Cartea Pentru Fumatori

Ion Cosmovici

Cartea pentru fumatori

Cum să faci din renunțarea la fumat

cea mai bună ocazie de rebranding personal

(titlurile se mai caută)

I You smoke that shit to escape from reality…

Me, i dont need this shit: I Am reality. Platoon (Oliver Stone)

Coperta

Atunci când te lași de fumat treci printr-o perioadă foarte grea, care se numără în ore. De fapt, în minute și secunde. În total sunt doar câteva sute de minute, dar deosebit de intense: dacă ai trecut de ele prinzi repede gustul unei noi vieți de nefumător. E ca într-un basm cu zmei: cine trece de pădurea cu zmei ajunge la castel; dar sunt puțini sunt cei care reușesc să treacă de pădure.

Ce se întâmplă de fapt în primele minute fără țigări, de ce sunt ele atât de grele? Sigur, organismul cere nicotină. Dar orice fumător știe că “mai e ceva”. Unii spun că e “obiceiul de a fuma”, sau dau alte explicații.

Această carte vine cu o explicație în plus: în primele zile fără țigări trebuie să tai din viața ta o listă imensă de locuri și de momente care erau toate legate de fumat: pe balcon, după masă, pe terasă, pe stradă, în club, în mașină, la cafea, etc. Părăsești cu mintea și cu amintirile un oraș întreg de momente de viață, care nu vor mai fi niciodată așa cum erau atunci când fumai. E un doliu care nu poate fi trecut decât dacă înveți să renaști complet, adică să treci printr-un proces de rebranding personal.

Prima parte explică modul în care fumătorul își construiește în timp un oraș al lui făcut din câteva sute de “camere temporale” (momentele de viață). Fiecare țigară aprinsă e ca un vis imens în care pătrunzi cu mintea, la fel ca în visele din filmul Inception. La fel ca fetița cu chibriturile.

A doua parte e despre dificultățile primelor zile fără țigări. Ieșirea din orașul fumătorilor te obligă să-ți schimbi complet viața personală, profesională și socială. La propriu și la figurat, fumătorul trebuie “să renască din propria cenușă”, ca pasărea Phoenix.

De aceea, în partea a treia propun un program de rebranding personal care are două obiective: îți ține mintea ocupată ca să nu cedezi dorinței de a fuma în primele zile fără țigări, și apoi, mai important, te ajută să înlocuiești definitiv identitatea de fumător cu o nouă identiate, ceea care aștepta de multă vreme să iasă la iveală.

Introducere

Trei țigări

Prima tigară e unică în viața fiecăruia, într-o seară într-un club sau pe la ora zece dimineața în spatele unui liceu, într-o pauză. Apoi, indiferent că fumezi o lună sau douăzeci de ani, urmează a doua țigară: cea care e, mereu, « următoarea tigară ». Fără să știi că din acel moment, pauză de țigară după pauză de țigară, scrumieră după scrumieră, intri într-o mare “pauză de viață”.

Iar ultima țigară e de fapt “a treia”. Revii cu mintea la momentul în care ai fumat prima dată o țigară, de curiozitate, fără să știi că din acel moment o să te gândești mereu la “următoarea tigară”.

Important nu e să sari o țigară, adică să te abții de la fumat cinci minute sau o oră. Pentru că uneori se întâmplă să nu poți fuma câteva ore sau să nu ai țigări, dar cu mintea știi că o să fumezi imediat ce va fi posibil. Important e să oprești cu mintea filmul care durează deja de un an, de zece, de douăzeci: filmul în care te interesează mereu “the next cigarette”.

Ultima țigară are același gust ca celelate, dar are ceva special: ieși, pentru o clipă, din filmul în care jucai “rolul de fumător” deja de luni sau de ani de zile. Și atunci tragi un fum care e al treilea fel de tigară, de fapt a treia țigară din viața ta: cea de care poți să te lași.

A treia tigară o fumezi cu mintea. E clipa în care resetezi întreaga viață și știi că, deși mai ai chef să fumezi, ți-ai eliberat mintea: nu îți mai organizezi viața în funcție de « următoarea țigară ». Dacă reușești asta pentru o clipă, atunci, chiar dacă o să mai fumezi ceva timp, ești pe cale de a-ți schimba viața: fără țigări.

Cartea de mai jos vorbește despre aceste trei țigări:

Primul capitol este despre prima țigară, despre magia ei, fumul ei plin de vise mereu diferite care se întind cu timpul peste toate străzile, bulevardele și colțurile murdare sau curate ale vieții.

Al doilea capitol despre despre a doua țigară, cea de care nu poți să te lași. Despre greutatea reununțării, despre amestecul de scârbă și disperare întins pe ani de zile în timp de încerci să ieși din acest imens labirint al fumatului care te ține rupt între realitate și lumea ta interioară.

Iar al treilea capitol este despre a treia țigară: ultima, cea care prevestește o nouă viață: fără țigări.

Precizări

1. Există două mari categorii de fumători: fumătorii “de sezon” și fumătorii profesioniști. Sezonierii fumează doar uneori, de exemplu fumează doar cu colegii de birou sau doar la petreceri și pot renunța ușor la țigări pentru o vreme.

Profesioniștii fumează mai mult de cincisprezece țigări pe zi, din diferite motive. Putem spune că nu fumează doar de plăcere ci și de nevoie – pentru a calma stres, nevoi inconștiente sau compulsive, etc. Până una alta, ei se culcă în fiecare seară cu țigările la ei și nu fac pauze de la fumat: această carte e pentru ei.

2. Apoi, nu vreau să motivez lumea să se lase de fumat, nici să prezint daunele fumatului (s-a scris destul pe aceste teme). Mă adresez celor care știu toate astea și vor să se lase, dar nu au reușit. Scriu mai jos despre psihologia primelor zile după ce te oprești din fumat și despre o metodă pentru a trece cu bine de cele câteva zile deosebit de neplăcute.

3. O să mă refer la cartea lui Alan Carr din când în când și o să aduc câteva completări, datorită felulului în care eu m-am lăsat de fumat. Nu vreau să mă “compar” cu el, dar, cum a scris cea mai bună carte despre acest subiect iar cititorii o cunosc cel mai bine, era cea mai bună referință pe care o puteam folosi.

3. Cartea folosește des referințe la filmul Inception, ar fi bine să îl re (vedeți).

Lectură plăcută fumătorilor!

I. ORAȘUL FUMĂTORILOR

‘Our mind continuesly does that. We continuely perceive and create our world simultaneously. – Inception

Țigara e “doza perfectă” pentru viața noastră agitată

Deși există pe lume alcool, droguri, cafea, stimulente și excitante de toate felurile, țigara are ceva special față de orice alt excitant. Și anume, e perfect adaptată la orice moment, loc sau situație. Nici un alt drog sau stimulent

O zi de viață în secolul XXI înseamnă zeci de întâlniri, zeci de telefoane, zeci de decizii de luat, la fel de multe schimbări de program și schimbări de activitate. Pe scurt, sunt efectiv sute de situații diverse, sau schimbări de situații, pauze și “ieșiri și intrări din birou sau din cameră” în care țigara poate deveni “copilotul tău de drum”.

İntr-adevăr, țigara e un drog ușor, un “ceva în plus” față de normalul vieții, o secundă de excitație neurologică. Nu durează mult și nu te destabilizează psihic. Poți fuma oricând vrei în timpul zilei. În plus, poți fuma oriunde vrei.

Cafea nu poți bea oriunde, pentru că nu poți face rost de cafea oriunde sau nu o poți bea mergând pe stradă sau în mașină. În plus, nu poți bea patruzeci de cafele pe zi, dar poți fuma patruzeci de țigări pe zi. Dacă te droghezi cu adevărat, nu poți să faci asta oriunde, în public mai ales, pe când tigările sunt permise înpublic. Și nu poți bea alcool oriunde și oricând, nu doar pentru că te vede lumea, ci și pentru că îți scade concentrarea, la birou să zicem, pe când țigara e foarte bună la birou (pe termen scurt, evident, dar până la urmă viața e făcută din mai multe termene scurte, nu?).

Amintiri

În plus, în toate aceste sute de situații în care alt tip de excitant nu poate fi utilizat, țigara produce amintiri. Fiecare fumător a fumat în liceu să zicem trei mii de țigări, în facultate a ieșit să fumeze de vreo 3000 de ori în pauza dintre cursuri, apoi de vreo 5000 de ori a ieșit în balcon la primul job. De alte câteva mii de ori a fumat pe stradă, de alte mii de ori la terasă sau cafenele, etc. Toate aceste locuri, diferite, devin amintiri.

În timp, țigara devine “zâna bună” a fiecărei bănci pe care te-ai putea așeza într-un parc. E melodia potrivită pentru orice ai face, fie că ești trist sau vesel. “Hai să fumăm o țigară” e sensul pe care îl ia orice situație din viață, tocmai pentru că ai mai fumat în acel tip de situație și altă idee nu îți vine mai repede în minte. Oricum nu are ce altă idee să îți vină: cea mai bună și simplă idee e întotdeauna “o țigară”! E “porția potrivită” pentru lumea de azi: două, trei, maxim cinci minute.

Sloganul firmei Kenvelo e cel mai potrivit slogan pentru țigări: ”Anywhere”. E doza perfectă pentru orice “time-out”. Și dacă vorbim de nevoia de gratificare imediată, ei bine țigara o ai mereu cu tine și o poți aprinde în doar trei secunde: un alt motiv pentru care o alegem mai mult decât orice alt drog, excitant, recompensă, pauză, etc.

Țigara adevărată e în minte

După ce am observat că țigara poate intra pe nevăzute în fiecare colț al vieții noastre, să ne întrebăm: care e frecvența cu care aprinzi o țigară?

Există, desigur, „țigara de bază”, adică nevoia de nicotină. Nevoia de nicotină apare aparent fără nici o logică, la ceva timp după ce nu ai mai fumat, de regulă o jumătate de oră sau mai mult în funcție de fumător sau de starea lui emoțională.

Dar orice fumător știe că nu aceea e “țigara” cu majusculă de care nu poți să te lași. Mai e „altceva”: unii spun că e “gestul”, alții că e relaxarea, dar e clar că “țigara” adevărată nu e nevoia organică de a fuma. Așadar, dacă nu e în corp, cel mai simplu e să presupunem că țigara adevărată e undeva în minte.

“Unde”, în minte? Sau, mai ales, “Când”, în minte? Are vreo logică momentul în care apare în conștiință nevoia de a aprinde o țigară?

Momentele dintre momente

Pentru început, să observăm că cel mai adesea fumăm atunci când se termină o activitate sau urmează să înceapă o alta. “Hai la o țigară!”. Nevoia de fumat apare când termini un email, termini de spălat vasele sau termini o discuție. Sau, atunci când știi că va începe în curând un curs la facultate sau o întâlnire stresantă.

Uneori, nu e vorba de o acțiune anume cum e scrierea unui mail, e doar senzația că ai ajuns “la un capăt” din punct de vedere emoțional: ai scris deja de o oră și ai nevoie de altceva. Aparent, de o pauză. Oricum, la nivel emoțional, s-a mai încheiat un ciclu, și atunci aprinzi o țigară.

Chiar și atunci când ești în mijlocul unei activități – te uiți la un film să zicem – aprinzi o țigară atunci când crește sau scade intensitatea filmului, când se schimbă scenariul, când vine scena de luptă, scena de dragoste sau scena finală. La fel e cu o discuție la bere – aprinzi o țigară atunci când se ridică sau se coboară nivelul de emoție sau de dialog. Dacă discuția e intensă, poți fuma zece țigări pe oră.

“Tigara din minte” apare deci, cel mai des, în momentele dintre momente vieții.

Cutia de viteze a minții

Aici e utilă o imagine: mintea noastră funcționează ca o cutie de viteze a unei mașini: pe parcursul zilei schimbă vitezele de gândire în funcție de moment, de activitate, de emoție. Uneori le schimbă de mai multe ori într-o secundă.

De exemplu, merg pe stradă la viteza unei meditații liniștite, cu gândul la o amintire plăcută, apoi îmi aduc aminte că trebuia să sun un prieten de ziua lui. Atunci schimb brusc viteza pe o direcție mai pragmatică. Dar nu am telefonul lui: iarăși schimb viteza și intru pe o secvență de căutare mentală dar și de acțiune: cine îmi poate da acel telefon? Dat fiind că e deja ora zece seara, mă gândesc în timp ce caut în agendă: cine e cel mai disponibil prieten care poate avea acel telefon în agendă și mi l-ar putea da fără să mă înjure?

Or, între toate aceste momente, momentele de suspensie sunt momentele de scoatere din ambreiaj: clipa de trecere în stare pură. ”Țigara din minte” apare cel mai des în acele momente. Mă opresc din mers, mă gândesc la prietenul care mă poate ajuta, apoi aprind o țigară înainte să îl sun.

Până aici e o veste bună: înseamnă că nu fumăm, așa cum se spune, pentru că suntem slabi, ci pentru că facem o legătură între țigară și momentul de suspensie. Adică nu fumăm pentru că nu avem voință, ci pentru că gândim prea mult, prea des, poate chiar prea bine – și trecem tot mai des prin momentul de suspensie.

Dar, pe măsură ce facem asta și fumăm în acel moment, țigara poate deveni ea însăși momentul de suspensie. İn timp, da, asta ne poate face slabi. Dacă la orice curs sau ședință mă gândesc din principiu la țigara de la pauză, pierd zilnic zeci de detalii, informații, șanse și ocazii.

Oprirea pe podul dintre vieți

Să intrăm puțin în scenariul filmului Inception, anume scena aceea lungă din partea a doua a filmului, cu visele suprapuse. Mașina cu personajele principale ale filmului cade de pe pod, iar în timpul acelor zece secunde de cădere personajele trec spre celelalte nivele mai adânci de vis – unele durează minute, altele ore, altele ani de zile.

Dacă fac o paralelă, momentul de suspensie ar fi podul mental al vieții, de pe care pot pleca în orice direcție, spre celelalte gânduri, emoții, activități.

Dar, dacă fumez mult timp, țigara devine pentru mine acel pod, momentul în care, vreo zece secunde, mă aflu între un gând și un alt gând, între o acțiune și altă acțiune, sau între un gând și o acțiune. Dealtfel, cam atât durează momentul de magie al “țigării din minte” vreo 10 secunde –  atât cât urcă nicotina până la creier. Două sau trei fumuri, apoi mă trezesc singur, în fața scrumierei, și mă întreb iarăși, a mia oară, „De ce am aprins de fapt țigara asta?”

Chiar dacă pare un moment scurt, se prea poate ca între acele două fumuri să fi trecut, în mintea mea, tot atât cât a trecut în Inception: scenarii imense, călătorii cu zeci de personaje și de peisaje, așa că nu e deloc ilogic faptul că am aprins țigara: acele 10 secunde, aparent inutile, sunt foarte utile.

İntotdeauna fumezi prea târziu

Să mai mergem un nivel mai departe: în Inception, trecerile între vise (sau, în cazul fumătorului, între gânduri și acțiuni) se fac printr-o lovitură mentală, a „kick”. Pentru a intensifica efectul, cei din film pun o melodie de Edith Piaf („Je ne regrette rien”).

De fapt acel moment de “mental kick”, care te avertizează că ai trecut de la un gând la altul, sau de la o acțiune la alta, e foarte rapid și e neașteptat. İl face viața. Dar dacă țigara a devenit pentru mine „melodia mentală” pe care o asociez cu acest moment, atunci când el apare ies imediat să fumez: dar de fapt, până când îmi aprind eu țigara, momentul a trecut. La fel și scopul țigării.

Așa s-ar explica senzația de regret a fumătorului: ies pe balcon ca să fumez, și întotdeauna știu undeva în mintea mea că am un scop, că mă așteaptă acolo o „Magie” ascunsă. Dar după ce am aprins-o, magia se disipă ca un vis și mă trezesc singur cu scrumiera.

Singur cu regretele mele: puteam să fiu mai atent, să trăiesc cele zece secunde de trecere în stadiu pur, fără să le amestec cu fumatul.

Fumatul cronic

Și mai e o parte din acel scenariu, în timp ce mașina cade de pe pod: nivelul cel mai de jos al lumii visului e starea nedefinită de vis (Limbo).

Paralela între fumat și acea scenă mă poate duce la o interpretare mai tristă: pe măsură ce țigara devine momentul meu de suspensie, ea poate deveni chiar starea ta mentală de bază, o stare de Limbo.

Un momentul de suspensie în minte nu trebui sa aibă vreun scop anume, e făcut doar pentru a face trecerea: el doar permite trecerea spre 360 de grade de direcții spre alte scopuri. Odată ce confund momentul de suspensie și fumatul, momentul de suspensie are acum un scop: să fumez. Practic, după un timp, îmi intoxic libertatea minții.

Fumatul, momentul de „între activități” devine locul în care am învățat să mă întorc mereu. În acest caz, am devenit definitiv fumător cronic: fumatul mă definește mai mult și mai des decât activitatea concretă pe care o fac în acest moment.

Cum scap de fumat?

Fumatul poate fi deci înfiorător de logic. E ceasul nostru emoțional sau mental, ticăitul care arată că tocmai se schimbă ceva în minte sau în viață. Dar… acest ceas nu ar trebui să se audă!

Măestria în a conduce o mașină e atunci când nu se simte că schimbi vitezele. Deși nu conduci pe pilot automat, totuși reușești să conduci ca și cum ai fi pe pilot automat.

La fel, fără fumat îmi conduc viața cu măestrie, adică fără să se mai audă sau să se simtă că schimb vitezele. Știu să trec spre următorul gând sau spre următoarea activitate direct, fără să mă mai opresc pentru a fuma. Descopăr un sport cinstit al minții, mă sincronizez din nou la perfecție cu toate momente care fac plăcerea vieții trăite face-to-face, direct, chiar și atunci când e grea. Trecerile prin viață redevin firești, naturale, “ale mele” în întregime: de fapt, îmi regăsesc respirația mentală.

Pentru a regăsi respirația mentală și frumusețea momentul potrivit al fiecărei zile, trebuie mai întâi să scoatem la lumină arhitectura orașului fumătorilor, cameră cu cameră, un oraș plin de locuri în care ne-am învățat să visăm cu ochii deschiși, chiar și pentru zece secunde. iar apoi, la fel ca în filmul Inception, trebuie să aruncăm în aer acest “oraș mental” al fumătorilor și să ne construim un altul, un oraș sănătos, adică real. Asta nu se poate face prin efort voință, chiar și supraomenesc, ci doar prin minte: prin adoptarea unei noi identități, la toate nivelele sau la cât mai multe nivele de viață. Altfel spus, un proces de rebranding.

Filmul “Inception” va fi decorul de fundal al metodei din această carte: idea ar fi că dinăuntrul nivelului vieții de fumător nu poți să scapi de fumat, rămâi prizonier ca într-un vis sau ca la un joc video care are un singur nivel (cel de fumător). Soluția e să vii cu ceva complet nou și să urci la un al doilea nivel. Să schimbi complet modul în care te vezi tu trecând prin viață, chiar dacă personajele și locurile de bază ale orașului concret rămân aceleași. Să regășești personajele din viața ta dar după ce te-ai trezit din acest imens vis murdar care este viața de fumător.

Să produci un Inception, să devii altcineva, așa încât întreg orașul din jurul tău să prindă altă arhitectură, alt sens, fiecare zi să fie o zi nouă.

3. Arhitectura Orașului Fumătorilor

Pasajele 1 și 2 de mai sus au fost despre Când, cum, de ce> fumăm. Rămâne întrebarea la care probabil că nimeni nu va răspunde vreodată cu adevărat, de ce fumăm? Adică, fumăm din diverse motive, dar e greu să faci, pentru un fumător anume din ziua de azi, suma exactă a motivelor pentru care fumează.

Călătoria vieții cu “mașina” fumătorului

Oare noi trecem prin viață sau viața din jur “trece” prin noi, an după an, scenă după scenă, întâlnire după întâlnire? Ambele afirmații sunt adevărate dar atunci când te uiți la un fumător ai impresa ca viața vine spre el și trece prin el. Urmează o ședință de birou, “stai să trag o țigară”! E ca și cum mașina vieții lui ar trece pe străzi, semafor după semafor, intersecție după intersecție, și la fiecare nouă stradă de care trece se aprinde un beculeț: trebuie să fumez! La fiecare stop, la fiecare intersecție, la fiecare clădire mare sau importantă, trebuie să fumeze.

