Căsătoria are o configurație aparte atunci când este prezent elementul de extraneitate, fie prin [623977]

45
CAPITOLUL AL II-LEA . NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND CĂSĂTORIA
Căsătoria are o configurație aparte atunci când este prezent elementul de extraneitate, fie prin
cetățenia unuia dintre soți (sau a ambilor soți), fie prin reședința obișnuită a soților, fie prin legea aleasă
de părți pentru regimul matrimonial, fie prin locul celebrării căsătoriei etc.
Dreptul inter național privat al statelor conț ine reglementări distincte pentru efectele personale și
pentru efectele patrimoniale ale căsătorie i. Unele state sunt dezinteresate de anumite aspecte ale
relațiilor persona le sau patrimoniale dintre soți, cum ar fi regimurile matrimoniale. Nu toate sistemele
legislative cunosc organizarea raporturilor patrimoniale ale soților în formula regimurilor
matrimoniale; alternat iva la care se recurge, în acest caz, este modelul unic la care soții se vor supune
implicit, prin exprimarea acordului la încheierea căsătoriei.
Dispozițiile cuprinse în Codul civil român sunt aplicabile atunci când nu acționează nici dreptul
unional și n ici prevederile tratatelor internaționale. Prioritatea dreptului european asigură aplicarea
regulamentelor europene în materie, în raporturile dintre statele membre. În prezent, există doar o
propunere de regulament în materia regimurilor matrimoniale, ame ndată în anul 2013, fără ca
regulamentul să fi intrat în vigoare. România nu a semnat nici Convenția de la Haga (1978) cu privire
la regimurile matrimoniale, astfel că, la momentul actual, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile de drept
internațional priva t din Codul civil, în ceea ce privește regimurile matrimoniale cu element de
extraneitate.
În sfera efectelor căsătoriei, sunt incluse, în mod obișnuit, relațiile de natură nepatrimonială și
raporturile patrimoniale generate de încheierea căsătoriei.
În dr eptul internațional privat efectele căsătoriei sunt calificate, în principiu la fel ca în dreptul material.
De această dată, este în discuție ansamblul relațiilor de natură personală, precum și al raporturilor
patrimoniale care iau naștere odată cu încheie rea căsătoriei, atunci când aceste raporturi prezintă unul
sau mai multe e lemente străine.
Reglementarea raporturilor cu element de extraneitate privește atât efectele personale, cât și
efecte le patrimoniale ale căsătoriei, fapt rezultat din art. 2589 alin. 2 din Codul civil , care precizează că
legea aplicabilă, determinată conform regulilor de drept internațional privat, se aplică atât efectelor
personale, cât și efectelor patrimoniale ale căsătoriei .
Reglementarea -cadru a efectelor căsă toriei în dreptul internațional privat este cuprinsă în Codul
civil român, în dreptul european și în convențiile la care este parte țara noastră. În relațiile dintre statele
membre sunt aplicabile prevederile dreptului european. Într -o anumită măsură, aces tea coexistă cu
dreptul convențional – atunci când între state există în paralel și regulamentele europene și convenții

46
internaționale. În relațiile cu statele ne -membre, dispozițiile tratatelor internaționale se aplică prioritar
față de textele naționale.
Legea nr. 105/1992 nu utiliza terminologia „efecte generale ale căsătoriei”. Erau reglementate,
în mod direct, „relațiile personale și patrimoniale dintre soți”, cu trimitere la legile aplicabile. Întrucât
referirea era expresă pentru raporturile dintre s oți, în câmpul de incidență al vechiului art. 20 nu intră
relațiile dintre soți și terți. Încheierea căsătoriei generează însă o serie de raporturi juridice între soți și
terțele persoanele care interferează cu soții în normele juridic e. Din acest motiv, a ctuala reglementare,
care include totalitatea relațiilor juridice posibile, generate de actul căsătoriei, este riguroasă și este de
preferat în detrimentul reglementării anterioare.
În sfera efectelor generale ale căsătoriei intră, într -o exprimare echivalentă , statutul personal al
soților și statutul patrimonial al acestora. Dreptul internațional privat reglementează ansamblul
raporturilor juridice care intră în conținutul statutului personal, precum și totalitatea raporturilor
juridice care intră în conținutul statutului patrimonial, în prezența elementului de extraneitate.
Secțiunea I. Legea aplicabil ă
Efectele personale și efectele patrimoniale ale căsătoriei sunt supuse legii determinate după
regulile menționate în art. 2589 din Codul civil.
Textul oferă trei puncte de legătură care servesc la identificarea legii aplicabi le efectelor căsătoriei ,
astfel încât orice ipoteză găsește soluție practică. Al patrulea punct de legătură vizează situația locuinței
familiei, căreia i se aplică legea locul ui situării imobilului.
Reședința obișnuită comună, cetățenia și locul celebrării căsătoriei sunt cele trei puncte de
legătură, care se aplică în ordinea prevăzută de lege. Expresiile „în lipsă” (de reședință obișnuită
comună, „în lipsa cetățeniei comune”) sugerează că punctele de legătură se aplică potrivit cronologiei
legale și nu alternativ.
Dacă părțile nu au nici reședință obișnuită comună și nici cetățenie comună, se va aplica legea
locului celebrării căsătoriei – caz în care legea este întotdeauna de terminabilă. Primele două (reședința
obișnuită și cetățenia) corespund determinării subiective a legii aplicabile efectelor căsătoriei. Locul
încheierii căsătoriei este o soluție de ultimă instanță, la care părțile vor recurge atunci când nu sunt
îndeplini te condițiile aplicării unuia dintre celelalte două puncte de legătură, adică atunci când părțile
nu au nici reședință obișnuită comună și nici cetățenie comună. Este o modalitate de determinare
obiectivă a legii aplicabile efectelor căsătoriei.

