Casa DE Tip Familial Forma DE Protectie Paleativa Pentru Copilul CU Dizabilitati Aflata In Dificultate

Cuprins

Introducere……………………………..……………………………………………………..………… pag 4

CAPITOLUL I

Experiența internațională / europeană privind problematica persoanelor și copiilor cu dizabilități ……………………………………………………………….……….. pag 5

Reglementări, recomandări, cadrul legal și rezoluții în plan internațional / european …………………………………………………………………………………………………………pag 5

Situația în plan național ………………………………………………………….……………..pag 7

CAPITOLUL II

Definirea persoanelor și a copilului cu dizabilități

Terminologie: handicap, dizabilitate, deficiență, incapacitate………………………………… pag 10

Tipuri și grade de dizabilitate………………………………………………………………… pag 11

Definirea indicatorilor: integrare socială, participare socială, educația specială, egalizarea oportunităților, reabilitarea…………………………………………………………………….……. pag 11

CAPITOLULIII

Identificarea nevoilor și facilităților pentru persoanele cu dizabilități

Identificarea nevoilor persoanelor cu dizabilități …………………………………………… pag 17

Drepturi și facilități acordate persoanelor cu dizabilități…………………………………… pag 17

Drepturile copiilor cu dizabilitate……………………………………………………….. pag 17

Identificarea prestațiilor și serviciilor de care beneficiază persoanele cu dizabilități …………………………………………………………………………………………………. pag 19

Identificarea serviciilor și prestațiilor acordate persoanelor cu dizabilități, tinând cont de urmatoarele aspecte: locuința, transport, ocupare/loc de muncă, educație, sănătate, timp liber, ………………………………………………………………………………………………….. pag 21

Stadiul realizării accesibilității persoanelor cu dizabilități ……………………………… pag 22

Cadrul Legistlativ a copiilor cu dizabilitate………………………………………..…… pag 23

Accesul la educație și formare profesională:

Facilitarea accesului copiilor cu dizabilități la educație și pregătire profesională………………………………………………………………..……………… pag 31

Dezvoltarea sistemului de pregătire profesională …………………………………….… pag 31

Dezvoltarea unui dialog social între actorii cheie in domeniu: educație formare profesională ………………………………….…………………………………… pag 31

Cadrul instituțional

ONG-uri și alte instituții cu responsabilități în privința persoanelor cu dizabilități ……………………………………………………….………………………………………… pag 32

Legătura dintre ONG-uri, instituții la nivel central, local și grupurile țintă .

Agenții la nivel central și local ………………………………..……………………..… pag 34

CAPITOLUL IV

Cauzele și efectele instituționalizării copiilor cu dizabilitate

Cauzele instituționalizarii …………………………………………………………………… pag 41

Efectele instituționalizării …………………………………………………………………… pag 41

.

CAPITOLUL V

Evaluarea situației problemei copiilor cu dizabilitați aflați în dificultate

Alternativele instituționalizării…………………………………………………………..… pag 43

Servicii alternative instituționalizării …………………………….……………………..… pag 43

Protecția Copilului se adresează copiilor aflați în dificultate …………………………..… pag 44

CAPITOLUL VI

Analiza nevoilor în cazul copiilor cu dizabiltăți din județul Bihor …………………………………………………………………………..…………………………….….. pag 52

Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………………… pag 68

Bibliografie ……………………………………………………………………………………….…. pag 73

Anexe ………………………………………………………………………………………………… pag 75

Introducere

Timp de zeci de ani, copiii cu dizabilități au fost plasați în număr covârșitor în instituții. Până în anul 2002, în jur de 317.000 de copii cu dizabilități trăiau în instituții de tip rezidențial. Despărțiți de familii și de comunitate de la o vârstă fragedă, de multe ori obligați să urmeze școli speciale, acești copii nu au avut alt viitor decât să fie plasați mai departe în instituții pentru adulți unde drepturile lor nu erau respectate, chiar negate în continuare.

Deși problema copiilor cu dizabilități a devenit mai vizibilă și cu toate că atitudinea față de ei și familiile lor a început să se schimbe, mulți dintre ei sunt pur și simplu eliminați de societate. Conform crezului declarat al UNICEF, orice copil are dreptul de a crește într-un mediu familial și în condiții în care demnitatea lor este respectată și care să le încurajeze încrederea în sine și participarea activă la viața socială.

Există un raport între sărăcie și dizabilitate, care se potențează. Familiile cu copii cu dizabilități sunt de obicei mai sărace decât alte familii. Dizabilitățile continuă să fie prost diagnosticate și rămân de multe ori netratate, transformându-se, astfel, într-o sentință permanentă la o viață plină de dezavantaje. Lipsiți de sprijin adecvat din partea Statului și având acces limitat la servicii primare sociale de tratament și îngrijire pentru copiii lor, părinții ajung să vadă în instituționalizare singura alternativă viabilă (aceasta este explicația pentru ratele crescute ale abandonului copiilor și ale plasamentelor în instituții). Aceste familii au foarte mare nevoie de un sprijin substanțial – social și economic. Puține servicii există, care să sprijine familiile copiilor cu dizabilități în accesul la informații, educație, recuperare, viața comunitară fiind extrem de redus, unul din marile lipsuri fiind accesibilitatea.

CAPITOLUL I

Experiența internațională / națională privind problematica (persoanelor) copiilor cu dizabilități

Reglementări, recomandări, cadre legale, rezoluții în plan internațional / european

În întrega Europă persoanele cu dizabilități se confruntă cu prejudecăți și bariere semnificative care duc la nerespectarea drepturilor lor. Discriminarea împotriva persoanelor cu dizabilități are rădăcini adânci și este foarte răspândită, stând în calea schimbărilor pozitive.

Deși problema copiilor cu dizabilități a devenit mai vizibilă și cu toate că atitudinea față de ei și familiile lor a început să se schimbe, mulți dintre ei sunt pur și simplu eliminați de societate. Conform crezului declarat al UNICEF, orice copil are dreptul de a crește într-un mediu familial și în condiții în care demnitatea lor este respectată și care să le încurajeze încrederea în sine și participarea activă la viața socială.

Documentul internațional, centrat exclusiv pe protecția și promovarea drepturilor copilului este Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală ONU în 1989 și ratificată de România în anul 1990 prin Legea 18/1990. De drepturile copilului stipulate în acest tratat internațional (cel mai ratificat dintre cele existente) beneficiază toți copiii, inclusiv cei cu dizabilități. Câteva prevederi se adresează cu precădere acestora (art. 23, art. 24 și art. 25) și se referă la îngrijirea specială adaptată nevoilor, verificarea periodică a tratamentului medical și a plasamentului instituțional sau familial.

În anul 1990 România a ratificat Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane și degradante. Adunarea Generala ONU a adoptat în decembrie 2002 Protocolul facultativ la Conventia împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane și degradante pe care Romania l-a semnat. De asemenea, în anul 1994 România a ratificat Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Un document regional care conține reglementări relevante și pentru protecția drepturilor copilului, inclusiv a copilului cu handicap este Carta socială europeană revizuită, ratificată de România în anul 1999 (Partea I pct.15, Partea II, art. 15).

Actele normative internaționale menționate mai sus se completează cu celelalte documente cu caracter politic și tehnic care, valorificând experiențe inovatoare, orientează direcția politicilor publice și a practicilor în domeniu.

Astfel de documente adoptate de ONU, centrate exclusiv pe protecția persoanelor cu dizabilități/handicap și boli mintale, sunt:

− Principiile ONU pentru protecția persoanelor cu boli mintale și îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate mintală (Principiile ONU ale Bolilor Mintale, 1991)

− Regulile standard de egalizare a oportunităților pentru persoanele cu dizabilități

(Standard Rules,1993) care susțin ideea acordării sprijinului necesar persoanelor cu handicap în cadrul structurilor standard de educație, sănătate, muncă și servicii sociale pentru a se evita izolarea și discriminarea acestora.

Declarația universală a drepturilor copilului adoptată de Adunarea Generală a ONU în anul 1959 are referiri speciale cu privire la copilul cu handicap (art. 5).

Multe documentele cu caracter tehnic sunt elaborate în jurul unei teme, iar protecția și monitorizarea drepturilor copilului din instituții, inclusiv a copilului cu dizabilități, este des abordată în cadrul Consiliului Europei. Printre documentele adoptate recent și care se referă exclusiv la drepturile copilului sunt:

− Rec. 1601 (2003) referitoare la ameliorarea ieșirii copiilor abandonați din

instituții

− Rec. (2005)5 cu privire la drepturile copiilor din instituții

În aceste documente se fac referiri și la drepturile copiilor cu dizabilități din instituțiile de plasament. Este subliniată necesitatea de acompaniere a diagnosticului de handicap a copilului și a deciziei de plasament a acestuia în instituții de garanții indispensabile pentru respectarea drepturilor copiilor, asigurând reevaluarea periodică a plasamentului și instituirea unor proceduri de apel.

Pentru apărarea drepturilor copiilor părăsiți din instituții, se recomandă a se pune la dispoziție un apărător al drepturilor copilului eficace și independent de puterea executivă. Acest apărător ar putea fi un mediator, magistrat specializat sau o organizație nonguvernamentală (Rec. 1601 (2003).

În Planul de acțiune al Consiliului Europei pentru promovarea drepturilor și participarea persoanelor cu handicap la viața socială, ameliorarea calității vieții a persoanelor cu handicap, se subliniază nevoia de a se înlocui viziunea medicală care percepe persoana cu handicap doar ca pacient care consumă fără să ofere nimic în schimb societății, cu o abordare socială a persoanei cu handicap bazată pe drepturile omului.

Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății 2001 (CIF), elaborata de Organizația Mondială a Sănătății (OMS, 2001) este un sistem de clasificare care se concentrează pe „componentele sănătății”. Analizează toate aspectele sănătății și le descrie ca domenii de sănătate cât și ca domenii asociate sănătății. Intenția este de a dezvolta un sistem universal de clasificare, înțelegând prin aceasta nu doar persoanele cu handicap, ci toate persoanele.

Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății face parte din „familia” de clasificări internaționale alcătuite de Organizația Mondială a CRIPS- Studiul “Elemente majore de evaluare a gradului de integrare/participare socială a persoanei cu handicap” 2005 sănătății pentru a fi aplicate la diverse aspecte legate de sănătate. Din această familie face parte și Clasificarea Internațională a Maladiilor (CIM), unde sunt clasificate stările de sănătate, care furnizează un cadru etiologic. Funcționarea și dizabilitatea asociate cu starea de sănătate sunt clasificate în CIF. Deci CIF și CIM sunt complementare iar utilizatorii sunt încurajați să utilizeze ambele clasificări internaționale OMS.

Obiectivele CIF sunt:

Asigurarea unei baze științifice pentru înțelegerea și studierea stării de sănătate și a stărilor asociate acestora, a deznodământului și a factorilor determinanți;

Stabilirea unui limbaj comun pentru a dmeniu.

Astfel de documente adoptate de ONU, centrate exclusiv pe protecția persoanelor cu dizabilități/handicap și boli mintale, sunt:

− Principiile ONU pentru protecția persoanelor cu boli mintale și îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate mintală (Principiile ONU ale Bolilor Mintale, 1991)

− Regulile standard de egalizare a oportunităților pentru persoanele cu dizabilități

(Standard Rules,1993) care susțin ideea acordării sprijinului necesar persoanelor cu handicap în cadrul structurilor standard de educație, sănătate, muncă și servicii sociale pentru a se evita izolarea și discriminarea acestora.

Declarația universală a drepturilor copilului adoptată de Adunarea Generală a ONU în anul 1959 are referiri speciale cu privire la copilul cu handicap (art. 5).

Multe documentele cu caracter tehnic sunt elaborate în jurul unei teme, iar protecția și monitorizarea drepturilor copilului din instituții, inclusiv a copilului cu dizabilități, este des abordată în cadrul Consiliului Europei. Printre documentele adoptate recent și care se referă exclusiv la drepturile copilului sunt:

− Rec. 1601 (2003) referitoare la ameliorarea ieșirii copiilor abandonați din

instituții

− Rec. (2005)5 cu privire la drepturile copiilor din instituții

În aceste documente se fac referiri și la drepturile copiilor cu dizabilități din instituțiile de plasament. Este subliniată necesitatea de acompaniere a diagnosticului de handicap a copilului și a deciziei de plasament a acestuia în instituții de garanții indispensabile pentru respectarea drepturilor copiilor, asigurând reevaluarea periodică a plasamentului și instituirea unor proceduri de apel.

Pentru apărarea drepturilor copiilor părăsiți din instituții, se recomandă a se pune la dispoziție un apărător al drepturilor copilului eficace și independent de puterea executivă. Acest apărător ar putea fi un mediator, magistrat specializat sau o organizație nonguvernamentală (Rec. 1601 (2003).

În Planul de acțiune al Consiliului Europei pentru promovarea drepturilor și participarea persoanelor cu handicap la viața socială, ameliorarea calității vieții a persoanelor cu handicap, se subliniază nevoia de a se înlocui viziunea medicală care percepe persoana cu handicap doar ca pacient care consumă fără să ofere nimic în schimb societății, cu o abordare socială a persoanei cu handicap bazată pe drepturile omului.

Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății 2001 (CIF), elaborata de Organizația Mondială a Sănătății (OMS, 2001) este un sistem de clasificare care se concentrează pe „componentele sănătății”. Analizează toate aspectele sănătății și le descrie ca domenii de sănătate cât și ca domenii asociate sănătății. Intenția este de a dezvolta un sistem universal de clasificare, înțelegând prin aceasta nu doar persoanele cu handicap, ci toate persoanele.

Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății face parte din „familia” de clasificări internaționale alcătuite de Organizația Mondială a CRIPS- Studiul “Elemente majore de evaluare a gradului de integrare/participare socială a persoanei cu handicap” 2005 sănătății pentru a fi aplicate la diverse aspecte legate de sănătate. Din această familie face parte și Clasificarea Internațională a Maladiilor (CIM), unde sunt clasificate stările de sănătate, care furnizează un cadru etiologic. Funcționarea și dizabilitatea asociate cu starea de sănătate sunt clasificate în CIF. Deci CIF și CIM sunt complementare iar utilizatorii sunt încurajați să utilizeze ambele clasificări internaționale OMS.

Obiectivele CIF sunt:

Asigurarea unei baze științifice pentru înțelegerea și studierea stării de sănătate și a stărilor asociate acestora, a deznodământului și a factorilor determinanți;

Stabilirea unui limbaj comun pentru a descrie starea de sănătate și stările asociate acesteia cu scopul de a îmbunătăți comunicarea dintre diferiți utilizatori;

Realizarea unor comparații între state, a datelor de sănătate, a disciplinelor și serviciilor de îngrijiri medicale, într-o anumită perioadă;

Asigurarea unei scheme de modificare sistematică privind sistemele de informatii legate de sănătate.

CIF-ul poate fi considerat un instrument util în mai multe domenii: statistic, cercetare, investigație clinică, politică socială, instrument de educație.

CIF este structurat pe două părți, fiecare cu două componente:

– partea I – a : funcționare și dizabilitate

a) funcțiile și structurile organismului;

b) activități și participare.

– partea a II – a : factori contextuali

a) factori de mediu;

b) factori personali.

Având în vedere că protecția copilului cu handicap este deja armonizată la CIF, se impune cu necesitate să se realizeze același lucru și pentru persoanele adulte cu handicap.

Situația în plan național

După căderea regimului comunist s-au făcut eforturi financiare pentru îmbunătățirea situației din instituții, s-a modificat sistemul legislativ, s-au deschis direcții noi de dezvoltare instituțională, s-au dezvoltat forme financiare de suport pentru toate persoanele cu handicap.

A fost demarat un program de restructurare a instituțiilor rezidențiale, majoritatea lor fiind de dimensiuni mari, adesea supra-aglomerate, oferind condiții de viață inadecvate, cu costuri excesive.

Responsabilitatea coordonării politicii în domeniul protecției persoanelor cu handicap revine Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), aflată în subordinea MMSSF. ANPH a elaborate o Strategie națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap pe perioada 2006 – 2013, „Șanse egale pentru persoanele cu handicap – către o societate fără discriminări” a fost adoptată prin HGR nr. 175/2005 în septembrie 2005 și are drept concept fundamental alegerea: persoana cu handicap are posibilitatea de a lua hotărâri privind viața sa, de a gestiona bugetul personal complementar și de a alege serviciile de care are nevoie precum și furnizorii lor, în baza unor contracte individuale de servicii.

S-a optat pentru încurajarea menținerii în familie și în comunitate oferindu-se o varietate de forme de suport specifice: alocația pentru persoanele cu handicap, finanțarea de asistenți personali.

La nivel național, actele normative care se referă la protecția, promovarea și monitorizarea drepturilor copilului în general și a copilului cu dizabilități în special sunt

următoarele:

− Legea cadru privind protecția și promovarea drepturilor copilului nr. 272/2004, act normativ care stipulează, printre altele, că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile și demersurile care privesc copiii;

− Hotărârile de guvern emise pentru implementarea Legii nr. 272/2004, în special HG nr. 1437/2004 privind organizarea și funcționarea comisiei pentru protecția copilului;

− Ordinul ANPCA nr. 12709/2002 privind criteriile pe baza carora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora;

− Ordinul ANPCA nr. 18/2003 privind aprobarea Ghidului metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilități și încadrarea într-un grad de handicap;

− Ordinele Secretarul de Stat al ANPDC emise în aplicarea Legii 272/2004 pentru aprobarea standardelor minime de calitate și metodologiilor de lucru, în special Ordinul nr. 27/2004 al ANPCA prin care au fost aprobate Standardele minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități.

Acestea se completează cu actele normative din domeniul sănătății mintale și a protecției persoanelor cu handicap, semnificative fiind:

− Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002;

− Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;

− OUG 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;

− HG 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice;

− Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 372/2006 privind Normele de aplicare a Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare;

− Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 373/2005 privind inființarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate București;

− Ordinul Ministerului Sănătății Publice privind eficientizarea activității de asistență socială și respectarea drepturilor omului în unitățile sanitare cu profil de psihiatrie.

La etapa actuală în România se face prea puțin pentru protecția persoanelor ce au un handicap mintal. Starea acestor persoane cu handicap grav, care locuiesc în internate psihoneurologice sau în aziluri este încă foarte jalnică. Deși legislația este actualizată și în foarte mare masură compatibilă cu cea a Uniunii Europe, ne lovim în continuare de concepțiile aceluiași personal obtuz și încult care face legea în centrele pentru copii cu handicap, pentru care copilul este obiectul de muncă din care poate să se tragă foarte multe foloase.

Se încearcă să se creeze diferite centre de zi și centre de activități unde atât copiii cât și tinerii pot să-și petrecă timpul liber și să nu fie socotiți a fi marginalizați și excluși social, să uite de eticheta care li s-a pus că sunt ființe slabe care au nevoie permanentă de asistență și ajutor, că sunt oameni inferiori de sortul doi, unii chiar îi numesc „rebutul societății”. Aceste persoane nu sunt absolut deloc vinovate de situația lor, dar își cer ca orice cetățean a unui stat dreptul la viață intimă și au nevoie de condiții locative normale pentru că vor să se simtă cu drepturi depline.

De-a lungul timpului s-a conturat o mare varietate de drepturi și prestații speciale instituite în favoarea persoanelor cu orice tip de handicap; unele sunt vizate de reglementări speciale, altele de prevederi ale legislației obișnuite. Multe speranțe se leagă astăzi de activitățile non-guvernamentale care cu ajutorul lor se încep a deschide diferite centre de zi și centre de activități pentru persoanele cu handicap mintal, centre de reabilitare pentru copii la fel cu handicap mintal și inițierea a mai multor proiecte, programe de suport pentru aceste persoane, diferite forme de intrajutorare toate aceste fiind în interesul persoanelor cu handicap mintal, unele din ele apărînd drepturile și libertățile acestor persoane.

În ultimii cinci ani în România și-a revizuit legislația națională în sensul asigurării drepturilor persoanelor, copiilor, femeilor abuzate, persoanelor cu handicap, etc.

La nivel local, serviciile sunt furnizate de câtre Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului aflate în subordinea Consiliilor județene.

La nivelul Uniuni Europene se vorbește de aproximativ o zecime din populație ca fiind persoane cu handicap. În România procentul este mult mai mic, deși în ultimile statistici ale ANPH procentul populației persoanelor cu handicap a crescut: înregistrând un număr de 510.646 de persoane cu handicap. Din acestea 56.526 sunt copii și 454.120 sunt adulți. Numărul redus, sub 2% din populația totală, se explică prin criteriile diferite de încadrare într-un grad de handicap utilizate în România, care sunt preponderent criterii medicale, îndeosebi pentru persoanele adulte.

Alte date statistice furnizate de ANPDC :

– număr de asistenți personali pentru copiii cu handicap

– număr de copii pentru care s-a elaborat planul de servicii personalizat

– număr de copii cu handicap care beneficiază de servicii alternative (centre de zi, recuperare/ reabilitare, consiliere)

– număr total de copii cu handicap care frecventează o formă de

învățământ de masă (individual, în grup, sau în clase speciale), în învățământul special și în alte forme (de ex. învățământ la domiciliu)

– numărul total de copii cu handicap aflați în protecție specială: în centre de plasament publice, în centre de plasament private, la asistenți maternali angajați de serviciile publice și la asistenți maternali angajați de organizații neguvernamentale

– centre publice de zi și recuperare/reabilitae pentru copilul cu dizabiltăți/handicap

CAPITOLUL II

Definirea persoanelor și a copilului cu dizabilități

Terminologie: handicap, dizabilitate, deficiența, incapacitate

În sensul legi „EGALIZAREA ȘANSELOR PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP ÎN ROMÂNIA” termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) Handicap –Rezultatul interacțiunii dintre deficiență și dizabilitate/incapacitate, care decurge din mediul fizic, social și cultural în care trăiește persoana, care provoacă o pierdere parțială sau totală a autonomiei acesteia.

