Carnea de Cal

INTRODUCERE

Evoluția și importanța cabalinelor și a cărnii de cal

De-a lungul istoriei, din vremea domesticirii și până în zilele noastre, calul a însoțit cu destoinicie și fidelitate omul, trecând prin epoci de dominanță, urmate de regresii populaționale.

Cu toate acestea, ecvinele ocupă și vor deține în viitor un rol important în istoria omenirii, în cadrul ecosistemelor, a echilibrului acestora, prin calitățile biologice, morfofuncționale, atât de utile societății.

O caracteristică esențială privind dinamica populațiilor de cabaline pe glob, o constituie tendința regresivă a acesteia, vis-a-vis de îmbunătățirea fondului genetic și crearea de rase și linii perfecționate, fie rase ușoare pentru călărie și tracțiune, fie grele sau intermediare.

Statisticile mondiale consemnează reculul populațiilor de cabaline în țările industrializate, după prima conflagrație mondială, care se exacerbează și se extinde la un număr mai mare de țări după cel de-al doilea război mondial.

Astfel, în Franța, șeptelul regresează de la 3,2 milioane în 1913, la 645 mii în 1979, în SUA – de la 26 milioane în 1920, la 7 milioane în 1954; în România, de la 1,58 milioane în 1938, la 598 mii în 1982 ( V. Creța. R. Morar, I. Sârbu 1983).

În condițiile modernizării și intensificării agriculturii, importante sectoare ale acesteia se vor baza și în perspectivă pe utilizarea capacității de tracțiune la: lucrări agricole pe terenuri nemecanizabile și transporturi pe drumuri auto impracticabile, în unele sezoane; campanii de transporturi pe distanțe mici, cu întreruperi, devieri; lucrări în viticultură, pomicultură, silvicultură.

Cabalinele au constituit nu numai sursă de tracțiune ci și rezerve de produse variate: carne, lapte, piele, păr, subproduse (sânge, oase) și bălegar ca îngrășământ.

În unele regiuni de pe glob, populațiile consumă predilect carne și lapte de cabaline ( Prof. Dr. Ironim Șuteu 1994). Folosirea cărnii de cal în hrana omului se cunoaște din timpuri străvechi.

Creșterea cailor pentru producția de carne în cele mai multe cazuri a fost influențată de condițiile geografice și climatice ale unor importante regiuni:

– Mongolia și Asia Centrală

– Statele Unite, Argentina și Canada

– Franța, Belgia, Italia, Islanda si Elvetia

Condițiile climatice extrem de aspre ridică probleme în hrănirea altor animale crescute pentru carne. Câteva rase de cai sunt foarte bine adaptate, mai robuste și mai puțin pretențioase la aceleași condiții de mediu în comparație cu bovinele sau porcinele. În America, condițiile naturale sunt de obicei folosite numai secvențial pentru producerea unei mari cantități de carne de cal pentru export.

Carnea de cal deține o pondere mică în balanța producției mondiale de carne, dar este deficitară în raport cu cerințele. Țările importatoare au fost inițial Franța, Belgia și Olanda. Sunt țări (de exemplu, Franța) care au o balanță deficitară cu circa 65 000 tone carne de cal.

În Comunitatea Europeană, consumul mediu individual de carne de cal este de 0,4 Kg/an (Martin – Ropset, 2001), în timp ce în Italia, consumul este de 1,3 Kg/cap locuitor/an carne de cal, reprezentând 1,6% din consumul individual de carne pe an (82 Kg/cap locuitor). Cel mai ridicat consum se înregistrează în Belgia (3,5 Kg/locuitor/an). Oricum, aproape jumătate din populația Italiei nu a consumat niciodată acest fel de carne. Recent a fost constatată o creștere considerabilă a consumului de carne de cal datorită apariției B.S.E. la bovine. Carnea de cal, deși este inferioară sub raportul însușirilor organoleptice și al valorii nutritive, altor sortimente de carne, este preferată de consumatori pentru calitățile sale dietetice, deoarece are un conținut mai favorabil lipido-proteic, iar grăsimea este mai bogată în acizi grași saturați, ceea ce reduce pericolul apariției aterosclerozei (V. Ujică, Gh. Georgescu, N. Marcu 1982).

În tabelele următoare sunt prezentate principalele țări exportatoare și producătoare de carne de cal:

Producția țărilor exportatoare de carne de cal: Graf. 1, 2

Se observă că la nivelul anului 2001, în regresie comparativ cu anii 1996-1997, Belgia este cel mai important exportator de carne de cal.

Conform datelor prezentate în tabel, Australia se situează la polul opus, în 2001 exportând cele mai mici cantități de carne de cal. Franța și Canada, comparativ cu 1995, prezintă o creștere constantă a cantității de carne de cal, în timp ce Polonia își dublează cantitatea de carne de cal pentru export.

Graf. 3, 4. Producția principalelor țări producătoare de carne de cal

Țara cu cea mai mare producție de carne de cal, China, cu peste 20 % din producția mondială înregistrează o scădere față de anul 1996 de aproximativ 7.6 procente. Se mai constată o ușoară creștere a producției la nivelul țărilor mici producătoare comparativ cu anul 1996.

Per ansamblu pentru fiecare țară în parte se înregistrează o stagnare a producției la aceleași nivel în anul 2001 și 2002 dar se prevede o crestere in urmatorii ani.

1. Caracteristici ale cărnii de cal

Carnea de cabaline are o culoare roșie-brună, iar în contact cu aerul capătă reflexe albăstrui. Are o consistență fermă, mai redusă decât carnea de bovine datorită unei rigidități mai slab exprimată la această specie. Fibra este grosieră iar marmorarea și perselarea nu se întâlnește.

Grăsimea are o culoare galbenă aurie, strălucitoare, o consistență slabă, aspect uleios, caracteristică care se păstrează și după răcire.

Din punct de vedere al repartiției, grăsimea se întâlnește frecvent la interiorul carcasei, la nivelul seroasei peritoneale.

Măduva osoasă este galbenă uleioasă.

În general carnea de cal se deosebește destul de ușor de carnea provenită de la alte specii prin gustul ușor dulceag datorat unei cantități mari de glicogen, dar și mirosului specific (Savu C. 2002).

Conform câtorva studii, carnea care provine de la caii folosiți în competițiile sportive se pare că este mult mai apreciată de către consumatori datorită unei culori mai intense, fibrelor musculare mai subțiri, mai fine și a unui conținut mai scăzut în grăsime comparativ cu carnea obținută de la rasele grele.

Diferit de alte specii, caracteristicile organoleptice ale cărnii provenite de la caii bătrâni sunt aceleași cu ale cărnii provenite de la caii în vârstă de 30 luni (Catalano și alții 1986, Manfredinii și Badianii 1993).

2. Compoziția chimică a cărnii de cal și valoarea nutritivă a acesteia

Țesutul muscular reprezintă aproximativ 50% din greutatea corporală a unui animal și este variabil în raport cu specia, starea de sănătate, starea de îngrășare, sexul și la același individ cu regiunea anatomică.

Din punct de vedere tehnologic un interes deosebit îl prezintă țesutul muscular striat care este cel mai important component al cărnii și produselor din carne.

Fibra musculară striată reprezintă 75 – 92% din volumul total al mușchilor scheletici caracterizându-se prin prezența mai multor nuclei și a unei lungimi neobișnuite în raport cu diametrul lor microscopic.

Lungimea fibrelor musculare este de cele mai multe ori egală cu lungimea mușchiului în componența căruia se află. Dacă anumite fibre sunt mai scurte, ele sunt ancorate la fasciculul muscular corespunzător prin intermediul structurilor conjunctive, transmițându-și astfel forța contracției endomisiului (țesut conjunctiv care înconjoară fiecare fibră musculară fig.1) sau direct fibrelor adiacente prin intermediul joncțiunilor fibră- fibră (Ciocîrlie Nicoleta, 2002).

Fig. 1- Organizarea țesutului conjunctiv la nivelul mușchiului

Epimisium, perimisium și endomisium sunt formațiuni conjunctive care servesc ca bază structurală pentru mușchii scheletici. Ele conduc vasele sanguine și nervii spre și dinspre mușchi. Nervii mai mari sau vasele sanguine mai importante sunt situate la periferia perimisiului, lângă fascicolele musculare adiacente.

Cu excepția terminațiilor conice intra-fasciculare, diametrul fibrei este aproximativ constant pe toată lungimea acesteia. Acest diametru poate să înregistreze o creștere ușoară pe parcursul dezvoltării musculare, precum și în momentul contracției, când se înregistrează o mărire temporară a diametrului fibrelor respective.

Fig.2 – Secțiune transversală la nivelul mușchiului (epimisium are culoare închisă și miofibrilele au culoare deschisă) ( Ciocîrlie Nicoleta, 2002).

Cea mai simplă metodă de examinare a fibrelor musculare individuale constă în omogenizarea în apă, pentru câteva secunde, a unei probe de mușchi.

Țesutul conjunctiv de legătură de la nivelul cărnii va fi degradat, favorizând eliminarea în mediul apos de culoare roz pal, a unei suspensii de fibre musculare.

Culoarea roșie este dată de mioglobină , pigmentul roșu solubil de la nivelul fibrelor musculare.

Caracteristicile esențiale ale structurii fibrelor musculare se pot observa la microscopul optic obișnuit, de exemplu striațiile transversale ale fibrelor, nucleii etc.

Fig.3- Imagine microscopică a fibrei musculare striate cu evidențierea striațiilor transversale și a nucleilor multipli (Ciocîrlie Nicoleta, L. Tudor, C. Ceauși 2002)

Fig.4- Schema fibrei musculare striate

Striațiile transversale se observă foarte bine la microscop în lumină polarizată. Se observă striații luminoase, numite anizotrope sau benzi A în timp ce striațiile întunecate se numesc izotrope sau benzi I.

Benzile A birefringente conțin proteine cu densitate mai mare.

În mijlocul benzii I apare o linie subțire, linia Z. Intervalul dintre două linii Z succesive reprezintă unitatea structurală a fibrei musculare, denumită sarcomer.

Deși există variații destul de mari în compoziția mușchiului, variații influențate de specia animalului, rasă, sex, vârstă, felul alimentației, starea de îngrășare etc.

În medie țesutul muscular conține în procente:

Apă 70 – 75 %

Substanțe proteice 18 – 22 %

Substanțe extractive neazotate 2 – 3 %

Lipide 2 – 3 %

Substanțe extractive azotate 1 – 1,7 %

Substanțe minerale 1 – 1,5 %

Țesutul muscular conține și o bogată sursă de vitamine cu o pondere neînsemnată, însă cu valoare nutritivă foarte mare. De asemenea, conține o gamă largă de enzime, care au rol în transformările biochimice care au loc în carne.

Valoarea nutritivă a cărnii este condiționată de cantitatea de amino-acizi; în special amino-acizi esențiali (Dr. Popescu Nicolae, 1995).

Amino-acizii din proteinele cărnii reprezintă aproximativ 85% din azotul total existent.

Se poate spune că compoziția în amino-acizi a proteinelor cărnii este oarecum constantă, indiferent de regiunea anatomică.

După cum se observă în tabelul de mai jos, există unele diferențe în funcție de specie:

Tab. nr.4.

Valoarea energetică a cărnii este dată de cantitatea de lipide pe care o conține. Lipidele sunt importante prin aportul energetic al acizilor grași, energie necesară menținerii funcțiilor respiratorii, musculaturii, etc.

Carnea, prin lipidele sale, procură și acizi grași esențiali (linoleic, linolenic și arahidonic). Carnea este o importantă sursă de vitamine, în special cele din grupa B, iar conținutul în vitamine variază în funcție de regiunea anatomică din care provine.

Carnea este o bogată sursă de substanțe minerale (fier, sodiu, potasiu). Calciul se găsește în cantități reduse. Fosforul, sulful și clorul se găsesc în cantitate mare, dând cărnii caracter acidifiant.

Celelalte substanțe minerale, cobalt, aluminiu, cupru, zinc, mangan, magneziu, se găsesc în cantități mici.

Din cele prezentate mai sus rezultă că în ceea ce privește compoziția chimică a cărnii, nu sunt diferențe între cărnurile altor specii și cea de cal, decât din punct de vedere procentual.

3. Controlul sanitar veterinar al cărnii de cal

Carnea oferită consumului public trebuie să provină de la animale tăiate într-o unitate autorizată, destinată acestui scop și să corespundă după efectuarea examenului sanitar veterinar.

Funcționalitatea unităților de tăiere se apreciază după mai mulute criterii cele matoată lungimea acesteia. Acest diametru poate să înregistreze o creștere ușoară pe parcursul dezvoltării musculare, precum și în momentul contracției, când se înregistrează o mărire temporară a diametrului fibrelor respective.

Fig.2 – Secțiune transversală la nivelul mușchiului (epimisium are culoare închisă și miofibrilele au culoare deschisă) ( Ciocîrlie Nicoleta, 2002).

Cea mai simplă metodă de examinare a fibrelor musculare individuale constă în omogenizarea în apă, pentru câteva secunde, a unei probe de mușchi.

Țesutul conjunctiv de legătură de la nivelul cărnii va fi degradat, favorizând eliminarea în mediul apos de culoare roz pal, a unei suspensii de fibre musculare.

Culoarea roșie este dată de mioglobină , pigmentul roșu solubil de la nivelul fibrelor musculare.

Caracteristicile esențiale ale structurii fibrelor musculare se pot observa la microscopul optic obișnuit, de exemplu striațiile transversale ale fibrelor, nucleii etc.

Fig.3- Imagine microscopică a fibrei musculare striate cu evidențierea striațiilor transversale și a nucleilor multipli (Ciocîrlie Nicoleta, L. Tudor, C. Ceauși 2002)

Fig.4- Schema fibrei musculare striate

Striațiile transversale se observă foarte bine la microscop în lumină polarizată. Se observă striații luminoase, numite anizotrope sau benzi A în timp ce striațiile întunecate se numesc izotrope sau benzi I.

Benzile A birefringente conțin proteine cu densitate mai mare.

În mijlocul benzii I apare o linie subțire, linia Z. Intervalul dintre două linii Z succesive reprezintă unitatea structurală a fibrei musculare, denumită sarcomer.

Deși există variații destul de mari în compoziția mușchiului, variații influențate de specia animalului, rasă, sex, vârstă, felul alimentației, starea de îngrășare etc.

În medie țesutul muscular conține în procente:

Apă 70 – 75 %

Substanțe proteice 18 – 22 %

Substanțe extractive neazotate 2 – 3 %

Lipide 2 – 3 %

Substanțe extractive azotate 1 – 1,7 %

Substanțe minerale 1 – 1,5 %

Țesutul muscular conține și o bogată sursă de vitamine cu o pondere neînsemnată, însă cu valoare nutritivă foarte mare. De asemenea, conține o gamă largă de enzime, care au rol în transformările biochimice care au loc în carne.

Valoarea nutritivă a cărnii este condiționată de cantitatea de amino-acizi; în special amino-acizi esențiali (Dr. Popescu Nicolae, 1995).

Amino-acizii din proteinele cărnii reprezintă aproximativ 85% din azotul total existent.

Se poate spune că compoziția în amino-acizi a proteinelor cărnii este oarecum constantă, indiferent de regiunea anatomică.

După cum se observă în tabelul de mai jos, există unele diferențe în funcție de specie:

Tab. nr.4.

Valoarea energetică a cărnii este dată de cantitatea de lipide pe care o conține. Lipidele sunt importante prin aportul energetic al acizilor grași, energie necesară menținerii funcțiilor respiratorii, musculaturii, etc.

Carnea, prin lipidele sale, procură și acizi grași esențiali (linoleic, linolenic și arahidonic). Carnea este o importantă sursă de vitamine, în special cele din grupa B, iar conținutul în vitamine variază în funcție de regiunea anatomică din care provine.

Carnea este o bogată sursă de substanțe minerale (fier, sodiu, potasiu). Calciul se găsește în cantități reduse. Fosforul, sulful și clorul se găsesc în cantitate mare, dând cărnii caracter acidifiant.