Impresia asta am avut-o în zeci de situații, și cred că o au majoritatea fumătorilor. Prima dată am înțeles imaginea mașinii care trece prin diverse străzi în scena din Pulp Fiction, după ce Bruce Willis câștigă meciul de box: ia un taxi și, încă transpirat, cere cu disperare o țigară șoferiței: “Dă-mi o țigară și îți spun tot ce vrei”. Simțim foarte bine asta, când ai trecut de o ședință grea sau ai dat un examen: “Dă-mi repede o țigară că nu mai pot!”

Soluția ca să scapi de asta? Trebuie să începi să treci tu prin viață: să ai o identitate atât de puternică încât toate celelalte obiecte și întâlniri devin doar decorul vieții tale.

Pe de altă parte, dacă ne gândim la imaginea din capitolul I. 2, adica trecerile între momentele vieții devin tot mai des ocazii de fumat, putem imagina că fumatul devine ca o mașină invizibilă în care mă sui și cu care eu călătoresc prin viață. Mașina fumătorului, norul lui de fum, e un fel de “micuță casă” pe care o ia cu el în orice loc, și în care se ascunde de mai multe ori pe zi pentru a nu primi în piept realitatea crudă, așa cum este ea.

Ca să mă las de fumat trebuie să privesc lucrurile altfel: e cazul să mă dau jos din mașină și încep să merg pe jos prin viață, prin oraș. Pas după pas, să iau în piept realitatea așa cum e ea. Să suport la fel de bine străzile, intersecțiile, anticamerele (momentele dinaintea unui moment greu), terasele (momentele de după un moment greu), fiecare metru de “stradă a vieții” așa cum vine el.

Pe moment, trebuie să aducem la lumină arhitectura competă a orașului fumătorulor.

“Camerele de fum” Orașului Fumătorilor

Orașul Fumătorilor e format dintr-o multitudine de “camere de fum”.

Mai întâi sunt “Camerele spațiu”: pe bancă, în curtea liceului, în parc, pe stradă, pe drum, pe balcon, pe terasă.

Apoi sunt “Camere timp” – astea sunt cele mai multe. După sex, la cafea, în club, în bar, după masă înainte de masă, în pauză.

Așteptând pe cineva, de exemplu. Ajungi la locul întâlnirii și celălalt nu a venit încă. Scoți o țigară și fumezi pentru că ai ajuns și știi că va trebui să astepți. După un timp fumezi pentru că “îți dai seama că întârzie”. Apoi iar fumezi pentru că “a întârziat deja prea mult”. Eventual mai fumezi una pentru ca acum chiar a trecut mult timp, deci în curand va veni. Iar dacă prietenul e fumător mai fumezi o țigară și cu el. Într-un singur loc din oraș ai trecut prin cinci “camere timp”.

Camerele sunt foarte variabile: două ore nu fumezi pentru că lucrezi la un tabel. Apoi în următoarele douăzeci de minute fumezi patru țigări: pentru că te-a sunat patronul și te-a rugat să dai un mail, pentru că te pregătești să scrii acel mail, pentru că tocmai îl compui, pentru că l-ai trimis dar mai verifici o dată informațiile și tonul mailului.

Pentru a te lăsa de fumat, trebuie mai întâi să descoperi cum arată orașul tău: care sunt camerele prin care tu treci cel mai des.

Harta Orașului Fumătorilor: cele șapte zile ale săptămânii

Toate camerele orașului Fumătorilor sunt organizate pe o hartă a vieții. Dacă vrem să facem o hartă a orașului fumătorilor, la nivelul de bază găsim săptămâna.

Mai întâi ziua normală, cu orele ei bine definite: țigara de dimineață, sau cele cinci țigări de dimineață, țigara de după masă, țigara de la cafea cu colegii.

Apoi cele șapte zile fiecare cu specificul ei: stresul de luni dimineață, ieșirile și întâlnirile din serile de după birou luni-joi, ieșirea în club sau la spectacol în Week- End, etc.

Pe acest hartă de bază se adaugă apoi evenimentele extra-ordinare: aniversări, botezuri, nunți, petreceri, drumuri în țară, vacanțe.

Etajele orașului fumătorilor

Iar pe aceată hartă de bază uneori ai de-a face cu o cameră simplă, alteori pe locul aceleiași cameră poți fuma din mai multe motive. Atunci, camera are mai multe etaje. Unele camere au două etaje, altele mai multe – în funcție de propria istorie a fumătorului.

Altfel spus, o anumită țigară (din pauza de la birou, de exemplu) poate însemna mai multe lucruri, în funcție de starea sufletească. Fumez din cauza stresului, a unei singurătăți afective, sau, din contră, fumez din cauza nevoii de singurătate! Mai jos urmează câteva din aceste etaje. Important e că toate aceste lucruri, care te fac să fumezi sunt totodată și poarta de eliberare de fumat. 

Astfel, țigara poate fi:

1: Nevoia de nicotină

Simplul obicei de a fuma, nevoia de nicotină, asociată cu o stare de bine, confort emoțional, relaxare, control al stresului, creșterea puterii de concentrare, etc. La care se adaugă obiceiul, gestul de a fuma: la întâlniri, la petreceri, în baruri sau la birou.

Acest obicei dispare în timp dacă reușești să nu fumezi câteva zile. Dacă ai nevoie de un gest social, poți găsi alte gesturi, iar dacă ai nevoie de un “aliment fiziologic” poți înlocui pentru un timp țigara cu cafeaua, cu ceaiul sau cu un alt produs care îți face bine.

Etajul 2: Miros și fum

Față de tot ce are gust – și noi credem că va înlocui țigara pe perioada sevrajului – țigara are fum, are miros de fum, și e un alt motiv care explică de ce e atât de greu să scăpăm de fumat. E o senzație unică, diferită de orice aliment. Deși alimentele au miros, țigara e “doar” miros, nu are nimic în ea de mestecat.

Tot din acest motiv, dacă te lași de fumat și mesteci chestii, nu rezolvi nimic, mai degrabă intensifici sentimentul că, de fapt, tu nu de mâncare ai nevoie ci… de fum.

O șansă ar fi poate ceaiul sau cafeaua, care au aburi, miros.

Dar mai important e să treci prin labirintul sevrajului, iar după un timp vei vedea că.. nefumătorul privește ca fiiind complet absurd (și așa este) inhalarea de sute sau mii de ori pe zi a unui fum care pentru corp (nu vorbim de creier) nu aduce nimic.

Etajul 3. Amintirile

Cu cât ai fumat mai mult, fumul de țigară îți aduce aminte de excursii la munte, de baruri și cluburi pline de prieteni, de clipe de destăinuire sau de sex, de momente de extaz la mare, de cafenele și terase de unde să văd bine luminile orașelor în noapte. Acel fum nu mai e “orice fum” sau “un fum banal”, e fumul vieții tale în mii de ipostaze. Și, cu cât am călătorit mai mult pe glob, cu cât am fumat în mai multe locuri (pe stradă, în gară, în mașină, la mare) cu atât îmi va fi mai greu să mă las de fumat.

Ca să înlocuiești amintirea fumului, trebuie să găsești o altă amintire, adică un ritual – mai mult decât să mănânci biscuiți. Prima dată când m-am lăsat de fumat după liceu am luat ca model pe Agent Cooper din Twin Peaks, serialul la modă prin 1993, așa că beam vreo 15 cafele pe zi pe care mi le pregăteam cu grijă, în primele 7 zile (evident, decofeinizată sau cicoare) și m-a ajutat acest ritual de “a face o cafea” și a o bea în liniște, meditativ (acum pare comic dar atunci la 18 ani era OK) la fel ca Agent Cooper.

Etajul 3: O prezență

Țigara, acel mic foc aprins, semnalează o prezență și totodată o dorință de o prezență.

Pe vremea când se fuma pe culoare în trenuri, noaptea se vedeau doar țigările pe culoar în timp ce trenul alerga sub stele și mi se părea că fiecare țigară era ca o mică prezență, un semn de meditație, a celor care vegheau. İn noapte.

İn acest sens țigara e semnul unei reușite: sunt treaz, pe poziții, veghez. La fel ca un soldat, o sentinelă, paznicul propriei mele vieți. Paznicul gândurilor mele, semnul că nu am adormit.

Dar, tot în această linie, țigara poate fi o fantasmă, a celuilalt, a comunicării. Ies să fumez pe balcon pentru că sunt singur, pentru că “suntem certați”, pentru că, simbolic vorbind, viața mea cu mine sau cu partenerul nu e “destulă”. Am nevoie de un mic interlocutor și m-am învățat să vorbesc cu țigara. Ea mă ascultă mereu iar eu m-am învățat să îi povestesc gândurile mele, așa cum Micul Prinț s-a împrietenit cu vulpea, după ceva timp.

Etajul 4. Foc, trib, ritual

Tigara înseamnă foc și fum, iar în societatea actuală, super-tehnologizată și plină de obiecte futuriste sau mai simplu spus de plastic, fumatul ca “foc” aduce aminte de obiceiurile tribale, cu rădăcini în multe arhetipuri și în inconștientul colectiv. La fel ca grătarul în natură sau câinele care te scoate dimineața din apartament și te readuce în natură, țigara are ceva din natura sălbatică. Am fumat ani de zile și știu că nu mă liniștea doar fumatul ci și mirosul de fum de pe degete sau haine, la fel cum mă liniștea, prin timpul liceului, mirosul de fum de foc, noaptea în mijlocul munților.

Atunci când te lași poți adăuga la noua ta imagine ceva mai exotic, Tai Chi sau principii de filosofie budistă. Alte ritualuri, așa cum apar în filmul Ghost Dog de Jim Jarmusch, care vorbește despre acele “ancient ways, old scools” ca obiceiuri “tribale, vechi” ce pot fi atașate armonios unei vieți complet postmoderne.

Etajul 5. O criză sufletească

“M-a părăsit prietena și nu pot trece peste asta deși au trecut cinci ani de atunci, sau “am un job unde sunt nefericit și nu am curajul să fac o schimbare. Și de aceea fumez, și, deși în fiecare zi aș vrea să schimb totul, viața mea e la fel de disperată, în adâncuri, de patru ani deja”.

O altă tentație de a amâna oprirea fumatului e următorul calcul: fumez pentru că sunt într-o criză sufletească, iar dacă mă calmez cu țigara o să rezolv mai repede problema, după care apoi o să mă las mai ușor de fumat pentru că o să știu ce vreau de la viață. Da, calculul e corect, doar că dacă durează prea mult criza cea de 10 mg de gudron, povestea se termină complet și nu mai are cine să se lase de fumat!

E adevărat că undeva în faimosul DMS (penultimul cred) la Post traumatic stress disorder scrie că majoritatea soldaților care fumaseră în Vietnam nu făceau diverse forme de cancer după ce se întoarceau acasă (din cauza stresului, se presupune) pe când cei care nu fumau făceau cancer (cu niște diferențe enorme de procentaj). Cine o fi comandat acest articol, eu nu știu, dar sunt sigur că sunt momente, de la caz la caz, în care tensiunea e atât de mare încât trebuie sau “mai trebuie” să fumezi, măcar o lună sau două. Iar dacă nu ai fuma, “supapa” ar plesni pe altundeva.

Totuși, fumatul înseamnă și o sinucidere lentă, e o înfruntare a legilor firii. Iar sinuciderea lentă e  o formă mascată de a cere ajutor unei instanțe invizibile. “De ce nu mă ajută soarta, universul, Dumnezeu, în ce mi se întâmplă?” Fumez atunci ca un mesaj de disperare pentru că nu pot găsi o soluție, și cu fiecare țigară întăresc mesajul meu de disperare, “poate că cineva o să mă vadă, o să mă audă până la urmă”. Oarecum ca Tyler din Fight Club, arunc mașina în șanț, mă auto-distrug, asta pentru că vreau, sau simt că se poate acest lucru: am în sinea mea credința că cineva să se “sesizeze”, de sus din cer sau de undeva din univers, să mă ajute și pe mine.

Nu e mai simplu să descoperi ce înseamnă meditația, dacă ești în acest caz al etajului nr. 8?

7. “Adrenalină mentală”

Atunci când nu faci nimic special sau nu te captivează destul ce faci, preferi măcar să te “simți“. Ca și cafeaua, țigara e un excitant care te face “să te simți” mai mult. Stai la masă, la televizor, pe o bancă, și bagi în tine o adrenalină mentală. De fapt, ce știi despre tine nu îți ajunge și ai nevoie de ceva excitant pentru ca să echilibrezi sinele cu realitatea: faci asta prin excitante care te fac să te simți. La fel ca o ieșire în club sau la fel ca luptele din Fight Club.

A-ți găsi drumul personal, în schimb, e ceva care îți ajunge. Știi că tot ce că faci e destul pentru ca să te culci liniștit, nu ai nevoie “să te simți”. Cum spune Ghost Dog la finalul filmului, “It s ok, am văzut tot ce era de văzut”. Adică, omul ajunses la o viață care semăna cu formula lui Brâncuși “nu e prefectă, dar nimic nu îi lipsește”. Și asta e direcția pentru a renunța la fumat: să găsești o stare în care viața ta “nu e perfectă, dar nimic nu îi lipsește”.

8: O mini-vacanță

Țigara are și sensul clasic al drogului. Atunci când nu mai reziști să fii complet conștient de viața ta de zi cu zi, e prea greu, e prea mult stres, ai stat prea mult atent în discuții sau ai primit mult prea multe informații, … atunci îți iei o mini-vacanță. Țigara e o mini-vacanță care pică întotdeauna la fix.

În acest sens, țigara pare un drog. Dar nu e drogul chimic, fumat sau inhalat să zicem pentru senzație; nu e nici alcoolul adesea legat de tristețe, atunci când e în exces: țigara e mai des legată de un fel de neputință.

Nu e o neputință a depresivului, e o neputință mentală. Neputința de a ține aprins ecranul vieții așa cum este ea. Ai nevoie de o “pauză publicitară”, de un stop-cadru al filmului concret al vieții. Time-out, Brain-out. Aparent, ceva mai “soft” și inofensiv decât impactul mai puternic pe care îl au alcoolul sau drogurile: totuși, țigară după țigară, te obișnuiești să faci “Cut” pe filmul vieții. Revenirea din starea de fumător va însemna, deci, un exercițiu de

Etajul 10. Frica

Toată psihanaliza, dacă privim simplu, are la bază frica. Frica de respingere, de eșec, la capăt limită frica de moarte. Iar după ce am fumat de ceva timp și am devenit adulți (acei adulți care vor să se lase dar nu pot) în inconștient frica ne face să fumăm.

Eu nu cred că fumăm din frică de a nu mai avea drogul (țigara). Cred că fumăm acest drog care este țigara pentru a uita de alte frici, mii de frici, de la cele mai mici la cele mai mari (frica de singurătate, de o viață fără nimic aventuros în ea, frica de plictiseală, etc).

Așa că la bază fumatul e o reacție corectă, dar folosește mijloace incorecte sau dănătoare pe termen lung. Trebuie să găsești modalitatea ta personală de a fuma. Fiecare are o modalitate de a fuma, de regulă asta se numește hobby, o forma de a uita de frică, de tine, poate fi desen, discuția cu cineva mai trist decât tine, etc.

Etajul 11. Sensul vieții

Drogurile sau fumatul arată că suntem slabi? E o cercetare pasionantă, care ne duce în miezul fenomenului de “adicție”. Eu cred că ele arată, la bază, că nu ne mulțumim cu ce avem sau cu ce ni se întâmplă. Ne trebuie ceva în plus, ceva mai special, mai diferit, iar asta e un lucru bun!

Apoi, arată că nu ne mulțumim cu lucrurile clare și cu rutina, avem nevoie de o doză de aventură, risc, motivație și plăcere pură (sau… adevărată). Nu suntem nici roboți, nici sclavi de birou, avem nevoie de spațiu personal și de speranța că visele noastre se pot împlini și se vor împlini.

Dorința de a fuma e dorința de a trăi bine

Există psihologi care spun că tot ce facem are un sens pozitiv, chiar și sinuciderea, în felul ei.

Tigara însă are mari șanse să fie partea de viață fără sens din mine. Nu pot să ies din ea, din țigară deci din viață, pot doar să găsesc sensul care îi lipsește. Iată de ce nu “scapi” niciodată de dorința de a te droga sau de a fuma – e însăși dorința de a trăi.

Mai mult, dorința de a fuma sau de a te droga e poate singurul lucru bun din tine: e dorința de ceva bun și extraordinar. Doar că trebuie să o deturnezi și să-i dai acestei dorințe obiectul adevărat, nu un drog. Paradoxal pe dorința de ceva bun (adică pe fumat sau pe consumul de droguri) se construiește altceva decât adicția, – și nu prin evitare forțată, voluntară, moralizatoare.

Țigara e o poartă deschisă către inconștient

E destul de simplist să spui că țigara are legătură cu stadiul oral pentru cei care nu l-au terminat. E ceva mai mult: de fapt este o poartă mereu deschisă către inconștient: acolo unde ceva ne scapă rațiunii, ceva care “vrea ceva”: probabil e pur și simplu sensul vieții noastre. Prea mult sens sau prea puțin sens, în funcție de momente sau de fumători.

Ceva lipsește. Cred că toți fumătorii am trăit sentimentul că “aș putea și aș vrea“ să las naibii țigara asta pentru a alerga ca un bolid la cursul care trebuie citit, la proiectul care trebuie terminat, și ne vedeam bine lucrând oră după oră, zi după zi și an după an la ce aveam de făcut. Dar nu puteam lăsa țigara: mai așteptam, încă și încă, Ceva, iar unii am așteptat acel Ceva ani de zile fără să lăsăm țigara.

Orice ar fi acel ceva care lipsea, tigara este cumva vârful icebergului acelui Ceva.

Semn al faptului că secretul vieții nu se vede cu ochii, așa cum spunea Micul Prinți, țigara este inversul sensului vieții. E semnul și măsura a “cât de mult mai avem” până găsim acest sens al vietii.

“Aproape nimic dar totul”. Hannes Bohringer vorbește despre un “aproape nimic care înseamnă totul” în artă, iar formula lui e bună peste tot: poate fi melodia potrivită la prima întâlnire cu iubita, felul în care auzi greierii când scrii singur seara pe o terasă, felul în care se leagă lucrurile într-o zi în care ai alergat prin tot orașul, etc.

La fel, țigara, mică, “aproape nimic”, devine imediat “totul” atânci când nu o ai: și ne dă de bănuit că, așa mică și urâtă cum e, seamănă într-un fel cu sensul vieții. Ceva mic, personal, poate ascuns, dar totuși la îndemână, prezent, și care aduce cu el un sens care plutește peste toate cele din jurul nostru.

La fel, când ne lipsește, țigara transformă într-un vis lent toate cele din jurul nostru, până ce nu fumăm din nou – ceea ce se numește, într-adevăr, nevoia de drog.

Daca nu o eliminăm, trebuie să nu ne amăgim: nu exista motivații raționale pentru a ne lăsa de fumat tocmai pentru că fumatul nu înseamna Nimic anume: e inversul matematic al lipsei de sens pe care o ducem cu noi mergând prin viață. E totodată dorinta noasta de a face ceva sau de a fi cineva – doriță care nu s-a clarificat înca, și este totodată medicamentul care ne ajută să să suportăm ceața din jurul nostru.

De aceea e corect calculul de mai sus – “stai să gasesc ce vreau de la viata si o să mă las mai ușor apoi” – din păcate uneori nu găsim foarte mult timp ce vrem de la viață, iar țigara trebuie eliminata scurt si brutal.

Despre aceasta eliminare e vorba în partea a doua – o eliminare a țigării in conditiile in care nu stiu inca de ce sa ma las de fumat pentru că nu știu încă cine sunt – adică nu stiu dacă fac asta pentru copilul meu, pentru familia mea, pentru cei care m-au ajutat să devin un bun profesor, un bun pilot, un bun doctor, un bun antrenor, pentru mine cel de azi, pentru mine cel din viitor…? Nu știu, dar închid ochii, trec prin tunel și mă las.

