Casă Inteligentă Comandată Prin Intermediul Interfetei Web

PROIECT DE DIPLOMĂ

Andreea – Ioana Gavrilă

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Prof. Univ. Dr. Ing. Nicu Bîzdoacă

Iulie 2016

CRAIOVA

CASĂ INTELIGENTĂ COMANDATĂ PRIN INTERMEDIUL INTERFEȚEI WEB

Andreea – Ioana Gavrilă

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Prof. Univ. Dr. Ing. Nicu Bîzdoacă

Iulie 2016

CRAIOVA

CUPRINS

INTRODUCERE 6

Capitolul I 7

1. Evoluția caselor 7

1.1 Ce este o casă? 7

1.2 Epoca preistorică 7

1.3 Antichitatea 9

1.4 Epoca clasică 10

1.5 Evul Mediu 11

1.6 Epoca Renașcentistă 11

1.7 Epoca industrială 12

1.8 Epoca modernă 13

Capitolul iI 14

2. Casă inteligentă 14

2.1 Conceptul de casă inteligentă 14

2.2 Elementele principale ale unei case inteligente 16

2.3 AAAAA 19

Concluzii 19

Bibliografie 21

Referințe web 22

A. Codul sursă 23

B. Site-ul web al proiectului 24

C. CD / DVD 25

Index 26

LISTA FIGURILOR

Figura 1. Oameni preistorici în peșteră 8

Figura 2. Cort 8

Figura 3. Casă din iarbă 8

Figura 4. Casă din chirpici 8

Figura 5. Egipt 9

Figura 6. Mesopotamia 9

Figura 7. Grecia 9

Figura 8. “Insulae” 10

Figura 9. Domus(interior) 10

Figura 10. Căsuțe medievale 11

Figura 11. Castel medieval 11

Figura 12. Casă(p. renașcentistă) 12

Figura 13. Castele(p. renașcentistă) 12

Figura 14. Casă(p. industrială) 13

Figura 15. Fabrică(p. industrială) 13

Figura 16. Zgârie-nori 13

Figura 17. Blocuri moderne 13

Figura 18. Loft 13

Figura 19. Echipamentele de care poate dispune o casă inteligentă 15

Figura 20. Structuri ale sistemelor senzoriale 17

Figura 21. Releu electric 18

Figura 22. Model motor acționare cu lanț cursă 18

Figura 23. Variator de lumină 18

Figura 24. Robinet electric 18

LISTA TABELELOR

Tabelul 1. Nume de utilizatori și valorile rezumat ale parolelor acestora Error! Bookmark not defined.

INTRODUCERE

Noțiunea de “casă inteligentă”, prezintă o clădire special concepută pentru a satisface preferințele și necesitățile utilizatorilor acesteia . Încă din 1920, a apărut acest concept introdus de Le Corbusier – arhitect modernist. Termenul de SMART BUILDING a adus odată cu evoluția tehnologică, noi definiții și utilizări.

În anul 1970, această noțiune a fost folosită pentru spațiile care încorporau tehnologii cu un mare randament a energiei utilizate, iar în perioada anului 1980, odată cu evoluția rapidă a PC-ului și a tehnologiilor moderne pentru locațiile ce conțineau obiecte controlabile, prin intermediul calculatorului, în zilele noastre, acest concept întrunește specificațiile unui sistem de management al locuinței.

În Statele Unite ale Americii, la începutul anilor ’80, pe măsură ce tehnologia avansa destul de considerabil, conceptul de “casă inteligentă” a început să prindă contur. Ca urmare a unui simpozion internațional desfășurat la Tokyo, în anul 1985, utilizând noile tehnologii, s-a asigurat maximizarea recuperării investiției, începând de la o simplă posibilitate a administrării unei clădiri.