Celelalte substanțe minerale, cobalt, aluminiu, cupru, zinc, mangan, magneziu, se găsesc în cantități mici.

Din cele prezentate mai sus rezultă că în ceea ce privește compoziția chimică a cărnii, nu sunt diferențe între cărnurile altor specii și cea de cal, decât din punct de vedere procentual.

3. Controlul sanitar veterinar al cărnii de cal

Carnea oferită consumului public trebuie să provină de la animale tăiate într-o unitate autorizată, destinată acestui scop și să corespundă după efectuarea examenului sanitar veterinar.

Funcționalitatea unităților de tăiere se apreciază după mai mulute criterii cele mai importante fiind cel igienic și economic.

Aceste cerințe sunt strâns corelate cu condițiile de amplasare, aprovizionare cu apă și canalizare. Respectarea tuturor acestor cerințe la care se adaugă mărimea și utilarea fac să existe mai multe categorii de unități de tăiere a animalelor.

Calitatea cărnii obținute este definită ca suma a 5 criterii și 8 factori. Cele 5 criterii se referă la:

valoarea nutritivă

valoarea de consum

statusul tehnologic

statusul igienic

valoarea toxicologică( cu referire la reziduuri și contaminanți)

Cei 8 factori sunt:

predispoziția genetică

întreținerea și hrănirea amimalelor

transportul acestora

manipularea înainte de tăiere

starea sănătății animalelor înainte de tăiere

tehnica și tehnologia tăierii și obținerii cărnii

conduita după tăiere

procesele apărute postmortem în țesutul muscular, adipos și conjunctiv

Toate aceste deziderate pot fi obținute dacă se respectă o anumită conduită, pe etape, începând cu controlul animalelor înainte de tăiere, pregătirea animalelor pentru tăiere, asigurarea unei tehnologii de tăiere corespunzătoare, examinarea sanitară veterinară după tăiere, marcarea cărnii și aplicarea unor măsuri igienice în manipularea și transportul cărnurilor.

3.1. Controlul animalelor înainte de tăiere

Această etapă are în vedere controlul administrativ și examenul sanitar veterinar propriu-zis.

Controlul administrativ este efectuat de personalul bazelor de recepție din cadrul unităților de tăiere, ajutat de personalul sanitar veterinar și constă în verificarea actelor însoțitoare reprezentate de: actele de adeverire a proprietății; certificatul sanitar veterinar de transport.

Actele de adeverire a proprietății sunt reprezentate de “bilete de adeverire a proprietății”sau “adeverința de proprietate”.

Biletele de adeverire a proprietății animalelor sunt eliberate de consiliile populare comunale, orășenești și municipale. Acestea se emit individual pentru animalele de talie mare. Actele de adeverire a proprietății sunt valabile 1 an pentru speciile de talie mare, perioadă după care pot fi preschimbate. Pentru certificarea indemnității de boli infecto-contafioase a localității de origine înscrisă pe bilet, valabilitatea este de 15 zile, iar dacă acest termen expiră, animalele înscrise pe bilet pot circula numai după prelungirea cu alte 15 zile.

Pentru animalele din proprietatea unităților cu capital majoritar de stat se elibereată adeverința de proprietate, document eliberat de unitatea respectivă.

Biletele de adeverire a proprietății se completează în dublu exemplar, originalul este remis proprietarului de animale, iar copia rămâne la Consiliul administrativ local.

Certificatul sanitar veterinar de transport (pentru animale vii) este eliberat de medicul veterinar de stat și însoțește animalele pe tot timpul transportului. Acesta atestă că animalele sunt sănătoase și că localitatea de origine este indemnă de boli supuse declarației. Au valabilitate de maximum 3 zile, confirmă că animalele au fost examinate înainte de îmbarcare și sunt sănătoase, iar anterior emiterii lor au fost (dacă este cazul) supuse unor acțiuni se depistare, imunizare sau tratamente, cu înscrierea acestora. Acest document este eliberat numai de medicul veterinar din raza de proveniență a animalelor, iar pe acesta se înscriu în ordine numărul și seria actelor de proprietate și numărul matricol al animalului.

Certificatul se eliberează pentru un singur animal sau pentru grupuri de animale precum și pentru fiecare mijloc de transport. Aceste certificate se completează în dublu exemplar, originalul fiind înmănat proprietarului de animale, iar copia rămîne la condica de certificate. Certificatul este valabil 72 de ore sau până la ajungerea la destinație.

Aceste acte trebuie să fie întocmite corect, scrise citeț iar semnele particulare ale animalelor prezentate trebuie să corespundă celor înscrise în acte. Medicul veterinar de stat evidențiază certificatele eliberate într-un registru și se completează toate rubricile aferente.

Animalele sacrificate de necesitate vor fi însoțite de un Certificat sanitar veterinar pentru tăiere de necesitate,care înlocuiește certificatul sanitar veterinar de transport pentru animale vii și care este completat și eliberat de medicul veterinar de stat.

Dacă transportul de animale vii se efectuează sub restricții sanitare veterinare, certificatul se barează cu o diagonală roșie.

Documentele de transport pot fi reprezentate de:

scrisoarea de trăsură, în cazul transportului animalelor pe calea ferată;

foaia de transport, când sunt transportate cu mijloace auto;

contractul de transport (conosamentul) când transportul se face pe calea aerului și alte tipuri de contracte folosite pentru animalele transportate cu navele pe mări sau oceane.

Totalitatea documentelor care însoțesc animalelor formează dosarul de transport (biletul de adeverire a proprietății animalelor, certificatul sanitar veterinar de transport pentru animalele vii și documentul de transport) și sunt verificate pentru exactitatea celor înscrise de medicul veterinar care avizează tăierea animalelor.

Examenul sanitar propriu-zis înainte de tăierea animalelor se execută de către personalul serviciilor sanitar veterinare din unitățile respective sau de la circumscripțiile sanitare veterinare teritoriale. Examenul respectiv se bazează pe datele semiologice clasice, apreciindu-se, în special, sensibilitatea și atitudinea animalelor. Acest examen se efectuează în 2 timpi diferiți și anume la sosirea animalelor pe rampa de debarcare și cu cel mult 3 ore înainte de introducerea animalelor în sălile de tăiere. Pentru aceasta, trebuie să se asigure un iluminat artificial corespunzător, care să nu modifice culorile și să aibă o intensitate de minimum 220 de lucși, la 1 metru de la sol.

Controlul sanitar veterinar înainte de tăiere se efectuează într-un punct situat la rampele de la recepția animalelor, iar apoi pe culoarul de aducțiune către padoc.

Este necesar controlul sanitar veterinar al animalelor din mai multe considerente, și anume:

sunt depistate animale cu afecțiuni, evitând, în cazul unor boli infecțioase, difuzarea agenților etiologici în afara unității de tăiere;

sunt depistate animalele bolnave de boli transmisibile la om (zoonoze) permițând astfel protecția personalului (îngrijitori, măcelari, personal sanitar veterinar, etc.);

sunt observate boli infectioase cu semne clinice evidente si modificari morfopatologice discrete (turbare, tetanos), care ar putea scapa neobservate la examenul sanitar veterinar dupa taiere;

simplifica si completeaza, in multe cazuri, examenul sanitar veterinar dupa taiere.

Examinarea animalelor se face in statiune patrupedala, in repaus si in mers. Obiectivele examinarii vizeaza starea generala a animalelor, faciesul si reactivitatea acestora, temperatura corporala. Animalele suspectate ca bolnale se vor supune unui examen mai atent, care vizeaza orificiile naturale, articulatiile, copitele, etc.

Pentru ca animalele sa fie acceptate la taiere fara restrictii sanitare veterinare, rezultatele controlului efectuat inainte de taiere, trebuie sa confirme ca:

animalele nu prezinta semne de boala sau de agitatie;

animalele nu sunt afectate de o boala transmisibila omului sau animalelor sau ca nu prezinta semne clinice care ar putea indica suspiciunea unei astfel de boli;

animalele nu prezinta semne de boala sau tulburari generale;

femelele nu sunt gestante.

Animalele sanatoase vor fi cazate in parcul de animale, pe loturi cu aceeasi origine, taierea efectuandu-se in ordinea receptionarii.

In urma controlului sanitar veterinar efectuat inainte de taiere, animalele se impart in urmatoarele categorii:

1..Animale sanatoase care fac obiectul procesarii tehnologice normale si reprezinta categoria cea mai numeroasa;

2..Animale respinse la taiere. Respingerea poate poate fi datorata din cauza unor stari fiziologice, patologice sau medicale.

Starile fiziologice pot fi reprezentate de: gestatia, oboseala avansata, femele care au fatat si de la fatare nu au trecut 8 zile.

Starile patologice care interzic taierea animalelor sunt legate de existenta unor boli grave: antrax, turbare, morva, anemia infectioasa, boli cu caracter exotic. Animalele muscate de animale turbate se pot sacrifica numai daca de la data muscaturii nu au trecut mai mult de 6 zile si daca nu prezinta nici un semn suspect de turbare.

Cauze medicale: animale care au fost tratate cu: antibiotice, chimioterapice, substante antiparazitare, hormoni, alte substante care pot imprima carnii gusturi si mirosuri neplacute sau care influenteaza conservabilitatea carnii; animale care au fost vaccinate cu diverse tipuri de vaccinuri.in aceste situatii, animalele se receptioneaza, dar se vor taia numai dupa trecerea perioadei de risc pentru fiecare caz in parte, eliminandu-se astfel posibilitatea furnizarii de catre abator de carne cu continut de reziduuri nocive.

3..Animale bolnave care se pot sacrifica in partida separata sau in sala sanitara- acestea se sacrifica in partida separata, in aceeasi sala, dar la sfarsitul taierilor din partida normala, in sala sanitara sau in abatorul sanitar. In aceasta categorie sunt cuprinse animale cu hiper-sau hipotermie, animale suspecte sau bolnave de boli infectioase admise la sacrificare, animale cu afectiuni gastrointestinale acute sau cronice; animale cu afectiuni cronice ale aparatelor urinar si genital; tineret cu omfaloflebite si artrite, animale cahectice, animale cu semne clinice de tuberculoza sau cu rezultat pozitiv la testul serologic, animale cu boli parazitare. Animalele din aceasta categorie se sacrifica imediat daca afectiunea respectiva le pune viata in pericol sau boala este incurabila. In cazul in care afectiunea poate fi tratata, animalele se izoleaza si se supun unui tratament specific, urmand a fi sacrificateulterior in partida separata sau chiar in partida normala, daca sunt complet vindecate. Taierea animalelor bolnave se face numai in prezenta medicului veterinar de stat, cu respectarea masurilor de protectie a muncitorilor si va fi urmata de dezinfectarea riguroasa a salii, a instrumentarului si a personalului.

Caii, catarii si magarii adusi in unitatile de taiere pentru a fi taiati de urgenta in cazuri de accidente grave, care le ameninta viata, pot fi adusi la taiere fara rezultatul testului serologic pentru anemia infectioasa si morva , dar numai dupa un examen clinic viguros, iar taierea lor se face in sala sanitara.

Pentru examenul de morvă nu se mai execută maleinarea, testul serologic (ELISA, ID.) fiind o metodă nouă, precisă și rapidă.

Nu se admit la tăiere în sala de tăieri normale cabalinele care sunt:

febrile;

suspecte sau bolnave de boli infecto-contagioase

prezintă afecțiuni ale aparatului urogenital

prezintă afecțiuni ale aparatului respirator însoțite de jetaj

adenopatii artrite evidente

plăgi supurative abcese flegmoane

leziuni gangrenomatoase stări de slăbire avansată (cahexie).

Animalele prezentate fara acte sau cu acte necorespunzatoare nu for fi primite in abator sau se vor izola de catre serviciul sanitar veterinar al abatorului intr-un padoc sau o boxa de grajd, anuntandu-se medicul veterinar din circumscriptia de origine a animalelor, politia sanitara veterinara si se va interzice taierea lor pana la prezentarea actelor complete si corespunzatoare.

In cazul cand la primirea unui transport de animale sau la examenul inainte de taiere se constata animale bolnave de boli infectioase, medicul veterinar de stat al abatorului va instiinta imediat Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Judeteana, respectiv si medicul veterinar de stat din Circumscriptia SVSA a zonei de unde provin animalele.

Atunci cand animalele sunt sanatoase, este interzisa mentinerea acestora mai mult de 48 de ore, din momentul receptionarii lor, in adaposturile si padocurile unitatilor de taiere.

Rampele de debarcare a animalelor, padocurile si boxele pentru animale se curata si se spala zilnic, dupa debarcarea sau scoaterea la taiere a loturilor de animale si se supun dezinfectarii la sfarsitul fiecarei zile de lucru sau inainte de introducerea unui alt lot de animale.

Culoarele de aductiune se curata, se spala si se supun dezinfectarii la sfarsitul fiecarei zile de lucru.

Masinile de transport pentru animale se spala si se supun dezinfectarii dupa fiecare transport de animale, ininte de iesirea din unitate.

Vagoanele de cale ferata se curata mecanic, se supun unei dezinfectari, se sigileaza si se expediaza la o statie C.F. de spalare si dezinfectare a vagoanelelor.

Pregatirea animalelor pentru taiere

Aceasta etapă presupune luarea unor măsuri adecvate care sa conduca la o manipulare corespunzatoare a animalelor, la imbarcarea in mijloacele de transport, pe timpul transportului si la debarcarea acestora in unitatile de taiere.

Transportul trebuie sa se faca cu mijloace adecvate din punctul de vedere al conditiilor de igiena, al densitatii, al temperaturii si al duratei. Ajunse in unitatile de taiere, animalelor trebuie sa li se asigure conditii de igiena, odihnă si dietă.

Dupa transport, animalele sunt lasate sa se odihneasca in vederea refacerii parametrilor biochimici. În timpul transportului, glicogenul muscular se scindeaza, ceea ce determina obtinerea unei cărni necorespunzatoare pentru că glicogenul are un rol deosebit in declansarea si mentinerea proceselor biochimice postsacrificare. Prin impunerea unui timp de odihna inainte de taiere se urmareste refacerea unei parti a glicogenului.

Taierea animalelor imediat dupa transport conduce la obtinerea unor carcase necorespunzatoare, datorita emisiunii sangvine incomplete prin activitate cardiaca slabita.

Odihna animalelor joacă un rol important in incercarea de a diminua efectele stresului de transport. Timpul de odihna se stabileste pentru fiecare specie in parte, avand in vedere timpul efectiv de transport si sezonul in care se desfasoara. Ca regula generala, timpul minim de odihna este de 6 ore iarna si 12 ore vara cu posibilitatea prelungirii acestei perioade pana la 48 ore, peste aceasta trebuind luate masuri speciale de furajare si adapare.

Igiena se referă la spațiile de cazare oferite animalelor, dar și la curățirea animalelor înainte de tăiere.

Pentru cabaline este indicată existența instalatiilor mecanice de perii-dus si folosirea apei la temperatura de 37°C iarna sau apa rece vara. Aceasta spalare se va face cu 24 ore inaintea taierii pentru ca pielea si parul sa fie uscate, evitandu-se astfel o contaminare dirijata a carcasei in timpul jupuirii.

Inainte de taiere trebuie să se respecte si regimul de dietă. Dieta se refera la faptul ca hrana se va suprima total pe o perioada de minimum 24 ore, iar adaparea se suspenda cu maxim 3 ore inainte de taiere. Lipsa hranei pe aceasta perioada de timp nu va determina scaderi in greutate, deoarece animalul valorifica substantele nutritive existente in tubul digestiv. Lipsa apei pe o perioada mai mare de timp ar atrage repercusiuni ca: scaderea in greutate; ingreunarea in tehnologia de jupuire a animalelor; obtinerea unor carcase neigienice.

3.3. Principii generale in examenul sanitar veterinar de abator

Tăierea animalelor poate fi efectuata in unitati cu flux discontinuu sau flux continuu. Indiferent de situatiile amintite, personalul sanitar veterinar trebuie sa asiste la toate operatiunile de prelucrare a animalelor pana la valorificarea sub forma de carne sau subproduse .

