Castelele din Judetul Satu Mare [308332]
[anonimizat]: INGINERIE SI MANAGEMNT IN ALIMENTATIE PUBLICA SI AGROTURISM
PROIECT DE DIPLOMA
Coordonator Stiintific
Lector univ. dr. Nagy Otto
Absolvent: [anonimizat]
2016
UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIS ARAD
FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE
SPECIALIZAREA: INGINERIE SI MANAGEMNT IN ALIMENTATIE PUBLICA SI AGROTURISM
VALORIFICAREA TURISTICĂ A CASTELELOR
DIN JUDEȚUL SATU MARE.
Coordonator Stiintific
Lector univ. dr. Nagy Otto
Absolvent: [anonimizat]
2016
CUPRINS
CAPITOLUL 1. RAȚIONAMENTELE APARIȚIEI CASTELELOR
DIN JUDEȚUL SATU MARE
Castelul este la origine o [anonimizat] o [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat] a rezista mai bine noilor arme și tehnici de război. Aceste construcții au fost numite castele întărite sau cetăți.
În epoca Renașterii, o [anonimizat], ci să pună accentul pe confort și pe plăcere. [anonimizat]. Exemplul monarhilor francezi a fost urmat foarte curând de către toată nobilimea europeană.
[anonimizat] e [anonimizat], castelul are particularitatea de a desemna, încă din Evul Mediu, o reședință nobiliară sau princiară rurală.
Figura. 1.1. [anonimizat], în plină dezvoltare. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].
În de-a [anonimizat]: Castelul Ló[anonimizat], Castelul Peré[anonimizat] Ká[anonimizat] Ká[anonimizat], [anonimizat], Castelul Wesselényi și Castelul Wesselényi-Degenfeld din Hodod. (Fig. 1.)
Castelul Peré[anonimizat]-[anonimizat], la 26 km de Satu Mare. Legătura dintre localitate este făcută de drumul european E81 care constituie în același timp strada principală a localității.
Numele localitații pe teritoriul căreia se afla castelul s-a schimbat de-a [anonimizat] 1216 cu numele de Terebes pana la Turterebes in 1907 (românește Turulung). In anul 1399, regele Sigismund a dăruit aceasta localitate familiei baronilor Perényi, ce a deținut moșia până în anul 1820.
Începând cu anul 1550, localitatea a [anonimizat]ényi. În secolul XIII a început construirea castelului Perényi, [anonimizat] 1660, a [anonimizat]. Transformat în anul 1848 în înfățișarea ce o [anonimizat].
Castelul a [anonimizat] 133 m deasupra nivelului mării. Ca să fie mai bine apărat era înconjurat de apele Turului. Asta se întâmpla în anul 1717 apoi râul a fost condus înapoi în albia sa veche. Castelul avea și o poartă care se ridica, iar urmele acestor materiale lemnoase carbonizate (bușteni de pildă) au fost găsite cu ocazia unor săpături când s-a construit școala veche. Mulți localnici au povestit că din beciul acestui castel porneau tunele care duceau spre de la cotul Turului. După alții mai îndrăzneți însa tunelele castelului aveau legături și cu cetetea din Medieșu Aurit. Multe legende asemănătoare au mai circulat în sat.
Pe baza mai multor stiluri arhitectuale se poate constata că clădirea a fost ridicată în mai multe faze. În Turulung a existat deja o cetate în secolul al XIV-lea, deci caselul din ziua de azi a fost construită mai târziu. Este posibil ca pereții de piatră care au adâncimea de 1,10 – 1,30 m, ar fi putut aparține vechiului cetate.
Castelul Vécsey aflat în Livada, primind statutul de oraș în 2006, situat în partea de nord-vest a județului Satu Mare, la 22 km de orașul Satu Mare, pe drumul național DN 1C. Castelul Vecsey, construit în 1760, un remarcabil exemplu de arhitectură barocă. În 1447 localitatea era în proprietatea lui Sárközi Iosif. Până în anul 1746, când baron Vécsey Ladislau primește proprietatea, localiatea de-a lungul anilor a deținut mai multor proprietari. Din anul 1746 aparține familiei Vécsey. Castelul Vecsey a fost ridicat de baron Vécsey Ștefan în 1760. Clădirea inițial a fost ridicat pe două nivele, a avut un etaj ornamentat cu sculpturi din lemn, care, însă, a fost distrus în urma unui incendiu din 1823, iar castelul a fost acoperit ulterior fără a mai fi reconstruit cel de-al doilea nivel.
Din anul 1507 localitatea Livada a fost stăpânită în mare parte de familia Vécsey, iar din anul 1924 de către familia contelui Sztaray. Din familia baronului Vécsey, primul stăpân a fost Vécsey Alexandru, având domeniul feudal în 82 de sate, trecând și peste hotarul de azi, până în Ungaria, scrie Anzik Albert, în monografia localității. În secolul al XX-lea castelul a revenit familiei Sztaray, care au fost nevoiți să-l părăsească în 1944. Baroneasa Vécsey Eszter, este ultimul descendent al familiei care a trăit în castelul din Livada. La sfârșitul lunii octombrie 1944, castelul Vécsey a fost și loc de staționare pentru comandamentul armatei ruse. Clădirea a mai funcționat și ca și sediu pentru Gospodăria Agricolă de Stat, iar din 1962, după încetarea activității acesteia a luat ființă ,,Stațiunea de Cercetare Agricolă" pentru terenuri podzolice, sediul avându-l tot în castelul lui Vécsey. Averea dinastiei Vécsey este imensă.
În 2005, Sztaray Mihai, singurul urmaș al familiei Sztaray, s-a prezentat la Primăria din Livada pentru a se interesa de averea baronesei Vécsey. Astăzi în castelul, care cândva arăta faima și puterea familiei Vecsey, este lăsat să se dărâme, acoperișul deja dă semne de șubrezire.
Castelul Lónyai se află în comuna Medieșu Aurit, care se află pe malul drept și în lunca râului Someș, la o distanță de 21 km de municipiul Satu Mare. Se poate ajunge aici pe DJ 192, și dacă vă aflați în zonă merită să faceți un mic ocol să vizitați castelul din localitate, o realizare de frunte a Renașterii transilvănene, azi ruinat.
Monumentul constituie și astăzi, deși în stare avansată de ruină, una dintre cele mai remarcabile construcții din Transilvania secolului al XVII-lea. Valoarea deosebită a castelului constă și în faptul că în ciuda vicisitudinilor timpului și a reconstrucțiilor ulterioare, acestea nu au modificat elementele arhitectonice esențiale ale monumentului, păstrându-și astfel neschimbat aspectul inițial din secolul al XVII-lea.
Castelul a fost ridicat pe locul unei cetăți pomenite în secolul al XIII-lea, în împrejurări în care s-a putut formula iporeza legată de existența pe acest loc a unei cetăți de pământ încă din a doua jumătate a secolului a X-lea și prima jumătate a secolului al XI-lea.
Castelul de la Medieșu Aurit – cunoscută în documente sub denumirea de castrum Megyes sau castrum Megessala, făcea parte din voievodatul bihorean condus de Menumorut. De altfel în secolele X – XIII în întregul voievodat al Transilvaniei erau răspândite astfel de catăți de pământ – așezări întărite.
Săpăturile arheologice efectuate de Muzeul județean Satu Mare în cursul anilor 1970 și 1971, la castelul de la Medieșu Aurit, au adus o importantă contribuție a demonstrarea existenței acestei cetăți de pământ. Până în prezent au fost scoase la lumină un val de pământ ars la roșu, la o adâncime de 3 m, ce înconjoară de jur împrejur castelul, precum și bulgări de pamânt ars, cu urme de nuiele – elemente caracteristice cetăților de pământ construite în jurul secolului al X-lea și al XI-lea. Tot cu această ocazie s-a dezvelit și un fregment de zid ce a aparținut cetății medievale din secolul al XIII-lea, pe urmele căreia a fost construit castelul.
Castelul Károly se află în Carei, oraș situat la o distanță de 35 km sud-vest de Satu Mare, pe drumul național DN 19.
Castelul este o capodoperă a arhitecturii orașului, punct central de atracție pentru numroși turiști. construcția lui datează din anul 1482, când s-a ridicat mai întâi o casă întărită. În anul 1592, în fața pericolului turcesc, aceasta este transformată în cetate, cu șanțuri de apărare și bastioane de formă patrulateră, jucând în secolul al XVI-lea și al XVII-lea un rol important în rândul așa-numitelor „cetăți de la margine”. Conform unor ipoteze, această cetate a fost prima de timpul Vauban care s-a construit in Transilvania. În anul 1699 Károly Alexandru redecorează castelul.
În anul 1794, cetatea este dărâmată și în locul ei s-a ridicat un castel, reședință a nobililor din familia Károly.
În anul 1894, sub conducerea arhitectului Mering Arthur, castelul se reface în forma în care se păstrează și astăzi.
Castelul Károly a fost scena multor momente importante și interesante, suferind diferite transformări de-a lungul anilor. De aici a pornit în 1562 în bătălia de la Mohacs, armta sub conducerea lui Károly Alexandru . Între anii 1797-1800, de aici a condus conte Károly Iosif nobilii din Satu Mare împotriva francezilor. Aici au început discițiile despre tratatul de pace de la nikolszburg și din februarie 1711 conte Károly Alexandru și conte Pálffy Iosiv au început negocierile tratatului de pace de la Satu Mare. Castelul de-a lungul anilora fost adăpost multor oaspeți renimiți, precum Rákóczi Francisc II., regele Miksa, Prințul Ștefan și mulți alții.
Cetatea Károly se află în localiatea Ardud, în 2006 primind statutul de oraș, situată la 20 km de municipiul Satu Mare, în partea sudică a județului Satu Mare, pe DN 19 A. Cetatea Károly se află la intrarea în oraș, pe partea stângă, pe un piemont dinn prelungirea dealurilor Codrului.
Ardudul este recunoscut ca o localitate străveche fiind locuită încă din epoca bronzului.
În anul 1369 Ardudul este ridicat la rangul de de oraș de câmpie, iar în anul 1378 este pomenit ca district în comitatul Satu Mare. În anii 1481 nepotul lui Dragoș Vodă, Bartolomeu ce avea printre alte posesiuni și domeniul Ardudului, construiește o cetate din piatră cu patru turnuri și sunt de apărare în partea de nord-vest a localiații Ardud. După cum afirmă profesorul Constantin Daicoviciu se părea că cetatea din piatră a fost precedată de o cetate dacică. Cetatea putea adăposti circa 1500 de soldați.
În 1730 contele Alexandru Károly construiește o cetate – castel pe locul vechii cetăți, folosind pereții și fundația celei anterioare, unul dintre turnuri se păstrează și astăzi.
Cu ocazia unui sondaj arheologic efectuat în anul 1981, în zona șanțului și valului cetății și în incintă s-a pus în evidență inventar arheologic datând din neolitic, din Hallstatt și din evul mediu timpuriu, precum și urmele fortificației din secolul al XV-lea (un fragment de zid din piatră de râu).
Cetatea a fost asediată, distrusă și refăcută de mai multe ori pe parcursul evului mediu. După 1711, pe locul cetății, contele Károly ridică un castel, renovat în a doua jumătate a secolului XIX-lea.
Localitatea datează încă din epoca preistorică, încă din timpul lui Árpád. În 1470 primesc proprietatea cei Drágfi, ei ridică castelul imens de la Ardud, ridicat pe locul unei cetăți mai vechi. După moartea lor, Ioan Sigismund primesște proprietatea, iar apoi este cucerită pentru regele Miksa. Mai târziu Văduva lui Károly Mihai primește Ardudul. În 1663 Károlyi Alexandru primește proprietatea și cetatea. De atunci până în ziua de azi aparțiene familiei conte Károly, În 1566 cetatea a fost distrusă. În 1730 conte Alexandru Károly a ridicat în locul cetății distruse, actualul castel, folosind vechile pereți.
Castelul Cserey-Fischer se află în Tășnad, oraș situat în partea de sud-vest a județului Satu Mare, nu departe de granița cu Ungaria și Ucraina, la 60 km de reședința de județ. La sfârșitul secolului al XV-lea, posesorul orașului, episcopul Transilvaniei și-a construit un castel, care s-a demolat și probabil în locul acestuia s-a construit castelul actual în stil baroc. Castelul Cserey-Fischer a fost reconstruit în secolul XVIII, cu o atestare mai exactă din anul 1771, vechea clădire având o funcție rezidențială boierească.
Clădirea funcționează ca muzeu din 1978, colecțiile sale prezentând istoria orașului Tășnad. Cele 4 săli expoziționale a castelului, sunt grupate pe doua secții: arheologie și istorie locala, și etnografie.
Castelul Wesselényi și Castelul Wesselényi-Dégenfeld se află în comuna Hodod, așezată în sud-estul județului Satu Mare, la o distanță de 68 km de orașul de reședință, acces pe drumul național DN 19 și drumul DJ 196. Localitatea Hodod apare în documente începând cu anul 1210. Istoria târgului și a cetății se leagă de cea a familiei nobiliare Jakcs, în posesia căreia s-a aflat până la stingerea ultimilor săi descendenți. În 1584, principele István Bathory îi dăruiește cetatea Hododului, împreună cu târgul Jiboului și alte 17 posesiuni, lui Francisc Wesselényi. Două secole mai târziu, familia se va separa în cele două ramuri, cea de Jibou și cea de Hodod, prin Ștefan Wesselényi și respectiv Francisc Wesselényi. Mărturie a trecutului ,,nobiliar’’ al localității stau azi cele două reședințe somptuoase construite de familia Wesselényi, una în stilul barocului târziu iar cealaltă în stil eclectic. Amândouă au devenit clădiri de interes public după naționalizare, și au fost tratate ca atare de-a lungul ultimelor decenii. palatul eclectic construit de familia Wesselényi în secolul al XIX-lea, este astăzi cunoscut sub numele de ,,conacul Dégenfeld’’ , după doctorul Maximilian Dégenfeld-Schömburg, ultimul proprietar înainte de naționalizare. Familia Wesselényi a rămas totuși în istoria comunei prin ansamblul baroc pe care l-a construit în partea de nord a Hododului. Astăzi sediul primăriei și al consiliului local, palatul Wesselényi e departe însă de a fi un sediu administrativ tipic. Din punct de vedere al conservării, ansamblul se află într-o stare relativ bună. În proprietatea familiei Wesselényi până la naționalizare, clădirea a fost tratată cu oarecare respect în perioada comunistă și retrocedată urmașilor după 1990.
Castelul Wesselényi a fost construit în centrul localității. Construcția castelului începe în 1761. Soții Wesselényi Francisc și Rhédey Susana au încredințat lucrarea constructorului bavarez Josef Litrmant. După moartea în 1770 a lui Wesselényi Francisc, lucrările sunt continuate de fiul lui, Farkas și soția acestuia Bethlen Iuliana. După ce constructorul și meșterii se schimbă de mai multe ori, lucrarea este terminată în 1766, odată cu pavarea curții. Timp de câțiva ani după naționalizare, castelul a fost și sediul primăriei, după 1989 a fost retrocedată moștenitorilor familiei Bánffy și momentan funcționează în ea câteva săli de clasă. Nu de mult, castelul a fost cumpărat de un antreprenor maghiar.
Al doilea castel de la Hodod, castelul Wesselényi-Dégenfeld, este mai nou decât cel construit de bătrânul Wesselényi Francisc și soția Rhédey Susana. Este construit lui Iosif, când se căsătorește cu Rachel Kendeffy. Nepoata lui Iosif, Wesselényi Teréz, se căsătorește în 1882 cu Christoph von Dégenfeld-Schönburg, un nobil de origine germană. Castelul devenit Degenfeld este moștenit de urmașii acestuia. Castelul și minunatul parc care îl înconjura, a fost naționalizat în 1946, de la Maximilian Dégenfeld Schönburg. De atunci este sediu de școală. După 60 de ani castelul reintră în proprietatea contelui Dégenfeld Paul, care îi renovează acoperișul și drenează apa din jurul clădirii, după care îl dă în folosință, pe 39 de ani, episcopei bisericii reformate de pe lângă Piatra Craiului.
CAPITOLUL 2. EVOLUȚIA CASTELELOR
Cuvântul “castel” este derivat din latinescul castellum, și înseamnă cetate, fortăreață, iar castrum înseamnă loc fortificat. Castelul poate fi definit ca fiind un refugiu sigur împotriva invaziei.
Castele, așa cum le cunoaștem în general, au fost construite din piatră în timpul epocii medievale. Dar istoria castelelor ne duce mult înapoi în istorie, până perioada Neolitică – in istorie Epoca de Piatră. Întreaga istorie a castelelor ne oferă fapte și informații importante ce ne conduce până la construcția de castele medievale.