Pentru viitor – e singura șansă sigură de a găsi un răspuns corect. Voi vorbi despre asta în capitolul Metafore integratoare.

II. Labiritul nesfârșit

Dacă îți spun “Nu te gândi la elefanți”, la ce ce gândești?

– La elefanți.

Inception, 2010.

Nu există o “motivație” de a renunța la fumat

În esență, dificultatea renunțării de fumat e următoarea: după ce te decizi să nu mai fumezi și trece o oră sau două, aproape în fiecare minut vei avea chef de o țigară. Iar senzația se intensifică în cazul în care știi că te-ai decis “să nu mai fumezi niciodată”. Pe termen scurt, efortul enorm pe care îl depui pentru a nu fuma e infinit mai mare decât beneficiile care rezultă de pe urma lui. Că “nu am fumat de două ore” pare ceva destul de nesemnificativ, în schimb, de două ore pare că universul întreg conspirăa pentru a mă convinge să mai bag o țigară în gură și să trag un fum!

Aparent nu ai ce pune în balanță pentru primele minute și ore în care renunți la fumat, pentru a ține sub control nevoia de a fuma.

Dacă printr-o minune a naturii la fiecare sfert de oră după ce nu mai fumezi te-ai simți “muuuult” mai bine, tot mai bine, ca un arc imens de ceas care se a fost încordat și apoi se destinde cu unu la sută procente pe minut, atunci toată lumea s-ar lăsa ușor de fumat. Dacă în trei ore ai ajunge la senzațiile absolut fabuloase pe care le ai după trei săptămâni de fumat, toată lumea s-ar lăsa ușor de fumat.

De fapt, efectele neplăcute ale lăsării de fumat sunt condensate toate în două, trei, zece ore, pe când efectele “bune” ale lăsării vin după trei zile, cinci zile, trei săptămâni, mult prea târziu și mult prea încet! Mult după perioada cea mai grea a primelor 48 de ore. Deci, cum să dai un sens la primele sute de minute în care nu fumezi?

Fiziologic vorbind asta nu se poate, și de aceea voința nu e soluția pentru lăsarea de fumat, nici substitutele: singura șansă e să găsești “o poveste”, un “joc psihologic”, o preocupare mentală care te ține “pe poziție” până ce corpul –și, cu puțin noroc chiar și mintea – scapă de nicotină.

Povestea bețivului din “Micul Prinț” spusă fumătorilor

Fenomenul fumatului din frică are la bază un proces greu de acceptat rațional, un cerc vicios pe care oricine ar trebui să-l rupă, ilustrat foarte bine în povestea Micului Prinț, atunci când el întâlnește bețivul:

– De ce bei?

– Ca sa uit.

– Ce?

– Că mi-e rușine.

– De ce?

– Pentru că beau.

Pentru fumători, dialogul e cam așa:

– De ce fumezi?

– Ca să uit.

– Ce?

– Că mi-e frică.

– De ce ți-e frică?

– Pentru că o să mor de cancer de plămâni.

E un paradox inexplicabil: dacă ți-e frică de cancer de plămâni, logic ar fi să oprești fumatul (care e de fapt cauza adevărată a obiectului fricii). Ori tocmai fumatul te face să uiți de frică, pentru zece-douăzeci de secunde, până ce nicotina urcă la creier.

De fapt nu e chiar așa paradoxal: psihanaliza ne-a arătat că nu funcționăm la nivel de rațiune ci la nivel de emoție. Din păcate emoția conduce rațiunea, chiar și atunci când ești adult. Pe scurt, vrei să calmezi emoția puternică, mai degrabă decât să tratezi cauza ei. Pe acest principiu funcționează compulsii de tot felul, ticuri și adicții, sex bizar și droguri, băutură și multe altele – printre care fumatul.

Dacă nu ne conduce rațiunea ci emoția, înseamnă că pe undeva am rămas adolescenți. Dacă am fi ieșit cu adevărat din adolescență și am fi deveni adulți, adică oameni care știu să citească atent ce scrie pe pachetele de țigări (“O să mori în chinuri”) ar fi trebuit să ne lăsăm de fumat în primele cinci minute de fumat din viață. Îmi pare rău să spun asta, dar aici mă situez și eu în modul în care am funcționat ani de zile: cei care fumează nu sunt cu adevărat adulți, cel puțin pentru o parte a vieții sau a minții lor.

So be it. Dacă nu suntem adulți, singura șansă ca să scăpăm de fumat e o metodă care funcționează pentru adolescenți: ne motivează o “mare cauză”, de exemplu ideea că ne vom schimba viata sau lumea, că vom face ceva măreț, pasionant. Argumentele medicale (o să mori!) nu ajung la urechile unui adolescent, de aceea adulții nu se lasă de fumat din motive medicale decât rareori, atunci când apare un semnal puternic de alarmă.

Oricum, cred că se lasă de fumat mai degrabă cei care găsesc alte argumente, din cele care nu au legătură cu spitalul: “vreau să devin un mare sportiv”, “vreau să mă admire femeile că m-am lăsat de fumat și ce ten frumos am eu”, “vreau să îmi iau haine cu banii de pe țigări”, “vreau să nu mai pierd zilnic trei ore pe balcon”, etc. În general orice înseamnă recompensă, aventură sau o nouă viață – toate astea “țin” pentru adolescenți și pentru adulți. Iar orice înseamnă calcul rațional (nu e bine, nu e sănătos, nu e frumos) nu ține nici pentru adolescenți, nici pentru majoritatea adulților.

Nu “știi” de ce te lași de fumat: pur și simplu te lași

Toate motivațiile sunt bune, dar fiecare dintre ele, dacă este definită ca “marea mea motivație” pentru a mă lăsa, nu va rezista. Asta pentru că pulsiunea de a fuma, după minim șase luni de fumat, se “fizează” ca un parazit pe nevoi care țin de inconștient sau de toate locurile cu parfum diferit ale Orașului Fumătorilor. Pulsiunea devine atunci mai puternică decât orice motivație – pentru că motivația e rațională iar pulsiunea “devine” inconștientă, sau pur și simplu pentru că nu știu exact din ce motiv (inconștient) îmi doresc să fumez. Se prea poate ca motivația mea cea frumoasă să nu aibă nici o legătură cu nevoia mea de a fuma: motivația mea e sănătatea iar eu fumez din axietate – mai degrabă mă duc la terapeut și apoi poate că am șanse să renunț la fumatul din anxietate. .

Iar apoi orice motiv aș alege, el are ca efect, atunci când m-am lăsat doar de câteva ore, o imensă angoasă venită din inconștient: tocmai pentru că am un motiv clar, creez frică – pentru că el îmi aduce aminte faptul că tocmai mă las de fumat. Dacă reușesc să nu mă gandesc la ce se întâmplă țin frica în echilibru.

Soluția: trebuie pur și simplu să “trec” prin perioada de Tunel – Sevraj (nu mai mult de 5-8 zile) fără să “stiu” că mă las. Adică o să fac mii de chestii (alimentație, program, etc.) dar încercând să nu mă gândesc la ceea ce fac.

Prima regulă este acest echilibru subtil între a Face (a te lăsa) și a nu Gândi (că te lași).

Don

Oricine “se lasă”, se gândește că “se lasă” și tocmai așa lasă o poartă deschisă în minte către gestul sau gustul de a fuma. “De cât timp te-ai lăsat? E greu? De ce te-ai lăsat?” etc. Cu mintea rămân în legătură tot cu fumatul, la fel cum ne spun ghidurile de gândire pozitivă: dacă vreau să am “mai mulți bani”, mintea mea listează tot faptul că “nu am bani” (destui).

Identitatea la care visez este cea de Nefumător iar acest lucru este cel mai prețios. O secundă de viață de “Nefumător convins” face mai mult decât luni de zile de viață ale unui tip care “s-a lăsat” dar încă privește cu poftă la cei care fumează.

Identitatea de nefumător conține ascunse în ea zeci și sute de motivații și beneficii comprimate, dar nu este niciuna dintre motivațiile pe care le pot lista logic cu gura sau cu scrisul. e mult mai mult decât orice motivație E un nou stil de viață, o nouă identitate și chiar un nou statut social.

Iar acest lucru mă ajută atunci când după vreo douăzeci de ore de când nu mai fumez îmi dau seama că motivațiile “strong” pe care le pregătisem încep să se risipească precum frunzele toamna în fața imaginii acelei țigări neștiute de nimeni pe care o pot fuma pe furiș, după colțul casei, într-o sâmbătă liniștită.

Trecerea prin tunel

Tunelul

Pentru câteva zile intri într-un tunel foarte “necinstit” în sensul ca sunt purtat efectiv prin mii de flashuri la fiecare oră și minut, flash-uri ale vechilor gesturi, mirosuri, imagini, etc. Ideea e să treci de aceste flash-uri, să trec prin tunelul nu atât de lung dar înfiorător de lat al celor 3, 4, 7 zile.

In clipa în care încerc să mă opun – să îmi ordon faptul că nu fumez – flash-ul țigării ruscă să se impună pe tot ecranul conștiinței și voi ajunge imediat să fumez. Important e ca flash-ul să nu îmi ocupe tot ecranul, iar pentru asta trebuie știute unele lucruri.

Ecranul plin

Atunci când încercam să mă las, aveam deseori sentimentul că ecranul conștient se umple cxu imaginea unei țîgări care devine tot mai mare, până ce ocupă tot ecratul. Trebuia să o fuemz. Aunci, mergeam iarăși să îmi cumpăr țîgări.

E vorba de fapt de franița invizibilă a Orașului Fumătorilor. Nu ieșisem încă din toate camerele. Cu Metoda Voinței rămâi încă în același Oraș, la fiecare colț de stradă te plimbi în același camere .

Infra-intenția: știu că mă las dar nu “încerc” să mă las

Să ne amintim de fenomenul de hiperinie explicat de psihologul Viktor Frankl: în unele cazuri, când vrei să contrelzi și să forțezi un proces care de regulă e spontan (ti se pare că esti timid, insomniac, inhibat sexual, că nu mai iubești, că îți pute gura sau orice altă “nenorocire” socială – sunt cazurile cele mai frecvente – si vrei sa adormi, sa nu mai fii timid, sa nu mai fii inhibat sau să nu mai puți) atunci devii și mai timid sau și mai inhibat sexual – și mai convins că puți. Altfel spus, ai aplicat o hiper-intenție acolo unde lucrurile trebuiau pur și simplu lasate să curgă firesc – dragostea, somnul sau mirosul transpirației nu se pot controla cu mintea.

În cazul celui care renunță la fumat, situația e asemănătoare dar inversă: eu știu că vreau să mă las de fumat, dar nu îmi forțez deloc energia, mintea, voința: nu încerc “să vreau”. Altfel spus, e inversul hiperintentiei, am putea spune că este o “infra-intentie”: planul global e să mă las, dar mai mult fac lucruri în acest sens decât să mă gândesc la asta.

Tactica lașului

Renunțarea la fumat nu e pe măsura instrumentelor de care dispui (voință, perseverență, etc). Iar fumatul nu se combate ca într-o luptă dreaptă (cu arme) ci ca un laș: intri într-un tunel de câteva zile prin care alergi, cât mai repede, brutal și cu ochii închiși, ca să ieși cât mai repede pe partea cealalltă.

E un tunel prin care trebuie să treci ca Harap Alb, fără să se uite la cerbul fermecat, pentru că dacă i-ar vedea ochii ar muri pe loc. Aici metafora nu este a ispitei (adică o țigară mă ispitește) ci a deturnării atenției: trebuie să trec de un tunel de câteva zile în care nu fumez și nu mă gândesc cu nici un preț la țigări, atât cât pot face asta. Și trebuie să știu că nu voi gândi țigări, voi vrea țigări – iar dorința apare formă de raționamente, care de care mai sofisticate, care toate mă duc la concluzia – marog, hai să mai trag o țigară.

Unul din raționamente e cam așa: când simt că nu mai pot rezista, tocmai atunci aflu ceva despre mine, din zona mai psihanalitică, cum ar fi că nu suport singurătatea, sau nu îi suport pe ceilalți prea mult timp, etc., și atunci îmi spun ”e bine, am prins secretul, acum fumez și data viitoare o sa reușesc”. İncă o țeapă.

Nu poți fugi de un drog

Nu se poate fugi de un drog (fie și țigara), ci din același loc unde te droghezi trebuie să privești spre cer, drogul fiind nisipul mișcător în care te înfunzi cu orice mișcare (cu orice efort de voință de a “fugi”, a “rezista”). Dar fiecare cinci minute în care privești spre cer, spre lumină, spre “altceva” te ridică fără să faci nici un efort de voință.

Tot efortul e de fapt acesta: să privești tot mai mult și tot mai des spre Altceva. Ieșirea din dependență se face prin regăsirea perspectivei, viziunii, filosofiei frumoase. Perspectiva și nu cura medicală îți dă putere pe drumul renunțării la fumat.

Ești foarte, foarte singur

Atunci când te lași de fumat îti dai seama cât de singur ești, de fapt: nimeni nu te poate ajuta în zonele foarte fine ale sufletului, acolo unde se iau deciziile. Acum simți mai bine decât oricând faptul că, de fapt, singuri vom muri, și singuri alegem de fapt dacă o luăm la dreapta sau la stânga.

Dacă a fuma pare cu o libertate extraordinară, într-un fel experiența lăsării de fumat este bună: ne arată cât de greu este, de fapt, să trăim conștienți (fără să “uităm de noi “ măcar pentru un minut de fum de țigară) și cât de important este să alegem pe bune ce facem. Să nu lăsam lucrurile să treacă pe lângă noi ca într-o lungă vacanță, ceea ce este fumatul: e o vacanță mai lungă sau mai scurtă, comprimată în mii de mici vacanțe – pe insula de zece secunde din balcon, de pe hol, de lângă scrumiera locului de fumat.

Renunțarea la fumat e bună pentru a decide să nu lași viața ta să devină o lungă vacanță, în care nu ai ales niciodată pe bune care e scopul tău în viață. Nimeni nu poate spune că fumatul face parte dintr-un scop mai mare al vieții, așa că oricine se apucă serios să urmărească scopurile sale în viață e obligat logic să accepte că țigara nu e nici scop, nici mijloc pentru absolut nimic.

Unde trebuie să te apuci de o muncă ce te reprezintă cu adevărat.

Nu poți să te lauzi cu efortul tău 

Mai rău, nu poți povesti nimănui prin ce treci.

În primele două mii de minute, cele mai grele, nu ești încă nefumător: abia după o săptămână sau două poți împărtăși cu alții ceva concret. Or, tocmai în acele două-trei zile de început tu treci printr-un fel de chinuri ale facerii: exact acum ai avea nevoie de susținere. Deciziile, la nivel visceral, nu le poate lua nimeni în locul tău și nu cred că e mai ușor să te lași în cuplu. Momentele în care oscilezi, cele mai grele, nu le poți explica nimănui.

Ești rupt între flash-ul țigării care riscă să devină total, și o lume nouă din jurul tău în care trebuie să înveți să navighezi pe alte coordonate și cu alte orare ale zilei.

De aceea, doar un program prin care presupui că ești singur pe lume și reorganizezi totul în viața ta îți poate ține mintea ocupată fără să cadă pradă nevoii de a fuma. Ești ca Will Smith în filmul “I Am Legend”: îți faci singur fiecare secundă de program. Și de aceea în partea a treia va fi vorba despre un program de rebranding complet de șapte zile.

Nu există: rezist, ci doar “merg cu timpul”. Timpul care trece, ceasul care bate minut după minut fără țigări e “forța” ta. Mergi cu timpul noii vieți așa cum luptătorii Jedi mergeau cu Forța în lume.

Trecerea prin perioada “non-fumat: tunelul

Modeul clepsidrei pe care îl folosesc la construirea unui brand personal e util și la capitolul fumat.

Plec de la stadiul A al unei clepsidre – în care sunt unite într-un fel unic planuri, imagine de sine, ritualuri, scopuri, stil de viață, filosofia mea de viață, până la cele mai mici detalii – ce mănânc sau ce muzică ascult. Pe scurt, e configurația identității mele de fumător.

Voi trece printr tunelul strâmt al clepsidrei și voi iesi pe partea cealaltă. Unele lucruri din mine rămân, dar altele se vor schimba, mai ales la nivel de ritualuri. Trebuie să imaginez alte ritualuri, și probabil alte valori. Firul care unește cele două centre ale marginilor clepsidrei este fumatul. Daca totul merge bine, fumatul e ultimul fir care se va rupe.

Interesant e: cum ma schimb eu de la A (fumator) la B (nefumator), ce lucruri adaug, ce descopar, și cum folosesc acest model al clepsidrei cu fire pentru a ajunge de fapt la o nouă identitate. Trebuie sa imi pun niște ancore in partea cealalta a clepsidrei, ca sa am puterea sa trec prin tunel, (se remarca, nu trec prin tunel pentru ca “vreau”, ci pentru am destule ancore care ma trag pur și simplu până la stadiul B).

Daca nu am un număr suficent de puncte de sprijin de partea cealaltă a clepsidrei, nu voi putea rupe firul care mă leagă de trecut.

Regulile de mai jos sunt importante ca strategie de ancorare în partea cealaltă a clepsidrei. Sunt tehnici parțial citite parțial imaginate, sunt lucruri de bază, cred, care se referă la nu mai mult de 5 zile. după 5 zile apare destul de repede un sentiment că “ e mai bine așa, e muuult mai bine așa” și pot mult mai ușor să îmi controlez dorința de a fuma.

“Preocuparea” este șansa

Șnsa de a ieși din labirint nu e de a mesteca mereu câte ceva, sau de a înlocui țîgara cu ceva. Sansa e de a face mereu câte ceva.

Ca în povestea lui Harap Alb: trebuie să ieși din labirint, dacă te oprești o clipă și te uiți la țigară .. ești pierdut.

Ieșirea din labrint se face deci prin activitate permanentă. Minut după minut, scoți straturile de fum nu doar din plămâni ci și din obiceiuri, din toate colțirile de viață unde altădată era scrumiera.

Și nu e doar vorba de a lua mereu câte ceva, e ceva mai mult și mai important: e o preocupare constantă de a nu îți mai distruge sănătatea. Dacă un litru sau doi suc de fructe nu schimbă de pe o zi pe alta felul în care trăiești, “Preocuparea de a fi sănătos” poate face acest lucru. Preocuparea conține renunțarea la fumat, dar conține mult mai multe. Se dezvoltă de la sine, zi după zi, cu fiece ieșire pe balcon la aer curat, fiece suc cu E-uri care a fost evitat, etc.

Iarăși, două profiluri de oameni: pe de o parte sunt cei care ajung la fel de obsedați de a evita E-urile cum erau obsedați înainte să fumeze, pentru că se preocupă să “Facă” chestii în mod compulsiv. Iar apoi sunt cei care aleg o Preocupare majoră (fie sănătate, fie sport, fie natură, fie 

altceva), o preocupare care e mai liniștită, mai cuprinzătoare și “plutește undeva” peste tot ce faci. Iar preocuparea se alege: în anul acesta poți fi preocupat să te doara undeva de sănătate și de carieră și să fii doar creativ – adica fumezi, bei etc, contează e să îți iasă opera – sau poti fi preocupat de sanatate, sa zicem, in tot ce faci, – dar fără grabă, fără să te lauzi.

Tigara te împiedică să fii atent și eficient

Țigara printre primele lucruri care ne împiedică să ne dedicăm cu eficiență activităților cotidiene. E o plăcere gustată în sine – pe când “țigara adevărată” a unui adult ar trebui să fie munca lui bună, condimentată cu  diversele sarcini cotidene făcute cu plăcere.

Anormal în țigară nu e plăcerea ci căutarea conștientă a unei stări care înseamnă exclusiv gratificare, stare care nu lasă de fapt amintiri concludente despre tine sau istorie personală, ci doar amintiri despre “mine fumând”. Amintiri care, din păcate, se pot transforma brusc, la un moment dat, în regrete.

Tigara poate fi doza ta de incapacitate de a-ți vedea efectiv de ale tale: partea bună e că țigara înseamnă petrecerea plăcută a timpului, și așa există o șansă: dacă devii pasionat de ce faci, chemarea interioară spre munca ta bună va elimina în timp nevoia de a sta gustând pur și simplu o țigară – poți să “uiți de ea”.

