Cartea Lui Iov

Vechiul Testament atarge atenția în mod special datorită mutitudinii de subiecte controversate în legatură cu oamenii și cu Dumnezeu. Multe capitole din această carte au ridicat probleme atât sferei ortodoxe cât și sferei iudaice. În aceasta carte se găsesc diferite simboluri și semnificații ascunse în umbra cuvintelor, care depind întotdeauna de interpretarea fiecăruia dintre cercetători ,rabini, interpreți, preoți etc.

Religia oferă un model al credinței , dar în final credința ține de fiecare dintre noi.

I)Cartea lui Iov face parte din Biblia Ebraică si până în momentul de fața nu se cunoaște numele autorului.Conform lui Petru Crețea se afirmă că autorul carții face parte din grupul care au urmat drumul spre Egipt,după exilul babilonian.Se afirmă deasemenea că o parte din grupul ajuns în Egipt , a plecat de acolo pe la sfîrșitul perioadei Exilului și a rătăcit o perioadă de timp prin împrejurimile de la sud de Marea Moartă (Edom si Idumeea).

Acolo se presupune că a avut loc întamplarea lui Iov pe care se pare că autorul a auzit-o precum o poveste.O poveste a unui om ,care poartă numele de Iov, Iyyob sau Hijob.

Acest personaj plin de credința a mai fost menționat și de profetul Ezechiel (14:14-18), deasemenea exista si o scurta referința în Epistola lui Iacov și este chiar protagonistul unei carți pseudografice numita Testamentul lui Iov.

În opinia rabinilor cartea lui Iov variază de la perioada patriarhilor (circa anii 2100-1550 î.e.c) si până în perioada Persană. Bar Qappara a crezut ca Iov a trăit în timpul lui Avram si în timpul lui Abba Kahana, care a fost contemporan cu Iacov a carui fiică a luat-o de soție (TB, Baba Bathra 15b)

Cea mai veche opinie rabinică se consideră că autorul carții lui Moise este și autorul carții lui Iov.Alte traditii îl conecteaza pe Iov cu Ietro și Balam care au fost consultați de faraon în legătura cu uciderea Israeliților afrirmând că Iov este dovada pedepsirii faptului că a eșuat în protestarea la crimă(TB, Sanhedrin 106a, Sotah 11a).Cartea lui Iașar (o poveste din folclor care rescrie povestea biblică de la Adam la Isaia probabil compusă în Italia în secolul al XII lea) dezvaluie o altă perspectivă.

În apendixul apocrif al Septuagintei ,Iov este identificat cu Iobab ,regele Edomului , nepotul lui Esau(Geneza 36:33) si stră-stră-nepotul lui Avram.

Anumiți cercetatori creștini ,de exemplu Eusebius a sugerat că opera dateaza din perioada pre-mozaică și Grigore de Nazianz a afirmat că ea dateaza din timpul lui Solomon.

După parerea lui W.F.Albright,autorul carții a trăit într-un mediu cosmopolitan al secolului VI sau V î.e.c si a fost influențat de literaturanord-vestica semită păgână chiar dacă limbajul său are caracterul iudaic.

Unii critici încadreaza cartea în secolele IV-V î.e.c datorita prezenței personajului Satan(membru al consiliului ceresc) în prolog ,sugerand influența persană.Unii critici afirmă ca motivul consiliului ceresc este o influența a teologiei Orientului Mijlociu timpuriu care se gasește in literatura mesopotamiană și în textele mitologice ungare.

R.Gordis consideră că datorită ideii că suferința și durerea nu ar fi făcut parte ca și idee a destinului în mentalitatea poporului,cartea lui Iov dateaza din perioada celui de-al Doilea Templu.

Locul cartii lui Iov în Canon

Cartea lui Iov se găsește în ultimele trei capitole ale Bibliei Ebraice, ale scrierilor sfinte și a hagiografiei.Subiectul includerii carții în Canon nu a fost niciodata pus la îndoiala, cu excepția lui Teodor de Mopsuestia.Poziția acesteia a variat printre scrierile sfinte.Talmudul oferă ordinea scrierilor sfinte astfel: Rut, Psalmi ,Iov,Proverbe ,Ecleziastul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia ,Daniel,Estera ,Ezra,Cronici. În codexul alexandrin ordinea este: Psalmi ,Iov,Proverbe, dar Chiril din Ierusalim ,Epifanes, Jerome,Rufinus și Canoanele Apostolice , acceptă ordinea Iov, Psalmi ,Proverbe.