Cercetând istoria castelelor trebuie să căutăm oameni care au contribuit împreună la crearea unui refugiu sigur împotriva invadatorilor. Acest lucru s-ar aplica la cei care trăiau în timpului neoliticului, Epoca de Piatră apoi la oamenii din epoca bronzului, epoca fierului, romanii și, în final, la cei din Era Medievală. Până la perioada Renașterii, când castelul era folosit ca un simbol al bogăției și puetrii, mai degrabă, decât ca o condiție necesară și sigură împotriva intruyiunilorși invaziilor. Prin urmare în acest punct al istoriei castelul a fost înlocuit cu “Palatul”, o mare sau splendidă reședință.
Castele din lemn și pământ (Fig. 2.) au evoluat către castelele de piatră (Fig. 3.), în jurul anului 1070 au început să fie ridicate castelele din piatră masivă, iar apoi către castelele concentrice (Fig. 4.).
În județul Satu Mare primele castele datează încă din secolele X – XIII când în întregul voievodat al Transilvaniei erau răspândite de catăți de pământ – așezări întărite. Azi nu mai există aceste castele, deoarece de-alungul secolelor au fost distruse, parțial sau în totalitate, azi se pot vizita doar castelele reconstruite, care dateză din secolul al XV-lea, cel mai vechi castel existent în ziua de azi, fiind castelul Károly din Carei, ridicat în anul 1482 fiind doar o casă întărită.
Figura 2.1. Castel din lemn și pământ
Sursă: http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/25/seniorul-si-castelul-feudal/primele-castele/
Figura. 2.2. Castel din piatră masivă Figura 2.3. Castel concentric
Sursă:http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/ Sursă:http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/25 11/25/seniorul-si-castelul-feudal/castele-din-piatra/; 2011/11/25/seniorul-si-castelul-feudal/castele-cu-ziduri/
În secolul al XVIII-lea, în județul Satu Mare au fost ridicate opt castele.
Castelul Károly din Carei. Costrucția castelului a avut loc în anul 1482, cu scopul de a deveni o locuință destul de solidă pentru Károly László. În aproape 100 de ani, mai exact în anul 1592, Károly Mihály a încercat să transforme castelul într-o clădire mai rezistentă care să facă față cotropirilor străine. Zidurile și dimensiunile destul de mari, dar și șanțul exterior care avea rolul de protecție în fața străinilor atacatori pferea o mare siguranță a locuitorilor casteului.
Figura 2.4. Fortăreața din Carei (1592-1793)
Sursă: Pr. Prof. Dr. Ioan M. Bota(2010), Municipiul Carei, Județul Satu Mare-
prezentare monografică, Cluj-Napoca.
De-a lungul timpului castelul este distrus în fața unor lupte destul de puternice împotriva habsburgilor. În anul 1705, castelul este distrus în mare parte de către austrieci într-una dintre luptele de maximă imporrtanță pentru istoria statului român.
Câțiva ani mai târziu, castelul este reconstruit în locul vechii fundații, clădirea fiind finalizată în anul 1794. Cu toate că zidurile sale au fost destul de rezistente, cutremurul din anul 1834 a reușit să dărâme iarăși zidurile castelului, acesta fiind renovat în perioada 1894-1896.
În prezent, castelul găzduiește clădirea unui muzeu, precum și o bibliotecă destul de importantă pentru orașul Carei.
Castelul Lónyai din Medieșu Aurit dateză din secolul al XVII-lea (1630), ridicat pe locul unei cetăți pomenite în secolul al XIII-lea, pe locul unei cetăți de pământ încă din a doua jumătate a secolului a X-lea și prima jumătate a secolului al XI-lea. Cu ocazia unor săpături arheologice efectuate în anii 1970 – 1971, a fost descoperită o fortificație de tip palisadă, din secolul al XIV-lea. Cetatea era delimitată de un val de pământ care înconjura castelul din secolul al XVII-lea. S-au găsit bulgari de pământ ars, fapt ce ar putea presupune că cetatea a fost incendiata în timpul invaziei tătare din 1241.
Figura 2.5. Cetatea Károly din secolul al XVIII-lea
Sursă: Bura, L.(2010), Erdőd nyolc évszázada, Szatmárnémeti. pagina 62.
Cetatea Károly din Ardud, ridicat în 1711, pe locul cetății vechi. Cetatea a fost distrusă și refăcută de mai multe ori. În zona șanțului și valului se pot observa urmele fortificației din secolul al XV-lea. În locul castelului, cărui ruine înca și astăzi sunt vizibile, era un castel încă în Evul Mediu, de la începutul seculului al XVI-lea, înconjurat cu un zid și șanț. În a doua jumătate a secolului al 16-lea (în urma invaziei turcești din 1565) pe locul acestui castel, care a fost dărâmat, Károly Sándor iși construiește o locuință reconstruită în totalitate. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, castelul este din nou ruinat, și este reconstruit în stil romantic. La începutul secolului al XX-lea, la sfârșitul al douălea război mondial este din nou ruinat.
La mijlocul secolului al XV-lea, Ardud și împrejurimile sale erau deținute de Mihai, fiul lui Drágfi Miklós și Sandrinus. Familia Drágfi vroia să construiască un centru de administrare, dar aprobarea a fost acordată doar in 20. Septembrie 1456 de către regele V. Ladislau. El a aprobat construirea unei cetăți din lemn sau din piatra, cu șant, zid, turnuri și cu echipamente care să ajute la apărare, fără afectarea populației.
Din înregistrările familiei Drágfi, construcția a fost începuta doar în anul 1487 de Drágfi Bertalan Szent György. Din înregistrările amintite anterior reiese că cetatea avea turnuri. Dupa 1507, cetatea a fost reconstruită de noul proprietar, Drágfi Ioan.
Castelul Vécsey din Livada, datează tot din secolul al XVIII-lea, ridicat în anul 1760. . Odinioara, exemplu al bogăției și puterii uneia dintre cele mai bogate familii din zona. Acest castel avea inițial două etaje. Etajul al doilea era construit în mare parte din lemn cioplit, cu o terasă uriașă deschisă, care oferea o panoramă superbă a Țării Oasului. În anul 1823 un incendiu a distrus etajul al doilea. La reconstruire, castelul a rămas cu un etaj, așa cum se prezintă astăzi.
Castelul Wesselényi din Hodod, a fost ridicat în 1761. Construcția ansamblului a durat 27 de ani și a început în 1761 când comitele Francisc Wesselényi hotărăște să construiască la Hodod o reședința confortabilă. În 1776 se încheie construcția palatului, iar lucrările la ansamblu se încheie în 1787.
Figura 2.6. Castelul Wesselényi
Sursă: http://www.welcometoromania.ro/DJ196/DJ196_Hodod_Castelul_Wesselenyi_r.htm
Castelul Wesselényi-Dégenfeld din Hodod, datează din secolul al XIX-lea, mai nou decât celălalt castel din Hodod. Fosta școală a comunei, palatul eclectic astăzi cunoscut sub numele de ,,conacul Dégenfeld’’ , după doctorul Maximilian Dégenfeld-Schömburg, ultimul proprietar înainte de naționalizare, din anul 1946.
Figura 2.7 Castelul Wesselényi-Dégenfeld
Sursă: http://www.welcometoromania.ro/DJ196/DJ196_Hodod_Wesselenyi_Degenfeld_r.htm
Castelul Cserey-Fischer din Tășnad, ridicat în 1771 probabil în locul castelului vechi, construit la sfârșitul secolului al XV-lea, de posesorul orașului, episcopul Transilvaniei, care s-a demolat. Vechea clădire având o funcție rezidențială boierească. În anul 1978 a devenit muzeu.
Castelul Perényi din Turulung, a fost construit de regele János care a avut și castelul Buda primit dupa bătălia de la Mohács. Castelul original datează din secolul XVI, dar în anul 1661 a fost distrus cu ocazia invaziei turcilor.
Căldirea actuală provine din secolul XVII- XVIII, după părerea specialiștilor. De-a lungul anilor castelul a fost renovat de mai multe ori, iar în prima parte a secoului XIX a ajuns la forma actuală.
În ziua de azi castele în mare parte servesc doar ca obiective turistice, dar sunt unele care au o anumită funcție.
CAPITOLUL 3. ISTORICUL CASTELELOR
Cetățile construite în Evul Mediu au trecut prin multe bătălii. Aceste vechi cetăți au fost un simbol al bogăției și puterii și au fost adesea centrul istoric al bătăliilor și asediilor medievale. Mulți oameni de astazi se agață de un romantic punct de vedere al castelelor, cu regi, prințese, cavaleri și un continuu ospăt. Cercetările arată că aceste castele au avut un important rol utilitar în societatea feudală. Reprezentau protecție, un semn al dominației cât și motiv de mândrie printre multe comunități. Castelul a ramas o prima resursă militară pentru cea mai mare partea a Evului Mediu. Tehnici militare centrate pe cucerirea castelelor, iar tehnologia armelor s-a îmbunătățit de-a lungul secolelor pentru a exploata orice slăbiciune, care ar putea fi găsită în arhitectura castelului. Abia în anul 1600, când s-a descoperit praful de puscă și artileria, armele au devenit mai eficiente și astefel castelele au devenit perimate. Multe castele au căzut în ruină de-a lungul secolelor, dar cele restaurate au rămas exemple excelente ale arhitecturii castelelor.
Istoria unui castel a fost determinată de nevoia de o mai buna apărare. Într-o era când bătăliile literalmente ajungeau până la ușă, era necesar crearea un refugiu sigur pentru familie, armată și câteodată și pentru servitori. După cum arată istoria, castelele construite din pământ și lemn erau puternice, dar focul era și mai puternic. Astfel cu timpul acestea au fost înlocuite treptat de castelele construite din piatră. Istoric, castelele se bazau mai mult pe tehnici de ofensivă, iar arhitectura castelului juca un rol important în apărarea lui.
Cetățile erau construite și concepute în așa fel încât să ofere multe caracteristici pentru protejarea persoanelor din interior. Pana in cea de-a doua jumatatea a secolului XII, castelele s-au dezvoltat până la stadiul pe care îl recunoaștem azi ca fiind un castel.
Multe dintre castele erau înconjurate de șanțuri umplute cu apa. Castelele aveau și pasaje secrete, astfel ca pe timp de asediu aceste pasaje puteau fi folosite pentru a ascunde provizii sau persoane. În rare ocazii pasajele oferau o modalitate de a fugi din castel.
Castelul Perényi. Constructorul castelului era regele János, arhiepiscopul în istoria ungurilor a scris: „A fost un rege ascultător, care a deținut Polonia, Cehia și Transilvania, și a construit această cetate.”
A fost proprietatea lui Zólyom Miklós, cu mai mulți de o sută de mii de unguri răi au început lupta. Armata islamă a dat foc periferiei în direcția vântului, focul a ars casele cu acoperiș din lemn din interiorul cetății. Oamenii din cetate au părăsit cetatea unii prin porțile acestuia, alții aruncându-se de pe bastion.
Tunurile aflate în cetate dn cauza focului s-au descărcat singuri. Când focul a îmcetat, într-o biserică a fost găsit sicriul unei prințese, îmbrăcată în rochie decorată cu bjuterii, cu curea, coroană, brățară, lănțior, pe degete inele cu smaragd, zafir, rubin, diamant de douăzeci – treizeci de carate, și diferite pietre prețioase. În mormânt au mai fost găsite încă doauă cutii, una plină cu aur pur, iar cealaltă u bani turcești. Când combatații au văzut această comoară, nu le preocupa focu până ce nu au furat tot ce era în mormânt.
În timpul șederii lor în acel loc, a sosit un spion, care a zis că regele Kemény Ioan cu cincizeci de mii de oameni circulă liber în Ungaria de Sus.
Din această sursă presupunem că, prima cetate care a fost darâmată, a fost construită de regele Ioan între anii 1526 – 1540. Construcția de origine era fără etaj, din piatră. În anul 1661 a fost distrus cu ocazia invaziei turcilor.
Căldirea actuala provine din secolul XVII – XVIII după părerea specialiștilor. De-a lungul anilor castelul a fost renovat de mai multe ori iar în prima parte a secoului XIX a ajuns la forma actuală.
Figura 3.1. Castelul Perényi – clădirea nouă, Școala
Sursă: http://www.dreamdestinations.ro/castelul-perenyi-turulung-romania-10287/
Castelul Vécsey a fost construit de familia Vécsey, construit între 1760-1764. Clădirea a avut un etaj, care însă, a fost distrus în urma unui incendiu din 1823, iar castelul a fost acoperit ulterior fără a mai fi reconstruit cel de-al doilea nivel.
Baroneasa Vécsey Eszter, este ultimul descendent al familiei care a trăit în castelul din Livada. Povestea, celei care a fost probabil cea mai bogată femeie din județ în 1944, este una incredibilă. Baroneasa Vécsey ajungând să își trăiască ultimii ani din viață, în condiții modeste, în casa familiei fostei sale cameriste, Bancsi Csuka Juliska.
Din cartea jurnalistului Iosif Țiproc, „Conace, oameni, destine”, aflăm că baroneasa Vécsey avea o avere de peste 8000 de ha de teren arabil, pășuni și păduri. Nu reușește să conducă singură feuda, iar în anul 1924 l-a chemat pe un nepot de-al ei, Sztaray Mihaly, să o ajute. Odată cu venirea rușilor în 1944 pe aceste meleaguri, contele Sztaray pleacă din Livada, însă baroneasa decide să rămână în castelul în care s-a născut.
În 20 octombrie 1944, cu două zile înainte de a intra rușii în Livada, ea și-a pregătit un bagaj mic și a părăsit castelul, mutându-se la familia cameristei sale, care locuia într-o casă modestă.
Baroneasa a trăit cu gândul că, după ce va trece războiul, se va întoarce în castel, însă nu a fost să fie așa. Ultimii opt ani din viață i-a trăit în casa familiei Bancsi Juliska, nu în cele mai bune condiții. În martie 1951, baroneasa a decedat. Familia Csuka a făcut o înmormântare după posibilitățile ei, iar baroneasa a fost îngropată în cimitirul romano-catolic, în spatele capelei Vécsey, unde se odihnesc și ceilalți membrii ai familiei. Aceasta a trăit între anii 1863-1951.
La sfârșitul lunii octombrie 1944, castelul Vécsey a fost și loc de staționare pentru comandamentul armatei ruse. Clădirea a mai funcționat și ca și sediu pentru Gospodăria Agricolă de Stat, iar din 1962, dup încetarea activității acesteia a luat ființă ,,Stațiunea de Cercetare Agricolă" pentru terenuri podzolice, sediul avându-l tot în castelul lui Vécsey.
Figura 3.2. Castelul Vécsey, după ce a fost acoperit, în urma incendiuli din 1823
Sursă: http://www.portalsm.ro/satu-mare/Reportaj/Castelul-Vecsey-din-Livada-candva-plin-de-glorie-astazi-in-paragina_2176.aspx
Averea dinastiei Vécsey este imensă. În 2005, Sztaray Mihaly, singurul urmaș al familiei Sztaray, s-a prezentat la Primăria din Livada pentru a se interesa de averea baronesei Vécsey.
Anzik Albert, cel care a scris monografia localității Livada, a spus că familia Sztaray a plecat din țară în octombrie 1944 și s-a stabilit în Italia. Groful Sztaray Mihaly a terminat mai multe facultăți și a deținut mai multe funcții importante. A murit în 1977. Fiul său, Sztaray Mihaly, a fost directorul companiei Lufthansa.
Acum acesta revendică imensa avere a familiei Vécsey, însă cererea a fost depusă după expirarea termenului legal. Astfel că, urmașul grofului Sztaray s-a adresat instanței de judecată pentru recuperarea averii.
Castelul Lónyai. Clădirea ce se vede astăzi a fost construită de Sigismund Lónyai – după cum mărturisește inscripția încă vizibilă pe frontonul de la intrare: ANNO DOMINI MDCXXX MAGNIFICUS SIGISMUNDUS DE LONIA COMES COMITATUS CRASNENSIS A FVNDAMENTIS EXTRVXIT (ridicat din temelii în anul Domnului 1630 de Sigismund de Lonya, comitele comitatului Crasnei).
Istoria zbuciumată a castelului începe însă mai devreme, în secolul al XIII-lea, cand apar primele mențiuni despre o fortificație în aceste locuri, fiind mentionat („Villa Megyes”) în 1278 ca și proprietate a lui Andrei, fiul lui Jákó din neamul Kaplyon. Ulterior acestuia i-au fost confiscate toate bunurile și cetatea ajunge în proprietatea voievodului Transilvaniei, Miklos, fiul lui Móricz, din neamul Pók. Până la stingerea lui, această familie va păstra domeniul Megyes.
Figura 3.3. Ruinele castelul Lónyai, Medieșu Aurit
Sursă: http://www.turismland.ro/castelul-lonyai-satu-mare/castelul-lonyai/
În 1493 cetatea în cauză e cucerită de puternica familie Báthory (din care provine un număr important de guvernatori ai Transilvaniei), pentru a intra apoi, prin moștenire, în posesia lui Sigismund Lónyai. El este cel care va transforma clădirea într-un castel renascenist în aproximativ 1630, unul dintre cele mai frumoase edificii din Trasilvania contemporană.
