Casatoria. Impedimente Si Conditii LA Incheierea Casatoriei Unui Minor

INTRODUCERE

Am ales ca temă ” Căsătoria: condiții de fond, impedimente și condiții de formă la încheierea căsătoriei unui minor” și am structurat-o pe 3 capitole principale.

Primul capitol cuprinde aspecte pur teoretice și este intitulat ”Aspecte generale ale familiei în noul cod civil”, aceste redă elemente generale ale conceptului de familie, ale copilului și drepturile acestuia. Iar la finalul capitolului sunt exemplificate principalele aspecte ale căsătoriei în noul cod civil. Familia presupune întemeierea în mod liber a căsătoriei prin consimțământul acordat de soți, având ca bază egalitatea între aceștia, dar și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor. Logodna reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Noțiunea de minor este mai cuprinzătoare decât aceea de copil, deoarece minorul care se căsătorește rămâne în continuare minor, dar nu mai este copil pe motivul că a dobândit capacitatea deplină de exercițiu.

Cel de-al doilea capitol intitulat ”Condițiile de drept specifice încheierii căsătoriei” vine în completarea primului capitol și cuprinde aspecte teoretice cu privire la condițiile de fond și de formă ale încheierii căsătoriei. La finalul capitolului sunt redate principalele trăsături privind încheierea căsătoriei unui minor în Noul Cod Civil. Noul Cod civil român stabilește și principalele condițiile potrivit cărora persoana minoră care a împlinit vârsta matrimonială poate finaliza sau poate modifica o convenție matrimonială conform art. 337. Art. 289 din Codul Civil prevede încheierea căsătoriei în momentul în care, după ce ia consimțământul fiecăruia dintre viitorii soți, ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriți.

Cel de-al treilea capitol intitulat ”Studiu de caz privind încheierea căsătoriei unui minor” presupune partea practică a prezentei lucrări, fapt pentru care s-a supus la analiză un caz în care are loc finalizarea încheierii căsătoriei unui minor în legislația românească.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE ALE FAMILIEI ÎN NOUL COD CIVIL

1.1. Generalități ale conceptului de familie

Potrivit noilor aspecte legislative conceptul de familie presupune întemeierea în mod liber a căsătoriei prin consimțământul acordat de soți, având ca bază egalitatea între aceștia, dar și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor.

Analizând noile modificări legislative familia deține dreptul la ocrotire primit din partea statului, acesta este obligat să susțină familia prin anumite măsuri economice și sociale, să o încheie, sau să se implice efectiv la dezvoltarea și consolidarea acesteia. Cu toate acestea noul Cod civil publicat recent afirmă că soții reprezintă acel bărbat și acea femeie care sunt uniți prin căsătorie.

Printre trăsăturile căsătoriei, putem afirma că ea este reprezentată de faptul că reprezintă libertatea unirii consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legislative a fiecărei țări. Deoarece părțile implicate au dreptul la finalizarea căsătoriei cu scopul de a-și întemeia o familie.

Din punct de vedere religios, cununia religioasă specifică căsătoriei se poate realiza doar după ce s-a finalizat căsătoria civilă.

Noul cod civil prevede și principalele condiții de încheiere, precum și cauzele de nulitate ale căsătoriei, astfel:

– Căsătoria se finalizează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți.

– Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, în condițiile legii.

Copii din căsătorie au drepturi egale, indiferent de natura de proveniență a acestora, adică dacă sunt din cadrul căsătoriei sau sunt adoptați, iar principalele îndatoriri ale părinților sunt cele de creștere și de educare a copiilor lor minori.

Analizând relațiile dintre copii și părinții lor se observă că legislația nu permite separarea copilului de părinții lui fără consimțământul dat de acesta, însă sunt prevăzute și anumite excepții legislative. Însă copilul care nu se află sub același acoperiș cu părinții săi sau cu unul dintre aceștia, are dreptul deplin de a avea legături personale cu aceștia.

Pentru binele copilului atât în momentul respectiv cât și pe viitor este obligatoriu să se aibă în vedere respectarea interesului superior al copilului, conform articolului 263 alin. 1 din Noul Cod Civil, iar autoritățile competente sunt obligate la îndrumări necesare pentru rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor referitoare la copii apărute în cadrul familiei.

În concluzie soluțiile impuse de autoritățile competente trebuie să aibă în vedere dorințele și interesele părinților referitoare la copii săi minori, iar procedurile care au legătură cu copii trebuie să fie desfășurate într-un interval de timp rezonabil.

Vechile legiuiri, Codurile Calimach, Caragea și Donici au reglementat logodna ca un contract, privit mai degrabă ca antecontract, care obliga la încheierea căsătoriei. Mai târziu, Codul civil (orientat după modelul Codului civil francez) n-au mai reglementat logodna, din dorința de a da libertății matrimoniale

deplină consistență.

Noul Cod civil apărut recent prevede Capitolul I al Titlului II „Căsătoria” din Cartea a II-a logodnei, pe care o reglementează ca o situație juridică premergătoare căsătoriei. Se remarcă faptul că logodna este expres prevăzută în unele legislații, precum Codul civil german și Codul civil elvețian.

Logodna reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Astfel condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile într-un mod corespunzător, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă. Această acțiume nu se supune niciunei formalități, iar dovedirea sa se poate realiza prin orice mijloc de probă.

Cu toate acestea încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei, iar prevederile codului civil la art. 266, alin. 5 spune că logodna se poate încheia doar între bărbat și femeie. Iar în situațiile în care logodna s-a rupt, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, excepție de la această regulă fac darurilor obișnuite.

Excepția de la restituirea darurilor se poate face în situația când unul dintre logodnici a murit.

Art. 269 din Codul Civil prevede obligativitatea la despăgubiri la partea care rupe logodna într-un mod abuziv de către o persoană, pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate.

