„CĂSĂTORI A: CONDIȚII DE VALIDITATE ” Conducător științific: Veaceslav Pînz ari, conf.univ. , dr. Absolvent: Scaian Doina Grupa DR 42 Z BĂLȚI – 2011… [606351]

MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI
FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DE DREPT PRIVAT

TEZĂ DE LICENȚĂ

TEMA TEZEI :

„CĂSĂTORI A: CONDIȚII DE VALIDITATE ”

Conducător științific:
Veaceslav Pînz ari,
conf.univ. , dr.

Absolvent: [anonimizat] 42 Z

BĂLȚI – 2011

2 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………3
CAPITOLUL I. DESPRE FAMILIE ȘI CĂSĂTORIE ÎN GENERAL……..…. 7
SECȚIUNEA I. ROLUL ȘI FUNCȚIILE FAMILIEI………..…………… ……7
§ 1. Noțiunea de familie ………………… ………………………………… ……7
§ 2. Funcțiile familiei ……………………………………………………… …..13
SECȚIUNEA II. ACTUL JURIDIC AL CĂSĂTORIEI ………………………1 5
§ 1. Accepțiunile termenului „căsătorie” ………………………………………1 5
§ 2. Definiția căsătoriei în literatura de specialitate …………………………..1 7
§ 3. Natura juridică a căsătoriei ………………………………………………. 19
§ 4. Caracterele juridice ale căsătoriei ………………………………………… 24
CAPITOLUL II. CONDIȚIILE NECESARE PENTRU ÎNCHEIEREA
CĂSĂTORIEI…………………………………………………………………. 29
SECȚIUNEA I. CONDIȚI ILE DE FOND ALE ACTULUI JURIDIC AL
CĂSĂTORIEI…………………………………………………………………. 29
§ 1. Noțiunea și clasificarea condițiilor de fond la încheierea căsătoriei …….. 29
§ 2. Impedimentele la căsătorie …………………………………………………4 1
SECȚIUNEA II. CONDIȚIILE DE FOMĂ ALE ACTULU I JURIDIC AL
CĂSĂTORIEI………………………………………………………………….5 3
§ 1. Formalitățile prealabile încheierii actului juridic al căsătoriei …………..5 3
§ 2. Formalitățile concomitente încheierii actului juridic al căsătoriei. Procedura
încheierii căsătoriei …………………………………………………… …………..5 5
§ 3. Proba căsătoriei ………………………………………………………………6 0
ÎNCHEIERE…………………………………………………………………….6 2
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………. 67

3 INTRODUCERE

Actualitatea temei
În legislația Republicii Moldova, relațiile de familie izvorăsc din
căsătorie, r udenie, adopție și din alte raporturi juridice asimilate acestor categorii
de relații. Întemeierea familiei se bazează pe anumite principii fundamentale
determinate în mod expres de Constituția Republicii Moldova, Codul civil,
Codul familiei, Legea privind actele de stare civilă etc. și care imprimă relațiilor
dintre membrii ei un caracter calitativ superior. Astfel, potrivit art.48 din
Constituție familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre bărbat și
femeie, pe egalitatea lor în drepturi, pe îndatorirea de a -și acorda unul altuia
sprijin moral și material, pe îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația
și instruirea copiilor, relațiile din familie bazându -se pe prietenia și afecțiunea
reciprocă între membrii ei. Caracterizându -se prin deplina egalitate a soților,
aceste relații întruchipează principiul constituțional prevăzut în art.16 din
Constituția Republicii Moldova, potrivit căruia toți cetățenii, fără deosebire de
naționalitate, origine etnică, limbă, rasă, religie sau sex, apartenență politică,
avere și origine socială, sunt egali în drepturi, nefiind permisă nici o îngrădire a
lor după aceste criterii discriminatorii. Principiile date sunt reglementate și de
Codul familiei în art.5 al.1. Această egalitate a soților include și drepturile
părintești, prevăzută în art.58 C.f., dar, potrivit dispozițiilor art.62 al.1 C.f.
acestea se exercită numai în interesul copiilor.
Scopul urmărit prin încheierea căsătoriei este acela de a întemeia o familie
trainică și sănătoasă, bazată pe dragoste și pe comuniunea spirituală dintre
membrii ei, de a avea și crește copii. Familia se îngrijește de sănătatea fizică și
intelectuală a copiilor, de dezvoltarea multilaterală, de educarea și pregătirea lor
profesională, potrivit cu însușirile lor și în concordanță cu interesele societății.
La rândul lor, copiii contribuie la întărirea familiei, căreia îi asigură stabilitatea
și coeziunea. Astfel, familia reprezintă pe drept cuvânt celula de bază a societății
și contribuie la formarea conștiinței memb rilor acesteia.

4 Este cunoscut faptul că instituția căsătoriei și familiei, pe parcursul
timpului, a constituit obiectul cercetărilor mai multor renumiți specialiști în
materie din România, Rusia, Franța, etc. dintre care menționăm o serie de nume
notorii: I.Albu, M.Eliescu, I.P.Filipescu, Al.Bacaci, D.Lupulescu, M.Harbădă,
I.Reghini, V.Ursa, Șt.Cucoș, A.Pricopi, G.Lupșan, F.Baias, M.Avram ,
E.Florian, I.Chelaru, М.В.Антокольская, А.М.Нечаева, H.M.Ершова,
Л.Максимович, S.M.Cretney, J.Gaudemet, Fr.Terre etc. Problematica dată a
fost abordată și în lucrările specialiștilor din republica noastră, cum ar fi:
V.Cebotari, O.Iovu, V.Pînzari, V.Matveev, N.Matveev etc.

Scopul și sarcinile cercetării
Scopul principal al cercetării date constă în aprofundarea cunoașter ii
instituției căsătoriei, a condițiilor de validitate ale acesteia, elaborarea
recomandărilor practice cu privire la aplicarea dispozițiilor Codului familiei
referitoare la căsătorie și familie, elaborarea propunerilor cu privire la
modificarea unor dispo ziții din Codul familiei referitoare la condițiile de fond și
formă la încheierea căsătoriei, cu privire la declararea nulității acesteia. Pentru
realizarea scopurilor propuse am conturat următoarele sarcini:
– analiza principalele izvoare ale dreptului fami liei în care își găsește
reflectare tema lucrării date;
– prezentarea accepțiunilor sau a definițiilor pe care le -a primit familia de -a
lungul timpului;
– evocarea funcțiilor pe care le îndeplinește familia;
– studierea naturii juridice și a caracterelor juridi ce ale căsătoriei căsătoriei;
– analiza condițiilor de fond, necesare pentru încheierea actului juridic dat;
– cercetarea impedimentelor la căsătorie;
– studierea condițiilor de formă la căsătorie, a locului și momentului
încheierii acesteia;
– evidențierea lacune lor existente în legislația Republicii Moldova în
privința instituție căsătoriei și elaborarea propunerilor adecvate vizând

5 înlăturarea lacunelor respective.

Suportul metodologic și teoretico – științific al cercetării
Ca punct de reper în procesul cerc etării obiectivelor propuse ne -au servit
principiile și legile logicii formale, principiile de bază ale epistemologiei
fenomenelor, inclusiv a factorilor ce contribuie la eficientizarea aplicării
legislației în general, și a celei familiale, în particular. Fenomenele cercetate au
fost abordate în mod sistemic. Analiza izvoarelor utilizate pe parcursul cercetării
a fost efectuată în conformitate cu principiul obiectivității.
Baza teoretico -științifică a cercetării în cauză o constituie lucrările
savanților români, moldoveni, ruși, francezi efectuate în domeniile: dreptului
roman, dreptului familiei, dreptului civil, dreptului procesual civil, filosofiei,
sociologiei și altor ramuri ale științelor sociale. Remarcăm în mod deosebit
lucrările savanților C.Haman giu, I.Rosetti -Bălănescu, Al.Băicoianu, I.Albu,
M.Eliescu, A.Ionașcu, I.P.Filipescu, E.Molcuț, M.V.Jacotă, M.Harbădă,
Al.Bacaci, I.Leș, E.Florian, I.Chelaru, D.Lupulescu, Șt.Cucoș, A.Pricopi,
G.Lupșan, V.M.Ciobanu , C.M.Crăciunescu, М.В.Антокольская, А.М.Не чаева,
S.M.Cretney, J.Gaudemet, J.Carbonnier, V.Cebotari, O.Iovu, V.Pînzari.
Baza normativă a investigației o constituie tratatele, convențiile și
acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și un set
de materiale normativ -juridice naționale, cum ar fi: Constituția Republicii
Moldova, Hotărâri ale Curții Constituționale din Republica Moldova, Legile
Republicii Moldova, Decrete ale Președintelui Republicii Moldova, Hotărâri ale
Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, hotă rârile instanțelor
judecătorești care vizează relațiile de căsătorie și familie.

Noutatea științifică și principalele rezultate ale tezei
Noutatea științifică a lucrării constă în faptul că, a fost întreprinsă o
încercare de a realiza o cercetare sistema tico-teoretică a instituției căsătoriei și a
condițiilor de validitate ale acesteia de către legislația familială a Republicii

6 Moldova. În procesul investigațiilor au fost obținute următoarele realizări:
– analiza izvoarelor ne -a permis să conchidem că prob lema cercetată a
constituit deja obiectul unor studii monografice în literatura de specialitate din
Republica Moldova, sau a fost abordată în cadrul manualelor sau notelor de curs
la disciplina Dreptul familiei;
– am prezentat definițiile date de către autor ii în materie familiei de -a lungul
timpului, indicând și funcțiile pe care le îndeplinește familia în societate;
– am efectuat studierea naturii juridice a căsătoriei și am ajuns la concluzia
că aceasta reprezintă un veritabil act juridic, cu o structură jur idică și o
configurație proprie;
– am realizat cercetarea caracterelor juridice ale căsătoriei, stabilind prin ce
actul juridic al dat se aseamănă, sau se deosebește de contracte;
– am înfăptuit analiza condițiilor de fond, necesare pentru încheierea actului
juridic al căsătoriei, stabilind care sunt acestea în legislația Republicii Moldova;
– am realizat cercetarea impedimentelor la căsătorie în legislația Republicii
Moldova stabilind care sunt consecințele încheierii căsătoriei cu neglijarea
acestora;
– am efectu at studierea condițiilor de formă la căsătorie, stabilind locul și
momentului încheierii acesteia;
– am formulato serie de propuneri de lege ferenda de modificare a Codului
familiei, pentru perfecționarea legislației în domeniu.

Importanța și valoarea apli cativă a lucrării
Concluziile și recomandările formulate sunt propuse de către autor pentru
utilizarea lor în procesul perfecționării Codului familiei precum și a întregii
legislații ce ține de reglementarea raporturilor juridice de dreptul familiei.

Structura lucrării
Prezenta lucrare de licență are următoarea structură: introducere, două
capitole, încheiere și bibliografie.

7 CAPITOLUL I. DESPRE FAMILIE ȘI CĂSĂTORIE ÎN GENERAL

SECȚIUNEA I. ROLUL ȘI FUNCȚIILE FAMILIEI

§ 1. Noțiunea de familie
Pe parc ursul dezvoltării sale istorice, noțiunea de familie a cunoscut mai
multe definiții, diverse au fost și definițiile date de către științele care s -au
preocupat de problema dată.
În dreptul roman, cuvântul „familia”1 are mai multe sensuri. Într -un prim
sens, acesta este identic cu termenul modern de familie, desemnând un grup de
rude; într -un alt sens, propriu numai dreptului roman, desemnează persoanele și
bunurile supuse puterii lui „pater familias” . Prin familie se înțelege grupul larg
al persoanelor libe re și al sclavilor, supuși puterii lui „pater familias” care deci
locuiesc în același „domus” .2 Odată cu fondarea statului, puterea lui „pater
familias” asupra persoanelor și bunurilor care formau familia sa a fost
consacrată juridicește, consolidându -se și mai mult. La început, el exercită o
putere nelimitată asupra soției, copiilor și lucrurilor, desemnată prin cuvântul
„manus” . Mai târziu, „manus” s-a numit numai puterea asupra soției căsătorite
„cum manu” ; „patria potestas” este puterea asupra copiilor (fii, fiice, nepoți,
nepoate etc.); „dominica potestas” este puterea asupra sclavilor; „dominium”
este puterea asupra lucrurilor aparținând familiei; „mancipium” – puterea asupra
persoanelor libere trecute prin mancipație în putere temporară a șefului de
familie; tutela și „cura” – puteri ale șefului de familie asupra unor femei „sui
iuris” ori asupra unor șefi de familie incapabili din diferite motive (impuberi,
nebuni, risipitori). „Pater familias” reprezintă nu tatăl, ci șeful familiei.3
Mai era întreb uințat și termenul de „familia rustica” sau „familia

1 Cuvântul familia a fost utilizat de către romani cu trei sensuri distincte. Familia desemna fie totalitatea
sclavilor aflați în proprietatea cuiva, fie un gru p de persoane aflat sub aceeași putere, fie totalitatea bunurilor și
persoanelor aflate în puterea unei pater familias , Emil Molcuț, Dan Oancea, Drept roman, Casa de editură și
presă „Șansa” – S.R.L. ,București, 1997, p.95.
2 Gaudemet J., DROIT PRIVĖ ROMAIN , Montchretien, E.J.A., 1998, p..6., Gaudemet J., LE DROIT PRIVĖ
ROMAIN, LIBRAIRIE ARMAND COLIN, Paris, 1974, p.8.
3 T.Sâmbrian, Drept roman principii, instituții și texte celebre , Casa de editură și presă „Șansa” – SRL,
București, 1994, p.66.

8 urbana” , termene ce se aplicau grupurilor de sclavi care lucrau în mediul rural
sau, respectiv, în cel urban.
Cuvântul „familia” mai desemna ansamblul lucrurilor „mancipi”
(pământul roman, servituțile de pământ roman, sclavii, animalele de tracțiune și
de călărie), lucrurile cele mai necesare pentru subzistența vechiului grup.
Familia patriarhală romană era constituită ca o celulă economică. În
cadrul familiei se producea tot sau aproape tot ce era necesa r vieții materiale.
Importanța țelului propus și dificultățile de a -l atinge impuneau unitatea
conducerii. „Pater familias” era conducătorul suprem al grupului,
administratorul unic al averii, judecătorul și preotul grupului. Deși numai „pater
familias” dispunea de averea familiei, tradiția conserva amintirea unor timpuri
când se știa că averea era a tuturor membrilor familiei, când averea era o
proprietate comună și membrii familiei erau coproprietari. Mai târziu, unele
atribuțiile șefului de familie dispa r (calitatea de judecător), altele pierd mult din
intensitate.
Familia patriarhală romană cuprindea: a) soția, „uxor” , dacă era căsătorită
„cum manu” . „Conventio in manum”4 era actul prin care femeia părăsea
familia ei și trecea în familia soțului. Aceas tă femeie se numea „in manu
mariti” , în puterea soțului sau, eventual în puterea tatălui soțului dacă acesta nu
era șef al familiei; b) fiii cu soțiile lor, dacă erau căsătorite „cum manu” ; c)
fiicele până la căsătorie, dacă se căsătoresc „cum manu” ; d) ne poatele, până la
căsătoria „cum manu” ; e) mai făceau parte din familie, fiind introduși printr -un
act juridic al dreptului civil, persoanele adoptate, adrogate și persoanele
legitime.
Mai exista și așa noțiune ca „familia agnatică”, din care făceau parte
rudele de sânge, cât și persoanele străine care intrau în puterea lui „pater
familias” , cum ar fi copiii adrogați, adoptați, iar mai târziu și copiii legitimați.5
Rudenia agnatică reprezintă rudenia prin bărbați, fiind rude agnate între ele toți
cei care c oboară prin bărbați dintr -un autor comun: fiii și fiicele în putere, copiii

4 Gaudeme t J., 1998, op.cit., p..7-8., Gaudemet J., 1974, op.cit. , p.12-13.
5 Emil Molcuț, Dan Oancea, op.cit., p.96.

9 fiicelor, nepoții lui „pater familias” după fii etc. Nu făceau parte din familia
agnatică copiii fetelor, deoarece ei intrau sub puterea tatălui lor, copiii care au
fost emancipați sau care au fost dați în adopție și femeile căsătorite „cum manu”
care, ulterior, au ieșit din puterea șefului de familie către un terț care le -a
eliberat. În vechiul drept roman numai rudenia agnatică crea efecte juridice:
agnaților le revenea tutela, cu ratela și moștenirea.
„Rudenia cognatică” este rudenia de sânge, noțiune valabilă și în prezent
în domeniul dreptului civil. Vechiul drept roman nu ținea cont de rudenia de
sânge, decât în materia căsătoriei, când aceasta constituia un impediment. Mai
târziu, rudelor de sânge li se recunoșteau, în anumite cazuri, drepturile
succesorale sau dreptul la alimente.
Averea familiei romane era compusă din „domus” , adică casa în care
locuia și „heredium” , grădina din jurul casei. Familia mai avea în proprietate și
un „fundus ”, un teren de agricultură situat în afara cetății, care putea fi dobândit
prin uzucapiunea de doi ani (usus auctoritas fundi biennium est). Sclavii, caii,
măgarii, catârii și boii „heredium”, constituiau averea grupului și purtau
denumirea de „familia”. Dacă „pater familias” murea fără să fi lăsat testament,
moștenitorii lui luau „familia” (si intestato moritur, heredes familiam habento) .
Un alt grup de lucruri aparținând familiei era „pecunia” , din care făceau parte
vitele mici, metalele, banii și orice fel de lucruri care nu făceau parte din
„familia” .
Familia este definită îndeobște ca fiind nucleul elementar al societății –
„celula socială” – care unește pe soți și pe descendenții lor.6
Problematica cercetărilor în domeniul sociologiei familie i este vastă și
diversă. Astfel, acestea pot viza procesul formării familiei sau al destrămării
acesteia, specificul educării copiilor în sânul familiei, particularitățile relațiilor
între soți și cauzele conflictelor în familie, legătura generațiilor în f amilie,
factorii socioeconomici și socioculturali care determină modul de viață în
familiei – acestea sunt doar unele din multiplele probleme care fac obiectul

6 Ioan Comănescu, Ioan Mihuță, Raul Petrescu, op.cit., p.9.

10 cercetărilor sociologice.
Sociologii definesc familia în mod diferit, fiecare punând accentul pe unul
sau mai multe aspecte privind structura, funcțiile și caracteristicile familiei. De
exemplu, familia este un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane
care trăiesc împreună, au gospodăria casnică comună, sunt legați prin anumite
relații natural biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund unul
pentru altul în fața societății.7
Dicționarul de filosofie definește familia ca „forma primară de
comunitate umană care cuprinde un grup de oameni legați prin consanguinitate
și înrudire”8 sau mai întâlnim și definiția, potrivit căreia, prin familie se înțelege
„forma de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe
descendenții acestora prin relații strânse de ordin biologic, economic,
psihologic și spirit ual”.
Unii autori susțin că familia reprezintă, în orice societate, o formă de
comunitate umană alcătuită din cel puțin doi indivizi, uniți prin legături de
căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică
și/sau cea psihosocia lă.
Din punct de vedere sociologic, familia reprezintă exemplul tipic de grup
primar, caracterizat prin puternice relații de tipul „face to face” , prin asocierea
și colaborarea intimă a tuturor membrilor ei. Plecând de la această definiție
putem aduce în discuție o serie de tipologii. Una dintre ele face deosebirea între
familia de origine și familia de procreare . Familia de origine (consangvină)
reprezintă familia în care te naști și crești, familia de procreare (conjugală) este
aceea constituită prin propria căsătorie.
După modul de exercitare a autorității, sistemele familiale pot fi:
patriarhale, matriarhale sau egalitare. În sistemul patriarhal, autoritatea în
cadrul familiei este deținută de bărbatul cel mai în vârstă (familia extinsă) sau de
soț (familia nucleară) . În sistemele matriarhale, autoritatea în cadrul familiei
este deținută de femeia cea mai în vârstă sau de soție. În prezent, este foarte

7 A.Stănoiu, M.Voinea, Sociologia familiei, T.U.B., 1983, p.5.
8 Dicționar de filosof ie, București, Edit.Politică, 1978.

