Catedra de Anatomie Topografică și Chirurgie Operatorie [628443]
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu"
Facultatea Medicină Nr.1
Catedra de Anatomie Topografică și Chirurgie Operatorie
Teza d e Licență
ANATOMIA CLINICĂ ȘI VARIABILITATEA
FUNCȚIONALĂ A COLOANEI VERTEBRALE
RAPORTATĂ LA TIPUL CONSTITUȚIONAL
Stepan Ion, student: [anonimizat] , grupa M 1321
Conducător științific: Turchin Radu , dr. șt. med., conf. univ.
CHIȘINĂU 2019
2
DECLARAȚIE
Prin prezenț a, subsemnatul ________________ ___________________________ ___
declar pe propria răspund ere, că teza de licență cu tema ” Anatomia Clinică și
Variabilitatea Funcțională a Coloanei Vertebrale ” este elaborată de către mine personal,
materialele prezentate sunt rezultatele propriilor cercetări, nu sunt plagiate din alte lucrări
științifice și nu a mai fost prezentată la o altă facultate sau instituție de învățământ
superior d in țară sau străinătate.
De asemenea declar, că toate sursele utilizate, inclusiv din Internet, sunt indicate în teza
de licență, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă,
sunt scrise cu referința asupra sursei originale;
reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori deține referința asupra sursei
originale;
rezumarea ide ilor altor autori deține referința exactă la textul original;
metodele și tehnicile de lucru preluate din alte surse dețin referințe exacte la sursele
originale.
Data _______________________
Absolvent _____________________________ ____________________
(Prenume Nume ) (Semnătura)
Conducătorul științific, _______ _________________________________________
(titlul științific și științifico -didactic)
_____________________ ____ ____________________
(Prenume Nume) (Semnătura)
3
Cuprins :
I. Introducere
1.1 Actualitate___________ ____________________________________________4
1.2 Scop_______________________________________________ _____________ 5
1.3 Obiective___________________________________________ _____________5
II. Analiza bibliografică a temei
2.1 Noțiuni despre coloana vertebral ă___________________________________ __6
2.2 Ontogeneza coloanei ve rtebrale_____________ ____________________ _____ 7
2.2.1 Dezvoltarea coloanei vertebrale, coastelor și sternului___ _________ 7
2.2.2 Particularitățile de dezvoltare___________________ ____________11
2.2.3 Formarea curburilor coloanei vertebrale _________ _____________ 12
2.3 Anatomia clinică a coloanei vertebrale ____________ ____________________13
2.3.1 Regiunea cervical ă_________________ ______________________ 16
2.3.2 Regiunea toracală____________ ____________________________18
2.3.3 Regiunea lombară____________ ____________________________19
2.3.4 Regiunea sacrală _____________ ____________________________20
2.3.5 Regiunea coccigiană _________ _____________________________21
2.3.6 Articulațiile coloanei vertebrale _____________ ________________22
2.3.7 Ligamentele coloanei vertebra le_____________ ________________23
2.3.8 Musculatura coloanei vertebrale___________ __________________24
2.3.9 Inervația coloanei veret ebrale_______ ________________________28
2.3.10 Vascularizația coloanei veretebrale________ __________________ 30
2.4 Mobilitatea coloanei vertebrale_________________ ____________________ 33
2.5 Corela ția dintre coloana vertebr ală și organele interne_______ _____________35
2.6 Dereglări de ți nută ale coloanei vertebrale_____________ ________________ 39
2.7 Anomalii de dezvoltare ale coloanei vertebrale________ _________________ 43
2.8 Deviațiile coloanei vertebrale_________ ______________________________ 46
2.8.1 Cifoza___________ ______________________________________ 46
2.8.2 Scolioza_________ ______________________________________ 50
2.8.3 Lordoza_______ ________________________________________ 58
III. Concluzii ____________________________________ ______________________ 61
Bibliografie _________________________________ _____________________ 62
4
I Introducere
1.1 Actualitate
Coloana vertebrală este segmentul cel mai important al aparatului locomotor, formînd
scheletul axial al trunchiului. Coloana vertebrală este situată pe linia mediană a trunchiului, ea
reprezintă pilonul principal de susținere a corpului uman, fiind respons abilă de ținuta specifică
speciei umane, de protecția măduvei spinării. Coloana dispune de un mare grad de mobilitate ce
intereseaza articulatiile intervertebrale, avînd amplitudine variabilă de la o regiune la alta,
pozițiile și mișcările ei fiind asigura te atît de musculatura proprie cît și de cea a celorlalte
segmente ale corpului.
Coloana vertebrală este un segment complex, cu o mare importanță funcțională. Este
alcătuită din: 33 -34 vertebre; 344 suprafețe articulare;24 discuri intervertebrale;365
ligamente;730 inserții musculare. Fiind un sistem mobil creat de o natură înțeleaptă, necesită
aceeași atitudine înțeleaptă pentru a -și păstra calitățile. Coloana vertebrală conectează părțile
superioare și inferioare ale corpului. Form a sa determină posibilitatea de a merge în poziție
verticală. Datorită anumitor caracteristici morfologice ale sistemului scheletic și a rezistentei
înalte, coloana vertebra lă este capabilă să reziste unor eforturi fizice considerabile. Dacă am crea
un analog al coloanei vertebrale din material si aliaje modern , atunci construcția rezultată va
cântări de 5 -6 ori mai mult .
Datorită modului actual de viață și anume obișnuinț a de a sta în fața calculatorului sau a
telefonului , care ne ocupă o mare par te din activitatea zilnică , sedentarismul, alimentația
nesănătoasă , supraoboseala, stresul și alți factori care au multiple efecte negative aspra aparatului
locomotor mai ales asupra coloanei vertebrale și care s-au infiltrate și în rîndul populație tinere,
care în consecință au dus la creștere a morbidității la copii în ultimii 5 ani pînă la 12,5%, mai
mult de jumătate din structura sa (7,6%) constituie patologia aparatului locomotor (conform
Serviciului Federal de Statistica(Rusia 2009)) . La elevi dereglările de ținută se întâlnesc de la 20 –
27,3% [22] până la 65% -78%[25].
Diformitățile coloanei vertebrale: dereglări de ținuta, cifoza, scolioza la copii și
adolescenți prezintă o problemă cea mai actuală a ortopediei pediatrice contemporane.
Deformațiile statice funcționale (dereglări de ținuta) necorectate la timp prezintă un factor
determinant pentru dezvoltarea schimbărilor structurale în coloana vertebrală și a bolilor
organelor interne, ce ulterior rezultă în scăderea sau lipsa cap acităț ii de muncă la maturitate [24].
Tendința de creștere a numărului de bolnavi cu forme progresive grave ale maladiei, ineficiența
tratamentului conservator au ca rezultat faptul că 23 -25% din pacienți necesită intervenție
chirurgicală la diferite etape ale vi eții. Invaliditatea primară din copilarie, ca urmare a scoliozei
idiopatice este de 8 -9% în structura generală de handicap a copiilor [5].
5
Pentru depistarea precoce a diformităților coloanei vertebrale în multe țări ale lumii se
utilizează programe de screening în școli, ceea ce reduce în mod semnificativ necesitatea de
tratament chirurgical. Măsurile non -operat ive sunt mai eficiente cînd diformitățile coloanei
vertebrale sunt depistate în faza inițială [20]. M. Alan Bafield spunea: “cauza unei ținute proste
este, în general, atribuită lenei, lipsei de re spect față de sine sau mizeriei .
1.2 Scopul
Studierea pe baza literaturii de specialitate a anatomiei clinice a coloanei vertebrale,
particularităților morfo -funcționale și ontogenetice , și corelarea acestora cu starea sănătății
organismului.
1.3 Obiective
1. Studierea literaturii de specialitate referitor la dezvoltatea coloanei vertebrale, a
particularităților ontogenetice ale acesteia și a modificărilor de vîrstă.
2. Descrierea unității anatomo -structurale de bază a coloanei vertebrale, a particularităților
anatomice generale și regionale ale vertebrelor.
3. Cercetarea bibliografică în privi nța aparatului osteo -musculo -ligamentar , a articulaț iilor
coloanei vertebrale, inervația și vascularizația acesteia.
4. Investigarea mobilității coloanei vertebrale și a interdependenței dintre dereglările ce au loc la
nivelul coloanei vertebrale și a organelor interne.
5. Analizarea corelației dintre anomaliile de dezvolt are, a dereglărilor de ținută, a deviațiilor
coloanei vertebrale și impactul acestora asupra sănătății întregului organism.
6
II. Analiza bibliografică a temei
2.1 Noțiuni depre coloana vertebrală
Coloana vertebrală reprezintă o structură complexă, compusă dintr -o serie de elemente
rigide (vertebre) conectate între ele prin elemente flexibile vâsco -elastice (discuri intervertebrale,
ligamentele) care pot suporta diverse solicitări (compre siune, încovoiere și forfecare) . Coloana
poate fi împărțită în cinci regiuni diferite, fiecare regiune caracterizată printr -o structură
vertebrală specific.
Urmărite de sus în jos, vertebrele răspund: gâtului, toracelui, regiunii lombare și pelvisului.
Vertebrele poartă diferite denumiri împr umutate de la regiunile respective:
1. Vertebrele cervicale răspund gâtului., e le sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7;
împreună formează coloana cervicală.
2. Vertebrele toracice răspund toracelui, ele sunt în număr de 12 (se notează de la T1 la T12)
formând împreună coloana toracică.
3. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (pere tele posterior al abdomenului), ele sunt în
număr de 5 (se notează de la L1 la L5) și împ reună formează coloana lombară.
4. Vertebrele sacrale în număr de 5 (se notează de la S1 la S5)
5. Vertebrele coccigiene în număr de 4 -5 (se notează de la C o1 la Co 5) răspund pelvisului.
Ele se sudează dând naștere la două o ase: sacrul, respectiv coccisul .Lungime a în medie a
coloanei vertebrale este de 73 c m la barbati si 63 cm la femei.
Lătimea maxima – la baza sacrului este de 11 cm. Diametrul sagital aprox 7cm [1,16 ].
Vertebra este un os neregulat, cu o structură complexă, compusă din corp și arcul vertebral, ale
căror proporții variază în funcție de segmentul coloanei vertebrale și speciile de vertebrate. [26].
Vertebrele coloanei cervicale, toracice și lombare sunt numite oase mobile și independente; ele
se mai numesc din această cauză vertebre adevărate. Verte brele sacrale și coccigiene sunt sudate
între ele și se numesc vertebre false, deoarece și -au pierdut funcția de mobilitate. [ 16].
7
2.2 Ontogeneza
2.2.1 Dezvoltarea coloanei vertebrale , coastelor și sternului
Scheletul corpului embrionar, în etapele inițiale de dezvoltare, este constituit de notochord
(sau coarda dorsală). Acesta este situat în planul median al corpului, ventral de șanțul și tubul
neural și dorsal de aortă și șanțul intestinal, întinzându -se de la sacul hipofizar (punga Rathke)
până în regiunea coccigiană. La ver tebratele inferioare notocordul formează scheletul definitiv,
în timp ce la vertebratele superioare, inclusiv la om, este înlocuit de coloana vertebrală. La om,
în stadiul definitiv, din notocord rămâne doar nucleul pulpos al discului intervertebral, restu l
înglobându -se în corpul vertebral și dispărând. Prezența notocordului în etapele timpurii ale
dezvoltării embrionare exercită atât un rol de susținere, cât și unul de influență inductoare
privind diferențierea lamei neurale, a șanțului și tubului neural, precum și diferențierea
mezodermului paraxial, respectiv a somitelor și derivatelor lor [7].
Figura 1. Formarea coloanei vertebrale – etape :(dup ă Adrian Beznea 2009 )
A. Săptămână a IV a de dezvoltare
B. Condensarea și p roliferarea sclerotomului cranial se produce spre jumătatea cranială
a sclerotomului caudal -resegmentare
C. Formarea corpului vertebral precartilaginos
Dezvoltarea coloanei vertebrale î ncepe în timpul săptămânii 4. Vertebrele se formează din
celulele sclero tomului , cu originea la nivelul somitelor, somitele fiind der ivare din mezodermul
paraxial [3].Dezvoltarea coloanei vertebrale are loc în 3 etape:
precartilagino asă(membranoasă),cartilaginoasă și osoasă.
8
A B C
Figura 2. Etapele de dezvoltare a vertebrelor A- membranoasă , B-cartilaginoasă, C-osoasă.
(după BEN PANSKY, Ph . D, M.D. 1982 )
A. Etapa Precartilaginoasă (de blast em mezenchimal sau membranoasă) -săptămîna 4 -6.
Celulele sclerotomului migrează medial pentru a înconjura măduva spinării și notocordul pentru
a forma o coloană mezenchimală lungă. Pe masură ce dezvoltarea continuă , porțiunea di n fiecare
somită care reprezintă sclerotomul suferă un proce s denumit resegmetare. Resegmentarea se
produce atunci cînd jumătat ea caudală a f iecărui sclerotom crește in direcția jumătații cefalice a
sclerotomului subiacent și fuzionează cu acesta. Așadar fiecare vertebră se formează prin unirea
jumatații caudale a unei somite cu jumătatea craniană a somitei vecine subiacente . Stabilirea
formelo r diferitor vertebre se relize ază sub controlul genelor HOX. [11] Celulele sclerotoamelor
din imediata vecinătate a notocordului formează acestuia o teacă, d enumită vagina
nothocondrialis.
Sclerotoamele au dispoziție metamerică ce corespunde inițial metameriei primitive a
somitelor, dar care ulterior se va schimba, devenind metamerie secundară, care va fi diferită de
cea a miotoamelor și dermatoamelor. Sclerotoamele sunt despărțite între ele prin fisuri
intersegmentare în care pătrund ramurile dorsal e, intersegmentare, ale aortei. Acestea hrănesc
atât sclerotoamele, cât și perete le tubului neural și miotoamele [7].Celulele mezenchimale dintre
zonele cefalică și caudală ale unui segment de sclerotom nu proliferează ci umplu spațiu dintre
doi corpi verte brali cu structură precartilaginoasă.În acest fel ele contribuie la formarea discului
intervertebral. Cu toate ca în regiunea corpurilor vertebrali notocordul regresează complet, acesta
persist ă în regiunea discu lui intervertebral unde crește î n volum. La acest nivel notocordul
contribuie la formarea nucle ului pulpos care ulterior este î nconjurat de fibre circulare , ce
formează inelul fibros. Aceste structuri alcătuiesc împreuna discul intervertebral [7,11] .
Nervii spinali se află în apropierea discur ilor intervertebrale, pă răsind astfel coloana
vertebrală prin foramina intervertebrală. Arterele intersegmentare (intercostale), care la început
9
se află între sclerotomi, trec printre acestea si se situează pe fiecare part e laterală a corpului
vertebral. Mezenchimul situat dorsal acoperă tubul neural și formează arcul vertebral.
Mezenchimul ventrolateral formează procese costale (în regiunea toracică acesta formează
coastele.)
B. Etapa Cartilaginoasă : începe în timpul săptămânii a 6-a, cînd centrele de condrificare
sunt observate în vertebrele mezenchimale .
1. Două centre fuzionează în unul singur pînă la sfârșitul perioadei embrionare pentru a forma
centrul cartilaginos. În plus, centrele de condrificare sunt văzute în arcadele vertebrale, care
fuzionea ză între ele. Extinderea centrelor de condrificare în arcadele vertebrale dau formă
proce selor spinoase și transversal [3]. Lipsa de fuziune posterioară a arcului vertebral determină
malformația congenitală cunoscută sub numele de spina bifida . Prin spațiil e dintre pediculii
vertebrelor cartilaginoase ies metameric perechile de nervi spinali.
Tot acum, prin procesul de condrogeneză ce pornește din arcul vertebral, devin cartilaginoase
procesele transverse și a rticulare ale vertebrelor, coastele având centre de osificare separați.
Între procesele articulare ale vertebrelor adiacente, precum și între extremitățile vertebrale ale
coastelor și vertebrelor corespunzătoare, rămân zone lipsite de condrificare unde se vor forma
articulațiile sinoviale (di artrozele) dintre procesele articulare ale vertebrelor și articulațiile
costovertebrale.
Ordinea de apariție a centrilor de condrogeneză este în direcție cranio -caudală. În acest
stadiu cartilaginos se conturează și devine mai evident decât în stadiul mezenchimal fo rmațiunea
numită arc hipocordal. La om, în comparație cu alte vertebrate, el este prezent doar la nivelul
primelor 3 –4 vertebre cervicale și este constituit dintr -o bandă de țesut care, trecâ nd prin partea
ventrală a corpului vertebral, ajunge până la procesele costale ale vertebrei. Corpul atlasului se
atașează acum la axis, dând naștere dintelui, iar arcul hipocordal, prin transformare
cartilaginoasă și ulterior osoasă, va forma arcul anteri or și partea ventrală a maselor laterale ale
atlasului.
Celelalte arcuri hipocordale sunt rudimentare și vor fi încorporate în discurile
intervertebrale, iar altele la baza craniului. Faptul că vertebrele, în dezvoltarea lor, nu -și
păstrează metame ria primitivă, face ca sursele de vascularizație ale corpurilor și discurilor
intervertebrale să f ie diferite. Astfel, discurile formându -se în regiunea fisurilor intrasegmentare,
vor primi sânge independent de corpurile vertebrale, prin ramuri ce vin din plexul vertebral
extern și care pătrund în disc numai până la joncțiunea dintre inelul fibros și nucleul pulpos.