Încheierea căsătoriei nu este legată de încheierea logodnei, iar logodna nu trebuie finalizată prin încheierea căsătoriei, cu toate acestea logodna poate produce unele efecte juridice în anumite situații.

În mod tradițional logodna nu afectează efectele juridice, în docrina de specialitate cel părăsit deține dreptul de a apela la instanța judecătorească conform art. 268 și 269 din Noul Cod Civil, pentru a cere ca acela din a cărui culpă a fost ruptă logodna să fie condamnat la daune interese, cu condiția de a dovedi că desfacerea logodnei i-a cauzat un prejudiciu.

În concluzie conform opiniilor lui Jean Carbonnier, familia, reprezintă cea mai antică cutumă a umanității, însă noile abordări sunt reprezentative dar nu perfecte, deoarece sunt generate de evoluția raportului dintre libertatea individului și interesul familiei, dar și de o nouă interpretare și protecție a interesului superior al copilului.

1.2. Aspecte generale specifice dreptului copilului

Alineatul 5, art. 263 din Noul Cod civil definește conceptul de copil ca fiind acea persoană cu vârstă de până la 18 ani care nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu potrivit aspectelor legislative.

Pentru prima dată conceptul de copil a fost definit de Legea nr. 272/2004 în legislația națională, până la acel moment legislația română privea egalitate între noțiunea de ”minor” și aceea de ”copil”. Însă art. 4 alin. a din Legea nr. 272/2004 definește termenul de copil ca fiind persoana cu vârsta de maxim 18 ani, care nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, în condițiile legii.

În mod normal, minorul nu deține capacitate deplină de exercițiu, însă minora care se căsătorește dobândește capacitate deplină de exercițiu, dar nu devine majoră.

Procedurile administrative sau judiciare spun că este obligatoriu ca un copil care a împlinit vârsta de 10 ani să fie ascultat, sunt și excepții care prevăd ascultarea unui copil cu vârstă mai mică de 10 ani, numai în situația în care autoritatea competentă decide că este absolut necesar pentru definitivarea unei cauze.

Dreptul copilului de a fi ascultat reprezintă posibilitatea de a cere și a primi informație, în raport cu vârsta sa, dar și dreptul de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea aceasta.

Noul cod civil în articolul 36 spune că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, doar în condiția în care acesta se naște viu. Aspectele redate în art. 412 referitoare la timpul legal al concepțiunii sunt aplicabile.

Situația minorului căsătorit este redată în art. 39, mai exact se exemplifică faptul că minorul dobândește, prin căsătorie, capacitatea deplină de exercițiu, iar în situația în care căsătoria se anulează, atunci minorul care a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exercițiu.

În situația în care autoritățile competente refuză drepturile copilului enunțate anterior, este absolut obligatoriu să fie relatată motivarea acestei decizii, principalele. Motivațiile de respingere sunt cele referitoare la raportul de vârstă a copilului, precum și la gradul de maturitate.

Potrivit legislației românești, reglementările de înlocuire a termenului de minor cu cel de copil, au apărut în anul 1990, odată cu ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului.

Cu toate acestea modificarea impusă nu reprezenta o modificare de formă ci una de substanță, pe motivul că noțiunea juridică de copil și cea de minor nu există identitate de conținut.

Noțiunea de minor este mai cuprinzătoare decât aceea de copil, deoarece minorul care se căsătorește rămâne în continuare minor, dar nu mai este copil pe motivul că a dobândit capacitatea deplină de exercițiu.

Conform literaturii juridice, noțiunea de “interes al minorului”, are un conținut complex. În primul rând ar urma să corespundă interesului minorului toate măsurile pe care le iau părinții în îndeplinirea obligației de creștere, de îngrijire a sănătății și a dezvoltării fizice, morale și intelectuale a minorului, potrivit cu însușirile sale. Spre exemplu, în caz de adopție, legea se exprimă explicit că instanța poate încuviința înfierea numai dacă prin aceasta se asigură dezvoltarea normală, fizică și morală a minorului, și nu se iau măsuri potrivnice legii sau regulilor de conviețuire socială. Este important, în aceste dispoziții nu atât aspectul patrimonial, cât cel personal, nepatrimonial.

Interesul minorului se apreciază în conformitate cu prevederile legale, fapt care presupune că nu poate fi nesocotită ca o dispoziție legală expresă, pe considerentul că așa ar cere-o interesul minorului.

Lipsirea de capacitatea de exercițiu a persoanelor fizice menționate este o măsură de ocrotire a lor, datorită lipsei de discernământ, așa încât această măsură nu trebuie să se întoarcă împotriva finalității sale, ceea ce și explică faptul că cel lipsit de capacitate de exercițiu poate încheia personal și singur, în mod valabil unele acte juridice civile.

Este vorba de acte juridice civile care, prin natura lor nu-l pot prejudicia pe cel lipsit de capacitate de exercițiu.

Ideea ocrotirii persoanei fizice fără capacitate de exercițiu se reflectă în dreptul civil, inclusiv în ceea ce privește obligațiile civile (mai ales răspunderea civilă delictuală). Trebuie însă făcută diferențierea între răspunderea civilă delictuală (pentru fapta proprie ori pentru fapta altei persoane) și răspuât aspectul patrimonial, cât cel personal, nepatrimonial.

Interesul minorului se apreciază în conformitate cu prevederile legale, fapt care presupune că nu poate fi nesocotită ca o dispoziție legală expresă, pe considerentul că așa ar cere-o interesul minorului.

Lipsirea de capacitatea de exercițiu a persoanelor fizice menționate este o măsură de ocrotire a lor, datorită lipsei de discernământ, așa încât această măsură nu trebuie să se întoarcă împotriva finalității sale, ceea ce și explică faptul că cel lipsit de capacitate de exercițiu poate încheia personal și singur, în mod valabil unele acte juridice civile.

Este vorba de acte juridice civile care, prin natura lor nu-l pot prejudicia pe cel lipsit de capacitate de exercițiu.