11 răspândit sistemul egalitar, puterea și autoritatea fiind relativ egal distribuite
între soț și soț ie.
Luând naștere prin căsătorie, familia începe prin a fi formată din soți.
Familia tipică, după unii autori, este cea formată din părinți și copii.
În sociologie se disting: familia simplă și familia extinsă.9 Familia simplă
este definită ca nucleu ele mentar al societății și cuprinde doar pe părinți și copiii
lor necăsătoriți. Această familie este structurată pe două generații, luând locul
familiei tradiționale care a existat în societățile nedezvoltate și care era
structurată pe mai multe generații.10 Familia extinsă, formată și din alte persoane
decât părinții și copiii, cuprinde toate persoanele unite prin legături de căsătorie,
rudenie firească sau civilă sau persoanele între care s -au stabilit relații
asemănătoare cu cele rezultate din căsătorie sau rudenie.
Întâlnim și alte noțiuni sau definiții, potrivit cărora familia reprezintă: a) o
realitate biologică, adică în cadrul ei se realizează procreația, prin unirea
biologică dintre bărbat și femeie; b) o realitate socială, prin care se realizează o
comunitate de viață între soți, între părinți și copii, precum și, uneori, între alte
rude; c) o realitate juridică, pentru că, prin norme juridice, se reglementează
cele mai importante relații din cadrul acesteia.11
În sens sociologic, specialiștii mai defin esc familia, ca pe formă specifică
de comunitate umană, ce desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie,
filiație sau rudenie ce se caracterizează prin comunitate de viață, interese și
întrajutorare.12 În acest sens, putem spune că familia e o realita te socială prin
comunitate de viață dintre soți, dintre părinți și copii, precum și dintre alte
rude.13
În sens juridic, la fel întâlnim mai multe definiții ale familiei date de
specialiști. Astfel, familia a fost definită ca fiind: a) o formă de organizar e a

9 După gradul de cuprindere a grupului familial, familia poate fi nucleară (soț, soție, copiii acestora) sau extinsă
(care mai cuprinde și alte rude).
10 Șt.Cocoș, Dreptul familiei, VOL. I, Editura LUMINA LEX, București, 2001, p.4.
11 Al.Bacaci, C.Hageanu, V.Dumitrache, Dreptul familiei , Editura ALL BECK, 1999, p.1,Gabriela Lupșan,
Dreptul familiei (note de curs) , Editura Fundației “ Chemarea ”, Iași, 1996, p.5.
12 Ion P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei , Editura ALL, Bucu rești, 1996, p.1.
13 I.Albu, Dreptul familiei , București, Editura didactică și pedagogică, 1975, p.7.

12 vieții în comun a oamenilor legați între ei prin căsătorie sau prin rudenie; b) un
grup de persoane între care există drepturi și obligații ce izvorăsc din căsătorie,
rudenie, inclusiv adopție, precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de
familie.
În această accepțiune, familia este o realitate juridică prin reglementarea
ei de către lege. În doctrina juridică românească, familia, definită în sens larg
(lato sensu) , cuprinde toate persoanele unite prin legături de căsătorie, rudenie
firească s au civilă, precum și persoanele între care s -au stabilit relații
asemănătoare cu cele care rezultă din căsătorie sau rudenie. În această
accepțiune, familia grupează toate persoanele care descind una din alta sau dintr –
un autor comun, între care există o c omunitate de sânge sau civilă, precum și
soții acestora.
În sens restrâns (stricto sensu) , familia se reduce la soți și copiii lor
minori. Familia există, desigur, și în lipsa copiilor, numai în prezența soților.
Comparând definițiile sau noțiunile sociolo gice date familiei sau cele date
de specialiștii în drept, vedem că, practic, ele coincid, dar sunt cazuri (de
exemplu, desfacerea căsătoriei prin divorț) când relațiile de fapt, în sens
sociologic, între soți încetează, deoarece ei nu mai au o comunitate de viață și de
interese, dar unele relații de familie, în sens juridic, cum ar fi de exemplu,
obligația legală de întreținere, continuă să existe. Deci, în aceste cazuri, astfel de
coincidență nu mai există. Tot astfel, când se căsătoresc frații, formân du-și
propria familie, ei continuă să fie legați prin raporturi juridice de familie
(obligația de întreținere), deși ei aparțin unor familii diferite, în sens sociologic.
În dreptul comparat, pe lângă familia clasică, formată din tată, mamă și
copii, întemeiată pe căsătorie, au apărut și familia monoparentală , care este
compusă din mama necăsătorită și copiii săi, sau căsătoria sociologică , adică
uniunea familială, alcătuită din tată, mamă și copiii lor, care nu are la bază
căsătoria.
Dat fiind fap tul că nici Codul familiei al Republicii Moldova și nici alte
acte normative nu dau o definiție familiei, concluzionăm că, în textele sale, acest

13 act normativ cel mai adesea folosește noțiunea de familie în sens restrâns (stricto
sensu) , avându -se în vede re soții și copiii lor minori.

§ 2. Funcțiile familiei
Familia este o instituție multifuncțională. Desigur, de -a lungul timpului,
acestea s -au manifestat în mod diferit, având nuanțe proprii și intensități
distincte. În trecut, funcțiile familiei erau: b iologică, demografică, economică,
politică, juridică, etică, religioasă, educativă, psihologică individuală și
psihologică socială,14 mult mai numeroase și mai ample decât cele atribuite
familiei în prezent. Acestea sunt:
a) De perpetuare a speciei umane sau se mai numește de reproducere a
populației . Dacă ne referim la funcția biologică a familiei, vedem că familia este
o realitate biologică prin uniunea dintre bărbat și femeie și prin procreare. Prin
urmare, această funcție asigură perpetuarea speciei uma ne, de altfel societatea ar
fi de neconceput. Atracția către sexul opus este inerentă naturii umane, ca, de
altfel, și nevoia de a avea și a crește copii. Copiii, în cadrul familiei, constituie
un factor moral și juridic foarte puternic de bucurie și stabi litate a sentimentelor
între membrii familiei, în același timp reprezentând viitorul națiunii. Într -o
anumită măsură, funcția biologică a familiei poate fi influențată de către
societate, de structura economică a acesteia, de politica societății privind
natalitatea.15 În acest sens, unele state promovează o politică de stimulare a
natalității, iar altele – de stopare a creșterii numărului populației.
În republica noastră, statul promovează o politică de stimulare a creșterii
natalității, care se realizează în mare parte prin mijloace juridice.
b) Funcția economică . Această funcție a familiei își găsește oglindire în
comunitatea de bunuri a soților, în administrarea în comun a gospodăriei casnice
sau în ajutorul acordat membrilor familiei aflați în nevoie, di n cauza
incapacității de a munci. Nu e posibil ca o familie să -și poată îndeplini celelalte
două funcții fără o bază materială solidă. Sociologii consideră că funcția

14 A.Pricopi, Căsătoria în dreptul român, Editura Lumina Lex, 1998, p.13-14.
15Victor Dan Zlătescu, Politica familială și dreptul la planificarea familiei, București, 1992, p.4-6.

14 economică a familiei constă în realizarea unor venituri suficiente pentru toți
membrii f amiliei și în organizarea unei gospodării pe baza unui buget comun.
Funcția economică a familiei este determinată de tipul de societate, de nivelul de
dezvoltare social -economică.
c) Funcția educativă. În toate timpurile, în educația copiilor un rol
import ant l-a avut familia. Educația în familie are ca scop formarea unui om cu
o dezvoltare multilaterală și armonioasă. Familia reprezintă cea mai importantă
„curea de transmisie” a normelor culturale din generație în generație.
Majoritatea cercetătorilor cont inuă să definească educația familială ca producere
a personalității sociale și ca transmitere intergenerațională pe o direcție unică,
de la părinți la copii. Astfel, art. 48. al.2 din Constituția Republicii Moldova
cuprinde dispoziții care prevăd drepturil e și îndatoririle părinților de a asigura
creșterea, educația și instruirea copiilor. Art.60 din Codul familiei prevede:
„(1) Părinții au dreptul și sunt obligați să -și educe copiii conform
propriilor convingeri, indiferent de faptul dacă locuiesc împreună sau separat.
(2) Părinții poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală și
spirituală a copiilor și au prioritate la educația lor față de oricare alte persoane.
(3) Părinții sunt obligați să asigure frecventarea de către copil a școlii
până l a sfârșitul anului de învățământ în care acesta atinge vârsta de 16 ani.
Instituția de învățământ și forma de instruire sunt alese de către părinți, cu luarea
în considerare a opiniei copilului.
(4) Litigiile dintre părinți privind educația și instruirea c opiilor se
soluționează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată pe
cale judecătorească.”
Între educația în familie și educația în societate trebuie să existe o
corelație, statul edictând norme juridice în vederea asigurării des fășurării
corespunzătoare a procesului educativ în familie.
În cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririlor
părintești, inclusiv a celor educative, vor interveni anumite sancțiuni cum ar fi,
de exemplu, decăderea din drepturile părintești conform art.67 C.f.

15 Unii autori, la aceste trei funcții, mai adaugă și funcția de solidaritate
familială. Din legătura biologică, din comunitatea de viață a membrilor familiei,
precum și din afecțiunea naturală ce există între ei, se naște aceas tă solidaritate,
care este de ordin afectiv, etic. Multe ar fi exemplele care ar pleda și pentru
această funcție a familiei (de exemplu art.2 al.3 C.f.), însă se consideră că nu se
poate vorbi de o funcție a familiei în acest sens, ca entitate de sine stăt ătoare.
Această funcție există între membrii familiei și poate fi considerată ca atare dacă
privim funcțiile familiei din punctul de vedere al raporturilor interne care există
între membrii acesteia. Celelalte trei funcții vizează, în primul rând, raportur ile
familiei cu societatea.

SECȚIUNEA I I. ACTUL JURIDIC AL CĂSĂTORIEI

§ 1. Accepțiunile termenului „căsătorie”
Căsătoria constituie, de bună seamă, izvorul de căpetenie al legăturilor care se
stabilesc între membrii unei familii, considerată ca celulă d e bază a societății noastre,
de vreme ce aceasta este alcătuită, în primul rând, din soți și, numai apoi, din cei între
care există legătura de sânge a rudeniei, care rezultă din faptul că ei descind, prin
filiație, unii dintr -alții ori dintr -un strămoș co mun, iar numai cu efecte juridice
restrânse pot fi considerați că fac parte din familie cei între care se nasc, prin
căsătorie, legături de afinitate și, anume, între fiecare dintre soți și rudele celuilalt16.
Din punctul de vedere al dreptului civil, inst ituția căsătoriei are o importanță
covârșitoare. Starea de căsătorie dobândită prin încheierea căsătoriei cu întreg
cortegiul de drepturi și obligații, completând gama atributelor de identificare a
persoanei fizice, însoțește și adesea întregește implicare a subiectului de drept în
raporturi juridice civile.
În textele Codului familiei al Republicii Moldova sau al României, termenul
„căsătorie” are următoarele accepțiuni:
– mai întâi, desemnează „actul juridic” al căsătoriei încheiat de viitorii soți, ale

16 I. P. Filipescu, P. Anca, O. Calmuschi, M. I. Eremia, ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI ȘI EFECTELE EI, Editura
Academiei Republicii Socialiste Române,București, 1981, p. 11.

16 cărui condiții de fond și de formă sunt imperativ stabilite prin art. 9 -15 C. fam. al RM
sau art. 3 -18 C. fam. al României. Exemplificând, acesta e înțelesul noțiunii în
contextul art. 1 alin. 3 C. fam. al României care prevede: „familia are la bază căsător ia
liber consimțită între soți”, art. 16 alin. 1 C. fam. al României care dispune: „căsătoria
se încheie prin consimțământul viitorilor soți”, sau art. 11 alin. 1 C. fam. al RM care
stipulează că: „Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimțământul r eciproc,
neviciat, exprimat personal și necondiționat, al bărbatului și femeii care se căsătoresc
…”. Deci, prin actul juridic al căsătoriei vom înțelege acea manifestare de voință,
prin care viitorii soți consimt să se căsătorească în condițiile și forma prevăzute de
lege. Pentru încheierea căsătoriei este obligatoriu acordul de voință al viitorilor soți,
acord care este necesar numai la încheierea acestui act juridic, deoarece, o dată
încheiat actul juridic menționat, acordul dat nu mai are valoare, ca și în cazul
contractelor, or, căsătoria este cârmuită din acest moment de normele legale, fără ca
soții să aibă posibilitate să modifice conținutul raporturilor juridice de căsătorie, cum
pot modifica prin acordul lor de voință conținutul contractelor. Excep ție de la această
regulă poate exista în cazul încheierii contractului matrimonial, reglementat în
legislația familială a Republicii Moldova, situație în care soții își aleg modul de
desfășurare a relațiilor patrimoniale între ei în timpul căsătoriei sau î n cazul desfacerii
acesteia.
– într-un al doilea sens, termenul „căsătorie” desemnează „starea, situația
juridică dobândită prin încheierea actului juridic al căsătoriei și care există pe toată
durata acesteia”. La această accepțiune se face apel, de pild ă, în Codul familiei al
României, la art. 28 alin. 1 care prevede că: „soții sunt obligați să poarte în timpul
căsătoriei numele comun declarat”, art. 30 alin. 1 care stipulează că: „bunurile
dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de l a data dobândirii lor,
bunuri comune ale soților”, sau în Codul familiei al Republicii Moldova, la art. 19
alin. 1 care dispune că: „Bunurile dobândite de către soți în timpul căsătoriei sunt
supuse regimului proprietății în devălmășie” etc.
– literatura de specialitate mai adaugă un al treilea înțeles noțiunii de
„căsătorie”, pentru a desemna astfel „instituția juridică” ce reunește ansamblul

17 normelor referitoare la actului juridic al căsătoriei și la statutul juridic al soților17.
– de asemenea, prin „căs ătorie” se mai înțelege și „ceremonia” care are loc cu
ocazia celebrării încheierii actului juridic al căsătoriei.

§ 2. Definiția căsătoriei în literatura de specialitate
Nici Codul familiei al Republicii Moldova sau alte acte normative, nici Codul
famili ei al României nu definesc căsătoria, cum, de altfel, nu au definit -o nici Codul
civil român din 1865 și nici Codul civil francez din 1804.
În opinia unor autori, orice încercare de a găsi o definiție completă și
atotcuprinzătoare a căsătoriei riscă să du că la căutări care nu se mai sfârșesc18.
Autorii de specialitate de la începutul sec. XX, pentru a defini căsătoria, țineau
seama de un dublu aspect. Mai întâi se susținea: căsătoria este o instituție care trebuie
reglementată din punct de vedere al legisla ției, pentru populația întregului teritoriu al
țării, care profesează culturi diferite. Așadar, căsătoria privită ca instituție civilă,
trebuie să facă abstracție de orice considerație de ordin religios. În al doilea rând,
acești autori susțineau că nu tre buie să se țină seama decât de caracterele juridice ale
căsătoriei. Astfel, căsătoria a fost definită ca fiind un contract solemn, prin care
bărbatul și femeia stabilesc între ei o uniune sancționată de lege, cu scopul de a trăi
împreună. La acele vremuri se susținea că această definiție era completă tocmai prin
generalitatea termenilor întrebuințați19.
Deși Codul familiei al Republicii Moldova sau cel al României, după cum deja
am menționat, nu dau o definiție legală căsătoriei, totuși, din reglementarea ju ridică a
acestei instituții, desprindem elementele sale esențiale, care, în totalitatea lor,
alcătuiesc conținutul juridic și finalitatea acesteia urmărită de către legiuitor. Astfel,
din analiza textelor legale care reglementează instituția căsătoriei, ve dem că
încheierea acesteia poate avea loc doar între un bărbat și o femeie și, că, ea se bazează

17 „Noțiunea de „căsătorie” mai este întrebuințată în literatura de specialitate pentru a desemna instituția juridică
ce reunește ansamblul normelor legale privitoare la actul juridic al căsătoriei și statutul juridic al soților”, I.
Reghini, DREPTUL FAMILIEI, VOL. I, Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Facultate a de Drept, Tg.
Mureș, 1994, p. 1.
18 Cu privire la definirea căsătoriei, I. Chelaru, CĂSĂTORIA ȘI DIVORȚUL. ASPECTE JURIDICE CIVILE,
RELIGIOASE ȘI DE DREPT COMPARAT, Editura A92 ACTEON, Iași, 1992, p. 45 -51.
19 C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu, Al. Băico ianu, TRATAT DE DREPT CIVIL ROMÂN, VOL. I, Editura
ALL, București, 1998, p. 183.

18 pe consimțământul reciproc, neviciat, exprimat personal și necondiționat de către
aceștia, pe sentimentele de dragoste, afecțiune și încredere care domină rela țiile dintre
persoanele în cauză.
În continuare, pentru a vedea cum a fost definită căsătoria la diferite perioade
ale dezvoltării istorice, vom recurge la definițiile date acesteia de către specialiștii în
materie, după cum urmează:
1. „Căsătoria este actul juridic cu caracter civil, încheiat pe viață între un bărbat și
o femeie (celibatari, văduvi, divorțați), prin liberul lor consimțământ, manifestat – în
condițiile cerute lege – personal și necondiționat, în scopul întemeierii unei familii de
tip nou, în care se înfăptuiește și deplina egalitate în raporturile juridice dintre soți”20.
2. Căsătoria este „uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, încheiată
cu respectarea dispozițiilor legale, în scopul întemeierii unei familii”21.
3. Căsătoria este „uni unea – încheiată în principiu pe viață, în forma solemnă
prevăzută de lege – între un bărbat și o femeie, în scopul creării unei familii”22.
4. „Căsătoria este uniunea dintre un bărbat și o femeie, încheiată potrivit legii, în
scopul de a întemeia o familie”23.
5. „Căsătoria reprezintă actul juridic solemn, prin care un bărbat și o femeie
încheie între ei o uniune, în scopul creării unei familii, uniune căreia legea îi
reglementează imperativ condițiile, efectele și desfacerea”24.
6. „Căsătoria constituie o juxtap unere de acte juridice unilaterale, care dă naștere
raporturilor de căsătorie, în condițiile legii”25.
7. Căsătoria reprezintă „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie,
încheiată potrivit dispozițiilor legale în scopul de a întemeia o familie și r eglementată
de normele imperative ale legii”26.
8. „Căsătoria este o uniune liber consimțită dintre un bărbat și o femeie încheiată

20 Tr. Ionașcu ș. a., CĂSĂTORIA ÎN DREPTUL R. P. R., Editura Academiei, București, 1964, p. 18.
21 T. R. Popescu, DREPTUL FAMILIEI, tratat, vol. I, Editura didactică și pedago gică, București, 1965, p. 83.
22 V. Ursa, CĂSĂTORIA, BAZA JURIDICĂ A FAMILIEI, în A. Ionașcu ș. a., FAMILIA ȘI ROLUL EI ÎN
SOCIETATEA SOCIALISTĂ, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1975, p. 23.
23 I. Albu, DREPTUL FAMILIEI, Editura didactică și pedagogică, Bucure ști, 1975, p. 27.
24 G. Lupșan, op. cit., p. 15.
25 M. Tomescu, CALIFICAREA CĂSĂTORIEI ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT ROMÂN, Analele
Universității București, anul XLIV, 1995, p. 71 -78.
26 Ion P. Filipescu, TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI, Editura ALL, Bucureșt i, 1996, p. 11 -12.