La moartea lui Sigismund Lónyai, castelul revine fiicei sale Anna, căsătorită cu Ioan Kemény. În 1660 Ioan Kemény este ales guvernator al Transilvaniei, aflată atunci sub suzeranitate otomană. Politica sa pro-habsburgică îl pune în conflict cu Imperiul Otoman, care îl numește în funcția de guvernator pe Mihai Apafi I. Începe astfel un conflict între cei doi, castelul rezistă asediului din 1661, dar Ioan Kemény moare în 1662, în bătălie. Anna nu-i supraviețuiește cu mult, nici castelul nu are parte de o soartă mai fericită. În 1670, Anna Lónyai, împreună cu alți nobili locali, pun la cale o ambuscadă împotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare, care prădau satele aflate pe domeniile lor. Expediția are succes, dar cei ce au pus-o la cale sînt pedepsiți de guvernatorul Mihai Apafy I prin condamnare la moarte și confiscare de bunuri.
În 1707 castelul este incendiat în timpul revoltei lui Francisc Rákóczy II – revoltă eșuată, al cărei scop era ieșirea Ungariei de sub dominația austriacă –, după care trece prin proprietatea mai multor familii. În 1940 castelul este cumpărat de regele Carol II, in 1941 restaurat și apoi transformat în spital militar, din nefericire nu are un efect de durata, castelul fiind incendiat de trupele sovietice in 1944. De atunci, castelul de la Medieșu Aurit este lăsat în paragină, cu toate că este clasat ca monument istoric, o realizare de frunte a Renașterii transilvanene.
Figura 3.4. Ruinele castelului Lónyai, Medieșu Aurit (din spate)
Sursă: http://www.colectionarul-roman.ro/stiri/391/cetati-castele-biserici-
ruine–castelul-lonyai-din-mediesul-aurit.htm
Cetatea Károly. Actualul castel Károly a fost transformat în secolul al XIX-lea, în urma căreia a rezultat una dintre cele mai importante monumente ale istorismului de pe teritoriul Ungariei vremii.
Istoria cetății începe în secolul al XV-lea, iar al moșiei din Carei în secolul al 14-lea. Documentele menționează în 1335 o localitate numită Károly, iar după data respectivă apare din ce în ce mai des printre moșiile familiei. În posesia familiei va intra definitiv în 1419. Numele localității de Nagy Károly, folosit și astăzi va apărea pentru prima dată în documente în 1428.
Primul edificiu, acel „domus lapidea", casa de piatră, va fi ridicată în 1482 de către Károly Lancz Ladislau. Din scrisorile proprietarului, ale regelui și al oficialilor comitatului Satu Mare rezultă, că edificiul nu era o cetate cu ziduri de apărare, ci o simplă casă de locuit.
Năvălirea turcilor pe teritoriul Ungariei, cu 115 ani în urma construirii primei locuințe, în timpul baronului Károly Mihai, edificiul va fi înzestrat cu șanțuri de apărare, bastioane cu mașiculi și găuri de tragere. Cei doi fii ai baronului, Mihai și Ladislau vor continua înzestrarea cetății cu elemente de apărare mai eficace. În arhivele familiei se păstrează un plan al cetății, pe care apare numele lui Lucas Georg Ssicha, cel care în perioada respectivă a realizat mai multe vedute, de exemplu, cea a cetății din Săcuieni Bihor. Pe planul cetății se pot distinge bastioanele de colț, poarta carosabilă de acces, o făntână, raveline, etc. Exteriorul cetății o cunoaștem din singura vedută păstrată, care redă fațada principală, arhitectura acesteia arătând reminiscențe renascentiste.
La începutul secolului al XVIII-lea proprietarul cetății a fost Alexandru Károly, care fiind un important personaj în revoluția lui Rákóczi, nu a acordat o importanță deosebită transformării cetății. Din cauza atacului din 1704 cetatea suferă distrugeri, repararea cărora va dura circa un an, timp în care lucrările vor fi supravegheate de soția lui Károly.
Următorul proprietar al castelului, și al moșiei din Carei, va fi Francisc Károly. El va comanda de la Giovanni Battista Ricca, arhitectul catedralei din Oradea, realizarea unui proiect de transformare a cetății. Din izvoarele scrise reiese, că proiectul a fost realizat, însă nu și executat. Din nefericire aceste proiecte nu s-au păstrat, fiind accesibile doar instrucțiunile de transformare („Explicatio omnius Rerum quarum…"),purtând semnătura arhitectului și anul proiectării, 1752.
Descendent al lui Francisc Károly, Anton Károly, va fi posesorul edificiului din Carei în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. El va fi și cel care va acorda o deosebită atenție construcțiilor civile. În timpul în care Anton Károly va fi proprietarul cetății, aceasta nu va fi transformată, însă s-a născut ideea de a o reconstrui într-un castel baroc. Contele a solicitat activitatea mai multor arhitecți pentru a proiecta noul castel din Carei. Printre arhitecții care au fost implicați în proiectarea noului castel trebuie să-l amintim Franz Sebastian Rosenstingl, a cărui proiect pentru transformarea castelului se păstrează în arhivele familiei, cu anul proiectării, 1783. Proiectul arhitectului vienez este unul foarte grandios, redând forma animalului heraldic al familiei, vulturul. Pe lângă proiectele noului castel Rosenstingl a realizat și proiectele unei grădini baroce, după unele modele deja depășite în epocă.
Tot din 1783 datează și proiectul lui Franz Anton Hillebrandt, în care apare un imobil în formă de U. Proiectul castelului din Carei prezintă asemănări cu palatul luiJohann Lucas von Hildebrandt din Viena.
Arhivistul familiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea,Gábor Éble încearcă să explice eșuarea executării construcțiilor, prin faptul că în anul 1784 va izbucni răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, motiv pentru care după părerea lui, construcțiile au fost amânate. Însă nu trebuie să admitem categoric explicația arhivistului. Este foarte posibil ca lucrările de transformare să fi fost amânate din motive economice. O altă ipoteză ar fi, ca după moda timpului, comanditarul ar fi cerut în același timp de la mai mulți arhitecți proiecte de transformare, ca, la urmă să fie realizat cel mai corespunzător dintre proiecte, sau să se construiască un castel din combinația a mai multor planuri. Ultima ipoteză ar fi sprijinită și de faptul că proiectele au fost realizate relativ în scurt timp unul după altul.
Figura 3.5. Castelul Károly – cetate cavalerească (1894).
Sursă: Pr. Prof. Dr. Ioan M. Bota(2010), Municipiul Carei, Județul Satu Mare-prezentare monografică, Cluj-Napoca.
Singurul moștenitor al lui Anton Károly a fost Josif Károly. De îndată ce moșia și cetatea din Carei vor fi dobândite de către singurul fiu, acesta va da instrucțiuni inspectorului din Carei, pentru a contacta arhitectul familiei, Josef Bittheuser , în vederea întocmirii unui deviz estimativ al transformării cetății într-un castel. Scrisoarea contelui se datează din 22 martie 1792. Lucrările de reconstrucție vor începe în toamna aceluiași an. Cu ocazia transformărilor fundațiile și o parte din ziduri au fost păstrate, însă au dispărut zidurile care ocroteau vechea cetate, șanțurile și alte elemente de apărare. Construcțiile aveau un ritm alert, deoarece în luna decembrie al anului următor noul castel cu etaj, în mare parte a fost terminat. Castelul astfel ridicat după proiectul arhitectului Josef Bittheuser prezintă un plan dreptunghiular, cu o curte interioară și o arhitectură cu un singur etaj, executate într-un stil baroc clasicizant.
În arhivele familiei nu se păstrează proiectele castelului baroc, dar se păstrează însă desenul care ilustrează aripa către grădină a edificiului, cu titlul: „Grund Riss der Garten Seiten des Karoler Schloses in 3 Rissen Vorgestellt". Este foarte importantă existența acestui plan din care cunoaștem amenajarea aripii către grădină a castelului, deoarece în secolul al XIX-lea chiar această aripă a edificiului va fi demolată.
În 1847 arhitectul Ybl Miklós va fi angajat să modifice unele părți ale edificiului. Ceea ce va fi proiectat de către Ybl nu se păstrează din cauza transformărilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca și în cazul mai multor edificii transformate în mai multe rânduri de-alungul secolelor.
Figura 3.6. Castelul familiei conților Károly – vedere exterioară
Sursă: Pr. Prof. Dr. Ioan M. Bota(2010), Municipiul Carei, Județul Satu Mare-prezentare monografică, Cluj-Napoca.
Cetatea Károly din Ardud. În 1456 familia Drágfi primește permisiunea de a construi o cetate. Prima cetate este construită de Bertalan Drágfi, voievod al Transilvaniei, în 1481 (sau1487 după alte surse). Ardudul devine o vatră a mișcării calviniste din zonă, fiind patronată de Gáspár Drágfy.
Figura 3.7. Cetatea srăveche, după construirea din 1481
Sursă: http://www.google.ro/imgres?hl=ro&sa=X&biw=1366&bih=624&tbm=isch&prmd=
imvns&tbnid=JeFvWMprUWrQuM:&imgrefurl=http://www.ziare-pe-net.ro/stiri/cetatea-din-ardud-vaca-de-muls-a-profitorilor-407847.html&docid=AVIWORW50kTRlM&imgurl=http://i.ziare-pe-net.ro/upload/stiri/large/11/07/Cetatea_ardud1.jpg&w=350&h=238&ei=SATKT_b6GsfJtAah1_HdBg&zoom=1&iact=rc&dur=571&sig=114894113309718352898&page=1&tbnh=139&tbnw=199&start=0&ndsp=18&ved=1t:429,r:13,s:0,i:95&tx=75&ty=78
Cetatea deteriorată a fost renovată de contele Károly în 1730, dar astăzi se văd numai ruinele construcției și un bastion refăcut.
În jurul cetății de la Ardud s-au țesut multe legende legate de figura istorică a lui Francisc Rakoczi al II-lea. Pivnița întunecată și foarte lungă are o adâncime de 10 metri. Se spune că are trei intrări: una se află în preajma cetății din Ardud, una lângă capela de pe Lyukashalom (partea dreaptă a șoselei Carei-Ghenci). Cea de-a treia se află sub castelul din Carei. Se spune că pivnița lui Francisc Rakoczi a fost construită de curuți, adică de răsculații contra habsburgilor, care au folosit-o ca să-și ia prin surprindere dușmanii. Pentru că nu-și puteau explica modul în care aceștia reușeau să-i învingă, austriecii au recurs la un șiretlic: au trimis familiei Rakoczi un ofițer chipeș care să o seducă pe fata principelui. Ceea ce s-a și întâmplat. Prințesa Vilma s-a îndrăgostit de ofițer și i-a divulgat taina pivniței.
Cuprinsă de remușcări, fata i-a povestit a doua zi tatălui său întâmplarea, dar era prea târziu. Soldații austrieci au venit să-l aresteze pe principe. Printr-o minune, Francisc Rákoczi a reușit să intre în pivniță, nu înainte de a-și blestema fiica. Localnicii cred că fata lui Rákoczi trăiește și azi în pivniță. Cel care vrea să o dezlege de blestem trebuie să sărute toate cele trei chipuri ale fantomei de câte trei ori, apoi s-o urmeze în pivniță. Fata îi arată toate armele și tezaurul de aur și argint. În tot acest timp, bărbatul nu are
voie să privească în spate, altfel se preface în stană de piatră. Se povestește că ar fi existat multe încercări de a o dezlega de blestem, dar nici un tânăr nu s-a întors din pivniță.
Figura 3.8. Ruinele cetații Károly din Ardud, singurul turn care a rămas
Sursă:http://www.google.ro/imgres?hl=ro&sa=X&biw=1366&bih=624&tbm=isch&prmd=
imvns&tbnid=h5f5hmDmi5CUZM:&imgrefurl=http://www.skytrip.ro/cetatea-ardud-din-judetul-satu-mare-ob-303.html&docid=YqtD5nmWY586RM&imgurl= http://www.skytrip.ro/images
/obiective/judet/Satu-Mare/bigs/Cetatea-Ardud 20101123111803.jpg&w=700&h=525&ei=SATKT
_b6GsfJtAah1_HdBg&zoom=1&iact=rc&dur=379&sig=114894113309718352898
&page=1&tbnh=132&tbnw=193&start=0&ndsp=18&ved=1t:429,r:3,s:0,i:73&tx=78&ty=58
Cetatea Ardudului a fost ridicată în anul 1481 de Bartolomeu Drag, nepotul lui Dragoș Vodă. A fost una din cele mai puternice cetăți senioriale din nordul Transilvaniei. Astăzi, din vechiul castel nu a mai rămas decât un singur turn, care se află într-o stare avansată de degradare.
Legenda spune că până nu va fi dezlegată de cineva, fata nu are voie să se pieptene și să se spele decât o dată pe an. Nu poate să se mărite până când nu-și va coase cămașa de mireasă, dar într-un an nu poate coase mai mult de șapte împunsături. Localnicii spun că, după fiecare împunsătură, acul îi înțepenește degetul fetei de principe.
Castelul Wesselényi. Construirea a fost începută în anul 1761, când comitele Francisc Wesselényi hotărăște să construiască la Hodod o reședință confortabilă, pentru care îl angajează pe austriacul Josef Lintzmann. Acesta, impresionat de palatul baroc pe care I.L. Hildebrand îl concepuse pentru Eugeniu de Savoya la Ráckeve în Ungaria, întocmește un proiect foarte asemănător și începe construcția. După cîțiva ani de muncă, Lintzman nu se dovedește foarte priceput: hornurile bucătăriei și brutăriei afumă încăperile iar subsolul se inundă periodic. După moartea lui Francisc Wesselényi în 1770, responsabilitatea trece în mâinile fiului său, Farkas. Acesta renunță la Lintzman și îl contractează pe clujeanul Franz Gindtner, meșter renumit în acea perioadă, care avea să construiască biserica armenească din Dumbrăveni. Gindtner modernizează planurile lui Lintzman și concepe planurile anexelor, însă nu apucă să-și ducă munca la bun sfârșit căci Wesselényi îl dă în judecată pentru proasta gestionare a banilor. Nedorind să oprească lucrările, baronul angajează un al treilea meșter, pe Anton Szoldáti, iar în 1776 se încheie, în sfîrșit, construcția palatului. Bucătăria, grajdul și locuințele servitorilor sunt construite între anii 1783-1784 de către Josef Leder. Lucrările se încheie în 1787, odată cu pavarea curții cu piatră adusă de la cetatea Hododului, demolată din ordinul austriecilor.
Figura 3.9. Castelul Wesselényi
Sursă: Gindele, R., Marta, L., Iegar, Diana.(2008), Hodod – Ghid cultural și istoric, Ed. Muzeului Sătmărean, Satu Mare
Timp de câțiva ani după naționalizare, castelul a fost și sediul Primăriei și a Consiliului Local, iar după 1989 a fost retrocedată mștenitorilor familiei Bánffy și momentan funcționează în ea câteva săli de clasă. Nu de mult, castelul a fost cumpărat de un antreprenor maghiar.
Figura 3.10. Castelul Wesselényi
Sursa: http://www.gmap.ro/#!lang=ro&loc=DJ196_Hodod_Castelul_Wesselenyi
Castelul Wesselényi-Dégenfeld, fosta școală a comunei, palatul eclectic construit de familia Wesselényi în secolul al XIX-lea, astăzi este cunoscut sub numele de „conacul Dégenfeld“. Castelul a fost terminat și moștenit de Farkas, cel mai mare dintre fii lui Wesselényi. El a avut 4 fete și 2 baieți, Iosif și Farkas. Nepoata lui Iosif, Teresa Wesselényi, se căsătorește în 1882 ci Christoph von Dégenfeld-Schönburg, un nobil de origine germană. Castelul devanit Dégenfeld este moștenit de urmașii acestuia. Castelul și minunatul parc care îl înconjura, a fost naționalizat în 1964, de la maximilian Dégenfeld Schönburg. De atunci este sediul de școală. După 60 de ani castelul reintră în proprietatea grofului Dégenfeld Paul, care îi renovează acoperișul și drenează apa din jurul clădirii, după care îl dă în folosință, pe 39 de ani, episcopiei bisericii reformate de pe lângă Piatra Craiului.
Figura 3.11. Castelul Wesselényi-Dégenfeld
Sursă: http://www.gmap.ro/#!lang=ro&loc=DJ196_Hodod_Wesselenyi_Degenfeld
CAPITOLUL 4. ARHITECTONICA CASTELELOR DIN JUDEȚUL SATU MARE
Arta în toate timpurile era foarte importantă, în evul mediu nu era separată de religie. Era contopită cu simboluri spirituale și religioase. Diferite stiluri de arhitectură ne udc către o fascinantă călătorie de mii de ani in istorie.
Stilurile diferite de arhitectură ca un simbol distinctiv ce indică în mod clar perioada de construcție a unei structuri. Acest lucru este deosebit de important pentru orice persoană care are un interes in castele. Arhitectura medievală a variat de la arhitectura romanică a oranzilor la castele masive din piatră. Stilul arhitectual normadie a evoluat către castelele concentrice și mai apoi către stilul subțire și ascuțit al arhitecturii gotice.
