CATEDRA DE ISTORIA FILOSOFIEI ANTICE ȘI MEDIEVALE [600394]

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
CATEDRA DE ISTORIA FILOSOFIEI ANTICE ȘI MEDIEVALE

TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Prof. Univ. Dr. LIVIU -PETRU ZĂPÂRȚAN

Drd. ANCHEȘ DIANA -IONELA

CLUJ -NAPOCA
2010

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
CATEDRA DE ISTORIA FILOSOFIEI ANTICE ȘI MEDIEVALE

MEDIEREA ÎN VIAȚA SOCIAL -POLITICĂ
REZUMAT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Prof. Univ. Dr. LIVIU -PETRU ZĂPÂRȚAN

Drd. ANCHEȘ DIANA -IONELA

CLUJ -NAPOCA
2010

CUPRINS

CUPRINS…………………………………………………………………………… 2

Cap. I. Conflictul în viața socială…………………………………………………… 4
1. Introducere…………………………………………………….……………………. 4
2. Conflictul în viața socială………………………………………………………….. … 6
2.1. Concepții despre raporturile dintre conflict și societate…………..………. 7
2.2. Teorii ale conflictului……………………………………………………. … 8
2.3. Tipologia conflictului……………………………………………………. … 10
2.4. Câmpul conflictului……………………………………………………… …. 18
2.5. Analiza dinamicii conflictului…………………………………………… …. 20
2.6. Etapele conflictului…………………………………………………… ……… 21
2.7. Soluționarea conflictelor ………… ………………… ……………….. …… 22
2.8. „Harta‖ conflictului………………………………………………………… 27
3. Negocierea………………………………………………………………………… … 39
3.1. Negocierea și conflictul………..………………………………………… 39
3.2. Importanța comunicării în procesul negocierii………………..…………. 46
4. Medierea – „Justiția elegantă‖……………………………………………………. …. 51
4.1. Considerații teoretice. Conceptul de mediere. ……………………………. 51
4.2. Comunicarea în procesul medierii……………………………………….. 59
4.3. Co -medierea……………………………………………………………… 61
5. Concilierea…………… …………………………………………………. ……………. 62
6. Arbitrajul………………………………………………………………… ………….. 63

Cap. II. Cultura medierii…………………………………………………………. …. 66
1. Evoluția istorico -filosofică a instituției medierii………………………………… …. 66
2. Statele cu tradiție î n domeniul medierii………………………………………….. ….. 90
3. „Morfologia‖ medierii…………………………………………………………… …… 97
3.1. Formele medierii……………………………………………………… …… 97
3.2. Strategii și tactici de mediere…………………………………………. ….. 101
3.3. Folosirea legii în mediere …………………………………………….. …. 110
3.4. Medierea la distanță………………………………………………….. ……… 111
3.5. Contractul de mediere……………………………………………….. ……… 111
3.6. Folosirea experților sau a consilierilor în procesul medierii…………. ……… 112
3.7. Stadiile m edierii……………………………………………………… ……… 113
3.8. Eficiența medierii……………………………………………………. ………. 123
4. Mediatorul…………………………………………………………………….. …….. 125
4.1. Principiile de bază ale instit uției mediatorului………………………………. 127
4.2. Rolul mediato rului…………………………………………………….…… 131
4.3. Preocuparea părților implicate în conflict pentru propria imagine………. ….. 133
4.4. Calitățile mediatorului……………………………………………………. …. 134
5. Avantajele medierii………………………………………………………………. ……. 138

Cap. III. Prezența medierii în viața social -politică internă……………………… …… 142
1. Medierea în viața socială internă…………………………………………………. …….. 143
1.1. Managementul conflictelor de muncă…………………………………… …… 143
1.2. Medierea comercială……………………………………………………. ……. 146
1.3. Medierea în viața de familie……………………….…………………….. …… 148
1.4. Medierea în educație……………………………………………..…… ……….. 159

1.5. Medierea culturală……………………………………………………… ……… 166
1.6. Medierea penală………………………………………………. ……………….. 171
1.7. Instituția medierii și securitatea socială – medierea s ocială sau medierea
comunitară……………………………………………………………………………………………………. ……. 181
1.8. Medierea divină………………………………………… ……………………….. 190
2. Prezența medierii în viața politică internă…………………………………..…… …….. 192
2.1. Scurte considerații privind medierea politică…………………………… …….. 192
2.2. Cooperarea tripartită în România……………………………………………… 194
2.3. Med ierea în dreptul român al muncii…………………………………………. 195
2.4. Președintele României – Mediator…………………………………………… 196
2.5. Legea medierii în România…………………………………………………… 198

Cap. IV. Prezența medierii în relațiile internaționale………………………….. …….. . 204
1. Conflictele internaționale……………………………………………………….. ……. 204
1.1. Modurile pașnice de reglementare a conflictelor internaționale…… 205
A. Proceduri de reglementare pașnică a conflictelor exterioare organizațiilor
internaționale….. ………………….. ………………………………………………………………. 206
B. Proceduri de reglementare pașnică a conflictelor în cadrul unei organizații
internaționale… ………………………………………………………………………….. …………….. 211
1.2. Modurile ne -pașnice de reglare a conflictelor internaționale………………. 215
2. Medierea internațională……………………………………………………………….. 217
2.1. Noțiune…………………………………………………………………….. 217
2.2. Terțul – Mediator…………………………………………….……………… 219
2.3. Strategiile mediatorului internațional…………………………………………. 222
2.4. Funcțiile mediatorului……………………………………………………… 225
2.5. Condițiile medierii i nternaționale…………………………………………… 226
2.6. Cine sunt Mediatorii internaționali?…………………….. ………………………………… 238
2.7. Medierea crizelor internaționale………………………………………… ……. 249
2.8. Cazuistică……………………………………………………………………… 260
2.9. Managementul conflictelor în organizațiile internaționale…………………… 268
3. Medierea în drept ul comunitar………………………………………………….. ……….. 268
4. Medierea disputelor comerciale internaționale………………………………………… 270

CONCLUZII…………………………………………………………………… ……….. 272
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………. …….. 299

Cuvinte cheie: medierea, confli ctul, negocierea, concilierea, arbitrajul, cooperarea tripartită,
mediatorul, comunicarea, co -medierea, „harta” conflictului, criza internațională, relații
internaționale, dreptul comunitar.

REZUMAT
Medierea în viața social -politică

„Medierea civică este probabil cea mai mare aventură socială a secolului nostru, garanția
umanității: caracterul etic al comunicației”.1
Michèle Guillaume -Hofnung

Tema prezentei lucrări o constituie „medierea în viața social -politică‖. Primul capitol al
lucrării e ste structurat în două părți: conflictul în viața socială și modalități pașnice de rezolvare a
conflictului. Natura conflictuală a omului, în ceea ce privește sine -le, dar și natura sociabilă a
acestuia, în ceea ce -i privește pe ceilalți au stat la baza de scrierii concepțiilor despre raporturile
dintre conflict și societate. În doctrină au fost analizate numeroase metode de rezolvare a
conflictelor2. Dintre acestea am considerat că cele mai importante sunt: negocierea, medierea,
concilierea și arbitrajul. Î n demersul nostru, negocierea ocupă locul cel mai important pentru că deși
nu constituie tema principală a lucrării, aceasta îndeplinește, la o analiză mai amănunțită, atât
funcția de specie – în sensul că din negociere s -au dezvoltat toate celelalte genur i: mediere,
conciliere, arbitraj, căci la baza oricăruia dintre acestea stă negocierea -, cât și funcția de gen –
întrucât fiecare dintre acestea înglobează negocierea, ca etapă esențială în cursul procesului de
mediere, de conciliere și respectiv de arbit raj. Mai mult decât atât, în literatura de specialitate există
numeroase definiții date medierii, prin prisma conceptului de negociere.3
În opinia exprimată de David Richbell, medierea este o formă mai structurată de negociere.
Aceasta este o procedură vo luntară, cu excepția cazului în care recursul la aceasta nu a fost prevăzut
printr -un contract. Medierea se desfășoară într -un cadru flexibil, în care mediatorul, în sesiuni
reunite sau separate, ajută părțile să clarifice problemele cheie și să -și constru iască acordul.4 Acland
definește medierea prin raportare la conflict. Văzând conflictul ca: problemă ce trebuie rezolvată; ca
situație neplăcută din care se caută ieșire; ca situație stresantă, riscantă și costisitoare pentru toți cei
implicați; medierea e ste înfățișată ca o negociere asistată de un mediator, în cadrul unor întâlniri

1 Michèle Guillaume -Hofnung, La Médiation, „Que sais -je?‖, 4e édition, PUF, Paris, (1995) 2007, p. 125.
2 A se vedea spectrul rezolvării conflictelor întocmit de David Richbell, Mediation of Construction Disputes , Blackwell
Publishing, Oxford, 2008, p. 18.
3 David Richbell, op. cit.; Barbara Ashley Phillips, The Mediation Field Guide. Transcending Li tigation and Resolving
Conflicts in Your Business or Organization, Jossey -Bass, San Francisco, 2001, p. xiv; Arnaud Stimec, La Médiation en
enterprise, Faciliter le dialogue, Gérer les conflits, Favoriser la cooperation, 2e edition, Dunod, Paris, (2004) 20 07, p. 3;
Katherine E. Stoner, Divorce Without Court. A Guide to Mediation and Collaborative Divorce, 1st edition, Ed. Nolo,
Berkekey, 2006, p. 2; A.F. Acland, A Sudden Outbreak of Common Sense: Managing Conflict through Mediation,
Hutchinson, Londra, 1990 , p. 8.
4 David Richbell, op. cit., pp. 19 -20.

separate sau comune, care îi reunesc pe cei implicați în conflict pentru: reducerea ostilităților și
stabilirea unei comunicări eficiente, asistarea părților să înțeleagă nevoi le și preocupările
adversarilor, punerea de întrebări care să scoată la iveală adevăratele interese ale fiecărei tabere,
ridicarea și clarificarea problemelor acoperite printr -o rezolvare inadecvată, asistarea părților la
dezvoltarea și comunicarea noilor idei, ajutarea la formularea propunerilor în termeni acceptabili,
moderarea cererilor nerealiste, testarea receptivității față de noile propuneri, ajutarea la conturarea
unor proiecte de acorduri care să rezolve problemele curente, să salvgardeze relațiile dintre părți și
să anticipeze nevoile viitoare. 5
Scriitorii americani Baruch Bush și Folger au definit medierea ca fiind „un proces informal
în care un terț neutru, fără putere de a -și impune soluția, ajută părțile aflate în conflict să ajungă la
un aco rd reciproc acceptabil‖. Autorii sunt de părere că există patru teorii diferite despre mediere
care influențează definirea și punerea în practică a acesteia: teoria satisfacți ei, teoria justiției
sociale , teoria transformării și teoria opresiunii . Primele trei sunt de natură pozitivă, ultima este
negativă. Satisfacția ține de faptul că medierea este o unealtă puternică de satisfacere a nevoilor
umane, punând în lucru o soluție rapidă, eficientă și ieftină a conflictului.6 Justiția socială ține de
faptul că medierea poate uni indivizii în cadrul unor comunități puternice.7 În ceea ce privește
transformarea, aceasta este capacitatea medierii de a transforma calitatea interacțiunii conflictuale,
astfel încât conflictul consolidează atât relația dintre părți, câ t și societatea din care acestea fac
parte. Caracterul opresiv al medierii, pornește de la ideea că, în ciuda intențiilor bune care stau la
baza acesteia, ea s -a dovedit a fi „un instrument periculos de sporire a puterii statului asupra
individului, și a p uterii celui puternic asupra celui slab‖.8 La baza acestei idei stă preocuparea că
informalitatea și consensualitatea procesului pot duce la folosirea medierii ca alternativă ieftină și
expeditivă la procesul legal formal, negând astfel părților (de obicei celor săraci) accesul
beneficiilor garantate de instanța de judecată și de legislația privind protecția drepturilor omului.9
O atenție deosebită a fost acordată și comunicării, atât în cadrul negocierii, cât și în procesul
medierii. Aceasta pentru că, aș a cum arată și Dipankar Sinha, comunicarea este un proces al

5 A.F. Acland, A Sudden Outbreak of Common Sense: Managing Conflict through Mediation , Hutchinson, Londra,
1990, pp. 8 -18.
6 R. A. Bush Baruch, J. P. Folger, The Promise of Mediation: The transformative approa ch to conflict , Jossey Bass, San
Francisco, 2005, p. 8; P. Fisher, W. Ury, Getting to Yes: Negotiating Agreement Without Giving In , Houghton Mifflin,
Boston, 1981.
7 Printre susținătorii acestei rolului medierii în justiția socială se numără și C.M. Moore , Why do we mediate?, în J. P.
Folger, T. S. Jones (edit.), New directions in mediation: Communication research and perspectives, Sage, California,
1994.
8 R. A. Bush Baruch, J. P. Folger, op. cit. , pp. 13 -15.
9 Hilary Cremin, Peer Mediation , Open Universi ty Press, Berkshire, 2007.

negocierii10, și implicit și al medierii. Lawr ence Grossberg, Ellen Wartella și D. Charles Whitney11
sunt de părere că în relația sa cu medierea, comunicarea încorporează anumite sensuri date
terme nului de mediere: reconciliere, diferența dintre realitate și imaginea interpretării acesteia;
spațiul de interpretare dintre subiect și realitate și conexiunea care creează circuitul comunicării
sensurilor. Având în vedere că una dintre funcțiile principa le ale medierii este aceea de a construi
relații între părți, împărtășim, alături de N. P. Meierding, opinia potrivit căreia comunicarea este
„inima și sufletul‖12 procesului de mediere. Referirile la comunicare nu se limitează la prezentarea
importanței ac esteia în cadrul celor două modalități de soluționare pașnică a diferendelor descrise
pe scurt în primul capitol, ci se regăsesc pe tot parcursul lucrării, mai ales în subcapitolele dedicate
morfologiei medierii, mediatorului, tipurilor de mediere, dar și în ultimul capitol referitor la
medierea internațională.
Ultima parte a primului capitol tratează co -medierea, conciliera și arbitrajul. Aceasta cu atât
mai mult cât, am dorit să înlăturăm orice confuzii care ar putea fi făcute între acestea și mediere.
Interesul pentru prezentarea co -medierii, se justifică prin noutatea termenului. Raportat la acest
aspect, s -a impus definirea acesteia, prezentarea diferențelor față de mediere, dar și a avantajelor pe
care le prezintă folosirea co -medierii. Spre deosebire de co -mediere, concilierea nu reprezintă o
noutate. Amintim, în acest context, faptul că până nu de mult, termenii de conciliere și mediere erau
interschimbabili, iar în prezent, unii autori încă susțin ideea că aceștia sunt sinonimi. Ideea care se
desprin de din prezenta lucrare, raportat la această modalitate pașnică de soluționare a diferendelor,
este aceea că cei doi termeni se diferențiază, atât prin calitatea în care intervine terțul, cât și prin
atribuțiile acestuia în cadrul procesului de conciliere, dar și prin natura diferendelor în care acesta
intervine, concilierea fiind specifică medierii în sistemul sanitar, la locul de muncă, dar mai ales în
comerțul internațional.13 Nu în ultimul rând, analizarea succintă a arbitrajului se fondează pe faptul
că acesta se află la limita dintre căile extrajudiciare de soluționare a conflictelor și cele judiciare.
Având în vedere faptul că arbitrajul s -a bucurat de numeroase abordări în literatura de specialitate,
lucrarea de față nu își propune o analiză amănunțit ă a arbitrajului, ci doar enumerarea avantajelor

10 Dipankar Sinha, Information Society as if Communication mattered: The Indian state revisited , în Bernard Bel, Jan
Brouwer, Biswajit Das, Vibodh Parthasarathi, Guy Poitevin (edit.), Communication Processes, vol. 1 – Media and
Mediation, Sage, New Delhi, Thousand Oaks, Londra, 2005, p. 138.
11 Lawrence Grossberg, Ellen Wartella, D. Charles Whitney, Media Making: Mass Media in a Popular Culture , Sage,
Thousand Oaks, 1998, p. 15.
12 Nina R. Meierding, Managing the Communication Proce ss in Mediation , în Jay Folberg, Ann L. Milne, Peter Salem
(edit.), Divorce and Family Mediation. Models, Techniques, and Applications, The Guilford Press, New York, Londra,
2004, p. 225.
13 Adam Gersch, Introduction , în Irvine S. Gersch, Adam Gersch (edit .), Resolving Disagreement in Special
Educational Needs. A practical guide to conciliation and mediation, Routledge Falmer, Londra, New York, 2003, pp. 5 –
6; David Richbell, op. cit. , p. 19; Jeswald W. Salacuse, The global negotiator. Making, Managing and M ending Deals
around the World in the Twenty -First Century , Palgrave MacMillan, New York, 2003, p. 262.

acestei proceduri, precum și definirea celor două forme hibride care au luat naștere în practică între
arbitraj și mediere: „Med -Arb‖ și respectiv „Arb -Med‖.
Capitolul doi, intitulat „Cultura medierii‖, est e consacrat unei abordări teoretice a medierii.
În continuarea raționamentului început în capitolul precedent, se impunea prezentarea evoluției
istorico -filosofice a medierii, din antichitate și până în prezent. Dintre personalitățile care și -au pus
ampren ta asupra medierii, ne -am referit cu precădere la Platon, Aristotel, Epicur și Cicero – în
Antichitate, Sfinții Augustin și Toma de Aquino – în Evul Mediu, M. de Montaigne, La
Rochefoucauld, La Bruyere, I. Kant – în epoca modernă. O atenție deosebită a fos t acordată
concepțiilor elaborate de Guido Calogero – asupra dialogului dintre oameni, dar și dintre popoare și
culturi, în cadrul căreia filosoful propune soluția originală a pluralității culturilor în unitatea
civilizației moderne și contemporane, pe baz a „legii dialogului‖ -; Martin Buber – asupra filosofiei
dialogului și a revelației, și în care dialogul găsește manifestarea sa cea mai înaltă în raportul
teandric, adică în raportul dintre Eu și Dumnezeu -; Lévinas – care se caracterizează printr -o
desch idere programată față de problemele aproapelui și față de alteritate; în filosofia lui Lévinas
despre Celălalt, se află unul dintre fundamentele teoretice ale multiculturalismului, ale cunoașterii
că raporturile dintre culturi, ca și cele dintre indivizi, sunt raporturi între diverși, și drept urmare
trebuie recunoscute, valorificate și apărate -; J.-F. Six și V. Mussaud – potrivit cărora, medierea este
un tip de relație socială numai în măsura în care este privită ca intervenind în condiții de respect
pentru identitatea actorilor sociali care au o „consistență proprie, o valoare proprie, născută dintr -o
construcție și dintr -o istorie‖14 -; dar și de L. -P. Zăpârțan – în viziunea căruia, spiritul european s -a
construit atât pe rădăcina de cultură oferită de f ilosofia antică greacă, în care accentul cade pe ideea
de viață social -politică construită pe valori „eterne‖ – cum le numea D.D. Roșca -, cât și pe cea
oferită de filosofia romană, care cultiva ideea de drept și de împlinire complexă a ființei umane.15
Medierea este legată de conceptul de umanism, dar în mod paradoxal și de declinul acestuia
înregistrat în secolul al XX -lea. Aceasta își are bazele în abilitatea ființelor umane de a găsi soluții
la problemele proprii, fără a recurge la forme de autoritate ex tremă sau la idei religioase despre bine
și rău. Din acest punct de vedere, medierea este ultimul mod uman de rezolvare a conflictelor, bazat
pe o viziune optimistă asupra naturii umane. Această viziune despre om a atins apogeul în secolul al
XIX-lea, fiin d exprimată de Locke, Comte, Nietzsche, etc. Epoca modernă și renascentismul s -au
remarcat printr -o preocuparea accentuată pentru „umanism‖ , continuând preocupările din
Antichitate și Evul Mediu. În secolul al XV -lea acesta a fost asociat ideilor renascen tiste despre

14 Jean-François Six, Véronique Mussaud, Médiation, Seuil, Paris, 2002 , p. 35.
15 Liviu -Petru Zăpârțan, Mecanisme și politici ale integrării europene, note de curs , Univ. „Babeș -Bolyai‖, Facultatea
de Drept, 2005.

învățare.16 Iluminismul, cu ideile sale despre rațiune, știință, respect pentru umanitate, și -a continuat
misiunea și în secolul al XIX -lea prin intermediul umanismului. În secolul al XX -lea se poate
observa o erodare a optimismului secolului a l XIX -lea. Marx, Freud și Darwin au plasat subiectul
uman în centrul universului, relevând dependența acestuia de legi și de structuri exterioare. Lumea
modernă a cunoscut capitalismul industrial și progresul științific uriaș, însă odată cu acestea și
Ausc hwitz, amenințarea unui război nuclear, ororile nazismului și ale stalinismului, neo –
colonialismul, euro -centrismul, rasismul, încălzirea globală și foametea din Lumea a Treia. Astfel,
dacă secolul al XIX -lea a fost martor la „moartea lui Dumnezeu‖, secol ul al XX -lea este martor la
„moartea omului‖. 17
Jean-Paul Sartre a pus sub semnul întrebării bazele umanismului modern, fiind de părere că
nu există o umanitate abstractă care să lucreze pentru împlinirea naturii proprii. Sine -le este ceea ce
se construi ește prin acțiuni. Însă cel mai susținut atac asupra umanismului se găsește în scrierile
structuraliștilor. Structuralismul a apărut în cea de -a doua jumătate a secolul al XX -lea, devenind
unul dintre cele mai populare moduri de abordare a limbajului, a c ulturii și a societății. În literatura
de specialitate a devenit clar faptul că „adoptarea abordării structuraliste fie în lingvistică, fie în
antropologie … aduce cu sine importante implicații filosofice. Acest fapt subminează viziunea
asupra limbajului c a reprezentare transparentă a unei realități obiective: nu natura lumii este cea
care determină conceptele, ci este tocmai invers‖.18 Acest fapt subminează la rândul său toate
doctrinele metafizice despre posibilitatea cunoașterii absolutului.19 În opinia ex primată de H.
Cremin, implicațiile structuralismului pentru mediere sunt clare. Jurisdicția tradițională s -a bazat pe
ideea narativului unificat, legitimat de istorie și înrădăcinat în autoritatea înțelepciunii și a binelui
fiecărei generații. Justiția pen tru toți, cel puțin teoretic, a fost aspirația profesiilor legale. Însă într -o
lume conturată de discursuri puternice ce depășesc controlul indivizilor sau al grupurilor,
caracterizată de fragmentare și complexitate, adevărul și dreptatea sunt concepte rel ative. Medierea
oferă soluții locale unor anumite dispute, facilitând procesul în care părțile pot găsi soluții care să
fie „suficient de bune‖ raportat la punctele de referință ale acestora. În mod paradoxal, B. Bush și
Folger au scos în evidență că acest fapt poate duce la transformarea felului în care este perceput
conflictul, însă nu pentru a sugera că medierea își are bazele în vreo viziune despre natura umană.20
Habermas a considerat necesară integrarea aspectelor normative ale reflecției filosofice î n
realizările științelor sociale. Autorul a fost calificat ca fiind depășit de considerațiile lumii post
moderne, întrucât deși acesta recunoaște pluralitatea societății moderne, vede totuși situațiile de

16 T. Davies, Humanism , Routledge, London, 1997.
17 Hilary Cremin, Peer Mediation , op. cit. , pp. 23 -24.
18 E. Matthews, Twentieth century French philosophy , Oxford University Press, Oxford, 1996.
19 Hilary Cremin, Peer Mediation , op. cit. , p. 25.
20 Ibidem , p. 26; R. A. Bush Baruch, J. P. Folger, op. cit. , Jossey Bass, San Francisco, 2005.

discurs ideal ca necesitând un consens pentru justi ficarea epistemică.21 Atât Habermas, cât și
Derrida au văzut în intervenția terțului prin intermediul dreptului internațional și a organizațiilor
internaționale, cheia răspunsului la terorismul global.22 Intervenția terțului, răspunsurile la scară
mică la in justiții concrete, încercările de a găsi soluții care nu se doresc a fi adevăruri obiective sau
universale, pluralismul și acțiunile locale sunt legate de teoria și practica medierii. Medierea nu este
întotdeauna potrivită, dar este un răspuns apt și propo rțional multor conflicte care se ridică în aceste
timpuri complexe și fragmentate. Citându -l pe Heidegger, Derrida sugerează că un umanism care
depinde de o anumită concepție despre „esența omului‖ este potrivnic adevăratei umanități.
„Devenim cu adevărat umani prin mediere, …, prin recunoașterea în primul rând a noastră în relația
cu adevărul ființării, în armonie cu ființarea ca întreg‖.23
În literatura de specialitate se susține că teoria medierii datorează mult operei lui J. F. Six,
care îi prezervă ampl oarea și îi pune în evidență toate fațetele: „O definiție generală a medierii
trebuie să țină seama că există patru tipuri de mediere, primele două destinate nașterii sau renașterii
unei legături, celelalte două destinate abordării conflictului‖. 24 În opin ia autorului, există o
„mediere creatoare‖ care are ca scop crearea de legături noi între persoane sau grupuri; o „mediere
înnoitoare‖ care reactivează legăturile existente; o „mediere preventivă‖ care are ca scop
împiedicarea izbucnirii conflictelor; și o „mediere curativă‖ al cărei obiectiv este acela de a ajuta
părțile în conflict să găsească o soluție. Prin urmare, există două forme ale medierii: medierea în
afara oricărui conflict și medierea conflictuală. Aceasta din urmă are la rândul său două
compon ente: medierea diferențelor și medierea diferendelor. În ceea ce privește medierea
diferențelor trebuie să luăm în calcul faptul că diferențele sunt baza oricărei construcții sociale.
Legătura socială nu se creează instantaneu, ci prin intermediul medierii de către un element terț,
obiect sau ființă, dar mai ales prin limbaj. La rândul său, medierea diferendelor are loc în domeniul
conflictelor pentru prevenirea acestora sau pentru rezolvarea lor. În afara oricărui conflict, medierea
poate crea legături ine xistente până atunci sau le poate restabili pe cele existente: prima este
creatoare, cea de -a doua este înnoitoare. Prima construiește țesutul social, cealaltă umple lacunele
acestuia. 25 J. F. Six și V. Mussaud disting două finalități esențiale ale medieri i: conflictul și
relațiile. Scopul medierii este acela de a găsi soluții la probleme, la disfuncționalități, la diferende,
adică la conflicte. În îndeplinirea celei de -a doua finalități, medierea nu aduce soluții, ci creează
legături și formează prietenii.26

21 E. Matthews, op. cit., pp. 168 -169.
22 Hilary Cremin, Peer Mediation , op. cit. , p. 28.
23 E. Matthews, op. cit. , p. 175.
24 Jean- François Six, Le temps des médiateurs , Seuil, Paris, 1990, p. 164.
25 Michèle Guillaume -Hofnung, op. cit. , pp. 68 -70.
26 Jean-François Six, Véronique Mussaud, op. cit. , pp. 22 – 28.