19 cu respectarea dispozițiilor legale, în scopul întemeierii unei familii”27.
9. „Căsătoria este o alianță liber consimțită între dou ă persoane, încheiată potrivit
dispozițiilor legale, în principiu pe viață, cu scopul de a întemeia o familie și
reglementată de normele imperative ale legii”28.
10. „Căsătoria reprezintă încheierea, în organele stării civile, cu respectarea
prevederilor legal e stabilite de legiuitor, a unei alianțe dintre doi subiecți, – un bărbat
și o femeie, aflați pe poziții de egalitate, având drept scop crearea unei familii și
menținerea relațiilor de familie, în urma căreia se nasc drepturile și obligațiile soților,
reglementate de legislația familială în vigoare”29.
11. „Căsătoria este actul juridic încheiat între un bărbat și o femeie, o uniune
reglementată de normele legii, în scopul întemeierii unei familii”30.
În aceste definiții, sintagma „uniunea (alianță) dintre bărbat și femeie” indică
starea juridică de căsătorie, sintagma „încheiată potrivit legii” indică actul juridic și
celebrarea căsătoriei, iar sintagma „ în scopul de a întemeia o familie ” indică scopul
juridic al căsătoriei.
Aceste elemente sunt comune oricărei c ăsătorii, iar enunțarea lor într -o formă
sau alta ne apare îndestulătoare definirii strict juridice a căsătoriei.
Practic, majoritatea definițiilor redau esența căsătoriei, însă, unele nu cuprind
toate elementele structurale ale acestui act juridic, iar a ltele sunt abundente în
asemenea caracteristici.

§ 3. Natura juridică a căsătoriei
În perioada romană, căsătoria avea un caracter civil, iar ulterior, ținând cont de
modificările suferite de legislația civilă în contextul dreptului canonic, reglementare a
acesteia a ieșit din domeniul dreptului civil, căsătoria devenind astfel o instituție cu un
caracter pur religios, fiind considerată ceva sacru31.
Constituția franceză din 1791 în art. 7 din titlul 2 declara că legea nu consideră

27 E. Florian, DREPTUL FAMILIEI , Editura Lumina LEX, București, 1997, p. 11.
28 I. Chelaru, op. cit., p. 51.
29 V. Crețu , ASPECTE GENERALE PRIVIND NOUL COD AL FAMILIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ,
Revista de drept privat, anul 2, nr. 1/2002, p. 30-54.
30 V. Pînzari, CĂSĂTORIA ÎN LEGISLAȚIA REPUBLICII MOLDOVA, Editura PUB, Bălți, 2002, p. 22.
31 C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 184.

20 căsătoria decât un contra ct civil.
Codului civil român de la 1865, reglementa raporturile de familie, ca făcând
parte din ramura dreptului civil, iar căsătoria avea un caracter contractualist, fiind
„acordul de voință al viitorilor soți ce se exprimă într -o formă solemnă, în fața
ofițerului stării civile”. Acea reglementare juridică determina juriștii de atunci să
considere căsătoria ca fiind „un contract solemn, prin care bărbatul și femeia
stabileau între ei o uniune, sancționată de lege, cu scopul de a trăi împreună”32.
Caracteru l de contract civil al căsătoriei era criticat și atunci, dar și în prezent,
de majoritatea autorilor, susținându -se că părțile nu pot stipula, în privința uniunii lor,
întocmai ca părțile unui contract.
Timp de câteva decenii în secolul al XX -lea, dar și în prezent, natura juridică a
căsătoriei a divizat autorii literaturii de specialitate.
Pentru unii, căsătoria era o instituție civilă care nu poate fi clasată, după
caracterele sale principale, în domeniul juridic al contractelor deoarece:
– în primul r ând, părților nu li se îngăduie să stabilească ele însele clauzele
uniunii lor, așa cum se întâmplă în cazul contractelor obișnuite;
– în al doilea rând, între contract și căsătorie există numeroase deosebiri în ceea
ce privește formarea consimțământului, viciile de consimțământ, capacitatea părților,
obiectul și efectele căsătoriei, regimul juridic al nulităților;
– în al treilea rând, spre deosebire de teoria contractuală – care trebuie să se
adapteze principiului fundamental în materie de contracte, ace la al consensualismului
(art. 969 C. civ. al României), și, implicit, să admită desfacerea căsătoriei prin
învoiala părților – teoria instituțională are meritul de a conferi căsătoriei stabilitate și
permanență.
La polul opus, adepții tezei naturii contra ctuale a căsătoriei invocau, în esență,
două argumente: legătura juridică dintre părți nu se poate forma decât în temeiul
acordului de voințe dintre viitorii soți; acest acord de voințe este generatorul
drepturilor și obligațiilor cu caracter juridic dintr e soți. Împrejurarea că, într -adevăr, în
cazul căsătoriei părțile nu au libertatea de a stipula clauze particulare, nu răpește ipso

32 Al. Bacaci ș. a., op. cit., p. 16.

21 facto natura contractuală a căsătoriei, fiindcă în orice contract există o oarecare limită
a latitudinii de a stipula de vre me ce, conform art. 5 C. civ. Român „nu se poate
deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea
publică și bunele moravuri”. Căsătoria este un act prea important sub aspectul stării
(statutului) persoanei și interese ază în multe privințe societatea și ordinea publică
pentru a fi menținut în limitele convențiilor curente.
Intrarea în vigoare a Codului familiei în România a curmat disputele teoretice
pe această temă. Nu pentru că dispozițiile sale ar fi oferit o defini ție a căsătoriei (nici
Codul civil nu a făcut -o), ci pentru că natura noncontractuală a căsătoriei a devenit un
subiect tabu: căsătoria nu putea avea nimic în comun cu „afacerea” matrimonială
tipică societății „burgheze”. Pornind de la o oarecare suprapune re terminologică,
ignorându -se cu sau fără bună știință insistența cu care toți autorii distingeau între
contractul de căsătorie ca act juridic privitor la persoana și starea soților, supus unor
cerințe de fond și de formă specifice, ale cărei efecte sunt stricte și legale – și căreia,
eventual, i se putea rezerva noțiunea de contract „marital” –, pe de o parte, și
contractul de căsătorie înțeles ca și convenție matrimonială, accesoriu și facultativ
convenției „maritale” , reglementând exclusiv aspecte patri moniale și supus, în linii
generale, dispozițiilor de drept comun în materie de contracte, decenii la rând, teza
naturii convenționale a căsătoriei a fost criticată și dezavuată, redusă la statutul de
alternativă teoretică greșită, deci neviabilă.
Analizâ nd însă argumentele care o fac de neacceptat, tradițional invocate în
doctrină, pe care le -am invocat anterior, vom constata că ele sunt, mai curând, de
circumstanță. Se afirmă, că deosebirile de esență dintre contractul civil și căsătorie
sunt:
– în mater ie de contracte acționează principiul libertății de voință a părților,
conferind acestora o largă autonomie în ceea ce privește determinarea efectelor
actului juridic încheiat, principiu în mod evident lipsit de eficiență în materie de
căsătorie. Să observ ăm, în primul rând, că libertatea contractuală nu este absolută,
principiul însuși fiind subordonat limitelor generale fixate de art. 5 C. civ. român și
nuanțat, în cazul contractelor numite, prin cerințe particulare de fond și de formă. În al

22 doilea rând, să nu uităm de categoria contractelor de adeziune, al căror conținut și ale
căror clauze sunt în întregime prestabilite prin lege sau de către una dintre părți33. Or,
viitorii soți, consimțind la căsătorie, acceptă drepturile și obligațiile personale și
patrimoniale prestabilite de legiuitor.
– principiul consensualismului, în baza căruia sunt generate drepturi și obligații
contractuale prin simplul acord de voințe al părților, fără veșmântul vreunei forme
(dedus din art. 942 C. civ. român) nu poate fi tra nspus în materie de căsătorie, fiindcă,
urmând regula simetriei între modul de încheiere și modul de modificare, desfacere
ori desființare a acestuia, ar trebui să admitem și consecința principiului mutuus
consensus , aceea a mutuus dissensus , anume, că des facerea căsătoriei este, de
asemenea, de natură contractuală.
Demonstrația se face însă, din nou, la nivel de principii, excepțiile fiind trecute
cu vederea. Întâi, deși consensualismul rămâne un principiu de bază la încheierea
contractelor, acțiunea sa n u este generală, nu se extinde asupra tuturor contractelor:
categoria contractelor solemne, în cazul cărora însuși legiuitorul stabilește forma ad
validitatem de exprimare a voinței părților (această formă, fiind, de regulă, cea a
înscrisului autentic) est e suficient de bine reprezentată pentru a nu putea fi ignorată;
pe de altă parte, chiar în cazul contractelor consensuale, forma scrisă este deseori
impusă din rațiuni legate de probațiunea actului juridic. Apoi, în ceea ce privește
modificarea, desfacerea sau desființarea convenției prin consimțământul părților,
principiul lui mutuus dissensus , găzduit de art. 969 C. civ. român, este amendat chiar
de acest text, de vreme ce convențiile pot fi revocate prin consimțământ mutual dar și
„din alte cauze autoriz ate de lege”.
Așadar, caracterul solemn al căsătoriei nu împiedică orice apropiere de
categoria contractelor. Faptul că numai căsătoria încheiată în fața ofițerului de stare
civilă este producătoare de efecte juridice (art. 3 C. fam. al României), iar fun cționarul
public – obligat să procedeze la o verificare a cerințelor legale la căsătorie (art. 15 C.
fam., art. 30 din Legea actelor de stare civilă nr. 119/1996 din România) – poate
refuza celebrarea căsătoriei, este o precauție absolut necesară față de e fectele erga

33 L. Pop, TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR , Edi tura „Lumina LEX”, București, 1998, p. 33, 44 -45.

23 omnes ale actului juridic.
Cât privește inadmisibilitatea desfacerii căsătoriei prin simplul consimțământ
mutual al soților, să nu uităm că rezoluțiunea și rezilierea convențiilor sinalagmatice,
cu tot caracterul lor în principiu consensual e ste, de regulă, judiciară (art. 1020 -1021
C. civ. român). Pe de altă parte, caracterul judiciar al disoluției căsătoriei, replică a
caracterului solemn al încheierii acesteia, este menit să asigure aceeași eficiență era
omnes pe care l -a deținut actul căsă toriei. Mai departe, dreptul material, în actuala
configurație a textelor Codului familiei al României (ca urmare a modificărilor aduse
prin art. VIII pct. 1 din Legea 59/1993) a revocat valabilitatea unora din argumentele
tezei noncontractuale a căsătorie i: desfacerea căsătoriei nu mai are caracter
excepțional și este posibilă, în anumite condiții, „și numai pe baza acordului ambilor
soți” (art. 38 alin. 2 C. fam. al României).
– în cazul contractului fiecare dintre părți urmărește un scop diferit de cel avut
în vedere de cocontractantul său, în timp ce prin încheierea căsătoriei viitorii soți
urmăresc unul și același scop, adică întemeierea unei familii.
În replică, evocând prevederile art. 948 C. civ. român referitoare la condițiile
generale ale actului juridic civil, coroborate cu cele ale art. 966 a aceluiași act
normativ privind calitățile esențiale ale cauzei în materie de obligații, vom constata că
ceea ce se cere este existența cauzei reale, licite și morale, iar nu diversitatea sau
divergența cauz elor în raport cu fiecare dintre părți – ceea ce poate servi drept criteriu
de clasificare a actelor juridice, în funcție și de concepția asupra cauzei împărtășită de
autor34. În cazul contractelor sinalagmatice (opuse celor unilaterale) ideea de cauză
explică interdependența obligațiilor, obligația ce revine uneia dintre părți avându -și
cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte părți.
– nulitățile în materie de căsătorie au anumite particularități față de nulitatea
actelor juridice în general. Ex istența acestor particularități nu poate fi negată, dar nici
nu izolează ermetic nulitatea căsătoriei de nulitatea de drept comun. În fond este
vorba de una și aceeași instituție sancționând actul juridic încheiat cu nesocotirea unei
cerințe de valabilitat e, adaptată la specificul actului juridic al căsătoriei – prin aceasta

34 I. Albu, NOȚIUNEA ȘI STRUCTURA OBLIGAȚIEI , Editura „Dacia”, Cluj -Napoca, 1984, p. 218 -224: Gh.
Beleiu, în TRATAT… , cit. supra , p. 188 -191; V. Stoica, op. cit., p. 21 -23, p. 26 -27.

24 avem în vedere îndeosebi natura și complexitatea raportului juridic generat. De altfel,
actele juridice sunt de o mare diversitate, fiecare categorie de acte având propriile
condiții de eficacitate care detaliază sau adaptează într -o măsură sau alta regulile
generale, iar nesocotirea acestora poate avea ecou în configurarea nulității actului în
discuție.
Căsătoria este un act juridic – concluzia pare unanim împărtășită de literatura
noastră de specialitate, însă nu și ceea ce implică ea, pentru că actul juridic , înțeles ca
manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice – de a da naștere,
modifica sau stinge raporturi juridice – este termenul generic care desemnează faptele
juridice cu caracter volițional, adică contractele și actele juridice unilaterale . Or,
căsătoria este, prin însăși esența sa, un acord de voințe între două persoane, realizat în
scopul de a da naștere drepturilor și obligațiilor specifice. Faptul că odată încheiată
căsătoria soții sunt supuși unui regim legal și imperativ, căsătoria devenind o stare
juridică cu un statut legal, este numai consecința manifestării de voință a părților, și nu
poate absorbi însuși actul care l -a generat. Textele Codulu i familiei al României
furnizează suficiente argumente în acest sens, referindu -se la „încheierea căsătoriei”
(art. 3, 10, 11, 15 etc.) sau „căsătoria încheiată” (art. 19, 20, 23 etc.), or un statut legal
nu poate fi „încheiat”, el este dobândit; de asemen ea, legiuitorul a subînțeles suportul
convențional al căsătoriei pe toată durata acesteia, cel puțin așa reiese din formulări
precum „căsătoria se desface” (art. 37, 38), „la desfacerea căsătoriei” (art. 40, art. 41).
Există, de asemenea, și opinia potriv it căreia, natura juridică a căsătoriei este
una cu caracter mixt, respectiv un contract și o instituție juridică. Această teorie are și
nuanțe, care pleacă de la a considera căsătoria ca un contract ce creează o asociere de
persoane, asemănător unui contr act de societate, de mandat sau de locațiune, prin
aceea că se consideră că respectiva căsătorie nu poate fi decât o instituție juridică cu
trăsături absolut specifice.

§ 4. Caracterele juridice ale căsătoriei
Privită ca act juridic constitutiv al familie i, căsătoria se distinge prin
următoarele caractere:

25 a) Caracterul laic (civil) al căsătoriei . Acest caracter al căsătoriei rezultă din
următoarele împrejurări:
– încheierea căsătoriei se face numai în fața unei autorități de stat . În acest
sens, art. 9 a lin. 1 C. fam. al Republicii Moldova prevede: „Încheierea căsătoriei are
loc la organele de stare civilă”. Art. 3 C. fam. al României este categoric și explicit în
această materie și dispune: „numai căsătoria încheiată în fața ofițerului de stare civilă
dă naștere drepturilor și obligațiilor de soți prevăzute în prezentul cod”. La fel,
caracterul civil rezultă și din art. 18 C. fam. al României, în sensul căruia „căsătoria
nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului
întocmit în registrul actelor de stare civilă”.
Ca expresie a libertății conștiinței și a libertății exercitării cultului religios,
garantate prin dispoziții constituționale, celebrarea religioasă a căsătoriei este permisă,
dar numai consecutiv căsătoriei civile (art. 44 alin. 2 teza finală din Constituția
României) și fără a produce efecte juridice. „Căsătoria” oficiată numai religios nu are
nici măcar semnificația unei aparențe juridice de căsătorie, nici în legislația Republicii
Moldova, nici în cea a Ro mâniei, în consecință este inaptă a furniza beneficiul
putativității căsătoriei35. Oficierea de către deservantul cultului a serviciului religios
fără a i se fi prezentat certificatul de căsătorie în România constituie contravenție (art.
61 alin. 1 lit. k d in Legea nr. 119/1996).
– înregistrarea încheierii actului juridic al căsătoriei se efectuează în registrele
de stare civilă și anume, în registrul de înregistrare a căsătoriilor;
– desfacerea căsătoriei se poate face pe cale judecătorească sau, în Repub lica
Moldova și la organele de stare civilă, dacă sunt întrunite anumite condiții.
În perioada actuală întâlnim în diferite țări legislații unde:
– căsătoria are un caracter civil (de exemplu, Republica Moldova, România,
Polonia, Olanda, Belgia, Germania , Federația Rusă etc.);
– căsătoria are un caracter religios (de exemplu, țările musulmane);
– soții pot opta, sau pentru încheierea religioasă a căsătoriei, sau pentru
căsătoria civilă (de exemplu, Italia, Spania, Brazilia, S. U. A., Canada etc.).