Intr-o prima faza, personalul sanitar veterinar va verifica, inainte de inceperea activitatii in unitatile de taiere, daca spatiile si utilajele corespund din punct de vedere igienic, dar si functional (controlul preoperational), aspecte care pot influenta nefavorabil calitatea produselor obtinute atunci cand starea de igiena este necorespunzatoare sau telmologia nu este cea care se preteaza acestui scop.

Pentru o buna examinare se va asigura că examenul sanitar veterinar să se desfasoare in spatii cu lumina naturala sau artificiala, cu conditia ca aceasta din· urma sa imite lumina naturala si sa aiba o intensitate minima de 550 lucxi/m2. Fiecare examinator va fi dotat cu cel putin 2 cutite, unul pentru sectiunile efectuate in tesuturile si organele normale, iar celalalt pentru sectiunile efectuate in zonele modificate. Spatiile de examinare vor fi dotate obligatoriu si cu dispozitive de sterilizare a cutitelor.

In unitatile cu flux discontinuu (la punct fix sau macara), acelasi medic veterinar face examenul sanitar veterinar antemortem, examenul operatiunilor de pe fluxul telmologic, cat si examinarea organelor si a carnii dupa obtinere.

Sacrificarea in flux continuu presupune ca operatiunile acestea sa se execute in puncte diferite, de catre persoane diferite, sub conducerea unui medic veterinar coordonator. Pentru ca aceasta activitate de examinare sa fie completa trebuie ca fiecare medic veterinar sa-si organizeze activitatea in asa fel incat sa poata parcurge ordonat si metodic toate fazele, iar dupa ce s-a creat o anumita obisnuinta in conduita examinarii, nu trebuie sa mai fie schimbata, deoarece ar putea exista riscul de a trece peste anumite faze ale controlului.

Examinarea de baza a organelor si carnii in unitatile de taiere se face prin metodele macroscopice, iar in funcie de rezultat se poate apela si la recoltarea probelor in vederea completarii cu examenul de laborator.

Principalele metode macroscopice care stau la baza acestui examen se refera la inspectie, palpatie, sectionare, miros si gustatie.

Inspectia. Prin inspectie se apreciaza aspectul general al organelor si carcasei, forma, marimea, culoarea, aspectul marginilor si suprafetelor. Aceasta metoda poate fi destul de obiectiva cand examinatorul are suficienta experienta si o buna capacitate de analiza si sinteza. In situatia cand se examineaza organele sau regiunile pereche, inspectia se face comparativ.

Palpatia poate fi efectuata mono- si/sau bimanual, de la o simpla atingere la o abordare profunda, in functie de situatie, organ, tesut etc. Este metoda care completeaza datele obtinute la inspectie, prilej cu care se poate aprecia consistenta organului sau tesutului, temperatura, elasticitatea, starea de deshidratare, existenta in profunzime a unor infiltratii, formatiuni nodulare etc. Toate acestea se pot percepe cu atât mai bine cu cat se ajunge la o anumita educatie a degetelor, vorbindu-se chiar de formarea unei adevarate memorii la nivelul acestora (Rotaru, O.si col.,1999).

Sectionarea este metoda care aduce date noi metodelor expuse anterior si se poate efectua obligatoriu sau facultativ, in asa fel incat tesuturile sau organele sectionate sa nu fie depreciate inutil, iar calitatea igienica si comerciala sa nu sufere.

Se practica obligatoriu atunci cand unele tesuturi sau organe sunt recunoscute ca "zone de electie" pentru anumite formatiuni parazitare, cand se urmareste definirea calitativa si cantitativa a unor exsudate din unele cavitati sau cand in acele tesuturi sau organe s-ar putea evidentia alte leziuni cu caracter de specificitate.

In situatiile cand la inspectie si/sau palpatie s-au gasit abateri de la normal se practica sectionarea indiferent de tesut si/sau organ, caracterul facultativ fiind dictat de imprejurarile respective.

Cu ocazia practicarii sectiunilor examinatorul va putea aprecia rezistenta tesuturilor la sectionare, prezenta sau absenta unor lichide sau secretii, existenta unor formatiuni anormale din profunzime (Popa, G. si V. Stanescu, 1981).

Mirosul se percepe cel mai bine in timpul eviscerarii, pe tesuturile calde. Executarea unor sectiuni in profunzimea tesuturilor si/sau organelor face ca mirosul sa fie bine si corect perceput.

Gustatia este metoda care se aplica in situatii mai rare si numai pe tesuturi si organe supuse tratamentelor de frigere sau fierbere. Pentru o apreciere obiectiva a gustului, temperatura tesuturilor sau organe1or trebuie sa fie cuprinsa intre 20 si 25°C, in afara acestor limite perceptia putand fi influentata nefavorabil (Rotaru,.O. si col,1999)

3.4. Controlul sanitar veterinar după tăiere

Metodologia de examinare dupa taiere este aceeasi, indiferent de specia animalului si cuprinde urmatoarele etape: supravegherea operatiunilor tehnologice de abator; examinarea sistematica a organelor si a carcaselor precum si determinari de laborator cand examenul macroscopic nu poate fi conc1udent.

3.4.1. Supravegherea operatiunilor tehnologice de abator

Se are in vedere modul cum se face asomarea, sangerarea, jupuirea, eviscerarea, toaleta organelor si carcasei.

Asomarea este obligatorie înainte de sângerare fiind operatiunea care trebuie sa asigure o buna imobilizare a animalelor si se face corect atunci cand se scot din functiune centrii vietii de relatie, ramanand in functiune centrii neurovegetativi ai functiilor respiratorii, cardiace si circulatorii, in asa fel incat emisiunea sanguina sa se realizeze in conditii bune.

Animalul este introdus într-o boxă de asomare individuală, care-i limitează mișcările atât pe plan orizontal cât și pe plan vertical. Această boxă, are o nișă pe unde animalul este obligat să scoată capul.

Asomarea este obligatorie înainte de sângerare și se execută cu „pistol percutor cu tijă” – prin perforarea osului frontal sau prin electocutare. Nu se admite asomarea cabalinelor în boxă comună sau prin alte metode. Pentru evitarea contaminării encefalului, înainte de asomare se tunde părul de pe frunte.

Sangerarea urrnareste ca eliminarea sangelui sa se faca intr-o cantitate cat mai mare si de asemenea vizeaza examenul sangelui din punct de vedere cantitativ, calitativ, precum si coagulabilitatea acestuia. Sangerarea corecta se realizeaza in pozitie verticala ca și la bovine prin sectionarea venelor jugulare și arterelor carotide respectând-se aceeași timpi operatori: incizia pielii ca lama cuțitului de jos în sus, jugularea propriu-zisă cu un alt cuțit apoi emisiunea sangvină care trebuie să dureze minim 8 minute și trebuie să se realizeze complet, pe lungimea tunelului de sângerare, musculatura retinand in aceasta situatie cu 40% mai putin sange decat in cazul sangerarii in pozitie orizontala.

Fiecare animal introdus in sala de taiere va primi un numar de ordine care va fi pastrat pe toate etapele fluxului tehnologic. Toate partile rezultate dupa taierea animalului vor avea acelasi numar, permitand astfel medicului veterinar sa reconstituie animalul in caz de necesitate.

Indiferent de specie sau de metoda de sangerare, cantitatea de sange eliminata este de aproximativ 50% din totalul cantitatii de sange al unui organism. Pe toate eelelalte etape ale fluxului tehnologic (jupuire, eviscerare, transare), continua sa se scurga cantitati mici de sange.

Sangele scurs este colectat in tavi sau bazine special destinate aeestui seop sau este eliminat la canal.

Respingerea și legarea esofagului sunt obligatorii și se realizează ca și la bovine, prin aplicarea a două ligaturi pe esofag la distanță de 10 cm, între care se execută secționarea.

Jupuirea este operatiunea prin care se indeparteaza pielea, precedata fiind de operatiunea de prejupuire, ceea ce presupune indepartarea pielii de pe extremitati. In momentul jupuirii, dar si dupa aceea, se pot observa leziunile subcutanate, infiltratele seroase superficiale, hematoamele sau eventualele abcese. Aceasta operatiune se practica numai dupa moartea animalului si are in vedere mentinerea integritatii pielii si a tesutului conjunctiv subcutanat, evitandu-se poluarea carcasei prin ranversarea zonelor de piele jupuita si fixarea acesteia de marginile libere cu ajutorul unor cleme.

Jupuirea poate fi efectuata manual, mecanic sau partial manual.

Metoda manuala este tot mai rar aplicata deoareee are unele incoveniente legate de gradul de poluare al carcasei si de productivitatea muncii.

De cele mai multe ori se practica jupuirea mecanica precedata de o prejupuire manuala care indeparteaza pielea de pe membre, fata ventrala si fetele laterale ale trunchiului, cap si gat.

Dupa aceea, se continua cu jupuirea mecanica care consta in smulgerea pielii pe verticala, efectuata cu ajutorul unui troliu. Aceasta operatiune trebuie supravegheata atent de doi muncitori pentru a nu se produce ruperi ale pielii.

Un rol important in jupuirea mecanica il are unghiul de tragere care cu cat este mai ascutit cu atat forta de tractiune scade si pielea este mai bine protejata. Tot jupuire mecanica este si procedeul de indepartare a pielii cu ajutorul unor cutite discoidale electrice.

Imediat dupa jupuire, pielea se trece intr-o incapere speciala pentru a nu polua carcasa si organele. In acest spatiu are loc procesul de seruire, adica indepartarea resturilor de tesut conjunctiv, adipos si muscular. Operatiunea se efectueaza in maxim 4 ore vara si 6 ore iarna.

La femele se îndepărtează ugerul fără a se jupui sau tăia mameloanele pentru a nu se îndepărta de la carcasă ganglionul inghinal superficial.

După detașarea urechilor se efectuează jupuirea capului începând cu zona submandibulară și regiunea botului, întreaga operațiune realizându-se cu ajutorul cuțitului. Jupuirea cuprinde și pleoapele și buzele și se efectuează în așa fel încât carnea să nu se contamineze cu impurități de la nivelul pielii.

Detașarea capului de la carcasă se face cu atenție după ce a fost tras mult înainte și în sus, pentru a se evita contaminarea cu conținut alimentar de la nivelul esofagului.

Spălarea capului se va face în totalitate, începând cu cavitățile nazale și bucală cu jet de apă sub presiune.

După spălare, capul se identifică cu un număr de ordine identic cu al organelor și al carcasei de la care provine.

Cuțitul se sterilizează după prelucrarea fiecărui cap și ori de câte ori vine în contact cu partea piloasă a pielii.

Eviscerarea reprezinta extragerea organelor din cavitatile pelvina, abdominala si toracica si trebuie realizata in cel mai scurt timp de la jupuire (maxim 30 minute). Daca aceasta perioada nu este respectata, flora bacteriana de la nivelul tubului digestiv traverseaza barierele naturale cu usurinta, ducand la poluarea carcasei.

Daca se acorda atentia cuvenita, in timpul eviscerarii poate fi perceput cel mai bine mirosul si de asemenea, pot fi evidentiate prezenta unor exsudate, edeme cavitare, corpi straini sau chiar unele greseli tehnologice. Este obligatorie, ligaturarea rectului (inaintea anusului), a vezicii urinare (1a nivelul gatului vezicii urinare), a duodenului si a esofagului (deasupra cardiei).

Toaleta carcasei este operatiunea care are ca scop curatirea de cheaguri de sange, impuritati sau corpi straini, dupa care prin sectionari se face o indepartare a unor tesuturi slab aderente (franjuri) care ar declasa merceologic carcasa. Toaletarea se poate realiza umed, cu jet de apa rece, cu sistem tip dus, cu perii dus. In toate situatiile, apa trebuie sa fie dirijata de sus in jos si se interzice folosirea de materiale textile, bureti etc, care accentueaza gradul de poluare al carcasei.

Indiferent de dotarea si derularea operatiunilor in unitatilor de taiere (flux continuu sau discontinuu), controlul sanitar veterinar dupa taiere se executa in doua etape: examenul amanuntit si sistematic al organelor si examenul carcaselor.

Examenul sanitar veterinar al organelor si carcaselor

Examinarea postmortem la cabaline cuprinde urnătoarele etape:

Examinarea capului;

Examinarea organelor;

Examinarea masei gastrointestinale;

Examinarea carcasei;

Un rol important îl are examinarea ganglionilor limfatici.

A. Examinarea capului:

Se face mai întâi o inspecție exterioară a capului, apoi se continuă cu examinarea botului, nărilor, buzelor, cavității bucale și faringelui. Urmează operatiunea de secționare sagitală a capului care se face cu ghilotina pe linia mediană, astfel încât să se pună în evidență sinusurile care se examinează pentru depistarea unor boli precum morva.

Se examinează mucoasa sinusurilor, prezența mucozităților, congestionarea sau îngroșarea mucoaselor, leziuni ale acestora pentru a se diagnostica diverse boli.

Se examinează cu deosebită atenție cavitățile nazale, septumul nazal, corneții nazali și sinusurile, se secționează ganglionii limfatici parotidieni stâng și drept, pachetul ganglionar submandibular stâng și drept, retrofaringieni mediali, stâng și drept.

Se inspectează limba prin inspecție, palpație și după caz secționare longitudinală.

Se inspectează atent și se secționează faringele. Nu se secționează mușchii maseteri.

B. Examinarea organelor:

Organele sunt examinate primele, deoarece acestea sunt tesuturile care inregistreaza cel mai fidel orice modificare aparuta la nivelul organismului. In functie de rezultatul examenului organelor, carcasa poate fi examinata obisnuit sau in amanunt, in asa fel incat sa se poata aprecia daca modificarile aparute la nivelul organelor au influentat sau nu carcasa.

Ca regula generala, organele se examineaza tinand cont de urmatoarele obiective: seroasele de acoperire, parenchimul propriu-zis si limfocentrii.

Pulmonul se examinează agățat în cârlige special amenajate, agățarea făcându-se la nivelul laringelui sau se poate examina si pe masa de examinare.

Examinarea se execută astfel:

– prin inspecție: – se urmărește mărimea acestuia care trebuie să fie în limitele normale, modificări de culoare (culoarea normală este roz), contaminarea cu conținut stomacal sau alte surse de contaminare; prezența chiștilor sau al abceselor.

Se examinează pleura; modificări produse de inflamația acesteia; îngroșare și aderență.

Prin inspecție se urmărește și culoarea acestuia (aspirațiile de sânge sau emisiunea sangvină incompletă, congestii pulmonare care dau culoarea roșie pulmonului, zonele de pneumonii au aceeași culoare roșie, culoarea cenușie este dată de abcesele în masa lobului pulmonar, în bronhopneumonii purulente, culoarea galbenă în icter, chiștii de echinococoză).

Pulmonii la care sau constatat una din modificările enumerate mai sus se confiscă.

– prin palpație : – se execută în același timp cu examenul prin inspecție când se poate constata prezența abceselor sau chiștilor în masa lobilor sau corpuri străine, emfizem pulmonar, leziuni de pneumonie și bronhopneumonie.

– prin secțiune : – examinarea constă în secționarea ganglionilor bronșici drept și stâng, ganglionul mediastinal.

Se execută o secțiune transversală din treimea inferioară a lobului pulmonar, după care secțiunea continuă pe traiectul bronhiei până la trahee, aceasta secționându-se pe toată lungimea ei.

Aceste incizii nu sunt necesare atunci când pulmonii sunt excluși din consumul uman. (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32/22.1.2003).

La secționarea ganglionilor se pot depista:

leziuni de T.B.C.

abcese ganglionare

hemoragii în corticala ganglionilor

mărirea în volum în anumite cazuri patologice în zona de influență a ganglionului

Se confiscă pulmonii cu leziuni T.B.C., bronhopneumonii, pneumonii, congestii pulmonare, abcese, echinococoză, emfizem pulmonar.

Cordul

Examinarea prin inspecție urmărește:

dimensiunea și forma

mărimea acestuia

pericardul

culoarea mușchiului cardiac

culoarea lichidului pericardic

contaminări prin nerespectarea tehnologiei.

