Casatoria

Considerații generale

Căsătoria numită în Roma Antică iustum matrimonium sau iustae nuptiae, este definită de jurisconsultul Modestinus ca fiind: ” unirea bărbatului cu femeia, o comunitate pentru întreaga viată, împărtășirea dreptului divin și uman”. Această definiție este interpretată ca fiind legătura încheiată pentru toată viața, legătură ce stabilește între soți o comunitate desăvârșită nu numai în ce privește bunurile materiale ci și o împărtăsire a femeii din dreptul divin al bărbatului, la cultul strămoșilor săi.

Instituția căsătoriei la cetățenii romani stabiliți în Dacia, urma regulile dreptului roman. Sclavii din Dacia, ca pretutindeni în lumea romană, nu puteau încheia o căsătorie, dar se puteau bucura de contubenium ce avea valoarea unui pur fapt si nu aceia a unei căsătorii matrimonium.

Familia în secolele IV-IX devine celula de bază a societății. Ea se manifestă în îndatorirea de întreținere reciprocă între soți și între părinți și copii. Aceste principii au fost întărite de influența perceptelor religiei creștine răspândite in lumea daco-romană înca din secolul III e.n. În aceasta perioadă căsătoria se încheia prin liberul consimtământ al soților sub aceiași influentă a bisericii ortodoxe, căsătoria se incheie prin binecuvantare religioasă.

La mijlocul secolului XVI se observă, în legătură cu căsătoriile la români aceleași obiceiuri și aceleași reguli pentru toți, dar la oamenii de rând îngrădirea este și mai mare deoarece se obișnuia ca fetele să fie răpite. Se credea ca dacă sunt răpite căsătoria va fi mai trainică decât dacă sunt cerute părintilor

În această perioadă raporturile dintre soți erau dominate de principiul inegalității sexelor principiu consimțit de perceptele religioase dominante.

Ca efect al căsătoriei pravilele românești din secolul XVII-lea, se stabilesc obligații de fidelitate a soției, obligând-o de a-l urma pe soț, iar soțul are dreptul de corecție asupra soției, putând să o certe, iar pentru vătămare s-o bată cu vrățmăsie oricât de mare, ba chiar să o închidă în temniță..

În vederea căsătoriei, părinții miresei îi constituiau o dotă, consemnată într-un izvor sau o foaie de zestre. Unele din aceste acte au ajuns până la noi, așa încât se pot cunoaște bunurile primite de viitoarea soție. De obicei, este vorba despre sate, dar și despre mori, prisăci, vii (eventual cu crame), livezi, case și dughene în orașe, vite.

În dreptul scris, zestrea putea fi formată din bunuri mobile sau imobile, accentual punându-se pe aportul fetei.

De drept, soțul nu putea să înstrăineze dota soției sale, deși bunurile se aflau în administrarea lui. Dacă acest lucru se petrecea totuși, femeia era despăgubită: fie cu bunuri din averea soțului, fie, în cazul morții bărbatului, cu bunuri ale părinților sau rudelor acestuia. Dacă femeia era vinovată de adulter, își pierdea zestrea în favoarea soțului înșelat; în cazul în care avea copii, zestrea le revenea acestora.

Relațiile prenupțiale sau extraconjugale erau, de regulă condamnate, de opinia publică sub influența bisericii si prevedeau pedepse grave.

2. Logodna

Precum în epoca modernă, căsătoria era precedată de logodnă, așa numita ”sponsalia”. În Roma antică o fiică putea fi logodită cu un tânăr începând de la vârsta de 6 sau 7 ani chiar împotriva voinței sale, ea aflându-se sub autoritatea totală a tatălui său (pater familias). Dragostea nu era un atribut al căsătoriei. În familiile patricienilor căsătoria reprezenta un acord de interese dintre două familii care le apropria. Această logodnă a constat într-un angajament real prin care se leagă femeia la un fel de fidelitate premaritală de viitorul soț. Căsătoria se încheie prin trecerea tinerei femei din familia tatălui la cea a soțul ei.

      Logodnicul fetei se angaja de a asigura îndeplinirea promisiunii sale de căsătorie prin punerea unui inel pe degetul inelar de la mâna stângă a fetei. Se credea că între acest deget și inel exista o anumită relație. Aulus Gellius spune că acest deget conectează un nerv subțire direct la inimă.

