,,Carol Davila București [625636]

Universitatea de Medicin ă și Farmacie
,,Carol Davila” București
Facultatea de Medicin ă Dentară

LUCRARE DE LICEN ȚĂ

Coordonator științific :
Șef Lucr. Dr.Bu țincu Lavinia
Absolvent: [anonimizat]

2017

Universitatea de Medicin ă și Farmacie
,,Carol Davila” București
Facultatea de Medicin ă Dentară

LUCRARE DE LICEN ȚĂ
„Reabilitarea oral ă a pacientului
edentat subtotal și total”

Coordonator științific :
Șef Lucr. Dr. Buțincu Lavinia
Absolvent: [anonimizat]

2016

Cuprins

Introducere
Capitolul I – Starea de edentat subtotal și total
I.1. Aspecte generale
I.2. Clasificare
I.3. Tablou clinic
I.4. Examinarea clinică și paraclinică
I.5. Etiologie și particularități clinice
I.6. Evolu ția și complicațiile edentației
Capitolul II – Reabilitarea orala prin metode de protezare conven ționale
II.1. Proteza par țial acrilică
II.1.1 . Indica ții și contraindicații
II.1.2 . Elemente componente
II.1.3 . Materiale
II.2. Proteza scheletat ă
II.2.1 . Indica ții si co ntraindicații
II.2.2 . Elemente componente
II.2.3. Materiale
II.2.4. Sisteme speciale de men ținere, sprijin și stabilitate
II.3. Proteza total ă
II.3.1. Indica ții și contraindicații
II.3.2. Elemente componente
II.3.3. Mater iale
Capitolul III – Sisteme moderne de protezare a edentatului subtotal și total
III.1. Aspecte generale
III.2. Indica ții și contraindicații
III.3. Elemente componente

III.4. Materiale
Capitolul IV – Studiu statistic privind particular itățile soluțiilor terapiei moderne de
reabilitare orală a edentatului subtotal și total
IV.1. Material și metodă
IV.2. Rezultate
IV.3. Discu ții
Capitolul V – Cazuri clinice
V.1. PPA
V.2. PPS
V.3. Supraprotezare pe implanturi
Concluzii

Introducere

Menținerea stării de sănătate a aparatului dento -maxilar este obiectivul primordial
în secolul al XXI -lea, când medicina dentară este subordonată principiului profilactic.
Compromiterea echilibrului dinamic d intre forma și funcție în cadrul sistemului
stomatognat se traduce, la nivel de pacient, prin stare generala de disconfort, prin limitare
în efectuarea actului masticato r și prin percepție negativă din punct de vedere estetic.
Implicațiile disfuncționalită ții instalate sunt cu atât mai grave cu cât afectarea odonto –
parodontală este mai severă. Astfel, pierderea unui număr mare de dinți de pe arcade
frecvent asociată cu lipsa inițierii oportune a tratamentelor cu rol corectiv, poate deveni
mutilantă pentru p acient.
Apari ția edentațiilor extinse, mergând până la cele subtotale si totale, trebuie
privită ca un proces regresiv al întregului complex dento -facial, cu repercusiuni la nivelul
câmpurilor protetice, de continuă modificare a structurilor muco -osoase și a
componentelor musculare și articulare. Istoricul medical al pacientului precum și factorul
vârsta joacă un rol extrem de important în dinamica fenomenelor antemenționate. Acești
doi parametri de ordin general alături de particularitățile locale influe nțează decizia
terapeutică de protezare prin metode convenționale sau moderne.
In prezenta lucrare îmi propun să realizez un paralelism între principalele soluții
terapeutice clasice și moderne, subliniind avantajele și dezavantajele fiecăreia. De
asemenea , îmi doresc să evidențiez disponibilitatea medicilor dentiști cu privire la
implementarea pe scară largă a noilor soluții de tratament.
Decizia terapeuti că va fi pertinent aleas ă, fiind direct influențată de: condiția
generală a pacientului, gradul de afe ctare a structurilor locale implicate, dorințele si
posibilitățile financiare ale pacientului, do tările cabinetului, experiența ș i abilitățile
medicului, etc.. Pe baza acestor observații se va construi un plan de tratament
individualizat care să permită re facerea tuturor funcțiilor aparatului dento -maxilar.
Deși accesul la informații si gradul de cultură medicală au crescut, în Rom ânia
încă se păstrează cifre alarmante în ceea ce privește pacienții cu edentații totale
(majoritatea fiind trecuți de vârsta de 50 ani)1. (Forna Vol.1,P.2,Pag.401)

Acest fapt mi -a suscitat interesul, fiind un motiv în plus care m -a determinat să
aprofundez subiectul și să dezvolt această temă .
Ținând cont că tratamentele clasice au trecut proba timpului se vor aplica în
continuar e, însă o dată cu evoluția materialelor și a tehnologiilor apar noi metode de
tratament, metode care le pot suplini cu succes pe cele vechi în unele situații clinice.
În prezent, foarte mulți medici sunt refractari în legătură cu etapele tratamentului
mode rn al edentației subtotale. Unul din motivele invocate cel mai des este încărcarea
imediată a implanturilor atunci când pentru a restaura arcadele dentare se folosește ca
soluție de tratament supraprotezarea pe implanturi sau proteza hibrid .
În concluzie, obiectivul principal al prezentei lucr ări este acela de a realiza o
comparație argumentată între cele două abordări de tratament în situația clinică a
edentatului subtotal și total precum și realizarea unui studiu statistic despre
particularit ățile reabilitării orale a pacientului edentat subtotal și total prin metode clasice
și moderne.