“Casa inteligentă” este concepută în așa fel încât, omul, să aiba parte de un mediu cât mai perfect, plin de siguranță, confort și nu în ultimul rând, să economisească bani, aceasta fiind o creștere a calității vieții oamenilor și a protejării mediului, cu ajutorul tehnologiei cât mai bine dezvoltate. De exemplu, există deja organizații speciale ce studiază acest aspect și anume, “casa inteligentă” pentru persoanele în vârstă, în Olanda și Suedia. Cu peste 10 ani în urmă a apărut acest interes în Olanda; în anul 1997, au fost inițiate proiecte experiment, ce au ca scop, identificarea nevoilor persoanelor în vârstă care trăiesc singure și găsirea unor soluții pe care tehnologia avansată și modernă le oferă pe piață, cât și încorporarea lor. Prin urmare, în anul 2000, au fost finalizate cinci astfel de proiecte. Un alt exemplu de casă inteligentă, foarte interesant prin rezultatele sale este cel de la o companie din Barcelona, unde aceasta se poate curăța singură, reduce consumul de energie și se adaptează schimbărilor vremii – destinată unei familii normale.

Cele prezentate mai sus sunt doar niște exemple ale unor case inteligente ideale. Conform specialiștilor, o casă inteligentă trebuie sa îndeplinească anumite cerințe, cum ar fi: eficiența pe plan social (securitate, design), economic și din punct de vedere al mediului înconjurător (consum de apă și energie). Automatizarea casei inteligente, constă în interconectarea unor sisteme principale. Principalele sisteme ce pot fi automatizate sunt: sistemul de iluminare; sistemul de temperatură; sistemul de securitate; sistemul de control al porților; sistemul audio-video și sistemul de irigații.

Capitolul I

Evoluția caselor

Ce este o casă?

Casa este o construcție ce servește drept locuință oamenilor. Un model simplu de casă este alcătuit din patru pereți și un acoperiș. Aceasta constă într-o cameră special creată pentru odihnă și o cameră pentru depozitarea și producerea hranei.

Din dorința de a supraviețui și de a fi ferit de potențialele pericole externe, omul, de-a lungul timpului, a încercat să se adapteze mediului înconjurător, prin construirea unui adăpost potrivit nevoilor acestuia. Așadar, și-a dezvoltat inventivitatea în ceea ce privește modul de trai și crearea propriului cămin, pornind de la stadiul de peșteră, până la casa din zilele noastre. Datorită inteligenței omului, simpla casă a evoluat, începând de la infrastructură și continuând cu automatizarea ei, în funcție de dorințele fiecărui individ în parte.

Epoca preistorică

Putem începe prin a spune că este prima epocă din istorie și punctul de pornire a apariției speciei umane. Oamenii din această epocă, nu își păstrau o locație stabilă, mutându-se dintr-un loc în altul și stăteau doar pentru perioade foarte scurte de timp și nu își avea rostul o investiție semnificativă sau prea mult efort depus, în privința construirii locuinței acestora.

Tipuri de case și locuințe preistorice:

Peșterile – sculptate de natură, oferind protecție împotriva ploii, soarelui, vântului și a zăpezii. Ele sunt cele mai vechi adăposturi pe care le-au folosit omul preistoric. Această locuință sub stâncă reprezenta un loc sigur și confortabil.

Colibele – construite din tufișuri și bețe de lemn. Acestea erau locuințe provizorii, fiind mai apoi lăsate în urmă de către oameni, deoarece, nu stăteau în același loc pentru mult timp, ci își schimbau locul pentru a vâna și a aduna tot ce le era necesar la acea perioadă pentru a supraviețui.

Corturile – erau destul de mici, neputându-se adăposti mai mult de patru sau cinci oameni care sa stea destul de confortabil. Pentru sursa de căldură și pentru a-și putea găti, foloseau focul care era amplasat în mijlocul cortului respectiv, iar fumul acestuia ieșea pe gaura special creată în acest scop, în partea de sus a cortului. Atunci când oamenii doreau să își schimbe așezarea, luau și aceste corturi după ei.

Casele din iarbă – construite din paie sau iarbă, împrejmuite de niște arbori mici, ce erau folosiți drept stâlpi de susținere pentru acoperișurile de iarbă, legați de ramuri mai mici pentru stabilitate. Acestea ajungeau și la 50 de metri înălțime, fiind mult mai mari decât corturile și puteau adăposti una , două sau chiar mai multe familii.

