Carol Davila, București [307095]

Universitatea de Medicină și Farmacie

‟Carol Davila„, București

Facultatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

‟Testarea acțiunii antimicrobiene a diferitelor uleiuri esențiale asupra unor tulpini microbiene izolate din cavitatea orală„

Coordonator Științific

Asist. Univ. Dr. Carmen Defta

Absolvent: [anonimizat]

2018

[anonimizat], cât și patogene. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], distrugând – într-o [anonimizat]. [anonimizat], odată cu avansarea științei și a tehnologiei.

După ce s-a [anonimizat], aceleași efecte reapărând la scurt timp și poate într-o [anonimizat] s-au orientat spre îndepărtarea cauzei ce producea efecte nedorite asupra cavității orale. Astfel, s-[anonimizat] a încerca înlăturarea microorganismelor patogene.

Totuși, [anonimizat], astfel că în ultimii ani, s-au testat o serie de uleiuri esențiale asupra microorganismelor izolate din cavitatea bucală pentru a se afla dacă substanțele naturale nu pot avea același efect benefic asupra stării de sănătate a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], luate individual sau amestecate.

[anonimizat], [anonimizat] o scădere considerabilă a [anonimizat]. Aceste uleiuri vor fi testate pentru a [anonimizat], pentru a se observa care este efectul lor cumulativ asupra microorganismelor orale.

PARTEA GENERALĂ

Introducere în noțiuni de biofilm

Biofilmul este o [anonimizat] – [anonimizat] (rareori se pot desprinde si pot flota in mediul înconjurător) si care vor fi îmbrăcate in proteine si polizaharide (cu dubla origine: bacteriana si de gazda).

Conglomeratele poseda canale de apa prin care nutrienții intră în biofilm si prin care produșii toxici sunt excretați. Placa dentara (fig. 119) care este calcificata se definește ca si tartru sau calculus.

Fig. 119- Placa dentara calcifiată

Cel care a identificat pentru prima data biofilmul, a [anonimizat] a raclatului de pe dinți.

Pentru a avea o [anonimizat].

Componentele salivare si funcțiile lor

Etapele de formare ale biofilmului

Formarea plăcii bacteriene implica 4 [anonimizat]:

in cateva secunde de la aparitia unei noi suprafete in gura (eruptie dentara, proteze, obturatii) proteinele salivare de dimensiuni relativ mici, incarcate eletro-negativ (inclusiv PRP, cistatinele, staterinele) domina pelicula intiala;

in 12 ore, mucinele (care sunt glicoproteine cu greutate moleculara mai mare) se leaga de film (cu participarea receptorilor locali); exista anumiti receptori (criptitopi) care asigura atasarea bacteriilor la dinti si la celulele epiteliale orale; la individul cu o igiena deficitara creste concentratia proteazelor din fluidul gingival – astfel activandu-se criptitopii, favorizand atasarea bacteriilor periodontopatice; s-a dovedit ca unele bacterii (Fusobacterium nucleatum, A. viscosus si A. naeslundii) secreta neuraminidaze, care apoi expun receptori tip galactozil, la care ulterior alte bacteriile pot sa adere; in aceasta etapa mai intervin 2 tipuri de mucine salivare:

MG1 (care mentine protectia vascoelastica impotriva agentilor microbieni si chimici) si functioneaza ca si receptor selectiv pentru legarea specifica a speciilor de Haemophilus si a altor microorganisme (fig. 120);

Fig.120 – Haemophilus influenzae (colorat in galben)

MG2 – care functioneaza ca receptor pentru Actinomyces;

adezinele bacteriene si legarea ireversibila: cand microorganismele adera utilizand receptorii specifici (tip adezina) prin mecanism “cheie-lacat“ (tip complementaritate) legarea este invariabil ireversibila; au fost identificate mai multe tipuri de adezine:

Actinomyces spp. poseda 2 tipuri de fimbrii distincte din punct de vedere antigenic si functional: tipul 1 – care mediaza aderarea la PRP si la staterinele pe filmul gazdei (de exemplu proteine la proteine) si tipul 2 – care leaga lactoza pe alte bacterii (cum sunt streptococii) in reactie de co-agregare* si co-adeziune** – ce construiesc biofilmul;

Streptococul mutans are o proteina B cu greutate moleculara mare, ce se leaga de aglutininele salivare;

Streptococul gordonii (fig. 121) are o proteina ce se leaga atat de MG-1 si MG-2 cat si de A. naeslundii.

Fig.121 – S. gordonii (ME)

In incercarea de a intelege interactiunile cu structurile cavitatii orale, au fost identificate tipurile de receptori, de care se leaga bacteriile:

S. sanguinis la acidul sialic,

S. mutans la fucoza,

A. viscosus la galactoza,

A. naeslundii la galactozamina,

H. influenzae si S. mitis la proteine.

co-agregarea si formarea biofilmului – in 1-2 zile, bacilli Gram pozitivi si filamentele se extind spre exteriorul microcoloniilor si biofilmul creste in profunzime, ca un strat condensat de 3-20 randuri de celule, in imediata vecinatate a dintilor; peste acestea, se suprapune un strat format din diverse microorganisme.

Mecanismele de formare ale biofilmului

*Co-agregarea – ca si fenomen local, reprezinta interactiunea dintre 2 microorganisme bacteriene (sub forma de perechi) de exemplu Actinomyces spp si C. albicans.

**Co-adeziunea – este interactiunea dintre microorganismele sesile (aderente) si un microorganism tip planctonic (ce floteaza liber); acest proces necesita legarea initiala a unui microorganism (cum sunt actinomicetele, via fibrile hidrofobice) apoi atasarea de acel microorganism a altor microorganisme (cum sunt cocii Gram pozitivi ce utilizeaza pentru co-aderare, lipoproteinele).

Microorganismele sunt legate intre ele si prin intermediul unei cantitati crescute de polizaharide (interbacteriene) cum este dextranul produs de S. mutans (ceea ce amplifica adeziunea).

Odata cu desfasurarea reactiilor metabolice bacteriene, tensiunea oxigenului scade si astfel se va inmulti flora anaeroba; pe suprafata stratului nou format, are loc co-agregare de bacili Gram pozitivi si coci Gram pozitivi.

Cresterea celulara in biofilm este progresiva: in fiecare zi – din ziua 1 pana in ziua 7 – se multiplica de 2.5 ori.

Biofilmul inalt organizat este foarte rezistent la distrugerea acidica (mai ales la pH de 3.5) in timp ce biofilmul dispersat contine celule foarte sensibile la mediu acid.

Raspunsul gazdei la formarea biofilmului este reactia inflamatorie locala. La tesutul periodontal normal, statusul imun innascut al gazdei se caracterizeaza prin expresarea unor cantitati scazute de E-selectine si a unui gradient de IL-8; acesti mediatori se formeaza in raspuns la un biofilm bacterian inalt organizat (placa dentara) cu rol in facilitarea tranzitului neutrofilelor prin tesut, pana la nivelul santurilor gingivale, unde au rol de protectie locala (fagocitoza).

Placa dentara se formeaza in mod natural, ca si parte a mecanismului de protectie a organismului impotriva patogenilor exogeni.

Important pentru practica medicala (preventiva si curativa) este cunoasterea faptului ca placa bacteriana nu este indepartata usor de un flux moderat de apa de gura (spray de gura).

Placa bacteriana este reprezentata de diversele comunitati microbiene ce exista pe suprafata dintilor (dintii putandu-se identifica ca si structuri “infipte” intr-o matrice de polimeri de origine bacteriana si salivara).

In functie de locatia ei, placa poate fi definita ca si supra si subgingivala:

placa supragingivala este aderenta la dinte si este reprezentata predominent de flora Gram pozitiva, cu potential cariogenic.

placa subgingivala este formata predominant din flora Gram negativa, mai putin aderenta si in suspensie in lichidul gingival; detritusurile contin microorganisme periodontopatice.

In functie de potentialul patogenic, placa bacteriana poate avea efect: cariogenic sau periodontopatic.

Biofilmul diferitelor suprafețe orale

Biofilmul limbii

Morfologia fetei dorsale a limbii poate furniza, chiar in conditii fiziologice, iregularitati (cum sunt: fisurile, santurile, zone depapilate) ce pot servi ca si arii de retentie pentru bacteriile ce se dezvolta; prezenta fisurilor adanci, sunt puse in legatura cu cresterea dubla a numarului de bacterii si cu cresterea scorului odorizant al gurii si limbii.

Din biofilmul limbii, se pot izola specii bacteriene ce provin din toate nisele cavitatii bucale (inclusiv bacterii subgingivale) (fig. 122).

Invelisul limbii este un strat vizibil alb-maroniu, ce adera la fata dorsala a limbii, format din celule epiteliale descuamate, celule sanguine, nutrienti, bacterii si metaboliti.

Fig. 122– Bacterii prezente in cavitatea orala

Au fost descrise mai mult de 100 de specii bacteriene diferite, care se pot atasa de o singura celula epiteliala situata pe fata dorsala a limbii, in timp ce doar aproximativ 25 specii bacteriene sunt atasate la celule aflate in oricare alta zona a cavitatii bucale;

Compozitia invelisului limbii este in relatie cu diferiti factori cum sunt: varsta, igiena orala, fluxul salivar si statusul periodontal.

In formarea placii bacteriene un rol important il are semnalizarea celula-celula si semnalizarea bacterii-celula umana.

Celulele umane sunt capabile sa “guste” nutrientii si sa reactioneze la semnalele bacteriilor (cum sunt lactobacilii, bacteroides).

Comunicarea intre microorganisme a fost definita ca si “qvorum sensing”; aceasta comunicare depinde de productia uneia sau mai multor molecule de semnalizare difuzibile, numite “autoinductori” sau “feromoni” care fac bacteria capabila sa monitorizeze densitatea propriei populatii celulare.

La bacteriile Gram pozitive senzorii secreta peptide, care cresc densitatea populatiei celulare: de exemplu pneumococul produce o peptida stimulatoare care permite microorganismului sa achizitioneze ADN exogen, astfel in organizarea biofilmului, are loc si transfer genetic.

Mecanismele de formare a placii dentare pot fi identificate, dupa cum urmeaza:

transportul bacteriilor catre dinti, prin intermediul salivei,

adeziunea nespecifica reversibila, incluzand forte fizico-chimice, cum sunt: fortele de atractie (Van der Waals) si fortele de respingere electrostatica,

interactiuni specifice moleculare intre adezinele colonistilor initiali si receptorii gazdei, in pelicula dobandita; de exemplu S. oralis poseda neuraminidaza pentru clivarea acidului sialic terminal, din lanturile de oligozaharide ale glicoproteinelor, expunand astfel penultimul zahar galactozil, la care S. oralis se leaga, prin expresarea lectinei (ce leaga galactoza),

atasarea de colonistii secundari – prin co-adeziune (fig. 123),

sinteza de polimeri extracelulari si cresterea microorganismelor.

Fig.123 – Compozitia placii dentare (imagine electronomicroscopica)

Biofilmul dentar de la nivelul fisurilor dentare

Microflora prezentă la acest nivel este majoritar Gram pozitivă, fiind dominată de streptococi. În funcție de studiile efectuate, unul nu a detectat bacili anaerobi Gram negativi, în timp ce altele au descoperit un număr redus, din familiile Veillonella și Propionibacterium. Ocazional, au fost găsite specii de bacterii aerobe și facultativ anaerobe Gram negative, de tipul Neisseria, cât și Haemophilus Parainfluenzae.

Nu s-a studiat distribuția bacteriană la nivelul fisurilor, însă s-a afirmat că lactobacilii și speciile de streptococ Mutans își au sediul în adâncurile fisurilor.

Saliva și alimentația au o influență majoră asupra proprietăților biologice ale fisurilor, saliva prin capacitatea sa tampon, iar alimentația prin resturile alimentare care se pot găsi la nivelul fisurilor.

Deoarece comunitățile microbiene găsite la acest nivel prezintă o structură mai simplistă, s-a putut constata că, la acest nivel, comparativ cu alte arii de smalț, condițiile de mediu sunt mai aspre. [1]

Biofilmul dentar de la nivelul suprafețelor aproximale ale dinților

Această zonă este colonizată predominant de bacili Gram pozitivi, în special de specii de Actinomyces, dar și de streptococi. Tot în număr însemnat sunt prezenți și bacili Gram negativi de tipul Prevotella, cât și specii de Veillonella. Destul de des, au mai fost izolate specii de Neisseria și de Fusobacterium, iar în număr mai redus s-au găsit specii de Rtohia și Lactobacillus.

Într-un studiu care a folosit ca material de cercetare dinți extrași în scop ortodontic, de la nivelul cărora au fost prelevate mostre din jurul ariei de contact interdentar, s-a demonstrat că prevalența streptococilor Mutans și Sobrinus este mai mare în zonele subiacente ariei de contact, acestea fiind și zonele cele mai susceptibile la dezvoltarea cariilor. În aceleași zone au fost găsiți și Actinomyces Naeslundii și Odontolyticus, pe când familiile de streptococi Mitis și Sanguinis, cât și Neisseria, au fost izolate, mai frecvent, din zonele subiacente, dar mai îndepărtate sau dintr-o parte a ariei de contact interdentar. [1]

Biofilmul dentar de la nivelul șanțului gingival

Șanțul gingival prezintă o serie de condiții de mediu complet diferite de celelalte zone studiate.

Spirochetele și streptococii anaerobi sunt microorganismele izolate în exclusivitate din acest situs, la fel și alte tipuri de microorganisme anaerobe Gram negative și familia Eubacterium.

Condițiile speciale de mediu ale acestei zone sunt determinate de structura ei, cât și de proprietățile și fluxul lichidului crevicular. [1]

Biofilmul de la nivelul lucrărilor dentare

Există diferențe semnificative între microorganismele care se găsesc la nivelul zonelor expuse ale lucrărilor, față de zonele mai greu accesibile, cum ar fi fața mucozală a protezelor. La nivelul zonelor mai puțin expuse, biofilmul bacterian tinde să fie mai acidogen, creând condiții de dezvoltare pentru streptococi, în special a celor din familia Mutans șim uneori, a unor specii de Candida.

La pacienții edentați total, proteza devine căminul bacteriilor anaerobe, dintre care putem enumera Actinomyces Israelii, Staphylococcus Aureus și cantități scăzute de bacili Gram negativi. Staphylococcus Aureus poate fi izolat și din mucoasa persoanelor care suferă de stomatită de proteză.

Prin utilizarea anumitor tehnici moleculare, în biofilmul care se dezvoltă pe palatul dur al persoanelor edentate, purtătoare de proteză, s-au putut evidenția mai multe specii de patogeni parodontali, printre care se numără Aggregatibacter Actinomycetemcomitans, Porphyromonas Gingivalis, Tannerella Forsythia, cât și specii de Capnocytophaga și Actinomyces. [1]

Prin urmare, nu există o diferență majoră între microorganismele care coexistă la nivelul unei cavități orale sănătoase și cele care se găsesc la pacienții cu diverse afecțiuni orale, înafară de prevalența anumitor specii, care poate fi mai mare la pacienții bolnavi față de cei sănătoși.

Factorii ce influențează formele biofilmului

Factorii ce influențează patologia periodonțiului

Nivelul actual de intelegere a aparitiei bolii periodontale (BP) se datoreaza studierii factorilor genetici si ai factorilor de mediu.

Gingivitele cronice se observa obisnuit la indivizii cu igiena bucala deficitara (care experimental nu se spala pe dinti, 10 pana la 20 de zile).

Hiperplazia gingivala este o reactie exagerata la formarea placii dentare.

Periodontita – in contrast fata de gingivite – este observata doar la o parte a populatiei (10-15%) este variabila si nu afecteaza toti dintii (pe cei pe care ii afecteaza, sunt localizati in situsuri specifice).

Studii epidemiologice recente ale BP arata ca doar cativa indivizi din fiecare grup de varsta sufera de distructie periodontala avansata si sunt afectate doar situsuri specifice fiecaruia.

Unde studiile nu au luat in considerare modificarile in gradul de aderenta, s-a constatat un lucru interesant, ca doar cateva situsuri (relativ putine ca numar) sufera o distructie periodontala extinsa.

BP este considerata a avea factori multiplii de risc. Termenul de “factori de risc” se refera la un aspect personal legat de stilul de viata, expunerea la factorii de mediu, caracterele mostenite.

Factorii de risc sunt parte a lantului cauzal pentru o anume afectiune; prezenta unuia dintre factorii de risc implica o crestere directa a probabilitatii de aparitie a unei boli.

Factorii de mediu

Factorii de mediu pot influenta tesutul periodontal sanatos sau lezionat si pot “amprenta” inflamatia gingivala preexistenta, ducand la un raspuns al gingiilor sau peridontiului, mai agresiv sau mai slab in intensitate.

Factorii genetici

Diferentele genetice innascute se pot observa dupa:

tipul de acumulare a placii dentare,

posibilitatea aparitiei secundare a inflamatiei, care se poate manifesta ca:

gingivita, care la anumiti subiecti poate continua sa evolueze spre

periodontita.

afectiuni genetice:

sindromul Down (fig. 131)– insotit de o periodontita precoce generalizata – la prima dentitie si continua la varsta adulta; prevalenta si severitatea este crescuta, iar dintii afectati sunt incisivii si zona molarilor.

Fig. 131– Gingivita (stanga) si carii dentare (dreapta) la pacienti cu sindrom Down

sindromul de deficienta de adeziune leucocitara (boala autosomal recesiva, cu deficit de receptori de adeziune); exista afectari inflamatorii severe ale peridontiului,

granulomatoza cronica – fagocitele (PMN si monocitele) nu pot fagocita din cauza incapacitatii de a utiliza calea oxidativa,

sindromul Papillon-Lefevre (fig. 132) – cand exista leziuni hiperkeratozice tegumentare, cheratoza palmo-plantara si periodondita generalizata severa, cu debut la pubertate.

Fig. 132– Eruptia dentara la un pacient cu sindromul Papillon-Lefevre

hipofosfatazia – cand exista o scadere a fosfatazei alcaline serice, cu pierdere severa osoasa si a dintilor temporari,

deficientele calitative ale PMN – asociate functiei PMN, acompaniate frecvent cu distructii ale peridontiului anumitor dinti, de exemplu in sindromul Chediak-Higashi (boala genetica rara) exista o gingivita severa, generalizata, cu pierdere extinsa osoasa si pierderea prematura a dintilor,

sindromul Ehler-Danlos – cu deficiente de sinteza de colagen si susceptibilitate crescuta la periodontopatii.

Factori sistemici generali

Anumite conditii generale duc la cresterea prevalentei, incidentei si severitatii gingivitelor si BP. Dintre acestea:

– diabetul zaharat in cadrul caruia BP este considerata ca una dintre complicatii,

– tratamentul cu Fenitoin (anticonvulsivant) care afecteaza primordial dintii anteriori,

– infectia HIV care este asociata cu manifestari orale: gingivita lineara eritematoasa, gingivita ulcero-necrotica, periodontita severa localizata, stomatita severa necrotica destructiva – ce lezioneaza gingia si osul; poate ca aceste leziuni nu sunt specifice – dar sunt exacerbate la indivizii imuno-deprimati,

– stresul emotional (monitorizat prin cresterea corticosteroizilor circulatori/masurati in urina) – creste incidenta gingivitei ulcero-necrotice,

– tulburarile hematologice – in functie de natura afectiunii:

de exemplu in sindroamele histiocitare (cu necroze tisulare, pierderi osoase semnificative) in care diagnosticul se pune prin biopsia tesutului de granulatie,

in deficientele cantitative ale PMN care sunt asociate in general cu manifestari periodontale, dezvoltand chiar forme maligne,

in cazul neutropeniei benigne familiale, cronica ciclica – dezvolta leziuni frecvent severe, cu pungi adanci periodontale si extinse, pierdere generalizata osoasa – in perioada dentitiei definitive,

formele acute de leucemie, dezvolta frecvent leziuni periodontale: hipertrofie gingivala din cauza infiltrarii cu celule leucemice (in leucemia acuta monocitara, leucemiile limfatice cronice),

trombocitopenia asociata hemoragiilor gingivale.

Factorii legați de vârstă

varsta – prevalenta bolii periodontale creste odata cu varsta:

unele studii au aratat ca rata distructiei periodontale este relativ constanta de-a lungul vietii adulte, pana la 70 de ani, cu amprentarea procesului de catre schimbarile hormonale si a osteoporozei.

semnele clinice sunt exagerate si gingia este mai edematiata si inflamata la indivizii “furtuni hormonale”, cum sunt copiii in perioada pubertatii si femeile gravide,

fumatul tinde sa reduca inflamatia gingivala, probabil datorita efectului nicotinei – care induce vasoconstrictie locala, reducandu-se astfel edemul tisular si fluxul fluidului gingival crevicular.

Bacteriile implicate in biofilm

Pe parcursul acestui capitol, vor fi prezentate bacteriile implicate în cele mai comune afecțiuni ale aparatului dento-maxilar, ca de exemplu: carii, diferite forme de parodontite și gingivite, clasificate după necesarul de oxigen de care acestea trebuie să dispună pentru a se dezvolta și pentru a-și îndeplini scopurile.