În mediul iudaic se utilizeaza doua seturi de inițialecare corespund celor doua ordini: Iov, Proverbe ,Psalmi(`mt) și Psalmi ,Iov,Proverbe (t`m).

Biserica Catolică menționeaza și alte ordini ,dar ordinea cea mai favorizată ,având-ul pe Iov în prima poziție ,a fost decisă în cadrul Consiliului din Trent.

Structura carții lui Iov

Prolog (cap 1-2)

Dialogul (cap 3-31)

Discursul lui Ilie Eliahu(cap 32-37)

Teofania (cap 37-42)

Epilog (cap 42-43)

Prologul

Prologul îl prezintă pe Iov ca fiind un om exemplar fără de păcat ,binecuvîntat cu sănătate , bunuri materiale și o familie numeroasă și fericită de care are grijă să nu fie pătată de păcat. În cadrul unei reuniuni a consiliului ceresc, Domnul atrage atenția lui Satan (care este membru al consiliului) întrebandu-l dacă l-a observat pe Iov, robul său , omul cel mai credincios si fara de păcat care se află in plan terestru.

Răspunsul lui Satan îl avântă pe Dumnezeu într-un dialog în care El dorește să-i demonstreze lui Satan veridicitatea cuvintelor Sale.Satan îi raspunde că este normal ca un om să fie atât de credincios ,bun si fără de păcat când a fost binecuvîntat de El cu bunuri materiale,sanatate si o familie numeroasă.

Dumnezeu îi dă acordul lui Satan de a-l testa pe Iov , dar îi intrerzice să se atingă de el.Satan nimicește bunurile materiale ale lui Iov , și chiar copii ,dar Iov acceptă situația cu resemnare fără să se îndepărteze și să blesteme numele lui Dumnezeu,rostind o rugăciune .

Dumnezeu îl ia în derâdere pe Satan , care îi replică că Iov nu a cedat datorită faptului că el a rămas nevătămat.

De data aceasta Stan are permisiunea să facă orice cu excepția de a-l omorî pe Iov.Satan îl lovește pe Iov cu cele mai aprigi boli.După acest episod Iov se gaseste langa cenusă și î-și scarpină rănile cu un ciob.Soția lui îi spune să blesteme numele Domnului și să moară pentru a scăpa de durerea provocată de boli, dar Iov nu i-a în seama cuvintele ei și rămîne credincios Domnului.Trei prieteni-Elifaz, Bildad,Țofar aud de năpasta lui Iov și vin la el să-l consoleze.

Dialogul

A doua parte,și anume dialogul dintre cei patru, se deschide cu o rugă a lui Iov, blestemând ziua în care s-a născut , implorând moartea și întrebându-se care este rolul său în viață aceasta necăjită.

Pe parcursul dialogului între Iov și cei trei prieteni ai săi, deși consideră că el nu merita să primească această pedeapsă cruntă din partea Domnului, Iov rămîne pios.

Prietenii săi îi aduc argumentele că Dumnezeu este nedrept și nu merită credința pe care Iov i-o oferă și ei îl îndeamnă să privească răsplata divină, dar Iov în ciuda suferinței care o simte,rămîne în continuare slujitorul Domnului.La un moment dat Iov îl cheamă pe Dumnezeu că să vorbească cu el departe de consiliul ceresc, dar Dumnezeu nu îi răspunde.Fiind săturat de multitudinea de boli și de suferința Iov ridică câteva întrebări Domnului, precum , de ce nu poate Dumnezeu să lase în pace omul pentru câteva clipe înainte de moment morții?

Țofar îi spune lui Iov ca dacă până acum frica sa față de Dumnezeu a fost sprijinul său ,nu înțelege de ce se arată slab acum cănd el a ajuns în situația celor care au fost omorîți nevinovați.Iov îi cere Domnului încă odată iertare și milă, implorând să îi dea înapoi ceea ce i-a luat. Iov compară necazul său cu prosperitatea răului.Bestiile, păsările și peștii știu că se află sub controlul lui Dumnezeu, și deasemenea Iov conștientizează acest lucru.

