Cartografierea Gis ȘI Inventarierea Habitatelor Natura 2000 Forestiere Parcul National Domogled Valea Cernei

UNIVERSITATEA „BABEȘ-BOLYAI”

CLUJ-NAPOCA

Facultatea de Știința și Ingineria Mediului

Specializarea Ingineria Sistemelor Biotehnnice și Ecologice

LUCRARE DE LICENȚĂ

CARTOGRAFIEREA GIS ȘI INVENTARIEREA HABITATELOR NATURA 2000 FORESTIERE PARCUL NAȚIONAL DOMOGLED – VALEA CERNEI

Coordonatori științifici: Absolvent:

Lector dr.Alexandru Sabin Bădărău Tóth Sándor

Lector dr.Cristian-Valeriu Maloș

CARTOGRAFIEREA GIS ȘI INVENTARIEREA HABITATELOR NATURA 2000 FORESTIERE PARCUL NAȚIONAL DOMOGLED – VALEA CERNEI

Cuprins

Capitolul 1 – Situatia actuala

Situl natura P.N. Domogled – Valea Cernei (plan de management, informatii generale)

Reteaua natura 2000 in uniunea europeana si romania

Capitolul 2 – metodologie

2.1 Metodologie gis

2.2 Metodologie de teren

Capitolul 3 – rezultate și discuții

3.1 Cartografierea gis a habitatelor forestiere din Situl natura P.N. Domogled – Valea Cernei

3.2 Concluzii

Introducere

Parcul Național Domogled – Valea Cernei face parte din categoria parcurilor naționale "ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitări în scopuri științifice, educative, recreative și turistice".

Parcul Național Domogled – Valea Cernei se află situat în sud-vestul României și are o suprafață de 61.211 ha, fiind cel mai mare parc național din țară, cuprinzând suprafețe din 11 unități administrativ-teritoriale.

Înființat în anul 1990, având administrația proprie începând cu anul 2003, Parcul Național Domogled – Valea Cernei este delimitat din punct de vedere geografic urmărind cumpăna de ape a bazinului Cernei, de la obârșie până la confluența cu râul Belareca, cuprinzând masivul Godeanu și Munții Cernei pe versantul drept și Munții Vâlcan și Mehedinți pe versantul stâng.

Parcul National Domogled – Valea Cernei cuprinde următoarele rezervații naturale distincte:

Domogled

Coronini – Bedina

Iauna – Craiova

Belareca

Peștera lui Ion Bârzoni

Vârful lui Stan

Valea Țesna

Piatra Cloșanilor (inclusiv peșterile Cloșani și Cioaca cu Brebenei)

Ciucevele Cernei

Peștera Martel

Cheile Corcoaiei

Parcul național și siturile Natura 2000 cu care acesta se suprapune sunt în administrarea R. N. P. Romsilva – Administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei.

Rezumat

Titlul tezei mele este cartografierea GIS și inventarierea habitatelor Natura 2000 în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, care cuprinde aproximativ 200 de pagini. Este structurat în trei capitole, având detalii cu privire la situația actuală în parc, metodologiile GIS folosite, metodologiile de teren și nu în ultimul rând cartografierea GIS detaliată a habitatelor prezente.

În primul capitol al acestei este detaliată rețeaua Natura 2000 în Uniunea Europeană și România, Parcul Național Domogled – Valea Cernei și planul de management actual.

Al doilea capitol prezintă metodologia GIS și metodologia de teren aplicată pentru obținerea rezultatelor.

Ultima parte, respectiv capitolul trei prezintă cartografierea detaliată a habitatelor prezente în P.N. Domogled – Valea Cernei.

Summary

The title of my thesis is GIS mapping and inventory of Natura 2000 habitats in Domogled – Valea Cernei National Park, includes approximately 200 pages. Is structured in three chapters, which details of the current situation in the park, GIS methodologies used and detailed GIS mapping of present habitats.

In the first chapter is detailed the Natura 2000 network in the European Union and Romania, the territory of Domogled – Valea Cernei national park and current management plan.

The second chapter presents the applied GIS methodology and field methodology for achieving results.

The last part, namely chapter three presents detailed mapping of habitats present in P.N. Domogled – Valea Cerney.

Capitolul I -Situația actuală

Parcul Național Domogled-Valea Cernei

Importanța protecției acestei zone a fost evident de lung timp. Parcul a fost înființat în anul 1990 pentru a mențiine biodiversitatea acestei areale. Conform prevederilor OUG nr. 57/29.06.2007 Parcul Național Domogled – Valea Cernei face parte din categoria percurilor naționale, "ale căror scopuri sunt protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzănd elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitări în scopuri stiințifice, educative, recreative și turistice".

Parcul Național Domogled-Valea Cernei se află în sud-vestul tării, are o suprafată de 61.211 ha. Se întinde în trei jedețe. În județul Caraș-Severin (23.185 Ha), Vestul Județului Mehedinți (8.220 Ha) și vestul județului Golj (29.806 Ha). Putem ajunge în parcul național dinspre Drobeta Turnu Severin, Orșova, Timișoara, Caranșebes, Târgu Jiu, Baia de Aramă.

Din punct de vedere geologic zona este reprezentată de roci metamorfice, sedimentare vechii și magmatice.

Din punct de vedere geografic, parcul se află pe bazinul hidrografic al răului Cerna, de la obârsie și până la confluența cu râul Belareca, peste Masivul Munților Mehedinți pe versantul stâng. Valea Cernei reprezintă axul principal al parcului, este un culoar longitudinal de origine tectonică.

În Parcul Național Domogled – Valea Cernei găsim diverse peisaje abrupți calcaroase situate în partea estică sau varsanții de pe stănga Cernei sunt formațiuni care au mare valoare ecosistemică. Peisajul poate fi împărțit în Marele Abrupt al Cernei, Abruptul Șușcu, Abruptul Hurcu și Abruptul Domogled.

Datorită acestei complexități prezente, aspectelor poziționale, fizico-geografice și climatice, Parcul Național Domogled – Valea Cernei este caracterizat de o diversitate floristică remarcabilă, inventarul florisitc bogat însimănd circa 1110 specii, de plante vasculare (superioare) din care 66 specii (aparținătoare la 23 de familii) sunt taxoni periclitați, rari și în

Fig.1 Parcul Național Domogled – Valea Cernei

parte endemici, în Parcul Național Domogled – Valea Cernei existănd specii rare necunoscute în alte pârți ale țării: Vicia truncatula (un neam de borceag balcanic), Tragopogon balcanicus (barba caprei balcanică), Cerastium banaticum (cornuțul bănățean), Lamium bithynicum (urzica moartă originară din Bithynia). Datorită condițiilor staționale deosebite – relief calcaros – și-au găsit refugiul în această regiune, îndeosebi de calcare, numeroase endemisme: Linum uninerve (inul galben de Banat), Primula auricula ssp. serratifolia (ciuboțica cucului bănățean), Hypericum rochelii (pojarnița lui Rochel), Dianthus giganteus (scaunul cucului), etc. Valea mijlocie și inferioară a Cernei alături cu Domogledul este refugiul pentru circa 110 specii de origine mediteraneană și balcanică. Cele mai rare astfel de specii în zonă sunt: Aristolochia pallida (mărul lupului), Seseli rigidum (buruiana văntului).

Analiza areal-geografică a florei din parcul național arată că alături de speciile mediteraneene cu un nr. de 110 specii (10%) si întălnesc 106 specii alpine (9,6%), 45 specii carpatine (4%), 75 specii dacice (6,7%), 37 specii balcano 0 carpatice (3,3%), 17 specii moesice (1,5%), 15 specii anatolice (1.0%), dominăned elemente eurasiatice, central europene și europene 509 specii (circa 45,9%). Pajistile din etajul alpin (1500-1800m) sunt reprezentate de următoarele specii: Juniperus sebina (cetină de negi), Juniperus communis nana (ienupăr), Pinus montana (jneapăn) și Vaccinum myrtillus (afin). Totodată pajistile alpine au în componență multe graminee ca Festuca rubra (păiușul roșu), Festuca supina. (Oglindoiu at al, 2011)

În Parcul Național Domogled – Valea Cernei există plante sub protecție strictă: Nigritella nigra (sângele voinicului), Trollis europaeus (bulbucul de munte), Rhododendron kotscky (smirdan), pe stănci din etajul alpin, Iris graminea (stănjenelul), Crocus moesiacus (brădușa galbenă). (Oglindoiu at al, 2011)

Elementele biogeografice, biologice, climatice din Parcul Național Domogled – Valea Cernei beneficiază pentru o faună bogată, cu anumale cu mare valoare stiințifică, unele unice în țară chiar și în lume. Semnificativ este biodiversitatea lepidopterelor, cu aproximatic 1500 specii de fluturi (1463), 45% din fauna de lapidoptere din țară poate fi regăsit numai aici. Endemisme dintre aceste speci: Lampronia aeripinella, Brevantenia banatica, Melica athalia mehadiensis. (Oglindoiu at al, 2011)

Peștii sunt reprezentati – în zona din amonte de Băile Herculane – de Salmo trutta fario (păstrăvul indigen), Thymallus thymallus – este încadrată în categoria speciilor protejate. Amfibienii de pe suprafața Parcului Național Domogled – Valea Cernei sunt reprezentați de următoarele specii: Triturus alpestris alpestris, Bombina variegata, Salamandra salamandra, Bombina bombina, Rana dalmatina. Reptilele se pot regăsi începănd cu etajul alpin până în etajul nemoral care este mai populat cu aceste specii, dintre ele se găsesc atât specii protejate, cât și endemice cum ar fi de exemplu Vipera ammodytes. Mamiferele sălbatice mari se pot găsi în jumătatea superioară a Cernei (Ursus arctos, Lynx lynx, Canis lupus, Vulpes vulpes, Capreolus capreolus, Cervus elaphus, Rupicapra rupicapra, Sus scrofa). Speciile de lilieci prezente sunt protejate de lege și putem găsio faună de o mare bogăție care este asigurat de condițiile geografice, climatice si cele de habitat. (Oglindoiu at al, 2011)

În interiorul parcului național există o comunitate locală, reprezentată printr-o localitate (Cerna Sat), căteva cătune și orașul Băile Herculane care nu aparține în la propriu ca și suprafață în parc, este înconjurat în procent de 95% de suprafața parcului. Preocuparea locatarilor este legată direct de parcul național și constă în activități ca: exploatarea resurselor pădurii, cresterea animalelor (oilor și vitelor); turismul balnear, exploatarea resurselor, altele decăt pădurea. În interiorul și raza parcului național există pensiuni turistice acestea fiind deținute de proprietari privați. Pe suprafața parcului găsim cabane silvice, administrate de Ocoalele Silvice din județul de care aparțin. (Oglindoiu at al, 2011)

Orasul Băile Herculane este o stație balneară care se află în imediata apropiere a parculuni national cu oferte turistice și de cazare variabile. O parte a acestor turisti unele cu educație ecologică ridicată sunt interesați în descoperirea modului de viată, tradițiilor, culturii comunităților locale.

Ecoturismul este una din acele activități care dezvoltate și coordonate în direcția prezervării valorilor naturale, tradiționale, culturale pot aduce beneficii economice atăt pentru comunități căt și pentru Parcul Național Domogled – Valea Cernei.

Scurtă descriere a planului de management

Realizarea planului de management al Parcului Național Domogled-Valea Cernei și al siturilor Natura 2000 ROSCI0069 Domogled –Valea Cernei și ROSPA0035 Domogled – Valea Cernei reprezintă obiectul contractului de servicii Servicii de realizare studii și elaborare Plan de Management al ariei protejate Domogled-Valea Cernei din cadrul proiectului Managementul conservării biodiversității în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, ca sit Natura 2000, fiind necesară, astfel, elaborarea tuturor studiilor care stau la baza întocmirii prezentului plan de management și al cărui obiectiv principal aprobarea Planului de Management al Parcului Național Domogled-Valea Cernei și al siturilor Natura 2000 ROSCI0069 Domogled –Valea Cernei și ROSPA0035 Domogled – Valea Cernei. În conformitate cu directivele UE și legislația natională, informațiile regăsite în studiile efectuate pentru cunoașterea detaliată a tuturor aspectelor legate de habitatele și speciile țintă ale ariilor protejate vizate de proiect, vor sta la baza elaborării planului de management și a măsurilor de conservare necesare menținerii unei stări de conservare favorabilă.

Planul de management reprezintă documentul oficial al unui proces de management continuu, capabil să asigure gospodărirea eficientă și adaptativă a ariilor naturale protejate pentru care a fost elaborat. Componența planului de management conține documentul propriu-zis, anexe și hărți.

Obligativitatea elaborării planului de management, conform OUG 57/2007 actualizată prin L49/2011, îi aparține administratorului. Planurile de management și regulamentele ariilor naturale protejate care au structuri de administrare special constituite se elaborează de către administratorii acestora, prin consultarea consiliilor consultative de administrare, se avizează de către consiliile științifice și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunereaautorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.

În situația în care planurile de management sunt elaborate în cadrul unor proiecte cu finanțare națională sau europeană, acestea pot fi elaborate și de către alte entități și însușite de către administratori. Prezentul plan de management a fost elaborat de către SC EPMC Consulting SRL în baza contractului Servicii de realizare studii și elaborare Plan de Management al ariei protejate Domogled-Valea Cernei.

Măsurile prevăzute în prezentul plan de management au ca scop asigurarea unui statut favorabil și durabil de conservare pentru speciile și habitatele de interes comunitar prezente în sit și țin cont de condițiile economice, sociale și culturale ale comunităților locale din proximitatea Parcului Național Domogled-Valea Cernei, precum și de particularitățile regionale și locale ale zonei, prioritate având însă obiectivele de conservare ce au stat la baza desemnării ariei protejate (habitatele și speciile de interes comunitar prezente în parc și în cele două situri).

În ceea ce privește respectarea planului de management și a regulamentului, acestea sunt obligatorii pentru administratorii ariilor naturale protejate, pentru autoritățile care reglementează activități pe teritoriul ariilor naturale protejate, precum și pentru persoanele fizice și juridice care dețin sau care administrează terenuri și alte bunuri sau care desfășoară activități în perimetrul și în vecinătatea ariei naturale protejate, în cazul de față al Parcului Național Domogled-Valea Cernei.

Perioada de implementare a prezentului plan de management este de 5 ani de la aprobarea acestuia, modul în care urmează a se interveni în implementarea acestuia fiind unul participativ, toți factorii interesați se vor exprima cu privire la implementare. Totodată managementul integrat va asigura corelarea tuturor activităților care vor avea loc pe suprafata Parcului Național Domogled-Valea Cernei, fiind asigurată în acest mod acuratețea și eficiența necesare în luarea deciziilor cu privire la aria protejată vizată.

Procesul de elaborare a planului de management

Buna administrare a parcului și a siturilor Natura 2000 integrate în cuprinsul acestuia sunt influențate într-un mod decisiv de acuratețea, complexitatea și operaționalitatea planului de management realizat, astfel că procesul de elaborare al acestuia a avut în vedere aceste aspecte.

Prezentul plan de management se bazează fundamental pe rezultatele studiilor realizate în cadrul proiectului ,,Managementul conservării biodiversității în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, ca sit Natura 2000”. Astfel au fost realizate următoarele studii care au stat la baza întocmirii planului de managament:

Inventarierea și cartarea habitatelor;

 Inventarierea și cartarea speciilor;

 Inventarierea și cartarea factorilor antropici și de impact din aria protejată și din vecinătate;

 Evaluarea stării de conservare a speciilor și habitatelor;

 Elaborarea bazei de date GIS.

Planul de Management a fost conceput ca un instrument care va permite asigurarea prezenței și conservării, în condiții optime, ale habitatelor și speciilor ce au determinat individualizarea acestei zone ca Sit de Interes Comunitar, respectiv a celor ce au fost identificate suplimentar în cadrul studiilor menționate anterior.

Planul de management urmărește să ofere administratorului, factorilor interesați sau administrațiilor publice interesate indicații concise pentru un management sustenabil și performant în scopul menținerii sau îmbunătățirii stării de conservare a speciilor și habitatelor din interiorul ariei protejate.

Caracterul adaptabil al prezentului plan de management se confirmă din interacțiunea componentelor de mediu, respectiv a ecosistemelor supuse continuei schimbări, precum și a impactului schimbărilor de lungă sau scurtă durată asupra speciilor și habitatelor existente în sit. Întrucât se aplică un management adaptabil, planul de management trebuie să aibă încorporate mijloacele de monitorizare a scopului și obiectivelor, cât și posibilitatea de modificare și adaptare a acestora în funcție de schimbările produse. Toate adaptările ce oferă nota de management adaptabil trebuie să aibă în vedere atingerea scopului general pentru care s-a constituit aria protejată.

Pe parcursul procesului de elaborare al Planului de Management, au existat consultări permanente cu factorii locali, publici și privați interesați, având ca scop prezentarea și expunereaactivităților și rezultatelor etapizate ale elaborării Planului de Management. Au fost solicitate, astfel, opiniile factorilor interesați cu privire la diversele măsuri ce urmează a fi adoptate în scopul rezolvării problematicilor existente și informații referitoare la percepția și nevoile populației pentru a crea posibilitatea adoptării de reguli comune acceptate de comunitate în vederea realizării obiectivelor de conservare și protecție.

Planul de Management a fost agreat de către factorii interesați datorită, în primul rând, abordării participative care s-a manifestat pe tot parcursul elaborării planului. Astfel, în cadrul consultărilor publice a fost obținut acordul factorilor interesați. 14

În cadrul procesului de elaborare a planului de management, s-a ținut cont de ghidul de măsuri pentru managementul siturilor Natura 2000, aflat în curs de finalizare de către Autoritatea Publica Centrală responsabilă pentru Protectia Mediului și a Ghidului pentru Elaborarea Planurilor de Management pentru ariile protejate din România.

1.2 – Rețeaua Natura 2000

În cultura omului, exista și există necesitatea de a proteja natura. Munțile, apele, aerul, pădurile, etc. sunt regăsite în jurul populațiilor umane și aceste au o importanță mare pentru calitatea vieții noastre. Relația între natură și om este neînlocuibilă efectănd unul pe celălalt.

Pentru protejarea habitatelor în zona noastră a fost înființat rețeaua Natura 2000. Acesta a fost creată în 1979 printr-o directivă pentru protejarea păsărilor (Birds Directive), a fost schimbată în 1992 de directiva protecției habitatelor (Habitats Directive). Mărimea rețelei este 18% din teritoriul țărilor U.E. (787,767 km2 în 2013).

Principalele scopuri al Rețelei Natura 2000 sunt protejarea habitatelor naturale și protejarea speciilor prezente.

Țările U.E. nu au ținut cont de mediul natural în dezvoltarea lor economică, astfel resursele naturale au fost supraexploatate și biodiversitatea speciilor sălbatice de plante și animale a scăzut.

Privind biodiversitatea Romăniei comparat cu țările E.U. Romănia este una dintre țările europene bogate privind mediul natural. Aceste arii care fac parte din patrimoniul natural al europei și permit menținerea pentru următoarele generații.

Presiunea asupra ecosistemelor naturale a fost crescut după al doilea război mondial datorită extinderii rețelei de drumuri și a practicări agriculturi intensive.

Presiunile prezente în U.E. asupra biodiversități provin din: modificarea folosinței terenurilor, managementul agricol nedurabil, supraexploatarea resurselor naturale, turism. Există un pericol evident al dispariției unui procent semnificativ de specii de plante și animale. Habitatele naturale și seminaturale ocupă suprafețe tot mai restrănse și aceste suprafete nu pot susține anumite specii. O problemă paneuropeană este legarea diferitelor arii protejate în rețele prin crearea de coridoare verzi și pasaje pentru fauna sălbatică. Aceste pasaje sunt importante pentru speciile periodic migratoare.

Nu sunt semne că s-ar putea stopa acest declin a numărului de specii și de tipuri de habitate naturale în Europa. Păstrarea ariilor naturale din zona Centrală-Estică a Europei este mai posibilă din cauza că dezvoltarea socio-economică a acestei zone în ultimele 50 de ani nu a fost drastică astfel nu au fost atinse semnificativ habitatele naturale. Romănia datorită poziției sale geografice, climatice, relief și dezvoltare socio-economică este încă depozitarea unei ridicate diversități la nivel ecosistemic, specific și genetic.

Țările estice ale U.E. subdezvoltate fată de cele vestice pun un accent mai mare pe cresterea economică, este mai puțin important starea și menținerea stări ecosistemelor exitente. În aceste zone respectarea legiilor Natura 2000 și mărimea poluări naturi este mai greu de monitorizat.

În prezent ajutorul financiar primit de la U.E. ajută pe România în crearea și monitorizarea acestor habitate protejate.

În momentul actual Romănia contribuie la patrimoniul natural Europan cu:

– 47% din suprafața țării acoperită de ecosisteme naturale și seminaturale

-780 tipuri de habitate

-3700 specii de nevertebrate

-717 specii de vertebrate

Romănia are cea mai mare diversitate biogeografică între țările U.E. cu cinci teritori biogeografice: continentală, alpină, panonică, pontică și stepică.

Diversitatea zonelor protejate poate fi menținută prin respectarea legiilor Rețeaua Natura 2000. Acesta este formată, din punct de vedere legal, din două directive europene: Directiva Habitate (92/43 EEC) și Directiva Păsări (79/409 EEC) ambele transpuse integral în legislația națională prin OUG 57/2007, modificată și completetă prin OUG 154/2008.

Ariile care aparțin Retelei Natura 2000 au un regim de protecție specială, aici este permisă desfăsurarea de activități economice care nu au un efect dăunător asupra plantelor și animalelor existente în zonă. Aceste ari pot fi de două tipuri: Arii de protecție Specială Avifaunistică (ASPA), pentru speciile de păsări,avănd la baza directiva păsări și Situri de Importanță Comunitară (SIC), declarate pentru habitate și pentru speciile sălbatice de plante și animale, avănd la baza Directiva Habitate.

Alegerea acestor arii protejate este important nu numai pentru țara respectivă ci pentru Uniunea Europeana. Multe habitate prezente mai ales în romănia sunt unice sau sunt dispărute din alte locuri.

Aceste arii protejate Natura 2000 nu sunt arii izolate. Sunt zone restricționate din anumite puncte de vedere, sunt monitorizate pentru a scoate în evidență starea mediului înconjurător la momentul respectiv, devenind unitatea de control a acestuia.

Legislație cu caracter general

OUG 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

OUG 195/2005 de protecție a mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 245/2006.

OM nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice si privat

Ordin nr. 159/1266/2011 privind aprobarea condițiilor de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentului de practicare a pescuitului recreativ/sportiv și modelelor permiselor de pescuit recreativ/sportiv în ariile naturale protejate.

Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1044/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Patrimoniului Speologic

Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3836/2012 privind aprobarea Metodologiei de avizare a tarifelor instituite de către administratorii/custozii ariilor naturale protejate pentru vizitarea ariilor naturale protejate, pentru analizarea documentațiilor și eliberarea de avize conform legii, pentru fotografiatul și filmatul în scop comercial

Legislație Natura 2000

HG 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei Natura 2000 în România (M Of. nr. 739/31.10.2007)

OM 1.710/2007 privind aprobarea documentației necesare în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes național (MO 815/29 noiembrie 2007)

OM 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România (M Of nr. 98/07.02.2008).

OM 207/2006 privind aprobarea conținutului Formularului Standard Natura 2000 și manualului de completare al acestuia.

OM   nr. 1338 / 2008 privind procedura de emitere a avizului Natura 2000 (M Of nr. 738 din 31 oct 2008)

OM nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvata a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar

Hotărârea Guvernului nr. 971/2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2387/2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2577/2012 privind aprobarea unor regulamente pentru situri de importanță comunitară și/sau arii naturale protejate de interes național.

Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3993 din 10/12/2012 pentru încetarea regimului de arie naturală protejată a perimetrului în suprafață de 17,6 ha aferent Carierei Meri

Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 338/2013 privind aprobarea unor regulamente pentru situri de importanță comunitară și/sau arii naturale protejate de interes național

Legislație arii naturale protejate si management

Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului național – secțiunea a III-a – zone protejate.

Legea 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei “Delta Dunării (modificată prin OUG 112/2000 și Legea nr. 454 din 18 iulie 2001) – în curs de modificare.

HG nr.1266/2000 privind transmiterea Lacului Techirghiol și a plajelor aferente, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului

Hotărârea de Guvern 230/2003 privind delimitarea rezervațiilor biosferei, a parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora.

Ordinul 552/2003 al MAPAM privind aprobarea zonării interioare a parcurilor naționale și naturale, din punct de vedere al necesității de conservare a diversității biologice.

Ordinul 604/2005 pentru aprobarea clasificării peșterilor și sectoarelor de peșteri – arii naturale protejate.

Hotărârea de Guvern nr. 2.151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone.

HG nr. 1.581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone.

HG nr. 1.586/2006 privind încadrarea unor arii naturale protejate în categoria de zone umede de importanță internațională.

HG nr. 1.143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate. (M Of. nr. 739/31.10.2007)

Hotărârea  Guvernului nr. 1217/2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru Parcul Natural Cefa.

Hotărârea  Guvernului nr. 1066/2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată asupra unor zone din Rezervația Biosferei "Delta Dunării" și încadrarea acestora în categoria rezervațiilor științifice

Hotărârea  Guvernului nr. 187/2011 pentru aprobarea planului de management al Parcului Natural Bucegi

Hotărârea Guvernului nr. 538/2011 pentru aprobarea Planului de management al Parcului Natural Balta Mică a Brăilei

Hotărârea  Guvernului nr. 1035/2011 pentru aprobarea planului de management al Parcului Național Călimani

Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 2532/2013 privind aprobarea planului de management al ariei naturale protejate de interes național B1. Rezervația de orbeți de la Apahida

Ordin nr. 1231/2013 pentru aprobarea derogării în scop științific în cazul unor specii de faună sălbatică

Legislație convenții si alte programe

Lege nr. 76/2013 pentru ratificarea Protocolului privind managementul durabil al pădurilor, adoptat la Bratislava la 27 mai 2011 și semnat de România la Bratislava la 27 mai 2011, la Convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților, adoptată la Kiev la 22 mai 2003

Lege nr. 137/2010 pentru ratificarea Protocolului privind conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice și a diversității peisajelor, adoptat și semnat la București la 19 iunie 2008, la Convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților, adoptată la Kiev la 22 mai 2003

Legea nr. 72/2014 pentru ratificarea Protocolului privind turismul durabil, adoptat la Bratislava la 27 mai 2011 și semnat de România la Bratislava la 27 mai 2011, la Convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților, adoptată la Kiev la 22 mai 2003.

Capitolul II Metodologie

Această metodologie include tehnici și metode specifice domeniului GIS, ce urmează a fi utilizate în cadrul proiectului. În același timp nu constituie un document exhaustiv, necesități specifice ce pot apărea ulterior putând duce la modificarea/ completarea tehnicilor și metodelor descrise.

În cadrul metodologiei de lucru corespunzătoare componentei GIS a proiectului vor fi urmate câteva etape standard, având bineînțeles în vedere eventualele modificări ce țin de specificitatea activităților.

Etapele standard ale unui proiect GIS includ:

1.Identificarea obiectivelor – reprezinta primul pas al unui proiect de analiza GIS.

2.Proiectarea bazei de date a proiectului/Popularea bazei de date cu datele culese în teren

3.Analiza spatială a datelor

4.Prezentarea rezultatelor

Avînd în vedere faptul că acest proiect urmărește obiective bine determinate și specifice considerăm necesar ca metodologia GIS specifică proiectului să urmeze următoarele etape:

1. Prelucrarea aerofotogramelor prin tehnici de ortorectificare/georeferențiere;

2. Realizarea modelului inițial al hărților (harta geologică, harta pedologică, harta stațională) prin utilizarea aerofotogramelor și a altor materiale cartografice, precum și prin studii investigative în teren la nivelul fiecărei arii protejate

3. Stabilirea structurii bazei de date a proiectului. Realizarea hărților specifice pentru suportul și planificarea activităților de teren

4.Completarea bazei d edate spațiale a proiectului.

5. Raportarea rezultatelor

I. Prelucrarea aerofotogramelor și a altor documente cartografice

Această etapă se corespunde subactivităților A 2.1 și A.2.2 a proiectului. Pentru început este necesară georeferențierea documentelor de bază, făcând aici referire la aerofotograme precum și la ate documnte cartografice de tip hărților geologice sau pedologice.

Georeferențiere – definirea poziției (existenței) unui obiect, proces, fenomen în spațiul fizic, respectiv stabilirea locației în termen de proiecții cartografice sau sisteme de coordonate.(HILL, 2006).

Termenul este utilizat atât pentru determinarea relației dintre imagini (raster sau vector) și coordonate cât și atunci când se face referire la determinarea locației altor obiecte geografice.

Georeferențierea este importantă deoarece constituie baza de dezvoltare a unui proiect GIS. Materialale cartografice de bază includ o varietate extrem de mare de hărți produse în momente diferite de timp și mai ales utilizând diferite sisteme de coordonate. Este evident faptul că o hartă pe suport de hârtie trebuie scanată și ulterior georeferențiată pentru a putea fi utilizată într-un proiect GIS. De asemenea georeferențierea este extrem de importantă atunci când vorbim de utilizarea aerofotogramelor sau a imaginilor satelitare în relație cu date obținute prin alte mijloace (GPS) sau de hărți cu sisteme diferite de proiecție (HILL, 2006).