Bacterii aerobe

Bacterii aerobe implicate în apariția cariilor

Caria dentară este definită ca fiind un fenomen distructiv al structurilor dentare, cauzată de acizi, în special acidul lactic, produs de bacterii în timpul metabolizării carbohidraților proveniți din dietă. Studii epidemiologice au revelat faptul că există o asociere puternică, însă totuși nu și exclusivă, între Streptococcus Mutans și apariția cariilor. Au fost găsite cantități mai însemnate de streptococi Mutans la nivelul petelor albe cretoase de pe smalț decât la nivelul zonelor de smalț sănătos. Fisurile de pe suprafețele ocluzale sunt situsurile cu cea mai mare probabilitate de apariție a cariilor, iar la acest nivel s-a detectat cea mai însemnată asociere între prezența streptococului Mutans și carii, deoarece într-un studiu, 71% dintre fisurile care prezentau procese carioase conțineau și numeroase colonii de streptococi Mutans, pe când 70% din fisurile care la momentul recoltării nu prezentau leziuni carioase, nu aveau colonii de streptococi Mutans. Numeroase studii au evidențiat și au adus dovezi clare care susțin afirmația conform căreia familia de streptococi Mutans are un rol important în inițierea cariei dentare. [1]

În cazul cariilor de biberon, un studiu a arătat nivelurile crescute de streptococi Mutans și de Candida Albicans.

Au fost găsiți streptococi Mutans și la nivelul leziunilor carioase de pe suprafețele radiculare, iar din placa bacteriană care acoperă leziunile carioase active s-au putut izola specii de Campylobacter.

Bacterii aerobe de la nivelul leziunilor dentinare și din canalele radiculare

De la acest nivel, se izolează destul de rar și în număr relativ mic streptococi, însă atunci când se izolează streptococi din familia Mutans, aceștia reprezintă procentul majoritar din flora microbiană de la nivelul acelui situs. [1]

Bacterii aerobe implicate în bolile parodonțiului

Bolile parodontale cuprind o varietate de afecțiuni ale țesutului de suport al dinților, acestea fiind și principala cauză a pierderii dinților. Așa cum a fost prezentat și anterior, ecosistemul șanțului gingival este diferit față de restul situsurilor din zona orală, în special prin faptul că este mai anaerob și că este permanent ⹂spălatˮ de lichidul crevicular. Acesta prezintă un flux de 30 de ori mai abundent în parodontite și de aproape 150 de ori mai mare în gingivite.

În ceea ce privește cazurile de parodontită cronică, din pungile parodontale au fost izolate Campylobacter Rectus și specii de Treponema.

Caracteristic pacienților care suferă de gingivită ulcero-necrotică este faptul că peste 40% din totalul bacteriilor observate de la nivelul situsurilor ulcerate este reprezentat de numeroase specii de Treponema.

În cazul parodontitei agresive, un studiu a demonstrat că singurele bacterii implicate ar fi Eikenella Corrodens și câteva specii de Treponema, acestea din urmă fiind izolate în special de la pacienții cu parodontită agresivă, forma generalizată.

Bacterii anaerobe

Bacterii anaerobe implicate în apariția cariilor

Într-un studiu longitudinal efectuat pe copii din America de Nord, care monitoriza fisurile ocluzale între și în timpul formării leziunilor carioase, s-a observat un număr net mai mare de lactobacili, în comparație cu streptococii Mutans și Sanguinis, observație din care s-a concluzionat că lactobacilii sunt responsabili de formarea leziunilor, în timp ce streptococii sunt responsabili de demineralizarea smalțului, fără să producă și cavitație. [1]

Un alt studiu a demonstrat că anumite specii de Actinomyces, printre care și Actinomyces Gerencseriae, sunt implicate în inițierea leziunilor carioase, pe când diverse specii de Bifidobacterium sunt implicate în procesele carioase avansate, care au ajuns în dentină și se îndreaptă spre camera pulpară, împreună cu câteva specii de Propionibacterium.

Alte studii au detectat un nivel foarte mare de Veillonella, Lactobacillus și Actinomyces Israelii în cazul cariilor de biberon.

În ceea ce privește cariile de la nivelul suprafețelor radiculare, s-a observat un procent foarte mare de specii de Actinomyces, printre care se numără Israelii, Naeslundii, Odontolyticus și Gerencseriae, ultimele trei specii fiind găsite pe toate suprafețele radiculare, dar și lactobacili. Prevotella Nigriscens a fost și ea izolată, atât de la nivelul rădăcinilor neafectate de carie, cât și a celor afectate de procesele carioase.

Din placa bacteriană care acoperă leziunile carioase active, au fost izolate două specii de bacterii facultativ anaerobe și anume Capnocytophaga și Leptotrichia Buccalis. La nivelul dentinei afectate de carie, s-au detectat Lactobacillus Rhamnosus și specii de Propionibacterium. [1]

Bacterii anaerobe de la nivelul leziunilor dentinare și din canalele radiculare

Microbiota de la nivelul leziunilor dentinare este foarte variată și constă, în principal, din microorganisme facultativ anaerobe și strict anaerobe, cum ar fi Actinomyces, Bifidobacterium, Parvimonas, Lactobacillus, Eubacterium, Rothia și Propionibacterium. De asemenea, de la acest nivel mai pot fi izolate și Fusobacterium, Porphyromonas și Prevotella, dar în procente mult mai mici.

Specii de Veillonella, Actinomyces Naeslundii și Fusobacterium Nucleatum se găsesc atât la nivelul dentinei, cât și în pulpa dentară.

Porphyromonas Dentalis și Odontalis se găsesc aproape în exclusivitate în abcesele de cauză endodontică și în canalele radiculare infectate. De asemenea, la nivelul pulpei necrotice predomină Fusobacterium, Propionibacterium și Eubacterium, iar în număr mai mic se găsesc Lactobacillus, Actinomyces, Bifidobacterium și Veillonella. [1]

Bacterii anaerobe implicate în bolile parodonțiului

În bolile parodontale are loc o schimbare la nivelul microflorei rezidente, tradusă prin cantități mari la nivelul lichidului crevicular de specii de streptococi și actinomicete.

În ceea ce privește gingivitele, placa bacteriană este formată predominant din microorganisme anaerobe Gram negative și din specii de Actinomyces și Capnocytophaga.

În cazul parodontitei cronice, din pungile parodontale ale pacienților a fost izolat Selenomonas Sputigena. După ce s-au efectuat numeroase studii, s-a putut ajunge la concluzia că majoritatea bacteriilor de la nivelul pungilor parodontale, indiferent de adâncimea acestora, sunt anaerobe, de tipul bacililor și a bacteriilor filamentoase Gram negative: Eubacterium Nodatum și Brachy, Prevotella Loescheii și Intermedia, Porphyromonas Gingivalis, Tannerella Forsythia și Fusobacterium Nucleatum. [1] Într-un alt studiu, s-a demonstrat că bacteriile din ⹂complexul roșuˮ sunt prezente, cel mai des, în pungile parodontale adânci, prezența lor fiind însoțită, de cele mai multe ori, de bacteriile din ⹂complexul oranjˮ, în timp ce bacteriile din complexurile galben, mov și verde sunt mai des asociate cu starea de sănătate, complexurile fiind evidențiate schematic în figura de mai jos. [1]

Fig. 9 – Complexurile bacteriene, preluată din Philip D. Marsh, Michael V. Martin – Oral microbiology, Fifth edition, 2009 [1]

După cum se poate observa, Aggregatibacter Actinomycetemcomitans serotipul b nu face parte din niciun complex, deoarece este mai des asociat cu formele agresive de parodontită.

Consecutiv unor numeroase studii făcute asupra pacienților suferinzi de gingivită ulcero-necrotică, s-a putut observa un număr foarte mare al bacteriilor anaerobe, spre exemplu Prevotella Intermedia, cât și specii din familiile Capnocytophaga, Fusobacterium, Leptotrichia și Tannerella. Un alt studiu a detectat niveluri mari de Porphyromonas Gingivalis, Actinomyces Gerencseriae și Selenomonas Sputigena. Ca și în cazul gingivitei ulcero-necrotice, și în parodontitele ulcero-necrotice, majoritatea microorganismelor găsite sunt tot majoritar anaerobe, putând fi izolate specii de Selenomonas, Fusobacterium și Veillonella. [1]

Când vine vorba despre parodontita agresivă, Aggregatibacter Actinomycetemcomitans poate fi izolat de la aproximativ 97% din pacienți, reprezentând aproape trei sferturi din flora cultivabilă din situsurile afectate, restul microorganismelor prezente la nivelul acestora fiind Fusobacterium Nucleatum. Într-un studiu concentrat asupra formei generalizate de parodontită agresivă, s-a putut observa prezența a numeroase bacterii anaerobe, majoritare fiind Prevotella Intermedia, Fusobacterium Nucleatum și specii de Selenomonas, Eubacterium și Parvimonas.

La pacientele cu gingivită de sarcină, s-a observat o creștere importantă a numărului de Prevotella Intermedia, preponderent în trimestrul al doilea al sarcinii.

În concluzie, deși flora microbiană a cavități orale este foarte diversă, sunt anumite microorganisme care apar frecvent la nivelul zonelor ce suferă distrucții tisulare, iar majoritatea fac parte din categoria bacteriilor anaerobe: Aggregatibacter Actinomycetemcomitans, Porphyromonas Gingivalis, Fusobacterium Nucleatum, Prevotella Intermedia, specii de Eubacterium și spirochete. [1]

Bacteriile implicate in biofilm sunt prezentate în tabelul ce urmează:

Exista mai multi factorii care influenteaza cresterea placii:

varsta (marcata prin stergerea liniei gingivale odata cu inaintarea in varsta),

eruptia dentara deciduala,

expunerea la agentii microbieni (in functie de utilizarea apei de gura si a antibioticelor din alimente),

sarcina,

schimbarile hormonale,

stresul,

igiena orala,

boala periodontala,

terapia antimicrobiana,

fumatul,

leziuni locale.

Comunicarea intre comensalii cavitatii orale

Placa dentara este un consortiu inalt organizat de specii bacteriene ce coopereaza si mentin o relatie lunga cu gazda.

Placa dentara este organizata ca un biofilm, in care diferitele colonii microbiene interactioneaza.

Specificitatea inalta a comunitatilor biofilmului asociata cu starea de sanatate a unui individ, se poate dovedi prin ordinea aparitiei bacteriilor, dupa curatarea profesionala a dintilor.

Astfel, dupa igienizare dintii vor fi imbracati intr-o pelicula salivara; pelicula ofera liganzi si receptori de atasare pentru multe bacterii Gram pozitive (reprezentand primii “colonisti” ai dintilor si se asociaza cu starea de sanatate periodontala) dar nu si pentru bacterii Gram negative.

Bacteriile comensale ce exista pe suprafata dintilor dezvolta metode foarte specifice pentru a-si facilita atasarea unele de altele.

Biofilmul dintilor si al altor structuri orale, demonstreaza nevoile nutritionale multiple ale comunitatilor bacteriene, fiind capabile sa interactioneze una in beneficiul alteia.

Consecintele moleculare ce sunt asociate cu succesiunea specifica a speciilor bacteriene ce apar structurate in placa dentara, nu sunt un hazard fiind capabile sa mentina pentru un timp lung relatia cu un peridontiu sanatos.

Relatiile interspecii bacteriene implicate in placa dentara

Formarea biofilmului si starea de competenta pentru transformarea genetica depinde de “qvorum sensing” care este conditionat de densitatea populatiei celulare si de aportul de metale.

Exista ipoteza ca nivelele crescute de metale (cum este Zn si Mg) pot fi semnale pentru celule, pentru a-si schimba tipul de crestere – din cresterea la suprafata, la cresterea tip “plancton” si diseminare.

Bacteriile se ataseaza selectiv la pelicula de pe suprafata smaltului, in cursul etapelor initiale de formare a biofilmului, determinand interactiunea dintre proteinele celulare de suprafata si constituentii salivari ai biofilmului (peliculei) ce imbraca dintii, de exemplu:

acidul sialic leaga glicoconjugatii din mucinele salivare (care sunt constituentii peliculari majori si se leaga la trombocite).

amilaza hidrolizeaza amidonul, iar legarea celulelor bacteriene la enzima poate facilita achizitia de nutrienti;

este sigur ca modularea in expresarea si structura proteinelor de suprafata poate influenta direct suprafetele dintilor.

Modificările florei în funcție de anumite afecțiuni orale

Biofilmul patologic

Placa bacteriană sau dentară este un termen folosit pentru a evidenția comunitatea microbiană complexă, încorporată într-o matrice polimerică de natură salivară și bacteriană, care se dezvoltă pe suprafețele dentare. Majoritatea plăcii bacteriene se găsește în locurile mai ferite ale suprafețelor dentare, cum ar fi la nivelul fisurilor dentare, a suprafețelor aproximale dintre dinți sau în șanțul gingival. Placa se găsește în mod normal pe suprafețele dinților, formând chiar o barieră de protecție a acestora, însă uneori, aceasta se acumulează în cantități excesive, fapt care poate duce la schimbări ale compoziției florei microbiene orale și care poate predispune la diverse afecțiuni.

Placa dentară care se calcifică poartă numele de tartru.

Formarea plăcii bacteriene este un proces dinamic, aflat într-o reorganizare continuă, fiind format din patru etape care se succed fără oprire: atașarea bacteriilor, creștere și dezvoltarea lor, îndepărtarea și reatașarea. Bacteriile vin foarte rar în contact cu smalțul curat, deoarece imediat ce acesta a fost curățat, într-o perioadă foarte scurtă de timp, la suprafața acestuia se formează ceea ce poartă numele de ⹂peliculă dobândită”. Aceasta este formată din lipide, glicoproteine și fosfoproteine salivare, cât și din componente ale mecanismelor de apărare ale gazdei. De asemenea, în peliculă mai pot fi evidențiate și componente bacteriene de tipul glucoziltransferazelor și glucanului, cele două jucând roluri importante în procesul de atașare. [1]

Cum puține microorganisme din cavitatea orală sunt motile, majoritatea acestora sunt transportate pasiv până la nivelul suprafețelor dentare prin intermediul fluxului salivar. Odată cu înaintarea și apropierea acestora de suprafața acoperită de pelicula dobândită, sunt eliberate forțe slabe care fac ca microorganismele să adere de suprafețele dentare. La scurt timp, interacțiunile dintre adezinele de la suprafața celulelor microbiene și receptorii complementari de la nivelul peliculei dobândite devin ireversibile.

Indiferent de tipul suprafeței (smalț sau cement), există o serie de bacterii care sunt considerate a fi pionierii colonizării, printre acestea numărându-se, în special, specii din grupul Streptococcus Mitis – care produc o protează ce le ajută să supraviețuiască în stadiile precoce ale formării plăcii bacteriene și care are rolul de a le apăra de anumite mecanisme de apărare ale gazdei -, specii de Actinomyces, Neisseria și Haemophilus, în timp ce speciile de bacterii anaerobe se găsesc în număr foarte scăzut în aceste stadii. Odată atașați, acești ⹂pionieriˮ încep să se dividă, formând microcolonii, cea mai rapidă rată de dublare a culturilor pure de Streptococcus Mutans fiind de 1,4 ore, pe când cea a Actinomyces Naeslundii fiind de 2,7 ore, fapt demonstrat prin studii pe rozătoare. Unele microorganisme nu sunt capabile să colonizeze suprafețele dentare acoperite de pelicula dobândită, însă se pot atașa de microorganismele ⹂pioniereˮ atașate deja de suprafețe. S-a propus ca familia Fusobacterium să reprezinte o punte între microorganismele care colonizează încă de la început placa bacteriană și cele care apar și o colonizează după o mai lungă perioadă de timp, deoarece colonizatorii timpurii coagregă, în special, cu Fusobacterium Nucleatum, la fel și colonizatorii tardivi, cum ar fi speciile de Eubacterium sau Selenomonas. [1] Coagregarea reprezintă un mecanism de recunoaștere intercelulară prin care bacteriile ce diferă din punct de vedere genetic pot adera unele la altele cu ajutorul adezinelor. [6] De asemenea, coagregarea este un mecanism esențial în organizarea comunităților microbiene de tipul plăcii dentare prin prisma faptului că, datorită acestui mecanism, bacteriile anaerobe pot supraviețui și se pot dezvolta într-un mediu aerob, lucru facilitat de familia fusobacteriilor, care mediază interacțiunea între specii care nu coagregă în mod normal. Coagregarea ar putea fi și un mecanism care să asigure interacțiunea fizică a unor specii, în vederea supraviețuirii acestora, mai ales în stadiile precoce ale formării plăcii.

O parte a bacteriilor aderente sunt capabile să producă polimeri extracelulari, care au un rol major în producerea matricei plăcii dentare. Aceasta reprezintă o componentă comună a tuturor biofilmelor, nefiind numai un schelet chimic ce ajută la păstrarea formei biofilmului, ci contribuie la integritatea structurală și la toleranța pe care biofilmul o are asupra agenților antimicrobieni și a factorilor de mediu. [1]

Matricea plăcii, prin compoziția sa, poate restricționa sau împiedica complet pătrunderea altor molecule, însă poate reține substanțe nutritive, enzime si apă la nivelul biofilmului.

Forțele de forfecare pot produce detașarea unor bacterii de la nivelul suprafețelor orale, însă unele bacterii au capacitatea de a se detașa singure și a migra, pentru a coloniza alt situs, iar pentru aceasta, speciile din familia Streptococcus Mutans produc o gamă de enzime care clivează proteinele de la suprafața celulelor proprii, pentru a se putea detașa. În mod asemănător, Prevoltella Loescheii produce o protează care hidrolizează fimbriile responsabile de coagregarea cu Streptococcus Oralis.

Se pare că bacteriile au abilitatea de a detecta schimbările condițiilor de mediu, fapt care acționează ca semnal de alarmă pentru activarea capacități proprii de detașare. [1]

Apropierea celulelor care formează biofilmul furnizează condiția esențială pentru interacțiunile dintre celule. Există dovezi conform cărora microorganismele au capacitatea de a ⹂comunicaˮ cu celulele vecine și de a le răspunde acestora prin intermediul unor mici molecule efectoare difuzibile. De exemplu, bacteriile Gram pozitive secretă mici peptide, în timp ce bacteriile Gram negative produc un anumit tip de lactone – compuși heterociclici. Acest tip de comunicare intercelulară permite bacteriilor să se adapteze la condițiile de mediu neprielnice și coordonează exprimarea genelor bacteriene care influențează capacitatea patogenilor de a cauza o anumită afecțiune.

Bacteriile orale care se dezvoltă sub forma biofilmului au o sensibilitate redusă marcant față de substanțele antibiotice și de agenții antimicrobieni, inclusiv față de cei folosiți în apele de gură sau în pastele de dinți. Spre exemplu, substanțele antibiotice de tipul amoxicilinei și a doxiciclinei nu au avut niciun efect asupra biofilmului format preponderent din streptococi Sanguinis, atunci când a fost folosită concentrația minimă inhibitorie a antibioticului – concentrația la care acesta are efect bacteriostatic. Totuși, la folosirea unei concentrații minime de clorhexidină între 10 și 50 de ori mai mare, biofilmul format din streptococi Sanguinis a fost eradicat. O altă proprietate a rezistenței la antibiotice o constituie vârsta biofilmului, constatându-se că biofilmele de S. Sanguinis mai ⹂în vârstăˮ sunt mai puțin susceptibile la acțiunea antibioticului decât cele mai tinere. S-a mai observat și toleranța crescută la metronidazol și doxiciclină a biofilmului format din Porphyromonas Gingivalis creat experimental în laborator, iar uneori, pentru eliminarea completă a unui biofilm, este nevoie de o doză de 500 de ori mai mare decât concentrația minimă inhibitorie. [1]

De asemenea, apartenența la o comunitate microbiană poate influența sensibilitatea microorganismelor la substanțele antibiotice, de exemplu, unele microorganisme care ar fi susceptibile la efectele antibioticelor pot deveni rezistente la acestea dacă celulele din vecinătate secretă enzime care degradează sau neutralizează substanța antibiotică. De pildă, bacteriile de la nivelul subgingival sunt capabile să producă o cantitate atât de mare de β lactamază, astfel încât inactivează penicilina introdusă la acel nivel în timpul tratamentului. [1]

La nivelul unui dinte, condițiile de mediu nu se aseamănă, aceste diferențe apărând din cauza factorilor de protecție biologici și chimici prezenți la nivelul suprafețelor dentare, a substanțelor nutritive dominante, specifice anumitor zone și a forțelor de detașare. Aceste diferențe vor fi evidențiate prin comunitățile microbiene diferite în funcție de zona din cavitatea bucală la care se găsesc.

S. sanguinis si S. parasanguis

Prin reprezentatii: S. sanguinis si S. parasanguis (fig. 124, 125), reprezinta 50-80% dintre comensalii ce initiaza colonizarea suprafetelor dintilor sustinand practic fundamentul fizic al placii dentare.

S. sanguinis (anterior identificat ca si S. sanguis)

Apartine primilor colonisti ai suprafetelor dintilor, jucand un rol cheie in dezvoltarea placii bacteriene si aici sunt implicate proteinele celulare de suprafata in formarea biofilmului.

Este interesant ca aceste bacterii sunt unicele capabile sa colonizeze valvele cardiace (native sau prostetice) dezvoltand secundar endocardita infectioasa.