Iov îl cheamă iar pe Dumnezeu la răspundere.Tot ce dorește este ca el să îl asculte fără să fie influențat de ceilalți , dar Dumneyeu continuă să îl răneasca.

Elifaz începe cel de-al doilea discurs și consideră că Iov nu este cu nimic mai presus fața de ceilalți oameni de pe pământ , pentru ca el sa fie altfel tratat de către Dumnezeu.

Iov este supărat și se ajunge la întrebarea: Dacă până și îngerii nu sunt puri în fața lui Dumnezeu , cum poate să ajungă fără de păcat ?

Bildad aduce în dicuție altă întrebare: Iov se așteaptă ca tot pământul să se schimbe de dragul lui?

Iov consideră că prietenii nu-l înțeleg și î-și bat joc de el, așa cum a facut și Dumnezeu care i-a înlăturat familia , prietenii , robii si soția.

Țofar consideră că triumful răului poate fi deasemenea temporar. Moartea îl ajunge întotdeauna pe cel rău.Iov pare tulburat și îl avertizează pe acesta sș aibă grijă la cuvintele pe care le pronunță.Argumentul că Dumnezeu îi pedepsește doar pe cei răi nu este valid pentru că moartea ajunge pe fiecare dintre noi indiferent de acțiunile pe care le întreprindem , iar ceea ce subliniază Iov este faptul că cel rău scapă de chin și de durere și se duce spre moarte.

Elifaz deschide cel de-al treilea discurs susținând idee că Dumnezeu nu oferă niciun avantaj omului pios pentru credința care o are în El.

Dacă într-adevăr Iov nu este pedepsit pentru credința sa, înseamnă că motivul pedepsei trebuie să fie răutatea lui Iov.Înseamna că el a osîndit pe cel sărac, văduva și pe cel orfan.Acesta trebuie să fie motivul pentru care Dumnezeu i-a trimis un așa mare dezastru.

Iov îl caută iar pe Dumnezeu pentru a obține o judecată curată , dar Domnul îl refuza iar. Chiar dacă Dumnezeu consideră că Iov este nevinovat , continuă să îl chinuie.

Al treilea discurs al lui Bildad este foarte scurt , iar cel de-al treilea discurs a lui Țofar lipsește cu desavârșire.

Discursul final a lui Iov este discursul unde Iov reamintește de inocența și integritatea lui. El tânjește după viața sa dinaintea necazului , atunci când era fericit și binecuvîntat de Dumnezeu , atunci când era binefăcătorul celor săraci și apărătorul celor asupriți.

Iar acum este jignit de cei care se află pe treptele înalte ale societății , chinuit de boli și părăsit de Dumnezeu , așteptând moartea și viața de apoi.

El jură că nu a avut niciodată intenția de a păcătui , niciodată nu și-a construit bunăstarea prin înșelăciune , nu a abuzat niciodată de pământul lui și de robii săi, niciodată nu a comis adulter , niciodataă nu a maltratat sclavii , pe cei nevoiași ,sau văduvele. Nu a avut niciodată încredere în bogați și niciodată nu a premărit soarele și luna. Cu această ultimă confesiune , Iov îl provoacă pe Dumnezeu să îi răspundă la modul în care este tratat și îi impune un răspuns.

Discursurile lui Elihu

Cei trei prieteni nu reușesc să îl convingă pe Iov de ideea unui Dumnezeu nedrept și acesta rămâne legat de credința lui. Dar un tânăr pe nume Elihu care a auzit dialogul celor patru , iritat de înțelepciunea și credința lui Iov și de asemenea de eșecul prietenilor de a-l convinge pe Iov de nedreptatea divină, intră în discuția lor.

Elihu îsi cere scuze de intervenția lui în discuție,dorind să îi citeze pe predecesorii săi. El le reamintește că înțelepciunea nu vine neapărat odată cu bătrânețea , dar mai degrabă este un dar de la Dumnezeu.De vreme ce predecesorii săi au eșuat ,el va încerca să schimbe viziunea lui Iov. Fiind înzestrat cu înțelepciune cuvintelor sale, el le va prezenta. Va vorbi imparțial și fără să flateze.Își îndreaptă atenția asupra lui Iov și îl asigură că vor vorbi ca de la egal la egal, de vreme ce el este un om și nu Dumnezeu.

