Cartea și valoarea cǎrții ȋn opera lui UMBERTO ECO Doctorand: DELIA IOANA MORAR Coordonator științific: Prof. univ. dr. VASILE VOIA CLUJ -NAPOCA 2013… [618112]

1

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI”
CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE LITERE

REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT

Cartea și valoarea cǎrții ȋn opera lui UMBERTO ECO

Doctorand: [anonimizat]:
Prof. univ. dr. VASILE VOIA

CLUJ -NAPOCA
2013

2

Cuprins

ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ….. Eroare! Marcaj în document nedefinit.

Capitolul 1 DE LA CANON LA LISTĂ …………………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.

1.1. Canonul literar – evoluția termenului de -a lungul timpului Eroare! Marcaj în document nedefinit.
1.2. Valoarea – conotații și criterii de stabilire a valorii î n prezent Eroare! Ma rcaj în document nedefinit.
1.3. Modelul – definiție, funcție, devenire ……………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
1.4. Influența, plagiatul, pastișa, citatul – forme de intertextualitate trecute și prezente Eroare! Marcaj în document nedefinit.
1.5. Lista – actualizarea și revalorizarea noțiunii …… Eroare! Marcaj în document nedefinit.

Capitolul 2 CARTEA ȘI LITERATURA ÎN OPERA TEORE TICĂ ȘI CRITICĂ A LUI
UMBERTO ECO ………………………….. ………………………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.

2.1. Cartea – fâșie de memorie la Eco și Manguel. Memoria vegetală și Istoria lecturii Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.2. Autorul. Romanul. Cititorul ………………………….. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.2.1. AUTORUL ………………………….. …………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.2.2. ROMANUL ………………………….. ………….. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.2.3. CITITORUL ………………………….. …………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.

2.3. Textul narativ ca joc la Eco și Calvino. Șase plimbări prin pădurea narativă vs. Lecții
americane ………………………….. ………………………….. … Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.4. Despre lectură și limitele interpretării …………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.5. Cartea – pasiune și provocare la Eco și Borges. Confesiunile unui tânăr romancier vs.
Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.6. Listele lui Eco și Insulele lui Borges. Nu spertați că veți scăpa de cărți vs. O seară cu Borges
la Buenos Aires ………………………….. ………………………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.

Capitolul 3 CUVÂNTUL, TEXTUL ȘI INTERTEXTUL LA ROMANCIERUL
UMBERTO ECO ………………………….. ………………………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.

3.2. Obsesia cuvântului generat de obsesia cunoașterii Eroare! Marcaj în document nedefinit.
3.3. Recuperarea timpului și a memoriei prin cuvânt Eroare! Marcaj în document nedefinit.
3.4. Realitate și ficțiune ………………………….. ………….. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
3.5. Identificarea autorului cu personajele sale ……… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
3.6. Intertextualitate și tipuri de intertext ………………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.

3

Capitolul 4 BIBLIOTECA LABIRINT. CĂRȚILE CARE ÎȘI VORBESC ÎNTRE ELE Eroare! Marcaj în document nedefin it.

4.1. Biblioteca labirint ………………………….. ……………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
4.2. Dialoguri de hârtie între Eco, Borges, Reverte și Frabetti Eroare! Marcaj în document nedefinit.
4.3. Despre memorie la Eco și Borges. Cimitirul din Praga vs. Funes, omul care ține minte
tot ………………………….. ………………………….. ……………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
4.4. Memorie și identitate la Eco și Saramago. Misterioasa flacără a reginei Loana vs. Toate
numele ………………………….. ………………………….. ……… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
4.5. Obsesia cuvântului scris la Eco și Pennac. Pendulul lui Foucault vs. Micuța vânzătoare
de proză ………………………….. ………………………….. …… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
4.6. Numele Trandafirului și Imprimatur : două romane asemănătoare cu destine diferite Eroare! Marcaj în document nedefinit.

CONCLUZII ………………………….. ………………………….. …… Eroare! Marcaj în document nede finit.

BIBLIOGRAFIE ………………………….. …………………………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.

4

CUVINTE CHEIE
Umberto Eco. Cartea. Cartea-obiect de hârtie. Literatură . Canon. Valoare. Model. Infulența .
Citatul. Plagiatul. Pastișa. Lista . Auto rul. Cititorul. Romanul. Lectura . Interpretare a. Obsesia
cuvîntului. Obsesia cunoașterii. Memorie ș i uitare. Memorie și identitate.

REZUMAT
Scopul prezentei teze este de a pune în lumină valoarea, rolul și importanța cărții -obiect
de hârtie și a literaturii, a scriitorului și a cititorului î n zilele noastre, propunând ca punct de
referință atât opera de critică, teorie literară și estetică, cât și romanele scriitorului și
teoreticianului italian Umberto Eco.
Trăim într -o lume în care se simte o lipsă a valorilor și a punctelor de reper autentice care
să aparțină timpurilor pe care le traver săm și să fie în pas cu ele . Se vorbește despre lipsa de
cultură, despre masificare, despre dezinteresul față de manifestările culturale de calitate, de o
dominare a materialului asupra spiritualului, despre preponderența cantității în detrimentul
calității. Sensul și semnificația noțiunilor de valoare, model, importanță, rol par a fi tot mai
inaccesibile sau prost percepute și înțelese. Cuvântul criză își găsește locul în toate domeniile și
este permanent invocat, acest lucru fiind valabil și în ceea ce pr ivește literatura și cartea, cartea
în accepția ei clasică de obiect de hârtie, cartea ca text, ca rod al literaturii, al creației.
Paradoxal, continuă să se publice, să se traducă, să se scrie foarte mult și de multe ori e
greu să putem alege, să facem d iferențe, să mai înțelegem care sunt valorile actuale și în ce să
mai credem. Suntem înconjurați de clasificări, de top -uri, de concursurilor, de premii și de
sondaje, suntem mereu solicitați să alegem, să ne exprimăm, să ne spunem părerea și să ne
manifestăm adeziunea. Trăim vremurile lui „totul s -a spus”, însă suntem de părere că, într -o
lume în continuă evoluție și schimbare, prin literatură, totul poate fi respus, rescris. Credem,
împreună cu Tzvetan Todorov , că literatura poate încă mult: ne face să în țelegem mai bine
lumea și ne ajută să trăim, întinzându -ne mâna când suntem deprimați și apropiindu -ne de
ceilalți oameni din jurul nostru.
Așa cum am menționat deja, punct de reper al prezentei lucrări va fi Umberto Eco și
creația sa proteiformă și vom p ropune o abordare comparatistă, limitându -ne însă comparațiile
la spațiul limbilor latine, în încercarea de a demonstra șansa cărții și a literaturii și rolul lor în
existența noastră.
Începem prin a ne justifica alegerea: De ce Umberto Eco? În primul râ nd, pentru că este
autorul italian cel mai tradus în limba română, dar și pe plan internațional, în general. Umberto