Fermele – construite din lemn, piatră și noroi. Nu se știe exact cum arătau acestea. În schimb, știm că aceste case, rezistau pe timpul iernii și a aerului rece pe care anotimpul îl aducea, iar pe timp de vară, ofereau răcoare.

Casele din chirpici – construite din cărămizi(amestec de paie și noroi). Spațiile dintre cărămizi erau astupate cu noroi pentru a bloca accesul insectelor și alți dăunători nepoftiți, precum și blocarea ploii și a vântului. Aceste construcții nu puteau rezista pe perioade mari de timp, din cauza ploii, fiind dizolvate.

Antichitatea

Antichitatea reprezintă a doua epocă din istorie și perioada în care au evoluat marile civilizații, arta, cultura și religia. Pentru construirea primelor case propriu-zise, omul a început să utilizeze cărămizi(realizate din mâl uscat) și lemnul. Plantele aveau rolul de obținere a culorilor pentru pictarea pereților. Atât pieile de animale, cât și paiele erau folosite pentru acoperirea podelei, iar acoperișurile erau realizate din pământ, frunze sau crengi. De-a lungul timpului, piatra, a ajuns material de construcție și folosită pentru realizarea unei case cât mai solide.

Arhitecturi ale acestei perioade:

Arhitectura egipteană – locuințele modeste din Egipt, n-au întârziat să apară, acestea fiind construite din paie și cărămizi de pământ. Frunzele mari de palmier erau folosite pentru realizarea acoperișului. Acest acoperiș era prevăzut cu un orificiu pentru fum.

Arhitectura mesopotamiană – materialele de construcție folosite pentru realizarea locuințelor de către sumerieni, locuitori ai Mesopotamiei erau cărămizile de pământ uscat, lăsate afară pentru ca soarele să le ardă suficient pentru a putea fi utilizate și zidite cu ajutorul bitumului, deoarece, lemnul și piatra se găseau foarte rar în acea zonă. Stuful din mlaștini era folosit pentru construirea acoperișurilor mari.

Arhitectura antică greacă – pentru construirea clădirilor s-a folosit lemnul, piatra și pietrișul. O locuință era compusă din 2, respectiv 3 camere, iar în interiorul acesteia se afla o curte interioară(înconjurată de camere cât mai întunecate). Tot prin curtea interioară era permis accesul către camere, iar pentru ca razele soarelui să pătrundă în aceste încăperi a fost construită o verandă, cu geamuri fără sticlă care era susținută de coloane.

Epoca clasică

În cea de-a treia epocă, construcțiile locuințelor se realizau din piatră pentru durabilitate și pentru structura solidă pe care acesta o conferea și de asemenea, placate cu roci, cu rol decorativ, precum marmura, iar pentru a arăta cât mai impozant, aceasta era prelucrată manual.

În zonele calde, s-au construit așezări răcoroase, cu iluminat și cu ventilație corespunzătoare, iar în zonele reci, metodele de contracarare a umezelii și a frigului au fost descoperite. Maiașii au început prin a construi piramide imense care să fie mai mari decât arborii, din milioane de blocuri de piatră.

Arhitecturi ale acestei perioade:

Arhitectura greacă – grecii erau cei mai buni arhitecți, fapt pentru care aceștia au reușit să construiască cele mai bine proporționate clădiri, realizând astfel proiectarea amănunțită a întregilor orașe.

Arhitectura romană – romanii, au preluat numeroase idei ale grecilor în ceea ce privește construcția clădirilor, dar și ei au venit pe parcurs cu idei noi și cu tehnici foarte bune, începând cu descoperirea betonului care, inițial, a fost folosit la fundații, iar apoi a fost folosit în structura zidurilor, cât și a acoperișurilor. Pe parcursul timpului, în orașele romane au apărut așa numitele “insulae”, mai exact, blocuri cu patru sau cinci etaje – pentru cei clasificați în clasele de jos-mijloc(numiți “plebeii”) și pentru clasele mijloc-sus(numiți “equites”)). Romanii din înalta societate, trăiau în locuințe mai mari și doar o singură familie. Aceste locuințe aveau denumirea de domus-uri. Pentru reducerea costurilor de construcție, casele erau realizate din lemn și cărămidă, iar mai târziu au început a fi realizate din beton de joasă calitate, prezentând un mare dezavantaj în rezistența lor ca structură și toate șansele ca ele să se prăbușească.

