Carpealilianavatradornei [306923]

UNIVERSITATEA “BABEȘ BOLYAI” CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Rolul teatrului de păpuși în optimizarea comunicării verbale și nonverbale a preșcolarilor

Coordonator Absolventă

Lector univ. dr. Stan Cornelia Carpea(Dumbravă) Liliana

Cuprins

Introducere

Partea I Fundamente teoretice

Capitolul 1. Aspecte epistemologice privind comunicarea didactică în grădinița de copii.

[anonimizat] a copilului.

Bariere și blocaje în comunicarea didactică a educatorului în cadrul activităților cu copiii de vârsta preșcolară

Capitolul 2. Optimizarea comunicării verbale și nonverbale cu ajutorul activităților extracurriculare

Educație și comunicare prin teatru de păpuși

Rolul teatrului de păpuși în activitățile din grădiniță

Formarea la preșcolari a competențelor comunicative prin intermediul teatrului de păpuși

Partea a II-a – Demersuri de cercetare

Capitolul 3. Organizarea cercetării

3.1 Obiectivele și ipoteza cercetării

3.2 Variabile independente și dependente

3.3 Metode de cercetare utilizate

3.4 Eșantionul de subiecți

3.5 Eșantionul de conținut

Capitolul 4. Desfășurarea experimentului

4.1 Etapa preexperimentală

4.2 Etapa experimentală

4.3 Etapa postexperimentală

Capitolul 5. Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Motto:

”Unde comunicare nu e, nimic nu e!”; “Comunicarea susține și animă viața”

Această lucrare reprezintă o materializare a [anonimizat], într-un mod creator îmbunătățirea comunicării prin diferite tipuri de activități desfășurate în grădiniță. Lucrarea de față are ca scop să contribuie la mai buna cunoaștere a rolului teatrului de păpuși în optimizarea comunicării verbale și nonverbal a preșcolarilor.

[anonimizat] a se dezvolta sub aspect psihic. Copilăria presupune sinteza celor mai de preț valori ale vieții: înțelegerea, încrederea, binele, frumosul, bucuria, dragostea, fericirea, farmecul și prospețimea vârstei copilăriei ce ne oferă resurse și mai târziu în viață. [anonimizat], reguli și valori morale. O [anonimizat], o glumă adecvată, o ușoară ironie spusă pe un ton prietenesc sunt tot atâtea căi de stabilire a [anonimizat], cu condiția ca educatorul să fie stăpân pe misiunea sa.

Așa cum scria Călinescu ,,Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă….[anonimizat].’’ Literatura, ca artă a cuvântului , [anonimizat], [anonimizat].

Partea I

Fundamente teoretice

Capitolul 1. Aspecte epistemologice privind comunicarea didactică în grădinița de copii.

1.1 [anonimizat] a copilului.

A comunica înseamnă ,,a fi împreună'', a împărtăși și a te împărtăși, a realiza o comunicare de gânduri, simțire, acțiune.

În sens general, prin comunicare se înțelege procesul interactiv de transmitere și recepționare a mesajelor, proces care implică un emițător, un mesaj, un canal de comunicare, un receptor și un răspuns.

Comunicarea educațională este cea care mijlocește realizarea fenomenului educațional în asamblul său, iar comunicarea didactică apare ca o formă particulară, obligatorie în vehicularea unor conținuturi determinate, specifice unui act de învățare sistematică.

Comunicarea didactică se poate structura pe ideea că este o comunicare instrumentală, direct implicată în susținerea unui proces sistematic de învățare în care nu apar reacții de conținut (centrată pe dobândire de cunoștințe sau deprinderi, motivații etc.) de cadru instituțional (poate exista comunicare didactică în afara procesului de învățământ) sau privitoare la parteneri.

Deci, comunicarea este procesul de transmitere a informației de la emițător la receptor, este un proces informațional. Dar pentru că procesul educațional nu este unul simplist, pentru că numeroase din componentele sale au structuri complexe, actul predării presupune o serie de acțiuni specifice. După alegerea materialului faptic, profesorul trebuie să se concentreze asupra modului în care va prezenta noțiunile, asupra comunicării, care în aceste condiții nu este una obișnuită, ci o formă specifică. Prin ea trebuie să atingă anumite obiective, să vehiculeze un conținut care să fie receptat de elevi, să producă modificări ale personalității elevilor la nivel cognitiv, afectiv, atitudinal, acțional.

Caracterul didactic al comunicării este dat de respectarea legităților presupuse de un act sistematic de învățare cu o condiție ca ,,personjul- resursă'' să depășească statutul de informator.

În cadrul comunicării didactice au loc schimburi de mesaje semantice (informații, cunoștințe) și ectosemantice (atitudini, convingeri); schimbul de mesaje se realizează între educator și elev, între personalitatea formată a educatorului si personalitatea educatului. De aceea,  comunicarea didactică stă la baza procesului de predare – asimilare a cunoștințelor și cere o selecție documentată și justificată a conținuturilor educaționale. Emițătorul și receptorul sunt elevul și cadrul didactic, aflați în posibilitatea de schimbare a statutului; între ei se interpune canalul de comunicare, pe care circulă un mesaj transpus într-un cod comun, interiorizat(limba) la care se adaugă elementele paraverbale și nonverbale. Mesajul este supus unor procese de codare si decodare prin care se asigură înscrierea lui în vocabularul  elevului. Dificultatea constă chiar în această traducere a mesajului în limbajul operațiilor concrete, sau performale care-l poate depărta pe elev de profesor.

Codul folosit (sistemul de semne lingvistice) cunoaște o triplă situare: prima la nivelul codului lingvistic, a doua la cel didactic, al treilea la nivelul codului specific. Mesajul oral este purtat pe undele sonore, iar mesajul scris este textul tipărit, mesajul afectiv este transmis de gestică, mimică, subtextul emotiv al vorbirii. Calea de comunicare este multimodală: auditivă, vizuală, tactilă, olfactivă. Structura comunicării didactice se face conform logicii pedagogice. Profesorul trebuie să facă eforturi pentru ca prezentarea informațiilor în actul comunicativ didactic să acorde prioritate logicii pedagogice.

Comunicarea didactică este dominată de profesor, în cea mai mare parte, la care se asociază și tutelarea de ansamblu a actului educativ. Profesorul trebuie să dea dovada de competență comunicativă aceasta constând în abilitatea acestuia de a utiliza codurile limbajului educațional (lingvistic, didactic, specific) în combinații adecvate situațiilor de învățare. Profesorul trebuie să fie capabil să utilizeze limbajul ca mijloc principal al educației.

Perioada preșcolară este perioada care se caracterizează prin cele mai profunde și productive însușiri psihice ale individualității, este perioada unei intense receptivități, sensibilități și flexibilități psihice divergente. De aici necesitatea de a exersa și fructifica potențialul creativ al preșcolarului, de a-i forma și dezvolta eul cognitiv, afectiv, socio-acțional în devenire.

De mic copilul este atras de povești. Aproape că nu există familie cu copii, care să nu aibă în bibliotecă carți de povești. De aceea, în organizarea și desfășurarea activităților de lectură ale educatoarei, trebuie respectate cerințele pedagogice ce decurg din particularitățile de vârsta ale preșcolarilor și specificul lecturilor ca mijloc al comunicării.

Cercetarea comunicării, inclusiv cea a copilului, a debutat cu cea mai pregnantă dintre forme: limbajul. Faptul este, oarecum paradoxal față de drumul firesc al dezvoltării naturale a copilului caracterizat de precocitatea manifestării competențelor comunicative față de cele lingvistice. Înainte de a fi o ființă vorbitoare, copilul este o ființă  ,,comunicatoare''.

Însușindu-și limba, copilul dobândește mijlocul prin care poate să realize comunicarea cu cei din jur în forme superioare, poate ajunge la cunoașterea cât mai deplină a realității obiective. Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar modifica relațiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare, l-ar împiedica, în mare măsură, să participe la o activitate sau alta, dacă nu s-ar organiza o muncă instructiv-educativă specială. Limbajul copilului preșcolar se dezvoltă masiv sub influența adulților cu care stabilește relații de comunicare din cele mai coplexe. Vocabularul copilului crește, numărând la vârsta de 6 ani circa 3500 de cuvinte, în condițiile în care există o preocupare  în această direcție din partea adulților. În mod spontan copilul iși însușește concomitent și structura gramaticală a limbii materne.

Atunci când nu au la îndemâna cuvinte potrivite pentru diversele situații, preșcolarii și le construiesc, pornind de la cele însușite de la adult. (Slama-Cazacu T,.1980).

Cuvintele sunt ca niște tăciuni care mocnesc pe vatră, în cenușă. Ca să se aprindă, au nevoie de tensiunea noastră spirituală, de respirația noastră, de inima și plămânii unui vorbitor care, rostindu-le, le imprimă propria lui personalitate. Copilul preșcolar – receptorul – se află la un anumit nivel de asimilare a textului literar, nivel condiționat atât de particularitățile de vârstă cât și de factorii legați de nivelul socio-familial.

Comunicarea nu presupune neaparat folosirea exclusivă a limbajului verbal. Comunicăm nonverbal cu ajutorul expresiilor feței, al gesturilor, al mișcărilor corpului. Comunicăm, deci și atunci când tăcem sau pur și simplu dăm din umeri, schițăm un zâmbet, facem un semn cu un deget, cu mana …..Căile de comunicare nonverbală sunt reacții pe care de multe ori nu le conștientizăm, dar care sunt evidente pentru cei din jur; alteori se poate recepționa mesajul din inflexiunile vocii interlocutorului, aceasta fiind cazul unor elemente de paralimbaj.

În grădinița de copii se pot practica exerciții și jocuri de comunicare nonverbală, prin care se dezvoltă și se extind relațiile de cooperare între preșcolari, stimulându-se totodata atenția și creativitatea copiilor.