Ideea ocrotirii persoanei fizice fără capacitate de exercițiu se reflectă în dreptul civil, inclusiv în ceea ce privește obligațiile civile (mai ales răspunderea civilă delictuală). Trebuie însă făcută diferențierea între răspunderea civilă delictuală (pentru fapta proprie ori pentru fapta altei persoane) și răspunderea penală.

În cazul răspunderii civile delictuale pe primul plan se află, în toate cazurile, interesele persoanei al cărei patrimoniu a fost prejudiciat printr-o faptă ilicită. Uneori însă, simpla sancționare, sub aspect civil, a autorului faptei ilicite, adică obligarea lui la repararea pagubei, se poate dovedi nesatisfăcătoare pentru acoperirea prejudiciului provocat .

Noua dezvoltare pe care a adoptat-o România și țintele sale de politică externă, în special integrarea UE, face ca pe plan intern să fie recunoscute și aplicate drepturile copilului.

În ceea ce privește protecția copilului, Constituția României republicată în anul 2003, prin art. 49 („Protecția copiilor și a tinerilor”), prevede că:

– conform alin. 1 copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.

– conform alin. 2 statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege.

– conform alin. 3 exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dauna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise.

– conform alin. 4 minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajați ca salariați.

– conform alin. 5 autoritățile publice au obligația să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării.

Textul acestui articol dă expresie preocupării statului român pentru ocrotirea copiilor și tinerilor în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului și a altor documente la care România este parte.

În prezent, la nivelul legislației interne, actul normativ de bază care prevede respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului este Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor.

Statul trebuie să supravegheze recunoașterea principiului potrivit căruia ambii părinți au o răspundere comună pentru creșterea și dezvoltarea copilului. Răspunderea pentru creșterea copilului și asigurarea dezvoltării sale revine în primul rând părinților sau, după caz, reprezentanților legali.

Statul va lua măsuri corespunzătoare pentru a asigura copiilor, ai căror părinți muncesc, dreptul de-a beneficia de serviciile și instituțiile de îngrijire a copiilor pentru care ei îndeplinesc condițiile cerute.

Orice copil privat de libertate să aibă dreptul de-a avea acces rapid la asistența juridică sau de altă natură, precum și dreptul de-a contesta legalitatea privării sale de libertate în fața unui tribunal sau a unei alte autorități competente, independente și imparțiale și dreptul la o decizie rapidă, privind orice asemenea acțiune.

Din punct de vedere juridic Curtea Europeană a Drepturilor Omului presupune singurul organ judiciar autentic, creat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ea mai poate fi definită din perspectiva istoricilor ca fiind prima jurisdicție internațională de protecție a drepturilor fundamentale.

Oamenii politici o înțeleg ca fiind ultimul bastion al democrației pe bătrânul continent.

În concluzie definirea Curții Europene a Drepturilor Omului, privește toți oamenii preocupați de a vedea încarnându-se anumite valori universale. Ea acoperă o largă gamă de drepturi și libertăți încălcate. Deci dreptul de a întemeia o familie nu este legat de dreptul cetățeanului la căsătorie, ci poate de dreptul de a avea copii, deci de a procrea, precum și de dreptul de a adopta copii.

1.3. Aspecte ale căsătoriei în noul cod civil

În noua reglementare referitor la termenul de căsătorie, nu este fundamental deosebită de cea actuală, se constată însă introducerea posibilității încheierii unei convenții matrimoniale, potrivit căreia, viitori soți pot alege regimul matrimonial aplicabil sau pot include clauze de preciput, nemaifiind nevoiți ca, prin încheierea căsătoriei, să supună unor norme legale imperative și unice toate aspectele organizării vieții lor de familie.

O precizare strictă a Noului Cod Civil este cea referitoare la sexul soților, fapt pentru care legislația românească acceptă doar căsătoria între un bărbat și o femeie.

Condițiile de fond ce urmează a fi îndeplinite pentru încheierea căsătoriei prevăzute de noul act normativ sunt asemănătoare cu cele din dreptul românesc actual. Se prevede mai clar și complet drepturile și îndatoririle personale ale soților, prin reinstituirea anumitor valori morale ale familiei, în sensul că sunt precizate expres obligațiile personale ale soților privind respectul reciproc, fidelitatea și sprijinul moral, totodată este ocrotită și independența acestora, prin interdicțiile privind cenzurarea corespondenței, a relațiilor sociale sau a alegerii profesiei celuilalt soț.

Noua lege aplicată prevede o serie de reguli generale, care sunt destinate oricărei familii, indiferent de regimul matrimonial pe care soții îl aleg, reglementate sub titlul “Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților”.

Conform cercetărilor din literatura de specialitate denumit „regim primar imperativ”, „statut imperativ de bază”, „statut matrimonial de bază”, „regim matrimonial primar”, „efectele căsătoriei”, acest set de reguli constituie, numitorul comun cel mai mic față de pluralitatea regimurilor matrimoniale aplicabile într-un sistem de drept național.

În literatura de specialitate este denumit și ca „regim primar imperativ” reprezentând „un set de norme imperative și esențiale, norme de aplicare imediată, indiferent de regimul matrimonial concret al soților”. El nu poate fi considerat un regim matrimonial suficient pentru a organiza raporturile patrimoniale dintre soți sau dintre aceștia și terți, este vorba doar despre normele fundamentale care guvernează aceste raporturi, care se aplică în mod obligatoriu tuturor celor căsătoriți.

Conform doctrinei de specialitate orice regim matrimonial este constituit dintr-un ansamblu de reguli care guvernează bunurile soților.

Legea franceză impune o cogestionare forțată, care afectează drepturile reale și personale ce privesc locuința familiei. Sunt vizate actele de dispoziție, în special cele de vânzare, ipotecă, uzufruct, gaj, renunțarea la drept, etc..