În acest context, nu este de mirare că medierea constituie un concept major care se află în
toate dicționarele de filosofie. Pornind de la faptul că rădăcinile medierii se întind în multe culturi și
religii ale lumii, „aceasta datând de o veșnicie‖, Hila ry Cremin este de părere că medierea, privită
ca formă de rezolvare a conflictelor este depășită. 27 Medierea a cunoscut o practică largă în Asia și
Africa, ca metodă tradițională de rezolvare a conflictelor. Popularitatea acesteia s -a extins în SUA
în anii 70, iar de acolo în Australia, Canada și apoi în Europa. Ceea ce diferențiază medierea de
celelalte moduri de soluționare a conflictelor sunt caracterul său neutru, facilitar, voluntar și natura
informală a acesteia. Acestea sunt elemente care au puterea de a transforma un conflict într -o relație
umană. Datorită evoluției pe care a cunoscut -o medierea în decursul timpului, definițiile acestui
concept în literatura de specialitate au rămas într -o formă necristalizată, fiind de multe ori
contestate. Nimeni însă nu contestă potențialul social, practic și transformator al acesteia. În
literatura de specialitate s -au conturat diverse forme ale medierii.
Înainte de a trece la prezentarea evoluției medierii în unele state ale lumii, am considerat că
se impune ab ordarea tematicii în cadrul complexului „justiție formală -informală‖, reprezentând de
fapt evoluția pe care medierea a înregistrat -o de-a lungul timpului în practică, de la informal la
formal, evoluție care pare a se adânci tot mai mult într -un cadru forma l, prin monopolul pe care
avocații îl au asupra practicii soluționării disputelor. Oscilarea medierii în cadrul complexului
„justiție formală -informală‖ poate fi ușor observat și în prezentarea evoluției medierii în unele
dintre cele mai importante state c u tradiție în acest sens, respectiv SUA – în cadrul căreia statele
americane s -au obligat să sprijine medierea, recunoscând statutul acesteia și asigurând un sistem de
înregistrare a acordurilor obținute prin intermediul medierii; Marea Britanie – unde în urma
reformei Woolf (1999), instanța de judecată este considerată ca fiind un „ultim mecanism‖ de
rezolvare a disputelor, iar medierea a devenit principala modalitate de rezolvare a acestora; Fran ța
– unde medierea s -a lansat în domeniul întreprinderilor, apoi a penetrat justiția penală, constituind o
„alternativă‖ la urmăririle penale, și cunoscând o adevărată evoluție în sectorul familial; Germania –
unde medierea a fost implementată prin intermediul programelor finanțate de stat în vederea
implementării metodelor democratice de gândire; China – unde la baza adoptării medierii a stat
etica confucianismului, dar și istoria sistemului legal chinez; și Israel – unde medierea era metoda
preferată de rezolvare a conflictelor.
Subcapitolul intitulat „Morfologia‖ medierii este unul teoretic și vine să completeze
„Cultura medierii‖ prin înfățișarea pe larg a formelor medierii, privite din două perspective. Dintr -o
perspectivă exprimată în literatura de specialitate face distincție între:28 medierea transformatoare –

27 Hilary Cremin, Peer Mediation , op. cit. , p. 7.
28 J. Lande, Toward more sophisticated mediation theory , Journal of Dispute Resolution, nr. 2, 2000 , pp. 322 –323; L.
Riskin, Mediator orientations, strategies, techniques , Alternatives, nr. 12 , 1994, p. 111; Bernard Mayer, Facilitative

care oferă părților implicate în conflict un cadru nou de conciliere pentru o mai bună înțelegere a
disputelor care se pot răspândi în societate dacă indivizii nu manifestă compasiune în relațiile dintre
ei; medierea facilitară – care se axează pe dialog și pe comunicarea necontradictorie; și medierea
evaluativă – care se concentrează pe rezolvarea conflictelor, astfel încât să se evite
supraaglomerarea instanțelor de judecată. Din altă perspectivă29, se face distincție între medierea
contractuală – în care cadrul procesului de mediere este prestabilit printr -un anumit set de reguli; și
medierea emergentă – în care cadrul medierii este unul ambiguu și nedelimitat de reguli anterioare
conflictului. Având în vedere că strategiile și tacticile de mediere reprez intă cele mai importante
aspecte ale activității de mediere, acestora li s -a acordat o atenție deosebită în cuprinsul
„Morfologiei‖ medierii. Ținând însă cont de faptul că literatura de specialitate nu este unitară în
acest sens, s -a impus clasificarea str ategiilor și tacticilor de mediere după diverse criterii amintite în
literatura de specialitate. S -a impus de asemenea stabilirea tehnicilor de mediere utilizate în cadrul
procesului de mediere, dar și a factorilor care influențează decizia mediatorului de a le alege. O
atenție deosebită a fost acordată modelelor de stadii ale medierii identificate în doctrina dedicată
acesteia. Raportat la modelele prezentate, ne -am raliat teoriei potrivit căreia medierea parcurge cinci
stadii ale medierii:30 pregătirea , deschiderea , explorarea , negocierea și închiderea , pentru că orice
alte stadii suplimentare țin de unul sau altul dintre acestea.
Alte aspecte relevante în demersul nostru le -au constituit aspectele referitoare la folosirea
legii în mediere, la înfăptuirea medierii la distanță, la prestabilirea cadrului procesului de mediere
prin contractul de mediere, dar și cele referitoare la folosirea experților și a consilierilor în procesul
de mediere. Raportat la folosirea legii în mediere, amintim că drepturile omulu i îi furnizează
medierii un cadru juridic solid, atât prin Declarația din 1789, cât și prin Declarația universală din
1948. Art. 1 din Declarația universală stabilește „ demnitatea umană ‖ ca fundament al drepturilor
omului. Drepturile omului au la bază și p rincipiile stabilite de Consiliul Europei: „Universalitatea

Mediation , în Jay Folberg, Ann L. M ilne, Peter Salem (edit.), Divorce and Family Mediation. Models, Techniques, and
Applications, The Guilford Press, New York, Londra, 2004, pp. 30 -33; Robert A. Baruch Bush, Sally Ganong Pope,
Transformative Mediation. Changing the Quality of Family Conflic t Interaction , în Jay Folberg, Ann L. Milne, Peter
Salem (edit.), Divorce and Family Mediation. Models, Techniques, and Applications, The Guilford Press, New York,
Londra, 2004, pp. 59 -60; L. Randolph Lowry, Evaluative Mediation , în Jay Folberg, Ann L. Mil ne, Peter Salem (edit.),
Divorce and Family Mediation. Models, Techniques, and Applications, The Guilford Press, New York, Londra, 2004,
pp. 73 -74; L. L. Riskin, Understanding mediators’ orientations, strategies and techniques: A grid for the perplexed ,
Harvard Negotiation Law Review, nr.1,1996, pp. 7–51; L. Randolph Lowry, Evaluative Mediation, în Jay Folberg, Ann
L. Milne, Peter Salem (edit.), Divorce and Family Mediation. Models, Techniques, and Applications, The Guilford
Press, New York, Londra, 2004, pp. 80 -84.
29 D. G. Pruitt, P. J. Carnevale, Negotiation in social conflict , Open University Press, Buckingham, 1993; J. Z. Rubin,
Experimental research on third -party intervention in conflict: Toward some generalization , Psychological Bulletin, 87,
2, 1980 , p. 379; Ștefan Boncu, Negocierea și Medierea, Perspective psihologice, Institutul European , Iași, 2006, p.
182; A. Kruse, Third -party roles in conflict management , Trening and Development, 49, 5, 1995, pp. 74 -77; H. Elkiss,
Alternatives to arbitration: Are unions ready for change? , Labor Law Journal, 49, 1997, p. 686; Paula James, The
Divorce Mediation Handbook : Everything You Need to Know , John Wiley & Sons, Inc., Jossey -Bass Publishers, San
Francisco, 1997, p. 32.
30 David Richbell, op. cit. , pp. 41 -43; Ștefan Boncu, op. cit. , p. 191; Katherine E. Stoner, op. cit. , pp. 265 -266.

drepturilor omului – care rezultă din demnitatea egală a indivizilor; indivizibilitatea – drepturile
omului formează un întreg, fie că sunt politice sau sociale; doar atunci când toate drepturile sunt
reunite omul poate trăi în demnitate; solidaritatea – apărarea colectivă și solidară a drepturilor
celorlalți. Doar prin altruism devenim umani‖. Medierea se referă în mod special la solidaritate și
altruism. O comunicare etică între indivizi este ele mentul constitutiv al exigenței democratice
contemporane. De asemenea, medierea în societatea contemporană presupune o atitudine
cetățenească față de locul individului în societate și față de politica esenței acestuia. Marcel Gauchet
remarca faptul că unul dintre paradoxurile declarației care plasa societatea civilă în dependență față
de stat, se datorează incapacității acesteia de a se disocia de acesta din urmă.31 Medierea are o
existență independentă de stat datorită dinamismului său civic. La rândul său, dreptul încadrează
medierea ca pe orice altă activitate umană. Medierea trebuie să respecte dreptul. Între drept și
mediere trebuie să existe complementaritate, iar nu concurență. Medierea nu poate să intervină
decât în acele domenii în care justiția stat ului nu poate să intervină fără a încălca regulile de ordine
publică. Medierea nu se poate substitui intervenției justiției. De asemenea, medierea nu poate să se
fondeze pe soluții ilegale chiar și atunci când părțile sunt de acord cu astfel de soluții.32 Demersul
nostru referitor la „Morfologia‖ medierii este finalizat printr -o scurtă prezentare a eficienței
procesului de mediere.
În subcapitolul intitulat „Mediatorul‖ sunt tratate aspecte referitoare la principiile care stau
la baza instituției mediatorul ui – care nu sunt altceva decât principiile fundamentale ale medierii:
principiul libertății părților , al neutralității și imparțialității mediatorului , al responsabilității
procesului , al confidențialității și al secretului profesional și principiul indep endenței mediatorului
-; la rolul mediatorului în procesul medierii; aspecte referitoare la preocuparea părților implicate în
conflict pentru propria imagine, dar și la calitățile pe care trebuie să le posede un mediator de
succes. Includerea instituției m ediatorului în cuprinsul „Culturii medierii‖ se justifică prin faptul că,
în opinia noastră, tot ceea ce ține de acesta nu reprezintă altceva decât conturarea în întregime a
procesului de mediere. Așa cum am încercat să evidențiem pe tot parcursul lucrării , medierea are
autonomie conceptuală proprie, aceasta nefiind o sub -categorie a unor tehnici de rezolvare
extrajudiciară a conflictelor. Medierea este unul dintre conceptele majore ale filosofiei. Medierea nu
se reduce la simpla rezolvare a conflictelor.33
La nivel global, medierea poate fi definită în primul rând ca proces de comunicare etică care
are la bază responsabilitatea și autonomia participanților, și în cadrul căruia un terț imparțial,
independent, neutru, fără putere decizională sau consultativă, cu excepția autorității ce îi incumbă în

31 Marcel Gauchet, La Révolution des droits de l’homme , Gallimard, 1989.
32 Michèle Guillaume -Hofnung, op. cit., pp. 97 -100.
33 Jean- François Six, Le temps des médiateurs, op. cit ., p. 144 și următ.

calitatea sa de mediator, favorizează prin intermediul unor întâlniri și discuții confidențiale
stabilirea, restabilirea legăturii sociale, prevenirea sau rezolvarea unei situații conflictuale. În acest
context, me dierea îndeplinește funcția fundamentală de stabilire sau de restabilire a comunicației,
iar conflictul nu face parte din definirea globală a medierii, ci prin definiția globală a medierii se
permite rezolvarea acestuia. Se constată că de -a lungul timpului medierea are structură și rezultate
constante. Se mai constată și faptul că fără terț medierea nu există. Criteriile care stau la baza
medierii sunt: intervenția terțului , independența , neutralitatea și imparțialitatea și absența puterii
instituționale a acestuia . Considerăm că se impun câteva referiri cu privire la fiecare dintre aceste
concepte, astfel:34
 Intervenția terțului constituie trăsătura care face diferența între mediere și negociere
sau conciliere. În definițiile date medierii, terțul trebuie să cumuleze numeroase calități precum
neutralitatea, independența și lipsa puterii instituționale. Terțul joacă un rol important în numeroase
teorii referitoare la trecerea de la raportul dialectic al lui Hegel, la figura terțului imparțial a lui
Simmel.35 Nu orice persoană terță este terț în sensul de mediator. Astfel, dacă terțul întreține o
legătură juridică de subordonare sau de reprezentare, cu mediatorul, acesta nu este terț în sensul de
mediator, ci ar putea fi un consilier al acestuia.
 Independența ter țului. Independența terțului trebuie apreciată in concreto . În acest
scop, aceasta trebuie evaluată în raport de parteneri, de autoritățile tutelare publice sau private, etc.
Aprecierea independenței mediatorului se impune în cazul medierii cu necesitate. Absența
presiunilor politice, morale sau financiare sunt semne ale independenței mediatorului. Însă
mediatorul trebuie să vegheze și la a avea o independență funcțională. De aceea secretul profesional
este un element important al independenței acestuia.
 Neutralitatea și imparțialitatea terțului . Imparțialitatea terțului privește relația dintre
mediator și părți. La rândul său, neutralitatea privește medierea.
 Absența puterii instituționale a terțului . Absența constrângerilor din partea unei
instituții și li bera alegere a părților transformă atitudinea mediatorului într -una activă, constructivă
care facilitează găsirea de soluții de către părți. Mediatorul nu are putere, dar are funcția de garant
etic al realității comunicării.
Ca activitate umană, medierea s e referă la un sistem de valori . Referințele sale sunt multiple
și de natură filosofică, morală, politică. Filosofia lui Hegel se referă în mod deschis la mediere.
Medierea este actul de negociere și de trecere la ceea ce stabilește legătura între subiect și obiect,
între timp și eternitate, între finit și infinit. În „Rațiunea istoriei‖ acesta situează medierea în natura

34 Michèle Guillaume -Hofnung, op. cit. , pp. 71 -75.
35 Julien Freund, Sociologie du conflit , PUF, Paris, 1983.

umană: „Ca spirit, omul nu este imediat, ci este în mod esențial o ființă care se întoarce în sine‖.
Această mișcare de mediere este un m oment esențial al spiritului. Activitatea sa constă în ieșirea din
imediat, negarea acestuia și întoarcerea în sine. Hegel concepe medierea ca relația ideală,
recunoscând în aceasta expresia identității între logică și istorie. Pentru Lavelle, „nimeni nu î și
realizează propria viață singur, ci doar prin medierea altor oameni‖, iar Le Senne vede în mediere
„motorul gândirii conceptuale‖. Etica medierii presupune cunoașterea de sine. La rândul său,
comunicarea presupune recunoașterea celorlalți. Transmiterea mesajului nu are sens decât dacă cel
care transmite mesajul nu îi recunoaște o valoare simetrică receptorului mesajului său. Medierea
implică recunoașterea reciprocă și autonomia partenerilor. Mediatorul este garantul eticii
comunicării. Habermas se referă la „etica discursului‖ refuzând să îl trateze în opoziție cu
autoritatea deoarece discursul nu slăbește autoritatea, ci o poate eficientiza. Discursul are la bază
recunoașterea valorii celuilalt, fără a -i nega defectele.36
Adam Gersch definește medierea c a fiind un proces voluntar, facultativ și confidențial de
soluționare a disputelor, prin folosirea unui mediator independent care asistă părțile în vederea
ajungerii la un acord negociat. În cadrul acestui proces, mediatorul acționează ca facilitator, iar
discuțiile sunt confidențiale și neobligatorii până la momentul în care se ajunge la un acord
semnat.37 Unul dintre avantajele de bază ale medierii este acela că în acordul mediat părțile pot să
includă tot ceea ce acestea doresc, în limita legalității, a o rdini i publice și a bunelor moravuri.
Alături de acest avantaj, în partea finală a capitolului despre „cultura‖ medierii sunt prezentate pe
larg și alte avantaje ale acestui proces. Însă pentru ca medierea să se dovedească a fi un proces
avantajos pentru p ărțile care decid să apeleze la aceasta, trebuie să luăm în considerare îndeplinirea
și respectarea tuturor aspectelor care au fost prezentate pe parcursul acestui capitol.
Medierea se practică în diverse feluri, folosind diverse tehnici în diverse sectoar e. Spre
exemplu, în medierea conflictelor comerciale și de muncă, se obișnuiește ca la începutul procesului
toate părțile să aibă o întâlnire scurtă în care să facă declarațiile de deschidere. Ulterior, mediatorul
facilitează o „mediere alternativă‖ cu fie care dintre părți, în încăperi separate, pentru a proteja
confidențialitatea. În medierea în cadrul comunităților locale, procesul de mediere începe de obicei
prin vizitarea separată a părților aflate în conflict. Părțile se vor întâlni față în față doar a tunci când
sunt pregătite să facă acest lucru. Dacă însă acestea refuză categoric să se întâlnească, atunci
procesul va continua prin „mediere alternativă‖. Medierea în câmpul familial funcționează de o
manieră tradițională, prin întâlnirea părților față î n față, cu excepția cazurilor de violență domestică.
Medierea dintre victimă și atacator este foarte puternică dacă părțile sunt reunite, însă dorința

36 Michèle Guillaume -Hofnung, op. cit. , pp. 90 -93.
37 Adam Gersch, Intro duction , în Irvine S. Gersch, Adam Gersch (edit.), Resol ving Disagreement in Special
Educational Needs. A practical guide to conciliation and mediation, Routledge Falmer, Londra, New York, 2003, p. 6.

victimei este supremă, iar o întâlnire față în față nu se poate face decât dacă toate părțile o doresc și
sunt pregătite să -i facă față. Așa cum se observă și în doctrină, există o varietate a oportunităților de
formare și de acreditare a mediatorilor, la toate nivelurile și în toate sectoarele. Unele sectoare
folosesc în mod tradițional voluntari (medierea î n comunitățile locale, medierea educațională,
medierea victimă – atacator), altele au angajați plătiți să facă medierea (medierea în câmpul
familial, medierea în domeniul medical și uneori medierea victimă – atacator), iar unii mediatori
sunt liber profesi oniști. 38
Percepția asupra originalității profunde a medierii necesită pentru veritabila sa consolidare
crearea de mijloace pentru aplicarea în practică a acesteia. Medierea contemporană are la bază
intervenția terțului, căci în caz contrar nu se poate v orbi decât despre conciliere. În literatura de
specialitate se consideră că actualitatea subiectului se manifestă prin însăși utilizarea termenului de
„mediere‖. În Franța și în Europa în general, definițiile date medierii permit identificarea și
aplicarea acesteia în diverse domenii. De asemenea, condițiile de elaborare ale acestora dau un plus
de valoare adoptării unanime a lor. Deși formulate în cadrul unui mandat precis, definițiile au fost
gândite în unitatea fundamentală a conceptului de mediere pentr u a putea fi transpuse în toate
sectoarele prin simpla adăugare a adjectivului corespunzător denumirii domeniului la care se referă
(ex. mediere socială în definiția dată în cadrul seminarului Uniunii Europene din septembrie 2000;
mediere familială în defi niția dată de Consiliul Național consultativ francez asupra medierii
familiale – 2001 -2004). Prezentarea medierii pentru fiecare domeniu în parte nu trebuie să
mascheze unitatea fundamentală a conceptului de mediere, singura în măsură să dea sens tuturor
domeniilor în care aceasta intervine.39
Capitolul trei al prezentei lucrări se referă la intervenția medierii în diversele sectoare ale
vieții sociale și politice. Această prezentare este precedată de trecerea succintă în revistă a tuturor
tipurilor de medi ere care au fost identificate în literatura de specialitate. În strânsă legătură cu
prezentarea despre complexul „justiție formală -informală‖, s -au identificat trei tipuri de mediere:
medierea voluntară – adică aceea la care părțile recurg de comun acord, fără vreo intervenție
exterioară în sensul orientării părților în acest sens; medierea judiciară – care are loc la
recomandarea instanței de judecată; și medierea liberă – care se distinge atât de medierea voluntară,
cât și de cea judiciară prin aceea că n u beneficiază de protecție normativă specială și nu permite
obținerea omologării judiciare a acordului încheiat.40 În strânsă legătură cu scopurile medierii,
acelea de a construi și reconstrui relații sau de a aborda un conflict, pot fi distinse patru tipur i de

38 M. Liebmann, Mediation in context , Jessica Kingsley Publishers, Londra, 2000.
39 Michèle Guillaume -Hofnung, op. cit. , pp. 3 -8.
40 Pierre -Paul Renson, La Médiation civile et commerciale. Comme éviter les aléas, le coût et la durée d’un procès ,
Anthemis, Belgique, 2010, pp. 14 -18.