S-a dovedit ca odata ce colonizeaza aceste structuri, mici agregate celulare de suprafata incep sa se formeze si se organizeaza in aglomerari puternic aderente de celule, care in timp vor fi acoperite de plachete si fibrina (ce se aseaza peste stratul bacterian) formand o structura atasata, tip biofilm vegetativ.

Ca si alte infectii cu punct de plecare biofilmul, endocarditele sunt grave, frecvent persistente, chiar dupa tratamentul antibiotic repetat.

S. mutans

Este o alta specie de streptococ ce exista in cavitatea bucala, considerat agentul etiologic principal in formarea cariilor (fig. 125). Acest streptococ are capacitatea de a fermenta un spectru larg de carbohidrati, cu efecte in lant:

produsii finali sunt reprezentati de acizi,

secundar demineralizarea smaltului si

aparitia cariei.

Fig. 125- S. mutans

Astfel, formarea biofilmului si capacitatea de a corecta conditiile nefavorabile (de exemplu scaderea pH-ului) sunt factori cheie ce influenteaza cariogenicitatea acestui microorganism.

Un alt mecanism al cariopatogenitatii lui S. mutans, este acela de a achizitiona noi fragmente de ADN (molecule straine) prin fenomenul de competenta genetica.

Recent s-a stabilit o legatura intre formarea biofilmului sucroza-dependenta si capacitatea bacteriilor de a sintetiza bacteriocine, productia fiind controlata de “qvorum sensing”.

Bacteriocinele sunt peptide cu activitate antibacteriana, ce induc liza bacteriana si eliberarea ADN-ului care poate fi captat si recombinat (status de competenta genetica) in cromozomii celulelor bacteriene (ce apartin comunitatii biofilmului) care vor deveni rezistente la antibiotice. Rezulta importanta ADN-ului extracelular in functia si persistenta biofilmului.

S. mutans sintetizeaza enzimatic exopolizaharide (din sucroza din dieta) care vor facilita aderenta si formarea biofilmului si cresterea virulentei acestui microorganism. O varietate de adezine de suprafata ale S. mutans au rol in formarea biofilmului.

Actinobacillus actinomycetemcommitans (A.a.)

Este un patogen periodontal Gram negativ, asociat periodontitei locale agresive si afectiunilor sistemice severe (endocardita infectioasa, abcese cerebrale).

Este un microorganism foarte adaptat pentru aderarea locala, participand la formarea biofilmului (fig. 127); cu ajutorul microscopului electronic s-a demonstrat ca aceste bacterii formeaza fimbrii groase, compuse din manunchi de pili – care moduleaza interactiunile celule-celule, celule-suprafete implicit dezvoltarea biofilmului.

Dupa aderarea locala invadeaza:

atat celulele epiteliale cat si

cele endoteliale;

In cursul invadarii, A.a. migreaza prin celulele epiteliale si vin in contact cu tesutul de conexiune si cu diferitele tipuri de colagen.

Fig. 127– Cultura de Actinobacillus actinomycetemcommitans

Matricea extra-celulara polizaharidica este esentiala in dezvoltarea si mentinerea structurii biofilmului. Studii genetice si biochimice au aratat ca PGA (un peptid polimerizat) este proteina de baza din matricea biofilmului A.a.

Porfiromonas gingivalis

Este o bacterie anaeroba Gram negativa (fig. 128), ce exista in placa subgingivala, asociat cu formele severe si cronice de boala periodontala– inducand distructia tesutului suportiv al dintilor si intr-un final pierderea dintilor; este frecvent asociat cu procesele generale de ateroscleroza.

Fig.128 – Porphiromonas gingivalis

Anumiti factori supraadaugati sunt asociati cu virulenta acestui anaerob oral, cum sunt:

proteazele,

endotoxinele,

colagenazele,

structurile de suprafata – fimbrii si capsula.

P. gingivalis are capacitatea de a se atasa si invada celulele epiteliale umane, tesutul de conexiune si celulele endoteliale, iar invazia este sustinuta de fimbrii si adezine de suprafata (fig. 128).

S-a dovedit recent ca pilii lui P. gingivalis se leaga de proteinele salivare, parte a peliculei dobandite, pe suprafata dintilor – cum sunt PRP /Proline Rich Proteins/ si staterinele.

Este evident ca multiplicarea P. gingivalis in placa subgingivala ocupa o pozitie centrala in dezvoltarea patologiei locale.

Fig. 128 – Interactiunile intra si interspecii

La interactiunea celulelor perticipa:

adezinele (cu multiple specificitati),

fimbriile,

proteinele de suprafata,

lipoproteinele ce pot exista si in mediul extracelular.

Densitatea celulara mare si diversitatea microbiana, fac din biofilmul oral, un sistem biologic unic, extrem de complex in care atat cooperarea cat si competitia – sunt implicate in maturarea si functionarea acestei comunitati.

Apropierea fizica dintre celulele bacteriene ale acestei comunitati, faciliteaza comunicarea celula-celula.

In esenta, celulele se fac simtite prin secretia si semnalizarea acumularii de produsi metabolic finali si a moleculelor de semnalizare.

Semnalizarea este dependenta de densitatea populatiilor celulare (“qvorum sensing”) care practic este cheia comunicarii, implicate in reglarea genica – in decursul dezvoltatii biofilmului;

Una dintre moleculele de semnalizare ale populatiilor celulare este auto-inducer A (AI-2) cu rol deosebit in dezvoltarea comunitatilor multispecii.

Bacteriile care exista in anumite zone ale cavitatii orale, tind sa interactioneze cu alte bacteria, care se pot izola din aceleasi situsuri anatomice (de exemplu cele de la nivel lingual coagrega cel mai bine cu alte bacterii, care au tropism pentru aceasta zona) sugerandu-se o organizare spatiala tintita in formarea biofilmului oral;

Pe langa considerente de timp ce influenteaza interactiunea celula-celula, in cursul maturarii placii, contactul este influentat si factorii din mediul inconjurator.

Faptul ca interrelatia este conditionata de adaugarea de zaharuri (lactoza, galactoza) indica faptul ca exista o specificitate, dependenta de receptorul ligandului.

F. nucleatum

Cum s-a aratat anterior, S. gondonii este colonistul initial al suprafetelor imbracate in saliva, acesta putand coagrega cu Fusobacterium nucleatum (colonist intermediar), dar nu cu A.a. care este un colonist tardiv.

Astfel, F. nucleatum (fig. 129), are un rol deosebit in coagregare, putand interactiona atat cu S. gordonii cat si cu A.a., reprezentand “puntea” dintre cele 2 genuri diferite.

Fig. 129– Fusobacterium nucleatum

Tot F. nucleatum mai are abilitatea de a coagrega cu alti colonisti tardivi, cum este Treponema forsythia.

De asemenea s-a aratat ca in cadrul coagregarii exista interactiuni specifice directionate asupra anumitor specii:

de exemplu aderenta lui P. gingivalis la S. gordonii, implica o regiune stricta a unui polipeptid de suprafata al streptococului;

pe de alta parte, P. gingivalis nu adera de S. mutans – ceea ce arata ca diferente aparent nesemnificative in secventa polipeptidelor de suprafata nu permit aceasta interactiune, aparand ipoteza ca interrelatia celula-celula, este foarte specifica.

T. denticola

Studii clinice arata ca asocierea dintre P. gingivalis si Treponema denticola (fig. 130), – amandoua bacterii anaerobe – induc aparitia de forme severe de boala peiodontala; dar T. denticola poate sa participe la placa dentara, doar daca se ataseaza la P. gingivalis, care a fost atasata anterior– dovedindu-se relatia de cooperare si efectul sinergic.

Fig. 130– Treponema denticola

BOALA PERIODONTALA

Peridontiul este tesutul de sustinere al dintilor, compus din:

cementul radacinii,

ligamentul periodontal,

linia osoasa ce margineste sacul dintelui (osul alveolar) si

partea de gingie dinspre dinte (jonctiunea dento-gingivala).

Boala periodontala este o infectie cauzata de placa bacteriana indigena; este cauzata de germeni oportunisti (o infectie “oportunista” reflecta “esecul” mecanismelor de aparare specifica, de exemplu a imunitatii umorale).

Local exista un raspuns imun “dependent de timp” ce mimeaza istoria naturala a infectiei. Acest raspuns include remodelarea tesuturilor de conexiune subjacente, inclusiv la nivel osos.

Din cauza complexitatii factorilor implicati in aparitia bolii periodontale, exista cateva ipoteze legate de interconditionarile din cursul formarii placii specifice:

intre fluidul crevicular si boala periodontala,

intre afectarea polimorfonuclearelor neutrofile si boala periodontala,

intre implicarea neutropeniei (prin dovezi experimentale) functionalitatea limfocitelor si monocitelor si raspunsul imun secundar.

Forma destructiva a BP este o consecinta a interactiunii factorilor gazdei (microorganismele ce colonizeaza cavitatea bucala) cu factorii genetici, de mediu, sex, fumat, socio-economic si anumite afectiuni sistemice.

Studiile clinice au aratat ca microorganismele colonizeza rapid suprafata dintilor, cand un individ nu se mai spala pe dinti (o perioada relativ limitata: 10-20 de zile) dupa care semne clinice si microscopice ale gingivitei devin evidente. Modificarile inflamatorii secundare pot fi rezolvate cu o igiena orala corecta.

Placa dentara este initiatoarea bolii periodontale, dar daca afecteaza un anumit subiect, forma bolii si progresiunea ei, depind de mecanismele de aparare ale gazdei.

Tipul placii (fig. 133) (respectiv tipul microorganismului ce exista la acest nivel) cat si cantitatea, pot influenta crucial interventia factorilor de mediu.

Fig. 133– Placa dentara

Gingivita (fig. 134) este socotita ca o conditie premergatoare dezvoltarii periodontitei, astfel preventia periodontitei este o masura primara pentru BP.

Fig. 134– Gingivita

Microorganismele care formeaza placa dentara si cauzeaza gingivite – o fac prin eliberarea de produsi bacterieni, ce induc secundar inflamatie tisulara.

Studiile clinice au aratat importanta indepartarii placii bacteriene supra si subgingivala, in tratarea gingivitelor si periodontitelor.

Este evident ca patogeneza BP este foarte complexa si multifactoriala. Specificitatea de localizare si predilectia pentru BP si gingivita, este probabil in relatie cu retentia placilor bacteriene in arii specifice, cum sunt lucrarile restaurative, margini deficitare ale coroanelor.

Dintre microorganismele implicate in patologia peridontiului si considerate ca factori de risc se pot mentiona:

Prevotella intermedia (fig. 136) (alaturi de hemoragiile gingivale si calculus) a fost corelata cu pierderea aderentei dintre dinte si peretele alveolar;

Fig.136 – Prevotella intermedia (ME)

Porfiromonas gingivalis (fig. 137) si Tannerella forsythia – sunt asociate cu risc crescut de pierdere a aderarii (identificarea lor este utilizata ca o masura a intensitatii BP, in functie de varsta, placa, fumat, diabet).

Fig.137 – Porphiromonas gingivalis

Factorii sistemici influenteaza toate formele de BP, primordial prin efectele ce le induc asupra sistemului imun si apararii anti-inflamatorii: unul dintre exemple, este reducerea numarului si functiei PMN (polimorfonuclearelor neutrofile) cu amplificarea ulterioara a distructiei periodontale.

PULPA DENTARA SI PATOLOGIA INFECTIOASA

Forma matura a papilei dentare este pulpa dentara, inconjurata de un tesut mineralizat, dentina, care are rol de protectie (fig. 138); fiind un sistem de protectie inextensibil, dentina imprima pulpei dentare o tensiune intratisulara crescuta, trasatura ce amprenteaza patologia pulpara.

Fig. 138– Sectiune prin dinte

Din cauza functionalitatii si patologiei comune, acest sistem trebuie considerat ca un complex pulpodentinar.

Compartimentul celular

Celulele cu rol defensiv la nivel pulpar sunt reprezentate de macrofage, celule dendrititice, polimorfonuclearele neutrofile, limfocite, plasmocitele si mastocitele.

Macrofagele au abilitatea de a fi mobile in prezenta stimulilor de tip inflamator; sunt reprezentate de histiocit (macrofagul fix, autohton) si de celulele monocitare circulante ce s-au fixat la acest nivel.

Functiile macrofagelor, au la baza participarea la:

fagocitoza si pinocitoza (procesarea si prezentarea antigenului, limfocitelor Th),

procesul de indepartare a detritusurilor tisulare si celulare,

interactiunea cu alte celule ce participa la inflamatie,

sinteza unei varietati mari de citokine proinflamatorii (de exemplu IL-1).

Celulele dendritice participa alaturi de macrofage in procesul de supraveghere imuna a pulpei dentare cu o slaba activitate de tip fagocitar.

Polimorfonuclearele neutrofile isi fac prezenta doar in conditii de inflamatie locala.

Limfocitele sunt prezente cel mai frecvent in procesele inflamatorii cronice:

limfocitele B participa la raspunsul imun de tip umoral prin sinteza de anticorpi specifici de catre plasmocite (limfocite B activate).

dintre limfocitele T, la nivel pulpar predomina limfocitele Ts (supresoare).

Mastocitele (celulele bazofile fixate tisular) se intalnesc doar in situatia unui proces inflamator cronic.

Compartimentul extracelular al pulpei dentare

Este alcatuit din substanta fundamentala, fibre de colagen si lichid interstitial.

Substanta fundamentala reprezinta un sistem coloidal exercitand un potent efect de aparare cu limitarea difuziunii microorganismelor.

Dintre proteoglicanii ce constituie substanta fundamentala, cei mai importanti sunt acidul hialunonic si condroitin – sulfatul.

Orice agresiune locala duce la alterarea substantei fundamentale, prin modificari metabolice, inhibarea functiilor celulare si demineralizari neregulate, cu efecte evidente de limitare a raspunsului in caz de agresiune inflamatorie.

Dintre functiile substantei fundamentale se pot mentiona:

implicarea in constituirea unei bariere locale impotriva difuziunii microorganismelor si a toxinelor microbiene, in conditiile in care agresorii nu poseda sistem enzimatic de depolimerizare a acidului hialuronic sau a condroitin-sufatului (de exemplu streptococul beta-hemolitic care sintetizeaza hialuronidaza, favorizeaza difuziunea microorganismelor),

asigura comunicarea dintre celulele implicate in raspunsul inflamator,

contine componente plasmatice (inclusiv anticorpi implicati in raspunsul imun umoral local),

asigurarea homeostaziei organului pulpar (echilibrul dinamic intre depolimerizarea si repolimerizarea substantei fundamentale); gradul de polimerizare a substantei fundamentale sta la baza fiziologiei si implicatiilor fiziopatologice ale acestuia.

Fibrele conjunctive pulpare sunt reprezentate de: colagen, reticulina si elastina.

Colagenul este proteina predominanta in pulpa dentara; in pulpa dentara exista tipul I si III de colagen.

Unul din rolurile fibrelor conjunctive pulpare este este ca mentin homeostazia locala prin flexibilitatea starii de agregare a fibrelor de colagen.

Prezenta acidozei sau colagenazelor duce la disocierea fasciculelor fibrelor de colagen urmata de depolimerizarea lor,

Secundar depolimerizarii:

se asigura o cale directa de acces a celulelor fagocitare spre situsul inflamator (efect benefic),

creste infiltratia seroase, fiind o bariera impotriva atragerii fibroblastilor spre focarul inflamator (efect defavorabil

Lichidul interstitial este un transudat plasmatic cu compozitie asemanatoare plasmei, iar principala sursa a lichidului interstitial sunt capilarele.

Presiunea intrapulpara (dependenta de presiunea lichidului interstitial) prezinta variatii in diferite circumstante:

fiziologice (practic la fiecare sistola),

patologice – in situatii asociate cu inflamatie locala.

Circulatia pulpara

Asigura comunicarea pulpei dentare cu restul sistemului circulator, la nivelul foramenului apical.

Pulpa dentara este un organ intens vascularizat, cu rol in adaptarea fluxului sanguin pulpar in functie de:

existenta zonelor de sinteza intensa (zonele de dentinogeneza) sau

raspunsul defensiv (faza inflamatiei locale reversibile).

Venulele limfatice pulpare au rol antiinflamator (drenarea produsilor toxici) si de vindecare a tesutului pulpar in etapa inflamatiei reversibile.

La nivelul pulpei dentare exista o inervatie extrem de bogata, unele dintre neuropeptide, cum este substanta P, este considerata agent al inflamatiei neurogene, ce induce sinteza de histamina, bradikinina si prostaglandine.

Inflamatia pulpara (pulpita)

Inflamatia pulpara poate fi privita ca si totalitatea reactiilor locale (legate de functia si structura pulpei dentare inflamate) cu scopul de a compensa si restabili tesutul pulpar.

Integritatea peretilor duri care acopera pulpa, reprezinta o bariera eficienta impotriva agentilor patogeni; orice uzura exagerata (inclusiv manevre de slefuire in conditii tehnice incorecte) dezechilibre functionale si morfologice, induc alterari locale cu favorizarea efectelor diverselor noxe externe.

Cresterea patologica a presiunii intrapulpare (mai mare de 10 mmHg) induce tulburari functionale locale (autoagresiune impotriva tuturor structurilor pulpare) ce vor amplifica reactiile inflamatorii locale.

Schimburile intre mediul bucal si camera pulpara au loc pe 2 cai:

primordial prin foramenul apical dar si

prin canaliculele dentare.

Dintre functiile organului pulpar se pot mentiona:

formarea dentinei primare (structurata inca din perioada preeruptiva),

formarea dentinei secundare (ce se formeaza post-eruptie dentara),

formarea dentinei tertiare (prin reactia pulpara consecutiva unor stimuli patogeni: de exemplu in cursul proceselor carioase),

remineralizarea matricei dentinare, secundar leziunilor carioase demineralizante,

labilitatea structurii celulare pulpare care in prezenta inflamatiei permite, transformarea fibroblastului in histiocit (celula fagocitara a acestei structuri),

modificarile in consistenta substantei fundamentale in conditii de inflamatie, facilitand difuzibilitatea procesului inflamator,

asigura un pH-ul alcalin (datorat fosfatilor si carbonatilor locali si favorizeaza tamponarea mediului in conditii de inflamatie locala;

daca mecanismele de aparare locala sunt depasite, capacitatea locala de neutralizare este afectata, in timp:

se epuizeaza mecanismele de mentinere a unui pH alcalin,

se dezvolta un pH-ul acid cu efecte nefavorabile asupra pulpei dentare:

favorizarea depolimerizarii mucopolizaharidelor,

cresterea permeabilitatii locale,

degradarea tisulara si celulara cu dezvoltarea colectiei purulente, cu incetinirea formarii de dentina de reactie.

Dintre multiplele etiologii ale pulpitelor, inflamatia ocupa un rol central.

Cel mai frecvent, inflamatia locala se datoreaza agresiunii microbiene, care poate actiona fie:

direct (prin patrunderea agresorului in pulpa dentara) sau

indirect (ca rezultat al patrunderii intracanaliculare a produsilor sintetizati de catre microorganisme, de exemplu a exotoxinelor).

Evolutia pulpitei este fie:

– favorabila, spre vindecare cu restitutio ad integrum (cand inflamatia este reversibila cu intervintie terapeutica in timp util) sau

– nevaforabila (pana la necroza locala).

Evolutia procesului inflamator este conditionata de gradul de virulenta a agresorului si de capacitatea de aparare locala a tesutului agresat.

Intervalul de timp scurs din momentul agresiunii pana la aparitia primelor simptome de inflamatie locala (pana la 14 ore) a fost denumita “tacerea fiziopatologica”.

Chiar daca din punct de vedere clinic este o perioada “muta”, ea este foarte activa la nivel celular si subcelular, in ceea ce priveste reactiile locale de tip: biochimic si de aparare locala (sinteza de citokine proinflamatorii, aflux de celule fagocitare din circulatia sanguina etc).

In urma unor studii extrem de complexe, s-a stabilit chiar o ordine de intrare “in scena” a mecanismelor de aparare locala:

1. activarea unei kinaze ce apartine fibroblastilor,

2. formarea intracelulara de polipeptide toxice ce vor activa vasodilatatia locala,

3. interventia altor mediatori ai inflamatiei: exudina, leucotaxina, histamina, participand la amplificarea hiperemiei locale (vasodilatatie cu aflux de citokine proinflamatorii si fagocite circulante).

Daca in aceasta etapa se intervine terapeutic eficient, vindecarea poate avea loc cu “restitutio ad integrum” cu restabilirea echilibrului functional.

Daca starea de vasodilatatie locala persista, va aparea procesul de marginatie leucocitara, cu scaderea tensiunii O2 la acest nivel, secundar hipoxia va accentua vasodilatatia locala.

Acest lucru va duce in continuare la extravazarea plasmei (cu continut bogat in fibrina, si globuline); cresterea volumului fluidului local mai participa si la depolimerizarea substantei fundamentale.

Odata cu diapedeza leucocitara, infiltratul seros se transforma intr-un infiltrat sero-celular, cu dezvoltarea unei pulpite purulente, care fara interventie terapeutica corecta va duce la aparitia gangrenei pulpare.

Ca raspuns la agresiunea locala, pulpa dentara isi intensifica procesele metabolice celulare, cu cresterea secundara a consumului de O2, ciclul Krebs este blocat la nivelul producerii de acid piruvic si lactic, cu acumularea lor la nivel pulpar.