35 I. Reghini, op. cit. , p. 3.

26 b) Caracterul solemn al căsătoriei . Valabilitatea actului juridic al căsătoriei
este condiționată (și) de respectarea unor cerințe de formă, simplul acord de voințe al
viitorilor soți nu este de ajuns.
Ținând cont de faptul că încheierea căsătoriei trebuie fă cută în forma cerută de
lege și impunându -se acest caracter, ea trebuie să se încheie:
– într-un loc anume, adică la sediul organului de stare civilă competent, cu
unele excepții. Astfel, de exemplu, în cazul în care unul dintre soți este bolnav și nu se
poate deplasa la sediul organului de stare civilă, este condamnat sau arestat,
încheierea căsătoriei se va efectua și în afara sediului organului de stare civilă, adică la
spital, domiciliu, penitenciar etc. (art. 32 al. 2 și art. 40 din Legea privind acte le de
stare civilă a RM);
– în fața unei autorități de stat, a delegatului de stare civilă;
– într-o zi dinainte stabilită, după expirarea termenului prevăzut de lege (cel
puțin o lună de la depunerea declarației, cu unele excepții în Republica Moldova și ,
10 zile în România);
– în prezența efectivă și concomitentă a viitorilor soți, deoarece actul juridic al
căsătoriei este un act juridic strict personal (intuitu personae) și nu se poate încheia
prin reprezentarea viitorilor soți;
– cu posibilitatea pen tru public de a asista.
c) Caracterul bilateral . Căsătoria ia naștere prin concursul a două voințe
concordante. Condiție de fond în materie de acte juridice în general, consimțământul
liber exprimat al viitorilor soți este de însăși esența căsătoriei.
Din punct de vedere al rolului voinței părților în determinarea conținutului
actului juridic, căsătoria face parte din categoria actelor juridice condiție, întrucât
manifestarea de voință a viitorilor soți este numai condiția necesară a aplicabilității
statutului legal al căsătoriei. Modificarea acestui statut legal nu se află la îndemâna
părților și cu atât mai puțin înlăturarea acestuia. Cu alte cuvinte, părțile au doar
libertatea să decidă dacă vor încheia sau nu actul juridic al căsătoriei, nu și puterea de
a determina conținutul raporturilor juridice prestabilite de legiuitor, cu unele excepții.
Bunăoară, conform legislației în vigoare la moment în România, soții nu se vor putea

27 sustrage regimului comunității de bunuri și nici vor putea interveni în confi gurația
acestuia. Această teză este valabilă și pentru Republica Moldova, în cazul în care soții
optează pentru regimul legal al bunurilor lor, în schimb, în cazul încheierii
contractului matrimonial, ei singuri vor stabili modalitatea de desfășurare a rel ațiilor
patrimoniale dintre ei în timpul căsătoriei și/sau după desfacerea acesteia. În
legislațiile care nu prevăd regimul contractual al bunurilor soților, singura concesie
privește numele acestora în timpul căsătoriei, în sensul că viitorii soți pot opt a pentru
una din următoarele soluții: fiecare dintre ei va păstra numele dinaintea căsătoriei; vor
avea ca nume comun numele unuia sau altuia dintre ei; vor purta ca nume comun
numele lor reunite; unul din soți va conexa numele celuilalt soț la numele său (art. 17
C. fam. al RM, art. 27 alin. 2 C. fam. al României).
d) Cauza actului juridic al căsătoriei , adică scopul urmărit de părți, este
întemeierea unei familii (art. 1 alin. 3 C. fam. al României), distinctă de familiile de
proveniență ale soților. Căs ătoria încheiată de unul sau amândoi soții din alte
considerente decât acela al întemeierii unei familii, doar ca mijloc de obținere a unor
privilegii decurgând din statutul de persoană căsătorită, poate fi desființată (art. 41
alin. 1 lit. b) C. fam. al R M).
În accepțiunea sa de statut legal, căsătoria se distinge prin următoarele trăsături:
– Starea de căsătorie ia naștere în temeiul actului juridic al căsătoriei, așadar,
implicit, al consimțământului liber exprimat al viitorilor soți. Drepturile și înda toririle
pe care le desemnează în mod generic sunt imperativ stabilite de lege și guvernate de
principiul deplinei egalități între soți. Acest caracter decurge din prevederile art. 48 al.
2 din Constituția Republicii Moldova care dispune că „Familia se înt emeiază pe
căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie…”, precum și din cele ale art. 11 al. 1
C. fam. potrivit cărora „Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimțământul
reciproc, neviciat, exprimat personal și necondiționat, al bărbatului și femeii ce se
căsătoresc…”. Acest caracter a fost cuprins în actele internaționale privind drepturile
omului, de exemplu: Declarația Universală a Drepturilor Omului (ar. 25 și 26), Pactul
Internațional privind drepturile civile și politice (art. 23 al. 3), Pactul Internațional
privind drepturile economice, sociale, culturale (art. 10 al. 1) etc. Consimțământul

28 viitorilor soți trebuie să nu fie afectat de vicii (eroare, dol sau violență).
– Caracterul, în principiu, perpetuu al căsătoriei. Având ca scop înte meierea
unei familii, căsătoria se încheie pe viață. Actul juridic al căsătoriei nu poate fi afectat
nici de termen, fie el extinctiv sau suspensiv, nici de condiție, rezolutorie ori
suspensivă.
Totuși, desfacerea căsătoriei și pierderea statutului de soț i este îngăduită, dar
numai pe cale judiciară (art. 38 C. fam. al României), în condiții procesuale
derogatorii de la dreptul comun stabilite prin art. 607 -619 C. proc. civ. al României,
sau, în Republica Moldova se admite desfacerea căsătoriei atât în ins tanța de judecată,
dar și pe cale simplificată, la organele de stare civilă, în condițiile art. 35 C. fam. al
RM.
– Caracterul monogam al căsătoriei. În deplin acord cu tradițiile culturale ale
societății noastre, legislația familiei nu permite căsătoria decât între persoane care, la
data încheierii căsătoriei, nu au statut de persoană căsătorită. Altfel spus, fiecare dintre
viitorii soți trebuie să fie, după caz, celibatar, văduv sau divorțat. Este ceea ce
sociologii numesc „monogamie serială”36, fiindcă î n cele din urmă nu căsătoriile
succesive sunt interzise ci contemporaneitatea a două sau mai multe căsătorii ale
aceleiași persoane. Caracterul monogam al căsătoriei este consacrat în mod expres, de
exemplu, în art. 15 al. 1 lit. a) C. fam. al RM care prev ede: „Nu se admite încheierea
căsătoriei între persoane dintre care cel puțin una este deja căsătorită”. Căsătoria
încheiată cu încălcarea acestei dispoziții legale este sancționată cu nulitate absolută.
Caracterul exclusivist al dragostei impune căsătorie i acest caracter juridic.

36 A. Mihu, ANTROPOLOGIE CULTURALĂ, Editura „Napoca Star”, Cluj -Napoca, 2000, p. 306.

29 CAPITOLUL II. CONDIȚIILE NECESARE PENTRU ÎNCHEIEREA
CĂSĂTORIEI

Încheierea unei căsătorii valabile presupune îndeplinirea unor condiții de fond
și de formă, precum și lipsa impedimentelor sau piedicilor pentru încheierea a cesteia.
Codul familiei al Republicii Moldova sau cel al României expres reglementează
modul și condițiile de încheiere a căsătoriei. În continuare, separat vom analiza
condițiile necesare pentru încheierea căsătoriei în legislația ambelor țări.

SECȚIUNE A I. CONDIȚIILE DE FOND ALE ACTULUI JURIDIC
AL CĂSĂTORIEI

§ 1. Noțiunea și clasificarea condițiilor de fond la încheierea căsătoriei
Prin condiții de fond, adică de conținut, la încheierea căsătoriei, în sens
restrâns, înțelegem împrejurările pozitive, ce trebuie să existe pentru a fi posibilă
încheierea unei căsătorii, lipsa lor determinând imposibilitatea încheierii acesteia.
Codul familiei al Republicii Moldova, reglementează următoarele condiții de
fond la căsătorie:
– diferența de sex ;
– vârsta m atrimonială ;
– consimțământul la căsătorie ;
– comunicarea reciprocă a stării sănătăți i de către viitorii soți .
Condițiile de fond, în literatura de specialitate, au fost clasificate în funcție de
mai multe criterii. Astfel:
A. În funcție de consacrarea legislativă a lor distingem:
1. Condiții de fond exprese, prevăzute expres în Codul familiei sau în alte
acte normative ca, spre exemplu, vârsta matrimonială (art. 14 al. 1 C. fam.),
consimțământul viitorilor soți (art. 48 al. 2 din Constituția Republicii Moldova sau art.
11 al. 1 C. fam.), comunicarea reciprocă a viitorilor soți asupra stării sănătății lor (art.
11 al. 2 C. fam.) etc.

30 2. Condiții de fond virtuale sau cele care nu sunt prevăzute expres de lege,
dar rezultă nemijlocit din scopul urmărit pr in dispozițiile legale referitoare la
căsătorie, de exemplu, lipsa diferențierii sexuale.
B. În funcție de intensitatea cu care se impun a fi respectate și de
sancțiunea care intervine în caz de neîndeplinire, acestea se clasifică în:
1. Condiții de fond dirimante , neîndeplinirea cărora atrage nulitatea
căsătoriei, ca, de exemplu, diferența de sex, vârsta matrimonială și consimțământul la
căsătorie;
2. Condiții de fond prohibitive, neîndeplinirea lor nu atrage nevalabilitatea
căsătoriei, ca, de exemplu, c omunicarea reciprocă a stării sănătății între viitorii soți.
1.1. Diferența de sex
Această condiție este menționată expres în art. 48 al. 2 din Constituție și art. 2
al. 3, art. 11 al. 1, art. 15 al. 1 lit. h) C. fam. În vechiul Cod al căsătoriei și famil iei
legiuitorul considera această condiție atât de evidentă, încât nu o menționa expres,
dar, din dispozițiile legale rezulta că se poate încheia căsătoria numai între persoanele
de sex diferit37.
Actualul Cod al familiei în art. 15 al. 1 lit. h) prevede e xpres că „se interzice
încheierea căsătoriei între persoanele de același sex”.
Există legislații, cum ar fi, de exemplu, cea a Danemarcei, unde din anul 1989
se permite înregistrarea căsătoriilor între persoanele de același sex. La fel și în
Olanda, din 1 991, în unele regiuni se permite homosexualilor să -și înregistreze
căsătoriile38.
Diferența de sex, în practică, poate interesa în cazul persoanelor al căror sex nu
este suficient diferențiat. Dacă se stabilește că nu există deosebire de sex, căsătoria nu
se poate încheia. Sexul fiecăruia dintre viitorii soți se stabilește cu ajutorul
certificatului de naștere sau a buletinului de identitate, care au rubrici speciale în acest
sens.
Încheierea căsătoriei cu nerespectarea acestei condiții esențiale duce la

37 T. Bodoașcă, ASPECTE CRITICE SAU CONTROVERSATE DIN LEGISLAȚIA ȘI DOCTRINA ROMÂNĂ
CU PRIVIRE LA CONDIȚIILE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI, Dreptul, Anul XV, seria a III – a, Nr. 6/2004, p.
129-138.
38 А. М. Нечаева, СЕМЕЙНОЕ ПРАВО, КУРС ЛЕКЦИЙ, Изд. Юристъ, Москва, 1998, cт. 102.

31 nulitatea absolută a ei39.
1.2. Vârsta matrimonială
Art. 14 al. 1 C. fam. prevede: „Vârsta matrimonială minimă este de 18 ani
pentru bărbați și de 16 ani pentru femei”.
Astfel, prin lege este stabilită numai vârsta minimă înainte de împlinirea căreia
este o prită încheierea căsătoriei. De aici se desprind următoarele idei:
a) este posibilă încheierea unei căsătorii la orice vârstă, chiar și foarte înaintată;
b) nu are nici o importanță juridică diferența de vârstă dintre viitorii soți.
Rațiunile care stau la baza stabilirii cenzului minim de vârstă la încheierea
căsătoriei sunt de ordin biologic, psihic, moral și social. Rațiunile de ordin biologic au
rădăcini în faptul că viitorii soți trebuie să fi ajuns la vârsta pubertății, să fie apți de a
întreține rela ții sexuale normale, pentru a nu li se afecta sănătatea și a le permite să
procreeze copii sănătoși. Rațiunile de ordin psihic și moral se bazează pe ideea că
viitorii soți trebuie să fie apți să înțeleagă însemnătatea unei căsătorii, asumându -și în
mod co nștient drepturile și obligațiile pe care aceasta le implică.
Astfel, pentru ca viitorii soți să fie capabili de a -și exprima conștient, liber și
personal consimțământul la căsătorie, ei trebuie să atingă o anumită vârstă.
Dar, există și o excepție de la regula generală, potrivit căreia vârsta minimă la
căsătorie este de 18 ani pentru bărbat și de 16 ani pentru femeie. În acest sens art. 14.
al. 2 C. fam. prevede: „Pentru motive temeinice, se poate încuviința încheierea
căsătoriei cu reducerea vârstei matr imoniale pentru bărbați, dar nu mai mult decât cu
doi ani. Reducerea vârstei matrimoniale va fi încuviințată de autoritatea administrației
publice locale în a cărei rază teritorială își au domiciliul persoanele care doresc să se
căsătorească, în baza cerer ii acestora și acordului părinților minorului”.
Din cele redate mai sus vedem că există o deosebire în ceea ce privește
reglementarea acestei situații de vechea și actuala legislație a Republicii Moldova.
Vechiul Cod, în cazuri excepționale, prevedea că b ărbații pot încheia căsătoria de la
vârsta de 16 ani, iar femeile de la vârsta de 14 ani. Acum, de dispensa de vârstă pot
beneficia doar bărbații. Astfel, în timp ce aceștia pot încheia o căsătorie de la vârsta de

39 T. Bodoașcă, DREPTUL FAMILIEI, Editura Burg, Sibiu, 2003, p. 44 și urm.

32 16 ani, fiindu -le acordată, la cerere, dis pensa de vârstă, femeilor această facultate,
adică obținerea dispensei de vârstă, nu li se recunoaște.
Potrivit vechii legislații, de dispensa de vârstă beneficiau atât bărbații, cât și
femeile, deoarece legislația nu specifica căror persoane anume li se acordă această
dispensă40. La acel moment, credem, legislația era mai progresistă, deoarece atât
bărbații, cât și femeile, în anumite situații, se puteau căsători înainte de atingerea
vârstei legale, realizându -se în practică principiul egalității bărbatulu i și femeii în
relațiile de familie. Nu înțelegem raționamentul de care a ținut cont legiuitorul când a
stipulat că reducerea vârstei la căsătorie se acordă numai bărbaților, deoarece, de cele
mai multe ori de această dispensă au nevoie femeile, care, în u rma relațiilor sexuale
avute la o vârstă fragedă, rămân însărcinate. Ținând cont de faptul că marea majoritate
a populației este din mediul rural și luând în considerare specificul acestuia, pentru a
nu intra în „gura lumii” sau pentru a nu ajunge la avort uri și a traumatiza minora, se
încheia o căsătorie, ajungându -se astfel la o aplanare a situației date. Nu optăm nici
noi în favoarea căsătoriilor la vârste fragede, deoarece, viitorii soți trebuie să atingă
vârsta pubertății, pentru a exclude pericolul af ectării sănătății lor și a le asigura
procrearea copiilor sănătoși. În același timp încheierea căsătoriei se soldează, ca
finalitate, cu apariția familiei care are trei funcții principale: a) cea de perpetuare a
speciei umane; b) cea economică și c) funcți a educativă, funcții care nu pot fi
îndeplinite decât odată cu atingerea unei anumite vârste.
În aceeași ordine de idei, legislația României prevede în art. 4 din Codul
familiei: „Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de optsprezece ani,
iar femeia numai dacă a împlinit șaisprezece ani. Cu toate acestea, pentru motive
temeinice, se poate încuviința căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani… și
numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial”. În literatura de specialitate din
România sunt prevăzute ca fiind condiții temeinice boala sau starea de graviditate,
pentru ca femeia să poată beneficia de dispensa de vârstă.
Legislația Federației Ruse, de asemenea, în art. 13 din Codul familiei, prevede

40 Vechea legislație, prevedea la art. 16 C. c. f. că: „Vârsta minimă de căsătorie este pentru bărbați de 18 ani, iar
pentru femei de 16 ani. Comitetele executive ale Sovietelor raionale, orășenești, raionale din oraș, de deputați ai
poporului pot reduce, în cazuri excepționale, vârsta minimă de căsătorie dar nu mai mult de cât cu 2 ani”.

33 că pot încheia căsătoria persoan ele care nu au atins vârsta legală, adică cea de 18 ani,
nespecificându -se cine poate beneficia de această dispensă, bărbații sau femeile.
Astfel, în această țară se poate încheia căsătoria de la împlinirea vârstei de 16 ani și,
din dispozițiile legale ded ucem că de dispensa de vârstă se bucură atât bărbații cât și
femeile.
Conform celor enunțate mai sus, considerăm că nu s -a reglementat reușit de
către Codul familiei al Republicii Moldova acordarea dispensei de vârstă la căsătorie
și propunem ca aceste pre vederi să fie modificate cel puțin așa cum erau prevăzute de
vechea legislație, adică să li se poată acorda dispensă de vârstă atât bărbaților, cât și
femeilor, realizându -se astfel principiul egalității lor în relațiile de familie. Această
părere a noastr ă o argumentăm prin faptul că, în multe cazuri, tinerele nefiind
căsătorite rămân însărcinate la vârste fragede, și, ținând cont de specificul relațiilor și
atitudinea pe care o au oamenii față de o adolescentă necăsătorită care așteaptă un
copil și, care, de multe ori, este supusă unui tratament ostil din partea celor din jur, în
multe cazuri acestea, încercând să scape de sarcină, își provoacă singure avortul sau
sunt predispuse spre a se sinucide. Pentru a nu ajunge la situațiile arătate mai sus,
conside răm că dispensa de vârstă ar trebui să se acorde atât femeilor, cât și bărbaților,
după cum o făcea vechea legislație41.
Având în vedere faptul că acordarea dispensei de vârstă se face de către
organele administrației publice locale și ținând cont de schim bările dese survenite în
structura administrativ -teritorială a Republicii Moldova, o propunere de lege ferenda
ar fi ca dispensa de vârstă să fie acordată de către instanțele de judecată din raza
teritorială unde domiciliază soții sau, respectiv, părinții acestora, considerând că este o
situație prea importantă atât pentru societate, cât și pentru persoanele în cauză ca să
fie reglementată de o așa manieră.
1.3. Comunicarea stării sănătății
Potrivit art. 11 al. 2 C. fam. „Persoanele care doresc să se că sătorească sunt
obligate să se informeze reciproc despre starea sănătății lor”.

41 V. Pînzari, UNELE CONSIDERENTE PE MARGINEA NOULUI COD AL FAMILIEI, Materialele Conferinței
Științifico -Practice din 6.04.2001 „Poliția și societatea civilă”, Editura Colo Graf Com, Chișinău, 2001, p. 129 -133, V.
Crețu , op. cit., p. 37-38.

34 În același context, art. 13 C. fam. prevede:
„(1) Persoanele care doresc să se căsătorească sunt supuse unui examen
medical gratuit obligatoriu.
(2) Rezultatul examenului medi cal se comunică numai persoanei examinate,
eliberându -i-se un certificat care atestă trecerea controlului respectiv, care se prezintă
organului de stare civilă.
(3) Modul, termenul și limitele examenului medical sunt stabilite de
Guvern”42.
Referitor la pr evederile acestui din urmă articol, ne întrebăm, cum efectiv se
realizează îndeplinirea acestei condiții, dacă „rezultatul examenului medical se
comunică numai persoanei examinate”? Ar putea persoana examinată să nu comunice
celuilalt viitor soț reala star e a sănătății sale? Sigur că da. De aici concluzionăm, că
această formulare dă posibilitate soțului de rea -credință să tăinuiască adevărata stare a
sănătății sale. Admitem că după efectuarea controlului medical, comunicarea
reciprocă a stării sănătății, s -ar realiza prin anexarea certificatelor medicale, la
declarația de căsătorie43 și, prin inserarea de către viitorii soți în cuprinsul declarației
de căsătorie a mențiunii că au luat cunoștință reciproc de starea sănătății lor44. Dar,
certificatul care se ane xează la declarația de căsătorie atestă doar trecerea controlului
medical susmenționat, nu și rezultatele acestuia. Deci, prin anexarea acestor
certificate la declarația de căsătorie, funcționarul stării civile se informează despre
faptul că viitorii soți au trecut examenul medical și, nicidecum nu se realizează
informarea efectivă și reală a viitorilor soți despre starea sănătății lor. Chiar dacă
delegatul de stare civilă ar avea cunoștință de faptul că unul dintre viitorii soți suferă
de vreo boală, în af ară de cele ce sunt expres prevăzute de lege ca incompatibile cu
căsătoria, el nu are dreptul să refuze încheierea căsătoriei. Deci, constatăm că
dispoziția legală propusă de legiuitor în art.13 alin.2 C.fam. „rezultatul examenului
medical se comunică numa i persoanei examinate”, chiar dacă este făcută cu scopul de
a proteja și respecta dreptul la viața intimă și privată, prevăzute de art.28 din

42 REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA EXAMENULUI MEDICAL A TINERILOR ÎNAINTE DE
CĂSĂTORIE, O. M. S. nr. 396 și O. M. J. nr. 59 din 6 septembrie 1995, M. Of., 1996, nr. 34, 6 iunie, p. 24 -25.
43 Art. 34 al LEGII CU PRIVIRE LA ACTELE DE STARE CIVILĂ, M. Of. di n 17 august 2001.
44 F. Baias, M. Avram, LEGISLAȚIA FAMILIEI, Editura ALL, București, 1996, p. 8.