5

Eco este întâi de toate un semiotician și o autoritate în câmpul teoriei, criticii literare și al
esteticii, demonstrând în toate scrierile și acțiunile sale o preocupare constantă pentru carte,
pentru literatură, preocupare pe care o trăiește cu multă pasiune și dăruire, o pasiune care a
devenit nu doar un scop în viață, ci chiar un mod de a fi.
Toate cele șase romane ale sale ( Numele trand afirului, Pendulul lui Foucault, Insula din
ziua de ieri, Baudolino, Misterioasa flacără a reginei Loana, Cimitirul din Praga ) pleacă de la
un alt text, fie că este un manuscris, un citat, un desen; ele se construiesc în jurul unui intertext
inventat de au torul însuși și sfârșesc prin a se integra în ansamblul universal.
Cu siguranță, înainte să existe un scriitor, există un citit or Umberto Eco pentru care cititul
este un mod de a fi, o preocupare permanentă a existenței sale, un om care -și trăiește viața
printre și pentru cărți și căruia îi vine foarte ușor să povestească, să scrie, să se joace cu
cuvintele, cu textele, cu cărțile și care cu siguranță va rămâne, și peste timp, un autor
reprezentativ al epocii sale și o sursă de inspirație pentru generațiil e ce vor veni.
Dacă, pe de o parte, lucrările sale științifice sunt pline de imaginație, romanele sale
abundă în știință și erudiție. O inteligență și o erudiție care înseamnă cultură. Romanele sale
sunt roadele unui om care iubește cărțile, care trăieșt e prin cărți și printre cărți, care are harul
povestirii, al asocierii, al acumulării, al descoperirii și al revelației.
Un alt aspect al personalității sale pe care -l regăsim în romanele amintite este pasiunea
pentru secret, un secret al răului, dar și a l adevărului, un secret care trebuie căutat, care se lasă
greu descoperit, pe care -l ducem cu noi atât pe parcursul vieții noastre terestre, cât și în moarte.
Toți cei șase protagoniști ai romanelor sale își dedică existența dezlegării unui mister, aventur ă
care le va aduce în cele din urmă sfârșitul, dar care îi va ajuta să -și reconstruiască și să
reconsidere propria identitate, dând astfel sens existenței lor.
Regăsim apoi, în cărțile lui Eco, pasiunea sa pentru locuri pline de mister, de neliniște
care provoacă imaginația și în jurul cărora se dezvoltă acțiunea romanului: castelul -mănăstire
din Numele trandafirului ; biserica -templu cu mașinile magice din Muzeul Științelor și al
Tehnicii din Paris; insula misterioasă unde, dacă am ajunge, am reuși să câști găm timp prețios
pentru că pe această insulă „azi este încă ieri”; podul din casa bunicilor în ale cărui cotloane și
cufere se ascunde secretul unei vieți și întreaga istorie a Italiei fasciste. În Cimitirul din Praga ,
ultimul roman al lui Umberto Eco, pri n intermediul unui personaj misterios, cu pierderi de
memorie și dublă identitate, descoperim cum se desenează noua tablă de șah pe Vechiul
Continent, în a doua jumătate a secolului X IX.
Nevoia de istorie este o altă caracteristică a personalității lui Ec o și implicit a operei sale.
O istorie la răscruce de spații și de epoci pe care autorul nostru le străbate și pe care le

6

reconstituie cu minuțiozitate și din dorința de a (re)găsi adevărul, realitatea, autenticul. La
Umberto Eco avem de -a face întotdeauna cu un trecut care explică prezentul și anticipează
viitorul. Întotdeauna personajele sale pendulează între trecut și prezent, un trecut pe care prin
căutările lor îl aduc în prezent, fie că acest trecut înseamnă întoarcerea în Evul Mediu, în
secolul al XI II-lea sau al XVII -lea sau mai aproape de zilele noastre, la începutul secolului XX
și până în a doua jumătate a acestui secol, cu speranța de a găsi răspunsuri la întrebările lor, de
a avea revelația adevărului.
O ultimă fațetă a personalității autor ului nostru și a romanelor sale este aspirația către
libertate. O libertate a spiritului, a minții, a inteligenței care să poată gândi și să se poată
exprima dincolo de timp și spațiu, dincolo de acumulările culturale și de propria memorie. O
libertate care este evident nutrită de personajele lui Eco: ele sunt într -o continuă căutare a unui
mister, a noului, a ineditului și concluzia la care ajung toate personajele este că până la urmă
este importantă căutarea, menținerea vie a spiritului, a inteligenței, a v oinței, a speranței, a
dorinței de a nu se mulțumi, de a nu se limita, de a nu se opri, de a merge mai departe.
Cazul Eco este cu siguranță cel mai vizibil și mai discutat fenomen cultural și editorial al
ultimelor decenii . Multitudinea limbilor în care a u fost traduse lucrările sale, discuțiile, uneori
contradictorii, care se nasc în jurul operelor sale, criticile care i se aduc, îl mențin însă în prim
planul literaturii contemporane.
Umberto Eco poate fi considerat un fenomen singular în lumea literară: niciun alt scriitor
de romane nu ne -a oferit, în același timp, un număr la fel de impresionant și extrem de complex
de „instrucțiuni de folosire” cu ajutorul cărora să străbatem lumea sa narativă. Autorul nostru
este conștient că există cel puțin două cat egorii de cititori: pe de o parte, cititorul -model
inocent, care urmărește firul narativ și cel mult se lansează în interpretări diletante, iar pe de
altă parte cititorul -model critic, care are capacitatea și competențele de a trece de interpretarea
critică. În prima clasă se încadrează marea majoritate a cititorilor, în cea de -a doua un număr
mai restrâns, cititorii avizați, profesioniștii, experții. Umberto Eco îi cunoaște foarte bine și pe
unii și pe ceilalți și periodic comunică cu ei, fie că alege post ura de autor de texte narative, fie
cea de cititor model al textelor sale. Un prim exemplu sunt apostilele și glosele la Numele
trandafirului , și un altul, inutilele precizări erudite de la sfârșitul ultimului său roman, Cimitirul
din Praga .
Nu ne propune m o analiză critică a romanelor sale și nu este scopul acestei cercetări de a
exprima o judecată de valoare asupra calităților de a scrie romane a lui Umberto Eco. Dincolo
de calități și defecte, dincolo de polemici, controverse și discuții, credem că auto rul nostru este,
întâi de toate, un model de ceea ce înseamnă „a fi intelectual ” în zilele noastre, un model de