Schimbările arhitectuale au fost făcute ca răspuns la: modificări sociale și culturale, nevoiele în schimbare ale populației, schimbări în tehnologie, în ceea ce privește construcția de instrumente, care au fost disponibile, construirea de oi tehnici, metode de construcție și de idei penrtu noi stiluri de arhitectură, stluri mai practice și mai confortabile pentru locuitorii castelului.
În județul Satu Mare primele castele datează încă din secolele X – XIII, cetăți de pământ – case întărite. Azi nu mai există aceste castele, deoarece de-alungul secolelor au fost distruse, parțial sau în totalitate. Azi se pot vizita doar castelele reconstruite, cel mai vechi castel dateză din secolul al XV-lea, castelul Károlyi din Carei, construită în actuala sa formă în anul 1482, fiin d doar o casa întărită.
Primele castele din lemn și lut erau permanent în risc de incendiu astfel încât turnurule lor au fost repede înlocuite de cele din piatră, care au avut și acestea propriile lor probleme.
Figura 4.1. Model castel medieval construit incă în mare parte din lemn
Sursă: http://www.castele-medievale.ro/normand1.html
Colțurile turnurilor pătrate din piatră aveau un risc ridicat de prăbușire din cauza tehnicilor miniere folosite, exista un singur zid de apărare, construcția era incomodă caracterizată prin întuneric, umezeală și frig.
Aceste castele erau cel mai expuse la risc când se alfau sub asediu. Astfel încât s-a dezvoltat nevoia de evoluare către o mai bună siguranță a castelelor.
Fortificațiile medievale reprezintă aspectul militar al tehnologiei medievale care se referă la dezvoltarea de construcții fortificate și care au fost folosite în Europa de la căderea Imperiului Roman de Vest pana la Renaștere. În timpul acestui mileniu fortificațiile schimbau tehnicile de război, și la rândul lor au fost modificate pentru a se potrivi cu noi tactici, arme și tehnici de asediu.
În conformitate cu regulile normande, nobilimea nu putea construi castele fără aprobarea monarhului. O structură era deținută de monarhie dacă nu era autorizată.
Fiecare castel este alcătuită din turn, zid și șanț. Turnurile erau de regulă construite din piatră sau uneori, foarte rar, din lemn. Spre sfârșitul secolului acestea includeau spațiu pentru bătălii și găuri pentru arcași.
Spațiile pentru arcași erau găuri verticale în perete unde arcașii din interior aruncau cu săgeți spre inamici, și în același timp pentru atacatori era foarte dificil să riposteze.
Natura exactă a zidurilor depindea de resursele disponibile pentru construirea acestora, de natura terenului și de amintare.
În orice caz zidurile aveau un pomerium intern și extern. Acest lucru înseamna o fâșie de teren în interiorul sau exteriorul zidului. Cuvântul este unu medieval derivat din latinescul “post murum” – în spatele peretelui. Un pomoerium extern era defrișat complet pentru a le da apărătorilor o vedere clară a ceea ce se întâmplă în afară. Un pomoeriun intern facilita accesul în partea din spatele zidului și ușura circulația garnizoanei la un punct de nevoie.
Șanțuri cu apa erau de cele mai multe ori necesare pentru construirea unei fortificații. Având aces direct la un corp de apa oferea resurse pe timp de război, un mod de transport în timp de pace, și o potențială sursă de apă potabilă pentru un castel asediat. Conceptul de râuri sau porturi ajungând direct la zidurile cetății era des folosit.
Figura 4.1. Model șanțuri cu apă a castelului
Sursă: http://www.castele-medievale.ro/santuri.html
Materialele care au fost utilizate în construirea de castele au constat in lucruri diferite pentru diferite timpuri. Lemnul a fost folosit pentru cele mai multe castele încă la început. Cosntrucția era ieftină și rapidă. Motivul pentru care nu s-a mai folosit lemnul ca material de construcție a fost din cauza ca era foarte imflamabil. Curând piatra a devenit mult mai populară. Castelele de piatră necesitau ani de construit în funcție de mîrimea totală a castelului. Piatra era mult mai puternică și, desigur, mult mai scumpă decât lemnul. De cele mai multe ori piatra trebuia adusă de la kilometrii depărtare. Dar odată cu apariția prafului de pușcă și a tunurilor castelele și-au pierdut puterea.
O zonă de atac era un spațiu între principalul zid și peretele secundar, astfel înâat atunci când atacatorii treceau de primul perete ajungeau în zona de atac, pentru că se confruntau cu al doilea perete de pe care apărătorii bombardau atacatorii. Soldații erau amplasai în vârful peretelui secundar și erau înarmați cu diferite arme, de la arcuri până la pietre simple.
Pe măsură ce puterea tunurilor și a prafului de pușcă creștea în timpul sec. XVI – XVII, zidurile medievale se perimau deoarece erau prea subțiri pentru a oferi o protecție realistă împotriva unui bombardament îndelungat. Ca o consecință a acestui lucru, multe ziduri medievale au fost dărâmate, iar piatra refolosită în construcția de bastioane mai moderne. Spațiul rezultat este adesea văzut chiar și în zilele noastre.
Așa cum inginerii moderni sporesc fortifiicațille cu obstacole cum ar fi sârma ghimpată, la fel și inginerii medievali aveau mai multe opțiuni la dispoziție pentru a crea obstacole: abatis (cuvânt frantuzesc ce înseamna o multime de materiale aruncate), ghimpe (era o armă de foc, formată din doi sau mai mulți țepi aranjați astfel încât unul dintre ei să fie mereu îndreptat în sus dintr-o bază stabilă), cheval de frise (era un obstacol defensiv medieval ce consta întrun cadru portabil acoperit cu multe țepușe lungi formate din lemn sau fier), trou de loup (era un tip de capcană defensivă, fiecare trou de loup consta într-o groapă conică inversată de aproximativ doi metri adâncă și 1,2 pana la 2 metri largă în partea de sus).
Figura 4.2 Caltrop Figura 4.3.. Trou de loup Figura 4.4 Cheval de frise
Sursă: http://en.wikipedia.org/wiki/Caltrop ; Sursă: http://en.wikipedia.org/wiki/Trou_de_loup;
Sursă: http://toysoldiersforever.blogspot.ro/2011/04/cheval-de-frise-in-54mm.html
Zidurile. Înălțimea varia de la castel la castel, lățimea era de obicei între 2,5m – 6m grosime, de regulă aveau parapete pentru a oferi protecție celor care apărau castelul de sus și machicouli, de la cuvântul francez machicoulis, implicând sensul de ceva in genul "zdrobitor de gături", ce constă în deschideri între un perete și un parapet, astfel încât apărătorii să poată arunca în jos pietre, apă fiartă, etc. asupra inamicilor. Zidurile din interior protejau împotriva atacatorilor ce vroiau să intre în castel.
Porțile. Intrarea în castel crea probleme în razboi doarece reprezenta punctul slab al fortăreței. Întrările trebuiau să poata fi deschise atât cât să permită aprovizionarea dar în același timp trebuiau să reziste împotriva inamicilor. Șanțurile trebuiau să poată fi trecute pe vreme de pace. Pereți multipli și sisteme de șanțuri duceau la probleme, astfel s-a ajuns la nevoia de a avea o poartă care să poată fi controlată cu ușurință. Porțile au venit în diferite forme de la modelul simplu de piatră până la blocuri masive de piatră și uși solide din lemn cel mai des asociate cu citadelele medievale. Un alt tip de de poartă de acces a fost o fortificație barbican, o cale de acces puternic fortificată.
Turnul principal este un turn central foarte solid, care de regulă formează inima castelului. De multe ori turnul principal este zona cea mai apărtă a unui castel, și ca atare era zona principală de locuit sau conținea armura sau averea. Turnul avea în general forma dreptunghiulară. Avea ziduri groase și chiar mai gros la colțuri, construit din piatră și mortar. Pereții conțineau de regulă camere mici, cum ar fi dormitoare, latrină, sau chiar mici bucătării.
Turnul avea o singură intrare, și de obicei se afla la etajul doi. La intrare se ajungea cu o scară externă ce rula împotriva peretelui extern. Ferestrele erau mici, iar la nivelele inferioare erau înlocuite cu goluri și arcuri.
Scările. În acest moment, scările interioare în clădirile fortificate erau construite astfel încat să semene cu un cilindru, pentru a oferi avantaj apărătorului. Principiul era ca apărătorul de cele mai multe ori avea o poziție mai sus decât atacatorul, care se presupunea că intra de la primul etaj. Cum majoritatea oamenilor sunt dreptaci, iar apărătorul poziționat mai sus, scara a fost construită în formă de spirală pentru stângaci, forțând atacatorul să lupte cu mâna dreaptă lângă pilonul central, limitându-i astfel mișcările în mănuirea sabiei, în timp ce apărătorul avea mai multă libertate. Scările conțineau de asemeni și trepte false.
Ușile erau făcute din două straturi de lemn de stejar. Structura lemnului era verticală pe primul strat iar pe al doilea era orizontală, ca o formă simplistă de placaj. Cele două straturi erau ținute împreuna de știfturi din fier. Știfturile erau țintuite pe față astfel încât atacatorii își deteriorau armele (săbii, topoare, etc) în timp ce încercau să intre înăuntru.
Figura 4.5. Model scări castele Figura 4.6. Model ușă castele
Sursă: http://www.castele-medievale.ro/scari.html ; Sursă: http://www.castele-medievale.ro/usa.html
Uneltele de bază au rămas practic neschimbate de pe vremea romanilor. Numai materialele din care erau confecționate au fost schimbate. Majoritatea uneltelor erau făcute din fier sau lemn și puteau fi reparate cu ușurință chiar la fața locului unde fusesera folosite. Lopețile și cazmalele erau confecționate din lemn, dar unele unelte de tăiat erau făcute din fier. Un lemn de o caliltate mai inferioară era folosit pentru coșuri de răchiță.
Câteva instrumente și utilizările lor:
Sfredel – pentru foraj găuri în lemn
Secure – pentru tăierea copacilor mici sau a lemnelor pentru foc
Coș – pentru a ține piatra ce urma a fi folosită la construcție
Cosor – folosit pentru recepare
Foarfece pentru pânza – folosit pentru tăierea materialelor
Rangă – pentru mănuirea pietrelor grele
Compas – pentru măsurare
Ciocan – pentru a lovi, a sfărâma
Ferăstrău – pentru a face mici tăieturi în lemn și sculputuri delicate
Ciocan de lemn – era folosit în combinație cu o daltă pentru a tăia în lemn sau piatră
Daltă – folosită de zidari, care împreuna cu ciocanul de lemn se folosea la tăierea decorativă a pietrelor
Foarfece de mână – pentru a tăia foi de metal
Figura 4.7 Cosor Figura 4.8. Daltă Figura 4.9. Secure
Sursă: http://www.castele-medievale.ro/cosor.html (Fig. 4.7)
Sursă: http://www.okazii.ro/antichitati-metal-fonta/veche-dalta-3013-transport-gratuit-a51347809
Sursă: http://www.castele-medievale.ro/secure.html (Fig. 4.9.)
Figura 4.10 Ferăstrău
Figura 4.11. Compas Figura 4.12. Sfredel
Figura 4.13 Ciocan din lemn Figura 4.14 Rangă
Sursă: http://www.okazii.ro/scule-de-mana/fierastrau/joagar-ferastrau-vechi-a56486270 (Fig. 4.10.)
Sursă: http://www.castele-medievale.ro/compas.html (Fig. 4.11)
Sursă: http://www.castele-medievale.ro/sfredel.html (Fig. 4.12)
Sursă: http://www.castele-medievale.ro/ciocan.html (Fig. 4.13)
Sursă: http://www.pl.all.biz/ro/g59194/ (Fig. 4.14)
Castelul Perényi situat în comuna Turulung. În 1399, regele Sigismund a daruit localitatea familiei baronilor Perenyi, care a deținut moșia până în anul 1920. Construcția castelului începe în secolul XIII, dar în anul 1660, este devastat de turci. Este renovat de mai multe ori, e transformat în forma actuală în 1848. Prin secolul XVIII, era înconjurat de apele Turului, apoi râul a fost condus înapoi în albia sa veche. Cel mai înalt punct al castelului se află la 133 m deasupra nivelului mării. Azi este un monument e arhitectură și servește ca școală.
Costruită încă din secolul al XIII-lea, aparține castelelor medievale. Are aceași caracteristici cu cele amintite mai sus. Inițial a avut acoperiș din lemn, era fără etaj construit din piatră, dar în urma invaziei turcilor a fost distrusă.
Costrucția actuală după restaurarea din prima parte a secolului XIX-lea a fost construită în stil renascentist. În arhitectura renascentistă s-au reconsiderat formele geometrice: pătratul și cercul pentru plan, cubul și cilindrul pentru edificii. În acest stil este căutată simplitatea, ceea ce se regăsește și la construcția castelului Perényi.
Planul castelului are formă simplă de pătrat, cu un etaj. Este situată pe trei nivele – pivnița, parterul și etajul, acoperită cu țiglă.
În afara colțului sud-vestic, sub întreaga castel este pivniță. Repartiția în mare parte este în concordanță cu cel de la parter. În pivniță se poate ajunge printr-o singură scară aflată pe latura nordică.
Parterul – Sălile de la parter sunt situate în două linii în direcția est-vest. Repartiția celor două construcții arată mici diferențe, ca urmare putem deduce că nu au fost construite deodată, sau sunt urmele unor modificări ulterioare.
Intrarea principală ne conduce printr-un coridor. Există și o intrare secundară pe latura nordică. Scara principală se află în colțul nordic al construcției. Scara este spirală, balustrada formată din marionete de lemn. Din coridorul inițial se putea ajunge în încăperea vecină pe o ușă din lemn din secolul al XIX-lea. Ușa din două canate are aceași grosime cu peretele, decorată cu benzi și plăci.
Această cameră are profil pătrat și tavan arcuit. Camera are trei ferestre, două cu vedere către est în simetrie perfectă, și al treilea către sud. Camera are și o ieșire către vest care conduce în camera vecină. Este încălzită cu ajutorul unei sobe godin, care așezată în colțul nord-vestic. Pe coridor lângă ușă, este o încăpere în formă pătrată, de unde se poate curața hornul. Prin coridorul care conduce către vest printr-o ușă dublă din lemn cu grosime cât peretele, ajungem într-un alt coridor, care are formă aproape pătrată, care se termina printr-un tavan unghiular. Ușa este asemănătoare cu cea din sala vecină. Soba se află în clțul vestic.
Înainte de transformarea castelului, încăperile din partea nordică formau o singură sală, tavanul format din două boltive mari. După seculul al XIX-lea sala a fost împărțită, înființând coridorul, scara personalului, camera mare și cele două încăperi mai mici.
Ulterior și aceste încăperi au fost împărțite în forma actuală.
Etajul – A fost construit de contele Hesseistein la mijlocul secolului al XIX-lea, deasupra întregii clădire. Perețile sunt mai subțiri decăt cele de la parter, iar tavanul este tencuit plat. Toate obiectele tâmplărite aparțin al secolului 19., eventual ferestrele duble aparțin de la începutul secolului 20. Inițian se putea ajunge la etaj cu ajutorul celor două scări, cea principală și a personalului, deschiderile în perețile estic și vestic, care aveau accesla scara personalului, au fost astupate, azi servind doar ca legătură între partep și pod, rămănând scara principală sigura varianta de a ajunge la etaj.
Figura 4.15 Castelul Perényi – construcția actuală în timpul renovării
Sursă: http://econinfo.eu/promotion/turulung/
Castelul Vécsey un remarcabil exemplu de arhitectură barocă, de plan dreptunghiular, pe două nivele și cu o mică curte interioară, care are coridoare închise de jur împrejurul parterului și la etaj. Castelul a fost construit de familia Vécsey și este cel mai important monument de arhitectură al localității, fiind construit între 1760-1764. Clădirea a avut un etaj ornamentat cu sculpturi din lemn, care, însă, a fost distrus în urma unui incendiu din 1823, iar castelul a fost acoperit ulterior fără a mai fi reconstruit cel de-al doilea nivel.
Deasupra intrării centrale se află blazonul familiei Vécsey, care stă mărturie că în această clădire a trăit o importantă familie de nobili, a cărei domeniu feudal se întindea peste câteva zeci de sate.
Fațada clădirii este păzită de doi zmei executați din alamă pe jgheab, pentru a speria spiritele rele. Castelul este înconjurat de un parc englezesc ideal pentru plimbări, plin cu copaci seculari.
Din punct de vedere arhitectual se poate zice, că este o clădire foarte interesantă.