Elihu rezumă argumentul lui Iov : Dumnezeu îl persecută pe Iov în ciuda faptului că este nevinovat și ignoră protestul și chemarea lui.

Dar Elihu susține că Dumnezeu răspunde omului prin diferite căi, în mod special prin înțelesul viselor.

Dumnezeu poate să atingă pe om cu boală, cu scopul de a-l pedepsi sau de a-l avertiza.Un înger poate interveni în partea bolnavă a persoanei și să lupte pentru el ca să-i câștige sănătatea și salvarea de la moarte, numai dacă bolnavul își recunoște vina.Astfel de evenimente i se pot întâmpla unui om precum Iov.

Daca Iov nu poate să răspundă argumentului lui Elihu ,ar trebui să asculte mai degrabă de vocea sa.

Elihu continuă cu cel de-al doilea discurs , învinuindu-l pe Iov de blasfemie atunci cănd contestă dreptatea divină. Dumnezeu, susține Elihu, este corect și oferă și răsplată și pedeapsă.Provocarea lui Iov pe această doctrină fundamentală aduce răzvrătire pentru păcatul lui.

Elihu în cel de-al treilea discurs face legătura cu argumentul lui Iov că nici păcatul , nici credința nu fac nicio diferență în fața lui Dumnezeu.Răspunsul lui Elihu este că Dumnezeu are o slavă prea mare ca să fie privilegiat sau să fie rănit de ceea ce face omul , dar cu toate acestea , El răsplatește și pedepsește .

Daca Dumnezeu ignoră chemarea unui om este pentru că știe că omul este necinstit și mincinos.

În cel de-al patrulea discurs Elihu continuă să apere dreptatea divină. Nici chiar regii nu sunt scutiți de atenția divină.Dacă un păcătos se căiește , el are parte de binecuvîntarea divină, dacă nu, el moare.

Durerea poate fi calea prin care omul își găsește mântuirea.Acesta ar putea fi și cazul lui Iov.

Domnul are gloria și puterea pe care omul nu le înțelege.Dumnezeu a creeat ploaia , furtuna, trăsnetul , lumina și zăpada. Poate Iov să înțeleaga aceste fenomene sau să nu mai spunem dacă poate să le creeze? Furtuna cu trăsnetele dezvăluie puterea lui Dumnezeu și totuși este întotdeauna corect și niciodată nu asuprește. De accea omul trebuie să aiba o teamă față de Dumnezeu.

Teofania

În această parte Domnul decide să îi răspundă și intervine din mijlocul furtunii.

Cine este Iov să vorbească în neștiință?Ce cunoaște el despre crearea pământului , supunerea mării violente, de zorii zilei, de adâncurile infernului , întinderea pământului, de cămările zăpezii și ale gheții, de ordinea constelațiilor și despre ploaie?

Poate Iov să asigure hrană pentru leu și pentru corb? Știe el când se nasc caprele sălbatice, și obiceiurile măgarului sălbatic? Ar putea să îmblâzească bivolul sălbatic?

În această parte sunt descrise și câteva trăsături ale struțului. Mai poate Iov să dea calului sălbatic , puterea și curajul ?

Este datorită înțelepciunii lui Iov , că șoimul și vulturul se înalță și î-și pândește prada? Domnul îl provoacă pe Iov să răspundă , dar Iov admite că este un simplu om și promite să nu mai rostească nici un cuvânt.

Din nou Domnul vorbește din mijlocul furtunii și îl provoacă pe Iov să îi arate că are puteri divine.Dacă Iov poate să înfăptuiască lucruri precum tunetul și să îi supună pe cei care se mândresc și pe cei răi, atunci Dumnezeu va admite că Iov poate să se salveze pe el însuși.

Apoi Iov este îndemnat să ia în considerare Behemotul (nu hipopotamul, ci o creatură mitică) al cărui putere este realizată de Dumnezeu în acest pasaj. Iov mai este provocat să înhațe Leviatanul (nu crocodilul , ci un monstru marin) a cărui caracter fioros îi este atribuit o parte semnificativă din text.