7

profesor și de cercetător care se exprimă în primul rând în și prin scris și care apare foarte rar în
public, într -o lume în care a apărea, a fi vizibil, a te face auzit este primul pas, și de foarte multe
ori și singurul, spre succes.
Considerăm importante, pentru demersul nostru, clarificarea și stabilirea sensurilor și
conotațiilor pe care, în prezent, le atribuim termenilor: valoare, ierarhie , standardizare, model,
identificare, influență și transformarea lor de-a lungul timpului și le analizăm în primul capitol
al prezentei lucrări. În vederea definirii conceptului de valoare în literatură, apreciem oportună
o trecere în revistă a conceptului de canon literar, caracteristicile acestuia și evoluția termenului
de-a lungul timpului, pornind de la canonul lui Dante din Infern, până la Canonul occidental
propus de Harold Bloom.
În continuarea cercetării încercăm să subliniem care sunt valorile care primează în zilele
noastre și cine stabilește criteriile d e selecție și ierarhizare a acestora, acceptând premisa
conform căreia primatul economic impune strategiile editoriale, iar editurile s -au deprins deja
cu „arta de a respinge un roman”. În cont inuarea analizei noastre vom defini noțiunea de model
în literatură, funcția și evoluția pe care termenul a cunoscut -o de-a lungul vremii, pornind de la
categoriile de identificare cu eroul literar pe care le propune Hans Robert Jauss în renumita sa
teorie a receptării estetice și a efectelor acesteia. De -a lungul întregii cercetări, susținem
necesitatea validării, în vremurile haotice pe care le trăim, a unor modele autentice, a unei
literaturi de calitate, care are menirea de a ne provoca emoții de neînlo cuit, de a face ca lumea
reală să devină mai încărcată de sens și mai frumoasă, de a permite fiecăruia să răspundă mai
bine, vocației sale de ființă umană. Credem că avem nevoie, mai mult ca oricând, de canoane,
de modele, de puncte de reper după care să n e ghidăm, într -o epocă traversată de crize
identitare, disciplinare, de un sentiment de alienare, de criza însăși a reprezentației, întrucât
tocmai lipsa valorii atrage după sine haosul.
Trebuie, de asemenea, să recunoaștem faptul că trăim într -o lume a s loganurilor, a
imaginilor de și cu impact cu care suntem bombardați în momentul în care deschidem
televizorul, radioul, computerul sau răsfoim o revistă de orice fel. În mod conștient sau
inconștient, voit sau dincolo de voința noastră suntem cu siguranță influențați de publicitate, de
rețetele care ni se vând drept de succes. Ne ocupă timpul, gândurile, imaginarul, toate aceste
valori sau non -valori care ne sunt impuse. Probabil că valoarea lui Shakespeare a fost, la
vremea ei, impusă, dar ceea ce a făcut din ea, fără nici un dubiu, o valoare este faptul că a
rezistat de -a lungul timpurilor. Câte din valorile care ne sunt impuse în prezent vor rezista în
timp? Este foarte posibil să nu aflăm răspunsul la această întrebare pe timpul vieții noastre
pământene.

8

Astăzi este important numărul de exemplare vândute, numărul de ediții în care a fost
publicată cartea, numărul de recenzii apărute, numărul limbilor în care a fost tradusă, numărul
de premii pe care le -a primit, locul pe care -l ocupă într -un clasament sau altul. Cum spunea și
Saramago, astăzi suntem tot mai mult un număr și tot mai puțin un nume, mai mult imagine
sau, în primul rând imagine și apoi identitate. Contează mai mult cum apărem, ce facem, cu ce
ne ocupăm, decât ce suntem cu adevă rat.
Lucrarea abordează apoi noțiunile de influență, citat, pastișă și plagiat, forme de
intertextualitate și concepte discutate și controversate și mai ales folosite în practica literaturii
contemporane. Suntem înconjurați de liste: de nume, de titluri, de lucruri de făcut, de cărți de
citit, de prieteni. Mai mult decât despre un canon general valabil și acceptat de către toată
lumea, azi vorbim despre clasamente, clasificări, adică despre liste. În încheierea primului
capitol analizăm reactualizarea și r econsiderarea pe care Eco i -o aduce acestui termen. În
accepția și în practica autorului nostru, lista stă la baza culturii și face parte din istoria ei și a
literaturii. Ceea ce încearcă cultura este să facă infinitatea comprensibilă, să cuprindă
nemărginitul în formele sale de manifestare și uneori să facă ordine în această infinitate, iar lista
este, întâi de toate, o modalitate de a face ordine. Cataloagele unei biblioteci, colecția unui
muzeu, enciclopediile, dicționarele sunt forme ale listei prin car e se încearcă stabilirea unei
ordini în dezordinea universului.
Azi credem tot mai puțin în canoane, deși nu facem decât să cităm, plagiem, pastișăm
operele predecesorilor noștri și să recunoaștem influența pe care o au asupra noastră.
Considerăm că pentru a ne înțelege prezentul trebuie să ne uităm înapoi înspre trecut, dar nu
trebuie să neglijăm nici viitorul, deoarece doar acesta va pune eticheta finală asupra realizărilor
timpului nostru. Azi credem mai mult în progres și în evoluție, dar ne folosim de listă, pe care o
întâlnim deja în Iliada lui Homer, în speranța că vom reuși să ordonăm și să epuizăm
multitudinea de posibilități și cantitatea imensă de informație cu care suntem asaltați în toate
domeniile de activitate.
În capitolul al doilea ne oc upăm de importanța și rolul cărții, al literaturii, al autorului, al
cititorului în opera teoreticianului și criticului Umberto Eco. Analizăm principalele lucrări
teoretice ale aut orului nostru și trecem în revistă noțiunile de autor, roman, cititor, lectu ră,
interpretare, așa cum sunt ele analizate în studiile amintite și în teoriile elaborate pe marginea
acestor noțiuni ale celor mai importanți exegeți, printre care îi amintim pe: Paul Ricoeur,
Mikhail Bahtin, Roland Barthes, Gérard Genette, Wolfgang Iser , Ion Vlad și Paul Cornea. O
viziune cât mai aproape de realitate asupra acestor termeni este esențială în demersul nostru de a

