Casatoria 2

Capitolul I Căsătoria

Notiunea de căsătorie

Conform Noului Cod Civil art.259 al.1 ”Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.”. Căsătoria este o uniune liber consimțită, monogamă, ce se încheie în formele cerute de lege, cu scopul de a forma o familie, având caracter civil. În țara noastră oficierea religioasă a căsătoriei este o opțiune a soților in funcție de convingerile lor religioase care nu produce efecte juridice; in orice caz, căsătoria civilă trebuie să o preceadă pe cea religioasă.

Termenul de ”căsătorie” este utilizat în mai multe întelesuri, cum ar fi:

căsătoria este o situație juridică sau statut legal al soților conform art 26-36 Codul familiei;

căsătoria este o instituție juridică a dreptului familiei, totalitatea normelor juridice ce reglementează atât actul juridic cât si situația juridică a căsătoriei;

căsătoria este un act juridic prin care viitorii soți consimt să se căsătorească in formele și condițiile prevăzute de lege.

Condiții de fond și de formă

Condițiile de fond ale căsătoriei, pentru a se putea încheia căsătoria din punct de vedere legal, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții de fond:

diferența de sex, art 271 NCC ”Căsătoria se încheie între bărbat și femeie.”

vârsta legală pentru căsătorie, în conformitate cu art 272 NCC, pentru un consimțământ conștient liber și personal al viitorilor soți, legea a stabilit o vârstă minimă pentru căsătorie, de 18 ani împliniți, însă pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul;

consimțământul la căsătorie, liber, personal și neviciat;

comunicarea reciprocă a stării sănătătii viitorilor soți.

Pe lângă aceste condiții de fond mai există și condiții de formă, rolul acestor este acela de a asigura respectarea condițiilor de formă și de a permite publicitatea căsătoriei. Căsătoria nu este numai un act privat, ci și o instituție care interesează întreaga societate.

Efectele căsătoriei

Starea de persoană căsătorită este aducătoarea unui pachet de drepturi și îndatoriri, atât în beneficiul, cât și în sarcina fiecăruia dintre soți, drepturi și îndatoriri care vor însoți căsătoria pe toată durata sa. Chiar dacă există o mulțime de consecințe generate de căsătorie, de diferite naturi (sociale, morale, juridice etc), efectele căsătoriei fac referire la întregul consecințelor juridice ale acestei instituții de dreptul familiei.

Evident, primul și necesarul efect al căsătoriei este nașterea unei familii. În acest sens sunt, fără ambiguitate, prevederile art. 48 alin 1 din Constituție și ale art. 1 alin 1 din Codul familiei

Codul familiei consacră Capitolul III din Titlul I efectelor căsătoriei (art. 25 – art. 36), articole în care sunt regelementate atât drepturile și obligațiile personale ale soților, cât și cele patrimoniale.

Efectele căsătoriei sunt reglemetate de Constituție și de alte texte ale Codului familiei, precum și de unele legi speciale, astfel:

Constituția României, în art. 48, instituie norme juridice cu privire la următoarele aspecte: consimțământul la căsătorie, egalitatea soților în timpul căsătoriei, dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor, condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate ale căsătoriei, egalitatea în fața legii a copiilor din afara căsătoriei cu cei din căsătorie;

Tot Constituția tutorilor în art. 29 alin. 6 precede dreptul părinților și al tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine;

Codul civil, în art. 937 instituie revocabilitatea donațiilor între soți, iar în art.

Codul civil, art. 937, instituie revocabilitatea donațiilor între soți, iar în art. 1307 interzicerea contractelor de vânzare-cumpărare între soți etc;

Legea nr 319/1994, art. 1-5 stabilește vocația succesorală a soțului supraviețuitor și dreptul de abitație al acestuia.

Capitolul II Noțiuni introductive divorț

2.1 Considerații generale

Când un bărbat și o femeie se căsătoresc pornesc cu gândul că își vor petrece toată viața împreună. Căsătoria îi unește pe cei doi pe viață. În cazul în care unul dintre cei doi decedează, evident căsătoria încetează.