Consecinta acestor evenimente este scaderea pH-ului pulpar, care odata cu epuizarea mecanismelor locale de compensare, va favoriza depolimerizarea acidului hialunoric si acidului condroitinsulfuric din substanta fundamentala.

Gangrena pulpara reprezinta mortificarea aseptica sau septica a pulpei dentare; in cazul etiologiei microbiene, cel mai frecvent implicati sunt:

enterococii (S. faecalis),

stafilococul alb,

lactobacili,

candida albicans (fig. 139).

A B C D

Fig. 139- Enterococii (A), stafilococul alb (B), lactobacilii (C), Candida albicans (D)

Patologia carioasa

Cariile reprezinta disolutia localizata a smaltului (demineralizare) prin producerea de acid – in mod special prin catabolismul carbohidratilor din alimente (in cursul metabolismului bacteriilor din placa dentara) (fig. 140).

Functia de tamponare a salivei este dependenta de valoarea pH-ului placii (care in conditii fiziologice este neutru).

Fig.140 – Carii dentare

In conditii de scadere a pH-ului local, din cauza productiei locale de acid (mai ales de acid lactic) lactobacilii acido-toleranti si S. mutans sunt favorizati de acest ambient.

Etapele initiale de dezvoltare a cariilor sunt reversibile si remineralizarea poate apare in special in prezenta fluorurilor.

La varsta mai inaintata regresia gingiilor pot expune radacina, la atacul carios. Incidenta creste prin consum excesiv de sucroza.

Toate procedurile preventive, restaurative si prostetice – influenteaza dezvoltarea cariilor.

Diferentele in functiile salivare pot influenta cantitatea si compozitia streptococilor in biofilmele orale.

Gazda sanatoasa este protejata impotriva degradarii carioase prin 3 mecanisme:

1. actiunea de curatire a limbii si mucoaselor bucale;

2. efectul tampon al salivei – al carei pH neutru spala bacteriile si acizii si furnizeaza substratele esentiale pentru remineralizarea si repararea leziunilor suprafetelor dintilor;

3. efectul protector a unui invelis acelular, de origine salivara care actioneaza ca si o bariera la atacul acid din alimente si bacterii.

Alte mecanisme de aparare includ:

flora rezisenta normala,

descuamarea celulara de suprafata,

lizoenzimele salivare,

lactoferina,

lactoperoxidaze.

Gingivitele si stomatitele

Sunt afectiuni inflamatorii, care afecteaza intr-un procent mare populatia, chiar de la varsta tanara.

Epiteliul jonctional (EJ) in virtutea structurii si functiei unice, ofera o bariera eficienta impotriva patogenilor periodontali bacterieni si a produsilor lor.

Oricum, patogenii periodontali (in special P.gingivalis) pot altera integritatea lui, permitand raspandirea subgingivala a bacteriilor si a antigenelor lor.

Reactia inflamatorie duce la degradarea tesutului de conexiune, intai in jurul vaselor sanguine si apoi in regiunile adiacente, ducand la dezintegrarea functiei si structurii gingiilor.

Una dintre modificarile din boala periodontala (BP) este migrarea epiteliului jonctional de-a lungul suprafetei radacinii, ducand la formarea:

unui epiteliu jonctional alungit si

a pungii gingivale.

Alterarea structurala este insotita de numeroase tulburari functionale, in primul rand directia de migrare a neutrofilelor si a fluxului exudatului crevicular transepitelial se schimba drastic. Acest fenomen se datoreaza faptului ca suprafata libera a epiteliului, este acum detasata de la baza sacului (in relatia cu suprafata radacinii dintelui).

De asemenea, suprafata libera dentara creste in dimensiune, fiind astfel mai mult expusa la placa bacteriana.

Cand se instaleaza gingivita (fig. 141), tesutul de conexiune de vecinatate a epiteliului de jonctiune este constant alterat de catre raspunsul inflamator.

Fig. 141– Evolutia gingivitei

Bacteriile cauzeaza leziuni tisulare printr-un mecanism indirect, de exacerbare a raspunsului imun al gazdei.

Rolul fluidului crevicular

Fluidul crevicular este un exudat ce variaza in compozitie, se gaseste in pungile si santurile periodontale, intre dinti si gingia marginala.

Contine :

componente serice,

celule inflamatoare,

tesut conectiv,

epiteliu,

flora bacteriana ce traieste pe marginea gingivala sau in santul gingival;

In santul gingival sanatos, fluidul crevicular exista in cantitate foarte mica.

In cursul inflamatiei, volumul fluidul crevicular creste si compozitia lui incepe sa semene cu a unui exudat inflamator; cresterea fluxului contribuie la spalarea:

coloniilor bacteriene si

a metabolitilor lor din santuri

astfel restrictionand penetrarea lor la nivel local.

Ruta de difuziune a fluxului crevicular este prin membrana bazala externa apoi prin spatiile intercelulare largi ale EJ (cu grosime variabila) intr-un final ajunge in santurile gingivale.

Schimbarile din compozitia fluidului crevicular se datoreaza fie:

bacteriilor,

metabolitilor/enzimelor sau

reactiilor de tip inflamator, ce par a fi mai intense la nivelul EJ coronar.

Agentii bacterieni ce exista in fluidul crevicular si sunt implicati in BP sunt:

endotoxinele,

H2S,

acidul butiric,

acidul propionic,

colagenaza bacteriana si

alte proteaze (hialuronidaza, neuraminidaza etc).

Factorii gazdei asociati inflamatiei sunt:

proteinele sistemului Complement,

prostaglandinele,

diferite citokine,

enzime intra-celulare,

produsi de degradare celulara,

lactat dehidrogenaza,

poliamine,

peptide colagenice.

Tot aici exista agentii antimicrobieni si enzimele derivate din leucocite – cum sunt :

lizozomii,

fosfataza alcalina,

β-glicuronidaza,

catepsina D,

elastaza,

colagenaza,

lactoferina,

osteonectina si

fibronectina.

Moleculele biologic active pe care le contine fluidul crevicular, au un potential crescut de influentare a cresterii EJ, la fel ca si bacteriile orale, amandoua fiind in competitie pentru suprafetele dentare la nivelul interfetei dento-gingivale.

Date generale legate de Clorhexidina (CHX), uleiul esențial de scorțișoară și uleiul esențial de oregano

Clorhexidina (CHX)

Clorhexidina, cunoscută și sub denumirea de gluconat de clorhexidină (CHG), este un dezinfectant și antiseptic care este utilizat pentru dezinfectarea pielii înainte de operație și pentru sterilizarea instrumentelor chirurgicale. [2] Poate fi utilizat atât pentru dezinfectarea pielii pacientului, cât și a mâinilor furnizorilor de servicii medicale. [3] De asemenea, este utilizat pentru curățarea rănilor, prevenirea plăcii dentare, tratarea infecțiilor cu drojdie a gurii și pentru a împiedica blocarea cateterilor urinari. [3] Este folosit ca lichid sau pulbere. [2] [3]

Efectele secundare pot include iritarea pielii, decolorarea dinților și reacții alergice. [3] Poate cauza probleme oculare dacă apare contactul direct. [1] Utilizarea în sarcină pare a fi în siguranță. [4] Clorhexidina poate fi amestecată în alcool, apă sau soluție de agent tensioactiv. [3] Este eficient împotriva unei serii de microorganisme, dar nu inactivează sporii. [2]

Clorhexidina a intrat în uz medical în anii '50. [5] Se află pe lista Organizației Mondiale a Sănătății cu medicamente esențiale, cele mai sigure și eficiente medicamente necesare într-un sistem de sănătate. [6] Clorhexidina este disponibilă la tejghea. [1] Costul cu ridicata în țările în curs de dezvoltare este de aproximativ 2,20 USD – 4,10 USD pe litru de soluție 5%. În Regatul Unit, această sumă costă NHS aproximativ 4,80 lire sterline. [3] În 2017, a fost cel de-al 286-lea medicament prescris cel mai frecvent în Statele Unite, cu peste un milion de rețete.

Clorhexidina se folosește în dezinfectanți (dezinfectarea pielii și a mâinilor), produse cosmetice (aditiv la creme, pastă de dinți, deodorante și antiperspirante) și produse farmaceutice (conservant în picături de ochi, substanță activă în pansamentele plăgilor și antiseptice) [10] O revizuire Cochrane din 2019 a concluzionat că, pe baza unor dovezi de siguranță foarte scăzute la cei care sunt bolnavi critici, „nu este clar dacă scăldatul cu clorhexidină reduce infecțiile dobândite în spital, mortalitatea sau durata șederii în UCI, sau dacă utilizarea clorhexidinei În mai multe reacții ale pielii. '[11] În endodontie, clorhexidina este utilizată pentru irigarea canalului rădăcinilor și ca un pansament intracanal, [12] [13] [14], dar a fost înlocuită cu utilizarea de înălbitor de hipoclorit de sodiu în mare parte dezvoltată Lume. Antiseptic Există dovezi tentative că este mai eficient decât povidona-iodul [15]. CHG este activ împotriva organismelor Gram-pozitive și Gram-negative, anaerobe facultative, aerobi și drojdii. [16] Este deosebit de eficient împotriva bacteriilor Gram-pozitive (în concentrații ≥ 1 μg / l). Concentrații semnificativ mai mari (10 până la mai mult de 73 μg / ml) sunt necesare pentru bacteriile și ciupercile Gram-negative. Clorhexidina este ineficientă împotriva poliovirusurilor și adenovirusurilor. Eficacitatea împotriva virusurilor herpetice nu a fost încă stabilită fără echivoc [17]. Clorhexidina, ca și alți compuși activi cationici, rămâne pe piele. Este frecvent combinat cu alcooli (etanol și alcool izopropilic).

Utilizarea dentară

Utilizarea unei ape de gură pe bază de CHG în combinație cu îngrijirea normală a dinților poate contribui la reducerea acumulării plăcii și la îmbunătățirea gingivitei ușoare. [18] Nu există suficiente dovezi care să determine efectul în gingivita moderată până la severă [18]. Aproximativ 20 ml de două ori pe zi, concentrații de 0,1% până la 0,2% sunt recomandate pentru soluții de clătire bucală cu o durată de cel puțin 30 de secunde. [18] Această apa de gură are, de asemenea, o serie de efecte adverse, inclusiv deteriorarea mucoasei bucale, decolorarea dinților, acumularea de tartru și gustul afectat. [18] Colorarea extrinsecă a dinților are loc atunci când clătirea cu clorhexidină a fost utilizată timp de 4 săptămâni sau mai mult. [18] Au fost dezvoltate spălături bucale care conțin clorhexidină care pătează dinții mai puțin decât soluția clasică, multe dintre ele conțin zinc chelat. [19] [20] [21] Folosirea clorhexidinei ca supliment la procedurile zilnice de igienă orală mecanică timp de 4 până la 6 săptămâni și 6 luni duce la o reducere moderată a gingivitei comparativ cu placebo, control sau igiena orală mecanică singură [18]. Clorhexidina este un cation care interacționează cu componente anionice ale pastelor de dinți, cum ar fi lauril sulfat de sodiu și monofluorofosfat de sodiu și formează săruri cu o solubilitate scăzută și o activitate antibacteriană. Prin urmare, pentru a îmbunătăți efectul antiplacă al clorhexidinei, „pare cel mai bine ca intervalul dintre spălarea dinților și clătirea cu CHX [clorhexidină] să fie mai mare de 30 de minute, aproape cu precauție la 2 ore de la periere.”

Subiect

Nepal a fost prima țară din lume care a folosit clorhexidină pentru a trata cordonul ombilical al nou-născuților și a primit un premiu USAID Pioneers pentru reducerea ratei de deces neonatale. [23] Clorhexidina este foarte eficientă în țările sărace, cum ar fi Nepalul, iar utilizarea sa crește în lume pentru tratarea cordonului ombilical. O revizuire Cochrane din 2015 a oferit dovezi de înaltă calitate că în cadrul comunității, îngrijirea pielii sau a cordului cu clorhexidină poate reduce incidența omfalitei (inflamația cordonului ombilical) cu 50% și, de asemenea, a mortalității neonatale cu 12%. [24] Gluconatul de clorhexidină este utilizat ca produs de curățare a pielii pentru scrubs chirurgicali, un produs de curățare a rănilor pielii, pentru prepararea preoperatorie a pielii și clătirile de mână germicidale. [16] Picăturile de ochi cu clorhexidină au fost utilizate ca tratament pentru ochii afectați de cheratita Acanthamoeba.

Efecte secundare

CHG este ototoxic; Dacă este introdus într-un canal urechii care are un timpan rupt, poate duce la surditate. [26] CHG nu respectă specificațiile europene actuale pentru un dezinfectant de mână. În condițiile de testare din standardul european EN 1499, nu a fost găsită o diferență semnificativă în eficacitate între o soluție de 4% de clorhexidină digluconat și săpun. [17] În SUA, între 2007 și 2009, Centrul Medical de Administrare a Veteranilor Hunter Holmes McGuire a efectuat un studiu randomizat în grup și a concluzionat că scăldarea zilnică a pacienților din unitățile de terapie intensivă cu pânze de toaletă saturate cu gluconat de clorhexidină a redus riscul de infecții dobândite în spital. [27 ] Dacă expunerea prelungită pe parcursul mai multor ani poate avea potențial cancerigen nu este încă clară. Recomandarea Federală a Medicamentului (FDA) din SUA recomandă limitarea utilizării unei ape de gură cu gluconat de clorhexidină la maximum șase luni. [28] Odată ce digerarea CHG este slab absorbită în tractul gastrointestinal. [29] [30] Dacă este aspirat în plămâni la o concentrație suficient de mare, așa cum este raportat într-un caz, acesta poate fi fatal datorită riscului ridicat de sindrom de detresă respiratorie acută.

Mecanismul de acțiune

La pH fiziologic, sărurile de clorhexidină se disociează și eliberează cationul de clorhexidină încărcat pozitiv. Efectul bactericid este rezultatul legării acestei molecule cationice de pereții celulari bacterieni încărcați negativ. La concentrații scăzute de clorhexidină, rezultă un efect bacteriostatic. La concentrații mari, perturbarea membranei are ca rezultat moartea celulelor.

Chimie

Este o polibiguanidă cationică (bisbiguanida). [32] Este folosită în principal ca săruri (de exemplu, dihidroclorură, diacetat și digluconat).

Dezactivare

Clorhexidina este dezactivată formând săruri insolubile cu compuși anionici, inclusiv tensioactivi anionici folosiți în mod obișnuit ca detergenți în pasta de dinți și spălături bucale. , agenți de îngroșare anionici, cum ar fi carbomerul, și emulsifianții anionici, cum ar fi acrilații. Din acest motiv, clătirile cu apă de gură cu clorhexidină trebuie utilizate la cel puțin 30 de minute după alte produse dentare. [33] Pentru o eficiență cât mai bună, mâncarea, băutura, fumatul și clătirile bucale trebuie evitate timp de cel puțin o oră după utilizare. Multe produse de piele, produse de curățare și igienizatoare pentru mâini trebuie, de asemenea, evitate pentru a preveni dezactivarea atunci când clorhexidina (ca topică de la sine sau ca reziduu de la un produs de curățare) este menită să rămână pe piele.

Uleiurile esențiale

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să-și trateze bolile cu ceea ce aveau la îndemână, așa că au testat un număr impresionant de plante, pentru a vedea dacă există vreuna care să îi poată vindeca de bolile suferite. Ei au descoperit că fiecare plantă are un alt efect și că împreună, pot avea un efect mai puternic, așa că le-au folosit în tratarea unei multitudini de boli ale tuturor aparatelor și sistemelor, până când au apărut substanțele medicamentoase obținute pe cale chimică. Problema acestor substanțe sintetice, create de om, mai ales în cazul antibioticelor, este faptul că bacteriile împotriva cărora au fost create aceste medicamente au dobândit rezistență, în principal din cauza administrării mai frecvente decât ar fi necesar, chiar și atunci când nu este absolut deloc necesar și din cauza nerespectării recomandărilor medicului specialist sau ale farmacistului în ceea ce privește numărul zilelor de administrare. De când a apărut problema tulpinilor microbiene antibiorezistente, s-a căutat o soluție prin care acestea să fie totuși eradicate, utilizând alt tip de substanțe antimicrobiene, dar care să aibă același efect ca și substanțele de sinteză. Astfel, mai ales în ultimii ani, se încearcă o revenire spre substanțele naturale, cu care se obișnuia, în vremurile îndepărtate, să se trateze afecțiunile. Din această categorie de substanțe naturale fac parte și uleiurile esențiale, care pot fi obținute prin diverse metode, dintre care pot fi amintite presarea la rece – în special pentru uleiurile de citrice -, distilarea, extracția cu ajutorul dioxidului de carbon sau a unor solvenți.

Fiecare categorie de microorganisme răspunde diferit uleiurilor esențiale, observându-se că bacteriile Gram negative au un grad de sensibilitate ceva mai redus față de uleiurile esențiale decât bacteriile Gram pozitive. [14]

În continuare, vor fi prezentate proprietățile uleiurilor esențiale utilizate în cadrul acestei lucrări.

Scorțișoara (Cinnamonum ceylanici)

După www.aromscience.ro [68], extractul din sâmburi de grapefruit este cosiderat a fi un antiviral și un antibiotic natural extrem de puternic, având efect pe sute de tulpini bacteriene, inclusiv pe cele antibiorezistente, având un spectru foarte larg de acțiune. Stimulează funcționarea sistemului imun și poate fi folosit atât în tratamente interne, cât și externe, de către adulți și copii.

Prin utilizare internă, contribuie la funcționarea corectă a aparatelor uro-genital, gastro-intestinal, cardio-vascular prin eliminarea tuturor infecțiilor de la aceste niveluri. Reglează colesterolul, favorizează eliminarea metalelor grele care ajung în organism prin ingestia alimentelor tratate cu diverse substanțe care țin la distanță dăunătorii, tratează cu succes inflamațiile căilor respiratorii superioare. Efectul antiviral a fost testat pe diverse virusuri, printre care se numără cel hepatitic, HIV, HPV, herpes simplex și virusul gripal.

Utilizarea în cure externe este benefică în diferite micoze și în alte afecțiuni ale pielii sau ale cavității orale, de exemplu în aftele bucale.

Există totuși și contraindicații ale acestui extract, el nefiind recomandat să se administreze pacienților care sunt sub tratament cu substanțe anticoagulante. De asemenea, este nerecomandat să se aplice topic, direct pe mucoase deoarece poate produce un disconfort marcat și nu se recomandă nici aplicarea topică a acestuia la nivelul urechii deoarece poate produce iritații și dureri.

Oregano sălbatic (Origanum vulgare cu concentrație scăzută de carvacrol)

Oregano a fost folosit din timpuri străvechi ca și condiment, însă el ascunde proprietăți nebănuite. Principalii săi compuși sunt reprezentați de timol și carvacrol, care sunt responsabili de mirosul specific al oreganului, cât și de efectele antioxidant și antimicrobian, concentrația celor două substanțe active variind ăn funcție de diverși factori. [15]

Uleiul esențial de oregano este folosit în numeroase afecțiuni, de la carii dentare și indigestie la tulburări respiratorii și chiar în cazul artritei reumatoide, fiind un agent antibacterian, antifungic, antiinflamator, antiagregant plachetar, antispastic și nu în ultimul rând, antiseptic.

Are efect inhibitor marcat asupra Escherichia coli, cât și asupra altor bacterii, cum ar fi Pseudomonas aeruginosa, Shigella dysenteriae – agentul patogen al dizenteriei: boală infecțioasă și contagioasă localizată la nivelul tubului digestiv – și a câtorva specii de Klebsiella. [16]

De asemenea, s-a demonstrat că folosirea uleiului esențial de oregano împreună cu doze mult mai scăzute de antibiotic de sinteză decât în cazul tratamentului exclusiv cu acesta, nu numai că învinge rezistența microbiană a tulpinii multirezistente de Salmonella typhi – patogenul cauzal al febrei tifoide – ci chiar potențează efectul antibioticului de sinteză și îi reduce acestuia efectele toxice asupra organismului. [17]

La fel se întâmplă și în cazul Streptococcus pneumoniae – agentul cauzal al pneumoniei -, folosirea uleiului esențial de oregano având efect parțial și respectiv total sinergic, adică substanțele au efect egal sau chiar mai puternic folosite împreună decât ar avea separat, cu antibioticele de sinteză folosite în tratarea pneumoniei. [18]

Înafară de efectele deja enumerate mai sus, uleiul esențial de oregano are proprietăți antidiabetice, antivirale și de supresie a celulelor canceroase, antiparazitar și tonifiant. [19, 20]

Oregano sălbatic (Origanum vulgare cu concentrație crescută de carvacrol)

Este cunoscut faptul că principalul compus al uleiului de oregano, și anume carvacrolul, are efect antiinflamator și antimicrobian, tocmai de aceea, s-a efectuat un studiu pentru a se vedea dacă aplicarea unui gel topic pe bază de carvacrol și calconă, care este un compus chimic, mai precis o cetonă aromatică, ar putea avea un efect benefic în cazurile parodontopatiei induse la șobolani. Astfel, după 11 zile de aplicații topice de trei ori pe zi cu gel cu carvacrol în cadrul grupului 1, gel cu calconă în cadrul grupului 2 și gel cu carvacrol și cu calconă la grupul 3m s-au examinat pierderea de țesut osos, histopatologia șesutului periodontal și microorganismele existente, constatându-se o reducere semnificativă a pierderii de țesut osos la grupul 3, cât și o inhibare a creșterii bacteriilor orale și un rezultat histopatologic mai bun, în sensul reducerii afectării tisulare. [56]

Un alt studiu condus de autorii Ciandrini E, Campana R, Federici S, Manti A, Battistelli M, Falcieri E, Papa S, Baffone W, [57], a testat efectul carvacrolului asupra microorganismelor din cavitatea bucală care aderă de suprafețele de titan ale implantelor, la concentrație minimă inhibitorie, concentrație minimă bactericidă și concentrație inhibitorie a formării biofilmului. S-a constatat că Streptococcus mutans este sensibil la concentrație minimă inhibitorie de 0.25%, la concentrație minimă bactericidă de 0.50% și la concentrație inhibitorie a formării biofilmului de 0.5%, pe când Fusobacterium nucleatum și Porphyromonas gingivalis sunt sensibile la concentrații de 1%. De asemenea, s-a demonstrat și acțiunea antiaderentă mai potentă a carvacrolului decât cea a clorhexidinei asupra microorganismelor ce aderă de suprafețele de titan.