medierea „creatoare” și medierea „înnoitoare” , respectiv medierea preventivă și medierea
curativă .41 Având în vedere scopul pe care ni l -am propus în prezenta lucrare, anume acela de a
prezenta un model teoretic de mediere, încercând astfel să acoperim pe cât posibil toate aspectele
relevante legate de acest mijloc pașnic de rezolvare a conflictelor, în prima parte a acestui penultim
capitol, am recurs la clasificarea și prezentarea tipurilor de mediere în funcție de domeniile de
intervenție ale acestei a. Aceasta cu atât mai mult cu cât, alături de trăsăturile generale pe care
trebuie să le respecte orice procedură de mediere, indiferent de domeniul în care intervine, aceasta
are și trăsături caracteristice fiecăruia dintre domeniile de intervenție.
Având în vedere ordinea cronologică a domeniilor în care a intervenit medierea, de -a lungul
timpului, o primă abordare se referă la medierea în cadrul conflictelor de muncă. În SUA, medierea
este cel mai des întâlnit proces de rezolvare alternativă a dispute lor folosit pentru rezolvarea
conflictelor de muncă. În Franța, primul domeniu în care a fost folosită medierea a fost acela al
întreprinderilor. În ceea ce privește medierea conflictelor de muncă, aspectele importante atinse în
cuprinsul lucrării de față sunt referitoare la cauzele diverse ale conflicte de muncă, la stabilirea
regulilor de bază ale medierii în cadrul conflictelor de muncă, dar mai ales la categoriile de
mediatori care pot interveni pentru soluționarea acestora – este vorba despre categoria mediatorii
externi întreprinderii și mediatorii din interiorul întreprinderii, așa cum au fost aceștia identificați în
literatura de specialitate franceză și americană42 -, dar și la beneficiile folosirii medierii în
managementul conflictelor de muncă.
Medierea comercială se circumscrie caracteristicilor generale prezentate în capitolul doi din
prezenta lucrare. Cu toate acestea, medierea comercială are și anumite trăsături care îi sunt
caracteristice. Pentru a reliefa aceste trăsături specifice, am consi derat că se impune o scurtă
prezentare a fiecăruia din cele cinci stadii pe care părțile le parcurg în cadrul procesului de
mediere.43
Un alt domeniu în care medierea a cunoscut o evoluție prosperă este cel familial.
Prezentarea medierii în viața de familie pornește de la identificarea parcursului istoric pe care
aceasta l -a avut în acest domeniu, pornind cu afirmarea sa în anii ‘70 în SUA și Canada, și apoi în
Marea Britanie în 1978. În anii ce au urmat, medierea în viața de familie s -a extins și în alte st ate,
dintre care am reținut exemplele Franței și Italiei. Deși inițial câmpul medierii era stabilit la

41 Jean- François Six, Le temps des médiateurs , op. cit. , p. 164.
42 Arnaud Stimec, La Médiation en entreprise. Faciliter le dialogue. Gérer les conflits. Favoriser la coopération , op.
cit., p. 30 ; Idem, La Médiation et l’entreprise , Thèse de Doctorat, Université Paris I, Sorbonne, 2001 ; Shay
McConnon, Margaret McConnon, Conflict manageme nt in the workplace. How to manage disagreements and develop
trust and understanding , 3rd edition revised and updated, howtobooks, Oxford, 2008, pp. 130 -131.
43 Adam Gersch, Mediation skills and techniques , în Irvine S. Gersch, Adam Gersch (edit.), Resolvi ng Disagreement in
Special Educational Needs. A practical guide to conciliation and mediation, Routledge Falmer, Londra, New York,
2003, pp. 162 -164.

rezolvarea problemelor emoționale și de relaționare dintre soți, actualmente, câmpul medierii s -a
lărgit cuprinzând toți membrii familiei, și nu numai. M edierea familială nu își propune rezolvarea
tuturor problemelor iscate în conflictele familiale, ci favorizarea redeschiderii proceselor de
comunicare și relaționare a subiecților, mai ales în cazuri de separație sau de divorț. În acest
context, medierea f amilială reprezintă o cale voluntară de gestionare a conflictului care apare într -o
familie, cu condiția ca subiecții să fie interesați de identificarea soluțiilor reciproc acceptabile.44
Intenția noastră a fost aceea de a prezenta modelul teoretic contura t în literatura de
specialitate străină referitoare la medierea familială, astfel încât acesta să poată fi aplicat și în
practica românească în acest domeniu. Deși în România, divorțul este judiciar, adică se pronunță de
instanța de judecată, considerăm că medierea divorțului ar putea fi implementată și în sistemul
juridic român.45 Raportat la acesta aspect, dar și la mai buna înțelegere de către mediator a
„procesului de divorț‖, am considerat relevantă prezentarea stadiilor de divorț care au fost
identific ate în literatura de specialitate în materie:46 divorțul emoțional – care începe prin luarea
deciziei de separare și se termină când ambii soți acceptă faptul că relația dintre ei s -a terminat;
divorțul social – care presupune reajustarea relației cu ceilal ți oameni ; divorțul financiar – care
presupune divizarea proprietăților și a datoriilor acumulate în timpul relației ; și divorțul legal –
poate fi cea mai simplă dintre cele p atru forme de divorț amintite – în funcție de legislația statelor în
care se află părțile, pot exista diverse formalități pe care părțile trebuie să le îndeplinească în
vederea pronunțării unei sentințe judecătorești în acest sens .
În ceea ce privește stadiile medierii familiale, în literatura de specialitate în domeniu au fost
identi ficate diverse stadii, însă am considerat că acestea se pliază pe modelul teoretic pentru care am
optat în capitolul doi al lucrării. Tot raportat la acest tip de mediere, am considerat că se impun și
scurte considerații referitoare la comunicarea în aceas tă materie, la medierea înainte de încheierea
căsătoriei (contractul prenupțial) și după divorț, la trăsăturile cheie ale medierii în acest domeniu,
dar și la avantajele care pledează pentru folosirea acesteia în „procesul‖ de divorț.
Un alt tip de mediere care face obiectul capitolului trei al lucrării, îl constituie medierea în
educație. Aceasta pentru că unul dintre domeniile în care medierea poate interveni cu succes este
acela al educației elevilor și studenților în vederea disciplinării acestora în sp iritul civic al societății
și pentru a acționa ca cetățeni activi.47 Problemele sociale cauzează numeroase probleme în școli. În
ciuda eforturilor întreprinse de cadrele universitare, conflictele și violențele studențești sunt în
creștere. Medierea educațio nală a fost văzută ca o unealtă suplimentară care nu deranja structurile

44 Antonio Tiberio, Alberto Cericola, Vi Dichiaro Separati. Separazione, divorzio e mediazione , FrancoAngel i, Milano,
1999, p. 91.
45 Art. 271 Cod Procedură Civilă , Ed. Hamangiu, București, 2008.
46 Katherine E. Stoner, op. cit. , pp. 13 -14.
47 Hilary Cremin, Peer Mediation, op. cit. , p. 1.

implicate în managementul conflictelor din școli, dar și ca un proces practic care are avantajul de a
fi vizibil și prietenos. Programele educaționale pentru tineri au captat interesu l cadrelor didactice,
iar dezvoltarea medierii în comunitățile locale a determinat înțelegerea modalităților alternative de
rezolvare a conflictelor. Se impune astfel a remarca auto -direcționarea statelor în acest sens.
Începând cu anul 1980, folosirea med ierii în educație s -a extins în diverse părți ale lumii: Canada48,
Australia și Noua Zeelandă49, iar practicile educaționale care implicau medierea au devenit din ce în
ce mai răspândite și în Europa. În Marea Britanie, Grupul Seminariilor de Prieteni Kingst on a fost
printre primele care a adoptat materialele americane de pregătire pentru medierea în educație a
studenților britanici.50
În 1989, lucrarea lui Walker despre violență și rezolvarea conflictelor în școli, autorizat de
Uniunea Europeană, includea in formații despre medierea în educație, ducând la formarea Rețelei
Europene de Rezolvare a Conflictelor în Educație. Un interes deosebit pentru soluționarea
conflictelor și pentru medierea în educație s -a manifestat și în Irlanda de Nord.51 Alături de
amintir ea activității statelor în promovarea acestui tip de mediere, lucrarea de față are meritul de a
prezenta și modul în care au decurs serviciile de mediere în educație în diverse instituții de
învățământ. În acest context, am considerat că se impune și defin irea medierii educaționale. Acest
tip de mediere se referă fie la alcătuirea unui grup format dintr -un număr mic de elevi pregătiți să
ofere diverse servicii altora de aceeași vârstă cu ei, fie la elevii mai mari care mediază elevii mai
mici pe tot parcurs ul desfășurării cursurilor școlare. Alteori, medierea în educație se referă la o
echipă alcătuită din elevi din toate grupele anuale. Prin urmare, toți elevii au în mod normal
posibilitatea să își dezvolte abilitățile de soluționare a conflictelor, având a stfel un nivel de bază în
procesul medieri, înainte de a deveni veritabili mediatori. În cadrul pregătirii pot fi incluși toți cei
care își oferă sprijinul pentru dezvoltarea medierii în educație, supraveghetorii, mentorii elevilor și
asistenții. 52
În strâ nsă legătură cu medierea în educație se află și medierea culturală. Aceasta pentru că
individul nu există în afara manifestărilor care îl exprimă și orice individ se raportează la un context
cultural.53 „Cultura direcționează organizarea fizicului, care la rândul său are un efect profund
asupra felului în care oamenii privesc lucrurile, se comportă din punct de vedere politic, iau decizii,

48 K. Bickmore, Student Conflict Resolution, Power ‘Sharing’ in Schools, and Citizenship Education , Curriculum
Inquiry, nr. 32/2, 2001, pp. 137 -162.
49 J. Cameron, A. Dupuis, The Introduction of School Mediation to New Zealand , Journal of Research and Development
in Education, nr. 24/3, 1991, pp. 1 –13; C. McMahon, Conflict Resoluti on Network Schools Australia, European Journal
of Intercultural Studies, nr. 8/2, 1997, pp. 169 –184.
50 Hilary Cremin, Peer Mediation, op. cit. , p. 30.
51 J. Tyrrell, S. Farrell, Peer Mediation in Primary Schools , University of Ulster, Belfast, 1995.
52 H. Stacey, P. Robinson, Let’s Mediate: A teacher’s guide to peer support and conflict resolution skills for all ages ,
Sage Publications, London, 1997.
53 Jean Caune, Cultură și comunicare. Convergențe teoretice și locuri de mediere , Mădălina Bălășescu (trad.), Ed.
Cartea Românească, 2000, pp. 103 -104.

își stabilesc prioritățile, își organizează viețile și gândesc‖. Înțelegerea greșită a normelor culturale
locale și nați onale și complexitatea aspectelor politice, economice și instituționale pot învinge chiar
și cele mai bine intenționate eforturi de comunicare. 54
Pentru o bună înțelegere a medierii culturale s -a impus atât definirea acesteia – ca proces
prin care „persoa nele care provin din diverse contexte lingvistice și culturale își împărtășesc, prin
intermediul comunicării, propria lume culturală‖, în respectul și acceptarea lumii culturale de
proveniență, „favorizând deschiderea spațiilor de recunoaștere și de social izare cu persoane care
aparțin grupului etnic de proveniență‖55 -, cât și prezentarea modelului italian de mediere culturală –
construit pentru a face față fluxului migrator ce s -a abătut asupra Italiei în ultimii ani. În cadrul
acestui model, atenția ne -a fost reținută de: rolul mediatorului cultural care – lucrează pentru
consolidarea identității culturale a imigranților, pentru a reda forța istoriei rădăcinilor popoarelor
acestora, a apartenenței lor la o realitate care, în marea majoritate a cazurilor, n u este aceea a
societății occi dentale industrializate și nu are aceeași parametri de referință, aceleaș i criterii, valori
sau idealuri -, de importanța „limbii‖ – ca instrument util al mediatorului cultural, dar și de cele trei
tipuri de mediere intercultu rală folosite pe teritoriul statului italian: medierea culturală pentru noii
veniți – care s -a dezvoltat ca urmare a necesității de a face față la nevoile imediate și a necesității de
a facilita comunicarea inter -etnică56; medierea culturală pentru imigranț ii rezidenți – care are în
vedere încadrarea pașnică a noilor culturi în cultura italiană57; și medierea ca activitate de inserare
socială a noii generații – al cărei obiectiv îl reprezintă integrarea copiilor imigranților în sistemul
educațional italian58.
Un alt tip de mediere care face obiectul capitolului trei îl constituie medierea penală.
Introducerea medierii în domeniul justiției penale a depins în mare parte de percepția asupra
victimei și asupra compensației ce i se cuvine acesteia pentru repararea prejudiciului ce i -a fost
produs printr -o faptă prevăzută de legea penală. Analiza noastră debutează prin prezentarea
evoluției acestei concepții în literatura de specialitate până la stadiul conturării conceptului de
„justiție reparatorie‖. Aceasta este d efinită ca „o abordare care se concentrează în jurul constatării
prejudiciilor produse prin încălcarea legii și a găsirii modalităților propice de reparare a acestora‖. 59

54 John K. Gamman, Overcoming Obstacles in Environmental Policymaking: Creating Partnerships Through
Mediation , SUNY Series in International Environmental Policy and Theory, State University of New York Press, New
York, 1994, pp. 70 -71.
55 A. Belpiede, La mediazione culturale nei Servizi Sociali , în Animazione Sociale, nr. 3, 1998, p. 84.
56 R. De Vita, F. Berti, Dialogo senza paure, Scuola e servizi sociali in una società multiculturale e multireligiosa ,
FrancoAngel i, Milano, 2002.
57 Roberta T. Di Rosa, Mediazione tra culture. Politiche e percorsi di integrazione , Pisa University Press, Pisa, 2005,
pp. 71 -73.
58 Roberta T. Di Rosa, Mediazione tra culture. Politiche e percorsi di integrazione , Pisa University Press, Pi sa, 2005,
pp. 80 -81.
59 Mediation UK (2006) Website: http://www.mediationuk.org.uk/

Cele trei modele principale de justiție reparatorie identificate în literatura de sp ecialitate
britanică sunt:60 medierea victimă -infractor – care este o formă de mediere ce îi permite
infractorului să repare prejudiciul produs victimei; conferința grupului familial – care este folosit
pentru susținerea unui individ de către un grup de per soane (din care poate face parte și victima)
pentru a lua o decizie importantă; și conferința reparatorie – care are scopul de a susține moral
victima. Rolul justiției reparatorii este complex și are în vedere atât crearea posibilității de
exprimare a vict imei și de reparare a prejudiciilor ce i -au fost aduse, cât și reintegrarea socială a
infractorului. Într -un sens larg, obiectivele medierii penale sunt: repararea prejudiciului cauzat
victimei , restabilirea păcii sociale și responsabilizarea autorului fap tei.61 În concret, în literatura de
specialitate s -a stabilit că obiectivele medierii în acest domeniu se concretizează în principii de bază
ale acesteia:62 principiul priorității sprijinirii și a „vindecării victimei” , principiul asumării
răspunderii de căt re infractori pentru faptele comise , principiul ajungerii la un acord prin
intermediul dialogului , principiul reparării prejudiciului , principiul evitării stării de recidivă de
către infractor și principiul reintegrării victimelor și a agresorilor acestora în comunitate . Pentru a
crea o imagine cât mai clară despre ceea ce presupune medierea victimă -infractor, am considerat
utilă prezentarea modelului american și a celui german.
Medierea socială sau comunitară, se referă la „medierea coeziunii sociale care reprezintă
procesul de creare și de reparare a legăturilor sociale și de rezolvare a conflictelor din viața
cotidiană, în cadrul căruia un terț imparțial și independent, încearcă prin intermediul organizării de
schimburi de idei între persoane sau între in stituții, să le ajute să -și amelioreze relația sau să rezolve
un conflict‖.63 Conceptul de comunitate, în sens relațional, desemnează complexitatea societății,
scoțând în evidență faptul că în cadrul său acționează diverși subiecți: familia, grupurile infor male,
asociațiile, instituțiile, serviciile sociale care contribuie la identitatea socială a comunității și la
îndeplinirea „binelui comun‖ în optica principiului subsidiarității. Comunitatea este definită ca
„locul teritorial și simbolic al medierii între micro și macro, între subiect și complexitatea
socială‖.64
La baza analizării acestui tip de mediere au stat dorința de a scoate în evidență importanța
acesteia într -o societate în care există mai multe tipuri de comunități – comunități teritoriale ,
socia le, simbolice , de muncă , etnice – în care, de -a lungul timpului, s -a dezvoltat un set de valori
implicite medierii în comunitățile locale – ascultarea tuturor, atât cu privire la sentimente, cât și cu

60 Hilary Cremin, Peer Mediation, op. cit. , p. 14.
61 Paul Mbanzoulou, Nicole Tercq, La Médiation familiale pénale , L‘Harmattan , Paris, 2004, pp. 19 -22.
62 Marian Liebmann, Restorative Justice – How It Works, op. cit. , pp. 26 -27.
63 Michèle Guillaume -Hofnung, op. cit. , p. 25.
64 P. Di Nicola, La rete: metafora dell’appartenenza. Analisi strutturale e paradigma di rete , FrancoAngeli, Milano,
1998, p. 129.

privire la fapte; cooperarea și prețuirea contribuțiilo r aduse de ceilalți; căutarea punctelor comune,
iar nu a diferențelor; afirmarea sine -lui și a altora ca bază necesară de rezolvare a conflictului;
vorbirea pentru sine, iar nu acuzarea altora; separarea problemei de oameni; înțelegerea altor puncte
de ved ere diferite; folosirea unei abordări creative pentru găsirea soluțiilor la conflict; privirea către
nevoile oamenilor în viitor, iar nu a vinovaților pentru trecut; analizarea tuturor opțiunilor înainte de
alegerea uneia dintre ele; căutarea unei soluții de tip „câștig -câștig‖, în cadrul căreia să fie
satisfăcute interesele tuturor, iar nu a unei abordări de tipul „câștig -pierdere‖ în care o persoană
câștigă, iar alta pierde65 -, dar și faptul că în literatura de specialitate se consideră că la rădăcina
acesteia stă filosofia non -violenței. Pornind de la aceste aspecte, am considerat că se impune
evidențierea trăsăturilor specifice ale acestui tip de mediere în state cu tradiție în domeniul medierii
comunitare, precum SUA și Marea Britanie. Raportat la aces t aspect, trebuie subliniat faptul că,
spre deosebire de celelalte tipuri de mediere, în cadrul acesteia, literatura de specialitate și practica
britanică au relevat șapte faze ale procesului de mediere. Deși am avut inițial tendința de a recurge
la simpli ficarea acestora, la o analiză mai aprofundată a medierii comunitare, am constatat că,
raportat la obiectul acesteia, aceasta nu poate fi inclusă forțat în modelul general al celor cinci stadii
ale medierii.
O atenție aparte a fost acordată și abordării l ui Foucault asupra puterii și manifestărilor
centralizate, raportat la puterea pe care medierea comunitară o are în stat. Pentru o desluși acest
aspect, autorul este de părere că pentru a identifica puterea medierii comunitare trebuie să ne
raportăm la toa te mecanismele de putere ale aparatului statal.66 Aceasta cu atât mai mult cu cât,
puterea nu se reduce la manifestările sale centralizate. Deci, statul nu trebuie privit ca o entitate
unificată din care derivă toate puterile, ci ca o entitate „nominală‖ ca re reunește toate relațiile de
putere dintr -o anumită societate. Privind mai departe de principiul suveranității, puterea trebuie
analizată prin prisma „tehnicilor și a tacticilor de dominare‖.67 În societățile moderne, dominanța
legii și a modelului suvera n este înlocuită de răspândirea inovației politice. 68 Medierea comunitară
„împuternicește‖ indivizii să facă alegeri și ajută la consolidarea comunității. Acest fapt nu
înseamnă o expansiune a puterii, ci reprezintă mai degrabă o implicare activă în schimb area felului
în care configurațiile puterii liberale sunt sprijinite. În acest context, medierea comunitară ar putea fi
considerată ca una dintre multele puteri guvernamentale care operează din umbră, pe latura ascunsă
a modelului legii și suveranității. D e altfel, Foucault, subliniază că „pentru timpurile noastre

65 M. Liebmann, Mediation in context , Jessica Kingsley Publishers, Londra, 2000, pp. 12 -13.
66 Michel Foucault, Power/Knowledge: Selected Interviews and Other Writings 1972 –1977 , Harvester Press, Brighton,
1980, p. 72.
67 George C. Pavl ich, Justice Fragmented. Mediating community disputes under postmodern conditions , Routledge,
Londra, New York, 1996, p. 89; Michel Foucault, Power/Knowledge: Selected Interviews and Other Writings 1972 –
1977 , op. cit. , p. 102.
68 Michel Foucault, Discipline and Punish: The Birth of the Prison , Vintage, New York, 1977, pp. 220 -221.

moderne poate nu este așa de importantă dominația statală a societății, ci este mult mai importantă
guvernamentalizarea statului‖.69 Medierea comunitară este parte din procesul de
„guvernamentaliza re‖ al statului, este unul dintre multele procese prin care operează arta
guvernământului în societatea contemporană.70 Foucault avertizează asupra perceperii puterii ca
ceva care emană de la natură, indivizi a priori sau noi înșine. „Indivizii‖ sunt mijloa cele de acțiune
ale puterii, iar nu punctele de aplicare ale acesteia‖.71 În condițiile post -modernismului, atât
indivizii, cât și sine -le acestora constituie mijloace de acțiune ale medierii comunitare. Aceasta
țintește să reconstituie comportamentele indi viduale ale identității de sine a părților aflate în
conflict, prin intermediul diverselor căi de soluționare a acestuia.72
Prima parte a capitolului trei se încheie cu o scurtă prezentare a medierii divine. În literatura
de specialitate au fost identificat e două concepții referitoare la acest tip de mediere. Prima concepție
se referă la înțelegerea lui Dumnezeu ca fiind mereu în apropierea creației sale, prin intermediul
Fiului Său Iisus Hristos.73 A doua concepție ce s -a conturat privește realizarea medieri i divine prin
intermediul rugăciunii, dar mai ales prin intermediul reprezentanților și slujitorilor Bisericii.74 În
opina lui W. O. E. Oesterley, medierea este „un principiu‖ care se aplică la nivel universal; este un
principiu care stă în natura lucrurilo r; fie că este vorba despre lumea naturală sau despre cea
spirituală, există întotdeauna un mijloc prin care cauza și efectul pt fi reunite; unitatea naturii,
solidaritatea rasei umane, creșterea spirituală a omului sunt toate condiționate de acest princip iu‖.75
Am acordat de asemenea o importanță sporită tradiției creștine de rezolvare a conflictelor, scoțând
în evidență atât exemple biblice, cât și exemple din practica Bisericii Catolice în acest sens.
În partea a doua a capitolului trei, dedicată prezențe i medierii în viața politică internă, am
insistat asupra unuia dintre cele mai dezvoltate tipuri de mediere, medierea politică. Rădăcinile
medierii în viața politică datează din Antichitate. Aristotel a făcut o analiză a amiciției. Acesta
distingea trei fo rme de amiciție în funcție de finalitățile lor: interes, agrement și virtute. Punctul
comun al acestor trei forme îl constituie egalitatea între cei care le practică. Pentru mediere, o
deosebită importanță o are amiciția ca relație etică bazată pe virtute. Prietenii se recunosc în
interiorul acestei relații ca semeni egali care se află în căutarea binelui comun. Pentru Aristotel,
amiciția reprezintă inima legăturii sociale. Această filozofie a relației există și astăzi în Occident.

69 Michel Foucault, Governmentality, Ideology and Consciousness , nr. 6, 1979, pp. 5 –21.
70 George C. Pavlich, Justice Fragmented. Mediating community disputes under postmodern condit ions, op. cit. , pp. 91 –
92.
71 Michel Foucault, Power/Knowledge: Selected Interviews and Other Writings 1972 –1977, op. cit. , p. 98.
72 George C. Pavlich, Justice Fragmented. Mediating community disputes under postmodern conditions, op. cit. , pp. 97 –
98.
73 Jon M. Robertson, Christ as Mediator – A study of the theologies of Eusebius of Caesarea, Marcellus of Ancyra and
Athanasius of Alexandria , Oxford Theological Monographs, Oxford University Press, Oxford, 2007, p. 10.
74 Jack N. Lightstone, The Commerce of the Sacred. Mediation of the Divine among Jews in the Greco -Roman World ,
Columbia University Press, New York, (1984) 2006.
75 W. O. E. Oesterley, The Jewish Doctrine of Mediation , Skeffington and Son, Londra, 1910, p. 1.