9

contura o imagine a rolului și a valorii cărții în z ilele noastre, raportându -ne, în primul rând la
Umbero Eco, care rămâne punc tul de referință al prezentei lucrări.
Propunem , de asemena, o analiză comparativă a lucrărilor: Memoria vegetală a lui
Umberto Eco și Istoria lecturii a lui Alberto Manguel; Șase plimbări în pădurea narativă și
Lecții americane a lui Italo Calvino; Confes iunile unui tânăr romancier și Borges despre
Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani , volum îngrijit de Willis Barnstone; și Nu sperați că
veți scăpa de cărți și O seară cu Borges la Buenos Aires , volum îngrijit de același autor.
Autorul model este vocea care vorbește afectuos, imperios sau cu viclenie cu cititorii și
care îi vrea alături de el, și vocea aceasta se manifestă ca strategie narativă, ca ansamblu de
instrucțiuni, care sunt distribuite cititorilor la fiecare pas și de care trebuie să ascu lte, atunci
când se hotărăsc să se comporte ca niște cititori model. Cititorul model este un cititor tip pe care
textul nu numai că îl percepe ca pe un colaborator, dar pe care și caută să -l creeze. Cititorul
model este cititorul care cunoaște regulile joc ului înainte să înceapă lectura unei cărți, le
respectă și este nerăbdător să intre în jocul pe care autorul și textul i -l propun. Textul este o
mașinărie concepută pentru a declanșa interpretări, dar între intenția de neatins a autorului și
intenția discu tabilă a cititorului se află intenția transparentă a textului, care infirmă orice
interpretare imposibil de susținut. Trebuie doar ca cititorul model contemporan să învețe să
aleagă, să filtreze, să sintetizeze și să uite lucrurile care trebuie uitate, să se uite mai puțin la
numere și mai mult la identitate.
În capitolul al treilea se analizează rolul, importanța, valoarea cărții, a cuvântului și a
textului în romanele lui Umberto Eco, acordând atenție unor subiecte precum: tema misterului
și a cunoașterii în Numele trandafirului ; tema obsesiei cuvântului generat de obsesia
cunoașterii în Pendulul lui Foucault ; tema recuperării timpului și a memoriei prin cunoaștere în
Insula din ziua de ieri și Misterioasa flacără a reginei Loana și Cimitirul din Praga . Se
tratează tema realității și a ficțiunii, a identificării cu propriile personaje, așa cum sunt ele
redate în romanele lui Eco. Toate romanele sale se învârt în jurul unei cărți, a unui manuscris, a
unui jurnal, a unei biblioteci, a unui pod plin de cărți ș i documente. Aspectul urmărit este acela
de a evidenția pasiunea sa pentru carte, pentru cuvânt, pentru scris, pasiunea de a colecționa
cărți și informații despre cărți și a ne justifica astfel, alegerea de a -l propune pe autorul nostru
drept un model de s ucces și de valoare al epocii prezente. Una dintre principalele sale calități
este capacitatea de înțelegere a realității care îl înconjoară, de adaptare și de integrare în ea, fără
a renunța însă la principiile și la obsesiile sale. A înțeles că pentru a ajunge să ai un cuvânt de
spus, pentru a -ți impune punctele de vedere este mai bine să fii în interiorul sistemelor și nu în
exteriorul lor. Intelectualul Umberto Eco este conștient că pentru a face ca opera ta să conteze

10

și să aibă succes, azi e important să vinzi și pentru a face asta ai nevoie și de sprijinul sistemului
din care faci parte. Calitatea se măsoară în primul rând în bani. Pentru a avea succes e
important să înțelegi și să aparții timpului în care exiști, apoi poți să -l analizezi, să -l critici, să-i
evaluezi trecutul și să -i anticipezi viitorul.
Prezenta cercetare încearcă să demonstreze șansele de supraviețuire pe care cartea și
literatura le mai au în zilele noastre. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de cititori
și de autori ancorați în realitate, dar care în același timp reușesc să înțeleagă destul de bine
această realitate, încât să ne ofere alternative ale ei, să ne ajute să o înțelegem mai bine sau să
evadăm din ea. Luându -l drept pun ct de referință pe Umberto Eco, analiză m importanța cărții și
a prețuirii pe care scriitorul italian i -o poartă, așa cum acest lucru rezultă din romanele și din
studiile sale de teorie și critică literară .
În ultimul capitol prezentăm personajele lui Eco în paralel cu alte personaje asemănătoare
sau total opuse, care însă au aceleași obsesii, aceleași probleme, aceleași preocup ări și am
arătăm că, indiferent de epoca la care fac trimitere, aceste personaje sunt extrem de actuale și
emblematice pentru lumea de azi. Dihotomia arhetipală bine -rău, binele necunoașterii și răul
cunoașterii absolute, lupta minții umane de a găsi echilibrul între dorința de a cunoaște totul
și limitele minții umane sunt frământările constante ale personajelor lui Umberto Eco, care nu
sunt altceva decât fațetele multiple ale c omplexei sale personalități. Regăsim , chiar dacă în
stiluri și în forme diferite, aceeași pasiune pentru carte, pentru cuvânt, pentru cunoaștere și
pentru teme precum memoria, identitatea, redescoperirea trecutului, la autorii: Jorge Luis
Borges, José Saramago, Daniel Pennac, Rita Monaldi&Francesco Sorti, și am analizat
comparativ romane ale acestor autori cu romanele și personajele autorului nostru.
Considerăm că aceste abordări comparatist e și concluziile la care am ajuns sunt, în principal,
contribuția noastră originală în domeniul literaturii comparate, în care teza noastră se
încadrează.
Recurgem în primul rând la Borges, față care Umberto Eco are o deosebită admirație și
a cărui influen ță a recunoscut -o de nenumărate ori și pe care îl menționează implicit și
explicit în opera sa. Cei doi autori împărtășesc aceeși dragoste pentru carte și sunt convinși de
capacitatea ei de a supraviețui într -o lume în care i se prezice tot mai des, sfârși tul.
Încercarea de a rezolva labirintul bibliotecii Babel se încheie, și pentru Borges cu speranța că
biblioteca și implicit cunoașterea care se ascunde în paginile cărților va dăinui chiar și dacă
specia umană nu ar mai fi. Biblioteca este nelimitată și periodică și dacă ar exista un cititor
etern al acestei biblioteci interminabile, ar reuși să înțeleagă, după secole de lectură, că aceleași
volume se repetă în aceeași dezordine, care dezordine repetată ar fi o ordine. Rămâne această