47
Legea dete rminată subiectiv sau obiectiv se aplică efectelor personale, precum și efectelor
patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează și de la care soții nu pot deroga,
indiferent de regimul matrimonial pe care îl aleg (art. 2589 alin. 2 din Codul civil ). Fac excepție
următoarele aspecte: drepturile soților asupra locuinței familiei și regimul unor acte juridice asupra
acestei locuințe – acestea fiind reglementate de legea locului situării imobilului (lex rei sitae).
Dacă soții au reședință obișnuită comună , legea statului pe al cărui teritoriu se găsește reședința
obișnuită comună va guverna efectele generale ale căsătoriei. Calificarea reședinței obișnuite comune a
persoanei fizice este aceea de locuință principală, chiar dacă nu s -au îndep linit formalitățile de
înregistrare .
Reședința obișnuită este un punct de legătură care intră în conținutul legăturilor variabile. Ceea
ce înseamnă că reședința obișnuită comună poate suporta schimbări – de pe teritoriul unui stat pe
teritoriul altui stat – din partea unuia dintre soți sau din partea ambilor soți, ulterior încheierii
căsătoriei. Dacă numai unul dintre soți, de exemplu, își schimbă reședința obișnuită, soții nu vor mai
avea pentru viitor, reședință obișnuită comună.
Se va ajunge la situația în care efectele generale ale căsătoriei au fost guvernate de legea unui
stat, la momentul încheierii căsătoriei, iar ulterior acestui moment, soții sau unul dintre aceștia își
stabilesc reședința obișnuită pe teritoriul altui stat.
Apare problema dacă va suferi schimbări și legea aplicabilă efectelor căsătoriei, consecutiv
deplasării reședinței obișnuite pe teritoriul altui stat. Codul civil reglementează explicit aceste ipoteze,
în textul referitor la conflictele mobile de legi (art. 2596 din Cod ul civil ). Din rațiuni de stabilitate și
continuitate, legea sub imperiul căreia au fost reglementate efectele căsătoriei continuă să reglementeze
aceste efecte și după schimbarea reședinței obișnuite. Conflictul mobil de legi este soluționat prin
aplicare a legii vechi, adică a legii vechii reședințe obișnuite comune.
Dacă soții nu au reședință obișnuită comună, dar au cetățenie comună , se va aplica legea
statului a cărui cetățenie o dețin în comun. Cetățenia se dovedește conform legii statului a cărui
cetățenie se invocă (art. 2569 din Codul civil ). Cetățenia a primit reglementare subsidiară față de
reședința obișnuită; ea va fi luată în considerare numai dacă soții au reședințe obișnuite diferite.
Schimbarea cetățeniei după încheierea căsătoriei atrage apl icarea legii vechi, ca lege a cetățeniei
comune a soților. Conflictul mobil apare la momentul schimbării cetățeniei, care este un punct de
legătură mobil și, deci, poate intra, succesiv, sub incidența a două sau mai multe sisteme de drept.
Pentru a păstra stabilitatea în relațiile personale și patrimoniale ale soților, legiuitorul a înțeles să aplice

48
efectelor generale ale căsătoriei aceeași lege sub incidența căreia au început să fie reglementate
raporturile juridice (art. 2596 al . 1 din Codul civil ).
Dacă soții nu au reședință obișnuită comună și nu au nici cetățenie comună, se aplică legea
locului unde căsătoria a fost celebrată . Spre deosebire de primele două puncte de legătură, locul
celebrării căsătoriei este întotdeauna determinabil. Este un punct de legătură fix, care nu poate fi
schimbat și care nu face posibile conflictele mobile de legi.
Drepturile soților asupra locuinței comune, precum și regimul unor acte juridice asupra acestei
locuințe sunt excepții și sunt supuse legii locului situării locuin ței comune ( lex rei sitae ).
De asemenea, capacitatea persoanei de a se căsători înainte de majorat este guvernată de legea
națională a celui în cauză și nu de legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei.
Secțiunea a II-a. Reglementarea anterioară
Codul civil aduce o reglementare diferită a efectelor generale ale căsătoriei. Prevede ca
principal punct de legătură reședința obișnuită și nu cetățenia. Este o schimbare legislativă benefică ,
întrucât flexibilizează operațiunea de determinare a legii aplicabile raportului juridic.
Legea nr. 105/1992 a acordat prioritate cetățeniei comune și a aplicat, în subsidiar, domiciliul.
În lipsă de cetățenie comună și de domiciliu comun, devenea aplicabilă legea statului pe al cărui
teritoriu au reședința comună sau legea statului unde au avut reședința comună ori cu care întrețin, în
comun, cele mai strânse legături . Cetățenia a constituit principalul reper, în general, în materia
statutului personal și familial, fiind secondată de domiciliu. S -au folosit noțiun i de drept (cetățenie,
domiciliu), la care actuala reglementare recurge numai în subsidiar. Nu a avut aplicabilitate reședința
obișnuită, deși aceasta este o noțiune de fapt, mai simplu de determinat în relațiile cu element de
extraneitate. Din această per spectivă, se poate afirma că reglementarea actuală este superioară celei
conținute în Legea nr. 105/1992.
Secțiunea a III-a. Domeniul legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei
Domeniul de aplicare al legii efectelor căsătoriei are în vedere aria d e aplicare a lex causae .
Legea aplicabilă raportului juridic diferă, în funcție de aspectele supuse examinării. Relațiile personale
nepatrimoniale dintre soți sunt dominate de factori de localizare spațială (reședința obișnuită) și, în
secundar, de cetățen ie și, respectiv, de legea locului de celebrare a căsătoriei. Relațiile patrimoniale –
altele decât raporturile juridice generate de regimul matrimonial – au aceleași puncte de reper. Separat

49
reglementat, regimul matrimonial este guvernat de lex voluntatis , dar are un cuvânt de spus și
localizarea obiectivă, atunci când soții nu aleg legea aplicabilă regimului matrimonial.
Statutul personal al soților (relațiile personale nepatrimoniale dintre soți ) presupune un evantai
de prerogative și de obligații reciproce, dintre care amintim esențialele: obligația de sprijin moral
reciproc, obligația de respect reciproc, obligația de coabitare, obligația de fidelitate, obligația de a purta
numele comun. În afar a îndatoririlor de coabitare pe care legea le stabilește, soții păstrează o anumită
independență, reflectată în ceea ce privește relațiile sociale (pe care nu sunt îndreptățiți să le controleze
sau să le limiteze, unul celuilalt); profesia (pe care fiecare soț o alege liber, fără a fi nevoie de
consimțământul celuilalt soț); cetățenia soților (cetățenia nu se dobândește și nu se pierde prin efectul
căsătoriei) .
Statutul patrimonial al soților are ca element central regimul matrimonial , care a dobândit, prin
dispozițiile Codul ui civil, o reglementare specifică raporturilor cu element străin.
Alături de regimurile matrimoniale, statutul patrimonial include regimul primar imperativ , adică acele
dispoziții legale de la care soții nu pot să deroge, indiferent de regimul matrimonial pe care l -au ales. În
sfera regimului primar imperativ, doctrina plasează drepturile soților cu privire la administrarea,
folosința și respectiv dispoziția asupra bunurilor comune și asupra bunurilor proprii, cheltuielile
căsniciei, loc uința familiei, precum și aspecte privind munca în gospodărie, veniturile din profesie și
dreptul la compensație. Vom reveni, într -o secțiune distinctă, asupra regimului primar imperativ și
asupra regimurilor matrimoniale cu element de extraneitate.
Secțiu nea a IV-a. Regimul primar imperativ
Regimul primar imperativ este calificat doctrinar ca ansamblu de norme juridice care edictează
reguli în principiu obligatorii pentru soți, începând cu data încheierii căsătoriei, indiferent de regimul
matrimonial pentru care aceștia au optat. Deși concepute a fi de ordine publică, regulile regimului
primar suportă unele derogări, expres prevăzute de lege.
1. Regimul primar imperativ
Codul civil român nu definește regimul primar imperativ, însă reglementează
detalia t componentele acestuia: locuința familiei; cheltuielile căsătoriei; aspectele referitoare la
independența economică și socială a soților; „mecanismele de dozare a puterilor soților” asupra
bunurilor comune și asupra bunurilor proprii .
Locuința familiei este calificată legal ca locuință comună a soților sau, dacă soții sunt separați,
locuința soțului la ca re se află copiii (art. 321 al . 1 din Codul civil).