Husserl, Martin Buber, Ga briel Marcel, Paul Ricoeur, Gilles Deleuze pot fi numiți filosofi ai
relației. Potrivit lui Emmanuel Levinas: „Subiectul începe, cu relația sa, cu obligația sa față de
celălalt‖. Pentru acesta, „binele ultim‖ îl reprezintă „recunoașterea aproapelui‖, iar r esponsabilitatea
pe care individul o are față de aproapele său trebuie trăită în cadrul cetății, de o manieră politică.
Unul dintre discipolii lui Levinas, Alain Finkielkraut afirma că: „A face politică pentru cineva care
nu este politician este experiența dialogului, un fel de punere în comun a lumii prin limbaj.
Limbajului îi aparține riscul de a se transforma prin cuvântul aproapelui. (…) Democrația este
fondată pe această idee a politicii și a limbajului‖. În final A. Finkielkraut propune recunoașterea
amiciției politice în sensul înțeles de Hannah Arendt, anume că „Ar trebui ca amiciția să nu fie doar
un spațiu al încrederii, ci mijlocul de reflecție asupra lumii (…). Cu excepția intimității, amiciția
este o calitate politică: este lumea pe care căutăm să o descoperim și să o înțelegem împreună‖.
Viața politică se organizează și se diversifică prin intermediul dialogului și a confruntărilor, prin
intermediul medierilor: asociative, sindicale, politice.76
Pentru o evidențiere cât mai clară a medierii poli tice am considerat că se impune studierea
formelor în care aceasta se regăsește în viața politică românească. O primă formă pe care o ia
medierea politică este cea a cooperării tripartite. Plecând de la „funcția unificatoare a elitei asupra
colectivitățilo r umane de armonizare a individului cu sine și cu semenii, și a lumii sociale cu cea
naturală‖ 77, cooperarea tripartită se realizează prin dialog social. Acesta reprezintă „o modalitate
simplă și concretă care urmărește explicit realizarea democrației econ omico -sociale prin aducerea la
masa dialogului, a discuțiilor și a negocierilor a celor doi mari parteneri sociali care se întâlnesc atât
în procesul muncii, dar și în diverse activități de gestionare a treburilor societății‖.78 Dialogul social
se realizeaz ă la trei nivele: social, de ramură și de unitate. 79 Legislația română stabilește atât scopul
dialogului social – „asigurarea climatului de stabilitate și pace socială‖ -, cât și modalitatea prin care
acesta se aduce la îndeplinire – „prin lege sunt reglem entate modalitățile de consultări și dialog
permanent între partenerii sociali‖.80 Alte obiective ale dialogului social sunt: schimbul
informațiilor între părțile care iau parte la dialogul social, consultarea părților asupra problemelor de
interes reciproc , negocierea în vederea ajungerii la o înțelegere în ceea ce privește măsurile ce se
impun a fi luate, și în final, încheierea unui acord negociat. Prin lege sunt stabilite și organismele
tripartite constituite în România pentru realizarea dialogul social.
În România, medierea mai intervine și în alte domenii, special prevăzute de lege. În primul
rând, aceasta intervine, în baza prevederilor legale din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea

76 Jean-François Six, Véronique Mussaud, op. cit. , pp. 34 -39.
77 Liviu -Petru Zăpârțan, Contribuții la Critica Teoriilor Elitare , Ed. Dacia, Cluj -Napoca, 1979, p. 33.
78 Valer Dorneanu, Dialogul social , Lumina Lex, București, 2005, p. 8.
79 Alexandru Athanasiu, Luminița Dima, Dreptul muncii , Ed. All Beck, București, 2005, p. 245.
80 Art. 214 din Codul Muncii , Ed. Wolters Kluwer, ediție actualizată, București, octombrie 2007.

conflictelor de muncă81, în soluționarea conflictelor de interese, adică a „conflictelor de muncă care
au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă‖.82
Pentru relevarea aspectelor specifice intervenției medierii în cadrul conflictelor de interese, am
purces la prezentare a prevederilor legale în materie. Apoi, medierea este una dintre funcțiile
președintelui României. Alături de alte funcții date în sarcina președintelui României, art. 80 din
Constituție României o stabilește și pe cea de mediator între puterile statului, dar și între stat și
societate. Pornind de la prevederile constituționale, în literatura de specialitate au fost identificate
toate atribuțiile pe care președintele României le are în îndeplinirea funcției de mediator.83
Principiile care stau la baza funcți ei de mediere a președintelui României sunt: principiul legitimării
democratice a președintelui , alegerea sa făcându -se prin vot universal și direct de către toți cetățenii
statului cu drept de vot, și principiul non -apartenenței acestuia la nici un partid politic . I. Deleanu
este de părere că acest principiu prevăzut de art. 84 (1) din Constituție trebuie interpretat de o
manieră extensivă, incluzând și faptul că președintele nu poate fi membru al nici unei organizații
politice.84 În opinia noastră, conside răm că acestor două principii li se alătură și principiul
separației puterilor în stat . Aceasta întrucât, orice intervenție în sensul medierii „între puterile
statului‖ trebuie să se desfășoare în limitele acestui principiu. Încălcarea acestui principiu în cadrul
medierii pune în pericol „armonia socială și garanția libertății umane‖85.
Un pas important în procesul de implementare a medierii în România l -a constituit adoptarea
Legii speciale nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei d e mediator86.
Meritul aceste legi se concretizează în instituirea cadrului legal general în care se poate desfășura
medierea. Alături de definiția dată medierii – „o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor
pe cale amiabilă, cu ajutorul unei ter țe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de
neutralitate, imparțialitate și confidențialitate‖87 -, legea cuprinde dispoziții referitoare la:
principalele funcții ale mediatorului, introducerea clauzei de mediere în diverse contracte în cheiate
de părți, principiile care stau la baza medierii, procedura medierii, medierea conflictelor de familie,
medierea în cauzele penale și alte dispoziții generale. Mai amintim și faptul că legea reglementează
și organizarea profesiei de mediator. Deși această lege prezintă un pas important în dezvoltarea
medierii în România, nu putem să nu remarcăm ponderea scăzută de aplicare a acesteia în practică.

81 M. Of. nr. 582 din 29 noiembrie 1999 .
82 Art. 4 din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă , M. Of. nr. 582 d in 29 noiembrie 1999.
83 T. Drăganu, Drept constituțional și instituții politice, tratat elementar , vol. II, Lumina Lex, București, 1998, pp. 224
și următ., în Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale – în dreptul român și în dreptul comparat -, Ed. C. H.
Beck, București, 2006, pp. 720 -721.
84 Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale -, op. cit., p. 720.
85 Ibidem , p. 44.
86 M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006 .
87 Art. 1 (1) din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea pro fesiei de mediator , M. Of. nr. 441
din 22 mai 2006.

Motivele sunt multiple: lipsa de informare a cetățenilor despre această modalitate pașnică de
soluționar e a conflictelor, indiferența manifestată de instanțele de judecată în sensul recomandării
medierii, dar și lipsa mijloacelor materiale de implementare a acesteia în diversele domenii ale vieții
sociale.
Tema abordată în cuprinsul ultimului capitol o repr ezintă medierea în relațiile internaționale.
Prima parte a acestuia este dedicată conflictelor internaționale. În opinia lui Marshall B. Rosenberg,
conflictul internațional reprezintă „un dezacord asupra unei chestiuni de fapt sau de drept, o
contradicție, o opoziție de teze juridice sau de interese între două state.88 În doctrină se face
distincție între conflicte internaționale de natură juridică – care comportă asupra aplicării sau
interpretării dreptului existent – și conflicte internaționale de natură p olitică – asupra modificării
dreptului existent.89 Ne-am concentrat însă asupra modalităților pașnice de reglementare a
conflictelor, atât în exteriorul organizațiilor internaționale cât și în cadrul acestora. În cuprinsul
paragrafului referitor la modurile ne-pașnce de reglare a conflictelor internaionale am considerat că
se impun scurte referiri la etapele de codificare a dreptului războiului.
Modalitățile pașnice de reglementare a conflictelor în afara cadrului procedural al
organizațiilor internaționale se împart în două categorii, în funcție de procedurile pe care le
utilizează. Astfel, când sunt folosite proceduri diplomatice se vorbește despre: negocierile
diplomatice – care se desfășoară în cadrul normal al relațiilor dintre state fie cu ocazia unei
conferințe speciale, fie cu ocazia unor reuniuni periodice, prin intervenția diplom aților sau a
oamenilor politici 90-; bunele oficii – care constă în „demersul unuia sau mai multor guverne
americane, sau al unuia sau mai multor cetățeni eminenți ai unuia d intre statele neimplicate în
diferend, cu scopul de a apropia părțile oferindu -le posibilitatea de a găsi direct o soluție
adecvată‖91 -; și medierea internațională . Atunci când se folosesc proceduri instituite, modalitățile
de reglementare a conflictelor s unt: ancheta – care presupune facilita rea reglementării unui conflict
prin cunoașterea exactă a faptelor prin intermediul unui organism care să ofere toate garanțiile
imparțialității92; concilierea – al cărui scop este acela al intervenției unei comisii com puse din
persoane care se bucură de încrederea părților pentru a pune de acord adversarii, în urma unei
proceduri în contradictoriu93; reconcilierea – care presupune mai mult decât soluționarea

88 C.P.J.I., affaire du Lotus , 1927: C.I.J., affaire du Sud -Ouest africain , 1962.
89 David Ruzié, Droit international public, onzième édition , Dalloz, Paris, 1994, p. 155.
90 C.P.J.I., affaire Mavrommatis , 1924; C.I.J., affaire du Sud -Ouest africain , 1962: recurgerea la diplomația
parlamentară sau la diplomație prin conferințe.
91 Traian Chebeleu, Drept Diplomatic și Consular , Ed. Universității din Oradea, Oradea, 2000, pp. 724 -725.
92 David Ruzié, op. cit. , pp. 157 -158.
93 Ibidem , p. 158.

conflictului, reprezentând pasul următor către o comunitate sig ură și integrată94; și arbitrajul
internațional – care permite reglarea unui litigiu de către judecătorii aleși de către părți .95
Modalitățile de reglementare pașnică a diferendelor internaționale în cadrul procedural al
organizațiilor internaționale țin de misiunea oricărei astfel de organizații . În ceea ce privește
organizațiile internaționale, distimgem ONU – organizație internațională cu vocație de intervenție
universală, cu triplă misiune: prevenirea diferendelor internaționale , reglarea conflictelor care pot
surveni, și în fine, luarea unor măsuri polițienești colective pentru a împiedica sau pentru a
estompa recursul la forță , dar și organizații internaționale cu vocație regională. Acestora li se
adaugă și mecanismele europene constituite în scopul regl ementării pașnice a conflictelor, dar și
mecanismele de reglare judiciară a diferendelor internaționale – Curtea Internațională de Justiție.
Partea a doua a ultimului capitol este dedicată în întregime medierii interaționale. Aceasta
debutează cu definire a conceptului de „mediere internațională‖ , raportat la cel de „conflict
internațional‖. Terțul ocupă un rol deosebit și în medierea internațională. Intervenția terțului este
justificată atât de necesitatea reducerii numărului și intensității conflictelor, de dorința statelor de
promovare și protejare a păcii, cât și de motive ce țin de promovarea intereselor naționale și de
politică de putere. Din acest punct de vedere, medierea reprezintă un instrument de politică externă
a statelor. În intervenția sa, med iatorul internațional are la dispoziție diverse strategii și tactici
pentru managementul și soluționarea conflictelor. În literatura de specialitate se disting diverse
astfel de strategii și tactici,96 însă cele care s -au consacrat sunt: strategiile de comu nicare –
facilitare – sunt cele în care terțul aranjează întâlnirea părților, încearcă îmbunătățirea relațiilor
dintre acestea, sau cel puț in transmite mesaje între ele ; strategiile de formulare – prin care
mediatorul formulează o agendă, sugerează noi mod alități de abordare a probleme lor, și propun
soluții posibile ; și în fine, la polul opus se află strategiile de manipulare – prin care mediatorul poate
amenința, sau face presiuni asupra părților pentru a face conce sii și a ajunge la un compromis .97
În pune rea în practică a strategiilor și tacticilor amintite, terții – în calitatea lor de mediatori
– îndeplinesc anumite funcții necesare pentr u a-și implementa intervențiile : 98 funcții de informație –
prin furnizarea de informații către părțile care nu își vor besc sau care se află în mijlocul unui
conflict violent ; funcții tactice – funcții prin care terții reduc impactul tacticilor rigide ; funcții de

94 D. J. Whittaker, Conflict and Reconciliation in the Contemporary World , Routledge , Londra, New York, 1999, pp. 7 –
8.
95 David Ruzié, op. cit. , p. 159.
96 D. Kolb, Strategy and tactics of mediation , în Human Relations, nr. 36, 1983, pp. 24 –68; J. G. Stein, Structure,
strategies and tactics of mediation , în Negotiation Journal, nr. 1, 1985, pp. 331–347; P. Carnevale, Strategic choice in
mediation , în Negotiation Journal, nr. 2, 1986, pp. 41 –56.
97 S. Touval, I. W. Zartman (edit .), International Mediation in Theory and Practice , Westview Press, Boulder, 1985.
98 J. Bercovitch, Third parties and conflict management in the context of East Asia and the Pacific , în J. Bercovitch,
Kwei -Bo Huang, Chung -Chian Teng (edit.), Conflict Managemen t, Security and Intervention in East Asia. Third -party
mediation in regional conflict, Routledge, Londra, New York, 2008, p. 23.

supraveghere – atunci când p ărțile implicate în conflict sunt împiedicate să ajungă la un acord
datorită faptu lui că nu au încredere unele în altele că ar putea să ducă la bună îndeplinire, cu bună
credință, termenii acestuia – caz în care terții vor monitoriza de o manieră imparțială continuitatea
executării acordului în timp. ; și funcții de relaționare – prin ca re terțul purcede de la simplul act de
furnizare a informațiilor la diferite acțiuni care presupun persuasiune sau coerciție pentru a induce
părților nevoia redefinirii uneia sau mai multor caracteristici majore a relației dintre ele, în vederea
facilitări i obținerii rezultatului dorit .
În ceea ce privește condițiile în care intervine medierea internațională în literatura de
specialitate s -au conturat s -au conturat mai multe opinii.99 O vom reține pe cea potrivit căreia
condițiile specifice intervenției medi erii internaționale sunt:100 fenomenul maturării conflictului –
„maturarea reprezintă premisa obligatorie pentru progresul diplomatic, adică circumstanțele
pregătitoare pentru un progres negociat sau chiar pentru o soluție‖101; și acceptarea medierii de
către părțile implicate în conflict – aceasta înseamnă că „părțile își mențin controlul asupra finalului
disputei și asupra libertății lor de a accepta sau de a respinge medierea sau propunerile
mediatorului‖.102 Mediatori care pot interveni în conflictele interna ționale sunt: individul mediator ,
statele mediatoare – superputerile și puterile mici și mijlocii -, organizațiile internaționale cu
vocație internațională și organizațiile internaționale cu vocație regională . 103
Înainte de a trece la prezentarea anumitor cazuri concrete de mediere internațională relevate
și în literatura de specialitate, ne -am ocupat de asemenea și de analizarea intervenției medierii în
crizele internaționale. Acestea sunt episoade periculoase care pot destabiliza nu numai actorii direct
implicați, ci întregul sistem internațional. Aceste a pot schimba pentru totdeauna distribuția puterii în
comunitatea internațională sau într -un sub -sistem regional. Medierea nu este un fenomen rar întâlnit

99 Ibidem , p. 37; J. Bercovitch, P. Regan, Mediation and International Conflict Management: A Review and Analysis , în
Z. Maoz, A . Mintz, T. C. Morgan, G. Palmer, R.J. Stoll (edit.), Multiple Paths to Knowledge in International Relations ,
Lexington Books, Lanham, 2004, p. 250; C. Moore, The Mediation Process: Practical Strategies for Resolving
Conflict , 2nd ed., Jossey -Bass, San Fr ancisco, 1996, p. 8; L. Susskind, J. Cruikshank, Mediation and Other Forms of
Assisted Negotiation , în L. Susskind, P. F. Levy, J. Thomas -Larmer (edit.), Negotiating Environmental Agreements:
How to Avoid Escalating Confrontation, Needless Costs, and Unnec essary Litigation . Island Press, Washington, 2000;
J. Jr. Wall, M. Blum, Negotiations , în Journal of Management , nr. 17/2, 1991, p. 284; I. William Zartman, Ripe for
Resolution , Oxford University Press, New York, 1989; I. William Zartman, Negotiation and Conflict Management.
Essays on theory and practice , Routledge, Londra, New York, 2008, pp. 163 -164.
100 P. Coleman, Refining Ripeness: A Social -Psychological Perspective , în Peace and Conflict: Journal of Peace
Psychology, nr. 3, 1997, pp. 81 –103; L. Kriesb erg, Varieties of Mediating Activities and Mediators in International
Relations , în J. Bercovitch (edit.) Resolving International Conflicts: The Theory and Practice of Mediation , Lynne
Rienner Publishers, Boulder, 1996; I. W. Zartman, Ripe for Resolution , Oxford University Press, New York, 1989.
101 R.N. Haass, Conflicts Unending , Yale University Press, New Haven, 1990, p. 6.
102 J. Bercovitch, Introduction: Putting Mediation in Context , în J. Bercovitch (edit.) Studies in International Mediation:
Essays in Ho nor of Jeffery Z. Rubin , Palgrave, New York, 2002, p. 5.
103 Tsungting Chung, Regional organizations, individuals, and the mediation in Beijing –Taipei disputes after the cold
war, în op. cit. , p. 248.

în crizele internaționale sau în cadrul conflictelo r. 104 Așa cum crizele sunt un tip al conflictelor,
managementul crizelor diferă de rezolvarea conflictului.105 În literatura de specialitate nu există o
anumită definiție pentru managementul crizelor106 sau pentru soluționarea conflictului107 și nici un
acord a supra a ceea ce duce la rezolvarea cu succes a acestora. Autorii fie nu fac distincție între
acești termeni, fie eșuează în definirea clară a acestora.108 Cu toate acestea, u nii autori sunt de
părere că distincția între acești doi termeni este esențială pentru a înțelege și evalua eficiența
medierii .109
Schroeder, Gilbert, Lauren și alții au susținut că marea majoritate a crizelor nu pot fi
administrate.110 Pe de altă parte, există opinii potrivit cărora, în ciuda naturii imprevizibile a
crizelor, pot fi făcuți a numiți pași care să afecteze dinamica și finalul acestora. Cu alte cuvinte, se
poate vorbi despre managementul crizelor. Evans și Newnham definesc managementu l crizei
internaționale ca „încercare de a controla evenimentele din timpul crizei pentru preveni rea iscării
violențelor ‖.111 Prima misiune a managementului crizei este terminarea imediată a acesteia, înainte
ca ea să escaladeze sau să se extindă. În literatura de specialitate112 s-a notat că acest efort este avut
în vedere la rezolvarea problemelor dispu tate sau care stau la baza interacțiunilor violente dintre
părți. Pentru D. M. Kolb și E. F. Babbitt managementul implică „întreruperea temporară a unui
conflict care este în desfășurare‖113, în vreme ce pentru M. Kleiboer managementul reprezintă
„efortul de neutralizare a consecințelor distructive ale conflictului‖.114 Aceste puncte de vedere

104 Jonathan Wilkenfeld, Kathleen J. Young, David M. Quinn, Victor Asal, Mediating international crises. Cross –
national and experimental perspectives, Journal of Conflict Resolution, 47, 3, 2003 , pp. 2 -3.
105 Ibidem , p. 8.
106 G.H. Snyder, P. Diesing, Conflict Among Nations: Bargaining, Decision -making, and System Str ucture in
International Crises , Princeton University Press, Princeton, 1977.
107 P.C. Stern, D. Druckman, Evaluating Interventions in History: The Case of International Conflict Resolution ,
International Studies Review , nr. 2, 2000, pp. 33 –63.
108 M. Kleiboer, The Multiple Realities of International Mediation , Lynne Rienner, Boulder, 1998.
109 Jonathan Wilkenfeld, Kathleen J. Young, David M. Quinn, Victor Asal, op. cit. , p. 8.
110 P.W. Schroeder, Crisis, Escalation, War , în Journal of Modern History , nr. 46, 1974, pp. 537 –540; A.N. Gilbert,
P.G. Lauren, Crisis Management: An Assessment and Critique , Journal of Conflict Resolution , nr. 24, 1980, pp. 641 –
664.
111 G. Evans, J. Newnham, The Penguin Dictionary of International Relations , Penguin Books, London, 1998, p. 104 .
112 J. W. Burton, Conflict: Resolution and Prevention , St. Martin‘s Press, New York, 1990; H. C. Kelman, Informal
Mediation by the Scholar/Practitioner , în J. Bercovitch, J. Z. Rubin Mediation in International Relations: Multiple
Approaches to Conflict Management , St. Martin‘s Press, New York, 1992; D. M. Kolb, E. F. Babbitt, Mediation
Practice on the Home Front: Implications for Global Conflict Resolution , în J. A. Vasquez, J. T. Johnson, S. Jaffee, L.
Stamato (edit.) Beyond Confrontation: Learning Conflic t Resolution in the Post -Cold War Era , University of Michigan
Press, Ann Arbor, 1995; K. Rupesinghe, Mediation in Internal Conflicts: Lessons from Sri Lanka , în J. Bercovitch
(edit.) Resolving International Conflicts: The Theory and Practice of Mediation , Lynne Rienner, Boulder, 1996; M.
Kleiboer, The Multiple Realities of International Mediation , Lynne Rienner, Boulder, 1998; M. Kleiboer, Great Power
Mediation: Using Leverage to Make Peace? , în J. Bercovitch (edit.) Studies in International Mediation: Essa ys in
Honor of Jeffrey Z. Rubin , Houndsmills, Basingstoke, Palgrave MacMillan, Hampshire, 2002.
113 D. M. Kolb, E. F. Babbitt, Mediation Practice on the Home Front: Implications for Global Conflict Resolution , în J.
A. Vasquez, J. T. Johnson, S. Jaffee, L. S tamato (edit.) Beyond Confrontation: Learning Conflict Resolution in the
Post-Cold War Era , University of Michigan Press, Ann Arbor, 1995, p. 80.
114 M. Kleiboer, The Multiple Realities of International Mediation , Lynne Rienner, Boulder, 1998.

referitoare la conceptul de management al crizei sunt similare cu ceea ce Young denumește
„controlul crizei‖.115
Deși se reține că managementul crizelor diferă de cel al c onflictelor, strategiile pe care
mediatorii le pot utiliza în gestionarea crizei internaționale sunt aceleași ca și în cazul
managementului conflictelor internaționale: facilitarea/comunicarea, formularea sau manipularea.116
Stilul folosit reflectă preferinț ele și capacitățile actorilor implicați în criză.117 O altă chestiune
relevantă se referă la variabilele care afectează managementul crizelor și eficiența diverselor stiluri
de mediere folosite.118
În ceea ce privește managementul conflictele dintre organizați ile internaționale, în doctrină
s-a făcut o dublă clasificare. În primul rând, în funcție de natura organelor care intervin aceste
conflicte pot fi administrate de organe a căror funcție principală este executivă sau deliberativă,
direct sau prin intermedi ul unui organ subsidiar; printr -un organ arbitral; printr -un organ judiciar;
sau printr -un organ ad-hoc. Apoi, după natura puterilor, managementul conflictelor dintre
organizațiile internaționale se face prin: conciliere; reglare politic ă fără caracter obl igatoriu
(recomandarea, ancheta) sau cu caracter obligatoriu; sau prin reglementare arbitrală sau judiciară.119
Deși medierea nu este amintită în cadrul acestor clasificări, în virtutea caracteristicilor acesteia,
considerăm că organizațiile internaționale p ot apela la mediere pentru soluționarea rapidă și pașnică
a diferendelor dintre ele.
În subcapitolul intitulat „Medierea în dreptul comunitar‖ am făcut scurte referiri la sistemele
comunitare de reglementare pașnică a diferendelor120, dar și la reglementarea medierii la nivel
comunitar. Nu în ultimul rând, am considerat că se impun referiri la instituția mediatorului european
a cărui misiune este aceea de a interveni în conflictele dintre administrația comunitară și
beneficiarii acesteia.121 Nu puteam să înche iem prezenta lucrare fără a ne referi la medierea
disputelor comerciale internaționale. Aceasta cu atât mai mult cu cât, odată cu creșterea
popularității și a recunoașterii la nivel internațional a procedurii medierii, companiile internaționale
au început o reorientare înspre mediere, în vederea rezolvării conflictelor dintre ele.122 Pentru o
mediere de succes în materie de comerț internațional, sunt necesare următoarele condiții: motivare
în acest sens din partea celor care se află într -o situație conflictua lă și existența unor mediatori cu

115 O. R. Young , The Intermediaries: Third Parties in International Crises , Princeton University Press, Princeton, New
York, 1967.
116 S. Touval, I.W. Zartman, Introduction: Mediation in Theory , în S. Touval, I.W. Zartman (edit.), International
Mediation in Theory and Pra ctice , Westview Press, Boulder, 1985.
117 Jonathan Wilkenfeld, Kathleen J. Young, David M. Quinn, Victor Asal, op. cit. , p. 69.
118 S. Touval, I.W. Zartman, Introduction: Mediation in Theory , în op. cit., pp. 10 -12.
119 David Ruzié, op. cit. , p. 172.
120 Idem .
121 Michèle Guillaume -Hofnung, op. cit. , p. 20.
122 Jeswald W. Salacuse , The global negotiator. Making, Managing and Mending Deals around the World in the
Twenty -First Century , Palgrave MacMillan, New York, 2003, p. 259.

experiență în domeniu. De asemenea, se va ține cont de faptul că nici o mediere nu poate avea loc în
lipsa manifestării de voință a părților în acest sens.123
Unii percep globalizarea ca fiind o sursă de conflict.124 Cu toate acestea, globalizarea poate
fi și un accelerator al schimbării sociale. Aceasta poate acționa atât în sensul agravării tensiunilor
dintr -o societate, cât și în sensul creării unora noi. În dorința de a încheia cu o notă optimistă, ne
raliem celor care sunt de părere că globalizarea va accelera procesul de rezolvare a conflictelor125,
mai ales prin mijloace pașnice, precum medierea.