La baza instituției, în forma ei medievală, stăteau prevederile dreptului canonic răsăritean, care o definea drept făgăduiala unei căsătorii viitoare, cu precizarea că se poate face fie printr-un înscris, fie fără înscris. Lipsa deplinelor facultăți mintale constituia un impediment la încheiere, dar nu și o cauză pentru desfacerea ei ulterioară. O astfel de legătură dădea dreptul de acțiune logodnicului sau viitorului socru pentru a apăra de calomie logodnica.

Logodna producea efecte juridice atât privitor la soarta tinerilor cât și asupra bunurilor avansate cu aceasta ocazie. În sistemul popular logodna avea loc de obicei cu ocazia pețitului, atunci se cădea de acord asupra datei căsătoriei, se schimbau daruri între tineri și părinții lor. În unele regiuni se obisnuia să se dea cu ocazia logodnei o sumă de bani căpara, această sumă fiind considerată arvună dată pentru mireasă, trebuind restituită în caz de desfacere a logodnei.

În regiunile cu puternice tradiții patriarhale, inițiativa logodnei o luau de regulă, parinții, fară a mai fi întrebați tinerii, uneori această inișiativă se lua chiar înainte de nasterea acestora, dat în cele mai multe cazuri aceasta se facea cu consimțămantul tinerilor.

În sistemul dreptului Transilvănean, legătura încheiată între bărbat si femeie in vederea încheierii unei căsătorii a fost considerată în perioada feudală o taină bisericească fiind precedată de sposalia.

De la încheierea logodnei și până la perfectarea căsătoriei, se obisnuia ca logodnicii să se viziteze, să poarte discuții și să își prezinte zestrea.

Căsătoria și efectele ei

Dreptul medieval scris nu cunoștea un adevărat contract de căsătorie ca formalitate imediată a celebrării acesteia.

Odată cu intrarea instituției căsătoriei sub sfera de influentă a bisericii, a devenit obligatorie pentru credincioșii tuturor cultelor din Transilvania, încheierea acesteia în fața și cu concursul unei fețe bisericești. Dispărând vechile ei forme (cumpărarea, raptul), căsătoria a avut la bază consimțământul liber al părților exprimat în formă solemnă, în fața organului bisericesc competent care își dădea binecuvântarea.

Ca formalități imediat consecutive celebrării căsătoriei religioase, Conciliul din Trent (1545-1563) a impus preoților catolici completarea unor registre de căsătorie, unde erau obligați să treacă numele soților, a martorilor, ziua și locul celebrării căsătoriei.

La românii din Munții Apuseni, s-a păstrat un obicei de origine ilirică conform căreia se contractau căsătorii cu prilejul unor reuniuni periodice, cu prilejul cărora băieții își alegeau fetele cu care voiau să se căsătorească.

Dreptul scris prevedea expres publicitatea actului căsătoriei “Nimeni să nu fie cununat în taină, ci să fie mai mulți de față”. Pe lângă preot, conciliul din Trent prevedea și prezența a câțiva martori și anunțuri prealabile pentru a se împiedica împotrivirea.

Primele măsuri generale referitoare la reglementarea actelor de stare civilă în principatele române au fost introduse de Reulamentele organice din 1832. Întocmirea și păstrarea acestor acte rămânând în seama membrilor clerului, dar fiecare act trebuia să fie redactat în două exemplare, la sfârșitul anului, unul din exemplare era depus la autoritățile civile( în Țara Românească la tribunal, iar în Moldova la isprăvnicie). Trecerea actelor de stare civilă de la parohiile urbane si rurale, la primăriile orășenești și sătești are loc abia la 1 iulie 1865. Caracterul laic al actelor de stare civilă fiind apoi consacrat prin Constituția din 1866.

Codul civil de la 1864 în articolul 151 ne menționează că celebrarea căsătoriei se va celebra în public în fata ofițerului stării civile. Tot în acest cod de legi putem observa că înainte de celebrarea căsătoriei erau necesare două publicații a acesteia. Nerespectarea acestei formalități atragea o amendă de peste 300 lei.

Dupa celebrarea căsătoriei ca atribut al personalității numelui femeia purta numele bărbatului. Rareori atunci când bărbatul se instala în casa și averea femeii el primea numele acesteia cu o terminație de genul masculin, spre exemplu Catrinoiu (soțul Catrinei).