50
În dreptul inte rnațional privat (art. 2589 al . 2 și 3 din Codul civil ), drepturile soților asupra
locuinței familiei sunt guvernate de lex rei sitae, ca lege care permite optima administrare a situației
imobilului. Intră sub incidența acestei legi orice locuință a familiei, indiferent de titlul cu care este
deținut imobilul (drept real sau drept de crean ță), de faptul că imobilul este proprietatea exclusivă a
unuia dintre soți (chiar dacă aceștia au optat pentru separația de bunuri), de faptul că face obiectul unui
contract de închiriere încheiat de unul dintre soți sau de ambii soți etc.
De asemenea, leg ea locului situării imobilului guvernează regimul actelor juridice asupra
locuinței familiei . Este vorba despre actele de dispoziție (pentru care se cere consimțământul scris și
expres al fiecăruia dintre soți), de actele de administrare (care au ca efect întreținerea și, respectiv,
punerea în valoare a bunurilor) și de actele de conservare, menite păstrării în patrimoniu a drepturilor
dobândite de soți.
Cele două aspecte supuse lex rei sitae constituie excepții de la regula potrivit căreia regimul
primar i mperativ este guvernat de aceeași lege care se aplică efectelor generale ale căsătoriei. Efectele
generale sunt supuse în ordine, legii reședinței obișnuite comune a soților, legii cetățeniei comune a
soților, legii statului de celebrare a căsătoriei.
Obligația de a suporta cheltuielile căsătoriei este compusă, conform art. 325 din Codul civil , din
obligația de sprijin material reciproc între soți și de obligația de a contribui la cheltuielile pe care le
presupune traiul comun al familiei. Cheltuielile căsă toriei sunt guvernate de legea aplicabilă efectelor
generale ale căsătoriei, conform art. 2589 alin. 2 din Codul civil .
Aspectele referitoare la independența economică și socială a soților sunt supuse legii efectelor
generale ale căsătoriei. Prin urmare, i ntră în această categorie, autonomia profesională, autonomia
patrimonială („Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soț poate să încheie orice acte juridice cu
celălalt soț sau cu terțe persoane”), autonomia bancară (fiecare soț poate face singur depo zite bancare,
precum și orice alte operațiuni în legătură cu acestea, inclusiv după desfacerea sau încetarea căsătoriei)
și dreptul la informare (la cerere, soțul este obligat să ofere informații partenerului conjugal, date cu
privire la bunurile, venituri le și datoriile proprii; în caz de refuz nejustificat, aceste informații pot fi
obținute cu sprijinul instanței de tutelă).
„Mecanismele de dozare a puterilor soților” asupra bunurilor comune și asupra bunurilor
proprii. Intră în această categorie, supusă legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei, totalitatea
regulilor care stau la baza gestiunii bunurilor soților: mandatul convențional, mandatul judiciar,
autorizarea judiciară – în cazul din urmă, pentru anumite acte juridice, restrângerea judiciară a puterilor

51
unuia dintre soți poate fi dispusă de instanța de tutelă atunci când celălalt soț încheie acte juridice care
pun în pericol grav interesele familiei.
2. Legea aplicabilă regimului primar imperativ
În dreptul familiei , efectele căsătoriei reprezintă un tot, care are în compoziție efectele
personale și relațiile patrimoniale (regimul primar imperativ și regimurile matrimoniale) Așadar,
regimul matrimonial este o componentă a statutului patrimonial, alături de celelalte aspecte.
În dreptul internațional privat al familiei , efectele căsătoriei sunt tratate diferențiat, din
perspectiva legii aplicabile. Codul civil român distinge efectele generale ale căsătoriei și regimurile
matrimoniale. Efectele generale cuprind efectele personale și regimul primar imperativ, ambele supuse
aceleiași legi aplicabile. Regimurile matrimoniale au reguli proprii de determinare a legii aplicabile.
Dispozițiile de drept internațional privat tratează în texte distincte legea aplicabilă pentru
efectele generale ale căsătoriei și legea aplicabilă reg imului matrimonial. Această tehnică sugerează
faptul că, din punctul de vedere al efectelor căsătoriei, distingem norma juridică generală și norma
juridică specială.
Norma juridică generală este cea cuprinsă în art. 2589 din Codul civil , care se referă la efectele
generale ale căsătoriei. Efectele generale ale căsătoriei reprezintă o noțiune -cadru, care reunește
ansamblul raporturilor juridice care funcționează în căsătorie. Terminologia „efectele generale”
sugerează că este vorba de efectele nepatrimoniale și de efectele patrimoniale, fără includerea
regimului matrimonial, care are reglementare separată, începând cu art. 2960 din Codul civil .
Norma specială, care derogă de la cea generală, este legea aplicabilă locuinței familiei (art.
2589 alin. 3 din Codu l civil ) și legea aplicabilă regimului matrimonial (art. 2590 -2595 din Codul civil ).
Opțiunea pentru o altă lege aplicabilă găsește justificare. Regimurile matrimoniale sunt asociate
convenției matrimoniale, care este firesc să fie supusă voinței părților – în mod asemănător oricărui
contract. Majoritatea problemelor de drept internațional privat gravitează în jurul regimurilor
matrimoniale. Diversitatea reglementărilor – și diferențele legislative naționale – sunt la originea
preocupărilor de a găsi soluți ile optime din perspectivă pragmatică. Dreptul regimurilor matrimoniale
cu element de extraneitate este un domeniu a cărui edificare este în progres și care ridică multiple
dificultăți din punct de vedere practic.
Regimul matrimonial nu intră sub incidența art. 2589 din Codul civil , care reglementează legea
aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei. Regimul matrimonial este sub „autoritatea” voinței părților,
astfel că el va fi guvernat de lex voluntatis . În materia regimurilor matrimoniale , lex volunta tis este o
aplicație particulară a principiului libertății de alegere și de modificare a regimului matrimonial.