Așa că atunci când te lași e bine să insiști pe performanțele personale în toate zonele în care știai în sinea ta că poți fi performant dar fumatul nu te lăsa: rapiditate, eficiență, sport, tehnologie, organizare, eleganță, etc.

Singur pe prispă

Dcă ai trăi într-o cabană de la munte, ca un cioban, și ai fuma o viață întreagă doar pe prispă și la ore fixe (15, 17 și 19 să zicem), ei bine în acele momente și în acel loc ai putea înlocui țigara cu altceva. Sau ai merge să te plimbi câteva zile, fără să te mai așezi pe prispa pe care o asociezi cu fumatul.

Dar când fumezi în zeci de locuri și în sute de momente ale zilei sau ale vieții, devine mult mai greu: în toate acele locuri, pe care acum le asociezi cu fumatul, trebuie să te lași de fumat: nu doar pe prispă.

Sau, trebuie ca peste toate locurile vieții tale să ridici un nou centru de comandă, un nou punct strategic: o nouă prispă, la etaj, care domină peisajul înconjurător. E imaginea unei noi identități, a unui nou brand, care dă sens apoi la toate celelalte călătorii, drumuri și sarcini. Poate fi prispa ta în sensul de casă, apartament, dar și prispa în sens de loc al tău unde te simți “la tine acasă cu tine”.

“I was desapointed… that you tryied!”

Ca o concluzia părții a doua: dacă vrei să te lași de fumat, marea șansă este să produci un “Inception”: să descoperi că ești cineva anume, sau poti deveni cineva anume, cu sau fără țigară.

Putem folosi și aici o scenă din Inception, întâlnirea între M și tatăl său. El crezuse că tatăl său era dezamăgit că nu reușise să devină la fel ca el. De fapt, era dezamăgit pentru că… încercase asta! Și nu încercase doar să fie el însuși, diferit de tatăl său.

Altfel spus, cea mai mare greșeală este să “încerci” să te lași de fumat. Mult mai bine faci direct un “leap of faith”: sari peste viața ta de acum, spre o nouă viață în care, printre altele, ești și nefumător. Iar asta nu se poate realiza decât dacă te focusezi pe altceva decât pe renunțarea la fumat: pe tot ce face că, începând de mâine, poți avea “o nouă viață”.

III O NOUĂ VIAȚĂ – Rebranding personal în șapte zile

You smoke that shit to escape from reality…

Me, i dont need this shit: I Am reality. Platoon

Introducere

Într-o bună zi, când ajungi la capătul tuturor argumentelor anti-fumat, descoperi sentimentul simplu și clar că vrei un singur lucru: să începi o nouă viață. Țigara nu mai e obiectivul luptei tale: ea devine doar ocazia de a începe un adevărat război pentru o viață nouă și frumoasă. Mai mult, tot ce e greu în renunțarea la fumat poate deveni un simbol puternic și vizibil, pentru tine și pentru alții, că… tocmai se schimbă ceva cu adevărat în viața ta.

De fapt, te lași de fumat atunci când vrei să începi o nouă viață. Aș spune chiar, fără să vreau să supăr pe cineva, că ești puțin cam fraier dacă te lași pur și simplu de fumat și nu folosești trecerea prin pădurea cea neagră a sevrajului pentru a ajunge la un castel. La un nou stadiu al existenței. Oricare ar fi castelul, dar unul care să merite efortul. Și sunt convins că până și cei care se lasă în mod spectaculos sau aparent fără motiv, au cu singuranță în subconștient o ancoră spre o nouă viață pe care și-o doresc. Uneori și-o doresc doar de cinci minute, alteori de ani de zile.

Unii spun că “te lași pentru restul vieții”. Sau, se poate adăuga: te lași pentru că începi o nouă viață. “Restul” vieții e un segment de timp, adică “cealaltă parte” a vieții. E ceva cantitativ. Pe când “o nouă viață” e ceva calitativ. O să încep ceva nou, iar asta e ceva extraordinar pentru mine, atât de extraordinar încât ar avea efecte chiar dacă aș mai trăi încă trei vieți de tipul “restul vieții”.

Sau, o singură zi. Dintr-o nouă viață.

Poarta spre ceva nou

A deveni nefumător e doar pașaportul spre o nouă viață. Ușa.

Pentru că după ce te lași de fumat, oriunde mergi totul e nou. Te așezi altfel la o masă, nu îți mai cauți țigările prin buzunare, nu te mai uiți după o scrumieră, nu mai calculezi minutele până la pauza când vei putea fuma. Lumea se împarte în alte etape, alte reflexe, viața se trăiește altfel.

Cei care nu reușesc să se lase, cred că eșuează pentru că se concentrează pe “rezistența la nevoia de a fuma”. Poate, în unele cazuri. Dar de fapt realitatea e că miile de camere ale orașului în care ne-am învățat să fumăm sunt la fel de importante – în sensul că trebuie părăsite una după alta.

Și ce poate înlocui o “chestie” care ia mii de forme și de chipuri în funcție de locurile și momentele orașului în care trăim? Doar ceva care ia mii de forme și de chipuri – adică viața însăși. Altfel spus, o nouă identitate. Prin urmare brandingul și rebrandingul sunt cele mai potrivit fenomen pentru a vorbi despre “a te lăsa de fumat”. Și, zic eu, cea mai bună metodă de a o face.

1. Rebranding de viață

Fumatul e un brand personal

Fumatul e un brand personal și chiar unul foarte puternic. Dacă noi nu ne dăm seama de el, cei din jur îl văd, pentru că ne marchează viața în zeci de feluri, zi de zi. De la felul în care ne așezăm la o masă sau ieșim în pauză, până la felul în care mirosim sau fumăm în văzul celorlalți.

Faptul că fumatul e un brand se vede cel mai bine în ziua în care vrei să te lași de țigări: intri într-un vârtej de schimbare absolut halucinant. Obiceiuri, senzații, comportamente, totul e întors complet pe dos. Mergi altfel pe stradă, vezi altfel oamenii din jurul tău sau explici altfel ce crezi tu despre viață.

În plus, renunțarea la fumat te obligă să dai niște explicații care seamănă destul de mult cu sloganul publicitar. Pentru o lungă perioadă de timp ești obligat să motivezi prietenilor și colegilor: De ce te-ai lăsat de fumat? De ce “tocmai acum”? De ce “pentru totdeauna”? etc. E clar că viața ți s-a schimbat într-un fel vizibil și important: lumea e curioasă, vrea să știe “de ce”.

Iar dacă fumatul este un brand personal, renunțarea la fumat e la fel de grea ca adoptarea unui noi brand personal. E unul din motivele pentru care oamenii nu reușesc să se lase: cred că e destul să nu fumeze. Nu, e nevoie de mai mult: e nevoie de un nou brand personal. Iar asta nu e neapărat greu sau imposibil, dar … e mult de lucru.

Trebuie să îți schimbi viața, efectiv, nu doar să fii pregătit mental să o faci.

Când și cum îți schimbi viața

Așa că trebuie să vorbim despre acel moment în care ești gata să îți schimbi viața.

Uneori știi că este momentul să faci o schimbare majoră. Fie o aștepți de mult timp și acum ai prins ocazia, ca și cum ai fi ieșit pentru un timp din ceață. Fie s-a întâmplat ceva care cere o schimbare majoră.

Putem considera personalitatea (și psihicul) ca un mare angrenaj cu mai multe rotițe cu zimții bine prinși între ei, ca lanțul pe o biciletă. La un moment dat, angrenajul se dizlocă, și începe să meargă în gol. E ceea ce numim depresie, pierderea sensului vieții sau incertitudine și nehotărâre. Cum poți pune rotițele la loc?

Problema e că nu știi niciodată unde a sărit rotița. Așa că ești nevoit să faci încercări. Uneori sare exact rotița pe care o poți pune la loc cel mai ușor. Și uneori renunțarea la fumat este ceea ce tocmai vrei să faci. Alteori lăsarea de fumat te ajută doar să mergi spre o schimbare mai mare. E rotița care, odată fixată, aduce multe alte schimbări care trebuiau făcute de mult.

Dar, de fapt, pentru toți cei care vor să se lase de fumat, paradoxul e că știu bine ce au de făcut și ce vor să facă!

Ce alegi nou în viața ta? De fapt, știi bine ce trebuie să alegi!

Toți avem dorințe nerealizate și imagini care ne străbat conștiința, uneori ca un fulger, despre ce am vrea sau am putea deveni. Iar atunci când cineva merge spre marginea prăpastiei vieții de fumător, eu cred că fiecare știe bine ce trebuie să aleagă sau ce, dincolo de prăpastia care lasă în spate vechea viață de fumător.

Pepntru unii sunt artele marțiale, pentru alții sportul de performanță sau sportul făcut permanent, Pentru cineva poate fi o cameră mare și frumoasă în care te ocupi doar de pictură. Știi bine în sinea ta care e direcția sau direcțiile în care vroiai să mergi de mult timp dar nu ai avut timp sau nu ai avut energia să o faci.

Ca să fii cu adevărat sigur, îți iei un Week-End și închizi toate mailurile și telefoanele. Și te uiți la vreo trei filme care îți plac, sau trei filme noi cu multe personaje, și imediat o să știi: poate fi, cum spuneam, un model idiot, grosolan chiar, dar l-ai găsit.

Poate fi “să fiu elegant și să cunosc toate bunele maniere”.

Poate fi o nouă ocupație. Nu e nevoie să-ți schimbi jobul, dar poate că de ani de zile vroiai (și) o altă meserie care te atrage. E bine, poți începe să te “miști” ca un profesionist în domeniul dorit, chiar și ca experiment, benevolat sau ca free lancer.

Să zicem că ai lucrat în marketing și publicitate, dar dintotdeauna ai vrut să fi jurnalist. Începi să te porți ca un jurnalist, să te miști ca un jurnalist, să gândești ca un jurnalist. Să dau un exemplu: un jurnalist prezenta la o conferință pentru studenți ce înseamnă cariera sa. Spunea cam așa “pentru mine când văd un cățeluș care trece strada, nu e doar un cățeluș: e un cațeluș cu alb și puțin negru pe laba stângă din spate, cu un mers înclinat spre stânga, care a trecut pe lângă trecere mai repede decât pietonul etc… “

Dacă eu auzeam povestea asta la 18 ani, e foarte sigur că m-aș fi făcut jurnalist: e o imagine foarte nouă despre ce înseamnă să fii jurnalist. Nu înseamnă să fii un reporter idiot care arucă știri cu polonicul și greșeli gramaticale la lopată: înseamnă, de fapt, că ești ca un detectiv, polițist în misiune oriunde mergi, atent la mii de detalii, un fel de “urmăritor de piste” în jungla urbană. Imaginea e foarte interesantă.

Am dat acest exemplu al jurnalismului pentru că e genul de preocupare nouă care are darul de a-ți ține mintea atentă la ceva nou, oriunde ai merge. De la clipa în care deschizi internetul să citești știri până la felul în care te uiți la vecinii de compartiment din metrou.

De fapt nu doar știi, în plus știi că poți

Flash-urile care trec uneori prin minte despre o nouă viață, nu doar că le știi dacă faci o mică incursiune sinceră în interiorul tău, dar în plus știi că poți să realizezi ceea ce vrei!

Nu vorbesc de filosofia “Spune pot și vei putea”. Vorbesc de altceva: de fapt, după prima țigara fumată din curiozitate în liceu, următoarea țigară este pentru ani de zile semnul fiziologic al unei mari așteptări spirituale. Aștepți să îți începi viata pe care în sinea ta o simți, o presimți, uneori foarte clar, alteori prin intermediul filmelor sau discuțiilor cu oameni care seamănă cu ce vrei tu să devii.

Doar că nu ești încă gata, nu ești încă pregătit. Sau poate nu crezi că ești destul de pregătit. Și de aceea, fumezi. Sunt sigur, deși nu am facut o cercetare statistică despre asta dar știu cazuri, că cei care fumează mult, atunci când se lasă merg foarte departe într-o nouă viață fără țigări.

Țigara calmează, pentru ani de zile, o nerăbdare care nu poate fi calmată altfel, pe moment. În acest sens, a fuma mult e un semn bun: ai în sintea ta un potențial puternic, care așteaptă să transforme fumatul în mii de alte activități, eficiență, performanță, inovație și rezistență la muncă: multă, grea și frumoasă.

Alegi o categorie principală de rebranding

Eu cred că atunci când nu vizezi un brand clasic de tip media, adică să te lansezi cu un ziar sau o emisiune de nișă, dar nici o schimbare mult prea simplă cum e renunțarea exclusiv la fumat, sunt vreo cinci mari categorii de domenii care pot schimba o viață.

Arte marțiale, Yoga, budism, sport (extrem, profesionist,), în fine o doctrină educativă care implică sport și stil de viață de tipul Scouting, Outbound School, Walldorf, o filosofie cu stil de viață naturist, minimalist, sănătos, etc.

Alegi metafora bună ca să te lași de fumat

Dacă nici un argument rațional nu rezistă perioadei de sevraj, metaforele au o putere mai mare. Sunt o imagine, o poveste și o dorință care integrează o schimbare completă. Schimbi mai multe lucruri, … printre care fumatul.

Când m-am lasat prima data, in 1994, am avut imaginea “mă las pentru că vreau să merg la munte tot restul vieții, până la 80 de ani”. A mers, nu am mai fumat 5 ani. A doua oară am mers pe scenariul “Mă las fară nici un motiv”. Am mai trecut 5 ani fără să fumez.

“Dragostea începe cu o metaforă”, e un citat din Milan Kundera care mi-a plăcut întotdeauna. Dar și cariera, lucrurile mari din viață încep cu o metaforă. Sau, …se termină cu o metaforă. İmi place o tipă pentru că mi se pare că seamănă cu o japoneză, iar mie îmi plac japonezele. Sau mă fac avocat pentru că am văzut într-un film că avocații salvează lumea de nedreptate.

În acest domeniu nu există reguli raționale: de fapt nu există nici o regulă. Metafora poate să fie simplă, idioată, kitsch, grosolană sau romantică, nu contează. Contează că ea te ajută să începi sau să termini ce ai de început sau de terminat.

De regulă fumatul vine la pachet cu alte lucruri: cafea, nesomn, mâncare pe fugă sau mai ales nemâncare, etc. Și nu poți să te lași pur și simplu doar de fumat: trebuie să găsești o metaforă care vine și ea la pachet cu mai multe chestii, printre care renunțarea la fumat e o doar o mică parte. Și atunci e mai ușor: nu te mai gândești la faptul că te lași de fumat, te gândești la întregul pachet și la metafora care îl rezumă:

Sunt un bun sportiv. Sunt un tip care trăiește sănătos. Nu vreau să mă distrug. Vreau să fiu zilnic mai puternic. Vreau să nu depind de nimeni și de nimic. Etc.

Să vedem, fiecare e liber să găsească “metafora declic” – poate fi mâine citind ziarul, văzând un copil pe stradă, văzând un bătrân bolnav, un sportiv puternic, un citat pe un blog sau o imagine a unui tip sau a unei tipe într-o reclamă.

Ca o paranteză, cred că singurul lucru motiv pentru care merită să existe reclamele cu tipe super frumoase și tipi super aranjați e faptul că te motivează să te lași de fumat.

Alegi un model din filme, oricare ar fi el

O versiune a metaforei bune este să alegi apoi un model din media care excelează în domeniul în care vrei să pătrunzi, oricât de grosolan ar fi acel model. Un actor (personaj) sau un star. Poate fi Jet Li dacă vrei să apuci de arte mațiale. Nu contează că tu nu o să ajungi ca Jet Li, contează că în acel timp în care renunți la fumat te-ai folosit de acest model pentru a trece de perioada dificilă.

Cineva spunea că a alege ca model un manechin cunoscut atunci când vrei să te aranjezi în oglindă, e la fel de absurd ca a începe să faci jogging și a te compara cu performanțele unui campion internațional. Așa este, dar dacă tipa care vrea să se aranjeze stă de cinci luni nespălată și tristă iar manechiul respectiv are darul de a motiva să se scoale din pat, sau tipul ce care vorbim a ajuns o epavă iar un reprotaj despre un sportiv alergător îl motivează să devină sănătos și puternic, atunci este modelul este ok și binevenit. Comparația ca performanță este o greșeală și poate chiar să te facă să renunți la planul tău. Dar comparația ca mijloc de auto-motivare e bună și binevenită.

Prin urmare, dacă de exemplu ai ales Jet Li, în fiecare seară vezi o jumătate de oră sau o oră dintr-un film cu Jet Li sau dintr-un documentar despre arte marțiale.

Reiei toate lucrurile uitate de multă vreme

E momentul să pui de cealaltă parte a vieții tot ce vroiai de mult să faci – adică obiceiuri sănătoase sau activități creative – și nu puteai din cauza țigării. Dacă vroiam să fac arte marțiale sau înot, acum mă duc la sală sau la bazin.

Dar mai ales e vorba de micile detalii: lucrurile care pentru tine înseamnă sănătate, viață liniștită, stil, natură, etc.

Eu admiram prin filme familiile care se scoală cu suc de portocale, iaurt cu tot felul de “chestii” în el, pe când eu trebuia să îmi aprind țigara ca să am puterea să îmi fac o cafea pe care să o beau apoi la țigară, și tot așa până la ora 11 – iar acum că m-am lăsat, în locul foarte frumos și liniștit despre care am amintit, ieșeam pe balcon dimineața cu o rezervă de Yoplait sau Danone cu fructe – cred că asta a contat mult mai mult decât orice efort de voință.

Recâștigarea teritoriilor

Lista de activități pentru refacerea unui Spațiu Personal.

Toate aceste mici detalii le adun în Lista de Sarcini a celor 7 zile – lucruri mici, care recreeaza un spațiu și ritualuri, lucruri pe care să le pot face azi la fel ca și ieri, dar nu le fac decât pentru a ocupa încetul cu încetul tijmpul zilelor ce trec.

DE ce e greu să începi o viață sănătoasă

2. Agenda de rebranding – renunțare la fumat în șapte zile

După cât timp voi fi “nefumător”?

Mulți dintre cei care vor să se lase de fumat își aleg niște obiective de genul “trei zile”, “o lună”, “cinci luni”. Ori, cifrele de acest fel nu au nici un sens, e doar o cantitate de timp. Pentru unul cinci zile e mult, dar pentru altul cinci ore e ceva imposibil. Iar apoi, asta e problema esențială a “metodei voinței” despre care vorbește Alan Carr: da, am reușit să nu fumez două luni, dar apoi ce fac? Mental și comportamental, viața mea nu s-a schimbat deloc. Sunt la fel de fragil în fața întrebării “Nu ar merge o țigară”?

De aceea eu propun o zi și apoi o săptămână: e un program care are sens. Ziua și săptămâna sunt unitățile de bază ale vieții, lista principală de “camere” timp și “camere spațiu” din viață. Deci, lista principală de momente din viața fumătorului.

Dacă reușești să nu fumezi de dimineața până seara, adică să nu fumezi în toate momentele zilei de fumător, iar apoi de duminică până în următorul Week End, cu toate momentele săptămânii de fumător, se poate spune că ai trecut un test, un prag foarte important. E ca o “scanare” a tot ce conținea viața ta de fumător, din care ai ieșit victorios, iar ăsta un test mult mai important, poate, decât o lună fără țigări în care nu te-ai gândit decât la un singur lucru, și anume “să reziști cu încrâncenare”. Da, ai rezistat țigării, dar nu vei rezista apoi întrebării: “What Now?”

Momentul potrivit pentru a renunța la fumat

Se zice că te lași de fumat atunci când ești relaxat: poate la unii ține, dar cred că e mai mult o chestiune de noroc. Adevărul e că atunci când nu ai nimic de făcut, imediat apare ideea fatală “ar merge o țigară”. Sigur, cei care sunt stresați peste nivelul normal e bine să se lase într-o perioadă în care nu au întâlniri sau proiecte foarte stresante.

Idealul e să te lași într-o perioadă în care rămâi conectat la programul normal, dar nu foarte mult, să zicem cam la o treime din timpul zilei, adică echivalentul unui part-time lejer. Asta îți oferă un timp mai mult zilnic pentru a experimenta un program destinat renunțării la fumat, dar și posibilitatea de a te întoarce repede acasă fără să fi fumat, cu sentimentul de mândrie că a trecut o zi întreagă, o zi adevărată de lucru, fără să fumezi!