Termenul handicap se referă la dezavantajul social, la pierderea și limitarea șanselor unei persoane de a lua parte la viața comunității la un nivel echivalent cu ceilalți membri. El descrie interacțiunea dintre persoana cu dizabilități și mediu.

Handicapul:

este o stare care micșorează șansele de reușită printr-o dizabilitate de structură sau funcție somatică, intelectuală, sau psihoafectivă și concomitent mărește șansele de eșec în lipsa unui suport;

este o consecință a deficienței, dar și a nonintervenției, fapt care îl împiedică pe individ să atingă nivelul de potențial performant restant.

rezultatul deficienței sau incapacității, ceea ce conduce la limitarea performanțelor obținute de astfel de persoane (Stein și Sussen- America; Burt- Anglia; Deschamp – Franța).

b) Deficiența – absența, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcții (anatomice, fiziologice sau psihologice) a organismului. Aceasta poate fi de origine congenitală sau rezultatul unui accident, dar și al unor condiții sau factori negative de mediu. Deficiența determină incapacitatea care antrenează apariția handicapului.

c) Dizabilitate – afectarea uneia sau mai multor funcții esențiale ale ființei umane, de natură să diminueze libertatea de expresie sau de acțiune a acesteia în interacțiune cu mediul social.

Termenul dizabilitate reunifică absența, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcții (anatomică, fiziologică sau psihologică) a persoanei. Dizabilitatea poate fi rezultatul unei maladii, al unui accident, dar și al unor condiții negative de mediu.

d)Incapacitatea: – un număr de limitări funcționale determinate de o serie de deficiențe.

Tipuri și grade de dizabilitate

Încadrarea în grad și tip de handicap a copiilor cu dizabilitate se efectuează de către Serviciul de evaluare complexă a copiilor, care funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.

Gradele de handicap sunt: ușor, mediu, accentuat și grav.

Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.

Criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății publice și al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse, la propunerea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

Încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcțional individual și prin corelare cu funcționarea psihosocială corespunzătoare vârstei.

Pentru a se realiza asimilarea pe grade de handicap în cazul diverselor entități nozologice se va ține seama că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcționale determinate de acestea, în raport cu stadiul de evoluție, de complicații în activitatea și participarea socială, de factori personali etc.

Măsurile de protecție specială și serviciile de intervenție și sprijin sunt foarte variate pentru viitor, în funcție de nevoile individuale și disponibilitățile comunității, ele vor fi dezvoltate în mod corespunzător.

Pentru aceeași boală – ca premisă a identificării și încadrării – încadrarea în grade de handicap poate merge de la gradul ușor la gradul grav.

Gradul grav de handicap se poate acorda copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, respectiv au un grad de dependență ridicat fizic și psihic. În aceasta situație autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a copilului. Ca urmare, copilul necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea altei persoane.

Gradul accentuat de handicap se poate acorda copiilor la care incapacitatea de a desfășura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării și vârstei, se datoreaza unor limitări funcționale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice, rezultate din afecțiuni severe, în stadii înaintate, cu complicații ale unor aparate și sisteme. În aceasta situație participarea socială a copilului este substanțial restricționată.

Gradul mediu de handicap se poate acorda copiilor care au capacitate de prestație fizică (motorie, metabolică) sau intelectuală redusă, corespunzând unei deficiențe funcționale scăzute, ceea ce duce la limitări în activitate, în raport cu așteptările corespunzătoare vârstei. În aceasta situație ele se reflectă în restricții relativ semnificative ale participării sociale a copilului.

Gradul ușor de handicap se poate acorda pentru cazurile în care impactul afectării asupra organismului este minim, cu limitare nesemnificativă a activității, și nu necesită măsuri de protecție specială, participarea socială fiind în limite rezonabile. Aceste cazuri vor fi raportate și înregistrate statistic.

Evaluarea copilului cu dizabilități și încadrarea acestora într-un grad de handicap se realizează în conformitate cu Ghidul metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilități și încadrarea într-un grad de handicap, aprobat prin Ordinul nr.18/3.989/416/142 din 2003 al secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, al Ministrului Educației și Cercetării, al Ministrului Sănătății și Familiei și a președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

Se dorește ca termenii: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt/incapabil de muncă să nu mai fie folosiți în caracterizarea persoanelor cu dizabilități, deoarece acești termeni nu reprezintă realitatea și aduc prejudicii demnității umane.

Conform ultimelor cerințe ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), SSPH susține armonizarea terminologiei românești din domeniul persoanei cu handicap prin raportare la Clasificarea Internațională a Funcționării Dizabilității și Sănătății, adoptată și aprobată la data de 22 mai 2001 de cea de-a 25-a Sesiune Generală a OMS (prin Rezoluția WHA 54.21).

Definirea indicatorilor: integrare socială, participarea socială, educația specială, egalizarea oportunităților, reabilitare

Integrarea socială este definită în Dicționarul de Sociologie1 ca fiind “procesualitatea interacțiunilor dintre individ sau grup și mediul social, prin intermediul căreia se realizează un echilibru funcțional al părților.”

Sociologul E. Durkheim a introdus în secolul al XIX-lea acest concept sociologic, astfel integrarea socială are trei caracteristici :

Membrii grupului împărtășesc aceleași credințe, sentimente, valori, practici. Au deci o cultură comună.

Membrii grupului interacționează unii cu alții, se află în interdependență.

Membrii grupului împărtășesc scopuri comune.

Integrarea socială îl determină pe individ să aibă propriul loc în societate. Individul este «bine» integrat social când, datorită procesului de socializare (procesul prin care indivizii dobândesc normele și valorile valabile în societatea în care trăiesc), a dobândit această cultură comună și împărtășește scopurile societății integratoare.

Integrarea (în general) este o relație sau o interacțiune dinamică între sistemul care se integrează și sistemul care integrează.

In cursul acestui proces au loc transformări atât în sistemul care integrează, cât și în sistemul care se integrează – deci la fiecare nivel trebuie să se producă modificări care să favorizeze, în final, echilibrul funcțional al părților.

Participarea socială a copiilor cu cerințe speciale în comunitate face referire la coexistența și consistența contactelor și relațiilor interpersonale în cadrul grupurilor sociale, la concordanța între norme și conduite, la interdependența funcțională a elementelor unui sistem/subsistem social,etc. Conținutul noțiunii „integrare socială” este dependent de aspectele stabilității, consensului, controlului social care trebuie să caracterizeze orice societate. Smaranda Mezei arată că integrarea socială poate fi privită ca:

– un proces social prin care se realizează o permanentă reînnoire a unei unități sociale, în condițiile postulării echilibrului relativ, structural și funcțional al acestei unități, implicând, în mod necesar, întărirea elementelor ei. În timpul acestui proces, prin intermediul interacțiunii dintre individ/grup și mediul social specific/integral au loc modificări/adaptări atât la nivelul individului/grupului care se integrează cât și la nivelul sistemului/subsistemului social care integrează. În funcție de caracterul activ al individului și de capacitatea de răspuns al mediului care integrează, se disting mai multe faze ale procesului ale procesului: acomodare, adaptare, participare și integrare propriu-zisă care de multe ori poate fi o sinteză diferită în comparație cu componentele inițiale;

– o stare de echilibru social, definită prin absența marginalității și prin convergența a doi termeni aflați, inițial, într-o relație de tensiune, convertită ulterior, într-o relație de armonie și acțiune cooperantă;

– apartenența și participarea neimpusă a individului la un set de norme, valori și atitudini, comune ale grupului, care odată internalizate și externalizate de individ în comportamente explicite, facilitează întărirea solidarității funcționale a grupului;

– rezultatul unei serii de adaptări și ajustări normative a individului la un câmp definit de relații de grup, rezultat care are drept consecință dorită eliminarea conflictelor și stabilirea unor raporturi coezive și participative. Astfel, se urmărește conformarea individului la necesitățile sociale și la solicitările mediului organizațional de referință (grup de egali, școală, profesie,etc.) precum și caracteristicile procesului prin care individul/grupul capătă aptitudine de a trăi într-un anumit mediu, dobândind cunoștințe, asimilând valori, internalizând norme,etc.

Educația specială are în vedere un mod/fel de educație, adaptată și destinată persoanelor care nu reușesc (sau este puțin probabil) să atingă în cadrul învățământului obișnuit (temporar sau pe toată durata școlarității) nivele educative și sociale corespunzătoare vârstei. Educația specială se dorește o educație pentru toți, urmărindu-se:

să se extindă la toți copii care întâmpină anumite dificultăți sau probleme de învățare (a se vedea copiii cu cerințe speciale);

să pregătească în ansamblu școala și societatea pentru a primi și a satisface participarea persoanelor cu handicap la medii școlare și sociale obișnuite, ca elemente componente naturale ale diversității umane, cu diferențele ei specifice.

Prin educația integrată a copiilor cu handicap se urmărește dezvoltarea la acești copii a unor capacități fizice și psihice care să-i apropie cât mai mult de copiii normali, a implementării unor programe cu caracter corectiv-recuperator, stimularea potențialului restant, ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcții menite să le suplinească pe cele deficitare, crearea climatului afectiv pentru formarea motivației pentru activitate, pentru învățare, asigurarea unui progres continuu înachiziția comunicării și cogniției, formarea unor abilități de socializare și relaționare cu cei din jur, formarea de deprinderi cu caracter profesional și de exercitare a unor activităti cotidiene, dezvoltarea coportamentelor adaptative și ale însușirilor pozitive ale personalității, care să faciliteze normalizarea deplină. Concepția românească cu privire la orientare a impus prioritar ideea de recuperare, instrucție și educație, care să valorifice maximal potențialul psiho-fizic al handicapaților și să-I pregătească pentru o inserție social-profesională deplină.

Integrarea școlară este un proces complex și de durată care face referire la cuprinderea copiilor (în cazul nostru a copiilor cu cerințe speciale) în instituții școlare obișnuite, sau în moduri de organizare cât mai apropiate de acestea. Este de dorit să privim integrarea școlară ca un proces continuu de adaptare la condițiile mediului școlar și social caracterizat printr-o neîncetată schimbare, mediul schimbându-se în funcție de cerințele integrării individului. Mai mult, procesul integrării școlare a copiilor cu cerințe educative speciale trebuie conceput ca o acțiune socială complexă, a cărui esență constituie nu conformarea mecanică, pasivă a elevului la condițiile mediului școlar și social, ci corelarea ambilor factori, crearea acelor condiții optime, obiective și subiective, pentru ca integrarea să însemne nu numai adaptare, ci și angajare.

În domeniul educației, prin „copii cu cerințe speciale” sunt desemnați copiii a căror cerințe/nevoi speciale educaționale derivă în principal din deficiențe fizice, mintale, senzoriale, de limbaj, socio-afective și de comportament ori asociate, indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinși în categoria „cerințe speciale” și unii copii ocrotiți în instituții rezidențiale, precum și anumiți copii/elevi din învățământul obișnuit, care prezintă cerințe educative speciale manifestate prin tulburări/dificultăți de învățare și/sau de adaptare școlară.

Ca procesualitate Patrick Daunt distinge în interiorul integrării școlare următoarele etape/niveluri/moduri ale integrării:

– integrare fizică, care se referă la cuprinderea copiilor cu cerințe educative speciale într-o instituție școlară obișnuită sau/și specială. La acest nivel se urmărește prezența copiilor cu deficiențe alături de ceilalți, reducerea distanței fizice dintre copii, utilizarea împreună a unor spații fizice, materiale și echipamente, facilitarea inter-cunoașterii și familiarizării reciproce, crearea condițiilor optime de participare efectivă a copilului/elevului la activitatea grupului precum și comunicarea în cadrul acestuia;

– integrarea funcțională, semnifică participarea la un proces comun de învățare, în condițiile în care și copilul cu handicap asimilează anumite cunoștințe, își formează abilități, alături de copii obișnuiți sau copiii din grupul de copii în care este cuprins. Se vorbește despre integrare funcțională a copilului cu cerințe speciale atunci când acesta atinge un nivel relativ egal de participare la actul de învățare școlară cu semenii din grupă/clasă, pe perioada respectivă de interacțiune și pe domenii asemănătoare de conținut pedagogic. Integrarea funcțională poate fi inițial limitată ca sferă de acțiune (ex. la educație fizică, educație muzicală, activități practice,etc.) și cu timpul se poate extinde la alte discipline de învățământ;

– integrarea socială presupune stabilirea și dezvoltarea de relații și inter-relații în interiorul grupului de muncă, la care copilul cu cerințe speciale participă activ. Astfel, copilul cu cerințe speciale este inclus în toate activitățile comune din viața școlii, atât la cele propriu-zise de învățare cât și la activitățile comune din pauze, de joc, alte activități cotidiene din viața școlii. Se stabilesc legături reciproce, mai mult sau mai puțin spontane, relații de acceptare și participare relativ egală la viața grupului școlar;

– integrarea societală apare atunci când copilul integrat în grupul de elevi dobândește sentimentul de apartenență și participare deplină la comunitate, cu asumarea de roluri. Integrarea societală presupune acceptarea deplină a copilului cu cerințe speciale de către ceilalți membri ai comunității școlare, presupune existența sentimentului de încredere în sine și în ceilalți, presupune ca, copilul cu cerințe speciale să-și asume unele responsabilități sociale în contextele sale particulare de viață, concomitent cu exercitarea unor influențe asupra partenerilor din contextele sale de viață.

Egalizarea oportunităților (a șanselor) reprezintă procesul prin care diversele sisteme ale societății și mediului, cum ar fi serviciile, activitățile, informațiile și documentarea, sunt puse la dispoziția tuturor, în particular persoanelor cu handicap. Principiul drepturilor egale implică faptul că necesitățile fiecărui individ, precum și ale tuturor indivizilor sunt de importanță egală, că aceste necesități trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate și că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aibă șanse egale de participare. Persoanele cu handicap sunt membre ale societății și au dreptul de a rămâne în interiorul comunităților în care trăiesc. Aceste persoane trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obișnuite din educație, sănătate, angajarea în muncă și servicii sociale.

Reabilitarea “este procesul destinat să dea posibilitatea persoanelor cu handicap să ajungă la, și să-și păstreze, nivelele funcționale fizice, senzoriale, intelectuale, psihiatrice și/sau sociale optime, furnizându-le acestora instrumentele cu ajutorul cărora își pot schimba viața în direcția obținerii unui grad mai mare de independență. Reabilitarea trebuie să includă măsuri pentru a furniza și/sau a reface funcțiuni, de a compensa pierderea sau absența sau limitarea unor funcțiuni. Procesul de reabilitare nu implică îngrijirea medicală inițială. El include o largă paletă de măsuri și activități, de la cele de bază și generale, la activități cu scop bine definit, de exemplu reorientarea profesională.”  

Recuperarea urmărește pe de o parte valorificarea la maximum a disponibilităților subiectului handicapat, iar pe de altă parte, palierele psiho-fizice care nu sunt afectate trebuie antrenate în mod coresounzător, compensatoriu ,astfel încât ele să preia activitatea funcțiilor deficitare și să permită însușirea de abilități care să înlesnească integrarea eficientă în comunitatea normală.

1.Recuperarea prin învățare – se realizează prin doptarea de soluții care să sporească activismul subiecțilo, să determine cât mai multe acumulări, să determine achiziții care să-l apropie pe handicapat de normal. Recuperarea trebuie să înceapă de la vârsta preșcolară și să fie în funcție de tipul de handicap și cu respectrea particularităților psihoindividuale. La toate tipurile de handicapați recuperarea cuprinde complementar învățare morală și învătare motrică.

2.Recuperarea prin psihoterapie- este o metodă de învătare eficientă ce duce la ameliorarea psihică și psihosocială a handicapaților de limbaj, motor și senzorial și chiar, în unele forme ușoare sau medii, ale handicapului mintal. Psihoterapia nu înlătură handicapul, în schimb, fortifică spiritul și personalitatea, înlătură anxietatea și izolarea, diminuează atările conflictuale etc. Jocul se poate constitui într-o modalitate psihoterapeutică.

3.Recuperarea prin terapie ocupațională- unii handicapați manifestă un interes aparte pentru muzică, pentru pictura, dans, pentru unele activități practice, care îi pot aduce satisfacții majore și prin care ei se pot organiza mai bine decât prin activităti cu caracter intelectiv și un grad sporit d dificultate.

CAPITOLUL III

Identificarea nevoilor și facilităților pentru persoanele cu dizabilități

Identificarea nevoilor persoanelor cu dizabilități

În planul individualizat de protecție sunt cuprinse prestațiile, serviciile și intervențiile care se adresează atât copilului cu dizabilitate, cât și familiei/ reprezentantului legal și persoanelor importante pentru copil. Aceasta este dezvoltat în programe de intervenție specifică pentru urmatoarele aspecte:

a) nevoile de sănătate și promovare a sănătății;

b) nevoile de iîngrijire, inclusiv de securitate și promovare a bunăstării;

c) nevoile fizice și emoționale;

d) nevoile educaționale și urmărirea obținerii de rezultate școlare corespunzătoare potențialului de dezvoltare a copilului;

e) nevoile de petrecere a timpului liber;

f) nevoile de socializare, inclusiv modalitățile de menținere a legăturilor, cu parintii, familia largita, prietenii si alte persoane importante sau apropiate fata de copil.

Drepturi și facilități acordate persoanelor cu dizabilități:

Drepturile copiilor cu dizabilitate (cadrul legislativ)

Drepturile de care beneficiaza copilul cu handicap

Copiii cu dizabilități beneficiază de alocație de întreținere dublă și au dreptul la un asistent personal plătit, în funcție de gradul de handicap. Dreptul copilului de a avea o familie este sprijinit în plan material și prin plata unei alocații suplimentare, pentru asistenții maternali care iau în îngrijire copii cu dizabilități.

Persoana care are în întreținere un copil cu handicap grav sau accentuat, beneficiază, la cerere, de concediu plătit pentru îngrijirea copilului cu handicap până la împlinirea de caătre acesta a vârstei de 3 ani.

Copiii cu handicap grav sau accentuat până la vârsta de 18 ani, aflați în întreținerea familiei, în plasament familial sau încredintați, potrivit legii, unei familii, persoane juridice sau unui organism privat autorizat beneficiază de alocație de stat, în condițiile și în cuantumul prevăzute de lege, majorat cu 200%.

De același cuantum al alocației vor beneficia și copiii fără handicap care au ambii părinți sau părintele intreținător cu handicap grav sau accentuat.

Alocația de întreținere pentru copiii cu handicap sever sau accentuat aflați în plasament familial sau încredintați, potrivit legii, unei familii, persoane juridice sau unui organism privat autorizat, în cuantumul prevazut de lege va fi majorata cu 100%.

Alocația de întreținere pentru copii cu handicap mediu sau ușor, aflați în plasament familial sau încredințați, potrivit legii, unei familii, persoane juridice sau unui organism privat autorizat, în cuantumul prevăzut de lege va fi majorata cu 50%.

Copiii preșcolari, elevii și studenții cu handicap grav sau accentuat și  copiii fără handicap ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat beneficiază de locuri gratuite în tabere. Modalitatea de finanțare se stabilește prin hotărâre a Guvernului emisă de Ministerul Educației și Cercetării, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice la 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Dreptul la ocrotirea sănătății (prevenire, tratament și recuperare). Persoanele cu handicap beneficiază de asistență medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin lege.

Pentru asigurarea asistenței de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la:

a) dispozitive de protezare în domeniul O.R.L., dispozitive de protezare stomii, dispozitive pentru incontinență urinară, proteze pentru membrul inferior/superior, dispozitive de mers/deplasare, cărucioare, cadre de mers, triciclete de mers, trepiede, cârje, cotiere, bastoane, orteze, încălțăminte ortopedică, dispozitive pentru handicap vizual, implanturi cardiace, dispozitive de adaptare a autovehiculelor și materiale igienico-sanitare pentru persoanele cu incontinență urinară – cateter lubrifiat, absorbante, conform contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

b) servicii gratuite de cazare și masă și pentru însoțitorul copilului cu handicap grav/accentuat ori al adultului cu handicap grav/accentuat în unitățile sanitare cu paturi, în sanatorii și stațiuni balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, asigurate de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, conform contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

c) un bilet gratuit de tratament balnear, în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare și integrare socială și a recomandării medicului de familie sau a medicului specialist.

Dreptul la educație și formare profesională. Persoanele cu handicap au acces liber și egal la orice formă de educație, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale ale acestora.

În cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la:

servicii educaționale de sprijin;

dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului și gradului de handicap și utilizarea acestuia;

adaptarea mobilierului din sălile de curs;

manuale școlare și cursuri în format accesibil pentru elevii și studenții cu deficiențe de vedere;

utilizarea echipamentelor și softurilor asistive în susținerea examenelor de orice tip și nivel:

– preșcolarii, elevii și studenții cu handicap, împreună cu asistenții personali și asistenții personali profesioniști, după caz, au dreptul la locuri gratuite în tabere de odihnă, o dată pe an, indiferent de forma de învățământ;

– elevii cu handicap beneficiază gratuit de masă și cazare cu internatele școlare;

– studenții cu handicap grav și accentuat beneficiază, la cerere, de reducere 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și căminele studențești.

Dreptul la ocuparea și adaptarea locului de muncă, orientare și reconversie profesională. Orice persoană cu handicap care dorește să se integreze sau să se reintegreze în muncă are acces gratuit la evaluare și orientare profesională, indiferent de vârsta, tipul și gradul de handicap.

Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi:

cursuri de formare profesională;

adaptare rezonabilă la locul de muncă;

consiliere în perioada prealabilă angajării și pe parcursul angajării, precum și în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii;

o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puțin 45 de zile lucrătoare;

un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia;

posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi, în condițiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;

scutirea de plata impozitului pe salariu.

Identificarea prestațiilor și serviciilor de care beneficiază persoanele cu dizabilități

Dreptul la asistență socială, respectiv servicii sociale și prestații sociale. Dreptul la asistență socială sub formă de servicii sociale se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, pe baza actelor doveditoare, în condițiile prevăzute de lege.

Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării socio-psiho-medicale, la un asistent personal.

Adultul cu handicap vizual grav poate opta pentru asistent personal sau indemnizație de însoțitor.

