Catedra de Administrarea Afacerilor [600471]

1
Universitatea “Ovidius” Constanța
Facultatea de Științe Economice
Catedra de Administrarea Afacerilor

Note de curs disciplina

TURISM INTERNAȚIONAL

Titular curs:

Conf. univ. dr. Ion -Dănuț JUGĂNARU

Anul universitar 2015 /2016

2

Capitolul 1

Concepte, definiții și noțiuni de bază
ale turismului internațional

Primele încercări de definire a turismului, ca fenomen economic și social, datează de la
jumătatea secolului al XIX -lea. Între timp, activitatea de turism a cunoscut evol uții mai lente sau mai
spectaculoase, îndeosebi începând din anii ’60 ai secolului XX, transformându -se într -un adevărat
„fenomen specific al lumii moderne” și care a devenit, prin amploarea activităților desfășurate, prin
contribuția la crearea produsului brut mondial și la crearea de locuri de muncă, prima „industrie” a
lumii.
Deși termenul de „turism” a apărut doar în secolul XIX, activitățile de turism datează încă
din antichitate. Astfel, călătoriile de studii ale romanilor, în Grecia sau călătoriile pentru propria
plăcere, pe care aceștia le efectuau în Egipt ori frecventarea locurilor unde se găseau izvoare termale,
mai mult pentru motive ludice, decât de sănătat e1, sunt doar câteva exemple ale formelor incipiente
ale turismului , din perioada antichi tății.
Au urmat, în perioada Evului Mediu, alte activități , ce pot fi considerate a fi „turistice”,
precum călătoriile de studii la școli și universități de prestigiu din Anglia sau Franța, organizarea de
mari târguri și chiar pelerinaje (în perioada anilo r 1500). La acestea, se adaugă, în perioada
Renașterii, călătoriile de plăcere și cele motivate de curiozitatea intelectuală.
Cuvântul „turism”, apărut la începutul secolului XIX în Marea Britanie, venea din
franțuzescul „tour” și se referea, la acea vreme , la călătoriile efectuate de tinerii englezi, pentru
propria lor plăcere și agrement, în Franța, unde parcurgeau „Marele tur”, incluzând Parisul, zona de
Sud-Vest a Franței, cea de Sud (Midi), de Sud -Est și regiunea Bourgogne.
Secolul XIX nu a adus, însă, omenirii, doar acest nou cuvânt (turism), ci și unele elemente
importante de tehnologie care au contribuit, în mod esențial, la dezvoltarea activității turistice, în
primul rând utilizarea căii ferate, a trenurilor de pasageri, în scopul deplasărilor turi stice.
În data de 5 iunie 1841, Thomas Cook avea să organizeze prima călătorie cu trenul – o
excursie colectivă, transportând un grup important de militanți, la o manifestare dedicată moderației,
cumpătării și sobrietății. Zece ani mai târziu, el avea să ș i devină primul mare tur -operator european.
Dacă la jumătatea secolului XIX, aveau să apară și să se dezvolte, tot în Marea Britanie,
primele agenții de turism și primele călătorii organizate la prețuri ieftine, către sfârșitul secolului și –
au făcut apariț ia și primele hoteluri de lux, sub impulsul lui Charles Ritz, dar și hotelăria de categorie
medie și „mica hotelărie”2.
Secolul XX avea să devină, însă, „Epoca de Aur” a turismului, când acesta a cunoscut o
dezvoltare de -a dreptul explozivă, pe fondul evol uției profunde, economice, sociale, tehnologice și
politice , a umanității. Sporirea puterii de cumpărare a populației și a dimensiunilor timpului liber au
făcut posibilă apariția turismului de masă, care a ajuns la dimensiuni incredibile, în special după c el
de-al doilea Război Mondial.
Creșterea nivelului de trai a permis ca sumele pentru cheltuielile pentru turism și pentru
petrecerea plăcută a timpului liber să fie introduse în bugetele unui număr tot mai mare de familii, iar

1 Py, Pierre, Le tourisme, un phénomène économique , Nouvelle édition, La documentation Française, Paris, 2002,
p. 7
2 Idem, p. 8

3
dezvoltarea spectaculoasă a echipamentelor și mijloacelor de transport a condus la crearea unei
oferte turistice capabile să răspundă, cât mai bine, cererii și chiar să stimuleze creșterea acesteia.

1.1. Principalele noțiuni și definiții utilizate în turismul internațional

Călător iile în afara granițelor țării au cunoscut creșteri anuale superioare evoluției altor
indicatori ai dezvoltării economice și comerciale, datorită progreselor înregistrate, îndeosebi în
tehnologiile și echipamentele utilizate în transporturi, în infrastruct ura de acces, dar și ca urmare a
extinderii, în ritmuri rapide, a infrastructurilor turistice, a echipamentelor de cazare, alimentație,
agrement etc.
O analiză pertinentă și eficace a turismului internațional, ca fenomen economic, trebuie să se
bazeze pe d efiniții cât mai clare, precise și, pe cât posibil, unanim recunoscute. Din acest motiv, în
continuare, sunt prezentate câteva dintre cele mai importante definiții utilizate în acest domeniu.

1.1.1.Conceptele de turism și turist

Conceptul de turism a apărut după cel de turist . Noțiunea de turism vine de la transcripția în
limba engleză a cuvântului francez „tour”, utilizat în Anglia în secolul al XVIII -lea. „Marele Tour”
(„The Tour”) evoca, în acea perioadă, călătoria de studii, dezinteresată, pentru de scoperiri culturale,
cu precădere, pe care o efectua, în Europa, tânărul aristocrat englez. Această călătorie inițiatică,
menită să permită cunoașterea unor culturi străine, avea ca finalitate perfecționarea educației
respectivilor tineri.
Efectuarea aces tui „tur” îl consacra, de fapt, pe respectivul tânăr, ca „Gentleman”. Așadar, în
acea perioadă, cuvântul „turist” era aplicabil, îndeosebi, călătorilor englezi și abia în secolul al XIX –
lea avea să fie extinsă și pentru călătorii francezi, în bună măsură d atorită publicării operei lui
Stendhal, intitulată Memoriile unui turist (1838)3.
La sfârșitul secolului al XIX -lea s -a ajuns la o anumită uniformizare a terminologiei privind
turismul, astfel că, puteau fi regăsite, în multe limbi, cuvinte precum turism și turist .
Organizația Mondială a Turismului (OMT) definește turistul ca fiind „orice persoană care se
află într -o altă țară sau în alt loc, situat în țara sa de reședință, altul decât cel ce corespunde
domiciliului său obișnuit și pentru care motivul prin cipal al vizitei este altul decât acela de a exercita
o activitate remunerată la locul vizitei sale”.
La rândul său, OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), referindu -se la
turiștii străini, îi definește pe aceștia ca fiind persoane ca re nu își au reședința în țara de destinație
și sunt admiși în acea țară pe baza unei vize (dacă aceasta este cerută), pentru motive de petrecere a
timpului liber (agrement), recre are, vacanță, vizite la prieteni și rude, sănătate sau tratament
medical sau pentru pelerinaje religioase. Turiștii trebuie să petreacă cel puțin o noapte (să
înnopteze) într -o unitate de cazare colectivă sau privată, în țara de destinație, iar durata sejurului
lor nu poate depăși 12 luni4.
În privința turismului , OECD a formulat propria sa definiție, respectiv: „activitățile
persoanelor care călătoresc către sau își petrec sejururile în afara mediului lor obișnuit, pentru o

3 Idem
4 Recommendations on Statistics of International Migration, Revision 1, Statistical papers, Series M, Nr. 58,
United Nations, New York, 1998 (Glossary)

4
perioadă consecutivă de mai puțin de un an, pentru plăcere, afaceri sau alte motive, cu nu au legătură
cu ex ercitarea unei activități remunerate la locul vizitat”5.
Definiția dată noțiunii de turism , de Organizația Mondială a Turismului (OMT) este
următoarea6: „activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri
situate în afa ra reședinței lor obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12
luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive ”.
Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, prin călătorie înțelegând, în sens larg,
deplasare , de la o loca litate, la alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului
obișnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepții, în primul rând atunci când persoana
respectivă urmează să desfășoare, în locul în care călătorește, o activitate re munerată sau se află în
situații precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare, etc.).

1.1.2. Categorii de turiști

În majoritatea statelor lumii sunt acceptate și utilizare clasificările de bază ale OMT privind
categoriile de turiști, realiz ate în 1963, respectiv 1968, clasificări vizând două criterii principale:
motivele călătoriei (sejurului) și durata voiajului (sejurului).
Motivul principal al călătoriei (vizitei) este acel motiv în absența căruia călătoria sau vizita nu
ar mai fi fost ef ectuată.
Motivul călătoriei este criteriul prin care se face distincția dintre turiști și ceilalți călători.
În anul 1963, OMT a propus clasificarea , în șase grupe , a motivelor pentru care oamenii fac
turism:
-timp liber, odihnă, vacanțe;
-vizite la rude ș i prieteni;
-afaceri, motive profesionale;
-tratament medical;
-pelerinaje și alte motivații religioase;
-alte motive.
În 1968, OMT a propus o clasificare a turiștilor în 3 categorii:
a) turiștii propriu -ziși, care călătoresc de plăcere, în timpul lor libe r;
b) turiștii de afaceri, cărora le sunt asimilați toți cei care călătoresc din motive profesionale;
c) alte categorii de turiști.

După durata sejurului pot fi identificate două categorii de vizitatori:

a) excursioniștii (vizitatori de o zi, care nu înn optează în locul vizitat)
b) turiștii propriu -ziși (adică acei vizitatori care stau cel puțin o noapte în locul vizitat).

5 Tourism Satellite Account: Recommended Methological Framework, Eurostat, EECD, WTO, UNSD, 2001
6 O.M.T., Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unies, New York, 1993, p. 5
* Noțiunea de loisir semnifică timp liber, respectiv “timpul liber de care poate dispune o persoană în afara
ocupațiilor sale obișnuite…”, ca factor de influenț ă a cererii turistice [vezi Gabriela Stănciulescu (Coordonator),
Lexicon de termini turistici , Ed. Oscar Print, București, 2002, p. 177].

5

1.1.3 . Definiții utilizate în turismul internațional

Definiția dată de Organizația Mondială a Turismului7 (O.M.T.), în privința noțiunii de turism
este următoarea: „Activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri
situate în afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu
scop de loisir*, pentru afa ceri sau alte motive”.
Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, înțelegând, prin călătorie, în sens larg,
deplasarea dintr -o localitate în alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători , în afara mediului
obișnuit , a unei persoane, în orice scop ( cu câteva excepții, în primul rând când persoana respectivă
urmează să desfășoare în locul în care călătorește, o activitate remunerată sau se află în situații
precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare ș.a.).
În funcție de o țară dată, con form definițiilor EUROSTAT8, se pot distinge 3 forme
elementare ale turismului :

1) Turismul intern , cuprinzând activitățile rezidenților unei țări care călătoresc doar în interiorul
acelei țări, dar în afara reședinței lor obișnuite.
2) Turismul receptor (de incoming) , cuprinzând activitățile non -rezidenților care călătoresc
într-o țară dată, alta decât cea unde își au reședința obișnuită.
3) Turismul emițător(emitent sau de outgoing) , cuprinzând activitățile rezidenților unei țări
date, care călătoresc și își petrec sejururile într -o altă țară decât cea în care își au reședința lor
obișnuită.

Aceste forme elementare ale turismului pot fi combinate între ele, în mai multe moduri,
rezultând următoarele 3 categorii ale turismului:

a) Turismul interior , form at din turismul intern și turismul receptor;
b) Turismul național , format din turismul intern și turismul emițător (emitent) ;
c) Turismul internațional (al unei țări), format din turismul emițător și turismul receptor.

O definiție oficială a turismului in ternațional a fost adoptată, la solicitarea O.M.T., în cadrul
Conferinței internaționale privind statisticile și sondajele, în iulie 1991. Această definiție pornește de
la noțiunea de „vizitator” și face distincția dintre „turist” și „vizitator de o zi” sa u „excursionist”.

Clasificarea călătorilor internaționali, realizată de Organizația Mondială a Turismului, este
prezentată în figura nr. 1.1.

7 O.M.T. Recommandations sur les statistiques du tourisme , Nations Unies, New York, 1993, p. 5
* Prin noțiunea de loisir înțelegem timp liber, respectiv “timpul liber de care poate dispune o persoană în afara
ocupațiilor sale obișnuite…”, ca factor de influență a cererii turistice [vezi Gabriela Stănciulescu (coordonator),
Lexicon de termeni turistici, Ed. Oscar Print, Bu curești, 2002, p. 177]
8 www.ec.europa.eu/eurostat

6
Figura nr. 1.1.: Clasificarea călătorilor internaționali

Sursa: Organizația Mondială a Turismului (OMT )

Vizitatorul internațional

Orice persoană aflată într -o călătorie între două sau mai multe țări reprezintă un călător
internațional . Dacă respectiva călătorie prezintă interes pentru turism, atunci ne referim la
„vizitator”, care reprezintă conceptul d e bază în ansamblul statisticilor turismului. Conform definiției
oficiale a O.M.T., nu toți călătorii sunt vizitatori. Astfel, în cadrul statisticilor, termenul de „vizitator
internațional” desemnează „orice persoană care vizitează o țară, alta decât cea î n care aceasta își are
reședința sa obișnuită, pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni și al cărei motiv principal al
vizitei este altul decât cel de a exercita o activitate remunerată în țara vizitată”.
Cele două criterii avute în vedere pentru a face distincția dintre vizitatori și ceilalți călători
internaționali sunt9: reședința și motivația călătoriei .
– Criteriul reședinței (al rezidenței) indică faptul că se referă la toate persoanele care nu
își au locul lor de reședință în țara vizitată, incl usiv cetățenii unei țări care locuiesc în mod

9 Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International , 2e édition, Economica, Paris, 2007, pp. 8 -9

7
permanent (își au domiciliul permanent) în străinătate. Astfel, un cetățean al unei țări A, având
reședința în țara B și care vizitează țara C, cheltuie banii pe care i -a câștigat în țara B și este
influențat, în decizia de alegere a destinației turistice, de eforturile de promovare turistică a țării C,
vizând țara B. Astfel, este normal ca acel turist să fie înregistrat, în statisticile oficiale, după țara sa
de reședință și nu după naționalitatea sa, în scopul de a putea cunoaște , cât mai precis , diferitele piețe
turistice și transferurile de valută efectuate.
– Criteriul motivației călătoriei stabilește o distincție clară între vizitatori și persoanele
care se deplasează într -o țară pentru a munci acolo și pentr u a fi retribuit pentru munca sa.
La aceste două criterii ar mai trebui adăugat și un al treilea, respectiv ca perioada de ședere în
țara vizitată, să nu depășească 12 luni consecutive, depășirea acestei perioade transformându -l pe
vizitator (din punct de vedere statistic) în rezident al acelei țări.
Așadar, vizitatorul internațional reprezintă orice persoană care călătorește într -o altă țară
decât cea în care își are reședința, pentru mai puțin de 12 luni și al cărui principal scop al călătoriei
este dife rit de exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat.

Turistul internațional

Turiștii internaționali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaționali,
alături de excursioniști. Atunci când durata deplasării atinge sau depă șește 24 de ore, respectiv când
vizitatorii petrec o noapte în țara vizitată, aceștia sunt considerați a fi „turiști”, în timp ce aceia a
căror deplasare durează mai puțin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt considerați a fi
„vizitatori de o zi” sau „excursioniști”.
Următoarele categorii de călători nu trebuie incluși în categoria de vizitatori internaționali10:
a) Persoanele care intră sau ies dintr -o țară ca imigranți, inclusiv persoane care îi însoțesc sau
li se alătură;
b) Persoanele cunosc ute sub denumirea de „lucrători la graniță”, care locuiesc în apropierea
graniței și lucrează în țara învecinată;
c) Diplomații, personalul consular și membrii forțelor armate care călătoresc, din țara lor de
origine, către țara în care au fost repartizați , inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi
însoțesc;
d) Persoanele care călătoresc ca refugiați sau nomazi;
e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră formal într -o țară, prin controlul pașaportului,
precum pasagerii aflați în tranzit aeria n, care rămân, pentru o scurtă perioadă, într -o anumită zonă a
terminalului sau pasagerii transferați direct între aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave ,
cărora nu li permite să debarce.
Definiția turiștilor internaționali este, deci, următoar ea: Turiștii internaționali sunt vizitatori
temporari, care se află pentru cel puțin 24 de ore, dar pentru mai puțin de 12 luni, în țara vizitată și
pentru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:
– loisir (pe trecerea timpului liber), vacanț ă, sănătate, religie, sport;
– afaceri, familie, deplasări profesionale.
Din această definiție se poate remarca faptul că, termenul de turist nu se aplică doar
„vacanțierilor”, adică persoanelor plecate în vacanță, incluzând, de exemplu, și persoanele aflate în
călătorii de afaceri.

10 ***Eurostat, Newcronos, www.ec.europa.e u/eurostat

8
Vizitatorul de o zi (excursionistul)

Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator (internațional, în acest caz) care nu
petrece nicio noapte într -o unitate de cazare, colectivă sau individuală, în locul, respect iv țara
vizitată.
În turismul internațional, importanța economică a excursioniștilor poate să fie foarte mare,
îndeosebi pentru micile țări insulare, care primesc pasagerii navelor de croazieră. Atât timp cât
respectivii vizitatori înnoptează la bordul na vei, aceștia sunt înregistrați, în principiu, în localitatea
unde acostează navele, la rubrica „vizitatori de o zi” și nu la „turiști”.
Pentru o destinație turistică (localitate, stațiune, țară), mai importanți decât vizitatorii de o zi
sau excursioniștii sunt turiștii, care „consumă” mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare,
pentru cel puțin o noapte.

1.2. Principalii indicatori utilizați în
cuantificarea dimensiunilor turismului internațional

Indicatorii principali de cuantificare a circu lației turistice cuprind și redau, într -o exprimare
sintetică, matematică, informații privind diferite aspecte ale activității turistice, informații privind
diferite aspecte ale activității turistice, informații ce sunt utile pentru măsurarea fenomenului ș i a
efectelor sale, pentru anticiparea tendințelor de evoluție și pentru fundamentarea politicii de
dezvoltare turistică11.
Acești indicatori furnizează și cuantifică informațiile necesare acțiunilor de politică turistică,
permițând, totodată, măsurarea ult erioară a efectelor respectivelor acțiuni12.
Paleta indicatorilor utilizați în turism este foarte largă. Astfel, aceștia pot fi direcți (rezultați în
mod nemijlocit din sursele de înregistrare) sau indirecți (prelucrați), pot fi simpli sau agregați ,
cantit ativi sau valorici , globali sau potențiali , principali sau derivați etc.
Indicatorii simpli pot fi, la rândul lor, economici sau sociali, cu referire la mărimi și variabile
turistice, la distribuția, evoluția și interacțiunea acestora, atât în timp, cât și în spațiu sau pot fi
indicatori (indici) sintetici, ce cuantifică relațiile dintre mai multe variabile, simultan, verificând, în
prealabil, calitatea legăturii lor cu fenomenul turistic analizat.
Pentru elaborarea sistemului de indicatori sintetici s -a convenit ca toate țările membre ale
Organizației Mondiale a Turismului (OMT) să -și armonizeze metodologia evidenței statistice a
turismului internațional, iar unitatea de măsură de bază, ce dă dimensiunea fizică a consumului
turistic, să fie considerat turistul, adică însuși consumatorul de servicii turistice.
Volumul fizic al fluxurilor turistice internaționale este urmărit prin indicatorii „număr de
sosiri” ale turiștilor străini, respectiv „număr de plecări” ale turiștilor naționali, la frontiera țării
emițătoare.
Cei mai importanți indicatori ai turismului internațional pot fi clasificați13 astfel:
a) indicatori de bază , referitori la cei doi factori corelativi ai pieței (cererea și oferta)
și care au scopul de a urmări repartiția, evoluția și modificarea în tendințe a acestor
mărimi, precum și modificarea structurii lor în timp și spațiu (indicatori ai cererii

11 Minciu, Rodica, Economia turismului , Ediția a III -a revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2005, p. 96
12 Cristureanu, Cristiana, Strategii și tranzacții în turismul internațional , Editura C.H. Beck, București,
2006, p. 35
13 Idem, p. 38

9
reale, respectiv ai circulației turistice și ai cererii potențiale și indicatori ai ofertei, în
principal cei privind baza tehnico -materială a turismu lui);
b) indicatori ai corelației dintre cerere și ofertă (capacitatea pieței, gradul de ocupare
a capacității etc.);
c) indicatori ai efectelor economice directe ale turismului asupra economiei, în
ansamblul său ori asupra anumitor sectoare ale acestora;
d) indica tori ai utilizării forței de muncă , ce reflectă situația, repartiția și evoluția
ocupării forței de muncă, pe ramuri de activitate, pe niveluri profesionale și după
alte criterii.
Comisia de statistică a OMT a propus următorul sistem de indicatori ai turis mului:
A. Indicatori ai cererii turistice globale, interne și externe;
B. Indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unități de cazare turistică, agenții de voiaj
și alte întreprinderi din sectorul turistic;
C. Indicatori ai relației cerere -ofertă și ofertă -cerere;
D. Indicatorii efectelor economice;
E. Indicatorii densității turistice, la nivel teritorial și al popualției;
F. Indicatorii potențialului turistic al piețelor;
G. Indicatorii ocupării forței de muncă.
Dintre indicatorii circulației turistice internaționale, cei mai importanți pot fi considerați
următorii:
– numărul turiștilor sau numărul de sosiri ale turiștilor internaționali;
– numărul de înnoptări (sau de zile -turist) ale turiștilor internaționali;
– durata medie a sejurului;
– densitatea circulației turistice;
– prefer ința relativă pentru turism;
– volumul încasărilor din turismul internațional;
– volumul cheltuielilor pentru turismul internațional.

Calculul principalilor in dicatori ai circulației turistice

Printre indicatorii cei mai rep rezentativi pentru caracterizarea circulației turistice se folosesc
următorii: numărul turiștilor, numărul mediu de turiști, număr zile -turist; durata medie a sejurului,
încasările din turism, densitatea circulației turistice, preferința relativă a turiști lor etc. O parte din
acești indicatori (număr turiști, număr zile turist, încasările din turism) se obțin direct din
informațiile furnizate de sursele amintite. Alti indicatori se pot calcula prin utili zarea unor formule.
Indicatorul număr de turiști se ob ține din cumularea informațiilor cuprinse în diferite
documente statistice, calculându -se efectiv la sfârșitul anului calendaristic, dar și pe perioade mai
mici, în funcție de nevoile utilizatorului. Acest indicator se poate determina pe total circulație
turistică sau pe tipuri de acțiuni, zone turistice etc.
Indicatorul număr mediu de turiști se obține prin punerea în relație a numărului d e turiști cu
un aspect economic și putem obține , astfel: număr ul mediu de turiști pe zi, lună sau pe litoral, la
munte etc. Acest indicator arată intensitatea circulației turistice într -un anumit interval (calendaristic
sau sezon turistic):

10

nTNT ,
unde: T – suma turiștilor înregistrați într -o perioadă dată
n – numărul zilelor din perioada respectiv ă
Numărul înoptări sau numărul zile -turist se obține din înregistrările în spațiile de cazare,
prin însumarea numărului de zile de ședere al fiecărui turist; se poate determina pe tipuri de unități
de cazare, pe tipuri de acțiuni, pe zone proveniență a tu riștilor etc.
Durata medie a sejurului se calculează ca raport între total zile –turist (NZT) și numărul de
turiști (T):

TNZTDS
Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiștilor în spațiile de cazare și
reflectă , astfel, posibilitatea ofertei de a reține turistul într -o anumită zonă, regiune etc.
Densitatea circulației turistice pune în legătură directă circulația turistică cu populația
rezidentă a țării (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între numărul
turiștilor sosiți în zona X (T) și populația rezidentă a zonei X (P):

PTD
De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există și zone (jud. Constanța, în perioada
de sezon turistic estival atinge n ivelul de 2,12 la densitatea circulației turistice) sau țări (Spania,
Austria) în care valoarea este supraunitară.
Preferința relativă a turiștilor oferă informații privind orientarea geografică a fluxurilor
turistice emise de un bazin de cerere (zonă, ța ră etc); se calculează ca raport între numărul de turiști
dintr -o țară Y , care se îndreaptă spre o țară X (T 1) și populația rezidentă a țării de origine Y (P):

PTPr1
O altă metodă de obținere a preferinței relative a turiștilor o rep rezintă punerea în relație a
numărului de turiști dintr -o țară A care vizitează o țară B ( T1) și totalul emisiunii turistice a țării
respective A (T). Această metodă este însă mai puțin practică , datorită faptului că nu toate țările
urmăresc fluxul de tur iști (emisia turistică):

TTFR1
Dintre indicatorii valorici, cei mai des utilizați sunt: volumul total al încasărilor din turism,
care se urmărește pe zone turistice, pe tipuri de acțiuni, pe societăți comerciale , etc. și încasarea
medie pe zi –turist ( sau pe turist), care se calculează ca raport între volumul încasărilor și numărul
zile-turist (turiști).
Statisticile interne ale fiecărei țări pot crea condiții pentru calcularea altor indicatori, conținutul
și valoarea lor informațion ală fiind expresia acurateței metodelor utilizate.
Indicatorii fizici și valorici ai circulației turistice se folosesc în practica internă și internațională
și fac obiectul dărilor de seamă statistice ale organismelor internaționale (OMT, GATT, OECD, etc) .

11
Capitolul 2
Fluxurile turistice internaționale

Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin de
cerere și unul de ofertă” turistică14, iar modul de formare și amploarea acestuia sunt condiționate de
caracter isticile celor două bazine, precum și de o serie de factori, de o mare diversitate, care
determină intensitatea și structura circulației turistice internaționale.
Privit din această perspectivă, turismul internațional poate fi considerat a fi totalitatea
fluxurilor ce iau naștere între țările sau regiunile emițătoare și cele receptoare de turiști15.
Dacă turismul emițător este concentrat într -un număr redus de țări ale lumii, având economii
dezvoltate și, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri su nt suficient de mari pentru a -și
permite să cumpere produse turistice, țările receptoare de turiști sunt cu mult mai numeroase,
cuprinzând atât țări cu economie dezvoltată, cât și țări în curs de dezvoltare.
-Bazinele de cerere turistică se află, deci, în principal, în țările dezvoltate, din punct de vedere
economic, unde trăiesc persoane cu venituri ridicate, care își pot permite să plătească prețul unor
călătorii internaționale. Aceste țări se mai numesc și importatoare de turism (de servicii turistice),
deoarece călătoriile rezidenților în alte țări presupun efectuarea de cheltuieli valutare, în mod similar
cumpărării de bunuri din import.
-Bazinele de ofertă turistică se află în zonele unde există atracții turistice (naturale și antropice)
deosebite, iar țările unde se află locurile respective sunt considerate exportatoare de servicii turistice,
acestea beneficiind de încasări valutare din vânzarea prestațiilor turistice, ca urmare a cheltuielilor
realizate , în țările respective , de către turiștii străini , care le vizitează.