În lăsarea de fumat contează mai mult să fii pregătit mental și să nu fii împiedicat de evenimente. Reușești să te lași atunci când prinzi două sau trei săptămâni cu șanse clare de liniște mentală.

“Liniște” nu înseamnă deci relaxare, nici nu înseamnă să te retragi la munte, ci înseamnă o perioadă cu evenimente foarte clare: să îți poți controla agenda și să poți controla intensitatea evenimentelor. Să nu apară schimbări majore pe care nu le poti prevedea.

În plus, vei fi foarte obosit (probabil că o să renunți și la cafea) iar organismul va trece printr-un fel de șoc permanent, așa că e bine să poți sta în casă sau reveni acasă pentru a te odihni oricând ai nevoie.

După ce alegi perioada, faci un număr de pregătiri, cumperi diverse chestii despre care scriu mai jos și de care o să ai nevoie, te asiguri că prietenii enervanți nu te vor găsi. Cel mai bine e să anunți că vei fi ocupat pentru câteva zile.

De ce importantă “Agenda de rebranding”

Când eram mic citeam o poveste cu desene despre o căpriță care se numea Roudoudou. Într-unul din episoade, Roudoudou vroia neapărat să vină primăvara mai repede. Merge el la o băbuța înțeleaptă a satului, care îi spune “Uite, îți dau un spray magic pentru primăvară. În fiecare dimineață dai un spray pe geam. Atunci când se va termina, o să vină primăvara”. Evident, când termini spray-ul vine primăvara. Dar, asta îi ținea atenția ocupată, și avea impresia că în fiecare zi a făcut ceva important pentru ca primăvara să vină.

La fel, când termini lista de activități din Agenda de rebranding, va fi trecut “iarna”: perioada de dezintoxicare fiziologică.

În toată această perioadă atenția ta va fi distrasă de la faptul că te lași de fumat.

Apoi, față de alte feluri de ocupare a timpului (relaxare totală, sau filme la greu, popcorn la greu, kebab la greu, etc) lista din agendă nu e un înlocuitor nefiresc sau ciudat al țigării, e firească.

Și, mai ales, după ce vor trece cele șapte zile de dezintoxicare, nu rămâi cu veșnica întrebare “Și acum ce fac?” Ești deja lansat pe o nouă orbită, iar impulsul dat de zilele de rebranding te ajută să continui. Acest impuls e mult mai important, atât pentru a nu fuma cât și pentru tine ca om, decât faptul concret că nu ai fumat șapte sau cinci zile.

TENUL – program zilnic

De fapt, importantă e “mobilizarea”

Jogging-ul oferă ceva important mai important decât mișcarea în sine, pentru cei care nu au mai făcut jogging de mult timp sau care nu fac sport, fumează, stau într-o stare de “degradare” fiziologică (non-activitate, toxine, etc). Și anume, ca să alergi treuie să te pui în starea mentală de a o face, trebuie să te schimbi, să alergi, să revii, să faci duș, iarăși să te schimbi. Iar mâine o iei de la capăt: dai jos totul de pe tine, atât haine cât și obiecte sau obiceiuri (te scoli de pe capanea, nu mai ai tastatura în față, etc) și te mobilizezi. Dacă e mai frig afară, trebuie să te pregătești pentru frig. Dacă e cald, trebuie să te pregătești pentru a fi transpirat.

Toate astea pentru a spune că jogging-ul e genul de activitate care aduce ceva mult mai de preț decât efortul fizic: mobilizarea totală, mentală și psihologică. Iar în toate momentele de mobilizate totală, creierul funcționează mult mai bine și mai cu folos: atunci se iau deciziile “sută la sută’, atunci apar intutițiile bune despre prezent și viitor.

La fel e această agendă de rebranding. E un proces de “jogging total”, o mobilizare a întregii vieți. Si în acest timp de mobilizare totală apar intuțiile bune, ideile noi, și mai ales puterea de a le îndeplini.

Important în acest program de rebranding e fenomenul de a ara tot pământul, de a întoarce totul cu fundul în sus și a remodela totul în jurul tău. Uneori nu e nevoie neapărat de o logică – fac curat pentru că m-am apucat de yoga sau arte marțiale, ci ideea însăși de rescanare a tot ce fac, tot ce port, tot ce folosesc sau tot ce îmi lipsește.

Țigara e ultimul gunoi care trebuie aruncat afară

Și nu trebuie să aștepți să fii pregătit să te lași de fumat, pentru că sunt mari șanse să nu fii niciodată pregătit: trebuie doar să pui mâna pe pix, pe agendă, și să începi să scrii. Zi după zi o forță bună din tine va duce țigara tot mai spre “colțul” vieții tale.

Pe principiul curățenei: când nu ai chef să te apuci de curățenie, sau de un proiect. Mai întâi deschizi geamul și începi să speli vasele de ieri, iar cheful pentru a spăla pe jos va veni apoi. Sau, mai întâi corectezi adresa din semnătură și textul de introducere, și făcând asta, îți vine “cheful” și pentru restul scrierii proiectului. Dacă te-ai apuca direct de spălat pe jos, ai amâna zile întregi. Dacă te-ai apuca direct de proiect, la fel: ai amâna ore și zile întregi.

La fel, în rebrandingul personal recâștigi teritorii curate. Sau funcționale. Și într-o bună zi, țigara va rămâne ultimul gunoi care trebuie aruncat afară din viața ta.

Puncte fixe în agendă

Unele lucruri le alegi din lista de mai jos. Cele mai multe.

Dar e bine să fixezi în mintea ta câteva ore fixe, sau activități fixe: sportul (jogging sau piscină) nu se pot face decât la anumite ore. Pui deci zilnic ora de sport, asta aranjează deja unele lucruri în programul zilnic. Dacă ești credincios poți fixa o ora pentru mersul la biserică sau pentru rugăciune. În fine, poți allege câte o întâlnire sau două în această săptămână, de exemplu un psiholog sau un coach, terapeut, sau un prieten care e foarte sportiv cu care fixezi o oră de jogging sau bicicletă. Toate astea sunt deja niște puncte fixe pe harta săptămânii tale.

Apoi, lista de mai jos are ca principal scop să îți ocupe timpul. Așa că din acea listă sau din alte lucruri pe care trebuie să le faci, alegi lucrurile importante pe care trebuie să le faci săptămâna care urmează sau pe care vrei să le faci oricum. Apoi, poți trece la lectura actuvităților de mai jos și la completarea agendei.

Trei zone principale ale schimbării

Sunt trei zone principale la care trebuie să fii atent.

– Mai întâi, mâncarea și bucătăria

– Apoi,.camera de lucru de acasă și biroul de la locul de muncă.

– În fine, noile locuri de relaxare și noile preocupări: canapeaua unde citești seara, terasa și dormitorul, locul de sport din casă și echipamentul de sport pentru afară.

În aceste trei zone, cum în primele zile fără fumat ești foarte nervos, e bine ca lucrurile să fie foarte clare. Foarte bine organizate. Circuitele prin casă să fie clare, și la asta ajută prima săptămână de ordine completă: când revii sau pleci, trebuie să știi clar de unde îți iei cheile sau unde găsești foi albe pentru imprimantă. Să nu ai timp de ezitare și să poți să te concentrezi doar pe urmărirea și efectuarea sarcinilor din agenda de rebranding.

Cel mai bine începi în Week-End

În timpul săptămânii sunt mereu evenimente care te pot stresa, pe când în Week End ai timp să reflectezi, să te plimbi cu țigara în gură prin oraș, să îți aduci aminte că e cazul să iei o decizie pentru o nouă viață. Și să o iei, dar să o iei în liniște. Marile lupte se pregătesc mental, iar înaintea furtunii poți să atingi un moment de atac absolut în liniștea sufletului tău.

Programul de șapte zile nu înseamnă că te lași de fumat de duminică seara. Programul inițiază o schimbare în viața ta, obiceiurile tale, acțiuni, lecture, activități, etc. Trebuie să lași schimbarea să intre în viața ta, zi după zi. Te lași la un moment dat în timpul acestei săptămâni, atunci când o să fii pregătit.

De fapt e greu să alegi o zi pentru a te lăsa de fumat. Mai degrabă e riscant. Acest mod de a alege o zi îi ajută pe unii (ziua de naștere, ziua unui sfânt), dar pe alții îi umple de stres. De aceea, acest program e gândit să facă “tot restul”, “tot ce ai face dacă te-ai lăsa de fumat”. Intri într-un proces de schimbare, pas cu pas.

Scopul programului e să creeze ancore spre viitor, spre noua ta identitate. Pe măsură ce începi să cureți și să reclădești totul în jurul tău, o să vezi că te trezești, fumând, că ești nerăbdător să stingi țigara și să te duci la treabă. Ești nerădbător să stingi țigara pentru că mintea, deja te cheamă în altă parte.

Decât să gândești la momentul renunțării, contează mai mult să deschizi agenda și să începi să notezi acolo activități și ore. Pe măsură ce începi să te schimbi, o să simți singur că a venit momentul, de la zi la zi. De la oră la oră o să fii mai aproape de acel moment.

Acel moment vine atunci când începi să uiți complet că fumezi atunci când ai ieșit la țigară. Nu doar că te gândești la ce ai de făcut, dar și uiți de țigară: e momentul în care ai început să dinamitezi Orașul Fumătorilor, să fumezi cu mintea un alt aer. Poate fi doar cinci secunde, apoi a doua zi încă cinci secunde. Nu e nevoie de mai mult, e ca și cum ai început să fumezi adevărata țigară electronică, cea din minte: orașul nou în care intri cu mintea a început să se su prapună peste orașul fumătorilor.

Calendarul primelor zile fără țigară: fiecare oră contează

E bine să nu mai fumezi începând de seara, noaptea, și să termini pachetul cam cu o oră înainte de ora la care te culci de obicei: e ca și cum în acea zi de viață nu ai fumat.

Apoi îmi fac un calendar mare pe perete, cu cele șapte zile. Poți să “trișezi”, ajută mult să plusezi: adică dacă resist până a doua zi la ora 12 noaptea și cinci minute, e ca și cum nu mai fumezi deja de trei zile.

E vorba de “zile” la nivel de ritual și obicei, adică nu fumez să zicem de marți seara ora 22 30 până miercuri spre joi seara, ora 00. 30. Sunt 3 zile. Iar dacă au trecut 2 zile, mental mă gândesc că nu mai fumez de 4 zile.

Pare o prostie, dar mental, în clipele din prima zi în care fiecare fracțiune de secundă contează, acest tablou vizual – nu mai fumez de 3 zile! – contează foarte mult.

Ești mereu pe maginea prăpastiei, un mic impuls în plus sau în minus – un stres în plus sau o oră de activitate în minus pe agendă – și imediat ai cedat dorinței de a fuma. De a reveni în Orașul Fumătorilor.

Agenda și cartea

Alegi o carte de dezvoltare personală, psihologie, coaching. Un autor pe care vroiai să îl citești de mult, sau despre care ai auzit că e bun. Un autor nou pentru tine, dar aproape de sufletul tău.

Ai mereu lângă tine agenda de rebranding. Și cartea pe care ai ales-o pe moment. Chiar și noaptea, să poți mereu să adaugi ceva în agendă. Și oricând în timpul zilei poți să mai citești o pagină din cartea ta.

Pentru fiecare pagină a agendei, adică pentru fiecare zi, tragi o linie pe mijlocul paginii. Pe dreapta pui activitățile obligatorii ale zilei, cu program, iar pe stânga toate celelalte, chiar și haotic, din lista de Rebranding. În momentele în care ai terminat o activitate din lista principală, și ești tentat să ai un gol de memorie și să nu știi ce să faci, te inspiri imediat din lista generală din stânga.

Și acum, start!

3. Agenda de rebranding în șapte zile.

Agenda se referă la săptămâna dinaintea zilei în care ai decis să te lași. Chiar dacă mai fumezi, intri deja într-un nou program de viață. După care vei relua toate aceste activități, în a doua săptămână, mai hotărât și mai stăpân pe tine, de această dată… fără țigară!

Luni: Reorganizarea generală a casei

Atunci când te lași de fumat ești dezorientat: curățenia te ajută să refaci circuitele în casă. Poate nu toate circuitele vor fi noi, dar e important ca toate circuitele să fie clare.

1. Speli toate hainele din casă. E bine să speli toate hainele, gențile și vestele mai ales, pentru că miros a fum. Cum nu mai vrei să miroși, splătarea a tot ce prinzi prin casă e ca un fel de “exorcizare”.

2. Cu ocazia asta poți face un bilanț, ce haine ții și ce haine arunci. E unul din sfaturile designer-ului Karim Rashid: să arunci tot la șase luni tot ce nu ai folosit.

3. Arunci și restul lucrurilor din casă pe care nu le-ai folosit de mult timp. Avem tendința să adunăm, amintiri și bibeloruri. Pentru unii asta e ceva important, așa cum sunt cei din zodiac Rac spre exemplu. Dar sfatul nu e rău, mai ales când ești pus pe schimbare: arunci o parte din lucruri, cumperi o altă parte din lucruri.

4. Faci o listă de obiecte și de mobilă pe care le doreai de mult. Fie vroiai de mult să le cumperi, fie te ajută în această nouă perioadă a vieții. O nouă canapea, o nouă saltea pentru sport, un sac de box sau un aparat de sport. O lampă pentru citit seara.

13. Ordine în acte, lucruri, în birou și genți.

16. agenda cu toate lucrurile mici sau mari pe care le ai uitat sau neglijatr. Telefoane sau scrisori uitate, servicii aduse prietenilor sau familiei pe care le vroiai de mult dar nu ai avut timp sau chef.

Marți: Bucătăriea și alimentația

Reluat 1-5. Apoi continuat cu:

6. De băut apă chiar la sculare, sau apă cu lămâie sau ceva de acest gen.

Primele zile atunci când te scoli bei imediat altceva decât cafea – ceai negru, ceai verde, cicoare. Chiar după cinci minute poți bea o cană de cafea, dar important e să rupi măcar pentru cinci minute ritualul de “cafea la trezire plus țigară”. Și, de preferat cafea fără zahăr în primele zile.

7. Dimineața e de multe ori cel mai greu atunci când nu mai fumezi. De aceea, de seara trebuie să pregătești totul: fructe, ceai sau cafea, alte băuturi și altă mâncare, totul să fie pregătit și frumos aranjat așa încât dimineața să nu ai loc pentru nici o secundă de ezitare. Acest nou ritual de sculare se exersează, zilnic, până când după câte va zile știi ce ai de făcut dimineața, chiar și cu ochii închiși, și nu mai ai loc pentru faimoasa idee proastă “ ar merge o țigară”.

8. Facebook e cel mai bun mod de a te trezi. Sau mailuri. Facebook, o privire pe mailuri și știri, e un mod de a simți deja că “ești pe teren”. Nu mai ai nevoie de perioada pregătitoare “cafele plus țigări”.

9. Ieși în oraș: cumpărături naturiste, mâncare sănătoasă. Legume, iaurt, toate chestiile pe care visai să le mănânci atunci când, fumând încă, te gândeai că “într-o zi o să mănânc și eu calumea. “

10. Reorganizezi bucătăria, de la condimente până la ustensilele care îți lipsesc. E important să fie mult loc (ca să gătești) și ordine. Dimineața mai ales, dacă e dezordine peste tot, singura concluzie rămâne “merge o cafea, merge și o țigară”. Dacă e ordine și loc, poți pune la prima vedere ceai, fructe, iaurt, etc.

11. Din când în când, în primele zile, cumperi și mâncare nesănătoasă, pe principiul “cu banii câștigați de la țigări am dreptul la alte plăceri”.

Miercuri: Ordine și curățenie la locul de muncă

Reluat 1 – 15.

Ordinea și “curățenia” pot fi de multe feluri. Sunt cei care spală tot ce prins, pe jos, pe sus, pe pereți, spală în disperare. E și asta o metodă. Dar ordinea care chiar te ajută înseamnă să revezi ce ai trăit până acum, nu doar podeaua sau cada de baie.

Nu avem toți un jurnal sau nu avem obiceiul de a scrie, dar avem o mulțime de chestii, azi, care ne permit să revedem. Când faci ordine în acte, chitanțe, revezi lucruri din viața ta. Unele le păstrezi, altele îți sar în cohi, altele le arunci.

16. Actele. Revezi toate actele și le aranjezi pe categorii. Acte înseamnă acte originale, doplome, aopi tot ce înseamnă chiatanțe și parte fianciară în fine

17. Ordine în calculator. Poze, acte, documente, ordine din Downloads. Fisiere noi, Salvat tot ce e important. Treaba asta poate să ia pentru unii ore întregi, e interesant și simți că faci ceva util care îți trece timpul.

Reinstalezi calculatorul sau aduci un program nou pe care ti-l doreai de mult.

18. Mailul. Cureți mailurile, spamurile, recitești mailurile mai vechi: unele mailuri au ramas fara raspuns, altele trebuie sterse. Revezi grupurile unde esti membru, ieși din unele, te atașezi la altele. Revezi toate parolele de mail, facebook, blog, le salvezi undeva cu intrebari de securitate cu tot.

Joi: Schimbare de program și comportament

Reluat 1-20, apoi continuat cu:

21. Dacă de regulă stai în pijamale vreo două ore de la trezire, chiar și în Week-End, e bine să îți tragi pantalonii pe tine, măcar. Deschizi geamul și respiri de trei ori adânc.

22. Sport. Cinci minute de sport tot la o oră sau două în primele zile.

23. Sport intens. E bine să forțezi un pic exercițiile, ca să faci febră musculară și să te doară mușchii. În clipa în care cobori la metrou sau te așezi la birou, simți că te doare: asta îți aduce aminte de prietenul tău corpul. Și îți aduce aminte la fiecare pas că tocmai faci cel mai bun lucru pentru prietenul tău corpul: renunți la țigară.

11. O jumătate de oră de sport / jogging pe zi. Mai întâi, dacă de regulă nu faci sport,

9. Faci baie, încerci să fii spălat și curat în aceste zile, la fel ca… într-o zi de sărbătoare!

Noutate.

25. Playlist muzica nouă, un stil diferit. Dau jos muzică

26. O nouă poză de desktop.

27. O nouă haină pe care o doreai de mult

28. Accesorii simbolice. Un nou ceas de mână. Ceasul e genul de accesoriu pe care îl vezi zilnic și poate fi o marcă sau o formă care petnru tine semnifică “ nouă viață.

O bijuterie.

29. Eventual, un nou telefon mobil.

Vineri: Noile preocupări

11. Creație și talent nefolosit. Incep să creez ceva ce nu cream de foarte multă vreme. Desen, poictură, decorațiuni, bijuterii, scris, afișe. Publicitate. Sloganuri.

Schimbare

12. Spălat vase, curățenie în casă.

26. Faci o vizită de cel puțin o oră la Decathlon. Stai pe acolo, vezi diverse echipamente, alegi ceva care îți e util dar și ceva care te poate motive în noua viață care începe – de la haine la accesorii. Un tatami sau un mochetă specială pentru a face sport. Un sac de box.

Unusual. Ieși un pic din lucrurile pe care le facei de obicei. Vezi filme foarte cuoscute dar pe care le evitai pentru ca nu era stilul tău de film.

23. O ocupație concretă pentru o lună să zicem care are efecte zilnic. Cântat la chitară, sau școala de șoferi. Un curs de prim ajutor. Un curs de gătit.

24. Domeniu nou concret. Încep să studiez ceva nou, ceva ce vroiam să studiez și amânam de multă vreme – fotografie, grafologie, etc. Photoshop, SEO, terapie prin culori.

Sâmbătă

Meditație. Canapeaua din centrul casei, o canapea sau un fotoliu nou sau pus în alt loc decât locul unde fumai.

Acolo pui ceaiul și suportul de ceai, cărțile de ciit și agenda de rebranding.

Duminică: Bilanțul

Duminică faci bilanțul celor șase zile și pregătești agenda pentru săptămâna viitoare. Dacă totul a decurs ok, acum ai puterea să continui, să faci zilnic câte ceva din toate punctele și să treci printr-o săptămână fără țigară.