11

utopie doar o „elega ntă speranță”, cum o numește Borges, la care nu pot să nu aspire cei care își
trăiesc viața printre cărți și care, la fel ca și călugării copiști din abația benedectină, după ani și
ani dedicați „sfintei opere a copiatului”, vroiau să creeze și ei lucruri noi.
Atât Borges, cât și Eco dețin o memorie de hârtie prodigioasă care poate oricând să
inventeze un manuscris de secol XVI sau XVIII și să ne convingă că este un manuscris
original, tocmai scos la lumină dintre rafturile prăfuite ale unei biblioteci lab irint și care, la fel
ca și personajul său Yambo, anticarul din Misterioasa flacără a reginei Loana care își retrăiește
viața prin citate din cărțile citite de -a lungul anilor, ar putea la nesfârșit să facă povești rescriind
texte prezente, trecute și viit oare, sau ca și falsificatorul și agentul secret Simonini care suferă și
el de amnezie și începe să țină un jurnal în speranța de a -și aminti anumite evenimente din
trecutul său pe care l -a uitat, și să -și recâștige prin memorie identitatea.
Din comparați a cu Saramago rezultă că omul este produsul trecutului său, nu numai la
nivel individual, ca memorie acumulată a propriei vieți, ci și la nivel colectiv. Memoria
colectivă, memoria comunității, modelează și condiționează un individ în aceeași măsură ca și
experiența personală. Salvarea o găsim în carte și prin carte, în scris și prin scris. Romanul,
cartea, scrisul devin pentru Saramago, la fel ca și pentru Eco, o luptă mereu luată de la capăt
împotriva uitării. Uitarea își găsește antidotul în investigarea trecutului care, oricât ar fi de
îndepărtat, continuă să fie cel al subiectului scriiturii.
Din apropierea de Daniel Pennac reies următoarele: credința lui Pennac că dacă viața nu e
întotdeauna un roman, romanul trebuie să conțină neapărat viața, și a lui Eco că viața întrece
romanul de cele mai multe ori. O asociere a celor două romane ni se pare relevantă din
perspectiva omagiului adus cuvântului de doi scriitori contemporani, în stiluri diferite, dar
având același motiv de a exista: dragostea pentru cuv ânt, pentru carte.
Ambii scriitori dovedesc că sunt pe deplin ancorați în realitate și că percep spiritul
vremurilor pe care le trăim, însă nu renunță la pasiunea lor pentru carte, pentru cuvânt, la
dorința lor de a cunoaște și de a descoperi lumea, dorin ță care încearcă să o transmită și
cititorilor lor. Fie că aleg calea ironiei, a exagerării, a absurdului uneori, a reîntoarcerii în trecut
sau într -un prezent relativ, cei doi scriitori sunt foarte conștienți de realitățile lumii în care
trăim, sunt fini observatori ai acestei realități, iar temele abordate de ei sunt reprezentative
pentru felul în care evoluează societatea și cultura contemporană.
Odată cu scrierea Numelui trandafirului , structurat după formula unui roman polițist, Eco
descoperă că trama , intriga, acțiunea pot fi recuperate chiar și sub forma citării altor intrigi,
acțiuni și în apostile lansează o definiție a postmodernismului bazată pe această nouă poetică a
citării și a resemantizării căreia îi va rămâne fidel și în următoarele cărți d e ficțiune. Cartea este

12

o lume deschisă ce comunică cu lumea din jurul ei și cu lumile deschise ale celorlalte cărți.
Personajele migrează de la un text la altul. Textul este ca o partitură muzicală. Ecourile
sunetelor produse ne rămân în urechi, în minte, se propagă în jurul nostru și compun alte
melodii.
Ideea unui text generator al altor texte, a unei „cărți a cărților” o definește Borges și ar
rezulta din infinite conexiuni, din invocarea marilor cărți ale lumii, din amintirea lor, care
provoacă un si stem de corespondențe, de asocieri neașteptate, de analogii și de nesfârșite
întâlniri în spațiul privilegiat al Bibliotecii.
Intertextul înseamnă imposibilitatea de a trăi în afara textului infinit, iar
intertextualitatea reclamă revenirea la un arhetip , la un text originar, modelul și spațiul inițial
care continuă să fie mereu căutat, de la care ne îndepărtăm și înspre care ne întoarcem mereu.
Texte mai degrabă făcute decât scrise, făcute de o memorie de hârtie care hrănindu -se la
rândul ei cu cărți, t exte și cuvinte, naște alte cuvinte, alte texte, alte cărți, cărți care ne obligă să
le citim și să le recitim pentru a le străbate densitatea și a ni le face accesibile, cărți care ne
trimit spre alte cărți, unele încă inexistente, așa cum spunea cititoru l bibliotecii iad, dar care cu
siguranță, la rândul lor, ne trimit la alte cărți.
Cartea, lumea cărții este un prilej de a ieși din propriul univers și de a -l vedea din alte
perspective, de a înțelege că nu suntem singuri, de a găsi soluții la probleme co tidiene sau
existențiale.
Atâta vreme cât continuă să apară cărți ca și cele pomenite de noi în această cercetare,
credem că putem să fim pe deplin de acord cu Umberto Eco și să sperăm că „nu vom scăpa de
cărți”, că lumea va continua să scrie și să citeasc ă cărți de calitate, cărți care să ne spună ceva,
să ne pună pe gânduri, să ne miște, să ne transforme.
Cartea de citit este una din minunile acelei tehnologii moderne în care intră roata, cuțitul,
lingura, ciocanul, oala, bicicleta, afirmă Umberto Eco, l a începutul dialogului din Nu sperați că
veți scăpa de cărți , și nu putem renunța la ea. Cartea va rămâne ceea ce este. Cartea este ca
lingura, ciocanul, roata sau dalta: odată inventate, nu pot fi ameliorate în mod semnificativ. Nu
se poate inventa o ling ură mai bună decât o lingură.
Cartea ca obiect, în primul rând, are toate șansele să supraviețuiască evoluției rapide a
tehnologiei. Doar pasiunea și efortul iubitorilor de carte o vor salva. Îndrăznim să afirmăm că
atâta vreme cât va mai rămâne un dram d e umanitate în noi, va supraviețui și cartea de hârtie.
Poate va deveni un obiect inutil, dar care face apel la sentimentele noastre, la o legătură
specială între om și obiectele din jurul lui. De aceea considerăm utilă și benefică orice încercare

13

de prețuire a cărții în ciuda vremurilor care se schimbă mult mai rapid decât vrem și putem noi
să acceptăm.
Mesajul pe care -l desprindem din creația scriitorilor analizați în teza noastră este că
pentru a cunoaște, pentru a crea trebuie să ne menținem memoria trează, să ne inventăm și să ne
reinventăm, să ne descoperim și să ne redescoperim, adică să ne amintim lucruri știute și
neștiute, trăite sau doar intuite, văzute, auzite, rostite, să devenim spectatori și actori ai propriei
lumi și ai lumii în care trăim sau am vrea să trăim. O lume fără cărți ar trebui reinventată și
recreată. Sensul cărților trebuie căutat în noi și tot noi cititorii suntem cei care însuflețim apoi
cartea și, implicit, lumea pe care cartea ne -o dezvăluie, fie ea trecută, prezentă sau vi itoare.
Acceptăm că nihil sub sole novum , însă, cu siguranță, lumina soarelui ne poate ajuta în
fiecare zi să vedem totul altfel, cu alți ochi.