2.1. Motivații pentru realizarea călătoriilor turistice internaționale

Există mai multe categorii de motivații principale pentru realizarea călătoriilor internaționale
în scop turistic, acestea constituindu -se, astfel, în principalel e cauze ale formării fluxurilor turistice
internaționale.
François Vellas clasifică aceste motivații în trei categorii principale16: cele motivate de
prețuri, de climat și de diverse motive personale ale turistului.
a) Prețurile reprezintă motivații esenț iale în decizia turiștilor de a călători în afara
frontierelor țării unde aceștia își au reședința obișnuită. Diferențele dintre nivelurile prețurilor
produselor turistice practicate în diferitele țări ale lumii, pentru oferte similare, ca nivel de confort ,
diversitate a serviciilor și calitatea acestora, se explică prin nivelul mai scăzut al salariilor din
industria turistică, în unele țări, majoritatea aflate în curs de dezvoltare. Iar dacă ținem seama de
faptul că turismul reprezintă o „industrie a mâini i de lucru” (adică utilizează un număr mare de
lucrători, mulți dintre aceștia cu niveluri scăzute de calificare), ponderea costurilor cu forța de
muncă în costurile totale fiind ridicată, atunci putem înțelege mai bine de ce pot să apară diferențe
impor tante ale prețurilor unor produse turistice similare, în funcție de costul forței de muncă utilizate
în turism, în țări diferite.
Acest „diferențial al prețurilor” este deosebit de important, de exemplu, pentru motivațiile
turiștilor nord -americani care vi zitează Mexicul sau țările Americii latine sau pentru vest -europenii
care își aleg ca destinații unele țări din Asia de Sud -Est și Pacific.

14 Cristureanu, Cristiana, Economia și politica turismului internațional , Editura ABEONA, București, 1992, p. 81
15 Minciu, Rodica, op. cit. , p. 57
16 Vellas, François, op. cit. , pp. 10 -11

12
b) Climatul reprezintă, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul internațional al
turismului. O serie de țări din Europa de Sud, precum și insule din Caraibe, din Oceanul Indian și din
Pacific, beneficiază, din plin, de avantajul acestui factor, oferind „garanția” că, acolo, turiștii vor găsi
un climat cald, cu plaje însorite și posibilitatea de a face baie, în mări sau oceane în care temperatura
apei este optimă pentru „thalasoterapie”.
c) Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la rândul lor, în 6 categorii principale :
– Loisir* și vacanțe , aceasta fiind principala motivație pentru călătoriile re alizate în afara
timpului obișnuit, afectat activităților profesionale. Motivele pot fi diverse: odihnă, dorința de
„smulgere” sau „evadare” din mediul său obișnuit, descoperiri culturale, vizite la rude și prieteni,
practicarea unor sporturi etc. ;
– Aface ri, respectiv călătorii întreprinse în cadrul activităților profesionale. În această
categorie sunt incluși voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau nave maritime care
efectuează escale în diferite țări, funcționarii guvernamentali și ai o rganizațiilor internaționale aflați
în misiune, salariații care lucrează la instalarea unor utilaje sau echipamente în alte țări ( pentru
durate de până la un an);
– Congrese și alte reuniuni , respectiv călătorii realizate pentru a participa la congrese sau la
alte tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferințe, mese rotunde etc.).
După alți autori17, atât turismul de reuniuni, cât și turismul practicat de participanții la
manifestări expoziționale (fie ca expozanți, fie ca vizitatori profesionali), prec um și călătoriile –
stimulent, reprezintă componente ale turismului de afaceri.
– Sănătate , respectiv călătorii întreprinse fie pentru a beneficia de îngrijiri medicale, fie
pentru îmbunătățirea nivelului de sănătate, prin acțiunile ce țin de medicina profil actică (preventivă):
„repunerea în formă”, thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt incluse, în această categorie, și
sejururile în stațiunile termale și tratamentele terapeutice de orice natură (oncțiuni sau împachetări
cu nămol, inhalare de gaze cu efect terapeutic etc.).
– Studii , respectiv călătoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru formare sau
perfecționare profesională, într -o instituție de formare ale cărei cursuri pot să dureze un întreg an
școlar sau chiar mai mult.
– Religie , resp ectiv călătoriile întreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau pentru o vizită
la un loc sfânt.
Într-o altă abordare, se poate aprecia că18 un turist își va alege o destinație turistică
internațională în următoarele situații :

-oferta de vacanță a țăr ii în care își au domiciliul obișnuit este limitată;
-produsele turistice oferite în țara sa sunt inaccesibile, fie datorită prețurilor ridicate, fie
datorită faptului că respectivele produse sunt mai bine vândute la export, adică turiștilor stră ini;
-absența unor produse turistice din oferta internă a țării de domiciliu (de exemplu, posibilitatea
de practicare a unor cure balneo -medicale sau a talazoterapiei ori a sporturilor de iarnă etc.);
-cererea pentru unele produse turistice avân d caracter de unicat în lume (de exemplu, vizitarea
Sfinxului și a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a Turnului Eiffel, la Paris etc.).

* Timp liber, de care poate dispune o persoană, în afara ocup ației sale obișnuite (conform Lexiconului de
termeni turistici – coordonator Gabriela Stănciulescu, Editura Oscar Print, București, 2002, p. 177)
17 Davidson, R., Business Travel , Pitman Publishing, Londra, 1994, p. 1
18 Vellas, François, Economie et Po litique du Tourisme International , Economica, Paris, 1995, p. 28

13
În funcție de aceste motive, corelate și cu altele19, cum ar fi: existența unor factori naturali
deosebiți, dorința de cunoaștere, participarea la evenimente cultural -artistice, științifice sau
profesionale etc., fluxurile turistice se mai pot clasifica în două mari categorii20:

a) „Sunlust” , care sunt fluxuri asociate turismului de soare ori determ inat de alte condiții naturale
(existența zăpezii, a unor izvoare termale etc.). În alegerea unor astfel de destinații, principalele
criterii de selecție sunt prețurile și distanțele.
b) „Wonderlust” , respectiv turismul de cunoaștere (având motivații cultu rale – de participare la
diverse manifestări culturale, artistice, sportive, de vizitare a unor monumente, muzee sau a unor
obiective naturale deosebite). Factorul decisiv în alegerea destinației este, în aceste cazuri, calitatea
ofertei și diferențierea acesteia față de ofertele interne, de produse similare.

2.2. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaționale

Fluxurile turistice internaționale reprezintă una dintre cele mai dinamice componente ale
schimburilor economice internaționale. Pond erea cea mai mare, în circulația turistică internațională,
o au fluxurile turistice interne și cele intra -regionale (realizate între țările situate în aceeași regiune
turistică).
Statisticile internaționale arată că peste trei sferturi dintre voiajele inte rnaționale se
desfășoară pe distanțe scurte, cele mai multe dintre acestea fiind realizate în interiorul sau între țările
cu economie dezvoltată, din Europa, America de Nord și Asia21. Analiza fluxurilor turistice
internaționale se realizează utilizând atâ t indicatori fizici (numărul de sosiri la frontiere), cât și
valorici (încasări din turismul internațional).

2.2.1. Formarea, în spațiu, a fluxurilor turistice internaționale

La scară globală, câteva bazine turistice emițătoare domină fluxurile turistice internaționale.
Astfel, principalele 10 țări emițătoare de turiști, împărțite între America (SUA și Canada), Europa
(Germania, Marea Britanie, Franța, Olanda, Italia, Belgia și Spania) și Asia (Japonia), reprezintă,
împreună, peste 40% din bazinele de cer ere turistică la nivel mondial. Acestea reprezintă
principalele țări bogate ale lumii.
Mai mult de jumătate dintre turiștii internaționali au, de fapt, domiciliul în țări europene,
ceilalți provenind de pe continentul american (sub 20%) și din Asia de Sud și Pacific (regiune ce
înregistrează cele mai ridicate ritmuri de creștere ale sosirilor de turiști internaționali, în ultimii ani),
în timp ce, împreună, Africa și Asia de Sud abia ating 3%.
Țările cu economie dezvoltată reprezintă atât marii emițători de turiști, cât și principalele
destinații turistice ale lumii, astfel că ambele „capete” ale fluxurilor turistice mondiale sunt situate,
în principal, în Europa și America de Nord. De fapt, la nivel mondial, există trei mari bazine de
destinație turistică s au „trei mari lacuri de vacanță ale lumii”, cum le -a denumit Georges Cazes22,
amplasate în jurul periferiilor meridionale ale marilor regiuni emițătoare, care reprezintă „inima”
sistemului, precum și la frontierele destinațiilor turistice emergente. Cel mai important dintre acestea
este bazinul euro -mediteranean, cu o concentrare turistică mai mare pe țărmul nordic al Mării

19 Minciu, Rodica, op. cit. , p. 57
20 Gray, P. H., International Travel – International Trade , Lexington Books, Londra, 1970, p. 117
21 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), p. 114
22 Cazes, G., Fondements pour une géographie du tourisme et des loisirs , Bréal, Paris, 1992

14
Mediterane. Celelalte două sunt: bazinul America de Nord – Caraibe, zonă denumită și „Mediterana
americană”23 și bazinul Asia de Est și P acific.
Repartiția fluxurilor turistice în jurul celor trei mari bazine de destinație evidențiază
caracterul discontinuu al spațiului turistic și caracterizează, la scară mondială, inegalitățile,
observabile pe plan economic, al nivelului de dezvoltare sau al puterii de cumpărare ale diferitelor
regiuni ale lumii.
Cele trei mari bazine turistice prezintă trei caracteristici comune24, respectiv:
1) Apropierea de marile „surse de bogăție”, ce constituie „rezervoarele” de turiști
care dețin o parte importantă a po pulației cu putere de cumpărare suficient de mare
pentru a -și permite consumuri turistice importante, cu caracter ludic și recreativ, în
cadrul sejururilor lor în străinătate.
2) Bazinele respective suprapun două zone constituite din țări cu niveluri de viață
extrem de contrastante. Astfel, cele mai vechi țări frecventate aparțin categoriei țărilor
celor mai bogate, în timp ce „prelungirile” lor meridionale corespund categoriei
țărilor în curs de dezvoltare. Avantajele economice și sociale favorizează o „glisa re” a
fluxurilor turistice de la un țărm, la altul, al Mediteranei, către granițele Asiei de Sud
– Est și către Sudul frontierei Statelor Unite ale Americii sau Mexicului, spre
țărmurile din America Centrală. Aceste fluxuri răspund unei puternice atracții a
turiștilor pentru regiunile cele mai însorite, indiferent că este cazul unui climat
mediteranean, subtropical sau tropical. În aceste locuri, sezoanele turistice sunt mult
mai etalate în timp. Fiecare dintre aceste bazine este dominat de clientele region ale,
privilegiate, ce reprezintă între 2/3 și 3/4 din totalul turiștilor, situație explicabilă prin
apropierea geografică dintre locul de domiciliu și cel de destinație turistică.
Deplasările respective, ce urmează aproximativ aceleași fuse orare, facilite ază
realizarea de sejururi scurte, fără ca turiștii să sufere de neplăcerile legate de
decalajele orare.
3) Existența unor legături privilegiate, de ordin istoric, cultural, lingvistic, politic
etc. Astfel, vechile colonii au păstrat, în general, utilizarea l imbilor europene,
facilitând primirea persoanelor de diferite naționalități, care vorbesc aceste limbi.
Circulația turistică este facilitată, de asemenea, și de procedurile de simplificare a
formalităților vamale și de frontieră, prin acorduri bilaterale p rivind adaptarea unor
măsuri comune în acest scop.

Fluxurile turistice internaționale se împart în două mari categorii, care se completează sau se
alimentează reciproc25, respectiv:
1) Fluxuri intra -regionale (în interiorul acelorași regiuni turistice)
2) Fluxu ri inter -regionale (între marile regiuni turistice ale lumii)
De remarcat că, la nivel mondial, fluxurile intra -regionale au cea mai mare pondere în
totalul fluxurilor turistice, de cca 80%.

1) Circulația turistică intra -regională
Se pot distinge două cat egorii de fluxuri turistice intra -regionale :

23 Stock, M. (coordonator), Le tourisme. Acteurs, lieux et enjeux , Belin, Paris, 2003, p. 131
24 Idem, p. 140
25 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), pp. 114 -116

15
a) – Cele create de cererea turiștilor care își au reședința în țări aflate în aceeași
regiune cu țările vizitate (de exemplu, turiștii italieni care vizitează Spania)
b) – Cele create de cererea turiștilor care își au reședința în țări aflate în afara
regiunii vizitate (de exemplu, turiștii americani sau japonezi care vizitează,
succesiv, Spania, Franța și Italia, țări aflate în aceeași regiune turistică,
generând, astfel, un flux turistic intra -regional).

Ponderea cea mai mare o au fluxurile intra -regionale din prima categorie menționată mai sus.
Europa și America d e Nord dețin, împreună, peste 80 % din totalul fluxurilor intra -regionale,
la nivel mondial. Statisticile arată că cca 85% din călătoriile în Europa provi n tot din țări europene.
Cele mai importante fluxuri turistice intra -europene sunt următoarele26:

-cel orientat pe direcția Nord – Sud , de tip sunlust ;
-cel având ca punct de pornire țările vest -europene, cu economie dezvolt ată, către destinații
aflate în țările din Estul continentului, ce dispun de oferte variate (fluxuri de tip wonderlust și sunlust ).

Mai recent, după anul 1990, a început să se dezvolte și un flux invers, pornind din Estul
continentului, spre țările din V estul Europei, mai slab ca intensitate și având ca motivație dorința de
cunoaștere, de tip wonderlust .
Motivele pentru care Europa se menține ca lider în turismul intra -regional , cu o cotă de piață
de cca 40,9%, in anul 2014, sunt27 următoarele:
-Europa cuprinde un număr mare de țări, cu potențial turistic variat, diferit și de mare valoare;
-Deplasarea turiștilor, dintr -o țară în alta, se realizează pe cale terestră (rutieră și feroviară), ceea ce
face să scadă prețul transportului, r espectiv al călătoriei turistice;
-Cea mai mare parte a turismului intra -regional se realizează între țări limitrofe;
-Apartenența la Uniunea Europeană și absența ori simplificarea formalităților de trecere a frontierei
facilitează depl asările turistice.
Cea de -a doua mare destinație turistică a lumii, după Europa, este regiunea Asia și Pacific, cu
o cotă de piață de cca 30,3%, in anul 2014, fluxurile turistice intra -regionale fiind dominate de
turiștii japonezi, care frecventează, în sp ecial, țări învecinate: China (inclusiv Hong Kong și Taiwan)
și Coreea de Sud.
A treia mare destinație turistică a lumii este continentul american, cu o cotă de piață de cca
22 %, in anul 2014, în cadrul căruia, principalele fluxuri intra -regionale se desf ășoară între SUA și
Canada, precum și dintre aceste două țări și destinații din zona Mării Caraibelor și din America
Centrală.

2) Circulația turistică inter -regională
Cele mai importante fluxuri turistice inter -regionale sunt reprezentate de călătoriile t uriștilor
europeni spre America de Nord, în special din motive de afaceri, precum și spre Asia de Est și
Pacific, motivate, în principal, de dorința cunoașterii culturii și civilizației acestor zone, dar și, tot
mai mult, în ultimii ani, pentru turismul de tip sunlust.
Un alt flux turistic important este cel ce pleacă din America de Nord spre Europa și spre
Orientul Îndepărtat, atât pentru turismul de afaceri, cât și pentru cel de vacanță. La acestea, mai

26 Minciu, R odica, op. cit. (2005), p. 58
27 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), p. 115

16
poate fi menționa t și fluxul turiștilor europeni, sp re continentul african (în câteva țări ale Africii de
Nord și în Africa de Sud).
Continentul european se menține, în ultimele decenii, ca prima destinație turistică mondială,
chiar și în condițiile în care au apă rut noi destinații mondiale, c e atrag, anual , tot mai mulți turiști și,
astfel, își sporesc, continuu, cota de piață. Dacă în anul 1995 Europa deținea o pondere de două
treimi din totalul turiștilor internaționali, în prezent, ponderea este de cca 40,9%, deși, în valori
absolute, numărul turiștilor care au vizitat Europa a fost în creștere, de la un an , la altul.
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au marcat începutul unei scăderi a volumului
fluxurilor turistice spre și dinspre America de Nord, reducerea numărului turiștilor americani
înregis trând un mare declin, în toate regiunile importante, receptoare de turiști și, în special, în
Europa, fenomen care s -a atenuat treptat, în anii următori. America de Nord și cea de Sud primesc,
împreună, în medie, în jurul a 10 milioane de turiști pe an, di n Europa, fluxurile respective
îndreptându -se, în special, spre marele bazin al ofertei de pe Coasta de Vest a SUA. Urmează, ca
pondere a destinațiilor, Insulele Caraibe și America Centrală. Spre această zonă se îndreaptă turiștii
din America de Nord, prec um și din Europa și Japonia.
Din punctul de vedere al ritmului de creștere a circulației turistice, cea de -a doua regiune a
lumii, ca destinație turistică, este continentul asiatic. Asia de Vest primește circa jumătate din
numărul de turiști care vizitează acest continent, iar fluxurile ce înregistrează cea mai importantă
dinamică sunt cele ale turiștilor europeni care au ca destinație Asia de Est și de Sud.
Cea de a patra destinație mondială regională este Africa. Spre acest continent s -au înregistrat
chiar diminuări ale fluxurilor turistice, în ultimii ani. Circa 70% din totalul numărului de turiști
veniți în Africa se opresc în nordul continentului, majoritatea lor fiind europeni, iar, mai recent, a
crescut numărul celor ce ajung în Africa de Sud.

2.2.2 . Formarea, în timp, a fluxurilor turistice internaționale

O caracteristică a fluxurilor turistice, în comparație cu celelalte componente ale circuitului
economic mondial, o constituie etalarea inegală în timp , prin sezonalitate.
Cauzele sezonalității tur istice sunt28, pe de o parte, naturale (poziția geografică, succesiunea
anotimpurilor, condițiile de climă, atractivitatea și varietatea valorilor culturale, istorice, de artă),
acestea datorându -se, în principal, climei , cât și cauze (condiții) economico -organizatoare și sociale
(printre care, structura anului școlar și universitar, regimul concediilor plătite și durata lor etc.).
Dimensiunile optimului sezonier pentru turism și recreare variază, în distribuția sa pe glob.
Astfel, este bine cunoscut exemplu l Mediteranei, unde sezonul cald este lung, de peste 6 luni/an.
Factorii naturali influențează sezonalitatea fluxurilor turistice, acționând în zona bazinului ofertei
turistice, respectiv la destinațiile turistice29.
Sezonalitatea cea mai accentuată se înre gistrează spre țările cu industrie turistică dezvoltată,
precum Austria, Elveția, Portugalia, Italia, Turcia etc. Dimensiunea relativă a sezonalității este cu
atât mai mare, cu cât valorile coeficienților sezonalității sunt mai mari, respectiv când există
diferențe mai mari între circulația turistică din luna cu aflux turistic minim și cea din luna cu aflux
turistic maxim30.

28 Idem, pp. 119 -120
29 Jugănaru, I. -D., Managementul restructurării în turismul românesc de litoral , Teză de doctorat, ASE
București, 2004, anexa 13
30 Cristureanu, Cristiana, op. cit. (2006), pp. 119 -120

17
În alte țări, printre care Germania, țările scandinave, Japonia, Australia sau Marea Britanie,
circulația turistică este etalată mai un iform , pe parcursul anului, în principal datorită ofertei turistice,
care nu depinde de factorii naturali (climă, relief), fiind o ofertă specializată, în principal, pe turismul
de afaceri, de reuniuni și de week -end.
Analizând situația Spaniei, putem cons tata o sezonalitate scăzută, în această țară, în pofida
specificului ofertei, dependente de climă. Explicația constă în politica turistică adoptată și în
eforturile conjugate, din partea autorităților publice și a investitorilor din turism, care și -au fixa t ca
principal obiectiv prelungirea sezonului turistic, obiectiv pe care l -au atins. Un alt exemplu, aparent
paradoxal, ca și în cazul Spaniei, dar situat la cealaltă extremă, este cel al Belgiei, care înregistrează
o sezonalitate deosebit de accentuată, î n raport cu oferta sa turistică, axată, în special, pe turismul de
afaceri și de congrese. Această situație se explică prin poziția geografică a Belgiei, expusă
sezonalității manifestate în țările vecine (Olanda, Germania și Franța), spre care și din care fluxurile
turistice tranzitează această țară, îndreptându -se spre alte destinații turistice.

18
Capitolul 3
Cererea și oferta turistică mondială

Cererea turistică internațională se măsoară, în principal, prin numărul de sosi ri și de înnoptări
(zile-turist), precum și prin partea de încasările înregistrate în balanța de plăți a unei țări la capitolul
„turism”, iar oferta turistică este evaluată în funcție de capacitatea de cazare turistică, în principal,
cea hotelieră, precum și prin numărul de produse turistice oferite de organizații de turism.
Turismul mondial se caracterizează prin foarte mari inegalități în repartiția internațională a
fluxurilor turistice31. Astfel, țările în curs de dezvoltare, chiar dacă se află în progres , nu dețin decât
mai puțin de o treime din totalul sosirilor de turiști internaționali, la nivel mondial. Aceste evoluții
sunt amplificate prin sporirea ponderii fluxurilor turistice intra -regionale, care reprezintă mai mult de
30% din turismul internațion al, în lume.

3.1. Creșterea dimensiunilor turismului mondial

Evoluția numărului de turiști, la nivel mondial, a cunoscut creșteri spectaculoase, în ultimele
trei decenii. Astfel, dacă în anul 1975, Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) înregistra 22 2 de
milioane de sosiri ale turiștilor internaționali, numărul acestora a ajuns la 808 milioane, în anul 2005
și la cca 1133 milioane de sosiri, în 2014 , conform estimărilor O.M.T.32
Pe de altă parte, creșterea încasărilor obținute din turismul internaționa l s-a realizat într -un
ritm și mai rapid. Astfel, dacă în anul 1980, încasările din turismul internațional, la nivel mondial,
totalizau numai 102 miliarde dolari SUA, în anul 2014 , acestea au atins, conform estimărilor
O.M.T., cifra de 1245 miliarde de dol ari SUA , respectiv, in echivalent, cca 937 miliarde de Euro (iar
aceste cifre nu includ și încasările din transporturile turistice internaționale).

În tabelul nr. 3.1. este prezentată evoluția numărulu i de sosiri ale turistilor internațional i, la
nivel mo ndial, în perioa da 1990 – 2011 , detaliata pe marile regiuni turistice ale lumii .

Se poate observa cresterea , in ritmuri sustinute, a numarului de sosiri in turismul mondial,
dar in special in regiunea Asia si Pacific , a carei cota de piata, la nivel mondi al, a crescut de la mai
putin de 13,5%, in 1990, la 21,9%, in 2011, detinand locul 2, in lume, devansand Americile.Pe
primul loc, in lume, ca destinatie turistica, se mentine Europa, care a pierdut, insa , in ultimii ani, din
cota sa de piata, de la cca 5 6.2%, in 2005, la 52,5%, in 2011.

31 Vellas, François, op. cit . (2007), p. 16
32 Organizația Mondială a Turismului, Comunicat de presă , www.world.tourism.org

19
Tabelul nr. 3.1.: Evoluția numărulu i de sosiri ale turistilor internațional i,pe marile regiuni turistice
ale lumii, în perioada 1990 – 2011

Sosiri ale turistilor internaționali, pe țările de
origine
(milioane) Cota
de
piață
(%) Rata de
creștere
(%) Creșterea
medie
anuală
(%)
1990 1995 2000 2005 2009 2010 2011* 2011* 10/09 11*/10 ’05-11*
Lume 435 528 674 799 883 940 983 100 6.4 4.6 3.3
Din care:
Europa 250.8 303.5 388.8 449.2 476.8 492.9 516.6 52.5 3.4 4.8 1.9
Asia și
Pacific 58.7 86.1 113.9 152.7 179.5 204.4 215.3 21.9 13.9 5.3 5.9
Americi 99.3 108.5 130.8 136.5 146.9 155.8 162.0 16.5 6.1 3.9 2.9
Orientul
Mijlociu 8.2 9.3 14.0 22.6 32.6 35.8 36.0 3.7 9.7 0.5 8.1
Africa 9.8 11.5 14.9 19.3 25.6 28.0 29.3 3.0 9.5 4.5 7.2
Origine
nespecificată¹ 7.8 8.6 11.2 18.4 21.6 23.0 24.0 2.4

Aceeași
regiune 349.2 423.3 532.2 629.7 686.3 723.9 763.8 77.7 5.5 5.5 3.3
Alte regiuni 77.6 95.7 130.2 150.6 175.1 193.0 195.3 19.9 10.2 1.2 4.4
Sursa: Organiz ația Mondia lă a Turismului (UNWTO). Date c olectate de UNWTO în iunie 2012
¹ Țări care nu au putut fi încadrate într -o regiune de origine anume. Dat fiind că informația derivă din datele de
intrare turism, acest lucru se întâmplă când datele despre țara de origine lipsesc sau când o categorie cum ar fi
“alte țări ale lumii” este folosită pentru a grupa laolaltă țări care nu sunt specificate separat.

Situatia primelor 10 tari, in ordinea descratoare, in privinta sosirilor de turisti internatio nali, in
perioa da 2010 -2011 , este prezentata in tabelul nr. 3.2.

Tabelul nr. 3.2 .: Evoluția numărului de sosiri ale turistilor internationali, in perioada 2010 -2011, in
primele 10 tari receptoare ale lumii

Sosiri ale turistilor internaționali
Loc
Milioane Rata de cr eștere (%)
Serii¹ 2010 2011* 10/09 11*/10
1 Franța TF 77.1 79.5 0.5 3.0
2 SUA TF 59.8 62.3 8.8 4.2
3 China TF 55.7 57.6 9.4 3.4
4 Spania TF 52.7 56.7 1.0 7.6
5 Italia TF 43.6 46.1 0.9 5.7
6 Turcia TF 27.0 29.3 5.9 8.7
7 Regatul Unit TF 28.3 29.2 0.4 3.2
8 Germania TCE 26.9 28.4 10.9 5.5
9 Malaezia TF 24.6 24.7 3.9 0.6
10 Mexic TF 23.3 23.4 4.2 0.5

Sursa: Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) (Date colectate de UNWTO, în iunie 2012)
($) – procentaj derivat din serii de $ americani în loc de monede locale

20
În privința volumului încasărilor din turismul internațional, pe marile regiuni turisti ce ale
lunii, care au crescut, în ultimele decenii, într -un ritm superior celui al numărului de sosiri ale
turiștilor internaționali, remarcăm primul loc deținut de Europa, cu o pondere de 45%, in anul 2011,
in scadere fata de situatia din 2005, cand cota de piata a Europei era de 51% din totalul de încasări
(exprimate în $ SUA) , urmată de As ia și Pacific, cu 28,1 % din totalul încasărilor mondiale și de
Americi, cu 19,3% .