Evul Mediu

Structurile clădirilor din cea de-a patra epocă variau, în funcție de fiecare zonă. Locuitorii erau adăpostiți de aceste locuințe împotriva vremii nefavorabile și atunci când era foarte cald, locuințele erau proiectate în așa fel încât, să ofere răcoare și umbră. Ei își adaptau locuințele conform resurselor oferite de acea zonă, de exemplu, în zonele forestiere era foarte folosit ca material de construcție, lemnul. Fiind un material ușor degradabil în timp, acesta a fost înlocuit cu piatra care a fost folosită în construirea castelelor și a fortificațiilor.

Marea majoritate a oamenilor locuiau în clădiri cât mai simplu construite, de preferat din lemn pentru că cele din piatră ofereau răcoare. Aceste case dispuneau de cuptoare și sobe, iar podelele erau acoperite cu paie.

În pofida faptului că lemnul este un material care putrezește și este inflamabil, predomina prezența lui în Europa deoarece era ieftin și se putea face rost de el foarte repede. Pentru clădirile cu o mare importanță se folosea piatra, aceasta fiind tăiată în blocuri mari și bine îmbinate. Așadar, fiecare civilizație și-a creat propriul stil de realizare a locuinței care să îndeplinească nevoile personale ale fiecărui om în parte.

Epoca Renașcentistă

În cea de-a cincea epocă, în Europa, vorbim deja despre construirea palatelor impozante și de locuințe cât mai confortabile, unde oamenii cu o stare financiară bună aveau un stil de trai conform pretențiilor pe care aceștia le aveau. Stilizarea caselor a evoluat pentru clădirile etajate, așadar, avansarea tehnologiei de fabricare a sticlei a putut fi folosită pentru realizarea geamurilor cât mai mari.

Palatele și casele au fost perfecționate și dezvoltate în așa fel încât să rămână în zilele noastre, cele mai dorite construcții, iar Europa, la vremea respectivă, nu ducea lipsă de aceste impresionante clădiri.

De-a lungul acestei perioade, eleganța a atins cote maxime în privința castelelor japoneze, a clădirilor persane și a catedralelor italiene și bineînțeles, planificarea urbanistică prin construirea noilor capitale. Construirea noilor locuințe erau realizate din cărămizi și pietre, astfel, stilul modern și-a pus amprenta asupra bisericilor, a clădirilor, a străzilor, fiind vizibilă diferența dintre epoca renașcentistă și cea precedentă.

Cultura medievală a fost exclusă și a fost promovat spiritul liber și personalitatea umană, restabilindu-se interesul pentru cultura greco-romană, iar evoluția economiei și mutarea umanistă a înlăturat toate normele de până atunci. Modelele antice rămân ca o influență asupra arhitecturii, evoluând datorită tehnicii avansate și a științelor exacte.

Epoca industrială

Epoca industrială reprezintă cea de-a șasea epocă unde, inovațiile aduse clădirilor s-au inspirat din stilurile precedente și unde în alt loc decât în Europa, unde predomină creativitatea și inventivitatea. Casele din orașe și conacele de la țară s-au mărit, predominantă fiind grandioasa arhitectură cu ferestre mari. Ramura industrială a avut o influență mare asupra construirii de mari dimensiuni a orașelor și a fabricilor.