Desfacerea căsătoriei este un mijloc juridic, prin care din voia lui, unul dintre soț poate pune capăt existeței căsătoriei prin instanța judecătorească.

Modul de desfacere a căsătoriei pe cale judecătorească, atunci cand, din cauza unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav lezate iar continuitatea relației dintre ei nu mai poate exista, este divorțul.

2.2 Noțiunea și reglementarea divorțului

Cele mai importante legate de divorț sunt conținute de Codul Civil, CARTEA II – Despre familie, Capitolul VII – Desfacerea casatoriei, Art. 373 si urmatoarele. 
Astfel: 
" Divortul poate avea loc: 
a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptata de celalalt sot; 
b) atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila; 
c) la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani; 
d) la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei. " 

Dispozițiile privitoare la divorț dar și definiția acestuia le regăsim în legislația română, atât în codul de procedură civilă în capitolul VI din Cartea VI art 607-619, dar și în codul familiei art 37-44. Conform dicționarului juridic, divorțul reprezintă desfacerea căsătoriei pe cale judecătoreasca grație unor motive temeinice, a unor relații ireparabile dintre soți care fac irealizabilă continuarea căsătoriei pentru cel care cere desfacerea ei.

Țin să menționez faptul că exista si alte prevederi aplicabile, în functie de situația proceselor de divort. Fiecare speță poate extinde cadrul aplicabil cu prevederi ce reglementează respectiva speță. Printre acestea aș putea să menționez următoarele:

Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului, legea nr. 272/2004

Ordin nr. 81/C/2011 privind completarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 – divortul prin notariat 

OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

2.3 Concepții despre divorț

2.3.1 Concepții care au la bază temeiul juridic al unui divorț

Legislatia in vigoare prevede desfacerea căsătoriei prin divorț având în vedere următoarele posibilițăti:

prin acordul sotilor;

la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei;

la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani;

la cererea unuia dintre soti, atunci cand datorita unor motive temeinice raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila.

În situția în care există copii minori din căsătorie iar cei doi soți se înțeleg în privința divorțului, aceștia se pot adresa pentru un divorț prin accord atât instanței judecătorești cât si ofițerului de stare civilă sau notarului, care, poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul părților, acesteștia din urmă eliberându-le un certificate de divorț.

2.3.2 Concepții care la bază natura motivelor de divorț

Aprecierea motivelor de divorț este făcută de către instanța de judecată pe baza probelor propuse și administrate de către soți.

Codul familiei a cunoscut un sistem formalist al codului civil în care erau enumerate limitative cauzele de divorț, însă de-a lungul anilor s-a renunțaț la acest sistem și s-a consacrat un sistem mai larg de motive de apreciere a motivelor ca fiind temeinice.

Practica judiciară a decis că un act singular de neîntelegere, refuzul de a contribui la întreținerea gospodăriei sau violența verbală, nu poate constitui motiv temeinic de divorț.

Motivele de divorț se impart în două categorii:

motive de divorț de natură subiectivă, întemeiate pe culpa unuia sau a ambilor soți în deteriorarea relațiilor de familie;

motive de divorț de natură obiectivă, independente de culpabilitatea soțului/soților.

Conform art 38 din codul familiei al 1 ”Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”, divorțul nu se întemeiază doar pe culpa unuia dintre soți, așa cum s-ar putea concluziona la o primă vedere, avânt în vedere motivele temeinice care au afectat grav relațiile de familie. Legea nu ne spune exact despre intensitatea vătămării relațiilor dintre soți ci doar ne spune din ”motive temeinice” fără a fi în prezența unei culpe, ci a unei remedieri de situatii.

Există desigur situația în care instanța nu mai este nevoită să stabilească culpa soților, această situație intervine în cazul divorțului pe cale amiabilă. În această situație, deși instanța judecătorească pune capăt căsătoriei, elemental caracteristic și totodată unic este consimțământul soților.

Un alt caz în care instanța nu mai stabilește culpa și desface astfel căsătoria, în cazul unei boli ce face imposibilă continuarea căsătoriei.