Corpurile vertebrale primesc sânge direct din ramurile intersegmentare ale aortei. La sfârșitul
lunii a 2 -a intrauterine toate vertebrele au de venit cartilaginoase, dar arcurile vertebrale sunt în că
dehiscente pe linia mediană posterioară, nefiind fuzionate [7].
10
C. Etapa de Osificare începe în săptămânile 8 ‒10 de viață intrauterine și se termină la
aproximativ 25 de ani.
Aceasta poate fi împaărțită în 2 perioade: prenatală și postnatală.
1. Perioada prenatală: la sfârșitul perioadei embrionare se observă 3 centre primare de osificare:
1 în centru l corpului și cîte 1 în fiecare jumătate din arcul vertebral. Astfel, la naștere, fiecare
vertebră are 3 părț i osoase legate prin cartilaje [3]. La începutul lunii a 3 – a în fiecare vertebră, cu
excepția celor coccigiene. apar câte trei centri de osificare primari:
-un centru la nivelul corpului, apare mai întâi la nivelul vertebrelor toracice inferioare și lombare
superioare, aproximat iv în săptămâna a 10 -a, continuî nd de la acest nivel să se formeze succesiv,
în direcție cranială și caudală:
-doi centri în arcul vertebral -câte unul pent ru fiecare jumătate a acestuia, apar mai întâi în
vertebrele cervicale, începân d cu axisul în săptămâna a 8 -a și apoi progresiv se vor forma în sens
caudal în celelalte vertebre.
Cronologic ordinea de apariție în vertebre a centrilor de osificare primari este
următoarea: întâi apar centrii arcurilor vertebrale cervicale, apoi centrii corpurilor vertebrale
toracice inferioare și lombare superioare, urmați de centrii arcurilor ve rtebrale toracale și
lombare și în final, de cei ai corpurilor vertebrelor cervicale și lombare inferioare. În luna a 5 -a
intrauterină toate vertebrele p rezintă centrii de osificare ai corpurilor și arcurilor vertebrale, cu
excepția verteb relor coccigiene, care apar în primul an după naștere.
2. Perioad a postnatală: la naștere cei trei centri de osificare ai unei vertebre nu sunt fuzionați, ci
doar legați între ei prin punți de țesut cartilaginos, fapt ce explică marea flexibilitate a vertebrelor
și coloanei vertebrale în timpul nașterii [3,35] .
Fuziunea centrilor primari de osificare se realizează după naștere; în primul an de viață
se osifică cei doi centri ai arcurilor vertebrale, formând apofizele spinoase. Procesul începe la
nivelul vertebrelor lombare, continuându -se de aici spre vertebrele toracale și cervicale în ritm
mai rapid cranial, și mai lent, caudal.
Fuziunea centrilor de osificare ai arcului cu centrul de osificare al corpului vertebral se produce
între 3 – 6 luni postnatal, începând la nivel toracal, de unde se continuă treptat, în sens cranial și
caudal. Inițial vertebrele se aseamănă între ele, diferențierea lor regională începe sp re sfârșitul
vieții intrauterine și continuă după naștere, datorită solicitărilor funcționale și mecanice (când
copilul mic stă în șezut sau se ridică în ortostatism și începe să meargă).
Până la pubertate, fața superioară și inferioară a corpului vertebral, precum și vârfurile apofizelor
transverse și spinoase, rămân cartilaginoase. La pubertate sau chiar mai târziu, apar centrii de
osificare secundari, în număr de cinci pentru fiecare vertebra.
-doi la nivelul discurilor epifizare ale fețelor superioară și inferioară ale corpului vertebrei;
11
-câte unul pentru vârfurile apofizelor transverse;
-unul pentru vârful apofizei spinoase – cu excepția vertebrelor cervicale, un de aceste apofize au
câte doi centri secundari. Toate centrele secundare se unesc cu restul vertebrei până la vârsta de
25 de ani [7].
II. Dezvoltarea coastelor: începe de la procesele ventrolaterale mezenchimale costale ale
vertebrelor toracice. Ele devin cartilaginoase în viața embrionară și se osifică mai târziu.
Intersecțiile vertebrale și costale sunt articulații sinoviale .
III. Dezvoltarea sternului: o pereche de benzi sternale mezenchimale se dezvoltă
ventrolateral în peretele corpului, independent de coaste. Condrificarea are loc în benzi, iar
cartilajele costale se atașează la acestea. Benzile fuzionează craniocaudial, în planul median,
pentru a forma un model pentru manubrium, segmente de corp și x iphoid. Centrele de osificare
apar îna inte de naștere, cu excepția xiphoidului (apare în copilărie) .
2.2.2 Particularități de dezvoltare:
Atlasul are doi centri primari de osificare, câte unul pentru fiecare din masele laterale, din
care se osifică și arcul posterior, cei doi centri fuzionând spre vârsta de 4 ani. Arcul anterior, care
provine din arcul hipocordal și care este cartilaginos la naștere, primește centrul de osificare la
un an și fuzionează cu masele laterale la 6 –8 ani. Corpul atlasului se atașează de axis.
Axisul – prezintă inițial 3 centri de osificare primari, carateristici oricărei vertebre. La 6
luni de viață fetală, acestora li se adaugă cei 2 centri ai dintelui, formațiune ce provine din corpul
atlasului, care se vor uni cu acesta înainte de naștere. Centrii arcului apar în săptămânile 7 –8, iar
centrul corpului în lunile 4 – 5 ale vieții intrauterine.
Vertebra C7 la nivelul procesului costal a acesteia,în luna a 6 -a intrauterină, apare un
centru primar de osificare, separat, care în mod normal se une ște cu restul vertebrei la 5 – 6 ani.
Există însă cazuri în care centrul de osificare al procesului costal rămâne separat și crește mult în
direcție laterală, dând naștere unei coaste cervicale .
Centri separați pentru procesele costale pot avea și vertebrele C4 – C6.
Vertebrele lombare – prezintă câte un centru adițional pentru procesele mamilare.
Sacrul -vertebrele sacrate prezintă, ca și celelalte vertebre, cei trei centri primary de osificare,
ce apar în săptămânile 10 – 12. Însă, în lu nile 5 – 8 intrauterine, apar la nivelul primelor vertebre
sacrate centrii de osificare primari ai proceselor costale, situați lateral de centrul
corpului vertebral și de găurile sacrale. Ei se unesc cu corpul și cu centrii arcului vertebral la
vârsta de 2 – 5 ani. Din ei se vor forma, după pubertate, prin unirea cu centrii arcurilor
vertebrale, părțile (masele) laterale ale sacrului. Particularitatea pentru osul sac ru este că
vertebrele sale sunt independente p înă la pubertate, după care încep să fuzioneze între ele de
12
jos în sus, procesul sfâ rșindu -se în jurul vârstei de 25 ani.
Vertebrele coccigiene prezintă un singur centru de osificare primar ce apare în vertebra I
coccigiană, în primul an de viață postnatală. Succesi v, la intervale de a ni, apare în direcție
cranio -caudală, câte un centru de osificare în celelalte vertebre coccigiene, astfel încât a 4 -a
vertebră apare în jurul vârstei de 15 ani. Sinostoza coccisului cu sacrul se realizează la 4 ani.
2.2.3 Formarea curburilor coloanei vertebrale
În viața intrauterină fătul prezintă inițial o singură curbură sagitală mare cu concavitatea
orientată ventral, datorită poziției în uter. În a doua jumătate a vieții intrauterine apare
proeminența lombo -sacrală ce devine promontoriu și se schițează concavitatea sacrului. La
sugar, în luna a 8 -a, datorită ridicării capului și poziției pe șezute, apare lordoza cervicală. La 1 –
2 ani, când copilul merge, se formează lordoza lombară. Curbura dorsală se definitivează la 6 –
7 ani [7,35] . Curburile in plan frontal, m ai putin pronuntate decat cele in plan sagital. Unica
curbura primara este cea toracala care se datoreaza dezvoltarii si specializarii musculaturii
membrului superior. Celelalte doua curuburi, cervicala si lomb ara, sunt curuburi compensatorii
care au rolul de a restabili echilibrul corp ului.
Coloana vertebrală prezintă patru curburi: cervicală, toracală, lombară și curbura
sacrococcigiană.
Curbura cervicală are concavitatea orientată posterior și se numește lordoză cervicală.
Cea toracală are convexitatea orientată posterior și poartă numele de cifoză toracală.
Curbura lombară, a cărei concavitate este orientată posterior, se numește lordoză lombară.
Curbura sacro coccigiană are convexitatea orientată posterior.
Figura 3. Formarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale (după Н.Н. Леонтьевой și
coaut.1976,și după Ю.А. Ермолаеву, 1985)
13
La om se î ntalnesc 3 tipuri morfologice de coloane vertebrale ce corespund celor 3
tipuri funcț ionale: -coloana cu curburi șterse ș i cu sacrum vertical caracteristică sportivi lor,
care se adapteaz ă foarte bine la orice fel de miș care;
-coloana cu curburi accentuate ș i cu sacrum orizontal caracteristică muncit orilor de forța mai
puțin adaptată la mobilitatea activă ;
-tipul normal în care curburile au valori cuprinse î ntre:
– lordoza cervi cală – 30-35o;
– cifoza toracală – 20-30o;
– lordoza lombară – 40-50o;
Conform anumitor calcule coloana vertebrala este de 17 ori mai rezistenta cu curburi decit daca
nu le -ar ave a.Variația curburilor în plan frontal este mai puțin accent uate decît cele în plan
sagital . Pentru persoanele dreptaceacestea sunt :
1. curbura cervicală – cu convexitatea la stî nga;
2. curbura toracală – cu convexitatea la dreapta;
3. curbura lombară – cu convexitatea la stinga; [28,35] .
2.3 Anatomia coloanei vertebrale
Coloana vertebrală, segmentul axial al scheletului trunchiului, este alcătuită la om din
suprapunerea a 33 -34 de vertebre și a discurilor intervertebrale dintre acestea, măsurând
aproximativ 73 cm la bărbați și 63 cm la femei. Este destinată protecției mă duvii spi nării ș i a
rădăcinilor nervilor cranieni. Î n gen eral reprezintă 40 la sută din înalțimea corpului [27].
Vertebrele sunt dispuse metameric, una deasupra alteia și sunt împărțite, după cum am menționat
mai sus, după regiunile cărora le aparțin în: cervicale (7 vertebre), toracale (12 vertebre),
lombar e (5 vertebre), sacrale (5 vertebre) și coccigiene (4 sau 5 vertebre) .
14
Figura 4. Regiunile coloanei vertebrale
(după http://bennymed.blogspot.com/2010/01/anatomieembriologie -curs-14-dezvoltarea.html )
Funcții
Coloana vertebrală are cî teva funcții principale:
• Protecție – închide și protejează măduva spinării în canalul spinal.
• Suport (static) – poartă greutate a corpului deasupra bazinului. În ortostatism coloana vertebrală
consti tuie un ax solid de care se atașează extremitatea cranială , toracele si membr ele superioare
și prin ea, greut atea se transmite spre articulația coxofemurală ș i membrele inferioare [27].
• Axa – formează axa centrală a corpului cu rolul de amortizare .
.• Mișcarea – are roluri atât în postură, cât și în mișcare, coloana vertebrală este antrenat ă în
mișcări numeroase și variate, mișcarea coloanei vertebrale rezultă din însumarea miș cărilor
vertebrelor între ele, zonele de maximă solicitare sunt : zona lombară și zona cervicală .
Structura unei vertebre : toate vertebrele au o structură comună de bază. Fiecare dintre ele
constă dintr -un corp vertebral anterior și un arc vertebral posterior. Dimensiunile corpurilor
vertebrale nu sunt la fel peste tot. Cele mai mici dimensiuni ale corpului sunt corpurile vertebrale
ale regiunii cervicale, iar cele mai mari aparțin corpurilor din regiunea lombară. Aceasta este o
mare oportunitate deoarece verte brele situate în părțile superioare ale coloanei vertebrale poartă
o încărcătură mult mai mică decât cele situate mai jos .
Corpul vertebral
Corpul vertebral formează partea anterioară a fiecărui vertebră. Este componenta care suportă
greutatea, iar vertebrele din partea inferioară a coloanei au corpuri mai mari decât cele din partea
superioară (pentru a susține mai bine greutatea crescută). Aspectele superioare și inferioare ale
15
corpului vertebral sunt căptușite cu cartilaj hialin. Corpurile vertebra le adiacente sunt separate
printr -un disc in tervertebral fibrocartilaginos.
Arcul vertebral
Arcul vertebral formează aspectul lateral și posterior al fiecărei vertebre. În combinație cu corpul
vertebral, arcul vertebral formează o gaură închisă – foramenul vertebral. Foramina tuturor
vertebrelor formează canalul vertebral, care înconjoară măduva spinării. Arcurile vertebrale au
câteva proeminențe osoase, care acționează ca puncte de atașament pentru mușchi și ligamente:
• Procese spinale – fiecare vertebră are un singur proces spinos, centrat în spatele punctului
arcului .
• Procese transversale – fiecare vertebră are două procese transversale, care se extind lateral și
posterior de corpul vertebral. În vertebrele toracice, procesele transversale se articulea ză cu
coaste.
Pediculele – conecteaza corpul vertebral cu procesele transversale. Atât marginea superioară, cât
și cea inferioară a fiecărui pedicul vertebral prezintă câte o scobitură, numită incizura vertebrală.
Incizurile a două vertebre suprapuse delim itează orificiul numit gaura intervertebral ă, prin care
ies nervii spinali [14,16] .
• Lamina – conecteaza procesele transversale cu cele spino ase.
• Procesele articulare – formează articulatii între o vertebră și omologii săi superioară și
inferioară. Procesele articulare sunt localizate la intersecția dintre lamina și pedicule.
Figura 5. Proieminențele arcului vertebral (după
https://teachmeanatomy.info/back/bones/vertebral – column/ )
Procesul spinos
Lamin a
a
Procesul articular superior
Pediculii
Procesul transvers
16
Conformația exterioară
Coloana vertebrală considerată în totalitatea ei prezintă:
-fața anterioară
-fața posterioară
-două fețe laterale
1. Fața anterioară este formată de o coloană cilindrică, rezultată din suprapunerea
corpurilor vertebrelor.
2. Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase, care formează
împreună creasta spinală. Procesele spinoase se pot explora cu multă ușurință, mai ales în timpul
flectării trunc hiului. La limita dintre coloana cervicală și toracală se vizualizează foarte net
procesul spinos al vertebrei C 7 (vertebra proeminentă); pornind de la acest proces spinos, se
poate numerota fiecare vertebră.
În continuarea proceselor spinoase se explore ază creasta sacrală mediană, iar în plica
interfesieră se pot palpa coarnele sacrale, coarnele coccigelui și hiatul sacral.
De fiecare parte a crestei spinale se găsesc șanțuri profu nde, numite șanțuri vertebrale, ele
adăpostesc mușchi ce acționează asupra coloanei vertebrale.
3. Fețele laterale prezintă vârful proceselor transversare, pediculii vertebrali, găurile
intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebral i. Vârful procesului transvers al
atlasului poate fi palpat imediat sub procesul mastoidian.
Canalul vertebral
Este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. Canalul vertebral se continuă în sus cu
cavitatea neurocraniului, iar în jos se deschide prin hiatul sacral. Canalul verte bral urmărește
toate inflexiunile coloanei vertebrale.
Diametrele canalului ver tebral variază, ele sunt mai mari în regiunea cervicală și lombară, în
raport cu mobilitatea mai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. În regiunea toracală, unde
mobilit atea coloanei vertebrale este mai redusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici.
2.3.1 Regiunea cervicală
Există șapte vertebre cervicale în corpul uman. Acestea au trei caracteristici principale
distinctive:
– procesul bifid spinos – procesul spinos se bifurcă la capătul distal. O excepție la aceasta sunt C1
(fără proces spinos) și C7 (procesul spinos este mai lung decât cel al C2-C6 și nu poate fi
bifurcat).
– foramen transvers – o deschidere în fiecare proces transversal, prin care arte rele vertebrale
ajung în creier.
17
-foramen triunghiular.
Două vertebre cervicale, care sunt uni ce. C1 și C2 (numite atlas și axis ) sunt specializate pentru
a permite mișcarea ca pului. Au corpurile vertebrale relativ mici comparativ cu restul din coloana
vertebrală întrucât este o greutate mai mică de suportat comparativ cu alte. Suprafețele articulare
sunt mai mobile pentru că în această regiune există un rang mult mai mare de mi șcare
comparat ive cu alte părți ale coloanei.
Caracterele Regionale
1.Corpul vert ebrelor este mic și mult alungit transversal.
Caracterul principal – pentru vertebrele III -VII – este dat de prezența a două mici proeminențe
sau creste situate pe marginile laterale ale fețelor articulare superioare și orientate în direcție
antero -posterioară. Se numesc uncusurile corpurilor vertebrale sau procesele unciforme. Pe fețele
articulare inferio are ale corpurilor vertebrale se găsesc două mici șanțuri, tot cu direcție
anteroposterioară; ele răspund uncusurilor vertebrelor subiacente și vor forma articulațiile unco –
vertebrale.