Evolutia incasarilor din turismul international, pe categorii de tari si pe marile r egiuni si sub –
regiuni turistice ale lumii este prezentata in Tabelul nr.3.3.

Tabelul nr. 3.3.: Evoluția incasarilor din turismul international pe marile regiuni si sub –
regiuni turistice ale lumii , in perioada 2010 -2011

Sursa: Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) (Date adunate de UNWTO –
Iunie 2012)
¹Clasificare bazată pe datele Fondulu i Monetar Internațional (FMI), vezi Anexa Statistică a World Economic
Outlook a FMI din aprilie 2012, p. 177, pe www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2012/01 .
Încasări din turismul
internaționa l
Monede locale. Rata prețurilor
constante (%) Cota
de piață
(%) USD Euro
Încasări
(miliarde) Încasări
(miliarde)
08/07 09/08 10/09 11*/10 2011* 2010 2011* 2010 2011*
În lume 1.6 -5.6 5.4 3.9 100 927 1,030 699 740
Econo mii avansate¹ 1.7 -6.4 5.7 4.8 64.5 589 664 444 477
Economii emergente¹ 1.4 -3.9 4.9 2.2 35.5 338 366 255 263

Pe regiuni OMT:
Europa -0.9 -6.5 0.0 5.2 45.0 109.3 463.4 308.8 332.9
Europa de Nord -2.5 -4.1 2.7 5.0 6.8 61.4 70.3 46.3 50.5
Europa de Vest -2.2 -6.6 1.1 3.7 15.6 142.2 160.4 107.2 115.2
Europa Centrala/de Est 4.3 -8.0 -2.9 7.9 5.4 48.1 56.1 36.3 40.3
Europa de
Sud/Mediteraneană -0.6 -6.9 -1.0 5.7 17.1 157.6 176.7 118.9 126.9
Din care UE – 27 -2.7 -7.0 0.7 4.3 36.6 335.0 377.5 252.7 271.2

Asia și Pacific 4.6 -0.6 15.5 4.4 28.1 255.3 289.4 192.5 207.9
Asia de Nord -Est 8.2 1.9 21.4 3.8 13.9 128.6 143.1 97.0 102.8
Asia de Sud -Est -0.8 -7.0 15.1 9.3 7.9 68.6 81.9 51.7 58.8
Oceania 3.0 5.2 -1.9 -7.3 4.0 39.2 41.6 29.5 29.9
Asia de Sud 7.7 -4.6 16.5 14.6 2.2 18.9 23.0 14.3 16.5

Americi 4.8 -10.0 4.2 5.7 19.3 180.7 199.1 136.3 143.0
America de Nor d 6.9 -12.2 6.0 6.6 14.1 131.2 145.1 99.0 104.2
Caraibe -4.1 -6.4 -0.1 1.3 2.3 22.7 23.9 17.1 17.2
America Centrală 0.3 -5.4 4.8 0.9 0.7 6.7 7.2 5.0 5.2
America de Sud 3.1 0.0 -2.1 6.5 2.2 20.1 22.9 15.1 16.5

Africa -2.5 -5.8 1.7 2.2 3.2 30.4 32.6 22.9 23.4
Africa de Nord -3.9 -4.7 0.2 -6.7 0.9 9.7 9.5 7.3 6.8
Africa Subsahariană -1.7 -6.4 2.6 6.3 2.2 20.7 23.1 15.6 16.6

Orientul Mijlociu 5.5 1.2 17.2 -14.4 4.5 51.7 45.9 39.0 33.0

21

Cele mai mari incasari din turismul international au fost obtinute de tari precum SUA,
Spania si Franta. Dar R.P. Chineza a inregistrat cele mai ridicate ritmuri de crestere a
incasarilor, in ultimii ani, in corelatie cu ritmurile cel e mai mari de crestere a numaru lui de
sosiri de turisti internationali , pe care aceasta tara le -a inregistrat in ultimii ani .Dupa cum se
poate observa , in tabelul nr.3.4., pe locurile 9 si respectiv 10 se situeaza Macao si Hong Kong,
care, desi apartin tot R.P. Chineze, continua sa fie evidentiate in mod distinct in statisticile
O.M.T.

Situatia primelor 10 tari care au obtinut cele mai mari incasari din turismul international , in
anii 2010 -2011 este prezentata in Tabelul nr. 3.4.

Tabelul nr. 3.4.: Clasamentul primelor 10 tari, pe plan mond ial, in privinta incasarilor
din turismul international, in an ii 2010 -2011

Sursa: Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) (Date colectate de UNWTO, în iunie 2012)
($) – procentaj derivat din serii de $ americani în loc de monede locale

In privinta cheltuielilor efectuate pentru turismul international, situatia descrescatoare a
primelor 10 tari, in anii 2010 -2011, e ste prezentata in Tabelul nr.3.5 .

Se poate observ a ca cele mai mari cheltuieli pentru turismul international sunt realizate de
turistii din Germania,urmati de cei din SUA si din R.P. Chineza, iar cele mai mari ritmuri de
crestere anuale s -au inregistrat de catre Feder atia Rusa , in 2010, fata de 20 09 (crestere cu
27,2%) si de R.P.Chineza, in 2011, fata de 2010(cu 32.2%).

Încasări turistice internaționale
Loc USD Monede locale
Miliarde Rata de creștere (%) Rata de creștere (%)
2010 2011* 10/09 11*/10 10/09 11*/10
1 SUA 103.5 116.3 9.9 12.3 9.9 12.3
2 Spania 52.5 59.9 -1.2 14.0 3.9 8.6
3 Franța 46.6 53.8 -6.0 15.6 -1.1 10.1
4 China 45.8 48.5 15.5 5.8 15.5 5.8 ($)
5 Italia 38.8 43.0 -3.6 10.9 1.4 5.6
6 Germania 34.7 38.8 0.1 12.0 5.3 6.7
7 Regatul Unit 32.4 35.9 7.5 10.9 8.4 6.9
8 Australia 29.8 31.4 17.4 5.5 -0.2 -6.2
9 Macao (China) 27.8 – 53.2 – 53.5 –
10 Ho ng Kong (China) 22.2 27.7 35.3 24.7 35.6 25.0

22
Tabelul nr. 3.5 .: Evoluția cheltuielilor turistice internationale in perioada 2010 -2011, in
primele 10 tari

Loc Cheltuieli turistice
internaționale
(miliarde USD) Rata de creșter e a
monedelor locale
(%) Cota de
piață
(%) Popupație în
2010 Cheltuieli pe
cap de
locuitor
2010 2011* 10/09 11*/10 2011* (milioane) (USD)
Lume 927 1,030 100 6,946 148
1 Germania 78.1 84.3 1.3 2.8 8.2 82 1,031
2 USA 75.5 79.1 1.9 4.8 7.7 312 254
3 China 54.9 72.6 25.6 32.2 ($) 7.0 1,348 54
4 Regatul Unit 50.0 50.6 0.5 -2.4 4.9 63 807
5 Franța 38.5 41.7 5.7 3.0 4.0 63 660
6 Canada 29.6 33.0 10.0 7.2 3.2 34 958
7 Federația
Rusă 26.6 32.5 27.2 22.1 ($) 3.2 142 228
8 Italia 27.1 28.7 2.0 0.8 2.8 61 473
9 Japonia 27.9 27.2 4.0 -11.2 2.6 128 213
10 Australia 22.2 26.9 7.3 8.0 2.6 23 1,184
Sursa: Organizația Mondială a Turismului (UNWTO)
(Date colectate de UNWTO în iunie 2012)
$ = procentaj derivat din serii de $ americani în loc de monede locale

3.2. Evoluția numărului de sosiri ale turiștilor internaționali,
în turismul mondial, în perioada 2003 – 2007

În anul 2003 , turismul internați onal a cunoscut o nouă perioadă deosebit de dificilă, după
reculul înregistrat în 2002, datorat, în principal, atacurilor teroriste de la New York, din 11
septembrie 2001, n.n.), în principal, celor trei factori negativi, care au acționat în mod conjugat:
conflictul din Irak, epidemia de SARS (virusul pneumoniei atipice) și menținerea slăbiciunii
economiei mondiale, declara într -un comunicat de presă al OMT33, secretarul general al acestei
organizații, dl. Francesco Frangialli. Conflictul din Irak și climatu l de puternică incertitudine din
perioada ce a precedat începerea acestui război au determinat reducerea numărului de călătorii
internaționale pe primul trimestru al anului 2003. Apoi, epidemia, cu totul neașteptată, de SARS a
întrerupt, brusc, perioada de creștere continuă, din ultimii ani, a sosirilor de turiști internaționali în
Asia și Pacific, ajungându -se ca, în lunile mai și aprilie să se înregistreze mai puțin de jumătate din
numărul de sosiri obișnuite, în multe dintre destinațiile turistice din re giune.
Datorită acestor cauze, volumul mondial al sosirilor de turiști internaționali a scăzut, în anul
2003, cu 1,2 %, ajungând la 694 milioane, respectiv cu 8,5 milioane mai puțin decât în anul 2002,
când s -au înregistrat 703 milioane de sosiri.
În Europ a, numărul sosirilor a rămas același ca în anul 2002, în condițiile în care sosirile de
turiști internaționali în Europa Occidentală au scăzut cu 3,7 milioane ( – 3 %), în timp ce în Europa de
Sud, numărul sosirilor a stagnat, iar în Europa Centrală și de E st s-au înregistrat creșteri
asemănătoare ca și în anul precedent.

33 O.M.T., Comunicat de presă („ Recul al turismului internațional în 2003, revenire prevăzută pentru 2004 ”),
Madrid, 27 ianuarie 2004

23
În Asia de Sud și Pacific, s -a înregistrat o scădere de 12 milioane de sosiri ( -9 %) față de anul
2002, în special datorită epidemiei SARS.
În privința Americilor, acestea au înregistrat un recul de 1 %, în privința sosirilor de turiști
străini, în anul 2003, America de Nord fiind singura regiune ce a înregistrat o scădere (de 5%) pentru
cel de al treilea an consecutiv, explicabilă, în principal, prin slăbiciunea activității economice și pri n
incertitudinile în materie de securitate, de după 11 septembrie 2001. Spre deosebire de scăderile
înregistrate în cei doi ani precedenți, zona Caraibelor, ca și America de Sud au cunoscut importante
creșteri ale numărului de sosiri, datorită îmbunătățiri i situației economice a unor țări mari, precum
Argentina și Brazilia, care au contribuit substanțial la întărirea turismului intra -regional.
Orientul Mijlociu și Africa, au înregistrat, în anul 2003, o creștere de cca. 5 %, în special
datorită călătoriilor intra – regionale din Orientul Mijlociu.
După trei ani de stagnare a creșterii sale, turismul internațional a cunoscut, î n 2004 , o creștere
spectaculoasă, ajungându -se la 760 de milioane de sosiri, ceea ce reprezintă mai mult cu 10 %, decât
în anul 2003.
Creșterea s -a putut observa în toate marile regiuni turistice ale lumii, dar cea mai importantă
s-a înregistrat în Asia și Pacific (+29 %) și în Orientul Mijlociu (+ 20 %). Creșterea a fost importantă
(+10 %) și în Regiunea Americilor, în timp ce în Africa a fost de 7%, iar în Europa de doar 4 %,
regiuni ce au înregistrat rezultate inferioare mediei mondiale, chiar dacă acestea au fost mult mai
bune decât în anii precedenți.
Anul 2004 a fost marcat de revenirea puternică din Asia și Pacific, după reculul în registrat în
2003, datorat, în principal, virusului pneumoniei atipice (SARS), revenirea Americilor la rezultate
pozitive, după trei ani de scăderi importante ale numărului de turiști străini înregistrați și printr -o
nouă repartiție a marilor fluxiuni turi stice în Europa, ca și în America, datorită evoluției ratei de
schimb între euro și dolarul american.
Temerile privind impactul creșterii prețului petrolului s -au diminuat, pe parcursul anului
2004, aceste creșteri fiind absorbite, datorită dinamismului ec onomiei mondiale.
Creșterea numărului de sosiri internaționale de turiști din 2004 a fost cea mai importantă din
ultimii 20 de ani, dovedindu -se, din nou, extraordinara elasticitate și capacitate a turismului mondial
de a depăși dificultățile și de a aduce o importantă contribuție la redresarea rapidă a țărilor afectate
de evenimentele negative cunoscute.
Europa este regiunea care a cunoscut cele mai slabe rezultate, comparativ cu celelalte.
Creșterea de 4 % a numărului de sosiri a făcut ca acestea să ajung ă la 414 milioane, îndeosebi
datorită performanțelor înregistrate de țările Europei Centrale și de Est (+8%), dar și din Europa de
Nord (+7%), în timp ce în Europa de Sud (mediteraneană), creșterea a fost de doar 3%, iar în
Europa Occidentală de numai 2%. Destinațiile turistice din țările zonei euro, ajunse la maturitate, au
fost depășite nu doar de cele din țările europene din zona non -euro, dar și de cele din Africa de Nord
(Maroc și Tunisia) și din Orientul Mijlociu (Egipt).
Cea mai importantă creștere au înregistrat -o țările din Asia și Pacific (+29%), zona unde s -au
înregistrat 154 milioane de turiști.
După 3 ani de rezultate mediocre, 2004 a fost anul care a adus, în sfârșit, creșteri ale
turismului internațional în regiunea Americilor (după anul 2001 ). Chiar dacă numărul de sosiri din
2004 (124 milioane) a rămas inferior recordului înregistrat în anul 2000 (128 milioane), creșterea de
10%, față de 2003, poate fi considerată ca excepțională, toate sub -regiunile Americii înregistrând
creșteri în 2004. A stfel, îmbunătățirea situației economice a Argentinei și devalorizarea monedei sale
naționale (pesos) au contribuit la creșteri importante ale turismului în aceste țări (+11%), dar și la

24
performanțele pozitive înregistrate de țări vecine ale acesteia, cum ar fi Uruguay (+28 %), Chile,
Paraguay (15%), pentru acestea Argentina fiind o țară emițătoare de turiști.
În Africa s -a înregistrat o creștere de 7 %, datorată, în special, țărilor Africii de Nord (+17%),
în timp ce destinațiile sub -sahariene au înregist rat doar o creștere de 1%.
În Orientul Mijlociu, creșterea înregistrată a fost de 20%, ajungându -se la un total de 35 de
milioane de turiști, ceea ce înseamnă ca aceasta a devenit cea de a patra regiune a lumii, dintre cele
mai vizitate de către turiștii s trăini, depășind, pentru prima dată, Africa (aceasta înregistrând, în
2004, doar 33 milioane de turiști străini).
În anul 2005 , turismul internațional a progresat și mai mult decât în anii precedenți, în
special în Asia de Nord, în America latina și în Afr ica.
Economia mondială și -a păstrat dinamismul, în anul 2005. Astfel, conform statisticilor culese
de F.M.I., creșterea înregistrată de economia mondială a fost de 4,8% în 2005, cu puțin sub cea
înregistrată în 2004 (de 5,3%). Cele mai importante creșteri le-au înregistrat economiile SUA și ale
unor țări asiatice, precum China și India, precum și unele țări din Europa Centrală și de Est.
Fără excepție, țările Europei Occidentale au cunoscut, în 2005, creșteri economice mai
modeste decât anul precedent. În privința turismului internațional, acesta a beneficiat de situația
economică generală, anul 2005 fiind încă unul dinamic, după un an 2004 excepțional, de avânt, care
succedase altor trei ani (succesivi) dificili, marcați de factori ce au generat un climat de insecuritate
(declanșarea războiului din Irak, în 2003, epidemia de pneumonie atipică – SARS, care a bântuit în
Asia și Pacific etc.
După estimările OMT, volumul turismului mondial a crescut, în 2005, cu 5,5% în privința
numărului de sosiri ale turiști lor, față de 766 milioane în anul 2004. Acest ritm de creștere este
inferior față de cel înregistrat în anul precedent (de 10%), dar poate fi considerată o creștere
puternică, dacă o comparăm cu creșterea medie de 4,3% pe an între 1990 și 2000, perioadă ce a fost
urmată de trei ani „mediocri” (2001, 2002 și 2003)34.
Contrastele dintre diferitele zone ale lumii s -au menținut, în această privință, și în 2005, ca și
în anul 2004. Astfel, creșterea cea mai rapidă a fost înregistrată de țările din zona Africa, cu un ritm
de peste 10%, în special datorită țărilor din Africa sub -sahariană.
În ciuda acestei creșteri, fluxurile turistice spre Africa rămân, încă, modeste ca dimensiune,
deținând doar 4,5% din totalul sosirilor la nivel mondial.
Dezvoltarea turismului în zona asiatică a rămas foarte rapidă, în 2005, în special în Asia de
Nord. Catastrofa naturală ce a cuprins Asia de Sud (tsunami -ul din 26 decembrie 2004) a avut
consecințe negative puternice asupra turismului din zonă, în anul 2005, chiar dacă s -au realiz at
lucrări importante de refacere a infrastructurilor turistice distruse, care au permis atenuarea efectelor
acestei catastrofe naturale. Astfel, numărul de turiști a crescut, totuși, în această zonă, în 2005, cu
4%, atât în Asia de Sud, cât și în Asia de Sud-Est. Încetinirea ritmului de creștere a fost, însă,
evidentă, față de creșterile de 18% respectiv de 30%, înregistrate în anul precedent, în aceste două
zone.
Zona Orientului Mijlociu a înregistrat o creștere de 6,9%, în 2005, considerabil mai redusă
decât cea din anul 2004.
Zona Americilor a înregistrat o creștere de 5,8 %, în 2005, mai redusă decât creșterea
înregistrată în anul precedent ( de peste 11 % ). Această încetinire a creșterii s -a produs, în special, în
America de Nord, în timp ce America C entrală și America de Sud și -au păstrat ritmuri de creștere
superioare, de 13,6 %, respectiv de 12,7 %.

34 O.M.T., comunicate de presă , www.world -tourism.org

25
Creșterea s -a dovedit puțin mai modestă, în medie, în Europa (de 4,3%), în 2005, dar această
zonă continuă să concentreze, încă, peste jumătate dintre s osirile mondiale de turiști. Această
creștere a fost, însă, diferită: pe de o parte, în Europa de Nord și în cea de Sud (mediteraneană), unde
s-au înregistrat creșteri de peste 6% (respectiv de 7,1%, î n Europa de Nord și de 6 ,2%, în Europa de
Sud), iar pe de altă parte, creșteri de doar 1,7% în Europa Occidentală și de 3,6% în Europa Centrală
și de Est.
Cu cele 76 de milioane de sosiri ale turiștilor străini înregistrați în 2005 (creștere cu 1,2% față
de 2004), Franța și -a păs trat primul loc, ca destinație turistică mondială, urmată de Spania, cu 55,6
milioane turiști în 2005 (înregistrând o creștere de 6% față de 2004) și de SUA, cu 49,4 milioane de
sosiri (cu 7,2% mai mult decât în 2004) și de China, cu 41,8 milioane sosiri î n 2005 (creștere de 10%
față de anul 2004)35.
Cu cele 842 milioane de sosiri înregistrate, conform estimărilor O.M.T., anul 2006 a depășit
așteptările în privința evoluției turismului internațional, la nivel mondial, înregistrându -se o creștere
a numărului de sosiri de 4,5% față de 2005.
„În pofida riscurilor de scădere a activității, la care era expus turismul mondial în urmă cu 12
luni, în special din cauza terorismului, a alertei sanitare, datorată gripei aviare și a creșterii prețului
petrolului, 2006 a fost un nou an de creștere bună, depășind ritmul de creștere de 4,1%, prevăzut pe
termen lung, grație uneia dintre cele mai lungi perioade de expansiune economică susținută” afirma
Secretarul general al O.M.T., dl. Francesco Frangialli, într -un comunicat de presă din 29 ianuarie
200736.
Cifrele cele mai recente ale Barometrului O.M.T. al turismului mondial par să indice că
aceste rezultate se vor consolida și că va fi un al patrulea an de creștere susținută în acest sector.
Una dintre caracteristicile anulu i 2006 a fost menținerea rezultatelor pozitive înregistrate de
destinațiile emergente, ceea ce subliniază, odată în plus, legăturile strânse dintre turism și progresul
economic.
În urmă cu 3 ani, turismul atingea bariera celor 800 de milioane de sosiri int ernaționale și
intra, astfel, într -o nouă fază, istorică. De atunci, creșterea a fost de peste 20%. „Turismul continuă
să transforme, sub presiunea mediului său”, arăta dl. Frangialli.
Pe marile regiuni turistice, evoluția turismului mondial, în anul 2006, a fost destul de diferită,
deși, în toate aceste regiuni, s -au înregistrat creșteri ale numărului de sosiri de turiști internaționali.
Astfel, Africa , s-a situat în fruntea tuturor celorlalte regiuni turistice ale lumii, în privința
ritmului de creștere î nregistrat (+8,1%) în anul 2006, adică aproape dublul ritmului mondial de
creștere, după un an 2005, deja foarte bun. Această performanță, ieșită din comun, este datorată, în
principal, Africii sub -sahariene (+9,4%), dar și Africii de Nord (+5,8%), care a terminat anul 2006
depășind ritmul mediu mondial de creștere. Marile destinații turistice africane, precum Africa de
Sud, Kenia și Maroc, au continuat să înregistreze rezultate excelente în 2006.
Asia -Pacific , cu o creștere de 7,6%, a reușit să -și mențină ritmul său extraordinar de creștere,
pe de o parte datorită redresării Thailandei și Maldivelor, țări care au surmontat consecințele tragice
ale tsunami -ului din decembrie 2004, cât și datorită remarcabilelor rezultate ale noilor situații din
această regiu ne a lumii. Sosirile de turiști internaționali în Asia de Sud au sporit cu 10%, în special
datorită Indiei, destinație ce a înregistrat jumătate din numărul sosirilor în această sub -regiune.
În anul 2006, Europa și-a atins obiectivul previzionat, de crește re cu 4% a numărului
sosirilor de turiști internaționali. Astfel, Germania a profitat din plin de organizarea Cupei mondiale
la fotbal, în 2006, iar Italia a revenit în forță, în bună măsură, datorită găzduirii Jocurilor Olimpice

35 www.tourisme.gouv.fr ., Les comptes du Tourisme , 2005
36 www.world -tourism.org/francais/newsroom/

26
de Iarnă, la Torino. Solid itatea activității turistice în Spania a contribuit, de asemenea, la atingerea
rezultatelor pozitive în regiune. Totuși, ar trebui remarcată creșterea cu doar 1%, a sosirilor de turiști
internaționali, în sub -regiunea Europa Centrală și de Est.
Conform est imărilor O.M.T., după rezultatele excepționale înregistrate în 2004 și 2005 și în
pofida situației sale geopolitice generale, marcată, îndeosebi, prin criza dintre Israel și Liban,
Orientul Mijlociu a reușit să obțină o creștere de 4% a numărului de turișt i internaționali, în 2006.
Chiar dacă, la prima vedere, creșterea de doar 2% a numărului de sosiri, în regiunea
Americilor pare a fi o decepție, rezultatele variază într -un mod considerabil, de la o țară la alta.
Astfel, creșterea activității turistice în SUA nu a fost suficientă pentru a compensa evoluția slabă din
Canada și Mexic. Pe de altă parte, rezultatele Americii Centrale (+6,1%) și ale Americii de Sud
(+7,2%) arată că America latină își consolidează rezultatele pozitive obținute în ultimii ani. Țăr i
precum Chile, Columbia, Guatemala, Paraguay și Peru au înregistrat creșteri de peste 10%, în anul
2006, în privința sosirilor de turiști internaționali.
In anul 2007 , turismul mondial a depășit așteptările specialiștilor din domeniu37. In numa i doi
ani (2006 și 2007), numărul de sosiri ale turiștilor internaționali, la nivel mondial , a crescut de la
800, la 900 de milioane. Aceste rezultate au confirmat atât creșterea susținută din ultimii ani, cât și
elasticitatea sectorului turistic față de factorii externi. Evoluția a fost favorizată de robustețea
economiei mondiale, care, pe parcursul ultimei perioade (de peste două decenii), a cunoscut cea mai
lungă perioadă de creștere continuă.
Conform datelor cuprinse în ultimul Barometrul al turismului mondial , emis de OMT,
referitor la anul 2007, sosirile de turiști internaționali în anul 2007 au cr escut cu 6.6% față de 2006,
ajungând la cca 898 milioane.
Din cele 52 de milioane de sosiri suplimentare înregistrate pe plan mondial, Europa a primit
cca 19 milioane, iar Asia și Pacific 17 milioane. Americile au câștigat 6 milioane de sosiri
suplimentare față de anul 2006, Orientul Mijlociu 5 milioane, iar Africa 3 milioane.
Toate marile regiuni turistice mondiale au înreg istrat creșteri ce au depășit media pe termen
lung, în fruntea clasamentului, din acest punct de vedere, situându -se Orientul Mijlociu (cu + 13%),
urmat de Asia – Pacific (+10%), de Africa (+8%), de Americi (+5%) și de Europa (cu +4%).
Pe regiun i, situația din 2007 s -a prezentat astfel: Orientul Mijlociu a totalizat 46 milioane de
sosiri ale turiștilor internaționali, continuând să fie una dintre destinațiile turistice de reușită ale
ultimului deceniu, în pofida tensiunilor și amenințărilor perma nente din zonă. Cele mai importante
creșteri le -au înregistrat țări precum Arabia Saudită și Egiptul.
Pe fondul unei creșteri anuale de 7%, după anul 2000, regiunea Asia -Pacific a atins 185
milioane de vizitatori, în timp ce Japonia a înregistr at o creștere de 14%, neobișnuită, față de anii
anteriori, în timp ce alte țări, precum Malaezia (+20%), Cambogia (+19%), Vietnam (+16%),
Indonezia (+15%), India(+13%) și China (+10%) au continuat să -și îmbunătățească rata anuală de
creștere.
Cu un total estimate la 44 milioane de sosiri ale turiștilor internaționali, Africa și -a menținut
creșterea din anul 2006, creșterea medie înregistrată, începând cu anul 2000, fiind de 7%. In anul
2007, Africa de Nord (+8%) a avut rezultate ușor superioare celor înregistrate de Africa
subsahariană (+7%), în special datorită creșterii de 14% înregistrată de Maroc. Prezența pe piață a
Africii de Sud, ca destinație turistică, a contin uat să se afirme îndeosebi ca e fect al publicității făcute
țării, în calitate de viitoare gazdă a Campionatului mondial de fotbal din 2010.