2.4 Distincția între încetarea și desfacerea căsătoriei

Deosebirea între desfacerea căsătoriei și încetarea căsătoriei se înfăptuiește prin criterii privind noțiunea situațiilor juridice, prin cazuri ori de încetare ori de desfacere a căsătoriei, prin efectele juridice, prin doctrină si prin elementele de stare civilă.

Căsătoria se încheie în considerearea persoanei, adică intuit personae și evident că odată ce unul dintre soți decedează, căsătoria încetează. Încetarea căsătoriei are loc de drept. Efectele acesteia se produc numai pentru viitor, ex nunc, nu si pentru trecut.

Căsătoria se desface ca urmare a unei hotărâri judecătorești, când datorită unor motive temeinice relațiile dintre soți sunt grav vătămate iar continuitatea căsătoriei nu mai este posibilă, precum și în baza acordului ambilor soți, în condițiile legii. Divorțul, potrivit dicționarului explicative al limbii române înseamnă desfacerea pe cale legală a unei căsătorii.

Legiuitorul deosebește încetarea căsătoriei art . 37 alin. 1 din Codul familiei, de desfacerea căsătoriei care se realizează prin divorț , potrivit art . 37 alin . 2 și art . 38 din Codul familiei.

Spre deosebire de încetarea căsătoriei care are la bază cauze natural și obiective, moartea sau declararea judecătotească a morții unuia dintre soți, desfacerea căsătoriei prin divorț se realizează numai în timpul vieții soților, în condiții pe care legiuitorul le stabilește în art. 37 și art . 38 din Codul familiei.

Capitolul III Procedura divorțului

3.1 Acțiunea de divorț

3.1.1 Instanța compententă

Conform Codului de procedură civilă: ”Judecătoria judecă în prima instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe” iar art 607 din Codul de procedură civilă care stipulează faptul că cererea de divorț este în competența judecătoriei în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu al soților; în cazul în care cei doi nu au avut un domiciliu comun sau dacă niciunul dintre ei nu mai locuiește în circumscripția Judecătoriei în care se află ultimul domiciliu, Judecătoria competent să soluționeze cererea de divorț este aceea în circumscripția căreia pârâtul își are domiciliul, însă dacă pârâtul nu are domiciliul în țară, atunci este competent Judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul, astfel concluzionez faptul că instanța compentă pentru a soluționa cererea de divorț este Judecătoria.

În ceea ce privește competența teritorială se deosebesc mai multe situații, cum ar fi:

în cazul în care cei doi soți nu au locuit împreună sau dacă nici unul dintre aceștia nu mai locuiește în circuscripția judecătoriei ultimului domiciliu comun, se aplică dreptul comun, acțiunea înaintându-se judecătoriei potrivit domiciliului pârâtului sau reședinței acestuia.

dacă pârâtul își are domiciliul/reședința în străinătate sau dacă domiciliul/reședința acestuia nu se cunosc atunci acțiunea se va înainta la domiciliul reclamantului

în situația în care cei doi au avut un domiciliu comun, iar unul dintre ei încă mai locuiește în circumscripția Judecătoriei în care se află ultimul lor domiciliu, atunci acțiunea de divorț se va înainta la Judecătoria în circuscripția căreia se află ultimul lor domiciliu.

3.1.2 Cererea de divorț

Codul de procedură civilă prezintă în art 194, că cererea de chemare în judecată va cuprinde urmatoarele:

numele și prenume

domiciliul și reședința părților

numele și prenumele celui care reprezintă partea în process, iar în cazul reprezentării prin avocet, numele și prenumele acestuia și sediul profesional

obiectul cererii și valoarea lui, atunci când acesta este evaluabil în bani, dar și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii

motivele de fapt și motivele de drept pe care se întemeiază cererea

probele, dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere

semnătura

Pe lângă cele spuse mai sus, în cererea de divorț se va cuprinde și numele copiilor minori născuți din căsătorie sau care se bucură de starea legală de copii legitimi față de amandoi soții, dar și copii recunoscuți de aceștia, în cazul în care ei există. Dacă totuși aceștia nu există, atunci în cerere se va stipula acest lucru.