123 Ibidem , pp. 260 – 265.
124 Jacques Attali, Millenium: Winners and Losers in the Coming World Order , Times Books, New York, 1991;
Benjamin R. Barber, Jihad vs. McWorld , Times Books, New York, 1995.
125 Alan Tidwell, Charles Lerche, Globalization and Conflict Resolution , International Journal of Peace Studies, Vol. 9,
Nr. 1, 2004, p. 47 -48.

BIBLIOGRAFIE
I. Literatură de specialitate:
A.
1. Acland, A.F., A Sudden Outbreak of Common Sense: Managin g Conflict through
Mediation, Hutchinson, Londra, 1990.
2. Acland, A., Resolving disputes without going to court, Century, Londra, 1995.
3. Adair -Toteff, C., Ferdinand Tönnies: Utopian Visionar , in: Sociological Theory, vol. 13,
1996.
4. Adler, Nancy J., Interna tional Dimensions of Organizational Behavior, 2nd edition,
Wadsworth Publishing Company, Belmont, California, 1992.
5. Akashi, Yasushi, The Limits of UN Diplomacy and the Future of Conflict
Mediation, Survival, nr. 37, 1995 –1996.
6. Alfonso, Carmen, Elliot, Nils Lindahl, Of Hallowed Spacings: Diana‘s Crash as
Heterotopia, în Jane Arthurs, Iain Grant (edit.), Crash Cultures – modernity, mediation and
the material, Intellect, Bristol, Portland, 2003.
7. Anghel, Ion, Bolintineanu, Alexandru, Cloșcă, Ionel, Diaconu, Io n, Malița, Mircea, Rusu,
Dorin, Voicu, Ioan, Coord. Mircea Maliț a, Mecanisme de reglare pașnică a diferendelor
dintre state, Ed. politică, București, 1982.
8. Antes, J. R., Folger, J. P., Della Noce, D. J., Transforming conflict interactions in the
workplace : Documented effects of the US postal service REDRESS program, Hofstra Labor
& employment law journal, nr. 18/2, 2001.
9. Aristotel, Car țile VIII și IX din Etica Nicomahică, în E. Berti, în Enciclopedia Filosofica,
Ed. Bompiani, vol. 1, Milano, 2006.
10. Aristot el, Politica, Ed. Antet, București, 1996.
11. Arnold, J. A., Mediator insight: Disputants‘perceptions of third parties knowledge and its
effects on mediated negotiation, International Journal of Conflict Management, 11, 4, 2000.
12. Arnold, Guy , Historical Dictio nary of Civil Wars in Africa, 2nd Edition, Historical
Dictionaries of War, Revolution, and Civil Unrest, No. 34, The Scarecrow Press, Lanham,
Maryland, Toronto, Plymouth, 2008.
13. Arnold, J. A., O‘Conner, K. M., Ombudspersons or peer? The effect of third -party expertise
and recommendations on negotiations. Journal of Applied Psychology, 84, 5, 1999.
14. Assefa, H., Mediation of Civil Wars , Westview, Boulder, 1987.
15. Attali, Jacques, Millenium: Winners and Losers in the Coming World Order, Times Books,
New York, 19 91.
16. Athanasiu, Alexandru, Dima, Luminița, Dreptul muncii, Ed. All Beck, București, 2005.
17. Attree, Rebecca, A Specially Commissioned Report. International Commercial Agreements,
Thorogood, Londra, 2002.
18. Aubert, V., Competition and dissensus: Two types of co nflict and of conflct resolution.
Journal of Conflict Resolution, 7, 1963.
19. Auerbach, Jerold S., Justice Without Law? Resolving Disputes Without Lawyers , Oxford
University Press, New York, Oxford, 1983.
20. Augusti -Panareda, J., The possibility of personal em powerment in dispute resolution:
Habermas, Foucault and community mediation, Research in Social Movements, Conflicts
and Change , 26: IV, 2005.
21. Ausburger, D.W., Conflict mediation across cultures: pathways and patterns, Westminster
John Knox Press, Louisvil le, 1992.
B

22. Balaci, Alexandru, Prefața, în Niccolò Machiavelli, Principele, Ed. Monder, București,
2000.
23. Balakrishnan, P.V. (S.), Eliashberg, J., An Analytical Process Model of Two -party
Negotiations, Management Science , nr. 41, 1995.
24. Barber, Benjamin R., Jihad vs. McWorld , Times Books, New York, 1995.
25. Barnes, D., From Communication to Curriculum, Penguin, Londra, 1984.
26. Barnett, George E., McCabe, David A., Mediation, Investigation and Arbitration in
Industrial Disputes, D. Appleton and Company, New York , Londra, 1916.
27. Barrett, Jerome T., Barrett, Joseph P., A History of Alternative Dispute Resolution. The
Story of a Political, Cultural, and Social Movement, Jossey -Bass, San Francisco, 2004.
28. Bartunek, J. M., Benton, A. A., Keys, C. B., Third party interv ention and the bargaining
behavior of group reprezentatives, Journal of Conflict Resolution, 19, 3, 1975.
29. Baruch, R. A. Bush, Folger, J. P., The Promise of Mediation: The transformative approach
to conflict, Jossey Bass, San Francisco, 2005.
30. Bauman, Zygm unt, Morality without Ethics, Theory , Culture and Society , nr. 11, 1994.
31. Bazerman, M., Tenbrunsel, Ann, Wade -Benzoni, K., Negotiating with yourself and losing:
Making decisions with competing internal preferences, Academy of Management Review,
23, 2, 199 8.
32. Beckett, Gavin R, Theory and Ethics in Community Mediation, în Marian Liebmann, Gavin
R. Beckett, May Curtis, Jim Dignan, John C. Patrick, Marion Wells (edit.), Community and
Neighbour Mediation, Cavendish Publishing Limited, Londra, Sydney, 1998.
33. Bellinger, Lionel, La négociation, Que sais -je?, édition actualisée 5ème édition, PUF, Paris,
1998.
34. Belpiede, A., La mediazione culturale nei Servizi Sociali, în Animazione Sociale, nr. 3,
1998.
35. Benhabib, Seyla, Dallmayr, Fred, The Communicative Ethics Contro versy, Cambridge, MA:
MIT Press, 1990.
36. Benjamin, Robert D., The Mediator Prepares: The Practice of Theory, în John Michael
Haynes, Gretchen L. Haynes, Larry Sun Fong (edit.), Mediation: Positive Conflict
Management, State University of New York Press, New York, 2004.
37. Bennett, M., Dunne, E., Managing classroom groups, Simon and Schuster, New York, 1992.
38. Bercovitch, J., (edit.), Studies in International Mediation, Palgrave, New York, 2002.
39. Bercovitch, J., Social Conflicts and Third Parties: Strategies of C onflict Resolution,
Westview Press, Boulder, 1984.
40. Bercovitch, J., International Mediation: A Study of the Incidence, Strategies and Conditions
of Successful Outcomes, Cooperation and Conflict , nr. 21, 1986.
41. Bercovitch, J., International Mediation and Dis pute Settlement: Evaluating the Conditions
for Successful Mediation, Negotiation Journal , nr. 7, 1991.
42. Bercovitch, J., International Mediation and Dispute Settlement: Evaluating the Conditions
for Successful Mediation, în Negotiation Journal, nr. 7, 1991 .
43. Bercovitch, J., The Structure and Diversity of Mediation in International Relations, în J.
Bercovitch, J. Z. Rubin (edit.), Mediation in International Relations: Multiple Approaches
to Conflict Management , St. Martin‘s Press, New York, 1992.
44. Bercovitc h, J., (edit.), Resolving International Conflicts: The Theory and Practice of
Mediation , Lynne Rienner Publishers, Boulder, 1996.
45. Bercovitch, J., The Study of International Mediation: Theoretical Issues and Empirical
Evidence, în J. Bercovitch (edit.), Resolving International Conflicts: The Theory and
Practice of Mediation , Lynne Rienner, Boulder, 1996.
46. Bercovitch, J., Understanding Mediation‘s Role in Preventative Diplomacy, în Negotiation
Journal, nr. 12, 1996.

47. Bercovitch, J., Mediation in International Conflict: An Overview of Theory, a Review of
Practice, în I.W. Zartman, J.L. Rasmussen (edit.), Peacemaking in International Conflict:
Methods and Techniques , United States Institute of Peace Press, Washington DC, 1997.
48. Bercovitch, J., Introduction: Putt ing Mediation in Context, în J. Bercovitch (edit.), Studies in
International Mediation: Essays in Honor of Jeffrey Z. Rubin , Palgrave, New York, 2002.
49. Bercovitch, J., Third parties and conflict management in the context of East Asia and the
Pacific, în J. Bercovitch, Kwei -Bo Huang, Chung -Chian Teng (edit.), Conflict Management,
Security and Intervention in East Asia. Third -party mediation in regional conflict,
Routledge, Londra, New York, 2008.
50. Bercovitch, J., Agnoson, T., Wille, D., Some contextual issues and empirical trends in the
study of successful mediation in international relations, Journal of Peace Research, nr. 28,
1991.
51. Bercovitch, J., Diehl, P., Conflict Management of Enduring Rivals: The Frequency, Timing
and Short Term Impact of Mediation, International Interactions, nr. 22, 1997.
52. Bercovitch, Jacob, Gartner, Scott Sigmund, Mediation strategy, în Jacob Bercovitch, Scott
Sigmund Gartner (edit.), International Conflict Mediation : New Approaches and Findings
Security and Conflict Management, Ta ylor & Francis Routledge, Londra, New York, 2009.
53. Bercovitch, J., Hudson, A., Why do they do it like this? An analysis of the factors
influencing mediation behavior in international conflicts, Journal of Conflict Resolution, 44,
2, 2000.
54. Bercovitch, J., H ouston, A., Influence of Mediator Characteristics and Behavior on the
Success of Mediation in International Relations, în International Journal of Conflict
Management, nr. 4, 1993.
55. Bercovitch, J., Houston, A., The Study of International Mediation: Theoreti cal Issues and
Empirical Evidence, în J. Bercovitch (edit.), Resolving International Conflicts: The Theory
and Practice of Mediation , Lynne Rienner, Boulder, 1996.
56. Bercovitch, J., Jackson, R., Negotiation or Mediation?: An Exploration of Factors Affecting
the Choice of Conflict Management in International Conflict, în Negotiation Journal, nr. 17,
2001.
57. Bercovitch, J., Langley, J., The Nature of the Dispute and the Effectiveness of International
Mediation, Journal of Conflict Resolution , nr. 37, 1993.
58. Bercovitch, J., Regan, P., Mediation and International Conflict Management: A Review and
Analysis, în Z. Maoz, A. Mintz, T. C. Morgan, G. Palmer, R.J. Stoll (edit.), Multiple Paths
to Knowledge in International Relations , Lexington Books, Lanham, 2004.
59. Berco vitch, J., Wells, R., Evaluating mediation strategies, Peace and Change, 18, 1, 1993.
60. Berger, Peter L., Conclusion: General Observations on Normative Conflicts and Mediation,
în Peter L. Berger (edit.), The Limits of Social Cohesion. Conflict and Mediatio n in Pluralist
Societies. A Report of the Bertelsmann Foundation to the Club of Rome, West -view Press,
1998.
61. Berridge, G.R., Diplomacy: Theory and Practice , 2nd edition, Palgrave, Londra, 2002.
62. Bickmore, K., Student Conflict Resolution, Power ‗Sharing‘ in Schools, and Citizenship
Education, Curriculum Inquiry, nr. 32/2, 2001.
63. Blake, R. R., Mouton, J. S., The managerial grid, Gulf, Houston, 1964.
64. Bliss, T., Tetley, J., Circle Time, Lucky Duck Publishing, Bristol, 1993.
65. Boggs, S. T., Chun, M. N., Ho‗oponop ono: A Hawaiian method of solving interpersonal
problems, în K. Watson -Geogeo, G. M. White (edit.), Disentangling: Conflict discourses in
Pacific societies, Stanford University Press, California, 1990.
66. Bogue, Ronald, Cornis -Pope, Marcel, Introduction: Par adigms of Conflict and Mediation in
Literary and Cultural Imagination, în Ronald Bogue, Marcel Cornis -Pope (edit.), Violence
and Mediation in Contemporary Culture, SUNY Series, the Margins of Literature, State
University of New York Press, New York, 1996.

67. Bohannan, P. (edit.), Divorce and After, Doubleday, New York, 1971.
68. Bohman, James, Rehg, William, Jürgen Habermas, Studiu publicat in data de 17 mai 2007
în Stanford Encyclopedia of Philosophy,
http://plato.stanford.edu/entries/habermas/ ♯HabDisThe
69. Bonafé -Schmitt, J. -P., La mediation: une autre justice, Rev. by van Kerchove, 1992, Dr. &
Soc., 1994.
70. Bonafè -Schmitt, J.P., La médiation : une justice douce, Syros Alternatives, Paris, 1992.
71. Boncu, Ștefan, Negocierea și Medierea, Perspective psihologice, Institu tul European, Iași,
2006.
72. Bonny, Y., Sociologie du temps présent: modernité avancée ou postmodernité?, A. Colin,
Paris, 2004.
73. Borza, M., Conflictele și rezolvarea conflictelor în C. Havârneanu (ed.) Cunoașterea socială.
Teorii și metode, Ed. Erota, Iași, 2002.
74. Botezat, E. A., Dobrescu, E. M., Tomescu, M., Dicționar de comunicare, negociere și
mediere, Ed. C. H. Beck, București, 2007.
75. Boudreanu, Tom, A new international Diplomatic Order, The Stanley Foundation, Iowa,
1980.
76. Boulding, K. E., Conflict and De fense, New York, 1962, reed. Univ. Press of America,
Lanham, (Md.), 1988.
77. Bourdieu, P., The force of law: toward a sociology of the juridical field, Hastings Law
Journal , nr. 38/5, 1987.
78. Bourque, Reynald, Thuderoz, Christian, Sociologie de la négociation, Ed. La Découverte,
Paris, 2002.
79. Braithwaite, J., Youth Development Circles, Oxford Review of Education, vol. 27, nr. 2,
2001.
80. Bramanti, Donatella, Sociologia della mediazione. Teorie e pratiche della mediazione di
comunità, FrancoAngeli, Milano, 2005.
81. Bramanti, Donatella (dir.), Processi di mediazione e legami sociali, Sociologia e Politiche
Sociali, vol. 9 -2, 2006, FrancoAngeli, Milano, 2006.
82. Brand, Peter, Thomas, Michael J., Urban Environmantalism. Global change and the
mediation of local conflict, Ro utledge, Londra, New York, 2005.
83. Brandes, D., Ginnis, P., The Student -Centred School, Oxford, Blackwell, 1990.
84. Brecher, M., Wilkenfeld, J., The ethnic dimension of international crises, în D. Carment, P.
James (edit.), Wars in the Midst of Peace: The Inte rnational Politics of Ethnic Conflict ,
University of Pittsburgh Press, Pittsburgh, 1997.
85. Brecher, M., Wilkenfeld, J., A Study of Crisis , 2nd edn (with CD -Rom), University of
Michigan Press, Ann Arbor, 2000.
86. Brett, J. S., Stairway to heaven,: An interlocki ng selfregulation model of negotiation,
Academy of Management Review, 24, 3, 1999.
87. Brigg, M., Mediation, power, and cultural difference, Conflict Resolution Quarterly , nr.
20/3, 2003.
88. Brookmire, D.A., Sistrunk, F., The Effects of Perceived Ability and Im partiality of
Mediators and Time Pressure on Negotiation, Journal of Conflict Resolution , nr. 24, 1980.
89. Brown, F., Rogers, C., The role of arbitration in resolving transnational disputes: A survey
of trends in the People‘s Republic of China. Berkeley Jour nal of International Law, nr. 15 ,
1997.
90. Brown, Robin, Spinning the World. Spin Doctors, Mediation, and Foreign Policy, în
Francois Debrix, Cynthia Weber (edit.), Rituals of Mediation. International Politics and
Social Meaning, University of Minnesota Pres s, Minneapolis, Londra, 2003.
91. Bruyere, Jean de la, Caracterele sau moravurile acestui veac, Editura pentru literatură,
București, 1968.

92. Buono, Clarisse, Poli, Alexandra, Tietze, Nikola, Die Mediation. Ein europäischer
Vergleich, Unter der Leitung von Mich el Wieviorka, Centre for Sociological Analysis and
Intervention, Paris, (2002) 2005.
93. Burgess, Heidi, Burgess, Guy M., Encyclopedia of Conflict Resolution, ABC -Clio, Santa
Barbara, Denver, Oxford, 1997.
94. Buber, M., ―Ich und Du‖, în Id. Il principio dialogic o, Edizioni di Comunita, Milano, 1959.
95. Buber, M., Eclipsa lui Dumnezeu, A. Mondatori, Milano, 1990.
96. Buber, M., în A. Babolin, I. Kajon, în Enciclopedia Filosofica, Ed. Bompiani, vol. 2,
Milano, 2006.
97. Burton, J. W., Conflict: Resolution and Prevention , St. Martin‘s Press, New York, 1990 .
98. Bush, Baruch R. A., Folger, J. P., The promise of mediation: respomding to conflict through
Empowerment and Recognition, Jossey -Boss Inc., San Francisco, 1994.
99. Bush, R. A. B., Folger, J. P., The Promise of Mediation: Th e Transformative Approach to
Conflict , ediție revăzută, Jossey -Bass, San Francisco, 1994.
100. Bush, Robert A. Baruch, Folger, Joseph, P., The Promise of Mediation, The
Transformative Approach to Conflict, ediție revăzută, Jossey -Bass, San Francisco, 2005.
101. Bush, Robert A. Baruch, Pope, Sally Gan ong, Transformative Mediation. Changing
the Quality of Family Conflict Interaction, în Jay Folberg, Ann L. Milne, Peter Salem
(edit.), Divorce and Family Mediation. Models, Techniques, and Applications, The Guilford
Press, New York, Londra, 2004.
102. Butler, Michael J. , International Conflict Management, Taylor & Francis Routledge,
Londra, New York, 2009.
C
103. Cadiet, Loïc (dir.), Clay, Thomas, Jeuland, Emmanuel, Médiation et arbitrage.
Alternative dispute resilution. Perspectives comparatives, Litec, Paris, 200 5.
104. Cadoni, Giorgio, Crisi della mediazione politica e conflitti sociali. Niccolò
Machiavelli, Francesco Guicciardini e Donato Giannotti di fronte al tramonto della
Florentina Libertas, Jouvence, Roma, 1994.
105. Calogero, Guido, în M. D‘Abbiero, în Encicloped ia Filosofica, Ed. Bompiani, vol. 2,
Milano, 2006.
106. Cameron, J., Dupuis, A., The Introduction of School Mediation to New Zealand,
Journal of Research and Development in Education, nr. 24/3, 1991.
107. Campbell, T., Compensation as Punishment, University of New South Wales Law
Journal, Vol. 7, 1984.
108. Carnevale, P. J., Strategic choice in mediation, Negotiation Journal, 2, 1, 1986.
109. Carnevale, P. J., Pegnetter, R., The selection of mediation tactics in public -sector
disputes: A contigency analisys, Journal of Social Issues, 41, 1985.
110. Carnevale, P. J., Conlon, D. E., Time pressure and strategic choice in mediation,
Organizational Behavior and Human Decisions Processes, 42, 1988.
111. Carrier, B., L‘analyse économique des conflits: éléments d‘histoire des doctrines,
Publica tions de la Sorbonne, collection Economie, Paris, 1993.
112. Caune, Jean, Cultură și comunicare. Convergențe teoretice și locuri de mediere,
Mădălina Bălășescu (trad.), Ed. Cartea Românească, 2000.
113. Centineo, E., Peratoner, A., Amicizia, în Enciclopedia filosof ica Bompiani, Milano,
2006.
114. Chebeleu, Traian, Reglementarea pașnică a diferendelor internaționale, în R.R.S.I.,
nr. 1-2 (57 -58), 1952.
115. Chebeleu, Traian, Drept diplomatic și consular, Ed. Universității din Oradea, Oradea,
2000.
116. Chilton, S., Cuzzo, M. S. W. , Habermas‘s theory of communicative action as a
theoretical framework for mediation practice, Conflict Resolution Quarterly , nr. 22/3, 2005.

117. Christie, N., Conflicts as property, British Journal of Criminology , 17/1, 1977.
118. Chung, Tsungting, Regional organi zations, individuals, and the mediation in
Beijing –Taipei disputes after the cold war, în J. Bercovitch, Kwei -Bo Huang, Chung -Chian
Teng (edit.), Conflict Management, Security and Intervention in East Asia. Third -party
mediation in regional conflict, Routl edge, Londra, New York, 2008.
119. Ciglia, F., Un pas în afara omului. Geneza gândirii lui Lévinas , CEDAM, Padova,
1988.
120. Clench, Hugh, Rousseau, Lindsey , Establishing a regional service for disagreement
resolution – the experience of two regional partnerships, în Irvine S. Gersch, Adam Gersch
(edit.), Resolving Disagreement in Special Educational Needs. A practical guide to
conciliation and mediation, Routledge Falmer, Londra, New York, 2003.
121. Cloke, Kenneth, Mediating Dangerously. The Frontiers of Conflict Res olution,
Jossey -Bass Publishers, San Francisco, 2001.
122. Cloșcă, Ionel, Despre diferendele internaționale și căile soluționării lor, Ed.
Științifică, București, 1973.
123. Cloșcă, Ionel, Reglementarea prin mijloace pașnice a diferendelor dintre state, Ed.
politică , București, 1980.
124. Coates, R.B., Gehm, J., An Empirical Assessment, în M. Wright, B. Galaway (edit.),
Mediation and Criminal Justice, Sage, Londra, 1989.
125. Cohen, R., Peer Mediation in Schools: Students Resolving Conflict, Goodyear
Books, Glenview, 1995.
126. Cohen, Herb, Orice se poate negocia, Luminița Popescu (trad.), Colosseum,
București, 1995.
127. Colard, D., Les relations internationales, Masson, Paris, 1981.
128. Coleman, P., Refining Ripeness: A Social -Psychological Perspective, în Peace and
Conflict: Journal of Peace Psychology, nr. 3, 1997.
129. Colin, Armand (Ed.), Dictionnaire de Sociologie, Paris, 1991, 1995, coord. Gilles
Ferreol, ed. În limba română – Dicționar de Sociologie, Ed. Științifică & Tehnică, București,
1998.
130. Conlon, D. E., Fasolo, P. M., Influence of speed of third -party intervention and
outcome on negotiator and constituent fairness judgements, Academy of Management
Journal, 13, 4, 1990.
131. Conlon, D.E., Carnevale, P.J.D., Murnighan, J.K., Intravention: Thirdparty
Intervention with Clout, Organizationa l Behavior and Human Decision Processes , nr. 57,
1994.
132. Costello, Edward J., Controlling Conflict. Alternative Dispute Resolution for
Business, CCH Incorporated, Chicago, 1996.
133. Cornelius, H., Faire, S., Știința rezolvării conflictelor. Fiecare poate câștiga, Ed.
Științifică și Tehnică, București, 1996.
134. Coser, A. The functions of Social Conflict, New York, 1956.
135. Couto, Richard A., Guthrie, Catherine S., Making Democracy Work Bett er,
Mediating Structures, Social Capital, and the Democratic Prospect, The University of North
Carolina Press, Chapel Hill, Londra, 1999.
136. Cotter, Alison, Winslade, John, Monk, Gerald , Employment Mediation, în John
Winslade, Gerald Monk, Practicing Narrativ e Mediation, Loosening the Grip of Conflict,
Jossey -Bass, San Francisco, 2008.
137. Coy, P. G., Hedeen, T., A stage model of social movement co -optation: community
mediation in the United States, The Sociological Quarterly , nr. 46/3, Summer 2005.
138. Crawley, Joh n, Graham, Katherine , Mediation for Managers. Resolving Conflict and
Rebuilding Relationships at Work, Nicholas Brealey Publishing, Londra, 2002.