Hipertrofia cordului este o consecință a unei insuficiențe cardiace – când cordul face eforturi pentru irigarea cu sânge a organismului.

Odată cu modificarea dimensiunii cordului, se modifică și forma acestuia, devenind mai rotund (cord globulos), sau mai alungit.

Culoarea normală a mușchiului cardiac este „roșu”.

În anumite afecțiuni culoarea acestuia se poate modifica astfel: culoare gălbuie – miocardită distrofică, cord tigrat – mușchiul cardiac prezintă zone normale alternând cu zone distrofice (infarct), culoare roșu închis – la animalele moarte sau la cele a căror emisiune sangvină este incompletă.

Pericardul trebuie să fie subțire și transparent. Îngroșarea acestuia și lipsa transparenței indică faptul că animalul în viață a suferit de o boală infecto-contagioasă sau traumatică.

Odată cu îngroșarea pericardului și opacizarea lui se modifică culoarea și consistența lichidului pericardic, acesta devenind din lichid clar și transparent un lichid sero-sangvinolent sau purulent care se poate transforma în fibrină (în afecțiuni traumatice), care poate adera la pleura toracală.

Examinarea prin palpare urmărește consistența mușchiului cardiac și prezența corpilor străini.

Examenul prin secțiune. Inima este incizată în lungime pentru a se deschide ventriculele și a se secționa septul interventricular.

Se execută prin mușchiul ventriculului stâng, se secționează septumul interventricular, se deschid auriculele până în marile vase.

Se examinează suprafețele interioare ale cordului și se fac 3 – 4 secțiuni în mușchiul ventriculului stâng .

Splina

Examinarea prin inspecție urmărește:

– mărimea acesteia (lungimea și grosimea). Splenomegalia se întâlnește în antrax, intoxicații alimentare, oboseală accentuată

– culoarea normală – roșu cărămiziu sau gri. Modificarea culorii coroborate cu mărirea în volum atenționează inspectorul asupra unei boli (culoare roșu închis + mărire exagerată de 2 – 3 ori – apare în antrax, intoxicație pasteureloză etc. Atrofia splenică apare la animalele cu insuficiență splenică.

Prezența chiștilor de echinococoză și al abceselor produce modificări de volum și culoare ale splinei.

– contaminarea de suprafață – datorată nerespectării tehnologiei.

Examenul prin palpare urmărește:

– menținerea elasticității pulpei și capsulei splenice

– depistarea abceselor sau chiștilor splenici interni.

Examenul prin secțiune urmărește:

– secționarea splinei se face pe toată lungimea ei și se urmărește integritatea pulpei splenice care poate fi modificată în anumite stări patologice (antrax, pasteureloză), intoxicații cu substanțe organo-clorurate sau organo-fosforice ori cu plante bogate în alcaloizi.

Ficatul

La cabaline, ficatul este format din trei lobi principali (stang, intermediar si drept), nu are vezica biliara, lobulatia este stearsa, iar culoarea este mai deschisa decat la celelalte specii. Culoarea este diferita in functie de timpul scurs de la eviscerare. Imediat dupa eviscerare, ficatul este de culoare cenusiu-verzuie, cu reflexe metalice, pana la cafeniu deschis.

Dupa racire, ficatul capata o culoare rosie-cafenie pana la o culoare brun-ciocolatie.

Examenul prin inspecție urmărește:

– mărimea acestuia care poate fi modificată ca urmare a infestării cu echinococoză, abcese de suprafață, hepatite

– culoarea poate fi modificată, datorită unor stări patologice, consumului de substanțe sau plante toxice.

Culoarea galbenă, poate apare în leptospiroză, icter infecțios sau mecanic, intoxicații cu substanțe organo-clorurate, organo-fosforice sau cu plante toxice.

– integritatea capsulei hepatice

– integritatea vaselor sanguine ale ficatului.

Examenul prin palpare urmărește:

– elasticitatea țesutului hepatic: ficat dur (ciroză hepatică), distrofie hepatică

– prezența chiștilor sau al abceselor în interiorul ficatului

– îngroșarea vaselor sanguine și prezența paraziților.

Examenul prin secțiune: – începe cu secționarea ganglionului portal în felii cât mai multe și cât mai subțiri.

– se deschide canalul biliar dorsal pe toată lungimea lui

– se rotește ficatul și se deschide canalul biliar ventral

– se face o secțiune perpendiculară pe canalele biliare pe fața viscerală a lobului lui Spiegel.

Examenul prin secțiune: pot apare leziuni de T.B.C. în ganglionul portal, chiști sau abcese în țesutul hepatic.

Prin secțiune se poate determina și modificări ale elasticității țesutului hepatic (ciroză hepatică = ficat dur, scârțâie la secționare; distrofie grasă = ficat dur și fărâmicios la secționare; atrofie hepatică = ficat flasc, capsulă hepatică îngroșată).

C. Masa gastro-intestinală

Masa gastro-intestinala trebuie sa fie examinata imediat dupa eviscerare, o data cu celelalte organe, pentru ca rezultatele obtinute sa poata fi valorificate in timp util.

Se examinează prin inspecție și palpație, în același timp urmărindu-se anumite afecțiuni patologice sau parazitologice pe tot traiectul tubului digestiv.

Examenul prin secțiune începe cu examinarea ganglionului gastric și ganglionilor mezenterici.

Se pot întâlni leziuni de congestie intestinală, leziuni gastrice (congestii, rupturi, leziuni mecanice), leziuni T.B.C. în ganglionii gastrici și mezenterici, leziuni congestive datorate ascarizilor.

O dată cu masa gastro-intestinală se examinează și vezica urinară la care se urmărește mărimea acesteia și leziuni patologice care pot apare în anumite boli specifice căilor urinare.

Rinichii

Se examinează atașați la semicarcasă. Examinarea lor se face după decapsulare și urmează același protocol.

Examinarea prin inspecție:

Se examinează capsula – integritatea acesteia, culoarea și grosimea. La rinichi se urmărește culoarea și mărimea (culoarea normală fiind roșu-cărămiziu).

Culoarea poate fi modificată: – roșu-închis – în congestii renale, nefrite produse de agenți infecțioși; – culoare galbenă (distrofie grasă) datorată alimentației necorespunzătoare, intoxicației alimentare, boli parazitare (echinococoză), hipertrofie sau atrofie renală.

Examinarea prin palpare urmărește: consistența rinichiului sau chiștilor, abceselor sau calculilor renali la nivelul bazinetului.

Examinarea prin secțiune:

– se secționează ganglionii renali

– secțiuni în rinichi se execută atunci când la examenul prin inspecție sau la palpație se depistează afecțiuni patologice.

Alte inspecții care se fac:

– inspecția pleurei și peritoneului

– inspecția vizuală a organelor genitale ale armăsarilor și iepelor

– inspecția vizuală a mamelei și a nodulilor săi limfatici supramamari și dacă este necesar, incizarea nodulilor limfatici supramamari.

– inspecția vizuală și palparea regiunii ombilicale și a articulațiilor la animalele tinere; în caz de dubiu, regiunea ombilicală trebuie să fie incizată și articulațiile deschise

– toți caii suri sau albi trebuie să fie inspectați pentru melanoză și melanomatoză în musculatură și noduli limfatici – limfonoduli subromboidali – de sub cartilajul scapular, prin secționarea inserției unei spete.

Rinichii trebuie să fie scoși din capsule și examinați printr-o incizie largă pe toată lungimea lor (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32/22.1.2003).

D. Exanimarea carcaselor

Semicarcasele se examinează agățate în poziție verticală. Examinarea se execută într-un spațiu unde luminozitatea este de 550 lucsi la fel ca și la celelalte puncte de examinare a componentelor unui animal.

Examinarea prin inspecție:

Începe din partea de sus a carcasei și până la ceafă (locul unde s-a făcut decapitarea) și urmărește:

prezența leziunilor

contaminarea de suprafață (păr, conținut stomacal, conținut biliar, urinar)

prezența plăgilor, abceselor și contuziilor – exterior și interior

inspecția plăgilor de sângerare

inspecția pleurei

inspecția canalului medular și a măduvei

prezența hemoragiilor interne sau al fracturilor la anumite nivele.

Examinarea prin palpare – se execută numai atunci când se impune.

Examinarea prin secțiune:

se secționează ganglionii ingvinali și retromamari, iar atunci când se impune – ganglionul popliteu, prescapular și ganglionii prepectorali

Se execută secțiuni de îndepărtare a contuziilor, abceselor, contaminărilor de suprafață, zonelor hemoragice, fracturilor etc.

Examinarea sanitar veterinară a unui animal tăiat (cal) se încheie cu examenul pentru trichineloză.

După examenul sanitar veterinar carcasele se dușează cu apă rece, se lasă să se usuce, după care se marchează cu ștampila ovală de sănătate a cărnii.

Locurile de marcare sunt pulpă, regiunea lombară, regiunea dorsală, spată și cap.

Carcasele găsite apte pentru consum uman și marcate corespunzător, se introduc în depozite frigorifice pentru refrigerare, unde în timp de 24 ore trebuie să se realizeze +40C la os sau pentru congelare.

Medicul veterinar oficial poate efectua și alte secțiuni și inspecții pe care le consideră necesare pentru a adopta o decizie finală.

Atunci când medicul oficial constată că regulile de igienă stabilite, sunt încălcate în mod evident sau că inspecția de sănătate este obstrucționată, el trebuie să fie împuternicit să ia măsuri cu privire la folosirea utilajelor sau a spațiilor și să ia orice măsură necesară, mergând până la diminuarea ritmului producției sau întreruperea procesului de producție.

Medicul veterinar oficial trebuie să efectueze în mod sistematic:

– investigații pentru morvă, printr-o examinare minuțioasă a mucoasei traheei, laringelui, cavităților nazale, sinusurilor și ramificațiilor, după despicarea capului în plan median și excizia septului nazal.

– carnea proaspătă care conține mușchi scheletici – mușchi striați – trebuie să fie supusă examenului pentru decelarea Trichinellei spiralis.

Acest examen trebuie să fie în conformitate cu metode recunoscute din punct de vedere științific, în special metodele care sunt definite în legislația comunitară sau în alte standarde internaționale.

Rezultatele trebuie să fie evaluate folosindu-se o metodă de referință stabilită în concordanță cu procedura națională (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32/22.1.2003).

În urma examenului sanitar veterinar, rezultă 3 categorii de carne și organe:

admise pentru consum

confiscate

admise condiționat în consum.

Carcasele găsite apte pentru consum, provin de la animalele care în urma examenului sanitar veterinar, atât înainte de tăiere cât și după, au fost găsite sănătoase.

Cărnurile condiționat bune pentru consum sunt acele cărnuri, provenite de la animale clinic sănătoase în viu, dar la examenul sanitar veterinar după sacrificare au fost găsite cu leziuni ale unor boli infecto-contagioase și parazitare transmisibile la om (leziuni localizate).

Aceste cărnuri se dau în consum condiționat (fierte sau congelate) în urma unui examen bacteriologic de laborator.

4. Marcarea cărnii de cal

Marcarea cărnii se face în funcție de rezultatele examenului sanitar veterinar. Carnea și organele provenite din tăierea în abator a animalelor de măcelărie sunt admise pentru consumul uman numai dacă poartă marca de sănătate și dacă sunt însoțite de certificatul de sănătate publică veterinară.

Marca de sănătate se aplică în unitatea de obținere a cărnii, certificatul de sănătate publică veterinară se emite de către medicul veterinar official din aceeași unitate. Marcarea cărnii proaspete în scopul admiterii acesteia în consumul uman se efectuează sub responsabilitatea medicului veterinar official.

Marcarea cărnii și a organelor destinate consumului uman pentru piața internă provenite de la animalele din speciile bovine, porcine, ovine, caprine, cabaline și păsări se efectuează cu o ștampilă de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm. Ștampila cuprinde următoarele informații inscripționate, cu caractere perfect lizibile:

în partea superioară- numele țării- ROMÂNIA- cu majuscule;

în centru- codul județului, urmat fără întrerupere de numărul de autorizare sanitară veterinară a unității. Imediat sub aceasta se înscrie numărul de identificare a medicului veterinar official care a efectuat inspecția cărnii;

în partea inferioară – mențiunea CONTROLAT SANITAR VETERINAR, cu majuscule.

Caracterele au îmălțimea de 0,5 cm pentru litere și 0,8 cm pentru cifre.

Fig.5 Modelul ștampilei de sănătate pentru marcarea cărnii destinate utilizării în țară

Ștampila care se aplică pe carnea și organele destinate exportului în statele membere ale Uniunii Europene și în alte țări se efectuează cu o ștampilă de formă ovală cu diametrul mare de 6,5 cm și diametrul mic de 4,5 cm. Ștampila cuprinde următoarele informații inscripționate, cu caractere perfect lizibile:

în partea superioară – numele țării exportatoare, în limba engleză sau franceză cu majuscule;

în centru – numărul de aprobare acordat de autoritatea veterinară centrală pentru efectuarea unor activități de export;

în partea inferioară – mențiunea GOVERNMENT INSPECTED, cu majuscule.

Inscripțiile de pe ștampilă se efectuează în limba engleză sau franceză. Caracterele au îmălțimea de 0,8 cm pentru litere și 1 cm pentru cifre.

Fig.6 Modelul ștampilei de sănătate pentru marcarea cărnii destinate exportului

Carcasele se marchează prin aplicarea ștampilei cu tuș sau prin foc:

a- cele cu greutate de peste 65 de Kg se marchează pe fiecare semicarcasă cel puțin în următoarele locuri: fața externă a pulpelor, zona lombară, spate, piept și spată;

b- celelalte carcase trebuie să fie marcate cel puțin în patru locuri: pe spată și pe fața externă a pulpei;

Marca de sanatate aplicata pe carnea provenita de la animale din speciile receptive la Trichinella Spiralis, atesta si efectuarea examenului trichineloscopic cu rezultat negativ.

Carnea de cabaline va fi marcata cu o stampila suplimentară de forma dreptunghiulara cu lungimea de 5 cm si latimea de 2 cm si care va avea inscriptionat in interior cu litere majuscule "CARNE DE CAL" pentru carnea destinată consumului intern și “HORSE MEAT”pentru cea destinată exportului . Inaltimea literelor va fi de 0,8 cm.

Fig.7 Modelul ștampilei pentru marcarea suplimentară a cărnii de cabaline

Fig.8 Modelul ștampilei pentru marcarea suplimentară a cărnii de cabaline destinate exportului

Aceasta stampila se aplica sub stampila de sănătate si pe aceleasi portiuni anatomice și în acelasi numar.

Ficatul de bovine, porcine și solipede se marchează prin aplicarea ștampilei cu foc. Organele de la toate speciile se marchează prin aplicarea ștampilei cu tuș sau cu foc.

Carnea transata, ambalata si organele ambalate trebuie sa fie marcate de asemenea cu stampilă de sănătate rotundă pentru consumul intern și ovală pentru export.

Ștampila trebuie să includă numărul de autorizare veterinară a unității de tranșare. Ștampila se aplică pe eticheta fixată pe materialul de ambalare sau imprimată pe acesta astfel încât aceasta să fie distrusă când ambalajul este deschis.

În cazul organelor ambalate într-un abator numărul indicat în marca de sănătate va fi numărul de autorizare sanitară veterinară al acestui abator.

Carnea proaspata si organele conditionate in porțiuni destinate vânzării directe către consumator vor purta pe materialul de condiționare ștampila unitatii care a efectuat conditionarea.

Stampila poate avea dimensiuni mai mici decât cea prevazută.

Dacă această carne este reambalată într-o alta unitate decât cea in care a fost prima dată condiționată, materialul de conditionare trebuie să poarte marca de sănătate a unitații de tranșare în care a fost prima dată condiționata, iar ambalajul trebuie să poarte marca de sanătate a centrului de ambalare.

Carnea, organele și subprodusele de abator care nu sunt corespunzătoare pentru consumul uman vor fi marcate cu o ștampilă triunghiulară, având in interior mențiunea “CONFISCAT” scrisă cu majuscule.