Un studiu realizat în 2007 de autorii Botelho MA, Nogueira NA, Bastos GM, Fonseca SG, Lemos TL, Matos FJ, Montenegro D, Heukelbach J, Rao VS, Brito GA, [58], a testat efectele uleiului esențial de Lippia sidoides, cât și componentele sale principale – timolul și carvacrolul – asupra bacteriilor cariogene din familiile Streptococcus și Candida albicans. Astfel, s-a observat un puternic efect antimicrobian la concentrații inhibitorii minime între 0.625 și 10mg/ml, mai ales asupra familiei Streptococcus mutans și Candida albicans.

De asemenea, s-a testat efectul carvacrolului împreună cu anumite antibiotice, de tipul bacitracinei și eritromicinei, iar rezultatul a fost unul pozitiv, demonstrându-se că efectele antibioticelor sunt potențate de prezența carvacrolului în concentrație subletală, chiar și în combinație cu doze mult mai mici de antibiotic decât cele utilizate în mod uzual. [59]

În plus, carvacrolul poate fi folosit ca și conservant alimentar, fiind dovedit faptul că acesta inhibă complet creșterea fungilor la o concentrație de peste 1mM, efect dovedit după o incubare de minimum 21 de zile la o temperatură de 25°ᶜ. [60]

S-a demonstrat clinic și efectul hipotensiv al carvacrolului, prin vasodilatație a vaselor periferice și prin bradicardie, acestea fiind rezultatul inhibării influxului ionilor de calciu prin canalele de calciu voltaj-dependente și prin canalele ionice cu potențial tranzitoriu de receptor. [61]

Carvacrolul este un agent folosit chiar și în cazurile unor afecțiuni hematologice sau ale măduvei spinării, care implică folosirea de metotrexat, datorită proprietăților sale de a reduce efectele adverse neplăcute ale chimioterapicelor de acest tip. [62] A fost testat și în cazuri de cancer de sân, ficat și plămâni, având o acțiune stimulentă asupra proceselor apoptotice ale celulelor canceroase. [63]

CONTRIBUȚIA PERSONALĂ

SCOPUL LUCRĂRII

Prin intermediul lucrării de față, intitulate ⹂Testarea acțiunii antimicrobiene a diferitelor uleiuri esențiale asupra unor tulpini microbiene izolate din cavitatea oralăˮ, s-au studiat efectele unui număr de nouă uleiuri esențiale și anume: oregano sălbatic, lemongrass, grapefruit, rozmarin, cuișoare, piper negru, oregano sălbatic cu carvacrol, cimbrișor și citromicină, asupra microorganismelor prezente în cavitatea orală. Pentru a se realiza acest studiu, s-a apelat la metode microbiologice de tipul recoltării de probe de la pacienți, însămânțare a acestora atât pe mediu de cultură lichid, cât și pe mediu solid, colorarea unor frotiuri cu produsele biologice recoltate și examinarea acestora și examinarea eprubetelor, pentru a se putea observa rezultatul uleiurilor esențiale asupra microorganismelor.

Studiul s-a desfășurat în două etape: în prima etapă, au fost testate efectele celor nouă uleiuri amintite mai sus și efectul lor cumulativ pe tulpini standard, iar în a doua etapă, au fost testate efectele uleiurilor esențiale, luate individual și colectiv, pe produse biologice recoltate de la pacienți.

Prin acest studiu, s-au dorit a se pune în valoare efectele pe care le oferă produsele naturale, în special într-o epocă în care piața farmaceutică este suprasaturată de substanțe de sinteză, dintre care unele, în special antibioticele, nu mai au efect asupra unor tulpini bacteriene care au dobândit rezistență. Tocmai din acest motiv, se caută metode alternative care să învingă această antibiorezistență și care să eradicheze anumite afecțiuni, atunci când medicina clasică nu are rezultat, tocmai pentru a crea noi strategii de sănătate publică, spre a îmbunătăți calitatea vieții.

În plus, medicina alternativă reprezintă un subiect care a luat amploare în ultimii ani și de aceea, consider că această lucrare poate aduce un plus cunoștințelor legate de substanțele naturale ce pot fi utilizate pentru a preveni sau a trata diverse afecțiuni, din sfera orală și nu numai.

MATERIALE ȘI METODE

Materiale

Pentru realizarea acestui studiu, au fost utilizate următoarele:

Tulpini standard de Klebsiella și Enterococcus faecalis

Produse patologice recoltate de la pacienți

Medii lichide de cultură, Muller-Hinton și Sabouraud, de la firma Sanimed

Medii de cultură solide Columbia sânge și Muller-Hinton sânge, de la firma Biomerieux, procurate de la distribuitorul Mediclim

Uleiuri esenșiale de oregano sălbatic, lemongrass, grapefruit, rozmarin, cuișoare și piper negru de la firma Mayam, procurate de pe www.elemental.ro

Ulei esenșial de oregano sălbatic cu 75% carvacrol de la firma Provita Nutrition

Ulei esenșial de cimbrișor de la firma Herbalsana

Extract glicerinic din sâmburi de grapefruit, comercializat sub numele de Citromicină, de la firma Aromscience

Anse bacteriologice sterile

Tampoane sterile

Truse dentare sterile

Lame de sticlă sterile și degresate

Eprubete sterile

Vortex pentru dispersia produselor patologice în mediul lichid de cultură

Trusă pentru colorația Gram

Bec Bunsen

Microscop optic

Aparat foto Canon 450D cu obiectiv macro Canon EF 50mm f/1.8

Metode

Alegerea lotului de pacienți

Pentru realizarea acestui studiu, a fost selectat un lot de 12 pacienți, cu vârste cuprinse între 24 și 61 de ani, 6 femei și 6 bărbați, ce prezentau variate afecțiuni în sfera orală. Cei 12 pacienți s-au prezentat în cadrul unui cabinet privat, din comuna Brănești. Acestora li s-a întocmit câte o fișă, care cuprindea datele de care a fost nevoie pentru a putea efectua acest studiu și anume: nume și prenume, sex, mediul de proveniență, nivelul social, gradul de igienă orală, folosirea sau nu a aței dentare și/sau a apei de gură, diagnostic al afecțiunii orale, după care li s-a efectuat un examen clinic riguros. Atât anamneza, examenul clinic, cât și recoltarea produselor patologice, au fost făcute în cadrul cabinetului.

Recoltarea produselor patologice

În vederea recoltării produselor patologice de la pacienți, au fost folosite sonde exploratorii sterile din trusa de consultație stomatologică și tampoane sterile, prelevarea făcându-se atât de la nivelul suprafețelor dentare, cât și a mucoaselor din cavitatea orală, dimineața, înainte de masă și înaintea folosirii oricăror mijloace de igienizare orală.

Însămânțarea pe mediu solid

Însămânțarea pe medii Muller-Hinton-sânge și Columbia-sânge a fost făcută în paralel cu prepararea frotiurilor. Pentru însămânțare, a fost folosită tehnica dispersiei în pentagon (tabel I), pentru a putea fi obținute colonii microbiene izolate.

Tabel I: Exemple imagistice ale culturilor bacteriene prevelate de la nivelul cavităților orale ale pacienților, dezvoltate pe mediile de cultură solide geloză-sânge, Columbia-sânge și Muller-Hinton-sînge, la 24 de ore de la incubare

stânga și dreapta sus – tehnica dispersiei în pentagon, vedere de ansamblu; stânga și dreapta jos – detaliu

Etapele însămânțării pe mediu solid a produselor patologice recoltate cu ajutorul sondei sterile sunt:

Ansa bacteriologică este sterilizată prin menținerea ei în flacăra becului Bunsen până ajunge la incandescență, iar portansa este trecută și ea prin flacără

O parte din produsul patologic recoltat cu ajutorul sondei este prelevat cu ansa (cealaltă parte a produsului patologic fiind lăsată pe sondă pentru a se putea efectua frotiurile)

Cu ajutorul ansei bacteriologice, se descarcă produsul prelevat de pe sondă într-o margine a plăcii, iar în funcție de ceea ce se dorește a se obține, se poate continua prin două metode:

Dacă se dorește a se obține o colonie mai mare:

cu ansa bacteriologică, se descarcă produsul patologic într-o margine a plăcii

se efectuează mișcări de zig-zag pe o jumătate a plăcii

Dacă se dorește a se obține colonii izolate:

după ce produsul patologic a fost descărcat pe placă cu ajutorul ansei bacteriologice, aceasta este din nou trecută prin flacăra becului Bunsen și sterilizată

cu ansa, se intersectează zona inițială în care a fost descarcat produsul patologic și se trasează striuri paralele dinspre exterior spre interior

se sterilizează din nou ansa prin flacăra becului Bunsen și se trag din nou striuri paralele, intersectând porțiunile terminale ale celor precedente

se repetă sterilizarea și se efectuează aceeași mișcare de încă trei ori, până se obține un pentagon deschis

se sterilizează din nou ansa și se efectuează o mișcare în zig-zag spre centrul plăcii, intersectând marginile terminale ale ultimelor striuri

Etapele însămânțării pe mediu solid a produselor patologice recoltate cu ajutorul tamponului steril sunt:

după recoltare, tamponul steril este introdus în recipientul care il însoțește

la momentul însămânțării, tamponul steril este scos din recipientul său, iar produsul patologic recoltat cu ajutorul acestuia este depus într-o margine a plăcii

în funcție de ceea ce se dorește a se obține, se poate continua prin două metode:

Dacă se dorește a se obține o colonie mai mare:

ansa bacteriologică se trece prin flacăra becului Bunsen până ajunge la incandescență, apoi se trece și portansa prin flacără prin câteva mișcări de du-te-vino,

cu ansa bacteriologică, se efectuează mișcări de zig-zag pe o jumătate a plăcii

Dacă se dorește a se obține colonii izolate:

după ce produsul patologic a fost descărcat pe placă cu ajutorul tamponului steril, ansa este trecută prin flacăra becului Bunsen și sterilizată

cu ansa, se intersectează zona inițială în care a fost descarcat produsul patologic și se trasează striuri paralele dinspre exterior spre interior

se sterilizează din nou ansa prin flacăra becului Bunsen și se trag din nou striuri paralele, intersectând porțiunile terminale ale celor precedente

se repetă sterilizarea și se efectuează aceeași mișcare de încă trei ori, până se obține un pentagon deschis

se sterilizează din nou ansa și se efectuează o mișcare în zig-zag spre centrul plăcii, intersectând marginile terminale ale ultimelor striuri

plăcile astfel însămânțate cu produsele patologice recoltate de la pacienți au fost introduse la termostat la temperatura de 37°ᶜ timp de 24 de ore

coloniile izolate au fost prelevate cu ansa bacteriologică sterilă și însămânțate pe un alt mediu solid, pentru îmbogățire, în vederea testării

Tabel II: tulpinile stanard folosite în cadrul acestui studiu

Efectuarea și colorarea frotiurilor

Din restul de produse patologice prelevate cu ajutorul sondei sterile și din produsele patologice izolate pe medii solide, s-au realizat frotiuri.

Etapele realizării frotiurilor din produsele patologice restante pe sonde:

pe lama degresată cu alcool, a fost pusă o picătură de ser fiziologic

produsul patologic a fost descărcat pe lamă cu ajutorul sondei

ansa bacteriologică se sterilizează prin menținerea ei în flacăra becului Bunsen până ajunge la incandescențăm iar prin mișcări de du-te-vino, se trece și portansa prin flacără

cu ajutorul ansei sterile, se execută mișcări excentrice, pentru ca produsul patologic să fie etalat în strat cât mai subțire pe lamă

lama se lasă la uscat pe masa de lucru, până când produsul patologic va avea un aspect de peliculă subțire și albicioasă, neaderentă

după ce lama s-a uscat, produsul patologic este fixat prin trecerea lamei prin flacăra becului Bunsen, probând după fiecare trecere temperatura lamei la nivelul tabacherei anatomice, pentru ca temperatura de 56°ᶜ să nu fie depășită (dacă această temperatură este depășită, produsul patologic se degradează)

Etapele realizării frotiurilor din coloniile izolate pe mediile de cultură solide în urma celor 24 de ore petrecute în termostat sunt:

ansa bacteriologică se sterilizează prin menținerea în flacăra becului Bunsen până la incandescență, iar portansa este trecută și ea prin flacără prin mișcări de du-te-vino

cu ajutorul ansei, se prelevă de pe mediul de cultură solid o colonie izolată, fără a pune presiune pe ansă

pe lama degresată în prealabil cu alcool, se pune o picătură de ser fiziologic

produsul patologic recoltat cu ansa de pe placă este descărcat pe lamă, iar cu ajutorul ansei, se execută mișcări excentrice pentru a-l etala în strat cât mai subțire

lama se lasă la uscat pe masa de lucru, până când produsul patologic va avea un aspect de peliculă subțire și albicioasă, neaderentă

după ce lama s-a uscat, produsul patologic este fixat prin trecerea lamei prin flacăra becului Bunsen, probând după fiecare trecere temperatura lamei la nivelul tabacherei anatomice, pentru ca temperatura de 56°ᶜ să nu fie depășită (dacă această temperatură este depășită, produsul patologic se degradează).

După efectuarea frotiurilor, acestea au fost colorate prin tehnica Gram. Colorația Gram este o colorație dublă, prin care peretele gros al bacteriilor Gram pozitive se colorează cu violet de gențiană, iar decolorarea se face cu un amestec de alcool și acetonă.

Colorarea frotiurilor prin tehnica Gram presupune următoarele etape:

pe frotiu se pun 2-3 picături de violet de gențiană și se lasă 2 minute

se înlătură colorantul

se pun 2-3 picături de Lugol, care este un fixator de culoare, și se lasă 2-3 minute

se înlătură Lugolul

se decolorează lama cu amestec de alcool și acetonă

se spală lama cu apă de la robinet

lama se recolorează cu fucsină în raport 1:10 și se lasă 1-2 minute

se spală lama cu apă de la robinet

se pune lama la uscat, în stativ

după ce s-a uscat, se examinează la microscop

Examinarea la microscop se face cu un obiectiv cu putere de mărire 100x, prin imersie, aplicându-se o picătură de ulei de cedru pe lamă, acesta având rolul de a mări indicele de refracție, astfel încât imaginea să poată fi mărită până la de 1000 de ori.

Însămânțarea pe mediu lichid

Mediile lichide folosite în acest studiu sunt Muller-Hinton și Sabouraud, pe acesta din urmă fiind însămânțate tulpinile de Candida observate pe frotiurile efectuate din produsele patologice recoltate de la pacienți. Însămânțarea pe mediu lichid are rolul de a îmbogăți cultura bacteriană. Au fost însămânțate pe mediu lichid atât colonii de tulpini standard, cât și colonii izolate din cavitatea orală a pacienților din lotul pe care s-a efectuat studiul.

Etapele însămânțării pe mediu lichid sunt:

S-au distribuit în eprubete sterile câte 2 ml de mediu lichid Muller-Hinton, respectiv Sabouraud

S-a sterilizat ansa bacteriologică prin menținerea ei în flacăra becului Bunsen până ajunge la incandescență și s-a trecut și portansa prin flacără prin mișcări de du-te-vino

Cu ajutorul ansei, s-a prelevat o colonie izolată de pe mediile de cultură solide

S-a flambat tubul cu mediul lichid

S-a introdus ansa bacteriologică cu inoculul până la locul de incidență aer-mediu de cultură și s-a dispersat produsul patologic pe pereții eprubetei

Ansa a fost apoi introdusă adânc în mediul de cultură și agitată intens

S-a scos ansa, s-a flambat eprubeta, s-a pus vată sterilă pentru a se evita pătrunderea oricăror alte particule în eprubetă, s-au așezat eprubetele în stativ, s-a sterilizat ansa

Pentru o mai bună dispersie a produsului patologic în mediul lichid, eprubetele au fost puse în vortex

Testarea a presupus următoarele etape:

S-a luat câte o eprubetă în care s-au introdus: 2 ml de mediu lichid, 0.5 ml de inocul (tulpină standard sau produs patologic) la turbiditate de 0.5 McFarland și câte 0.2 ml din fiecare ulei esențial de testat, cât și 0.2 ml din fiecare ulei esențial, în aceeași eprubetă

Tuburile au fost lăsate între 24 și 72 de ore, notându-se rezultatul obținut la 24 de ore, respectiv la 72 de ore

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Studiul de față s-a efectuat pe un lot de 12 pacienți, 6 femei și 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 61 de ani, din mediul urban și rural, cu studii medii și superioare, cu un grad de igienă variabil și cu afecțiuni orale variate, cum ar fi: carii, gingivite, abcese, parodontopatii și glosite, toate acestea putând fi depistate în urma anamnezei, a examenului clinic și a celui radiologic.

Tabel III: Date personale ale pacienților care fac parte din lotul studiat

Se poate observa din următoarele grafice, ponderea sexelor, a provenienței, a studiilor, numărul periajelor dentare pe zi, folosirea apei de gură și/sau a aței dentare și ponderea diagnosticelor.

Fig. 10 – Reprezentarea procentuală a sexelor

Fig. 11 – Reprezentarea grafică a mediului de proveniență

Fig. 12 – Reprezentarea grafică a nivelului social

Fig. 13 – Reprezentarea grafică a numărului de periaje dentare efectuate pe zi

Fig. 14 – Reprezentarea grafică a folosirii aței dentare

Fig. 15 – Reprezentarea grafică a folosirii apei de gură

Fig. 16 – Reprezentarea grafică a diagnosticelor

Din graficele prezentate mai sus, se poate concluziona că numărul persoanelor care folosesc apă de gură și ață dentară este egal cu numărul celor ce nu folosesc aceste mijloace secundare de igienizare dentară. De asemenea, se poate observa că numărul persoanelor cu studii medii este egal cu numărul celor cu studii superioare.

O altă concluzie ce poate fi trasă este că persoanele ce provin din mediul rural par să ofere o mai mare atenție periajului dentar riguros, efectuat de două ori pe zi: 6 persoane din mediul urban se periază pe dinți o singură dată pe zi și numai două persoane efectuează periajul de două ori pe zi, pe când, în mediul rural, 3 dintre pacienții din lot se periază de două ori pe zi și doar unul singur efectuează un singur periaj dentar pe zi.

De asemenea, din mediul urban, 5 persoane au studii superioare, iar dintre acestea, 3 efectuează periajul dentar o singură dată pe zi, iar celelalte 2 persoane își fac periajul de două ori pe zi, iar toate persoanele din mediul urban cu studii medii efectuează un singur periaj dentar pe zi. Trei din cei 4 pacienți ce provin din mediul rural au studii medii, dintre care doar unul execută un singur periaj pe zi, în timp ce celelalte 2 persoane își fac două periaje dentare pe zi, iar pacientul din mediul rural cu studii superioare execută două periaje pe zi. Din această relatare, se poate concluziona că interesul față de importanța periajului dentar primează la persoanele din mediul rural cu studii medii, cât și superioare, pe când în mediul urban, indiferent de nivelul social, periajul este efectuat, cu preponderență, o singură dată pe zi.

Se mai poate evidenția faptul că, din mediul urban, 100% din persoanele cu studii superioare și 30% din cele cu studii medii folosesc minimum un mijloc secundar de igienizare, înafară de periajul dentar, iar în ceea ce privește mediul rural, peste 60% dintre cei cu studii medii folosesc minimum un mijloc secundar de igienizare orală.

La polul opus, s-a putut constata că 30% din persoanele din mediul urban cu studii medii și 30% dintre persoanele din mediul rural cu studii medii nu folosesc niciun mijloc secundar de igienizare, la fel și 20% dintre pacienții din mediul urban, cu studii superioare. 40% dintre pacienții cu studii superioare din mediul urban și 30% dintre cei cu studii medii din mediul rural folosesc ambele metode suplimentare de igienă orală.

O altă concluzie observată în acest studiu este că 100% din femeile cu studii medii efectuează un singur periaj dentar pe zi, la fel ca 65% din femeile cu studii superioare și doar 35% dintre femeile cu studii superioare execută două periaje pe zi.

