i

a o
a
m
e
nilor
î
n

dom
e
ni
i

p
rec
um

c
r
e
șt
ere
a

c
opilului,
că
s
ă
to
r
i
a
,

s
u
cce
sul

în

a
f
a
cer
i

e
t
c
.

P
r
ob
a
bil

d
a
c
ă
W
a
tson

ră
m
â
n
e
a în

m
e
diul

aca
d
e
mic nu
re
u
ș
e
a

s
ă

r
e
a
li
z
e
z
e

a
t
â
t de

int
e
ns
ac
e
a
stă

mun
c
ă

d
e

popul
ar
i
z
ar
e

a

t
e
o
r
i
e
i
b
e
h
a
vio
r
ist
e.

C
u

to
a
te

c
ă

psiholo
g
ii

î
n
ce
p
e
a
u

să

îl

c
onsid
e
r
e

pe

W
a
tson

din

c
e

în

c
e

m
a
i

mult
c
a

pe

un

om

de

a
f
a
cer
i

car
e

l
u
cr
e
a
z
ă

în

publi
c
it
a
t
e
,

publi
c
ul

l
ar
g îl

v
e
d
e
a

c
a

pe

un psiholog
și

un

om

de

ș
ti
i
n
ț
ă
.

P
o
z
i
ția

sa

în

ca
d
r
ul

c
omp
a
ni
e
i

nu

num
a
i

c
ă

a

o
fer
it

motive publi
c
ului

să

cre
dit
e
z
e

p
siholo
g
ia

c
a

științ
ă

a
pli
c
a
tă

d
a
r

a

c
ont
r
ibuit

și

la

p
r
omov
ar
e
a id
e
ii

c
ă

c
omunit
a
t
e
a

m
e
diului

de

afacer
i

ar
e

n
e
v
oie

de

psiholo
g
i

și

de

a
l
ți

cerce
t
ă
to
r
i
car
e

a
p
a
r
țin

72

dom
e
niului
științe

so
c
i
a
l
e
.

Î
n

u
r
m
ă
to
a
r
e
le două d
ec
e
nii

psiholo
g
ii

a
u

în
ce
p
u
t

să
ac
tiv
e
z
e din

c
e în

c
e m
ai
mult

în

a
g
e
n
țiile de pu
b
li
c
it
a
t
e
,

în

bi
r
ou
r
i

ind
e
p
e
nd
e
nte
d
e

ce
r
ce
t
a
r
e
și

în

indust
r
iile
m
a
nu
fac
tu
r
i
ere
.

Î
n

a
nul

1930,

ce
r
ce
t
a
r
e
a

p
i
e
ț
e
i

s
ub

sup
er
vi
z
are
a

lui

H
e
nr
y
C
.

L
ink

a
în
ce
put

să domine m
u
n
c
a
C
o
r
po
ra
ți
e
i
P
sihol
og
ilo
r
, o
c
omp
a
nie în
ca
d
r
ul
că
r
e
ia psiholo
g
ii
a
pli
ca
u

p
r
i
n
c
ipii

științi
f
i
c
e

unor

p
r
obl
e
me

p
rac
ti
c
e

(
S
ko
a
l

1
981;

A
c
h
a
i
e
s

1937
)
.

R
efer
itor

la

t
e
o
r
ia

b
e
h
a
vio
r
ist
ă
,

a
c
ea
sta

a

în
c
e
put

să

f
ie

vi
z
ibilă

în

lu
c
r
ăr
i
l
e

c
a
r
e
a
p
ăr
e
a
u în dom
e
niul publi
c
it
ă
ții.

Rezumat

În

ceea ce privește apariția behaviorismului sunt evidențiate mai multe tipuri de behaviorism:
reflexologia rusă, conexio
nismul și behaviorismul clasic.

În psihologie au existat mai mulți
factori care și
–
au adus contribuția la apariția behaviorismului: princ
ipii funcționaliste,
cercetările fiziologice, specificul socio
–
cultural al societății americane, personalități marcante
care au contribuit la promovarea ideilor behavioriste.

73

MODUL VII

P
SI
H
A
N
ALI
Z
A

–

repere istorice

Scopul modu
lului:
Familiarizarea studentului cu caracteristicile abordărilor
filosofice, științifice și psihologice
care au contribuit la apariția psihanalizei

Obiectivele modulului:

La finalul acestui modul cursanții trebuie:

Apariția psihanalizei este strân
s legată de fondatorul acesteia, mai exact de felul în
care Freud a reușit să contopească într
–
o formă nouă idei care apăruseră deja în sânul
filosofiei, a practicii clinice franceze și în psihofizică.

VII.1
Tematica inconștientulu
i

Tematica inconștientu
lui a fost abordată înainte de Freud în literatură, filosofie și
psihologie. Filosofii ale căror concepții au influențat gândirea lui Freud sunt: Leibniz

(1646
–
1716), Herbart (1776
–
1841), Schopenhauer (1788
–
1860) și K. E. Von Hartmann (1842
–
1906)
(
B. R. He
rgenhahn, 2000)

Leibniz susținea existența unor grade diferite de conștiință. Monadele
–

elemente
ultime ale realității, ale universului sunt entități psihice lipsite de extensiune și de consistență
materială. Esența acestora constă în activitatea pe care

o generează și care, la nivelul
conștiinței, capătă forma voinței și a gândirii. Leibniz considera că acestă activitate este
prezentă în mod continuu în toate procesele spiritului, începând cu percepțiile obscure sau
inconștiente, care sunt prezente chiar

și în lumea anorganică, și ajung la nivelul gândirii


Să poată prezenta principalele abordări care au avut un rol în
apariția psihanalizei



Să poată prezenta principalele aspecte istorice și /sau biografice
relevante pentru
această abordare

74

raționale. Important de reținut este faptul că Leibniz considera că nu este firesc să reducem
viața psihică numai la procesele conștiente.

Johann Herbart considera că o idee poate apărea la nivel conș
tient dacă ea este
compatibilă și congruentă cu celelalte idei existente la nivelul conștiinței.
Ideile incongruente
care nu pot exista decât în inconștient au fost numite de Herbart idei inhibate. Aceste idei
luptă pentru a ajunge la conștiință.

Arthur S
chopenhauer considera că adevărata forță internă care determină viața psihică
a omului este voința a cărei natură este inconștientă.Voința este cea care forțează intelectul să
o asculte.
Schopenhauer compară relația dintre voința inconștientă și intelect c
u imaginea
unui orb puternic care duce în spate un schilod care vede. Această analogie este asemănătoare
cu metafora pe care a folosit
–
o Freud încercând să explice relația care există între inconștient
și Eu (inconștientul este asemănat cu un cal plin de f
orță și greu de stăpânit care înce
a
rcă să
scape de călărețul său
–

Eul).

Ideea că inconștientul este regiunea cea mai extinsă parte a minții noastre a fost
formulată de Fechner, care a folosit în acest sens metafora icebergului (mintea e asemeni unui
iceb
erg a cărui vârf, reprezintă conștiința
–

aproximativ 1/10 din întreg, iar restul reprezintă
inconștientul.