I. Starea de edentat subtotal și total

I.1. Aspecte generale

O dată cu trecerea anilor, la nivelul întregului organism se înregistrează un
grad de uzură fiziologică asociat procesului de senescență, dar ș i feno mene patologice
de ordin local și general. Aparatul dento -maxilar este, la rândul lui, afectat de vârstă,
uzură și boli specifice care îi limitează funcționalitatea corectă, cu ră sunet negativ în
întreg organismul.
Astfel, diagnosticarea precoce a cauzelor care duc la pierderea dinților și
tratarea corectă a edentațiilor sunt deziderat e ce trebuie atins e pentru a creșt e calitatea
vieții pacienților și chia r durata acesteia.1,2
Edentația poate fi privită ca fiind o entitate anatomo -clinică ce implică lipsa
unității dentare de pe arcadă, cu condiția ca aceasta să fi fost prezentă(a erupt pe
arcadă). Aceasta trebuie să fie analizată separat de absen ța unității dentare de pe
arcadă din cauza lipsei mugurilor dentari (agenezie) și a incl uziei mugurilor dentari
sau unității dentare formate.
„Arcadele dentare cu 28 de din ți pot prezenta aproximativ 268 de milioane
posibilit ăți de edentații” ,ceea ce implică o paletă foarte diversificată de situații
clinice cărora personalul medical trebuie să se adreseze.1
Nivelul actual al proteticii dentare a fost atins dup ă o lungă pe rioadă de
evoluție științifică ș i culturală a societății.3
Din punct de vedere istoric,cea mai veche lucrare dentar ă pe care o cunoaștem
aparține civilizației egiptene. Aceasta este o ligatură din a ur a unui grup de dinți
mobili ș i s-a aproximat ca fiind rea lizată î n jurul anului 2500 î.H.3
În Evu l Mediu nu s -au înregistrat progrese remarcabile din punctul de vedere
al materialelor/tehnicilor folosite. Astfel, din ții umani erau în continuare folosiți la
confecționarea protezelor, fi ind preferați în d etrimentul celor recoltați de la animale
sau a ce lor confecționați din alte materiale(fildeș,os de bovine,lemn de esență tare).3
Dat fiind faptul că, la momentul respectiv amprentarea nu exista, protezele
rezultate erau de o calitate îndoieln ică, ele fiind sculptate manual .3

Stomato logia modern ă datorează existența sa evoluției continue a tehnicilor și
materialelor folosite.3 Părintele stomatologiei moderne este considerat fiind Pierre
Fauchard, el fiind cel care în anul 1878 publică lucrarea intitulată „Le chirurgien
denti st” , lucr are ce deschide o nouă eră în protetică și stomatologie .3
În urma unui studiu realizat î n perioada aprilie 2007 -decembr ie 2009 pe 135 de
pacienți cu diagnosticul de edentație parțial întinsă, edentație subtotală sau edentație
totală s -a descoper it faptul că la arcada maxilară un număr de 20 de pacienți
prezentau edentație totală, iar 16 prezentau edentație subtotală și la arcada
mandibulară existau 17 cazuri de edentație totală și 11 cazuri de edentație subtotală.4
Acest studiu confirm ă faptul ca există o prevalență crescută a edentaților totali
și subtotali, fapt ce implică o cunoștință aprofundată a metodelor și principiilor de
tratament a l acestor afecțiuni .

I.2. Clasificare .

Foarte mul ți autori au încercat să realizeze o clasificare cât mai ușor de folosit
de către medici și tehnicieni. Acești autori au conceput clasificări le în funcție de
diferite criterii cum ar fi topografic(Cummer ,Kennedy ,Bailyn ) ,
terapeutic (Cummer ),biologic(B ecketwilson ,Steffel ),funcțional(F riedma n).1,5
Cu toate acestea, în comunitatea interna țională cea mai folosită clasificare
rămâne K ennedy -Applegate . În România se folosește însă și clasificarea lui COSTA.
Kennedy -Applegate folosește criteriul topografic în clasifica rea edentațiilor
după cum urmează:
 Clasa I Edenta ție bilaterală terminală.
 Clasa II Edenta ție unilaterală terminală.
 Clasa III Edenta ție intercalată.
 Clasa IV Edenta ție frontală.
 Clasa V Unitățile dento -parodontale re stante se afla în zona laterală.
 Clasa VI Unitățile dento -parodontale restante se află în zona frontală.1,2,3

Edentația subtotală este definită ca starea clinică condiționată de prezența a cel
mult 2 -3 dinți pe arcadă.3
Edentația totală se definește ca fi ind lipsa totală a unităților denta re, ea putând
fi maxilară,mandibulară sau bimaxilară.1,2,3

I.3. Tablou clinic

Prin gravitatea modificărilor induse local și loco -regional, care generează
disfuncții majore în buna funcționare a aparatu lui den to-maxilar, edentația cre ează un
tablou clin ic complex , tablou ce necesită un algoritm de evaluare ș i reabilitare .1,2
În func ție de tipul de edentație și de numărul de unități dentare lipsă, tabloul clinic
poate prezenta o multitudine de forme.
Dintre cele mai importante dezechilibre cu c aracter local, cel mai adesea, î n
literatura de specialitate, se mentionează modific arile în plan vertical și orizontal ale
dinților restanț i. Aceasta se traduce clinic prin egresiune/extruzie ș i basc ulare/translatare,
ambele ti puri de deplasari dentare reducând semnificativ spaț iul protezabil . Alături de
aceastea, notabile sunt și resorbț iile osoase, care pot reduce substanțial șansele de succes
ale protezării, atât în varianta clasică dar și modernă .1
În funcție de amploarea edentației, aceasta își poate pune amprenta și pe aspectul
facial al pacientului, cu modificari tipice: înfundarea obrajilor si buzelor, micsorare a
dimensiunii etajului inferior, accentuarea șanț urior perinazale si lab io-mentonier, etc.1
Aspectul facial imbatranit tradeaza o afectare extinsa a echilibrului ocluzo -articular.
Semnele prezente î n tabloul clinic al edentalului pot fi clasificate ca fiind
subiective și obiective.
Dintre semne le subiective enumer ăm:2 durerea , disfuncție masticatorie , disfunție
fonatorie , disfuncție de deglutiție , tulbur ări psihice .
Printre semnele obiective reg ăsim:2,6 tulbur ările morfologiei faciale , afectarea
proporției etajelor fe țe, m odific ări al e spațiului protetic potențial .

I.4. Examinarea clinică și paraclinică

Elaborarea unui diagnostic de certitudine este condi ția primordială pentru alegerea
metodei ideale de tratament. De aceea, examinarea clinică a pacientului edentat trebuie să
fie riguros efectuată.
Examinarea începe prin completarea foii de observa ție, document cu importanță
medicală, științifică, juridică și medico -legală.2
Foaia de observa ție poate fi realizată de fiecare medic in parte, in dividualizată,
însă trebuie să conțină neapărat următoarele elemente:1,2,3,4 nume, vârstă, sex, domiciliu,
profesie , antecedente personale generale fiziologie/patologice , antecedente personale
stomatologice , condiții speciale de viață și de muncă .
Examenul clinic stomatologic folose ște aceleași principii clasice regăsite și la
celelalte discipline medicale: inspecție, palpare, percuție ș i auscultați e.
Examinarea începe chiar din momentul în care lu ăm primul contact cu pacientul,
obser vând tiparul general, inspectâ nd caracteristicile tegumentare precum și
comportamentul acestuia.Acest ultim aspect po ate traduce, de multe ori, afecț iuni
neurops ihice pe care pacientul le are și despre a căror prezență poate sau nu să fie
conștient.
Examinarea extraoral ă, cunoscut a și sub denumirea de e xamen cervico -facial se
realizează analizând următoarele elemente:1,2,3,4
 Aspectul fe ței, forma și simetria facială .
 Propor ția etajelor .
 Aspectul general de profil , treapta buzelor .
 Integritatea t egumentelor(leziuni ulceroase,tumori,tumefac ții,etc.) .
 Inspec ția ATM .
 Palparea muscular ă, osoas ă, grupelor ganglionare , punctelor de emergen ță
trigeminale , glandelor salivare .
 Determinarea necesități consultului interdisciplinar7.