52
Ca o concluzie, se constată absența unității legii aplicabile efectelor căsătoriei. Reglementarea
națională este complexă, dar necesară, întrucâ t oferă opțiuni pentru legea aplicabilă regimului
matrimonial, convenției de alegere a legii aplicabile și convenției matrimoniale. Acoperă și situațiile în
care soții aleg un regim matrimonial, dar și cazurile în care soții se mulțumesc cu regimul comunit ății
legale.
Secțiunea a V-a. Regimurile matrimoniale cu element de extraneitate
Mobilitatea persoanelor nu ține seama de granițele naționale. Interesele private au depășit
întotdeauna frontierele convenționale și au generat probleme specifice, care angrenează sistemele
juridice în spațiu și timp. În materie matrimonială, o dată mai mult, se resimte presiunea identificării
unor soluții care să nu înfrângă regulile naționale de drept internațional privat.
1. Aspecte generale. Probleme de calificare
Importanța calificării primare este pusă în prezență prin faptul că este vectorul determinant al
legii aplicabile raporturilor patrimoniale ale soților. Regimurile matrimoniale sunt supuse complexității
relațiilor private internaționale și nu este simplu d e oferit o soluție unitară de calificare.
În general, statutul familial este una dintre materiile dorite la armonizare și la unificare. În
același timp, este una dintre materiile dificil de armonizat și unificat, datorită amprentei naționale –
care reprezi ntă încă nucleul dur al lucării legislative. Se enunță constant necesitatea imperioasă a
adoptării de soluții comune pentru conflictele de legi și pentru conflictele de jurisdicții. În același timp,
specificul sistemelor juridice naționale atenuează, de mu lte ori, demersul internațional și îl oprește la
frontiera conflictelor de legi.
În mod special, regimurile matrimoniale reflectă obstacolele unificării, fără a se întrezări,
deocamdată, o perspectivă legislativă certă. Convențiile internaționale, puține la număr, au fost
ratificate doar de câteva state. Această împrejurare denotă nu atât lipsa intenției de armonizare
legislativă, din partea statelor, cât absența de moment a unor soluții normative agreate la nivel european
și internațional.
Din rândul cate goriilor problematice la calificare face parte și regimul matrimonial . Calificarea
acestuia este revendicată simultan de materia bunurilor, de cea a statutului personal și de cea a actului
juridic .
Calificarea regimului matrimonial ca și categorie ce apați ne statutului real este întemeiată pe
soluția lex rei sitae . Promotorii acestei teze se prevalează de importanța imobilelor în ansamblul
bunurilor soților. Protecția bunurilor imobile corespunde unui interes social, care depășește sfera

53
intereselor private ale soților. Astfel că regimul matrimonial este privit ca instituție grefată pe statutul
real, caracterizat, prin excelență, de teritorialitate. S -a observat, în revanșă, că în această variantă,
regimul matrimonial implică situații cu soluții juridice dif erite, atunci când bunurile soților se află pe
teritoriul unor state diferite.
Calificarea regimului matrimonial ca aspect care ține de statutul personal se fundamentează pe
faptul că izvorul său este căsătoria. Pe acest considerent, legea aplicabilă regim ului matrimonial este
legea națională, atât pentru efectele personale, cât și pentru efectele patrimoniale. Neajunsurile
concepției personaliste sunt puse în lumină atunci când soții au naționalități diferite și când punctele de
legătură sunt variabile, de oarece schimbarea cetățeniei, a domiciliului sau a reședinței obișnuite, va
antrena conflicte mobile de legi.
Nu există regim matrimonial în afara căsătoriei. Soarta regimului matrimonial depinde de
căsătorie: regimul matrimonial ia naștere ca urmare a căs ătoriei, operează pe parcursul acesteia și
încetează odată cu disoluția căsătoriei.
Calificarea regimului matrimonial ca act juridic își are sorgintea în caracterul contractual al
convenției matrimoniale. Configurarea regimului matrimonial, în limitele permise de lege, se realizează
prin convenția matrimonială. În măsura în care convenția matrimonială este reglementată, teza
contractualistă are avantajul de a asigura unitatea de regim juridic pentru bunurile soților, având în
vedere că acestea vor fi sup use unei legi unice: legea aplicabilă regimului matrimonial, în ansamblul
său. inconvenientul apare în cazul în care pățile nu au ales legea aplicabilă și se recurge la localizare.
De la stat la stat, punctele de legătură în raport de care se determină lex causae sunt diferite.
Această ultimă teză prezintă avantajul că lex voluntatis se pliază pe principiul libertății matrimoniale,
garantate convențional (art. 12 din Convenția europeană a drepturilor omului). De asemenea, legea
determinată în baza autonomie i de voință nu face diferența între bunurile soților, ci se aplică acestor
bunuri, indiferent de natura mobilă sau imobilă ori de locul unde sunt situate. Autonomia de voință
gestionează conflictele mobile de legi, de regulă, prin raportare la legea pe car e soții au desemnat -o la
data încheierii căsătoriei.
2. Noțiunea actuală de „regim matrimonial”
Dreptul român enumeră regimurile matrimoniale , iar doctrina surprinde esența acestora. Într -o
accepțiune restrânsă, regimul matrimonial desemnează ansamblul nor melor juridice care guvernează
raporturile dintre soți cu privire la drepturile și obligațiile pecuniare ale vieții conjugale, precum și
regulile care privesc gestionarea acestora. Sensul larg al noțiunii include atât relațiile dintre soți cu
privire la bu nuri, cât și raporturile patrimoniale stabilite între soți și terți .