37 OMT, Comunicat de presă, Madrid, 29 ianuarie 2008
www. unwto.org

27
Americile au înregistrat rate de creștere mai mult decâț duble, față de 2006, situație ce se
explică prin creșterea cu 10% a turismului receptor din SUA și prin rezultatele foarte bu ne
înregistrate de țările Americii centrale și ale Americii de Sud, favorizate de raportul de schimb (un
euro puternic) și de fluxurile turistice regulate provenind d in SUA.
Europa, cea mai important ă regiune de destinație turistică a lumii, cu peste 50% din totalul
sosirilor de turiști internaționali, a înregistrat, în 2007, creșteri superioare mediei turistice mondiale,
atingând un număr de 480 milioane de turiști. Destinații precum Turcia (+18%), Grecia (+12%) și
Portugalia (+10%) sau Italia și Elveția (ambele cu câte +7%) , au făcut dovada efectului pozitiv al
creșterii economice din regiunea Europa , din anul 2007.

3.3. Evoluția numărului de sosiri ale turiștilor internaționali,
în turismul mondial, în perioada 2008 -2011

Conform Organi zatiei Mondiale de Turism (OMT Barometrul Modial privind Turismul),
evolutia sosirilor internationale de turisti in perioada 2008 -2011 a fost urmatoarea:
 In 2008 s-a inregistrat o crestere relativ modesta (+2.1%), la nivel mondial, fata de perioada anului
precedent, bazata pe o crestere de 2.7% in regiunea America, de 3.4%, in Africa si de 20.1%, in Orientul
Mijlociu, in timp ce in Europa cresterea a fost de doar 0.5% si in Asia -Pacific de 1.2%.
Evolutia turismului international in 2008 a fost spectaculoas a. Astfel, dupa prima jumatate a anului,
activitatea de turism a fost sus ținută de o tendin ță de creștere continuata din anii anteriori, in
primul sfert s -a inregistrat un puternic recul, trend ce a fost mentinut, si chiar majorat, in prima jumatate
a lui 2009.
Chiar si numarul de locuri de munca in turism a scazut, in 2008, dar nu atat de brutal precum in
sectoarele industriale. Dar situatia a fost foarte diferita, de la o tara la alta. In tari precum Olanda,
Irlanda, Islanda, Republica Ceha, Noua Zeeland a, Japonia a existat o scadere de peste 2% a numarului
locurilor de munca. Pe de cealalta parte, in tari precum Protugalia, Finlanda, Mexic, Slovacia, Suedia,
Elvetia, Germania si Italia s -a inregistrat o crestere substantiala a numarului locurilor de munc a, de cel
putin 2%.
 In 2009 a fost inregistrata o scadere de 3.8%, a numarului de sosiri, la nivel international, dupa cres terile
continue realizate intre 2004 si 2008.Cele mai semnificative scaderi a fost inregistrate, in 2009, in Europa
si zonele Americi ilor (cu -4.6%) si Asia – Pacific ( -1.6%), in timp ce in Africa s -a inregistrat o scadere de
3.2%.
 In 2010, turismul, la nivel global, si -a revenit mult mai bine decat se prevedea dupa socul crizei economice
si financiare mondiale din 2008 si 2009.In 2010, cresterea de 6.5% a numarului de sosiri internationale
de turisti la nivel mondial a intrecut cele mai optimiste asteptari ale profesionistilor din turism, cele mai
mari cresteri fiind inregistrate in Orientul Mijlociu (+15.1%), Asia – Pacific (+12.9%) si A frica (6.7%),
urmate de zona Americilor (+6.5%), cea mai modesta crestere fiind in Europa. [10]
 In ciuda dificultatilor economice inregistrate in majoritatea tarilor, in 2011 s-au inregistrat cresteri
semnificative in privinta cresterilor numarului de tu risti internationali, cresterea la nivel mondial fiind de
4.4.%, bazata, in principal, de cresterea de 6% in Europa, urmata de Asia -Pacific (+5.6%) si de regiunea
Americilor (+4.2%), in timp ce in Africa au fost cresteri, fata de anul precedent, datorate c rizei si
miscarilor sociale in unele tari din Africa de Nord, iar Orientul Mijlociu a inregistratt o scadere
semnificativa, de 7.9%.

28
Conform Barometrului Turismului Mondial, publicat de OMT , sosirile internationale de turisti au
contabilizat 980 de milioan e, in 2011, la nivel mondial, comparativ cu 2010, cand au fost 939 milioane de
sosiri.
Anul 2011 a fost caracterizat de o usoara redresare economica, de schimbarile politice majpre din
Orientul Mijlociu si Africa de Nord, precum si de marile dezastre natur ale din Japonia.
Cele mai importante cresteri in sosirile internationale de turisti au fost inregistrate, in 2011, in America
de Sud (+10%) si Europa (+6%). Contrar evolutiilor din anii precedenti, cresterea a fost mai puternica,
in 2011, in economiile dez voltate (+5%), decat in economiile emergente (unde cresterea a fost doar de
3.8%), fapt ce este explicat, in principal, prin evolutia buna a Europei, pe de o parte, dar si prin declinul
din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, pe de alta parte.
Sosirile d e turiști internaționale
2011: consolidarea creșterii, în pofida unor multiple provocări

Conform Barometrului Turismului Mondial, publicat de OMT , sosirile international e de turisti au
contabilizat 983 de milioane, in 2011, la nivel mondial, compar ativ cu 2010, cand au fost 939 milioane de
sosiri.
În anul 2011 , turismul mondial a continuat să se redreseze, după perioada de regres din 2008
– 2009, într -un an marcat de persistența turbulențelor economice, a unor schimbări politice majore î n
Orientul Mijlociu și în Nordul Africii și de dezastrul natural din Japonia. La nivel mondial, sosirile
turiștilor internaționali au crescut cu 4,6%, în 2011, ajungând la 983 milioa ne.

Cele mai importante cresteri in sosirile internationale de turisti au fost inregistrate, in 2011, in
America de Sud (+10%) si Europa (+6%). Contrar evolutiilor din anii precedenti, cresterea a fost mai
puternica, in 2011, in economiile dezvoltate (+5%), decat in economiile emergente (unde cresterea a
fost doar d e 3.8%), fapt ce este explicat, in principal, prin evolutia buna a Europei, pe de o parte, dar si
prin declinul din Orientul Mijlociu si Africa .

Sosiri ale turiștilor internaționali în primele cele mai vizitate 20 de țări

Loc ocupat
Țară Sosiri ale turiștilor (în milioane)
Evoluție
2011/2010 (%) Procentaj în cadrul
sosirilor mondiale (%)
1980 2011 1980 1990 2000
(r) 2010
(r) 2011
(p) 1980 2011
1 1 Franța 30,1 52,5 77,2 77,6 81,4 4,9 10,6 8,3
2 2 Statele
Unite 22,5 39,4 51,2 59,8 62,3 4,2 7,9 6,3
18 3 China* 3,5 10,5 31,2 55,7 57,6 3,5 1,2 5,8
3 4 Spania 22,4 34,1 46,4 52,7 56,7 7,6 7,9 5,8
4 5 Italia 22,1 26,7 41,2 43,6 46,1 5,7 7,8 4,7
52 6 Turcia 0,9 4,8 9,6 27,0 29,3 8,5 0,3 3,0
7 7 Regatul
Unit 12,4 18,0 23,2 28,3 29,2 3,2 4,4 3,0
9 8 Germania 11,1 17,0 19,0 26,9 28,4 5,7 3,9 2,9
25 9 Malaezia 2,1 7,4 10,2 24,6 24,7 0,5 0,7 2,5
8 10 Mexic 11,9 17,2 20,6 23,3 23,4 0,6 4,2 2,4
5 11 Austria 13,9 19,0 18,0 22,0 23,0 4,5 4,9 2,3
– 12 Rusia nd nd 19,2 20,3 22,7 12,0 nd 2,3
28 13 Hong 1,7 6,6 8,8 20,1 22,3 11,0 0,6 2,3

29
Kong
– 14 Ucraina nd nd 6,4 21,2 21,4 0,9 nd 2,2
27 15 Thailanda 1,9 5,3 9,6 15,9 19,1 20,5 0,7 1,9
– 16 Arabia
Saud ită nd nd 6,6 10,9 17,5 61,3 nd 1,8
16 17 Grecia 4,8 8,9 13,1 15,0 16,4 9,3 1,7 1,7
6 18 Canada 12,9 15,2 19,6 16,1 16,0 -0,6 4,5 1,6
13 19 Polonia 5,7 3,4 17,4 12,5 13,4 7,5 2,0 1,4
– 20 Macao nd nd 5,2 11,9 12,9 8,2 nd 1,3
Total al celor 20 de
țări* * 179,9 286,0 453,8 585,1 623,8 6,6 63,2 63,3
Total mondial 284,8 436,1 673,6 940,0 984,9 4,8 100,0 100,0
* Exceptând Hong Kong și Macao.
** Exceptând nd (nedeclarate).
Sursa: Organizația Mondială a Turismului

Majoritatea destinațiilor din lume care nu și-au atins și depășit, în 2010, performanțele din
perioada de dinainte de criză, au reușit acest lucru în 2011. Contrar tendinței pe termen lung,
economiile avansate au înregistrat creșteri mai importante (+ 4,9%) față de economiile emergente
(+ 4,3%), în mare măsură datorită rezultatelor deosebit de bune din Europa, dar , pe de alta parte și
datorită evenimentelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Europa, ca și Asia și Pacific (ambele
cu creșteri de câte 6%) au fost regiunile cu cele mai rapide cr eșteri, în privința sosirilor de turiști
internaționali, în 2011. Creșterile din Europa au fost peste așteptări, în pofida continuării
incertitudinilor economice, în timp ce sosirile din Asia și Pacific au crescut într -un ritm mai redus
decât în 2010, parț ial datorită declinului temporar al pieței emițătoare din Japonia. Sosirile din
regiunea Americilor (+ 4%) au fost influențate pozitiv de cele din America de Sud (+ 9%), care a
continuat să fie lider al creșterilor, în al doilea an consecutiv. Revoltele po pulare ce au avut loc în
mai multe țări din Africa și Orientul Mijlociu, în cursul anului 2011, au afectat puternic turismul în
ambele regiuni. Totusi, Africa a înregistrat chiar o ușoară creștere(+ 1%), datorită pierderii
vizitatorilor în Africa de Nord , în timp ce Orientul Mijlociu a cunoscut un declin de 8% al sosirilor.

In privinta incasarilor din turismul international, acestea au urmat indeaproape evolutiile
numarului de sosiri. Din tarile considerate top 10 destinatii turistice ale lumii, venitu rile au crescut
mai puternic in 2011 in SUA (+12%), Spania (+9%), Hong Kong – China (25%) si Marea Britanie
(+7%).
Chiar daca in tari precum Germania (+4%) si SUA(+5%), aflate, in mod constant, in
ultimii ani, in topul celor care inregistreaza cele mai mar i cheltuieli pentru turismul international, s –
au inregistrat cheltuieli turistice mai ridicate, cele mai mari cresteri ale cheltuielilor turistice au fost
efectuate pe piețele emergente emițătoare, precum China (+38%), Brazilia (+32%), India (+32%) si
Rusia (+21%), urmate de pietele traditionale.

30
Venitu ri din turismul internațional al primelor 20 de țări beneficiare

Loc ocupat
Țară Venituri din turismul internațional
(în miliarde de $ americani) Evoluție
2011/2010 (%) Procentaj în cadrul
sosiri lor mondiale (%)
1980 2011 1980 1990 2000 2010
(r) 2011
(p) 1980 2011
1 1 Statele
Unite 10,1 43,0 82,9 103,5 116,1 12,2 9,8 11,3
4 2 Spania 7,0 18,5 30,0 52,5 59,9 14,0 6,8 5,8
2 3 Franța 8,2 20,2 33,0 46,6 54,5 17,0 8,0 5,3
34 4 China* 0,6 2,2 16,2 45,8 48,5 5,9 0,6 4,7
3 5 Italia 8,2 16,5 27,5 38,8 43,0 10,9 8,0 4,2
6 6 Germania 6,6 14,2 18,7 34,7 38,8 11,9 6,4 3,8
5 7 Regatul
Unit 6,9 15,4 21,9 32,4 35,1 8,3 6,8 3,4
24 8 Australia 1,0 4,2 9,3 29,8 31,4 5,4 0,9 3,0
– 9 Macao nd Nd 3,2 27,8 nd nd nd nd
19 10 Hong
Kong 1,3 5,0 5,9 22,2 27,7 24,9 1,3 2,7
27 11 Thailanda 0,9 4,3 7,5 20,1 26,3 30,8 0,8 2,5
46 12 Turcia 0,3 3,2 7,6 20,8 23,0 10,5 0,3 2,2
7 13 Austria 6,4 13,4 9,8 18,6 19,9 7,0 6,3 1,9
52 14 Malaezia 0,3 1,7 5,0 18,3 19,6 7,2 0,3 1,9
– 15 Singapore nd nd 5,1 14,1 18,0 27,7 nd 1,7
9 16 Elveția 3,1 7,4 6,6 15,0 17,6 17,3 3,1 1,7
– 17 India nd nd 3,5 14,2 17,5 23,2 nd 1,7
10 18 Canada 2,3 6,3 10,8 15,7 16,7 6,2 2,2 1,6
14 19 Grecia 1,7 2,6 9,2 12,7 14,6 15,0 1,7 1,4
15 20 Olan da 1,7 4,2 7,2 12,9 14,4 11,6 1,6 1,4
Total al celor 20 de
țări** 66,6 182,4 320,9 596,5 642,6 13,0 65,1 62,3
Total mondial 102,4 270,2 475,5 927,6 1031,9 11,2 100,0 100,0
* Exceptând Hong Kong și Macao.
** Exceptând nd (nedeclarate).
Sursa: Organizația Mondială a Turismului

3.4. Oferta turistică mondială

Oferta turistică se poate defini ca fiind cantitatea de bunuri și servicii turistice ce pot fi
oferite pe piață, la un preț dat, într -o anumită perioadă de timp sau ca „ansamblul serviciilor și
bunurilor finale, propuse consumatorilor de către sectorul turistic”38 și se măsoară prin capacitatea
echipamentelor, a structurilor de cazare turistică, de alimentație publică, a mijloacelor de transport
turistic etc.

38 Py, Pierre, Le tourisme. Un phénomène économique , Nouvelle edition, La documentation Française, Paris,
2002, p. 57

31
Prin ofert ă turistică înțelegem atât potențialul turistic , format din atracțiile turistice (naturale
și antropice), cât și baza tehnico -materială specifică turismului (unitățile de cazare, alimentație,
agrement etc.), precum și forța de muncă din domeniul turismului și prestările de servicii ce
alcătuiesc produsele turistice39.
Producția turistică reprezintă ansamblul de servicii și bunuri finale oferite de sectorul turistic
și consumate pe parcursul unei perioade determinate și se măsoară prin numărul de vizitatori ai unui
obiectiv turistic, nu mărul de înnoptări petrecute de turiști în unitățile de cazare, numărul de pasageri
transportați etc. sau poate fi exprimată valoric, ca cifră de afaceri realizată de întreprinderile din
acest sector.
Sfera de cuprindere a ofertei turistice este mai largă decât cea a producției turistice. Astfel
dacă oferta turistică este de sine stătătoare, este fermă, cu o structură bine definită, producția turistică
nu poate exista în afara ofertei, este efemeră și se materializează doar pe măsura afirmării și
manifestăr ii cererii.
Oferta și producția turistică prezintă o serie de caracteristici , printre care:
– o puternică eterogenitate ;
– o creștere diversificată ;
– rigiditate
– adaptare imperfectă la cerere
În opinia profesorului francez François Vellas40, cele mai impo rtante caracteristici ale
producției turistice sunt următoarele:
1)- Cea mai mare parte a producției serviciilor turistice este sezonieră , ceea ce implică necesitatea
unei mari flexibilități a structurilor și a gestionării ofertei;
2)- Producția serviciil or turistice necesită utilizarea intensivă a forței de muncă , ceea ce agravează
problemele provocate de caracterul sezonier al activității turistice, determinând necesitatea utilizării,
cu preponderență, a forței de muncă sezoniere.
3)- Producția serviciil or turistice (ca și a altor servicii) este nestocabilă , ceea ce face ca, de exemplu,
orice loc de cazare turistică sau de transport neutilizat într -o anumită perioadă, nu poate fi păstrat,
pentru a fi oferit în altă perioadă, când ar exista cerere pentru a cesta, iar capacitățile neutilizate
generează costuri importante pentru respectivii prestatori de servicii.

3.4.1.Caracteristicile ofertei turistice

Principalele caracteristici ale ofertei turistice sunt urmatoarele:
 Eterogenitatea ofertei
Produsele tur istice sunt extrem de diversificate, ele reprezintă un „amalgam” de prestări de
servicii și de bunuri diverse, furnizate turiștilor. Aceste bunuri și servicii pot fi grupate în două mari
categorii41:
a) Resurse turistice , care, la rândul lor, pot fi:
– resurse naturale (peisaje, floră, faună, plaje, munți etc.);
– resurse socio -culturale (monumente, muzee, manifestări artistice, folclorice, sportive etc.);
– resurse tehnologice .

39 Minciu, Rodica, Economia turismului , ediția a III -a, revizuită și adăugită, Editura Uranus, București, 2005, p.
151
40 Vellas, François, op. cit. (2007), p. 77
41 Py, Pierre, op. cit. , p. 58

32
Forța de atracție a acestor resurse este diferită în timp (în funcție de sezon) și în spațiu (știut
fiind faptul că o destinație mai îndepărtată este mai puțin frecventată, datorită costului mai ridicat al
călătoriei).
b) Echipamentele și serviciile oferite turiștilor , care, împreună, fac posibilă exploatarea
resurselor turistice: mij loace de transport, unități de cazare și de alimentație publică, echipamente
culturale, sportive, de agrement și o serie de alte servicii, cum este, de exemplu, cel de ghid turistic.
 Creșterea diversificată a producției turistice
Capacitățile producției tu ristice (elemente atractive, mijloace, echipamente etc.) înregistrează
ritmuri diferite de creștere, datorate evoluțiilor și repartiției clienților și a destinațiilor turistice.
 Rigiditatea ofertei turistice
Această rigiditate se datorează caracteristicil or produsului turistic42, respectiv:
– lipsa de mobilitate a acesteia, care nu se poate deplasa, fiind nevoie ca turistul, în calitate de
consumator, să se deplaseze la locul ofertei turistice;
– nestocabilitatea produselor turistice;
– caracterul inelastic al producției turistice, produsul turistic fiind, adeseori, puțin adaptabil, în cazul
schimbării cererii.
Dar această rigiditate nu trebuie să fie exagerată, deoarece unele componente ale unor
produse turistice se pot substitui între ele. Astfel, se poat e înlocui, de exemplu, un tip de unitate de
cazare, cu un altul (un hotel cu o vilă sau o pensiune turistică), având aceeași categorie de clasificare
sau se poate înlocui trenul cu avionul, pe anumite distanțe ș.a.m.d.

 Inadaptarea relativă a ofertei la ce rere
Rigiditatea ofertei turistice și condițiile de utilizare a capacităților existente, în special în
privința unităților de cazare turistică, antrenează o serie de dezechilibre între ofertă și cerere. Aceste
dezechilibre se manifestă în două moduri:
– în anumite cazuri, capacitatea de producție există și poate răspunde cererii, dar este subutilizată ;
– în alte cazuri, oferta nu corespunde cererii, nefiind adecvată acesteia sau fiind insuficientă cantitativ.
De exemplu, adeseori lipsesc produsele adaptate pentru tineri, pentru persoanele de vârsta a treia sau
pentru amatorii de turism sportiv sau cultural.

3.4.2.Oferta mondială de cazare turistică

Alături de serviciile de transport, cele de cazare turistică reprezintă două dintre servicii le
turistice de bază, ce nu pot lipsi din componența oricărui produs turistic, așa cum rezultă, de fapt, din
însăși definiția turismului.
În lume există o mare varietate tipologică a „structurilor de primire” cu funcții de cazare
turistică. Astfel, alături de hoteluri, care, la rândul lor, pot fi de mai multe categorii, există moteluri,
vile turistice, pensiuni, bungalow -uri, campinguri turistice etc. la rândul lor, acestea se pot clasifica
după categoria lor de confort (de regulă, clasificarea fiind făcută după numărul de stele – de la 1, la 5
sau de flori, în cazul pensiunilor turistice rurale), după scopul lor (comercial sau necomercial) sau
după alte criterii. În ultimele decenii, o creștere deosebită a fost înregistrată în privința numărului de
noi reșe dințe secundare sau case de vacanță, al cărui număr total este foarte greu de estimat, în lipsa
unor statistici riguroase, în fiecare țară.

42 Idem, p. 123

33

Hotelăria mondială

Hotelul reprezintă unitatea tradițională de cazare turistică. În ultimele decenii, expansiunea
deosebită a hotelurilor, în lume, s -a concretizat nu doar în așa -numita hotelărie tradițională,
modernizată și adaptată cererii (de exemplu, prin apariția și dezvoltarea lanțurilor hoteliere voluntare
și a lanțurilor integrate), dar și în crearea de noi formule de para -hotelărie, adaptate anumitor
segmente ale cererii de cazare turistică.
Sectorul hotelier corespunde atât caracteristicilor industriei grele, cât și celor ale industriei
„mâini de lucru”, respectiv43:
– industriei grele, prin importanța investi țiilor efectuate și a capitalului imobilizat pe
termen mediu și lung, corespunzând construcțiilor imobiliare;
– industriei „mâinii de lucru”, datorită faptului că reprezintă o activitate de servicii, iar
hotelurile necesită un număr mare de lucrători pe came ră, în special în cazul unităților de categorie
superioară.
De aici rezultă că țările industrializate dispun de un avantaj comparativ considerabil,
deoarece acestea pot să mobilizeze mijloacele necesare pentru finanțarea unor asemenea investiții. În
schimb , țările în curs de dezvoltare nu reușesc, întotdeauna, să beneficieze de avantajele date de
faptul că își pot procura cu ușurință forța de muncă necesară, datorită dificultăților pe care le au în
finanțarea infrastructurilor necesare dezvoltării turistice și pentru a asigura managementul serviciilor
într-un mod concurențial.
Conform estimărilor Organizației mondiale a Turismului (OMT), capacitatea hotelurilor și a
unităților asimilate acestora, la nivel mondial, era, în anul 2004, de peste 36,9 milioane de locuri
(paturi).
După cum se poate observa din tabelul nr.3.3., între 1980 -2004, numărul de paturi în hoteluri,
pe plan mondial, a ajuns să fie mai mult decât dublu, ceea ce corespunde unei creșteri comparabile
cu cea a sosirilor de turiști internaționali , la nivel mondial. Oferta hotelieră a crescut cel mai mult în
regiunea Asia de Est și Pacific, în timp ce, în Europa, creșterea a fost mai lentă decât media
mondială, ceea ce a dus la diminuarea cotei sale de piață44.

Tabelul nr. 3 .3. Evoluția capacității hotelurilor și unităților asimilate acestora, pe plan
mondial, în perioada 1980 -2004
– număr de paturi (în mii) –
REGIUNEA 1980 1997 2004
Europa 8.542 11.731 13.044
Americile 6.436 9.345 13.368
Asia de Est/ Pacific 889 7.035 8.512
Africa 269 834 1.258
Orientul Mijlociu 141 400 796
Total mondial 16.277 29.344 36.982
Sursa: Organizația Mondială a Turismului

43 Vellas, François, op. cit. (2007), pp. 78 -79
44 Idem, pp. 79 -80

34
Astfel, în anul 2004, Europa reprezenta doar 35,3% din capacitățile hoteliere din întreaga
lume, față de 52,5%, cât reprezenta în anul 1980. Cele mai numeroase structuri de primire turistică
se află în Europa de Sud și de Vest (75% din totalul capacităților hoteliere europene) .
Regiunea Americilor, cu 36,1% din capacitățile hoteliere mondiale, se situează pe primul loc
în lume, cu o pondere mult mai mare decât cea a sosirilor de turiști internaționali în lume, care era de
16,5%. Această diferență considerabilă se explică, în pr incipal, prin importanța considerabilă
turismului intern în SUA.
Oferta de cazare hotelieră din regiunea Africa a progresat puternic, de la 1,6% (în 1980), la
3,4% din totalul mondial (în 2004). Aceasta se datorează, în principal, creșterii deosebite a of ertei
hoteliere în țările Africii de Nord, îndeosebi în Maroc și Tunisia, care reprezintă, împreună, peste
40% din capacitatea hotelieră a acestui continent.
Cea mai importantă creștere a capacității hoteliere s -a înregistrat în Asia, de la 4,7% (în
1980), la peste 23% din totalul mondial (în 2004), în principal datorită creșterilor din „noile țări
turistice” ale Asiei de Sud -Est: Thailanda, Malaezia, Singapore și China. Această creștere este bazată
pe raportul calitate/preț excepțional a infrastructurilor hoteliere și pe dezvoltarea marilor lanțuri
hoteliere internaționale, precum și a lanțurilor locale. În schimb, țările Asiei de Sud au înregistrat
creșteri mai puțin rapide și dispun de capacități hoteliere reduse.

3.5. Turismul internațional în țările Un iunii Europene
Principalele caracteristici ale turismului internațional în țările Uniunii Europene, conform
informațiilor cuprinse în buletinele EUROSTAT45, sunt următoarele:
– turismul receptor (al nerezidenților) reprezintă cca 40% din totalul înnoptărilor în
unitățile de cazare colectivă din țările UE -25,această pondere fiind mai ridicată față
de medie, îndeosebi în țările de mai mici dimensiuni;
– activitatea turismului receptor se concentrează, în principal, în cel de al treilea
trimestru al anului (din lun a iunie, până în septembrie, inclusiv), cu excepția Austriei,
unde vârful sezonului turistic este în perioada iernii (în primul trimestru al anului). În
țările UE -25, mai mult de o treime din numărul total de înnoptări ale nerezidenților au
fost înregistra te în perioada iulie -septembrie;
– cea mai mare parte a turiștilor care călătoresc în UE sunt originari din țările membre
ale Uniunii (88% din totalul înnoptărilor sunt cele înregistrate în turismul intern sau
realizate de vizitatori provenind din celelalte state membre ale UE -25);
– Spania, Italia și Franța înregistrează cel mai mare număr de înnoptări ale
nerezidenților;
– dintre locuitorii statelor UE -25, cel mai mult călătoresc germanii, britanicii și
olandezii;
– Spania este principala destinație a turiștilor din UE -25, urmată de Italia și Franța;
– Grecia este singura țară din UE -25 în care turismul receptor este puternic dependent
de un sezon turistic (de perioada estivală);
– în general, durata medie a sejurului pentru călătoriile de minimum 4 nopți este mai
mare, pentru turismul emițător, decât pentru turismul intern;

45 Bovagnet, François -Carlos, Statistiques en bref. Industrie, Commerce et Services. Population et conditions
sociales , nr. 5/2006 și Spörel, Ulrich, “Le tourisme récepteur et le tourisme émetteur en Europe”, în Statistique s
en bref, Industrie, Commerce et Services. Population et conditions sociales , nr. 52/2007,
www.epp.eurostat.ec.europa.eu

35
– în cadrul UE -25, per ansamblu, încasările și cheltuielile turistice, practic, se
echilibrează.