Examinarea in traoral ă debutează cu observarea atentă a mucoaselor, remarcându –
se culoarea, consistenț a și se inspectează atent zonele cunoscute ca fiind de risc pentru

cancerul oral(marginea laterală a limbii, buza inferioară, planșeul bucal, palatul dur, zona
tonsilar ă) 7.
Evaluarea in traorală continuă cu examinarea arcadelor dentare din punct de vedere
al integrității, continuității, formei și simetriei.
La maxilar se inspectează tuberozitățile, înălțimea și lă țimea crestei alveolare
restante, pr ezența sau nu a unui torus pe palatul dur. Zonele funționale maxilare sunt:8
vestibular frontal , vestibulare laterale , pungile Einsenring , zona Ah .
La mandibulă se inspecteaz ă, de asemenea crestele dentare, iar zonele funcționale
mandibulare sunt:8 zona vestibular ă centrală , zonele vestibulare laterale , zona lingual ă
centrală , zonele linguale laterale , zonele tubercului piriform .
Examenele paraclinice joacă un rol determinant în stabilirea unui diagnostic corect
și în conceperea raționa lă a strategiei de tratament. În categoria examenelor
complementare se încadrează: modelele de studiu, imaginile radiologice și fotografiile
extra și intraorale.
Tehnicile radiologice sunt foarte diverse și au indicații specifice . Astfel, un eden tat
subtotal poate fi supus unei investi gații radiologice țintită numai asupra dinților restanț i.
Tomogra fia computerizata, prin informațiile detaliate asupra cantității și calității osului
este adesea preferată de medici ca etapă premergă toare unui tratam ent implanto -protetic.

I.5. Etiologie și particularități clinice

În secolul al XXI -lea primul loc în etiologia edentaț iei încă este ocupat de
patologia carioas ă. Alte afecțiuni implică îmbolnăvirea gravă a structur ilor dento –
parodo ntale, astfel î ncat orice tratament conservator va fi inutil. O succintă enumerare
a acestora se impune:1 parodontopatia , chisturi și tumori ale oaselor maxilare ,
traumatisme , iatrogenii .
Caria dentară este o afecț iune frecventă, care apare î ncă de la vârste fragede.
Cercetările epidemiologice care stabilesc afectarea unui individ sau a unei comunități
contribuie la prevenirea edentațiilor de etiologie carioasă9. Astfel , se recomandă
efectuarea de studii epidemiologice pentru a determina frecvența și severitatea bolii

raportate la diferite variab ile, cum ar fi: vârstă, sex, profesie, status socio -economic,
alimentație, etc.9
Boala parodont ală ocupă și ea un loc fruntaș în instalarea stării de edentat subtotal
și total. Poate îm brăca diverse forme, cele mai multe dintre acestea conducând la
pierderea dinților de pe arcade precum și a suportului osos, fapt pe ntru care trebuie bine
cunoscute de către medicii dentist i.10
Conform lui Brown 1990 și Gjermo 1998, se apreciază că 15% din persoanele de
21-50 de ani și 30% dintre persoanele trecute de 50 de ani prezintă forme severe de
parodontită marginală10.
În etiologia edenta țiilor pot exista și factori favorizanți care scad reactivitatea
generală și locală a organ ismului:2,8 diabet, os teoporoz ă, rahitism , malnutri ții prin
aport/absorbție deficitară , boli cronice .
Exist ă o categorie de factori numiți extrinseci implicați în etiologia edentației.
Aceștia sunt reprezentați de statutul social, profesie, cond iții de viață, situație financiară.
Acești factori nu influențează direct apariția edentației, însă din cauza acestora, persoana
poate sa amâne primirea unui tratament corespunzător, cauzele fiind de ordin
financiar,educațional, etc.

I.6. Evoluția ș i complicațiile edentației

În general, pacienții trecuți de 40 de ani solicită tratament protetic cu ajutorul
protezelor mobilizabile, femeile apelând la acest tratament cu 10 ani mai devreme decât
bărbații.3
Edentația im plică modificarea întregii armonii dento -faciale cu răsunet nu numai
asupra proceselor normale de masticație, fizionomie, fonație, dar și asupra altor organe și
nu în ultimul rând asupra psihicului pacientului, care o poate percepe ca pe o infirmitate
gravă și dezonorantă.
Dinamica st ării de edentat este subordonată unui set de legi ale me tabilismului
osos cu ajutorul căruia putem anticipa modificările apă rute la nivelul crestei osoase,
formulâ nd un prognostic al bolii.

Tracțiune a exer citată pe suprafața osoasă produce apozitie osoasă, iar presiunea
resorbție sau atrofie. (stanciu, ortodontie si ortopedie dentofaciala)
Forțele care au o valoare medie și acționează asupra osului maxilar îl stimulează și
întrețin metabolismul loc al.
Stimulii mecanici care acționeaz ă asupra osului trebuie sa fie cu orar intermitent
dând posibilitatea refacerii proceselor metabolice și circula ției locale.
Circulația periferică capilară normală asigură un proces echilibrat de dep unere și
remaniere osoasă.În stările de inflamație circulația locală crește și procesele de resorbție
și atrofie sunt crescute.11
Crestele alveolare edentate pot suferi procese de resorbție, apoziție și de remanie re
osoasă, procese care trebuie cunoscute și studiate la fiecare caz în parte cu scopul de a
oferi o proteză adaptată cât mai bine câmpului protetic al pacientului.3
Complicațiile locale ale edentației parțiale netratate depind de forma edentației,
extinderea breșei edentate ș i de modificarile aparute la nivelul crestei.3 Nu trebuie
neglijate nici modific ările de la nivelul glandelor salivare, ATM și ale mucoasei cavității
orale. 1
Conform unui studiu realizat de către Dana Budala&Co. s-a ajuns la concluzia că
o creș tere a duratei medii de viață și progresele din sfera stomatologică care prelungesc
menținerea unităților dentare pe arcadă accentuează rolul jucat de involuția fiziologică a
organismului, astfel îngreunând munca necesară unei protezări corecte și satisfăc atoare a
pacientului.Refacerea integrității arcadelor dento -alveolare pune d eosebite probleme mai
ales la vâ rstnici, din cauza problemelor de menținere a protezelor, cât și din cauza
modificărilor apărute la nivelul etajului inferior.12