Fig.9 Modelul ștampilei pentru marcarea cărnurilor, organelor și subproduselelor de abator necorespunzătoare pentru consumul uman

Stampilele utilizate pentru marcarea carnii si a organelor vor fi confectionate conform modelului prevazut in anexa I a ordinului nr.868/2003".

Pentru stampilarea cu tuș se vor folosi următorii coloranți:

E 155 BROWN HT, E 133 BRILIANT BLEU FCF, E 129 RED ALLURA AE, amestec de E 133 si E129".

5. Boli specifice cabalinelor-

diagnosticul bolii, sancțiuni și măsuri

În urma examinării antemortem și postmortem a cailor tăiați se pot constata boli infecțioase sau parazitare , iar medicul veterinar de stat va lua măsurile ce se impun în funcție de natura și gravitatea fiecărei boli infecțioase sau parazitare.

I. Boli infecțioase transmisibile la om pe cale naturală prin carne sau organe.

A. Bacterioze

A.1. Antraxul

Boală supusă declarării oficiale și carantinei de gradul II

Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic, epizootologic, anatomopatologic și se confirmă prin examene de laborator (bacteriologic: efectuarea de frotiuri din organele unde bacilii se găsesc în număr mare, în special din splină și colorându-se prin metodele Giemsa sau Gram)

Diagnosticul diferențial se face față de

morva acută (prezintă leziuni specifice pe mucoasa nazală și piele)

influența (lipsesc colicile și fenomenele sangvinolente)

anemia infecțioasă ecvină (lipsesc colicile și infiltrațiile sserohemoragice)

colici cu etiologie diferită (lipsește febra, iar pulsul, cordul și mucoasele au aspecte diferite față de antrax)

anazarca (edemele sunt reci și au caracter neinflamator)

gangrena gazoasă (evoluează cu caracter emfizematos și cu prezența plăgii.

Sancțiuni și măsuri:

Este interzisă deschiderea cadavrelor de la animale care au avut simptome suspecte de antrax.

Când se diagnostică antraxul în timpul tăierii de animale normale sau a celor în situații deosebite și se confirmă prin examen de laborator (care este obligatoriu), se confiscă carnea, organele, pielea și subprodusele necomestibile în totalitate și se distrug prin ardere.

Carnea, organele și subprodusele necomestibile care au venit în contact cu carnea infectată vor fi supuse acelorași măsuri de confiscare și distrugere.

Muncitorii care au prelucrat sau au venit în contact cu carnea și organele de la animalul bolnav, își vor spăla și dezinfecta mâinile, vor schimba echipamentul de protecție și vor fi ținuți sub observație medicală.

Se execută spălarea și dezinfecția riguroasă a sălii de tăiere și a utilajelor.

Când la primirea unui transport de animale sau când în padocurile și grajdurile abatoarelor sau centrelor de tăiere se constată cazuri de îmbolnăviri sau cazuri mortale de antrax, animalele bolnave se izolează imediat la grajdul sau boxa de izolare de la sala sanitară, unde vor fi supuse unui tratament corespunzător (prin serumizare și antibioterapie) și se acceptă la tăiere după 14 zile de la vindecare, iar cadavrele se înlătură imediat , pentru a fi distruse, astfel încât să se evite răspândirea germenilor.

Toate animalele din transportul, padocul sau grajdul în care au apărut cazuri de antrax, dar care sunt clinic sănătoase și cu temperatură normală se vor pune sub carantină și se vor serumiza preventiv, fiind controlate zilnic prin termometrie și examinare clinică.

Dacă după 3 zile de la serumizare nu prezintă nimic suspect și au temperatura normală, vor fi acceptate la tăiere, dar în partidă separată, la sfârșitul zilei de lucru.

A.2. Morva

Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic, anatomopatologic și alergic, o metodă sigură și precisă fiind examenul serologic.

În situații speciale se pot efectua și examene histopatologice și bacteriologice, recoltându-se porțiuni de organe cu leziuni (pulmon, ficat, splină, ganglioni limfatici) proaspete, precum și secreții nazale recoltate pe tampoane de vată sterile.

Probele se trimit în flacoane închise ermetic și dezinfectate la exterior.

După tăiere, examenul obișnuit al capului are în vedere practicarea unei secțiuni pe linia sagitală cu scopul evidențierii septumului, sinusurilor și corneților nazali, locuri unde s-ar putea observa leziuni specifice morvei.

Pulmonii se examinează prin inspecție, palpație și secționare obligatorie. Aceasta presupune deschiderea traheii pe axul longitudinal până la marile bronhii.

În parenchimul pulmonar se fac 4-5 secțiuni în plan longitudinal, paralele între ele.

Pe suprafețele rezultate în urma secționării se execută o palpație ușoară cu pulpa degetului în scopul depistării focarelor miliare de morvă.

Se examinează după regulile obișnuite, limfonodulii traheobronșici și mediastinali.

Diagnostic diferențial:

morva acută se poate confunda cu gurma nazală (în care jetajul este purulent, gros, grunjos, iar limfonodurile submaxilare abcedează eliminând mase purulente;

morva cutanată trebuie diferențiată de:

limfangita gurmoasă (pe traiectul vaselor limfatice apar abcese ce se deschid spontan, lăsând să se elimine o materie purulentă cremoasă, consistentă; în gurmă practic nu există ulcere, abcesele vindecându-se îndată după vidare);

limfangita epizootică (se manifestă prin apariția de noduli și ulcerații pe traiectul vaselor limfatice și abcedarea limfonodurilor satelite, lăsând să se elimine un material purulent, cremos;

limfangita ulceroasă (leziuni localizate la nivelul membrelor, nedepășind jaretul, iar ulcerele au tendință de cicatrizare rapidă, fără reacția limfonodurilor;

Sancțiuni și măsuri:

Cabalinele cu semne clinice de morvă, precum și cele reacționate pozitiv la testul alergic cu maleină sau cu examenul serologic pozitiv nu se vor tăia în abator.

În cazul depistării leziunilor caracteristice și corelat cu celelalte examene ce confirmă morva, animalul (și pielea) se confiscă în totalitate, precum și carnea și organele care au venit în contact cu carcasele infectate și se distrug prin ardere sau se dirijează pentru prelucrare în făină proteică.

Se va executa dezinfecția severă a spațiilor și utilajelor, iar muncitorii vor supuși unui examen medical.

A.3. Tuberculoza

Boală supusă declarării oficiale și carantinei de gradul III

Diagnosticul se stabilește pe baza datelor oferite de ancheta epizootologică și de examenul clinico-morfopatologic și se confirmă în teren prin examen alergic iar în laborator, prin examenele bacteriologice, serologice și biologice.

La laborator, se trimit organe cu leziuni, împreună cu limfonodurile aferențe nesecționate.

Sancțiuni și măsuri:

În situația când la tăierile obișnuite, cu ocazia expertizei sanitare veterinare a carcaselor, capetelor, organelor toracice și abdominale sau a masei gastrointestinale se găsesc una sau mai multe leziuni de tuberculoză, se iau următoarele măsuri:

se oprește conveierul transportor al carcaselor și benzile de transport al organelor și capetelor

carcasa, organele, capul sau masa gastrointestinală la care s-au găsit leziuni tuberculoase se identifică cu o etichetă de restricții sanitare veterinare

se anunță medicul veterinar coordonator al sălii de tăiere respective, care va dispune identificarea tuturor părților componente ale animalului respectiv prin etichete de restricții sanitare veterinare și transportul lor imediat la punctul final de recontrol sanitar veterinar;

Se fac confiscări parțiale, când se constată leziuni de tuberculoză într-un singur organ sau grup de ganglioni limfatici, iar carnea și subprodusele comestibile se dau în consum fără restricții.

Când se constată leziuni numai în ganglionii submaxilari, se confiscă capul; când sunt leziuni numai în pulmoni, aceștia se confiscă împreună cu traheea, când sunt leziuni numai în ganglionii mezenterici, se confiscă masa gastrointestinală și mezenterul.

Se fac confiscări totale, iar carnea și organele se dirijează pentru prelucrarea în făină proteică, când se constată leziuni de tuberculoză perlată a seroaselor, când sunt leziuni concomitent în două grupe de ganglioni limfatici, când se depistează leziuni în două sau mai multe organe, în musculatură, articulații, oase și în grupe de ganglioni limfatici aferenți, în caz de tuberculoză generalizată.

Pieile vor fi supuse unei dezinfecții, după care se pot industrializa fără restricții.

A.4. Salmoneloza

Diagnosticul se pune pe baza datelor epizootologice, clinice și morfopatologice și se confirmă numai prin examen de laborator (bacteriologic).

În toate cazurile în care se suspicionează boala, pe baza leziunilor gastroenterită, splenită hiperplastică, limfadenită, focare necrotice în ficat, abcese în ficat și pulmon, pericardite, pneumonii, artrite etc., se execută obligatoriu examenul de laborator.

Sancțiuni și măsuri:

Animalele din loturile în care au evoluat cazuri de salmoneloză se pot livra pentru tăiere după cel puțin 60 de zile de la ultimul caz de moarte, tăiere de necesitate sau vindecare în lotul respectiv.

Dacă la examenul de laborator s-a pus în evidență prezența salmonelelor (în masele musculare, limfonodurile regionale aferente, ficat, splină, rinichi, măduva osoasă ), animalul se confiscă în totalitate și se trimite pentru utilizare tehnică.

În cazul tăierii de necesitate se impune un examen bacteriologic al cărnii, iar măsurile vor fi luate în raport cu rezultatul.

Dacă s-au găsit salmonele numai la suprafața carcaselor sau organelor, se confiscă organele, iar carnea se dă în consum condiționat, după sterilizare prin căldură. La fel se procedează și cu carnea și subprodusele comestibile provenite de la animale sănătoase, dar suspecte de contaminare cu salmonele (prin instrumente, prin utilaje sau tăiate o dată cu animalele bolnave).

A.5. Bruceloza

Boală supusă declarării oficiale și carantinei de gradul III

Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic, anatomopatologic și în mod deosebit prin examene de laborator (bacteriologice și serologice) și prin teste alergice ca metode complementare.

Pentru diagnosticul de laborator se trimit următoarele probe:

avortoni întregi nedeschiși

învelitori și lichide fetale

testicule, material spermatic

probe de sânge pentru examen serologic.

Sancțiuni și măsuri:

Când la examenul cărnii se constată inflamația burselor seroase cu exudat seros, serogelatinos, serofibrinos sau purulent îndeosebi în zona cefei și a greabănului sau când sunt prezente bursite, artrite și tenosinovite cu alte localizări se va face obligatoriu examenul de laborator (bacteriologic și serologic).

În cazul unui diagnostic pozitiv, carnea, organele și subprodusele comestibile și necomestibile provenite de la cabaline bruceloase, se confiscă și se dirijează pentru utilizare tehnică.

Pieile și intestinele vor fi supuse obligatoriu decontaminării prin sărare timp de 60 de zile, după care se pot prelucra și folosi.

Personalul muncitor care a prelucrat, manipulat sau a luat contact cu carcasele, organele și subprodusele, vor respecta măsurile de profilaxie individuală.

A.6. Leptospiroza

Boală supusă declarării oficiale și carantinei de gradul III

Diagnosticul se stabilește pe baza examenului clinic și a datelor epizootologice și se confirmă prin examene de laborator.

În acest scop se trimit probe:

avortoni și învelitori;

organe sau fragmente de organe (rinichi, ficat, splină);

probe proaspete de urină;

probe de sânge pentru examen serologic.

Diagnosticul diferențial se face față de:

influență (este foarte contagioasă, evoluează benign, lipsește icterul și predomină procesele inflamatorii catarale)

anemia infecțioasă (splina este mult mărită în volum, cordul are aspect ,,tigrat,, limfonodurile sunt hipertrofiate, iar măduva oaselor lungi are aspect fetal)

babesioze.

Sancțiuni și măsuri:

Este interzisă tăierea pentru consum a animalelor cu forme acute de leptospiroză, cu icter și cahexie.

Dacă pe baza modificărilor de culoare (icterică) a cărnii care se mențin și după 24 ore de păstrare în camera frigorifică de suspecte, precum și a modificărilor întâlnite în unele organe (rinichi, cord, splină), se suspicionează boala, animalul se confiscă în totalitate și se dirijează pentru prelucrare în făină proteică.

În cazul când există numai leziuni degenerative în ficat, fără modificările menționate mai sus, carnea și subprodusele se pun sub restricții sanitare veterinare și se supun examenului bacteriologic.

Dacă rezultatul acestui examen este pozitiv, carnea și subprodusele comestibile se sterilizează prin fierbere sau autoclavare, după care se pot da în consumul uman.

Spațiile tehnologice și utilajele se supun dezinfecției, iar muncitorii vor fi luați în observație medicală.

Pieile se prelucrează prin sărare și se depozitează separat timp de 14 zile după care pot fi livrate.

B. Viroze

B.1. Turbarea

Boală supusă declarării oficiale și carantinei de gradul II

Pentru confirmarea diagnosticului se expediază laboratoarelor veterinare capul sau creierul de la animalele suspecte.

Confirmarea diagnosticului se face prin examen histopatologic, urmărind punerea în evidență a corpusculilor Babeș-Negri în citoplasma neuronilor; examen serologic prin reacția de imunofluorescență și bioproba, prin inoculare intracerebrală la șoareci.

Diagnosticul diferențial trebuie făcut față de alte boli care pot evolua cu semne nervoase: boala lui Aujeszky, encefalomielite infecțioase.

Sancțiuni și măsuri:

Este interzisă tăierea animalelor care prezintă semne clinice specifice turbării. Acestea vor fi ucise, se vor preleva probe pentru a fi trimise la laborator, după care vor fi îngropate nejupuite la adâncime de minimum 1 m, deasupra turnându-se un dezinfectant.

Efectivele din care provin animalele turbate se vaccinează antirabic și se supun carantinei.

Animalele la care au trecut mai mult de 6 zile de la data mușcăturii sau care prezintă semne clinice, se confiscă în totalitate și se distrug prin ardere.

Când animalele au fost tăiate înainte de a se împlini 6 zile de la data mușcăturii și nu au prezentat semne clinice, se confiscă locul mușcăturii, capul și coloana vertebrală, restul cărnii admițându-se fără restricții pentru consum.

Tot personalul care a venit în contact cu animalul tăiat va fi luat obligatoriu sub observație medicală .

B.2. Boala lui Aujeszky

Boală supusă declarării oficiale și carantinei de gradul III

Diagnosticul se stabilește coroborând datele epizootologice, semnele clinice, anatomopatologice cu rezultatele examenelor de laborator (examen virusologic, histopatologic și bioproba pe iepure).

Pentru precizarea diagnosticului, se trimit la laborator: animale bolnave, cadavre proaspete sau organe (creier, pulmon, splină, amigdale și masă gastrointestinală).

Sancțiuni și măsuri:

Carnea și organele cu modificări organoleptice se confiscă, utilizându-se tehnic prin transformare în făinuri proteice.

Aceleași măsuri se aplică și în cazul când carnea nu prezintă modificări.

Pieile și părul provenit de la aceste animale se vor putea prelucra industrial, după o dezinfecție prealabilă.

II. Boli infecțioase netransmisibile la om prin carne și organe, dar care pot deprecia calitatea acestora.

Bacterioze

1. Tetanosul

Diagnosticul, în formele tipice, se stabilește ușor pe baza aspectelor clinice.

În faza de debut și în formele mai puțin tipice, boala poate fi confundată cu alte afecțiuni, de multe ori neinfecțioase.

În această situație, este necesară efectuarea diagnosticului diferențial față de intoxicația cu stricnină, turbare, boala de borna, furbura acută și crizele reumatismale.

Sancțiuni și măsuri:

Dacă la inspecția cărnii și subproduselor comestibile nu se găsesc modificări organoleptice, se confiscă plaga și țesuturile din jurul plăgii tetanigene, creierul și măduva spinării, iar restul cărnii și subprodusele comestibile se dau în consum fără restricții.