Inventivitatea oamenilor a dus la aflarea și experimentarea unor tehnici industriale noi, iar apoi, s-a ajuns la construirea altor tipuri de clădiri, utilizând-se materiale noi cum ar fi, fierul. Acest material și anume, fierul turnat, a fost folosit în realizarea unui pod, din Anglia(1779). În secolul XIX, materialele noi au început să evolueze din punct de vedere al construcțiilor, folosindu-se oțelul pentru a crea “scheletul” sau cadrul de susținere a clădirilor înalte(zgârie-nori).

Epoca modernă

Eleganța împreună cu reducerea de costuri se face remarcată în această epocă, datorită dorinței omului de a le îmbina pe acestea două într-o construcție care să asigure toate cele necesare, prin realizarea unui adăpost capabil să permită locuirea mai multor familii și bineînțeles, să dispună de spații comune, de exemplu: curte, grădină sau terase. Dorința omului a fost realizată prin utilizarea blocului cu apartamente și a prezentat un adevărat succes, iar pentru a dispune de un spațiu cât mai mare cu acces la tot ceea ce îi este necesar, a apelat la locuințele numite „loft-uri”.

Capitolul iI

2. Casă inteligentă

Conceptul de casă inteligentă

Spațiul modern, de viitor, care are la bază tehnologii moderne și avansate pentru a automatiza toate sistemele și aparatele din interior sau în imediata apropiere, definește conceptul de “casă inteligentă”. Nevoile primordiale ale omului sunt: siguranța, confortul și funcționalitatea optimă a casei. Acestea reprezintă un stil de viață evoluat, așadar, o casă inteligentă, îndeplinește toți acești factori.

Ideea de simplificare și îmbunătățire a confortului, deținerea controlului dispozitivelor electronice din casă, prin simpla apăsare a unui buton, controlul asupra intensității luminii, temperaturii, sistemului de alarmă și, bineînțeles, monitorizarea video a locuinței, cu ajutorul camerelor web etc., vor transforma o locuință obișnuită, într-o casă inteligentă. Aceasta poate fi comandată fie de acasă, fie din orice colț al lumii, prin intermediul echipamentelor conectate la o rețea, cu ajutorul unui telefon mobil, al laptop-ului sau al unei telecomenzi.

Pentru crearea unei case inteligente este necesar, printre altele, de un sistem informatic caracteristic pentru funcționalitatea tuturor echipamentelor, asociat unui aspect modern, ținându-se cont de posibilele pericole de inundație, incendiu ș.a.m.d., găsindu-se o soluție pentru eliminarea acestor riscuri.

Din punct de vedere al securității, casele inteligente sunt dotate cu semnale luminoase sau sonore, camere video sau niște sisteme ceva mai performante care să înștiințeze automat proprietarul, printr-un mesaj telefonic, în care să fie anunțat de fiecare dată când ar putea fi afectată vreo încăpere de fum, scurgeri de gaze și pentru “musafirii nepoftiți”, să fie înștiințate și autoritățile. Dacă tot vorbim despre securitate putem lua în calcul, la deschiderea ușii de la intrare sau a porților, folosirea amprentelor, a vocii, scanarea retinei, împreună cu accesul în timp real a camerelor video.

Publicul țintă pentru astfel de componente sunt persoanele înstărite care au un statut social ridicat și iubesc confortul, încât aceștia doresc să își transforme locuința într-un spațiu de răsfăț care să-i facă să uite de toate grijile și problemele.

Figura 19. Echipamentele de care poate dispune o casă inteligentă

Casa inteligentă reprezintă o soluție constructivă, iar echipamentele de automatizări sunt mai mult decât pregătite să realizeze orice dorință a omului legată de controlul asupra propriei case. Casa inteligentă nu mai este un lucru pe care îl vezi în filme și la care doar visezi, ci este prezentă deja în mii de case din toată lumea.

Sunt multe motive eficiente pentru construirea caselor inteligente. Primul motiv ar fi economisirea banilor, asta după ce costurile necesare construirii unei case inteligente au fost destul de mari, însă, în timp, aceste costuri vor fi amortizate. Al doilea motiv ar fi ca administratorii casei, să poată realiza, prin încorporarea sistemelor de automatizare, acțiuni ce nu pot fi realizate cu sisteme distincte. Această integrare constă în comunicarea și schimbul de informații ale sistemului, oferind o bună funcționare și, bineînțeles, să permită informației sa prelucreze de la un sistem tehnologic, acțiunile altor sisteme diverse.