2. Procesul spinos este scurt și are vârful bifid.
3. Procesele transve rse au câteva caract ere diferențiale:
a) baza lor este străbătută de gaura transversară prin care trec arte ra și vena vertebrale;
b) vârful este împărțit într -un tubercul anterior care este un rudiment de coastă și într -un
tubercul posterior ce reprezintă procesul transvers propriu -zis;
c) pe fața superioară a procesului transvers se găsește șanțul nervului spinal
4. Procesele articulare sunt orientate într-un plan aproape orizont al[14,16,17] .
Figura 6. Caracteristica vertebrei cervicale
(după -https://teachmeanatomy.info/back/bones/vertebral -column/ )
Articulaț ia atlanto -occipitala C0 -C1 permite 10 grade de flexie si 25 de grade de extensie.
Articulatia atlanto -axiala C1 -C2 formeaza segmentul cervical superior si este responsabila de 40 –
Procesul spinos bifid Foramen
vertebral Foramen
transvers
18
50% din rotatia axiala cervicala totala, demonstrata clinic prin 45o de rotatie în orice direcț ie.
Sub nivelul C2 -C3, flexia laterală a coloanei cervicale este cuplată cu rotația în aceeaș i dire cție.
Acest segment spinal realizează o tranziție astfel încat mișcarea se schimbă din rotație în flexie,
extensie și înclinare laterală. Această mișcare combinată este facilitată de cele 45o de înclinație
sagitală a articulaț iilor zigo -apofizare cervicale [2].
Figura 7. Regiunea cervicala (după Andersson GBJ, Johnsson B, Nachemson AL 1977)
2.3.2 Regiunea toracică
Cele douăsprezece vertebre toracice sunt de dimensiuni medii și au o dimensiune de la superior
la inferior. Funcția lor specializată este articularea cu coaste.
Figura 8. Vertebrele toracice (April EW 1990)
Caracterele Regionale
1. Corpul vertebrei este ușor alungit a ntero -posterior; prezintă două fosete superioare și
două fosete inferioare câte una de fiecare parte a corpului vertebrei. Pe coloana vertebrală
în totalitate, foseta superioară a unei vertebre delimitează cu cea inferioară a vertebrei
supraiacente un unghi diedru în care pătrunde capul coastei. De exemplu, capul coastei 2
19
articulează cu cartilajul inferior al vertebrei toracice 1 (T1) și cu foseta superioară a T2,
în timp ce arborele coastei 2 articulează cu foseta costale ale lui T2. Spre deosebire de
vertebrele cervicale, foramenul vertebral al verte brelor toracice este circular.
2. Procesul spinos est e prismatic triunghiular, el descinde oblic înapoi și în jos.
3. Procesele transverse prezintă pe fața lor anterioară foseta costală a procesului transvers
care se articulează cu tuberculul coastei corespunzătoare.
4. Procesele articulare sunt verticale și dispuse în plan frontal avînd fețele articulare
plane;
5. Apofizele transverse au pe fața anterioară spre vîrf o faț eta articulara pentru
articularea cu tuberculul costa l respectiv;
6. Gaura vertebrală are forma cilindrică ;
7. Procesul spinos este lung, unic [16]
Figura 9. Vede re laterala a vertebrei toracice
(după https://teachmeanatomy.info/back/bones/vertebral -column/ )
2.3.3 Regiunea lombară
Există cinci vertebre lombare la majoritatea oamenilor, care sunt cele mai mari din coloana
vertebrală. Ele sunt specializate din punct de vedere structural pentru a susține greutatea
corpului. Vertebrele lombare au corpul de dimensiuni mari, diametrul transversal depă șind pe
cel an tero-posterior. Gaura vertebrală este de formă triunghiulară . Ele nu au caracteristicile altor
vertebre, fără foramen transvers, fațete costale sau procese bifide spinoase. Proce sul spinos este
dreptunghiular și bine dezvoltat; are o direcție orizontală, fiind orientat antero -posterior.
Procesele costale sunt rudimente de coastă . Ele sunt mari și t urtite antero -posterior ; pot fi
confundate cu procesele transverse. Adevaratele procese transve rse sunt de fapt mici
proeminențe situate pe faț a post erioara a proceselor costale, lîngă rădăcina acestora din urmă și
poartă denumirea de procese accesorii (p rocessus accessorius).
Procesele ar ticulare au o direcție verticală și sunt dispuse în plan sagital. Faț etele articulare ale
Fațeta
costală Hemi fațete
Procesul
spinos
20
proces elor superioare privesc medialși se prezintă ca segmente de cilindru gol, în timp c e fațetele
articulare ale proceselor inferioa re privesc lateral și se prezintă ca segmente de cilindru plin. [31].
Mărimea și orientarea lor permite accesul clinic la canalul spinal și măduva spinării între
vertebrele lombare (care nu ar fi posibilă între v ertebrele toracice). Exemplele includ
administrarea anestezie i epidurale și puncția lombară.
Figura 10 . Vertebrele lombare( după www.salabucuresti.ro/articole/regiunea -lombara -vertebrele –
lombare.)
Coloana lombara are un rol dublu în ceea ce privește funcț ia, reprezentat ă de forță cuplată cu
flexibilitate. Coloana vertebrală îndeplineș te un rol major pentru suport și protecție (forța) a
conținutului canalu lui spinal (măduva spinării , conul medular și coada de cal), dar asigură
totodată și flexibilitate, permițînd membrelor inferioare și superioare plasarea în poziții corecte
în timpul ac tivităților din viața cotidiană. Forța atribuită coloanei vertebrale r ezultă din mărimea
și aranjamentul în spațiu a oaselor, ca și a ligamentelor și mușchilor. Flexibilitatea rezultă din
numărul mare de articulații dispuseî n serie. Fiecare segment vertebral poate fi vizualizat ca un
complex tri -articular -un disc interverteb ral cu suprafețele articulare vertebrale superioară și
inferioară și 2 articulaț ii zigo -apofizare. Tiparul no rmal al lordozei lombare asigură această
stabilitate , dar și creș te abilitate a acestei regiuni de a absorbi ș ocurile. Vertebrele lombare
prezintă componente distincte, care includ corpul vertebral, arcul neural ș i elementele
posterioar e. Corpii vertebrali cresc ca mărime în direcție caudală la nivel vertebral. Ultimele tre i
vertebre inferioare sunt mai înalte anterior, ceea ce ajută la crearea lordoz ei lombare fiziologice.
2.3.4 Osul sacru
Sacrumul este o colecție de cinci vertebre contopite. Este descris ca un triunghi inversat, cu
vârful orientat inferior. Pe pereții laterali ai sacrumului sunt fațete pentru articularea cu pelvisul
la articulațiile sacro -iliace.
21
Osul sacrum este un os care rezultă din sudarea celor cinci vertebre ale regiunii sacrate. El
prezintă o bază, un vârf și patru fețe. Baza sacrumului prezintă două apofize articulate. Vârful
sacrumului prezintă două proem inente osoase numite coarnele sacrale, între coarnele sacrumului
se află hiatul sacral. Fața anterioară sau pelvină a sacrumului prezintă patru creste orizontale,
denumite liniile transverse, la extremitățile cărora se găsesc găurile sacrate anterioare, pr in care
trec ramurile anterioare ale nervilor sacrali. Fața posterioară sau dorsală a sacrumului prezintă pe
linia mediană o creastă osoasă, numită creasta sacrală mediană. De o parte și de alta a sacrului se
găsesc crestele sacrale intermediare și crestel e sacrale laterale. Între crestele sacrală, mediană și
crestele sacrale intermediare se găsesc găurile sacrale posterioare, prin care ies ramurile
posterioare ale nervilor sacrali. Prin fețele laterale ale sacrumului osul se articulează cu osul
coxal, form ând articulația sacroiliacă. Sacrul este străbătut de la bază spre vârf de canalul sacral,
corespunzător canalului vertebral, în canalul sacral se află filum terminale care împreună cu
nervii lombari și sacrați alcătuiesc împreună coada de cal. Separarea l ui S1 de sacru este
denumită "lombarizare", în timp ce fuziunea lui L5 cu sacrul este denumită "sacralizare". Aceste
afecțiuni sunt anomalii congen itale[1,16 ].
2.3.5 Coccisul
Coccixul este un os mic care articulează cu vârful sacrumului. Este recunoscut prin lipsa de
arcade vertebrale. Datorită lipsei de arcade vertebrale, nu există nici un canal vertebral. Coccisul
rezultă din sudarea celor 4 -5 vertebre ale regiunii coccigiene. Ca și sacrul, el are două fețe
(anterioară și posterioară), două m argini laterale, o bază și un vârf. Baza coccisului se articulează
cu vârful sacrului. De pe suprafața ei pornesc coamele coccisului.
Figura 11. Vertebrele lombare, sacrul, coccisul
(după -https://teachmeanatomy.info/back/bones/vertebral -column/ )
22
2.3.6 Articulaț iile coloanei vertebrale
Corpurile vertebrale se articulează indirect între ele prin intermediul discurilor
intervertebrale. Articulațiile c orpului vertebral sunt articulaț ii cartilaginoase, concepute pentru a
ține greutatea. Suprafețele articulare sunt acoperite de cartilajul hialinic și sunt conectate prin
discul intervertebral .
Discul interv ertebral și legă tura sa cu platourile verteb rale este considerat o articulație
cartilaginoasă secundară, sau o simfiză . Discul este for mat din nucleul pulpos central ș i inelul
fibros la ext erior. Nucleul pulpos reprezintă o structură gelatinoasă a discului intervertebral.
Nucleu l pulpos este format din 90% apă la naș tere.
Funcția principală a discului intervertebral este de a absorbi șocurile. În principal, inelul fibros ș i
nu nucleul pu lpos actioneaza în absorbția ș ocuril or (nucleul pulpos este lichid și deci
necompresibil). Cînd apare o încărcare axială, creșterea presiunii î n nucleul pulpos
necompresibil acționează asupra inelului fibros și tensionează fibrele sale. Dacă aceste fibre s e
rup, atunci rezultă o herniere a nucleului pulpos .
Mecanismul de transmitere a greutății în discul vertebral are loc astfel:
1. Compresiunea crește presiunea î n nucleul pulpos, aceasta este exercitată radial î n inelul fibros,
iar tensiunea î n inel crește.
2. Te nsiunea din inel este exercitată asupra nucleulu i, prevenind expansiunea radială a acestuia.
Presiune a din nucleu este apoi transmisă platourilo r vertebrale .
3. Greutatea este generată, în parte, de inelul fibros ș i de nucleul pulpos .
4. Presiunea radială din nucleu întareș te inelul, iar presiunea de pe pla tourile vertebrale transmite
greutatea de la o vertebr ă la alta .
Articulația disco -vertebrală, formată din corpurile vertebrale și discul fibros
(amfiartroza), cu 5 grade de libertate: mișcări de flexie -extensie în jurul unui ax transversal;
mișcări de înclinare laterală în jurul unui ax sagital; mișcări de rotație în jurul unui ax verti cal;
mișcări de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrale; mișcări de îndepărtare și apropiere
între doua vertebre, datorita elasticității discului.
Articulațiile apofizelor posterioare, alcătuite de suprafețele apofizelo r articulare dint re
două vertebre permit doar simple alunecări anterioare, posterioare sau laterale.
La baza mobilității coloanei vertebrale se află segmentul motor, alcătuit din discul intervertebral
și ligamentele acestuia, găurile de conjugare, articulațiile interapofi zare și apofizel e spinoase cu
ligamentele lor.
Articulațiile zigo -apofizare, cunoscute și ca articulaț iile Z s au fațetare sunt articulaț ii
sinoviale pereche, care au sinovie și capsulă. Alinierea lor sau direcț ia articulațiilor determină
direcția de miș care a vertebrelor adiacente. Articulaț iile zigo -apofizare lombare sunt dispuse î n
23
plan sagital și permit astfel în principal flex ia și extensia. Sunt permise într -o proporție mai mica
și inflexiunile laterale și rotațiile, ceea ce limitează stre sul torsional asupra discurilo r
intervertebrale lombare. Rotația reprezintă o componentă principală a mobilitaț ii coloanei
toracale. Majorit atea flexiei ș i extensiei coloanei lombare (90% ) se produce la nivelele L4 -L5 și
L5-S1, ceea ce contribuie la incidența crescută a patologiei discale la aceste nivele.
2.3.7 L igamentele coloanei vertebrale
Două ligamente întăresc articulațiile co rpului vertebral:
-ligamentele longitudinale ante rioare și posterioare, care se întind pe întreaga lungime a coloanei
vertebrale. Ligamentul long itudinal anterior este gros și acționează pentru a rezis ta extensiei,
translației și rotaț iei coloanei vertebrale. Ligamentul longitudinal posterior este mai slab și
previne hiperflexia. Ligamentul longitudinal anterior este de 2 ori mai puternic decat ligamentul
longitudinal posterior .
Articulațiile dintre fațetele articulare, permit mișcări de alunecare între vertebre. Ele sunt întărite
de mai multe ligament segmentare: Ligamentum flavum – se extinde între lamelele vertebr elor
adiacente, este ligamentul segmenta r principal are o structura pară, care leagă două lamine
adiacente. Este un ligament puternic, dar destul de elastic pentru a permite flexia.
Ligamentele i nterspinos și supraspino s – se alătură proceselor spinoase ale ve rtebrelor adiacente.
Ligamentele interspinoase se atașează într e procese, iar ligamentele supraspinoase se atașează la
vârfuri. S unt ligamente puternice care leagă procesele spinoase adiacente și acționează pentru a
rezista flexiei. Aceste ligamente, î mpreuna cu ligamentul galben, acționează pentru prevenirea
forțelor de forfecare excesive î n timpul inflexiunii anterioare , ligamentele intertransversale se
extind între procesele tranversale Elementele care se opun solicitărilor rotaționale sunt
ligamentele. La coloana toracală proiecția centrului de greutate trece anter ior coloanei. Aceasta
s-ar prăbuși înainte dacă nu ar interveni forța ligamentului vertebral comun posterior, a
ligamentelor interspinoase și a ligamentelor galbene. Situația este inversă la coloana lombară și
cervicală unde proiecția centrului de greutate trece posterior coloanei, iar forțele care se opun
prăbușirii sunt reprezentate de rezistența ligamentului vertebral comun anterior. Ligamentele
vertebrale au deci rolul de a absorbi o bună parte din solicitări.
24
Figura 12. Ligamentele coloanei vertebrale
(după -https://teachmeanatomy.info/back/bones/vertebral -column/ )
2.3.8 Musculatura coloanei vertebrale
Acești mușchi pot fi împarțiți din punct de vedere anatomic în mușchi ai regiunii
anterioare și posterioare. Mușchii posteriori sunt reprezentaț i de latissimus dors i și paraspinali.
Mușchii paraspinali lombari sunt erectorii spinali (i lio-costal, longissimus,), care acționează ca
extensori principali ai coloanei și muschii profunzi (rotatori și multifidus). Mușchii multifidus
sunt stabilizatori segmentari mic i care acț ioneaza pentru a controla flexia lombară deoarece ei nu
pot produce destulă forță pentru a extinde cu adevărat coloana vertebrală [2].
Mușchii profunzi ai spatelui sunt situați în cele două jgheaburi ale spinării delimitate de
apofizele spinoase, transverse și unghiurile costale. Acești mușchi se grupe ază în două tracturi
longitudinale: unul medial, adăpostit de șanțul vertebral, cuprins între apofizele spinoase și cele
transverse ale vertebrelor, și celălalt lateral, situat mai superficial în șanțul costal, delimitat de
apofizele transversale și unghiu rile costale. În regiunea posterioară a gâtului și capului,
superficial de cele două tracturi musculare, este dispus tractul spino -transvers reprezentat prin
mușchiul splenius al capului și gâtului [8].
25
Figura 13. Mușchii reg iunii posterioare a trunchiului –straturile profunde ( după Netter F .H. 2005)
26
Figura 14. Mușchii reg iunii posterioare a trunchiului –straturile intermediare (după Netter F .H.
2005)
Mușchii superficiali ai spatelui sunt stratificați. În primul strat sunt doi mușchi – trapez și dorsal ,
în al doilea strat intră mușchii dințat posterior superior și dințat posterior inferior. [8]
27
Figura 15. Mușchii reg iunii posterioare a trunchiului –straturile superficiale (după Netter F .H.