Iov răspunde cu umilă aprobare la atotputernicia lui Dumnezeu și la ignoranța sa.Ceea ce știa despre Dumnezeul era din vorbe. Acum că l-a întâlnit pe Dumnezeu Însuși , își retrage cuvintele și se căiește în praf și în cenușă.

Epilog

Domnul îl munstră pe Elifaz și pe ceilalți doi prieteni pentru că nu au vorbit în adevăr despre El, precum a făcut Iov. Le poruncește să aducă sacrificiu , și să îl pună pe Iov să se roage pentru ei ca să-i scape de judecata divină.

Dumnezeu îi redă lui Iov averea și dublează ceea ce a avut înainte și a pierdut.

Rudele lui Iov vin să îl viziteze și să mănânce împreună , aducându-i daruri și rostind compătimiri. O nouă familie îi este oferită , șapte fii și trei fiice foarte frumoase. Iov a trăit o sută patruzeci de ani și a apucat să-și vadă și a patra generație, apoi a murit de bătrînețe.

Teofania.Primul discurs al Domnului

Numele divin, יהוה , este folosit în acest pasaj ,precum și în Prolog și în Epilog. Pe de altă parte acest termen nu este folosit și în Dialog sau în discursurile lui Elihu.

Domnul nu îl ia în seamă pe Elihu și se adreseaza direct lui Iov ,care îl provocase să-i răspundă.

Termenul סערה , tradus prin ”furtună”, reprezintă fenomenul meteorologic care însoțește teofania ,pe cale să aiba loc.Este de obicei unul dintre semnele care anunță producerea evenimentului.Un alt exemplu de semn ca are loc o teofanie găsim și în Exod (19:16) prin termenul ברקים (”fulgere”), care reprezinta un alt fenomen meteorologic și însoțește prezența Domnului pe pământ.

Simbolul fenomenelor meteorologice derivă din cultul străvechi care susținea existența unui zeu al vremii.Se pare că în poveste ,furtuna a fost prevestită de Elihu (Iov,37:2), criticii luând în considerare sau nu, discursurile sale pentru a-și argumenta punctul de vedere.

În urmatorul verset, termenul עצה tradus în text ”Providență”, a fost interpretat ca având semnificația controlului lui Dumnezeu în întreaga lume, datoritată multitudinii de sensuri (”sfat,plan,schemă,scop”).

Expresia ”a-și încinge coapsele” este folosită cu sens figurativ, anunțându-l pe Iov să se pregătească de confruntarea cu Dumnezeu.Originea termenului este ”a-și încinge sabia”, și semnifică pregatirea de luptă, de confruntare.

Iov a cerut să i se judece cazul cu Dumnezeu, dar ceea ce are loc nu seamnănă deloc cu ce a cerut.În loc să aducă acuzații și să facă specificații ,precum Iov I-a cerut,Dumnezeu î-i adresează întrebări la care el nu poate să raspundă, în legătură cu minunile naturii, și controlul lumii.Scopul acestui verset este să scoată la iveală necunoașterea lui Iov și prostia lui de a contrazice înțelepciunea și dreptatea divină.

Expresia הגד אם־ידעת בינה (”Spune dacă ști că înțelegi”) se bazează pe personificarea Înțelepciunii și a Cunoașterii(Înțelegerii).Versetul a mai fost tradus și ”Unde erai tu când am întemeiat pământul?Spune-mi dacă cunoști Înțelepciunea?” .Întrebarea ”Spune-mi dacă cunoști Înțelepciunea?” , comform scriitorul M. Dahood, sugerează că Înțelegerea(Cunoașterea) a fost prezentă când Dumnezeu a creat lumea.

Pământul a fost conceput ca o cladire înalțată pe o fundație, construită comform unor planuri și unor specificații, cu ajutorul liniei de masură, cu pilonii săi înrădăciniți în fundație.

”Piatra din colț”( (אבן פנת , ar putea fi interpretată ca și piatra de temelie sau cheia bolții.

Începerea creeării pământului ,sau conceperea cheii bolții pământului, a fost un moment perfect pentru muzică si sarbatoare.Cântecul stelelor dimineții nu este nici pe departe o figură poetică.Stelele erau considerate zei în cultul păgân, dar erau subordonate armatei cerești a Domnului.