II. Reabili tarea orală prin mijloace convenționale

În acest capitol vor fi prezentate principalele metode utilizate în protezarea
edentațiilor subtotale ș i totale . Analiza acestor soluții terapeutice se va face ținând cont de
particularităț ile lor mecanice(elemente compone nte și materiale) și de influenț a pe care o
au asupra structurilor biologice cu care vin in contact.
Atunci când concepem o proteză mobilizabilă, trebuie să ne asiguram că așteptările
pacientului sunt realiste, pentru c a acceptarea protezei mobilizabile să se facă intr -un
timp cât mai scurt, cu un grad de satisfacție ridicat.13

II.1. Proteza parțială acrilică

II.1.1. Indicații și contraindicații:

Proteza parțială acrilică este considerată de către unii spe cialiști o metoda de
protezare strict provizorie/tranzitorie necesară repoziționării cranio -mandibulare și de
redimensionare a etajului inferior.
În această lucrare voi prezenta proteza parțială acrilică ca metodă de tratament atât
provizorie, c ât și definitivă.Acest tip de proteză, după scopul pentru care a fost proiectată
se împarte în provizorie și definitivă.
Protezarea provizorie se indică în următoarele cazuri:1
 ”Arcade dentare integre la care se vor realiza extracții în zona fro ntală
 Arcade dentare integre la care apare o breșă în zona frontală
 Arcade dentare edentate parțial protezate prin restaurări fixe la care se recomanda
ablația punților dentare în scopul refacerii lor”
 Arcade dentare edentate parțial protezate mobil la car e se preconizează noi
extracții, cu transfomarea protezei parțiale in proteză totală.

Protezarea definitivă se indică în cazul pacienților cu dificultăți financiare și a
celor care refuză alte tehnici de tratament protetic, precum proteza schele tată sau terapia
prin implanturi.
În momentul în care un pacient optează pentru un tratament de lungă durată cu o
proteză parțială acrilică, acestuia i se vor explica toate avantajele și dezavantajele acestei
construcții, iar medicul în colabora re cu tehnicianul vor lua toate măsurile necesare
prevenirii afectării profunde și apariției mobilității la dinții stâlpi.
Contraindicațiile protezei parțiale acrilice sunt reprezentate de către acele cazuri
clinice care prezintă afectare parodo ntală profundă a dinților stâlpi, precum și cele lalte
cazuri la care se pretează o protezare prin alte mijloace(proteză scheletată ,implanturi).

II.1.2. Elemente componente:

Proteza parțială acrilică are următoarele elemente componente:1,3
 Șeile protezei
 Arcada dentară artificială
 Conectorul principal
 Elemente de menținere,sprijin și stabilizare
Șeile acrilice sunt elementele principale al e protezelor acrilice ce se află în contact
direct cu creasta edentată pe care o refac.Acestea au următoarele roluri:1
 „au rolul de suport al dinților artificiali și de transmitere a forțelor masticatorii
spre suportul muco -osos și dento -parodontal .
 transmit forțele de solicitare conectorului principal .
 se opun forțelor de deplasare verticale și orizo ntale constituind un element
antibasculant .”
Arcada dentară artificială are rolul de a corecta perturbările estetice,fonetice și
masticatorii apărute consecutiv edentației.
Dinții artificiali se aleg în acord cu aspectul facial și în fun cție de următoarele
caracteristici:1,3,8 mărime , formă , culoare , transluciditate .
Din punct de vedere al materialului din care se pot confecționa aceștia pot fi din
acrilat, din porțelan sau din metal+acrilat/porțelan.

Combinațiile cu metal se pot alege atunci când există riscul pierderii reliefului
ocluzal,astfel se preferă realizarea stopurilor ocluzale metalice.
Cunoașterea legilor biomecanice trebuie foarte bine cunoscută de către echipa
medic -tehnician în vederea realiz ării unei montări corecte a arcadelor artificiale.
Dinții se montează în așa fel încât forțele să cadă pe mijlocul crestei edentate și cât
mai aproape de dintele stâlp limitrof, daca acesta prezintă componentă ocluzală, cu rolul
de a oferi un sp rijin mixt dento -mucozal.1,3
Conectorul principal acrilic are rolul de a solidariza într -o singură piesă protetică
solidă toate componentele protezei parțiale mobile.1,3 La maxilar acesta este prezent la
nivelul bolții palatine, purtând numele d e „placă acrilică palatinală” iar la mandibula este
dispus la nivelul feței orale a crestei alveloare fiind numit „placă acrilică linguală”1,3
Placa acrilică palatinală acoperă în totalitate bolta palatină,având o grosime de 2
mm.1,3 Aceasta pre zintă o față externă lustruită care va fi modelată anatoform prezentând
rugi palatine și papilă bunoidă, precum și o față interna, nelustruită poziționată la distanță
de zonele sensibile la presiune(torus palatin,rafeu median,papila bunoidă).1 Această plac ă
trebuie sa menajeze parodonțiul dinților stalpi peste care va trece și va avea contact cu
fața orală a dinților restanți cu rol de contracroșet1,3
Placa acrilică linguală se poziționează la nivelul feței orale a crestei edentate
mandibulare și prezintă o formă semilunară (in U) deschis posterior, având o grosime tot
de 2 mm.1 Fața externa este lustruită și privește către limbă,iar fața interna este
nelustruită.1 Marginea superioară se oprește la nivelul dinților restanți în zona
supracingulară.1 Marginea inferioară va patrunde în spațiul lingual central, fiind ușor
îngroșată pentru a nu deranja acțiunea mușchiului genioglos.1
Elemente le de menținere,sprijin,stabilitate au rolul de a se opune mișcarilor
protezei de pe câmp ul protetic. Mișcarile pot fi verticale(de desprindere,de înfundare) sau
orizontale.1,3
Menținerea protezei parțiale acrilice este realizată cu ajutorul croșetelor. Acestea
folosesc convexitățile anatomice ale dinților pentru a asigura menținerea protezei in
cavitatea bucală.
Tipuri de croșete:
– croșete acrilice – ex: croșete simple acrilice al veolare, dentare,dento -alveolare

-croșete metalice: – realizate din bandă metalică sau din sârmă3
-ex.:1 croșet cervico -ocluzal deschis d ental ,croșet cervico -ocluzal
deschis edental ,croșet cervico -ocluzal bidentar ,croșet cervico -ocluzal întors ,croșet
cervico -ocluzal interdentar , croșet cervico -alveolar deshis dental .