Pentru educatoare este foate important să cunoască semnificația unor gesturi și atitudini corporale ale copiilor care pot traduce intenții, relații, trăiri; de mici copiii utilizează coduri nonverbale, distincte, care la sosirea în grădiniță, au o importanță însemnată pentru integrarea lor în colectivitate.

Gesturile și mimica sunt mai frecvente și mai numeroase la copil decat la adult. Diferite posturi faciale exprimă stări sufletești "mirare, bucurie, întristare” pe care copiii le redau privindu-se în oglindă sau încercând să mimeze ceea ce i s-a sugerat. Simpla trecere a palmei prin fața ochilor, urmată de schimbarea voluntară a mimicii, alternarea stărilor de veselie, tristete, uimire îi amuză pe copii. Măștile ce exprimă diferite stări emoționale, pot fi confecționate împreună cu copiii și utilizate în jocuri de creație, în dramatizări și scenete. Canalele nonverbale ne sugerează un evantai extrem de larg de factori care contribuie la dezvoltarea relațiilor dinte copiii aceleiași grupe, precum și la extinderea relațiilor cu colegii din alte grupe. Pentru analizarea aspectelor cooperării din interiorul grupului de copii, în timpul rezolvării unei probleme comune, se pot organiza jocuri nonverbale prin care se dezvoltă interdependența pozitivă.

Prin diversitatea și natura activităților de comunicare verbal și nonverbal propuse, instituția preșcolară contribuie la procesul de cunoaștere, formare și educare prin interrelationare, la adaptarea și socializarea copiilor, la dezvoltarea relațiilor de coopere între aceștia.

Cei mai mulți dintre noi consideră că dacă au formulat mesajul prin care transmit ceea ce doresc sau dacă își exprimă cu convingere opiniile sunt pe deplin înțeleși. De fapt, lucrurile nu stau așa deoarece, involuntar, strecurăm în mesajul nostru și alte valențe decât cele exprimate conștient. Aceasta deoarece comunicarea înseamnă mai mult decât a vorbi.

A comunica presupune a ști să asculți. Părinții și educatorii sunt primii care trebuie să stabilească o bună colaborare cu copilul. Pentru aceasta este nevoie să acordăm copilului atenție totală, să vadă că suntem interesați să-l ascultăm.

A comunica înseamnă a ști să îți exprimi emoțiile. Adoptarea limbajului responsabilității, care presupune exprimarea propriilor păreri și emoții fără a ataca interlocutorul, este modalitatea optimă de a deschide calea unei bune comunicări. În acest caz, nemulțumirea adultului trebuie să facă referire doar la comportamentul nedorit manifestat de copil, neincluzând și persoana acestuia.

A comunica presupune conștientizarea nevoilor celuilalt. Oferirea de soluții, amenințările, formularea de ordine, etichetarea, nu sunt decât modalități ineficiente de comunicare, ce provoacă reacții defensive ale persoanei căreia îi adresăm mesajul.

A comunica presupune cunoașterea de sine și stimă de sine. Deoarece o persoană cu imagine de sine săracă sau negativă va tinde să gândească, să simtă și să se comporte negativ, este foarte important ca noi să dezvoltăm copiilor o imagine de sine echilibrată încă din copilărie. Trebuie să reușim să-i dăm copilului sentimentul de acceptare necondiționată și de valoare să îi stimulăm încrederea în el însuși, și să îi sporim stima de sine.

A comunica presupune abilitatea de a rezolva conflicte. Camuflarea, negarea sau reprimarea conflictelor are efecte negative: scade implicarea în activitate, diminuează sentimentul de încredere în sine, polarizează pozițiile și duce la formarea de coaliții. De aceea conflictele trebuie, în primul rând acceptate (pentru că sunt o parte firească a procesului de comunicare) și apoi rezolvate (pentru a putea beneficia de efectele pozitive: creșterea capacității de adaptare la realitate, întărirea coeziunii grupului, oportunități de cunoaștere).

Procedând cu tact și respectând drepturile copilului, tratându-l cu considerație și înțelegere, vom modela personalități de care nu numai noi, părinții și educatorii, vom fi mândri, ci și ei și societatea în care se vor integra cu succes. Randamentul comunicării didactice nu se reduce la stăpânirea conținuturilor verbale. Pentru contemporaneitate, a fi pedagog înseamnă, înainte de toate, a ști să explici, să etalezi clar în fața elevilor un anumit conținut, să clarifici și să rezolvi metodic sarcini didactice, prin stăpânire a ceea ce Comenius spunea: „arta de a-i învăța pe toți totul”.

1.2.Bariere și blocaje în comunicarea didactică a educatorului în cadrul activităților cu copiii de vârsta preșcolară

„Nu tot ce spune se aude, nu tot ce se aude se înțelege și ceea ce se înțelege nu depinde numai de noi „(L. Șoitu)

Ori de câte ori scriem sau vorbim, încercând să convingem, să explicăm, să influențăm, să educăm sau să îndeplinim orice alt obiectiv prin intermediul procesului de comunicare urmărim întotdeauna câteva scopuri principale: să fim receptați (auziți sau citiți), să fim înțeleși, să fim acceptați, să provocăm o reacție (o schimbare de comportament sau atitudine). Atunci când nu reușim să atingem nici unul dintre aceste obiective, înseamnă că ceva în derularea comunicării nu funcționează corespunzător, adică ceva a interferat în transmiterea mesajelor. Orice interferează cu procesul de comunicare poartă denumirea de barieră în calea comunicării.

Comunicarea didactică, ca și comunicarea generală interumană, este supusă unor perturbări numeroase și variate. O analiză extinsă a acestora și o sistematizare riguroasă a lor ne oferă Dorina Sălăvăstru într-una din lucrările sale. Autoarea clasifică aceste perturbări astfel:

a. blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică (profesorul pe de o parte, elevul pe de alta);

b. blocaje determinate de relațiile social-valorice existente între participanții la relația de comunicare didactică;

c. blocaje determinate de particularitățile domeniului în care se realizează comunicarea didactică (D. Sălăvăstru, 2004).

Perturbările psihologice sunt analizate de D Șt. Săucan în lucrarea “Specificitatea comunicării didactice în contextul comunicării, 1999”. În drumul parcurs de mesajul științific, de la persoana-emițător la persoana- receptor, se produc multe pierderi ale stării inițiale a acestuia. Mai întâi, reținem că înțelegerea mesajului de către copii este dependentă de inteligența și capacitatea de înțelegere a acestora, precum și de cultura lor. Copiii cu un IQ mic nu vor putea recepționa, în mod adecvat, cunoștințele care li se predau, capacitățile lor cognitive mediocre reprezentând un factor blocant manifestat în relația de comunicare cu profesorul. Există, apoi, copii care nu au suficientă încredere în capacitățile personale, timizi, indeciși, care nu se pot implica în suficientă măsură în sarcina didactică. Aceștia necesită o intervenție plină de tact pedagogic pentru creșterea încrederii în ei înșiși. Oboseala, diferitele deficiențe (fizice, senzoriale etc.) produc și ele perturbări în comunicarea didactică.

La nivelul persoanei-receptor (copiii) pot apărea situații de neatenție, apatie, rumoare, fenomene perturbatoare care pot fi înlăturate printr-o atitudine fermă din partea educatorului, dar plină de atenție și respect față de copii pentru că altfel, dacă în relația de comunicare educator-copil nu există o încărcătură afectivă adecvată, copiii pot manifesta atitudini de retragere, de evitare, chiar de opoziție. Alte perturbări se produc în comunicarea didactică datorită educatorului. Există cadre didactice care nu respectă principiile didactice, cum este de exemplu principiul accesibilității. Aceștia realizează o comunicare abstractă, insuficient adaptată la nivelul de înțelegere al copiilor. Superficialitatea în pregătirea sarcinilor didactice, grabă, neatenția se repercutează negativ asupra relației de comunicare. La fel, trăsăturile negative de personalitate vor fi controlate. În grădiniță copiii nu trebuie să se simtă niște victime. Este corect ca ei să trăiască sentimente de securitate și de afecțiune.

Perturbările la nivelul canalelor de transmisie pot fi provocate, mai întâi, de tot felul de zgomote: declanșarea alarmei unui autoturism, șușotelile copiilor, căderea unei cărți sau rechizite pe dușumea, neadecvarea vocii educatorului etc. De asemenea, distanța prea mare a copiilor față de educatoare (în sălile de clasă spațioase sau amfiteatre) poate obstrucționa transmisia mesajului. Una dintre cele mai cunoscute perturbări ale canalelor de transmisie o reprezintă pronunția deficitară din partea profesorului care, în cursul transmiterii se poate amplifica. De asemenea, defectele de auz la unii elevi determină ca transmisia de la profesor să nu fie receptată în mod satisfăcător. Distorsiunile la nivelul canalelor de transmisie (zgomote, vibrații) perturbă fidelitatea transmisiei, între mesajul expediat și cel receptat nu se constată corespondența necesară. Se deteriorează astfel înțelesul cuvintelor, al propozițiilor, al sensului global al celor ce se comunică.

O serie de perturbări ale comunicării didactice sunt determinate de nestăpânirea în suficientă măsură a limbajului sau comunicării în contextul unor discipline școlare: matematică, fizică, biologie, filozofie etc, situație în care pentru a înțelege este necesar ca preșcolarii să înțeleagă cuvintele de specialitate din domeniul respectiv. Ei trebuie să fie posesorii unor competențe cognitive (pentru a înțelege informațiile științifice) dar și a unei competențe lingvistice (să cunoască sistemul respectiv de semne care exprimă conținutul de idei specializat). Evident că preșcolarii trebuie să învețe treptat limbajele respective, iar profesorii să folosească termenii pe care copii îi cunosc, respectând astfel regula de bază a oricărei comunicări, aceea ca interlocutorii să folosească același limbaj.