Persoanele cu handicap grav care au și calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta pentru indemnizația pentru însoțitor prevăzută la art. 61 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opțiune se menține și în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.

Invalizii de război care au și calitatea de persoane cu handicap grav și sunt pensionari de invaliditate gradul I beneficiază atât de dreptul prevăzut la alin. (2), cât și de dreptul prevăzut la art. 3 din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare.

Părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav, adulții cu handicap grav ori reprezentanții legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent pesonal și primirea unei indemnizații lunare.

Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocație de stat în condițiile și în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%.

Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocație lunară de hrană, calculată pe baza alocației zilnice de hrană stabilite pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice.

Adultul cu handicap vizual grav primește pentru plata însoțitorului o indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.

Adultul cu handicap beneficiază, în condițiile prezentei legi, de următoarele prestații sociale:

indemnizație lunară, indiferent de venituri:

în cuantum de 179 lei, pentru adultul cu handicap grav;

în cuantum de 147 lei, pentru adultul cu handicap accentuat.

buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:

în cuantum de 80 lei, pentru adultul cu handicap grav;

în cuantum de 60 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;

în cuantum de 30 lei, pentru adultul cu handicap mediu.

Nu pot beneficia de prestații sociale:

a) adulții cu handicap îngrijiți și protejați în centre rezidențiale publice, cu excepția centrului de tip respiro;

b) persoanele cu handicap care sunt reținute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reținerii, arestării ori a detenției;

c) adulții cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri, aflați în îngrijirea și protecția asistentului personal profesionist.

Nu pot beneficia de indemnizație lunară adulții cu handicap grav sau accentuat care nu realizează venituri, aflați în îngrijirea și protecția asistentului personal profesionist.

Nu pot beneficia de alocație de stat în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100% copiii cu handicap care se află în internate sau centre de plasament aferente unităților ori instituțiilor de învățământ special sau în alte tipuri de instituții publice cu caracter social, cu excepția centrului de tip respiro, în care se asigură întreținere completă din partea autorității administrației publice.

De alocație de hrană poate beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în care este îngrijit în familie.

Identificarea serviciilor și prestațiilor acordate persoanelor cu dizabilități, tinând cont de urmatoarele aspecte: locuință, transport, educație, sănătate, timp liber

Dreptul la locuință, amenajarea mediului de viață personal, ambiant, transport, acces la mediul fizic, informațional și comunicațional

Locuință – Persoanele cu handicap grav beneficiază de următoarele drepturi:

a) acordarea unei camere de locuit, suplimentar față de normele minimale de locuit prevăzute de lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuințele care aparțin domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale ale acestuia;

b) stabilirea chiriei, în condițiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de locuințe, deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege.

Transport – Persoanele cu handicap grav și accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață și cu metroul:

Beneficiază de prevederile mai sus menționate și următoarele persoane:

însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora;

însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora;

însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora, pe baza anchetei sociale realizate de asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap;

asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav;

asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.

Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzul sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii dus-întors pe an calendaristic.

Beneficiază de prevederile mai sus menționate și următoarele persoane:

însoțitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora;

asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.

Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic.

Beneficiază de prevederile anterioare și institutorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezența acestora.

Persoanele cu afecțiuni renale care necesită hemodializa în alte localități decât cele de domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial și peste numărul de călătorii prevăzut, în funcție de recomandarea centrului de dializă.

Beneficiază de prevederile menționate anterior și asistenții personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap care necesită hemodializa.

Amenajarea mediului de viață ambiant Persoanele adulte cu handicap grav și accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, pentru achiziționarea unui singur mijloc de transport și pentru adaptarea unei locuințe conform nevoilor individuale de acces, cu condiția plății la scadență a ratelor creditului.

Beneficiază de prevederile mai sus menționate și familia sau persoana care are în îngrijire cel puțin un copil cu handicap grav ori accentuat.

Stadiul realizării accesibilității persoanelor cu dizabilități

Dreptul la petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism. Copilul cu handicap, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive.

Adulții cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive, astfel:

adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește;

adultul cu handicap mediu și ușor beneficiază de bilete de intrare în aceleași condiții ca pentru elevi și studenți.

Dreptul la facilități fiscale. Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilități fiscale:

scutire de impozit pe veniturile din salarii și indemnizații de natură salarială;

scutire de la plata impozitului pe clădire și teren;

scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor, adaptate handicapului;

scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizației de funcționare pentru activități economice și viza anuală a acestora;

scutire de la plata taxei hoteliere.

Persoanele cu handicap fizic grav și accentuat beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale și a accizelor, după caz, pentru introducerea în țară, o dată la 5 ani, la alegere, de motociclete, motorete sau autoturisme, adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap, pentru folosința proprie.

Persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele car le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.

Dreptul la asistența juridică. Persoanele cu handicap beneficiază de protecție împotriva neglijării și abuzului, indiferent de locul unde acestea se află.

În cazul în care persoana cu handicap, indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau parțială de s-și administra bunurile personale, aceasta beneficiază de protecție juridică sub forma curatelei sau tutelei și de asistență juridică.

În cazul în care persoana cu handicap nu are rude ori persoane care să accepte tutela, instanța judecătorească va putea numi ca tutore autoritatea administrației publice locale sau, după caz, persoana juridică privată care asigură protecția și îngrijirea persoanei cu handicap.

Dreptul la evaluare și reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani. persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute la art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap.

Cadrul Legistlativ a copiilor cu dizabilitate

Ordinul Nr.27 din 2004 privind Standardele minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități.

“Serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități, au drept misiune generală furnizarea sau asigurarea accesului copiilor, pe o perioadă determinată, la găzduire, îngrijire, reabilitare, educație și pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale și integrării/includerii sociale.

Activitățile de găzduire, îngrijire, educație non-formală și informală, sprijin emoțional, consiliere, precum și dezvoltarea majorității deprinderilor de viață și a unora dintre activitățile legate de reintegrarea/integrarea familială se acordă obligatoriu în locația instituțiilor.”

Copiii/tinerii beneficiază de serviciile și activitățile desfășurate în cadrul serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial sau serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități numai dacă acesta poate răspunde nevoilor lor individuale de îngrijire, reabilitare, educație, socializare etc., stabilite printr-o evaluare complexă.

Fiecare copil este admis în cadrul serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial sau serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități în urma unei evaluări complexe a nevoilor sale specifice și în baza hotarârii comisiei pentru protecția copilului, care are drept anexe, dupa caz, certificatul de încadrare într-un grad de handicap, certificatul de orientare școlară și planul de servicii personalizat. Comisia pentru protecția copilului se asigură, înainte de luarea deciziei, că serviciul în cauză poate oferi serviciile adecvate. Copilul este sprijinit, cu competență și căldură, să se integreze în cadrul serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial sau serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități în care a fost admis. Copilul va fi admis în serviciului pentru protectia copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități prin decizia Comisiei pentru Protecția Copilului. Copilul poate fi internat doar în cazul în care managerul de caz s-a asigurat că nu este posibilă reintegrarea în familie și nu s-a identificat o formă de protecție de tip familial. Coordonatorul serviciului de tip rezidențial va desemna pentru copilul în cauză o persoană de referință sau persoana responsabilă pentru creșterea și îngrijirea copilului. La admitere fiecare copil beneficiază de un program de acomodare și i se prezintă în funcție de maturitate și tipul dizabilității sau gradului de handicap principalele reguri de organizare și funcționare ale unității.

În cadrul serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial, fiecare copil este ocrotit în baza unui plan individualizat de protecție și beneficiază de programe de intervenție specifică personalizate pentru a identifica nevoile:

nevoile de sănătate și promovare a sănătății;

nevoile de îngrijire, inclusiv de securitate și promovare a bunăstării;

nevoile fizice și emoționale;

nevoile educaționale și urmărirea obținerii de rezultate școlare corespunzătoare potențialului de dezvoltare a copilului;

nevoile de petrecere a timpului liber;

nevoile de socializare, inclusiv modalitățile de menținere a legăturilor cu părinții, familia lărgită, prietenii și alte persoane importante sau apropiate față de copil.

Aceste servicii se acordă în baza unor contracte încheiate cu reprezentantul legal și furnizorul de servicii.

Menținerea legăturilor cu părinții, familia lărgită și alte persone importante sau apropiate față de copil

Parinții copilului sau, după caz, reprezentantul legal al acestuia, precum și familia lărgită și alte persoane importante sau apropiate față de copil sunt implicate pe cât posibil în viața acestuia pe perioada șederii sale în cadrul serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități, astfel încât (re)integrarea sa familială si includerea socială să se pregătească și să se realizeze în cele mai bune condiții.

Raportul de evaluare complexă inclus în dosarul copilului conține recomandări concrete privitoare la menținerea și dezvoltarea legăturilor cu părinții și alte persoane importante pentru copil, precum și restricțiile în acest sens, de exemplu dacă părinții sunt decăzuți din drepturi sau dacă aceștia pot pune în pericol securitatea copilului.

Procedurile de menținere a legăturilor se referă la:

a) modalități,

b) condiții referitoare la vizitele în unitate și în afara acestuia

c) restricții.

În cadrul instituției există un spațiu privat, cu o ambianță intimă pentru desfășurarea vizitelor efectuate de persoanele importante pentru copiii inclusiv pentru cazarea temporară, de scurtă durată, a unor vizitatori. Toate vizitele sunt consemnate într-un registru special.

Implicarea comunitatii în viața activă a copilului

Copiii din cadrul serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități participă la viața socială a comunității și, totodată, membrii comunității sunt activ implicați în viața copiilor.

Copiii sunt informați cu privire la serviciile disponibile în comunitate pentru ei și sunt sprijiniți în mod concret pentru efectuarea de iesiri și participări la activități recreative, culturale, sportive, religioase, tabere.

Copiii au posibilitatea să-și învite colegii și prietenii din comunitate la sărbătorile personale (aniversări, onomastică).

Integrarea și includerea socială a copilului

Pentru fiecare copil în parte, se identifică modalități concrete pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, pregatire și sprijin pentru reintegrarea și integrarea copilului în familie, tinând cont de vârsta copilului, gradul său de maturitate, potențialul lor de dezvoltare și tipul dizabilității și/sau gradul de handicap.

CALITATEA ÎNGRIJIRII, EDUCAȚIEI ȘI SOCIALIZĂRII

Participarea copiilor în viața activă

Fiecare copil este încurajat și sprijinit să participe la desfășurarea activităților din cadrul serviciului și să-și asume responsabilități conform dezvoltării, gradului sau de maturitate și tipului de dizabilitate și/sau grad de handicap.

Copiii participă activ la viața cotidiană din cadrul serviciului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități, precum și la luarea deciziilor.

În situația luării de decizii importante pentru viața copilului în cauză se iau în considerare opiniile și propunerile copilului, precum și ale familiei sau persoanelor importante pentru copil. Evenimentele importante din viața copilului sunt înregistrate în dosarul copilului și în registrul de opinii și sugestii, după caz.

Intimitate și confidențialitate

Copiii beneficiază de siguranță, încredere și respect în toate aspectele vieții lor pe tot parcursul șederii lor în cadrul serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități.

Sunt stabilite proceduri referitor la intimitate și confidențialitate cu privire la următoarele aspecte:

a) accesul personalului și a altor persoane la dosarele copiilor și la baza de date,

b) utilizarea informațiilor despre protecția copiilor,

c) asigurarea îngrijirii și igienei personale a copiilor,

d) aspecte și probleme de ordin personal,

e) modul de administrare a medicamentelor și realizarea manevrelor medicale

e) inviolabilitatea corespondenței și dreptul la convorbiri telefonice private.

Pentru respectarea demnității copilului, personalul folosește formula de adresare preferată de copii. Sunt interzise formulele de adresare jignitoare și umilitoare referitoare la oferirea asistenței pentru copiii care au nevoie de ajutor, parțial sau total, pentru igiena intimă, necesități fiziologice, ridicare, manevrare, deplasare, hrănire, îmbrăcare etc.

Asigurarea hranei

Copiilor cu dizabilități se asigură o alimentație corespunzătoare din punct de vedere calitativ și cantitativ, tinând cont de vârsta, nevoile și preferințele acestora. Unitatea oferă copiilor posibilitatea de a participa la alegerea alimentelor și a meniurilor zilnice, precum și în activitățile de pregătire și servire a mesei, conform programului de intervenție pentru dezvoltarea deprinderilor pentru viața independentă. Meniurile se stabilesc cu sprijinul medicului care este responsabil pentru sănătatea copilului, astfel încât sa se asigure o alimentație echilibrată, în conformitate cu preferințele și nevoile biologice specifice fiecărei vârste, regimurilor recomandate de medic și normele în vigoare cu privire la necesarul de calorii și elemente nutritive.

Copiii ajută la selectarea meniurilor, pregătirea felurilor de mâncare, aranjarea și servirea meselor, spălarea veselei etc., învătând și realizând activități conforme cu vârsta, gradul de maturitate și tipul dizabilității și/sau gradului de handicap. Aceste activități sunt cuprinse în PIS (program de intervenție specifică) pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. Se organizează mese festive pentru sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor, în fiecare an, și se ține cont obligatoriu de preferințele copilului în cauză și se poate lua masa împreuna cu familia și alte persoane apropiate copilului într-un cadru intim amenajat în unitate sau în afara acestuia.

Copiii din unitate beneficiază de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, echipament pentru uzul propriu, precum și de bani de buzunar și, totodată, sunt abilități să aleaga lucrurile necesare de ordin personal, în conformitate cu gradul lor de maturitate și tipul dizabilității și/sau gradul de handicap. Preferințele de natură culturală, rasială, etnică și religioasă referitoare la îmbracăminte și echipamentul personal sunt sprijinite și promovate pozitiv. Fiecare copil îsi păstrează îmbrăcămintea și echipamentul personal în compartimente corespunzătoare, separate de ale celorlalți copii.

Starea de sănătate a copiilor și prevenirea îmbolnăvirilor

Copiii beneficiază de servicii medicale, stomatologice sau alte servicii de sprijin și promovare a sănătății și sunt educați în spiritul unui mod de viață sănătos beneficiind de următoarele:

a) îndrumare, sprijin și consiliere pe probleme de sănătate,

b) igiena și îngrijire personală,

c) evaluări medicale periodice și la nevoie, cu ocazia infecțiilor intercurente și a situațiilor de urgență,

d) tratamente diverse, inclusiv de specialitate și stomatologice,

e) nutriție și dietă,

f) exercițiu și odihnă,

g) educație pentru sănătate, inclusiv educație sexuală și contraceptiva și

h) abilitare-reabilitare

PIS pentru sănătatea copilului are anexă o fisă medicală în care sunt trecute toate informațiile referitoare la antecedentele personale fiziologice și patologice ale copilului și familiei sale, imunizările, bolile, rănirile accidentale, alergiile sau reacțiile adverse la administrarea unor medicamente, rezultatele analizelor anterior și pe perioada șederii copilului.

Fiecare copil beneficiază de educație pentru sănătate, despre efectele nocive ale fumatului, consumului de alcool, droguri, despre hepatita, infecție HIV/SIDA, infecțiile cu transmitere sexuală, protejarea propriei persoane de diverse prejudicii, acțiuni de intimidare și abuz.

Educația

Educația copiilor se realizează prin activitați educaționale necesare dezvoltării optime și pregătirii pentru viața de adult:

pregătire și orientare școlară și profesională;

comunicare – socializare;

autoîngrijire și autogospodărire etc.

Programul educațional este elaborat de către educatorul sau educatorul specializat desemnat împreuna cu cadrul didactic responsabil nominalizat din partea sistemului educațional, respectiv a școlii pe care copilul o frecventează sau urmează să o frecventeze, conform orientării școlare decise de CPC (Comisia pentru Protecția Copiluli), educația formală fiind asigurată conform curriculum-ului școlar adaptat cerintelor educative sau nevoilor speciale ale copilului. Educatorul specializat răspunde de educația non-formală și informală a copilului, iar cadrul didactic de educația formală. În situația caselor de tip familial, părintele social poate îndeplini rolul educatorului /educatorului specializat.

Programul educațional cuprinde următoarele informații:

a) traseul educațional completat conform ghidului metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilități și încadrarea într-un grad de handicap;

b) capacitatea de învățare;

c) nivelul achizițiilor și cunoștințelor, gradul de asimilare a cunoștințelor din curriculumul școlar;

d) cerințele educative speciale;

e) măsuri psihopedagogice de sprijin pentru corectarea dificultăților de învățare;

f) interese și aspirații educațional – vocaționale;

g) recomandări și măsuri specifice.

RECREEREA ȘI SOCIALIZAREA

Activitățile de petrecere a timpului liber sunt orientate către cunoașterea mediului fizic și social din jurul copilului, inclusiv a serviciului pentru protecția copilului de tip rezidențial, precum și către cunoașterea și relaționarea cu ceilalți copii, reprezentând o formă de socializare în grupul de egali. Aceste activități contribuie la formarea unor abilități și deprinderi pentru care copilul manifestă interes, precum și la dezvoltarea și cultivarea unor talente, crearea unor oportunități pentru copii pentru a avea opțiuni și inițiativă.

Activități de recreere – socializare

Copii beneficiază de timp liber, în care se pot odihni, relaxa sau participa la activități de recreere și socializare, conform vârstei, potențialului de dezvoltare, intereselor și optiunilor personale. Se asigură o pondere adecvată a activităților de recreere-socializare a copiilor, inclusiv a perioadelor de somn și odihnă, în cadrul programului zilnic al acestora. Aceste activități sunt cuprinse într-un PIS pentru recreere-socializare elaborat de persoana de referinta a copilului împreuna cu educatorul /educatorul specializat responsabil pentru programul educațional. În anumite situații, copiii pot petrece timpul liber, mai ales a sfârsitului de saptamână, și a vacanțelor școlare în propria familie. Într-una din vacanțele școlare de pe parcursul unui an, copilului cu dizabiliate i se asigură minimum o săptămână de tabără, si cel puțin 4 excursii pe an.

ABILITARE SI REABILITARE

Programul de intervenție pentru sănătatea copilului include activități individualizate de abilitare/reabilitare ce au drept scop recuperarea sau compensarea dizabilității/handicapului copilului, în vederea reducerii limitărilor de activitate și creșterii participării sociale.

Activitățile de abilitare/reabilitare pot fi, dupa caz:

a) fizioterapie;

b) kinetoterapie și masaj;

c) logopedie

d) terapie psiho-motrică și de abilitate manuală;

e) terapii prin învățare (de exemplu, reprezentare, dezvoltarea imaginației, a atenției, memoriei, inteligenței, creativitatii etc.);

f) dezvoltarea abilităților de autocontrol (de exemplu, dezvoltarea procesului de inhibiție voluntară);

g) organizarea și formarea autonomiei personale (de exemplu, educație perceptivă, igiena personală, formarea deprinderilor de autoservire, autogospodărire etc.);

h) reorganizarea conduitelor și restructurarea perceptiv-motorie;

i) terapie ocupațională și psihoterapie de expresie (de exemplu, expresie grafică, plastică, corporală, verbală, psihodrama, meloterapie, ergoterapie etc.);

j) diverse forme de psihoterapie.

Aceste activitați de abilitare/reabilitare se pot realiza, individual sau în grup. Personalul care asigură realizarea acestor activități este calificat și specializat adecvat populației de copii cu dizabilități: medici de diferite specialităti, kinetoterapeuți, maseuri, logopezi, psihopedagogi, asistente medicale, ergoterapeuți.

Găzduirea copiilor este pe o perioada determinată. Locația este amenajată și mobilată adecvat nevoilor copiilor rezidenți, ca numar, distribuție pe sexe, vârstă, tradiții etnice și culturale, tipul dizabilității și/sau gradul de handicap etc.

Fiecare copil beneficiază de un spațiu propriu într-un dormitor. Pot ocupa împreună un dormitor maximum 4 copii, de același sex. Coordonatorul poate admite excepții în cazul particular al copiilor frați și stabilește modalitățile concrete în acest sens. Se asigură o suprafață locuibilă de minimum 6 m²/copil, iar în cazul copiilor cu dizabilități/handicap motor, care folosesc fotoliu rulant, se asigură o suprafață minima de 8 m²/copil. Se asigură câte o cabina WC și respectiv câte o chiuveta la maximum 4 copii. Băile și dușurile sunt organizate pe sexe: o baie/duș la maximum 6 copii. Spațiile pentru băi/dușuri sunt amenajate cu materiale ce pot fi cu ușurință igienizate (gresie, faianță), sunt prevazute cu materiale antiderapante și sunt dotate cu echipamentele necesare (căzi de baie/dușuri) și materialele consumabile uzuale (săpun, sampon, prosoape de uz individual etc.). Pentru copiii cu dizabilități motorii se asigură spații de baie/dușuri separate, cu o suprafață mai mare (pentru a permite manevrarea fotoliului rulant), adaptate și echipate corespunzător (căzi de baie adaptate care permit accesul lateral pentru transferul copilului de pe targă sau din fotoliul rulant, instalații de susținere).

ORDIN nr. 80 din 25 iunie 2004

pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea planului de servicii si a Normelor metodologice privind intocmirea planului individualizat de protectie

Se întocmeste planul de servicii pentru prevenirea separării copilului cu dizabilități de părinții săi, în cazul în care aceștia se adresează comisiei pentru protecția copilului pentru încadrarea copilului într-un grad de handicap și orientare școlară/profesională se întocmește de către DGASPC de la nivelul județului în a cărui rază teritorială domiciliază copilul împreună cu familia sa.

Prestațiile, serviciile și intervențiile cuprinse în planul de servicii (se furnizează în baza unui contract încheiat cu familia și prestatorulde servicii) se adresează atât copilului, cât și familiei/reprezentantului legal si persoanelor importante pentru copil, ținând cont de vârsta, sexul, potențialul de dezvoltare, personalitatea, etnia, cultura, religia, tipul de dizabilitate și/sau gradul de handicap al copilului și orice alte elemente relevante pentru situația copilului.