VII.2

Tematica dinamismului

Helmholtz (1821
–
1894) considera că organismul este un sistem energetic ale cărui
mecanisme pot fi explicate în întreg
ime pe baza principiilor fizice. Acest sistem funcționează
asemeni unui mecanism care primește a anumită cantitate de energie pe care o convertește în
acțiuni. Energia consumată de organism pentru a supraviețui respectă principiul conservării
energiei (can
titatea de energie folosită de organism pentru a funcționa este aceeași cantitate
de energie pe care o primește în mediu). Freud a preluat acestă idee a sistemului energetic pe
care

o va aplica psihismului uman.
Spre deosebire de Helmholtz care avea o vizi
une
materialistă incorporată într
–
un model explicativ biologic, Freud va dezvolta o perspectivă
explicativă psihologică menită să explice funcționarea psihismului uman. Astfel, influențat de
Brentano (1838
–
1917), unul dintre profesorii săi de la Universita
tea din Viena, care considera
factorii motivaționali ca fiind foarte importanți în determinarea proceselor mentale, Freud va
folosi ca principiu fundamental în explicarea dinamismului psihic forțele motivaționale.
Pentru a identifica forțele motivaționale
de bază, Freud a folosit ideea centrală a
darwinismului, și anume că oamenii, asemeni celorlate animale sunt motivați mai degrabă de

75

instincte decât de rațiune, iar cele mai puternice, pe care Freud le
–
a folosit în explicarea
personalității umane, vor deve
ni cele sexuale și, repectiv, cele agresive.

VII.3

Ideea conflictului

Ideea existenței unui conflict între partea rațională și irațională a ființei noastre a fost
formulată de Nietzsche (1844
–
1900). În ultimii ani cercetările asupra corespondenței lui
F
reud au scos la iveală, în ciuda faptului că în anumite circumstanțe Freud nega că ar fi citit
lucrări scrise de Nietzsche, influența pe care acesta a avut
–
o asupra gândirii lui Freud. Pe
lângă ideea conflictului care caracterizează relația dintre rațional
–
irațional se mai regăsesc și
alte concepte care au devenit ulterior constructe fundamentale ale paradigmei psihanalitice:
sublimarea, represia. (S.Greer, 2002)

VII.4
Practica clinică

La Viena, Freud a făcut practică clinică sub îndrumarea neuro
–
anatomis
tului Theodore
Meynert (1833
–
1898) cercetând cu precădere aspecte legate de diagnosticarea anumitor
tulburări cerebrale. La recomandarea lui Meynert, Freud a obținut o bursă de 6 luni la Paris
unde a studiat cu Charcot. La acea vreme neurologul francez era

deja renumit pentru
aplicarea hipnozei în tratarea isteriei. Simptomele descrise de pacienți erau centrate pe
anumite incapacități fizice (amorțeli, paralizii etc), cărora nu li se identifica o cauză la nivel
biologic. Charcot considera că o posibiliă cau
ză a acestei tulburări este o traumă pe care
pacientul a avut
–
o înainte de declanșarea simptomelor. Reîntors la Viena a început să
popularizeze aceste idei care au întâmpinat rezistența Asociației Medicale Vieneze.

Încă înainte de a pleca în Franța, Freud

s
–
a împrietenit cu Joseph Breuer (1842
–
1925) care
începând cu anul 1880 avea sub tratament o pacientă, cunoscută sub numele de Anna O., care
avea o serie de simptome asociate cu isteria (paralizie temporară a brațelor și picioarelor,
tulburări de vedere ș
i vorbire, pierderi de memorie, dezorientare). Simptomele Annei au
apărut după moartea tatălui său, pe care ea îl veghease în ultimele momente ale vieții; Breuer
a descoperit, folosind hipnoza, că simptomele pacientei sale se legau într
–
un fel sau altul de

acest eveniment traumatic. În tratament a folosit metoda cathartică (catharsis
–
purificare) al
cărei scop era ca prin discuțiile cu pacientul să se identifice originea traumatică a unor
simptome. Breuer a descoperit că acestă metodă, pe care Anna O. o denu
mea “talking cure”
sau “chimney sweeping” funcționează în timpul transei hipnotice sau atunci când pacienta era
într
–
o stare de relaxare foarte puternică. În timpul tratamentului Breuer a descoperit că
pacienta a început să i se adreseze terapeutului ca

și

cum acesta ar fi tatăl său
și de asemenea

76

că el însuși a început să dezvolte anumite emoții față de pacienta sa (mai târziu aceste
fenomene au fost denumite transfer și contratransfer). (B. R. Hergenhahn, 2000).

În anul 1895 Breuer împreună cu Freud au pu
blicat lucrarea
Studii asupra isteriei

prin
care se consideră că s
–
a semnat actul de naștere al psihanalizei. În anumite aspecte cei doi
autori au păreri diferite, poate din acest motiv și
–
au scris concluziile separat la finalul acestei
lucrări. Freud cons
idera la acea vreme că o persoană cu viață normală din punct de vedere
sexual nu poate deveni nevrotică, pe când Breuer considera că orice traumă poate să
consitutie factorul cauzal în declanșarea acestui tip de tulburare. (B. R. Hergenhahn, 2000).
Dar cel

mai important aspect care diferențiază cei doi cercetători este faptul că Freud, spre
deosebire de Breuer, a renunțat la hipnoză datorită anumitor inconveniente cum ar fi de pildă
dificultatea de a hipnotiza anumiți pacienți și dificultatea de a discuta c
u unii dintre aceștia
elementele descoperite în timpul procedurii. Distanțându
–
se de Breuer, Freud a început să
folosească alte metode, în special metoda asociațiilor libere care permite psihologului să fie
în adevăratul sens al cuvântului psihanalist.
Pro
priu
–
zis de la hipnotism Freud mai face un pas
și anume descoperă terapia analizei psihice
–

psihanaliza.

Personalitatea lui S. Freud
*

Psihanaliza este poate mai mult decât oricare dintre curentele psihologice legată de
personalitatea întemeietorului ei
, Sigmund Freud (1856
–
1939). S
–
a născut într
–
un orășel din
Cehia, apoi la scurt timp familia s
–
a stabilit la Viena unde Freud își va urma studiile și
întreaga carieră până în 1938, când datorită anexării Austriei de către Germania nazistă a fost
nevoit să
emigreze la Londra. La un an după exil moare prin euthanasie ajutat de doctorul său
care i
–
a promis că nu
–
l va lăsa să sufere inutil.

A urmat studii de medicină la Viena, apoi la Paris unde a dorit să asiste la celebrele
ședințe de hipnoză ale profesorul
ui Charchot. La începutul carierei sale medicale Freud a
întreprins cercetări experimentale minuțioase pentru ca mai apoi inspirat de Charchot să se
orienteze către nevroza isterică și hipnoză. Freud nu a folosit hipnoza ci s
–
a orientat spre o
nouă metodă
introducând termenul de psihanaliză în 1896, la peste zece ani după întâlnirea
cu Charchot. El folosește tehnica asociației libere care permite pacientului dezvăluirea
treptată a istoriei trecutului, întoarcerea în perioada primelor conflicte neconștientiz
ate din
copilărie. De asemenea Freud se orientează asupra viselor pe care le consideră drept
modalitate fundamentală de acces la personalitatea umană. Cartea care îl face celebru și
conduc la o largă extindere a psihanalizei este „Interpretarea viselor”, p
ublicată în 1900.
conform concepției lui Freud visele constituie împlinirea deghizată a unor dorințe. Această

77

carte face dovada unei culturi remarcabile a autorului, unei extinderi deosebite a concepțiilor
sale științifice, sociale, medicale, psihopatologi
ce și psihologice. Contemporanii lui Freud
descriu o personalitate complexă, un om sfios, aparent lipsit de încredere, marcat de scurte
perioade de depresie, dar și cu manifestări pline de entuziasm. Creativitatea sa a fost oscilantă
fiind marcată de perio
ade de inhibiție, urmate de izbucniri de activitate creativă. Era puternic
atașat de familia sa, de soția și de cei cinci copii. Era pasionat de artă în general, de sculptură
în special, era un colecționar de antichități. A fost puternic marcat de barbaria

nazistă care a
ars în piețele publice lucrările sale.