O altă condiție care stă la baza unei comunicări eficiente o constituie comunicarea pozitivă, ca rezultat al gândirii pozitive. Altfel spus, nu trebuie să avem o gândire exagerat de critică, de a penaliza necruțător orice greșeală și de a trece cu vederea peste aspectele pozitive. Desigur aceasta nu înseamnă că trebuie să încurajăm performanțele mai slabe ale copiilor ci să demonstrăm că suntem totdeauna deschiși dialogului, chiar și atunci când copilul greșește trebuie să comunicăm pozitiv găsind elementele demne de lăudat.

Capitolul 2. Optimizarea comunicării verbale și nonverbale cu ajutorul activităților extracurriculare

Educație și comunicare prin teatru de păpuși

,,Copilul care se joacă își dezvoltă percepțiile, inteligența, tendința de a-și experimenta instinctele sale sociale.’’ Piaget

Activitățile extracurriculare organizate de grădiniță au un conținut cultural, artistic, spiritual, științific etc. sau sunt simple activități de joc și de participare la viața și activitatea comunității locale. Teatru de păpuși ca și activitate extracurriculară, le formează copiilor o extraordinară capacitate de percepere, înțelegere, observare, perseverare și explorare a simțului abstractizării. Fie că se rezumă doar la vizionarea de spectacole de teatru, fie că îi au ca și protagoniști pe preșcolari, teatru de păpuși susține achiziționarea unor noțiuni de socializare, dar mai ales, ajută preșcolarii să conștientizeze propria capacitate de a acționa asupra realului. Prin participarea la un spectacol de teatru, prin interpretarea unui rol, copilul își surprinde părinții, educatoarea, dar, mai ales, pe sine însuși. Astfel, el se poate juca, dar nu așa cum fac adulții, ci într-un univers adaptat la capacitățile sale de înțelegere și memorare.

Folosirea în joc a proverbelor, a zicătorilor, reproducerea unor dialoguri hazlii din operele literare cunoscute plac mult copiilor și constituie mijloace de formare a unor trăsături morale pozitive. Varietatea lor tematică pune copilul în contact cu medii sociale, obiceiuri, relații sociale, răspunde setei sale de cunoaștere. Încetul cu încetul, atitudinea personală va fi subordonată mai întâi cerințelor anumitor norme estetice, desprinse din morala întâmplărilor hazlii din povești, zicători care vor fi subordonate la rândul lor normelor estetice și normelor de conduită social. Prin joc, copilul devine actor imitând realitatea, devine regizor urmărind acțiunile celorlalți, evidențiind că actul educațional este un teatru de păpuși.

Înclinația copiilor de a da viață obiectelor împrumutându-le intenții sau de a-și atribui roluri, oferă un vast teren de acțiune pentru dezvoltarea imaginației și a intelectului, fiind totodată și o plăcere care facilitează deschiderea către societate și o motivație care permite maturizarea afectivă. Prin urmare, copilul va căpăta astfel stăpânirea de sine, necesară în procesul de construcție a personalității, iar teatrul de păpuși devine pentru copii o formă veritabilă de educație. Jocul de-a teatrul îi ajută să se deprindă cu spațiul și spațiile, cunoașterea propriului corp, exercițiul imaginației, capacitatea de se asculta pe sine și pe ceilalți, rigoarea, sensibilitatea, modestia, asumarea riscului. Punând mai mare accent pe cunoștințe decât pe nevoile emoționale, se creează o prăpastie între corp și spirit. Sensibilitatea este abandonată, procesul instructiv-educativ derulându-se în detrimentul acesteia. Rolul nostru este, prin urmare, acela de a regăsi această sensibilitate naturală, apoi de a o ghida și, în final, de a o cizela.

Participând la spectacolele de teatru de păpuși, copiii socializează, își stimulează inteligența și creativitatea. Teatrul educă prin oferirea unui câmp de acțiune și de afirmare a personalității, iar copilul are satisfacția exprimării conduitelor achiziționate și a vieții social-afective. Scenetele de teatru au un rol important în dezvoltarea și educarea copilului pe plan cognitiv, afectiv, moral, estetic, volitiv, fiind totodată un mijloc de socializare a preșcolarilor. Valoarea scenetelor rezidă între îmbinarea dintre formativ și informativ, util și plăcut în conținutul educativ al acestora. Spectacolele de teatru de păpuși influențează dezvoltarea copilului din punctul de vedere al educației intelectuale, morale, estetice, fizice.

Farmecul copilăriei se desfășoară, până la un moment dat, între lumi paralele: una reală și alta imaginară.În cea imaginară totul este posibil.

Ce-i cu Moș Crăciun ori cu Iepurașul de Paști? Ei fac parte din mirifica lume țesută din poveste, din ireal și real, iar noi nu facem altceva decât să aducem un fragment din lumea basmelor, din atmosfera fantastică a miturilor din jurul puiului de om. Iar dacă a venit timpul înțelegerii, este datoria noastră să nu distrugem, cu bună știință, această lume frumoasă, ci să prelungim nevinovăția și farmecul copilăriei. Nu vom putea măsura niciodată puterea de balsam pentru copii a minunatelor povești ale lui Creangă, Ispirescu, Andersen, frații Grimm, a colindelor ascultate în taină în vremurile trecute, a obiceiurilor și tradițiilor românești de o inestimabilă valoare artistică.

Copilul, întâmpinat de prospețimea trăirilor estetice, se apropie de un personaj sau altul din basm ori poveste, învață și apoi se joacă, atribuindu-și titluri de noblețe, capabile să întrețină efortul de învățare.

Am ales această modalitate (teatru) pentru a face, într-un mod plăcut, cunoscută copiilor literatura destinată lor, pentru a descifra cu ei tainele limbii române, frumusețea ei; prin teatru copiii își însușesc vorbirea corectă, fluentă, nuanțată, expresivă și completează textul cu experiențe proprii.

Teatrul implică activități didactice integrate (ed. limbajului, act. practice, ed. muzicală, ed. pentru societate etc.) cât și activități didactice interactive.

Activitățile de acest gen oferă posibilitatea aprofundării comunicării, posibilitatea de a găsi cele mai potrivite modalități de stimulare a comunicării orale, a expresivității și creativității.

Problematica educației dobândește în societatea contemporană noi conotații, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieții sociale. Accentul trece de pe informativ pe formativ, educația depășește limitele exigențelor și valorilor naționale și tinde spre universalitate. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversității umane. Astfel, fără a nega importanța educației de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educația extracurriculară își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalității tinerilor.

Educația de dincolo de procesul de învățământ apare sub două aspecte: educație informală, reprezentând influențele incidentate ale mediului social transmise prin situațiile vieții de zi cu zi și educația nonformală, care se realizează fie în sistemul de învățământ, fie în cadrul unor organizații cu caracter educativ.

Activitățile extracurriculare organizate de grădiniță au un conținut cultural, artistic, spiritual, științific etc. sau sunt simple activități de joc și de participare la viața și activitatea comunității locale.

Spectacolele de teatru, ca și activități extracurriculare, le formează copiilor o extraordinară capacitate de percepere, înțelegere, observare, perseverare și explorare a simțului abstractizării. Fie că se rezumă doar la vizionarea de spectacole la teatru, fie că îi au ca și protagoniști pe preșcolari, scenetele de teatru de păpuși susțin achiziționarea unor noțiuni de socializare, dar mai ales, ajută preșcolarii să conștientizeze propria capacitate de a acționa asupra realului.

La această vârstă, foarte bogată și expresivă, imaginația este pronunțat afectivă și constituie baza psihologică a receptării imaginii artistice. Întreaga activitate a preșcolarului are un conținut afectiv intens, în viața lui psihică delimitîndu-se tot mai mult sentimente de care copilul devine conștient.

Programele distractive, serbările, șezătorile sunt activități care răspund unei duble necesități psiho-pedagogice: de a asigura odihnă activă copiilor și de a exersa capacități psiho-fizice ale acestora. Ele continuă, aprofundează și valorifică activitățile de învățare dirijată sau la alegere. Valoarea scenetelor rezidă între îmbinarea dintre formativ și informativ, util și plăcut în conținutul educativ al acestora. Scenetele de teatru influențează dezvoltarea copilului din punctul de vedere al educației intelectuale, morale, estetice, fizice.

Jocul dramatic este o școală a sincerității, a rigorii și a onestității necesare, deoarece oferă fiecărui individ posibilitatea de a fi el însuși, și totodată, actorul propriei sale existențe. Acest joc îi asigură deci copilului o bază solidă pentru a deveni adultul sigur pe sine pe care societatea și-l dorește.

Rolul teatrului de păpuși în activitățile din grădiniță

Teatrul contribuie la stimularea fanteziei copiilor, care, alături de cunoștințele dobândite, îi va ajuta, ca adulți, să-și împlinească visele, idealurile și proiectele, indiferent dacă domeniul de activitate va fi știința, tehnica sau arta. În cadrul teatrului de păpuși accentul cade pe ascultarea citirii model a adulților și pe însușirea în mod corect a unor construcții verbale . Participarea copiilor la un teatru trebuie să fie în concordanță cu opțiunile lor. Se elaborează un plan de activitate, care devine funcțional sub raport educativ, dacă acțiunile prevăzute sunt subordonate obiectivelor educative urmărite. Munca de selectare a unui text îi revine aproape în exclusivitate îndrumătorului. Foarte adesea, în mod spontan, copiii, după ce ajung să cunoscă bine o poveste, doresc să devină actorii ei. Copiilor trebuie să li se permită să mânuiască păpușile, deși marionetele, care sunt foarte distractiv de privit, sunt de obicei prea complicat de manipulat de către copii. Adesea copilul va spune lucruri pe care nu le-ar fi dezvăluit în alte situații. Dacă suntem atenți la ce spun copiii și observăm jocul lor cu păpuși, putem afla multe lucruri despre felul în care gândesc și sunt ei .