54
3. Importanța calificării regimului matrimonial în dreptul conflictual
Viziunea marilor sisteme de drept asupra noțiunii de regim matrimonial este net diferită.
Dreptul continental „a imprimat o viziune specială asupra raporturilor patrimoniale dintre soți,
insistând asupra existenței unui statut patrimonial specific al persoanei căsătorite față de persoana
celibatară” . Libertatea de alegere se concretizează în posibilitatea de a opta p entru unul din regimurile
matrimoniale reglementate alternativ ori de a le combina sau de a alege doar regimul matrimonial
expres prevăzut de lege. Dreptul francez poate fi oferit ca exemplu de model complex de regimuri
matrimoniale, totalitatea reglementă rilor în materie alcătuind ceea ce doctrina numește „dreptul
regimurilor matrimoniale”.
În paralel , dreptul musulman, arab și sistemul de common law au drept caracteristică faptul că
ignoră regimurile matrimoniale, utilizând o serie de reguli care nu const ituie ansambluri coerente și
stabile. De pildă, în common law operează separația de bunuri, iar căsătoria, în general, nu produce
consecințe juridice asupra bunurilor soților. Aceștia pot să recurgă la contractele prenupțiale, menite
reglementării tuturor aspectelor vieții conjugale, acestea nefiind convenții destinate efectelor
patrimoniale ale căsătoriei .
Rezultă că regimul matrimonial este diferit calificat în cadrul sistemelor de drept, ceea ce
înseamnă că legea aplicabilă regimului matrimonial cunoaște diferențe semnificative.
4. Legea aplicabilă regimului matrimonial – conform Codului civil
În dreptul internațional privat român sunt consacrate două modalități de determinare a legii
aplicabile regimului matrimonial.
La alegere, soții au posibilitatea să desemneze una dintre legile menționate la art. 2590 alin. 2
lit. a-c din Codul civil (determinarea subiectivă , care dă prioritate preferinței soților). În cazul în care
soții nu au ales legea aplicabilă, regimul matrim onial va fi guvernat de legea aplicabilă efectelor
generale ale căsătoriei. Determinarea obiectivă a legii se folosește de regulile prevăzute de art. 2589
alin. 1 din Codul civil (legea aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei). Prin urmare, dacă norma
specială (art. 2590 alin. 2 lit. a -c din Codul civil ) care reglementează legea aplicabilă regimului
matrimonial, nu conduce la identificarea nici unei legi, se va aplica norma generală în materia efectelor
căsătoriei (art. 2589 alin. 1), care face întotde auna posibilă indicarea legii aplicabile.
Modalitatea de desemnare a legii aplicabile este încheierea convenției de alegere a legii
aplicabile regimului matrimonial, reglementată distinct, în art. 2591 din Codul civil . Modalitatea de
schimbare a legii aplicabile alese , cu o altă lege aplicabilă, este de asemenea, convenția prevăzută de
art. 2591 din Codul civil .

55
Legea aleasă de soți poate fi schimbată oricând cu o altă lege aplicabilă regimului matrimonial,
cu respectarea cerințelor de formă prevăzute pentr u încheierea convenției respective. „Oricând”
înseamnă fie anterior încheierii căsătoriei, fie la momentul căsătoriei, fie în timpul căsătoriei. Regimul
matrimonial poate fi ales înainte de încheierea căsătoriei, în momentul încheierii căsătoriei sau după
încheierea căsătoriei. Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se poate încheia
înainte de încheierea căsătoriei, la momentul celebrării acesteia sau în timpul căsătoriei. În mod
corespunzător, schimbarea legii aplicabile se poate rea liza înainte de încheierea căsătoriei (dacă legea
aplicabilă a fost aleasă înainte de încheierea căsătoriei), la momentul căsătoriei (dacă legea aplicabilă a
fost aleasă înainte de căsătorie) ori în timpul căsătoriei (dacă legea aplicabilă a fost aleasă în ainte de
căsătorie sau la celebrarea acesteia).
Legea nou aleasă trebuie să fie una dintre legile indicate ca variante la literele a -c ale art. 2590
alin. 2 din Codul civil (textul nu distinge, astfel că soții au la dispoziție aceleași trei variante, de fi ecare
dată când aleg sau când schimbă legea aplicabilă regimului matrimonial).
5. Lex voluntatis în materia regimului matrimonial
Codul civil român supune regimul matrimonial legii alese de soți (art. 5290 alin. 1 din Codul
civil).
Se consacră astfel autonomia de voință, cu precizarea că dreptul de alegere a legii aplicabile
operează în raport cu legile limitativ puse la dispoziție de legiuitor. Soții au alegere între trei legi:
 legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei își are reședința obișn uită la data alegerii . Nu
este necesar ca soții să aibă reședință obișnuită comună; paleta de alegere este largă și pot
recurge la legea statului reședinței obișnuite a oricăruia dintre ei;
 legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre ei la data alegerii . Chiar dacă soții nu au
cetățenie comună, este aplicabilă lex patriae a oricăruia dintre ei;
 legea statului unde își stabilesc prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei .
Indicația „prima” reședință obișnuită comună semnifică faptu l că reședința obișnuită comună a
soților poate suferi schimbări după celebrarea căsătoriei. Punct de legătură variabil, reședința
obișnuită este generatoare de conflicte mobile de legi, odată cu deplasarea sa de pe teritoriul
unui stat pe teritoriul altui stat.
6. Determinarea obiectivă a legii aplicabile regimului matrimonial
„Dacă soții nu au ales legea aplicabilă regimului lor matrimonial, acesta este supus legii aplicabile
efectelor generale ale căsătoriei” (art. 2592 din Codul civil ). Se va aplica, fie legea reședinței obișnuite
comune a soților, fie legea cetățeniei comune, fie lex loci celebrationis .