E
val
u
a
re
a
te
o
r
i
e
i

F
r
e
ud
i
e
n
e

(
B
. R. H
er
g
e
nh
a
hn
, 2000)

C
r
iti
c
ile

ce
le

m
a
i
f
r
ec
v
e
n
te

ca
r
e

a
u
f
ost
a
du
s
e

t
e
o
r
i
e
i lui
Fre
ud sunt:

1. M
e
toda

de

c
o
l
ec
t
a
r
e

a

d
a
t
e
lo
r
.

S
u
r
s
e
le

p
r
in
c
i
p
a
le

de

in
f
o
r
m
a
ții

f
olosite

de

Fre
ud
era
u

d
a
t
e
le
f
u
r
ni
z
a
te de
că
t
r
e p
ac
i
e
nții

s
ă
i

.

Nu

a
f
olosit

m
e
toda
e
x
p
er
im
e
nt
a
lă și m
a
i

a
l
e
s,

p
ac
i
e
nții

s
ă
i nu
re
p
r
e
z
e
nt
a
u popul
a
ți
a
. De

a
s
e
m
e
n
e
a
unii

cr
iti
ci

c
onsid
er
ă
c
ă
obs
e
r
v
a
țiile

s
a
le
a
u
f
ost p
r
ob
a
bil in
f
lu
e
nț
a
te
de

p
r
o
p
r
iile s
a
le
a
șt
e
pt
ăr
i.

2. D
ef
ini
r
e
a
t
er
m
e
nilo
r
.
M
are
a
m
a
jo
r
it
a
t
e

a
c
on
ce
pt
e
lor
f
olosite
su
n
t
p
rea

n
e
bulo
a
se

p
e
nt
r
u

a

put
e
a

f
i op
era
țion
a
li
z
a
te

3. Do
g
m
a
tismul.

Fre
ud

se

c
onsid
er
a

f
ond
a
t
o
r
ul

și

l
ea
d
e
r
–
ul

miș
căr
ii

psih
a
n
a
liti
c
e

(fa
pt
c
ar
e

e
ste

a
d
e
v
ă
r
a
t)

d
a
r

se

p
a
r
e

c
ă

nu tol
e
r
a

id
e
i
c
ont
ra
r
e

4.

E
x
a
g
e
r
ar
e
a impo
r
t
a
nț
e
i

i
nstin
c
tului

s
e
x
u
a
l.

Ult
er
ior

a
lte
t
e
o
r
ii

psih
a
n
a
liti
c
e

a
u
f
olosit

și

a
lte

tipu
r
i

de
f
o
r
me

de

motiv
a
ții

p
r
in

car
e

să

d
e
s
cr
i
e

p
er
son
a
lit
a
t
ea
um
a
nă

5.

N
e
voia de

împlini
r
e a

p
r
op
r
iilor
e
x
p
ec
t
a
nț
e
.

M
e
toda

a
so
c
i
a
țiilor lib
er
e
ș
i int
er
p
re
t
a
r
e
a

visu
r
ilor

a

f
ost

cr
iti
ca
tă

din

a
ce
st

pun
c
t

de

v
e
d
er
e

d
e
o
a
r
ec
e

nu
e
x
ista

ni
c
i o
f
o
r
mă

p
r
in
c
ar
e

să

s
e

v
er
i
f
i
c
e

obi
e
c
tivit
a
t
e
a

int
er
p
re
t
ăr
ilo
r
.

6. Du
ra
t
a
,

c
ostu
r
ile

și

ef
i
c
i
e
nța

limit
a
tă

–

nu

e
ste

e
f
i
c
i
e
ntă

în

ca
z
ul

p
a
c
i
e
nț
i
lor

cu
tulbu
răr
i

psihoti
c
e
d
e
o
a
r
ec
e

a
c
e
știa nu

sunt

ca
p
a
bili

să u
r
m
ă
r
ea
s
c
ă int
er
p
re
t
ăr
i
l
e
făc
ute

d
e

t
e
r
a
p
e
ut.

7.
L
ipsa

fa
lsi
f
i
c
a
bilit
ă
ții.

C
on
f
o
r
m

c
on
ce
pți
e
i

lui

P
o
pp
e
r

o

t
e
o
r
ie

e
ste

fa
lsi
f
i
ca
bilă
d
ac
ă p
o
a
te p
re
v
e
de

a
n
u
mite
e
x
p
er
im
e
nte
car
e

a
r put
e
a

să o

in
f
i
r
m
e
.

Î
n

ca
z
ul t
e
o
r
i
e
i

fre
ud
i
e
ne se
d
a
u

e
x
pli
ca
ții

d
e
sp
r
e
fe
lul

în

car
e
s
e
c
ompo
r
tă o

p
er
s
o
a
nă și nu

d
e
sp
r
e
f
e
lul

în

ca
r
e

se po
a
te
c
ompo
r
t
a în

viito
r
.

Ast
fe
l,

a
c
ea
stă t
e
or
ie nu p
er
mite

p
re
di
c
ția

c
i
do
a
r

postdi
c
ți
a
.

78

C
ont
r
ibuții

1. E
x
tind
ere
a
d
om
e
niului
psiholo
g
i
c
. A
iniți
a
t noi
dom
e
nii
inv
e
st
ig
a
tiv
e
:

s
e
x
u
a
lit
a
t
ea
,
motiv
a
ția

in
c
onști
e
nt
ă
, visu
r
il
e
,
a
n
x
i
e
t
a
t
e
a

2. M
e
toda

psih
a
n
a
liti
că
;

s
u
nt

cer
c
e
t
ă
to
r
i

ca
r
e

c
ons
i
d
er
ă

m
e
to
d
a

psih
a
n
a
iti
c
ă

c
e
a
m
a
i
ef
i
c
i
e
ntă

în t
ra
t
ar
e
a

n
e
v
r
o
z
e
lor

3.
Î
nț
e
l
e
g
e
r
e
a

c
ompo
r
t
a
m
e
n
t
e
lor

c
onsid
e
r
a
te

no
r
m
a
l
e
.

Fre
ud

a

o
f
er
it

e
x
pli
ca
ții

unor
c
ompo
r
t
a
m
e
nte

c
oditi
e
ne

c
um

a
r

f
i

visu
r
il
e
,

fa
ptul

c
ă sunt
e
m

în

situ
a
ția
d
e

a uita
a
numite
a
sp
ec
te pe
c
a
r
e l
e
–
a
m

t
ră
it,

g
r
e
ș
e
lile

pe
ca
r
e le
fa
c
e
m,

umo
r
ul

și
m
eca
nis
e
mle

d
e
fe
nsive

p
e

ca
r
e

le

f
olosim
c
u toții.

4.
R
e
l
e
v
a
nța

psiholo
g
i
e
i p
e
nt
r
u dom
e
nii de

ac
tivit
a
te

div
er
s
e
.

Ps
ihologia analitică*

C. G. Jung
(1875
–
1961) s
–
a născut în Elveția, a studiat medicina la Basel și s
–
a
specializat în psihiatrie. Întâlnirea cu Freud în anul 1907 mar
chează debutul unei colaborări
strânse care se derulează până în anhul 1912, când Jung și
–
a deschis un cabinet privat la
Zürich unde a locuit și a muncit până la moartea sa în 1961. Jung a călătorit în Africa, India,
Europa, Statele Unite, a fost onorat și

apreciat de mari universități ale lumii și a întemeiat un
sistem propriu de gândire numit
psihologie analitică
, și o metodă proprie de terapie numită
terapia analitică
.

Concepția lui Jung este diferită de cea a lui Freud prin instiuirea și explicitarea u
nor
termeni cheie specifici: inconștientul personal și inconștientul colectiv. Inconștientul personal
se referă la tot ceea ce a fost reprimat dar și aspecte mai puțin importante ale existenței.
Complexul

este un nucleu de percepții, emoții, amintiri, și d
orințe reunite în jurul unei teme,
cum ar fi de exemplu nevoia de putere, dezvoltarea unei abilități. Persoana este ghidată de
complexul său pentru că acesta îi va direcționa energia cu scopul de a reuși să se dezvolte în
conformitate cu tema dominantă.