În ceea ce privește domiciliul regula generală a fost ca femeia sa isi aibă domiciliul în locuința soțului, dar erau ți cazuri în care soțul era primit în casa femeii. Socrul și soacra erau asimilați cu părinții, fără ca totusi tinerii căsătoriți să locuiască cu aceștia. În ceea ce privește zestrea primită de aceasta de la familie, aceasta era administrată de soț, acesta neputând să o înstrăineze.

4. Condiții ale căsătoriei în istoria dreptului românesc

Căsătoria constituie cel mai obișnuit izvor al puterii părintești. Coniunctio maris et feminae, consortium omnis vitae divini et humani iuris communicatio(unirea barbatului cu femeia, o comunitate pentru întreaga viață, împărtășirea cultului divin și uman).

Pentru încheierea căsătoriei se cereau anumite condiții de fond,care, cu toate modificările suferite în evoluția lor, au rămas in esență aceleași.

Consimțămantul

În epoca cea mai veche a dreptului roman, căsătoriile persoanelor aflate sub putere se încheiau de către pater familias, care putea dispune de aceste persoane ca de niște sclavi sau lucruri.

Mai târziu, alături de consimțământul capului de familie s-a cerut si acela al viitorilor soți. Așadar căsătoria putându-se materiazila doar prin liberul consimțământ al acestora.

În sistemul juridic popular sau în legiuirile medievale românești manifestarea de voință în principal a tinerilor era primordiala, dar exista si cazul populației cu ocupații pastorale unde consimțământul părinților trebuia respectat.

Codul Civil de la 1864 în articolul 129 ne spune că nu este căsătorie dacă nu este consimtământ.

Varsta

În Roma Antică în momentul încheierii căsătoriei băiatul trebuie sa fie puber iar femeia nubilă. Fixată inițial de la caz la caz, limita inferioară de vârsta a fost de timpuriu stabilită la 12 ani pentru fete si 14 ani pentru băieți.

Dreptul scris mentinea deasemenea aceste limite de vârsta Căsătoria realizându-se timpuriu, o fata la 24 de ani fiind considerată fată bătrână.

Vârsta mirelui era mai mare ca vârsta miresei, acest fapt constituind regula pentru toate categoriile populației.

Odată cu trecerea timpului aceste limite de vârsta au crescut considerabil, după cum putem observa în Codul general al României de la 1864. Articolul 127 din Codul civil ne spune că nu este iertat bărbatului înainte de 18 ani și femeii înainte de 15 ani să se căsătorească, acest lucru fiind posibil doar cu acordul părinților, vârsta la care acestia putându-se căsători fără acordul părinților fiind de 21 ani. În articolul 128 putem observa că legiuitorul consideră că numai Domnul poate da dispense de vârstă pentru motive grave.

Rudenia

Legărura de rudenie reprezenta un impediment în realizarea căsătoriei încă de la începuturi.

Viitorii soți să nu puteau fi rude, nici în linie directă nici în linie colaterală.

Deasemenea nu se puteau căsătorii consangvinii si afinii pana la gradul 8 de rudenie naturală și spirituală. Afinitatea este legătura de rudenie care unește pe un soț cu rudele celuilalt soț și constituie , în linie directă, o piedică la căsătorie la infinit, iar in linie colaterală, între cumnați si cumnate;

Sistemul popular cunoaste si derogări în materie de rudenie prin aliantă în special in Transilvania prin căsătoria unui grup de fraăi cu un grup de surori, luarea în căsătorie a cumnatei după moartea fratelui.

Existeau și alte impedimente precum:

– nici unul dintre vitorii soți să nu fie căsătorit, bigamia fiind prohibită încă din Roma Antică

– preoții erau opriți de la căsătorie

– tutorele nu se putea căsători cu copila sa

– cel ce se afla la a 3-a căsătorie

– cei care aveau situații sociale diferite

Nerespectarea acestor condiții putea atrage dupa caz, nulitatea absolută sau relativă.

Nulitatea absolută era atrasă în cazul căsătoriei neîngăduite ( între rude de grad oprit), căsătoriei nelegitime ( tutore si copil), căsătoriei blestemate.

În aceste cazuri anularea consta in confiscarea bunurilor, exilarea acestora, iar dacă era vorba de oameni de jos acestia erau si biciuiți.