II.1.3 . Materiale

Cu toate că experiența doctorului este un f actor major în concepere a unei proteze ,
alegerea unui material pentru baza acesteia este la fel de important, mai ales în cazul în
care pacientul este purtător vechi de proteze mobilizabile.14
Trebuie cunoscut faptul că niciun material nu îndepli nește toate cerințele de
performanță cerute de către medici,însă trebuie să ne orientam la alegerea unui material
cât mai compatibil cu cazul de rezolvat.
În ceea ce privește alegerea materialului de confecționare a dinților , principalele
varian te sunt acrilat și ceramică.
Dinții din acrlilat au avantajul de a fi mult mai ieftini, mai ușor de finisat, mai ușor
de înlocuit, însă aceștia nu au stabilitate coloristică și se uzează precoce.1
La polul opus se află ceramica, care satisface pe deplin funcția fizionomică, însă
este mult mai scumpă și mai pretențioasă din punct de vedere al manipulării și adaptării.
Pentru realizarea plă cii protezei se poate folosi clasicul acrilat,însă există o serie
de considerente care n e contraindică folosirea lui, cum ar fi :1,3 alergie la acrilat , dinții
restanți nu oferă un suport corect de amplasare a croșetelor , torusuri sau tuberozități
voluminoase , menajarea unităților dento -parodontale rămase
Într-un studiu realizat de Shuturminskiy V , și Chulack L , publicat la data de
01.12.2013 s-a realizat o analiză comparativă asupra efectului protezelor parțiale mobile
din polypropilenă și din acrilat asupra patului de mucoasă.Materialul studiat a fost
reprezentat de celulele epiteliale recoltate de pe câmpul protetic a 316
pacien ți.Rezultatele analizelor celulare au relevat faptul că protezele din acrilat au o
influență negativă asupra epitelului patului protetic.15
Din cauza celor de mai sus s -a dezvoltat o serie de materiale care vor fi folosite la
confecționarea așa ziselor proteze flexibile.

Dintre materialele folosite la confecționarea acestora amintim:
 Acrilatul injectabil1
– polimetilacrilați cu polimerizare liniară la care cantitatea de monomer restant este
minimă .1
– se produce o adaptate fidelă la ni velul liniei Ah și la nivelul zonelor de închidere
marginală .1
 Acrilatul flexibil tip VALPLAST1
– face parte din grupul nylonului .1
– conferă rezistență și flexibilitate protezei .1
– proteza este flexibilă în zonele retentive .1
– proteza este mult mai dură decât cele din acrilat clasic .1
– nu mai sunt necesare croșetele din sârmă,acrilatul flexibil îndeplinind cu succes
rolul acestora .1
– din punctul de vedere al satisfacției pacienților,aceștia se declară foarte mulțumiți de
comodidatea și de fizionomia of erită de aceste proteze .1

Fig.X Proteză valplast

 FLEXITE1
-polimer momomer free recomandat pacientilor cu alergie la acrilat .1
-se prezintă sub diverse forme .1
 THERMOFLEX1
 BIODENTAPLAST1
În cadrul unui studiu pe 18 purtători de proteze acr ilice cu bază din PMMA, care au
necesitat frecvent rebazare și ajustare, ele nefiind pe deplin funcționale,nici confortabile,
s-a realizat faptul că toți acești pacienți au fost mai mulțumiți de către purtarea protezelor
flexibile realizate din material de tip ,„nylon -based”. Nu s -a observat nicio fractură a

protezelor, cu toate că la 4 cazuri s -a observat o dezlipire a dinților artificiali de baza
protezei dupa 10 și 11 luni.14 Această nouă generație de materiale prezintă o
predictibilitate mai mare pe ter men lung față de vechiul acrilat , prezentând o anduranță
mult mai crescută la solicitările mecanice, cât și la cele chimice.14
Toți pacienții din acest studiu au declarat că preferă proteze parțiale acrilice flexibile
în detrimentul celor clasic e din metil -metacrilat, deoarece acest nou material le -a oferit o
speranță pentru o creștere a calității vieții.14

II.2. Proteza scheletată

Proteza scheletată este unul dintre cele mai folosite mijloace de reabilitare a
edentației la pacienț ii la care inserarea de implanturi nu este oportună. Această soluție
terapeutică a trecut proba timpului și cunoaște variate modele arhitecturale adaptate
situațiilor clinice astfel încât să respecte concomitent principiile biologice și mecanice.

II.2.1 . Indicații și contraindicații:

Proteza scheletată reprezintă încă o alternativă sigură de protezare mobilizabilă a
arcadelor dentare întrerupte de breșe edentate întinse. Acest tip de protezare prezintă o
varietate mare de sisteme de menț inere,sprijin și stabilitate, ceea ce implică un studiu
aprofundat al medicului în vederea realizării unei protezări corecte.
Principalele cazuri la care se indică folosirea acestui tip de proteze sunt
reprezentate de acele cazuri la care nu se pot folosi implanturi din diferite motive de
ordin local/general.
Pentru realizarea unei protezări corecte de durată, dinții stâlpi trebuie să prezint e
un stat us parodontal favorabil, iar dacă protezarea vizează o edentație de clasa I,II se
recomandă s olidarizarea a minim 2 dinți stâ lpi.3
Printre cazurile la care se contraindică acest tip de protezare se numară cei afectați
de parodontită marginală profundă generalizată, și bineînțeles cei care își doresc
tratament implanto -protetic.

II.2.2. Elemente componente :

Elementele componente ale protezei parțiale scheletate sunt următoarele:
 Conectorul principal
 Conectorii secundari
 Elementele de menținere,sprijin,stabilitate
 Dinții artificiali și șeile acestora

Conecto rul principal:
– are rolul de a uni componentele protezei de pe o parte a arcadei cu partea opusă(șeile
între ele sau șeile cu elementele de menținere,sprijin,stabilitate)
– conectorul principal trebuie s ă fie rigid pentru a distribui solicitarea funcționa lă a
protezei pe toată suprafața câmpului protetic,astfel conectorii principali cu un grad de
flexibilitate nu mai sunt folosiți deoarece sunt traumatizanți pentru țesuturi
– nu trebuie să producă suferință câmpulu i dento -parodontal și trebuie să menajeze zonele
sensibile ale acestui camp, menajarea acestora realizându -se prin folierea modelului pe
zonele interesate (Pag 139,Tratamentul edentației parțiale cu proteze mobile).
Conectorul principal mandibular :
 Bara linguală
-este necesar un spațiu de minim 9 mm între fundul de sac lingual și procesul
alveolar .
– este plasată în fundul de sac lingual la aproximativ 4 -5 mm de parodonțiul marginal
– trebuie avute î n vedere interferențele care pot aparea între bară și mișcările
limbii,precum și retenți a de resturi alimentare sub aceasta .
– față de mucoas a procesului alveolar trebuie să existe un spațiu de minim 0,30 -2
mm , spațiu ce diferă in funcție de sprijinul protezei(sprijin dento -parodontal -spațiu
mai mic, sprijin mixt – spațiu mai mare)(fig. 4.29, pag 141,Tratamentul…) .
– zonele cu rezistență minimă sunt reprezentate de zona centrală a barei și zonele de
unire cu șeile/conectorii secundari .
 Croșetul continuu:
-poate fi folosit împreună cu bara linguală sau ca unic conector principal