139. Cremin, H., An investigation into whether the ‗Iceberg‘ system of peer mediation
training, and peer mediation, reduce levels of bullying, raise selfesteem, and increase student
empowerment amongst upper primary age children, Leicester University, Leicester, 2001.
140. Cremin, Hilary, Peer Mediation, Open University Press, Berkshire, 2007.
141. Critchley, Simon, The Ethics of Deconstruction: Derrida and Levinas , Blackwell ,
Oxford, 1992.
142. Crocker, Chester A., Hampson, Fen Osler, Aall, Pamela (ed.), Turbulent Peace,
United States Institute of Peace Press, Washington, 2003.
143. Curran, D., Sebenius, J. K., Watkins, M., Two Paths to Peace: Contrasting George
Mitchell in Northern Ireland with Richard Holbrooke in Bosnia -Herzegovina, în Negotiation
Journal, nr. 20/4, 2004.
D.
144. Dahrendorf, R., Soziale Klassen und Klassen – Konflikt in der industriallen
Gesellschaft, Tübingen, 1957 (Clas ses et Conflits de classe dans la société industrielle,
Mouton, 1972.
145. D‘Almeida, Fabrice, Riosa, Alceo (dir.), Parola e Mediazione, L‘eloquenza politica
nella società contemporanea, FrancoAngeli, Milano, 2004.
146. D‘Ambrumenil, Peter Lance, Mediation and arbit ration, Cavendish Publishing
Limited, Londra, 1997.
147. Dana, Daniel, Conflict Resolution, Quebecor, Martinsburg, 2001.
148. Danzig, Richard, Towards the Creation of a Complementary, Decentralized System
of Criminal Justice, Stanford Law Review, nr. 26, 1973.
149. D‘Aquino, Toma, Summa theologiae, l -ll, q.26, art.4, q.28, art.2, în Enciclopedia
filosofica, Bompiani, Milano, 2006.
150. Dauenhauer, Bernard , Silence: The Phenomenon and Its Ontological Significance,
Indiana University Press, Bloomington, 1980.
151. Davies, T., Huma nism, Routledge, London, 1997.
152. Davis, Kingsley, Human Society, Macmillan Company, New York, 1949.
153. Davis, Gwynn, Making amends: Mediation and reparation in Criminal Justice,
Routledge, Londra, New York, 1992; Taylor & Francis e -Library, 2002.
154. Davis, Aeron , The Mediation of Power. A critical introduction, Routledge, Londra,
New York, 2007.
155. Delacampagne, Christian, La Philosophie politique aujourd‘hui, Ed. du Seiul, Paris,
2000.
156. Deleanu, Ion, Instituții și proceduri constituționale – în dreptul român și în dreptul
comparat -, Ed. C. H. Beck, București, 2006.
157. Deutsch, M., A theory of cooperation and competition, Human relations, nr. 2, 1949.
158. Deutsch, M., Fifty years of conflict, în L. Fastinger (ed.), Retrospection on social
psychology, Oxford University Pres s, New York, 1980.
159. Deutsch, M., The resolution of conflict, Yale University Press, New Haven, 1973.
160. Deutsch, M., Coleman, P.T., The Handbook of Conflict Resolution: Theory and
Practice, Jossey -Bass, San Francisco, 2000.
161. Dezalay, Y., The forum should fit t he fuss: the economics and politics of negotiated
justice, în M. Cain, C. B. Harrington (edit.), Lawyers in a Postmodern World: Translation
and Transgression , Open University Press, Buckingham, 1994.
162. Dixon, W. J., Third -party techniques and Social Psycholo gy, 85, 4, 1996.
163. Dixon, W.J., Third -party Techniques for Preventing Conflict Escalation and
Promoting Peaceful Settlement, International Organization , nr. 50/4, 1996.
164. Doherty, Nora, Guyler, Marcelas, The essential Guide to Workplace Mediation and
Conflic t Resolution. Rebuilding Working Relationships, Kogan Page, Londra, Philadelphia,
2008.

165. Dorneanu, Valer, Dialogul social, Lumina Lex, București, 2005.
166. Drăganu, T., Drept constituțional și instituții politice, tratat elementar, vol. II,
Lumina Lex, Bucur ești, 1998.
167. Druckman, D., Zechmeister, K., Conflict of interest and value dissensus. Human
Relations, 23, 5, 1970.
168. Druckman, Daniel, Dogmatism, prenegotiation experience and simulated group
representation as determinants of dyadic behavior in a bargaining situation, Journal of
Personality and Social Psychology, 6, 3, 1967.
169. Druckman, D., The Situational Levers of Negotiating Flexibility, Journal of Conflict
Resolution , nr. 37, 1993.
170. Druckman, D., Determinants of Compromising Behavior in Negotiation: A
Metaanalysis, Journal of Conflict Resolution , nr. 38, 1994.
171. Dudreuilh, Thierry, Médiation un milieu interculturel; Colloque UNESCO du 7 mars
2003, „La Médiation et les jeunes‖, Programme d‘éducation à la paix par la médiation dans
les Balkans.
172. Dufour, D. R., Les Mystères de la trinité, „Bibliothèque des sciences humaines‖,
Gallimard, Paris, 1990.
173. Dupont, Christophe, La Négociation. Conduite, théorie, applications, 4e édition,
Dalloz, Paris, 1994.
174. Durkheim, E., De la division du travail social (1983), PUF, coll . „Quadriage‖, Paris,
1996.
175. Duroselle, Jean -Baptiste, Histoire diplomatique de 1919 à nos jours, 11e édition,
Dalloz, Paris, 1993.
E.
176. Elkiss, H., Alternatives to arbitration: Are unions ready for change?, Labor Law
Journal, 49, 1997.
177. Emery, R.E., Renego tiating Family Relationships: Divorce, Child Custody and
Mediation, Guilford Press, New York, 1994.
178. Encina, Gregorio Billikopf, Mediacón Interpersonal. Empoderamiento del Individuo,
Edición Internacional, California, 2005.
179. Evans, G., Newnham, J., The Pen guin Dictionary of International Relations , Penguin
Books, London, 1998.
180. Evans, B., Rydin, Y., Planning, professionalism and sustainability, în A. Blowers, B.
Evans (edit.), Town Planning into the 21st Century , Routledge, Londra.
181. Ewick, P., Silbey, S. S., The Common Place of Law: Stories of Popular Legal
Consciousness , University of Chicago Press, Chicago, 1998.
F.
182. Faget, Jacques, Mediazione e azione pubblica: la dinamica del fluido, în Donatella
Bramanti (edit.), Processi di mediazione e ligami sociali, S ociologia e Politiche Sociali, vol.
9, nr. 2, FrancoAngeli, Milano, 2006.
183. Festinger, L., A theory of cognitive dissonance, Stanford University Press, Stanford,
1957.
184. Finkielkraut, Alain, Le sujet, la démocratie et l‘autre în vol. colectiv „La Rencontre‖,
Autrement, Paris, 2000.
185. Fisher, Eric A., Community Courts: An Alternative to Conventional Adjudication,
American University Law Review, nr. 24, 1975.
186. Fisher, R., International Mediation: A Working Guide , International Peace Academy,
Boston, 1978.
187. Fisher, R oger, Ury, William, International mediation: A working guide, Ideas for the
Practitioner, International Peace Academy, New York, 1978.

188. Fisher, P., Ury, W., Getting to Yes: Negotiating Agreement Without Giving In,
Houghton Mifflin, Boston, 1981.
189. Fisher, R ., Ury, W., Getting to Yes. Negotiating Agreement without Giving in ,
Hutchinson Business Books, Londra, 1981.
190. Fisher, R., Ury, W.L., Getting to Yes , Houghton Mifflin, New York, 1981.
191. Fisher, R., Ury, W., Getting to Yes: Negotiating Agreement Without Givin g In, 2nd
ed., Penguin Books, New York, 1991.
192. Fiss, O., Against Settlement, Yale Law Journal, nr. 93, 1984.
193. Fitzpatrick, P., The impossibility of popular justice, în S. E. Merry, N. Milner (edit.),
The Possibility of Popular Justice: A Case Study of Commu nity Mediation in the United
States , University of Michigan Press, Ann Arbor, 1995.
194. Fitzpatrick, P., The rise and rise of informalism, în R. Matthews (edit.), Informal
Justice? , Sage, Londra, 1988.
195. Folberg, J., Taylor, A., Mediation: A Comprehensive Guid e to Resolving Conflicts
Without Litigation, Jossey -Bass, San Francisco, 1984.
196. Foucault, Michel , Discipline and Punish: The Birth of the Prison , Vintage, New
York, 1977.
197. Foucault, Michel , The History of Sexuality: An Introduction , vol. 1, Pantheon Books,
New York, 1978.
198. Foucault, Michel, Governmentality, Ideology and Consciousness, nr. 6, 1979.
199. Foucault, Michel, Power/Knowledge: Selected Interviews and Other Writings 1972 –
1977, Harvester Press, Brighton, 1980.
200. Foucault, M., Of Other Spaces, în Diacritics , Vol. 16, 1986.
201. Forsythe, D. P., Humanitarian Mediation by the International Committee of the Red
Cross, în S. Touval, I. W. Zartman (edit.), International Mediation in Theory and Practice ,
Westview,Boulder, 1985.
202. Francesca, Manolita, Rischio e funzione d ella mediazione, Edizioni Scientifiche
Italiane, Roma, 2005.
203. Freund, Julien, Sociologie du conflit, PUF, Paris, 1983.
204. Freud, S., Métapsychologie, Paris, 1968.
205. Frunzeti, Teodor, Soluționarea Crizelor Internaționale. Mijloace militare și
nemilitare, Institu tul European, Iași, 2006.
206. Frydenberg, Erica , Morton Deutsch – A Life and Legacy of Mediation and Conflict
Resolution, Australian Academic Press, Brisbane, 2005.
207. Fuller, Lon, Mediation —Its Forms and Functions, Southern California Law Review,
nr. 44, 1971.
208. Furlong, Gary T., The conflict resolution toolbox. Models and Maps for Analyzing,
Diagnosing and Resolving Conflict, Wiley, Canada, 2005.
G.
209. Gamman, John K. , Overcoming Obstacles in Environmental Policymaking: Creating
Partnerships Through Mediation SUN Y Series in International Environmental Policy and
Theory, State University of New York Press, New York, 1994.
210. Garrigues, Jean, Entre expertise et polémique: l‘éloquence politique des milieux
économiques sous la troisième République, în Fabrice d‘Almeida, Alceo Riosa (edit.),
Parola e Mediazione. L‘eloquenza politica nella società contemporanea: Francia e Italia
confronto, FrancoAngeli, Milani, 2004.
211. Gauchet, Marcel, La Révolution des droits de l‘homme, Gallimard, 1989.
212. Geamănu, Grigore, Drept internaționa l public, Ed. didactică și pedagogică, vol. I,
București, 1981.
213. Genn, H., Mediation in action: Resolving court disputes without trial, Calouste
Gulbenkian Foundation, Londra, 2000.

214. Georgescu, Toma, Caraiani, Gheorghe, Managementul Negocierii Afacerilor. U zanțe
– Protocol, Lumina Lex, București, 1999.
215. Gersch, Irvine S., Casale, Cathy, Luck, Chris , SEN conciliation, în Irvine S. Gersch,
Adam Gersch (edit.), Resolving Disagreement in Special Educational Needs. A practical
guide to conciliation and mediation, Routledge Falmer, Londra, New York, 2003.
216. Gersch, Adam, Introduction, în Irvine S. Gersch, Adam Gersch (edit.), Resolving
Disagreement in Special Educational Needs. A practical guide to conciliation and mediation,
Routledge Falmer, Londra, New York, 2003 .
217. Gibson, K., Mediation in the medical field, Hastings Center Report, 29, 5, 1999.
218. Gilbert, A.N., Lauren, P.G., Crisis Management: An Assessment and Critique,
Journal of Conflict Resolution , nr. 24, 1980.
219. Gherardi, Raffaella, L‘arte del compromesso, La p olitica della mediazione nell‘Italia
liberale, Il Mulino, Bologna, 1993.
220. Ghio, M., Mediazione, în Enciclopedia filosofica, Bompiani, Milano, vol. 7, 2006.
221. Glasl, F., The Process of Conflict Escalation and Roles of Third Parties, în G.B.J.
Bomers, R.B. Pet erson (edit.), Conflict Management and Industrial Relations , Kluwer –
Nijhoff, Boston, 1982.
222. Goldsmith, Jack L., International dispute resolution: the regulation of forum
selection, Ed. Transnational, 1997.
223. Goode, Luke, Jürgen Habermas. Democracy and the Pu blic Sphere, Pluto Press,
Londra, Ann Arbor, 2005.
224. Gormly, J., A comparison of predictions from consistency and affect theories for
arousal during interpersonal disagreement, Journal of Personality and Social Psychology,
30, 5, 1974.
225. Greig, J. M., Moments of opportunity. Reconizing conditions of ripeness for
international mediation between enduring rivals, Journal of Conflict Resolution, 45, 6, 2001.
226. Greig, J.M., Moments of Opportunity: Recognizing Conditions of Ripeness for
International Mediation, Journa l of Conflict Resolution , nr. 45, 2001.
227. Grossberg, Lawrence, Wartella, Ellen, Whitney, D. Charles, Media Making: Mass
Media in a Popular Culture, Sage, Thousand Oaks, 1998.
228. Guillaume -Hofnung, Michèle, La Médiation, „Que sais -je?‖, 4e édition, PUF, Paris,
(1995) 2007.
229. Gulotta, G., Santi, G., Dal conflitto al consenso, Giuffrè, Milano, 1988.
230. Gurr, Ted Robert, Containing Internal War in the Twenty -First Century, în Fen Osler
Hampson, David Malone (edit.), From Reaction to Conflict Prevention: Opportunities f or
the UN System, Lynne Reinner, Boulder, 2002.
H.
231. Haass, R.N., Conflicts Unending , Yale University Press, New Haven, 1990.
232. Habermas, Jürgen, Strukturwandel der Öffentlichkeit, Luchterhand Verlag,
Nieuwied -Berlin, Einleitung, 1962.
233. Hallberlin, C. J., Tra nsforming workplace culture through mediation: Lessons
learned from swimming upstream, Hofstra Labor & employment law journal, nr. 18/2, 2001.
234. Hampson, Fen Osler, Can the UN still mediate?, în Richard M. Price, Mark W.
Zacher (edit.), The United Nations a nd Global Security, Palgrave Macmillan, New York,
2004.
235. Hancock, L.E., To act or to Wait: A Two Stage View of Ripeness, International
Studies Perspectives , nr. 2, 2001.
236. Hanga, Vladimir, Elemente psihologice în mediațiunea internațională, în R.R.S.I., nr.
3 (13), 1971.
237. Harrington, C. B., Shadow Justice: The Ideology and Institutionalization of
Alternatives to Court , Greenwood Press, Westport, 1985.

238. Hartley, Roger E., Alternative Dispute Resolution in Civil Justice Systems, LFB
Scholarly Publishing LLC, Ne w York, 2002.
239. Haynes, John, Molestie Sessuali: Mediare una disputa nei rapporti di lavoro, în John
M. Haynes, Gretchen L. Haynes, Larry S. Fong (edit.), La Mediazione. Strategie e Tecniche
per la Risoluzione Positiva dei Conflitti, Edizioni Carlo Amore è un marchio di
Firera&Liuzzo Group, Roma, (2003) 2007.
240. Hedeen, T., Coy, P. G., Community mediation and the court system: the ties
thatbind, Mediation Quarterly , 17/4, 2000.
241. Hennessey, T., The Northern Ireland Peace Process: Ending the Troubles, Palgrave,
New York, 2001.
242. Herrman, Margaret S., Hollett, Nancy, Gale, Jerry, Mediation from Beginning to
End: A Testable Model, în Margaret S. Herrman (edit.), The Blackwell Handbook of
Mediation. Bridging Theory, Research, and Practice, Blackwell Publishing, Malden , Oxford,
2006.
243. Hermann, C.F., International Crisis as a Situational Variable, în J.N. Rosenau (edit.),
International Politics and Foreign Policy , 2nd edn, Free Press, New York, 1969.
244. Hirschman, A. O., The strategy of economic development, Yale University Press,
New Haven, 1958.
245. Hobbes, Th., Léviathan, Traité de la matière, de la forme et du pouvoir de la
représentation ecclésiastique, Sirey, Paris, (1651) 1971.
246. Hoffman, D. A., Confessions of a Problem -Solving Mediator, Society for
Professionals in Dispute Resolution News, vol. 23, nr. 3, 1999.
247. Holbrooke, R., To End a War , Revised Edition, The Modern Library, New York,
1999.
248. Homans, G. C., Social behaviour: Its elementary forms, Harcourt, Brace & World,
New York, 1961.
249. Hopmann, P.T., The Negotiation Proces s and the Resolution of International
Conflicts, University of South Carolina Press Columbia, 1996.
250. Horbury, H., Pears, H., Collaborative Group -work: How Infant Children Can
Manage it, Education 3 –13, nr. 22/3, 1994.
251. Huang, Kwei -Bo,The transformation of AS EAN as a third -party mediator in intra –
regional disputes of Southeast Asia, în J. Bercovitch, Kwei -Bo Huang, Chung -Chian Teng
(edit.), Conflict Management, Security and Intervention in East Asia. Third -party mediation
in regional conflict, Routledge, Lond ra, New York, 2008.
252. Hühn, Peter, Introduction, în Fotis Jannidis, Matı´as Martı´nez, John Pier,
Narratologia – Contributions to Narrative Theory. Point of View, Perspective, and
Focalization, Modeling Mediation in Narrative, Walter de Gruyter, Berlin, New York, 2009.
253. Hume, Scan (edit.), Emmanuel Levinas – The Levinas Reader , Basil Blackwell,
Oxford, 1989.
254. Hunyadi, Mark, Jürgen Habermas, în vol. Fr. Chatelet, O. Duhamel, E. Pisier,
Dictionnaire des oeuvres politiques, PUF, Tr. Ed. 1995.
I.
255. Iannelli, Domen ico, La Mediazione, Utet Giuridica, Torino, 2007.
256. Ignat, Claudiu, Șuștac, Zeno, Danileț, Cristi, Ghid de Mediere, Ed. Universitară,
București, 2009.
257. Iorgovan, A., Tratat de Drept Administrativ, vol. II, ediția a IV -a, Ed. All Beck,
București, 2005.
258. Ippoli to, C. A., Pruitt, D. G., Power balancing in mediation: Outcomes and
implications of mediator intervention, International Journal of Conflict Management, 1, 3,
1990.

259. Irving, Shae, Michon, Kathleen, McKenna, Beth (edit.), Nolo‘s Encyclopedia of
Everyday La w. Answers to Your Most Frequently Asked Legal Questions, 4th edition,
Nolo, Berkeley, 2002.
Î.
260. „Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel‖, în Biblia sau Sfânta
Scriptură, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
1995.
J.
261. Jabri, V., Discourse on Violence: Conflict Analysis Reconsidered , Manchester
University Press Manchester, England, 1996.
262. James, Paula, The Divorce Mediation Handbook : Everything You Need to Know,
John Wiley & Sons, Inc., Jossey -Bass Publishers, San Francisco, 1997.
263. Jandt, E.E., Win–Win Negotiating. Turning Conflict into Agreement , John Wiley,
New York, 1985.
264. Jia, W., Chinese mediation and its cultural foundation, în G. Chen, R. Ma (edit.),
Chinese conflict management and resolution, Ablex Publishing, Norwood, 2002.
265. Johnson, D.W., Johnson, R.T., Cooperation and competition: theory and research,
Interaction, Edina, 1989.
266. Johnston, D., Sampson, C., (edit.), Religion: The Missing Dimension of Statecraft ,
Oxford University Press, New York , 1994.
267. Jones, E. E., Gerard, H. B., Fundations of social psychology, Wiley, New York,
1967.
K.
268. Kaufmann, C. D., U.S. Mediation in the Falklands/Malvinas Crisis, în Pew Case
Studies in International Affairs , Instructor Copy 431, Georgetown University, W ashington,
1994.
269. Keashly, L., Fisher, R.J., A Contingency Perspective on Conflict Interventions:
Theoretical and Practical Considerations, în J. Bercovitch (edit.), Resolving International
Conflicts: The Theory and Practice of Mediation , Lynne Rienner, Bo ulder, 1996.
270. Kelman, H. C., Informal Mediation by the Scholar/Practitioner, în J. Bercovitch, J. Z.
Rubin Mediation in International Relations: Multiple Approaches to Conflict Management ,
St. Martin‘s Press, New York, 1992.
271. Keltner, John W., The manageme nt of Struggle: Elements of Dispute Resolution
Through Negotiation, Mediation and Arbitration, N. J. -Hampton Press, Cresskill, 1994.
272. Kestner, Prudence Bowman; Ray, Larry, The Conflict Resolution Trening Program,
Jossey -Boss Inc., San Francisco, 2002.
273. Kettels, Sabine, La mediazione sociale come parte della „Politische
Erwachsenenbildung‖ in Germania, în Lucio Luison (edit.), La Mediazione come strumento
di intervento sociale. Problemi e prospettive internazionali. Politiche e servizi sociali,
FrancoAngeli, Milano, 2006.
274. Kissinger, H., Years of Renewal , Simon & Schuster, New York, 1999.
275. Khadiagala, Gilbert M., Meddlers or Mediators? African Interveners in Civil
Conflicts in Eastern Africa, Martinus Nijhoff Publishers, Leiden, Boston, 2007.
276. Kheel, Theodore W oodrow, The Keys to Conflict Resolution: Proven Methods of
Settling Disputes Voluntarily, Four Walls Eight Windows, New York, 1999.
277. Kleiboer, M., Understanding Success and Failure in International Mediation, în
Journal of Conflict Resolution, nr. 40, 1996.
278. Kleiboer, M., The Multiple Realities of International Mediation , Lynne Rienner,
Boulder, 1998.

279. Kleiboer, M., Great Power Mediation: Using Leverage to Make Peace?, în J.
Bercovitch (edit.) Studies in International Mediation: Essays in Honor of Jeffrey Z. Rubin ,
Houndsmills, Basingstoke, Palgrave MacMillan, Hampshire, 2002.
280. Knapman, Nick, Leimdorfer, Tom, Developing regional arrangements for
disagreement resolution, în Irvine S. Gersch, Adam Gersch (edit.), Resolving Disagreement
in Special Educational Need s. A practical guide to conciliation and mediation, Routledge
Falmer, Londra, New York, 2003.
281. Kochan, T. A., Jick, T. A., The public sector mediation process: A thery and
empirical examination, Journal of Conflict Resolution, 22, 1978.
282. Kolb, D., Strategy and tactics of mediation, în Human Relations, nr. 36, 1983.
283. Kolb, D. M., Babbitt, E. F., Mediation Practice on the Home Front: Implications for
Global Conflict Resolution, în J. A. Vasquez, J. T. Johnson, S. Jaffee, L. Stamato (edit.)
Beyond Confrontation : Learning Conflict Resolution in the Post -Cold War Era , University
of Michigan Press, Ann Arbor, 1995.
284. Kovach, Kimberlee K., Mediation, în Michael L. Moffitt, Robert C. Bordone (edit.),
The Handbook of Dispute Resolution, Jossey -Bass, San Francisco, 2005 .
285. Kressel, K., Pruitt, D. G., Themes in the mediation of social conflict, Journal of
Social Issues, 41, 2, 1985.
286. Kressel, K., Labor Mediation: An Exploratory Survey, Association of Labor
Mediation Agencies, New York, 1972.
287. Kressel, K., Pruitt, D. G., Me diation research, Jossey -Bass, San Francisco, 1989.
288. Kressel, K., Pruitt, D.G., (edit.), Mediation Research: The Process and Effectiveness
of Third Party Intervention , Jossey -Bass, San Francisco, 1989.
289. Kriesberg, L., Varieties of Mediating Activities and M ediators in International
Relations, în J. Bercovitch (edit.) Resolving International Conflicts: The Theory and
Practice of Mediation , Lynne Rienner Publishers, Boulder, 1996.
290. Krivis, Jeffrey, Improvisational Negotiation. A Mediator‘s Stories of Conflict About
Love, Money, Anger —and the Strategies That Resolved Them, Jossey -Bass, San Francisco,
2006.
291. Krivis, Jeffrey, Lucks, Naomi , How to Make Money as a Mediator (and Create Value
for Everyone). 30 Top Mediators Share Secrets to Building a Successful Pract ice, Jossey –
Bass, San Francisco, 2006.
292. Kruse, A., Third -party roles in conflict management. Training and Development, 49,
5, 1995.
293. Kueneman, R., The origins and role of law in society, în R Linden (edit.)
Criminology: A Canadian Perspective, Vol. 5 , Thoms on-Nelson, Toronto, 2004.
L.
294. Lake, Ruth, L‘arte della Negoziazione interculturale. Concludere affari senza
barriere, FrancoAngeli, Milano, 2000.
295. Lande, J., Toward more sophisticated mediation theory, Journal of Dispute
Resolution, nr. 2, 2000 .
296. Leimdorfer , T., Teaching creative responses to conflict, New Era in Education, nr.
71/2, 1990.
297. Lempereur, Alain Pekar, Colson, Aurélien, Méthode de Négociation, Dunod, Paris,
2004.
298. Lévinas, E., Totalitate și infinit, Jaca Book, Milano, 1980.
299. Lévinas, E., Etică și infinit , Citta nuova, Roma, 1984.
300. Lévinas, E., De la existență la existent , Marrieti, Casale Monferrato, 1986.
301. Levinas, Emmanuel, Entretiens avec F. Poirié, Babel, Paris, 1996.
302. Levinas, Emmanuel, Les Imprévus de l‘histoire, Babel, Paris, 1996.
303. Lewin, K., A dynamic theory of personality, Macgraw -Hill, New York , 1935.