14

BIBLIOGRAFIE

A. Corpus

1. Opere literare
Ec, Umberto, Numele trandafirului , Traducere de Florin Chirițescu, Iași, Editura Polirom,
2004, 506 p.
Eco, Umberto, Pendulul lui Foucault , Volumul I, Traducere de Ștefania Mincu și Marin
Mincu, Constanța, Editura Pontica, 1991, 413 p.
Eco, Umberto, Pendulul lui Foucault , Volumul II, Traducere de Ștefania Mincu și Marin
Mincu, Constanța, Editura Pontica, 1991, 332 p.
Eco, Umberto, Insula din ziua de ieri , Traducere de Ștefania Mincu și Marin Mincu, Constanța,
Editura Pontica, 1995, 510 p.
Eco, Umberto, Baudolino , Traducere de Ștefania Mincu, București, Editura Pontica, 2001, 57 3
p.
Eco, Umberto, Misterioasa flacără a reginei Loana , Traducere de Ștefania Mincu, Iași, Editura
Polirom, 2004, 459 p.
Eco, Umberto, Cimitirul din Praga , Traducere din limba italiană de Ștefania Mincu, Iași,
Editura Polirom, 2011, 451 p.

2. Tratate de semiotică, teorie literară, critică literară
Eco, Umberto, Arta și frumosul în estetica medievală , București, Editura Meridiane, 1999, 325
p.
Eco, Umberto, Opera Deschisă , Formă și determinare în poeticile contemporane, Ediția a II -a,
Traducere și prefață de Cornel Mihai Ionescu, Pitești, Editura Paralela 45, 2002, 277 p.
Eco, Umberto, La definizione dell’arte , Milano, Mursia, 1968 . 305 p.
Eco, Umberto, Lector in fabula , Cooperarea interpretativă în textele narative, În românește de
Marina Spalas, Prefață d e Cornel Mihai Ionescu, București, Editura Univers, 1991, 307 p.
Eco, Umberto, Limitele interpretării , Traducere de Ștefania Mincu și Daniela Bucșă,
Constanța, Editura Pontica, 1996, 409 p.
Eco, Umberto, În căutarea limbii perfecte , Traducere de Dragoș Coj ocaru, Iași, Editura
Polirom, 2002, 304 p.
Eco, Umberto, Șase plimbări prin pădurea narativă , Costanța, Editura Pontica, 1997, 189 p.
Eco, Umberto, Tra menzogna e ironia , Milano, Bompiani, 1998, 107 p.

15

Eco, Umberto, Pliculețul Minervei , București, Editura Humanitas, 2004, 362 p.
Eco, Umberto, Sulla letteratura , Milano, Bompiani, 2003, 359 p.
Eco, Umberto, Memoria vegetală , București, RAO, 2008, 220 p.
Carrière , Jean -Claude, Eco, Umberto, Nu sperai că veți scăpa de cărți , Convorbiri moderate
de Jean -Philippe de Tonnac, traducere din franceză de Emanoil Marcu, București,
Humanitas, 2010, 249 p.
Eco, Umberto, Confesiunile unui tânăr romancier , Traducere de Ioana Gagea, Iași, Polirom,
2011, 261 p.
Eco, Umberto, De Bibliotheca , Milano, Bib lioteca Comunale di Milano, 1981, 30 p.

3. Opere cu caracter estetic
Eco, Umberto, Arta și frumosul în estetica medievală , București, Editura Meridiane, 1999, 325
p.
Eco, Umberto, Jurnal sumar , București, Editura Humanitas, 2004, 100 p.
Eco, Umberto, Cinci scrieri morale , Traducere din italiană de Geo Vasile , București, Editura
Humanitas, 2005, 120 p.
Eco, Umberto, Kant și Ornitorincul , Traducere de Ștefania Mincu, Constanța, Editura Pontica,
2005, 528 p.
Eco, Umberto, Come si fa una tesi di laurea , Le materie umanistiche, Milano, Bompiani, 1999,
249 p.
Eco, Umberto, Istoria frumuseții , București, Enciclopedia RAO, 2005 , 438 p.
Eco, Umberto, Vertigo. Lista infinită , București, Enciclopedia RAO, 2009 , 408 p.

B. Bibliografie critică despre Umberto Eco

1. Volume
Ajello, Nello, Lo scrittore e il potere , Bari, Laterza, 1974, 271 p.
Bouchard, Norma, Pravadelli, Veronica, Umberto Eco’s Alternative. The politics of Culture
and the Ambiguities of Interpretation, New York, Peter Lang, 1998, 317 p.
Cogo, Michele, Fenomenologia di Umberto Eco. Indagine sulle origini di un mito inttellettuale
contemporaneo , Introduzione di Paolo Fabbri, Bologna, Baskerville, 2010, 202 p.

16

Cotroneo, Roberto, La diffidenza come sistema. Saggio sulla narrativa di Umberto Eco ,
Milano, Anabasi, 1995, 92 p.
De La urentis, Teresa, Umberto Eco , Firenze, La Nuova Italia, 1981, 111 p.
Ferretti, Giancarlo, Il bestselle r all’italiana: fortune e formule del romanzo di «qualità» ,
Bari, Laterza, 1983, 139 p.
Forchetti, Franco, Il segno e la rosa – I segreti della narrativa di Umberto Eco , Roma,
Castelvecchi Editore, 2005, 352 p.
Fulga, Daniela, Zâmbetul ȋngerului. De la teoria semioticǎ la roman: Umberto Eco , Cu o
postfațǎ de Carmen Vlad, Cluj -Napoca, Clusium, 1997, 199 p.
Ganeri, Margherita, Il «caso» Eco , Palermo, Palumbo , 1991, 321 p.
Giovannoli, Renato, Saggi su Il nome della rosa , Milano, Bompiani, 1985, 446 p.
Marinescu, Luiza, Umberto Eco în labirintul romanului postmodern , București, Editura
Fundației România de M âine, 2003, 232 p.
Pansa, Francesca, Vinci, Anna, Effetto Eco , prefazione di Jacques Le Goff, Roma, Nuova
edizione del Gallo, 1990, 201 p.
Pischedda, Bruno, Come leggere Il nome della rosa di Umberto Eco , Milano, Mursia, 1994,
143 p.
Stănciulescu , Hanibal, Repere italiene în romanele lui Umberto Eco , București, Editura
Universității din București, 2007, 230 p.