35 Constituția Republicii Moldova, în opinia noastră, dă posibilitate soțului de rea –
credință să tăinuiască adevărata stare a sănătății sale. Nu suntem de acord cu autorii45
care susțin că la căsătorie, examenul medical trebuie să fie facultativ, dar îi susținem
în privința faptului că acesta nu trebuie să fie unul formal.
Considerăm că rezultatele examenului medical, ef ectuat de către viitorii soți
înainte de încheierea căsătoriei, trebuie să fie comunicate ambilor viitori soți, pentru
ca aceștia să aibă cunoștință de reala stare a sănătății lor și, în cunoștință de cauză, să
decidă asupra încheierii sau nu a căsătoriei . Astfel, propunem ca al. 2 a art. 13 să aibă
următorul conținut: „Rezultatul examenului medical se comunică persoanelor ce
doresc să încheie căsătoria, eliberându -li-se certificatele asupra stării sănătății lor și un
act privind trecerea controlului medic al pentru a fi prezentat organului de stare civilă”.
Considerăm că astfel se va realiza o comunicare efectivă între viitorii soți asupra stării
sănătății lor. Ni se poate reproșa că se încalcă dreptul la taina medicală, dar, ținând
cont de importanța pe ca re o are căsătoria și familia care rezultă din acest act în
societatea noastră, susținem că anume așa se poate evita încheierea căsătoriilor
persoanelor bolnave de rea -credință, fără ca celălalt soț să aibă cunoștință de acest
fapt. De asemenea, propunem c a efectuarea testelor medicale date, să fie
supravegheată cu maximă responsabilitate de către persoanele abilitate și de către
conducerea instituțiilor medicale, deoarece, de cele mai multe ori, tinerii le privesc ca
pe niște formalități de prisos, atitudi ne împărtășită deseori și de medicii care
efectuează examinarea dată. Aceasta ar evita situațiile, de genul celora, în care, a treia
zi după încheierea căsătoriei, soțul află că soția sa suferă de o boală venerică (cazuri
atestate în activitatea Clinicii J uridice Universitare din Bălți).
După cum se susține în literatura de specialitate, certificatul medical prenupțial
realizează o informare parțială asupra stării sănătății viitorilor soți, pe când cerința ca
ei să-și comunice reciproc starea sănătății tre buie să realizeze o informare completă.
În adevăr, certificatul prenupțial constată numai rezultatele examenului medical
veneric, pulmonar și neuropsihic, iar veridicitatea constatărilor depinde de progresele
științei medicale în domeniile respective, de p osibilitățile practicii medicale, de atenția

45 V.Crețu., op.cit., p.38 -39.

36 pe care unitățile sanitare o acordă examenului prenupțial și, în anumite privințe, de
sinceritatea persoanelor examinate. Dimpotrivă, cerințele legii ca viitorii soți să -și
comunice starea sănătății, pretind o i nformare reciprocă atotcuprinzătoare; fiecare
dintre ei este îndatorat să comunice celuilalt: dacă este sau nu sănătos, dacă a suferit
de vreo boală cu repercusiuni nocive, dacă suferă de vreo boală și care este gravitatea
acesteia, dacă are defecte bio -fiziologice sau deficiențe psihice, precum și orice alte
aspecte referitoare la sănătatea sa care ar putea periclita viața de familie.
Cerința ca viitorii soți să -și comunice reciproc starea sănătății este singura
condiție de fond la căsătorie prohibitivă, adică, a cărei neîndeplinire nu afectează, prin
ea însăși, valabilitatea căsătoriei. Mai mult, sub aspect formal -juridic, această condiție
apare totdeauna ca îndeplinită, întrucât declarația de căsătorie cuprinde și mențiunea
că viitorii soți au luat cunoș tință reciproc de starea sănătății lor. Cu toate acestea, în
practica judiciară s -au atestat atât cazuri în care viitorii soți sufereau de boli care îi
opreau să se căsătorească, cât și cazuri în care sufereau de boli grave care le permiteau
să se căsătore ască, însă ei nu și -au comunicat starea sănătății lor46.
Din prevederile legale referitoare la comunicarea reciprocă a stării sănătății
viitorilor soți, rezultă că nu se interzice căsătoria persoanelor bolnave, cu excepțiile
prevăzute de lege, însă acestea trebuie să fie informate reciproc despre adevărata stare
a sănătății lor. Această informare se face deoarece:
a) oferă posibilitate viitorilor soți, în cazul în care celălalt suferă de o boală, să
conștientizeze ce pericol prezintă pentru ei, dar și pentr u viitorii lor copiii maladia și
să decidă, cunoscând aceste împrejurări, dacă să încheie sau nu căsătoria cu această
persoană;
b) împiedică încheierea căsătoriei în situațiile în care boala de care suferă unul
dintre viitorii soți este prevăzută de o leg e specială, ca făcând imposibilă încheierea
căsătoriei, cum ar fi, de exemplu, cea prevăzută de art. 15 lit. f) C. fam. care dispune
că: „Nu se admite încheierea căsătoriei între persoane dintre care cel puțin una a fost
lipsită de capacitatea de exercițiu ”.
În literatura de specialitate se apreciază că îndeplinirea condiției de comunicare

46 I. Albu, op. cit., 44 -51.

37 reciprocă a stării sănătății între viitorii soți are importanță sub următoarele aspecte:
a) boala anterioară încheierii căsătoriei poate fi invocată ca motiv de anulare a
căsătoriei, în cazul în care soțul care suferă de aceasta n -a comunicat împrejurarea
dată celuilalt soț, care, în cunoștință de cauză, nu ar fi acceptat încheierea acestei
căsătorii;
b) boala posterioară încheierii căsătoriei poate fi invocată de către ce lălalt soț,
numai ca motiv pentru desfacerea căsătoriei prin divorț.
S-a precizat însă, că în cazul unor afecțiuni minore, obișnuite și vindecabile,
care nu afectează viața, sănătatea soțului sau finalitatea căsătoriei, omisiunea
comunicării stării sănătă ții nu este relevantă.
1.4. Consimțământul la căsătorie
Reglementare a juridică a consimțământului la căsătorie a evoluat, în decursul
timpului, de la încheierea căsătoriei de către părinți pentru copiii lor și până la
încheierea acesteia numai de către viitorii soți. În societatea romană din epoca veche,
încheierea căsător iei era o problemă familială pe care o rezolvau părinții viitorilor
soți. Abia dreptul roman clasic a reglementat căsătoria și a făcut distincție între
persoanele sui iuris , la a căror căsătorie era suficient consimțământul viitorilor soți, și
persoanele alieni iuris , care, pentru a putea încheia căsătorie, aveau nevoie și de
consimțământul părinților lor. Mai târziu, în timpul imperiului, consimțământul
părinților s -a transformat doar într -o autorizare a căsătoriei47.
În literatura juridică prin consimțămân t se înțelege acea condiție esențială de
fond și generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act
juridic civil manifestată în exterior.
După cum deja am menționat „Familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimțită între băr bat și femeie…” (art. 48 al. 2 al Constituției Republicii Moldova).
La fel și art. 11 din C. fam. prevede: „Pentru încheierea căsătoriei este necesar
consimțământul reciproc, neviciat, exprimat personal și necondiționat, al bărbatului și
femeii care se căs ătoresc…” Importanța acestei condiții rezultă și din faptul că ea este
inserată și în cuprinsul unor acte internaționale la care Republica Moldova este parte,

47 I. Albu, op. cit., p. 51 -52.

38 cum ar fi, spre exemplu, „Declarația Universală a Drepturilor Omului”, art. 16 pct. 2,
care stipu lează: „căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și
deplin al viitorilor soți”.
De aici se desprinde ideea, că o condiție esențială pentru încheierea căsătoriei
este consimțământul. La căsătorie consimțământul este liber, adică nu mai există
limitări religioase, rasiale sau juridice în privința alegerii libere a viitorilor soți.
Consimțământul trebuie exprimat într -o formă anumită prevăzută de lege, în fața
funcționarului de la starea civilă, care oficiază încheierea căsătoriei și care are
obligația de a verifica, ca acesta să nu fie alterat de vicii.
Pentru a fi valabil și a produce efecte juridice, la căsătorie, consimțământul
trebuie să îndeplinească unele condiții, și anume:
– să nu fie alterat de vreun viciu;
– să fie actual;
– să fie dat personal și simultan de către viitorii soți;
– să fie constatat în mod direct de delegatul de stare civilă care oficiază
încheierea căsătoriei.
1.4.1. Prima condiție de valabilitate, adică lipsa viciilor de consimțământ,
constă în faptul, că ac est consimțământ, adică manifestarea de voință spre a încheia
căsătoria, să fie manifestarea conștientă a acestei voințe, exprimată de viitorul soț în
fața delegatului de stare civilă care oficiază încheierea căsătoriei și, de asemenea,
această manifestare nu trebuie să fie alterată de vicii, adică eroare, dol sau violență, în
caz contrar căsătoria va fi declarată nulă. Pentru a se asigura libertatea
consimțământului, legea a dispus ca actul juridic al căsătoriei să fie încheiat în formă
solemnă.
În cele c e urmează, vom efectua o analiză mai amănunțită a viciilor de
consimțământ.
a) Eroarea este o falsă reprezentare a realității la încheierea unui act juridic .
În funcție de influența pe care o exercită asupra consimțământului părții ea poate fi:
eroare obs tacol, eroare viciu de consimțământ, cazul în care aceasta se poartă asupra
substanței obiectului sau asupra persoanei cocontractantului și eroare asupra altor

39 elemente. Ca viciu de consimțământ la încheierea unei căsătorii, eroarea poate fi
numai dacă se referă la identitatea fizică a celuilalt soț. În literatura juridică și în
practică se considera că ea trebuie să reprezinte împrejurarea, în care cel care o invocă
s-a căsătorit cu o altă persoană decât cu cea, cu care intenționa să se căsătorească.
Dar, datorită condițiilor solemne în care se încheie căsătoria, prezenței obligatorii a
ambilor viitori soți, identificarea acestora de către persoana ce oficiază încheierea
căsătoriei, împrejurarea ce poate determina eroarea, în practică, este imposibil de
realizat, mai ales că, pe lângă cele spuse anterior, cei ce doresc să se căsătorească se
cunosc cel puțin timp de o lună (cu unele excepții, prevăzute de art. 12 al. 2 C. fam.),
deoarece potrivit art. 12 al. 1 C. fam. „Încheierea căsătoriei se face în prezenț a
persoanelor care se căsătoresc, după expirarea unui termen de cel puțin o lună din
momentul depunerii de către ele a declarației de căsătorie”.
Nu constituie viciu de consimțământ, la căsătorie, eroarea asupra identității
civile a celuilalt soț, ca, de exemplu, în cazul când unul din viitorii soți era divorțat,
dar se dădea drept celibatar și, de asemenea, nu -i viciu de consimțământ, eroarea
asupra însușirilor sau calităților personale și profesionale ale celuilalt viitor soț.
b) Dolul este definit în d octrină ca fiind inducerea în eroare prin mijloace
viclene a unei persoane în scopul de a o determina să încheie un act juridic . Prin
esența sa, dolul reprezintă tot o eroare, dar nu spontană, ci provocată, fie de către
celălalt cocontractant, fie de terțe persoane. Dolul include două elemente în structura
sa:
1) un element obiectiv – eroarea;
2) un element subiectiv – manoperele viclene folosite de unul din viitorii soți,
în cazul nostru, sau de către terțe persoane, pentru a determina pe celălalt soț să -și dea
consimțământul la încheierea căsătoriei. Numai dolul principal, cel ce se poartă
asupra calităților esențiale ale celuilalt viitor soț, poate constitui o cauză de anulare a
căsătoriei. De asemenea, dolul este considerat ca viciu de consimțământ și în cazurile
când manoperele dolosive se manifestă sub forma reticenței . Dolul prin reticență
presupune înșelarea unuia dintre viitorii soți prin trecerea sub tăcere a unor situații a
căror cunoaștere de către celălalt viitor soț l -ar fi putut determina pe ac esta să nu

40 încheie căsătoria. Acestea pot consta, de exemplu, din ascunderea de unul din viitorii
soți a unei boli sau malformații de care suferă sau tăinuirea de către femeie a faptului,
că era însărcinată înainte de încheierea căsătoriei în urma relațiil or intime avute
anterior cu un alt bărbat decât soțul ei etc.
c) Violența, ca viciu de consimțământ, reprezintă amenințarea unei persoane
cu un rău de natură să -i provoace o temere, ce o determină să încheie un act
juridic pe care în alte condiții nu l -ar fi încheiat . La fel ca în dreptul civil, pentru a fi
viciu de consimțământ violența trebuie să întrunească condițiile:
1) să fie determinantă pentru încheierea actului juridic;
2) să fie injustă, nelegitimă și ilicită.
Ca viciu de consimțământ în materi a căsătoriei, violența presupune orice act de
constrângere fizică sau morală, prin care o persoană este determinată, împotriva
voinței sale, să încheie o căsătorie. La fel ca și dolul, și violența cuprinde atât un
element obiectiv – constrângerea, cât și un element subiectiv – adică teama
insuflată celuilalt viitor soț de o terță persoană sau de celălalt viitor soț . Dar,
datorită condițiilor solemne în care se încheie căsătoria, practic, este imposibil să se
întâlnească violența prin constrângere fizică, ce a efectuată prin constrângere psihică
sau morală totuși ar putea să se strecoare48.
1.4.2. O altă condiție a consimțământului la căsătorie este ca acesta să fie
actual. Prin actualitatea consimțământului la încheierea căsătoriei înțelegem că acesta
trebuie să existe chiar în momentul încheierii căsătoriei, adică viitorii soți, prezenți
personal în fața funcționarului care oficiază încheierea căsătoriei, exprimându -și
consimțământul, devin soți, declarându -se încheiată căsătoria.
Logodna sau promisiunea de c ăsătorie, făcută în orice formă, nu are valoare de
consimțământ din punct de vedere juridic, generând cel mult obligații morale.
1.4.3. Încă una din condițiile importante este aceea, ca consimțământul să
fie exprimat personal și simultan de către viitorii soți. Fiind un act juridic solemn,
din start, legea exclude încheierea acestuia prin reprezentare. Deci, la încheierea
căsătoriei, viitorii soți trebuie să fie prezenți personal și, la fel personal trebuie să

48 „Este de subliniat că temerea reverențioasă nu este viciu de con simțământ la căsătorie, adică respectul datorat
părinților ori altor ascendență”, I. P. Filipescu, op. cit., p. 22.

41 consimtă, la un interval nu mare de timp unul d upă celălalt, prin răspunsuri pozitive
consecutive, la întrebarea delegatului de stare civilă, dacă doresc încheierea căsătoriei.
1.4.4. Ultima condiție cunoscută în doctrină este ca manifestarea de voință,
consimțământul, să fie constatat în mod direct de către delegatul de stare civilă,
care oficiază încheierea căsătoriei. Această condiție se îndeplinește prin prezența
concomitentă a ambilor viitori soți la serviciul de stare civilă, unde se efectuează
încheierea căsătoriei, în fața funcționarului ce of iciază încheierea acesteia. Deci,
căsătoria se va declara încheiată numai după ce delegatul de stare civilă va constata în
mod direct, că viitorii soți și -au exprimat liber, în fața sa, consimțământul, adică au
răspuns afirmativ la întrebarea acestuia, dac ă doresc să încheie căsătoria.
1.5. Lipsa consimțământului la căsătorie
Încheierea căsătoriei în fața delegatului de stare civilă, care ia cunoștință
personal de consimțământul viitorilor soți de a încheia căsătoria, face ca în practică,
cazurile de lips ă de consimțământ să fie întâlnite foarte rar. În literatura de specialitate
se menționează că, lipsa consimțământului la căsătorie se poate ivi în cazurile:
a) unul dintre viitorii soți este alienat sau debil mintal și consimte la încheierea
căsătoriei câ nd este lipsit de luciditate, în aceste momente el neputându -și exprima un
consimțământ conștient;
b) unul dintre viitorii soți răspunde negativ la întrebarea delegatului de stare
civilă dacă dorește să încheie căsătoria, iar, acesta, totuși, declară actul juridic al
căsătoriei încheiat sau, răspunde pozitiv, dar în acel moment este lipsit temporar de
discernământ din diferite motive;
c) căsătoria încheiată în alt scop decât de a întemeia o familie, adică căsătoria
fictivă. Dacă între cei ce încheie o aseme nea căsătorie nu s -au stabilit ulterior relații de
familie ori raporturi conjugale adevărate, se socotește că, manifestarea de voință sau
consimțământul a lipsit49.

§ 2. Impedimentele la căsătorie
Căsătoria se poate încheia numai dacă nu există impediment e la încheierea ei.

49 Ion P. Filipescu, op. cit., p. 18 -21; Al. Bacaci ș. a., op. cit., p. 20 -22; G. Lupșan, op. cit., p. 24 -27; A. Pricopi,
op. cit., p. 41 -42; DICȚIONAR DE DREPTUL FAMILIEI, p. 34 -35.

42 Prin impedimente înțelegem acele împrejurări de drept sau de fapt a căror existență
împiedică încheierea căsătoriei, altfel spus, piedicile ale căror prezență nu permit
încheierea valabilă a unei căsătorii. Atât în Codul familiei cât și în literatura de
specialitate găsim următoarele impedimente la căsătorie: 1) bigamia sau existența
unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți (art. 15 al. 1, lit. a, C. fam.); 2)
rudenia (art. 15 al. 1, lit. b, C. fam.); 3) adopția (art. 15 al. 1, lit. c și d, C. fam.); 4)
alienația sau debilitatea mintală(art. 15 al. 1, lit. f, C. fam.); 5) curatela (art. 15 al. 1,
lit. e, C. fam.); 6) condamnarea la privațiune de libertate a persoanelor ce doresc să se
căsătorească (art. 15 al. 1, lit. g, C. f); 7) căsătoria persoanelor de același sex (art. 15
al. 1, lit. h, C. fam.).
În literatura de specialitate aceste impedimente sunt clasificate în funcție de
două criterii50:
1. În funcție de sancțiunea ce intervine în cazul încheierii căsătoriei cu
încăl carea impedimentului există:
a) impedimente dirimante – existența cărora în momentul încheierii căsătoriei
atrage nulitatea acesteia, ca, de exemplu, bigamia, rudenia, adopția, alienația sau
debilitatea mintală art. 15 C. fam.
b) impedimente prohibitive – a căror prezență la momentul încheierii căsătoriei
nu atrage nulitatea acesteia, ci sancțiuni pentru delegatul de stare civilă care a încheiat
căsătoria cu neobservarea impedimentului51.
2. În funcție de faptul, între care persoane există aceste impedimen te
distingem:
a) impedimente absolute – prin care se interzice încheierea căsătoriei unei
persoane anumite cu orice altă persoană, ca, spre exemplu, existența unei căsătorii
nedesfăcute (art. 15 al. 1, lit. a) C. fam.), sau alienația și debilitatea mintal ă (art. 15 al.
1, lit. f) C. fam.).
b) impedimente relative – care interzic încheierea căsătoriei între anumite

50 Ibidem, op. cit., p. 27.
51 Potrivit art. 82 lit. a) al Legii privind actele de stare civilă, „Constituie contravenții la regimul actelor de stare civilă
următoarele fapte: a) neverificarea de către funcționaru l de stare civilă a conținutului declarației sau a concordanței acesteia
cu actele de identitate, cu certificatele de stare civilă și cu celelalte înscrisuri prezentate”. În literatura juridică se c onsideră
impedimente prohibitive adopția și tutela, a se v edea: G. Lupșan, op. cit., p. 37.