56
7. Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial
Legea regimului matrimonial se aplică următoarelor aspecte , expres menționate în art. 2593 din
Codu l civil.
În timp ce capacitatea fiecărui soț sau viitor soț de a încheia convenția de alegere, este supusă legii
naționale a soțului respectiv, celelalte condiții de validitate sunt guvernate de legea regimului
matrimonial.
Se impun câteva precizări. În rândul condițiilor de validitate intră (în afară de capacitate)
consimțământul, obiectul și cauza, adică cerințele de fond ale contractului. Toate acestea se supun legii
alese pentru regimul matrimonial, cu excepția capacității. Tot între condițiile de val iditate ale
contractului se înscrie și forma – întrucât este o convenție pentru care legea indică forma care trebuie
respectată ad solemnitatem (înscris semnat și datat de soți, conform art. 2591 alin. 2 din Codul civil).
Admisibilitatea convenției matrimoniale este un aspect care se referă la posibilitatea încheierii
convenției matrimoniale, conform reglementărilor din sistemul de drept aplicabil acesteia. Nu toate
sistemele de drept cunosc instituția convenției matrimoniale, iar sistemele care o co nsacră pot să
conțină reglementări diferite. De exemplu, în dreptul român, convenția matrimonială este admisibilă (și
necesară) în cazul când soții optează pentru alt regim matrimonial decât comunitatea legală.
Condițiile de validitate ale convenției matri moniale sunt cele expres prevăzute în materia contractelor,
cu particularitățile menționate la art. 330 și art. 2594 din Codul civil.
Forma convenției matrimoniale se supune însă unei alte legi, determinate conform art. 2594 din
Codul civil. Astfel că, în mod riguros, textul art. 2593 lit. b din Codul civil ar fi trebui să se refere doar
la ”admisibilitatea și condițiile de fond ale convenției matrimoniale, mai puțin capacitatea”.
Considerând că reglementarea limitelor alegerii regimului matrimonial nu era necesară, în
contextul enumerării aspectelor care intră în domeniul legii aplicabile regimului matrimonial. Limitele
de alegere a regimului matrimonial constituie o fațetă a obiectului regimului matrimonial, iar obiectul
este o condiție de fond a convenți ei matrimoniale, care are reglementare expresă în alt text al Codului
civil (lit. b, art. 2593).
Limitele de alegere a regimului matrimonial sunt reprezentate de principiile generale ale
contractelor (limitele generale) și de regulile speciale care opereaz ă în raport cu regimurile
matrimoniale (limitele speciale).
Regimurile matrimoniale sunt mutabile, în condițiile stabilite de lege. Posibilitatea schimbării
regimului matrimonial există, după încheierea căsătoriei, conform art. 369 alin. 1 din Codul civil doar
dacă a trecut un an de la data încheierii căsătoriei.

57
Modificarea regimului matrimonial prin acordul de voință al soților sau pe cale judiciară este
subordonată legii aplicabile regimului matrimonial. Concomitent, trebuie să fie îndeplinite cerințele
legale ale modificării convenționale (încheierea unei convenții matrimoniale de înlocuire sau de
modificare a regimului matrimonial sub care s -au căsătorit soții, cu condițiile de fond și de formă
impuse de lege) și cerințele modificării pe calea instanței de judecată (existența dovedită a culpei unuia
dintre soți; gestiunea comună care ar putea pune în pericol interesele familiei; unul dintre soți încheie
acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei; există o solicitare a soțului nevinovat
pentru separația judiciară de bunuri).
Efectele modificării convenționale și efectele modificării judiciare ale regimului matrimonial
intră sub incidența legii regimului matrimonial (avem în vedere atât efectele între soți, cât și
opozabilitatea modificăr ii regimului matrimonial față de terți) .
Aceste aspecte, care sunt particularizate pentru fiecare tip de regim matrimonial, respectă legea
aplicabilă regimului matrimonial în ansamblu, conform determinării subiective sau obiective a acesteia.
Legea determi nată ca fiind aplicabilă regimului matrimonial guvernează aspectele de încetare și
de lichidare a acestuia. Potrivit principiului accesorium sequitur principale, regimul matrimonial
încetează odată cu disoluția căsătoriei (desființare, desfacere, încetare). Încetarea sau modificarea
regimului matrimonial antrenează lichidarea acestuia.
Prin excepție de la art. 2593 din Codul civil , legea aplicabilă regimurilor matrimoniale nu
guvernează formarea loturilor, precum și atribuirea loturilor. Aceste asp ecte vor fi supuse legii statului
pe teritoriul căruia sunt situate bunurile la data partajului.
8. Publicitatea și opozabilitatea regimului matrimonial față de terți
Regula
Cele două categorii de măsuri – destinate publicității și respectiv, destinate opozabilității regimului
matrimonial – sunt guvernate de legea aplicabilă regimului matrimonial (art. 2595 alin. 1 din Codul
civil).
Regula de drept comun se aplică și în situaț iile menționate la art. 2595 alin. 2 lit. a și b din Codul civil .
Excepția
Prin excepție de la regula enunțată, se va aplica o altă lege, în cazul în care unul dintre soți (sau ambii
soți) și terțul cu care intră în raporturi juridice au, la data nașterii raportului juridic, reședința obișnuită
pe teritoriul aceluiași stat. În acest caz, se va aplica legea acestui stat.
Conflictul mobil de legi se soluționează prin aplicarea legii vechi (art. 2595 alin. 2 din Codul civil ).

58
Excepția are rolul de a proteja te rții de bună -credință, astfel că, pentru cazuri determinate, nici
excepția nu este aplicabilă. Codul civil reglementează două categorii de situații când excepția nu
găsește aplicare și, prin urmare – fie se revine la regula de drept comun, fie se aplică lex rei sitae :
 dacă au fost îndeplinite condițiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea
aplicabilă regimului matrimonial, atunci se va aplica legea regimului matrimonial (adică se
revine la regula de drept comun prevăzută în art. 2595 alin. 1 din Codul civil ). Este ipoteza
în care măsurile de publicitate/ înregistrare erau deja îndeplinite la data nașterii raportului
juridic ;
 dacă terțul cunoștea, la data nașterii raportului juridic, regimul matrimonial ori l -a ignorat
din imprudență, se va a plica regula de drept comun. Aplicarea normei de drept comun este
justificată de culpa terțului, care exclude aplicarea măsurilor de protecție;
 dacă au fost respectate regulile de publicitate imobiliară reglementate de legea statului pe al
cărui teritoriu este situat imobilul, va fi aplicabilă lex rei sitae.
Secțiunea a V-a. Convenții reglementate de Codul civil român în materia regimului
matrimonial cu element de extraneitate
Două tipuri de convenții sunt reglementate de actualul Cod civil român, cu detalii semnificative
pentru raporturile cu element de extraneitate.
Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial este o figură juridică inedită în
dreptul român. Ea nu este obligatoriu a fi încheiată, fiind cerută în situațiile de determinare subiectivă a
legii aplicabile regimului matrimonial, adică atunci când părțile înțeleg să aleagă, ele însele, această
lege. Dacă soții nu desemnează legea aplicabilă, se va aplica legea care cârmuiește efectele generale ale
căsătoriei, așadar n u va exista o convenție de alegere a materiei legii aplicabile regimului matrimonial.
Convenția de alegere a legii aplicabile este specifică dreptului internațional privat, dar reprezintă o
noutate legislativă chiar și pentru dreptul internațional privat r omân.
Convenția matrimonială ocupă un spațiu mai larg decât în reglementarea anterioară, din Legea
nr. 105/1992. Dispozițiile de drept internațional privat se corelează, în mod necesar, cu prevederile de
dreptul familiei (art. 329 -338).
Convenția matrimoni ală este facultativă pentru soți, în sensul că o căsătorie poate fi celebrată, chiar în
absența desemnării de către aceștia a regimului matrimonial. În cazul din urmă este clar că soții încheie
căsătoria sub regimul comunității legale, împrejurare care nu solicită încheierea unei convenții
matrimoniale.