În vederea realizarii unei baze de date cat mai extinse este necesara extragerea unor elemente si atribute provenind din diferite surse: harta topografica (de ex: reteaua hidrografica, izohipse si altitudini), imagini satelitare etc. Georeferentierea ne asigura ca aceste date extrase vor avea o referență spatială corespunzatoare utilizării ulterioare.

Din punct de vedere al rezultatelor așteptate în urma georeferențierii acestea trebuie să se conformeze cu cerințele din Ghidul solicitantului, astfel georeferențierea planurilor topografice/ortofotoplanurilor va avea în vedere:

– toleranțele admise RMS (RMS ≤ 0.2Xscara hărții/1000),

– minim 4 puncte alese în colțurile planurilor de bază 1:5000/10000.

Aerofotogramele vor fi achiziționate de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), acesta fiind singura entitate care deține aerofotograme. Aerofotogramele vor fi achiziționate în format electronic, compatibil cu softul GIS, respectiv ortofotoplanuri, scara 1:5000.

Aceste aerofotografii vor fi procesate de către colectivul de elaborare a studiilor, respectiv responsabilul GIS. Procesarea va consta în georeferențierea/ortorectificarea corectă a acestora.

Ortorectificarea poate fi realizată grafic sau analitic în funcție de documentul ce urmează a fi georeferențiat și disponibilitatea altor documente cartografice auxiliare. În acest context este vorba despre georeferențierea grafică și georeferențierea analitică.

Georeferențierea analitică presupune cunoașterea coordonatelor pentru minin 3 puncte de pe harta de bază. Se recomandă selectarea a 4 puncte amplasate cat mai departat unul in raport cu celalalt. Coordonatele reale ale acestor puncte se vor extrage din sistemul de coordonate al hărtii de baza utilizand caroiajul: astfel latitudinii punctului ii corespunde coordonata Y citita de pe linia orizontala (paralela), in timp ce longitudinii punctului ii va corespunde coordonata X citita de pe linia verticala (meridian).

În cazul georeferentierii grafice, unei harti deja georeferentiate îi este asociată o alta prin realizarea unei corespondente intre puncte situate pe harta I (georeferentiată) cu puncte situate pe harta II (fara georeferintă). Etapele sunt asemanatoare cu exceptia faptul ca cele 4 perechi de puncte se vor selecta de pe amble harti , nu doar de pe o singura hartă ca in cazul georeferentierii analitice. Pentru fiecare punct de pe harta georeferentiata va exista un corespondent pe harta fară referintă.

În acest al doilea caz rezultatul ar trebui sa prezinte o suprapunere a celor doua hărți.

Rezultate așteptate în urma etapei I:

– aerofotografii achiziționate/georeferențiate – 3 x 1km²

– 3 seturi seturi complete de date cartografice si imagistice corespunzătoare fiecărei arii protejate din cadrul proiectului

II. Realizarea modelului hărților (harta geologică, harta pedologică, harta stațională) prin utilizarea aerofotogramelor și a altor materiale cartografice, precum și prin studii investigative în teren la nivelul fiecărei arii protejate

Această etapă se caracterizează prin prelucrarea hărților pregătite în etapa I. precum și prin integrarea datelor obținute în teren cu ajutorul GPS.

Pe baza informațiilor existente în amenajamentele silvice referitoare la tipurile de sol din fiecare parcelă și subparcelă silvică, se va crea o bază de date ce va fi folosită la realizarea hărții de distribuție a solurilor (pedologică) în format GIS. Se vor realiza cercetări de teren privind solurile și tipurile de stațiuni forestiere prin realizarea unor profile de sol Tipurile de sol vor fi cartate prin perimetrare.

Harta geologică se va realiza în sistem GIS pe baza informației existente în literatura de specialitate și pe baza cercetărilor de teren privind compoziția geologică a teritoriului la nivel național și regional.

Pe baza documentelor cartografice geologice existente, la scară mare (mai mare de 1:50.000) putem afirma că geologia arelelor studiate este bine cunoscută la ora actuală, atât la nivel stratigrafic cât și tectonic. Se va face o reevaluare a cartărilor existente, în scopul corelării formațiunilor stratigrafice mai ales cu tipurile de habitate și de sol identificate. Geomorfologia arealelor, deși spectaculoasă, este simplă fiind vorba de formele specifice masivelor calcaroase izolate și fronturilor de cuestă însorite, cu influențele cunoscute asupra solurilor, tipurilor de habitate și asociațiilor vegetale ce vor fi urmărite direct pe teren și pe aerofotografii.

În ce priveste cuvertura edafică, aceasta este reprezentată prin cîteva tipuri de sol importante în distribuția habitatelor. Pe teritoriile ecologic omogene vor fi realizate profile principale și secundare conform normativelor în vigoare ale ONPA, pentru a surprinde toate succesiunile de pe catenele de sol, în funcție de schimbările de pantă, rocă, expoziție și habitat. Prin interpolare cu ajutorul unor pachete software GIS se va compila o hartă digitală pedologică pentru toate siturile.

Din puct de vedere al tehnicilor GIS utilizate este vorba în primul rând despre digitizare. Prin aceasta se înțelege procesul de convesie a elementelor geografice de pe harta format analog în format digital, utilizând un digitizor sau tabletă (WADE ET SOMMER, 2006). Practic la ora actuală în locul digitizorului se utilizează mouse-ul calculatorului, coordonatele x,y corespunzătoare elementelor de pe harta tipărită fiind înregistrate și stocate automat.

Pentru conformitate este necesar ca în această etapă să fie urmărite recomandările corespunzătoare din Ghidul solicitantului, respectiv procesele de digitizare vor respecta întotdeauna aceeași scară de vizualizare pentru a evita diferențele de scară ce pot apărea ulterior. În conformitate cu recomandările se va utiliza scara 1:2000.

Elementele geografice vor fi digitizate sub forma uneia din cele trei primitive grafice existente : punct, linie sau poligon (ESRI, 2008).

-Punctele reprezinta obiecte GIS prea mici pentru a putea fi descrise prin linii sau poligoane, cum ar fi stâlpi de înalta tensiune, copaci, fântâni precum si obiecte care nu au suprafata, cum sunt vârfurile muntilor. Punctele se reprezinta utilizând diverse simboluri punctuale grafice si pot fi însotite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.

-Liniile reprezinta obiecte GIS prea înguste pentru a putea fi descrise prin poligoane, cum ar fi drumuri, cursuri de apa, precum si obiecte liniare care au lungime dar nu au suprafata, cum sunt curbele de nivel. Liniile se reprezinta utilizând diverse simboluri liniare grafice si pot fi însotite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.

-Poligoanele sunt suprafete închise reprezentând forma si pozitia obiectelor GIS omogene cum ar fi lacuri, unitati administrative, parcele, tipuri de vegetatie. Poligoanele se reprezinta utilizând diverse simboluri liniare grafice pentru contururi, simboluri grafice de hasuri pentru interior si pot fi însotite de texte explicative corespunzând valorilor atributelor aferente.

Un strat grupează obiecte abstracte în unitati omogene. Se pot crea straturi de tip punct, linie sau poligon. Stocarea datelor într-un strat este determinata în primul rând de tipul elementelor (daca sunt elemente de tip punct, linie sau poligon) si în al doile rând de asemanarile si deosebirile dintre diversele elemente. Este de preferat ca într-un strat sa fie stocate doar acele elemente care au aceleasi caracteristici, adica elemente care au aceleasi atribute.

Straturile pot fi organizate in colectii. Colectiile de staturi se caracterizeaza prin faptul ca au acelasi sistem de coordonate, aceeasi întindere geografica. Gruparea straturilor într-o colectie se face pe baza topologiei sau pe baza geometriei coincidente.

Fiecare strat are asociat un tabel de atribute. Pentru fiecare element spatial în tabel exista o înregistrare care stocheaza atributele corespunzatoare elementului. Legatura dintre obiectele spatiale si atribute este realizata prin intermediul unor identificatori (în general, un câmp al tabelului) care sunt unici (ESRI, 2008).

Prin digitizare vor fi identificate preliminar habitatele specifice celor trei arii protejate, harta rezultată constituind baza investigațiilor dealiate dfin fazele următoare ale proiectului. Odată cu digitizarea este necesară și parcurgerea etapei de geocodificare.

Asocierea datelor tabelare cu cele spațiale este o operație mai specială și de fapt reprezintă partea care deosebește un GIS de produse soft pentru cartografie digitală (care au ca scop doar crearea de hărți digitale și reproducerea lor pe suport de hârtie), de un SGBD tradițional, de produsele CAD sau de programele de grafică. Procesul de asociere a celor două categorii de date se numește geocodificare. Operațiunea este diferită de la un sistem la altul. La sistemul vector fiecare primitivă grafică este asociată cu un tabel, care se numește tabel atribut și care conține date alfanumerice referitoare la caracteristici ale respectivei primitive grafice (IMBROANE ET MOORE, 1999)

Trebuie remarcat faptul că, la crearea hărții digitale vectoriale se creează automat și tabela de atribut care conține un minim de informație referitoare la ceea ce reprezintă primitiva grafică. Ulterior se permite modificarea conținutului câmpurilor, precum și adăguarea altor tabele suplimentare la tabela de atribut la aceasta (IMBROANE ET MOORE, 1999).

În sistemul raster, tabela de atribut va conține drept cod numărul asociat pixelului, iar procesul decurge similar. O particularitate a sistemului raster este că, atributul poate să fie conținut în imagine.

Revenind la specificitatea proiectului, pentru cele trei tipuri de hărți ce urmează a fi analizate sunt necesare următoarele layere (teme format shapefile sau similar). Pentru fiecare dintre aceste teme se va realiza un tabel atribut. Acesta va include principale atribute ce pot fi determinate în această etapă inițială, precum și un cod pentru fiecare element ce urmează a fi digitizat.

Coloana corespondentă codului va constitui baza pentru identificarea respectivului element în teren precum și pentru raporatea finală în cadrul proiectului.

Tabel nr. I. Teme (layere) necesare în etapa a doua de lucru GIS

Pentru definitivarea acestor layere este necesară integrarea datelor obținute în teren cu ajutorul aparatelor GPS. Acestea permit identificarea exactă a elementelor în teren și salvarea acestora. Lista metodelor de lucru utilizând GPS include (LUCĂU-DĂNILĂ ET AL, 2000):

– Metoda statică prin care înregistrarea datelor se face în puncte bine localizate, în care operatorul instalează receptorul (pe un trepied) perioade de timp bine determinate (15 sec-3 min). În acest caz, receptorul GPS înregistrează în fiecare secundă (în general) o valoare (X, Y, Z), iar la sfârșit se obține media tuturor valorilor.

– Metoda dinamică prin care înregistrarea datelor se face în deplasare. Receptorul înregistrează la diferite intervale de timp (5 secunde, în general) câte o valoare (X, Y, Z), iar la sfârșit se obține o succesiunede puncte (track).

– Metoda dinamică "Stop and Go" Această metodă este de fapt o îmbinare a primelor două metode. Operatorul se deplasează cu reeceptorul GPS din punct în punct pe traseul dorit, în fiecare punct staționându-se o anumită perioadă de timp. Această metodă este cea mai indicată în cazul utilizării GPS-ului în pădure.

Precizia datelor obținute prin intermediul GPS-ului este influențată de mai multți factori printre care mai importanți sunt:

– numărul de sateliți vizibili (minimum patru pentru a lucra în trei dimensiuni);

– reflectarea semnalului GPS de către clădiri, arbori sau alte obstacole, factor destul

de dificil de cuantificat. Pentru a diminua influența acestui factor este indicată utilizarea unor antene de bună calitate.

– în cazul în care se lucrează în timp real apar erori legate de diferența de timp dintre momentul în care semnalul GPS este înregistrat de stația de bază și momentul în care această corecție diferențială este utilizată de către receptorul GPS;

– PDOP (Position Dilution Of Precision) este un coeficient de diminuare a preciziei ca urmare a poziționării sateliților vizibili

– SNR (Signal to Noise Ratio) reprezintă intensitatea semnalului GPS. Se recomandă să fie mai mare decât 6.

– "înălțarea" sateliților (unghiul făcut de aceștia cu orizontul).

Având în vedere scara spațială și temporală, respectiv nivelul de detaliu al hărților utilizate ca bibliografie și detalierea necesară în cadrul proiectului, GPS-ul va fi utilizat pentru înregissta în mod detaliat elementele din teren.

Datele astfel obținute vor fi utilizate pentru a completa datele obținute prin digitizare directă și a le corela cu realitatea din teren.

Măsurătorile și înregistrările GPS din teren vor respecta o structură de date care să permită încărcarea/stocarea acestora automat în baza de date GIS.

La finalul acestei etape temele (layer) rezultate vor include în mod obligatoriu atributele prezentate în tabelele următoare:

Tabel nr. II Atribute necesare pentru temele referitoare la geologie

Tabel nr.III Atribute necesare pentru temele referitoare la pedologie

Nota: Dolinele vor fi reprezentate utilizând geometrie de tip punct

Tabel nr.IV Atribute necesare pentru temele referitoare la vegetație și generale

Rezultate așteptate în urma etapei II:

– 3 hărți geologice, în format GIS

– 3 hărți pedologice, în format GIS

– 3 hărți cu distribuția stațiunilor forestiere, în format GIS

III. Stabilirea structurii bazei de date a proiectului. Realizarea hărților specifice pentru suportul și planificarea activităților de teren

A. Stabilirea structurii bazei de date a proiectului

Cerințele pentru baza de date GIS sunt următoarele:

Structura bazei de date GIS trebuie să fie definită în funcție de tipurile de date integrate în sistem, astfel încât să acopere întreg domeniul specific ariei protejate ;

Formatul digital al bazelor de date cartografice trebuie să permită interoperabilitatea între diferite programe de analiză GIS și să se realizeze în concordanță cu specificațiile INSPIRE pentru bazele de date geospațiale ale ariilor protejate;

Formatul bazelor de date geospațiale agreat este geodatabase, în caz contrar acesta trebuie să fie prezentat în format XML sau shapefile (forma interoperabilă gratuită);

Fiecărei baze de date geospațiale i se va crea o topologie și vor fi eliminate erorile de digitizare;

Hărțile vor fi etichetate ținându-se seama de semnele convenționale cartografice existente;

Metadatele vor fi introduse în conformitate cu Directiva INSPIRE, urmărind specificațiile pentru bazele de date geospațiale ale ariilor protejate.

Baza de date realizată în cadrul proietulșui va urmări aceste recomandări, în vederea conformării.

Tipurile de date integrate în sistem includ atât date în format vector cât și date în format raster. Pentru integrarea acestora este necesar ca toate datele aferente bazei de date să respecte un sistem unitar de coordonate (Stereographic 1970).

Având în vedere cerințele privind raportarea și având în vedere faptul că formatul agreat pentru bazele de date spațiale este geodatabase, vom utiliza acest format în cadrul proiectului.

Geodatabase ofera un cadru comun de lucru pentru accesul si managementul datelor geospatiale in ArcGIS ce permite distribuirea functionalitaății GIS pe orice tip de platforma desktop, server, sau mobile permite deasemenea stocarea datelor GIS intr-o locatie centralizată pentru a asigura un acces si o administrare facilă (ESRI,2012).

În cadrul Sistemelor Geografice Informaționale (GIS) termenul de topologie poate fi definit ca “știința și matematica relațiilor utilizate pentru validarea geometriei entităților vectoriale și pentru o serie de operații cum ar fi analiza de rețea și de vecinătate” (GOODCHILD ET AL., 2005).

În sens mai larg, topologia descrie relațiile spațiale existente între obiecte folosind seturi de reguli pentru a observa cum entitățile vectoriale (puncte, linii, poligoane) împărtășesc geometria și spațiul.Totodată topologia face diferența dintre modele GIS și cele non-topologice (Modelul Spaghetti) (IOSUB, geo-spatial.org).

Fig 2. Relații topologice (după FL. IOSUB, geo-spațial.org)

Topologia realizată va urma o structură topologică ce include elemente și termeni specifici acesteia, respectiv liste de noduri, arce, poligoane și vestecși alături de relațiile de frontieră și cofrontieră puse în evidență prin adrese sau pointeri (NIȚU ET AL., 2002). La baza topologiei se găsesc relațiile ce o definesc:

Conectivitatea – indică ce obiecte spațiale sunt conectate cu altele, sau se intersecteză între ele (de exemplu un drum A se conectează cu un alt drum B).

Vecinătatea – indică ce obiecte spațiale sunt vecine cu altele (două sau mai multe poligoane au în comun laturi sau granițe).

Includerea – în acest caz obiectele spațiale (noduri, arce, poligoane mai mici) sunt conținute de un poligon.

Proximitatea – indică ce obiecte spațiale sunt apropiate de altele.

Direcția relativă – indică poziția relativă între obiectele spațiale.

Odată regulile topologice definite, topologia va fi validată în mod automat urmând ca eventualele erori de digitizare sau prelucrare să fie eliminate.

Directiva INSPIRE cere statelor membre să creeze metadate de calitate pentru datele spațiale și serviciile aferente acestora și de asemenea să actualizeze aceste metadate pentru a reflecta orice Tehnici și tehnologii pentru realizarea portalurilor de date spațiale și integrarea serviciilor de corecții diferențiale GPS. Aceste metadate trebuie create de către Statele Membre astfel : trei ani de la adoptarea Directivei Inspire pentru seturile de date specificate în Anexele I și II și șase ani pentru seturile de date specificate în Anexa III.

Comisia Europeană a creat specificații tehnice, cunoscute drept profile INSPIRE, bazate pe standarde naționale și internaționale cunoscute (ISO 19115, Dublin Core, Open Geospatial Consortium, Comité Européen de Normalisation, CDS, etc.) și inițiative din același domeniu (European Environment A, EcoInformatics, ISO TC211, etc.)

În urma propunerii CEN (Comité Européen de Normalisation) s-au adoptat următoarele standarde OGC (Open Geospatial Consortium): ISO19115/ISO19119 Application profile for CSW (Catalog Service) 2.0 (CAT2 AP ISO19115/19) îmbunătățite cu un număr de câmpuri suplimentare cerute în mod explicit în propunerea inițială INSPIRE (drepturi de utilizare, complianță, etc.).

De regulă un profil de metadate reprezintă un subset al standardelor pe care se bazează, subset ce include elementele obligatorii precum și acele elemente opționale considerate necesare/potrivite contextului – în cazul de față Uniunii Europene. Putem spune că în baza regulamentului 1205/2008 a luat naștere profilul de metadate INSPIRE.(ZAVATE, 2012)

Procesul de creare a unui profil de metadate se realizează prin parcurgerea următorilor pași (ZAVATE, 2012):

– Aprobarea standardelor ce vor defini profilul de metadate

– Crearea unor Tabele de Definiții ce cuprind toatele elementele de metadate, inclusiv descrierea acestora, ce vor fi incluse în profilul de metadate. Vor fi incluse de asemenea și exemplificări ilustrative pentru posibilele valori ale fiecărui element

– Generarea Diagramelor UML – diagrame ce vor sta la baza definiției profilului de metadate

– Realizarea testelor de conformitate a profilului de metadate

– Stabilirea identificatorilor URL pentru schema XML ce vor fi utilizați la validarea documentelor de metadate create în baza profilului de metadate

B. Realizarea hărților specifice pentru suportul și planificarea activităților de teren

Această etapă este una extrem de importantă deoarece pregătește studiile de teren ale experților.

Având deja suportul cartografic din în etapele anterioare, se vor putea elabora hărți de lucru pentru echipele de specialiști. În această etapă de o importanță majoră vor fi hărțile staționale ale ariilor protejate. Practic pe baza acestora se vor realiza seturi de hărți index precum și hărți detaliate la scară mare (1:3000; 1:5000) ce constituie suportul cartografic pe baza căruia experții vor desfășura activitățile de teren.

La nivelul fiecărei arii protejate se va realiza o hartă generală (index), ce va include codificarea hărților de detaliu.

Hărțile detaliate trebuie să includă următoarele:

– Codul de identificare în schema/harta generală

– Poligoanele ce reprezintă tipurile de vegetație/soluri delimitate prin culori diferite pentru o bună vizulaizare și identificare în teren

– Etichete pentru fiecare poligon. Poligoanele vor fi etichetate cu un număr de cod corespunzător codului unic alocat acestora în baza de date spațiale

– Hărțile de detaliu vor include un caroiaj, cu reprezentarea coordonatelor geografice (DMS – grade, minute, secunde sau DD – grade zecimale) pentru a permite identificarea exactă în teren a poligoanelor, utilizând GPS-ul.

Asociat fiecărei hărți detaliate experții vor primi un tabel ce va include:

– suprafața poligonului de analizat

– codul unic de identificare al poligonului

– tipul de vegetație, sol sau rocă

Fig. 3. Exemplu de hartă index cu evidențierea

poligoanelor ce urmează a fi analizate

Fig. 4. Exemplu de hartă pentru teren. Scara 1:5000

IV.Completarea bazei de date spațiale a proiectului.

Această etapă se va desfășura simultan cu activitățile de teren ale experților. Începutul studiilor în teren poate fi precedat de o întălnire de lucru cu experții de teren pe diferitele grupe de lucru și responsabilul GIS. Aceasta are drept scop stabilirea cadrului general de raportare având în vedere necesitatea armonizării datelor provenite de la grupuri de lucru cu specific și atribuții diferite.

În cadrul acestei întâlniri se vor discuta aspecte ce țin de:

– formatul de raportare a coordonatelor geografice (DMS, DD etc)

– atributele ce trebuie introduse în structura bazei de date

Este important ca toate elementele ce țin de raportarea în baza de date spațiale să fie bine stabilite pentru a nu exista posibilitatea apariției unor neconcordanțe, putându-se ajunge chiar la imposibilitatea integrării unor date în formatul cerut.

În atribuțiile reponsabilului GIS intră completarea bazei de date și asigurarea conformității aceteia cu cerințele proiectului.

Din punct de vedere tehnic această etapă este strâns legată de etapa anterioară în care a fost definită structura bazei de date. În această etapă se va verifica din nou topologia fiind eliminate toate erorile de digitizare sau cele apărute în procesul de populare cu date și de asemenea vor fi introduse metadatele.

În conformitate cu NIȚU ET AL. (2002) concepte topologice ce trebuie avute în vedere sunt:

Topologia de tip arc-nod

Ține evidența arcelor conectate prin intermediul nodurilor comune. Aceasta definește lungimea, direcția și conectivitatea arcelor. Arcele sunt conectate dacă au în comun un nod.

Topologia de tip poligon-arc

Definește relațiile dintre arce și poligonul pe care îl definesc, precum și date privitoare la suprafață și vecinătate. Poligoanele sunt vecine dacă au în comun un arc. Pentru evitarea datelor redundante, poligoanele sunt stocate ca o listă de arce.

Topologia de tip stânga-dreapta

Această se referă la vecinătate și la modul cum poligoanele sunt asociate cu poligoanele vecine. În acest caz fiecare arc are o listă cu poligoanele existente în dreapta și stânga sa.

Tehnic vorbind topologia stochează o serie de parametri referitori la regulile aplicate, ranguri, toleranțe. De asemenea mai stochează și o serie de date legate de erori, excepții (IOSUB, geo-spatial.org).

Pentru validarea topologiei este necesară definirea unor reguli ce definesc relațiile admise între obiectele spațiale. Rangurile (ranks) controlează ce elemente ar putea fi mutate atunci când, regulile topologice existente în cadrul validării inițiale și pe parcursul validărilor ulterioare, se reunesc.

Pe lângă reguli și ranguri topologia mai include: toleranța (Cluster tolerance) definește distanța minimă ce poate exista între două puncte, astfel încât acestea să fie considerate identice; erori (Dirty areas) reprezintă entitățile vectoriale ce au fost supuse unor editări ulterioare; erorile și excepțiile sunt stocate în cadrul topologiei și permit gestionarea situațiilor în care elementele vectoriale nu se supun regulior specificate (IOSUB, geo-spatial.org).

Câteva exemple de reguli topologice ce trebuie implementate în cadrul bazei de date a proiectului:

Reguli aplicate entităților vectoriale de tip poligon

-Must Not Overlap. Această regulă presupune ca interiorul poligoanelor din aceeași clasă de obiecte spațiale (feature class) să nu se suprapună. Poligoanele pot avea în comun noduri și margini, dar nu pot împărți aceeași suprafață. Această regulă va fi folosită în cazul entităților vectoriale (poligoane) ce reprezintă modul de utilizare a terenului, solurile, geologia.

Fig. 5. Ilustrarea regulii topologice Must not overlap

-Must Not Have Gaps. Această regulă presupune ca între poligoane sau blocuri de poligoane învecinate să nu existe spații goale. Poligoanele pot avea în comun noduri, margini și suprafețe interioare. Este utilă atunci când este vorba de suprafețe continue, de exemplu tipurile de sol dintr-un anumit areal.

Figura 6. Ilustrarea regulii topologice Must not have gaps

-Contains point. În cazul acestei reguli, se presupune că un poligon aparținând unei clase de obiecte spațiale să conțină cel puțin un punct aparținând altei clase de obiecte spațiale. Punctul trebuie să fie în interiorul poligonului și nu pe marginea acestuia. Este utilă atunci cand poligonul trebuie sa aibă asociată cel puțin o entitate punctuală.

Reguli aplicate entităților vectoriale de tip linie

– Must Not Overlap. Această regulă presupune ca liniile din cadrul aceleași clase de obiecte spațiale să nu se suprapună. Este folosită atunci cand liniile nu trebuie sa fie dublate, ca și în cazul unei rețele hidrografice. Liniile se pot intersecta, dar nu pot avea segmente comune.

Fig. 7. Ilustrarea regulii topologice Must not overlap

– Must Not Intersect. Această regulă presupune ca liniile aparținând aceleași clase de obiecte spațiale să nu se intersecteze sau să se suprapună, însă pot avea în comun puncte de capăt.

– Must Not Self Overlap. Regula prevede ca liniile să nu se suprapună cu ele însele. Ele se pot intersecta dar nu trebuie să aibă segmente comune.

– Must Not Self Intersect. În acest caz liniile nu trebuie să se intersecteze sau să se suprapună cu ele însele. Este utilă în cazul curbelor de nivel.

Reguli aplicate entităților vectoriale de tip punct

– Must Be Properly Inside Polygons. În acest caz punctele trebuie să se găsească în interiorul unui poligon. Regula este utilă atunci când caracteristicile punctelor relaționează cu poligoanele.

Tot în această etapă se va finaliza și profilul de metadate în funcție de necesitățile proiectului.

V. Raportarea rezultatelor.

Raportarea va include realizarea hărților în format GIS respectând prevederile din Ghidul solicitantului. Pe lângă hărțile în format clasic baza de date spațiale va fi integrată unui geoportal.

Structura propusă pentru acest geoportal este următoarea: catalogul de date geospatiale, care la rândul său este format din doua module, unul public (motorul de cautare a datelor) si unul cu acces restrictionat (editorul de metadate) și plicatia de vizualizare a datelor (viewer).

2.2 Metodologie de teren

Metodologii suplimentare pentru evaluarea habitatelor Natura 2000 folosite în prezentul studiu.

Pentru a aduce un surplus de probitate științifică studiului efectuat de noi am efectuat câteva analize fizico-chimice cu instrumentar de teren asupra solurilor din cele mai importante habitate din teritoriul studiat, arinișurile albe, care constituie și obiectivul de protecție al sitului Natura 2000 P.N Domogled – Valea Cernei.

Astfel, s-au măsurat valorile pH-ului solului direct pe teren cu ajutorul pH-metrului pentru sol Voltcraft PH-212. Potențialul de oxido-reducere al soluției solului a fost măsurat cu ajutorul sondei Extech RE 300 iar electroconductivitatea cu ajutorul sondei Extech EC 500.

Nivelul amoniului în sol, a cărui ridicare este semnificativă pentru degradarea unui ecosistem forestier în urma suprapășunatului, a fost măsurată fotometric cu ajutorul fotometrului de teren Soll Aqua-Check.

Fig.8 – Instrumentarul folosit pe teren pentru evaluarea unor parametri fizico-chimici ale solurilor din habitatele PVRC: pH metrul de sol Voltcraft, sonda ORP ExTech RE300, sonda EC ExTech EC500 și fotometrul de teren Soll Aqua-Check 1.

Capitolul III -Rezultate și Discuții-

1. HABITATE FORESTIERE – CONIFERE

9530* – Păduri (sub)mediteraneene de pini negri endemici

Monitorizare.