Figura 4.16. Castelul Vécsey – vedere din față
Sursă: http://www.romguide.ro/code/galleriffic.php?table=touristic_sites_images&id=2240&colum n=id_touristic_site&title=Castelul+Vecsey
Castelul Lónyai. Construcția este ridicată de Sigismund Lónyai în locul vechii fortificații. Acest nobil a adaptat castelul pretențiilor specifice epocii, el trebuind să îndeplinească nu doar un rol de apărare, fiind echipat în acest scop corespunzător pentru a face față asalturilor cu arme de foc, inclusiv tunuri, ci și să răspundă concomitent necesităților de locuire luxoasă pe care le impunea statutul de familie nobiliară. În conformitate cu regulile renascentiste, clădirea urmărește o formă pătrată în plan, cu turnuri de apărare la colțuri. Un alt turn, octogonal, înalt de trei etaje se înălța deasupra porții de intrare. O curte interioară, și ea pătrată, constituia spațiul de onoare și de distribuție a circulațiilor.
Deși interiorul este în cea mare parte distrus, sunt încă elemente care mai pot ajuta la descifrarea imaginii sale inițiale: în curtea interioară, pe laturile de est și vest, portice susținute de coloane, cursive și scări din lemn asigurau circulația între etaje; o scară din piatră ascunsă în grosimea zidului făcea posibil accesul privat – și poate tainic – către încăperile de locuit ale familiei. Camerele din această zonă erau spațioase și bogat decorate cu fresce și foiță de aur, așa cum atestă mărturii din secolul al XVII-lea. Din toată această imagine mai supraviețuiesc astăzi doar ancadramentele de piatră ale ușilor și ferestrelor, decorate în manieră renascentistă cu coloane și frontoane inspirate din Antichitatea clasică.
În 1940 castelul este cumpărat de regele Carol II, restaurat și apoi transformat în spital militar, iar în 1945 este incendiat. De atunci, castelul de la Medieșu Aurit este lăsat în paragină, cu toate că este clasat ca monument istoric.
Ruinele actuale sunt rămășițele acestui edificiu din patru aripi de clădiri cu două etaje, dispuse continuu în jurul unei curți centrale, prevăzut cu bastioane în formă de pană (prismatice la colțuri).
Castelul avea o fațadă principală expresivă, dominată central de un turn octogonal situat deasupra dandului porții și valoroase ancadramente de piatră. Portalul în plin cintru, este încadrat de doauă coloane adosate, cu capiteluri în stil ionic, având deasupra lor arhitrave cu inscripție și un fronton triunghiular în care se află înscrise anul începerii construcției (1630) și blazonul familiei Sigislund Lonyai, comite de Crasna și diplomat a lui Gheorghe Rakoczi I. Turnul porții de acces se ridica cu un nivel deasupra celorlalte clădiri. Odinioară toate acestea erau înconjurate de un șanț de apărare, umplut cu apă.
În 1670 castelul este aruncat în aer, iar ce a mai rămas din ea este distrus în 1707. În 1732 familia Wesselényi achiziționează ruinele și o reconstruiește. În 1941, când starea edificiului este deja în curs de degaradare este renovata, dar nu are un efect de durată, castelul fiind incendiat în 1944 de trupele sovietice.
O poartă metalică se află chiar la intrarea vestică, principală, a ruinelor străvechiului castel. De jur imprejurul său exista o scăpătată livadă de pruni. Imediat dincolo de poarta de fier, de-o parte și de alta a fostului drum, azi înierbat și, practic, acaparat de bălării, se poate vedea vechiul șanț de apărare, trapezoidal, afund de vreo 2-2,5 m și larg de aproximativ 3,5-4 m în zona superioară, azi complet uscat. Nimic nu mai amintește de fostul pod mobil din lemn pe care străjerii cetății îl puteau ridica sau coborâ, după împrejurări, limitâd astfel accesul oricui în interiorul ei.
Nimic nu a mai rămas din tencuiala exterioară. Ferestrele distruse de intemperii și vremuri au lăsat goale lăcașurile din cărămidă, iar pentru a preveni surparea lor iminentă, acestea au fost consolidate cu grinzi de lemn dispuse-n cruce.
La decorarea fațadelor au fost utilizate brâiele sau ciubucurile ce accentuează anumite nivele. Pe fațada turnului octagonal ancadramentul este mult mai simplu, prezintând trei brâie.între ultimele două se află o friză de arcade cu imposte. Superior acestei frize, brâul constituie baza unei frize de ocnițe, de dimensiuni mai mici, peste care urma coiful turnului. În afara acestor elemente pe fațade se utilizează și imitată în tencuiala a pietrei de talie pentru munchiile corpurilor de clădiri.
Facând diferențiere între ancadramentele ferestrelor, cele de pe axul porții sunt singurele prevăzute cu frontoane triunghiulare, restul ferestrelor sunt cu chenar întors și cu antablamentmai mult sau mai putin decorat.
Utilizată cel mai frecvent este fereastra cu chenar întors, cu un pervaz și cornișă profilată, având antablamentul înalt, nedecorat. Acest tip de fereastră este folosit la etajul al doilea și parter pe fațada sudică, la turnurile de colț, la parter și etajul întâi al fațadei de vest și unele ferestre de pe aceeași fațadă de la etajul al doilea. Acest tip de fereastră variază ca dimensiuni, dar motivele ornamentale în propriu rămân același.
Întregul registru de ferestre al etajului întâi de pe fațada sudică, cu excepția celei din axul porții și deasemenea un ancadrament de la etajul întâi al fațadei sudice, au deasupra chenarului întors ca element decorativ friza cu lalele stilizate în meandru. Acest tip de fereastră se deosebește de cel descris anterior prin lipsa frontonului, care este înlocuit cu o simplă cornișă puternic profilată.
Cel de-al treilea tip de fereastră este cel cu antamblament decorat cu metope având rozete și triglife. Acest tip de fereastră este utilizat doar pe fațada de vest la etajul al doilea și nu are fronton.
Deși deosebit de simple, o suită de decorații dăltuite-n piatră înfrumusețeaza partea superioară a ferestrelor de pe fațada principală, vestică, în stilul renașterii italiene, cu ancadramente cu frontoane și antablamente decorate cu rozete și triglife.
Figura 4.17 Intrarea în castel – inscripția
Sursă: http://www.emaramures.ro/stiri/Tipareste-Stire.aspx?NewsID=50826
Ne apropiem de intrarea principală situată sub turnul central, în bună parte ruinat, iar deasupra intrării remarcăm o inscripție cu prescurtări în limba latină, adică cea oficială în acele vremi: ANNO DOMINI MDCXXX MAGNIFICUS SIGISMUNDUS DE LONIA COMES COMITATUS CRASNENSIS A FVNDAMENTIS EXTRVXIT, adică în traducere în limba română – în anul Domnului 1630, marele Sigismund de Lonia, comitele Comitatului Crasnei a ridicat din temelii…, iar cea de-a doua inscripție, care se mai păstrează in ziua de azi fragmentar pe arhitrava de pa latura de vest.
Atât materialele de construcție utilizate, cât și tehnicile di această epocă impresionează prin varietatea lor. În acest caz, materialul folosit pentru fundații este piatra. Se poate presupune că piatra brută necesară fundației a fost scoasă din Someș și din carierele învecinate. Pe lângă aceste o altă sursă de producere a materialului de construcție, în special a pietrei, o constituiau în general ruinele vechilor clădiri.La construcția castelului cu siguranță s-a reutilizat materialul provenit din vechea cetate medievală. Mai târziu, când castelul a fost reconstruit, materialul utilizat a fost cel provenit din construcția anterioară.
Boltirea se făcea cu ajutrorul cofrajelor. Zidurile după cum se observă și astăzi, sunt executate din piatră în asociație cu cărămidă, aceasta din urmă prevalând.în ceea ce privește tehnica utilizată, era zidul cu piatra înecată în mortar în cazul zidurilor groase, iar la cele mai subțiri, piatra îmbinată cu mortar. Această tehnică este caracterizată arhitecturii secolului al XVI-lea și al XVII-lea. Piatra era folosită și pentru boltire, trecând apoi la cărămidă, mult mai ieftin și mai ușor realizabil. La acest castel cărămida mai era utilizată și în realizarea arcurilor de descădere de deasupra deschiderilor interoare sau de pe fațade.
Un alt material utilizat foarte frecvent pentru ancadramente, este calcarul dur. Piatra tăiată în blocuri mari era transportată la fața locului, unde urma să fie prelucrată de meșterii cioplitori.
În acoperirea spațiilor interioare se utilizează și tavanele de grinzi, uneori căptușite cu scânduri în special la etajele superioare.
Lemnul ca atare a fost utilizat foarte frecvent în construcțiile din această epocă, fiind un material ieftin, aflându-se în general pe toate domeniile feudale. La Medieșul Aurit lemnul întâlnim la construcția foișoarelor ce înconjureau curtea interioară, la scări și la canaturile de uși și ferestre. Sarpanta acoperișului castelului era tot din lemn, iar pentru acoperire s-a utilizat șindrila.
Pe exterior castelul era tencuit, iar elementele de decor apăreau la colțuri unele detalii care imitau piatra de talie cu ajutorul tencuielii.
Pe lângă aceste materiale nu trebe omisă prezența fierului utilizat la confecționarea cuielor, zăvoarelor, balamalelor, fia ca material decorativ la canaturile ușilor, executarea candelabrelor, sfeșnicelor sau a obiectelor cu caracter decorativ; de asemenea sticla sau coloranții folosiți la pictarea tavanelor și a frescelor.
Putem deci remarca la acest castel utilizarea tuturor materialelor de construcție specifice epocii, vizând mai cu seamă edificiile nobiliare.
Planul castelului era organizat în jurul curții interioare pătrate care avea în centru o fântână. Aceasta nu se mai poate vedea azi, fiind probabil ascunsă în bălării și printre grămezile de moloz.
Figura 4.18. Planul de la parter – Lux Geza 1941.
Sursă: Feld, I., Somorjay Selysette(2008), Kastélyok évszázadai, évszázadok kastélyai, Ed. Castrum Bene Egyesület Históriaantik Könyvház, Budapest.
Castelul avea două etaje plus parterul. În zonele de est și vest, parterul era liber, dotat fiind cu porticuri cu coloane. Cursive și scări de lemn asigurau pe exterior circulația între etaje. În interior, în corpul de locuit al familiei, existase și o scară secretă de piatră, aceasta fiind ascunsă într-unul din turnuri și coborând până în pivniță. De acolo, niște tuneluri de asemenea secrete, făceau posibilă fuga din castel pe timp de asediu. Intrarea descendentă spre un astfel de tunel secret se poate vedea în zona sud-estică a ruinelor castelului.
Modul de ornamentare a interioarelor , prin apariția tavanelor pictate, împărțite în casete, a frescelor, picturilor, a tapeturilor, covoarelor, a sobelor și șemineelor constituite o dovadă grăitoare în acest sens. Tavelene pictate și aurite erau de mare eleganță, dând ciar numele castelului și a satului de ”aurit”.
Camerele de locuit spatioase se înșirau una după alta, fiind bogat ornamentate conform unor mărturii din secolul al XVII-lea. Două încăperi erau în special menționate, cea botezată Camera paradisului (preferata Annei Lonyai, fiica lui Sigismund Lonyai), numită astfel datorită frescelor ce o împodobeau, și una prezentând scene cu nimfe, botezată Parnasus.
Covorul era un alt element important în decorarea interioarelor pe care-l găsim și în castelul de la Medieș. Aceste elemente de decorație interioară sunt doar câteva la care există referiri documentare. Din cele arătate până în prezent se poate remarca că monumentul atât ca decorație exterioară cât și cea interioară a constituit unul dintre castele mărețe și luxoase ale vremii.
Astăzi castelul este ruinat și se degradează pe zi ce trece. Și totuși, cu toată starea sa de ruină domină și acum imaginea centrului comunei. În ultimii 15 ani, nu s-a mai efectuat nicio lucrare de salvare a edificiului renașcentist. Castelul de la Medieșu Aurit este un exemplu concludent pentru stilul renașterii, nu numai în decorația exterioară dar și în cea interioară.
Figura 4.19 Ruinele turnului octogonal, Figura 4.20 Perspectiva înspre N
vedere dispre N de la et. I al castelului
Sursă: http://monumenteuitate.blogspot.ro/2009/03/castel-rhedey-mediesul-aurit.html
Castelul Károly (Carei). Construcția a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenția regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. În 1592, datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a întari construcția existentă.
Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, având un șanț exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat. De asemenea, este prezentă o garnizoană numeroasă și bine înarmată.
În 1705 castelul este atacată de austrieci și distrusă parțial, fiind refacută în același an.
Deoarece la sfârșitul sec. XVIII castelul nu mai juca nici un rol militar, Karoly Jozsef a hotărât demolarea zidurilor și astuparea șanțurilor. Păstrând fundația și unele ziduri a fost construit un castel patrulater, cu un singur etaj. Construcția a fost terminată în anul 1794, era în stil baroc și cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj și o capelă. Tot în aceasta perioadă se formează parcul cu plante rare și se construiește un manej pentru 24 de cai.
În urma cutremurului din 1834, castelul în bună parte s-a dărâmat restaurarea fiind făcuta abia între 1894-1896. Cu această ocazie castelul este mult modificat, adaugându-i-se încă un nivel la fațadă, trei turnuri mici și patru mari. Restaurarea s-a făcut în stil neogotic, condusă de arhitectul Meining Arthur ajutat de meșteri pricepuți din Carei.
Elementele de apărare din actuala formă a clădirii au doar rol decorativ (bastionul, șanțul cu apă). Arhitectura interioară a clădirii, ușile, ferestrele, balustrada scării interioare precum și obiectele din fier forjat au fost făurite de meșteri locali, semineurile sunt lucrate din marmură și ornamentate cu elemente ale blazonului familiei Karoly. Holul era destinat primirii oaspeților, sălile de la parter erau folosite ca sufragerii și bucătărie în timp ce încăperile de la etajele I și II erau locuinte.
Noul castel (actualul), trebuia proiectat în așa fel, încât acesta să redea și în detalii vechimea și trecutul glorios al familiei Karoly. Determinant în proiectarea edificiului a fost fundația castelului baroc și zidurile acestuia. S-a păstrat planul dreptunghiular al clădirii înzestrând acest dreptunghi cu turnuri, bastioane de forme diferite, rezultând o asimetrie pitorească. Pentru a crea un aspect exterior medieval clădirea va fi înconjurată de șanțuri, bineînțeles nu din motive de apărare, ci din cele estetice, de reprezentare. Tot cu ocazia transformărilor va fi închisă și curtea interioară, rezultând spațiul salonului actual.
Fațada principală a castelului, ridicată pe două nivele (parter + etaj) a fost deschisă spre oraș, înzestrat la extremități cu câte un turn de formă circulară, înălțimea cărora ajunge și la patru etaje. Intrarea principală proiectată în secolul al XIX-lea este una reprezentativă, flancată pe ambele părți de câte un turn cu plan poligonal, vestibulul putând fi accesat sub o arcadă, peste care s-a construit un balcon. Atât în interior, cât și în exterior, ca element de reprezentare apare de mai multe ori stema familiei. În mijlocul stemei se poate observa pasărea heraldică a familiei, karul-ul stând pe un singur picior, iar în ghearele de pe piciorul drept ținând o inimă. Această compoziție centrală este înconjurată de un balaur încoronat, înaripat care își mușcă din coadă. Un element important al stemei este coroana de conte, cu care stema veche a familiei s-a lărgit de îndată ce rangul de conte îi va fi dăruit lui Sándor Károly.
Turnul de pe colțul stâng se leagă de fațada principală printr-o porțiune de zid, care ne amintește de un bastion, dotat cu crenelaj în partea superioară. Deschiderile ferestrelor pe toată porțiunea fațadei principale sunt drepte.
Fațada laterală stângă este flancată de sus amintitul "bastion" și un turn circular. Poate fi împărțit în cinci axe, fiecare porțiune cuprinzând câte două ferestre (ferestrele parterului și ale etajului).
n
Figura 4.21. Castelul familiei conților Károly – vedere din față
Sursă: Pr. Prof. Dr. Ioan M. Bota(2010), Municipiul Carei, Județul Satu Mare-prezentare monografică, Cluj-Napoca.
Latura din spate, care este amintită în documente ca fațada spre grădină, prezintă porțiunea în care apar cel mai dominant elementele neogotice, importanța acestei fațade fiind aproape identică cu cea a fațadei principale. Cea mai reprezentativă porțiune al acestei fațade este zidul exterior al salonului. Tot aici, apare și turnul cel mai mare al edificiului, care la primele trei etaje are plan dreptunghiular, iar la restul etajelor octogonal. Colțurile sunt sprijinite de contraforturi decorate.
La colțul acestei fațade apare absida poligonală al capelei, tot neogotică, cu contraforturi decorate și ferestre geminate în arc frânt.
Fațada laterală dreaptă este menționată ca fațada spre lac, deoarece în locul unde se află actuala fântână arteziană, la sfârșitul secolului XIX-lea se afla un lac artificial. Fațada are două nivele, și șapte axe. Și aici întâlnim o intrare care asigură accesul în interiorul fostei sufragerii. Intrarea este flancată de câte două stâlpi masivi, peste care s-a proiectat un balcon cu o balustradă din fier forjat, susținut de console. Din cauza șanțului această fațadă poate fi accesată cu ajutorul unui pod.