Programul distractiv din grădiniță, prin multitudinea de forme și posibilități de realizare, influențează refacerea energiei nervoase prin ceea ce numim „odihnă plăcută”; este un foarte bun prilej de afirmare și verificare a aptitudinilor copiilor și contribuie la închegarea colectivului.

În acest program, un loc aparte îl ocupă teatrul, sub diferite forme: de masă, cu păpuși pe deget, cu păpuși pe mână, pe băț sau cele mănuite de sfori de către păpușar.

„Lăsați visele copilăriei” este un motto care ar putea să devină un îndemn pentru toți cei care sunt chemați să educe preșcolarii prin această formă de activitate, deoarece educația nu se poate desăvârși fără influențele artistico- estetice.

Teatrul de păpuși are o deosebită importanță practică (privind atât din punct de vedere pedagogic cât și psihologic). Este un mijloc de educație prin care se acționează cu ușurință, în joacă, direct și, în același timp, puternic asupra vieții afective a copilului. Eficiența sa poate fi explicată prin caracterul său simbolic, aspectul de poveste al acțiunii piesei corespunzând gândirii simbolice, creatoare a copilului.

Teatrul de păpuși exercită o puternică influiență asupra dezvoltării personalității copilului preșcolar. Elementul cel mai important este păpușa, un obiect ce capătă viață când este mânuită de actor. Mișcările dinamice ale acestuia îi dă vitalitate. Această păpușă este înrudită cu cea mai cunoscută și dragă jucărie a copilului. Așadar, între ea și copil se stabilește ușor un raport de încredere. În fața ei copilul se simte liber, inhibițiile, timiditatea dispar, nu mai este stingher. Dimpotrivă, este oricând gata să se identifice cu ea. Modul de comportare a păpușii, ceea ce spune și ce reprezintă ea are o mare putere de convingere asupra copilului. De aceea păpușa este considerată un mijlocitor ideal între educator și copil.

Faptul că cei mici vorbesc mai liber și cu mai multă siguranță atunci cănd au interlocutor o păpușă pe mănă, decât atunci când se adresează adulților și tovarășilor de joacă se explică prin idea că înainte de a se juca cu alți copii și înainte de a putea vorbi cu adulții, copilul se joacă cu păpuși este obișnuit cu ea și îi vine ușor să se identifice cu ea. Starea de „ca și când” –explică atitudinea față de joc a copilului; când joacă pe Scufița Roșie trebuie să răspundă mamei ca și când ar vorbi însăși Scufița Roșie.”

Prin conținutul fragmentelor, poveștilor, scenetelor, teatrul de păpuși are un aport substanțial în dezvoltarea personalității copilului. Prezentând fapte pozitive și negative se oferă copiilor multiple posibilități de a rezolva problemele lor. Pe cei mai mari, păpușa îi poate îndemna să aducă justificare unui anumit comportament, să-l judece ori să mărturisească varianta adevărată. Însușirea deprinderilor de comportare și adaptarea la situații noi se produce mai ușor și mai rapid prin intermediul păpușii. Jocul- dramatizare din grădiniță oferă copiilor prilejul de a realiza practicarea regulii, la această vârstă copiii nu înțeleg necesitatea comomportamentului două reguli, ei și le însușesc doar prin imitare, prin exemplu; întâlnim în aceste dramatizări personaje : politicoase, harnice, prietenoase, afectuoase etc. Aceste secvențe îi pun pe participanți să execute efectiv astfel de acte (politețe, bunătate….), contribuind la interiorizarea acestor comportamente.

De aceea, în activitatea de la clasă trebuie să căutăm să stimulăm preșcolarii să transpună poveștile, basmele, poeziile pe roluri sau filmele în planul jocului și să le punem la dispoziție păpuși ce întruchipează eroi ai basmelor îndrăgite, animale, jucării confecționate prin aportul copiilor și alte obiecte de recuzită: căsuță, copaci, flori soare, norișori etc.

Bazăndu-ne pe predilecția copiilor mici pentru joc și pe bucuria reîntâlnirii cu eroii dragi, trebuie să introducem și să folosim în activitățile din grădiniță spectacolul de teatru, chiar și prin prezența unei singure păpuși, în diferite etape:

-introducerea în activitate

-povestirea unei întâmplări de către păpușă

-jocuri didactice sub formă de teatru de păpuși

-serbările copiilor, alte evenimente importante.

Apreciind aportul teatrului la dezvoltarea armonioasă a copiilor, le trezim copiilor dorința de a învăța și ei să mânuiască păpușile. Atunci când este mânuită de ei, păpușa, care acționează ca un simbol, le dă posibilitatea să-și dezvolte musculatura fină a măinilor, capacitatea de coordonare în plan motric, să dea frâu liber fanteziei, creativității. Jocuri precum ”Pe scenă”, La spectacol, „Micii actori” –au un important rol in dezvoltarea planului perceptiv, al activării reprezentărilor. Este solicitată și antrenată forța fizică, vigoarea, suplețea și rapiditatea, cât și coordonarea, echilibrul, orientarea spațială, abilitatea în folosirea diferitelor părți ale corpului. În același timp, jocul cu păpușa solicită coordonarea: oculo-motorie, audio- motorie, sensibilitatea cutanată, presiune, tact.

Apreciez ca un fapt pozitiv în noul curriculum, că lasă educatoarei o largă posibilitate de a aplica original, creator, raportat la specificul local și condițiile grădiniței; s-a renunțat la conținuturile seci în favoarea celor plăcute, îndrăgite de copii, cu o bogată încărcătură emoțională. Astfel, aceste spectacole îmbogățesc viața sufletească a copiilor, umplu atmosfera grădiniței de bucurie și veselie, dau un colorit viu afectivității preșcolarului; ele sunt un veritabil exercițiu pentru copii de a-și exersa vorbirea, a-și activiza vocabularul, de a-l îmbogăți într-un mod plăcut; în aceste ocazii copiii își perfecționează exprimarea care devine mai fluidă, mai nuanțată și fără rețineri.

Conștienți de menirea dascălului care, în grădiniță pune temelia formării armonioase a personalității copilului, trebuie să oferim preșcolarilor un model de exprimare literară.

Avem întotdeauna în vedere legătura vie dintre acțiune și cuvânt, educatoarei revenindu-i sarcina de a valorifica specificul atașamentului pentru concret în vederea stimulării tuturor peoceselor de interiorizare a acțiunii prin limbaj; astfel, prin expresia ei directă, plastică și sugestivă, literatura va exercita o înrâurire enormă asupra gândirii copilului (gândirea concretă a copilului este încă dominantă iar putința conceptualizării este încă o perspectivă îndepărtată).

Cea mai potrivită intermediară între micii ascultători ori „actori” și acest imens „material de viață artistic” realizat este educatoarea care, prin pregătirea ei profesională poate dobândi rezultate minunate în dezvoltarea intelectuală, morală, estetică, pentru pace, pentru societate.

Pentru a putea utiliza literatura pentru copii în spectacolele de teatru cu rezultate optime este necesar ca educatoarea să cunoască caracteristicile acestei specii, baza reală a unui basm, de exemplu, originea și semnificația elementelor fantastice, personajele și caracterele lor, cât și rolul compoziției și al limbii basmelor, ca mijloc de exprimare a comținutului de idei. Când ne preocupă paleta largă a literaturii pentru copii, ne gândim întotdeauna la ceea ce se poate dobândi maximal la această vărstă prin contactul copiilor cu expresia literară, pe temeiul caracteristicilor definitorii ale acestei etape din viața copilului și în perspectivă. Este unanim acceptat că factorii culturali exercită o influiență considerabilă în formarea personalității copilului.

Prin modul în care se organizează și desfășoară activitățile distractive, se realizează principalul obiectiv, de a dezvălui copiilor frumusețile limbii, muzicalitatea ei. Sensibilizarea preșcolarilor la aceste calități ale limbii române constituie o premisă pentru o viitoare receptare mai profundă a literaturii. Din cerințele actuale ale societății românești decurge necesitatea de a îmbogăți cât mai mult experiența copiilor cu materiale diverse, persoane; de a-i încuraja prin stimuli vizuali, auditivi, olfactivi, tactili cât mai diferiți, de a-i încuraja să-și exercite capacitatea motorie, să vorbească, să cânte să asculte să aștepte.

Într-un colectiv de copii, intimitatea se poate crea printr-o trăire comună a veseliei. Un spectacol bine făcut produce bună dispoziție, îi stimulează să povestească, să converseze, să comunice. La repetiții ei își exersează exprimarea clară, narativă, cu glas tare, putând să-și aprecieze rezultatele după înregistrări efectuate de educatoare.

Copiii grădiniței se joacă bucuroși „De-a teatrul”, “De-a filmul”, merg deseori la spectacole și de aceea caută să redea trăirile de acolo în jocurile lor, materializăndu-și intențiile în jocurile de creație, jocurile de rol. Ei îmbogațesc aceste jocuri prin prisma celor văzute la teatrul de păpuși.