2. Articole, interviuri
Antip, Felicia, „Ochelari contra labirint”, în România literară , 34, 1983, p. 22
Bogavac, Branca, „Cartea, o formă de angajament”, Dialog cu Umberto Eco, în Lettre
internationale , ed. rom., 1993 -1994, p . 60-65
Capozzi, Rocco, „ Il Pendolo di Foucault : Kitsch o neo/post -moderno?”, in Quaderni
d’italianistica 11, 1990, p. 225 -237
Capozzi, Rocco, „Love Flames and Memorabilia in Eco’s La misteriosa fiamma della regina
Loana”, in Forum Italicum 2, 2004, p. 601 -608
Castelli, Ferdinando, „Su’ L’isola del giorno prima’ di Umberto Eco il nichilismo danza con la
morte” , in La civiltà cattolica , 146, 1, 1470, 21 gennaio, 1995 , p. 121 -134
Căpușan, Vodă -Maria, „Umberto Eco, romancier ”, în Contemporanul , 30/22 iulie, 1983, p.
5-15
Chirițescu, Florin, „Numele trandafirului”, în România literară , 30/1981, p . 20-21

17

Clerici, Carlotta, „Sulle tracce del giallo ne «Il nome della rosa »”, in Narrativa 10, 1996, p.
101-118
Cotroneo, Roberto, „Alla ricerca di Umberto Eco” , in La Rivista dei Libri II, 6 giugno 1992, p.
21-26
Dumitru, Anton, „Umberto Eco și trandafirul”, în Contemporanul , 15/5 aprilie 1985, p. 12 -13
Fagioli, Alessandra , „Il romanziere e lo storico. Intervista a Umberto Eco”, in Lettera
Internazionale 75, 2003, p. 24
Fagioli, Alessandra, „Lettera aperta a Umberto Eco” in Philosophema 8, 15 -16, 1995, p. 57 -70
Gyurcsik , Margareta, „A treia față a lui Umberto Eco”, în Orizont , 21/23 mai 1986, p. 8
Gyurcsik , Margareta, „O povestire m etasemiotică: Numele trandafirului ”, în Caiet de
semiotică, 5, Timișoara, p . 53-62
Hăulică, Dan, Mihuleac, Wanda, „Parafraze la Numele trandafirului”, în Secolul 20 , 1-3, 1985,
p. 263 -264
Mavrodin , Irina, „Umberto Eco, «Numele trandafirului»” , în România literară , 10/7 martie,
1985 , p.20
Mincu, Marin, „Cu Umberto Eco despre conceptul de «deschidere»”, în România literară ,
16/16 aprilie, 1981 , p.20
Potra, Florian, „Dacii lui Eco erau … «neerlandezi» ”, ȋn Viața româneascǎ , 80/9 septembrie,
1985, p. 89 -91
Slama -Cazacu , Tatiana, „Dialog cu Umberto Eco”, în România literară , 16, nr. 50/15, 1983,
p. 21
Slama -Cazacu , Tatiana, „Le nom de la rose d’Umberto Eco en analyse
dynamique -contextuelle” în Secolul 20 , nr. 8 -9-10/1983, p . 107 -136

C. Bibliografie generală

1. Romane
Borges , Jorge Luis , Moartea și busola, Iași, Polirom, 2006 , 514 p.
Cossé , Laurence , La libreria del buon romanzo , Roma, Edizioni e/o, 2010 , 402 p.
Frabetti , Carlo , Cartea Iad , București, Humanitas, 2003 , 121 p.
Monaldi , Rita, Sorti , Francesco, Impri matur, Traducere din italiană de Geo vasile, București,
Humanitas, 2004 , 642 p.

18

Pennac , Daniel, Come un romanzo , Traduzione di Yasmina Melaouah, Milano, Feltrinelli,
2009 , 139 p.
Pennac , Daniel, Micuța vânzătoare de presă , Traducere de Cecilia Ștefănescu, Iași, Polirom,
2004 , 431 p.
Pérez -Reverte , Arturo , Clubul Dumas , Iași, Polirom, 2004 , 482 p.
Saramago , José, Toate numele , Traducere din limba portugheză și postfață de Mioara Caragea,
Iași, Polirom, 2008 , 255 p.
Zafón , Carlos, Ruiz, Jocul îngerului , Traducere din limba spaniolă și note de Dragoș Cojocaru,
Iași, Polirom, 2009 , 471 p.
Zafón , Carlos, Ruiz, Umbra vântului , Iași, Polirom, 2005 , 496 p.

2. Volume de teorie, critică și estetică literară
Adamek, Diana , Trupul neîndoielnic , București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995, 159 p.
Bachelard, Gaston , Aerul și visele. Eseu despre imaginația mișcării , Traducere de Irina
Mavrodin, în loc de prefață: Dubla legitimitate de Jean Starobinski, Traducere de Angela
Martin, București, Editura Univers, 1997, 278 p.
Bahtin, Mihail, Probleme de literatură și estetică , Traducere de Nicolae Iliescu, Prefață de
Marian Vasile, București, Editura Univers, 1982, 596 p.
Barnstone, Willis, Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani , Volum îngrijit de
Willis Barnstone, Traducere din limba engleză de Mihaela Simion Constantinescu, Cluj,
Editura Dacia, 1990, 205 p.
Barnstone, Willis , Borges, într -o seară obișnuită, la Buenos Aires , Traducere și note Mihnea
Gafița, București, Curtea Veche, 2002, 220 p.
Barthes, Roland, Plăcerea textului , traducere de Marian Papahagi, Postfață de Ion Pop, Cluj,
Editura Echinox, 1994, p.137
Booth, Wayne , C., Retorica romanului , în românește de Alina Clej și Ștefan Stoenescu, prefață
de Ștefan Stoenescu, București, Editura Uni vers, 1976, 565 p.
Calvino , Italo, Lezioni americane , Milano, Oscar Mondadori, 2002, 161 p.
Carlyle, Thomas, Cultul eroilor , traducere de Mihai Avăndanei, prefață de Al. Zub, Iași,
Institutul European, 1998, 268 p.
Călinescu , Matei, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii , Traducere din limba enlezǎ de
Virgil Stanciu, Iași, Polirom, 2003, 405 p.