În descrierea interiorului vom încerca să ne rezumăm doar la detaliile care păstrează forma originală. Prima încăpere de menționat este antreul a cărui element interesant este o ușă, care face legătura dintre vestibul și salonul cel mare. Sticla șlefuită a ușii este decorată cu stema și deviza familiei: FIDE VIRTUTE FAMAM QUÆRE.
Curtea interioară a fost acoperită la sfârșitul secolului al XIX-lea, devenind astfel un atrium, flancat de trei logii, acoperite cu boltă semicilindrică, iar salonul este acoperit cu un tavan de lemn casetat și pictat. Pe zidul spre grădină al atriului se sprijină o scară monumentală, asimetrică, cu balustradă de lemn sculptat. Salonul este înzestrat și cu două șeminee. Primul apare sub scara monumentală, fiind sculptat din marmură roșie. Șemineul peretelui stâng este de o manieră barocă, a primit o decorație bogată, dinamică, fiind executată din marmură albă. Salonul este pavat cu marmură colorată, decorată cu flori și elemente geometrice. Din monografia comitatului și din cărți poștale de la începutul secolului al XX-lea cunoaștem și amenajarea interioară al acestei încăperi. Mobilierul urma modele englezești cu canapele și fotolii din piele, dar pe lângă acestea acest spațiu era decora și cu vaze, coarne de cerb, plante exotice de mărimi grandioase, etc.
Tavanul fostei sufragerii este îmbogățit cu decorație de stuc, într-o manieră rococo, cu frunze și flori stilizate. În aproprierea deschiderii către hol, tavanul sufrageriei este susținut de două stâlpi din marmură, cu capiteluri corintice.
Capela are plan dreptunghiular și o absidă octogonală. Decorația pereților este conferită de nervuri din stuc, care au rol pur decorativ, și sunt conduse în așa fel încât să creeze imaginea unor menouri. Se păstrează și pavajul original al capelei.
Figura 4.22. Castelul familiei conților Károly – sala cavalerilor
Sursă: http://jdd.ro/2012/06/14/stefan-gnandt-expune-la-castelul-karolyi-din-carei/fotocarei/
Cea mai reprezentativă cameră a primului etaj este fostul salon al contesei. Tot ce a rămas din reprezentativa amenajare interioară de aici sunt decorațiile în stuc, tot de tip rococo, cu forme stilizate. Amenajarea de altădată a salonului o cunoaștem din descrierea monografiei. Conform acesteia covoarele aveau o decorație florală, era mobilată cu piese interesante ale familiei și adăpostea și o pictură prețioasă, portretul Mariei Tereza, care a fost dăruit de către Maria Tereza lui Antal Károly. De pe balconul acestei încăperi se deschidea o priveliște nemaipomenită asupra parcului.În fosta cameră de lucru al contelui azi nu mai găsim nici o urmă din amenajarea originală. Chiar și monografia neglijează descrierea amănunțită a acesteia, menționând doar că peretele era decorat cu portretul arhiducelui Rudolf, pictat de către Gyula Benczúr, care a fost trimis de către cel portretizat, ca un cadou pentru proprietarul castelului.
Figura 4.23 Castelul familiei conților Károly Figura 4.24 Planul primului etaj
– arhitectura-
Sursă: Pr. Prof. Dr. Ioan M. Bota(2010), Municipiul Carei, Sursă: Bura, L.(2010),Erdőd nyolc
Județul Satu Mare-prezentare monografică,Cluj-Napoca. évszázada, Szatmárnémeti. pagina 62.
Parcul castelului, care se întinde pe 10,3 ha în jurul clădirii, a fost înființat în forma lui inițială în secolul al XVIII-lea, iar în 1982 a fost declarat parc dendrologic ocrotit, aici găsindu-se peste 120 specii de plante lemnoase, exotice și indigene. La sfârșitul secolului al XIX-lea va fi transformată și grădina, după moda parcurilor engleze.
În prezent, în castelul se află un muzeu istoric și de științele naturii, aici funcționând și biblioteca cu peste 80.000 de volume. La capela din castel sunt organizate cununii, iar ocazional, sunt găzduite expoziții itinerante.
Cetatea Károly (Ardud), construită în 1481 de viitorul voievod al Transilvaniei Bartolomeu Dragfi, de plan poligonal cu bastioane de colț, a fost una dintre cele mai puternice fortărețe seniorale din nordul Transilvaniei. Pe locul acestei fortărețe, nobilul Alexandru Karoly a construit in anul 1630 un castel. In prezent se păstrează unul din turnuri, refăcut în anul 1896, în stil neogotic.
Cetatea ea înconjurată de șanț cu apă, care pe partea interioară și exterioară era înconjurată cu gard palisadă, cu o barieră și o poartă mare. Poarta principală de Sud se putea aborda prin poarta care se lăsa pe șanț. De aici se putea ajunge într-o grădină în formă pătrată, construite pe partea estică și vestică pivnițe și grănari. Astea se terminau în două turnuri mari, rotunzi, dedesubt fiind pivniță. Între cele două turnuri erau locuințe. La parterul turnului Nord-Vestic se afla bucătăria, ir la parterul celuilalt turn se afla închisoarea. În fața bucătăriei era o scară care conducea la veranda de la primul etaj. Deasupra bucătăriei era o cameră rotundă, iar la Sud de aceasta o altă cameră mai mică cu latrină. Din tinda din fața camerei rotunde se deschideau trei camere, apoi un coridorprin care se ajungea în capelă, care era deasupra închisoarei. Abele turnuri aveau încă câte o cameră deasupra acestora. Aceste două camere erau la o înălțime mai mare decât celelalte camere de la nivelul al doilea, și se putea ajunge la ele numai prin scările ascunse în interiorul pereții turnurilor. Și lângă capelă era o latrină.
Din camera din fața capelei se mai deschideau încă cinci camere, ultima fiind dormitorul lui Alexandru Karoly. De aici, printr-o tindă se putea ajunge în camera turnului Sud-Estic, și la cele trei nivele deasupra acestora. Din dormitor în direcția Vestică se ajungea în esplanadă, până unde se ridicau și scările turnului de poartă. La Vest se ajungea într-o cameră mică, de unde în ”palatul nou”, după care urma camera ”turnului nou”, dar se putea ajunge și la nivelurile de mai sus. Nivelurile și structura celor două turnuri erau la fel. Camerele erau plate, tencuite, decorate pe tavan cu stuc, dar în celelalte locuri ale turnurilor și la parter încăperile erau boltite. De pe dinafară, acoperișurile imense ale turnurilor dădeau prestigiu cetății. Turnul de poartă principală, avea acoperiș care se temina în turn de ceas. Lăngă turnul de poartă se înălțeau două turnuri de veghe.
Ceatatea avea geamuri dreptunghiulare, plumbate. În cele două turnuri mari erau și lacune, pentru o apărare mai sigură.
Figura 4.25. Turnul Sud-Vestic al Cetății Ardudului
Sursă: Bura, L.(2010),Erdőd nyolc évszázada, Szatmárnémeti. pagina 62.
Castelul Cserey-Fischer ridicat în 1771 probabil în locul castelului vechi, construit la sfârșitul secolului al XV-lea. Vechea clădire având o funcție rezidențială boierească. Din anul 1978 a devenit muzeu.
Din păcate informațiile referitoare la arhitectură nu s-au păstrat. Castelul Cserey-Fischer, actualul muzeu, nu deține de nici o arhivă, și nici de informații, date referitoare la proveniența, istoricul castelului. Datele sunt păstrate doar din anul 1978, când a devenit muzeu.
Castelul Wesselényi. Construcția ansamblului a durat 27 de ani. Ea a fost începută în 1761, ca reședință confortabilă, în spiritul baroc al vremii. Castelul nu are acces direct din stradă: o poartă decorată cu urne baroce, o curte cu anexe și o alee străjuită de arbori seculari constituie traseul care trebuie parcurs pînă la castel. Acesta din urmă – cu volumul său masiv încununat cu un acoperiș în pantă frântă, cu volutele și blazoanele sculptate care decorează fațadele – trădează funcțiunea anterioară a clădirii. Austriacul Josef Lintzmann, impresionat de palatul baroc pe care I.L. Hildebrand îl concepuse pentru Eugeniu de Savoya la Ráckeve în Ungaria, întocmește un proiect foarte asemănător și începe construcția. După cîțiva ani de muncă, Lintzman nu se dovedește foarte priceput: hornurile bucătăriei și brutăriei afumă încăperile iar subsolul se inundă periodic.
Figura 4.26 Planurile lui Franz Gindtner Figura 4.27. Planurile lui Josef Lintzmann
Sursă: Nagy Margit -Reneszánsz és barokk Erdélyben Sursă: Nagy Margit -Reneszánsz és barokk Erdélyben
Clujeanul Franz Gindtner este următoriul meșter, care este foarte renumit în acea perioadă. El modernizează planurile lui Lintzman și concepe planurile anexelor. El așeaza ornamentația exterioară pe pereții exteriori ai castelului, însă nu apucă să-și ducă munca la bun sfîrșit căci Wesselényi îl dă în judecată pentru proasta gestionare a banilor. Nedorind să oprească lucrările, baronul angajează un al treilea meșter, pe Antal Szoldáti, iar în 1776 se încheie, în sfîrșit, construcția castelului, el așează acoperițul pe clădire. Bucătăria, grajdul și locuințele
servitorilor sunt construite între anii 1783-1784 de către Josef Leder
Lucrările se încheie în 1787, odată cu pavarea curții cu piatră adusă de la cetatea Hododului, demolată din ordinul austriecilor.
Castelul amintește de corpul central al palatului din Ráckeve. Compoziția fațadelor este simetrică, cu zona centrală marcată de câte un decroș puternic pe ambele fațade. Acestea sunt decorate cu ancadramentele specifice barocului târziu, cu volute sculptate în piatră de Josef Hoffmayer, cu blazoane și plăci comemorative realizate de Anton Schuchbauer, talentatul meșter cunoscut pentru sculpturile palatului Banffy din Cluj.
Din punct de vedere al conservării, ansamblul se află într-o stare relativ bună. În proprietatea familiei Wesselényi pînă la naționalizare, clădirea a fost tratată cu oarecare respect în perioada comunistă și retrocedată urmașilor după 1990. Decorația barocă a castelului s-a păstrat în totalitate, la fel tâmplăria și obloanele. În interior mai poate fi încă văzut un interesant salon oval, precum și lambriuri, șeminee, ancadramente și stucaturi originale, alături de mobilierul sobru și funcțional al instituției publice care își are azi sediul în castel. Aici sunt păstrate în original vechile uși, stema castelului, rulourile ferestrelor, semineul, soba de teracota. Interesant la acest castel este și tunelul, care, probabil, a fost construit ca loc de adăpost în caz de primejdii.
Castelul Wesselényi a fost construit în centrul localității. Lângă poartă vedem pe câte un postament înalt, două vaze realizate în stil baroc-târziu. Intrarea în castel se face printr-un portic cu arcade sprijinite pe patru coloane. Deasupra ușii, blazoanele familiilor Wesselényi și Bethlen sunt reunite în mâinile unui înger. De o parte și alta a ușii, găsim niște incripții în rame stil rococo. La dreapta sunt clădiri anexe care delimitează o curte interioară. Două aripi opuse ale acestora au arcade și au adăpostit locuințele servitorilor, iar clădirea din spate herghelia.
m
Figura 4.28 Blazonul de alianță al familiilor Wesselényi (stânga) și Bethlen (dreapta)
Sursă: http://monumenteuitate.blogspot.ro/2011/06/palatul-wesselenyi-din-hodod.html
Castelul Wesselényi-Dégenfeld a fost construit în cursul secolului trecut, XIX. Materialul de constructie provine în mare parte din surse locale. Tâmplarul de exemplu a fost Lazar din Carei.
Stilul de construcție este un amestec de stiluri, renesans, baroc, clasicism.
Merita câteva cuvinte frumosul parc din fața conacului având câteva specii de arbori aduse chiar din India. Mai ales stejarul frumos în fața castelului – se apreciaza la o vârsta de peste 200 de ani și mai vechi decât castelul. Edificiul are un plan în formă de U. impozanta fațadă principalăeste dominată de blazoanele familiei Wesselényi si Kendeffy.
Pivnița castelului în forma de U având o lungime de cca. 100 m subteran.
Arhiva familiei Dégenfeld nu a fost publicata până în prezent, multe date încă nu le cunoastem.
Figura 4.29. Blazoanele familiei Figura 4.30 Stejarul de peste 200 de ani
Wesselényi si Kendeffy
Sursă: http://www.welcometoromania.ro/DJ196/DJ196_Hodod_Wesselenyi_Degenfeld_r.htm
CAPITOLUL 5. FUNCȚIA ȘI DESTINAȚIA ACTUALĂ
În Evul Mediu, castelele și cetățile au trecut prin multe bătălii. Aceste vechi castele și cetăți au fost un simbol al bogăției și puterii și au fost adesea centrul istoric al bătăliilor și asediilor medievale.
Fortificatiile de piatra nu au reprezentat un inedit pe continent, dar in perioada Evului Mediu, a existat o explozie de constructii de castele deorece lorzii au simtit nevoia de consolidare a puterii lor si de a oferi cetati locuitorilor regatului. Unele au fost caracterizate a fi murdare, cutii de piatra reci, dar altele au evoluat in a fi simboluri impresionante ale acelor ani.
Mulți oameni de astăzi se agață de un romantic punct de vedere al castelelor, cu regi, prințese, cavaleri și un continuu ospăt. Cercetările arată că aceste castele au avut un important rol utilitar în societatea feudală. Reprezentau protecție, un semn al dominației cât și motiv de mândrie printre multe comunități.
Castelul a rămas o prima resursă militară pentru cea mai mare partea a Evului Mediu. Tehnici militare centrate pe cucerirea castelelor, iar tehnologia armelor s-a îmbunătățit de-a lungul secolelor pentru a exploata orice slăbiciune, care ar putea fi găsită în arhitectura castelului. Abia în anul 1600, când s-a descoperit praful de pușcă și artileria, armele au devenit mai eficiente și astefel castelele au devenit perimate.
Multe castele au cazut în ruina de-a lungul secolelor, dar cele restaurate au rămas exemple excelente ale arhitecturii castelelor medievale.
Castelele medievale, indiferent dacă sunt ruine sau restaurate, domină vastul peisaj al Europei, așa cum și în România. În județul Satu Mare se află opt castele, dintre care cel de la Turulung, Carei, Tășnad au funcție și astăzi,cetatea de la Ardud este recent restaurată devenind o destinație turistică, dar sunt și castele lăsate în prăbușire, cel de la Livada și Medieșu Aurit.
Castelul Vécsey aflată în localitatea Livada, construită de familia Vécsey și este cel mai important monument de arhitectură al localității, fiind construit între 1760-1764.
Averea dinastiei Vécsey este imensă. În 2005, Sztaray Mihaly, singurul urmaș al familiei Sztaray, s-a prezentat la Primăria din Livada pentru a se interesa de averea baronesei Vécsey.
Anzik Albert, cel care a scris monografia localității Livada, a spus că familia Sztaray a plecat din țară în octombrie 1944 și s-a stabilit în Italia. Groful Sztaray Mihaly a terminat mai multe facultăți și a deținut mai multe funcții importante. A murit în 1977. Fiul său, Sztaray Mihaly, a fost directorul companiei Lufthansa.
Acum acesta revendică imensa avere a familiei Vecsey, însă cererea a fost depusă după expirarea termenului legal. Astfel că, urmașul grofului Sztaray s-a adresat instanței de judecată pentru recuperarea averii.
La sfârșitul lunii octombrie 1944, castelul Vécsey a fost și loc de staționare pentru comandamentul armatei ruse. Clădirea a mai funcționat și ca și sediu pentru Gospodăria Agricolă de Stat, iar din 1962, dup încetarea activității acesteia a luat ființă ,,Stațiunea de Cercetare Agricolă" pentru terenuri podzolice, sediul avându-l tot în castelul lui Vécsey.
Astăzi în castelul, care cândva arăta faima și puterea familiei Vécsey, este lăsat să se dărâme, acoperișul deja dă semne de șubrezire. Lipsesc câteva burlane iar apa de ploaie pur și simplu spală pereții castelului. Clădirea nu are nici măcar o sticlă în ferestre, au rămas câteva paturi și saltele de pe vremea când acolo mai mergeau copii în tabără. Parcul este neîntreținut de ani buni.
Castelul Perenyi se află în centrul localității Turulung. Construcția castelului începe în secolul al XIII-lea, după care, în anul 1600, a fost devastat de turci, transformat în anul 1848 în înfățișarea ce o are la momentul actual. Monumentul de arhitectură al baronilor servește în prezent ca școală. Școala de Arte și Meserii face parte din categoria școli generale.
Figura 5.1 Castelul Perényi – cele trei clădiri ale școlii Figura 5.2 Clădirea centrală a
școlii – 2008.
Sursă: Kiss, K.(2009), Túrterebes egyház- és iskolatörténete, Ed. Partiumi és Bánsági Műemlékvédő és Emlékhely Társaság: Varadinum Script, Nagyvárad.