304. Lewis, K., Resolving Social Conflicts. Selected Papers on Group Dynamics, New
York, 1948.
305. Liang, Bin, The Changing Chinese Legal System, 1978 –Present. Centralization of
Power and Rationalizati on of the Legal System, Routledge, Londra, New York, 2008.
306. Lieb, D., Iran and Iraq at Algiers, 1975, în Saadia Touval, I. William Zartman (edit.),
International Mediation in Theory and Practice , Westview Press, Boulder, 1985.
307. Liebmann, M., Mediation in c ontext, Jessica Kingsley Publishers, Londra, 2000.
308. Liebmann, Marian, Restorative Justice – How It Works, Jessica Kingsley Publishers,
Londra, Philadelphia, 2007.
309. Lightstone, Jack N., The Commerce of the Sacred. Mediation of the Divine among
Jews in the G reco-Roman World, Columbia University Press, New York, (1984) 2006.
310. Lim, R. G., Carnevale, P. J., Contingencies in the mediation of disputes, Journal of
Personality and Social Psychology, 58, 2, 1990.
311. Livingstone, S., Mediated Knowledge: Recognition of t he Familiar, Discovery of the
New, în J. Gripsrud (edit.), Television and Common Knowledge , Routledge, London, 1999.
312. Lopez, Mari -Cruz Taboada, McLaren, Moray , Peer Mediation: Involving children in
mediation, în Irvine S. Gersch, Adam Gersch (edit.), Resol ving Disagreement in Special
Educational Needs. A practical guide to conciliation and mediation, Routledge Falmer,
Londra, New York, 2003.
313. Lovenheim, Peter, How to Mediate Your Dispute, Nolo Press, Berkeley, 1996.
314. Lovenheim, Peter, Guerin, Lisa, Mediate, Don‘t Litigate – Strategies for a Successful
Mediation, Nolo, Berkeley, 2004.
315. Low, S., The Zimbabwe Settlement, 1976 –1979, în Saadia Touval, I. William
Zartman (edit.), International Mediation in Theory and Practice , Westview Press,Boulder,
1985.
316. Lowry, L. Randolph, Evaluative Mediation, în Jay Folberg, Ann L. Milne, Peter
Salem (edit.), Divorce and Family Mediation. Models, Techniques, and Applications, The
Guilford Press, New York, Londra, 2004.
317. Lubman, S. B., Bird in a cage: Legal reform in China afte r Mao , Stanford University
Press, Stanford, 1999.
318. Luison, Lucio (dir.), La mediazione come strumento di intervento sociale, Problemi e
prospettive internazionali, FrancoAngeli, Milano, 2006.
319. Lyotard, Jean -François, The Postmodern Condition: A Report on Kn owledge ,
University of Minnesota Press, Minneapolis, 1984.
320. Lyotard, Jean -François, L‘Inhumain, Galilée, Paris, 1988.
321. Lyotard, Jean -François, The Different: Phrases in Dispute , Manchester University
Press, Manchester, 1988.
322. Lyotard, Jean -François, Thebaud , Jean -Loup, Just Gaming , University of Minnesota
Press, Minneapolis, 1985.
M.
323. MacKinnon, David P., Introduction to Statistical Mediation Analysis, Lawrence
Erlbaum Associates, New York, 2008.
324. Maines, B., Robinson, G., You can, you Know you can, Lucky Duc k Publishing,
Bristol, 1988.
325. Maines, B., Robinson, G., Managing Children: Managing themselves, Lucky Duck
Publishing, Bristol, 1994.
326. Maoz, Z., Conflict Management and Conflict Resolution: A Conceptual and
Methodological Introduction, în Z. Maoz, A. Mintz, T.C. Morgan, G. Palmer, R.J. Stoll
(edit.), Multiple Paths to Knowledge in International Relations: Methodology in the Study
of Conflict Management and Conflict Resolution , Lexington Books, Lanham, 2004.

327. Marcus, Leonard J., Dorn, Barry C. , Renegotiating Health Care: Resolving Conflict
to Build Collaboration, John Wiley & Sons, Inc., Jossey -Bass Publishers, San Francisco,
1999.
328. Marga, Andrei, Filosofia lui Habermas, Ed. Polirom, Iași, 2006.
329. Marga, Andrei, Herbert Marcuse. Studiu Critic, Ed. Dacia, Cluj -Napoca, 1980.
330. Marga, Andrei, Introducere în filosofia contemporană, Ed. Polirom, Iași, 2001.
331. Marshall, Monty G., Measuring the Societal Impact of War, în Fen Osler Hampson,
David Malone (edit.), From Reaction to Conflict Prevention: Opportunities for the U N
System, Lynne Reinner, Boulder, 2002.
332. Martin, Marc, Vies quotidiennes în cartea coordonată de Rioux, J. -P., Sirinelli, J. -F.,
La France d‘un siècle à l‘autre 1914 -2000, Hachette Littératures, Paris, 2000.
333. Martin -Barbero, J., Communication, Culture and H egemony: From Media to
Mediations, Sage, Londra, 1993.
334. Marx, Karl, Engels, Fr., Opere, vol. VIII, Ed. Politică, București, 1960.
335. Masheder, M., Let‘s Cooperate: activities and ideas for parents and teachers of young
children for peaceful conflict solving, Peace Education Project, Londra, 1986.
336. Matthews, R., (edit.), Informal Justice? , Sage, Londra, 1988.
337. Matthews, E., Twentieth century French philosophy, Oxford University Press,
Oxford, 1996.
338. Maundi, M., Zartman, I. W., Khadiagala, G., Nuameh, K., Getting In: Mediator‘s
Entry into African Conflicts , US Institute of Peace, Washington, 2006.
339. Mayer, Bernard, The Dynamics of Conflict Resolution, Jossey -Boss Inc., San
Francisco, 2000.
340. Mayer, Bernard , Facilitative Mediation, în Jay Folberg, Ann L. Milne, Peter S alem
(edit.), Divorce and Family Mediation. Models, Techniques, and Applications, The Guilford
Press, New York, Londra, 2004.
341. Mazilu, Dumitru, Dreptul păcii – Tratat, Ed. ALL BECK, București, 1998.
342. Mazilu, Dumitru, Drept Internațional Public, vol. 1, Ed. L umina Lex, București,
2001.
343. Mazilu, Dumitru, Drept Internațional Public, vol. 2, Ed. Lumina Lex, București,
2002.
344. Mazilu, Dumitru, Tratat privind teoria și practica negocierilor, Ed. Lumina Lex,
București, 2002.
345. Mbanzoulou, Paul, Tercq, Nicole, La Médiati on familiale pénale, L‘Harmattan,
Paris, 2004.
346. McAnany, P.D., Restitution as Idea and Practice: The Retributive Prospect, în J.
Hudson, B. Galaway (edit.), Offender Restitution in Theory and Action Lexington Books,
Mass, Lexington, 1978.
347. McCold, Paul, Primary Restorative Justice Practices, în Allison Morris, Gabrielle
Maxwell (edit.), Restorative Justice for Juveniles. Conferencing, Mediation and Circles,
Hart Publishing, Oxford, 2001.
348. McCold, P., Evaluation of a Restorative Milieu: CSF Buxmont School / Day
Treatment Programs 1999 –2001, Lucrare prezentată la A doua Conferință Internațională
despre Violența în Școli, Quebec City, Canada, 2003.
349. McConnon, Shay, McConnon, Margaret, Conflict Management in the workplace.
How to manage disagreements and develop trust and understanding, 3rd edition revised and
updated, howtobooks, Oxford, 2008.
350. McCrory, J.P., Environmental mediation – another piece for the puzzle, Vermont
Law Review , nr. 6/1, 1981.

351. McLaughlin, M. E., Carnevale, P., Lim, R. G., Professional mediat ors‘ judgements
of mediation tactics: Multidimensional scaling and cluster analyses, Journal of Applied
Psychology, 76, 3, 1991.
352. McMahon, C., Conflict Resolution Network Schools Australia, European Journal of
Intercultural Studies, nr. 8/2, 1997.
353. Meierdi ng, Nina R., Managing the Communication Process in Mediation, în în Jay
Folberg, Ann L. Milne, Peter Salem (edit.), Divorce and Family Mediation. Models,
Techniques, and Applications, The Guilford Press, New York, Londra, 2004.
354. Mendras, H., L‘Europe des Eu ropéens , Ed. Gallimard, Paris, 1997.
355. Menkel -Meadow, Carrie, The many ways of mediation: the transformation of
tradition, ideologies, paradigms, and practices —review essay, Negotiation Journal , nr. 11/3,
1995.
356. Menzel, K. E., Judging the fairness of mediati on: a critical framework, Mediation
Quarterly, nr. 9/1, 1991.
357. Merle, M., Sociologie des relations internationales, Ed. Dalloz, 4e, Paris, 1988.
358. Merlini, Roberto (trad.), La negoziazione: Le guide personali del manager e
dell‘imprenditore, (Harvard Busines s School Press, 2003), Etas, Milano, (2003) 2005.
359. Merry, S. E., Milner, N., (edit.), The Possibility of Popular Justice: A Case Study of
Community Mediation in the United States, University of Michigan Press, Ann Arbor, 1995.
360. Messing, J. K., Mediation: An intervention strategy for counselors, Journal of
Counseling and Development, 71, 1, 1993.
361. Messmer, H., Tackling the Conflict, în B. Galaway , J. Hudson (edit.), The State as
Parent, The Netherlands, Kluwer, 1989.
362. Messmer, Heinz, Victim -offender mediation in Germany, în Gwynn Davis, Making
amends: Mediation and reparation in Criminal Justice, Routledge, Londra, New York, 1992;
Taylor & Francis e -Library, 2002.
363. Michalowski, R., Law, Order and Crime , Random House, New York, 1985.
364. Michel, Albin, Dictionnaire d e la Sociologie, Encyclopaedia Universalis, Paris, 1998.
365. Miff, Angela, Păun, Ciprian, Dreptul Afacerilor, Editura Imprimeria Ardealul, Cluj –
Napoca, 2006.
366. Milburn, T.W., The Management of Crisis, în C.F. Hermann (edit.), International
Crises: Insights fro m Behavioral Research , The Free Press, New York, 1972.
367. Miller, N. E, Experimental Studies of Conflict, în J. M. V. Hunt, Personality and the
Behaviour Disorders, I, New York, 1944.
368. Miller, C. E., Crandall, R., Experimental research on the social psychology of
bargaining and coalition formation, în P. B. Paulus, Psychology of group influience,
Erlbaum, Hillsdale, 1980.
369. Milton -Edwards, Beverley, Hinchcliffe, Peter, Conflicts in the Middle East since
1945, 3rd edition, Routledge, Londra, New York, (2001, 2004 ), 2008.
370. Mitchell, C. R., Peacemaking and the Consultant‘s Role , Nichols, New York, 1981.
371. Mitchell, C. R., Webb, K., Mediation in International Relations: An Evolving
Tradition, în C. R. Mitchell, K. W. Westport (edit.), New Approaches to International
Mediation , Greenwood, Connecticut, 1988.
372. Mitchell, C.R., The Process and Stages of Mediation: Two Sudanese Cases, în D.R.
Smock (edit.), Making War and Waging Peace , United States Institute of Peace Press,
Washington, 1993.
373. Montaigne, M de, în S. Mancini, în Enciclopedia Filosofica, Ed. Bompiani, vol. 8,
Milano, 2006.
374. Moore, C., The Mediation Process: Practical Strategies for Resolving Conflict ,
Jossey -Bass, San Francisco, 1986.

375. Moore, C.M., Why do we mediate? în J. P. Folger, T. S. Jones (edit.), New direc tions
in mediation: Communication research and perspectives, Sage, California, 1994.
376. Moore, C., The Mediation Process: Practical Strategies for Resolving Conflict, 2nd
ed., Jossey -Bass, San Francisco, 1996.
377. Moore, C. M., The Mediation Process: Practical S trategies for Resolving Conflict,
3rd ed., Jossey -Bass, San Francisco, 2003.
378. Morgan, T.C., Untying the Knot of War: A Bargaining Theory of International
Crises , University of Michigan Press, Ann Arbor, 1994.
379. Morineau, J., L‘Esprit de la médiation, Érès, 1998.
380. Morris, Allison, Maxwell, Gabrielle , Implementing Restorative Justice: What
Works?, în Allison Morris, Gabrielle Maxwell (edit.), Restorative Justice for Juveniles.
Conferencing, Mediation and Circles, Hart Publishing, Oxford, 2001.
381. Morrison, B., Re gulating safe school communities: being responsive and restorative,
Journal of Educational Administration, nr. 4/6, 2003.
382. Mortlock, A., What Conditions determine Intervention and Non -intervention in the
Asia Pacific Region, Thesis, Master of Arts in Politi cal Science, University of Canterbury,
Chapter 6, 2006.
383. Mosterd, I., Rutte, C.G., Effects of Time Pressure and Accountability to Constituents
on Negotiation, International Journal of Conflict Management , nr. 11, 2000.
384. Mousli, Marc, Eloge du conflit. Mary Parker Follett et le conflit constructif, în
Négociations – Revue semestrielle, Editions De Boeck Université, Bruxelles, nr. 2, 2005.
385. Muers, Rachel, Keeping God‘s silence. Towards a Theological Ethics of
Communication, Blackwell Publishing, Malden, Oxford , 2004.
386. Muñoz, Maria Pilar Galeote, La Mediación, în Rafael Hinojosa Segovia (coord.),
Sistemas de solución extrajurisdiccional de conflictos, Editorial universitaria Ramón Areces,
Madrid, 2006.
387. Myren, Richard A., Law and Justice. An Introduction, Brooks/ Cole Publishing
Company, Pacific Grove, 1988.
N.
388. Nabatchi, Tina, Bingham, Lisa Blomgren,. Good, David H., Organizational justice
and workplace mediation: a six -factor model, în Richard A. Posthuma (edit.), International
Journal of Conflict Management. Thir d party workplace dispute resolution, Vol. 18, Nr. 2,
2007.
389. Nesic, M., Mediation: on the rise in the United Kingdom, Bond Law Review , nr. 13,
2001.
390. Ness, Daniel Van, Morris, Allison, Maxwell, Gabrielle , Introducing Restorative
Justice, în Allison Morris, Gabrielle Maxwell (edit.), Restorative Justice for Juveniles.
Conferencing, Mediation and Circles, Hart Publishing, Oxford, 2001.
391. Nguyen, T. H. Y., Beyond Good Offices? The Role of Regional Organizations in
Conflict Resolution, în Journal of International Affairs, nr. 55, 2002.
392. Nicola, P. Di, La rete: metafora dell‘appartenenza. Analisi strutturale e paradigma di
rete, FrancoAngeli, Milano, 1998.
393. Nicolson, Sir Harold, Diplomacy, Institute for the study of Diplomacy, Washington,
2nd edition, 1950.
394. Nicolson , Harold, Diplomacy, Institute for the study of Diplomacy, Washington
D.C., 1988.
395. Noce, Dorothy J. Della, Bush, Robert A. Baruch, Folger, Joseph P., Considerazioni
sui presupposti teorici della mediazione: implicazioni pratiche e politiche, în Lucio Luiso n
(edit.), La Mediazione come strumento di intervento sociale. Problemi e prospettive
internazionali. Politiche e servizi sociali, FrancoAngeli, Milano, 2006.
O.

396. Oesterley, W. O. E., The Jewish Doctrine of Mediation, Skeffington and Son,
Londra, 1910.
397. Olson, S. M., Dzur, A. W., Revisiting informal justice: restorative justice and
democratic professionalism, Law and Society Review , 38/1, 2004.
398. Ordover, Abraham P., Alternatives to Litigation: Mediation, Arbitration and the Art
of Dispute Resolution, I. N. Na tional Institute for Trial Advocacy, Notre Dame, 1994.
399. Ott, M. C., Mediation as a Method of Conflict Resolution, în International
Organization, nr. 26, 1972.
P.
400. Paden, John N., Muslim Civic Cultures and Conflict Resolution. The Challenge of
Democratic Fed eralism in Nigeria, Brookings Institution Press, Washington, 2005.
401. Palmarini, M. Piattelli, L‘art de persuader, Ed. Odile Jacob, Paris, 1999.
402. Palombarini, Stefano, Dalla crisi politica alla crisi sistemica. Interessi sociali e
mediazione pubblica nell‘Ita lia contemporanea, FrancoAngeli, Milano, 2003.
403. Parsons, K. H., The economics of collective action, The University of Wisconsin
press, reeditată în 1970.
404. Pavlich, George C., Justice Fragmented. Mediating community disputes under
postmodern conditions, Rout ledge, Londra, New York, 1996.
405. Păncescu, F. G., Legea Medierii – Comentarii și explicații, Ed. C. H. Beck,
București, 2008.
406. Phillips, Barbara Ashley, The Mediation Field Guide. Transcending Litigation and
Resolving Conflicts in Your Business or Organizati on, Jossey -Bass, San Francisco, 2001.
407. Platon, Republica în Opere V, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986.
408. Podell, E. J., Knapp, W. M., The effect of mediation on the perceived firmness of
the opponent, Journal of Conflict Resolution, 13, 4, 1 969.
409. Poledna, Sorina, Roth, Maria, Medierea Conflictelor, Universitatea Babeș -Bolyai,
Cluj-Napoca, 2005.
410. Pop, Liviu, Teoria Generală a Obligațiilor, Lumina Lex, București, 2000.
411. Popa, N., Dogaru, I., Dănișor, Gh., Dănișor, D. C., Filosofia dreptului. Mar ile
curente, Ed. AllBeck, București, 2002.
412. Posin, D. Q., Mediating international business disputes, Fordham Journal of
Corporate and Financial Law, IX, 2003.
413. Powell, S.D., Makin, M., Enabling Pupils with Learning Difficulties to Reflect on
Their Own Think ing, British Educational Research Journal, nr. 20/5, 1994.
414. Powell, J.E., Speech to the Cambridge University Conservative Association,
20.10.85, The Times, 21.10.85, în Gwynn Davis, Making amends: Mediation and reparation
in Criminal Justice, Routledge, Lon dra, New York, 1992; Taylor & Francis e -Library, 2002.
415. Princen, T., Intermediaries in International Conflict , Princeton University Press,
Princeton, 1992.
416. Proudhon, J. P., Oeuvres choisies, Seuil, Paris, 1967.
417. Provis, C., Mediation and conciliation in ind ustrial relations: Reflections from
Australia, Labor Studies Journal, 21, 4, 1997.
418. Pruitt, D. G., Johnson, D. F., Mediation as an aid to face saving in negotiation,
Journal of Personality and Social Psychology, 14, 3, 1970.
419. Pruitt, D. G., Carnevale, P. J., Negotiation in social conflict, Open University Press,
Buckingham, 1993.
420. Pruitt, D. G., The tactics of third -party intervention, Orbis, 44, 2, 2000.
421. Pruitt, D. G., Mediator Behavior and Success in Mediation, în J. Bercovitch (edit.),
Studies in Internati onal Mediation: Essays in Honor of Jeffrey Z. Rubin . Palgrave, New
York, 2002.

422. Prutianu, Ștefan, Antrenamentul abilităților de negociere, Ed. Polirom, București,
2007.
Q.
R.
423. Rack, Christine, Latino -Anglo Bargaining. Culture, Structure, and Choice in Court
Mediation, în Antoinette Sedillo Lopez (edit.), Latino Communities. Emerging Voices:
Political, Social, Cultural and Legal Issues, Routledge, New York, Londra, 2006.
424. Rahim, A., A measure of styles of handling interpersonal conflict. Academy of
Management Journal, 26, 1983.
425. Raven, B. H., Kruglanski, A., Conflict and power, în P. Swingle (ed.), The structure
of conflict, Academic Press, New York, 1970.
426. Raymond, G. A., Kegley, C. W. Jr., Third -party Mediation and International Norms:
A Test of Two Models, î n Conflict Management and Peace Science, nr. 9, 1985.
427. Relis, Tamara, Perceptions in Litigation and Mediation. Lawyers, Defendants,
Plaintiffs, and Gendered Parties, Cambridge University Press, Cambridge, 2009.
428. Renson, Pierre -Paul, La Médiation civile et commerciale. Comme éviter les aléas, le
coût et la durée d‘un procès, Anthemis, Belgique, 2010.
429. Richbell, David , Mediation of Construction Disputes, Blackwell Publishing, Oxford,
2008.
430. Rioux, J., Third -party interventions in domestic and international co nflicts: concepts,
data, and empirical finding in Africa, Paper presented in the Annual Meeting of the
International Studies Association, Montreal, Canada, 17 –21 Martie, 2004.
431. Riskin, L., Mediator orientations, strategies, techniques . Alternatives, nr. 12 , 1994.
432. Riskin, L. L., Understanding mediators‘ orientations, strategies and techniques: A
grid for the perplexed, Harvard Negotiation Law Review, nr.1, 1996.
433. Roberts, M., Skills for Self -managed Learning: Autonomous learning by research
projects, Educati on Now Publishing Cooperative, Derby, 1994.
434. Roberts, Marian, Developing the Craft of Mediation. Reflections on Theory and
Practice, Jessica Kingsley Publishers, Londra, Philadelphia, 2007.
435. Roberts, Marian , Mediation in Family Disputes. Principles of Pract ice, 3 rd edition,
Ashgate, Hampshire, 2008.
436. Robertson, Jon M., Christ as Mediator – A study of the theologies of Eusebius of
Caesarea, Marcellus of Ancyra and Athanasius of Alexandria, Oxford Theological
Monographs, Oxford University Press, Oxford, 2007.
437. Rochefort, în G. Piaia, în Enciclopedia Filosofica, Ed. Bompiani, vol. 10, Milano,
2006.
438. Rogers, C. R., Client -centred Therapy, Houghton Mifflin, Boston, 1951.
439. Rosa, Roberta T. Di, Mediazione tra culture. Politiche e percorsi di integrazione, Pisa
Univer sity Press, Pisa, 2005.
440. Rosenberg, Marshall B., Speak Peace in a World of Conflict. What You Say Next
Will Change Your World, PuddleDancer Press, Encinitas, 2005.
441. Rosmini, Antonio, în Enciclopedia Enciclopedia filosofica Bompiani, Milano, 2006.
442. Ross, W.H. , Wieland, C., Effects of Interpersonal Trust and Time Pressure on
Managerial Mediation Strategy in a Simulated Organizational Dispute, Journal of Applied
Psychology , nr. 81, 1996.
443. Rothman, J., From Confrontation to Cooperation: Resolving Ethnic and Regio nal
Conflict , Sage Publications, Newbury Park, 1992.
444. Rubin, J., Brown, Z., The Social, Psychology of Bargaining and Negotiation,
Academy Press, New York, 1975.
445. Rubin, J. Z., Experimental research on third -party intervention in conflict: Toward
some general ization, Psychological Bulletin, 87, 2, 1980.