Dacă nu ești pregătit, reiei toate aceste activități, împreună cu altele pe care le descoperi potrivite pentru tine, și mai exersezi o săptămână tot programul.

Luate separat, toate aceste activități pot să dureze mult, sau poate că ți-e greu să realizezi una sau alta din ele. Important e să începi, să deschizi dosarele. Deschizi dosarul “spălat totul în casă”, deschizi dosarul “ordine în acte”, dosarul “cinci minute de sport la o oră”. În clipa în care toate dosarele agendei de rebranding au fost deschise, pur și simplu deschise și nimic mai mult, șantierul vieții tale a început. Ești gata să pornești în prima săptămână fără țigări.

Proogramul tip al unei zile (din prima săptămână)

Programul unei zile, la reunirea tuturor celor 7 etape, înseamnă în principiu că tot la jumătate de oră faci altceva. Iar trecerea de la o activitate la alta, de obicei făcută prin țigară, așa cum am văzut, se face prin: sport + ceai sau apă + curățenie în casă. Câte cinci minute.

De exemplu:

09 00 Cinci minute de sport, ceai, curățenie prin casă.

09 05: rpoiect de terminat

09 30 Cinci minute de sport, ceai, curățenie prin casă.

10 00 Ordine în acte

10 00 Cinci minute de sport, ceai, curățenie prin casă

10 05 recitirea și reogranizarea tuturor mailurilor

10 30 Cinci minute de sport, ceai, curățenie prin casă

Etc.

Vorbim de fapt de o reprogramare, la fel ca reprogramarea celor care au fost slălați pe creier într-o sectă. Sunt obligați să treacă printr-un program uneori la fel de greu ca cel din sectă, dar în sens invers celor învățate acolo. La fel, câteva zile ai nevoie de o reprogramare, e sensul agendei de rebrandng.

Șapte zile e destul, zic eu, simbolic lumea a fost creată în 7 zile, noi o putem recrea pe plan mai mic în șapte zile. Sigur, nu o să reușești poate programul din prima încercare, și se poate relua această reprogramare lână când devine tot mai eficientă. La mine a durat vreo 4 luni în care am exersat, progresiv, această săptămână de “reprogramare”. Dar atunci când am intrat în perioada de ne-fumat, eram în linie dreapta, știam ce să fac, știam cum să îmi ocup timpul, știam să îmi păcălesc mintea, să o țin ocupată cu altceva.

A mers, iar încetul cu încetul efortul de a renunța la fumat a devenit mai im[ortant decvât păcerea de a fuma o țîgară

Forumuri.

.

Sfaturi concrete de final

Mâncare, băutură, etc.

– E bine să nu bei alcool în primele trei-patru zile când nu fumezi, băutura îți scade voința și concentrarea. Dacă bei, bei doar înainte de culcare, ca să adormi mai repede și să uiți de “momentul tragic” prin care treci.

– Te speli pe dinți imediat ce ai mâncat ceva dulce sau condimentat. Condimentele și zahărul amplifică imediat nevoia de a fuma. De altfel e unul din motivele care ne fac să avem nevoie de țigară la cafea. În mod normal te speli pe dinți chiar și de 20 de ori în primele zile, treaba asta cred că ajută în procent de 30 la sută să reușești.

– Cafeaua o bei repede, dacă se paote fără zahăr și apoi te speli pe dinți ca să nu rămână gustul de cafea.

– Ronțăială. Unii sug bomboane cu mentă, nu recomand pentru că au zahăr sau tot felul de substanțe care trezesc nevoia de a fuma. Nimic gras au dulce, nu alune. Dat fiind că o sa vrei să ronțăi mereu ceva, e bine sa fie ceva frugal ca să nu îți umpli stomacul – ideal în primele zile e să mănâci mai puțin ca să se dezintoxice organsimul cat mai repede.

Eu am folosit mere tăiate în felii foarte mici sau cel mai bine varză – tăiată felii foarte mici, e și sănătoasă și ține și mult să ronțăi la ea. Mai poți lua fulgi de ovăz, semințe de toate felurile, dar chestii ușoare (nu alone).

– Sport fitness. Personal nu sunt pentru mersul la sală sau mușchi făcuți la grabă, dar în zilele în care tocmai te lași e bine să faci un număr de exerciții intense, chiar haltere, așa încât să te doară puțin mușchii. Sentiemntul de durere e bun, îți aduce aminte la fiecare mișcare că ai un corp de care trebuie să ai grijă, un crop care tocmai își revine la o viață sănătoasă.

Unde și cum ieși la bere cu prietenii?

Nu e bine să te crispezi zicând că pentru un timp nu o să ieși în oraș. De fapt, mulți nu se lasă de fumat pentru că mereu e în perspectivă un chef sau o aniversare unde se va fuma. Da, eviți o mare aniversare, dar în perioada de renunțare e bine să faci un program de reeducare: mâine vezi un prieten nefumător și bei un ceai cu el. Poimâine vezi un fumător dar bei doar o bere scurtă.

De fapt fumătorul merge de a fuma cu starea aia plăcută de excitare (fie de la cafele, fie de la două-trei beri) care intensifică senzația de fumat. Starea pe care o regreți atunci când te lași de fumat. Așa că strategia pentru “ieșiri” e următoarea.

Mai întăâi, să revezi obiectivul global al scenei – e un concept al metodei de formare a actorilor inventată de Ivana Chubuck. Ideea e că unii actori se contentrează pe trăirile de moment și uită obiectivul global al scenei și al filmului. La fel, care e obiectivul global al ieșirii în oraș? Să discuți afaceri, să vezi ce mai face un prieten, să te simți bine, iată deja trei scopuri. Te focalizezi pe scopul global al ieșirii din casă

Ai simplu spus, țigara e o chestiune de Cum trăiesc viața – detalii, senzații, pauze, pe când viața normală e o chestiune de Ce. Ce fac acum, ce fac peste două ore. Renunțarea la fumat e o perioadă în care te focusezi pe Ce faci.

Apoi, mergi progresiv: o bere de jumătate de oră și ai plecat, pentru că ai atins obiectivul. A doua zi două beri și o oră, și iarăși ai plecat. Așa prietenii te văd, ai fost acolo și ai rezistat, fie și pentru o singură bere. Cantiatea fixată (două ceaiuri, o pizza, două beri) îți ține mintea ocupată și totodată să semnalul de plecare. Peste cinci zile, trei beri. Iar atunci când vezi că ai rezistat trei beri cu prietenii fără să fumezi, poți deja să consideri că ești “nefumător în bar”, coșmarul absolut nejustificat al celor care amână să se lase.

Trei mituri despre renunțarea la fumat

Există o listă de lucruri pe care le credeam sau le-am auzit și care mă împiedicau să mă las de fumat. Pun aici câteva dintre ele, oricum cel mai important e să vorbești pur și simplu cu cineva care s-a lăsat de ceva timp, să îl întrebi tot ce te frământă despre viața de “ex-fumător”, pentru ca să te asiguri că multe (90%) din problemele la care te gândești chiar nu există.

1. “Să te lași e o problemă de voință”. E deosebit de fals, dupa 4 sau 6 luni de fumat, gestul și mai ales senzația se alipesc pe niște motivații care țin de inconsțient. Pe de o parte nu poți controla cu voința așa ceva, pe de alta parte, vom vedea, daca încerci să “Vrei” să te lași, adică forțezi, crești și mai mult niște pulsiuni și angoase care e mult mai bine să fie lăsate să mocnească în liniște. Pe scurt, voința nu poate controla decât motivațiile conștiente (nu e bine să fumez) pe când țigara este fumată din alte motive, de regulă inconștiente. Să te lași de fumat e o problemă de strategie, nu de voință.

2. “Dacă mă las o să mă plictisesc când ies cu prietenii sau o să vreau să fumez” E jumătate din “obstacolul mental” de care te lovești atunci când vrei să te lași. Ideea e următoarea: dupa trei săptămâni de ne-fumat trece… nu pofta mentală, dar senzația. Adică nu mai știi cum e să fumezi, fiziologic vorbind, și devii atent la alte senzații, îți organizezi altfel sistemul de “pofte” și relaxări, – sunt destule pe lumea asta!

Putem folosi două imagini utile. Pe de o parte e ca și cum iti prezint un fruct exotic al carui gust ți-e necunoscut. Știi teoretic că e bun, așa zice lumea, dar nu te deranjează dacă nu îl mănânci, ai deja în minte lista de fructe cu care te simti foarte mulțumit. La fel e când nu mai fumezi, știi teoretic că ar fi plăcut să tragi o tigară, dar ea nu îți lipsește. Iți trece ideea prin minte, dar corpul e deja atent la alte senzații și își construiește alte ritualuri.

Apoi, cand fumezi ai impresia ca daca te lasi o sa iti lipseasca ceva. De fapt normalitatea e să nu fumezi, natura nu ne-a născut cu țigara în gură. Țigara e ca o proteză adaugata, de aceea când nu mai fumezi revii, de fapt, la normal, care inseamnă “Fără țigara în gura sau buzunar”. Până la urmă a nu fuma, pentru un nefumător, e ca și cum ai face nudism – regăsești natura ta, așa cum este ea, și pare că pierzi ceva – dar, ca la nudism, câștigi de fapt senzații uitate de ani de zile. De simplitate, de adevăr, de regăsire se sine.

Si aici iarăși merită întrebați toți cei care s-au lasat, și toți vor confirma că în destul de scurt timp, cand te intâlnești cu prietenii, nici nu mai stii ca ai fumat. Ideea de gând permanent la țigară e un mit.

3. “O să mă îngraș”. Dacă reușești să te lași de fumat după ce ai fost dependent chiar și un an, descoperi atâtea senzații de bunăstare (fiziologică și psihică) încât, sincer, te doare fix undeva de chestia cu îngrășatul.

Dacă unii vor totuși argumente, (mi se pare că Alan Carr zice și el asta) e unul de bun simț: cineva care a reușit o treabă atât de grea cum este renunțarea la fumat are destulă voință pentru a organiza un program de scădere în greutate.

Și oricum, putem să adaptăm puțin citatul din Biblie despre mâna care te împinge la păcat și e mai bine să o tai decât să intri cu două mâini în iad: mai bine intrăm mai grăsunii în viață, decât să murim cu siluetă… Ce naiba!

Ce câștigi când te lași de fumat?

Sigur, ești mai sănătos, etc. Dar, cum tocmai m-am lăsat, hai să trec în revistă niște senzații. De fapt sunt mult mai multe, le descoperi pe toate doar când te lași, iar dacă le scrii și le publici e foarte posibil să scrii un text care îi ajută pe cei care vor să se lase.

De fapt încep mai jos o listă pe care fiecare o poate completa înainte să se lase de fumat, te ajută. Chiar dacă nu recunoaștem foarte ușor, atunci când fumăm ne trec prin cap zeci de chestii care ne deranjează la țigări, dar le ascundem repede sub alte gânduri. Dacă ai curajul să le scrii toate pe o listă, vezi imediat cât de lungă e lista: diferită pentru fiecare. (eu pot să am în vârful listei faptul că mi-e rușine de senzația aceea de disperare când sunt undeva la munte și am rămas fără țigări și ajung să cerșesc de la alții, altuia i-e rușine de banii pe care îi dă pe țigări cu mărinimie dar se tocmește pentru fiecare leu când e vorba să cumpere un litru de lapte pentru el și pentru copiii lui).

1. Câștigi enorm de mult timp. Atunci când fumezi îți calculezi mereu intervalele de timp: mă duc acolo, sau acolo, sau pe acolo, ca să am timp să fumez o țigară. Mereu e nevoie de acest timp – nu doar timpul pentru fumat ci și timpul pentru a organiza fumatul.

2. Te bucuri în liniște de orice masă pe care poți, în fine, să o miroși și deci, de fapt, să o guști.

3. Nu mai miroși a fum, nu îți mai miros mâinile, nu mai ai buzunarele pline de țigări și brichete, nu mai ai tutun în geantă și pe jos, nu mai ai scrumiere si gunoaie care put ca un tren personal.

4. Ai câștigat un fel de aură – sunt nefumător, sunt un tip ok, rezistent la viață, rezistent la stres și plin de speranță.

5. Timp de un an, în fiecare zi mai suni sau mai întâlniești un prieten căruia îi spui că… te-ai lăsat de fumat!

6. Respect.

7. Te simti mai tânăr și mai puternic, nu doar ca energie, dar ca ritm de viata: cand fumezi, mereu te opresti. Mereu faci pauze, mereu te dai puțin la o parte, uneori foarte departe, ca sa mergi să faci …ce? Da, sa fumezi, dar e o pauză. Fără țigări, dintr-o dată activitătile curg firesc, până la capăt, pauzele sunt pauze iar munca e muncă.

8. Te bucuri când treci pe lângă orice magazin de tigări sau prin orice magazin din care cumperi ceva dar… nu mai cumperi țigări. Pe lângă orice om care fumează. Nu că te bucuri de răul altuia, dar te bucuri că tu nu mai ești în acea situație: înconjurat de fum, cu chestia aia mică și albă în gură, sau între degete.

9. Te bucuri de orice gură de aer pe care o tragi în piept când ieși pe balcon. Când urci o stradă sau scările unui bloc. Orice gură de aer de sub copaci sau dintr-un parc e “pe bune”, nu te mai doare inima când treci pe acolo știind că… degeaba treci pe acolo! Acum orice ieșire din casă, orice minut de jogging, sunt “pe bune”, merită și se contorizează: ai dat ceasul sănătății la zero, nu mai ai acea impresie oribilă că “ești mereu pe minus”, oricât sport ai face.

Prietenii “ucigași” și prietenii “salvatori”

Nu e vorba doar de prieteni, e vorba de toți fumătorii. Cel mai mare obstacol pentru a renunța sunt ceilalți, fumătorii.

Sunt mai multe categorii. Prietenii buni, la care ții, și îți spui “Dacă Andrei, Raluca sau George fumează, … ei bine mai pot fuma și eu”.

Apoi sunt cei care fumează în cluburi, baruri, terase. Dacă țigara ar fi interzisă în spațiul public, ar fi mult mai ușor să te lași.

În fine, oamenii în general. Oamenii sunt cel mai puternic sprijin pe care îl avem în viață, emoțional mai ales. Dacă oamenii continuă să fumeze, înseamnă că… se poate.

Ei bine, asta e valabil și pentru mine: și eu pot fi ucigaș pentru cei la care dau exemplu de a fuma.

Așa că putem întoarce sensul poveștii: sunt oameni care nu fumează, și e bine să îmi mut atenția spre ei. Să fac parte deja dintre ei. Și atunci devin cel care ajută și salvează vieți, prin exemplul meu.

Pentru cei care fumează, cineva care se lasă de fumat e mult mai de efect decât toți cei care nu au fumat niciodată.

Atât de ușor, dar atât de important!

E greu să te lași de fumat: semn bun!

Alan Carr mai zice printre altele: te vei bucura de aceste chinuri ale renunțării de fumat, vor deveni plăcute.

De ce? E o purificare. O putem lua tragic și să ne plângem, sau o putem lua altfel: e ca în filmele de acțiunie, atunci când personajul principal, după ce s-a luptat ceva timp cu un adversar, îl strânge de gât: durează ceva până moare, tocmai atunci se zbate cel mai tare.

Nicotina e adversarul cu care ne batem și pe care trebuie să îl sufocăm în noi înșine: zbaterile de final, cele mai grele de suportat, sunt dovada vie că tocmai o ucidem în noi înșine. Apoi, ne vom ridica de pe jos și vom porni mai departe, eliberați de un cadavru pe care îl trăgeam zilnic după noi.

Sigur, lucrurile sunt mai complicate: de fapt nu te lupți cu nicotina ci cu o anumită imagine a ta, care trebuie sa moară, pentru ca să rămână în viață o altă imagine de sine. De aceea e atât de greu să te lași: e o luptă cu tine însuți, o luptă pe care ceilalți nu o văd.

Oricum, dacă doare, e semn bun, iar durerea spirituală prin care treci e prietenul tău, altfel ai fi chiar complet singur: în unele momente e singurul prietenul care îți șoptește că… lucrurile tocmai se întâmplă!

După un timp…

Apare o mare criză: Asta este! Evident că se poate să apară o mare criză, și la așa ceva nimeni nu e imun. E foarte ușor să te apuci de țigări într-o perioadă de mega-supărare.

Dar mai ales cred că te reapuci de fumat atunci când nu ești clar în ce te privește: în ce privește cariera, relația, religia, identitatea, sau orice altceva este important pentru tine. Atunci ți se pare că “cerurile” vor ca tu să fumezi, că lumea întreagă conspiră la faptul că în acest moment tu cauți un răspuns pentru viața ta. Țigara e doar un semnal al acestei urgențe care pune tot restul pe planul doi: inclusiv sănătatea.

“Am economisit un an sau trei de bani și cancer… acum pot trage o țigară”. Dar, dacă nu putem evita o criză care ne face să fumăm din nou, putem evita în schimb un gând pervers care apare chiar după cinci zile de la oprirea fumatului: a trecut un timp în care aș fi fumat sute de țigări… de ce să nu fumez una? Iarăși, acel inconștient care se leagă de orice formă de argument imaginabil pentru a ajunge la un gest simplu, aprinderea unei noi țigări. Dacă o criză nu se poate evita, chestia asta cu economia de fumat se poate evita… după vârsta de 12 ani.

Forma finală a acestui gând al economisirii, dar și ultima clipă a labirintului (cam cum e treaba cu “noaptea neagră dinaintea răsăritului” din Alchimistul): nu mai fumez de 100 de zile, “acum chiar că ar fi excelentă o țigară!”

Da, o fi, dar după ce în ultimii ani nu treceau două ore fără să fumezi și deja nu ai mai fumat de de patru zile, te poți gândi: nu e oare cea mai tare chestie pe care ai făcut-o în toți acești, pentru care lumea o să te laude și aprecieze mai mult decât pentru o facultate întreagă încheiată? Nu e ceva care o să te definească, pe plus, pe pozitiv, pentru ani de zile?

Oricum ar fi, a nu se uita că acest ultim gând e ultima “încercare” înainte de a revedeni, pentru ani de zile, Nefumător– eu sper pentru totdeauna.

Dar, apare “momentul revelației” 

Despre care vorbește Alan Carr: după un număr de zile care poate fi o zi sau douăzeci, de regulă cinci sau opt, simți că e “muuuult mai bine așa”. Deci, pe scurt, nu te mai plângi, din contră: viața a devenit redevenit minunată, ești absolut mândru de ce ai reușit, te lauzi tuturor și toți te laudă.

Asta se poate începe chiar din prima zi (deși ne temem să facem asta, pentru că nu suntem siguri, dar ar ajuta mult) – îți poti petrece jumătate din timpul “lăsării de fumat” cu telefoane date prietenilor, colegilor, cunoscutilor, spunând “Gata, m-am lăsat”.

Sunt părțile bune ale tunelului: la început flash-urile positive sunt slabe și rare, iar dificultatea tunelului este că cele negative (pulsiune reprimate) apar în momente neașteptate. Dar în timp apar zeci și sute de beneficii – trebuie doar să știm să ne bucurăm de ele în liniste, în cele 7 zile, unele le știam deja (nu mai dăm bani pe țigări) dar altele le descoperim: nu ne mai miros hainele, nu mai pierdem două-trei ore zilnic cu fumatul, cu căutatul țigărilor, cu mersul după țigări, cu ieșitul afară la fumat, etc.

Ieșirea din labirint

Dacă ne gândim la Inception, personajele aveau fiecare un obiect care le semnala că sunt în realitate și nu în vis: pentru Cobb, era titirezul care se oprește. În cazul nostru, obiectul de trezire e tocmai țigara: oricâte etaje de “vis” ai curăța din viața ta, știi că ai ieșit din visul vieții de fumător în clipa în care titirezul tău se oprește: țigara rămâne în pachet sau în scrumieră, și nu mai urcă până la minte, iar de acolo nu mai ajunge la buze. Înseamnă că ai revenit în realitate, felicitări!

FINAL

1. Filosofia de final: doar adolescenții fumează

Există o diferență fundamentală între motivațiile pentru a fuma și cele pentru a renunța la fumat. Una din capcanele în care cade un fumător este că așteaptă să înțeleagă motivațiile pentru care fumează, să înțeleagă de ce e atât de greu să te lași sau de ce e atât de plăcut să fumezi – pentru ca apoi să se poată lăsa.