Termenul de „convenție matrimonială” desemnează actul juridic pe baza căruia viitorii soți, uzând de libertatea conferită de legiuitor, stabilesc regimul matrimonial propriu, sau își modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub care s-au căsătorit.

Noul Cod civil român nu face nici o referire la noțiunea de „contract de căsătorie”, existentă în alte sisteme de drept, care, deși în mod obișnuit este folosită și cu sensul de „convenție matrimonială”.

CAPITOLUL II

CONDIȚIILE DE DREPT ALE CĂSĂTORIEI

2.1. Condițiile de fond ale căsătoriei

Consimțământul la căsătorie

Conform Noul Cod civil, în art. 271 căsătoria se poate încheia între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.

Vârsta matrimonială

Vârsta pentru încheierea unei căsătorii este de 18 ani pentru viitori soți.

Însă în anumite cazuri, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători pe baza anumitor motive temeinice, a unui aviz medical și cu încuviințarea părinților săi, sau reprezentantului legal al acestuia și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul.

În situația în care se întâlnește refuzul cu privire la finalizarea căsătoriei din partea unuia dintre părinți ai minorului, instanța de tutelă hotărăște și asupra acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului.

Pe lângă refuzul propriu-zis mai sunt prevăzute cazuri în care unul dintre părinți este decedat sau se află în imposibilitate de a-și manifesta voința, este suficientă astfel încuviințarea celuilalt părinte, iar în art. 398 din Noul cod Civil, este suficientă încuviințarea părintelui care exercită autoritatea părintească.

Iar în cazul în care nu există nici părinți, nici tutore, acordul se poate da de persoana sau autoritatea care a fost abilitată să exercite drepturile părintești.

Bigamia

Art. 273 interzise încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este deja căsătorită.Ulterior se interzice căsătoria între rude, care se află în linie dreaptă, cât și în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

Excepția de la această regulă poate fi acordată în anumite condiții de către instanța de tutelă autorizată în zona unde își are domiciliul cel care cere încuviințarea, astfel instanța se poate pronunța pe baza unui aviz medical special dat în acest sens. Aceste aspecte sunt aplicate și în cazul rudeniei din adopție.

Interzicerea căsătoriei

Conform Codului civil căsătoria este interzisă între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa, precum și căsătoria între alienatul mintal și debilul mintal.

În legislația română este interzisă căsătoria între persoane care au același sex, indiferent de locul unde s-a oficiat căsătoria statul român nu o recunoaște pe teritoriul său, pe lângă aceasta statul nu recunoaște nici parteneriatele civile între persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini.

În contextul prevăzut la art. 277 din Codul Civil, dispozițiile privind libera circulației pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rămân aplicabile

2.2. Impedimente și condiții de formă ale încheierii căsătoriei

Conform Noului Cod Civil formalitățile căsătoriei sunt:

– formalitățile pentru căsătorie, conform articolelor 278 – 289;

– formalitățile ulterioare încheierii căsătoriei, conform articolelor 290-292.

2.2.1. Formalitățile pentru căsătorie

Comunicarea stării de sănătate și locul încheierii căsătoriei

Căsătoria nu este încheiată dacă viitorii soți nu declară că au comunicat unul altuia starea sănătății lor, iar oprirea căsătoriei atunci când se prevede că unul dintre soți suferă de anumite boli român aplicabile.

Locul de celebrarea a căsătoriei este la sediul primăriei, ea fiind realizată de către ofițerul de stare civilă.

Se întâlnesc situații, când pe baza acordului dat de primar, căsătoria se poate realiza de către un ofițer de stare civilă de la o altă primărie decât cea în care soții își au domiciliu sau reședința, cu obligativitatea însă să se înștiințeze, pentru a fii publicată căsătoria, primăria de domiciliu sau de reședință a viitorilor soți.

Declarația de căsătorie și conținutul acesteia

Bărbatul și femeia vor întocmii și depune personal declarația de căsătorie, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria, există situații când această declarație se poate face și în afara sediului primăriei de domiciliu.

Conform art. 280 din Codul civil, dacă viitorul soț este minor, părinții sau, după caz, tutorele vor face personal o declarație prin care încuviințează încheierea căsătoriei.

Conținutul declarației de căsătoriei prevede că viitorii soți vor afirmă că nu există nici un impediment legal la căsătorie, după care vor relata numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum și regimul matrimonial ales.

Alegerea numelui de familie și publicarea declarației de căsătorie

Conform art. 282. din Codul civil viitorii soți pot să-și păstreze numele dinaintea căsătoriei, sau să ia numele oricăruia dintre ei, precum și numele lor reunite.

Există cazuri în care unul din soț poate să păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.

Pentru încheierea căsătoriei, ofițerul stării civile, publică căsătoria, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei și pe pagina online a primăriei și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.

După publicare, căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afișării, cât și data încheierii căsătoriei.

Reînnoirea declarației de căsătorie și opoziția căsătoriei

Pe baza unor motive temeinice, care au determinat întârzierea încheierii căsătoriei, după 30 de zile de la afișarea declarației de căsătoriei, viitorii soți dacă vor să finalizeze căsătoria trebuie să realizeze o altă declarație și să dispună publicarea acesteia.

Pe baza unei dovezi legale sau a neîndeplinirii unor cerințe ale legii, orice cetățean poate face în scris opoziție la căsătorie, însă este obligat la depunerea dovezilor deținute.

Refuzul celebrării căsătoriei

În situația în care se primesc sau se dețin informații care conduc la opoziția căsătoriei, este necesar să se decidă refuzul celebării căsătoriei.

Celebrarea căsătoriei

Prevederile impuse de art. 287 din Codul civil obligă soții să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-și da consimțământul la căsătorie în mod public, dar și în prezența a 2 martori, în fața ofițerului de stare civilă, excepție situațiile când încheierea căsătoriei se face în afara sediului primăriei de domiciliu sau reședință a soților.