2005)
28
2.3.9 Inervația coloanei vertebrale
Inervarea coloanei vertebrale se realizează de către ramurile nervilor spinali, t runchiul
simpatic,de asemenea și de plexurile nervoase situate pe pereții vaselor de sânge care
alimente ază secțiunile măduvei spinării. Nervii spinali sunt formați de fibrele nervoase ale
rădăcinilor anterioare și posterioare care se extind din măduva spinării. În zona rădăcinii
posterioare se află un nodul, care conține corpul neuronilor aferenți. În regiunea foramenului
intervertebral, cele două rădă cini se apropie una de cealaltă , se unesc și formează un nerv spinal
comun cu fibre amestecate funcțional. După ieșirea nervului spinal din foramenul intervertebral,
de la acesta pornește ramura meningeală care se întoarce înapoi în canalul spinal și inervează
peretele canalului și măduva spinării. O pereche de ramuri meningeale (dreapta și stânga)
inervază un segment vertebral motor. După această ramificare, nervul cerebrospinal este împărțit
în două ramificații – anterioară ( mai mare) și posterioară -mai subțire. Aceste ramificații conțin
fibre nervoase senzoriale și simpatice. La om sunt 31 perechi de nervi spinali și în consecință, 31
de perechi de segmente ale măduvă spinării. Ele diferă în coloana vertebrală: 8 perechi cervicale,
12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale și 1 pereche coccigian ă. Ramurile anterioare ale nervilor spinali
sunt implicate în principal în formarea a patru plexuri nervoase mari: cervicale, brahiale, lombare
și sacrale. [4]
De la plexuri pleacă nervi(din ambele părți) care, cu excepția pielii inervează și
mușchi lor din partea anterolaterală a corpului. Ramurile anterioare sunt conectate prin ramificații
albe și gri cu nodulii trunchiului simpatic. Ramurile posterioare ale nervilor spinali trec printre
procesele transversale ale vertebrelor cervicale, toracice și lombare și la sacrum – prin
deschiderile sacrale și dorsale, unde inervază pielea și musculatura spatelui. Ramurile mici se
deplasează de la acestea către arcul vertebral și procesele vertebrelor și suprafața posterioară a
sacrului.
Astfel, suprafața anter olaterală inervază ramurile trun chiului simpatic Ramura posterioară a
nervului spinal cervical I sau nervul suboccipital este pur motor și inervază numai mușchii
gâtului.
Ramura posterioară a nervului spinal cervical II sau nervul occipital mare,cea mai mare
dintre toate ramurile, de la ea derivă nervii care se extind de la partea posterioara a atlasului si
axisului, precum și la capsulele articulațiilor laterale atlanto -axiale. [4,14]
Inervația coloanei vertebrale se caracterizează printr -un anumit m odel: fiecare vertebră este
inervată de ramurile a doi nervi spinali – superior și inferior de aceasta.Astfel, suprafața
anterolaterală este inervată de ramurile trunchiului simpatic. Nervii spinali în principal i nervează
suprafața posterioară a coloanei v ertebrale, pereții canalului spinal și mucoasa măduvei
spinării.Trunchiul simpatic este partea simpatică a sistemului nervos autonom. Nucleul simpatic
29
este localizat în coarnele laterale ale măduvei spinării pe toate segmentele măduvei spinării.
Conform c oloanei vertebrale, există regiunea cervicală, toracică, lombară, sacrală și coccigiană
a trunchiului simpatic.
Trunchiul simpatic este situat pe ambele părți de -a lungul întregii coloane vertebrale, sub
forma unui lanț cu noduri conectate cu fibr e nervoase scurte. Numărul de noduri, în general, se
apropie de numărul de vertebre ale coloanei vertebrale, numai în regiunea cervicală există trei
noduri – superioară, mijlocie și inferioară, iar în coccis – unul.Nodul superior cervical, cel mai
mare din tre toate nodurile trunchiului simpatic, este situat în fața proceselor transversale ale
vertebrelor. Capătul său superior continuă în nervul carotid intern , care se ridică de -a lungul
arterei carotide interne, formând un plex simpatic în jurul acesteia. Ganglionul superior cervical
are legături cu cei patru nervi spinali superioari a maduvei spinării. Ramurile sale inervază
atlasul și suprafața anterolaterală a corpurilor a trei/patru vertebre cervicale superioare și discuri
intervertebrale .Recent, dator ită examinării macro și microscopice sub lupa binoculară, a fost
stabilită inervația coloanei vertebrale . Fiecare vertebră primește până la 30 de ramuri nervoase,
unele dintre ele mergând mai adânc în periost, singure sau însoțind vasele.În unele părți al e
vertebrelor, periostul conține și câțiva receptori încapsulați. În acest caz, fibrele periostale se
separă de trunchiuri, inervând mușchii profunzi ai spatelui. Periostul este dotat în mod abundent
cu receptori (liberi și încapsulați) în regiunea găurilo r intervertebrale.Din cordon, trei sau patru
ramuri sunt trimise către arcul vertebral și rădăcina procesului transversal și în grosimea
ligamentelor galbene. Din ramura posterioară a cordonului, fibrele intră în capsula articulară și în
procesul spinos.No dul mijlociu are o formă aproximativ ovală, situată la nivelul vertebrei
cervicale VI. Ramurile de conectare la nervii spinali V și VI se îndepărtează de acesta.Nodul
simpatic (cervicotoracic) cervical inferior, sau stelat, are aceeași dimensiune ca cel mi jlociu.
Situat în spatele arterei subclavice la nivelul procesului transversal al vertebrei cervicale VII și
capului coastei I. ramurile de legătură ale nervilor spinării cervicali se esc ă nodul, iar o ramură,
nervul vertebral, este direcționată spre supr afața arterei vertebrale, în jurul căreia se formează un
plex simpatic. La rândul lor, ramurile ajung la peretele canalului spinal și membranele măduvei
spinării din plex. Nodul stelat inervază corpurile vertebrelor cervicale VI și VII . [4,17]
Nervu l vertebral și vasele vertebrale sunt localizate în canalul musculoscheletal format
de deschiderile proceselor transversale ale vertebrelor cervicale. Acest canal are o lungime medie
de 10 -12 cm. Toate componentele canalului sunt înconjurate de țesut adipo s, care este ca o zonă
tampon în care sunt posibile expansiunea și deplasarea arterei vertebrale .Regiunea toracică a
trunchiului simpatic este un lanț de 11 până la 12 noduri. Ele sunt situate în fața capetelor
coastelor și numai cele două noduri inferioa re se află pe suprafața laterală a corpurilor vertebrale.
În general, lanțul se răspândește prin spațiile intercostale din fața nervilor intercostali, care sunt
30
legați de nodurile simpatice. Există două ramuri mari ale nodurilor toracice: nervii celiaci ma ri și
mici. Ei coboară de -a lungul suprafeței laterale a coloanei vertebrale în cavitatea abdominală.
Regiunea lombară este formată din 4 -5 noduri simpatice situate pe suprafețele anterioare ale
corpurilor vertebrelor lombare. În mărime, ele sunt mai mici decât nodurile pectorale și sunt
interconectate prin legături nervoase longitudinale și cu noduri pe partea opusă prin legături
transversale.
Noduri le lombare, precum și cele toracice, au legături cu nervii spinali lombari.
Ramurile simpatice ale nodurilor acestei secțiuni sunt mai numeroase decât ramurile nodurilor
din alte părți ale coloanei vertebrale; ele se încadrează abundent în corpurile verteb relor lombare.
Plexurile arterelor lombare servesc, de asemenea, ca o sursă de inervație a corpurilor vertebrelor
lombare și a discurilor intervertebrale.
O astfel de inervare abundentă a coloanei vertebrale lombare este asociată cu o creștere a
încărcăturii pe părțile inferioare, ceea ce, la rândul său, a condus la o creștere a masei corpului
vertebrelor lombare, care conține o cantitate mare de țesut hematopoietic (măduvă osoasă) și,
prin urmare, periostul acestei zone a coloanei vertebrale are un număr mare de receptori.
Diviziunea pelvină a trunchiului simpatic este formată din patru perechi de noduri sacrale și un
coccigia, care nu apare permanent. Nodurile sacrale ale trunchiului simpatic sunt situate pe
suprafața frontală a sacrului interio r. Nodurile sacrale, precum în regiunea lombară, sunt
conectate longitudinal și transversal prin legături nervoase.În vertebrele coccigiene, ambele
lanțuri ale trunchiului simpatic se află în apropiere. Diviziunea pelviană a trunchiului simpatic
inervază s uprafața pelviană a sacrumului și a coccisului. [4]
De mare interes este inervația discurilor și ligamentelor coloanei vertebrale.Fibrele
senzoriale ale ligamentelor coloanei vertebrale și dura mater sunt parte a nervului recurent.
Fibrele subdurale ale acestui nerv sunt deosebit de pronunțate în regiunea cervicală. S -au
descoperit fibre nervoase nemielinizate în ligamentele coloanei vertebrale. Fibrele nervoase au
fost descoperite mai târziu în ligamentele longitudinale posterioare și în inelul fibro s.S-a stabilit
că inelul fibros este inervat de capetele fibrelor subțiri nemielinizate. În ligamentul longitudinal
posterior, aceste fibre se termină sub formă de noduli mici. Unele fibre s unt asociate cu vasele de
sânge [4,14] .
2.3.10 Vascularizația coloanei vertebrale
Coloana vertebrală este alimentată cu sânge de către vasele arteriale pare. În regiunea
cervicală, acestea sunt ramurile arterei vertebrale: artera ascendentă a gâtului și artera profundă a
gâtului. Aceste vase arteriale dau ramu ri speciale implicate în aprovizionarea cu sânge a măduvei
spinării cervicale. În regiunea toracică, țesutul segmentelor vertebrale este alimentat cu sânge de
31
către ramurile arterelor intercostale, iar în regiunea lombară prin arterele lombare
pereche,deri vate din aorta abdominală. Arterele intercostale și lombare de -a lungul drumului dau
ramuri corpurilor vertebrale, ele se ramifică și intră în corpurile vertebrale prin găurile nutritive.
La nivelul proceselor transversale, arterele lombare și intercostale dau ramurile posterioare, aici
ramurile spinale (radiculare) sunt imediat separate. Apoi, arterele dorsale se ramifică pentru a
furniza sânge țesuturilor moi ale spatelui și arcurilor vertebrelor. [19]
În corpurile vertebrelor, ramurile arteriale sunt împă rțite, formând o rețea arterială densă. Lângă
suprafața hialină aceastea formează niște lacune.Din cauza extinderii patului vascular, viteza
fluxului sanguin iîncetineste în aceste lacune, ceea ce este important pentru alimentația părții
centrale a discuri lor intervertebrale, care nu au vase proprii la adulți și care se alimentate prin
osmoza si difuziune prin membrane hialină. [30]
Ligamentele longitudinale și straturile exterioare ale inelului sunt foarte bine vascularizate, astfel
ele participă și la alimentația părților centrale ale discurilor intervertebrale.
Arterele vertebrale cervicale derivă de la artera subclavie, apoi se indreaptă cranial
înainte procesului transversal al vertebrei C7, apoi la nivelul vertebrei C6 intră în foramenul
transversal.La nivelul vertebrei C2 arterele vertebrale sunt deviate spre exterior și intră în
orificiul transversal al at lasului,apoi cotesc abrubt , ocolind atlasul ,trec posterior de articulația
atlanto -occipitală ,cotesc brusc sre posterior,se ridică în sus prin șanțul arterei vertebrale a
axisului, perforează membrana atlanto -occipitală posterioară și intra prin orificiu l occipital în
cavitatea craniană ,unde se unesc și formează artera bazilară care participă la formarea cercului
lui Willis. Artera vertebrală este înconjurată de un plex de nervi simpatic, care formează
împreună nervul vertebral. Arterele vertebrale și ne rvul vertebral înconjurător trec înainta
nervilor spinali și ușor spre exterior de la suprafețele laterale ale corpurilor vertebrelor cervicale.
Prin artroza uncovertebrală, arterele vertebrale pot fi deformate, dar cauza principală a unei
dereglări a flux ului sanguin înaceste vase este spasmul lor datorat iritați ei fibrelor nervului
spinal. Segmentul arterei vertebrale de la nivelul arcului atlantului este foarte important,
deoarece se creează o anumită rezervă de lungime, prin urmare, în timpul flexiei ș i rotației în
articulația atlantocipitală, alimentarea sângelui prin artere nu este perturbată. [19,29]
Arterele vertebrale anterioare și cele două posterioare deriv ă din arterele vertebrale la nivelul
marginii ante rioare a foramenului occipital.
Artera spinală anterioară merge descendent de -a lungul fisurii anterioare a măduvei
spinării pe întreaga sa lungime, dând ramuri spre secțiunile anterioare ale măduvei spinării în
jurul circumferinței canalului central. Arterele spinoase posterioare urmează linia de intrare în
maduva spinării a filamentelor radiculare posterioare de -a lungul întregii lungimi a măduvei
32
spinării, anastomând între ele și cu ramurile din ar terele vertebrale anterioare, intercostale și
lombare.
Anastomozele între arterele spinoase anterioare și posterioare dau ramuri la maduva spinării,
care formează împreună un fel de coroană a măduvei spinării, pe care o alimentează cu singe.
Artera spinări i anterioare furnizează sânge la aproximativ 80% din diametrul măduvei spinării:
coarnele anterioare și laterale ale maduvei spinării, bazele coarnelor posterioare, zona din jurul
canalului central și, parțial, corzile posterioare ale substanței albe [29,30] .
Arterele spinoase posterioare asigură sânge pentru coarnele posterioare ale măduvei
spinării, majoritatea cordoanelor posterioare și regiunile dorsale ale cordoanelor laterale.
Zonele maduvei spinării, situate în zonele critice dintre bazinel e arterelor spinoase anterioare si
posterioare, sunt cel mai rau furnizate cu sange: bazele coarnelor posterioare, zona din jurul
circumferintei canalului central, inclusiv comisura posterioara si nucleul Clarke.
Astfel, aportul de sânge al măduvei spinări i este segmentat, dar există artere radiculomedulare
suplimentare: ramura spinal a celei de -a patra artera intercostală, ramura spinală a arterei
intercostale 11 -12 (artera lui Adamkevich) și cea mai mica artera radiculomedulară suplimentară
(artera Deproj -Getteron). Acesta din urmă derivă din artera iliacă internă și, împreună cu unul
dintre nervii spinali lombari și rădăcinile sale, ajunge la nivelul măduvei spinării. Aceste patru
vase arteriale joacă un rol important în aprovizionarea cu sânge a măduvei spinării și a
elementelor acesteia. Alte ramuri spinale au o valoare auxiliară, dar, în anumite condiții, de
exemplu, atunci când fluxul sanguin este insuficient într -una din ramurile principale ale coloanei
vertebrale, aceste artere sunt implicate în comp ensarea aprovizionării sanguine afectate.
În corpurile vertebrale, partea principală a sângelui venoas este colectată în colectori, mergând
pe suprafața posterioară a corpurilor,de unde se varsă în plexul vertebral anterior. O parte mai
mică a venelor corp ului vertebral ies prin orificiile de nutriție și curg în plexul venos posterior. În
mod similar, sângele venos din arcul vertebrelor este colectat în plexul venos p osterior al
coloanei vertebrale [29].
Părțile din dreapta și din stânga ale plexului venoas anterior sunt legate prin ramificații
transversale, formând inelele venoase și anastomozând cu plexul venos posterior. La rândul lor,
plexurile venoase interne și externe, de asemenea, se anastomizează între ele și formează
ramurile intercostale lom bare și posterioare. Acestea din urmă curg în venele azigos și
hemiazigos, dar anastomozele sunt asociate cu sistemul venelor cave inferioare și superioare.
Venele lombare 2 -5, de asemenea, se varsă în venele azigos și hemiazigos care transportă
sângele în vena cavă superioară , iar venele lombare 2 -3,merg caudal și formează un trunchi în
zona ilio -lombară care se varsă în vena iliaca comună. Astfel, plexul venos al coloanei vertebrale
este o anastomoză cavo -cavală. Când scurgerea sângelui este insuficientă în vena cavă inferioară,
33
crește presiunea în pa rtea joasă a plexului vertebral , astfel se poate provoca varice a venelor
spinale, stază venoasă și tulburări trofice nu numai ale tesutului segmentului vertebral, dar și a
rădăcinilor nervilor spinali ale” c auda equina” și chiar a conului maduvei spinarii.
Fiecare foramen intervertebral conține 4 vene, o arteră și nervul spinal.
Trebuie reamintit faptul că între sistemele arteriale și venoase există anastomoze arterio -venoase.
Aceste anastomose arterio -venoase există în toate țesuturile și organele, ele joacă un rol
important în reglarea alimentării cu sânge. Cu toate acestea, în măduva spinării, ele uneori se
transformă în malformații vasculare. Descărcarea mas ivă a sângelui arterial în patul venos
provoacă insuficiență venoasă , vene varicoase și edeme asociate cu insuficiență venoasă,
distrofie și modificări degenerative ale măduvei spinării [19]
2.4 Mobilitatea coloanei vertebrale
În general, mobilita tea coloanei vertebrale este dificil de evaluat ca mișcare pură, pentru
că, de regulă, mișcările coloanei sunt combinate, mai mult în cazul regiunii cervicale și mai puțin
la nivelul coloanei lombare. La nivelul coloanei lombare mobilitatea are valori glob ale mai mici
decât cea întâlnită la nivelul coloanei cervicale, dar este mult mai amplă decât cea de la nivelul
coloanei dorsale.
Principalele mișcări ale coloanei lombare sunt cele de flexie -extensie și cele de inflexiune
laterală; mișcările de rotație d in coloana lombară sunt de foarte mică amplitudine, dar, ori cât de
mici ar fi acestea, ele sunt foarte importante pentru funcția complexă a acestui segment vertebral.