-se folosește împreună cu bara linguală în situațiile clinice în care din cauza câmpului
protetic înălțimea barei este mai mică de 4 mm.(această construcție mai este
cunoscută sub denumirea de „dublă bară linguală”)
-are rol și în menținerea dento -parodontală a protezei
-element antibasculant
-element de solidarizare a dinților restanți
 Placa dento -mucozală mandibulară:
-se plasează între zona supracingulară a dinților frontali inferiori și fundul de sac
lingual
-are aceleași roluri precum și croșetul c ontinuu
-se recomandă la cazurile clinice ce prezintă o atrofie marcată a proceselor
alveolare
 Bara vestibulară:
-se realizează atunci când planșeul bucal prezintă o inserție înaltă sau când dinții
frontali inferiori prezintă o importantă linguo -înclinare.
-un torus voluminos poate deasemenea indica folosirea unei bare vestibulare ținând
cont de posibilitatea de refacere a acestuia dupa îndepărtarea chirurgicală.
-inconfortabilă pentru pacient

Conectorul principal maxilar:
„Conectorii principali maxilari sunt lați și de grosime mică. Această formă este cea
mai confortabilă pentru pacient . Se prezintă sub formă de plăcuț e mai înguste sau mai
late, în funcție de mărimea edentației. Lățimea minimă ar trebui să fie ega lă cu mărime a
spațiului edentat .”. (pag 148 -Tratamentul …) Astfel, principalele tipuri de conectori
maxilari sunt: plăcuța mucozală cu lățime redusă , plăcuța mucozală cu lățime mare ,
plăcuța mucozală fenestrată , plăcuța mucozală în formă de U , plăcuța dento -mucozală ,
placa palatinală completă .
Elemente de menținere,sprijin și stabilitate :
-la acest tip de proteză sunt reprezentate în principal de către croșete

-croșetele folosite pentru protezele parțiale scheletate sunt croșete turnate(in
principal)
-un croșet este alcătuit în m od clasic dintr -un braț retentiv , un braț opozant și un
pinten ocluzal/supracingular
-principalale efecte negative ale croșetelor asupra câmpului protetic sunt
reprezentate de cariile dentare, leziunile smalțului, modificările de poziție ale dinților
stâlpi, modificările parodontale, manifestări ocluzale și afectarea fizionomiei.
-principalele tipuri de croșete turnate sunt: circulare (croșetul caninului, Ackers, Inelar, In
ac de par, etc.), Roach , Ney speciale .
Pentru a contracara o parte din tre efectele negative ale croșeteleor au fost
imaginate și concepute o serie de sisteme de menținere, sprijin și stabilitate, numite
sisteme speciale.
Principalele sisteme speciale de menț inere,sprijin și stabilitate: sisteme de culise ,
sisteme de capse , sisteme de bare și călăreți , sisteme de telescopare , sisteme articulate ,
sisteme magnetice .
Conectorii secundari:
– elemente metalice cu rol de conectare a diferitelor componen te ale PPS între ele.
– principala caracteristică a acestora este rigiditatea .
– trebuie să se menajeze parodonțiul marginal, mucoasa procesului alveolar și papila
interdentară .

Șeile protetice:
– acoperă spațiile edentate
– au rol de suport pentru dinții artificiali
– intervin î n stabilitate, opunându -se deplasărilor laterale
– adaptate intim la creasta edentată
– marginile acestora se extind până la nivelul mucoasei pasiv -mobile
– au rol fizionomic, mai ales î n zona frontală
– alcătuite din două componente, una metalică și una acrilică
La arcada dentară artificială la fel ca la proteza parțială acrilică, dinții pot fi din
acrilat sau din porțelan, fiecare cu avantajele și dezavantajele mai sus enum erate

II.2.3 . Materiale:

Proteza parțială scheletată este realizată din metal, singura parte din acrilat fiind
componenta șeilor proteti ce pe care s e montează dinții artificiali.
Componenta metalică a protezei parțiale scheletate este realizată dintr -un aliaj
crom -cobalt cu următoarele componente și indicații:
„Cromul(15 -30%) -ce creează o protecție față de acțiunea oxigenului(creșterea exagerată
are consecințe negative asupra rezistenței mecanice și a flexibilității)
Cobaltul(1 -64%)-ce participă la completarea stabilității chimice a aliajului, protejându -l
de acțiunea corozivă a acizilor și bazelor, finisând structura cristalină ”
Celelalte metale din compoziția aliajului sunt: nichelul(4 -55%), m olbidenul(5 -18%) ,
siliciul, magneziul , aluminiul”(Forna -Pag 105)

II.3. Proteza totală

Proteza totală r eprezintă un mijloc de protezare m obilă a edentatului total.Acest tip
de protezare prezintă marele avantaj de a avea un preț de cost foarte scăzut în comparație
cu alternativele i mplanto -protetice.Cu toate acestea ea prezintă o serie de de zavantaje,
atât de ordin fizic, cât și de ordin psihologic.

II.3.1. Indicații și contraindicații:

Proteza totală este indicată persoanelor edentate total care prezintă un câmp
proteti c favorabil, bine reprezentat la nivel osos și cu o calitate satisfăcătoare a
substratului mucos. Acest tip de restaurare presupune existența unei bune adaptări la
situația clinică, prin obținerea fenomenului de succiune care s ă asigure o menținere
adecvat ă pe câmpul protetic.
Proteza totală nu prezintă nicio contraindicație absolută, dar în funcție de
particularitățile clinice ale fiecarui caz ea poate reprezenta o soluție de tratament

neviabilă pe termen lung, iar pacientul nu va fi mulțumit d e această alegere, fa pt ce se
poate solda cu repercu siuni asupra stării acestuia de sănătate, atât fizică, cât și psihică.
Adaptarea protezei la câmpul protetic este esențială pentru succesul restaurării16.
Unul dintre inconvenien tele protezei totale este reprezentat de rezistența acesteia17. Astfel
în urma unui studiu realizat de Pekka K. Vallittu , Veijo P. Lassila & Rolf Lappalainen s-a
ajuns la concluzia că tipul de proteză care a avut nevoie cel mai des de reparații este
reprezentat de către proteza totală maxilară17. La re alizarea studiului s -au folosit
chestionare trimise către 24 de laboratoare de tehnică dentară din Finlanda17.Cel mai
comun defect a fost fracturarea bazei acrilice și pe locul doi pierderea unui dinte
artificial17.