Cetățenii care aparțin minorităților naționale au dreptul să solicite celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, însă ofițerul de stare civilă sau persoana competentă care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.

Martorii la căsătorie și momentul încheierii căsătoriei

Încheierea căsătoriei nu poate fi posibilă fără prezența martorilor, care conform art. 288 și 289 din Codul Civil, atestă faptul că soții și-au exprimat consimțământul potrivit art. 287 al prezentului cod legislativ.

Condițiile impuse persoanelor care urmează a fii martori la o căsătorie sunt cele referitoare la abilitățile psihice sau fizice ale acestora, aceștia pot face parte sau nu din familia viitorilor soți.

Astfel art. 289 din Codul Civil prevede încheierea căsătoriei în momentul în care, după ce ia consimțământul fiecăruia dintre viitorii soți, ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriți.

2.2.2. Formalități ulterioare încheierii căsătoriei

Actul de căsătorie

După procedura de încheiere a căsătoriei, se întocmește în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie a soților, urmat a fi semnat de aceștia și de cei 2 martori, iar la final de către ofițerul de stare civilă.

Formalitățile privind regimul matrimonial

Regimul matrimonial ales este notificat pe actul de căsătorie, după care ofițerul stării civile comunică o copie a actului de căsătorie, act care este cunoscut și sub numele de ”dovada căsătoriei”.

În concluzie căsătoria se dovedește cu actul de căsătorie și prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia, însă căsătoria poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

2.3. Încheierea căsătoriei unui minor în Noul Cod civil

Noul Cod civil român stabilește și principalele condițiile potrivit cărora persoana minoră care a împlinit vârsta matrimonială poate finaliza sau poate modifica o convenție matrimonială conform art. 337.

Astfel pentru finalizarea convenției matrimoniale în timpul minorității, este absolut obligatoriu ca această convenție să capete încuviințarea ocrotitorului legal al viitorului soț, precum și autorizarea instanței de tutelă, lipsa încuviințării sau autorizării este drastic sancționată cu nulitatea relativă, care poate fi invocată în termen de 1 an de la încheierea căsătoriei.

Se apreciază că este vorba doar despre situația când o persoană minoră încheie sau modifică o convenție matrimonială înainte de încheierea căsătoriei, deoarece în situațiile în care încheierea sau modificarea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei, persoana minoră nu se mai poate considera minor, indiferent dacă a împlinit sau nu a împlinit vârsta de 18 ani.

Se consideră faptul că o persoană prin căsătorie dobânziște capacitatea deplină de exercițiu.

Vârsta minimă stabilită pentru încheierea căsătoriei este ce a majoratului, fapt pentru care se consideră că expresia “minorul care a împlinit vârsta matrimonială” face referire la minorul de 16 ani, care se poate căsători doar în situația excepțională prevăzută de art. 272 alin. (2) din noul Cod civil.

Mai exact persoana minoră (femeia sau bărbatul) se poate căsătorii doar în momentul în care există motive temeinice și avizul medical prevăzut de lege, precum și încuviințarea părinților și autorizarea instanței de tutelă. În concluzie căsătoria este declarată valabilă.

Noul Cod Civil prevede la art. 337 faptul că persoana minoră care hotărăște și se căsătorește în condițiile enunțate mai sus, va putea să încheie o convenție matrimonială numai cu încuviințarea ocrotitorului său legal și autorizarea instanței de tutelă, însă în lipsa celor menționați convenția matrimonială încheiată de către minor poate fi anulată.

Potrivit aspectelor juridice redate anterior, se are în vedere doar respectarea acelorași condiții ca și pentru încheierea căsătoriei de către persoana minoră care a împlinit vârsta de 16 ani, astfel încât, lipsa încuviințării părinților, a tutorelui sau a ocrotitorului legal al minorului, ori a autorizării instanței de tutelă va determina astfel nulitatea căsătoriei însăși.

În concluzie persoana minoră de 16 ani, pentru a se căsătorii are nevoie de câte o încuviințare și o autorizare distincte, dar și pentru a încheia o convenție matrimonială.

Numeroase cercetării din literatura de specialitate aduce la suprafață anumite contradicții cu privire la regimul matrimonial aplicat acestei căsătorii, contradicții care sunt orientate pe timpul de după anulare a convenției matrimoniale în lipsa încuviințărilor sau autorizării.

Răspunsul este dat de Noul Cod Civil care prevede în articolul 338, că, în situația în care convenția matrimonială este lovită de nulitate, între soți se aplică regimul comunității legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terți.

Deoarece consimțământul personal al viitorilor soți este absolut necesar la încheierea convenției matrimoniale, acesta constituind însă o condiție a cărei îndeplinire este obligatorie pentru încheierea convenției matrimoniale.

În esență, consimțământul acordat de persoanele implicate, adică de soț și soție, este suficient, cu excepția situației viitorului soț minor, despre care s-a relatat anterior.

Încheierea convenției matrimoniale este supusă anumitor formalități de publicitate care constau mai exact înscrierea în Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, a cărui scop presupune protecția terților care vor încheia diferite contracte cu soții.

Analizând astfel reglementarea fiecăruia dintre cele trei regimuri matrimoniale pe care soții le au la dispoziție potrivit noului Cod civil, se poate face afirmația că ele oferă doar soluții pentru organizarea relațiilor patrimoniale în cadrul fiecărei familii potrivit specificului acesteia.

Regimul matrimonial legal, care se aplică persoanelor care au nu au ales un regim convențional, rămâne unul de comunitate, astfel cum se întâlnește în majoritatea sistemelor europene de drept.

Codul civil reglementează detaliat regimul comunității legale, care se constată că este destul de asemănător actualului regim al comunității bunurilor, în ceea ce privește alcătuirea maselor de bunuri ale soților.

Cu toate acestea drepturile de dispoziție, administrare și folosință ale acestora în cadrul lui sunt destul de diferite de cele existente la momentul actual.