Pentru noi, jocul acesta este un mijloc de completare a reprezentărilor, de fixare a noțiunilor, de adâncire a cunoștintelor, de formare a deprinderilor. Datorită păpușilor folosite, dialogul devine mai liber și capătă o expresie mai puternică. Prin teatru copii își însușesc vorbirea corectă, expresivă și completează textul cu experiențele lor proprii. Cu ajutorul jocurilor cu subiecte din povești ,copilul pătrunde mai adânc în lumea sentimentelor și a trăirilor din basm, povestire. Preșcolarii iau atitudine, gândesc, simt și acționează la fel cu personajele, manifestându- se ca în fața unei persoane reale, concrete și trăind sentimente de compasiune față de eroi. Prin aceste jocuri copiii devin mai comunicativi, mai sociabili, timiditatea dispare și devin mai încrezători în puterile lor. Jocurile de creație contribuie foarte mult la dezvoltarea intelectuală a copilului, la formarea în ansamblu a personalității și la dezvoltarea morală a preșcolarului. Copilul se identifică cu personajul respectiv, își trăiește sincer rolul, simțind puternic ceea ce întruchipează. Poveștile, prin conținutul lor, trezesc în sufletele copiilor admirația față de tot ce este nobil și măreț, educându-se astfel modestia , optimismul. Astfel copiii deprind să manifeste grijă față de alții, să nu atragă prea mult atenția asupra lor, să-și manifeste spiritul critic și autocritic. Tot cu ajutorul poveștilor se evidențiază necesitatea vieții în colectiv, a relațiilor corecte dintre membrii unui grup. Povești precum ,,Cei trei purceluși’’, ,,Cenușăreasa’’, ,,Punguța cu doi bani’’, ,,Fata babei și fata moșului’’, ,,Căsuța din oală’’, ,,Cei trei purceluși’’ au o acțiune indirectă asupra conștiinței copilului , dar constituie exemple hotărâtoare în formarea personalității copilului. Teatrul de păpuși, teatrul de marionete, teatrul de umbre permit eductoarei să prezinte în fața copilului scene din poveste sau unele aspecte din viața de toate zilele. Valoarea artistică a pieselor prezentate și a interpretării lor contribuie foarte mult la educația estetică a copilului. Teatrul de păpuși este un teatru în care actorul ascuns privirilor spectatorilor își alege o formă deosebită de a înfățișa publicului viața personajelor. Această formă, i-o oferă păpușa. Marele avantaj al teatrului de păpuși este modalitatea lui datorită simplității cadrului și tehnicii de folosire. O formă pregătitoare teatrului de păpuși mânuit de preșcolari a fost păpușa pe baston, mișcată de jos cu ajutorul unui baston. Teatrul de marionete constituie tot o formă a teatrului de păpuși , dar în loc de a se mânui fiecare păpușă , mișcarea se imprimă prin acțiunea unui complex de sfori de care sunt legate păpușile . Mânuirea acestor păpuși este de competența persoanelor special pregătite. Teatrul de umbre reprezintă forma cea mai simplă a teatrului de păpuși și se poate confecționa oriunde, cu cele mai simple mijloace.

Dramaturgia pentru copii, sub forma spectacolelor de teatru poate constitui unul din cele mai puternice mijloace de influențare asupra sentimentelor și convingerilor morale, asupra imaginației, a gustului estetic și a caracterului uman în formare. Punerea în scenă a povestirilor cunoscute de copii are scopul de a adânci impresiile dobândite prin povestire și de a retrăi viața și frământările personajelor.

Deoarece în dramatizări sunt redate stările sufletești ale personajelor prin mișcare și mimică se dezvoltă foarte mult spiritul de observație, discernământul, puterea de analiză a preșcolarului.

De asemenea dramatizările contribuie la dezvoltarea copiilor din punct de vedere intelectual, fiind stimulate diferite procese psihice. În cazul dramatizărilor, educatoarea devine regizor, urmărind respectarea momentelor impuse de logica desfășurării acțiunilor. Dramatizările organizate cu ajutorul educatoarei pot fi executate apoi de copil în mod independent. Dramatizarea constituie un model și un stimulent pentru dezvoltarea jocurilor de creație cu subiecte din povești, trecerea făcându-se treptat pe măsură ce preșcolarii își îmbogățesc experiența.

Jucăriile teatrale-teatrul de umbre, teatrul de păpuși, marionetele , grupurile pentru jocuri ce reprezintă creația dramaturgică a copilului conduc copilul spre propriul său joc teatral, îi îmbogățesc enorm percepția artistică și le oferă un material interesant sub raportul conținutului.

Un rol important în dezvoltarea preșcolarului îl are limbajul, el însuși înregistrând în această perioadă transformări la toate nivelurile limbii –lexical, fonetic, gramatical și al expresivității.În această perioadă dominant este limbajul situativ, având un caracter concret delimitat de limitele experienței senzoriale, aflându-se sub influența directă a realității momentului . Treptat copilul trece la un limbaj contextual, fiind capabil să relateze ce a văzut , să redea acțiunea.

Pe parcursul preșcolarității, raportul dintre aspectul situativ și cel contextual al limbajului se schimbă în favoarea celui de-al doilea, dar ele coexistă.

Activitatea artistico-plastică influențează limbajul prin însuși actul de exersare a vorbirii în diferite momente ale activității.

În aprecierea lucrărilor proprii sau ale colegilor, copiii își formează un anumit discernământ artistic. Prin însușirea modalității artistice de exprimare, alături de celelalte modalități, omul se exprimă creativ, conturează personalitatea sa. Structura formală și informală a grupului de copii din grădiniță generează un climat psihosocial în care fiecare copil este în același timp spectator și actor al tuturor întâmplărilor ce au loc aici. Pe măsura acceptării și conștientizării unor reguli și norme de comportare, relațiile interpersonale se diversifică și se îmbogățesc în conținutul lor informațional. Copilul este în stare să realizeze o selecție în relațiile sale interpersonale , considerându-i pe unii partenerii săi, prieteni sau rivali, ca într-o piesă de teatru. Sistemul relațiilor interpersonale constituie fondul pe care încep să se contureze trăsăturile caracteriale.

Filosoful Cezar Barzea considera că nu se poate trece cu vederea faptul că situațiile educative sunt ele însele o creație perpetuă, că ele nu se repetă niciodată identic, ci se adaptează mereu persoanelor participante, că educația este ea însăși ,,un miracol, devenire, speranță’’, că rolul educatorului este în mare măsură asemănător actorului de teatru. Arta educației include de asemenea ,,arta de a înțelege motivația și maniera de a fi a partenerilor…. , proiecție interpersonală și empatie, capacitatea de a sesiza și înțelege aspirațiile și problemele copiilor.’’ Bîrzea, Cezar, Arta și știința educației, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1995, pg 142.

2.3 Formarea la preșcolari a competențelor comunicative prin intermediul teatrului de păpuși

,,Să ții în palmă sufletul unui copil este cu siguranță un privilegiu; să fii important în viața unui copil este, poate, un dar divin . “

(J.J. Rousseau)

Noțiunea de competență de comunicare a evoluat foarte mult, înglobând astăzi domenii de cunoaștere din ce în ce mai vaste. Consiliul Europei consideră că există șase componente în aptitudinea de comunicare: competența lingvistică, competența socio-lingvistică, competența discursivă, competența socio-culturală, competența strategică și competența socială. Competență de comunicare este considerată de mulți autori ca o capacitate globală care cuprinde capacități comunicative ale indivizilor dobândite de-a lungul vieții. Acestea pot fi îmbunătățite prin aplicarea unei metodologii speciale care ar contribui la dezvoltarea competenței de comunicare.

Școala are o singură finalitate – pregătirea elevului pentru activitatea ulterioară, dezvoltarea competențelor acestuia. Astfel, elevul studiind de-a lungul anilor, trebuie să ajungă o persoană capabilă de a se orienta în viață prin comunicarea eficientă în diferite situații, o personalitate cu un ansamblu de cunoștințe, atitudini și competențe de comunicare formate pe parcursul școlarității.

Formarea competențelor de comunicare presupune formarea următoarelor deprinderi de:

ascultare activă;

dialogare;

însușire și folosire a formulelor de politețe;

dezvoltare a capacității empatice;

dezvoltare a comunicării asertive.

respectare a normelor de comunicare orală

cunoaștere a limbajului non-verbal și paraverbal.

Atât latura instructivă, cât și cea formativă a procesului de învățământ pot fi realizate, mai temeinic și mai plăcut, prin jocul didactic. În vederea însușirii noțiunilor privitoare la componentele comunicării voi reda câteva tipuri de exerciții, înfăptuite prin jocuri de rol. Aceste tipuri de exerciții contribuie la formarea deprinderilor de a formula corect o întrebare și de a da răspunsuri adecvate situației de comunicare. Nu este numaidecât necesar să urmăm un scenariu. Putem mânui păpușile și fără a juca personaje cunoscute. Copiilor le este necesar doar crearea mediului adecvat pentru a-și imagina tot felul de personaje și de a începe un dialog cu acestea. Piesele de teatru de păpuși contribuie la stimularea capacităților creatoare. După cum afirmă Psihologul P.Oberon, ori de câte ori un copil pus în fața unei probleme, restructurează datele problemei sau imaginează procedeul ce conduce la o soluție, el înfaptuiește o inovație.

Deasemenea, există jocuri de rol care contribuie la:

dezvoltarea auzului fonematic;

îmbogățirea si activizarea vocabularului;

formarea și dezvoltarea flexibilității si fluidității vorbirii;

formarea limbajului conceptual;

stimularea capacităților creatoare.

Ca să poată vorbi corect, un copil trebuie să perceapă sunetul, să-l articuleze și apoi să-l pronunțe cu claritate, cu exactitate, cu expresivitate și siguranță.

Pentru consolidarea deprinderii de a pronunța corect sunetele și grupurile de sunete mai dificile, cuprinse în structura cuvintelor, pentru exersarea auzului fonematic, există diferite jocuri imitative, în funcție de păpușa aleasă. În acest joc se pot selecta păpușile care reprezintă diferite animăluțe. Preșcolarii recunosc animalele după sunetele ce le emit, le vor imita, ajungând prin repetari, la pronunțarea corectă a sunetelor componente ale onomatopeelor.

Jocurile didactice pot fi folosite cu succes pentru îmbogățirea și activizarea vocabularului, dând copiilor posibilitatea să-și manifeste creativitatea.