La dosar se vor anexa copii după certificatul de căsătorie al soților și în cazul în care există copii minori, copii ale certificatului de naștere ale acestora. Aceste copii, conform art 149 Cod de procedură civilă, se vor anexa în atâtea numere cate sunt necesare pentru comunicare.

Cererea de chemare în judecată, în cazul în care nu cuprinde numele și prenumele, obiectul, motivele de drept și de fapt sau semnăturile părților, este nulă.

După ce toate cele de mai sus au fost îndeplinite, și după caz, cererea a fost timbrată, aceasta se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare. Odată înregistrată cererea, aceasta este supusă verificării și regularizării.

Completul de judecată căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza va verifica daca cererea a fost realizată conform legii și dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa.

3.1.3 Taxa de timbru

Reglementarile referitoare la taxele judiciare de timbru au fost schimbate in urma intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 si, cu aceasta ocazie, tarifele aplicabile in cazul cererilor de divort au fost majorate.

Atunci cand cererea de divort se face prin acordul sotilor, la solicitarea ambilor sau a unuia dintre ei acceptata de celalalt, taxa de timbru este de 200 de lei.

Taxa este de doar 100 de lei atunci cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt vatamate in mod grav si nu se mai poate continua casatoria, precum si atunci cand cererea se introduce la solicitarea unuia dintre soti, in urma unei separari care a durat minimum doi ani.

Daca divortul se face la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea mariajului, taxa de timbru este de 50 de lei.

Tot cu 50 de lei este taxata si cererea referitoare la acordarea despagubirilor sau pentru stabilirea prestatiei compensatorii.

Potrivit actului normativ mentionat, costa cate 20 de lei fiecare cerere care nu este accesorie unei cereri de divort si care are ca obiect stabilirea locuintei copilului, exercitarea autoritatii parintesti, stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor, dreptul parintelui sau al altor persoane decat parintii de a avea legaturi personale cu copilul, locuinta familiei.

3.1.4 Întâmpinarea

Conform art 205 al 1 Codul de procedură civilă, întâmpinarea este ” actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată”.

Așa cum reclamantul prin cererea de chemare în judecată își formulează pretențiile și își arată mijloacele de probă pe care dorește să le folosească pentru a-și susține afirmațiile, și pârâtul are aceleași drepturi. Prin întâmpinare el răspunde acuzelor aduse de către reclamant, va răspunde cu afirmații în fapt și în drept și totodată pentru a-și susține afirmațiile va adduce dovezi în acest sens.

În concordanță cu art 208 Cod de procedură civilă vine și Ordonanța de urgență a Guvernului nr 138/2000, cele doua subliniază faptul că întâmpinarea este obligatorie, înafară de cazurile prevăzute de lege, iar nedepunerea ei în termenul prevăzut atrage decăderea din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine public.

Potrivit art 205 al 2 întâmpinarea trebuie să cuprindă următoarele:

nume și prenume

cod numeric personal

domiciliu/reședința

excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea reclamantului

răspunsul la toate pretențiile și motivele în fapt și în drept

dovezile cu care se apară împotriva fiecărui capăt de acuzare

semnătura

La întâmpinare se anexează la fel ca la cererea de chemare în judecată, același număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, dar și un rând de copii pentru instanță.

Întâmpinarea este văzută ca un răspuns la cererea de chemare în judecată, este o replică. În această replicăm, pârâtul va arăta toate excepțiile procesuale pe care întelege să le invoce, dar și excepții privind nulitatea cererii, necompetența, lipsa de interes, litispendența, etc.

În același timp, întâmpinarea va cuprinde apărările de fond, pentru fiecare capăt de cerere, dar și apărările în fapt, cât și în drept.

Dacă pârâtul dorește proba cu martori, acesta va indica în întâmpinare numele și locuința acestora, iar dacă dorește proba cu înscrisuri va anexa copii certificate de pe înscrisuri.

În situația în care, întâmpinarea, este formulată de către un reprezentant al pârâtului, acest lucru se va preciza și se va alătura dovada calității sale.

La sfârșitul întâmpinării aceasta trebuie semnată, lipsa semnăturii atrage, la fel ca în cazul cererii de chemare în judecată, nulitatea ei.