I
nconștientul colectiv

include
arhetipurile
, termen sinonim cu cel de șablon, model,
copie sau prototip. Arhetipurile sunt imagini ale trecutului speciei, originea lor se regăsește în
trecutul acesteia și sunt prezente în mintea fiecărui om ca modele poten
țiale sau prototipuri
arhetipale de gândire. De exemplu, arhetipurile vizează experiențele legate de întuneric,
putere, moarte, mamă, tată, sânge, erou, cucerire, naștere. Experiența colectivă este prezentă
în experiența fiecărui individ jucând un rol impo
rtant în structura și dinamica personalității.

79

Arrhetipul are următoarele forme de manifestare:
Umbra

(partea întunecată a
personalității),
Persoana

(masca personalității, rolurile jucate în profesie și în viața publică),
Sinele

un principiu unificator ca
re permite autoactualizarea și autorealizarea,
Animus

și
Anima

(ca simbolurile ale masculinității și feminității). Anima este arhetipul femeii în bărbat
și
Animus

este arhetipul masculin în femeie.

Tipologia psihologică

dezvoltată de către Jung pornește d
e la atitudinile și funcțiile
Eu
–
lui în raport cu realitatea.
Atitudinea introvertită

se manifestă prin retragere, sfială,
preferință pentru singurătate, liniște și companie selectă.
Atitudinea extrovertă

se manifestă
prin activism, preferință pentru socia
lizare, companie socială, prezență puternică, influență
asupra celorlalți.
Jung consideră că cele două atitudini se manifestă la fiecare dintre persoane
prin dorințe inconștiente pentru orientarea opusă.
Cele două atitudini majore se asociază cu
patru tipu
ri funcționale, prin raportarea la gândire, sentiment, senzație și intuiție. Senzația
este funcția realului, gândirea funcția rațiunii, sentimentul este funcția simțământului, iar
intuiția este funcția înțelegerii spontane. Rezultă opt tipuri de personalit
ate: extrovert
gânditor, extrovert sentimental, extrovert senzitiv, extrovert intuitiv, introvert gânditor,
introvert sentimental, introvert senzitiv, introvert intuitiv.

Critici aduse concepției lui Jung
(B. R. Hergenhahn, 2000)

Teoria lui Jung a fost cr
iticată ca fiind ocultă, spiritualistă, mistică și, în mod special,
neștiințifică deoarece folosește simboluri și concepte din artă, religie, imaginar uman pentru
a
–
și verifica ipotezele. Conceptul cheie al concepției lui Jung
Arhetipul

a fost criticat ca

fiind
metafizic și neverificabil. Pe de altă parte, contribuția lui Jung în domeniul psihologiei nu
poate fi contestată deoarece a introdus concpete precum auto
–
actualizarea, ideea de
introvertit/extrovertit care a influențat dezvoltarea testelor de perso
nalitate precum Minnesota
Multiphasic Personality Inventory și Myers
–
Briggs Type Indicator Test și gândirea lui Hans
J. Eyesenk.

Psihologia individuală
*

Alfred Adler
(1870
–
1937) s
–
a născut la Viena și
a studiat medicina la Universitatea
din Viena.
Colabo
rarea cu Freud a durat timp de nouă ani dar nu a fost atât de apropiată ca și
cea cu Jung. În anul 1911 a rupt legăturile cu psihanaliștii și a fondat Societatea de psihologie
a individualității.
Contribuțiile cele mai importante pe care le
–
a adus psiholog
iei sunt
considerate consilierea și formarea de grup. Adler și
–
a făcut cunosucte ideile prin organizare
unor turnee, în Statele Unite și în alte țări europene, care au început să se desfășoare
începând cu anul 1926.

80

Două constructe esențiale particularize
ază concepția lui Adler: „
complexul de
inferioritate
” și „
sentimentul de inferioritate
”. Psihologia promovată de către acesta se
numește individuală deoarece consideră individul ca un tot unitar. Astfel, corpul și sufletul
nu sunt două entități distincte
.
Ca medic, Adler a fost preocupat să înțeleagă personalitatea
bolnavului în ansamblul raporturilor dintre simptomele psihice și cele fizice. Sentimentul de
inferioritate este expresia unui sentiment de neajutorare pe care copilul îl trăiește în mod
normal

în raport cu adultul. În condițiile în care copilul este incapabil să compenseze
sentimentul de inferioritate acesta se va transforma într
–
un
complex de inferioritate

definit
de către Adler ca incapacitate de a rezolva problemele de viață. Complexele de i
nferioritate
se manifesta în trei variante:
inferioritatea organică

rezultă dintr
–
o infirmitate fizică ce se
răsfrânge asupra dezvoltării personalității copilului. Acest complex poate fi depășit prin
compensare prin dezvoltarea unor alte abilități fizice c
are nu sunt deficitare. De exemplu o
persoană cu deficiențe de vedere își poate dezvolta în mod excepțional simțul auditiv. Altă
cale se numește supracompensare capre presupune transformarea deficienței într
–
un atuu.
Exemplul cel mai cunoscut în istorie es
te cazul lui Demostene care a devenit un bun orator,
prin exercițiu intens, în ciuda definciențelor de vorbire.
Răsfățul

poate contribui la
dezvoltarea unui complex de inferioritate mai ales la copii unici care sunt excesivi răsfățați în
viața de familie.

Ieșirea lor în lume este însoțită de incapacitatea de a se confrunta cu
problemele reale.
Neglijarea

dezvoltă un complex de inferioritate datorită sentimentului de
inutilitate și devalorizare pe care îl provoacă indiferența sau ostilitatea părinților.

Co
mplexul de inferioritate are
o dublă valență: el poate motiva individul să se
dezvolte prin perfecționare sau, dimpotrivă să constituie un factor de demotivare.

Viziunea optimistă a lui Adler cu privire la sensul vieții, așa cum se numește una
dintre cărți
le sale, rezultă din străduința spre superioritate. Adler înțelege prin această
străduință năzuința spre perfecțiune. Ființa poartă în sine acest impuls ascendent, iar viața se
manifestă printr
–
o tendință de îmbunătățire a individului și a speciei. El apre
ciază că
străduința spre superioritate este înnăscută întrucât altfel specia umană nu ar supraviețui.

Adler dezvoltă o psihologie puternic ancorată în problemele cotidiene; în relațiile cu
ceilalți, cu profesia și în relațiile de dragoste. În funcție de p
oziția adoptată față de aceste
probleme el identifică patru tipuri de personalitate corespunzătoare pentru, patru stiluri de
viață: tipul dominator, agresiv, sadic, tiran, tipul dependent, pasiv, așteptând totul de la
ceilalți, tipul evitant, care încearcă

să evite înfrângerea evitând înfruntarea, și tipul capabil
social care poate coopera cu ceilalți și acționează în concordanță cu nevoile lor.