43 persoane, de exemplu, rudenia sau adopția (art. 15 al. 1, lit. b, c, d, C. fam.).
În legătură cu impedimentele la căsătorie, se impune o studi ere mai amănunțită
a acestora, ceea ce o vom face în continuare.
2.1. Existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți sau, cum
i se mai spune, bigamia sau poligamia .
În legislația familială a Republicii Moldova acest impediment este
Cons tituțional, dar este oglindit și în art. 15 al. 1, lit. a) C. fam., care prevede că nu se
admite încheierea căsătoriei între persoanele dintre care măcar una este de acum
căsătorită.
La baza căsătoriei aflându -se principiul monogamiei, nu se pot căsători decât
persoanele necăsătorite, care, fie n -au încheiat niciodată o căsătorie, fie au fost
căsătorite, dar căsătoria acestora a încetat, a fost desființată sau a fost desfăcută
potrivit dispozițiilor legale. Încălcarea principiului monogamiei este sancționa tă atât
civil cât și penal în multe state din lume.
O nouă căsătorie a unei persoane care este în divorț, va fi declarată nulă pentru
bigamie, dacă data încheierii acesteia va fi anterioară pronunțării hotărârii de divorț.
2.2. Rudenia firească
Potrivit dispozițiilor art. 45 C. fam.
„(1) Rudenia este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr -o altă
persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz,
rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz – în linie col aterală.
(2) Gradul de rudenie se stabilește prin numărul de nașteri.
(3) Rudele unuia dintre soți sunt afinii celuilalt soț. Linia și gradul de afinitate
sunt similare liniei și gradului de rudenie”.
Rudenia firească este, deci, legătura de sânge și, pr in reglementarea legală,
legătura dintre două sau mai multe persoane care coboară unele din altele, cum sunt
tatăl, fiul, nepotul de fiu, sau, care fără a descinde unele din altele, au un autor comun,
cum sunt frații între ei, verii primari între ei, și se poate prezenta sub două forme: în
linie dreaptă și în linie colaterală. Articolul 45 din Codul familiei face referire, după
cum am spus, doar la rudenia firească, dar există și rudenie civilă, care apare ca

44 urmare a încheierii actului juridic al adopției și se stabilește între adoptat și
descendenții lui, pe de o parte și adoptator și rudele sale, pe de alta52.
Conform clasificării atestate în literatura de specialitate, după izvorul ei există
rudenie de sânge și rudenie civilă. După linia de rudenie, avem: rudenia în linie
dreaptă și rudenia în linie colaterală.
a) Rudenia în linie dreaptă apare între persoanele care coboară unele din altele,
fie în mod nemijlocit, în sensul că persoana este copilul celeilalte, fie în mod indirect,
mijlocit, în sensul că p ersoanele date nu sunt născute unele din altele, dar între ele
există un șir de nașteri neîntrerupt, un șir neîntrerupt de persoane între care s -a stabilit,
prin faptul nașterii, legătura de la părinte la copil, ca, de exemplu: tatăl, fiul, nepotul
de fiu.
b) Rudenia în linie colaterală este legătura dintre două persoane care, fără a
descinde una din alta, au un autor comun, ca de exemplu, frații între ei sau verii
primari.
În sensul său urcător sau coborâtor, rudenia în linie dreaptă poate fi: ascendentă
și descendentă.
a) Rudenia ascendentă este aceea care leagă o persoană cu cei din care coboară,
de exemplu, de la copii la părinți, bunici etc .
b) Rudenia descendentă este aceea care leagă o persoană cu acei care coboară
din ea, de exemplu, de la părinți, la copii, la nepoți etc.
De asemenea, rudenia de sânge se mai clasifică în: rudenie din căsătorie și
rudenie din afara căsătoriei.
a) Rudenia din căsătorie va fi când concepția sau nașterea unei persoane, care
este temeiul rudeniei, este în cadrul căsăto riei părinților săi. În acest caz, filiația la fel
este din căsătorie.
b) Rudenia din afara căsătoriei este în cazul când concepția sau nașterea unei
persoane are loc în timpul când părinții acesteia nu sunt căsătoriți. Aici filiația este din
afara căsăto riei.
Rudenia civilă, după cum am menționat deja, este rudenia care rezultă din

52 V. Cebotari, ADOPȚIA – POSIBILITATEA COPILULUI DE A VIEȚUI ÎN FAMILIE , Revista națională de
drept, nr. 7/2002, p. 24 -28.

45 adopție. În acest caz legătura de rudenie nu se întemeiază pe comunitatea de sânge.
Afinitatea este legătura dintre un soț și rudele celuilalt soț, și nu dintre rudele
unui s oț și rudele celuilalt soț. Nu există afinitate între soți.
După cum stabilește al. 2 al art. 45 C. fam., „Gradul de rudenie se stabilește
prin numărul de nașteri”. Deci, legătura de rudenie este exprimată prin gradele de
rudenie, care stabilesc întinderea , dar și măsura apropierii rudeniei între două
persoane.
Astfel, în linie dreaptă, după numărul nașterilor, sunt rude de gradul întâi tatăl
cu fiul, rude de gradul doi – bunicul cu nepotul, de gradul trei – bunicul cu strănepotul
etc.
În linie colaterală, tot după numărul nașterilor, se pornește de la persoana al
cărei grad de rudenie se stabilește, urcând până la ascendentul comun și coborând
până la persoana față de care gradul de rudenie se stabilește. Astfel, frații sunt rude de
gradul doi, verii prima ri sunt rude de gradul patru, unchiul și nepotul sunt rude de
gradul trei etc.
După cum vedem, din cele expuse și din schemele prezentate, rude de gradul
întâi sunt numai în linie dreaptă, adică părinții și copiii, în linie colaterală însă, cel mai
apropi at grad de rudenie este al doilea, grad de rudenie care se stabilește între frați.
Cu toate că dispozițiile art. 45 C. fam. se referă doar la rudenia de sânge, între
persoanele care au devenit rude prin adopție, gradele de rudenie se vor stabili, prin
analogie, folosindu -se aceleași metode și criterii.
Stabilirea gradelor de rudenie și implicit a întinderii acesteia, are importanță
atât în dreptul familiei (interzicerea încheierii căsătoriei între rudele apropiate) și în
dreptul civil (în cazul succesiuni i), dar și în dreptul penal (infracțiunile săvârșite de
rudele apropiate), dreptul procesual penal (judecătorii care sunt rude între ei nu pot
face parte din același complet de judecată) sau în alte ramuri de drept, legiuitorul
condiționând sau nu producer ea unor efecte juridice de existența acestor raporturi.
Dovada rudeniei se poate face prin diferite mijloace, cum ar fi, actele de stare
civilă (de exemplu, certificatul de naștere) sau orice alt mijloc de probă admis de lege.
Potrivit art. 15 al. 1, lit . b) C. fam., nu se admite încheierea căsătoriei între

46 rudele în linie dreaptă până la al IV -lea grad inclusiv, frați și surori, inclusiv cei care
au un părinte comun. Oprirea căsătoriei între rudele apropiate se întemeiază pe
rațiunile:
a) de ordin biolo gic sau medical , deoarece, conceperea copiilor de către rudele
apropiate nu asigură nașterea unor descendenți sănătoși;
b) de ordin moral , deoarece prin căsătoriile între rudele apropiate se poate
aduce o influență negativă asupra vieții de familie53.
Ruden ia este impediment la căsătorie, indiferent de faptul dacă este din
căsătorie sau din afara ei54.
După cum rezulta din dispozițiile art. 17 p. 2 din vechiul Cod al căsătoriei și
familiei, nu se puteau căsători rudele în linie dreaptă indiferent de gradul d e rudenie,
după cum urmează: tatăl cu fiica, mama cu fiul, bunicul cu nepoata, bunica cu nepotul
etc. Codul căsătoriei și familiei nu preciza expres gradul de rudenie în linie colaterală
până la care era prohibită căsătoria, și noi propuneam de lege ferend a ca acesta să fie
gradul patru inclusiv. Deci, ca să nu se poată căsători rudele în linie colaterală, după
cum urmează: fratele cu sora, unchiul cu nepoata, mătușa cu nepotul, vărul cu vara
lui. De asemenea, exprimam ideea că, ar trebui să se interzică ex pres căsătoria între
frații vitregi și surorile vitrege55.
Actualul Cod al familiei prevede expres că, se interzice căsătoria între rudele în
linie dreaptă până în gradul patru inclusiv, iar, în linie colaterală, se interzice căsătoria
numai între frați și surori, inclusiv cei care au un părinte comun.
Suntem de părerea că actuala reglementare prezintă unele deficiențe serioase.
Astfel, interzicând căsătoriile în linie dreaptă, inclusiv până la al patrulea grad, nu se
pot căsători: tatăl cu fiică, mama cu f iul, bunicul cu nepoata, bunica cu nepotul,
străbunicul cu strănepoata, străbunica cu strănepotul etc. Aici pare a fi totul în ordine,
însă, se ridică probleme în cazul rudelor în linie colaterală, deoarece, Codul familiei
interzice expres căsătoria numai între „frați și surori, inclusiv cei care au un părinte
comun”.

53 I. Chelaru, op. cit., p. 73.
54 I. P. Filipescu, O. Calmuschi, op. cit., p. 19.
55 V. Pînzari, DREPTUL FAMILIEI (note de curs), Editura Universitas, Chișinău, 2000, p. 29.

47 Din cele relatate mai sus am văzut că frații și surorile sunt rude în linie
colaterală de gradul doi. Căsătoriile acestora nu s -ar admite, chiar dacă nu ar fi existat
acest impediment legal, d atorită moralei creștine și considerentelor de ordin moral,
biologic și psihologic care stau la baza educației neamului nostru. Însă, legislația
referindu -se la rudele în linie colaterală, enumără exhaustiv între cine anume dintre
aceste rude se interzice încheierea căsătoriei. Deci, potrivit principiului „este permis
tot ceea ce nu -i interzis” , cu excepția fraților și surorilor, se pot căsători, potrivit
dispozițiilor art. 15 al. 1, lit. b) C. fam. unchiul cu nepoata, mătușa cu nepotul, ca fiind
rude de gr adul trei sau verii primari, care sunt rude de gradul patru etc. Legislația
României, la acest capitol, în art. 6 al. 1 C. fam. prevede că: „Este oprită căsătoria
între rudele în linie dreaptă, precum și între rudele în linie colaterală până la al
patrulea grad, inclusiv”. Prin această formulare decad practic toate întrebările cu
privire la faptul, între rudele de care grad se poate încheia căsătoria? Alineatul doi al
aceluiași articol prevede, cu titlu de excepție, că, în unele situații, se poate încuviinț a
încheierea căsătoriei între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea. Formularea
respectivă a dispozițiilor legale cu privire la rudenie, ca impediment la căsătorie, dată
de Codul familiei al României, justifică rațiunile de ordin medical sau mor al aflate la
baza acestui impediment. La noi, însă, aceste rațiuni nu au întru totul o acoperire
legală, deoarece, nu se interzic expres căsătoriile între rudele aflate în grade apropiate
de rudenie.
Susținem că textul legal, adică art. 15 al. 1, lit. b) C. fam. trebuie modificat și
ar putea avea următorul conținut: „nu se admite încheierea căsătoriei între rudele în
linie dreaptă până la infinit, iar între rudele în linie colaterală până la gradul patru
inclusiv” , sau, „nu se admite încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă sau
colaterală, până la al patrulea grad inclusiv” , sau, „nu se admite încheierea
căsătoriilor între persoanele care sunt rude până în al patrulea grad inclusiv”.
Referitor la rudenie, ca impediment la căsătorie, încălcarea a cestuia duce nu
numai la declararea nulității căsătoriei, ci și la sancționarea penală a acestor persoane.
Astfel, art. 201 C. p. al Republicii Moldova prevede: „Raportul sexual sau alte acțiuni
sexuale între rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclu siv, precum și între rude pe

48 linie colaterală (frați, surori, veri primari), se pedepsește cu închisoare de până la 5
ani”. Frații și surorile sunt rude în linie colaterală de gradul doi, legislația interzicând
atât încheierea căsătoriilor, cât și relațiil e sexuale între aceștia, sancționându -le penal.
Verii primari sunt rude în linie colaterală de gradul patru, grad de rudenie în care
căsătoria este permisă, însă, legislația penală, prin dispozițiile art. 201 C. p.,
sancționează cu închisoare de până la 5 ani relațiile sexuale între persoanele date. În
acest sens, putem vorbi de o neconcordanță între dispozițiile Codului familiei, care
reglementează rudenia ca impediment la căsătorie, și dispozițiile Codului penal, care
sancționează relațiile sexuale între rudele apropiate. Considerăm că ar trebui
modificate dispozițiile art. 15 al. 1, lit. b) C. fam., în sensul interzicerii căsătoriilor
între rudele în linie colaterală până în gradul patru inclusiv, după cum am propus
anterior.
În ceea ce privește pe frații care au doar un părinte comun (consângeni sau
uterini), suntem întru totul de acord cu prevederile art. 15 al. 1, lit. b), ne -am pronunțat
și anterior împotriva căsătoriilor de acest gen56.
Referitor la căsătoriile fraților vitregi, din punct de vedere me dical-biologic sau
juridic, nu există impedimente pentru încheierea acestora. Susținem însă că, dacă
aceștia au fost crescuți împreună de mici, s -ar impune un impediment pentru
încheierea unei astfel de căsătorii, impediment, care ar avea la bază considere ntele de
ordin moral. Dacă, însă, aceștia au devenit frați vitregi fiind deja majori, în opinia
noastră, căsătoria acestora nu ar trebui prohibită57.
2.3. Rudenia din adopție, de asemenea, este un impediment la încheierea
căsătoriei , prevăzut de art. 15 al. 1, lit. c) și d) C. fam., care spune că, nu se admite
încheierea căsătoriei între adoptator și adoptat, adoptat și rudă a adoptatorului în linie
dreaptă, până la al doilea grad inclusiv. Considerentele de ordin moral și de rudenie
civilă ce se stabilesc î ntre adoptator și adoptat stau la baza existenței acestui
impediment la căsătorie.
Și în acest caz, în opinia noastră, codul nu reglementează eficient acest

56 V.Pînzari, op.cit., p.29.
57 V. Pînzari, RUDENIA SAU INCESTUL CA IMPEDIMENT LA CĂSĂTORIE , Revista Națională de Drept,
nr. 8/2002 , p. 65 -68.

49 impediment, deoarece, ca urmare a adopției, între adoptat și adoptator se stabilesc
aceleași relaț ii, ca și între rudele de sânge.
Articolul 132. al. 2 C. fam. prevede expres că: „Adoptatul și descendenții lui,
în raport cu părinții adoptivi și rudele acestora, iar adoptatorii și rudele acestora, în
raport cu copilul adoptat și descendenții lui, sunt asimilați în drepturile și obligațiile
personale nepatrimoniale și patrimoniale cu rudele firești”. Acest articol prevede că
adoptatul devine rudă și el cu toate rudele adoptatorului, fie ele în linie dreaptă sau
colaterală.
Revenind la prevederile art. 1 5 al. 1, lit. c) și d) C. fam., constatăm că acesta
interzice căsătoriile între cel care adoptă și persoana adoptată, sau între cel adoptat și
rudele adoptatorului, dar numai în linie dreaptă și până la al doilea grad inclusiv. De
aici deducem că, cel adop tat nu se va putea căsători nici cu vreunul dintre părinții,
bunicii, copiii sau nepoții celui care -l adoptă, deoarece aceștia sunt rude în linie
dreaptă cu adoptatorul, în gradul prohibit de lege. Rudelor în linie colaterală a
adoptatorului, însă nu li se interzice expres căsătoria cu persoana adoptată de către
fratele sau unchiul lor. Astfel că se va putea căsători cel adoptat cu fratele sau sora
adoptatorului, cu unchiul sau mătușa acestuia etc.
Nu există impedimente de ordin medical sau juridic a unor asemenea căsătorii,
însă, credem că din punct de vedere moral, un impediment totuși ar exista. Acesta ar
rezulta din faptul, că actul juridic al adopției se încheie și se încuviințează de către
instanță pentru a asigura copiilor care nu se bucură de ocroti re părintească, o viață
normală de familie, pe care trebuie să i -o asigure părinții adoptatori în sânul familiei
în care au intrat copiii adoptați. Legea, dispunând că adoptații devin rude cu cei care -i
adoptă și rudele acestora întocmai ca și rudele de sâ nge, susținem că în materia
impedimentelor la căsătorie între rudele din adopție ar trebui aplicate aceleași reguli
care există între rudele de sânge, altfel, ce rost mai are această asimilare deplină a
copiilor adoptați cu cei care -i adoptă și rudele aces tora? Dacă legiuitorul acordă
copiilor adoptați aceleași drepturi și obligații personale și patrimoniale ca și copiilor
firești ai adoptatorului, prin omisiunea cuprinsă în dispozițiile art. 15 al. 1 lit. d) C.
fam., în opinia noastră, această asimilare de plină nu se realizează, deoarece suntem

50 ferm convinși că, puțini ar fi părinții, chiar și adoptatori, care ar permite copiilor săi,
pe care i -au crescut de la cea mai mică vârstă, să se căsătorească cu unchiul sau
mătușa lor, adică fratele sau sora părinte lui adoptator. Poate nu ar fi așa grav în cazul
când copilul a fost adoptat la o vârstă mai apropiată de cea a majoratului, dar, totuși,
considerăm că, în atare situații se încalcă impedimentul rudeniei la căsătorie.
Considerăm, că acțiunea acestui impedim ent trebuie să fie extinsă și după ce
adoptatul a dobândit majoratul, deoarece această legătură de rudenie civilă dispare
doar la desfacerea sau declararea nulității actului juridic al adopției.
Concluzionând, susținem că legiuitorul ar fi trebuit expres în art. 15 al. 1, lit. d)
C. fam., să interzică încheierea căsătoriilor „între adoptat și rudă a adoptatorului în
linie dreaptă, până la infinit, iar în linie colaterală, până în gradul doi, inclusiv” .
2.4. Lipsa capacității de exercițiu , la fel, este un impediment la încheierea unei
căsătorii fiind, de asemenea, prevăzut în art. 15 al. 1, lit. f) C. fam. Astfel, nu se
admite încheierea căsătoriei între persoanele, dintre care cel puțin una a fost lipsită de
capacitate de exercițiu. În literatura de specia litate se menționează că alienatul mintal
și debilul mintal nu se pot căsători, chiar dacă se găsesc într -o stare de luciditate
pasageră , dar a existat o opinie, rămasă izolată, potrivit căreia, persoana lipsită
vremelnic de facultățile mintale se poate că sători în momentele de luciditate.
Consimțământul exprimat de persoanele date în astfel de momente, este considerat un
consimțământ valabil, care produce efecte juridice. Autorii ruși susțin punctul de
vedere, potrivit căruia, în momentele de luciditate pa sageră bolnavul nu se poate
căsători, deoarece nu exprimă un consimțământ valabil, însă, pentru ca aceste stări să
fie considerate ca piedici la căsătorie, ele trebuie confirmate pe cale judecătorească,
altfel, încheierea căsătoriei se va interzice pe moti vul lipsei exprimării libere a
consimțământului.
Ideea care stă la baza acestui impediment se fundamentează pe rațiunea, că
aceste stări sunt incompatibile cu scopul căsătoriei și cu finalitatea acesteia, adică
întemeierea unei familii, care să -și poată î ndeplini toate cele trei funcții. De asemenea,
persoana declarată de instanță incapabilă, din cauza alienației sau debilității mintale
nu poate să exprime un consimțământ valabil, din punct de vedere juridic, pentru