Nulitatea relativă se producea în cazul viciilor de consimțământ la cererea părților lezate, în special în dreptul transilvănean, eroarea putea fi asupra persoanei, asupra conditiei sociale sau asupra stării materiale.

Desfacerea căsătoriei

Căsătoria se putea desface prin moartea unuia dintre soți sau, în sistemul dreptului canonic răsăritean, prin divorț.

În Transilvania, la populația catolică, divorțul nu era admis, fiind considerat că o femeie măritată este legată de lege cat trăiește bărbatul. După reforma religioasă, divorțul a fost admis, uneori cu foarte mare ușurință, ceea ce a provocat riposta unor teologi.

În secolul XVII puteau fi invocate ca motive de divoț imoralitatea soției sau a soțului, dușmănia bărbatului sau a rudelor sale asupra femeii, nebunia.

Dreptul canonic ortodox nu îngăduia a se face mai mult de patru căsătorii succesive.

Referințe bibliografice

Codul General al României, Legi uzuale I, Editura Viața Românescă.

Dumitru Firoiu, Liviu Marcu, Istoria Dreptului Romanesc Volumul II, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti 1984.

Jerome Carcopino, Viața cotidiană în Roma la apogeul Imperiului, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1979.

Liviu Marcu, Istoria dreptului românesc, Editura Lumina Lex, București 1997.

Vasile Val Popa, Drept privat roman, Editura All Beck, București, 2004.

Vladimir Hanga, Mircea Dan Bocșan, Curs de drept privat roman, Editura Rosetti, București, 2005.

Vladimir Hanga, Liviu Marcu, Istoria Dreptului Romanesc Volumul I, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti 1980

Bibliografie

I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediția a VI-a, Ed. All Beck, București, 2001

A.Stănoiu, M. Voinea, Sociologia familiei, T.U.B., 1983

Dicționarul de filozofie , București, Ed. Politică, 1978

I.Albu, Dreptul familiei, E.D.P., București, 1975

I. P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ed. a VII-a, Ed. All Beck, București, 2002

M. Banciu, Dreptul familiei, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1998

A.Ionașcu, M.Mureșan, M.Costin, V.Ursa, Familiași rolul ei în societatea…, Ed. Dacia, Cluj

T.R. Popescu, Dreptul familiei, tratat, vol. I, E.D.P., București, 1965

T. Bodoașcă, Contribuții la definirea juridică a familiei și la stabilirea conținutului acesteia, Dreptul nr. 12/2004

Constituția României, cap.II Drepturile și libertățile fundamentale

E. Florian, Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, București, 1997

Declarația universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948

Codul civil de la 1864

E.Florian, Dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, București, 2011

I. Albu, Căsătoria în dreptul român, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988

Florian Emese, „Dreptul Familiei, Editia 3, cu referiri la Noul Cod Civil”, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2010

Reghini, I., Diaconescu, S., Vasilescu, P., „Introducere în dreptul civil”, ed. a 2-a, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napoca, 2008

P. Murrat (coordonator), în „Droit de la familie”, 4e ed., Ed. Dalloz,2007

C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Ed.All, București, 1996, vol.I

M.D. Bocșan, Le Code Napoléon en Roumanie au siècle dernier, Revue internationale de droit comparé, nr.2/2004

I.Bolovan, D.Covaci, D.Deteșan, Legislația ecleziastică și laică privind familia românească în Transilvania în a doua

jumătatea a secolului al XIX-lea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009

C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, A. Băicoianu – Tratat de drept civil român, vol. III, ed. All, București-1998, vol. III

Legea privitoare la ridicarea incapacității civile a femeii măritate, promulgată prin D: 1412/19.04.1932 și publicată în M.Of. din 20.04.1932

C. G. Disescu – La puissance du mari sur la personne et les biens de la femme, th, ed. A. Derenne, Paris-1877

A.R.Ionașcu, Curs de drept civil român. Dreptul familiei, Librăria Cartea Românească din Cluj, Sibiu, 1941, vol.II, partea I

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011

C.Hamangiu,I.Rosetti-Bălănescu,AL.Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. I, Ed. Națională, București, 1928

C.Hamangiu,I.Rosetti-Bălănescu,AL.Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. I, Ed. All, București, 1996

M.Avram,Numele soților în dreptul român și în lumina Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, în “Curierul judiciar” nr. 10/2002