Se întocmește planul individualizat de protectie pentru copili după înregistrarea cererii pentru instituirea unei măsuri de protecție specială, ca urmare a solicitării directe a familiei/reprezentantului legal al copilului sau dupa ce directorul general al DGASPC a dispus plasamentul în regim de urgență.

În vederea instituirii unei măsuri de protecție specială, managerul de caz desemnat din cadrul DGASPC realizarea efectuarea evaluarii psihosociale initiale și întocmește planul individualizat de protecție. În cazul în care managerul de caz este desemnat din cadrul serviciului de evaluare complexa al DGASPC, acesta întocmește proiectul de plan individualizat de protecție în baza evaluării complexe a situației copilului cu dizabilitate.

După stabilirea măsurii de protecție managerul de caz are obligația de a constitui echipa pluridisciplinara cu care va colabora pentru realizarea evaluării detaliate a situației copilului în context sociofamilial și cultural, elaborarea și aplicarea planului individualizat de protecție și monitorizarea implementării acestuia. Evaluarea detaliata a situației copilului în context sociofamilial și cultural presupune, in functie de nevoile si de particularitatile copilului, aspecte de ordin:

a) social;

b) psihologic;

c) medical;

d) educational;

e) juridic.

Planul individualizat de protecție poate avea drept finalitate, dupa caz:

a) reintegrarea în familie;

b) integrarea în familia extinsă;

c) plasamentul în familia substitutivă;

d) integrarea socioprofesională a tinerilor cu vârsta de 18 ani, care părăsesc sistemul de protecție a copilului.

Planul individualizat de protecție și programele de intervenție specifică aferente acestuia țin cont de vârsta, sexul, potențialul de dezvoltare, personalitatea, etnia, cultura, religia, tipul de dizabilitate și/sau gradul de handicap al copilului și de orice alte elemente relevante pentru situația copilului.

Accesul la educație, formare profesională

Facilitarea accesului copiilor cu dizabilități la educație și pregătire profesională

Învățământul special este organizat în conformitate cu tipul deficienței (mentale, de auz, vizuale, motorii și asociate) și la toate nivelele învățământului pre-universitar. Câteva școli speciale asigură predare în limba minorităților.

În funcție de tipul deficienței, copiii care sunt în învățământul special pot utiliza programa de învățământ privind abordarea generală, o programă ușor adaptată sau o programă specială. Școlile, în mod gradual și într-o măsură diferită, sunt deschise cererilor de schimbare de metodă în predare, schimbări apărute din ideea integrării sau incluziunii. În ciuda sprijinului acordat, anumiți copii și tineri cu nevoi speciale nu participă în învățământ. Unii dintre aceștia primesc educație la domiciliu de la profesorii din școlile respective, iar alții participă la cursuri organizate în centre de zi. Unii încă nu beneficiază de nici un fel de formă de învățământ.

Dezvoltarea sistemului de pregătire profesională

Deși situația persoanelor cu handicap s-a îmbunătățit substanțial, există încă probleme generate pe de o parte de limitele resurselor financiare disponibile sau de orientarea lor adecvată, dar, pe de altă parte, și de dificultatea construirii unui sistem de suport al acestei categorii. Lipsa din comisiile de expertiză a unor specialiști în domeniul social (asistent social, psiholog) face imposibilă o evaluare completă a situației persoanelor examinate pentru certificarea handicapului și conduce la erori de focalizare a beneficiilor acordate acestei categorii.

3.4.3. Dezvoltarea unui dialog social între actorii cheie în domeniu: educație formare profesională

În luna septembrie a anului 2007, Școala de Arte și Meserii "George Barițiu" a inițiat proiectul "Integrarea școlară și profesională a elevilor cu dizabilități, neșcolarizați, depășiți de vârstă", prima etapă fiind finalizată în anuul 2008. Printre parteneri și susținătorii proiectului s-a numărat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor (DGASPC Bihor).

Prin acest proiect s-a dorit integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități grave și severe, care nu au fost cuprinse într-o formă de învățământ și care nu sunt încadrate în muncă. La acțiune au luat parte 30 de tineri, cu vârste cuprinse între 15-27 de ani, deficienți mintali severi și locomotori și 80 de absolvenți cu C.E.S. Aceștia provin din familiile modeste ale comunității pentru care nu s-au găsit soluții de integrare socio-profesională. Proiectul și-a propus sensibilizarea comunității asupra acestor grupuri defavorizate și crearea a trei ateliere protejate pentru integrarea socio-profesională a lor, în vederea obținerii autonomiei personale și continuarea pe mai departe a exemplelor de bune practici. Prin activitățile desfășurate beneficiarii au avut posibilitatea dezvoltării deprinderilor de muncă în cadrul unor ateliere sub atenta supraveghere și îndrumare a personalului specializat al școlii. DGASPC Bihor a avut rolul de informare, mediatizare și selectare a persoanelor cu dizabilități din municipiu pentru a participa la activitățile desfășurate în aceste ateliere. Totodată, a solicitat și obținut sprijinul Administrației Social Comunitare Oradea în vederea transportării persoanelor cu handicap, imobilizate în cărucior cu rotile, de la domiciliul persoanelor respective la ateliere și retur. Pentru o mai bună cunoaștere a beneficiarilor de către personalul specializat al școlii, DGASPC Bihor a realizat un opis cu minimum de acte necesare și a ajutat la întocmirea lor. Aceste acte sunt utile pentru cunoașterea antecedentelor medicale ale beneficiarilor și pentru sprijinirea specialiștilor de kinetoterapie în desfășurarea activității lor, în timp ce atelierele au dus la creșterea șanselor de integrare socio-profesională a persoanelor cu dizabilități.

Cadrul instituțional

ONG-uri și alte instituții cu responsabilități în privința persoanelor cu dizabilități

Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului a dezvoltat pe parcursul anului 2007 parteneriate cu organizații nationale și internaționale referitoare la programe de intervenție și recuperare pentru copiii cu dizabilități și de asemenea programe care vin în sprijinul părinților care au în îngrijire copiii cu dizabilități. Astfel un protocol de colaborare s-a încheiat cu Fundația Sense International (Romania) pentru desfășurarea proiectului de intervenție timpurie pentru copiii cu surdocecitate și deficiențe asociate. De asemnenea pentru copii cu deficiență de auz, specialiștii de la Școala Specială nr. 3 Oradea au solicitat colaborarea instituției noastre pentru desfășurarea proiectului „Familiile cu copii cu deficienți de auz (The families with deaf children)”; proiect desfășurat cu sprijinul „The International Deaf Children Society” din Anglia având ca obiectiv final înființarea Asociației părinților cu copii cu deficiență de auz.

Menționăm și faptul că pe parcursul anului 2007 s-a desfășurat prima sesiune din proiectul „Vorbirea cu sprijinul semnelor” desfășurat în colaborare cu Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Bihor și Universitatea KATHO/IPSOC Belgia, proiect ce își propune implementarea unui sistem de comunicare nou prin intermediul semnelor neconvenționale pentru copiii cu deficiență mintală moderată și severă care se află în instutțiile specializate de protecție și de educație din județul Bihor.

În acest context definim printre obiectivele anului 2008 și continuarea activităților desfășurate prin aceste proiecte și realizarea de noi parteneriate care să vină în sprijinul familiilor care au în îngrijire copii cu dizabilități.

Legătura dintre ONG-uri, instituții la nivel central, local și grupurile țintă

Fundația Vodafone România și Fundația Motivation România continuă parteneriatul pentru sport în scaun rulant pe parcursul anului 2008. Fundația Vodafone România va susține și în acest an competițiile sportive naționale în fotoliu rulant și participarea echipei Motivation la competiții naționale și internaționale.

În cadrul evenimentului care a avut loc în data de 22 Aprilie 2008 la Sport Arena, în Complexul Politehnicii, Fundația Motivation a prezentat noul scaun rulant pentru sport, produs în România și destinat exportului. Demonstrația sportivă în scaun rulant face parte din proiectul organizat de Comitetul Paralimpic Internațional și Motivation Charitable Trust, Marea Britanie, pentru testarea unui prototip de scaun rulant de sport pe care Motivation România îl va produce și exporta în țări care susțin și promovează activități sportive în scaun rulant.

La demonstrațiile sportive au participat Crina Țugui, reprezentanta României la Jocurile Paralimpice de la Beijing și echipa de baschet în fotoliu rulant Motivation, care a deschis turneul Harlem Globetrotters din 17 martie 2008, de la București.

Evenimentul, susținut de Fundatia Vodafone România, a fost organizat împreună cu Federația Internațională de Tenis (ITF), Federația Internațională de Baschet (IWBA), Federația Romana de Tenis și Federația Româna de Baschet.

Acest proiect, început în 2007, își propune creșterea vizibilității persoanelor cu dizabilități motorii din România, facilitarea participării lor la programe și competiții sportive naționale și internaționale și promovarea primei reprezentări a României la competițiile de tenis din cadrul Jocurilor Paralimpice organizate în 2008 la Beijing, China.

În cadrul proiectului Fundația Motivation va organiza antrenamente permanente de tenis de câmp și baschet în scaune rulante pentru echipele Motivation Vodafone. Totodată, vor fi organizate campionate naționale de tenis de câmp și baschet pentru utilizatori de scaune rulante, și turnee internaționale de tenis de câmp și baschet la București și Oradea. Proiectul va culmina cu participarea sportivilor Motivation la Jocurile Paralimpice de la Beijing și la turnee internaționale de tenis și baschet în scaune rulante organizate de forurile internaționale ale acestor sporturi.

Agenții la nivel central și local

Sistemul de protecție este gestionat la nivel central de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC), ambele aflate în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

La nivel local, serviciile sunt furnizate de câtre Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului aflate în subordinea Consiliilor județene/locale ale sectoarelor municpiului București, precum și de către organizațiile neguvernamentale.

La nivel Central

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei . Autoritatea coordonează la nivel central activitățile de protecție si promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, elaborează politicile, strategiile și standardele în domeniul promovării drepturilor persoanelor cu handicap, asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu și controlul activităților de protecție specială a persoanelor cu handicap. În același timp ANPDC finanțează/cofinanțează serviciile/instituțiile pentru copiii cu handicap, elaborează standarde, strategii și metodologii de lucru.

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) a fost înființată prin Ordonanța nr.14/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.239/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin reorganizarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, aflat la acea dată în subordinea Ministerului Sanătății și prin înființarea ANPH, aflată în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei – care în baza OUG nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, s-a transformat în Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse (MMFES) – Guvernul României a transmis decizia clară de trecere de la protecția și asistența preponderent medicală a persoanelor cu handicap, la abordarea sistemului prin prisma asistenței sociale, în conformitate cu practicile europene moderne.

Conform legii, „pentru realizarea obiectivelor în domeniul protecției persoanelor cu handicap, ANPH îndeplinește următoarele funcții:

-de strategie – prin care asigură fundamentarea, elaborarea, supunerea spre aprobare Guvernului, precum și aplicarea Strategiei naționale în domeniu și a programelor de reformă în sistemul protecției speciale a persoanelor cu handicap, cu respectarea tratatelor internaționale la care România este parte.

-de reglementare – prin care asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea realizării obiectivelor Strategiei naționale privind protectia specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap și armonizării legislației interne cu principiile și normele tratatelor internaționale la care Romania este parte.

-de administrare – prin care asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosință, după caz.

-de autoritate de stat – prin care exercită controlul asupra modului în care sunt respectate și promovate de către instituțiile publice și celelalte persoane juridice drepturile persoanelor cu handicap în conformitate cu legislația în vigoare.

-de reprezentare – prin care asigură, în domeniul său de activitate, reprezentarea pe plan intern și extern a statului român.”

În subordinea Direcției Generale Inspecție și Control din ANPH activează inspectorii județeni – câte unul pentru fiecare județ, respectiv pentru fiecare sector al municipiului Bucuresti.

Inspectorii județeni îndeplinesc următoarele atribuții principale:

 controlează modul de respectare a reglementărilor legale în vigoare în domeniul protecției persoanelor cu handicap și aplică sancțiunile prevăzute de lege;

 monitorizează modul de aplicare a politicilor de protecție și incluziune socială a persoanelor cu handicap;

 verifică realizarea accesibilităților de către autoritățile sau instituțiile care au această obligație, potrivit legii, și aplică sancțiunile prevăzute de lege;

orice alte atribuții stabilite prin ordin al președintelui Autorității

În subordinea Autorității funcționeaza și Institutul Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) are competența generală de a monitoriza respectarea principiilor și drepturilor prevăzute de Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și Legea nr. 2727/2004 (art 100). Această monitorizare se referă însă mai ales la activități, programe, proiecte, strategii, măsuri, politici ale autorităților publice și organismelor private autorizate care au ca obiect de activitate implementarea drepturilor copiilor. ANPDC realizează inspecții periodice a serviciilor, inclusiv a celor de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități, pentru a constata modul în care sunt respectate standardele minime obligatorii.

Pentru realizarea obiectivelor în domeniul protecției persoanelor cu handicap, Autoritatea îndeplinește următoarele funcții:

-strategie – prin care asigură fundamentarea, elaborarea, supunerea spre aprobare Guvernului, precum și aplicarea strategiei naționale în domeniu și a programelor de reformă în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap, cu respectarea tratatelor internaționale la care Romania este parte;

reglementare – prin care asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea realizării obiectivelor Strategiei naționale privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap și armonizării legislației interne cu principiile și normele tratatelor internaționale la care România este parte;

administrare – prin care asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosință, după caz;

de autoritate de stat – prin care exercită controlul asupra modului în care sunt respectate și promovate de către instituțiile publice și celelalte persoane juridice, drepturile persoanelor cu handicap în conformitate cu legislația în vigoare;

reprezentare – prin care asigură, în domeniul său de activitate, reprezentarea pe plan intern și extern a statului român.

In structura Autorității funcționează Comisia superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, cu activitate decizională în soluționarea contestațiilor la certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, emise de comisiile județene sau ale sectoarelor municipiului București.

Ministerul Sănătății Publice, ca autoritate centrală în domeniul asistenței de sănătate publică, elaborează normele de organizare și funcționare a unităților care asigură asistența de sănătate publică, autorizează și controlează activitatea instituțiilor de sănătate publică și asigură finanțarea unităților din subordine; asigură controlul calității serviciilor medicale prin autoritățile locale de sănătate publică și participă la activitățile de protecție familială, (…) și protecția copilului. Centrul Național de Sănătate Mintală, ca for tehnic și metodologic fără personalitate juridică, inființat de Ministerul Sănătății Publice în cadrul Institului Național de Cercetare- Dezvoltare în Sănătate București, are atribuții și în monitorizarea și evaluarea serviciilor de sănătate mintală.

Ministerul Educației are obligația de a facilita accesul la educația preșcolară și a asigura învățământul general obligatoriu și gratuit pentru toți copiii.

Avocatului Poporului este principalul mecanism extrajudiciar de apărare și monitorizare a cazurilor individuale, fiind în același timp o autoritate independentă în raport cu orice altă autoritate publică. Unul din adjuncții avocatului poporului este specializat într-un domeniu foarte larg și care se referă la „drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap”.

La nivel local

La nivel local funcționarea serviciilor sociale și de protecție a copilului este asigurată și finanțată de către Consiliul Județean. În conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, coroborate și cu cele ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001, „structura organizatorică, numărul de personal și finanțarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului se aprobă prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului București, care o înființează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor ce îi revin, precum și realizarea deplină și exercitarea efectivă a drepturilor copilului”. Președintele consiliului județean îndeplinește atribuții privind funcționarea aparatului de specialitate al serviciilor publice, îndrumând prin aparatul de specialitate al consiliului județean activitatea de autoritate tutelară și luând măsuri pentru inspecția și controlul efectuării serviciilor publice. Drepturile și obligațiile părintești cu privire la copilul instituționalizat sunt exercitate de către președintele consiliului județean, respectiv de către primarul sectorului municipiului București.

Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) sunt instituții publice, cu personalitate juridică, înființate în subordinea consiliului județean, respective a consiliilor locale ale municipiului București, care au atribuții generale în ceea ce privește protecția copilului. DGASPC întocmește raportul de evaluare inițială a copilului și familiei acestuia și propune stabilirea unei măsuri de protecție specială, reevaluează, cel puțin o dată la 3 luni și ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz, menținerea, modificarea sau încetarea acestora. De asemenea, DGASPC are obligația de monitorizare a măsurilor de protecție specială, inclusive cele luate cu privire la copiii cu dizabilități. Această monitorizare se referă la verificarea trimestrială a împrejurărilor care au determinat plasamentul copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități și se concretizează în realizarea de rapoarte individuale.

Comisia pentru protecția copilului, aflată în subordinea consiliului județean, și respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, funcționând ca un organ de specialitate al acestora, fără personalitate juridică, are următoarele atribuții:

ia măsuri de protecție specială cu privire la copilul lipsit de ocrotire familială,

stabilește încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și, după caz, orientarea școlară a acestora,

reevaluează periodic hotărârile privind măsurile de protecție, precum și încadrarea în grad de handicap și orientarea școlară a copiilor,

pe baza sesizării direcției generale de asistență socială și protecția copilului, revocă sau înlocuiește măsura stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat.

Comisia soluționează plângerile adresate de copii, în măsura în care soluționarea acestora nu este stabilită de lege în competența altor instituții și promovează drepturile copilului în toate activitățile pe care le întreprinde.

Comisia pentru Protecția Copilului a fost înființată prin Hotărârea Consiliului Județean Bihor Nr. 74/2004, cu modificările ulterioare, și funcționează în conformitate cu H.G. Nr. 1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a Comisiei pentru Protecția Copilului.

Secretariatul Comisiei este asigurat de către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.

Activitatea Comisiei se desfășoară în ședințe ordinare, două pe lună, și în ședințe extraordinare ori de câte ori este nevoie.

În anul 2007 Comisia a analizat și soluționat un număr de 4782 de cazuri, în 27 de ședințe ordinare și 24 de ședințe extraordinare luând în dezbatere în medie 94 de cazuri pe ședință.

În ședințele Comisiei au fost emise un număr de 4071 de Hotărâri (din care 783 pentru instituirea unei măsuri de protecție specială și 3288 pentru încadrarea într-un grad de handicap). Au fost emise 676 de certificate de expertiză și orientare școlară/profesională, 205 de atestate de asistent maternal profesionist (atestate noi și reatestări), 272 de adrese (privind amânări, reprogramări, avize favorabile pentru intervenții chirurgicale, pașapoarte, deplasări în străinătate, diverse alte solicitări). Comparativ cu anul 2006 sub aspect cantitativ se poate constata o creștere semnificativă a numărului de cazuri cu care a fost sesizată Comisia.: în 2006 un număr de 4560 de cazuri, în anul 2007 numărul acestora a crescut cu 222 de cazuri (4712).

Consiliul local asigură, potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, modificată și completată prin Legea nr. 286/2006, potrivit competențelor sale “cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind (…) serviciile sociale pentru protecția copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei și a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială (2)”.

Serviciul public de asistență socială este o structură administrativă aflată în subordinea Consiliului Local, care evaluează și monitorizează situația copiilor în unitatea teritorială respectivă, acționează pentru clarificarea situației juridice a copilului și furnizează sau susține servicii sociale.

Autoritatea Tutelară este un organism administrativ, ale cărei atribuții sunt exercitate de către primar, și care are în vedere ocrotirea și tutela minorului și a persoanelor puse sub interdicție.

Autoritatea Județeană de Sănătate Publică, serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, subordonat Ministerului Sănătății Publice, pune în aplicare politică și programele naționale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele prioritare de sănătate publică, elaborează și implementează acțiuni locale de sănătate publică. Autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor aparținând grupurilor defavorizate și stabilesc relații de colaborare cu instituții și organizații în vederea desfașurării de acțiuni comune în domeniul sănătății publice.

SERVICIUL DE EVALUARE COMPLEXĂ A COPILULUI

În vederea exercitării în mod corespunzător a atribuțiilor ce revin Comisiei pentru Protecția Copilului Bihor privind copilul cu dizabilități (în conformitate cu art. 21 din Hotărârea de Guvern nr. 1437/02.09.2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a Comisiei pentru Protecția Copilului) în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor funcționează Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului.

Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului are ca obiectiv general evaluarea complexă a copiilor cu dizabilități și/sau cu dificultăți de învățare și adaptare socio-școlară pentru care se solicită Comisiei pentru Protecția Copilului Bihor încadrarea într-un grad de handicap și/sau orientarea școlară/profesională.

Obiectivul specific este reprezentat de formularea sau confirmarea diagnozei realizate anterior (de specialiștii din sistemul medico-sanitar, din sistemul educațional și din sistemul de protecție a copilului), în vederea argumentării pertinente (prin intermediul Raportului de evaluare complexă a copilului cu dizabilități), în fața Comisiei pentru Protecția Copilului Bihor, a propunerilor privind încadrarea într-un grad de handicap, orientarea școlară/profesională și Planul de recuperare a copilului cu dizabilități. Propunerea de încadrare a copilului într-un grad de handicap se bazează pe Criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr.725/12709/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei și al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție.

Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului are următoarele obiective generale:

identifică copiii cu dizabilități și dificultăți de învățare și adaptare socioșcolară, care necesită încadrare într-un grad de handicap și orientare școlară/profesională, în urma solicitărilor directe, a referirilor din partea specialiștilor care vin în contact cu copiii cu dizabilități și a sesizărilor din oficiu;

verifică îndeplinirea condițiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap și orientarea școlară/profesională a acestuia;

în situații excepționale, efectuează evaluarea complexă a copilului sau componentele acesteia la sediul Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului sau la domiciliul copilului;

întocmește Raportul de evaluare complexă a copilului și Planul de recuperare a copilului cu dizabilități și propune Comisiei pentru Protecția Copilului încadrarea copilului într-un grad de handicap și orientarea școlară/profesională; aceste propuneri se fac în baza Raportului de evaluare complexă a copilului și prin aplicarea criteriilor de încadrare într-un grad de handicap, respectiv a celor de orientare școlară/profesională;

întocmește, în condițiile legii, Planul individualizat de protecție pentru copilul cu dizabilități;

urmărește realizarea Planului de recuperare a copilului cu dizabilități, respectiv a Planului individualizat de protecție, aprobat de Comisia pentru Protecția Copilului;

efectuează reevaluare anuală a condițiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal al copilului, formulată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a Certificatului de încadrare într-un grad de handicap. Cererea de reevaluare poate fi formulată și înainte de expirarea acestui termen dacă s-au schimbat condițiile pentru care s-a eliberat Certificatul de încadrare într-un grad de handicap. La cererea de reevaluare se anexează documentele prevăzute de legislația în vigoare;

comunică în scris părinților sau reprezentantului legal al copilului data stabilită pentru reevaluare;

efectuează reevaluare pe ciclu școlar a condițiilor privind orientarea școlară/profesională a copiilor cu dizabilități, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal, formulată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a Certificatului de expertiză și orientare școlară/ profesională sau în situația în care se constată schimbarea condițiilor pentru care s-a eliberat Certificatul de expertiză și orientare școlară/profesională.

Aceste atribuții sunt realizate de către o echipă pluridisciplinară care cuprinde asistent social (3), psiholog (1), psihopedagog (2), medic (3). Trebuie menționat faptul că un asistent social și un psihopedagog s-au aflat pe întreg parcursul anului 2007 în concediul de îngrijire a copilului, iar cel de al doilea psihopedagog a avut suspendată activitatea pe parcursului aceluiași an.

Pentru o bună desfășurare a procesului de monitorizare a cazurilor din cadrul echipei face parte și un operator calculatoare, care răspunde de implementarea programului CMTIS.

Activitatea Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului este coordonată de un Șef Serviciu cu studii superioare de asistență socială.

În perioada 01.01.2007-31.12.2007 Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului a instrumentat un număr de 3452 cazuri.

La propunerea Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului Comisia pentru Protecția Copilului Bihor a hotărât încadrarea într-un grad de handicap a unui număr de 3288 copii iar pentru 676 copii Comisia pentru Protecția Copilului Bihor a hotărât orientarea școlară/profesională. Acești copii provin atât din familiile naturale cât și din sistemul de protecție a copilului.

Toți acești copii beneficiază de program recuperator prin Planul de recuperare a copilului cu dizabilități, respectiv Plan individualizat de protecție pentru copiii din sistemul de protecție a copilului. De asemenea, acești copii și familiile lor beneficiază de toate drepturile și accesibilitățile (corespunzător gradului de handicap stabilit de Comisia pentru Protecția Copilului) prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Pentru 676 cazuri au fost eliberate de către Comisia pentru Protecția Copilului Bihor certificate de expertiză și orientare școlară/profesională. Dintre acestea, pentru 27 de copii și tineri Comisia pentru Protecția Copilului Bihor a hotărât școlarizarea într-o unitate de învățământ special dintr-un al județ, care să corespundă restantului funcțional și potențialului recuperator al acestora, motivul fiind lipsa unor astfel de instituții de învățământ pe teritoriul județului Bihor. Astfel pentru 7 copii cu deficiențe de văz Comisia pentru Protecția Copilului Bihor a hotărât școlarizarea la Centrul Școlar Arad: 2 copii și 5 copii la Liceul pentru Deficienți de Vedere Cluj – Napoca; 19 copii cu deficiențe de auz sunt școlarizați la Școlile speciale pentru deficienți de auz Cluj – Napoca; 1 copil cu deficiență de auz este școlarizat în Școala „Constantin Pufan” Timișoara.

De asemenea menționăm aici și situația a 70 de tineri pentru care a fost emis doar Certificat de expertiză și orientare școlară/profesională de către Comisia pentru Protecția Copilului Bihor, ei aflându-se în evidențele Comisiei de Expertiză Medicală pentru Persoane Adulte cu Handicap Bihor.

Pentru 2985 Comisia pentru Protecția Copilului Bihor a hotărât eliberarea unui Certificat de încadrare într-un grad de handicap după cum urmează: 1035 gradul grav de handicap; 778 gradul accentuat de handicap; 1172 gradul mediu de handicap.

Un număr de 303 copii au primit gradul ușor de handicap, și pentru 164 de cazuri hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului Bihor a fost „nu necesită încadrare într-un grad de handicap”.

CAPITOLUL IV

Cauzele și efectele instituționalizării copiilor cu dizabilitate

Cauzele instituționalizarii

Primul studiu, realizat de IOMC și UNICEF în 1990, privind Cauzele Instituționalizării copiilor în leagăne și secții de distrofici a relevat faptul că, din aproape 9000 de copii 0-3 ani, care se aflau instituționalizați în leagănele din țară, 83% proveneau direct din maternități și spitale, secții de pediatrie și de distrofici. Ei aveau recomandarea unui medic pentru instituționalizare.

Majoritatea copiilor aveau probleme medicale cronice sau handicapuri apărute în timpul șederii în instituție prin carența afectivă și datorate lipsei stimulării, lipsei expunerii la soare sau hranei neadecvate. Puțini dintre ei erau declarați juridic abandonați deși erau cu adevărat abandonați.

Cauzele instituționalizării erau variate pentru fiecare caz în parte, începând cu lipsa sprijinului social și material (mame singure/adolescente, lipsite de sprijinul tatălui sau al familiei lărgite) și terminând cu probleme asociate sărăciei extreme (familie numeroasă, mamă care nu are cu cine lăsa copilul când pleacă să muncească, alcoolism, prostituție).

Efectele instituționalizării

Neamțu George precizează faptul că dezvoltarea întârziată a copiilor instituționalizați trebuie înțeleasă nu ca o reacție la separarea de părinți, ci ca un efect al mediului nestimulativ, în special al lipsei oportunităților de interacțiune spontană și afectuoasă cu adulții.

În rândul copiilor instituționalizați pot fi observate cu ușurință dizabilități fizice și de învățare cât și sindromul de deficit de atenție care sunt anorganice- acestea survin atunci când întârzierile severe de dezvoltare nu sunt sesizate și tratate la timp, în cazul bolilor cronice tratate neadecvat, al medicației nepotrivite cât și a lipsei de mișcare fizică. Efecte semnificative sunt și tulburările în sfera socială cum ar fi lipsa de abilități sociale adecvate unei vieți în afara instituțiilor, tinerii care părăsesc instituțiile au deseori probleme în situații simple cum ar fi împărțirea banilor, cumpărături, gătit, folosirea transportului în comun.

Copii instituționalizați manifestă comportamente dificile cum ar fi agresiune, autoagresiune (ceea ce înseamnă că se lovește, se mușcă sau se zgârie, își provoacă singur vomă),masturbare, minciună, furt și alte comportamente antisociale. Sănătatea fizică deficitară, boli cronice rezultând dintr-o lipsă de afecțiune, și/sau dintr-o alimentație săracă, îngrijire medicală insuficientă, folosirea inadecvată de medicamente.

CAPITOLUL V

Evaluarea situației problemei copiilor cu dizabilitați aflați în dificultate

În politica de protecție a persoanelor cu handicap a fost nevoie de surmontat centrarea exclusivă pe soluția instituționalizării și a medicalizării. Criza economică a regimului comunist a avut ca primă urmare agravarea condițiilor de viață din instituțiile pentru persoanele cu handicap, lucru care a creat un adevărat șoc pentru opinia publică.

După revoluție s-au făcut eforturi de creștere a alocațiilor financiare, restructurare instituțională și de reorientare a politicii de suport pentru persoanele cu handicap. Rețeaua de asistenți personali reprezintă o resursă foarte importantă de îngrijire în familie a persoanelor cu handicap grav, însă nivelul de calificare al acestora este mai degrabă scăzut. Cel mai adesea, acest sistem reprezintă o altă formă de suport financiar pentru familie. Sistemul asistenților personali are și unele dezavantaje: creează dependență financiară a familiei, scade motivația familiei de a căuta servicii alternative și de a se implica în programe de reabilitare, mamele renunță la activitatea profesională.

Rămâne încă sub-dezvoltată oferta de centre comunitare de recuperare și reintegrare socială, limitându-se la inițiativele izolate ale unor ONG-uri în anumite comunități locale. Dacă susținerea socială a persoanelor cu handicap a crescut în mod substanțial, s-a produs un regres în ceea ce privește oportunitățile de participare la activități economice a acestei populații. Locurile de muncă protejate au dispărut, în mare parte, în primii ani ai tranziției. În majoritatea județelor țării nu sunt înregistrate unități de lucru protejate pentru persoanele cu handicap. Au fost luate măsuri de încurajare a întreprinderilor să angajeze persoane cu handicap, dar rezultatele nu sunt încă satisfăcătoare.

În ultimii ani a fost dezvoltată însă o structură de unități protejate autorizate de ANPH care constituie partea integrantă a unei strategii globale de dezvoltare a unei rețele de unități protejate. Înființarea acestor unități protejate creează o alternativă, prea puțin explorată până acum, la dependența de suportul public. S-au făcut eforturi de accesibilizare pentru persoanele cu handicap, mai ales în cazul clădirilor publice, marilor spații de parcare, mijloacelor de transport în comun.

S-au desfășurat, de asemenea, acțiuni culturale, sportive care au fost mediatizate pentru schimbarea de atitudine a societății românești, prin televiziunea publică și privată. Promovarea abordării incluzive a persoanelor cu handicap implică schimbări profunde în practicile curente. Serviciile sociale sunt încă puțin adaptate la nevoile speciale ale persoanelor cu handicap, fiind insuficient diversificate.

În cazul părinților cu afecțiuni psihice sau cu handicap sever, Direcțiile Județene pentru Protecția Copilului iau măsuri pentru protecția copilului. Acestea presupun scoaterea copilului din familie și plasarea lui la un asistent maternal sau într-un centru de plasament. Nu există încă o rețea de servicii capabile să sprijine familia la domiciliu prin care să facă posibilă menținerea copilului în familie. Nu există cursuri de pregătire pentru părinții cu dizabilități care să-i capaciteze să aibă grijă de copii depășindu-și handicapul. De asemenea, există puține cursuri de educație sexuală sau contracepție adaptate la nevoile persoanelor cu dizabilități.

            În ceea ce privește copilul cu dizabilități, în prezent există programe în sprijinul părinților inițiate de organizații neguvernamentale, uneori în parteneriat cu autoritățile locale. Acestea constă în cursuri de pregătire care să-i ajute în creșterea și dezvoltarea copilului cu dizabilități, centre de zi, centre respiro, sau centre de consiliere.

Părinții cu copii ce au un handicap mintal se confruntă cu multiple probleme:

lipsa de informații referitoare la legislația în vigoare ce reflectă chestiunea recuperării și tratamentului necesar,

accesul redus la diverse servicii, complicații financiare legate de majorarea prețurilor,

sistemul de luare la evidență și sprijinirea copiilor cu handicap mintal,

izolarea de familie și comunitate,

lipsa serviciilor de ajutor la domiciliu (supraveghere, logopedie etc.),

lipsa contactului cu părinții care au același tip de probleme, lipsa formelor de îngrijire pe timpul zilei: centre de zi, centre de integrare în comunitate etc.

Potrivit unui raport statistic al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor pe raza județului Bihor, funcționează aproximativ 28 de instituții de ocrotire aflate în subordinea DGASPC Bihor (un centru de plasament, 29 de căsuțe de tip familial și trei locuințe protejate pentru tinerii cu dizabilități), unde sunt ocrotiți 300 de copii și tineri.

Alternativele instituționalizării

Principalul obiectiv al reformei a fost închiderea instituțiilor rezidențiale, între timp dezvoltându-se soluții alternative pentru copiii din aceste instituții, cum ar fi: tutela, curatela, plasamentul copilului la o persoană sau familie, serviciu public specializat sau organism privat autorizat, încredințarea copilului unei persoane sau familii, serviciu public specializat ori unui organism privat autorizat, încredințarea la asistenți maternali sau casele de tip familial.

Totodată reforma vizează prevenirea instituționalizării, oferind în schimb servicii alternative pentru sprijinirea familiilor ]n nevoie, precum centre de zi sau centre maternale. În cazurile în care reintegrarea în familia naturala a copilului nu este posibilă, se pune accent pe plasamentul sau încredințarea la asistenți maternali și pe soluția adopției naționale.

Servicii alternative instituționalizării:

– Centre maternale au fost înființate la nivel național ca serviciu de protecție pentru mame si copii oferind mamelor care se confrunta cu dificultatea (de natura financiara, sociala, profesionala sau relaționala) suportul necesar pentru a le depăși împiedicând situațiile în care și-ar putea instituționaliza copilul. În aceasta perioada, mamei si copilului le sunt oferite hrană, adăpost și consiliere.

– Centre de zi pentru copii din familii aflate în dificultate. Acestea au fost create în toată țara și sunt destinate îngrijirii copiilor pe timpul zilei, pentru evitarea situațiilor care ar putea duce la separarea copilului de familia sa. Copiii au la dispoziție un spațiu confortabil de odihnă și joacă, o masă caldă pe zi și personal specializat care îi supraveghează.

– Centre de zi pentru copii cu nevoi speciale. Nevoile speciale ale acestor copii nu trebuie să reprezinte un motiv pentru a-i despărți de familie. Realizând dificultățile cu care se confrunta astfel de familii, au fost înființate centrele de zi ce pun la dispoziția copiilor și părinților lor serviciile necesare reabilitării, oportunități educaționale și de integrare socială.

Asistenta maternala este o soluție viabila pentru copiii pentru care reintegrarea în familia proprie se face în timp și necesită resurse. Creșterea copilului într-o atmosferă de familie, în sânul unei comunități bazata pe reguli, obiceiuri și tradiții pe care acesta nu are cum să le învețe din altă parte, reprezintă un beneficiu incalculabil pentru dezvoltarea fireasca a copilului.

Casele de tip familial implica plasarea unui grup mic de copii într-o casa în care îngrijirea este acordată de către personal specializat. Într-o astfel de casă, se acordă atenție fiecărui copil în parte, lucru imposibil într-o instituție cu un număr mare de copii. De asemenea, acest cadru familial oferă copiilor șansa să experimenteze un mediu în care învață să interacționeze ca și când ar fi membrii unei familii.

Protecția Copilului se adresează copiilor aflați în dificultate prin protecție și asistență în realizarea și exercitarea drepturilor lor și acordă sprijin și asistență părinților pentru prevenirea situațiilor ce pun în pericol securitatea și dezvoltarea copilului și se realizează prin intermediul a Centrelor de Plasamente, Caselor de Tip Familial, Centre de Zi, Centre Maternale și Centru de Primire și Intervenție în Regim de Urgență.

Direcția Generală aplică strategiile, politicile și măsurile de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și oricăror persoane aflate în nevoie.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor are sediul în municipiul Oradea, str. Feldioarei nr. 13., județul Bihor și este o instituție publică de interes județean cu personalitate juridică înființat în subordinea Consiliului Județean Bihor. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, s-a înființat prin hotărâre a Consiliului Județean Bihor prin comasarea Direcției Județene de Asistență Socială Bihor cu Direcția Generală pentru Protecția Copilului Bihor prin preluarea, în mod corespunzător, a atribuțiilor și funcțiilor acestora.

Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor evaluează situația copilului și a familiei, propune Comisiei pentru protecția copilului sau, după caz, instanței stabilirea unei măsuri de protecție, întocmește planul individualizat de protecție, identifică și evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul, monitorizează îngrijirea acordată copilului pe durata măsurii de protecție, acordă asistență și sprijin părinților copilului separat de familie, în vederea reintegrării copilului în mediul său familial, reevaluează împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz, menținerea, modificarea sau încetarea acestora.

În structura Direcției generale de asistență socială și protecția copilului se organizează servicii de tip rezidențial și servicii de tip familial, ca servicii de protecție specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi.

Serviciul Îngrijire de Tip Rezidențial în domeniul protecției copilului are în structură 2 birouri :

-biroul de coordonare centre de plasament,

-biroul de coordonare centre de plasament de tip familial.

Serviciile de tip rezidențial sunt acele servicii prin care se asigură protecția, creșterea și îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi, ca urmare a stabilirii măsurii plasamentului. Serviciile de tip rezidențial publice pot fi organizate numai în structura Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, în regim de componente funcționale ale acesteia, fără personalitate juridică.

Din această categorie fac parte:

a) centrele de plasament (inclusiv casele de tip familial), care au drept misiune generală furnizarea sau asigurarea accesului copiilor, pe o perioadă determinată, la găzduire, îngrijire, educație și pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale și socioprofesionale;

b) centrele de primire a copilului în regim de urgență pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat, care au drept misiune asigurarea protecției copilului, pe o perioadă determinată de timp, atunci când se află în pericol iminent în propria-i familie, familia lărgită sau în familia substitutivă;

c) centrul maternal, care este organizat pe model familial și are drept misiune formarea, menținerea și întărirea legăturilor familiale, precum și sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilităților parentale. Beneficiarii direcți ai centrului maternal sunt cuplurile mamă-copil, precum și gravida în ultimul trimestru de sarcină, în situații de risc în ceea ce privește separarea copilului de familia sa, cum ar fi:

-mame cu copii nou-născuți, cu risc de abandon (în general, mame singure, mame minore, mame provenind din familii marginalizate, sărace etc.);

-mame cu copii care, temporar, nu (mai) au locuință sau/și care se confruntă cu mari probleme (financiare, profesionale, relaționale), fiind în imposibilitate de a răspunde corespunzător nevoilor specifice ale copilului.

CASELE DE TIP FAMILIAL

Casele de tip familial sunt unitati de ocrotire de tip residential alternativă pe o perioada determinata pentru copilul aflat in dificultate. Sunt de dimendiuni mici cu functionalitate adaptata specificului familial in care copiii au anumite responsabilitati. Acest tip de protectie este eficient atata timp cat este acceptat ca provizoriu, in final copilul trebuie sa ajunga intr-o familie in care sa ramana definitiv. Se remarca in cazul acestor case de tip familial o flexibilitate mult mai mare in structurarea serviciului, o legatura mult mai stransa (facilitata de numarul mic de beneficiari si de o posibilitate de a construi un model de ingrijire mult mai apropiat de cel familial) cu nevoile copiilor ocrotiti.

Principalele functii ale caselor de tip familial sunt:

– functia de ingrijire ;

– functia de educare, de socializare si dezvoltare afectiva a copilului ;

– functia de (re)integrare familiala si sociala precum si de pregatire si orientare profesionala ;

– functia de monitorizare si evaluare;

– functia de comunicare.

Beneficiarii acestor case de tip familial sunt copii care temporar sau definitiv sunt lipsiti de mediul lor familial, sau care, in propriul lor interes, nu pot fi lasati in acest mediu. Varsta beneficiarilor este cuprinsa intre 2-18 ani, sau pana la 26 de ani in cazul continuarii unei forme de invatamant, baieti sau fete, cu si fara dizabilitati fizice sau mentale.

Obiectivul sociopedagogic al caselor de tip familial este reprezentat de pregatirea pentru viata autonoma si responsabila, reintegrarea familiala si socio-profesionala a copiilor si tinerilor asistati.

Servicii asigurate:

1. Servicii de asistenta sociala:

– indrumare si consiliere familiala ;

– integrare si reintegrare familiala prin dezvoltarea si mentinerea legaturii cu parintii si familia largita,

– consiliere individuala si familiala ;

– educatie pentru viata autonoma si responsabila prin activitati de socializare, autonomie personala, casnice, gospodaresti, intretinere si autodotare, cercuri aplicative, ateliere pentru initiere, practica si perfectionare profesionala.

2. Servicii de educatie si protectie sociala:

– ingrijire rezidentiala si semirezidentiala prin casele de tip familial, centrul de   ingrijire de zi, case de tineret ;

– integrare si reintegrare scolara prin unitatile de invatamant public prescolar, gimnazial, profesional, liceal si superior ;

– educatie scolara ;

– educatie pentru viata ;

– activitati culturale, artistice, si sportiv-turistice,

– interventii si ingrijiri medicale ;

– plan individual al copilului ;

– evaluare periodica a copilului.

3. Servicii de orientare scolara si socioprofesionala:

– orientare scolara ;

– orienare profesionala,

– practica profesionala.

Copii în dificultate aflați în centrele de plasament din subordinea DGASPC Bihor din 1998 până în prezent

Copii aflați în centrele de plasament din subordinea DGASPC Bihor la 31.12.2007

Numărul copiilor în dificultate aflați în centre de plasament gestionate de organisme private acrediatate (OPA)

CENTRUL DE TIP REZIDENTIAL PENTRU COPII CU NEVOI SPECIALE

Preluate, conform H.G.R. 261/2000, internatele de pe lânga școlile speciale au fost restructurate și amenajate pentru a răspunde într-un mod adecvat nevoilor copiilor care frecventează învățământul special.
  Din punct de vedere al structurii, fiecare centru are în componență: dormitoare, cluburi pentru petrecerea timpului liber, bucătărie, sala de masă, birouri administrative, grupuri sanitare, magazii, anexe, spații verzi și terenuri de joacă.

Beneficiari:
Copii cu nevoi speciale, care nu sunt în dificultate, dar care din cauza coeficientului redus de inteligență sunt nevoitți să urmeze cursurile școlilor speciale.

Obiective:
– asistarea în regim rezidențial a copiilor cu nevoi speciale, aflați în dificultate (satisfacerea trebuințelor de bază ale acestora și asigurarea respectării drepturilor copilului) ;
– orientarea școlară și profesională a minorilor ocrotiți, prin facilitarea accesului acestora la școlile speciale de pe lângă centrele de plasament;

– consilierea copiilor cu nevoi speciale în vederea întăririi relațiilor dintre aceștia și parinții lor;
– socializarea, cu scopul reintegrării în societate și familie, a copiilor cu nevoi speciale, aflați în dificultate, care frecventează cursurile școlilor speciale.