Castelul Lónyai se află în Medieșu Aurit. Se află plasat în centrul comunei și a fost ridicat între anii 1630-1657. Astăzi castelul ni se prezintă într-o stare avansată de ruină, în mare măsură din cauza unui incendiu din timpul celui de-al doilea război mondial, care împiedică o cercetare mai amănunțită.
E nevoie de efort pentru a putea reconstitui astăzi, fie și numai în închipuire, bogăția și strălucirea trecută a reședinței Lonyai, care a făcut ca satul să primească pitorescul adjectiv de „aurit“. Viața la castel era organizată în jurul curții interioare. Aripa de nord era destinată soldaților, aripa de sud era rezervată locuirii, iar aripile de est și de vest adăposteau grajdul, bucătăria, alte anexe.
Ruinele actuale sunt rămășițele acestui măreț edificiu, alcătuit din 4 aripi de clădiri cu două etaje, dispuse continuu în jurul unei curți centrale, prevăzut cu bastioane în formă de pană (prismatice la colțuri).
Figura 5.3. Ruinele castelului Lónyai
Sursă: http://www.mediesuaurit.ro/foto/castelul-medieval
Castelul Károly situat pe buleverdul 25 Octombrie nr. 1 din Carei. Construcția datează din anul 1482, când s-a ridicat mai întâi o casă întărită. În anul 1592 în fața pericolului turcesc, aceasta se transformă în cetate, cu șanțuri de apărare și bastioane în formă patrulaterară. Cetatea este dărâmată în aul 1794 în locul ei fiind ridicat un castel, reședință a nobililor Károly. În anul 1894 castelul se reface în forma care se păstrează și astăzi. În perioada interbelică o parte a castelului este transformată în sanatoriu, iar restul găzduiește un cazino. În timpul celui de al doilea război mondial, cu acordul familiei Károlyi, funcționează aici o școală militară, transformată în spital militar. În anul 1944, în perioada comunistă castelul găzduiește instituții cultural de interes public: muzeul, casa de cultură și biblioteca orășenească. Înființat sub numele Muzeu Raional, devine muzeu orășenesc în 1985 și intră sub administrația Complexului Muzeal Județean. Patrimoniul s-a format prin cercetări și colectări efectuate în zona Carei. Monumentul de arhitectură, castelul Károly, în care se află muzeul, a fost construit între anii 1892-1894.
Și în present în castel se află un muzeu istoric și de științele naturii, aici funcționând și biblioteca cu peste 80.000 de volume. La capelă din castel sunt organizate cununii, iar ocazional, sunt găzduite expoziții itinerante. Sunt expuse unelte, arme, ceramică pictată, un mormânt dublu de inhumație din cultura Otomani; piese de paleontologie, malacologie și ornitologie din zona Careiului.
Figura 5.4. Castelul Károly recent renovat – 2012
Sursă: http://www.buletindecarei.ro/2011/12/finalizarea-lucrarilor-la-castel-si-dezvelirea-bustului-grofului-karoly.html
Expoziția permanentă a Muzeului din Carei ocupa 10 săli amplasate la etajul I al castelului, cuprinzând două module expoziționale: arheologie și științele naturii. În anul 2008, Primăria municipiului Carei, în parteneriat cu Primăria Orașului Ardud a inițiat proiectul intitulat „Circuitul târgurilor medievale din Transilvania de Nord – Castelul Karoyi din Carei, castelul (cetatea) Karolyi din Ardud", care vizează restaurarea celor mai semnificative monumente din cele două localități. Odată cu începerea lucrărilor de restaurare la castelul din Carei, expoziția permanentă a fost desființată, iar instituțiile care funcționau aici, inclusiv cea muzeală, au fost mutate într-o altă locație pe perioada restaurării.
Noua expoziție este una modernă, bazată pe un concept care înglobează cele mai semnificative necesități și constrângeri ale comunității locale, dar și o viziune pe termen lung în direcția dezvoltării turistice a Careiului. Expoziția cuprinde două părți distincte: reamenajarea de interioare istorice, pentru care au fost alocate 10 săli la etajul I al clădirii și expoziția tematică axată pe istoria locală, care va fi organizată în trei săli, împreună cu coridorul de serviciu, situate la parterul castelului.
Pentru expoziția pemanentă de la parterul clădirii se propune următoarele teme de expunere: istoria orașului Carei, meșteșuguri tradiționale, istorie ecleziastică și vestigii arheologice descoperite în zona Careiului. Alegerea temelor se bazează în primul rând pe necesitatea exprimată a comunității locale de a beneficia de un muzeu axat pe specificul local, care să joace rolul unui muzeu orășenesc. Din acest motiv, expoziția trebuie să cuprindă aspectele regionale cele mai importante, să fie capabilă să exprime și să sugereze caracteristicile proprii zonei, integrate într-un cadru mai amplu de dezvoltare și influențe istorice.
Acțiunea cea mai importantă în cadrul proiectului este organizarea unei expoziții interactive, în cele zece săli de pe etajul I al castelului, prezenta reconstituirile de interioare ce redau atmosfera istorică a castelului. Pentru realizarea acestor amenajări este necesar apelul la o firmă specializată, care poate să demareze activitățile complexe ce țin de mobilarea sălilor, îmbrăcarea pereților și echiparea cu accesorii necesare. Tematica sălilor amenajate este după cum urmează: Sala I – Bibliotecă, Sala II – Antreu, Sala III – Camera de relaxare și jocuri, Sala IV – Salon de bal, Sala V – Antecameră, Sala VI – Sufragerie, Sala VII – Budoir, Sala VIII – Dormitor, Sala IX – Antecameră și toaletă, Sala X – Sala de muzică.
Proiectul a fost început în anul 2009 fiind finalizat la sfarșitul anului 2011, din luna ianuarie 2012 devenind accesibil vizitatorilor. Program de vizitare: marți-vineri, între orele 09.00 – 16.30, sâmbătă, între orele 09.00 – 14.00, luni închis.
De jur împrejurul lui putem admia un pac destul de frumos amenajat, respectând parcă același stil ornamental ca și cel al clădirii – stilul baroc.
Cetatea Károly situată la intrarea în localiatatea Ardud, construită în 1481 de viitorul voievod al Transilvaniei Bartolomeu Drágfi, a fost una dintre cele mai puternice fortărețe seniorale din nordul Transilvaniei. Pe locul acestei fortărețe, nobilul Alexandru Károly a construit in anul 1630 un castel. În prezent se păstrează unul din turnuri, refăcut în anul 1896, în stil neogotic. Cetatea a fost restaurată recent, terminând lucrările la sfârșitul anului 2011.
Deși astăzi tot ce a rămas din cetate este doar un bastion refăcut, turiștii vin să vadă ruinele și bastionul cetății. Dar nu ruinele sunt cele care atrag vizitatori în zonă, ci legenda și fata închisă în pivnița cetății. Pivnița cetății a fost construită de curuți, răsculații contra habsburgilor, care au folosit-o ca să-și ia prin surprindere dușmanii.
Pentru a afla planul pivniței și a cetății, austriecii la un asediu al construcției ai recurs la un șiretlic, au trimis familiei Rakoczi un ofițer chipeș care să o seducă pe fata principelui. Ceea ce s-a și întâmplat. Prințesa Vilma s-a îndrăgostit de ofițer și i-a divulgat taina pivniței.
Cuprinsă de remușcări, fata i-a povestit a doua zi tatălui său întâmplarea, dar era prea târziu. Soldații austrieci au venit să-l aresteze pe principe. Printr-o minune, Francisc Rakoczi a reușit să intre în pivniță, nu înainte de a-și blestema fiica. Localnicii cred că fata lui Rakoczi trăiește și azi în pivniță. Cel care vrea să o dezlege de blestem trebuie să sărute toate cele trei chipuri ale fantomei de câte trei ori, apoi s-o urmeze în pivniță.
Fata îi arată toate armele și tezaurul de aur și argint. În tot acest timp, bărbatul nu are voie să privească în spate, altfel se preface în stană de piatră. Se povestește că ar fi existat multe încercări de a o dezlega de blestem, dar nici un tânăr nu s-a întors din pivniță.
Figura 5.5. Cetatea Ardudului recent restaurată – 2012
Sursă: http://www.evadeaza.ro/albume/poze-cetatea-ardud/imagine-5.html#top2
Castelul Cserey-Fischer situat în orașul Tășnad, în partea de sud a județului. Inițial a fost un conac boieresc, iar apoi reconstruit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în 1771.
Este declarat ca monument istoric, și adăpostește Muzeul Orășenesc Tășnad, colecțiile sale prezentând istoria orașului Tășnad. Cuprinde 4 săli expoziționale, grupate pe două secții: arheologie cu istorie locală și etnografie. Reorganizat în anul 1995, muzeul prezintă elemente specifice culturii materiale și spirituale din zona Tășnadului, predominând elemente creative de tip tradițional. Muzeul se face remarcat îndeosebi datorită existenței unor ateliere meșteșugărești complexe. În acest sens, sălile expoziționale prezintă principalele ocupații și meșteșuguri practicate în zonă, aducând astfel în fața privitorului înțelepciunea, îndemănarea arhaica și măiestria meșterului țăran.
Figura 5.6. Muzeul Orășenesc Tășnad
Sursă: http://www.google.ro/imgres?hl=ro&sa=X&biw=1366&bih=624&tbm=
isch&prmd=imvns&tbnid=afJQU6rXCNyaqM:&imgrefurl=http://viziteaza-satumare.com/ro/news/Muzeul-Or–-enesc-T–-nad&docid=2f5ZdcxYrkfjlM&imgurl=
Prin varietatea obiectelor expuse (ștergare, așternuturi de pat, fețe de masă, fețe de pernă, costume populare tradiționale), prin gama largă de motive decorative utilizate în ornamentarea acestora, colecția de textile a muzeului este purtătoarea unor creații artistice deosebit de valoroase și originale.
Patrimoniul arheologic al orașului cuprinde vestigii ale epocilor: neolitic, epoca bronzului și perioada dacilor liberi.
În Hodod sunt situate două castele ale familiei Wesselényi. Primul este Castelul Wesselényi situată în centrul localității. Construcția casteleului începe în anul 1761.
În proprietatea familiei Wesselényi pînă la naționalizare, clădirea a fost tratată cu oarecare respect în perioada comunistă și retrocedată urmașilor după 1990. În interior mai poate fi încă văzut un interesant salon oval, precum și lambriuri, șeminee, ancadramente și stucaturi originale, alături de mobilierul sobru și funcțional al instituției publice care își are azi sediul în palat. Timp de câțva ani după naționalizare, castelul a fost și sediul primăriei, după 1989 a fost retrocedată moștenitorilor familiei Bánffy și momentan funcționează în ea câteva săli de clasă. Nu de mult, castelul a fost cumpărat de un antreprenor maghiar.
Starea e relativ bună, dar multe sculpturi și cămine interioare decorate cu stemele nobiliare au fost furate.
Figura 5.7. Castelul Wesselényi
Sursă: http://www.welcometoromania.ro/DJ196/DJ196_Hodod_Cripta_Wesselenyi_r.htm
Cel de-al doilea castel din Hodod este castelul Wesselényi-Dégenfeld este fosta școală a comunei, palatul eclectic construit de familia Wesselényi în secolul al XIX-lea, astăzi cunoscut sub numele de „conacul Degenfeld“ – după doctorul Maximilian Degenfeld Schonberg, ultimul proprietar înainte de naționalizare.
După 60 de ani castelul reintră în proprietatea grofului Dégenfel Pál, care îi renovează acoperișul și drenează apa din jurul clădirii, după care îl dă în folosință, pe 39 de ani, episcopiei bisericii reformate de e lângă Piatra Craiului.
Figura 5.8 Castelul Wesselényi Dégenfeld
Sursă: http://www.welcometoromania.ro/ DJ196/DJ196_Hodod_Wesselenyi_Degenfeld_r.htm
CAPITOLUL 6. ELEMENTELE DE PROMOVARE ȘI VALORIFICAREA TURISTICĂ A CASTELELOR EXISTENTE
6.1. SITUATIA EXISTENTA
Teritoriul României prezintǎ o mare varietate de valori, culturǎ, istorie, artǎ popularǎ, etnografie, folclor, traditii, vestigii istorice, un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat si pitoresc.
Turismul cultural-istoric vizează utilizarea și conservarea resurselor culturale. În județul Satu Mare este favorizat acest tip de turism în cea mai mare parte a celor opt castele regăsite în județ și legendele născute îmreună cu istoricul lor.
Castelul Perényi, azi funcționând ca școală este totuși o atracție turistică fiind un monument de arhitectură.
Legenda tunelului subteran care legă castelele și orașele din județul Satu Mare este o altă atracție turistică. A fost ținută în secret încă din Evul Mediu și leagă castelel medievale din comuna Medieșu Aurit și orașele Ardud și Carei. Potrivit legendei locale, tunelul traversează orașul Satu Mare, pe sub râul Someș. Tunelul era construit din cărămidă, sub formă de boltă, și avea înălțimea de aproximativ un metru și jumătate, suficient ca să încapă un atelaj tras de cai.
Legenda este susținută de sătmăreanul Ioan Hotea: ”Tunelul traversează râul Someș, cam pe unde se află Podul Decebal. Îmi amintesc că după ce pirotehniștii aduși din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanțelor Publice. Se spune că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor. Din Medieș puteau ajunge la Ardud iar, de acolo, la Carei. Ba, mai mult, tunelul ar fi fost folosit și de Pintea Viteazul după ce a evadat din închisoarea Sătmarului.”
Scriitorul Felician Pop spune că „aceste legende au un sâmbure de adevăr. Există tuneluri subterane, dar lungimea lor este de câteva sute de metri și reprezentau calea de salvare a celor din cetățile asediate".
O altă atracție este legenda "Pivniței lui Rakoczi". A fost notată la Ghenci în anul 1961 naratorul ei fiind Veres Pal, un bătrân de 87 de ani. Potrivit legendei ”Pivnița lui Rakoczi” este întunecată și foarte lungă, are mai multe ramificații.
Se cunosc trei intrări: una la Cetatea din Ardud, a doua este lângă Capela de pe Lyukashalom (partea dreaptă a șoselei Carei – Ghenci) și a treia se află sub Castelul din Carei. Pivnița este făcută din cărămidă și are adâncimea de 10 m. La capătul pivniței există un tunel cu intrarea zidită.
Tunelul făcea legătura între Castelul din Carei și Cetatea Ardudului. Legenda spune că în această pivniță se ascundea de austrieci Rákóczi Francisc al II-lea în timpul războaielor din 1703-1711.
Una dintre cele mai vechi cetăți din județul Satu Mare iși datorează popularitatea turistică unei legende care o are în prim plan pe fața principelui Francisc Rakoczi. Cetatea Ardudului, căci despre ea este vorba, a fost ridicată în 1481 de nepotul lui Dragoș Vodă, principele Bartolomeu Drag.
Atracția cetății este pivinița, locul unde s-ar afla și astăzi fiica lui Rakoczi. Legenda spune că, neputând să-l învingă pe principe, austriecii au încercat printr-un șiretlic sî afle planurile cetății. Astfel, au trimis un ofițer sî o seducă pe fata principelui, pentru a afla secretele acestuia.
Aflând de acest lucru, Rakoczi și-a blestemat fiica, iar localnicii susțin că ea bântuia și astăzi pivnița castelului. Legenda spune că acest blestem poate fi rupt doar de flăcăii viteji care se aventureaza în pivnița cetății din Ardud.
Aceștia trebuie să urmeze fantoma fetei lui Rakoczi, să o sărute de trei ori și să nu privească în urma, pentru că altfel se transformă în stână de piatră. Numai că, până acum, nimeni nu a reușit să rupă blestemul cetății Ardud.
Printre numeroasele proiecte inițiate de Primaria și Consiliul Local al Orașului Ardud se află și proiectul de reabilitare a cetății din oraș, intitulat “ Circuitul Targurilor Medievale din Transilvania de Nord – Castelului Károly din Carei si Castelul (Cetatea) Károly din Ardud ”. Proiectul de restaurare a luat nastere in 2006 prin studiile de fezabilitate si proiectului tehnic urmand ca peste 2 ani de zile sa primeasca finantarea prin programul numit: ”Program operational regional 2007-2013”. Lucrările au fost începute în 2009 și s-au terminat în decembrie 2011.
Un alt proiect este proiectul ”Castellum”, care s-a născut pe baza colaborării de mai multe decenii între Muzeul Județean Satu Mare și Direcția Muzeelor din Județul Szabolcs-Szatmár-Bereg. Proiectul își propune realizarea unor expoziții de interioare istorice și de istorie locală în două clădiri, conacul Mudrány din Szabolcs (Ungaria) și castelul Károlyi din Carei (România), ambele monumente de importanță națională. Pe lângă amenajarea propriu-zisă, obiectivul mai larg al proiectului Castellum constă în integrarea expozițiilor și a celor două monumente în circuitul turistic al regiunii, prin realizarea mai multor materiale informative și promoționale, destinate amatorilor de turism cultural.