3.5.1. Oferta de cazare turistică a țărilor Uniunii Europene, pe regiuni

Se apreciază46 că princip alele caracteristici ale ofertei turistice, în profil regional, în țările
Uniunii Europene, sunt următoarele:
– Destinațiile tradiționale ale turismului estival (zonele litorale), în țările UE, dispun de
cele mai importante capacități de cazare;
– Numărul cel mai mare de locuri (paturi) în unitățile de cazare turistică se află în 7
regiuni din Franța, dintre primele 20 de regiuni NUTS -2* ale UE -25;
– Numărul total de înnoptări efectuate în mai mult de jumătate dintre primele 20 de
regiuni NUTS -2 ale UE -25 s-au în registrat în Italia (6 regiuni) și Spania (5 regiuni);
– Cele mai ridicate p onderi ale turiștilor străini au fost înregistrate în regiuni ce cuprind
orașe culturale și capitalele țărilor respective, precum și în regiunile insulare.
Numărul de locuri -paturi r eprezintă principalul indicator ce exprimă capacitatea de cazare la
scară regională. La nivelul UE, numărul de locuri -paturi (de cazare) este înregistrat în hoteluri și
unități asimilate acestora, în locuințe de vacanță, camping -uri și în celelalte unități de cazare
colectivă, precum hanurile pentru tineret și reședințele turistice.
Prin hoteluri înțelegem, conform metodologiei EUROSTAT, hotelurile propriu -zise,
hotelurile -apartament, motelurile, hanurile turistice pentru automobiliști, hotelurile balneare,
cluburile de vacanță și alte unități similare, care oferă servicii hoteliere suplimentare, față de cele
privind asigurarea cazării și a curățeniei în camere și în instalațiile sanitare.
În categoria unităților asimilate celor de tip hotelier sunt incluse camerele mobilate și
pensiunile, reședințele turistice și alte unități de cazare similare închiriate, ce oferă servicii de tip
hotelier limitate. Această categorie include și pensiunile familiale, camerele de oaspeți și fermele.
Categoria celorlalte unităț i de cazare colectivă include locuințele de vacanță, camping -urile
turistice și alte unități de cazare colectivă, respectiv:
– Locuințele de vacanță , ce cuprind unitățile de cazare colectivă administrate în comun:
apartamente hoteliere, ansambluri de cazare sau bungalow -uri transformate în apartamente, care
oferă un minimum de servicii comune (în afara serviciului de îngrijire și curățenie zilnică);
– Camping -urile turistice, ce cuprind unitățile de cazare colectivă situate în interiorul unor
terenuri împrejmui te și destinate instalării, în cadrul acestora, a corturilor, rulotelor, remorcilor și
autorulotelor. Toate acestea au câte o administrație comună și oferă un număr de servicii turistice
(magazine, servicii de informare, de animație etc.);
– Alte unități de cazare colectivă , ce includ hanurile pentru tineret, dormitoarele comune
pentru turiști, căminele de vacanță pentru persoanele de vârsta a treia, unitățile de vacanță aparținând
unor întreprinderi, utilizate de salariații acestora, căminele universitare ș i școlare și alte unități

46 Spörel, Ulrich, “Le tourisme régional dans l’Union Européenne ”, în Statistiqu es en bref , nr. 27/2006
* Clasificarea regională NUTS a UE, intrată în vigoare din iulie 2003 și extinsă la țările UE -25, începând cu data
de 1 mai 2004, împarte teritoriul economic al statelor membre ale UE în 89 de regiuni de nivel NUTS -1, în 254
de regi uni de nivel NUTS -2 și în 1214 regiuni de nivel NUTS -3. În pofida obiectivului ce vizează asigurarea ca
toate regiunile de dimensiune comparabilă să figureze în același nivel NUTS, fiecare nivel mai conține, încă,
regiuni ce diferă, în mod considerabil, ca suprafață, populație, putere economică sau din punct de vedere
administrativ. Această diversitate, la nivel comunitar, nu reprezintă, adeseori, altceva decât reflectarea situației
existente la nivel național, în țările respective.

36
similare, având câte o administrație comună, creată cu un anumit scop social și care, adesea,
beneficiază de subvenții.
Indicatorul număr de locuri -paturi exprimă numărul de persoane care pot să își petreacă
noaptea dormind în pa turile puse la dispoziție într -o unitate de cazare, făcând abstracție de paturile
suplimentare ce ar putea să fie instalate la cererea clienților. Un loc -pat poate să reprezinte, de
asemenea, un loc sau o cabină (în cazul vaporului), ce poate găzdui o pers oană. Termenul de loc -pat
se referă la un pat simplu, de o persoană, paturile de două persoane fiind considerate ca având două
locuri, iar un amplasament într -un camping echivalează cu patru locuri (paturi), atunci când numărul
real de locuri nu este cunos cut.
Numărul de înnoptări turistice sau numărul zilelor de sejur turistic reprezintă fiecare
înnoptare petrecută de un turist sau pentru care un client s -a înregistrat într -o unitate de cazare
turistică individuală sau colectivă, prezența fizică a acestui a nefiind indispensabilă.

Capacitatea de cazare turistică în regiunile costiere (litorale) ale UE

În anul 2004, dintr -un total de 254 regiuni NUTS -2, de pe teritoriul UE -25, un număr de 16
(respectiv 6,3%) dețineau peste 200 de locuri -paturi de cazare la 1.000 de locuitori, ceea ce
dovedește o importanță relativ ridicată acordată turismului în regiunile respective. La cealaltă
extremă, 139 de regiuni (adică 54,7%) s -au înscris în categoria celor 50 de locuri -paturi sau mai
puțin, la mia de locuitori. No uă dintre statele membre ale UE aveau cel puțin o regiune din categoria
celor cu peste 200 de locuri -paturi, respectiv Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Olanda, Austria,
Portugalia și Finlanda. Din categoria regiunilor cu cele mai puține locuri -patur i (sub 50) la mia de
locuitori, majoritatea acestora se situau în noile state membre ale UE -25, din Europa Centrală și de
Est.
Grecia, Italia și Austria sunt țările unde numărul regiunilor (câte trei din fiecare dintre aceste
țări) din categoria cu peste 2 00 de locuri -paturi la 1.000 de locuitori este cel mai important. Cele mai
ridicate cifre au fost înregistrate, din acest punct de vedere, în regiunea Notio Aigaio, din Grecia, cu
532 locuri, în Insulele Baleare, din Spania, cu 464 locuri și în regiunea i taliană Bolzano, 455 de
locuri. Pentru aceste două ultime regiuni menționate, cifrele corespund unui număr mare absolut de
locuri -paturi, în timp ce pentru Notio Aigaio, cifra respectivă rezultă dintr -o populație redusă ca
număr, așa cum se întâmplă în mul te regiuni periferice, care sunt, în general, regiuni insulare,
precum Corsica (din Franța), Ionia Nisia (din Grecia) și Äland (din Finlanda).
Destinațiile tradiționale ale turismului estival, cum sunt cele din Grecia, Spania, Franța,
Italia, Cipru și Malt a, înregistrează mediile cele mai ridicate ale indicatorului număr de locuri
(paturi) de cazare turistică la mia de locuitori, la fel ca și Luxemburg -ul, Austria și țările nordice
(Danemarca și Suedia). În schimb, Polonia (cu 15 locuri -paturi la mia de loc uitori) și statele baltice
(Lituania – cu 9, Letonia – cu 10 și Estonia – cu 24) au înregistrat, de departe, cele mai scăzute date
medii.
De remarcat și faptul că, valorile obținute, în privința numărului locurilor (paturi) de cazare,
în regiunea portughez ă Algarve și regiunea Notio Aigaio, din Grecia, erau de aproape 8 ori mai mari
față de densitatea medie a țărilor respective.
De cealaltă parte, diferențele relative cele mai mici, dintre media națională și regiunea având
numărul de locuri (paturi) cel mai ridicat din țara respectivă, au fost înregistrate în Finlanda,
Republica Cehă și Slovacia. În aceste ultime două țări menționate, densitatea numărului de locuri –

37
paturi este repartizată într -un mod relativ egal între regiuni și variază între jumătate și du blul
mediilor, de 42 de locuri -paturi la mia de locuitori, în Republica Cehă și de 30 de locuri (paturi) în
Slovacia.
În afara densității numărului de locuri (paturi), numărul absolut al acestora, pe regiuni și
repartiția lor între diferitele categorii de unități de cazare reprezintă un indicator important privind
caracteristicile și capacitatea ofertei turistice a unei regiuni. Graficul nr. 3.1. evidențiază primele 20
de regiuni NUTS -2 ale UE -25, în funcție de numărul de locuri -paturi, împărțite pe princi palele
categorii de unități de cazare, în anul 2004.
Astfel, în anul 2004, aceste 20 de regiuni au totalizat peste 250.000 de locuri (paturi) de
cazare turistică. Șapte dintre ele sunt situate în Franța, iar câte 5 în Spania și Italia. Se poate observa
că majoritatea locurilor (paturilor) era deținută fie în hoteluri și unități asimilate, fie în camping -uri,
cu excepția Insulelor Baleare, Canare și a comunității Valencia, unde numărul de locuri (paturi) în
locuințele de vacanță reprezintă proporția cea mai importantă ori se află pe locul al doilea. De
asemenea, se poate remarca faptul că 16 dintre cele 20 de regiuni analizate au acces direct la litoral
sau sunt chiar insule.

3.5.2. Previziuni, pe termen mediu și lung, ale evoluției cererii turistice, la ni vel mondial

În pofida unei evoluții neuniforme și dificil de previzionat, a turismului, în ultimii ani,
Organizația Mondială a Turismului își menține previziunile sale pe termen lung, pornind de la
premise că tendințele structurale nu s -au schimbat în mod semnificativ și constată că ritmul de
creștere observat până în anul 2000 a depășit previziunile inițiale.
Astfel, din cele 1561 milioane de sosiri prevăzute a se înregistra în anul 2020 (vezi tabelul
3.6.), se estimează că 76% vor proveni din turismul in tra-regional, față de 82%, în anul 1995,
evoluția fiind mai lentă (+3,8% pe an), față de cea a turismului pentru destinații mai importante, a
cărui pondere va spori de la 18%, la 24% (cu un ritm mediu de creștere de 5,4% pe an).
Tabelul nr. 3.6.
Evoluții r ecente și previziuni ale OMT privind evoluția, pe termen mediu și
lung, a sosirilor de turiști internaționali

Previziunile Turitice ale UNWTO pentru 2030: Turismul internațional în funcție de regiunea de origine
Sosiri turistice ințernationale
(milioa ne) Creșterea medie anuală (%) Procent
(%)
Date actuale Proiecții Date actuale Proiecții
2010 –
’30: Din care 2010 2030
1980 1995 2010 2020 2030 1980 –
’95 ’95-
2010 2010 –
’20 2020 –
’30
Lume 277 528 940 1,360 1,809 4.4 3.9 3.3 3.8 2.9 100 100
Econ omii
avansate¹ 194 334 498 643 772 3.7 2.7 2.2 2.6 1.8 53 43
Economii
emergente¹ 83 193 442 717 1,037 5.8 5.7 4.4 4.9 3.8 47 57

Analizând evoluția pe marile zone turistice mondiale, observăm că Europa își va păstra
poziția dominantă, chiar dacă își va diminua ponderea în totalul sosirilor mondiale de turiști
internaționali, în timp ce Americile își vor pierde, din anul 2010, locul al doilea în clasamentul

38
mondial pe regiuni turistice, în beneficiul Asiei de Est și Pacific și Orientului Mijlociu, care vo r
înregistra ratele de creștere cele mai ridicate.

Și clasamentul primelor 10 țări, în privința numărului de sosiri ale turiștilor internaționali va
cunoaște schimbări importante. Astfel, din tabelul nr. 3.7. se poate observa că se previzionează ca
R.P. Chineză să ajungă în anul 2020 pe primul loc în lume , înaintea Franței. De asemenea, Hong –
Kong -ul, Federația Rusă și Republica Cehă se vor regăsi printre primele 10 destinații turistice
mondiale47.

Tabelul nr. 3.7. Previziuni privind clasamentul primelor 1 0 țări, după numărul de sosiri
ale turiștilor internaționali, în anul 2020
– milioane sosiri –
Nr.
Crt.

Țara Anul de referință Previziune Rata medie
anuală de
creștere Cota de piață (%)
1995 Locul
ocupat 2020 1995 -2020 1995 2020
1. R.P. Chineză 20,0 7 130,0 7,8 3,5 8,3
2. Franța 60,0 1 106,1 2,3 10,6 6,8
3. S.U.A. 43,3 2 102,4 3,5 7,7 6,6
4. Spania 38,8 3 73,9 2,6 6,9 4,7
5. Hong Kong 10,2 14 56,6 7,1 1,8 3,6
6. Italia 31,1 4 52,5 2,1 5,5 3,4
7. Marea
Britanie 23,5 5 53,8 3,4 4,2 3,4
8. Mexic 20,2 6 48,9 3,6 3,6 3,1
9. Federația
Rusă 9,3 18 48,0 6,8 1,6 3,1
10. R. Cehă 16,5 12 44,0 4,0 2,9 2,8
Total 1 -10 273,0 – 716,2 3,9 48,3 45,9
Sursa : O.M.T. și Ministerul Transporturilor, Echipamentului, Turismului și Mării (Franț a)

Putem observa că, dacă la numărul de turiști internaționali ce se estimează că vor fi
înregistrați de R.P. Chineză, în anul 2020, se adaugă și cei estimați pentru Hong Kong (care este
parte componentă a R.P. Chineze), suma cumulată a acestora ar ajung e la 186,6 milioane de turiști ,
superioară numărului cumulat al turiștilor străini anticipat pentru Franța și Spania, primele două țări
europene din clasamentul respectiv.

47 *** Ministerul Transpo rturilor, al Echipamentului, Turismului si Mării, Direcția de Turism, Turismul de A la Z ,
Turismul Mondial , www.tourisme.gouv.fr

39
Capito lul 4
Tendințe ale turismului mondial și european

Turismul mondial a su ferit schimbări cruciale , pe parcursul ultimilor ani, iar turismul
european este tot mai mult infl uențat de principalele noi tendințe mondiale (“megatrends”).
Comisia Europeană a Turismului ( CET), organizație fondată în anul 1948, având ca membrii
organiza țiile (oficiile) naționale de turism din 38 de state Europene, atât țări membre ale EU, cât și
alte țări și care și -a propus să fie o organizație virtu ală a Europei, ca destinație turistică, a realizat , un
raport intitulat “Tendințe turistice în Europa”48, utilizând recomandările European Travel of Tourism
Action Group (ETAG).
Acest r aport cuprinde 3 părți, respectiv:
1. O analiză a contextului extern mondial al turismului: tendințele economice, politice,
sociale și de mediu.
2. Un studiu al tendințelor capabile să influențeze cererea turistică, ținând seama de
schimbările intervenite în stilurile de viață și în modelele de consum .
3. un comentariu privind schimbările ce influen țează, în mod direct , funcționarea
industriei turistice, cum ar fi tendințele în domeniul v ânzărilor, al transporturilor și al tehnologiei
informației.
Având în vedere importanța cunoașterii acestor tendințe în elaborarea politicilor și
strategiilor interne privind turismul, în continuare este prezentat, în sinteză, conținutul acestui raport.

4.1. Contextul extern al turismului
 Din punct de vedere demografic , în Europa, segmentul de vârstă al “seniorilor” , în cadrul
populației , va continua să crească numeric, pe termen scurt și mediu. Persoanele mai în vârstă vor
continua să aibă o stare bună de sănătate și vor beneficia de planuri de pensii anticipate și de pensii
bine finanțate. Totuși, pe termen lung, există riscul de a interveni un declin al fondurilor de pensii și
o creștere a vârstei de pensionare, guvernanții având dificultăți sporite în a finanța aceste pensii.
Astfel, guvernul britanic analizează posibilitatea de creștere a vârstei de pensionare pentru
femei și bărbați , la 66 de ani, până în anul 2030, la 67 de ani , în 2040 și la 68 de ani , în 2050. De
asemenea, Germania intenționează să stabilească vârsta de pensionare la 67 de ani.
Pentru americani, pensia a devenit o “normă socială” , iar turismul de masă, creșterea
comunităților de pensionari cu pensii “confortabile” și c ostul relativ redus al transporturilor și al
comunicațiilor cu fa milia, au făcut să crească interesul pentru pensionare.
Nu trebuie neglijată, însă, nici piața turistică a tinerilor, care reprezintă peste 20% din
turismul global. Persoanele având între 16 și 35 de ani călătoresc tot mai mult, iar acest segment de
client elă va fi, de asemenea, foarte important pe piețele emergente din afara Europei. Pe de altă
parte, a crescut numărul persoanelor care trăiesc singure, iar structura familiilor a evoluat, de
asemenea, îndepărtându -se de modelul familial tradițional, compus din doi părinți și doi copii.
Datorită mondializării , multe familii s -au mutat și trăiesc în alte țări, ceea ce a amplificat numărul
călătoriilor turistice având ca motivație vizitele la prieteni și rude.
Pe piețele emițătoare emergente, cum sunt cele din China, India și Rusia, creșterile vor
proveni, pe termen scurt, la început, din partea segmentului persoanelor vârstnice, dar pe termen mai
lung, datorită progresului economic, tendința se va inversa , urmând a se dezvolta mai mult
segmentul tinerilor c are călătoresc în scop turistic.

48 Commission Europé enne du Tourisme, Les Tendances touristiques en Europe , www.etc -corporate.org

40
Consecințele acestor evoluții demografice , pentru sectorul turistic , se estimează că vor fi49,
în principal , următoarele:
– este posibil ca “prăp astia” dintre piețele destinate oamenilor care au timp și ale celor
care au bani să se accentueze, în privința turismului. Cei care devin pensionari, cu pensii mari nu au,
în general, nici o con strân gere, în privința timpului liber, pentru a putea călători, ceea ce oferă
oportunități deosebite de dezvoltare a produselor turistice , în peri oadele de extrasezon. Dar , pentru
cele mai multe persoane în vârstă de muncă, lipsa crescândă a timpului liber antrenează voința lor de
a cheltui mai mult , pentru a câștiga timp, ceea ce creează o cerere crescândă pentru serviciile
specializate ș i căutarea flexibilității , în privința cumpărăturilor și a serviciilor conexe ;
– pe ansamblu, timpul liber pare a crește în dimensiune, dar pentru principalele segmente
ale populației, în special cel al “bogaților”, presiunea devine mai importantă. Persoane le vârstnic e au
mai mult timp, d ar, în schimb, persoanele care lucrează au mai puțin timp ;
– în Europa, lipsa timpului liber ar putea implica realizarea unui număr mai mare de
călătorii , dar cu durate mai scurte .Va exista o cerere crescândă pentru mai multe produse, m ai
multe experiențe, evenimente culturale și atracții. De -a lungul întregului an , se vor lua vacanțe mai
frecvente, îndeosebi pe piețele europene. Aceasta conduce către posibilități spor ite de dezvoltare a
unor festivaluri și a altor evenimente , în afara s ezonului turistic ;
– un raport recent arată că , în anul 2005, aproape jumătate dintre americani sufer ea de
“lipsa de timp” – o impresie generalizată că nu au suficient timp pentru a face ceea ce doresc, atunci
când doresc. De aici, alegerea, în privința turis mului, a unor produse turistice forfetare, incluzând
mai multe servicii , la un p reț global. Consumatorul căruia îi lipsește timpul vrea, în general, să
plăteasc ă un preț care să includă transportul , mesele, cazarea și vizitele la diferite atracții. Aceasta va
reduce numărul tran zacți ilor pe care ar trebui să le facă pentru fiecare serviciu dorit și facilitează
planificarea călătoriei. Totuși, pe unele piețe, flexibilitatea programelor și călătoriile la alegere sunt
foarte căutate ;
– lipsa de timp incită pe mu lte persoane să -și economisească timpul pentru a profita de
acesta, mai târziu. Se profilează o tendință aflată în creștere: așa -numitele “concedii s abatice”, ce vor
deveni călătoria pentru o întreagă viață ”. Astfel de călătorii presupun, adesea, existența unui program
personal și includ plimbări, ciclism, cursuri de gastronomie, de pictură sau vizitarea unor destinații
îndepărtate ș i izolate. Li psa de timp a multor oameni va conduce la o creștere a “turismului creativ”,
promov at de turiștii care își dezvo ltă calitățile creative , pe timpul vacanțelor lor. În paralel,
destinațiile turistice vor fi dornice să -și îmbunătățeasc ă oferta lor creativă ;
– o populație care îmbătrânește și o preocupare cre scândă pentru sănătate, stare de bine
și produse pentru “repuner ea în formă” vor putea conduce la o creștere a cererii pentru produse ale
turismului de sănătate. De asemenea, va trebui să existe un interes crescând pentru turismul cultural
și pentru programele special create, destinate turiștilor de vârsta a treia ;
– pe de altă parte , piața turismului pentru tineret va căuta produse ale unor vacanțe mai
active, îndeosebi diverse forme ale turismului “de aventură” ;
– fiecare dintre aceste tendințe generale vor putea, la rândul lor, să conducă la o cerere
crescândă pentru vacanțe independente , ce antrenează o diminuare relativă a cererii pentru vacanțele
tradiționale. Destinațiile de lux, individualizate , se așteaptă să se dezvolte în mod deosebit .
 Din punct de vedere al mediului natural , una dintre cele mai importante problem e căreia
industria turismului va trebui să -i facă față, pe termen lung, este cea a schimbărilor climatice , care
poate conduce la declinul multor destinații turistice , a căror activitate este strâns legată de mediu.
Multe regiuni costiere joase se află în p ericol, datorită creșterii nivelului mării, așa cum este, deja,

49 Idem, pp. 2 -3

41
cazul Veneției. În ultimele decenii, ploile au fost mai abundente, în general, în regiunile nordice ale
Europei, dar s -au diminuat în cele sudice. În Europa de Nord, seju rurile de scurtă durat ă vor putea să
se dezvolte pentru o perioadă mai lungă, în condițiile încălzirii climatice.
Consecințele pentru sectorul turistic , ale acestor evoluții privind problemele de mediu, se
estimează că vor fi, in principal, următoarele:
– Prestatorii turistici lo cali și organizatorii de voiaje vor trebui să evalueze impactul
schimbărilor de mediu pentru industria lor. De asemenea, aceștia vor trebui să dezvolte metode de
gestionare a crizei și sisteme de relansare, altfel se vor expune unor riscuri de pierderi
semnificative.
– Se prevăd variații ale fluxurilor turistice , creșteri ale numărului călătorilor în afara
sezonului de vară și o popularitate în creștere a vizitării , pe parcursul sezonului de iarnă , a unor
destinații considerate tradiționale pentru turismul d e vară.
– Va crește costul prezervării resurselor naturale, precum plajele și alte amenajări
litorale, lacurile, fluviile și al asigurării condițiilor pentru sporturile de iarnă. Aceasta va putea
conduce, probabil, chiar la dispariția unor domenii schiabile, datorită lipsei zăpezii, precum și la
sporirea numărului instalațiilor de producere a zăpezii artificiale.
– Este probabilă o creștere a taxelor de mediu , datorată eforturilor pe care guvernele
încearcă să le facă în vederea limitării emisiilor de gaze cu e fect de seră. Aceasta va avea drept
consecință creșterea , treptată , a prețurilor la serviciile de transport și cazare turistică.
– Conștientizarea privind fragilitatea spațiilor naturale și a necesității de conservare a
acestora va aduce în prim plan, ca atr acții, destinațiile “virgine” .
– Creșterea cererii pentru ecoturism ș i pentru vacanțele “în natură”, va conduce la
creșterea numărului acestor produse, pe piață și la “sofisticarea” lor .
– Sporirea volumului și a calității informațiilor privind produsele turis tice durabile,
furnizate de prestatorii de servicii turistice și de organizatorii de voiaje, va conduce la creșterea
conștiinței consumatorilor privind problemele de mediu .
– Acțiunile de marketing vor trebui să promoveze aspectul dezvoltării durabile a
prod uselor oferite clienților .