Activități desfășurate:

– asigurarea satisfacerii nevoilor de bază, prin oferirea de găzduire și masă;
– activitați recreative, ce au ca scop utilizarea timpului liber în mod constructiv: excursii, concursuri, activități în aer liber;

– activități educative: facilitarea accesului la școala și asistarea copiilor în realizarea sarcinilor școlare;
– activități de socializare și pregătire a copiilor pentru o viață independentă: antrenarea copiilor în activități zilnice de igienă personală și a spațiului inconjurator, participarea la cumpărături, pentru a învăța să folosească serviciile comunitare, să cunoasca valoarea banului, să învețe să respecte proprietatea particulară și bunul dobândit;

-activități de consiliere individuală și de grup a copiilor și a familiilor,

– efectuarea de vizite la domiciliul parinților, întocmirea de anchete și rapoarte psihosociale;

– evaluarea periodică a situației familiale a fiecărui copil, precum și a posibilităților acestora de a locui cu parinții lui;

– întocmirea unor rapoarte de activități cu privire la evoluția copiilor în centru.

CAPITOLUL VI

Analiza nevoilor în cazul copiilor cu dizabiltăți din județul Bihor

Obiectivele cercetării

Subiectul copiilor cu dizabilități poate fi abordat din mai multe puncte de vedere (legislativ, medical, psihologic etc.) În acest caz interesează abordarea fenomenului dintr-o perspectivă socială și găsirea unor răspunsuri la întrebări precum:

– care este mediul social din care provin și în care trăiesc copii cu dizabilități (date socio-demografice, situația economică a familiei, condițiile de locuire, climatul familial)?

– care este gradul participării la viața socială a copiilor cu dizabilități?

– care sunt serviciile disponibile la nivelul județului Bihor pentru persoanele cu dizabilități?

– sunt aceste servicii suficiente calitativ și cantitativ pentru cerința existentă în acest sens?

– care sunt serviciile care se cer extinse, diversificate sau îmbunătațite?

Populația analizată

Subiecții acestui studiu au fost 100 de copii cu handicap din jud. Bihor.

Conform Legii nr. 519/12.07.2002 persoanele cu handicap sunt “acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața socială…necesitând măsuri de protecție specială în sprijinul integrării lor sociale și profesionale.”

Metoda de cercetare

Metoda de cercetare folosită este analiza documentelor, în acest caz este vorba de documentele privitoare la copii cu dizabilități existente în evidența Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului (SECC) organizat în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor. În această evidență sunt cuprinși aproximativ 2000 de copii. Pentru acest sudiu au fost selecționați aleator 100 de copii din rândul celor 2000 aflați în evidența SECC.

Ca instrument de cercetare s-a folosit o fișă pentru culegerea datelor. Datele au fost prelucrate mai apoi folosind programul SPSS. Câteva informații privind dificultățile întâmpinate în culegerea datelor se găsesc în Anexa nr. 1.

Ipoteze de cercetare

1. Numărul serviciilor disponibile pentru copii cu dizabilități variază în funcție de mediul de reședință (rural sau urban) în sensul că aceste servicii sunt semnificativ mai reduse în mediul rural față de urban.

2. Nivelul participării sociale și gradul de integrare la viața socială a copiilor cu dizabilități variază în funcție de naționalitate în sensul că pentru copii de etnie romă integrarea socială are un nivel mai scăzut decât în rândul celorlalte naționalități (română sau maghiară).

Descrierea populației țintă

Populația este analizată în funcție de următoarele caracteristici:

– date socio-demografice (vârstă, sex, mediu de reședință, naționalitate)

– situația economică a familiei

– condiții de locuire

– climatul familial

– nivelul participării sociale

1. Date socio-demografice

a) Vârsta

Tabelul nr. 1 cuprinde date referitoare la vârsta mamei, a tatălui și a copilului. Se observă că, în medie, tatăl este cu 3 ani mai în vârstă decât mama.

Tabel nr. 1

b) Sex

În funcție de sex populația este structurată astfel: 63 de copii sunt de sex masculin și 37 sunt de sex feminin.

c) Mediu de reședință

Copii provin atât din mediul urban cat și din mediul rural, dupa cum urmează: 45 sunt din mediu urban iar restul de 55 din mediu rural. Mediul urban se referă, pe lângă municpiul reședință de județ, și la cele 4 municipii și 6 orașe ale județului. Mediul rural cuprinde cele 90 de comune cu 429 sate. La nivelul județului Bihor populația rurală și cea urbană este în proporții aproape egale (din cei 596.670 locuitori ai județului 300.877 persoane trăiesc în mediu urban și 295.793 trăiesc în mediu rural).

d) Naționalitate

În urma clasificării subiecților după naționalitate a rezultat că 64 dintre subiecți sunt români, 17 sunt maghiari, 15 sunt rromi, 4 sunt slovaci. Comparativ cu rezultatele recensământului din 2002 al populației județului Bihor (în care 67.40% sunt români, 25.91% sunt maghiari, 5.00% sunt rromi, 1.22% sunt slovaci) se observă că în eșantionul nostru procentul minorităților este mai mare: 36% față de 32,32%. Se mai observă că în eșantionul cercetat procentul rromilor este mult mai mare (15%) față de procentul acestei etnii din totalul populației județului Bihor (5%).

2. Situația economică a familiei

Sub acest aspect au fost considerați doi indicatori: ocupația părinților și numărul de copii în familie.

Ocupația părinților este hotărâtoare în privința veniturilor pe care le realizează familia. Din cele două tabele rezultă o mai bună integrare în muncă a taților în comparație cu mamele. Dintre tați 51 sunt salariați în timp ce dintre mame doar 30 lucrează.

Se observă preferința de a alege mama ca asistent personal pentru copil: dintre mame 33 sunt asistent personal pt. copilul cu handicap în timp ce dintre tați doar 3 au ales să aibă această ocupație. Asigurarea unui asistent personal este o prestație care se acordă copilului cu handicap grav. Asistentul personal este salarizat și își desfășoară activitatea pe baza contractului individual de muncă încheiat cu primăria din localitatea de domiciliu a copilului. Dreptul la asistent personal este reglementat de lege.

În ce privește șomajul din totalul părinților 23,5% sunt fără loc de muncă. Deși în rândul taților cel mai în vârstă are 62 de ani 17% dintre aceștia sunt deja pensionari.

Tabel nr. 2

Numărul de copii în familie este relevant pt. situația economică a familiei în măsura în care resursele familiei trebuiesc împărțite în funcție de numărul membrilor ei. Aproape jumătate (48%) din familiile avute în vedere în studiu sunt familii cu 2 copii.

În funcție de numărul de copii pe care îl au, rezultă următoarea clasificare a familiilor:

Tabel nr. 3

3. Condițiile de locuire

În această privință au fost analizate trei tipuri de informații: dacă locuința este proprietatea familiei, numărul de camere pe care le are locuința, calitatea locuinței (corespunzătoare/ necorespunzătoare).

1 Locuința în care locuiește familia este în majoritatea cazurilor proprietatea familiei (93% din cazuri) iar în restul de 7 cazuri locuința este închiriată.

2. Situația privind numărul de camere este descrisă în tabelul următor.

Tabel nr. 4

3 În ce privește calitatea locuinței în 90% din cazuri aceasta este corespunzătoare în sensul că este salubră și corespunzător mobilată. În restul de 10% din cazuri acesta nu corespunde condițiilor de trai necesare unei familii. Dar aceste clasificări sunt relative, ele nu ne dau informații sigure despre calitatea locuinței din cauză că la baza lor nu există precizat un set de criterii clare. Astfel, este posibil ca în realitate distribuția la această variabilă să fie diferită față de cea rezultată din analiza documentelor.

4. Climatul familial

Referitor la climatul, a fost analizat tipul de familie întâlnit la nivelul populației studiate. Am întâlnit două categorii de familii: familie organizată (în care părinții sunt căsătoriți și locuiesc la același domiciliu) și familie dezorganizată (aici situația este mai nuanțată, lucru arătat în tabelul nr. ) . Din cele 100 de cazuri avute în vedere 79 sunt familii organizate iar 21 sunt familii dezorganizate.

Tabel nr. 5

5. Nivelul de participare la viața socială a copiilor cu dizabilitați

– acesta este un aspect relevant din perspectiva analizei nevoilor deoarece reflectă măsura în care serviciile existente în domeniu reușesc să îndeplinească obiectivul integrării în viața socială a persoanelor cu handicap.

Participarea socială se referă la activități specifice domeniilor: educație, pregătire profesională, timp liber, sport, cultură, viața comunitară etc.

Participarea socială este influențată de factorii de mediu (de ex sprijinul oferit de comunitate, serviciile de recuperare și reabilitare disponibile), de factorii familiali (de ex. implicarea familiei în creșterea și îngrijirea copilului), de calitatea educației de care beneficiază copilul etc.

Nivelul de participaree socială a copilului este stabilit prin evaluarea copilului de către Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului din cadrul DGASPC.

Restricțiile de participare socială alături de gradul afectării funcționale (care este rezultatul deficienței de care suferă persoana respectivă) și gradul limitării în activitate sunt factorii hotărâtori în stabilirea gradului de handicap.

Tabelul de mai jos prezină distribuția celor 100 de subiecți în funcție de gradul de handicap. Se observă că mai bine de jumătate sunt încadrați la gradul grav.

Tabel nr. 6

Situația privind frecventarea școlii de către copii cu dizabilități este arătată în tabelul Este relativ egal distribuit numărul celor care frecventează învățământul normal, a celor care frecventează învățământul special și a celor neșcolarizați.

Tabel nr. 7

Câteva din prevederile legii în privința protecției copilului cu handicap

Legislația în domeniu prevede acordarea mai multor drepturi în vederea integrării în viața socială, copii cu dizabilității:

– accesul liber la orice unitate de învățământ obișnuit în funcție de restantul funcțional pe care îl au,

– pregătire școlară la domiciliu pt. copii cu handicap nedeplasabili pe durata învățământului obligatoriu,

– alocație de stat pt. copii majorată cu 100%,

– un asistent personal pt. copii cu handicap grav etc.

Legea prevede de asemenea accesibilități pt. persoanele cu handicap. Astfel, clădirile instituțiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuințele construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun, telefoanele publice, precum si căile de acces trebuie amenajate astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.

În vederea integrării copilului cu dizabilități într-o formă de învățământ se iau diferite măsuri. De exemplu copilul poate fi orientat către o unitate de învățământ special sau poate ca, rămânând într-o școală normală să beneficieze de profesor de sprijin sau de curriculum adaptat.

În Oradea funcționează cel puțin 8 unități de învățământ special, cum ar fi Școala George Barițiu Oradea, Școala Ioan Bococi Oradea, Grădinița de Copii Ambliopi Oradea. Unități de învățământ special există și în județ: Școala Specială Tileagd, Școala Specială Popești. Copii cu dizabilități din jud. Bihor pot fi orientați și spre unități de învățământ special din alte județe, exemple: Grădinița/Școala cu clasele I-VIII “Constantin Pufan” Timișoara, Liceul pt. Deficienți de vedere Cluj-Napoca, Centrul Școlar Arad.

Factori care acționează în domeniul protecției copilului cu handicap

În vederea creșterii gradului de participare socială și de integrare a copilului cu dizabilități într-o viață normală acționează o serie de factori.

– familia, care poate acționa de ex. prin implicarea sa în a susține copilul să urmeze o formă de educație în funcție de capacitățile și de interesele sale

– școala (prin intermediul cadrelor didactice),

– comunitatea locală (medicul de familie, asistentul social din cadrul primăriei, preotul)

– alte instituții și organizații care activează în domeniu. Acestea pot să acționeze prin a oferi, în funcție de nevoi, sprijin material, emoțional sau informațional copilului cu dizabilități și familiei sale.

Un rol important în facilitarea accesului la drepturile pe care le are copilul cu handicap, îi revine serviciului public de asistență socială respectiv persoanelor cu atribuții de asistență socială de la nivelul orașelor și comunelor. Acest rol constă în informarea familiilor cu copii cu handicap cu privire la drepturile pe care le au, îndrumare pt. accederea la aceste drepturi inclusiv distribuirea formularelor necesare pt. încadrarea în grad de handicap. Îndeplinirea acestor atribuții ar ajuta mult familia în realizarea demersurilor pe care le are de făcut în interesul copilului cu handicap

Descrierea mediului de servicii

În Anexa nr. 2 este prezentat un tabel cu serviciile disponibile pentru persoanele cu handicap existente la nivelul județului Bihor.

Identificarea nevoilor

Analiza populației din perspectiva caracteristicilor descrise mai sus este relevantă pentru că ea poate oferi un punct de plecare în depistarea lacunelor sau a neajunsurilor în ce privește serviciile adresate persoanelor cu handicap în general și copiilor cu handicap în special.

Datele cercetării arată că:

1. În mediul rural se găsesc în mai mare măsură copii cu handicap grav (31 cazuri) decât în mediul urban (23 cazuri).

În acest context este important să existe servicii suficiente pt. copii cu handicap atât în mediul urban cât și în mediul rural (mai ales pt. copii din zonele cu probleme sociale sau zonele izolate geografic).

În Oradea există cel puțin 16 organizații neguvernamentale care asigură servicii pentru persoanele cu handicap. De subliniat că pentru copii cu dizabilități care au domiciliul în Oradea există un Centru de recuperare și reabilitare care oferă servicii de recuperare, reabilitare și inserție socială pt. acești copii. Și la nivel de județ există servicii pt. copii cu handicap de ex. Fundația Elim din Marghita organizează o casă de tip familial pt. copii cu dizabilități. Alt exemplu este Centrul de Recuperare Tinca care s-a deschis din decembrie 2005 pt. copii cu dizabilități din zona Tinca.

2. Un procent de 23,5% dintre părinții copiilor cu handicap sunt fără loc de muncă

Legea precizează că „Părinților sau, după caz, altor reprezentanți legali le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor”. Pentru asigurarea acestor condiții este important ca părinții să ocupe un loc de muncă în vederea realizării unor venituri.

În privința ocupației părinților familiile rrome se află într-o situație dezavantajată: în cazul celor 15 familii rrome nici una dintre mame nu are loc de muncă, în ce privește situația tatălui doar unul este angajat.

Unii dintre părinții rromi sunt asistenți personali pt. copilul cu handicap grav (7 cazuri) având astfel dreptul la un salariu lunar. Această situație poate conduce la ideea unor dificultăți pe care aceste familii le au în asigurarea îngrijirii copilului cu handicap, mai ales ca uneori acești copii necesită îngrijiri suplimentare față de copilul obișnuit (de ex. medicamente). Totuși, unele drepturi ale copilului cu handicap vizează sprijinul financiar al familiei, de ex. dreptul la asistent personal pt. copii cu handicap grav sau alocația dublă pt. copilul cu handicap.

3. Majoritatea copiilor care nu urmează o formă de învățământ sunt copii cu handicap grav

Analizând asociația dintre variabilele „grad de handicap” și „frecventarea școlii” se observă (tabelul ) că în cazul copiilor cu handicap grav este un risc crescut ca acel copil să fie neșcolarizat. Din totalul de 29 de copii neșcolarizați 26 sunt copii cu handicap grav. Pe măsura trecerii spre un grad de handicap mai grav crește riscul neșcolarizării.

Tabel nr. 8

4. Cei mai mulți copii neșcolarizați sunt de etnie romă

Analiza asocierii dintre variabilele “naționalitate” și “frecventarea școlii” (tabel ) arată că cei mai mulți copii neșcolarizați se află în rândul naționalității rrome. Acest rezultat trimite la ideea situației dezavantajate în care se află copii de etnie rromă din punctul de vedere al accesului la pregătire școlară.

Tabel nr. 9

5. Cel mai mare procent de familii dezorganizate este din rândul familiilor de etnie rromă

Analiza asocierii dintre variabilele “naționalitate” și “tipul de familie” arată că și din acest punct de vedere copii rromi sunt dezavantajați. Existența unui mediu familial stabil este o condiție pt. asigura dezvoltarea copilului, de aceea este important ca educația și creșterea copilului să se facă în cadrul unei familii organizate. Din cele 15 familii rrome 8 (53,3%) sunt familii dezorganizate, acesta este un procent ridicat comparativ cu celelalte naționalități, unde procentul familiilor dezorganizate nu depășesște un sfert din populația etniei respective.

Tabel nr. 10

Analiza acestor date conduce la ideea că probleme precum neșcolarizarea copilului cu handicap, mediul familial inadecvat, lipsa locului de muncă în cazul părinților sau nivelul scăzut de școlarizare al acestora sunt probleme care apar în mai mare măsură în cazul familiilor rrome, acest fapt rezultă din compararea rezultatelor obținute de către diferitele naționalități.

Identificarea nevoilor se poate face pentru 3 nivele diferite:

– comunitate

– familie

– individ

La nivel de comunitate se identifică nevoia creării de servicii pentru persoanele cu handicap în comunitățile din mediul rural, fapt justificat de numărul mic de servii care există aici în prezent dar și de faptul că mai mult de jumătate din copii cuprinși în acest studiu domiciliază în mediu rural.

La nivel de familie se identifică nevoia acordării de servicii familiilor care se află într-o situație economică dificilă, acestea sunt familiile care au mai mulți copii, în care părinții nu au loc de muncă și/sau locuiesc în chirie.

La nivel de individ poate fi identificată în mod special nevoia unor servicii pentru persoanele cu handicap grav a cărăr integrare în viața socială este mai dificilă decât în cazul celor cu handicap ușor, dificultatea integrării sociale crescând o dată cu gradul de handicap.

Evaluarea nevoilor

Rezultatele cercetării evidențiază că nevoile nu sunt identificate uniform în cadrul populației studiate, astfel:

– lipsa serviciilor în domeniu este întâlnită mai ales în mediul rural

– neșcolarizarea copiilor cu dizabilități (ca indicator al nivelului participării sociale) este întâlnită mai ales în cazul copiilor cu handicap grav și a copiilor de etnie rromă

– lipsa locurilor de muncă pentru părinți este identificată mai ales în rândul populației de etnie romă.

1. nevoia de informare și consiliere

Atât pentru persoanele cu handicap cât și pentru familiile care au în îngrijire copii cu handicap este necesară acordarea unor servicii de informare și consiliere cu privire la serviciile de care pot beneficia și modul concret în care pot accesa aceste servicii.

Acest rol îi revine referentului social sau asistentului social de la nivelul primăriei comunale unde domiciliază persoana/familia sau serviciului de asistență socială de la nivelul orașului sau municipiului.

În sprijinul acestei idei vine și prevederile legii 272/2004 în care se prevede că serviciile de la nivel local menționate mai sus au obligația sa monitorizeze situația copiilor din unitatea administrativ-teritoriala, precum si modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea si sintetizarea datelor si informațiilor relevante (art. 106, al. a). În mod special trebuie avută în vedere situația copiilor aflați în dificultate, printre aceștia numărându-se și copiii cu dizabilități.

Informarea și consilierea trebuie să aibă în vedere nu numai copilul ci și familia lui putându-se astfel aborda și problema șomajului în rândul părinților, problemă care afectează întreaga familie.

2. nevoia acordării de servicii

Serviciile acordate vor fi în funcție de specificul nevoilor detectate la nivelul fiecărei comunități în parte. La acest capitol poate intra înființarea unui centru de recuperare pentru copilul cu dizabilități în comunitățile sau în regiunile unde se constată existența unui număr ridicat de copii cu dizabilități. Organizarea centrului trebuie să aibă în vedere oferirea serviciilor necesare celor cărora i se adresează, de ex consiliere psihologică, kinetoterapie, diverse terapii (prin joc, prin muzică), activități de petrecere a timpului liber etc.

Alt tip de servicii organizate pentru copii cu dizabilități este centrul de zi unde copii să aibă posibilitatea să petreacă o parte din zi sub supravegherea și îngrijirea unui personal calificat. La centru de zi pot fi organizate activități educative (sprijin în rezolvarea sarcinilor școlare), practice (lucru manual, deprinderea unor abilități), culturale, artistice, de divertisment.

3. nevoia acordării de prestații

Acordarea de presații are în vedere prestațiile financiare și /sau materiale pentru familiile care au în îngrijire copii cu dizabilități și care la un moment dat întâmpină dificultăți de această natură. Ajutorul financiar poate fi acordat pentru achiziționarea unor aparate medicale sau medicamente necesare persoanei în cauză (ajutor ocazional) sau pentru a ajuta familia să depășească o perioadă dificilă (acordarea unui ajutor bănesc pentru o perioadă determinată de timp).

Prestațiile materiale pot consta în alimente, medicamente, îmbrăcăminte, alte obiecte sau bunuri necesare persoanei sau familiei în cauză.

Acordarea serviciilor și prestațiilor este condiționată de o bună cunoaștere a populației unei comunități care face posibilă identificarea familiilor și a persoanelor cu dizabilități, alcătuirea unei evidențe a acestor persoane, acordarea de servicii și presații în funcție de nevoia identificată în fiecare caz în parte și mai apoi monitorizarea situației acestora.

Pentru a realiza a protecție reală a copiilor cu dizabilități este necesară colaborarea și acțiunea conjugată a mai multor factori: autoritățile publice de la nivel local , județean și central, comunitatea locală, organizațiile neguvernamentale.

Restructurarea Centrului de Plasament Nr.3

Direcția Generală aplică strategiile, politicile și măsurile de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și oricăror persoane aflate în nevoie.

1.3.2 Cenrtul de Plasament nr. 3 a luat ființă în anul 2000 pe baza unui protocol semnat între Consiliul Județean, DGASPC și Inspectoratul Școlar, dar de fapt a funcționat din 1998, în acești doi ani instituția fiind sub tutela Ministerului Învățământului. Până în 1998 în acest spațiu a funcționat o creșă. De la înființare și până în prezent, centrul a fost sprijinit de o fundație belgiană reprezentată de familia Bellink, atât material cât și profesional.

Ca urmare a scăderii numărului de copii, în noiembrie 2005, unitatea s-a comasat cu CP3 subunitatea 1, cu subunitatea 2. Numărul mare de copii (34) a fost redus în septembrie 2006, deoarece au fost transferați 16 copii (care au împlinit 9 ani) la case de tip familial și la asistenți maternal profesioniști.