446. Rubin, J., (edit.), Dynamics of Third Party Intervention: Kissinger in the Middle
East, Praeger, New York, 1981.
447. Rubin, J. Z., Conclusion: International Mediation in Context, în J. Bercovitch and J.
Z. Rubin ( edit.) Mediation in International Relations: Multiple Approaches to Conflict
Management , St. Martin‘s, New York, 1992.
448. Rue, Nancy N., Everything You Need to Know About Peer Mediation, The Rosen
Publishing Group, New York, 1997.
449. Rumiati, Rino, Pietroni, D avide, La Negoziazione – Psicologia della Trattativa: come
trasformare un conflitto in opportunità di sviluppo personale, organizzativo e sociale,
Raffaello Cortina Editore, Milano, 2001.
450. Rupesinghe, K., Mediation in Internal Conflicts: Lessons from Sri La nka, în J.
Bercovitch (edit.) Resolving International Conflicts: The Theory and Practice of Mediation ,
Lynne Rienner, Boulder, 1996.
451. Ruzié, David, Droit international public, onzième édition, Dalloz, Paris, 1994.
S.
452. Sacks, M. A., Reichert, K. S., Proffit t, W.T. Jr., Broadening the Evaluation of
Dispute Resolution: Context and Relationships over Time, Negotiation Journal , nr. 15,
1999.
453. Saideman, Stephen M., The Ties That Divide. Ethnic Politics, Foreign Policy, and
International Conflict, Columbia Univers ity Press, New York, 2001.
454. Salacuse, Jeswald W., The global negotiator. Making, Managing and Mending Deals
around the World in the Twenty -First Century, Palgrave MacMillan, New York, 2003.
455. Sartori, L., Brena, G. L., Mediazione, în Enciclopedia Filosofica, vol. VII, Bompiani,
Milano, 2006.
456. Schelling, T., Strategie du conflit, PUF, Paris, 1986.
457. Schelling, T. C., The Strategy of Conflict , Harvard University Press, Cambridge,
1960.
458. Schelling, Thomas C., Strategia conflictului, trad. Elena Burlacu, Ruxandra T oma,
Ed. Integral, București, 1995, 2000.
459. Scheman, L. R., Ford, J. W., The Organization of American States as Mediator, în S.
Touval, I. W. Zartman (edit.), International Mediation in Theory and Practice , Westview,
Boulder, 1985.
460. Schoop, Mareike The World s of Negotiation, Information Systems, University of
Hohenheim, Germany în The Language – Action Perspective on Communication Modelling,
2004; , http://www.scils.rutgers.edu/ -aakhus/lap/Sc hoop.pdf .
461. Schroeder, P.W., Crisis, Escalation, War , by O.R. Holsti. Revăzută în Journal of
Modern History , nr. 46, 1974.
462. Schwarzer, G., The Peaceful Settlement of Interstate Conflict: Saar, Austria, and
Berlin, Journal of Peace Research , nr. 35, 1998.
463. Scott, Bill, Arta Negocierilor, Mihai Roman (trad.), Ed. Tehnică, București, 1996.
464. Sebenius, J. K., To Hell with Future, Let‘s Get On with the Past: George Mitchell in
Northern Ireland, în Harvard Business School Case 9 -801-393, Harvard Business School
Publishing, Boston, 2001.
465. Severson, M., Teaching mediation theory and skills in an interdisciplinary classroom,
Journal of Social Work Education, 34, 2, 1998.
466. „Sfânta Evanghelie după Matei‖, în Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului
Biblic și de Misiu ne al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
467. Shapiro, Daniel, Conflict and Communication: A Guide through the Labyrinth of
Conflict Management, Idea Press, New York, 2004.
468. Shell, G. Richard, Negocierea în Avantaj – Strategii de negociere pentru oam eni
rezonabili, Andrei Constantin (trad.), Ed. Codecs, București, 1999.

469. Sheppard, B. H., Third party conflict intervention: A procedural framework, în B. M.
Staw, L. L. Cummings (eds.), Research in organizational behavior, vol. 6, JAI Press,
Greenwich, 19 84.
470. Shmueli, D., Vranesky, A., Environmental Mediation in International Relations, în J.
Bercovitch (edit.), Resolving International Conflicts: The Theory and Practice of Mediation ,
Lynne Rienner, Boulder, 1996. Shonholtz, R., Neighborhood justice systems : work,
structure and guiding principles, Mediation Quarterly , no. 5, 1984.
471. Simpson, Carolyn, Coping Through Conflict Resolution and Peer Mediation, Rosen
Publishing Group, New York, 1998.
472. Sinha, Dipankar, Information Society as if Communication mattered: The Indian
state revisited, în Bernard Bel, Jan Brouwer, Biswajit Das, Vibodh Parthasarathi, Guy
Poitevin (edit.), Communication Processes, vol. 1 – Media and Mediation, Sage, New Delhi,
Thousand Oaks, Londra, 2005.
473. Six, Jean – François, Le temps des médi ateurs, Seuil, Paris, 1990, 2001.
474. Six, Jean -François, Dynamique de la médiation, Desclée de Brouwer, „Culture de
paix‖, Paris, 1995.
475. Six, Jean -François, Mussaud, Véronique, Médiation, Seuil, Paris, 2002.
476. Smith, D.L., Pruitt, D.G., Carnevale, P.J.D.,Matchi ng and Mismatching: The Effect
of Own Limit, Other‘s Toughness, and Time Pressure on Concession Rate in Negotiation,
Journal of Personality and Social Psychology , nr. 42, 1982.
477. Snyder, G.H., Diesing, P., Conflict Among Nations: Bargaining, Decision -making,
and System Structure in International Crises, Princeton University Press, Princeton, 1977.
478. Spector, Scott, Prague Territories. National Confict and Cultural Innovation in Franz
Kafka‘s Fin de Siècle, University of California Press, California, 2000.
479. Stacey, H., Robinson, P., Let‘s Mediate: A teacher‘s guide to peer support and
conflict resolution skills for all ages, Sage Publications, London, 1997.
480. Stein, J. G., Structure, strategies and tactics of mediation, în Negotiation Journal, nr.
1, 1985 .
481. Stern, P.C., Druckman, D., Evaluating Interventions in History: The Case of
International Conflict Resolution, International Studies Review , nr. 2, 2000.
482. Stevens, C. M., Strategy and Collective Bargaining Negotiation, McGraw -Hill, New
York, 1963.
483. Stimec, Arnaud, La négociation, Ed. Dunoud, Paris, 2005.
484. Stimec, Arnaud, La Médiation en entreprise, Faciliter le dialogue, Gérer les conflits,
Favoriser la coopération, 2e édition, Dunod, Paris, (2004) 2007.
485. Stimec, Arnaud, La Médiation et l‘entreprise, Thèse de Doctor at, Université Paris I,
Sorbonne, 2001.
486. Stobbs, Philippa , Developing an approach to conflict resolution: the contribution of
parent partnership services, în Irvine S. Gersch, Adam Gersch (edit.), Resolving
Disagreement in Special Educational Needs. A prac tical guide to conciliation and mediation,
Routledge Falmer, Londra, New York, 2003.
487. Stoner, Katherine E., Divorce without Court. A Guide to Mediation and
Collaborative Divorce, 1st edition, Ed. Nolo, Berkeley, 2006.
488. Susskind, L., Babbitt, E. F., Overcom ing the Obstacles to Effective Mediation of
International Disputes, în J. Bercovitch, J. Z. Rubin (edit.), Mediation in International
Relations: Multiple Approaches to Conflict Management , St. Martin‘s Press, New York,
1992.
489. Susskind, L., Cruikshank, J., M ediation and Other Forms of Assisted Negotiation, în
L. Susskind, P. F. Levy, J. Thomas -Larmer (edit.), Negotiating Environmental Agreements:
How to Avoid Escalating Confrontation, Needless Costs, and Unnecessary Litigation . Island
Press, Washington, 2000.

Ș.
490. Șuștac, Zeno, Ignat, Claudiu, Modalități alternative de soluționare a conflictelor
(ADR), Ed. Universitară, București, 2008.
T.
491. Teng, Chung -Chian, Conflict management in East Asia. T he China –Taiwan –North
Korea conundrum, în J. Bercovitch, Kwei -Bo Huan g, Chung -Chian Teng (edit.), Conflict
Management, Security and Intervention in East Asia. Third -party mediation in regional
conflict, Routledge, Londra, New York, 2008.
492. Terris, L., Maoz, Z., Rational Mediation: A Theory and a Test, lucrare prezentată la
întâlnirea Anuală a Asociației Americane de Științe Politice, San Francisco, 30 august –2
septembrie, 2001.
493. Terzia, Giuseppe, Médiation et institution judiciaire, în Loïc Cadiet, Thomas Clay,
Emmanuel Jeuland (edit.), Médiation. Alternative dispute resoluti on. Alternative à la justice
ou justice alternative? Perspectives comparatives, Litec, Paris, 2005.
494. Tesler, P., Collaborative Law: Achieving Effective Resolution in Divorce Without
Litigation, American Bar Association, Chicago, Illinois, 2001.
495. Thoennes, N. A., Pearson, J., Predicting outcomes in divorce mediation: the
influence of people and process. Journal of Social Issues, nr. 41/2, 1985.
496. Thomas, M. J., Planning and Radical Democracy , School of Planning, Oxford
Brookes University, Oxford, 1996, în Pete r Brand, Michael J. Thomas, Urban
Environmantalism. Global change and the mediation of local conflict, Routledge, Londra,
New York, 2005.
497. Thompson, L., Information exchange in negotiation, Journal of Experimental Social
Psychology, 29, 1991.
498. Thompson, J., The Media and Modernity: A Social Theory of the Media , Polity
Press, Cambridge, 1995.
499. Thompson, Leight, Mintea și inima negociatorului – Manual complet de negociere,
Dan Criste (trad.), Meteor Press, București, 2006.
500. Thompson, L., Kim, P. H., How the qua lity of third parties‘ settelment solutions is
affected by the relationship between negotiators, Journal of Experimental Psychology:
Applied, 6, 1, 2000.
501. Thribaut, J., Kelly, H. H., The social psychology of groups. Wiley, New York, 1959.
502. Thuderoz, Christi an, Negocierile. Eseu de sociologie despre liantul social, Presses
Universitaires de France, Paris, 2000, trad. Olga Moraru, Ed. Știința, Chișinău, 2002.
503. Tiberio, Antonio, Cericola, Alberto, Vi Dichiaro Separati. Separazione, divorzio e
mediazione, Franco Angeli, Milano, 1999.
504. Tidwell, Alan, Lerche, Charles, Globalization and Conflict Resolution, International
Journal of Peace Studies, Vol. 9, Nr. 1, 2004.
505. Touraine, A., Le retour de l‘acteur: essai de sociologie, Librairie Fayard, Paris, 1984.
506. Touval, S. , The Peace Brokers: Mediators in the Arab -Israeli Conflict, 1948 –1979 ,
Princeton University Press, Princeton, 1982.
507. Touval, S., Zartman, I.W., Introduction: Mediation in Theory, în S. Touval, I.W.
Zartman (edit.), International Mediation in Theory and Pra ctice , Westview Press, Boulder,
1985.
508. Touval, S., Zartman, I.W., International Mediation in the post -Cold War Era, în C.A.
Crocker, F.O. Hampson, P. Aall (edit.), Turbulent Peace: The Challenges of Managing
International Conflict , United States Institute of Peace Press, Washington, 2003.
509. Tyrrell, J., Farrell, S., Peer Mediation in Primary Schools, University of Ulster,
Belfast, 1995.
Ț.

510. Țiclea, Alexandru, Dreptul muncii, ediția a II -a actualizată, Ed. Universul Juridic,
București, 2008.
U.
511. Udalov, Vadim, National Interests and Conflict Reduction, în Cooperative Security:
Reducing Third World Wars, Syracuse University Press, Syracuse, New York, 1995.
512. Umbreit, M.S., Crime and Reconciliation: Creative Options for Victims and
Offenders, Abingdon Press, Nashvi lle, 1985.
513. Umbreit, M.S., Victim Offender Mediation and Judicial Leadership, Judicature,
December 1986.
514. Umbreit, M.S., Mediation of Victim Offender Conflict, Journal of Dispute
Resolution, University of Missouri School of Law, Columbia, 1988.
515. Umbreit, Mar k, Coates, Robert, Vos, Betty, Victim Impact of Meeting with Young
Offenders: Two Decades of Victim Offender Mediation Practice and Research, în Allison
Morris, Gabrielle Maxwell (edit.), Restorative Justice for Juveniles. Conferencing,
Mediation and Circl es, Hart Publishing, Oxford, 2001.
516. Umbreit, Mark S., Coates, Robert B., Victim -offender mediation. A review of
research in the United States, în Gwynn Davis, Making amends: Mediation and reparation in
Criminal Justice, Routledge, Londra, New York, 1992; T aylor & Francis e -Library, 2002.
V.
517. Vance, Cyrus R., Hamburg, David A., Pathfinders for Peace: a Report to the UN
Secretary -General on the Role of Special Representatives and Personal Envoys, Carnegie
Commission of New York, New York, 1999.
518. Van de Vliert, E., Euwema, M. C. , Huismans, S. E., Managing conflict with a
subordinate or a supervisor: Effectiveness of conglomerated behavior, Journal of Applied
Psychology, 80, 2, 1995.
519. Vatikiotis, M., Resolving Internal Conflicts in South East Asia: Domestic Cha llenges
and Regional Perspectives, în Contemporary South East Asia, nr. 28/1, 2006.
520. Verrill, Stephen W., Social Structure -Social Learning and Delinquency. Mediation or
Moderation?, LFB Scholarly Publishing LLC, New York, 2008.
521. Vidmar, N., Effects of repre sentational roles and mediators on negotiation
effectiveness, Journal of Personality and Social Psychology, 17, 1, 1971.
522. Vita, R. De, Berti, F., Dialogo senza paure, Scuola e servizi sociali in una società
multiculturale e multireligiosa, FrancoAngeli, Mi lano, 2002.
523. Vliert, E. Van de, Euwema, M. C., Huismans, S. E., Managing conflict with a
subordinate or a supervisor: Effectiveness of conglomerated behavior, Journal of Applied
Psychology, 80, 2, 1995.
524. Vraneski, Ariella, L‘introduzione della mediazione so ciale in Israele: problemi, sfide
e prospettive, în Lucio Luison (edit.), La Mediazione come strumento di intervento sociale.
Problemi e prospettive internazionali. Politiche e servizi sociali, FrancoAngeli, Milano,
2006.
W.
525. Waldman, E. A., Identifying the Role of Social Norms in Mediation: A Multiple
Model Approach, Hastings Law Journal, nr. 48, 1997.
526. Wall, J. A., Blum, M. W., Negotiations Journal of Management, 17, 2, 1991.
527. Wall, J. A., Blum, M. W., Negotiations, Journal of Management, 17, 2, 1991.
528. Wall , J. A., Druckman, D., Mediation in peacekeeping missions, Journal of Conflict
Resolution, 47, 5, 2003.
529. Wall, J. A., Lynn, A., Mediation: A current review, Journal of Conflict Resolution,
37, 2, 1993.
530. Wall, J. A., Rude, D. E., The judge as a mediator, Jo urnal of Applied Psychology,
76, 1, 1991.

531. Wall, J. A., Stark, J. B., Standifer, R. L., Mediation: A current review and theory
development, Journal of Conflict Resolution, 45, 3, 2001.
532. Wasik, M., The Place of Compensation in the Penal System, Criminal Law Review,
nr. 599, 1978.
533. Waterhouse, P., Supported Self -Study in Secondary Education, CET, Londra, 1983.
534. Watkins, M., Rosegrant, S., Getting to Dayton: Negotiating An End to The War In
Bosnia, în Harvard Business School Case 1 -800-134, Harvard Business Sc hool Publishing,
Boston, 1999.
535. Weeks, Dudley, The Eight Essential Steps to Conflict Resolution, First Trade
Paperbook Edition, New York, 1994.
536. Wehr, P., Lederach, J. P., Mediating conflict in Central America, în J. Bercovitch
(edit.), Resolving Internati onal Conflicts , Lynne Renner, Boulder, 1996.
537. Wellmer, Albrecht, Ethics and dialogue: Elements of moral judgement in Kant and
discourse ethics. In Wellmer, The Persistence of Modernity, D. Midgley (trans.) Cambridge,
MA: MIT Press, 1991.
538. Welton, G. L., Part ies in conflict: their characteristics and perceptions, în K. G.
Duffy, J. W. Grosch, P. V. Olczak (edit.), Community Mediation: A Handbook for
Practitioners and Researchers, Guilford, New York, 1991.
539. Welton, G. L., Pruitt, D. G., McGillicuddy, N. B., Ipp olito, C. A., Zubek, J. M.,
Antecedents and characteristics of caucusing in community mediation, International Journal
of Conflict Management, 3, 3, 1992.
540. White, M., Self Esteem: Promoting Positive Practices for Responsible Behaviour,
Circle Time Strateg ies for Schools, Daniels Publishing, Cambridge, 1991.
541. Whittaker, D. J., Conflict and Reconciliation in the Contemporary World, Routledge,
Londra, New York, 1999.
542. Wilkenfeld, J., Young, K., Asal, V., Quinn, D., Mediating international crises. Cross –
nationa l and experimental perspectives, Journal of Conflict Resolution, 47, 3, 2003.
543. Wilkenfeld, Jonathan, Young, Kathleen J., Quinn, David M., Asal, Victor , Mediating
International Crises, Routledge, Londra, New York, 2005.
544. Williams, M., Can‘t I Get No Satisfa ction? Thoughts on The Promise of Mediation,
Mediation Quarterly, nr.15, 1997.
545. Wolfers, M., The Organization of African Unity as Mediator, în S. Touval, I. W.
Zartman (edit.), International Mediation in Theory and Practice , Westview, Boulder,1985.
546. Woolford , Andrew, Ratner, R. S., Informal Reckonings. Conflict resolution in
mediation, restorative justice and reparations, Routledge – Cavendish, New York, 2008.
X.
Y.
547. Young, O.R., The intermediaries: Third Parties in International Crises, Princeton
University Press, Princeton, New York, 1967.
548. Young, Iris Marion, Justice and the Politics of Difference , Princeton University
Press, New Jersey, 1990.
Z.
549. Zartman, I. William, (edit.), Positive Sum: Improving North -South Negotiations ,
Transaction, Edison, 1987.
550. Zartm an, I. W., Ripe for Resolution , Oxford University Press, New York, 1989.
551. Zartman, I. W., The Role of Justice in Security Negotiations, American Behavioral
Scientist, nr. 38/6.
552. Zartman, I. William, (edit.), Elusive Peace: Negotiating an End to Civil Wars,
Brookings Institution, Washington D.C, 1995.
553. Zartman, W., The Negotiations Process. Theories and Applications, Ed. Sage, New
York, 1997.

554. Zartman, I.W., Toward the Resolution of International Conflicts, în I.W. Zartman, J.
L. Rasmussen (edit.), Peacemakin g in International Conflict: Methods and Techniques ,
United States Institute of Peace Press, Washington, 1997.
555. Zartman, I.W., The Timing of Peace Initiatives: Hurting Stalemates and Ripe
Moments, Global Review of Ethnopolitics , nr. 1, 2001.
556. Zartman, I. W. , Mediation by Regional Organizations: the OAU in Chad and Congo,
în J. Bercovitch (edit.) Studies in International Mediation: Essays in honor of Jeffery Z.
Rubin , Palgrave, New York, 2002. Zartman, I. William, Negotiation and Conflict
Management. Essays o n theory and practice, Routledge, Londra, New York, 2008.
557. Zartman, I. W., Kremenyuk, V., Peace vs Justice: Negotiating Forward – and
Backward -Looking Outcomes, Rowman & Littlefield, Lanham, 2005.
558. Zartman, I. W., Touval, S., International Mediation: Conflic t Resolution and Power
Politics, în Journal of Social Issues, nr. 41, 1985.
559. Zartman, I.W., Touval, S., International Mediation in the post -Cold War Era, în C.A.
Crocker, F.O. Hampson, P. Aall (edit.), Managing Global Chaos: Sources of and Responses
to International Conflict , United States Institute of Peace Press, Washington, 1996.
560. Zăpârțan, Liviu -Petru, Contribuții la Critica Teoriilor Elitare, Ed. Dacia, Cluj –
Napoca, 1979.
561. Zăpârțan, L. P., Relațiile internaționale, Ed. Studia, Cluj -Napoca, 2001.
562. Zăpârțan, Liviu -Petru, Mecanisme și politici ale integrării europene, note de curs,
Univ. „Babeș -Bolyai‖, Facultatea de drept, 2005.
563.
564. Zăpârțan, Liviu -Petru, Negocierile în viața social -politică, Ed. Eikon, Cluj -Napoca,
2007.
565. Zehr, H., Retributive Justice, Re storative Justice, MCC U.S. Office of Criminal
Justice Occasional Paper, Elkhart, Indiana, 1985.
566. http://en.wikipedia.org/wiki/Mediation .
567. Mediation UK (2006) Website: http://www.mediationuk.org.uk/

II. Jurisprudență:

568. C.P.J.I., affaire du Lotus, 1927: C.I.J., affaire du Sud -Ouest africain, 1962.
569. C.J.I., avis consultatif dans l´affaire Mazilu, 1989.
570. C.P.J.I., affaire Mavrommatis, 1924; C.I.J., affaire du Sud-Ouest africain, 1962:
recurgerea la diplomația parlamentară sau la diplomație prin conferințe.

III. Tratate și Convenții Internaționale :

571. Tratat de Conciliere între Filipine și Statele Unite ale Americii, Manila, 16 noiembrie
1946 (United Nations, Sy stematic Survey of Treaties, 1928 -1948).
572. Carta Națiunilor Unite, Office of Public Information, United Nations, New York,
1975.
573. Act general revizuit pentru soluționarea pașnică a disputelor internaționale, 28 aprilie
1949 (United Nations, Treaty Series, vol . 71, nr. 912).
574. Convenția europeană asupra soluționării pașnice a disputelor, Strasbourg, 29 aprilie
1957, (United Nations, Treaty Series, vol. 320, nr. 4646).
575. Protocol opțional privind soluționarea obligatorie a diferendelor, Conferința
Națiunilor Unite a supra dreptului mării, Geneva, 29 aprilie 1959, (United Nations, Treaty
Series, vol. 450, nr. 6466).

576. Protocol la Carta Organizației Națiunii Africane privind Comisia de Mediere,
conciliere și arbitraj, Cairo, 21 iulie 1964, Organizașia Unității Africane, C onsiliul de
Miniștri (United Nations Survey of Treaty Provisions, 1949 -1962).
577. Convenția pentru definirea agresiunii, Londra, 3 iulie 1933.
578. Convenția pentru definirea agresiunii semnată între România, U.R.S.S.,
Cehoslovacia, Turcia și Iugoslavia, Londra, 4 iulie, 1933.
579. Convenția cu privire la relațiile diplomatice, încheiată la Viena la 18 aprielie 1961.
580. Convenția cu privire la relațiile consulare, încheiată la Viena la 24 aprielie 1963.
581. Declarația asupra reglementării pașnice a diferendelor internaționale, adoptată de
Adunarea Generală a O.N.U. la 15 noiembrie 1982.
582. Family Mediation in Europe, 4th European conference on Family Law, Council of
Europe, Strasbourg, 2000.

IV. Legislație:

583. Carta Europea della formazione dei mediatori familiari, în Antonio Tiberi o, Alberto
Cericola, Politiche e servizi sociali. Vi Dichiaro Separati. Separazione, divorzio e
mediazione, FrancoAngeli, Milano, 1999.
584. Code of Practice of the UK College of Family Mediators, 2000.
585. Codul Muncii, Ed. Wolters Kluwer, ediție actualizată, Buc urești, octombrie 2007.
586. Constituția României.
587. Council of Europe, Recommendation No. R (98) 1 1998 of the Commitee of
Ministers to Member States on Family Mediation, Strasbourg.
588. Documenti della fondazione della società italiana di mediazione familiare (SIME F) e
codice deontologico, în Antonio Tiberio, Alberto Cericola, Politiche e servizi sociali. Vi
Dichiaro Separati. Separazione, divorzio e mediazione, FrancoAngeli, Milano, 1999.
589. Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, M. Of. nr. 582 din 29
noiembrie 1999.
590. Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator,
M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006.