81

Adler acordă un rol determinant factorilor sociali în viața individului. Între
problemele interesante de ordin ed
ucațional pe care le
–
a abordat este și cea a ordinii nașterii:
primul născut

se bucură de siguranță, răsfăț, afectivitate până la venirea celui de al doilea
copil care îi ocupă locul în afecțiunea și interesul celorlalți.
De aici decurge un sentiment de
fr
ustrare urmat de tentative de recâștigare a poziției pierdute.
Uneori pot apărea
comportamente dure, agresive, încăpățânare refuz. Dacă primește o ripostă dură atunci reacția
lui va fi confirmată. Se constată că cu cât diferența de vârstă este mai mare cu
atât aceste
fenomene sunt mai atenuate. Adler consideră că primul născut tinde să fie orientat spre trecut
este nostalgic și pesimist în privința viitorului. Primește sarcini, este mai ascultător, preocupat
de menținerea ordinii și autorității.
Al doilea n
ăscut

este mai puțin anxios, dezvoltă
competivitate în raport cu fratele mai mare dar și manifestări revendicative.
Rivalitatea
conduce la dezvoltarea psihomotorie a celui de al doilea născut. Este mai puțin preocupat de
problema puterii sau a redobândirii

ei și de nostalgia trecutului, este orientat mai mult spre
viitor. Cu titlu de amuzament să spunem că Adler spunea despre Freud că este un prim născut
tipic, în timp ce caracterizarea binevoitoare a celui de al doilea născut nu este întâmplătoare
întrucât

Adler avea această poziție în familia lui. Cel mai mic copil este de obicei răsfățatul
întregii familii, mai ales atunci când diferența de vârstă este mare. Tinde să se dezvolte rapid
și să se realizeze la maturitate; riscul rezultă din răsfățul excesiv c
e va dezvolta dependentă și
neajutorare.
Copilul unic

are o poziție total favorizată în familie dar frustrările survin la
grădiniță și la școală unde nu mai este centrul atenției. Nu are experiența competiției cu un
frate mai mic, nu știe să lupte, și de a
ceea va fi dezamăgit. (D. Schultz, 1986; Marcela
Rodica Luca, 2003)

Neopsihanaliza*

Karen Horney
(1885
–
1952) s
–
a născut în Germania și la vârsta de 41 de ani a emigrat
în Statele Unite. A urmat stagii de formare în psihanaliză iar în Statele Unite a fo
st apropiată
de E. Fromm și H.S. Sullivan.

Contribuția lui K. Horney este remarcabilă în ceea ce privește psihologia feminină.
Autoarea considera că inhibarea feminității este rezultatul refuzului condiției de femeie și are
ecouri și la nivelul sexualităț
ii acesteia. Femeile tind să manifeste un masochism ce rezultă
din asumarea inferiorității lor fizice și asumarea inferiorității induse social. Astfel ele acceptă
să suporte agresivitatea masculină din spirit de sacrificiu. Masochismul feminin este o
încer
care de a dobândi siguranță și acceptare în viață printr
–
o atitudine rezervată și prin

82

dependență. Paradoxal femeile exercita control asupra celorlalți prin slăbiciune și suferință,
prin căutarea în boală a unui alibi pentru eșec.

În ceea ce privește comp
lexele de inferioritate feminină, Horney se îndepărtează total
de viziunea freudiană și consideră că ele sunt rezultatele unor influențe sociale. Discriminarea
femeii în multe societăți de
–
a lungul istoriei a accentuat caracterul degradant și păcătos al
se
xualității ceea ce a făcut din femeie simbolul păcatului. În acest context dorința femeii de a
fi bărbat nu trebuie să fie raportată la celebra invidie pe penis invocată de Freud. Pur și
simplu este expresia dorinței de a dispune de acele atuuri și privile
gii pe care societatea
contemporană le acordă bărbatului: independența, succesul, libertatea sexuală, dreptul de
alegere al partenerului (D. Schultz, 1986; Marcela Rodica Luca, 2003).

În general opoziția acestei cercetătoare față de teoria lui Freud poat
e fi sumarizată
prin următoarea idee: ceea ce persoana experiențiază la nivel social are o influență majoră
asupra tulburărilor psihice și nu conflictul intrapsihic. În procesul terapeutic este importantă
identificarea factorilor sociali și cei legați de r
elațiile interpersonale care afectează sănătatea
mentală a individului. Printre realațiile interumane care au cea mai mare pondere în generarea
tulburărilor psihice Horney identifică relațiile dintre părinți și copii. Copii au două nevoi
fundamentale: să s
e simtă în siguranță în ceea ce privește frica, durerea, pericolul și de
aemenea, să îi fie satisfăcute nevoile biologice. În situația în care în relațiile cu părinții
anumite aspecte care sunt legate de aceste nevoi sunt încălcate (de exemplu fie prin ped
eapsă
excesivă, fie prin ostilitate, indiferență etc) copilul poate dezvolta o ostilitate de bază față de
părinții săi. Această ostilitate se poate generaliza asupra mediului care poate să devină în
ochii copilului periculos, impredictibil. Acest tip de os
tilitate poate genera anxietate de bază
care se exprimă prin trăirea uneui sentiment de singurătate, nesiguranță, neajutorare vis a vis
de o lume percepută ca fiind ostilă. Dacă se dezvoltă un asemena tip de anxietate, individul
poate opera cu anumite ajus
tări care au funcția de mecanisme de coping: îndreptarea către
oameni (tipul compliant), îndreptare împotriva oamenilor (tipul ostil) și retragerea (tipul
detașat).
(B. R. Hergenhahn, 2000)
.

Erich Fromm

(1900
–
1980) născut în Germania a studiat la Heidelber
g psihologia,
sociologia și filozofia; stagii în psihanaliză la
München și Berlin fiind apropiat inițial de
psihanaliza clasică.
A emigrat în 1934 în Statelor Unite datorită amenințării naziste. În Statele
Unite a fost apropiat de K. Horney și H. S. Sulliv
an; a predat psihanaliza în Statele Unite și în
Mexic.

Referitor la dezvoltarea personalității, Fromm considera că ontogeneza repetă
filogeneza și sub aspect psihologic. Copilul va dobândi independență și liberate pe măsură ce

83

crește și slăbesc legăturile

inițiale cu mama sa. Gradientul de independență și libertate se află
într
–
un raport invers proporțional cu cel de securitate.

În cadrul interacțiunii cu părinții Fromm identifică patru modalități de relaționare:
fuziune simbiotică, evitare, distrugere, d
ragoste. Fuziunea simbiotică este expresia perioadei
inițiale în care intimitatea părinte copil este maximală, nivelul de securitate conferă
intimitate. Evitarea și tendința spre distrugere implică distanțarea, separarea. Dragostea este
forma superioară a
interacțiunii părinte copil care se realizează printr
–
un echilibru între
securitate și responsabilitate.

Fromm acordă un rol foarte important factorilor sociali în dezvoltarea personalității.
Educația are un rol pozitiv, dar în același timp fiecare societ
ate își educă cetățenii după chipul
și asemănarea sa. Astfel, societățile totalitare tind să modeleze cetățeni obedienți și pasivi în
timp ce societățile democratice vor stimula activismul, independența, responsabilitatea
individuală. Fromm apreciază drept

foarte periculoasă tendința de uniformizare excesivă a
indivizilor prin impunerea unor cerințe contrare nevoilor fundamentale ale ființei umane. În
acest sens el se manifestă foarte critic la adresa societății de consum contemporane care
alienează individ
ul.

Henry Murray

(1893
–
1969) născut la New York a urmat cursurile la Universitatea
Harvard, apoi la Faculatea de Medicină a Universității Columbia. Impresionat de cartea lui
Jung „Tipurile psihologice”, a început să fie preocupat de factorii psihologici i
mplicați în
simptomatologia pacienților săi. S
–
a apropiat de Jung , a avut o întâlnire cu Freud la Viena și
a fost puternic impresionat de personalitatea celor doi savanți. El a creat împreună cu
Christiana Morgan testul T.A.T (testul aperceptiv tematic).
A susținut cursuri la Harvard și a
exercitat o puternică influență asupra psihologilor vremii lui. A introdus termenul de
„personologie” prin care desemna acea ramură a psihologiei care se ocupă de studiul
personalității.