Gafta și Mountford (2008) nu se referă numai la pădurile de pin negri de Banat din Carpații Românești sud-vestici. Aceste păduri pot fi regăsite în teritoriul Europei astfel nu este un habitat endemic al P.N. Domogled – Valea Cernei. Habitatul este răspândit în zonă largă și fragmentată. Se găsesc astfel de insule în arealul submediteranean și mediteranean al Europei. Acest habitat este cel mai răspândit și mare în PN Domogled – Valea Cernei. Putem găsi studii precedente, în primul rând Goia et al. (2006), Goia și Groza (2006), Pătroescu et al. (2007). Acest habitat reprezintă unul unic în teritoriul României și apropiat de peisajele mediteraneene. Parcul are o biodiversitate remarcabilă cu specii rare și cu specii endemice. O subspecie Pinus nigra ssp. banatica locală creste valoarea științifică și turistică a zonei. Aceste pini se găsesc numai în Valea Cernei. Această asociație de pini fără îndoială este un fitotaxon endemic local.

Pinus nigra ssp. banatica este o specie rar acceptată de către botaniști europeni. Este menționat în Flora Europaea vol.1 (ed.2, 1993) care menționează numai taxonul descris către Georgescu și Ionescu în 1936. Botaniști europeni consideră că este vorba despre Pinus nigra ssp. pallasiana cu un areal disjunct în Crimeea, Balcanii de nord și Carpații de sud-vest. Cele două specii sunt foarte asemănătoare , principala deosebire între Pinus nigra ssp. nigra și Pinus nigra ssp. pallasiana ar fi acele drepte sau slab curbate la prima (nu răsucite sau neregulat curbate) și teaca acelor de 10-16 mm (nu 18-26 mm). Analizele minuțioase ne arată că aceste populați de Pinus nigra ssp. pallasiana rămâne o subspecie endemică regională taurică care este foarte asemănătoare cu Pinus nigra ssp. nigra. Caracterul de bază pentru a diferenția cele două specii rămâne lungimea vaginelor acelor, de 8-12 cm. Acesta fiind mai scurt decăt la Pinus nigra ssp. nigra (12 – 16 mm) și la Pinus nigra ssp. pallasiana (18-26 mm lungime). La Pinus nigra ssp. dalmatica se găsesc mai multe scurte vagine (7-12 mm).

Fig.9 – Arealul european al speciei Pinus nigra 1: Pinus nigra  – subspecii estice cu hipodermă groasă a acelor, 1a: Pinus nigra ssp. nigra 1b: Pinus nigra ssp. pallasiana 1c: Pinus nigra  ssp. caramanica 2: Pinus nigra ssp. salzmannii –subspecii vestice cu hipoderm subțire a acelor 2a: Pinus nigra ssp. salzmannii2b: Pinus nigra ssp. corsicana 2c: Pinus nigra ssp. mauretanica. Pinul negru care poate fi regăsit în sud-vestul României este izolat în mai multe insule mai mici. După privirea acestui autor toate pinele negre balcanice, din Europe Centrală, Italia aparțin speciei Pinus nigra ssp. nigra. Pinele negre din Crimea sunt mai izolate decăt cele Balcanice.

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Pinus_nigra_map.png (2008, MPF)

Fig. 10 – Arealul de răspândire al habitatului 9530* cu pin negru de Banat în bazinul inferior al văii Cernei, după Pătroescu et al. 2007.

Asociația vegetală care poate fi atribuită habitatului 9530* (mai ales pe versantul stâng al Cernei), un fitotaxon endemic local este Genisto radiatae-Pinetum nigrae Resmeriță 1972 (syn. Cariceto humilis – Pinetum nigrae cytisanthosum Fekete 1959). Putem găsi o descriere foarte detaliată scris de către Foia și Groza (2006) în legătură cu pinete negre pe granite o fitocenoză pe versantul stâng al văii Cernei.

Fig. 11 – Mic fragment de habitat 9530* cu pin negru de Banat pe stâncării calcaroase ale Formațiunii de Urgon sub Piatra Galbenă (poligonul „pin 1” de pe hărțile aflate mai jos).

Fig. 12 – Habitatul 9530* pe stâncării calcaroase ale Formațiunii de Stramberg între cascada Vânturătoarea și Piatra Galbenă.

Fig. 13 – Habitatul 9530* pe Piatra Galbenă.

Fig. 14 – Cele mai nordice pinete negre de Banat apar în mici petece pe versanții stâncoși abrupți dintre Presacina și Drestenic.

Fig. 15 – Pinetul negru de la nord și deasupra Platoului Coronini, pe șisturi cristaline, deși cartografiat ca fiind habitat natural de tip 9530* de către Pătroescu et al. (2007) este o plantație de circa 60-70 de ani vechime, cu pin negru de proveniență necunoscută. Mulți pini din partea superioară a plantației se usucă din cauza competiției speciilor de foioase care ocupau în mod natural terenul aici. Se impune o mare precauție în realizarea planurilor de management pentru a deosebi aceste plantații de pin negru și pin silvestru de habitatele autentice, naturale. Mai mult pe termen mediu și lung aceste plantații de pin trebuie eliminate, pentru a se evita poluarea genetică a populațiilor naturale ale celor două specii din Valea Cernei.

Fig. 16 – Pinet negru pe granitoide de Cerna, în bazinul văii Racovița, tip de fitocenoză forestieră aparținând unei asociații vegetale încă nedescrise. Această variantă a habitatului 9530*, total diferită floristic și environmental de varianta obișnuită de pe stâncării calcaroase a habitatului a fost semnalată prima dată în bazinul văii Cernei de către Goia și Groza (2006).

Cartografiere și inventariere

Pinele negre ale habitatului 9530* al văii Cernei acoperă versantul drept în suprafață mai redusă. Aceste sunt răspândite pe o lungime de 15 km de la sud-vest spre nord-est, paralel cu valea Cernei, adiacent benzilor de stâncării calcaroase jurasic superioare și creatic inferioare. Aceste sunt răspândite din dreptul stâncăriilor de est de vârg Ciorici (440 54' 01.3" N. 220 25' 45.5" E) spre nord până la sud de cătunul Cracul Mare în bazinele inferioare ale Presacinei și Drestenicului (450 00' 19.3" N. 220 31' 12.6" E). Suprafața totală pe versantul drept al Cernei în total este de aproximativ 220 ha.

Fig. 17 – Poziția în raport cu structura geologică a parcelelor de pinete negre de Banat (habitatul 9530*) pe versantul drept al Cernei. Benzile figurate cu albastru deschis și verde închis cu hașuri rare verticale reprezintă formațiuni calcaroase masive jurasic superioare – cretacic inferioare, pe care sunt cele mai multe pinete negre instalate. O foarte mică proporție se află pe granitoidele de Cerna (figurate cu roșu). Pinetele negre nu au fost identificate pe celelalte formațiuni geologice din arealul studiat – seriile cristaline metamorfice (roz), gresiile cuarțitice jurasic inferioare (albastru intens, hașuri circulare), flișul cretacic (verde deschis), gresiile, șisturile argiloase și conglomeratele roșii permiene (maro).

Fig. 18 – Arboretele de pin negru de Banat de la limita nordică a arealului speciei pe versantul drept al Văii Cernei (bazinele inferioare ale Drestenicului / Presacinei).

Fig. 19 – Substratul geologic al arboretelor de pin negru de Banat de la limita nordică a arealului speciei pe versantul drept al Văii Cernei (bazinele inferioare ale Drestenicului / Presacinei) – cu albastru închis, formațiuni flișoide și de gresii cuarțitice Jurasic inferioare și medii, cu albastru deschis si verde inchis (hașuri verticale), formațiuni de calcare masive Jurasic superioare – Cretacic inferioare, cu verde deschis – fliș cretacic, roșu – granitoidele paleozoice de Cerna,

Fig. 20 – Micile parcele de pin negru din bazinul mijlociu și inferior al văii Bedinei, la sud de cătunul Dobraia, sunt cantonate exclusiv pe benzile de calcar masiv jurasic (formațiunea de Stramberg).

Fig. 21 – Micile parcele de pin negru din bazinul mijlociu și inferior al văii Bedinei, la sud de cătunul Dobraia, sunt cantonate exclusiv pe benzile de calcar masiv jurasic (formațiunea de Stramberg) – cu albastru închis, formațiuni flișoide și de gresii cuarțitice Jurasic inferioare și medii, cu albastru deschis si verde inchis (hașuri verticale), formațiuni de calcare masive Jurasic superioare – Cretacic inferioare, cu verde deschis – fliș cretacic, roșu – granitoidele paleozoice de Cerna.

Fig. 22 – Suprafețele de habitat cu pin negru de Banat (habitatul 9530*) dintre masivul calcaros Poiana Cicilovete și Șapte Izvoare Reci.

Fig. 23 – Substratul geologic al pinetelor negre (habitatul 9530*) dintre masivul Poiana Cicilovete și Șapte Izvoare Reci este exclusiv reprezentat de calcare masive (pe hartă – seriile cristaline metamorfice (roz), gresiile cuarțitice jurasic inferioare (albastru intens, hașuri circulare), flișul cretacic (verde deschis), gresiile, șisturile argiloase și conglomeratele roșii permiene (maro)).

Fig. 24 – Micile parcele de habitat 9530* cu pin negru de Banat din bazinul Ogașului Slatina (SV) și Ogașului Racoviță – Culmea Cerimoșneacu (NE).

Fig. 25 – Micile parcele de habitat 9530* cu pin negru de Banat din bazinul Ogașului Slatina (SV) și Ogașului Racoviță – Culmea Cerimoșneacu (NE) și substratul lor geologic. În cazul celor două mici segmente din bazinul Slatinei sunstratul este format din aceleași calcare masive jurasic superioare – cretacic inferioare, pe când segmentul nord-estic de pe CulmeaCrimoșneacu (crtografiată ca "pin 15") este singura parcelă naturală de pin negru de Banat aflată pe substrat acid (granitoidele paleozoice de Cerna) din întregul perimetru al P.N. Domogled – Valea Cernei, descoperită și analizată în detaliu de Goia și Groza (2006). Acest segment are o floră acidofilă cu totul deosebită de a pinetelor negre de substrat calcaros și trebuie descris ca aparținând unei asociații vegetale aparte.

Fig. 26 – Fragmentele de habitat 9530* cu pin negru de Banar de la est de Culmea Mohornicului sunt cele mai sudice de pe versantul drept al văii Cernei.

Fig. 27 – Fragmentele de habitat 9539* cu pin negru de Banar de la est de Culmea Mohornicului sunt cele mai sudice de pe versantul drept al văii Cernei și sunt în întregime cantonate pe calcare masive jurasic superioare și cretacic inferioare (figurate cu albasru deschis și respectiv verde închis). Deși partea estică, altitudinal mai joasă, a poligoanelor ce reprezintă limitele parcelelor de pin negru trec în arealul granitoidelor de Cerna (figurate cu roșu) acestea sunt de fapt cantonate pe grohotișul de calcar fixat ce acoperă duprafața de aflorare a granitoidelor.

Fig. 28 – Pinetul negru ("pin 11") de pe versantul de șisturi cristaline și fliș cretacic (fără stâncării de altfel) aflat la nord și deasupra Platoului Coronini, deși cartografiat ca fiind natural de Pătroescu et al. (2007) este o plantație în vârstă de circa 70 de ani.

Fig. 29 – Pinetul negru (poligonul "pin 17") de pe versantul de șisturi cristaline și fliș cretacic (fără stâncării de altfel) aflat la nord și deasupra Platoului Coronini, deși cartografiat ca fiind natural de Pătroescu et al. (2007) este o plantație în vârstă de circa 70 de ani.

91Q0 – Păduri vest-carpatice de Pinus sylvestris pe substrate calcaroase

Monitorizare.

Raportul din literatura naturalistică publicată până acum din bazinul văii Cernei putem anticipa că „pe substrat calcaros ar putea fi prezentă în Munții Cernei asociația Seslerio rigidae – Pinetum sylvestris (Csuros et Spârchez 1963) Csuros et al, 1968”. Pinul Silvestru a fost cunoscut ca o specie care poate fi regăsită în numai în câteva puncte izolate în teritoriul României (Niculescu 1965, Boșcaiu 1971) și anume de la limita inferioară a subalpinului din Munții Godeanu, aceste situate în mare parte pe șisturile cristaline ale Pânzei Getice. Pinele silvestre naturale se mai găsesc în număr mai scăzut pe substrat calcaros în valea Cernei. Literatura de specialitate nu amintește prezența pinilor silvestre de stâncării în valea Cernei. În această zonă sunt prezente pinul negru, situate în aval (33 de km în linie dreaptă pe dreapta văii Cernei și 8.2 km pe stânga).

Pe masivele calcaroase ale Ciucevelor se găsesc pinele silvestre. Acești pini se găsesc exclusiv în aceste masive dar numai în cele nordice situate nord de Cheile Cernișoarei și pe stânga acesteia. Masivele calcaroase ale Ciucevelor nu au mai fost cercetate de botaniști și experți în habitate din cauza că aceste sunt izolate, greu accesibile și îndepărtate din bazinul Cernei. Descoperirile lui dr. Alexandru Sabin Bădărău, dr. Maloș Cristian și dr. Sretko Milanovic în luna august 2014 ne arată că există fragmente din același habitat și pe Ciuceava Neagră, Ciucevița și Ciuceava Prihodului Mare.

În bazinul văii Cernei se găsesc plantații de pin silvestru de 20 – 30 de ani care nu trebuie confundate cu pini silvestru prezenți naturali. Aceste au fost plantate de către om și nu aparțin habitatelor din zonă. Aceste trebuie eliminate de pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei fiindcă polenul acestora călătorind distanțe semnificative poluează genetic pinele silvestre naturale de pe stâncăriile Ciucevelor nordice venind de la pinii din plantațiile extinse situate mai în aval. Plantații de pin silvestru în amestec cu pin negru (de proveniență necunoscută) se află și sub geanțurile de la est de Băile Herculane, inclusiv sub abrupturile Domogledului.

Fig. 30 – Trunchul cu ritidom de culoare ruginie, alături de acele mai scurte verzi-argintii și conurile mai mici fac pinul silvestru de neconfundat cu pinul negru – și orice altă specie de pin.

Fig. 31 – Pin silvestru de circa 40 de ani pe stâncăriile de pe versantul estic abrupt al Ciuceviței, chiar deasupra DN 66A.

Fig. 32 – Detaliu din cadrul habitatului 91Q0 pe Ciucevița unde se observă structura fitocenozei asociației Seslerio rigdae – Pinetum sylvestris.

Fig. 33 – Trunchiuri de pin silvestru doborâte din cauze naturale în cadrul habitatului 91Q0 de pe Ciuceava Neagră. Arborii rareori ating aici vârsta de 60 de ani, din cauza condițiilor dure de mediu și incendiilor naturale periodice.

Fig. 34 – Habitatul 91Q0 pe flancul estic al Ciucevei Negre.

Fig. 35 – Habitatul 91Q0 pe flancul estic al Ciucevei Mari

Fig. 36 – Habitatul 91Q0 (detaliu) pe flancul estic al Ciucevei Mari, unde se pot observa detalii din structura fitocenozei asociației Seslerio rigidae – Pinetum sylvestris.

Fig. 37 – Habitatul 91Q0 pe flancul estic al Ciucevei Mari

Fig. 38 – Specia endemică locală Linum uninerve în habitatul 91Q0 pe flancul estic al Ciucevei Mari

Fig. 39 – Habitatul 91Q0 înconjurat de tufărișurile termofile ale habitatului 40A0* pe coastele sudice inaccesibile ale Ciucevei Prihodului Mare.

Fig. 40 – Ciuceava Văcăriei având pe pedimentul de grohotiș o plantație de brad duglas Pseudotsuga menziesii , molid Picea abies și pin silvestru Pinus silvestris

Fig. 41 – Plantații de pin silvestru Pinus silvestris pe marginea drumului național Baia de Aramă – valea Cernei.

Fig. 42 – Plantație de pin silvestru de mari dimensiuni, realizată peste o tăietură rasă de făget în regenrare, în apropierea ultimelor Geanțuri nordice, în apropiere de Cerna Sat. Acestea pot constitui o sursă foarte puternică de poluare genetică pentru pinetele silvestre din habitatele naturale 91Q0* aflate mai la nord.

Fig. 43 – Plantație amestecată de pin negru și pin silvestru de mari dimensiuni, la baza versantului stâng al văii Cernei, vis-a -vis de Piatra Galbenă.

Cartografiere și inventariere

Masivele calcaroase Ciucevei Negre, Ciucevei Frasinului și Ciucevei Mari limitează strict habitatul care este deosebit de fragmentat și are suprafață de circa 5.8 ha.

Fig. 44 – Fotografie satelitară ce ilustrează amplasarea pinetelor silvestre naturale de stâncării calcaroase (habitatul 91Q0) pe masivele Ciucevelor nordice.

Fig. 45 – Fragmentele de pinete silvestre naturale (habitatul 91Q0, nou semnalat pentru bazinul Cernei) situate pe Ciucevele nordice în locuri foarte greu accesibile. Ele sunt legate exclusiv de calcarele masive jurasic superioare – cretacic inferioare (Formațiunile de Stramberg și de Urgon) ce alcătuiesc în întregime masivele Ciucevelor.

EUNIS G3.4C9 / PAL. HAB. 42.5C9 – Păduri est-carpatice de pin silvestru acidofile cu afin / R4216 Păduri sud-est carpatice de pin silvestru cu Leucobryum glaucul

Pinus Sylvestris este semnalată de către Săvulescu (coord.,1952) în Flora RPR vol.1 (Reipublicae Popularis Romanicae) se poate regăsi în Munții Godeanu între Plaiul Bulzului și Balmoșului iar și sub Gărdomanul ne așteptăm la prezența insulară a Pinului Silvestru care se încadrează în unul sau amândouă din habitatele de mai sus, în funcție de substratul geologic local. Pe substraturile prezente acide, biocenozele cele mai întâlnite aparțin speciei asociației Vaccinio – Pinetum sylvestris Kobendza 1930 em. Passarge 1956 (a nu se confunda cu Vaccinio – Pinetum sylvestris Kleist 1929 em. Matuszkiewicz 1962 din turbării) sau Leucobryo – Pinetum Matusz (1952). Aceste specii nu au fost găsite pe terenul respectiv.

9410 – Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea)

Monitorizare

Pe versanți sudici ai Munților Cernei nu apar pădurile boreale, molidișurile. Făgetele se găsesc în etajul subalpin. Aceste fiind particularități biogeografice ale acestei regiuni. Lung timp era crezut că această limită a etajului boreal / molidișurilor a versantului drept a văii Cernei este cauzată de către om în urma defrișărilor în regiune. Boșcaiu (1971) a contestat această teorie și folosind diagramele polinice a ajuns la concluzia că lipsa molidișurilor din această regiune este naturală. În teritoriul Europei nu s-a produs astfel de defrișare nicăieri.

Molidișurile pure aparținând asociațiilor Hieracio rotundati – Piceetum Pawl. et Br.-Bl. 1939 (pe substrate acide) și Leucanthemo waldsteinii – Piceetum Krajina 1933 (pe substrate bazice) își fac apariția abia în capătul superior al văii Cernei, deasupra pasului Cerna – Jiu, conform hărților existente (Niculescu 1965) iar păduri mixte, boreonemorale respectiv molidișo-făgete Leucanthemo waldsteinii – Fagetum(Soo 1964) Tauber 1977 se află cantonate pe versantul drept al Cernei în Munții Godeanu în întreg bazinul superior al văii Cărbunele, inclusiv afluenții Rădoteasa și Vlăsia (Niculescu 1965). Pădurile menționate de amestec se vor trece în teritoriul habitatului 91V0 al făgetelor dacice.

Fig. 46 – Blocdiagramă reprezentând vegetația forestieră a versantului drept al văii Cernei după Pietriși (2010) în care se observă contrastul clar dintre versantul nordic al Munților Godeanu (unde există, figurat cu roșu intens, conturat clar un etaj boreal al molidului) și cel sudic unde etajul nemoral superior al făgetelor ia contact direct cu subalpinul Se observă doar petele roșii mai puâin intens de pe Culmea Rădoteasa și Plaiul Soarbele ce reprezintă molidișuri de amestec cu fag iar cele de un roșu mai palid aflate în perimetrul pădurii de fag sunt platații de conifere, în primul rând pin silvestru și fag. Molidișurile de pe clina nord-estică a muntelui Oslea Românească nu erau cunoscute niciunui autor până acum, ca atare nu sunt figurate nici aici.

În literatura de specialitate există un singur releveu aparținând asociației Leucanthemo waldsteinii – Piceetum din valea Paltinei (Boșcaiu 1971).

Investigările în P.N. Domogled – Valea Cernei au dezvăluit că molidișurile naturale apar în mici fragmente izolate între ele. Aceste fiind: Molidișurile de pe muntele Oslea Românească, Molidișurile amestecate cu fag din Culmea Rădoteasa, Molidișurile de pe substrat calcaros din arealul Ciucevelor nordice și Plaiul Soarbele.

Molidișurile de pe muntele Oslea Românească.

Fig. 47 – Molidișurile pure compacte de pe flancul nord-estic al muntelui Oslea Românească. Acestea nu au fost semnalate încă de literatura de specialitate.

Fig. 48 – Privire generală asupra molidișurilor de pe flancul nord-estic al muntelui Oslea Românească

Fig. 49 – Privire generală asupra molidișurilor de pe flancul nord-estic al muntelui Oslea Românească

Fig. 50 – Privire generală asupra molidișurilor de pe flancul nord-estic al muntelui Oslea Românească

Fig. 51 – În acest unghi se vede foarte bine limita clară între molidișurile de pe flancul nord-estic al muntelui Oslea Românească și făgeto – molidișurile naturale (aflate în regenerare mai jos) ceea ce conduce la ideea că și aici, cca în arealul pasului Cerna-Jiu s-a intervenit cu plantații de molid peste pădurile native tăiate.

Molidișurile amestecate cu fag din Culmea Rădoteasa

Fig. 52 – Amplasarea amestecurilor de molid și fag din bazinul superior al Cărbunelui, între culmile Micușa și Rădoteasa.

Molidișurile de pe substrat calcaros din arealul Ciucevelor nordice și Plaiul Soarbele

Fig. 53 – Molidiș de stâncărie pe culmea Ciucevei Rotate.

Fig. 54 – Molid pe versantul stâncos al Ciucevei Rotate. În plan ăndepărtat centru-dreapta se văd versanții calcaroși ai Ciucevei Mari, acoperiți cu un amestec de molid și fag de stâncărie pe clinele nordice (dreapta) și făgete de stâncărie pe clina însorită (stânga).

Fig. 55 – Molidișuri de stâncărie pe versantul estic al Ciucevei Rotate.

Fig. 56 – Molidișul dens de stâncărie de pe versantul estic al Ciucevei Rotate.

Fig. 57 – Molidișul natural de stâncărie de pe versantul estic al Ciucevei Rotate.

Fig. 58 – Molidișurile și pinetele silvestre de stâncărie calcaroasă interferând pe flancul estic al Ciucevei Mari.

Fig. 59 – Pe versantul vestic al Ciucevei Mari, imediat sub culme, se poate observa molidișul natural de substrat calcaros.

Fig. 60 – Amestec de molid și fag la sud de Ciuceava Rotată, între aceasta și DN 66A.

Fig. 61 – Amestec de molid și fag la sud de Ciuceava Rotată, între aceasta și DN 66A.

Fig. 62 – Amestec de molid și fag între Ciuceava Rotată și pasul Cerna-Jiu.

Fig. 63 – Amestec de molid și fag în apropierea pasului Cerna-Jiu.

Fig. 64 – Plantațiile de molid (cu material de origine necunoscută) realizate în tăieturle rase din făgete sau molidiso-făgetele naturale interferează în peisaj cu amestecurile naturale de molid și fag și cu molidișurile naturale de stâncărie în apropiere de pasul Cerna-Jiu, provocând și o poluare genetică în masă a populațiilor native de molid. Imagine luată de pe Ciuceava Mare.

Fig. 65 – Plantație de molid de 20 de ani în apropierea pădurii de amestec din imaginea precedentă, la sud de Ciuceava Rotată.

Fig. 66 – Molidișurile (cu foarte puțin fag) de pe plaiul Soarbele la granița dintre P.N. Retezat și P.N. Domogled-Valea Cernei.

Fig. 67 – Amestecurile de molid cu fag (contururi verde închis) și molidișurile de stâncărie (contururi mov) în arealul Ciucevelor nordice și Plaiul Soarbele. Uneori molidișurile de stâncărie interferă cu pinetele silvestre de stâncării calcaroase (contururi roșii) cum se întâmplă pe flancul estic al Ciucevei Mari.

Inventariere și cartografiere.

Suprafața totală a molidișurilor din Oslea Românească, pasul Cerna – Jiu și flancul nord-vestic al Ciucevei Mari este mai puțin de 12 ha. Suprafața molidișurilor cu foarte puțin fag (și cu specii diferențiale ale făgetelor dacice aproape inexistente) cartografiate, care nu le încadrăm din aceste motive la habitatul 91V0 este de circa 83 ha.

2 . HABITATE FORESTIERE – FĂGETE

9110 – Păduri de fag de tip Luzulo – Fagetum, păduri de fag acidofile de tip central-european.

Făgetele din arealul cercetat apar doar insular (Boșcaiu 1971), izolat, pe substrate granitice sau de șisturi cristaline. Sunt încadrabile la una din asociațiile Hieracio rotundati – Fagetum (Vida 1963) Täuber 1987 sau Luzulo albidae – Fagetum sylvaticae Zolyomi 1956.

Făgetele acidofile semnalate foarte fragmentar pe teritoriul Munților Cernei de Boșcaiu (1971 p.429) încadrate la Deschampsio flexuosae – Fagetum Soó (1962) au fost trecute la asociația Hieracio rotundati – Fagetum (Vida 1963) Täuber 1987 de către Goia și Groza (2006). În mod generalizat în făgetele din Valea Cernei, specia diferențială dacică Hieracium rotundatum nu se găsește în lucrarea monografică a lui Boșcaiu (1971 p.429). Speciile dacice caracteristice alianței Symphyto cordati – Fagion Vida 1959 în general lipsesc (aceste fiind Dentaria glandulosa, Symphytum cordatum, Hieracium rotundatum, Chrysanthemum rotundifolium, Pulmonaria rubra) sau se găsesc într-un număr foarte mic în făgetelor Munții Cernei. Unul dintre aceste specii foarte rare este Hieracium rotundatum care se poate găsi în apropierea Băilor Herculane și în molidișurile din apropierea pasului Jiu-Cerna (Boșcaiu 1971, Borza 1931, Georgescu 1934). Luând în considerare opiniile anterioare putem să considerăm că făgetele acidofile semnalate de Boșcaiu (1971 p. 429) se încadrează la asociația Luzulo albidae-Fagetum sylvaticae Zolyomi 1956, deci ambele sunt specia Luzula luzuloides.

Releveele menționate sunt 1- confluența v. Bedina și Cerna; 2- cătun Bogâltin sub Muntele Arjana, pe roci granitice. Făgetele de pe Culmea Siseminului sunt prezente pe interfluviu între altitudine de 550 și 700 m pe substratul acid dat către șisturile cristaline ale Seriei de Neamțu. În condițiile unor precipitații reduse, elemente balcanice / irilice sunt foarte rare, flora fiind alcătuită predominant din elemente central – europene ale făgetelor prezente în habitatele 9130 și 9110. În cazul solurilor vechi acide profunde de tipul luvisol albic și luvisol haptic pe pante sub 15˚ sunt făgete acidofile care se încadrează la asociațiile Luzulo albidae – Fagetum și Festuco drymejae – Fagetum Morariu et al. 1968. Aceste făgete acidofile sunt segmentate cu făgete neutrofile și ușor acidofile, pe pante peste 15˚.

Fig. 68 – Făget de platou pe Culmea Siseminului (habitat 9130) mozaic de fitocenoze ale asociațiilor Festuco drymejae – Fagetum și Luzulo albidae – Fagetum, pe luvisoluri haplice și luvisoluri albice acide, suprapuse șisturilor cristaline din Seria de Neamțu. Este interesantă prezența unui semințiș și lăstăriș des de Acer platanoides în parterul acestor păduri, deși specia ca atare este foarte rară în acest areal.

Inventariere și cartografiere: Suprafața habitatului pe culmea Siseminului nu depășește 70 ha.

9130 – Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, păduri de fag neutrofile de tip central-european

Goia și Groza (2006) încadrează la acest tip de habitat cărpineto-făgetele submontane carpatice Carpino – Fagetum Paucă 1941 menționate și de către Boșcaiu (1971 p. 408). Acest autor specifică următorul lucru în monografia sa “combinațiile cenotice dintre fag și carpen în care (…) aceste esențe ajung în stadiu de maturitate la un raport relativ stabilizat de codominanță sunt larg răspândite în etajul submontan al Carpaților. Totuși în teritoriul cercetat (Munții Țarcu, Godeanu și Cernei – n.a.) această combinație nu are decât o importanță serială fără nici o semnificație zonală, fiind reprezentată mai ales prin pâlcuri instalate în stațiunile defrișate care premerg instalarea făgetelor. În pâlcurile analizate nucleul speciilor caracteristice acestei subalianțe (este vorba de Lathyro hallersteinii-Carpinenion Boșcaiu et al. 1982 (sin. Carpinion dacicum Soo 1962) – n.a.) este slab conturat. În felul acesta încadrarea cenotaxonomică a pâlcurilor din teritoriul cercetat rămâne îndoielnică reprezentând doar cenoze analoage sub aspectul compoziției codominanțelor. ”

Considerările lui Dr. Alexandru Bădărău sunt în legătură cu acestea " Deși prezent pe lista standard a ROSCI 0069 Domogled – Valea Cernei, acest tip de habitat și asociația menționată mai sus am considerat că sunt îndoielnic prezente aici, nefiind deloc caracteristice pentru realitățile biogeografice ale Munților Cernei și Mehedinți. Rarele pâlcuri de carpen și fag găsite aici au o semnificație plagioserială, având o natură pur antropică."