Jocurile de rol folosite pentru îmbogățirea și activizarea vocabularului sunt foarte importante deoarece a-ți cunoaste limba înseamnă a fi capabil să exprimi corect și precis tot ce gândești, simți ori știi. Precizia si expresivitatea comunicării sunt date în cea mai mare măsură de calitatea vocabularului utilizat. Îmbogățirea vocabularului copiilor este una din sarcinile prioritare pe linia cultivării exprimării, sarcină care se realizează în cadrul tuturor disciplinelor din școală.

Teatrul de păpuși constituie un mijloc de a creea copiilor buna dispoziție, se verifică și se precizează unele cunoștințe, se îmbogățeste vocabularul, fiind însoțit de un dialog între educatoare și copil. Astfel povești ca ,,Ursul păcălit de vulpe’’, ,,Capra cu trei iezi’’ , ,,Scufița Roșie’’, ,,Șoricelul cel prostuț’’, Cei doi arici’’, ,,Iepurele și ariciul’’ se pot transpune cu ușurință în teatru de păpuși.

Poveștile, basmele oferă posibilitatea familiarizării copiilor preșcolari cu relațiile de sens, cu polisemia, cu armonia. Povestea despre fata babei și fata moșului , arată copiilor opoziția de sens * harnic-leneș, bun-rău, frumos-urât*.

Jocurile de rol prin teatru de păpuși influențează fluența vorbirii, dar la rândul ei aceasta influențează favorabil dezvoltarea capacității analitico-sintetice a scoarței cerebrale, fără de care nu este posibilă "Învațarea școlară".

Și pentru că în conștiința noastră jocul este opus seriozității, adresăm acelora care cred mai puțin în valoarea jocului, invitația de a reflecta asupra următoarelor cuvinte ale cărturarului Johan Huizinga:

„Jocul este ceva specific. Noțiunea de joc ca atare este de un ordin superior celei de seriozitate. Pentru că seriozitatea încearcă se excludă jocul, dar jocul poate, foarte bine, să includă în el seriozitatea.”

Partea a II-a – Demersuri de cercetare

Capitolul 3. Organizarea cercetării

3.1 Obiectivele și ipoteza cercetării

Obiectivele cercetării: Ca obiective ale cercetării, pornind de la ipoteza stabilită mi-am propus ca în cadrul tuturor activităților pe care le voi desfășura în grădiniță să vizez identificarea modalităților în care putem îmbunătăți rezultatele în ceea ce privește nivelul de dezvoltare al limbajului copiilor preșcolari sub aspectul expresivității, corectitudinii exprimării și din punct de vedere gramatical, la grupa mare prin utilizarea teatrului de păpuși.

Prin urmare, obiectivele cercetării vor face trimiteri în mod special la această categorie de activitate din curriculum-ul preșcolar, fără a se exclude oportunitățile utilizării lor în cadrul altor categorii de activități și domenii experiențiale, cum ar fi educație pentru societate, activități de dezvoltare personală, activități liber alese etc.

O1: Organizarea unui program de activități axate pe dramatizări, teatru de păpuși, povestiri ș.a., prin care să se stimuleze dezvoltarea capacităților de comunicare la preșcolari.

O2: Măsurarea (evaluarea) efectelor teatrului de păpuși în dezvoltarea socială a preșcolarului și, în special, în educarea limbajului;

O3: Îmbogățirea culturii psihopedagogice a educatoarelor și a competențelor de specialitate cu cele mai noi concepții despre teatru de păpuși și joc de rol.

De asemenea, voi urmări utilizarea la grupul experimental, în mod constant, a unor strategii variate, atractive, bazate pe teatrul de păpuși, ca factor determinant al dezvoltării capacităților de comunicare la preșcolari, reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora.

Ipoteza cercetării

Utilizarea teatrului de păpuși ca principală formă de derulare a activităților de comunicare determină optimizarea caapcităților de exprimare verbală și nonverbală, ceea ce va asigura creșterea performanțelor preșcolarilor.

Deși paleta metodelor și tehnicilor didactice pentru realizarea acestor obiective este foarte largă și ofertantă, lucrarea de față își propune să investigheze influența teatrului de păpuși asupra realizării lor, întrucât aceste metode au o serie de avantaje: mari valențe în direcția receptării și sensibilizării copiilor preșcolari față de conținutul și mesajul operei literare; formează și dezvoltă capacități operaționale și comportamentale; transferă cunoștințe din plan teoretic în plan practic; dezvoltă spiritul de cooperare; angajează atât copiii timizi, cât și pe cei slabi; stimulează curentul de influențe reciproce, ceea ce duce la creșterea gradului de coeziune în colectivul grupei, precum și la întărirea unor calități morale (răbdare și tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinste și autocontrolul); dobândirea unor comportamente legate de îndeplinirea unor viitoare funcții sau responsabilități socio-profesionale, în funcție de temă. Teatrul de păpuși reprezintă metoda dominantă în cadrul strategiilor pentru desfășurarea unora dintre activitățile de educarea limbajului, dar ele vor fi îmbinate și cu alte metode si procedee didactice, în funcție de tema, baza materială, obiectivele urmărite etc.

3.2 Variabile independente și dependente

Mi-am propus ca variabilă independentă să fie teatrul de păpuși în optimizarea comunicării verbale și nonverbale la grupa mare, iar varianta dependentă, rezultatele copiilor de la grupul experimental în ceea ce privește dezvoltarea limbajului și corectitudinea exprimării orale.

3.3 Metode de cercetare utilizate

Locul de desfasurare a cercetarii

Cercetarea s-a desfasurat la Gradinita cu Program Prelungit Neagra Șarului, unde mi-am desfășurat activitatea ca educatoare și Grădinița cu Program Prelungit Șaru Dornei. Cadre didactice implicate în cercetare: ed. Carpea (Dumbravă) Liliana si ed. Pața Anca-Maria.

În cadrul cercetării am insistat pe folosirea urmatoarelor metode: observația, experimental psihopedagogic, analiza produselor activității copiilor, pe care le voi prezenta succint in continuare.

Observația – a avut drept scop surprinderea unor elemente ale comunicării atât în activitățile liber alese în care copilul se manifestă spontan și liber mai aproape de ceea ce este mai puțin controlat și cenzurat, cât și în cadrul activităților comune desfășurate cu întreaga grupă de copii sub îndrumarea directă a educatoarei.

Analiza produselor activității copiilor – a adus informații utile despre abilități, creativitate, imaginație, gândire, memorie. Au fost adunate într-un portofoliu al fiecărui copil desenele, colajele, exercițiile grafice, artizanatul, confecționate de-a lungul anului, care pot informa despre realizările și evoluția în timp a aptitudinilor.

Experimentul a constat în măsurarea efectului, produs ca urmare a introducerii jocului teatrului de păpuși.

Experimentul psihopedagogic s-a desfășurat în perioada 11 septembrie 2017-2 februarie 2018, sem I al anului școlar 2017-2018, folosind tehnica grupelor paralele (experimentală și de control), având același număr de subiecți și fiind aproximativ egale din punct de vedere al vârstei.

3.4 Eșantionul de subiecți

În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei specifice formulate, am cuprins în cercetare un număr de 40 de copii cu vârste cuprinse între 5-6 ani care au frecventat în anul școlar 2017-2018 grădinița. Cei 40 de copii supuși investigării noastre sunt din grupa mare.

Prima grupă, numită Grupa A (grupa experimentală), este formată din 20 de copii cu vârste cuprinse între 5-6 ani din care 8 băieți și 12 fete de la Grădinița cu program prelungit Șaru Dornei. (Figura nr. 1). Din cei 20 de copii ai grupei A, 12 provin din familii organizate cu relații armonioase, 3 copiii provin din familii dezorganizate, fiind încredințați bunicilor și mătușilor, părinții fiind plecați din țară, iar 5 copii din familii organizate, dar cu relații tensionate. Din numărul total de 12 copii care sunt crescuți în familii organizate, 2 au frați mai mari. Din numărul de copii din grupa de control toți au avut o frecvență regulamentară.

Figura nr. 1 Distribuirea pe sexe a copiilor din Grupa A (experimentală)

Grupa B (grupa de control) este formată din 20 de copii, 11 băieți si 9 fete de la Grădinița cu Program Prelungit Neagra Șarului (Figura nr.2), din care 14 provin din familii organizate cu relații armonioase, 4 copii provin din familii dezorganizate, aceștia fiind încredințați mamelor care nu s-au mai recăsătorit și 2 copii din familii organizate, dar cu relații tensionate. Din cei 13 copii care sunt crescuți în familii organizate, 3 au frați mai mari. Din numărul total de 20 de copii toți au avut o frecvență normală. Din prezentarea de mai sus reiese faptul că există diferențe între mediile socio-culturale din care provin copiii celor două grupe care au repercusiuni asupra dezvoltării, comunicării și limbajului acestora.

Figura nr. 2 Distribuirea pe sexe a copiilor din Grupa B (de control)

Un număr de 4 copii din grupa A sunt în primul an de frecventare a grădiniței și ceilalți 16 nu frecventează zi de zi grădinița. Cei din grupa B sunt în al doilea an de frecventare a grădiniței. Analiza efectuată a permis evidențierea faptului că influențele mediului educativ oferit de activitățile instructiv-educative din grădiniță, care respectă particularitățile de vârstă și individuale, sunt favorabile dezvoltării psihice a copilului.

3.5 Eșantionul de conținut

Activitățile de educarea limbajului au fost adaptate unităților de învățare corespunzătoare temei anuale: „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”. De exemplu jocuri teatrale: „Scufița Roșie”, “Cei trei purceluși”, “Un sac cu minciuni….”, “Căsuța din oală”, “Bunicul și nepotul” si jocurile de rol: „De-a mama”, „De-a Scufița Roșie”, “ La bucătărie”, ”La piață”.