Cel de-al doilea regim matrimonial reglementat de noul Cod civil, mai exact regimul separației de bunuri, oferă soților un maxim de independență posibil în condițiile unei căsătorii.

Acest regim matrimonial nu are în compotența sa bunuri comune în devălmășie ale soților, toate bunurile fiind proprii ale soțului sau ale soției, de care soțul proprietar poate dispune liber, așa cum dorește.

Bunurile pe care soții urmează a le achiziționa împreună în cadrul acestui regim matrimonial sunt denumite ca bunuri comune aflate în proprietate comună pe cote-părți, aplicându-li-se dreptul comun în materie de coproprietate.

Cel de-al treilea regim matrimonial este regimul comunității convenționale, potrivit căruia soții îl pot adopta doar prin derogarea de la dispozițiile privind regimul comunității legale, conform contextului art. 366-368 din noul Cod civil.

Aspectele care privesc adoptarea de către soții a regimului comunității convenționale sunt redate limitativ în cadrul art. 367 din Noul Cod Civil.

În concluzie se poate observa faptul că posibilele derogări cuprind multiple aspecte, atât în privința întinderii masei bunurilor comune, care poate fi extinsă ori restrânsă, cât și în privința regulilor administrare a bunurilor comune ori a modalităților de lichidare a comunității convenționale. Din acest motiv soții au posibilitatea organizării unui regim matrimonial cu reguli cât mai echitabile și mai adaptate specificului și situației concrete a fiecărei familii.

Se are în vedere și includerea în convenția matrimonială a clauzei de preciput.

În concluzie, noua reglementare aduce dreptului român al familiei, o adaptare necesară la evoluția vieții sociale, la condițiile actuale în care familiile conviețuiesc, precum și o flexibilitate care nu poate fi decât benefică în contextul societății contemporane românești și europene.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ PRIVIND ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI UNUI MINOR

La data de 27 noiembrie instanța de judecată pe baza prevederilor noului Cod Civil, a emis o decizie de încuviințare a căsătoriei unui minor.

Potrivit acestora, judecătoria județului ”X” i-a permis, unei fete pe nume Pavel Violeta în vârstă de 17 ani, să se căsătorească cu un bărbat majorat pe nume Salomia Aurel, care este potrivit Consiliului Superior al magistraturii și tatăl copilului pe care îl are Pavel Violeta.

În concluzie "motivele temeinice" potrivit căreia magistrații de la Judecătoria județului ”X” au încuviințat prima căsătorie cu un minor din România până în anul 2011, sunt următoarele:

– Cele două părți implicate, bărbatul Salomia Aurel și fata Pavel Violeta locuiesc împreună cu minorul, se ocupă de creșterea și educarea acestuia, fapt pentru care instanța a apreciat că reprezintă motive temeinice în conformitate cu art. 272 alin.2 din Noul Codul Civil;

– Fata Pavel Violeta a împlinit vârsta de 16 ani, vârstă dovedită de avizul medical eliberat de medicul de familie al acesteia, acest aviz certifica faptul că este aptă pentru căsătorie;

– Cei doi soții au primit încuviințarea pentru încheierea căsătoriei, de la părinții, ulterior se are în vedere ca instanța să admită cererea.

Motivele anterioare de regăsesc și în decizia Judecătoriei Județului ”X”: "Cei doi soți locuiesc împreună cu minorul de ceva timp, se ocupă de creșterea și educarea acestuia, instanța de judecată apreciază că reprezintă motive temeinice în conformitate cu art. 272 alin. 2 din Noul Cod Civil, precum și faptul că petenta Pavel Violeta a împlinit vârsta de 16 ani, avizul medical eliberat de medicul de familie certifică faptul că ea este aptă pentru căsătorie, părinții și-au dat încuviințarea pentru încheierea căsătoriei, urmează ca instanța să admită cererea".

Decizia s-a pronunțat, în ședință publică, iar cei doi tineri s-au căsătorit două zile mai târziu.

Judecătorii au ținut seama, în principal, în emiterea hotărârii favorabile căsătoriei, de actul medical depus la dosar, potrivit căreia se contată că aceasta este aptă de căsătorie, dar și de acceptul părinților.

Avocatul fetei Pavel Violeta a solicitat instanței de judecată admiterea cererii, mai exact autorizarea încheierii căsătoriei acesteia care în luna noiembrie 2011 nu a împlinit vârsta de 18 ani.

Nu trebuit uitat și faptul că tânăra Pavel Violeta a dat naștere unui copil rezultat din relația pe care o are cu viitorul soț apreciind că acesta reprezintă un motiv temeinic pentru întemeierea unei căsătorii.

Pe baza celor relatate instanța de judecată a decis:

La data de 21 noiembrie 2011 sub nr. 1034 /322/2011 s-a înregistrat cererea formulată de petenta Pavel Violeta, prin care solicita autorizarea instanței de tutelă pentru încheierea căsătoriei având în vedere că tânăra a împlinit vârsta de 16 ani.

Petenta Pavel Violeta în motivarea cererii a arătat că este născută la data de 20 septembrie 1994 și că în urmă cu aproximativ doi ani și 10 luni 1-a cunoscut pe (viitorul soț – pe nume Saloma Aurel) iar din consumul relației acestora a rezultat minorul, născut la data de 17 decembrie 2010.

Petenta Pavel Violeta are domiciliu identic cu cel al viitorului ei soț, fapt pentru care instanța de judecată constată că petenta locuiește împreună cu viitorul soț, iar la data de 29 noiembrie 2011 s-a programat oficierea căsătoriei, având și încuviințarea părinților și avizul medical necesare încheierii căsătoriei.