De fapt, între cele două momente nu e obligatoriu să fie o legătură. E foarte posibil ca motivația pentru care fumăm să fie ascunsă mult prea adânc în inconștient și să nu o descoperim niciodată!

Apoi, orice motiv am avea de a fuma, motivația pentru a renunța e mult mai simplu de găsit. E normal: trebuie să ne lăsăm. Simplu. Toată lumea știe asta, sunt foarte multe argumente, formula “țigările sau viața” e cel mai clar argument.

Simplu de zis, dar mai greu de făcut. Ceea ce cred este ca fumăm încă, încă, după ce am trecut de 18 ani, este pentru că nu am ajuns încă sută la sută la maturitate.

Pentru că orice am gândi și oricum am gândi, orice sistem filosofic am avea ca temei, cineva care nu renunță la țigările care îl pot ucide înseamnă că nu e o persoană matură: orice om matur e obligat să renunțe la țigări.

Mirajul adolescentului vesel și fără griji

Se știe că majoritatea dintre noi începem să fumăm sau să bem alcool în timpul liceului. Sigur că nu devii adult dacă-ți bagi o țigară în gură, dar ocupația asta poate fi pentru unii un fel de imitare a lumii adulților. După care trec anii, și continui să bei sau să fumezi pentru că devii într-un fel sau altul dependent.

Ipoteaza mea e următoarea: dacă la început bei sau fumezi pentru ca să fii ca un adult, în continuare vei bea sau vei fuma pentru ca să fii din nou ca un liceean.

Unii psihologi ne spun că amintirile de la 16-18 ani rămân cel mai bine întipărite în minte, mult mai bine decât cele care le urmează. Iar apoi aceste amintiri sunt de regulă amintiri frumoase. Viața era în fața ta, nu făcusei încă alegeri grele și definitive. Totul era încă posibil, erai deja pregătit de drum dar totuși erai încă la fel ca într-o gară, înainte de o excursie, cu sentimentul acela absolut fantastic că în următoarele minute te vei sui în tren, vei începe să vezi trecând prin fața ochilor case, păduri, câmpii, vei merge foarte departe de locul în care ești acum și vei descoperii mii de chestii. Vei face mii de chestii noi și interesante.

Ei bine, pe măsură ce trece timpul, faci alegeri, intri pe niște piste concrete, apar momente grele: fie neplăcute, fie stresul zilnic în care trăim majoritatea dintre noi. În acele momente, care uneori pot fi traumatizate, ce se întâmplă? Psihanaliștii ne spun că, în fața unei traume sau a unui eveniment stresant, avem tendința de a reveni (mental sau emoținal) la stadiul precendent, când lucrurile erau mai ușoare sau știam să le controlăm.

Adică… în liceu. Atunci când stăteam în spatele clădirii, pe niște scări sau pe o bancă în parc, chiulind singuri sau cu doi-trei colegi. Fumam și beam Coca Cola, și nu trebuia încă să ne gândim la atâtea griji.

Acest sentiment regăsit al liceeanului care are viața în față mi se pare că e una din explicațîile pentru țigări, cafea  și alcool undeva după 25 de ani. Se spune că țigara calmează iar acoloolul te face să uiți: totuși, aceste obiceiuri sunt mai mult decât o calmare a organismului, un medicament. Balcoanele, holurile și terasele unui departament sau ale unei instituții sunt pline de oameni care ies afară pentru cinci minute ca să satisfacă o nevoie care nu e doar fiziologică.

Ei ies acolo ca să regăsească, măcar pentru cinci minute, o lume în care totul era încă posibil. O lume în care aveai încă în buzunar lozul nefolosit pentru visurile tale, aveai încă toate trenurile în gară și puteai să te urci în orice tren aveai chef. Aveai încă timp să crezi că visul tău e mai mare și mai frumos decât orice ți se va întâmpla.

De fapt, aveai încă speranță. Nu făcusei nimic pentru a o merita, dar nici nu făcusei nimic pentru a o îngropa.

Tigările, cafeaua, berea sau vodca, micul ritual pe care fiecare îl construiește, sunt o formă de a regăsi speranța. Și chiar dacă toate aceste obiceiuri nu ne aduc, de fapt, speranță, dacă le vedem așa nu le mai disprețuim: au și ele o parte bună, o semnificație pozitivă, pe care putem să reconstruim o identitate mai puternică.

Acesta e motivul pentru care reluăm țigara, de foarte multe ori: nu putem să gândim la rece ca adulți timp de cinzi zile non-stop. Avem nevoie de doza noastră de adolescență simpatică, veselă și plină de speranță.

Rămâne doar să învățăm să ieșim pe terasa unde lucrăm și să privim în zare, cu speranță, ca un liceean: dar fără să mai luăm după noi tot arsenalul de jucării rămase în geantă din timpul liceului. Și poate că asta e definiția actualizată a maturității: să știi să privești în zare ca un liceean, dar să poți lăsa neatinse pe masă țigările și cafeaua.

Adolescența e tot mai lungă

Psihanalistul Tony Annatrella vorbește despre adolescențe interminabile (12-30 ani) pentru că nu mai există etape ale inițierii clare între adolescent și adult (în afara banilor, care nu sunt o inițiere psihologică concretă). Este poate motivul pentru care fumăm atât de mulți – nu avem modele adevărate de adulți?

Oricum, nu prea avem de unde avea astfel de modele: lucrurile se schimbă mult prea repede pentru ca părinții să mai poată fi modele în sensul de “adaptate lumii înconjurătoare”. Sunt prea puține șanse. Si de aceea ne uităm la documentare și clipuri cu tot felul de oameni care sunt perfect adaptati lumii în care traim, TedX de exemplu.

Maturitarea nu înseamnă obligatii, fară veselie. Tocmai că nu avem modele de oameni maturi. Adevărata maturitate înseamnă mai întâi să fii capabil să lucrezi permanent, și apoi să faci asta pentru scopul pe care ți l-ai gășit în viață. Nu te lași de fumat “în general”, ci pentru că ai o soție care nu fumează, ai copii care nu fumeaă, ai o carieră de înotător de peformanță care nu poate să fumeze. Etc.

Testul de inițiere a adolescenților

Mult timp m-a întrebat unde a dispărut inițierea adolescenților în ziua de azi. Inainte aveai un test de trecut: să mergi în pădure și să supraviețuiești fără sprijin – părinți, mâncare, prieteni. Ei bine, cred că testul de inițiere există încă, foarte clar dar foarte diferit pentru fiecare: renunțarea la țigări. Alcool, droguri. E testul.

Așă că perspectiva se schimbă: nu ma mai întreb De ce e greu să mă las? și nu mă mai intrbe DE ce mă las? Nu există un motiv ca să mă las, există doar un imperative: dacă mă las, voi trece print r un process accelerat de “supravietuire” pe cont propriu prin care trebuie să trec pentru ca să devin, în ziua de azi, “bărbat”.

Care e testul ? Să faci bani, să ai un jo sau să ai mașină? Nimic din toate astea nu îti garanteză că ești bine adaptat la lumea înconjurătoare, că ești capabil să supravietuiesti. Nu e destul să supravietuiesti financiar, treuie să suprevietuiești si emotional. Iar aici tigara e sensul ca nu esti inca in stare să supravietuiesti emotional, deci la nivel de stress, anixietate, prin toate “camerele” orașlui, prin toate seidntele sau dead line urile.

Altfel spus, toată lumea privește țigările care pe ceva care trebuie eliminat. De fapt, ele sunt un semn: sociologic și simplic, sunt semnul că ceva nu ai încă puterea de a-ți conduce propria viață în orașul și țara în care te-ai născut. AI nevoie de o consilare zilnică (țigara) sau, mai ales, nu ai încă puterea de aface

Atunci, trebuie să îți regăsești ptuerea. Doar atunci o să poți elimina și țigara.

Prin urmare, chiar dacă nu ai gășit înca rolul tău în lume, poți forța aparitia relvelatiei în mintea ta dacă renunți la țigări. Ești nevoit să supraviețuiești fără acest sprijin care face tamponul între lumea de acasă din copilărie-liceu și lumea de afară, a adulților prinși în jocul economiei de piață și al publicității.

Fumatul înseamnă “nerăbdare de a începe viața mea proprie”

Mai e ceva: țigările fumate intens sunt semnul că vrei să devii cu adevărat un om matur, care are un rol de jucat în lume. Dar nu ai gășit locul sau nu a venit momentul, atunci fumatul îți calmează nerăbdarea.

Să vorbim puțin despre energia creatoare și nerăbdare.

Mergem zilnic pe aceleași străzi pe unde au trecut, să zicem Enescu sau Brâncuși. Aceleași străduțe. Cumpărăm Cola de la același magazin de unde cumpără oameni bogați, sau fericiți, sau săraci, sau nefericiți. Oameni interesanți și oameni pictisitori.

Fiecare dintre ei au plecat pe drumul vieții cu un număr egal de șanse și de ore de viață. Prin șanse mă refer la libertatea de a o lua la dreapta sau la stânga, de a suna un prieten la momentul potrivit sau nepotrivit. Care este miracolul care face că, la bază cu același drumuri concrete, unii au ajuns departe, pe când alții au rămas prizonieri în aceleași străzi, comportamente, viață fără orizont?

Care este miracolul care face că pentru unii pași, unul dupa altul, devin o pistă de decolare iar avionul lor decolează peste orașul concret, peste stările de moment și micile probleme ale zilei? Iar pentru alții, el nu decolează niciodată? Nu cumva rămân să fumeze la cafea și pe la colțuri de stradă cei pentru care avionul nu decolează niciodată?

Nu știu. Dar sentimentul că vrei să te lași de fumat, este de fapt energia degajată de decolarea avionului vieții. Energia pregătitoare. Pentru unii, energia pregătitoare se traduce în stres, insomnii, droguri, pentru alții în ore și ani de fumat. Decolezi dintr-o viață normală, banală, “ca a tuturor”, și începi să urci încet dar sigur spre o viață care are ceva “în plus”, ceva al tău și ceva care merită. O mare cauză, o idee principală, un scop caritabil, un proiect de termen lung, o relație fericită, etc.

Fumăm mereu și peste tot pentru că nu reușim să decolăm, și e ca și cum încercăm mereu să decolăm, la fiecare țigară. Fumatul, ca și drogurile de multe ori, sunt dorința de a decola – ceea ce nu e deloc același lucru cu dorința de a evada din realitate! E doar dorința normală de a privi realitatea mai de sus, de a nu fi sclavul unor circuite idioate și mereu la fel: stânga/dreapta, semafor/casă de marcat, frigider/pat.

Deși nu am testat statistic următoarea afirmație, am testat-o prin propria viață și prin multe cazuri de oameni cu care am discutat. Și anume: toți cei care fumează mult și des au undeva ascunsă o identitate sau o vocație (misiune) pe care nu au descoperit-o însă sau nu au acceptat-o complet. Dacă nu ar avea asta, nu ar fuma atât de mult: ar fi împăcați cu viața plictisitoare pe care o trăiesc acum.

Fumatul este, deci, și poate că uneori e doar asta, un semn: ascund în mine o imensă nerăbdare. Sunt nerăbdător să încep o nouă viață.

“Ultima zi din viață”

Să o luăm și altfel: fumăm de cele mai multe ori ca și cum ar fi ultima zi din viață. La fel bem Cola, excitante de tot felul, un calcul care, știm bine, nu e deloc pentru o viață de lungă durată. Iar în subconștient, dacă este ultima zi din viață, ei bine putem face “orice”.

Nu e “orice”-ul hedonistului care caută doar plăcerile vieții, e alt fel de “orice”. E “orice-ul” celui care caută un sens al vieții și nu l-a găsit încă, iar până nu îl va găsi, poate renunța la orice fel de “așa se face”. Iar a-ți distruge sănătatea e o formă de a renunța la “așa se face”.

De fapt e acel “orice” din situațiile de final de război, când te bucuri pur și simplu că ești în viață, nu mai contează ce mănânci sau unde dormi. E senzația luptătorului care a luptat lupta cea bună, iar acum merită orice – dacă e vegetarian să mănânce un mare hamburger, dacă e nefumător să ia o țigară, etc.

Și e adevărat: fără să ne dăm seama, trecem cu toții printr-un mare război invizibil, căutăm ceva care poate să facă viața noastră să aibă un sens. Ca în scena din Fight Club: “viața noastă însăși e marea criză prin care trecem, pentru că nu mai avem un mare război sau o mare criză sufletească care să ne fie cauză”.

Sigur că dacă vedem lumea ca pe ultima zi din viață, nu putem face niște alegeri de sănătate pentru o viață durabilă. Deși poate că îi admirăm în secret pe cei care au 3 copii, o viață mai puțin plină de aventuri, dar sucul de fructe și iaurtul de dimineață sunt toate parte dintr-o viață care merge ca pe roate și în care nu există excese pentru că nu e nevoie de ele: viața e destul de frumoasă așa cum este.

Si atunci, ce putem face? Dacă trăim ca în ultima zi de viață, înseamnă doar că nu am început încă să ne trăim viața noastră, cu sucul nostru de fructe pe masa de dimineață. Țigara este o dovadă despre faptul că nu am început încă cu adevărat, complet, o viață “a mea”. Nu am găsit ceva destul de interesant pentru ca să avem impresia că am început să trăim cu adevărat. Dacă am avea această impresie, țigara ar dispărea de la sine, pentru că ne-am ocupa doar de Locul meu bun, ca o grădină frumosă, care trebuie doar extinsă și cultivată, zi de zi.

De la “viata ca ultima zi din viață”, trebuie să decoperim un alt stil de a trăi, de fapt un alt nivel de a trai: viata ca prima zi din viață. Prima zi dintr-o nouă viață.

Secretul cărții: identitatea bate voința

Prin urmare, trebuie să forțăm spațiul și timpul din jurul nostru. Trebuie să ne adunăm energia și puterea pentru a forța fiecare minut cu un program nou, care să aibă el puterea să elimine și țigara din mers, dacă noi nu avem această putere. Ca o bombă atomică a personalității care face curățenie peste tot în jurul ei.

Cititorii poate vor căuta un secret anume în Agenda de Rebranding. Sau, mai ales, vor spune că agenda nu conține decât pur și simplu o “mare curățenie” pe care o faci în viața ta. Nu e, deci, un secret foarte foarte concret pe care oricine îl poate aplica imediat în viață.

Asta pentru că secretul e următorul: în clipa în care începi marea curățenie în viața ta, un mare număr de rotițe mentale se pun în mișcare. Evaluezi, revezi, recitești, tai, elimini sau adaugi, toată personalitatea ta și istoria ta se pun în mișcare. E cea mai mare șansă, pentru unii singura șansă, de a ajunge la un “declic” care conține secretul tău adevărat. Nu știe nimeni când și de aceea nu dau multe exemple de oameni care s-au lăsat de fumat, pentru că fiecare are secretul lui. Pe parcursul săptămânii de rebranding, pe la ora 14 în fața calculatorului sau seara pe la ora 22 pe o terasă vei avea Momentul de Revelație.

Cam cum e momentul de revelație la Alan Carr, dar altfel: vezi descoperi secretul energiei – care te făcea să fumezi cu nerăbdare – și anume o identitate ascunsă care, de acum, îți va dă răbdare, puterea de a nu mai fuma și a a construi, zi de zi, noua ta identitate.

De fapt, acest capitol și restul cărtii vorbesc despre o nouă viață. Dar nu cumva ce vrem, când căutăm o nouă viață, e doar extinderea completă și definitivă a vietii, adică o viață completă? Renunțarea la tigară e ocazia cea mai bună de a ajunge la propria măsură a vietii: o viață plină, completă în care nu e nici loc nici timp pentru fumat, pentru că… viața e perfectă așa cum este.

Despre “voința de a renunța la fumat”

De fapt, citind retrospectiv toata cartea mea, ea are un singur scop, la final: apariția sentimentului că “vreau să mă las de fumat”. Acesta e scopul pe care mi l-am propus de fapt scriind cartea (pentru mine în primul rând, evident) și pe care vreau să îl transmit cititorilor fumători care vor să se lase.

Despre voință am vorbit foarte puțin sau am spus de mai multe ori că nu are rost să încerci să te lași prin voință. E nevoie touși de câteva precizări.

Din păcate, concepția noastră despre voință a fost denaturată în ultimele secole prin tot felul de scrieri mai mult sau mai puțin filosofice, iar acum vedem un om “cu voință” ca pe un om care își încordează mușchii ca un culturist și devine disciplinat, ascet, performant, etc. Doar că asta de fapt e doar partea a doua a voinței, așa stăteau lucrurile în lucrările mult mai vechi, la Aristotel spre exemplu. Adică prima parte si cea mai importantă a voinței e capacitatea de decizie în stadiul pur. Decid ceva, mă țin de decizie și sunt mândru de decizia mea.

Consecința e că, astăzi, când spunem “vreau să mă las” de fapt concret spunem “aș vrea să mă las”. Pentru că cu mintea zicem “vreau”, dar cu alte zone – emoții, inconștient, nu zicem “nu”, dar zicem “altceva”. Suntem împărțiți în mai multe bucăți, mai multe zone, unele vor, altele nu sau nu încă.

Iar secretul cartii lui Alan Carr (acel citat mereu repetat “să știi că nu o să mai fumezi niciodată”) e de fapt un fel de o mimare a unei decizii adevărate, în stadiul pur. Dacă nu ești capabil să decizi că nu mai fumezi (acum, deloc), a spune că “nu mai fumez niciodată, în nici un loc, cu nici un coleg, orice ar fi”, e un mod de a forta apariția unei decizii în stadiul pur. A unei decizii pure.

În cartea mea încerc și eu să creez acest efect de decizie. Să ridic cititorul de la stadiul de “aș vrea” la “vreau și sunt ok cu asta”. Aici e secretul: în clipa în care ai atins în stadiul pur o secundă de astfel de decizie, îți dai seama că ea nu e doar o secundă, e un nou etaj de viață. Te ridici peste Orașul Fumătorilor și vezi că mai departe e un alt oraș, al nefumătorilor, si vrei sa intri în el, cât de repede posibil, dacă se poate chiar de mâine. E aici mai mult decât sentimentul că “se poate să te lași”, care și el e important. De fapt sentimentul ca “vreau să mă las” e scânteia care aprinde motorul unei noi mașini.

Acea scânteie lipsește la unii ani de zile, iar atunci când “se lasă” nu au motorul aprins, se urcă doar în mașină și o împing puțin, sau merg puțin dacă e “la vale” adică un moment potrivit, și apoi se opresc, pentru că nu au dat drumul la motor. La prima tigară oferită, le pare rău, sunt triști că s-au lăsat și fumează din nou. Iată de ce Alan Carr spune ca a doua parte a regulii “Să nu te întristezi, ci să te bucuri”. A doua lui lege e tot un aspect al unei decizii în stadiul pur.

Iată de ce sunt oameni care decid, se lasă, și zic altora că e “problemă de voință”. Iar a doua categorie de oameni, cei mai mulți zic eu, adică cei care nu lucrează cu vointa la modul culturist (regăsim excelenta idee de “Metoda Vointei”) nu înteleg cum merge treaba asta. Pentru ca e vorba de voință, da, dar voința cu V mare, adica Decizia. Or, decizia nu e o problemă de vointa de tip ascetic, la capătul voinței adevărate regăsim cunoașterea, mintea: decizia e un “mixt perfect între minte și inimă”, gândire și voință. Acel mixt trebuie deci regăsit.

Iar metoda mea cu rebrandingul și “marea curățenie” a vieții are două efecte: reface legatura corectă între minte și voință, și te ajuta să regăsești sau măcar să revezi propria identitate, sau să o reconstruiești. După un timp, nu se știe când, o sa poti să descoperi un moment uman special: decizia de a nu mai fuma – și nu doar speranța sau aspirația de a face asta.

E la fel de greu de exemplu cand ai o relație, ai vrea să te căsătorești dar aștepți ani de zile. Deși ai toate elementele întinse pe masă, decizia “nu s-a copt”. Așa e si aici: știi ca trebuie să te lași, știi că ai vrea, dar nu poți să vrei la modul culturistic. Trebuie, se zice, un moment de declic.