2. Prezentarea obiectivelor

Obiectivele legate de integrarea socială a copiilor cu handicap:

Analiza realizării funcțiilor de socializare într-un centru mic de tip rezidențial, unde sunt găzduiți copii instituționalizați de varii perioade de timp . Analiza eficienței măsurii de protecție ca nivel de prestații, servicii și interacțiune umană, în raport cu sistemul rezidențial (abordarea unei intervenții personalizate și dezvoltarea serviciilor specializate, preponderant de recuperare/reabilitare și alternative familiale de îngrijire -asistentul maternal)

Participarea activă și accesul la serviciile sociale (pregătirea și implicarea copiilor cu dizabilități pentru o viață cât independentă)

Ipoteze:

Centrul de tip rezidențial pentru copii cu handicap, poate prin efortul colectiv și impunerea unor programe stricte de recuperare să asigure dezvoltarea armonioasă și optimul în recuperarea acestei categorii de beneficiari.

Centrul fiind în desființare, post plasament copii se vor integra cu ușurință în noul mediu social.

3. Descrierea grupului țintă

Beneficiarii serviciilor Centrului de plasament nr 3 sunt copii cu handicap grav sau accentuat cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani, cu deficiențe mintale și asociate medii și grave (11 fete și 7 băieți) aflați de o perioadă lungă de timp în unități de ocrotire.

Grupul de control este format din 18 copii care au recuperat o parte a capacităților lor restante și pentru care s-a luat următoarele măsuri: 16 au fost plasați în case de tip familial ( dintre care doar unul nu participă la proces instructiv educativ de tip special, 14 fiind elevi la școală ajutătoare și 1 la Grădiniță de recuperare), 2 copii fiind în plasament la asistent maternal profesionist.

4. Prezentarea metodelor

Metodele de evaluare folosite în cercetare sunt:

analiza documentelor primare cuprinse în dosarul copiilor, în care se regăsesc acte medicale, sociale, privind procesul de recuperare și reevaluare în timp, dar și progresele în procesul instructiv educativ.

interviul în relația cu educatorii și persoana responsabilă pentru copil, pentru a se putea aprecia din mai multe surse rezultatele obținute, și a se stabilii prin comparație validitatea informațiilor.

observație directă asupra comportamentul copilului s-au cules informații cu privire la dezvoltare, atașamentul de persoanele din jur, nivel de siguranță personală, excluziune în raport cu alte persoane din afara sistemului de protecție, neutre pentru copil.

Identificarea nevoilor

În vederea reintegrării copilului în familie:

Înființarea uror rețele de servicii capabile să sprijine familia la domiciliu prin care să facă posibilă menținerea copilului cu dizabilitate în familie

Derularea unor cursuri de pregătire pentru părinții cu dizabilități care cresc copii cu dizabilități, să-i motiveze și să-i sprijine copii pentru a-și îndeplinii rolul parental.

Cursuri de educație sexuală sau contracepție adaptate la nevoile persoanelor cu dizabilități.

În vederea ridicării standardului de servicii comunitare oferite copilului în sistemul de protecție de tip rezidențial.

Reabilitarea este procesul destinat să dea posibilitate copiilor cu handicap să ajungă și să-și păstreze, nivelele funcționale fizice, senzoriale, intelectuale, psihiatrice și sociale optime furnizîndu-le acestora instrumentele cu ajutorul cărora își pot schimba viața în direcția obținerii unui grad mai mare de independență.

Egalizarea șanselor reprezintă procesul prin care diversele sisteme ale societății și mediului cum ar fii serviciile, activitățile, informațiile și documentarea, sunt puse la dispoziția tuturor, în particular persoanelor cu handicap. Principiul drepturilor egale implică faptul că necesitățile fiecărui individ, precum și ale tuturor indivizilor sunt de importanță egală, că aceste necesități trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate și că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aiibă șanse egale de participare. Copii cu dizabilități afalte în centre de plasamente trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie ăn cadrul structurilor obișnuite din educație, sănătate-recuperare și servicii sociale.

Copiii din Centrul de Plasament nr. 3 Oradea frecventează o unitate de învățământ în baza orientării școlare aprobate de către Comisia pentru Protecția Copilului Bihor, și pe baza unui program educațional elaborat de personalul didactic din cadrul unității de învățământ pe care acesta o frecventează. Educația formală este asigurată conform curriculum-ului școlar adaptat cerințelor sau nevoilor speciale ale copilului, și este asigurată de către referenții educatori ai Centrului de Plasament nr. 3 Oradea și educatorii specializați ai unităților speciale pe care beneficiarii Centrului de Plasament nr. 3 Oradea le frecventează. În cadrul centrului fiecărui beneficiar i se asigură materialele necesare în desfășurarea programului educațional, care corespund din punct de vedere cantitativ și calitativ nevoilor și cerințelor educative speciale ale copiilor. Fiecare copil este încurajat să participe la activitățile extrașcolare organizate de unitatea de învățământ și de Centrul de Plasament nr. 3 Oradea. În fiecare an școlar copiii beneficiază de o reevaluare în sensul reorientării școlare anuale.

Nevoia de a menține legături cu diverse persoane importante din viața copilului:

Asistentul social reevaluează situația copiilor trimestrial: solicită efectuarea anchetelor sociale la primăriile în a cărei rază administrativ-teritorial domiciliează părinții. Centrul asigurară materiale necesare corespondenței cu familia, sponsori sau persoane importante din viața copiilor.

Pentru desfășurarea vizitelor efectuate de către persoanele importante pentru copii se asigură un spațiu care asigură o ambianță intimă.

PIP conține PIS pentru menținerea și dezvoltarea relațiilor cu părinții și alte persoane importante pentru copil

Persoanele care vizitează copiii din Centrul de Plasament nr. 3 trebuie să se identifice cu cartea de identitate, în cazul în care este unul dintre părinții copilului se va verifica dacă datele din cartea de identitate a părinților corespund cu datele menționate în certificatul de naștere a copilului

Învoirea copilului pe perioada vacanței în familia naturală se va face numai dacă condițiile de viață ale familiei consemnate în ancheta socială actualizată corespund nevoilor copiilor cu dizabilități

Este interzisă fotografierea copiilor în Centrul de Plasament nr. 3 în scopul mediatizării acestor imagini

Este obligatoriu consemnarea în registrul de vizite a persoanelor care au vizitat copilul.

6. Analiza resurselor

Pentru a se venii în întâmpinarea nevoilor copiilor aflați în acest tip de centru s-a pus în practică o strategie și s-a venit în întâmpinarea nevoilor de bază ale acestor copii care sunt spontani și instinctuali cu un pachet standard de servicii și crearea unei forme alternative de habitat rezidential la nivelul standardelor europene și în conformitate cu strategia natională și județeana privind protectia drepturilor copilului care conțin:

-asigurarea condițiilor optime de cazare, masa, petrecerea timpului liber și studiu individual în case de tip familial
   – îngrijire, educare și socializare de tip familial conform standardelor de protectie și îngrijire a copilului
   – asistență medicală
   – asistență psihologică copilului si familiei sale
   – asistență socială

– recuperare prin tehnici ce implică- Kinetoterapie, fizioterapie, terapie ocupațională, arterapie, demutizare, locopedie.
   – drepturi cu caracter social și material
   – pregătire pentru integrare familială și socială

După căderea regimului comunist s-au făcut eforturi financiare pentru îmbunătățirea situației din instituții, s-a modificat sistemul legislativ, s-au deschis direcții noi de dezvoltare instituțională, s-au dezvoltat forme financiare de suport pentru toate persoanele cu handicap. A fost demarat un program de restructurare a instituțiilor rezidențiale, majoritatea lor fiind de dimensiuni mari, adesea supra-aglomerate, oferind condiții de viață inadecvate, cu costuri excesive.

Responsabilitatea coordonării politicii în domeniul protecției persoanelor cu handicap revine Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), aflată în subordinea MMSSF. ANPH a elaborat Strategia Națională privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap aprobată prin Hotărâre de Guvern și Planul Național de Acțiune pentru perioada 2003-2006 în vederea implementării Strategiei Naționale, care își propune promovarea unei participări active a persoanelor cu handicap în societate și la toate nivelurile și în toate sferele vieții cotidiene.

Începând cu 2002 au fost depuse eforturi susținute pentru mobilizarea tuturor factorilor responsabili pentru accesibilizarea mediului fizic, însă acoperirea programului este incompletă. S-a optat pentru încurajarea menținerii în familie și în comunitate oferindu-se o varietate de forme de suport specifice: alocația pentru persoanele cu handicap, finanțarea de asistenți personali. Astfel, în anul 2002, la nivel național erau salarizați 75283 de asistenți personali. Pentru creșterea calității vieții persoanelor cu handicap se va consolida și dezvolta parteneriatul public privat.

7. Evaluarea nevoilor

Nevoile umane pot fi incluse în categorii distincte, care se proiectează în diverse niveluri : biologic, psihosocial, cognitiv.

Trebuințele și nevoile constitue motorul acțiunilor umane. Satisfacerea acestor nevoi se produce potrivit unei ordini prestabilite de nevoi care le impune o ierahizare standardizată. Nevoile primare, o dată satisfăcute, pot permite trecerea la niveluri superioare. Avându-se în vedere nivelul de devoltare al copiilor din Centrul de Plasament nr 3, această ierarhie se oprește la nivelul terțiar. Dar modul de exprimare al copiilor fac dificilă înțelegerea exprimării și înțelegerii pentr un neinițiat.

Nevoile pot fi elementare, de ordin fiziologic: nevoia de aer, apă, hrană, îmbrăcăminte.

Nevoile secundare: sunt de securitatea în mediul natural și social.

Nevoi terțiare, de ordin emoțional: apartenență, acceptare, afecțiune, nevoia de a nu fi separat de persoanele semnificative, nevoia de a dezvolta relația de atașament între adult și copil sau între copil și alți copii.

Copilul are nevoie de apartenență la un grup social similar unui grup familial, care să-i permită propria dezvoltare.

Abandonul, trecerea copilului prin medii sociale diverse în care norma de grup diferă, modul de abordare al copilului de adult este divergent deseori, reprezintă o stavilă în calea realizării unui echilibru între nevoi și mediu. Sindromul de deprivare în relația materno-infantilă este înlocuit cu o deprivare cronică, parte importantă a ,, handicapului emoțional ,, pe care acești copii care sunt direcți în exprimare îl resimt.

În sprijinul educației, al formării și consolidării deprinderilor de viață independentă sunt organizate diferite activități: culturale, de cunoaștere, de socializare, etc. Centrul asigură  oportunități multiple de petrecere a timpului liber, de recreere și socializare, care contribuie la dezvoltarea fizica, cognitiva, emoționala și socială  a copiilor. În acest centru se încearcă asigurarea dreptului copiilor la intimitate, spațiu personal și confidențialitate într-un mod cât mai apropiat de mediul familial. Copiii beneficiază de siguranță, încredere și respect în toate aspectele vieții lor pe tot parcursul șederii lor.

8. Integrarea și socializarea copiilor

Copii beneficiează de o alimentație sănătoasă, hrănitoare corespunzatoare din punct de vedere calitativ și cantitativ, ținându-se cont în aportul caloric și calitativ de de vârsta, nevoile și preferințele acestoara, în conformitate cu legislația în vigoare. Copiii au posibilitatea  de a participa la întocmirea meniurilor zilnice.

De asemenea, există preocupări pentru a se asigura necesarul de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și alte echipamente, respectându-se individualitatea și nevoile specifice ale fiecărui copil

( mulți fiind extrem de distructivi sau pretențioși la limita patologicului). Copiii din centru beneficiaza de sprijin concret pentru o cât mai bună integrare socială. Se pune accent pe menținerea legăturii cu părinții, familia lărgită și alte persoane importante sau apropiate față de ei. De asemenea participă la viața socială a comunității, iar membrii comunității sunt activ implicați în viața copiilor.

Copiii sunt admiși în cadrul acestui serviciu în urma unei evaluări complexe a nevoilor lor. Ca și activități ale serviciului centrului putem aminti: activități psihopedagogice și logopedice, care se desfășoară atât în grupă cât și în cabinet specializat, activități kinetoterapeutice și de educație psihomotrică, care se desfășoară atât în grupă cât și în cabinet specializat, activități educative și activități ludice, care se desfășoară atât în grupă cît și în spațiul de joacă al copiilor (curte dotată cu leagăn, tobogan etc.). Ca și activități extrașcolare putem aminti: ieșirile în parcurile orașului, ieșiri la Grădina Zoologică, ocazional la Circ, plecarea anuală în tabără și sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor.

În cadrul activităților oferite copiilor și-au dovedit eficiența de-a lungul timpului o serie de terapii: terapia Sherborne, stimulare bazală, meloterapia, stimulare senzorială (în camera obscură), comunicarea cu suportul semnelor. S-a reușit chiar integrarea cîtorva copii în învățământul de masă. De-a lungul anilor instituția a primit copii cu grade de deficiență din ce în ce mai mare, astfel că integrarea copiilor în învățământul normal nu mai reprezintă un scop în sine. Autonomia personală și socială, posibilitatea de a comunica (verbal, non-verbal, cu suportul semnelor) și de a se deplasa fiind dezideratele principale. Acești copii au aceleași nevoi ca și toți ceilalți, însă modalitatea de a le satisface este alta.

Participarea la activitățile gospodărești (în limita gradului de handicap al copilului): strîngere a mesei, făcutul patului etc., individualizarea hainelor, a paturilor și scaunelor (semne pariculare) constituie încercări de a înlocui atmosfera dintr-un cenrtu rezidențial casic într-o atmosferă caldă, specifică unui cămin familial.

           Evaluarea copiilor cu dizabilități ( realizată prin Serviciul de Evaluare Complexă ) și încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap nu este un scop în sine, ea trebuie să ducă la creșterea calității vieții copilului, prin imbunătățirea îngrijirii și intervenții personalizate cu scop recuperator și de facilitare a integrării sociale. Ele se vor concretiza în planul de servicii personalizat, elaborat pe baza raportului de evaluare complexă, asigurându-se o conduită activă, pozitivă a comunității față de persoana cu dizabilități. Planul de servicii personalizat va fi pus în practica de familie și instituțiile competente, furnizoare de servicii, cu implicarea activă a copilului.

Activitatea de tip preșcolar și școlar urmărește proiecte individualizate de educație și recuperare, pe baza evaluărilor realizate de fiecare specialist al centrului. Proiectul pedagogic individual al copilului este realizat de către educator și profesor împreună cu coordonatorul centrului și reprezintă un program structurat și precis în care achizițiile urmărite de către profesor pe durata unui an școlar sunt prezentate în detaliu: educarea și reeducarea perceptivă, dezvoltarea limbajului și comunicării, comportament și deprinderi sociale educație senzorială și psihomotorie, cunoașterea mediului înconjurator, elemente de cultură generală, jocuri individuale și de grup și posibilități de expresie a copilului, stimularea autonomiei copiilor.

În cadrul centrului copiii urmează programe de recuperare individualizate, de 4 tipuri:

kinetoterapie

terapie logopedica

ergoterapie

psihoterapie

Drepturi și nevoi specifice pentru copiii cu dizabilități din instituții :

dreptul copilului de a fi plasat numai pentru satisfacerea nevoilor care au fost stabilite ca fiind imperative pe baza unei evaluări multidisciplinare și de a i se revizui periodic plasamentul; în astfel de revizuiri, trebuie identificate alternative și opinia copilului trebuie luată în considerare;

dreptul copilului de a menține în mod regulat contactul cu familia și alte personae relevante; astfel de contacte vor fi limitate sau interzise numai în interesul superior al copilului;

dreptul fraților, atunci când este posibil, de a sta împreună sau de a menține în mod regulat contactul;

dreptul copilului la o identitate;

dreptul copilului de a-i fi respectată originea etnică, religioasă, culturală, socială sau lingvistică;

dreptul copilului la viața privată, inclusiv dreptul de a avea acces la o persoană în care acesta are încredere și la o instituție competentă pentru a beneficia de sfaturi cu privire la drepturile lui, cu respectarea confidențialității;

dreptul copilului de a beneficia de îngrijiri medicale de bună calitate, potrivit nevoilor și bunăstării individuale;

dreptul copilului la respectarea demnității umane și a integrității fizice;

în particular, dreptul la condiții de tratament uman și nedegradant, la un mediu lipsit de violență, inclusiv protecție împotriva pedepselor corporale și a tuturor formelor de abuz;

dreptul copilului la oportunități egale;

dreptul copilului de a avea acces la toate formele de educație, orientare si formare vocațională în aceleași condiții ca și ceilalți copii;

dreptul copilului de a fi pregătit ca cetățean activ și responsabil, prin joc, sport, activitate culturală, educație informală și creșterea responsabilităților;

dreptul copilului de a participa în procesul de luare a deciziilor care îl privesc și la cele referitoare la condițiile de viață din instituții;

dreptul copilului de a fi informat cu privire la drepturile lui și asupra regulilor din instituții într-o manieră accesibilă lui;

dreptul copilului de a face plângeri către un organism identificabil, imparțial și independent pentru a-și susține drepturile fundamentale.

Copii din Centrul de plasament nr 3 Oradea, beneficiază de prevederi legale pe care nu le pot cuprinde în aria lor de înțelegere, ca urmare a efortului material și uman depus s-au înregistrat evoluții în procesul de recuperare.

Concluzii Generale

Dintre cei 18 copii care au părăsit centrul doar la doi copii au fost înregistrate dificultăți de adaptare la mediul nou de plasament. Doar la un copil s-au înregistrat post plasament în CP3, progrese deosebite în creșterea ponderală ca urmare a modificării regimului alimentar ( acesta regresând spre bucătărie mică ).

Un copil a fost post plasament înscris la o grădiniță cu program prelungit, într-o grupă normală, adaptarea sa fiind satisfăcătoare. Unul dintre copii a datorită handicapului hipoacuic, și a limbajului special folosit în centru, care nu s-a mai folosit post plasament într-o casă de tip familial s-au constatat apariția unor noi tulburări de conduită.

Cei doi copii aflați în plasament la asistenți maternali profesioniști s-au adaptat rapid la noul mod de viață dezvoltând puternice legături de atașament cu părinții sociali.

Dincolo de litera și spiritul legii care proclamă dreptul copilului de a fi crescut într-o familie stabilă, vor exista întotdeauna copii cu handicap, părăsiți de aparținători dar pe care societatea nu poate să-i abandoneze.

Centrele mici rezidențiale sau casele de tip familial reprezintă o realitate și o necesitate, putem doar să le facem mai umane. Concluzii generale:

Cuprinderea tuturor copiilor și tinerilor într-un sistem de educație școlară, potrivit tipului și

gradului dizabilității, precum și potențialului personal.

Evaluarea continuă stă la baza evaluării personale a copilului, în vedearea stabilirii gradului de handicap, înțelegerii, a socializării și recreeerii, pentru înbunătățirea calității vieții.

Orientarea școlară permite dreptul la educație în Școlile speciale și totadată șansa pentru a putea ocupa locul în societae.

Creșterea alocațiilor financiare, restructurare instituțională și de reorientare a politicii de suport pentru persoanele cu handicap.

Rețeaua de asistenți personali și asistenți maternali reprezintă o resursă foarte importantă de îngrijire în familie a persoanelor cu handicap grav, însă nivelul de calificare al acestora este mai degrabă scăzut. Cel mai adesea, acest sistem reprezintă o altă formă de suport financiar pentru familie. Sistemul asistenților personali are și unele dezavantaje: creează dependență financiară a familiei, scade motivația familiei de a căuta servicii alternative și de a se implica în programe de reabilitare, mamele renunță la activitatea profesională.

Rămâne încă sub-dezvoltată oferta de centre comunitare de recuperare și reintegrare socială, limitându-se la comunități locale izolate.

În Romania locurile publice sunt accesibile în foarte mica măsură pentru persoanele cu handicap. Inaccesibilitatea serviciilor medicale gratuite, programele de reabilitare insuficiente, serviciile sociale inperfecte, lipsa locurilor de muncă pentru această categorie de persoane, șomajul crescând în rândurile persoanelor cu handicap, inaccesibilitatea la instruire, pregătire profesională și recalificare

Școala este, de asemenea un mediu important de socializare. Integrarea școlară exprima: atitudinea favorabilă a elevului față de școala pe care o urmează; condiția psihică în care acțiunile instructiv-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei motivații puternice care susține efortul copilului în munca de învățare; situație în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator la acțiunile desfășurate pentru educația sa; corespondența totală între solicitările formulate de școala și posibilitățile copilului de a le rezolva; existența unor randamente la învățătură și în plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilitatile copilului sau la cerințele școlare. Asistentul social joacă din nou,un rol important, prin alegerea instituției de învățământ, putând astfel modela evoluția ulterioară a copilului .

Priorități de acțiune

– Dezvoltarea unui sistem de servicii sociale comunitare (în centre de zi sau la domiciliu) care să vină în sprijinul persoanelor cu handicap neinstituționalizate;

– Introducerea unui sistem de control a standardelor de calitate ale serviciilor oferite persoanelor cu handicap atât în instituții rezidențiale, în centre de zi, cât și la domiciliu;

– Dezvoltarea unui sistem de calificare a asistenților personali care acordă servicii socio-medicale la domiciliu;

– Restructurarea și consolidarea capacității tuturor serviciilor sociale, precum și reevaluarea personalului implicat în sprijinul specializat pentru a lua în considerare nevoile speciale ale persoanelor cu handicap (promovarea educației incluzive prin cuprinderea în sistemul de învățământ a copiilor cu forme ușoare de handicap și adaptarea sistemului educațional la nevoile speciale ale acestora);

– Crearea de oportunități de muncă pentru persoanele cu handicap și micșorarea ponderii asistenței pasive, bazate pe alocații, atât prin stimularea angajatorilor de a încadra în muncă persoane cu handicap, cât mai ales prin crearea unor structuri productive protejate și printr-o mai bună calificare în domenii accesibile;

– Reintegrarea în comunitate a persoanelor cu handicap care trăiesc acum în instituțiile rezidențiale coordonate de ANPH sau care trăiesc în familie fără un suport corespunzător; cu sprijinul autorităților locale se derulează anchete sociale la locul de naștere al asistatului pentru integrarea în familia naturală;

– Crearea unui sistem de servicii comunitare care să permită persoanelor cu handicap să-și trăiască propria viață independent, asistate de o rețea de suport formată din oameni calificați și de o strategie adecvată.