Celelalte două asociații de făgete încadrate la acest tip de habitat de către Gafta și Mountford (2008) respectiv Galio schultesii – Fagetum (Burduja et al. 1973) Chifu et Ștefan 1994 și Lathyro veneti – Fagetum (Dobrescu et Kovács 1973) Chifu 1995 aveau o probabilitate de a fi prezente la periferia sudică a P.N. Domogled – Valea Cernei pe substraturile de șisturi cristaline pe care lipsesc elementele balcanice / ilirice.

Fig. 69 – Culmea Siseminului la îmbinrea cu Culmea Mohornicului, pe versantul drept al Cernei, deasupra Platoului Coronini. Versantul cu expoziție general sud-estică este acoperit cu gorunete ilirice (habitatul 91L0) ce se încadrează asociației Galio kitaibelianae – Quercetum petreae sun care până la 350-420 m altitudine se află o nandă de cereto – gorunete (încadrate habitatului 91M0). Platourile înguste de pe culme și versantul opus sunt acoperite de un mozaic de făgete neutrofile și acidofile aparținând habitatelor 9130 și 9110.

Fig. 70 – Făgete din habitatul 91K0, fitocenoze forestiere aparținând asociației Geranio macrorrhizi – Fagetum asociație de substrat stâncos și grohotișuri semifixate calcaroase pe flancul estic al Ciucevei Negre.

Inventariere și cartografiere. Suprafața acestui habitat pe Culmea Siseminului este sub 140 ha.

Fig. 71 – Poziționarea făgetelor din habitatele 9110 și 9130 pe Culmea Siseminului, între altitudinile de 550 și 700 m pe șisturile cristaline acide

Fig. 72 – Substratul geologic al făgetelor de pe Culmea Siseminului între 550 – 700 m este format din șisturi cristaline foarte acide (Seria de Neamțu – hașuri verticale pe fond roșu) ce determină formarea de soluri sărace în nutrienți ce alături de cantitățile mai scăzute de precipitații deteemină instalarea unor habitate forestere sărace floristic, în care speciile indicatoare ilirice și balcanice sunt rare. De aceea, acestea pot fi încadrate ca insule de habitate 9130 și 9110, condiționate edafic și climatic. Pe pantele de până la 150 se instalează făgetele cu covor ierbaceu mai mult sau mai puțin compact (9110) acidofile pe soluri de tip Luvisol albic și haplic, iar pe pantele mai mari făgetele aparținând habitatului 9130 pe cambisoluri eutrice și districe. Mozaicul foarte fragmentat alcătuit de aceste habitate nu se poate reda cartografic.

9150 – Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero – Fagion, făgete de substrate calcaroase sau bazice, de tip central-european.

Făgetele respective preferă substrate stâncoase calcaroase, dar se găsesc rar si pe substrate amfibolitice sau bazaltice, având drept caracteristică abundența speciilor de orhidee, mai ales în următoarele genuri Epipactis (E. helleborine, E. leptochila, E. microphylla, etc) și Cephalanthera (C. rubra, C. longifolia, C. damasonium).

Principala asociație la care sunt încadrate după Sanda et al. (2008) este Epipacteto – Fagetum Resmeriță 1972 (la Gafta și Mountford 2008, Epipactidi – Fagetum Resmeriță 1972), care este echivalentul / vicariantul carpatic al asociației central-europene Cephalanthero – Fagetum Oberdorfer 1957. Boșcaiu (1971) și alți oameni de știință nu vorbesc despre prezența acestor făgete în Valea Cernei. În habitatul ROSCI 0069 Domogled – Valea Cernei a fost introdus fiindcă se găsește pe suprafețe considerabile. Totuși în peisaj se găsesc făgete irilice ale asociației Aremonio agrimonioidi – Fagetum în număr mai mare. Epipactido – Fagetum aparține alianței făgetelor dacice Symphyto cordati – Fagetum și nu făgetelor central europene neutrofile Cephalanthero – Fagion. Alianța nu face parte habitatelor din Carpații românești și din acest motiv habitatul 9150 ar trebui exclus de pe teritoriul României. Mai putem găsi informații despre subasociația Carpino – Fagetum Paucă 1941 cephalantherietosum Coldea 1975 care s-ar încadra tot în habitatul despre care vorbește Gafta și Mountford 2008. Caracteristicile non-naturale ale rarelor pâlcuri de cărpineto-făgete ne arată că aceste nu ar trebui să fie prezente aici.

91V0 – Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)

Problema biogeografică a celor două mari alianțe geografice ale făgetelor: făgetele ilirice și făgetele dacice în Valea Cernei

Cartografierea făgetelor de pe valea Cernei este o probemă complicată care necesită cunoaștere detaliată despre făgetele din perimetrul văii Cernei. Fără aceste informați investigarea biogeografică este dificilă și confuză.

Cum a fost prezentat și în capitolul introductiv asupra făgetelor din Valea Cernei, în Banatul sudic și Oltenia, speciile care sunt caracteristice făgetelor dacice lipsesc sau sunt prezente numai extrem de rar. Se pot găsi numai doi insule mici în aceste habitate. Aceste sunt Pulmonaria rubra din Munții Mehedinți (de la Mușuroane și Balta Cerbului) au prilejuit descrierea de către Goia și Groza (2006) a unor făgete încadrabile la alianța făgetelor dacice (făgeto -.brădete de fapt) Pulmonario rubrae – Fagetum(Soó 1964) Täuber 1987 total izolate în mijlocul fondului dat de făgetele ilirice Aremonio agrimonioidi – Fagetum. Aceste sunt faciesuri locale, despre care găsim informați în monografia lui Bușcaiu (1971). Mai frecvent făgetele dacice se pot întâlni doar în apropierea pasului Cerna – Jiu și aici spre nord și est pretutindeni în Carpați. În bazinul de Vest deja făgetele dacice dimpreună cu speciile lor caracteristice sunt mai răspândite. În valea Cărbune / Stâna Mare, pe versanții sudici ai Munților Godeanu se găsesc fitocenoze boreonemorale ale făgeto-molidișurilor Chrysanthemo rotundifolio – Fagetum (Soó 1964) Täuber 1987 încadrate la alianța făgetelor dacice. În acestea, speciile caracteristice pentru Symphyto – Fagion, Pulmonaria rubra, Symphytum cordatum, Dentaria glandulosa sunt o prezență comună.

În pădurile de fag de pe Valea Cernei cele dominante sunt Aremonio agrimonioidi – Fagetum Boșcaiu (1971) care sunt subordonate artificial în lucrările fitocenologice românești contemporane în alianța făgetelor dacice Symphyto cordați – Fagion (ex. Sanda et al. 2008) în pofida evidențelor exprimate chiar în aceeași lucrare (p. 377-378): “grupează făgetele montane bănățene din cadrul cărora lipsesc speciile dacice(s.n.). Apar însă, într-un număr din ce în ce mai mare.” După Gafta și Mountford (2008) aceste sunt importante din punct de vedere floristic, făgetele subtermofile din sud-vestul țării reprezintă o tranziție între făgete carpatice Symphyto-Fagion) și cele ilirice (Aremonio-Fagion). Majoritatea speciilor ilirice caracteristice lipsesc de la noi, de exemplu: Cyclamen purpurascens, Vicia oroboides, Epimedium alpinum, Lamium orvala, Hacquetia epipactis, Anemone trifolia, Cardamine trifolia, Geranium nodosum,Helleborus niger, Senecio ovirensis. Speciile care sunt rar caracteristice la noi sunt: Dentaria enneaphyllos și Daphne laureola. La periferia a acestei alianței făgetelor ilirice din sudul Banatului și Olteniei este normal să prezinte o rarefiere în elemente caracteristice zonale. În acest caz explicat mai sus putem înțelege dificultățile cenotaxonomice accentuate și problemele cu lipsa unor studii comparative asupra făgetelor moesice. Această problemă de înțelegerea fundamentală a făgetelor bănățene și oltene este prezent de 40 de ani, acesta fiind exprimată de către academicianul Nicolae Boșcaiu si nu s-a rezolvat nici astăzi.

Gafta și Mountford (2008) în lucrarea lor de sinteză asupra habitatelor Natura 2000 din România încadrează și asociația Aremonio agrimonioidi – Fagetum în habitatul 91K0 al făgetelor irilice. Această asociație astfel nu este subordonată în 91V0 – făgetele dacice așa cum este încadrat în sintezele recente fitocenologice din literatura română. În mod asemănător procedează și Doniță et al. (2005) în sinteza asupra habitatelor din România, Coldea (1991) în sinteza sa asupra vegetației carpatice, etc. Gafta și Mountford (2008) au o mențiune importante: “aceste făgete ilirice sunt extrazonale în țara noastră, deoarece apar exclusiv pe substrate carbonatice”. Acest lucru a ajutat în păstrarea identități cenologice a acestora în sud-vestul României unde climatul este mai favorabil pentru făgete dacice.

Separarea clară a făgetelor ilirice și a celor dacice în Banat și Oltenia are la bază două tipuri distincte de identificare dar practic contemporane de colonizare postglaciară / subatlantică a fagului în Carpați: primul este cel nordic, reprezentat de Fagus sylvatica care a ajuns pe calea Dinarii de Nord – Alpi – Carpați de nord vest reușind că colonizeze cea mai mare parte a lanțului Carpaților românești. Este și astăzi predominant în etajul nemoral superior al acestora : alianța Symphyto cordati-Fagion. Cealalaltă alianță, sud-vestic reprezentat exclusiv de Fagus taurica / Fagus orientalis(dar poate și împreună cu Fagus sylvatica) ajungând până munți banatului sudic și ai Olteniei, trecând Dunărea: Aremonio agrimoniodi – Fagion Salvatore 1931. Acest val de răspândire probabil nu a fost limitat la sud-vestul țării ci s-a extins departe spre est, ajungând până la Dobrogea de nord și Podișul Central Moldovenesc. Astfel interferând larg cu făgete dacice venite dinspre nord-vest ( acesta a format subalianța Asperulo taurinae – Fagenion tauricae Popescu et Sanda 2003). Fagus taurica trebuia să ajungă din estul României în postglaciar din Crimeea-Caucaz sau trebuia să fie conservat aici ca într-o zonă protejată, într-un refugiu glaciar. Ajută această teorie și descoperirea făgetelor taurice din valea Vâlsanului în 2002 (Sanda et al. 2008) și a celor din nord-estul Transilvaniei (Roman,1996). Aceste sunt poziționate intermediar între cele din Moldova centrală / Dobrogea nordică și cele din Banatul sudic / Oltenia nord-vestică.

Boșcaiu (1971) a fost primul care a menționat existența celor două valuri de colonizare diferită ale fagului (nord-vestic, formator al făgetelor dacice și sud-vestic, generator al făgetelor ilirice). Acesta fiind confirmate trei decenii mai târziu de către Tanțău (2006). Boșcaiu a efectuat cercetări palinologice, floristice și fitocenologice și cariologice. Din cauza că aceste făgete prezintă multe elemente comune este a problemă de biogeografie mare diferențierea acestora. Astfel de probleme de interferență se găsesc si în spațiul geografic al Sloveniei. (Golob et Kutnar, 2006).

Alianța Symphyto cordati – Fagetum a făgetelor dacice și habitatul 91V0, răspândită în areal destul de mare pe stâncăriile mai ales calcaroase din Valea Cernei este cea făgetelor de surduc, Phyllitidi – Fagetum Vida (1959) 1963. Aceste sunt adăugate oarecum artificial habitatului 91V0 prezentând mai mult afinități pentru habitatul 9180*. Împreună cu asociațiile Aceri-Fraxinetum Paucă 1941 (syn. Acereto-Ulmetum Beldie 1951), Corylo-Tilietum cordatae Vida 1959, făgetele de surduc Phyllitidi – Fagetum sunt atașate aceleiași alianțe Moehringio muscosae – Acerenion Boșcaiu et al. 1982 (vicarianta alianței central-europene Tilio-Acerion Klika 1955 (Acerion pseudoplatani Oberdorfer 1957). acesta a justifica cauza de încadrare al aceleași habitat, 9180*.

Boșcaiu explică sinteza sa 9 relevee din cadrul Phyllitidi – Fagetum. Vorbește despre două specii caracteristice alianței făgetelor dacice, Symphytum cordatum și Dentaria glandulosa apar numai în patru relevee, trei dintre acestea se află spre nord, în apropierea pasului Cerna-Jiu Ciuceava Frasinului, Izvorul Cernei, Cheile Cernișoarei) în apropierea limitei geografice între făgetele irilice in Banat și cele dacice, ce domină partea vestică a văii Jiului. În cazul unor discuții cu autorii sintezei asupra interpretări habitatelor Natura 2000 din România (Gafta și Mountford, 2008) se va putea obține acordul formal transferului făgetelor încadrabile la asociația Phyllitidi – Fagetum cu Asplenium scolopendrium la habitatul 9180* și atunci va fi posibil eliminarea acestui habitat -91V0 al făgetelor dacice de pe teritoriul PN Valea Cernei – Domogled cu excepția a făgeto-molidișurilor asociației boreonemorale Leucanthemo wladsteinii – Fagetum (Soo 1964) Tauber 1977, de pe versanții Munților Godeanu – bazinul văii Cărbunele / Stâna Mare.

Fig. 73 – Culoar torențial pe o linie de falie, cu Geranio macrorrhizi – Fagetum (habitatul 91K0) pe flancul nordic al Ciucevei Mari.

Fig. 74 – Substratul unui făget de stâncărie calcaroasă și grohotiș semifixat calcaros de pe versantul drept al Cheilor Bobotului. În raporturi de codominanță se află Asplenium scolopendrium specie caracteristică asociației Phyllitido – Fagetum încadrată habitatului 91V0 și Geranium macrorrhizum caracterstică habitatului 91K0. Această imagine sugerează clar tranziția dintre cele două tipuri geografice de habitate de făgete de pe valea Cernei, o situație frecvent întânită. Totuși, datorită contextului general oferit de făgetele ilirice din jur cu Aremonia agrimonioides și alte specii balcanice / ilirice și datorită lipsei altor specii caracteristice făgetelor carpatice din aceste făgete de substrat calcaros, am preferat să le încadrăm contextului făgetelor ilirice, 01K0, până la sud de Cheile Cernișoarei.

Inventariere și cartografiere. Suprafața făgetelor din extremitatea nordică a P.N. Domogled – Valea Cernei ce pot fi încadrate în habitatul 91V0 este de 1762 ha.

91K0 – Păduri ilirice de Fagus sylvatica (Aremonio-Fagion)

Pădurile irilice Aremonio agrimonioidi – Fagetum (Boșcaiu 1971) domină arealul văii Cernei în aproximativ 90% din suprafață. Acestea constituie o periferie îndepărtată a alianței Aremonio-Fagion care au caractere clare de tranziție spre făgetele dacice Symphyto cordati – Fagion. Sărăcia în speciile irilice în valea Cernei din PN Domogled – Valea Cernei se reflectă în cele douăsprezece releve publicate de Boșcaiu (1971). Autorul precizează că în aceste păduri se găsește și fagul moesiac , Fagus sylvatica ssp. moesiaca într-un număr destul de considerabil.

Popescu et Sanda 2002 descrie o asociație Galio kitaibelianae – Fagetum tauricae pe valea Vâlsanului ca și un fitotaxon endemic local ar putea fi prezentă și ea în valea Cernei dat fiindcă atât endemismul Carpaților Meridionali de vest Galium kitaibelianum cât și Fagus taurica nu sunt rare în arealul văii Cernei. Cu ajutorul carourilor unde Boșcaiu (1971) semnalează prezența acestor două specii putem definii o zonă unde această problemă de cartografiere va ieșii la evidență.

Pe fondul făgetelor ilirice (zonale, după Boșcaiu (1971), extrazonale – fiind legate strict de calcare după Gafta și Mountford (2008) încadrabile la asociația precedentă, apar insular o serie de făgete pe ocurențele de șisturi cristaline și granitoide cu soluri acide, descrise de Boșcaiu drept Galio rotundifolio – Fagetum Boșcaiu 1971. Din cauza apariției acestor mici insule de făgete acidofile în zone unde se găsesc asociații de Aremonio agrimonioidi – Fagetum, au fost considerate tot făgete irilice. Deci din releveele publicate lipsesc deosebirile acestor specii, prezenți numai în număr mic. Specia diferențiată, Galium rotundifolium, care nu este una irilică cu una care se poate găsi în areal larg în Europa centrală și în centrul Africii. Totuși asociația studiată de către Resmeriță (1972) pe valea Țesnei este un fitotaxon endemic local al Cernei și al P.N. Domogled – Valea Cernei. Dacă acesta va ajunge să fie încadrată în habitatul 91K0 va trebui delimitată din cauza proprietăților speciale al acestuia. Această diferențiere se poate face și în cazul făgetelor acidofile irilice cu caracter endemic local de făgetele acidofile de tip central – european ale habitatului 9110. O cartografiere foarte detaliată ar putea să arate că de fapt pe valea Cernei de fapt există numai făgete acidofile încadrabile în habitatelor 9110.

Asociații de făgete ce ar trebui luate mai în considerare în valea Cernei sunt făgete de mojdrean – Ornetum Zólyomi 1954 și făgetele cu alun turcesc, Corylo colurnae – Fagetum (Jov. 1955) Borhidi 1963.

Fitocenozele asociației Geranio macrorrhizi-Fagetum (Borza 1933) Soó 1964 în multe locuri din munții Banatului și Olteniei ocupă stâncăriile si grohotișurile însorite, aceste sânt considerate drept făgete irilice ale habitatului 91K0. Cele șase relevee publicate de către Boșcaiu (1971) arată că seamănă foarte mult cu Phyllitidi – Fagetum. Relevee din Phyllitidi – Fagetum și Geranio macrorrhizi – Fagetum sunt regăsite în aceleași locații din valea Cernei și acest lucru arătând importanta legătură între cele două asociații.

O deosebire cu caracterul mai xeric și mai termofil al fitocenozelor Geranio macrorrhizi – Fagetum este dat de Boșcaiu (1971). Geranio macrorrhizi – Fagetum aparține subalianței Moehringio muscosae – Acerenion a pădurilor de surduc și habitatului 9180*. Datorită asemănărilor clare enunțate mai sus Coldea (1991) în sinteza sa asupra vegetației din Carpații Românești consideră făgetele de stâncării cu Geranium macrorrhizum doar ca o subasociație a făgetelor de surduc, Phylitidi – Fagetum (Vida 1959) 1963 geranietosum (Boșcaiu 1971) Coldea 1991 care ar rămâne unică pentru teritoriul cercetat, consfințind astfel trecerea acestora la subalianța Moehringio muscosae – Acerenion.

În cazul făgetelor și pădurilor de surduc cartografierea și monitorizarea este o mare problemă. Această problemă se creează din cauza că speciile diferite se găsesc pe aceleași stâncării și grohotișuri calcaroase. Putem vorbi despre patru asociații diferite care se întrepătrund intim, aparținând patru habitate diferite (9180*, 9150, 91V0, 91K0). Dezordinea și entropia fotosociologică prezentă a făgetelor, pădurii de stâncării și grohotișuri calcaroase ar avea nevoie de o ordonare pentru a evita confuziile care pot apărea în cercetările viitoare. Probabil ar fi o alegere bună de a lua în considerare doar fitocenozele aparținând făgetelor asociației Geranio macrorrhizi – Fagetum amestecate cu alte specii nedominante de fag (din subalianța Moehringio muscosae – Acerenion) și încadrarea unitară acestora în habitatul 9180*. Acest lucru ar ajuta în respectarea asemănărilor ecologice evidente și ar micșora dificultățile în cartografierea de spații largi în viitor. În final această unire ar desființa denumirea habitatului central-european 9150 în teritoriul văii Cernei.

Prezența pădurilor de fag: făgete neutrofile central – europene 9130, făgete acidofile central-europene 9110, făgete de substrate calcaroase de tip central – european 9150, făgete dacice 91V0, făgete ilirice 91K0 amestecate cu insulte ale habitatului 9180* al pădurilor de surduc este o entropie luând în considerare arealul restrâns. Creează o situație în care nu se poate delimita diferitele specii și fără acesta este imposibilă crearea unei imagini ecologice asupra făgetelor din valea Cernei.

Fig. 75 – Proporția teiului Tilia tomentosa poate fi ușor estimată în cadrul făgetelor ilirice din habitatul 91K0 de pe valea Cernei. Adeseori aceasta ajunge la peste 20%.

Fig. 76 – Habitatul 91K0, făgete ilirice, fitocenoze ale asociației Aremonio agrimoniodis – Fagetum în valea Balmoșului, la limita pădurii, circa 1500 m altitudine.

Fig. 77 – Habitatul 91K0 făgete ilirice în bazinul superior al văii Scotina. În prim plan se observă inflorescențele galbene ale speciei caracteristice Aremonioa agrimonioides.

Fig. 78 – Aremonia agrimoniodides specie caracteristică pentru făgetele ilirice (habitatul 91K0) în făgetele de pe Valea Craiovei.

Fig. 79 – Pe versantul drept al Cernei, etajul boreal al molidișurilor lipsește. În Munții Cernei și Godeanu de sud, făgetele iau contact direct cu etajul subalpin. În imagine, habitatul făgetelor ilirice 91K0 ia contact direct cu pajiștile și tufărișurile subalpine pe valea Balmoșuui.

Fig. 80 – Potențialul ecologic pentru habitatele de făgete (Pietriși 2010) pe versantul drept al văii Cernei în arealul Munților Godeanu.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de făgetele ilirice (91K0) pe versantul drept al Cernei este de 13.243 ha.

? 9180* – Păduri din Tilio – Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene

Acest habitat este legat în Carpați de subalianța Moehringio muscosae – Acerenion Boșcaiu et al. 1982 a pădurilor de surduc. Din habitat sunt scoase asociațiile de făgete de surduc Phyllitidi – Fagetum și Geranio macrorrhizi – Fagetum (sau Phyllitidi – Fagetum geranietosum), aceste au fost trecute în habitatele 91V0 și 91K0. Aici au rămas doar pădurile de: Tilia cordata, Fraxinus excelsior, Ulmus glabra, Acer pseudoplatanus. Din cauza acestei separări a habitatelor nu avem un suport ecologic logic și real pentru monitorizarea în viitor.

Pădurile de surduc prezintă un caracter unitar în toată Europa Centrală. Munți fitocenologi români cred că în realitate aceste deosebiri nu există între subalianța pădurilor de surduc carpatine Moehringio muscosae – Acerenion Boșcaiu et al. 1982 și alianța pădurilor de surduc central-europene Tilio – Acerion Klika 1955 (Acerenion pseudoplatani Oberdorfer 1957), considerănd că și în Carpați ar exista, fapt, doar ultima, separată de alianța făgetelor dacice Symphyto cordati – Fagion.

De către Boșcaiu (1971) pădurile semnalate de surduc în valea Cernei sunt Phyllitidi – Fagetum și Geranio macrorrhizi – Fagetum (Phyllitidi – Fagetum geranietosum). Goia și Groza (2006) scrie despre fitocenozele Acereto – Fraxinetum Tx. 1937 (Aceri-Fraxinetum Paucă 1941, Acereto-Ulmetum Beldie 1951) care se află în Balta Cerbului, Munții Mehedinți. Dr. Alexandru Sabin Bădărău și echipa lui nu au găsit fitocenoze de făgete, astfel consideră că habitatul nu este prezent pe versantul drept al văii Cernei și nici în arealul Ciucevelor.

Problema separării și cartografierii pădurilor de substrate calcaroase stâncoase (făgetele din habitatul 9150, făgetelor de tip Phyllitidi – Fagetum din habitatul 91V0) și a pădurilor de surduc (9180*)).

Din cauza reliefului al masivelor calcaroase în Carpații românești este dificil tragerea unei linii de limită între Epipacteto-Fagetum și Phyllitidi-Fagetum deși teoretic nu este greu de diferențiat unul de celălalt. Cele două specii se încadrează în două habitate diferite care sunt 9150 și 91V0. Există o tranziție între cele două fitocenoze și astfel ne întâlnim cu o mozaicare. (mai ales în habitatul 91V0).

Tot pe masivele calcaroase, se găsesc frecvent areale largi de tranziție între fitocenozele acestor două asociații sus menționate și asociațiile echivalate habitatului 9180*. Astfel mozaicarea se referă deja la trei habitate diferite. În viitor aceste tipuri de habitate cu aceste asociați prezente trebuie revizuite. Phyllitidi – Fagetum în prezent încadrat în habitatul 91V0 și asociațiile habitatului 9180 sunt considerate în geobotanica românească ca aparținând la aceeași alianță Moehringio muscosae – Acerenion Boșcaiu et al. 1982. Lucrările românești arată asemănările și interferențele inerente celor două asociații unite și deci încadrate astfel artificial la habitate diferite ( din cauza absenței dominanței fagului în 9180*).

În acest habitat putem încadra și fitocenozele din asociația Seslerio rigidae – Fagetum Soo et Vida 1963 care sunt pajiști calcifile de stâncării calcaroase umbrite și semiumbrite cu rariști de fag. aceste reprezintă în mod evident, de fapt, un ecoton între habitatele 9150 și 6179.

Fig. 81 – Tăieri rase lăsate în regenerare naturală în făgetele ilirice 91K0 de la limita superioară a pădurii (1500m) pe versantul Munților Godeanu. În ultimul plan se poate vedea banda de protecție lăsată la contactul cu pășunile subalpine, lată de circa 200m, o practică silvică uzuală.

Fig. 82 – Defrișare rasă de mari dimensiuni în făgetele ilirice (habitatul 91K0) în regenerare naturală pe versantul estic al Culmii Olanului.

Fig. 83 – Practica plantării de specii de conifere în parchetele unde s-au făcut tăieri rase în făgete trebuie stopată fiind extrem de dăunătoare din punct de vedere ecologic. Fotografie din apropierea pasului Cerna – Jiu.

Fig. 84 – Plantație de molid (partea superioară) și brad duglas (partea inferioară) după tăierea făgetelor de grohotiș (habitat 91K0, Geranio macrorrhizi – Fagetum) de pe pedimentul calcaros al Ciucevei Ogașului Cald.

Fig. 85 – Tăieturi rase în făgetele ilirice (habitatul 91K0) de la nord de culmea Oslea Românească.

Problema mestecănișurilor și a asociației Sorbo-Betuletum pendulae Dihoru 1975.

În aceste fitocenoze este vorba despre mesteacăn și plop tremurător, aceste acoperind cel puțin 65 ha în masivele nordice ale Ciucevelor. Pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei, în mod interesant mesteacănul și plopul tremurător nu se găsesc în mod frecvent. Un posibil răspuns ar fi că ele s-au extins în urma unor incendii de acum circa 50 de ani.

Fig. 86 – Mestecănișuri rare, cu prezența importantă și a plopului tremurător și scorușului comun (alpturi de Sorbus cretica, Sorbus borbasii) apar frecvent pe crestele calcaroase ale Ciuccvelor (în imagine o porțiune din Ciuceava Mare).

Fig. 87 – Mestecănișuri cu plop tremurător pe Ciuceava Neagră.

3. HABITATE FORESTIERE – PĂDURI DOMINATE DE SPECII DE QUERCUS ȘI ALTE TIPURI DE PĂDURI

91L0 – Păduri ilirice de gorun cu carpen (Erythronio-Carpinion)

Monitorizare

Aceste habitate prezentate sunt alcătuite din gorun, carpen, gorun auriu, tei argintiu și gorun ardelenesc. Se găsesc în jumătatea inferioară a bazinului văii Cernei. Habitatul este definit de către Gafta și Mountford (2008) în următorul fel: “pădurile de gorun și carpen din sud-vestul țării reprezintă o tranziție între goruneto – cărpinetele dacice (Lathyro hallersteinii – Carpinion) și cele ilirice (Erythronio – Carpinion). De la noi lipsesc aproape toate speciile ilirice nemorale, dintre care unele sunt caracteristice alianței (Crocus neapolitanus și Loniceracaprifolium), iar altele sunt diferențiale pentru subalianța subpanonică Lonicero caprifoliae – Carpinenion (Vicia oroboides, Helleborus atrorubens, Helleborus dumetorum) – cea mai apropiată floristic de goruneto-cărpinetele din Banat. Acestea se individualizează doar prin prezența lui Helleborus odorus, Asperula taurina, Ruscus hypoglossum, R. aculeatus, Tamus communis. Ca și făgetele analoage de la habitatul 91K0, aceste goruneto – cărpinete sunt extrazonale în România, întâlnindu-se exclusiv pe substrate carbonatice.”