Iulius Cezar Dumitrescu, Un aspect privind reglementarea alegerii numelui de familie de către soți, Dreptul nr. 10/2004

Emese Florian, Dreptul familiei,Ed. C.H.Beck, București, 2006

Cristiana-Mihaela Crăciunescu – „Regimuri matrimoniale”, Ed. All Beck, București, 2000

Cristiana-Mihaela Crăciunescu – Dreptul de dispoziție al soților asupra bunurilor ce le aparțin, în diferite regimuri matrimoniale, Ed. Universul Juridic, București 2010

Gherghe Aurelian, Noile modalități de desfacere a căsătoriei, în „Noul Cod civil. Comentarii”, op. cit., 2009

Legea nr. 202 din 2010 privind unele masuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în în M. Of. al României, Partea I, nr. 414 din 26 octombrie 2010

Atasiei, D., Țit, H., „Mica reformăn în justiție – Legea nr. 202/2010 comentată”, Editura Hamangiu, București, 2010

Gherghe A, Dreptul familiei, Ed. Europolis, Constanța, 2010

Trib. jud. Maramureș, decizia civilă nr. 1096/1976, R.R.D. nr. 12/1977

Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 643/1978, R.R.D. nr. 10/1978

Trib. jud. Hunedoara, decizia civilă nr.793/1978, R.R.D. nr. 1/1978

Trib. jud. Bistrița-Năsăud, decizia civilă nr. 538/1970, R.R.D. nr. 4/1971

Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 766/1978, R.R.D. nr. 11/1978

Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 1823/1971, CD. 1971

Trib. jud. Constanța, decizia civilă nr. 20/1987, R.R.D. nr. 7/1987

Plenul Trib. Suprem, Decizia de îndrumare nr. 10/1969 modificată prin Decizia de îndrumare nr. 10/1974, pct. 5 lit. a), CD. 1974

Deciziei de îndrumare a Plenului Trib. Suprem nr. 1/1964, Culegere de decizii ale Plenului Tribunalului Suprem pe anii 1952-1965

T.M.B., secția a III-a civilă, decizia nr. 1458/1991, CD. 1991

Trib. Suprem, secția civilă, decizia nr. 348/1979, CD. 1979

Trib. Suprem, în compunerea prevăzută de art. 39 alin. (2) și (3) din Legea pentru organizarea judecătorească, decizia civilă nr. 55/1975, CD. 1975

Trib. București, secția a V-a civilă, decizia nr. 50/2002

N. Titulescu, Dreptul Civil, Fundația Europeană Titulescu, Ed. AH Beck, București, 2004

C.S.J., secția civilă, decizia nr. 2447/1993, B.J. 1993

T.M.B., secția a IlI-a civilă, decizia nr. 1884/1983, R.R.D. nr. 5/1984

I. Albu, Dreptul părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul de a avea legături personale, R.R.D. nr. 2/1988

Jurisprudență națională 2004-2005, Ed. Brilliance, Piatra-Neamț, 2006

I.Albu, Dreptul părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul de a avea legături personale, R.R.D. nr. 2/1988

D. Tițian,Cauzele cu minori în materie civilăși penală. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2006

I. Albu, Dreptul părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul de a avea legături personale, R.R.D. nr. 2/1988

D. Tițian,Cauzele cu minori în materie civilăși penală. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2006

Plenul Tribunalului Suprem, decizia de îndrumare nr. 19/1964, în Legislația familiei

Decizia de îndrumare nr. 2/1971 a Plenului Tribunalului Suprem, C.D., 1971

Trib. jud. Neamț, dec. civ. nr. 341/1971, cu note de M. Abramovici – I, S. Munteanu – II, în R.R.D. nr. 6/1972

Trib. jud. Olt, dec. civ. nr. 966/1971, cu notă de G. Turianu și M.Ionescu, în R.R.D. nr. 3/1973

Trib. jud. Timiș, dec. civ. nr. 76/1972, în R.R.D. nr. 2/1972

Lg.61/1993, republicată în M.Of. nr.58/08.02.1999; modificată și completată prin O.G.nr. 44/2006

O.G. 44/2006 modifică și completează O.G. nr.148/2005 privind susținerea familiaei în vederea creșterii copilului și a Lg.

Nr.61/1993 privind alocația de stat pt. copii ( M.Of. nr.545/23.06.2006 ).