În cadrul proiectului au fost realizate activități de diseminare și promovare ale expozițiilor și altor valori patrimoniale din cele două localități: pagină web, tipărire broșură, DVD multimedia. Pagina web prezintă expozițiile realizate, istoria celor două localități și obiectivele de interes turistic din cele două localități și din împrejurimi. DVD-urile s-au realizat în mai multe limbi și prezintă turul virtual al celor două expoziții. Broșura multilingvă tipărită are rolul de a promova turismul cultural în această regiune, în acest sens, przientă cele două clădiri monument și expozițiile organizate, împreună cu alte monumente arhitecturale mai importante pe o rută turistică imaginară dintre cele două localități.
Proiectul a fost început în decembrie 2009 și sa terminat în mai 2011.
Odată cu finalizarea proiectelor Castelul Károly din Carei și Cetatea Ardud, a fost restaurată și amenajată corespunzător, au intrat în circuitul turistic, județul Satu Mare înscriindu-se în rândul destinațiilor de vacanță de prima mărime. Cetatea Ardud și Castelul di Carei sunt repere importante în istoriografie, ele marcând perioadele în istoria comună romano-maghiară.
Castelul Károly, muzeul orașului Carei, a fost construit între anii 1892 – 1894, azi monument de arhitectură. Înființat sub numele de ”Muzeu Raional”, devine muzeul oreșănesc în 1985 și intră sub administrația Complexului Muzeal Județean. Castelul găzduiește o expoziție muzeală de interioare istorice care redau ambianța de odinioară a castelului și o expoziție de istorie locală.
Expoziția permanentă de la parterul castelului Károly cuprinde patru săli organizate tematic, abordând trecutul Careiului din perspectiva vestigiilor arheologice descoperite în zona orașului, a istoriei localității, a meșteșugurilor tradiționale, a artei și istoriei ecleziastice careiene. Alegerea temelor de expunere a avut la bază crearea unui muzeu axat pe specificul local, care să joace rolul unui muzeu orășenesc. Din acest motiv, expoziția cuprinde aspectele regionale cele mai importante și sugerează caracteristicile proprii zonei, integrate într-un cadru mai amplu de dezvoltare și influențe istorice.
Expoziția de la primul etaj al castelului Károly încearcă să redea, cu ajutorul reconstituirilor de interioare istorice în zece săli diferite, atmosfera istorică a unui castel din epoca modernă.
La baza concepției expoziționale a stat ideea de a reda cât mai fidel aspectul interior al unei rezidențe aristocratice funcționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În cadrul expoziției a fost utilizat mobilier original în diverse stiluri artistice (în special baroc, biedermeier, neo-renaștere), specifice ambientului eclectic de la finalul epocii moderne.
Deficiența informațiilor iconografice privind aspectul interior al castelului a fost suplinită cu ajutorul izvoarelor scrise – inventarul castelului, iar tematica fiecărei săli de expoziție a fost decisă pe baza analogiilor istorice disponibile și a structurii arhitectonice a fiecărei încăperi.
Astfel, au fost realizate o bibliotecă, două antreuri, o cameră de relaxare pentru bărbați, salonul de bal indispensabil castelelor de epocă, sufrageria, budoirul doamnelor, dormitorul, camera de toaletă și sala de muzică.
Figura 6.1. Castelul Károly, Carei – expoziția de interioare istorice
Sursă: http://www.e-castellum.eu/url/interioare-istorice-expozitie
Figura 6.2. Castelul Károly, Carei – expoziția de interioare istorice
Sursă: http://www.e-castellum.eu/url/interioare-istorice-expozitie
Casetlul Cserey-Fischer din Tășnad este al doilea castel care în zilee noastre găzduiește un muzeu din anul 1978 colecțiile sale ilustrând istoria orașului Tășnad: 4 sali expoziționale, grupate pe douș secții: etnografie; arheologie și istorie locală.
Prin varietate obiectivelor expuse prezintă de asemenea elemente de mare atractivitate turistică.
Cele două castele, Wesselényi și Wesselényi-Dégenfeld din Hodod prezintă și astăzi o remarcabilă atracție turistică. Castelul Wesselényi azi găzduiește primăria și două săli de clase și este în posesia unui antreprenor maghiar, care la cumpărat acum nu de mult.
Castelul Wesselényi-Dégenfeld este moștenit de Maximilian Dégenfeld Schönburg, iar în 1946 a fost naționalizat. Timp de 60 de ani castelul găzduiește școala Hododului, după care reintră în proprietatea grofului Dégenfeld Pál, care îi renovează acoperișul și drenează apa din jurul clădirii. Apoi îl dă în folosință, pe 39 de ani, episcopiei bisericii reformate de pe lângă Piatra Craiului. Castelul din când în când găzduiește și diferite evenimente.
Având în vedere căci azi castelele din Hodod găzduiesc instituții de interes public, totuși reprezintă o atracție turistică de mare amploare.
Castelele Lónyai și Vécsey au avut un rol important în Evul Mediu, acum lăsate să se dărâme.
Ruinele actuales sunt rămășițele castelului Lónyai situată în centrul comunei Medieșu Aurit, alcătuit din 4 aripi de clădiri cu două etaje, dispuse continuu în jurul unei curți centrale, prevăzut cu bastioane în formă de pană (prismatice la colțuri). Și totuși, cu toată starea sa de ruină domină și acum imaginea centrului comunei.
Groful Sztaray Mihaly, singurul urmaș al familiei Sztaray, revendică imensa avere a familiei Vecsey, însă cererea a fost depusă după expirarea termenului legal. Astfel că, urmașul grofului Sztaray s-a adresat instanței de judecată pentru recuperarea averii.
Castelul, astăzi este lăsat să se dărâme, acoperișul deja dă semne de șubrezire. Lipsesc câteva burlane iar apa de ploaie pur și simplu spală pereții castelului. Clădirea nu are nici măcar o sticlă în ferestre, au rămas câteva paturi și saltele de pe vremea când acolo mai mergeau copii în tabără. Parcul este neîntreținut de ani buni.
Călin Gal, directorul Direcției Județene pentru Tineret, a declarat că în viitorul apropiat castelul va rămâne în aceeași stare. Acesta a mai precizat că nimeni nu a revendicat castelul familiei Vécsey, asta deși, primarul Ioan Sebeși și Kiss Imola, consilier Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, susțin contrariul, iar la Tribunalul Satu Mare a fost deschis procesul cu nr. dosar 4680/83/2009, de către Sztaray Mihaly, care revendică mai multe bunuri imobiliare. În 23 aprilie 2010 procesul a fost suspendat în temeiul art. 155 din codul de procedură civilă, judecătorul constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante.
Călin Gal, recunoaște că de zece ani nu se mai face nimic acolo, până atunci instituția organizând tabere școlare. „Voi prezenta situația castelului din Livada, precum și situația taberelor din Tarna Mare și Satu Mare la București. Deocamdată, nu se știe nimic, va rămâne tot în aceeași stare”, a declarat acesta.
Kiss Imola, a precizat că până nu se lămurește proprietarul clădirii, nu se poate face mare lucru. Aceasta a spus că au apărut deja probleme la acoperiș, care în timp vor afecta întreaga clădire.
Între timp, castelul Vécsey, odinioară plin de glorie și parfum, mai stă încă mărturie bogăției și puterii uneia dintre cele mai importante familii ce a trăit pe aceste meleaguri, însă rămâne de văzut pentru cât timp, dacă nimeni nu va lua nicio măsură în acest sens.
S-ar putea să aibă destinul pecetluit de ignoranța și indiferența autorităților, ca multe alte monumente istorice din județ.
6.2. ANALIZA SWOT
PUNCTE TARI:
așezarea geografică a județului este foarte favorabilă dezvoltării turismului;
existența a numeroase și importante monumente istorice în afara castelelor;
funcționarea multor unități de cazare clasificate conform standardelor legale în vigoare;
existența mai multor puncte de agrement în zonă;
posibilitatea pracțicării mai multor tipuri de turism.
PUNCTE SLABE:
absența unor pachete de servicii specifice destinate petrecerii timpului liber, în cazul majorității unităților turistice;
insuficiența resurselor financiare locale pentru investițiile de infrastructură turistică, în majoritatea localităților din județ.
OPORTUNITĂȚI:
accesarea fondurilor naționale și europene pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare obiectivelor turistice;
creșterea interesului turiștilor pentru obiective turistice cultural-istorice.
AMENINȚĂRI / RISCURI:
orientarea turiștilor spre alte obiective turistice, din zone învecinate, cu oferte similare;
prăbușirea unor obiective turistice în actual în stare de ruină.
CONCLUZII
Cei mai mulți dintre noi își imaginează cum ar fi să trăiască într-un castel. Ne imaginam un trai luxuriant, fără a avea grija zilei de mâine, să ni se îndeplinească fiecare capriciu, înotând în bijuterii și înconjurandu-ne cu mătase. Dar în ciuda bogățiilor pe care le vedem în filme, viața medievală nu era neaparat așa de ușoară.
Traiul medieval într-un castel se baza pe sistemul feudal, ceea ce însemna o piramidă a puterii. Doar nobilimea se putea bucura de un trai conforabil și bogat. Viața medievală varia în funcție de statut, iar diferențele erau extreme. Codurile de conduită dictau cu strictețe traiul medieval, norme ale vieții de zi cu zi s-au dezvoltat în jurul codului de cavalerism. Un castel medieval era extrem de aglomerat și gălăgios – sute de oameni puteau locui într-un castel – numarul depindea de statutul lordului. Viața într-un castel se forma și în funcție de cerințele lordului. Nu exista încălzire în castel, decât un singur cămin care trebuia să fie bine întreținut pentru a fi eficient. Desigur, că de obicei, căldura era salvată pentru lord și familia lui. Servitorii, soldații și alții aveau la dispoziție doar lămpi mici.
Nobilimea aveau adăugate, pentru a spori confortul, paturi groase, saltele, plapumi, blănuri și tapiserii agățate pe pereți pentru a bloca umezeala și vîântul, în timp ce servitorii dormeau în turnuri și trebuiau să se multumească cu mai puține cuverturi.
Personalul apropiat nobilimii avea șansa să doarmă cu stăpânii lor, în aceleași camere. Totuși, dormeau pe jos înfășurați într-o pătură, dar cel puțin pe jos puteau absorbi o parte din căldura semineului. Chiar și în timpul lunilor călduroase, castelul rămânea rece și umed, astfel ca toți locuitorii încercau să-și petreacă cât mai mult timp în aer liber. Viața în timpul Evului Mediu începea la răsărit, când unul dintre gardieni trâmbița de începerea zilei.
Istoria unui castel medieval a fost determinată de nevoia de o mai bună aparare. Era când bătăliile literalmente ajungeau până la ușă, deci era necesar pentru lord să creeze un refugiu sigur pentru el, familia lui, armata și câteodată și pentru servitorii lui. După cum arată istoria castelele construite din pamant și lemn erau puternice, dar focul era și mai puternic. Astfel cu timpul acestea au fost înlocuite treptat de castelele construite din piatră. Istoric, castelele medievale se bazau mai mult pe tehnici de ofensivă, iar arhitectura castelului juca un rol important în apărarea lui.
Cetațile medievale erau construite și concepute în așa fel încât să ofere multe caracteristici pentru protejarea persoanelor din interior. Până în cea de-a doua jumatatea a sex XII, castelele medievale s-au dezvoltat pâna la stadiul pe care îl recunoaștem azi ca fiind un castel medieval. La început zidurile castelelor aveau o grosime între 2,4 si 6 metri pentru a rezista unui asediu. Aceste tipuri de castel sunt cunoscute sub numele de castele concentrice. Acestea erau încojurate de mai multe ziduri. Aceste ziduri erau prima linie de defensivă. Multe din castelele medievale erau crenelate. Crenelat înseamna că existau părți care erau înfipte în sus ca niște dinți.
Castelele aveau și pasaje secrete, astfel ca pe timp de asediu aceste pasaje puteau fi folosite pentru a ascunde provizii sau persoane. În rare ocazii pasajele oferau o modalitate de a fugi din castel.
În zilele noastre foarte multe castele sunt într-o stare de ruină avansată, dar sunt care chiar și acum au câte o funcție, cum ar fi castelul din Carei și Tășnad care adăpostesc câte un muzeu.
BIBLIOGRAFIE
Maghiarii din Sălaj (limba maghiară), , (1999), Ed. Kriterion, Bukarest, Kolozsvár.
Aldor, B.(2008), Cetăți, castele, biserici, ruine – Castelul Lonyai din Medieșul Aurit, Colecționarul Român, Nr. 2, Seria a II a, Târgu Mureș.
Anzik, A., Csáki, Fr.(2006), Comuna devenită oraș LIVADA, Ed. Anzik Alapítvány, Livada.
Aszatlos, Gy.(2004), Nagy Károly rendezett tanácsú város története 1848 ig, Ediție Reprint, Debrecen.
B. Nagy, Margit.(1973), Várak, kastélyok, udvarházak, ahogy a régiek látták, Ed. Kriterion, Budapest.
Bálint, Z.(1914), A frencia reneszánsz és a Loire völgy kastélyai, Ed. Eggenberger féle, Budapest.
Bura, L.(2010), Erdőd nyolc évszázada, [s.n.], Szatmárnémeti.
Chira, Cristina(2011), Castelul Lonyai de la Medieșu Aurit, Dilema Veche, Nr. 385,
Dr. Németi, J.(1998), A Károlyi grófok Nagykárolyi várkastélya, Anuarul Nagykároly és Vidéke , Nagyvárad.
Éble, G.(1897), A Károlyi grófok Nagykárolyi kastélya és pesti palotálya, Ed. Hornyánszky Viktor, Budapest.
Éble, G.(1897), Károlyi Ferenc gróf és kora, Ed. Hornyánszky Viktor, Pimul volum, Budapest.
Éble, G.(1913), A nagykárolyi gróf Károlyi család leszármazása leányági ivadékok feltüntetésével, [s.n.], Budapest.
Fatsar, K.(1992), Franz Sebastian Rosensting/kerttervezői tevékenysége Károlyi Antal szolgálatában, Ars Hungarica, Nr. 1 2, Budapest.
Fatsar, K.(2008), Magyarországi barokk kertművészet, Ed. Helokon, Budapest.
Feld, I., Somorjai Selysette(2008), Kastélyok évszázadai, évszázadok kastélyai, Ed. Históriaantik Könyvesház – Castrum Ben,e Egyesület Budapest.
Géresi, K.(1897), A nagykárolyi gróf Károlyi család oklevéltára, Ed. Franklin Társulat, Budapest.
Ghindele, R.(2008), Hodod: Ghid cultural și istoric, Muzeul Județean Satu Mare, Satu Mare.
Iegar, Diana, Marta, L., Szilágyi, L., Tóth, Z.(2009), Turulung, Ed. Muzeului Sătmărean, Satu Mare.
Kelényi, Gy.(1976), Frany Anton Hillebrandt, Művészettörténeti füzetek, Nr. 10, Budapest.
Kiss, K.(2009), Túrterebes egzház és iskolatörténete, Ed. Partiumi és Bánsági Műemlékvédő és Emlékhely Társaság: Varadium Script, (Partiumi füzetek 59.), , Nagyvárad.
Kővári, L.(2002), Erdély régiségei és történelmi emlékei, Ed. Horiyont, Budapest.
Lazin, Ghe., Radosav, D., Bader, T., Iurasciuc, I.(1980), Satu Mare: Studii și comunicări, Muzeul Județean Satu Mare, IV., Satu Mare.
Merényi, F.(1970), A magyar építészet 1867-1967, Ed. Műszaki, Ediția 2., Budapest.
Personalul local a județului Satu Mare. Szatmár vármegye, Ed. Országos Monográfia Társaság, Budapest.
Prof. dr.Bota, M. I.(2010), Municipiul Carei: județul Satu Mare: Prezentare monografică, [s.n.], Cluj Napoca.
Rodosav, D.(1984), Ghid de oraș: Satu Mare, Ed. Sport Turism, București.
Sisa, J.(2007), Kastélyépítészet és kastélykúltúra Magyarországon. A historizmus kora, Ed. Vince, Budapest.
Vămeanul, Haiduc, Ghe.(2005), Monografia Mănăstirii Bixad din Țara Oașului, Ed. Napoca Star, Cluj Napoca.
Ybl, E.(1956), Ybl Miklós, Ed. Képzőművészeti Alap, Budapest.
http://ardud.ro
http://cjsm.ro
http://emaramures.ro
http://enciclopedie.transindex.ro
http://jurnaluldevineri.ro
http://monumenteuitate.blogspot.com
http://portalsm.ro
http://primariaturulung.ro
http://romguide.ro
http://satu-mare.ghidcazareromania.ro
http://skytrip.ro
http://tourmanager.ro
http://turism.bzi.ro
http://turismland.ro
http://turistderomania.blogspot.ro
http://welcometoromania.ro
www.istoriatransilvaniei.ro
www.wikipedia.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Castelele din Judetul Satu Mare [308332] (ID: 308332)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.