51 încheierea actului juridic al căsătoriei și nu poate să conștientizeze importanța și
consecințele încheierii acestui act.
2.5. Curatela este un alt impediment la încheierea unei căsătorii. Astfel, art. 15
al. 1, lit. e) C. fam. prevede că „nu se admite încheierea căsătoriei între curator și
persoana minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatelei” . Rațiuni de
ordin moral s -au pus la baza impedimentului în cauză la căsătorie, deoarece, obligația
principală a curatorului este de a se îngriji de creșterea, sănătatea și dezvoltarea
minoru lui, de educarea și pregătirea lui profesională58. Din dispozițiile legale mai sus
citate rezultă că, se interzice încheierea căsătoriei curatorului cu persoana aflată sub
curatela sa doar în perioada curatelei, ulterior, aceste persoane se pot căsători.
Impedimentul dat la căsătorie se justifică prin preocuparea legiuitorului, ca nu
cumva ocrotitorul legal, prin poziția pe care o are față de minorul ce se află sub
ocrotirea sa, să influențeze consimțământul acestuia la căsătorie. La baza interdicției
rezultând din curatelă stau însă, în primul rând, considerentele de înaltă moralitate:
faptul de a gândi că ar putea avea relații conjugale cu persoana minoră ce se află sub
ocrotirea sa ar înrâuri negativ relațiile dintre ocrotitor și minoră.
Legislația Român iei interzice încheierea căsătoriei între tutore și minorul aflat
sub tutela sa. La noi în țară, legislația interzice încheierea căsătoriilor între curator și
persoana aflată sub curatela acestuia, tutela instituindu -se asupra minorilor până la
vârsta de 1 4 ani sau asupra persoanelor majore incapabile, iar curatela se instituie
asupra copiilor de la vârsta de 14 ani, sau asupra persoanelor majore limitate în
capacitatea de exercițiu. Ținând cont de faptul că, în Republica Moldova, vârsta legală
la căsătorie este de 16 ani, tutorii și minorii aflați sub tutela lor nicidecum nu se vor
putea căsători, datorită cenzului minim de vârstă la căsătorie instituit de legiuitor.
Astfel, acest impediment se referă la curatori și persoanele aflate sub curatela
acestora, în mod exclusiv.
2.6. Interzicerea căsătoriei între persoanele condamnate la privațiune de
libertate în perioada, când ambele își ispășesc pedeapsa . Credem că legiuitorul, când
a instituit acest impediment, a ținut cont de faptul, că scopul final al înche ierii unei

58 A. Pricopi, op. cit., p. 43 -47; T. R. Popescu, op. cit., p. 120 -121; I. P. Filipescu, op. cit., p. 22 -26.

52 căsătorii este acela de a întemeia o familie, în care să se poată naște, crește și educa
copii, or, în timpul detenției, acest scop nu poate fi atins. Legea prevede limpede că
nu se pot căsători persoanele condamnate, doar în timpul când ambele își ispășesc
pedeapsa. Deci, dacă numai unul din viitorii soți se află în locurile de detenție,
căsătoria cu acesta se poate încheia, potrivit dispozițiilor art. 40 din „Legea privind
actele de stare civilă”, care stipulează:
„(1) Încheierea căsătoriei cu o persoană condamnată sau arestată se înfăptuiește
în condițiile legii, iar înregistrarea acestei căsătorii de către organul de stare civilă se
face în localul penitenciarului sau al izolatorului de anchetă penală. Data, ora și locul
încheierii căsătoriei se coordonează în prealabil cu administrația penitenciarului sau
cu ancheta -torul care execută dosarul.
(2) Pentru completarea declarației de căsătorie, persoanei condamnate sau
arestate i se pune la dispoziție formularul respectiv. Exactitatea datelor în scrise în
declarație se confirmă de către șeful instituției respective, care autentifică și semnătura
declarantului.
(3) Dacă cel care se căsătorește cu persoana condamnată sau arestată nu se
poate prezenta personal pentru a face declarația de căsătorie, acesta poate expedia
viitorului soț prin poștă formularul declarației, completat la rubrica “El” sau “Ea” și
autentificat la organul de stare civilă de la locul de trai, iar persoana condamnată sau
arestată completează declarația cu datele personale și o t ransmite la organul de stare
civilă în a cărui rază teritorială se află penitenciarul sau izolatorul de anchetă penală.
(4) Căsătoria cu o persoană care își ispășește pedeapsa administrativă va fi
înregistrată după expirarea termenului sancțiunii aplicate .
(5) După încheierea căsătoriei, mențiunea privind starea civilă a persoanei
condamnate sau arestate se înscrie în dosarul personal al acesteia, indicându -se
numele și prenumele celuilalt soț și data încheierii căsătoriei”.
2.7. Oprirea căsătoriei între persoanele de același sex. Acest impediment nu
era prevăzut expres în legislația veche, cu toate că putea fi dedus din prevederile
Codului căsătoriei și familiei. Codul familiei în vigoare îl prevede expres în art. 15 al.
1, lit. h), aceasta deoarece credi nța creștină și moralitatea noastră nu acceptă

53 căsătoriile între persoanele de același sex. Credem că este binevenită reglementarea
expresă și a acestui impediment.

SECȚIUNEA II. CONDIȚIILE DE FOMĂ ALE ACTULUI JURIDIC AL
CĂSĂTORIEI

Condițiile de formă, la încheierea căsătoriei, sunt reglementate atât de Codul
familiei, dar și de „Legea privind actele de stare civilă” nr. 100 -XV, 26 aprilie 2001,
M. Of. nr. 97 -99 din 17 august 2001. Aceste condiții de formă constau din două etape:
1) formalități prealabi le încheierii actului juridic al căsătoriei;
2) formalități concomitente celebrării încheierii actului juridic al căsătoriei.
Prin reglementarea acestor formalități se obțin următoarele obiective
importante:
– se asigură îndeplinirea condițiilor de fond ș i a lipsei impedimentelor la
încheierea căsătoriei;
– se asigură recunoașterea publică a căsătoriei;
– se asigură dovada căsătoriei.

§ 1. Formalitățile prealabile încheierii actului juridic al căsătoriei
În conformitate cu art. 9 al. 1 C. fam.: „Încheier ea căsătoriei are loc la organele
de stare civilă”. Cei ce doresc să se căsătorească depun personal o declarație în acest
sens la unul din organele de stare civilă, indicate în art. 10 C. fam., adică la organele
de înregistrare a actelor de stare civilă de la domiciliul uneia din persoanele care
încheie căsătoria sau al părinților lor și prezintă actele ce le atestă identitatea.
Declarația în formă scrisă se depune personal de către viitorii soți la organul de stare
civilă. În declarație aceștia trebuie să confirme că, pentru încheierea căsătoriei, nu
există piedicile prevăzute de art. 15 C. fam., precum și să indice a câta oară se
căsătorește fiecare din ei, câți copii au și numele pe care doresc să -l poarte după
încheierea căsătoriei. Organul de stare civi lă, care a primit declarația, este obligat să
aducă la cunoștința celor ce doresc să se căsătorească condițiile și modul de

54 înregistrare a încheierii căsătoriei.
Organul de stare civilă, care a primit declarația, este obligat să se încredințeze,
că cei ce doresc să se căsătorească, sunt reciproc informați despre starea sănătății lor,
precum și să le explice drepturile și îndatoririle lor ca viitori soți și părinți și să -i
prevină asupra răspunderii ce o poartă pentru tăinuirea împrejurărilor care împiedică
încheierea căsătoriei. Dacă persoanele care doresc să se căsătorească au copii comuni,
li se explică modul de completare a mențiunilor cu privire la nașterea copiilor, cu
datele despre tatăl copiilor59.
După primirea declarației, organul de stare civilă f ixează, cu consimțământul
celor ce se căsătoresc, ziua și ora înregistrării căsătoriei, fapt despre care se face o
însemnare pe declarație. La fixarea zilei de înregistrare a căsătoriei, cei ce se
căsătoresc declară dacă doresc să încheie căsătoria într -o atmosferă solemnă, conform
dispozițiilor art. 34 al. 5 al Legii privind actele de stare civilă. Din dispozițiile Codului
familiei și ale Legii declarația de căsătorie trebuie să cuprindă:
a) datele despre cei care se căsătoresc: numele până la căsătorie, n umele
după încheierea căsătoriei, prenumele, data nașterii, locul nașterii, naționalitatea,
cetățenia, activitatea economică, studiile, starea familială, domiciliul permanent;
b) date despre copiii minori;
c) declarația că nu există piedicile pentru înche ierea căsătoriei indicate de art.
15 C. fam. ;
d) manifestarea neîndoielnică a voinței declaranților de a se căsători;
e) indicarea organului de stare civilă care încheie căsătoria și a locului unde
urmează să se încheie căsătoria;
f) ziua și ora încheieri i căsătoriei.
La cerere trebuie să se anexeze certificatele medicale care să oglindească
rezultatele examenului medical efectuat de viitorii soți și prin care, se consideră, se
realizează condiția de fond a comunicării reciproce a stării sănătății între v iitorii soți.
Declarația de căsătorie se face numai în formă scrisă, se semnează de viitorii soți și de
delegatul de stare civilă. La declarație se mai anexează certificatele de naștere și actele

59 Art. 31, 32, 33, 34 al LEGII PRIVIND ACTELE DE STARE CIVILĂ, Nr. 100 -XV, din 26 aprilie 2001,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 17 august 2001, nr. 97 -99 (821 -829).

55 de identitate ale viitorilor soți și, după caz, dovezile pri vind desfacerea sau încetarea
căsătoriei, precum și decizia privind reducerea vârstei matrimoniale, în condițiile art.
14 C. fam60.

§ 2. Formalitățile concomitente încheierii actului juridic al căsătoriei.
Procedura încheierii căsătoriei
Potrivit dispoziț iilor art. 12 C. fam., încheierea căsătoriei are loc după expirarea
unui termen de cel puțin o lună, după ce persoanele care doresc să se căsătorească au
depus, la organul de stare civilă, cererea de căsătorie. În unele cazuri, dacă există
motive întemeiat e, la rugămintea persoanelor care doresc să se căsătorească, acest
termen poate fi redus de către șeful oficiului de stare civilă. În cazul constatării unei
situații excepționale (pericol pentru viață, graviditate, nașterea copilului etc.) căsătoria
poate fi încheiată în ziua depunerii declarației. Căsătoria se încheie într -o formă
solemnă. La solicitarea viitorilor soți, organele de înregistrare a actelor de stare civilă
asigură atmosfera solemnă a înregistrării căsătoriei.
2.1. Locul încheierii căsătorie i
Potrivit art. 32 al Legii privind actele de stare civilă, încheierea căsătoriei se
face la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la domiciliul uneia din
persoanele care încheie căsătoria sau al părinților lor. Prin dispozițiile acestui ar ticol,
credem că se indică, atât localitatea unde se va încheia căsătoria „ la domiciliul uneia
din persoanele care încheie căsătoria sau al părinților lor ”, cât și locul încheierii
acesteia, adică „la organele de înregistrare a actelor de stare civilă” , prezumându -se,
după părerea noastră, sediul acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 32. al. 2 din Legea privind actele de stare civilă,
„Căsătoria se poate încheia în afara sediului organului de stare civilă (acasă, la spital
etc.) dacă, din motive temeinice, unul dintre viitorii soți se află în imposibilitate de a
se prezenta personal la organul de stare civilă. Locul unde s -a încheiat căsătoria (cu
adresa concretă), precum și motivele se vor indica în actul de căsătorie la rubrica
„Mențiuni””.

60 Art. 34 al Legii privind actele de stare civilă.

56 Art. 155 și 15 6 C. fam. reglementează încheierea căsătoriilor cu elemente de
extraneitate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 155 C. fam. :
„(1) Forma și modul de încheiere a căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova
de către cetățenii străini și apatrizi sunt determ inate de legislația Republicii Moldova.
(2) Cetățenii străini, cu domiciliul în afara Republicii Moldova, încheie
căsătoria pe teritoriul Republicii Moldova conform legislației Republicii Moldova
dacă au dreptul la încheierea căsătoriei în conformitate cu legislația statului ai cărui
cetățeni sunt.
(3) Condițiile de încheiere a căsătoriei de către apatrizi pe teritoriul Republicii
Moldova sunt determinate de legislația Republicii Moldo -va, ținându -se cont de
legislația statului în care aceștia își au domi ciliul.
(4) Căsătoriile încheiate în misiunile diplomatice și oficiile consulare străine
sunt recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova în baza principiului reciprocității”.
Art. 156 C. fam. prevede:
„(1) Cetățenii Republicii Moldova se pot căsători în afara Republicii Moldova
la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova.
(2) Căsătoriile dintre cetățenii Republicii Moldova și căsătoriile dintre cetățenii
Republicii Moldova și cetățenii străini sau apatrizi încheiate în afara R epublicii
Moldova în conformitate cu legislația țării în care a fost încheiată căsătoria sunt
recunoscute în Republica Moldova doar în cazul dacă au fost respectate condițiile art.
11 și 14 din prezentul Cod”.
2.2. Momentul încheierii căsătoriei
La expira rea termenului, în ziua fixată, delegatul de stare civilă procedează în
felul următor:
a) identifică viitorii soți;
b) constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și că nu există impedimente la
căsătorie;
c) constată că nu există opoziții la căsătorie ;
d) constată dacă persoanele care se căsătoresc își dau consimțământul
reciproc de a încheia căsătoria;

57 e) declară căsătoria încheiată în baza consimțământului viitorilor soți;
f) în registrul actelor de căsătorie se înscrie textul actului de căsătorie, care se
semnează de soți, de martori, dacă sunt și de cel ce oficiază încheierea căsătorie i;
g) face mențiuni în actele de identitate ale soților despre încheierea căsătoriei
și eventuala schimbare a numelui unuia sau a ambilor soți;
h) eliberează soțilo r certificatul de căsătorie.
În actele de identitate ale persoanelor care s -au căsătorit se fac mențiuni cu
privire la încheierea căsătoriei, indicându -se numele de familie, prenumele și anul
nașterii celuilalt soț, numărul actului de căsătorie și locul în registrării căsătoriei, în
condițiile art. 38 al Legii privind actele de stare civilă.
Din cele menționate până acum rezultă, că momentul încheierii căsătoriei este
cel, în care funcționarul care oficiază încheierea căsătoriei constată existența
consimțăm ântului viitorilor soți și îi declară căsătoriți, și nu momentul înregistrării
căsătoriei. Înregistrarea căsătoriei nu reprezintă un element constitutiv al acesteia și
deci nu este o condiție de valabilitate, ci o cerință pentru dovedirea ei, astfel încât
momentul încheierii căsătoriei este acela, în care soții își dau consimțământul și nu
acela în care aceasta se înregistrează. Specialiștii în domeniu din România susțin acest
punct de vedere argumentându -l în felul următor: „Dacă o căsătorie nu a fost
înregistrată, deoarece întocmirea actului de căsătorie în registrul de stare civilă a fost
omisă, căsătoria nu este din această cauză nulă, existând posibilitatea întocmirii
ulterioare a actului de căsătorie”. Tot în acest sens, instanțele judecătorești din
România au decis că nesemnarea actului de căsătorie nu poate atrage nulitatea ei,
deoarece actul dat constituie numai o cerință de probă, iar nu de validitate a căsătoriei.
Autorii ruși în această materie susțin, că drepturile și obligațiile soților apar din
momentul înregistrării actului căsătoriei la organele de stare civilă. Potrivit opiniei
acestora, căsătoria se consideră încheiată din momentul înregistrării ei în forma și
condițiile prevăzute de lege61. Aceștia își argumentează poziția prin faptul, că re lațiile
de familie apar dintr -un fapt juridic, acordul părților căruia trebuie înregistrat la
organele de stare civilă. Înregistrarea consimțământului în forma prevăzută de lege

61 М. В. Антокольская, cт. 118, А. М. Нечаева, ст. 99 -102.

58 intră în conținutul acestui fapt juridic și nu este unul independent. Poziția autorilor
dați mai este argumentată și prin faptul, că legiuitorul din Rusia, instituind
obligativitatea înregistrării unor anumite categorii de acte juridice, efectele cărora apar
doar ca urmare a înregistrării încheierii acestora în forma expres prevăzut ă de lege,
include în categoria lor și actul juridic al căsătoriei. De aici, art. 10 p. 2 din Codul
familiei al Federației Ruse instituie regula, potrivit căreia drepturile și obligațiile
soților apar din momentul înregistrării actului căsătoriei în regist rele stării civile. Deci,
în ceea ce privește momentul încheierii căsătoriei, legislația Rusiei prevede că acesta
coincide cu momentul înregistrării actului juridic în cauză în registrele stării civile.
Nu suntem de acord cu această părere, deoarece consi derăm că, la fel ca și în
cazul celorlalte acte juridice, și în cazul actului juridic al căsătoriei determinantă este
voința juridică a părților, acordul de voință al lor îndreptat spre a da naștere unei
situații juridice noi, raporturi care sunt urmate de anumite efecte juridice.
Din cele menționate anterior, funcționarul de la starea civilă, la încheierea
căsătoriei, în primul rând, constată existența consimțământului viitorilor soți de a
încheia căsătoria și numai apoi face notificarea existenței consim țământului în actul
de căsătorie, urmând să întocmească actul de căsătorie și să elibereze soților
certificatul de căsătorie.
Astfel, urmând consecutivitatea tuturor acțiunilor viitorilor soți până la
încheierea căsătoriei și a delegatului de stare civilă în timpul oficierii înregistrării
căsătoriei, constatăm că, în primul rând, persoanele care doresc să se căsătorească
depun o declarație în care își exprimă dorința de a se căsători, apoi, în ziua
înregistrării căsătoriei, prin răspunsul afirmativ la într ebarea delegatului stării civile
dacă doresc să se căsătorească, consimt la încheierea actului juridic al căsătoriei.
Practic, acesta este momentul încheierii căsătoriei, adică momentul când se întâlnesc
acordurile de voință ale părților actului juridic da t, formându -se consimțământul.
Ceea ce urmează, adică înregistrarea în registrele stării civile a acestui consimțământ,
în opinia noastră, este pentru a sublinia solemnitatea și importanța acestei manifestări
de voință, care dă naștere unei situații noi pe ntru tinerii căsătoriți, care din acest
moment vor avea o nouă stare civilă, un nou statut social, pentru a dovedi încheierea

59 căsătoriei.
Desigur, aceste efecte nu se vor putea produce decât după încheierea în forma
solemnă, cerută de lege, a actului căsă toriei, după cum și prevede art. 9 al. 2 C. fam.
Însă, chiar dacă legislația Republicii Moldova apreciază momentul încheierii
căsătoriei ca fiind acela al înregistrării actului dat, acesta, după cum am argumentat
mai sus, la momentul înregistrării este dej a încheiat, deoarece, determinantă la
încheierea actelor juridice este voința juridică și consimțământul ca parte a acestei
voințe62, care este deja dat de către cei ce se căsătoresc la momentul înregistrării
căsătoriei în actele stării civile. Supunem crit icii formularea „drepturile și obligațiile
juridice ale soților iau naștere din ziua înregistrării căsătoriei…” Potrivit DEX -ului,
prin substantivul „zi” putem înțelege: „un interval de timp cuprins între răsăritul și
apusul Soarelui; timpul cât Soarele ră mâne deasupra orizontului; interval de timp de
24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale”. Dacă se are în
vedere unul din aceste sensuri, trebuie să remarcăm că organele de stare civilă nu au
programul de lucru nici „de la răsăr itul și până la apusul soarelui” , nici „cât Soarele
rămâne deasupra orizontului” și, în nici un caz, „timp de 24 de ore” . Astfel,
considerăm că legiuitorul trebuia să indice mai concret care este totuși momentul din
care soții dobândesc drepturile și oblig ațiile unor persoane căsătorite, pentru a evita
interpretările dubioase ale conținutului articolului dat.
În concluzie, considerăm că art. 9 al. 2 C. fam. ar putea avea următorul
conținut: „Drepturile și obligațiile juridice ale soților iau naștere din mo mentul când
persoana care oficiază încheierea căsătoriei constată îndeplinirea condițiilor cerute
de lege pentru validitatea acesteia și -i declară soț și soție”.
În cazul când persoanele care se căsătoresc nu s -au prezentat la timpul fixat,
dacă ele n -au comunicat cauza neprezentării sau dacă neprezentarea este considerată
nemotivată, atunci declarația de înregistrare a căsătoriei se consideră caducă. Dacă
persoanele care se căsătoresc nu și -au schimbat intenția, ele trebuie să depună o
declarație nouă și o rganul de stare civilă trebuie să fixeze un nou termen de
înregistrare a căsătoriei.