Boșcaiu (1971) vorbește despre o singură asociație care poate fi încadrat în acest tip de habitat, Genisto pilosae – Quercetum petraeae (Magyar 1933) Zolyomi et al. 1957 ex Soó 1963, Genisto pilosae – Quercetum petraeae poate fi găsit în România numai în valea Cernei – la Șapte Izvoare Calde, Mehadia pe Dl. Străjuț și culmea Siseminului (toate în limitele PN Domogled-Valea Cernei). Investigările arată că Genista pilosa este rară în aceste areale și gorunetele din regiune nu sunt încadrate în habitat potrivit (lucrul care reiese din lucrarea lui Bușcaiu (1971 p. 106-107). Singurele gorunete încadrabile se află deasupra Băile Herculane, în rezervația Iardașița. Goruntele în cea mai mare parte sunt alcătuite din Quercus petraea ssp. dalechampii, Q. petraea și în foarte mică măsură Q. petraea ssp. polycarpa.

Fig. 88 – Gorunetele ilirice din habitatul 91L0 pe versantul cu expoziție sud-estică al Culmii Siseminului. Fitocenozele aparțin asociației endemice regionale Galio kitaibelianae – Quercetum petreae, larg răspândită numai în bazinul inferior al Cernei și în Defileul Oltului. Se observă că multe exemplare de gorun, pe toată suprafața versantului, depășesc 100 de ani.

Fig. 89 – Genista pilosa specie atlantică – mediteraneană – central europeană saxifilă este o prezență rară în pădurile de pe Valea Cernei, și numai în cele de pe substrate stâncoase nude, cum sunt cele de deasupra gării Băile Herculane.

Fig. 90 – Gorunetele acidofile cu Genista pilosa de pe stâncăriile de șisturi cristaline abrupte de deasupra gării Băile Herculane. Cerul participă proporție redusă în aceste păduri, de aceea fășia îngustă forestieră de deasupra gării (încadrată azi rezervației naturale Iardașița) nu trebuie considerată ca încadrabilă habitatului 91M0 ci gorunetelor ilirice, 91L0.

Fig. 91 – Gorunetele acidofile cu Genista pilosa de pe stâncăriile de șisturi cristaline abrupte de deasupra gării Băile Herculane. Cerul participă proporție redusă în aceste păduri, de aceea fășia îngustă forestieră de deasupra gării (încadrată azi rezervației naturale Iardașița) nu trebuie considerată ca încadrabilă habitatului 91M0 ci gorunetelor ilirice, 91L0.

Fig. 92 – Gorunetele de pe stâncăriile foarte abrupte de șist de deasupra Băilor Herculane sunt invadate pe alocuri de zeci de exemplare de Biota orientalis – tuia chinezească ce s-a raspândit aici cu ajutorul păsărilor ce consumă pseudobacele cărnoase ale speciei. Este unicul caz de acest tip documentat de noi în țară, tuia chinezească nefiind cunoscută ca o specie cu potențial invaziv.

În studiul preliminar era firmat următorul lucru: este destul de probabil să se identifice și fitocenoze ale asociației regional endemice (pentru Carpații Meridionali de vest) Galio kitaibeliani – Quercetum petreae Popescu et Sanda 1999. Asociația este menționată de Sanda et al. (2008) de pe valea Cernei”. Galium kitaibelianum este comună în valea Cernei în Gorunetele pure și se găsesc împreună cu Gorunetele pure, tei argintiu și cărpiniță din Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Gorunetele cu Galium kitaibelianum se pot găsi mai des în defileul Oltului și văii Cernei acesta fiind rară în alte regiuni. Pădurile în P.N. Domogled – Valea Cernei sunt prețioase pentru zestrea naturală a României.

În timpul cartografieri arealelor unde sunt prezente gorunete au apărut probleme în legătură cu habitatul 91M0. Cerul Quercus cerris, se găsește în proporție mică pe Valea Cernei inferioară, cum se găsește în număr redus în teritoriul rezervației Iardașița. Probelmă totuși este că goruneto – ceretele este considerat ca și specie care reprezintă habitatul 91M0. Este greu de a pune o limită între cele două tipuri de habitate fiindcă fac un corp comun în realitate.

Fig. 93 – Gorunete de 20-30 de ani cu Galium kitaibelianum, cel mai comun tip de gorunet de pe Valea Cernei inferioară și din cuprinsul rezervației naturale Iardașița (unde a fost realizată fotografia) . Galium kitaibelianum este o prezență frecventă, pe alocuri chiar comună în aceste păduri ce conțin numeroase elemente floristice balcanice ce pot fi considerate ca aparâinând unei asociații regional endemice Galio kitaibeliani – Quercetum petreae caracteristică pe suprafețe mai mari numai văii Cernei și Defileului Oltului. Asociația este încadrată gorunetelor ilirice – habitatul 91L0.

Fig. 94 – Gorunete de 60-80 de ani cu Galium kitaibelianum, cel mai comun tip de gorunet de pe Valea Cernei inferioară pe clinele însorite din bazinul inferior al văii Scotina. Galium kitaibelianum este o prezență frecventă, pe alocuri chiar comună în aceste păduri ce conțin numeroase elemente floristice balcanice ce pot fi considerate ca aparâinând unei asociații regional endemice Galio kitaibeliani – Quercetum petreae caracteristică pe suprafețe mai mari numai văii Cernei și Defileului Oltului. Asociația este încadrată gorunetelor ilirice – habitatul 91L0.

Fig. 95 – Galium kitaibelianum specie endemică pentru partea de vest a Carpaților Merdionali, caracteristică pentru gorunetele de pe valea Cernei – habitatul 91L0 – fotografiată pe versantul abrupt al rezervației Iardașița, lângă Ogașul lui Dop.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de habitatul 91L0 pe versantul drept al Văii Cernei și în arealul Iardașița este de 877 ha.

91M0 – Paduri balcano-panonice de cer si gorun

Acest habitat este comun în bazinul inferior al văii Cernei, totuși nu apare în fișa standard. Este menționat de Goia și Groza (2006) și descris sumar de Boșcaiu (1971).

Goia și Groza (2006) citează următoarele asociații după Boșcaiu (1971): Quercetum petraeae – cerris Soó 196, Quercetun farnetto – cerris (Georgescu 1945) Rudski 1949, Potentillo micranthae – Quercetum petraeae – cerris Horvat (1956) 1959.

Prima asociație se găsește rar în bazinul inferior al Cernei, fără precizări geografice în literatură. Cerul totuși este o specie prezentă în treimea de vest a Romăniei sub altitudinea de 600 m. Inclusiv în Culuarul Timiș – Cerna. În partea inferioară a Văii Cernei prezența cereto-gorunetelor este foarte modestă, apar în bande înguste la baza gorunetelor ilirice 91L0.

Goruneto – ceretele se găsesc în bazinul superior al văii Mari la est de Mehadia, până la limita cu făgete și gorunetele de pe Culmea Siseminului.

Quercetum farnetto – cerris a doua asociație, fiind identificată pe baza releveului de la Mehadia din Valea Mare (Boșcaiu 1971 p. 436-438). Bazinul inferior se localizează în afara, iau bazinul superior în interiorul teritoriului P.N. Domogled – Valea Cernei. Subasociația carpinetosum orientalis (Knapp 44) Jov. 55 este indicată de către Boșcaiu (1971) p. 435 fără relevee de pe culmile dintre Mehadia și Băile Herculane. Probabil aceste fitocenoze sunt prezente pe versantul stâng al Cernei, în Munții Mehedinți.

Ultima asociație micranthae – Quercetum petraeae – cerris Horvat (1956) 1959. Citirea greșită a numelui fitotaxonului a pornit o confuzie între specialiști. Răspunsul final ne dă Boșcaiu (1971) p.435. în legătură cu numele corect.

Fig. 96 – Habitatul forestier termonemoral 91M0 (păduri balcano – panonice de cer și gorun) este dominant în peisaj în cadrul P,N. Domogled – Valea Cernei doar în perimetrul Văii Mari, la est de Mehadia, unde ocupă tot arealul împădurit până la contactul cu făgetele de sun Culmea Mohornicului (în fundal).

Fig. 97 – Habitatul 91M0 reprezentat de goruneto-cerete, pe versantul cu expoziție sud-estică al Văii Mari, la est de Mehadia, la limita de vest a P.N. Domogled – Valea Cernei. În acest perimetru noi nu am reușit să regăsim parcelele de pădure de cer ți gârniță aparținând aceluiași tipde habitat semnalate de către Boșcaiu (1971). Mai mult prezența gârniței Quercus cerris nu a putu fi confirmată în tot perimetrul cercetat de pe teritoriul parcului.

Fig. 98 – Ceri bătrâni de peste 130 de ani la marginea pădurilor din habitatul 91M0 pe Valea Mare, la est de Mehadia.

Fig. 99 – Ritidomul (cu crăpături adânci de un roșu închis), frunzele pieloase și lujerii cu părozitate gălbuie – ruginie și fructele cu bractei subulate lungi la cupă, sunt doar câteva dintre caracterele ce fac inconfundabil cerul Quercus cerris. Fotografii realizate pe Valea Mare, la est de Mehadia.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de habitatul 91M0 pe versantul drept al vpii cernei, în bazinul Văii Mari de la est de Mehadia și la baza versantului rezervației naturale Iardașița este de 231 ha.

Fig. 100 – Arealul de răspândire a habitatului 91M0 (contururi portocalii) reprezentat exclusiv de goruneto-cerete în extremitatea sudică a teritoriului P.N. Domogled – Valea Cernei, Cu contururi roșii sunt reprezentate pinerele negre (poligonul „pin 17 ” reprezintă o plantație, nu un habitat natural). Se observă că la baza versantului cu expoziție sud-estică a Culmii Siseminului goruneto-ceretele alcătuiesc o bandă îngustă, situată sub nivelul gorunetelor ilirice – habitatul 91L0, ce ocupă culmea până la altitudinea de circa 550m, mai sus fiind situate făgete din cadrul habitatul 91K0. Pentru scara hărții, latura unui pătrat din caroiaj = 1 km.

Fig. 101 – Arealele ocupate d ehabitatul 91M0 în perimetrul Valea Mare, la est de comuna Mehadia, la granița vestică a P.N. Domogled – Valea Cernei (areal situat în bazinul râului Belareca, nu în cel al Cernei)

91H0* – Păduri panonice de stejar pufos / 91AA* – Păduri est-europene de stejar pufos.

Monitorizare

Această fitocenoză nu este menționat în fișa standard a ROSCI 0069 Domogled-Valea Cernei și nici în rapoartele Goia și Groza (2006) și Goia et al. (2006). Pădurile ocupă a suprafată mică la confluența Belarecăi cu Cerna, dar fitocenozele asociației Echinopo banatici – Quercetum pubescentis Boșcaiu et al. 1971 încadrată de Gafta și Mountford (2008) la habitatul 91AA* sunt menționate de Boșcaiu (1971).

Analiza arată apropierea mare a pâlcurilor de stejar pufos și a asociației Echinopo banatici – Quercetum pubescentis din P.N. Domogled – Valea Cernei și din Delieful Dunării de pădurile de stejar pufos panonic 91H0*. În Valea Cernei și Defileul Dunării ca și în habitatele 6190 – pajiști stepice subpanonice și panonice de stâncării sunt asociate ce aceste păduri și rariștile de stejar pufos. (habitat 62C0*).

Gafta și Mountford (2008) în descrierea habitatului 91H0* de stejar pufos prezintă: “păduri de stejari xerofili de la marginea și pe dealurile Câmpiei Panonice, dominate de Quercus pubescens în stațiuni cu expoziție sudică și extrem de uscate, pe soluri superficiale, calcaroase” iar pentru habitatul 91AA*: “păduri submediteraneene termofile de Quercus pubescens și Q. virgiliana din sudul munților Dinarici, lanțul muntos balcanic și din regiunile învecinate, incluzând sud-estul și sudul României”.

Pe Culmea Siseminului se găsește o mică poțiune de pădure de stejar pufos amestecat cu mojdrean, cer și gorun. Suprafața ocupată este sub 1,7 ha. Pe versantul drept este singura locație unde se găsește stejarul pufos.

Fig. 102 – Lujer de stejar pufos Quercus pubescens în mica și unica porțiune de habitat 91H0* aflată pe versantul drept al văii Cernei.

Fig. 103 – Habitatul 91H0* la extremitatea sudică a masivului forestier de pe Culmea Siseminului.

Fig. 104 – Detaliu din interiorul habitatului 91H0* de la extremitatea sudică a masivului forestier de pe Culmea Siseminului, în care se poate observa inflorescența sferică albastră a speciei diferențiale Echinops banaticus.

Cartografiere și inventariere. Suprafașa ocupată de habtatul 91H0 în singura sa locație, de la capătul Culmii Siseminului este de 1,7 ha.

Fig. 105 – Amplasarea segmentului de habitat 91H0* – păduri panonice de stejar pufos la capătul sudic al masivului forestier ce acoperă Culmea Siseminului.

91E0* – Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae)

Aceste păduri aluviale / ripariene se găsesc în lungul răului Cerna, rar pătrund pe afluenții laterali. În Carpați și dealurile subcarpatice limite dintre arinișele albe și negre este destul clară, această limită în Valea Cernei este tranșată la un prag altitudinal exact 371 m. Aceste arinișuri cresc pe tipul fluvisolurilor sau pe aluviuni crude cu umiditate permanentă.

Acest habitat este important fiindcă reprezintă un coridor ecologic pentru speciile de animale de orice tip, mai ales mamiferele mari care traversează regiunile antropice mai populate greu.

Se face distincția din punct de vedere fitosociologic între arinișurile negre și arinișurile albe, fiind separate altitudinal, cu alte fitocenoze în număr redus.

Arinișurile negre se încadrează în două asociații principale. Asociația Stellario nemori – Alnetum glutinosae.(Kastner 1938) Lohmeyer 1957 sunt arinișurile nedegradate din luncile râurilor, cu substrat arbustiv bine dezvoltat cu multe specii. Boșcaiu (1971) ne zice că în valea Cernei nu mai au rămas astfel de arinișuri negre. Toate dispăruseră din cauze antropice. Aceste fitocenoze ripariene se încadrează în asociația Aegopodio podagrariae – Alnetum glutinosae Karpati et Jurko 1964n.

Arinișurile albe de versant, nu sunt prezenți în valea Cernei probabil din cauza climatului mai cald și mai secetos.

Boșcaiu (1971) nu publică nici un releveu legat de arinișurile albe și negre din regiune pentru a putea face comparații punctuale legate de schimbările suferite de acestea în ultimii 40-45 de ani.

În afara arinișurilor sunt semnalate din regiunea munților Țarcu, Godeanu și Cernei ( Boșcaiu 1971) rare păduri rapariene / zăvoaie de frasin. Aceste se încadrează în asociația Carici remotae – Fraxinetum excelsioris Koch ex Faber 1936 care cresc pe gleisoluri profunde, mai rar fluvisoluri. Este vorba despre una dintre cele mai rar întâlnite asociați din românia din cauza exploatări intensive în ultimele secole. În spectrele sporopolinice de peste 9000 de ani (Tanțău, 2006). apare acesta.

Arinisurile negre. După cum precizam mai sus, Boșcaiu (1971) afirmă că toate fâșiile de arinișuri negre din lunca Cernei reprezintă fitocenoze degradate ale asociației Aegopodio podagrariae – Alnetum glutinosae puternic ruderalizate în urma intervențiilor antropice repetate asupra acestor ecosisteme. Din păcate, în timpul campaniilor de teren repetate dintre 1996-2014 trebuie să confirmăm acest punct de vedere – nu am reușit să regăsim arinișe bine conservate, cu sinuzii arbustive intacte, aparținând asociației Stellario nemori – Alnetum glutinoasae. Arinișurile negre alcătuiesc fâșii discontinue pe malurile Cernei, de lățimi variabile, de la 5 la 150 m.

Arinișurile de amestec. A fost unul dintre scopurile studiului nostru să aflăm locul de interferență al arinișurilor albe și negre pe Valea Cernei. După o inventariere atentă pe teren a pădurilor ripariene am identificat arealul de interferență în porțiunea de luncă a Cernei dintre confluența cu pârâul Rainea, până în dreptul cătunului Țațu, pe o lungime în linie dreaptă de circa 12 km, de la 250 m la 370 m altitudine. Evident, proporția de arin alb în amestecuri crește înspre amonte. Amestecurile aproximativ egale între cele două specii pot fi observate foarte clar în arealul Podul Țesnei. Toate aceste fitocenoze pot fi încadrate asociației Alnetum glutinosae – incanae după cum precizam, nouă pentru Valea Cernei.

Arinișurile albe. Apar în fâșii pure doar de la 370 m altitudine în sus, pe lunca văii Cernei fiind puternic degradate și întrerupte dar existând pâlcuri bine conservate până în bazinele mijlocii ale afluenților de pe versantul drept, în primul rând văile Craiova, Iauna, Olanu, Naiba, Ivanu. De remarcat că fitocenozele de arin alb de pe valea Cernei nu se pot încadra asociației Telekio speciosae – Alnetum incanae așa cum o menționau în lista lor Goia și Groza (2006) deoarece lipsește cu desăvârșire specia Telekia speciosa din cadrul lor, alături de multe alte specii carpatice ce lipsesc și din făgetele din jur. Așadar, ca și în cazul acestora din urmă, arinișurile albe de pe valea Cernei nu se încadrează în tabloul general al arinișurilor albe din Carpați și necesită studii fitocenologice detaliate (în porțiunile bine conservate) pentru a fi lămurită încadrarea lor fitosociologică și fitogeografică.

Fig. 106 – Ariniș alb bine conservat în lunca văii Cernei, în dreptul confluenței cu Valea Craiovei.

Fig. 107 – Ariniș alb cu arbori de cirva 40-50 de ani, dar cu sinuziile arbustivă și ierbacee puternic ruderalizate. unca văii Cernei la Cerna Sat.

Fig. 108 – Detaliu din coronamentul unui ariniș mixt în lunca Cernei în apropierea Podului Țesnei.

Fig. 109 – Detaliu din arinișul mixt de la Podul Țesnei.

Cartografiere și inventariere. Suprafața ocupată de arinișurile mixte, negre și albe ca și de micile pâlcuri de salcie albă din lunca văii Cernei este estimată de noi la 1079 ha.

Fig. 110 – Suprafața ocupată de habitatul 91E0* (predominant arinișuri) în cadrul P.N. Domogled – Valea Cernei

Fig. 111 – Limita arinișelor negre în lunca Cernei se extinde până la linia roșie sudică, aproximativ în arealul Șapte Izvoare Reci, urmând în amonte arinișurile mixte până la linia roșie nordică, de unde în amonte există doar arinișuri albe.

Fig. 112 – Arinișurile albe din bazinul superior al văii Cernei.

Fig. 113 – Arinișurile mixte în partea mediană a luncii văii Cernei de pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei.

Fig. 114 – Arinișurile negre în porțiunea sudică a luncii văii Cernei de pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei.

Fig. 115 – Zăvoi de plop alb Populus alba în lunca văii Cernei, aval de confluența cu Belareca, la granița rezervației naturale Iardașița.

4. HABITATE DE TUFĂRIȘURI

4060 – Tufărișuri (sub)alpine și boreale și

4070* Tufărișuri de Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium

Monitorizare

În fișa standard a sitului ROSCI 0069 Domogled – Valea Cernei nu putem găsi habitatul 4070*. Totuși acesta este un habitat prioritar. Goia și Groza vorbesc în raportul lor când fac corelați între asociațiile vegetale și habitatele Natura 2000.

Putem vedea o separare artificială a habitatelor 4060 și 4070*, jnepenișurile sunt și ele tufișuri subalpine și alpine. Aceste plante au rol ecologic asemănător cu s structură fizică asemănătoare.

Fig. 116 – Raporturile dintre tufărișurile de Juniperus nana și cele de Pinus mugo în arealul circului Cărbunele – Micușa. Se poate observa că cele două specii subalpine de arbuști de talie mare alcătuiesc tufărișuri dense ce nu pot fi separate ca habitate diferite, ele fiind adesea mozaicate în peisajul subalpin originar, natural.

Fig. 117 – Juniperus nana și Pinus mugo în arealul circului glaciar Cărbunele.

Fig. 118 – Mixaj între habitatele 4070* cu Pinus mugo și 4060 cu Juniperus nana și Ericaceae pitice în arealul vârfului Micușa.

Fig. 119 – Circul glaciar Stâna Mare între vârfurile Micușa și Galbena, văzute de la vest de Ciuceava Mare. Se pot observa arealele rămase din tufărișurile cu Juniperus nana și Pinus mugp ale habitatelor 4060 și 4080* cele mai bine conservate din întreg masivul Godeanu.

Fig. 120 – Etajul „pseudosubalpin” al Culmii Arjanei, cum îl numea Boșcaiu (1971) este acoperit la 1400-1500 m de o cuvertură de tufărișuri de Juniperus nana și Ericaceae pitice foarte compactă, alcătuind un habitat subalpin arbustiv (4060) admirabil conservat. Acest teritoriu sălbatic, bine păstrat, foarte aparte din punct de vedere ecolgic și neatins încă de suprapășunatul cu ovine trebuie inclus în viitorul apropiat între limitele P.N. Domogled – Valea Cernei, așa cum am propus în cadrul proiectului inspire – 2014.

Fig. 121 – Habitatul 4060 cu Juniperus nana și Ericaceae pitice pe culmea Arjanei, 1480 m altitudine.

Fig. 122 – Habitatul 4060 cu Juniperus nana și Ericaceae pitice pe culmea Arjanei, 1460 – 1500 m altitudine.

Tufărișurile subalpine și boreale în teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei se găsesc numai pe versantul drept al Cernei. Nu aparțin aici tufărișurile Juniperus sabina, care aparțin formal habitatului dar ecologic nu se încadrează aici. Acest lucru a menționat și Gafta și Mountford 2008 cine zic că aparțin habitatului 40A0*.

Pentru extinderea pășunilor era necesar defrișarea intensă a tufărișurilor subalpine, astfel au devenit fragmentate. În Munți Godeanu putem vedea o particularitate biogeografică deosebită unde lipsește etajul boreal și etajul nemoral superior al făgetelor este în contact cu etajul subalpin. Boșcaiu (1971) numește “pseudosubalpin al Arjanei”.

În a doua jumătate a secolului trecut culmea dintre vârfurile Moraru – Godeanu – Olanul era golită de tufărisuri subalpine. Practic toată creasta vestică principală a Munților Godeanu. Pe culmea Dealul Negru – Scărișoara, Dealul Negru – Galbena au existat acum 45 de ani jnepenișuri: “cele mai extinse jnepenisuri din masiv”, “jnepenișuri de extinderi covârșitoare”

Fig. 123 – Culmea principală a masivului Godeanu în dreptul vârfului Paltina și pereții circului glaciar Paltina dezgoliți în decursul secolului XX de cuvertura de tufărișuri subalpine cu Pinus mugo și Juniperus nana ce domina peisajul aici. Acestea au lăsat locul nor pajiști subalpine intens suprapășunate cu ovine, peisajul subalpin – alpin al masivului Godeanu devenind unul dintre cele mai calamitate ecologic din toți Carpații României. Se poate observa în imaginepe flancurile circului glaciar o turmă de ovine de nu mai puțin de 3700 de animale.

După examinare fotografiilor Digital Globe din 4 octombrie 2012 se vede că situația sa schimbat brusc în ultimul timp. Astăzi culmea principală a Munților Godeanu este golită de jnepenișuri, se găsesc în insule mici și izolate. Politicile comuniste și cele europene actuale de subvenționare favorizează defrișările tufărișurilor. Trebuie estimat populația de Pinus cembra rămasă. Aceste semnalate și cartografiate și de Popova – Cucu și Niculescu (1961).

În Munții Godeanu tufărișurile subalpine și boreale de talie mai înaltă s-au păstrat în fragmente mici, Rhododendro myrtifolii – Pinetum mugo Borza 1959 em. Coldea 1995 (syn.: Pinetum mugi carpaticum auct. rom., Calamagrostio villosae-Pinetum mugo Sanda et Popescu 2002) cea mai mare part din fitocenozele rămase se încadrează în Vaccinio myrtilli – Pinetum mugo Hadač 1956.

Fitocenozele din Munții Godeanu nu includ specia Rhododendron myrtifolium, dar în schimb putem întâlni cu Vaccinium myrtillus în număr mare. În P.N. Domogled – Valea Cernei se mai găsesc asociațiile Campanulo abietinae – Juniperetum Simon 1966, Junipero-Bruckenthalietum Horvat 1936.

În habitatul 4060 se mai încadrează tipuri de tufărisuri pitice, din familia Ericaceae, diferite total de iepuretele pitice.

Tufărișurile subalpine cu subarbuști, spre deosebire de iepuretele pitice și jnepenișuri sunt greu de distins. Din acest motiv vom avea de multe ori două tipuri de hartă:

1. tufărișuri subalpine și boreale de talie mare primare cu Juniperus nana (habitatul 4060,parțial) și cu Pinus mugo (4070*) mozaicate

2. mozaic de tufărișuri subalpine secundare cu subarbuști (habitatul 4060, parțial) și pajiști subalpine secundare.

De cătra Boșcaiu (1971) tufărișurile subalpine de talie înaltă cu Juniperus nana sunt considerate ca ocupatoare ale pajiștilor în urmă defrișărilor. Pinus mugo nu este prezent în alte masive montane care arată că nu are un caracter primar. În masivele montane unde mai sunt segmente largi neatinse găsim că: jnepenișurile și iuniperetele primare interferează intim, în subasmentul lor fiind prezente Vaccinium myrtillus, Vaccinium vitis-idaea, Vaccinium uliginosum, Empetrum nigrum, Rhododendron myrtifolium.

Dintre tufărișurile subalpine secundare cu subarbuști sunt menționate de Goia și Groza (2006) după Boșcaiu (1971): Rhododendro myrtifolii – Vaccinietum Borza (1955) 1959 em. Boșcaiu 1971, Cetrario – Loiseleurietum procumbentis Br.-Bl. et. al. 1939, Cetrario – Vaccineitum gaulteroidis Hadac 1956, Empetro – Vaccinietum gaultheroidis Br.-Bl. 1926.

Fig. 124 – Cetrario – Loiseleurietum procumbentis Br.-Bl. et. al. 1939 pe vârful Paltina, circa 2070 m altitudine.

Fig. 125 – Cetrario – Loiseleurietum procumbentis Br.-Bl. et. al. 1939 pe vârful Paltina, circa 2070 m altitudine.

Fig. 126 – Rhododendro myrtifolii – Vaccinietum Borza (1955) 1959 em. Boșcaiu 1971 pe Muntele Oslea Românească, circa 1700 m altitudine.

Fig. 127 – Rhododendro myrtifolii – Vaccinietum Borza (1955) 1959 em. Boșcaiu 1971 pe vf. Paltina, 2100 m altitudine.

Fig. 128 – Vaccinium myrtillus și Vaccinium vitis – idaea în tufărișurile pitice subalpine de pe muntele Oslea Românească.

Fig. 129 – Habitatul 4060 cu tufărișuri pitice de Ericaceae, în fotografie o fitocenoză mai rar întânită a asociației Cetrario – Vaccinietum gaultheroidis Hadac 1956 (versantul nordic al Oslei Românești, circa 1650 m altitudine). Vacccinium uliginosum ssp. microphyllum (= V. gaultheroides) este specia de arbust pitic cu frunze verzi – albăstrui iar cu frunzele viu verzi este Vaccinium myrtillus. Lichenul Cetraria islandica ce formează un covor gros la suprafața solului, străpuns de afini se distinge în centrul fotografiei.

Fig. 130 – Cetraria islandica în habitatul 4060 cu Ericaceae pitice Cetrario – Vaccinietum gaultheroidis Hadac 1956 (versantul nordic al Oslei Românești, circa 1650 m altitudine).

Inventariere și cartografiere.

Din cauza ca habitatul 4060 trebuie împărțit în zone cu tufărișuri de talie mare Juniperus nana și tufărișuri de talie mică Vaccinium, Rhododendron , Loiseleuria și cu diferite semnificați ecologice avem nevoie de următoarele aspecte de cartografiere:

1. Asemănarea și adeseori mozaicarea intimă a tufărișurilor subalpine de talie înaltă de Juniperus nana (din habitatul 4060) și de Pinus mugo (din habitatul 4070*) a dus la cartografiere acestora împreună, ele alcătuind o entitate ecologic omogenă în etajul subalpin.

2. Tufprișurile de Ericaceae scunde (din habitatul 4060) nu pot fi separate cartografic decât rareori ( de exemplu pe versantul nordic al muntelui Oslea Românească) de pajiștile alpine, mozaicându-se și intergradându-se foarte intim cu acestea în tot etajul subalpin al masivului Godeanu.

Suprafața ocupată în P.N. Domogled – Valea Cernei de către tufărișurile subalpine de Juiperus nana și Pinus mugo este de 391 ha. Suprafața ocupată de către habitatul 4060 (partea ocupată de tufărișuri de Ericaceae pitice poate fi doar aproximativ estimată la circa 2000 ha.