II.3.2. Elemente componente:
 Placa protezei
 Dinții artificiali
Pentru realizarea unei bune închideri marginale, placa protezei trebuie să respecte
o serie de reguli care țin de poziția acestei piese în raport cu câmpul protetic, respectiv cu
zonele vestibulară centrală/la terală, linguală centrală/laterală, zona tuberbului piriform,
zona palatinală.
Dinții artificiali prezintă aceleași caracteristici ca și cei folosiți la protezarea
acrilică/scheletată, medicii împreună cu pacientul și tehnicianul dentar având la dispozi ție
o gamă larg ă de materiale, forme, dimensiuni , fapt ce poate conduce la un aspect cât mai
natural al unei protezări totale.

II.3.3.Materiale:

Clasic, proteza totală este realizată din acrilat termobaropolimerizabil roz, însă
evoluți a materialelor și a tehnicilior a permis introducerea unor materiale folosite pentru a
confecționa așa numitele proteze totale elastice.
Acrilatul clasic poate fi modelat și colorat în așa fel încât să imite foarte bine o
gingie naturală.

În cazul dinților, conform unui studiu, cei din porțelan nu au prezentat o atriție
măsurabilă clinic pe o perioada de observație de 10 ani„8.

III. Sisteme moderne de protezare a edentatului subtotal si
total

III.1. Aspecte gener ale:

Apariția implantologiei orale a însemnat un moment de răscruce în medicina
dentară, revoluționând principial și tehnologic soluțiile terapeutice cunoscute până la acea
dată. Datorită implantologiei , atât medicul cât și pacientul au putut beneficia de o
reabilitare orală net superioară, cu indicații extinse și la cazurile severe, la care
protezările mobilizabile/mobile reprezentau doar un compromis. Compatibilitatea cu
structurile biologice, durabilitatea, recuperarea în procente semnifica tive a funcțiilor
pierdute ale aparatului dento -maxilar, înclină tot mai mult balanța către această soluție
terapeutică.
Ținând cont că protezele mobilizabile îmbunătățesc abilitatea de a reduce m ărimea
particulelor bolusului alimentar, dar nu r estabilesc în întregime funcția masticatorie, este
nevoie, în unele cazuri de altă soluție de tratament, soluție reprezentată de tratamentul
implato -protetic19.
În cazul implantării postextracționale unidentare, pe termen scurt avem rezultate
foarte bune, rata de supraviețuire fiind de 97% după 4 -7 ani20.
Practicarea implantologiei presupune temeinice cunoștințe de anatomie ,fiziologie
osoasă și de protetică , precum și întelegerea conceptelor biomecanice21.
Un alt element de care trebuie să țină cont medicul implantolog este faptul că
sistemele de protezare pe implanturi din trecut(componentele protetice) este posibil să nu
mai fie compatibile cu cele din prezent , astfel medicul trebuie sa fie pregatit pentru a
adapta un bont personalizat cu scopul de a evita extragerea implanturilor vechi și pentru a
le folosi în noua construcție protetică22.

Ca și elemente de anatomie, medicul dentist trebuie s ă cunoască foarte bine osul
maxilar, sinusul maxilar, osul mandibular, precum și vascularizația și inervația de la acest

nivel(arterele linguală, maxilară, facială, alveolară inferioară, infraorbitală, palatină, cu
venele aferente acestora, precum și nervii alveolar inferior, mental, lingual, bucal)23.
Pentru a evi ta eventualele complicații și pentru a vedea poziția reală a diferitelor
structuri anatomice, în implantologia orală ne este de ajutor o analiza de tip computer
tomograf24.
Selecția pacienților care pot beneficia de implant dentar trebuie s ă fie riguroasă,
medicul fiind obligat să cunoască diagnosticul afecțiunilor generale ale acestuia și să
încadreze pacientul într -o clasă a clasific ării Asociației Americane de Anestezie2,25:
ASA I:
 Pacient normal/sănătos .
 Fără anxietate .
 Nu prezină risc/prezin tă risc minor pentru un tratament integral .
ASA II:
 Afecțiuni sistemice moderate .
 Anxietate extremă/teamă .
 Risc minim .
 Pacienții cu alergii,gravide,diabet non -insulino dependent
controlat,prehipertensiune arterială .
ASA III:
 Afecțiuni sistemice severe .
 Limitează activitatea,dar nu sunt invalizi .
 Risc moderat .
 Diabet insulino -dependent controlat,bronhopneumonie cronica obstructivă
minoră,angină pectorală,AVC, infact miocardic(mai vechi de 6 luni) .
ASA IV:
 Afecțiuni sistemice cronice severe .
 Amenințare consta ntă la viață .
 Risc considerabil .
 Diabet necontrolat,AVC,infact miocardic(mai recent de 6 luni),insuficientă
cardiacă congestivă,epilepsie,hipertensiune .

 Tratamentul trebuie temporizat, până pacientul se încadrează în clasa ASA III sau
mai bine .
ASA V:
 Pacient în fază terminală .
 Tratament strict paleativ .
Pacientul poate prezenta una sau mai multe din contraindicațiile inserării de
impla nturi, astfel medicul trebuie să cântărească foarte bine variantele posibile. Astfel
putem avea contraindicații sistemice și contraindicații locale.
Contraindicații sistemice23:
 Imunitate generală afectată,hipertensiune arterială,endocardite,diabet
 Ciroză hepatică
 Afecțiuni pulmonare cronice obstructive
 Folosirea steroizilor
 Neoplasme tratate cu chimio/ra dioterapie
 Endocrinopatii necontrolabile
Contraindicații locale23:
 Igienă deficitară
 Prezen ța de resturi radiculare/dinți incluși în grosimea crestei alveolare
 Procese inflamatorii
 Afecțiuni ale mucoasei
 Ofertă osoasă insuficientă
Din punct de vedere al raportului implantului cu osul, acestea pot fi23,26:
 Implanturi endoosoase( cui,lamă,cilindru,șurub)
 Implanturi subperiostale
 Transosoase
Implanturile se gasesc sub o multitudine de forme și dimensiuni, aceste
caracteristici f iind diferite de la o firmă producătoare la alta, medicul având la dispoziție
o mulțime de sisteme, astfel fiecare caz clinic putând să își gasească o soluție cât mai
potrivită,individualizată.