Termenul de depunere a întâmpinării, sub sancțiunea de a mai putea depunde probe la dosar și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică, este de 25 de zile de la primirea cererii de chemare în judecată. Totuși dacă pârâtului nu ia fost comunicată cererea de chemare în judecată, acesta va putea cere instanței un termen pentru a lua la cunoștință de motive și de a formula întâmpinarea. Subliniez însă faptul că acesta trebuie să facă dovada ca nu ia fost comunicată cererea de chemare în judecată.

Chiar dacă pârâtul nu a depus întâmpinare din diferite motive, acesta în continuare are posibilitatea de a se apăra prin combaterea pretențiilor reclamantului dar și prin discutarea, în fapt și în drept, a susținerilor și a dovezilor reclamantului, și poate să invoce în tot cursul procesului excepțiile de ordine publică.

3.1.5 Cererea reconvențională

Soțul pârât, până cel târziu în prima zi de înfățișare, în ședința public, în cazul faptelor petrecute înainte de această dată, iar în cealaltă situație până la înceăerea dezbaterilor asupra fondului, poate să facă și el cerere de divorț. Această cerere se va face la aceeași instanță și se va judeca împreună cu cererea reclamantului.

Cererea reconvențională are natura juridică a unei cereri clasice de chemare în judecată, pârâtul poate să pretindă tot ceea c ear putea solicita printr-o cerere de chemare în judecată.

Prin introducerea cererii reconvenționale se urmărește:

obținerea unei obligări la plată și a reclamantului

atenuarea obligației pârâtului față de reclamant

neutralizarea obligației pârâtului față de reclamant, chiar dacă uneori nu este nevoie de cererea reconvențională ci doar de o simplă apărare în fond.

Dacă pârâtul dorește să obțină un alt avantaj decât simpla respingere a pretențiilor reclamantului, acesta trebuie să formulize o cerere reconvențională. Această cerere are un caracter facultativ, pârâtul are posibilitatea de a alege între valorificarea pretențiilor proprii pe calea incidental a cererii reconvenționale sau pe calea unei cereri principale care să declanșeze un alt proces.

Cererea reconvenționează prezintă unele avantaje, cum ar fi: asigurarea soluționării pretențiilor celor două părți într-un singur process, economii de timp și de cheltuieli, oferă condiții pentru o judecată mai bună, instanța cunoscând situația în complexitatea ei și totodată se evită pronunțarea unor hotărâri contradictorii.

3.1.6 Depunerea cererii. Fixarea termenului. Citarea

Cererea de chemare în judecată se poate depunde ori personal, ori prin reprezentant, ori prin poștă. Excepția o reprezintă cererea de divorț care trebuie depusă personal de către reclamant.

La primirea cererii de chemare în judecată de către președintele instanței sau de către judecătorul care îl înlocuiește, dacă această cerere de chemare în judecată, nu întrunește cerințele prevăzute de lege, se va pune în vedere să se completeze cererea. Atunci când completarea nu este posibilă, cererea se va înregistra și se va acordă un termen scurt pentru completări ulterioare.

Dacă cererea de chemare în judecatăse depune prin poștă, lipsurile ei se vor comunica în scris, având obligația ca până la termenul acordat să se facă acele completări sau modificările necesare.

În toate cazurile, neîndeplinirea în termen a obligațiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecății, însă totuși dacă se constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, procesul își urmează cursul firesc.

Primul termen de judecată nu se va mai fixa în mod aleatoriu, după îndeplinirea condițiilor legale de către cererea de chemare în judecată, cum era în vechea reglementare, termen care, de cele mai multe ori, era mult prea lung, și astfel, legiuitorul stabilește un termen fix de maxim 60 de zile, după ce se vor îndeplini procedurile de comunicare a întâmpinării și a depunerii răspunsului la întâmpinare, perioadă în cadrul căreia instanța va fixa primul termen de judecată.

Există excepții, în situațiile de urgență, aceste termene se pot reduce, conform art 201 C. proc civ al 5, iar potrivit aceluiași articole al 6, în cazul pârâtului care domicilează în străinătate se va fixa un termen mai lung, rezonabil.

Așa cum am mai spus, citarea pârâtului depinde de mai multe