Pentru simplul fapt că dispunem de tehnologie pentru legătura operator-sistem inteligent, nu este suficient, întrucât este necesară simplificarea luării unor decizii, în mod autonom, chiar de către sistem, astfel, prezența permanentă a unui operator, să nu mai fie necesară.

Sistemul configurat ierarhic, în mod tradițional, se utiliza adesea pentru sistemele inteligente ce aveau nevoie de control într-un mod centralizat, iar componentele acestuia să comunice cu ajutorul unei baze de date și al magistralelor de date. Crearea sistemelor puternic descentralizate, cu un grad reprezentativ de autonomie descentralizată au devenit necesare în ultimii ani. Coordonarea bună a elementelor descentralizate au nevoie de un indice ridicat de inteligență pentru acționarea autonomă.

Subsistemele sunt încorporate într-un sistem principal și pot fi controlate cu ajutorul unei interfețe grafice accesibilă și comodă omului sau dacă se anticipează nevoile locatarului, fiind rezolvate automat. Astfel, funcționalitatea instalațiilor este gestionată prin scenarii predefinite și putem spune că avem o casă inteligentă.

Elementele principale ale unei case inteligente

Conceptul de „casă inteligentă“ include scopul oamenilor de a controla cu ușurință și cu o configurabilitate complexă, asupra spațiului în care își desfașoară activitățile de zi cu zi.

În zilele noastre, o construcție, indiferent de locul în care este amplasată, aceasta nu poate exista fără un administrator informatizat, potrivit pentru asigurarea gestionării și întreținerii casei, în condiții optime. Tehnologia avansată permite crearea unor programe asistate de calculator ce pot comanda o multitudine de elemente care să execute întocmai cerințelor omului, în tot ceea ce este necesar unei funcționări excelente a locuinței respective.

Elementele principale a căror prezență este obligatorie și importantă într-o casă inteligentă sunt senzorii, care obțin diferite informații, o unitate centrală care rulează aplicații ce rețin și monitorizează informații, emit comenzi în funcție de deciziile pe care le adoptă aceste aplicații, împreună cu o rețea de comunicație. Pe lângă toate acestea, prin intermediul unor interfețe hardware/software, proprietarul, poate avea acces la absolut toate informațiile preluate de la unitatea centrală, poate gestiona modul în care casa ia decizii, prin apelarea tuturor comenzilor, individual (secvența 1: în cazul în care temperatura a scăzut sub cea stabilită, poate activa instalația de încălzire; secvența 2: atunci când afară se întunecă, să se aprindă luminile etc.) sau grupate, decizii, a căror dificultate, fac diferența între o casă inteligentă sau doar automatizată.

Principalii și cei mai întâlniți senzori prezenți într-o casă inteligentă sunt cei de temperatură, gaz, prezență, mișcare, fum, umiditate, vânt, camere video etc.

Figura 20. Structuri ale sistemelor senzoriale

Caracteristici ale senzorilor:

Un senzor este un dispozitiv care convertește o anumită mărime fizică, într-o altă mărime mai ușor de evaluat, în general, o mărime electrică.

Senzorii au valori de ieșire diferite, de exemplu, un semnal pneumatic este generat de o valvă pneumatică care este la ieșire sub forma unei schimbări de presiune.

Dispozitivele care pot să lucreze cu ajutorul unui contact și anume, un comutator sau fără contact și anume, o barieră de lumină sunt senzorii.

Un simplu switch poate fi un senzor.

Senzorul poate monitoriza, prin semnalarea erorilor, analizarea lor și transmiterea informațiilor către alte componente, un proces.

Senzorii se mai numesc și convertori, codificatori, traductori, efectori sau detectori.

Senzorii analogici generează la ieșire, semnale electrice analogice proporționale cu mărimea fizică de intrare.