19

Călinescu , Matei, Cinci fețe ale modernității , Traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu
Țurcanu, Postață de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1995, 335 p.
Cesarini, Remo , Raccontare il postmoderno , Torino, Bollati Boringhieri, 1997, 242 p.
Compagnon, Antoine , Cele cinci paradoxuri ale modernității , traducere și postfață de Rodica
Baconsky, Cluj, Editura Echinox, 1998, 188 p.
Compagnon, Antoine, La seconde main ou le travail de la citation, Paris , dition du Seuil , 27,
rue Jacob, Paris VI , 1979, 414 p.
Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii , Iași, Polirom, 1998, 231 p.
Editura Polirom, 2003, 405 p.
Frye, Northrop , Marele Cod. Biblia și literatura, Traducere de Aurel Sas și Ioana Stanciu,
București, Atlas, 1999, 304 p.
Genette, Gérard , Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune , Traducere și prefață de Ion Pop,
București, Editura Univers, 1994, 209 p.
Genette, Gérard , Palimpsestes. La littérature au second degré , Paris, Seuil, 1982, 470 p.
Girard, René, Minciună romantică și adevăr romanesc , În românește de Alexandru Baciu,
prefață de Paul Cornea, București, Editura Univers, 1972, 317 p.
Gorak, Jan, The Making of the modern canon. Gen esis and Crisis of a Literary Idea , London,
Athlone, 1991, 309 p.
Guillory, John, Cultural Capital: The Problem of the Literary Canon Formation , The
University of Chicago, Press Chicago, 1993 , 408 p.
Harold, Bloom, Canonul occidental. Cărțile și Școala E pocilor , Traducere de Diana Stanciu,
Postfață de Mihaela Anghelescu Irimia, București, Univers, 1998 , p. 478
Hăulică, Cristina , Textul ca intertextualitate. Pornind de la Borges , București, Editura
Eminescu, 1981, 214 p.
Henning, Jean-Luc, Apologia plagia tului, Traducere din limba franceză și note de Mădălina
Roșioru, Prefață de Gabriel H. Decublue, București, Editura Art, 2009, 131 p.
Hutcheon, Linda, Poetica postmodernismului , Traducere de Mircea Deac, București, Editura
Univers, 1997, 222 p.
Iser, Wolfgang , Actul lecturii. O teorie a efectului estetic , Traducere din limba germană, note și
prefață de Romanița Constantinescu, Traducerea fragmentelor din limba engleză de Irina
Cristescu, Pitești, Paralela 45, 2006, 467 p.
Jauss, Robert Hans , Experiență estetică și hermeneutică literară , Traducere și prefață de
Andrei Corbea, București, Editura Univers, 1983, 502 p.
Lauter , Paul, Canon and Contexts , New York, Oxford University Press, 1991 , 296 p.

20

Llosa , Mario Vargas, Adevărul minciunilor , București, Humanitas, 2005, 319 p.
Lodge, David, L’arte della narrativa, con una nota di Hermann Grosser, Traduzione di Mary
Buckwell e Rosetta Palazzi, Bologna, Bompiani, 2006, 305 p.
Lyotard, Jean-François, Condiția postmodernă. Raport asupra cunoașterii , Traducere și
cuvânt înainte de Ciprian Mihali, Cluj, Editura Idea Design & Print, 2003, 98 p.
Manguel, Alberto, Istoria lecturii , Traducere din limba engleză de Alexandru Vlad, București,
Nemira, 2011, 412 p.
Montaigne , de Michel, Eseuri , vol. II, Traducere de Mariella Seulescu, București, Editura
Științificǎ, 1966, 931 p.
Pataut, Fabrice , Noua Bibliotecă de la Alexandria , București, Institutul Cultural Român, 2006,
170 p.
Pătru, Daniela -Mihaela, Daniel Pennac, une approche narratologique – Lecture du récit d es
ogres –, Craiova, Editura Sitech, 2006, 122 p.
Ricoeur, Paul, Eseuri de hermeneutică , Traducere de Vasile Tonoiu, București, Humanitas,
1995, 302 p.
Ricoeur, Paul, Memoria, istoria, uitarea , Traducere de Ilie Gyurcsik și Margareta Gyurcsik,
2001, Timiș oara, Editura Amarcord, 2001, 643 p.
Roy, Camilie , Arta de a respinge un roman , București, Humanitas, 2009, 171 p.
Sève , Bernard De haut en bas, philosophie des listes , Paris: Les Éditions du Seuil,
coll. « L’Ordre philosophique », 2010, p. 240
Starobinsky, Jean, Textul și interpretul , Traducere și prefață de Ion Pop, București, Editura
Univers, 1985, 467 p.
Virgil Stanciu, Cu un capitol românesc inedit despre Mateiu I. Caragiale (2002), Iași,
Vlad, Ioan, Aventura formelor : Geneza și metamorfoza genurilor , București, Editura didactică
și pedagogică, 1996, 175 p.
Vlad, Ioan, În labirintul lecturii , Cluj -Napoca, Dacia, 1999, 327 p.
Vlad, Ioan, Lectura prozei: Eseuri, comentarii, interpretări , București, Editura Cartea
Românească, 1991, 394 p.
Petrescu, Liviu, Poetica postmodernismului , Ediția a II -a, Pitești, Editura Paralela 45, 1998,
176 p.
Luperini, Romano, Gazzola, Vanna, Letteratura e cultura dell’età presente , Bari, Laterza,
1990, 203 p.
Tzvetan, Todorov, Teorii ale simbolului , București, Editura Univers, 1983, 331 p.

21

3. Antologii, reviste
Capozzi, Rocco, (a cura di), Reading Eco: An Anthology , Indiana, Indiana University Press,
1997, 512 p.
Guglielmi , Angelo, (a cura di), Il piacere della letteratura: prosa italiana dagli anni 70 a oggi ,
Milano, Feltrinelli, 1981, 429 p.
Guglielmo, Salvatore, (a cura di), Guida al novecento , Milano, Principato Editore, 2002, 1280
p.
Mircea Martin et alii, „EURESIS”, 1997 -1998, Univers, Bucharest, Changement de canon
culturel chez nous et ailleurs, Cahiers roumains d’études littéraires, 350 p.
Secolul 20 , nr. 8 -9-10/1983, Revistă de cultură