59
1. Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial
Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial are o fizionomie proprie,
specifică dreptului internațional privat. Acest tip de convenție se legitimează prin existența elementului
de extraneitate în cadrul raportului de drept privat. În dreptul substanțial nu există element de
extraneitate, motiv pentru care nu se pune problema unei legi aplicabile regimului matrimonial.
Codul civ il nu definește convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial. Suntem
în prezența unui contract încheiat de soți sau de viitorii soți, care are ca obiect alegerea legii care se va
aplica regimului matrimonial sau schimbarea legii aplicabile . Aceasta este calificarea primară, care
suprinde notele comune categoriei de convenție de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial.
Legea aplicabilă regimului matrimonial este desemnată de părți conform prescripțiilor art. 2590 alin. 2
lit. a -c din Codul civil , ceea ce înseamnă că alegerea este posibilă numai dintre variantele limitativ
prevăzute de lege.
În dreptul român, convenția de alegere a legii aplicabile este un contract numit, întrucât este
reglementată ca atare în Codul civil (art. 2591). Ea trebuie încheiată, ad validitatem , în formă solemnă,
ca înscris semnat și datat de soți sau de viitorii soți.
Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se prezintă fie ca un contract de
sine stătător, fie ca o clauză inserată în con venția matrimonială a părților.
Momentul încheierii convenției de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se situează:
înainte de celebrarea căsătoriei, la încheierea căsătoriei sau în timpul căsătoriei.
Condițiile de fond ale convenției de aleger e a legii aplicabile regimului matrimonial sunt
guvernate de legea aleasă pentru regimul matrimonial, mai puțin problema capacității (art. 2593 alin. 1
lit- a din Codul civil ). Aceasta din urmă se va determina după legea națională a persoanei fizice,
confo rm dispozițiilor de drept comun prevăzute de art. 2572 alin. 1 din Codul civil .
Pentru validitate, convenția de alegere trebuie încheiată în formă scrisă . Înscrisul constatator se
cere a fi semnat și datat de soți sau, dacă se încheie înainte de căsătorie, de către viitorii soți.
Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial poate îmbrăca două forme . Soții
sau viitorii soți pot să aleagă calea încheierii convenției de alegere, ca și contract de sine -stătător,
distinct de convenția matrimonia lă. În acest caz, vor exista două convenții: convenția matrimonială și
convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial. A doua soluție este ca, în cadrul
convenției matrimoniale, să fie inserate una sau mai multe clauze referitoare la legea a plicabilă
regimului matrimonial. Este recomandabil ca trimiterea să fie expresă în cuprinsul convenției
matrimoniale, așa încât să nu existe niciun dubiu cu privire la acordul de voință privind legea aleasă

60
pentru regimul matrimonial. Este important ca, in diferent de modalitatea pentru care se optează,
alegerea legii aplicabile să fie expresă și să fie neîndoielnică.
Printr -o normă de conflict unilaterală este reglementată situația în care condițiile de formă se
supun legii române. În acest caz, convenția d e alegere va respecta, imperativ, exigențele de formă
stabilite de legea română pentru convenția matrimonială. Avem în vedere, în special, reglementarea
potrivit căreia convenția matrimonială se perfectează în fața notarului public, prin înscris autentic, cu
consimțământul tuturor părților, exprimat în condițiile legii.
Condițiile de formă urmează fie legea regimului matrimonial, fie legea locului încheierii
convenției de alegere ( locus regit actum ).
Schimbarea legii aplicabile este posibilă, odată ce părțile doresc ca un alt sistem de drept să
guverneze statutul lor patrimonial. Practic, printr -un nou acord de voință, soții sau viitorii soți
desemnează o nouă lege aplicabilă, care poate aleasă numai dintre alternativele indicate de Codul civil.
Legea r omână nu pune condiții suplimentare pentru schimbarea legii aplicabile regimului
matrimonial. Trebuie să se respecte variantele oferite de legiuitor și condițiile de formă reglementate
pentru convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial. S pre deosebire de situația când se
schimbă regimul matrimonial, modificarea legii aplicabile regimului matrimonial nu este condiționată
din punct d e vedere temporal. M odificarea convențională a regimului matrimonial se poate realiza
numai dacă a trecut un a n de la data încheierii căsătoriei (este vorba de situația în care regimul
matrimonial se schimbă după data căsătoriei, întrucât aceasta este data de la care el produce efecte
juridice). În schimb, convenția de schimbare a legii aplicabile regimului matrim onial poate interveni
oricând (în absența unei interdicții legale și în virtutea faptului că desemnarea legii aplicabile nu este
asociată alegerii unui anume regim matrimonial).
Efectele schimbării legii aplicabile se produc numai pentru viitor – în cazul în care soții nu au
stipulat altfel. În nicio situație, schimbarea legii aplicabile regimului matrimonial nu poate prejudicia
drepturile terților.
2. Convenția matrimonială
Într-o calificare primară a noțiunii, convenția matrimonială este „actul juridic de alegere sau,
după caz, de modificare a regimului matrimonial”ori acordul de voință al soților, prin care aceștia
convin asupra regimului juridic căruia îi vor supune bunurile lor.
Terminologia dreptului comparat diferă la desemnarea convenției matrimoniale: „convenție de
căsătorie”, „contract matrimonial”, „contract de căsătorie”, „acord prenupțial” etc. Totuși, nu
întotdeauna termenii sunt utilizați ca echivalenți. Contractul de că sătorie este un tipar mai larg, care