Fig. 131 – Spațiul înalt, situat deasupra limitei pădurii în masivul Godeanu în limitele P.N. Domogled – Valea Cernei (figurat cu albastru) și proporția ocupată de tufărișuri subalpine de talie mare (4060 cu Juniperus nana, exclus cele cu Ericaceae de talie mică, și 4070* cu Pinus mugo) în cadrul lor. Înainte de secolul XX aproape întreaga suprafață era ocupată de aceste fitocenoze arbustive înalte. În figură lipsește subalpinul din Munții Cernei de sud, unde cuvertura de tufărișuri subalpine menționată mai sus a fost complet defrișată, cu excepția remarcabilă a culmii Arjanei.

Fig. 132 – Habitatele de tufărișuri subalpine de talie mare (4060 cu Juniperus nana, exclus cele cu Ericaceae de talie mică, și 4070* cu Pinus mugo se păstrează cel mai bine în arealul vârfului Micușa, în văile ce se dechid din acesta spre sud-est, Vlăsia Mică, Vlăsia Mare și mai ales în Stâna Mare. Este singura regiune unde tufărișurile subalpine de ienupăr pitic și jnepenișurile, ce acopereau cândva aproape în întregime versanții și platourile masivului sudic al Godeanului s-au păstrat într-o stare de conservare mai bună, pe suprafețe ceva mai mari. Contururile jenepenișurilor și ienuperetelor subalpine sunt realizate cu verde – oliv.

Fig. 133 – Habitatele de tufărișuri subalpine de talie mare (4060 cu Juniperus nana, exclus cele cu Ericaceae de talie mică, și 4070* cu Pinus mugo din arealul circului glaciar Balmoșu Mic – vf. Godeanu – Plaiul cu Ștevie – Plaiul Balmoșului – circul glaciar Izvorul Godeanului. Contururile jenepenișurilor și ienuperetelor subalpine sunt realizate cu verde – oliv. Este al doilea areal de pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei ca suprafață păstrată de tufărișuri subalpine cu Juniperus nana și Pinus mugo.

Fig. 134 – Habitatele de tufărișuri subalpine de talie mare (4060 cu Juniperus nana, exclus cele cu Ericaceae de talie mică, și 4070* cu Pinus mugo din arealul Paltina – Scurtu – Gârdomanu. Contururile jenepenișurilor și ienuperetelor subalpine sunt realizate cu verde – oliv. Este al treilea areal de pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei ca suprafață păstrată de tufărișuri subalpine cu Juniperus nana și Pinus mugo, dar acestea nu sunt într-o stare bună de conservare.

Fig. 135 – Raporturile dintre jnepenișuri și tufărișurile pitice de Ericaceae în areale suprapășunate de ovine.

Fig. 136 – Raporturile între pajiștile subalpine și jnepenișuri în circul Vlăsia Mare în areale suprapășunate de ovine.

Fig. 137 – Efectul suprapășunatului cu ovine asupra tufărișurilor pitice cu Ericaceae din etajul subalpin.

Fig. 138 – Resturile covorului de ienupăr pitic Juniperus nana distrus pe areale vaste în sudul culmii masivului Godeanu – nordul Munților Cernei într-un incendiu din anul 2012 (fotografie în în zona Balmoșului Mare). Se observă că tufărișurile de Ericaceae pitice nu au de suferit de pe urma incendiilor, pe când tufărișurile de ienupăr pitic se regenerează foarte greu, lent.

Fig. 139 – Resturile covorului de ienupăr pitic Juniperus nana distrus pe areale vaste în sudul culmii masivului Godeanu – nordul Munților Cernei într-un incendiu din anul 2012 (fotografie în în zona Balmoșului Mare). Se observă că tufărișurile de Ericaceae pitice nu au de suferit de pe urma incendiilor, pe când tufărișurile de ienupăr pitic se regenerează foarte greu, lent.

4080 – Tufărișuri subarctice de Salix sp.

În fisa standard ROSCI 0069 P.N. Domogled – Valea Cernei nu găsim acest habitat. Acest lucru a fost posibil din cauza faptului că tufărișurile de salcie sileziană și arin verde Saliceto silesiacae – Alnetum viridis Colic et al. 1962 nu erau încă integrate în sistemul habitatelor Natura 2000 în 2007. Peisajul subalpin al tipic românesc este alcătuit din tufărișuri de talie înaltă, alături de jnepenișuri și ienuperetele pitice.

În masivele Țarcu și Godeanu arinișurile verzi cu salcie sileziacă se extind în interiorul masivului. Exteriorul dinspre Valea Cernei din cauza umidități mai reduse a aerului nu este o zonă favorabilă pentru aceste fitocenoze. Singura excepție găsită este pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei pe clina nordică a muntelui Oslea Românească unde se află un grup mic de arinișuri verzi cu contact direct cu făgete subalpine. În Munțile Godeanu din cauza defrișărilor nu au mai rămas astfel de fitocenoze. În majoritatea cazurilor au fost înlocuite cu fitocenoze care pot fi atribuite cu habitatul 3220.

Fig. 140 – Resturile tufărișurilor de Juniperus nana (habitatul 4060 de talie mare) pe versantul nordic al Oslei Românești, invadate de către tufărișuri de Ericaceae pitice. Tufărișurile de talie mare cu Juniperus nana și Pinus mugo au fost tăiate pe suprafețe mari în toți munții Godeanu și Cernei pe versanții nordici în anii 1960 – 1980 pentru a se spori producția de afine.

Fig. 141 – Tufărișuri de arin verde Alnus viridis (jos, habitatul 4080) , de ienupăr pitic Juniperus nana (sus pe versant, habitatul 4060 de talie mare) alternând cu tufărișurile de Ericaceae pitice (habitatul 4060 de talie mică) pe clinele nordice ale muntelui Oslea Românească, 1680 m altitudine.

Fig.142 – Tufărișuri de arin verde Alnus viridis (jos, habitatul 4080) , de ienupăr pitic Juniperus nana (sus pe versant, habitatul 4060 de talie mare) alternând cu tufărișurile de Ericaceae pitice (habitatul 4060 de talie mică) pe clinele nordice ale muntelui Oslea Românească, 1680 m altitudine.

Fig. 143 – Lujer de arin verde Alnus viridis, pe versantul nordic al Oslei Românești, 1640 m altitudine.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de către arinișurile verzi ale habitatului 4080 pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei este de 3,7 ha.

Fig. 144 – Amplasarea tufărișurilor de Alnus viridis din cadrul habitatului 4080 în arealul muntelui Oslea Românească.

40A0* – Tufărișuri subcontinentale peripanonice

Acest habitat în teritoriul văii Cernei este extrem de eterogen din punct de vedere ecologic. Găsim în totalitate fitocenoze arbusive legate de substrate calcaroase. În majoritate de tipul șibleacuri submediteraneene, liliac balbanic, mojdean și cărpiniță. Dintre șibliacuri sunt comune fitocenozele asociațiilor Syringo -Fraxinetum orni Borza 1958 em. Resmeriță 1972 și Syringo – Carpinetum orientalis Jakucs 1959.

Diferența principală între aceste două tipuri de șibliacuri cu liliac balcanic este foarte clar definit de către Boșcaiu (1971): din punct de vedere a locului de creștere primul se găsește pe abrupturi calcaroase, secundele pe grohotișurile fixate sau semifixate de la baza acestora, cu a floră mezofilă până cănd primul seamănă cu habitatul 6190.

Pe stăncile și grohotișurile de pe versantul drept al văii Cernei șe găsesc fitocenoze de mojdean ale asociației Corno – Fraxinetum orni Pop et Hodișan 1964. Liliacul sălbatic se răspândește mai puțin insulară. Supreafețele de mojdean sunt lipsite de prezențta speciei Syringa vulgaris, specia diferențială este destul de frecventă.

Încă o diferență de menționat este că între șibliacurile de masivele calcaroase pe de dreapta Cernei și cele din dreptul Ciucevelor este prezența a mesteacănului comun Betula pendula, scorușului comun Sorbus aucaparia și plopotul tremurător Polulus tremula.

Pe calcarele din bazinul inferior al văii Cernei dau loc fitocenozelor de cărpiniță și cer Carpino orientalis – Quercetum cerris Oberd. 1948, dar tot aici există o interferență de cartografiere cu habitatul 91M0 al pădurilor panonice și balcanice de cer și gorun (Quercetum farnetto – cerris carpinetosum orientalis (Knapp 44) Jov. 55.)

Pe stăncările calcaroase se mai găsesc și asociați Calamagrostio – Spiraeetum ulmifoliae Resmeriță et Csűrös 1966.

Terminând separare geografică putem face o clară separare între masivele calcaroase de pe dreapta Cernei dintre Băile Herculane până la valea Topenia și masivele calcaroase a Ciucevelor mai în nord. Deosebirile climatice și floristice care apar în cele două habitate sunt clare și nu apar în partea stângă a Cernei.

"Masivele calcaroase din regiune sunt un adevărat mozaic de habitate calcifile, șibleacurile (habitatul 40A0*) amestecându-se intim cu pajiștile calcifile (habitatul 6170), pajiștile panonice de stâncării (6190), vegetația casmofitică calcifilă (8210) și cea a grohotișurilor calcaroase montane (8120). La acestea se adaugă făgetele de surduc care urcă pe flancurile, brânele și ogașele ce străbat masivele calcaroase (habitatul 91K0, Geranio macrorrhizi – Fagetum). Acest mozaic intim nu poate fi separat cartografic și trebuie înregistrat ca atare." ( Bădărău 2014)

Fig. 145 – Ciuceava Prihodului Mare (dreapta) și Ciuceava Frasinului (stânga) acoperite aproape în întregime de către șibliacuri (habitatul 40A0*) – fitocenoze arbustive ale asociațiilor Syringo – Fraxinetum orni, Syringo – Carpinetum orientalis și Corno – Fraxinetum orni.

Fig. 146 – Syringo – Fraxinetum orni cu mult mesteacăn și scoruș comun pe Ciuceava Cernișoarei.

Fig. 147 – Corno – Fraxinetum orni Pop et Hodișan 1964 (habitatul 40A0* șibliac) pe grohotișurile de la baza abruptului Ciucevei Ogașului Cald. În mod curios, în stânga fotografiei apar câțiva arbori izolați de frasin comun Fraxinus excelsior, situație frecvent întâlnită pe alte masive calcaroase din Carpații Occidentali, dar rară pe valea Cernei.

Fig. 148 – Syringo – Fraxinetum orni Borza 1958 juniperetosum sabinae Jakucs et Vida 1959 pe abruptul însorit al Ciucevei Văcăriei.

Inventariere și cartografiere.

Tufărișurile habitatului 40A0* pe versantul drept al Cernei au aprozimativ 1100 ha.

Fig. 149 – Masivele calcaroase de pe versantul drept al văii Cernei, în contextul limitelor P.N. Domogled – Valea Cernei (conturat cu negru, masivele calcaroase de pe dreapta Cernei, ale Geanțurilor și din Munții Mehedinți nu au fost figurate dar grupul nordic al masivelor calcaroase ale Ciucevelor a fost luat ca întreg chiar dacă e situat pe ambele părți ale Cernișoarei, din cauza caracterului său unitar geologic și biogeografic). Se observă discontinuitatea dintre grupul nordic al Ciucevelor și grupul sudic, extins între Băile Herculane și valea Topenia. Dscontinuitatea este de circa 25 km în linie dreaptă. Între cele două grupuri de masive calcaroase există diferențe remarcabile floristice, din cauza deosebirilor climatice (vezi textul).

Fig. 150 – Grupul sudic al masivelor calcaroase de pe dreapta văii Cernei (cu galben sunt figurate limitele P.N. Domogled – Valea Cernei).

Fig. 151 – Masivele calcaroase nordice ale Ciucevelor (limita calcarelor masive, figurată cu magenta, limita P.N. Domogled – Valea Cernei figurată cu galben).

Fig. 152 – Masivele calcaroase nordice ale Ciucevelor (limita calcarelor masive, figurată cu magenta, limita P.N. Domogled – Valea Cernei figurată cu roșu).

Fig. 153 – Desimea șibliacurilor (habitatul 40A0*) și pantele pe care se dezvoltăvegetația chasmofitică de stâncării calcaroase fac din majoritatea masivelor calcaroase de pe versantul drept al Văii Cernei (în imagine Ciuceava Frasinului) locații inaccesibile – lucru ce este de dorit pentru conservare în continuare. Majoritatea Geanțurilor de pe versantul stâng, toate Ciucevele de pe versantul drept, ca și majoritatea masivelor calcaroase de pe dreapta Cernei din sectorul Ivanu – Băile Herculane, ecosistemele din cadrul acestora sunt în stadiu de climax, extrem de puțin influențate de activitățile antropice și reprezintă cele mai bine păstrate medii de viață din cadrul P.N. Domogled – Valea Cernei.

5, 5. HABITATE DE PAJIȘTI, STÂNCĂRII ȘI GROHOTIȘURI

3220 – Cursuri de apă montane și vegetația erbacee de pe malurile acestora

Gafta și Mountford (2008) explică în felul următor subtipurile prezente:

1) 24.221 – Plante pioniere erbacee sau sufrutescente care trăiesc pe depozitele de pietriș ale pâraielor, bogate în specii montane. Pârăiri hidrologic de tip alpin, în munții din nordul zonei boreale și partea inferioară a zonei arctice, pe etaje alpine și/sau subalpine ale munților înalți (Epilobion fleischeri p.p.).

2) 24.222 – Plante pioniere erbacee sau sufrutescente, se găsesc pe etajul montan sau submontan, pe pietrișuri ale pâraielor de tip alpin, du debit maxim în timpul verii. (Epilobion fleischeri p.p., Calamagrostion pseudophragmitis).

În lungul păraielor de tip glaciar, fragmentar mai există fitocenozele următoare Calamagrostietum pseudophragmitis Beldie 1967, Chrysosplenio alpini- Saxifragetum stellaris Pawł. et Walas 1949, Philonotido-Calthetum laetae (Krajina 1933) Coldea 1991 și Cardaminetum opizii Szafer et al. 1923.

Inventariere și cartografiere. Suprafața totală a acestui habitat nu depăseste 20 ha.

6150 – Pajiști boreale și alpine pe substrate silicatice

Habitatul respectiv lipsește din fișa standard a ROSCI 0069 Domogled – Valea Cernei. Goia și Groza (2006) și Boșcaiu (1971) vorbesc despre prezența acestuia în teritoriu. În arealul P.N. Domogled – Valea Cernei / Munți Godeanu sunt semnalate următoarele asociați: Luzuletum alpino-pilosae Br.-Bl. 1926, Primulo minimae – Caricetum curvulae Br.-Bl. 1926 em. Oberd. 1957, Oreochloo – Juncetum trifidi Szafer et al. 1927, Potentillo chrysocraspedae – Festucetum airoidis Boșcaiu 1971.

În Munții Godeanu aceste pajiști au o extindere foarte largă, masivul montan în mare parte este alcătuit din roci acide mezometamorfice din Pânza Getică.

Inventariere și cartografiere. Suprafața totală a acestor pajiști este de 2210 ha. Condițiile de conservare din cauza pășunatului sunt foarte proaste.

6110* – Comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifile din Alysso-Sedion albi

Această asociație este relativ necunoscută și studiată în România. Menționat în valea Cernei Acino – Galietum anisophylli Beldie 1927 (Goia și Groza 2006). Sunt de asemenea prezente fitocenoze ale asociațiilor; Alysso petraei – Sedetum hispanici Schneider-Binder et al.1971; Sedo – Petrorhagietum saxifragae Roman 1974;; Saxifrago tridactylitis – Poëtum compressae (Kreh1951) Géhu et Leriq 1957 (syn.: Sclerantho-Poëtum compressae Borza 1959.

Găsim asociația Seslerio rigidae – Saxifragetum rochelianae Gergely 1967 care este încadrată de Gafta și Mountford (2008) în acest habitat și către Goia și Groza (2006) în habitatul 8210. Probabil ultimul fiind corect.

Inventariere și cartografiere: Este o suprafață fragmentată cu o mărime de circa 2 ha.

6170 – Pajiști calcifile alpine și subalpine (și montane)

Aceste pajiști sunt pajiști de pe calcare,conglomerate calcaroase sau gresii cu ciment calcaros. Se pot împărți în două categorii total diferite după altitudine, cele subalpine – alpine ( 1700-1800 m ) și cele montane ( sub 1600 m). Pajiști subalpine – alpine

Primele adesea interferează pe suprafețe mari cu habitatele de tufărișuri subalpine și boreale (4060, 4070*) iar secundele cu habitatele de stâncării calcaroase (vegetația chasmofitică – 8210), pajiștile panonice de stâncării (6190) și cu grohotișurile calcaroase (8120, 8160*). De asemenea interferează cu asociațiile arbustive și arborescente de stâncării (mai ales calcaroase) – tufărișurile subcontinentale panonice (șibliacurile cu liliac și/sau mojdrean) 40A0*, pinetele silvestre de stâncării calcaroase 91Q0, și pinetele negre bănățene 9530*.

Dintre pajiștile calcifile și subalpine au fost semnalate de Boșcaiu (1971), citat și de Goia și Groza (2006) fitocenoze aparținând asociațiilor Seslerio haynaldianae – Caricetum sempervirentis Pușcaru et al. 1956 și Seslerio haynaldianae – Saxifragetum rochelianae Boșcaiu 1971, semnalate de pe calcarele de la Curmătura Paltinei, la 2-3 km spre est de limita parcului, însă în limitele convenționale ale Masivului Godeanu. Investigarea atentă a arealului respectiv a reconfirmat situația vizibilă pe harta geologică a arealului: calcarele jurasice și pajiștile subalpine calcifile ale habitatului 9170 nu intră în limitele PN Domogled-Valea Cernei.

Dintre pajiștile calcifile saxicole montane sunt comune fitocenozele asociației Asperulo capitatae – Seslerietum rigidae (Zoly. 1939) Coldea 1991, larg răspândite în toate masivele de joasă altitudine din Carpați (fig. 1, 2, 3). Acestea, având un caracter mezofil sunt întâlnite foarte des pe flancurile umbrite sau semiumbrite ale masivelor stâncoase calcaroase. Din cauza fragmentării intense la scară mică, a microreliefului accidentat ce stă la baza mozaicării relevate mai sus (vezi și fig. 1) cu alte habitate calcifile saxicole, nu se poate face decât cu greu o cartografiere exactă și o estimare a suprafeței acestui tip de habitat care însă nu trece de 50 ha. Starea de conservare a habitatului este remarcabil de bună în toate arealele de pe dreapta văii Cernei, din arealul Ciucevelor până la Băile Herculane din cauza reliefului accidentat, a accesului dificil și a prezenței unor masive forestiere încă destul de compacte în jurul acestora.

Uniformitatea acestui habitat în partea vestică a Carpaților Românești este remarcabilă, pe lângă specia dominantă fiind prezente întotdeauna următoarele specii caracteristice:

Calamintha alpina

Scrophularia laciniata

Seseli gracile

Seseli rigidum

Allium flavum

Primula columnae

Allium montanum

Aconitum anthora

Dianthus petraeus

Asperula capitata (relativ rară)

Thymus comosus

Campanula kitabeliana

Centaurea atropurpurea

Există și specii care sunt în comun cu pajiștile stepice

Erysimum odoratum

Laserpitium latifolium

Pe lângă speciile de mai sus există în cadrul habitatului specii rare, endemice locale (chiar dacă unele sunt local frecvente) care au cele mai importante populații aici

Primula auricula ssp. serratifolia

Minuartia graminifolia ssp. hungarica

Minuartia setacea ssp. banatica

Linum uninerve

Sorbus borbasii (adeseori ca exemplare izolate)

Un număr de specii cu areal mai larg, dar rare se întâlnesc de asemenea în cadrul acestui habitat

Linum hologynum Scutellaria alpina

Peucedanum longifolium Thymus jankae

Fig. 154 – Masivul calcaros al Bilianei, la granița nordică a PN Domogled-Valea Cernei. Pe flancurile umbrite (stânga) apar pajiștile mezofile calcifile dominate de Sesleria rigida a habitatului 6170, pe flancurile însorite (dreapta) habitatele de pajiști panonice de stâncării 6190 dominate de Melica ciliata, Festuce xanthina și Festuca panciciana. Pajiștile sunt întrerupte de vegetația stâncăriilor calcaroase masive (habitatul 8210) și grohotișurilor calcaroase (habitatul 8120). Sunt prezente mici porțiuni cu vegetație arbustivă termonemorală balcanică cu Sorbus borbasii, Syringa vulgaris, Fraxinus ornus, Sorbus cretica, Genista radiata mai rar Juniperus sabina, atribuite habitatului 40A0*. Masivul Biliana se remarcă prin prezența unor populații mari ale speciilor rare Minuartia graminifolia ssp. hungarica, Scutellaria alpina, Linum hologynum, Athamantha turbith ssp. hungarica, Sorbus borbasii, Hypericum rochelianum.

Fig. 155 – Imagine din interiorul habitatului 6170, tipul de altitudine redusă, fitocenoză a asociației Asperulo capitatae – Seslerietum rigidae cu un exemplar al subspeciei rare endemice Athamantha turbith ssp. hungarica, pe flancul de est al masivului calcaros Biliana.

Fig. 156 – Asperulo capitatae – Seslerietum rigidae pe Ciuceava Mare (flancul nordic) în alternanță cu pinetele silvestre (habitatul 91Q0, nou descoperit pe teritoriul parcului în cadrul proiectului de Alexandru Bădărău și Sretko Milanovic).

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat este estimată la circa 420 ha destul de greu de apreciat dat fiind mozaicul ecologic complex al masivelor calcaroase, în care este implicat acest tip de habitat.

6190 – Pajiști panonice de stâncării (Stipo-Festucetalia pallentis)

Din cadrul acestui habitat, sunt comune pe versantul drept al văii Cernei în areale de stâncării calcaroase însorite și semiînsorite fitocenozele asociațiilor Festucetum xanthinae Boșcaiu 1971 și Melico – Phleetum montani Boșcaiu et al.1966 (fig. 4). Ultima asociație este destul de comună în Carpați și dealurile adiacente, pe substrate calcaroase sau pe coaste însorite, la altitudine joasă, fiind foarte frecvent întâlnită și în arealul studiat, inclusiv pe substrate non-calcaroase (ex. stâncării de granitoide însorite pe tot versantul drept al Cernei). Prima asociație are un caracter mezofil-mezoxerofil, este des întâlnită doar în jumătatea sudică a teritoriului studiat și adesea alcătuiește largi mozaicuri cu seslerietele habitatului 6170. De fapt tocmai din această cauză din punct de vedere fitosociologic este încadrată alături de sesleriete, motiv pentru care în viitor ar trebui considerată ca aparținând habitatului 6170. Din punctul de vedere al condițiilor staționale, pajiștile dominate de Festuca xanthina se aseamănă foarte mult cu pajiștile de ovăscior carpatin Helictotrichetum decori, asociație endemică pentru Carpații Românești, dar absentă în Valea Cernei.

Fig. 157 – Melico – Phleetum montani cu Carduus nutans (care nu se comportă aici ca o specie ruderală) în cadrul habitatului 6190 pe substrat calcaros la poalele masivului Biliana.

Trebuie subliniat aici că dintre cele două asociații numite mai sus, numai în Munții Banatului, Vâlcan și Mehedinți sunt prezente în țară fitocenozele submediteraneene de păiuș auriu Festucetum xanthinae Boșcaiu 1971 (fig. 5), care în valea Cernei inferioară înlocuiește fitocenozele asociațiilor comune în restul Carpaților calcaroși, Seseli gracilis – Festucetum pallentis (Soó 1959) Coldea 1991 (specia Festuca pallens, comună în masivele calcaroase din Europa Centrală și Carpați lipsește din Valea Cernei fiind înlocuită de Festuca xanthina) și Thymo comosi – Festucetum rupicolae (Csűrös et Gergely 1959) Pop et Hodișan 1985. Totuși, fitocenozele ultimei asociații sunt prezente frecvent în arealul Ciucevelor. În arealul Arjana – Biliana, la granița parcului, deși nesemnalate încă de nici o sursă sunt prezente frecvent fitocenoze ale asociației balcanice Cerastio banatici – Festucetum pancicianae Schneider – Binder et al. 1971 (fig. 6).

Fig. 158 – Festucetum xanthinae cu specia endemică regională Dianthus banaticus în arealul culmii Arjanei.

Fitocenoze cu colilie de stâncă aparținând asociației Erysimo comati – Stipetum eriocaulis Scheider – Binder et al. 1970 (cu specia Erysimum comatum foarte rară) pot fi întânite pe suprafețe mici pe coastele însorite de sub Muntele Biliana / Arjana, de unde și Nyarady a colectat exemplare de herbar conservate în HUC, ierbarul Grădinii Botanice “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. Fitocenozele au fost regăsite de Boșcaiu (1971) care menționează doar în lista de specii că Stipa ericocaulis vegetează sub Arjana în Thymo jankae – Stipetum eriocaulis (n. nud.) fitotaxon pe care nu îl mai analizează în lucrarea sa și neîntâlnit de noi în literatura de specialitate.

Suprafața ocupată de pajiștile habitatului 6190 este de asemenea greu de estimat, datorită mozaicării complexe cu habitatele 6170, 40A0*, 8120, 8210, 6110* în arealele calcaroase și cu 8110, 8220 în arealele de stâncării non – calcaroase (aici se află doar fitocenozele asociației de largă amplitudine ecologică Melico – Phleetum montani, foarte rar Thymo comosi – Festucetum rupicolae). Suprafața ocupată pe substrate calcaroase este în jur de 120 ha iar cea de pe stâncării de altă natură (în special granitoide) de circa 30 ha. Ca și în cazul habitatului precedent pe întreaga suprafață starea de conservare este foarte bună, din cauza fragmentării fapt indus de relieful foarte accidentat asociat și imposibilității practicării pășunatului.

Fig. 159 – Cerastio banatici – Festucetum pancicianae în arealul culmii Arjanei, cu specia rară vest-balcanică Verbascum vandasii.

Fig. 160 – Stipa eriocalis la poalele Bilianei, deasupra Poienii Lungi.

Fig. 161 – Stipetum eriocaulis pe pantele calcaroase de deasupra Poienii Lungi. ,

Fitocenozele asociației Asplenio rutae-murariae – Melicetum ciliatae Soó 1962 sunt de fapt un ecoton, făcând de fapt tranziția spre vegetația casmofitică de stâncării calcaroase (habitatul 8210).

Fig. 162 – Thymo comosi – Festucetum rupicolae în arealul Ciucevei Mari.

Fig. 163 – Melico – Phleetum montani cu Festuca saxatilis (gramineul cu frunze glauce) pe stâncării însorite de granitoide (nu calcare!) în vecinătatea Cascadei Vânturătoarea.

Inventariere și cartografiere. Suprafașa ocupată de acest tip de habitat nu poate fi calculată exact. A fost estimată la 150 ha pe versantul drept al văii Cernei.

? 6210* – Pajiști uscate seminaturale și faciesuri cu tufărișuri pe substrat calcaros (Festuco – Brometalia)

Habitat menționat în fișa standard, însă nu știm după ce surse. Am considerat foarte probabil ca acesta să existe în partea inferioară a văii Cernei și pe Culmea Siseminului, sub forma unor fitocenoze cu Festuca rupicola și/sau Brachypodium pinnatum (necitate din regiune). Ambele specii sunt prezente, dar prima este mereu subordonată speciei Chrysopogon gryllus sau vegetează pe stâncării alături de Festuca saxatilis în cadrul habitatului 6190. A doua specie este rară pe Culmea Siseminului și nu am găsit nicăieri să formeze fitocenoze bine structurate (atât de comun întâlnite în Transilvania, Banatul nordic, etc.). Așadar, considerăm că acest habitat nu trebuie considerat ca fiind prezent în perimetrul PN Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) și ar trebui luată în considerare eliminarea sa din fișa standard.

6240* – Pajiști stepice subpanonice

Aici aparțin Thymo pannonici – Chrysopogonetum grylli Doniță et al. 1992și Danthonio – Chrysopogonetum grylli Boșcaiu (1970) 1972, două asociații care au aceeași arie geografică largă și între care sunt puține diferențe, probabil ele putând fi sinonimate la un studiu mai atent, comparativ. Nu sunt menționate în studiile anterioare dar am considerat că este foarte probabil să le întâlnim pe munceii din arealul confluenței dintre Cerna și Belareca la capătul Culmii Siseminului, specia fiind semnalată ca fiind frecventă de Boșcaiu (1971) în această regiune. Acest lucru s-a întâmplat, fitocenozele asociației Thymo pannonici – Chrysopogonetum grylli fiind foarte des întâlnite pe clinele însorite din partea inferioară a Culmii Siseminului, până la capătul nordic al acesteia iar de aici spre nord, pe versantul de la est de Belareca până la Valea Mare a Mehadiei (fig. 11, 12). În interiorul limitelor parcului sunt circa 15 ha de asemenea pajiști mezoxerofile de talie înaltă aflate în stare bună de conservare dar în imediata apropiere a acestora sunt suprafețe mari, bine conservate și neexploatate antropic, cu o diversitate floristică destul de mare. Astfel, am propune în viitor extinderea limitelor parcului peste tot apexul nordic al Culmii Siseminului, până deasupra pensiunii XXL.