Contribuția lui Murray este legat
ă mai ales de analiza conceptului de trebuință. El a
descris 20 de trebuințe specific umane: de supunere, de realizare, de afiliere, de agresiune, de
autonomie, de contracarare, de apărare, de deferență, de dominare, de a face impresie, de a
înlătura răul,

durerea, de a evita situațiile neplăcute, de existență socială, de ordine, de joc, de
rejecție sau de separare, de senzualitate, de sex, de ajutor, de înțelegere. Cele 20 de categorii
sunt grupate în trebuințe viscerogene și psihogene, manifeste și ascuns
e, focalizate și difuze,
proiective și reactive.

84

Murray apreciază că scopul final al vieții este reducerea tensiunii. El consideră că
personalitatea cunoaște determinări multiple care vin atât din partea instinctelor cât și din
partea mediului. Omul are po
sibilitatea să intervină voluntar în propria lui schimbare.

În concluzie, neopsihanaliza marchează rolul factorilor sociali, culturali în dezvoltarea vieții
psihice, a personalității și prezintă o viziune mai optimistă asupra posibilităților de dezvoltare

a personalității.

85

"
Singura

r
e
alitate

pe

c
a
re

e
u

pot

să

o

c
unosc

e
ste

lum
e
a

așa

c
um

o

p
e
r
ce
p

și

o

ex
p
e
ri
m
e
nt
e
z

e
u

în

a
ce
st

mom
e
nt.

Sigura

r
e
alitate pe
c
are
e
u

o

pot
c
unoaște
e
ste a
c
e
e
a

pe
c
are o

p
e
r
ce
pi

și

o

ex
p
e
rim
e
nt
e
zi

în

a
ce
st

mom
e
nt.

Și singura

ati
tudine

e
ste

a
cee
a

c
ă

c
e
i

c
are

p
e
r
c
e
p

r
e
alitat
e
a

sunt

dif
e
riți. E
x
istă atât
e
a lumi r
e
ale

c
âți oam
e
ni
ex
istă."

(
C
.Rog
e
rs,

1980)

MODUL VIII
CERCETĂRI ANTERIOARE ȘI EVENIMENTE CARE AU
CONTRIBUIT LA APARIȚIA

PERSPECTIVEI UMANISTE
ȘI A
COGNITIVISMULUI
ÎN PSI
HOLOGIE

Scopul modulului:
Familiarizarea studentului cu caracteristicile abordărilor
filosofice, științifice și psihologice
care au contribuit la apariția umanismului ;i a
cognitivismului

Obiectivele modulului:

La finalul acestui modul cursanții trebuie
:

VIII.1 UMANISMUL

Context

În perioada anilor 1920
–
1930 școli de gândire precum structuralismul,
funcționalismul, psihlogia gestaltistă și psihanaliza continuau să ofere modele explicative
asupra funcționării psihicului. Pe la jumătatea secolului XX

strucrualismul dispăruse ca
școală, iar funcțoinalismul și psihologia gestaltistă și
–
au pierdut distinctvitatea ca școli,
celelate orientări au început să le asimileze anumite apecte. Domeniul psiholgiei era dominat
de behaviorism și psihanaliză în anii
50 și la debutul anilor 60. De asemenea anii 60 au fost


Să poată prezenta
principalele abordări care au avut un rol în
apariția
umanismului
și a

cognitivismului



Să poată prezenta principalele aspecte istorice și /sau biografice
relevante pentru
aceaste abordări

86

dominați de o serie de evenimente, care au contribuit la contestarea explicațiilor de tip
raționalist sau empirist. Dintre acesta enumerăm: Războiul din Vietnam și mișcările pacifiste
care i
–
au urmat,

asasinarea lui Martin Luther King, John Fitzegrald Kennedy și Robert
Kennedy; proteste rasiste, mișcarea hippie.

La începutul anilor 60 un grup de psihologi conduși de Abraham Maslow au pus
bazele uneui curent pe care îl denumeau
a treia forță în psihol
ogie
. Aceștia considerau că
celelalte două forțe psihanaliza și behaviorismul nu iau în calcul o serie de aspecte importante
care definesc natura umană. Numită a treia forță, deoarece este o alternativă la psihanaliză și
behaviorism, psihologia umanistă ev
idenția faptul că este necesară comutarea atenției de la
problemele tratate de celelalte persepective (care erau centrate pe adaptare și definirea
normalității) la problemele care ne definesc ca ființe umane. Astfel, temele centrale are ar
trebui investiga
te devin: creativitatea, liberul arbitru, intenționalitatea, auto
–
determinarea,
imaginația și valorile. Această orientare respinge determinismul și pesimismul care transpar
din teoriile behavioriste și psihanalitice și postulează o perspectivă esențialment
e optimistă
asupra naturii umane conform căreia toți oamenii posedă capcități înnăscute pentru
dezvoltare. (
W. E. Pickren, A. Rutherford, 2010).

Precursorii umanismului

Psihologia umanistă și
–
a definit modelul explicativ al psihicului uman integrând mai
multe aspecte care țin de specificul ființei umane care se regăsesc în anumite abordări
anterioare cum ar de exemplu: romantismul, fenomenlogia și existențialismul. Dacă adăugăm
acestora și contextul specific al anilor ‘60 putem să oferim un posibil răspun
s la întrebarea
Cum a apărut psihologia umanistă?

Romantismul a insipirat viziunea umanistă din psihologie datorită faptului că a atras
atenția asupra faptului că oamenii sunt în esență buni și dacă societatea le permite devin
împliniți (a se vedea aceast
ă perpsectivă optimistă asupra ființei umane la reprezentanții de
seamă ai psihologiei umaniste: C. Rogers și A. Maslow).

Din fenomenologie a preluat metoda fenomenologică și ideea validării intersubiective
a datelor care provin din investigarea experien
ței subiective a individului. După cum susține
Huss
erl, fondatorul fenomenologiei,

psihologia ar trebui să includă toată varietatea de date
preluate de conștiință ca fenomene, ca experiențe unice. Metoda fenomenologică încurajează
subiectul să raporteze ce
ea ce este firesc, respectiv conținutul, impresiile, asociațiile
personale. (Aniței, 2006)

87

Din existențialism, umanismul a preluat ideea că oamenii au capacitatea de a investi
cu sens experiențele lor personale. Această capacitate îl face pe om să fie fun
damental diferit
de celelate ființe sau de simplele obiecte sau alte forme de existență. Consecințele asumării
acestei idei le putem identifica în abordările psihologilor umaniști. De exemplu
Soren
Kierkegaard
(1813
–
1855) filozof danez, unul dintre fondato
rii existențialismului

considera
că există un

Mod etic

de existență care se definește prin preocuparea pentru dreptate, pentru
o stare de bine generală și pentru legături morale perfecte. Persoanele care aparțin acestui
mod sunt interesate să evalueze în p
rofunzime posibilele consecințe ale acțiunilor lor.
Personalitatea care se încadrează în acest tip etic este similară personalității autorealizate
despre care va vorbi Rogers. Un alt exemplu îl regăsim la Heidegger care definea individul
autentic prin fapt
ul că este conștient de existența lui și este capabil să aibă o existență bună,
demnă chiar și în condiții defavorabile (mediu, constrângeri sociale).

Abordările anterioare din psihologie care au influențat perspectiva umanistă
menționăm:

–

cercetările asu
pra conștiinței realizate de W. James;

–

Alfred Adler. Unii cercetători îl consideră primul reprezentat al psihologiei umaniste
datorită faptului a descris conceptul de Sine creativ referindu
–
se la faptul că ceea ce
devine o persoană este într
–
o mare măsur
ă rezultatul unei alegeri personale. Alți
cercetători consideră concepția lui Adler ca o tranziție de la teoriile psihanalitice
predominante în timpul activității lui Freud la punctul de vedere umanist modern;

–

perspectiva gestaltistă (prin ideea preeminenț
ei întregului asupra părților);

–

psihanaliza (datorită faptului că s
–
a centrat pe terapie și datorită evidențierii factorului
motivațional în generarea acțiunilor noastre; spre deosebire de psihanaliză, umanismul va
lua în considerare nu numai nevoile de ba
ză
–
instinctele în terminologie psihanalitică
–

ci
și alte tipuri de nevoi care nu numai că sunt conștiente dar care descriu mai bine
specificitatea noastră. Vom vedea că o nevoie fundamentală este aceea de autorealizare).