În cazul când se depistează modificări organoleptice ale cărnii și subproduselor comestibile, chiar numai parțiale (musculatură decolorată, flască, cu miros neplăcut, organe distrofice ), se confiscă animalul în totalitate și se distruge prin ardere .

2. Gurma

Diagnosticul se stabilește ținând seama de îmbolnăvirea tineretului, prezența jetajului purulent abundent și abcedarea ganglionilor submaxilari.

Confirmarea se realizează prin examene de laborator, bacterioscopic și bacteriologic.

Însămânțările se fac pe medii cu sânge.

Diagnosticul diferențial se face față de:

limfangita epizootică

limfangita ulcerativă

durina, rinopneumonia virală ecvină, influența ecvină și enterita virală ecvină.

Sancțiuni și măsuri:

Dacă pe baza leziunilor caracteristice întâlnite la ganglionii limfatici (abcedări frecvente), în organe (splină, ficat, rinichi, cord), în musculatură etc., completate – după caz – cu examenul de laborator, se depistează boala, se fac confiscări parțiale (capul obligatoriu) sau totale în funcție de extinderea leziunilor.

Viroze

Anemia infectioasa ecvina (A.I.E)

Boală supusă declarării oficiale și carantinei de gradul III

Diagnosticul se stabilește pe baza datelor epizootologice, a examenelor clinice, morfopatologice și se confirmă prin examene de laborator: serologic, histologic și hematologic.

Leziuni postmortem:

Forma acută:

– edeme subcutanate, icter, hemoragii sub seroase;

Forma cronică:

– emaciere și anemie, hidrotorax și ascită, hipertrofia splenică și hepatică

– hemoragii superficiale în organe (fig.10).

– limfonodulii sunt hipertrofiați, edemațiați și hemoragici

– înlocuirea măduvei osoase cu țesut hematopoetic roșu închis (fig.11).

Fig.10 A.I.E. Culoarea roșie cenușie a ficatului și hemoragii subcapsulare (D. Herenda 2002).

Fig.11 A.I.E. Înlocuirea măduvei osoase normale cu țesut hematopoetic roșu închis

(D. Herenda 2002).

Pentru examenele de laborator se trimit probe de organe (splină, ficat, os lung), frotiuri din sânge, precum și probe de sânge pentru examen serologic.

Diagnosticul diferențial se face față de:

antrax, pirolazmoza, tuberculoza, encefalomielita virotică;

purpura henoragică, babesioza, leptospiroza;

diferite septicemii acute, răpciuga, parazitoze (strongilidoza și fascioloza) și infecții purulente cauzatoare de anemii.

Sancțiuni și măsuri:

Pentru consumul uman se taie numai cabalinele care prezintă testul Coggins negativ. Toate cabalinele cu varste mai mari de 6 luni vor fi supuse anual testului serologic pentru depistarea celor infectate. Cabalinele cu testul Coggins pozitiv vor fi eliminate prin taiere in abatorul sanitar sau in partida separata la sfarsitul zilei de munca.

La aceasta data nimeni nu poate spune cu exactitate in ca masura virusul Anemiei Infectioase este transmisibil la om, de aceea orintarea carnii pentru consumul uman este interzisa.

Pieile se depozitează separat și se dezinfectează.

III. Boli parazitare transmisibile direct la om prin consumul de carne sau organe.

Trichineloza

Diagnosticul pentru trichineloză la cărnurile de cal se face prin examenul trichineloscopic. Examenul trichineloscopic se execută în mod obligatoriu în toate abatoarele și centrele de tăiere, fermele zootehnice în care se fac tăieri, circumscripțiile sanitare veterinare, etc.

Examenul cuprinde patru faze operatorii:

– identificarea și recoltarea probelor;

– etalarea și pregătirea câmpurilor pe compresor;

– examinarea;

– marcarea.

Examenul pentru trichineloză al cărnurilor de solipede calde sau proaspăt refrigerate. Identificarea și recoltarea probelor.

În vederea examenului trichineloscopic, fiecare cal va fi identificat în mod obligatoriu prin numere de ordine.

Semicarcasele, capul, organele și subprodusele vor purta același număr, în mod separat.

În vederea examenului trichineloscopic, se recoltează de la fiecare carcasă câte o probă de carne în greutate totală de 30 – 40 grame.

Probele de carne se recoltează din pilierii diafragmei cu o parte din inserția tendinoasă, mușchii intercostali, mușchii cefei sau mușchiul limbii.

Imediat după recoltare, proba trebuie identificată cu același număr pe care îl poartă carcasa printr-una din metodele următoare:

– introducerea probei într-o cutie de metal inoxidabil sau material plastic cu capac rabatabil și pe care este imprimat prin ștanțare numărul de identificare al carcasei;

– prin înfășurarea probei într-o bandă de hârtie pe care se înscrie numărul de ordine al carcasei de la care a fost preluată. Probele astfel preluate și identificate sunt trimise în condiții igienice, la laboratorul de trichineloscopie.

Etalarea probei sau pregătirea câmpurilor trichineloscopice pe compresor

Examenul se execută cu trichineloscop cu ecran sau prin digestie artificială

Se etalează 14 câmpuri pe un compresor.

Secțiunile trebuie să fie subțiri, de mărimea unui bob de ovăz și executate întotdeauna în lungul fibrelor musculare.

Cele 14 secțiuni obținute din proba unui animal se depun pe compresor, astfel încât să ocupe toate câmpurile un singur rând.

Pe un compresor, se așează deci probe de la două animale.

După etalarea secțiunilor de la cele două probe se montează placa superioară a compresorului.

În vederea depistării larvelor de Trichinella spiralis, se realizează cercetarea minuțioasă, sistematică a fiecărei secțiuni musculare în parte.

În cazul depistării trichinelozei la probele recoltate, carcasele împreună cu toate piesele componente se introduc în camera de suspecte, sub restricții sanitare veterinare, urmând a se efectua un nou control pe 28 secțiuni pentru fiecare carcasă.

Dacă și la al 2-lea control se confirmă trichineloza, indiferent de gradul de infestație, animalul se confiscă în totalitate și se dirijează pentru prelucrare tehnică.

Sancțiuni și măsuri:

Toate cazurile de trichineloză constatate de către medicii veterinari care au efectuat expertiza cărnii se comunică în cel mai scurt timp la D.S.V.S.A. județeană în al cărei teritoriu au fost diagnosticate, precum și la D.S.V.S.A. din județul de proveniență a animalelor.

Cărnurile și subprodusele comestibile la care se decelează Trichinella spiralis se supun următoarelor sancțiuni:

Carnea și subprodusele se confiscă și se denaturează sau se utilizează tehnic dacă prezintă infiltrații seroase (datorită iritației produse de paraziți) și cașexie (datorită denutriției și acțiunii toxice a paraziților);

În cazul în care caracterele organoleptice sunt normale, carnea și subprodusele comestibile se admit în consum după ce se sterilizează prin congelare sau fierbere; dacă nu sunt posibilități de sterilizare, se confiscă și se denaturează sau se industrializează tehnic;

Masa gastrointestinală, după prelucrare obișnuită, poate fi folosită fără restricții;

IV. Boli parazitare transmisibile indirect la om

Echinococoza – Hidatidoza

Semnele clinice nu pot constitui elemente de diagnostic.

Animalele bolnave slăbesc în permanență.

Diagnostic pe baza semnelor clinice destul de vagi, diagnosticul clinic în această boală este extrem de dificil; slăbirea continuă, eventual tusea sunt numai date orientative.

Cele mai mai folosite metode de diagnostic până acum sunt reacțiile alergice (testul Cassoni), deși experimental s-au folosit și metode serologice (R.F.C., imunoelectroforeza, hemaglutinarea directă).

La examenul de abator, după tăierea animalelor se pot pune în evidență chisturile hidatice (izolate sau numeroase) în organe (ficat, pulmoni, cord, splină, rinichi, oase, globul ocular, encefal) sau în marile cavități; organele parazitate sunt boselate, hipertrofiate la suprafață și în profunzime, putând ajunge la greutăți impresionante.

Diagnosticul diferențial se face față de

abcese nespecifice

tuberculoza perlată

chisturi suprainfectate, calcificate sau cazeificate.

Sancțiuni și măsuri:

În cazul când se constată chisturi hidatice în musculatură și organe, iar înlăturarea lor în întregime nu este posibilă sau când sunt prezente infiltrații seroase ale musculaturii, cu procese de cașexie umedă, corpul animalului se confiscă în întregime și se industrializează tehnic sau se distruge.

Când infestația este slabă (chisturi puține la număr) și nu au fost afectate caracterele organoleptice ale cărnii, iar porțiunile parazitate se pot extirpa, se fac confiscări parțiale, restul cărnii și organelor admițându-se în consum fără restricții.

În infestațiile masive, se confiscă total organele parazitate, iar carnea se poate admite în consum dacă nu prezintă modificări evidente.

V. Boli parazitare netransmisibile la om, dar care pot influența negativ calitatea cărnii și organelor

Durina („sifilisul” cailor)

Este o protozooză produsă de Trypanosoma equiperdum, întâlnită la solipede, în special la cabaline, cu localizare inițială în organele genitale și sânge, având de regulă o evoluție cronică. România este indemnă de această boală, dar legislația internațională obligă la controlul animalelor destinate exportului (țara noastră situându-se pe unul din primele locuri în Europa la exportul cărnii de cal pentru consumul uman).

Pentru controlul cărnurilor interesează stadiul al 3-lea (perioada terțiară) al formei cronice, atunci când animalele sunt anemice, foarte slăbite (până la cahexie), situație când se impun confiscări totale.

6. Cărnuri și organe care se sterilizează prin frig

Carnea în care sa decelat chisturi de Trichinella spirallis – va fi supusă uneia dintre formulele de sterilizare cuprinse în normele de depistare a trichinei.

Sterilizarea se poate face și prin căldură (autoclavare la 1100C timp de 1 – 1 1/2 ore, după ce carnea a fost tranșată în bucăți mai mici – dimensiuni 10/10 cm).

În Ordinul nr. 45/1995 dat de Ministerul Agriculturii și Alimentației apărut în Monitorul Veterinar nr.17, există mai multe metode pentru distrugerea trichinei din carnea proaspătă și produsele din carne proaspătă de cabaline:

Metoda I

Cărnurile prezentate în stare congelată sunt conservate în această stare.

Instalația tehnică și alimentarea cu energie a camerei frigorifice trebuie să fie astfel încât temperatura necesară să poată fi atinsă în toată încăperea și menținută atât în interiorul spațiului, cât și în oricare punct al bucății de carne. În momentul introducerii cărnii, încăperea trebuie să aibă deja temperatura necesară.

În camera frigorifică, loturile trebuie conservate separat și păstrate sub cheie, notându-se separat, pentru fiecare lot, ziua și ora introducerii în această cameră.

Temperatura aleasă se verifică prin aparatura de măsurat termoelectrică etalonată (și păstrată sub cheie) și se înregistrează constant. Temperatura în spațiul frigorific nu trebuie să depășească temperatura de inactivare aleasă, iar măsurarea ei nu se face la nivelul curentului de aer rece.

Graficele (termogramele) trebuie să poarte indicarea numărului corespunzător din registrul de inspecție a cărnurilor, ziua și ora începerii și sfârșitul congelării; ele se păstreză timp de un an.

Temperatura trebuie să atingă minimum -250C. Bucățile de carne cu diametrul sau grosimea de până la 25 cm trebuie să fie congelate fără întrerupere cel putin 240 de ore; cele cu diametrul sau grosimea între 25 și 50 cm, minimum 480 ore, iar cele ale căror diametru sau grosimi sunt superioare acestor dimensiuni nu se supun acestui procedeu de congelare.

Metoda II

Se aplică aceleași prevederi ca la metoda I, dar cu realizarea următoarelor combinații de timp și temperatură:

– bucățile de carne cu diametrul sau grosimea de maximum 15 cm:

20 zile la – 150C;

10 zile la – 230C;

6 zile la – 290C.

– bucățile de carne cu diametrul sau grosimea de la 15 la 50 cm, se vor ține:

30 zile la – 150C;

20 zile la – 250C;

12 zile la – 290C.

Metoda III (Controlul temperaturii în centrul bucăților de carne)

Se face cu respectarea acelorași prevederi de la metoda I, aplicându-se următoarele combinații de timp și temperatură, în centrul bucăților de carne:

106 ore la – 180C; – 35 de ore la -290C

92 de ore la – 210C; – 22 de ore la -320C

63 de ore la – 230C. – 8 ore la -350C

– 48 de ore la -260C -1/2 ore la -370C

Sonda termometrului trebuie plasată în centrul unei bucăți de carne calibrată, care nu trebuie să fie mai mică decât cea mai groasă bucată de carne congelată. Această bucată de carne calibrată trebuie să fie amplasată în locul cel mai puțin favorabil din spațiul frigorific, să nu fie nici în aproprierea imediată a agregatelor de răcire, nici în direcția curentului de aer rece.

Temperatura în spațiul frigorific nu trebuie să depășească temperatura de inactivare aleasă.

Temperatura spațiului se măsoară cu aparate termoelectrice etalonate, dotate cu sistem de înregistrare permanentă și trebuie păstrate sub cheie .

Graficele trebuie să evidențieze numărul care corespunde în registrele pentru examinarea cărnii, ziua și ora începerii și încheierii congelării; ele se păstrează timp de un an.

7. Cărnuri și organe care se sterilizează prin căldură

Carnea de cal, atunci când la examenul sanitar veterinar s-au găsit leziuni T.B.C. la ganglionii a două organe sau în T.B.C la mai multe grupe de ganglioni dar care nu prezintă modificări organoleptice ale cărnii, când prezintă o încărcătură mare bacteriologică sau cănd sunt contaminate prin manipulări neigienice poate fi dată în consum dupa sterilizarea prealabilă prin căldură.

Decizia sterilizării și admiterii condiționat în consumul uman a cărnurilor provenite de la animalele bolnave de bolile enumerate mai sus, se face după un examen complet de laborator coroborat cu leziunile găsite la examinare în sala de sacrificare.

Pentru aceasta se dispune reconstituirea carcasei, se recoltează probe din organele și carnea care prezintă leziuni și carnea fără leziuni, se individualizează, se trimit la laborator însoțite de procesul verbal de recoltare în care se înscriu toate datele legate de animal și de leziunile găsite.

Până la sosirea buletinelor de analiză, carnea și organele se sechestrează într-un spațiu de frig sub control sanitar veterinar.

8. Cărnuri și organe care se confiscă în totalitate

8.1. Cărnuri care se confiscă fără examen de laborator.

Carnea fetală: – carnea provenită din sacrificarea animalelor sub 21 zile la care nu s-a produs cicatrizarea ombilicală.

Carnea provenită din sacrificarea animalelor în stare de gestație avansată (ultima lună de gestație), când carnea prezintă edeme și infiltrații.

Carnea cu mirosuri străine; miros de pește, când în hrana animalelor s-a introdus făină de pește până înainte de sacrificare; miros de urină, când animalul a suferit de retenție urinară; mirosuri de plante sau arome de substanțe chimice, când animalele au consumat plante cu mirosuri puternice sau substanțe chimice aromate; mirosuri de medicamente, când animalele au fost tratate o perioadă mai lungă de timp, cărnuri cu miros acid – timpanism acut.

Carne colorată aromat – cărnuri icterice, cărnuri congestive, melanoză generalizată. Cărnurile colorate se introduc într-un spațiu de frig bine ventilat, timp de 24-48 ore. În cazul când culoarea dispare și carnea capătă culoarea roz – aceasta se dă în consum fără restricție, iar în cazul în care culoarea se menține, aceasta se confiscă.

8.2. Cărnuri care se confiscă ca urmare a leziunilor anatomopatologice coroborate cu examenul bacteriologic de laborator

Carnea animalelor bolnave de antrax (splenomegalie, turgescența pulpei splenice, necoagularea sângelui + testul Asscoli și examenul bacterioscopic).