Petenta Pavel Violeta apreciază că cele menționate anterior presupun motive temeinice deoarece instanța să dispună autorizarea căsătoriei ei înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

La dosarul cauzei s-au depus înscrisurile:

– adeverință medicală cu nr. 9644/2011;

– carte identitate și certificat naștere petentă;

– carte identitate;

– certificat de naștere;

– cărți identitate ale părinților petentei Pavel Violeta;

– încuviințarea dată de părinți pentru căsătoria petentei Pavel Violeta și adeverința nr. 9593/77.11.2011.

Unui din principalele motive temeinice care i-au determinat pe judecători să aprobe mariajul minorei reprezintă cel legat de principiile căsătoriei.

Aceasta este definită ca o conviețuire liber consimțită a două persoane de sex opus, bazată pe o afecțiune reciprocă și exclusivă și încheiată cu respectarea dispozițiilor legale în scopul întemeierii unei familii.

În concluzie instanța de judecată a județului ”X” a afirmat că „Dragostea sinceră, constituind principala bază a căsniciei, trebuie să beneficieze de o încredere reciprocă a ambilor soți, de respect, de recunoaștere a calităților morale ale celui drag» care să permită dezvoltarea și perfecționarea personalității fiecăreia dintre parteneri, în majoritatea cazurilor diferiți, fiecare persoană indiferent de statutul său, ea deține o istorie unică și irepetabilă.

Iubirea presupune un sentiment foarte subtil, care implică înainte de toate demnitate și încredere în oameni.

Căsătoria trebuie bazată pe dragoste, pe înțelepciune, pe toleranță, pe dăruire fără rezerve, pe încredere și prețuire atât din partea bărbatului Salomia Aurel cât și a femeii Pavel Violeta, se mai arată în decizie.

Potrivit Codului Civil, căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani, cu toate acestea pentru motive temeinice minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători doar dacă v-a deține un aviz medical favorabil, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul.

Cel doi tineri s-au cunoscut la o discotecă, după care s-au plăcut. Astfel tânărul, care-i „făcea curte” încă de când fata era elevă în clasa a VIII, timp în care avea aproximativ 14 ani, Salomia Aurel a cerut-o în căsătorie.

Cererea de căsătorie nu a avut ca suport modificările legislative, astfel viitorii soți și-au „așezat” cununia civilă pe 29 noiembrie, iar pe 30 noiembrie pe cea religioasă.

Dar pentru oficierea relației lor, potrivit Noului Cod Civil intrat în vigoare, a fost nevoie de acceptul judecătorilor. Avocatul tinerei a afirmat că „a fost o situație mai delicată, deoarece s-au prezentat la Judecătoria județului ”X” cu 3 zile înainte de cununia civilă, iar instanța de judecată dăduse un termen de judecată pentru luna decembrie”.

Decizia instanței s-a întemeiat pe motivul că cei doi locuiesc împreună cu copilul și se ocupă singuri de creșterea și educarea acestuia.

Petenta Pavel Violeta a împlinit deja vârsta de 16 ani, avizul medical eliberat de medicul de familie certifică faptul că ea este aptă pentru căsătorie, iar părinții și-au dat încuviințarea pentru încheierea căsătoriei”, se arată în decizie.

Noul Cod civil prevede că, pentru anumite motive temeinice, minorul – viitor soț care a împlinit vârsta de 16 ani își poate încheia căsătoria în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui său și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul sau reședința.

Decizia s-a pronunțat, în ședință publică, pe 27 noiembrie 2011, iar Pavel Violeta și Salomia Aurel s-au căsătorit două zile mai târziu, în prima zi au oficiat cununia civilă, iar în a doua zi au oficiat cununia religioasă.

Potrivit literaturii juridice de specialitate se cunoaște faptul că termenul de căsătorie este definită ca fiind o conviețuire liber consimțită între două persoane de sex opus (bărbat și femeie), care este bazată pe afecțiunea reciprocă și exclusivă și se încheie cu respectarea dispozițiilor legale în scopul întemeierii unei familii.

Această definiție a fost principalul obiectiv menționat de judecători cu privire la soluția dată în motivarea deciziei.

Magistrații sentinței de judecată, în cazul de față au arătat faptul că „dragostea sinceră, reprezintă principala bază a căsniciei, ea este obligată se beneficieze de o încredere reciprocă a ambilor soți, de respect, de recunoaștere a calităților morale ale celui drag care să permită dezvoltarea personalității fiecăruia dintre parteneri, în majoritatea cazurilor diferiți, fiecare persoană are o istorie proprie și irepetabilă.

Iubirea reprezintă un sentiment foarte subtil, care implică demnitate și încredere în oameni, însă căsătoria trebuie să se bazeze pe dragostea, pe înțelepciune, pe toleranță, pe dăruire, fără rezerve, pe încredere și prețuire atât din partea bărbatului cât și a femeii.

CONCLUZII

Noul Cod civil reglementează relațiile de familie în Cartea a II-a, intitulată „Despre familie” (art. 258-534), marcând revenirea, din punctul de vedere al tehnicii legislative, la tradiția încorporării reglementării relațiilor de familie în Codul civil, soluție pe care, inițial, o consacra și Codul civil de la 1864.

Pe cale de consecință, prin legea pentru punerea în aplicare a noului Cod civil (în continuare N.C.civ.) se va realiza abrogarea Codului familiei, fapt realizat în 2011.

Analizând noile modificări legislative familia deține dreptul la ocrotire primit din partea statului, acesta este obligat să susțină familia prin anumite măsuri economice și sociale, să o încheie, sau să se implice efectiv la dezvoltarea și consolidarea acesteia.

În concluzie soluțiile impuse de autoritățile competente trebuie să aibă în vedere dorințele și interesele părinților referitoare la copii săi minori, iar procedurile care au legătură cu copii trebuie să fie desfășurate într-un interval de timp rezonabil.

Logodna reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Astfel condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile într-un mod corespunzător, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă. Această acțiume nu se supune niciunei formalități, iar dovedirea sa se poate realiza prin orice mijloc de probă.