 Tendințe macroeconomice
Se prevede o creștere reală a Produsului Intern Brut (PIB) de peste 2% pe an, până în anul 2010.
« Câștigătorii » sunt considerați că vor fi Asia de Est și Occidentul (Europa și America), iar
« perdanții » vor fi Africa și Orientul Mijlociu.
Sporirea fenomenului mondializării va determina o tendință de regionalizare, respectiv o întărire a
rolului regiunilor și o renegociere a relațiilor politico -economice dintre acestea.
Schimburile de bunuri de consum ș i de servicii vor fi mai importante, iar serviciile, inclusiv turismul,
vor ocupa un loc mai important în economia mondială (în privința contribuției la PIB, la crearea de
locuri de muncă și, la realizarea investițiilor etc.)
Consecințele pentru sectorul t uristic , ale acestor tendințe , vor fi următoarele :
– se va dezvolta un mediu de afaceri mai concurențial, cu turiști care vor putea să
găsească mai ales produse ieftine , pe Internet și cu firme de turism ce vor putea acționa mai liber pe
piață, cu mai puțin e constrângeri vamale ;
– economiile emergente vor crea noi destinații turistice , încercând, adesea, să se
folosească de promovarea turismului ca de un instrument de întărire a identităților lor. În același
timp, aceste economii întărite vor crea și noi piețe emițătoare pentru turism ;

42
– Europa trebuie să-și întărească promovarea , ca destinație turistică și să -și dezvolte
sinergiile. De asemenea, va trebui să -și dezvolte noi produse turistice și să -și înnoiască promovarea,
repoziționându -și oferta sa tradițională sau prezentându -și produsele tradiționale în special pe piețele
emițătoare emergente ;
– mondializarea crescândă va influența valorile tinerilor și așteptările acestora în privința
călătoriilor. Pentru satisfacerea acestor așteptări este primordial ca inform ațiile și , în special,
serviciile de cazare asigurate să fie de calitatea adecvată și c a acestea să fie accesibile pe I nternet și
pe ansamblul noilor canale de comunicații ;
– totodată, mondializarea va întări rolul « nomazilor » globali (« global nomad es»), în
general și mai exact, a celor care s -au instalat și trăiesc în alte țări decât cele în care s -au născut.
Aceasta va f avoriza, de asemenea, vizitele la părinți și la prieteni. Același impact îl vor avea și
« migra nții ocazionali », cum sunt studenții « internaționali ». De exemplu, datele statistice ale
OCDE arată că Europa primește, deja, peste 600.000 de studenți străini, iar numărul acestora crește
cu 5% pe an ;
– mobilitatea crescândă va afecta piețele forței de muncă în domeniul turismului , o
proporție mai moderată a locurilor de muncă fiind ocupată de forț a de muncă străină. Pe termen
scurt, aceasta va sprijini piața forței de muncă, adesea problematic ă, pe principalele destinații
turistice. Dar, pe termen lung, se va pune, inevitabil, problema « auten ticității » culturale a serviciilor
oferite.
 În privința factorilor politici , guvernele vor m ări impozitele, în vederea satisfacerii nevoilor
sociale și a acoperirii cheltuielilor pentru sănătate, educație, pensii, precum și pentru alte servicii.
Alternati va la această măsură, adică diminuarea taxelor și impozitelor, va avea drept consecință o
diminuare a veniturilor disponibile pentru turism.
Anumiți factori politici vor fi legați direct de Uniunea Europeană (UE). Directiva privind
serviciile, adoptată de Uniunea Europeană, va modifica modul de funcționare a întreprinderilor din
UE, după «căderea» frontierelor. Conceptul de « produse naționale » va fi tot mai puțin pertinent , iar
furnizorii vor trebui să găsească noi mijloace pe ntru a le păs tra locul și pen tru ca acestea să mai
poată exista pe piețele locale.
Unele semne de neliniște, există deja, în privința Come rțului electronic, pe Internet și în
privința implicațiilor privind protecția consumatorilor.
Consecințele, pentru sectorul turistic , ale acțiunii factorilor politici , vor fi, în principal50,
următoarele :
– Guvernele vor trebui să -și coordoneze aducerea la zi a conținutului broșurilor privind
călătoriile și să furnizeze informații cât mai precise în privința siguranței și securității persoanelor .
În același timp, va trebui conceput un sistem de restabilire a situației în urma crizelor, urmat de
acțiuni concrete în acest sens.
– Imaginea țărilor receptoare de turism este legată, din ce în ce mai mult, de problemele
de securitate și de sănătate . Se anticip ează că va crește numărul turiștilor care vor utiliza
transporturile lung -curier și al celor care trebuie să solicite viză de intrare.
– Creșterea pragului vârstei de pensionare va conduce la încetinirea creșterii numărului
călătoriilor efectuate de persoane le de vârsta a treia.
– Va crește nevoia de identificare a mărcii , pentru a putea fi recunoscută și va crește
« puterea » mărcilor, ca gaj al încrederii consumatorului pentru operatorii internaționali.
– Va avea loc, cu siguranță, o consolidare a ofertelor tur istice vândute prin Internet .

50 Idem, p. 5

43
 În privința turismului cultural , acesta se va dezvolta , în Europa, fără a avea suficiente indicii
pentru a trage concluzia că o creștere a pieței festivalurilor, de exemplu, va proveni din interesul
crescând pentru cultură.
Aceasta sugerează că noii consumatori vor veni din regiunile în care educația și sănătatea se
vor îmbunătăți, cum ar fi Europa Centrală, Europa de Est sau Asia.
Motivațiile culturale pentru turism se îndreaptă, mai degrabă , către un interes general pentru
cultură, decât pentru scopuri culturale specifice. În viitor, se va manifesta nevoia de a combina
produsele culturale cu cele legate de agrement și de divertisment.
În ultimii ani , s-a putut constata un sentiment crescut de insecuritate , datorat atacurilor
teroriste asupra turiștilor și a destinațiilor turistice. Această percepție a pericolului este intensificată
de mass -media. De asemenea, catastrofele naturale par să devină din ce în ce mai f recvente, acestea
constituind un factor de frânare în alegerea des tinațiilor.
Totuși, în ambele cazuri, conștientizarea din partea consumatorilor, a acestor pericole este
relativ mai scurtă, ca durată, intervenind o anumită resemnare față de dezastrele ce nu pot fi evitate,
indiferent că te afli acasă ori în altă parte. De altfel, un studiu empiric, realizat în Olanda, a
demonstrat că scăderile fluxurilor turistice datorate terorismului sau catastrofelor naturale nu se
mențin decât pe o perioadă de 3 luni.
Consecințele asupra turismului , ale acestor tendințe, vor fi următ oarele51:
– Există o nevoie de coordonare a informațiilor privind impactul dezastrelor și crearea
unor mecanisme de gestionare a crizei.
– Este necesară o planificare flexibilă , pentru a face față eventualelor reduceri ale
fluxurilor turistice.

4.2. Tendințele privind consumatorii de produse turistice
Oamenii călătoresc mai mult, devin mai conștienți de cultură și de mediul înconjurător, în
locurile pe care le vizitează, ceea ce se reflectă asupra propriilor lor experiențe și moduri de viață.
 Experiențele dobân dite în cursul călătoriilor turistice au dovedit că există un decalaj, pe
de o parte, între cauzele externe , determinante, ale dezvoltării călătoriilor (cum ar fi modificările
demografice și climatul) și cauzele interne ale acestora, cum ar fi dorința dezv oltării de sine și de
exprimare a creației lor, din partea turiștilor. Călătoriile devin mai bogate în experiențe, dobândite de
turiști, iar aceste experiențe le alimentează dorința lor de a continua să călătorească. Astfel, unele
persoane vor deveni călăt ori „de carieră”, care caută noi experiențe ori experiențe mai intense, în
cadrul comunităților pe care le vizitează. Se schimbă, de asemenea, raportul dintre gazdă și invitat
(oaspete). Turiștii încearcă și realizează experiențe mai „profunde” și mai „sem nificative”,
schimbându -si rolul și angajându -se în ceea ce este denumit „turismul voluntar” sau „turismul
creativ”.
Cu cât persoanele călătoresc mai mult, cu atât acestea sunt mai respectuoase, mai tolerante și
mai înțelegătoare față de diferențele cultur ale.
Consecințele acestor tendințe, pentru sectorul turistic , se estimează că vor fi următoarele:
– Turiștii experimentați sunt implicați în organizarea călătoriilor lor, în rezervările și
sistemele de rezervare utilizate. Aceștia vor solicita, deci, un serv iciu de mai bună calitate, la fiecare
nivel al cheltuielilor.
– Va fi dificil, pentru anumite destinații, să -și fidelizeze clientela, iar unele destinații vor
putea avea dificultăți în a -și lărgi cota de piață, pe noi sectoare și în a combate caracterul sez onier al
activității, dacă nu vor avea un număr de clienți fideli, pe care să se bazeze.

51 Idem, p. 6

44
– Unii turiști vor dori să se debaraseze de „ eticheta lor de turiști ”, iar comunitățile locale
din bazinele receptoare de turiști ar trebui să țină seama de acest aspect , în promovarea turistică pe
care o realizează pentru destinațiile respective.
 În privința schimbărilor modului de viață al turiștilor, călătoriile vor fi stimulate de
nemulțumirea crescândă a indivizilor „eliberați ”, care se gândesc mereu că viața ar fi m ai bună
altfel. Totuși, această căutare a unei vieți mai bune se lovește de unicitatea locurilor vizitate, iar
gradul de diferențiere între locurile vizitate, pe parcursul călătoriei, se diminuează.
Pentru multe persoane călătoria nu mai reprezintă un lux, ci „face parte din viață”, iar în
viitor este de așteptat ca deciziile de „ultimul minut”, în alegerea călătoriilor, în special a celor de
sejur, să fie tot mai numeroase.
Faptul că familiile se întemeiază la vârste mai ridicate și corelat cu creșterea nu mărului
persoanelor care trăiesc singure vor prelungi posibilitatea acestor persoane de a călători.
Deoarece serviciile medicale devin tot mai scumpe, în Europa, europenii vor călători, pentru a
beneficia de o serie de servicii medicale, în Asia și în alte destinații cu prețuri „interesante”. Pe de
altă parte, va avea loc o creștere a pieței turismului medical intra -european .
Cererea pentru turismul „de bună stare”, de sănătate, pentru fitness și produsele legate de
reducerea stresului va crește, în special în țările industrializate, iar concurența va spori, în anumite
regiuni ale Europei, datorită unor importante capitaluri private, „injectate” în modernizarea vechilor
servicii de sănătate și în stațiunile termale.
Consecințele pentru turism, ale acestor tendințe , vor fi52, în principal, următoarele:
– necesitatea de a dezvolta mai multe produse turistice de nișă , pentru satisfacerea cererii
unor turiști care călătoresc mai liber;
– unele destinații își vor pierde din cotele de piață , în dauna altora, mai atrac tive;
– consumatorii vor căuta experiențe diferite , cărora vor dori să le dea o intensitate sporită
și un sens mai profund. De aici, riscul de creștere a cererii pentru ofertele de tip „risc calculat” (cum
ar fi, de exemplu, călătoriile pentru aventură și se nzații tari) sau dezvoltarea noilor regiuni turistice,
ce oferă „ o experiență controlată ”;
– pe de altă parte, va avea loc o creștere a cererii de „ produse spirituale ”, bazate pe
experiențe interne ale turiștilor. Conștientizarea nevoii de sănătate și de sta re de bine este legată de
actualul „boom” al acestui gen de produse. Astfel, este de așteptat să se dezvolte noi piețe,
specializate pentru asemenea oferte . Produsele de tip sănătate și s tare de bine vor fi asociate, rapid,
altor produse turistice, cum sun t produsele forfetare combinate , din domeniul sănătății și al
turismului creativ.

4.3. Produsele turistice și marketingul

Principalele tendințe în marketingul turistic se referă la faptul că, turiștii -consumatori
solicită avizul altor consumatori , în spe cial prin Internet (îndeosebi pe „blog” -uri), precum și pe cel
al „consumatorilor experimentați ”, care, puțin câte puțin, ajung să cunoască produsele de nișă chiar
mai bine decât înșiși profesioniștii din turism.
Va fi necesară o investiție crescândă în st rategia de promovare pe Internet, precum și în
noile tehnici de căutare pe Internet. Chiar dacă o parte importantă a bugetului de promovare este
cheltuită pentru publicitatea convențională, relațiile publice și tehnicile tradiționale de vânzare, care
devin tot mai puțin adecvate, o importanță tot mai mare continuă să o dobândească imaginea de
marcă .

52 Idem, p. 7

45
Parteneriatele de tip public -privat devin din ce în ce mai importante, în promovarea turistică,
iar guvernele intenționează să mărească atât participarea sector ului privat, cât și valoarea bugetelor
de marketing, în acest sector.
Consecințele pentru sectorul turistic , ale acestor tendințe, vor fi53, în principal,
următoarele:
– Internet -ul va dinamiza generația viitoare a călătoriilor, precum și metodele de
distribu ție a produselor turistice . Un studiu al O.M.T. indică faptul că, în prezent, doar 3% din
bugetele de promovare ale Organizațiilor Naționale pentru Turism (ONT) se cheltuie pentru
promovarea prin Internet, care continuă să fie văzut, mai degrabă, ca un spa țiu de promovare
„liberă”, decât ca un mijloc creativ și strategic, necesar să fie utilizat într -un mediu concurențial;
– De asemenea, va deveni extrem de important să se cunoască motivațiile și centrele de
interes ale consumatorilor , în scopul de a evidenți a ce informații vor trebui să se regăsească, în
primul rând, în utilizarea Internet -ului, pentru promovarea turistică. Aceasta va conferi o mare
importantă segmentării și poziționării pe piață;
– Va deveni important, totodată, să fie identificate și exploata te propunerile unice de
vânzare a produselor . Având în vedere că mulți consumatori sunt orientați spre experiențele și
valorile lor simbolice, aceste propuneri vor trebui completate cu conceptele de „propuneri de vânzare
empirice unice” și de: „propuneri d e vânzare simbolice unice”;
– Mesajele publicitare bazate pe experiențe și sentimente vor avea un ecou mai puternic
în alegerea călătoriilor, de către consumatori, iar produsele create vor fi mai personalizate și mai
bine adaptate cererii ;
– Pentru anumite seg mente ale populației, cu bugete reduse, vor fi necesare eforturi de
creare, pe de o parte, a unor produse turistice cu buget redus , dezvoltând, pe de altă parte, „mărcile
de încredere”;
– Agenții de voiaj și tur-operatorii vor avea un nou rol . Ei vor trebui să evidențieze
valoarea adăugată a produselor lor de bază (transporturi, în special aeriene și cazare turistică), față de
celelalte servicii, pe care aceștia le oferă clienților.
 În privința tehnologiei informației și comunicării , Internet -ul este consider at, în prezent, ca
fiind mijlocul universal de comunicare și ca instrument de promovare și vânzare. Este de așteptat ca
noile tehnologii, în domeniul telefoniei și în cel al televiziunii digitale, să lărgească această piață.
Aceste instrumente vor facilita turiștilor contactarea prietenilor și a celor apropiați, pe timpul
călătoriilor efectuate.
Consumatorul va putea să controleze, tot mai mult, produsele pe care le cumpără, având o
capacitate sporită de a compara prețurile și produsele oferite. Informațiil e vor fi disponibile, din ce în
ce mai mult, prin intermediul diferitelor mijloace media, iar consumatorii potențiali vor putea să -și
identifice locurile de cazare, inclusiv prin G.P.S. („Global Positioning Systems” -Sisteme Globale de
Poziționare) și să va dă dotările unităților respective, în timp real, prin imagini video.
Se vor dezvolta noile sisteme electronice de plată , cum sunt cărțile de credit securizate, ceea
ce va facilita transferurile de bani și va reduce practicile cheltuielilor excesive cu tran sferurile
bancare.
Consecințele , pentru sectorul turistic , ale acestor tendințe, vor fi:
– Dezvoltarea comunicațiilor internaționale ieftine , împreună cu facilitățile de transport
cu costuri scăzute vor conduce la creșterea rapidă a volumului călătoriilor tu ristice.
– Internet -ul se poate dezvolta ca mijloc de comunicare între indivizi care doresc să se
conecteze cu alte comunități , într -un context al „marketingului viral” (ca formă de publicitate în

53 Idem, pp. 7 -8

46
cadrul căreia consumatorul contribuie, în mod direct, la difu zarea acesteia), utilizând blog -urile și
alte sisteme de comunicare în timp real.
– În ultimii ani, utilizarea Internet -ului a crescut și în scopul de a găsi și de a rezerva, prin
intermediul acestuia, produse culturale . Această creștere a turismului cultura l este de așteptat să
continue, în viitor, îndeosebi în asociere cu produsele de transport, oferite tot pe „Net”. Consumatorii
caută să utilizeze Internet -ul nu numai ca sursă de informare pentru pregătirea propriei călătorii
turistice, dar și pentru a cău ta evenimente și activități , după sosirea lor la destinație.
– Noile sisteme de căutare și de cartografie vor întări cunoștințele consumatorilor înainte
de efectuarea călătoriilor și le vor „hrăni” așteptările. GPS -ul și noile tehnologii vor permite
profesio niștilor din industria turismului să urmărească deplasarea turiștilor la destinație, în timp real,
să măsoare impactul activităților lor de promovare și să identifice noile tendințe în consum.
 În privința transporturilor turistice , autoturismul va rămâne p rincipalul mijloc de
transport utilizat de turiști, în călătoriile lor (în țările dezvoltate, ponderea transportului cu
autoturismul depășind 70% din deplasările turistice). Atât consumatorii, cât și companiile petroliere
caută soluții pentru carburanți al ternativi, ecologici, pentru a face față creșterii prețului petrolului și a
pericolului epuizării rezervelor combustibililor fosili, în următoarele decenii.
Principala problemă pentru călătoriile cu autocarul o va reprezenta lipsa locurilor de parcare
și accesul dificil în centrele orașelor.
Pentru călătoriile cu avionul , va continua să existe un grup de companii aeriene de linie
având, în special, zboruri pe distanțe lungi, în timp ce companiile „cu prețuri joase” vor continua să
caute îndeosebi destinații secundare. Creșterea acestei piețe va putea fi încetinită de creșterea
costurilor cu carburanții, de sporirea costurilor cu securitatea și a taxelor de aeroport.
Călătoriile pe calea ferată se vor putea bucura de anumite reduceri ale prețurilor lor, dator ită
investițiilor realizate de unele guverne în noile linii de mare viteză, ce vor duce la îmbunătățirea
serviciilor și la scurtarea duratei de parcurs.
Pe piața croazierelor, cererea crescândă pentru aceste produse va fi satisfăcută prin apariția
noilor n ave de capacități mari. Se constată, totuși, o lipsă a gărilor (terminalelor) maritime, adaptate
pentru acestea, în special în zona Mediteranei, ceea ce poate conduce la dezvoltarea mai multor
astfel de obiective, întrucât orașele -porturi își propun să pro fite de creșterea acestei piețe.
Consecințele acestor tendințe, pentru sectorul turistic vor fi54 următoarele:
– Se vor crea noi destinații turistice, se va îmbunătăți accesibilitatea celor existente și se
vor dezvolta noi aeroporturi. Dezvoltarea companiilor aeriene „ cu prețuri joase ” va schimba, foarte
rapid, modul de a călători în Europa.
– Deschiderea noilor linii aeriene poate oferi oportunități de dezvoltare a unor noi piețe
turistice. Totuși, problemele legate de reglementările europene și competiția pute rnică fac din acest
sector o piață volatilă.
– Vor avea de suferit destinațiile cu acces dificil , prin sistemele de transport direct sau
intermodal.
– Pentru sejururile scurte, trenul va deveni un concurent serios al avionului .
– Pe cursele aeriene desfășurate p e distanțe lungi va exista o nouă cerere pentru servicii
la bord în categoria dintre clasa economică și clasa de afaceri.
 În privința locuințelor secundare, respectiv a turismului rezidențial, se va înregistra o creștere
a cumpărării de reședințe secundare , atât timp cât prețurile vor rămâne atractive. Această tendință
este influențată de o campanie publicitară ce vizează pe persoanele mai înstărite, care doresc fie să
investească într -o proprietate mai ieftină, situată într -o zonă cu climat mai cald, fie s ă se retragă la

54 Idem, p. 9

47
pensie, ori să înceapă o activitate profesională legată de stilul lor de viață (artă, sport, bună -stare
etc.), într -o altă regiune a Europei.
Până în prezent, această tendință a fost dominată de deplasările de tip Nord -Sud, dar se
constată, în ultimii ani, cumpărarea unui număr din ce în ce mai mare de astfel de proprietăți, în
Europa Centrală și de Est, chiar și de către locuitori din țările respective.
În Marea Britanie, un raport recent privind pensiile propune ca stabilirea cuantumului
acestora să nu se mai bazeze pe nivelurile cotizațiilor la asigurările naționale, ci pe locul de rezidență
al beneficiarilor, astfel încât, alegerea britanicilor, de a trăi în străinătate, să fie limitată, iar reducerea
nivelurilor pensiilor pentru aceștia le-ar afecta și posibilitatea de a -și cumpăra o reședință secundară.
Consecințele pentru sectorul turistic , ale acestor tendințe, vor fi următoarele:
– Prin finanțarea cumpărării de reședințe secundare se va produce o creștere a numărului
locațiilor de vacan ță.
– Cererea puternică pentru cumpărarea locuințelor de vacanță , în anumite regiuni, va
duce la dezvoltarea în exces a acestora , ceea ce va antrena reacții, din partea proprietarilor, de a se
limita acest fenomen. Deja există semnale că unele municipalități încearcă să limiteze sosirea de noi
pensionari, în respectivele localități.
Buna cunoaștere a acestor tendințe, atât de către Organizațiile Naționale pentru Turism, cât și
de către autoritățile publice naționale, regionale și locale, dar și de către profe sioniștii din turism,
reprezintă o condiție de bază în orientarea politicilor, strategiilor și măsurilor concrete pentru
dezvoltarea viitoare a turismului în fiecare țară, regiune sau destinație turistică locală, precum și a
activității operatorilor din tu rism.

4.4. Tendinte recente si pe termen lung

Tendințe cheie în 2011

– Cererea pentru turismul internațional și -a păstrat tendința de creștere în 2011. Sosirile de turiști
internaționali au crescut cu 4,6% , ajungând la 983 de milioane, la nivel mondial, în creștere față de
940 milioane, câți s -au înregistrat în 2010.
– Europa, care deține puțin peste jumătate din numărul total de sosiri, la nivel mondial, a fost
regiunea care a înregistrat creșterea cea mai puternică, atât în termini relativi (+ 6%, foarte aproape
de creșterea din Asia și Pacific), cât și în mărime absolută (29 milioane de vizitatori în plus față de
anul precedent).
– Regiunea Orientul Mijlociu ( – 8%) și subregiunea Africa de Nord ( – 9%) au fost singurele care au
înregistrat scăderi în privința numărului de sosiri, datorită evenimentelor cunoscute sub denumirea
de “Primăvara arabă” și tranzițiilor politice din regiune.
– Încasările din turismul internațional din anul 2011 sunt estimate la 103 0 miliarde USD, la nivel
mondial, în creștere cu 3,9%, în termeni reali, față de 2010, când au fost de 928 miliarde USD,
înregistrându -se noi recorduri, în cele mai multe dintre destinații, în pofida provocărilor economice
din multe piețe -sursă.

Evoluții recente și perspective viitoare
– Potrivit datelor lunare și trimestriale despre anul 2012, incluse în Barometrul Turismului, realizat
de OMT, sosirile internaționale de turiști la nivel mondial au crescut cu 5%, în primele luni ale
anului, consolizându -se creșterea începută în 2010.

48
– Prognoza realizată de OMT în ianuarie 2012 indică o creștere așteptată de 3 -4%, în privința
sosirilor internaționale de turiști, pentru întregul an 2012.
– Totalul sosirilor internaționale de turiști se așteaptă să atingă un milliard, în 2012, pentru prima
dată, de -a lungul istoriei.

Tendințe pe termen lung

– De-a lungul ultimelor 6 decenii, turismul a cunoscut o continuă expansiune și diversificare,
devenind unul dintre sectoarele economice cele mai puternice și care a cu noscut cea mai mare
creștere, în lumea întreagă. Numeroase noi destinații s -au dezvoltat, concurându -le pe cele
tradiționale din Europa și America de Nord.
– În pofida șocurilor ocazionale, sosirile internaționale de turiști au arătat o creștere aproape
neîntreruptă, de la 277 milioane, în 1980, la 528 milioane, în 1995 și la 983 milioane, în 2011.
– Potrivit lucrării Tourism Towards 2030, O.M.T. a revizuit, recent, previziunile pe termen lung și
estimările privind tendințele viitoare în turism, numărul sos irilor turiștilor internaționali este așteptat
să crească cu 3,3% pe an, în medie, în perioada 2010 – 2030. Aceasta ar reprezenta cca 43 de
milioane de sosiri suplimentare ale turiștilor internaționali, pe an, ajungându -se la un total de 1,8
miliarde de so siri, până în 2030.
– În trecut, destinațiile din țările cu economii emergente au crescut într -un ritm superior celor din
țările cu economii avansate, iar această tendință se așteaptă să continue și în viitor. Între anii 2010 –
2030, sosirile în țările cu economie emergentă se așteaptă să crească în ritm dublu (+ 4,4% pe an),
față de cele din țările cu economie (+ 2,2% pe an).
– Ca rezultat, cota de piață a economiilor emergente a crescut, de la 30%, în 1980, la 47%, în 2011 și
este de așteptat să atingă 57 %, până în 2030, adică la echivalentul a peste un miliard de sosiri ale
turiștilor internaționali, pe an.

4.5.Turismul in U.E. – tendințe

Turismul în U.E. a crescut cu 7,2 %, per total, în perioada 2004 -2009, într -un ritm
mediu annual de 0,8 % (sursa: Eurostat regional yearbook 2011, Tourism). Dar nu trebuie să
scăpăm din vedere că acest sector a fost afectat de criza financiară: de la un vârf de 1,94
miliarde, în 2007, numărul de înnoptări a scăzut, succesiv, în 2008 și 2009, până la 1,88
miliarde, sub nivelul înregistrat în anul 2006.
Conform datelor conținute în lucrarea Eurostat – Statistics in focus, în 2010, sectorul
cazării turistice a început să își revină, numărul total al înnoptărilor petrecute în hoteluri și
unități similare crescând, față de 2009, cu 2,8 % (sursa: Statistics in focus No. 6/2011).
Se poate observa, din analiza datelor statistice, faptul că 3 state membre ale U.E. au
înregistrat aproape jumătate din numărul total de înnoptări petrecute în hoteluri și l ocuri de
campare în U.E., în anul 2009, respectiv Italia, Franța și Spania. Dacă la acestea adăugăm și
Germania și Marea Britanie se ajunge la o pondere de trei sferturi din totalul înnoptărilor
înregistrate în U.E. – 27, în anul 2009.

49
Primele 20 de re giuni turistice ale UE – 27

Din cele 20 de regiuni turistice ale UE – 27, aflate în top, în anul 2009, nu mai puțin de
17 provin din doar trei țări: Spania, Italia și Franța.
În cele 20 de regiuni s -a înregistrat o pondere de 36,5 % din numărul total al
înnoptărilor din toate cele 271 de regiuni ale UE – 27 despre care au existat informații
disponibile.
Cu un număr de 63,6 milioane de înnoptări, regiunea Ile -de-France, ce include și
capitala Franței (Paris), se clasează pe primul loc, urmată de 3 regiuni d in Spania: Catalunia
(cu 54,1 milioane înnoptări), Insulele Baleare (cu 45,9 mil.) și Insulele Canare (cu 45,3 mil.) .
Pe cel de -al patrulea loc s -a situat regiunea Veneto (Italia), cu cca 44,8 mil. înnoptări. Practic,
aproape una din 5 nopți petrecute în hotelurile și locurile de campare din Europa a avut loc în
una dintre aceste 5 regiuni.
Un alt aspect interesant este acela că doar 3 regiuni, din primele 20, nu provin dintr -una
din primele 3 locuri în privința înnoptărilor, în anul 2009. Este vorba despr e regiunea Inner
London, aflată pe locul 7, Tirolul (Austria), aflat pe locul 11 și regiunea Oberbayern
(Germania), clasată pe locul 18.
În 18 dintre cele 20 de regiuni din top s -au înregistrat mai multe înnoptări în hoteluri și
unități similare decât în a lte tipuri de unități de cazare. În două regiuni din Franța (Languedoc –
Roussillon și Aquitaine) s -a înregistrat situația contrară, acolo fiind atrași mai mulți turiști în
spațiile de campare decât în celelalte tipuri de unități de cazare.