Momentan conexiunea lucrării protetice la implant s e poate realiza prin mai multe
metode23:
 Agregare prin cimentare .
 Agregare prin înșurubare .
 Agregare prin mijloace speciale de menținere,sprijin și stabilitate: telescopare ,
magneți , culisă , bare cu călăreți , combinații ale acestora .
(Sârbu 214 -219)
Încă de la descrierea procesului de osteointegrare de către Branemark, implanturile
dentare au devenit metoda ideală de protezare a dinților lipsă27. Termenul de
osteointregrare a fost definit mai târziu de către Albrektsson ca fiind contactul direct între
osul viu și implant la examinarea microscopică, sub lumină27. Acest lucru înseamnă că
implantul este funcțional anchilozat de os fără suportul ligamentului periodontal27. Cu
toate acestea, în ciuda succesului osteointegrării , eșecurile pot apărea27. Aceste eșecuri
pot fi legate de pierderea osoasă consecutiv încărcării ocluzale sau înfecției27. Atenția în
implantologie a fost astfel îndreptată spre conservarea țesutului dur și moale
periimplantar27.
Actualmente, dinții pierduți pot fi inlo cuiți cu implanturi confecționat e din
biomaterial inert care este inserat direct în os cu scopul de a obține o osteointegrare
favorabilă protezării ulterioare, făra a implica și o regenerare a parodonțiului de
susținere27.
Cu toate acestea este importantă o încercare de a cr ea un implat periodonto –
integrat, și anume un implat suspendat în alveolă cu ajutorul ligamentului periodontal27.
Autorul studiului consideră că obținerea unui asemenea implant va revoluționa
implatologia și va fi un beneficiu signifiat atât pentru pacienți cât și pentru medici27.
III.2. Tipuri de sisteme :

Pentru reabilitarea unui pacient cu o edentație subtotală sau totală cu ajutorul
implanturilor putem opta penru următoarele variante8,26,28:
 Implanturi individualizate protezate singular .
 Punți cu sprijin implantar/mixt26.
 Proteze hibrid e fixe28.

 Proteză totală mobilizabilă fixată implantar cu ajutorul
capselor/magneților8.(Aspecte practice în protezarea edentației totale, 233 -267).
Una din ma rile controverse în ceea ce privește tratamentul implantar este
reprezentată de momentul încărcării implantului29.
Ilser Turkyilmaz , Tolga F. Tözüm , Celal Tumer și Esma Nida Ozbek au realizat
un studiu pe 26 de pacienți edentați total mandibula r29.
În cadrul acestui studiu toți pacienții au beneficiat de câte două implanturi plasate
în zona canină mandibulară29.Pentru grupul test, supraproteza a fost amplasată la o
saptămână după operație, iar la grupul de control supraproteza a fost amplasată la 3 luni
după operație29.
Parametrii peri -implantari, nivelul osos marginal, masurători de stabilitate au fost
efectuate la 1,6,12,18 și 24 de luni post operație29.
Niciun implant nu a fost pierdu t în decursul a 2 ani29.Nu a fost observabilă nicio
diferență între cele două grupuri după o perioadă de 24 de luni29.
Concluzia la care au ajuns autorii studiului a fost că încărcarea imediată a două
implanturi ce urmează să susțină o supraproteză mandibulară nu pune în pericol sănătatea
țesuturilor periimplantare, și stabilitatea implantară este păstrată29.
Un sistem modern de reabilitare a pacientului edentat total maxilar cu atrofie
marcată a osului alveolar este reprezentat de către implanturile zigoma tice30.
Predictibilitatea acestui tip de restaurare a fost evaluată în cadrul unui studiu
realizat de către Agliardi EL , Romeo D , Panigatti S , de Araújo Nobre M , Maló
P 30 .
Între lunile Octombrie 2008 și Aprilie 2010, 15 pacienți cu atrofie severă a osului
maxilar au fost tratați utilizând patr u implanturi zigomatice sau două i mplanturi
zigomatice și două implanturi clasice30.
Toți participanții au primit câte o proteză inșurubată in 3 ore după operație, iar
lucrarea definitivă a fost livrată după 6 luni30. Examinările ulterioare au urmărit evoluția
implanturilor zigo matice, și a celor clasice, succesul protetic, indici de sângerare și placă,
pierdere osoasă marginală și satisfacția pacienților30.
În total au fost introdus e 42 de implanturi zigomatice și 18 standard30. Niciun
implant nu a fost pierdut, ceea ce conduce la un succe s de 100%30.

Pacienții s -au declarat pe deplin satisfăcuți de prezenta metodă30.

III.3. Materiale

Alegerea materialului din care este confecționat implantul este un factor cheie
pentru succesul pe termen lung a l acestuia.
Mediul biologic nu acceptă orice material, astfel trebuie ales materialul în asa fel
încât să se mențină o funcționare optima cu un raspuns biologic minim sau chiar absent31.
Materialele folosite în implantologia orală tre buie sa fie pe deplin biocompatibile.
Biocompatibilitatea se definește ca fiind proprietatea materialelor folosite de a
asigura lipsa de nocivitate locală, precum și generală.Aceste materiale nu trebuie sa fie
toxice,cancerigene,alergice sau rad ioactive23.(Sarbu 55)
Din punct de vedere al materialului din care este confecționat implantul, acesta
poate fi din aliaje metalice sau din ceramică pe bază de oxid de aluminiu sau fosfat de
calciu23.
Totuși, datorită proprietăților fi zico-chimice, cele mai preferate materiale pentru
fabricarea implanturilor rămân aliajele metalice23.(Sarbu 57)
Încă din anii 1970 se foloseau aliaje Co -Cr-Mo și tantalul,aceste materiale fiind
înlocuite la ora actuală cu aliajele din titan, prec um și cu titanul pur23.(Sarbu 57)
În implantologie, unul dintre materialele cele mai folosite la realizarea
implanturilor este titanul. Acest material posedă proprietăți extrem de utile pentru
folosirea lui la confecționarea implanturilor, și an ume:biocompatibilitate,conductibilitate
scăzută,densitate mică, rezistență la coroziune, titanul fiind în același timp de 4 ori mai
ieftin decât aurul23.(Sarbu 58)
După o serie de cercetări s -a dovedit faptul că implanturile care sunt confecțion ate
dintr -un titan pur(nealiat) sunt mai bi ne tolerate de către organism, î n detrimentul celor
din tital aliat23.(Sarbu 58)
Ținând cont de toate elementele enumerate, alternativa implanto -protetică pare a fi
soluția terapeuitcă a viitorului.