Capitolul 4. Desfășurarea experimentului

4.1 Etapa preexperimentală

În cadrul acestei etape s-a realizat cadrul general al cercetării: formularea ipotezei și a obiectivelor acesteia, alcătuirea eșantionului de subiecți ce participă la cercetare în calitate de martori și de eșantion experimental, alegerea metodelor de cercetare, realizarea evaluării inițiale a celor două eșantioane, stabilirea echivalențelor între cele două eșantioane, proiectarea activităților didactice și extradidactice bazate pe utilizarea teatrului de păpuși. Această etapă s-a desfășurat în perioada semestrului I al anului școlar 2017-2018. Tot în această perioadă s-a aplicat preșcolarilor din grupa A și B, testarea inițială.

Evaluarea inițială

• am realizat o evaluare inițială a copiilor, înainte de a utiliza cu preponderență teatrul de păpuși;

• am constituit punctul de plecare în stabilirea strategiei didactice a educatoarelor grupurilor de copii.

Pornind de la datele cuprinse în aceste evaluări s-a putut face o analiză privind saltul înregistrat de copii până la data aplicării probelor ce au stat la baza cercetării noastre. Evaluarea inițială s-a realizat prin metode de evaluare specifice preșcolarilor dat fiind faptul că aceștia nu știu să scrie și să citească.

Obiectivele evaluate în cadrul testului inițial au fost următoarele:

O1. să participe la activitățile de grup, inclusiv la activități de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor;

O2. să audieze cu atenție un text (epic sau liric), să rețină ideile acestuia și să demonstreze înțelegerea lui;

O3. să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității sale și /sau relațiilor cu ceilalți;

O4. să creeze el însuși (cu ajutor) structuri verbale, rime, ghicitori, povestiri, mici dramatizări, utilizând intuitiv elemente expresive;

O5. să dramatizeze textul unei povestiri sau poezii, utilizând păpușile pe linguri de lemn, păpuși de mână, păpuși pe deget, prin vorbirea dialogată, nuanțarea vocii, intonația și respectând mișcarea mâinii cerută de textul respectiv.

Metoda de evaluare a fost aleasă în funcție de obiectivul urmărit, așa cum rezultă din tabelul nr. 1, în cadrul activităților liber alese și în activitățile de educarea limbajului. Tema anuală:”Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?

Tabelul nr.1-Evaluarea inițială

În urma evaluării inițiale s-au obținut următoarele rezultate:

Date evaluarea inițială grupa A

Tabelul nr.2. Calificative obținute de grupa A (grupul experimental) la evaluarea inițială a cercetării științifico- metodice

CENTRALIZATOR:

O1: FB-11, B- 6, S-3, I-0

O2: FB-11, B- 6, S-1, I-2

O3: FB-10, B- 7, S-2, I-1

O4: FB- 4, B-11,S-3, I-2

O5: FB-11, B- 6, S-3, I-0

12

10

O1

8 O2

6 O3

4 O4

O5

2

0

I S B FB

Fig. Nr. 3 Rezultate obținute de grupul experimental (A) în urma evaluării inițiale

În urma analizei rezultatelor obținute de elevi am constatat că din cei 20 elevi, 11 elevi au luat ,,foarte bine”, iar 5 elevi au obținut la test calificativul ,,bine”, 3 elevi au obținut “suficient”, 2 elevi au obținut “insuficient”.

Date evaluarea inițială grupa B

Tabelul nr.3. Calificative obținute de grupa B (grupul de control) la evaluarea inițială a cercetării științifico- metodice.

CENTRALIZATOR:

O1: FB-7, B- 8, S-4, I-4

O2: FB-7, B- 8, S-3, I-2

O3: FB-7, B- 7, S-4, I-2

O4: FB-5, B- 8, S-3, I-2

O5: FB- 7, B- 8, S-3, I-2

9

8

7 O1

6 O2

5

4 O3

3 O4

2 O5

1

0

I S B FB

Figura nr. 4. Rezultate obținute de grupul de control (B) în urma evaluării inițiale.

În urma analizei rezultatelor obținute de elevi am constatat că din cei 20 elevi, 7 elevi au luat ,,foarte bine”, 9 elevi au obținut la test calificativul ,,bine”, 2 elevi “suficient”, iar 2 elevi au obținut “insuficient”. Aceste informații mi-au fost de folos pentru că m-au ajutat să-mi proiectez activitatea următoare ținând cont de particularitățile fiecărui elev în parte.

4.2 Etapa experimentală

La tema anuală: ”Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?” am introdus și jucat următoarele piese de teatru de păpuși:

„ Cei trei purceluși”,

“Un sac cu minciuni….”,

“Căsuța din oală”,

“Bunicul și nepotul”;

„Scufita-Rosie”;

Pentru sceneta “Cei trei purceluși” am folosit păpuși pe degete, pentru “Scufița roșie” am folosit păpuși de mână, cu decor confecționat manual , pentru piesele “Un sac cu minciuni….”și “Bunicul și nepotul” am folosit păpuși confecționate de mine din linguri de lemn, spre entuziasmul copiilor. La piesa “Căsuța din oală”, am folosit siluete pe bețe pe care copiii le-au mânuit cu ușurință, ceea ce a dus la o bună desfășurare a activității.

Pentru a forma deprinderi de vorbitor și de auditor s-au folosit următoarele activități:

-„De-a mama „

-„La bucătărie”

-“La piață”, care s-au dovedit a fi un mare câștig la grupă, deoarece copiii coordonați în activitate de noi, s-au folosit de imaginație și s-au desfășurat liber , intrându-și foarte bine în rol.

Acestea s-au desfășurat ca joc de rol, folosindu-se costumații, accesorii și echipamente adecvate acestora.

Câteva din momentele surprinse în timpul jocului:

Teatru de păpuși-“Scufița roșie”

În piesa “Scufița Roșie” mai întâi le-am prezentat copiilor povestea și personajele. Aceștia cunosc povestea dar am observat că unii dintre ei se tem de Lup și nu vor să interacționeze cu el. Încep o discuție cu aceștia și le spun să încerce să se pună în pielea lui de lup flămând. Copiii încearcă să mânuiască personajele, sunt lăsați liber să se exprime și în scurt timp frica dispare. După ce a început spectacolul, aceștia au interacționat cu personajele. Am schimbat din când în când povestea, întrebându-i de fiecare data câte ceva. Scufița a cerut ajutor copiilor pentru a nu mai fi mâncată de Lup. Au fost foarte entuziasmați că au participat cumva la salvarea ei. Le-am pus întrebări de genul: “De ce trebuie să ascultăm de sfatul părinților?” sau “Dacă vreodată nu au ascultat de părinți, ce s-a întâmplat?”

Teatru de păpuși- “Cei trei purceluși”

În piesa “Cei trei purceluși”, am folosit personaje pe degete care sunt ușor de manevrat, le-am folosit cu copiii stând la măsuțele lor, comod, încurajând exprimarea liberă și imaginația. Observ din ce în ce mai mult că, copiii își aleg ca și exemple personaje negative, personaje care nu ascultă de părinți. În urma discuțiilor cu aceștia, mi-am dat seama că fac acest lucru pentru a se afirma, pentru a atrage atenție sau din dorința de a fi plăcuți de către alți colegi care nu îi acceptă în grupul lor.

După ce s-au identificat cu personajele, au adus completări piesei, au dorit să povestească ce le-a plăcut mai mult din poveste, ce nu le-a plăcut, cum ar vrea ei să se termine. Unii nu au fost de acord cu pedeapsa dură pe care a primit-o Lupul, dorind să fie închis și nu să moară. Au realizat că un lucru bine făcut te poate ajuta oricând.

Teatru de păpuși-„ Un sac cu minciuni…….”

În piesa „ Un sac cu minciuni…….”, după ce copiii au ascultat povestea interpretată de mine, au dorit să anime și ei personajele. Am observat că în urma ascultării unei povești noi, nemaiauzite, le-a fost foarte greu să joace singuri în scenetă. Personajele și acțiunea nu erau cunoscute. Atunci am decis să discutăm pe seama personajelor povestea în sine. Mioara, personajul principal, pleacă de la o minciunică și ajunge să spună multe, dar tot nu ajunge la o rezolvare. Copiii recunosc că aceiași situație li s-a întâmplat și lor și de aici, nu au decât de învățat sfaturile Mioarei și a păpușii ei.

Teatru de păpuși- “Bunicul și nepotul”

În piesa “Bunicul și nepotul” am început prin a le pune niște întrebări copiilor despre păsările călătoare și despre cele care nu pleacă de la noi pe timpul iernii. Au început și ei să se întrebe ce mănâncă aceste păsări și cum rezistă în timpul unei ierni geroase. Pe tot parcursul scenetei, le-am comunicat informația dorită prin intermediul Bunicului, personajul din poveste. Au fost încântați să afle importanța hrănirii păsărilor pe timpul iernii și au mănuit personajele cu ajutorul meu.

Personajele folosite pentru cele două povești, confecționate din linguri de lemn au fost foarte apreciate de copii, s-au identificat cu ele și le-au animat cu ușurință.

Teatru de păpuși- „Căsuța din oală”

Copiii au audiat povestea „Căsuța din oală” după care am desfășurat câteva jocuri didactice: „Cine este?” în care copiii au avut ca sarcină să recunoască personajul, numele poveștii, precum și să reproducă câteva replici ale acestuia, „Formează propoziții cu …..(cuvinte și expresii din povești)!”, să formuleze propoziții cu cuvintele și expresiile întâlnite în poveștile audiate, „Cuvinte alintate”, le-am afișat mai multe cuvinte din povești la care ei au avut ca sarcină să le transforme în diminutive.

În cadrul activităților jocului de rol, copiii, încrezători, și-au interpretat rolurile cu entuziasm, folosind gestica și mimica.