Legea nr. 61/1993, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 44/2006

Legea nr.272/2004 referitoare la protecția și promovarea drepturilor copiilo, republicată în 2014

Trib.Suprem, col.civ., dec.nr. 238/1961 , V.M.Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, vol.II, Ed. Național, București, 1997,

Legea 59/1993 – pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993

OUG 138/2000 – pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000

Legea 202/2010 – privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010

Legea 71/2011 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011

I.Leș, Proceduri civile speciale, Ed. All Beck, București, 2000

I.Rucăreanu, Fundamentarea teoretică a dreptului comerțului internațional, Ed. Acad.,1973

I:Dogaru, C.Mocanu, T.R. Popescu, M.Rusu, Principii și instituții în dreptul comerțului internațional, Ed.Scrisul Românesc,

Craiova, 1980,

Elementul internațional reprezintă legătura raportului juridic cu un alt sistem de drept, cf. Dicey and Morris, on The conflict of Laws, Londra,1980, Ed.10, vol.1, pg.3

I.P Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internațional privat, ediție revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2005

D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internațional privat, Tratat elementar, vol.I, Editura Lumina Lex, București, 1999

T. Prescure, C.N. Savu, Drept internațional privat, Editura Lumina Lex, București, 2005

I.P Filipescu, Drept Internațional Privat, Ed.Didactică și pedagogică,București, 1964,pg.6-8; M.Jacotă, Drept internațional privat, Ed.Didactică și pedagogică,București, 1964

N. Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, București, 1999

L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile, vol.I, Regimul juridic general sau Ființa obligațiilor civile, Editura C.H. Beck, București, 2006

P.A. Szabo, Trăsăturile esențiale ale elementelor de extraneitate din cuprinsul raporturilor juridice civile, în S.U.B.B., 1970

M. Mureșan, Drept civil. Partea generală, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1996

P.A. Szabo, Trăsăturile esențiale ale elementelor de extraneitate din cuprinsul raporturilor juridice civile, în S.U.B.B., 1970

I.Macovei, Drept internațional privat, vol.I, Editura Ars Longa, Iași, 1999

D.A. Popescu, Itinerarii și evoluții în dreptul internațional privat. Spre un drept internațional privat european, în RRDP, nr.1/2007

Iorgu Radu, Știința și tehnica dreptului internațional privat, Cluj, 1939, vol.I

Ion Filipescu, Drept internațional privat, Ed.Academiei Române, București, 1991

Lg.nr.105/1992 privind cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat

C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole,Vol. I – Drepturi și libertăți, Ed. All Beck, București, 2005

C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu,Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All Beck, București, 1998

C.M. Crăciunescu, Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, București, 2000

M.V. Jakotă, Drept internațional privat, vol. I, Ed. Fundației „Chemarea”, Iași, 1997

N.C. Dariescu, C. Dariescu, Legea aplicabilã convenției matrimoniale încheiate între soții străini cu aceeași cetățenie și cu domiciliul în România”, în C.J. nr. 12/2006

Lege nr. 255/2013

Macovei I.,  Drept internaț ional privat , Editura C.H. Beck, București, 2011

Ungureanu F., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internațional privat ., Ed. Hamangiu, București, 2007

Art.3 Regulamentul (C.E.) nr. 2201/2003

Curtea de Apel Timișoara, Secția I civilă – complet specializat de familie și minori, Decizia civilă nr. 242 din 19 martie 2013

Iva Perin Tomicic, Private International Law Aspects of the Matrimonial Matters in the European Union – Jurisdiction,

Recognition and Applicable Law, în Collected Papers of Zagreb Law Faculty, Vol57

Nina Nina Dethloff, Green Paper on applicable law and jurisdiction in divorce matters. Comments on Questions 19 and 20

Michael Nicholls, Jurisdiction In Matrimonial And Parental Responsibility Matters, pg.4, pe site-ul Academiei de Drept European

Dariescu C.,  Fundamentele dreptului internațional privat , Ed. Universul Juridic, București 2012,

L.Filipescu Raporturile dintre părinții firești și copiii lor în dreptul internațional privat, în R.R.D. nr.4/1967

O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept internațional privat, Edit. All Beck, București, 1999

D. Al. Sitaru, Drept internațional privat, Edit. Lumina Lex, București, 2000

I.Filipescu, A. Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Edit. Universul Juridic,București, 2005