Fig. 164 – Habitatul 6240* format din fitocenoze ale asociației Thymo pannonici – Chrysopogonetum grylli în capătul nordic al Culmii Siseminului, la limita PN Domogled – Valea Cernei.

Fig. 165 – Dianthus giganteus în habitatul 6240* la capătul Culmii Siseminului.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat în teritoriul analizat este de 15,2 ha.

6230* – Pajiști de Nardus bogate în specii, pe substraturi silicatice din zone montane (și submontane, în Europa continentală)

Habitat de asemenea nemenționat în fișa standard, deși este prezent în raportul Goia și Groza (2006) unde sunt menționate fitocenoze acidofile din pajiștile din etajul nemoral și boreal aparținând asociației Violo declinatae – Nardetum Simon 1956, comună în Carpați.

După cum ne așteptam, aceste fitocenoze sunt foarte comune în Munții Godeanu (de la vf. Galbena spre sud-vest) și nordul Munților Cernei (la nord de Arjana). De menționat că Viola declinata este destul de rară după investigațiile noastre în regiune, fiind înlocuită cel mai adesea în regiunea studiată de specia îndeaproape înrudită Viola dacica (fig. 14a).

Suprapășunatul extrem de accentuat cu ovine pe platourile dn Godeanu dar și substratul acid și sărac în nutrienți generat de micașisturile și paragnaisele seriei mezometamorfice (șisturi cristaline) de Sebeș-Lotru încurajează instalarea acestor fitocenoze pe care le putem considera antropogene. Ele s-au extins de fapt prin defrișarea masivă a jnepenișurilor și ienuperetelor (habitatele 4070* și 4060) de pe platouri urmate de distrugerea sistematică prin suprapășunat a pajiștilor alpine și subalpine acidofile (habitatul 6150) și a pajiștilor montane de la altitudini mai mari (habitatul 6520).

Subliniem că mulți cercetători consideră în mod greșit că astfel de pajiști (fig. 13, 14) subalpine și alpine reprezintă habitatul prioritar 6230* ajungându-se la o supraestimare masivă a suprafeței ocupate de acesta în Carpații Românești dar și la o idee greșită despre suprafața enormă ocupată în munții noștri înalți de un habitat prioritar cu o biodiversitate ridicată. Ceea ce nu este cazul.

În realitate astfel de ecosisteme antropogene sunt veritabile „pajiști de Nardus sărace în specii” și ocupă suprafețe enorme din păcate pe platourile și versanții mai puțin înclinați din munții României. Îndeosebi în Munții Godeanu dar și în nordul Munților Cernei putem vorbi despre o veritabilă catastrofă ecologică reprezentată de extinderea acestor pajiști în dauna ecosistemelor arbustive și de pajiști boreale și subalpine inițiale. Suprapășunatul în Godeanu este mult mai intens și cu efecte mult mai drastice decât în alte grupe montane din cauza extensiei foarte mari a platourilor corespunzătoare suprafețelor de netezire Râu Șes și Borăscu, unde accesul turmelor de oi de mii de exemplare este foarte facil. După cum se exprima unul dintre ciobanii întâlniți în vecinătatea circului glaciar Groapa Mare a Balmoșului, în vara anului 2014 „pe vârfuri a fost o aglomerație de moarte” (de turme de oi – fig. 14b).

Suprafața ocupată în Munții Godeanu și Cernei de aceste pajiști de Nardus stricta ce reliefează o degradare extremă a mediului subalpin și alpin între 1500 și 2200 de m este de peste 600 ha, ele fiind dominante în peisajul acestor etaje de vegetație din dreptul vârfului Galbena către sud-vest. Numai în vecinătatea vârfului Micușa (Culmea Micușa, circurile glaciare Vlăsia Mare și Vlăsia Mică) situația este mai bună, ecosistemele arbustive și ierbacee subalpine inițiale ocupând încă suprafețe mai mari (circa 130 ha) din cauza relativei inaccesibilități a regiunii pentru turmele de oi.

În ce privește habitatul 6230* acesta considerăm că în arealul subalpin din Munții Godeanu și Cernei este o raritate, fiind reprezentat mai ales în arealele unde Nardus stricta abia invadează marginile pajiștilor / tufărișurilor subalpine și alpine originare din cauza unui pășunat extensiv cum se poate vedea în arealul vârfurilor Micușa și Scărișoara pe suprafețe fragmentate ce nu depășesc 20 ha.

Fitocenozele subasociației Festuco rubrae – Agrostietum capillaris Horvat 1951 nardetosum strictae Pop 1976 semnalate de Boșcaiu (1971 p. 355) ca fiind larg răspândite în toți Mnții Țarcului, Godeanu și Cernei sunt de fapt o fază incipientă de degradare prin suprapășunat cu ovine la partea superioară altitudinal a pajiștilor montane dominate de Agrostis capillaris și Festuca rubra. Acest fapt este posibil numai acolo unde pajiștile montane sunt folosite ca pășuni, ceea ce sub altitudinea de 1500 m este un fapt rar în arealul văii Cernei, majoritatea lor fiind fânețe. Suprafețele ocupate de pajiștile cu Nardus stricta ce înlocuiesc în pășunile montane pajiștile habitatului 6520 este sub 20 ha.

Fig. 166 – Detaliu al unei pajiști subalpine cu Nardus stricta de pe culmea principală a Munților Godeanu, în dreptul muntelui Oslea Românească. Se poate observa sărăcia floristică foarte mare a pajiștii cauzată de suprapășunatul cu ovine.

Fig. 167 – Pajiște cu Nardus stricta la izvoarele văii Stârminosul. Prezența acestor pajiști extrem de sărace din punct de vedere floristic se datorează suprapășunatului extrem de intens cu ovine de pe întreaga culme a Munților Godeanu și Cernei (partea nordică, cristalină).

Fig. 168 – Deosebirea între cele două specii de Viola prezente frecvent în pajiștile de Nardus stricta este relevată mai ales de forma frunzelor tulpinale (triungiulare late la Viola dacica, lanceolate înguste la Viola declinata) – fotografia speciei Viola dacica este realizată deasupra pasului Cerna-Jiu, la circa 1600 m).

Fig. 169 – Turmă de peste 1000 de oi în circul glaciar Măneasa, sub vf. Sturul.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat ăn teritoriul analizat este de circa 600 ha, toate pajiștile fiind într-o stare foarte proastă de conservare, din cauza suprapășunatului intens cu ovine.

? 6410 – Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae)

Habitatul este menționat în fișa standard dar nu cunoaștem sursa. Nu l-am regăsit în bazinul inferior al Cernei aici arealele de luncă sau cele mai umede de la baza versanților fiind puternic antropizate – în contextul în care acest habitat este foarte sensibil la toate activitățile antropice, mai puțin cositul tradițional. Este de așteptat să fi fost prezente în arealul actual al Băilor Herculane fitocenoze ale asociației Junco – Molinietum Preising 1951 ex Klapp 1954. și chiar ale asociației endemice regionale Peucedano rocheliani -Molinietum caeruleae Boșcaiu 1965 prezentă nu departe spre nord nord în Culoarul Timiș – Cerna, dar activitățile antropice îndelungate și intense din perioada industrială probabil le-au distrus în totalitate (Boșcaiu (1971) indică specia de la Băile Herculane cel mai recent). Credem totuși că acest habitat trebuie eliminat de pe fișa standard a PN Domogled-Valea Cernei, dacă nu cumva totuși va fi regăsit în perimetrul Munților Mehedinți, unde specia edificatoare este indicată de către același autor.

6430 – Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin

În cadrul acestui habitat există două subtipuri distincte, diferențiate după altitudine (Gafta și Montford 2008):

37.7 – Comunități higrofile și nitrofile de ierburi înalte, de-a lungul cursurilor de apăși lizierelor forestiere, aparținând ordinelor Glechometalia hederaceae șiConvolvuletalia sepium (Senecion fluviatilis, Aegopodion podagrariae,Convolvulion sepium, Filipendulion).

37.8 – Comunități de ierburi perene înalte higrofile din etajul montan până în celalpin, aparținând clasei Betulo-Adenostyletea.

Dintre asociațiile de câmpie și colinare apar în bazinul inferior al Cernei, la confluența Belcarecăi cu Cerna, și în între intervalul dintre barajul lacului Iovanul – Băile Herculane – Mehadia fitocenoze fragmentare ale asociațiilor Angelico-Cirsietum oleracei Tüxen 1937; Scirpetum sylvatici Ralski 1931 em. Schwich1944, Filipendulo – Geranietum palustris Koch 1926; Chaerophyllo hirsuti – Filipenduletum Niemann et al. 1973, Lysimachio vulgaris-Filipenduletum Bal.-Tul. 1978, Chaerophylletum aromatici Neuhäuslova-Novotna et al. 1969 (ruderală), Convolvulo – Eupatorietum cannabini Görs 1974, Convolvulo – Epilobietum hirsuti Hilbig et al. 1972, Aegopodio – Anthriscetum nitidae Kopecký 1974 (rar, adiacent arinișurilor negre), Angelico sylvetris – Cirsietum cani Burescu 1998 (rară, la Mehadia). Cele mai multe au un caracter puternic ruderalizat, antropofil pe o suprafața de circa 400 de ha, și nu au valoare conservativă deosebită din punct de vedere floristic. Totuși, ele constituie în unele porțiuni unde sunt mai extinse un habitat bun pentru multe specii de nevertebrate și amfibieni.

Dintre asociațiile montane sunt semnalate în Munții Cernei și Godeanu fitocenozele următoarelor (Boșcaiu 1971): Aconitetum taurici Borza 1934 ex Coldea 1990, Adenostylo – Doronicetum austriaci Horvat. 1956; Cirsio waldsteinii – Heracleetum transsilvanici Pawł. ex Walas 1949, Petasitetum kablikiani Szafer et al. 1926, Cicerbitetum alpinae Bolleter 1921 (această asociație neidentificată de noi în 2014), Telekio – Petasitetum hybridi (Morariu 1967) Resmeriță et Rațiu 1974, Telekio – Petasitetum albae Beldie 1967, Telekio – Filipenduletum Coldea 1996. Din cauza arealului lor linear, adesea centrat pe cursul pâraielor montane sau pe porțiunile mai umede de la baza versanților este foarte greu de estimat suprafața acestui habitat (componenta sa montană înaltă). Dar, porțiunea inclusă în etajul subalpin reprezentată de fitocenozele primelor trei asociații (deosebit de valoroase din punct de vedere biogeografic) a fost distrusă aproape în totalitate în Munții Cerna și Godeanu din cauza defrișării tufărișurilor subalpine cu care alternau în spațiu (habitatele 4060 și 4070*) și a suprapășunatului. Se mai păstrează porțiuni consistente (100 ha) în căldările glaciare Vlăsia Mare și Mică și pe plaiul Soarbele la granița de nord-est a PN Domogled-Valea Cernei. Conservarea acestora se impune.

Fig. 170 – Fitocenozele asociațiilor Aconitetum taurici Borza 1934 ex Coldea 1990, Adenostylo – Doronicetum austriaci Horvat. 1956; Cirsio waldsteinii – Heracleetum transsilvanici Pawł. ex Walas 1949 se succed în mici petece în lungul și apropierea pâraielor montane, în locurile lăsate goale de către tufărișurile subalpine ale habitatelor 4060 și 4070* numai pe Plaiurile Soarbele și Scorota (la granița de nord-est a parcului) și sub vârful Micușa în cele două circuri glaciare ale Vlăsiilor, unde mediul subalpin a fost ferit de efectul devastator al defrișării tufărișurilor și suprapășunatului.

Fig. 171 – Fitocenoză a asociației Telekio – Petasitetum hybridi (Morariu 1967) Resmeriță et Rațiu 1974 pe malul Cernei la Cheile Corcoaiei.

Fitocenozele montane, numite îndeobște de fitosociologii români buruienișuri (înalte) ale văilor de munte iar de cei ai școlii anglo-saxone tall forbs of the mountain valleys nu au nici o legătură cu fitocenozele ruderale – buruienișurile adevărate (deși sunt la fel, mezofile – mezohigrofile până la higrofile și nitrofile ca acestea, și destul de multe specii ruderale își au originea aici). În schimb așa cum releva Boșcaiu (1971) au un rol conservativ excepțional, fiind fitocenoze de origine veche, putând avea chiar o vechime glaciară, De asemenea, este remarcabil numărul ridicat al endemismelor regionale carpatice din cadrul lor, cel mai ridicat probabil dintre toate habitatele din Carpați.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la 110 ha.

6440 – Pajiști aluviale ale văilor râurilor din Cnidion dubii / Agrostion stoloniferae

Deși nu sunt tratate în monografia lui Boșcaiu (1971) și nici pomenite în studiile mai noi (Goia și Groza 2006, Goia et al. 2006), am considerat că fitocenozele ce edifică acest habitat nu pot lipsi din bazinul Cernei și din arealul colinar de la est de Mehadia. Sunt prezente în lunca Cernei și la baza versanților în porțiunile mai umede fitocenoze ale asociațiilor Poëtum pratensis Răvăruț et al. 1956, Ranunculo repentis – Alopecuretum pratensis Ellmauer 1933, Agrostio – Festucetum pratensis Soó 1949, Agrostietum stoloniferae (Ujvárosi 1941) Burduja et al. 1956. Nu am identificat fitocenoze ale asociațiilor Poëtum silvicolae Buia et al. 1959 (deși specia edificatoare este menționată de Boșcaiu (1971) în împrejurimile Băilor Herculane și Cirsio cani – Festucetum pratensis Májovsky ex Ruzicková 1975 (prima specie edificatoare este destul de rară în regiune) bănuite de noi inițial ca fiind existente în regiunea bazinului inferior al văii Cernei. Sunt ruderalizate puternic și nu au un rol important în demersul conservativ. Deși foarte fragmentate, fitocenozele menționate nu acoperă mai mult de 8 ha din perimetrul studiat. Starea lor de conservare este irelevantă din punct de vedere floristic dar pot constitui habitate importante pentru unele specii de amfibieni și nevertebrate.

Credem că asociația cu extindere largă din dealurile mai înalte până în etajele boreal și subalpin Agrostio – Deschampsietum caespitosae Ujvárosi 1947 își avea locul mai bine în cadrul habitatului 6520 (vezi mai jos) ea extinzându-se mult în afara văilor și mozaicându-se adesea cu fitocenozele asociației Festuco rubrae – Agrostietum capillaris Horvat. 1951 (tipică pentru acest habitat). Fitocenozele acestei asociații, atât de comune în toți Carpații, consideram că nu pot lipsi din Munții Cernei și Godeanu, deși nu fuseseră încă semnalate, astfel încât nu a constituit nici un fel de surpriză să putem studia pajiștile înalte de Deschampsia caespitosa montane situate în arealele (necalcaroase) ale Ciucevelor, în perimetrul fânațelor din habitatul 6520 dominat de Agrostis tenuis și Festuca rubra, apoi în toată aria masivului Godeanu adiacentă versantului drept al Cernei, până la altitudinea de 1800 m. Fitocenozele apar în petece mai mult sau mai puțin extinse, înconjurate de obicei de pajiștile mai scunde ale habitatului 6520 sau de păduri boreale ori tufărișuri subalpine și boreale (4060, 4070*). Sunt foarte sărace de obicei din punct de vedere floristic din cauza densității și a taliei mari a speciei dominante. Listele floristice mai bogate publicate de diverși autori se datorează mai ales includerii speciilor din ecoton sau din spațiile neocupate de ”pernițele” mari și dese de Deschampsia caespitosa. Spațiile ocupate de aceste fitocenoze sunt retrânse în spațiul PN Domogled-Valea Cernei, pentru că ciobanii încearcă mereu să le distrugă din cauza valorii furajere mici a speciei dominante și a faptului că sunt foarte incomod de străbătut. Nici din punctul de vedere al managemetului conservativ nu recomandăm lăsarea acestui tip de vegetație ierbacee înaltă să se extindă prea mult, deși o anumită proporție trebuie să subziste, reprezentân un habitat de elecție pentru unele micromamifere și paserine. Apreciem suprafața ocupată pe teritoriul aflat pe dreapta Cernei la nu mai mult de 12 ha, foarte fragmentată însă. Starea de conservare o considerăm irelevantă din punct de vedere floristic.

Fig. 172 – Pajiște densă de Deschampsia caespitosa (habitatul 6440) pe pantele de la granița dintre PN Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) și PN Retezat. Interesantă este prezența aici a taxonului Carduus personata var . echinopsifolius, care ar putea fi de fapt, o subspecie endemică locală.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la 10 ha.

6510 –Fânețe de joasă altitudine (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis)

În cadrul acestui habitat se disting fânețele mezofile din asociația Arrhenatheretum elatioris Br.-Bl. ex Scherrer 1925. Specia este frecventă (Boșcaiu 1971) cel puțin la confluența dintre Belareca și Cerna și pe munceii de la est de Mehadia. Fitocenozele mezohigrofile ale asociației sunt evidente la începutul lunii iunie în teritoriul menționat, Arrhenatherum elatius fiind un gramineu de talie înaltă, ce crește dens. Are o valoară furajeră bună, dar fitocenozele sunt sărace, sinantrope și ruderalizate în mare parte. Nu este exclus să ocupe de fapt mult din fostele teritorii ale molinietelor (habitatul 6410).

Suprafața ocupată este cu puțin sub 30 ha. Starea de conservare este irelevantă pentru studiul nostru.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la sub 30 ha.

6520 – Fânețe montane

Habitat frecvent în toți Carpații, în etajele nemoral superior și boreal, până în cel subalpin. Dintre pajiștile mezofile montane cel mai probabil sunt prezente fitocenoze ale asociației Festuco rubrae – Agrostietum capillaris Horvat 1951 (exclusiv subas. nardetosum strictae Pop 1976) – menționată de Goia și Groza (2006) de la Poiana Mușuroane și Poiana Ploșnitoare, dar care are o extindere mult mai mare în bazinul superior al Cernei, Fitocenozele asociației Anthoxantho-Agrostietum capillaris Silinger 1933 alcătuiesc mici insule izolate.

Cele mai bine conservate și mai bogate floristic pajiști mezofile montane ale habitatului 6520 sunt cele din perimetrul bazinului superior al Prisăcinei, Bedinei, de la Poiana Lungă, Poiana Cicilovete (fig. 17, 18, 19). Aceste pajiști montane sunt un tip de habitat comun, dar sunt extrem de importante pentru toate diviziunile montane din întreaga Europă Centrală din câteva motive:

1. Au o diversitate floristică foarte mare (până la 140 specii / 25 mp) și în cadrul aceleiași regiuni conțin cele mai multe specii de orhidee dintre toate tipurile de orhidee (mult mai multe decât, de exemplu, habitatul 6210*).

2. Constituie alături de habitatele forestiere, baza stilului de viață rustic tradițional montan fiind folosite atât ca pășuni extensive cât și ca fânețe.

3. Starea lor de conservare reflectă direct conservarea, la nivel regional a acestui stil de viață rustic și conservarea potențialului ecoturistic la nivel local. De aceea, este o pierdere foarte mare pentru PN Domogled-Valea Cernei ca aceste pajiști să fie distruse în viitor de suprapășunatul cu ovine sau cosire cu mijloace mecanizate grele.

Dintre pajiștile habitatului 6520, din cele 280 ha circa 85 % sunt folosite ca fânețe iar restul ca pășuni. Starea de conservare a primelor este foarte bună.

Fig. 173 – Detaliu din pajiștile asociației Agrostio capillaris – Festucetum rubrae din Poiana Lungă.

Fig. 174 – Pajiștile montane (habitatul 6520) cosite în luna iulie în perimetrul cătunului Dobraia.

Fig. 175 – Bogăția floristică a pajiștilor montane (habitatul 6520) din perimetrul bazinului superior al Bedinei, în luna iulie.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la 280 ha.

8110 – Grohotișuri silicatice din etajul montan până în etajul nival.

Habitat listat în fișa standard a ROSCI 0096 Domogled – Valea Cernei dar nu se știe sursa. Toate releveele ridicate din fitocenoze ale asociațiilor adiacente habitatului publicate de Boșcaiu (1971) nu provin din arealul PN Domogled – Valea Cernei, motiv pentru care habitatul lipsește din raportul Goia și Groza (2006).

Desigur, el nu lipsește de pe teritoriul parcului, din arealele cu stâncării alcătuite din granitoide și șisturi cristaline.

În etajul alpin și subalpin aceste fitocenoze specifice grohotișurilor silcioase sunt în mare majoritate distruse de suprapășunatul din pajiștile adiacente astfel încât se păstrează pe suprafețe foarte mici, deși grohotișurile silicoase sunt frecvente și ocupă suprafețe destul de consistente (210 ha). Astfel sunt fitocenozele asociației Saxifragetum carpathicae – cymosae Coldea (1986) 1990 (ambele specii edificatoare nu sunt citate de Boșcaiu (1971) dar sunt date de Flora RPR vol 4 din Munții Godeanu, Țarcu și Mehedinți).

Noi am găsit fragmente mici din aceste fitocenoze sub vf. Paltina, vf. Bisericile din Bulz, vf. Scărișoara împreună cu fitocenoze slab asamblate ale asociației Poeto contractae – Oxyrietum digynae Horv., Pawl. et Wal. 1937. Starea lor de conservare este critică, foarte nefavorabilă, au devenit adevărate relicte anticulturale la marginea martorilor de eroziune de pe platourile din culmea masivului Godeanu. Suprafața ocupată nu atinge 2 ha. Viitorul plan de management al PN Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) va avea o misiune dificilă în stabilirea unor măsuri de management eficiente pentru conservarea și refacerea arealului fitocenozelor din acest habitat.

Fig. 176 – Saxifraga cymosa pe grohotișuri silicioase rezultate din dezagregarea conglomeratelor perimiene sub vf. Paltina.

Fig. 177 – Saxifraga cymosa pe grohotișuri silicioase rezultate din dezagregarea conglomeratelor perimiene sub vf. Paltina.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la 2 ha.

8120 – Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajele montan și alpin (Thlaspietea rotundifolii).

Acest habitat nu este listat în fișa standard a ROSCI 0069 Domogled – Valea Cernei dar e prezent în raportul Goia și Groza (2006) fiindu-i atribuite fitocenozele asociației Acino – Galietum anisophylli Beldie 1927 descrisă de Boșcaiu (1971 p. 314 – 315) de pe calcarele din Curmătura Paltina și Valea Soarbele, în etajele subalpin și alpin. Am constatat că ultimul autor mai descrie tot din Curmătura Paltina (p. 317 – 321) și fitocenoze ale asociației Saxifragetum moschatae – aizoidis Boșcaiu 1971. Toate aceste fitocenoze au fost regăsite de noi la Curmătura Paltinei, care însă din păcate nu face parte din PN Domogled – Valea Cernei,granița acestuia aflându-se 2 km mai la vest. În arealul parcului pe versantul drept al Cernei nu există masive calcaroase în etajul alpin și subalpin.

Fitocenozele acestor asociații alpine și subalpine se deosebesc mult de cele aflate la altitudine mai joasă, sub 1400 – 1500 m. Acestea sunt Thymo comosi – Galietum albi Sanda et Popescu 1999, Sedo fabariae – Geranietum macrorrhizi Boșcaiu et Täuber 1977, Parietarietum officinalis Csűrös 1958. Prima este foarte comună în Carpați și, chiar dacă nu a fost semnalată până acum, nu a fost o surpriză să constatăm că este o prezență comună pe grohotișurile de la baza masivelor calcaroase din lungul versantului drept al văii Cernei (fig. 21) printre alte și speciile edificatoare Thymus comosus și Galium erectum sunt comune în arealele calcaroase de pe valea Cernei. Fitocenozele celei de-a treia asociații sunt frecvente și semnalate de Boșcaiu (1971) pe grohotișurile calcaroase imediat adiacente făgetelor ilirice cu Geranium macrorrhizum adeseori adiacente fiind fitocenozelor din asociația precedentă (partea umbrită și mai umedă a grohotișului este acoperită de Geranium macrorrhizum iar părțile mai uscate și mai umbrită de Galium erectum. Fitocenozele asociației Parietarietum officinalis apar insular, fragmentar, adeseori pe suprafețe mai mici de 30-40 mp.

Starea de conservare a acestui habitat este foarte bună, din cauza caracterului foarte accidentat, greu accesibil al reliefului.

Suprafața grohotișurilor calcaroase ale acestui habitat este de circa 220 ha.

Fig. 178 – Fragment dintr-o fitocenoză a asociației Thymo comosi – Galietum albi pe grohotișuri calcaroase în arealul Ciucevei Prihodului Mare.

Fig. 179 – Grohotiș calcaros umed și umbrit cu Geranium macrorrhizum sub abruptul calcaros al Ciucevei Ogașului Cald.

Fig. 180 – Geranium macrorrhizum în anteză pe culmea Arjanei.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la 220 ha.

8160* – Grohotișuri medio-europene calcaroase ale etajelor colinar și montan

Habitat heterogen, destul de deficitar delimitat și descris din punct de vedere ecologic în opinia noastră, frecvent întâlnit pe valea Cernei prin fitocenoze ale ambelor fitocenoze principale Gymnocarpietum robertianae Kaiser 1926 și Achnatheretum calamagrostis Br.-Bl. 1918 (Boșcaiu 1971),

Achnatherum calamagrostis este foarte frecvent în Munții Mehedinți, pe stânga văii Cernei, fiind mult mai rar și prezent numai de la Cheile Prisacinei în aval pe versantul drept (fig. 24). Gymocarpietum robertianae apare pe grohotișuri umbrite de la liziera pădurilor mai ales, insular, rar. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe dreapta Cernei nu depășește 2 ha. Starea de conservare este foarte favorabilă.

Fig. 181 – Achnatherethum calamagrostis (habitatul 8160*) în arealul Pietrei Galbene.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la sub 2 ha.

8210 – Versanți stâncoși calcaroși cu vegetație casmofitică

Acest habitat, asociat cu precedentul și cu toate celelalte habitate calcifile – saxicole este o prezență comună pe pereții calcaroși abrupți ai văii Cernei. Sunt cunoscute din perimetrul văii Cernei după Boșcaiu (1971) și Goia și Groza (2006) următoarele asociații: Asplenio – Cystopteridetum fragilis Oberd. (1939) 1949, Asplenietum trichomano – rutae-murariae Kuhn 1937, Tx. 1937, Asplenio quadrivalentis – Poetum nemoralis Soó ex Gergely 1966, Asplenio – Ceterachetum Vives 1964, Asplenio – Silenetum petreae Boșcaiu 1971, dintre comunitățile edificate de mici pteridofite de stâncării calcaroase respectiv Micromerio – Parietarietun officinalis Boșcaiu 1971, Seslerio rigidae – Saxifragetum rochelianae Gergely 1967. Fitocenozele acestor asociații alcătuiesc vaste mozaicări pe pereții abrupți calcaroși ce aparțin acestui tip de habitat.

Cele mai rare fitocenoze din cadrul acestui tip de habitat sunt cele ale asociației Asplenietum lepidi Boșcaiu 1971, fitotaxon endemic local, specia Asplenium lepidum cu areal mediteranean – submediteranean fiind o raritate în flora țării. Boșcaiu (1971) descrie această asociație din gurile de peșteră de la Cheile Bedinei, Cheile Drăstănicului și Stâncăria Irișov. Noi am bănuit că specia și fitocenozele unde este dominantă trebuie să aibă continuitate pe lama de calcare scurtă ce unește Cheile Bedinei – Cheile Drăstănicului și Cascada Vânturarița. Într-adevăr acest mic areal este continuu și specia și fitotaxonul atât de rare pot fi văzute în toate aceste locuri, mai ales în surplombe.

Fig. 182 – Micul areal (poligonul portocaliu) unde se pot găsi, sporadic la guri de peșteră și în surplombe umbrite, fitocenozele asociației endemice locale Asplenietum lepidi cu specia rară de ferigă de stâncă Asplenium lepidum, din cadrul habitatului 8210.

Fig. 183 – Asplenium lepidum C. Presl., specie foarte rară în flora României, se deosebește de specia comună foarte asemănătoare Asplenium ruta – muraria L. în primul rând prin frunzele dens glanduloase. Fotografie realizată la valea Scotina, lângă cascada Vânturătoarea.

Fig. 184 – Asplenium lepidum în surplombele stâncilor umbrite de pe Valea Scotina – Cascada Vânturătoarea.

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la 20 ha.

8220 – Versanți stâncoși silicatici cu vegetație casmofitică

Fitocenoze din acest habitat nemenționat în fișa standard a ROSCI 0069 Domogled – Valea Cernei sau în rapoartele recente (Goia și Groza 2006) sunt descrise de Boșcaiu (1971) p. 302 (ex. la Bisericile din Bulz, Munții Cernei) și nu are cum sa nu fie prezent în regiune asociat cu habitatul 8110 – grohotisurile silicioase, care sunt înscrise în lista menționată.

Au fost semnalate din Munții Cernei și Godeanu, fără relevee publicate în lucrarea menționată Asplenio trichomanis – Poëtum nemoralis Boșcaiu 1971; Hypno – Polypodietum vulgaris Jurko et Peciar 1963, Asplenietum septentrionalis – adianti-nigri Oberd. 1938, cu rezerve Diantho henteri – Silenetum lerchenfeldianae Stancu 2000 (confirmată ca prezentă la Bisericile din Bulz pe versantul drept al Cernei).