În funcție de mediul de proveniență, 100% dintre pacientele de sex feminin din lotul de studiu provin din mediul urban, iar dintre acestea, doar 15% efectuează două periaje dentare pe zi. Continuând cu mediul de proveniență, pacienții de sex masculin din lotul de studiu provin în procent de 60% din mediul rural și 40% din mediul urban. Procentul celor din mediul rural care efectuează un singur periaj pe zi este egal cu procentul celor care efectuează două periaje pe zi, același lucru fiind valabil și pentru cei ce provin din mediul urban.

În funcție de sex și de nivelul social, numărul bărbaților cu studii medii este egal cu cel al bărbaților cu studii superioare. Privind mai în detaliu, se poate constata că 35% dintre cei cu studii medii și tot 33% dintre cei cu studii superioare, efectuează un singur periaj dentar pe zi, iar 65% atât dintre cei cu studii medii, cât și din cei cu studii superioare, se periază de două ori pe zi pe dinți.

În ceea ce privește diagnosticele pacienților din lotul de studiu, se poate observa că parodontitele sunt cele mai întâlnite, urmate de carii, apoi de gingivite și abcese în procent egal, iar cele mai rar întâlnite sunt glositele.

Din produsele patologice recoltate de la pacienți, s-au efectuat 8 frotiuri, care au fost analizate ulterior la microscopul cu imersie, imaginile și rezultatele fiind prezentate în tabelul IV:

Tabel IV: interpretarea frotiurilor obținute din produsele patologice recoltate de la pacienți

S-au efectuat frotiuri după izolarea produselor patologice și doar de pe mediile de cultură de pe care nu se putea evalua cu claritate ce fel de microorganisme sunt majoritare. Înafară de imaginile prezentate în tabel, au mai fost izolate tulpini de streptococi α și β hemolitici, stafilococi (tabel V), cât și tulpini de Candida care au fost observate la 6 dintre pacienți și care au fost ulterior însămânțate pe medii de cultură solide de tip Sabouraud și pe medii lichide de cultură, tot Sabouraud.

Tabel V: prezentare a produselor patologice recoltate de la pacienții din lotul de studiu și izolate pe medii de cultură solide

Cele 9 uleiuri esențiale au fost testate pe fiecare produs patologic în parte, pe fiecare dintre cele 6 tulpini de Candida și pe cele 2 tulpini standard, cât și pe o selecție aleatorie de produse patologice recoltate de la 6 dintre pacienții din lotul de studiu, pe care s-a testat efectul cumulativ al tuturor celor 9 uleiuri esențiale la 24 de ore. De asemenea, pe cele 2 tulpini standard, s-a testat și efectul cumulativ al uleiurilor esențiale. Rezultatele au fost observate și notate la 24 de ore, respectiv la 72 de ore, exceptând rezultatele asupra tulpinilor standard, care au fost evaluate doar după 24 de ore.

Legenda tabel: a – ulei esențial de oregano sălbatic cu concentrație scăzută de carvacrol, b – ulei esențial de lemongrass, c – ulei esențial de grapefruit, d – ulei esențial de rozmarin, e – ulei esențial de cuișoare, f – ulei esențial de piper negru, g – ulei esențial de oregano sălbatic cu 75% carvacrol, h – ulei esențial de cimbrișor, i – ulei esențial de citromicină. Ca și rezultate, (-) reprezintă efectul complet inhibitor al uleiului asupra bacteriei testate, (+) reprezintă rezistența bacteriei față de uleiul testat și (+/-) reprezintă efectul parțial inhibitor al uleiului asupra bacteriei testate.

Se va începe prin a prezenta efectele uleiurilor esențiale asupra tulpinilor standard de Enterococcus faecalis și Klebsiella, la 24 de ore după testare, în tabelul VI.

Tabel VI: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinilor standard de Enterococcus faecalis și de Klebsiella

Din tabelul VI, se poate constata că Enterococcus faecalis este sensibil la uleiurile esențiale de oregano sălbatic cu concentrație scăzută de carvacrol, grapefruit, cuișoare, piper negru, oregano sălbatic cu 75% carvacrol și cimbrișor; bacteria este parțial inhibată de uleiurile esențiale de lemongrass, rozmarin și de efectul cumulativ al tuturor uleiurilor și este rezistentă la acțiunea citromicinei.

Klebsiella este sensibilă la uleiurile de oregano sălbatic cu concentrație scăzută de carvacrol, grapefruit, cuișoare, piper negru, oregano sălbatic cu 75% carvacrol și cimbrișor; bacteria este parțial inhibată de uleiurile esențiale de lemongrass, rozmarin și de efectul cumulativ al tuturor uleiurilor și este rezistentă la acțiunea citromicinei. Din aceste interpretări, se poate concluziona că uleiurile au același efect atât asupra enterococului, cât și asupra Klebsiellei.

În continuare, în tabelele VII – XII, vor fi prezentate efectele uleiurilor esențiale asupra celor 6 tulpini de Candida izolate de la lotul de pacienți participanți la studiu, la 24 și respectiv la 72 de ore.

Tabel VII: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii 1 de Candida izolată de la pacient

Din tabelul VII, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra primei tulpini de Candida izolată de la pacienți, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore.

Tabel VIII: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii 2 de Candida izolată de la pacient

Din tabelul VIII, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra celei de-a doua tulpini de Candida izolată de la pacienți, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore.

Tabel IX: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii 2 de Candida izolată de la pacient

Din tabelul IX, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra celei de-a treia tulpini de Candida izolată de la pacienți, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de oregano cu concentrație scăzută de carvacrol, care a avut efect parțial inhibitor în primele 24 de ore, dar care, cu trecerea timpului, a fost potențat, observându-se inhibarea totală a tulpinii după 72 de ore.

Tabel X: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii 2 de Candida izolată de la pacient

Din tabelul X, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra celei de-a patra tulpini de Candida izolată de la pacienți, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore.

Tabel XI: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii 2 de Candida izolată de la pacient

Din tabelul XI, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra celei de-a cincea tulpini de Candida izolată de la pacienți, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de oregano cu concentrație scăzută de carvacrol, care a avut efect parțial inhibitor în primele 24 de ore, fără ca trecerea timpului să-i potențeze efectul.

Tabel XII: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii 2 de Candida izolată de la pacient

Din tabelul XII, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra celei de-a șasea tulpini de Candida izolată de la pacienți, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând citromicina care în primele 24 de ore a avut efect total inhibitor, însă cu trecerea timpului, efectul s-a diminuat, devenind parțial inhibitor după 72 de ore.

În continuare, vor fi prezentate efectele pe care uleiurile esențiale le au asupra produselor patologice recoltate de la lotul de pacienți. În tabelele XIII – XXII.

Tabel XIII: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de Prevotella izolată de la pacient

Din tabelul XIII, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de Prevotella izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care în primele 24 de ore a avut efect parțial inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass.

Tabel XIV: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de Veillonella izolată de la pacient

Din tabelul XIV, se poate observa că efectele uleiurilor sunt diverse: bacteria este sensibilă la uleiurile esențiale de oregano sălbatic cu concentrație scăzută de carvacrol, grapefruit, cuișoare, piper negru, oregano sălbatic cu 75% carvacrol și cimbrișor. La 24 de ore, uleiul esențial de lemongrass avea un efect parțial inhibitor asupra bacteriei, iar la 72 de ore, s-a constatat că bacteria devine rezistentă la uleiul de lemongrass. Tot la 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin și citromicina aveau un efect parțial inhibitor, însă la 72 de ore, s-a observat efectul total inhibitor asupra tulpinii de Veillonella.

Tabel XV: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de streptococ β hemolitic izolată de la pacient

Din tabelul XV, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de streptococ β hemolitic izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care în primele 24 de ore a avut efect parțial inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass. De asemenea, după 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin a avut și el efect parțial inhibitor, însă după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi sensibilă la acest ulei.

Tabel XVI: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de stafilococ izolată de la pacient

Din tabelul XVI, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de stafilococ izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care, în primele 24 de ore a avut efect parțial inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass. De asemenea, după 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin a avut și el efect parțial inhibitor, însă după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi sensibilă la acest ulei.

Tabel XVII: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de Lactobacillus izolată de la pacient

Din tabelul XVII, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de Lactobacillus izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care, în primele 24 de ore a avut efect parțial inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass. De asemenea, după 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin a avut și el efect parțial inhibitor, însă după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi sensibilă la acest ulei.

Tabel XVIII: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de streptococ α hemolitic izolată de la pacient

Din tabelul XVIII, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de streptococ α hemolitic izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care, în primele 24 de ore a avut efect total inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass. De asemenea, după 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin a avut și el efect parțial inhibitor, însă după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi sensibilă la acest ulei.

Tabel XIX: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de Streptococcus mutans izolată de la pacient

Din tabelul XIX, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de Streptococcus mutans izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care, în primele 24 de ore a avut efect parțial inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass. De asemenea, după 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin a avut și el efect parțial inhibitor, însă după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi sensibilă la acest ulei.

Tabel XX: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de stafilococ izolată de la pacient

Din tabelul XX, se poate observa că efectele uleiurilor sunt diverse: bacteria este sensibilă la uleiurile esențiale de oregano sălbatic cu concentrație scăzută de carvacrol, grapefruit, cuișoare, piper negru, oregano sălbatic cu 75% carvacrol și cimbrișor. La 24 de ore, uleiul esențial de lemongrass avea un efect parțial inhibitor asupra bacteriei, iar la 72 de ore, s-a constatat că bacteria devine rezistentă la uleiul de lemongrass. Tot la 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin avea un efect parțial inhibitor, însă la 72 de ore, s-a observat efectul total inhibitor asupra tulpinii de Veillonella, iar citromicina și-a menținut efectul parțial inhibitor și după 24 de ore, și după 72 de ore.

Tabel XXI: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de Porphyromonas izolată de la pacient

Din tabelul XXI, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de Porphyromonas izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care, în primele 24 de ore a avut efect parțial inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass. De asemenea, după 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin a avut și el efect parțial inhibitor, însă după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi sensibilă la acest ulei.

Tabel XXII: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de Treponema izolată de la pacient

Din tabelul XXII, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de Treponema izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care, în primele 24 de ore a avut efect parțial inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass. De asemenea, după 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin a avut și el efect parțial inhibitor, însă după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi sensibilă la acest ulei.

Tabel XXIII: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de Actinomyces izolată de la pacient

Din tabelul XXIII, se poate observa că toate uleiurile esențiale au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de Actinomyces izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore, exceptând uleiul esențial de lemongrass, care, în primele 24 de ore a avut efect total inhibitor, iar la 72 de ore, efectul s-a negativat, reieșind că bacteria este rezistentă la uleiul esențial de lemongrass. De asemenea, după 24 de ore, uleiul esențial de rozmarin a avut efect parțial inhibitor, însă după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi sensibilă la acest ulei, pe când citromicina și-a menținut efectul parțial inhibitor și după 24 de ore, și după 72 de ore.

Tabel XXIV: prezentare în imagini a efectelor uleiurilor esențiale asupra tulpinii de Fusobacterium nucleatum izolată de la pacient

Din tabelul XXIV, se poate observa că uleiurile esențiale de oregano sălbatic cu concentrație redusă de carvacrol, grapefruit, rozmarin, piper negru și oregano sălbatic cu 75% carvacrol au avut efect inhibitor total asupra tulpinii de Fusobacterium nucleatum izolată de la pacient, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore. Uleiul esențial de lemongrass a avut efect parțial inhibitor la 24 de ore, iar după 72 de ore, bacteria s-a dovedit a fi rezistentă la acest ulei. Sub acțiunea uleiului esențial de cuișoare, bacteria a fost total inhibată după 24 de ore, dar după 72 de ore, efectul uleiului asupra ei s-a diminuat, dovedindu-se a fi parțial inhibitor, la fel și la uleiul esențial de cimbrișor, iar citromicina și-a păstrat efectul parțial inhibitor asupra tulpinii, atât la 24 de ore, cât și la 72 de ore.

În continuare, în tabelul XXV, va fi prezentat efectul cumulativ al tuturor uleiurilor asupra a 6 produse patologice alese aleatoriu, efect observat la 24 de ore.

Tabel XXV: prezentare în imagini a efectului cumulativ a tuturor uleiurilor esențiale asupra a 6 tulpini selectate aleatoriu

După cum se poate constata, efectul cumulativ este unul puternic, inhibând total dezvoltarea bacteriilor, exceptând tulpinile de stafilococ și Porphyromonas, asupra cărora combinația de uleiuri a avut efect parțial inhibitor.

Din tabelele anterioare, se pot sintetiza efectele uleiurilor esențiale asupra tulpinilor de Candida izolate de la pacienți, cât și a celorlalte tulpini bacteriene și a tulpinilor standard, astfel:

Legendă: – sensibil (efect total inhibitor), +/- parțial sensibil (efect parțial inhibitor), + rezistent (fără efect)

Tabel XXVI: prezentare a efectelor uleiurilor esențiale asupra celor șase tulpini de Candida, la 24 de ore și la 72 de ore

Se poate constata că toate uleiurile au efect total inhibitor asupra tulpinilor de Candida izolate de la pacienții din lotul de studiu, mai puțin uleiul esențial de oregano sălbatic cu concentrație redusă de carvacrol, atât după 24 de ore, cât și după 72 de ore, la fel și citromicina, după 72 de ore.

Tabel XXVII: prezentare a efectelor uleiurilor esențiale asupra primelor 6 tulpini bacteriene recoltate de la pacienți, la 24 de ore

Uleiul esențial de rozmarin are efect parțial inhibitor asupra tuturor tulpinilor izolate, urmat îndeaproape de uleiul esențial de lemongrass, cu efect inhibitor asupra a 5 din 6 tulpini, iar citromicina a prezentat efect parțial inhibitor doar asupra tulpinii de Veillonella.

Tabel XXVIII: prezentare a efectelor uleiurilor esențiale asupra ultimelor 6 tulpini bacteriene recoltate de la pacienți, la 24 de ore

Uleiurile esențiale de rozmarin și lemongrass prezintă efect parțial inhibitor asupra a 5 din 6 tulpini, iar citromicina are efect parțial inhibitor asupra a 3 tulpini izolate din cavitățile orale ale pacienților selecționați pentru studiu.

Tabel XXIX: prezentare a efectelor uleiurilor esențiale asupra primelor 6 tulpini bacteriene recoltate de la pacienți, la 72 de ore

S-a dovedit că după trecerea a 72 de ore, toate bacteriile devin rezistente față de uleiul esențial de lemongrass.

Tabel XXX: prezentare a efectelor uleiurilor esențiale asupra ultimelor 6 tulpini bacteriene recoltate de la pacienți, la 72 de ore

Se poate observa faptul că bacteriile devin rezistente față de uleiul esențial de lemongrass, iar 3 dintre tulpini sunt parțial inhibate de citromicină.

Tabel XXXI: prezentare a efectelor uleiurilor esențiale luate individual, dar și a efectului cumulativ asupra tulpinilor standard de Enterococcus faecalis și Klebsiella, la 24 de ore

Se poate observa că uleiurile de lemongrass, rozmarin și combinația rezultată din toate uleiurile are efect parțial inhibitor asupra ambelor tulpini standard, iar cele 2 sunt rezistente la citromicină.

Tabel XXXII: prezentare a efectului cumulativ al tuturor uleiurilor esențiale asupra a 6 tulpini bacteriene recoltate de la pacienți și selectate aleatoriu, la 24 de ore

Se poate constata că stafilococul și tulpina de Porphyromonas sunt parțial inhibate de combinația rezultată din amestecul tuturor uleiurilor.

CONCLUZII

Se poate constata că toate uleiurile au efect total inhibitor asupra tulpinilor de Candida izolate de la pacienții din lotul de studiu, mai puțin uleiul esențial de oregano sălbatic cu concentrație redusă de carvacrol, atât după 24 de ore, cât și după 72 de ore, la fel și citromicina, după 72 de ore.

Se mai poate evidenția faptul că uleiurile esențiale de oregano sălbatic cu concentrație redusă de carvacrol, grapefruit, piper negru și oregano sălbatic cu 75% carvacrol au avut efect total inhibitor asupra tuturor bacteriilor izolate din cavitatea orală a pacienților, atât după 24 de ore, cât și după 72 de ore.

Uleiul esențial de lemongrass a avut efect parțial inhibitor după 24 de ore asupra tuturor bacteriilor, cu excepția Actinomyces, însă după 72 de ore, toate bacteriile au dezvoltat rezistență față de acest ulei.

Uleiul esențial de rozmarin a avut, după 24 de ore, efect parțial inhibitor asupra tuturor bacteriilor, cu excepția Fusobacterium nucleatum, iar la 72 de ore, toate bacteriile prezentau sensibilitate față de acest ulei.

Uleiurile esențiale de cuișoare și cimbrișor , au prezentatm la 24 și la 72 de ore, efect parțial inhibitor asupra Fusobacterium nucleatum.

Citromicina a avut efect parțial inhibitor la 24 de ore asupra Veillonellei, unei tulpini de stafilococ, a Actinomyces și Fusobacterium nucleatum, iar la 72 de ore, efectul parțial inhibitor s-a menținut doar asupra stafilococului, Actinomyces și Fusobacterium nucleatum, Veillonella devenind sensibilă la citromicină.

Asupra celor 6 tulpini de Candida, toate uleiurile au avut efect inhibitor total, înafară de uleiul de oregano sălbatic cu concentrație redusă de carvacrol, cae după 24 de ore, a avut efect parțial inhibitor asupra tulpinilor 3 și 5, efectul asupra tulpinii 5 menținându-se și după 72 de ore, în timp ce efectul asupra tulpinii 3 a devenit total inhibitor.

Uleiurile esențiale de lemongrass și rozmarin au avut efecte parțial inhibitorii și asupra celor 2 tulpini standard testate, pe când citromicina nu a acționat asupra lor.

Ca și efect cumulativ al tuturor uleiurilor, din 8 tulpini testate, 4 au fost complet inhibate de mixul de uleiuri esențiale (streptococii α și β hemolitici, Streptococcus mutans și Prevotella), iar 4 tulpini au fost parțial inhibate de amestecul de uleiuri (Enterococcus faecalis, Klebsiella, stafilococul și Porphyromonas).

În concluzie, se poate afirma că toate uleiurile esențiale testate au efecte benefice, acționând asupra microorganismelor prezente în cavitatea orală.

S-a constatat că efectul cumulativ al uleiurilor este unul benefic, uneori cu rezultate mai bune decât efectele uleiurilor luate ca atare, de unde se poate concluziona că este vorba de o potențare a efectelor, de unde reiese că amestecul de uleiuri esențiale care stă la baza mixurilor BFB-1 și BFB-2, cunoscute ca având efect anti biolfilm, își confirmă efectul. Deci, în anumite cazuri, efectul cumulativ este mult mai pronunțat decât efectul individual.

S-a putut observa, de asemenea, că dacă la 24 de ore, se poate constata un număr redus de probe cu efect parțial inhibitor, după 72 de orem efectul se negativează, bacteriile devenind sensibile la tipurile de ulei în cauză. De aici, se poate concluziona că acțiunea nu este imediată, ci este o acțiune la distanță.