Lg. 192 / 2006, actualizată prin:Legea 202/2010 – privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M.Of. nr.714 / 2010

Lg.192 / 2006

Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe din 30 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 68/2013

OUG 90/2012 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator,

precum și pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator din 12 decembrie 2012, Monitorul Oficial 878/2012

Legea 115/2012 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator din 4 iulie 2012, Monitorul Oficial 462/2012

Popescu Raluca: “Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană”, Ed. Polirom, Iasi, 2009.  

http://familie-relatii.acasa.ro

Petru Iluț, Sociopsihologia și antropologia familiei, Editura Polirom, 2005

Petru Iluț.: “Sociologia familiei”, Ed. Universității Cluj – Napoca, 1993

T.Rotariu, P.Iluț, Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Iași, Ed.Presa Clujeană, 2005

I.Radu, Psihologie socială, Cluj-Napoca, Ed EXE SRL, 1994

M.Spânu, Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului, Chișinău, Ed.Tehnică, 1988, cap.IV.

Ion Dogaru, Sevastian Cercel , “Elemente de dreptul familiei”, Ed. Themis, Craiova, 2001

Ion T. Amuza,“Căsătoria și divorțul în vechiul drept românesc”, Ed. Sylvi, București 2003

Îndreptarea legii, Țara Româneasca 1652, Cartea Românească de Învățătură, Moldova 1648: ’’ și încă să o bată și cand va fi cu vina, după ce va fi facut, ș-atunce cu măsură, să nu o prea treacă, ci cu blândețe, iară nu cu vrăjmășie, fără vină și fără ispravă.’’

Legiuirea Caragea, cap. 16, 9

Noul cod de procedură penală

Alain Benabent, Droit Civil. La famille, Ed. Litec, Paris 2000

Codul civil fr. / Noul cod de procedură fr.

A.R. Motica, Reglementarea locuinței familiale în regimul primar din dreptul francez și proiectul noului Cod civil român, în Pandectele Române, supliment 2007

http://islaminromania.wordpress.com

http://www.wassermanrabbi.co.il/ro

http://ankara.mae.ro

Codul civil belgian

Coranul

http://ec.europa.eu/civiljustice/parental_resp/parental_resp_bel_ro.htm

http://amcr.hyperlink.cz/ 

http://portal.justice.cz/justice/index.nsf

http://ec.europa.eu/civiljustice/divorce/divorce_cze_ro.htm

http://www.justice.cz/

http://ec.europa.eu/civiljustice/parental_resp/parental_resp_cze_ro.htm

Actul nr. 436 din 1 august 1978 și Actul nr. 74 din 6 martie 1987, legislația italiană

Codul penal italian

http://ec.europa.eu/civiljustice/divorce/divorce_ita_ro.htm

http://www.ordineavvocati.roma.it

http://www.giustizia.it/servizi_cittadino/patrocinio_stato.htm 

Codul civil leton / Actul de procedura civilă letonă

http://ec.europa.eu/civiljustice/divorce/divorce_lat_ro.htm

http://www.tiesas.lv

http://ec.europa.eu/civiljustice/divorce/divorce_pol_ro.htm

Legea privind locuințele conjugale, Protecția familiei, Scoția, 1981

Legea falimentului, Scoția, 1985

Codul proprietății, Anglia / Țara Galilor 1925.

http://www.bailii.org/uk/cases/UKHL/1965/1.html

Codul familiei din Scoția, 1985

http://www.legislation.gov.uk/ukpga/1985/37/section/10

http://www.coupleseurope.eu/ro/united-kingdom

http://www.coupleseurope.eu/ro/greece

Codul civil elen / Codul de proedură elenă

http://www.irishstatutebook.ie/1989; Secțiunea 3 alin.2 lit.a din Lg.de modificare a Codului Familiei și Separării Juridice

1989, Secțiunea 5 din Codul fam.- Divorțul 1996

http://www.irishstatutebook.ie/1996; Secțiunea 3 alin.2 lit.a din Lg.de modificare a Codului Familiei și Separării Juridice 1989;

http://www.coupleseurope.eu/ro/ireland

Lg. privind protejarea familiei 1976 Irlanda

Regulamentului de Procedură al Tribunalului Districtual, Circuitul Court Rules 2001

Codul familiei 1995 / Irlanda

https://lagen.nu/1987:230 / Suedia

https://lagen.nu/2003:376 / Suedia