Numărul de înno ptări (zile -turist)

Turismul, în Europa, este concentrat îndeosebi în zonele litorale. De asemenea,
regiunile Alpine au cunoscut o cerere turistică puternică.
În clasamentul pe țări ale UE -27, realizat după indicatorul număr de zile -turist
(înnoptări), re feritor la anul 2009, s -au situat, pe primele 6 locuri, următoarele țări: Italia,
Spania, Franța, Austria, Germania și U.K.. La acestea se adaugă alte 8 țări, în cadrul cărora se
află regiuni NUTS 2, ce au raportat mai mult de 8 milioane de înnoptări, resp ectiv: Rep. Cehă
(regiunea Praga), Grecia (Kriti și Notio Aigaio), Cipru, Olanda (Noord -Holland), Portugalia
(Algarve și Lisabona), Suedia (Västverige și Stockholm), Elveția (Regiunea Leman) și Croația
(Jadranska Hrvatska).

Tendințe înregistrate în turis mul european în perioada 2004 -2009

Principalele beneficiare ale creșterilor în privința indicatorilor turistici, în perioada
2004 -2009, au fost regiuni din următoarele țări: Polonia, Lituania, Bulgaria, Grecia și Marea
Britanie.
În cele mai multe dintre r egiunile UE au fost înregistrate creșteri ale numărului de zile –
turist (înnoptări), în această perioadă. O rată anuală de creștere a acestui indicator de peste 5 %
a fost atinsă în 44 de regiuni, dar, pe de altă parte, un număr de 72 de regiuni au înregist rat o
rată anuală de creștere negativă. Cele mai multe dintre aceste regiuni au fost din Franța, Italia,
Rep. Cehă, Germania, Olanda, România și Marea Britanie.

50

Înnoptări înregistrate în locurile de campare

În regiunile din Vestul Europei (în principal, regiuni litorale), precum și în țările
Scandinave, locurile de campare sunt frecventate mai mult decât celelalte tipuri de unități de
cazare, comparativ cu situația din țările situate în Centrul și Estul Europei.
În anul 2009, numărul de înnoptări înregist rate în locurile de campare au reprezentat
mai puțin de 20 % din numărul total al înnoptărilor înregistrate în toate cele 271 de regiuni ale
UE-27, pentru care au existat informații disponibile, celelalte 80 % fiind înnoptările
înregistrate în hoteluri și unități asimilate acestora.
Regiunile europene cu cele mai multe locuri de campare, ce au deținut o pondere de 40
% din totalul înnoptărilor înregistrate, au fost concentrate în 9 țări: Marea Britanie, Olanda,
Franța, Suedia, Danemarca, Norvegia, Belgia, P ortugalia și Croația. Nicio regiune din
Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia sau România nu a înregistrat o pondere a înnoptărilor de
peste 5 % în locurile de campare. Pe de altă parte, majoritatea regiunilor din Polonia și Austria
au înregistrat o pondere de mai puțin de 5 % din numărul total de înnoptări în locurile de
campare.

Primele 20 de regiuni din UE -27 vizitate de turiștii străini

În anul 2009, în primele 6 regiuni turistice din UE -27, cele mai vizitate de către turiștii
străini au fost Insulele Baleare, Canare, regiunea Ile -de-France, Inner London și Veneto, care,
împreună, au totalizat la fel de multe înnoptări cât în următoarele 14 regiuni din top, luate
împreună.
Primele 20 de regiuni din top au înregistrat mai mult de jumătate din numărul tot al al
înnoptărilor efectuate de către non -rezidenți în întreaga UE -27.
Aceste 20 de regiuni fac parte din 9 state membre ale UE, respectiv: Spania, Franța,
Marea Britanie, Italia, Austria, Grecia, Cipru, Portugalia și Republica Cehă.

Ponderea turismului r eceptor

Ponderea turismului receptor diferă foarte mult de la o regiune, la alta, de la cca 2 %, la
peste 97 %. Astfel, în 5 regiuni din U.E., ponderea numărului de înnoptări efectuate de turiștii
străini a fost de peste 50 %, în anul 2009, respectiv în: Malta, Luxemburg,, regiunea Praga
(Cehia), regiunea Kriti (Grecia) și Tirol (Austria). Aceeași situație s -a înregistrat și în
Liechtenstein și în regiunea croată Jadranska Hrvatska.
Regiunile insulare din Sudul Europei au înregistrat ponderi superioare a le înnoptărilor
realizate de turiștii străini, din totalul numărului de înnoptări, respectiv Malta, Cipru, regiunile
insulare ale Greciei, Insulele Baleare și Canare (din Spania) și regiunea portugheză Regiāo
Autónoma de Madaira. Toate aceste regiuni au în registrat o pondere a înnoptărilor efectuate de
non-rezidenți de cca 80 %.
Turiștii străini au deținut o pondere importantă și în privința numărului de înnoptări
înregistrate în regiunile ce includ capitalele unor țări. Este cazul Luxemburgului, al regiuni lor
Hoofdstelijk Gewert (din Belgia), Inner London (Marea Britanie), Közép -Magyarovság (în
Ungaria) și Viena (în Austria).

51
Turismul intern in tarile UE – cele mai populare regiuni

Turiștii rezidenți vizitează, cel mai adesea, regiunile litorale din Europa . În anul 2009,
această situație s -a înregistrat în 15 dintre cele 24 de țări (incluzând și 5 țări fără ieșire la mare),
pentru care au fost disponibile informațiile, pe regiuni.
În general, litoralul a fost cea mai populară destinație pentru turismul inte rn, cu
excepția situației din Franța, Germania și Polonia, țări în care rezidenții au petrecut cele mai
multe zile în capitalele regiunilor. În Austria, Elveția, Slovacia și Cehia, cele mai populare
regiuni pentru turiștii rezidenți au fost cele montane.
În cele mai multe dintre țările europene, ponderea celor mai populare dintre acestea,
pentru turiști, a rămas aproape neschimbată, în anul 2009, față de cea din anul 2004. Totuși
regiunile Prov. – West – Vlanderen (din Belgia) și Jadranska Hrvatskalost (din Croația), au
pierdut teren, comparativ cu 2004, în timp ce regiunile Kentriki Makedonia (din Grecia),
Nyvgat Durántúl (din Ungaria) și Noord -Holland (din Olanda), au câștigat teren.

Durata medie a sejurului

Cele mai mari durate ale sejurului turiștilor au fost înregistrate în special în zonele
litorale, în timp ce duratele cele mai mari ale sejururilor în hoteluri au fost înregistrate în
regiunile insulare.
Nu este deloc surprinzător să constatăm că turiștii au avut durate mai mari ale
sejururilor lor în locurile de campare, față de cele înregistrate în hoteluri. Durata medie a
sejurului în țările UE a fost, în anul 2009, de 4,0 zile, în locurile de campare, față de numai 2,5
zile, în hoteluri.
Sejururile mai lungi petrecute în hoteluri s -au înregistrat î ndeosebi în regiunile insulare.
Din 12 regiuni ce au înregistrat durate medii ale sejurului mai mari de 5 zile, în hoteluri, un
număr de 9 au fost regiuni insulare (Insulele Canare, Baleare, Malta, Regiunea Autonomă
Madeira, Kypros/Kibris și 4 regiuni insu lare din Grecia). Durate mai mari ale sejurului în
hoteluri s -au înregistrat, de asemenea, în regiuni montane, îndeosebi în Austria și în țări din
Centrul și Estul Europei: Bulgaria, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia și România.
Sejururile mai lungi în locurile de campare au fost înregistrate în zonele litorale: în
Italia și Franța și, în mai mică măsură, în Spania (în special pe coasta Mării Mediterane).
În Italia, din 21 de regiuni, doar două au înregistrat o durată medie a sejurului mai mică
de 5 zile : Sicilia și Valle d’Aosta. În Franța, toate regiunile litorale de la Marea Mediterană și
de la Oceanul Atlantic au înregistrat o durată medie a sejurului mai mare de 5 zile. Sejururile
mai lungi, în locurile de campare, au fost înregistrate, de asemenea, în Danemarca, țările
Benelux, Austria, Ungaria și Marea Britanie.
Numărul de înnoptări înregistrate într -o regiune reprezintă produsul dintre numărul
vizitatorilor și durata medie a sejurului lor. Importanța ambilor factori depinde de atractivitatea
fiecă rei regiuni. De exemplu, regiunile montane au, adeseori, un număr mare de vizitatori, dar
aceștia au tendința de a rămâne acolo pentru sejururi scurte, de doar câteva zile. Un număr
mare al vizitatorilor zonelor montane merg acolo din motive profesionale. Dar chiar și turiștii
care vin pentru motive personale tind să opteze pentru sejururi de scurtă durată. Prin contrast,
sejururile sunt considerabil mai lungi în regiunile tipice de vacanță, vizitate îndeosebi în scop
recreațional. Durata medie a sejurulu i poate indica, de asemenea, măsura în care turismul este
important pentru o regiune.

52

Primele 20 de regiuni ale UE -27 în funcție de capacitatea de cazare

Din primele 20 de regiuni (nivel NUTS 3), clasificate în top, în funcție de capacitatea
lor de cazar e în hoteluri și locuri de campare, în anul 2009, un număr de 10 regiuni proveneau
din Franța, celelalte fiind din Spania sau Italia, cu o singură excepție, pe locul 20, regiunea
Dodekanisos, din Grecia.
Primele 20 de regiuni de nivel NUTS 3 din UE, având cele mai multe locuri de cazare,
cumulau o pondere de 16,1 % din capacitatea de cazare (nr. de paturi) din toate cele 271 de
regiuni ale UE -27 pentru care au existat informații disponibile. În aceste 20 de regiuni,
ponderea locurilor de cazare în locuri de campare era de 56,3 % din totalul capacității de
cazare.

Capacitatea de cazare în hoteluri

Zece regiuni din UE -27 oferă, fiecare, peste 100.000 de locuri de cazare (paturi) în
hoteluri: 4 regiuni din Spania (Mallorca, Barcelona, Madrid, Malaga), 3 din Italia
(Bolzano/Bozen, Rimini, Roma), una din Franța (Paris), una din Grecia (Dodekanisos) și una
din Anglia (Inner London – West).
Regiunile cu un număr mai mare de locuri (paturi) în hoteluri (peste 100.000 de
locuri/paturi) se corelează cu regiunile ce au înregistrat un număr mare de înnoptări și sunt
concentrate, în principal de -a lungul zonelor litorale și în regiunile Alpine.
În privința numărului mediu de locuri (paturi) pe regiuni (NUTS), în anul 2009, cele
mai mari unități erau concentrate, în prin cipal, în regiuni din Danemarca, altele în Țările
Scandinave și pe coasta mediteraneană a Spaniei, precum și în regiunile insulare.

Concluzii

Potrivit O.M.T., Europa este regiunea turistică cea mai vizitată a lumii. În anul 2009, un
număr de 5, dintre pr imele 10 cele mai vizitate țări din lume erau state membre ale UE -27.
Bogăția lor culturală, varietatea peisajelor din aceste țări și calitatea excepțională a
infrastructurii turistice a acestora reprezintă doar câteva motive ce explică această situație.
Extinderea U.E. a condus la îmbogățirea patrimoniului turistic al acesteia, mărind
diversitatea sa culturală și oferind noi destinații interesante pentru a fi descoperite.
O analiză a structurii tendințelor privind turismul în regiunile Europei confirmă rol ul
important pe care acest sector al economiei îl joacă în numeroase țări.
Serviciile turistice reprezintă, adeseori, un factor important în utilizarea forței de muncă
disponibile și una dintre principalele surse de venituri pentru populație. Aceasta se în tâmplă
îndeosebi în statele insulare ale Europei, în numeroase zone litorale, în special în Sudul
continentului nostru, precum și în regiunile Alpine. Creșterea deosebit de dinamică în
domeniul turismului, în cea mai mare parte a „noilor” țări membre ale U .E. din Europa
Centrală și de Est, reprezintă un factor semnificativ în sprijinirea economiilor acestor țări
pentru a se apropia mai rapid de eco nomiile „vechilor” state membre.

53
Capitolul 5
Situații c e necesită protecția securității turistului

Există o serie de situații în care securita tea turistului este amenințată și este nevoie de mă suri
pentru protecția acestuia.C ele mai importante dintre acestea sunt prezentate mai jos.

1. Demonstrarea identității
În mod normal, orice persoană care călătorește în țară sau în străinătate trebuie să -și poată
dovedi identitatea. Dacă nu are această posibilitate, ea poate fi confundată cu altcineva sau poate fi
suspectată că a încălcat legea. În consecință, este esențial, pentru securitatea turiștilor, ca aceștia să
poată fi identificați cu certitudine. Pe plan internațional, această necesitate crește o dată cu
extinderea posibilităților de identificare personală. Astfel, obligația turiștilor de a se legitima cu un
pașaport, obligație considerată ca o frână sau o limită a liberei circulații, este de fapt și un mod de
identificare universal recunoscut. La acest mijloc de demonstrare a identității se poate adăuga cartea
de identitate, cartea de credit sau permisul de conducere, care în unele cazuri i se pot chiar substitui .
Importanța pașaportului, ca document de identificare, a determinat autoritățile să -i uniformizeze
conținutul și să recomande înscrierea rubricilor în limbi de circulație internațională.
Riscul de pierdere și furt al pașapoartelor este proporțional cu imp ortanța lor, iar consecințele
acestui gen de incidente decurg din formalitățile și costurile necesare înlocuirii documentelor
respective. Reprezentanțele consulare sunt instruite în sensul de a facilita eliberarea unor documente
de identitate temporară, ia r în viitor progresul tehnologic al informaticii va permite identificarea
călătorilor, fie că posedă, fie că nu posedă documentele specifice.

2. Protecția sanitară
Protecția sanitară a călătorilor reprezintă o problemă cu grave implicații, care ies din sf era
protecției juridice și chiar din aceea a securității consumatorului. Cu toate acestea, din motive de
ordin practic, sănătatea turiștilor este considerată ca o ramură distinctă a securității turistului.
Protecția sanitară a călătorilor poate fi privită sub două aspecte: aspectul preventiv și cel curativ. Cea
mai frecventă măsură de prevenire sanitară este vaccinarea. Organizația Mondială a Sănătății
publică, periodic, reglementările sanitare internaționale, precum și informațiile privind vaccinurile
obligatorii și recomandate pentru persoanele care călătoresc în străinătate.
Cooperarea internațională a determinat adoptarea unui format unitar al certificatelor
internaționale de vaccinare, care permit recunoașterea acestor documente în toate țările. Rapidit atea
în deplasarea persoanelor este însoțită și de rapiditatea în propagarea maladiilor infecțioase și
extinderea epidemiilor, înainte ca autoritățile să poată adopta măsuri de protecție a turiștilor. Este, de
altfel, una din cauzele care imprimă măsurilor de vaccinare caracterul de obligativitate. Turiștii, mai
ales cei internaționali, sunt susceptibili de îmbolnăvire, în mai mare măsură decât cei naționali, ca
urmare a diferențelor de climă, de alimentație și a prezenței vectorilor de maladii care nu exis tă în
țările emițătoare. De aceea, turiștii au nevoie de îngrijire medicală pentru cazurile de îmbolnăviri sau
de tulburări a stării de sănătate. Asigurarea asistenței medicale, deci a măsurilor curative, este , pentru
turiști , o componentă importantă a sec urității și protecției acestora. Dat fiind caracterul sezonier al
călătoriilor de vacanță, unul dintre aspectele importante ale protecției sanitare este nivelul serviciilor
medicale pe care le poate oferi o țară receptoare de turiști.
O altă problemă c e privește, inevitabil, asistența medicală a turiștilor este finanțarea ei. În
unele țări, securitatea socială prevede oportunitatea îngrijirii medicale, atât pentru rezidenți cât și
pentru nerezidenți. În alte cazuri, pot beneficia de tratament gratuit numai rezidenții înscriși la

54
securitatea socială sau nerezidenții, în cazul acordurilor bilaterale sau multilaterale, pe bază de
reciprocitate între țări. În majoritatea țărilor și a cazurilor, serviciile medicale acordate turiștilor
străini nu sunt gratuite și trebuie plătite sută la sută. În general, aceste servicii sunt foarte scumpe,
ceea ce ridică o problemă foarte importantă pentru turiștii cu venituri scăzute. Soluția general
adoptată constă în încheierea unei asigurări medicale private contra plată. Aceas ta se poate realiza în
țara emițătoare sau în țara receptoare.

3. Securitatea pe parcursul transportului
Prin chiar acțiunea de a călători, turistul este obligat să folosească un mijloc de transport. Ca
urmare, mai ales pentru turismului internațional, t uristul intră în relații contractuale cu un
transportator care poate fi public, național, străin. Indiferent de mijlocul de transport utilizat,
autoritățile publice stabilesc reguli generale , destinate să garanteze securitatea și protecția călătorilor,
cum ar fi, de exemplu, pentru transportul aerian, regulile OACI privind coeficientul de încărcare a
avionului cu pasageri, bagaje, poștă, ș.a.
Aceleași restricții sunt impuse și pentru transportul urban, feroviar, maritim și fluvial.
Progresul tehnic și măsur ile de securitate adoptate au micșorat numărul de accidente și posibilitatea
producerii lor. Totuși, accidentele de transport sunt încă frecvente, ele antrenează decesul,
infirmitatea sau lezarea călătorilor, ceea ce determină necesitatea deschiderii unei proceduri juridice.
Există 3 modalități de abordare a acestei situații;
a. Atunci când partea lezată poate ataca în justiție , proprietarul mijlocul ui de transport pe
care l -a folosit. În acest caz trebuie făcută precizarea dacă transportatorul este respons abil sau nu de
accidentul provocat. Responsabilitatea transportatorului poate fi consecința omisiunii, imprudenței
sau neglijenței sale. Dacă se demonstrează una din aceste situații, daunele pe care trebuie să le
plătească transportatorul pot fi nelimitate . Succesul în obținerea acestor daune este micșorat de
procesul de judecare îndelungat și de complexitatea călătoriilor internaționale, ținând seama de
faptul că un transportator poate fi înregistrat într -o țară și să transporte pasagerii rezidenți ai alto r țări
într-o țară terță de destinație.
b. A doua posibilitate este ca transportatorul să accepte responsabilitatea în cadrul unei sume
date (exprimată într -o monedă recunoscută pe plan internațional, cum ar fi dolarul SUA) pentru
consecințele care rezultă dintr -un accident, indiferent de cauza care a provocat accidentul. În cazul în
care plafonul compensației este prea mic pentru a acoperi prejudiciul (invaliditate sau deces), turiștii
sunt sfătuiți să încheie o asigurare complementară , cu titlu individual .
c. Transportatorul refuză din start (la încheierea contractului) orice responsabilitate în caz de
deces sau invaliditate, indiferent de vinovăția sa în situația respectivă, în care caz, turistul trebuie să
se asigure împotriva accidentelor și prejudiciil or. Eludarea responsabilității de către transportator
trebuie înscrisă în mod expres în biletul sau documentul de voiaj. Unele legislații consideră aceste
condiții nule, injuste și inaplicabile sau condiționează ca textul să fie scris în bilet cu litere vi zibile și
într-un limbaj ușor de înțeles și explicit.

4. Protecția în timpul vizitelor
Turiștii care se deplasează pe jos, în timpul vizitării diferitelor obiective turistice, sunt foarte
vulnerabili, din punctul de vedere al securității, deoarece:
– ca viz itatori, ei sunt prea puțin familiarizați cu locul pe care îl vizitează;
– ca aparență, sunt ușor de recunoscut și identificat ca turiști, ceea ce îi expune
riscurilor de agresiune și furt;

55
– în calitate de consumatori, se presupune că posedă asupra lor mai mu lți bani decât
rezidenții, ceea ce, de asemenea, îi lasă pradă escrocilor și hoților.
Dispozițiile în materie de securitate și protecție în vigoare într -o țară sunt considerate , în
principiu, ca fiind suficiente și pentru protecția turiștilor. Deoarece se apreciază că turiștii străini sunt
mai expuși decât cei autohtoni, guvernele au adoptat măsuri de protecție polițienească suplimentară
în locurile publice vizitate de turiști. De asemenea, în unele țări a fost constituit un corp polițienesc
denumit „ Poliți a turistică ”, format din cunoscători de limbi străine, precum și ale problemelor tipic
turistice, în care îi asistă pe vizitatorii străini.

5. Protecția în edificiile publice.
Securitatea edificiilor deschise publicului cum ar fi teatrele, cinematografele , sălile de
concerte, barurile, este foarte importantă pentru turiști. Măsurile adoptate pentru prevenirea
incendiilor, fixarea unui număr maxim de vizitatori, paza împotriva furturilor, atacurile teroriste, etc.
sunt, în general, în sarcina guvernelor, ca re, adeseori, colaborează între ele pentru obținerea unor
rezultate mai bune.

6. Protecția în mijloacele de cazare
Principalele domenii în care se naște o situație generatoare de riscuri pentru turist în cadrul
relației turist – hotelier sunt următoarele:
a. Rezervarea
În majoritatea țărilor, problema este rezolvată prin contract, ceea ce satisface necesitatea
turiștilor de a fi protejați față de riscul de a nu fi cazați;
b. Securitatea bunurilor personale și a obiectelor de valoare
Bunurile personale ale turistului cuprind, începând cu mijloacele de transport (autoturism) și
până la bagaje, o gamă largă de obiecte aparținând acestuia , la care se adaugă obiectele de valoare și
banii. În anumite limite și condiții, înscrise în contract, hotelierul răspunde d e prejudic iile c e rezultă
din deteriorarea, furtul sau pierderea bunurilor personale ale turistului.
c. Securitatea corporală a turistului
Eliberarea de licențe, de către autorități, are drept scop garantarea că unitățile de cazare sunt
salubre pentru găzd uirea clientului și că instalațiile nu prezintă riscuri deosebite. Hotelul trebuie să
fie dotat pentru prevenirea incendiilor, securitatea instalațiilor și protecția turiștilor împotriva
intrușilor. Scări și coridoare prost luminate, instalații electrice i nsuficient protejate, reprezintă cazuri
în care tribunalele decid că hotelierul nu și -a respectat obligația de a proteja turiștii.

7. Protecția față de agenții și organizatorii de voiaje
Având în vedere caracterul particular al deplasării persoanelor ca turiști, precum și
necesitatea securității și protecției lor, guvernele prevăd, adeseori dispoziții speciale, care
reglementează relațiile între turiști și intermediarii de voiaje în următoarele situații:
a. Falimentul agentului sau organizatorului de voia je, eventualitate contra căreia unele
guverne solicită cauțiuni sau garanții financiare din partea agenților de voiaj, pentru ca aceștia să -și
poată exercita profesia. În cazul în care survine închiderea firmei sau falimentul, sumele respective
sunt folosi te pentru despăgubirea turiștilor.
b. Pierderi sau accidente – regula urmată de către agentul de voiaj este ca, în caz de pierderi
ale unor bunuri sau accidente ale persoanei turistului, să transmită responsabilitatea organizatorului
de voiaje, acesta urmâ nd să se adreseze transportatorului sau hotelierului sau acelui prestator din

56
culpa căruia s -a produs pierderea sau accidentul. Există, totuși, cazuri când , fie agentul, fie
organizatorul de voiaje sunt considerați responsabili ai unei pierderi sau ai unui accident care le
poate fi atribuit , ca urmare a acțiunii sau omisiunii lor față de client.
c. Insatisfacția clientului – insatisfacția clientului cu privire la serviciile care i -au fost
furnizate de către organizatorul de voiaje poate avea cauze subiectiv e sau obiective. Insatisfacția
bazată pe cauze obiective (cum ar fi servicii inferioare calitativ celor descrise, absența instalațiilor și
comodităților ce figurau în materialul publicitar, prestarea, de exemplu, numai a 4 mese, în loc de 5,
așa cum se ind ica în broșura publicitară) este, în general, reglementată de legile țării emițătoare sau a
celei primitoare care și -a elaborat strategia promoțională. În ultimii ani , a fost elaborată și o legislație
foarte strictă, în majoritatea țărilor industrializate, cu scopul de a proteja consumatorul. De aceea,
organizatorii de voiaje trebuie să verifice când voiajul are loc în străinătate despre ce prevede
legislația fiecărei țări în această privință, și să -l informeze pe turist. Dacă insatisfacția este de ordin
subiectiv, procedura obișnuită constă în transmiterea responsabilității, de la agent la organizatorul de
voiaje, cu condiția ca să nu se demonstreze că încrederea clientului se baza pe promisiunile făcute
personal de către agentul de voiaj. În oricare dintr e cazuri, aceste conflicte, ce decurg din
insatisfacția subiectivă sunt, în general, rezolvate prin arbitraj și nu prin justiție.

57
Capitolul 6
RELAȚII JURIDICE ȘI STRUCTURA CONTRACTELOR ÎN TURISMUL
INTERNAȚIONAL

Categorii de contracte turistice

Există următoarele categorii principale de contracte în domeniul turismului internațional:
1. Contracte privind organizarea generală a turismului , care se referă la o mare varietate de
relații, începând cu gestiunea , exploatarea, promovarea, service -ul și întreținerea bazei materiale a
turismului, la finanțarea activității de turism etc.
2. Contracte privind prestațiile de servicii către turiști
3. Contracte privind transportul turiștilor și al bagajelor acestora
4. Contracte privind serviciile de cazare și restaurare .
Aceste contracte se pot încheia fie între persoane juridice, fie între persoane fizice și juridice.

6.1. CONTRACTUL PRIV IND ORGANIZAREA GENE RALĂ
A TURISMULUI. CONTRA CTUL DE COOPERARE.

Marile obiective turistice constituite prin participarea a doi sau mai mulți parteneri, prin
acțiuni de cooperare economică, nu pot fi gestionate decât cu participarea părților antrenate în
activitatea de cooperare în aceeași proporție cu contribuția lor la reali zarea respectivelor obiective.
Atunci când este vorba doar de doi parteneri, contractul de cooperare presupune o contribuție
egală a ambelor părți, pentru a se garanta, astfel, egalitatea partenerilor și pentru apărarea intereselor
lor în construcția și ge stiunea unor echipamente turistice de mai mare anvergură.
Cele mai frecvente contracte de cooperare au ca obiect construirea de hotelu ri, de obicei prin
participarea:
– unui partener dintr -o țară dezvoltată din punct de vedere economic, care contribuie cu
echipamente, cu finanțarea și
– a unui partener dintr -o țară în curs de dezvoltare, care beneficiază de tehnica și reputația
celuilalt partener .
Un astfel de model de contract va fi structurat astfel:
– partea autohtonă (cea din țara în curs de dezvoltare pe te ritoriul căreia se construiește
hotelul) oferă terenul, documentația tehnică, mobilierul, utilajele, echipamentele și instalațiile
produse de industria autohtonă, forța de muncă pentru construirea obiectivului și personalul pentru
gestiune și exploatare.
– partea străină oferă finanțarea și asistența tehnică pentru elaborarea documentelor și a
planurilor, instalațiile și echipamentele specializate, formarea personalului local și va include hotelul
într-un lanț/rețea internațională.
Contribuirea pă rții străine se asigură, de regulă, printr -un credit , acordat pe 8 -15 ani ce va fi
folosit pentru necesitățile lucră rilor de construcție și ale dotărilor și va fi rambursat din încasările în
valută obținute prin exploatarea hotelului , pe baza unui procent stipulat în contract.
Pentru cointeresarea părții străine, cea autohtonă îi poate acorda un comision progresiv, ce
poate ajunge la 20 -25% din cifra de afaceri realizată. Un astfel de comision este util partenerului
străin pentru promovarea hote lului pe piața internațională și pentru a se constitui fondurile în vederea
rambursării cât mai rapide a creditului acordat.