Inventariere și cartografiere. Suprafața ocupată de acest tip de habitat pe teritoriul P.N. Domogled – Valea Cernei (versantul drept al văii Cernei) a fost estimată la sub 3 ha.

7220* – Izvoare petrifiante cu depunere de travertin (Cratoneurion)

Acest tip de habitat apare sporadic în teritoriul analizat, cu o suprafață însumată foarte mică, ce nu depășește 0,3 ha, în arealul izvoarelor carstice.

Fig. 185 – Habitatul 7220* în perimetrul Izbucului Cernei.

BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI DEDICATE SAU CU MENȚIUNI ASUPRA FLOREI ȘI VEGETAȚIEI DIN TERITORIUL ROSCI 0069 ȘI P.N. DOMOGLED-VALEA CERNEI

perioada secolelor XVIII, XIX – 1918

Binder, J. (1906) – Beitrag zur Tour von Halzeger Thal auf Gebirge bis Herkulesbad-Mehadia, Jahrb. d. Siebenb. Karpathenvereins, 26.

Borbas, V. (1873) – Jelentes az 1873-evben Bansag teruleten tett novenytani kutatosokrol, Math.es Term. Kozl. 11: 213-290.

Borbas, V. (1884) -Flora Comitatus Temesiensis, Temesvar.

Fekete, L, Blattny, O. (1914) – Die verbreitung der Forstlich wichtigen Baumen und Straucher im Ungarischen Staate.Selmecbanya.

Czirbuz, G. (1905) – Das Godjan-Gugu Gebirge, Foldr. Kozl. 33: 60-63.

Degen, A. (1901) – Die Flora von Herculesbad. Eine Vegetation-Skizze, Budapest.

Dorner, J. (1839) – Das Banat im topographish naturhistorischer Beziehung mit besonderer der Herculesbader nachst Mehadia und ihrer Umgebungen. Pressburg.

Griselini, Fr. (1780) – Versuch eine politischen und naturlichen Geschichte des temeswarer Banates in Briefen an Standespersonen und Gelehrte, vol. I-II, Wien.

Hazslinszky, Fr. (1872) – Az 1872 evi tarsas kirandulasban gyujtott, vagy a helj szinem megvizsgall Phanerogam-Hovenyek jegyzeke, Math. es Term.Kozl. 10 : 12-429.

Heuffel, J. (1857) – Mittheilungen aus dem Gebiete der Flora des Banates, Oesterr. Botan. Wochenblat. 7: 118, 222-224, 286-287.

Heuffel, J. (1858) – Diagnosen neuer, oder verwechseller Pflanzen-Arten aus dem Banates, Oesterr. Bot. Zeitrschr., 7: 25-29.

Heuffel, J., (1858)  – Enumeratio plantarum in Banatu Temisiensis sponte crescentium et frequentius cultarum. Vindobonae.

Kotschy, Th. (1853) – Beitrage zur Kenntnis des Alpenslandes im Siebenburgen, Verh. Zool.-Bot. Ges. Wien, 3: 57-69, 131-140, 271-276,

Lorenz, J. (1887) – Herculesbad in Wort und Bilt, Wien.

Munk, M. (1872) – A Herkules-furdoes kornzeke term. tud. sib. tekintetben, Pest.

Partos, Al. (1901), Herkulesbad und seine Thermen, II aufl., Budapest.

Pax, F., (1898) – Grundzuge der Pflanzenverbreitung in der Karpathen, I, Leipzig.

Pax, F., (1909) – Grundzuge der Pflanzenverbreitung in der Karpathen, II, Leipzig.

Rochel, A. (1838) – Botanische Reise in das Banat im Jahre 1835, Pesth.

Rochel, A., (1828) – Plantae Banatus rariores iconibus et descriptionibus illustratae, Pestini.

Schafarzik, F. (1889) – Uber das Gebirge zwischen Mehadia und Herkulesbad, Jahrb. K.Ung. Geol. Aust. fur 1887.

Schwarzott, J.G. (1831) – Die Hercules Bader bei Mehadia, Wien.

Simonkai, L. (1878) – Nehany bansagi novenyrol, Term. Fuz., 2.

Waldstein, F., Kitaibel, P. (1802) – Descriptiones et icones plantarum rariorum Hungaricae, I, Vindobona.

Waldstein, F., Kitaibel, P. (1805) – Descriptiones et icones plantarum rariorum Hungaricae, II, Vindobona.

Waldstein, F., Kitaibel, P. (1812) – Descriptiones et icones plantarum rariorum Hungaricae, III, Vindobona.

perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial

Borza, A. (1929) – Végétation et flora des Bains d'Hercule,Grand Thermes d'Hercule, Banat-Roumanie, București: 16-18.

Borza, A. (1931)- Botanischer Fuhrer durch die Umgebung von Herkulesbad bis an die Donau, Guide de la sixieme-Excursion Phytogéographique Internationale, Cluj.

Borza, A. (1943) – Vegetația Banatului în timpul romanilor, Bul. Grăd. Bot. Inst. Bot. Cluj, 22.

Borza, Al. (1942), Cercetarea botanică a Banatului, Natura, 31: 9.

Borza,A., Nyarady,E. (1929) – Vegetația și flora Băilor Herculane, Hidrobiologia,Meteorologia, Climatologia5-6: 6-10.

Boșcaiu, N. (1942) – Muntele Gugu, Natura 31: 45-47.

Călinescu R. (1933) – Repartiția liliacului (gen Syringa L.) în România ,Bul. Soc. Reg. Rom. Geogr., 1(1).

Contrea, A. (1934) – Caracterele florei și vegetației bănățene, Rev. Inst. Soc. Banat-Crișana, 2(10-12): 67-78.

Cretzoiu, P. (1932) – Contribuții la cunoașterea florei pădurilor din regiunea Văii Cernei, Rev. Păd., 44,4:199-204.

Cretzoiu, P. (1938) – A doua contribuție la cunoașterea florei pădurilor din regiunea Văii Cernei, Rev.Păd., 50(11):967-977.

Domin, K. (1932) – Dumugled, Kazanské soutesky, Ada Kaleh a Varciorova, Publ. Fac. Sc. Univ. Charles Prague,122.

Enculescu, P. (1924) – Zonele de vegetație lemnoasă din România în raport cu condițiile orografice, climaterice, de sol și subsol, Mem. Inst. Geol. Rom., 1: 1-338.

Georgescu, C. C. (1934 ) – Studii fitogeografice in bazinul inferior al Vaii Cernei, Baile Herculane, Analele I.C.E.F.,1:71-133.

Hambank, At. (1937) – O stațiune de Pinus banatica Georg. et Ion și Pinus sylvestris L., pe valea Sohodolului de Runc în Oltenia , Rev. Păd., 49.

Karpati, Z. (1940) – Bemerkungen und Beitrage zur Kenntis der Flora Siebenburgens und des Banates, Bot. Kozl., 37: 13-32..

Nyárady, E. I. (1929) -La liste des plantes avec fleures de la gorge de Pecinecica – Grands Thermas d'Hercule, Banat, Roumanie, Ed. Cultura, București.

Papp, C. (1939) – Contribution a la végétation méditerranéenne de la flore de Roumanie, Lucrările Societatii Geografice "D. Cantemir",2:3-24.

Partos, Al. (1901), Herkulesbad und seine Thermen , II aufl., Budapesta.

Pax, F. (1919) – Pflanzengeographie Rumanien, Nova Acta Leop., 35.

Vintilescu, I. (1946) – Asupra ariei pinului negru în Munții din Vestul Olteniei, Rev. Geogr. CGR, 3.

perioada postbelică 1947-1989

Alexandru, M., Badea, L., Buza, M., Dinu, M., Drugescu, C., Sencu, V. (1981) – Valea Cernei.Studiu de geografie.Ed. Academiei RSR, București, pp. 152.

Antonescu G. P. (1962) -Contribuții la studiul distribuției geografice a coniferelor în România,București.

Arbez, M., Millier, C. (1971) – Contribution a létude de la variabilité géographique de Pinus nigra Arn., Añnales des Sciences Forestiéres 28:23-49.

Badea, L., Buza, M. (1979), Modificări antropice ale mediului în Bazinul Cernei, Anal. Univ. București, Geogr., 28.

Borza, A. (1958) – Die Phytozonosen eines Abschnittes der Sudcarpaten Rumanien,Vegetatio,7:181-188.

Borza, Al. (1956) – Uber Fagus orientalis und Fagus taurica in Rumanien sowie uber die Verbreitung zweier Varietaten von Fagus silvatica. Feddes Repert. 29: 113-116.

Borza, Al. (1965) – Despre vegetația “mediteraneană” în sud-estul Europei. St. Cercet. Biol. ser. Bot. 17: 477-482.

Boșcaiu N., Lupșa V. (1967) -Palynological research in the Grota Haiducilor cave near the Herculaneum Spa (Romania), Rev. Roum. Biol. ser. Bot. 12: 137-140.

Boșcaiu, N. (1971) – Vegetatia fontinala din Muntii Tarcu, Godeanu si Cernei, Stud. Com. Muzeul Bruckenthal, ser. St. Nat, 16: 124-133.

Boșcaiu, N. (1971) – Flora si vegetatia Muntilor Tarcu,Godeanu si Cernei, Editura Academiei RSR, București.

Boscaiu, N. (1973) – Interpretarea informationala a spectrelor areal-geografice a unor asociatii vegetale din Muntii Tarcu, Godeanu si Cernei, Stud. Com. Muzeul Bruckenthal, ser. St. Nat,18: 101-108.

Boscaiu, N. (1983) – Relatii singenetice intre padurile si pajistile din muntii Tarcu, Godeanu si Cernei, în Probleme zonale ale silviculturii din Banat A.S.A.S., Sectia de silvicultura, I.C.A.S., filiala Caransebes.

Boșcaiu, N., Rațiu, F., Nicolau, N. (1968)- Contributie la istoria padurii din Muntii Cernei, Com. Bot., 7: 73-77.

Brezeanu, G., Marinescu-Popescu, V. (1964) – Studiul hidrobiologic al bazinului inferior al Cernei (Cerna, Belareca și Mehadica), Hidrobiologia, 5: 65-94.

Roman, N. (1974) – Flora și vegetația din sudul Podișului Mehedinți. Editura Academiei RSR, București.

Bujorean, G., Popescu, C. P. (1966) – Rezervatia naturala Domogled, Ocrotirea Naturii, 10 (1): 5-30.

Călinescu R. (1957) – Contribuții la studiul șibliacului în RPR, Rev. Păd., 2:76-84.

Călinescu R. (1969) -Biogeografia României, Edit. Științifică, București.

Călinescu, R. (1950) – Elemente mediteraneene în R.P.R., Natura, 3(5):34-39.

Csuros, St., Csuros-Kaptalan, M., Pap, S. (1957) – Contribuții la studiul vegetației zonei de calcar din vecinătatea sudică a Munților Retezat, St. Cerc. Biol. Acad. RPR Fil. Cluj, 7: 57-77.

Csuros, St., Gergelyi, I., Pap, S. (1962) – Materiale pentru flora Munților Piule-Piatra Iorgovanului, Contrib. Bot.: 131-150.

Csuros.St., Kaptalan-Csuros, M., Nagy, F. (1957) – Contribuții la studiul vegetației alpine a regiunii centrale a Munților Retezat, St. Cerc.Biol. Acad. RPR Fil. Cluj, 7: 33-56.

Dumitriu-Tătăranu, I., Florescu, I. (1960) – Contributii la cunoașterea florei lemnoase a Munților Cerna si Mehedinților, Com. Bot. 3: 213-215.

Dumitriu-Tătăranu, I., Florescu, I. (1965) – Contribuții la cunoașterea florei lemnoase a Munților Cerna si Mehedinților, Com.Bot.,3: 213-215.

Dumitriu-Tătăranu, I., Leandru, L., Florescu, I., Nitu, C., Dumitrescu, A., (1965) – Studii asupra variabilității unor proveniențe si forme de pin negru de Banat din Munții Cernei si Carpații Porților de Fier. Valoarea lor ca material initial de selecție, Cercetări de Genetică, Lucrările primului Simpozion Național de Genetică (18-20 iunie 1964): 125-131.

Fekete, G. (1959) – Angaben zur Zonologie der moesischen Scwarzfohrenwalder, Acta Bot. Acad. Sci. Hung. 5: 321-347.

Fineschi, S. (1984) – Determination of the origin of an isolated group of trees of Pinus nigra through enzyme gene markers, Silvae Genetica 33:169-172.

Florescu, I., Dumitriu-Tătăranu, I. (1960), Contribuții la cunoașterea florei Munților Cerna și Mehedinți, Com. Acad. RPR, 10(1): 39-46.

Georgescu, C. C. (1965) – Considerații asupra unor elemente termofile, în special sudice din flora României, Stud.Cerc.Biol. ser. Bot., 17(4-5): 397-402.

Grigorescu, A. (1980), Cercetări de proveniență la pinul negru, Anale ICAS București, 37(1): 19-34

Kaya, Z., Ching, K.K., Stafford, S.G. (1985) – A statistical analysis of karyotypes of European blackpine (Pinus nigra Arnold) from different sources, Silvae Genetica 34:148-156.

Lee, C.H. (1968) – Geographic variation in European black pines, Silvae Genetica 17:165-172.

Lee, C.H. (1970) – Response of different European black pine provenances to nitrogen fertilization, Silvae Genetica 19:122-123.

Mihăilescu, V. (1963) – Carpații sud-vestici, București.

Muică, C., Drugescu, C. (1984) – Particularités biogeographyques de la zone occidentale des Carpates Méridionales ,RRGGG – Géogr., 28.

Niculescu, Gh. (1965) – Munții Godeanu. Studiu geomorfologic. Ed. Academiei RPR, București, pp. 339.

Nyarady, E.J. (1958) – Flora și vegetația Munților Retezat, București.

Oarcea, Z. (1975) – Propuneri de organizare a marilor rezervatii naturale din vestul Romaniei, Lucrările celui de-al doilea Colocviu Național de Geografia Turismului, 131-135, Ed.Sport-Turism, București.

Oarcea, Z. (1978) – Propuneri de parcuri naționale in judetul Caras-Severin, Banatica,7:143-150.

Pașcovschi, S. (1956), Câteva considerații biogeografice asupra Munților Banatului, Ocrotirea Naturii, 2.

Pop, I., Hodișan, I. (1968) – Plante noi si rare din flora Banatului, Studia UBB ser. Biol., 13(1):3-6.

Popescu, P., Samoilă, Z. (1962) – Ghid geobotanic pentru Banat, București (lit.)

Popescu-Domogled, P.C. (1965) – Contribuții la flora Banatului, Com. Bot. 3: 207-211.

Popescu-Domogled, P.C., Bujorean, G. (1957), Contribuții la studiul geobotanic al pajiștilor din vestul PRP dintre Dunăre și Crișul Negru, St. Cerc.Științ. Timișoara, 4(3-4).

Popova, Cucu A., Muică C., Drugescu, C. (1976), Ecosystemes de type sub-mediterraneen dans les Carpates Meridionales ,RRGGG – Geogr., 20.

Popova, Cucu A., Șanta C. (1968), Contribuții la studiul geografic al vegetației muntelui Oslea, SCGGG-Geografie, 15(1).

Popova-Cucu, A., Niculescu, Gh. (1961) – Zâmbrul (Pinus cembra L.) din Munții Godeanu, Natura ser. Geol-Geogr., 13(2).

Purcelean, S. (1953) – Regenerarea naturala la nucul negru în pădurea semidos O.S. Băile Herculane, Rev. Păd., 3:18-19.

Resmeriță, I. (1972) – Vegetația lemnoasă din Valea Țesnei (jud.Mehedinti), Stud. Cerc. Biol. ser. Bot., 24, 4: 277-294.

Resmeriță, I., (1970) – Taxoni noi și rari în flora României (Valea Țeșna, jud. Mehedinți), Stud. Cercet. Biol. ser. Bot. 22, 3: 217-222.

Resmeriță,I. (1971) – Flora Vaii Țeșna (jud.Mehedinți), Com. Bot., 12: 149-161.

Rohrig, E. von.(1966), European black pine (Pinus nigra Arnold) and its forms, Part II. First results from provenance experiments .Silvae Genetica, 15:21-26.

Rohrig, E. von. (1969), European black pine (Pinus nigra Arnold) and its forms. Part III. Experiments with seedlings of different provenances ,Silvae Genetica,18:92-94.

Sociava, V.B. (1958) – Novaia gheobotaniceskaia karta Rumânii, Bot. Jurn., 43: 5.

Soo, R. (1964) – Die regionalen Fagion – Verbande und Gesselschaften Sudosteuropas, Budapest.

Stratul, E. (1974) – Contribuții la istoricul cercetărilor botanice de pe teritoriul Banatului, secolele XVIII-XIX, Tibiscus ser. Șt. Nat., Muz. Banatului: 183-189.

Tarnavschi, I.T., Ciobanu, I. (1965), Karzologische untersuchungen an Pinus nigra Arn. ssp.nigricans Host. var. Banatica Georg. et Ionescu, im Vergleiche mit Pinus nigra Arn. var. austriaca Hoess ., Rev. Roum. Biol.ser. Bot., 10(5): 371-375.

Țopa. E. (1960) – Endemismele din RPR, Natura, 4.

Torok, M. (2000), Geanțurile – o particularitate a reliefului Văii Cernei, Anal. Univ. de Vest din Timișoara, ser.Geogr., 9-10: 45-36.

Torok, M. (2006), Munții Mehedinți – studiu geomorfologic, Teză de doctorat, Institutul de Geografieal Academiei Române, București (inedit).

Vidakovic, M. (1974) – Genetics of European black pine (Pinus nigra Arn.), Annales Forestales 6(3) ZAZU Zagreb: 57-86.

Wendelberger, G., (1965) – Zur Vegetationsgliderung Sudosteuropas, Mitt.der Naturwiss.Verein fur Steiermark, 95: 245-268.

Zolyomi, B. (1966) – Neue Klassifikation der Felsenvegetation im pannonischen Raum und der angrenzenden Gebiete, Bot. Kozl. 53(1): 49-54.

perioada 1990 – 2014

Anastasiu, P. (2001), Citoembriologia pinaceelor din România , Universitatea din Bucuresti. Facultatea de Biologie, 202 p. (inedit).

Anastasiu, P., Oprea, A., Pascale, G., (2001) – Considerații privind Pinul negru din România, Acta Horti Bot. Bucurest, 29: 155-170.

Arsene, G.-G., Coste, I., Chelu, A. (2001) – Contribuții la studiul ecologic și fitocenologic al fitocenozelor cu Pteridium aquilinium din Sud-Vestul Romaniei (Banat), "Omul si mediul", Zilele Academice Timisene, editia a VII-a, Timișoara.

Bogunic, F., Muratovic, E. , Brown, S. C., Siljak-Yakovlev, S. (2003), Genome size and base composition of five Pinus species from the Balkan region, Springer-Verlag GmbH.

Boșcaiu, N., Boșcaiu, M. (1999), On the presence of Pinus nigra subsp. pallasiana in Romania, Wiss Mitt. Niederosterr. Landesmuseum St. Polten, 12: 21-24.

Coste, I., Arsene, G.G. (2000) – Speciile de cormofite endemice și rare în sud-vestul Romaniei (Banat), Stud.Com. Satu Mare ser. St.Nat. 1: 80-95.

Frățilă, E.C. (2006) – Cercetări privind răspândirea și caracteristicile ecoprotective ale pinului negrude Banat (Pinus nigra ssp. banatica) pe teritoriul Parcului Național Domogled- Valea Cernei, Analele Univ. Oradea, Fascicula Silvicultura, 11: 189-198.

Goia, I., Groza, Gh. (2006) – Cercetări privind flora și vegetația din parcelele cu pin bănățean din Parcul Național Domogled-Valea Cernei, UBB Cluj-Napoca, Fac. de Biologie-Geologie (inedit).

Goia, I.,Groza, Gh., Hurdu, B.,Beldean, M., Crișan, A., Țepeluș, L. (2006) – Flora și vegetația sitului de Pinus nigra ssp. banatica din Parcul Național Domogled-Valea Cernei (A3 din Life Nat /04/RO/000225 –Pădurile de pin negru de Banat – parte a rețelei Natura 2000), Agenția Pentru Protecția Mediului Caraș-Severin (inedit).

Muică, C. (1995), Munții Vâlcanului. Structura și evoluția peisajului, Ed. Academiei Române, București.

Pătroescu M., Dobre M., Necșuliu, R., Ioja, C., Rozylowicz, L. (2006) – Impact assessment on the Pinus nigra ssp. banatica site by natural and anthropic causes in the area of Domogled – Valea Cernei National Park, Proceedings of the 2nd International Conference on Environmental Research and Assesment, Bucharest.

Pătroescu, M., Chincea, I., Rozylowicz, L., Sorescu, C. (eds.,2007) – Pădurile cu pin negru de Banar, sit Natura 2000, Ed. Brumar, Timișoara.

Pietriși, M. (2010) – Studiul fizico-geografic al Munților Godeanu cu privire la etajarea vegetației și limita superioară a pădurii. Teza de doctorat, Universitatea din București, Facultatea de Geografie, inedit.

Sârbu I. (2000), Valea Cernei. Caracterizare fizico-geografică cu privire specială asupra hidrografiei. Teza de doctorat, Universitatea din București, Facultatea de Geografie, inedit.

Povară, I. (1997) – Studiu fizico-geografic al bazinului hidrografic Cerna cu privire specială asuprahidrologiei carstice, Teză de doctorat, Univ din București (inedit).

Sanda, V., Popescu, A., (1991) – Aspecte ale vegetației din Culoarul Cernei, Ocrot. Nat. Med. Înconj., 35: 1-2.

Sanda, V., Popescu, A., Paucă-Constantin, A. (1990) – Caracterizarea brădeto-făgetelor din Carpații Meridionali, Contrib. Bot., 30.

Sârbu, I. (2000) – Valea Cernei. Caracterizare fizico-geografică cu privire specială asupra hidrografiei,Teză de doctorat, Univ. din București (inedit).

Sârbu, I., Braghină, C. (1998) – Modificări antropice pe cursul mijlociu și inferior al Cernei, Anal. Univ. din Craiova, 15.

Van Haverbeke, D. F. (1990) -Pinus nigra Arnold European black pine, In: Burns, Russell M.; Honkala, Barbara H., (technical coordinators). Silvics of North America. Volume 1. Conifers. Agric. Handb. 654. Washington, DC: U.S. Department of Agriculture, Forest Service: 395-404.

Zaghi, D. (2008) – Management of Natura 2000 habitats * (Sub-) Mediterranean pine forests with endemic black pines, 9530, Technical Report 2008 24/24, Directive 92/43/EEC on the conservation of natural habitats and of wild fauna and flora, European Commission

LUCRĂRI DE TIP „LISTE ROȘII” ȘI „LISTE PRIORITARE” ÎN CARE SE AFLĂ ENUMERAȚI TAXONI DIN TERITORIUL ROSCI 0069 ȘI P.N. DOMOGLED-VALEA CERNEI

Boșcaiu, N., Coldea, Gh., Horeanu, C. (1994)- Lista roșie a plantelor vasculare dispărute, periclitate,vulnerabile și rare din flora României, Ocrot. Nat. Med. Înconj., 1: 45-56.

Dihoru, G., Dihoru, A., (l994) – Plante rare, periclitate și endemice în Flora României- Lista roșie, Acta Bot. Hort. Bucurestiensis, (1993-1994): 173-199.

Dihoru, G., Negrean, G.(2009) -Cartea roșie a plantelor vasculare din România, București, Edit. Academiei Române, București pp. 630.

Moldovan, I., Pázmány, D., Dragoș, L. (1989) – List of rare, endemic and threatened plants in Romania, II, Not. Bot. Hort. Agrobot. Cluj-Napoca.

Oltean, M., Negreanu, G., Popescu, A., Roman, N., Dihoru, G., Sanda, V., Mihăilescu, S., (1994)- Lista roșie a plantelor superioare din România, Studii, Sinteze, Documentații de Ecologie, Acad. Rom. Inst. Biol. București, 1.

Pușcariu Soroceanu, E. (red.,1963) – Pășunile și fânețele din RPR , Ed. Academiei, București.

STUDII PRIVIND FLORA ȘI VEGETAȚIA ROMÂNIEI ȘI EUROPEI, INDISPENSABILE STUDIULUI

Beldie, A., Dihoru, G (1967) – Asociatiile vegetale din Carpatii Romaniei, Com. Bot., 5 (6): 133-238.

Ciocârlan, V. (2009) – Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta, ed. a III-a, Ed. Ceres, București.

Coldea, G. (1991) – Prodrome des associations végétales des Carpates du Sud-Ouest, Documents Phytosociologiques, 13:317-359.

Coldea, Gh., 1997, Les associations végétales de Roumanie, vol. 1, Les associations herbacées naturelles, Ed. Pres. Univ. Clujeană, Cluj-Napoca.

Doniță N., Popescu A., Paucă-Comănescu M., Mihăilescu S., Biriș I. A. (2006) – Habitatele din România. Modificări conform amendamentelor, Edit. Tehnică Silvică, București.

Doniță, N., Păucă-Compnescu, M., Popescu A., Mihăilescu, S., Biriș, I.A. (2005) -Habitatele din Romania, Editura Tehnică Silvică București, pp. 496.

Gafta, D., Mountford, O. (eds, 2008) – Manual de interpretare a habitatelor Natura 2000 din Romania, Edit. Risoprint, Cluj.

Grecescu, D. (1898), Conspectul Geografic al Florei României, București.

Grecescu, D. (1908), Suplement la Conspectul Florei României, București.

Doniță, N., Ivan, D., Coldea, Gh. Sanda, V., Popescu, A, Chifu, T., Paucă-Comănescu, M., Mititelu, D., Boșcaiu, N. (1992) – Vegetația României , Ed.Tehnică Agricolă, București.

Ivan, D., Doniță, N., Coldea, Gh. Sanda, V., Popescu, A, Chifu, T., Boșcaiu, N, A., Mititelu, D., Paucă-Comănescu, M. (1993) –Vegetation potentielle de la Roumanie, Braun-Blanquetia, 9: 3-79..

Golob, A., Kutnar, L. (2006) – Testing criteria for classifying Slovenian forests into European Forest Types using Palearctic and FFH habitat classification, Slovenian Forestry Institute, Ljubljana.

Ozenda, P. (1994) – Végétation du continent européen, Delachaux et Niestlé, Lausanne.

Pop I., Hodișan, I. (1979) – Contribuții la cunoașterea vegetației de stâncării din R.S.Romania, Studia UBB ser. Biol.,24:2-7.

Pop, I. (1962) – Conspectul asociațiilor ierboase de pe masivele calcaroase din cuprinsul Carpaților Românești, Contrib. Bot.:267-275.

Prodan, I. (1939) – Flora pentru determinarea și descrierea plantelor ce cresc în România, ed. II, vol. I-II, Cluj.

Sanda, V., Ollerer, K., Burescu, P., (2008) – Fitocenozele din România: sintaxonomie, strucutură, dinamică și evoluție, Ed. ARS Docendi, București.

Sanda, V., Popescu, A., Arcuș, M., (1999) – Revizia critică a comunităților de plante din România, Tilia Press International, Constanța.

Sanda, V., Popescu, A., Barabaș, M. (1997) – Cenotaxonomia și caracterizarea grupărilor vegetale din România, Stud. Comunic. Biol. Veg. Bacău, 5-366.

Sanda, V., Popescu, A., Doltu, M. I. (1980) – Cenotaxonomia și corologia grupărilor vegetaledin, România, Stud .Comunic. Șt. Nat. Muz. Brukenthal, 24 (supl.).

Sanda, V., Popescu, A., Doltu, M. I., Doniță, N. (1983) – Caracterizarea ecologică și fitocenologică a speciilor spontane din flora României, Stud. Comunic. Șt. Nat. Muz. Brukenthal, 25 (supl.).

Săvulescu, T. (ed.1952-1976), Flora R.P.R.-R.S.R.,vol. I-XIII, Ed. Academiei RPR/RSR, București.

Sârbu, I., Ștefan, N., Oprea, A. (2013) – Plante vasculare dinRomânia. Determinator ilustrat de teren. Ed. Victor B. Victor, București.

Tutin, T.G., Heywood, V.H., Burges, N.A. (eds.1968-1993) -Flora Europaea,vol. I-V, Cambridge University Press.

HĂRȚI NECESARE CARTOGRAFIERII HABITATELOR

Bercia, I., Bercia, E., Năstăseanu, C., Berza, T., Iancu, V., Stănoiu, I., Hârtopanu, I. (1977) – Harta geologică a Republicii Socialiste România, 1:50.000, foaia 123c Obârșia Cloșani, Inst. de Geologie și Geofizică București.

Codarcea, Al., Răileanu, Gr. (coord. 1968), Harta geologică a Republicii Socialiste România, 1:200.000 foaia 32 Baia de Aramă, Comitetul de Stat al Geologiei, Institutul Geologic București