Încheierea căsătoriei nu este legată de încheierea logodnei, iar logodna nu trebuie finalizată prin încheierea căsătoriei, cu toate acestea logodna poate produce unele efecte juridice în anumite situații. În mod normal, minorul nu deține capacitate deplină de exercițiu, însă minora care se căsătorește dobândește capacitate deplină de exercițiu, dar nu devine majoră.

Dreptul copilului de a fi ascultat reprezintă posibilitatea de a cere și a primi informație, în raport cu vârsta sa, dar și dreptul de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea aceasta.

În noua reglementare referitor la termenul de căsătorie, nu este fundamental deosebită de cea actuală, se constată însă introducerea posibilității încheierii unei convenții matrimoniale, potrivit căreia, viitori soți pot alege regimul matrimonial aplicabil sau pot include clauze de preciput, nemaifiind nevoiți ca, prin încheierea căsătoriei, să supună unor norme legale imperative și unice toate aspectele organizării vieții lor de familie.

O precizare strictă a Noului Cod Civil este cea referitoare la sexul soților, fapt pentru care legislația românească acceptă doar căsătoria între un bărbat și o femeie.

Conform Noul Cod civil, în art. 271 căsătoria se poate încheia între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora. Vârsta pentru încheierea unei căsătorii este de 18 ani pentru viitori soți.

Noul Cod civil român stabilește și principalele condițiile potrivit cărora persoana minoră care a împlinit vârsta matrimonială poate finaliza sau poate modifica o convenție matrimonială conform art. 337.

Codul civil reglementează detaliat regimul comunității legale, care se constată că este destul de asemănător actualului regim al comunității bunurilor, în ceea ce privește alcătuirea maselor de bunuri ale soților.

Bunurile pe care soții urmează a le achiziționa împreună în cadrul acestui regim matrimonial sunt denumite ca bunuri comune aflate în proprietate comună pe cote-părți, aplicându-li-se dreptul comun în materie de coproprietate

În concluzie se poate observa faptul că posibilele derogări cuprind multiple aspecte, atât în privința întinderii masei bunurilor comune, care poate fi extinsă ori restrânsă, cât și în privința regulilor administrare a bunurilor comune ori a modalităților de lichidare a comunității convenționale.

Din acest motiv soții au posibilitatea organizării unui regim matrimonial cu reguli cât mai echitabile și mai adaptate specificului și situației concrete a fiecărei familii

BIBLIOGRAFIE

Albu Ioan – „Dreptul familiei”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1975.

Avram Marieta, Andrei Laura Marina, Instituția familiei în noul cod civil, Manual pentru uzurl formatorilor SNG, București, 2010.

Bacaci Al. Hageanu C., Dumitrache V. – ”Dreptul familiei” ediția 5, Editura C. H. Bech, București, 2009;

Bénabent Alain, Droit civil. La famille, Editura Litec, Paris, 2000.

V.Berger, “Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului”, I.R.D.O., București, 1998.

Bodoașcă T. – Dreptul familiei, Editura All Bech, București, 2005.

Boroi Gabriel, Pivniceru Mona-Maria, Radulescu Tudor Vlad, Anghelescu Carla Alexandra, Drept civil. Drepturile reale principale. Note de curs. Jurisprudența relevantă. Spețe. Teste grilă, Editura Hamangiu, București, 2010.

Noul Cod civil, publicat la 1 octombrie 2011, versiune republicată care conține și modificările specifice Legii nr. 71/2011.

Colomer André, Régimes matrimoniaux, Litec, Paris 1990.

Corhan A. – Dreptul familiei. Teorie si practică, ediția a II-a revăzută și completată, Editura Lumina Lex, București, 2009.

Cornu Gérard, Les régimes matrimoniaux, 9é édition, Presses Universitaires de France, Paris 1997.

Emese F., – Protecția drepturilor copilului, editura C. H. Beck, București, 2006.

Filipescu Ion P., Tratat de dreptul familiei, Editura ALL BECK, București 2000.

Gavrilescu A. G. – Nulitatea căsătoriei-teorie și practică judiciară, Editura Academica Brâncuși, Tg-Jiu, 2008.

Gavrilescu A. G. – Studii de dreptul familiei, Editura Academica Brâncuși, Tg-Jiu, 2008.

Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Băicoianu Al. – „Tratat de drept civil român”, vol. 1, Editura ALL, București, 1998.

Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I. și Băicoianu Al., Drept civil român,vol. III, Editura ALL, București 1998.

Imbrescu I. – Tratat de dreptul familiei. Familia. Protecția copilului. Elemente de stare civilă, Editura Lumina Lex, București, 2006.

Lupașcu D. – Dreptul familiei, Editura Universul juridic, București, 2009.

Paraschiv M. – Partajul judiciar, Editura Hamangiu, București, 2009.

Roșu E. – Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri CEDO, Editura Hamangiu, București, 2007.

Terré François, Simler Philippe, Droit civil. Les régimes matrimoniaux, Editura Dalloz, 4e édition, Paris, 2005.

Terzea Viorel, Noul Cod civil. Vol. I. ( Art. 1-1163). Adnotat cu doctrina și jurisprudență, Editura Universul Juridic, București, colecția: Coduri Comentate, 2011.

Ungureanu Carmen Tamar, Drept civil. Partea generală. Persoanele. În reglementarea noului Cod civil – Editura Hamangiu, 2012.

Vasilescu P., Regimuri matrimoniale. Partea generală, Editura Rosetti, București, 2003.

Vasilescu P. – Regimuri matrimoniale, Editura Universul juridic, București, 2009.

Voirin Pierre, Goubeaux Gilles, Droit civil. Droit privé notarial. Régimes matrimoniaux. Successions-libéralités, Tome 2, 24e édition, Editura L.G.D.J., Paris, 2006.

*** Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

*** Noul Cod civil. Codul de procedura civilă, Editura Hamangiu, Bucurelti, Actualizat 16 ianuarie 2012.