Mișcarea de flexie
Se efectuează în plan sagital în jurul unui ax transversal, amplitudinea mișcării exprimată
în grade și evaluată prin tehnici sp eciale de cercetare, măsoară 40o, ceea ce, după Charnly, ar
reprezenta 25% din flexia întregii coloane vertebrale. Amplitudinea mișcării de flexie poate fi
apreciată și prin măsurarea dis tanței, în centimetri, dintre degetele mâinilor și sol sau metoda
Schober prin care se măsoară distanța, în cm , dintre apofizele spinoase ale vertebrelor L1 și L5
în ortostatism, care este, în mod normal, de 10 cm., apoi se efectuează o mișcare de flexie ș i se
măsoară din nou distanța dintre reperele L1 și L5, care trebuie să fie de 14 cm.. Principalii
mușchi implicați în efectuarea mișcării de flexie sunt: mușchii abdomin ali și mușchii psoas –
iliaci.
Mișcarea de extensie
Se execută în același plan și în jurul aceluiași ax ca și mișcarea de flexie, dar în sens invers. Prin
tehnici speciale de cercetare mișcarea de extensie lombară a fost apreciată a fi de 30°; tot prin
astfel de metode s -a constatat că în mișcarea de extensie peretele anterior al canalului lombar se
alungește cu 12 mm. în timp ce peretele posterior se scurt ează cu 5 mm. Musculatura activă
pentru mișcarea de extensie este reprezentată de: mușchii ilio -costali, mușchii multifizi, lungul
dorsal și mușchii interspinoși. Evaluarea clinică a capacităților funcționale ale musculaturii
extensorilor spinali se realiz ează prin tehnicile c urente de “testing muscular” [15].
Mișcarea de inflexiune laterală
Este mișcarea de lateroflexie lombară ce se execută în p lan frontal în jurul unui ax antero –
posterior plasat în planul mediosagital al corpului. Măsurători speciale au apreciat amplitudinea
maximă a inflexiunii laterale a coloanei lombare la o valoare car e, după autor, variază între 20o și
35o. În practică se u rmărește gradul de deplasare a apofizelor spinoase ce se îndepărtează de un
plan de referință mediosagital. Pentru a asigura o oarecare acuratețe a mișcării este necesară o
bună fixare a bazinului indiferent de poziția de start a examinării: din ortostatis m sau din poziția
așezat. Aprecierea inflexiunii laterale poate fi realizată urmărind unghiul ce se formează între
linia bicretală a bazinului fixat și linia biacromială, înclinată la sfârșitul mișcării.
Mișcarea de rotație
Se execută în plan orizontal în jurul unui ax vertical. Această mișcare este mult controversată în
literatura de specialitate deoarece configurația specifică a articulațiilor interapofizare în acest
segment al coloanei sugerează imposibilitatea materială a efectuării ro tațiilor lombar e. Studiile
cinet oentgenografice ale lui Jones au evidențiat existența rotației la nivelul coloanei lombare, iar
studiile lui Lucas confirmă existența rotației, mai ales la nivelul joncțiunii coloanei la nivel
dorso -lombar. Particularitatea acestei mișcări constă în faptul că rotația se face printr -o
îndepărtare a fețelor articulației interapofizare într -un sens și deplasarea în sens opus a corpilor
vertebrali, printr -o mișcare de glisare later ală ce are loc în interiorul discului intervertebral . Axul
vertical al acestei mișcări este vertical și cade la mijlocul liniei ce unește, orizontal, cele două
articulații interapofizare. Amplitudinea segmentară a mișcării este foarte mică, dar prin cumulare
se ajunge la o rotație totală a coloanei lombare și a joncțiu nii dorso -lombare de 30°[15,23 ].
34
35
2.5 Corelația dintre coloana vertebrală și organele interne
Se pare că știind acea parte a coloanei vertebrale unde durerea este resimțită, poate spune
multe de spre problemele din alte organe. Creierul comunică prin intermediul nervilor spinali din
coloana vertebrala cu tot corpul. Nervii sunt extensii ale creieru lui prin care acesta coordonează
și controlează activitatea fiecărei celule, a fiecărui ț esut și a fi ecărui organ din corpul uman. Dacă
această comunicare este perturbată de o disfuncț ie a creierului sau de o problemă apărută la
nivelul coloanei vertebrale, apar puncte de presiune asupr a nervilor ce pot perturba funcț ionarea
organelor.
Nervii spin ali ies din coloana vertebrală și în funcț ie de categorie, transmit semnale diferitelor
grupe de mușchi ș i organelor interne. Lezarea oricărei secț iuni ale coloanei vertebral e va afecta
imediat starea de sănătate a parț ilor corpului care corespund terminaț iilor nervoase ale
respec tivei categorii spinale. Chiar și mici deplasă ri ale ver tebrelor au ca rezultat inflamația
terminațiilor nervoase, consecința fiind dureri și boli ale organelor interne.
Diagrama de mai jos arată conexiunile coloanei vertebrale cu organele interne: de
exemplu durerea sau o senzație de furnicături în mâini, ar trebui suspectată ca etiologie coloana
vertebrală din zona gîtului. 70 % din durerile de cap sunt cauzate de probleme vertebrale[36]
• Problemele cu coloana lombară pot reduce sensibilitatea l a nivelul picioarelor, împ iedica
mersul pe jos și cauza dureri în coapse și șolduri;
• Durerile de stomac, intestine și inima poate fi un rezultat ale un ei probleme cu partea din zona
toracică a coloanei vertebrale;
• Problemele de vedere, tinitus și dificultățile la înghițire pot fi cauzate de o disfuncție a discului
intervertebr al.
Sistemul nervos controlează funcționarea î ntregului organism. Alinierea deficitară a vertebrelor
și discurilor intervertebrale poate afecta transmiterea de impulsu ri nervoase prin nervii adiacenț i
respectivei zone a co loanei,lucru ce se poate resimți î n organele inervate de acestea. [36]
36
Figura 16. Corelația dintre coloana vertebrală și organele interne
(după www.healthyfoodhouse.com)
Mai jos veț i vede a legătura dintre vertebre, părțile inervate de nervii aferenți și posibi lele
simptome care indică o afectare a col oanei vertebrale.
37
C1 – cefalee, amețeală , insomnie, hipertensiune;
C2 – boli ale ochilor și urechilor, sinuzită , alergie;
C3 – nevralgii, acnee;
C4 – hipoacuzii, polipi;
C5 – ragușeli, inflamaț ii ale corzilor vocale;
C6 – dureri de gat și umeri, inflamaț ii ale gatului;
C7 – gușa endemică , cot de tenisman.
T1 – dureri de braț, boli ale aparatul respirator;
T2 – probleme de inimă ;
T3 – astm bronsic, bronș ite;
T4 – colecistopatii;
T5 – problem e ale ficatului, anemii, artrită ;
T6 – gastrita, ulcer;
T7 – diabet;
T8 – scăderea imunitaț ii;
T9 – alergii, eczeme;
T10 – nefropatie, oboseală, ateroscleroză ;
T11 – abces, eczeme;
T12 – boli reumatice.
L1 – constipaț ii, colite;
L2 – apendicită , varice hipostatice;
L3 – probleme de menstruație, imp otență ;
L4 – lombalgie;
L5 – tulburări de circulație periferică , crampe gambiene.
Zona sacrala – ileită , sacralgii.
Zona coccineana – hemoroizi, dureri ale vertebrei coccineene. [32]
Aici vă prezint un studiu care denotă co relația dintre afecțiunile coloanei vertebrale și
afecțiunile organelor interne.Chiropracticienii pretind că ajustând ,manipulînd cu vertebrele, se
pot ameliora problemele de stomac chiar și cele din ulcer; se pot ameliora și crampele
menstruale,și putem interveni și în unele stari așa ca bolile de rinichi , constipație,boli cardiace,
tiroidiene, afecțiunile pulmonare.Dr. Winsor ,a decis să investigheze acest lucru și această artă de
tratament – chiropractica.După absolvirea școlii medicale, Dr. Winsor a fost inspirat de
chiropractică și literatura osteopatică. A plănuit să disecteze cadavre umane și animale pentru a
vedea dacă a existat corelație dintre orice organ intern bolnav descoperit la autopsie și vertebrele
asociate cu nervii care au mers la organ. După cum scria:"Obiectul acestor necropsii (disecții) a
38
fost pentru a stabili dacă există o conexiune între curburile minore ale coloanei vertebrale, de o
parte și organe bolnave pe cealaltă parte; sau dacă cele două au fost complet independente una de
alta. Dr. Winsor ,a primit permisiunea de a -și desfășura experimentele și ași efectua studiile ,el a
disecat un total 75 de cadavre umane și 22 de cadavre de pisici.El a facut următoarele
constatări:au fost găsite 221 de structuri, altele decât coloana verteb rală bolnave. Dintre acestea,
212 au fost observate că aparțin la aceleași segmente simpatice (nervoase) care au vertebrele
afectate. Nouă organe bolnave aparțineau diferitelor segmente simpatice din vertebrele afectate.
Aceste ci fre nu pot să coincidă exa ct pentru că un organ poate primi filamente simpatice de la
mai multe segmente ale măduvii spinării și mai multe organe pot primi filamente simpatice
(nervoase) din aceleași segment spinal. Cu alte cuvinte, a fost o corelație de aproape 100% între
curburil e minore ale coloanei vertebrale și bolile organelor interne.
"REZULTATELE finale au fost:
Boala de ini ma: toate cele 20 de cazuri cu afecțiuni ale inimii și pericardului au avut o poziție
incorectă a cel puțin una din cele cinci vertebre toracice superioare (T1 -T5)
Boala pulmonară: toate cele 26 de cazuri de boală pulmonară au avut unele deformări ale
coloanei vertebrale în zona toracică superioară.
Boala de stomac: toate cele nouă cazuri de boală de stomac au avut o poziție incorectă a cel puțin
una din vertebrele din zona mediană toracică (T5 -T9).
Boală de ficat: toate cele 13 cazuri de afecțiuni hepatic eau avut o poziție incorectă a cel puțin
una din vertebrele din zona mediană toracică (T5 -T9).
Vezica biliară: toate cele cinci cazuri cu boală biliară au avut devieri ale coloanei vertebrale în
zona mediană toracică (T5 -T9).
Pancreasul: toate cele trei cazuri cu afecțiuni ale pancreasului au avut devieri ale coloanei
vertebrale în zona mediană toracică (T5 -T9).
Splină: toate cele 11 cazuri cu afe cțiuni ale splinei au avut dezechilibre spinale în zona mediană
toracică (T5 -T9).
Rinichi: toate cele 17 cazuri cu afecțiuni renale au avut devieri de la normă a coloanei vertebrale
în zona toracică inferioară (T10 -T12).
Bolile de prostată și vezica urinară: toate cele opt cazuri cu afecțiuni ale prostatei și/sau a vezicii
urinare au avut dereglări de poziție a vertebrelor lombare.
Uterul: două cazuri cu afecțiuni uterine au avut al vertebra L2 nealiniată
Studii similare au fost efectuate și d e alți cercetători care au confirmat concluzia dr.
Winsor că vertebrele degenerate și nealiniate la poziția fiziologică au o corelație înaltă cu
dezvoltarea unor condiții de boală. În ciuda cercetărilor continue și a literaturii care corelează
întreținerea sănătății cu menținerea coloanei vertebrale și a sistemului nervos, chiropractica este
39
singura profesie modernă de sănătate care adoptă această abordare față de sănătate. O coloană
vertebrală nesigură și o presiune nervoasă va d etermina funcționarea corpu lui mai puțin de
100%. Atunci când organismul nu funcționează corect, este mai susceptibil la boli. O verificare
si ajustare a coloanei vertebrale poate ajuta la ingrijirea si prevenirea bolilor printr -un sistem
nervos care functioneaza corespunzator. [12]
2.6 Dereglări de ținută ale coloanei vertebrale
Habitus este aspectul fizic exterior al unui individ după care se poate aprecia starea
sănătății fizice și sufletești, la fel și predispunerea la anumite maladii. Acest termen, folosit
pentru prima dată de Galenus, se menține și în zilele noastre și constituie un ansamblu de criterii
externe ce caracterizează structura corpului și exteriorul omului. Habitusul include și
particularitățile constituționale, ținuta, culoarea pielii, expresia feței, spec ificul mersului. O
imagine a habitusului poate fi obținută după o inspecție vizuală a următoarelor trăsături:
1. Particularitățile constituționale, înălțimea, dimensiunile transversale, proporțiile dintre diferite
segmente ale corpului, nivelul de dezvolt are a musculaturii și a țesutului adipos.
2. Starea fizică generală, unde un rol deosebit revine particularităților ținutei și a mersului. O
ținută corectă, un mers liber și rapid ne mărturisește despre un individ sănătos și bine antrenat. O
ținută adinam ică, un mers încet, tărăgănat și obosit, cu trunchiul înclinat înainte divulgă o
astenie, o istovire ca urmare a unor maladii, a unei obosel i fizice sau psihice enorme.
3.Vârsta individului, determinarea corelației dintre vârsta reală și cea posibilă în b aza datelor
examinării vizuale. Pentru unele maladii este caracteristic că omul are o înfățișare cu mult mai
tânără decât vârsta calendaristică (de exemplu, în diferite vicii cardiace dobândite); în alte
maladii, ca ateroscleroza, dereglări ale metabolismu lui lipidelor, dereglări ale glandelor
suprarenale, indivizii arată mai în etate decât vârsta calendaristică.
4. Culoarea pielii. Culoarea normală a pielii diferă de la un subiect la altul, în funcție de
particularități individuale – rasă, sex, vârstă. Sc himbarea aspectului culorii poate fi provocată de
factorii interni sau externi prin modificările irigației sangvine și a compoziției sângelui sau a
grosimei epidermului.
5. Particularitățile mimicii și expresiei feței, a privirii, ce caracterizează starea sufletească a
individului, la fel și dimensiunile pupilei, scânteierea ochilor, starea de încordare a unor mușchi
ai feței, caracterul ridurilor și al altor modificări.
Ținuta prezintă poziția firească în care fiecare persoană este obișnuită să -și țină corpul în
stare de repaus, stând sau șezând, și în timpul mersului fără o încordare esențială a unor grupe
separate de mușchi. O ținută corectă este importantă nu numai din punct de vedere estetic, dar și
anatomofiziologic. În caz de dereglare a ținutei, atât pentru viscere cât și pentru aparatul
40
locomotor se creează condiții ce duc la dereglarea activității normale și, ulterior, la diferite
maladii. Ținuta începe a se forma din fragedă copilărie, perfecționându -se pe parcursul creșterii
și dezvoltării organismului. La aprecierea ținutei se ține cont de poziția capului, gâtului,
umerilor, omoplaților, forma coloanei vertebrale, forma și dimensiunile abdomenului, înclinația
bazinului, de forma și poziția membrelor superioare și inferioare. Rolul principal în formarea
ținutei revine coloanei vertebrale.
Ținuta este influențată de o serie de factori cum ar fi: starea de sănătate, condițiile de
viață și de muncă, igiena ge nerală, munca fizică și sportul. Înțeleasă ca o noțiune funcțională în
ansamblu și nu doar ca o problemă de estetică, ținuta corectă a corpului ce se formează încă în
copilărie trebuie păstrată toată viața. O ținută incorectă în perioada de creștere contri buie la
deformarea scheletului și la dereglarea activității organelor sistemului respirator, cardiovascular,
digestiv, sistemului nervos central. Ținuta caracterizează tonusul și nivelul general de dezvoltare
al organismului, tonusul muscular, starea funcț ională a sistemului nervos central și periferic. La
o ținută corectă, axele trunchiului și ale capului se află pe o verticală perpendiculară pe suprafața
de sprijin; articulațiile coxofemurale și ale genunchiului sunt extinse (dezdoite); curburile
coloanei vertebrale sunt pronunțate moderat, umerii puțin coborâți și trași înapoi, omoplații
așezați simetric și fixați către coaste, abdomenul plat sau reliefat moderat. Ținuta depinde mult
de forma spatelui. [8]
Echilibrul colo anei vertebrale nu se realizează în același mod la toț i indivizii no rmali. Aceasta
face ca ținuta coloanei vertebrale să difere de la individ la individ și ea trebuie pusă în legatură
cu accentuarea sau diminuarea curburilor din planul anteropost erior, ca urmare a gradului de
înclinare î nainte a bazinului. Poziția corectă este un indicator al dezvoltării umane armonioase.
Numeroase studii au descoperit că 60% dintre copiii de vârstă șc olară au deformări anormale ale
posturii sau spinării, iar adulții au 75% .
Încălcarea posturii nu este o deformare statică, adică această abatere poate fi corectată. Da r dacă
este ignorată, poate duce la apariția unei deformări a coloanei vertebrale fixe și, în consecință, la
o scădere a mobilității toracelui, a diafragmei, deteriorarea funcției de amortizare a coloanei
vertebrale, care, la rândul său, afectează negativ activitatea sistemului nervos central,
cardiovascular, respirator și digestiv .
Postura este foarte dependentă de colo ana vertebrală, deoarece această este legătura dintre toate
părțile scheletului.