Senzorii digitali generează la ieșire, un număr limitat de valori discrete care permit estimarea semnalului fizic de intrare.

Senzorii care transmit semnale binare sunt:

de temperatură;

de proximitate;

de presiune;

de nivel;

valve.

Tipuri de senzori analogici:

optici; – de radiație;

acustici; – de forță;

de temperatură; – de cuplu;

de presiune; – lungime, distanță, de deplasare;

de greutate; – mișcare lineară sau de rotație;

de nivel; – suprafață, configurație, geometrie;

de debit; – pentru substanțe chimice.

Elementele de acționare care primesc comenzi și apoi le execută sunt: motoare pentru ferestre și jaluzele, variatoare de luminozitate, relee electrice, electromagneți de deschidere a ușilor, porților sau a garajului, robineți electrici, emițătoare cu infraroșu sau comunicatoare etc.

Relee electrice

Variator de lumină

Legătura între unitatea centrală, senzori și elemente de acționare, trebuie să fie asigurată de o rețea. Această rețea, fie că este cu sau fără fir, trebuie să dispună de securitate, instalare, viteză de transfer, stabilitate, extindere și ușurință de proiectare. În funcție de fiecare proiect în parte, trebuie aleasă rețeaua potrivită. “Creierul” casei este unitatea centrală; un calculator care are capacitatea să administreze toate sistemele pe care le are instalate, punând la dispoziție o interfață ușor de utilizat între casă și proprietar. Interfața poate fi folosită prin intermediul tabletelor, laptop-urilor, telefoanelor mobile sau obișnuitele tastaturi, întrerupătoare etc. Componenta software este cea care face diferența între o casă automatizată și una inteligentă. Ea culege informațiile de la senzori și știe să le interpreteze într-un mod cât mai eficient, știe cu câte echipamente poate comunica și câte protocoale de comunicație cunoaște, precum și ușurința cu care poate fi folosită și configurată de către proprietar, învățându-i astfel nevoile și obiceiurile acestuia pentru a interveni în anumite situații critice sau când să stea deoparte; cât de stabilă și funcțională în timp este și cât de ușor poate fi extinsă și întreținută.

AAAAA

Concluzii

Autorul prezintă concluziile sale…

Bibliografie

Bibliografia va fi ordonată alfabetic dupa eticheta fiecărei element (de ex. DOOM05 în lista de mai jos este o etichetă). Etichetele materialelor consultate vor fi formatate folosind:

primele litere ale primului autor urmate de cele două cifre semnificative ale anului apariției materialului, sau

dintr-un acronim popular al lucrării respective, urmat din nou de cele două cifre semnificative ale anului apariției.

[DOOM05] – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005

Referințe web

Recomandăm și aici respectarea regulilor enunțate pentru secțiunea 0.

[Alm08] – Pedro de Almeida, Patrik Fuhrer, Documentation Guidelines for Diploma and Master Thesis, Universitatea din Fribourg, Elveția, 2008, disponibil on-line la adresa http://diuf.unifr.ch/drupal/softeng/teaching/guidelines

[Olt07] – Th. Olteanu, C. Albu, Ghid pentru redactarea lucrării de diplomă sau a disertației de masterat, Universitatea Română de Arte și Științe „Gheorghe Cristea”, 2007, disponibil via web la adresa http://www.ugc.ro/tpl/GHID REDACTARE DIPLOMA LICENTA.pdf

Codul sursă

În această anexă se adaugă codul sursă al aplicației…

Site-ul web al proiectului

Autorul prezintă în această anexă (opțională) site-ul web asociat proiectului său.

CD / DVD

Autorul atașează în această anexă obligatorie, versiunea electronică a aplicației, a acestei lucrări, precum și prezentarea finală a tezei.

Index

B

Bibliografie 9

C

CUPRINSUL xi

D

Dimensiuni 3

F

Figuri 4

Formulele matematice 4

I

Ilustrațiile 4

L

Legenda 6

LISTA FIGURILOR xii

LISTA TABELELOR xiii

R

Referințe web 10

S

Structura documentului 2

T

Tabele 5