BIBLIOGRAFIE

Philip D. Marsh, Michael V. Martin – Oral Microbiology, Fifth Edition, Churchill Livingstone, 2009; 1-5; 8-21; 24; 30-42; 74; 78-79; 83-87; 90-94; 104-106; 108-113; 117-127; 145

http://www.scritub.com/biologie/TAXONOMIA-SI-SISTEMATICA-GENER43111.php

Fig. 1: https://www.setthings.com/ro/clasificarea-biologica/

http://andreidragoi.3x.ro/PAGINI_SECUNDARE/BACTERII_CLASIFICARE.htm

http://www.parodontologie.ro/paro_curs/index.html?n=CAPIIIIEtioBoliParo.html

Fig. 2: https://mercy.digication.com/streptococcus_mutans1/Citations

Fig. 3: http://www.supplementsglobal.com/products/enterococcus-faecalis/

Fig. 4: https://depositphotos.com/124929398/stock-photo-actinomyces-bacteria-group.html

Fig.5:http://www.dentistrytoday.com/news/industrynews/item/1488-common-bacterium-triggers-both-periodontitis-and-rheumatoid-arthritis

Fig. 6: https://www.hgsc.bcm.edu/fusobacterium-nucleatum-atcc10953

Fig. 7: https://en.wikipedia.org/wiki/Candida_albicans

Fig. 8: https://www.oist.jp/photo/hpv-virus-coat-structure

Seow YX, Yeo CR, Chung HL, Yuk HG. – Plant essential oils as active antimicrobial agents in Crit Rev Food Sci Nutr. 2014;54(5):625-44

Rodriguez-Garcia I, Silva-Espinoza BA, Ortega-Ramirez LA, Leyva JM, Siddiqui MW, Cruz-Valenzuela MR, Gonzalez-Aguilar GA, Ayala-Zavala JF – Oregano Essential Oil as an Antimicrobial and Antioxidant Additive in Food Products in Crit Rev Food Sci Nutr. 2016 Jul 26;56(10):1717-27

NAZIA MASOOD AHMED CHAUDHRY, SABAHAT SAEED AND PERWEEN TARIQ – Antibacterial effects of oregano (Origanum vulgare) against gram negative bacilli  in Pakistan Journal of Botany, 39((2): 609-613, 2007

Veni Bharti, Neeru Vasudeva, Sunil Sharma Joginder Singh Duhan – Antibacterial activities of Origanum vulgare alone and in combination with different antimicrobials against clinical isolates of Salmonella typhi in Anc Sci Life. 2013 Apr-Jun; 32(4): 212–216

Ghafari O, Sharifi A, Ahmadi A, Nayeri Fasaei B – Antibacterial and Anti-PmrA activity of plant essential oils against fluoroquinolone resistant Streptococcus pneumonia clinical isolates in Lett Appl Microbiol. 2018 Jul 14

Leyva-López N, Gutiérrez-Grijalva EP, Vazquez-Olivo G, Heredia JB – Essential Oils of Oregano: Biological Activity beyond Their Antimicrobial Properties in Molecules. 2017 Jun 14;22(6)

https://www.elemental.eu/ro/103-ulei-esential-de-oregano.html

https://www.elemental.eu/ro/237-ulei-esential-de-lemongras-bio.html

Han X, Parker TL – Lemongras (Cymbopogon flexuosus) essential oil demonstrated anti-inflammatory effect in pre-inflamed human dermal fibroblasts in Biochim Open. 2017 Mar 21;4:107-111

Rossi GG, Guterres KB, Bonez PC, da Silva Gundel S, Aggertt VA, Siqueira FS, Ourique AF, Wagnerd R, Klein B, Santos RCV, de Campos MMA – Antibiofilm activity of nanoemulsions of Cymbopogon flexuosus against rapidly growing mycobacteria in Microb Pathog. 2017 Dec;113:335-341

Azad MF, Schwiertz A, Jentsch HF – Adjunctive use of essential oils following scaling and root planing – a randomized clinical trial in BMC Complement Altern Med. 2016 Jun 7;16:171

Sharma PR, Mondhe DM, Muthiah S, Pal HC, Shahi AK, Saxena AK, Qazi GN – Anticancer activity of an essential oil from Cymbopogon flexuosus in Chem Biol Interact. 2009 May 15;179(2-3):160-8

Ahmad A, Viljoen A – The in vitro antimicrobial activity of Cymbopogon essential oil (lemon grass) and its interaction with silver ions in Phytomedicine. 2015 Jun 1;22(6):657-65

Hozumi H, Hasegawa S, Tsunenari T, Sanpei N, Arashina Y, Takahashi K, Konnno A, Chida E, Tomimatsu S – Aromatherapies using Osmanthus fragrans oil and grapefruit oil are effective complementary treatments for anxious patients undergoing colonoscopy: A randomized controlled study in Complement Ther Med. 2017 Oct;34:165-169

Nagai K, Niijima A, Horii Y, Shen J, Tanida M – Olfactory stimulatory with grapefruit and lavender oils change autonomic nerve activity and physiological function in Auton Neurosci. 2014 Oct;185:29-35

Ivoke N, Ogbonna PC, Ekeh FN, Ezenwaji NE, Atama CI, Ejere VC, Onoja US, Eyo JE – Effects of grapefruit (Citrus paradisi MACF) (Rutaceae) pel oil against developmental stages of Aedes aegypti (Diptera: Culicidae) in Southeast Asian J Trop Med Public Health. 2013 Nov;44(6):970-8

Haze S, Sakai K, Gozu Y, Moriyama M – Grapefruit oil attenuates adipogenesis in cultured subcutaneous adipocytes in Planta Med. 2010 Jul;76(10):950-5

Hata T, Sakaguchi I, Mori M, Ikeda N, Kato Y, Minamino M, Watabe K – Induction of apoptosis by Citrus paradisi essential oil in human leukemic (HL-60) cells in In Vivo. 2003 Nov-Dec;17(6):553-9

https://www.elemental.eu/ro/364-ulei-esential-de-rozmarin-bio.html

Gauch LM, Silveira-Gomes F, Esteves RA, Pedrosa SS, Gurgel ES, Arruda AC, Marques-da-Silva SH – Effects of Rosmarinus officinalis essential oil on germ tube formation by Candida albicans isolated from denture wearers in Rev Soc Bras Med Trop. 2014 May-Jun;47(3):389-91

Bernardes WA, Lucarini R, Tozatti MG, Flauzino LG, Souza MG, Turatti IC, Andrade e Silva ML, Martins CH, da Silva Filho AA, Cunha WR – Antibacterial activity of the essential oil from Rosmarinus officinalis and its major components against oral pathogens in Z Naturforsch C. 2010 Sep-Oct;65(9-10):588-93

Rašković A, Milanović I, Pavlović N, Ćebović T, Vukmirović S, Mikov M – Antioxidant activity of rosemary (Rosmarinus officinalis L.) essential oil and its hepatoprotective potential in BMC Complement Altern Med. 2014 Jul 7;14:225

Fernández LF, Palomino OM, Frutos G – Effectiveness of Rosmarinus officinalis essential oil as antihypotensive agent in primary hypotensive patients and its influence on health-related quality of life in J Ethnopharmacol. 2014;151(1):509-16

Wang W, Li N, Luo M, Zu Y, Efferth T – Antibacterial activity and anticancer activity of Rosmarinus officinalis L. essential oil compared to that of its main components in J Ethnopharmacol. 2014;151(1):509-16

Nogueira de Melo GA, Grespan R, Fonseca JP, Farinha TO, Silva EL, Romero AL, Bersani-Amado CA, Cuman RK – Rosmarinus officinalis L. essential oil inhibits in vivo and in vitro leukocyte migration in J Med Food. 2011 Sep;14(9):944-6

Takaki I, Bersani-Amado LE, Vendruscolo A, Sartoretto SM, Diniz SP, Bersani-Amado CA, Cuman RK – Anti-inflammatory and antinociceptive effects of Rosmarinus officinalis L. essential oil in experimental animal models in J Med Food. 2008 Dec;11(4):741-6

Sayorwan W, Ruangrungsi N, Piriyapunyporn T, Hongratanaworakit T, Kotchabhakdi N, Siripornpanich V – Effects of inhaled rosemary oil on subjective feelings and activities of the nervous system in Sci Pharm. 2013 Apr-Jun;81(2):531-42

Halder S, Mehta AK, Mediratta PK, Sharma KK – Essential oil of clove (Eugenia caryophyllata) augments the humoral immune response but decreases cell mediated immunity in Phytother Res. 2011 Aug;25(8):1254-6

Halder S, Mehta AK, Mediratta PK, Sharma KK – Acute effect of essential oil of Eugenia caryophyllata on cognition and pain in mice in Naunyn Schmiedebergs Arch Pharmacol. 2012 Jun;385(6):587-93

Tragoolpua Y, Jatisatienr A – Anti-herpes simplex virus activities of Eugenia caryophyllus (Spreng.) Bullock & S. G. Harrison and essential oil, eugenol in Phytother Res. 2007 Dec;21(12):1153-8

Chaieb K, Zmantar T, Ksouri R, Hajlaoui H, Mahdouani K, Abdelly C, Bakhrouf A – Antioxidant properties of the essential oil of Eugenia caryophyllata and its antifungal activity against a large number of clinical Candida species in Mycoses. 2007 Sep;50(5):403-6

Han X, Parker TL – Anti-inflammatory activity of clove (Eugenia paryophyllata) essential oil in human dermal fibroblasts in Pharm Biol. 2017 Dec;55(1):1619-1622

Machado M, Dinis AM, Salgueiro L, Custódio JB, Cavaleiro C, Sousa MC – Anti-Giardia activity of Syzygium aromaticum essential oil and eugenol: effects on growth, viability, adherence and ultrastructure in Exp Parasitol. 2011 Apr;127(4):732-9

Khan MS, Ahmad I – Biofilm inhibition of Cymbopogon citratus and Syzygium aromaticum essential oils in the strains of Candida albicans in J Ethnopharmacol. 2012 Mar 27;140(2):416-23

Santin JR, Lemos M, Klein-Júnior LC, Machado ID, Costa P, de Oliveira AP, Tilia C, de Souza JP, de Sousa JP, Bastos JK, de Andrade SF – Gastroprotective activity of the essential oil of the Syzygium aromaticum and its major component eugenol in different animal models in Naunyn Schmiedebergs Arch Pharmacol. 2011 Feb;383(2):149-58

Kristiniak S, Harpel J, Breckenridge DM, Buckle J – Black pepper essential oil to enhance intravenous catheter insertion in patients with poor vein visibility: a controlled study in J Altern Complement Med. 2012 Nov;18(11):1003-7

Lee K, Lee JH, Kim SI, Cho MH, Lee J – Anti-biofilm, anti-hemolysis, and anti-virulence activity of black pepper, cananga, mirrh oils, and nerolidol against Staphylococcus aureus in Appl Microbiol Biotechnol. 2014 Nov;98(22):9447-57

Nikolić MM, Jovanović KK, Marković TL, Marković DL, Gligorijević NN, Radulović SS, Kostić M, Glamočlija JM, Soković MD – Antimicrobial synergism and cytotoxic properties of Citrus Limon L., Piper nigrum L. and Malaleuca alternifolia (Maiden and Betche) Cheel essential oils in J Pharm Pharmacol. 2017 Nov;69(11):1606-1614

P.V. Karsha, O.B. Lakshmi – Antibacterial activity of black pepper (Piper nigrum Linn.) with special reference to its mode of action on bacteria in Indian Journal of Natural Products and Resources 1(2):213-215 · January 2010

Anuradha Vaidya1, Maitreyi Rathod – An in vitro study of the immunomodulatory effects of Piper nigrum (black pepper) and Elettaria cardamomum (cardamom) extracts using a murine macrophage cell line in American International Journal of Research in Formal, Applied & Natural Sciences, 8(1), September-November, 2014, pp. 18-27

Michael Samuel, Shüné V. Oliver, Maureen Coetzee, Basil D. Brooke – The larvicidal effects of black pepper (Piper nigrum L.) and piperine against insecticide resistant and susceptible strains of Anopheles malaria vector mosquitoes in Parasites & Vectors2016 9:238, 26 April 2016

https://www.elemental.eu/ro/884-ulei-esential-de-piper.html?search_query=piper+negru&results=33

Botelho MA, Rao VS, Montenegro D, Bandeira MA, Fonseca SG, Nogueira NA, Ribeiro RA, Brito GA – Effects of a herbal gel containing carvacrol and chalcones on alveolar bone resorption in rats on experimental periodontitis in Phytother Res. 2008 Apr;22(4):442-9

Ciandrini E, Campana R, Federici S, Manti A, Battistelli M, Falcieri E, Papa S, Baffone W – In vitro activity of Carvacrol against titanium-adherent oral biofilm and planktonic cultures in Clin Oral Investig. 2014 Nov;18(8):2001-13

Botelho MA, Nogueira NA, Bastos GM, Fonseca SG, Lemos TL, Matos FJ, Montenegro D, Heukelbach J, Rao VS, Brito GA – Antimicrobial activity of the essential oil from Lippia sidoides, carvacrol and thymol against oral pathogens in Braz J Med Biol Res. 2007 Mar;40(3):349-56

Zanini SF, Silva-Angulo AB, Rosenthal A, Rodrigo D, Martínez A – Effect of citral and carvacrol on the susceptibility of Listeria monocytogenes and Listeria innocua to antibiotics in Lett Appl Microbiol. 2014 May;58(5):486-92

Aznar A, Fernández PS, Periago PM, Palop A – Antimicrobial activity of nisin, thymol, carvacrol and cymene against growth of Candida lusitaniae in Food Sci Technol Int. 2015 Jan;21(1):72-9

Dantas BP, Alves QL, de Assis KS, Ribeiro TP, de Almeida MM, de Vasconcelos AP, de Araújo DA, de Andrade Braga V, de Medeiros IA, Alencar JL, Silva DF – Participation of the TRP channel in the cardiovascular effects induced by carvacrol in normotensive rat in Vascul Pharmacol. 2015 Apr-Jun;67-69:48-58

Șen V, Bozkurt M, Söker S, Ece A, Güneș A, Uluca Ü, Söker M, Yel S, Kaplan İ – The effects of pomegranate and carvacrol on methotrexate-induced bone marrow toxicity in rats in Clin Invest Med. 2014 Apr 1;37(2):E93-E101

Sharifi-Rad M, Varoni EM, Iriti M, Martorell M, Setzer WN, Del Mar Contreras M, Salehi B, Soltani-Nejad A, Rajabi S, Tajbakhsh M, Sharifi-Rad J – Carvacrol and human health: A comprehensive review in Phytother Res. 2018 May 9

Kulisić T, Krisko A, Dragović-Uzelac V, Milos M, Pifat G – The effects of essential oils and aqueous tea infusions of oregano (Origanum vulgare L. spp. Hirtum), thyme (Thymus vulgaris L.) and wild thyme (Thymus serpyllum L.) on the copper-induced oxidation of human low-density lipoproteins in Int J Food Sci Nutr. 2007 Mar;58(2):87-93

Jarić S, Mitrović M, Pavlović P – Review of Ethnobotanical, Phytochemical, and Pharmacologycal Study of Thymus serpyllum L. in Evid Based Complement Alternat Med. 2015;2015:101978

https://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2015/07/13/20-health-benefits-thyme-oil.aspx

https://herbalsana.ro/uleiuri-esentiale/357-ulei-esential-de-cimbrisor-10ml.html

Citromicină 10 ml

Biocenoza în condiții normale

Cavitatea bucală reprezintă o poartă de intrare în organism, aceasta fiind primul segment al tractului digestiv, având un rol deosebit de important în numeroase funcții, dintre care putem aminti, în principal, fonația, estetica și masticația. Numeroși patogeni, transmisibili atât pe cale aeriană, cât și prin ingestie, pătrund în organism prin cavitatea bucală, iar unele boli localizate la alte niveluri în corp pot prezenta semne inclusiv la nivelul cavității bucale. [1]

Pentru a putea vorbi despre bacterii, este indicat să fie cunoscute criteriile de clasificare ale acestora. Prima și cea mai cuprinzătoare clasificare a microorganismelor (cât și a macroorganismelor) a fost făcută de botanistul suedez Carl Linne în anii 1700, acesta fiind considerat părintele taxonomiei. Principalele grupe taxonomice (sau taxoni) enumerați de Linne sunt, în ordine descendentă: regnul, phylumul sau diviziunea, clasa, ordinul, familia, genul și specia, putând urma și tulpinile, după cum se poate observa în figura 1. [2]

Fig. 1 Taxonomia linneană, preluată de pe www.setthings.com [3]

În anii 1900, ecologul Robert Harding Whittaker a propus un sistem de clasificare format din cinci regnuri, acestea fiind: Procaryotae sau Monera, Protista, Fungi, Plantae și Animalia.

Regnul Procaryotae cuprinde toate organismele unicelulare procariote, incluzând bacteriile și prezintă două subtipuri majore: eubacterii și archeobacterii.

Regnul Protista cuprinde majoritatea microorganismelor unicelulare eucariote care nu prezintă țesuturi, iar ca subgrupe cuprinde algele microscopice și protozoarele.

Regnul Fungi cuprinde și el microorganisme eucariote, unicelulare sau pluricelulare, uninucleate sau multinucleate. Ca și subgrupe, regnul Fungi cuprinde microfungi (de tipul mucegaiurilor și drojdiilor) și macrofungi.

Regnurile Plantae și Animalia cuprind doar organisme macroscopice. [2]

Una dintre cele mai importante clasificări actuale este reprezentată de afinitatea tinctorială a peretelui celular față de colorația Gram. În funcție de culoarea în care se colorează, există bacterii Gram pozitive (colorate in albastru/violet) și bacterii Gram negative (colorate în roșu).

Asociată clasificării în funcție de afinitatea pentru colorația Gram, se mai utilizează clasificarea microorganismelor în funcție de nevoia de oxigen pentru a supraviețui și a-și dezvolta activitatea, din această clasificare reieșind două categorii și anume microorganisme aerobe și microorganisme anaerobe.

Nu trebuie ignorată nici clasificarea în funcție de forma microorganismelor, de aici formându-se 6 categorii de microorganisme: coci, bacili, cocobacili, spirochete, bacterii filamentoase și vibrioni.

O altă clasificare des folosită este aceea în funcție de patogenitatea microorganismului, adică în funcție de proprietățile sale biologice ce îi autorizează provocarea îmbolnăvirii gazdei. Astfel, microorganismele se pot clasifica în 3 categorii:

Microorganisme nepatogene – care nu cauzează îmbolnăviri prin prezența lor

Microorganisme înalt patogene – cel mai des, cauzează îmbolnăvirea gazdei ⹂normoreactive, dar lipsită de apărare specificăˮ

Microorganisme condiționat patogene (oportuniste) – care au nevoie de anumite condiții pentru a deveni patogene și a induce îmbolnăvirea gazdei, ca de exemplu atunci când mecanismele de apărare antimicrobiană ale gazdei nu funcționează corect. [4]

Sintetizând aceste clasificări, se poate elabora o alta mai cuprinzătoare, după cum urmează:

Gram pozitivi

Aerobi

Coci – anumite specii de Stafilococi și Streptococi

Bacili – Bacillus anthracis

Anaerobi

Coci – anumite specii de Enterococi

Bacili – în principal, specii de Clostridium

Gram negativi

Aerobi – Neisseria gonorrheae, Neisseria meningitidis, Pseudomonas aeruginosa, Treponema pallidum

Aerobi-microaerofili – specii de Campylobacter, Helicobacter pilorii

Anaerobi

Facultativ anaerobi – Escherichia coli, specii de Shigella, Klebsiella, Yersinia, Proteus, Haemophillus influenzae

Strict anaerobi – specii de Bacteroides, Porphyromonas, Fusobacterium

Bacili acid-alcoolo-rezistenti – specii de Mycobacterium

Mycoplasme – Mycoplasma pneumoniae [5]

Flora microbiană a organismului este compusă din două mari categorii: flora rezidentă – care se află permanent în organism – și flora tranzitorie – care se găsește în organism pe perioade limitate de timp.

Flora rezidentă trăiește în armonie cu gazda, prezența acesteia aducând beneficii organismului. Atunci când aceasta lipsește sau este perturbată, microorganismele exogene încep colonizarea, fapt ce poate predispune la anumite boli. Majoritatea persoanelor pot suferi, la un moment dat în viață, de afecțiuni cauzate de dezechilibrul florei microbiene rezidente, ca de exemplu carii sau boală parodontală. [1]

Caria dentară reprezintă o demineralizare a smalțului, ca rezultat al acidului produs de metabolizarea carbohidraților fermentabili proveniți din dietă, de către bacteriile care colonizează suprafețele dinților, adică bacteriile din placa dentară. La rândul său, placa dentară este factorul etiologic al bolii parodontale, explicația fiind că gazda produce o reacție inflamatorie exagerată față de acumularea microbiană din jurul gingiei, ceea ce duce la o distrucție importantă a țesutului de suport al dinților. În boala parodontală, în jurul rădăcinilor se acumulează un număr mare de bacterii Gram negative care produc numeroși factori virulenți, de tipul lipopolizaharidelor, metaboliților citotoxici și moleculelor imunoreactive, fapt care determină gazda să producă un răspuns inflamator, eliberând prostaglandine și citokine proinflamatorii. Toți acești factori pot pătrunde în torentul circulator, afectând astfel și alte organe, la distanță.

Afecțiunile dentare sunt rezultatul relațiilor între factorii de mediu declanșatori, microflora rezidentă și capacitățile de apărare ale organismului gazdă. Astfel, înțelegera interrelației care există între gazdă, mediul înconjurător și flora microbiană orală este fundamentală pentru educarea pacienților și pentru prevenirea afecțiunilor din sfera orală. De asemenea, este important și chiar necesar să fie determinate speciile microbiene direct implicate în producerea afecțiunilor orale, cele care sunt prezente ca rezultat al afecțiunilor și cele care sunt nepatogene. [1]

Suprafețele dentare permit acumularea unei mase mari de microorganisme, împreună cu produșii extracelulari ai acestora, formându-se astfel placa dentară. Aceasta se găsește în mod uzual la nivelul dinților chiar și atunci când sănătatea nu este afectată, însă de cele mai multe ori, este asociată cu afecțiuni dentare precum cariile și boala parodontală.

Anumite zone de la nivelul cavității orale oferă mai multă protecție pentru microorganismele care o colonizează, de exemplu, microorganismele din spațiile aproximale ale dinților, respectiv din șanțurile gingivale sunt mai protejate decât microorganismele care colonizează suprafețele netede ale dinților. Ca și diferență între cele două tipuri de germeni, cei care se găsesc pe suprafețele dentare sunt în număr mult mai redus deoarece sunt mai expuși metodelor de curățire și autocurățire decât cei din zonele mai greu accesibile, care au avantajul de a fi ⹂hrănițiˮ de lichidul crevicular. Cu toate acestea, lichidul crevicular joacă un rol important în menținerea sănătății dentare, prin îndepărtarea celulelor microbiene neaderente, prin introducerea unor elemente de apărare specifică ale gazdei – cum ar fi IgG și neutrofile -, cât și prin faptul că el în sine poate reprezenta o sursă nutritivă pentru flora microbiană rezidentă. [1]

Comunitățile microbiene sunt dependente de zonele în care găsesc nutrienții care le sunt necesari pentru a se putea dezvolta, așadar prezența unor germeni în anumite zone indică faptul că în acel loc există substanțele necesare dezvoltării acelei specii microbiene.