Coloana vertebrală are patru curbe fiziologice: lordoza cervicală și lordoza lombară su nt curbate
anterior; cifoza toracică si coccigiană – curbate posterior.
Datorită curbelor fiziologice, coloana vertebrală realizează funcția de amortizare, protejând
creierul și măduva spinării de comoție și, de asemenea, crește stabilitatea, mobilitatea etc.
41
Formarea posturii la un copil începe cu vârsta de 3 ani. La 14 -15 ani, curbele fiziologice
ale coloanei vertebrale devin permanente, dar definitiv ea se formează puțin mai târziu. Poziți a
formată în final arată astfel: axele verticale ale capului (bărbia este ridicată, aspectul este orientat
înainte) și ale coloanei vertebrale (abdomenul retras, cutia toracică puțin r idicată); umerii ușor
ridicați și înclinați î n spate unghiurile omoplați lor lipiți de cutia toracică , oasele iliace și muschii
gluteali situați simetric și paralel. lungimea picioarelor identică (picioarel e
îndreptate).Principalul rol în formarea poziției corecte nu este jucat de forța absolută a mușchilor,
ci de dezvoltarea lor uniformă și de distribuți a corectă a tragerii musculare. [16]
Deosebim următoarele tipuri de deregl ări ale ținutei (după Ștefăneț M.)
a) ținuta cifotică la care sunt mărite curburile cervicală și lombară (în normă cea cervicală nu
trebuie să depășească 2 – 2,5 cm, iar lordoza lombară – 2,5 – 3 cm), ceea ce duce la o gârbovire a
întregului spate. Capul și gâtul se înclină mult înainte, umerii sunt aduși în față, pieptul turtit și
mușchii planului anterior relaxați.
b) ținuta redresată – sunt slab pronunțate toate curburile coloanei vertebrale, gradul de mob ilitate
în articulațiile coastelor este limitat, ceea ce duce la micșorarea volumului cutiei toracice.
c) ținuta gârbovită – este bine pronunțată lordoza cervicală, cea lombară este redusă, capul și
umerii aplecați și puțin deplasați a nterior. Picioarele sunt semiflexate în articulațiile
genunchiului. Această ținută este tipică pentru perioada de senilitate
d) ținuta lordotică – este bine dezvoltată lordoza lombară, abdomenul este ieșit anterior, mușchii
abdomenului sunt slab dezvoltați. O astfel de ținută adeseori se întâlnește la elevii claselor
începătoare, însă poate fi menținută și în celelalte perioade ale vieții. [8]
O altă clasificare a afecțiunilor de postură este după planul în care e ste afectată coloana
vertebrală, astfel distingem: afecțiuni în planul sagital (vedere laterală) și în planul frontal (vedere
din s pate sau din față).
În planul sagital:
Cu o creștere a curbelor fiziologice ale coloanei vertebrale:
a.Gheboșat – o creștere a cifozei toracice ș i o scădere a lordozei lombare;
b.Spate rotund – cifoza toracică este exprimată excesiv și parțial se extinde la nivelul coloanei
vertebrale lombare; lordoza cervicală și lombară netezită;
c.Spate concav -rotund – cifoza toracică și lo rdoza lombară, precum și unghiul de î nclinare a
pelvisului crescute.
Cu aceste tipuri de dereglare de postură pieptul se scu fundă, umărul, gâtul și capul sunt î nclinate
înainte, abdomenul retras, fes ele sunt compactate, iar omoplaț ii sunt ieșiți înafară.
42
Cu o scădere a curbelor fiziologice ale coloanei vertebrale:
a.Spate plat – curbele naturale sunt absente sau slab exprimate; înclinarea pelvinului redusă;
pieptul este deplasat înainte; partea inferioară a abdomenului deplasată înainte. Această formă a
coloanei vertebrale este defectuoasă din punct de vedere funcțional datorită unei scăderi
accentuate a funcției sale de amortiz are.
b.Spate concav -plat – scăderea cifozei toracice cu lordoza lombară normală sau ușor mărită;
pieptul îngust, mușchii abdominali slăbiți.
. Figura 17. Dereglările de ți nută( după Halafean Vardan A. 2017)
În planul frontal
Dereglarea posturii în planul frontal se numește postură scoliotică . Când este văzut de la o
persoană care stă în picioare, coloana vertebrală este un arc, îndreptată spre dreapta sau spre
stânga. Neuniformitatea triunghiurilor taliei este clar marcată (spațiul dintre suprafața laterală a
corpului și suprafața interioară a brațului lăsat liber in jos).
Normală Gheboșat Plat Concav -plat Concav -rotund
43
Umărul și scapula din aceiași parte sunt lăsate in jos. În funcție de gradul de curbură,distingem
scolioză de la clasa I pînă la IV.
Figura 18. Postură scoliotică (după Halafean Vardan A. 2017 )
Coloana vertebrală trebuie considerată ca o unitate funcțională și fiecare tip de postură
trebuie c onsiderat ca o adaptare spontană la anumite condiț ii deosebite de statică și dinamică .
De asemenea trebuie luat î n considerare rolul deosebit a l bazinului î n determinarea atitudinii
coloanei ve rtebrale. Bazinul se costituie în suportul funcț ional a l coloanei vertebrale, participând
activ la statică ș i dinamica acesteia. Orice disfuncție la nivelul acestuia (suferință, asimetrie
functională sau st atică) avâ nd severe reperc ursiuni asupra ansamblului funcț ional – biomecanic al
coloanei vertebrale.
Bazinul împreună cu membre le inferioare se constituie î n suportul bi omecanicii coloanei
vertebrale. [13,16]
2.7 Anomalii de dezvoltare ale coloanei vertebrale
a) Anomalii ale regiunii cranio -vertebrale
1.Occipitalizarea atlasului -descri să de Macalister reprezintă fuzionarea atlasului cu baza
craniului, ca urmare a lipsei de segmentare și separare a ultimului sclerotom occipital în primele
săptămâni de viață fetală.
2.Vertebra occipital ă- dezvoltarea occipitului î ncepe prin unirea primelo r patru somite ale
embrionului pentru a forma porț iunea ba zilară occipitală. Porți unea caudală a somitei a patra
fuzionează apoi cu jumătatea cranială a primei som ite cervicale. Afectarea fuzionă rii normale ale
segmentelor terminale ale bazei occipital ului conduce la ceea ce se numeș te vertebra occipitală .
44
Daca defectul de f uziune este anterior, vorbim de condilul al treilea , dacă defectele de fuziune
sunt laterale,aceasta este cunoscută sub denumirea de procese paramastoide sau epitransverse .
3. Malforma ția Arnold -Chiari -presupune o gaură occipitală lărgită, susceptibilă la anga jări
cerebelo -bulbare.
4. Impresiunea bazilară (platibazia) – constă într -o deformaț ie a bazei craniului caracterizată prin
înfundarea în cavitatea craniană a apofizei bazilare, maselor laterale ale atlasului și solzului
occipitalului. R adiografic se remar că ascensiunea vî rfului odontoidei deasupra liniei
bima stoidiene pe radiograf ia de față, ș i deasupra liniei L amberlain dusă î ntre marginea
posterioara a gău rii occipitale ș i palatul dur , pe radiografia de profil. [1,37]
b)Anomalii ale regiunii cervicale
1. Agenezia arcului post erior al atlasului – este o afecțiune rară, fără simptomatologie clinică în
afara cazurilor în care este asociată cu alte anomalii ( sindromul Klippel – Feil) Se datoreș te lipsei
matricei cartilaginoase în care se dezvoltă procesul de osificare.
2. Agenezia arcului anterior al atlasului – este extrem de rar întîlnită, fiind publicate î n acest sens
doar doua cazuri, în 1886 și î n 1972.
3.Ossiculum terminale – porțiunea cefalică a procesului odontoid se dezvoltă dintr -un centru
secundar d e osificare ce apare în al doilea an și fuzionează la vî rsta de 10 – 12 ani. Uneori acest
centru nu se uneș te cu procesul subiacent persistî nd ca un os separat.
4.Os odontoideum – se referă la lipsa de unire a apofizei odontoide cu corpul axisului.
5.Agenezia apofizei odontoide – este o condiț ie rar î ntâlnită dar care evoluează de obicei cu
simptome neurologice importante.
6. Blocul v ertebral – este rezultatul afectă rii procesului no rmal de segmentare a somitelor în
decursul săptămînilor 3 – 8 de viață fetală . Interesează cu predilecție atît regiunea cervicală cît și
pe cea lombară, putînd fi unice sau multiple. C orpurile vertebrale care partici pă la alcătuirea unui
bloc congenital își păstrează în general înălț timea și structura normal între vertebrele sudat e
persistî nd resturi de disc intervertebral ; arcul vertebral poate fi implicat total sau parțial în
procesul de fuziune.
7.Sindromul Klippel – Feil – în care î ntâlnim multiple blocuri vertebrale asociate cu modificări
ale scapulei ș i din partea aparatului g enito -urinar. Este ex plicat de Duncan prin relaț ia spațială
intim ă stabilită la sfîrș itul lunii a 4-a si începutul lunii a 5 -a de viață fetală î ntre blastemul
vertebrelor cervicale, scapulei ș i sistemului genit o-urinar. Modific ările apărute î n aceasta regiune
afectează direct scapula ș i vertebrele cervicale în timp ce modifică rile genito -urinare sunt
mediate ind irect prin capacitatea induc tivă a ductului pronefric. [1,18,37]
c)Anomalii ale regiunii toraco -lombare
45
1.Vertebra î n fluture (somatoschizis sau spina b ifida anterioară ) – este o deformare caracteristică
explicată diferit embriologic fie prin lipsa de regresie a notocordului, fie pri n persistenț a
prelungirii ventro -dorsale a tecii pericordale, fie prin lipsa de fuziune a centrilor laterali de
osificare. Pe radiografia de față corpul verteb ral apare format din două jumătă ți de formă
triunghiulară, separate între ele de o bandă transparentă verticală sau ușor oblică ,mediană sau
ușor excentrică .
2.Hemiv ertebra – se caracterizează prin dezvoltarea numai a unei jum ătăți de vertebră, ca urmare
a lipsei de creș tere a unuia dintre centrii laterali de osificare. R adiografic, indiferent de gradul
acestei anomalii, se remarcă două caracteristici importante: conturul anterior al vertebrei este
ușor convex ș i structura vertebrei malformate este uniformă, omogenă.
3.Nodulii S chmorl (hernie intraspongioasă) apar prin h ernierea nucleului pulpos prin platoul
vertebral, ca urmare a tulbură rilor de reg resie a notocordului. Mai sunt întîlniți î n osteoporoza,
osteomalacie, boala Sch euermann , boala Paget, etc.
4.Spina bifida – (rahischizis posterior) se caracterizează prin lipsa arcului ve rtebral și închiderea
incompletă în acea regiune a tubului neural. Localizarea predilectă este în regiunea lombară
inferioară și sacrală dar poate fi î ntâlnită și la nivel cervical. Radiogra fic se prezină ca o zon a de
intensitate redusă , dispusă median, vertic ală sau oblică. Poate fi de două feluri
– spina bifida oculta, când tegumentul de la suprafață este intac t
– spina bifida aperta (deschisă) , când marginil e tubului neural se continuă cu pielea, fiind deci
vorba și de un mielosch izis. Dacă defectul arcul ui vertebral permite protr uzia învelișurilor
măduvei vorbim ș i de un meningocel , alteori se produce hernierea măduvei î n acest sac
diverticular meningeal -mielomeningocel.
5.Spondiloschizis – constituie lipsa de unire (sinostozare) a arcului vertebral cu corpul vertebrei.
6.Platispondilia – se produce prin oprirea creșterii în înalțime a corpului vertebral.
7.Diastematomielia – este o anomalie caracterizată prin prezenț a unei bare longitudinale osoasă
sau cartilaginoasă ce divide canalul vertebral. Radiografic se remarcă lă rgirea canalului vertebral
(mărirea distan ței interpediculare) și septul despă rțitor dacă acesta este osificat. Altfel doar
tomografia plană sau mielografia pot evidenția anomalia.
8.Spondilolisteza – este o anomalie ce constă în dislocarea anterioară a corpului unei vertebre
determinată de procesul de spondiloliză (liza istmica). Radiografic, în incidenț a de profil se
observă liza istmului vertebral sub forma unei linii înguste transparente ș i deplasarea anterioară a
vertebrei. Î nalțimea spațiului discal este redusă . În incidenț ele oblice se pot remarca modifică ri
displazice ale arcului vertebral (efilarea istmului, în curbarea apofizelor articulare) și îngustarea
găurii de conjugare.
46
9.Lombalizarea – presupune o izolare, parțială sau bilaterală , de sacru a primei sale piese osoase.
Radiografic se evidențiază șase vertebre lombare și modifică ri asociate: discartroza,
pseudospondilolistezis.
10.Sacralizarea – constă în h ipertrofia a pofizelor transverse ale ultimei vertebre lombare care
tind să ia forma aripilor sacrate, putînd ajunge în contact (sau sunt neoarticulate) cu acestea.
Înălțimea spațiului discal L5 -S1 este redusă în grade diferite [37].
2.8 Deviațiile coloanei vertebrale
Atitudinea corectă a corpului e ste semn al echilibrului fizic ș i psihic, rezultantă a
dezvoltă rii normale ș i armonioas e a corpului. Atitudinea corectă depinde deci de un organism ș i
sistem nervos sănătos. Multe sechele, după îmbolnăviri sau intervenții chirurgicale, își lasă
amprenta prin modifică ri ale atitudinii î n totalitate sau numai a unor segme nte ale corpului
omenesc.Chiar ș i organele de simț pot altera această atitudine, în sensul că avî nd auzul defectu os
la o ureche aceasta îl obligă pe cel în cauză la o atitudine asimetrică a capului , rotat î ntr-o parte,
pentru a auzi ma i bine.Vă zul, la rîndul lui influențează atitudinea capulu i și a trunchiului prin
aplecarea î nainte, pentru a apropia ochii de obiect. Inițial, atitudinile greș ite ale coloanei
vertebrale nu produc dureri care să -l determine pe individ să se adreseze medicului, dar aceste a
cu timpul vor duce la oboseala organismului ș i la schimbă ri mecanice ș i fiziologice care se
repercutează atî t asupra aparatului locomotor , cît ș i a celorlalte funcț ii ale corpului om enesc. Cel
mai mult este afectată respirația, prin poziția î n flexie a trunchiul ui. Musculatura abdominala
slabă influențează și mișcările coastelor ș i diafragmului. Deci, cu o repirație deficitară nu vom
avea un metabolism normal sau echilibrul glandular și activitate nervoasă normale [28].
2.8.1 Cifoza
Cifozele sunt deviații ale coloanei vertebrale, în plan sagital (antero -posterior), prin
exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientată posterior.
Există însa, cazuri rare, atipice , când coloana se î ncurbează invers (cifoza cervicală , lordoza
toracală sau cifoza lombară) . Se poate socoti cifoza câ nd firul de plumb, ating ând vâ rful curburii
dorsale, se gasește față în față cu apofiza spinoasă a verteb rei C7, la mai mult de 3 cm depă rtare.
Cifoza dorsal se compensează superior prin înclinarea gâ tului și capului î nainte, iar inferio r prin
accentuarea curburii lombare. Omoplații su nt depărtaț i de torace prin întinderea muș chiului
trapez și a romboizilor ș i scurtarea marelui pectoral. Toracele este înfundat și umerii duși î nainte.
47
Figura 19. Cifoza (după https://litherapy.ro/2016/03/29/afectiuni -ale-coloanei -vertebrale/ )
Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca: insuficiența musculară , cum este în
cazul adolescenților care au crescut repede în înalțime, fără a avea un tonus muscular și
ligamentar suficient; jena fetelor ajunse la pubertate , care-și ascund sânii, ducâ nd umeri i înainte ,
cifozâ nd spatele; poziția greșită î n banc ă sau la l ocul de muncă , precum ș i miopia.La adult,
spondilita anchilozantă este una dintre cauzele cele mai fecvente ale cifoze lor cervico -dorsale
progresive ș i ireductibile. Vîrstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie și tasare anterioară a
discurilor intervertebrale prin hipotonia mușcilor paravertebrali prezintă, de asemenea, o cifoză
mai mult sau mai puțin accentuată, localizată de obicei cervico -toracal la bărbați și toraco –
lombar la femei. Poate fi numai atitudine cifotică, câ nd curbura se redresează în poziția culcat cu
fața î n jos, sau se hipercorectea ză la contracția voluntară a mușchilor spatelui, iar câ nd nu se
poate corecta, avem de a face cu cifoza fixă sau regidă .La sug ar cifoza este normală până
reușeste să stea în ș ezut, iar pe măsură ce creș te spatele lui se va îndrept a. Scolioza sau
cifoscolioza pot să apară la sugari în cazul malformațiilor congenitale ale coloanei vertebrale. În
timpul celui de -al II-lea sau al III -lea an de viață, la copilul mai mare spatele se poate curba cu
proeminența abdomenului în fa ță. Această atitudine anormală ș i destul de frecventă, este legată
de defectul de maturație al tonusului muscular la nou născut. Asimetria de tonus muscular stă la
baza acestor tulburări de postură, fiind considerată o etapă de tranziție a dezvoltării neuro –
musculare a ortostatismului, care dispare cu timpul fără îngrijiri. [14,38]
48
După etiologia lor, cifozele se împart în:
a). funcționale ; la ele nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale. Ele sunt:
-Habituale (de obișnuință, de deprindere)
-De cre ștere – produse din cauza disproporției dintre creșterea exagerată în înălțime și
nedezvoltarea corectă a mușchilor .