58
După rambursarea creditului, hotelul, cu toate echipamentele, rămâne în proprietatea
exclusivă a părții autohtone.
Avantajele reciproce:
Pentru partea autohtonă :
– aceasta profită de competența tehnică a partenerului din țara industrializată;
– utilizează creditul acordat pentru construirea și punerea în funcțiune a hotelului, credit pe
care îl rambursează prin pre stații hoteliere oferite turiștilor aduși prin efortul partenerului străin;
– posibilitatea integrării hotelului într -o rețea sau lanț internațional;
– sosirile de turiști vor contribui la creșterea exporturilor interne, adică la vânzarea unor
produse autohton e, în valută, în interiorul țării, în condiții mai avantajoase decât în cazul exportului
clasic;
– după rambursarea creditului, hotelul rămâne în proprietatea părții autohtone.
Pentru partea străină:
– câștigarea unei noi piețe, pentru a -și valorifica capitalu l, cunoștințele, experiențele,
produsele;
– lărgirea rețelei de hoteluri, într -o zonă cu perspective de dezvoltare turistică;
– inexistența problemelor deosebite cu forța de muncă, pe care o găsește la un preț scăzut;
– obținerea acelor comisioane progresive asu pra veniturilor obținute din exploatarea
hotelului.

6.2. CONTRACTUL DE ORGANIZARE A UNEI CĂLĂTORII
(Contractul de voiaj)

CONTRACTUL DE CĂLĂTORIE / DE VOIAJ este actul juridic prin care o persoană se
angajează, în numele său, să pr ocure unei alte persoane, care va plăti un preț global, un ansamblu
grupat de prestații de transport și alte servicii în legătură cu deplasarea spre anumite destinații.
Prin organizatorii de voiaje înțelegem orice persoană care, în mod curent, se angajează în
această activitate, ca participant direct sau intermediar cu sau fără titlu profesional
Călătorul/turistul este orice persoană care beneficiază de această activitate , fie că achită
direct sau indirect prețul acesteia.
Persoana (din contract) poate fi persoană fizică sau juridică.
Natura juridică a contractului.
Inițial, voiajele au fost organizate la cererea turiștilor; ulterior au început să fie organizate în
prealabil, de firme specializate (tur-operatori), pentru a fi oferite, în mod global, clienților. Aceste
categorii de voiaje se numesc voiaje forfetare (IT – inclusive tour).
Organizatorii de voiaje nu se limitează la o simplă organizare a călătoriilor; adesea ei își
transport ă clienții cu avioane c e le aparțin sau pe care le închiriază și, uneori, îi cazează în propriile
hoteluri.
Pentru executarea obligațiilor ce rezultă din contractul de voiaj, turiștii trebuie să ofere toate
informațiile necesare , ce le vor fi solicitate în mod expres și vor respecta reglementările aferente
voiajului, sejurului și celorlalte prestații.
Prin atitudinea lor, turiștii nu trebuie să ocazioneze un prejudiciu organizatorilor de voiaje
prin întârzierea la frontieră, ca urmar e a abaterilor de la reglementările administrative și de frontieră
(lipsa vizei, pașaport cu durată expirată, declarații vamale incomplete etc.).

59
Documentele de călătorie
Organizatorul de voiaj trebuie să elibereze un document de călătorie , purtând semnătura și
ștampila sa. Acest document va cuprinde următoarele informații :
– locul și data emiterii;
– numele și adresa organizatorului călătoriei;
– numele călătorului;
– numele persoanei care a încheiat contractul de călătorie;
– prețul globa l al prestațiilor cuprinse în contract;
– condițiile în care turistul poate cere rezilierea contractului;
– o clauză de arbitraj;
– orice alte informații, pentru a clarifica problemele privind conținutul contractului.
Se realizează și un program al prestațiilor, care se remite turiștilor, unde sunt precizate
condițiile generale ale călătorilor, etc.
Rezilierea contractului
Sunt frecvente situațiile în care turiștii sau organizatorul de voiaje doresc rezilierea
contractului.
Rezilierea contractului de către turist
Turistul poate rezilia contractul, în orice moment, total sau parțial:
– sub rezerva despăgubirii organizatorului de voiaj, conform dispozițiilor din contract sau
prevederilor legislației naționale. Deoarece legislația națională se aplică numai pe teritori ul național,
pentru turismul internațional se prevăd în contract clauze speciale, prin care se precizează
despăgubirile ce se acordă părților, în caz de reziliere. Forma cea mai utilizată de despăgubire cu
titlu de „pierdere de beneficiu” reprezintă o sumă de 10 -20% din prețul contractului, proporțional cu
diferența de valoare reziliată față de contract. Printr -o astfel de prevedere, părțile vor cunoaște, în
prealabil, consecințele rezilierii contractului, evitând eventualele conflicte și acționări în insta nță.
– în caz de forță majoră sau atunci când turistul îl previne pe organizator într-un termen
corespunzător, astfel încât acesta să poată revinde titlul de călătorie; în astfel de situații nu se mai
percep despăgubiri.
Valoarea despăgubirilor datorate orga nizatorului cuprind atât sumele datorate de el terților ,
ca urmare a rezilierii, cât și propriile sale cheltuieli generale, mai ales cele legate de elaborarea
documentelor.
Sumele datorate organizatorului nu pot fi mai mari decât prețul convenit prin contr actul
pentru organizarea călătoriei.
Rezilierea contractului de către organizatorul de voiaje
Organizatorul poate rezilia contractul, fără despăgubiri , în următoarele cazuri:
– dacă înainte sau pe perioada executării contractului au survenit evenimente de fo rță majoră,
pe care nu le poate prevedea în momentul încheierii sau pe care, dacă le -ar fi cunoscut în momentul
respectiv, nu l -ar fi încheiat;
– dacă nu a fost întrunit numărul minim de turiști, cu condiția ca de acest lucru turiștii să fi
fost înștiințați din timp.
Există t ur-operatori care prevăd prin contract posibilitatea de a rezilia în mod unilateral
contractul respectiv, fără a -l despăgubi pe turist, dar avertizându -l despre această eventualitate.
Dacă rezilierea are loc înainte de executarea contract ului, organizatorul trebuie să ramburseze
integral sumele plătite de turiști, iar dacă are loc în timpul executării, organizatorul trebuie să ia toate
măsurile necesare pentru protejarea turiștilor.

60
Prețul cuprinde toate plățile în natură, sub formă de tit luri sau bani. Trebuie să fie global,
stabilit în prealabil, forfetar.
Condițiile generale publicate de organizatorii de voiaje conțin, uneori, o clauză care permite
revizuirea prețului convenit , atunci când are loc o creștere a prețului prestației datorit ă modificării
cursului de schimb valutar sau creșterii prețului transp ortului.
Răspunderea organizatorului de voiaje
Organizatorul de voiaje răspunde pentru:
– prejudiciile aduse turistului, ca urmare a omisiunilor reprezentanților și angajaților săi,
atunc i când aceștia se află în exercițiul funcțiunii (răspunde ca de propriile sale acte). Această regulă
este valabilă în majoritatea legislațiilor naționale și semnifică faptul că organizatorul răspunde și de
actele detailiștilor, cărora le -a încredințarea vo iajelor organizate de el. Dovada privind calitatea celui
care a comis un act prin care turistul a fost prejudiciat trebuie făcută de către turist. Acesta trebuie să
demonstreze că organizatorul, reprezentantul sau angajatul său au acționat în modul respect iv, în
timpul exercitării funcțiunii lor;
– orice prejudiciu cauzat din cauza nerespectării obligațiilor sale, în calitate de organizator,
când acționează și în calitate de transportator sau hotelier sau pentru orice altă prestație legată de
executarea cont ractului, el răspunzând pentru prejudiciile provocate turistului, în conformitate cu
dispozițiile c e reglementează respectivele prestații.
Organizatorul se poate considera exonerat de răspundere în cazul unor prejudicii
neprevăzute cauzate turi știlor de către prestator ii de servicii dacă va face dovada că a selecționat cu
vigilență prestatorii, conform unor criterii exigente.
Teoretic, responsabilitatea pentru o greșeală comisă de un terț se admite doar în mod
excepțional. În practic ă, însă, acest tip de responsabilitate este invocat în mod curent, pentru că
turistul preferă să se adreseze organizatorului de voiaje, cu care a semnat un contract decât
prestatorului care i -a provocat dauna. Singura responsabilitate a organizatorului de voiaje, față de
turist este greșita alegere a prestatorului.
Organizatorul poate recupera, de la prestatorii săi, dacă aceștia sunt serioși și solvabili,
indemnizația pe care o plătește clientului ca despăgubire acceptată pentru prejudiciul suf erit.

Răspunderea turistului
Turistul răspunde pentru prejudiciile aduse organizatorului de voiaje sau altei persoane prin
nerespectarea obligațiilor revenite prin contract.

6.3. CONTRACTUL DE TRANSPORT TURISTIC

Prin definiție, turismul este dependent de transport, ca prestație, transportul fiind o
componentă obligatorie a produsului turistic. Contractul de transport de persoane are anumite
particularități ale riscurilor și responsabilităților incluse.
Principalele reguli ce reglementează contractul de transport, indiferent că este vorba de
transport maritim, aerian, feroviar, rutier, sunt prezentate în continuare.
Reguli comune. Prin încheierea contractului de transport, se reglementează oblig ațiile
transportatorului de a asigura beneficiarului, respectiv pasagerului, transportul, iar acesta se obligă să
utilizeze mijlocul de transport convenit și să plătească prețul transportului, conform unor tarife
înscrise sau nu în bilet.

61
Conț inutul contractului
În contractul de transport se specifică:
– numărul de pasageri;
– tipul mijlocului de transport;
– modalitățile de plată;
– condițiile concrete de executare;
– perioada de utilizare a mijlocului de transport;
– valoarea contractului;
– obligațiile reciproce;
– condițiile de modificare a contractului;
– responsabilitățile părților contractante, pentru neexecutare sau executare defectuoasă a
contractului;
– unele clauze specifice, în funcție de caracteristicile contractului.
Pentru toa te modalitățile de transport, contractul de transport individual sau colectiv al
pasagerilor este constatat printr -un titlu, numit bilet. Până la proba contrarie, biletul face dovada
contractului și a condițiilor de transport.
Clauze privind ba gajele
Transportatorul poate emite din proprie inițiativă sau la cererea pasagerului, un bilet de
bagaje care constată numărul și natura bagajelor ce i -au fost remise și pe care trebuie să le livreze la
destinație.
Până la proba contrarie, buletinul de bagaje face dovada că bagajele au fost remise în bună
stare și în cantitatea sau numărul menționat în acte.
Transportatorul poate să mai înscrie în buletinul de bagaje o mențiune motivată de starea
bagajelor, dacă acestea nu se află într -o stare adecvată pentru transport și, de asemenea, mai poate
condiționa acceptarea transportului pentru obiecte defectuoase, cerând semnarea, de către pasageri, a
unor declarații privind defectele bagajelor transportate.
Pasagerul poate fi obligat la repararea prejudecăților cauzate transportatorului prin natura
bagajelor sale sau prin starea lor defectuoasă, cu condiția ca transportatorul să nu fi cunoscut în
prealabil această situație.
Transportarea de bună credință va remite bagajele posesorului buletinului de bagaje sau celui
care dovedește, în lipsa acestui buletin, că bagajele îi aparțin.
Limitarea cantitativă a bagajelor
Uzanțele prevăd dreptul pasagerilor de a li se transpo rta, inclus în prețul de transport,
următoarele cantități de bagaje/pasager:
– Avion: Clasa Economică – 20 kg; Clasa Business – 30 kg.
Un anumit număr de obiecte sunt admise pentru a fi transportate gratuit în cabină, cu condiția
ca ele să aibă a numite dimensiuni maxime , adică să nu ocupe mai mult spațiu decât cel afectat unui
loc.
– Tren: fără limită , dar rezonabil
– Autobuz, autocar: fără limită , dar rezonabil
– Vapor: fără limită , dar rezonabil
Pentru excedentul de bagaje, există un tari f suplimentar, care se plătește conform
reglementărilor emise de transportator sau conform regulilor locale.

Responsabilitățile transportatorului

62
Transportatorul răspunde, ca de propriile sale fapte sau omisiuni, de faptele sau omi siunile
angajaților săi sau a le oricăror alte persoane la care apelează pentru a executa obligațiile ce -i revin ,
în virtutea contractului de transport, cu condiția ca respectivii angajați sau persoane să acționeze în
exercițiul funcțiunii.
Tran sportatorul este responsabil de:
– prejudiciile rezultate din decesul, rănirea sau orice alte lezări ale integrității fizice sau
psihice ale pasagerului, în urma unui accident a cărei cauză nu este legată de persoana pasagerului și
care a surv enit fie în timp ce pasagerul se afla în mijlocul de transport, în timpul îmbarcării sau
debarcării, la plecare sau la sosire, fie în cursul operațiunilor pe care le presupune executarea
contractului de transport.
Transportatorul trebuie să rep are integral prejudiciul , conform unora dintre sistemele
legislative naționale, inclusiv pentru prejudiciul moral sau numai prejudiciul material, conform altor
sisteme juridice naționale, care nu acceptă ideea că „durerea are preț”.
Persoanele ce au dreptul de a fi despăgubite (în afara victimei) sunt:
– soțul/soția supraviețuitor/oare;
– descendenții și ascendenții legitim (artificiali și naturali) și persoane asimilate acestora;
– alte persoane care se aflau în întreținerea victimei.
Creanța produsă de prejudiciul suferit de victimă este transmisibilă. Ea poate fi plătită, la
cererea beneficiarului, sub formă de rentă, global sau parțial.
– prejudiciul rezultat din pierderea totală sau parțială a bagajelor, precum și de deteri orarea
lor. Această răspundere începe din momentul remiterii bagajelor, până la livrarea sau depozitarea
acestora.
Pentru bagajele aflate la bordul mijlocului de transport , transportatorul răspunde pentru
pierderea sau furtul lor, atâta timp câ t acestea nu se află sub supravegherea pasagerilor.
Bunurile pe care pasagerii le poartă asupra lor sunt asimilate bagajelor aflate la bord.
Transportatorul este exonerat de răspundere dacă dovedește natura perisabilă sau
primejdioa să a bagajelor transportate.
Dacă bagajul considerat pierdut este regăsit în termen de până la un an, transportatorul este
obligat să adopte toate măsurile necesare pentru a informa pasagerul și a -i restitui bagajul respectiv.
Desp ăgubirea pentru pierderea totală sau parțială a bagajelor, pe care trebuie să o plătească
transportatorul, se poate calcula fie ca o sumă asupra căreia s -a convenit în prealabil de către părți,
fie ca o sumă forfetară, calculată conform condițiilor general e sau a altor reguli specificate pe biletul
de transport. Sumele respective cuprind și costul transportului pentru bagajele pierdute.
În caz de deteriorare, transportatorul plătește contravaloarea deprecierii suferite de bagaje.
Principiul gene ral acceptat este că despăgubirea nu poate depăși suma care s -ar fi plătit în cazul
pierderii bagajelor avariate.
– prejudiciul rezultat din întâr zierea în transportul pasage rului și a bagajelor sale . El poate
fi, însă, exonerat de răspundere dacă întârzierea a avut drept cauză circumstanțe pe care
transportatorul nu le -a putut evita sau preveni.
Prejudiciul cauzat de întârzierea pasagerilor poate fi acoperit de o despăgubire, a cărei
valoare nu poate depăși dublul prețului de transp ort.
Transportatorul nu răspunde de prejudecățile rezultate din opririle sau deturnările justificate
de asistența acordată persoanelor rănite, bolnave sau aflate în pericol.

63
Răspunderea pasagerului
Pasagerul trebui e să repare orice prejudiciu pe care îl provoacă transportatorului prin
încălcarea regulilor de ordin fiscal și administrativ sau a condițiilor generale înscrise în bilet ori în
contractul de transport, precum și prin alte fapte și omisiuni co mise.
Reclamații și litigii
Acceptarea bagajelor de către pasageri, fără reclamații privind aspectul sau conținutul lor,
indică îndeplinirea obligațiilor transportatorului în legătură cu remiterea bagajelor în bune condiții.
Dacă pierderea sau deteriorarea bagajelor nu este semnalată în momentul constatării, orice
acțiune sau revendicare ulterioară este tardivă și nu i se mai poate da curs.
Datorită complexității lor, litigiile privind executarea contractului de trans port se pot rezolva
prin următoarele mijloace:
– de către instanțele de arbitraj desemnate de comun acord de părțile contractante sau
specificate prin convențiile internaționale ce reglementează contractul respectiv;
– de către instanțele ordinare ale țării în care pârâtul își are reședința uzuală (mijloc
dezavantajos pentru pasager);
– de către instanțele ordinare ale țării în care este situat locul de plecare sau destinația;
– de către instanțele ordinare ale țării în care se află turistul atunci când a interveni t cauza.
În situația mai multor pârâți, jurisdicția competentă pentru unul dintre ei devine competentă
și pentru ceilalți.
În cazul unor transporturi succesive cu aceleași mijloace de transport sau cu diferite mijloace
de transport se poate încheia un contract unic, care să respecte condițiile sau principiile generale,
adăugându -se detaliile tehnice proprii fiecărui mijloc de transport sau se pot încheia contracte
diferite.
Ca orice contract turistic, contractul de transp ort internațional se poate încheia și cu un
organizator de voiaje, cu rol de intermediar. Această modalitate este mult mai uzuală și este frecvent
utilizată în cazul transportului aerian.

6.4. CONTRACTUL DE PRESTARE DE SERVICII HOTELIERE
(DE HOTELĂRIE)

CONTRACTUL DE HOTELĂ RIE este contractul prin care o persoană -HOTELIERUL –
acționând cu profesionalism, se angajează, cu titlu oneros, să ofere unui client cazare temporară,
precum și servicii complementare, într -o unitate de cazare pe care o a dministrează.
Contractul de hotelărie se poate încheia fie direct, între hotelier și client, fie indirect, între
hotelier și o altă parte decât utilizatorul final (Agenție de Turism, organizatori de voiaj).
Elementul principal al co ntractului de hotelărie îl constituie oferta de cazare.
Există o serie de prestații adiționale, foarte variate, ce depind de categoria unității de cazare,
de dorințele clienților, etc.
Contractul de hotelărie se consideră semnat oda tă cu acceptarea expresă a solicitării uneia
dintre părți de către cealaltă parte.
Contractul de hotelărie trebuie precedat de o cerere de rezervare, care să fie formulată de
către client sau de reprezentantul acestuia.
Pentru piața internațională, cererea de rezervare trebuie confirmată printr -un document scris.
În acest caz, contractul devine definitiv numai dacă și hotelierul a acceptat cererea de rezervare.
Hotelierul are dreptul să subordoneze sau să condiționeze acceptarea reze rvării de depunerea, în
prealabil, a unei sume cu titlu de plată în avans sau depozit de garanție.

64
Contractul de hotelărie se poate încheia pentru o durată determinată de timp. Hotelierii au
tendința de a refuza contractele cu durată nedetermin ată, pentru a evita supraaglomerarea hotelurilor.
Pentru rezervările confirmate, hotelierul este răspunzător pentru toate prejudiciile reale aduse
clientelei sale, pentru care trebuie să plătească despăgubiri.
Cea mai frecventă cauz ă de prejudiciere a clientelei constă în absența rezervării, adică în
imposibilitatea de cazare a clienților. În asemenea situație, atunci când clientul nu poate dovedi
producerea, în consecință, a unei pierderi financiare, obligația hotelierului se limite ază la a furniza
clientului cazarea și servicii „echivalente” (de același grad de conform sau conform superior) și „în
aceeași localitate” și de a suporta cheltuielile ce decurg din această substituire, inclusiv cheltuielile
de transport.
Clien tul acceptă sau nu varianta propusă și îl poate acționa în judecată pe hotelier, pentru
daunele provocate.
Convenția Hotelieră Internațională, semnată între Asociația Internațională a Hotelierilor și
Federația Universală a Asociațiilor Agențiil or de Voiaj reglementează această situație cu titlu
excepțional și sub rezerva și condițiile ca hotelierul să -l informeze pe agentul de voiaj cu trei
săptămâni înainte în legătură cu indisponibilitatea rezervărilor. În asemenea condiții, hotelierul
trebuie să-i cazeze pe clienți în hotelul „cel mai apropiat, echivalent sau superior”, suportând
diferența de tarif.

Responsabilitățile clientului
Pentru a putea stabili răspunderea clientului în cazul neutilizării totale sau parțiale a
rezervării în timpul intervalului prevăzut în contract, este necesară distincția între
a. Contractul încheiat între hotelier și client . În acest caz, culpa clientului constă în
neinformarea hotelierului privind intenția de reziliere a contractului și este regl ementat, în general,
prin regulamentul hotelului.
și
b. Contractul încheiat între hotelier și organizatorul de voiaje , care este un contract
comercial, caz în care orice anulare trebuie făcută prin agentul de voiaj, la hotelier, printr -un înscris
datat (fax, e-mail, scrisoare).
Hotelierul, ca și clientul său, sunt obligați să aibă un comportament corect, unul față de
celălalt. De fiecare dată când una din părțile unui contract hotelier se află în imposibilitatea de a -și
executa obligațiile, din m otive de forță majoră, ea va fi exonerată de obligații, fără a plăti
despăgubiri. Singura obligație rămâne avertizarea imediată a celeilalte părți, prin orice mijloc aflat la
îndemână, în scopul limitării prejudiciului.
Responsabilitățile hotel ierului
Hotelierul poate fi considerat responsabil în următoarele cazuri:
– deces sau lezare corporală a clientului, în timpul șederii acestuia în hotel;
– deteriorarea, dispariția unor obiecte ce aparțin clien tului;
– orice prejudiciu rezultat ca urmare a evenimentelor ce survin în hotel și care îl pot leza pe
client. Hotelierul este exonerat de răspundere dacă evenimentele respective nu puteau fi prevăzute,
evitate sau prevenite;
– boli provocate de băuturile și alimentele oferite clientului, dacă hotelierul nu poate
demonstra că acestea erau adecvate pentru consumul persoanelor sănătoase.
Atunci când prejudiciul rezultă din culpa altei persoane decât clientul, hotelierul tre buie să -l
despăgubească pe client, dar are drept de recurs asupra persoanelor vinovate.

65
Hotelierul trebuie să accepte în depozit hârtii de valoare, bani și alte obiecte de valoare. El nu
le poate refuza decât dacă acestea prezintă pericol sau s unt incomode.
De asemenea, hotelierul are dreptul să examineze obiectele ce -i sunt încredințate în depozit și
poate solicita plasarea acestora într -un spațiu închis și sigilat.
Când acceptă obiectele în depozit, hotelierul își poat e limita responsabilitatea la o sumă
echivalentă cu de 500/1000 de ori prețul zilnic al cazării, cu condiția avertizării clientului asupra
acestor limite.
Responsabilitatea hotelierului se consideră nelimitată dacă a refuzat depozit ul pentru
obiectele pe care este obligat să le accepte.
În practica internațională, responsabilitatea hotelului pentru alte obiecte decât cele pe care
trebuie să le accepte în depozit nu poate depăși de 100 de ori prețul zilnic al cazării.
Hote lierul nu răspunde de prejudicii în următoarele cazuri:
– prejudiciile aduse obiectelor aflate în proprietatea clientului dacă deteriorarea , distrugerea
sau sustragerea se datorează culpei clientului sau oricărei alte persoane ce -l însoțește, vizitează sau
se află în serviciul său;
– prejudicii care au decurs dintr -o cauză de forță majoră sau din natura obiectelor.
Clauze specifice
În cazul contractelor încheiate între hotelier și organizatorii de voiaje, în afara clauzelor
generale, sunt incluse unele clauze speciale, precum plata. Hotelierul are dreptul să ceară plata în
avans sau sub forma unui depozit de garanție, sub forma unei sume depuse la bancă. Hotelierul poate
accepta un document numit voucher (în cazul în care în contract n u e stipulată clauza plății în
avans). Voucher -ul reprezintă o garanție a plății din partea organizatorului de voiaj.
Onorarea plății se face conform normelor și la termenul convenit de părți.
Voucher -ul poate fi de două categorii:
– simplu, care cuprinde, în detaliu, prestațiile hoteliere normale (cazare, masă), precum și
datele de sosire și plecare;
– deschis („full credit”), care acoperă și alte prestații decât cele considerate normale. Un
astfel de voucher se acceptă doar dacă există un acord încheiat expres între hotelier și organizatorul
de voiaje.

66
Bibli ografie :

1. Cristureanu, Cristiana, Economia și politica turismului internațional , Editura ABEONA,
București, 1992
2. Cristureanu, Cristiana, Strategii și tranzacții în t urismul internațional , Editura C.H. Beck,
București, 2006
3. Draica, Constantin, Turism international , Practici de elaborare și distribuție a produsului
turistic, Editura All Beck, București, 2003
4. Jugănaru, I. -D., Managementul restructurării în turismul române sc de litoral , Teză de
doctorat, ASE București, 2004
5. Jugănaru, I. -D., Politici și strategii în turismul mondial , Editura Expert, București, 2007
6. Minciu, Rodica, Economia turismului , Ediția a III -a revăzută și adăugită, Editura Uranus,
București, 2005
7. Jugănaru, I. -D., Turism international , Note de curs, 2015
8. Neac șu, N. , Băltărețu, Andreea, Turism internațional. Lucrări practice. Statistici.
Documente ale OMT. Reglementări. Legislație. , Editura Pro Universitaria , București, 2006
9. Stănciulescu, Gabriela, Jugăn aru, I. -D., Animația și animatorul în turism , Editura Uranus,
București, 2006
10. Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International , Economica, Paris, 1995
11. Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International , 2e édition, Economica ,
Paris, 2007
12. ***O.M.T. Recommandations sur les statistiques du tourisme , Nations Unies, New York,
1993
13. ***O.M.T., Comunicat de presă („ Recul al turismului internațional în 2003, revenire
prevăzută pentru 2004 ”), Madrid, 27 ianuarie 2004
14. www.ec.europa.eu/eurostat
15. www.oecd.org
16. www.tourisme.gouv.fr ., Les comptes du Tourisme , 2005
17. www.unwto.or g
18. www.world -tourism.org
19. www.wttc.org