Flora orală rezidentă este formată, în mare parte, din microorganisme facultativ anaerobe și strict anaerobe, iar o parte aproape infimă este formată din microorganisme aerobe. De asemenea, multe microorganisme din cavitatea orală sunt patogeni oportuniști, ceea ce inseamnă că au nevoie de circumstanțe excepționale pentru a putea cauza o afecțiune.

Germenii prezenți în cavitatea bucală sunt: coci, bacili și bacterii filamentoase Gram pozitive, coci și bacili Gram negativi, fungi, mycoplasme, virusuri și protozoare. Potrivit acestei enumerări, vor fi prezentați mai în detaliu reprezentanți ai fiecărei categorii.

Coci Gram pozitivi

Streptococii pot fi izolați din toate situsurile cavității orale, aceștia reprezentând o mare parte a florei orale rezidente. Majoritatea speciilor de streptococi sunt α hemolitici, ceea ce înseamnă că produc hemoliză parțială pe mediile de cultură cu sânge, însă tipul hemolizei pe care aceștia o produc nu este un criteriu pe baza căruia putem distinge speciile de streptococi, deoarece mai multe specii izolate din cavitatea bucală prezintă tulpini care sunt capabile să producă toate cele trei tipuri de hemoliză (α, β și γ). [1]

Există patru specii de streptococi Viridans: Mutans, Anginosus, Salivarius și Mitis.

Streptococcus Mutans

Fig. 2 – Streptococcus Mutans, preluată de pe www.mercy.digication.com [7]

Streptococul Mutans a fost izolat prima dată în 1924, dintr-un dinte uman cariat, iar mai târziu, în 1960, s-a demonstrat că se pot induce experimental carii la animale infectate artificial cu tulpini asemănătoare acestuia, demonstrându-i-se, astfel, rolul în etiologia cariei dentare. Este un patogen oportunist. Există nouă grupuri de streptococi, notate de la a la h și k, dintre care unele se găsesc numai la animale. [1]

Streptococcus Mutans poate fi recoltat de la nivelul suprafețelor dure din cavitatea orală, cum ar fi dinții sau protezele, cât și de pe suprafețele care nu se descuamează, însă în general, tulpinile de Streptococcus Mutans sunt izolate din placa bacteriană de la nivelul situsurilor carioase.

Studiile epidemiologice au relevat că Streptococcus Mutans este patogenul principal implicat în etiologia cariilor de biberon la copiii mici, a cariilor în smalț la copii și la adulții tineri și a cariilor de pe suprafețele radiculare la vârstnici. Tot cu cariile dentare este asociat și Streptococcus Sobrinus, una dintre cele mai des izolate specii din grupul Mutans.

Streptococcus Salivarius

Tulpinile de Streptococcus Salivarius pot fi izolate, în general, din majoritatea situsurilor cavității bucale, însă colonizează în mod preferențial suprafețele mucozale, mai ales limba.

Din acest grup fac parte speciile Streptococcus Salivarius și Streptococcus Vestibularis.

Streptococcus Salivarius este izolat rar din situsurile bolnave, nefiind considerat un patogen oportunist, iar Streptococcus Vestibularis, după cum îi indică numele, se poate izola, în principal, de pe mucoasa vestibulară a cavității orale.

Streptococcus Anginosus

Speciile acestui grup pot fi izolate din placa bacteriană și de pe suprafețele mucozale, acestea reprezentând o cauză importantă a afecțiunilor purulente, cât și a infecțiilor maxilo-faciale.

Din acest grup fac parte speciile de Streptococcus Constellatus – cu subspeciile Constellatus și Pharyngis -, Streptococcus Intermedius și Streptococcus Anginosus. [1]

Streptococcus Mitis

Speciile acestui grup sunt patogeni oportuniști, iar printre acestea se numără: Streptococcus Sanguinis (fostul Sanguis), Parasanguinis, Pneumoniae, Gordonii, Mitis, Oralis.

Streptococcus Sanguinis și Streptococcus Gordonii colonizează suprafețele dentare și produc glucani care contribuie la formarea plăcii bacteriene.

Două dintre cele mai comune specii de streptococ din cavitatea bucală sunt reprezentate de Streptococcus Mitis și Streptococcus Oralis.

Streptococcus Pneumoniae poate fi izolat din nazo-faringe și este un patogen oportunist, putând dobândi și transfera genele rezistenței la antibiotice și altor membrii ai grupului Mitis.

Alți coci Gram pozitivi

Cocii anaerobi Gram pozitivi pot fi izolați de pe dinți, în special de pe dentina carioasă, din camerele pulpare infectate și din canalele radiculare, în forme avansate de boală parodontală și din abcese dentare.

Cea mai frecvent izolată specie de enterococ din cavitatea bucală este Enterococcus Faecalis, ce poate fi izolat din cavitățile orale ale persoanelor imunodeprimate și ale celor medical compromise, cât și din pungile parodontale care nu răspund la tratament și din canalele radiculare infectate.

Fig. 3 – Enterococcus Faecalis, preluată de pe www.supplementsglobal.com [8]

Streptococcus Pyogenes este izolat foarte des din cavitățile orale ale pacienților sănătoși, însă poate fi asociat cu o formă acută particulară de gingivită.

Deși nu sunt considerați a face parte din flora rezidentă, ci mai cu seamă din flora tranzitorie, stafilococii, dar mai ales micrococii se găsesc în placa bacteriană de pe suprafețele protezelor, la pacienții imunocompromiși sau la persoane care suferă de diverse infecții orale și au fost izolați din unele pungi parodontale refractare la tratament, cât și din zone cu carii pe suprafețele radiculare. [1]

Bacili și bacterii filamentoase Gram pozitive

Actinomyces

Fig. 4 – Actinomyces, preluată de pe www.depositphotos.com [9]

Speciile de Actinomyces reprezintă o cantitate mare din flora microbiană ce constituie placa dentară, găsindu-se în special pe suprafețele aproximale și în șanțul gingival și fiind asociate cu cariile de pe suprafețele radiculare, cât și cu gingivitele.

Dintre speciile de Actinomyces, pot fi amintite Actinomyces Israelii, Naeslundii sau Radicidentis, ultima fiind izolată de la nivelul infecțiilor endodontice.

Actinomyces Naeslundii este cea mai reprezentativă specie de actinomicete care se găsește în placa dentară, având două genospecii: 1 și 2, genospecia 2 fiind cunoscută și sub numele de Actinomyces Oris.

O bacterie filamentoasă ce poate acționa ca patogen oportunist, cauzând o afecțiune inflamatorie cronică numită actinomicoză este Actinomyces israelii. Această afecțiune este localizată, în general, în zona orofacială, însă poate disemina, cauzând infecții la distanță.

Tulpina care până acum purta numele de Actinomyces Israelii serotip II este clasificată acum ca fiind o specie separată, purtând numele de Actinomyces Gerencseriae. Această specie este o componentă minoră a florei microbiene din șanțurile gingivale sănătoase, deși poate fi izolată și din abcese dentare.

Actinomyces Georgiae este un bacil facultativ anaerob și este găsit ocazional în șanțurile gingivale sănătoase.

Actinomyces Odontolyticus este asociat cu stadiile foarte timpurii ale demineralizării smalțului la copii, cât și cu progresia leziunilor carioase de dimensiuni reduse, iar împreună cu Actinomyces Naeslundii, colonizează de foarte devreme cavitățile orale ale copiilor mici.

Actinomyces Meyeri nu face parte din flora rezidentă, ci din cea tranzitorie, deoarece a fost izolat ocazional și în număr mic din șanțurile gingivale sănătoase, dar și bolnave. [1]

Lactobacillus

Deși speciile de Lactobacillus reprezintă mai puțin de 1% din totalul florei cultivabile din interiorul cavității bucale, ele sunt izolate din placa dentară și de pe limbă. Cu toate acestea, numărul lor crește semnificativ în leziunile carioase avansate din smalț sau de pe suprafețele radiculare. Nivelul de lacobacili este strâns legat de consumul de carbohidrați, în relație de proporționalitate directă, însă unele tulpini sunt considerate ca având rol de probiotice orale.

Alte genuri?

Propionibacterium este o specie bacteriană anaerobă care se găsește în placa bacteriană și care se subîmparte în alte două specii, și anume Propionibacterium Acnes și Propionibacterium Propionicus, cea din urmă fiind izolată și de la pacienți cu actinomicoză.

Alți bacili izolați din placa bacteriană sunt Corynebacterium Matruchotii, Bifidobacterium Dentium

și Rothia Dentocariosa.

Din saliva se poate izola Alloscardovia Omnicolens, iar aproape exclusiv de pe limbă se izolează Rothia Mucilaginosa. [1]

Coci Gram negativi

Neisseria

Neisseria sunt coci aerobi sau facultativ aerobi și sunt izolați din majoritatea situsurilor cavității orale, în număr mic, facând parte din bacteriile care colonizează din timpuriu suprafețele dentare și având un rol important în formarea plăcii bacteriene, prin contribuția lor la crearea condițiilor de supraviețuire și dezvoltare a bacteriilor anaerobe. Cele mai comune specii sunt Neisseria Mucosa, Pharyngis și Flavescens.

Veillonella

Veillonella sunt coci Gram negativi anaerobi și pot fi izolați de pe majoritatea suprafețelor orale, însă în număr mare sunt izolați în special din placa bacteriană.

Printre speciile cele mai comune se numără Veillonella Rogosae – mai frecvent întâlnită la persoanele lipsite de procese carioase -, Veillonella Denticariosi – întâlnită frecvent la nivelul dentinei carioase – și Veillonella Parvula.

Alți coci Gram negativi

Megasphera este o altă specie de coci anaerobi Gram negativi, izolată ocazional din placa dentară. [1]

Bacili Gram negativi

Haemophilus

Majoritatea bacililor facultativ anaerobi prezenți în cavitatea bucală faceau parte din familia Haemophilus, până nu demult, când anumite clasificări s-au schimbat, iar unele specii de Haemophilus au primit alte denumiri. Singurele două specii care se găsesc la nivelul cavității orale sunt Haemophilus Parahaemolyticus – izolat din țesutul moale infectat al cavității bucale – și Haemophilus Parainfluenzae. Cu toate acestea, Haemophilus Parahaemolyticus nu este catalogat ca fiind un microorganism ce aparține florei microbiene rezidente.

Aggregatibacter

Fig. 5 – Aggregatibacter Actinomycetemcomitans, preluată de pe www.dentistrytoday.com [10]

După cum a fost amintit mai sus, anumite specii de Haemophilus au fost convertite la un alt gen, numit Aggregatibacter.

Aggregatibacter Actinomycetemcomitans este un patogen oportunist și un important patogen parodontal, fiind cunoscut faptul că acesta este direct implicat într-o formă agresivă de parodontită la adolescenți. [1]

Eikenella Corrodens

Această specie bacteriană este facultativ anaerobă, a fost izolată dintr-o varietate de infecții orale și este implicată în boala parodontală.

Capnocytophaga

Bacilii din familia Capnocytophaga sunt patogeni oportuniști, fiind izolați din infecții de la pacienți imunodeprimați, însă se găsesc și la nivelul plăcii bacteriene subgingivale. În cazurile cu gingivită, s-a observat o creștere a numărului lor.

Dintre speciile mai frecvent întâlnite, poate fi amintit de Capnocytophaga Gingivalis, Sputigena și Haemolytica.

Prevotella

Sunt specii de bacili anaerobi, care, la fel ca Porphyromonas, pe mediile de cultură cu sânge, dezvoltă colonii de culoare brună sau neagră.

Prevotella Intermedia este frecvent asociată cu boala parodontală.

Prevotella Nigrescens este izolată mai des din situsuri sănătoase. Cele două fac parte din speciile ale căror colonii prezintă culori închise, însă există și specii ale căror colonii nu sunt pigmentate, printre care se numără: Prevotella Buccalis, Oris, Tannerae, Dentalis, Veroralis, Salivae și Oralis, majoritatea dintre acestea putând fi izolate ocazional din placa dentară, în special din situsurile subgingivale. Unele dintre aceste specii sunt asociate cu anumite afecțiuni, iar numărul lor crește în boala parodontală. Au fost, de asemenea, izolate și din abcese. [1]

Porphyromonas

Porphyromonas este o familie de bacili anaerobi.

Porphyromonas Catoniae se găsește, în general, în situsurile sănătoase sau în pungile parodontale mici.

Porphyromonas Gingivalis se găsește pe limbă, pe amigdale, dar și la nivel subgingival, cu precădere în leziunile parodontale avansate. Acesta prezintă pe suprafața sa fimbrii care îi permit să adere de celulele epiteliului oral sau de suprafețele dentare care prezintă o peliculă salivară deasupra lor.

Fusobacterium

Fig. 6 – Fusobacterium Nucleatum, preluată de pe www.hgsc.bcm.edu [11]

Este o familie de bacili anaerobi, iar cele mai comune specii sunt: Fusobacterium Nucleatum – cu subspeciile nucleatum și polymorphum – și Fusobacterium Periodonticum, cel din urmă fiind izolat de la nivelul situsurilor persoanelor ce suferă de boală parodontală.

Fusobacterium Nucleatum, subspecia nucleatum se găsește în general în pungile parodontale, pe când subspecia polymorphum se găsește la nivelul sanțului gingival sănătos.

Treponema

Această familie face parte din grupa spirochetelor, iar speciile notabile sunt: Treponema Denticola și Socranskii, cu subspeciile buccale, socranskii și paredis. Majoritatea sunt izolate din situsurile parodontale inflamate, dar și din infecțiile endodontice primare.

Speciile de Treponema pot fi identificate atât la nivelul situsurilor sănătoase, cât și a celor bolnave. [1]

Fungi

Fungii reprezintă o categorie restrânsă de patogeni care-și au locul în cavitatea orală. Această categorie se împarte în două subcategorii și anume: fungi cu reproducere sexuată și fungi cu reproducere asexuată.

Fungi cu reproducere sexuată

Printre aceștia se numără specii precum Aspergillus, Mucor sau Geotrichium, însă acest tip de fungi este izolat rar de la nivelul cavității orale.

Fungi cu reproducere asexuată

Fig. 7 – Candida Albicans, preluată de pe www.en.wikipedia.org [12]

Acest tip de fungi este cel mai des întâlnit în cavitatea orală, iar cea mai de interes familie este reprezentată de Candida, aceasta determinând și cea mai mare proporție a fungilor întâlniți în cavitatea bucală.

Candida Albicans este, de departe, cea mai comună specie izolată din cavitatea orală, insă înafară de ea, mai există și alte specii, ca de exemplu Candida Tropicalis, Glabrata și Krusei.

Procentul de purtători adulți asimptomatici este cuprins între 2-71%, apropiindu-se de 100% la pacienții imunodeprimați sau la cei care urmează un tratament antibiotic cu spectru larg.

Candida se găsește în proportția cea mai însemnată, la nivelul feței dorsale a limbii. [1]

Mycoplasme

Mycoplasmele se caracterizează prin faptul că nu prezintă perete celular, de aceea, la colorația Gram, bacteriile rezultă a fi Gram negative, deși secvențierea ADN a acestora a demonstrat faptul că sunt mai aproapiate ca și structură de anumite bacterii Gram pozitive, cum ar fi Lactobacillus sau Streptococcus.

Procentul adulților purtători este cuprins între 6-32%, cu un număr mare de specii, printre care se numără Mycoplasma Salivarium, Orale, Pneumoniae, Buccale.

Boala parodontală a fost asociată cu prezența unor specii din acest gen.

Virusuri

Herpes simplex tip 1

Este cel mai frecvent întâlnit virus din salivă și din zona orofacială. Majoritatea adulților din lume au suferit de-a lungul vieții lor, o infecție cu Herpes simplex tip 1, care cauzează leziunile herpetice. Virusul se pare că persistă la nivelul țesuturilor orale, tocmai de aceea a putut fi izolat ocazional din saliva persoanelor care nu prezentau la momentul recoltării leziuni herpetice.

Citomegalovirus

Citomegalovirusul este prezent la un mare procent din populație și a fost găsit în saliva adulților asimptomatici, necunoscându-se, însă, poarta de intrare prin care acesta pătrunde.

Coxsackie

Numeroase tulpini ale virusului Coxsackie (A2, 4, 5, 6, 8, 9, 10 și 16) au fost detectate în salivă, dar și în epiteliul oral, asociindu-se cu boala mână-picior-gură sau cu herpangina.

HPV

Fig. 8 – HPV, preluată de pe www.oist.jp [13]

Anumite tipuri de HPV au fost izolate de la nivelul leziunilor orale de tipul verucilor vulgare, pe când tipurile 2, 4, 6, 11 și 16 au fost detectate frecvent în leziunile orale ale pacienților seropozitivi.

Virusul hepatitic B și HIV

Acesta poate fi prezent în saliva persoanelor asimptomatice, care pot fi purtătoare de mai mulți ani.

Virusul HIV poate fi, de asemenea, prezent la nivelul cavității orale, în special în salivă. [1]

Protozoare

Protozoarele sunt microorganisme unicelulare eucariote, care nu prezintă perete celular și care pot produce maladii de tipul malariei – prin intermediul Plasmodium – și amoebiozei – cauzată de Entamoeba Histolytica, însă cele mai frecvent izolate specii de protozoare din cavitatea bucală sunt Trichomonas Tenax și Entamoeba Gingivalis. Cele două specii sunt anaerobe și deși pot fi izolate, în procent de 2%, din cavități orale sănătoase, prezența lor este totuși asociată cu boala parodontală, iar incidența lor crește la persoanele cu o igienă orală deficitară. [1]

Factorii care influențează dezechilibrul biocenozei

Între biofilmul bacterian care se găsește la indivizii sănătoși și biofilmul supradezvoltat, scăpat de sub control și care reprezintă cauza pentru diverse afecțiuni orale de tipul cariei și a parodontopatiei, există o limită foarte fină, care ține de echilibrul dintre mecanismele de apărare ale gazdei și proprietățile biologice și chimice ale microorganismelor ce alcătuiesc biofilmul dentar.

De curând, a fost elaborată o ipoteză care susține că microorganismele responsabile de unele afecțiuni dentare sunt prezente și la nivelul cavităților orale sănătoase, însă în procent mult mai mic, aproape nesemnificativ din punct de vedere clinic. Boala este rezultatul unei schimbări bruște în ceea ce privește echilibrul microbiotei rezidente, cauzată de o schimbare a condițiilor locale de mediu. De exemplu, creșterea și dezvoltarea bacteriilor acido-producătoare și acido-rezistente care cauzează carii este favorizată de scăderi repetate ale pH-ului plăcii dentare în urma consumului repetat și frecvent de carbohidrați, în timp ce răspunsul inflamator determinat de acumularea de placă dentară în jurul mucoasei gingivale atrage după sine o creștere a fluxului lichidului crevicular, care poate reprezenta o sursă de nutrienți necesară dezvoltării bacteriilor care predomină în boala parodontală.

În urma unor studii longitudinale efectuate pe un număr de subiecți sănătoși, dar care erau predispuși la a dezvolta o afecțiune la nivelul situsurilor studiate, de la care s-au prelevat probe la intervale regulate, din aceleași zone, s-a demonstrat că microflora care formează placa bacteriană este diversă și că afecțiunea nu apare în urma colonizării unor agenți patogeni exogeni, ci în urma unei schimbări la nivelul proporției unor membrii ai microbiotei rezidente. [1]

Primii factori care dezechilibrează biocenoza și permite colonizarea streptococului Mutans sunt administrarea de băuturi îndulcite la copiii mici, seara înainte de culcare, consumul frecvent de carbohidrați, gustări, cât și împărțirea alimentelor cu adulții. Alți factori importanți sunt reprezentați de igiena orală deficitară și de anumiți factori sistemici, cât și de anumite tratamente medicamentoase, stres emoțional, fumat și consum exagerat de alcool. Mai pot fi amintite și anumite stări fiziologice sau patologice, de tipul pubertății sau a gravidității, cât și dezechilibre hormonale sau mecanisme de apărare ale gazdei care nu funcționează la capacitate maximă.

Metabolismul bacteriilor și virulența lor sunt influențate de fluxul și proprietățile salivei, de integritatea sistemelor de apărare ale organismului gazdă și de stilul de viață al individului, în strânsă legătură cu dieta.

Saliva joacă un rol important în menținerea integrității structurilor de la nivelul cavității bucale prin îndepărtarea resturilor alimentare și prin reducerea sau stoparea producerii de acizi ca rezultat al metabolismului carbohidraților fermentabili. Prin constituenții ei, saliva joacă multiple roluri: se adsoarbe la suprafața dinților, formând o peliculă protectoare ce condiționează atașarea anumitor microorganisme; reprezintă principala sursă de nutrienți pentru microbiota rezidentă; are capacitatea de a agrega microorganismele exogene, facilitându-le, astfel, eliminare și poate inhiba dezvoltarea anumitor astfel de microorganisme.

La persoanele care consumă frecvent, între mese, băuturi sau gustări care conțin zahăr, este facilitată dezvoltarea unor colonii de specii acidorezistente de tipul streptococilor din familia Mutans sau a lactobacililor, care, în mod normal, se găsesc în cantitate foarte scăzută în placa bacteriană. Opus consumului de carbohidrați se află consumul de lactate, care poate proteja dinții împotriva cariilor datorită capacității tampon a proteinelor din lapte și a derivaților de cazeină, care se adsorb pe suprafețele dinților și astfel, reduc adeziunea anumitor specii microbiene și sporesc remineralizarea prin diverse mecanisme. [1]