-Profesională – sunt profesii în care predomină atitudinea cifotică; ex: munca la birou.
-Compensatorii și datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor)
Toate acestea sunt ușor de corectat (prin probe funcționale de extensie), uneori prin
simpla îndepărtare a cauzei care le -a produs. Dacă nu sunt tratate, ele pot determina modificări
anatomice în structura coloanei vert ebrale și devin patologice.
b). patologice – sunt deviații mai accentuate și mai grave decâ t cele funcționale, ele fiind
însoțite întotdeauna de modificări (deseori ireductibile) ale structurii elementelor coloanei
vertebrale.Tratamentul lor este complex (ortopedic, chirurgical,chinetoterapeutic),el putând avea
rezultate pozitive doar dac ă se intervine precoce prin înlă turarea cauzei care le -a produs.
Tratamentul acestor cifoze este de lungă durată.
Cifoze le patologice sunt:
– Congenitale: platispondilia, agenezia discului intervertebral, microspondilia
-Traumatice: luxația și fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza histero -traumatică, sdr.
Kummel -Verneuil (cifoza posttramatică a coloa nei vertebrale)
-Infecțioase – tuberculoza osoasă (morbul lui Pott) , cifoza tetanică, osteomielită
-Distrofice – epifizita / osteocondrita vertebrală (boala Scheuermann), insuficie nța musculo –
ligamentară distrofică
-Reumatice (inflamatorii) – spondilita anchilozantă, spondilodis cartroze, canalu l lombar strâ mb.
–Tumorale – mielomul multiplu, metastaze osoase.
-Paralitice (neurologice) – este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală
infantilă,sindroame extrapiramidale
-Endocrine și carențiale – osteoporoza, boala Cushing, rahitism, osteomalacia
-Senile – prin involuția osoa să și insuficiența musculaturii
-Psihotice – în afecțiuni psihice depre sive
-Cifoze medicamentoase – administrarea îndelunga tă de cortizon, insulină, curară , pot
deter rmina apariția fracturilor de coloană și a cifozei consecutive.
Cifozele atipice
1.Cifoza totală – este continuarea celei toracale ș i în regiunea lombară, însoț indu-se și de
înfundare a toracelui. Este o cifoza lungă, î ntâlnită la cei cu relaxare ligamentară și musculară, î n
urma r ahitismului sau la copiii care au î nceput mersul și statul î n șezut prea devreme.
49
2.Cifolordoza – sau cifoza toracală și lordoza lombară , nu este decât o accentuare a curb urilor
vertebrale, echilib rate și compensate, una compensâ nd pe cealaltă.
3.Epifizita Scheuermann – sau cifoza dureroasă a adolescenț ilor, epifizita dureroasă sau maladia
Scheurmann, este urmarea tulbură rii de creș tere a vertebre lor. Prin pierderea elasticității
nucleului pulpos ș i pierderea substanței discului in tervertebral se ajunge la o micșorare a
spațiului intervertebral.De oarece, în partea posterioară micile articulații mențin bine vertebrele,
această apropiere se face mai mult î n partea anterioară. Sporirea presiunii în partea anterioară a
unor corpuri vertebrale în creș tere duce la tulbu rări în dezvoltarea epifizelor și la formarea de
vertebre uș or cuneiforme. Este mai mult o oboseală dureroasă decâ t o durere adevărată care se
instalează la pubertate și se caracterizează prin tasarea anterioară a unei sau mai multor vertebre,
deformare ce produce modificări radiologice evidente.Această maladie a fost descrisă prima dată
de Holger Scheurmann, ca o cifoză juvenilă tipică,care determ ină limitarea mobilității coloanei
vertebrale. [18]
Tratament: există trei importante mijloace terapeutice:
•Kinetoterapia
•Tratamentul ortopedic
•Tratamentul chirurgical.
Kinetoterapia -(terapia prin miș care) este deosebit de importantă în corectarea deviațiilor
vertebrale, ea f iind prezentă în toate programele terapeutice, fie singură, fie asociată cu
tratamentul or topedic sau cu cel chirurgical.
Tratamentul ortopedic -își propune c orectarea sau menținerea deviației vertebrale în
scopul neutraliză rii riscului de agravare a acesteia,folosindu -se de mijloacele pe care le are la
dispoziție si anume: Aparate o rtopedice pasive,care realizează corec ția deviației folosind forța de
presiune, la nivelul părții convexe a curburii și forța de tracțiune.Corectarea este î n general
realizată prin aparate gipsate succesive.Câ nd se obține corecția maximă ,locul lor este luat de
corsetele ortopedice.În cifoză,aparatul gipsat se aplică în doi timpi: î n prima fază este desființată
lordoza lombară,iar a doua fază,realizată dupa 24 d e ore,corectează cifoza toracală .
Aparate ortopedic e active, cu ajutorul lor corecț ia se obț ine printr -o autoredresare activă a
coloanei.Acestea sunt corsetel e ortopedice.Ele sunt pur tate-permanent sau intermitent,în funcție
de gravitatea curburii.Alte metode ortopedice (tracțiunea continuă în timpul
nopții;electrostimulare a musculaturii cu ajutorul unor aparate special concepute).
Tratament chirurgical –se aplică deviaț iilor (cifozelor) grave,evolutive,care se
agravează lent,dar continuu și după încetarea creșterii.În cazurile grave inter venția este precedată
de o pregă tire prin elongație progresivă a coloanei,realizată prin aparate gipsate de
elongați e,elongaț ii cu halou cranian ș i gips sau cerc pelvin.Interven ția este urmat de imobilizare
50
în aparat gipsat,apoi de purtarea unui corset ortopedic timp de 18 -24 luni.Atît tratamentul
ortopedic,cît ș i cel ch irurgical sunt însoț ite de kinetoterapie,care urmă rește asuplizarea coloanei
vertebrale,pentru a ușura ob ținerea redresă rii,precum ș i menținerea unei troficități ș i a unui tonus
muscular corespunză tor.[13,17]
2.8.2 Scolioza
Reprezintă o deformare al coloanei, caract erizată prin curbură laterală (î n plan fronta l) și rotație
vertebrală.
Figura 20. Scolioza ,semne distinctive (după http://www.clinicakinetoterapie.ro/afectiuni –
tratabile.html )
Convexitatea (respectiv g hibozitatea) este aceea care conferă denumirea direcției
scoliozei.Rotația vertebrală se face spre concavitatea coloanei.Majoritatea scoliozelor structurale
sunt cele idiopatice(genetice) – infantile (0 -3 ani), juvenile (3 -10-12 ani ) , de adolescență (10-12-
20 de ani) și ale adultului. Toate celelalte – congenital (defecte vertebrale sau co stale),
neuromusculare (miopatice, polimiop atice etc), posttraumatice , mez enchimale, etc -acestea
totalizează de -abia 20 -25%. O terminologie specifică a fost elaborată de Societatea de cercetare
a scoliozei pentru a permite clasificarea, măsurarea, evaluarea, studiul curburilor ș i cauzele
scoliozelor [39].
51
Clasificare :
Din punct de vedere a curburilor, scolioza (m ai ales cea idiopatică) p oate fi:
1-cu curbură toracică(de obicei dreapta) (T4 -5-6→T11 -12L1) : dau convexitate mare; au curbe
minore deasupra ș i dedesubt, cu caracter compensator, potențial evolutiv mare, cu prejudicii
cardio pulmonare,
2-cu curbura toracolombară fie pe dreapta, fie pe stânga (T4 -5-6→L2 -3-4): au curbe minore; dau
distorsiune costală; ma i puțin disgrațioase și peri culoase cardiomuscular.
3-cu curbură lombară (de obicei pe stânga –T11-12→L5): nu dau deformitate prea mare.
4-cu dublă curbură majoră cu diverse combinații: toracică stangă -lombară dreaptă sau
invers;diformitate î n gen eral mică .
Figura 21. Scolioză cu dublă curbură majoră :toraco-lombară (după Peter O. Newton 2010)
După modificările produse la nivelul coloanei sunt:
-scolioze nestructurale: se mai numesc scolioze funcționale sau atitudini scoliotice. Ele sunt
reprezentate de o deviație si mplă laterală a coloanei vertebrale .Scolioza non -structurală sau
funcțională este tranzitorie și poate fi corectivă pasiv. Reprezintă o perturbare a echilibrului
vertebral în ortostatism, fără modificări anatomice ale vertebrelor sau discurilor
interverteb rale.Cauze a scoliozei non -structurale sau funcționale:
52
a)Inegalitatea de lungime a membrelor inferioare
b)Contractura unilaterală a musculaturii paravertebrale
c)Asimetria articulației lombo -sacrate
d)Torticolis
e)Asimetria membrelor superioare
Scoliozele nestructurale nu evoluează, ci stagnează spontan în majoritatea cazurilor (chiar în
lipsa tratame ntului) până la finalizarea creș terii.
-scolioze structurale: sunt scolioze idiopatice sau esențiale, care se caracterizează prin persistența
curburilor, a rotației vertebrale și a deformărilor vertebrale și costale la flexia anterioară a
coloanei vertebrale, în clinostatism sau la suspendare.
Soliozele structural e
a.Scolioza idiopatică :
-infantilă (4-7 ani)
-juvenilă (7 -11 ani)
-adolescentină
b.Scolioze congenitale:
-malformații vertebrale multiple
-vertebre cuneiforme
-bloc vertebral
-spina bifida
-agenezie de disc
-sacralizare L5
c.Scolioza osteogenă:
-Sindrom Larsen
d.Scolioza neuropatică:
-paralitică (poliomielita)
-boala Friderich
-boala Charcot – Marie
-siringomielie
-mielomeningocel
-neurofibromatoză
e.Scolioze miopatice
f.Scolioza dismetabolică :
-Rahitismul
g.Scolioze de cauze infecțioase :
-Spondilita
-morbul Pott
h.Scolioza toracogenă:
-deformații toracice congenitale
-traumatisme
-toracoplastii
-cicatrici mari post -arsuri
i.Scolioze întâlnite în boli de sistem:
-boala Morquio
-sindrom Ehler -Danlos
-artrogripoza
j.Scolioza posturală:
-tulburări de vedere
-tulburări de auz
k.Scolioze de cauze rare:
-malformații cardiace
-osteom osteoid
-genu valgum
-picior concav
Scolioze funcționale
-scolioza habituală
-scolioza profesională
-scolioza statică
53
-scolioza nou -născutului
-atitudinea scoliotică
După orientarea concavității curburii:
-dextroconvexă
-dextroconcavă
După proba firului cu plumb :
-scolioze echilibrate
-scolioze neechilibrate
După r educerea scoliozei:
-reductibilă
-nereductibilă
După n umărul de curburi:
-scolioza simplă (în “C”)
-scolioza în “S”
După l ocalizarea curburii:
-scolioza cervicală
-scolioza dorsală
-scolioza cervico -dorsală
-scolioza dorso -lombară
-scolioza lombară
-scolioza ușoară (mai mică de 30 grade)
-scolioza medie (între 30 și 60 grade)
-scolioza gravă (între 60 și 90 grade)
-scolioza foarte gravă (mai mare de 90o)
După prezeța d urerii :
-scolioza nedureroasă
-scolioza dureroasă
După m ărimea unghiului curburii
primare(u nghiul Cobb) :
După m odul de apariție:
-scolioza congenitală
-scolioza dobândită
După s tadiul clinic :
-scolioza de gradul I: curbura r eductubilă în
flexie anterioară.
-scolioza de gradul II: curbura primară
nereductibilă total în flexie anterioară;
rotație a vertebrelor instalată; apariția
curburii compensatorii.
-scolioza de gradul III: curbura primară
reductibilă; rotație vertebrală mare; curburi
compensatorii ro tate.[9]
-scolioza de gradul IV: (sudată) -artroza
deformantă dureroasă, cord pulmonar,
nevralgii.
Figura 22. Măsurarea unghiului Cobb (după
http://www.pediatriesibiu.ro/wp –
content/uploads/2018/05/Deviatiile -nestructurale -ale-
coloanei -vertebrale.pdf)
54
Asimetria de tonus muscular stă la baza acestor tulburări de postură, fiind considerată o
etapă de tranziț ie a dezvoltării neuro -musculare a ortostatismului, care dispare cu timpul fără
îngrijiri medicale.Prognosticul este benign în majoritatea cazurilor la nou -născut, rareori evoluția
fiind către deviații idiopatice infantile.Frecvența deviațiilor patologice ale coloanei vertebrale la
copil este foarte ridicată, estimările autorilor fiind de peste 50% din totalul copiilor evaluați în
colectivități. Cu toate acestea în majoritatea cazuril or sunt lipsite de semnificație patologică
(atitudinile scoliotice reprezintă 2-3%din totalul copiilor examinați. ) Acestea produc impor tante
modificări asupra formei ș i funcției aparatului locomotor ș i cardio -respirator ; organelor intra-
abdominale schimbându -și forma si poziția, bazinul deformându -se cu consecințe timpuri i.
Devierea coloanei vertebrale se face atât lateral cât ș i anteroposterior ( în plan frontal și
sagital) astfel încâ t denumirea core ctă poate fi de cifoscolioză, de aseme nea se produc leziuni
multiple ale corpilo r vertebrali, ale coastelor, muș chilor,ligamen telor paravertebrale ș i a
organelor de vecinătate.Factor ii etiologici incriminați pot f i: ereditari, constituționali, mecanici,
posturali, osteogenici,miopatici ș i neuropatici. Mai rar pot fi de n atură inflamatorie, carențială ș i
neuro – endocrină. În 80% cauzele apariției scoliozei si cifozei sunt necunoscute (idiopatice).
Perioada cri tică o reprezintă puseul de creș tere pubertară (între 11–15 ani) când examinarea în
școli se recomandă să se ef ectueze de două ori/an la fete ș i o dată/an la băieți.În lipsa unor rețele
naționale de depistare precoce a deformărilor de ax ale coloanei vertebrale, la consultații se
prezentau pacienți i cu forme severe de boală ce nu mai puteau fi tratate decât chirurgical.
Rotațiile pot antrena coastele, determinând de partea c onvexă o gibozitate costală. Bolnavul nu
poate s ă corecteze curbura scoliotică ș i nici să o reproducă în sens invers. Scolioza poate genera
uneori forme foarte grave și cu repercusiuni funcționale asupra organismului(comparativ cu
lordoza ș i cifoza care nu pun niciodată viața în pericol).Această poziție nouă poate determina în
evoluție asimetrii ale umerilor ș i omoplaților.Atitudinea scoliotică se caracterizează prin deviația
temporară a coloanei vertebrale, (datorată unei insuficiențe de tonus muscular) co rectabilă în
clinostatism si neînsoțită de gibozitate costală dar reproductibilă în sens opu s.În timp ce scolioza
se defineș te ca o deformare permanentă a rahisului, atitudinea scoliotică este o problemă statică
reversib ilă si fără leziuni definitive. Devi ația scoliotică a coloanei vertebrale nu trebuie privită
superficial, ci poate să reprezinte un simptom în cadrul unei game foarte largi d e deviații
patologice.
Scolioza evolutivă este curbura în plan frontal a coloanei vert ebrale, a cărei angulație a
depăș it valoarea de 30° până la v ârsta de 14 -15 ani (sau vârste ș i valori graduale mai mici, când
curbura se agravează cu 10-15° în trei -șase luni) . În absența oricărui tratament scolioza
evoluează spontan ș i imprevizibil până la o limită programată genetic.Scolioza idiopatică
55
structurală se localizează frecvent în zona toracică, lombară sau toraco -lombară. Incidența
scolioze lor este dificil de deter minat deoarece pacienții nu conș tientizează prezența deformărilor
proprii ale coloanei vertebrale. Cât timp curburile mici incipiente sunt asimptomatice, scolioza
este depistată după efectuarea unor radiografii sau a unui control medical întâmplător.
Scolioza structurală este o deformare ce determină o alterare a anatomiei vertebrale și
toracice,care se dezvoltă în toate cele trei planuri spațiale, datorită unei mișcări de înclinare
laterală, de încurbare și de r otație a vertebrelor , care își păstrează continuitatea osteo –
ligam entară. [9,23]
Tratament ul:
-Igienodietetic și profilactic;
-Medicamentos:Tratament antiinflamator și decontracturant, tratamentul cu toxin ă
botulinic ă,pompa cu Baclo fen.
-De recuperare medical :
Electroterapia ,Fototer apia, Termoterapia ,Masajul ,––Kinetoterapia, Băile kinetice ,Climatoterapia,
Sportul t erapeutic
-Ortopedic
-Chirurgical
Figura 23. Criterii de tratament a scoliozei (după Alexandr Oceret 2013)
Tratame ntul ortopedic : Tratamentul ortopedic dispun e de aparate corectoare active ș i pasive.