“La piață”

Am discutat cu ei pe tot timpul pregătirii materialelor necesare scenetei “La piață”, am pregătit etichetele fiecărui produs, l-am denumit și le-am așezat frumos pe mese. Copiii au pus foarte multe întrebări, am confecționat și bani din hârtie, după care ne-am împărțit între vânzători și cumpărători. Am încercat să ducem o conversație de la început până la sfârșit între personajele închipuite, conștientizând astfel importanța comunicării.

„De-a mama”

Un alt joc foarte îndrăgit de copii este “De-a mama”, în care aceștia au avut ocazia de a-și desfășura câteva din activitățile de părinte. Au socializat și surprinzător că nu numai fetițele au fost atrase de acest rol ci și băiețeii care, având ca model mămica lor, au interpretat acest rol fără probleme.

Copiilor, se știe, le plac rimele, cuvintele rimate. Ei se bucură să le asculte și, de bună seamă, se vor bucura să le și creeze. Astfel, am prezentat copiilor mai multe imagini amestecate și le-am cerut să facă perechi din cele ale căror nume se termină la fel. Nu a fost greu pentru copii să găsească perechi de desene de tipul: casă-masă, barză-varză, lac-sac, rac-mac, mașină-gaină, cană-mană, etc.

De asemenea, crearea de ghicitori-întrebari au reprezentat atracțiile copiilor. Dupa ce le-am dat câteva exemple, aceștia au continuat cu tot felul de structuri, jucandu-se foarte frumos, distractiv și, totodată, formal.

4.3 Etapa postexperimentală

În această etapă, am înregistrat rezultatele obținute de cele două eșantioane de subiecți, am prelucrat datele, am stabilit diferențele și am interpretat rezultatele. Această etapă am realizat-o în perioada semestrului II al anului școlar 2017-2018.

Am alcătuit un Test de evaluare finală, ce evaluează deprinderile și cunoștințele dobândite în urma intervenției. Acest test cuprinde 5 itemi care se pliază pe cele 5 obiective urmărite de la începutul intervenției:

O1-Item 1-Recită o poezie aleasă de tine!

O2-Item 2-Descrie momentele principale ale povestirii…!

O3-Item 3-Alcătuiește propoziții cu cuvintele: „Scufița Roșie”, ”ieduț”, „lup”,iepuraș”, „pădure”!

O4-Item 4-Alcătuiește o scurtă poveste cu următorul început dat…!

O5-Item 5-Realizează o scurtă dramatizare a unei povestiri la alegere!

În continuare voi prezenta descriptorii de performanță pentru itemii stabiliți:

Item 1

-maximal- Recită poezia aleasă, expresiv și fluent, fără ajutorul educatoarei.

– mediu- Recită poezia aleasă, expresiv și fluent, cu ajutorul educatoarei.

-minimal- Recită poezia aleasă, expresiv și fluent, cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv.

Item 2

-maximal- Descrie momentele principale ale povestirii, fară ajutor.

-madiu- Descrie momentele principale ale povestirii, cu ajutorul educatoarei.

-minimal- Descrie momentele principale ale povestirii, cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv.

Item 3

-maximal- Alcătuiește propoziții cu cuvintele date, fară ajutorul educatoarei.

-mediu- Alcătuiește propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei.

-minimal- Alcătuiește propoziții cu cuvintele date, cu ajutorul educatoarei și al materialului intuitiv.

Item 4

-maximal- Realizeză o scurtă poveste cu început dat , fară ajutorul educatoarei.

-mediu Realizeză o scurtă poveste cu început dat, cu ajutorul educatoarei.

-minimal Realizeză o scurtă poveste cu început dat, cu ajutorul educatoarei și al materialului intuitive.

Item 5

-maximal- Realizează o scurtă dramatizare a povestirii aleasă, fară ajutorul educatoarei.

-mediu- Realizează o scurtă dramatizare a povestirii aleasă, cu ajutorul educatoarei.

-minimal- Realizează o scurtă dramatizare a povestirii aleasă, cu ajutorul educatoarei și al colegilor.

În urma evaluării finale, grupul experimental A, a obținut următoarele rezultate:

Tabelul nr.4. Calificative obținute de grupa A (grupul experimental) la evaluarea finală a cercetării științifico- metodice.

CENTRALIZATOR:

O1: FB-13, B- 5, S-2, I-0

O2: FB-11, B- 7, S-2, I-0

O3: FB-12, B- 5, S-3, I-0

O4: FB-10, B-7, S-3, I-0

O5: FB-12, B- 6, S-0, I-0

Figura nr.5 – Rezultatele grupului experimental (A) în urma evaluării finale a cercetării

În urma evaluării finale a cercetării, grupul de control(B), a obținut următoarele rezultate:

Tabelul nr.5 . Calificative obținute de grupul de control (B) la evaluarea finală a cercetării

CENTRALIZATOR:

O1: FB-8, B- 10, S-2, I-0

O2: FB-7, B- 11, S-2, I-0

O3: FB-8, B- 10, S-2, I-0

O4: FB-7, B- 10, S-2, I-1

O5: FB- 7, B- 10, S-2, I-1

Figura nr. 6- Rezultatele obținute de grupul de control (B) în urma evaluării finale a cercetării

Capitolul 5. Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării

Comparând rezultatele evaluării inițiale (Figura nr. 3) cu rezultatele evaluării finale (Figura nr. 5) ale grupului experimental s-a constatat că s-a produs o îmbunătățire, rezultatele fiind mai bune decât la începutul cercetării, datorită faptului că s-au folosit, în cadrul activităților de educarea limbajului, și nu numai, metodele teatrului de păpuși cu păpuși de mână, pe degete, pe linguri de lemn sau siluete. Astfel putem spune că se verifică ipoteza de la care am pornit cercetarea și anume teatrul de păpuși are un rol foarte important în comunicarea verbal si nonverbal la preșcolari.

Comparând rezultatele evaluării finale ale grupei experimentale (Figura nr.5) cu rezultatele evaluării finale ale grupului de control (Figura nr. 6), de asemeni s-au constatat rezultate mai bune, progresive, datorită utilizării jocului de rol și a teatrului de păpuși, acestea reușind o implicare puternică din partea copilului din punct de vedere cognitiv, afectiv, social, motric, ceea ce a dus la o asimilare temeinică și la realizarea obiectivelor propuse.

Proba de evaluare finală a avut 5 itemi. Tabelele nr. 4 și 5, cu calificativele obținute de copiii celor doua grupuri (control si experimental), ne duc la concluzia că acționându-se asupra subiecților în mod frecvent și organizat, prin procesul de învățământ, se înregistrează un progres vizibil atât la grupa experimentală, cât și la grupa de control chiar dacă intervenția nu a fost aceeași și condițiile socio-culturale de proveniență a copiilor diferite.

Am observat în cadrul grupei experimentale că, procentajul de 55% înregistrat în evaluarea inițială s-a mărit la 60 % în evaluarea finală la calificativul “foarte bine”, la fel s-a înregistrat o mărire și la procentajul calificativului „bine”, de la 24% la 30%. În evaluarea finală nu s-a mai înregistrat niciun copil cu calificativul „insuficient”, copiii acumulând cunoștințe și abilități de comunicare.

Și la grupa de control rezultatele finale sunt destul de bune, dacă le comparăm cu cele înregistrate la testul initial, la copiii care au frecventat grădinița în mod regulat, dar mai scăzute la cei care au frecventat sporadic. De aici reiese faptul că, chiar dacă nu s-a urmat un program de intervenție bine stabilit și copiii au frecventat în mare parte grădinița, se poate înregistra un mic progres și în cazul copiilor care provin din medii socio-culturale defavorizate. Procentajul calificativelor “bine” au înregistrat o mica creștere, de la 45% la 50% și a scăzut numărul calificativelor de “insuficient”.

Teatrul de păpuși, jocul de rol, exercițiile de vocabular etc, au ajutat la dezvoltarea limbajului preșcolarului care are la bază experiența cognitivă și afectivă a acestuia cu cei din jur. Deasemeni, jocurile de creație cu subiecte din poveste au avut rolul de a dezvolta capacitatea copiilor de a reproduce conținutul operei literare respective, prin folosirea dialogului, au contribuit la dezvoltarea capacității copiilor de a acționa prin cuvânt, gest, mimică, mișcare și cânt în limitele unor reguli.

În activitățile pe domenii experiențiale, dar și în activitățile individuale, li s-au oferit copiilor posibilități optime de exprimare liberă, accentul punându-se pe dezvoltarea deprinderii de exprimare corectă, coerentă, expresivă, pe bază de dialog. Materialul necesar dezvoltării normale a gândirii și limbajului a fost furnizat de realitate, de povestirile educatoarei, de experiența de viată a copilului, de relațiile sale cu cei din jur.

Pentru copii, lumea poveștilor și lumea spectacolului sunt niste teritorii imaginare, dar și reale, pline de farmec, de aceea ei se angajează cu entuziasm în realizarea dramatizărilor și a jocurilor de rol cu subiecte din povești și basme.

Prin realizarea teatrului de păpuși, a jocurilor de rol cu subiecte din povești, se educă îndrăzneala, curajul, se exersează capacitatea de memorare a unui text, se exersează relațiile de comunicare între educator-copil, copil-copil, copil-părinte, obținându-se progrese pe linie instructivă și educativă. În comunicarea cu copiii trebuie să le dovedim acestora că îi respectăm ca parteneri și nu îi dominăm, le respectăm dreptul la opinie, valorile și experiența personală.

Prin această intervenție am încercat implicarea și participarea tuturor copiilor în vederea stimulării, comunicării și favorizării inter-relaționării, împărtășirii cu ceilalți și formării comportamentului empatic la preșcolari. Pentru copii teatrul e purul adevăr, o lume fantastică, reală, dureros de reală.

Concluzii

Bibliografie

Anexe