61
poate conține, pe lângă convenția matrimonială care se ocupă de regimul matrimonial adoptat de soți și
alte reglementări: recunoașterea unui copil, responsabilitățile soților cu privire la creșterea copiilor din
căsător ii anterioare și a celor care urmează să se nască, regimul donațiilor făcute de părinții soților etc.
Astfel calificată, convenția matrimonială în dreptul internațional privat este un act juridic
solemn, bilateral, cu caracter oneros, accesoriu căsătoriei și cu afectațiune specifică (organizează
raporturile patrimoniale generate de căsătorie și se circumscrie limitelor căsătoriei). Prin natură și
caractere juridice, convenția matrimonială se diferențiază de căsătorie, de promisiunea de căsătorie, de
convenț ia de curtaj matrimonial, de concubinaj și de parteneriatele civile înregistrate (pactele civile de
solidaritate).
Opozabilitatea față de terți a convenției matrimoniale este strict subordonată înscrierii în
Registrul național notarial al regimurilor matri moniale, conform art. 334 alin. 1 din Codul civil .
Condițiile de fond și condițiile de formă
Codul civil conține două texte referitoare la condițiile de încheiere a convenției matrimoniale:
„Legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează […] admisibilitatea și condițiile de
validitate ale convenției matrimoniale, cu excepția capacității ” (art. 2593 alin. 1 lit. b)
„Condițiile de formă cerute pentru încheierea convenției matrimoniale sunt cele prevăzute de
legea aplicabilă regimului matrimonial sau cele prevăzute de legea locului unde aceasta se încheie ”
(art. 2594).
Condițiile de fond
Intră în categoria condițiilor de fond ale convenției matrimoniale, aspectele referitoare la
capacitate, consimțământ, obiect și cauză (Codul civil român reglementează forma solemnă, ad
validitatem ).
Legea aplicabilă
Consimțământul, obiectul și cauza convenției matrimoniale sunt guvernate de legea aplicabilă
regimului matrimonial, adică legea aleasă de soți sau legea efectelor generale ale căsătoriei:
 legea aleasă de soți (alternativ): legea reședinței obișnuite a unuia dintre soți la data alegerii
regimului matrimonial; legea cetățeniei oricăruia dintre soți la data alegerii; legea primei
reședințe obișnuite comune după celebrarea căsătoriei;
 legea aplicabi lă efectelor generale ale căsătoriei (adică, în ordine, legea reședinței obișnuite
comune a soților, legea cetățeniei comune a soților, legea locului celebrării căsătoriei).

62
Capacitatea de a încheia convenția matrimonială este supusă legii naționale, adică lex
patriae sau legea reședinței obișnuite. Capacitatea de a încheia convenția matrimonială poate fi
urmărită în două momente: anterior încheierii căsătoriei sau în timpul căsătoriei.
Înainte de căsătorie convenția matrimonială poate fi încheiată numai de către persoana care a
împlinit vârsta matrimonială, adică de către major sau de către minorul care a împlinit 16 ani. Ca
urmare a emancipării, persoana minoră (femeie sau bărbat) dobândește capacitate deplină de exercițiu.
Așadar, va putea să încheie sing ură convenția matrimonială, fără a fi necesară încuviințarea părintească
și autorizarea ocrotitorului legal și nici autorizarea instanței de tutelă, în mod analog cerințelor de
încheiere a căsătoriei.
Secțiunea a VII-a. Conflicte mobile de legi în materia regimului matrimonial
Legea aplicabilă regimului matrimonial prezintă importanță pentru mai multe aspecte: regimul
matrimonial care va organiza relațiile patrimoniale ale părților în timpul căsătoriei; admisibilitatea și
condițiile de fond ale convenției matrimoniale; forma convenției matrimoniale; condițiile de fond și
condițiile de formă ale convenției de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial. Așadar,
conflictele mobile de legi generate în materia regimului matrimonial se vor repercuta asupra tuturor
materiilor care operează cu legea aplicabilă regimului matrimonial.
În virtutea autonomiei de voință, soții pot alege, ca lege aplicabilă regimului matrimonial, legea
statului pe teritoriul căruia unul dintre ei are reședința obișnuită la data ale gerii (art. 2590 alin. 2 lit. a
din Codul civil ). Dacă ulterior alegerii, soțul respectiv își schimbă reședința obișnuită, intervine un
conflict mobil de legi . Se va aplica legea veche, adică legea statului pe teritoriul căruia a avut reședința
obișnuită l a momentul când a ales legea aplicabilă.
Dacă soții preferă legea statului a cărui cetățenie o are unul dintre ei, opțiunea se raportează la
data alegerii legii aplicabile regimului matrimonial (art. 2590 alin. 2 lit. b din Codul civil ). După
alegere, soț ul a cărui cetățenie a fost luată ca reper poate schimba cetățenia sau poate deveni apatrid –
situații care vor da naștere unui conflict mobil de legi . Pentru a nu bulversa raporturile juridice
specifice regimului matrimonial, Codul prevede că acesta va ră mâne supus legii vechi, adică legii
statului cetățeniei pe care soțul o avea la data alegerii.
Reședința obișnuită, ca punct de legătură, presupune indicarea de către soți, a legii primei
reședințe obișnuite comune a soților, după celebrarea căsătoriei (ar t. 2590 alin. 2 lit. c din Codul
civil). Dacă soții au, prin ipoteză și succesiv, în timpul căsătoriei, mai multe reședințe obișnuite
comune, pe teritoriul unor state diferite, apare conflictul mobil de legi . Dintre toate legile reședințelor
obișnuite comu ne, se va alege legea primei reședințe obișnuite comune după celebrarea căsătoriei.

63
Reglementarea domeniului de aplicare a legii regimului matrimonial sugerează posibilitatea
existenței conflictului mobil de legi: ”Cu toate acestea, formarea loturilor, pre cum și atribuirea lor sunt
supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului”. Schimbarea lex rei sitae după
momentul partajului atrage conflictul mobil de legi, care are ca soluție legea locului unde bunurile sunt
situate „la data partaj ului” (legea nouă) – art. 2593 alin. 2 din Codul civil .
Conflictul mobil de legi poate să apară atunci când unul dintre soți ori ambii soți intră în
raporturi juridice cu un terț. Dacă soțul (sau ambii soți) au reședința obișnuită pe teritoriul aceluiași s tat
– la data nașterii raportului – se aplică legea statului respectiv. Chiar dacă ulterior momentului nașterii
raportului juridic, reședința obișnuită nu va mai fi comună, rămâne aplicabilă legea veche (legea
statului reședinței obișnuite de la data la ca re a luat naștere raportul juridic).
În concluzie, domeniul de drept internațional privat privind căsătoria este unul extrem de
sensibil atât la nevoile oamenilor care intră în raporturi de familie cu un element de extraneitate, cât și
la evoluțiile sociologice privite din perspectivă juridică, care, studiind realitățile familiale cotidiene, au
sesizat apariția unor situații conflictuale ce se cer, dacă nu a fi prevenite, cel puțin rezolvate în baza
principiului echității și nu numai.