62 Tr. Ionașcu, E. Barasch, TEORIA ȘI PRACTICA LITIGIILOR PRECONTRACTUALE, Editura Academiei,
București, 1962, p. 263.

60 Dacă până la înregistrarea căsătoriei se va primi de la cineva o declarație cu
privire la existența piedicilor la căsătorie, organul de stare civilă amână înregistrarea și
propune celui care a făcut declarația, în termen de cel mult o lună, să prezinte
dovezile respective cu privire la existența acestor piedici. Persoanele care se
căsătoresc sunt înștiințate că înregistrarea căsătoriei se amână și li se face cunoscută
declarația primită. Dacă dovezile prezentate confirmă existența piedicilor, organul de
stare civilă refuză înregistrarea căsătoriei, comunicând această decizie în scris
persoanelor ce au depus declarația de înregistrare a căsătoriei. Dacă la expirarea
termenu lui fixat dovezile privind piedicile nu se prezintă, căsătoria urmează a fi
înregistrată conform dispozițiilor generale.
Dacă ulterior înregistrării încheierii căsătoriei se va stabili că aceste persoane
au tăinuit împrejurări ce împiedicau încheierea căs ătoriei, organul de stare civilă
comunică aceasta procurorului pentru ca vinovații să fie trași la răspundere și să se
intenteze o acțiune de declarare a nulității căsătoriei.

§ 3. Proba căsătoriei
Având în vedere caracterul solemn al actului juridic pr in care se încheie
căsătoria, doctrina a statuat că aceasta nu poate fi dovedită decât prin certificatul de
căsătorie, care este eliberat în baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă.
În literatura de specialitate se susține, că starea civ ilă, ca atribut de identificare a
persoanei fizice, se dovedește cu actele întocmite sau cu cele înscrise potrivit legii în
registrele de stare civilă, iar certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă
au aceeași putere doveditoare, ca și actele întocmite sau înscrise în aceste registre63.
Așadar, când se pretind efecte de stare civilă, căsătoria se poate dovedi doar
prin certificatul de căsătorie legal întocmit.
În ceea ce privește dovedirea căsătoriilor persoanelor ce s -au căsătorit până la 8
iulie 1944, Legea privind actele de stare civilă dispune prin art. 39 în felul următor:
„(1) Persoanele care s -au aflat în relații de căsătorie consensuale în perioada de
până la 8 iulie 1944 le pot legaliza prin încheierea căsătoriei în modul stabili t. În acest

63 I. P. Filipescu, op. cit., p. 36.

61 caz, căsătoria se va considera valabilă de la data menționată de persoanele în cauză în
declarația de căsătorie.
(2) Data întemeierii căsătoriei consensuale se înscrie la rubrica „Mențiuni” din
actul de căsătorie și pe câmpul de jos al certifi catului de căsătorie.
(3) În cazul în care una dintre persoanele care s -au aflat în relații de căsătorie
consensuale până la 8 iulie 1944 a decedat sau a fost dată dispărută în timpul
războiului, căsătoria poate fi înregistrată numai pe baza unei hotărâri judecătorești
privind constatarea existenței unor asemenea relații între persoanele respective, cu
indicarea datei în care au început. La rubrica „mențiuni” din actul de căsătorie se
înscriu și datele cu privire la hotărârea judecătorească.
(4) În cazuri le prevăzute de prezentul articol, înregistrarea căsătoriei are loc la
oficiul de stare civilă”.
În situațiile prevăzute de articolul dat, este imposibilă dovedirea căsătoriei
încheiate până la data de 8 iulie 1944, însă, prin dispozițiile acestei norme le gale,
căsătoria, înregistrându -se în prezent la organele stării civile, certificatul de căsătorie
eliberat acestor persoane va face dovada căsătoriei lor, din momentul încheierii
acesteia, fie în baza depozițiilor lor, fie a hotărârii judecătorești constat atoare a
faptului existenței relațiilor de acest gen între persoanele date.

62 ÎNCHEIERE

Căsătoria unește pe bărbat și pe femeie în cea mai firească comunitate
socială, care le contopește într -o asemenea măsură sentimentele, concepțiile și
modul lor de viață, interesele și idealurile, încât între soți iau naștere relații
multiple și de natură diferită, care le acoperă toată gama vieții spirituale și
sociale, de la relațiile de dragoste și prietenie la cele de asistență morală și
materială, până la întreaga lor viziune asupra vieții.
Din ansamblul relațiilor dintre soți, adică din totalitatea efectelor
căsătoriei, unele sunt juridice, iar altele, cele mai numeroase, sunt nejuridice. Ca
urmare, sfera efectelor nejuridice ale căsătoriei, de natură afectiv -sentimentală și
etico -spirituală, este cu mult mai largă decât a celor juridice, precum tot astfel
este și ponderea lor în desfășurarea normală a vieții de familie. Aceasta, fiindcă,
în privința marii majorități a relațiilor dintre soți, fie că nu se poate prescrie o
conduită tipică de urmat, fie că nu pot fi duse la îndeplinire, la nevoie, prin
mijloace juridice, fie că sancționarea lor juridică nu este indicată. Însă
însemnătatea relațiilor nejuridice nu diminuează importanța relațiilor juridice
dintre soți, care reprezintă acel minim de drepturi și obligații personale și
patrimoniale ce asigură organizarea juridică a căsătoriei și familiei, organizare
inerentă oricărei societăți statale.64
Pentru a înțelege mai bine natura relațiilor de familie în societatea noastră,
este necesar să analizăm modul în care se găsește reglementată instituția
căsătoriei, condițiile de fond și formă necesare la încheierea acesteia, efectele pe
care le produce, atât cu caracter personal, cât și cele patrimoniale, cazuril e de
declarare a nulității căsătoriei și efectele pe care le produc acestea, deoarece,
fiecare dispoziție legală reflectă în final grija legiuitorului de a contribui la
întărirea căsătoriei și a familiei pe care a creat -o precum și a descuraja
destrămarea familiilor și a proteja copiii din căsătoriile dezorganizate.
Investigațiile efectuate în cadrul prezentei lucrări au arătat că cercetarea

64 I.Albu, op.cit., p.86 -87.

63 multiaspectuală a instituției căsătoriei nu poate fi efectuată fără a studia și
analiza literatura de specialitate di n diferite țări în materia dată, fără a studia și
analiza legislația altor țări la acest capitol și a face o comparație a acestora cu
literatura de specialitate și legislația Republicii Moldova care, reglementează
instituția căsătoriei. De asemenea, pentru a depista lacunele existente în actuala
legislație familială a Republicii Moldova și a face propuneri în vederea
înlăturării acestora, a fost necesară studierea și analiza minuțioasă a vechiului
Cod al căsătoriei și familiei, a Codului de procedură civilă și a altor acte
normative prin care au fost reglementate relațiile de căsătorie și familie.
În această lucrare am sistematizat definițiile date căsătoriei de autorii
notorii în materie, deoarece, în reglementarea dreptului nostru, noțiunea de
căsătorie nu înfățișează un conținut unic, având un îndoit interes, referindu -se,
deopotrivă, atât la actul juridic pe care îl încheie cei ce se căsătoresc, cât și la
starea de drept care ia ființă, în privința lor, ca urmare a actului săvârșit.
Ținând cont de defini țiile prezentate în lucrare, ca natură juridică,
căsătoria, are multe puncte comune cu contractele, însă este un veritabil act
juridic, deosebindu -se, pe alocuri radical, de contracte. În acest sens, pentru o
ilustrare mai bună a asemănărilor și deosebiril or între actul juridic al căsătoriei și
contracte, în lucrare, am redat caracterele juridice ale acestei instituții.
Am efectuat în teza dată o descriere amănunțită a condițiilor de fond
necesare pentru a încheia actul juridic al căsătoriei, clasificarea a cestor condiții,
a lipsei consimțământului și lipsei impedimentelor la căsătorie. Referitor la
condiția vârstei la căsătorie, considerăm că legislația familială ar trebui să
acorde dispensa de vârstă nu numai bărbaților, dar și femeilor, adică, ca acestea
să se poată căsători de la împlinirea vârstei de 15 ani, iar bărbații să poată
încheia căsătoria numai de la împlinirea vârstei de 17 ani. În aceste condiții
art.14 C.f. ar putea avea următorul conținut: „ 1) Vârsta matrimonială minimă
este de 18 ani pentru bărbați și 16 ani pentru femei.
2) Pentru motive temeinice, se poate încuviința încheierea căsătoriei cu
reducerea vârstei matrimoniale dar nu mai mult decât cu un an. Reducerea

64 vârstei matrimoniale va fi încuviințată de prefectura județului unde viitorii soți
au depus declarația de căsătorie, respectiv, de prefectura municipiului
Chișinău, în baza cererii acestora și acordului prealabil ai părinților
minorului.”
Cu privire la comunicarea reciprocă a stării sănătății, ca și condiție de
fond la încheierea căsătoriei, propunem ca rezultatele examenului medical,
efectuat de către viitorii soți înainte de încheierea căsătoriei, să fie comunicate
ambilor viitori soți, pentru ca aceștia să aibă cunoștință de reala stare a sănătății
lor și, în cunoștință de cauză să decidă dacă să se căsătorească sau nu. Astfel, ne
raliem propunerii specialiștilor ca al.2 a art.13 C.f. să aibă următorul conținut:
„Rezultatul examenului medical se comunică persoanelor ce doresc să încheie
căsătoria, eliberându -li-se un certificat c are oglindește starea sănătății lor ce se
prezintă organului de stare civilă. ” Considerăm că astfel se va realiza o
comunicare efectivă a stării sănătății de către viitorii soți.
Referitor la impedimentul rudeniei la căsătorie, actuala legislație interzice
încheierea căsătoriilor între rudele în linie dreaptă până la al IV -lea grad
inclusiv, între frați și surori, inclusiv cei care au un părinte comun. Susținem,
propunerile specialiștilor potrivit cărora textul legal, adică art.15 al.1, lit.b) C.f.,
ar pute a avea următorul conținut: „ nu se admite încheierea căsătoriei între
rudele în linie dreaptă până la infinit, iar între rudele în linie colaterală, până
la gradul patru inclusiv ” sau „ nu se admite încheierea căsătoriei între rudele în
linie dreaptă sau col aterală, până la al patrulea grad inclusiv ”, sau „ nu se
admite încheierea căsătoriilor între persoanele care sunt rude până în al
patrulea grad inclusiv .” Formularea respectivă a dispozițiilor legale cu privire la
rudenie, ca impediment la căsătorie, justi fică, după noi, rațiunile de ordin
medical sau moral aflate la baza acestui impediment.
În cazul rudeniei civile rezultate din adopție, ca impediment la căsătorie,
susținem părerea că legiuitorul, ar fi trebuit expres să interzică și căsătoriile
„între ado ptat și rudă a adoptatorului în linie dreaptă, până la infinit ”, și nu
numai până la al doilea grad inclusiv, cum o face în prezent, realizându -se astfel

65 asimilarea deplină a copiilor adoptați cu copiii firești ai adoptatorilor.
În lucrarea dată desfășurat am abordat polul opus încheierii unei căsătorii,
și anume, desființarea acesteia, ca una din modalitățile de încetare a raporturilor
juridice dintre soți, în cazurile când actul juridic al căsătoriei a fost încheiat cu
nerespectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru
valabilitatea acestuia.
Astfel, în primul rând, am redat definiția nulității căsătoriei și o descriere
a clasificării nulității acesteia. În al doilea rând, am prezentat cazurile de nulitate
a căsătoriei, și anume, cazur ile de nulitate absolută și cele de nulitate relativă a
acestui act juridic, cazuri care sunt reglementate de Codul familiei în număr mai
mare, decât în vechea legislație. În final, am efectuat cercetarea efectelor pe care
le produce desființarea acestui a ct juridic în relațiile personale și patrimoniale
dintre foștii soți, precum și dintre părinți și copiii rezultați din căsătoria
desființată. Din conținutul acestei lucrări se profilează net deosebirea care există
între nulitatea actelor juridice în genera l și a actului juridic al căsătoriei, în
special. Aceasta se realizează prin mai multe mijloace, însă cel mai important
este acela că, în unele situații expres prevăzute de lege, anumite cazuri de
nulitate a căsătoriei pot fi acoperite și, aceasta, numai d atorită grijii sporite pe
care o acordă legiuitorul instituției date, atât de importante pentru societatea
noastră. Întru ilustrarea faptelor date am prezentat unele exemple când
legiuitorul lasă neatins actul juridic al căsătoriei, chiar dacă acesta a fos t încheiat
cu nerespectarea condițiilor legale.
Noutate prezintă faptul că Codul familiei în art.42, indică expres
persoanele care au dreptul să ceară declararea nulității căsătoriei. Astfel,
acțiunea în declararea nulității absolute a căsătoriei poate, fi înaintată de către
orice persoană interesată, adică, soțul minor sau de bună -credință, părinții lui,
tutorii, autoritatea tutelară sau procurorul. Cererea privind declararea nulității
relative a căsătoriei, poate fi introdusă de către soțul ale cărui drep turi au fost
încălcate prin încheierea căsătoriei, precum și de către procuror. Astfel, acțiunea
privind declararea nulității relative a căsătoriei, nu are un caracter strict

66 personal, fapt cu care noi nu suntem de acord, deoarece, vicierea
consimțământulu i unuia dintre soți este o încălcare a condițiilor de fond ce
interesează un interes particular. În aceste condiții, considerăm că acțiunea în
declararea nulității căsătoriei în aceste cazuri, trebuie să poată fi introdusă numai
de către soțul al cărui con simțământ a fost viciat și propunem ca procurorul să
nu poată înainta acțiuni de acest gen.

67 BIBLIOGRAFIE

1. CONSTITUȚIA REPUBLICII MOLDOVA, adoptată la 29 iulie 1994 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 18 august 1994 , nr.1;
2. CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr.1107 -XV din 6 iunie
2002, intrat în vigoare la 12 iunie 2003, MOLDPRES, Chișinău, 2002.
3. CODULUI FAMILIEI AL REPUBLICII MOLDOVA, Legea Republicii
Moldova N.1316 – XIV din 26 octombrie 2000 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 26 aprilie 2001, nr. 47 -48, Chișinău, 2001;
4. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA PRIVIND ACTELE DE STARE
CIVILĂ, nr.100 -XV, 26 aprilie 2001 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 17 august 2001, nr.97 -99 (821 -829);
5. REGULAMENTUL PRIVIND ORGANI ZAREA EXAMENULUI
MEDICAL A TINERILOR ÎNAINTE DE CĂSĂTORIE, O.M.S. nr.396 și
O.M.J. nr.59 din 6 septembrie 1995 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 6 iunie 1996, nr.34;
6. Albu I., DREPTUL FAMILIEI , București, Editura didactică și pedagogică,
1975;
7. Albu I., CĂSĂTORIA ÎN DREPTUL ROMÂN, Editura „Dacia”, Cluj –
Napoca, 1988;
8. Albu Ioan, Reghini Ionel, Szabo Paul Andrei, ÎNFIEREA, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1977;
9. Bacaci Al., Hageanu C., Dumitrache V., DREPTUL FAMILIEI , Editura
ALL BECK, 1999;
10. Banciu M., DREP TUL FAMILIEI, Editura „Argonaut”, Cluj -Napoca, 1998;
11. Baias Flavius, Avram Marieta, LEGISLAȚIA FAMILIEI, Editura ALL,
București, 1996;
12. Cocoș Șt., DREPTUL FAMILIEI, VOL. I, Editura LUMINA LEX,
București, 2001;
13. DICȚIONAR DE DREPTUL FAMILIEI , Editura științifi că și enciclopedică,
București, 1984;
14. Filipescu Ion P., TRATAT DE DREPTUL FAMILIEI , Editura ALL BECK,
București, 2000;
15. Filipescu I.P., Anca P., Calmuschi O., Eremia M. -I., ÎNCHEIEREA
CĂSĂTORIEI ȘI EFECTELE EI, Editura Academiei Republicii Socialiste
Române , București, 1981;
16. Florian Emese, DREPTUL FAMILIEI, Editura Lumina Lex, București,
1997;
17. Florian E., V.Pînzari, CĂSĂTORIA ÎN LEGISLAȚIA ROMÂNIEI ȘI A

68 REPUBLICII MOLDOVA, Editura Sfera Juridică, Cluj -Napoca, 2006;
18. Hamangiu C., Rosetti -Bălănescu I., Băicoian u Al., TRATAT DE DREPT
CIVIL ROMÂN, VOL.I, Editura ALL, București, 1998;
19. Harbădă M., DREPTUL FAMILIEI ȘI STAREA CIVILĂ, Editura Fundației
Academice „Gheorghe Zane”, Iași, 2000;
20. Ionașcu Tr., Chistian I., Eliescu M., Economu V., CĂSĂTORIA ÎN
DREPTUL R.P.R., Editura Academiei, București,1964;
21. Jacotă Mihai Vasile, DREPTUL ROMAN II, Editura Fundației „Chemarea”,
Iași, 1993;
22. Lupșan Gabriela, DREPTUL FAMILIEI (NOTE DE CURS), Editura
Fundației „Chemarea”, Iași, 1996;
23. Molcuț Emil, Oancea Dan, DREPT ROMAN, Casa de e ditură și presă
„Șansa” – S.R.L. ,București, 1997;
24. Нечаева А.М., СЕМЕЙНОЕ ПРАВО, КУРС ЛЕКЦИЙ, Изд. Юристъ,
Москва,1998;
25. Pricopi A., CĂSĂTORIA ÎN DREPTUL ROMÂN, Editura Lumina Lex,
1998;
26. Popescu T.R., DREPTUL FAMILIEI, tratat, vol. I, Editura didactică și
pedagogică, București, 1965;
27. Pînzari V., DREPTUL FAMILIEI (note de curs), Editura Universitas,
Chișinău, 2000;
28. Pînzari V., CĂSĂTORIA ÎN LEGISLAȚIA REPUBLICII MOLDOVA,
Editura PUB, Bălți, 2002;
29. Pînzari V., UNELE CONSIDERENTE PE MARGINEA NOULUI COD AL
FAMILIE I / materialele Conferinței Științifico -Practice din 6.04.2001
„Poliția și societatea civilă”, Editura Colo Graf Com, Chișinău, 2001;
30. Pînzari V., RUDENIA SAU INCESTUL CA IMPEDIMENT LA
CĂSĂTORIE / Revista Națională de Drept, nr.8/2002, p.65 -68;
31. Pînzari V., PROCEDURA DIVORȚULUI ÎN LEGISLAȚIA REPUBLICII
MOLDOVA / Analele științifice ale ULIM, Seria Drept, 1999;
32. Pînzari V., COMUNICAREA STĂRII SĂNĂTĂȚII, CA CONDIȚIE DE
FOND LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI / Analele Științifice ale Academiei
de Poliție „Ștefan cel Mare ” din Chișinău, Catedra Drept Public
33. Reghini I., DREPTUL FAMILIEI, VOL.I, Universitatea Ecologică „Dimitrie
Cantemir”, Facultatea de Drept, Tg.Mureș, 1994;
34. Рясенцев В.А., СЕМЕЙНОЕ ПРАВО, Москва, Юридическая литература,
1971;
35. Sâmbrian Teodor, DREPT ROMAN P RINCIPII, INSTITUȚII ȘI TEXTE
CELEBRE , Casa de editură și presă „Șansa” – SRL, București, 1994 .