Doar că declicul se face din mers, prin acțiune, prin marea curațenie despre care am scris în Agenda de Rebranding. Mai ales dacă te-ai învățat să fumezi când meditezi, o să cauți mereu declicul cu țigara în gură, și atunci nu ai făcut nimic. Problema nu e în minte, acolo știi bine că trebuie să te lași. Problema e undeva la conexiunea organică între minte și voință, care trece prin corp, emoții, acțiune organică. De aceea “marea curățenie” anti-fumat reface legatura între minte și voință, acțiunea contează aici mai mult decât orice. Acțiunea concretă, fără legatură cu fumatul dar cu legătura cu identitatea ta, reface circuitele, poate chiar si neuronii, și te ajută să ajungi la stadiul în care poți să decizi, nu doar să “îți dorești”.

Până la urmă, să ne gândim un pic la finalul filmului Matrix, partea a treia, confruntarea din final. Programul (agent Smith) se luptă cu un om (țigara ar fi programul) iar omul descoperă că e mai slab, nu e atât de puternic, dar are capacitatea de a persevera, la nesfârșit, tocmai pentru ca nu este un program. “De ce perseverezi?” “Because I choose to”. Și atunci vine sfarsitul luptei: programul spune din nou “Orice are un sfarsit are un inceput”. De fapt, spunând asta se definește pe el însuși ca program, cu un scop clar, pe cand omul nu are un scop clar, poate să se extraga scopului existent pentru un alt scop.

Poate să aleagă, chiar dacă nu are puterea să facă ce a ales. În alegere stă măreția și puterea omului. Iar prin alegere se va distruge programul, in Matrix.

Pentru noi, e cumva la fel: nu avem puterea de a distruge programul mental instalat după ani de zile de fumat. Totuși, e o diferență între a îți dori să te lași, și a alege. În clipa în care îți dai seama că ai puterea de a alege să te lași de fumat, programul se risipește în jurul tău, ca un fum.

Dar pentru asta trebuie să renunți la metoda voinței de tip culturist. Trebuie să ajungi la capătul puterilor, să renunți la a te lupta cu programul de fumat doar cu mijloacele unui alt program (voința de a renunța, guma, sportul, bomboanele, etc) trebuie să găsești ceva mai adânc și ceva ce țigara nu are: simpla decizie de a nu mai fuma. Tigara nu e o adevărată decizie, e doar o nevoie, consimțită. Din punctul de vedere al celor care fumează dar vor să se lase. Dar decizia e a ta. În clipa în care a aparut, la fel ca la finalul Matrixului, aduce brusc lumină în jurul tău: aer, păsărele, soare, copaci, biroul unde lucrezi si geamul de lângă tine care pare mai mare ca niciodată.

E o clipă fără nici o urmă de forțare, de voință, de efort. Absolut nimic nu e greu în acea clipa, din contră totul e ușor și chiar fragil, slab la fel ca Neo in ultima lupta. Nu mai are putere. Dar are ceva mai mult: o identitate (ceea ce programul nu are) și capacitatea de a alege, de a decide. Si e o clipă în care alegerea ta nu mai e doar ceva ce spui cu buzele, îți dai seama că alegerile te reprezintă. Sunt conectate la tine, fac parte din tine și te duc mai departe pe drumul vieții. Iar atunci alegerea de a nu mai fuma se încorporează în personalitatea ta, se reîncarcă în tine: “Decid să nu mai fumez” face parte din tine.

Prima țigară a venit dintr-o ocazie de liceu, nu a fost o alegere, iar celelalte (mereu a doua țigară, pentru ani de zile) au venit ca o nevoie a unui program care s-a instalat în mintea și în corpul tău. Doar la “a treia” țigară, ultima, vorbim de o alegere completă, care te reprezintă: “aleg să nu mai fumez”. Niciodată, ar zice Alan Carr, putem spune “deloc”. Pentru că e o alegere completă, ca o decize de fond la tribunal, irevocabilă și aplicabilă. Odată ce ciocanelul deciziei a cazut în liniștea sălii, poate că nu azi, dar maine tigara va fi dusa frumos și închisă la puscarie. Iar tu o sa iesi eliberat din pușcăria în care ai trăit ani de zile, Orasul Fumatorilor, drept in mijlocul străzii pline de aer curat.

Și mai e ceva. De fapt decizia de a nu mai fuma nu e o decizie completă, pentru că este una negativă. O adevărată decizie este una pozitivă. Și doar o decizie pozitivă are puterea de a da naștere la decizii negative. De aceea am insistat pe rebranding și alegeri de viață. Orice om face un număr de alegeri: dar alegerile esențiale sunt limitate: adică aleg un partener anume, un job anume, o profesie sau o preocupare. Nu pot să devin cel mai bun grafician dacă fac din toate câte puțin. Una peste alta, adevărata alegere privește grădina mea, secretă sau nu, unde cultiv și cresc plante frumoase pe care eu le-am plantat acolo. Am grădina mea, asta e alegerea pozitivă. Iar preocuparea pentru grădina mea mă ajută să las la poarta vieții mele tot ce nu are legătură cu grădina mea, familia mea, lumea mea. Acolo unde mă așteaptă în fiecare zi grătarul cu lucrurile bune, alese cu atenție, din viața mea.

2. Sugestia de final a cărții: Viața e ca un grătar

După ce te trezești din visul urât al vieții de fumător, îți dai seama că viața ta, concretă, fiziologică dar și spirituală, așa cum este, e perfectă.

Puțină filosofie

Dacă nu reușesc să mă las de fumat, o presupunere logică ar fi că lipsește ceva din viața mea. Așa o fi?

Să luăm afirmația lui Constantin Brâncuși despre opera de artă: “nu e perfectă, dar nimic nu îi lipsește”. Ea a ajuns deci la un nivel la care simți că “e destul”. Poate mai lipsește o linie, un colț rotunjit sau o culoare adăugată, dar oricum, de acum încolo, “e destul”.

La fel cumva vorbea regizorul Francis Coppola într-un interviu despre filmul “Nașul”: “simțeam că de acum filmul avea propria viață”. Adică, probabil, avea atâtea lucruri care rezonau cu “destul de mulți” oameni, încât filmul era “destul” de mult muncit. De acum încolo trebuia doar cizelat, dar el exista deja.

Dacă mă gândesc la viața mea, are ea deja “propria ei viață”? Am destule în viață așa încât să nu mă mai preocup decât să ameliorez, să cizelez, să mențin sau să repar micile accidente? Așa încât viața mea să meargă singură înainte chiar și atunci când dorm?

Sau viața mea încă nu are propria ei viață? Dacă e așa, care e acea culoare în plus care îmi lipsește?

Fumatul ar fi semnul că îmi lipsește ceva. Ceva secret dar important, care să mă definească pentru toată ziua, oricunde aș fi. Probabil, pentru restul vieții. Așa că, orice motiv rațional aș găsi pentru a mă lăsa de fumat, e un motiv prea “mic” pentru a compensa lipsa pe care fumatul o compensează. De aceea nu există un “motiv” pentru a te lăsa de fumat.

Țigara e deci o excelentă ocazie de a discuta despre ce îmi lipsește pentru a avea o viață satisfăcută. Dar nu asta e ideea de final a cărții. Ideea de final e aceea că, de multe ori, se poate să fac un calcul foarte greșit despre propria mea viață. Poate că, așa cum sunt lucrurile acum, am deja o viață satisfăcătoare.

Puțină psihologie

Dacă mă gândesc în mod obsedant la motivele de a mă lăsa de fumat, nu îmi dau seama că nu există un motiv anume care mă poate ajuta, ci doar un moment dincolo de care pot spune “Viața mea e destulă, așa cum e, pentru ca să pot renunța la fumat”. Iar calculul nu este: “De ce să mă las de fumat?” ci “Am eu destule în viață pentru ca să pot să mă las de fumat cu inima împăcată?” Ba chiar… cu mândrie, cu plăcere, fără nici o urmă de tristețe?”

Discursul antrenorului Al Pacino din filmul Any Given Sunday e foarte bun și aici. Pot să ratez oricând renunțarea la fumat, e ceva prea greu pentru a fi reușit dintr-o singură lovitură (în cazul nostru, cu o motivație “strong”). Dar, dacă adun la un loc centimentrii mei de viață bună, lucrurile pe care le am deja în bagajul vieții, pot să ajung la un total care arată bine. Și într-o bună zi pot să spun: acum am făcut diferența între a pierde (încă nu sunt destul de pregătit) și a câștiga (deja, sunt destul de pregătit).

E foarte adevărat ce spune Alan Carr, că nu te lași pentru un motiv negativ ci pentru că fără țigara viața e foarte frumoasă, cu siguranță mult mai frumoasă decât cu țigara. Dar nu e destul: asta presupune că nu mă gândesc deloc la “Ce face deja” ca viața mea să fie frumoasă. Metoda lui ne spune că viața de nefumător e mai bună, și atâta tot.

Dar pentru unii argumentul nu e suficient. Viața nu e doar o stare (de fumător sau nefumător) e și o călătorie într-o direcție care mă atrage sau mă pasionează. Trebuie să fiu convins că viața mea e o călătorie destul de pasionantă pentru ca să nu mai am motive să fumez.

Alan Carr mai vorbește, foarte interesant, despre “Momentul de revelație”: atunci când îți dai seama că o să poți să trăiești fară țigară. Se poate completa așa: un alt “moment de revelație” este clipa în care îți dai seama că ești pregătit să faci asta cu inima împăcată.

İn momentul în care devii conștient că viața ta “e destulă” așa cum este, îmi dau seama că țigara e de fapt un accesoriu posibil printre altele. Dintr-un idol devine doar un obiect vestimentar pentru timpul meu liber, o podoabă printre altele dintr-o garderobă imensă a vieții.

Sau… una din bucățelele bune ale unui grătar imens și suculent care este viața unui om mulțumit cu el și cu lumea.

Viața ca un grătar

Un grătar e reușit pur și simplu pentru că a fost aprins în mijlocul pădurii: ai plăcerea de a simți mirosul de foc, de a prinde o bucată bine rumenită, chiar dacă te ungi, te murdărești sau e frig, carnea a căzut în cenușă sau fiecare se descurcă ca în filme cu o frigăruie prost făcută. Toate aceste situații aparent imperfecte constituie de fapt tocmai plăcerea grătarului: ești în mijlocul munților sau la marginea pădurii, cu prietenii, și cu cât te arzi mai mult, cu cât te umpli de fum, cu cât te chinui mai mult să aduci lemne sau să aperi friptura de câinele care dă disperat din coadă – cu atât e mai plăcut.

De fapt, într-un loc în care puteai să mori de foame sau de frig, tu ai învins natura, frigul, viața ta merge mai departe, te bucuri de mirosul de foc și de senzația de vânător, de învingător.

La nivelul vieții, “focul aprins” e sentimentul că, deși poate că locuiești în două camere sau afară e foarte cald, viața ta e destulă așa cum e. Și ai mereu ce face, azi, mâine, pentru restul vieții.

Familiile pe care le admiri sau profesioniștii pe care îi admiri dau impresia că viața lor e un grătar permanent: mereu e un lemn de pus pe foc sau ai de unde alege o altă bucată de carne. Mereu ai de lucru pentru ca să mai prăjești o bucățică bună de care să te bucuri apoi în liniște, uitându-te în jur sau vorbind cu cineva drag atât de mult timp cât ai chef.

Odată ce acel sentiment de “destul” a fost aprins în inima ta, ca un foc bun, restul vine de la sine. Și renunți mult mai ușor la lucruri de care altfel țineai cu dinții.

Dacă vezi așa lucrurile, țigara devine doar una din multele plăceri care te așteaptă când aprinzi un grătar cu prietenii. Te așezi pe un butuc și ai de ales între mai multe lucruri puse frumos lângă foc: bere și vodcă, mici și friptură, cotlet și frigărui, și multe altele, printre care țigara. Ei bine, pur și simplu alegi alte chestii, renunți la țigară așa cum ai renunța la frigărui (pentru că s-au terminat sau pentru că te-ai săturat deja cu mici) dar grătarul iese la fel de reușit, nu simți în nici un fel că ai fi nemulțumit.

Viața ta e frumoasă.

Iar țigările devin… o simplă opțiune.

Care se risipește, ca un fum, ca un vis urât, în timp ce în fața ta, pe masă, în jurul tău, rămân lucrurile adevărate. Esențialul, prietenia, dragostea, … până la urmă inima: care merită să bată, în continuare, tot mai puternic.

Mulțumiri prietenilor care au lecturat cartea:

Dedicație: Unui om care iubea tinerii, sportul și viața frumoasă.

The horror

Tigara vie

Nu citi date despre moarte de cancer, substanțele din cancer, etc: te sperii și rzultat te apuci iar de fumat

Metoda lui Alan Carr

Metoda lui Alan Carr are un succes spectaculos și mulți se întreabă ce are atât de spectaculos. Parcă și mai spectaculoase decât cartea în sine sunt acele cazuri, de care toți știm, de fumători înrăiți care se apucă să citească numai ca să dovedească faptul că o pot citi fără să se lase și se lasă de fumat. Oricum, se știe deja că e cartea “aia” despre fumat, iar interesul pentru cum a scris-o sau ce conține cartea față de alte manuale anti-fumat crește de la fumător la fumător. Deci, are ceva mistic sau subliminal? Am citit și eu cartea, m-a ajutat, mi-am subliniat pasajele care mă ajută pe mine. Iată câteva observații.

1. İn primul rând nu pare să aibă nimic spectaculos ca structură sau ca scriitură. Acesta e primul șoc pe care îl ai când o citești: tipul e contabil, nu e psiholog, nu e specialist în tehnici de comunicare, filosofie sau alte lucruri care predispun la un best-seller. Dar tocmai asta e una din explicațiile succesului: pune în scris senzațiile și ideile cu care toți fumătorii se confruntă, în mod simplu, fără multă filosofie, pe înțelesul tuturor, pe “mintea” tuturor. Tocmai pentru că nu simți la el o apartenență anume (la “breasla elitelor”, breasla “scriitorilor”, a oamenilor de afaceri, etc), regăsești “faptul de a fuma” cu mizeriile sau plăcerile lui așa cum îl simt, la bază, toți fumătorii de pe planetă.

2. În al doilea rând, nu are genul de etape clar definite cu care ne-au obișnuit manualele americane. Are o scriitură care pare mai degrabă feminină: reia idei, pasaje, ai impresia că merge în spirală, în cercuri tot mai clare care te duc tot mai mult mai degrabă spre o experiență trăită decât spre o concluzie logic. Iar experiența simțită care se citește printre rânduri în toate paginile cărții este, mi se pare, secretul sucesului spectaculos al unei cărți la bază nespectaculoase.

3. Mai precis, experiența care comandă cartea (și “secretul” cărții) se află, în acest sens, în capitolul despre “Momentul revelației”. Toată carte, de fapt, descrie acel sentiment pe care el l-a avut la un moment dat. Ține de hipnoza prin care a trecut? El spune că nu, dar nu contează: dacă cartea ne “hipnotizează”, o face într-un mod foarte cinstit. O face în sens bun: ne duce cu mintea undeva “sub” toate argumentele raționale care ne motivează uneori dar niciodată destul, spre o senzație-experiență: senzația vieții de nefumător.

Și aici devine interesant: a fi Nefumător este pur și simplu o stare, o anumită viață, pe când toate lucrurile la care te gândești când vrei să te lași se referă la trecerea spre acea stare. Alan Carr ne face să vizualizăm, de fapt să simțim direct destinația. De aceea spune că cartea trebuie citită toată: pasaj după pasaj, lucrurile nu devin mai clare despre fumat, ci despre altceva: despre viața de nefumător. Nefumătorul are o viață mult mai frumoasă.

Orice fumător trăiește într-un fel de nor de fum format dintr-o lungă lista de gânduri, imagini, ritualuri zilnice și ritualuri sociale, toate legate de fumat și atât de multe sau tot mai multe pe măsură ce trec anii încât oricât ai tăia ceața într-o partea sau alta a norului ea ramăne.

Alan Carr, pagină după pagină, printr-o scriitură adaptată perfect la scopul ei ridică ceața din acest nor și te face să întrevezi – sau reușește asta pentru toti cei care se lasă – partea cealaltă, Nefumătorul, într-o oglindă îndepărtată la care de obicei nu ai acces.

De aceea cartea e mai tare decât altele: atunci când încerci să te lași, norul de fum al vieții de nefumător facut din imagini, senzații, etc, se presează tot mai mult până când cedezi și aprinzi o tigară: în acea tigara e cuprins tot “parfumul” vieții de fumător, condensat. Alan Carr reușeste performanța inversă: reușește să adune într-o carte o singură picătură care exprimă la nivel visceral până la urmă parfumul vieții de nefumător.

Iata de ce este o metodă mai deșteaptă decât toate cele care te învață să reziști fără fumat câteva ore sau zile: metoda lui nu vorbește despre trecerea prin valea plângerii ci doar despre « cum e Dincolo ». Cartea nu te susține, face ceva mai mult : îți dă impulsul pe care nimeni nu ți-l dădea, spre cealalaltă partea a oamenilor, nefumătorii.

Cine știe, poate că întreaga carte este tabloul în scris al secundei de hipnoză prin care Alan Carr a trecut, iar dacă a reușit acest lucru, iarăși, e un succes!

Ce îi lipsește metodei lui Alan Carr? În mod normal nu îi lipsește nimic dacă e în stare să te facă să te lași de fumat. Eu aș putea spune mie mi-au lipsit din filosofia ei două lucruri.

Mai întâi, o explicație mai nuanțată a motivelor pentru care fumăm. Ideea mereu repetată că țigara nu îți oferă nici o plăcere, nu mi se pare adevărată. Eu cred că țigara îți oferă multe beneficii, în funcție de etapa la care ai ajuns ca fumător, iar despre asta am vorbit în prima parte a cărții mele.

Iar dacă recunoști că îți aduce o plăcere, poți în mod cinstit să te focusezi pe alte plăceri – asta pentru că adevărul eliberează și dă putere, chiar dacă e dureros. Minciuna sau politica struțului, chiar dacă e mai ușor de dus pe termen scurt, pe termen lung îți taie puterile. Și de fapt ajungi să te întrebi: dacă nu îmi place deloc să fumez, cum de este atât de greu să mă las? Și, mai ales, cum de mai aprind o țigară după ani de zile de nefumat?

Apoi, a doua problemă, identitatea. Alan Carr vorbește doar despre trecerea de la fumător la nefumător” e o perspectivă care mi se pare puțin sterilă, în sensul că rămâne doar la stadiul organic, “medicinal”, chimic uneori.

Altfel spus, ce am scris eu poate fi citit ca o completare a cărții lui Alan Carr, în zona sociologică și psiho-sociologică. Despre asta e vorba în părțile a doua și a treia din carte.

Alcool și droguri

Dacă metoda mea o să folosească, o să încerc să o adaptez pentru alcool și droguri.

Droguri nu am consumat niciodată, nici măcar iarbă, așa că pe moment nu știu ce aș spune.

Alcool… am băut ca toată lumea, poate mai mult în unele perioade sau la unele petreceri, fără să ajung vreodată să mi se “taie firul”, să nu știu ce spun sau ce fac.

Ce pot spune acum despre alcool este faptul că băutura e puțin diferită de țigări în sensul că vizează perioade de două-trei ore, sau mai mult. Băutura vine la pachet cu o stare să zicem de “lâncezează” în care intră mâncare și lipsă de activitate sportivă. Dacă știi că diseară te pui să bei mai mult de un pahar, e clar că în plus o să mănânci mult, și e clar că o bună perioadă de timp din acea zi nu o să poți face sport.

Dacă îți propui să faci jogging seara, implicit nu poți să bei decât după ce alergi. Mi se pare că sportul e marea șansă pentru a te lăsa de prea multă băutură. Sportul te obigă să blochezi plaje mari de timp din zi. Te obigă să revezi programul zilei, și să planifici când mănânci. Te obligă să te mobilizezi, iar cel care bea mult are cu siguranță o stare de depresie și tristețe pe undeva, care se traduce în sentimentul de “non-mobilizare”. Se poate chiar ca alcoolul să fie doar drogul cel mai potrivit pentru o stare de non-mobilizare psihică, și atâta tot.

Despre toate astea, dacă va fi cazul, într-o urmare a Orașului Fumătorilor!