Carnea și organele provenite din sacrificarea animalelor bolnave de cărbune emfizematos și morvă, precum și carcasele învecinate cu acestea, care prin manipulare și atingere între ele, s-au contaminat.

Carnea și organele provenite de la animalele bolnave de turbare sau cele care provin de la animalele mușcate de mai mult de 6 zile.

Carcasele și organele icterice, cu modificări organoleptice ale cărnii – provenite de la animalele bolnave de leptospiroză.

Confiscările de carne și organe în totalitate se fac în urma examenului de abator (leziuni specifice fiecărei boli), informațiilor primite de la medicul veterinar de C.S.V. (în certificatul sanitar veterinar de transport) sau de la proprietar, coroborate cu examenul complet de laborator.

În acest sens se procedează la reconstituirea animalului, se recoltează probe din carnea și organele cu leziuni, se identifică probele, se sigilează, se întocmește actul de recoltare a probelor care se completează la toate rubricile, se înscriu leziunile găsite și se trimite laboratorului județean pentru confirmare și stabilirea destinației cărnii.

Animalul reconstituit se identifică și se introduce într-o cameră frigorifică, până la sosirea buletinelor de analiză.

Pulmonul se confiscă în totalitate în următoarele cazuri: pneumonii, bronhopneumonii, emfizem pulmonar, congestie pulmonară, leziuni T.B.C., abcese purulente, echinococoză masivă, aspirații de apă sau sânge, contaminare de suprafață sau atunci când animalul se confiscă în totalitate.

Cordul se confiscă în totalitate în următoarele cazuri: miocardită, endocardită verucoasă, trichineloză, manipulări necorespunzătoare și în cazuri când se confiscă animalul în totalitate.

Splina se confiscă în totalitate în următoarele cazuri: splenită, splenomegalie în antrax, pasteureloză, intoxicații alimentare, echinococoză, manipulări necorespunzătoare și în cazul în care se confiscă animalul.

Ficatul se confiscă în următoarele cazuri: hepatite, distrofii, ciroză, echinococoză, abcese, leziuni T.B.C. la ganglionul portal și în cazul în care animalul este confiscat în totalitate și când se contaminează prin manipulare necorespunzătoare.

Rinichii se confiscă în totalitate în următoarele cazuri: nefrite, nefroze, echinococoză, atrofie renală, congestie renală, calculi renali, leucoză.

Masa gastro-intestinală se confiscă în următoarele cazuri: peritonită purulentă, ascită, enterită, congestie, paratuberculoză și în bolile infecto-contagioase în care se confiscă animalul în totalitate.

9. Cazuri în care se fac confiscări parțiale de carne și organe

Carne:

contaminări de suprafață;

fracturi;

infiltrații sangvinolente;

abcese (când este interesată o anumită zonă).

Organe:

contaminarea de suprafață;

boli parazitare (când acestea interesează zone mici) – echinococoză 1 – 3 chiști pe ficat.

10. Norme privind recoltarea probelor de produse alimentare de origine animală în vederea examenului sanitar veterinar de laborator

Situații în care este necesar examenul sanitar veterinar de laborator:

1. Când prin examenul organoleptic nu se poate preciza dacă produsele controlate sunt bune de consum.

2. Ori de câte ori produsele sunt suspecte de alterare, substituiri sau falsificări sau pentru stabilirea speciei de animal de la care provin.

3. Când există suspiciuni că produsele provin de la animale bolnave sau au venit în contact cu diverse surse de contaminare în timpul preparării, manipulării, depozitării sau transportului.

4. Când produsele provin de la animale aparent sănătoase, dar suspecte de a fi purtătoare și excretoare de germeni patogeni.

5. În cazul cărnii provenite din tăieri de necesitate, în următoarele situații:

– nu a putut fi precizată cauza tăierii de necesitate;

– nu s-a putut efectua examenul animalului înainte de tăiere și există unele suspiciuni asupra salubrității cărnii rezultate;

– modificările anatomopatologice nu sunt în raport direct cu gravitatea semnelor clinice prezentate de animal înainte de sacrificare;

– animalele au fost inoculate (tratate) cu diferite substanțe medicamentoase, care ar fi putut schimba caracteristicile organoleptice și fizico-chimice ale cărnii sau a căror prezență în carne o fac dăunătoare sănătății omului.

6. Când la examinarea carcaselor lipsesc organe.

7. Când produsele provin de la animale inoculate cu diverși microbi sau toxine, în vederea preparării serurilor și vaccinurilor sau de la animale folosite in diferite experiențe.

8. Când eviscerarea animalului s-a făcut mai târziu de o oră de la tăiere sau când sângerarea s-a făcut defectuos, iar carnea și organele sunt infiltrate cu sânge.

9. Când cărnurile provin de la animale intoxicate sau suspecte de intoxicație;

10. Când există suspiciunea contaminării produselor în timpul preparării, manipulării, depozitării, transportului sau desfacerii lor de către persoane bolnave sau suspecte de boli transmisibile sau de către persoane purtătoare și excretoare de germeni patogeni.

11. În cazurile când produsele sunt incriminate în declanșarea unor toxiinfecții alimentare la om.

12. Pentru controlul periodic al produselor alimentare fabricate de diferite întreprinderi ale industriei alimentare, în scopul verificării respectării condițiilor de calitate și salubritate impuse de normele legale în vigoare (standarde, norme interne, caiete de sarcini etc.).

13. Pentru controlul periodic al salubrității produselor din depozite și unitățile de desfacere.

14. În cazul depășirii termenului de garanție a produselor.

15. La produsele destinate consumului intern sau exportului, când eliberarea certificatului sanitar veterinar este condiționată de efectuarea examenului de laborator.

16. La produsele importate, la intrarea în țară sau înainte de a fi difuzate în rețeaua de desfacere, în scopul verificării calității și salubrității lor și respectării legislației în vigoare din țara noastră și a condițiilor stipulate în caietele de sarcini, convenții încheiate între părți etc.

17. În cazuri de reclamații, litigii, expertize sau contraexpertize.

18. Ori de câte ori medicul veterinar sau alte organe autorizate consideră necesar.

Recoltarea de probe nu este obligatorie atunci când produsele prezintă evidente semne de alterare, falsificare, infestații cu paraziți și mucegaiuri (Legea Sanitar Veterinară nr. 60/1974 , Norme și măsuri sanitare veterinare 1976).

11. Norme privind recoltarea, ambalarea și expedierea organelor, produselor patologice și probelor de sânge în vederea diagnosticului de laborator

11.1. Norme generale

La recoltarea probelor necesare stabilirii diagnosticului prin examene de laborator trebuie respectate următoarele reguli generale:

a. – proba recoltată trebuie să fie reprezentativă pentru procesul patologic;

b. – se va recolta o cantitate suficientă de material patologic care să permită efectuarea unui examen complex;

c. – se va evita contaminarea probelor, utilizând la recoltare instrumente sterile și respectând măsurile de asepsie;

d. – recoltarea probelor se va face numai de la cadavre proaspete și examinate imediat. Probele trimise pentru examen bacteriologic nu trebuie să provină de la animale tratate cu substanțe antimicrobiene.

În cazul recoltării probelor de la animale tratate, se va menționa în mod obligatoriu, în fișa de însoțire, tratamentul aplicat și durata acestuia;

e. – în situația în care probele recoltate nu pot fi trimise imediat la laborator, se vor păstra la frigider pentru a se evita multiplicarea germenilor;

f. – în raport cu diagnosticul cerut, se pot trimite la laborator următoarele probe:

– animale în viață cu simptome tipice sau suspecte de boală;

– organe întregi sau porțiuni de organe, probe de sânge, secreții și excreții, frotiuri.

Pentru diagnosticul de laborator al bolilor transmisibile incluse în legislația sanitară veterinară se vor trimite probele indicate prin instrucțiunile speciale de prevenire și combatere.

g. – probele trimise la laborator se vor expedia cu adresă oficială și notă de însoțire completată și semnată de medicul veterinar.

11.2. Tehnica de recoltare

1. Porțiunile din organe se vor recolta înainte de deschiderea aparatului digestiv, pentru a se evita contaminarea cu conținut gastrointestinal. Oasele lungi se vor trimite nesecționate.

În cazul în care se bănuiesc bacteriemii, se vor recolta pentru examen bacteriologic organe sau fragmente de organe bine vascularizate (rinichi, ficat, splină și cord nesecționat).

Porțiunile de intestin cu leziuni și conținut se recoltează separat și se leagă la ambele capete.

2. Secrețiile și excrețiile se recoltează cu o seringă, pipetă sau tampon steril, în recipiente sterile cu dop etanș.

3. Probele de sânge se vor recolta în eprubete sterile, cu respectarea regulilor de asepsie locală. De la cabaline se recoltează 7 – 10 ml.

Sângele se va recolta pe cât posibil dimineața, înainte de furajare. După recoltare, eprubetele se țin la temperatura camerei timp de 30 – 60 minute, în funcție de anotimp, apoi se păstrează la frigider până la expediere.

Probele vor fi individualizate cu număr curent și vor fi însoțite de un tabel în care se vor nota și numerele matricole ale animalelor.

4. Frotiurile de organe, exudate, secreții, pentru examen bacterioscopic, se execută pe lame curate, degresate, pe care materialul patologic va fi întins în strat subțire, uniform. După efectuarea frotiurilor, lamele se lasă să se usuce.

Din leziunile de tip nodular, cazeos, frotiurile se efectuează prin strivire între două lame și etalare în strat subțire.

Frotiurile din sânge se efectuează pe lame curate, degresate. Locul puncției va fi în prealabil dezinfectat cu un amestec format din 1 parte alcool și 2 părți eter, iar recoltarea se va face din sângele periferic.

Picătura de sânge depusă pe lamă se etalează cu marginea unei lame șlefuite, în strat subțire, uniform și mai îngust decât lățimea lamei, după care se usucă la aer.

6. Pentru examenul histopatologic se recoltează porțiuni mici din organe proaspete cu leziuni macroscopice sau în care se presupune prezența leziunilor microscopice. Materialul recoltat se introduce în flacoane cu soluție apoasă 10% de aldehidă formică.

Lichidul fixator trebuie să depășească de 5 – 10 ori volumul probelor.

11.3. Ambalarea și expedierea materialului patologic

Cadavrele mânjilor, precum și avortonii și placenta se vor ambala în saci de plastic, care se introduc într-o ladă de lemn etanșă umplută cu rumeguș.

Organele întregi, cât și porțiunile de organe bogate în lichide, vor fi ambalate separat, în pungi de plastic, care se introduc apoi în recipiente etanșe din sticlă, metal sau plastic.

Organele întregi sau porțiunile de organe sărace în lichide se vor ambala în hârtie impermeabilă (cerată, pergamentată, celofan) și apoi se introduc în cutii din material plastic sau de lemn.

Porțiunile de stomac și intestine se vor ambala direct în recipiente de sticlă sau material plastic, etanșe.

Probele recoltate în eprubete se ambalează în cutii de carton cu despărțituri.

Frotiurile se ambalează în hârtie curată, câte două împreună, în contact cu fețele libere, și se expediază în cutii.

Cadavrele și materialul patologic (organe, sânge) se vor trimite la laborator cât mai curând după recoltare și numai prin curier.

În sezonul cald, pentru a se evita alterarea, se vor utiliza mijloace rapide de transport și containere cu gheață.

12. Plan pentru controlul reziduurilor

in România în anul 2006

Plan National pentru Controlul Reziduurilor are rolul de a da informatiii semnificative despre reziduurile chimice din alimentele de origine animală. Se testează animalele vii și produsele de origine animală pentru reziduurile unei game largi de produse chimice normal utilizate în producția agro-alimentară – insecticide, fungicide, medicamente veterinare (antibiotice, antihelmitice, hormoni regulatori de creștere, etc.) și reziduuri ale contaminanților mediului ca metale grele și PCB.

Monitorizarea reziduurilor este o parte importantă a strategiei de minimalizare a prezenței substanțelor nedorite în alimente. In particular ajută la identificarea problemelor potențiale ridicate de prezența reziduurilor și indică ce acțiuni sunt necesare. Programul de monitorizare joacă de asemenea un rol important în asigurarea protecției consumatorilor și siguranței alimentare.

Programul de monitorizare a reziduurilor a fost dezvoltat încât să asigure recoltări de probe de la toate speciile de animale producătoare de alimente, in concordanță cu Decizia Comisiei 2004/432/EC de aprobare provizorie a planurilor pentru reziduuri a țărilor terțe, in concordanță cu Directiva Consiliului 96/23/EC și Deciziile Comisiei 97/747/EC și 98/179/EC, de pe tot teritoriul României pentru pesticide, medicamente veterinare și contaminanti industriali și se deafășoară pe pacursul întegului an.

Recoltare de probe se efectuează din abatoare și fermele de creștere.

Monitorizarea prevede recoltarea de probe de la animalele vii și de produse de origine animală pentru a obține informatii privind prezența și concentrația reziduurilor la scară natională, anual.

Rezultatele se folosesc pentru a identifica producătorii care utilizează la cresterea animalelor substanțe interzise sau livrează pe piată animale sau produse care conțin concentrații de reziduuri peste limitele admise.

12.1. Legislatia Natională privind controlul reziduurilor

Prevederile legislative nationale pentru implementarea Planului National de Control al Reziduurilor sunt cuprinse în Norma sanitară veterinară privind măsurile de supraveghere și control al unor substanțe și al reziduurilor acestora la animalele vii și produsele lor aprobată prin Ordinul ANSVSA nr. 82/2005. Această Norma sanitară veterinară este armonizată cu Directiva Consiliului 96/23/EC, Decizia Comisiei 97/747/EC și Decizia Comisiei 98/179/EC.

Norma sanitară veterinară privind privind performanțele metodelor analitice și interpretarea rezultatelor, armonizată cu Decizia Comisiei 2002/657, a fost aprobată prin Ordinul ANSVSA nr.51/2005.

Ordinul ANSVSA nr. 85/2005 privind prohibitia utilizării în fermele de creștere a unor substanțe având actiune hormonală sau tireostatica și a betaagonistelor, este armonizată cu Directiva Consiliului 96/22/ec si Decizia Comisiei 2004/25/EC

12.2. Tolerantele nationale pentru reziduuri

Toleranțele nationale pentru medicamentele veterinare autorizate sunt stipulate în “Norma sanitara veterinara privind masurile de supraveghere si control al unor substante si al reziduurilor acestora la animalele vii si la produsele lor, precum si al reziduurilor de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala”, aprobata prin Ord. ANSVSA 82/2005 limite armonizate cu anexele I și III ale Regulamentului Nr. 2377/90 .

Substanțele farmacologic active pentru care nu s-au fixat nivele maxime sunt cuprinse in Anexa IV a “Normei sanitare veterinare privind masurile de supraveghere si control al unor substante si al reziduurilor acestora la animalele vii si la produsele lor, precum si al reziduurilor de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala”, aprobata prin Ord. ANSVSA nr.82/2005 limite armonizate cu anexa IV a Reglementării Nr. 2377/90 .

Administrarea de substante listate in Anexa IV la animalele producătoare de alimente este interzisă.   

  Lista substanțelor farmacologice pentru care nu s-a fixat o limită
maximă de reziduuri

Tab. Nr. 5

Limitele maxime pentru reziduuri de pesticide sunt prevăzute in Anexa nr. 1.1 a “Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor privind reziduurile de pesticide din produsele de origine animala si nonanimala si reziduurile de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala” aprobata prin Ordinul ANSVSA nr. 147/2005, limite armonizate cu Anexa IIA și IIB a Directivei Consiliului 86/363/EEC .

Limitele maxime admise pentru reziduurile unor contaminanți sunt prevăzute în Ord.97/2005 al ANSVSA privind aprobarea Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor privind anumiti contaminanti din alimentele de origine animala si non-animala, limite armonizate cu prevederile Regulamentului Nr. 466/2001 .

12.3. Serviciile implicate în implementarea planului de control al reziduurilor

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara și pentru Siguranta Alimentelor reprezintă autoritatea centrală care coordonează activitatea departamentelor centrale si regionale responsabila pentru monitorizarea reziduurilor mentionate in Planul National de Control al Reziduurilor.

Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București a fost desemnat Laborator National de Referință.

Planul National de Control al Reziduurilor pentru 2006 a fost intocmit in concordanță cu prevederile din “Norma sanitara veterinara privind masurile de supraveghere si control al unor substante si al reziduurilor acestora la animalele vii si la produsele lor, precum si al reziduurilor de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala”, aprobata prin Ord. ANSVSA 82/2005 si “Norma sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor privind reziduurile de pesticide din produsele de origine animala si nonanimala si reziduurile de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala” aprobata prin Ordinul ANSVSA nr. 147/2005. Normele sanitare veterinare sunt armonizate cu Directiva Consiliului 96/23/EC, Decizia Comisiei 97/747/EC, Decizia Comisiei 98/179/EC, Directiva Comisiei Europene 86/363/CE, Regulamentul Consiliului 2377/90/CE.

Planul se referă la speciile producătoare de alimente, peștele, produsele de pescărie, laptele, ouăle și mierea.

12.4. Strategia de recoltare a probelor

Planul de control al reziduurilor are scopul de:

detectare a tratamentulor ilegale;

controlul încadrării în limitele maxime admise pentru reziduurile unor medicamente de uz veterinar, limite fixate de “Norma sanitara veterinara privind masurile de supraveghere si control al unor substante si al reziduurilor acestora la animalele vii si la produsele lor, precum si al reziduurilor de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala”, aprobata prin Ord. ANSVSA nr.82/2005, limite armonizate cu anexele I – III ale Reglamentului Nr. 2377/90

controlul încadrării în limitele maxime admise pentru reziduurile de pesticide, limite fixate in Anexa nr. 1.1 a “Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor privind reziduurile de pesticide din produsele de origine animala si nonanimala si reziduurile de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala” aprobata prin Ordinul MAAP nr. 147/2005, limite armonizate cu anexa II a Directivei Consiliului nr. 86/363/EEC;

– limitele maxime admise pentru reziduurile unor contaminanți sunt prevăzute în Ord.97/2005 al ANSVSA privind aprobarea Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor pentru anumiti contaminanti din alimentele de origine animala si non-animala, limite armonizate cu prevederile Reglamentului Nr. 466/2001 .

supravegherea și descrierea motivelor apariției reziduurilor în produsele de origine animală.

12.5. Numărul probelor

Numărul probelor necesar pentru testare este prevazut în Anexa VIII a “Normei sanitare veterinare privind masurile de supraveghere si control al unor substante si al reziduurilor acestora la animalele vii si la produsele lor, precum si al reziduurilor de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala”, aprobata prin Ord. ANSVSA nr.82/2005. Norma sanitară veterinară este armonizată cu Anexa IV a Directivei Consiliului 96/23/EC și cu Decizia Comisiei 97/747/EC și reprezintă proportii din numărul de animale tăiate și producțiile realizate în anul 2005.

12.6. Recoltarea probelor

Probele de carne, organe precum si carnea de pasăre, pește, lapte, ouă și miere sunt recoltate si colectate de medicii veterinari de stat din circumscripțiile sanitare veterinare de control alimente.

Probele de la animalele vii sunt recoltate și colectate de medicii veterinari de stat din circumscripțiile sanitare veterinare zonale.

Probele oficiale sunt recoltate in conformitate cu regulile prevăzute în Anexa Vlll a “Normei sanitare veterinare privind masurile de supraveghere si control al unor substante si al reziduurilor acestora la animalele vii si la produsele lor, precum si al reziduurilor de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala”, aprobata prin Ord. MAAP nr.82/2005 (armonizată cu Directiva Consiliului 96/23/EC și Decizia Comisiei 98/179/EC).

Colectarea și pregătirea probelor pentru trimitere la laboratoarele de destinație poate dura 48 ore.

12.7. Reziduuri testate

Reziduurile testate sunt prevăzute in “Norma sanitara veterinara privind masurile de supraveghere si control al unor substante si al reziduurilor acestora la animalele vii si la produsele lor, precum si al reziduurilor de medicamente de uz veterinar in produsele de origine animala”, aprobata prin Ord. ANSVSA nr.82/2005.

12.8. Laboratoarele si metodele analitice

Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București și laboratoarele zonale Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Suceava, Timisoara si Călărași efectuează determinări de reziduuri in cadrul Programului National de Controlul Reziduurilor.

In harta anexată sunt prezentate laboratoarele și judetele arondate.

O gamă largă de metode analitice este utilizată pentru detectarea reziduurilor in cadrul Programului National de Controlul Reziduurilor.

Metodele utilizate includ:

cromatografia in strat subțire,

ELISA si Charm ll

spectrofotometrie UV,

spectrofotometrie de absorbtie atomica,

gaz cromatografie,

lichid cromatografie de înaltă performanță,

Metodele de analiză utilizate în general în monitorizare sunt metode rapide “screening”. Pentru implementarea metodelor de confirmare I.I.S.P.V. Bucuresti a achizitionat in anul 2005 un GC-MS si un LCMS-MS.

Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București a fost acreditat la începutul anului 2002, de către RENAR (Asociatia Romană de Acreditare) in concordanta cu standardul ISO 17025.

Laboratoarele zonale Timiș, Constanța si au fost acreditate in anul 2004.

Laboratorul zonal Calarasi a fost acreditat in anul 2005 de către RENAR (Asociatia Romană de Acreditare) in concordanta cu standardul ISO 17025.

Laboratorul zonal Iasi a fost auditat pentru acreditare de catre RENAR urmand a fi acreditat in 2006.

Laboratoarele zonale Galați si Suceava au elaborat sisteme de asigurarea calității, dar nu si-au stabilit un calendar al acreditarii.

Laboratorul zonal Dolj si-a stabilit in calendarul acreditarii termenul de acreditare anul 2006.

12.9. Măsurile luate in caz de probe « pozitive»

Masurile care trebuie luate față de animalele sau produsele in care s-au detectat reziduuri sunt stipulate in capitolul lV art. 19 – 22 si capitolele V si Vl ale Ordinului ANSVSA nr. 82/2005.

In momentul obținerii de rezultate pozitive, Autoritatea veterinară competentă trebuie să obțină într-un interval cât mai scurt:

toate elementele necesare în vederea identificării animalului sau exploatațiile de origine sau de proveniență;

datele necesare cu privire la examen și la rezultatele acestuia;

să dispună efectuarea sau să efectueze o ancheta în exploatația de origine sau de proveniență, în funcție de caz, pentru determinarea cauzei prezenței reziduurilor;

în cazul unui tratament ilegal, o anchetă referitoare la substanțele sau produsele în cauză, în funcție de caz, la nivelul fabricării, manipulării, depozitării, transportului, administrării, distribuției sau vânzării;

Animalele de la care au fost efectuate prelevări de probe trebuie identificate cu precizie. Ele nu pot părăsi în nici un caz exploatațiile înaintea eliberării rezultatelor analizelor efectuate.

În cazul constatării unui tratament ilegal autoritatea veterinară competentă trebuie să asigure punerea sub control oficial a crescătoriei în cauză, anchetele vizate trebuie să se asigure că toate animalele în cauză sunt prevăzute cu o marcă sau o identificare oficială și că prelevarea unei probe oficiale este efectuată în primul rând pe un eșantion statistic, respectiv fondat pe baze științifice internațional recunoscute.

În momentul punerii în evidență a reziduurilor de substanțe sau de produse autorizate la un nivel care depășește limitele maxime admise de reziduuri, autoritatea veterinară competentă efectuează o anchetă în exploatația de origine sau de proveniență, în funcție de caz, pentru determinarea cauzelor care au condus la depășirea limitelor.

În funcție de rezultatele acestei anchete autoritatea veterinară competentă ia toate măsurile necesare în vederea asigurării sănătății publice, având competența, după caz, de a interzice sacrificarea animalelor din exploatația în cauză sau valorificarea produselor provenite din crescătorie pe o perioadă determinată.

În cazul contravențiilor repetate de depășire a limitelor maxime de reziduuri, în momentul comercializării pe piață a animalelor de către un crescător sau a produselor de către un procesator ori de o fabrică de preparate, autoritatea veterinară competentă va efectua un supracontrol al animalelor și al produselor crescătoriei și/sau al fabricii în cauză pe o perioadă de minimum 6 luni, cu interdicția valorificării produselor sau a carcaselor până la obținerea rezultatelor analizelor pentru probele prelevate.

Toate rezultatele care pun în evidență o depășire a limitelor maxime de reziduuri conduc la retragerea din consumul uman a carcaselor sau a produselor respective.

12.10. Măsurile ce trebuie luate în cazul constatării unei infracțiuni

În cazul descoperirii de substanțe sau de produse neautorizate ori de substanțe care sunt cuprinse în anexa nr. V, grupele A, B1 și B2, la persoane neautorizate, aceste substanțe sau produse neautorizate vor fi supuse controlului oficial până când vor fi luate măsurile care se impun de către autoritatea veterinară competentă, fără a afecta eventualele sancțiuni față de contravenienți.

În perioada de interdicție, animalele din exploatația în cauză nu pot părăsi crescătoria de origine sau nu pot fi cedate unei alte persoane, dacă aceasta nu se află sub control oficial. Autoritatea veterinară competentă va lua aceste măsuri restrictive în funcție de natura substanțelor identificate.

În cazul confirmării unui tratament ilegal, animalele depistate pozitive vor fi sacrificate pe loc fără întârziere sau trimise la un abator dotat cu instalațiile și echipamentele necesare în vederea ecarisării, în baza unui certificat sanitar veterinar oficial care să justifice sacrificarea. În cazul în care abatorul nu dispune de dotările necesare animalele astfel sacrificate sunt trimise unei fabrici de transformare cu grad înalt de siguranță. Recoltarea probelor trebuie efectuată, pe cheltuiala cumpărătorului, pe ansamblul loturilor de animale aparținând crescătoriei controlate, care sunt suspecte.

Medicul veterinar oficial dintr-un abator are următoarele obligații:

   1. în cazul în care suspectează sau deține dovezi că animalele aduse spre tăiere au făcut obiectul unui tratament ilegal sau că le-au fost administrate substanțe ori produse neautorizate:

   a) să dispună ca animalele respective să fie sacrificate separat de celelalte loturi de animale;

   b) să rețină carcasele și organele și să procedeze la prelevările de probe necesare pentru punerea în evidență a respectivelor substanțe;

   c) în cazul obținerii de rezultate pozitive să trimită carnea și organele la o fabrică de transformare cu grad înalt de siguranță, fără indemnizație sau compensație;

   2. în cazul în care suspectează sau deține dovezi că animalele aduse spre tăiere au făcut obiectul unui tratament autorizat, dar că nu a fost respectată perioada de așteptare, amână sacrificarea până când este sigur că reziduurile nu depășesc nivelurile maxime admise. Această perioadă nu poate în nici un caz să fie mai scurtă decât termenul de așteptare prevăzut pentru substanțele în cauză sau timpul de așteptare prevăzut în autorizația de punere în vânzare pe piață a produsului respectiv. Cu toate acestea, în cazuri de urgență sau dacă starea de sănătate a animalelor o cere ori dacă infrastructurile sau echipamentele din dotarea abatorului nu permit amânarea sacrificării animalelor, acestea pot fi sacrificate înaintea perioadei de interdicție sau de amânare. Carnea și organele sunt reținute până la sosirea rezultatelor controalelor oficiale solicitate laboratorului de către medicul veterinar. Numai carnea și organele la care cantitatea de reziduuri nu depășește nivelurile maxime admise sunt oferite pentru consum public;

   3. să retragă din consumul uman carcasele și produsele pentru care nivelul reziduurilor depășește nivelurile maxime admise prin reglementările naționale.

În cazul confirmării deținerii, utilizării sau fabricării de substanțe ori de produse neautorizate într-o unitate de producție, autorizațiile oficiale de care beneficiază întreprinderea în cauză sunt suspendate pe o perioada în care întreprinderea face obiectul unui control amănunțit.

Trebuie luate măsuri administrative corespunzătoare în aceeași măsură față de toate persoanele care, în funcție de caz, se fac responsabile de distribuirea sau de administrarea de substanțe ori de produse autorizate care au altă calitate decât cea prevăzută de legislația în vigoare.

Toate formele de necooperare cu autoritatea veterinară competentă sau toate formele de obstrucționare din partea personalului ori a responsabilului unui abator, sau a unei întreprinderi private, în momentul executării de inspecții și de recoltări de probe necesare aplicării planurilor naționale de supraveghere a reziduurilor, precum și în momentul derulării anchetelor sau controalelor prevăzute prin prezenta normă sanitară veterinară, atrag sancțiuni corespunzătoare din partea autorității veterinare competente.

In cazul importurilor:

admiterea sau menținerea autorizației de import pentru animale, produse de origine animală și furaje, provenind din alte țări, este condiționată de aplicarea de către țara respectivă a unui plan care să precizeze garanțiile oferite, cu privire la supravegherea reziduurilor și substanțelor enumerate în anexa nr. V. a Ordinului 82/2005.

În cazul în care controalele efectuate la animale, produse de origine animală și furaje importate conduc la concluzia că au fost utilizate produse sau substanțe neautorizate pentru tratarea animalelor, autoritatea veterinară competentă ia următoarele măsuri:

   a) informează țara de proveniență despre natura produselor utilizate și despre lotul în cauză;

   b) întărește controlul la toate loturile de animale, produse de origine animală și furaje având aceeași origine. În special de la următoarele 10 loturi provenite de la aceeași sursă va fi prelevată o proba reprezentativă pentru fiecare lot sau parte din lot și va fi analizată pentru prezența reziduurilor, la punctul de inspecție la frontieră.

   c) în cazul în care aceste noi controale pun în evidență prezența substanțelor sau produselor neautorizate ori a reziduurilor acestor substanțe sau produse:

lotul sau partea de lot în cauză trebuie reexpediată în țara de origine pe cheltuiala expeditorului sau mandatarului, cu înscrierea pe certificatul sanitar veterinar a motivelor respingerii lotului;

în funcție de natura infracțiunii constatate și a riscurilor asociate acestei infracțiuni, alegerea trebuie lăsată expeditorului în ceea ce privește reexpedierea lotului sau a părții de lot în cauză, distrugerea acesteia sau utilizarea altor căi autorizate de legislație, fără acordarea de indemnizații sau compensații.

autoritatea veterinară centrală va fi informată de rezultatul inspecțiilor și pe baza acestor informații vor face toate investigațiile necesare, pentru a identifica motivele și originea infracțiunii descoperite.

Fig. Nr.12 Laboratoarele si judetele arondate fiecaruia

ANEXA V a Ordinului 85/2005 

   Grupa A: Substanțe cu efect anabolizant și substanțe neautorizate

   1. Stilbene, derivați ai stilbenelor, precum și sărurile sau esterii lor,

   2. Antitiroidiene,

   3. Steroizi,

   4. Lactone ale acidului rezorcilic,

   5. Beta-agoniste,

   6. Substanțe incluse în anexa nr. I-IV privind limitele maxime stabilite pentru reziduuri de medicamente de uz veterinar și pentru alți contaminanți în produsele de origine animală.

    Grupa B: Medicamente veterinare și contaminanți

   1. Substanțe antimicrobiene,

   2. Alte medicamente veterinare:

   a) antihelmitice,

   b) anticoccidiene – nitroimidazoli,

   c) carbamați și piretroide;

   d) tranchilizante,

   e) antiinflamatorii nesteroidine;

   f) alte substanțe cu acțiune farmacologică.

   3. Alte substanțe și contaminanți din mediul înconjurător:

   a) organoclorurate – PCB,

   b) organofosforice,

   c) metale grele,

   d) micotoxine,

   e) coloranți;

   f) alte substanțe.

Grupele de reziduuri sau substanțe ce se determină pe specii de
animale și tipuri de produse de origine animală (Anexa nr.VI la norma sanitara veterinara)

Tab.nr.6

Planul anual pentru examinarea reziduurilor la cabaline

in Romania in anul 2006