Întemeietorii psihologiei umanis
te

*

Psihologia umanistă

s
–
a afirmat oficial prin înființarea Revistei de psihologie
umanistă în 1961 și a Asociației Americane de Psihologie Umanistă. Apoi Asociația
Americană de Psihologie stabilește o divizie de psihologie umanistă. Într
–
un timp relati
v scurt
psihologia umanistă a câștigat un rol distinct între principalele curente de psihologie.
Întemeietorii formali ai curentului sunt considerați a fi A. Maslow, G. Allport și C. Rogers.

88

Abraham Maslow

(1908
–
1970 ) s
–
a născut la New York , a urmat Un
iversitatea
din Wisconsin, iar apoi activitatea academică la Universitatea Columbia, New York. Lucrarea
sa cea mai cunoscută este „Motivație și personalitate” (1954). Concepția lui Maslow e
orientată mai mult holistic și dinamic decât singular și static, m
ai mult activ și intențional
decât cauzal și mecanic. El pune accentul pe dezvoltarea personalității în condițiile unei
dinamici a trebuințelor și motivelor sale. În celebra piramidă a trebuințelor identifică cinci
nivele: cel al trebuințelor fiziologice,
trebuințele de securitate, trebuințele de afiliere, cele de
statut și cele de autorealizare. Maslow insistă asupra dinamicii acestor trebuințe în
funcționarea personalității umane, a ordinii de împlinire a acestora. Accesul la trebuințele
superioare este c
ondiționat de satisfacerea celor de pe palierele inferioare.

Caracteristicile personalității autorealizate au fost identificate de către Maslow în
urma unui studiu realizat pe durata a doi ani, având drept subiecți personalități remarcabile
ale vieții soc
iale, științifice, politice ale lumii americane. Aceste persoane manifestă o serie
de trăsături comune: creativitate, spontaneitate, simțul umorului, simțul noutății, rezistență la
autoritatea arbitrară, simțul autonomiei, nevoie puternică pentru intimitat
e, o imagine de sine
optimistă și acceptată de ceilalți. Maslow credea cu toată sinceritatea că este mai productiv
pentru progresul psihologiei să studiem persoanele sănătoase, autorealizate decât persoanele
bolnave sau tipurile inumane. Pe această cale ps
ihologia va trebui să includă noi concepte
precum joaca, dragostea, valorile, experiențele mistice, libertatea, umorul, competența și
nevoile estetice.

Gordon Allport
(1897
–
1967) a studia
t

psihologia la Universitatea Harvard și a
desfășurat o activitate
academică la această universitatea timp de 40 de ani. Este considerat
cel mai important personolog iar lucrările sale privitoare la personalitate sunt cunoscute în
întreaga lume: „Personalitatea, o interpretare psihologica”(1937), „Structura și dezvoltarea

personalității”(tradusă și în limba română). Dacă Maslow este inițiatorul curentului umanist.
Allport este ideologul acestui curent, iar Rogers este cel care a desăvârșit psihologia
umanistă. Contribuția lui Allport la psihologia umanistă este în primul r
ând de ordin
metodologic. El a analizat și a precizat distincția dintre nomotetic și idiografic. A stabilit
liniile de demarcației dintre metoda behavioristă și cea umanistă. Dar contribuția sa cea mai
importantă este cariera sa didactică. În psihologia am
ericană mulți autori îl consideră cel mai
remarcabil profesor de psihologie care a influențat multe generații de tineri și a format o
școală personologică în jurul său.

Carl Rogers (
1902
–
1987) este cel care a împlinit curentul umanist și i
–
a conferit o
or
ientare aplicativă cu o influență extraordinară în domeniul terapiei. Este fondatorul terapiei

89

nondirective, apoi a celei centrate pe client și, în final al terapiei centrată pe persoană. A
întemeiat Centrul pentru studiul persoanei în California. A fost
președintele Asociației
Americane de Psihologie în 1947.

C. Rogers are o optică experimentalistă asupra psihoterapiei insistând pentru
utilizarea tehnicilor obiective din psihologia experimentală în vederea validării demersului
psihoterapeutic. A evaluat

efectul psihoterapiei după modelele psihoexperimentale „ex
–
post
factum” dar și prin analize corelative cu grupul de control.

Concepția psihologică a lui Rogers este optimistă în ceea ce privește potențialul
naturii umane. Personalitatea autorealizată ar
e capacitatea de a alege și de a realiza
dezvoltarea personală. El a fost preocupat de extinderea sistemului de gândire în educație și
politică. În educației a pledat pentru o pedagogie centrată pe student (elev) mai degrabă decât
pe profesor. În politică
a pledat pe calități personale cum ar fi autenticitatea, onestitatea și
deschiderea.

Critici aduse abordării umaniste

1. reducerea behaviorismului la două figuri notabile Watson, Skinner

2. neîncrederea în puterea metodelor științifice în cercetarea atr
ibutelor umane

3. abordare a personalității umane din perspectivă idealizată

4. realizările curentelor criticate și a metodelor științifice în psihologie au relizat deja o
mare parte din obiectivul asumat

5. întorcerea la perioada pre
–
științifică a psiholo
giei

6. eliminarea studiului asupra comportamentului animal nu se justifică

7. concepte greu de operaționalizat
–

perspectivă nebuloasă

Contribuții

Introducerea în domeniul investigativ al psihologiei a unor teme noi precum
intenționalitatea, și sensul exp
erienței.

A contribuit la dezvoltarea unei tendințe în psihologie care vizează înțelegerea ființei
umane ca întreg.

90

VIII. 2 COGNITIVISMUL

Precursori ai Cognitivismului
*

W. Köhler

și cercetările sale asupra inteligenței la animale au semnalat rol
ul
intuiției ca procesare spontană de informație în urma căreia, prin restructurări ale
reprezentărilor interne asupra relației dintre obiectul scop și obiectul mijloc se produce un
răspuns aparent spontan dar care rezultă dintr
–
o prelucrare informațională

de tip procesual.

Cercetările lui
K. Duncker

asupra fixității funcționale și mai ales cele asupra
analogiei
au fost preluate în psihologia
cognitivă modernă demonstrează felul în care
reprezentarea mentală dintr
–
o anumită situație este transferată într
–
o

nouă situație și poate să
producă o rezolvare a problemelor prin analogie.

Behavioristul
E. Tolman

a adus în prim plan cercetări cu un puternic suport
cognitivist. El a introdus termenul de „hartă mintală”, sugerând existența unei reprezentări
mintale a
structurilor spațiale care acționează într
–
o manieră latentă în procesul rezolutiv.
Conceptul de „hartă mintală” este intens utilizat în psihologia cognitivă .

Teoria informației și cercetările lui
G. Miller, A. Newell și H. Simon

au ajuns la
rezultate rem
arcabile în ceea ce privește logica computerelor. Newel, Shaw și Simon au
elaborat și condus celebrele programe de cercetare ale
Rezolvitorului general de probleme

ca
sistem de procesare a informației în vederea rezolvării unor probleme accesibile gândiri
i
umane. Contribuția remarcabilă a acestor cercetări este aceea că a oferit posibilitatea tratării
strategiei umane în rezolvarea de probleme. Astfel, prin analogie, modelarea structurilor
cognitive oferă explicații asupra proceselor mintale. Aceste cercet
ări au demonstrat că
factorul comun pentru gândirea umană și pentru inteligența artificială sunt procesele
informaționale care se dezvoltă în baza unui sistem complex de programe și subrutine
capabile de combinări și transformări.