– Abordarea sistematică a accesibilizării mediului social, instituțional, de muncă;

– Simplificarea modalității de determinare și atestare a dizabilității (inclusiv criteriile exclusive medicale), precum și a procedurilor de obținere a sprijinului specific (și de recunoaștere a drepturilor).

Reforma în acest domeniu a presupus costuri ridicate și sacrificii de ordin material și uman. Asigurarea unor resurse corespunzătoare s-a făcut din fonduri structurale interne dar și prin accesarea unor fonduri externe, cu destinație specială, fapt care a permis punerea în aplicare a unor măsuri care au avut ca obiective umanizarea sistemului de protecție, standarde minime obligatorii, dar și intervenția în sensul prevenției separării copilului de familie și de reintegrare a acestora în familia de origine sau lărgită sau în familii substitutive. Toate aceste obiective sunt pe larg expuse și detaliate cu metode de intervenție în Strategia Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor copilului Bihor.

Procesul de reorganizare a sistemului de protecție a copilului din județul Bihor, precum și măsurile care au fost întreprinse au fost concepute în concordanță cu Strategia Națională, impusă la nivel guvernamental, în domeniul protecției copilului aflat în dificultate, precum și în concordanță cu Strategiile județene aprobate anual prin hotărâri ale Consiliului Județean Bihor.

Obiectivul propus, umanizarea sistemului și ridicarea standardelor minime de funcționare a cuprins și preluarea treptată a locului instituțiilor mari de tip rezidențial, de către centrele de plasament de tip familial. O altă abordare sistemică a cuprins oferirea unor alternative viabile la instituționalizare și creșterea ponderii acestora, în totalul măsurilor de protecție a copilului aflat în dificultate.

Soluțiile identificate și dezvoltate pentru închiderea instituțiilor de tip vechi au constat în: reintegrarea copilului în familia naturală, protecția copilului prin alternative de tip familial (rude, alte familii/persoane, asistenți maternali profesioniști), precum și protecția copilului în centre de plasament de tip familial.

Din anul 2004 , descentralizarea sistemului de protecție a copilului s-a continuat, iar autoritățile locale s-au implicat direct în organizarea și funcționarea instituțiilor de protecție a copilului și mai ales a caselor de tip familial care încep să fie găsite în tot mai multe localități.

În subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor în prezent funcționează servicii alternative funcționale, inclusiv un centru maternal, servicii de asistență și sprijin pentru tinerii provenind din centrele de plasament, centre de tip familial pentru copii cu dizabilități, centru de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, servicii de prevenire a abandonului în perioada prenatală, centre de zi și centre de recuperare pentru copii cu dizabilități, servicii pentru copiii străzii, consiliere și sprijin pentru copiii victime ale abuzului, maltratării, neglijării sau ale violenței în familie.

Dezvoltarea puternică a acestor alternative instituționale a determinat o îmbunătățire considerabilă a vieții și activităților destinate copiilor instituționalizați, a modului în care este percepută de către comunitate și de mentalitatea celor angajați într-o instituție de protecție a copilului. Noutatea adusă de aceste centre de plasament de tip familial este exprimată într-un mod inovator de organizare și funcționare, într-o nouă viziune de abordare sistemică a aspectelor privind îngrijirea, creșterea și educarea copiilor defavorizați sau aflați în dificultate.

Modificarea unor vechi mentalități instituționale și oferirea unui pachet de servicii care să facă față unor analize pertinente, pe baza unor standarde minime obligatorii a impus restructurarea generală a ideii de instituție, de eficiență și a expectanțelor pe care societatea le are cu privire la aceasta. Copilul devine astfel obiect, subiect și beneficiar al serviciilor oferite. Pachetul de servicii este unitar. Nu se oferă doar o locație, cazarmament, bani de buzunar și accesul la servicii de uz general ca acelea de sănătate, educație, recuperare și reabilitare ca și în instituțiile de tip clasic, ci și servicii de prevenire a separării copilului de familie și de reevaluare a măsurii cu caracter obligatoriu și regulat.

Grupul mic și eterogen de copii permite aprecierea individuală nu în funcție de ceea ce-i unește ci în funcție de acele elemente care-i fac unici și diferiți. Serviciile se adresează acelei unicități și nu grupului și au ca punct terminus o mai bună socializare și creșterea integrării sociale în viața reală a grupului comunitar.

Comunitatea locală de proveniență și aceea în care se află centrul de plasament de tip familial sunt parteneri activi în procesul de integrare socială a acestor copii.

Copilul este un participant activ în proces. El și familia sa se bucură de atenție, sunt consultați în problemele esențiale de către ,, familia socială” de plasament și de către echipa complexă de evaluare și intervenție.

Nucleul centrului o reprezintă familia. Forța și decizia este luată și reprezentată de un cuplu sau o persoană care va suplini o imagine familiară copilului universal. Copilul aflat în plasament va avea nu doar o familie multiplu carențată ci și un model de familie tipică, funcțională, ,, de succes ”, care se va putea perpetua în lanțul evoluției sale personale și se va putea externaliza în noile relații pe care acesta le va proiecta și construi în viitor.

,,Familia socială”, familia de origine, comunitatea locală și copilul devin parteneri cu drepturi depline în lungul proces de realizare personală a celui din urmă. Reușita copilului în viață face ca costurile sociale să fie recuperate și ca parteneriatul să constituie o reușită. Eșecul copilului subliniază eșecul sistemului.

Centrul de plasament de tip familial oferă servicii de calitate, scumpe și țintite pe nevoile individuale ale copilului, dar eficiența lor va putea fi analizată dincolo de balanța de costuri, în timp, când se vor putea converti în realități cu caracter statistic fapte de viață măsurabile: tineri autonomi, integrați social.

În viitor conștientizarea și implicarea opiniei publice ar constitui un suport real pentru toți cei care, sub o formă sau alta, sunt implicați în sistem. Cu privire la opinia publică în general, implicarea oricărui cetățean este importantă, atâta vreme cât ajută în proces.

Organizațiile neguvernamentale ar trebui să joace rol din ce în ce mai pregnant în procesul de prevenire a abandonului și a instituționalizării. Experiența unora dintre ele dar și disponibilitatea pentru a participa la rezolvarea unor cazuri sociale, le califică pentru a fi partenerii instituțiilor statului cu responsabilități în domeniu.

Bibliografie

Dicționar de Sociologie- coordonatori Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Ed.Babel 1993, p.304

Smaranda Mezei – Dicționar de sociologie, Ed.Babel,1993, p.304

Patric Dănuț – Integrarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative speciale, Minis. Învățământului și Rep.UNICEF, 1996, p.17

Regulile Standard privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap au fost adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite cu ocazia celei de a 48-a sesiune din 20 decembrie 1993, prin Rezoluția 48/96. Cele 22 de reguli reiau concepte și puncte de vedere din Programul Mondial de Acțiune în legătură cu persoanele cu handicap și reprezintă recomandări pentru statele membre, ca urmare a Decadei Națiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap.

Ghidul metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilități și încadrarea într-un grad de handicap, aprobat prin Ordinul nr.18/3.989/416/142 din 2003 al secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, al Ministrului Educației și Cercetării, al Ministrului Sănătății și Familiei și a președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

ORDIN nr. 80 din 25 iunie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea planului de servicii si a Normelor metodologice privind intocmirea planului individualizat de rotectie M.Of.nr. 1.008 din 2 noiembrie 2004

Legea nr. 519/12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 102 din 29 iunie 1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999.

Ordonanța de urgență nr. 102/1999 privind protecția speciala si încadrarea in munca a persoanelor cu handicap publicata în M.O. nr. 310 din data 30/06/99

Ordinul nr. 725 din 1.10.2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, publicat în M.Of. nr. 781 din data: 28/10/2002

Legea 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, publicata in M. Of. partea I nr. 557/23.06.2004

Traian Rotariu (coord.) – Metode Statistice aplicate în științele sociale, ed. Polirom, 2000

Ovidiu Lungu – Ghid introductiv pentru SPSS 10.0

Legea nr. 519/12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 102 din 29 iunie 1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999.

Ordinul nr. 725 din 1.10.2002 (privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, publicat în M.Of. nr. 781 din data: 28/10/2002)

Metodologia de organizare și funcționare a Centrului de Plasament nr.3 Oradea

Legea 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, publicata in M. Of. partea I nr. 557/23.06.2004

ANEXE

ANEXA nr. 1

În privința dificultăților întâmpinate în culegerea datelor se poate menționa faptul că documentele utilizate nu au oferit întotdeauna informații complete, de ex. privind ocupația părinților în multe cazuri era precizat doar că persoana este salariată fără a se menționa profesia și locul de muncă, ceea ce a împiedicat realizarea unei clasificări mai cuprinzătoare pt. această variabilă. Privind situația economică a familiei ar fi fost relevante datele privind veniturile realizate de familie dar aceste date au lipsit din sursele analizate.

ANEXA nr. 2

Instituții de stat pentru persoane cu handicap în jud. Bihor

1. Centrul de îngrijire și asistență Ciutelec

2. Centrul de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Cighid

3. Centrul de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Bratca

4. Centrul de integrare prin terapie ocupațională Cadea

5. Locuințe protejate, Oradea, Aleea Călinului

6. Casa Frankfurt, Oradea

7. Casa Francz Max, Oradea

8. Centrul de recuperare și reabilitare pentru copilul cu dizabilități Oradea

9. Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități Tinca

Organizații neguvernamentale care oferă servicii pentru persoane cu handicap în jud. Bihor

1. Asociația Deficienților Locomotori Bihor, Oradea

Servicii oferite: de reprezentare a persoanelor cu deficiențe locomotorii, servicii de consiliere, sprijinirea familiilor cu ajutoare materiale, distribuirea de ajutoare și aparate de mers.

2. Fundația Scleroza Multipla, Oradea

Servicii oferite: centru de zi, fiziokinetoterapie pt. menținerea restantului funcțional.

3. Asociația Down Oradea

Servicii oferite: centru de zi pt. copii (integrarea în familie, școală, societate), pentru tineri și adulți: meloterapie, ergoterapie

4. Asociația Handicapaților psihici Oradea

Servicii oferite: centru de zi, ergoterapie, pictură, consiliere psihologică.

5. Asociația Surzilor – filiala Oradea

Servicii oferite: de reprezentare a persoanelor cu deficiențe de auz și surdomuți prin traducător, sprijinire a membrilor pentru întocmirea de acte publice.

6. Asociația Dușmanii Hemiplegiei Oradea

Servicii oferite: combaterea prin mijloace medico-sanitare și socio-familiale a hemiplegiei și a tuturor formelor de paralizie.

7. Asociația Handicapaților Neuromotori Severi Oradea

Servicii oferite: distribuirea articolelor alimentare, de îmbrăcăminte din donații.

8. Fundația Sfinții Trei Ierarhi Oradea

Servicii oferite: integrarea comunitară a copiilor și a tinerilor cu dizabilități și în dificultate

9. Federația pentru Integrare prin Sport a persoanelor cu handicap, Oradea

Servicii oferite: activități culturale și sportive cu scop integrativ.

10. Asociația pentru protejarea și ajutorarea handicapaților cardiaci operați din România – filiala Bihor

Servicii oferite: de reprezentare a bolnavilor cardiaci, distribuirea abonamentelor pt. transport urban.

11. Asociația Caritas Greco Catolic

Servicii oferite: distribuirea articolelor alimentare, de îmbrăcăminte din donații, aparatură medicală, medicamente, organizează cursuri și seminarii pt. perfecționarea personalului.

12. Asociația Nevăzătorilor din România – filiala interjudețeană Bihor-Sălaj

Servicii oferite: de reprezentare a persoanelor cu deficiențe vizuale, de intermediere pt. găsirea unui loc de muncă.

13. Asociația Handicapaților Bolnavi Hemodializați Oradea

Servicii oferite: evaluează și monitorizează starea de sănătate a pacientului, educația pt. sănătate a pacientului și a familiei acestuia.

14. Asociația Caritas Catolica Oradea

Servicii oferite: servicii de îngrijire la domiciliu, cantină socială, distribuirea pachetelor de alimente pt. familii nevoiașe, policlinică, farmacie

15. Biroul de Asistență și Consiliere pentru Persoane cu Handicap Oradea

Servicii oferite: consiliere de specialitate a persoanei cu handicap și a familiei acesteia, organizarea grupelor de părinți pt. autosprijinire și susținere, mediatizarea și influențarea opiniei publice în scopul acordării de șanse egale persoanelor cu handicap.

16. Fundația Theranova Oradea

Servicii oferite: centru de protezare și ortezare

17. Fundația Ruhama Oradea

Servicii oferite: îngrijire la domiciliu și intervenție socială.

Centre de plasament pt. copilul cu handicap în Oradea:

Case de tip familial care aparțin de organizații nonguvernamentale

1Centrul de plasament de tip familial – Fundația Crucea Albă

2 Centrul de plasament de tip familial – Fundația Șansa

Case de tip familial aflate în subordinea DGASPC Bihor:

1 Centrul de plasament de tip familial Casa noastră

2 Centrul de plasament de tip familial Hamburg

3 Centrul de plasament de tip familial Casa iepurașilor

4 Centrul de plasament de tip familial Casa curcubeu

5 Centrul de plasament de tip familial Casa albinuțelor

6 Centrul de plasament de tip familial Pasărea măiastră

7 Centrul de plasament de tip familial Peștișorul auriu

8 Centrul de plasament de tip familial Steaua norocoasă

9 Centrul de plasament de tip familial Casa inimioarelor

10 Centrul de plasament de tip familial Casa ciupercuțelor

11 Centrul de plasament de tip familial Casa licuricii

12 Centrul de plasament de tip familial Casa miracolelor

13 Centrul de plasament de tip familial Casa buburutelor

14 Centrul de plasament de tip familial Casa fluturașilor

15 Centrul de plasament de tip familial Casa ghioceilor

Centre de plasament pt. copilul cu handicap în jud. Bihor

Fundația de Caritate Delureni, com. Bratca, sat Beznea

Fundația Elim, Marghita

Centrul de plasament de tip familial Cireșarii Tinca

ANEXA 3

Evoluția mișcării copiilor din Centrul de Plasament nr.3 Oradea

Beneficiarii

Capacitatea instituției (nr. locuri) conform autorizației de funcționare a fost de 35 de locuri, iar în urma restructurării aceasta s-a modificat la 18.

Numărul copiilor protejați în instituție la 30.06.06 a fost 34, iar în prezent 18.

Numărul copiilor intrați în Centrul de Plasament nr.3 în ultimii ani

Referirea/trimiterea copiilor către Cp3, în majoritatea cazurilor, o fac specialiștii din cadrul DGASPC Bihor.

Criteriile care stau la baza admiterii copiilor în instituție. Estimarea, în procente, ponderea pe care o are fiecare criteriu pentru cazurile active.

Criterile care stau la baza deciziei de dezinstituționalizare a copiilor/ de încetare a frecventării serviciilor de către beneficiari din cadrul CP 3

Numărul copiilor care au ieșit din instituție în ultimii 6 ani

Numărul de copii/beneficiari în funcție de durata de ședere în instituție

Date despre beneficiarii instituției:

Numărul de beneficiari aflați în instituție după sex:

Numărul de beneficiari care au măsură de protecție specială

Numărul copiilor care au beneficiat de următoarele servicii în anul 2005 și în prima jumătate a anului 2006

Numărul personalului într-o tură/într-un schimb și numărul copiilor îngrijiți într-o tură.

Activitățile la care copiii participă în afara instituției, precizând numărul copiilor care participă la aceste activități și frecvența lor.

ANEXA NR.4

Studiu de caz 1-

Reevaluarea cazului și menținere în sistem

RAPORT PRIVIND SITUAȚIA COPILULUI

D. A. M.

1. Copilul D. A.M. în vârstă de 8 ani născut în Arad, jud. Arad, cu paternitate nerecunoscută cu domiciliu în Com.Buduslău jud.Bihor (paternitatea nefiind recunoscută).

2. Personalitatea, starea fizică și mentală a copilului:

Conform certificatului medical eliberat de către medicul primar psihiatrie, specialist în neurologie în cadrul Spitalului de Copii Dr.”Gavril Curteanu” Oradea copilul suferă de întîrziere mintală gravă, Q.I.=20/21, și este încadrat în gradul de handicap grav conform certificatului de încadrare Nr.2186 din data de 16.10.2006.

3. Antecedente sociomedicale și educaționale ale copilului

Copilul D. A.-M. a fost abandonat de la naștere în Maternitatea Arad și transferat la Spitalul de Copii Dr.”Gavril Curteanu” Oradea. La vârsta de 9 luni a fost internat la Centrul de Plasament nr.1 Oradea iar în anul 2003, copilul a fost transferat la Centrul de Plasament nr.3 Oradea, la Grădinița Nr.54-Grupa Specială, unde se află și în prezent.

4. Condițiile în care copilul a fost crescut și în care a trăit:

Copilul D. A. M. a fost abandonat imediat după naștere din motive sociale în Maternitatea Arad. Datorită faptului că părinții nu aveau condiții pentru creșterea copilului, dar aveau domiciliul în jud.Bihor, copilul a fost transferat la Spitalul de Copii Dr.”Gavril Curteanu” Oradea. La vârsta de 9 luni a fost internat la Centrul de Plasament nr.1 Oradea prin Hot.Nr.2659/29.10.1998. În anul 2003, copilul a fost transferat la Centrul de Plasament nr.3 Oradea, la Grădinița Nr.54-Grupa Specială (Subunitatea nr.2) prin Hot. Nr.1109 din 06.10.2003.

5. Date referitoare la situația familiei copilului:

Mama copilului, este domiciliată în localitatea Buduslău Sat Albiș nr.182. Din relația de concubinaj cu tatăl copilului, cu domiciliul în com.Șimian, sat Voivozi nr.209, au rezultat 3 copiii care se află în sisemul de protecție la case de tip familiali din Oradea.

Mama copilului vagabondează prin țară, actuala reședință al ei nu este cunoscută, la fel nici tatăl natural nu și-a vizitat copilul și nu se cunosc împrejurările în care trăiește.

6. Propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidențial în care ar putea fi plasat copilul:

Având în vedere faptul că nu a putut fi identificat domiciliul mamei copilului, și nu se cunosc rudele până la gradul IV cărora să fi putea da în plasament, se propune menținerea măsurii de plasament la Centrul de Plasament nr.3 Oradea.

Studiu de caz 2 – Plasmentul copilului la asistent maternal profesionist

RAPORT PRIVIND SITUAȚIA COPILULUI

L.M.

Copilul L. M.V. în vârstă de 7 ani în Oradea, jud. Bihor, din părinții cu domiciliul în Com. Girișu de Criș, jud.Bihor.

2. Personalitatea, starea fizică și mentală a copilului:

Conform cerificatului medical eliberat de către Dr. Simona Roșu, medic primar psihiatrie, specialist neurologie infantilă în cadrul Spitalului de Copii Dr.Gavril Curteanu Oradea, copilul prezintă comițialitate și întârziere gravă în dezvoltare (IQ=30).

3. Antecedente sociomedicale și educaționale ale copilului

Copilul a fost părăsit la naștere, de către mamă în Maternitatea Oradea .

4. Condițiile în care copilul a fost crescut și în care a trăit:

Copilul a fost instituționalizat la Centrul de Plasament nr.1 Oradea, conform Hot. Nr.222/08.04.1999. Nu a fost vizitat de mamă și nici de alte rude până la gradul IV. Mama copilului, a renunțat la exercitarea drepturilor părintești pentru copilul prin declarația încheiată prin autentificarea nr.1046/01.07.1999 în fața notarului public. Copilul este declarat judecătorește abandonat de către Tribunalul Oradea prin Sentința Civilă nr.1/P/2001. În data de 19.06.2000, tatăl copilului, cere reintegrarea copilului în familia naturală, dar prin Hot. nr.1402/20.11.2000 Comisia pentru Protecția Copilului respinge cererea de reintegrare deoarece tatăl nu a fost găsit la nici una dintre adresele pe care le-a declarat. Prin Hot.nr.391/26.03.2001 Comisia pentru Protecția Copilului hotărăște sistarea măsurii de plasament la Centru de Plasament nr.1, Oradea și încredințarea copilului la asistentul maternal profesionist cu domiciul în com. Căbești, sat Josani. În decembrie 2002, copilul și este diagnosticat cu epilepsie de către doamna Dr. Violeta Pop, medic primar în cadrul Spitalului Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea, prin urmare Comisia pentru Protecția Copilului hotărăște sistarea măsurii de încredințare la asistentul maternal prin Hot. nr. 1115/16.12.2002. În data de 05.07.2006 prin Sentința Civilă Nr.172/PC/2006 Instanța stabilește măsura plasamentului copilului la Centrul de Plasament Nr.3 Oradea. În prezent copilul se află în plasament la un asistentul maternal profesionist cu domiciliul în comuna Bratca sat Lorău jud.Bihor, prin Dispoziția Directorului DGASPC Nr.133 din 27.11.2006.

5. Date referitoare la situația familiei copilului:

Mama copilului susmenționat, are domiciliul în com.Girișu de Criș, jud.Bihor. Primăria din comună ne-a informat că numita s-a mutat la concubinul său în localitatea Ineu, la o adresă necunoscută. Cu tatăl copilului nu mai convețuiește de 7 ani, și nu deținem date despre actuala reședință al lui. Condițiile de locuit și veniturile părinților nu se cunosc.

6. Propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidențial în care ar putea fi plasat copilul:

Având în vedere faptul că actuala reședință a părinții copilului nu se cunoaște, iar Primăria Comunei Girișu de Criș este de acord cu menținerea măsuri de plasament în sistem, se propune plasamentul copilului la asistentul maternal profesionist cu domiciliu în Com.Bratca sat Lorău, jud.Bihor.