Aparatele orto pedice pa sive- realizează corecția deviației folosind forța de presiune, de obicei la
nivelul părții convexe a curburii și forța de tracț iune care tinde să elongheze coloana și astfel să
reducă curbura.Corectarea este în general realizată pr in aparate gipsate succe sive. Câ nd se obține
56
corecția maximă menținerea ei este încredințată unor corsete ortopedice.Pentru scolioză corecția
se obține cu ajutorul unui cadru ce realizează atât elongarea câ t și derotarea coloanei și presiunea
pe convexitate. După o perioada de 6 -8 luni ap aratul gipsat se schimbă, obțin ndu-se o nouă
corecț ie.Uneori gipsul poate realiza o elongaț ie progresiv ă.
Aparatele or topedice activ e- caută să obț ină corecție printr -o autoredresare activă a
coloanei. Apara tul clasic activ este aparatul Milvauk ee. Corsetul lui este pur tat permanent sau
intermitent, în funcț ie de gravitatea curburii. Există actualmen te tendința de a aplica corsetul
Milvaukee noaptea în cazurile de deviații mici (scolioza sub 30o), dar care la cont roale repetate
fac dovada evoluț ivității lor. Un alt aparat activ este corsetul cu trei puncte de sprijin care caută să
redreseze scoliozele lombare. O altă serie de metode ortopedice sânt: tracțiunea continuă în
timpul nopții, stimularea electrică a musculaturii din convexitate cu aparate special construite, se
adresează acelorași deviaț ii vertebrale de gravitate medie ș i se asociaz ă în programul terapeutic.
Corsetul reprezintă tratamentul s tandard pentru adolescenții care au o curbură spinală între 25 ș i
40 de gra de.
Tratament chirurgical
Tratament ul chirurgical trebuie propus câ nd valoarea angulați ei depășește 40°.
Momentul optim de intervenție chirurgicală se situează în jurul vârstei osoase de 13 ani la fete și
15 ani la băieți.În această perioadă, coloana prezintă maximum deflexibilitate, iar corecția
obținută poate fi aproape completă; în plus nu există riscuril e unei deformități prin creșterea
reziduală a rahisului. Intervenția chirurgicală este indicată când există o deformare importantă a
coloanei vertebrale care nu se poate corecta ortopedic. Absenț a acestui tip de tratament poate
antrena după tipul de scolio ză o agravare a deformă rii, dureri, probleme resp iratorii, ș i mai rar o
paralizie.
Uneori corsetul nu este sufici ent pentru a opri progresia scoliozei. Scopul intervenției
chirurgicale este să oprească progresia scoliozei și să restabilească un echilibru și o estetică mai
aproape de normal a coloanei. De asemenea chirurgia ar trebui să trateze durerile eventuale ca ș i
problemele respiratorii sau cardiace secundare scoliozei. Copiii care au curburi scoliotice mai
mari de 40 grade pot beneficia de intervenții chirurgicale, în schimb adulții se operează pentru
alte motive, mai ales pentru durerea c ronică.
Înaintea intervenției c hirurgicale, chirurgul evaluează numărul curburilor, mărimea și localizarea
lor, ca și flexibilitatea curburilor și vâ rsta osoas ă a pacientului. Se efectuează numeroase
examene radiologice și examenul RMN. De obicei se evaluează capacitatea respiratorie prin teste
specifice. La pacienț ii cu scolioză congenitală se pot efectua urografia și examenul cardiac.
Cel mai frecven t tip de intervenție chirurgicală este considerată artrodeza (fuziunea) spinală. În
timpul acestei operații se corectează poziția vertebrelor și se creează condiții pentru a fuzion a
57
osos vertebrele în poziția obț inută prin corecție. Uneori chirurgia impune excizia osoasă
(osteotomia), și a discurilor (discectomia). Pentru artrodeza spinală se folosesc tije și șuruburi,
sârme, caje și grefe osoase pentru fuziunea spinală.
Chirur gia scoliozei poate fi efectuată pe cale posterioară, anterioară , sau ambele.
Intervenția chirurgicală are doua obiective:
-Corectarea sau stabilizarea d eformării.Importanț a corecției variază după cauză și gravitatea
deformă rii. Uneori es te nevoie de mai multe intervenț ii realizate prin mai multe incizii pentru a
atinge acest obiecti v. Intervenția efectuată prin anterior trece prin abdomen sau prin torace, cea
prin posterior trecâ nd prin musculatura dorsală. O pregă tire preoperatorie cu corsete de gips,
tracțiune cu halou cra nian, paote fi uneori necesară .
-Menținerea corecției.Se obț ine cu ajutorul tijelor și a plă cilor metalice. Aceste implante sunt
fixate la verteb re cu ajutorul ș uruburilor sau a c ârligelor. Pentru a se asigura menținerea corecției
în timp s e utilizeaz frecvent o grefă osoas ă. Se utilizează f recvent osul pacientului(recoltat din
bazin, d in vertebre), la care se pot ad ăuga substituenți osoși (produș i de laborator de origine non
animală). [9,13,18]
Figura 24. Tratamentul chirurgical al scoliozei (după Robert F.Heary și Todd J. A 2014)
58
2.8.3 Lordoza
Lordoza reprezintă o deviație a coloanei vertebrale, în plan sagital cu concavitatea îndreptată
posterior, prin accentuarea curburilor fiziologice.
Figura 25. Lordoza ( după McKenzie, Robin 2011)
Lordoza sau “spatele în șa” este un termen medical folosit pentru a descrie curbura
anterioară a unei porțiuni a coloanei vertebrale. Două segmente ale coloanei sunt în mod normal
lordotice: lombară și cervicală. Acestea au o curbură cu convexitatea anterior și concavitatea
poste rior în contextul anatomiei umane.
Lordozele spinale sau curburile secundare sunt determinate în principal prin diferența grosimii
jumătății anterioare față de cea posterioară a discului vertebral. Se agravează la pubertate sau nu
devine evidentă până la 25 de ani.
Dezechilibrul în tensiunea musculară și lu ngimea mușchilor este de asemenea o cauză. Curburile
lordozice excesive sunt denumite “spate în șa” sau “spate scobit”.
Cauzele comune ale lordozei excesive includ:
-slăbire a mușchilor spatelui
-grăsime viscerală crescută
-sarcina
Pierderea lordozei normale a spatelui este denumită spatele rigid și apare prin fuziune
chirurgicală.
Lordoza este descoperită la toate grupurile de vârstă. Afectează mai ales coloana
lombară, dar și cervicală. Când este descoperită lombar, pacientul prezintă spate în șa, fesele
proeminente și postura exagerată. Lordoza lombară poate fi dure roasă, uneori afectând mișcarea.
Datorită tonusului crescut a mușchiului psoas și iliac și a slăbirii tonusului mușc hilor
abdominali , bazinul cade mai mult înainte decât normal și astfel se exagerează curbura lombară.
59
Apariția lordozei a fost pusă în legătură cu poziția incorectă a corpului, fie din obișnuință , fie
din cauza vreunei slăbiciuni a mușchilor. În unele cazuri lordoza apare la femei după sarcină,
deoarece există o slăbiciune a mușchilor abdominali. O cauză favorizantă la fem ei este purtarea
încălțămintei cu tocuri înalte, care duc la înclinarea bazinului înainte și a trunchiului înapoi,
determinând lordozarea. [31]
Lordoza este prezentă și în locurile cu luxație congenitală de șold bilaterală, în
spondilolistezis (alunecarea în față, parțială sau totală,a unei vertebre sau a unui segment d e
coloană vertebrală) și în enopatii. La rândul ei lordoza poate fi cauza deviațiilor algice lombare și
sacrale, albuminuriei, prin jenarea funcției rinichilor, precum și a oboselii în mers și staționare.
Factorii favorizanți pentru lordoză:
Câteva procese patologice pot afecta integritatea structurală a coloanei și contribui la lordoză.
Unele cauze comune includ: cifoza, obezitatea, osteoporoza și spondilolistoza, rahitism,
torticolis, afecțiuni posttraumatice, boli ale sistemului nervos central, paralizia spastică,
spondilita anchilozantă, tulburări de auz, atitudini vicioase și datorită spondilozelor la nivelul
coloanei lombare.
-cifoza forțează spatele la compensarea dezechilibrului creat de curbura la nivel superior.
-obezitatea poate forța unele persoane să se lase pe spate pentru a ameliora dezechilibrul.
-osteoporoza este o boală a densității osoase care determină diminuarea inălțimii vertebrelor
alterând integritatea coloanei.
-spondilolistoza apare când o vertebră prolapsea ză anterior față de restul coloanei, afectează mai
ales coloana lombară. [10,34]
Lordozele sunt f iziologice în regiunea cervicală și lombară până la un anumit grad.
Exagerarea lor mai ales în regiunea lombară la bolnavii cu scolioză idiopatică, toracală, pune
probleme terapeutice deosebite. Limita dintre normal și patologic este destul de greu de precizat
în cazul lordozelor. Lordoza din regiunea toracală este m ai gravă dacă ajunge la T3 și patologică
dacă ajunge să intercepteze T12. O lordoză atât de înaltă afectează organele mediastinale și în
special cordul și vasele mari.
Localizarea lordozelor este variată, dar cel mai des este întâlnită în regiunea lombară sau toraco –
lombară și pot prezenta diverse forme clinice:
-Lordoza statică (de obicei profesională) poate apărea în cazuri patologice și este deosebit d e
supărătoare (displazie luxa ție a ambelor ș olduri, coxalgie, etc.). De asemenea se poate întâlni la
femeile obișnuite să poarte permanent încălțăminte cu tocuri înalte, precum și la cifotici sau
bolnavii cu pelvisul basculant posterior (sacro -orizontalizat).
60
– Lordoza dinamică cu patologie neurologică diversă, distrofică sau ca rezultat al dezechilibrului
dintre flexorii și extensorii trunchiului (exemplu: atoniile abdominale, rahitism, tumori, tulburări
digestive).
– Lordoza fixă care apare în următoarele circumstanțe: la adolescenți (lordoza dureroasă a
adolescenților, post traumatic ca rezultat a unei retracții fibroase post -inflamatorie sau
dezechilibrelor sacrococcigiene prin alunecări ale vertebrelor). [31]
Lordozele pot avea cauze multiple de producere: rahitism, osteoporoze, torticolis, afecțiuni
posttraumatice, boli ale sistemului nervos central, paralizia spastică, spondilita anchilozantă,
tulburări de auz, atitudini vicioase și datorită spondilozelor la nivelul coloanei lombare.
Tratament
Tratamentul lordozei este axat pe câteva principii, de care trebuie să se țină seama :
1-cel mai eficient tratament este depistarea precoce,
2- kinetoterapia singură nici nu ameliorează lordoza, nici nu o controlează ;
3- adevăratul tratament constă în corset + kinetoterapie
Tratamentul lordozelor se înscrie în contextul măsurilor terapeutice ale scoliozei, fie că scolioza
a generat lordoza, fie că lordoza a determinat apariția unei scolioze.. Tratamentul ortopedic
(corsete) și fizio -balneo -kinetoterapia dau rezultate bune. Se folosesc ap arate de corecție a
deformărilor de coloană vertebrală.Tratamentul ortopedic este de lungă durată, dar dacă este bine
condus și efectuat, și cu aportul kinetoterapiei rezul tatele sunt bune și definitive [10,31] .
61
III.Concluzii
1. Coloana vertebrală este cea mai complexă componentă a apratului locomotor atâ t din pun ct de
vedere morfo -funcțional câ t și biodi namic.
2. Dezvoltarea coloanei vertebrale parcurge un șir de modificări , asupra cărora intervin diferiți
factori de risc ce pot influența formarea fiziologică a acesteia.
3. Aparatul ligamentar și muscular conferă coloanei vertebrale rezistența, flexibilitatea și
stabilitatea necesară.
4. Există o dependenț ă reciprocă între dereglările ce au loc la nivelul coloanei vertebrale cu cele
ale organelor interne, astfel încît patologiile organelor interne pot determina modificări în
coloana vertebrală, precum și dereglările coloanei vertebrale pot induce schimb ări în organe le
interne.
5. Datorită activităților omului contemporan (munca în fața calculatorului , sedentarismului,
obiceiurilor proaste , comportamentului rutier ), a factorilor de mediu (locul de muncă și de
trai,condițiile geo -climaterice ), și sociali (sărăcia, stresul, violența socială) , diformitățile coloanei
vertebrale au crescut considerabil și au un impact negativ asupra sănătății.
62
Bibliografie:
1- Adrian Beznea, Anatomie și Embriologie,curs 1:COLOANA VERTEBRALĂ ÎN
ÎNTREGIME
2- Andersson GBJ, Johnsson B, Nachemson AL: Intradiscal pressure, intra -abdominal pressure
and myoelectric back muscle activity related to posture and loading, Clin Orthop 129:156 -164,
1977
3-BEN PANSKY Ph.D, M.D., MEDICAL EMBRYOLOGY 66. Developm ent of The
Axial Skeleton -https://discovery.lifemapsc.com/library/review -of-medical -embryology/chapter –
66-development -of-the-axial -skeleton
4- Bogduk N: The innervation of the lumbar spine, Spine 8(3):286 -293, 1983.
5- Burnei Gh., 2008 Burwell R.G . et al., 2009
6- Frank H. Netter, Atlas de anatomie uman ă ,plansa 167,168,169
7- LIDIA CHIRCOR LOREDANA SURDU, Embriologia uman ă , Constanța 2014
8- M.Stefanet. Anatomia.Vol 1,2007 -p.277, p. 53 -56, p.275
9-Rene Cailliet, Scoliosis: Diagnosis and Management Hardcover – 1979
10-Schuler Thomas C (Oct 2004). "Segmental Lumbar Lordosis: Manual Versus Computer –
Assisted Measurement Using S even Different Techniques"
11- T.W.Sadler ,Langman ’s Embriologia medicala editia X -a,p.140 -141
12- Winsor.H, The Medical Times, noiembrie 1921, p. 267 -271, Tulburări segmentale simpatice
– II. Dovezile asocierii, la cadavrele disecate, a bolilor viscerale cu deformații vertebrale ale
acelorași segmente simpatice
13-А.И. Остапенко, Позвоночник И Методы Его Реабилитации 2007
14-Андреева Н. Г. Секреты здорового позвоночника. СПб.: Невский проспект, 2000
15 – Башкиров П. Н. Учение о физическом развитии человека, 1962.
16- Вардан Халафян ,Искривления позвоночника -https ://orthoped .doctor /posture -types -of-
its-disorders
17-Девятова М. В. Берегите спину. СПб., 1991.
18-Коновалов С. С. Болезни позвоночника и суставов. СПб.: Издательство “ПРАЙМ –
ЕВРО -ЗНАК”, 2003
63
19- Лазорт Г, Васкуляризация и гемодинамика спинного мозга., –
https ://studfiles .net/preview /1209733/ page :27/
20- Н.Г.Фомичев, 2005 Grivas T.B., Vasiliadis E.S., 2008 Negrini S. et al., 2012
21- Никитюк Б. А., Чтецов В. П. Морфология человека. — М., Изд -во МГУ, 1983. p.320,
p.304.
22-С.М.Чечельницкая, Л.И.Котик, В.М.Делягин, 2011
23-Сапин М. Р. Билич Г.Л. Анатомия человека. М.: ООО “Издательский дом “ОШЖС 21
век”: ООО “Мир и Образование”, 2002, Кн. 1.
24-Сквознова Т.М., 2008 Burwell R.G . et al., 2009
25-Т.Л.Калб, 2002, М.В.Киселева, 2004, Е.В.Крукович, В.Н.Лучанинова 2004
26-https://en.wikipedia.org/wiki/Vertebra
27- http://bennymed.blogspot.com/2010/01/anatomieembriologie -curs-14-dezvoltarea.html
28- http://materiale.pvgazeta.info/utilizator -116/curburile -coloanei -vertebrale -formarea –
curbelor.html
29- Кровоснабжение позвоночника, спинного мозга, спинномозговых нервов и корешков,
http://no-pain.in.ua/home /degenerativnye -zabolevaniya /strukturnaya -organizaciya /6-
krovosnabzhenie -pozvonochnika -spinnogo -mozga -spinnomozgovyx -nervov -i-koreshkov /….
30- Особенности Васкуляризации Позвонков , https ://cyberleninka .ru/article /n/osobennosti –
vaskulyarizatsii -pozvonkov -anatomicheskiy -bazis -dlya-luchevo go-diagnosta -obzor -literatury …
31-http//www .salabucuresti .ro/articole /regiunea -lombara -vertebrele -lombare . Html
32- www.healthyfoodhouse.com
33-https://teachmeanatomy.info/back/bones/vertebral -column/
34- https://sistemul -osos.weebly.com/coloana -vertebral259.html
35-http://slidepdf.com/reader/full/anato mie-si-embriologie -note-de-curs
36-http:/ /www.informatiiprofesionale.ro/productie/service/legatura -dintre -coloana -vertebrala -si-
organe
37-https://vdocuments.site/radiologia -clinica-a-coloanei -vertebrale.html
38- https://litherapy.ro/2016/03/29/afectiuni -ale-coloanei -vertebrale/
39- http://www.clinicakinetoterapie.ro/afecti uni-tratabile.html
64
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Catedra de Anatomie Topografică și Chirurgie Operatorie [628443] (ID: 628443)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.