Psiholingvistica dezvolt
ată de către
N. Chomsky

a dezvoltat modelul gramaticilor
generative. După Chomsky nucleul limbii se definește printr
–
o mulțime de propoziții
(structura logică
–
propozițională) obținute în urma aplicării transformărilor (tratament,
procesare) obligatorii la

verigile terminale ale gramaticii. Terminologia lui Chomsky a fost
adoptată de către psihologia cognitivă: structuri de transformare, competențe lingvistice,
reguli de ramificare și reguli de subcategorializare etc. De la modelul generării propozițiilor
p
ropus de către Chomsky la modelele computaționale moderne este o distanță foarte mică.

91

Teoria constructelor personale elaborată de către G. Kelly este o anticipare asupra
abordării cognitivite a personalității. Constructele constituie modalități personal
e de a
percepe și interpreta evenimentele; ele sunt reprezentări cognitive, modele cognitive ale unor
realități. Dezvoltarea constructelor este în strânsa legătură cu experiența de viață și fiecare
persoană dezvoltă un sistem de constructe ierarhizate, str
ucturate și organizate. Sistemul de
constructe prezintă o serie întreagă de particularități comune pentru oameni în general și
pentru anumite grupuri, categorii, perioade istorice, sisteme culturale, politice, religioase,
etc.. Dar configurația este person
ală și conferă individului nota de specificitate. Constructele
personale ca și reprezentările noastre cognitive ne permit să percepem și să interpretăm lumea
și evenimentele prin prisma lor. Valoarea constructelor permite și o evaluare anticipativă a
compo
rtamentelor persoanei.

E
pistemologia genetică și dezvoltarea cognitivă
*

Aportul și contribuția remarcabilă a cercetărilor lui
J. Piaget

și a școlii sale numită
și structuralism genetic constituie o anticipare a modelărilor cognitive privitoare la asimil
area
și dezvoltarea structurilor cognitive.
Ideea organizării activității mentale în structuri
operatorii și scheme mentale trimite la conceptele fundamentale ale gestaltismului. Dar Piaget
merge mai departe și analizează evoluția structurilor operatorii
pe baza structurilor
matematice de grup. Piaget găsește în aceste axiome ale structurii matematice de grup legile
fundamentale ale organizării sistemelor de operații mentale în general. Axiomatica reprezintă
o schemă a realității iar orice abstracție condu
ce la o schematizare. Astfel axiomatica se
prelungește în ultimă instanță în însăși schema inteligenței. Analiza piagetiană a degajat trei
structuri fundamentale: structurile algebrice al căror prototip este grupul; structurile de ordine
și structurile top
ologice care se referă la raporturile de vecinătate, limită și continuitate.
Constatăm că practic Piaget anticipează și oferă psihologiei cognitive rezultate și un limbaj
conceptual remarcabil de riguros asupra structurilor cognitive. Psihologia cognitivă

va insista
mult asupra raporturilor topologice dintre reprezentările cognitive.

Reprezentarea, imaginea mintală care constituie un concept fundamental al
psihologiei cognitive a fost reabilitată pentru psihologie și studiată cu mijloace
experimentale de

către marele savant elvețian. Se poate spune că de fapt cognitiviștii după ce
și
–
au elaborat o primă variantă a limbajului conceptual au descoperit surprinși că Piaget cu
ani buni înaintea lor studiase și clarificase conceptele fundamentale pe care cognit
iviștii le
considerau o noutate absolută. Cercetările lui Piaget asupra reprezentărilor topologice au

92

arătat mecanismele ontogenetice ale apariției lor. Astfel el a demonstrat faptul că școlarul mic
nu reușește decât pe la 8
–
10 ani să
–
și reprezinte rotirea

sau dispoziția porțiunilor într
–
o hârtie
împăturită, având un acces foarte dificil la anticiparea rezultatelor unor transformări. Toate
cercetările psihogenetice privitoare la dezvoltarea reprezentărilor și mecanismelor de rotire,
pliere, transformare, an
ticipare vor constitui apoi teme predilecte pentru psihologia cognitivă.
Piaget va acorda o atenție deosebită reprezentărilor topologice și va evidenția un tip aparte de
inteligență topologică ce se referă la reprezentarea pozițională, implicând o anumită
ordonare
a diverselor locații stabile. El a demonstrat că informația vizuală nu este suficientă întrucât
structurile topologice se fixează dificil și implică mișcarea subiectului într
–
un sistem de
puncte de referință, mișcarea subiectului poate fi reală în
tr
–
un plan fizic spațio
–
temporal, dar
și mentală în raport cu o hartă a locațiilor și a raporturilor topologice dintre elementele
spațiale.

Prin întreaga sa operă și prin rigoarea J. Piaget anticipează într
–
o manieră
remarcabilă cognitivismul modern care

îi datorează mare parte dintre conceptele de bază
precum și dintre metodele de cercetare.

93

Bibliografie

Aniț
e
i, M.
(
2009
)
.
I
storia psihologi
e
i
,
e
diția

a

I
I
–
a
,

Ed.
P
sihom
e
dia

Aniț
e
i, M.
(
2006
)
.
I
storia psihologi
e
i, suport de

c
urs
, Univ
er
sit
a
t
e
a

din
B
u
c
u
re
ști

Freud, S (1993). Via
ța mea și psihanaliza, Ed. Moldova

G
ree
n
wood
J
. D.
(
2009
)
.
A
C
on
ce
ptual History

of Ps
yc
holog
y
,
M
c
G
ra
w
–
H
i
ll

Herghahn, B
.

R
.:
(
2
000)

I
ntrodu
c
tion

to

t
h
e

History

of

Ps
y
c
holo
g
y

W
a
dswo
r
th

P
ublishing

C
o.

K. B. Madsen, 1988, S.

E. A History of Psychology in Metascientific perspective,Elsevier

Science Publisher

M
a
lim, T.,
B
i
rc
h, A.,
Wa
d
e
l
e
y
, A.
P
er
sp
e
c
tive

în

psiholo
g
i
e
, Ed. T
e
hni
c
ă
,

1999

M
a
tt
e
i,

J
.

F
.

(
1999)

Bar
b
aria

int
e
rioară.

Es
e
u

d
e
spre

imundul

mod
e
rn
.

Ed
i
tu
r
a

P
ara
l
e
la 45

(
t
ra
d. 2005)

Mânzat, I. (1994), Istoria universală a psihologiei, Buc
urești, Ed. Univ.Titu Maiorescu

Ni
c
ol
a
s,
S
.,
Ferra
nd,

L
.

(
1999
)
.
W
undt
'
s l
a
bo
ra
t
o
r
y

a
t

L
e
ip
z
ig

in 1891
,
History

of

Ps
yc
holog
y
,
2
(
3
).

Nicola, Gr. (2004),
Istoria psihologiei
, Ed.

Fundației România de mâine

Pavelcu, V. (1971), Drama psihologiei, eseu asupra constituirii ca știin
ță, București, Ed.

Didactică și
Pedagogică.

S
c
hult
z
,

D.

P
,

S
c
hul
t
z
,

(
2008
)
.

A

History

of

M
od
e
rn

Ps
yc
holo
g
y
,

Ninth

Edition
,

Mi
c
h
e
le

S
o
r
di

Enciclopedie de f
ilosofie și științe umaniste, 2004, Ed. All

T
e
m
e
le

m
a
r
ca
te

c
u *
a
u

f
ost p
re
lu
a
te

din lu
c
r
ar
e
a

Aniț
e
i, M.,
(
2006
)
.
I
storia psihologi
e
i,
suport de

c
urs
, Univ
er
sit
a
t
e
a

din
B
u
c
u
r
e
ști,